Cu credința, fapta, cu fapta, cunoștința

28 septembrie 2011

Este o ordine a primirii Harului, să zicem chiar a cererii Harului. Pentru că, nu-i așa, noi cerem Har, de fiecare dată când intrăm după rânduială în fața scaunului îndurării.
Harul credinței este urmat de cel al faptelor, apoi de Harul cunoștinței.
În lume rânduiala e inversă: credința nu există iar cunoștința precede fapta. Prima dată școala și apoi munca, fapta.

În Cristos înțelegem mai bine tainele acestor administrări din felul cum erau rânduite lucrurile în slujirea din cort.
Preoții erau îmbrăcați cu haine de in.
Hainele de in, desigur știți că simbolizează faptele drepte ale sfinților(pregătite mai dinainte, nu programate de noi).
Lucrarea preoțească din cort simbolizează jertfele noastre duhovnicești, apropierea de Dumnezeu prin Marele Preot al mărturisirii noastre.
Peste hainele de in se turna acel untdelemn cu rețetă unică și miros special, untdelemn care desigur ne duce cu gândul la ce altceva decât la mireasma cunoștinței Lui. Deci așa cum este simbolul e și realitatea: faptele preced cunoștința. Cunoștința se dă peste fapte, după fapte. Erau chiar porunci stricte care interziceau ca untdelemnul să atingă carnea(pielea) preotului.
Cât Har în Învățătura Domnului!
Ce învățătură adâncă!
Religiunea curată și neântinată este să cercetăm pe orfani și pe văduve….apoi să ne păzim neântinați de lume.
Cunoașterea Lui este prin a te face asemenea cu moartea Lui, o lucrare de lepădare de sine, prin credința lucrătoare, nu prin mintea iscoditoare.

Am avut în minte acest gând după o lungă discuție telefonică cu cineva din nordul Moldovei. Acesta îmi spunea că știe că cultul e rău, că eu știu că nici el ”nu e de acord cu cultul” (mă măgulea, voia să-l aprob, să mă bucur)?
L-am întrebat dacă este membru acolo?

-Hm, …mda,   …vezi tu….!

Gândul m-a dus la : ”Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
sau ”credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

Au crezut dar n-au făcut, nu-L mărturiseau. Credința nu a fost urmată de faptă. Credința s-a dorit îmbrăcată în cunoștință.
Eu știu așa, cred așa, dar fac altfel, ca să nu mă dea afară din sinagogă. Verdictul este ”au iubit slava oamenilor”.
Rușinea goliciunii nu este percepută.
Lipsa acțiunii la venirea credinței va opri izvorul Harului. Harul se dă peste Har. Harul atrage Har. Harul înmulțit, dat, împrăștiat, cheltuit va fi urmat de  Har mai mare. Credința de faptă, fapta de cunoștință, cunoștința(ce  motor puternic, îngâmfă, accelerează) este urmată de înfrânare. Și tot așa.

Aveam cred 17 ani când o poezie de-a lui Dorz mi-a jalonat viitorul:

”Tu nu uita că vorba ta-i scânteia, dar fapta ta e focul uriaș…”, el scria despre puterea exemplului. De atunci mi-am trasat ca fel de viață ca atunci când Domnul îmi arată ceva să fac imediat așa.
Cea mai binecuvântată taină care mi-a descoperit-o Domnul a fost Taina Fiului Său, Adunarea Slăvită. N-am ezitat în o căuta și practica din prima clipă când am înțeles-o. Iată, sunt 22 de ani de atunci. Sunt ferm convins că dacă n-o practicam, nici Har nu căpătam.

Cât de mulți știu cum trebuie să fie adunarea, dar merg și stau încălzind o bancă în fața unui popă, mai și cotizează acolo și se măgulesc cu o brumă de cunoștință desigur ”aleasă” de la ”apostoli nespus de aleși”. Vai de ei! Să știi, să crezi, dar când să faci cum știi și cum crezi să faci altfel, s-o cârmești după mulțime cu nasul în ceafa lor ca să nu râdă de tine. Sau să nu te dea afară.

Să stăruim în ordinea dată de El pentru a-i fi plăcuți și a ne apropia de El cu încredere.


Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză

26 septembrie 2011

”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3

Unitatea duhului
Unitatea Duhului este  o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a  minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor.  Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea  acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.

Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.

Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.
Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.

Centralizări bazate pe istorie comună

Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.

Centralizări bazate pe oameni proeminenți

Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.

Centralizări geografice

Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici  pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.

Centralizări bazate pe națiune, stat

Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.

Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială

Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc

Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste

Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.

Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
    Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.
Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc  elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.


Cântarea crizei…(traducere din limba rusă) Habacuc 3, ”…chiar dacă smochinul nu va înflori”

24 septembrie 2011

O traducere aproximativă în versuri ar suna așa:

Din Habacuc un imn frumos ne vine
Cuvinte minunate se vestesc:
”Să te slăvesc o Doamne! doar pe Tine
chiar dacă nu în toate propășesc.”

Ref: Chiar dac-ar fi măslinul gol și via
          și holda hrana nu și-o va mai da,
          Tu Doamne-mi  ești puterea, bucuria,
          cântarea mea și veselia mea.

”N-a-nmugurit smochinul!”, ”și ce dacă?”
”…iar strugurii nu se  mai coc în vii …”
cu Tine să mă cert n-o să mă facă!
ci pentru toate eu Te voi Slăvi!

În ziua rea am pace ca o stâncă,
chiar dacă totu-n jur s-ar risipi,
cu soarta mea-s în mulțumirea-adâncă
și-n bezna nopții și în plină zi.
Nu agreez stilul de show, dar nu am găsit altă interpretare a acestei cântări cu mesaj adânc. E destul de greu de depistat linia melodică, iar o partitură nu am. Printre creștinii de limbă rusă, această cântare e ceea ce este ”Facămi-se-ntotdeauna…” pentru vorbitorii de română. Am încercat o traducere, poate există o alta, m-aș bucura.
Când am învîțat eu cântarea asta, acum vre-o 13 ani, în Rusia era tot criză. Când s-a compus cântarea, probabil tot prin vre-o închisoare, ”criza” era mai adâncă, înainte de 1989. Acum e tot criză, deci o cântare potrivită!

Textul biblic inspirativ:

Habacuc 3: 17-19a  ”Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,  eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele!  Domnul Dumnezeul este tăria mea; …”

text în rusă(pt. sora Elisa și cei câțiva din Basarabia care mai treceți pe aici, dar care desigur știți cântarea):

Прекрасный гимн нам Аввакум оставил
И в нём звучат чудесные слова:
„О, если бы всегда я Бога славил,
Хотя б не так успешно шли дела.”

Припев:
И если бы маслина изменила,
А нива больше пищи не дала,
Господь! Ты моя радость, моя сила,
Моё веселье и песнь моя.

2. Не расцвела смоковница, ну что же?
Не стало виноградного плода,
С Тобою унывать не буду, Боже,
И буду славить я за всё Тебя.

3. В день бедствия я должен быть спокоен,
Хотя бы всё исчезло у меня,
Чтоб я своей судьбою был доволен
И в тьме ночей и в ясном свете дня.

Între varianta de pe youtube și textul de mai sus există câteva diferențe mici.


Despre care și vorbim…

24 septembrie 2011

”…am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu: despre care și vorbim…” I Corinteni 3: 12-13 (trad GBV) (și vorbim despre ele…trad Cornilescu)

Subiectele vorbirilor (proclamărilor) apostolilor erau lucrurile dăruite de Dumnezeu, lucrurile de sus, nu lucrurile lumii, nu cele ale pământului.
Care sunt aceste lucruri de sus, aceste  lucruri dăruite?
Orice ni se dă bun și orice dar…este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor..:” Iacov 1:17
Noi am primit Duhul ca prin Duhul să cunoaștem lucrurile dăruite. Duhul ia din ce este a Domnului și ne descoperă, ne aduce aminte, ne învață. Este numit ”duh de descoperire” în vederea cunoașterii Lui.
Aceste lucruri primite sunt darurile Lui, de exemplu, dragostea, înțelepciunea, bucuria, pacea, iertarea, neprihănirea, sfințirea, răscumpărarea. Toate sunt virtuți divine, cerești, nepământești, pe care nu le putem cunoaște fără duh de descoperire, fără analiză lăuntrică, pocăință, judecată de sine și înoirea minții.
Duhul de sfat și de tărie, duhul care a vorbit în limbi la rusalii ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” este un duh de cunoștință și de frică de Domnul.  Acest Duh conduce la analiză și lepădare de sine, conduce la cruce.
Acest Duh nu te lasă să te gândești la lucrurile de pe pământ,  nici să te lauzi cu tine, acest Duh ne dorește cu gelozie pentru sine. Duhul te face să te scârbești de tine.
Preocuparea  obsesivă a minții cu lucrurile pământești, oricât de justificat ar fi argumentate dovedește absența stăpânirii Duhului, lipsă care anulează dreptul cuiva de a spune Stăpân Domnului, căci în acel om  stăpânește lumea, carnea, pământul. ”...se gândesc la lucrurile de pe pământ…
Dacă avem Duhul lui Cristos(duhul crucii, al smereniei, al lepădării de sine) vorbim cu plăcere despre lucrurile cerești și cu reținere și sfială despre cele pământești. Vorbim cu patos despre Har și roadele lui, dar cu lipsă de elan despre carne și lucrările ei.
Mă uit cu câtă pripire grupuri mari sau mici de creștini, dintre care mulți au început bine ajung să alunece în gândirile și vorbirile preocupărilor pământului. De ex. le dă diavolul ideea de a construi un templu și apoi morile minților macină pământul gândirilor la cele ale pământului: ziduri, proiecte, arhitecți, fonduri. Sau buruiana nemulțumirii față de cântările simple îi duce pe unii spre pământeștile preocupări ale muzicii profesioniste și apoi ”trage carne” că îți justifici viața pământescului, ceea ce ar trebui să fie pus pe cruce este înălțat ca divin.     Mai sunt exemple, toate sunt triste exemple ale orbirii datorate nedeschiderii ochilor minții ca să pricepem, desigur numai ”împreună cu toți sfinții” mărimea bogățiilor nepătrunse ale lui Cristos, ”Cel ceresc” care dorește să fim și noi ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”.
Despre cele cerești să vorbim, despre cele de sus, despre cele lăuntrice, să nu ne coborâm din Ierusalim la Sanbalat.
Mult Har!
(Din cuvântul de acuma seara de la adunare…)


Crezurile și obiceiurile făcute de om, respinse. Din mărturia fraților din India (4.)

22 septembrie 2011
4.Crezurile și obiceiurile făcute de om, respinseAşa cum oamenii au o tendinţa de a crea o ierarhie carnală peste biserici, ei au de asemenea o tendinţă de a crea
credinţe şi obiceiuri fără de sfârșit. În cele din urmă aceste crezuri şi obiceiuri umbresc  total adevărul biblic.
Nu există absolut nici o bază scripturală pentru apă-sfântă, ulei-sfânt, ulei de uns, etc, în Noul Testament.
Acestea sunt falsificări care au intrat în biserică din lumea păgână.
Un bun exemplu este apa sfântă utilizată de către multe biserici nominale şi de mulți predicatori carismatici. Exact așa cum necreștinii folosesc apă sfinţită pentru a unge clădiri, oameni pe patul de moarte şi  preoţi (atunci când aceștia sunt
consacrați) aceşti creştini, de asemenea, folosesc această aşa-numită apă sfântă pentru rituri făcute de om, legate de  separare, dedicare,  consacrare şi slujba pe patul de moarte. Ei îi zic la asta ”ungere”. Acesta este un concept absolut
păgân, total contrar principiilor erei bisericii.
În mod similar, multe biserici au crezuri născocite care sunt total împotriva Scripturii.
Unele dintre aceste resping divinitatea Bibliei, altele  justifică închinarea la idoli, şi încă altele ridică morţi (aşa-numiți
sfinţi) şi episcopi la nivelul lui Dumnezeu.
Episcopii sunt adesea tratați  ca Sfinția Ta, Înălțimea Ta, etc deși aceștia sunt termeni care urmează să fie
utilizați numai pentru Dumnezeu.
Apoi, există celibatul impus preoţilor. Nu există absolut nici un mandat pentru această practică în Scriptură. Nu există, de asemenea nici un mandat pentru impunerea celibatului forțat pentru femeile din lucrarea creștină.  Acest lucru este în totală opoziție spiritului creației unde omul a fost făcut să trăiască cu o femeie şi a avea urmași. Mărimea  păcatului moral pe care acest lucru l-a creat este înnebunitor. Mai rău, unele biserici protestante impun  bărbaţilor să-şi abandoneze familiile lor
după ce aceștia sunt consacrați ca păstori. Din nou aceasta este o încălcare deschisă a Scripturii.
Omul carnal iubeşte ridicarea lucrurilor umane la nivelul divin. Acest lucru este total şi absolut interzis în Scripturi. În
conformitate cu poruncile Scripturii, fraţii resping în mod întemeiat toate crezurile și obiceiurile făcute de om.

Nu Dumnezeu a creat școala duminicală…..filmul ”Divided”,…Separați

21 septembrie 2011

Când a văzut puțin din acest film, un frate a exclamat:”…dar eu de când spun aceleași lucruri?!”
Educația copiilor este rânduit de Dumnezeu să o facă părinții.

Se potrivește contextului reafișării recente a postării: Școala părintească


Biblici în respingere. Mărturia fraților din India (3). Preoția salarizată este respinsă.

20 septembrie 2011

Preoţia salarizată este respinsă

Potrivit Cuvântului, o persoană trebuie să fie plătită cu un salariu atunci când este angajată de cineva. Prin urmare
oamenii au ajuns în sistemul lumesc al unei caste  speciale preoţeşti „numită(unsă)” de biserică, de asemenea au acceptat să plătească acestora un salariu. Astfel, preoţii în aceste biserici sunt angajați de biserică, nu slujitori ai lui Hristos.
Acești preoţi şi pastori fac obiectul unei autorități umane, autorităţi centrale  şi sunt supuși transferărilor exact aşa cum se întâmplă în slujbele guvernamentale. Se face de asemenea mult lobby pentru un transfer la o biserică mai bună (bogată)
şi cei care merg împotriva ierarhiei sunt trimiși la biserici mai rele  ca „transfer-pedeapsă”.
Nu există absolut nici un mandat scriptural pentru aceste lucruri şi fraţii le resping.
Toate cele de mai sus se întâmplă atunci când casa lui Dumnezeu este gestionată cu ajutorul unor principii pământeşti. Nu
este absolut nici o poruncă sau precedent pentru astfel de  organizaţii făcute de om  în Biserica Nou Testamentală.
Fraţii, prin urmare resping Preoţia Salarizată ca fiind o instituție în totalitate făcută de om și carnală.
Cei care slujesc ca evanghelişti şi bătrâni în adunările fraților nu slujesc o ierarhie umană.
Ei fac acest lucru lui Dumnezeu, şi nu primesc fiecare un salariu.
Nu sunt nici transferuri către biserici bogate pentru unii favoriți, nici transferuri punitive(de pedeapsă) pentru cei ce nu se conformează ierarhiei.
Ce se face pentru Domnul se face în credinţă şi  Domnul le poartă de grijă, nu o ierarhie umană predispusă la păcat și manipulare.
Fraţii sunt ciudați  în acest aspect al bisericii lor şi ei să iau această poziție pentru ca să se conformeze cât mai strâns posibil
modelului oferit de Biblie.

traducere rapidă cu ajutorul Google translate

urmează (4) Crezuri și tradiții făcute de om, respinse


Biblici în respingere. Mărturia fraților din India (2.) Ierarhia Bisericească făcută de om, respinsă.

17 septembrie 2011
Nu exista nici o ierarhie în vrema adunării. Am citit  „Nu mai este nici evreu nici grec, nu există nici sclav, nici liber,
nu există nici bărbat, nici femeie: voi toți sunteți una în Cristos Isus „(Gal 3:28). Toate ierarhia a fost eliminată în biserică. Nu există nici o clasă specială preoţescă, nu există veşminte speciale, nu există liturghie specială. Nu există Uniuni de Biserici, nici pastori sau episcopi centrali.
Cu toate acestea, toate acestea sunt contrare înţelepciunii omenești. Dacă undeva există o clasă specială preoţească,
veşmânte speciale, liturghie specială  care poate fi administrată numai de anumiți ordinați, acolo câţiva preoţi pot controla un număr mare de  oameni. Omul comun poate fi manipulat în voie, deoarece doar clasa preoţească are  autoritatea de a interpreta Biblia într-un astfel de sistem. Acesta este motivul pentru care toate tipurile de Sisteme ierarhice şi prevederi au apărut în era  Bisericii. Scopul este de a subjuga pe oameni, întrucât Hristos i-a eliberat pe oameni.
În conformitate cu Scriptura, fraţii au respins ferm şi total toată ierarhia bisericii făcută de om, uniuni de biserici, ecumenism și liturghia artificială. În conformitate cu adevărurile Noului Testament, fraţii de asemenea, au respins în totalitate conceptul de clasă preoțească făcută de om și de ierarhie preoțească.
De fapt, ei cred că această ierarhie, prin Ecumenism, vor forma în cele din urmă O Biserica Mondială, care ar deveni
Taina Babilonul, mama curvelor.
Fraţii resping Taina Babilonul şi de asemenea, manifestările sale  prezente sub formă de ierarhie bisericească făcută de om.traducere rapidă cu Google translate corectaturmează (3) Preoția salarizată este respinsă.


Biblici în respingere. Mărturia fraților din India. (1.) Vanitatea, pompa și spectacolul respinse.

16 septembrie 2011
Descriind frații din India, autorul cărții de mai jos(Frații), după ce subliniează doctrinele biblice ferme: Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia și Solus Cristus enumeră și descrie 5 principii practice de manifestare a adunării: Separarea, Preoția tuturor credincioșilor, Autonomia bisericii locale, Necesitatea evanghelizării și Necesitatea de a planta biserici. Ultima parte a cărții: Biblici în respingere, cred că merită tradusă și publicată.Ideea de separare vine cu stipularea că cei separați resping anumite lucruri şi idei astfel cum este prevăzut de către Dumnezeu. Un bun exemplu este Samson, care a fost separat lui Dumnezeu chiar din momentul conceperii sale. Prin urmare, el a trebuit să respecte strict separarea de vin. El nu ar fi trebuit să se căsătorească cu femei dintre neamuri. Preoţii în Vechiul Testament au fost separați de oameni şi ei nu ar fi trebuit să acţioneze ca evreii comuni.
Oamenii mari care au părăsit  bisericile nominale şi lumeşti ca să devină fondatorii Mișcării fraţilor au fost oameni profund atașați scripturii. Astfel, unul din primele lucruri ce le-au făcut după separarea lor a fost de a respinge o serie de lucruri. Acestea includ:
• Vanitatea, pompa si Spectacolul(1)
• Ierarhia Bisericească făcută de om.(2)
• Preoția salarizată(3)
• Crezuri și obiceiuri făcute de om.(4)

1. Vanitatea, Pompa si Spectacolul respinse

Inima omului este devotată in totalitate vanității şi prin urmare, toate religiile adăuga toate tipurile de vanitate,
pompă, şi spectacol și astfel  cresc şi devin puternice. Anii 1800 au fost un moment ca acesta în întreaga lume. Naţiunile industrializate s-au îmbogățit cu fabrici ce  produceau cuplat cu prada din coloniile lor. Coloniile ca India au avut
o clasa de oameni de afaceri substanţială între creştini care erau bogaţi. Astfel, bisericile de pretutindeni au avut
acces la o multime de bani, dar nu responsabilitate faţă de om sau de Dumnezeu. Pompa şi spectacolul, cuplate cu luxul, erau la ordinea zilei. Clădiri de biserici au fost construite pentru a impresiona oameni şi liturghia a fost menită să terorizeze omul comun.
Primul lucru pe noii credinciosi l-au făcut a fost să  abandoneze toată pompa, spectacolul și si vanitatea. Serviciile adunării au fost efectuate în limba oamenilor de rând, veşminte preoţeşti şi rugăciunile citite au fost date afară.
Săli plane au fost folosite ca biserici şi toate ceremoniile, inclusiv căsătoria şi înmormântarea au fost făcute simple. Deoarece ornamentele de aur au devenit un prim simbol al vanitații printre creştini Kerala, acestea au fost
de asemenea abandonate. Nu a mai fost nici diferențierea cler-laici. Toţi credincioșii-preoţi au fost egali în Domnul. Astfel, credinţa creştină a Fraţilor timpurii a revenit la simplitatea erei Noului Testament, respingând tot spectacolul și vanitatea umană.
Situaţia continuă să fie la fel astăzi, în ciuda compromisului mult. Nu există nici veșminte preotesti speciale, nici liturghie artificială  care este văzut în bisericile nominale. În general Fraţii Kerala continuă să păstreze podoabe de aur, argint şi pietre preţioase departe ca o parte din această alegere, şi din acest punct de vedere ei sunt unici printre toate
adunări peste tot în lume.(traducere cu ajutorul google.translate corectat rapid)urmează: Respingerea Ierarhiei bisericești făcută de om. (2)


Frații

16 septembrie 2011

Frații, carte on-line(lb engleză)


Să fii creștin în clocot, cântare de Mia iovin

15 septembrie 2011

Ascultă,


Ținând Adevărul în dragoste(despre învățare), după-masă, Sb, 11 sept 2011

15 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/dansibiu11sept2011.pdf

Scandalul crucii,… înregistrare din adunare, 11 sept. 2011

15 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/scandalulcrucii.pdf

Cenușa indiferenței

14 septembrie 2011

Un comentariu făcut la o postare de aici. (Rugul Indiferenței)

Dragă frate,
am citit cu interes gândurile tale despre indiferență. Durerea pe care o simți, durerea dragostei neîmpărtășite este adâncă. Se simte din ce scrii. A simțit-o și apostolul.
Cred că este comună oricărui grup cât de cât închegat (mare sau mic) atitudinea perfect descrisă de tine.”…esti ars pe “rugul indiferentei” daca indraznesti cumva sa nu te potrivesti in idei cu cate unul , uitand de dragostea frateasca sau dragostea fata de semen , asa de des trambitata. Faptul ca nu esti in asentimentul unor teorii sau invataturi te condamna la excluderea din mediul lor “sfant” sau “sinagoga” lor , aratandu-ti prin aceasta ca dreptul la exprimarea libera este interzis , comunicarea este pur si simplu intrerupta….”
Dragă frate!
Când găsiți un grup care să nu manifeste atitudinea asta să-mi scrieți.
Și eu o manifest.
Dau dragoste, dau cuvânt, dau mărturie și la un cuvânt mai ”prea de tot” sunt părăsit, pleacă.
Ce a zis Domnul Isus?:
”Voi nu vreți să vă duceți?”
N-a fugit după ei să le spună că de duminica viitoare bagă tobe în loc de școala duminicală și tamburine în loc de ora de rugăciune. Domnul Isus a manifestat indiferență. E ciudat, nu?
Indiferența nu e neapărat de condamnat. Fiecare din noi avem o capacitate limitată de relaționare. Am scris despre asta aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2009/01/20/tu-ce-valenta-ai-despre-legatura-frateasca-un-pic-de-chimie-spirituala/
E de dorit să avem toți o inimă largă și elastică, dar dacă n-o avem, prefăcătoria nu va putea înlocui lipsa.
Indiferența e mai bună decât dragostea cu prefăcătorie.
Indiferența e mai bună decât o dragoste fușerită, 3 vorbe și un salut.
Tu zici:”…Cum poti numi acest fenomen atunci cand crezi ca ai de a face cu “frati”? Eu nu am gasit o expresie mai buna decat “arderea pe rugul indiferentei” fiindca produce durere…”
Durerea asta dovedește că-i prețuiești oarecum.
Oare atunci de ce te-ai grăbit să-i contrazici? Nu cumva te-ai așteptat să se ridice la o înălțime a sfințeniei pe care le-o pretinzi lor, nu ție? Nu vine asta din dragoste de sine?, despre sinele tău zic.
Le apreciezi învățătorii (și eu sunt cu cei enumerați de tine), dar poate că nici contrazicerile tale nu au pornit din spiritul de dragoste pe care-l aștepți de la ei.
Tu ai zis singur:”daca indraznesti cumva sa nu te potrivesti in idei cu cate unul…”. Cum ai manipulat acest mic afront adus temeliei, cum i-ai contrazis, plin de pace? În astfel de grupuri atitudinea față de învățătura Cuvântului (temelia) este în general abordată cu mai multă seriozitate.
Ironia cu care i-ai împroșcat finuț în ultimele dumitale paragrafe nu dovedește că ”Domnul Jeshua Hamashia Marele programator” ți-a activat o genă pură de ”dragoste de semeni si a prieteniei fratesti”.
Ce acuzi tu e o stare care se tratează cu dragoste. Nu primești, nu-i bai, ”e mai ferice să dai”. E plăcut să stai și să primești dragoste, dar nu e mai ferice. Dacă învățăturile vestiților Nee, Moldoveanu, Kaung, etc. sunt atât de apreciate de tine, lasă să curgă rodul lor din tine, poate mai întâi chiar spre cei ce se laudă cu numele vestite. E ca și cum i-ai vinde castraveți grădinarului, ai grămădi cărbuni aprinși pe capul lui.
N-are dragoste fratele tău? Iubește-l!
Poate că indiferența nu e chiar un rug, sau poate că durerea arderii ei s-a stins. Vezi ce faci cu cenușa, pe capul cui o pui?
Cu drag.
d.
Cenușa e materialul pocăinței noastre, după ce s-a mistuit rugul.


Protejat: Din adunare, 11 sept 2011, Psalmul 84

13 septembrie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Ce străluce nu e cruce”…o cântare compusă de Wurmbrand

13 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/inpustie.pdf

versuri Richard Wurmbrand, melodie Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului 5/301

Despre prietenia fraților ar fi mult de scris. Toți cei legați cu lanțuri omenești au fost mai înainte de ele legați cu lanțurile dragostei frățești, acea dragoste turnată prin Duhul în inimile celor ce s-au lepădat de iubirea de lume. Wurmbrand, Moldoveanu, Moisescu, Iovin, Visky, Ginga, Szilagy, Todor, Mladin au fost și au rămas într-o dulce și plăcută părtășie. Această nelumească stare nu a fost înțeleasă de cei care vedeau numai conspirații și inamici. Un rod al acelei părtășii ne-a rămas și în bucuria cântărilor ale căror versuri ne zidesc.


Ce spune oare vântul, călătorul? Iubește, iubește…

12 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/cespune.pdf

text Costache Ioanid, muzica Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului 5/262


Slavă-Ți cântăm, Isuse, Domn slăvit

10 septembrie 2011

AUDIO:
text și muzică Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului 4/156,

Slavă-Ţi cântăm,

Isuse,Domn slăvit,

şi ne-nchinăm,

căci Tu ne-ai mântuit.

Har după har

din Tine noi primim,

pe-al Tău altar,

dorim să ne jerfim !

 

Refren:

Slavă-Ţi cântăm,

şi-n ierni şi-n primăveri,

slavă-Ţi cântăm,

căci Tu ne dai puteri.

Slavă-Ţi cântăm

şi-n plâns şi-n bucurii,

slavă-Ţi cântăm

şi acum şi-n veşnicii !

 

Slavă-Ţi cântăm,

când drumul nu-i uşor,

vrem să-Ţi purtăm

Cuvântul mai cu spor.

Rod mai bogat

să creştem pe pământ,

şi-un mers curat

s-avem spre Ţelul  sfânt!

 

Slavă-Ţi cântăm,

Isuse-n orice vremi,

şi Te aşteptăm

cu dor ca să ne chemi,

ca-n slava Ta

pe veci Tu să ne duci,

unde-om cânta

fără dureri şi cruci.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Iubirea Ta, Prieten drag

10 septembrie 2011

[https://www.tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-5-iphone/3027-iubirea-ta-prieten-drag]

text Traian Dorz, muzica Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului 5/155,  înregistrare din adunare


Copiii noștri….

10 septembrie 2011

…până la 7 ani ne adoră
…până la 13 ani ne ascultă
…până la 17 ani ne suportă
După…”…aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa…” !
De care timp al copiilor tăi vrei să profiți pentru a-i învăța ”frica și învățătura Domnului”? 


Protejat: Levitic 16, jertfa de ispășire

9 septembrie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Transformarea poporului Lisu (traducere Google translate)

9 septembrie 2011

Originalul in engleza aici: The story of the Lisu

”Familia a fost gata. Ei s-au ridicat dintr-o dată pentru a trage în jos toate dovezile de cult spiritului şi să distrugă demonul rafturi. Apoi au cerut Iacov să se roage cu ei, au vrut Dumnezeu adevărat pentru a le primi. Ar putea ei cu adevărat să devină fiii şi fiicele Sale … În timp ce îi ajută el a apelanţilor alte; o alta familie a vrut să urmeze pe Hristos, apoi altul în zona înconjurătoare?. În cele din urmă nu mai puţin de şapte familii tras în jos altarele lor demon şi a solicitat să se alăture poporului lui Dumnezeu. A fost o schimbare încurajator …

James O. Fraser a observat mai întâi oamenii Lisu într-o piaţă în Tengyueh (acum Tengchong), un oraş în Yunnan din sud-vestul Chinei. Bărbaţii purtau turbane pe capetele lor, cu eşarfe ornamentale şi jambiere albe. Femeile purtau costume colorate decorate cu margele si scoici.

Ei au fost un grup de dispreţuit, batjocură numită „poporul maimuta”, de către chinezi în zona. După secole de persecuţie, Lisu au fost obligaţi să trăiască un stil de viaţă săracă, de subzistenţă în munţi. Fraser le-a iubit.

El a început să lucreze în serios, printre Lisu în jurul valorii de 1913. El a descoperit ca acestea să fie oameni calzi, primitori. Spiritual, cu toate acestea, ostenelile Fraser a produs fructe putin in primii ani. Lisu au fost considerate un grup minoritar de oameni înapoi. Ei au iubit-a paria, până la punctul în care ar fi jocuri de noroc, uneori, întreaga lor familie în sclavie şi-au iubit sa bea alcool, cea mai mare parte vin de orez sau orez whisky. „Pentru o Lisu pentru a vedea whisky-ul este ca o lipitoare scenting sânge”, a spus chinez.

Lisu religia a fost un amestec de animism, politeism şi cult stramos. Familii păstrat „rafturi demon” în colibele lor mici pentru a potoli setea spiritele. Unele festivaluri sat implicaţi bărbaţi Lisu urca pe o scara de lame ascuţite sau punerea roşu-fierbinte lanţuri în jurul gâtului lor în închinare demonice.

Dar ei au fost deschise pentru ascultarea mesajului Evangheliei, deşi lucrarea a fost adesea un pas înainte şi doi paşi înapoi. Uneori, familiile Lisu-ar exprima dorinta de a deveni creştini şi chiar lase obiectele lor de cult demon, doar pentru a reveni la căile lor idolatre în termen de zile sau săptămâni. Dacă un „creştin” de familie experimentat o boală de familie sau de altă dificultate, ei de multe ori vina asupra deciziei lor de a urma pe Hristos şi va renunţa, astfel, credinţa.

Fraser a fost de multe ori descurajat în muncă, uneori până la punctul de disperare. Dar Dumnezeu era la lucru în viaţa lui şi va fi în curând la locul de muncă în rândul Lisu în moduri puternice. Fraser a scris mamei sale în Anglia, cerându-i să organizeze un grup de rugăciune pentru Lisu. El a trimis în mod regulat conturile detaliate ale muncii, inclusiv esecurile sale şi triumfă. Ar fi oferite prin rugăciunile în credinţă, Fraser bănuit, că Dumnezeu va rupe până la Lisu.

Cu toate acestea, puţin schimbat la prima şi a Fraser a început să se îndoiască de el a fost să rămână printre Lisu. El a avut planuri de a scrie China Inland Mission director DE Hoste şi oferă el însuşi o altă zonă de serviciu. Acesta a fost în acest moment că Fraser a decis sa faca o ultima etapă printre sate Lisu el cunoscut.

Acum era timpul lui Dumnezeu. Cu putin efort din Fraser, familii întregi l-au abordat, care doresc să se pocăiască şi să vină la Hristos-sapte familii într-un singur sat, 10 din satul Pot topire, 15 la Cypress Hill, 24 în satul Turtle, 49 în marmorat Hill! După această avalanşă iniţială de renaştere, Fraser a calculat ca 129 familii, reprezentând aproximativ 600 de Lisu, a devenit creştini. Rugăciunile şi cele ale lui grup de rugăciune mamei sale în Anglia, au fost raspuns. „Dacă eu sunt sigur de nimic, este ca rugaciunile voastre au făcut o diferenţă foarte real pentru viaţa mea şi de servicii”, el le-a scris în jurul valorii de data aceasta.

Dumnezeu a fost mutarea în alte domenii, printre Lisu, precum şi. Fraser şi său american co-lucrător, Allyn Cooke, au fost invitaţi într-un sat Lisu în sătenii au auzit un pic al Evangheliei şi a vrut să ştie mai multe „Tara rece.”. Cooke-cu puţin chineză sau Lisu limbă-a fost trimis.

La sosirea sa în timpul sărbătorilor de Anul Nou, Cooke a găsit sat angajate în închinare beţie, dezmăţ şi strămoş. În timp ce privea acţiunea, Cooke nu ar putea îngreuna durerea lui şi începu să plângă incontrolabil.

„Ce sa întâmplat? Este ceva greşit „, liderul satului? Întrebat Cooke.

„Eu sunt plângând pentru că eşti pierdut. Sunteţi pe cale de a întuneric pentru eternitate, fără Isus Hristos, şi eu nu pot face nimic pentru a vă salva „, a răspuns Cooke.

Duhul Sfânt a venit la putere asupra grupului. Liderul sat oprit orgie şi a aruncat toate whisky. El a ars sau distrus toate semnele de cult spirtoase. La căderea nopţii, tot satul sa transformat la Hristos.

Cu aceste noi convertiţi, numărul creştinilor a crescut la circa 2.000 de implicând mai mult de 400 de familii. Mişcarea a continuat pentru a construi impuls. Fraser a descoperit de multe ori noi grupuri de credincioşi în cazul în care nu a fost niciodată. Lisu începuse deja evangheliza propriul popor.

Fraser şi unii dintre co-lucrătorilor în curând a început să traducă porţiuni ale Bibliei în limba Lisu. Problema era că nu exista nici un oficial scris limbă Lisu.Fraser făcut un fel de alfabet Lisu şi a început să predea acest sistem în întreaga Acest lucru a ajuns să fie cunoscut sub numele de „script-ul Fraser” şi este folosit şi astăzi „Lisuland.”. Portiuni din Scriptura au fost traduse în 1921. Noul Testament a fost tipărit în Lisu de 1938, anul morţii lui Fraser. Întreaga Biblie a fost finalizată în 1968.

O mare parte a doctrinei creştine, cu toate acestea, a fost raspandit prin intermediul canta, muzica dragoste Lisu. Imnuri au fost compuse, care a subliniat Testament întregul Vechiul şi Noul. Lucrarea lui Dumnezeu a continuat să crească în aceste decenii mai devreme. Evanghelişti Lisu au fost trimişi în satele vecine pentru a partaja Vestea cea Bună. Biblia şcoli au fost înfiinţate şi o revistă Lisu Evanghelie publicate. În 1918 prima anuală de Crăciun sărbătoarea (care continuă şi astăzi), a avut loc, unind credincioşii Lisu în zonă. Treptat, creştinii au început să depăşească Lisu obiceiurile lor de ebrietate, la nunti si a inceput plantarea alte culturi în afară de opiu, care a fost o sursă majoră de venit pentru multe sate.

În 1949 comuniştii au preluat puterea China şi în curând a început să expulzeze misionari străini. Prin 1951, ultimul de Vest misionar Lisu a fost plecat. Biserica a fost Lisu să stea singur. A fost o stea în faţa persecuţiei. Mulţi creştini Lisu au fost trimişi în lagăre de re-educare, Biblii au fost confiscate, iar unele au fost martirizaţi pentru credinţa lor. Acest lucru a dus la grupuri mari de Lisu fugit peste granita, in Myanmar (acum Myanmar) şi Thailanda.

Dar biserica Lisu supravieţuit. La începutul anilor 1970 o vârstă Lisu evanghelist a fost eliberat dintr-un lagăr de muncă şi a început să se răspândească Evanghelia din nou. Un alt renaştere măturat prin Lisuland. Astăzi, există o valoare estimata de 300,000 creştini printre Lisu-aproape jumătate din populaţia acestui grup minoritar oamenilor. Ei sunt un grup pasionat, ajungând la evanghelizare în afara culturii lor de a împărtăşi mesajul harului lui Dumnezeu. Ca Isobel Kuhn, CIM misionar Lisu, o dată a remarcat, „Lisuland este un loc de duritate fizică şi spirituală de lux.”

Mişcarea lui Dumnezeu printre oameni Lisu este una dintre poveştile de succes major al grupurilor de persoane neatinse de cotitură la Hristos în secolul trecut.Este o poveste cu răsturnări de situaţie multe şi se transformă, încercările şi dificultăţile, dar este una care demonstrează suveranitatea lui Dumnezeu, fructe de perseverenta si puterea rugăciunii. Cei de partajare în recolta de Lisu nu sunt doar misionari care au lucrat „hands-on” răspândirea Evangheliei, ci şi pe cele care au muncit în rugăciune şi susţinută financiar ministerului CIM lui. Mai poveşti similare de transformare a Evangheliei să apară în întreaga minoritate de oameni neconvertiti grupuri din China!”


Catedralizarea

7 septembrie 2011

”….vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic înMine;…”
”….împărăția Mea nu este din lumea aceasta…”

Această analiză o am de mult în minte, am cizelat-o în gând și acum o aștern pe ecran. Am urmărit de-a lungul vieții multe adunări începute bine, dar sub apăsarea ispitei ”catedralizării” s-au supus singure unor constrângeri ce au condus încet-încet la stingerea Duhului. Despre ”adunare și biserică” s-a scris și aici+aici.

Să definesc termenul ”catedralizare”

Prin catedralizare înțeleg alunecarea creștinilor spre ideea construirii de temple. Ciudat gând, amară ispită. Justificată fragil:”dar unde să ne adunăm?”, ”ce, e păcat?”

E ”păcat” că se pune întrebarea: ”e păcat?”  Copiii lui Dumnezeu se gândesc la Gloria și la Mărturia lui Dumnezeu, nu la îndreptățirea lor. Din acest punct de vedere să privim lucrurile.  Din punct de vedere al îndreptățirii proprii(a ce ”e păcat” sau nu) nu merită să privim, oamenii coboară ștacheta până o pot sări, la nivelul unei neprihăniri fariseice, ușor de atins chiar de ”obezi”, neprihănire pe care însă Domnul o depășește cu mult și prin pretenții și prin împlinire.

Vine un moment în viața unei adunări când frații ”simt” că zidurile sunt prea mici. E de comentat și acest sentiment.
N-ar trebui să apară. Suntem străini și călători. Nu ne înfingem rădăcinile firii în lume ci rădăcinile Duhului în Cristos. Preocuparea noastră pentru pământ se rezumă strict la ceea ce înseamnă nevoie. Îndeosebi în lucrurile pământești cărora oamenii le acordă funcții divine, deși nu le au, ar trebui să fim extrem de precauți, pentru a nu strica mărturia Domnului. E destulă confuzie în biata lume, să n-o sporim.
Domnul nu a zis: ”să vedeți ce temple o să facă urmașii mei..:” ci ”stricați templul acesta….” apoi s-a referit la zidirea templului Trupului Său, Adunarea.

Gândul de a folosi o sală modestă nu poate fi  acuzat, a folosit și Domnul. Nici chiar gândul de a avea o sală specială pentru întâlnirile adunării (la Corint era) separat de ”casele noastre” nu e de acuzat, există expresia: ”n-aveți case ca să mâncați”?…disprețuiți adunarea?”. Desigur această expresia nu exclude că prin ”adunarea” se înțeleg oamenii, nu o clădire și nici faptul că sala de strângere poate fi acasă la un frate. Sunt expresii discutabile. Să nu privim așa.

Să urmărim cum merg în realitate lucrurile. Oamenii se adună, aud cuvântul, cred și le place să fie la un loc. Imediat parcă cineva nevăzut îi împinge pe drumul catedralizării, cumpără un spațiu, construiesc și irosesc timp de Har pe pietre, betoane și cărămizi. Cum ar putea face? Simplu: odată să se împartă atunci când se înmulțesc, apoi dacă doresc să se adune mai mulți să închirieze ocazional locuri de strângere. Pavel a fost un chiriaș perpetuu. E un Har să fi străin și călător.

Aspectul interior al ”catedralei” 
derivă din aspectul templelor păgâne. A fost un transfer de arhitectură. Templul avea un loc sfânt în față, separat, o estradă mai ridicată și de obicei un altar pentru jertfe în fața lui. Mai era și statuia zeului căruia îi era închinat de obicei în fața templului.

Catedralele catolice au păstrat  forma păgână. În loc de zeu au un sfânt în față. Catedralele protestante au păstrat forma celor catolice, estrada și au dat un rol principal amvonului. Amvonul este punctul central al catedralei protestante. Ei zic că așa se subliniază importanța cuvântului. Eu zic că amvonul dezvoltă personalitatea șefului. Au scris Barna și Viola despre subiect în ”Creștinism Păgân” nu insist.
Trecerea de la o sală simplă la o catedrală am urmărit-o în ultimele decenii la multe ”adunări”.
Părtășia s-a transformat în program, adunarea în biserică, sala în catedrală, frații în enoriași iar bătrânii în pastori.

De ce să nu fie plăcute Domnului catedralele?

1.Forma anti-părtășie a catedralei
Când privim în Noul Testament vedem un tipar de adunare care nu derivă, cum ar crede unii, din conjunctura culturală a epocii, ci din însăși manifestarea Vieții Domnului Isus în cei ce cred. Tipul de adunare din Noul Testament include dialog liber, interrelaționare verbală, slujba fiecăruia cu Harul căpătat, lipsa oricărei formalizări și libertatea Duhului de a călăuzi pe fiecare.
2.Estrada din catedrală le acordă ocupanților un loc proeminent, loc imposibil de justificat biblic. De obicei corul, un alt  lucru de negăsit în Noul Testament ocupă acest ”onorabil” loc.
3.Amvonul acordă celor din spatele lui statutul de șefi, de stăpâni, iarăși un privilegiu păstrat pentru Sine de către Domnul adunării.  Amvonul este un loc înalt, de care Domnul a spus să ne ferim, este un loc dintâi, un loc în față. Chiar Domnul a promis , nu că va fi în fața noastră ci în mijlocul nostru. Ce pildă!
4.Construcția însăși, catedrala, prin existența și preocuparea care o cere, prin slujrea care i se aduce, știrbește și înlocuiește gloria Domnului. E un uriaș timp pierdut să zidești și să întreții așa-ceva, timp nedemn de cetățenia pe care o purtăm.
5. Mărimea ei. Dacă într-o sală mică, modestă, slujirea în fel nou-testamental se mai poate face, nu tot așa este în catedrală. Nu-l mai auzi pe fratele de la 15 metri, nu te mai aude el pe tine. Ar spune ”Amin” la mulțumirile pe care le aduci tu, dar ”el nu știe ce spui”. E prea departe. Și el de tine și tu de el.
6.Așezarea în rânduri nu în cerc. La picnic, la șezătoare, la șemineu oamenii se așează în cerc, cu spatele la pereți și cu fața unii la alții. Catedrala idolatră, făcută pentru cei ce privesc viței și idoli are scaunele așezate în linii și rânduri, pentru ca toți să privească sute de cefe și o singură față. Nicidecum fața Domnului.
Dacă Domnul ar fi avut în plan să ne facem catedrale, ne-ar fi spus cum. N-a făcut-o nu pentru că a uitat, ci pentru că Evanghelia este o proclamare, nu un set de interdicții. Această Evanghelie are în vedere pe Fiul, Capul Trupului. Afirmarea, proclamarea Lui este un privilegiu prea onorabil, pentru a abdica și a bâjbâi prin lumea celor orbiți de întunericul îndepărtării de fața Domnului.
Mărturia istorică nu găsește nici un caz de constructii de biserici(nu catedrale) inainte de secolul II-III.
Slăvit să fie Domnul!

 


Doamne vin să-Ți mulțumesc

7 septembrie 2011

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/doamnevinsa-timultumescpaulsarbu.pdf Cântările harului 8/229

Doamne, vin să-Ţi mulţumesc,
pentru harul ce-l primesc
din izvorul Tău bogat,
tot mai nou şi minunat!

Doamne, vin să mă închin
Ţie-acum cu duh senin,
căci mă-nviorezi prin har
şi mi-aprinzi al rugii-altar!

Doamne, vin cu cânt smerit,
să Te laud nesfârşit!
Tu eşti Harul neapus,
Tu şi Fiul Tău, Isus!


Eu cânt cântări din dragoste de semeni

6 septembrie 2011

Observ că această cântare este în topul căutărilor în ultimul timp.
Am căutat varianta audio și o pun aici. (13 martie 2017)

Cântările Harului 3/232

Eu cânt cântări din dragoste de semeni,
să-i pot ‘nălţa uşor spre Dumnezeu,
ca El să poată fi şi ei asemeni,
nemuritori şi fericiţi mereu.

Eu cânt cântări s-alin orice durere
şi să trezesc credinţa în Isus,
să torn în inimi dulce mângâiere
şi să arăt o Cale spre mai sus.

Eu cânt cântări s-aprind mai mult iubirea
în lumea urii, pe-unde trec străin,
prin taina lor să-ndrept spre mântuirea
pe care haru-o dă la toţi, deplin.

Eu cânt cântări, c-aşa mi-e dată viaţa.
Nu pot altfel!… Eu sunt făcut să cânt.
Şi vreau şi inima-n adânc şi faţa
să cânte veşnic slava Celui Sfânt.


Biserica la care nu mă duc

5 septembrie 2011

Sora Șirinai Dosova, evanghelistă de stradă în Moscova spune în cartea ei ”Veșnica mea primăvară”, editura  Lumina Lumii 2008 la pag 119 o glumă cu tâlc:

”Sunt sigură că creştinii de toate confesiunile îl propovădu­iesc pe Isus Cristos, căci Biserica lui Dumnezeu creşte în lumea întreagă, deşi noi nu ne împăcăm adesea unii cu alţii, fapt prin care propovăduirea este împiedicată. Poate că aici este nimerit să ne amintim de o glumă:

Un credincios a ajuns pe o insulă pustie. Şi-a construit o casă, şi-a plantat o grădină şi apoi a ridicat o biserică şi mai târziu o a doua, care arăta exact la fel ca prima. După douăzeci de ani, lângă insula pustie a acostat un vapor. Căpitanul s-a uitat la gospodăria credinciosului „Robinson” şi apoi l-a întrebat:

– Dar de ce ai două biserici?

– Aceasta este biserica la care mă duc, iar aceasta este bise­rica la care nu mă duc, a răspuns „Robinson”.

Din păcate, în viaţa noastră de creştini se întâmplă adesea acelaşi lucru.”

Personal eu nu mă prea duc la nici o biserică. Prefer adunare, prefer părtășie. Dar totuși câteodată mă duc, rar. De ce? Atitudinea:”eu la ăia nu calc” nu e bună. Dacă nu te duci DELOC undeva, poate crede cineva că te crezi mai sfânt și nu vrei să te ”spurci”.  E chestiune de felul cum el înțelege îndreptățirea, de conștiința lui, nu a ta. Dacă el nu vede bine, eu voi purta vesta reflectorizantă. De aceea mă smeresc și mă duc, cei sinceri se bucură,  mă cunosc mulți din toate staulele, eu nefiind nimic, cel puțin ei nu mă văd din partida adversă.  Mă definesc cu numele de creștin, dar pentru că nu am un templu pe care să-l frecventez, pentru majoritatea acest nume nu înseamnă nimic, Slavă Domnului! Ce bine-i să fi nimic!


Dragostea lui Cristos și ”destrămarea”

4 septembrie 2011

….despre destrămare scrie la    1987 – Instrucţiuni nr. D – 00190 ale Departamentului Securităţii Statului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de Securitate art 32.
….despre dragostea lui Cristos scrie în inimile creștinilor, umplute cu ea.

…s-o cităm pe prima.
” Art. 32. Destrămarea constă în luarea unui complex de măsuri
preventive pentru
curmarea activităţilor necorespunzătoare
care au loc în cadrul unor grupuri şi anturaje şi
are pot
degenera în infracţiuni ori alte fapte antisociale de
competenţa organelor de
securitate. Măsura destrămării
se aprobă de şefii unităţilor centrale (ai securităţilor
judeţene şi
a municipiului Bucureşti), precum şi de şefii
serviciilor de contrainformaţii militare, cu
avizul
Direcţiei de Cercetări Penale a Departamentului
Securităţii Statului.”

despre dragostea lui Cristos mai scrie și aici:
”Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său,
ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va
ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi! 34
Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi
mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea,
sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?”

Am simțit măsura destrămării de multe ori, chiar recent.
Am scris despre ea aici, aici și aici, n-o puteam defini dar o simțeam. Fratele de aici a spus des:”am fost mai
prigonit de securitate de când am venit în America decât am fost în Romania.”
Destrămarea au provocat-o oameni pentru care trebuie să ne rugăm, ea vine de jos, din lume.
Dragostea vine de sus, dacă noi nu avem nimic lumesc în noi, destrămarea nu are ce destrăma.
Destrămarea destramă doar lumescul. Slavă Domnului!
Noi suntem legați de dragoste, ceea ce destrămarea nu poate rupe, nu de principii, acorduri și adeziuni,
ușor de falsificat, abandonat și …destrămat.


Doamne mai ‘nainte de-a fi rău și bine, cântare din închisoare

4 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/doamnemainainte.pdf


Protejat: Adunare 4 sept, despre imagine și cuvânt

4 septembrie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Adunare 4 sept, fr. Andy, a vorbit din psalmul 44

4 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/frandy4sept2011.pdf

”Cristos nu Și-a plăcut Lui Însuși…”…cuvânt din adunare, fr. Alin 1 sept 2011

3 septembrie 2011
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/09/alin1sep11.pdf

Protejat: ”S-a smerit, S-a făcut ascultător…”, cuvânt din adunare 21 august

3 septembrie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Doctor Baedeker…asta citesc acum, aici

2 septembrie 2011


%d blogeri au apreciat: