Lună / mai 2011

de vesteabună

Dacă n-avem temple

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/intemple.pdf
Minciu Felix (+225), scriitor latin, zice: “Dacă n-avem temple şi altare credeţi că ascundem ceva? Cum aş putea reprezenta pe  Dumnezeu când, dacă ai socoti bine, însuşi omul este reprezentarea lui Dumnezeu?Ce temple să-I ridic, când întreaga lume făcută de mâinile Lui nu L-ar putea cuprinde? Voi putea închide într-un mic templu puterea unei măriri atât de nemăsurate? Să nu-L cinstim în gândul nostru? Să nu-L divinizăm mai bine în inimile noastre? Gândul curat  şi conştiinţa sănătoasă sunt cele mai bune jertfe care I Se pot aduce… Dumnezeul pe care-L adorăm noi nu-L arătăm, căci nu-L vedem, şi de aceea-L credem pentru că suntem liberi  să-L simţim şi fără să-L putem vedea. Nu-L vedem noi în faptele Lui?”
sursa: aici 

de vesteabună

El-Shadai, Cel Suficient

„…..Domnul nostru în care ne găsim toate resursele unei vieți “din belșug”! El este El-Shadai [Dumnezeu atotsuficient – sha(„Cel”) +dai(„suficient”); interesantă și ilustrativă este originea expresiei din cuvântul ”shadaim” care se traduce prin sâni (binecuvântarea sânilor – Geneza 49:25) indicând necesarul (!) si suficiența) și în adevăr, “despărțiți de El nu putem face nimic“. Evident, nimic bun, că la rău…suntem experți.”
Citat de aici. 

de vesteabună

Trubadurii cerșetori…(ca să nu se vândă cântări în ”Babilon”.)

Trubaduri erau în evul mediu cântăreții ambulanți.
Călugării cerșetori erau tot în evul mediu, așa cum le era numele, și călugări și cerșetori.
În evul mai recent e greu să fii călugăr, dar trubadur e mai ușor iar cerșetor a rămas la fel de accesibil, nu-ți trebuie nici măcar chemare, eventual 10000 de euro, pentru ”scule”. Să fie doi în unul, iată o combinație practică: și trubadur și cerșetor.

De obicei stau la porțile noilor……temple?
Nu, că s-a demolat în anul 70.
Catedrale?
Nu, că noi suntem protestanți, de la Luther încoace.
Deci la porțile noilor…churchuri, că e mai rentabil decât la biserici, sau doamne ferește, adunări și nici nu e periculos atâta timp cât Cel ce răsturna mesele acestor traficanți nici nu trece pe-acolo.
Nu e casa Lui!

Ce contează că Cel despre care din ce în ce mai rar mai cântă trubadurii a zis: ”fără plată ați primit, fără plată să dați”! Ei dau cu plată, că cel ce conduce hardughia la ușa cărora își întind tarabele face tot ca ei: din evlavie un izvor de câștig.

Astfel de așezăminte economice stau pe ”fundații” solide, de obicei non-profit. Asta de ochii cezarului, deși le recomandăm prietenește să nu  meargă des cu ulciorul ăsta la apă, mai ales când cezarul are un IRS greu de dus de nas.

Fațadele sunt de obicei o cauză nobilă, un nume dedicat, lauda și închinarea profesionistă atât de necesare în meniul turmentant, o persoană carismatică sau chiar un nume cunoscut pe lângă care poate crește o justificare aducătoare de mult-râvniții arginți.

Cerșetoria trubadurică se practică cel mai mult în Babilon(religia firească). Dar Babilonul a crescut și a umplut lumea, mai ales de când zilele lui Iuda au fost numărate, chiar Egiptul(carnea, lumea) a fost cucerit după bătălia de la Carchemis, pe Eufrat, vezi Ieremia 46.

Harfele stau în sălciile Babilonului și ar trebui să stea acolo, chiar dacă ”biruitorii” cer cântări.

Psalmul 137.

Cum să cânți pe un pământ străin?

Pe bani! Ca să-ți vinzi DVD-urile! Babilonul gustă așa ceva, desigur, nu cuvintele, melodia! Plătește pentru ele, că e Babilon.

Asta nici la robii evrei nu le-a trecut prin cap, deși Cuvântul ne spune să învățăm din pilda lor , să nu facem ca ei.
Iată că unii fac mai rău ca ei, n-au învățat nimic. Nu numai cântă în Babilon, vând cântări în Babilon!

”Dacă te voi uita Ierusalime, dreapta mea să-și uite destoinicia.”
”Să mi se lipească limba de cerul gurii mele, dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de cea dintâi dintre bucuriile mele.”

(Această postare are o țintă precisă, nu lupt ca unul care dă în vânt, îl invit pe cel ce știe că e pentru el să se lase de trubădurit prin Babilon. Am fost îndemnat, constrâns în mine să spun aceste lucruri.)

de vesteabună

Nu locul sterpei închinări

Motto: ”Şi dacă unul a căzut, mormântul lui să fie 
nu locul sterpei închinări, ci pildă sfântă, vie…” Ioan Marini, unul din pionierii Oastei ”Domnului”.

E ciudat să vezi oameni cu Biblia în mână și cu idolatria în inimă. Citesc (sau pretind c-o fac) una și fac alta.
Mormintele lui Iosif Trifa și mai recent al lui Traian Dorz au devenit locuri de pelerinaj.
Se merge de zeci de ani la Sibiu și de ani buni la Beiuș. Se întind corturi, se fac programe artistice, piese de teatru, lumânări, icoane, cruci, slujbe.
Inițiată ca o mișcare de contracarare a ”pocăiților” s-a autodefinit în anii ulteriori ca o mișcare de trezire ”evanghelică” în cadrul Bisericii Ortodoxe.
A fost o Trezire evanghelică sau adormire idolatrică?
Răspundeți voi după ce vedeți filmulețele, de aici…,sau…, sau.. sau… sau… sau

Evident litera a din abecedarul Harului: „RUPEREA CU PĂGÂNĂTATEA ” nu s-a predat la acea școală.

Nu toți au fost însă așa. Ioan Marini a lăsat scris ca mormântul lui să nu devină un loc de pelerinaj.

Şi dragă frate, dac-o fi să nu mai pot a-ţi scrie,
şi de-oi cădea în lupta grea pe câmp de bătălie,
să nu stai zile, săptămâni, plângând de întristare;
nu-ţi măcina credinţa ta în plâns şi nelucrare.

Ci pune mâna ta pe steag şi sabia ţi-o-ncinge,
e timpul lucrului cu spor şi-al jertfei pân-la sânge…
Şi dacă unul a căzut, mormântul lui să fie
nu locul sterpei închinări, ci pildă sfântă, vie…

Aşa, iubitul meu, precum, îţi spun în astă carte,
nimic nu te oprească-n drum, de-a merge mai departe.
Din jertfa celor ce-au căzut, o nouă Oaste-nvie,
şi-n cei puţini puteri vor fi în şapte ca-ntr-o mie.

Ca testament eu nu vă las decât un singur Nume:
Isus Hristos cel răstignit, ce L-am vestit prin lume.
Cuvântul Său curat şi sfânt să-l ţineţi cu-nfocare
mai înălţat, mărturisind a Sa răscumpărare.

 

Melodia aici: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/ioan-marini/articole/2652-x-pilda-sfanta-vie-nu-locul-sterpei-inchinari

de vesteabună

Ca lutul pe care se pune o pecete

Iov 38:14 ”Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete…”

Pământul muiat cu puțină apă face un lut maleabil, dar dacă pe acest lut se apasă pecetea (oglinda, negativul) și apoi se usucă sau se arde, același pământ devine un mesaj, o scrisoare, un semn al unei autorități, expresia exterioară a unui interior validat. ”de acum nimeni să nu mă mai necăjească” spunea apostolul, ”pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu”. Lutul se întărise, transmitea un mesaj. În acest fel înțeleg eu pecetluirea cu Duhul, lăsarea amprentei unei cunoștințe a Domnului pe o minte care până atunci numai această cunoștință n-o iubea și n-o dorea.

E ciudată și abuzivă cred dihotomia cuvânt-duh (deși Domnul a spus: ”Cuvintele mele sunt Duh”) și e la fel de ciudată sinonimia sugerată Cuvânt-literă. ”Litera omoară, dar duhul dă viață” se referă la legământul literei (gramma) în contrast cu cel mai bun al Duhului. (http://biblos.com/2_corinthians/3-6.htm) nu la un contrast între Duhul primit și Cuvântul lăsat scris. Duhul nu înseamnă altceva decât prima dată turnarea dragostei de Cuvânt într-o inimă trezită din înșelare, flămândă și însetată după neprihănire și apoi o învățare de pedagog, luare de mână a mângâietorului. Duhul și Cuvântul sunt ”sinonime” dacă vrei, litera este altceva(legământul bun, dar vechi), iar cunoașterea intelectuală seacă, uscată ca semințele în hambar, precede cunoașterea cu dragoste, moartea cu El, contopirea, ca semințele în ogor.

Plinătatea Duhului lucra în Pavel această dorință a cunoașterii Lui, ”adu-mi cărțile” ce frumos sună, vorbiri pline de citate din Vechiul Testament nu înseamnă literă, ci tocmai Duhul care dă vălul neînțelegerii la o parte.

Însușirea Cuvântului pe cale intelectuală, fără experimentare nu este un păcat(Timotei îl cunoștea de mic). Cuvântul, învățarea lui trebuie să preceadă și revelația și experimentarea. Poate că este o imprudență predarea unor adevăruri netrăite, dar așa e la școală, se mai greșește. Tocmai de aceea, un mediu deschis spre mustrare și îndemn constructiv, în atmosfera dragostei , vindecă treptat de un didacticism sec, poate chiar al literei care iubește principiile moarte. Dacă cineva învață cu emfază în adunare, cum spui tu, niște adevăruri netrăite, nu este nici o tragedie dacă n-o face des, afli ce are în minte. Te rogi, îl mai întrebi, îl mai cercetezi și la nevoie îl mustri.

Cum ar fi să stea, al 528-lea membru din lista de membri al bisericii, cu aceleași cețuri în minte, neștiute de nimeni, tăcut ca bostanul în ploaie pentru că ”numai pastorul vorbește”! Ai ști ce are în minte, pentru ce să te rogi, pe cine să mustri?

Eu mă împotrivesc cu toată puterea unei înțelegeri mistice a apropierii de Domnul. E o diferență uriașă între bucuria și pacea pe care o dă credința(care vine în urma auzirii Cuvântului), între neprihănirea descoperită în cei eliberați din păcat prin spălarea prin Cuvânt și acel extaz zgomotos al catolicului, ortodoxului sau carismaticului, ignorant și ignorând Cuvântul, dar aplecat spre adorări, trăiri și experimente lăuntrice mobilizante, cu rezultate imediate în sfera unei religiozități de fațadă, de sinagogă sau de show. Expresia răstălmăcită ”litera omoară” este luată așa ciuntită cum e din arsenalul lor de înșelăciune, fiind pregătită de antrenorul lor șarpele cel vechi pentru a-i abate ”pe cei care-L urmează pe Miel oriunde merge” de la Cuvântul vieții.

(un comentariu de aici pe care l-am transformat in postare)

de vesteabună

”Fii de oameni sau pui de fiare”…Traian Dorz despre caracterul gardienilor din închisori

”Erau printre ei şi oameni buni şi oameni răi, de altfel ca peste tot. Unii te tratau omeneşte – atât cât puteau. Alţii te tratau sălbatic, ca nişte fiare, nici măcar după legea aceasta de aici, ci după răutatea inimii lor mult mai rea.

Am văzut că slujbaşul-om se poartă întotdeauna după omenia legii, iar slujbaşul-fiară se poartă după cruzimea ei. Am văzut că legea nu este rea în ea însăşi, ci în aplicarea ei. Şi aplicarea o face omul şi depinde de om. Şi omul răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei sale de felul cum aplică ceea ce are libertatea să aplice după cât este puterea sa.

Şi am mai văzut că în cea mai mare parte omul este rezultatul educaţiei care i s-a făcut, începând cu cei şapte ani de-acasă. Deci începând cu mama, cu primul educator pe care îl are orice om.

Ce mare lucru este educaţia religioasă în familie, se vede mai ales în astfel de locuri. Fiul pe care îl creşte o mamă poate va deveni un astfel de slujbaş cum sunt aceştia, de la anchetator până la paznic!  Şi tot felul său de a se purta cu semenii căzuţi pe mâna şi sub cheile lui va fi în cea mai mare măsură aşa cum l-a format mama lui. Dacă ea – mama sa – şi el – tatăl lui – şi-au crescut copilul să fie om, – atunci el va fi om. Atunci şi Dumnezeu şi oamenii vor binecuvânta odată pe omul acesta şi pe mama care l-a crescut să fie om şi nu fiară.

Dar dacă el va fi fiară şi nu om, atunci atât oamenii care vor avea de-a face cu el, cât şi Dumnezeu, îl vor blestema nu numai pe el, ci împreună cu el şi pe mama lui şi pe tatăl său care l-au făcut fiară şi nu om.

O, de câte ori am gemut prin anii aceia grei, şi mulţi, şi crânceni! Ce bine ar fi fost dacă poporul nostru ar fi avut mai multe mame credincioase de câte a avut… Ar fi avut mai mulţi fii de oameni decât pui de fiare. Atunci chiar dacă legile erau cum erau, ei le-ar fi aplicat omeneşte – iar gro­zăviile s-ar fi săvârşit mai puţin!”

Traian Dorz, Hristos-Mărturia Mea, vol II, pag 256, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995

de vesteabună

Ridicarea munților

Citeam ieri Psalmul 104.

M-am oprit la v 6-9
pământul…..”.6..l-ai acoperit cu adâncul ca și cu un veșmânt; apele stăteau deasupra munților: la mustrarea Ta, ele au fugit, la glasul tunetului Tău s-au grăbit să fugă, munții s-au ridicat, văile s-au coborât, până la locul pe care l-ai rânduit tu pentru ele. 9. Tu ai pus o margine peste care nu vor trece; nu se vor mai întoarce să acopere pământul.”

Chiar dacă  începutul Psalmului ar da de înțeles că se referă la creație, versetul 9 indică clar spre potop, deci și versetele dinainte se referă clar la retragerea apelor după potop. Această retragere coincide sau este urmată de ”ridicarea ” munților și  adâncirea văilor. De aici și din calculul cantității de ape din mări se trage o concluzie simplă, mărturisită și de dovezile geologice: munții dinainte de potop au fost mult mai scunzi ca astăzi. Dacă pământul ar fi plan, fără gropi de oceane și fără munți, apa ar înveli pământul într-un strat gros de 2,7 km.
După creație probabil, a avut loc o ridicare din apă a uscatului(geneza sugerează aceasta), apoi la potop o altă ridicare mai accentuată a munților(despre care scrie aici David în Psalmul 104) urmată de împărțirea pământului(cel mai sigur separarea continentelor) la mulți ani după potop, chiar după Babel,  popoarele(familiile) lucuitorilor americilor au plecat tot de la Babel cu limbi diferite în capetele lor.

Aceste versete din psalmul 104 explică ceea ce ar părea o dilemă: cum a acoperit potopul tot pământul?  Răspunsul este unul: în mod sigur munții dinainte de potop au fost mai mici ca cei de azi. S-au ridicat ulterior.

În orice caz istoria lumii este scurtă, foarte scurtă, de aproximativ 6000 de ani de la creație, 4350 de ani de la potop, sub 4000 de ani de la Babel(apariția națiunilor și a luptelor dintre ele), poate puțin peste 3500 de ani de la separarea continentelor și tot cam de pe-atunci începutul istoriei răscumpărării capodoperei creației.

”Din El, prin El și pentru El sunt toate”

Toate aceste umbre sunt în vederea trupului, proiecții în timp ale luminii ce vine, ale soarelui ce se arată acum la ivirea zorilor.
Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel prigonit, vorbit de rău, gonit, disprețuit de ai Lui, trădat pentru bani, vândut cu o sărutare, batjocorit și maimuțărit de soldații romani, bătut, chinuit până la epuizare, judecat într-un proces simulacru, răstignit pe un deal împreună cu infractori de drept comun, El este autorul, cauza și scopul tuturor acestor grandioase minunății administrate în timp de Dumnezeu spre Gloria Harului adus. Să ne ancorăm credința în El și să ne lipim de El purtând batjocorirea Lui.

de vesteabună

Învață de la ape….versuri: Traian Dorz, Costache Ioanid ,Nicolae Moldoveanu, muzica și interpretarea: Nicolae Moldoveanu

AUDIO: 

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

de vesteabună

Fapte moarte și slavă deșartă – despre ceremonii și închinare simplă (repostare)

(text corectat)
-articol scris de Florea Moisescu în revista Creștinul nr 4/1932, pag 23
(Evrei 9, 14). O observație a mea (2011):”Postarea acestui articol poate va părea anacronică unora. În 1934(acum aproape 80 de ani) simplitatea adunărilor frățești era norma, obișnuitul, comunul. Extremele erau penalizate ușor. Sub ”oblăduirea” socialistă, partidul a avut însă nevoie de manipulare și manipulatori, iar pentru aceasta a favorizat intens construirea de ierarhii cât mai perfecte între frați, de eminențe cât mai stimate, agenții lor perfecți fiind oamenii cei mai adulați, prin aceasta greu de contestat. Nu-i pasă nimănui astăzi că vasul a rămas fără comoară, bogăția din sfinți s-a pierdut, au rămas titlurile și scaunele înalte, un alt șir de temple goale pentru oameni goi. Articol postat mai jos este dacă vreți avertismentul medicului pentru pacientul decedat, dat pe vremea când abia apăruseră semnele bolii.”

Fapte moarte și slavă deșartă

Inima omenească este plină de deşertăciune şi iubeşte rătăcirea! Din
fire, omului îi plac lucrurile cari îi încântă privirea şi auzul, după cum
deasemenea îi place să „pozeze”, să pară, să se dea drept sau să fie
luat drept aceea ce nu este cu adevărat. „Vai vouă, cărturari şi farisei
făţarnici, pentrucă voi sunteţi ca mormintele văruite, cari pe dinafară
se arată frumoase.,.” spunea Domnul Isus unor oameni, cari se îndeletniceau
cu forma, cu faptele moarte, căutând slavă deşartă şi
trăind o viaţă dublă (de făţărie ; adică de şarlatanism religios).

Formele! Ah, cât de mult sunt ele iubite de lume, în toate lucrurile.
Religiunea — care, de la Cain şi jertfa lui, este una singură
pretutindeni, deşi poartă fel de fel de nume, (până şi „creştină”) —
este doar un mecanism încurcat de rituri, de forme moarte. Paradă
şi atâta tot, care nu poate schimba pe om (nu-l poate naşte din nou)
şi deci nu-i poate reda chipul şi asemănarea lui Dumnezeu pierdute
în Paradis, ci îi îmbată doar cele 5 simţuri — ştiţi bine care Citește în continuare →

de vesteabună

Privesc la flori

”Din El, prin El și pentru El sunt toate…” Romani 11:36
”Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El” Coloseni 1:16

Privesc la flori cum infloresc
țâșnind din lutul ce le ține
către lumina ce le vine
in ploi de raze și culori…
….privind la flori, gândesc la Tine,
la înțeleptele-Ți splendori
cum deslușit mărturisesc:

Ai îmbrăcat multicolor
crini eleganți și garofițe
zambile, frezii și crăițe
și-ai spus să le privim cum cresc
și cum le-mbraci ca pe zeițe;
prin frumusețe ne vorbesc
și învățăm din pilda lor.

N-a fost destul să faci parfum
la fiecare floare-al ei….
desigur este un temei
și-n toate ai un scop anume
și-o-nlănțuire de idei,
ce leagă-n înțeles un Nume
de când Le-a dat și pân-acum.

În forma florilor ai pus
risipă de imaginații
de geometrii, mișcări și spații.
Diversitatea e-un mister
ce nu admite comparații
de pe pământ, ci doar din cer
ca să-L pricepem pe Isus.