Despre Nicolae Bethlen am scris aici. Sunt gânduri scrise pe la anii 1700. Locul: închisoarea din Viena.
Așa gândea cancelarul Transilvaniei de atunci, nepot al Principelui Gabriel Bethlen.
Ce bine e când conducătorii de oameni au în inimă Cuvântul divin și zidesc pe el.
Nu pot să nu compar cu primarul orașului meu, ajuns într-un mod rușinos în închisoare. Când citesc de ce i-a fost plină mintea primarului, mulțumesc și mai vârtos lui Dumnezeu că azi-dimineață s-a ridicat gunoiul și că merge iluminatul public. Autoritatea de stat e dată de Dumnezeu și avem de ce să-I mulțumim.
citat de la pag 24:
” Toate religiile, confesiunile, superstitio, superstiţiile, sectele, raţiunile, schismele, haeresis, ereziile şi alte raţiuni deosebite numite oricum, care au fost, sunt şi vor fi din partea Domnului, toate şi-L fixează ca scop, ca obiect pe Dumnezeu, zicând că-L preamăresc şi, în cele din urmă, drept pricină, [zicând] că ele în acest fel se descurcă cu toate ale lor. Sunt bune atât scopul, cat şi finalitatea; apoi însă greşesc toate, chiar şi acelea ce posedă în mâna lor sfânta scriptură, înţelegând aci pe cei de confesiune romană, augustană, helvetă şi grecească, numiţi în ungureşte, în genere şi una câte una, incorect, papistaşi, luterani, calvini, de rit grecesc (în Transilvania îi putem adăuga şi pe unitarieni), zicându-şi fiecare din ei creştini, cum nici nu sunt mai multe religio, credinţe, ci numai Christiana religio, credinţa creştină, aşa cum Hristos instruise cândva biserica, la început, atât pe vremea când avea trup, cât şi după înălţare, prin Sufletul Său Sacru şi prin apostolii săi; fiecare din ele se laudă zicând că este aşa; dar, ceea ce, după cum a zis însuşi domnul nostru Hristos, Ioan 13:34, 35, ar fi semnul suprem al religiei creştine, iubirea reciprocă, nu; dimpotrivă, se urăsc, se prigonesc de moarte, ba chiar pretind că, cu cât se urăsc mai vârtos, cu atât e fiecare mai pe placul lui Dumnezeu, cum a zis-o însuşi domnul nostru Hristos, Ioan 16:2. Ei uită spusele Sfântului Ioan, Epist. 1, 3:10 şi 4:16, 20, 21, ale însuşi Domnului Nostru Hristos, Matei 22:37- 40.
In al doilea rând, greşesc prin aceea că toate întrecerile, toate disputele lor sunt următoarele: care religie îl cunoaşte mai bine pe Domnul, iar nu care îl iubeşte; care e mai temător de el, care înţelege şi explică mai bine sfânta scriptură, voinţa ei, ca şi: care se supune mai bine prin viaţa sa, aşa cum ne învaţă apostolul Pavel, Tit. 2:12. Atitudinea blajină nu are preot separat, biserică aparte, dar care este religia ce se încinge la o întrecere cu alta, pentru o atitudine blajină? Ar fi bine ca, pe cât religia e mai curată, raţiunea de la Dumnezeu mai pură, pe atâta să fie mai curată şi viaţa; dar, zău, nu ştiu dacă chiar şi aceia ce se laudă cu numele de evanghelici şi reformaţi se pot lăuda cu viaţa lor evanghelică, reformată.
În rândul al treilea, ei păcătuiesc prin faptul că, uitând ce spune domnul nostru Hristos: Ioan 4:24, Isaia 66:1 si urm. Osea. 6:6, Isaia 1:11 şi urm., Mica. 6:6-8, care execută mai cuminte şi mai cu bune forme riturile exterioare ale cinstirii lui Dumnezeu, ei se ceartă pe tema aceasta, lăsând la o parte grosul legii, dreptatea, mila.şi credinţa, Matei 23:23, ca şi dreapta smerenie, Matei 18:4, Psalmi 131:2.
Iar în al patrulea rând, ei păcătuiesc prin aceea că dau importanţă multor praznice, ceremonii, rugi, posturi, recepţii şi alte lucruri născocite de oameni, ca să obţină fericirea, şi, zicând că acelea sunt obligatorii prin porunca lui Dumnezeu pentru suflete, se transformă pe sine şi alte animale create în camarazi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos; dar să vadă ce scrie în Matei 15:1-10, Colos. 2:21, 23, Tim. 1, 4:1-4. Vera religio est veri Dei vera cognitio cum vero dus cultu, timore, et eiusdem ac proximi vero amore conjuncta [Adevărata religie este adevărata cunoaştere, a adevăratului Dumnezeu şi cultul său cel adevărat, respectul său şi legarea de adevărata sa iubire, ca şi a aproapelui]; adică: religia sau credinţa cea adevărată este legată de cinstirea Cea adevărată, de respectul, cel adevărat al Domnului celui adevărat şi de dragostea cea adevărată faţă de acelaşi Dumnezeu, a omului şi a semenului său.
Am isprăvit.
Nici un om, fie el afundat în orice fel de rătăcire, chiar şi ateul, nu trebuie urât, ci compătimit, iubit, şi trebuie convertit nu prin forţă, ci prin cuvinte Inimoase, prin dragoste, şi chiar cel ce suduie, deşi trebuie lovit cu piatra, nici atunci nu trebuie dojenit, ci trebuie să-ţi fie milă de el, să-l deplângi, să te rogi pentru el. Asta e legea lui Hristos, a creştinilor. Matei 23:34, Faptele apostolilor 6:60. Aş putea da multe note separate pentru vera religio, dar scurtez şi astfel închei cu religio.
Citeşte locurile mai sus citate și dedică-li-te, mai cu seama la Ioan 4:24, 7:17, 13:35; Matei 15:9, 28:2-4. Religio quo minus humani sapit, olet et viret, eo verior est; ergo quae minimum vel nihil humani habet, verissima est [Cu cât credinţa (religia) are mai puţin gustul, mirosul şi culoarea omului, cu atâta e mai adevărată. Așadar, cea mai adevărata este cea ce are cel mai puţin sau nimic omenesc]. Credinţa sau religia este cu atât mai adevărată, cu cât se află pe ea mai puţin gust, mai puţină aromă și culoare umană; cu cât îţi abstragi mai mult mintea sau pe tine însuţi de trup, de lume, cu atât te apropii mai vârtos de Sufletul ce sălăşluieşte într-o lumină de neapropiat.
Dumnezeu nu poate fi văzut, mai cu seamă în trup. Tim. 1, 6:16;Exod. 33:20. ( Cu cât îţi itribui mai puţin, cu atât mai adevărat zici, Tim. 1, 1.-17. Cu cât te iubeşti mai puţin pe tine însuţi, cu cât iubeşti mai puţin lumea, cu atâta îl iubeşti mai mult pe Dumneaseu și seamănu-ți Ioan 4:20,21.
Să se aşeze laolaltă cu dragoste lumea creştinilor, să dezbrace religia de veşmântul ei făcut cu scrânteli, sulemenit, plin de mosc, născocit de sine însăşi, adică să-i ia tot ce a adăugat ea de la sine, în schimb să-i dea îndărăt tot ce i-a luat, veşmântul alb, candid al adevaratei iubiri şi umilinţe, şi îndată va ieşi la iveală mireasa lui Hristos, religia celei dintâi biserici. Din lumea creştină trebuie îndepărtate numele de papistaş, luteran, calvin, grec, arian sau unitarian. Toţi să fim creştini şi astfel putem nădăjdui şi în convertirea păgânilor necreştini, a mahomedanilor, a evreilor; va fi precum zice Sfântul Pavel, Colos, 3:11 , Așa și atunci se va face un staul, o turmă, un păstor, Isus Hristos.
E un lucru cumplit mai ales în rândul confesiunilor romană, augustană, helvetă, ele se înţeleg în tot ce e necesar pentru gloria lui Dumnezeu şi fericirea sufletului, și totuși ce comite una împotriva celeilalte, pentru găselniţele omeneşti, şi, ceea ce e şi mai cumplit, ce comit protestanţii unii cu alţii, de dragul a două sau trei subtilităţi de școală certărețe. Miserere Domine, miserere nostri! [Ai milă, Doamne, ai milă de noi!]”
Trimite acest articol la prietenii tăi:
Apreciază:
Apreciere Încarc...