Dragii mei, citiți cartea asta! (2. ”Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul.”…fratele Mia despre conflictele frățești)

30 Decembrie 2011

”Pe fondul acestor principii am ajuns mereu în conflicte frăţeşti. N-am pretins niciodată că sunt fără greşeală, infailibil în ceea ce spun şi în ceea ce fac. Cei mai aleşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt descoperiţi pe paginile Sfintelor Scripturi cu slăbiciunile lor şi unii chiar cu căderile lor. Autorul Scripturilor este Duhul Sfânt (2Timotei 3:16-17; 2Petru 1:21), este Dumnezeu, şi El nu poate ascunde realitatea. Niciodată înaintea Lui nu va străluci omul, ci harul. De  aceea şi eu am avut nu merite, ci har. Soţia îmi spunea adesea, când o supăram:„Tu ai o mare favoare! Te frângi şi te pocăieşti îndată!” Nu mi-a fost greu niciodată să-mi recunosc greşelile, să-mi cer iertare fie individual, fie înaintea adunării. Dar, niciodată n-am fost făţarnic, n-am pus interesele mele de slavă deşartă şi de familie înaintea Împărăţiei lui Dumnezeu. I-am iubit pe fraţi nu cu dragostea falsă şi dulceagă de astăzi, ci cu dragostea adevărului, cu care noi toţi am fost iubiţi, ca să fim mântuiţi”  (2Tesaloniceni 2:10b).
Nu sunt de acord cu aşa-zisa dragoste a lui Dumnezeu „fără condiţii”. Aceasta este o formulă modernă, care pare extraordinară, dar este falsă! Dumnezeu îi iubeşte, cu adevărat, pe toţi oamenii, şi nu vrea moartea păcătosului. Dar fără pocăinţă nu primeşte pe nimeni (Fapte 17:30-31). Dragostea Sa se manifestă şi prin mustrare şi pedeapsă (Apocalipsa 3:19). El nu-Şi lasă dragostea înşelată de cine trăieşte cum vrea, şi nu cum cere El.
În pilda fiului risipitor (Luca 15.11-32), Domnul Isus ne-a arătat pe Tatăl, ieşind în calea fiului răzvrătit şi risipitor şi îmbrăţişându-l până încă era în zdrenţe. Dar nu în zdrenţe l-a dus la ospăţul Lui!! Pentru tata, însuşi faptul că fiul se întorcea acasă a fost dovada că în el s-a petrecut pocăinţa. Iar părtăşia sa cu el, la ospăţ, în haine curate, încălţăminte în picioare, inel şi sacrificarea viţelului îngrăşat au fost „condiţii” esenţiale ale dragostei sale! 
Dacă am avut parte de conflicte frăţeşti, a fost drept şi normal, pentru că procesul Domnului Isus nu s-a încheiat, ci continuă până astăzi, între urmaşii Lui, sfinţi care vor să trăiască cu evlavie în El, şi cei fireşti, străini de realitatea hristică şi vrăjmaşi ai crucii Lui. 
Nu mă refer la evlavia exterioară, care constă din vorbe sfinte, ci la cea dinlăuntru. Am avut parte de loviturile cele mai usturătoare în sufletul meu de la persoane cucernice, dar care în sinea lor îşi permiteau vicleşuguri, minciuni care să deruteze…”

Istoria unui rob al lui Hristos, citat de la pagina 453


Proști în ce privește răul

29 Decembrie 2011

Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. – Romani 16:19

Ieri a fost înmormântat fratele Băbuț.
I-am urmărit înmormântarea pe net iar astăzi aveam programată dinainte o vizită la un alt fost ”întemnițat al lui Cristos”.
Ne-a bucurat cu vorbe înțelepte.

Una: ”Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.” Ps. 39:9
Alta: ”Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”  Zaharia 3:17
Și ultima: cea de sus, cu roșu:să fim ”proști în ce privește răul”.

Le-am luat după logica Booleană(nu e din teologie).
Avem 4 posibilități:
-să fim înțelepți în ce privește binele, recomandat
-să fim înțelepți în ce privește răul, extrem de tentant dar nerecomandat, vedem mai jos de ce.
-să fim proști în ce privește binele (nerecomandat, se numește ignoranță, se tratează prin învățare, învățarea lui Cristos)
-să fim proști în ce privește răul, recomandat
Ispita de a fi înțelept în ce privește răul e mare.
Nu merită răul să aibă parte de vecinătatea și atenția înțelepciunii, e o atenție nedemnă. Înțelepciunea iese umilită și răul   rămâne tot rău. Răul nu se tratează cu înțelepciune, ci atât răul cât și binele  (intrate în mintea omului prin cădere) se tratează prin răstignirea firii vechi, a omului vechi ce-și face graficele pe aceste coordonate: bine-rău. Omul cel nou are alte coordonate: viu-mort.
Termenul tradus ”proști” în context are înțelesul de: simpli, ignoranți, netentați de motivații și ambiții păcătoase.
Mai pe scurt, lipsiți de dorința de a trata răul cu înțelepciune. Slava acestei vecinătăți să-i rămână binelui.
Răul, bășcălia se tratează cu ignorare, răul n-are slavă.
Legat de idolatriile și vrăjitoriile ce le vor găsi în Canaan, evreii au fost avertizați ca nici să nu-i intereseze cum se fac. Să fie ignoranți față de acestea.


Gherla, Salcia, Periprava…un alt întemnițat al lui Cristos a plecat din cort acasă: Relu Băbuț.

28 Decembrie 2011

Mai avea câteva zile până la vârsta de 90 de ani. Nu l-am cunoscut.
Aflu de pe net că s-a dus și el. Un alt ”moisist”.

”….care poartă pentru alții vini de care nu-i de vină.

încrezându-se-n dreptate, înviere și lumină…”

Vina de care n-a fost de vină a fost același articol 209 din Codul penal, ”….crimă de uneltire împotriva ordinii sociale….”. Parcă e din procesul Domnului Isus: ”tulbură norodul”, ordinea socială.
Citiți:
N-ați prea auzit de acest frate, nu e de mirare.
După cum spunea William macDonald, lumea preferă ”profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.”

Din cartea fratelui Mia, despre Relu Băbuț:
”Am aflat că în colonia Salcia, la brigăzile de lucru sunt doi dintre fraţii din lotul meu, Harap Dumitru şi Băbuţ Teodor. M-am informat unde sunt, în ce barăci, şi am aflat în ce baracă era Relu Băbuţ. Într-o seară, după întoarcerea lor de la lucru, m-am strecurat până la baraca lui, nu fără riscuri, cu o cană de lapte într-o mână şi în cealaltă cu o bucată bună de pâine. Ce ar fi putut fi mai bun pentru un deţinut flămând? Am ajuns la patul lui, în faţa lui, dar el nu m-a observat. Stătea şezând pe patul lui din rândul de jos, cu capul în mâini şi cu coatele pe genunchi, şi încet cânta un şlagăr pe care îl auzisem şi eu de mult, din muzica uşoară românească şi astfel l-am putut identifica mai bine: “Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…” Mi-am dat seama că gândurile lui zburasera departe la soţia lui şi la cele trei fetiţe… şi l-a cuprins un dor de acasă. Şi eu aveam lăsaţi acasă cu trei ani în urmă soţia cu trei copilaşi şi al patrulea pe drum. Nu ştiam încă dacă soţia a supravieţuit în urma celei de a patra naşteri, după prezicerile sumbre ale medicilor, şi ce anume aveam, vreo fetiţă mult dorită de noi? Era o taină…

Când şi-a deschis ochii şi a văzut darurile aduse, ochii i s-au umezit de lacrimi de bucurie şi surpriză. A băut laptele, căci aveam nevoie de cană, care era în dotarea mea de la staţionar, şi pe furiş în noapte m-am strecurat înapoi fără să fi fost observat şi prins de vreun gardian, care nu m-ar fi iertat. Ca să faci binele se cere uneori sacrificiu şi risc. “Doamne, ajută-mă să trăiesc aşa toată viaţa şi păstrează-i pe cei dragi ai mei sub paza Ta binecuvântată.””


Dragii mei, citiți cartea asta! (1.”…am trecut prin atâtea laboratoare ale dezumanizării”)

28 Decembrie 2011

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/11/istoria-unui-rob-a-lui-hristos.pdf

citat, pag 443:
”Eu L-am invatat pe Hristos-Domnul, în sensul ca să pierd totul şi să mă cheltuiesc pe mine însumi pentru Evanghelie şi pentru fraţi. N-am căutat niciodată funcţii, loc înalt şi cu vază, am vestit Cuvântul Evangheliei fără plată, cu riscul vieţii şi al libertăţii, oriunde, în orice vreme. Am fost ca înviat din morţi din Şeolul comunist, am trecut prin atâtea laboratoare ale dezumanizării, încât nu mi-a rămas altceva decât „Isus Singur”, „Hristos-Domnul şi El Răstignit”! Am fost şi sunt fericit să port semnele răstignirii mele împreună cu El, cu atât mai mult cu cât acestea îi incomodeaza pe creştinii molateci, laşi şi superficiali, şi îi exasperează pe farisei şi făţarnici. Din fragedă tinereţe am primit conştienţa faptului că nu sunt produsul nici unui sistem religios, deoarece, acolo unde s-a ridicat omul şi sistemul, eu am fost respins. Am înţeles că Dumnezeu are pe pământ o singură Biserică, un singur popor, un singur tărâm al Lui pentru adunarea sfinţilor Săi răscumpăraţi, care începe de la doi sau trei, în Numele Domnului Hristos, iar cultul practic al sfinţilor în adunare este în totul după Sfânta Scriptură şi după cuvintele Domnului Isus (1Corinteni 14:26; Ioan 4:23-24).” Mia Iovin, Istoria unui rob a lui Hristos, pag 443


Blândețea nu are biserică…din memoriile lui Nicolae Bethlen(2),

28 Decembrie 2011

Despre   Nicolae Bethlen am scris aici. Sunt gânduri scrise pe la anii 1700. Locul: închisoarea din Viena.
Așa gândea cancelarul Transilvaniei de atunci, nepot al Principelui Gabriel Bethlen.
Ce bine e când conducătorii de oameni au în inimă Cuvântul divin și zidesc pe el.
Nu pot să nu compar cu primarul orașului meu, ajuns într-un mod rușinos în închisoare. Când citesc de ce i-a fost plină mintea primarului, mulțumesc și mai vârtos lui Dumnezeu că azi-dimineață s-a ridicat gunoiul și că merge iluminatul public. Autoritatea de stat e dată de Dumnezeu și avem de ce să-I mulțumim.

citat de la pag 24:
” Toate religiile, confesiunile, superstitio, superstiţiile, sectele, raţiunile, schismele, haeresis, ereziile şi alte raţiuni deosebite numite oricum, care au fost, sunt şi vor fi din partea Domnului, toate şi-L fixează ca scop, ca obiect pe Dumnezeu, zicând că-L preamăresc şi, în cele din urmă, drept pricină, [zicând] că ele în acest fel se descurcă cu toate ale lor. Sunt bune atât scopul, cat şi finalitatea; apoi însă greşesc toate, chiar şi acelea ce posedă în mâna lor sfânta scriptură, înţelegând aci pe cei de confesiune romană, augustană, helvetă şi grecească, numiţi în ungureşte, în genere şi una câte una, incorect, papistaşi, luterani, calvini, de rit grecesc (în Transilvania îi putem adăuga şi pe unitarieni), zicându-şi fiecare din ei creştini, cum nici nu sunt mai multe religio, credinţe, ci numai Christiana religio, credinţa creştină, aşa cum Hristos instruise cândva biserica, la început, atât pe vremea când avea trup, cât şi după înălţare, prin Sufletul Său Sacru şi prin apostolii săi; fiecare din ele se laudă zicând că este aşa; dar, ceea ce, după cum a zis însuşi domnul nostru Hristos, Ioan 13:34, 35, ar fi semnul suprem al religiei creştine, iubirea reciprocă, nu; dimpotrivă, se urăsc, se prigonesc de moarte, ba chiar pretind că, cu cât se urăsc mai vârtos, cu atât e fiecare mai pe placul lui Dumnezeu, cum a zis-o însuşi domnul nostru Hristos, Ioan 16:2. Ei uită spusele Sfântului Ioan, Epist. 1, 3:10 şi 4:16, 20, 21, ale însuşi Domnului Nostru Hristos, Matei 22:37- 40.
In al doilea rând, greşesc prin aceea că toate întrecerile, toate disputele lor sunt următoarele: care religie îl cunoaşte mai bine pe Domnul, iar nu care îl iubeşte; care e mai temător de el, care înţelege şi explică mai bine sfânta scriptură, voinţa ei, ca şi: care se supune mai bine prin viaţa sa, aşa cum ne învaţă apostolul Pavel, Tit. 2:12.           Atitudinea blajină nu are preot separat, biserică aparte, dar care este religia ce se încinge la o întrecere cu alta, pentru o atitudine blajină? Ar fi bine ca, pe cât religia e mai curată, raţiunea de la Dumnezeu mai pură, pe atâta să fie mai curată şi viaţa; dar, zău, nu ştiu dacă chiar şi aceia ce se laudă cu numele de evanghelici şi reformaţi se pot lăuda cu viaţa lor evanghelică, reformată.
În rândul al treilea, ei păcătuiesc prin faptul că, uitând ce spune domnul nostru Hristos: Ioan 4:24, Isaia 66:1 si urm. Osea. 6:6, Isaia 1:11 şi urm., Mica. 6:6-8, care execută mai cuminte şi mai cu bune forme riturile exterioare ale cinstirii lui Dumnezeu, ei se ceartă pe tema aceasta, lăsând la o parte grosul legii, dreptatea, mila.şi credinţa, Matei 23:23, ca şi dreapta smerenie, Matei 18:4, Psalmi 131:2.
Iar în al patrulea rând, ei păcătuiesc prin aceea că dau importanţă multor praznice, ceremonii, rugi, posturi, recepţii şi alte lucruri născocite de oameni, ca să obţină fericirea, şi, zicând că acelea sunt obligatorii prin porunca lui Dumnezeu pentru suflete, se transformă pe sine şi alte animale create în camarazi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos; dar să vadă ce scrie în Matei 15:1-10, Colos. 2:21, 23, Tim. 1, 4:1-4. Vera religio est veri Dei vera cognitio cum vero dus cultu, timore, et eiusdem ac proximi vero amore conjuncta [Adevărata religie este adevărata cunoaştere, a adevăratului Dumnezeu şi cultul său cel adevărat, respectul său şi legarea de adevărata sa iubire, ca şi a aproapelui]; adică: religia sau credinţa cea adevărată este legată de cinstirea Cea adevărată, de respectul, cel adevărat al Domnului celui adevărat şi de dragostea cea adevărată faţă de acelaşi Dumnezeu, a omului şi a semenului său.

Am isprăvit.
Nici un om, fie el afundat în orice fel de rătăcire, chiar şi ateul, nu trebuie urât, ci compătimit, iubit, şi trebuie convertit nu prin forţă, ci prin cuvinte Inimoase, prin dragoste, şi chiar cel ce suduie, deşi trebuie lovit cu piatra, nici atunci  nu trebuie dojenit, ci trebuie să-ţi fie milă de el, să-l deplângi, să te rogi pentru el. Asta e legea lui Hristos, a creştinilor. Matei 23:34, Faptele apostolilor 6:60. Aş putea da multe note separate pentru vera religio, dar scurtez şi astfel închei cu religio.
Citeşte locurile mai sus citate și dedică-li-te, mai cu seama la Ioan 4:24, 7:17, 13:35; Matei 15:9, 28:2-4. Religio quo minus humani sapit, olet et viret, eo verior est; ergo quae minimum vel nihil humani habet, verissima est [Cu cât credinţa (religia) are mai puţin gustul, mirosul şi culoarea omului, cu atâta e mai adevărată. Așadar, cea mai adevărata este cea ce are cel mai puţin sau nimic omenesc]. Credinţa sau religia este cu atât mai adevărată, cu cât se află pe ea mai puţin gust, mai puţină aromă și culoare umană; cu cât îţi abstragi mai mult mintea sau pe tine însuţi de trup, de lume, cu atât te apropii mai vârtos de Sufletul ce sălăşluieşte într-o lumină de neapropiat.

Dumnezeu nu poate fi văzut, mai cu seamă în trup. Tim. 1, 6:16;Exod. 33:20. ( Cu cât îţi itribui mai puţin, cu atât mai adevărat zici, Tim. 1, 1.-17. Cu cât te iubeşti mai puţin pe tine însuţi, cu cât iubeşti mai puţin lumea, cu atâta îl iubeşti mai mult pe Dumneaseu și seamănu-ți Ioan 4:20,21.

Să se aşeze laolaltă cu dragoste lumea creştinilor, să dezbrace religia de veşmântul ei făcut cu scrânteli, sulemenit, plin de mosc, născocit de sine însăşi, adică să-i ia tot ce a adăugat ea de la sine, în schimb să-i dea îndărăt tot ce i-a luat, veşmântul alb, candid al adevaratei iubiri şi umilinţe, şi îndată va ieşi la iveală mireasa lui Hristos, religia celei dintâi biserici. Din lumea creştină trebuie îndepărtate numele de papistaş, luteran, calvin, grec, arian sau unitarian. Toţi să fim creştini şi astfel putem nădăjdui şi în convertirea păgânilor necreştini, a mahomedanilor, a evreilor; va fi precum zice Sfântul Pavel, Colos, 3:11 , Așa și atunci se va face un staul, o turmă, un păstor, Isus Hristos.

E un lucru cumplit mai ales în rândul confesiunilor romană, augustană, helvetă, ele se  înţeleg în tot ce e necesar pentru gloria lui Dumnezeu şi fericirea sufletului, și totuși ce comite una împotriva celeilalte, pentru găselniţele omeneşti, şi, ceea ce e şi mai cumplit, ce comit protestanţii unii cu alţii, de dragul a două sau trei subtilităţi de școală certărețe. Miserere Domine, miserere nostri! [Ai milă, Doamne, ai milă de noi!]”

 


Diferite fețe ale lumii (7.Distracția, 8.Religia)…William MacDonald ”A te înhăita cu lumea religioasă înseamnă a-L trăda pe Cristos”.

27 Decembrie 2011

Distracţia.
O altă față a lumii este sistemul ei de distracţii. Acesta este format din lumea filmului, a televiziunii, a radioului – sau oricum s-ar numi ea. Bunyan a numit-o Bâlciul Deşertăciunilor. Este lumea aluziilor obscene, a limbajului corporal sugestiv şi a stilurilor senzuale. Nu numai că popularizează păcatul, dar ridiculizează puritatea şi castitatea. Glorifică sexul, violenta si tot ceea ce ieftineşte viata.
Trecând în revistă filmele recente, un critic celebru a folosit expresii cum ar fi: urâţenie de nedescris, oroare şi depravare, şi brutalitate vie. Planul lor ascuns este de a amuza oamenii pe drumul lor spre infern, de a-i opri să mediteze la problemele eterne. Distracţiile creează impresia că plăcerea este o realizare. Apoi, într-o noapte, acasă, ei se întreabă: „Asta-i tot?” şi îşi duc pistolul la tâmplă.

Religia. Exact aşa cum există numai două lumi, aşa există numai două religii. Religia lumii pune interesele personale în frunte şi învaţă mântuirea prin fapte bune sau caracter bun. Are o formă de sfinţenie, dar neagă puterea ei.

Manifestă o toleranţă mare faţă de fiecare credinţă, cu excepţia Evangheliei adevărate şi faţă de fiecare creştin, cu excepţia creştinului fundamentalist.

Abandonează Biblia ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, lăsându-se pradă nisipurilor nestatornice ale opiniei umane. Nu există nimic absolut; totul este relativ.

ÎI înlocuiesc pe Dumnezeu cu umanismul, crezând că omul este stăpânul destinului său şi conducătorul sufletului său.

Caută să reducă la tăcere pe adevăraţii profeţi. Sunt preferaţi profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.

Lumea religioasă a fost cea care L-a crucificat pe Domnul gloriei. A te înhăita cu ea înseamnă a-L trăda pe Cristos.

Domnul Isus este în afara acestui sistem monstruos, si El îsi cheamă urmaşii să umble despărţiţi de el. Ei trebuie să meargă înainte la El, în afara taberei, purtând ocara Sa (Evrei 13:11-14). Aceasta include despărţire de amestecul ecumenic nedumnezeiesc de creştini si necrestini atât de obişnuit în creştinătatea de azi.

Da, în toate aceste domenii, un ucenic trebuie să aibă locul său în afara ordinii existente a lucrurilor. Puterea sa constă în separarea sa de lume. Arhimede a spus că el ar putea mişca lumea dacă ar avea un punct de sprijin în afara ei. La fel ar putea creştinul, dar trebuie să fie în afara lumii.

Sfârșit


Egiptenii nu știu grecește (o mărturie)

26 Decembrie 2011

O altă confirmare a călăuzirii Domnului.
O mărturie:
Era prin 1989. Lucram la o fabrică, la o stație de pompare. De prin 1987 reșisem să mă transfer dintr-o secție mizerabilă la minunata stație de pompare. Din frig la căldură, de la muncă de ocnaș la ”domnia” unei salopete curate, a lipsei de efort greu  și a timpului liber berechet. Mai era și o treaptă mai sus, o altă stație de pompe(pompe unu) unde lucra un singur om, cu mai puțin de lucru și fără șef permanent. Un vis, nu altceva. Eu eram mulțumitor Domnului și pentru stația mare, dar când lipsea colegul de la cea mică îl schimbam bucuros. Eram singur, citeam, mă rugam, cântam. Un Har.
La un moment dat, din senin colegul meu se transferă în altă parte și șeful, fără explicații mă trimite pe mine acolo.
M-am dus zburând, nu-mi venea să cred, era un har, nu făceam nimic toată ziua, trebuia să fiu doar prezent acolo, porneam arareori o pompă sau două pe zi și le opream.
(Nu i-am înțeles gestul timp de 22 de ani….până nu mi-am citit dosarul de la securitate.
Atunci nici nu știam câți mă urmăresc. Acum realizez că transferul fusese sarcină ca să pot fi ”încadrat” informativ mai ușor. Stăteau băieții cu ochi albaștri ”umăr lângă umăr”…Slavă Domnului!)
Vedeam altfel.
Când am ajuns acolo m-am rugat ceva de genul: ”Doamne ce să fac eu cu atâta amar de timp?”
Primisem Biblia cu triunghi, aveam cărți, citeam enorm. Dar nu știam nici o limbă străină.
Mi-am luat cursul lui Duțescu și m-am apucat de engleză (la școală făcusem franceză și rusă).
Am terminat cursul lui Duțescu cu exerciții cu tot în câteva luni.
A venit revoluția. Am rămas acolo până în 1993. În 1990 am fost nevoit să încep germana…am făcut 26 de lecții, dar complet cu exerciții și gramatică. În 1991 am început ucrainiana,…cu soția.  Rusa mi-a venit de le sine după 8 ani de rusă la școală.
Așa că acum am capul împărțit în cinci.
Nu prea ai ce face în Germania cu engleza, nici în Rusia fără rusă.
Să vorbești limbi străine e un Har, să ai timp să le înveți e Harul dinainte.
Învățasem de la Wurmbrand că dacă știi 5 cuvinte într-o limbă trebuie să le vorbești că nu e treaba ta să înțeleagă ci a ”clientului”. Așa că eu vorbeam cu toate ale mele 5 părți de creier cu cine apucam.
Să scrii despre acestea e un alt Har, dar  …să vă spun cum l-am primit. Prin necazuri!
În 1993 datorită uneia din limbi mi s-a oferit postul de la export…mi s-a băgat pe gât. Era nevoie de un om de rusă. Slavă Domnului! Tocmai terminasem facultatea la seral și a prins bine la bani. Pe birou trona o mașină de scris Robotron antică și imensă. Trebuia să dactilografiez documente de export, mai aveam una mai mică cu litere rusești. Cea mare era un chin. După câteva rânduri te dureau degetele. Trebuia ”bătut” (la propriu) fără greșeală, orice greșeală însemna anularea documentului în vamă. Verificam de 5 ori. Așa am învățat să BAT la mașină.
N-am știut atunci la ce mă pregătește Dumnezeu. Știam însă să tac și să aștept, am învățat că înseamnă credință.
Când a apărut internetul și în anii 2000-2001 m-am logat pe primul forum creștin am știut de ce știu să scriu ”la mașină” repede și fără greșeli.
Acum știu și mai bine de ce m-a învățat Domnul limbi străine.
Părtășie înseamnă transfer de gânduri.  Fără limbi de rezervă nu poți s-o faci decât în ghetoul propriei materne neputințe.
Am văzut asta în America. Se merge la biserică nu pentru zidire, ci pentru doza săptămânală  de nostalgism etnic. E o neputință, nu o eliberare, ține de lanț, de robie nu de lipsa lor.
La început i-am judecat pe tinerii ce ”se duc la americani”. Apoi, după ce am înțeles cât de infectat este ghetoul cu frați cu ochi albaștri, i-am înțeles și i-am îndemnat.  Ce bine că ei știu engleză, ce folos de română? O fată care avea 8 ani când i-am condus la gară în 1988 (am poze) mi-a spus în 2002: ”de ce să știu românește, să înțeleg ce se ceartă frații la biserică?”
Pavel i-a spus comandantului: ”Îmi este permis să-ți spun ceva?” Și el a spus: ”Știi grecește? Nu ești deci egipteanul acela care …s-a răsculat?” Fapte 22:37-38
Concluzia: dacă știi grecește înseamnă că nu ești ”egipteanul acela”.
Porunca Domnului este ca atunci când suntem prigoniți să părăsim cetatea.
Când fratele Mia a plecat din Romania a fost chemat la pașapoarte și un grad superior cu ochi albaștri i-a spus: ”nu vei scăpa de noi nici acolo”. Și n-a scăpat. Spunea des: ”am suferit mai mult din partea securității de când am venit în America decât în România….
Fiecare etnie are în creierele purtătorilor respectivei limbi un bagaj de gânduri cu anumite caracteristici. Numai trecerea acestor bariere face schimbări.  Sau eliberează. Iar prigoana face ca aceste bariere să se treacă.
Egiptenii nu vorbesc grecește, de fapt ”egipteana nativă”, dragostea de ea, patriotismul pământesc a fost primul cârlig al tuturor vânzătorilor, au vândut din dragoste de țară.
Care țară?