Cu credința, fapta, cu fapta, cunoștința

28 Septembrie 2011

Este o ordine a primirii Harului, să zicem chiar a cererii Harului. Pentru că, nu-i așa, noi cerem Har, de fiecare dată când intrăm după rânduială în fața scaunului îndurării.
Harul credinței este urmat de cel al faptelor, apoi de Harul cunoștinței.
În lume rânduiala e inversă: credința nu există iar cunoștința precede fapta. Prima dată școala și apoi munca, fapta.

În Cristos înțelegem mai bine tainele acestor administrări din felul cum erau rânduite lucrurile în slujirea din cort.
Preoții erau îmbrăcați cu haine de in.
Hainele de in, desigur știți că simbolizează faptele drepte ale sfinților(pregătite mai dinainte, nu programate de noi).
Lucrarea preoțească din cort simbolizează jertfele noastre duhovnicești, apropierea de Dumnezeu prin Marele Preot al mărturisirii noastre.
Peste hainele de in se turna acel untdelemn cu rețetă unică și miros special, untdelemn care desigur ne duce cu gândul la ce altceva decât la mireasma cunoștinței Lui. Deci așa cum este simbolul e și realitatea: faptele preced cunoștința. Cunoștința se dă peste fapte, după fapte. Erau chiar porunci stricte care interziceau ca untdelemnul să atingă carnea(pielea) preotului.
Cât Har în Învățătura Domnului!
Ce învățătură adâncă!
Religiunea curată și neântinată este să cercetăm pe orfani și pe văduve….apoi să ne păzim neântinați de lume.
Cunoașterea Lui este prin a te face asemenea cu moartea Lui, o lucrare de lepădare de sine, prin credința lucrătoare, nu prin mintea iscoditoare.

Am avut în minte acest gând după o lungă discuție telefonică cu cineva din nordul Moldovei. Acesta îmi spunea că știe că cultul e rău, că eu știu că nici el ”nu e de acord cu cultul” (mă măgulea, voia să-l aprob, să mă bucur)?
L-am întrebat dacă este membru acolo?

-Hm, …mda,   …vezi tu….!

Gândul m-a dus la : ”Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
sau ”credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită.

Au crezut dar n-au făcut, nu-L mărturiseau. Credința nu a fost urmată de faptă. Credința s-a dorit îmbrăcată în cunoștință.
Eu știu așa, cred așa, dar fac altfel, ca să nu mă dea afară din sinagogă. Verdictul este ”au iubit slava oamenilor”.
Rușinea goliciunii nu este percepută.
Lipsa acțiunii la venirea credinței va opri izvorul Harului. Harul se dă peste Har. Harul atrage Har. Harul înmulțit, dat, împrăștiat, cheltuit va fi urmat de  Har mai mare. Credința de faptă, fapta de cunoștință, cunoștința(ce  motor puternic, îngâmfă, accelerează) este urmată de înfrânare. Și tot așa.

Aveam cred 17 ani când o poezie de-a lui Dorz mi-a jalonat viitorul:

”Tu nu uita că vorba ta-i scânteia, dar fapta ta e focul uriaș…”, el scria despre puterea exemplului. De atunci mi-am trasat ca fel de viață ca atunci când Domnul îmi arată ceva să fac imediat așa.
Cea mai binecuvântată taină care mi-a descoperit-o Domnul a fost Taina Fiului Său, Adunarea Slăvită. N-am ezitat în o căuta și practica din prima clipă când am înțeles-o. Iată, sunt 22 de ani de atunci. Sunt ferm convins că dacă n-o practicam, nici Har nu căpătam.

Cât de mulți știu cum trebuie să fie adunarea, dar merg și stau încălzind o bancă în fața unui popă, mai și cotizează acolo și se măgulesc cu o brumă de cunoștință desigur ”aleasă” de la ”apostoli nespus de aleși”. Vai de ei! Să știi, să crezi, dar când să faci cum știi și cum crezi să faci altfel, s-o cârmești după mulțime cu nasul în ceafa lor ca să nu râdă de tine. Sau să nu te dea afară.

Să stăruim în ordinea dată de El pentru a-i fi plăcuți și a ne apropia de El cu încredere.


Unitatea Duhului sau centralizări? …o analiză

26 Septembrie 2011

”…cautati sa pastrati unirea Duhului, prin legatura pacii…” Efeseni 4:3

Unitatea duhului
Unitatea Duhului este  o lucrare a Duhului, un concept ceresc, o stare a celor cerești. Lucrarea Duhului este de a ne descoperi pe Cristos, de a-L descoperi pe Cristos în noi. Duhul ia din ce este a lui Cristos și ne dă.
Toți cei focalizați pe această lucrare trăiesc în unitatea Duhului, ceea ce îi unește este Duhul, lucrarea Lui, țelul Lui, năzuința Duhului.
În tot ceea ce lucrează Duhul nu este nimic cu origine de jos, din pământ, din sudoare, din blestem, din lucrările cărnii. Toată lucrarea Duhului este cerească, se bazează pe resursele cerului, pe Cuvânt, pe credință, pe har, pe lucruri nevăzute și intangibile, pe lucruri care nu se pot nimici, pur și simplu pentru că cei ce le văd le iubesc, iar cei ce le urăsc, nu le văd.
Lucrarea Duhului este una a  minții, a gândurilor, a lăuntrului celor chemați, acolo se desfășoară cea mai nemaipomenită energie din univers , prin lepădarea de sine a celor chemați și prin înoirea minții lor.  Asistentul, educatorul, călăuza acestor transformări este Duhul.
”Am fost botezați într-un singur Duh pentru a alcătui un singur trup”. Unicitatea  acestei lucrări conduce la unitatea(unirea) Duhului. Nu sunt două trupuri pentru că Domnul Isus nu are dublură. ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” Coloseni 3:14
Faptul că este un singur trup este un bun argument să înțelegm că este și un singur Duh. Acest singur Duh conduce spre acest singur Trup.
Dacă ceea ce mulți numesc duh nu conduce la unitatea în același trup, acela sau aceea nu este Duhul lui Dumnezeu. Unitatea în același trup nu este o unitate organizațională ci una duhovnicesacă, a morții împreună cu Cristos în primul rând ”față de învățăturile începătoare(dezbinătoare) ale lumii.” Noi am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, Aceasta este singura unitate adevărată. Dacă o învățătură nu aduce acest mesaj al crucii, nu este din acel unic duh.
Evaluarea acestor stări, clasificarea, aprobarea sau respingerea nu o pot face oamenii, o face Domnul. O mai pot face cei ce au Duhul Lui. Ei pot judeca toate lucrurile, însă cei ce nu au Duhul pot fi înșelați foarte ușor. Pentru ei nici nu există unelte calibrate de evaluare, la ce le-ar folosi? Prima dată oricine trebuie să se judece pe el.

Centralizări omenești, lumești
În lume există principiul organizării în structuri centralizate, al subordonării ierarhice, al piramidizării relațiilor, Domnul Isus le-a descris scurt: ”Împărații neamurilor domnesc peste ele și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători…” Nu este un principiu rău, ei sunt numiți slujitorii lui Dumnezeu. Acest principiu însă nu este însă valabil în Trup. Și pentru că Duhul a fost dat ca să alcătuim un singur Trup, Duhul nu va inspira astfel de organizări, iarahice, piramidale sau centralizate. Năzuința Duhului este spre o unitate ca într-un trup. În trup există o subordonare deplină și armonioasă față de Cap. Capul nu spune mâinii ca să spună picioareler, nici nasului ca să spună urechilor, Capul conduce tot trupul. Tot așa este și Cristos. ”Voi toți sunteți frați” este norma vieții trupului. La ceastă stare conduce Duhul, la dragoste, la frăție, la părtășie.

Centralizări bazate pe lege, pe principii
”…legea nu se întemeiează pe credință ci pe ”cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele…”” O sumă organizată de ”aceste lucruri” prezentată cu un mare și trâmbițat TREBUIE în față, este pentru unii un logic motiv de centralizare a bisericilor în jurul acelui principiu.
Exemple de principii centralizatoare:
-trebuie să ții sabatul
-trebuie să vorbești în limbi
-trebuie să folosești numele de Iehova
În general aceste principii conduc la definirea de doctrine distince și apoi la biserici cu aceste semne distinctive. Centralizarea în jurul principiilor rămâne pentru majoritatea membrilor o chestiune logică și de un ”bun-simț” acceptat care nu deranjează aproape pe nimeni.

Centralizări bazate pe istorie comună

Limitările geografice mai ales pe perioade lungi de timp formează o istorie care pentru mulți este o amprentă definitorie. Am în minte de ex. baptiștii neînregistrați din fosta URSS. Îi cunosc bine. Formați ca reacție a slugărniciei clerului baptist oficial, la peste 20 de ani de la căderea comunismului își învață copiii istoria lor de suferințe, poartă ca pe icoane pozele fraților uciși în anii comunismului, nu se pot unii cu alții pentru că altora le lipsește elementul care îi coagulează pe ei: istoria de prigoane. A fost interesant modul cum m-au primit pe mine, un străin, în mijolocul lor, în anii 1997-1998. Erau contrariați! Sunt înregistrat, neînregistrat? Faptul că fiind născut baptist, nu mai făceam parte din nici un cult mi-a creat un avantaj și m-au acceptat.

Centralizări bazate pe oameni proeminenți

Liderii purtători de carismă lasă urme. Am în minte pe Darby, pe Tudor Popescu, pe Trifa, pe Dorz, pe Witness Lee. Mulți din aceștia sunt considerați de urmași motive de centralizare: ”Fratele” a zis. Sunt mulți frați, dar unul este FRATELE. Dacă FRATELE a fost destul de neînțelept să lasă directive personale se mai pune repede de-o sectă.

Centralizări geografice

Unii zic că aceste centralizări sunt acceptate. Vezi bisericile din Biblie, din Colose, din Corint, toate au ca centru orașul. Deci: Biserica Locală. Local Church au această teorie. Ierarhizarea timpurie a bisericilor s-a făcut după acest principiu, episcopul de Roma, de Atena, etc. De negăsit în scriptură însă: nici  pastorul din Corint, nici dirijorul de cor din Efes, nici pastorul de tineret din Roma.

Centralizări bazate pe națiune, stat

Au fost și au rămas cele mai primitive despărțiri. Bisericile naționale. Nu comentez.

Centralizări bazate pe vocații, meserii, hobbyuri, pregătire socială

Asociația oamenilor de afaceri creștini, a medicilor creștini, a milițienilor(sau foști) creștini, a bicicliștilor creștini, etc

Centralizări(ierarhizări) bazate pe vârste

Aici se vede cel mai bine caracterul separatist al centralizărilor. Uniunea Tineretului …-ist, sau…-al. De fapt este un nume fals a ceea ce am putea numi Secția(Despărțământul) de tineret. Numai Tatăl Minciunii în viclenia lui a putut sugera numele de Uniune pentru a numi de fapt o Despărțire.

Concluzii
Toate centralizările sunt bazate pe principii umane, lumești. Cad pradă acestei înșelătorii cei ce nu cunosc bine unitatea Duhului. Stă ca presiune dorința de apartenență, o dorință firească a firii omului: ”câți sunteți acolo la voi la ”adunare”?”
Când a mai plecat o familie din adunare, fiul meu m-a întrebat: ”tată, noi ce facem când se desființează adunarea noastră?”
Centralizările nu sunt unitatea Duhului, nu sunt lucrate de Duhul. Ceea ce pare o unitate este un puternic factor de diviziune. Din acest motiv o creștere spre cunoașterea deplină a lui Cristos este imposibilă în colectivitățile care se măgulesc cu lăudăroasele lor centralizări, ierarhizări sau organizări.
    Cunoașterea lui Cristos ca Trup (ca Unul) sapă tocmai la fundația a ceea ce ei zic că este Cristos: centralizarea lor. Decât să renunțe la ceea ce numesc Cristos, mai bine nu vor să li se descopere Cristosul cel viu, cel adevărat, țin cu dinții de centralizarea cea moartă.
Un Cult, o sectă se măgulesc cu principii, oameni sau organizări de admirat. Aceste construcții sociale extrem de funcționale în ochii lumii fac imposibilă Viața lui Cristos. Pocăința nu este posibilă, se aplaudă talentul uman, nu lepădarea lui. Curățarea minții nu se poate face, se pune accent pe decizie, nu pe lepădare de sine. Învățarea lui Cristos nu se poate face, se accentuează cum să fie omul vechi nu darea lui la moarte. Rugăciunea este o listă de cereri pentru lucruri pământești, nu cerești. Harul rămâne necunoscut complet, (Scaunul Harului) sfânta sfintelor este inaccesibilă datorită nepriceperii tainei lui Cristos, Trupul Său(perdeaua dinăuntru) cel disprețuit. Nici Gloria acestui Har, țelul, scopul pentru care am fost creați nu este văzută.
Factorii de centralizare: principiile, liderii strălucitori, geografia, națiunea, istoria, starea socială, meseria sau vârsta se află toate sub sentința morții. Împreună cu Cristos noi murim față de toate aceste lucruri și nu mai reprezintă nici o vrajă pentru noi. Singura direcție, singurul centru spre care năzuim rămâne năzuința Duhului: a descoperi pe Fiul în noi, a lua a din ce este a Fiului și a ne da, a alcătui un singur trup printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Moartea este mai întâi față de ”învățăturile începătoare” ale lumii (principiile lumii).
Așa cum specialiștii în bancnote studiează și cunosc  elementele de identificare specifice ale bancnotelor, tot așa am căutat ca în această scurtă analiză să identific diferența între centralizările oamenilor și unitatea Duhului.
Independența reală a fiecărei adunări locale față de oameni și dependența strictă a fiecărei adunări față de Domnul ne ferește de ispita primitivă a unei centralizări care știrbește grav Slava Domnului.
Domnul să ne dea înțelegerea și Harul trăirii pentru El în simplitatea și libertatea Gloriei copiilor lui Dumnezeu.


Cântarea crizei…(traducere din limba rusă) Habacuc 3, ”…chiar dacă smochinul nu va înflori”

24 Septembrie 2011

O traducere aproximativă în versuri ar suna așa:

Din Habacuc un imn frumos ne vine
Cuvinte minunate se vestesc:
”Să te slăvesc o Doamne! doar pe Tine
chiar dacă nu în toate propășesc.”

Ref: Chiar dac-ar fi măslinul gol și via
          și holda hrana nu și-o va mai da,
          Tu Doamne-mi  ești puterea, bucuria,
          cântarea mea și veselia mea.

”N-a-nmugurit smochinul!”, ”și ce dacă?”
”…iar strugurii nu se  mai coc în vii …”
cu Tine să mă cert n-o să mă facă!
ci pentru toate eu Te voi Slăvi!

În ziua rea am pace ca o stâncă,
chiar dacă totu-n jur s-ar risipi,
cu soarta mea-s în mulțumirea-adâncă
și-n bezna nopții și în plină zi.
Nu agreez stilul de show, dar nu am găsit altă interpretare a acestei cântări cu mesaj adânc. E destul de greu de depistat linia melodică, iar o partitură nu am. Printre creștinii de limbă rusă, această cântare e ceea ce este ”Facămi-se-ntotdeauna…” pentru vorbitorii de română. Am încercat o traducere, poate există o alta, m-aș bucura.
Când am învîțat eu cântarea asta, acum vre-o 13 ani, în Rusia era tot criză. Când s-a compus cântarea, probabil tot prin vre-o închisoare, ”criza” era mai adâncă, înainte de 1989. Acum e tot criză, deci o cântare potrivită!

Textul biblic inspirativ:

Habacuc 3: 17-19a  ”Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,  eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mîntuirii mele!  Domnul Dumnezeul este tăria mea; …”

text în rusă(pt. sora Elisa și cei câțiva din Basarabia care mai treceți pe aici, dar care desigur știți cântarea):

Прекрасный гимн нам Аввакум оставил
И в нём звучат чудесные слова:
„О, если бы всегда я Бога славил,
Хотя б не так успешно шли дела.”

Припев:
И если бы маслина изменила,
А нива больше пищи не дала,
Господь! Ты моя радость, моя сила,
Моё веселье и песнь моя.

2. Не расцвела смоковница, ну что же?
Не стало виноградного плода,
С Тобою унывать не буду, Боже,
И буду славить я за всё Тебя.

3. В день бедствия я должен быть спокоен,
Хотя бы всё исчезло у меня,
Чтоб я своей судьбою был доволен
И в тьме ночей и в ясном свете дня.

Între varianta de pe youtube și textul de mai sus există câteva diferențe mici.


Despre care și vorbim…

24 Septembrie 2011

”…am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu: despre care și vorbim…” I Corinteni 3: 12-13 (trad GBV) (și vorbim despre ele…trad Cornilescu)

Subiectele vorbirilor (proclamărilor) apostolilor erau lucrurile dăruite de Dumnezeu, lucrurile de sus, nu lucrurile lumii, nu cele ale pământului.
Care sunt aceste lucruri de sus, aceste  lucruri dăruite?
Orice ni se dă bun și orice dar…este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor..:” Iacov 1:17
Noi am primit Duhul ca prin Duhul să cunoaștem lucrurile dăruite. Duhul ia din ce este a Domnului și ne descoperă, ne aduce aminte, ne învață. Este numit ”duh de descoperire” în vederea cunoașterii Lui.
Aceste lucruri primite sunt darurile Lui, de exemplu, dragostea, înțelepciunea, bucuria, pacea, iertarea, neprihănirea, sfințirea, răscumpărarea. Toate sunt virtuți divine, cerești, nepământești, pe care nu le putem cunoaște fără duh de descoperire, fără analiză lăuntrică, pocăință, judecată de sine și înoirea minții.
Duhul de sfat și de tărie, duhul care a vorbit în limbi la rusalii ”lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” este un duh de cunoștință și de frică de Domnul.  Acest Duh conduce la analiză și lepădare de sine, conduce la cruce.
Acest Duh nu te lasă să te gândești la lucrurile de pe pământ,  nici să te lauzi cu tine, acest Duh ne dorește cu gelozie pentru sine. Duhul te face să te scârbești de tine.
Preocuparea  obsesivă a minții cu lucrurile pământești, oricât de justificat ar fi argumentate dovedește absența stăpânirii Duhului, lipsă care anulează dreptul cuiva de a spune Stăpân Domnului, căci în acel om  stăpânește lumea, carnea, pământul. ”...se gândesc la lucrurile de pe pământ…
Dacă avem Duhul lui Cristos(duhul crucii, al smereniei, al lepădării de sine) vorbim cu plăcere despre lucrurile cerești și cu reținere și sfială despre cele pământești. Vorbim cu patos despre Har și roadele lui, dar cu lipsă de elan despre carne și lucrările ei.
Mă uit cu câtă pripire grupuri mari sau mici de creștini, dintre care mulți au început bine ajung să alunece în gândirile și vorbirile preocupărilor pământului. De ex. le dă diavolul ideea de a construi un templu și apoi morile minților macină pământul gândirilor la cele ale pământului: ziduri, proiecte, arhitecți, fonduri. Sau buruiana nemulțumirii față de cântările simple îi duce pe unii spre pământeștile preocupări ale muzicii profesioniste și apoi ”trage carne” că îți justifici viața pământescului, ceea ce ar trebui să fie pus pe cruce este înălțat ca divin.     Mai sunt exemple, toate sunt triste exemple ale orbirii datorate nedeschiderii ochilor minții ca să pricepem, desigur numai ”împreună cu toți sfinții” mărimea bogățiilor nepătrunse ale lui Cristos, ”Cel ceresc” care dorește să fim și noi ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”.
Despre cele cerești să vorbim, despre cele de sus, despre cele lăuntrice, să nu ne coborâm din Ierusalim la Sanbalat.
Mult Har!
(Din cuvântul de acuma seara de la adunare…)


Crezurile și obiceiurile făcute de om, respinse. Din mărturia fraților din India (4.)

22 Septembrie 2011
4.Crezurile și obiceiurile făcute de om, respinseAşa cum oamenii au o tendinţa de a crea o ierarhie carnală peste biserici, ei au de asemenea o tendinţă de a crea
credinţe şi obiceiuri fără de sfârșit. În cele din urmă aceste crezuri şi obiceiuri umbresc  total adevărul biblic.
Nu există absolut nici o bază scripturală pentru apă-sfântă, ulei-sfânt, ulei de uns, etc, în Noul Testament.
Acestea sunt falsificări care au intrat în biserică din lumea păgână.
Un bun exemplu este apa sfântă utilizată de către multe biserici nominale şi de mulți predicatori carismatici. Exact așa cum necreștinii folosesc apă sfinţită pentru a unge clădiri, oameni pe patul de moarte şi  preoţi (atunci când aceștia sunt
consacrați) aceşti creştini, de asemenea, folosesc această aşa-numită apă sfântă pentru rituri făcute de om, legate de  separare, dedicare,  consacrare şi slujba pe patul de moarte. Ei îi zic la asta ”ungere”. Acesta este un concept absolut
păgân, total contrar principiilor erei bisericii.
În mod similar, multe biserici au crezuri născocite care sunt total împotriva Scripturii.
Unele dintre aceste resping divinitatea Bibliei, altele  justifică închinarea la idoli, şi încă altele ridică morţi (aşa-numiți
sfinţi) şi episcopi la nivelul lui Dumnezeu.
Episcopii sunt adesea tratați  ca Sfinția Ta, Înălțimea Ta, etc deși aceștia sunt termeni care urmează să fie
utilizați numai pentru Dumnezeu.
Apoi, există celibatul impus preoţilor. Nu există absolut nici un mandat pentru această practică în Scriptură. Nu există, de asemenea nici un mandat pentru impunerea celibatului forțat pentru femeile din lucrarea creștină.  Acest lucru este în totală opoziție spiritului creației unde omul a fost făcut să trăiască cu o femeie şi a avea urmași. Mărimea  păcatului moral pe care acest lucru l-a creat este înnebunitor. Mai rău, unele biserici protestante impun  bărbaţilor să-şi abandoneze familiile lor
după ce aceștia sunt consacrați ca păstori. Din nou aceasta este o încălcare deschisă a Scripturii.
Omul carnal iubeşte ridicarea lucrurilor umane la nivelul divin. Acest lucru este total şi absolut interzis în Scripturi. În
conformitate cu poruncile Scripturii, fraţii resping în mod întemeiat toate crezurile și obiceiurile făcute de om.

Nu Dumnezeu a creat școala duminicală…..filmul ”Divided”,…Separați

21 Septembrie 2011

Când a văzut puțin din acest film, un frate a exclamat:”…dar eu de când spun aceleași lucruri?!”
Educația copiilor este rânduit de Dumnezeu să o facă părinții.

Se potrivește contextului reafișării recente a postării: Școala părintească


Biblici în respingere. Mărturia fraților din India (3). Preoția salarizată este respinsă.

20 Septembrie 2011

Preoţia salarizată este respinsă

Potrivit Cuvântului, o persoană trebuie să fie plătită cu un salariu atunci când este angajată de cineva. Prin urmare
oamenii au ajuns în sistemul lumesc al unei caste  speciale preoţeşti „numită(unsă)” de biserică, de asemenea au acceptat să plătească acestora un salariu. Astfel, preoţii în aceste biserici sunt angajați de biserică, nu slujitori ai lui Hristos.
Acești preoţi şi pastori fac obiectul unei autorități umane, autorităţi centrale  şi sunt supuși transferărilor exact aşa cum se întâmplă în slujbele guvernamentale. Se face de asemenea mult lobby pentru un transfer la o biserică mai bună (bogată)
şi cei care merg împotriva ierarhiei sunt trimiși la biserici mai rele  ca „transfer-pedeapsă”.
Nu există absolut nici un mandat scriptural pentru aceste lucruri şi fraţii le resping.
Toate cele de mai sus se întâmplă atunci când casa lui Dumnezeu este gestionată cu ajutorul unor principii pământeşti. Nu
este absolut nici o poruncă sau precedent pentru astfel de  organizaţii făcute de om  în Biserica Nou Testamentală.
Fraţii, prin urmare resping Preoţia Salarizată ca fiind o instituție în totalitate făcută de om și carnală.
Cei care slujesc ca evanghelişti şi bătrâni în adunările fraților nu slujesc o ierarhie umană.
Ei fac acest lucru lui Dumnezeu, şi nu primesc fiecare un salariu.
Nu sunt nici transferuri către biserici bogate pentru unii favoriți, nici transferuri punitive(de pedeapsă) pentru cei ce nu se conformează ierarhiei.
Ce se face pentru Domnul se face în credinţă şi  Domnul le poartă de grijă, nu o ierarhie umană predispusă la păcat și manipulare.
Fraţii sunt ciudați  în acest aspect al bisericii lor şi ei să iau această poziție pentru ca să se conformeze cât mai strâns posibil
modelului oferit de Biblie.

traducere rapidă cu ajutorul Google translate

urmează (4) Crezuri și tradiții făcute de om, respinse