17 martie 1938, împușcarea a 158 de frați într-o singură noapte, toți bărbații activi din Adunarea Creștinilor Evanghelici din Krasnoiarsk, Novosibirsk, Uniunea Sovietică. (Raport audio din 17 februarie 20121, limba rusă)

23 februarie 2021

„Cei care ne îngropau nu știau că noi suntem semințe.”

Dacă într-un singur oraș dintr-o singură regiune au fost împușcați 158 de credincioși, vă imaginați câte alte zeci de mii au fost martirizați ca niște miei pentru simpla lor credință în Evanghelia Mielului care a fost înjunghiat. Am ascultat acest raport de două ori în rusă, apoi încă odată după ce s-au activat subtitrările. Subtitrările nu sunt perfecte (nici rusa mea), dar merită să ascultați. E vorba de mișcarea numită a Creștinilor Evanghelici Baptiști Neînregistrați din fosta URSS. Nu discut acum acordul sau dezaprobarea asupra anumitor aspecte, cei ce-mi citiți blogul mă cunoașteți. Atunci, în 1938 singura separare era cea a lepădării sau nu de credință. Era un singur Domn, o singură Credință, un singur botez. Ba mai erau: domni erau doi, era și Stalin, aveai de unde alege, și credințe erau două, era ateismul, și botezuri erau două: unul în cămăruțe tainice, botezul colaborării, al trădării, botezul lui Iuda, iar pentru cei care au refuzat acest botez, a rămas botezul sângelui, împușcarea.
Nu sunt lucruri de glumit și de nepăsat.
Cei ce au primit și au moștenit carnetele de pastori au fost trădătorii, trădații au primit glonțul în cap.
Vai de evanghelia vestită la Krasnoiarsk de acei rămași afară din numărul celor 158.
Sunt cel puțin 3 motive pentru care aceste lucruri nu se cunosc:
1. Distanța în timp, s-au petrecut în timpul marii terori, 1938.
2. Secretizarea, n-a știut nimeni, doar dosarele au știut, dosare care s-au deschis abia pe vrema lui Gorbachov și Elțîn.
3. Dezinteresul, nepăsarea. Profeții din cetatea noastră n-au cum să fie adevărați, nici martirii de anul acesta.
În sfârșit, subiectul e viu pentru că în ultimii ani a fost răscolit din arhive și scos la lumină.
Mișcarea evanghelică din Rusia anilor 1918 număra mai bine de un milion de credincioși, creștini evanghelici (Mișcarea fraților), Baptiști, Menoniți și Molocani o mișcare indigenă). Nici acum, după 100 de ani nu au ajuns din nou la acest număr.
Filmul original este aici:

Apărarea evangheliei în anii persecuției. Beniamin Horev, 17 februarie 2021
Activați subtitrarea automată în română din setări.

O întâmplare frumoasă este descrisă de la minutul 36:30.
Sora Olga, la vârsta de 24 de ani a fost condamnată la 8 ani închisoare pentru 50 de cărți poștale pe care le-a scris de mână, le-a distribuit prin cutiile poștale și i-a îndemnat pe locuitorii orașului Nicolaev (Ucraina) să asculte radio Monte Carlo (predici și cântări).

A stat în închisoare între 24 și 32 de ani, toată tinerețea ei. În închisoare a fost chemată de comandantă în birou, aceasta a închis ușa și a întrebat-o:
-Dumnezeu tău e atotputernic?
Olga spune:
-Da.
-El ascultă rugăciunile?
-Da.
-Dar Dumnezeul tău poate să-mi trimită mie un copil? Noi de-atăția ani trăim cu soțul meu și copii n-avem.
-Eu mă rog pentru dumneavoastră, cu o condiție: să stați împreună cu mine pe genunchi.
Comandanta a spus:
-Bine.
Și iată că Olga s-a așezat pe genunchi și comandanta cu multe stele pe umăr a închisorii s-a pus și ea pe genunchi și Olga s-a rugat:”Doamne arată-ți mila, dă-i un copilaș!”
Și pe urmă comandanta a chemat-o din nou și i-a zis:
-Olya (Olga), eu ies în concediu de maternitate, dar dacă se naște copilul, eu în aceste organe niciodată n-o să mai fiu.
După 20 de ani, pe Olga au sunat-o din Belorusia niște tineri și i-au spus că o femeie care i-a fost șefă în închisoare i-a transmis salutări, au zis: „Transmiteți salutări lui Olya, în familia noastră este o fată și în cinstea ei, i-am pus numele Olya, noi citim Biblia și mergem la biserică.”
Aceasta a fost jertfa mea de seară, mă grăbesc să închei.
Probabil în cer vom vorbi toți toate limbile, să ne înțelegem unii cu alții.
Evrei 13:3 „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
Peste tot în lume, cu foarte puține excepții, creștinii sunt persecutați, închiși, încătușați, intimidați, ridiculizați, batjocoriți, sunt văzuți ca amenințare. Iran, Nigeria, China, Corea sunt pe pe primele locuri la persecuții. Rusia vine iar din urmă. Iar țările musulmane aproape toate persecută creștinii. În alte țări există o persecuție mascată iar în foarte multe țări „creștine”, creștinismul adevărat este îngropat într-o masă de creștinism fățarnic. Atunci când cei 158 de frați au fost împușcați spre groaza celorlalți închiși în acea închisoare (execuțiile se făceau noapte de noapte), nimeni din lume n-a știut, nici mulți ani după aceea. Tot așa, nimeni din lume nu știe de zecile de mii de creștini care stau acum în celule, legați, în frig, foame, răni, boli, neputințe, singurătate și multe feluri de torturi inimaginabile.
Să avem gând la ei, gândul și rugăciunea, smerirea inimii, întristarea care duce la pocăință vine și pe această cale.


Prezentare de carte pe Youtube: „Biserica trebuie să rămână Biserică”

3 ianuarie 2021


Decenii ireversibile din istoria mișcării evanghelice și a celei baptiste 1917-1937, URSS.
Sunt lucruri care nu se pot spune în 2-3 minute, cât ține răbdarea unui „vizionar” pe youtube, înainte de a da click pe alt clip.
Nici eu nu am reușit decât în aproape 10 minute să înșir cât de cât ideile principale din cartea prezentată. Sper să vă deschid gustul.
Sunt conștient că cer fiecăruia din voi un lucru greu: să dea o zi din viață să citească o carte.
Când fiecare din noi nu are decât câteva mii de zile, știu că e mult.
Dar, cel puțin cei care ați trecut, ca mine, de 33 de ani, trăiți în plus.
Eu am trecut cu 20.
De ce 33?
Atât a fost pe pământ Domnul Isus ca să facă Voia Tatălui. Eu, unii din voi am primit mai mult, mai ales noi să citim.
Pavel apostolul citea: „adu-mi cărțile!” cerea prin scrisori.
Daniel, a „priceput din cărți„.
Credința se referă la text scris.
Nici autorul acestei cărți nu a reușit să pună în mai puține pagini ce a vrut să transmită.
După ce veți citi veți vedea că a condensat mult.
Descărcați cartea de aici.

Prezentare de carte: Biserica trebuie să rămână Biserică.

Dacă doriți să primiți direct următoarele prezentări, puteți să vă abonați pe Youtube.


Supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (8)

23 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
O organizație internațională din Turcia ne-a informat că autoritățile nu sunt interesate în mod normal de credincioșii obișnuiți. Reprezintă o grijă pentru autoritățile iraniene aceia care sunt energici în fondarea și menținerea adunărilor de casă, în stabilirea de legături cu adunări din alte țări, sau care fac prozelitism în public, în cartier sau la locul de muncă. Însă, aceasta nu anulează pedepsele pentru convertirea la creștinism de la islam din codul islamic, convertirea este ilegală și în ultimă instanță se pedepsește cu moartea.
Referitor la Yousef Naderkhani, sursa a spus că acesta a fost de curând arestat din nou, dar că iarăși a fost eliberat. Sursa a spus că regimul nu dorește să execute credincioși. Mai degrabă ar prefera ca aceștia să dispară din Iran. S-a adăugat că, în general, nu se prea întâmplă în Iran ca persoane individuale să fie executate. Dacă un inamic politic se întoarce în Iran, el sau ea va fi hărțuită de către autorități, obiectivul fiind ca respectivul să fie determinat să părăsească țara.
Unele dintre măsurile folosite de către autorități pot fi prigonitoare, în timp ce altele nu. Însă, hărțuirea va fi continuă. În general, se considera că nu era obișnuit ca autoritățile iraniene să emită interdicții de părăsire a țării, în plus, procesul pentru emiterea unei asemenea interdicții durează mult. Dacă o interdicție pentru părăsirea țării a fost emisă, iar acea persoană era împiedicată de la a pleca, au fost cazuri când o interdicție a fost ridicată temporar prin mituirea autorităților frontaliere, prin urmare permițând călătoriile în afara Iranului.
Elam Ministries a precizat că pe baza cazurilor cunoscute de către ea în Iran, există dovezi că autoritățile mai degrabă ar prefera ca liderii adunărilor de casă să părăsească Iranul. Un asemenea individ drept consecință își va pierde slujba și poate să întâmpine dificultăți în a închiria o locuință. Într-un final, sunt supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara.
De asemenea, autoritățile intră și în posesia a ceea ce fusese plătit pentru cauțiune. S-a făcut referire la un caz recent în care o femeie conducătoare a unei adunări de casă are acum de ispășit o sentință de trei ani de pușcărie. Ea a fost întemnițată în Iran și a fost eliberată pe cauțiune după două-trei luni. I s-a înapoiat pașaportul, dar nu a plecat din țară. Autoritățile o presau să plece pe ascuns, prin a o împiedica să se angajeze, să închirieze o casă sau un cont bancar și pe față, urmărind-o pe străzi. Într-un final, după un an, ea a plecat în Turcia. După ce s-a gândit mult la această opțiune, a decis să se întoarcă în Iran. Când s-a întors, ea a fost arestată și condamnată la trei ani de închisoare și acum a ispășit deja șapte sau opt luni din pedeapsă.
S-a adăugat că au fost cazuri privitoare la credincioși întemnițați care au fost expuse în detaliu în media internațională, prin urmare afectând negativ imaginea Iranului. Prin urmare, conform Elam Ministries, autoritățile iraniene preferă ca credincioșii să părăsească Iranul.
Tipurile de acuzații care le primesc persoanele implicate în adunările de casă includ implicarea în activități împotriva siguranței naționale și tulburarea ordinii regimului, colaborare cu puterile străine și participarea la întâlniri ilegale.
Au fost multe arestările unde cei arestați au fost eliberați după câteva zile. Autoritățile îi țin doar pe aceia care sunt suspectați a fi conducători de adunări de casă sau de rețele. Când se efectuează o razie asupra unei adunări de casă, autoritățile vor întemnița întreg grupul, interogându-i și deseori intimidându-i și amenințându-i cu acuzații de apostazie, dar de cele mai multe ori sunt eliberați fără să fie puși sub acuzare. În ultimii ani, se pare că autoritățile folosesc măsuri mult mai severe împotriva adunărilor de casă. Din moment ce cunosc mult mai bine adunările de casă le investighează mai în profunzime, ascultând telefoanele și supraveghind adunările de casă.
Conform sursei, în ultimii trei ani, au crescut extrem de mult arestările și liderii adunărilor de casă au fost puși în închisoare până la zece luni, iar unii chiar doi sau trei ani înainte de a ieși pe cauțiune care conform Elam Ministries indică faptul că  autoritățile doresc să distrugă adunarea de casă prin orice mod posibil.
Întrebată dacă profilul familiei credinciosului ar avea vreo relevanță pentru autorități, Elam Ministries a răspuns că în mod normal s-ar pune presiune mai mare pe familii în care există oficialități de rang înalt. În Iran ar putea fi important ca cineva din familia extinsă să aibă o poziție mai înaltă. S-a adăugat că mulți credincioși aparțin de familii situate în josul sau la mijlocul spectrului social.
Referitor la activitățile care implicau riscuri de consecințe legale în Iran, reprezentanții bisericii Union au menționat că liderii adunărilor de casă riscă să fie acuzați de prozelitism, convertire/apostazie, dar și de conducerea unei biserici neînregistrate. Drept exemplu, sursa s-a referit la Saeed (Abedini, care ispășește o pedeapsă de opt ani). Membrii unei adunări de casă pot veni și pot pleca, însă, conducătorul unei adunări este constant, de aceea autoritățile doresc să
oprească activitățile acestuia.
(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

Sfârșit.


„Oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat ” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (7)

20 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Acuzații împotriva membrilor și liderilor adunărilor de casă

Întrebată despre activități care ar putea implica riscul unor consecințe legale, AIIS a spus că majoritatea cazurilor aduse în atenția ei referitoare la persecutarea credincioșilor implică persoane cu un statut deosebit și aceia care au autoritatea de a strânge oamenii sau sunt percepuți de către oficialități că ar avea o asemenea autoritate. Aceasta, însă, nu exclude oameni care nu au acel statut deosebit. Referitor la tratamentul credincioșilor de către autorități, cei de la AIIS au considerat că, dată fiind răspândirea torturii și a relelor tratamente în țară, oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat sau tratat cu cruzime la un moment dat în timpul detenției lui sau ei.
Majoritatea cazurilor privitoare la credincioși care implică și un proces de care are cunoștință AIIS-ul, se referă la credincioși în special cu statut înalt. Se consideră că este foarte probabil ca indivizii simpli sunt și ei arestați și deținuți pentru o perioadă de timp, dar sunt apoi eliberați fără ca ei să ajungă înaintea tribunalului. Acești indivizi pot să fie torturați sau să li se aplice altele rele tratamente chiar și în timpul relativ scurt al întemnițării. Totuși, AIIS nu cunoaște cazuri ale acelora care doar participau la adunări de casă dacă astfel de cazuri nu sunt expuse în media sau sunt aduse în atenția organizației de către membrii ai familiei sau avocați ai întemnițaților. Iran rămâne o țară închisă pentru multe organizații ale drepturilor omului precum Amnesty International și autoritățile iraniene nu oferă cifre oficiale ale arestărilor.       Rezultatul este că indivizii care nu pot lua legătura cu reporteri, organizații sau avocați care pot atrage atenția asupra cazurilor lor, este puțin probabil să se facă cunoscuți unei organizații ca Amnesty International.
Citește restul acestei intrări »


„Autoritățile sunt interesate de membrii adunărilor de casă, doar dacă îi pot folosi ca unealtă împotriva altor membrii ai adunărilor.” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (6)

19 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Arestarea liderilor și membrilor adunărilor de casă

Întrebată cine ar risca să fie întemnițată de către autorități, o organizație internațională din Turcia a spus că liderii și gazdele adunărilor de casă sunt cei mai probabil să fie ținuți sub supraveghere, însă, membrii obișnuiți pot, de asemenea, să riște a fi urmăriți în încercarea autorităților de a obține informatori din interiorul adunărilor de casă. Membrii obișnuiți pot fi amenințați să își încheie activitățile sau să ajute autoritățile să dea la iveală adunări de casă sau să furnizeze informații incriminatorii despre rețeaua de credincioși. Oamenii care sunt arestați sunt amenințați și că familiile lor pot păți ceva dacă ei nu cooperează. Tipul de întrebări care li se pune credincioșilor în timp ce sunt întemnițați deseori includ întrebări despre legăturile lor cu străinii, cine îl susține pe el sau ea, cu cine cooperează adunarea ei sau lui, de unde primește fonduri, acestea fiind întrebările care au importante dedesubturi politice.

Există rapoarte de credincioși acuzați cu legături în rețele de credincioși creștini care au fost torturați în timpul detenției.
Când a fost întrebată pentru cât timp sunt în mod obișnuit credincioșii deținuți, sursa a precizat că deseori depinde unde și când a fost întemnițat un individ și de către ce autoritate. S-a adăugat că situația poate să difere de la oraș la oraș, de la secție de poliție la secție de poliție și că este obișnuit în Iran ca persoanelor arestate să li se pună cătușe la mâini și să li se acopere ochii și prin urmare mulți nu ar ști ce autoritate îi întemnițează și unde sunt duși.
Când a fost întrebată cum sunt arestați credincioșii de către autorități, o organizație internațională din Turcia a precizat că aceasta se petrece de obicei în legătură cu o razie efectuată asupra unei adunări de casă. Autoritățile vor supraveghea o casă pentru o perioadă de timp și apoi vor decide să efectueze o razie acolo, arestându-i toți membrii.     De asemenea, se pare că autoritățile întemnițează un singur membru dacă doresc un informator.
Citește restul acestei intrări »


Autoritățile au înființat propria lor adunare de casă-„momeală”. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran. (5.)

15 februarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

Saeed Abedini se află deocamdată în închisoarea Raja’i Șahr fiind ținut în condiții dure într-o aripă a deținuților cu diverse trecuturi criminale, unii având la activ fărădelegi violente. Drept rezultat, alături de condițiile grele din închisoare, el mai are și temeri cu privire la siguranța sa personală.
Cu privire la monitorizarea adunărilor de casă și a raziilor, AIIS a afirmat că nu are informații dacă acesta este un fenomen în creștere, explicând că majoritatea cercetării efectuate de AIIS se bazează pe contacte aflate în afara Iranului. Prin urmare, AIIS nu avea nici informații punctuale cu privire la numărul adunările de casă, dacă acesta crește sau nu.
Din 2010, autoritățile au creat un climat de frică în sânul comunităților adunărilor de casă conform lui Mansour Borji. Autoritățile au făcut eforturi pentru a strânge informații despre comunitățile adunărilor de casă, de a elimina resursele comunităților și a efectua razii împotriva întâlnirilor adunărilor de casă. Legat de întemnițarea membrilor adunărilor de casă, autoritățile i-au folosit pe credincioși unii împotriva altora și i-au silit să facă mărturisiri mincinoase.
Autoritățile le-au cerut credincioșilor să furnizeze informații cu privire la modul de finanțare al adunărilor (de casă), cum erau instruiți și prin acestea autoritățile au obținut informații despre mișcarea adunărilor de casă. În continuare, autoritățile au confiscat Biblii și în efortul de a restrânge fenomenul adunărilor de casă, au încercat să taie furnizarea materialelor de instruire creștine către acestea.
Citește restul acestei intrări »


Adunările de casă din Iran. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (4.)

2 februarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
(Această postare este traducere de pe un raport oficial al Serviciului de Imigrări Danez, capitolul 3)

O organizație internațională din Turcia observă că adunările de casă nu sunt neapărat versate în creștinism și practic sunt inițiative de construcție de comunități ale unor conducători evanghelici informali care cunosc doctrinele bisericii mai mult sau mai puțin.

          Referitor la natura adunărilor de case, sursa considera că o membrii unei adunări de casă pot schimba locația adunării de casă, pot opri adunările pentru o vreme și la un moment dat să reinițieze totul și atunci să aleagă un nou loc.

          Referitor la numărul de persoane al unui grup dintr-o adunare de casă, sursa considera că poate varia, totuși cel mai probabil că se situa undeva sub 15 persoane pentru a nu atrage prea multă atenție, dar putea să ajungă și până la 30. A adăugat că e greu să precizezi un număr exact și că o întâlnire a adunării poate fi câteodată chiar un picnic în vreun parc și că poate cuprinde de la cinci la 25 de persoane.

3.1.1. Căi de a intra în contact cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, incluzând precauții luate de către adunările de casă

         Referitor la căile de a intra în legătură cu și de a deveni membru al unei adunări de casă, Mansour Borji a explicat că potențialii membrii sunt ținuți sub supraveghere mai multe luni. O adunare de casă poate să se pornească un grup cu familia și cu prietenii, însă nu înainte de a împlini trei luni va fi alipit unei rețele.

         Sursa a descoperit că în ultimii patru-cinci ani, datorită presiunii exercitate asupra adunărilor de casă, nu a fost ușor ca cineva din afară să devină un membru al unei adunări și să i se acorde încredere de către o adunare de casă. Multe grupuri s-au limitat, prin urmare, la familie și prieteni, dar în același timp mișcarea este evanghelică, ceea ce înseamnă că membrii simt obligația de a-și împărtăși credința și altora.

           Când au fost întrebați cum poate o persoană să cunoască o adunare de casă sau creștini în general, CSW a considerat că adunările de casă de astăzi sunt puțin mai atente cu privire la ce persoană introduc în grupurile lor.

3.1.2  Diversitatea grupurilor evanghelice din Iran

         Întrebat fiind despre diversitatea creștinilor iranieni vorbitori de farsi referitoare la denominațiunilor evanghelice, Mansour Borji a informat delegația că sunt mai multe „ramuri” protestante și evanghelice incluzând penticostali, creștini după Evanghelie, episcopalieni, baptiști și presbiterieni. Sursa a apreciat că odată cu masiva emigrație a creștinilor armeni și asirieni din Iran, creștinii vorbitori de farsi probabil că acum i-au depășit numeric pe creștinii tradiționali. Totuși, sursa a subliniat faptul că creștinii vorbitori de farsi nu au vreo reprezentare oficială în Iran în Parlament sau altundeva. Citește restul acestei intrări »


Adunările de casă din Iran. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (3.)

11 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
(Această postare este traducere de pe un raport oficial al Serviciului de Imigrări Danez, capitolul 3)

Adunările de casă, structura/organizarea Adunărilor de casă și a activităților lor

       O organizație internațională din Turcia susținea că nu are informații cu privire la numărul de Adunări de Casă din Iran, dar credea că numărul acestora crește pe zi ce trece. Este imposibil de oferit un număr al Adunărilor de Casă din Iran. Adunările de Casă erau deja numeroase din pricina presiunii la care erau supuse diferite clădiri evanghelice și protestante care se aflau “deasupra solului” (la vedere, oficial, n.n.)(referința se face la 4.1). În continuare se detalia că majoritatea Adunărilor de Casă nu existau pe termen lung. Adunările se roteau destul de mult, schimbând locații și membrii. Aceasta se întâmplă și din cauza monitorizării la care sunt supuși și care îi obligă să le închidă și să deschidă noi adunări în noi locații. Ar fi greu de ținut în funcțiune aceeași Adunări de Casă doi ani la rând de exemplu din pricina riscului de monitorizare din partea autorităților. Prin urmare, detectarea mai multor Adunări de Casă apărând ici-colo nu ar putea fi neapărat un indicator valid al unei adevărate creșteri a numărului de Adunări de Casă. Când a fost întrebat despre zone cunoscute unde sunt Adunări de Casă, sursa a menționat Teheran, Rașt, Șiraz și Isfahan ca fiind orașe unde par a fi multe Adunări de Casă. De asemenea, acesta ar putea fi un indicator al concentrării organelor guvernamentale de aplicare a legii asupra grupurile de credincioși din aceste orașe.
house_church_in_iran.jpg

      Cum a început să se pună presiune pe adunările din marile orașe, a început să ia amploare fenomenul Adunărilor de Casă, acest fenoment dezvoltându-se și în orașe mai mici și la sat, creștinii (vorbitori de farsi) neavând vreo altă opțiune decât să se adune în Adunări de Casă, conform lui Mansour Borji. Citește restul acestei intrări »


Alegerea Magdei. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran. (2)

8 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Citește și dă mai departe!

Alegerea Magdeimagda-banner

Când divorțul sfărâmă o familie, majoritatea tribunalelor pun interesul copiilor pe primul plan referitor la custodie. Însă în Iran nu este așa. Dacă ești un creștin căsătorit cu un musulman, copiii trebuie să trăiască cu musulmanul. Aceasta-i legea. Astfel că creștinii care au un soț musulman pot să ajungă să fie obligați să aleagă între credința și copiii lor.

Fiind ademenită într-un mariaj cu un om ce se dădea drept creștin, Magda Montazami a fost obligată să facă acea îngrozitoare alegere. În continuare ea își relatează povestea, argumentând de ce nu regretă că l-a ales pe Hristos.

O căsătorie „din dragoste”

Am fost crescută într-o familie creștină și slujeam cu pasiune din adolescență. Chiar îmi plăcea să merg la biserică și chiar îmi amintesc într-o zi că i-am spus mamei cum aș fi dorit să trăiesc într-o biserică. Ca adolescentă eram o membră activă a corului și slujeam la Școala duminicală.

Eram singura creștină din întreaga universitate și colegii mei obișnuiau să spună că eram diferită de ei. Nu puteam vorbi în mod deschis despre credința mea, dar eram bucuroasă că oamenii totuși știau că îl iubesc pe Hristos. În al doilea an la universitate, am ajuns să cunosc un bărbat ce părea să știe destul de multe despre mine și familia mea. El a aflat că eram creștină și mi-a spus: „Și eu îl iubesc pe Isus. Vreau să îți cunosc familia”.

Pe atunci, casa noastră slujea drept casă de adunare1 pentru credincioșii locali și tatăl meu era pastorul. Noul meu amic a început să vină la adunările noastre și după ceva vreme mi-a spus că s-a îndrăgostit de mine și că vroia să mă ia de nevastă. Trei luni mai târziu ne-am logodit și apoi ne-am căsătorit. Am crezut că dragostea lui era adevărată.

„Urâta” realitate

Cum ne-am căsătorit mi-am dat seama de cruda realitate: soțul meu nu era un creștin. Felul în care se purta cu mine s-a înrăutățit. Nu îi plăcea să îmi vizitez familia și mă ura pentru credința mea creștină, numindu-mă „ghiaură” și „apostată”. El mă tot amenința pe mine și pe familia mea că ne va denunța la autoritățile islamice ca să ne spânzure pentru că eram creștini. Deși nu era un musulman practicant, el recita intenționat versuri din Coran în fiecare noapte cu voce tare doar pentru a mă irita.

Într-o zi l-am întrebat de ce s-a mai însurat cu mine din moment ce mă ura pe mine și pe familia mea atât de mult. Fără rușine el a răspuns că pe când încă eram la universitate într-o zi m-a urmărit până acasă și văzând că locuiesc într-un cartier bun și că eram o fată frumușică a decis că eram demnă de el! Asta a fost ca și cum ar fi turnat apă rece ca gheața peste sentimentele mele! Nu credeam că cineva ar fi putut să se căsătorească pentru asemenea motive superficiale.

Nașterea și separarea

Simțindu-mă fără de ajutor și singură, m-am rugat ca Dumnezeu să îmi dea un copil. Vroiam să fiu mamă, dar soțul meu spunea că nu vroia un copil de la o femeie „apostată”. Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile și mi-a dat un copil. Perioada sarcinii a fost pentru mine una foarte stresantă și soțul meu mi-a spus că un copil care are o mamă ca mine nu va avea niciun căpătâi. După nașterea fiicei noastre, atitudinea lui doar s-a înăsprit și pe când ea avea doar patru luni și jumătate ne-a silit să plecăm din casa lui. Viața era grea. Soțul meu refuza să divorțeze de mine, însă în același timp nu ne întreținea pe mine și pe fiica mea și nici nu îmi dădea permisiunea să îmi caut de lucru. Conform legii islamice iraniene, soțul trebuie să îi dea permisiunea soției să lucreze. Mulțumim că familia mea ne susținea financiar. Din când în când soțul meu venea acasă la noi să ne ia fetița pentru câteva ore și apoi o aducea înapoi. Într-o zi a luat-o, dar nu a mai adus-o înapoi. El a argumentat că conform legii islamice, eu ca „ghiaură” nu eram în stare să am grijă de copil. Între timp a și divorțat de mine.

„Dezice-te de credința ta și îți vom da fetița”

Imediat am angajat un avocat să recâștig custodia fetei mele. Ea avea doar doi ani și jumătate și avocatul meu mi-a spus că conform constituției Iranului o fetiță poate sta cu mama ei până la vârsta de nouă ani. Dar în ziua audierii la tribunal, judecătorul mi-a spus că legea din constituție nu se aplică în cazul meu. Judecătorul mi-a spus: „Există o singură modalitate prin care poți să capeți custodia fetei tale. Dacă revii la islam și renunți la credința ta creștină, ți-o vom da pe fiica ta.”.

Citește restul acestei intrări »


O prezentare istorică succintă a relațiilor dintre musulmani și creștini (pentru a înțelege persecuția creștinilor din Iran)

4 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în cătușe, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei…” Evrei 13:3
Prin anii 600 când a apărut mahomedanismul, majoritatea statelor din orientul mijlociu care acum sunt musulmane, erau creștine.
Cucerirea de teritorii face parte din „teologia” islamului.
Este un fel de teologie geografică sau geografie teologică, teoretic islamul trebuie doar să crească ca suprafață ocupată. Așa au mers lucrurile mai bine de 1000 de ani, „casa islamului” a mers doar crescând.
Surpriză majoră pentru musulmani: pe la 1800 Napoleon cucerește Egiptul, apoi teritoriile islamice devin treptat colonii ale „creștinilor”, state coloniale.
Timp de 150 de ani are loc o modernizare formidabilă a țărilor islamice și o întoarcere spre vest a locuitorilor lor.
Această modernizare a fost bine primită de majoritatea oamenilor din aceste țări, mai puțin de către clericii musulmani.
La 1979 în Iran are loc o revenire a islamismului, o reînviere care s-a făcut nu atât la nivelul oamenilor de rând, cât la nivel guvernamental.
În multe țări musulmane a avut loc un proces similar de reîntoarcere spre islamism.

În Iran situația este mai rea decât în multe alte țări islamice.
În Iran creștinismul de limbă farsi (limba de stat) este interzis, sunt acceptați dar foarte strict controlați creștinii de limbă armeană și asiriană (câteva sute de mii din 80 de milioane).
Toate adunările de limbă farsi (persană) din Iran sunt adunări de casă, subterane, de maxim 10-12 persoane.
Oamenii din Iran însă nu pot uita vremurile bune și asociază teroarea și privațiunile dictaturii actuale cu islamul promovat de stat și astfel tot mai mulți oameni sunt interesați de creștinism.
Oamenii sunt foarte interesați să asculte pe creștini, au loc zeci de mii de convertiri pe an, mii de botezuri și există mii de adunări în tot Iranul, adunări clandestine.
Citește restul acestei intrări »


Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (1.)

2 ianuarie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Citește și dă mai departe!

Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în cătușe, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.” Evrei 13:3

…este o persecuție de stat.
Ministerul inteligenței și securității de la Teheran conduce în mod organizat o campanie continuă de persecuție împotriva creștinilor evanghelici.
iran1

Câteva date statistice despre Iran:
-deși este țară musulmană, limba principală a Iranului este farsi (persana)
-creștinii reprezintă (oficial) cam 1% din populația de 80 de milioane a Iranului
-dintre acești creștini cam 300 de mii sunt comunitățile vechi de secole ale creștinilor armeni și asirieni. (Da, ați citit bine, există încă câteva milioane de urmași ai vechilor asirieni și sunt majoritatea din ei creștini)
-persecuția este selectivă și diferențiată:
-vechii creștini, care sunt cam ca ortodocșii de la noi sunt puțin persecutați, ei nu reprezintă un pericol pentru populația majoritară pentru că au serviciile în limbile lor: armeană și aramaică. Ei sunt persecutați diferit de evanghelici, li se închid bisericile, nu li se dă voie să construiască sau să repare biserici, etc.
creștinii evanghelici sunt însă în vizorul guvernului iranian, contrar imaginii pe care Iranul și-o dorește în lume (de țară democrată și liberă)
-metodele de persecuție sunt foarte asemănătoare cu cele practicate de KGB, STASI, Securitatea de la noi (de ieri și de azi) și de Inchiziție

Metode de persecuție: intimidări, hărțuiri, urmăriri, ascultări de telefoane și ambiental, arestări, biciuiri, întemnițări, amenințări, expulzări din țară, teroare psihologică, supraveghere a locuințelor și altele.

-majoritatea creștinilor evanghelici din Iran se adună sub forma adunărilor de case, o crimă și aceasta, să te aduni cu alți creștini în casa ta.

Există două motive foarte puternice pentru care despre acest tip de persecuții nu pot vorbi și scrie decât cei ce le-au trăit:
persecuțiile sunt secrete, cei din jur nu le cunosc, nu sunt publice, peste tot guvernele care persecută se dau miei nevinovați.
persecuțiile sunt selective, sunt persecutați doar creștinii angajați, conform vechii profeții: „toți cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniți.” 2 Timotei 3:12, ceilalți nu sunt, ceilalți habar n-au că semenii lor așa, „mai religioși” ca restul, sunt urmăriți de stat ca niște criminali. Și dacă cumva află, își zic probabil cum ziceau cei de pe la noi în anii când grupul Moisescu zăcea în închisori: n-au putut să stea și ei în banca lor, să-și vadă de treabă, să meargă la biserică și să tacă? Unii n-au putut, unii sunt robi, nu servitori. Robul e pe viață, nu pe vremuri.

În aceste zile „libere” mi-a căzut sub ochi o știre despre arestarea a nouă creștini evanghelici „sioniști” din Iran.
Apoi am găsit știrea pe un site iranian.
Voi înșira elemente din retorica articolului:
-evangheliști corupți
-grup sionist
-evanghelicare coruptă
-versiune falsificată a creștinismului
-idei corupte
-cultură creștină falsificată
-extremiștii evanghelici

Două din paragrafele articolului vreau să le evidențiez:
1.”….credincioșii creștini  din Alborz au protestat oficial împotriva propagării culturii creștine falsificate în întreaga provincie.” Se susține că creștinii vechi (armeni și sirieni) ar fi făcut proteste, minciună mare, ca și tot clipul din articol care vrea să arate câtă libertate e în Iran. Bla-bla ca la Ceaușescu.
2. „Arestările au venit după detenția a cinci membri ai grupului din provincie miercuri. Potrivit Tasnim (agenția de presă guvernamentală) , ei s-au angajat să inducă în eroare oamenii credinței, inclusiv musulmanii , prin înființarea de secte și biserici de casă.” Două păcate majore: evanghelizarea musulmanilor și înființarea de biserici de casă.

Vă redau un singur caz de arestări în grup, deși doar în lunile noiembrie și decembrie anul acesta, mai mult de 100 de creștini au fost arestați în Iran.
Treisprezece membrii ai Gărzilor Revoluționare Iraniene îmbrăcați în haine civile au percheziționat patru case creștine la 2 decembrie în orașul Ahvaz, care este situat în partea de sud în apropiere de granița cu Irakul. Numele creștinilor arestați sunt Shima Zanganeh, Shokoefeh Zanganeh, Farzad Behzadi și Abdollah Yousefi. Rapoartele arată că cele două femei, Shima și Shokofefe, au fost agresate fizic în timpul interogării ulterioare. Ei au fost transferați la închisoarea Sepidar la 12 decembrie ….

Ce poți face tu, cel care ai citit până aici cu răbdare?
În primul rând să-ți aduci aminte de cei încătușați, căci și tu trăiești în trup.
Apoi să te rogi pentru ei. A fi creștin înseamnă a suferi, ca toți profeții, ca Domnul Isus, ca Apostolii, ca martirii.
Creștinism fără suferință nu există.
Apoi să spui și altora despre cei arestați. Așa cum slava Norvegiei a coborât la cotele reale ale fărădelegilor lor, făcute la adăpostul legii, prin informarea a cât mai multor oameni de suferințele nedrepte pe care un guvern le produce, tot cam la fel este și în Iran.
Creștinii evanghelici din Iran sunt majoritatea foști musulmani, oameni care au ajuns creștini pentru că și-au pus întrebări și atunci când au intrat în apă la botez au știut că-și semnează condamnarea.
Nu cred că protestele îi vor elibera. Dar noi nu așteptăm o lume mai bună, o lume în care creștinii sunt acceptați și iubiți, noi așteptăm răpirea celor ce așteaptă și învierea celor ce au murit prigoniți.
Socotesc persecuțiile de tipul celor din Iran, (precum și cele care au fost la noi): comunismul, Marea Teroare, Holodomorul, Holocaustul, migrația musulmanilor în Europa, darwinismul, nazismul, neomarxismul, ca urgii ale sfârșitului de vremi, urgii ca cele din Egipt, urgii care preced UN MARE EXOD  pe care unii din noi îl așteptăm.
Informați pe cât mai mulți despre persecuțiile din Iran, sensibilizați-vă și sensibilizați!
Cât despre mine voi strânge mărturii probate, voi sintetiza și voi prezenta cu ajutorul lui Dumnezeu cazuri și informații despre necazul fraților din Iran.

Citește și dă mai departe!
(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

 

 

 


Bagajul de pribeag

22 noiembrie 2016

Toți frații care au făcut pușcărie pentru credință, ne-au povestit că mulți ani după eliberare, țineau lângă ușă un bagaj gata pregătit, o valiză cu toate cele necesare plecării la închisoare, cu schimburi, cu haine de iarnă și deasemenea o pereche de bocanci.
De ce?
De multe ori erau luați vara, în haine de vară, iar la venirea iernii răbdau de frig.
La arestare li se dădea puțin timp, de aceea se învățaseră unii pe alții să aibă fiecare un bagaj de pribeag, un bagaj gata pregătit lângă ușă.
În vizita noastră la Berlin luna trecută am descoperit că bagajul de pribeag are monument.

20161020_095542

Între Checkpoint Charlie și Postdammer Platz este o stradă în diagonală, o scurtătură: Mauerstrasse.
La mică distanță de Checkpoint Charlie este o mică piațetă (Bethlehemkirchplatz, piața Capelei Betleem) unde se află monumentul bagajului de pribeag.
Citește restul acestei intrări »


Alternative!

12 august 2016

..ce postez aici e un comentariu ce l-am scris la o postare pe alt blog.
Din păcate trebuie să vedem acest amestec și astăzi: nu numai că fiii liderilor corupți le-au moștenit scaunele, apucăturile și mediul, dar rețeta dovedindu-se de succes, coace încă roade bogate pentru bucătăria celui mai apreciat meniu al satanei: confuzia.

”Alternative, asta au oferit comuniștii prin conducerea paralelă pe care au impus-o. Nu că înainte bisericile ar fi fost perfecte, dar statornicirea unor conducători corupți a ușurat munca lor de re-ideologizare a unei mase greu de manevrat, cu pericole de ”radicalizare” creștină. Paralel cu acest proces de impunere de lideri-marionete, s-a desfășurat un alt proces ascuns de distrugere a tuturor celor cu potențial educativ. Astfel, bisericile, nu numai la noi, ci în tot estul Europei au luat un chip hibrid, ceva între ședință de partid și Cântarea României (parade muzicale comuniste).
Persecuția directă ar fi dat roade mult mai slabe pentru persecutori, ar fi stârnit opoziția și coalizarea celor persecutați. S-ar fi ciocnit de un zid. Persecuția indirectă prin oferirea de alternative, de lideri lupi în piei de oi, zâmbitori și șarmanți, a adus ”roade” mult mai mari pentru persecutori în domeniul distrugerii de adunări, a produs dezbinare între cei ce vedeau înșelătoria și cei ce n-o vedeau. Citiți capra cu trei iezi: ”e mămuca, nu-i mămuca…”
În acest mod, în loc ca să se opună eficient sistemului opresiv, oamenii au început să se lupte între ei la nesfârșit, unii credeau că lupu-i miel, alții nu.
Lupta continuă!”


File de istorie, Caransebeș, 1978

10 august 2016

Măsluirea Adevărului este treaba dintotdeauna a Satanei.
Lui Satan nu-i vezi niciodată chipul, doar măștile, oamenii lui nu poartă crucea, poartă masca.
Vă trimit spre un link al lui Rădoi Nicolae despre evenimentele de la Caransebeș din 1978.
Dați click pe poză.

filedeistorie


Credința, cu înregistrare și fără (l.rusă)

18 iulie 2016

Despre înregistrare în ajunul începerii aplicării legii lui Iarovaia, noile persecuții în Rusia.
16 iulie 2016

De vorbă cu Petr Peters Danielevici și Alexei Alexandrovici Kalioșin.
Oaspeți rari, în numește moderatorul, slujitori în Biserica creștinilor evanghelici neînregistrați din Rusia. I-a găsit greu, cu ajutorul ”înregistraților”.
Min 26:37
Petr Peters ”Înregistrarea,…noi știm bine din anii persecuției, înseamnă dependență, înseamnă control….Dumnezeu L-a pus pe Isus Hristos Cap al bisericii, dai aici Statul vrea să controleze activitatea de slujire a credincioșilor.

Min 34:44 Despre Școlile teologice (la observația moderatorului, că fără înregistrare nu pot avea școli teologice): ”A venit la mine o cunoștință cu pregătire teologică din străinătate, …acolo este minune dacă cineva rămâne credincios. Cu un pastor am vorbit. El mi-a spus că cea mai mare minune din viața lui dacă din școala teologică a ieșit vreun om credincios….Școlile teologice îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu”
Citește restul acestei intrări »


Legea lui Iarovaia: reîntoarcerea în catacombe

17 iulie 2016

Lucrurile se petrec în Rusia.
Vremea perestroikăi și a glasnostiului a fost acum 30 de ani.
Atunci s-au deschis lagărele și închisorile pentru toți credincioșii și timp de 30 de ani, în afară de permanenta urmărire, de strecurații mereu actuali plus alte forme de închisori nevăzute, persecuții pe față asupra credincioșilor din Rusia nu au fost.
Lucrurile s-au schimbat dramatic luna aceasta.
La 6 iulie președintele Rusiei a semnat pachetul de legi cunoscut sub numele pachetul lui Iarovaia. Legea a fost publicată aici (publication.pravo.gov.ru/Search/Date?date=07%2F07%2F2016%2000%3A00%3A00) în data de 7 iulie.
legea374
Irina Anatolievna Iarovaia este Președinta Comitetului Dumei de stat pentru Securitate și combaterea corupției din 2011. Un fel de DNA de-al nostru probabil. Citește restul acestei intrări »


Închisoarea de sticlă sau despre ”multe moduri de a face persecuție.”

11 februarie 2016

”Aici încă mulți cred că ”mica și drăguța Norvegie” nu face nici un fel de persecuție creștină – dar sunt multe moduri de a face persecuție.” a declarat tatăl lui Ruth Bodnariu

După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentrucă ele îl socoteau drept prooroc.” Matei 21:45-46

”…Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni Ioan 15:20

motto sept 2020: „Trăim fiecare în singurătatea noastră, ca în niște celule de sticlă. 27 mai 1943, Mihail Sebastian, Jurnal

Ce motive are un guvern ca să mascheze persecuția?
De ce pe față declară libertate și pe ascuns persecută?
Ce câștigă o țară dacă obține uniformizare socială?
De ce grupurile marginale sunt în mod discret urmărite și anihilate? Citește restul acestei intrări »


Pace, scumpul meu frate…

27 ianuarie 2016

N-aș vrea să pierdeți un serial de pe blogul lui Răsvan.

( ….e vorba despre A. Valentin, un securist de soi, perfect ascuns timp de decenii între baptiști, ostași și ”dizidenți”). Un frate din Maramureș (NR) l-a cunoscut bine, AV venea cu sarcini pe la el. Părea sărac, amărât, pleca cu plasele pline de la țară, dădea impresia de rupt în coate. Când fratele NR s-a prins, soția fratelui (mi-a mărturisit), nu l-a crezut. Dar fratele NR i-a spus în față lui AV: ”pe tine te-a trimis cineva aici!”. Mulți și mult timp l-au judecat pe fratele NR că vede năluci, că e paranoic. AV era absolvent de seminar baptist (la comandă), uns pastor apoi însurat tot la comandă cu fiica unui om credincios din Apuseni: Tabita Furdui, …o părăsește după câțiva ani (probabil tot la comandă). Femeia rămâne singură cu un copil. Copilul crește, credincios, crescut de mama și de bunicul și ajunge în USA după multe peripeții. Nu înainte de a se prinde de ce hram purta cel ce-i era tată. Dragii mei, eu n-am citit romane la fel de interesante nici ca viața mea proprie, și e puțin față de ce-au trăit alții. Citiți și cugetați, o să vă prindă bine….) Personajele trăiesc.

Citat:

”Vă spun cum: Securitatea l-a postat la Baia Mare, într-o poziție profesională de control și supraveghere peste întreaga Românie. După ce a fost inspector I.T.B.M., a primit poziția și seviciul sub acoperire, ca distribuitor de otrăvuri pentru deratizare pe întreaga țară, eliberare și negociere de contracte de deratizare, în toate întreprinderile de industria ușoară și industrie grea din marile orașe românesti, unde, evident, mișunau șobolanii.
Orașele cu combinate siderurgice, instituții de industrie usoară, constructoare de mașini, fabrici de textile, industrie alimentară, industrie farmaceutică, industria lemnului, celuloză, țevi etc., din București, Arad, Oradea, Cluj, Brașov, Deva, Hunedoara, Iași, Galați, Constanța, Brăila și oriunde pe întinsul țării.
Permis gratuit de transport C.F.R. la clasa întâi și diurnă, apoi cazarea, o noapte, două, pe la frații ce urmau să fie trași de limbă, subiecții importanți pentru scrisul lui mărunt, detaliat, în mii de note informative.
Dialogul curgea simplu :
-Pace, scumpul meu frate!
-Pacea Domnului, dar cu ce ocazie din nou la noi, frate Anei? Așa daaa! ai venit din nou la „Tricoul Roșu” cu otrăvuri! Pe fain serviciu ai pus mâna! Domnu’ te-a binecuvântat în chip minunat!. Slăvit să fie El în veci de veci!
-Da, așa este, dar iar am fost urmărit. Am dușmani, frate dragă, peste tot. Mă persecută, m-au amenințat și la servici. Iar au fost la Dorz să-i facă percheziție. Hai înăuntru, să nu ne audă cineva, că vreau să-ți povestesc amănunțit!


Alergie la gogoși

26 ianuarie 2016

Despre castraveți și pepeni scrie în Biblie. Erau hrana robilor din Egipt. Nu costau nimic….decât spatele biciuit și munca de rob.
Despre gogoși nu scrie în Biblie. Ba scrie, despre ALUATUL din ele, că se umflă și crește și că să ne ferim de el.
gogoși
Eu am de exemplu alergie la gogoși … spirituale. Mă ucid, nu le pot înghiți, fac să-mi crească pulsul imediat ce le simt mirosul, comercianții de astfel de ”bunătăți” dulcege mi-i văd ca dușmani.
N-aș vrea să mă ”vindec”, îmi pare rău de prietenii mei care n-au astfel de alergii, care înghit gogoși la greu și mă îmbie și pe mine.
Dacă le spun că nu-mi plac, se uită chiorâș la mine.
Dacă nu-i simpatizez pe vânzători, ”n-am dragoste”.
Cum să n-am? Îi iubesc cum îl iubea Pavel pe Alexandru căldărarul.

Cineva s-a vindecat de alergie la castraveți și la pepeni.
Cum s-a vindecat? Simplu, s-a rugat și nu mai are alergie. Vizionați filmul mai întâi, ca să înțelegeți mai departe.

Ce idee bună! Să mă rog și eu să capete prietenii mei alergie la gogoși. Dar mai trebuie să fac ceva: să arăt din ce-s făcute gogoșile, cât de mult zahăr, cât de mult aer, cât de mult aluat și cât de puțină făină conțin. Să-i prindă scârba, alergia.

Iată de exemplu o rețetă de gogoși bine testată de ani buni, le-au înghițit părinții și bunicii noștri și ne e rău și nouă de la ele peste decenii:
popescuton

a scris și a arătat Rădoi Nicolae aici. Că domnul cu castraveții ne-a vândut gogoși zeci de ani și nouă și părinților noștri e în primul rând pentru că n-a avut alergie la gogoși, nici el, nici noi, nu l-a deranjat nici mirosul, nici gustul, nici fabricarea lor, nici pe el, nici pe noi.

Să-l citez pe Aurel Popescu cu litere și cuvinte ca să ne găsească Google la nevoie:
”În cor sinistru cu Uniunea, Miliția și Securitatea, I. Ț. condamnă pe frații săi din Caransebeș-brutalizați și întemnițați-și culme a decăderii, justifică pe provocatori și pe prigonitori.”
”…ne îndreptățește să-l considerăm…unul din principalii autori morali ai valului de represiune dezlănțuit în ultimul timp în România.”
”Ați omorât pe Domnul vieții” a spus Petru iudeilor, deși romanii, nu iudeii îl omorâseră pe Domnul Isus. Deci autorul moral e vinovat, nu securitatea sau miliția acelor vremuri. Dacă ai fi spus aceste lucruri atunci, despre ”fratele…”, despre frații…ai fi fost catalogat ca nebun.

Alt citat:  ”…de ce l-a repudiat până acum conducerea Uniunii și l-a frecat Securitatea? Oare toate acestea erau doar înscenări, menite să arunce praf în ochii naivilor și pentru a scoate la lumină, în vederea eliminării a adevăraților conducători spirituali? Evenimentele par să confirme o asemenea ipoteză.”
Era deci unul din mulții ”falși dizidenți”, momeli pentru atras adevărați oameni credincioși pentru a fi identificați, izolați, debusolați și persecutați.

Pentru a vedea felul cum un om cu adevărat sincer: Liviu Olah a fost paralizat prin frați, vă rog să citiți aici: Surse instruite diferențiat.

Așa se coc și acum gogoșile, vă rog să căpătați alergie la ele, vă rog să vă rugați să căpătați alergie. Așa, simplu.
Să nu puteți sta într-o casă în care s-au copt gogoși.
Să aerisiți casa, nu cumva să rămână miros în casă.
nu vă mai miroasă gogoașa frumos.
Să se schimbe ceva, nasul cred că trebuie să se schimbe.

” În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” 2 Corinteni 11:4


Era iubit de frățietatea bisericii

14 ianuarie 2016

Rădoi N. își publică dosarele de la securitate. El are ce.
După ani de persecuție ascunsă, după temniță, apoi iar persecuție urmată de exil, iată că Dumnezeu i-a dat zile să-și vadă dosarele (cât a primit din ele) și să ne arate și nouă câte ceva.
Puțini și-au publicat dosarele: Barthimeu îl are pe blogul lui.
Dosarele fratelui Popescu de la Găujani le-am pus aici.
Mai sunt câteva.
Iată un citat din postarea de azi numită ”cel ce mănâncă cu mine…”:
”Domnul „Dogaru” …. venea în casa noastră, mânca la masa noastră, era iubit de frățietatea Bisericii unde predica de multe ori, și predica foarte elocvent! Iată că elocvența nu are nimic de-a face cu spiritualitatea! Era convingător în ceea ce prezenta de la amvonul Bisericii…

Și totuși, era un trădător!”

Am scris recent despre zâmbitorii din bisericile norvegiene. Eu cunosc ”soiul” de la noi. O caracteristică esențială a oricărui turnător este să-ți câștige atașamentul, să fie simpatic, plăcut, deschis, să ți se confeseze ca să o faci și tu față de el, să-ți ceară ajutorul ca să te încurajeze să i-l ceri, să fie oglinda ta. Cel puțin cei care m-au înconjurat pe mine, cu miere de asta m-au uns, m-au lăudat apoi cât de dulce sunt (mi-a plăcut, recunosc) și mi-au declarat că de aia mă ling, că-s bun. M-am simțit flatat că măcar cineva își dă seama. Dar probabil la fel îl flatam și eu pe Dumnezeu, dar cum pe El nu L-am putut păcăli, m-a lăsat El pe mine să fiu păcălit, să văd ce ”bine” e. Tată bun, înțelept și iubitor.

Teoria atașamentului, pe care o citesc acum, preocupat fiind de cazul Bodnariu, spune pe scurt că dragostea se poate falsifica. Prima dată îi schimbi numele, îi zici atașament și apoi dovedești științific, ca Mengele, că atașamentul nu are cauze biologice (de uter ocupat nouă luni, de ex) sau de comunitate, de limbă, de moștenire, ci este vorba doar de influențe care se pot rupe sau forma în mod dirijat în funcție de necesități …la nevoie, chiar sociale.

Deci dacă societatea nouă, formată din multe perechi de indivizi cuplați câte 2 fără organe necesare și potrivit așezate pentru a se înmulți (homosexuali), dacă această nouă societate vrea cu disperare copii, vrea să se atașeze față de copii, își justifică pretenția cu psihologia pe nedrept numită știință: cu teoria atașamentului. Că ei de fapt au mai mare capacitate de atașament ca mama și tata naturali.

La Caransebeș, s-au pe unde-o fi slujit, pastorul zâmbitor a câștigat repede atașamentul enoriașilor nătângi. Le-a zâmbit, i-a fermecat.

Cu câtă durere se gândește acum Ruth Bodnariu la copiii ei care probabil se bucură fermecați de ”atașamentul” arătat de noii părinți. Familia Nan din Șieu/Maramureș descriind durerea lor, își amintesc cum fiica lor Bianca, de 7 ani le-a spus cu câteva zile înainte de a fi răpită de Barnevernet (27 oct 2015) că ”ea va pleca într-o casă unde o să primească atâtea jucării câte vrea ea, și că o să-l ia și pe Dragoș, frățiorul ei”. Părinții n-au fost atenți, credeau că-s copilării, dar fetiței îi fusese creată deja rama noului atașament proiectat.
Acum tuturor acelor copii le zâmbesc în mod fals niște străini. Atașați.

Ca fratelui Rădoi pastorul Vucu, ani de zile.
Și ca vouă și mie, dragii mei răbdători cititori, pastorii sau preoții repartizați de securitate (majoritatea dintre ei) după capacitatea de a zâmbi la nevoie, de a plânge la ordin și de a crea atașamente, detașamente, culte și oculte.
Noi toți oamenii pământului suntem niște copii răpiți, crescuți de diavolul, păcăliți și înșelați cu atașamentul lui fals și am ajuns să ni-L privim ca străin pe Tatăl nostru drept. Așa cum și Domnul Isus a fost dat afară din biserici de popi zâmbitori care predicau elocvent.
Suntem vulnerabil la atașament, la nevoia de atașament, la nevoia din noi, la dorința de a ne oglindi, de a ne împărtăși. Dar în toate lucrurile trebuie să aibă întâietatea Hristos. Dacă arătăm atașament față de El, atunci nu dorim și nu avem nevoie de atașamente fabricate. Această dorință de a plăcea, de fi recunoscut și aprobat există și este cu atât mai tare în cei în care credința nu a ajuns să-i facă să se mulțumească doar cu aprobarea lui Dumnezeu.
Mă uit duminica seara pe net prin biserici, pe ici pe colo, la cât efort fac pastori care mai de care mai transpirați să-și țină turmulița atașată. Efecte muzicale, spectacol interactiv, joc de scenă, vizitatori, antrenare, să nu cumva să fie plictisitor…”data viitoare vom avea”…”peste două săptămâni va fi”….etc.etc. O activitate centrată pe învățarea și cunoașterea Plăcerii, Voii și Planului lui Dumnezeu este la ani-lumină distanță de preocupările acestor manageri ai atașamentului de grupul, clădirea și contul lor.
Că pentru aceste subterane, dar zâmbitoare activități o grămadă de copii răpiți (mici și mari) sunt sacrificați în inocența lor, nici pastorii, nici popii, nici Barnevernetul, nici Securitatea n-au avut și nu au nici o durere.
Doar grija de a nu fi prinși fără zâmbet.


Există Moș Crăciun

27 decembrie 2015

M-a întrebat azi Andreia dacă ”Există Moș Crăciun la creștini?
I-am răspuns că nici vorbă. N-are cum, noi creștinii nu credem în Moș Crăciun. Între timp am găsit un Moș în Norvegia, sigur nu e Moș Crăciun pentru că n-are reni, dar are blog, nu trimite cadouri, dar trimite felicitări. Poate e văr cu ăla care nu există.
Blogul lui Moș Alf Kollsete este aici: https://alfkollsete.wordpress.com
alf

M-am bucurat că sunt voci de oameni normali în Norvegia.
Oare trebuie să trăiești 78 de ani până-ți vine mintea la cap?

A scris prompt și despre cazul Bodnariu:
https://alfkollsete.wordpress.com/2015/12/24/nytt-terroranslag-fra-barnevernet-naustdal-kommune/

E moș  de treabă Moș Kollsete, trimite felicitări și copiilor și familiilor.

Are un mare năduf Moș Kollsete: că prim-ministra lor, pe nume Erna Solberg închide ochii la fărădelegi, el bănuiește de ce, iar iubita lor Norvegie este criticată. Norvegia mai are un ministru al copiilor: Solveig Horne. Omul a văzut multe în 78 de ani și nu face economie la cuvinte: Hitler Regime, mafia activities, child trafficking and terrorist regime!”
Ceea ce crede probabil doamna Solberg este că manifestații ca cea de mai jos sunt trecătoare și lumea o să uite încet. După ce vedeți filmulețul (singurul găsit la această oră, când găsesc unul mai bun îl schimb) vă spun o poveste:

Cei adunați la Madrid, la București, cei care vor fi la Washington (aș vrea să cred că nu va fi nevoie dar …) și cei care scriem aici facem parte din generația celor ce 20-30 de ani au ascultat știrile pe furiș, Europa Liberă, Vocea Americii, Deutche Welle, Radio Monte Carlo și heiiii….Radio Norrea, Oslo, Norvegia. Ideea să poți spune tare ce gândești , să protestezi era un vis care l-am trăit cu toții câțiva ani, din 1989 până prin 1991-92. Apoi n-a mai fost nevoie, a intervenit blazarea, minerii, Iliescu, Vadim. Să fie persecuție religioasă nu ne-ar fi trecut prin cap (că există una ascunsă…discutăm după ce se eliberează copiii), iar acum când evident este nevoie, ne scoatem doar fiecare armele pe care le cunoaștem așa de bine: protestele, scrisul liber, acum, blogul, Facebookul și altele.
Norvegia va ceda, dar va ieși șifonată ca din gura vacii din toată treaba asta.
Norvegia nu are opoziție, nu are de ce să aibă, la toți le merge bine, politicienii le spun: ”conducem bine, ce altceva vreți? Suntem pe primul loc în lume…”
Este o luptă între banii tari încasați de politicienii corupți și vocile slabe și singulare are opoziției firave din Norvegia.
Cred că de aia n-a venit Moș Crăciun, el e singurul opozant acolo și e ocupat.

 

 


A fi, nu a fi văzut. Familia Wallenberg: răpitorii ”de fapt” ai copiilor Bodnariu.

25 decembrie 2015

Am mai scris despre rădăcini, când am auzit de cazul Bodnariu prima dată.
Am scris atunci: ”Trebuie plecat de la rădăcină. În cazul copiilor din Norvegia e clar: iubirea de bani, e un fond acolo care trebuie cheltuit. Miliarde de coroane care trebuie date cuiva, pentru cheltuirea lor cineva primește bonusuri. Durerea familiei Bodnariu este vlăstarul rădăcinii, întinăciunea, amărăciunea dacă vreți. Rădăcina este acel fond financiar imens, iubit de oameni fără scrupule, specializați în a-și băga degetele în miere până la cot.”
Azi am găsit rădăcina, are un nume: Wallenberg, o familie de bancheri suedezi. Una din firmele lor Investor AB a achiziționat grupul de asistență medicală Aleris, care firmă ia bani de la statele nordice ca să plătească Barnevernet-urile. Profitul depinde de numărul de ”cazuri”.
 Motto-ul familiei Wallenberg (bancheri de pe la anii 1700) este latinescul ”Esse non Videri”, ”a fi, dar a nu fi văzut”.
E vorba de contracte bănoase cu statul. Un stat socialist, cu angajați ușor de corupt pe căi ”legale”, căi la care și DNA-ul nostru ar avea probleme să le descâlcească ițele.
Informațiile le-am luat în parte de aici: https://www.facebook.com/stopbarnevernetnow
    Cifrele, rădăcinile din care a dat lăstari răul durerii a mii de familii din nord sunt prin acest fel de tabele:
barnevern-n2MB_RPfQa
Totul sub deviza: A FI, NU A FI VĂZUT
Adică de la rădăcina nevăzută numită iubirea de bani a Wallenberg, prin Investor AB, Aleris și Ungplan se ajunge la Barnvernet și abia de acolo la durerile familiilor despre care urlă internetul.

Familiile suferă iar statul e actorul prost din piesă, pierderea de popularitate a Norvegiei n-o ia nimeni în socoteală, căci mass-media este îndopată ca gâsca prin bani dați ziariștilor și politicienilor corupți. Au de unde.

Este o mafie privată dragii mei acolo, au dat hoții de mierea banilor guvernamentali și se îndoapă.

Azi am primit de pe numărul ….076705 apeluri și SMS cu înjurături. probabil de la articolele despre Barnevernet se trage.

Mai gândiți-vă la moartea lui Cristi Țepeș…


Barnevernet la Betleem

24 decembrie 2015

Christmas_Social_Services
sursa: http://www.nkmr.org/en/ felicitarea de crăciun (18 decembrie 2015) a Comitetului Nordic pentru Drepturile Omului.

traducere:
”Să lași nou-născutul afară, fără surse de căldură, fără instalații sanitare, nou-născut ținut cu animalele….o să auziți de noi.”
Serviciile de Protecție a Copilului.

Auschwitzul a rămas ascuns timp de 3-4 ani datorită lipsei de posibilități de informare.
Barnevernetul are zilele numărate, e important să nu vă intimidați.
Rămâneți la un bit distanță de fenomen, urgia șoarecilor(Mouse-urilor) copleșește cu dezvăluiri întreagă complexitate a acelui rău.
Nu e greu de găsit probe pentru abuzurilor lor, ei și-au început activitatea cu mulți ani înainte de Google și au continuat din inerție financiară ca un tren fără frâne.


Recomandăm lui Moș Crăciun să ne aducă din Norvegia UNIREA familiei Bodnariu, ”pentru fericirea făcută acasă”

24 decembrie 2015

Fericirea e făcută acasă Moș Crăciun, așa ne-au spus tot anul oamenii din țara ta.
Te rugăm să ne lași în pace anul acesta cu pateuri, muștar, margarină, ketchup și brânză.
Să ne aduci UNIREA familiei Bodnariu.
Moș Crăciun, una din acuzațiile aduse  familiei Bodnariu este că fetele își ajută părinții la treabă în casă.

Probabil s-au inspirat din reclama unei firme norvegiene care vinde și în România. Tu ce crezi Moș Crăciun?

S-au ajutatul la treabă e valabil doar la aborigenii care le cumpără produsele, iar în Norvegia e interzis?
Nu știm.
Să vii și cu explicații Moș Crăciun, dar numai dacă aduci copiii, altfel nu te primim Moș Crăciun.


Bunătăți de la bunica?… ca să-ți fure nepoțica

23 decembrie 2015

V.S. de la Vocea Evangheliei București a venit cu o idee (aici și aici) : să se boicoteze produsele firmelor norvegiene ce vând în România, în principiu Orkla Foods pentru a forța Barnevernet să returneze copiii.
Nu cred că e bine…încă, o să explic mai jos de ce.

Dar să vedem raționamentul:
De unde are Barnevernet bani?
De la guvernul Norvegiei.
Guvernul are bani din impozite de la firmele Norvegiene.
Una din firmele norvegiene este Orkla Foods.
Orkla Foods este în toată Europa, mai ales de est și în România.
N-ați auzit de ea? Poate vă amintiți:
orkla
De câte ori cumpărăm aceste produse, o parte din preț se duce la guvernul Norvegiei sub formă de taxe, taxe din care este plătit și Barnevernet.
Orkla are aproape 23 de fabrici în estul Europei:
orkla
Deci, cumpărând produse norvegiene, subvenționăm Barnevernet ca să aibă bani să fure copiii noștri. Citește restul acestei intrări »


Norvegia nu este Uniunea Sovietică

21 decembrie 2015

Este mult mai rău.
Exemplu: articolul ”Norvegia nu este Uniunea Sovietică” scris de Vebjørn Selbekk, în ziarul Dagen din Norvegia.
E scris pentru norvegieni, e clar că articolul prostește.
Nu apare nimic concret, nici numele familiei, nici numele țării (o țară est-europeană), nici numele orașelor în care s-au făcut proteste, nimic, nimic, numai chestiuni vagi: est-europa, pagină Facebook, etc.
Ce ascund norvegienii?
Ca orice hoț, faptele.
E foarte simplu dragii mei.
Un copil răpit de ei, a cărui poză apare pe internet va fi ușor de recunoscut câțiva ani de atunci încolo oriunde l-ar înfia și orice binevoitor va anunța părinții naturali. Mai ales într-o comunitate atât de răspândită ca românii.
Chiar copilul mai târziu va afla despre părinții lui și va vrea să-i găsească.
Cazurile mediatizate sunt cazuri ratate pentru ei, de aceea ei se vor lupta de la început să nu fie mediatizate.
Cine va vrea să înfieze un copil dintr-un caz controversat?
Logica e simplă, hoții fură și nu vor să fie prinși.
Exemplu este chiar articolul care…dezinformează: nu se poate spune că n-au scris nimic, era necesară o reacție,…dar nici că au scris.
Cam cum era presa la noi pe vremea lui Ceaușescu, știm așa de bine acest fel de mizerii.

Uniunea Sovietică încerca să restrângă dreptul părinților de a-și duce copiii la biserică, dar nu se băgau în familii. Duceau pe părinți în lagăre, dar nu au practicat o politică de stat împotriva educației în familie, nici supremația statului asupra familiei.

Comentatorul Geir Tønnessen și alte familii de norvegieni au emigrat din Norvegia datorită persecuției Barnevernet. Nu sunt povești.

Normal că Norvegia nu persecută pe ”creștinii” obișnuiți din Norvegia, adică pe cei ce nu trăiesc principiile credinței, îi persecută însă pe cei ce iau în serios Biblia.

”…fiind parte a unor activități bisericești din afara sistemului bisericii de stat, poate fi în unele cazuri un motiv suficient pentru supravegherea de către serviciile sociale (barnevernet).” spune Geir Tonnessen.

Chiar acest articol m-a convins că e ceva putred în Norvegia: de ce Vebjørn Selbekk n-a scris clar? România, București, Bodnariu, ci ”capital of this particular country”. E clar că nu vrea să dea date care să-i ajute pe cititori să afle detalii printr-o simplă căutare pe Google. În Norvegia dragii mei, Barnevernet lucrează într-un întuneric total, cam ca securitatea pe vremea lui Ceaușescu. Este o închisoare nevăzută. Cetățenii norvegieni habar nu au cum lucrează Barnevernet, victimele sunt străinii, nu ei.

Balaurul a fost deranjat, scrie un alt articol că ”…este pentru prima data când credința creștină a fost menționată ca și cauză.”

La banii care-i au, nu văd articolele scrise la comandă decât prostituție jurnalistică, cum se vede și la noi de multe ori pe ziare de hârtie, pe tv, pe bloguri.

 

 


Irodul secolului 21

21 decembrie 2015

Unul din comentatorii de astăzi a scris:

”Un alt lucru pe care crestinii il ignora, [….], e ca ne concentram pe cateva cauze cum e iubirea de bani.
Nu cred ca e suficient. Uita-te la dezvoltarea psihologiei si psihiatriei.
Nimeni nu spune clar ca trei din stalpii acestor discipline au practicat spiritismul: Freud, Adler, Young. Marile lor „descoperiri” sunt de fapt ispirate din astfel de comunicari.
Pt generatiile de azi, daca zice un psiholog a spus D-zeu. D-zeul Bibliei e depasit , El nu stie ce stie un psiholog.
In curand acest dzeu v-a decreta ca nebuni pe cei care cred intr-un Dzeu al istoriei.Vad ca toti crestinii se simt incomod, dar cand niste nebuni care se cred intelepti decreteaza , in virtutea unor diplome de studii- ca acei copii trebuie luati de la mama si apoi mai crud separati, nu e cazul sa ne intrebam totusi cine e in spate?
Pt ca nu e deloc lipsita de logica separarea lor. Uniti copiii ar pastra invataturile de la parinti. Cei mari i-ar invata pe cei mici. Asa separati, le pot sterge tot, le pot prelucra mintile. Ce, poti spune ca nu exista nimic diabolic in aceste metode?
Iubirea de bani e ceva din care se poate dezvolta raul in noi. Cu toate acestea impotriva crestinilor exista un Plan dincolo de carne si sange…..~

Ovidiu

Am rude în Norvegia, unii și-au adus copiii în septembrie, alții săptămâna trecută după ce unul din copii i-a spus mamei despre ce întrebări i-a pus învățătoarea la școală. Mama a simțit ce urmează, i-a luat pe cei 4 sau 5 copii minori și a plecat din Norvegia. Erau în Suedia când au năvălit oamenii negri în casa lor, dar nu l-au găsit decât pe tatăl cu cei doi copii majori. N-au avut ce le face, sunt cu toții cetățeni români. Copiii sunt blonzi, roșcați chiar, zici că-s scandinavi, materie primă ideală pentru Barnevernet. Românii de-acolo știu bine asta. Cu negricioșii n-au treabă, n-au preț, e comerț cu sclavi oameni buni! Întrebați-i cu grijă, faceți-i să vorbească și fiți discreți, oamenii se tem, au servicii pe bani buni, au credite luate, și-au legat viața de țara aia și acum trebuie să fugă. Foarte mulți și-au trimis copiii în țară și-și fac și ei bagajele.

Ceea ce a scris Ovidiu e un adevăr. Nu poți pătrunde în toate detaliile și toate cauzele acestor crime sociale. Nici nu trebuie. În spatele lor e un plan diabolic, nicidecum divin. E lup în piele de oaie, filosofie criminală îmbrăcată în teorie frumoasă, rahat tras în ciocolată groasă.

Avem în Biblie exemple din care să învățăm?

Avem trei.

Faraon, Amalec și Irod.

Toți trei au avut de-a face cu copiii și implicit cu mamele, cu cei slabi, cu cei neajutorați.

Ce au învățat ei, ce învățăm noi?

De la prigoana lui Faraon, am rămas cu Paștele.
De la vicleniile lui Amalec am rămas cu Purim-ul cu sărbătoarea sorțului, a izbăvirii în ultimul moment de Haman-agaghitul-amalecitul-lingușitorul.
De la prigoana lui Irod am rămas cu Domnul Isus, garantul Izbăvirii tuturor prigoniților dintotdeauna.

Este vorba de un atac asupra educației, mlădița cea slabă, vlăstarul care iese din pământ uscat și care trebuie să se întărească drept. Metodele prin care se strâmbă vlăstarul, nu sunt doar cele brutale ale lui Barnevernet, acelea sunt cele mai vizibile.

Se zice că fata cea mare a familiei Bodnariu, răspunzând la întrebări la școală, a spus că o ajută la treabă pe mama acasă, că o ajută și cu frățiorii. Pentru Barnevernet asta este o crimă, vă dați seama?

Este un atac asupra educației creștine, e vorba de cugetele oamenilor. O rudă mi-a spus azi că fiica ei care trăiește în Norvegia a văzut cu ochii ei de mai multe ori cum norvegienii își mai articulează copiii prin magazine (o palmă, o ureche), ca orice om, dar nu intervine nimeni, treaba cu Barnevernet e valabilă pentru copiii de emigranți cu piele deschisă și față frumoasă, aceștia au preț pentru replasare în familii de norvegieni.

Probabil e și un experiment social, să se testeze reacția. Cel mai sigur e o încercare a lui Dumnezeu pentru credința noastră, ca să o folosim ca mijloc ca noi să ieșim biruitori, copiii să fie uniți cu părinții și Dumnezeu glorificat.

Nu vă opriți din înconjurat Ierihonul!


Nu merge așa! Despre prefăcătoria pe care o pregătește Barnevernet.

20 decembrie 2015

Felul luptei noastre este bine rânduit în Scripturi.
Nu putem face cum vrem sau cum se nimerește sau cum ne atrag alții.

Avem cazul din Filipi când apostolii arestați și abuzați pe față dar pe nedrept urma să fie eliberați pe ascuns. Ei au refuzat această eliberare.
Să citim:

”Cînd s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe ceice purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.“ Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.“ Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“ Ceice purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, cînd au auzit că sînt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, dupăce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.” FA 16

Pare incredibil. Bătuți, dezbrăcați, batjocoriți, biciuiți, când li se oferă eliberarea o refuză. De ce?

Pentru că noi creștinii suntem chemați să fim mărturie. Conflictul între creștini și autorități e programat în Planul lui Dumnezeu pentru ca toți oameni de pretutindeni să se dea de gândurile lui Dumnezeu. Acest conflict nu trebuie refuzat de către noi. (”Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.” Matei 10:18)

Dacă apostolii ar fi primit oferta eliberării pe ascuns, ar fi mărturisit prin asta că sunt de acord că au fost vinovați. Eliberarea pe ascuns era o prefăcătorie la care ei au fost invitați să ia parte. N-au fost de acord pentru ca lipsa lor de vină să fie evidentă. A trebuit să fie scoși din închisoare pe față de către dregători, nu de către lictori (purtătorii de nuiele).

Ce face acum Barnevernet? Tot cam așa ceva.
Pregătesc o înfiere internațională. Cum că da, familia este vinovată, ei n-o să dea copiii lui Marius și Ruth, ci îi vor da unchiului din Romania.
Cam așa au făcut și cu indienii. Barnevernet a dat copii în India…după un an.

O acceptare a unei astfel de prefăcătorii ar duce mult la știrbirea mărturiei.
Ar fi o recunoaștere a unei vini care nu există. Afirm că Barnevernet trebuie să dea copiii înapoi familiei: mamei și tatălui, nu unchiului. Acest lucru trebuie cerut. Plus că dacă se întâmplă cum vrea Barnevernet, unchiul e clar că va da copiii înapoi părinților, dar acest lucru înseamnă expulzarea familiei din Norvegia.

India a acționat când doi copii indieni au fost răpiți de Barnevernet. Indienii au blocat o investiție norvegiană în India și atunci lucrurile ”s-au aranjat”, au cedat aranjamentului preparat de Barnevernet ca să iasă tot ei cu dreptatea deasupra: unchiul indian ”a adoptat” copiii care au fost duși în India de familia care deja îi adoptase în Norvegia. Normal că imediat copiii au fost dați părinților, dar Barnevernet a ieșit teoretic învingător, nu și-a călcat legile. Eu cred că nu trebuie acceptat un astfel de aranjament.
Barnevernet trebuie să ducă ei copiii înapoi acasă la familie  și să-și ceară iertare pentru abuz. Așa cum au cerut apostolii la Filipi: ”Să vină ei singuri să ne scoată afară!”

Subiectul este adevărul evangheliei care trebuie să strălucească din această aparent tristă întâmplare, nu doar câștigarea copiilor.

Familia trebuie să ceară insistent și urgent copiii înapoi, trebuie afirmat ca literă de evanghelie cum este scris dreptul părinților de a-și educa copiii, nu dreptul statului și copiii trebuie dați părinților în Norvegia pe față și repede, nu pe ascuns unchiului.

Până atunci Ierihonul trebuie înconjurat, sunând din Facebook, WordPress, Google, Viber, Skype, Whatsapp, și alte trâmbițe pentru care Barnevernet n-are nici o armă de luptă și nici nu s-au gândit că i-ar putea deranja vreodată în adâncimile fiordurilor lor.

Așa cum pana lui Wurmbrand a răsturnat comunismul cu susul în jos și l-a lăsat o pagină tristă de istorie, acest caz poate în aceste ultime zile să rezidească cetatea dreptului părinților de a-și educa propriii copii.

”Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.” Evrei 11:33-35


Pruncii, petrolul și pocăiții

19 decembrie 2015

Era un film prin anii 80: Pruncul, petrolul și ardelenii. O imaginație cu niște emigranți ardeleni în America în secolul XIX: 3 frați din Poplaca/Sibiu cu tatăl lor, etc. etc. Prietena unuia rămâne însărcinată, așteaptă pruncul, cu toții fac o casă, sapă pentru apă, dau de petrol. Vecini maghiari. Poveste fără tâlc, dar cu multe pasiuni și mult haz.

Acum povestea cealaltă nu mai e imaginație, nu mai e haz, e tragedie,  e adevărată:

Pruncii

sunt copiii familei Bodnariu luați de statul norvegian în mod forțat de la familie de către agenția Barnevernet, (”Protecția” copilului!) în data de 16 noiembrie 2015.  Dragoste părintească distrusă, dragostea copiilor distrusă, relații nimicite.
Supravegherea întâlnirilor dintre mamă și copii ca și vizitele la închisori pe vremea comuniștilor (vezi minutul 38 al filmului de pe A3). Furtul de prunci autorizat de stat nu este decât o nebunie la nivel înalt.
Când un om face o prostie nu știe mai nimeni de el, când o țară săracă face o prostie puțini află, dar când ești o țară bogată și mândră și faci prostii, râde toată lumea de tine și se împlinește cu tine proverbul: ”mândria merge înaintea căderii!”
Dar de unde a venit ridicarea și mândria Norvegiei?
De unde are Norvegia bani să dea la Barnevernet să-i cheltuie, așa de mulți bani că Barnvernet nu mai are cazuri și face din țânțar armăsar?
Norvegia are cel mai mare fond de investiții din lume.
De unde?
Au norvegienii cea mai înaltă tehnologie, școli mari, oameni luminați, firme celebre, acoperire mondială? Aproape nimic din acestea. Sunt o mică țară nordică cu puțină industrie.
Ceea ce i-a ridicat pe astfel de culmi de mândrie este…

…petrolul

Statoil este compania de stat norvegiană care stăpânește resursele de petrol din Marea Nordului, resurse din care norvegienii au creat un fond de investiții: Fondul suveran al Norvegiei, care este o sursă importantă de venituri, fondul produce mai mulți bani decât poate cheltui guvernul.

Deci norvegienii au bani din petrol, ca șeicii din Golful Persic. Petrolul este sursa mândrei lor, mândrie care merge întotdeauna înaintea căderii.

Părinții au obligația de la Dumnezeu Creatorul să-și disciplineze copiii, dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri, dar de când au bani, norvegienii au uitat de Dumnezeu și de Biblie, au alte standarde și interzic ceea ce Dumnezeu poruncește. Cam așa pățești când te pui contra cu Dumnezeu: îți pierzi tot prestigiul adunat de secole, cum au pățit nemții cu naziștii sau rușii cu comuniștii. Pe nemții vrăjiți de socialismul darwinist i-a doborât Hitlerul lor, pe rușii vrăjiți de comunismul darwinist i-a doborât Stalinul lor iar pe norvegieni îi doboară  Barnevernetul lor, executorii de facto ai unei filosofii căreia nici o parte a societății lor nu i se opune. Păcat de țară că era frumoasă, aveam de gând s-o vizitez, mi-a trecut.
Există vreo legătură  dintre petrol și prunci? Da, banii din Petrol sunt așa de mulți că nu mai știe guvernul norvegian cum să-i cheltuie și atunci suplimentează fondurile agenției care răpește prunci… ca Irod.
Sperăm ca acum, când toată lumea își amintește de Irod și atacul lui asupra pruncilor, de faraon și de politicile lui ucigașe tot asupra pruncilor și iată acum de Barnevernetul criminal, mințile atee din Norvegia să ia Bibliile strămoșilor lor și să citească cum trebuie crescuți copii, de către părinți cu Biblia în mână.

E foarte ușor să te faci de râs oricine ai fi și orice ai fi: om, grup, companie sau țară.

A răpit Barnevernet copii de la cehi, s-au scandalizat cehii și atât, au răpit de la ruși, s-au scandalizat rușii doar, au răpit de la indieni, a făcut gălăgie guvernul Indiei. Acum ei cred că dacă au răpit de la români nu va fi nimic mai mult. Dar de data aceasta au greșit. Prin răpirea copiilor familiei Bodnariu ei nu și-au ridicat în cap românii din lume ci…

….pocăiții.

E foarte interesant cum lucrează mentalitatea de grup. Se evaporă pe timp de pace și se încheagă la agresiune. Mai mult, apartenența religioasă nu este doar un element de identitate, ci și un stindard în jurul căreia se adună toți cei amenințați.
Un grup social cum sunt pocăiții, uzat în mânuirea Cuvântului va folosi cuvântul la un nivel la care ce-i ce nu-l uzează nici nu știu ce-i aia.

Nu e vorba doar de pocăiții români, (deși te teritoriul continental nesovietic, aceștia sunt mai numeroși, mai numeroși chiar decât cei din Germania), e vorba de toți pocăiții de toate națiile. Eu zic că au nimerit rău norvegienii, ei nu știu cu cine s-au pus. Probabil Dumnezeu s-a hotărât să oprească Barnevernet și să slobozească și alte mii de copii furați, că I-a lăsat să facă această ”greșeală”. Nu am nici o îndoială că acei copii ai familiei Bodnariu vor fi sloboziți, văd însă prostia maximă a norvegienilor să amâne acest moment. Cu cât va fi mai târziu, cu atât va fi mai rău pentru ei, ca și Hitler cu războiul. O să iasă ofilită rău de tot Norvegia din chestia asta.

Cuvintele sunt mai tari decât banii. Dacă mai au un pic de minte în cap, norvegienii vor slobozi copiii cât de repede și vor opri mașinăria aia nazistă cu nume grandios, ca la comuniști, altfel vor risca ca 200 de ani de acum înainte să se gândească lumea la țara lor ca la ”ăia din nord unde statul fură copii de la părinți”. Chiar așa de fără minte nu cred că sunt, deși s-ar putea. Zicea Einstein ceva.

Din păcate toată acestă coagulare a pocăiților împotriva unei agresiuni nu este o acțiune, ci o reacțiune. Iar dacă un grup poate fi foarte greu mobilizat la acțiune, același grup poate fi ușor manipulat determinându-l la reacțiune.

Ce ne pasă? Spunea apostolul,…. scandalul e mai bun decât indiferența. Așa că acestă tensiune trebuie păstrată, dintr-o direcție se numește instigare, din cealaltă îndemn. Nu-și vor putea spăla norvegienii rușinea cu toți banii din tot petrolul Mării Nordului.
E ciudat cum creștinii din Norvegia tac. Ca om umblat prin Scandinavia am un teribil sentiment că ei tac de frică, o frică cum era la noi pe vremea comuniștilor.


Masa din bucătărie era prea mică

7 decembrie 2015

”Aneta Toma, femeia care a crescut-o pe Cristina, a povestit cu lacrimi în ochi că angajaţii Direcţiei pentru Protecția Copilului Dolj i-au luat fata din răzbunare. „După ce mi-au retras atestatul, i-am acţionat în instanţă şi, de atunci, au făcut tot posibilul să nu îmi pot lua fetiţa acasă. Timp de doi ani a suferit enorm, iar din această cauză s-a spânzurat. Cristina era viitorul meu şi viaţa mea. Sistemul a ucis-o. Mi-au spus că masa din bucătărie din casa mea este prea mică şi am fost nevoită să o schimb. În urma cu doi, mi-au spus că nu am suficient spaţiu unde să o cresc pe Cristina. Dar 11 ani nu au văzut acest lucru? Fetiţa avea camera ei, iar eu am făcut tot posibilul să îi ofer absolut totul. Am cerut să o primesc în plasament fără bani, dar nici aşa nu au vrut. Îngerul meu s-a sinucis când a aflat că nu mai poate să se reîntoarcă acasă”, a povestit Aneta Toma.

sursa

Un caz în oglindă cu cel din Norvegia, doar că aici fata a fost crescută 11 ani de o ”mamă adoptivă”, Citește restul acestei intrări »


”Când beznă e-n juru-ți”, cântare compusă în închisoare, dedicație pentru Marius și Ruth Bodnariu

6 decembrie 2015

Cântările Harului 1 (Cântări din temniță), nr 75

bezna

Mai multe cântări compuse în închisoare aici:

http://tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-1

Textele aici: https://cantarileharului.wordpress.com/cantarile-harului-caietul-1-cantari-din-temnita/

Citește restul acestei intrări »


Nuiaua ca mijloc de disciplinare, ”dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri!” sau cum să nu crești Breivici

5 decembrie 2015

”Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.
Proverbe 23:13

O nuia-două la fund fac minuni atunci când copilul este îndărătnic. Discret, cu dragoste, chiar dacă pentru moment lezează. De la o vreme se obișnuiește, de la o vreme nu mai trebuie. Poate la primul copil trebuie mai des, ceilalți vor fi avertizați de primul: ”vezi nu face asta că te bate tata(mama, bunica).”

Nu cu palma se face disciplinarea, nici cu bâta și nici la mânie. Mâna e pentru mângâiat. Doar cu nuiaua. Întotdeauna calm și cu explicații. ”Uite dragă, din cauza asta tu vei primi trei la fund. Niciodată în public, niciodată în prezența celorlalți frați.” etc.

Paragrafele de mai sus le-am învățat din niște cărți americane de prin anii 90. Citește restul acestei intrări »


Persecuția ”creștinilor radicali” în Norvegia

21 noiembrie 2015

20 decembrie
A fost miting la București și la Chișinău, au scris alții.
Eu vă dau emisiunea moderată de Petru Amarei la televiziunea din Chicago având ca invitat pe Cristian Ionescu. . Lucrurile merg în direcția bună, portretul robot al monstrului Barnevernet este conturat, schițat și publicat, devine memorat de tot mai mulți și în curând nu va mai putea ieși pe ”stradă”.

De ce tac norvegienii? ”Știu ei de ce tac.” …vezi minutul 47.50


<p><a href=”https://vimeo.com/148974393″>Familia Bodnariu si Persecutia Religioasa</a> from <a href=”https://vimeo.com/rtnchicago”>RTN Chicago</a> on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>


18 decembrie

16 decembrie

Gata, se știe: sâmbătă va fi pichetată ambasada Norvegiei.  Autorizația este pentru 60 de persoane.
Mă gândesc cu ce seamănă operațiunea.
Aș vrea să mă ducă gândul la pânda mamei asupra coșulețului cu micuțul Moise lăsat pe apă, cine va salva copilașul? Dar ceva lipsește.
Prea semănă însă situația cu cea a jurnaliștilor români răpiți în Irak, s-a dat o luptă din care a ieșit cineva cu un uriaș câștig la capitalul imagine.
Ar fi păcat să fie pentru cineva această miză.
Să vedem care sfânt sau care Gheorghe valah îl va învinge pe Balaurul Barnevernet, uriaș, negru și fioros, pe care nici  Jirii al cehilor, nici Jurek al polonezilor, nici Iuri al rușilor n-a reușit încă să-l doboare.
Obama a ratat orice șansă de a deveni Sfânt Gheorghe american omorâtor de balauri, nici n-a vrut să facă ceva:

A reușit Jarj al indienilor, căci așa se spune la Gheorghe în hindi.
Iată o scenă de la pichetarea unui consulat norvegian din India.

Paralel însă guvernul Indiei a anulat rapid o investiție  norvegiană în India și balaurul a slobozit imediat copiii.
Deci se poate.

Completare 15 decembrie

Cazul Bodnariu a căzut în umbră pentru un timp pentru că jurnalistul care a fost în vizită la familia Bodnariu (Cristi Țepeș, creștin evanghelic de la TVR) a făcut stop cardiac la volan și a murit.
Singurul anunț în vreun ziar (dacă mai este îmi cer scuze, rog arătați) este acesta

cristitepes

Mai departe citiți comentariul meu de azi…..

Completare 13 decembrie

Completare 12 decembrie: Cristi Țepeș a fost în Norvegia și a stat de vorbă cu Marius și cu Ruth, ascultați interviul.

Completare ora 23.47: După întoarcerea din Norvegia, Cristi Țepeș a murit într-un accident de mașină în drum spre Iași acuma seara.

Completare 7 decembrie: o cântare compusă în închisoare: ”Când beznă e-n juru-ți cu cer furtunos…” se potrivește cu necazul familiei Bodnariu.

Atenție:  Norvegia este o țară unde sub paravanul conceptului de Protecție a Copilului, creștinii sunt prigoniți într-un mod oribil: li se fură copiii de către stat și nu li se mai dau niciodată înapoi. Este o formă de intimidare, o formă de persecuție psihică, o formă nouă de prigoană. Să rămânem alerți la  suferința familiei Bodnariu, alertând în același timp pe cât mai mulți. 
Rugăciunea e bună, dar ca tămâia din cort, dacă nu e fierbinte nu se ridică, nu face fum, nu este ascultată. Dacă ne rugăm, dar nu ardem la durerea lor, la sacrificiul prin care trec ei, n-avem jar care să facă tămâia să se ridice spre Dumnezeu. Înainte de rugăciune, trebuie să existe angajament, dedicare și lepădare de sine, așa cum în Cortul întâlnirii, înainte de altarul de aur pe care se ardea tămâia (simbolizând astăzi rugăciunea) era altarul de aramă pe care se ardea jertfa și din focul căruia se duceau câțiva cărbuni pe altarul de aur ca să ardă tămâia.  Citește restul acestei intrări »


Afară era un alt tip de închisoare

10 octombrie 2015

Am stat aseară până târziu la discuții cu fiul unui frate omorât de securitate pentru trafic de Biblii. Mi-am dat seama că înțelesese puțin despre drama tatălui său și a familiei lor. Era subiectul de aici.
Și el (fiul) era convins că I C l-a trădat pe tatăl său, ceea ce mai mult ca sigur nu era adevărat, IC se pare că a fost și el o victimă.
L-am dus pe prietenul meu la sit-ul cnsas, am ajuns la lista persoanelor intervievate, unde eram aproape de Monica Pillat.
Întâmplător, azi la știri a apărut pe net un interviu cu Monica Pillat.
Aici apare constatarea din titlu, citez:
”…iar tata a trăit ca un om liber, fără să ştie că era în continuare supravegheat. Mama îi mai spunea: „Nu mai vorbi la telefon lucrurile astea!“. Tata nu înţelegea de ce noi eram atât de timorate. Zicea: „Eu am fost cel arestat, eu am suferit în detenţie şi eu sunt liber. Iar voi vă purtaţi de parcă voi aţi fi fost închise!“. Nu am înţeles atunci de ce spunea asta.
Cum vă explicaţi acum?
După atâţia ani, am găsit răspunsul. În închisoare, aceşti oameni erau liberi. În sensul că nu li se putea întâmpla nimic mai mult decât deja li se întâmplase. Nu mai aveau de ce să se teamă. În schimb, noi eram afară, noi eram în continuare supravegheaţi. Afară era un alt tip de închisoare. Eu cu mama şi bunicile mele am fost nişte supravieţuitoare. Ni s-a indus încetul cu încetul spaima teribilă că cineva te poate turna la Securitate. Mă gândesc numai la faptul că, după ce tata a fost arestat, eram ca nişte paria. De frică, prietenii noştri treceau pe trotuarul celălalt când apăream de mână cu mama.”

Citind mi-am amintit de o întrebare pe care i-am pus-o acum câțiva ani sorei Maria Mladin, soția fratelui Aron: ”Care a fost cel mai greu lucru care vi s-a întâmplat în perioada când fratele Aron a fost închis?”
Mi-a răspuns:
”Mergeam pe stradă și din față venea o soră de la adunare. Când m-a văzut, a trecut pe cealaltă parte a străzii.”

De fapt dacă extrapolăm, vedem cum tot ceea ce ni se întâmplă este o oglindire a vieții noastre lăuntrice, a felului cum îl vedem noi pe Tatăl nostru.

Când oamenii se rușinează de noi, când trec pe partea cealaltă a străzii, când nu ne spun, dar se vede din dialog că ”știu ei” despre noi, ceea ce nu ne pot spune e o stare ca să ne dăm seama cum se simte Dumnezeu în ceruri când ne rușinăm de El. Cum e când treci cu discuțiile pe partea cealaltă a străzii când vine spre tine ocazia să mărturisești Cuvântul, voia, planul și evanghelia Celui care are dreptate, celui osândit pe nedrept. E mai confortabil să te faci că nu știi.

Toți oamenii care se tem, care se tem să aducă vorba, care se tem să dea socoteală de nădejdea mai bună sunt întruchipați de aceste atât de reale și de dramatice stări din viață, când tatăl tău a fost închis pe nedrept, tu știi că el are dreptate, dar ți-e mai confortabil traiul lumii care l-a condamnat, deși te doare când din cauza lui prietenii te ocolesc.

E starea lumii dragii mei, o mare închisoare, un mare teatru, mulți actori.

Înadins se fac că nu știu!” asta e teatrul, asta e actoria, ăsta e jocul.

Asta am trăit noi în comunism, deasemenea religia dintotdeauna este tot un teatru, acesta e și comportamentul oamenilor care nu cred: o ocolire a Adevărului, o trecere pe cealaltă parte a străzii, UN ALT FEL DE ÎNCHISOARE.

O închisoare a tăcerii, a ocolirii adevărului, a eschivării, a prefăcătoriei relaționale, ”să nu superi”. Le trăim pe unele ca să le pricem pe celelalte, mare e Înțelepciunea Tatălui.

O închisoare nevăzută, un geam de sticlă, asta e lumea. Să nu-l vezi e fatal.

pasare

Să te faci că nu-l vezi, să vrei să nu-l vezi, înadins să te faci că nu este, e o nebunie.

Înțelepți sunt cei ce lipesc pe acest geam al lumii, pe acest perete de temniță dorit nevăzut, să lipești tot felul de semne salvatoare:

frostedbirds

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu este un astfel de semn, oamenii ”zboară” prin lume în iureșul acaparărilor și acolo unde ar trebui să se oprească, ei văd o grădină frumoasă, se izbesc de geamul nevăzut și se zdrobesc. Să lipim semne pe ”grădina lumii” ca oamenii să înțeleagă tocmai prin lucrurile prin care trec, ceea ce este dincolo.


”Informatori din rândurile lor, agenţi acoperiţi, clerul …”, nimic nou sub soare,

25 iunie 2015

Există pe internet o notă raport a Poliției din Bucovina de Nord despre activitatea sectelor religioase în anul 1943. Peste 500 de credincioși neortodocși au fost închișți atunci în închisoarea din Cernăuți. Se observă din notă că nimic nu este nou sub soare. Și atunci poliția și siguranța urmăreau de aproape pe credincioși, erau ajutați de cler și de profesori. Și atunci erau informatori și agenți între credincioși, ca și mai târziu pe vremea securității și ca întotdeauna.

Citez din notă (pag 405, (55)) cu referire la Creștinii după Evanghelie:

Problema se va urmări pe raza întregului Inspectorat de Poliţie,
în special în judeţul Dorohoiu şi Rădăuţi, unde numărul sectanţilor este destul de mare.

a. Se vor culege informaţiuni asupra:
– locurilor unde se ţin adunări,
– materialului de propagandă,
– informaţiuni cu privire la propaganda orală,
– idem cu privire la diferite manifestări,
– idem cu privire la colectele de bani şi în natură pentru ajutorarea celor din închisori sau lagăre,
– idem asupra acţiunei de propagandă în rândurile lor pentru revenire la ortodoxism.

b. Se va avea în vedere următoarele obiective:
casele suspecte,
predicatorii şi conducătorii,
membrii fanatici şi ceilalţi,
– cei reveniţi la ortodoxism sau trecuţi la alte culte, etc. etc.

c. Mijloacele normale vor fi organele echipei speciale, iar cele suplimentare:
– informatori din rândurile lor,
– agenţi acoperiţi,
– clerul şi ajutoarele lor,
– creştinii ortodocşi,
– organele administrative locale şi
– corpul didactic.”


Răpiți cu…(2)

17 ianuarie 2015

Am scris în postarea dinainte despre Răpirea trupului și despre Răpirea cu religia.

Mai scrie despre răpirea premiului: ” Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri” și tot acolo la Coloseni 2 mai scrie despre răpirea cu filosofia:” Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă”

În Biblie găsim un astfel de răpire, de furt de oameni: Calea lui Ieroboam. Toți împărații de după Ieroboam poartă vina ”căii lui Ieroboam”.

Important de observat e că răpirea se face CU ceva, există o unealtă, o capcană pentru răpit de fiecare dată. Și cel mai mult se temea apostolul pentru ”copiii” lui, născuți de el în chinuri, să nu fie răpiți de cineva, cu ceva. Teama lui era o durere reală, avertiza adesea ca un tată sau o mamă pe copiii lor.

Există o răpire prin lingușire, prin dulceața prefăcătoriei, o răpire cu zahăr. O găsim în Biblie, o găsim printre noi. Am citit recent ”Moștenirea Kremlinului” și acolo este citat Ceaușescu care spunea unor ofițeri de-ai lui prea zeloși în folosirea spionajului: ”Oricât zahăr ai pune pe un …„gunoi”, nu-l poți vinde ca prăjitură.!” adică există o limită a prefăcătoriei care o poți folosi sau a ceea ce poți obține cu ea (Ceaușescu a folosit un cuvânt mai românesc în loc de gunoi). Dacă dai deoparte zahărul, pute. De aceea, așa cum nici o gospodină nu se supără că cineva dă jos zahărul pudră de pe prăjitură, nimeni n-ar trebui să se supere dacă i se refuză lingușitoria, gustul e dedesubt. Zahărul e unul din cele mai nocive ”alimente”, spun medicii.

Mă uit câteodată pe net la programele unor biserici, conduse artistic de pastori, numai…zahăr. Unul din ei m-a vândut și pe mine (a vândut pe mai mulți, colegi de-ai lui de serviciu, majoritatea necredincioși) exact în perioada când a fost promovat în ”funcția” de pastor. Acum este tot acolo, adunarea e ”catedrală”, iar amvonul are în spate un scaun înalt, înalt. ”Domnul să binecuvinteze pe fratele care va…” sună stereotip conducerea lui mieroasă, iar cei răpiți de ticăitul de ceasornic al acestor programe, se bucură de…zahăr.

De obicei unealta răpirii seamănă cu ceva adevărat și ”bucatele” mirositoare se servesc întotdeauna cu zahăr pentru cei ce doar ling, nu mușcă:

-filosofia seamănă cu evanghelia(Vestea Bună)
-lingușirea seamănă cu dragostea
-conducătorul de program religios seamănă cu un cârmuitor
-masca seamănă cu chipul
-smerenia falsă seamănă cu adevărata smerenie
-Anticristul seamănă cu Cristos

Până când dai jos zahărul de pe ele!

Să nu fim și noi față de Tatăl…cu zahăr pe noi, cu cuvinte mieroase în rugăciuni, cu atitudini evlavioase în adunare, iar în realitate cu venin înăuntru? Dacă nu ne pocăim de aceste stări, de prefăcătorii față de Tatăl, dacă nu ne urcăm la Cort cu păcatul nostru, cu vita trasă de funii, dacă nu ne ducem la Marele Preot al Mărturisirii noastre cu starea noastră, El ne va lăsa în ea și va trimite în jurul nostru oameni ce se vor purta cu noi la fel de prefăcut cum ne purtăm noi cu El. Ne vor ”datora” 50 de dinari de dragoste și nu ni-i vor da, că ne vine să-i strângem de gât, dar noi când datorăm Tatălui 10.000, cerem evlavioși îndurare.

Zahărul nu e bun nici pe jertfele nostre către Dumnezeu, nici pe jertfele(rostirile) altora către noi, dar ne a dat să-i cunoaștem gustul, ca să ne prindă scârba. Să nu jertfim cu miere.


Răpiri de oameni(1)

14 ianuarie 2015

Citind istoria huteriților am fost impresionat de descrierea răpirilor de oameni din perioada anilor 1600.

Este descris în carte cum veneau turcii în localități care de sute de ani nu cunoscuseră războiul și luau fata sau soția din casă, le batjocoreau, le legau de cai și plecau cu ele în Turcia unde le vindeau ca roabe la târgurile de robi. Adesea luau și băieți și mar rar bărbați.

Imaginea este atât de vie descrisă cu durere tocmai de cei ce au scăpat ”ca să ne dea de știre”.

Este descrisă și povestea unui hutterit care  a plecat în Turcia(a se înțelege Imperiul Otoman) ca să-și răscumpere soția și alți frați.

M-am gândit la soarta acelor răpiți, cum probabil soțiile sau fiicele răpite ajungeau la alți bărbați, cum trăiau toată viața rămasă cu amintirea căminului pierdut, cu amintiri și cum încercau să transmită noilor copii o istorie pe care răpitorii ar dori-o uitată. Era un fel de răpire, răpirea trupului.

Mi-am amitit de doamna Maier, ”maghiară” catolică din Vințu de jos, locuia în Cluj lângă Policlinica unde lucrează soția mea. I-a șoptit într-o zi soției că și ea este urmașă a habanilor, acei habani care nu au vrut să emigreze, s-au convertit forțat la catolici prin călugărul Delpinii la anii 1760, dar iată că după 250 de ani, conștiința apartenenței la un alt popor încă pâlpâia transmisă prin generații. Un alt fel de răpire, răpirea cu religia.

M-am gândit la cât de vie trebuie să fii rămas în mintea celor răpiți imaginea locului, a părinților, a dragostei lăsate în urmă.
Ce rană continuă au suferit restul vieții lor, știind că undeva este ceva mult mai bun decât starea de rob. Și m-am gândit la cei ce s-au ”adaptat”, ce au început să se obișnuiască și să uite, au început ”să se simtă bine” cu răpitorii.

Și diavolul l-a răpit pe Adam la cădere, apoi urmașii lui Adam au uitat de starea dinainte și s-au obișnuit cu răpitorii. Câtă durere pe tatăl ”trădat” mai ales văzând din cerurile lui cum imaginea(chipul) copiilor săi se transformă încet-încet în imaginea(copia) dușmanului Său, iar copiii se bucură de starea asta.

Citeam poezia Tatianei:
”De-atunci … se naște pururi Absalom
cu ceata lui de mii și mii de Core
de-Ahabi și Iude prinși mereu, ca-n hore….
Și-Adam
tot mai puțin aduce-a om.”

Întreaga omenire este răpită și ”învățată”(educată) de vrășmașul Tatălui natural. Noi, omenirea secolului XXI gândim adesea, spunem și facem obiceiurile răpitorului.


”Nu, eu sunt doar creștin”…documente istorice despre creștinii persecutați din Transilvania anilor 1700

31 decembrie 2014

O carte nou apărută (vezi linkul de mai jos) aduce o nouă lumină asupra istoriei persecuțiilor creștine chiar pe teritoriul actual al României.
Foarte pe scurt o recapitulare:
-la 1621, Gabor Bethlen, principele Ardealului a colonizat la Vințu de jos, rămășițele coloniilor hutterite din Moravia, decimate în timpul războiului atunci început(Războiul de de 30 de ani). Aceștia sunt hutteriții. Am scris despre ei pe acest blog.
-în jurul anilor 1750, austriecii deportează din Austria(din regiunea Carintia (Kärnten) în Transilvania(Apold, Cristian, Turnișor, Sibiu) câteva mii de ”transmigranți” evanghelici care au plătit cu deportarea refuzul lor de a deveni catolici. În document se numesc transmigranți. Ei sunt strămoșii landlerilor din Ardeal, o populație deosebită de sași.
-sașii sunt vechii nemți veniți în Ardeal pe la 1200.
Toți vorbeau germană(variante), toți erau protestanți: hutteriții practicau botezul matur, sații erau luterani dar ca și până astăzi, profesau o religie lumească iar transmigranții….aici e o poveste mai lungă.

La prima …citire, transmigranții(strămoșii landlerilor) par a fi protestanți ascunși(criptoprotestanți, cum apar în documente) dar nu e chiar așa sau nu erau toți doar așa. Mulți dintre ei se numeau pe ei pur și simplu creștini, nu voiau să știe nici de catolici, nici de luterani.

O parte din transmigranți chiar s-au convertit la hutteriți și s-au botezat.

Citate:
”„Sunteți și voi creștini evanghelico‑luterani ca și noi?”. Este consemnat răspunsul „Starostelui” comunității din Ighișu de
Sus, Matthias Hofer, aflat la acea vreme în închisoare: „Nu, eu sunt doar creștin” și, cu referire la Luther, „eu nu mă închin în fața niciunui om, așa cum Apostolul Paul spune, că nu trebuie să se numeasă nimeni de confesiune paulană.” p 326-327

”În timpul interogatoriului, Gegner s‑a definit ca un „creștin evanghelic, dinainte să fie Papa și Luther” […], sperând că o să moară cândva într‑un fel de „credință apostolică”, cum era ea la începuturile creștinismului romano‑catolic, conform propriei sale concepții. Totodată, Gegner declara că recunoaște cuvântul sfânt numai după modelul „bibliei, de dinainte de Martin Luther (sic!).” pag 308

”Un anume Urban Riederer a încercat la rândul său (conform procesului-verbal al interogatoriului nr. 374) să se justifice afirmând că „Hristos nu a fost întrebat dacă e luteran ori catolic, ci cum a trăit, și după asta se ține și el” pag 310
toleranta

Cartea se poate descărca de la linkul de mai sus, după înregistrare cu G+ sau Facebook. Traducerea în română s-a făcut pe cheltuiala guvernului german. Mulțumim.

Ce bine ar fi dragul meu, cel care ai avut răbdarea să citești până la sfârșit, s-o sfârșești și tu cu etichetele false, cu semnele puse de cei ce te-au biruit și să nu te mai numești nici tu, nici într-un alt fel decât: CREȘTIN. A te numi doar creștin, cu toate urmările practice ce decurg de aici (cea mai de seamă: respingerea pe care ai simți-o dinspre cei ce n-ar vrea să lepede denumirile în plus, apoi lepădarea, abandonarea oricărei apartenențe denominaționale), este o chestiune de cuget și de credință, nu te-ar scuti de nimic, nu ar fi un talisman ocrotitor, dimpotrivă, te-ar băga în multe necazuri, dar ai rămâne cu cugetul împăcat că stă de partea Adevărului și cu credința liniștită în acest Adevăr(Cuvântul scris al Bibliei)!


”Un nou turn Babel.” Huteriții despre începuturile reformei lui Luther. Cronica Fraților Huteriți (1)

14 octombrie 2014

”Amândoi, atât Luther, cât și Zwingli, au demascat și au adus la lumina zilei toată înșelătoria și ticăloșia papei cu o tărie de parcă ar fi vrut să le facă praf și pulbere. Dar nu au reușit să le înlocuiască cu ceva mai bun. De îndată ce au început să prindă gustul puterii lumești și să își pună încrederea în ajutorul omului, au devenit la fel de răi – asemeni celui care, încercând să repare un ceainic vechi, nu face decat să îi lărgească spărtura. Au lăsat în urma lor un popor fără rușine, pe care îl învățaseră să păcătuiască. Figurativ vorbind, ei nu au făcut decât să spargă urciorul din mâna papei, păstrându-și însă cioburile pentru sine. ”

”…, în curând, Luther și Zwingli împreună cu ucenicii lor s-au divizat în două tabere ostile datorită convingerilor lor ireconciliabile privind  sacramentele, creând astfel un nou turn Babel. Nu s-a remarcat nicio schimbare în viața lor, cu excepția laudei de sine și a genului de cunoștințe care le oferea prilejul de a-i disprețui pe ceilalți. Slujirea lor de Dumnezeu s-a redus la mâncatul cărnii, la căsătorire și la ocărârea papilor, a călugărilor și a preoților (care, desigur, o meritau pe deplin).”

”Amândoi botezau însă copii, respingând astfel adevăratul botez al lui Hristos, care în mod cert trimite la cruce. Indiferent cât de mult îl dispreţuiau pe papă în alte privințe, ei i-au urmat exemplul prin practicarea botezului la copiii mici, preluând astfel de la el aluatul care face să dospească toată plămădeala, adică însăşi portița de trecere spre un fals creştinism.”

”Prin urmare, credinţa nu poate fi impusă cu forţa, ci este un dar de la Dumnezeu. Isus le spune ucenicilor: “Dacă cineva vrea să mă urmeze (luaţi aminte: dacă cineva vrea, doreşte), să se lepede de sine şi să işi ia crucea.” El nu spune sabia, deoarece ea nu își are locul la cruce. Sabia şi crucea seamănă tot atât de puțin, pe cât seamănă Pilat cu Hristos sau lupul cu oaia în țarc.”

Descărcați fragmentul de document aici: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2014/10/cronica1.pdf


Cronica Fraților Huteriți, Cuvânt Înainte

14 octombrie 2014

Încep aici publicarea Celei mai autentice istorii a credincioșilor din secolele 16-18(anii 1500-1700): Cronica Fraților Huteriți:
huteriti
De ce este autentică?
Pentru că este o cronică, un letopiseț, un fel de jurnal de comunitate ținut chiar de cei despre care scrie, chiar atunci.
Nu este o carte de istorie ca și cele de școală, scrise de istorici din afara cauzei, la ani de zile după evenimente, ci o Cronică scrisă atunci, de ei, din izvoare apropiate, din mărturii bine cunoscute, privite cu ochii celor de atunci.

Am mai pus aici pe blog o parte din istoria acestei comunități: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

În acea carte lucrurile se petrec între anii 1620-1760.
În Cronica pe care încep să o public lucrurile sunt redate cronologic, gradual, cu indicații geografice și istorice exacte.

E mult, e vorba de sute de pagini.

Voi încerca să scot în evidență anumite paragrafe pentru a vă stârni interesul și a citi tot, a vă lăsa pătrunși de istorie.

Este de folos să știi istorie?
De mare folos. Istoria dreaptă, adevărată.
Spune David: ” Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gîndesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mînilor Tale.” Psalmul 143:5

31 dec 2014: Traducerea s-a împotmolit, scuze de promisiuni neonorate.


Emigrați sau expulzați? , postare istorică (anii 1960-70)

24 iunie 2014

Revenind la depănarea istoriei din anii post-staliniști, nu e greu de depistat faptul că după întronarea în adunări a oamenilor lor, securiștii au avut mult ”de furcă” cu cei sinceri din adunări pe care nu i-au putut frânge.

De multe ori, toate metodele unite: raportările dinăuntru, înfiltrarea(cea mai perfidă), izolarea, defăimarea, destrămarea de anturaje, presiunea de grup, discreditarea, influențarea pozitivă sau altele, deși făceau în general ravagii, nu erau în stare să dărâme pe unul sau altul din cei tari. Iar lângă ”stâlp” rămânea cât de cât în picioare și ”clădirea”.

Una din metodele de expulzare mascate a celor incomozi a fost forțarea emigrării. După ce au plecat în vest unii din cei falși pentru a pregăti terenul și a-l face ”minat”, cei ce urmau să fie expulzați au fost trași și împinși spre ”plecare”.

Mă gândesc la oameni ca Relu B., Mia I., dintre moisiști, apoi Bănel C. de la BER, Liviu O., Aurel P., Vasile B., Pavel N. de la baptiști și alții. Presiunea spre a fi determinați să ”emigreze” a fost mare și asupra multor altora, dar aceștia au refuzat oferta mascată sub eticheta ”eliberare”.

Subiectul este dezbătut în scrisorile lui Pocsy, în dialogul cu Aurel P și cu Relu B.

Știu din discuțiile cu alții cât de mare a fost presiunea sugestiilor de a depune și ei actele, lucru refuzat cu onoare de cei conștienți de locul în care i-a pus Tatăl.

Nu zic că nu a fost Voia lui Dumenzeu să plece unul și altul, dar spunea cu puțină ironie bătrânul Aron M. când se întreba: ”Mă, nu știu de ce nu ”v-a trimis” pe niciunul Domnul în Africa sau la musulmani, cum de vă trimite pe toți în America?” A fost extrem de puternică presiunea dinăuntru, mai ales asupra acelora ce se doreau eliminați, că atracția vestului a fost mare sunt perfect conștient, eu însumi dacă mă cercetez bine nu știu dacă aș fi rezistat.

Adunările rămase fără stâlpi au rămas pradă liderilor înfiltrați, îmbrăcați în piei de oi , iar istoria acelor ani trebuie privită prin această prismă. Și a acestor ani.

Dar poate că vremea acestor judecăți a trecut și n-a venit încă. Dacă vremea pocăinței acelor vinovați(cei ce i-au prigonit, mai ales dinăuntru) a expirat, atunci e valabil ce scrie ”nu judecați nimic înainte de vreme”, căci rostul unei judecăți la vreme este pocăința impricinatului, iar dacă nu se face(împăcarea vinovatului cu pârâșul) în mod sigur vremea citirii sentinței încă n-a sunat.

 


”…altfel, să știi că trec la baptiști!” Prețul organizării și concesiilor care duc la lume și la moarte

4 mai 2014

Public aici o porțiune dintr-un articol din revista Creștinul(anul 5, nr.3/1932).

Nu sunt Creștin după Evanghelie (de fapt nu fac parte din nici un cult) dar istoria acelor ani și oameni ne învață multe.

Înainte de 1940, înaintașii celor numiți azi ”Creștini după Evanghelie” se străduiau să păstreze linia evangheliei și în chestiunea legată de amestecul și controlul statului în adunări. Adunările înființate prin munca misionarilor francezi, elvețieni și britanici încercau să rămână independente, deși presiunea statului de a le supune controlului era foarte mare. Ca astăzi. În revista Creștinul se publicau regulat întâmplări cu persecuții, cu abuzuri dar se publicau integral și scrisorile reprezentanților adunărilor către și de la Ministerul Cultelor, Minister condus adeseori de …preoți.

….ALTFEL, SĂ ȘTII CĂ TREC LA BAPTIȘTI! sună ”amenințarea” unuia care s-a clătinat în prigoane. Sunt date ca exemplu două cazuri, unul din Negreni, jud Botoșani, altul din Corjeuți, actualmente în raionul Briceni, Rep Molddova.

E de meditat la concluziile autorului articolului:

”Lor le lasă gura apă după beneficiile recunoașterii și libertăților lumii rătăcită și pierdută, cari nu pot fi câștigate ca mântuirea noastră, cu jertfa sângeroasă de pe cruce, ci cu prețul organizării și concesiilor cari duc la lume și la moarte.”

”Dar acei creștini a căror dragoste se răcește, a căror credință scade și a căror nădejde în lucrurile viitoare, fericite și veșnice se evaporează, uită aceste primejdii și se nenorocesc, ei și cei ce vin după ei.”

hotarati


Convertirea lui Goldstein, întâlnirea cu Moldoveanu la Gherla

20 martie 2014

Nu l-am cunoscut pe Goldstein. Prima dată am citit despre el în cartea lui Croitoru: Răscumpărarea Memoriei. Un evreu creștin care a ajutat pe români. Iată aici citatul din carte:

”MEIR GOLDSTEIN din SUA

Un personaj extrem de interesant şi activ in anii ’70 a fost Goldstein Meir, un susţinător devotat al imigraţiei româneşti.

Goldstein era un „tip fantastic”, după cum îl descria unul dintre informatorii Securităţii plasaţi în preajma sa. Cunoscând multe limbi străine şi avănd relaţii foarte ample in lumea creştină, acesta a căutat să ajute spiritual şi material credincioşii din România.

În timpul unei vizite în România, a apelat la un prieten pentru a-1 transporta cu maşina. Împreună au comis imprudenţa de a accepta să ia cu ei in maşină pe un informator, care a motivat că „avea şi el drum spre Cluj”. Goldstein, insoţit de cetăţeanul american Richard Ruff, de penticostalul Gafencu Gheorghe şi de sursa „SANDU”, au plecat din Suceava in mai multe localităţi din ţară (Câmpia Turzii, Cluj, Sibiu) pentru a distribui Biblii şi ajutoare multor familii din ţară, materiale pe care le-au introdus în ţară după ce au dat câteva „atenţii” unor grăniceri. Informatorul „SANDU” a umplut unsprezece pagine cu note foarte detaliate despre familiile vizitate şi despre conversaţiile purtate în maşina sa.

Ancheta derulată in 1970 in Suceava a dus la descoperirea unei reţele de  transport a bibliilor in URSS, prin operatorii de la CFR. În timpul derulării anchetei, Securitatea a descoperit-o la un control de rutină şi pe o cetăţeanlă sovietică, Antoneta Mihailovna, in timp ce căuta să scoată din ţară 72 de biblii în limba rusă. Cercetările coroborate cu ancheta lui Goldstein au dus către Jemnea Ileana din Buzău, iar de acolo la grupul care era anchetat de Securitate in Suceava în legătură cu Goldstein. Unul câte unul, cei anchetaţi au deconspirat natura activităţii lor şi informaţiile deţinute, astfel că patru penticostali din Suceava au fost „luaţi in lucru” de Securitate: Gheorghe Gafencu, Petru Sava, Haralambie Herghelegiu şi Gheorghe Ungureanu, iar Paul Plăcintă a fost amendat cu 5.000 de lei pentru găzduirea străinului. Aceştia se declaraseră nemulţumiţi de conducerea Cultului care nu „permite credincioşilor intensificarea activităţii” şi căutau pe orice căi răspândirea bibliilor.

Sunt descoperite astfel biblii şi alte materiale creştine, dar şi adresele credincioşilor din Cernăuţi cărora le erau destinate. Două documente, vizate chiar de către Consiliul Securităţii Statului, menţionează că bibliile erau pregătite pentru a ajunge la Cernăuţi, în R.S.S.Moldovenească (sic!).

Goldstein i-a ajutat pe mulţi români să emigreze în SUA în anii ’80. Conştient că emigranţii aveau nevoie de păstori, in 1980 i-a scris lui Trandafir Şandru, cerându-i ajutor în a găsi păstori doritori de a emigra în SUA. Goldstein se oferea să susţină aceste demersuri şi sugera un protocol, conform căruia orice persoană recomandată de Şandru să aibă susţinerea lui Goldstein. Şandru nu a privit bine acest demers şi a discutat cu Ray Hughes, căruia i-a spus că nu agreează activitatea lui Goldstein. Ray Hughes i-a comunicat lui Şandru că Goldstein avea susţinerea Guvernului american şi ajuta mai ales emigranţii din Vietnam să ajungă în SUA.144

Goldstein a fost chemat la Securitate in iulie 1979 şi a fost avertizat cu privire la activitatea sa, ocazie cu care acpsta, desigur, „s-a angajat că va respecta legile R. S. Romania

141 ACNSAS, D 12390/vol. 6, f. 233. 142 ACNSAS, D 12390/vol. 6, f. 231 143

Meir Goldstein, cunoscut şi sub numele de J. D. Golden, a fost un evreu de origine română, penticostal din New York, foarte influent in Church of God. Născut in Odobesti, jud. Vrancea, in anul 1913, acesta a servit in cel de-al Doilea Război Mondial in armata engleză, ca ofiţer de marină. Revenit in ţară după război, a fost arestat şi condamnat la 12 ani de inchisoare, dar a fost graţiat la marea amnistiere din 1964. Imediat după eliberare a emigrat in Israel, apoi in SUA, de unde a revenit de mai multe ori in anii ’70 pentru a ajuta comunitatea penticostală din România.

Goldstein a fost închis și el în anii dinainte de 1964. La Gherla s-a împrietenit cu Nicolae Moldoveanu de la care a auzit prima dată Vestea Bună. Mai jos aveți fragmentul din mărturia Lui N Moldoveanu înregistrată la Arhiva Suferinței, pentru RVE, fragment în care vorbește despre întâlnirea și discuțiile cu Goldstein.

<p><a href=”http://vimeo.com/89654247″>Goldstein1</a&gt; from <a href=”http://vimeo.com/user17150789″>evanghelist</a&gt; on <a href=”https://vimeo.com”>Vimeo</a&gt;.</p>


Am fost anunțați de Serviciul ”T”

10 martie 2014

În filmul despre viața fratelui Niculiță apare un pasaj care-ți dă fiori când îl înțelegi: la minutul 53.09 camera de filmat trece în fugă parcă peste două documente care spun multe. Iată-l pe unul:

raport

E vorba de o filă din dosarul fratelui Niculiță.

S-o redăm și apoi s-o ”traducem”:

”Raport

La data de mai sus în jurul orelor 12.15 am fost anunțați de serv ”T” că la ”POCĂITUL” se află un individ care are manifestări dușmănoase și înregistrează casete cu cântările obiectivului.
Realizând un moment operativ cu serviciul ”F”,am reușit, în Gara CFR Sibiu, cu ajutorul Miliției TF, să identificăm acoperit pe vizitator.
    Acesta este COLFESCU PETRE  născut în luna mai 1931 în Crevenicu, jud Teleorman, om al muncii la Direcția Sanitară a Regionalei CFR București, domiciliat în București, str Gorjului nr 1C, sector V.
După ce vom primi și nota ”T” se va face raport la direcția I, Serv IV…”

Explicații:
-serviciul ”T” era serviciul Tehnică Operativă, ce se ocupa de ascultarea convorbirilor telefonice și de interceptări (ambientale cum le zice azi), adică mai pe scurt, în casa fratelui Niculiță erau microfoane ascultate non-stop.
-servicul ”F” era Seviciul ”Filaj”, adică cei ce se ocupau de urmăriri
Explicațiile acestor abrevieri sunt pe site la CNSAS: http://www.cnsas.ro/documente/arhiva/Dictionar%20termeni.pdf

Ce s-a întâmplat de fapt la 20 aprilie 1985 în Sibiu pe strada Cristianului 30?

La fratele Niculiță a venit un frate de la București. Discuțiile din casă erau ascultate de securitate. Se înregistrau casete cu cântări, o activitate obișnuită în casa Moldoveanu. La un moment dat fratele de la București ”are manifestări dușmănoase”. Nu știm la ce se referă acest termen. Am putea bănui că a trecut granița spre politic, deși mă îndoiesc că a avut în fratele Niculiță un partener de dialog pe subiect. Poate mai degrabă a spus câte ceva care i-a făcut pe securiști să vrea să știe cine e omul.
Cum au aflat? Au activat imediat serviciul ”F”, Filaj, adică l-au urmărit pe om de pe strada Cristian până la gară, nu-l puteau opri pe drum. La gară l-au ”identificat acoperit” adică probabil au făcut un control de rutină de către miliția CF, deși doar acela era cel urmărit.
Au scris imediat o ”notă de filare și identificare”:

notafilare

Urma să se primească și nota ”T” adică conținutul convorbirilor dușmănoase ca să se atașeze la încă un dosar.

Ce concluzii să tragi de aici? În înregistrările la Arhiva Suferinței, fratele Moldoveanu afirmă că urmărirea continuă de după închisoare a fost mai rea decât închisoarea, era de fapt tot un fel de închisoare, de alt fel.
Că au avut microfoane în casă, mulți habar n-au avut, probabil nici nu credeau că se poate, dar dacă au fost, au fost și ca să se împlinească Psalmul 23: „Tu îmi întinzi o masă în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn(mă parfumezi) și paharul meu este plin” În înțeles duhovnicesc e imaginea unui om care stă și mănâncă la o masă plină,în haine curate, cu capul parfumat, este imaginea unui biruitor. Că această stare la masă (”voi cina cu El”) se petrece ”în fața potrivnicilor” este cu atât mai glorios pentru Cel care ne-a trimis să-i vestim Vestea Bună, ne-a lăsat să o facem în mijlocul multor împotriviri.
Așa e slava Lui…și a nostră, de a-I fi părtași.

Ai fi tentat să gândești că  fratele Colfescu a fost urmărit datorită vizitei la fratele Niculiță, că dacă-și vedea de treabă nu i se deschidea DUI (cum probabil i s-a deschis) și poate că n-ar fi fost rău ca fratele Niculiță să-l avertizeze pe om de ce vorbește că el e urmărit. Nu e așa. Nici fratele Niculiță nu era urmărit pentru că el era Niculiță, erau urmăriți ”din pricina ” Domnului Isus și Niculiță, și Colfescu, și fiecare. Așa că Cel ce ne-a chemat ne-a avertizat: ”din pricina Mea” și e destul.

E valabil până la răpire!


În lupta cea bună a credinței…film de Lucia Hossu Longin despre viața lui Nicolae Moldoveanu

7 martie 2014

 

 


Controlul și ”lumificarea” adunărilor prin înfiltrare de ”lideri” falși, metodă continuată și azi

18 februarie 2014

Public aici un articol de 13 pagini preluat cu permisiune din revista Vestitorul Adevărului nr. 4-5/2008, revistă ce apare la Moscova şi în limba română. Este editată de editura Hristianin, a Creştinilor evanghelici-baptişti neînregistraţi din fosta URSS.
Abrevieri în text:
VSEHB –  denumirea Uniunii oficiale evanghelice-baptiste din fosta URSS, aservită regimului comunist(Всесоюзный совет евангельских христиан-баптистов)
CEB- denumirea Uniunii neînregistrate evanghelice-baptiste, independentă de stat şi respectiv crunt prigonită (Международный союз церквей евангельских христиан – баптистов)

Istoria acestor uniuni este destul de tristă, nu dragostea de unitate le-a creat ci constrângerile politice. După ce constrângerile au slăbit uniunile au rămas. Trist.


IMG


”De ce nu te scoate Dumnezeu din lagăr? Doar tu crezi în El?!”

8 februarie 2014

Un răspuns clar dat de un credincios care a fost aproape toată viața deținut: N.E.Boiko din Odessa, Ucraina. Dialogul s-a petrecut în lagărul de la Vinița (cariere de granit) Ucraina, în 1968 și este redat în revista ”Vestitorul Adevărului” nr 6/2004, pag 30

”Deţinuţii imi aduceau adesea din biblioteca lagărului cărţi ori reviste în care se vorbea despre Dumnezeu ori despre credincioşi. Eu scriam lucrurile interesante într-un caiet, iar alături — comentariile mele. În timpul percheziţiei acest caiet a fost confiscat.

— Boiko, e mazgâleala ta? — mă chemă șeful secţiei de regim, Moskalenko.
–Daţi-mi să mă uit… Da, e a mea!
–Toate acestea vor fi duse la KGB! rosti el fiecare cuvânt rar, cu o voce metalică.
–Poftim, daţi-le! Din anul 1962 mi s-au luat foarte multe, las să le citească şi pe acestea — spusei eu zâmbind.
Administraţia lagărului se cam temea de lucrătorii KGB-ului. Căpitanul credea că şi eu mă voi infricoşa şi rămase extrem de mirat de liniştea mea.
— Boiko! Unde e Dumnezeul tău? De ce El nu te scoate de aici, doar tu crezi in El?!
–Ştiţi, profesorul credincios Marținkovski Vladimir Filimonovici, in cartea sa „Sensul suferințelor”, descrie cum vizita el pe timpul ţarist închisorile și răspândea printre deţinuţi Evanghelia. Spuneți: în timpul nostru, pentru ce bani îmi veţi permite să vin în lagăr să propovăduiesc despre Hristos? Pentru nimic in lume! Priviți cu câtă înţelepciune Dumenezeu îndreaptă împrejurările: dumneavoastră în pofida legii m-aţi condamnat ca pe un infractor. M-ați adus în lagăr, unde sunt adunaţi infractori din toată Uniunea Sovietică! Eu nu m-aş fi întâlnit niciodată cu ei, ba nici cu dumneavoastră! Dar eu sunt aici! Și propovăduiesc! Și n-o să mă alungaţi! Nu aveţi dreptul! Mai observaţi şi următorul lucru: fiind ateist oare ați fi încercat vreodată să citiţi literatură religioasă?! Dar dumneavoastră mi-aţi confiscat caietul cu însemnări creştine şi sunteţi obligat să citiţi tot ce e scris acolo — e o datorie de serviciu. Adăugănd la toate cele spuse: mă chemaţi in cabinet şi cereţi să dau socoteală de încrederea mea în Domnul. Şi eu sunt bucuros să vă mărturisesc că Dumnezeu există şi viaţă veşnică este, şi chinuri veşnice sunt. Deci, dacă nu vă veți pocăi, vă veţi înfăţişa înaintea Domnului la judecată: unde nu veți mai putea minți că n-ați auzit niciodată despre Dumnezeu.
–-Ieşi! El îmi mai și face agitaţie in cabinetul meu! se tulbură şeful.”


Despre moartea persecutorilor

5 februarie 2014

De Mortibus Persecutorum (Despre moartea persecutorilor) este o lucrare scrisă de un scriitor creștin din secolele3-4: Lactanțiu.

lactantiu

Fără multă teologie, cartea trage o singură concluzie, urmărește și argumentează o singură idee: toți împărații Romani care i-au persecutat pe creștini au avut parte de un sfârșit înfiorător.

Toată cartea este o înșiruire de date, fapte și oameni legate de persecuții, creștini persecutați, împărați persecutori și moartea în chinuri a acestora din urmă.

Cartea mi-a lăsat o impresie inițial de simplism, nu are multe argumente biblice, apoi m-am gândit la cei ce de multe ori în mod nevăzut și neștiut ne-au persecutat pe noi sau pe părinții și bunicii noștri în ultimele secole.

N-am putut trece în meditația mea peste preștiința că Dumnezeu este bogat în îndurare și în iertare, că și cei persecutați sunt oameni cu greșeli și că a trage concluzii fără a avea toate datele problemei e riscant iar la Dumnezeu e interzis (”să nu judecați…înainte de vreme…până va veni Domnul”).

M-am gândit la menoniți, la huteriți, la emigrările și bejeniile lor, la frații din China, la persecuțiile de sub comunism din URSS și de la noi, care le cunosc tot mai bine. Meditând am ajuns la concluziile lui Lactanțiu, dar n-aș avea curaj să enumăr cu sânge rece aceleași argumente aduse din vremurile mai noi.

De ce? În marea Sa milă Dumnezeu a îngăduit ca după ce am fost persecutat pe ascuns într-o foarte mică măsură de către colegi, vecini și ”frați” să aflu acest lucru abia după 22 de ani. Cu unii din foștii noștri ”răufăcători” am rămas colegi și vecini mai departe, chiar ”frați”, i-am cunoscut de aproape și dacă nu le-am cunoscut încă sfârșitul(trăiesc toți), le-am cunoscut viața și necazurile.

Când mi-am amintit de unul că era ”ciripitor”(șopteau prin fabrică despre el, era într-adevăr), n-am avut curaj să-i zic nimic după 20 de ani , îi „zisese” Dumnezeu în acest timp de 20 de ani prin câte necazuri i-a fost dat să treacă. Un altul, (”frate”) când recent am realizat de ce îmi era atât de zâmbitor înainte de 89,  n-am mai avut cui să-i spun, avea o cruce destul de grea și fără să-i încarc eu amintirile cu ceva ce în mod sigur memoria nu l-a despovărat.

De ceva vreme fac altfel: când mai întâlnesc câte unul (au fost mulți) îi întreb de sănătate, de viață, etc. și poveștile lor îmi întăresc concluziile lui Lactanțiu. Și îmi amintesc versetul din psalmi: că El face așa ”ca să fie de temut”. Și eu L-am persecutat(L-am trădat) pe Tata, dator sunt să-i iert pe cei ce m-au trădat pe mine, e amar gustul trădării. Blogul lui Barthimeu are același concluzii, parcă e Lactanțiu, citez: ”Întîmplător sau nu, după o perioadă apreciabilă de timp aveam să aflăm de sfîrșitul primarului. Asemenea altora (informatorul Bodea Dorel; Medan,securistul din studenție; dr. Mîndruțiu, directorul adj. de la Sălaj; și anticipînd, fostul primar din Beliș), finalul lor n-a fost prea fericit.”

Invers nu judec, dacă văd pe cineva cu sfârșit negru să trag concluzii, Doamne ferește!

Însă mă paște de mult gândul să încep aici un serial, un Tratat de naivitate cu personajele ce ne-au înconjurat cu zâmbetele lor în ultimii …25 de ani. Cineva mă îndemna: ”dați-le și numele frate!” Dacă gustul trădării e amar, ”dulcele gust al răzbunării” nu-l compensează. N-aș vrea și nu mi-aș dori să scriu în tonul lui Lactanțiu, persecuția a fost cu biciul limbii și de cele mai multe ori n-a dus la moartea fizică a celor biciuiți, când mă gândesc la persecutori îl am pe Iuda în minte, pe Șimei, pe Tobia, pe Isabela, dar sfârșitul aș vrea să li-l văd ca al Apostolului Pavel.
Aș vrea să pot citi Despre pocăința persecutorilor.
Tratatul de naivitate cred că este necesar, un fel de autopsie a unui trecut bolnav, a unui mădular amputat, nu ar omorî pe nimeni(n-aș da nume), dar ar deschide ochii multora. Folosul l-ar avea toți cei dați ca să fie vânduți de oameni înfiltrați ca să ne ducă în robie. Iar despre infiltrare a vorbit Domnul Isus în Noul Lui Testament mult mai multe detalii decât Cărțile de Instructaj ale inchiziței, KGB-ului, Securității de peste secole. Doar că parcă ar fi vorbit la brusturi și la sălcii, nu nouă ”credincioșilor” Lui care ne legănăm  îmbătați în credulitatea că astăzi nu mai este persecuție.

Închei cu un citat din carte: ”Eu am considerat că toate aceste evenimente trebuie consemnate în scris, cu fidelitate, așa cum s-au petrecut[…] pentru ca amintirea unor fapte atât de importante să nu piară, sau, dacă cineva ar dori să scrie istorie, să nu falsifice adevărul, trecând sub tăcere fie păcatele acelor oameni față de Dumnezeu, fie hotărârea judecății lui Dumnezeu împotriva lor”.  Lactanțiu, Despre moartea persecutorilor, Editura Polirom, 2011, pag 161

Mărit să fie Domnul!


Fratele Aron Mladin a plecat la Domnul

26 ianuarie 2014

Azi 26 ianuarie 2014, ora 17.

Am scris mult despre el pe acest blog. A fost ultimul întemnițat din grupul moisiștilor care mai era în viață în Romania. A trăit aproape 90 de ani. Sora Maria a plecat în septembrie 2013. Din grupul lor mai trăiesc doar Mia Iovin și Traian Ban.

Aici este una din ultimele poze la ei în casă în anul 2011, râzând pentru că virtutea care l-ar caracteriza cel mai bine a fost  bucuria lui contagioasă.

mladin

L-am cunoscut în 1997, le-am fost șofer lui și fratelui Mia în vizitele prin Ardeal, la Visky, la Boțan(Aiud), la Gherla, la Suceava.

viskymladinmia

Fișa matricolă penală este aici.

O cântare compusă în închisoare aici.

Două înregistrări  cu Aron Mladin vorbind în adunarea fraților din Oradea, 22 martie 2009:

-prima înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin.mp3
-a doua înregistrare: http://ekklesiaoradea.ro/uploads/uploads/mesaje/mp3/2009.03.22-AronMladin2.mp3

Dumnezeu a făcut o minune cu această familie chiar prin moartea lor: nu și-au văzut moartea unul altuia, sora Maria a murit în septembrie 2013 când deja fratele Mladin era deja greu afectat de Alzheimer și nu a fost conștient de nimic.


Citat din postarea de la plecarea sorei Maria:

”Avea mai multe obiceiuri fratele Aron.
Unul era că venea întotdeauna neanunțat, doar suna la poartă. (Tare-i plăcea la noi, deși el era trecut de 70, iar noi eram în jur de 30.)
După ce intra în casă, primul lucru: dădea un telefon soției: ”Sora Maria” așa se adresa soției, ”Aron aici”, ”am ajuns….”….
Niciodată nu spunea unde pleacă atunci când pleca de acasă.
Niciodată nu suna să ne anunțe că vine.
N-am înțeles acest obicei decât acum târziu. Trăind o viață înconjurat de informatori, trebuiau să-și ia măsura de prudență, ca soția să nu fie obligată să mintă dacă e întrebată…”

În timp ce scriam această postare, un frate din Arad, botezat de către fratele Mladin m-a sunat să-mi aducă aminte că în biografia fratelui Moisescu este o mărturie a fratelui Aron (numele lui în acte era Gheorghe) din lagărul de la Periprava.

Iată mărturia lui Gheorghe(Aron) Mladin, arestat în acelaşi lot cu Vasile V. Moisescu(1963):
Într-o zi, pe la apusul soarelui, după ce am terminat lucrul, împreună cu un alt deţinut, creştin de la Oastea Domnului, ne-am dus după nişte barăci care se aflau la marginea curţii închisorii, ca să ne ascundem de ochii gardienilor.

Şi cum stăteam acolo retraşi de mulţimea celorlalţi deţinuţi, am început să discutăm despre soarta şi încercarea prin care treceam, privind spre minunatul apus de soare. Şi eram atât de vrăjiţi de frumuseţea acelui apus de soare încât am început să cântăm cântarea lui Vasile Moisescu «Poet şi poemă».

În timp ce cântam am privit pentru câteva momente spre soare şi gândul ne-a dus dincolo de el, fiind fericiţi şi însufleţiţi de versurile deosebit de frumoase care ne-au apropiat de Soarele nostru Ceresc. Simţindu-ne liberi şi fericiţi am fost duşi departe, peste zidurile închisorii, mai presus de nori şi de stele, uitând unde ne aflam.

Deodată ne-am întors privirile şi am încremenit. Gardianul care era spaima deţinuţilor era în spatele nostru. Nu l-am observat când a venit, când s-a apropiat de noi şi nici câte strofe din cântare a ascultat, dar un singur lucru ştim că ne-a întrebat: «Ce aţi cântat? Ia să-mi mai cântaţi încă o dată ce aţi cântat!» N-am putut răspunde. A început să ne ceară mai apăsat să cântăm cântarea pe care am cântat-o. Eram atât de şocaţi încât nu ne puteam deschide gurile.

Gardianul insista mereu să cântăm din nou cântarea, dar noi nu ne puteam deschide gurile; fălcile ne erau încleştate. Oricât a stăruit de noi să cântăm încă o dată, nu am putut, atât de încremeniţi eram. Aşa cum am mai spus-o, gardienii nu se purtau deloc bine cu deţinuţii şi acesta era cel mai rău dintre toţi.

Văzând că nu reuşeşte cu nici un chip cu noi, ne-a zis: «Veniţi după mine!». Ne-a dus într-o magazie şi după ce am intrat a închis uşa după noi – mă gândeam că acum o să cântăm de jale deoarece ne va rupe oasele.

Intraţi acolo ne-a spus din nou: «Să cântaţi încă o dată cântarea pe care aţi cântat-o afară.». De data aceasta ne-a vorbit pe un ton mai prietenos şi atunci ni s-au deschis gurile şi am împlinit cu bucurie cererea stăruitoare a gardianului, cântând cântarea iubitului nostru tovarăş de suferinţă, Vasile Moisescu, o perlă între multe alte perle compuse de el.

A fost ceva de neuitat pentru noi, faptul că inima acestui gardian, groaza deţinuţilor, a fost mişcată. M-am tot gândit de atunci şi până astăzi ce s-o fi petrecut în sufletul gardianului? Poate cândva vom afla mai multe…”. („Prizonierii speranţei” pg. 200-201).

Acum mă gândesc dacă nu cumva acest gardian era maiorul Ficior, recent acuzat de crime împotriva umanității, comandant al lagărului în acel timp. Maiorul Ficior a fost crescut în familie de pocăiți și e posibil ca acea cântare să fi trezit ecouri în inima lui împietrită. Am mai scris despre asta.

În înregistrarea nr 2 de la Oradea apare și acest episod, de la min 30, citat: ”…un uriaș, niciunul nu-i aici ca el” care ne face să credem ca e vorba de Ficior.

Mărit să fie Domnul!


”…nu mi-aș fi imaginat că apropiații mei, cei care mâncau adesea alături de mine la aceeași masă, erau plătiți ca parte a unui plan….”, scrisoarea lui Mihai W.

26 ianuarie 2014

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand

Din multe alte mii de documente ale securității, am aflat că zeci, dacă nu sute de ofițeri și informatori din afara României au fost folosiți pentru a implementa diferite aspecte ale acestor planuri de omorâre a familiei Wurmbrand până în anul 1978. Nenumărate activități ale familiei noastre, călătorii pe 4 continente, au fost raportate în detaliu, locația unde ne aflăm, chiar hainele pe care le purtam, cele mai bune metode de a fi identificați, toate contactele în detaliu și au fost obținute dovezi fotografiate într-un număr impresionant. Securitatea românească a încercat să identifice în detalii și să obțină accesul asupra oricărei persoane, din întreaga lume, care avea legătură cu familia Wurmbrand.

Există documente care arată că politicieni, oameni din presă, lideri de biserici români și străini, au fost plătiți în mod intenționat de securitatea românească cu scopul de a implementa planurile de distrugere a familiei Wurmbrand. De exemplu, erau sfătuiți să arate preocupare, susținere și prietenie față de mesajul misionar al Wurmbrand-zilor, chiar să scrie articole în favoarea lui Wurmbrand, pentru a ne câștiga încrederea de-a lungul timpului. Apoi, securitatea îi atrăgea pe apropiații sau cunoscuții familiei Wurmbrand din diferitele țări vizitate, să își părăsească casele în scopul unor invitațiivizite, astfel încât Securitatea să poată planta dispozitive de ascultare sau să le percheziționeze casele.

Un aspect accentuat la nivel intern printre ofițerii Serviciului Extern de Informații (SEI) al guvernului comunist român a fost cel privitor la bugetul fără plafon alocat distrugerii familiei Wurmbrand. Planurile nu erau făcute de amatori, erau extrem de detaliate, insiduoase și puse în aplicare în așa fel încât noi, deși ne numeam experți în ceea ce privește comunismul și metodele comuniste, nu am fi suspectat vreodată ceva. Sute de păstori, da, de pe cele 4 continente vizitate de noi, care acceptau ca Richard Wurmbrand, soția lui și eu să vorbim în bisericile lor, lideri de biserici din toate denominațiile, episcopi, organizatori de congrese mondiale, politicienii care ne întâlneau, au devenit dosare deschise de urmărire ale securității române. Aceste dosare permiteau poliției comuniste să le afle interesele, slăbiciunile, cum puteau fi abordați din punct de vedere ideologic și cum puteau fi făcuți prieteni pentru a ajuta planurilor lor ucigașe.

Există nenumărate note informative date de creștini, unelte conștiincioase, informatori ai securității române. Deși poate suna strigător la cer, există documente chiar în ce îl privește pe Billy Graham, arătându-l prins în această plasă comunistă nefastă. Se arată cum ar putea fi folosit ca prieten apropiat al președintelui Nixon pentru a-l influența pe președintele Statelor Unite, contra lui Wurmbrand! Familia noastră era urmărită atât în România, bineînțeles, dar și aici, în Vest, 24 de ore, șapte zile din șapte, de șapte persoane diferite, în același timp. Deci, dacă am fi fost atenți, am fi observat persoane diferite plimbându-se sau conducând prin fața casei noastre.

Există documente ce conțin semnătura dictatorului comunist din România, Nicolae Ceaușescu, și a șefului securității aprobând aceste planuri. Aceste planuri au fost discutate în detaliu de așa-zisul Consiliu pentru Securitatea Statului și au fost semnate, cel puțin în parte, de cel mai cunoscut ofițer care a dezertat vreodată securitatea comunistă din oricare țară comunistă, generalul Ion Mihai Pacepa. Bineînțeles, aceasta înainte de a fugi din România.

Nu pot sublinia îndeajuns cât de atotcuprinzătoare a fost „mâna” comuniștilor în viețile tuturor celor care aveau tangențe cu familia Wurmbrand nu doar în România, ci și în alte țări comuniste, dar și aici, în Vest. Ar dura luni întregi de studiu al acestor documente și reproducerea a mii de pagini pentru a documenta acest efort enorm al comuniștilor de a-l ataca într-un fel sau altul pe Richard Wurmbrand, familia lui și mesajul său mondial de
demascare a persecuției comuniste asupra creștinilor.

Când Richard Wurmbrand a venit în Vest și a explicat faptul că într-o țară de 20 de milioane, cel puțin un milion treceau prin închisorile comuniste, mulți lideri ai bisericilor
din Vest l-au învinovățit de „exagerare.” După căderea comunismului în România, cifrele
oficiale publicate arătau că 10% din populație fusese închisă, adică mai bine de 2 milioane. Rugăciunea mea e ca niciunul dintre cititorii acestui document, pentru binele și siguranța lor, nu vor considera nici pe departe, ceea ce scriu aici, ca fiind exagerat.

Din moment ce am fost de ambele părți ale ecuației, mai întâi ca unul dintre fondatorii, acum 45 de ani, organizației misionare cunoscută atunci sub numele de Misiunea Crestină către Lumea Comunistă, care se opunea și facea cunoscute atrocitățile comunismului, și acum fiind capabil să obțin aceste informații în mii de pagini despre cum adversarii comuniști se luptau cu noi, chiar încercând să ne omoare, aș dori să vă împărtășesc lecțiile pe care le-am învățat, gândindu-mă că unele dintre ele pot fi de un real beneficiu spiritual oricui le va citi fie personal, fie celor dragi.

Nu l-aș învinovăți pe cititorul acestui material dacă s-ar întreba cum de nu am fost omorâți deacum în urma efortului gigantic din partea comuniștilor români? Primul și singurul răspuns este „PRIN HARUL LUI DUMNEZEU!” Comunișii au încercat, cu siguranță.

Întâmplarea face ca persoana cu gradul cel mai înalt din cadrul securității comuniste românești, generalul Pacepa, să dezerteze în Statele Unite în 1978. Ceaușescu, dictatorul
comunist a încercat să-i reducă la tăcere pe mulți dintre oponenții săi, omorându-i. A încercat să-l folosească pe faimosul terorist internațional Ilich Sanchez, poreclit „Carlos, Șacalul.” Se știe că Ceaușescu l-a cazat și susținut financiar în România. Dezertarea Generalului Pacepa din 1978 a avut loc, după cum el însuși explică, atunci când a fost trimis să îl asasineze pe directorul Radio-ului Europa Libera, secțiunea română. În același timp, Ceaușescu a trimis un ucigaș în Franța pentru a executa un alt dizident și acest ofițer „ucigaș” a trădat trecând de partea serviciilor secrete franceze. Serviciile secrete franceze au înscenat asasinarea dizidentului țintă în mod public, în timp ce serviciile secrete comuniste din România funcționau în continuare, neavând nici o idee despre faptele reale, crezând că asasinarea chiar avusese loc. Francezii au urmărit toată comunicarea radio și poștală a serviciilor secrete române, dovedind că episodul fusese inițiat de comuniștii români. Președintele Franței chiar a călătorit în România și i-a explicat dictatorului comunist Ceaușescu faptul că toate împrumuturile, afacerile românești internaționale, propriile capricii și chiar propria viață îi vor fi sfârșite dacă astfel de comportament nu va înceta imediat. Toate acestea sunt realități documentate. Ceaușescu și-a destrămat „serviciul comunist de ucigași.” Familia Wurmbrand a supraviețuit și mie îmi pare rău că părinții mei nu mai sunt în viață astăzi, când toate aceste informații secrete mi-au fost făcute accesibile și eu sunt cel care trebuie să scriu lecțiile învățate.

  • Familia mea a început o lucrare misionară, numită pe atunci Misiunea Crestină către Lumea Comunistă, cu mari dureri, prin credință, de urgență, comparabilă cu situația unei persoane care se îneacă și se agață de un pai sau cu o persoană rănită care cerșește pentru o aspirină. Am fost răscumpărați din România comunistă pentru 10.000 de dolari și scopul nostru imediat a fost să apelăm la creștinii din Vest pentru a-i ajuta pe frații lor creștini persecutați de comunism. Lucrarea creștină autentică rezultă în miracole adevărate și trebuie păstrată așa. Moise a fost trimis de Dumnezeu în Egipt pentru a-l convinge pe Faraon având doar un toiag. În cele din urmă, Moise a realizat că obținuse de la Dumnezeu cu mult mai mult decât un toiag și anume 10 urgii miraculoase.
  • Atunci când te lupți cu un adversar care controlează o țară sau chiar mai multe țări, lupta e inegală, deoarece cei implicați în luptă de partea bună sunt poate unul sau foarte puțini, pe când resursele umane de cealaltă parte sunt nenumărate! Nimeni să nu se amăgească cu „mantra” sau „exemplul” lui David în lupta cu Goliat. Imaginați-vă o luptă între David și sute de Goliați.
  • Cel ce luptă de partea bună nu realizează natura personală a luptei. Ne imaginăm că luptăm pentru eliberarea celorlalți, pentru principii bune, pentru credința adevărată, fiind, în general, oarecum naivi cu privire la conceptele pentru care merită să lupți si modul de luptă. Adversarul malefic luptă, nu pentru o ideologie, ci pentru propria supraviețuire, pentru poziția ocupată, salarii, folosind mijloace pe care eroii, în naivitatea lor, nici nu și le pot imagina! Da, acești ofițeri comuniști luptau pentru slujbele lor.
  • Știam că cei din regimul comunist își doreau familia Wurmbrand să moară. Chiar atunci când cei de la FBI au venit să mă alerteze personal cu privire la faptul că un glonț îmi fusese pus deoparte, am luat doar măsuri de siguranță generală, dar nu mi-aș fi imaginat că apropiații mei, cei care mâncau adesea alături de mine la aceeași masă, erau plătiți ca parte a unui plan pentru ca glonțul comunist să ajungă și să mă omoare. Nu poți fi niciodată prea naiv în privința existenței unuia sau mai multor Iuda.

Nu este de ajuns să ai dorința și chiar cunoștințele necesare pentru a fi angajat în lupta de ajutorare a victimelor unui persecutor, fără a lua în serios faptul că propria-ți viață este în pericol. Familia ta se află în pericol și trebuie să conștientizezi acest lucru.

În ceea ce îi privește pe copii, gândiți-vă la istorioara biblică a lui Avraam și Isaac. Nu e doar o simplă povestire. Nu degeaba a fost Avraam numit un bărbat al credinței. Ești gata să îți sacrifici proprii copii pentru ceea ce crezi? Îți este clar ce înseamnă pierderile colaterale și ești tu gata să îți asumi responsabilitatea pentru acestea? La vremea când comuniștii unelteau aceste planuri ucigașe în ceea ce mă privea, fiica mea avea doar 2 anișori. M-am gândit vreodată la asta? Nu, deloc.

Îmi cer iertare, pe această cale, chiar dacă e prea târziu, chiar dacă nu mai pot schimba nimic din ceea ce a fost, tuturor celor pe care eu și părinții mei i-am întâlnit și care au fost atinși sau prinși în planurile diabolice ale comuniștilor. Numele lor este documentat în sute de pagini, fiind prea mulți pentru a fi numiți. Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru. Nu condamn pe nimeni care, fără explicații, a refuzat să aibă legături cu noi. În aceste documente am citit cum nenumărate persoane au fost contactate de comuniști pentru a lucra împotriva noastră și care au preferat să ia o distanță tăcută, decât să ne comunice cum au fost contactați. Misiunea folosea mulți creștini doritori din afara sau din interiorul țărilor comuniste să transporte sau să ajute la transportul ilegal de Biblii. Fără să ne gândim, mulți creștini din România și-au folosit copiii și astfel i-au expus, fără să își dea seama, unor pericole de neimaginat.

Vor urma și alte gânduri pentru cei care au dorința și mijloacele de a lupta cu dușmanii creștinismului! Atunci când ești gata să faci un sacrificiu, este bine sâ gândești bine lucrurile în ceea ce privește scopul pe care dorești să îl atingi și măsura suferinței pe care tu și ceilalți sunteți gata să o îndurați. Odată ce ești rănit, e prea târziu pentru regrete, mai ales când și tu și ceilalți sunt răniți fără nici o avertizare sau bănuială.

Așa cum și tatăl meu, de multe ori, a accentuat, capul șarpelui trebuie strivit și nicidecum șarpele să fie doar gîdilat pe burtă. Creștinii trebuie să atace capul răului. Dragostea de bani e rădăcina tuturor relelor. Motivul pentru care comuniștii doreau și depuneau efort pentru a ne vedea omorâți a fost descris de unul dintre ambasadorii comuniști români într-o discuție privată, „din cauza lui Wurmbrand, România a pierdut timp de 8 ani consecutiv, statutul de națiune privilegiată în relația cu Statele Unite.”

În timp ce multe lucrări luptă împotriva multor rele prin programe de ajutorare, nenumărate bănci și oameni de afaceri susțin răul în aceleași domenii prin interesele lor financiare și afaceri așa cum se întâmplă în China comunistă, în Vietnam, țările musulmane, etc. Cum poate un creștin de bună credință munci și lua salariu din industria petrolieră din țările musulmane unde frați creștini de-ai lui sunt mutilați și chiar omorâți pentru credința lor? Cum pot creștinii să pretindă că îi ajută pe creștinii persecutați din China când tot ei sunt cei care încurajează comerțul cu China comunistă?

Întregul raționament ce stă la baza misiunilor creștine precum și metodele și scopurile trebuie revizuite. De asemenea, trebuie reviziute și intențiile bune ale donatorilor care ar trebui să pună la îndoială nu numai onestitatea bisericilor lor, acceptând, de exemplu, rele precum homosexualitatea, dar și afacerile cu dușmanii.

Moise a intrat în Egipt, o țară din care a fugit, pentru a ajunge direct la Faraon, cu scopul de a-i cere lucrul suprem, eliberarea poporului său, într-un mod necompromițător. Dar, în timpul comunismului, prea mulți lideri religioși din Occident din diverse denominații, au venit în România pentru turism, distracție, încercând să-i momească pe liderii comuniști cu afacerile personale, etc. așa cum este descris în multe dintre aceste documente.

Creștinii din Occident nu sunt doar inconștienți de necazul fraților lor din țările comuniste și musulmane, nu doar că „au adormit la volan,” ci mai rău, ei chiar dorm în același pat cu dușmanul! Fie ca acest articol să îi trezească și să lupte împotriva celui mai fioros dușman, diavolul în toate formele lui!

Mi-aș dori să pot publica acest articol ca postscriptum în, de acum faimoasa carte a tatălui meu, Torturat pentru Hristos, manuscris pe care, după ce am ieșit din România comunistă, l-am bătut eu personal de 4 ori la o mașină mecanică de scris, înainte să apară cartea în engleză și apoi să fie tradusă și răspândită în 85 de limbi. Am deasemeni o
satisfacție, aflînd din aceste documente ale Securitații, cum această carte a fost tradusă din germana in limba romană, in mod special de către Securitate și circulată ca un examplar strict secret, sa fie citită de către ofițerii de securitate.

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8) Vă rog, dragi frați creștini, să nu vă subestimați niciodată dușmanul!

Mihai Wurmbrand

(această postare a mai fost pe acest blog sub formă de comentariu la o altă postare prescurtată pe aceeași temă)


Părtășia suferințelor Lui

23 ianuarie 2014

”Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; (Filip.3:10)

Identificarea noastră ca cu Domnul Isus se face mai întâi prin învățarea Lui Cristos, prin ajungerea la gândul lui Cristos.. Duhul este cel ce-l descoperă pe om că este păcătos în fața propriei conștiințe, Duhul îl descoperă pe omul cel vechi, ”n-ați învățat așa pe Cristos..:” dacă ”ați fost învățat cu privire la omul cel vechi…” Lecția învățării lui Cristos este atât despre omul vechi cât și despre omul Nou.

Natura, scriptura și propriul nostru trup poartă mărturiile necesare acestei învățări încă înainte ca vreun Cuvânt al Veștii Bune să ne fie vestit. Odată auzit Cuvântul Veștii Bune, prin pocăință acesta orânduiește și așează în rânduri ordonate în minte miile de întrebări  în perechi cu răspunsurile lor, aducând pacea minții și liniștea conștiinței îndreptățite.

Odată cugetul liniștit în Dumnezeu, toată construcția veche a gândirii omului a fost destabilizată și prin continuă creștere gândul omului se face tot mai asemenea gândului lui Cristos. Gândul lumii devine tot mai străin și gândirea creștinului se contopește cu a lui Cristos.

Acest lucru produce prigoană. Stăpânitorul întunericului acestui veac (adesea religios) nu are nimic în Cristos. Dacă chiar fiind fii, aduși la înfiere din starea de robi, eliberați, ne-am pus urechea pe stâlpul ușii să ne fie străpunsă, slujim ca robi din dedicare, din iubire și ne place să cunoaștem Voia Stăpânului, să-i fim plăcuți în orice lucru.

Dar Stăpânul nostru are mulți dușmani, toți Îl urăsc, Îl vorbesc de rău, Îl bârfesc. Dacă te văd că mergi cu El, oamenii râd și de tine. Nu numai când mergi cu El, râd și când te văd cu vreun prieten de-al Lui. Adesea prin cetăți și prin sate Stăpânul e bătut și alungat, ție-ți vine să stai de-o parte când vorbește, să mergi cu El iarăși când se termină biciuirea. Nu înțelegi de ce trebuie să intre totdeauna în dandanale.

Zice că Tatăl L-a ”trimis ca să nimicească lucrările diavolului”. Ciudat însă ce arme folosește, a cunoscut doi oameni din Sinedriu, dar nu și-a pus o pilă când L-au răstignit, nu L-a trimis pe Petru cu un bilețel la Nicodim să aranjeze. Iosif din Arimatea iarăși avea mare influență, putea apela. Apoi și-a ales niște ucenici, vai de capul lor, pescari, un vameș, pleava societății. Și erau la școli în Ierusalim, Gamaliel era un predicator cu cu zeci de cărți vândute în mii de exemplare, putea merge câțiva ani la școală, câștiga prestigiu, sau măcar să-și ia un ucenic-doi dintre cei cu diplome.

Plus că umblă bârfe că face minuni cu domnul demonilor, unii l-au văzut măcinând în sabat, ceva-ceva e cu el, nu iese foc fără fum. Cei din Sinedriu spun cu toții foarte convinși că ”știm că acest om vine de la diavolul”. Ce să mai crezi? Majoritatea se teme să-l urmeze pe față ca să nu fie dați afară din sinagogă, cine-i înmormântează, cine le cunună copiii?

Dar oamenii nu pot să nu-L asculte. ”Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” Se grămădesc cu miile la Cuvântul Lui, rămân flămânzi cu zilele numai să mai audă cuvinte de la El. Și treptat-treptat inima li se încălzește, începe să-i ardă în ei când le tălmăcește scripturile. În gura Lui totul capătă tâlc și Tora se explică singură. După câteva ore de ascultat ești convins că El e Fiul despre care scrie Tora și profeții, că el e ”profetul cel trimis în lume” despre care a scris Moise, seara te întristezi că termină, noaptea Îl visezi vorbind și aștepți dimineața să înceapă iar. A doua zi îl iubești și nu mai poți fără El. După două-trei zile cu El gândești ca El iar la următoarea biciuire te duci singur să fii și tu bătut.

De dragul Lui rabzi foame și sete și bătaie, înduri zeflemeaua celor care nu-L cunosc, care nu L-au ascultat, a căror inimă nu a ars. Prinzi drag de necazul care-ți dă bucuria de a fi ascultător și părtaș al Veștii Bune, acea fastuoasă defilare a cerului când toată bolta va fi plină de oștirile lui Cristos întors din război. Cum să nu lupți, cum să nu suferi, cum să nu rabzi?

Când mii de fraţi ai tăi îndură
atâtea suferinţi acum,
cum vrei tu oare fără cruce
să mergi pe-al mântuirii drum?

Când mii de fraţi ai tăi au parte
de nedreptăţi şi prigoniri,
cum vrei s-ajungi tu fără ele
cununa sfintei răsplătiri?

Când mii de fraţi ai tăi duc jugul
şi sarcinile lui Hristos,
cum vrei tu oare fără jertfe
să vezi sfârşitul luminos?

Când mii de fraţi ai tăi în lume
vestesc Cuvântul Sfânt cu greu,
cum vrei tu, cel fricos şi leneş,
să-L întâlneşti pe Dumnezeu?

Când mii de fraţi ai tăi statornici
ţin primul legământ curat,
cum crezi că-L vei vedea pe Domnul
tu, cel cu legământ călcat?

Când mii de fraţi ai tăi în ceruri
vor fi ca fii de dumnezei,
cum crezi să fii cu ei în slavă
când n-ai fost în necaz cu ei? (TD)


”Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea,…” (Mia Iovin)

14 decembrie 2013

Extras din cartea autobiografică a fratelui Mia Iovin: Istoria unui rob al lui Hristos, pag 454

Nu sunt nici primul, nici ultimul care să fi rămas singur! În căile cele drepte şi sfinte ale lui Dumnezeu, cei mai aleşi oameni ai Lui au avut această dureroasă, dar frumoasă experienţă. Domnul meu iubit, Isus, m-a aşezat în demnitatea de învins! El a fost desăvârşit, eu nu sunt desăvârşit, dar sunt pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui care au fost vânduţi, lepădaţi şi daţi morţii.

Am fost rob, în lanţuri, pentru Hristos-Domnul, pentru că am fost mai întâi robul Lui, sunt şi voi fi până la capăt! Am iubit Harul împreună cu disciplina din căile harului, de aceea, toţi cei certaţi cu disciplina, cu supunerea şi ascultarea, nu m-au suferit. Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi  ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate  duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului.
Am fost învins de cei mulţi, pentru că au fost mai tari, nu pentru că au fost mai buni! Dar am rămas ROB AL LUI HRISTOS!”
citește și: https://vesteabuna.wordpress.com/2011/12/30/dragii-mei-cititi-cartea-asta-2-niciodata-inaintea-lui-nu-va-straluci-omul-ci-harul-fratele-mia-despre-conflictele-fratesti/


Citiți blogul lui Nicolae Rădoi

6 noiembrie 2013

Completare 4 martie 2018
Până astăzi această postare a avut titlul „Citiți blogul lui ”Nicu Ciobanul”” cu aluzie la celebrul cioban ”Ghiță ciobanul”, ajuns celebru prin reclama la Vodafone. Pentru că celebritatea e scurtă, am schimbat titlul. 

Completare 13 martie 2016:

Mă simt dator să stau de partea celui prigonit și a celui care are dreptate, și cum de obicei cel ce are dreptate e prigonit, promovez aceste mărturii, necesare oricui vrea să termine cu ”îmbătarea cu apă chioară” istorică. Moderatorul e istoric de meserie, pe o parte dintre participanți îi cunosc, așa că atât cât mă ”cunoașteți” voi pe mine, țineți cont de recomandarea pe care v-o fac să credeți ce auziți mai departe.
Este o masă ”rotundă” la Chicago, moderată de Daniel Chiu, cu participarea a doi dintre pușcăriașii de la Caransebeș: Nicolae Rădoi și Petre Cocârțău. Să aveți timp, așezați-vă comozi și pregătiți-vă să vi se schimbe încet-încet optica asupra istoriei:

nicuciobanul

Atenție: postare lungă! Citește restul acestei intrări »


”Am suferit de frig cum greu se poate spune.” ..fratele Mia Iovin în închisoarea Periprava (postare foarte lungă)

26 septembrie 2013

Pentru că în aceste zile se scrie mult și se transmite despre iminenta condamnare a fostului șef al lagărului Periprava, Ion Ficior, redau mai jos un fragment mai larg din cartea autobiografică a fratelui Mia Iovin ”Istoria unui rob al lui Cristos!”

În fragment apare și o întâlnire dintre fratele Mia și maiorul Ficior:
”Dar într-o dimineaţă a venit comandantul lagărului din Periprava, un bărbat înalt şi zdravăn, cu gradul de maior, şi a ordonat ca toată lumea, şi cei grav bolnavi, să iasă în curte la numărătoare. Aşa am ieşit şi eu, cum am putut… Cum m-a ochit maiorul pe mine dintre 1000 de deţinuţi, galben ca ceara, i-a întrebat pe doctorii deţinuţi:”Dar ce ați făcut cu deținutul ăla, de este galben ca ceara?” Am ajuns intoxicat de atebrină, căci doctorii deţinuţi nu aveau laboratoare sau alte facilităţi să poată analiza rezultatul unui tratament. Bietul medic, a făcut experienţă pe mine, nu pot şti sigur cu ce scop;…”

Remarc și un alt pasaj din fragment, despre Adunare și conducerea Adunării:
” Când această unitate cu Capul slăvit al Bisericii este o realitate, niciodată nu va fi între aceşti urmaşi ai lui vreo luptă pentru putere, pentru întâietate.
Niciodată această unitate nu va fi supusă metodelor democraţiei, doi împotriva a trei, sau invers… Toţi vor fi o unitate în
gândire, când s-a realizat dezbrăcarea de sine, gloria de sine, despre care este scris în Filipeni 2:5-7. Nimic nu se ia pe apucate, cu japca, în poporul lui Dumnezeu. De aceea, de când m-am întors la Dumnezeu, nu am acceptat să fac parte dintr-un comitet sau sfat de fraţi, care este o expresie a democraţiei atât de la modă în zilele noastre. Darurile de slujire sunt o rânduire dumnezeiască, o ordine stabilită de Dumnezeu, care se face prin selecţia realizată de Duhul Sfânt. Aşa scrie la 1 Corinteni 12, despre daruri, iar în versetul 11 este arătat că aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh Sfânt, care îi
dă fiecăruia după cum vrea El, Duhul Sfânt, nu cum voieşte omul.
Sunt destui contrafăcători şi în zilele noastre, care au schimbat în desfrânare ordinea divină. De aceea slujba în adunare este o operă dumnezeiască, la care se supune cu bucurie şi ascultare orice copil al lui Dumnezeu, care se supune Capului Hristos.
Asta trebuie spus sus şi tare, că nu avem voie să călcăm în picioare Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem voie să trecem peste ce
este scris! (1 Corinteni 4:6)….În adevăratele adunări ale lui Dumnezeu există TEOCRAŢIA, şi nu DEMOCRAŢIA. Conducerea de sus, Cârmuirea Divină şi nu ce zice mulţimea, poporul, căci aceasta, împreună cu preoţii ei, L-au dat morţii pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Slavei. A rămâne într-o astfel de biserică, cu revoluţionari fără scrupule, este o vătămare a onoarei MARELUI PĂSTOR AL OILOR, care a spus: “Eu sunt Păstorul cel bun! Eu îmi dau viaţa pentru oi!”

 

Urmează fragmentul din carte, să aveți 20 de minute.

”După ce am fost scos de la Zarca, nu am mai stat multă vreme la Gherla. Au ajuns la scadenţă poliţele mele faţă de Biroul Special “K”, copoii Securităţii înlăuntrul închisorii. Pe la sfârşit de noiembrie 1963, a fost alcătuit un lot de aşa-zişi ireeducabili”, care au fost condamnaţi să ajungă din nou în lagărele de muncă forţată, în pragul iernii, şi anume la Periprava şi apoi la Grind, în Delta Dunării.
Printre cei 96 de deţinuţi am fost selecţionat şi eu. Ca urmare, a fost ordonată izolarea noastră în celula din pavilionul II. Acolo am fost puşi din nou la supliciul penibil folosit la închisoare, acela al percheziţiei. Întotdeauna puteam ajunge în conflict cu unii gardieni zeloşi ai regimului comunist.
Din cauza faptului că am fost socotiţi “neconvertiţi” ideologiei comuniste, chiar după ani grei de închisoare, probabil că
percheziţia a fost ordonată să fie făcută foarte amănunţit. Primul lucru care mi-a venit în gând a fost micuţa fotografie a celor patru copilaşi în jurul mamei lor. Mi-am pus problema ce o să fac dacă va fi găsită şi nu aş fi vrut s-o pierd cu nici un chip. Am scos-o din 288ascunzătoarea de la cojoc şi mi-am zis că vreau să-i văd pentru ultima dată. I-am sorbit din ochi pe fiecare în parte îndelung, ca pentru ultima dată, hotărât că în mâna caraleilor nu o voi lăsa intactă. Am rupt-o frumuşel în două, apoi pe cele două bucăţi, suprapuse, le-am înjumătăţit din nou şi s-au făcut patru şi aşa mai departe până au ajuns nişte bucăţele mici de tot. Înainte de a le arunca, aşa ca să li se piardă urma, căci percheziţia se apropia ameninţător de locul unde eram eu, am dorit să mai văd dacă a rămas vreun căpşor întreg din numărul celor cinci. Spre uimirea mea, care a făcut ca să fiu străbătut de un fior din creştet până în tălpi, toate cele cinci capete au rămas intacte! Am zis: “Asta este o minune” şi am primit puterea şi hotărârea să nu le arunc. Am ascuns toate bucăţelele la locul lor, în căptuşeala de la cojoc. Am considerat ca un semn dumnezeiesc acest fapt; şi dacă Domnul a făcut minunea aceasta, o va face şi pe aceea de a le păstra până la ajungerea acasă, la cei dragi. Cu rugăciune, m-am încredinţat Domnului.
Un plutonier major, la care am ajuns la rând cu percheziţia, când mă vede îmi spune:”Ce e cu tine Iovine în acest lot? Nu se
poate să fii şi tu printre cei ireeducabili! E o greşeală!!” Nu a vusem nici un fel de tangenţe cu acest gardian şi mă miram de unde mă cunoaşte, şi încă pe nume…. Eu ştiam însă că nu este la mijloc vreo greşeală, din punctul de vedere al regimului politic şi al motivelor pentru care am fost arestat şi condamnat. Toţi am fost băgaţi la grămadă şi condamnaţi la ani grei de închisoare, şi cu toate astea, cu unii dintre cei condamnaţi, comuniştii-atei aveau răfuieli speciale, şi printre aceştia eram şi eu.
Aveam în inima o bucurie deosebită, căci eram pe punctul de a
sfârşi un alt episod al tranzitului meu prin Gherla: lacrimi, slăbiciuni,
boli, experienţe de neuitat, dar şi biruinţe spre gloria eternă a
Marelui nostru Mântuitor şi Domn, Isus Hristos! Mai aveam şi
bucuria că în acest lot a ajuns şi Popa Petru de la Batiz, despre
care auzisem de la alti fraţi din Oaste, dar pe care aveam să-l
întâlnesc abia acum. El a lucrat la bucătăria închisorii şi ca
polonicar la distribuirea mâncării pe celule.
Spre mirarea mea, în acest lot apare şi Pop Alexandru, care
era considerat inapt pentru orice fel de munci, din pricina văzului
289care era foarte slab, datorită unei anomalii serioase. Dacă voia să
citeasca ceva, trebuia să-şi apropie hârtia de unul dintre ochi care
era mai bun, până la 3-4 cm. Deci, era nedrept a se trimite în lagăre
de muncă un om inapt. Avea însă Pop Alexandru alte “virtuţi”,
acelea de a-i vinde pe fraţi, aşa că lesne a fost recrutat şi la
închisoare ca ”turnător”, de organele de Securitate. Aşa ceva au
vrut şi securiştii din Arad să facă din mine, când m-au arestat în
mod secret pentru prima dată… Mulţi au fost răpuşi de metodele
draconice pe care ei le-au folosit, la baza cărora a stat minciuna şi
crima. Domnul Isus l-a numit pe stăpânitorul lumii, pe Satan,
criminal şi mincinos, şi chiar “tatăl minciunii”, adică originatorul
acestui păcat care-l tăgăduieşte pe Dumnezeu!
Am plecat cu trenul, până la Brăila. De acolo, pe cunoscutul
bac, până la colonia Periprava. Drumul spre Deltă a fost extrem de
greu: două nopţi şi o zi. Colonia de munca Periprava. Auzisem
despre ea de la alţi deţinuţi, acum însă o voi cunoaşte în mod
nemijlocit. Bucuria a fost una singură, că în sfârşit am ajuns la
destinaţie. Nădejdea mea era şi aceea că ajuns la Periprava, voi
întâlni alţi fraţi în credinţa Domnului Isus, cu care mă voi bucura în
părtăşia în Cuvânt şi chiar la “frângerea pâinii”. În cazul frângerii
pâinii, unul dintre noi trebuia să renunţe la pâinea lui pe ziua aceea.
Muncile din Deltă au fost cunoscute mai ales prin tăierea stufului,
despre care au vorbit şi au scris alţii; eu nu am ajuns la tăiat stuf. În
schimb, odată repartizaţi în brigăzi, am ajuns la muncă de plantat
butaşi de vie. În felul acesta aveam să mai cunosc câte ceva şi din
tainele viticulturii. Numai că acum era iarnă în plin, decembrie şi
ianuarie. Drumul spre gospodăria unde urma să lucrăm a fost lung,
de 7-8 km, fiind transportaţi în remorci deschise, trase de tractoare.
Trebuia să stăm pe şezut în acele remorci, pe fundul cărora erau
ceva tulei de porumb, folosiţi de alţi deţinuţi încă din toamnă,
sfărâmaţi şi înghetaţi de toate ploile care au curs peste ei. Practic
am stat pe gheaţă şi, în plus, vânturile în Delta Dunării cu teren
deschis spre Răsărit şi Miazănoapte, băteau cu furie, uneori cu
ninsori, aşa că aveam împresia că zăpada nu va ajunge niciodată
să atingă pământul. Am suferit de frig cum greu se poate spune.
Un lucru cu totul neaşteptat avea să mă îmbucure mult, să văd
căile ascunse ale Domnului, cum a lucrat El şi în viaţa altor copii ai
290Săi, tocmai când regimul de detenţie se înăsprise faţă de noi. Cu
ocazia asasinării preşedintelui Statelor Unite J.F. Kenedy, care a
avut loc în timpul acela, gardienii ne batjocoreau, că sprijinul şi
speranţa noastră a deţinuţilor a trecut pe lumea cealaltă. Tocmai în
acele zile, fratele Popa Petru din Batiz a fost chemat într-o seară pe
înserate, să vină să-şi ridice pachetul venit de la familie, veste mare
şi bună pentru un deţinut. Întors în baracă cu pachetul, pentru care
i-am mulţumit împreună Domnului, mi-a spus ce se întâmplase
acolo. Gardianul tocmai îi verifica cele primite. Era rândul la o
punguţă cu mai multe cornuleţe făcute de soţia lui, ca pentru un soţ
iubit. Caraleul îi rupea cornuleţ cu cornuleţ, până ce au rămas doar
două, când s-a deschis uşa şi o suită de ofiţeri superiori de la
Bucureşti, de la Direcţia Penitenciarelor, a intrat înlăuntru. Când a
văzut cum i-a ciopârţit cornuleţele, unul dintre ofiţeri i-a spus:”Ce
faci, tovarăşe? De ce îţi baţi joc de cornuleţele acelea şi de
pachetul pe care l-a primit?” Subofiţerul cu pachetele a amuţit! ”Dă-i
pachetul şi lasă-l să se bucure de el!” Dar lucrurile nu au rămas
doar la atât. Cei ce primeau pachet, de obicei îl împărţeau cât mai
raţional, ca să aibă supliment la mancarea extrem de slabă ce ni se
dădea. La început, fratele Popa a folosit cornuleţele ciopârţite de
gardian şi le-a reţinut pe cele întregi la urmă. Într-o seară, a ajuns la
rând primul dintre cele două rămase. Ce să vedeţi? Înlăuntru era o
scrisoare de la soţia lui. Bucuria fratelui Popa a fost la culme. I-am
mulţumit Domnului din toată inima pentru harul acesta, pentru
minunea care a intervenit şi a curmat ruperea acelui cornuleţ. Seara
următoare a venit rândul ultimului cornuleţ. Când l-a rupt cu grijă,
înlăuntru era o fotografie a soţiei cu toţi copiii pe lângă ea, şi nu
erau puţini… A venit din nou la patul meu şi mi-a arătat fotografia,
pentru care am avut un nou prilej să-i mulţumim Domnului. Putem
spune cu deplină încredere că tot ce face Domnul e MINUNAT, ca şi
unul dintre cele 111 nume ale Domnului Isus din Sfânta Scriptură.
Unitatea în sânul Dumnezeirii este perfectă: Unul şi totuşi Trei, Trei
şi totuşi UNUL. Pentru această unitate S-a rugat Domnul Isus
pentru urmaşii Lui (Ioan 17). Când această unitate cu Capul slăvit al
Bisericii este o realitate, niciodată nu va fi între aceşti urmaşi ai lui
vreo luptă pentru putere, pentru întâietate.
Niciodată această unitate nu va fi supusă metodelor
democraţiei, doi împotriva a trei, sau invers… Toţi vor fi o unitate în
gândire, când s-a realizat dezbrăcarea de sine, gloria de sine,
despre care este scris în Filipeni 2:5-7. Nimic nu se ia pe apucate,
cu japca, în poporul lui Dumnezeu. De aceea, de când m-am întors
la Dumnezeu, nu am acceptat să fac parte dintr-un comitet sau sfat
de fraţi, care este o expresie a democraţiei atât de la modă în zilele
noastre. Darurile de slujire sunt o rânduire dumnezeiască, o ordine
stabilită de Dumnezeu, care se face prin selecţia realizată de Duhul
Sfânt. Aşa scrie la 1 Corinteni 12, despre daruri, iar în versetul 11
este arătat că aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh Sfânt, care îi
dă fiecăruia după cum vrea El, Duhul Sfânt, nu cum voieşte omul.
Sunt destui contrafăcători şi în zilele noastre, care au schimbat în
desfrânare ordinea divină. De aceea slujba în adunare este o operă
dumnezeiască, la care se supune cu bucurie şi ascultare orice copil
al lui Dumnezeu, care se supune Capului Hristos.
Asta trebuie spus sus şi tare, că nu avem voie să călcăm în
picioare Cuvântul lui Dumnezeu, nu avem voie să trecem peste ce
este scris! (1 Corinteni 4:6). Şi nu cum zice un auto-înscăunat
pastor, care a făcut şi el ceva studii de teologie aici. A ţinut să
afirme că el are ultimul cuvânt în orice problemă, după dictonul
latin: “Primus inter pares!” (primul între părţi). Aşa se face că a făcut
cu câţiva ani în urmă o nouă “constituţie a Bisericii, “după capul lui
şi nu după Hristos” şi l-a pus pe fiecare membru să o semneze. Cei
ce nu au vrut să semneze, fiindcă era împotriva Cuvântului lui
Dumnezeu, automat au fost lăsaţi pe dinafară.
Nu trebuie deplânsă înlăturarea dintr-o astfel de biserică, cu
astfel de păstor, ci ea trebuie părăsită (Evrei 13:13). “Să ieşim dar
afară din tabră la El să suferim ocara Lui.” Nu este de mirare că s-a
înscăunat prin rebeliune şi răscoală de tip comunist, căci învăţase
şi filosofia comunistă. De asemenea citise în ţară eseul “Locul
creştinului în societatea comunistă”. Autorul menţionează acolo că
revoluţia comunistă a avut nevoie la început de omul crud, fără
scrupule, gata să-i omoare şi pe cei din familia lui, şi l-au găsit
foarte repede, căci asta este natura omului în starea decăzută, cum
îl descrie Biblia. Dar după ce revoluţia a fost realizată, au avut
nevoie de un tip de om nou, bun, liniştit, mulţumit, prin care să-şi
292asigure la nesfârşit dominaţia asupra mulţimii. Dar acest tip nou de
om nu a mai apărut niciodată, ci “revoluţia” s-a dezvoltat într-o
dictatură tot mai cruntă, până când a falimentat cu totul.
Aşa se face că, inoculat cu morbul rebeliunii, m-a invitat şi pe
mine într-o seară la el acasă, împreună cu alţi bărbaţi din biserică,
şi ne-a spus textual:”Fraţilor, v-am chemat să vă spun că am
întocmit o listă cu 34 de semnături, în virtutea căreia spunem
păstorului să-şi ia catrafusele şi să plece!” Unul dintre cei invitaţi l-a
divulgat familiei păstorului şi… ce a urmat după aceea!!! Dorea
tinerelul teolog ca la terminarea anului 4, să-şi aibă o biserică
asigurată pentru el… prin uneltire mârşavă. Când a fost luat la
întrebări în comitetul bisericii şi de familie, a tăgăduit categoric, deşi
noi eram atâţia bărbaţi care am auzit acele vorbe. De ani de zile,
acel păstor s-a dovedit a fi mai degrabă un activist social religios,
decât un păstor al unor sărmane oi rămase fără păstori adevăraţi,
rânduiţi de Dumnezeu! Metoda lui a fost preluată şi de alţii şi să nu
ne mirăm, căci noi am ajuns la ceea ce zice Biblia despre “zilele din
urmă”.
În adevăratele adunări ale lui Dumnezeu există TEOCRAŢIA,
şi nu DEMOCRAŢIA. Conducerea de sus, Cârmuirea Divină şi nu
ce zice mulţimea, poporul, căci aceasta, împreună cu preoţii ei,
L-au dat morţii pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Slavei. A rămâne
într-o astfel de biserică, cu revoluţionari fără scrupule, este o
vătămare a onoarei MARELUI PĂSTOR AL OILOR, care a spus:
“Eu sunt Păstorul cel bun! Eu îmi dau viaţa pentru oi!” Pop
Alexandru, din Oastea Domnului, pe care a terfelit-o prin viaţa lui,
care i-a vândut pe fraţi şi i-a denigrat în faţa lumii, a venit “trimis” de
securiştii Biroului Special “K”, în Delta Dunării cu un singur scop: să
mă defaime şi să mă lanseze şi la Periprava că sunt colaboratorul
Securităţii şi că i-am trădat şi vândut pe fraţii mei de credinţă! Şi
minciuna asta a prins la unii, care voiau să-şi acopere nelegiuirile
lor prin denigrarea mea, dar cei mai mulţi au rămas neatinşi de
acest virus. Fiecare dintre noi avem să ne dovedim credincioşia faţă
de Domnul, prin viaţa trăită şi prin roadele rămase pe urmele
noastre. În lucrarea lui Dumnezeu este adeverit nu cel ce face
anumite lucruri, care pot fi făcute şi de păgâni, ci acela care trăieşte
în Hristos şi Hristos trăieşte în el.
293Cei apropiaţi mie au venit şi mi-au spus acest lucru şi m-au
slujit, printre ei şi domnul Prunduş Augustin, preot greco-catolic, cu
doctoratul în teologie luat la Roma. Cu dânsul am avut o bună
părtăşie în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest om s-a opus cu toată
vigoarea defăimărilor lui Pop Alexandru (probabil auzise despre el
şi de la alţii ce a făcut în Oaste), aşa că poziţia lui demnă între mulţi
deţinuţi a fost bine primită şi apreciată. Domnul Almăjean, de care
am amintit în relatările despre munca la grădină, s-a dus într-o zi
direct la Pop A. să aibă o discuţie între patru ochi cu el, să-l înfrunte
şi să ceară dovezi:”Noi, cei care am lucrat la grădina închisorii atâta
vreme, l-am urmărit pe Iovin toţi, pas cu pas, şi nimeni nu a putut
spune nimic rău. Cum poţi să-l acuzi de lucruri pentru care nu poţi
să dai dovezi?” Pop i-a răspuns:”Şi eu am fost împreună cu el prin
celule, îl cunosc, aşa este cum ziceţi, dar nu am ce să fac!…” Cu
alte cuvinte spus:”Ăsta-i rolul pe care trebuie să îl joc. Am intrat în
horă şi trebuie să joc, căci altfel mă calcă alţii în picioare…” Bietul
de el, era robul Securităţii, a intrat în hora lor şi spera la o eliberare
mai curândă din închisoare… În luna ianuarie, la Periprava fiind,
m-am îmbolnăvit foarte grav şi am fost internat la baraca-staţionar
pentru cei bolnavi. Era vorba despre o revenire cu recrudescenţă a
insuficienţei hepatice, în care colecistul îmi crea suferinţe mari.
Medicii deţinuţi însărcinaţi cu dispensarul m-au chestionat de
antecedente la acest capitol. Erau doi medici cu acest serviciu
atunci. Eu le-am spus că am suferit mult şi am fost tratat pentru
diagnosticul de “lambliază”. Tratamentul a fost, după multe sondaje
duodenal, cu nişte pastile mici de culoare galbenă, cu numele de
atebrină. Doctorul deţinut mi-a făcut şi el sondaj duodenal şi mi-a
administrat atâta atebrină, zile în şir, până m-am făcut galben de tot
şi eu nu ştiam, că oglinzi nu erau şi nici nu mi s-a spus. Dar într-o
dimineaţă a venit comandantul lagărului din Periprava, un bărbat
înalt şi zdravăn, cu gradul de maior, şi a ordonat ca toată lumea, şi
cei grav bolnavi, să iasă în curte la numărătoare. Aşa am ieşit şi eu,
cum am putut… Cum m-a ochit maiorul pe mine dintre 1000 de
deţinuţi, galben ca ceara, i-a întrebat pe doctorii deţinuţi:”Dar ce aşi
fpcut cu deşinutul pla, de este galben ca ceară?” Am ajuns intoxicat
de atebrină, căci doctorii deţinuţi nu aveau laboratoare sau alte
facilităţi să poată analiza rezultatul unui tratament. Bietul medic, a
făcut experienţă pe mine, nu pot şti sigur cu ce scop; bănuieli am
avut, dar nu şi dovezi sigure.În aceste condiţii, l-am invitat prin cineva pe Pop Alexandru să
vină până la infirmerie, că vreau să-i vorbesc. Eu primisem gândul
că sunt la un pas de moarte şi să-i ofer posibilitatea unei confesări,
să nu rămână în păcatele lui legat pentru eternitate, cum a declarat
Domnul Isus în Ioan 20:23. Ca să-i ofer şansa cea mai bună, i-am
spus, că nu ştiu să îl fi supărat cu ceva în timpul cât am stat
împreună în celule la Gherla. Dar dacă totuşi a fost ceva considerat
de el aşa, eu îl rog să mă ierte, în Numele Domnului. Asta cu atât
mai mult cu cât eu poate voi pleca pe drumul fără întoarcere. El a
rămas surprins de gestul meu neaşteptat şi nu a putut răspunde
nimic…
Cu Szke Ladislau nu m-am mai putut întâlni după ce fusesem
în celula 90 împreună, ca să putem avea explicaţiile necesare celor
întâmplate. Am oarecum convingerea că Pop a strecurat în mintea
lui Ladislau gândul că sunt informator al Securităţii şi că i-am
vândut pe fraţi. În lipsa lui Szke, care s-a retras cu totul din orice fel
de legătură cu mine, Pop a avut tot timpul să se ocupe de mine, cu
privire la care a primit sarcini speciale. Cred că prin formula lui cu
postul negru de o zi şi cu cercetarea de sine până în pruncie, ca să
ne cunoaştem şi să ştim de ce trebuie să ne pocăim, o fi vrut să afle
mărturisiri intime de ale mele, ca apoi să le aducă la cunoştinţa
securiştilor, ca aceştia să ştie cum să mă destrame şi să ajung şi eu
colaborator al lor… Totul a rămas însă nefructificat, căci eu fusesem
scos din nou la munci. De altfel, nici nu ar fi avut ce afla, deoarece
chiar şi înainte de întoarcerea la Dumnezeu, în relaţiile cu oamenii
am trăit într-un chip onest şi respectuos.
Ultimul lucru pe care îl amintesc despre Pop Alexandru este
acela că după vreo doi ani după eliberare a venit la Arad şi m-a
căutat în mod special ca să-şi ceară iertare pentru felul cum s-a
purtat faţă de mine la închisoare. Şi l-am iertat, după Cuvântul lui
Dumnezeu, l-am dus şi la adunare, unde l-am prezentat, şi a fost
primit să ia Cuvântul. La fel, l-am dus şi la fraţii ţigani. Nu ştiu şi nici
nu am aflat cum şi-o fi rezolvat problemele cu fraţii din Oastea
Domnului şi dacă ar mai fi putut fi iertat de aceştia. Cert este că
Traian Dorz, în memoriile lui scrise şi publicate, spune lucruri foarte
grele la adresa lui. Semn că nu a avut loc vreo împăcare. Noi ştim
despre un alt Alexandru, din Noul Testament, care i-a făcut mult rău
295apostolului Pavel şi pe care, împreuna cu Filet, i-a dat pe mâna
Satanei, ca să se înveţe să nu hulească. Păcatele lor au fost că au
pierdut un cuget curat şi astfel au suferit naufragiul cu privire la
credinţă (1 Timotei 1:20).
Marea binecuvântare de care am avut parte la Periprava a fost
reîntâlnirea cu mai mulţi fraţi betanişti, dintre care pe unii i-am
cunoscut, iar pe alţii nu. Primul dintre ei îl amintesc pe fratele Dezsi
Zoltan, preot reformat, cu care am stat mai multe săptămâni în
baraca dispensar. El suferea de tuberculoză pulmonară. Zoli, cum îi
spuneam noi, le-a mărturisit celorlalţi betanişti că Domnul l-a
cercetat prin legătura cu mine şi el s-a întors cu adevărat la Domnul
prin părtăşia cu mine. El fusese în celulă şi cu Niculiţă Moldoveanu,
de la care învăţase o cântare pe care o cântam împreună adeseori
în duet, eu melodia, iar el basul. Avea o frumoasă voce de bariton.
Cântarea era:” Cer senin, cer senin, plin eşti de lumină, plin/Vino-n
viaţa mea, vin după tine suspin/Cer senin, cer senin.”
Dar cu noi îi aveam în părtăşie şi la frângerea pâinii pe Iakab
Alexandru şi pe unii de care nu îmi amintese numele lor. De la
baptişti era Balog Adalbert, de la Oaste era Popa Petru. Un avocat
din Oradea, s-a convertit la credinţă prin legătura cu fraţii din
închisoare. Cu ocazia unei strângeri laolaltă la Periprava, am
amintit ceva din Cuvânt în legătură cu botezul, cu totul
neintenţionat. Din acel moment, Popa Petru s-a supărat atât de
tare, că a rupt orice legătură cu noi. Mi-a părut rău de această
întâmplare şi nu mi-am dat seama în acele clipe că doctrinarii
Oastei Domnului ţin morţiş la botezul copiilor mici, cum se practică
în biserica ortodoxă. Eu nu am avut nici cea mai vagă intenţie în ce
am spus, dar am înţeles cu durere cât de sectari sunt unii.
Boala mea s-a agravat însă, şi nu mai ştiam ce este de făcut,
decât să privese la cer, căci Domnul are orice soluţie şi ia aminte la
nevoile mele, aşa că voia Lui pentru mine era mai sfântă ca orice
pe pământ. Cine vine la mine la infirmerie într-o zi? Fratele avocat
care tocmai primise pachet de la soţia lui. În pachet erau şi zece
fiole de extract de ficat, cu vitamina B12. El îmi spune cu o faţă
radioasă:”Eu mă simt sănătos şi nu am nevoie de ele. Am primit un
îndemn să ţi le dau ţie, ştiu că aşa ceva îţi va prinde bine.” Pentru
această faptă, el a plecat foarte fericit înapoi la baraca lui.
296Îndată le-am predat unuia dintre cei doi doctori cu rugămintea
să mi le administreze. Mai luasem de multe ori înainte de a intra la
închisoare şi ştiam că sunt foarte dureroase în ţesutul muscular,
unde pătrund. Dar acum nu mai era problemă de acele dureri, aşa
că medicul i-a încredinţat felcerului deţinut sarcina să mi le
administreze. Tratamentul a început chiar în ziua aceea. Felcerul
mi-a spus să mă întorc cu faţa în jos şi unul din şolduri să-l las
descoperit. Am tras cu coada ochiului să văd ce face şi am văzut că
a tăiat cu lama vârful fiolei şi a tras conţinutul în seringă. Mă
aşteptam acum la durerile din muşchi, dar spre surprinderea mea,
nimic nu s-a întâmplat, nu m-a durut decât înţepătura uşoară a
acului. Îndată mi-am întors capul să-l văd ce face, iar el, întors cu
spatele spre mine, a golit conţinutul seringii pe pământul din
baracă. Nu am obiectat nimic. După ce a plecat, m-am uitat să văd
locul unde a golit seringa şi am văzut clar pata de lichid pe sol…
Bucuria pe care am avut-o când mi-au fost dăruite injecţiile cu
câteva ore mai devreme s-a dus!
Atunci am strigat în rugăciune la Domnul şi am zis:”Doamne,
dacă nu intervii Tu, sunt pierdut!” Mi-am dat seama că era un om
care îi ura pe “pocăiţi”, că or fi ajuns la el veştile pe care amicul Pop
le-a răspândit peste tot… Acum Pop nu mai era în colonie, a
dispărut subit şi am înţeles că a fost dus înapoi la Gherla, să dea
raportul stăpânilor lui şi să îl mai poată folosi acolo şi în alte cazuri.
Şi-a împlinit slujba până la capăt cu privire la mine.
Încă nu-i împărtăşisem nici unuia dintre fraţi nimic, doar
Domnului în rugăciune, şi a şi venit un ordin ca felcerul să meargă
în brigada de lucru la câmp, că sunt destui cei doi medici, pentru
munca pe care o au de făcut. Fulgerător a intervenit Dumnezeu şi
felcerul şi-a terminat munca la infirmerie odată cu injecţia pe care
mi-a ratat-o voit. Le-am împărtăşit apoi experienţa fraţilor, şi bucuria
noastră în Domnul a fost mare. Mai aveam nouă fiole, pe care mi
le-a administrat apoi unul dintre medici, cu mare conştinciozitate.
Situaţia mea s-a îmbunăţăţit simţitor. Gălbeneala cauzată de
atebrină a dispărut. MĂRIT SĂ FIE DOMNUL CEL VREDNIC DE
LAUDĂ! AMIN!
Aşa am ajuns la sfârşitul lunii februarie, în ultima zi, care era o
zi de an bisect, adică luna avea 29 de zile, cum se întâmplă tot la
297patru ani. Cerul era acoperit cu nori şi de dimineaţa a început să
ningă puternic. Zăceam încă bolnav în baraca în care eram de atâta
vreme, când am primit înlăuntrul meu o comandă clară:
– Scoală-te şi te îmbracă. Ia pufoaica pe tine şi iesi în curte!
M-am conformat îndată şi am luat-o pe liziera de Răsărit a
coloniei. Ajuns acolo, m-a năpădit o bucurie cerească, aşa cum nu
poate da lumea aceasta. A fost o repetare a experienţei din iunie
1959, când eram la Timişoara şi mi s-au pus lanţurile la picioare.
Mă rugam şi-i mulţumeam Domnului pentru harul special care mi-a
fost rezervat acelei zile. Prezenţa lui Dumnezeu o trăiam aievea şi
Duhul Sfânt m-a umplut cu har şi cu o plinătate de binecuvântare
ce se revărsa asupra mea cu atâta intensitate, încât nu o mai
puteam suporta. Simţeam că mor sub povara ei şi a trebuit să mă
rog:“Doamne Tată, Te rog în Numele Domnului Isus, opreşte
această stare de binecuvântare; este prea mare pentru mine şi nu o
mai pot suporta, simt că mor dacă continuă aşa şi nu sunt vrednic
de o aşa moarte slăvită! Mulţumesc Tată, în Numele Fiului Tău,
Amin!”
În cipa următoare, nivelul extazului spiritual ce mi s-a dat de
sus a coborât la nivelul la care am putut suporta povara de slavă pe
care am primit-o de la Domnul! Am început să cânt, cântare după
cântare, în timp ce mă plimbam în sus şi în jos pe liziera de Est a
lagărului de la Periprava. Mi-am croit prin zăpadă poteca mea, pe
care nu circula nimeni în afară de mine, iar la cântările mele asista
nu numai cerul, ci şi cele trei sentinele din trupele de Securitate,
care ne păzeau, doi la colţuri şi unul la turela din mijloc. A fost
posibil acest lucru, fără să se sesizeze vreun gardian, deoarece
între mine şi poartă, unde erau gardienii, era în funcţie un motor
puternic, care genera curent electric pentru colonie. Era o explicaţie
a mea raţională în acele momente, sau poate a fost o minune, cum
minune a fost şi fericirea pe care am trăit-o. Ziua de 29 februarie
1964, an bisect, a rămas pentru mine de neuitat. Când vreau să
stabilesc în ce an va fi un nou an bisect, întotdeauna încep
socoteala de la anul 1964, când eu eram în lagăr la Periprava, şi în
care Domnul mi-a ridicat un stâlp de aducere-aminte a gloriei Sale,
a prezenţei Sale. Mărit să fie Domnul! A fost o întărire a mea în
credinţă, pentru etapele care aveau să urmeze. Am împărtăşit cu
298fratele Dezsi cele petrecute şi ne-am încredinţat împreună în mâna
cea bună a Domnului, iar după aceea şi cu alţi fraţi cu care am avut
părtăşie.
În luna martie o parte dintre deţinuţi am fost mutaţi la colonia
Grind, care era la Răsărit de Periprava.”


Bășcălia ca persecuție

21 august 2013

Am, în minte, când scriu aici pe ”Regele” C. de curând decedat, dar, și, pe, AC., bietul, un, fel, de rege, și el, regele ”Virgulă-vodă”, cel ce se adresează supușilor ce-i calcă prin palat cu ”Bă!”…nu puneți virgule unde nu trebuie.

Întrebarea cu bășcălitorii e ce să faci cu ei? Îi bagi în seamă, îi ignori?

Ei nu te vor lăsa pe tine liniștit oricum.

Să luăm cazul regilor și împăraților, ai românilor și ai țiganilor, cazul în care trebuia bășcălită ideea de rege.

Prin anii 90 trebuia batjocorită ideea de regalitate, mecanismul a fost că s-au mai inventat câțiva regi, cu coroană, cu jilț, cu fast, ca cel ce pretinde că are în plus arbore genealogic(de Mihai  vorbesc) să stea într-un ridicol în care l-au pus alții. Ideea a prins rădăcini serioase de 20 de ani, iar batjocura la care este supusă o întreagă comunitate n-o simt nici ei(de țigani vorbesc). Că pe lângă ei este batjocorit și un rege de peste 90 de ani, bieții țigani n-au de unde știi. Plus că sunt batjocoriți și pocăiții, numele cultului penticostal fiind gogoșarul clovnului din circul dat. (Cât despre cult, paguba e mică: e un idol, e o făcătură(cultul), ”apere-se Baal!”, nu plângem de mila idolilor jigniți.)

Nu sunt partizan nici unuia, nici altuia.
Mecanismul în sine însă e de observat, lucrurile seamănă.

Noi avem un alt Rege, un Rege al altei Împărății, Împărăție căreia ne declarăm supuși. Îl avem ca Rege pe Domnul Isus Cristos.
Ca să ridiculizeze ideea de Rege, oamenii au inventat bufoni, regi marionetă.
Au inițiat și continuă să producă mascarade de curți princiare, autorități și ierarhii, tocmai pentru ca ideea în sine de regalitate să devină ridicolă. Toate religiile lumii au ierarhii, trupul lui Cristos are însă Cap și mădulare lipite de Cap, nu trepte ierarhice.
Batjocura la care este supus Domnul Isus seamănă cu mascarada curților princiare de Cucuieții din deal, cu regine cu ”șapte fuste puse una peste alta”.

Întrebarea e: ce faci cu bufonii? Îi bagi în seamă sau îi ignori?

Răspunsul e: le dai jos masca.

Teatrul cu animale se numește circ.
Teatrul cu oameni se numește mascaradă.

Când dai jos măștile se înfurie demascații. Măștile religioase seamănă cu Regele nostru, dar nu sunt El.
Slujba de dat jos măști este tot o slujbă duhovnicească: ”A dezbrăcat domniile și stăpânirile….”

Cu masca pusă ei batjocoresc ideea de Mare Preot, de Mângâietor, de Cap al Adunării, de Înainte Mergător, de Rege al Regilor și toate semnele Autorității Regelui nostru.

Această batjocură este o formă de persecuție.

AC de la Oradea îl persecută pe Cristos prin blogurile lui cu pretenții.
Toți popii și pastorii care și-au construit ierarhii și scaune înalte și atrag privirile oamenilor spre ei și ritualurile lor  îl persecută pe Cristos, căci doar Domnul Isus Cristos trebuie să aibă în inimile oamenilor locul întâi.

Așa cum prin inventarea Regilor-șatră în anii 90 regele bătrân a fost prigonit, tot așa, preoții și pastorii-mască Îl prigonesc pe Cel al Căror Nume îl poartă, simpla lor existență fiind o batjocură și o confuzie.

Observație: această postare nu are nici subiect, nici scop politic, nici morală socială. Am folosit exemple și ilustrații din politică pentru folosul tâlcului lor.

Slăvit să fie Domnul!


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (5)

25 iulie 2013

VSEHB=Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști. organizația religioasă sub care statul sovietic a unit pe toți evanghelicii din fosta URSS și prin conducerea lor centralizată a distrus din interior adunările.

”Ne uimeşte faptul că lucrătorii VSEHB, prezbiterii lor superiori şi majoritatea prezbiterilor şi a altor slujitori, mai ales din bisericile mari, care susţin VSEHB-ul, joacă aproape că rolul principal în lupta  împotriva Bisericii.

VSEHB trece sub tăcere faptul că ateismul a reuşit  să-şi realizeze programul de nimicire a bisericii numai prin „oamenii săi“, care deţin posturi de conducere în biserică, adică prin lucrătorii VSEHB. Ei ajută organele respective,  sub pretextul demascării spionilor, să-i găsească în biserică pe credincioşii oneşti, plini de râvnă şi activi denunţând organelor fiece pas al lor şi sortindu-i la suferinţe.
Astfel aduc o daună enormă lucrării lui Dumnezeu.
Te îngrozeşti când auzi din gura lucrătorilor VSEHB afirmaţia că statul nu e separat de biserică, iar împuterniciţii şi KGB sunt de la Dumnezeu şi noi trebuie să le dăm informaţia pe care ne-o cer.
Nimeni nu se îndoieşte că stăpânirile sunt de la Dumnezeu. Dar ele au fost rânduite nu pentru a conduce biserica! KGB şi alte organe au fost înfiinţate nu pentru munca în biserică prin „oamenii lor“. Şi dacă organele şi agenţii lor se amestecă în chestiunile bisericii, ei comit o nelegiuire. Iar când fac lucrul acesta creştinii, ei se leapădă astfel de Dumnezeu şi devin vrăjmaşii Lui (Iac. 4: 4). Trebuie să ştie acest adevăr fiece credincios!”

sursa pag 151


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (4)…și o explicație.

9 iulie 2013

Explicație:
Motivul pentru care postez aceste citate din cartea menționată este că doresc să arăt (și cei ce aveți timp să citiți, vă puteți convinge) cum atât în fosta URSS cât și în țările dominate de ei, religia oficială a fost transformată într-o ierarhie supusă statului, supunere supravegheată de agenți ai serviciilor secrete. Nu împărtășesc viziunea clericală a respectivilor ”separați” și în discuțiile cu ei le-am spus-o clar. Fiul lui Kriucikov (autorul cărții) a fost câteva zile în casa noastră acum mai bine de 10 ani, împreună cu bătrânul Dubovoi(92 de ani). Cu Kriucikov jr. am avut vii schimburi de opinii, poziția scripturală fiind și pentru ei încă o țintă din păcate neurmărită. Imaginea de creștinism triumfător afișată de carte nu o împărtășesc, realitatea e destul de diferită. Dar pentru scopul propus, a vedea cum KGB conducea cu abilitate bietele ierarhii de popi pocăiți, cartea e bună. Iarăși prigoanele au fost reale și dure, mulți au murit, eu cred că mult mai mulți decât se știe. Dar oare pentru ce va fi Marea Judecată?

Citat:
”Lumea ateistă, amestecându-se mereu în chestiunile bisericii, a format îndelung şi cu minuţiozitate o conducere din oameni care nu-I fuseseră credincioşi Domnului şi învăţăturii Lui. Iată de ce în vremurile de grea cumpănă nu numai că n-a răsunat îndemnul la  rugăciune, ci s-a descoperit trădarea făţişă şi sprijinul acordat prigonitorilor. Lumea ataca din exterior, iar slujitorii care se lepădaseră de Domnul — din interior. Ateii puneau lacăte la uşile caselor de rugăciune; apostaţii, expediind instrucţiuni secrete, „puneau lacăte“ la gura celor ce predicau şi se rugau Domnului.”
sursa, pag 168


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (3)

9 iulie 2013

” Efectivul de bază al acestui centru e format din oameni care şi-au dat consimţământul să colaboreze în taină cu organele puterii, lucru pe care îl şi înfăptuiesc deja de un sfert de veac pricinuind nenumărate dureri poporului lui Dumnezeu. Căderea acestor oameni e mai mult decât îngrozitoare! Ştim că „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască“ şi Dumnezeu îi iartă pe cei ce se pocăiesc. Dar în persoana VSEHB(Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști) noi avem de-a face cu oameni care nu numai că nu se pocăiesc, ci fac noi nelegiuiri şi chiar îşi apără cu îndârjire apostazia
păcătoasă. Avem de-a face cu un sistem centralizat de slujitori, bine închegat prin legăturile cu statul, care, în ultimii ani, şi-a completat rândurile cu cadre tinere, pregătite special de organele securităţii, punându-se astfel o temelie pentru viitor. Orice păcat conştient, de care ei nu se pocăiesc, duce la moartea duhovnicească.
Istoria creştinismului cunoaşte o mulţime de cazuri când vârfurile ierarhice şi centrele religioase se abăteau de la adevăr, dar ea nu cunoaşte cazuri când aceste centre religioase s-ar fi pocăit. Pornind pe calea abaterii, conducătorii duhovniceşti decădeau din ce în ce mai mult. Nici un sobor, nici un congres, ţinute de ei, n-au dus la schimbări esenţiale. Nu i-a sfinţit nici afilierea la ei a curentelor religioase înrudite, nici creşterea numerică a rândurilor.
Aşa s-a întâmplat şi cu VSEHB. El a pornit pe calea împotrivirii conştiente faţă de Dumnezeu şi nu se mai poate întoarce înapoi. Pentru lume e convenabil un asemenea centru şi de aceea a contribuit la alăturarea la el a creştinilor de credinţă evanghelică, a creştinilor în duhul apostolilor, a menoniţilor ş. a. Dar toate acestea nu i-au făcut sfinţi pe apostaţi. Dimpotrivă, necurăţia a înghiţit tot ce era sfânt în aceste uniuni, căci „puţin aluat dospeşte toată plămădeala“. N-ar fi adus nimic nici unirea noastră cu VSEHB. Nu va îndrepta situaţia nici schimbarea parţială, treptată a unui slujitor cu altul, căci în locul oricăruia dintre slujitorii VSEHB şi în locul prezbiterilor superiori sunt întotdeauna câţiva candidaţi asemenea lor.”

sursa, pag 158


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (2)

8 iulie 2013

”Prezbiterii superiori ai VSEHB(Consiliul Superior al Creștinilor evanghelici și baptiști) se duc prin oraşe şi sate propunând înregistrarea bisericilor neînregistrate. Ei sunt gata să-i numească prezbiteri pe oricare slujitori, dar cu o condiţie: biserica să recunoască VSEHB-ul şi să se supună regulamentelor şi directivelor lui.
Ce i-a determinat totuşi pe slujitorii VSEHB şi pe reprezentanţii lui din regiuni la o asemenea abatere de la planurile iniţiale? Bineînţeles că nu dragostea faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ci viclenia perfidă, prin care ei vor să-şi păstreze situaţia dominantă în biserică şi să ducă definitiv biserica în robia lumii.
Noi nu suntem împotriva înregistrării, dar înregistrarea sub conducerea VSEHB este o colaborare cu nişte „suflete preacurvare“ din punct de vedere spiritual, cu trădătorii lucrării lui Dumnezeu (Iac. 4: 4; Is. 57: 9).
Biserica nu are nevoie de case de rugăciune unde nu va fi Hristos, Capul ei, unde la adunarea de duminică, slujitorul va osândi cu elocvenţă fapta lui Iuda, iar luni va sta cu un cuget liniştit în cabinetul împuternicitului Consiliului Afacerilor Religioase şi va împleti împreună cu el mreje pentru slăbirea şi înăbuşirea lucrării lui Dumnezeu.”

sursa, pag 100


Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (1)

8 iulie 2013

”După cumplitele represiuni de masă, după ce în biserică s-au infiltrat o mulţime de feluriţi agenţi şi ea se afla, de fapt, sub  conducerea ilegală a statului, organele de stat modelau deja după voia lor, ca din lut, consilii convenabile lor. Tot personalul de prezbiteri superiori (52 pers.) era numit de Prezidiul VSEHB numai prin punerea de acord cu împuternicitul pentru Afacerile Religioase şi cu permisiunea împuternicitului KGB (în documentele de serviciu această instituţie era numită vecinii“). Ei aveau dosare pentru fiecare slujitor. În fiece an împuternicitul KGB şi cel al Consiliului Afacerilor Religioase îi scriau două caracteristici prezbiterului superior şi, în baza lor, la Moscova se lua hotărârea: a i se prelungi ori nu termenul de valabilitate al legitimaţiei
de prezbiter superior pentru anul viitor. Astfel se efectua selecţia calitativă a slujitorilor. Chestiunea alegerii slujitorilor se rezolva în cabinetele serviciilor secrete.
Reţeaua largă de împuterniciţi pentru problemele cultelor realizează pe cale centralizată numirea forţată şi ilicită a slujitorilor plăcuţi lor şi, acţionând prin ei, dezmembrează biserica. Pe baza cărei legi se face? În virtutea cărei legi împuterniciţii primesc listele membrilor bisericilor, listele celor botezaţi, informaţii despre cei ce abia încep a frecventa adunările şi chiar informaţii despre cei ce s-au pocăit?
Toate acestea se fac contrar legii. 
      Aceste informaţii detaliate, primite regulat, sunt necesare pentru a şti unde locuiesc credincioşii, unde
lucrează ori învaţă, pentru a se duce cu ei o luptă ilegală şi a-i persecuta din toate părţile şi în tot felul“.”

sursa, pag 23


Planul Chinei de a eradica toate adunările de casă

8 iunie 2013

Articol complet aici.

Nu e vorba de a  desființa aceste adunări, ci de a-i obliga să se înregistreze în denominația controlată de guvern.
Să nu credeți că e vorba de câteva sute de oameni, e vorba de mai mult sau mai puțin de 130 de milioane de creștini care refuză în mod voluntar să substituie Pe Cel ce-L recunosc ca și Cap al adunării, cu un oficial guvernamental în haine de popă.
Ar fi ca și cum Ambasada Americii din București ar accepta ca Ambasador un profesor de engleză român.
Sau ca să nu stârnesc emoții, ca și cum Ambasada României în Congo ar accepta ca Ambasador un fost student în România.
Comparațiile oricum sunt palide, dar ajută!

Ce vrea guvernului chinez?
Să termine cu adunările de casă, pentru aceasta au perfectat un plan în 3 faze cu scopul de a obliga adunările de casă să se înscrie în denominația oficială, controlată de stat. S-or fi inspirat de la români?

În prima fază (din ianuarie în iunie, deci încă durează) Administrația de Stat pentru Afaceri Religioase (un fel de Departament al Cultelor de la ei) a investigat în mod secret adunările de casă.
În faza a doua aceste adunări vor începe a fi închise  în timp ce conducătorii lor vor fi trimiși în lagăre de muncă pentru vina de că ar organiza și practica un cult cu scopul subminării aplicării legii. Adunările de casă ce se unesc cu denominația oficială vor fi redenumite ”Strângeri de casă”. Deși unele adunări de casă se raportează că s-au unit cu denominația oficială, majoritatea adunărilor refuză, motivând că guvernul chinez cenzurează conținutul predicilor.  Istoria se repetă!
Cea de a treia și ultima fază este prezis de a întinde 2015-2025, când guvernul va închide toate adunările neînregistrate.

La noi în România, Rusia etc aceste lucruri s-au întâmplat între anii 1950-1975. O parte a felului cum s-a lucrat am descris-o pe acest blog, cea mai mare parte se va descoperi la judecată, când condamnații din lumea de carne vor fi judecători și-i vor avea în fața lor ca condamnați  pe prigonitorii lor, în lumea de Slavă care va fi revelată de Cel ce ne-a chemat la Slava Sa, dacă și suferim împreună cu El. Până atunci să luptăm cu eleganța, mila și discreția lui Dumnezeu, care ne-a luat împreună lucrători cu El. Unde El se ascunde să stăm ascunși cu El, respectând condițiile testamentului libertății noastre.

Să ne rugăm pentru frații din China!

Lectură suplimentară aici.

Rapoartele internaționale arată că anual sunt uciși 100.000 de creștini pe glob. Acest număr înseamnă un creștin la 5 minute. De când am început să scriu această postare au fost uciși 5. Nu există popor (etnie) atât de prigonit. Dar să nu ne mirăm, ci să așteptăm din ceruri pe Cel ce se va arăta, aducându-ne întotdeauna aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum am fi și noi legați cu ei. Educându-ne nouă înșine o astfel de gândire (gândirea suferinței, a  părtășiei suferințelor Lui) vom paraliza în noi nebunatica aplecare spre o gândire superficială, ușuratică, îmbătată de inconștiența specifică celui ce vede la o distanță egală cu lungimea tubului digestiv plus distanța de la toaletă la bucătărie într-un ciclu a cărui robie o numește ”viață”.


Închisori nevăzute (10) Presiunea de grup (privirea tuturor celor din jur te arde)

1 iunie 2013

motto: ”Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.”

Gândurile ce le scriu astăzi mi-au venit după ce am citit postarea lui Barthimeu de aici: http://barthimeu.wordpress.com/2013/05/15/bodea-dorel/

Lucrurile s-au petrecut în orașul meu, pe oameni îi cunosc.
Într-un fel e și o datorie de conștiință, Chișu a fost foarte bun prieten cu tata.
Să recapitulăm pentru cei ce n-au timp:

În anii ’80 Chișu era diacon la Iris-Cluj. O biserică în care se pare că doar doi din tot comitetul nu erau informatori (și agenți) ai securității. Restul comitetului, toți făceau jocul securității și toată ”slujirea” lor era un ”teatru absurd”, imposibil de ascuns pentru cei cu ochiul relativ curat cum au fost Chișu sau Barthimeu.

Lucrurile erau vechi, unul din comitet era fiu de agent înfiltrat încă din anii imediat după război, juca demult farsa pocăinței, toți pocăiții îi spuneau ”frate”. Un altul ”se predase” la chemarea unui alt ”agent” cu vechime și poziție și juca și el umăr la umăr cu ”colegii” lui. Trădătorii ajunseseră mai mulți decât cei trădați (vânduți), vânătorii erau mai mulți decât rațele, călăii mai mulți decât victimele. Putem vorbi de un ”grup”, iar din punct de vedere al legii lui Dumnezeu: un grup infracțional, (din punct de vedere al securității: ”grup operativ”), un grup de farsori ce jucau piesa numită ”adunare de pocăiți”, jucau magistral, timp de decenii, pardon, cincinale. Pentru membrii de rând, de bancă și de ”bună credință” ai respectivei biserici, ”grupul” era ”ceata prezbiterilor”, unșii Domnului, slujitorii ordinați, mai marii noștri, cei cărora trebuia să le fim supuși.

Brrrrrr!!!!!

Cine erau spectatorii acestei piese?

”Fraierii” de vizitatori din vest, care auzeau că în România creștinii sunt prigoniți și veneau să vadă cum? Străinii se așteptau să găsească bisericuțe ascunse, cu geamurile acoperite, cu oameni adunându-se pe furiș, cu gardieni ce năvăleau în mijlocul celor ce se închinau ca să-i aresteze. Când colo, găseau biserici mari, cu programe măiestrit prezentate, cu coruri, predici și ”slujiri” ”libere”. Ce nu știau acești străini era că în acele biserici se juca un joc nevăzut de-a rațele și vânătorii, o piesă criminală, jucată zâmbind, de actori atent instruiți. Ei nu știau că gardienii erau tocmai ”zâmbitorii” de la amvoane și din jurul lor, un alt fel de gardieni pentru alt fel de închisori.

În ce fel ”grupul” de prezbiteri falși reprezenta o închisoare nevăzută? E simplu de văzut: teatrul lor înconjura sinceritatea victimelor și ”călăii” alcătuiau un cerc în jurul victimelor, un cerc de relații și ”prietenii care masca realitatea. Acest grup era un ”grup de presiune”, prin acțiunile lui, grupul ” canaliza activitatea credincioșilor” spre scopul dorit de ei”.

Un grup e mai eficient decât o singură persoană. Am văzut acest lucru recent, în ultimii doi-trei ani, după demascarea lui IT și după apariția celor două cărți. Primii care ”au căzut” victime au fost cei ce au demascat sau s-au opus sistemului: Lascău și Popovici în SUA, ambasadorul de la Hațeg și acum se pare că și pacea celui din Aleșd este tulburată. Te pui cu ”Cosa Nostra”? Mi-e milă de ei. Toți au fost eliminați de grupurile de presiune din viesparul pe care-l credeau betel, ”betleem” sau ”betanie”.

M-am gândit cu durere la înșelăciunea înghițită de Chișu, citez din informarea ”fratelui CI” dată ofițerului coordonator:Chișul a recunoscut că m-a acuzat pe nedrept și și-a cerut scuze de….?!?)” și Apoi am făcut ca pastorul Vădan și cu Chișu Alexandru să se împace, să dea mîna și să se sărute.” (sursa)

Iar comentariul lui Barthimeu m-a pus pe gânduri:”Avem o nouă mostră a modului de întrajutorare intratrădători (că intrafrățească nu merge). Chișu acesta era practic față-n față cu reacțiunea securiștilor! Ce au făcut cu bietul Chișu, doar ei și Domnul știu. Cert e că pentru acel moment Mărgăraș a cîștigat potul, adică funcția mult rîvnită (dar nemeritată prin prisma Bibliei) de diacon. Ba a cîștigat și umilirea lui Chișu.” și ”Cît de fragilă e ființa umană în fața unor presiuni de grup?!?

Ce n-a putut face un singur agent, a făcut un grup de agenți atent struniți de buni cunoscători ai psihologiei individuale și a celei de grup. Presiunea de grup este o închisoare nevăzută. E mult mai eficientă pentru furat de oameni. Repet ce am mai scris pe acest site: la judecată mulți vor spune: ”când te-am văzut noi?” Să băgăm de seamă că și astăzi sunt foarte mulți oameni închiși în închisori de bârfă și defăimare, păziți de trupe de gardieni de suflete, grupuri de interese, care pe lângă că le papă zeciuielile, colectele și munca voluntară, îi și înșeală la modul continuu cu învățături stricate ca și caracterul lor.

Ce nume să dai acestor schelării de legături?
Trup al lui Cristos?
Ferească Dumnezeu!

Cel mai bun nume l-a dat Domnul Isus: peșteră de tâlhari.

(Cu Voia lui Dumnezeu, acesta va fi și titlul următoarei postări.)

Rămâne îndemnul de merge la cei închiși, la cei bolnavi.
Sunt închisori de singurătate zidite din bârfe și defăimări, să nu fim orbii care nu le vedem.
Sunt boli de ochi ale celor care nu văd aceste închisori, unii nici nu cred că există.

Să nu ne trezim că ”luând o atitudine împreună cu un grup”, punem și noi o cărămidă la zidul închisorii în care stă fratele nostru. Să cercetăm toate lucrurile, toate duhurile, ce pasiune îi animă pe cei care ”iau atitudine”împotriva unui frate? Nu cumva sunt gardieni ce construiesc ziduri în jurul celor despre care Domnul a zis:”am fost în temniță și ați venit să mă vedeți?”
Să nu zici:”când te-am văzut noi?”

Se cer teste foarte sigure pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu ni le poate da, pentru că și magii Egiptului se pot împopoțona cu semne împlinite ce le pot crește autoritatea. Se cere discernământ în a deosebi oaia de lupul înfofolit.
Trăim vremuri profețite.

Mărit să fie Domnul!

.


Io oamini nu belesc!

9 mai 2013

Auzeam povestea asta repetată de tata când eram copil.

N-am înțeles nimic atunci. Zicea ceva de miei și de porci, că știe să taie și viței, și vaci.
Și că ”uamini nu belește”.
Normal…”ce vorbește tata ăsta!”
Multe știa tata, orice tată știe multe.
Mai târziu am început eu să știu, iar el nu mai știa așa multe.
Pe la 17 ani(ai mei) eu știam totul, el nimic.
După 21-21 am început iar să-l întreb, mi-a prins bine, totuși e bun un tată la ceva.
Faza cu ”belitul” nu l-am mai întrebat și el s-a dus din lumea asta.
Am aflat-o de la mama când m-am prins eu cum era cu ”belitul”, adică de doi-trei ani încoace.
Cum a fost?
Prin anii 70 tata s-a mutat cu serviciul la oraș.
Era o muncă de teren, de mers prin casele oamenilor, numai bună de un informator.
A fost chemat de tovarăși, să-l facă și pe el informator.
Doi dintre colegii lui tata, la fel de…pocăiți și din aceeași comună, capitulaseră.

Tata a dat un răspuns diplomatic. După ce i s-au prezentat probabil perspectivele și cerințele, tata a spus cam așa(am auzit de zeci de ori povestea, dar n-am știut în copilărie cu cine-a vorbit tata), ardelenește:

-Domnilor, io am mai multe meserii, printre altele știu să tai animale, sunt măcelar. Știu să tai vaci, știu să tai porci, știu să belesc miei, viței, da’ io oamini nu belesc!
Ce înseamnă a beli?
A trage pielea jos.
belit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Originea termenului este din limbile slavone: belâi(ru.)=alb. A beli înseamnă a albi. Se belesc copacii (li se dă coaja jos), este și o localitate: Beliș, locul unde ”se beleau” copacii, deveneau albi.
Să belești oameni!
Să le dai pielea jos?
Să-i dezbraci de haina intimității lor, să ridici învelitoarea aproapelui tău, să șoptești secretele lui, sau ale voastre, că ți le-a spus sau nu ți le-a ascuns, a avut încredere în tine.
Scârnavă preocupare!


Pe cel care-l vorbeşte de rău în ascuns pe aproapele său îl voi nimici

25 aprilie 2013

Psalmul 101:5
Creștinul nu se teme de vești, nu este slăbit când aude o veste rea și nu este mai tare dacă știe multe.
Inima este întărită prin har nu prin…știri sau informații.
Totuși aseară când am citit pe net că (încă) unul din ”liderii” pe care-i consideram așa în tinerețea mea baptistă a ”dat cu ciocul” la securitate, metodic și periodic, cu tot tacâmul: nume conspirativ, note informative, case de întâlniri, etc. am avut o noapte rea.
Omul a murit acum 6-7 ani . Aș zice cu zile.
Se pare că motivul morții a fost refuzul unei vize spre o țară primitoare.
Se pare.
Ce bine e să nu judecăm pripit!
Totuși ceva-ceva din judecățile lui Dumnezeu se întrezăresc chiar aici pe pământ ”ca să fie de temut”.
Atunci când a murit l-am regretat. Era un om deschis, comunicativ, lega ușor prietenii, te întreba multe, îți zâmbea de la distanță. Se pare că acesta era tiparul, masca cu care erau instruiți să se doteze armata de vânători de gânduri.
Pe urmă când am citit despre dosare și vânzători (acum 3-4 ani) am auzit argumentul că ”să nu vorbim de rău”, ce avem să bârfim despre ce a fost?!. Adică să nu fie demascată activitatea informatorilor din adunări.
De obicei spuneau așa (să nu vorbim de rău) cei cu muște pe căciulă.
Dar totuși întreb: cine vorbește de rău? Cei ce astăzi își publică ce găsesc prin dosarele lor de urmărire (DUI) sau au vorbit de rău cei ce atunci le-au umflat dosarele cu note informative.
Să fim foarte convinși că vânzarea de atunci a fost vorbirea de rău. Notele informative date de cei strecurați prin adunări au fost vorbitul de rău pe ascuns, nesuferit în ochii Domnului.
Mi se întărește o impresie că viața adunărilor oficiale (și nu numai) din comunism a fost un fel de joc de-a rațele și vânătorii. Că a existat o coabitare dintre cei vânduți și vânzători, coabitare continuată și astăzi, fără scrupule pentru vânzători, fără bănuieli pentru vânduți. NU, nu, nu, această orbire NU este o virtute, tăcerea nu este roada Duhului.
În ce fel, din această ceață de caractere și istorii Dumnezeu își scoate gloria este uimitor de privit și înțeles, pe măsură ce anii vieții rămase îmi scad fiind tot mai convins de nebănuitele căi pe care mireasma rodului Duhului Său se răspândește și este percepută printre DUHORILE straturilor de jos ale atmosferei spirituale.
Mireasma asta a cerului ”în orice loc” este un afront adus Diavolului.
Diavolul este domnul puterii văzduhului, al atmosferei, al aerului spiritual.
Mireasma cunoștinței Lui, mirosul tămâiei curate, al untdelemnului parfumat de pe capul celor unși, al hainelor (faptelor) de in ale preoților (noi toți suntem preoți, o preoție) este o iritare continuă pentru gardianul sufletelor omenești și închisoarea lui plină de mirosuri infecte.
Mireasma cunoștinței Domnului este mirosul libertății, al împărăției celor ce i-au scăpat din gheare.

Slăvit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(9). Discreditarea

21 aprilie 2013

Starea de a fi vrednic de încredere(a prezenta credit) este un Har. Ca orice Har se capătă, orice Har  este o bogăție.

Creditul se câștigă greu și se pierde repede.
Relațiile normale dintre oameni sunt de neîncredere.
Într-un mediu social îmbibat cu fățărnicie, cu paradă, cu reclame cu strădanii ale fiecăruia de a părea ”tânăr, bogat și frumos”, credibil în ochii tuturor, a pretinde încredere e tupeu și a fi vrednic de încredere un lux.
Nici chiar Domnul Isus însuși înainte de înviere nu a dobândit în fața celorlalți Harul de a fi crezut, la răstignire a fost părăsit.
Acest fapt (că domnul Isus a fost părăsit) trebuie să ne dea încredere, să nu disperăm atunci când suntem părăsiți de cei pe care-i credeam de încredere și să considerăm un Har atunci când nu suntem părăsiți, când Cuvântul nostru este crezut.

Ca să vedem ce este discreditarea, să vedem mai întâi ce este creditarea.

Care sunt elementele care îl fac pe un om credibil? Să luăm câteva doar.

1.Unul din ele ar fi egalitatea între vorbe și fapte, între ce zice și ce face.
2.Integritatea morală. Calitatea morală a omului.
3.Mulțimea, numărul și felul celor ce-l ascultă și-l cred. Este mai credibil cineva care este ascultat de mulți decât unul cu puțini ucenici. Este mai credibilă o mulțime mare decât o ”mulțime” mică.
4.Imaginea. Din păcate în această lume, nu realitatea despre cineva îi dă credibilitate, ci imaginea pe care el și-o crează în ochii altora.

Discreditarea are de a face tocmai cu acest al patrulea punct: imaginea.
Indiferent cum este cineva în realitate (relativi puțini verifică) imaginea cuiva poate fi terfelită prin discreditare, mulți vor crede calomnia și puțini o vor verifica. Slavă lui Dumnezeu căci dacă am fost răstigniți împreună cu Cristos, am dat morții și mândria, am dat morții și îngâmfarea care vine din lauda primită de la ceilalți, deci nu ne va afecta nici discreditarea.
Nu ne va afecta, dar există.
Discreditarea este o închisoare nevăzută. Dacă nu ești tu în ea gândește-te la cei care ți-au fost bârfiți la urechea ta. Sau lăudați. Ai crezut bârfele? Ai crezut laudele? Dar le-ai verificat înainte de a le crede?
Dacă nu le-ai verificat poți fi și tu călăul fratelui tău prigonit pentru crucea lui Cristos, adaugi și tu un necaz la lanțurile celor întemnițați în închisori nevăzute.
Faptul că cineva este închis trebuie să ne facă să mergem să-l vizităm. Chiar dacă pereții închisorii lui sunt de sticlă. Chiar dacă ne va privi cu suspiciune. Cei trădați suflă și-n iaurt.
Cei izolați prin calomnie sunt frați ce trebuiesc vizitați.

Trebuie discutat despre discreditarea individuală și discreditarea de grup. Discreditarea de grup e mai ușor de suportat, mai ai totuși câțiva cu care te înțelegi. Dar Diavolul o aplică mai des discreditarea individuală, e dureroasă și măcar ca să vedem cât de mult din firea veche e nerăstignită în noi, cât de mult ne doare atacul la imagine și cât de efemere sunt legăturile lipsite de legătura desăvârșirii: dragostea Duhului.

Slăvit să fie Domnul!


Închisori nevăzute(8) Alungați prin persecuție. Despre două feluri de exilați.

21 aprilie 2013

Am început să scriu mai demult despre diferitele aspecte ale închisorilor.
Am arătat pe larg cum pe lângă închisorile vizibile, cele de beton sau piatră, oamenii în viclenia lor construiesc și întrețin închisori nevăzute cu pereți invizibili ce se ridică încet, încet în jurul unui alt fel de întemnițați. Un fel de întemnițați care habar nu au că sunt închiși, mulți din ei se cred liberi și atunci când dau cu nasul de sticla celulei lor se revoltă.
Meditând la aceste adevăruri am ajuns să văd că de fapt și înșelăciunea păcatului este tot o închisoare de sticlă, o limitare grozavă a mișcărilor, limitare dată de lungimea lanțului aurit cu care fiecare se laudă.

Mă voi referi mai jos strict la persecuțiile asupra creștinilor din perioada comunistă.
Ca particularitate astăzi voi scrie despre exil. Despre două feluri de exil și două feluri de exilați.

Primul fel:
Domnul ne-a poruncit să nu fim legați de un loc fizic de locuit pe pământ. Dacă suntem prigoniți într-o cetate să fugim în alta. Deci exilul este îndreptățit în anumite situații.
Așa s-a întâmplat și în anii 1965-1989. Au plecat printre cei mai buni din toate comunitățile: Olah, Tonoiu, Ioanid, Popescu, Iovin, Băbuț, Brânzei, etc. Mulți nu au primit momeala și au refuzat să plece: Moldoveanu, Pocsy, Moisescu, etc.
Creștinii prigoniți au început să fugă. Nimic rău în asta. Au scăpat!
Așa s-ar părea dar nu a fost deloc așa.
Cea mai mare parte din cei care au fost lăsați să plece făceau parte din cei ce trebuiau alungați, din cei ale căror anturaje trebuiau destrămate. Prigoana era ca să-i determine să plece, să spargă cuibul ce trebuia spart.
Citez din dosarul de urmărire al lui Liviu Olah: ”….se vor lua măsuri prin posibilităţile existente de influenţarea lui OLAH LIVIU să se prezinte la organele de resort pentru a depune forme legale în vederea plecării lui definitivă cu familia în S.U.A..
Ceea ce nu au știut cei care au plecat a fost că înainte de a pleca ei au ajuns înaintea lor…..

Al doilea fel:
Al doilea fel de ”exilați” au fost exilații falși. Acei ”frați primitori” ajunși înainte de tine pe meleagurile exilului, te așteptau și te ajutau să te integrezi, dar tu nu știai că de fapt te urmăresc și raportează despre tine la cei de care tu credeai că ai scăpat.
Al doilea fel de exilați au fost Iudele, lupii în blană de oaie. Au plecat tot ca ”prigoniți” iar adevărații prigoniți au intrat direct în închisorile construite de primii. Aceștia sunt mulți din cei ce conduc diaspora, dezbină și desființează bisericile(”anturajele”) tuturor celor ce nu sunt în clica lor până astăzi.

Închisoarea nevăzută constă în supravegherea informativă a exilaților adevărați de către exilații falși, în raportarea și urmărirea mișcărilor, în calomnierea discretă diferențiată a celor sinceri în urechile celor ce-i ascultă pentru a-i îndepărta.

Fiind personal victimă în mai multe ipostaze a unor astfel de mașinații, citind mai ales cărțile scrise din mărturii luate din dosarele multor urmăriți, cunosc investiția de capital uman, timp și conspirație care se face pentru a distruge un singur om sfânt.
Faptul că doar acum târziu am legat lucrurile între ele și mi-am dat seama de această ”taină a fărădelegii” nu mă face să tac. Dumnezeu știe de ce n-am aflat mai devreme, această aparentă întârziere ține de planurile lui veșnice.

Slăvit să fie Domnul!


Persecuții ”ușoare” în China!

1 aprilie 2013

E vorba de un fel viclean de persecuție, o persecuție aproape nevăzută!
Nu știe Domnul de ea?

Ba știe! La aceasta am fost rânduiți, ca ”după ce vom suferi puțină vreme” să primim ce ne fusese promis.
De ce atunci vine suferința peste creștini?
”Ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin Adunare înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu!”

Când persecuția se face pe ascuns, să nu afle ONU, nici Amnesty International, nici VOM, nici chiar cei persecutați poate, când persecuția este seducție, atragere, intimidare, influențare pozitivă sau alte feluri viclene pe care stângaci am încercat să le descriu aici, atunci înseamnă că Dumnezeu ne pune de bună seamă în mijlocul spectacolului. Și așa ne pune că nici nu putem să ne plângem nici un pic,  că nu ne crede nimeni(zice că suntem paranoici), doar să-I facem tăcând Voia Lui cea înțeleaptă, cu o înțelepciune căreia-I devenim părtași, fiind însăși firea Sa.

Un doctor bun se cunoaște dacă face operații complicate, cărora altora nu le reușesc.
Un mecanic bun e cel ce repară mașinării stricate rău sau sofisticate.

Tot așa o înțelepciune Mare se face cunoscută în împrejurări cu totul ciudate și speciale, cum sunt prigonirile prin care am trecut noi în România, frații din Rusia și acum creștinii din China.

Ce se întâmplă în China?
chinapersecutie

 

 

 

 

 

 

 

 

În China sunt sute de milioane de creștini care nu au fost niciodată înregistrați la stat.
În China sunt milioane de adunări de casă.
De ce? Pentru că înregistrarea prevedea condiții cărora ei nu voiau să fie supuși dacă voiau să rămână cu conștiința curată înaintea lui Dumnezeu. Ca exemplu, toți clericii bisericilor oficiale sunt puși în fruntea bisericilor înregistrate de către Partidul Comunist și urmează liniile ideologice ale acestuia, cum erau de altfel aproape toți și la noi în Romania.
Acum prigoana este în felul următor: frații din adunările de casă sunt convinși să se înregistreze. Acest lucru nu se face pe ascuns cum s-a făcut la noi, ci pe față. Mulți au cedat, dar majoritatea rămân fermi.
O biserică publică are nevoie de un loc fizic, acest lucru este primul clenci folosit de cel rău, mai sunt și alte multe.
Mă rog pentru frații din China să rămână tari.
Citiți despre aceste prigoane, e plin netul: aici, sau aici, căutați cu ”house church persecution in china”.

Citat: ”Experts say the government fears the rise of any movement that could gain political clout among large numbers of people in the country. Fu told Fox News that over the past year the government has secretly investigated house churches, creating files on leaders and members, and has followed up by closing down churches using a variety of methods.

“Instead of using law enforcement officials directly to attack churches,” Fu told Fox, “last year we found they used a softer approach. They used utility companies, service committees, and neighborhood committees to terminate contracts with rental facilities and cut off electricity and water [to the churches].”

Traducere: ”Expertii spun ca guvernul se teme de creșterea oricărei mișcări care ar putea câștiga influență politică în rândul unui număr mare de oameni din țară. Fu a declarat Fox News că în ultimul an guvernul a investigat în mod secret bisericile de casă, creînd  fișiere pe lideri și membri și a urmat închiderea bisericilor folosind o varietate de metode.

„În loc de a folosi funcționarii de aplicare a legii în mod direct la atacarea bisericilor”, a spus Fu Fox, „anul trecut am găsit că ei au folosit o abordare mai moale. Ei au folosit companiile de utilități, servicii, comitete și comisii de proximitate pentru a rezilia contractele de facilități, de închiriere și au tăiat electricitatea și apa [a bisericilor]. ”

O metodă ”ușoară” dar dinăuntru, au făcut liste, urmează să-i destrame din interior, să le strecoare frați informatori, să le fabrice dizidenți…

În fotografia de mai sus, un agent al statului, poate chiar un pastor al unei biserici oficiale, încearcă probabil să-i mute în templu pe cei ce sunt ei temple ale Celui ce n-are altele.

La noi aceste lucruri s-au petrecut prin anii 70. Am descris aici cum: A exisat Biserica Subterană?

Citat: ”  Forma de persecuție fără lanțuri, prin control informativ strict a construit și a lăsat chiar după revoluție un aparat de control perfect uns, alcătuit din agenți instruiți să corupă și să mintă, sub forma unui cler pestriț, pe fiecare palier religios (culte diferite, secte adesea ostile una alteia) , toți jucându-și rolurile de ”frați”, ”prezbiteri” sau pastori ce au grijă de turmă, să nu se rătăcească. Comuniștii au creat pentru a înșela vestul o ”biserică de fațadă” ca toată lumea lor comunistă, cu oamenii lor jucând roluri de creștini, iar creștinii (cei inconștienți) au devenit degradați în roluri de figuranți ai unor teatre a căror regii și scenarii nu le pricepeau.
Când acest teatru s-a deschis în 1989, vizitatorii au putut vedea o scenă în care toate rolurile erau magistral jucate.
Piesa a continuat, cine avea puterea s-o oprească, nu dorea, iar cine ar fi dorit, n-ar fi avut puterea.
Ajutoare după revoluție, sponsorizări, ”desigur ”fraților”, primim cu drag, noi suntem săraci”…..și n-au cruțat turma, cum a spus apostolul. Lepădarea de sine rămăsese mințiților de pe ultimele bănci ce dădeau din mâini a lehamite.
”Catedrale ne trebuie”, că altfel nu avem cum spăla banii pe care insistent ni-i împingeți sau deșănțat vi-i cerșim.
Și tot așa.”

Doamne deschide-ne ochii! Alifie ne trebuie Doamne!

Acum e la fel în China: Doamne ai milă și de ei! Să rămână tari. Cei din vest nu pot pricepe de ce nu vor acești creștini simpli din China să se unească cu cei oficiali.


Frate drag!…istoria unei cântări

24 martie 2013

Am scris acum câteva zile despre cine face cântecele!

Iată aici pe doi din ei: Costache Ioanid și Nicolae Moldoveanu
ioanidmold

Prin anii 60 ei erau puternic urmăriți de securitate. Unul din ei, din înfricoșare a încetat o vreme să mai scrie.
A fost nevoie ca un ”frate drag” să sufle-n ”vatră sub cenușă”.

 

AUDIO: 


Închisori nevăzute(7) Controlul timpului

23 februarie 2013

A impune un LOC fizic limitat pentru întruniri nu era destul, trebuia limitat timpul de folosire a acelor locuri limitate.
Și acest lucru s-a făcut.
Câte două-trei ori de câteva ori pe săptămână, doar acolo.
Iar acolo se făcea controlul timpului prin program și alte metode.
Eu întreb des pe mulți prieteni care merg pe la multe biserici: ”La voi la biserică dacă tu, sau cineva din bancă are ceva de zis, poate?”
Sunt privit cu zâmbete și clătinări de cap.
Insist:
”Pur și simplu există UN TIMP în care oricine dacă vrea să spună ceva, să poată?
Există un timp de tăcere în care dacă cineva vrea să spună ceva, să nu se simtă intimidat?”

Peste tot nu se poate.
Peste tot se face controlul timpului.

Nimic nu se face fără timp.
Strângerile după Voia lui Dumnezeu au acest factor al libertății timpului ca principiu.
Nimeni nu pune monopol pe secunde (în limitele dragostei, adică ale supunerii unii altora, s-a întâmplat în adunări cu câte un musafir care  tot vorbea fără amin, i se făcea un bine și era rugat să-și pregătească încheierea, de obicei de unul mai bătrân ca acela).
Controlul timpului se făcea (și se face) pe mai multe căi în bisericile controlate de cler:
-se făcea control al timpului personal sau al timpului de grup
-se făcea controlul timpului prin împiedicarea la slujire a celor incomozi(deținuți)
-se făcea controlul timpului prin abuzarea de timp de către cei dirijați(gardieni)
-controlul timpului se perpetua prin programe care înlăturau din start libertatea de exprimare individuală
-controlul timpului se făcea și se face prin comasare de biserici mici în una mare, cu cât se adună mai mulți, timpul de slujire individual e tot mai mic sau zero.
Scria cineva pe bloguri despre ”alegerile” de conducători religioși(nu că le-am aproba) cum sunt manipulate prin lăsarea momentelor sensibile la sfârșit, când pleca trenul sau se închidea restaurantul.
Timpul este resursa, factorul care intră atât în ecuația gândirii cărnii cât și în cea a Duhului.
Nici una nu se face fără timp.
Când faci una, nu faci alta și invers.
Oamenii pot fi ”deturnați” treptat ”pe furiș” spre a-și da timpul minții unor duhuri înșelătoare, unor învățături ale demonilor, sau chiar unor activități carnale aparent sterile dar care fură timpul la fel ca păcatele mai mari.
A stimula în cineva dorința spre activități consumatoare de timp (sport, ascultarea muzicii, diverse hobbyuri) e o strategie  a celui rău în a-i fura timpul, o închisoare cu pereți nevăzuți în care stau mulți oameni care culmea, se plâng că…nu au timp.
A avea timp e o mare binecuvântare.
A nu-ți suna telefonul din 10 în 10 minute e un Har. (La birou am impus un control drastic al telefonului mobil: ale noastre să sune încet, vizitatorilor urlători-chiar clienți le este arătat un afiș mare pe perete: VĂ RUGĂM SĂ VORBIȚI LA MOBIL PE HOL! iar pe hol este un alt afiș: LOC DE VORBIT LA TELEFON PENTRU VIZITATORI!). Îmi număr zilele(azi e 8876), prietenii, vizitele, timpul de stat la telefon, pe net, timpul dat cărnii, ca să răscumpăr cât mai mult timp dat Cuvântului și gândirii la lucrurile de sus.
Dacă nu fac așa sunt și eu un deținut în marea închisoare a oamenilor fără timp.
Într-un fel scriu aceste postări legate de ”Închisori nevăzute!” pentru că mă simt una cu cei legați, geamăn cu cei înșelați, ca și cum aș fi și eu nedesprins și neieșit dintr-o închisoare sau lagăr la care i-au fugit gardienii, dar deținuții nu vor să iasă afară, era acolo de zeci de ani o ierarhie de poziții în celule, micile avantaje ale meschinelor interese, unele celule mai răsărite, cum să părăsești acele privilegii greu câștigate.
Azi am aflat că a mai plecat un prieten din țară, în Australia.
Altul pleacă în Canada.
Am trăit pe viu ani de zile ispita de a pleca din cuib, am fost să văd cum e, să gust. Mie mi-a fost dat să nu plec, dar nu mă simt închis. Am un prieten (citește blogul, salut B.) care are ștanțat în codul genetic dorul de ducă. Îl înțeleg, după 9 ani de America se simte încarcerat.

Dar despre libertate și timp am scris ceva acum 20 de ani, în 1993, era o seară caldă de august, nu era blog atunci, scriu acum. Va fi următoarea postare.

Ideea acestei postări era să nu fim furați, încarcerați de oameni care devin administratorii timpului nostru.
Și zâmbesc.


”În mintea mea sunt încă în lagăr!” Shin Dong-hyuk, nord-coreean

21 februarie 2013

Shin Dong-hyuk, un evadat din lagărele de muncă forțată din Coreea de Nord a scris o carte.
kang

Unii zic că 200.000, alții că 400.000 de oameni sunt închiși în lagăre.
În Coreea de Nord există vinovăția prin asociere, dacă ”greșește” o rudă de-a ta, mergi și tu în lagăr.
În Coreea de Nord fac închisoare și copiii și nepoții ”vinovatului”, trei generații.
În Coreea de Nord dacă un copil se naște în lagăr, acolo crește, supus pedepsei părinților.

În Coreea de Nord la venirea comuniștilor la putere erau un mare număr de creștini.
Nimeni nu știe unde sunt acum urmașii lor.
În Coreea de Nord cei care sunt prinși că dețin o Biblie sunt trimiși în lagăr.
Lagăr în Coreea de Nord înseamnă foame, mizerie, boli, muncă forțată, bătaie, tortură, muncă forțată și condamnări la moarte.
Nu e istorie, e acum în 2013.

În Bibliile noastre scrie să ne aducem aminte de cei ÎN LANȚURI CA ȘI CUM AM FI ȘI NOI LEGAȚI CU EI.

În lagărele din Coreea de Nord sunt mulți frați ai noștri.

Să fim ”în lagăr cu ei” în mințile noastre!


Metoda de prigonire cea mai odioasă: înfiltrarea

10 februarie 2013

Citatul este luat de aici: O mare trezire a secolului XX .  Cartea, tradusă din limba rusă, tratează din interior chestiunea  prigonirii creștinilor evanghelici din fosta URSS, o prigonire greu de văzut, condusă sub masca unei libertăți de fațadă. Această fațadă este și astăzi în țările din Estul Europei Biserica Oficială de orice nuanță.
Clerul instalat atunci continuă ”piesa” de teatru religios fără jenă, rușine sau teamă.

” În această ordine de idei, nu putem trece sub tăcere nici metoda cea mai odioasă de oprimare a bisericiiampla pătrundere în ea a Comitetului Securităţii de Stat, cu scopul de a lua în mâinile sale conducerea bisericii din interior.
Începutul infiltrării forţate datează încă de la sfârşitul anilor ’20, dar a luat o deosebită amploare în perioada represaliilor de masă şi în special în perioada războiului, precum şi în cea postbelică. Această operaţie metodică a durat mai mult de patruzeci de ani, până ce slujitorii care au acceptat să colaboreze cu KGB-ul şi cu Consiliul Afacerilor Religioase s-au văzut plasaţi temeinic aproape în toate posturile de răspundere ale bisericii oficiale, a cărei conducere se află acum deja în întregime într-o absolută unitate cu organele amintite fiind pe deplin dirijată de ele.
Şi unii şi alţii sunt nevoiţi să ascundă după un văl gros al tainei alianţa încheiată între ei înţelegând prea bine că toţi oamenii — atât credincioşi, cât şi necredincioşi — consideră drept crimă o astfel de colaborare.
În aceste condiţii, frăţietatea noastră renăscută, care, după ce şi-a curăţat cugetul prin pocăinţă, rămâne, cu preţul multor jertfe, pe calea slujirii independente lui Dumnezeu, este considerată de organele KGB-ului şi de Consiliul Afacerilor Religioase drept o ispită primejdioasă pentru alţii, drept un pericol de a pierde controlul asupra bisericii în general.
Iată de ce şi-au îndreptat ei acum toate eforturile pentru a duce frăţietatea noastră cu orice preţ la o similară dependenţă de ateism.
Rămânând consecvent pe poziţia loialităţii şi a atitudinii pozitive faţă de stat, suntem totuşi nevoiţi să refuzăm colaborarea ilegală ce ni se impune, mărturisind totodată că n-o facem dintr-o simplă încăpăţânare, ci, deoarece ea determină un sfârşit tragic al destinului nostru de creştini, iar credinţa noastră îşi pierde orice sens.”

O mare trezire a secolului XX, pag 444, recomand descărcarea pdf, se citește mai ușor


Închisori nevăzute (6) Influențarea ”pozitivă”

28 ianuarie 2013

(atenție: postare lungă, 15 minute)
Influențarea pozitivă a fost una din metodele de ”tortură” psihică fără urme, intens folosită de securitatea comunistă, de KGB.
E aproape greu de crezut că un om prins într-o plasă de ”influențatori” s-ar putea numi ”închis”, că ar merita ”vizitat”, că ar trebui considerat victimă, dar să știți că ar trebui. 
Să nu uităm căci scopul acestei categorii de postări este sensibilizarea celor ce înțeleg planurile celui rău spre  suferințele provocate de cel rău și la a face ceea ce Domnul ne poruncește: ”am fost în temniță și ați venit pe la mine”.
Vreau să arăt că au fost și sunt și altfel de temnițe decât cele de ziduri, și altfel de gardieni decât cei în uniforme, și altfel de atitudini decât cele rânjitoare. Lupii în haine de oi zâmbesc, câinii sfâșietori lingușesc iar industriașii religioși, după ce te omoară lasă prin testament fiilor lor cum să-ți zidească mormântul.
Chiar dacă în 1989 temnițele de beton nu aveau creștini înăuntru, erau alte temnițe (care le descriu aici), temnițe ale căror uși nu le-a deschis nimeni și probabil cei dinăuntru vor muri condamnați pe viață în ele.
Este posibil ca și tu, vrednicul meu cititor să fi ajutat, poate chiar cu tăcerea ta la păstrarea acelor atât de respectate ziduri intacte.
Păcatul împietrește, stăruința în el desensibilizează simțurile spirituale.
Cunoașterea Domnului și apoi și a planurilor celui rău nu este spre  stingerea unei curiozități firești, ci spre deschiderea ochilor minții spre deosebirea ce trebuie s-o facem între oaie și lup în blana ei, între frate și străin, iar în cazul discutat aici între paznic și deținut.  Chiar dacă închisoarea este nevăzută.
De fapt la judecată mulți vor întreba: ”când te-am văzut noi?” N-au văzut pentru că n-au avut astfel de ochi, ochi ai minții pentru văzut închisori ale minții și deținuți ai minții.
Cazul care m-a pus pe gânduri a fost cel al lui Liviu Olah, apoi am retrăit și reanalizat cu calm și răbdare istoriile citite, viețile lui Dorz, Iovin și Wurmbrand sau ale altora care i-am cunoscut îndeaproape. Apoi mi-a venit rândul să-mi citesc dosarul…. scris cu altfel de ochi, cu ochii prigonitorilor și să-mi compar istoria tinereții mele nu cu amintirile mele, ci cu originea lor. Motivațiile faptelor ”prietenilor” mei din tinerețe nu erau cele care le-am văzut atunci, gradul de intoxicare la care am fost supus și nu l-am recunoscut mă face să mă rușinez.

Lipsa de discernământ mi-a rămas, s-a maturizat și chiar începutul acestui blog(anul 2008) îi poartă amprenta. Scriind aici mă descarc puțin, e și un fel de mărturisire a slăbiciunii pentru cei ce vor să se roage pentru mine, un motiv în plus de dispreț pentru batjocoritori și ”epistolă vie” și pentru prigonitorii de azi.

Gândul acestui serial de postări (Închisori nevăzute) îl am de o bună vreme (cum am multe gânduri la rând la poarta gurii și…tastaturii), dar l-am ținut în cămara minții păzind să nu fie asemuit de cititori cu ploaia de reproșuri și insulte, de revanșe și acuze ce te stropește când umbli prin drumurile pline de bălți ale netului…

O încurajare de a continua, chiar cu cele mai dure și incredibile aspecte am primit prin scrisoarea lui Mihai.

Merită recitită toată.
Redau aici: ”Biblia descrie leproși care trebuiau să strige „persoană leproasă” înainte ca cineva să se poată apropia de ei. Ar fi trebuit să îi fi alertat și eu pe toți prietenii și cunoscuții mei despre preocupările mele și pericolele la care îi expuneam. Dacă sunteți implicați într-o luptă asemănătoare, vă îndemn să faceți acest lucru.

Am înțeles reticența cu care eram primit: ”oare nu e aceste dintre…?” dar am înțeles și cum am început eu însumi și familia mea să fim urmăriți. Trebuia să-i avertizez?! Dar cum? Pe frați și prieteni apropiați! Vor înțelege?!.

Ce să înțelegem prin ”pozitiv”?
În accepțiunea securității, pozitiv însemna ceea ce corespundea scopurilor lor, iar negativ contrariul. E ciudat de aflat ce considerau ei pozitiv:-de exemplu, considerau pozitiv ca o biserică de oraș să fie cât mai mare ca număr de membri (pentru că  cei din conducere erau oamenii lor),căci cu cât erau mai mulți în biserică cu atât erau ”paralizați” (făcuți inactivi) mai mulți, considerau ”pozitive” activitățile repetitive, gen repetiții, coruri (fanfare nu că făceau gălăgie) și negative studiile biblice participative(studiile erau pozitive dacă le conduceau oamenii lor), considerau ”pozitivă” disciplina bisericească și ideea de ”rânduială”, erau bune argumente pentru a acuza de anarhism pe critici, etc.

Cazul 1. Liviu Olah 1976, Oradea Botezul programat să se facă în apele Crișului s-a ținut ”în biserică” urmare a influențării pozitive a lui Liviu

Citez de pe site-ul lui Mitrofan:
”Anunțarea în biserică a renunțării efectuării botezului în apele Crișului Repede, nu a atras după sine nemulțumirea în rîndul credincioșilor, într-o bună măsură, și datorită explicațiilor date în predică de pastorul ȚON IOSIF din Ploiești, asupra căruia s-a exercitat influență prin rețeaua informativă și care la rîndul lui, a dus „muncă de lămurire” cu pastorul OLAH LIVIU, influențîndu-l să renunțe la idee.”

Cum vedeți: explicații–>> exercitare–>>influențare–>>lămurire–>>iar influențare–>>toate ”la rând”
Omul a fost înconjurat de o închisoare pe care n-a văzut-o. ”Părtășia” celor din jur, el o credea ”casă de frați”, casă de rugăciune, în timp ce lupii din jurul lui zâmbeau rânjindu-i și-l influențau lingușindu-l.

Influențarea pozitivă e un fel de scoatere a ochilor. Ca la Samson, ca la Zedechia. Să ajungi să zici la străini frați și la frați străini.

Că la Olah acest lucru a reușit se vede și dintr-un dialog între  fratele Pocsy și fratele Aron din 1974(ei se învârteau în aceleași cercuri, unii pastori baptiști oficiali (Nechifor, Brânzei, Olah) cunoșteau pe frați și se mai adăpau la izvoarele lor .

Fratele Aron către Pocsy: ”Si acum, te rog, primeste si buruiana amara(ierburi amare), a unei mustrari fratesti si din dragoste(Scriptura spune despre “credinta care lucreaza prin dragoste”). Cand am fost impreuna la Mircea Z. tu nu ai aratat o dragoste fata de Liviu, cand a sosit intre noi, asa am observat eu si altii.”

Fratele Pocsy către fratele Aron: ”Azi am primit scrisoarea ta si raspund imediat, caci mi-ai cauzat mahnire. Te rog sa-mi trimiti cele cerute de mine. Te-am rugat sa-mi trimiti adresa lui Jony Ginga. [….]In ce priveste dragostea mea fata de Liviu, nu cred ca este vorba de sentimente de dragoste de om. Nu este el de vina ca el atitudine de “om greu”, ci cei care ii fac curte. Dumnealui cand a sosit a fost intrebat de unul din voi, iar raspunsul lui in ce priveste “trezirea”, nu pe mine m-a indignat, ci pe Relu. El a vorbit imediat in contradictoriu, si cele spuse de tine ca ale mele sau ca ale lui Relu, dar din tot ce ai spus s-a inteles ca nu esti de acord in totul cu Liviu, lucru pe care mi l-ai spus in drum spre profesor. Iar la cele spuse de mine Liviu a dat cu mana spunand: “Sofistica!”, daca nu intelegi ce inseamna, citeste la Enciclopedie. Asa ca, daca trebuie sa mananc amar, hai sa mancam toti cei care n-am fost de accord cu cele spuse de Liviu! Dar dupa intelesul Cuvantului nu mustrarea e “ierburi amare”, ci mai repede 2 Cor. 6.10 si 1 Petru 1.6 adica, atitudinea mea fara dragoste, daca ma intalnesc cu o atitudine fara dragoste. Desigur ca o lucrare pentru a strange multi membrii pentru Cultul Baptist, ma incalzeste, dar orice lucrare frumoasa pentru orice Cult e o lucrare omeneasca, sufleteasca si nu ma face sa strig de bucurie. De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata. Nu recunosc nici-un program facut de oamnei, ca “service divin” si nu iau parte nici cu buni, nici cu rai. De cate ori ma pune sa marturisesc in cadrul unui astfel de Cult(program omenesc), de atatea ori voi spune ce vrea Domnul, nu ce pe place conducatorilor, sau membrilor de adunare. Drept consecinta? Ma primesc odata, sau de doua ori, dar nu ma primesc cu totul, caci asa spune Cuvantul la Isaia 33.14: “Pacatosii tremura in Sion si pe cei fara lege ii cuprinde frica: cine poate locui cu focul mistuitor si cine poate locui cu focul vesnic?’(trad mag.). Cand la lucrarea predicii, cei baptisti din adunare raman impietriti si totusi lauda pe predicator pentru lucrarea mare, pentru multimea stransa, nu te supara pe mine ma pune pe ganduri. Spui ca te bucuri cand intalnesti crestini, care prin credinta slavesc pe Dumnezeu. Dar ce facem? O fabrica de imitatie de crestini? Din cauza nevegherii la normele simple, dumnezeesti acceptam programele nascocite de mintea omeneasca si ne miram de sunt atatia putini credinciosi adevarati? Ma bucur dinainte ca “focul va incerca orice lucrare, care nu e de la Duhul Sfant” Doresc din toata inima sa nimiceasca orice lucrare facuta de mine, chiar acum, chiar pe pamant. Dar sunt convins ca ramane in picioare(in veci) tot ce a facut Duhul lui Dumnezeu prin mine. Si acum iti marturisesc (Domnul stie), ca nu am avut nici-un simtamant de dragoste in mine cand a inceput sa vorbeasca Liviu, vazand ca e plin de el. Asa am cazut in Matei 7.1-5. dar m-am curatit prin sangele Domnului Isus!”

Cazul 2. Zoli 1981-1989
Aveam 14 ani când l-am cunoscut. M-a luat cu el la Dezmir ”în misiune”. V-am spus c-am fost foarte baptist.
La puțin timp după ce am început să umblu ”cu Zoli” tata m-a luat grijuliu să mă avertizeze: ”ai grijă cu ăla!”, e ”bai” cu el. Ce bai?, nu mi-a spus. Dar tata nici n-a insistat, mi-a spus doar că-i spusese cineva ”de la comunitate” ca să mă facă atent. Nu i-am băgat în seamă, mult mai târziu, datorită prieteniei cu Zoli am început să fiu și eu urmărit. De fapt pe mine m-a vândut ”aghiotantul” lui.

Influențarea pozitivă am văzut-o atunci dar am înțeles-o abia acuma. ”Să fim înțelepți”, ”nu e bine să”, ”nici chiar așa”, erau replicile ce temperau orice fel de ”ieșire din cadența”. Grupul nostru, bine garnisit cu intruși era strunit prin influența lor ”pozitivă”.
Cum făceau?  Deturnau întrunirile. Trebuia să ne întâlnim la Simeria, să zicem. În loc de 100 veneau 20, tot cam aceeași, cei neinfluențabili. Celorlalți li se spusese de către pastori să nu meargă ”cu Zoli”. Doamne câte rele am auzit despre Zoli. N-am crezut niciuna, dormise de multe ori în casa noastră, fusesem în casa lui, umblasem pe coclauri, prin gări, pe trenuri, cu autobuze, căruțe, etc. Chiar și cu bacul am trecut la Luncușoara într-o iarnă. Îl cunoșteam bine. Era evident că cei ce veneau cu povestea ticluită erau teleghidați. L-au și însurat pentru două zile, cu o agentă, dar acesta e alt capitol: discreditarea. S-au folosit toate armele și se pare că nici acum nu ruginesc.

Am simțit închisoarea dinăuntru, n-am văzut-o, am simțit-o iar acum o descriu.

Cazul3.  frateledan.wordpress.com și masarotunda2
Se întâmpla prin anii 2007/2008 parcă. Lupul ”le împrăștie” zice la Ioan 10:12 .”le răpește și le împrăștie”. Prima grijă este să ”răpească cu filosofia” și să le împrăștie prin închisori ale minții în care ziduri de derută și neîncredere îi țin departe unii de alții, împrăștiați. Ajunsesem într-o situație ciudată…. Ce să fac cu blogul? Dar cu grupul? ”Închide-le frate!” mi-a sugerat cu glas mieros un ”frate”. M-a influențat pozitiv.
Ciudat pentru un om ce susținuse înainte că nu stă pe net. Și mai ciudat că la o săptămână de la deschiderea acestui blog (vesteabuna) după câteva luni, ”omul care nu stătea pe net” mă întreabă direct: ”E al tău blogul vestea bună? iar eu nu semnasem decât cu …”stilul”. Vesteabuna încă nu m-au influențat s-o închid. Să nu scriu una și alta, da. Să șterg, da. Sunt om.

Trăim într-o lume virtuală. Închisorile sunt tot virtuale iar libertățile tot așa. Libertatea cea mai mare e să te faci robul tuturor, să fii liber față de frica robiei și a morții. Să slujești după harul dat în mijlocul multor împotriviri.

Cu voia lui Dumnezeu va mai urma: Alungați prin persecuție, Controlul timpului și alte forme de închisori în care mulți țin pe și mai mulți închiși iar alții se închid singuri.

Nu trebuie neapărat să mergi la Gherla sau la Aiud cu pachete și Nou Testamente (Slavă Domnului pentru cei ce fac asta), sunt închisori la tine pe scară sau pe stradă, la tine în oraș sau în județ, poate la tine în familie, poate în jurul tău. Poate frații care ți-au fost vorbiți de rău, ”dizidenții” ăia sunt deținuții cuiva, poate nici ei nu realizează. Du-te la ei!

Sau poate tu ești un deținut. Ieși!

”La ce-ți folosesc în viață
aripi pentru ceru-ntins,
când tu stai în colivia
oamenilor ce te-au prins?” NM


Asuprirea îl înebunește pe înțelept

9 ianuarie 2013

Scrie la Eclesiastul 7:7 (trad GBV):

”Cu siguranță asuprirea îl înebunește pe înțelept…”

Nu numai asuprirea. Visele năruite, boala, bătrânețea, slăbiciunile, pierderea cuiva drag, deziluziile sau trădările.
Nu numai pe înțelept îl afectează, dar parcă înțeleptul suferă mai mult. Mai ales asuprirea. De obicei cei mai puțin înțelepți asupresc, iar a căuta o logică a asupririi este un prilej de înebunire pentru oricine.
David a fost foarte asuprit. ”destul m-au asuprit din tinerețe…” spune în Psalmul 129. La fel Noe, Ilie, Ieremia și toți proorocii. Apostolii la fel. ”Le-am dat Cuvântul tău și lumea i-a urât” spune Domnul.
Niciunul din ei însă n-a înebunit.
Vedem la David că era de un calm ceresc. Când citim bucuria Psalmilor scriși prin peșteri sau pe tot timpul cât era fugărit de Saul, înțelegem că a sta bine întărit în omul lăuntric, a avea arsenalul minții perfect ordonat și curat, a-ți așeza gândurile pe stânca necintită a promisiunilor scrise, te face de fier. Iar mintea ta pe care mulți și-ar dori-o o troacă în care să fiarbă toate mizeriile aruncate de ei, îți rămâne mai departe un cămin liniștit și curat al Harului, o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.
N-a fost înțelept David? (David înseamnă dragoste sau iubit.)  A fost înțelept, dar nu în ce privește răul. În ce privește răul trebuie să fim și să rămânem proști. Nu să nu-l vedem(răul), nu să nu avertizăm și pe alții, ci să nu luptăm cu armele lui. A fi proști față de rău este să zicem ca David: uită-te tu Doamne la ei. Ca și cum ar zice: eu nu mă uit, rămân prost la asupririle lor, fug, mă retrag.
Să fim proști față de înțelepciunea lumii, în ce privește răul.
Asuprirea ne poate afecta doar dacă judecăm cu mintea asupritorilor.
În biografia lui Ioanid este descrisă o scenă. Fratele Ioanid după ore sau poate zile de anchetă își păstrase calmul de cer. La un moment dat este întrebat de anchetator: -Mă urâți acum, nu-i așa?  A răspuns calm: -Domnule anchetator, eu nu urăsc oameni, urăsc idei.
Credința nu înseamnă a fi foarte deștept, a ști tot și a găsi soluții la orice. Credință este o atitudine față de Cuvântul spus de Dumnezeu mai înainte, nu primirea a nu știu ce revelații noi. Ce să mai primească cei ce disprețuiesc ce s-a dat deja?
A încerca să înțelegi răutatea și asuprirea este ceea ce scria Asaf în Psalmul 73: ”Când m-am gândit să înţeleg aceasta, a fost o muncă grea în ochii mei” și nici nu pot fi înțelese până: ”am intrat în locaşurile sfinte ale lui Dumnezeu: atunci am înţeles[−] Sau „am privit la“ sfârşitul lor” (GBV).
Să privim asupririle, atât cele asupra noastră care ne afectează cât și celelalte cu ochii lui Dumnezeu, din Locașul lui Cel Sfânt.
Când am citit acest verset în trad GBV (în Cornilescu se înțelege altfel, comentatorii dau dreptate mai mult traducerii de mai sus) m-a dus gândul la închisoarea Pitești, apoi la Sighet. La Pitești au fost închiși studenții, la Sighet politicii. Mulți au înebunit sau au ieșit legume mentale. Creștinii au ieșit diamante.
Asuprirea ce-l înebunește pe înțelept, îl sfințește pe cel ce crede Cuvântul.


Închisori nevăzute(5) Înfiltrarea

7 ianuarie 2013

…sau FRATELE AGHIOTANT
Dragii mei…trăim într-o lume  dură.
Domnul e bun, lucrează… dar a și scris. Iar ce a scris ieri, El nu abrogă azi. Sau nu va lucra nimic azi în cei ce ignoră ce a scris El  ieri.  Dacă ieri a scris ”vegheați!”, la nici o cerere din lume nu va răspunde că avem dreptul să nu mai veghem, că veghează El.

…….

Pe ”fratele aghiotant” l-am văzut peste tot”.

Yes-man al celor ce-i pândesc, ”aghiotanții” erau persoane înfiltrate pe lângă ”obiective” pentru a-i ”încadra informativ” și controla(dirija).
În 1986-1989, Z. conducătorul de tineri pe vremea când locuiam în cartierul baptist era un personaj excentric, maghiar cu puternice influențe de la ”treziți” și penticostali, era imprevizibil. Organiza tineri, organiza întruniri de tineri, nu prea întreba de nimeni și asta deranja. Știa că cei ce ar fi trebuit să dea aprobări pentru lucru cu tinerii nu dădeau, așa că n-a mai cerut. În plină tinerețe, activitatea lui nu putea fi urmărită de un singur informator. Avea un aghiotant lipicios dar mai erau și alții. Pe mine m-a pârât aghiotantul lui.

Cum se face?
Să luăm un caz ipotetic dar …nu prea.
Vine pe plaiurile mioritice un frate misionar, american, să zicem.
Caută să implementeze viziunea lui, mai originală. Desigur fratele misionar evită organizațiile religioase mari. În țara lui pur și simplu există ideea de independență, de libertate, nu din alt motiv. La noi libertate înseamnă să întrebi ce ai voie să gândești și apoi să fii liber să gândești ce ai voie. Hm!
Deci, fratele misionar pornește singur.
Evanghelizează, închiriază, predică pe străzi.
Imediat are un rod. Un ”prieten” sau ”frate” care crede instant toată revelația misionarului.
Misionarul și-l face mâna lui dreaptă, îi dezvăluie viziunea, ”fratele”…să-i zicem ”aghiotant” este numai urechi. Ascultă, aprobă, mărturisește exact ca misionarul. Împărtășește entuziasmul misionarului. Întâmplător are și timp de stat pe lângă misionar. ”Ce har!” Misionarul mulțumește Domnului pentru așa ajutor imediat, își face poze cu primul lui rod, trimite pozele la sponsori.
Trec anii!
Misionarul e tot pe străzi, ”fratele aghiotant” e deja ajutorul vechi și nesperat al misionarului, dar ceva scârțâie. Lucrarea cam stagnează. Nu din lipsă de fonduri, banii au venit, ”fratele aghiotant” chiar l-a ajutat mult pe misonar să-i cheltuie. Estul e o lume ciudată, plăți la negru, uși deschise cu capul, aghiotantul știe cum se face…mare inimă la aghiotantul ăsta!
Dar oamenii nu stau în adunare, adunarea nu crește. Vin o vreme și apoi pleacă fără explicații.
Târziu de tot misionarul este întrebat cu jumătate de gură de cineva din cei plecați  dacă ”e adevărat că-și bate nevasta?”(cazul e real) Misionarul nu știe ce să creadă și nu știe de ce-l ocolesc oamenii.
Mai trec ani.
Misionarul află de la altcineva care trecuse prin adunare că una din învățăturile de bază ale bisericii lor e ca bărbații să-și bată nevestele regulat, le bat ca la carte, după o broșură scrisă de un …..sponsor.

Misionarul e stupefiat. Acrit, scârbit. Totul e minciună dar nu în mintea din spatele ochilor ce-l privesc bănuitor. Ei știu din ”surse sigure”. ”Fratele aghiotant” își bate și el nevasta.
Este întrebat, recunoaște cu jumătate de gură.
-De ce?
-Ei…odată.

Ce nu știe misionarul este că ”fratele aghiotant” este plătit să fie umbra lui. Securitatea l-a încadrat să-i știe toate acțiunile și să-l compromită. Să-l pândească din umbră. L-a înfiltrat după o procedură de o amănunțime atât de laborioasă că nu i-ar fi trecut prin minte. Dezintegrarea, deruta și dezamăgirea sunt roadele amare ale acestor lucrări. Puteau fi evitate?

Așa se văd acum aceste lucruri. Așa le-a văzut misionarul, dar cum le-a văzut securitatea?
Să luăm un alt caz real, din același oraș. E vorba de mișcarea Părtășia, (azi brunstad.org), o ramură mai excentrică a mișcării fraților. Mai sunt cunoscuți ca ”frații norvegieni”, (Zac Poonen a fost dintre ei). Prin anii 80 frații norvegieni și-au trimis un misionar în Romania.  În articol: JEAN.
Imediat s-a alipit de el un frate de la o adunare oficială(în articol: COSTICĂ), dornic de a fi iluminat. Fără nici o bănuială, fratelui COSTICĂ i-a fost făcută invitație spre Norvegia, culmea,…a primit aprobare și a plecat. S-a și întors, un lucru mai de mirare decât rapida aprobare a vizei, dar norvegienii nu știau astea.
Apoi norvegienii au început să aibă probleme.
În sfârșit…au fost frânați și încurcați rău de tot, nu merită scris.

COSTICĂ  e viu, trăiește și e membru în aceeași adunare. Dacă cineva de acolo citește acest articol știe cine este, n-au plecat mulți în Scandinavia în acei ani.

Dar să citim articolul:        (sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf)

”Pe linia cultelor neoprotestante s-au obținut informații potrivit cărora cetățeanul străin JEAN, venit în țara noastră ca turist, era preocupat de fapt să de documenteze asupra drepturilor și libertăților credincioșilor din România și concomitent să puncteze și studieze persoane pretabile în vederea racolării lor la așa-zisa mișcare de ”Părtășie” care, în fond, era o acțiune de creare a unei dizidențe.

        Întrucât informațiile obținute nu erau suficient de concludente, s-a hotărât dirijarea pe lângă respectivul a informatorului ”COSTICĂ”, verficat în multe cazuri ca loial și atașat organelor de securitate. Având funcție de conducere în cadrul unui cult neoprotestant ”COSTICĂ” a luat cunoștință despre ”JEAN” prin două legături ale acestuia din exterior. Stabilindu-se o conduită adecvată, informatorul a intrat în contact cu ”JEAN”. Câștigând încrederea celui în cauză, în cele din urmă a fost invitat de ”JEAN” să efectueze o călătorie în străinătate pentru a se documenta asupra preceptului curentului ”Părtășie”.
       Dând curs invitației, informatorul a stabilit cu acest prilej că în unele țări din occident și într-un stat vecin s-au format grupări dizidente alcătuite din deservenți și credincioși ai cultelor neoprotestante care urmăresc: compromiterea conducerilor legale ale acestora, sustragerea de sub controlul autorității de stat, organizarea de adunări clandestine la domiciliile aderenților ori în spații închiriate sau corturi, prilejuri cu care fiecare participant poate să comenteze liber diverse precepte din Biblie ș.a.
      Având în vedere periculozitatea socială a acestei acțiuni, sub coordonarea Direcției I s-a trecut de îndată la prevenirea și neutralizarea activităților preconizate, scop în care au fost încheiate acte premergătoare în temeiul cărora au avut loc cercetarea și avertizarea lui ”JEAN”, iar în final trecerea respectivului pe lista persoanelor indezirabile.
     Pentru conspirarea informatorului ”COSTICĂ”, măsurile de documentare au vizat, în prima fază, stabilirea activității celor doi străini, după care, pe baza datelor obținute, la revenirea lor în România, aceștia au fost anchetații și avertizați, prilej cu care s-a intrat în posesia informațiilor necesare privind rolul lui ”JEAN” în inițierea și organizarea dizidenței ”Părtășie”. Apoi pe baza declarațiilor celor doi străini s-a trecut la aplicarea măsurilor stabilite în cazul ”JEAN”. Ca urmare, respectivul a recunoscut în procesul anchetei faptele reținute în sarcina sa, fără a face referiri la persoana informatorului.
       În această situație s-a putut întocmi un documentar privind conținutul și originea așa-zisei mișcări ”Părtășie”
, structura organizatorică și țările unde își desfășoară activitatea, menționându-se totodată măsurile informativ-operative ce trebuie luate pentru cunoașterea eventualelor încercări, din străinătate, de proliferare a ideilor și concepțiilor dizidente în cauză pe raza județului.”

sursa: CNSAS, periodicul Securitatea 1986, pag 45.: http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201986-3-75.pdf

      Să traducem limbajul:
-conducerii legale a cultului=agenturile securității în cadrul conducerii cultului, conducere neschimbată până azi
-sustragerea de sub control=neascultare de împuternicitul cultelor
-adunări clandestine la domiciliu=adunări libere unde pastorii aserviți nu puteau controla
-fiecare participant poate să comenteze liber=libertate internă, de neimaginat în bisericile fațadă, rămase și ele tot așa

Aceste lucruri erau de o mare periculozitate socială. !!! De ce? Dizidențele îi deranjau pe comuniști pentru că erau în afara sferei lor de control. Bisericile oficiale au avut o structură de informatori perfectă, de aceea securiștii frânau dezvoltarea de dizidențe pentru că erau necontrolabile.

Cazul descris e un caz clasic de înfiltrare. Costică a fost înfiltrat pe lângă Jean pentru a-l exploata informativ și pentru a evita ”dizidența”. Jean habar n-a avut cine a fost cel ce l-a vândut. Costică a stat cuminte ani de zile în acea ”adunare” și azi, la 27 de ani de la acele evenimente e tot acolo. Costică a fost aghiotantul lui Jean, umbra, cel foarte interesat  de ”adevărata credință.” Anchetarea lui Jean s-a făcut după ”conspirarea” lui Costică, adică Jean să nu bănuiască că Costică l-a turnat.

Cât privește pregătirea înfiltrării, detaliile se găsesc pe siteul CNSAS, aici: http://www.cnsas.ro/documente/materiale_didactice/D%20008712_001_p21.pdf

Cu scuze pentru anatomia terorii, dar recunoașterea hidoșeniei bolii face parte din tratament!

PS Ce credeți că ar trebui să facă ce-i ce-l cunosc pe COSTICĂ? El are și acum funcție de conducere în Cult.
Ar trebui mustrat, demascat, pus să mărturisească?
Cred că dacă Dumnezeu dă prilej, da, ar trebui îndemnat la pocăință.
Cu siguranță Dumnezeu nu a turnat nici un pic de har prin acel pândac, iar toată lucrarea căreia i-a fost părtaș a fost un mare fals. Cei conduși de un astfel de farsor nu pot fi decât cu durere numiți înșelați.
Mai mult nu trebuie rumegată problema, de cel ce produce dezbinări trebuie îndepărtare. Aici rămâne subiectul locului de strângere, public sau privat? Cum ”te îndepărtezi” dacă adunarea e fixă?  Asuprirea înebunește pe înțelepți  de aceea față de asuprire să rămânem proști. Sub asuprire să nu deschidem gura. Pentru cel asuprit însă, da.


A existat Biserica Subterană?

24 decembrie 2012

A existat Biserica Subterană?

Cărțile lui Wurmbrand arată că a existat. Chiar că creștinii ”subterani” ar fi fost mai mulți decât ceilalți.
Cine citește cărțile lui Wurmbrand (așa cum le-am citit eu prima dată după revoluție) are impresia că omul fabulează.
Păreau scrise pentru cititorul naiv din vest. Eu, crescut în comunism habar n-aveam de cele scrise în cărțile lui Wurmbrand.
Fusesem da, pe la adunări ale Oastei Domnului pe la case, chiar la baptiști, unde fusesem crescut ne adunam și pe la case(prin anii 80), dar părea exagerat să numești acele adunări Biserica Subterană.
Citind, mi se părea că R W fabulează.
Dar oare chiar n-a existat …să nu-i zicem biserică, o mișcare creștină nesupusă controlului de stat atunci?

Lucrurile trebuiesc privite istoric, pe ani.

În anii 50 oamenii se apropiau de Dumnezeu cu zecile de mii. Trecuse războiul, foametea, lipsurile, condiții care-l aduc pe om la realitate. A te aduna prin case era norma atunci, biserici(construcții) de pocăiți erau puține și mici (excepție vestul țării).
Autorizații se dădeau greu, atât de deschidere de adunări cât și de construcție.
Oastea Domnului era complet ilegală, parte din adunările de baptiști, darbyști, frați, penticostali(cele mai mici de 20 de membrii) și încă multe alte rămurele nu aveau numărul necesar și nici statul nu se grăbea să dea autorizații.
Se urmărea atunci lichidarea religiei.

În anii 60 lucrurile au continuat tot așa deși se strânsese lațul controlului informativ. Plase de informatori atrași sau înfiltrați colectau tone de maculatură informativă săptămânal, materie primă pentru fabrica de distrus conștiințe, adunări, biserici, anturaje, cum le ziceau ei.
Paralel, prin împuterniciții de culte, prin agenturile din culte(conducerile cultelor erau de fapt agenții ale securității), prin rezidenții din culte(e instructiv de aflat ce rol diabolic au avut aceștia) și prin miile de agenți mai mult sau mai puțin voluntari sau conștienți, informațiile digerate de creierele diabolice ale aparatului represiv erau transformate în gunoi operativ, pe înțelesul de azi: acțiuni de distrugere din interior a tot ce nu se supunea controlului lor.

Anii 70 au adus schimbarea. Wurmbrand a fost cumpărat în 1965, a ajuns în vest și a început să vorbească și mai ales să scrie.  Biserica subterană din comunism era subiectul cărților lui. Vesticii începeau să fie interesați de subiect. Veneau în țară și căutau Biserica subterană. O găseau, nu era greu. Făceau poze, scriau rapoarte.
Pentru conducerea comunistă de atunci aceste lucruri sunau urât. Nu era bine. Picioarele comunismului triumfător tremurau din cauza unui biet predicatoraș care nu-și ținea gura…și pana.
Acestui om trebuia să i se închidă gura.
S-au folosit mai multe metode.

Prima și principala: să se dovedească că Wurmbrand este un mincinos.
Biserica subterană? Așa ceva nici nu există.
Poftiți străinilor și vedeți, căutați, toți creștinii din Romania se ”închină” în temple. Nu există underground church, nu există prigoană. La noi e libertate.

Cum s-a procedat?
Pe mai multe planuri. Acțiunile au continuat de-a lungul anilor 70, apoi 80, până la revoluție și vorba poveștii…poate continuă și trăiesc și astăzi. N-am încălecat pe-o șa și nu vă scriu povești, să nu subestimăm puterea obiceiului profitabil, o armată antrenată să mintă cu câștig, nu se va demobiliza de la sine din conștiința care n-o are.

1. S-au dat autorizații tuturor adunărelelor, cel puțin ca filiale(filii, ca să nu crească numărul de biserici).
2.Toți ”dizidenții” au fost ”curtați” să intre în culte, momiți cu funcții unii din ei.
3.Adunările care nu au vrut să intre în culte au fost dezbinate după metoda clasică a destrămării de anturaje(înfiltrări din greu, partizanări dirijate, centralizări și izolări).
4.Pastorii (prezbiterii) oficiali (majoritatea agenți fideli și până azi nepocăiți) ai bisericilor oficiale au primit ca sarcină ca pe raza lor de acțiune să nu existe ”biserici subterane”.
5.Majoritatea  pastorilor oficiali făceau o muncă de slugoi ai pântecelui, mergând în vest sau de la amvoanele din țară urlând de câtă libertate avem parte în România. Pașaportul tuturor interzis se dădea cu mărinimie predicatorilor ce promiteau să-și ardă tămâia  jertfei lor pe altarul Osanalelor Libertății comuniste. Și jertfeau cu sârg, în scris și verbal.
6.Adunările Oastei Domnului au fost invitate în biserici, de către preoți grijulii, vestiții preoți democrați, comuniști.

Astfel că sfârșitul anilor 80 pentru un turist sau ziarist din vest venit să se documenteze în România, ar fi fost aproape imposibil de găsit chiar un pui de biserică subterană.

Realitatea este însă alta. Forma de persecuție fără lanțuri, prin control informativ strict a construit și a lăsat chiar după revoluție un aparat de control perfect uns, alcătuit din agenți instruiți să corupă și să mintă, sub forma unui cler pestriț, pe fiecare palier religios (culte diferite, secte adesea ostile una alteia) , toți jucându-și rolurile de ”frați”, ”prezbiteri” sau pastori ce au grijă de turmă, să nu se rătăcească. Comuniștii au creat pentru a înșela vestul o ”biserică de fațadă” ca toată lumea lor comunistă, cu oamenii lor jucând roluri de creștini, iar creștinii (cei inconștienți) au devenit degradați în roluri de figuranți ai unor teatre a căror regii și scenarii nu le pricepeau.
Când acest teatru s-a deschis în 1989, vizitatorii au putut vedea o scenă în care toate rolurile erau magistral jucate.
Piesa a continuat, cine avea puterea s-o oprească, nu dorea iar cine ar fi dorit, n-ar fi avut puterea.
Ajutoare după revoluție, sponsorizări, ”desigur ”fraților”, primim cu drag, noi suntem săraci”…..și n-au cruțat turma, cum a spus apostolul. Lepădarea de sine rămăsese mințiților de pe ultimele bănci ce dădeau din mâini a lehamite.
”Catedrale ne trebuie”, că altfel nu avem cum spăla banii pe care insistent ni-i împingeți sau deșănțat vi-i cerșim.
Și tot așa.

A existat biserică subterană? Până în anii 60-70 a existat așa cum a scris Wurmbrand.
După 70 a existat și a rămas până astăzi un altfel de biserică subterană, una a foștilor agenți, rezidenți, informatori și teleghidați, una a lupilor în piele de oaie, a celor furișați și strecurați să pândească, a celor cocoțați sus de comuniști și de istorie și păstrați de miopia celor drogați de ei.
Ce e subteran și ce e ”supra”-teran aici?
Cei ce credem suntem de sus, suntem sus, în locurile cerești în Cristos Isus.
Cei ce lucrează pe ascuns, cei ce nu ies la lumină sunt de jos, din adânc. Ei sunt totuși ușor de recunoscut după faptele lor. Ei sunt până astăzi ”subteranii”, cei ce lucrează ca și cârtița.

Dar aceste lucruri au fost încercări. Încercați ca argintul înseamnă încercați de gura care te laudă.
La aceste încercări am căzut și eu cu brio. Scriu cu durere nu cu of. N-am treabă cu nimeni, nu vreau ce are nimeni, dar un adevăr trebuie spus cu tot riscul.


Închisori nevăzute(4): informatorii ”nevinovați”

25 noiembrie 2012

Mulți spun azi: ce rău au făcut informatorii? Nu trăim ”în lumină”? Avem ceva de ascuns?
Par întrebări înțelepte, dar sunt nebune. Acei informatori nu trăiau în lumină iar de ascuns aveau multe.Vânzarea de frați e un păcat mai mare decât multe altele pentru că falsifică dragostea.
Realitatea istorică este că în anii 45-50 ai secolului trecut, odată cu armata roșie a intrat în România un mare număr de Consilieri Sovietici. Cazați cu familiile în cele mai bune vile din București aceștia n-au pierdut vremea, ”au consiliat” noua conducere minister cu minister, departament cu departament, erau specialiști fiecare pe domeniul lui.
În domeniul religios ei au introdus funcția de împuternicit (tradus direct din rusă: upolnomoceateli, textual:  ”unul care poate tot”). Felul lor de a lucra l-au transmis și așa  au instruit securitatea română cum să lupte împotriva ”sectelor”.

Pe scurt, schema de gândire a rușilor era simplă: nu poți distruge biserica prin persecuție, ea trebuie distrusă din interior. Încă în 1923 Stalin…: ”le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…”  și soluția lor era:Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a Reprezentantului Plenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU. Vezi detalii.

Informarea solid organizată însemna un aparat de strâns informații organizat, ierarhic, centralizat și docil ca un ceas. Trebuia să dea informații periodic, nu pe sărite. Despre organizarea acestui aparat găsiți literatura din care au fost pregătiți pe site-ul CNSAS. Acești împuterniciți și-au pus oamenii lor în conducerea cultelor începând cu nivelele centrale, apoi regionale și locale. În același timp lucrau cu informatori independenți care nu se cunoșteau unul pe altul(de activitatea lor), extrem de mulți, de bine mascați, peste tot. Informațiile adunate în mod organizat(cum veți citi în nota de mai jos) erau centralizate la București, așa de ochii oamenilor simpli, să se creadă că e pentru nevoile adunărilor (”ca să ni se dea autorizație”), când de fapt aceste informații erau repartizate înapoi la locurile unde munceau și învățau cei ”pârâți”, locuri unde erau luați în evidență și tocați mărunt de securiștii fabricii, ai școlii, etc. Toată societatea era supravegheată.
Informațiile erau materia primă a fabricii de tocat conștiințe.
Munca consta dintr-o activitate continuă de urmărire, de tracasare, a celor mai activi, căci trebuiau pârâți nu  ”…ceice iau cuvântul în adunare odată la o lună sau chiar mai rar, ci (…)cei ce activeazã mai intens)” cum cinic este exprimată cererea din iunie 1949.
Revista cultului (căci e vorba de Cultul creștin după evanghelia, dar situația a fost aceeași la toate cultele) n-a fost desființată, era bună ca instrument centralizator, ca mod de publicare a ”circularelor”. Acolo unde nu a fost, cum e cazul la Creștinii după evanghelie, s-a creat ”delegația” și ”uniunea”, chiar se cerea cereau insistent fonduri de la frați pentru ”cheltuielile delagației”, căci crucea trebuie s-o ducă condamnatul, nu?
Inventarele adunărilor sau lipsa lor (cele care n-au nimic), listele de membrii, toate trebuiau centralizate. Totul părea doar supunere la cezar, dar nu e așa. (Eu nu sunt ”evidența populației” pentru fratele meu, nu mă înscriu în cultul tău ca să fac parte din baza de date cu care tu faci ce vrei. Într-un fel cei ce au gândit așa și au rămas în afara cultelor în acei ani au fost mai feriți, deși prin anii 70 conducătorii oficiali au primit sarcina să-i identifice și să-i ”bage în cult” pe toți ”dizidenții”. Acesta e un alt subiect, ”un alt perete” al închisorii.)
Informatorii n-au fost nevinovați, n-aveau dreptul să dea pe față taina altuia. Unii zic că oricum se știa unde lucrează cutare și cutare. Dacă nimeni n-ar fi spus nu s-ar fi aflat sau s-ar fi aflat mult mai târziu. Dacă cineva va zice că ”ce contează” când, să  se gândească că oricum și el va muri, dar vrea totuși…mai încolo, contează…când.
Dacă de exemplu, un informator așa mai ”nevinovat” venea la adunare numai ca să identifice și să raporteze cu regularitate pe cine vine, din rapoartele lui securiștii știau pe cine să urmărească. Munca ”din spate” a securiștilor era ”să sape” pe cei ce începeau să vină la adunare, să umple cu defăimări pe prietenii pocăiți, să bage prin bârfiri zâzanie între frați buni, activități ce nu le-ar putea face de n-ar ști ce întâmplă pe teren. Așa au procedat cu distrugerea grupului de studenți din Timișoara care se strânsese în jurul lui Liviu Olah prin anii 70. Părinții studenților au fost speriați că Olah ăsta e dus cu capul. Colegii de amvon dădeau material pentru ”legende”(minciuni).
Articolul următor este o circulară către adunări din revista Calea Credinței nr 6, anul 1/1949(iunie), Organ Oficial al Uniunei Cultului Creștin după Evanghelie.

Către adunări
În conformitate cu dispoziția MINISTERULUI CULTELOR comunicată Uniunei cu Nr. 14.893/949 şi Nr. 16.743 din Iunie 1949 rugăm toate Adunãrile a ne trimite foarte urgent printr-o scrisoare recomandă, următoarele date cu privire la bătrânii (prezbiterii) notați în autorizaţie; precum şi cu privire la cei ce activează în Adunare, vestind Evanghelia.
Acestea nu privesc pe ceice iau cuvântul în adunare odatä la o lună sau chiar mai rar, ci pe cei ce activeazã mai intens. Iată datele pe care sunteţi rugaţi a le trimete foarte urgent: Numele și Pronumele, domiciliul, data nașterii(anul, luna, ziua), locul nașterii (Judeţul şi Comuna), origina socială (profesiunea pãrinţiIor). Câte clase a învățat, situaţia militară (contigentul gradul, numărul matricol și unitatea), Starea civilă(cäsătorit, necăsătorit, divorţat), Numele şi pronumele soţiei precum și ocupația, numele copiilor sub 18 ani; data nașterii copiilor (anul, luna, ziua). locul nașterii copiilor (Județul, Comuna).
Aceste date Ministerul ni le cere pânã la 25 iunie. Știm că revista va sosi la Dumneavoastră după aceastä dată, deci vă rugăm să vă grăbiți ca să nu întârziem prea mult față de cerința Ministerului.

Delegația, anul acesta a fost aleasă la Conferința generală precum urmează : Al. Panaítescu, Ghe. Oprea Teodorescu şi Ştefan Azimioară, iar ca supleanți: Gh. Giuvelea şi Const. Ionescu.
Rugăm stãruitor toate Adunãrile a se gândi să mai trimîtă şi pentru cheltuelile Delegaţiei;

Cărțile noastre de cult se pot procura dela Uniune, din Ploiești. Biblia broşată sau legată în pânză, Evanghelii şi puțin mai târziu, nãdãjduim că vom avea şi Cartea de cântări.
Adunările cari n-au trimis inventarele de averea adunării sunt rugate a le trimite de urgenţă.
Cele ce n-au nimic, au obligația a ne comunica acest lucru.
Adunările cari n’au trimis tabelele de membrii și datele cerute prin circulările noastre
de mai înainte, sunt rugate a le trimite cât mai repede pentru a avea starea legală (autorizaţia de
funcționare)
Al.. Panaitescu”

Ce am scris mai sus dovedește împlinirea Cuvintelor Domnului cu privire la zilele din urmă:
”oamenii vor fi vânzători”, ”se vor vinde unii pe alții”. Timpul este aproape. Cel ce credeai că e bătrânul din adunarea ta era de fapt gardianul tău nevăzut, stăteai în adunare ca Petru între doi soldați. Decenii.
Oare o adunare normală nu identifică pe astfel de Iude?
Gradul lor de prefăcătorie e prea mare sau filtrul nostru prea prost?
Prefăcătoria e păcatul lui, dar lipsa de identificare, nerecunoașterea stării lui firești, nerăstignite este lipsa mea, orbirea noastră, rușinea noastră, …sau poate pedeapsa noastră.
Am bârnă, nu văd paiul, nu văd paiele și zidesc cu paie.
Judecați și voi și comentați!

Mărit să fie Domnul!


Lecțiile trecutului

21 noiembrie 2012

Prin această postare continui prezentarea unor file dintr-o istorie aproape necunoscută: istoria persecuțiilor asupra creștinilor din fosta URSS.
La ce ne folosește cunoșterea acestor fapte? Ele sunt istorie, cu ce ne pot afecta?
Eu văd în cunoașterea acestor istorii cel puțin două foloase mari:
1. Este împlinirea poruncii Domnului, să ne aducem aminte de cei din temnițe, de cei ce au vestit Cuvântul și să ne uităm la sfârșitul viețuirii lor.
2. Să învățăm din rezistența lor în fața uneltirilor celui rău. Mijloacele psihologice folosite de șarpele cel vechi fac parte din arsenalul lui de milenii. Istoria biruințelor spusă de contemporanii noștrii ne dă curaj și inspirație în călcarea pe urmele Mielului.

Postarea de față este un citat dintr-o carte mai mare ”Să ieșim din tabără” carte care adună între două coperți articole scrise în timp de G. K. Kriucikov, conducător în ilegalitate al Creștinilor evanghelici și baptiști neînregistrați din fosta URSS. Personal, nu împărtășesc absolut toate 0piniile și practicile autorilor acestor articole, dar consider  folositoare experiența și reacția lor față de acest tip de persecuție. Am rezerve față de modul ultracentralizat și perfect copiat al ”noii” organizații ”neînregistrate” create în paralel cu cea pe care ei o condamnă. Nu am o cunoaștere foarte bună a realităților lor, probabil n-o s-o am niciodată, cel mai sigur pot sluji lui Dumnezeu fără s-o am, dar anumite lucruri de folos suntem îndemnați să le luăm după cercetarea tuturor lucrurilor. Să păstrăm ce este bun.

Postarea este parte dintr-o ”dare de seamă improvizată …prezentată pe bandă magnetică … la 22 mai 1976…”

ÎNVĂŢĂMINTELE TRECUTULUI
Vreau să menţionez, scumpi prieteni, că amestecul celor din afară în treburile bisericii ne obligă să veghem permanent,
să fim vigilenţi. Suntem nevoiţi să ne aflăm în ilegalitate, fiindcă în trecut potrivnicii lucrării lui Hristos reuşeau adesea să substituie centrele duhovniceşti într-un timp foarte scurt. Istoria frăţietăţii evanghelico-baptiste ne-a lăsat o amintire tristă, care ne previne să nu mai comitem greşeli. În anul 1929, când a fost emisă hotărârea Comitetului Executiv Central din URSS şi a Consiliului Comisarilor Poporului, era, desigur, o vreme grea şi noi nu condamnăm pe nimeni. Dar când fraţii noştri din Uniunea Baptistă şi din cea Evanghelică au început să fie aruncaţi în închisori, autorităţile îi înlocuiau, încă în prezenţa lor, cu oameni nevrednici. Sub presiunea celor din afară în conducere au fost introduse câteva persoane. Prin intermediul lor se urmărea vădit distrugerea întregii lucrări a lui Dumnezeu. Noi nu considerăm în totul drept faptul că fraţii sinceri, ce se af lau pe atunci la conducere, n-au informat poporul lui Dumnezeu despre aceste circumstanţe.
Desigur, ei au suferit, ei şi-au pecetluit credincioşia cu moartea în închisori, ba şi timpurile erau într-adevăr extrem
de grele, dar credem că era mai bine totuşi să fi fost anunţată biserica. În urma rugăciunilor înălţate în comun
puterea lui Dumnezeu ar fi biruit neapărat! Era important să se dea un semnal, care să anunţe că în centru au fost
introduşi oameni străini, dar lucrul acesta nu s-a făcut. Iar când fraţii devotaţi Domnului erau în închisori, oamenii
periculoşi, veniţi în locul lor, au destrămat către anul 1936 Uniunea Baptistă, au schimbat Uniunea Evanghelică şi au
avut ei înşişi un sfârşit tragic.
Acum avem acest regretabil precedent. El ne demonstrează cu ce rapiditate şi uşurinţă se obţine biruinţa asupra bisericii substituindu-se centrul ei duhovnicesc.
A fost destul o singură noapte ca centrul să-şi înceteze existenţa. Căci în biserică se vor găsi întotdeauna fraţi
capabili şi cu autoritate, care se bucură de încrederea şi stima bisericii, dar înăuntrul lor sunt foarte concilianţi faţă
de cei din afară. Asemenea fraţi vor fi numiţi în posturi de conducere, iar cei cu adevărat devotaţi vor fi înlăturaţi. Şi,
odată ajunşi la conducere, aceşti fraţi concesivi vor căuta, desigur, să facă pe placul celor care i-au numit, şi nu pe
placul lui Dumnezeu. Iată de ce suntem adesea nevoiţi să trăim în clandestinitate, căci prea lesne sunt obţinute
biruinţele în surparea centrelor. Trebuie să fim conştienţi de lucrul acesta fără a ne teme să ţinem piept atacurilor
şi să ne închidem pe noi înşine într-o astfel de închisoare care ne-ar îngădui totuşi să muncim. Să nu considerăm
acest lucru drept ceva anormal. Căci atunci când mii de oameni mor în urma unor calamităţi, când sute de mii şi
milioane pier seceraţi de războaie şi foamete, nimeni nu se miră, toate par a fi în firea lucrurilor. Sau când domnitorii
şi conducătorii multor ţări ale lumii, de dragul puterii, al ambiţiilor, sau de teamă să nu-şi piardă tronul, măcelăresc
sute de mii de oameni nevinovaţi îndoliind familii şi lăsând copii orfani — acţiunile lor ne par inevitabile.
Oamenii necredincioşi spun: „e fatalitatea“. Iar credincioşii zic: „Ce poţi face, dacă Dumnezeu a îngăduit?“ Iar dacă
vreo câţiva slujitori trec în ilegalitate, pentru a se opune distrugerii centrului şi dezmembrării frăţietăţii, se aude
uneori şi cârtire chiar: „Cum poţi să-ţi laşi în voia soartei familia, copiii?“ O astfel de jertfă e de neconceput. Unii
nu pot să înţeleagă o asemenea viaţă când, spre a ne putea continua munca, ne-am închis benevol într-o atare temniţă
în Numele Domnului şi în numele lucrării Lui pentru o perioadă de 5 sau, poate, de 10 ani. Însă tocmai această
neînţelegere e una dintre cauzele biruinţelor obţinute cu atâta uşurinţă asupra bisericii. O, prea puţine sunt jertfele
pe care le aducem Domnului, prea puţine!”


Închisori nevăzute(3). Destrămarea de anturaje.

20 octombrie 2012

1.Aceasta este una din cele mai grele postări de pe acest blog.
Am gândul în minte de cel puțin o lună.
Nu vreau ca gândurile ce le veți citi să pară o acțiune firească, o revendicare politică, nici măcar istorică.
Doresc ca gândurile de mai jos să fie pur și simplu o analiză rece, sobră a unei realități, analiză care va folosi celor ce-o vor citi până la capăt și o vor înțelege, va folosi la descâlcirea ițelor trecutului, la clarificarea negurii în care Dumnezeu ne lasă să trăim pentru gloria Lui, (căci gloria Lui stă în ascunderea lucrurilor) va folosi la înțelegerea prezentului și cel mai important va ajuta la schimbarea atitudinii față de o categorie de oameni aflați și astăzi închiși în închisori nevăzute, închisori construite în decenii de persecuții fără biciuri de curele (dar cu biciuri de limbi), fără ziduri de piatră (ci de izolare), fără nuiele și fără lanțuri, fără nimic vizibil.

2.Am călătorit două zile, ieri și alaltăieri, timp în care am reascultat o parte din Arhiva Suferinței (mulțumesc B. și A.)
Fratele Niculiță spunea că mai greu decât închisoarea a fost perioada de după închisoare, cu urmărirea continuă din partea securității. Același lucru l-a spus și fratele Iovin.

3.Analiza mea a pornit de la analizarea experiențelor proprii și a citirii propriului dosar de urmărire, apoi a continuat cu citirea documentelor istorice ce au apărut între timp, mai ales în țările fostei URSS. Dumnezeu a rânduit ca prin soție să învăț binișor limba rusă și să ajung, prima dată acum 17 ani la Moscova, unde mai târziu am cunoscut credincioși persecutați, neînregistrați care și-au făcut din neînregistrare o învățătură de bază, chiar exclusivistă. Atunci nu i-am înțeles. Apoi multe documente au fost traduse în română și încet, încet a prins să mi se contureze imaginea unui nou tip de persecuție, în fața căreia arenele romane sau inchiziția catolică pălesc prin ineficiență: persecuțiile nevăzute.

4.Persecuțiile deschise au întărit Adunarea, au fost văzute ruguri și lanțuri, era evident cine sunt cei persecutați și cine sunt persecutorii.
Persecuțiile nevăzute, distrugerea din interior a adunărilor au fost extrem de ”eficiente” din punctul de vedere al persecutorilor.

5.Mai întâi, ca să înțelegem mecanismul acestor camere de tortură fără ziduri avem nevoie să înțelegem limbajul.
Persecutorii nu foloseau numele de adunare sau de biserică. Ei spuneau anturaj. Sau anturaj nepotrivit.
Iar anturajul trebuia distrus. Persecuția dinafară și-a dovedit în istorie ineficiența din punctul lor de vedere.
Distrugerea eficientă se face din interior.Armele acestei distrugeri le înșir eu aici, așa cum le-am înțeles.

6.Unii ar crede că este o intreprindere firească, să te apuci să vorbești despre informatori și agenți, despre înfiltrați și provocatori, despre tot felul de lucrări ieșite fix din centrul creierului satanei.
O vreme după ce am priceput aceste chestii, așa judecam și eu, până când am văzut mulți apropiați, închiși în astfel de închisori și Domnul mi-a arătat clar că trebuie să nu-mi fie rușine de lanțul lor. Un lanț de bârfă, calomnie și izolare, nu de fier.

7.Mi-am dat seama că pentru a fi eficienți în lucrul lui Dumnezeu trebuie să ne curățim, iar curățire nu înseamnă numai o curățire morală, a lăuntrului propriu, ci și o curățirea ”de acestea”,de vasele de necinste, de exemplu curățire și de înfiltrații și agenții introduși prin adunări pentru a distruge dinăuntru.

8.Unii mi-au zis: ”ce-i treaba ta?”, ”…lasă-l pe Dumenzeu să-i judece!”. Este tot o formă de persecuție și acest ”zis”. Și teologia ”nu judeca frate” a fost introdusă tot de ei. Pentru că cei înfiltrați nu sunt oamenii de pe ultimele bănci, ci cei din primele locuri, chiar în ”fabricile de popi”, această teologie a diavolului(:nu judeca!) se învață acolo. Ei învață pe alții ce să ”zică”. Că sunt oameni sinceri printre cei înșelați  este incontestabil, (acești oameni sunt tot robii, închișii ce trebuie vizitați), dar trendul este dat de cei ce i-au uns cândva pe învățătorii lor.

9.Putem avea cel puțin trei atitudini ușuratice față de cei închiși în închisori nevăzute:

1. Când Te-am văzut noi?
2. (dacă L-am văzut)Noi nu L-am băgat în seamă.
3. (dacă L-am băgat în seamă)Noi am crezut că este bătut de Dumnezeu.

Mă înfior când mă gândesc cât de superficial am privit aceste lucruri de multe ori.
Pe de altă parte Dumnezeu îmi dă bucurii mari, mai ales când aproape zilnic sunt vorbit de rău și făcut nebun, paranoic, datorită a ceea ce scriu. Și de aceea trebuie să scriu. Dar nu acesta este motivul principal pentru care scriu. Scriu pentru că stau în fața Domnului care a poruncit ca auzim la întuneric noi să spunem la lumină.
Iar întunericul, locul întunecos în care strălucește Cuvântul profeților se transformă prin înțelegere într-o mare de lumină a Harului Noului Legământ.
Probabil voi mai scrie despre destrămarea de anturaje dar astăzi vreau să dau drumul acestei postări, stă prea de mult la rând.

10.Amintesc aici câteva metode de lucru pentru destrămarea din interior a unei unei adunări creștine.

În primul rând munca destrămătorilor se baza pe o informare solidă. Orice fel de informație se folosea. Apoi informațiile despre ”anturaj” erau analizate în laboratoare psihologice după legile psihologiei sociale, de grup. Erau urmărite, observate și analizate  cele mai mici diferențe de ”caracter” dintre mebrii ”anturajului”. Aceste diferențe erau apoi adâncite prin agenți (adesea inconștienți) pentru polarizarea(apariția de opoziții) ”grupului”. Se făcea un plan de măsuri amănunțit în acest scop și tot felul de șiretlicuri. Ca lectură pentru înțelegere recomand cazul Liviu Olah. Pentru că vă respect și timpul vostru, nu numai pe-al meu, vă previn: vă ia ore să citiți. Amintesc că focalizarea era în general pe ”lider” urmărindu-se compromiterea lui. Dacă nu se reușea se mergea pe analiza psihologică a ”grupului”, urmărind activarea elementelor negativiste, a celor ce observă întotdeauna răul mai întâi. Dacă se putea se ajungea la înfiltrarea unui agent în ”grup” sau mai bine a doi (o haină se rupe mai bine dacă e trasă din două direcții) ce vor aduna în jurul lor prieteni din ”grup”, apoi se vor certa între ei și vor pleca fiecare ”cu pui”. Am folosit limbajul lor. Discreditarea prin dezinformare(bârfă) o amintesc la urmă deși era prima și continua armă.

11. Mai amintesc scopurile acestor mașinațiuni sau în ce moment considerau acțiunea o reușită.
Desigur scopul principal era destrămarea grupului, a face dintr-o adunare unită, două dușmănite și din două patru pe veci separate prin …ziduri de închisori nevăzute, că de ele vorbim. Dar nu era destul pentru niște minți dominate de o inteligență pusă în slujba răului. Trebuia instalată confuzia, deruta, să nu mai ai încredere în nimeni. Cei mai teribili agenți au fost falșii dizidenți. Dacă puteau făceau centralizare, iar conducătorii erau oamenii lor. Centralizarea urmărea nu atât controlul majorității, cât paralizarea celor incomozi care deveneau izolați și defăimați. 

12.Unde au ”greșit” cei înșelați? Că n-au depistat cine-i agent al securității între ei atâția ani?

Nici vorbă!
”Vegheați să nu fie între voi nici un …lumesc….”
Chiar prefăcut, un om firesc, lumesc, rămâne lumesc. Trebuia înlăturat, curățat pentru că era firesc, nu pentru că era agent.
Cei care au făcut acest lucru(curățarea) au biruit. Mă uit în caietele lui Pocsy și văd ce analize le-a făcut lui Mihai O. și lui Iosif T. prin anii 70. ”Șarlatan” a fost adjectivul folosit fără clipire.
Fratele Pocsy s-a dus la Domnul, cei despre care a scris au dovedit mai târziu prin purtarea lor că sunt așa cum i-a văzut bine fratele Pocsy.

13. Ne rămâne porunca Domnului, dacă vedem aceste lucruri, să mergem la cei închiși, la cei izolați, la cei defăimați, să deosebim bine pe Domnul Isus între doi tâlhari, pe Petru între doi soldați, să nu-i confundăm.  Să nu zicem: ”când Te-am văzut noi?” Azi în anul 2012 sunt sute de frații în România închiși în închisori nevăzute. Să ni se deschidă ochii inimii pentru a-i vedea: ”bogăția moștenirii lui în sfinți”. Nu în catedrale!
Slavă Domnului că nu este cruce falsă.  Nimeni nu poate falsifica pocăința și lepădarea de Sine.


”Am făcut ca principalii urmăriți să se suspecteze reciproc.” Pușcării nevăzute(2)

13 septembrie 2012

(Citiți și Pușcării nevăzute(1))
Era anul 1972.
În URSS era mare criză de Biblii. Era criza așa de mare că cei de acolo aveau caiete cu părți din Biblie copiate. Am văzut astfel de caiete. S-au construit rețele de transferat biblii spre URSS, rețele care au funcționat. Unele rețele au tranzitat și România. Prin anii 80 erau multe biblii rusești prin România, și eu am avut. Am dus și eu biblii rusești spre Moldova pe la sfârșitul anilor 80, cu geanta doar.
Unul din numele din articolul de mai jos este al unei persoane pe care o cunosc, el încă triește.
A fost arestat și urmărit în acei ani pentru biblii. În mod sigur a fost după arestare puternic ”aburit” cu informații false. Până astăzi nu cred că știe cine a fost cu adevărat ”fratele Costel”.
Este tot o formă de închisoare și să fi înconjurat cu minciuni, să fi făcut să crezi că ”Iuda” e frate și că frații sunt ”Iude”, o închisoare teribilă, fără ziduri de piatră și gratii de fier, dar cu ziduri de minciună și gratii de compromitere. Astfel de frați, închiși în astfel de închisori sunt cei depsre care Domnul Isus va zice odată:”am fost în temniță și ați venit pe la mine!” Să nu spuneți: ”când te-am văzut noi?” Sunt multe feluri de închisori ”fără ziduri” cu mulți frați întemnițați în ele. 
Vă rog să urmăriți în articol personajul ”Costel”.
Credeți că a fost inconștient? A fost un agent extrem de viclean, nu un informator de duzină.
Un număr mare de oameni au suferit de pe urma vânzărilor lui regulate. Mulți au făcut închisoare. Unul cel puțin, Ioan Clipa din Suceava a fost omorât, moarte înscenată ca și cum ar fi fost o sinucidere.

Articolul de mai jos este din revista Securitatea, revistă strict secretă atunci, cu circuit intern al Securității, numerele căreia au fost făcute publice acum pe Site-ul CNSAS. Oricine le poate citi! Articolul se găsește la pagina 40(22-23 în pdf) din numărul 4(20)/1972 al revistei. Aici.

E sadică încheierea articolului, despre conspirarea (asigurarea secretului) informatorului.
Citez:”Datele obținute ulterior prin măsuri speciale au confirmat că informatorul nostru este în afara oricăror bănuieli!”    …după ce desigur ”informatorul a fost instruit”!
De ce scriu? Pentru că din grupul meu de tineri cu care umblam prin țară, unul cu siguranță, cel care m-a vândut, azi e pastor, poate al unora din voi. E frate cu ”fratele Costel”! Au fost mulți ca ”fratele Costel” atunci și după roadele lor se pare că sunt și astăzi.
Citiți articolul!

Informațiile obținute de noi în ultimii ani au scos în evidență că, pe lângă activitatea cultică desfășurată, unii membrii ai sectelor legale s-au angajat în acțiuni ce depășesc cadrul autorizat, contravenind astfel intereselor statului nostru. În cele ce urmează vom exemplifica această afirmație cu câteva cazuri rezolvate în ultima perioadă de timp pe raza județului Suceava.

Cu ocazia  calamităţilor naturale din  anul  1971,  unele centre  cultice din  străinătate  au trimis in Judeţul nostru, sub masca diferitelor ajutoare şi o însemnată cantitate de biblii şi alte materiale de propagandă religioasa. Au fost   identificate mai multe  autofurgonete din străinătate, care au adus zeci de colete de acest fel. Majoritatea materialelor  venite pe această  cale erau redactate în limbile rusă,  germană şi  mai puţin  în limba  romană. Numărul  emisarilor străini care au vizitat județul Suceava a crescut de asemenea față de perioadele anterioare anului 1970. Unii dintre aceștia s-au deplasat în zoma de frontieră, manifestând interes pentru modul în care este asigurată securitatea acesteia.
Printre emisarii veniți s-a aflat și numitul Goldștein Maier, evreu, originar din România, plecat în israel în urmă cu câțiva ani, fost deținut politic.. Comportarea acestuia a atras atenția organelor noastre, fapt ce a determinat luarea lui în lucru și supravegherea cu o grijă deosebită a legăturilor pe care și le-a creat.
În scurt timp am obținut informații din care rezulta că Udrea Gheorghe și Săveanu Petre, penticostali din orașul suceava, legături ale emisarului, fac pregătiri în vederea trimiterii ilegale pe teritoriul sovietic a unor materiale cu conținut mistic. Transportul urma să fie efectuat de către Balint Mihai, sectant, șofer pe autocar la ONT, programat să plece cu un grup de turiști la Cernăuți.
Măsurile luate au dus la anihilarea acțiunii preconizate de cei de mai sus și la confiscarea materialelor în cauză.
Din declarația lui Săveanu Petru a rezultat că materialele respective fuseseră aduse de Goldștein maier care i le lăsase cu indicația de a fi trimise unor sectanți din URSS. În schimbul acestui serviciu, emisarul îi oferise mai multe cadouri.
Fiind cunoscute aceste aspecte, au fost luate măsuri care să ducă la prevenirea și la lichidarea unor asemenea acțiuni.
În acest scop s-a dispus intensificarea controlului vamal la punctele de trecere frontieră, măsură soldată cu descoperirea mai multor persoane ce intenționau să introducă în mod fraudulos pe teritoriul sovietic biblii în limba rusă.
A fost intensificată munca informativă și drept rezultat, au fost au fost identificați unii salariați CFR care reușiseră să transporte astfel de materiale.
Cu toate măsurile luate și rezultatele preventive obținute, trimiterea unor materiale religioase peste graniță a continuat să stea în atenția noastră. În planurile de căutare a informațiilor au fost stabilite sarcini care vizau și această problemă.
Drept urmare, în luna februarie 1972, informatorul ”Costel” a semnalat că numitul Buliga Constantin, penticostal, domiciliat în orașul Timișoara, i-a confiat că, de câțiva ani, se află în legătură cu unele centre religioase din R.F. a Germaniei care îl aprovizionează prin intermediul turiștilor, cu biblii și cu alte materiale de propagandă religioasă scrise în limba rusă. Buliga Constantin îi mai spusese informatorului că aceste materiale trebuie să ajungă pe teritoriul sovietic, pentru a-i sprijini pe ”frații de acolo care duc lipsă de biblii”. La acțiune mai concura și ”un frate” din Cluj, identificat ulterior în persoana lui Radu Dumitru. Împreună cu acesta, Buliga Constantin dăduse numitului Șchiopu Teodor (aici este o greșealăîn text, e vorba de Schipor Teodor) din orașul Siret, creștin după evanghelie, o cantitate apreciabilă de biblii.Schipor Teopdor se dovedise însă inactiv, negăsind modalitatea trimiterii bibliilor peste frontieră. Buliga Constantin a solicitat informatorului să se ocupe personal de această acțiune, cât și de găsirea unei persoane, de preferință cu domiciliul în unul din orașele apropiate de frontieră, în vederea depozitării materialelor ce urmează să le mai primească din străinătate. A dat informatorului o scrisoare adresată lui Schipor Teodor, prin care îi recomanda să pună la dispoziția acestuia materialele ce le va solicita, în vederea realizării scopului propus.
Informația prezentând interes, a fost raportată serviciului de linie din direcția centrală, sub controlul și conducerea căruia, împreună cu județele interesate, am întocmit un plan ce viza prevenirea și curmarea acțiunilor concepute de elementele urmărite.
Măsurile luate au dus la cunoașterea cu certitudine a faptului că la domiciliul lui Schipor Teodor este depozitată o însemnată cantitate de biblii.
(Continuarea în pagina scanată:)


Pușcării nevăzute (1) Încadrarea informativă

27 august 2012

Am cunoscut mulți frați care au stat în pușcării pentru credință.
Cei mai mulți ”au adormit” dar unii mai sunt printre noi.
Am petrecut mult timp cu ei, să învăț, să ascult, să-L văd pe Domnul din ei.

Mă gâdeam la ”am fost în temniță și ați venit pe la mine” că nu era valabil în comunism. Nu se putea merge în vizită. Democrația pe vremea romanilor permitea vizite la închisori, hârtie și cerneală, libertate relativă de mișcare.
Secolele XX-XXI sunt conduse de un diavol mult mai antrenat, mai viclean și mai feroce în lupta cu copiii Vrășmașului Său.
Am cunoscut creștini ruși care au făcut ani lungi de lagăr în Siberia, am citit despre unii, chiar Soljenițen scrie, dar tot așa: la ruși era posibil să ai Biblia în închisoare.
La noi a fost cel mai dur sistem, fără petec de hârtie, nu Biblia!

După ”eliberarea” din 1964 frații au ieșit din celulele de beton și în jurul lor a fiecăruia a fost construită un alt fel de celulă.
Despre acest fel de celulă vreau să scriu acum.

Era numită ”încadrare informativă”.
Citez din dosarul meu că mi-l cunosc cel mai bine:”În scopul stabilirii activităților pe care le desfășoară, concepțiilor sale, D. … va fi încadrat informativ în colaborare cu tovarășul cpt. G.…., care deservește informativ (Intreprinderea)…..”
Încadrarea informativă s-a făcut nu doar la muncă ci și ”la domiciliu” și ”la biserică”.

Ceea ce s-a construit în jurul meu(nostru) a fost o ”pușcărie nevăzută” cu ziduri ce se ridicau încet, încet, ziduri de pândaci, de informatori, de bârfitori, de iscoditori, de ”prieteni” falși bine ”înfiltrați„ pentru ”cunoașterea preocupărilor” ”obiectivului”.

Dar nu despre mine vreau să scriu aici, m-am dat ca exemplu ca să nu zică cineva că nu știu despre ce vorbesc(scriu).

Doresc să descriu acest tip de temniță transparentă pentru a putea împlini ce este scris: ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine”(Matei 25:37).

Temnițele nevăzute au pereții celulelor numiți astfel:
izolare
-defăimare
-compromitere
-derută
-destrămare de anturaje
-frică

Materialele de construcție ale acestor pereți sunt:
pânda
-pâra
-filajul
-bârfa
-înfiltrarea
-TO-tehnică operativă: microfoane, etc
-citirea corespondenței
-influențarea pozitivă
-avertizarea
-amenințarea
-legendarea
-falsa condamnare
-intimidarea

Un frate  închis într-o astfel de temniță este cel la care mă gândesc că este Domnul Meu ce-mi va zice odată ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine” sau va zice unora ”am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine”.

O temniță nevăzută este tot temniță, un frate închis în ziduri de defăimare, izolare, derută și destrămare este tot ”în lanțuri” iar a-l vizita pe un astfel de frate înseamnă a-L vizita pe Însuși Domnul.

Aparent un astfel de om este liber, dar păruta libertate a lui este contrazisă de greutățile lăuntrice de lanțuri nevăzute ce-i paralizează orice mișcare ca lui Petru între doi soldați.

Închei acest prim pas al cercetării Arhitecturii  Nelegiuirii cu o istorie. De fapt istorii doresc cu Voia Domnului să mai scriu aici, am mai multe.

SUA, martie 2002

Primisem o viză de afaceri și am prelungit-o cu o vizită la rude. Deasemenea doream să-l vizitez acasă pe fratele M.I. ”moisist”, fost întemnițat, care ne vizitase casa, îl găzduisem de mai multe ori și l-am purtat cu mașina prin țară prin multe locuri cu câțiva ani înainte.
Veneam cu avionul de la Los Angeles la Detroit, de  unde colegii din delegație se întorceau în Romania(ei, o parte din ei) iar eu luam un avion spre C. Era un avion mare cu 4 scaune pe mijloc, plin. La aterizare la Detroit era ceață și jos plouase și înghețase. Avionul cobora de minute bune și nu vedeam nimic. Când în sfârșit am văzut pista și ceva clădiri ale aeroportului, am simțit o smucitură și ne-a lipit de scaun. Decolam din nou. Ni s-a explicat că datorită poleiului piloții au anulat aterizarea. Ne-am îndreptat spre Grand Rapids, unde era soare și frumos și unde am așteptat 4 ore cred. Colegii se temeau că nu prind legătura de Amsterdam. Eu am rugat un vecin de scaun să-mi dea telefonul și mi-am sunat rudele. Ei erau toți în aeroport în C. cu toată adunarea de acolo, flori, tam-tam. (unii credeau poate că nu mă mai întorc în Ro, deci că vin ”de tot”) N-am înțeles de ce a vrut Dumnezeu să nu am parte de acea primire cu alai. Știam sigur însă că aceasta era Voia lui Dumnezeu și mulțumeam în gând pentru toate. Avionul a decolat într-un sfârșit de la Gran Rapids spre …Detroit(colegii au fost condusi direct la avionul de Amsterdam) și eu am prins abia pe la 11 seara o cursă spre C. Am ajuns după miezul nopții, m-au așteptat doi, alaiul plecase. Acum mulțumesc lui Dumnezeu.

Au venit însă a doua zi o parte să mă vadă. Ce nu am înțeles atunci a fost râvna lor în a-l vopsi în culori sumbre în fața mea tocmai pe fr. MI. Viclenia acțiunii, care atunci n-am observat-o era că fr MI era ”bârfit” în fața mea tocmai în punctele (puține) în care gândirea noastră diferea. O parte din rudele mele au fost actori activi în această zugrăvire și am fost antrenat și eu. Mi se dădea impresia că oamenii nu mai rabdă pe acest MI, că el se comportă ca un tiran, etc. deși el înființase adunarea iar ei merseseră ”de bună voie”. Am fost ”rugat” să-l mustru, eu ”mucosul” pe un martir al lui Cristos. Nu citisem bine textul ”nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele lui Isus Cristos pe trupul meu”.

Pe scurt!

Ceea ce n-am înțeles decât mult mai târziu era că fr. MI era tot în temniță și în America iar eu prin ceea ce am făcut am adăugat un necaz la lanțul lui. Era o temniță transparentă, o închisoare nevăzută de bârfă și calomnie, de defăimare, izolare și compromitere. De ateriza avionul la timp se începea mai devreme construirea ei în mintea mea.

După cinci ani când mi-am dat seama, mi-am cerut iertare și m-au iertat amândoi. Ne-am vizitat de atunci și ne bucurăm.

Domnul nu zice că nu va fi în temniță, zice că va fi.
Va fi bolnav și sărac. (unde ești tu Țon cu falsa ta evanghelie a sănătății și bogăției?)
Domnul zice să nu ne împotrivim celui ce ne face rău, celui ce ne pune să mergem o milă, celui ce vrea haina noastră.
Zice să întoarcem obrazul, să mergem a doua milă, să dăm și cămașa.
Să stăm în închisoare doi ani ca Apostolul Pavel, ca și cum n-am vedea că pentru șpagă îl tot chema să vorbească cu el.

Pe-aici ne e drumul, prin închisori de piatră și sticlă, de beton și de vorbe, de zăbrele și de bănuieli.

Care-s mai rele?

Nu contează, noi să stăm în toate liniștiți.

În cele transparente avem avantajul relativ că ne putem vizita frații?

Să mergem la cei închiși în astfel de celule, pentru asta scriu. Cine vede să meargă.
Cine nu vede să se întrebe dacă nu cumva în orbirea lui face repetiții pentru corul celor ce vor cânta:” când te-am văzut noi?”

(cu Voia Domnului va urma!)

Citat din cartea fr MI ”Istoria unui rob al lui Cristos

pag 405
”În învăţătura dată ucenicilor în Evanghelii, Domnul Isus îi avertizează pe ucenici că vor avea de suferit: “Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru c eram cu voi” (Ioan 16:2-4). Aceasta este şi mărturia noastră adevărată, vorbesc de mine şi de soţia mea, Domnica. Şi noi am fost rânduiţi la suferinţe şi prigoane fără număr, de îndată ce ne-am întors la Dumnezeu, acum 56 de ani în Sistemul lumii, împreună cu sistemele religioase lumeşti, sunt stăpânite de diavolul. Şi cine prigoneşte, este o dovadă clară că este de la diavolul. Fie-mi ngăduit să spun, că mai mult ca în România, am fost prigoniţi, batjocoriţi, defăimaţi, alungaţi, aici în America, ţara binecuvântată a azilului nostru politic şi de conştiinţa, din partea fraţilor şi surorilor “zişi buni”.”

pag 444
”Dacă în România am fost ţinta fiarei politice, aici am fost ţinta fiarei religioase, care sunt gemene. Securiştii au vrut ori să mă aservească, ori să mă lichideze, dar au lucrat „mai drept” decat fraţii mei cei mai buni. În 1981, am fost şi eu prezent la primul congres al convenţiei baptiste, dar care a fost şi ultimul pentru mine. La îndemnul unui distins frate, am dorit să spun şi eu un cuvânt care să folosească la împăcarea a două părţi care nu se înţelegeau. Căpetenia care conducea întrunirea, în loc să ia de bună intervenţia mea sinceră, îmi zice pe un ton arogant:”Ce, mă, tu vorbeşti?!? Tu nici n-ai suferit pentru Hristos în România, tu ai suferit pentru piramida lui Moisescu!” iar fiica dânsului, din sală, i-a ţinut isonul, repetând întocmai cuvintele acestuia. Am răspuns liniştit: ”Mulţumesc, frate X., pentru această nouă ocară, aici în America. De altfel se va scrie o carte, şi atunci se va cunoaşte!” Iată că prin harul lui Dumnezeu am ajuns să o scriu. Dar n-a fost numai aceasta singura ocară! A fost un lanţ de intrigi ascunse împotriva mea, plăsmuite din minţi întunecate, ale celor dornici de afirmare, care s-au făcut vrăjmaşi ai crucii Domnului Hristos. Domnul Dumnezeu le-a auzit şi le-a văzut pe toate. El să se îndure, să le dea duh de pocăinţă celor ce mi-au făcut mult rău şi multă durere.”


Care frați?

14 iunie 2012

Completare 15 mai 2013: azi am citit postarea lui barthimeu (medic clujean persecutat în anii comunismului de ”frații” din biserică și emigrat recent în SUA) și efectiv am un rău fizic în stomac. După ce săptămânile trecute am aflat despre încă unul (din mulți) cunoscut ”frate” că (e vorba de vremea când eram baptist) a fost turnător azi am aflat de altul. Să mă înțelegeți: mi-am trăit adolescența cu copiii lor, turnătorii țineau predici, ne ”zideau”. Vă recomand să citiți postarea lui barthimeu, e plină de învățăminte pentru naivi (cum am fost eu). Iar dacă credeți că astăzi nu e așa să vă gândiți mai bine.

Citate:
     Citat 1.”Și Chișu sărmanul iar cedează… Cît de fragilă e ființa umană în fața unor presiuni de grup?!?” 

   Citat 2.”Și acum , spre final, sentimentele noastre sunt atît de alambicare încât cu greu le putem separa. Stupoare, numele tău e Cîmpeanu! Cîmpeanu și Mărgăraș consolează un delator. Cum aminteam, la Mărgăraș nimic nu ne mai miră. Dar la Cîmpeanu…?!? De unde pînă unde orice credincios e un „Bodea Dorel”?!? Cum fiecare credincios trece prin ce-a trecut C.I.?!? Adică să-și vândă frații?!? Ne abținem la maximum tentația de a da curs conexiunilor din Notă și concluziilor (per ansamblu) despre unul din cei doi „mângăietori” ai lui C.I.  Dacă am face-o ne-am (ră)scula nu doar tot Irisul în cap, ci și o mare parte a frățietății baptiste române. E groaznic, e înfiorător, e cutremurător ce-ar ieșiRepetăm, sunt aspecte pe care noi le reproducem și le conexăm la întreg, nu le inventăm. Asta nu e bârfă, cum cred unii… Afirmații precum cea din finalul Notei la Notă sunt greu verosimile, dar din nefericire sunt reale. Oh Doamne! :( :(

Ca ridicolul să fie complet, nu se putea fără „împăcat, dat mâna, pupat…piața Independenței”.  Un vânzător să aibă curajul să impună unui păstor și diacon ales (căci Chișu era diacon) așa ceva, parcă nu-i adevărat. Parcă urmărim o piesă de teatru absurd…

(Unul din motivele pentru care scriu această completare este că Alexandru Chișu a fost prieten foarte bun cu tata, tata mergea foarte des în casa lor în anii 70-80, au fost și ei la noi acasă, era într-adevăr, așa cum e descris aici, un om vertical. Avea, parcă cinci copii.)

În continuare postarea veche:

”Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că îi iubim pe fraţi.” 1 Ioan 3:14

Când Domnul ni S-a descoperit, când am început să-I înțelegem Cuvântu l, am primit și duhul dragostei. I-am iubit pe frați cu toată sinceritatea. Fără deosebiri sau granițe, vorba unui frate: ”rudele se ceartă, copiii se iubesc”.

Dragostea de frați este arătată aici ca semn, ca dovadă, ca recunoaștere  a trecerii din moarte la viață. Viața, adică cunoașterea Lui este dovedită de iubirea celor ce-L cunosc. Adică cine îl cunoaște pe El (are Viața) îi iubește pe ceilalți care-L cunosc.

Forța acestei iubiri este egală cu cea a morții. Nu poate fi învinsă.

De aceea consider că unul din cele mai grave păcate este falsificarea dragostei.  Pe vremea comunismului adunările au fost infectate de agenți a căror primă sarcină era acoperirea slujbei lor sub masca unei prefăcute iubiri. Apoi operau.
Se întreba aici Barthimeu dacă noi ca creștini avem nevoie de acte ca să dovedim ceva. Duhul nu ar trebui să fie suficient ca să ne arate că cineva umblă ”după firea pământească”?  Iar ca și concluzie la un comentariu tot Barthimeu zicea: ”Ce-i unea pe toţi aceştia ?
Cel puţin un lucru: paradigma procedurală.” Adică exact ce a spus Domnul Isus:”după roadele lor îi veți cunoaște”.

Îmi amintesc de o întâmplare cu un frate fals, o spun aici pentru că personajul a fost descris pe larg de Barthimeu și mi-am intersectat și eu viața cu el. ”Fratele Mărgăraș” fost director la liceul energetic din Cluj conducea șantierul de reparații al Seminarului baptist prin anii 1985. Fusese cutremur în 1977 și fr.  mi-a explicat cum a trebuit să schimbe din interior zid cu zid toată clădirea, că ”ăștia” nu ne dau autorizație de reparație. Nu știu câți dolari americani a topit operațiunea.  Am înoptat la seminar în camera de oaspeți și în patul alăturat dormea dânsul. Eram în armată și aveam învoire.
Rar așa frate, ”plin de dragoste”. A vorbit cu mine până târziu după miezul nopții.
Mi-a pus o mulțime de întrebări, m-a ascultat cu răbdare. I-am povestit, din câte îmi amintesc cum umblam pe la întruniri cu tinerii prin țară. S-a arătat foarte interesat. A intrat în detalii. Rar așa frate ”cu o inimă plină de dragoste față de tineri”. I-am povestit și din armată, cum dam cărți la colegi și cum făceam evanghelizare printre ei.
La scurt timp (atunci n-am avut nici cea mai vagă idee de la ce a pornit) am fost percheziționat de CI-st(ofițerul de contrainformații din unitate), avertizat, amenințat și mi-am dat seama că sunt urmărit pas cu pas ce fac și ce vorbesc. Atunci m-am bucurat că sunt învrednicit să sufăr pentru Domnul. Dar de la cine a pornit urmărirea nici prin gând nu mi-ar fi trecut.
L-am iubit pe Mărgăraș, l-am colindat după armată, stătea lângă gară. N-am avut nici cel mai mic habar că e vânzător.

Am o bucată de creier plină cu amintiri cu astfel de frați. Ciocoi vechi și noi. Într-o zi, cu voia lui Dumnezeu o să încep să-i descriu pe-aici, cu detalii. Ca să fie lecții pentru naivi. Te iubeau cu sârg și te turnau cu avânt.

Ceea ce au lăsat ei în urmă însă este o grozavă confuzie. Nu mai știai și nu mai știi cine-i frate și cine se preface. Un adevărat Babilon(confuzie). Un locaș al oricărei fiare.

Sistemul n-a fost demascat, unii nici nu cred că există, cei mai mulți nu vor să creadă.
E vremea dudelor, mergi pe trotuar și calci pe dude zdrobite, te uiți în sus și desigur vezi un dud, nu un plop, dudele nu cad din plop. Faptele, felul cum procedează, îi demască pe toți impostorii. Discutam cu soția într-o seară despre faptul că Dumnezeu ne-a pus în inimă duhul dragostei, ca să iubim pe frați!
Care frați Dan?” m-a întrebat.

De doi trei ani încoace mă apasă responsabilitatea aceasta, m-am gândit atât de mult, ce putea face în comunism cineva care înțelegea sistemul și voia să-i apere pe alții? Desigur spunea cu toate riscurile. De fapt riscul era unul: MOARTEA. Se știe că unii au fost omorâți. Și mă mai apasă un gând, pe lângă cei ce se știe că au fost uciși sau ”sinuciși” au mai fost și alții despre care numai la judecată se va știi.

Gândul mi s-a schimbat însă cu altul mai acut: Ce face astăzi unul care înțelege înșelătoria ”părinților” falși, a fraților prefăcuți și nici nu e așa de simpatic ca ei, așa de strălucitor? Desigur, plânge.
Și spune și îndeamnă și se roagă.
Eu mai fac ceva: teste. Domnul ne poruncește: cercetați duhurile! Mie-mi spune, ție-ți spune, fiecăruia.


Ce, ei n-au putut fi ca ceilalți, să meargă la biserică, să se încadreze în regulile ei ȘI SĂ TACĂ?

19 aprilie 2012

Simion Moț, un alt ”moisist”, închis pentru credință împreună cu grupul din Arad a scris mai multe cărți. A fost prieten și cu Gusztav Pocsy, ale cărui scrisori sunt postate pe acest blog. În scrisorile lui Pocsy, cele către Moț încep cu Dragă Simi.

Cartea ”Apocalipsa, meditații-comentariu” este cea din care citez azi.

”Ai în Sardes câteva nume…” este textul comentat.

”Într-o creștinătate unde ce e sfânt a fost pervertit și unde ceea ce e o scârbă înaintea lui Dumnezeu a ajuns să ia locul la ce e al lui Dumnezeu, aceste nume din Sardes s-au păstrat curate. Apoi nu numai lumea înconjurătoare e o ispită și primejdie, ci și păcatul din firea noastră veche. Pe lângă aceasta, primejdia mare vine din partea celor ce se numesc credin­cioşi, din adunarea noastră, din comunitatea noastră. De multe ori aceasta e primejdia cea mai mare. „Ţine ce ai primit”, cred că se referă la a ţine tare ceea ce Domnul ţi-a dat sau vorbit, fără să te laşi orbit de falsitatea, făţărnicia sau trecerea uşor peste cuvîntul şi voia lui Dumnezeu a unora, chiar învăţători şi predicatori din comunitatea sau biserica ta. Nimic pe pămînt nu are putere să distrugă viaţa credinciosului ca şi oamenii care poartă Numele lui Christos, fără să arate în viaţa lor puterea şi viaţa Domnului Isus. O biserică moartă e un mai mare pericol pentru viaţa şi mărturia creştină, atît înăuntru cît şi în afară, decît lumea cu batjocurile şi persecuţiile ei.

Gîndiţi-vă apoi că nu e uşor să fii luat în derîdere de „fraţii tăi” şi să fii mereu lăsat la o parte, nesocotit sau chiar stigmatizat. „Ce, el nu poate fi ca ceilalţi”? vei auzi mereu în jurul tău. Sau, „Şi noi vedem că nu e bine, dar trebuie să tăcem, să ne supunem, să păstrăm unitatea”. Cînd am fost băgaţi la închisoare, unii „fraţi” au zis despre noi: „Aşa le trebuie, ce, ei n-au putut fi ca ceilalţi, să meargă la biserică, să se încadreze în „regulile” ei şi să tacă”? Nu e de mirare că Domnul Isus spune unora ca aceştia, din Sardes: „Vor umbla împreună cu Mine în alb, căci sînt vrednici”, şi „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe”. Nu înseamnă că aceştia au fost supraoameni, adică fără păcat, ci că au trăit în neprihănirea Domnu­lui Isus urînd păcatul şi întinăciunea de orice fel. Iar cînd într-un fel sau altul au căzut şi s-au întinat, au venit imediat la Domnul Isus cu pocăinţă şi credinţă, mărturisindu-şi păcatul şi primind iertarea şi curăţirea, aşa cum spune apostolul Ioan (I Ioan 1:9; 2:1-2), ori aşa cum se spune aci în Apocalipsa despre unii: „Ei şi-au spălat hainele în sîngele Mielului”. Ceea ce a fost considerat aici pe pămînt ca o viaţă curată prin credinţa în Domnul Isus în nădejde şi în părtăşie cu El, în cer va fi adevărata lor haină albă, ca a Domnului Isus, drept răsplată.

[….]

Ce preţioase îţi vor părea persecuţiile şi suferinţele pentru Domnul Isus care acum te dor. Cît de adevărate sînt şi cît de mult vei aprecia fericirile Domnului Isus care sună aşa: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd din pricina Mea oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Mat.5:10-12). Aţi observat cum credincioşii fug de aceste fericiri? Fac orice pot, se adaptează la orice, chiar păcătos, numai să nu fie ocăriţi din pricina lui Christos. Slavă Domnului că sînt şi în Sardesurile de azi din aceia care nu şi-au mînjit hainele, ci suferă împreună cu Evanghelia şi cu Domnul Isus Christos ocara Lui, avînd în vedere Numele Lui şi slava Lui; avînd ochii aţintiţi spre răsplătire. Ce bucurie va fi pentru Domnul Isus să mărturisească numele lor înaintea Tatălui Său şi a sfinţilor îngeri! „Uite, acesta sau aceasta…Ion, Mane, Gheorghe, Floare..a stat cu Mine şi a mărturisit Numele Meu chiar atunci cînd toţi i-au stat împotrivă, chiar cei din familia sa, chiar prietenii. Nu s-a ruşinat de Mine chiar atunci cînd filozofia şi documentarea religioasă a majorităţii îl socoteau greşit, dezident sau chiar scrîntit la minte. A fost batjocorit, a fost lovit, a fost înjosit. A plîns de atîtea ori, nu pentru că nu a fost înţeles, ci pentru că „fraţii” n-au ţinut cont de Mine, de cuvîntul Meu. S-a rugat pentru ei mereu, preferind să rămînă el în umbră şi neînţeles, numai ca ei să fie luminaţi şi îndreptaţi. Ce bucurie va fi pentru Tatăl să răsplătească pe un astfel de credincios! Vrei tu să fii acela? Domnul vrea şi-ţi pune totul la îndemînă. Nu uita că acum e vremea potrivită, „astăzi” e ziua mîntuirii.”


”Am fost daţi la moarte cu mîna pastorilor din oraşul nostru…” Simion Moț, 1993

15 aprilie 2012

Dar iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor” (Fapte 13:50; vezi şi 13:45; 14:2, 5,19, etc).

”….Veţi zice, „Ce oameni răi au putut să fie aceşti iudei! Cum au putut să facă aceste nelegiuiri, cînd spuneau că sînt poporul lui Dumnezeu, cînd aveau legea şi Vechiul Testament”?

Staţi un pic şi nu vă miraţi aşa de tare, căci în zilele noastre e la fel, dacă nu mai rău, căci lumina e mai mare şi avem mai multe exemple, canonul Bibliei fiind complet. Acum cei ce fac aceste lucruri nu sînt iudei, adică evrei, ci religioşii acestor zile, adică cei ce pretind că au autoritatea divină ca urmaşi ai lui Petru, ori capi ai bisericii pe pămînt, sau pastori cu investitură specială (omenească). Am găsit astfel de oameni în biserica din Efes, în Smirna şi o să-i găseşti în toate bisericile din Asia Mică în vremea lui loan, cît şi dealungul veacurilor. Cînd au avut credincioşii de suferit mai mult, ca în perioada de cea mai mare înflorire „religioasă” papală? În biserica răsăriteană – ortodoxă-, în timp ce împăratul Constantin era „creştin”, mulţi creştini de tipul celor din Smirna erau prin închisori.

Cine au dat şi dau pe credincioşii din ţările comuniste KGB-lui sau securităţii, oare nu aceste oficialităţi religioase? O ştiu personal ca unul care am suferit batjocura şi persecuţia acestor oameni împreună cu zeci şi sute de fraţi din România. Am fost daţi la moarte cu mîna pastorilor din oraşul nostru din acea vreme. Unul dintre ei a instigat împotriva noastră pe nişte nelegiuiţi din biserică. Unul era preşedintele comunităţii baptiste din regiunea Arad, maior de Securitate (poliţia secretă), altul un predicator bătrîn din biserică. Dar majoritatea pastorilor s-au dezis de noi. Nu numai că nu ne-au apărat, dar au declarat pe placul autorităţilor împotriva noastră. Cînd am spus unui pastor din aceia, care acum e în SUA că şi declaraţia lui era în acel dosar gros împotriva mea, a pălit şi i-a pierit vocea. Abia a mai putut spune: „Chiar aşa, chiar aşa”? „Da”, i-am spus eu, „nimic nu rămîne ascuns”. Numai că şi după aceasta, şi aici într-o ţară liberă continuă să mă prigonească şi să mă batjcorească prin sateliţii săi. Acelaşi lucru îl fac alţii ca el, care sînt tot aici, în timp ce de ochii lumii îndeamnă la dragoste şi la unitate. Poate credeţi că exagerez. Vă rog să-i puneţi la încercare, aşa cum credincioşii din Efes au pus pe unii la încercare şi au fost lăudaţi de Domnul pentru aceasta. Ia căutaţi să vă ţineţi în totul de Domnul şi cuvîntul Lui şi să nu căutaţi să faceţi voia acestora. Nu-i lăudaţi, iar cînd vedeţi că nu se ţin de cuvîntul lui Dumnezeu spuneţi-le frăţeşte cu toată dragostea şi nu e nevoie de faţă cu alţii, ci particular. Faceţi-o aceasta odată, de două ori şi veţi vedea ce o să păţiţi. Domnul să le dea lumină să se pocăiască aşa ca iudeii cărora le vorbea apostolul Petru la Rusalii (Fapte 2:37-38). ”

Simion Moț, ”Apocalipsa, meditații-comentariu” 1993, The suffering Church Ministries, pag. 42-43


O fericire crescândă!

22 martie 2012

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! ”, Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.”

Când cineva spune o minciună despre mine, numai eu știu SIGUR că e minciună, oricine altcineva cel puțin se poate gândi: ”dar dacă?”!
Când cineva scrie o minciună despre mine, se numește ocară, e deja ireversibil, știu ce se va întâmpla cu mincinoșii, mă smeresc știind că nici eu nu am nici un merit și nici o pricină de laudă a faptelor.

Când cineva răspândește minciuni continuu despre mine, pentru că eu știu sigur că o face din pricina Lui, nimeni nu-mi poate lua bucuria.
Nu am nevoie nici măcar ca mai mulți să știe de ce mă bucur. Nu scrie acolo să spunem la cât mai mulți că suntem vorbiți de rău pe nedrept și doar când suntem într-un număr suficient de mare să ne bucurăm. Nu.
Pentru rugăciune trebuie doi.
Pentru acreditarea unei mărturii trebuie doi-trei martori.
De bucurat te poți bucura singur.
Numărul minim pentru bucurie este UNU.
Eu mă bucur totuși  împreună cu soția.

E un mare Har!


Uită-Te la amenințările lor…

8 martie 2012

Amenințări…
Azi am primit două, scrise în cel mai pur stil al vechilor pârâși, cu multe greșeli de ortografie, (păstrez strict conținutul și forma mesajelor):

mesaj pe mobil azi la 13.53: 
”daca va ocupati cu si despre peroana mea, in ideea manipularii oamenenilor credinciosi pentru a ma vb de rau, va asigur ca voi crea website-ri cu toate datele dvs.

la ora 14.06 am primit comentariu pe blog de la același:
”…Dle, stiam ca ati facut armata la securitate, ca dati dovada de un securit in toate aspectele psiho-comportamentale si ca nu aveti o atitudine de un bun crestin, dar sa va ocupi sa trasmiteti cu ce ma ocup eu (profesional), in ideea de a ma vorbi de rau, va descalifica din toate punctele de vedere. Va asigur ca de acum 2 ani stiam cu cine vorbesc. Dar daca vreti sa nu mai stati sub anonimate ca “vestea buna” eu va ajut. De acum voi lansa si eu “vesti bune” despre dvs.

Parcă era Șimei!

A urmat și o convorbire telefonică în același ton.

(Mi-au construit o capcană și aparent am căzut în ea. Am fost intrebat pe mess: ”ce face cutare?” iar eu am raspuns printr-un link către instituția unde lucrează, atât.)

M-a năpădit o mare bucurie.  De fiecare dată când sunt învrednicit să fiu vorbit de rău mă bucur mult. E o cale bună de a te smeri, dacă e pe nedrept e Har, dacă e pe drept e pocăință. Îmi știu lipsurile și slăbiciunile, știu cât de ușor este pentru oricine să fie biciuit cu limba dar mai știu și promisiunea: ”…vei fi ferit de biciul limbii!”
Am cel puțin 3 promisiuni ferme:
-Iov 5:21 “El te va scapa de moarte in timp de foamete, si de loviturile sabiei in vreme de razboi, vei fi la adăpost de biciul limbii.”
-Psalmul 31:20 b, “….îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.”
-“Tu ii ascunzi la adapostul fetei tale de uneltirile omului…” Ps. 31:20 a

Adăpostul de calomnie este cortul Domnului, la adăpostul Feței Lui.
Toporul n-avea coadă, acum are. Nu va tăia decât lemnul verde ca să înverzească cel uscat.
Preaiubiții frați bătrâni care mi-au fost mentori au păstrat și păstrează în ei gustul amar al  deceniilor de defăimări și conspirații, de intrigi și bârfe. Gust amar dar bun al Ocării lui Cristos, al minciunilor aruncate de Șimeii tuturor veacurilor.
Doamne ai milă de ei căci nu știu ce fac!


Gherla, Salcia, Periprava…un alt întemnițat al lui Cristos a plecat din cort acasă: Relu Băbuț.

28 decembrie 2011

Mai avea câteva zile până la vârsta de 90 de ani. Nu l-am cunoscut.
Aflu de pe net că s-a dus și el. Un alt ”moisist”.

”….care poartă pentru alții vini de care nu-i de vină.

încrezându-se-n dreptate, înviere și lumină…”

Vina de care n-a fost de vină a fost același articol 209 din Codul penal, ”….crimă de uneltire împotriva ordinii sociale….”. Parcă e din procesul Domnului Isus: ”tulbură norodul”, ordinea socială.
Citiți:
N-ați prea auzit de acest frate, nu e de mirare.
După cum spunea William macDonald, lumea preferă ”profeţii falşi care se conformează sau cei adevăraţi care sunt morţi.”

Din cartea fratelui Mia, despre Relu Băbuț:
”Am aflat că în colonia Salcia, la brigăzile de lucru sunt doi dintre fraţii din lotul meu, Harap Dumitru şi Băbuţ Teodor. M-am informat unde sunt, în ce barăci, şi am aflat în ce baracă era Relu Băbuţ. Într-o seară, după întoarcerea lor de la lucru, m-am strecurat până la baraca lui, nu fără riscuri, cu o cană de lapte într-o mână şi în cealaltă cu o bucată bună de pâine. Ce ar fi putut fi mai bun pentru un deţinut flămând? Am ajuns la patul lui, în faţa lui, dar el nu m-a observat. Stătea şezând pe patul lui din rândul de jos, cu capul în mâini şi cu coatele pe genunchi, şi încet cânta un şlagăr pe care îl auzisem şi eu de mult, din muzica uşoară românească şi astfel l-am putut identifica mai bine: “Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii…” Mi-am dat seama că gândurile lui zburasera departe la soţia lui şi la cele trei fetiţe… şi l-a cuprins un dor de acasă. Şi eu aveam lăsaţi acasă cu trei ani în urmă soţia cu trei copilaşi şi al patrulea pe drum. Nu ştiam încă dacă soţia a supravieţuit în urma celei de a patra naşteri, după prezicerile sumbre ale medicilor, şi ce anume aveam, vreo fetiţă mult dorită de noi? Era o taină…

Când şi-a deschis ochii şi a văzut darurile aduse, ochii i s-au umezit de lacrimi de bucurie şi surpriză. A băut laptele, căci aveam nevoie de cană, care era în dotarea mea de la staţionar, şi pe furiş în noapte m-am strecurat înapoi fără să fi fost observat şi prins de vreun gardian, care nu m-ar fi iertat. Ca să faci binele se cere uneori sacrificiu şi risc. “Doamne, ajută-mă să trăiesc aşa toată viaţa şi păstrează-i pe cei dragi ai mei sub paza Ta binecuvântată.””


”Momente de-ncercare”…o cântare compusă acum 53 de ani în temnița din Timișoara pe melodia ”O brad frumos”

24 decembrie 2011

Era în 1958.
17 decembrie.
Atunci i-au arestat pe ”moisiști”.
Argații cultului controlat de securitate i-au dat afară din cult cu mult înainte, ca să nu se spună că religia este persecutată în Republica Populară Română.
I-au acuzat sub articolul 209 din Codul penal: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. În anul 1958 se ajunsese să se dea și condamnări la moarte pentru ”uneltire”.
De fapt frații arestați, părăsiți și vânduți de ”frați” erau continuu amenințați cu condamnarea la moarte. Se menținea o tensiune sinistră. Dacă vă puteți aminti sau imagina acest fel de tensiune (Cuvântul ne-o cere) așa să citiți cuvintele cântătii de mai jos. A fost compusă la câteva zile după arestare (17 dec 1958) de fr Aron Mladin. A fost pusă pe hârtie imediat după eliberarea din închisoare. A fost cântarea 1. 


Dragostea lui Cristos și ”destrămarea”

4 septembrie 2011

….despre destrămare scrie la    1987 – Instrucţiuni nr. D – 00190 ale Departamentului Securităţii Statului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de Securitate art 32.
….despre dragostea lui Cristos scrie în inimile creștinilor, umplute cu ea.

…s-o cităm pe prima.
” Art. 32. Destrămarea constă în luarea unui complex de măsuri
preventive pentru
curmarea activităţilor necorespunzătoare
care au loc în cadrul unor grupuri şi anturaje şi
are pot
degenera în infracţiuni ori alte fapte antisociale de
competenţa organelor de
securitate. Măsura destrămării
se aprobă de şefii unităţilor centrale (ai securităţilor
judeţene şi
a municipiului Bucureşti), precum şi de şefii
serviciilor de contrainformaţii militare, cu
avizul
Direcţiei de Cercetări Penale a Departamentului
Securităţii Statului.”

despre dragostea lui Cristos mai scrie și aici:
”Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său,
ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va
ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! 34
Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi
mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea,
sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?”

Am simțit măsura destrămării de multe ori, chiar recent.
Am scris despre ea aici, aici și aici, n-o puteam defini dar o simțeam. Fratele de aici a spus des:”am fost mai
prigonit de securitate de când am venit în America decât am fost în Romania.”
Destrămarea au provocat-o oameni pentru care trebuie să ne rugăm, ea vine de jos, din lume.
Dragostea vine de sus, dacă noi nu avem nimic lumesc în noi, destrămarea nu are ce destrăma.
Destrămarea destramă doar lumescul. Slavă Domnului!
Noi suntem legați de dragoste, ceea ce destrămarea nu poate rupe, nu de principii, acorduri și adeziuni,
ușor de falsificat, abandonat și …destrămat.


”…ce sunt bisericile? Nişte ziduri; nimic mai mult.” R. Wurmbrand, 13 oct. 1946 (o mărturie neutră)

14 august 2011
Duminică, 13 octombrie 1946

Misiunea suedezo-norvegiană pentru creştinarea evreilor (care devin“creştini după Evanghelie”) a inaugurat azi, duminică, la orele 10.30, casa ei de rugăciune din strada Olteni, nr. 45 (fosta sală anglicană). erau prezenţi: pastorul Solheim, şeful misiunii, Max Wurmbrandt, al doilea pastor (evreu botezat), Radu Mihail, pianist, un organist, asistenţă: bărbaţi, femei, majoritatea evrei.Programul: cântări în comun, care alternau cu mici lecturi biblice şi Crezul,rostite de pastorul Solheimşi cu cântece executate la pian (Radu Mihail)şi orgă.

A vorbit după aceea, timp de o jumătate de oră, pastorul Solheim, în  limba română, rar de tot, cu o grea pronunţie, despre “Slava lui Dumnezeu”.

A vorbit apoi Wurmbrandt – cel care a provocat un scandal la congresul clerului din 16-17 septembrie 1945, în Camera Deputaţilor – de la 11.15 la 11.45, tratând despre “Slava lui Dumnezeuşi păcatul”, zugrăvind societatea contemporană, care nu-l cunoaşte pe Iisus şi nu-l are în suflet. “Căci, în fond,zice el, ce sunt bisericile? Nişte ziduri; nimic mai mult. Biserica este sufletul omului.” La 11.45 face un apel către evreii mozaici, chemându-i la Hristos, ei, care n-au patrie, n-au  cetăţenie şi sunt insultaţi, bătuţi, ucişi pretutindeni. În clipa aceea, un avocat evreu mozaic, din fundul sălii, se ridică în picioare şi strigă:“Max Wurmbrandt nu poate vorbi azi. El e un bandit, omul lui Antonescu (mareşalul Ion)70, cel care a dat evrei în mâinile Siguranţei.”

S-a produs un vacarm. Credincioşii au început să cânte, în timp ce avocatul se certa cu asistenţa, care-l invita  să părăsească sala. Avocatul insista însă, cu orice preţ, să fie lăsat să vorbească, pentru a dovedi cine este Max.

Avocatul era sprijinit de doi domni şi tineret evreu, băieţi şi fete, în număr de peste 15, care, încă de la începutul şedinţei, se răspândiseră în sală, mai  apoi au ieşit în curte, pentru ca să revină şi să se grupeze în jurul avocatului. Era deci întocmit, în prealabil, un plan de acţiune.

Pastorul Solheim face apel la cei care au tulburat şedinţa, invitându-i să se liniştească, fiindcă, altfel, se va adresa autorităţilor, căci, adaugă el, nu-şi închipuie ca-n România democrată să fie cineva care să turbure şedinţa unui cult.

În fundul sălii, vacarmul nu contenea. În tot acest timp, Max Wurmbrandt nu s-a mişcat de pe estradă, stând drept şi cântând împreună cu mulţimea.

La un moment dat, câteva femei vârstnice s-au repezit asupra avocatului şi a tineretului, încercând să-i evacueze. Însuşi pastorul s-a repezit, furios, asupra avocatului, l-a apucat de piept şi-l trăgea spre uşă.
În această învălmăşeală, avocatul a lovit câteva femei, care au ripostat numai prin următoarele cuvinte: “renegat”, “turburător de linişte”.

În sfârşit, turburătorii sunt evacuaţi în curte, unde avocatul încearcă să-ivorbească mulţimii despre “banditul de Max Wurmbrandt”. Este însă împiedicat de cei prezenţi. Totuşi, el vorbea şi se auzeau frânturi ca acestea: “părintele pastor … cum se cade … respect bisericesc … banditul … nu poate vorbi …”

Un domn care-l apăra pe avocat a spus: “Banditul de Max Wurmbrandt este în serviciul englezilor, care ucid evreii în Palestina.”

Apare apoi un sergent de stradă, care în cele din urmă n-a putut influenţacu nimic prin prezenţa lui. Pastorul Solheim i-a explicat unuia din certăreţi că,dacă au acte împotriva lui Wurmbrandt, i le pot aduce oricândşi el va lua măsurile cuvenite. El însăşi cu Wurmbrandt, a subliniat apoi, au ajutat mult pe evreii din Transnistria, în timpul prigoanei şi informau străinătatea, pe cale diplomatică, asupra celor ce se petreceau în România. Wurmbrandt a lucrat deci mult pentru evrei.

Vacarmul a durat de la 11.45 până la 13.45, oră după care tot au mai rămas grupuri răzleţe, care discutau, mai liniştit, în contradictoriu: erau evrei creştini şi evrei mozaici.”
sursa, p 184-185

autorul: Dudu Velicu:

Fost secretar personal al patriarhului Miron Cristea (1936-1938), dar şi al şefului SSI, Eugen Cristescu (1943-1944), Dudu Velicu (1905-1977) trăieşte, după 1944, o perioadă de marginalizareşi de supraveghere din partea organelor poliţieipolitice. Datele referitoare la acest ultim aspect par a fi confirmate de prezenţa sa, încursul anului 1951, în calitate de deţinut, în lagărul de la Bragadiru17.

Notele au fost redactate de mână, în caietşi pe foi volante, utilizând uneorisemne stenografice, ceea ce  îngreunează considerabil descifrarea lor. În notele desubsol, am indicat de fiecare dată, acolo unde a fost cazul, incertitudinile privinddescifrarea anumitor cuvinte, iar prin paranteze drepte, am marcat cuvintele saugrupurile de cuvinte care nu au putut fi descifrate în original.


Au pribegit…

4 iunie 2011

Am găsit o nouă lucrare despre persecuția huteriților din Secolul 17.
Am mai scris despre subiect aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/17/fratii-hutteriti/

COLONIZAREA ANABAPTIŞTILOR LA VINŢU DE JOS

Sursele documentare privitoare la istoria colonizării  „fraţilor moravi” la Vinţu de Jos cuprind mai ales acele cronici  alcătuite  de reprezentanţii  acestui curent  al Reformei  radicale, cronici  ce  s-au păstrat  în  mai multe  biblioteci,  în  principal  la  Biblioteca  ” Batthyaneum”,  Biblioteca  diecezană din Nitra şi Biblioteca  Universitară din Cluj. Ne referim aici la mai multe manuscrise dintre care cele mai importante,  sub  aspect  documentar,  sunt  cronicile  începute  de  Ambrosius  Resch:  Ein  klein Griindtliches Denkbichelein seif 1524-1642 Jar, apoi  Cronika und kurze Geschichte [. . .} wie Gott mit sienem  Auserwehlten  Gehandelt  hat,  de  asemenea  cronica  lui  Jakob  Werner  (Hausz  Buech. .. ) păstrată  în  arhiva  Bibliotecii diecezane  din  Nitra precum şi  cronica  numită Historia Anabaptistarum (mss.  3 .217 din  Biblioteca Universitară Centrală din  Cluj). Colecţiile de carte hutterită mai cuprind şi lucrări  de  exegeză biblică, scrieri  dogmatice,  canţionale,  scrisori  apologetice  etc.  mai  puţin importante pentru subiectul tratat aici.

Reconstituire evenimentelor  acestui  proces  de  colonizare  este  favorizată  şi  de  alte  izvoare provenite  din  medii  diferite.  Este  vorba  de  lucrarea  lui  Georg  Kraus,  Siebenbiirgische  Chronik, apoi de  cea  a  lui  Szălardi  Jănos,Siralmas  magyar  kronika,  de  raportul  pastorului  Conrad  Jacob Hildebrandt, precum şi de lucrarea geografică scrisă de David Frolich etc.

Corespondenţa  dintre principele  Gabriel  Bethlen şi  soţia  sa  Suzana  Karolyi, precum şi  unele izvoare  juridice  ale  perioadei  (publicate  în  Approbatae  Constitutiones Regni  Transylvaniae … )  aduc un plus de informaţii asupra fenomenului cercetat.  Documentele investigate atestă faptul că  începutul colonizării  „fraţilor  moravi”  în  Transilvania  are  loc  în  anul  1 62 1 .  Totuşi  Polo  Minio,  într-un  raport asupra  Transilvaniei din 20  octombrie 1620 ,  afirma  existenţa, încă din acel an, a unui mare număr de anabaptişti  în  Principatul  transilvan.  Polo Minio relata  că  „în  Transilvania  sunt  mai  mulţi  lutherani, unitarieni şi anabaptişti decât calvini”2, însă avem serioase motive să credem că acei „anabaptişti” (în text  „sabbatary”) de  care vorbeşte  Polo  Minio nu sunt refugiaţi  hutteriţi din comunităţi le morave, ci membrii unor curente ale Reformei radicale infiltrate anterior în principat.

Cauzele colonizării „fraţilor moravi”  în  Transilvania  sunt  legate  atât  de  o  conjunctură internaţională  dominată  de  Războiul  de  30  de  ani  (1618-1648),  cât  şi  de  situaţia  internă  a Principatului ardelean. Interesul pe care Gabriel  Bethlen  îl acorda colonizării meşteşugarilor hutteriţi, este explicabil dacă luăm  în  considerare anumite realităţi ale perioadei.  Principele  s-a remarcat ca un susţinător  al  dezvoltării  economice  a  Transilvaniei,  aflate  într-o  perioadă  de  recesiune.  Bethlen  ia  o serie  de măsuri pentru  stimularea producţiei  de mărfuri  şi  a comerţului, pentru sporirea averii propri şi pentru limitarea monopolului exercitat de breslele săseşti.

Citește restul acestei intrări »


Rugați-vă pentru frații chinezi!

10 aprilie 2011

Ne adunăm liniștiți, fără persecuții vizibile. Încă! Despre cele invizibile nu comentez, e slujba lor. Slujba noastră e alta.

S-a întâmplat azi-dimineață în Beijing. O adunare neînregistrată, deci necontrolată de stat(adică bătrănii adunării nu sunt impuși de partid sau de guvern) a fost evacuată din locul unde se adunau de obicei. Frații au hotărât să se adune în aer liber. Poliția i-a împrăștiat. Și veghează să nu se mai adune.

Guvernul chinez vrea ca toți ”creștinii” să fie închiși în țarcurile bisericilor înregistrate și controlate ierarhic, cum au reușit comuniștii în Romania și cum se perpetuează moștenirea lor.

Rugați-vă pentru frații chinezi!

Ce se face acolo e o mare nelegiuire, pastori corupți îi conving pe credincioșii neînregistrați să treacă în cultul controlat. Zi de zi, prin șantaj sau ”manipulare pozitivă”. Sunt 20 de milioane de ”credincioși” înregistrați(controlați, manipulați, mințiți și ascultători de regimul ateu) și peste 150 de milioane din ceilalți. Se construiesc colibe din pietre furate, se umplu temple. Cei vii refuză acest tipic idolatru.

Aveți aici știrea. E în engleză, cei ce nu înțelegeți puteți folosi Google translate pentru o traducere relativ inteligibilă.

Rugați-vă pentru frații chinezi, să stea tari, să nu se lase înșelați.


Cum să ucizi o idee?

8 februarie 2011

Unii zic că e imposibil, n-o poți împușca, nu poți s-o spânzuri. Nu e carne, nu respiră.
Ucizi purtătorul, vor zice unii. Sociologii vor răspunde că nu funcționează: ideile martirilor uciși pentru că le-au găzduit prind aripi, fac pui, se multiplică. E obligatoriu să ucizi doar ideea, purtătorul să trăiască.
Cum se face?
Cu altă idee.
Împotriva ideilor se luptă cu idei.
E un război de cuvinte, cu arsenal de gânduri, amplasamente  de opinii, încercuiri  de prejudecăți, tot războiul dus cu arme fără formă și greutate.
Am primit o scrisoare: 1980, ”numai pt dvs”.
Respect dorința celui ce mi-a trimis-o.
Nu mai am pasiunea rezbelelor de convins obezi turmentati să intre in maraton.
Nici nu sunt bun de dat desteptarea.
Nu m-am prins decât târziu de realitățile care le-am simțit ca pe un zbir respirându-mi în ceafă an la rând. Și nu m-am prins de tot, în continuare rămân uimit de arsenalul de investiție în manipulare psihologică uzitat de comuniști.
Ascultați credeul unui dizident fabricat: ”lansează idei și apoi ajută să se prindă”.
A scris două cărți.
A obținut 3 rezultate:
-1.masele au început să-l caute
-2.a obținut victorie asupra profesorului lui
-3.citat: ”Au început să iasă la iveală rând pe rând toți credincioșii gata în mod sincer de jertfă și dintr-o dată autoritățile au știut cu cine vor avea de lucru.”
Păi nu?
S-a lucrat selectiv. ”Găsim capetele care poartă ideile deranjante și apoi prin influențare pozitivă, păstrând capetele, schimbăm softul.”
Așa s-a lucrat și s-a reușit.
Softul, virusul protejat și parolat de acești hackeri ai spiritului nu se lasă șters.
”…luați seama ca nimeni să nu vă fure cu ”filosofia”” ”ei l-au biruit prin…cuvântul mărturisirii lor”.
Când cobori din Ierusalim, când ieși din Canaan, când părăsești spațiul spiritual al promisiunilor, devii victimă sigură.
Mi-e milă de cei omorâți atunci, de cei înșelați, de cei sinceri atrași în capcana  impostorului, atunci și azi, dar stau și nu renunț la convingerea mea că acesta a fost efectul, nu cauza.
Pentru că au părăsit calea cea dreaptă”.
Mihai Cornea a fost împotriva Uniunii, a ținut ferm de independența adunării locale, de neînregistrarea la stat.
Vorba unui frate prigonit:”cum am devenit cult, am deviat de la Adevăr.”
Această deviere a fost cauza, uciderea ideilor a fost efectul.
Dumnezeu este gelos. Nu își dă cinstea Lui altuia.
Ce nume e ăla: Cultul cutare…? Al cui? De unde, din cer sau de pe pământ? Așa sunt cei cerești? Cultul …-ist, cultul ..-al, cultul …-după? Unde e Domnul Isus în aceste nume, în acele instituții?
Tu ai putea să suporți gândul că soția ta se rușinează de ”frumosul nume” al  tău și poartă cu mândrie numele unui ibovnic? I-ai mai da ”har”? Ai mai iubi-o, n-ai lăsa-o pe seama ibovnicului? De la ibovnic au venit toate aceste făcături. Nu de la Domnul Isus.
Aceste lucruri le-a făcut tocmai statul de la care te-ai dus să ceri drept de existență și cu care ai ”curvit” la fiecare schimbare.
După ce au muls 50 de ani în țară, frații cu ochii abaștrii au trecut oceanul în 90 și au devenit ”frații cerșetori” ai unui nou ev-mediu contemporan. Lipsiți de cel mai elementar simț de demnitate creștină au cerșit înșelând pe cei lesne crezători. Lucrurile sunt atât de confuze în Babilon, imposibil de definit și separat, că-mi amintesc de o poezie de-a lui Dorz(”mințiți și mincinoși de-a valma”), la rândul lui atât de înșelat și el chiar de cei mai apropiați, e suficient să-i citești bine și atent cărțile. Zic de Dorz pentru că l-am cunoscut, ne-am rugat împreună, am plâns, l-am iubit. Acum m-am dumirit de el: ”era pe când nu s-a zărit, azi îl vedem și nu e…”  ideile sunt pasagere, trec dintr-un cap în altul. RW s-a format între frați, temelie solidă, trainică, ideile le-a pasat lui Dorz, prin anii 40 gândeau la fel, anii 50 cu câțiva ofițeri vicleni au făcut ruptura dintre ei, anii 60 cu închisoarea, moisiștii și fratele Moldoveanu în aceleași celule, betaniștii și RW. Ideile au devenit ca un net al minții, aceleași în toate capetele. Dorz s-a separat de frați, era tributar unor idei mai bine lipite de Trifa, în 1938 pe patul morții la Geoagiu. Și s-a tot separat. Eu îl iubeam pe Dorz cel din Cântări Nemuritoare, dar când l-am întâlnit era altceva în cap.
Ideile mor, Cristosul înviat NU.  Dacă ceva idei au murit, dacă ceva gânduri s-au stins, dacă pasiuni s-au răcit, n-au fost Cristos.
Bieților ademeniți în capcană le-au lipsit armele victoriei:”Sângele Mielului”(care curăță conștiința de mizeria faptelor moarte, ale firii vechi religioase) și Cuvântul Mărturisirii lor.” Unii, în loc să aștepte promisiunea acestui cuvânt (”vă voi da un duh și o înțelepciune căruia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii voștri”) au cerut drepturi și au protestat, la cei pământești, ca ei, nu în fața tronului de Har din ceruri.


”Cinstește pe frații cei fără de slavă (…cu fruntea brăzdată)

24 ianuarie 2011

pe care uitarea să-i cearnă i-ar vrea.

Adunarea este cârmuită de bătrâni. Bătrân te face vârsta, nu funcția, creșterea, nu diploma, Harul, nu ordinarea.
Pavel se numea pe sine, nu apostolul, ci bătrânul.
Ioan, ”fratele nostru” se numea bătrânul.
Apostolii, proorocii, păstorii, învățătorii și toate darurile au fost pentru unii, au fost pentru o vreme, ”până când” vom ajunge ”toți la starea de om mare”. Dar la starea de bătrân? Creșterea e pentru toți, rodirea e pentru toți, a fi bătrân e o vârstă spirituală, nu o funcție.
E o cinste, e un Har, e chemarea noastră spre Cel ce este Capul!  E o Cale nespus mai bună.
Cei ce sunt ai lui Cristos au fost, sunt și vor fi prigoniți, urmăriți, persecutați, trântiți jos. E Gloria rezervată celor tari, celor vrednici, celor învredniciți. I-am căutat, i-am vizitat, i-am găzduit și o mai fac, atâția câți sunt, cum sunt, unde sunt. E plină țara de ei, nu numai de cei închiși, ci și de cei bârfiți, calomniați, făcuți eretici, dizidenți, de cei excluși și alungați de către Diotrefii vremii.
Pe prigonitori, Domnul ne-a poruncit: lăsați-i. Adică: ignorați-i, ocoliți-i, eu așa înțeleg.
Iată o poză din 1997, adunați laolaltă, foști întemnițați ai lui Cristos. Câțiva au ajuns acasă,  sunt la Domnul deja. Absolvenți de universități înalte: Gherla, Aiud, Jilava, Periprava.
Și cântarea care ne îndeamnă să ne cinstim bătrânii:
AUDIO: 

Cinsteste pe fratii cu fruntea brazdata,
Pe-aceia, ce-n vifor purtara efod,
Ei sunt printre noi ca o creanga bogata,
O creanga ce-ascunde sub floarea uscata,
Comoara masurii de rod.

Cinsteste pe fratii cu fetele supte,
Cu urme-adancite sub ochii fierbinti,
Ei sunt ca o nava ce vine din lupte,
Purtand pe frantura catargelor rupte,
Drapele de mari biruinti.

Cinsteste pe fratii cei fara de slava,
Pe care, uitarea sa-i cearna ar vrea,
Acolo, in vesnica vietii dumbrava,
Canta-vei tu, oare aceeasi octava,
Cum ei lui Isus vor canta?

Urca-vor la Tatal sa-i binecuvante
Si-acolo, in sclipet de –nalti heruvimi,
Sub nouri de ingeri veniti sa le cante,
Vedea-vom in Slava catargele frante
Si crengile, sus, pe-naltimi.


Falșii dizidenți

15 noiembrie 2010

I-a descris grațios Herta Muller aici.
A apărut un nou soi de  jivine spirituale, prin încrucișare în laboratoarele ideologice ale partidului comunist și apoi clonați în multe exemplare.  S-a folosit material genetic de la șarpe, lup, miel și porumbel. Monștrii rezultați au fost de 4 feluri, cu două caracteristici externe și două interne. Obligatoriu în exterior purtau blană de miel sau pene de porumbel iar înăuntru caracter de lup sau fire de șarpe.
Uzual cele mai reușite și clonate modele au fost lupii în blană de miel și șerpii cu pene de porumbel.
Dintotdeauna iudeii cer minuni și grecii înțelepciune. Așa că modelul șarpelui cu pene se pare că a avut mai mare succes numeric la ”iudei”.
Ca eficiență însă lupii în blană de oaie au lucrat mai tăcut și-și ”pasc” liniștiți pensia, își rumegă gloria ocolind cu grijă pământul din jurul altarelor unde au fost sacrificați mieii în blana cărora stau ei. Se aude de acolo de sub altar un strigăt al sângelui, sufletele celor uciși strigă răzbunare, e un strigăt care îi înfioară: ”până când Doamne..:!”
În planul general (aplicat de KGB și securitate) de demolare din interior, arma falșilor dizidenți s-a dovedit de departe cea mai eficientă.
Un pic de presiune ici, două-trei percheziții colo și ai făcut din agentul tău un personaj beton, pâlnie spre care se vor scurge informațiile spre tine ca pe scocul morii.
În același timp a fost și mai eficient să pui asupra adevăraților dizidenți suspiciunea trădării, să planeze îndoiala asupra lor.
O lume șerpească.
Nu pentru adrenalina descoperirii tainelor acestor mașinații scriu, ci pentru că de o vreme mă preocupă ca o obsesie gândul că undeva acest sistem stalinist este aplicat eficient. Așa cum noi nu am realizat timp de 50 de ani cum funcționează metoda, în China  sau alte țări comuniste frații de acolo suferă sub aceleași metode.
Am stat de vorbă ieri cu un frate bătrân din vest, misionar în Africa, India, etc. dar care a fost de câteva ori și în China. L-am întrebat despre libertatea din China. Mi-a dat un răspuns care m-a înfiorat: „Da, există dar se pare cu ceva probleme.” Îi fusese prezentată probabil o față cosmetizată, probabil s-a întâlnit și cu vre-un dizident fabricat.
”ceva probleme”
Convingerea mea (după ce am citit documentele scoase la lumină de baptiștii neînregistrați din fosta URSS și de la CNSAS-ul de la noi) este că metoda aplicată adunărilor de destrămare din interior, metodă preparată în laboratoarele ideologice din Moscova este folosită și azi în China, Coreea și  alte țări comuniste.
Și ce vrei să faci? m-a întrebat cineva.
Tăcerea e vinovată! Un gând am din Proverbe 31:8-9 ”Deschideţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi! Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.
Spuneți voi…..


Unii… n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea şi au fost chinuiţi. Fișa matricolă penală a fratelui Moisescu.

9 noiembrie 2010


Părtași la rădăcina sfântă. Lecțiile istoriei(3)

4 noiembrie 2010

Să devenim părtaşi la rădăcina sfântă ne îndeamnă
Duhul lui Dumnezeu in ultima pagină a Bibliei: „Eu,
Isus… sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David… Şi Duhul şi
Mireasa zic: «Vino!»” (Apoc. 22. 16, 17).
La ce să venim?
La rădăcinile protestantismului apusean?
La tradiţiile multiseculare?
„Vino la Hristos!” într-adevăr, fără Hristos
creştinismul nu are viitor! Domnul ne cheamă să venim cu
credinţă şi pocăinţă la Cel de la care mulţi au fost tăiaţi
din pricina necredinţei!
Către venirea lui Isus Hristos, marele preot junghia de
Paşte în mod tradiţional un miel — care fusese dat Israelului
pentru izbăvirea de pedeapsa Egiptului. Dar când
a venit adevăratul Miel al lui Dumnezeu — Izbăvitorul de
păcate al întregii lumi — ei L-au răstignit.
Nici creştinismul n-a ajuns într-o stare mai bună de-a
lungul a două mii de ani. Astăzi Hristos stă după uşile bisericilor
laodiceene, după uşile soboarelor luxoase, pe care
le posedă bisericile istorice, şi bate: „Dacă aude cineva
glasul Meu…” (Apoc. 3. 20). Dar se apropie ziua când situaţia
se va schimba şi oamenii vor bate la uşa împărăţiei
lui Dumnezeu: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, dar El
le va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi… depărtaţi-vă de la
Mine…” (Luc. 13. 25, 27).
Trăim într-o vreme când uniunile creştine, în majoritatea
lor, s-au altoit pe rădăcinile seculare ale colaborării cu
statul. Domnul, Capul Bisericii, e respins de cei care numai
poartă Numele lui Hristos. Ţinându-se de rădăcinile
„succesiunii istorice”, de poruncile morale ale Evangheliei,
ele au respins stăpânirea lui Hristos şi Cuvântul Lui, s-au
unit cu statul, au amestecat biserica cu politica, cu armata,
cu sportul, cu teatrul, au substituit vestirea Evangheliei cu
activitatea sociala, stimulează planificarea familiei, reduc
conţinutul predicii Evangheliei prin istorioare ridicole, iar
cântarea evlavioasă bisericească — prin „grupuri de glorificare”
cu muzică mireană. Şi iarăşi securea este înfiptă
la rădăcină. ..Ştim într-adevăr, că judecata lui Dumnezeu
împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită
cu adevărul” (Rom. 2. 2)!


Stalin a trasat ”dezmembrarea din interior” a bisericilor, tactică continuată până azi. Lectiile istoriei (1)

31 octombrie 2010

La 16 august 1923 (în timpul vieţii lui Lenin) CC alPartidului Comunist (bolşevic) din Rusia [PC(b)R] a emis 0 Scrisoare-circulară
„Cu privire la atitudinea faţă de organizaţiile religioase” cu menţiunea „Secret”, semnată de I. Stalin.p. 6: „a le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…”(ASRN1, fond. 1, opis 2, dos. 245, f. 265)
După această dispoziţie a urmat imediat explicaţia înziarul „Izvestia” al Biroului siberian al CC PC(b)R:„Datorită prigoanelor, sectarismul a început să crească rapid din punct de vedere numeric şi, ascunzându-se de felurite persecuţii, a pus temelia unei organizaţii clandestine trainice şi principiale a sectei baptiştilor […] Secta baptiştilor a devenit o organizaţie trainică în toată Rusia, care îşi lărgeşte neîncetat activitatea, în pofida persecuţiilor guvernului. […] măsurile represive aici nu numai că nu vor avea efect, ci vor fi şi direct dăunătoare. […] Toată munca noastrăde luptă cu sectarismul trebuie dusă în mod planificat,intensiv (altfel duşmanul ne va întrece) şi cu un mod de tratare deosebit de prudentă acolo unde partea majoritarăa comunităţii o constituie sectanţii în vărstă,care se simt într-o oarecare măsură «revoluţionari»,: oameni care au suferit pentru dreptate şi al căror trecut e legat de toată istoria întunecată a sectarismului din timpul presiunii ţariste. Numai cu o astfel de tactică şi cu asemenea tratări se poate lupta cu succes cu propagarea sectarismului. Represiunile nu vor ajuta”.(«Izvestia» Sibbiuro al CC PC(b)R, nr. 63, 1923, septembrie)’ASRN — Arhiva de Stat a regiunii Novosibirsk.„Represiunile nu vor ajuta”!
Prin urmare, destrămarea uniunilor şi toate nenorocirile ce se abătuseră peste poporullui Dumnezeu în anii ’30-’40-’50 trebuie analizate nu încontextul prigoanelor crude. Focul doar curăţă aurul, dacă el e aur. Atunci care e pricina surpării uniunilor precedente? În anii ’20 a fost pusă în aplicare tactica dezorganizării bisericii din interior.„[…] Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a ReprezentantuluiPlenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU.
Când păcatul pătrunde în biserică, atunci Dumnezeu o părăseşte. Ea devine sarea ce şi-a pierdut puterea de a săra şi lumea îşi bate joc de ea (Luc. 14. 34, 35).Aşa s-a şi întâmplat. Frăţietatea evanghelico-baptistăîn anii ’20 era dezmembrată metodic şi consecventdin interior pe linia serviciilor speciale, pe calea alăturării la rădăcinile protestantismului occidental şi pe calea ademenirii credincioşilor cu privilegii legislative, create special pentru a atrage biserica la realizarea programelor civile, politice şi sociale (comunele agricole, oraşul Soarelui şi altele). Când biserica a fost încadrată în chestiuni nepermise pentru ea, atunci şi prigoanele au ajutat.Totuşi prigoanele sunt un proces secundar. Cel primar e dezorganizarea bisericii din interior.Biserica e o cetate de necucerit pentru lume numai atunci când Capul ei este Hristos. Cât timp El locuieşte în mijlocul nostru — suntem de neînvins! Suntem oştirea despre care Hristos a spus: „Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” (Mat. 10. 16). Un fost întemniţat al lagărelor din România a spus o frază minunată în amintirile sale: „Lupoaica plodeşte în fiecare an câte cinci lupuşori, iar oaia — un miel. De ce atunci timp de două mii de ani lupii n-au mâncat încă oile? Fiindcă Domnul nostru este «Leul din seminţia lui Luda»(Apoc. 5. 5). Dacă leul păzeşte oile, nici un lup nu se va încumeta să se apropie de turmă. Nu Fraţilor! Noi nu suntem nişte biete oi, lipsite de apărare. Suntem sub ocrotirea de nădejde a Leului din seminţia lui Iuda, al căr