Noi propovăduim un Cristos chitarist

30 Aprilie 2012

Când în 2007 am scris ”Noi propovăduim un Cristos nerăstignit” aveam în minte imaginea amvoanelor din bisericile baptiste în care am crescut. Pe multe din fețele amvoanelor era scris ”Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit”, dar în spatele lor stăteau oamenii securității, puși acolo tocmai pentru a impiedica propovăduirea crucii.
Dumnezeu care a răbdat lumea veche, dinainte de potop, timp de 1650 de ani, care a răbdat Sodoma și era gata s-o ierte  dacă!…, care a răbdat sute de ani cele 10 seminții  ce apucaseră pe Calea lui Ieroboam, a răbdat și îngăduit și aceste stări și le mai rabdă încă.
Câteodată mă trece gândul că nici nu le cunoaște.
Așa scrie:”nu vă cunosc!”, ”nu v-am cunoscut!”.
Mai scrie să aducem la ”cunoștința lui Dumnezeu.::!”
Mai scrie că ”după ce am fost cunoscuți de Dumnezeu…!”
Se petrec oare lucruri cărora Dumnezeu în mod voluntar  le este străin?
Greu răspuns și nu-l am deplin, nu de data asta, nu acum.
Dar cât privește lucrurile clare, scriem despre ele:

Prima chitară (de Reghin) am primit-o la 14 ani. Părinții mi-au plătit ore. Mai târziu am cântat în orchestră,…apoi fanfară, cor, etc. Deci nu scriu ca afon ignorant, nu din această poziție.
Citește restul acestei intrări »


Datorii

29 Aprilie 2012

Din cuvintele lui Ion Plugarul

A fost o carte care mi-a delectat copilăria prin umorul sănătos și ușurința de a fi citită chiar de un copil.

Capitolul despre datorii îl găsiți aici: Datorii.

Toată cartea aici.

Un pasaj:

Scriptura spune: Să nu datoraţi nimănui nimic, ceea ce nu înseamnă: plătiţi-vă datoriile, ci: să n-aveţi niciodată datorii. Şi părerea mea este că aceia care, cu bună ştiinţă, calcă această lege, ar trebui daţi numaidecât afară din adunare. Legile noastre sunt ruşinos de îngăduitoare cu datornicii! În zilele noastre, n-ai nevoie să fii hoţ. Deschide numai prăvălie şi după aceea dă faliment, căci din aceasta, vei avea un mai bun câştig, cum spune zicala: Cine n-a dat niciodată faliment nu se îmbogăţeşte niciodată. Cunosc negustori care au dat de câte cinci sau şase ori faliment şi totuşi se cred pe calea spre cer! Ce ticăloşi! Ce ar face ei, dacă ar ajunge acolo? Dar mult mai curând se vor duce în locul de unde nu vor putea să iasă până nu vor plăti şi cel din urmă bănuţ, însă oamenii spun: Ce darnici sunt! Da, cu banii altora. Mi-e silă să văd un om care fură o gâscă şi dă religiei bobocii ei. Evlavie? Negreşit! A-şi plăti însă datoriile este o parte de căpetenie a evlaviei, întâi cinste şi apoi dărnicie. De câte ori însă evlavia slujeşte drept învelitoare pentru înşelătorie! Ia uitaţi-vă la Madam Secătură, ţanţoşă ca un păun. Fetele ei sunt toate la pension, unde învaţă limba franceză şi pianul. Feciorii ei se rotesc cu mănuşi de căprioară pe mâini şi chiar domnul George Barbu Secătură merge în trăsură luxoasă, este ales preşedinte la întruniri publice, în timp ce sărmanii lui creditori primesc atâta de puţin de la el, că abia trăiesc de azi pe mâine. Este o ruşine să vezi cât de mult se închid ochii asupra acestui şarlatanism „nobil” şi se tace în ţara noastră. Dacă lucrurile ar merge cum gândesc eu, într-o clipă le-aş trage vesta albă de pe ei, mănuşile din mâini şi ghetele de lac din picioare şi le-aş da în loc tichia şi haina de puşcăriaşi măcar pe şase luni.

Şi chiar dacă ar fi nişte „domni subţiri”, le-aş arăta eu că hoţii mari pot şi ei să joace în sunetele cântecului care se cântă şi la cei mici. Dacă aş fi deputat sau prim-ministru, unei astfel de „nobile” înşelătorii i-aş face nesuferită rămânerea în ţara noastră, dar pentru că n-am această putere, mă mulţumesc să scriu împotriva acestor pungaşi şi să-mi potolesc astfel focul necazului meu.

Regula mea este: plăteşte ce iei şi păzeşte-te de datoriile mărunte. Notele de plată mici se achită repede. Achită-ţi mai întâi datoriile şi după aceea vei şti cât faci. Este bine să se însemne pe răboj, dar eu nu vreau să am răboj. Scoate apă din pompă, dar nu pompa bani din pungile oamenilor împrumutându-te. Mai bine să te culci flămând decât să te scoli dator. Păcatele şi datoriile sunt totdeauna un rău, mai rău decât ni-l închipuim noi. Ici puţin, colo puţin, îţi zici tu, şi eşti îngropat în datorii până în gât. Cheltuielile mici golesc punga mare. Banul este rotund şi alunecă repede. Ion Fără-Cap cumpără lucruri de care nu este nevoie, pentru că sunt mare chilipir şi curând după aceea, trebuie să vândă lucrurile de care are nevoie şi vede că a făcut o afacere proastă. El nu poate să zică „nu” prietenului care-l roagă să-l gireze şi dă mese mari, ţine multe sărbători, mănâncă bine, lasă pe nevastă-sa să facă lux, pe slugi nu le supraveghează şi apoi se miră că vremea trece aşa de repede, iar creditorii latră aşa de tare. Şi-a semănat banii pe câmpul nechibzuinţei şi acum se miră că trebuie să secere o recoltă de sărăcie. Totuşi, el mereu trage nădejde că, prin vreo întâmplare fericită, va ieşi din greutăţi şi se bagă în alte necazuri, fără a se gândi că nădejdea şi aşteptarea sunt venitul celui nebun. Aflându-se în nevoie, merge în târg cu buzunarele goale, dă cât i se cere, pentru că negustorilor le place să-l încarce şi astfel plăteşte mai mult decât de două ori şi se afundă tot mai mult în noroi. Neavând încotro, începe să se dedea la mici înşelătorii şi lucruri necurate, pentru că sacul gol nu poate să stea în sus. Din aceasta, nu iese însă nimic bun, pentru că înşelătoriile sunt ca pânzele de păianjen, care nu prind decât muşte şi în curând sunt măturate. Cum nu-ţi poţi drege gheata cu hârtie de împachetat şi cum nu poţi astupa fereastra spartă cu un sloi de gheaţă, aşa nu poţi să ţii cu înşelăciuni o afacere care a început să cadă. Înşelătorul descoperit este ca un câine într-o biserică: toţi dau în el cu piciorul, sau ca un butoi plin cu praf de puşcă: nimeni nu vrea să-l aibă lângă el. Se zice că sărăcia ar da omului un al şaselea simţ, care ar fi foarte de trebuinţă, căci mulţi datornici par a-şi fi pierdut celelalte simţuri sau s-au născut fără bun simţ, pentru că ei îşi închipuie că făcând datorii, le şi plătesc în acelaşi timp. Aceşti oameni plătesc lui Petru cu ce-au împrumutat de la Pavel şi socot astfel că ies din greutăţi, călcând cu un picior în noroi, ca să-l scoată pe celălalt. A tunde un ou şi a smulge păr dintr-o chelie nu este lucru uşor, dar acest lucru este o nimica toată faţă de încercarea de a plăti datoriile cu buzunare goale. Samson a fost un om tare, dar nici el n-a putut să plătească datoriile fără bani şi numai un prost poate să-şi închipuie că va plăti datoriile cu înşelătorii. Afară de aceasta, cine ia banii cu împrumut de la bancă este ca omul care, înecându-se, se apucă de brici. ”

CH Spurgeon

 


Protejat: Înregistrări 29 mai

29 Aprilie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


”Preoți pentru Dumnezeu”…meditație de Simion Moț la cartea Apocalipsa

25 Aprilie 2012

A făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl Său„.

Aici cred că au greşit „preoţii” din zilele noastre: Au uitat că ei sînt preoţi pentru Dumnezeu şi nu pentru altcineva sau altceva. Ei sînt chemaţi să slujească Domnului şi numai slujind Domnului ei pot fi de folos şi altora. Ei însă au inversat lucrurile.

Un alt lucru pe care-l accentuează versetele de mai sus este că noi toţi, adică toţi credincioşii născuţi din nou, sîntem preoţi pentru Dumnezeu, o preoţie sfîntă, nu numai unii hirotonisiţi sau ordinaţi. Cum au putut oare să se abată toate religiile aşa zise creştine de la acest adevăr şi să despartă pe credincioşi în două tabere: cler, adică preoţi, şi laici? Dacă un adevăr aşa de minunat şi de simplu a fost răsturnat şi înţeles greşit, ce să mai spunem de altele?

Voi pastorii şi ordinaţii bisericilor neoprotestante, sau noutestamentale veţi zice la observaţia mea: „Dar la noi nu e aşa. Noi nu sîntem preoţi, ci pastori. Dar nu vă erijaţi voi în poziţia de cler cînd spuneţi că numai voi puteţi să slujiţi în biserică, numai voi puteţi conduce slujba de închinăciune pentru că sînteţi ordinaţi şi aveţi un seminar teologic, sau cînd vă daţi titlul de „reverend” sau „pastor” ? Că alţii vă spun aşa e altceva, dar voi ar trebui să-i lămuriţi că ceea ce sînteţi voi sînt şi ei, adică fraţi şi toţi împreună preoţi pentru Dumnezeu.

Tot din cauza nerespectării cuvîntului lui Dumnezeu care spune că Domnul Isus a făcut din noi preoţi pentru Dumnezeu, s-a schimbat şi felul nostru de petrecere în adunare. În loc să ne adunăm pentru Dumnezeu ca preoţi ai Lui, noi ne adunăm pentru alte lucruri, întrebaţi pe unii dintre cei mai de vază de ce merg la biserică şi veţi constata că nu pentru Dumnezeu, ci pentru alte lucruri. Nu interesea­ză cît de sfinte, bune sau practice sînt acele motive, dar dacă nu pentru Dumnezeu, la ce folos?

Unde sînt doi sau trei adunaţi în Numele Meu (sau pentru Numele Meu), sînt şi Eu în mijlocul lor” spune Domnul Isus (Mat. 18:20). Aceasta este Biserica şi acesta este scopul ei: Preoţi pentru Dumnezeu. Aşa se adunau primii creştini şi pentru că aşa se adunau, Dumnezeu era în mijlocul lor, El lucra în ei şi prin ei, putînd să-i folosească şi să dispună de ei aşa cum voia El între ei şi în lume. în felul acesta El putea să le spună pe cînd slujeau Domnului şi posteau: „Puneţi-mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13:2)”

sursa: Apocalipsa meditații-comentariu, 1993, The Suffering Church Ministries, Simion Moț, pag 24


În mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor

25 Aprilie 2012

Fapte 20:19 ”Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.”

De ce Domnul Isus nu și-a deschis seminar teologic? Nu le-a spus nici apostolilor s-o facă!

Ar fi putut să deschidă o școală de cărturari, să facă schimb de experiență cu Gamaliel de exemplu, om bun și înțelept. Avea mulți ucenici Gamaliel, i-a format ca mici talibani. Saul din Tars a fost unul din ei. Eficientă școală, dacă un ucenic format de Gamaliel arăta astfel de entuziasm chiar ”tinerel” fiind. De ce Domnul Isus nu a folosit acest potențial de învățare la îndemâna lui?

De ce  nu s-a aliat cu Nicodim? Un fruntaș al iudeilor. Îl recunoscuse pe Isus ca ”învățător venit de la Dumnezeu”. De ce nu și-a trimis ucenicii la sinedriu pentru recunoaștere cultică? Sau pentru vreo comisie de doctorat? Iuda n-ar fi refuzat cu siguranță.

De ce Domnul Isus nu și-a ales ca ucenici teologi, cărturari, farisei, saduchei? Erau de multe feluri.

De ce după cinzecime nici apostolii nu au arătat oareșicare interes pentru școlile teologice ale vremii?

Domnul Isus a fost răstignit în urma uneltirii cărturarilor iudei împreună cu Irod și Pilat din Pont și cu asentimentul lui Iuda. Patru feluri de oameni.

Ce este o uneltire? Să-i mai zicem conspirație, intrigă, mașinație.

Uneltirea este o  construire în ascuns de împrejurări prin care să-l faci pe un nevinovat vinovat.

Biblia e plină de exemple de uneltiri, de capcane pentru prins suflete de oameni.

Daniel a suferit o uneltire când s-a dat legea care-l incrimina.
Iosif a suferit o uneltire din partea nevestei lui Potifar.
Nabot a suferit o uneltire când n-a vrut să-și vândă moștenirea.
Împotriva împăratului Ahașveroș, famenii Bigtan și Tereș au uneltit și au fost descoperiți de Mardoheu.

Mai sunt……

Incontestabil, uneltirile și cele vechi și cele noi au fost rânduite și permise de Domnul.

De ce oare a lăsat Domnul ca apostolii săi să fie ”incomodați” de astfel de frâne mârșave? De exemplu, după arestarea din Ierusalim, nepotul lui Pavel a aflat de o uneltire împotriva lui și astfel Pavel a fost scăpat. De ce n-au mers lucrurile lin, să se închirieze teatrul public, gărzile romane să asigure protecția și Evanghelia Fericitului Dumnezeu să fie proclamată cu toată pacea? Fără stres din stânga și din dreapta.

Efeseni 3:13: ”Vă rog iarăşi să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.

Dacă un alt uriaș l-ar fi biruit pe Goliat ar fi fost lăudat. Dar faptul că un copil cu păr bălai și cu fața frumoasă l-a învins a fost slavă. Slava vine din suferință, din strâmtorare, din necaz.

1 Petru 4:12 ”Dacă Sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.

Slava vine din suferință, din batjocoră, din necaz. Așa defilează Vestea Bună. Suntem chemați să fim spre lauda Slavei Harului Său. Dar Slava vine din părtășia suferințelor Lui. Este un Har al răbdării, al constrângerii, al neputinței de a fi ce vrei, de a mai fi tu însuți, Harul de a dori să placi Stăpânului și de a-ți plăcea voia Lui.

Iacov 1:2 ”Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări

Cristos a fost răstignit între doi tâlhari. 99% dintre privitori credeau că văd răstignirea a trei tâlhari. Să nu ne așteptăm ca să fie altfel cu noi. Uneltirile ne vor vopsi caracterul, ne vor ucide ”renumele”, (Slavă Domnului!) iar în acest mediu Domnul ne cere să vestim Evanghelia Lui.
Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toți Iudeii de pe tot pământul, ” FA 24:5

Cel mai bun mediu pentru vestit Evanghelia este ”în mijlocul încercărilor!
1 Corinteni 16:9 ” mi s-a deschis aici o ușă mare și largă…”
Cum era această ”ușă”? ”…și sunt mulți potrivnici.
Uneltirile ”iudeilor”sunt cele mai grele încercări.
Cei ce te prigonesc o fac pe ascuns, nu știi ce vor, pe față îți zâmbesc: ”taina fărădelegii

Mărit să fie Domnul!


Aduceți-vă aminte!

24 Aprilie 2012

Trăim prin Duhul atunci când mintea noastră cugetă la cele ale Duhului.
Orice astfel de cugetare începe cu o aducere aminte.

Capătul aței de unde se desșiră gândurile de sus, gândurile Duhului este aducerea aminte.

Aducerea aminte a ce?

Har Domnului, avem cu ce ne începe gândirile, gândurile.

Evrei 13:2-3 ”Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.”
Mersul la un bolnav, dacă nu poți, chiar numai să te gândești la el, să te pui în starea lui, să-i dai un telefon. Suntem de carne cu toții, mâine va fi nevoie să vină alții la noi cu siguranță. Și ce bine e să fi mângâiat!

Evrei 10:32 ” Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.”
Așa rânduiește Dumnezeu ca pe calea îngustă să se intre pe o poartă strâmtă, prin strâmtorări și suferințe chiar la începutul căii, apoi acestea slăbesc dar e nevoie să ne amintim continuu de acele vremuri.

Evrei 13:7 ”Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!”
Desigur nu la clerul securist se referă aici Cuvântul, nici la cler de nici un fel. Mai marii noștrii sunt ce ce ne-au condus pe cărările Cuvântului, cei ce ne-au condus gândurile spre cunoașterea lui Cristos. Nu cei ce conduc programe artistice în biserici. Eu îi socotesc mai mari ai mei pe cei ce au compus cântările prin care am fost zidit sufletește, pe cei ce au stat în lanțuri și apoi au scris, pe cei ce nu s-au supus celor ce de ochii lumii, ca să nu sufere prigonire pentru crucea lui Cristos au făcut șiraguri lungi de compromisuri.

2 Timotei 2:8 ” Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. [….] De aceea rabd totul pentru cei aleşi,”
Păstrarea gândului la fel ca al Domnului Isus, rămânerea și cugetarea la acestea este un îndemn dat nouă. Să nu ne lăsăm mintea să viseze, să nu visăm la viitor,  ci să ne amintim de trecut. Viitorul nu este al nostru, Dumnezeu așa a făcut toate ca omul să nu poată ști nimic din ce va fi după el. ”….ei sunt niște visători!” nu este o laudă, ci o osândă. Gândirea dreaptă începe cu aducerea aminte a lecțiilor Cuvântului, nu cu planuri și vise deșarte.

2 Timotei 2:14 ”Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte,…”
Mustrare da, o dată și de două ori, ceartă niciodată. Rău de tot fără mustrare, rău de tot cu ceartă. Cumpătare înseamnă o mustrare-două și apoi așteptare. Dumnezeu dă pocăința.

1 Petru 3:1 ” Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte,”
Îndemnul de a privi la prooroci este nu numai aici, este și în versetul de mai jos și în Iacov 5:10. Avem multe locuri de unde putem începe cugetarea, profeți au fost mulți și în toți a fost Duhul lui Cristos, din purtarea, suferința și răbdarea lor noi învățăm și luăm pildă.

2 Petru 1:19 ”… caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci, şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.”
Despre beție am mai scris. Spiritual toată lumea e beată, toate neamurile au băut din vinul curviei Babilonului în așa fel încât a fi beat e norma și a fi treaz e ciudat. O minte trezită este o minte revenită (și-a venit în fire) din beția înșelării. Cine ”ia mintea”? ”Vinul, curvia și mustul iau mințile omului!” Fizic sau spiritual e la fel, ceea ce se petrece în mod fizic (beția și cauzele ei) este o imagine a ceea ce se petrece spiritual. Aducerea aminte, înștiințările trezesc și țin trează mintea.

Coloseni 4:18 ”Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele.”
Nu zice ”de minunile mele” care n-au fost puține, numai în Malta au fost vindecați o grămadă de oameni. Locul începerii gândirii, meditării, cugetării este ”părtășia suferințelor lui”. Spre a te face asemenea cu moartea Lui.

Iacov 5:10 ”Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii, care au vorbit în Numele Domnului. ”
Ieremia în butuci, în fântâna plină de noroi, apoi în arest, Ilie hrănit de corbi, fugind de Ahab, Mica în fața unui consiliu de război virusat de împotrivitori, David urmărit, Osea săracul de el în ce stări a trebuit să treacă, Iona, Moise și absolut toți proorocii. Istoriile lor li s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde. Au fost lăsate scrise pentru învățătura noastră. Să ne începem gândurile de acolo.

Iată câte prilejuri, câte începuturi de stări de cugetare la Cuvântul Domnului. Gândirea la starea de a fi în Cristos, în starea de răstignit împreună cu El edifică în noi acea mentalitate a lui Cristos, care nu și-a plăcut Lui însuși, ci ca apostolul a  ajuns (și ajungem și noi gândind așa) să simțim ”plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” 2 Corinteni 12:9-10

Mai ales în strâmtorare, când totuși calea nu ne este cu totul închisă este o stare despre care s-a promis: ”voi fi cu el în strâmtorare”.

Înarmați-vă și voi cu același fel de gândire!” Să începem ”instructajul” de dimineață al minții noastre leneșe și ușor de îmbătat cu aducerea aminte atunci când ne învățăm noi pe noi. Și când ne învățăm unii pe alții (unul pe toți nu scrie nicăieri) să folosim aducerea aminte.

La urma urmei aceasta este slujba Duhului. ”El vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu:” Pentru că în prooroci a fost duhul lui Cristos, tot El(Cristos) ne-a ”spus” și prin ei. Duhul ia din ce este al Domnului și ne revelează aducându-ne aminte!


De n-ai fi-adus ca jertfă, o cântare

23 Aprilie 2012
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2012/04/denaifiadus.pdf

Cântările Harului 10/15