Când a fost ”născut din nou” Timotei? …despre teologia lui ”O scumpă zi…„

În Biblie nu scrie când.

Scrie că l-au crescut o mamă și o bunică credincioase.

Scrie că din pruncie cunoștea Sfintele Scripturi.

Scrie că Pavel l-a tăiat împrejur, toți știau că avea tată grec, deci a fost circumcis la maturitate, nu copil.

Scrie că a făcut o frumoasă mărturisire.

Scrie că a primit un dar duhovnicesc prin proorocie, prin punerea mâinilor de către ceata presbiterilor.

Nu scrie că Timotei  a avut ”o scumpă zi”!

Ei, va zice cineva, nu scrie, nu scrie, dar noi credem că a avut! Eu îi răspund lui cineva că n-ar fi bine să credem ce nu scrie din două motive:
1. Este scris să nu trecem peste ce scrie.
2. Va veni cel ce va crede că Timotei și-a făcut cruce, că a mers în pelerinaj la Capernaum și că a sărutat oasele lui Ștefan și tu n-o să-l poți contrazice.

Nu scrie ce vârstă avea Timotei când s-au întors la Domnul mama și bunica lui. Oricum, indiferent de vârstă scrie că Timotei cunoștea Cuvântul din pruncie. Mama și bunica n-au așteptat ca ”Domnul să se atingă de inima lui” când ”îl va primi pe Domnul Isus” ci l-au învățat în mod disciplinat Cuvântul lui Dumnezeu. Că erau credincioase creștine sau doar evreice atunci când Timotei era prunc puțin importă, Cuvântul și-a împlinit rolul la Timotei.

Doresc ca prin această postare să pun la îndoială teologia care te întreabă: ”ai avut un moment în viața ta când ai simțit că Domnul a intrat în inima ta?” Această teologie nu există în Noul Testament, este o teologie aparent pioasă, dar are păcatul că deturnează atenția părinților de la o educare anevoioasă dar roditoare în final a copiilor lor, la o așteptare zadarnică ca ”Domnul să se atingă de inima copilului!”

Dragi părinți să nu fim nătângi! Nici un plugar nu se roagă să plouă peste câmpul pe care n-a semănat nimic. Domnul ”se va atinge” doar de inimile copiilor  în care există semănat Cuvântul Său.

E dezamăgitor pentru cei ce cred teologia atingerii să constate că în general,  în tot Noul testament s-au ”întors la Domnul” oameni care cunoșteau dinainte Cuvântul, în general prozeliți. De acești oameni s-a atins Domnul. Acolo unde s-au întors la Domnul oameni  idolatri, cum a fost la Efes, a fost nevoie de luni de zile de educație în Cuvânt, ”au auzit Cuvântul Domnului” trei ani ceea ce înseamnă Cuvântul Vechiului Testament în principal, acesta exista, desigur explicat și învățat din cuvânt pe Domnul Isus.

Așa că dacă auziți pe cineva că întreabă: ”ai avut o zi în care…?” să știți că n-are temei întrebarea lui.

Cuvântul și credința cresc așa cum rodește o sămânță.

Expresia ”naștere din nou” se aplică, se referă  la viața cea nouă, care este o cunoaștere de fapt, nu o experiență mistică emoțională instantă. Că de multe ori, de fapt de cele mai multe ori această renaștere înseamnă bucurie și poate extaz este incontestabil, dar ce te faci dacă cineva nu poate pune degetul în calendar să arate când a început? Nimeni dintre noi nu are amintiri de la nașterea lui fizică, să nu cerem nimănui ceea ce Dumnezeu nu cere.

Dar mai ales ca părinți și ca prieteni ai prietenilor noștri, să învățăm stăruitor Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul se va atinge doar de acel Cuvânt, nu de o inimă goală. Teologia care pune accentul pe atingerea Domnului, automat neglijează educația dintr-un motiv aparent pios: ”nu lucra tu, lasă-l pe Domnul să lucreze!” În mod real se întâmplă că Domnul a poruncit părinților să-și crească copiii în frica și învățătura Lui, a poruncit surorilor mai în vârstă să le învețe pe cele tinere, ne poruncește tuturor să trăim învățându-ne și îndemnându-ne unii pe alții. Vedem că învățătura apostolilor era prima stăruință a primei Adunări și așa ar trebui să fie și acum.

Ceea ce este mai grav e că s-a teatralizat (oamenii fac mascaradă din tot ce pot) și această teologie, s-au teatralizarea a cerut apariția acestei teologii, de fapt o tehnologie filozofică de înșelat oameni: ia ieși tu în față, mimează convertirea instantă, îngenunchează și apoi toată acea mascaradă popească. Trist este că multor părinți le bate inima de emoție când își văd copiii făcând acel teatru în mediu religios, fără să se îngrozească de absența Cuvântului din gândurile acelorași copii, fără să se îngrozească că nu și-au învățat copiii. Vorbesc și din experiență, sunt unul care m-am trezit mai târziu.

Am fost în temniță și ați venit pe la mine

”Scapă pe cei care sunt duşi la moarte şi nu te retrage de la cei care merg clătinându-se la măcel.” Proverbe 24:11

Trăim o vreme a robiei spirituale.
Așa cum în vechime poporul Israel a fost dus în robie în mod trupesc, astăzi trăim o vreme a robiei spirituale, o robie mult mai grea și pentru că atât robii cât și închisorile sunt nevăzute cu ochii de carne.
Robii se numesc pe ei înșiși liberi și nu văd închisorile în care stau.

Ieremia fost profetul care a stat aproape de cei duși la măcel, le-a profețit, i-a avertizat și l-a durut pentru ei. A plâns în ascuns pentru durerea lor.
De obicei înainte de a fi dus la moarte un om este arestat, este în temniță. Spiritual e tot așa. 

În limba română cuvântul temniță provine din limba slavă (temno=întuneric), temniță însemnând loc întunecos.

În întunericul lipsei luminii Cuvântului lui Dumnezeu omul este robit de patimi sau de filosofii ce-l duc spre moarte.
Cel rău, dacă nu reușește să fure mintea cuiva printr-o robie primitivă a unei patimi (beție, alcool, stricăciune morală), încearcă metoda mai rafinată a robiei gândurilor, a unei filosofii(artă, literatură, film) sau religii mincinoase(activism, emoționalism, ritualism). Chiar o opinie religioasă diferită este de multe ori pentru mulți un lanț destul de gros ca să-l țină într-o temniță despre care el nici nu crede că există.

Ce faci când te simți împovărat cu datoria de a-l ajuta pe un astfel de om. Mai ales ce faci atunci când el nu-și dă seama că e închis?

Înșir o ordine posibilă a jertfelor duhovnicești care le avem de adus pentru o astfel de slujbă.

1. Poți mulțumi lui Dumnezeu că ți-a deschis ochii să vezi starea fratelui și să te doară pentru el.
2. Roagă-te ca Domnul să-ți deschidă ușa pentru un Cuvânt de mustrare și de îndemn la adresa lui.
3. Când Dumnezeu deschide ușa comunicării, intră cu Cuvintele Lui, nu cu ale tale, ”mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura!”.
4. Mulțumește din nou lui Dumnezeu pentru sămânța semănată.
5. Roagă-te ca să fie cineva să ude sămânța
6. Roagă-te ca să crească ce ai semănat.

Orice păcat, orice filosofie înșelătoare, duc la moarte. Scapă-i pe cei robiți de ele, stai aproape de ei, nu te retrage de la ei, nu zice: ”ducă-se, ce să le fac eu!”

Cum, cu ce lucrezi?

Numai cu Cuvântul. ”Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” Apocalipsa 12:11

Cele două mijloace de victorie: sângele Mielului și Cuvântul Mărturisirii sunt simbolizate de drumul dus-întors din Cortul Întâlnirii. Domnul Isus a intrat ca Mare Preot și ca jertfă de ispășire cu însuși Sângele său și a făcut stropirea cortului ( a locurilor cerești, a noastră, a casei duhovnicești) și noi ”aduși la viață împreună cu El” ne întoarcem din fața Scaunului de Har (Capacul Chivotului) cu Har(Cuvântul Mărturisirii, în Chivot era mărturia: viața cea nouă simbolizată prin mană, tablele rescrise și toiagul reînviat) pentru a birui în ziua cea rea.

De aceea, pentru acest Har(am fost creați ca laudă a Slavei harului Său) ne conduce Domnul prin zile rele, căci zilele sunt rele. Și, prin El, aducând jertfele(rostirile) după rânduială, suntem mai mult decât biruitori.

Și mai este un mijloc  care asigură biruința: ”nu și-au iubit viața”.  Cât timp încă mai găsim în noi (în carnea noastră) lucruri de iubit să ne așteptăm ca în acelea să fim înfrânți sau descurajați.

Mărit să fie Domnul!

Protejat: Să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit…Înregistrare adunare 28 iulie 2013, fratele DL, Evrei 2, Ieremia 45

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Nu vă îngrijorați, Luca 12, Înregistrare adunare 28 iulie 2013, fratele AG

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Republica furnicilor

”Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te! Ea n’are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân…” Proverbe 6:6

Dumnezeu a pus lecțiile școlii noastre primare în creația Sa.
Fiecare creatură este o descriere, o lecție a nemăsuratei Lui înțelepciuni, fiecare parte a creației, fiecare animal, plantă, constelație sau parte a trupului nostru arată o parte a acestei înțelepciuni.
Cheia înțelegerii lecțiilor creației este în Cuvântul Creatorului.

Înțelepciunea corporativă a furnicilor este un lucru de mirare.

Nimic din om nu-l face ca fără măsuri de constrângere să lucreze ca grup pentru un scop comun. Furnicile au însă această înțelepciune mai mare decât a omului, pentru că furnicile nu sunt verigi în lanțul unei evoluții mincinoase, ci pilde ale creației lui Dumnezeu prin care Tatăl ne învață. Sunt pilde create special de tata ca să ne învețe.

Zilele trecute mergând cu mașina printr-o anumită parte a orașului cu case ciudate, case în arhitectura cărora oamenii și-au impregnat personalitatea, mi-am amintit cum furnicile nu au părți ale mușuroiului mai dichisite și părți mai sărace, tot mușuroiul este uniform gândit, nu are vile și cocioabe. Mi-am amintit de versetul care spune că furnicile nu au rege, sunt republică, nu au supraveghetor, normator și program de lucru, nu au stăpân, sunt libere…și totuși lucrează.

Mai spune Tata în Cuvântul lui să învățăm de la furnici, să ne uităm atent la căile furnicilor și să ne înțelepțim.

”Biserica” furnicilor nu are pastor, mușuroaiele nu au ierarhii de conducători, nici bisericile din Biblie nu scrie că ar fi avut.
Cine era pastor la Corint de exemplu?…și măcar că acolo erau probleme nu glumă.

Probabil pentru că înțelepciunea corporativă a furnicilor este o pildă pentru noi, deci este mai mare decât a nostră, Dumnezeu le-a dat furnicilor un plan pe care-l cunosc fiecare. Un studiu pe care l-am citit fugitiv pe internet scria ceva că furnicile construiesc în funcție de sistemul de ventilație al mușuroiului, sistem care face ca să poată respira și în mijlocul mușuroiului și că au senzori speciali care percep nivelul de concentrație al gazelor.

Cât de adânc pot construi furnicile se poate vedea din acest clip; oamenii au turnat 10 tone de beton fluid într-un moșuroi imens și după întărirea betonului ce intrase în toate galeriile au săpat pământul din jur.

Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (5)

VSEHB=Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști. organizația religioasă sub care statul sovietic a unit pe toți evanghelicii din fosta URSS și prin conducerea lor centralizată a distrus din interior adunările.

”Ne uimeşte faptul că lucrătorii VSEHB, prezbiterii lor superiori şi majoritatea prezbiterilor şi a altor slujitori, mai ales din bisericile mari, care susţin VSEHB-ul, joacă aproape că rolul principal în lupta  împotriva Bisericii.

VSEHB trece sub tăcere faptul că ateismul a reuşit  să-şi realizeze programul de nimicire a bisericii numai prin „oamenii săi“, care deţin posturi de conducere în biserică, adică prin lucrătorii VSEHB. Ei ajută organele respective,  sub pretextul demascării spionilor, să-i găsească în biserică pe credincioşii oneşti, plini de râvnă şi activi denunţând organelor fiece pas al lor şi sortindu-i la suferinţe.
Astfel aduc o daună enormă lucrării lui Dumnezeu.
Te îngrozeşti când auzi din gura lucrătorilor VSEHB afirmaţia că statul nu e separat de biserică, iar împuterniciţii şi KGB sunt de la Dumnezeu şi noi trebuie să le dăm informaţia pe care ne-o cer.
Nimeni nu se îndoieşte că stăpânirile sunt de la Dumnezeu. Dar ele au fost rânduite nu pentru a conduce biserica! KGB şi alte organe au fost înfiinţate nu pentru munca în biserică prin „oamenii lor“. Şi dacă organele şi agenţii lor se amestecă în chestiunile bisericii, ei comit o nelegiuire. Iar când fac lucrul acesta creştinii, ei se leapădă astfel de Dumnezeu şi devin vrăjmaşii Lui (Iac. 4: 4). Trebuie să ştie acest adevăr fiece credincios!”

sursa pag 151

Protejat: Mașinile noastre sfinte

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Jertfa la altar păgân

Ieri am fost la jertfă la altar păgân,
m-a atras mirosul, m-a-mbiat poftirea,
nu atât de foame vrut-am să rămân
cât de ambianța ce-nsoțea jertfirea.

S-au jertfit de toate pe-acel foc străin:
porci de dialoguri nerumegătoare,
bufnițe de spaime, șerpi cu-al lor venin,
….talpa-mi printre pene se-nțepa prin gheare.

Preotul trufiei a jertfit păuni,
și-a legat de mitră pene de smarald,
n-am gustat din carnea jertfei de nebuni
dar m-am tras aproape de altarul cald.

Albu-mi strai levitic, parfumat, stropit,
fald de in subțire pregătit nainte,
neglijent și grabnic mi l-am pângărit,
am uitat de lege și de legăminte.

M-a-ntrebat o slugă: ”tuu!… ce haină porți?”
”Vorba ta și-accentul tău te dă de gol…”
…..tresărind, tăcut-am și-am pornit spre porți
ca să scap mai iute din acel  ocol.

Am plecat în clipa când după ospăț
toți închinătorii s-au sculat să joace,
clocotea în urma-mi chiot de dezmăț,
”ei”-mi-am zis-”aceasta sigur nu-mi mai place!”

Mi-a rămas în haină un miros ciudat
în urechi ecouri de lumești cântări,
gust în cerul gurii, chiar de n-am mâncat,
necurate izuri mi-au rămas în nări.

Tâlcul poeziei nu-l ascund, e clar:
jertfele sunt vorbele ce le-ascultăm
arse pe-al îngrijorărilor altar…
Nu jertfim acolo, nici nu ne-nchinăm!

”Nu cu gând bun sunt ei plini de râvnă față de voi”, despre râvna cu gând rău

Motto: ”Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi, ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.” Galateni 4:17

Înainte de a avea părtășie cu cineva nou-cunoscut este porunca Domnului de a cerceta duhurile.
Când vezi un om plin de râvnă, aproape că îți vine să nu mai cercetezi , sunt așa de puțini oameni plini de râvnă că îți vine să te bucuri cu ei fără să-i cercetezi.

Pentru cei cu care ne apropiem de a intra în legături trebuie cercetat gândul din spatele râvnei.
Trebuie dat timp acestui aspect.

Dar să vorbim despre suspiciune.
Nu suspiciunea trebuie să ne conducă la cercetare, ci porunca Domnului: ”cercetați duhurile!”. O falsă încredere duce la o falsă convingere.
Alimentele sunt testate, fiecare lot, apa este testată zilnic, analiza este o normă în lumea de carne, nu pentru că este suspiciune ci pentru asigurarea climatului de siguranță.

Tot la fel în lumea duhurilor există o mare confuzie și escrocii sunt organizați în mulțimi. Un motiv este și faptul că nici o lege din lume nu pedepsește gândurile.

1.Am văzut azi(pe net) la o biserică un cântăreț venit din Austria cum a ocupat aproape o oră cu showul lui. Era un fel de lăutărie ce prindea bine la respectivul auditoriu, omul ținea pe piept acordeonul mânuit dibaci, nu părăsea microfonul și păstra activ suspansul. Predica, cânta, cânta, predica!Spunea la un moment dat: ”dacă nu simți un fior că trece prin tine…”, … că n-ar fi bine și că dacă simți, că ar fi. După cum îi vedeam de hâțâiți pe cei ce-l ascultau, și ei simțeau ..”fiorul”. Eu nu simțeam decât o mare milă.  L-am căutat pe net și l-am găsit tocmai în Australia. Cine i-o fi plătit biletul până acolo?… m-a condus gândul să pun întrebări. Capul face, capul trage, ce să fac, n-am alt cap și tot punând întrebări mai primesc și răspunsuri ce mă bagă în necazuri. Cred că râvna i-a plătit biletul. Gândul ce-l  avea râvna, de la Domnul venea sau la ”misiunea” în Australia împingea? După cum îl cunosc eu pe Domnul, El nu dă daruri din astea.

2.Mai anii trecuți am căutat pe net pe ”fratele păstor” al părinților mei. Bun frate, mi-l lăuda mama mea foarte baptistă…și sărac, săracul de el, copii, familie, etc. L-am găsit,… pe site-ul bisericii din Anglia care-l sponsoriza (una din biserici probabil) cu o poveste lacrimogenă în engleză despre câți kilometri a făcut lunar prin ce noroaie, un limbaj acolo, de credeau bieții englezi că Romania e Africa. Cu ce gând nu spunea celor din RO că are sponsorizare din GB, cu gând bun? Că gândul cu care apăsa pe declanșatorul aparatului foto atunci când aduna toți țiganii din sat la crăciun era desigur tot pentru liniștea și slobozenia de pungă a sponsorilor.

Degenerez cu gândul spre alt domeniu, dar n-am ce face, capul face, capul trage….

…mă gândesc că ”religia trebuie să fie separată de stat”, principiu bun, baptiștii se laudă cu el. Chiar reușesc să-l mențină deși numărul mare de securiști dintre ei trage la arginți ca muștele la miere.

Ar trebui adăugat principiul: ”religia trebuie să fie separată de bani”, eu nu văd mai periculos amestecul statului (o autoritate legitimă la urma urmei pe teritoriul terestru) în așa-zisa biserică, decât amestecul sponsorilor, autorități nelegitime, mânați de cele mai năstrușnice ambiții religioase. Evanghelia după sponsor are predicatori plini de râvnă.

3.Săptămâna trecută am auzit de alt păstorel, din gașca unui securist ordinat. L-am căutat pe net și l-am găsit pozat frumos cu familia și copiii  ca misionar …în România! al unei biserici americane. Ce nu știu cei ce nu știu este că americanii trebuie să facă publice cheltuielile cu ..misionarii. Pe siteul bisericii din România unde lucra sponsorizatul nu scrie decât despre frumoasa lui familie și eforturile care le face ca pastor în cele două sate. Nu scrie că el merge pe sate pentru că e plătit de americani. Nu zic să nu fie plătit, dacă unii zic că se poate, să creadă așa, dar de ce să creadă unii că nu este, de ce să plătească zeciuieli, și el suge de la două oi.  Râvna lui mai e cu gând bun? Entuziasmul lui de a ține oamenii în biserici nu are legătură cu poza ce se trimite periodic la sponsori?

4. Unul din foștii mei pastori, am aflat săptămâna trecută că a fost și el turnător de soi. CNSAS-ul a scos pe agentul ”Neamțu” de la catastif. Îmi amintesc zâmbetul lui ironic și râvna lui moderată. Apoi m-am gândit la catedrala care a construit-o în cartierul de lângă râu. Arhitect i-a fost un escroc notoriu din oraș, fiul unui pastor, coleg de turnătorie, acum închis pentru înșelăciune(fiul). Se pare că este o combinație profitabilă: vechii turnători, după revoluție au prins râvnă pentru zidit catedrale pe banii sponsorilor, bani păpați după metode cu totul necunoscute străinilor din vestul naiv. De unde ”râvna lui” pentru ”casa Domnului!”? Cu gând bun, nici pomeneală!

Așa că ”Doamne iartă-mă că m-am ferit doar de puțin vinovata râvnă fără pricepere, te rog de acum înainte învață-mă să mă feresc de râvna cu pricepere, de râvna cu șmecherie, de râvna cu gând rău, de râvna cu scop!”

Slăvit să fie Domnul că am mai stricat și azi un pic din lucrările celui rău, că am mai scos câte ceva afară din lucrurile lui Tobia!

Protejat: Înregistrare adunare 21 iulie, fratele DL, Înaintea lui Dumnezeu

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 21 iulie fr. AG, Ieremia 13

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Dreptarul învățăturii

Orice linie dreaptă e dată de două puncte.

Sau ca să folosim definiția din geometrie: ” pentru două puncte fixe există o dreaptă și numai una ce trece prin amândouă.”

Deci, dacă Cuvântul lui Dumnezeu are în vedere o singură învățătură pe care o numește dreptar, înseamnă că acest dreptar este definit de două puncte. Care sunt aceste puncte?

”Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe ce ce-L caută” Evrei 11:6

Aceste două puncte definesc dreapta învățăturii sănătoase. Se găsesc sub diferite forme în cuvântul lui Dumnezeu: alfa și omega, începutul și sfârșitul, etc.

Suntem învățați că ” noi suntem zidiţi împreună, ca să fim un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul”.
Orice zidire se face cu sfoara întinsă între capetele zidului, dreptar care se tot mută, dar respectă planul, verticalitatea zidului.

Care sunt cele două puncte pe care se întinde sfoara?

1.El este. Creaționismul, convingerea că Dumnezeu există și că tot ce este creat îl are în vedre pe Fiul Său și ”este din El, prin El și pentru El”. Aceasta este ”alfa”, începutul învățăturii, creația care este vizibilă cu ochii de carne și înțeleasă de minte, de la această alfa trebuie început abecedarul alfabetizării spirituale. Orice om vede ceea ce este creat, de aceea e ușor de legat tâlcul creației de nevăzutul ei și de ajuns la mijlocul alfabetului și apoi la sfârșit. Dacă cineva este copleșit de creație (de trupul lui, de îngrijorările vieții) ajunge să se închine creației, nu Creatorului și aceasta este idolatrie.

2.Răsplătește pe cel ce-L caută. Harul, răsplătirile, recompensa, cununa, casa veșnică, comorile înțelepciunii și ale cunoașterii sunt arvuna acestor sigure moșteniri dar sunt și omega învățăturii, sfârșitul ei, noi mai mult aici pe pământ nu putem primi. Credința în Răpire, în Venirea Domnului, în apropierea sfârșitului și în faptul că împărăția Lui nu este din lumea aceasta dau greutate acestei cărămizi de gânduri și purtătorilor lor, care nu mai sunt purtați și zburați ca frunza uscată.

Nu există două feluri de linii drepte, nici două puncte nu pot da mai multe linii drepte, doar una.
De aceea Domnul nu are două învățături, iar dacă sunt multe religii în lume  e foarte posibil să fie toate greșite. În învălmășeala de talcioc a lumii, peste haosul de învățători și învățături care cu mai de care pretenții, să scoatem sfoara Adevărului și s-o întindem între cele două puncte, dacă vreun plan se intersectează cu ea și este vertical atunci e zidire bună.

Grăsimea mieilor…pilda grăsimii: răutatea

”Pentru că cei răi vor pieri, şi vrăjmaşii Domnului, ca grăsimea mieilor: vor pieri, ca fumul vor pieri.” Psalmul 37:20 (GBV, KJV)

Grăsimea animalului ce trebuia jertfit nu era voie să fie mâncată, trebuia să se ardă pe altar în întregime.
Mai întâi sângele animalului se scurgea, apoi se separa toată grăsimea și se punea pe altar.

Știm că sângele reprezintă sufletul, viața. Erau interzise complet jertfele de sânge și consumarea sângelui.
Apoi în Psalmul 37 cei răi sunt asemănați cu grăsimea mieilor. Grăsimea trebuia arsă pe altar, într-un fel putem înțelege: răutatea să fie dată morții.
În separarea animalului de jertfă(făcută cu cuțitul, sabia) vedem lucrarea Cuvântului de separare a sufletului și a Duhului, a simțirilor și a gândurilor inimii. O parte ”se toarnă” sub altar (sângele, sufletul, vezi imaginea sufletelor de sub altar din Apocalipsa), altă parte, cum este grăsimea se arde complet pe altar.

Avem de luptat ”cu duhurile răutății din locurile cerești”…..sau în alt loc scrie ”pocăiește-te de această răutate a ta…” Separarea și arderea grăsimii pe altar reprezintă pocăința, curățirea de răutate, care dispare ”ca grăsimea mieilor”.

Să ne uităm la:

Răutatea fiilor lui Eli.
1 Samuel 2

12. Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul.  Şi iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Cînd aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa cînd se ferbea carnea. Ţinînd în mînă o furculiţă cu trei coarne, o vîra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; şi tot ce apuca cu furculiţa, lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel cari veneau la Silo. Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua dela tine carne fiartă, ci vrea carne crudă“. Şi dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea“, sluga răspundea: „Nu! dă mi acum, căci altfel iau cu sila“. Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentrucă nesocoteau darurile Domnului.”

Într-un anume fel de ne privi, noi suntem ”darurile Domnului”, seminția leviților i-a fost dăruită Domnului: ”Şi să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei sunt dăruiţi lui, daţi dintre fiii lui Israel.” Numeri 3:9 Așa cum leviții au fost dăruiți lui Aron, tot așa suntem și noi ”dăruiți” Domnului Isus, Marele Preot ceresc, atât ca preoți cât și ca jertfe. 

Ca jertfă, ca dar, suntem învățați să ne pocăim de răutate, felul jertfelor noastre duhovnicești(rostirilor noastre) să nu aibă în sine glume, flecăreli, ironii, subtilități care-l fac pe celălalt să se simtă înjosit, să separăm și să ardem grăsimea aceasta mai întâi din gândul nostru.
Sângele(sinele, puterea sufletească), grăsimea(răutatea), mierea(lingușitoria) și aluatul(fățărnicia) erau intezise la consum la jertfe, sarea(Cuvântul harului) era obligatorie la toate jertfele.

Astfel ne învață Dumnezeu ce să vorbim și cum să ne rânduim gândurile înaintea Lui.

Mărit să fie Domnul!

 

Nu există fabrică de iubire

Motto: Romani 5:5 ” Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

Azi ”am dat sânge”.

Nu-l cunosc pe cel ce avea nevoie dar nu prea mai avea alți apropiați prin oraș.
N-am restricții legate de sânge, cel puțin sunt liber să donez. Să primesc…probabil în caz de pericol vital, altfel știu că vin o grămadă de boli cu sângele altuia, altora: bolile tuturor!
420 de ml în mai puțin de 5 minute. O scurtă senzație de moleșeală, apoi o senzație de ușurătate, de bine. Pe la ora 5 seara o stare de foame cruntă, hipo…cum ar zice unii din cei cu diabet.
În timp ce mergeam spre centrul de transfuzii mă gândeam că din punct de vedere al fluidelor omul este un sistem hidraulic, cu pompă, valve, ”conducte”, presiuni, etc. Cuvântul despre creație se împletea în mintea mea cu inginerul cu experiență în hidraulică. Ah, de răcitor uitasem, am cumpărat pentru o wolă un răcitor Hydac(aer-ulei), am așteptat o lună să mi-l aducă  și după ce l-am pus pe wolă, mi-am dat seama că era cam mic, răcea cam anemic, ar fi trebuit unul mai mare un pic, greșisem calibrarea. Dumnezeu răcește „uleiul(sângele)” prin piele, prin transpirație, elegant… și n-a greșit calibrarea răcitorului ca  mine. Și totul dintr-o celulă ce a crescut singură.
Apoi a început să vorbească inginerul de automatizări din altă parte a creierului: senzorii, actuatorii (executanții) adică mușchii, alimentați la fix cu cît ”lichid” e nevoie pentru a se scurta sau lungi. Desigur toți sunt analogici, și actuatorii, și senzorii, transmit nu doar semnal da/nu ci și mărimea lui, și sunt milioane în tot corpul. Mi-am amintit că firma Festo a inventat un Fluidic Muscle asemănător mușchiului uman și se laudă grozav cu el. Apoi la faptul că sângele nu e numai lichid hidraulic, el nu este doar forța pentru execuția mișcărilor, ci și întregul sistem de transport al corpului, aprovizionează, transportă semipreparatele, alimentează fiecare ”secție” și…. duce gunoiul, sortat. Mă gândeam la fabrica din mine și a intrat și programatorul în dialog: totul e procesat de creier, computerul acestei industrii, creierul primește semnale și trimite comenzi. Cum le primește? Semnal electric prin nervi? Sau cum le transmite…tot așa sau și chimic.
Chimistul din mine își zicea că desigur este un control al nivelelor de concentrații ale diferitelor substanțe și că sigur sunt substanțe marker, substanțe semnal. Săptămâna trecută fiind răcit am luat ibuprofen și mi-am blocat stația de epurare (rinichii) pentru aproape o zi. Am citit speriat pe google și am aflat că sigur și dovedit  ibuprofenul inhibă (în 18% din cazuri-mult) o substanță care spune rinichiului să tragă sau să stea…și stă rinichiul. Și ”computerul” primește semnale greșite și dă comenzi aiurea.
Mă gândeam să o întreb pe soție…(m-a însoțit la centrul de transfuzii). N-am mai întrebat-o, mi-a făcut cafea la automat după donare, mi-a zâmbit: ”nu ți-e rău?”, ”mai stai!”. Ei, asta nu ține de nici o ”fabrică”, nu există fabrică de …iubire!

Dar sufleul? Dar duhul? Lumi latente!
Ce taine-avem în noi şi nu le ştim!
Suntem neexplorate continente!
În lut nu sunt vibrări de sentimente.
Tu ce-ai ascuns în noi?… căci Te iubim…

Pe un perete al centrului de transfuzii scria: ”nu există altă fabrică de sânge, singura fabrică de sânge este inima ta. Donează!”
Știind că cele create sunt roabe celor pentru care au fost create, chiar corpul de carne pentru locatarul de Duh, am tradus în limba omului nou din mine: nu există fabrică de iubire, singurul izvor de iubire este inima ta. Iubește!

M-am întors cu aceste gânduri la lucru, unde am aflat că măgărițele s-au găsit și astăzi.

Mărit să fie Domnul!

Blogul Vestea Bună, 5 ani (16 iulie 2008-16 iulie 2013)

M-a anunțat wordpressul:

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acești ani de Har.
Comuniștii l-ar numi cincinal.
În cea mai mare parte viziunea cu care am pornit acest blog mi-a rămas neschimbată, poate îmbogățită.
Când mă gândesc că în vremea dinainte de 89 omul  era urmărit pentru ”înscrisuri dușmănoase” și chiar mie mi s-a deschis dosar de către securitatea de atunci pentru câteva reviste multiplicate primitiv, am un și mai mare motiv de bucurie și de mulțumire către Dumnezeu pentru aceste neimaginate porți ale gândurilor prin care voi puteți intra în mintea mea și eu în mintea voastră, făcând mult mai ușor de îndeplinit dezideratul lui Dumnezeu:”ca Cristos să fie Totul și în toți”.
Apoi mai este Șimei, blogul lătrător, nu vă dau linkul. De câte ori îmi amintesc mă cuprinde bucuria, ăsta se numește Har, nu mulți dintre voi, vrednicii scriitori de bloguri aveți privilegiul de a vi se fi creat blog ”anti”, un blog care să nu aibă alt scop decât să vă latre continuu. Să nu vă gândiți că mă refer la Wirgulă-Wodă (von Großwardein)de Oradea, acela e buldog nătâng ce latră la toți, eu am ciobănescul special dresat să latre doar la mine. Desigur nu e din pricina mea, că m-aș umfla, e tot un Har.

Rezumat:

Numărul de vizite în ultimii 3 ani (în total pe 5 ani 223.444):

Și locurile de unde sunt vizitat:

E ziua mea numărul 8733, poate e ultima, nu știu, dar știu că de 1826 de zile(ultimii 5 ani) lucrez și pe aceste virtuale tărâmuri. Mă gândesc câteodată în timp ce lucrez la muncă, cum având o medie de peste 150 de vizite pe zi, se citesc 6 postări pe oră, o postare la 10 minute.

Bun, va zice cineva și ce dacă!?
Harul, doar Harul lui Dumnezeu aș vrea să se vadă. Știu că se vede și mult om în tot ce fac și scriu, acest lucru nu mă oprește. Când descopăr, mă pocăiesc, corectez adesea ce am scris greșit (uman, carnal) și merg mai departe. Încurajarea este dată atât de numărul de prieteni buni pe care mi i-am făcut cât și de cel de dușmani adevărați.
Croiți cărări drepte, spune apostolul. Cărările drepte se croiesc cu dreptarul, cu învățătura sănătoasă, cu modelul cuvintelor apostolilor, se croiesc în locul sfânt, sunt drumul de la pocăință la sfințire.

 

Poate un creștin adevărat să lucreze ca și colaborator pentru vreun serviciu secret de informații?

Nu.
Din câteva motive.

1. Ca și colaborator al serviciului secret activitatea este secretă, deci munca de culegere de informații este desfășurată în mod secret și cel ce o face trebuie să lucreze sub diferite acoperiri, adică să trăiască în minciună. Trăirea în minciună este  păcat, viața dedublată, ascunsă, chiar față de membrii familiei produce traume psihice în toți cei implicați. Ca creștini, avem voie să folosim doar armele luminii, iar masca (ca de carnaval) nu este o armă a luminii.

2.Ca și colaborator al serviciului secret, orice om se supune voluntar unui ofițer sau șef. Învățătura Cuvântului este clară: ”Cristos este Capul oricărui bărbat”, nu ofițerul coordonator și nici un alt om. Desigur cineva ar putea spune: dar cei angajați în diverse industrii, care au șef!? Cuvântul ne învață că cine este sub jugul robiei (rob, angajat, etc) să nu se neliniștească de acest lucru, să considere pe Stăpân sau pe Șef vrednic de toată cinstea, dar…dacă poate să ajungă liber, să profite. Situația nu este identică pentru cel ce în mod voluntar devine colaborator al unui serviciu secret, angajamentul lui este ceva deasupra nevoilor existențiale, își poate câștiga pâinea prin orice alt mijloc cinstit înaintea lui Dumnezeu. Este exact ca barmanul sau negustorul ce vinde alcool, un creștin trebuie să se separe de astfel de mijloace de trai.

3. Ca și colaborator al serviciului secret, activitatea principală este strângerea de informații. Aceste informații, în mod natural au în vedere alte persoane. Porunca din Cuvânt este clară: ”nu da pe față taina altuia!”

4. A lucra pentru un serviciu secret al oricărui stat de pe pământ este un amestec fără mandat și fără drept în treburile altei împărății. Ca creștini, împărăția noastră nu este din lumea aceasta. E frumoasa mărturisire ce a făcut-o Domnul nostru spiritual Domnul Isus Cristos, în fața strămoșului nostru trupesc: Pilat din Pont: ”Împărăția mea nu este din această lume!”  Noi suntem străini și călători, ambasadori aici, suportăm greu ambasada, abia așteptăm să ne întoarcem (în trupul acesta gemem apăsați), nicidecum nu ne trece prin cap să devenim implicați activi în treburile pământului. Nebucadnețar (Capul de aur al acestui sistem politic) a trebuit să învețe că ”Cerurile domnesc!” și această lecție trebuie să ne-o repetăm și nouă, altfel riscăm să ne degradăm onoarea până la a coborî de la rangul de ambasadori ai Împărăției Suzerane la rangul de angajați ai Împărăției vasale, robi la robi: blestemul lui Ham.
Pământul este rob cerului, cerul domnește, nu este vrășmaș, creația a fost supusă, nu de voie ci din pricina celui ce a supus-o, dar și creația așteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Sunt aici niște structuri de autoritate peste care nu putem trece. Ca creștini ne supunem tuturor autorităților, (pentru Domnul: Capul oricărei autorități) dar ne ferim de ceea ce pare rău, de duhurile răutății, iar minciuna, mascarada, bârfa țin de faptele și de puterea întunericului.

5. Punctul 4 e valabil și pentru creștinii care se simt ispitiți să fie implicați în politică, cerșetorii de voturi.

Obiecție posibilă!

Să fie desființate Serviciile Secrete?
Nicidecum, n-am spus asta. Treaba Statului este să le întrețină, a mea, ca trăitor în carne pe pământ e să-mi plătesc impozitele și să mă rog pentru toate autoritățile. (Acest mesaj nu este pentru autorități, ci pentru creștini.) Eu mă bucur că trăiesc într-o țară cu un Serviciu de informații puternic, cu o poliție care-și face treaba, cu o structură politică administrativă  funcțională. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru și mă rog în fiecare zi pentru autorități și în particulari și în public. Nu am scris nici un rând pe acest blog care să ridiculizeze, să critice statul sau să incite la nesupunere sau rebeliune față de autorități.

Dar trebuie să facem o distincție. Nimeni în afară de Domnul Isus Cristos nu este Stăpânul gândurilor mele, a duhului meu de creștin. Recunoscând pe Domnul, autoritatea de deasupra mea, voi recunoaște și autoritatea de sub El, administratorii statului fiind slujitorii Lui. Am spus-o des: ca și fiu, nu voi batjocori pe slujitorii Stăpânului Meu.
Dar când voi vrea sfaturi de la Tata, mă voi duce direct la Tata, nu la ei.
Sluga nu știe ce face Stăpânul, fiii știu.
Treaba slugilor este să asculte, și a fiilor la fel, iar când între robi și fii de multe ori apare o confruntare, să știm că Tatăl a rânduit-o ca să slujească de mărturie degetelor de lut și fier ale chipului de aur până va ajunge să recunoască ”că cerurile domnesc”.  De aceea suntem duși înaintea lor, nu ne ducem singuri, acest lucru ar trebui să fie o lecție bună pentru noi. Din pricina Lui!

Explicație: am scris această postare pentru că unii cred că se poate să fi și creștin și ciripitor. Chiar un pastor vestit, atunci când a fost descoperit s-a lăudat în fața unei mulțimi că e ”o cinste” să fi semnat un astfel de angajament. E o mare rușine să-ți croiești haine din pânze de păianjen.

Lui ”străin și călători” îi place tot ce scriu

Cred că de mai bine de un an, domnul ce se numește pe net cu acest nume ”străini și călători” (frumos nume) dă ”Like” la aproape fiecare postare de pe acest blog.

Eu zic că e cam obositor.

Am făcut această postare special pentru dânsul.

Am înțeles, gata, ne potrivim 100%, tot ce scriu e minunat, e pe placul dumisale. Ar fi bine să nu se mai obosească cu like, like,like.

Nu de altceva, dar am văzut că dă ”like” și pe alte meleaguri unde se scrie ”viceversa” și lui îi place și acolo.

Mulțumesc!

Despre eroi și modele

”Faceți-le eroi, apoi ucideți-le eroii, le veți înfricoșa mintea!”

Nu știu cine-a spus/scris aceste cuvinte, dar e și acesta unul din multele mijloace de amăgire.
Dacă omul nu se urcă sus nu are de unde cădea, sau de unde să fie doborât.

Am avut eroi. Este o vârstă când cauți flămând modele.

(Unul din eroii mei a fost Traian D. L-am citit avid pe la vârsta de 17 ani, l-am cunoscut apoi, am stat ore întregi de vorbă.

Alaltăieri, având treabă prin Beiuș, am trecut și prin Livada Beiușului.  Gândurile de aici le-am rumegat pe drumul de întoarcere din Livada)

Dar să scriu câte ceva despre eroi.
Este o diferență între modele(pilde) și eroi. Vorbim de persoane. Domnul ne spune să fim ”pilde” pentru alții, nu eroi ai niciunei cauze, nici măcar ai Lui. Sunt mai multe îndemnuri și să fim pilde(modele) și să urmăm pilda altora, sau a Domnului Isus, sau a lui Dumnezeu. Domnul nu ne cere să fim eroi, nu e bine să fim eroi, când vom fi doborâți multora dintre cei amăgiți să ne urmeze li se va ”înfricoșa mintea”. Dacă suntem eroi. Dacă suntem modele nu e așa.
Traian Dorz a fost mai mult decât modelul meu, a fost eroul meu. Eroul s-a prăbușit un pic atunci când i-am văzut înmormântarea, când am ascultat semidocții mititei ce se lustruiau aducându-i osanale false. S-a prăbușit mai mult când i-am citit autobiografia ne(autu)cenzurată.
Gândul m-a dus ieri la cum facem diferența dintre erou și model, ce ne cere Domnul!
Și în această luptă a gândului(vorba cronicarului: ”biruit-au gândul”) suntem învățați să intrăm în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu, să ne curățim și să cerem Har, Har cu care să biruim în ziua cea rea.
Vorbind despre eroi și modele, trebuie să vorbim despre personalitate și Har.
Și personalitatea și Harul te individualizează, te fac diferit, dar personalitatea vine din tine, din eul tău, Harul vine de sus.
Eroii au personalitate, modelele au Har.
Dacă vrei să fii pildă pentru alții trebuie să umbli plin de Har, ca Domnul Isus, nu să ai doar o personalitate agreabilă. Harul se înmulțește, personalitatea se admiră.
Harul zidește, personalitatea amăgește.

M-am mai gândit apoi la felul în care comuniștii au căutat să distrugă personalitatea, cum l-au ridicat pe ”erou” sus, sau au lăsat să fie ridicat ca să aibă de unde să-l doboare. M-a dus gândul la ”fenomenul Pitești” a lui Ierunca, la felul cum au distrus personalitatea deținuților prin reeducare, reeducare care cuprindea transformarea victimei în călăul fratelui său. Distrugerea personalității se făcea cu scopul contopirii individului în marea masă de oameni cu gândire identică.
Cu ce ar trebui să deranjeze pe un creștin impunerea de gânduri șablon?

Prin multe. În primul rând că gândirea impusă nu este gândul lui Cristos. Apoi, gândirea impusă nu este harul Lui, nu a fost primită în fața tronului de Har. Cel mai important este că îndemnul lui Dumnezeu este să nu ne conformăm chipului veacului acestuia, ci să fim transformați prin înnoirea minții. Distrugerea personalității se face cu scopul de a conforma victimele gândirii comune. Unul din dumnezeii acestui veac este opinia publică.

Metodele de impunere a gândirii conforme, de anulare a individualității Harului propriu nu sunt întotdeauna brutale.
Spălarea creierelor pentru omogenizarea și aplatizarea diferențelor se face de către sociologi cu scopul de a preveni extremele, polarizările, etc. Creștinii adevărați, prin harul căpătat și prin creșterea în cunoașterea Domnului devin diferiți, nu se potrivesc chipului veacului, sunt atipici.

Complotul psihopolitic, despre care a scris Sergiu Grosu a avut ca scop uciderea morală a modelelor, a eroilor. S-a urmărit transformarea fiecărui om într-o piesă comună, ”la locul ei”. Pentru  un creștin, locul nevăzut în care stă este ”în locurile cerești” înaintea tronului de Har, de unde primește Har cu care lucrează. Acest Har îl individualizează, nu-l face comun, de duzină pe nici un om. Când o persecuție urmărește anihilarea unui partid politic e una, când urmărește distrugerea personalității factorilor de influență, iarăși e treaba statului, dar când persecuția urmărește distrugerea diferențelor dintre oameni, pentru a fi toți potriviți chipului veacului atunci Cel persecutat este Domnul și acea persecuție trebuie văzută ca pentru Numele Lui.

Persecuțiile inventate de comuniști sunt de două ori infame.

Odată pentru că au fost ascunse, comuniștii (și urmașii lor actuali) au căutat cu toată tăria să nu se afle că ei persecută, au regizat libertatea, au jucat teatrul ridicol al libertății.

Apoi persecuțiile comuniste sunt infame pentru că au folosit pe scară largă transformarea victimei în călău, la început experimentele s-au făcut la modul fizic, în închisoarea Pitești(a existat un fenomen asemănător în China acelor ani), apoi s-au extins în mod psihologic asupra întregii țări prin plasa de dimensiuni colosale (10% din populație) de informatori și agenți introduși în toate mediile. Acest fel de persecuție internă a fost (și se pare că a rămas) o unealtă extrem de comodă și eficientă de terorism social, practicat de structuri de autoritate corupte și deviante de la slujba lor de apărători ai ordinii. În loc să fie creatori și menținători de ordine, prin segregarea societății în informatori și urmăriți au devenit creatori de confuzie, de dezordine, lucru care-i descalifică de la slujba lor și le atrage mânia lui Dumnezeu. Ca creștini, fiind fii ai lui Dumnezeu suntem deasupra acestor afaceri ale casei. Le vedem, le menționăm, le definim dar nu ne luptăm împotriva lor, noi suntem fii, ei sunt robi ai lui Dumnezeu, e treaba Stăpânului, ce, cui, cât și până când permite ceva.

Închei gândurile mele despre eroi și modele cu un citat din cartea lui Virgil ierunca: Fenomenul Pitești , Ed Humanitas, 2013, pag 78: ”...(preotul) Ulrich Lebrun, …. a avut nefericirea să fie închis , rând pe rând, în lagărul de la Buchenwald şi în închisorile de la Pekin. Dries Van Coillie îl întreabă: – Unde aţi suferit cel mai mult? La Buchenwald sau la Pekin? – Prefer zece ani de Buchenwald unui singur an la de Pekin. Și explicația nu întârzie. La Buchenvald, după suferințele îndurate din partea călăilor, prizonierul se regăsea în calda și virila prietenie a celorlalți prizonieri. Pe când la Pekin, frații săi de suferință erau aceia care îl urmăreau cu ura și atacurile lor.”

Aceste gânduri le-am rumegat mai întâi pe scurta distanță dintre Livada Beiușului și Beiuș. Te întrebi din ce motive, pe un loc aproape  plan drumul face un număr mare de curbe. Iată imaginea din satelit:

”Croiți cărări drepte!”, nu pentru voi, ”pentru cei ce vă urmează”, ca să nu se abată din cale.
Suntem modele pentru generația de după noi, eroi nu suntem ai nimănui. Singurul nostru erou invincibil este Marele Preot al mărturisirii noastre: Domnul Isus Cristos.

Livada Beiușului, 11 iulie 2013, ”…am fost misiunea mea” Traian Dorz

Alaltăieri am avut drum prin Beiuș.

Pentru că mi-am terminat treburile mai repede, am zis să trec pe la Livada, satul unde a trăit Traian Dorz.
Am mai fost odată acolo, la înmormântarea lui.
Acum e ”sat european”, asfalt, case renovate, unele case noi. Iată pozele:

Pe peretele casei este o pancartă:

O explicație necesară.

Știu că sunt mai mulți frați care nu sunt de acord cu teologia lui Traian Dorz.
Nici eu nu sunt. Mă împotrivesc cu toată tăria acestui fel de mers pe două cărări, de mers la popă și la adunare.

Mai ales e amăgitoare opțiunea că se poate, învățarea unui astfel de fariseism.

Ce rămâne însă de la fiecare om e ceea ce Dumnezeu a lucrat prin acela. Consider că cel puțin la început, mărturia lui Dorz a fost folositoare celor la care se adresa el, i-a ridicat pe aceia, cântările, multe din ele poartă în ele sămânța Cuvântului și mai ales eficiente pedale de apăsat și sensibilizat conștiințe brute. Trebuie făcută o distincție. Semnul crucii, întoarcerea la ceremoniile ortodoxe au fost o opțiune târzie a lui Dorz, înainte de această perioadă, perioada dinainte de închisoare a fost e perioadă cu fața spre Ierusalim.

Nu agreez de exemplu cântarea ”În templul credinței străbune!” și multe altele care numai din Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt inspirate.

Pe drumul de întoarcere  am meditat la diferența dintre eroi și modele. La vârsta la care l-am admirat mi-a fost mai mult erou și mai puțin model.

Meditațiile fratelui Niculiță, gratis pe internet

În sfârșit!

Mă bucur că au apărut, adresa este: http://timi.ebiblia.ro/commentary.

Pentru a alege dintre mai mulți comentatori se va merge la inițialele NM (Nicolae Moldoveanu).

Mai recomand de acolo comentariile lui WMD(William Mac Donald) și CMM (Charles Hadon Mackintosh)

Există și o aplicație ebiblia.ro pe android: https://play.google.com/store/apps/details?id=net.quickbible

Personal aceasta o folosesc, ca orice lucru omenesc e îmbunătăţibilă, mulţumim oricum celor ce au făcut acest efort.

E mult mai bine decât aşa:

Mărit să fie Domnul!

Așteptăm și cântările!

Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (4)…și o explicație.

Explicație:
Motivul pentru care postez aceste citate din cartea menționată este că doresc să arăt (și cei ce aveți timp să citiți, vă puteți convinge) cum atât în fosta URSS cât și în țările dominate de ei, religia oficială a fost transformată într-o ierarhie supusă statului, supunere supravegheată de agenți ai serviciilor secrete. Nu împărtășesc viziunea clericală a respectivilor ”separați” și în discuțiile cu ei le-am spus-o clar. Fiul lui Kriucikov (autorul cărții) a fost câteva zile în casa noastră acum mai bine de 10 ani, împreună cu bătrânul Dubovoi(92 de ani). Cu Kriucikov jr. am avut vii schimburi de opinii, poziția scripturală fiind și pentru ei încă o țintă din păcate neurmărită. Imaginea de creștinism triumfător afișată de carte nu o împărtășesc, realitatea e destul de diferită. Dar pentru scopul propus, a vedea cum KGB conducea cu abilitate bietele ierarhii de popi pocăiți, cartea e bună. Iarăși prigoanele au fost reale și dure, mulți au murit, eu cred că mult mai mulți decât se știe. Dar oare pentru ce va fi Marea Judecată?

Citat:
”Lumea ateistă, amestecându-se mereu în chestiunile bisericii, a format îndelung şi cu minuţiozitate o conducere din oameni care nu-I fuseseră credincioşi Domnului şi învăţăturii Lui. Iată de ce în vremurile de grea cumpănă nu numai că n-a răsunat îndemnul la  rugăciune, ci s-a descoperit trădarea făţişă şi sprijinul acordat prigonitorilor. Lumea ataca din exterior, iar slujitorii care se lepădaseră de Domnul — din interior. Ateii puneau lacăte la uşile caselor de rugăciune; apostaţii, expediind instrucţiuni secrete, „puneau lacăte“ la gura celor ce predicau şi se rugau Domnului.”
sursa, pag 168

Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (3)

” Efectivul de bază al acestui centru e format din oameni care şi-au dat consimţământul să colaboreze în taină cu organele puterii, lucru pe care îl şi înfăptuiesc deja de un sfert de veac pricinuind nenumărate dureri poporului lui Dumnezeu. Căderea acestor oameni e mai mult decât îngrozitoare! Ştim că „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască“ şi Dumnezeu îi iartă pe cei ce se pocăiesc. Dar în persoana VSEHB(Verhovnîi Sovet Evangheliskih-Hristian-Baptistov, Consiliul Superior al Creștinilor Evanghelici și Baptiști) noi avem de-a face cu oameni care nu numai că nu se pocăiesc, ci fac noi nelegiuiri şi chiar îşi apără cu îndârjire apostazia
păcătoasă. Avem de-a face cu un sistem centralizat de slujitori, bine închegat prin legăturile cu statul, care, în ultimii ani, şi-a completat rândurile cu cadre tinere, pregătite special de organele securităţii, punându-se astfel o temelie pentru viitor. Orice păcat conştient, de care ei nu se pocăiesc, duce la moartea duhovnicească.
Istoria creştinismului cunoaşte o mulţime de cazuri când vârfurile ierarhice şi centrele religioase se abăteau de la adevăr, dar ea nu cunoaşte cazuri când aceste centre religioase s-ar fi pocăit. Pornind pe calea abaterii, conducătorii duhovniceşti decădeau din ce în ce mai mult. Nici un sobor, nici un congres, ţinute de ei, n-au dus la schimbări esenţiale. Nu i-a sfinţit nici afilierea la ei a curentelor religioase înrudite, nici creşterea numerică a rândurilor.
Aşa s-a întâmplat şi cu VSEHB. El a pornit pe calea împotrivirii conştiente faţă de Dumnezeu şi nu se mai poate întoarce înapoi. Pentru lume e convenabil un asemenea centru şi de aceea a contribuit la alăturarea la el a creştinilor de credinţă evanghelică, a creştinilor în duhul apostolilor, a menoniţilor ş. a. Dar toate acestea nu i-au făcut sfinţi pe apostaţi. Dimpotrivă, necurăţia a înghiţit tot ce era sfânt în aceste uniuni, căci „puţin aluat dospeşte toată plămădeala“. N-ar fi adus nimic nici unirea noastră cu VSEHB. Nu va îndrepta situaţia nici schimbarea parţială, treptată a unui slujitor cu altul, căci în locul oricăruia dintre slujitorii VSEHB şi în locul prezbiterilor superiori sunt întotdeauna câţiva candidaţi asemenea lor.”

sursa, pag 158

Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (2)

”Prezbiterii superiori ai VSEHB(Consiliul Superior al Creștinilor evanghelici și baptiști) se duc prin oraşe şi sate propunând înregistrarea bisericilor neînregistrate. Ei sunt gata să-i numească prezbiteri pe oricare slujitori, dar cu o condiţie: biserica să recunoască VSEHB-ul şi să se supună regulamentelor şi directivelor lui.
Ce i-a determinat totuşi pe slujitorii VSEHB şi pe reprezentanţii lui din regiuni la o asemenea abatere de la planurile iniţiale? Bineînţeles că nu dragostea faţă de lucrarea lui Dumnezeu, ci viclenia perfidă, prin care ei vor să-şi păstreze situaţia dominantă în biserică şi să ducă definitiv biserica în robia lumii.
Noi nu suntem împotriva înregistrării, dar înregistrarea sub conducerea VSEHB este o colaborare cu nişte „suflete preacurvare“ din punct de vedere spiritual, cu trădătorii lucrării lui Dumnezeu (Iac. 4: 4; Is. 57: 9).
Biserica nu are nevoie de case de rugăciune unde nu va fi Hristos, Capul ei, unde la adunarea de duminică, slujitorul va osândi cu elocvenţă fapta lui Iuda, iar luni va sta cu un cuget liniştit în cabinetul împuternicitului Consiliului Afacerilor Religioase şi va împleti împreună cu el mreje pentru slăbirea şi înăbuşirea lucrării lui Dumnezeu.”

sursa, pag 100

Istorie recentă, prigoana nevăzută a KGB împotriva credincioșilor din URSS (1)

”După cumplitele represiuni de masă, după ce în biserică s-au infiltrat o mulţime de feluriţi agenţi şi ea se afla, de fapt, sub  conducerea ilegală a statului, organele de stat modelau deja după voia lor, ca din lut, consilii convenabile lor. Tot personalul de prezbiteri superiori (52 pers.) era numit de Prezidiul VSEHB numai prin punerea de acord cu împuternicitul pentru Afacerile Religioase şi cu permisiunea împuternicitului KGB (în documentele de serviciu această instituţie era numită vecinii“). Ei aveau dosare pentru fiecare slujitor. În fiece an împuternicitul KGB şi cel al Consiliului Afacerilor Religioase îi scriau două caracteristici prezbiterului superior şi, în baza lor, la Moscova se lua hotărârea: a i se prelungi ori nu termenul de valabilitate al legitimaţiei
de prezbiter superior pentru anul viitor. Astfel se efectua selecţia calitativă a slujitorilor. Chestiunea alegerii slujitorilor se rezolva în cabinetele serviciilor secrete.
„Reţeaua largă de împuterniciţi pentru problemele cultelor realizează pe cale centralizată numirea forţată şi ilicită a slujitorilor plăcuţi lor şi, acţionând prin ei, dezmembrează biserica. Pe baza cărei legi se face? În virtutea cărei legi împuterniciţii primesc listele membrilor bisericilor, listele celor botezaţi, informaţii despre cei ce abia încep a frecventa adunările şi chiar informaţii despre cei ce s-au pocăit?
Toate acestea se fac contrar legii. 
      Aceste informaţii detaliate, primite regulat, sunt necesare pentru a şti unde locuiesc credincioşii, unde
lucrează ori învaţă, pentru a se duce cu ei o luptă ilegală şi a-i persecuta din toate părţile şi în tot felul“.”

sursa, pag 23

Protejat: Tăierea împrejur a urechilor, Ieremia 6, înregistrare din adunare, 12 mai 2013, audio

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

A fost Corneliu mântuit prin fapte?

”Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El și-a adus aminte de ele.” Fapte 10:4, mai scrie și la 31.
Este imaginea unui om cu o conștiință bună. Și Pavel scrie despre sine că slujea lui Dumnezeu cu o conștiință bună din strămoși.
Această conștiință nu era și curată, însă era murdară de fapte moarte, chiar la Pavel murdară de crime.
În Corneliu vedem un prozelit, un roman convertit la iudaism. Înțelegem că datorită frământărilor conștiinței a adoptat iudaismul.
Evanghelia se adresează conștiinței. Dumnezeu a trimis Evanghelia la Corneliu pentru a înceta lupta conștiinței, pentru a fi ”mântuit” de ea. Este vorba de lupta legii, despre care mărturisesc cugetele și gândurile care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele, despre dorința omului de fi drept înaintea lui Dumnezeu, de fi socotit neprihănit(îndreptățit).

Acest sens al ”suirii milosteniilor” trebuie să-l vedem, nu o oareșicare câștigare de merite de către Corneliu.

O conștiință sensibilă, bună, o conștiință(cuget) care tânjește spre Dumnezeu nu va pretinde drepturi.
Bâjbâirea dată de lege va împovăra sufletul, îl va face să facă tot felul de fapte ce-l vor obosi. Oboseala va cere odihnă și această odihnă a găsit-o Corneliu.

Corneliu era un om moral, el nu avea să fie mântuit de păcate mari, ci tocmai de propriul eu, de sinele frământat, de neliniștea dată de un cuget sensibil fără iluminarea Duhului Sfânt asupra Cuvântului citit.
Milosteniile lui s-au suit la Dumnezeu nu ca preț de răscumpărare, ci ca dovadă a conștiinței căutătoare, ca o tânjire după mântuire.
Corneliu nu a fost mântuit prin fapte, ci prin credință, prin credință în acel Mesia așteptat și de el, pe care L-a găsit în persoana Celui răstignit, predicat de Petru.

Cum folosești Biblia ta?

Cum o citești? Ce parte din Biblie citești?

Sunt părți care le eviți?

O citești cu capul, cu gândul sau cu sentimentul, cu emoția?

Găsești în Biblia ta înțeles, pildă, lucrurile grele despre care scrie apostolul că sunt.

Dacă nu le găsești, dacă nu pătrunzi tâlcul duhovnicesc al Bibliei, n-o citești bine.

Când rostești sau gândești cuvântul CREDINȚĂ ce ai în minte? Un atașament emoțional față de o religie sau grup ce le iubești sau un angajament rațional față de Biblie și Dumnezeu Tatăl, scriitorul ei?

Ce am găsit comun tuturor celor enumerați la Evrei 11 că au trăit prin credință este cum împotriva tuturor evidențelor ei și-au aliniat gândirea la Cuvântul scris mai dinainte.
Pentru mulți oameni azi, credința înseamnă așteptarea de revelații noi, o privire în viitor, o așteptare de ”călăuzire” prin Duhul, ca o visare, ca o așteptare. Nici pomeneală de așa ceva, credința este umblare după Cuvântul scris mai dinainte, este o privire în trecut, o reamintire(aceasta este călăuzirea Duhului(vă va aduce aminte)), a crede în Cristos înseamnă a crede că el este Mielul lui Dumnezeu, detaliat descris ca jertfă de ispășire, a trăi după pilda Lui, a urma pilda Lui prin jertfă și sfințire după modelul lăsat în Cortul Întâlnirii. Este o pildă detaliat descrisă, avem ce citi, avem de făcut ca Pavel când venea iarna: ”adu-mi cărțile!”.

Cum folosești Biblia ta? Înțelegi Vechiul Testament cum l-au înțeles apostolii? Așa cum e scris la Evrei, la Romani, la Galateni? Poate nici nu crezi că ar fi necesar să înțelegi Vechiul Testament! Dacă nu crezi ești într-o mare înșelare.
Toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, toată este de folos pentru ”omul lui Dumnezeu” (toți cei ce credem suntem oamenii lui Dumnezeu) ca să învețe, să mustre, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit(complet, matur) și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Sfințirea despre care scrie Noul Testament (”aveți ca rod sfințirea”) are ca model dedicarea levitică. Toate obiectele și ritualurile descrise acolo (în cărțile lui Moise) au un corespondent duhovnicesc, au fost date ca să ne învețe. Dacă nu vedem așa cum sunt ele explicate de apostoli riscăm să credem înțelesul creștinismului carismatizat de astăzi, un înțeles viciat de emoții fabricate prin muzică și caracterizat de o neglijare totală a Cuvântului care i-ar putea mustra pe oameni.

De fapt, dacă vedem așa cum este scris, că noi Adunarea suntem o preoție sfântă, aleasă, că avem un Mare Preot: pe Domnul Isus, că avem de adus jertfe Duhovnicești îmbrăcați în in subțire, etc., această explicație clară din scripturi contrazice complet sistemul religios clerical de astăzi, cu pastori, comitete, ierarhii, ritualuri, la fel ca la păgânii părăsiți. Cei implicați în religia industrială (toată lumea religioasă de fapt) nici nu vor explica duhovnicește Scriptura, n-ar avea cum, s-ar nega pe ei, clericii nu apar în închinarea de la Cortul Întâlnirii, doar preoții(noi, toți cei ce credem) și Marele Preot, nu apar preoți de mijloc.

Așa că rămâne promisiunea pentru fiecare să se apropie să fie strâns unit de Capul, nu prin intermediari.

Pentru aceasta am scris și această postare: citiți TOATĂ BIBLIA!

Mărit să fie Domnul!

Halal Londra

Am fost la Londra de două ori. Am rude acolo, de fapt rude am în toată lumea, de multe nații și mai nou de mai multe culori ale pielii.
La Londra am trăit un mic șoc, a fost ceva ce nu mă așteptasem. În mintea mea aveam Londra lui Spurgeon, Londra secolelor ale căror timpuri erau descrise în cărțile citite în copilărie, în mintea mea era o Londră prin care se plimbau oameni albi.
Nu sunt rasist, sau nu mă cred.
Hotelul la care am stat era al unor indieni.
Pe stradă se plimbau pakistanezi, indieni, arabi, negri de diferite nuanțe, asiatici.
Am spus la mulți: m-am plimbat o zi prin respectivul cartier (nord-est) și n-am văzut mai mult de 50 de englezi.

Toate magazinele erau ținute de străini. ”Mălai extra”, ”zahăr tos” și alte alimente de la noi erau la putere pe rafturi(asta m-a bucurat un pic).
Ce m-a șocat  a fost numărul mare de magazine HALAL.
Nu știți ce înseamnă? Nici eu n-am știut.
Halal este un termen coranic și înseamnă ”permis” deci ”halal food” e: ”alimente permise, mâncare permisă”.
E un termen care apare peste tot în Londra pe reclame.

Și mai era ceva.

Cum am stat mai multe zile și am călătorit cu mașina, prima zi a șederii și ultima m-am odihnit de oboseala drumului, cu scurte plimbări, ieșit la masă, etc.
Se mănâncă ieftin la pakistanezi, la arabi, la turci.
Așteptând un ceva numaiștiucumîizicepicantdetot pakistanez, pe o masă din restaurant erau niște cărțulii.
Privindu-le, am fost îndemnat de bărbosul zâmbitor de la tejghea să iau, să citesc. ”Take, take:…ia, ia”
Am luat.
Broșuri ”de evanghelizare” musulmane.

Cine-a zis că este o legătură între islam și terorism? Nu e niciuna conform unei broșuri gratuite bineînțeles (erau teancuri).
Doctorii în teologie islamică te lămuresc buștean că religie mai pașnică ca islamul nu este.
Intercalez o altă istorie.

Acum câțiva ani am presimțit că-mi voi încheia afacerile din Danemarca. Mi-am zis: ia să fac cadou tuturor partenerilor mei de afaceri câte o Biblie în daneză. Am întrebat pe un frate danez unde pot să cumpăr câteva Biblii în daneză. N-a știut.

Nu sunt la librărie?

Nuuuuu.

Un sfertuleț de secundă m-am gândit că poate sunt undeva gratis dar n-am zis tare, în Danemarca așa ceva deja știam că nu există.

Dar roagă-l pe Germ (un frate pensionar), te poate ajuta.
Germ a zis: ”fără probleme, când vii data viitoare le ai.” Germ locuia lângă granița germană.
Am ajuns după un timp la Germ și mi-a dat Bibliile și factura: 10 Biblii= 600 de euro(era în coroane, vreo 4500 de coroane).
Soția a observat șocul meu și mi-a șoptit: acuma taci și plătește!

Am plătit cu sughițuri și mi-am răspuns în mine la întrebarea:”de ce sunt așa de puțini credincioși în Danemarca?”

(Înapoi la Londra)La aceste gânduri mi s-a oprit creierul meu  când am ajuns la ultima pagină a unei broșurici:

Citește! Cea mai pozitivă carte din lume. Însemnătatea gloriosului Coran.  GRATIS.
Comandă on-line sau sună la…….

George Muller, Hudson Taylor, Darby….e casa voastră, dar probabil e o altă casă pustie.

Am rămas cu o învățătură după aceste trăiri. Dacă pot să dau o Biblie gratis, s-o dau, dacă pot să cumpăr ieftin, să cumpăr.

Am cumpărat Biblii cu 7,5 lei, cu 10 lei, cu 15 lei. Merită!

Aproape orice mărturie de întoarcere la Dumnezeu a vreunui om începe cu: ”am primit de la cineva o Biblie!”

Vreau să fiu ”cineva”!

Măcar că nu sunt nimic

Pe un blog cunoscut, un pastor se arată supărat că iată cineva a îndrăznit să evadeze din celulele lor.

Aici e blogul cu postarea cu pricina: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/05/30/aparitia-niciunilor/

Să fi un nimeni, un nimic (engleză: nones)! Să nu fi încadrat într-o denominațiune, iată un păcat despre care Biblia nu spune nimic.

Că în America ar fi cam 8 milioane de ”nimici” declarați! Nu pot decât să mă bucur un pic, dar în mod sigur dacă ar fi să am părtășie cu vreunii din ei, aș avea cu exact atâția cu câți aș avea timp să-i cercetez. Cu nici unul în plus.

În matematica nimicului oricum nu contează: 0+0=0

Că un nimeni a fost și apostolul a spus-o El: ”Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sînt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.” 2 Corinteni 12:11

Am scris un comentariu la respectiva postare, n-a apărut, îl redau aici, prinde bine:

”Stați puțin!
A nu fi afiliat vreunei denominații este păcat? Unde scrie?
Dacă o adunare nu este inclusă într-o uniune, automat planează suspiciunea de erezie? De unde ați citit?
Studiile lui Barna se referă la acei oameni care au părăsit religiile industriale și au început să practice adunările de casă după modelul primilor creștini, cel puțin eu cred am citit bine cartea lui Barna și Viola: Pagan Christianity(Creștinism Păgân).
Voi ați citit-o? Toată? Bine?
Vă voi enumera câteva nume cunoscute din România care în mod voluntar au refuzat să facă parte din vreo organizație sau cult: Dumitru Cornilescu, Nicolae Moldoveanu, Costache Ioanid, Vasilică Moisescu. Pe lângă ei mai sunt multe nume mai puțin sonore. Acești oameni nu au fost păgâni, ci creștini conștienți că a fi implicat într-o anumită denominație înseamnă o trădare a conceptului de unitate a Trupului lui Cristos și deasemenea o limitare, o sufocare a libertății lor de a lucra.
Vă întreb: dacă ar trebui să dați afară din cartea de cântări acele cântări care nu sunt compuse de penticostali, ce ați mai cânta? La fel și baptiștii!
Citiți o Biblie tradusă de un ”nones”, recitați poezii compuse de alt ”nones” și cântați cântări compuse de tot de un ”nones”, așa că vă rog: ciocul mai mic!
Cu bucurie!
Un ”nones”.”

Cine nu strânge cu Mine, risipește

Matei 12:30 ”Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte.”
Ce strânge Domnul?
Ce adună Domnul?

”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii supt aripi, şi n-aţi vrut!”

”Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” Ioan 11:52

Deci, Domnul își strânge copiii, îi adună într-un singur trup pe toți.

Cine nu adună cu Domnul, risipește, cine nu lucrează la strângerea într-un trup, lucrează la risipirea trupului.

Domnul folosește o imagine deloc străină oricărui om: pilda unei cloști cu pui ce-și strânge puii sub aripile ei, ca să ne învețe grija Lui pentru a fi una și a fi astfel ocrotiți la El de înșelătoriile vrășmașului.

Nu ar trebui să fim mulțumiți cu starea de risipire, nici Domnul nu este. Sau, altfel zis, gândul Domnului este unitatea, strângerea, nu starea de risipire, de împrăștiere. Tocmai această unitate, fiind un lucru așa de scump Domnului, așa de prețios, o bogăție atât de mare, această unitate zic este foarte falsificată azi.

Vrășmașul nu va încerca să destrame unitatea reală înainte de a înjgheba unități false, care să le prezinte ca alternative doritorilor de unitate lipsiți de discernământ.

”…cautați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii.

Unirea este una a duhului, nu o unire organizatorică, geografică, istorică sau de altă origine.
Unirea Duhului este atacată și falsificată ca și orice alt Har care vine de la Dumnezeu.

Când cineva de exemplu, care zice că cunoaște adevărul despre Adunare, această mare Taină  a lui Cristos, totuși când acel cineva începe să lucreze aliat cu cei ce dezvoltă risipirea și întăresc împrăștierea, acel cineva, din acel moment nu adună cu Domnul, ci risipește. Din momentul alianței cu risipitorii, el a făcut stânga-mprejur din frontul unității cu Domnul și lucrează ca Iosafat în alianță cu Ahab, risipind, nicidecum nu mai strânge cu Domnul.

Să fim atenți și pregătiți,  să discernem când strângem cu Domnul și să ne despărțim la nevoie (chiar dacă cu durere) de cei ce risipesc de la El.

Domnul va acorda cu siguranță un timp de pocăință celor abătuți, chiar în dragostea Lui, așa cum pe Isabela a aruncat-o bolnavă la pat,va da un timp al pocăinței oricui, dar după trecerea acestui timp, dacă pocăința nu are loc va lovi cu moartea pe ea și pe copiii ei(roadele ei).