În ”cont” fiți fierbinți!

30 iunie 2014

termometru

Știu că în epistolă scrie ”în duh”, dar până acuma seara n-am știut cum interpretează unii fierbințeala.
Au ei un alt simț al ”fierbintelui” care mie mi-a scăpat și ei nu se sfiesc să-l pună pe grafic.

Vorbeam cu un frate acuma seara și îmi spunea că la unul din templele pe care le-a vizitat recent erau pe un perete două termometre.
Când s-a apropiat să se dumirească a văzut că de fapt erau două grafice, unul cu promisiuni de donații din partea membrilor și altul cu cât s-a strâns. Era năucit omul de ce vedea. I s-a explicat că rate…că o locație centrală, că un teren unde va urma construită altă pricină de înfierbântat termometre. E azi, e la mine în oraș, cunosc personajele (dar mă feresc de ele.)

Gând la gând, eu tocmai meditasem de două zile la cât de industrie este religia pentru unii, vorbeam chiar acuma seara cu un frate cum  un grup de tâlhari a intrat într-un cult, i-au convins să treacă toate clădirile bisericești pe cult și acum se luptă pentru șefia cultului. Afacere moca. O pleașcă de câteva zeci de milioane de euro în administrare și tu nu trebuie decât să dai bine din papagal până ajungi șef. Să joci un teatru de înșelat naivi până pui mâna pe ștampilă și pe cheile biroului.  Acolo unde unii (naivi) văd un locușor unde să se roage și să aibă părtășie, alții văd valori imobiliare, prețuri la terenuri, valori de clădiri ce pot fi vândute, închiriate, convertite în fierbinții arginți. Atunci în anii grei ai comunismului când acele clădiri s-au construit de oameni cu cu totul alte gânduri, nici măcar dreptul de proprietate nu era breaz, pe când acum niște isteți afaceriști imobiliaro-religioși s-au prins repede de ”comoara” prost păzită.

Nu de mila clădirilor plâng eu acum, nici de ciuda minerilor ce năvălesc ca hoardele peste cel puțin munca unor oameni de care ar trebuie să le fie rușine, ci un pic de dragul naivilor, pe care îi compătimesc(deși nu vor pierde sau câștiga decât niște eventual tot terestre temple sau bani) și mai mult de dragul Adevărului care mă împinge să mai arăt odată unde locuiește Cel Preaînalt. În inimi. De aici nu poate fi scos, nu poate fi percheziționat, nu i se poate schimba yala și nu are ștampilă. Ba are, pecete.

După ce au început treptat-treptat să facă spectacole în acele săli unde s-a vestit zeci de ani o Veste Bună simplă, să nu se mire că acum sirienii și babilonienii completează opera după rânduiala scrisă. Au pățit ca evreii în țară, au întinat-o și au fost duși în robie.

Termometre ca cel din poză sunt în mințile multor afaceriști religioși de orice nuanță.

Cum să faci diferența?
Greu, dar să mă ajut în explicație cu un exemplu din chimie unde nu pot fi acuzat de amatorism, am 12 ani de chimie în spate.

Există o parte a chimiei numită chimie analitică, nu se ocupă cu altceva decât cu analiza calitativă(ce este acolo, ce substanțe, ce ioni, etc.) și o parte numită analiză cantitativă(CÂT este din fiecare, ce procente, în diverse măsuri).
Ce bine ar fi, mă gândesc, dacă creștinii ar asculta de sfatul proorocilor, al Domnului și al apostolilor: să CERCETEZE BINE duhurile, căci în lume au ieșit mulți prooroci falși. Câtă nevoie este de analiză și cât de cu brio au căzut la acest examen mari cărturari și mândre și maiestuoase biserici și culte conduse până astăzi de securiști ordinați(ordonați). ( Toate 3 sensurile corespund.) Nu pot să mă laud că am fost mai vigilent, am fost înșelat până recent (și cine știe dacă nu mai sunt) de un număr rușinos de mare de prefăcuți ”prieteni”, ”frați”, deși miza neînsemnatei mele persoane este mică (dacă nu s-ar socoti neastâmpărata asta tastatură probabil).

Tot din chimie învățăm și aplicăm chiar deseori în bucătăria noastră metode de separare, mecanice, fizice și chimice. Amintesc aici: separarea sub lupa, sedimentarea si decantarea, centrifugarea, filtrarea, distilarea și rectificarea,  extracția, absorbția, adsorbția, sublimarea și precipitarea. Oricare din aceste metode este un univers în sine, iar marea înțelepciune pusă în ele de Creatorul tuturor lucrurilor este special lăsată acolo (în mod special Tatăl a făcut așa multe substanțe care toate seamănă, dar una poate fi zahăr și alta otravă) ca să ne învețe că dacă în aceste pământești soluții și prafuri este nevoie de atâtea analize și măsurători  CU CÂT MAI MULT  în atâta confuzie de gânduri, duhuri, învățători și emanați E NEVOIE pentru fiecare om care crede cuvântul Lui DE UN SISTEM  eficient și verificat de analiză, de examinare, de testare calitativă și cantitativă a duhurilor, a învățătorilor, a emanaților și mai ales a celor ce nu emană nimic. Trebuie să știm că cele 5 simțuri ne ajută să depistăm repede doar un număr relativ mic de substanțe după gust, miros, culoare sau densitate, însă majoritatea sărurilor și substanțelor solide  sunt prafuri albe și majoritatea soluțiilor și substanțelor lichide sunt lichide transparente. Iar gazele de cele mai multe ori sunt inodore, insipide și incolore.

Mulțumesc pentru răbdarea avută la lecția de chimie, dar de la ultima lecție au trecut mai bine de 5 ani.

Este o luptă în România cu privire la numele lui Isus, cum se scrie: ISUS sau IISUS?

Problema adevărată este că și unii și alții ”scriu” I$U$ sau II$U$. Religia este o industrie dragii mei. Nu fiți naivi, nu la un sistem protejat de stat de salarizare a pastorilor s-a gândit Domnul când  a lăsat Pilda Boilor.
Iar pentru că se aude că trebuie să scriem corect IESUS, (probabil E un E de la Europa, I(E)SUS) așa că
nu va fi o problemă pentru bișnițarii religioși să scrie I€$U$.

 

PS    Știu că m-am luat de un subiect greu, dar azi după masă am citit în Biblie despre uriași, erau oameni de 4-5 metri înălțime, anachimi, emimi, refaimiți, toți au fost înfrânți, așa că am fost mângâiat,  încurajat și cu mare bucurie v-am scris.

 


Când ai în suflet un mormânt

30 iunie 2014

Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” 2 Corinteni 4:10-11

O familie de prieteni și-au pierdut fiica după o lungă suferință acum doi ani.
Am stat lângă ei ca prietenii lui Iov fără să putem înțelege decât în parte ce înseamnă durerea de a-ți pierde un copil.
E mult mai mare decât durerea pierderii unui părinte.
La fiecare întâlnire cu ei aduceau vorba despre cea care s-a dus, iar și iar și iar.
După fiecare despărțire de ei îi spuneam soției: ”ei au în suflet un mormânt!”
Meditam zilele trecute la porunca Domnului Isus: ”să faceți aceasta spre amintirea mea!” , să ”vestim moartea” Lui!
Să păstrăm vie amintirea acelor crude momente, să fim în starea să purtăm cu noi, în noi ”răstignirea lui Isus”, așa cum preotul purta pielea și părțile necurate ale animalului dus să fie ars de tot afară din tabără, imagine a purtării batjocoririi lui.
Durerea motivului morții Domnului să ne fie vie, amănuntele chinuirii lui (de la Abel până azi) să nu le uităm.
Să fie reală în conștiința noastră propovăduirea unui ”Cristos ca răstignit”!
Cristos este răstignit astăzi, răstignirea lui Isus este o realitate de azi, nu doar un fapt istoric. Când te-am văzut noi? Oridecâteori…în temniță(în orice fel de temniță, chiar cele de înșelare și minciună, cu pereți de sticlă), vezi închisul dar nu vezi zidurile, nu știi că stă într-o închisoare. Și ce sunt străinii ignorați, închișii și bolnavii nevizitați, flămânzii și însetații nesăturați, decât morminte fără flori, înmormântați de cruda noastră ignoranță și îndepărtați de conștiințe abrutizate de criminala filosofie a crezului ateu?!

Când ai în suflet un mormânt, nu mai iubești de pe pământ
nimic din ce te-ar trage firea… În suflet ai doar amintirea,
ți-e fiica ta sau fiul morți și toată viața ta le porți
viu chipul lor ca-ntr-un chimir. Ți-e lumea-ntreagă cimitir

și-n cap o groapă și-un sicriu cu cel iubit de tine, viu.
Cel mort, tu viu în tine-l porți iar viii, ție-ți par ca morți.
De când s-a dus al tău iubit tot gândul tău și-al tău vorbit
se-ncolăcesc ca un cârcel și iar te-ntorci vorbind de el,

iar cugeți și privești pierdut, iar pomenești de ce-a făcut
de ce-a mai zis, de unde-a fost, nu-ți mai găsești la viață rost,
iar ți-amintești și-ți fuge dorul…dar doar în tine-i viu odorul,
ceilalți te-ascultă prefăcuți că te-nțeleg…dar stau ca muți

și-așteaptă vremea ca să-ți treacă și-ncearcă-ncet ca să te facă
să uiți, să nu mai stai plângând și…. mortul să ți-l scoți din gând.

Dar oare nu la fel și eu creștinul veacului ateu
ar trebui să stau sedus cu gândul la Cristosul dus
ce va veni…și să-L aștept? Să nu am alt fior în piept,
să-mi fie frații Lui, acei ”neînsemnați”..și  ”frați ai mei”?

Să-mi fie vorba mea mereu la dragostea lui Dumnezeu
la ce-a făcut…și-n cei în jur să-L văd în chipul cel mai pur.
În cânt de păsări, cântă El, parfumul florilor, la fel.
E-un dar al Lui și coptul rod. În toate parcă-i scris un cod…

…un alfabet al altei limbi prin care sufletul mi-l plimbi
să-nvăț a buchisi tăcut abecedarul neștiut
al limbii Noului Canaan. Mă văd în mine, ca-ntr-un han
ca un străin și-un călător închis în trupu-mi trecător…

…într-un sicriu de carne mort ce înc-o vreme o să-l port
pe mine astfel îmbrăcat. Aș vrea să fiu eliberat
aș vrea mai bine să mă mut, să nu mai pribegesc pierdut
prin lumea-n care sunt străin închis în propriul meu chin.

Când trupu-ți vezi ca un sicriu, iar Cel Ascuns în tine-I viu
ți-e Duhul sus, dar trupul jos și umbli-”n moartea lui Cristos”
batjocorit și ocărât, ironizat, bătut, urât
vorbit de rău și defăimat … în ”Haina” asta îmbrăcat.


El n-are nimic în Mine

27 iunie 2014

„Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpînitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30).

Ce înseamnă că Stăpânitorul lumii nu avea nimic în Domnul Isus?

Ce stăpânește el?
Lumea.
Din ce este lumea formată?
Din 3 elemente:
-pofta cărnii
-pofta ochilor
-lăudăroșia vieții

Deci Satana nu avea în Domnul Isus nici pofte, nici lăudăroșie.

Acestea sunt investițiile Satanei în viețile oamenilor. Oamenii cred că sunt ale lor, dar sunt semințele Diavolului.

Când Satana ”vine” la oameni cu astfel de ”averi” în ei, vine la investițiile lui, la proprietatea lui, să vadă ce mai e cu ea, s-a dezvoltat, cum merge, aduce profit(roadă) pentru el?

La Domnul Isus, în Domnul Isus, Satana avea zero investiții, ”n-avea nimic în El”, venea degeaba: nici frică(venea să-l aresteze), nici slavă deșartă, nici pofte de nici un fel.

Noi oare cum suntem? Să ne cercetăm în cugetul luminat de Duhul Sfânt prin Cuvânt.
Și la noi diavolul nu vine fără motiv, vrea să-și cerceteze ”averile”: un pic de frică, un pic de slavă deșartă, un pic de poftă(slăbiciune) a cărnii, un pic de poftă a ochilor.
El de fapt nu are nevoie de investiții mari, ci de motiv de vizită.
Să ne pocăim prin mărturisire înaintea Lui și vom fi curățiți înlăuntrul nostru de orice pete și mizerii ale cugetului, pentru a-i putea sluji curați și calificați la ceea ce vrea să ne pună să facem în Casa Lui.

Să învățăm de la Domnul Isus, să nu le lăsăm să se implementeze lucrările lumii în noi, ne va vizita Diavolul des dacă le lăsăm.
Lucrările lui vechi, cele care le-am găsit și ne-au crescut prin tradiție, educație deformată sau prin firea noastră înșine să le distrugem.

Mărit să fie Domnul!

 

 


Mai întâi hoț, pe urmă trădător…despre ”păstorii plătiți”

25 iunie 2014

1.Citim despre Iuda că era ”casierul” celor 12+1.
Iuda ”era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.”(Ioan 12:6)
Mirul vărsat de Maria pe picioarele lui Isus a fost convertit imediat în gând de ”contabilul” Iuda în suma exactă de bani.
Se pare că în timpul acelor 3 ani, Iuda își formase un obicei din a fura din pungă.
Domnul Isus a tăcut tot acest timp.

2.Ideea trădării, a vânzării a încolțit treptat în mintea hoțului vechi.
Mai întâi Satana își pusese în mintea lui Iuda gândul lui, gândul să-l vândă pe Isus.
3 ani de hoție au uzat conștiința, omul s-a obișnuit cu păcatul.
(Este un Iuda în fiecare din noi din acest punct de vedere. Scăpările morale permise treptat prin filtrul conștiinței devin obiceiuri și lărgesc găurile sitei.)
În timpul cinei deja: ”diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă”.
Deci gândul mai ucigaș decât hoția al diavolului era deja în mintea lui Iuda și avea deja acest gând al trădării chiar când Isus îi spăla picioarele.

3. Satan a intrat în Iuda atunci când a primit bucățica de pâine la frângerea pâinii: ”Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. ” Ioan 13:27
Oare nu la acest lucru se referă apostolul când zice că: ”…cine mănâncă şi bea[+] îşi mănâncă şi îşi bea judecata[−] (Vina sau motivul condamnării), dacă nu deosebeşte trupul[+].” GBV ? 1 Corinteni 11:29
De aceea suntem îndemnați: ”Să se cerceteze[−] Sau „Să se încerce“ dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.” 1 Corinteni 11:28

4. Deci vedem că Iuda a fost mai întâi multă vreme hoț, apoi a intrat gândul satanei în el(gândul trădării) și apoi a intrat satana însuși la frângerea pâinii și a vândut pe Isus.
(Unora li se deschid ochii, alții sunt umpluți cu Satana la frângerea pâinii, aceasta este judecata, repartizarea.)

5. Oare nu este în zilele noastre, sub ochii noștri la fel?
Cine au fost trădătorii adunărilor și ai fraților buni în anii comunismului?
Oare nu cei care erau hoți mai înainte, oare nu păstorii plătiți?
Oare nu cei care predicau pe bani?
Oare nu cei care au făcut din evanghelie o meserie și din evlavie un izvor de câștig?

6. În Ioan 10, în Pilda cu Păstorul cel  Bun găsim mai multe feluri de personaje:
-oile din staul(ul Iudaismului)
-alte oi, din alte staule (națiuni, neamuri)
-hoți
-tâlhari
-străinul
-portarul
-Păstorul cel Bun
-păstorul plătit
-lupul
Ca lupul să poată să le răpească și să le împrăștie e necesar ca oile să fie ”păzite” de un păstor plătit. Păstorul plătit va fugi de primul lup.
Pilda nu este întâmplător lăsată în Noul Testament, Domnul a zis-o pentru noi, cei amestecați într-o confuzie de caractere, pentru a deosebi păstorul plătit de CEL BUN, pentru a nu fi victime lupului.
Nu ar trebui să se mire cei ce se văd împrăștiați și trădați atât timp cât nu cunosc glasul Păstorului cel Bun, cât timp se lasă conduși de păstori plătiți și nu-i deranjează la conștiință acest lucru.

7.Așa cum la Iuda mai întâi a fost gândul hoției și apoi gândul vânzării, tot așa astăzi în creștinism, ”oile” supuse unui păstor plătit sunt abandonate primului lup ce vine.
Tu cui te supui?
A cui oaie ești?
Lasă conștiința ta să macine aceste frământări, să se încălzească la acest foc și să ceară dreptatea(neprihănirea) arătată prin Cel Bun, care-și dă viața pentru oi.
Iar acestă viață este în Cuvântul Lui.

8.Păstorii plătiți sunt cei ce urăsc Sionul, nu iubesc  pe Păstorul cel Bun (care slujește cu lepădare de sine), nici pe cei ce au duhul Păstorului cel Bun, (care nu au făcut din evlavie un izvor de câștig).
”Să se rușineze și să dea înapoi toți cei ce urăsc Sionul. Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă.” Psalmul 129:5-6
Păstorii plătiți sunt slujbașii clericali din creștinismul instituționalizat din jurul nostru și împreună cu ei toți cei implicați în industrii religioase (obiecte, temple, muzică) sunt cu toții păstori plătiți, al căror unic și central interes sunt banii. Lor nu le pasă de oi.
Următorul pas este să lase oile în seama lupilor de care bietele oi se cred apărate de către cei plătiți.
Câtă naivitate la oi!
Pe vremea comunismului și după, până astăzi, lupii în piele de oaie ai înfiltraților au împânzit turmele, cu știrea și aprobarea tacită a păstorilor plătiți.
Ce bine ar fi fost dacă cei plătiți  le-ar fi spus oilor cât sunt ele de urmărite!
Dar lor nu le-a păsat și nu le pasă de oi.
Dragul meu, privește în turmă, privește în jurul tău! Pe cine socotești păstor, din ce trăiește acela?
Are curajul să mustre, apelează la conștiință?
Slujba lui este pentru oi sau pentru el?

9. Adaug un citat din meditațiile lui Hamilton Smith la Evanghelia după Ioan:

Cel plătit poate și el, într-o oarecare măsură să slujească oilor, dar o face pentru plată și de aceea, în cele din urmă, motivația sa este el însuși, nu oile. Prin urmare, atunci când vine lupul, în loc să-și dea viața pentru oi, el se gândește doar la propria sa siguranță și fuge. Celui plătit ”nu-i pasă de oi”. Din nefericire, în cea mai mare parte, creștinătatea și-a părăsit Bunul Păstor și și-a pus lideri plătiți, care au făcut negustorie cu slujba Domnului. Nu este de mirare că lupul a făcut ravagii împrăștiind oile.
Este util să reținem cele trei imagini folosite de Domnul pentru a prezenta trei caractere diferite ale răului prin care turma va fi asuprită: hoțul, cel plătit și lupul.
”Hoțul” reprezintă orice persoană sau sistem fals care-i jefuiesc pe oameni de adevăr, introducând ceea ce este fatal pentru creștinătate, distrugând astfel sufletul. […]
”Cel plătit” nu introduce în mod necesar ceva care este distructiv pentru creștinism, ci mai degrabă, principiul fals al slujirii pentru bani, făcând negustorie pe seama oilor. Prin urmare, ușa este larg deschisă acelei clase a cărei primă motivație este eul și nu oile, astfel că în fața dificultăților aceștia fug, gândindu-se doar la propria lor siguranță și la propriul lor confort. ei părăsesc oile chiar în momentul în care acestea au cea mai mare nevoie de îngrijire. Să veghem ca atunci când se ridică dificultăți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, să nu fim dintre aceia care lucrează pe principiul celor plătiți, gândindu-se doar la siguranța proprie și la un drum lejer, abandonond oile când vine pericolul sau când apar greutățile.
”Lupul” îi simbolizează pe aceia care, ascunzându-se sub pretenții false, intră în turmă și împrăștie oile.”
Hamilton Smith, Evanghelia după Ioan, GBV 2013, pag 127-128

10. Vindecarea acestei stări constă în ieșirea de sub înșelătoarea protecție a păstorului plătit (marinar de vreme bună) și ascultarea numai de Păstorul care-și dă viața pentru oi. Se cere o atentă analiză de sine a fiecăruia, a poziției lui spirituale, într-o stare de tăcere a sufletului pentru distingerea clară a glasului Bunului Păstor.

Un alt citat tot din aceeași carte:

”Cei cărora le-a fost adresată această pildă nu au înțeles nimic din ea. Așa a fost cu marea masă a iudaismului corupt și tot așa stau lucrurile în privința numărului și mai mare al acelora care formează creștinătatea coruptă. A-L urma pe Cristos în locul de afară al lepădării este un lucru de neimaginat și imposibil de împlinit pentru omul natural. Chiar și în cazul unor creștini adevărați, prețul care trebuie plătit este socotit prea mare.” pag 124-125

Mărit să fie Domnul!

 

 

 


Emigrați sau expulzați? , postare istorică (anii 1960-70)

24 iunie 2014

Revenind la depănarea istoriei din anii post-staliniști, nu e greu de depistat faptul că după întronarea în adunări a oamenilor lor, securiștii au avut mult ”de furcă” cu cei sinceri din adunări pe care nu i-au putut frânge.

De multe ori, toate metodele unite: raportările dinăuntru, înfiltrarea(cea mai perfidă), izolarea, defăimarea, destrămarea de anturaje, presiunea de grup, discreditarea, influențarea pozitivă sau altele, deși făceau în general ravagii, nu erau în stare să dărâme pe unul sau altul din cei tari. Iar lângă ”stâlp” rămânea cât de cât în picioare și ”clădirea”.

Una din metodele de expulzare mascate a celor incomozi a fost forțarea emigrării. După ce au plecat în vest unii din cei falși pentru a pregăti terenul și a-l face ”minat”, cei ce urmau să fie expulzați au fost trași și împinși spre ”plecare”.

Mă gândesc la oameni ca Relu B., Mia I., dintre moisiști, apoi Bănel C. de la BER, Liviu O., Aurel P., Vasile B., Pavel N. de la baptiști și alții. Presiunea spre a fi determinați să ”emigreze” a fost mare și asupra multor altora, dar aceștia au refuzat oferta mascată sub eticheta ”eliberare”.

Subiectul este dezbătut în scrisorile lui Pocsy, în dialogul cu Aurel P și cu Relu B.

Știu din discuțiile cu alții cât de mare a fost presiunea sugestiilor de a depune și ei actele, lucru refuzat cu onoare de cei conștienți de locul în care i-a pus Tatăl.

Nu zic că nu a fost Voia lui Dumenzeu să plece unul și altul, dar spunea cu puțină ironie bătrânul Aron M. când se întreba: ”Mă, nu știu de ce nu ”v-a trimis” pe niciunul Domnul în Africa sau la musulmani, cum de vă trimite pe toți în America?” A fost extrem de puternică presiunea dinăuntru, mai ales asupra acelora ce se doreau eliminați, că atracția vestului a fost mare sunt perfect conștient, eu însumi dacă mă cercetez bine nu știu dacă aș fi rezistat.

Adunările rămase fără stâlpi au rămas pradă liderilor înfiltrați, îmbrăcați în piei de oi , iar istoria acelor ani trebuie privită prin această prismă. Și a acestor ani.

Dar poate că vremea acestor judecăți a trecut și n-a venit încă. Dacă vremea pocăinței acelor vinovați(cei ce i-au prigonit, mai ales dinăuntru) a expirat, atunci e valabil ce scrie ”nu judecați nimic înainte de vreme”, căci rostul unei judecăți la vreme este pocăința impricinatului, iar dacă nu se face(împăcarea vinovatului cu pârâșul) în mod sigur vremea citirii sentinței încă n-a sunat.

 


Ierburile de pe munți, Pilda fânului

21 iunie 2014

„După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă şi ierburile de pe munţi sunt strânse.” PROVERBE 27:25

capite

Am mai scris despre Pilda ierbii.

”Căci orice făptură(original: carne) este ca iarba, şi toată slava ei,ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, ” 1 Petru 1:24

Meditând la acel subiect între timp m-am mai gândit la versetul că ”femeia este slava bărbatului”, slava ierbii este floarea ierbii.

Tot așa, ca orice făptură, și o  familie este ca iarba(bărbatul) și floarea ei(femeia, slava bărbatului), frumusețea  femeii și vigoarea bărbatului se sting încet prin îmbătrânire după o pildă care o vedem aproape zilnic în orice grădină cu flori.

Iarba uscată, dacă e un fir-două nici n-o socotim, dacă e multă îi zicem fân.

Fânul SE RIDICĂ. Se taie, se usucă și se adună.

Fânul adunat anual este o pildă pentru a semnifica o generație. După fân se arată verdeața nouă: o altă generație. Ca și fânul, și generațiile se trec și ”verdeața nouă” a generației care vine, înlocuiește ”fânul” generației care se duce.

”Câtă frunză și iarbă!” este un proverb. Tot așa: cât belșug de învățătură în pildele lui Dumnezeu.

Este un rost în ”strângerea fânului”, un folos:  folosul bătrâneții.

 

 


Caietul 5

21 iunie 2014

Cei de la tezaur continuă publicarea Cântărilor Harului.

Au ajuns la Caietul 5.

De ce ”Caietul…n”?

Fratele Niculiță după întoarcerea din închisoare și-a trecut ”pe curat” cântările compuse în închisoare (pe care le-a scos afară ”în memorie”) într-un caiet A5 cum era atunci de 200 de foi(400 pagini).

A continuat tot așa până la 18 caiete.

Aveți aici selecțiuni din Caietul 5: http://tezaur-oasteadomnului.ro/index.php/nicolae-moldoveanu/cantari-duhovnicesti/cantarile-harului-5 


Păzește pe omul acesta! Pilda gardianului

19 iunie 2014

”…fiecare din voi să ştie să-şi stăpînească vasul în sfinţenie şi cinste” 1 Tesaloniceni 4:4

Termenul ”a stăpâni” poate fi tradus și cu a achiziționa, a obține, a poseda dar și a învinge sau a stăpâni peste ce ai câștigat.

Contextul din Tesaloniceni este înfrânarea iar stăpânirea vasului este văzută ca păzirea unui inamic captiv. Când cineva este stăpân, altcineva este rob.

Cine e robul?

”Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” 1 Corinteni 9:27

La original  termenul folosit pentru a ține în stăpânire(δουλαγωγέω=doulagógeó) este ceva asemănător cu a înrobi, a ține pe cineva sclav, a trata ca sclav.

O pildă din vechiul Testament care ne arată odată în plus atitudinea față de puterea cărnii este cea cu Ahab și Ben-Hadad din 1 Împărați 20.

”Ben-Hadad fugise şi el în cetate, şi umbla din odaie în odaie. Slujitorii lui i-au zis: „Iată, am auzit că împăraţii casei lui Israel sînt nişte împăraţi miloşi; să ne încingem deci coapsele cu saci, să ne punem funii pe capetele noastre, şi să ieşim la împăratul lui Israel: poate că te va lăsa cu viaţă.” Şi-au pus saci împrejurul coapselor şi funii împrejurul capului, s-au dus la împăratul lui Israel, şi au zis: „Robul tău Ben-Hadad a zis: «Lasă-mă cu viaţă!» Ahab a răspuns: «Mai este încă în viaţă? Este fratele meu!“  Oamenii aceştia au luat lucrul acesta ca un semn bun, şi s-au grăbit să-l ia pe cuvînt şi să zică: „Ben-Hadad este fratele tău!“ Şi el a zis: „Duceţi-vă şi aduceţi-l!“ Ben-Hadad a venit la el, şi Ahab l-a suit în carul lui.  Ben-Hadad i-a zis: „Îţi voi da înapoi cetăţile pe cari le-a luat tatăl meu dela tatăl tău; şi-ţi vei face uliţi în Damasc, cum făcuse tatăl meu în Samaria.“ „Şi eu,“ a răspuns Ahab, „îţi voi da drumul, făcînd un legămînt.“ A făcut legămînt cu el, şi i-a dat drumul.  Unul din fiii proorocilor a zis tovarăşului său, după porunca Domnului: „Loveşte-mă, te rog!“ Dar omul acela n-a vrut să-l lovească. Atunci el i-a zis: „Pentrucă n-ai ascultat de glasul Domnului, iată, cînd vei pleca dela mine, te va omorî un leu. Şi cînd a plecat dela el, l-a întîlnit un leu şi l-a omorît.  A găsit pe un alt om, şi a zis: «Loveşte-mă, te rog!“ Omul acela l-a lovit, şi l-a rănit.  Proorocul s-a dus şi s-a aşezat pe drumul împăratului, şi s-a legat la ochi.  Cînd a trecut împăratul proorocul a strigat, şi i-a zis: „Robul tău era în mijlocul luptei; şi iată că un om se apropie şi-mi aduce pe un alt om, zicînd: «Păzeşte pe omul acesta; dacă va fugi, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui, sau vei plăti un talant de argint!» Şi pe cînd robul tău făcea cîte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut.“ Împăratul lui Israel i-a zis: „Aceasta îţi este osînda; tu însuţi ai rostit-o.“ Îndată proorocul şi-a scos legătura dela ochi, şi împăratul lui Israel l-a cunoscut că făcea parte din prooroci.  El a zis atunci împăratului: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentrucă ai lăsat să-ţi scape din mîni omul pe care-l sortisem nimicirii, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui, şi poporul tău pentru poporul lui.“ Împăratul lui Israel s-a dus acasă, trist şi mînios…” 1 Împărați 20:30-43

Pilda este pentru noi.
Robul care avem să-l ținem în stăpânire și să-l dăm morții este firea noastră pământească.
Noi avem un Ben-Hadad în fiecare din noi: firea noastră pământească, carnea noastră, omul nostru cel vechi, trupul păcatului sau oricum vrem să-l numim.
De multe ori firea pământească va cere îndurare, își va pune ”saci împrejurul coapselor şi funii împrejurul capului” și nu va vrea să fie dată morții, să fie ținută răstiginită, va vrea să i se dea drumul.
Dacă avem caracter de Ahab și capitala gândurilor noastre este la Samaria, nu la Ierusalim, dacă aducem jertfe în Betel și Dan, nu în Sion, atunci vom asculta smiorcăiturile cărnii(omului cel vechi) și-i vom arăta îndurare, îi vom zice: ”este fratele meu”.

Dar se arată în calea minții noastre un fiu al proorocilor.
Fii proorocilor erau probabil urmașii(rămășițele) leviților care nu au mai părăsit teritoriul celor 10 seminții abătute după calea lui Ieroboam, urmași care se închinau și slujeau mai departe în Sion, după rânduială, nu la Betel și Dan. Leviții mai erau denumiți în psalmi și prooroci, ei prooroceau cu harfa.
Leviții ne reprezintă pe noi în general, dar în special în Vechiul Testament proorocii îl prefigurează pe Domnul Isus Cristos (Duhul lui Cristos (care) era în ei).

Pilda fiului proorocului care transmite un mesaj lui Ahab are ca tâlc(învățătură) mustrarea pe care ne-o face Duhul sfânt nouă (și învățarea care decurge din ea) ca ”să știm” să ne stăpânim trupul în sfințenie, nu în aprinderea poftei. De ce scrie ”să știe” nu scrie ”să poate” să-și stăpânească…?  Înțelepciunea (a ști) înseamnă putere: ”Un om înţelept este puternic şi un om al cunoştinţei îşi întăreşte puterea” Proverbe 24:5 De aceea și înlănțuirea virtuților are cunoștința pusă chiar înaintea înfrânării (”cu cunoștința înfrânarea”).

Este scrisă această pildă ca ”să știm” și noi să ne păzim pe omul acesta cel vechi, acest trup de moarte, acest deținut.

     Avem în fiecare din noi un gardian(omul nou) care are de păzit un deținut viclean ca Ben-Hadad, să nu ne scape…”ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. Lumea (Siria inimii noastre) are incursiuni continue în Israelul nostru lăuntric. Samaria (religia lumificată) și împăratul ei au o aplecare spre alianțe vinovate, ca Ahab. Să învățăm tâlcul acestor pilde, ca să fim tari.

 

 


Cine-mi va da lacrimi de zdrobire?, (adaptare din limba rusă)

19 iunie 2014

Cine-mi va da lacrimi de zdrobire
ca să-mi plâng păcatul necurmat,
cine-mi va aduce liniștire
cugetului meu cel zbuciumat?

Curgă-mi lacrimi cum i-au curs lui David
”…-oare aur n-ai sau n-ai argint?”
”-Nu, eu plâng și sunt la față palid
că mă părăsește Duhul Sfânt.” (Psalmul 51:11)

Plângi o suflet, cum plângea Maria,
prăbușită-n plâns prelung și trist,
i-a intrat în suflet bucuria,
când spăla picioarele lui Crist.

Cine-mi va da plâns de remușcare
lacrimi ca lui Petru altădat’?
ce-și plângea-n suspine-a lui trădare,
când cocoșul iarăși a cântat.

Doamne, aprinde-a rugăciunii-mi pară!
să mă rog cu dragoste și jar!
să nu plâng odat’  la ușă-afară
plâns târziu și lacrimi în zadar!

sursa(una din ele): aici

AUDIO(melodia începe de la secunda 18):

Partitura aici.

 

 

 

 


Securea, fierăstrăul, rindeaua-Pilda scândurilor din Cortul Mărturiei, 45 de minute cu Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei(preot-călugăr ortodox care prin citirea Bibliei l-a cunoscut cu adevărat pe Domnul Isus Cristos)

16 iunie 2014

Tezaur

16 iunie 2014

Așa cum a vrut fratele Niculiță:

”Cum pâinea se dăruie-ntruna la toţi flămânziţii din gloată,
cum ea nu-şi aşteaptă cununa şi nici pentru jertfa-i răsplată,
aşa să mă dărui, Isuse, ca pâine – pe căile-Ţi drepte –
şi plată, pe jertfele-aduse, ”făptura-mi nicicând să n-aştepte.

AUDIO:

Cei de la tezaur-oasteadomnului.ro continuă să publice la ei pe site acest adevărat tezaur de cântări în interpretarea fratelui Niculiță ]n format mp3, ușor de descărcat.

Au ajuns la caietul 4 din Cântările Harului. Sunt sute de cântări, cele mai ziditoare.

tezaur


”Într-o casă mare…”, poezie, gânduri de pe drum(7)

14 iunie 2014

(”Într-o casă mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pămînt. Unele sînt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpînului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 timotei 2:20-21)

Într-o casă mare nu sunt numai vase
de argint și aur, ci e cunoscut
că mai multe parcă-s peste tot prin case
cele mai comune: din pământ, din lut.

Chiar de lemn sunt multe și în carte scrie
cum că-s pilde toate să-nvățăm că noi,
suntem niște vase ca-n bucătărie:
unele de-ocară, altele de soi.

Poate-n taină, stingher, te întrebi cu teamă:
”Doamne, eu sunt vadră, oală sau pahar?
Sunt de lut eu oare, sunt de lemn de seamă
sunt de-argint, de aur, cum să am habar?”

Cum îți e mirosul, ce-ai purtat în tine?
ce-a-ncărcat retina și cu ce-a rămas
mintea ta hapsână care are-n sine
pe pereți lipită carnea ca pe-un vas? (Ezechiel 24:12)

Ar dori Stăpânul chiar pe tine-anume
să te ia când are-un musafir chemat?
Îi slujești cu cinste, vrednic de-al Său Nume?
N-ai în tine încă ceva necurat?

Să vedem ce oare poate lemnul ține?
Sigur duce apa, nu e rău deloc,
..când se uscă crapă însă și …nu-i bine
nici să pui vreodată vas de lemn pe foc.

lemn

Cel de lut?  E-o vorbă cum că:…”cu ulciorul
la izvor adesea n-o să mergi cu el”
Când curând se sparge, Domnul, Făcătorul
Va-nvârti pe roată alt ulcior  la fel. (ieremia 18:4)

lut

Vasele de aur și de-argint au toate
cel mai de cu seamă și de cinste loc,
cea mai important-a lor proprietate
e că pot fi puse la-ncălzit pe foc.

Jertfa de mâncare, pâinile, prinosul,
floarea de făină, se prăjesc, se coc.
Fierte sau prăjite-și răspândesc mirosul
și hrănesc leviții, doar când trec prin foc.

Tot la fel și jertfa cea duhovnicească
doar fierbinte are gust și bun-miros,
foc e pus sub vase care să-ncălzească
hrana cunoștinței lui Cristos.

Deci răspunsul dacă tu ești vas de aur
sau de cinste-n casă, care-i al tău loc?
nu e dat de prețul tău, ca-ntr-un tezaur
ci de rezistența ta la foc.

Ești un vas de cinste dacă duh fierbinte
ții la focul jertfei de pe-al Lui Altar
și-ți ferești lăuntrul să nu-ți intre-n minte
jertfe necurate, hrană fără Har.

Nu știi de ești aur, lut, argint sau lemn?
Mai există încă proba lingușirii
E-un cuptor ce-ți spune sigur ca un semn
Punctul de topire al iubirii.

Când vicleanul Iuda galeș îți zâmbește
și tu fără probă te-ai topit nătâng,
e-un cuptor ce zgura minții-ți curățește
chiar dacă afară ochii-ți plâng.

De n-ai fi de aur, n-ai fi în cuptor.
Lemn de-ai fi, te-ai arde ca un vreasc uscat,
chiar de lut de-i vasul, va crăpa ușor,
dar pe aur, focu-l face mai curat.


Cugetul curat: cuibul credinței (2), gânduri de pe drum(6)

14 iunie 2014

( ”Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentruca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.” 1 Petru 3:15-16)

(„păstrând o credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii, lepădând-o, au naufragiat[−] Lit. „au suferit ruperea corăbiei“ în ceea ce priveşte credinţa” 1 Timotei 1:19, traducerea GBV)

(”ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.” 1 Timotei 3:9)

(”Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” 1 Timotei 1:5)

Cugetul este locuința, cuibul credinței. dacă vrei să alungi o pasăre, îi strici cuibul și pleacă singură.
Cine vrea să strice credința cuiva, îi murdărește cugetul, conștiința. Ori un păcat sau mai multe, ori fapte moarte (adesea religioase), orice întinare a cugetului duce la alungarea credinței.

Orice pasăre (și Domnul Isus ne-a spus să ne uităm la păsări) duce cu ciocul sau cu ghiarele atât mâncare pentru pui cât și, mai înainte de asta, duce paie și materiale pentru cuib.

pasarecuib

 

 

 

 

Tot așa să învățăm de la păsări că nu numai credința este importantă ci și locuința ei: cugetul curat.  

(”Dacă nu ne osândește inima noastră avem îndrăzneală la Dumnezeu.”)

Înaintarea cu îndrăzneală pentru a cere ceva lui Dumnezeu presupune un cuget curat, motivații lipsite de egoism, de gândiri carnale. Cât de adesea gândurile cărnii ne păcălesc, lăsând să trăiască în noi atitudini și fapte care par drepte, dar întinează conștiința, ne trezim de exemplu că ne cântărim pe noi cu o măsură indulgentă și pe alții cu severitate.

De aceea preocuparea cu cercetarea de sine trebuie să fie pentru orice creștin ca igiena corpului. Un trup curat este imaginea unui cuget curat, iar cugetul se curățește prin pocăință, prin mărturisire, prin stropirea cu sângele lui Cristos cum este scris și cum cu stângăcie am arătat în postarea precedentă.

 


Conștiința, factorul neglijat(1), …gânduri de pe drum(5)

13 iunie 2014

(M-am întors dintr-o călătorie lungă făcută împreună cu soția prin mai multe țări. Ce scriu acum sunt încă gânduri de pe drum.)

1. Motivație.

Am auzit de multe ori în predici și am citit în cărți creștine că sufletul omului este alcătuit din rațiune, sentimente și voință. Nu zic că nu poate fi așa, dar eu n-am prea citit în Biblie despre această împărțire.
În Biblie scrie destul de clar că omul este:
trup, suflet și duh
omul dinăuntru și omul dinafară
omul cel vechi și omul cel nou
-și am mai citit în Biblie că în fiecare om se luptă conștiința(cugetul) cu gândurile.
Ei, despre această luptă dintre conștiință și gânduri eu n-am prea auzit vorbindu-se și nici n-am prea citit. M-am gândit zilele trecute mult la conștiință, am luat în gând fiecare loc unde scrie despre conștiință și m-am gândit la el. Vă prezint aceste gânduri ca o jertfă de seară, e seară acum când scriu, deși probabil când voi ajunge la net să pot posta va fi dimineață.

Folosesc paragrafe notate cu puncte, pentru ca dacă pe acest blog sau pe altele mă voi referi cândva la aceste gânduri să pot lua numai ideea scurtă, să cruț timpul cititorilor.

2. Conștiința și gândurile

(”… ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.” Romani 2:15)

Este foarte clar de aici că conștiința este diferită de gânduri, să zicem de gândurile inimii. Conștiința mărturisește despre o lege a lui Dumnezeu scrisă în inimile tuturor oamenilor, chiar dacă acele popoare nu au o lege pe hârtie. Toate popoarele au justiție, există un climat al dreptății chiar la cele mai primitive popoare. Între conștiința și gândurile fiecărui om există un război. Este un război lăuntric în oameni, de obicei conștiința cere o anumită neprihănire(dreptate) pe când gândurile justifică păcatul. Lupta este sub formă de acuzații sau dezvinovățiri reciproce.
3. Dumnezeu este prezent în conștiință de la creație.

Fiind vorba de lucrarea legii sădită de Dumnezeu despre care mărturisește conștiința, atunci putem vorbi de acțiune a lui Dumnezeu în conștiință prin legea sădită de El. Legea (lucrarea dreaptă a legii) lui Dumnezeu este scrisă în inimile oamenilor, în inimile tuturor oamenilor (așa că nu se pot dezvinovăți). În acest context înțelegem că gândurile care se luptă cu conștiința vin de la om (omul cel vechi, carnea lui) și acestea luptă cu cugetul în care se găsește lucrarea legii lui Dumnezeu.

4.Îndepărtarea lui Dumnezeu din gânduri(din cunoștință).

(”Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Romani 1:28 )

Înțelegem din context că acest verset privește recunoașterea lui Dumnezeu de către oameni în istoria umanității. A existat o degradare morală progresivă atât de la Adam la Noe(la potop), cât și de la Noe la Babel, apoi de la Babel la Sodoma, și de atunci până în zilele noastre. Această degradare, Dumnezeu scrie că își are cauza în îndepărtarea lui Dumnezeu din gândire, nu L-au păstrat pe Dumnezeu acolo, l-au înlăturat, L-au îndepărtat. Dumnezeu a acționat mai departe prin conștiință, dar vrăjmășia gândurilor a crescut, voia minții lor blestemate a precumpănit tot mai mult, în mod progresiv în istorie și acest proces continuă și azi.

5.Conștiința cere în continuare neprihănire.

(”cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrşirea cerută de cugetul(conștiința) lui.” Evrei 9:9)

Oricât de păcătos ar fi un om, oricât de jos ar fi coborât pe scara moralei, va putea arăta pe cineva mai păcătos ca el, el nu e chiar așa. Există un standard, nu vorbim acum unde se află omul pe acel standard, ci de faptul că standardul există, orice om îl are, conștiința lui cere o anumită neprihănire. Nu poate coborî mai jos. (E interesant de exemplu, că în pușcării, celor închiși cu vina că au molestat copii li se face viața grea de către ceilalți închiși. Există un simț al dreptății nestins în om, un cântar, acesta este cugetul.)”

6. Conștiința murdară(infectată, înfiltrată) cu fapte moarte

(” cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!” Evrei 9:14 )
În cursul luptei dintre gânduri și conștiință, viclenia gândirii cărnii omului invetează un dușman ascuns, un
”băiat bun” pentru a înșela conștiința: faptele moarte. ”Ia fă tu aia și aia ca să-l mulțumești pe Dumnezeul (prezent prin legea scrisă) din cugetul tău.” Și omul face aia și aia iar cugetul (înșelat de acest dușman în haine de prieten) adoarme, cedează, nu mai luptă.

7. Curățirea conștiinței.

Ne-a curățit conștiința de faptele moarte. Imaginea curățirii conștiinței este Sângele Mielului jertfit odată pe an pentru jertfa de ispășire. E necesar să citim bine și cu amănunte, să memorăm detaliile și să ne gândim la ele, pentru că în acele detalii este ascuns tâlcul învățăturii lui Cristos. Pe scurt, sângele Mielului dat penru ispășire nu intra în pământ la picioarele altarului așa cum intra la celelalte jertfe,  (vezi că sub altar se găsesc sufletele(sângele) celor uciși pentru neprihănire ), ci era strâns în vas cu mare grijă de Marele Preot și folosit la stropire.
Sângele lui Cristos ”vorbește” mai bine decât sângele lui Abel.
Ce vorbea sângele lui Abel? Sângele fratelui tău strigă (mărturisește) din pământ împotriva ta. Cerea răzbunare.
Ce vorbește (mai bine) sângele lui Cristos? Iertare, îndurare. Cui? Celui ce mă va mărturisi, îl voi mărturisi și eu înaintea Tatălui. De unde? Din cer. Cristos a intrat chiar în cer ”cu sângele Lui” așa cum Marele Preot intra în cort cu sângele Mielului și stropea tot ce trebuia stropit.
Ce înseamnă că Cristos a curățit conștiințele noastre? Este lucrarea pe care o face acum Domnul Isus de mijlocire pentru toți ce-I cheamă, dacă cineva își mărturisește păcatele înaintea Lui(se va pocăi), Domnul Isus îl mărturisește pe acela înaintea Tatălui, îl ”stropește”, vorbește din cer pentru acela. Domnul Isus nu a intrat în cer cu sânge fizic (oare o să fiu ars pe vre-un rug pentru ce scriu), ci a intrat cu viața Lui(sufletul Lui).
După cum Marele Preot stropea cu sânge interiorul cortului, altarele, toate vasele pentru slujbă și hainele preoțești(pe pielea preoților nu ajungea), tot așa casa Lui suntem noi, conștiințele noastre, el le-a curățit prin mărturisirea(omologeo=a zice la fel)  noastră(pocăință) și mărturisirea Lui(hotărârea de iertare). Prima dată noi ascultând Vestea Bună suntem ”stropiți” cu Cuvântul mărturisirii care lucrează în cuget, în conștiință și ne descoperă caracterul meschin, de dușman prefăcut al faptelor moarte așa încât putem să ne eliberăm de ele, să le răsturnăm. ”noi răsturnăm izvodirile minții și orice gând îl facem rob ascultării de Cristos” apoi mărturisindu-ne păcatele înaintea tronului Mijlocitorului ceresc, Acesta ia mărturia noastră și o duce înaintea Tatălui(îl voi mărturisi și eu) și suntem iertați. Stropirea sângelui pentru curățirea conștiinței se mai aseamănă cu ascultarea: ”spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Cristos.” Cugetul curat este un cuget eliberat de fapte moarte, de oboseala unei legi care te-a făcut ”trudit și împovorat”, ajungerea în odihnă, cine a ajuns în odihna Lui(Dumnezeu) se odihnește și el de lucrările lui(proprii, fapte moarte).
.
8. Conștiința slabă sau tare.

Conștiința slabă este conștiința celui slab în credință, care încă se acuză în ceea ce încuviințează (”ferice de cine nu se învinovățește în ceea ce încuviințează”). Faptele moarte făcute mult timp, uneori de generații, au creat obiceiuri moarte, tradiții moarte, instituții moarte, industrii chiar. A le lepăda nu e chiar așa ușor, vei suferi respingerea celor ce le prețuiesc. Raportat la această presiune publică (adesea de grup), conștiința se socotește slabă dacă cedează(ca Petru în fața vizitatorilor din Iudeea) sau tare dacă rezistă. Nu este destul ca o conștiință să fie eliberată de fapte moarte, ea trebuiește întărită prin convingeri bune, convingeri ce vor lua locul gândurilor care au permis faptelor moarte să fie permise. (supunerea gândurilor ascultării de Cristos)

9. Rănirea conștiinței.

”Rănind conștiința lor slabă.” Întărirea conștiinței este un proces ce ia timp. Până cineva este încă slab, zice Cuvântul ceva uluitor: ”să fie deplin încredințat în mintea lui”, iar dacă unul crede că poate să mănânce de toate, la fel. Cum vine asta? Ce mai rămâne de: să fiți același duh? Este uniformism aici?
E o chestiune delicată. Dacă te vede cineva că mănânci carne despre care tu ești încredințat că n-are nimic? Carnea de la măcelărie care a fost adusă chiar acum de la altarul lui Zeus? Ce faci, o mănânci? Te uiți în dreapta și-n stânga să vezi dacă nu este vreun frate mai slab și cumperi? Nu, dacă tu știi că este în adunare un frate mai slab, nu te uiți în dreapta și-n stânga, ci nu cumperi. Dar slăbia lui de cuget nu e veșnică, la prima adunare îl vei stropi(vei mărturisi) cu versetul că ”toate sunt curate” și cu celelalte locuri unde scrie despre curățirea cugetului și Cel a ce a început în el curățirea conștiinței va desăvârși și întărirea ei, construind convingerea că ”un idol este totuna cu nimic”. Dacă cumperi și te vede sau mai rău, cumperi pe ascuns că tu știi că nu-i bai, dar îi spune cineva și tu taci, distrugi și ce a început, distrugi ce a lucrat Cristos. E delicat lucru conștiința.

10. Vestea Bună se adresează conștiinței.

(”prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.”) 2 Corinteni 4:3

De multe ori se aude: trebuie să iei o decizie pentru Cristos, ai voință liberă, decide-te! Ei, iarăși un lucru nescris în Biblie. Vestea Bună nu se adresează rațiunii și puterii de decidere. Apostolii n-au făcut chemare cu ridicare de mână și cu apel la decizii. Gândurile omului sunt gândurile cărnii lui, omul este vrășmaș cu Dumnezeu în gândirea lui (am arătat cum, omul este vrășmaș propriului său cuget). Vestea bună se adresează cugetului(conștiinței). ”ne face vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc”. (va urma)


Trebuie să răspundă și ei de ceva, nu?, gânduri de pe drum(4)

7 iunie 2014

Săptămânile trecute a fost la mine un om cu care am discutat peste două ore.

Argumentul lui m-a lăsat năuc.

Reproduc o parte din ce am scris atunci:

”…Zicea omul meu că el merge la biserica mare, pentru că în Biblie scrie că ”veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală” și dacă sunt pastori peste așa de mulți, desigur la judecată el va susține că a fost învățat (sau lăsat neînvățat, am adăugat eu) de oameni de căpătâi, ei răspund pentru el.

I-am spus omului că fiecare va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.
-Nu, că și ei vor da socoteală.
-Deci tu trăiești liniștit atâta timp cât ei nu te deranjează cu mustrări?
-Păi, ei răspund.

Aici, n-am avut decât întristare, argument nu. Omul îmi spusese că el dă zeciuială, colecte și dări la biserică, trebuie să răspundă și ei de ceva, nu?”

M-am gândit pe drum la ce am discutat cu el.

”Tehnologic”, ca într-o mașinărie a minții, argumentele lui merg ca un ceasornic uns: arătătorul arată, arcul trage (sau greutățile). Periodic ceasul trebuie tras. El dă zeciuială, pune la colectă și pastorii răspund pentru sufletului lui, scrie în Biblie. Nu el răspunde, el plătește. Ei primesc, deci ei răspund.

Oare acest lucru ne învață Scriptura, nu este o răstălmăcire aici?

Desigur, cei ce învață, dacă au primit această slujbă, au să dea socoteală dacă și-au făcut-o bine.

Să citim:

Traducerea GBV ”Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor, pentru că ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală; pentru ca să facă aceasta cu bucurie, şi nu suspinând, pentru că aceasta ar fi nefolositor pentru voi.” Evrei 13:17

Traducerea Cornilescu adaugă două cuvinte: DE ELE, care schimbă mult înțelesul.
”Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.”

De ce dau socoteală cei ce învață?

De slujba lor, dacă și-au făcut-o bine. Slujba celor mai bătrâni include învățarea celor mai tineri. Responsabilitatea celui ce a primit o slujbă (aici a învață) este să se țină bine de slujba lui. Pavel spune: ”vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia”. În alt loc: ”sunt curat de sângele tuturor”, adică a învățat tot ceea ce trebuia învățat.

Referința este din Ezechiel 33: 7-9 ”…Tu trebuie să asculţi Cuvîntul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Cînd zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!» şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sîngele lui îl voi cere din mîna ta. Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă dela calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mîntui sufletul.”

Textul este foarte clar și fără dubii, unul are responsabilitaea de a învăța pe alții, dar după aceea responsabilitatea trece asupra celui ce a auzit.

O astfel de atitudine: plătesc ca să nu mai fiu responsabil este un defect de conștiință sau o conștiință pătată.

E foarte adevărat ce am scris aici: originea corupției este dată de atitudinea față de autoritate: ”O conştiinţă ameţită de ideea clericală, care se va indrepta spre un popă să-şi plătească ceva păcate, este exact tiparul de om care se va îndrepta cu mită în mână să scape de vre-o nelegiuire sau mai grav îşi croieşte întreaga viaţă pe un eşafodaj de nelegiuiri, ca doar treaba popii e să primească un mic procent din profitul furat şi rezolvă el cu Dumnezeu.”

 


Faptele: duhul credinței, gânduri de pe drum(3)

7 iunie 2014

”Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însaşi”  Iacov 2:17
sau
”După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” Iacov 2:26

Am observat că nu scrie: faptele fără credință sunt moarte ca trupul fără duh, ci credința este moartă fără fapte.

Mai logic ne-ar părea dac-ar scrie: după cum trupul fără duh este mort tot așa și faptele fără credință sunt moarte. Nu e așa. Faptele sunt duhul credinței, nicidecum nu credința este duhul faptelor.

Cum vine asta? Faptele vorbesc de la sine fără cuvinte. Faptele sunt ca o altă limbă, fără gramatică și fără cuvinte.
Dacă unii nu ascultă cuvântul? ”să fie câștigați fără cuvânt prin purtarea nevestelor lor” Limba comportamentului, limbajul faptelor, este DUHUL CREDINȚEI. Duhul dă viață, iar duhul de credință, dă viață credinței, fără duh credința rămâne moartă.

În ce fel sunt faptele duhul credinței?

Mai scrie despre duh de credință: ”Însă fiindcă avem acelaş duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!“ şi noi credem, şi de aceea vorbim.” 2 Corinteni 4:13

Faptele se pot face ”cu cuvântul sau cu fapta(acțiunea)”: ”Şi tot ce faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în numele Domnului Isus, mulţumind prin El lui Dumnezeu Tatăl.” Coloseni 3:17

Samariteanul care a avut timp, e un exemplu de faptă vie.

Apostolul Pavel pe corabie, care după 14 zile de nemâncare a frânt pâinea în fața lor și a mulțumit lui Dumnezeu, a făcut un lucru care a arătat Duhul credinței sale.

Credința trebuie unită cu fapta și apoi cu cunoștința. Fără fapte, credința n-are duh. Faptele sunt clasa a doua în școala spirituală, nu poți pleca mai departe, așa cum un copil nu este primit în a 3-a dacă n-a absolvit a 2-a.

De aceea e important să înțelegem caracterul duhovnicesc (purtător de tâlc al faptelor care le facem).

Cum vine asta?

Dacă suntem soți și soție, crezând că familia este o imagine a lui Cristos și a Adunării, comportamentul nostru va purta semnele credinței care este dezvăluită prin fapte.

Ca soț mă voi purta cu soția mea așa cum a iubit Cristos Biserica, și …Doamne câte imagini sunt folosite (în Vechiul Testament mai ales), pentru a ilustra cele mai delicate momente ale acestui fel de relație. Dacă credem acele cuvinte din Scripturii, suntem deplin înarmați pentru a ține piept tuturor provocărilor căsătoriei. Căci desigur nu numai pentru ”perpetuarea speciei” a lăsat Dumnezeu hormoni și frumusețe, atracție și dragoste, ci pentru mai ascunsele lor tâlcuri fără înțelegerea cărora credem în zadar. Deci un soț care strigă la soția lui nu este nicidecum o imagine a credinței că ”Cristos a iubit biserica”. Iar dacă un soț va spune că are motive să strige: ”tu nu știi ce nevastă am eu” i se poate răspunde că nicidecum nici o nevastă de pe lume  nu e mai neascultătoare de soț ca și cum soțul e mai neascultător de Cristos.
În orice lanț de administrare a autorității, de subordonare, nu este nici un motiv pentru un sobordonat să pretindă autoritate sub el, dacă el nu ascultă de cea de deasupra lui.

Oricărei soții îi va fi foarte ușor să asculte de un soț care ascultă de Cristos. Ascultarea este duhul credinței în acel Cuvânt care este scris: ”Adunarea este supusă lui Cristos!”

Ca angajat, faptele mele poartă tâlcul celui care s-a supus Tatălui.
Ca șef, faptele mele poartă tâlcul(duhul) celui căruia i s-a încredințat o administrare. Responsabilitatea unui creștin pus într-o funcție de șef este mare, va fi șicanat și de sus și de jos cu provocări neînțelese în mijlocul cărora el va trebui să fie conștient că nu pentru rezolvarea problemelor, succesul companiei sau câștigarea banilor l-a pus Dumnezeu acolo, ci în primul rând pentru ca în acel mediu complicat și alunecos să exprime prin fapte limba neauzită a credinței în Cuvântul scris, că orice autoritate vine de la Dumnezeu și integrarea într-un lanț de autoritate este o mărturisire și o recunoaștere tacită a autorității supreme.

Ca copil și ca părinte, tot la fel, avem pilda Tatălui, care era în Cristos (s-a făcut fiu și rob pentru ca să-I înțelegem nemărginita înțelepciune).

Când facem ceva, să nu fie altă pârghie în creierul nostru, (iar dacă este s-o aruncăm) decât gândul că făcutul nostru înainte de toate exprimă duhul credinței noastre și mărturisește Cuvântul crezut. Este felul tăcut de exprimare, așa cum simți brutăria înainte s-o vezi și mirosind îți crește foamea, tot așa cum untdelemnul parfumat din hainele(simbolizează faptele noastre) preoților era simțit fără vorbe, faptele noastre poartă în ele tăcută ”mireasma cunoștinței lui” chiar de multe ori fără vorbe. Untdelemnul pentru ungere venea peste hainele albe(faptele pregătite dinainte), după ordinea: ”să unim cu credința fapta(hainele albe), cu fapta cunoștința(stropirea cu untdelemn)”

Credința nu duce la pălăvrăgeală ci la fapte, abia apoi la vorbe.

 

 

 


Imperiu și națiuni, gânduri de pe drum(2)

7 iunie 2014

La ce scriu aici, m-am gândit zilele trecute, călătorind.

Toate imperiile lumii au început cu Imperiul Babilonian, cu Nebucadnețar(capul de aur).
De atunci, ideea imperială a rămas, chiar un fel de succesiune istorică ne prezintă cartea Daniel în chip simbolic, reprezentând istoria imperiilor cu o statuie al cărui cap este de aur. Noi trăim acum probabil timpul degetelor de la picioare de lut și fier amestecate.

Toate națiunile au început de la turnul Babel, ca o potolire adusă de Dumnezeu mândriei umane, care voia să atingă cerul. I-a potolit ca un tată pe niște copii neastâmpărați, separând teritoriile și punând limite. M-am gândit cândva și am scris: de ce suntem limitați?

De atunci vedem în istorie împărați peste imperii și națiuni supuse. Ideea imperială nu se găsește numai în politică și între națiuni, se găsește transferată în comerț și în religie. Vedem companii cu pretenții transnaționale și religii la fel. Dacă ideea de biserică națională este un paradox ridicol și anacronic, ideea de biserică universală și de religie cu ierarhie mondială nu este. De la Roma la Brooklin, minusculi papi de o clipă își fălfâie mândriile și mor fericiți ca fluturii la lumânare.

Nu se pune problema că unele ar fi după voia lui Dumnezeu și altele nu, de exemplu că imperiile ar fi rele și națiunile bune. Toate sunt imagini lăsate de Dumnezeu și împlinite ca să ne învețe, au un tâlc.

La o privire atentă, Scriptura (deci Dumnezeu) nu compară Adunarea cu un imperiu, ci cu o națiune (voi sunteți …un popor sfânt), chiar cu o seminție (mai puțin decât un popor), cu ceva ce nu este un popor.

(Am scris atunci: ”ca popor al lui Dumnezeu nu suntem un popor asemenea etniilor, dar nici asemenea religiilor lumii. Suntem împrăștiați, fără temple, fără popi și fără ierarhi. În anii prigoanelor văzute și nevăzute am fost împodobiți din belșug cu agenți și informatori, clerici sau ”frați” simplii, adesea oameni ”smeriți-smeriți”,  strecurați și furișați printre noi ca să ne pândească libertatea e care o avem în Cristos cu gând să ne aducă la robie. Pe unii i-au dus. Cu atât mai mult, cei ce au rezistat s-au dovedit perle de mare preț, o comoară aleasă în ziua aceea. Iar dacă Domnul îi socotește așa, așa trebuie să-i socotim și noi, să zicem despre frați cel puțin ca Pavel: ”bucuria și cununa mea”.”)

Și totuși, înfrunzirea națiunilor este un semn adăugat altor semne, iar faptul că imperiile(ce își au toate originea în capul de aur) n-au pierit și se suprapun cu națiunile este o împlinire a Scripturii, situație care nu putea fi nici măcar înțeleasă câteva sute de ani în urmă. Noi să avem ochii deschiși căci ”Cel ce vine va veni și nu va zăbovi!” avem mult mai multe semne împlinite chiar decât acum 70 de ani:

”O, Doamne, Tu ne-ai spus: „Curând…”
Şi, peste orice controversă,
toţi Te-aşteptăm cu duh flămând,
având mereu, mereu în gând
numărătoarea cea inversă…

Încă un semn. Şi-ncă un semn.
Ba parcă toate sunt prezente.
Apostazie-a fost. Vedem:
Şi-i dus mesajul Tău suprem
pe toate şase continente.

Poporul Tău rătăcitor
s-a reîntors din diaspora.
Ierusalimul e al lor.
Deci azi noi Te-aşteptăm pe nor,
magnet ceresc al tuturora.

Albi îngeri vor veni de sus
ca să ne-arate cărăruia.
Va fi în zori… sau spre apus…
„Priviţi… acolo e Isus!
Zburaţi spre Domnul!…”
Aleluia! ” C. Ioanid Aripi în cosmos.

Națiunile au înfrunzit din imperii, după sute de ani de amorfizare, de uniformizare sub presiunea imperiului dominant, națiunile se eliberează sub ochii noștri, așa cum primăvara, la căldura soarelui, mugurii plesnesc, frunzele și florile se arată. Este un semn lângă altele care arată că ”vara este aproape”.

Vino Doamne Isuse!


Războiul din Ucraina văzut de creștini, gânduri de pe drum(1)

7 iunie 2014

Miercuri seara am înnoptat împreună cu soția în casa unui frate neamț-menonit, refugiat din Rusia, actualmente locuind în Germania.
(Sunt în călătorie prin Europa, acesta este motivul pentru care nu am scris pe blog de 5-6 zile, dar sper să recuperez astăzi, ”ne-am dat” o zi de odihnă, fără afaceri și fără călătorii.)

Există peste 2 milioane de nemți refugiați din Rusia în ultimii 20 de ani, mulți dintre ei deznaționalizați forțat încă de pe vremea lui Stalin, prin deportări și căsătorii mixte și …(n-am cuvânt) dez-religiozizați forțat prin interzicerea educației creștine. Acest frate de exemplu, deși cu nume neamț, până la 20 de ani nu a știut o boabă germană. S-a căsătorit însă cu o fată crescută într-o colonie creștină menonită din Rusia, (colonie rămasă ca prin minune nedistrusă complet), a învățat limba poporului său și acum duce ajutoare unde este nevoie. Acum este nevoie în Ucraina.

Fratele Petru s-a întors marți seara din Ucraina, noi am sosit la el miercuri seara și la cină (a mai fost familia unui cumnat de-al lui) ne-a povestit cu detalii situația din estul Ucrainei, așa cum este trăită de cei credincioși.
I-am cerut voie să iau notițe pentru voi, i-am explicat cum e cu blogul și acum transcriu frânturi din discuții, câteva cazuri.

Lugansk, Iura. 200 de militari ucrainieni s-au baricadat într-o unitate militară de la marginea orașului. Familia fratelui Iura, cu 12 copii avea casa între unitate și oraș. Într-un bloc cu 9 etaje s-au urcat la ultimul etaj ”luptătorii” (au nume care mai de care mai pompoase, Armata de Eliberare a Republicii….) și au început să tragă spre unitate peste casa familiei lui Iura. Militarii trăgeau și ei, dar cum se trăgea la nimereală, tot blocul, toate etajele au fost ciuruite și locuitorii au fugit cu toții. ”Ordinea” în oraș a rămas pe mâna bețivilor și narcomanilor care jefuiesc tot ce prind. După 3 ore de trageri s-a făcut liniște și Iura a trebuit să fugă, ca și alții de altfel. A fost cazat lângă Melitopoli într-o tabără de vară pentru copii, cu bărăci improvizate.

Slaviansk, Mișa. Oraș cu 117000 de locuitori, majoritatea vorbitori de rusă. În oraș s-a instaurat anarhia. Bandiți și narcomani peste tot. Peste tot sunt baricade. Rechiziționează mașini de la oameni. Pur și simplu, opresc mașinile, îndeosebi microbuzele, iau cheile și fugăresc șoferul. Lumea fuge din oraș pe unde poate. Armata ucrainiană a înconjurat orașul, lasă lumea să plece, dar nu lasă pe nimeni să intre. Fratele Mișa cu 7 copii și soția așteptând să nască a plecat cu ”buzicul”(microbuzul) la cumpărături. La întoarcere este oprit de ”luptători”:
-Ce duci?
-Nimic.
-Deschide.
Deschide ușa, …pe scaun 2 kg de mere și 2 cofraje de ouă.
-Tu ne înșeli pe noi, tu vrei să hrănești armata ucrainiană.
-Nu, nu, sunt pentru familia mea, am 7 copii.
I-au pus automatul în piept.
-Culcat.
-Sus.
I-au percheziționat mașina. El:
-Am 7 copii, sunt credincios.
L-au lăsat până la urmă să plece cu mașina. După două zile i-a născut nevasta.
Apoi au fugit la Melitopoli.

Toată Ucraina este plină de puncte de control pe șosele, o stare de tensiune plutește peste tot.

Evreii. Comunitatea evreiască din Ucraina se apropie de 300.000 de oameni. În ultimii 25 de ani s-au îmbogățit și nu mai vor să plece de acolo. Dar, culmea, ambele tabere aflate în război, și rusofonii, și ucrainienii îi văd ca vinovați pe evrei, fiecare tabără cu altă teorie.
Evreul Igor Kolomoyski a inaugurat în 2012 la Dnepropetrovsk o clădire uriașă numită Menorah.

menoradnepropetrovsk

Evreii ucrainieni nu au de gând să plece în Israel.

Dar probabil nu e după gândul lor.

Pentru mine a fost o surpriză reală să aflu că sunt așa de mulți evrei în Ucraina. În mintea mea rămăsese evreul pe care l-am întâlnit în 1990 în Cernăuți, în Krasnoarmiyskii Bazar, (un bazar ad-hoc, un fel de talcioc în centrul orașului, în parcul aflat lângă o biserică nemțească, o piață de zarzavaturi și magazinul Univermah). Am discutat atunci cu un om uscățiv care vindea cearceafuri, prosoape și alte lucruri din casă. L-am întrebat de ce le vinde. Mi-a răspuns într-o română perfectă, (o română de nivel academic, nu de bucovinean obișnuit) că el e evreu și își vinde toate lucrurile din casă că pleacă în Israel. Eu crezusem de atunci că au plecat toți evreii din Ucraina în Israel, dar m-am înșelat.

Tu ce zici?, m-a întrebat Petru cu un zâmbet ciudat, de ce se întâmplă toate acestea? Noi avusesem multe ore de discuții în casa noastră și știa câte ceva ce cred. Le-am răspuns că eu cam ce am de spus am și scris cândva și le-am arătat pe net articolul ”De ce a trimis Dumnezeu comunismul peste estul Europei?” Ca evreii să fugă în Israel.
A tradus rapid articolul nu google translate și mi-a cerut voie să-l preia. I-am spus și despre înfrunzirea smochinului(înființarea Israelului în 1948) și a altor copaci(Ucraina, Georgia, etc) după cum e profețit. 

Am mai discutat împreună despre imperii și națiuni, cum națiunile se trag de la Babel și imperiile de la Babilon, având ca și cap pe Nebucadnețar(”Tu ești capul de aur”).

Și cum crezi că se va termina treaba în Ucraina? m-a întrebat zâmbind larg. I-am răspuns că numai într-un fel: prin plecarea evreilor în Israel. A răs bucuros și și-a frecat palmele, mi-a spus că mulți din cei cu care a discutat în Ucraina ziceau la fel, că scriptura trebuie să se împlinească, evreii trebuie să plece în țara lor.

Stalin a creat Regiunea Autonomă Evreiască în Siberia cu capitala la Birobidjan.
Mai sunt 4000 de evrei în acel stat, teoretic evreiesc, (în poză: statuia uriașă a unei menore din Birobidjan).

birobidjan

dar istoria nu se petrece nici după planul comunist al lui Stalin, nici după banii capitalizați de Kolomoyskii, ci după planul veșnic al Celui pentru care toate au fost create, Domnul Isus Cristos, plan administrat prin Adunare.

I-am spus lui Petru că eu nu mă mir cum face Dumnezeu ca să plece evreii din Ucraina, e un butoi cu pulbere acolo, mă mir ca un copil ce privește și nu-L înțelege pe Tata, cum va face Dumnezeu ca să plece evreii din Anglia și Statele Unite, acolo evreii sunt mult mai mulți, mult mai bogați și deci mult mai lipiți de pământ decât evreii din Ucraina, dar ȘTIU SIGUR că Dumnezeu știe cum să-i scoată.

Nu faci politică? m-a întrebat soția a doua zi pe drum, când recapitulam ce discutasem cu familiile la cină.
NU, nu fac altceva decât să observ, noi nu schimbăm nimic observând și nu suntem chemați să schimbăm.

Noi grăbim Venirea Zilei Lui în alt mod, total diferit de mlaștina unei politici neînțelese nici de cei ce-o fac.


%d blogeri au apreciat: