M-am cățărat în fața Domnului

31 august 2014

”M-am cățărat în fața Domnului și am mulțumit pentru scumpa posibilitate că pot intra în cabinetul Medicului meu Cel mare, fără să stau la coadă și El să mă vindece prin judecata focului sacru al dragostei Lui.” .

E citat din Gusztav Pocsy, pag 17.

Am discutat săptămânile trecute cu o soră bătrână de aproape 90 de ani, soția unui frate care a fost închis pentru mărturia lui creștină între 1959-1964. Ei amândoi erau în adunarea de pe strada Oituz din Arad, împreună cu familia Moisescu și cu alții cărora li s-a dat numele de moisiști. Această soră ne-a spus printre altele că ei avut profesori buni. A amintit de Moisescu, Pocsy, Ioanovici, Tonoiu și Panaitescu.

Pe avion aveam descărcate pe tabletă mai multe cărți și am recitit scrisorile lui Pocsy. Cu alți ochi. (Mărturisrea și pocăința înaintea Domnului erau văzute de Pocsy ca bază și început al oricărei ”experiențe” creștine, a vieții celei noi.) E lesne acum de înțeles manipularea adunărilor de atunci (e vorba de anii 1960-1980) de către ”responsabilii” dirijați din spate de ”împuterniciții cultelor”. Dar și felul cum ”ei au învins prin sângele Mielului și prin Cuvântul mărturisirii lor.


Ce urmează? Ce așteptăm? Răpirea Adunării.

22 august 2014

Este o taină, știu, nu aștept să scrie în ziare despre asta, nici să aud știri focalizate pe aceste așteptări.

Taină e și împietrirea evreilor, taină e și unitatea Trupului lui Cristos, taină e însăși Adunarea.

Nu aștept știri în mass-media sau nici măcar să aibă astfel de informații sau cât de cât opinii. Noi suntem însărcinați să le vestim, nu mass-media, nici măcar popii lumii.

Lumea așteaptă „progres, dezvoltare, evoluție” cuvinte cu care acoperă realitatea îmbătrânirii și a bolii, a corupției și a degradării.

Dar noi, dar eu, dar tu, ce așteptăm? Îl așteptăm pe Domnul Isus din cer sau așteptăm iluziile lumii.

Nu cumva ne amestecăm cuvintele și opiniile cu ale lor, când ei așteaptă una și noi alta?

Noi știm și începutul și scopul și sfârșitul creației, ei nu numai că se fac înadins că nu le știu dar se asociază cu cei ce le împărtășesc iluziile, fac mare tărăboi cu evoluția și cu milioanele de ani.

Eu nu voi fi așa de nebun să vorbesc ca ei, nici atât de inimă-rece să nu-i avertizez.

Așteptăm altceva, vorbim altfel.

Mă uit la știri: război, Donețk, Lugansk, ce e acolo?

Centrul afacerilor a 300000 de evrei care iată că sunt încă odată fugăriți de valurile popoarelor ce împlinesc poruncile Domnului. Acești evrei habar n-au că au căzut într-o împietrire ce stă să se sfârșească.

Eu așa privesc știrile….și istoria.

Peste 4 ani sunt 70 de ani de la naționalizarea care a fugărit evreii din Estul Europei în Israel.

Istoria n-are logică decât privită prin prisma profețiilor Bibliei. Iar până acum profețiile se împlinesc cu precizie de ceas.

Nu mai este mult!


Taina împietririi evreilor, (de mirare la așa oameni deștepți)

19 august 2014

Toate dovezile divinității Domnului Isus, toate amănuntele profețiilor duc (chiar doar analizate logic) la o singură concluzie: Domnul Isus este Mesia cel promis în toată Scriptura. De aceea este cu atât mai de mirare că un întreg popor, poporul evreu, cel mai deștept popor din lume, poporul a cărui istorie este chiar în cartea care scrie despre Domnul Isus, acest popor zic, timp de două milenii nu îl recunoaște pe Domnul Isus ca Mesia, ei așteaptă un alt Mesia.

Această ciudățenie are o singură explicație: ei sunt împietriți în  inimile lor. Împietrirea evreilor este de fapt o taină lucrată de Dumnezeu, este una din tainele pe care le vedem cu ochii noștri:”Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.” Romani 11:25

O altă împietrire detaliat descrisă în Biblie este împietrirea lui Faraon. Tot la fel de lipsită de logică a fost și împietrirea lui Faraon. Să vezi atâtea minuni și să mergi orbește spre distrugerea propriului popor, asta nu e decât mâna lui Dumnezeu!

Dacă azi nu mai trăim vremurile exodului, dacă faraonii sunt istorie, evreii împietriți nu sunt, ei ne sunt contemporani, vedem această taină sub ochii noștri. O mică rămășiță doar crede, restul sunt împietriți spre folosul nostru, până vor fi altoiți iarăși în pomul lor. Acest timp este aproape, împietrirea nu va mai ține mult.

Cu acești ochi să privim istoria, așa să ascultăm știrile.


Baptistii originali

18 august 2014

(Scriu de pe computerul cuiva care nu are instalata limba noastra si deci nu am diacritice. Imi cer iertare. Dar e mai bine decat de pe tableta mea, pe tableta e un fel de incercare a rabdarii scrisul fara tastatura fizica. Ajung incet la concluzia ca tableta e buna pentru citit, dar pentru scris sau editat trebuie taste tangibile.)

Sunt plecat si gazduim pe la unul-altul. Inca e bine, avem mai putine zile disponibile decat cate vizite am putea face. Umblam zilele trecute prin tara asta si am vazut intr-o anumita zona multe biserici baptiste, tot una misionara si una „primitiva”, suspect de aproape una de alta. Misionar suna bine, primitiv mai putin, dar m-am dus la net sa vad ce e cu ele.

Pe scurt.

Pana la anii 1800 baptistii si din Europa si din America nu aveau scoli duminicale, societati misionare si seminarii teologice. Pur si simplu copiii erau educati de parinti acasa, bisericile trimiteau misionari (sau mergea cine avea indemn) si batranii educau si invatau pe tineri. Pe la 1800 au aparut in lumea religioasa de atunci si au fost asimilate de baptisti (si) aceste trei inovatii: societatile misionare, scolile duminicale si seminariile teologice pentru formarea de clerici cu diploma. (A mai aparut ceva: muzica instrumentala.) Inovatiile nu au fost primite de toti baptistii, mai ales in zonele rurale din sudul Statelor Unite, Tennessee, Carolina de Nord si Texas. Cei care s-au opus au fost numiti „primitivi”(in sensul de originali) si ceilalti s-au numit misionari. 

Am aflat de pe net, (puteti cauta si voi) ca aceasta divizare a ramas pana azi, cu ramuri si ramurele, cu pasiuni si ambitii, cu aparari si acuzatii, cu oameni activi pentru sau impotriva.

E clar ca e mai bine asa, e mai bine „sa fie si partide intre voi” …ca sa iasa la lumina cei gasiti aprobati. Decat „noi iubim pe toti fratii”, o aprobare larga, mai bine o ingustime de vederi, o sita a invataturii care va transmite generatiei urmatoare un sunet mai deslusit de trambita.

Am citit zilele trecute cateva ore despre baptistii originali (cautati „primitive baptists’ pe Google), desi eticheta e evident gresita si derutanta, mare parte din invataturile la care inca cu greutate ei tin, ii fac simpatici.

Mi-am dat seama chiar ca am cunoscut cativa, dintre multii misionari americani care i-am cunoscut. Despre adoptarea de catre cei „misionari” pe la anii 1800 a practicilor lumii religioase de atunci nu e greu de scris, e o boala care exista si astazi si care va continua pana va intra numarul deplin al neamurilor si pana se va sfarsi aceasta „taina”. Noi traim acum, in vremea noastra o alta boala: adoptarea pe scara larga a „laudei si inchinarii”, o alta divizare si profesionalizare a slujbelor, care nu e decat ca o boala in plus la un pacient deja bolnav. De ce sa-l plangi, de boala veche, de boala noua? Nici aia veche nu e sanatate.

Concluzie.

E mai buna framantarea decat dezinteresul, lupta decat abandonul, tinerea sus a Cuvantului Vietii decat plecarea steagului, orice forma de promovare a Adevarului va face o paguba imparatiei minciunii si va ajuta pe unii sa se desprinda din cursa tatalui ei.   Mi l-am amintit pe fratele Samuel si pe fratele James (misionari americani in Romania) si pe tatal lui Isaac(care si acum, foarte batran e misionar in Mexic) care a deschis peste 40 de adunari(si ei zic adunari, nu biserici) in Mexic. Toti acestia munceau cu mainile lor (erau buni meseriasi). 
Meditam ca arata altfel o tara a caror preocupari de discutii teologice sunt la nivel de datalii biblice (ca intre „primitivi” si „misionari”), decat una in care industria religioasa fura si jefuieste in folosul unei tagme de talhari,  religia(aceasta unealta de inselat oameni) fiind fastuos condusa si promovata mediatic, in acelasi timp fiind privita cu teama chiar de conducatorii natiunilor. 

Sunt trei feluri de pomi(natiuni):

-Pomul Vietii, natiunea Sfanta, cei care „nu sunt un popor”, Adunarea, Primul Rod, taina(lumea nu ne cunoaste)
-Smochinul lui Israel care a infrunzit din 1948 incoace si urmeaza pocainta lui, la terminarea „tainei lui Cristos” (rapirea) si terminarea perioadei de impietrire a lor(a evreilor), cand ei se vor pocai si il vor recunoaste pe Domnul Isus.
-Ceilalti copaci, celelalte natiuni care desigur nu sunt decat la nivel de „inflorire”, de inmugurire, impreuna cu smochinul, (nu ne spune nimic floarea, e doar un semn.) E ca la casatorie, floarea aspectului e una si rodul caracterului e diferit. Si matraguna si caisul au flori frumoase, dar rodul (dupa ce cade floarea) e diferit.

Slavit sa fie Domnul.


Bun, adevărat, obișnuit

16 august 2014

„. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă, …” 1 Tim 4:8a

Chiar de-ai făcut un lucru bine

Și cei din jur l-au prețuit,

Se vor uita chiorâș la tine

De nu-i ceva …„obișnuit”.

Când spui un Adevăr curat

Și ai în vorba ta temei,

Vei fi privit ca un ciudat

De nu-i ceva ca…„de-obicei”.

Când faci ceva frumos și bun

După Cuvânt și prin credință,

Ești socotit ca un nebun

Când treci peste …„obișnuință”.

Cu idoli lumea s-a dedat („unii, fiind obinuiţi pînă acum cu idolul,”) 1 Cor 8:7b

De pofte inima li-e plină

Iar sufletul întunecat

Nu vrea să vină la lumină.

(„Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.”) Ioan 3:20

Frumos și bun și-adevărat

Zadarnic sună celui prins,

Înlănțuit și-încătușat

De gându-n care s-a deprins.

Deprinderea firească dar

E un cârlig, ca un cârcel,

Din care cel ce are Har

Se liberează ușurel.(„şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.„) 2 Timotei 2:26

Ieși și tu dragul meu din tot

Obișnuitul aprobat,

Ca Noe, ca Avram, ca Lot

Spre ce e Bun și-Adevărat.


Turma lui Noe

16 august 2014

La potop au intrat în corabie câte 7 perechi de animale curate.

Dacă luăm de exemplu oile, au intrat 7 oi și 7 berbeci sau dacă socotim puteau fi 7 mioare și 7 berbecuți.

Cam câte oi au fost în turma lui Noe la sfârșitul potopului?

14, 7 perechi?

Probabil mai multe dacă pe corabie s-au înmulțit!

Probabil mai puține dacă a luat din ele ca să aducă jertfă!

În orice caz au fost în jur de 14 oi (7 perechi) și doi lupi pe tot pământul.

După un an, dacă cele 7 perechi au avut fiecare un mieluț, au fost 21 oi pe pământ.

După încă un an au mai fost 10, deci 31.

Nu socotim nici câte au murit, dar nici că au putut avea 2-3 miei pe an, aproximăm pentru simplificare.

Rata de înmulțire a fost de 1,5 pe an.

După 6 ani turma  de oi a lui Noe avea cam 100 de capete.

Probabil i-a zis lui Sem: „ia și tu 20 de oi”, și la fel la ceilalți doi.

Ce să învățăm de aici? Că toate oile lumii se trag din turma bunicului nostru Noe, că toți oamenii lumii suntem nepoții lui, că de fapt „suntem din neam de Dumnezeu”.

Așa să ne învățăm copiii când le arătăm pe câmp o oaie, un  miel, o turmă sau un măgăruș.

Explicând creația privind înapoi, le arătăm drůmul spre Dumnezeu, Creatorul din care ne tragem toți.

Dar trebuie să ne folosim în această învățare de elementele creației, căci toate sunt pentru învățarea Lui, „din El, prin El și pentru El sunt toate”. Dacă noi nu le vom da explicații, alții o vor face, dar cu teorii mincinoase. Grăbește-te să pui tu temelia gândurilor copiilor tăi, când te vor întreba.
 


Hainele vorbelor noastre (…”și orice faceți cu Cuvântul…”)

14 august 2014

În gândirea noastră noi de obicei despărțim „a vorbi” de „a face”.

Chiar disprețuim adesea pe cei ce nu trec de la vorbe la fapte.

Considerăm vorbirea timp pierdut și socotim vrednic doar făcutul. E o filosofie, se numește pragmatism.

La Dumnezeu nu e așa: „faceți cu Cuvântul” este porunca!

Cum învățăm acest lucru din lecțiile Cuvântului?

Faptele noastre au ca și corespondent în Vechiul Testament hainele albe ale preoților ce slujeau în Cortul Mărturiei. Aceste haine trebuiau să fie „albe în orice vreme”. Și mai trebuiau să fie stropite cu sânge și să fie unse cu untdelemn.

Vorbele noastre sunt una din hainele pe care le îmbrăcăm și le purtăm toată ziua. Aceste vorbe trebuie să fie CU HAR.

Dar ca să ajungem să primim Har trebuie să aducem jertfa apropierii de Dumnezeu cu încredere DUPĂ RÂNDUIELI.

Care sunt aceste rânduieli (reguli) pentru îmbrăcarea omului nou referitor la faptele „cu vorba”?

În primul rând albirea „și le-au albit”, ne vorbește de lepădarea de sine, atât a murdăriei (întinăciunea cărnii) cât și a culorii (întinăciune duhului). Se face prin pocăință, adică printr-o rugăciune sinceră și personală înaintea lui Dumnezeu, o rugăciune de mărturisire a stării rele, a eului păcătos, o judecată de sine cu mărturisirea tuturor păcatelor, așa cum le vezi și tu și Tatăl.

Stropirea cu sângele lui Cristos reprezintă ascultarea și supunerea față de Vestea Bună, de tot Cuvântul Scripturii, îndeosebi purtarea suferințelor Lui, a ocării și disprețului Lui. Sângele este simbolul vieții, al sufletului, hainele stropite cu sângele lui Cristos ne vorbesc despre ascultarea cuvintelor Veștii Bune, Moise a stropit și cartea și tot poporul, după ce  A CITIT.

Ungerea cu untdelemn(parfumarea) reprezintă creșterea noastră în orice fel de Har, purtarea miresmei cunoștinței Lui.

Aceste 3 caracteristici sunt norma cu care ne măsurăm vorbele, „tiparul” după care le croim, modelul pe care-l avem în minte(Duhul ni-l amintește) când deschidem gura, astfel ca vorbirea noastră să semene cu „Harul curge de pe buzele tale”, să ne fie etalonul după care ne măsurăm și reperul la care ne întoarcem când greșim.

Nu ambiția, nici afirmarea sinelui, nu ar trebui să fie în intonația frazelor ce ne învelesc cu sunetele lor atunci când suntem ascultați, ci blândețea, încurajarea, îndemnarea la dragoste și la ….fapte bune.


America de sus și America de jos

13 august 2014

„Nu le mai dă nimeni bani la ăia acuma” mi-a spus un frate despre niște clerici cerșetori ce trecuseră pe la o biserică, „e greu acum și în America. Să vină ei să vadă cum e dimineața la 5 pe expres, plin de mașini cu oameni care merg la lucru, ei nu știu ce-i aia, ei stau numai cu mâna întinsă.”

Am văzut apoi, mai ales prin sud biserici mari, cu anexe uriașe, adevărate complexe religioase, uneltele păstorilor nebuni, complexe de clădiri ce-mi aminteau de mănăstirile de la Athos. Chiar n-am văzut nici o diferență, mi-am dat seama de unde s-au inspirat cei ce au construit și la noi complexe de clădiri religioase. Acolo unde de o anumită religie aparține majoritatea oamenilor, tupeul aristocraților religioși crește. Și mi-am amintit de ce am scris anul trecut despre aristocrații religioase.

Există aristocrație religioasă, boieri ai spiritelor înșelate, domnind anarhic peste feude de „iobagi” ce le plătesc aristocraților dijmă și cotă și taxă și bir. Aristocrația asta e și în Europa și peste tot în lume, dar parcă mai puternică în America: e America de sus.
       America de jos este America celor ce trag din greu, ca oriunde în lume, a celor care lucrează 5-6 zile pe săptămână, a celor înșelați de primii, a plătitorilor de zeciuieli.

Citat din postarea amintită:”Aristocrații religioși: un fel de bufoni, care dacă n-ar purta cu ei cuțitele de scos ochi spirituali ar fi ridicoli, așa: sunt periculoși.
Cuvintele lor rod ca și cancerul, ajung cei ce-i ascultă să-i întrețină ca iobagii acum câteva secole pe feuzii locali.
Respectul pe care-l pretind, frica ce au inoculat-o, cuvintele cu care învăluitor înșeală, înălțimea tot mai mare a scaunelor de la care  domină îi fac ”de ocolit” iar pe urmașii lor ”de plâns”.
Să cerem lacrimi pentru ei și să nu ne lăsăm înșelați de strălucirea de circ a spectacolelor lor. Să-i îndemnăm în primul rând pe copiii și apropiații noștri să le ocolească.”


Limba lumii

9 august 2014

 

Așa cum am scris despre Limba lui Dumnezeu, există și o limbă a lumii.

Iar pentru că există lumi diferite, există și limbi lumești diferite.

Există o lume a comerțului, una a poftelor, o lume a religiei, o lume a culturii, a distracției, o lume a mass-mediei și limbajele lor corespunzătoare.

Există chiar limbaje non-verbale, limbajul hainelor(la modă sau nu), limbajul corpului, al marketingului, al interesului comercial sau al negocierii. Sunt limbi care trebuie să le uităm. Dacă am vorbi ca ei n-am fi credincioși(fideli) neamului (generației) copiilor Lui.

Dacă comerciant fiind sau vânzător, mă gugiulesc pe lângă cumpărător cu gândul la buzunarul sau la cardul lui, dacă vorbesc mieros și râd aprobator pentru a-l cuceri, vorbesc limba comerțului și a marketingului, o limbă a lumii, o limbă interzisă. Dacă produsul meu nu e mai bun și mai ieftin pentru client(cum aș vrea eu să găsesc toate produsele pentru mine), dacă trebuie să adaug la produs pălăvrăgeală plină de lingușeală și prefăcătorie, vorbesc o limbă a lumii și atunci mai am de pus faptă lângă credință, pentru a mă pocăi de aceste fapte, că cunoștință n-am lângă ce pune, e limba lumii comerciale.

Dacă fiind adolescent(ă) caut să fiu privit(ă) și mă îmbrac provocator, vorbesc limba (chiar non-verbală) a lumii poftelor și a modei.

Dacă învăț pe alții din cuvintele lui Dumnezeu și caut să plac oamenilor în vorbirea mea, nu avertizez și nu mustru, vorbesc limba lumii religioase. Dacă nu din Cuvântul lui Dumnezeu mă satur și mă adăp ci îmi modelez vorbirea după stereotipurile(tipicurile) religioase nebiblice, dar cu care oamenii sunt obișnuiți, vorbesc un dialect al limbii religioase, nu limba (vorbirea) lui Dumnezeu.

Dacă îi lăsăm pe copiii noștri tolăniți toată ziua în fața televizorului sau a filmelor, ei vor învăța de acolo limba ambițiilor și a slavei deșarte, limba poftelor neînfrânate și a dezmățului, limba vicleniei și a înșelătoriei, limba șmecherelii acestei lumi și treptat, pe nesimțite limba neprihănirii, a înfrânării și a lepădării de sine, limba lui Dumnezeu și a neamului Lui li se va părea tot mai străină.

Chiar dacă ne trimitem copiii la școală cu gândul principal să învețe o meserie din care să câștige bine le vorbim tot un dialect lumesc, dialectul realizării de sine.

Dacă scriu pe blog sau pe rețelele sociale tot felul de banalități despre ce fac, ce mănânc, ce îmbrac, unde „mă distrez”, cu poze și comentarii pe măsură, vorbesc limba afirmării de sine, nu limba lepădării de sine.

Dacă citesc, ascult sau privesc știrile politice sau economice conectat în „părtășie” cu viziunile și așteptările lumii, dacă mă exprim partizan față de o opinie sau opozant, vorbesc tot o limbă a lumii, o limbă a străinătății prin care suntem pribegi și ambasadori pentru o clipă.

Să vorbim limba lui Dumnezeu, limba Bibliei, limba creației și a pildelor ei, limba neamului copiilor Săi.

 


Limba lui Dumnezeu

9 august 2014

„Pentru ce nu înțelegeți vorbirea mea?” (Ioan 8:43) i-a întrebat Domnul Isus pe farisei? Vorbea El altă limbă?

Nu și da.

Nu, pentru că folosea termeni obișnuiți: ușă, pâine, miel, sămânță, bani, robi, regi, etc.

Da, pentru că există o vorbire a Duhului, o limbă a Bibliei, un limbaj (ca să fim actuali) format din cuvinte comune, dar cu un cu totul alt înțeles.

Această limbă a lui Dumnezeu nu mai era înțeleasă de farisei și de cărturari și mai târziu de evreii care deveniseră „greoi la auzit”(Evrei 5:11, GBV).

Cum înțelegem această limbă, cum o învățăm, de la cine?

Dacă e limba lui Dumnezeu, vorbirea Lui, normal că de la Dumnezeu.

Orice om poate să învețe limba lui Dumnezeu?

Cum? Citește restul acestei intrări »


Don Lorenzo Perosi

9 august 2014

Istoria e folositor de citit, doar dacă e adevărată.
E important așadar cu ce interes e scrisă istoria!
Dacă e scrisă din dragoste de adevăr, atunci merită citită.

Am căutat zadarnic pe Google câte ceva despre biografia lui Don Lorenzo Perosi, celebrul muzician catolic care s-a întors la Dumnezeu, n-am găsit nimic.
Doar omagii catolice, numele lui e purtat de școli, premii și străzi și o scurtă notă că în ultimii ….30 de ani s-a retras. De fapt omul a părăsit toată gloria de paie a lumii.
Dai mau jos un citat din revista Crestinul, despre convertirea lui Don Lorenzo:

…Vrem pilde? Marele cântăreţ şi celebru compozitor de muzică bisericească, Don Lorenzo Perosi, directorul celebrei capele Sixtine din Roma papală — pe care şeful bisericii catolice l-a făcut şi preot, apoi l-a ridicat la rangul de „abate neştiind cum să-l onoreze mai mult — s’a întors la Dumnezeu şi a primit prin credinţă pe Domnul Isus, ca Mântuitor al său. Acest mare artist al muzicii religioase, autor al vestitei opere „învierea lui Hristos” găsind din întâmplare nişte note evanghelice asupra Epistolelor lui Pavel şi cetindu-le cu luare aminte, s-a luminat, a crezut, s’a hotărât pentru Domnul şi curând a părăsit totul : şi slujba de director al capelei Sixtine şi funcţiunea de preot, şi abaţia, şi biserica catolică, şi pe Papa şi onorurile lui, alăturându-se unei mici Adunări de credincioşi creştini după Evanghelie, din apropierea Romei. Iată unul care a putut mărturisi lămurit că muzica religioasă mulţumindu-i numai anumite înclinări sentimentale, îl ţinea de fapt în păcatele lui, pierdut, departe de ceeace voia Dumnezeu de la el: pocăinţa şi credinţa vie în Isus Hristos, pentru a fi mântuit. …”


Bezbojnicii

6 august 2014

Din rusă: Bog=Dumnezeu

Bez=Fără, deci bezbojnic=fără dumnezeu sau ateu.

Cei ce au trăit anii 50 își mai amintesc.

Am văzut zilele trecute prin Germania o imagine des întâlnită aici: într-o stație de autobuz o familie cu 2 copii mărișori, părinții vorbeau pe rusește, copiii pe germană.

Imigranți din Rusia, sunt circa două milioane în Germania, au limbă maternă: germana, dar le e familiară rusa și continuă s-o vorbească, NU AU RELIGIE, SUNT ATEIZAȚI DUPĂ 3-4 GENERAȚII de deportări și căsătorii încrucișate dirijat.

Un număr infim dintre ei a regăsit credința evanghelică a părinților lor și o urmează, restul sunt….bezbojnici.

Și de la ei mi-a fugit gândul la  vorbirea învățată de la Duhul Sfânt, limba casei lui Dumnezeu, a neamului copiilor Săi.

Cât de repede este uitată aceasta limbă și este învățată cealaltă. Când nici părinții n-o mai vorbesc ce să aștepți de la copii?

Sa vorbim o vorbire învățată de la Duhul Sfânt, limba Noului Testament, a noii moșteniri…și să-i învățăm și pe alții.

Așa cum un programator nu poate folosi limbajului unui cultivator de legume, tot așa limba lumii este mult insuficientă marilor înțelepciuni ascunse în Cristos.

(Îmi cer scuze pentru greșeli dar (învăț să) scriu de pe tabletă și sunt insistent, cineva mi-a zis că se poate conviețui cu Windows 8, greu de crezut).


Limba casei lui Dumnezeu

6 august 2014

Popoarele s-au format la Babel.

Ceea ce îi deosebește de atunci pe un om de o limbă de unul străin lui nu este decât limba și ceva în plus.

În rest toți oamenii sunt la fel.

În plus față de limbă, ceea ce au diferit este  acea moștenire a învățăturii transmisă prin obiceiuri în fiecare popor, diferit unul față de altul.

Exemplu: ia un copil de neamț de un an și crește-l în Rusia în familie de ruși. La 20 de ani va vorbi și se va comporta ca un rus. La fel, un copil de țigan sau de orice naționalitate crescut într-o casă de suedezi, la 20 de ani va gândi ca un suedez.

Un copil al lui Dumnezeu, crescut în „casa lui Dumnezeu”(noi suntem casa Lui) va vorbi limba casei.

Să vorbim cu insistență între noi limba casei:

 

„Limba sfântă-a casei spune-o desluşit

ca pe limba mamei ce te-a zămislit,

/bine s-o-nţeleagă cel ce-o asculta

şi să creadă-n Jertfa de pe Golgota./”

 

Dacă vrășmașii ne vor impune limba lor, limba lumii, limba plăcerilor și a îngrijorărilor, a poftelor și a slavei deșarte, limba casei Lui Dumnezeu ni se va părea tot mai străină, nici ei n-o iubesc.

 


Neamul copiilor tăi

4 august 2014

„Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,„ iată că n’aş fi credincios neamului copiilor Tăi.” Psalmul 73:15

Care neam(națiune)?

Cea despre care vorbește Domnul Isus la Matei 21:43: „Deaceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.”

E vorba despre adunare, un popor care nu este un popor.

Chiar dacă „lumea nu ne cunoaște”, acest popor și doar acesta este „neamul copiilor Lui”, oricât de împrăștiat pare originalul și oricât de organizat, de mare și de „unit” este falsul.

Să vorbim limba Neamului (națiunii) copiilor Lui.


%d blogeri au apreciat: