Am lepădat ce era copilăresc? Ce am lepădat? De ce au încetat darurile începutului? (3).

30 noiembrie 2010

Citește capitolele anterioare:
capitolul 1
capitolul 2

Ce am lepădat?
Vorbirea ca un copil, gândirea de copil, simțirea de copil, (sau judecata de copil, în alte traduceri).
Încetarea limbilor și a profețiilor are de-a face cu maturizarea tuturor. Darurile au fost date în vederea acestei zidiri(creșteri, maturizări), la ajungerea la maturitate aceste daruri au încetat.
E clar ca bună ziua.
Despre maturizare e plin Noul Testament.
Nu vreau să fac polemică, ci să afirm un adevăr.
I Corinteni 14 concluzionează: totul să se facă spre zidirea (edificarea) adunării. Spre maturizare.
Versetul 20 readuce tema din cap.13, tema copilăriei și a abandonării ei:”nu fiți copii la minte, ci la răutate fiți prunci, iar la minte fiți maturi.” Apoi amintește că limbile sunt semn pentru necredincioși iar profețiile pentru credincioși și limitează numărul acestor manifestări la două-trei odată din fiecare. Știa că vor înceta.
Tema maturizării este des repetată de Pavel.
Alungarea lui Ismael s-a făcut odată cu înțărcarea, cu schimbarea meniului, cu renunțarea la lapte.
La intrarea în Canaan s-a schimbat iarăși meniul, de la ceva moale(mana) la boabe prăjite.
Laptele este asemănat cu învățăturile începătoare, iar hrana tare cu ”Cuvântul despre neprihănire”(îndreptățire, dreptate). Cuvânt greu de suportat de cei învățați cu lapte.
În Evrei 5-sfîrșit, 6-început este același subiect, rămânerea în imaturitate este condamnată.

Desigur argumentele de mai sus sunt apă de ploaie  pentru un alergător după senzații, pentru cei ce măsoară duhul cu decibelul.

Amorțirea din biserici nu se datorează lipsei de harisme, ci faptului că nicidecum nu așa este Cristos. În biserici e multă lucrare sufletească, artă trecătoare care repede devine plictisitoare, oratori expirați, programe depășite, lipsă de conducere a duhului și un număr cât mai mare de spectatori. E pleavă, nu grâu, cenaclu, nu părtășie. Nu am rețetă pentru astfel de boală.
Uriașele megabiserici cu pastorii lor perpetuează un sistem bolnav, indiferent de care parte a baricadei harismelor stau.
De fapt actuala acțiune de acum este o grosolană manipulare a celor care ”prin cuvântări înșelătoare încearcă să scoată un câștig”.
Scoateți banul din ecuație, cum spuneau cei de la Huedin și nu mai rămâne nimic.
Cu durere.

Sfârșit. Citește și capitolele anterioare: –capitolul 1, capitolul 2


Aveți darul vorbirii în limbi? Vă rugăm o mostră!

30 noiembrie 2010

(Completare 14 septembrie 2012:
Văd că această postare ajunge iarăși în topul vizualizărilor. Poate cineva ar crede că cineva aici, în această postare ”cere un semn” sau ”ispitește pe Dumnezeu”. Nu cu această atitudine am scris în 30 noiembrie 2010. Pur și simplu sunt mirat de lipsa completă de material de analiză referitor la vorbirea în limbi. Acest așa-zis ”dar” se pretinde că îl au sute de milioane de inși de pe terra. Din punctul de vedere al celorlalți ar fi corect să fie public, să existe, să poată fi analizat. Așa să citiți acest articol.)

Nu mai suntem în 1960. Avem Youtube.
E ușor de testat duhuri, e ușor de cercetat, e ușor de pus la probă pe cei ce sunt apostoli și nu sunt.
M-am bucurat de limpezimea de minte a unui comentator pe blogul unui pastor. Comentatorul i-a cerut pastorului să-i dea o mostră de vorbire în limbi. Un filmuleț, ceva.
A fost refuzat cu ”dialogul s-a schimbat din partea ta în hulă!”.
De ce să dăm crezare atunci la povești cu tot felul de vindecări de dureri de burtă sau de cap?
Iată scheletul dialogului:

pastorul: DA! Am darul vorbirii în limbi! Ca păstor, m-am rugat și am făcut ungeri cu untdelemn de multe ori! Am avut multe mărturii de vindecare miraculoasă în biserică (inclusiv în cazuri de cancer documentate medical!).

comentatorul:…. In privinta vorbirii in limbi, v-as ruga o mostra. (…)Astept mostra de vorbire in limbi. Si, sa nu uit, talmacirea apoi. Please.

pastorul: dialogul s-a schimbat din partea ta în hulă!

comentatorul: Ma bucur ca sunteti atat de perspicace si v-ati lasat dus pana la punctul la care eu, mic si prostut, v-am rugat sa-mi dati o mostra de vorbire in limbi. Eu nu am hulit impotriva Duhului Sfant. Departe de mine asa ceva. Sunt sceptic in privinta darului dumneavoastra de a vorbi in limbi? Da, sunt. E dreptul meu si, probabil, nestiinta mea. Apoi, poate fi necredinta mea. Daca eu sunt atat de necopt duhovniceste – acuza pe care o pot accepta – va rog sa ma luminati. Daca aveti acest dar de la Duhul, din cate stiu eu, lumina nu se tine sub obroc. De aceea, insist si va rog, sa-mi dati o pilda in aceasta privinta si sa-mi oferiti o mostra de vorbire in limbi. Sau, poate nu aveti darul acesta, caz in care – va asigur – nu voi jubila. Ati spus, insa, ca-l aveti, prin urmare va intreb – la modul foarte serios – cum il dovediti?

pastorul: Sunteti un om care încet, încet, si-a vãzut argumentele nãruite. Ultimul resort? Batjocura si provocarea. Joc luat din manualul de lucru al fariseilor. “Ai drac” si “da-ne un semn”! Sau, pardon, din viclenia diavolului: “Dacã esti Fiul lui Dumnezeu…”
Frate Shifu, frate Shifu,
Aceastã linie de conversatie se opreste aici. Vã astept cu drag la alte categorii si subiecte!
În aceastã privintã, dacã sunteti sincer, cereti luminã direct de la Dumnezeu!

comentatorul: Eu nu batjocoresc. Dar, provoc, dar nu batjocoresc. Nu cer semne si minuni de la Domnul; pe El il cunosc – datorita harului sau – si sunt gata sa marturisesc credinta care este in mine. Am cerut dovezi de la dumneavoastra, am cerut sa va dovediti darul duhovnicesc, asa cum credinciosii trebuie sa ceara socoteala unii altora. Da, nu cred ca darul vorbirii in limbi se manifesta azi, dar daca Dvs il aveti, atunci ma vad obligat sa vad dovada acestuia. Oprim conversatia, daca asa socotiti,

pastorul: Conversația nu va înceta decât din lipsă de argumente decente și de bun simț. Absurdul va stopa comunicarea noastră. Și de absurd ați dat dovadă…

Sursa: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2010/11/29/cesationismul-impotriva-bibliei-si-a-realitatatii-1/#comment-453

Am incercat azi pe Youtube să găsesc o vorbire în limbi cu care cât de cât să nu-mi fie rușine de cele 5 limbi în care conversez, să fie ceva comparabil, ceva cu sunete înțelese. Am găsit clasicele repetări de 8 silabe aproape identice cu de fiecare dată altă traducere. ”Bărbatule…” mi-am zis, ”n-ai căutat bine, poate este pe undeva!”.

Ajutați-mă voi dragi cititori, puneți linkuri aici, să judecăm, să cumpănim. Aș prefera din adunări românești.

Mulțumesc Domnului pentru cumpătarea lui ”Shifu”. Aștept și eu mostra domnului Cristian, doresc ceva consistent, ceva de genul măcar 5 minute cursive și fără repetiții. Eu nu cer traducere, cer cursivitate și coerență, dacă se poate într-un mediu fără urlete de fond.  Așa…cu rânduială, cum cere apostolul cel adevărat. Eu mă mulțumesc și cu mostra altor pastori, poate domnul Țon, acum când nu mai trebuie să se prefacă, să-și înădușe bucuria, să ne aducă un mesaj chiar fără traducere.
Dacă e o așa de mare lumină, să nu fie sub obroc, vorba lui Shifu, de ce avem Youtube?
Observație: dacă se poate să nu fie Dana Berinde? La mine a picat examenul de când cu..convenția.
Aștept.


Când a venit ”ce este desăvârșit”? De ce au încetat darurile începutului?(2) Comentariu la I Corinteni 13:8 și la Coloseni 1:25

29 noiembrie 2010

(Citește și capitolul anterior.(1))

Am fost tot timpul intrigat de versetul 8 din Corinteni 13.
Parcă strică toată armonia.
De ce intră peste dragoste?

proorociile se vor sfârși, limbile vor înceta, cunoștiința va avea sfârșit?”

Când?

Scrie acolo: ”când va veni ce este desăvârșit”.
99% din creștini cred că textul se referă la venirea Domnului.
Nici vorbă! Nu scrie: CEL ce este desăvârșit.
Mai scrie ceva:”când m-am făcut om mare.
Și mai scrie ceva:”am lepădat ce era copilăresc.
Ce am lepădat? E clar: darurile copilăriei, ale imaturizării, limbile, proorociile și ….cunoștința.
E clar ca zorile: maturizarea adunării a dus la încetarea hrănirii cu lapte, cu ce era copilăresc, a dus la sfârșirea proorociilor, la încetarea limbilor, la sfârșitul cunoștiinței.
Ce este cunoștința?
Spune Pavel?
Slujitorul ei(adunării) am fost făcut eu, potrivit administrării pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.” Coloseni 1:25
Această administrare este cunoștința, e limitată la perioada apostolilor și proorocilor.
E confirmat de Efeseni 3:3-5:” ...v-am scris în puține cuvinte, citindu-le puteți înțelege priceperea mea în taina lui Cristos, care….a fost descoperită acum sfinților săi apostoli și prooroci prin Duhul.
Ce înțelegem prin ”ce este desăvârșit”? Cuvântul lui Dumnezeu întregit de cunoștința apostolilor și proorocilor.
Când a venit tot Cuvântul, a încetat laptele. S-a schimbat meniul, ca la Ghilgal, au intrat în țară și a doua zi au trecut de le pufoasa mană la asprele boabe prăjite. Câtă dragoste ne-a arătat Tatăl, să dea oameni pentru noi ca să-i înțelegem tainele, ca să-i gustăm Cuvântul ca pe o mâncare bună în cerul gurii inimii noastre!
Citiți și 2 Corinteni 3 ca să înțelegeți mai bine ce însemană fața Domnului, nicidecum simțirile din învățăturile mistice.
În copilăria spirituală, doar cu ”citirea Vechiului testament” fără Cuvântul revelației Noului Testament vederea Domnului era ca într-o oglindă, veche. enigmatică, întunecată, cu văl, fără slavă. Dar ”când vreunul se va întoarce la Dumnezeu, vălul va fi înlăturat”. Iar în versetul 18 ”toți privim cu fața descoperită” acel ”față către față” într-un alt fel de oglindă, cea Nouă, a noii revelații dată apostolilor.
Fața Domnului este Cuvântul Lui. Acum este descoperit, nu mai este văl, nu ne mai săturăm să-L admirăm!
Devenim ceea ce admirăm!

Citez din postarea de atunci:

”Citirea lui Moise e ca privitul într-o oglindă întunecoasă. Citirea Noului Testament e ca privitul într-o oglindă curată, înseamnă luarea vălului, vederea faţă în faţă. Întregirea Noului Testament a dat posibilitatea acelei cunoaşteri depline a Lui. Admirarea lui Cristos ne face ca Cristos.

Fiecare om se transformă treptat în ceea ce admiră.
Adolescentul pasionat de un sportiv va semăna cu acela.
Adolescenta căzută în admiraţie după o “stea” de cinema, va începe să semene cu steaua.
Am văzut predicatori  admiratori de “prinţi ai cuvintelor”, au început să le imite şi accentul, şi intonaţia şi ideile.

Să-L cunoaştem şi să-L admirăm pe Domnul ! Să fim în acest felschimbaţi în chipul Lui !

Să-L admirăm pe Domnul Isus citindu-I “oglinda întunecoasă”, Vechiul testament(“toţi proorocii mărturisesc despre El”, “toate scripturile mărturisesc despre mine”).
Să-L admirăm pe Domnul Isus citindu-I oglinda cea clară, Noul testament (“pe El îl vestim noi.::”).
Să-L admirăm pe Domnul  Isus privind creaţia (“toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El”).
Să-L admirăm pe Domnul Isus privindu-L în fraţi, în adunareîn cei ai Lui. (“să cunoaşteţi bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi“).”

(Citește capitolul următor (3).)


Până când a dat? De ce au încetat darurile începutului?(1) Comentariu la Efeseni 4.

29 noiembrie 2010

(Citește și capitolul 2, capitolul 3)
Pentru că Tatăl așteaptă roada. Prin roadă este El slăvit, nu prin daruri. ”Cele frumoase nu mai au nevoie să fie împodobite”. Mădularele mai puțin frumoase se îmbracă, se  împodobesc, cu ceva exterior, cu daruri.
E ca diferența dintre  pomul de crăciun și pomul din grădină, unul are daruri, altul are roadă.
Până la creșterea roadei, Tatăl a dat daruri, apoi nu a mai dat pentru că pomul a crescut  și a rodit.
Darul e ceva extern, nu are aceeași fire cu mlădița pe care e agățat, nu crește dinăuntru, e ceva temporar.
Roada e parte a mlădiței, părtașă rădăcinii și grăsimii  ei, roada îl glorifică pe Dumnezeu, nu darul.
Desigur voi supăra pe mulți prin ceea ce scriu aici, dar în contextul frontului încrâncenat din jur, ce contează o supărare! Efeseni 4 ne spune că toate acele daruri au fost date unora, până vom ajunge toți…la starea de om mare. Maturizarea duce la abandonarea acelor daruri, chiar cele de profet, păstor, învățător, etc. Creșterea, maturizarea, duce la starea de bătrân, singurul apelativ de diferențiere care rămâne în adunare, chiar apostolii se numeau pe ei înșiși ”bătrânul Pavel”, Ioan își spune ”bătrânul”, nu găsim pastorii bisericii sau tămăduitorii, vorbitorii în limbi, etc.
Ce frumos scrie la Efeseni.
El a dat pe unii, pe alții….până vom ajunge toți. Iar în versetul 16 insistă pe fiecare, fiecare.
Dacă-ți place să stai în fața unui popă, să asculți pasiv înșelându-te singur, să-ți facă ritualuri, să îngenunchezi înaintea lui nu are rost să citești mai departe, dar dacă cauți voia lui Dumnezeu și te bucuri de Cuvântul Lui, atunci citește  aici și cu drag și atenție Cuvântul Lui.
Darurile au fost semne, unele au fost semne ale apostolilor, semne care confirmau veridicitatea mărturiei lor. Dumnezeu însoțea mărturia lor cu semne, semnele nu erau date ca ei să se dea mari, ci ca mărturia să fie crezută. În mai multe locuri se spune că”prin apostoli se făceau multe minuni și semne”.
Problema e că textul care arată vremelnicia perioadei apostolilor o arată și pe cea a păstorilor, învățătorilor și altor daruri. Cei ce se dau astăzi ”dăruiți” practică abuzuri, ordinările sunt invenții, iată: toți impostorii sunt ”pastori”, poți să le faci ceva? Un fals e fals indiferent cât e de aproape de original.
Eu sunt plin de bucurie, toate aceste falsuri nu încearcă să imite islamul, sau budismul sau catolicismul. Lucrurile fără valoare nu se falsifică, dar această cunoaștere lăuntrică de preț atât de mare este falsificată asiduu de toți impostorii tuturor veacurilor.

Citiți Efeseni 4:
”. 11 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12 pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13 pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; 15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16 Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.”

Observați contrastul dintre ”pe unii” și ”fiecare”!
Mai observați ceva: majoritatea apărătorilor popiilor spun că n-am ajuns încă la ”unirea credinței”, că aceasta va fi …la venirea Domnului.
Păi atunci nici la ”ca să nu mai fim copii” n-am ajuns! Iar de starea din versetul 16 n-are rost să vorbim!
Câtă orbie, când Cuvântul Tatălui e atât de clar, El nu vrea să ne încurce, în câte locuri scrie că de mult trebuia să nu mai fim copii, să lepădăm laptele, să ne hrănim cu hrană tare!  Evrei 5 și 6. ”Aveți iarăși trebuință de cineva ca să vă învețe”.
Despre cei care cred încă în apostoli și prooroci, Tatăl ne-a avertizat cu detalii prea multe ca să ne lăsăm orbiți. Apostoli? nu e greu de arătat, unii spun că sunt, și eu spun că sunt…. mincinoși.etc.
Un detaliu: ”mulți îi vor urma…
Alt detaliu:”din pricina lor Calea Adevărului va fi hulită.
Priviți la mărturia unor astfel de impostori, este însoțită de niște semne, detalii. Eu cred aceste detalii.
Tatăl își însoțește mărturia și a dușmanilor lui cu semne. Eu cred și acele semne.
Concluzie? Darurile de slujbă, apostolii, proorocii au încetat cu moartea lor. ”Adunarea este zidită pe temelia” lor și nimeni nu poate pune o altă temelie. Cei ce  pun disprețuiesc tot Cuvântul Domnului.

Sfârșit capitolul 1.
(Citește și capitolul 2, capitolul 3)


Pe cărarea urmată de sfinți

28 noiembrie 2010

Cărarea care începe și se termină în fața tronului de Har.
Cărarea care nu se vede, care trece prin temniță, printre frați mincinoși, printre cei ce clatină din cap, printre Iude și Diotrefi, peste șerpi.
Printre munți de îndoială, zile întregi de reeducare, de ”spălare” de minte, presiuni uriașe pentru cea mai mică cedare, pentru cea mai măruntă concesie.
Așa e cărarea urmată de sfinți: mișună șerpii-ndoielii, e veacul îndoielii, gheața îndoielii, munții îndoielii, marea îndoielii. Toate sunt învinse prin țărmul nădejdii, statornicia dragostei, lumina Slavei, prin harul preasfintei credinți.
E cântare din închisoare, din celula neagră, poate fără soare, cu  mizerie, miros, foame, frig, toate favorizând îndoiala, semănând clătinarea. Dacă n-ar fi tăria omului lăuntric, cea mai mică din aceste forțe externe arată repede învelișul de pleavă al oricărui muritor.

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Da-mi_harul_credintei.mp3

 

Se învață ușor, e o rugăciune pentru zidire, să vorbim între noi cu astfel de învățături.


Băgați de seamă să nu vă înșele cineva, fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: Eu sunt Criss-tosul…..

27 noiembrie 2010

Unii ați auzit mărturia, eu o postez pentru ceilalți. Merită, merită, merită să ascultați TOT până la capăt.
Acest om care povestește în aceste înregistrări are o minte lucidă. Merită ascultate toate cinci, să aveți o oră!
Filmele au fost eliminate de pe youtube intre timp(sept 2012)
1.

 

 

2.

3.

 

4.

 

5.


Cultul personalităţii, personalitatea cultului…jurnal de front (din războiul străjeresc)

27 noiembrie 2010

„..porţi şi tu tot un Isus de hârtie…”

Orice cult este o persoană juridică, actul de naştere este o hârtie cu multe semnături şi ştampile, agreat de unii, aprobat de alţii şi confirmat în scris. Este o persoană fără trup, o făcătură, are nume dar nu poţi vorbi cu el. Este persoană juridică cu pretenţie de personalitate, are mândria lui, istorie, aroganţă.
Am învăţat mult, mai ales de la fratele Niculiţă despre duhul de partidă religioasă, am înţeles natura pământească a acestor fabricații. Numai comparând cu caracterul ceresc al Domnului Isus, al adunării Lui, toate aceste arătări îşi arată conținutul lor lipsit de fire divină.
Despre cultul personalităţii nu trebuie spus mult, e uşor de înţeles.
Omul la care se închină mulţi este un idol de carne.
Cultul este un Isus de hârtie. Un alt Isus. Pentru mulți I$U$.
Cultul nu există în cer, există pe hârtii, prin birouri, uşor de creat prin semnături şi ştampile şi la fel de uşor de distrus tot prin semnături şi ştampile.
Dar de ce distrus? Mai bine înrobit!
Duhul de partidă, ataşamentul faţă de această personalitate fără trup este mai puternic decât nazismul şi comunismul.
Această coeziune faţă de ceva uşor de furat se numeşte capcană. Nu te fură direct, fură obiectul de care nu te poţi desprinde. Tu nu te prăbuşeşti, ci avionul din care nu poţi ieşi.
Războiul actual este unul între personalitatea unui om din care mulţi şi-au făcut idol şi personalitatea cultului care este idol de mult. Este un război între un idol nou și un idol vechi.
Se folosesc armele întunericului.
Să dovedesc? E uşor.
Atacul recent al unui lider de cult e plin de acuzaţii pe care nu le-a luat de ieri ca pe pietrele lui David, e un arsenal de fapte şi informaţii din spate, ştiute dar tăcute, să nu se răstoarne cultul. Dragostea de cult e mai mare decât dragostea de adevăr. Dacă din dragoste de adevăr s-ar fi spus aceste lucruri, ele nu s-ar fi spus acum ci atunci când s-au aflat.
E război,  e front, e o industrie de război.
Oștiri de pleavă, artilerii de vânt.
Grâul se adună cu lopata, pleava o ia vântul, e separarea lui Dumnezeu.
Cine manevrează vântul?
Domnul puterii…vântului. Un vânt mai mare spulberă ceea ce a adunat un vânt mai mic.
Cei ușor de amăgit sunt mânați încoace și încolo de orice vânt de învățătură.  Toți cei ce patronează astfel de colțuri de grămezi de pleavă se tem de un vânt mai mare să nu le împrăștie grămăjoara. Pleava cu vânt se adună, vântul o împrăștie.
Vântul străjerilor acum se întețește și amenință fățiș grămezile de pleavă din alte arii mai mici. E piață, e marketing. Cei ce suflă invers tot pleava o manevrează, dacă ar ști că sunt grâu în arie, nu s-ar teme, ar cânta de bucurie. Ar aștepta lopata, grâul se ia mult mai ușor după ce pleacă pleavă.
”Acela își va curăți cu desăvârșire aria”
Acest război nu e lupta Lui.


Cancerul, durerea de măsele și antinevralgicul

27 noiembrie 2010

Nu cred că un bolnav de cancer în fază terminală merge la dentist. Nici nu-și face proteză.
Spiritual însă, cancerul și cangrena de vorbe sunt ”tratate” cu potirul: „ești bolnav dragă dar..bea de aici, măcar să nu te doară.”
Cancerul colaborării este făcut uitat de ”durerea de măsele” a defectării papei.
Era pericol să fie dezgropată pisica moartă dintre glosolali. Era mult mai pestriță, mult mai mare și mai urât mirositoare.
Era pericol să se trezească bolnavul, să mijească ochii și să-și citească diagnosticul. Unul chiar a citit cu sughițuri.
Era pericol să refuze potirul.
Așa că cei care leagă ușuratic rana au schimbat tactica:”VAAAAI, te doare măseaua….!”, ”poftim ia antinevralgic.!” S-a schimbat tratamentul, nu mai luăm morfină, luăm antinevralgic și ne focalizăm pe durerea de măsele.
Ca să nu ne mai gândim la cancer, la diagnostic.
Ne-am trezit, tratăm durerea de măsele!
Insist că mișcarea de șah a ”papei” are scopul de a distrage atenția și a reușit.
Am mai spus-o: ”când doi țigani se ceartă zgomotos în piață, toți se uită spre ei și alți 10 fură acoperiți.”
Acest lucru se întâmplă acum: cancerul colaborării este ignorat de preocuparea durerii de dinți a demeterismului și de antinevralgicul antideme……..ismului.


Un semn, nu pentru credincioşi…m-am frecat la ochi. Oare am citit bine?

26 noiembrie 2010

(1.Cor.14:22)
M-am frecat la ochi. Oare am citit bine? Da, am citit bine.Acest semn nu era pentru cei credincioşi.
Mulţi ani citisem acest text fără să-l fi văzut cu adevărat, iar acum îmi sărea în ochi. Niciodată nu-mi atrăsese nimeni atenţia asupra acestei învăţături a Duhului Sfînt. Ceea ce se învăţa în adunări era exact opusul. Totdeauna auzisem spunîndu-se că era un semn pentru credincioşi, că credincioşii trebuiau să caute acest semn pentru ei înşişi, şi că mai înainte de orice era semnul că credincioşii au primit botezul cu Duhul Sfînt. Intrigat mai întîi, pe urmă tulburat, am întrebat pe mai mulţi servi ai lui Dumnezeu ce voia să zică aceasta.
O tăcere încurcată şi răspunsuri îmbrobodite mi-au dat certitudinea că nici ei nu au înţeles vreodată acest text şi că întrebarea mea îi lăsa fără răspuns. Gravitatea mizei mi-a apărut clar. Capitalul „încredere“ era ştirbit. Această lovitură de berbec care crăpa frumosul meu edificiu nu venea din partea duşmanilor vorbirii în limbi, ci de la acest apostol Pavel pe care îl admiram atît de mult.
A urmat un fel de reacţie în lanţ. Alte versete din Biblie se luminau la rîndul lor. Într-adevăr, dacă acest semn ar fi fost pentru credincioşi, Pavel i-ar fi încurajat să arate acest semn în adunarea credincioşilor. Dimpotrivă, el descuraja această practică în biserică (1.Cor.14:19). În afara bisericii, el vorbea în limbi mai mult ca toţi ceilalţi, dar în biserică prefera să zică cinci cuvinte înţelese decît zece mii în limbi (1.Cor.14:19).
Altfel exprimat, el era de două mii de ori împotriva practicii vorbirii în limbi în biserică decît pentru ea. Nimeni nu-mi spusese vreodată aceste lucruri. Şi aceasta din motive serioase. Uneori eram furios împotriva acelora care îmi ascunseseră aceste lucruri şi furios împotriva mea că am strecurat ţînţarul şi am înghiţit cămila. Doamne, ar fi oare cu putinţă ca cei care se opun vorbirii în limbi să aibă dreptate? Înapoia mea, Satan! Eram foarte hotărît să nu dau înapoi nici un pas. Mă simţeam hărţuit în părerile mele.Am hotărît deci să iau taurul de coarne. M-am săturat să încerc să înţeleg prin intermediari (Io. 4:42). Am hotărît să atac subiectul temeinic şi serios. Am constatat cît e de periculos să nu cunoşti o doctrină decît prin fragmente, din auzite sau prin experienţe care pretind că ştiu despre ce este vorba. O dată în plus am constatat că ne scăpaseră total texte scrise negru pe alb de două mii de ani.

-preluat din cartea „Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți” de la pag. 20


Dați aripi Moabului!

24 noiembrie 2010

Citiți Ieremia 48.
Ceea ce scriu aici se referă la noul ”război religios” declanșat de ”trecerea lui Iosif Țon la străjeri”.
Această postare este pentru frați și prieteni apropiați ca un fel de a-mi exprima opinia față de ceea ce se întâmplă.

Deconspirarea trecutului unei mari părți a clericilor pocăiți este o tragedie pentru mulți din ei. Este un trecut plin de mizerie, dar care lor le-a asigurat un trai pământesc confortabil și le asigură prin perpetuare aceleași beneficii.
Acești oameni nu au în vedere Gloria lui Dumnezeu, ci binele lor.
Nu pentru ei scriu. De aceea am parolat.
Devin tot mai uimit de mărimea eforturilor depuse pentru acoperirea eforturilor de deconspirare. Privesc detașat pentru că miza nu mă privește. Teritoriul spiritual care reprezintă aceste forțe nu este Ierusalimul, nici Iuda, ci cred că mult mai periferic, rudele de mai demult, Edomul sau poate Amon și Moab.
Depărtarea de Har(Ierusalim) te duce în închinarea dublă, și-și, Calea lui Ieroboam(Betel și Dan) sau dacă îndepărtarea e mare se ajunge în teritoriul spiritual legalist, sec, Moabit și Amonit.
Nu putem să disprețuim aceste istorii vechi prin care iubitul Tată vrea să ne învețe ca pe niște copii preaiubiți frumoasele Lui căi.
De aceea li s-a întâmplat ca să se poată scrie, de aceea au fost scrise ca să învățăm din ele.
Ierusalimul e Harul, Noul Legământ, starea cerească, de Har, închinarea fără fapte, apropierea cu încredere. Scrie în Galateni, în Evrei.
Iuda(Laudă) la fel, stă sub stăpânirea Ierusalimului (Domnul locuiește în mijlocul laudelor) împreună cu Levi(Alipire).
Israelul: cele 10 seminții deja, ni-i arată pe cei îndepărtați de Har, dar aflați încă pe terenul țării promise. Fuseseră odată părtași promisiunilor dar acum disprețuiau Ierusalimul. Puteau oricând să se urce însă, nu era interzis.
Ezechia îi cheamă în II Cronici 30 așa de frumos, pentru ei care se găseau de multă vreme în stare dinaintea lepădării, mai era posibilitatea de întoarcere (”adu-ți aminte de unde ai căzut”, ”i-am dat timp să se pocăiască”). La chemarea alergătorilor lui Ezechia majoritatea din Israel ”râdeau și își băteau joc de ei” dar unii ”s-au smerit și au venit la Ierusalim”. Pentru ei se mai putea.
Am spus de mai mult timp că vremea pocăinței expiră. Se pare că acest timp a sosit.
Am ajuns cu analiza mai la periferie față de Ierusalim, față de Har.
Moabul, Amonul reprezintă cultura Sodomei, mamele lor, fiicele lui Lot au crescut în Sodoma.
Rude îndepărtate ale celor din Ierusalim, teritoriile lor erau în afara țării promise, în afara ”firii dumnezeești”.
Total străini, nu aveau voie să intre în adunarea Domnului.
Țara promisă, Harul nu suportă locuitori care o întinează. Levitic 18.28 ”..ca nu cumva țara să vă verse și pe voi din gura ei dacă o necurățiți…„. Acest verset îl amintește Domnul în Apocalispa, ”am să te vărs din gura mea”.
”În Cristos” înseamnă în Har, în promisiune, în iertare, îndurare, milă, în traiul frumos sub aceste învățături aducătoare de libertate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Legalismele rețetarelor religioase, -dacă nu vb în limbi nu ești mântuit, -dacă nu ții sabatul nu ești mântuit, -dacă nu faci parte din org. noastră nu ești mântuit, -dacă nu iei o decizie…., -dacă nu mergi la cultul nostru, -dacă, -dacă-…….departe de iubire, de Har sunt teritorii spirituale reprezentate de Moab, Amon și Edom, nu de Iuda și Ierusalim și iată ce durere, nici măcar de cele 10 seminții. Această veste prostă a vestit-o Iosif Țon și m-am ridicat în public împotriva ei și pe Masa Rotundă(până m-a dat afară) și pe Masa Rotundă2, și pe frateledan, și pe evanghelist și aici.
Sentimentul de atotsuficiență, de încredere falsă bazată pe fapte și vistierii de gunoaie e starea de Moab. Ier 48:7 ”…pentru că te-ai încrezut în faptele și în vistieriile tale vei fi luat și tu…”.
Acest lucru se întâmplă acum, regele pădurii, spinul nu a fost mulțumit că cedrii nu stăteau cuminți la umbra lui și a ieșit un foc din spin.
Papa baptiștilor, încrederea lor, zeul este căzut pe prag.
Când mă gîndesc că a stat o zi întreagă în casă la fratele Niculiță încercând fără folos să-l facă să intre în ”Alianța evanghelică.”
Nu pot să nu-mi amintesc și analiza rece și corectă care i-a făcut-o un om al lui Dumnezeu prin 1970. E vorba de fratele Pocsy, același frate Pocsy care în adunarea de pe strada Oituz din Arad, unde mergea și fratele Moisescu, a vorbit acele cuvinte care l-au făcut pe un alt frate să rupă relația cu securitatea și să devină martir, închis la Gherla pentru credința lui Isus.
Vă las să vă delectați și să-l slăviți pe Dumnezeu cu scrisoarea care fr Pocsy i-a trimis-o lui Iosif Țon în februarie 1975:

Motto: Amos 5.21-24.
”Urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu voi mirosi un miros plăcut la adunările voastrede sărbătoare! Pentru că, dacă-Mi veţi aduce arderile-de-tot şi darurile voastre de mâncare, nu le voi primi; şi nu voi privi la jertfele voastre de pace din vitele cele îngrăşate ale voastre. Depărtează de la Mine zgomotul cântărilor tale; şi nu voi asculta muzica lirelor tale; ci să curgă judecata ca apele şi dreptatea ca un pârâu care nu seacă niciodată.

Catre,Fratele meu Ton, in Isus Hristos,
De mult ma framant sa va scriu. Mintea mea imi spunea sa nu ma amestec, dar n-am ce face caci nu sunt un om care sa faca lucruri dupa capul sau, ci am un Stapan care e si Stapanul d-stra. D-stra sunteti coplesit de convorbiri cu diferiti frati, oameni si eu nu pot sa am pretentie sa va aduceti aminte, dar amintiti-va: De doua ori am stat de vorba in scurt timp. Odata in Bucuresti la adunarea din Mihai Bravu si odata la Baile Felix. In ambele cazuri v-am atras atentia ca insarcinarea pe care ati primit-o din partea Domnului o veti face cat timp ramaneti la Cuvant, fara sa deveniti un reformator baptist. V-am spus ca daca ramaneti numia la mesajul Divin, care nu e al Cultului baptist, ci e supraconfesional, veti avea suferinte tocmai de la membrii nepocaiti aia dunarilor, si din partea predicatorilor care au devenit niste functionari platiti, si cu gelozie isi pazesc turma, ca orice preot din orice religie. V-am spus ca daca veti deveni un reformator, deveniti un om cu renume si un conducator al maselor religioase, dar asta nu mai e lucrarea Domnului. Si iata asa s-a intamplat. Sunteti un om cu faima, dar pacea divina ati pierdut-o si lucrarea s-a degradat. A devenit lucrarea unui Cult.

Cand am primit si am citit “Situatia actuala a Bisericilor Baptiste din Romania” si altele, cele doua scrisori, le-am citit de doua-trei ori si am gasit cateva puncte foarte negative, care denatureaza adevarul.
1. Sunt adevarate restrictiile administrative a inspectorilor de culte, dar dumnealor nu fac decapul lor, ci primesc dispozitii de la Ministerul Cultelor. Dar nici Ministerul nu face de capul lui, ci se incadreaza la politica dusa de partid. Si tara este o tara socialista si marturisesc clar ca duce o politica comunista si materialista. Niciodata nu de-a declarat ca nu ne da o libertate religioasa ca-n Anglia sau america.. Nu cred ca ati primit o insarcinare de la guvernul tarii noastre sa difuzati o asemenea libertate religioasa. Daca d-stra ati facut, ati facut socoteala fara gazda. Dupa cum nu sunt adevarate cele vestite de Wurbrand R., ca in Romania adevarata biserica e “subterana”, tot asa nu este adevarat ce ati vestit d-stra ca in Romania Cultele fac ce vor, ca in Anglia.
2. Nu este adevarat ca si adunarile asa zise “secte”, au deczut din cauza stramtorarilor adiministrative ale inspectorilor de Culte. Cu mult inaintea erei socialiste, deja nu mai era alegerea conducatorilor adunarii dupa voia Duhului Sfant. Cred ca nu este ceva nou ceea ce scriu. Cum am devenit Cult am si pornit cu valea devierii de la Adevar. Incetul cu incetul am inceput sa lucram pentru Cultul nostru. Am inceput sa ducem Chivotul Domnului in “Car nou”(1 Sam. 6.7,8, 2 Sam. 6.3-7, 1 Cron. 15.2,3,12-15). Apoi nu ma mir ca ne e frica ca se rastoarna Cultul. Dar adunarile noastre sunt pline de membrii care n-au dat mortii viata lor veche si noi ce facem? Chemam pe acesti nepocaiti sa moara pentru Hristos? Nu o data au fost dati afara din Cultul Baptist cei mai buni fii ai adunarii(Arad, Constanta, etc.), si nu imputernicitii cultului, si eia u cerut ajutorul dapartamentului sau chiar al securitatii statului.
3. D-stra ati devenit aparatul unei organizatii si cereti drepturi ca in tarile occidentale. Eu consider ca asta este deja lupta politica. Nu sunt de acord si stiu ca nu sunt singur cu aceasta convingere. Intot cazul, trebuie sa va spun ca am fost prin circuite si am fost intrebat undeva care este parerea mea; peste tot am spus parerea mea clar. La pagina 25, aliniatul 3-4 vorbiti de compromisuri si renuntarea la calauzirea Duhului Sfant. Spuneti asa: “…lucrarea care se face in Biserica aceea, de la data aceea inainte, sa fim absolut siguri ca va fi o lucrare pur omeneasca si si nu lucrarea lui Dumnezeu”. Trebuie sa recunoastem in mod sincer ca cu multi ani inaintea erei socialiste ne-am acomodat cu compromisuri si am renuntat la calauzirea Duhului Sfant. Da, am deviat d ela Adevar, cand am admis ca temeiul adunarii sa fie schimbat de la noua nastere la botezul cu apa.
4. D-stra mereu amintiti de Biserica Nou-Testamentala, adr nu poate fi adevarata aceasta declaratie din moment ce “avem doar o forma de evlavie, dar tagaduim puterea” (2 Tim. 3.5). Asa ca nu Autoritatile Statului, ci noi trebuie sa spunem un hotarat NU conducerii baptiste. De mult, apostolul Pavel admite o singura dezbinare: “…ca sa iasa la lumina cei gasiti buni”(1 Cor. 11.18,19). Noi insa, lucram febril ca sa se musamalizeze totul, ca nu cumva sa se dovedeasca ca o mare parte a membrilor de adunare nu sunt decat baptisti fara pocainta. Nu trebuie sa ne plangem de starea adunarilor noastre din Romania mai mult decat de starea adunarilor din Apus, unde din prea multa libertate, starea adunarilor este accentuat mai rea. Eu sunt membru al Cultului Crestin dupa Evanghelie si ori de cate ori conducatorii cultelor mi-au cerut un lucru care am considerat ca nu corespunde cu lucrarea Duhului Sfant, am spus NU clar si hotarat. Rezultatul?! M-au sters de pe lista Cultului ca pe un razvratit, cu toate ca sunt un crestin devotat Domnului nostru Isus Hristos. Asa se dovedeste ca nerabdarea religioasa este mult mai apasatoare decat stramtorarea administrativa a Autoritatilor. Pe mine nu Autoritatile m-au urmarit, ci crestinii, asa zisi pocaiti, si m-au denuntat fiindca am spus NU clar Conducerii Cultului Crestin dupa Evanghelie la devieri de la Adevar.
5. Nici sa nu ne gandim ca adunarile nosatre de azi sunt cu caracter de “Mireasa”. Aduanrile noastre de azi sunt niste adunaturi de oameni religiosi, “oameni amalgam”, nu “omogeni”. Sunt convins ca la venirea Domnului Isus pentru “Trupul” Lui, acest Trup va fi gasit in cadrul Bisericilor oficiale: Ortodoxa, Catolica, Reformata, Luterana, Baptista, Penticostala, Crestina dupa Evanghelie si inca din alte denumiri, da, toti cei care au Duhul lui Hristos(Rom. 8.9), viata lui Hristos in ei (1 Ioan 5.11,12). Venirea Domnului nostru Isus Hristos este la usa. Un crestin cu vedere larga a spus asa: “Cand un predicator se plange ca nu mai incap oamenii in sala adunarii: Lasa-ma sa spun Cuvantul lui Dumnezeu cu sare si in scurt timp va fi sala prea mare”. Cum spunea crestinul C.H.M: “Cuvantarea evlavioasa umple bancile adunarilor, iar la predicile cu sare bancile se golesc”. Peste tot este un duh de jertfa care seamana cu cel de la Exod 32.2-4. Dar gasesti foarte rar suflete predate Domnului care nu se multumesc cu forme religioasa, ci dovedesc fara zgomot si fara zarva mare ca au viata lui Isus in ei. Focul va incerca si sunt convins ca mari lucrari asa zis crestine vor fi arde.
Al d-stra frate in Isus Hristos, Pocsy Gustav.
P.S. Nu astept raspuns caci nu am de gand sa fac dialoghizare, dar am fost indemnat sa depun o marturie.
Febr. 1975.


Biblia Fidela, noutăți…o puteți comanda,

23 noiembrie 2010

La început a fost gratis, acum e 30 de lei (completare 13 iulie 2013).
Dacă tot am început să dau informații despre subiect, sunt dator să completez.
Biblia Fidela s-a tipărit, s-a distribuit și se trimite prin poștă celor doritori.
Mai multe aici.


”Biblic aveţi dreptate, dar nu pot să neg experienţa mea”

22 noiembrie 2010

După o peregrinare în adolescență pe la toate grupurile creștine din orașul meu (mergeam ÎN FIECARE ZI la vre-o formă de adunare, stăruință, grup, studiu, părtășie, agapă, etc) am pus mâna pe cărți. Nu neg că autorii care m-au cucerit și m-au format au fost frații. Atât cei străini, cât și cei români. I-am îndrăgit. Pe cei din țară i-am căutat, am ”crescut” la umbra lor, a cărților lor adică și cât puteam de des îi vizitam sau îi primeam în casă. Cartea din postarea precedentă m-a cucerit, a fost atunci când am citit-o răspunsul meu la multe căutări.
Redau mai jos o porțiune care sper să vă facă să citiți cartea.

”Păstrez o amintire penibilă de pe vremea cînd vecinul de lîngă mine, pastor experimentatal unei adunări penticostale, m-a invitat să iau parte la o dezbatere despre subiectul de care ne ocupăm. Oponentul lui era un frate lucrător din Adunările zise darbyste. Fiecare îşi avea Biblia deschisă pe masă. Prietenul meu pastor, pe care-l credeam foarte versat în propria lui doctrină, nu s-a putut măsura cu adversarul lui. Ce hap a trebuit să înghită! A fost ca un uragan care mătura totul în calea lui. Acest serv al lui Dumnezeu îşi cunoştea Biblia într-un mod atît de extraordinar, încît aveam impresia că mă aflu înaintea lui Ştefan despre care se spune: „Nu puteau să stea împotriva Duhului şi înţelepciunii cu care vorbea el“ (Fap.6:10). Nu-mi mai amintesc adevărurile izolate care l-au dezarmat pe prietenul meu şi l-au înghesuit într-un colţ, eram prea novice ca să le ţin minte. Dar ce m-a doborît şi ce nu pot să uit vreodată a fost aceasta: Prietenul meu şi-a închis Biblia, a pus-o deoparte şi a zis:„Biblic aveţi dreptate, dar nu pot să neg experienţa mea“. Această scenă m-a urmărit multă vreme, căci gestul şi vorba trăda totul. Biblia dată la o parte şi experienţa pusă înainte.
Bătut pe terenul lui favorit şi obligat s-o recunoască, prietenul meu trebuia, ca să salveze cît de cît aparenţele, să aleagă între experienţă şi Biblie. Să nege una sau să păstreze pe cealaltă. Biblia a fost sacrificată experienţei. Iată subiectivismul galopant care invadează toate păturile creştinismului. Subiectivism care îndepărtează ceea ce jenează, fie chiar Cuvîntul lui Dumnezeu, lipind subtil pe aceste experienţe o etichetă biblică. Farsa este jucată. Noii convertiţi şi cei slab fundamentaţi nu văd în ele decît foc. La întoarcerea în maşină mi-era milă de el; l-aş fi consolat bucuros.Dar el nu avea deloc aerul că ar fi avut nevoie de aşa ceva. Părea vesel şi relaxat. El îşi avea experienţa, era fericit şi mulţumit cu ea.
Aceasta m-a făcut să mă gîndesc la acel preot catolic care mi-a zis: „Faptul că Biblia nu vorbeşte despre purgatoriu nu mă deranjează, magisterul Bisericii noastre afirmă lucrul acesta, şi asta mi-e de-ajuns“. Şi lui îi erau de-ajuns „experienţele“.


Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți….70 de pagini, să aveți două ore, merită!

21 noiembrie 2010

E vorba de cartea lui Fernand Legrand.
Deși subiectul care încălzește tastaturile este acesta iar miza este alta, ocazia fiind fierbinte merită lămurite niște adevăruri, pentru mulți încețoșate.
Aveți aici cartea ”Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți” în format pdf.

euvorbescinlimbimaimult

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicată cu permisiune.


Să iasă un foc din spin

19 noiembrie 2010

Ce se întâmplă acum în Edom, Moab și Amon se vede bine din Sion:  iese un foc din spin și mistuie cedrii așezați la umbra lui (sau pe cei ce n-au mai vrut să stea la umbra lui). Hora se joacă în jurul unui foc, foc de spini, jertfa nebunilor.

Judecători 9:   ”Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s’au strîns la olaltă, şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lîngă stejarul sădit în Sihem. Iotam a aflat despre lucrul acesta. S’a dus şi s’a aşezat pe vîrful muntelui Garizim, şi iată ce le -a strigat el cu glas tare: ,,Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!  Copacii au plecat să ungă un împărat şi să -l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: ,Împărăţeşte peste noi!` Dar măslinul le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?`  Şi copacii au zis smochinului: ,Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!`  Dar smochinul le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?`  Şi copacii au zis viţei: ,Vino, tu, şi domneşte peste noi.`  Dar viţa le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?`  Atunci toţi copacii au zis spinului: ,Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.`  Şi spinul a răspuns copacilor: ,Dacă în adevăr vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă subt umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin, şi să mistuie cedrii Libanului.

Înțelegerea acestei pilde am dat-o aici.
Se încheie cam așa:

”……Eu înteleg din pilda lui Iotam
ca nu-s copac, ci pom, sau doar un ram
părtaș făcut grăsimii din măslin
și nu mai sunt condus de-un rege-spin.

Ca pom cu rod, eu am un Grădinar
ca viță, un Viticultor ceresc,
doar arborii  pădurii fără Har
la umbra spinilor se-adăpostesc.

De-aceea nu mă-ngrijorez deloc
că n-am un împărat de mărăcini,
din spinii-regi nu iese decât foc,
eu am un Rege-Domn peste grădini.”

Celor ce se simt arși, le pot oferi mângâierea mea, am fost și eu ars de flăcările spinului, pe vremea când era încă Gutenberg la putere, iar Bill Gates nici nu visa la internet.

Citez:   ”Nu vinovatia lui doresc sa o evidentiez, ci a mea.  Ce legatura are tot ce am scris mai sus cu Diotref?
Am scris ceva bisericiidar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face caci ne defaimeaza cu cuvinte rele. Si nu se multumeste numai cu atat, dar nici nu primeste pe frati si impiedica si pe aceia care voiesc sa-i primeasca si-i da afara din adunare.” III Ioan 9-10
Stransa legatura! Dar vinovat sunt eu. Am ascultat de cine nu trebuia,  de unul cu renume, cu scaun inalt.  Trebuie sa fii naivul naivilor, mai ales acum,  sa nu vezi cum s-au construit personajele folosite pentru influenta. Prin sistemul de informatii se crestea prestigiul sau se terfelea un om in functie de interese. Lumea are nevoie de Diotrefi. Diotrefii fac parte din felul ei, din sistemul ei. Scaune inalte, plecaciuni in piete, ierarhii si supusi. Imparatia Domnului Isus nu are scaune inalte, nu are preainalti si nici ierarhii. “Strans uniti de capul, din care tot trupul…”  asa este imaginea bisericii lui Hristos.
Fratele meu, cat timp vei fi in biserica lui Diotref, vei sta cu frica, apostolul iti va “scrie”, dar Diotref nu va vrea sa stie de el, are Diotref evanghelia luievanghelia scaunului inalt, a placăciunilor in piețe, a lui “Rabi, Rabi”. Diotref nu va vrea să-i primeasca in biserica lui pe frații tăi și ai Domnului, îi va defăima prin cuvinte rele, te va impiedica și pe tine să-i primești și dacă vei insista, te va da afară din adunare.
Eu n-aș fi vrut să fiu în “biserica” lui Diotref, mai bine aș fi vrut să fiu impreună cu cei dati afara de Diotref. Si sa raman asa!
Pentru ca Domnul Isus cand a zis:”va vor bate” si ”va vor da afara” a spus si de unde: “din sinagogile LOR”.
Domnul nu are sinagoga!
Tu de ce ai?  ”

Din Evanghelia după Diotref. 8 august 2009

Decât la umbra spinilor, mai bine la ”…. umbra unei stînci mari într’un pămînt ars de sete”. Isaia 32:2
Domnul ”este Stânca, nu cunosc alta”, la umbra lui mă voi adăposti.

cu așa drag stau la umbra Lui.…” C.C. 2:3

La ce umbre mai stați?

Mărit să fie Domnul!


Lada fără zestre

18 noiembrie 2010

Mi-am făcut timp…orice lucru cere timp….sa vizionez cele 20 de minute ale mesajului pastorului PL de la Atlanta. L-am urmarit atent si respectuos, îmi pare a fi un om cu o conștiință bună.
Durerea  inimii lui a pus-o bine în cuvinte, pictând cu vorbe o imagine a zestrei Miresei, zestre purtată într-o ladă: lada de zestre.
Frumos până aici. Dar mai departe mireasa devine cult iar zestrea: caracteristicile dominante penticostale.
Cu ce se va prezenta  Mireasa la răpire când cineva a umblat în ladă și a furat zestrea?
Tradus: Ce se va întâmpla cu Cultul la răpire când comuniștii au umblat la cult și au furat glosolalia și profețiile?
Patetic! Descrierea continuă cu enumerarea cazurilor și felurilor cum Împuterniciții și pastorii manipulați au furat ”zestrea”. Adevărat.
Oratoria s-a încheiat cu o rugăciune pentru…nimic…ca Dumnezeu să ne vindece de …de ce?
Problema  în felul în care o văd eu e simplă.
S-a umblat la ladă pentru că s-a putut umbla. Tatăl Ceresc nu a lăsat instrucțiuni și firme de securitate pentru cei ce-și strâng comori pământești pe pământ. Le vor fura hoții. E un vedict. Nu zice Domnul: aveți grijă să nu vi le fure, ci aveți grijă ce comori strângeți și unde le puneți!
Cultul e lada, nu mireasa, s-a umblat la ladă, se zice în comparație. Cultul e pământesc, pământeștii au ”furat” ce era de natura lor, de fapt n-au furat, au pus. Veți vedea la sfârșit ce.
Păi dacă ne uităm în istorie și în Biblie, nu Domnul a dat Cultul, ci statul. Statul nu a furat nimic, a umblat la ce-i al lui, cu ce-i al lui.
Vreți biserică de cărămidă? Haideți la noi după autorizație, vă asociați mai întâi ca persoană juridică.
Vreți autorizație? Să vă vedem Mărturisirea de credință. Dacă sunteți talibani?
Nu e destul, trebuie și statut!
Aveți lucrători cultici? Noi cu cine vorbim?
Trebuie autorizați și ei, noi dăm autorizația!
Etc. etc.
Mireasă? Nici vorbă, curvă destul.
Cine-a văzut curvă cu zestre?
Ea nu aduce la unul, ea ia de la mai mulți.
Cultul e o ladă întradevăr, din care nu s-a furat nimic, s-a pus continuu de către toți cei cu care ”domnișoara” a cochetat.
Zestrea Miresei e în altă parte, Mireasa e alta, nu cultul, nu cultele.
În El am fost făcuți și moștenitori”. Unde e moștenirea? ”În sfinți”. Sfinții sunt în ceruri cu duhul lor, ”strămutați în locurile cerești”, chiar dacă își mai poartă pământeștile corturi pe fața pământului. ”Cristos în voi”, ”Cristos venit în carne”, nu în cult, nu în firme, nu în organizații. ”Prețul nespus de mare al cunoașterii Lui…” e o zestre de nefurat. ”Cunoașterea Lui”, ceea ce am primit în omul lăuntric, revelația, Harul, le punem în frați și nu le poate fura nimeni, e cel mai sigur loc: ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”. Arătarea Duhului e pentru creșterea trupului nu pentru a face culte, fundații și alte lucruri pământești, lesne de falsificat, ușor de furat, cum s-a și văzut. Adunarea e cerească, nu are nevoie de nimic pământesc, îndeosebi trebuie să se ferească de confuzii, de a se asemăna cu falsul. Temple? Nu are nevoie, ea este templul. Școli? Nu are nevoie, Capul ei este Învățătorul.  Talente pământești, muzicale, oratorice? Falsuri grosolane.
Povestea de la Atlanta m-a dus cu gândul la ”Fata moșului și fata babei”.
Fata moșului din poveste se potrivește a asemăna Adunarea nevăzută, slăvită, glorificată, cerească, moștenitoare a Gloriei Harului.
Fata babei se aseamănă cu Cultul, monstrul, falsitatea.

”Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.[ ……] În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.”

Mărit să fie Domnul!


Atacul asupra părtășiei…articol de Sparks

17 noiembrie 2010

Există câteva chestiuni care au de-a face cu mărturia Domnului, mai mult decât cu părtășia dintre copiii Lui… mai ales acolo unde există o responsabilitate deosebită pentru mărturia Lui. Atacul vrăjmașului și duhul lui diabolic și subtil, ca de altfel, apăsarea și denaturarea pe care le produce, vor fi direcționate spre distrugerea părtășiei. Într-un fel sau altul, el va căuta să separe credincioșii și să se strecoare între ei.

Dacă nu aveți grijă, veți soluționa toate problemele pe cale sufletească spunând: ”Ei bine, aceasta este incompatibilitate de temperament! Cutare este construit în felul acesta și celălalt este construit altfel, așa că nu vom putea niciodată să îmbinăm doi oameni care sunt atât de diferiți în temperament și înfățișare!”

Dacă lăsați loc unei asemenea concluzii, mărturia voastră este pierdută. Puteți abandona poziția voastră în Domnul și să mergeți să colindați lumea în căutarea oamenilor care sunt de acord cu voi. Înseamnă oare că lucrarea Domnului încredințată celor doi sau trei (sau mai mulți), care sunt laolaltă într-un loc, poate continua atâta timp cât copiii Lui sunt în stare să se înțeleagă din punct de vedere firesc? Domnul să aibă milă de lucrarea Lui, dacă se cere așa ceva!

Trebuie să privim mai adânc decât atât! Atacul asupra părtășiei și asupra legăturilor este satanic. Poate există teren, elemente firești prin care el se strecoară, dar cei preocupați ar trebui să ia această atitudine unii față de alții: mărturia Domnului este legată de unitatea noastră! Diavolul va face tot ce-i stă în putere să distrugă acea unitate și dintr-o lovitură să nimicească mărturia. Voi și eu trebuie să fim una în Numele Domnului și să ne apărăm terenul împotriva vrăjmașului!

Așadar, deținem și altceva, nu doar încercarea de a ne înțelege unii pe alții din punct de vedere sufletesc, avem în noi o forță care ne împinge spre părtășie! Trebuie să ne înțelegem unii cu alții în Numele Domnului, altfel mărturia Lui nu are niciun temei.

Există ceva cu mult mai mare decât situația firească, sufletească sau omenească care necesită soluționare. Când ne dăm seama de adâncimea greutăților, trebuie să știm că întotdeauna acolo există și altceva la lucru. De aceea trebuie să păstrăm lucrurile firești la Cruce și toți împreună, să ne împotrivim vrăjmașului pentru a obține izbânda. Nu vom realiza niciodată acest lucru încercând să ne ajustăm unii pe alții și căutând să vedem până unde putem ajunge să lucrăm împreună.

Stând umăr la umăr împotriva vrăjmașului care atacă părtășia, vom descoperi calea părtășiei biruitoare. Coborâți la nivelul firesc, sufletesc și vrăjmașul va produce imediat o catastrofă îngrozitoare din părtășia voastră.

Amintiți-vă că toate aceste lucruri, care uneori par să fie lucruri banale, firești, sunt în principiu mult mai adânci; căci activitatea vrăjmașului se află în spatele lor, căutând să înșele, să ne priveze de biruință, de avansare, de înaintare, de creștere, de ajungerea la guvernare. El trebuie respins în toate privințele.

Ianuarie 1937


Părtași firii dumnezeiești

16 noiembrie 2010

Fiecare om, prin naștere naturală nu devine decât uman, firea fiecăruia din noi poartă caracterul lui Adam și nu se poate schimba. Pentru a dobândi caracterul lui Dumnezeu, suntem învățați în detaliu de către Domnul în Scriptura Lui care este calea. Nu dobândim firea dumnezeiască prin ritual, prin hocus-pocus, printr-o transformare bruscă și totală a minții, ci prin înnoire în timp.

O transformare a minții are loc la nașterea din nou, dar așa cum un nou născut are nevoie de o delicată îngrijire mai apoi, tot așa firea cea nouă căpătată la naștere fără o grijă blândă este un fir ușor de rupt, un abur, o suflare.

Nu ajungem la natura divină prin asociere, deși a sta împreună cu cei maturi spirituali este o condiție, dar a nu învăța nimic, a te lăuda doar că îl cunoști pe unul sau pe altul este ca și cum un elev ar fi văzut firmele mai multor școli sau le-ar fi vizitat sălile de sport.
Nu devenim părtași naturii divine prin rugăciune, oricât ne-am ruga, rugăciunea singură poate deschide inima spre Calea promisiunilor dar numai însușirea promisiunilor și câștigarea lor ne face părtași firii dumnezeiești.

El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari și scumpe CA PRIN ELE SĂ VĂ FACĂ PĂRTAȘI firii dumnezeiești

Cheia devenirii noastre asemenea Lui, înțelegerea felului cum mintea noastră este înnoită este în versetul de mai sus. Acest verset este cheia doar, dezlegarea tainei, codul de înțelegere, pentru că amănuntele procedurale ale însușirii promisiunilor înspre devenirea noastră în comuniune cu firea Lui, Tatăl nostru ni le-a dat într-o multitudine de detalii în învățătura Vechiului Testament.
Căci ce altceva este toată istoria călătoriei poporului din Egipt, prin pustie, peste Iordan decât istoria fiecăruia dintre noi, din robia Egiptului cărnii spre libertatea Ierusalimului de sus? Ce bine se aseamănă frica lor de a lua în stăpânire țara, dorința de-a se întoarce în Egipt, cârteala lor, cu caracterul firii noastre vechi, îndărătnice și șovăitoare, ”zăbavnici cu inima” le zice Domnul spre Emaus. Cât de nepricepuți ne dovedim când este vorba să înțelegem tot ce au scris profeții.
Vechile scrieri sunt imagini ale căii cele noi, Țara cea promisă sunt promisiunile Lui nespus de mari și scumpe, ”am fost așezați în locurile cerești” este vorba de vremea de acum, de vremea cărnii noastre, Cristos venit în carne. Toți anticriștii cu diplomă învață că promisiunile sunt pentru dincolo, pentru vremea fără carne, fără trup, învață că ”vom ajunge în Canaanul ceresc” dincolo și că la acele timpuri se referă promisiunile. Tatăl nostru drag însă ne-a lăsat învățătura Lui ca să luăm aminte la ea, a dat ”oameni pentru noi și popoare pentru viața” noastră cea nouă, s-o înțelegem, să știm împotriva a ce a vem de luptat, ce formă, număr, caracter și așezare au dușmanii din țara cea nouă în care am intrat. Ne-a arătat ce arme avem de folosit, când, cum și ce ne este interzis să folosim. Ne-a învățat ce să facem cu dușmanii, cum să nu ne aliem cu ei, căci nu vom moșteni împreună. Toate istoriile din Vechiul Testaemnt sunt imagini ale luptelor noastre spirituale, ale frământărilor lăuntrului nostru până la ajungerea noastră în locul preasfânt, lângă El, pe calea cea nouă și vie.
Până la tronul Harului.
Și când ne gândim că totul se referă doar la arvună, la talanții de Duh, la valuta de Har suntem și mai încurajați să pășim cu gândul nostru înainte pe această cale a cuceririi duhovnicești a teritoriului propriei noastre minți, să sfințim în inimile noastre pe Cristos ca Domn pe calea judecăților Lui. Istoria de sute de ani a călătoriei poporului este o imagine, un film al călătoriei noastre poate de scurte sute de zile până la maturitatea care ne face să cerșim Har, să ajungem la Tronul Harului din templul Ierusalimului de sus, să stăm lipiți de Domnul în lăuntricul nostru. Tot ceea ce avem nevoie în omul lăuntric, în firea divină este Harul. Așa cum în lumea de carne, cine are bani are orice se vinde, tot așa în firea divină cine are Har are tot ce se primește prin Har, adică promisiunea părtășiei naturii divine, a însușirii virtuților, rodirii Duhului, ținta vieții noastre în carne: Slava Harului Său.
Harul se înmulțește în negoțul părtășiei, în locul binecuvântat al adunării în care fiecare este zidit prin ceea ce dă fiecare încheietură. Firea cea veche fuge de Cristos, fuge de cruce, fuge de declararea falimentului ei. Vrea să fie băgată în seamă, să cânte virtuos, să recite artistic, să pălăvrăgrească oratoricește, vrea să fie în părătășie cu ea însăși.
Are un miros specific, iar ”cine s-a spălat” îl simte imediat. Toate promisiunile Domnului sunt teritorii de cucerit, sunt fire veche în care stau ”locuitorii țării”, gândurile noastre vechi, ce urmează a fi cucerite și a se instala acolo dragostea, bucuria și pacea, celelalte vituți în țara înnoită. Oricum Domnul prin înviere a făcut de rușine regulamentele religioase prin care a fost răstignit.
Tot la fel firea cea nouă râde de argumentele zidurilor de explicații după care oamenii se închid și le face de rușine prin cucerire.
Domnul trimite groaza înaintea noastră. Ce promisiune!
Mărit să fie Domnul!


Falșii dizidenți

15 noiembrie 2010

I-a descris grațios Herta Muller aici.
A apărut un nou soi de  jivine spirituale, prin încrucișare în laboratoarele ideologice ale partidului comunist și apoi clonați în multe exemplare.  S-a folosit material genetic de la șarpe, lup, miel și porumbel. Monștrii rezultați au fost de 4 feluri, cu două caracteristici externe și două interne. Obligatoriu în exterior purtau blană de miel sau pene de porumbel iar înăuntru caracter de lup sau fire de șarpe.
Uzual cele mai reușite și clonate modele au fost lupii în blană de miel și șerpii cu pene de porumbel.
Dintotdeauna iudeii cer minuni și grecii înțelepciune. Așa că modelul șarpelui cu pene se pare că a avut mai mare succes numeric la ”iudei”.
Ca eficiență însă lupii în blană de oaie au lucrat mai tăcut și-și ”pasc” liniștiți pensia, își rumegă gloria ocolind cu grijă pământul din jurul altarelor unde au fost sacrificați mieii în blana cărora stau ei. Se aude de acolo de sub altar un strigăt al sângelui, sufletele celor uciși strigă răzbunare, e un strigăt care îi înfioară: ”până când Doamne..:!”
În planul general (aplicat de KGB și securitate) de demolare din interior, arma falșilor dizidenți s-a dovedit de departe cea mai eficientă.
Un pic de presiune ici, două-trei percheziții colo și ai făcut din agentul tău un personaj beton, pâlnie spre care se vor scurge informațiile spre tine ca pe scocul morii.
În același timp a fost și mai eficient să pui asupra adevăraților dizidenți suspiciunea trădării, să planeze îndoiala asupra lor.
O lume șerpească.
Nu pentru adrenalina descoperirii tainelor acestor mașinații scriu, ci pentru că de o vreme mă preocupă ca o obsesie gândul că undeva acest sistem stalinist este aplicat eficient. Așa cum noi nu am realizat timp de 50 de ani cum funcționează metoda, în China  sau alte țări comuniste frații de acolo suferă sub aceleași metode.
Am stat de vorbă ieri cu un frate bătrân din vest, misionar în Africa, India, etc. dar care a fost de câteva ori și în China. L-am întrebat despre libertatea din China. Mi-a dat un răspuns care m-a înfiorat: „Da, există dar se pare cu ceva probleme.” Îi fusese prezentată probabil o față cosmetizată, probabil s-a întâlnit și cu vre-un dizident fabricat.
”ceva probleme”
Convingerea mea (după ce am citit documentele scoase la lumină de baptiștii neînregistrați din fosta URSS și de la CNSAS-ul de la noi) este că metoda aplicată adunărilor de destrămare din interior, metodă preparată în laboratoarele ideologice din Moscova este folosită și azi în China, Coreea și  alte țări comuniste.
Și ce vrei să faci? m-a întrebat cineva.
Tăcerea e vinovată! Un gând am din Proverbe 31:8-9 ”Deschideţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.
Spuneți voi…..


Hora minciunii

15 noiembrie 2010

Contopirea cu răul, acceptarea compromisului, cedarea în fața puhoiului lumesc.
”Ce să facem frate? Ăsta e mersul lumii, nu ne putem opune.”
”Ce vrei? Să devenim demodați, vom rămâne singuri, tinerii ne vor părăsi.”
Cu astfel de argumente se acceptă compromis după compromis, se cedează prin neascultare promisiune după promisiune, ca o retragere pe un front nevăzut. Iar în loc de viță și măslin, pe terenul spiritual al minții celor înfrânți își întind rădăcinile spinii și mărăcinii, se înmulțesc neghina și pălămida. Chiar durerea înfrângerii care ar trebui să se audă, este înăbușită de argumente tot mai convingătoare ale nevoii unui ”succes” de alt fel, în număr, nu în Har, într-o falsă bucurie a unei false firi, nicidecum cea divină.

Am vizitat ieri o adunare din vest unde mă așteptam să găsesc viață a Duhului din plin, o mărturie a lui Cristos cel puțin egală cu cea din cărțile scrise de titanii care au vizitat-o în trecut. Mă așteptam să plec îmbogățit în omul lăuntric, să ascult niște înțelepciuni chiar mai mari decât -repet- citite din autorii care rând pe rând au vizitat adunarea respectivă. Menționez că e vorba de autori creștini consacrați care ”au răscolit lumea” cu mesajul lor, care în țările lor au făcut parte din mișcări spirituale puternice, unii din ei au murit ca martiri. Au lăsat în urmă țări schimbate.
Când am intrat am văzut tobele și ”idolul” modern al uneltelor ”grupului de laudă și închinare”.
Show-ul a început în stil clasic carismatic, cu ridicări în picioare și ridicări de mâini.
Unul se bâțâia în fața mea ca în transă, ”ciudatul” păream eu care nicidecum nu am împărtășit ”licoarea” care-i turmenta pe ei.
Mesajele au fost într-o ordine care amintea de felul așezat al ”fraților” care au semănat semințele spirituale ale bătrinilor de care știam eu. Chiar cina amintea de același înțelept așezământ. În mesaje însă nu am găsit pe Domnul, nu s-a predicat Cristos, nici 5 minute. Nu s-a „zugrăvit” Cristos, cuvântul citit din Ioan a fost folosit pentru a ne vorbi despre un Har nou, nemaiauzit, carismatic, care se simte emoțional, te transformă …dintr-un om care nu merge la biserică într-unul care merge.
Timpul de ”părtășie” la cafea, după program, din subsolul bisericii  amintea tot de rădăcinile bune.
Durerea mea n-am avut cui s-o împărtășesc, o pun aici.


În casa voastră a fost totusi de multe ori Adunarea lui Dumnezeu…o scrisoare a lui Gusztav Pocsy către Aurel Popescu

14 noiembrie 2010

Oradea 7 Mai 1981 –
”catre cei chemati care sunt chemati, care sunt iubiti pentru Dumnezeu Tatal si pastrati prin Isus Hristos(nu pentru)”(Iuda 1).

Iubita familie,
Nu stiu cum , dar numai ieri am primit randurile cu reamintirea trimisa de Valerica. Asa este cum scrie. Legatura noastra este vesnica, nu din cauza ca ne-am simpatizat, ci fiindca Hristos ne-a legat.(Ef. 4.15,16); cu toate ca in multe n-am avut aceeasi vedere si va spun inaintea lui Dumnezeu nu doresc sa se adevereasca pe mine Dumnezeul nostru comun, dar doresc sa se adevereasca lucrarea lui. Nu mi-e rusine sa va marturisesc , ca nu mai merg , adica nu mai poposesc in Bucuresti de cand a plecat Ana si Mihai. In diferite organizatii religioase nu am ce cauta caci chiar daca ma solicita, trebuie sa le marturiesesc, sa ii avertizez sa nu ma puna sa marturisesc Cuvantul , caci chiar dupa o singura marturie se face neliniste in biserica. Dupa doua-trei marturisiri se face trezire. Dar, asta dorim si noi spun predicatorii-argatii(numai argatii fug si lasa turma pentru o viata mai usoara, mai libera, mai imbelsugata). Nu. D-stra doriti sa se faca ortodocsi, baptisti, dar daca eu marturisesc Cuvantul , atunci se trezesc cei care sunt deja membrii de adunare si isi dau seama ca sunt inselati, caci ei au devenit numai “membrii de adunre”, fara sa devina si copii lui Dumenzeu.
In casa voastra, a fost totusi de multe ori “Adunarea lui Dumnezeu” cand Hristos Isus era Centrul si pe drapel nu era scris altceva decat :Numele lui Isus hristos.
Chiar si pana in ultima clipa, Cuvantul lui Dumnezeu avea intaietatea, chiar daca nu a fost auzit de unii. Asta era ce ne-a unit si eu(Dumnezeu mi-e martor) nu am cautat cu vorbe dulci si amagitoare sa va castig. Am riscat nu odata sa devin urat de voi caci v-am spus adevarul. Dar, trebuie sa stiti(inca nu este tarziu) ca Dumnezeu uraste lucrarea incropita si o scupia din gura. Sustin ca in fata Domnului tot asa de fara valoare este capitalismul, ca si socialismul; diferenta este numai atat: eu nu trebuie sa ocolesc pe atei si materialisti, dar trebuie sa ma despart de toti care au “forma de evlavie, dar tagaduiesc puterea”; si peste tot unde intr-o biserica in care domneste omul cu reguli omenesti, in care predicatorul este gestionarul, nu numai la noi, cu atat mai mult la voi. Nu este adevarat ca un copil al lui Dumenzeu se amesteca in treburile acestei lumi. Daca condamn o directiune politica , atunci ea este capitalismul cu numele lui dumenzeu pe buze si cu firea de “fiara”. Este mult mai periculos pentru adevaratul crestinism, decat ateismul deschis. Faraon a spus sincer si deschis(2 Moise 5.2). “…pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntasii veacului acestuia, caci daca ar fi cunoscut-o n-ar fi rastignit pe Domnul slavei.(1 Cor. 2.8). “…dar Domnul nu v-a dat minte sa pricepeti , nici ochi sa vedeti, nici urechi sa auziti pana-n ziua de azi’(deut. 29.2-4). Va dati seama ca acestea sunt o stare rece: “Oh, de ai fi rece…” Dar ce faci cu un om care sustine ca el este crestin, care spune ca el nu este orb, ca el vede?(ioan 9.40,41). Si, de fapt nu are numai o “forma de evlavie”(2 Tim. 3.1-5). “Departeaza-te de oamenii aceia”. Dar ganditi-va la regele Saul, tipul omului religios. Asa vorbeste: ‘…am ascultat glasul Domnului si m-am dus pe calea pe care m-a trimis Domnul…”(1 Sam. 15.20).
De cand ati plecat, eu in continuare fac calatorii in circuit, dar nici-un caine nu ma latra. Daca plec fara buletin de identitate asa ma intorc acasa. Asta e realitatea si asa a fost cand Aurel nu devenise reverend, uns de mana de om, ci era ing. Popescu, dar era mult mai reverend decat acuma. A fost un timp in viata lui cand era urmasul lui Pavel, cand lucra cu mainile si cu capul, dar totusi viata lui era mai roditoare decat acum si roadele erau ale Duhului, nu roadele unui om care nu face deosebire intre oamenii religiosi si cei credinciosi. Am uitat ca ieri, alaltaieri preotii asa zisi crestini au dorit ca adevaratii crestini sa fie bagati in inchisoarea lui Antonescu, dar nici in timpul lui Maniu, Bratianu, averescu nu era mai bine pentru “pocaiti”. Si iata unde am ajuns. Astazi daca cineva este anticomunist, il declaram crestin, spre mai mare rusinea crestinismului adevarat. Eu unul, dar slava Domnului nu sunt singur – refuz categoric acest crestinism. Ce diferenta mare este intre urmarea Stapanului nostru Isus Hrists, cel care are autobiografia pe pamantul nostru de azi; in Isaia 53.7: “cand a fost chinuit si asuprit deschis gura deloc ca un miel pe care-l duci la macelarie si ca o oaie muta inaintea celor ce o tund”. Si cand vad lupatorii nostri crestini, care lupta pentru “drepturile omului’ si nu se multumesc cu “Trupul lui Hristos” poate sa fie numai tolerat pe lumea aceasta, nu numai in tara noastra, ci si in S.U.A lupta pentru drepturile omului este ceva de natura acestei lumi; dar a rabda, a binecuvanta pe cei care ne prigonesc – nu e din lumea aceasta.(Rom.12.14). Nu mai trebuie sa asteptam prea mult ca sa fie adeverite in fata intregii lumi ca ceea ce spuneste de la Domnul. Pana atunci am timp si rabdare sa astept. Aveti grija copii sa nu va pierdeti cumva.
Am primit o scurta scrisoare de felicitare(multiplicata), in care scrieti intre altele: “Va purtam pe d-stra in deosebi in inima noastra, ati trimis. Nu vom uita incurajarile d-stra,etc.”. La cati zeci de frati ati trimis ? Si la urma iscalitura rev. Popescu. Chiar iei in serios acest titlu? Saracul de tine, nu asa te-am cunoscut. Si totusi ce a fost frumos in legatura noastra ramane in veci. Harul si pacea Domnului sa fie si sa ramana mai departe cu voi.
Al vostru frate, nenea Gusty.

sursa: aici ultimele scrisori


Veți călca peste șerpi!

9 noiembrie 2010

Mediul spiritual peste care umblăm și pe care trebuie să-l biruim este acesta:
Este scris: ”veți călca PESTE șerpi”, nu printre șerpi, nu cu șerpii, nu ca șerpii. Adică nu cu modul lor, cu metodele lor, nu ca ei. Veți călca, nu vă veți tîrî. În duhul lumii, în lume există printre altele un duh șerpesc, viclean, duhul îndoielii:”oare a zis Dumnezeu?”, este duhul care sâsâie continuu îndoiala, idealizează compromisul și caută cu orice preț consensul.
Pentru că lumea are în carnea fiecăruia din noi o redută, un aliat, astfel de șoapte vom auzi sâsâite chiar de propria noastră inimă, de gândurile cărnii noastre.
Consider un sunet clar al trâmbiței afirmația că a fi creștin, a fi în Cristos înseamnă a pune embargo pe lume, a lua crucea în fiecare zi și a ne lăuda cu ea, prin cruce lumea fiind răstignită față de noi și noi față de lume. Călcăm peste șerpi, nu printre șerpi.
A pune embargo pe tot ce ne-ar putea oferi lumea mai ales în apropierea de Dumnezeu. Calea lui Dumnezeu nu are nimic lumesc. Nu avem nevoie de temple, de bani, de salarii, de fonduri, de talente, de școli, de comitete. Tot de ce avem nevoie este DE HAR. E necesar să punem embargo asupra mediului în care păcatul se târește , să ne ridicăm deasupra lui, peste el, peste șerpi.
Gândurile cărnii noastre nu doresc cunoașterea lui Cristos ci mai degrabă un consens cât mai larg.
Dar gândul lui Cristos nu are în vedere nimic lumesc și ne presează spre cunoașterea Lui, nu spre vot și amăgire.
Scriu aceste lucruri pentru că multe bloguri sunt dominate în aceste zile de obsesia șerpească a alegerilor, de căutarea consensului. Am mai scris că la Adevăr se ajunge prin cunoaștere nu prin consens. Consensul dă valoare de adevăr celei mai convenabile minciuni.
E lucru de mare mirare cum oameni care par a fi cu judecată și citesc Biblia au ajuns 100 % preocupați de lumismele acceptate și neglijează 100% minunata Cale a lui Dumnezeu, pe Cristosul. Ce altceva este obsesia pentru cine va fi președintele Cultului sau comitetul? Un șerpism. O cerere pe care a făcut-o lumea acum 100 de ani pentru recunoaștere. Unde scrie în Biblie de cult, președinte, comitete, secretari, alegeri…? Nu cer răspuns, am pus poza de mai sus pentru că sugerează tocmai aceste urâciuni.
Să fim serioși cu Dumnezeu și să călcăm pe deasupra acestor fabrici de înșelăciune cu tot fastul și spoiala lor.
Harul lui Dumnezeu este simbolizat poate de o altă imagine:

Drumul spre tronul acestui Har nu este împiedicat de nimic și nici deschis de târâtoarele din prima imagine, a fost deschis de Domnul, e o Ușă care stă deschisă, portăreii care se laudă că trebuie bilet sunt farsori.
Mărit să fie Domnul! 


Unii… n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea şi au fost chinuiţi. Fișa matricolă penală a fratelui Moisescu.

9 noiembrie 2010


Cenaclul Flacăra pocăit!

6 noiembrie 2010

Unde sunt emoțiile de atunci? Fabrica de entuziasm funcționa alimentată de sentimente ca ale foștilor legionari, parcă doar că steagul s-a schimbat și culoarea cămășii.  Era vre-o logică în acel entuziasm? Nu prea cred. Să ajungă oamenii să cânte de bunăvoie Partidul, Ceaușescu, etc. se numește performanță în manipulare. S-ar cere raționament în spatele fiecărei acțiuni umane! Sau cel puțin s-ar presupune. Fals, resorturile acțiunilor umane sunt la un nivel pe care-l depistează mult mai ușor farsorii și escrocii, scăpându-le înțelepților.
Afirma cineva: ”arată-mi cine face cântecele unui popor și nu mă intereesează cine-i face legile…”
Ce motivație rațională vedeți la filmul de mai jos? Umflarea unor sentimente patriotice lipsite de judecată.
Ce m-a uimit din amintirile pe care le am de atunci a fost tupeul de a transforma o cântare de la pocăiți, de la adunare, cum ziceam noi, în cântec ceaușist. Să fie pace-n lume…să fie pace, pace, pace pe pământ, era trendul politicii vremii.

Ce mă uimește însă astăzi este miopia de care dau dovadă cei care umplu sălile la care le zic biserici  consumând ca cei de la cenaclu Flacăra doar muzică plăcută urechilor.  Dau mai departe originalul după care s-a copiat cântecul, (cine-a auzit atunci de copy-right)? Tăria noastră fii mereu…revarsă pace, pace, pace peste noi.

NU,NU, NU, nu așa este Adunarea Mântuitorului care și-a dat viața pentru noi. Asta nu e Adunarea Lui, asta e …Cenaclul Flacăra.
Sentimente peste sentimente, fără judecată de sine, fără pocăință, fără Har, fără crucea lui Cristos, fără Cuvântul crucii. Repetare de cuvinte în ritmuri plăcute cărnii. E un fals. Viața de înviere a Domnului, noutatea vieții Lui nu este asta. Asta este îmbătare, nu hrănire. ”Faină cântarea”, incotestabil, dar adunarea Lui este altfel. Bufoni regizori de așa ceva sunt astăzi mult mai mulți decât pe vremea anilor 80. Unul chiar îmi amintește de cineva, seamănă.


Jertfa ca temelie…articol de VV Moisescu

5 noiembrie 2010

din nr. 7-8 al revistei Calea Credinței iulie-august 1949.

Jertfa ca temelie.pdf


Părtaşi la rădăcina sfântă…Lecţiile istoriei(4)

5 noiembrie 2010

Să devenim părtaşi la rădăcina sfântă ne îndeamnă  Duhul lui Dumnezeu in ultima pagină a Bibliei: „Eu,Isus… sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David… Şi Duhul şiMireasa zic: «Vino!»” (Apoc. 22. 16, 17).

La ce să venim?
La rădăcinile protestantismului apusean?
La tradiţiile multiseculare? „Vino la Hristos!” Într-adevăr, fără Hristos creştinismul nu are viitor! Domnul ne cheamă să venim cu credinţă şi pocăinţă la Cel de la care mulţi au fost tăiaţidin pricina necredinţei!
Către venirea lui Isus Hristos, marele preot junghia dePaşte în mod tradiţional un miel — care fusese dat Israelului pentru izbăvirea de pedeapsa Egiptului. Dar când a venit adevăratul Miel al lui Dumnezeu — Izbăvitorul de păcate al întregii lumi — ei L-au răstignit. Nici creştinismul n-a ajuns într-o stare mai bună de-a lungul a două mii de ani. Astăzi Hristos stă după uşile bisericilor laodiceene, după uşile soboarelor luxoase, pe care le posedă bisericile istorice, şi bate: „Dacă aude cinevaglasul Meu…” (Apoc. 3. 20). Dar se apropie ziua când situaţia se va schimba şi oamenii vor bate la uşa împărăţiei lui Dumnezeu: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, dar El le va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi… depărtaţi-vă de la Mine…” (Luc. 13. 25, 27).Trăim într-o vreme când uniunile creştine, în majoritatea lor, s-au altoit pe rădăcinile seculare ale colaborării cu statul. Domnul, Capul Bisericii, e respins de cei care numai poartă Numele lui Hristos. Ţinându-se de rădăcinile „succesiunii istorice”, de poruncile morale ale Evangheliei, ele au respins stăpânirea lui Hristos şi Cuvântul Lui, s-au unit cu statul, au amestecat biserica cu politica, cu armata,cu sportul, cu teatrul, au substituit vestirea Evangheliei cu activitatea sociala, stimulează planificarea familiei, reduc conţinutul predicii Evangheliei prin istorioare ridicole, iarcântarea evlavioasă bisericească — prin „grupuri de glorificare” cu muzică mireană. Şi iarăşi securea este înfiptă la rădăcină. ..Ştim într-adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul” (Rom. 2. 2)!


Doar unul e necesar..articol scris de V.V. Moisescu în 1949

4 noiembrie 2010

în Calea Credinței, nr 4/1949
Vin aici împreună cu Răsvan și Doru, (doi frați a căror față n-am văzut-o) și îi sprijin cu file îngălbenite dintr-o comoară de care nu credeam că va mai fi cineva interesat vreodată.
Postez un articol al fratelui Moisescu din 1949 apărut în revista Calea Credinței. A colaborat destul de regulat la această revistă așa că voi avea material pentru 6-7 postări.
Ca lectură suplimentară aveți aici pe blog ”Cântările Betaniei” scanată filă cu filă, originalul din 1938. Cu sute de notițe cu tâlc.
Mai găsiți dacă căutați poeziile lui Milly King, fiecare cu istoria ei, o istorie care ”miroase” a cruce, poartă mireasma lui Cristos.
E pentru cei ce s-au înecat cu Cristosul fals, prăfuit care li se oferă zilnic și vor să schimbe meniul.
Mă bucur că restaurantul meu începe să fie vizitat, mă simțeam ca în Isaia 54.
Avertisment: nu e  cofetărie, nu e Capșa, nu servim miere.
Vinul și laptele e gratuit, mielul se ia cu ierburi amare, mana se împuțește până mâine, sarea este la discreție.
Dar să dau articolul:
Aici pdf: Doar unul e necesar
sau jpg:


Părtași la rădăcina sfântă. Lecțiile istoriei(3)

4 noiembrie 2010

Să devenim părtaşi la rădăcina sfântă ne îndeamnă
Duhul lui Dumnezeu in ultima pagină a Bibliei: „Eu,
Isus… sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David… Şi Duhul şi
Mireasa zic: «Vino!»” (Apoc. 22. 16, 17).
La ce să venim?
La rădăcinile protestantismului apusean?
La tradiţiile multiseculare?
„Vino la Hristos!” într-adevăr, fără Hristos
creştinismul nu are viitor! Domnul ne cheamă să venim cu
credinţă şi pocăinţă la Cel de la care mulţi au fost tăiaţi
din pricina necredinţei!
Către venirea lui Isus Hristos, marele preot junghia de
Paşte în mod tradiţional un miel — care fusese dat Israelului
pentru izbăvirea de pedeapsa Egiptului. Dar când
a venit adevăratul Miel al lui Dumnezeu — Izbăvitorul de
păcate al întregii lumi — ei L-au răstignit.
Nici creştinismul n-a ajuns într-o stare mai bună de-a
lungul a două mii de ani. Astăzi Hristos stă după uşile bisericilor
laodiceene, după uşile soboarelor luxoase, pe care
le posedă bisericile istorice, şi bate: „Dacă aude cineva
glasul Meu…” (Apoc. 3. 20). Dar se apropie ziua când situaţia
se va schimba şi oamenii vor bate la uşa împărăţiei
lui Dumnezeu: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, dar El
le va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi… depărtaţi-vă de la
Mine…” (Luc. 13. 25, 27).
Trăim într-o vreme când uniunile creştine, în majoritatea
lor, s-au altoit pe rădăcinile seculare ale colaborării cu
statul. Domnul, Capul Bisericii, e respins de cei care numai
poartă Numele lui Hristos. Ţinându-se de rădăcinile
„succesiunii istorice”, de poruncile morale ale Evangheliei,
ele au respins stăpânirea lui Hristos şi Cuvântul Lui, s-au
unit cu statul, au amestecat biserica cu politica, cu armata,
cu sportul, cu teatrul, au substituit vestirea Evangheliei cu
activitatea sociala, stimulează planificarea familiei, reduc
conţinutul predicii Evangheliei prin istorioare ridicole, iar
cântarea evlavioasă bisericească — prin „grupuri de glorificare”
cu muzică mireană. Şi iarăşi securea este înfiptă
la rădăcină. ..Ştim într-adevăr, că judecata lui Dumnezeu
împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită
cu adevărul” (Rom. 2. 2)!


Te-a cumpărat ca să te elibereze! Film 8 min.

2 noiembrie 2010

http://www.overstream.net/swf/player/oplx?oid=suthajnhe0sl&noplay=1
sursa


Premisele tăierii. Lecțiile istoriei (2)

2 noiembrie 2010

Scriptura ne dezvăluie cauzele surpării, fie a bisericii,fie a uniunii, indicând două premise ale ei.
Prima: toleranţa faţă de păcat: ..Luaţi seama bine ca nimeni să nu seabată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva sădea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare…”(Evr. 12. 15). ..Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela” (1 Cor. 5. 13). Dacă biserica nu va da afarădin rândurile sale pe cel depravat, ea va auzi sentinţa aspră a Domnului: „Am să te vărs din gura Mea” (Apoc. 3. 16).Una din două. Ori slujitorii vor lichida păcatul din biserică, ori Dumnezeu va părăsi biserica şi lumea o va doborî. Slujitorul unei comunităţi din sud-estul SUA işi împărtăşea experienţa „creării” megabisericilor: Cu mulţi ani în urmă s-a aflat că unul din conducătorii noştri e infidel soţiei… El fu rugat să-şi abandoneze funcţia şi să restabilească pacea şi încrederea în familie. Urmând sfatul nostru,ei au părăsit biserica, s-au mutat în alt oraş, unde au putut începe totul de la început”. Conducătorul bisericii trăieşte în păcat, dar nu este excomunicat, ci e sfătuit să se mute şi „să înceapă totul de laînceput”. Ce fel de biserică va organiza acest slujitor? O biserică pe care Domnul o va dezrădăcina, oricât de mare ar fî ea. „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti,nu te va cruţa nici pe tine” — ne este lăsat avertismentul destul de sever al apostolului (Rom. 11. 21). Sfinţenia lui Dumnezeu nu cruţă păcatul. «Căci dacă n-a cruţat Dumnezeupe îngerii care au păcătuit— dacă n-a cruţat El lumea veche…” (2 Pet. 2. 4. 5) şi dacă n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi…** (Rom. 8. 32),atunci poate fi oare iertat fără pocăinţă cel care a făcut legământ cu Dumnezeu, dar trăieşte în păcat? îţi „voi lua sfeşnicul din locul lui. Dacă nu te pocăieşti” (Apoc.2. 5) — i s-a spus îngerului bisericii din Efes. ..Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă decei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine. Dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta: altminteri, vei fi tăiat şi tu”(Rom. 11. 22). Dumnezeu va tăia de la Sine orice alianţă creştină de multe milioane, orice frăţietate, orice suflet care nu trăieşte o viată de sfinţire şi care a pierdut legătura cu Rădăcina. Excomunicarea pentru păcat e o măsură nepopulară în biserica creştină contemporană. O trăsătură caracteristică a bisericilor ecumenice e toleranţa faţă de păcat. Asemenea biserici devin asociaţii religioase bine organizate, dar, fiind depravate înăuntru, încetează a fi Trupul lui Isus Hristos.

A doua premisă a ..tăierii de la rădăcină”, este a nu-L crede pe Dumnezeu. …Au fost tăiate din pricina necredinţei” şi de aceea …n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti” (Rom. 11. 20. 21). Poporul Israel avea şi templu, şi altar, şi preoţi, şi leviţi. Numai credinţă nu avea. Plini de o demnitate imaginară, ei puteau spune mulţumiţi de sine: ..Noi suntem copiii lui Avraam în a 42-ageneraţie!” (De la Avraam până la Hristos sunt 42 de neamuri). Sună mai convingător decât: „Sunt baptist îna patra generaţie!” Totuşi…Din inspiraţie cerească Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament, le-a mărturisit contemporanilor săi — ramurilor fireşti, care fuseseră tăiate de la rădăcina Hristos din pricina necredinţei: ..Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor…” (Mat. 3. 10).
Ce trebuia să taie ea? Rădăcinile credinţei ritualice, adică ale închinării formale la Dumnezeu fără duh şi adevăr. Legea, prorocii,ritualurile religioase ale vechiului testament erau doar nişte „îndrumători spre Hristos” (Gal. 3. 24). Fără credinţă în privire în trecut adevăratul Miel al lui Dumnezeu Israel nu are viitor. Din cauza necredinţei în Hristos ramurile fireşti au fost tăiate de la rădăcina şi grăsimea măslinului (Rom. 11. 17). „Secureaa şi fost înfiptă la rădăcina pomilor” — iată răsplata pentru necredinţa lor, iată paharul amar al suferinţelor lui Israel, risipit în decursul a 20 de veacuri. Din cauza necredinţei în puterea lui Dumnezeu conducătorii uniunilor precedente ale CEB(Crestini Evanghelici-Baptisti) s-au supus sub presiunea celor de afară şi preamăreau în toată lumea regimul ateist. Anume din cauza necredinţei în Dumnezeu scriau instrucţiuni antievanghelice, refuzau să ajute familiile întemniţaţilor, nu se rugau la adunări pentru întemniţaţi. La 26 noiembrie 1961 slujitorii Grupului de Iniţiativă au vizitat a doua oară (după 13 august) cancelaria VSEHB(Uniunea Oficială Baptistă din URSS) şi i-au invitat iarăşi pe conducătorii Uniunii să apere împreună independenţa bisericii de lume. Ei au refuzat: „Şi cum puteţi propaga prin toate bisericile asemenea iluzii în vremea noastră? — a declarat în timpul discuţiei A. V. Kam— Eu nu cred în realitatea congresului, fiindcă în ţaranoastră biserica se confruntă astăzi cu o politică dintre cele mai drastice, îndreptată împotriva ei. Autorităţile au hotărât să se pună capăt religiei organizate în cel mai scurt timp. Ele nu au de gând să intre cu noi în comunism!”Fraţii au răspuns: „Pentru noi, slujitorii lui Dumnezeu,e mai important că mergem spre veşnicie. Trebuie să avem scopul nostru şi responsabilitatea noastră înaintea luiDumnezeu şi înaintea bisericii”. Succesorii Uniunii ce colabora cu statul insistă astăzi:„Avem o singură dogmatică, mărturisirea de credinţă baptistă e cea mai bună. Haideţi să ne unim şi s-o sfârşim cu schisma”.
Nu chestiuni de mâna a doua ne-au despărţit, ci necredinţa în atotputernicia lui Dumnezeu. Am să citez câteva documente din istoria noastră de nu demult, care servesc drept dovadă că conducătorii bisericii, neavând credinţă,făceau tot ce cerea de la ei ateismul militant. În anul 1952 preşedintele Consiliului pentru CulteleReligioase scria în raportul secret către CC al PCUS.„[…]A sosit timpul să trecem la lichidarea centrelor religioase, întrucât ele, prin însăşi existenţa lor, îi activează pe slujitorii cultului şi pe credincioşi şi împiedică partidul nostru să cureţe mai rodnic conştiinţa credincioşilor de prejudiciile religioase. Lucrul acesta îl putem face destul de uşor, deoarece conducătorii bisericilor, nedorind să se expunăre presiunilor, nu se vor certa cu Puterea sovietică, ci vor împlini tot ce va cere Consiliul de la ei. Prin urmare, punerea în aplicare în mod necondiţionat a tacticii presiunii, îndreptată spre lezarea drepturilor  asociaţiilor religioase, până la lichidarea lor, nu va stârni nici un fel de luptă şi complicaţii deosebite! 29.11.1952″.(ASFR, fond 6991, opis 3, dos. 85, f. 241-243)
După cum vedeţi, puterea ateistă, având în trecutul său o experienţă de mulţi ani de colaborare cu Consiliul Unional oficial al CEB organizat de ea, era mai mult ca o privire in trecut sigură că slujitorii numiţi de ea, pentru a evita suferinţele,vor îndeplini TOT ce se va cere de la ei, fiindcă nu doreausă-şi părăsească apartamentele de la Moscova, cartelele de aliment, decoraţiile, ordinele de plecare peste hotare. Ca să nu fie persecutaţi, ei vor denatura Scriptura, vor duce prigonitorilor TOATE tainele bisericii, vor da cezarului TOTce e al lui Dumnezeu! De aceea a lichida un asemenea centru duhovnicesc „e uşor” şi măsura ..nu va întâmpina nici un fel de complicaţii deosebite”. După adânca lor convingere, nu va fi nevoie de multe eforturi pentru a lichida biserica: în comunităţi sunt puţini tineri, copii nu-s. Bătrânele şi bătrânii îşi vor trăi traiul şi biserica va înceta să existe. Iar conducătorii bisericilor nu vor împiedica deloc, întrucât nu vor dori să meargă pe calea suferinţelor.
De ce?Pentru că nu au credinţă. Ca să suferi şi să mori pentruDomnul, trebuie să ai credinţă.Din cauza necredinţei, slujitorii VSEHB glorificau comunismul şi contribuiau la supunerea întregii lumi ateismului.
În anul 1947 lucrătorii conducători ai Uniuniiau fost invitaţi la Congresul mondial al baptiştilor la Copenhaga.Iată un fragment din declaraţia delegaţilor CEBdin URSS privind chestiunea „Comunismul şi învăţătura evanghelică”, adresată frăţietăţii mondiale a baptiştilor:„Comunismul, ca sistem social-economic, şi învăţătura comunistă, ca concepţie, nu sunt o piedică în calea evanghelizării lumii[…] Creştinii evanghelici baptişti dinRusia […] sunt adepţi ai orânduirii sociale din URSS, prieteni ai comunismului. Împărtăşind în totul acest ideal, creştinii evanghelici baptişti din URSS aspiră ca viitoarea societate comunistă să fie pătrunsă de duhul Evangheliei, de duhul învăţăturii lui Isus Hristos.  Baptiştii propovăduiesc deschis această tendinţă în URSS şi nu întâmpină nici un fel de piedici […] Partidul Comunist al URSS […]n-a împiedicat nici nu împiedică nicidecum predicarea liberă a Evangheliei, al cărei succes este evident, mai ales în ultimii zece ani […]”„Ultimii zece ani” — se are în vedere anii 1937-1947.După cum se ştie, această perioadă a intrat în istorie sub denumirea de „perioadă a unei mari terori”: anume atunci biserica CEB a avut mai mulţi martiri decât îndecursul istoriei sale de 140 de ani. Putem oare să ne bucurăm de „succesele comunismului” şi să-l glorificăm în întreaga lume?! În anul 1947 a fost emis un Ucaz, potrivit căruia tuturor celor condamnaţi în anul 1937 conform art. 58 al CPal RSFSR la 10 ani de detenţiune în lagăre li se adăugaun nou termen — „20 de ani de deportare”. Sub această sentinţă aspră au nimerit mii de creştini credincioşi, iar lucrătorii uniunii oficiale îi induceau în eroare pe creştinii apuseni declarând că în ţară nimeni nu îndură suferinţe pentru credinţă. De ce falsificau ei realitatea crudă? Deoarece credeau în atotputernicia ateismului. Prezbiterul superior al VSEHB din ţinutul Krasnodar, N. I. Karnauhov, în anul 1950 a scris o scrisoare bisericii de la Maikop şi a rugat să se facă o rugăciune de AnulNou. În scrisoare se spune, printre altele: „Puterea sovietică este o casă zidită pe stâncă. Piatra comunismului a nimicit idolul capitalismului şi s-a transformatîntr-o împărăţie veşnică, care nu se va clătina”.Predicând la altarele Domnului, slujitorii aveau credinţă că împărăţia ateismului e veşnică şi de neclintit, comunismule o putere mare şi tare. Dar ce este împărăţia lui Hristos?! Această scrisoare era trimisă prin toate bisericile. Astfel întâmpinau în anii aceia sărbătorile de Anul Nou. Zeci de mii de suflete mântuite n-a adus la mântuire frăţietatea din cauza necredincioşiei faţă de Dumnezeu a lucrătorilor oficiali ai frăţietăţii. „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele sunt strânse, aruncate în foc, şi ard” (Ioan 15. 6). (Va urma)


Unele postări sunt „protejate cu parolă”

1 noiembrie 2010

Citește mai jos despre cine poate primi parola. Citește restul acestei intrări »


Biblioteca

1 noiembrie 2010

Răspund unei mici provocări a lui Răsvan legată de ”comorile” din biblioteca mea.
Sunt tare puține. Mă tem că le-am pus aproape pe toate pe net deja.
Dau ca criteriu un citat dintr-un comentariu al lui Doru Radu:
integrarea crestinilor ce-au fost inchisi in biserici a fost dificila. Toti am fost dezamagiti de compromisurile/tradarile conducatorilor sau pastorilor/preotilor.
Cine a fost mai indrituit la dezamagire decit cei ce-au suferit pt Domnul si credinta lor?
Unii n-au putut trece peste compromisurile confesiunilor lor si nu s-au mai integrat oficial: Moldoveanu, Moisescu, T. Nicolae, D. Harap, etc.
Altii au trecut peste ele redevenind membri: T. Dorz, Mia Iovin, A. Mladin, si multi, prea multi, altii. Ei au aplicat sfatul lui Richard Wurmbrand -pomenite altadata:
“Cauta sfintii si nu te pierde cu un Templu corupt pe care nu-l poti reforma”.
Si integratii si ceilalti au continuat activitatea clandestin-subterana care ne-a fost benefica multora. ”
Cunoscându-i pe mulți din cei închiși, această atitudine (de reintegrare) mi s-a părut ciudată.
Nu pot să spun prea multe. S-a manipulat la greu.
Am în bibliotecă niște cărți scrise de unul din cei închiși, eliberat mai devreme, plecat din țară, etc.
A cedat presiunilor de a deveni colaborator încă din închisoare. Cărțile lui miros a Iuda. Pleavă.
Încă nu au luat drumul reciclării. Au un loc în spate.
Celelalte cărți despre cei închiși, scrise de ei sau de alții stau cuminți. Le citesc, le citez. Le-am citit pe îndelete de ani mulți în urmă. Sunt atât de multe încât cuiva care ar începe acum i-ar trebui ani să le parcurgă. Se sedimentează niște convingeri în timp.
Dacă n-ai citit  de exemplu TOATE poeziile lui Traian Dorz, istoria vieții lui în ambele ediții, Istoria unei jertfe, e greu să ai o opinie, e obraznic s-o emiți. Sau riscant.
La fel cântările fratelui Niculiță, meditațiile lui, poeziile lui Sergiu Grossu, sunt ca psalmii lui David, se împletesc cu viețile lor, cu întâmplările trăite.
Opinii din opinii e ca homeopatia, 1 la mie din 1 la mie, păreri formate din puținul despre puțin.
Suferința nu are unitate de măsură, durerea nu are cântar, lacrimile nu au contor. Contabilitatea acestora se ține în cer.
Să citești aceste istorii însă e un lucru care te umple de bucuria slavei care i-a însoțit pe ei. Cuvântul Domnului ne îndeamnă să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. E un îndemn plin de învățăminte. Un om se poate preface toată viața, avem exemple cu duiumul, dar chiar dacă ajunge în fața morții fără să fie prins, slăbiciunile și sudorile mormântului îl fac să-și dea arama pe față, de aceea Tatăl ne învață să ne uităm la sfârșitul felului lor de viețuire. Un copil al Domnului va avea un sfârșit glorios.
Nu zic de Traian Dorz aici. Pe el l-am dat ca exemplu, pentru mine nu a fost cel mai fericit, deși a jucat un mare rol în înțelegerea suferinței.
El a privit lucrurile din punct de vedere al ”mișcării”, unitate  de evaluare socială specifică începutului de secol 20. Opinez că în poeziile lui despre suferință Traian Dorz a exprimat un punct de vedere comun tuturor celor închiși, mai degrabă decât teologia ortodoxă (spre care s-a îndreptat după închisoare ca singură soluție teologică viabilă a mișcării pornită pe două cărări).
Cam atât despre biblioteca mea. Cândva aveam obiceiul când intram în casa cuiva să-i cer voie să mă uit la cărți, știam instant ce are în creier, m-am mai lăsat de acest obicei.
Am un mare număr de cărți despre suferințele creștinilor. Când am fost la Moscova în interes  de serviciu(prin 1995-1999) am dat peste adunările prigoniților. Am petrecut zeci de ore cu ei înșirând istorii care mi-au cristalizat niște opinii neverosimil de crude. Acum aceste lucruri se scot de la CNSAS.
Istoria nu s-a făcut atunci, acum se face.
Nu ce au făcut niște oameni sinceri și înșelați amarnic, fără apărare (deși au fost excepții glorioase) aflați sub presiunea persecuțiilor și amenințarea morții, ci ce fac astăzi niște oameni care își spun liberi, nu-i amenință nimeni și pot (zic ei) s-o ia la stânga sau la dreapta nestingheriți. Atunci a fost infracțiunea, acum se face judecata. Tăcând nu se face dreptate iar pocăința începe de unde a fost căderea, întoarcere în timp, scrie nu că e posibilă, ci că trebuie.
Vai de ea bibliotecă, orice cărturar ar râde de ea. Stau Darby lângă Spurgeon. Știam că au fost contemporani. Am scotocit netul să aflu dacă s-au întâlnit. Am găsit un articol în care ”prințul” l-a apostrofat sarcastic pe ”fratele” într-un mod lipsit de noblețe. Loc pe raft a câștigat Darby, prințul mai puțin. E tare elastică.


%d blogeri au apreciat: