În ”cont” fiți fierbinți!

30 Iunie 2014

termometru

Știu că în epistolă scrie ”în duh”, dar până acuma seara n-am știut cum interpretează unii fierbințeala.
Au ei un alt simț al ”fierbintelui” care mie mi-a scăpat și ei nu se sfiesc să-l pună pe grafic.

Vorbeam cu un frate acuma seara și îmi spunea că la unul din templele pe care le-a vizitat recent erau pe un perete două termometre.
Când s-a apropiat să se dumirească a văzut că de fapt erau două grafice, unul cu promisiuni de donații din partea membrilor și altul cu cât s-a strâns. Era năucit omul de ce vedea. I s-a explicat că rate…că o locație centrală, că un teren unde va urma construită altă pricină de înfierbântat termometre. E azi, e la mine în oraș, cunosc personajele (dar mă feresc de ele.)

Gând la gând, eu tocmai meditasem de două zile la cât de industrie este religia pentru unii, vorbeam chiar acuma seara cu un frate cum  un grup de tâlhari a intrat într-un cult, i-au convins să treacă toate clădirile bisericești pe cult și acum se luptă pentru șefia cultului. Afacere moca. O pleașcă de câteva zeci de milioane de euro în administrare și tu nu trebuie decât să dai bine din papagal până ajungi șef. Să joci un teatru de înșelat naivi până pui mâna pe ștampilă și pe cheile biroului.  Acolo unde unii (naivi) văd un locușor unde să se roage și să aibă părtășie, alții văd valori imobiliare, prețuri la terenuri, valori de clădiri ce pot fi vândute, închiriate, convertite în fierbinții arginți. Atunci în anii grei ai comunismului când acele clădiri s-au construit de oameni cu cu totul alte gânduri, nici măcar dreptul de proprietate nu era breaz, pe când acum niște isteți afaceriști imobiliaro-religioși s-au prins repede de ”comoara” prost păzită.

Nu de mila clădirilor plâng eu acum, nici de ciuda minerilor ce năvălesc ca hoardele peste cel puțin munca unor oameni de care ar trebuie să le fie rușine, ci un pic de dragul naivilor, pe care îi compătimesc(deși nu vor pierde sau câștiga decât niște eventual tot terestre temple sau bani) și mai mult de dragul Adevărului care mă împinge să mai arăt odată unde locuiește Cel Preaînalt. În inimi. De aici nu poate fi scos, nu poate fi percheziționat, nu i se poate schimba yala și nu are ștampilă. Ba are, pecete.

După ce au început treptat-treptat să facă spectacole în acele săli unde s-a vestit zeci de ani o Veste Bună simplă, să nu se mire că acum sirienii și babilonienii completează opera după rânduiala scrisă. Au pățit ca evreii în țară, au întinat-o și au fost duși în robie.

Termometre ca cel din poză sunt în mințile multor afaceriști religioși de orice nuanță.

Cum să faci diferența?
Greu, dar să mă ajut în explicație cu un exemplu din chimie unde nu pot fi acuzat de amatorism, am 12 ani de chimie în spate.

Există o parte a chimiei numită chimie analitică, nu se ocupă cu altceva decât cu analiza calitativă(ce este acolo, ce substanțe, ce ioni, etc.) și o parte numită analiză cantitativă(CÂT este din fiecare, ce procente, în diverse măsuri).
Ce bine ar fi, mă gândesc, dacă creștinii ar asculta de sfatul proorocilor, al Domnului și al apostolilor: să CERCETEZE BINE duhurile, căci în lume au ieșit mulți prooroci falși. Câtă nevoie este de analiză și cât de cu brio au căzut la acest examen mari cărturari și mândre și maiestuoase biserici și culte conduse până astăzi de securiști ordinați(ordonați). ( Toate 3 sensurile corespund.) Nu pot să mă laud că am fost mai vigilent, am fost înșelat până recent (și cine știe dacă nu mai sunt) de un număr rușinos de mare de prefăcuți ”prieteni”, ”frați”, deși miza neînsemnatei mele persoane este mică (dacă nu s-ar socoti neastâmpărata asta tastatură probabil).

Tot din chimie învățăm și aplicăm chiar deseori în bucătăria noastră metode de separare, mecanice, fizice și chimice. Amintesc aici: separarea sub lupa, sedimentarea si decantarea, centrifugarea, filtrarea, distilarea și rectificarea,  extracția, absorbția, adsorbția, sublimarea și precipitarea. Oricare din aceste metode este un univers în sine, iar marea înțelepciune pusă în ele de Creatorul tuturor lucrurilor este special lăsată acolo (în mod special Tatăl a făcut așa multe substanțe care toate seamănă, dar una poate fi zahăr și alta otravă) ca să ne învețe că dacă în aceste pământești soluții și prafuri este nevoie de atâtea analize și măsurători  CU CÂT MAI MULT  în atâta confuzie de gânduri, duhuri, învățători și emanați E NEVOIE pentru fiecare om care crede cuvântul Lui DE UN SISTEM  eficient și verificat de analiză, de examinare, de testare calitativă și cantitativă a duhurilor, a învățătorilor, a emanaților și mai ales a celor ce nu emană nimic. Trebuie să știm că cele 5 simțuri ne ajută să depistăm repede doar un număr relativ mic de substanțe după gust, miros, culoare sau densitate, însă majoritatea sărurilor și substanțelor solide  sunt prafuri albe și majoritatea soluțiilor și substanțelor lichide sunt lichide transparente. Iar gazele de cele mai multe ori sunt inodore, insipide și incolore.

Mulțumesc pentru răbdarea avută la lecția de chimie, dar de la ultima lecție au trecut mai bine de 5 ani.

Este o luptă în România cu privire la numele lui Isus, cum se scrie: ISUS sau IISUS?

Problema adevărată este că și unii și alții ”scriu” I$U$ sau II$U$. Religia este o industrie dragii mei. Nu fiți naivi, nu la un sistem protejat de stat de salarizare a pastorilor s-a gândit Domnul când  a lăsat Pilda Boilor.
Iar pentru că se aude că trebuie să scriem corect IESUS, (probabil E un E de la Europa, I(E)SUS) așa că
nu va fi o problemă pentru bișnițarii religioși să scrie I€$U$.

 

PS    Știu că m-am luat de un subiect greu, dar azi după masă am citit în Biblie despre uriași, erau oameni de 4-5 metri înălțime, anachimi, emimi, refaimiți, toți au fost înfrânți, așa că am fost mângâiat,  încurajat și cu mare bucurie v-am scris.

 


Când ai în suflet un mormânt

30 Iunie 2014

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4:10-11

O familie de prieteni și-au pierdut fiica după o lungă suferință acum doi ani.
Am stat lângă ei ca prietenii lui Iov fără să putem înțelege decât în parte ce înseamnă durerea de a-ți pierde un copil.
E mult mai mare decât durerea pierderii unui părinte.
La fiecare întâlnire cu ei aduceau vorba despre cea care s-a dus, iar și iar și iar.
După fiecare despărțire de ei îi spuneam soției: ”ei au în suflet un mormânt!”
Meditam zilele trecute la porunca Domnului Isus: ”să faceți aceasta spre amintirea mea!” , să ”vestim moartea” Lui!
Să păstrăm vie amintirea acelor crude momente, să fim în starea să purtăm cu noi, în noi ”răstignirea lui Isus”, așa cum preotul purta pielea și părțile necurate ale animalului dus să fie ars de tot afară din tabără, imagine a purtării batjocoririi lui.
Durerea motivului morții Domnului să ne fie vie, amănuntele chinuirii lui (de la Abel până azi) să nu le uităm.
Să fie reală în conștiința noastră propovăduirea unui ”Cristos ca răstignit”!
Cristos este răstignit astăzi, răstignirea lui Isus este o realitate de azi, nu doar un fapt istoric. Când te-am văzut noi? Oridecâteori…în temniță(în orice fel de temniță, chiar cele de înșelare și minciună, cu pereți de sticlă), vezi închisul dar nu vezi zidurile, nu știi că stă într-o închisoare. Și ce sunt străinii ignorați, închișii și bolnavii nevizitați, flămânzii și însetații nesăturați, decât morminte fără flori, înmormântați de cruda noastră ignoranță și îndepărtați de conștiințe abrutizate de criminala filosofie a crezului ateu?!

Când ai în suflet un mormânt, nu mai iubești de pe pământ
nimic din ce te-ar trage firea… În suflet ai doar amintirea,
ți-e fiica ta sau fiul morți și toată viața ta le porți
viu chipul lor ca-ntr-un chimir. Ți-e lumea-ntreagă cimitir

și-n cap o groapă și-un sicriu cu cel iubit de tine, viu.
Cel mort, tu viu în tine-l porți iar viii, ție-ți par ca morți.
De când s-a dus al tău iubit tot gândul tău și-al tău vorbit
se-ncolăcesc ca un cârcel și iar te-ntorci vorbind de el,

iar cugeți și privești pierdut, iar pomenești de ce-a făcut
de ce-a mai zis, de unde-a fost, nu-ți mai găsești la viață rost,
iar ți-amintești și-ți fuge dorul…dar doar în tine-i viu odorul,
ceilalți te-ascultă prefăcuți că te-nțeleg…dar stau ca muți

și-așteaptă vremea ca să-ți treacă și-ncearcă-ncet ca să te facă
să uiți, să nu mai stai plângând și…. mortul să ți-l scoți din gând.

Dar oare nu la fel și eu creștinul veacului ateu
ar trebui să stau sedus cu gândul la Cristosul dus
ce va veni…și să-L aștept? Să nu am alt fior în piept,
să-mi fie frații Lui, acei ”neînsemnați”..și  ”frați ai mei”?

Să-mi fie vorba mea mereu la dragostea lui Dumnezeu
la ce-a făcut…și-n cei în jur să-L văd în chipul cel mai pur.
În cânt de păsări, cântă El, parfumul florilor, la fel.
E-un dar al Lui și coptul rod. În toate parcă-i scris un cod…

…un alfabet al altei limbi prin care sufletul mi-l plimbi
să-nvăț a buchisi tăcut abecedarul neștiut
al limbii Noului Canaan. Mă văd în mine, ca-ntr-un han
ca un străin și-un călător închis în trupu-mi trecător…

…într-un sicriu de carne mort ce înc-o vreme o să-l port
pe mine astfel îmbrăcat. Aș vrea să fiu eliberat
aș vrea mai bine să mă mut, să nu mai pribegesc pierdut
prin lumea-n care sunt străin închis în propriul meu chin.

Când trupu-ți vezi ca un sicriu, iar Cel Ascuns în tine-I viu
ți-e Duhul sus, dar trupul jos și umbli-”n moartea lui Cristos”
batjocorit și ocărât, ironizat, bătut, urât
vorbit de rău și defăimat … în ”Haina” asta îmbrăcat.


El n-are nimic în Mine

27 Iunie 2014

„Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpînitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30).

Ce înseamnă că Stăpânitorul lumii nu avea nimic în Domnul Isus?

Ce stăpânește el?
Lumea.
Din ce este lumea formată?
Din 3 elemente:
-pofta cărnii
-pofta ochilor
-lăudăroșia vieții

Deci Satana nu avea în Domnul Isus nici pofte, nici lăudăroșie.

Acestea sunt investițiile Satanei în viețile oamenilor. Oamenii cred că sunt ale lor, dar sunt semințele Diavolului.

Când Satana ”vine” la oameni cu astfel de ”averi” în ei, vine la investițiile lui, la proprietatea lui, să vadă ce mai e cu ea, s-a dezvoltat, cum merge, aduce profit(roadă) pentru el?

La Domnul Isus, în Domnul Isus, Satana avea zero investiții, ”n-avea nimic în El”, venea degeaba: nici frică(venea să-l aresteze), nici slavă deșartă, nici pofte de nici un fel.

Noi oare cum suntem? Să ne cercetăm în cugetul luminat de Duhul Sfânt prin Cuvânt.
Și la noi diavolul nu vine fără motiv, vrea să-și cerceteze ”averile”: un pic de frică, un pic de slavă deșartă, un pic de poftă(slăbiciune) a cărnii, un pic de poftă a ochilor.
El de fapt nu are nevoie de investiții mari, ci de motiv de vizită.
Să ne pocăim prin mărturisire înaintea Lui și vom fi curățiți înlăuntrul nostru de orice pete și mizerii ale cugetului, pentru a-i putea sluji curați și calificați la ceea ce vrea să ne pună să facem în Casa Lui.

Să învățăm de la Domnul Isus, să nu le lăsăm să se implementeze lucrările lumii în noi, ne va vizita Diavolul des dacă le lăsăm.
Lucrările lui vechi, cele care le-am găsit și ne-au crescut prin tradiție, educație deformată sau prin firea noastră înșine să le distrugem.

Mărit să fie Domnul!

 

 


Mai întâi hoț, pe urmă trădător…despre ”păstorii plătiți”

25 Iunie 2014

1.Citim despre Iuda că era ”casierul” celor 12+1.
Iuda ”era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.”(Ioan 12:6)
Mirul vărsat de Maria pe picioarele lui Isus a fost convertit imediat în gând de ”contabilul” Iuda în suma exactă de bani.
Se pare că în timpul acelor 3 ani, Iuda își formase un obicei din a fura din pungă.
Domnul Isus a tăcut tot acest timp.

2.Ideea trădării, a vânzării a încolțit treptat în mintea hoțului vechi.
Mai întâi Satana își pusese în mintea lui Iuda gândul lui, gândul să-l vândă pe Isus.
3 ani de hoție au uzat conștiința, omul s-a obișnuit cu păcatul.
(Este un Iuda în fiecare din noi din acest punct de vedere. Scăpările morale permise treptat prin filtrul conștiinței devin obiceiuri și lărgesc găurile sitei.)
În timpul cinei deja: ”diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă”.
Deci gândul mai ucigaș decât hoția al diavolului era deja în mintea lui Iuda și avea deja acest gând al trădării chiar când Isus îi spăla picioarele.

3. Satan a intrat în Iuda atunci când a primit bucățica de pâine la frângerea pâinii: ”Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. ” Ioan 13:27
Oare nu la acest lucru se referă apostolul când zice că: ”…cine mănâncă şi bea[+] îşi mănâncă şi îşi bea judecata[−] (Vina sau motivul condamnării), dacă nu deosebeşte trupul[+].” GBV ? 1 Corinteni 11:29
De aceea suntem îndemnați: ”Să se cerceteze[−] Sau „Să se încerce“ dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.” 1 Corinteni 11:28

4. Deci vedem că Iuda a fost mai întâi multă vreme hoț, apoi a intrat gândul satanei în el(gândul trădării) și apoi a intrat satana însuși la frângerea pâinii și a vândut pe Isus.
(Unora li se deschid ochii, alții sunt umpluți cu Satana la frângerea pâinii, aceasta este judecata, repartizarea.)

5. Oare nu este în zilele noastre, sub ochii noștri la fel?
Cine au fost trădătorii adunărilor și ai fraților buni în anii comunismului?
Oare nu cei care erau hoți mai înainte, oare nu păstorii plătiți?
Oare nu cei care predicau pe bani?
Oare nu cei care au făcut din evanghelie o meserie și din evlavie un izvor de câștig?

6. În Ioan 10, în Pilda cu Păstorul cel  Bun găsim mai multe feluri de personaje:
-oile din staul(ul Iudaismului)
-alte oi, din alte staule (națiuni, neamuri)
-hoți
-tâlhari
-străinul
-portarul
-Păstorul cel Bun
-păstorul plătit
-lupul
Ca lupul să poată să le răpească și să le împrăștie e necesar ca oile să fie ”păzite” de un păstor plătit. Păstorul plătit va fugi de primul lup.
Pilda nu este întâmplător lăsată în Noul Testament, Domnul a zis-o pentru noi, cei amestecați într-o confuzie de caractere, pentru a deosebi păstorul plătit de CEL BUN, pentru a nu fi victime lupului.
Nu ar trebui să se mire cei ce se văd împrăștiați și trădați atât timp cât nu cunosc glasul Păstorului cel Bun, cât timp se lasă conduși de păstori plătiți și nu-i deranjează la conștiință acest lucru.

7.Așa cum la Iuda mai întâi a fost gândul hoției și apoi gândul vânzării, tot așa astăzi în creștinism, ”oile” supuse unui păstor plătit sunt abandonate primului lup ce vine.
Tu cui te supui?
A cui oaie ești?
Lasă conștiința ta să macine aceste frământări, să se încălzească la acest foc și să ceară dreptatea(neprihănirea) arătată prin Cel Bun, care-și dă viața pentru oi.
Iar acestă viață este în Cuvântul Lui.

8.Păstorii plătiți sunt cei ce urăsc Sionul, nu iubesc  pe Păstorul cel Bun (care slujește cu lepădare de sine), nici pe cei ce au duhul Păstorului cel Bun, (care nu au făcut din evlavie un izvor de câștig).
”Să se rușineze și să dea înapoi toți cei ce urăsc Sionul. Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă.” Psalmul 129:5-6
Păstorii plătiți sunt slujbașii clericali din creștinismul instituționalizat din jurul nostru și împreună cu ei toți cei implicați în industrii religioase (obiecte, temple, muzică) sunt cu toții păstori plătiți, al căror unic și central interes sunt banii. Lor nu le pasă de oi.
Următorul pas este să lase oile în seama lupilor de care bietele oi se cred apărate de către cei plătiți.
Câtă naivitate la oi!
Pe vremea comunismului și după, până astăzi, lupii în piele de oaie ai înfiltraților au împânzit turmele, cu știrea și aprobarea tacită a păstorilor plătiți.
Ce bine ar fi fost dacă cei plătiți  le-ar fi spus oilor cât sunt ele de urmărite!
Dar lor nu le-a păsat și nu le pasă de oi.
Dragul meu, privește în turmă, privește în jurul tău! Pe cine socotești păstor, din ce trăiește acela?
Are curajul să mustre, apelează la conștiință?
Slujba lui este pentru oi sau pentru el?

9. Adaug un citat din meditațiile lui Hamilton Smith la Evanghelia după Ioan:

Cel plătit poate și el, într-o oarecare măsură să slujească oilor, dar o face pentru plată și de aceea, în cele din urmă, motivația sa este el însuși, nu oile. Prin urmare, atunci când vine lupul, în loc să-și dea viața pentru oi, el se gândește doar la propria sa siguranță și fuge. Celui plătit ”nu-i pasă de oi”. Din nefericire, în cea mai mare parte, creștinătatea și-a părăsit Bunul Păstor și și-a pus lideri plătiți, care au făcut negustorie cu slujba Domnului. Nu este de mirare că lupul a făcut ravagii împrăștiind oile.
Este util să reținem cele trei imagini folosite de Domnul pentru a prezenta trei caractere diferite ale răului prin care turma va fi asuprită: hoțul, cel plătit și lupul.
”Hoțul” reprezintă orice persoană sau sistem fals care-i jefuiesc pe oameni de adevăr, introducând ceea ce este fatal pentru creștinătate, distrugând astfel sufletul. […]
”Cel plătit” nu introduce în mod necesar ceva care este distructiv pentru creștinism, ci mai degrabă, principiul fals al slujirii pentru bani, făcând negustorie pe seama oilor. Prin urmare, ușa este larg deschisă acelei clase a cărei primă motivație este eul și nu oile, astfel că în fața dificultăților aceștia fug, gândindu-se doar la propria lor siguranță și la propriul lor confort. ei părăsesc oile chiar în momentul în care acestea au cea mai mare nevoie de îngrijire. Să veghem ca atunci când se ridică dificultăți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, să nu fim dintre aceia care lucrează pe principiul celor plătiți, gândindu-se doar la siguranța proprie și la un drum lejer, abandonond oile când vine pericolul sau când apar greutățile.
”Lupul” îi simbolizează pe aceia care, ascunzându-se sub pretenții false, intră în turmă și împrăștie oile.”
Hamilton Smith, Evanghelia după Ioan, GBV 2013, pag 127-128

10. Vindecarea acestei stări constă în ieșirea de sub înșelătoarea protecție a păstorului plătit (marinar de vreme bună) și ascultarea numai de Păstorul care-și dă viața pentru oi. Se cere o atentă analiză de sine a fiecăruia, a poziției lui spirituale, într-o stare de tăcere a sufletului pentru distingerea clară a glasului Bunului Păstor.

Un alt citat tot din aceeași carte:

”Cei cărora le-a fost adresată această pildă nu au înțeles nimic din ea. Așa a fost cu marea masă a iudaismului corupt și tot așa stau lucrurile în privința numărului și mai mare al acelora care formează creștinătatea coruptă. A-L urma pe Cristos în locul de afară al lepădării este un lucru de neimaginat și imposibil de împlinit pentru omul natural. Chiar și în cazul unor creștini adevărați, prețul care trebuie plătit este socotit prea mare.” pag 124-125

Mărit să fie Domnul!

 

 

 


Emigrați sau expulzați? , postare istorică (anii 1960-70)

24 Iunie 2014

Revenind la depănarea istoriei din anii post-staliniști, nu e greu de depistat faptul că după întronarea în adunări a oamenilor lor, securiștii au avut mult ”de furcă” cu cei sinceri din adunări pe care nu i-au putut frânge.

De multe ori, toate metodele unite: raportările dinăuntru, înfiltrarea(cea mai perfidă), izolarea, defăimarea, destrămarea de anturaje, presiunea de grup, discreditarea, influențarea pozitivă sau altele, deși făceau în general ravagii, nu erau în stare să dărâme pe unul sau altul din cei tari. Iar lângă ”stâlp” rămânea cât de cât în picioare și ”clădirea”.

Una din metodele de expulzare mascate a celor incomozi a fost forțarea emigrării. După ce au plecat în vest unii din cei falși pentru a pregăti terenul și a-l face ”minat”, cei ce urmau să fie expulzați au fost trași și împinși spre ”plecare”.

Mă gândesc la oameni ca Relu B., Mia I., dintre moisiști, apoi Bănel C. de la BER, Liviu O., Aurel P., Vasile B., Pavel N. de la baptiști și alții. Presiunea spre a fi determinați să ”emigreze” a fost mare și asupra multor altora, dar aceștia au refuzat oferta mascată sub eticheta ”eliberare”.

Subiectul este dezbătut în scrisorile lui Pocsy, în dialogul cu Aurel P și cu Relu B.

Știu din discuțiile cu alții cât de mare a fost presiunea sugestiilor de a depune și ei actele, lucru refuzat cu onoare de cei conștienți de locul în care i-a pus Tatăl.

Nu zic că nu a fost Voia lui Dumenzeu să plece unul și altul, dar spunea cu puțină ironie bătrânul Aron M. când se întreba: ”Mă, nu știu de ce nu ”v-a trimis” pe niciunul Domnul în Africa sau la musulmani, cum de vă trimite pe toți în America?” A fost extrem de puternică presiunea dinăuntru, mai ales asupra acelora ce se doreau eliminați, că atracția vestului a fost mare sunt perfect conștient, eu însumi dacă mă cercetez bine nu știu dacă aș fi rezistat.

Adunările rămase fără stâlpi au rămas pradă liderilor înfiltrați, îmbrăcați în piei de oi , iar istoria acelor ani trebuie privită prin această prismă. Și a acestor ani.

Dar poate că vremea acestor judecăți a trecut și n-a venit încă. Dacă vremea pocăinței acelor vinovați(cei ce i-au prigonit, mai ales dinăuntru) a expirat, atunci e valabil ce scrie ”nu judecați nimic înainte de vreme”, căci rostul unei judecăți la vreme este pocăința impricinatului, iar dacă nu se face(împăcarea vinovatului cu pârâșul) în mod sigur vremea citirii sentinței încă n-a sunat.

 


Ierburile de pe munți, Pilda fânului

21 Iunie 2014

„După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă şi ierburile de pe munţi sunt strânse.” PROVERBE 27:25

capite

Am mai scris despre Pilda ierbii.

”Căci orice făptură(original: carne) este ca iarba, şi toată slava ei,ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, ” 1 Petru 1:24

Meditând la acel subiect între timp m-am mai gândit la versetul că ”femeia este slava bărbatului”, slava ierbii este floarea ierbii.

Tot așa, ca orice făptură, și o  familie este ca iarba(bărbatul) și floarea ei(femeia, slava bărbatului), frumusețea  femeii și vigoarea bărbatului se sting încet prin îmbătrânire după o pildă care o vedem aproape zilnic în orice grădină cu flori.

Iarba uscată, dacă e un fir-două nici n-o socotim, dacă e multă îi zicem fân.

Fânul SE RIDICĂ. Se taie, se usucă și se adună.

Fânul adunat anual este o pildă pentru a semnifica o generație. După fân se arată verdeața nouă: o altă generație. Ca și fânul, și generațiile se trec și ”verdeața nouă” a generației care vine, înlocuiește ”fânul” generației care se duce.

”Câtă frunză și iarbă!” este un proverb. Tot așa: cât belșug de învățătură în pildele lui Dumnezeu.

Este un rost în ”strângerea fânului”, un folos:  folosul bătrâneții.

 

 


Caietul 5

21 Iunie 2014

Cei de la tezaur continuă publicarea Cântărilor Harului.

Au ajuns la Caietul 5.

De ce ”Caietul…n”?

Fratele Niculiță după întoarcerea din închisoare și-a trecut ”pe curat” cântările compuse în închisoare (pe care le-a scos afară ”în memorie”) într-un caiet A5 cum era atunci de 200 de foi(400 pagini).

A continuat tot așa până la 18 caiete.

Aveți aici selecțiuni din Caietul 5: http://tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-5