La moartea sorei Rivkah Lazarovici

Plecam cu soția spre Munchen duminica trecută. Eu fiind la volan, soția care stătea pe internet îmi spune: „cred că a murit sora Rivkah”. Cu câteva săptămâni înainte am încercat să o sun și nu mi-a răspuns, ultimele mesaje de la ea erau de prin iulie. Ne-am întâlnit mai bine de cinci ani în urmă în Israel, unde ne-a dat o zi din viața ei, ne-au ospătat la un restaurant arăbesc aflat față în față cu sala de adunare din Yaffa, am vizitat Yaffa împreună și am fost împreună la adunare, unde a tradus ce-am vorbit, din română în ebraică, câtorva frați care erau adunați în acea miercuri seara. Am rememorat cu soția pe drum amintirile legate de Rivka. A fost prin anii 60 în adunare cu fratele Marținkovski, frate care era cel mai bătrân din adunare și a participat la botezul ei din 1964. A cunoscut pe Rose Warner și pe alți câțiva evrei creștini cunoscuți în lume. Era tare fericită că dacă la botezul ei, în 1964 nu erau decât 200 de creștini evrei, în 2017 se pare că era peste 10000 sau poate chiar mai mulți. Am avut privilegiul să o duc cu mașina prin România în 2016, cum de fiecare dată fac acest lucru atunci când am ocazia cu străini, cu bătrâni. Ascult și învăț. A fost persoana care ne-a făcut să ne depășim temerile de a pleca în Israel și să mergem până la urmă. Am găsit mărturia ei în limba engleză și acum cineva a pus pe un sait mărturia e mai scurtă în limba ebraică:

Dau un citat de pe pagina FB a Ceraselei, specific felului de a gândi a lui Rivkah, felului de a se implica în viața altora:
„În azil, avea o prietenă care o enerva teribil. I-am spus să o lase în pace dacă o supără așa de tare. A fost șocată. “Cum să îi fac așa ceva? Eu mai încă minte. Ea a mai pierdut din ea. Are nevoie de cineva care să o iubească!”

De ce vorbesc de așa de multe ori despre evrei?

Am fost acuzat de cineva apropiat că la adunare toată ziua vorbesc numai despre evrei.
Ce să zic? E adevărat.
Chiar și aici pe blog scriu mult despre evrei.
Dar și Biblia tot numai despre evrei vorbește .
Sută la sută din scriitorii Bibliei au fost evrei, întâmplările din Biblie s-au petrecut cu evrei. Despre cine să vorbim? Evreii sunt poporul-„manual”, poporul-exemplu, poporul din întâmplările căruia noi avem de învățat.
Da, știu, foarte mulți din vorbitorii moderni nu vorbesc despre evrei, dar ei nu vorbesc nici din Biblie, ei vorbesc din filozofie, ei vorbesc din psihologie, ei vorbesc din tot felul de rețete de viață, despre succes, despre prosperitate, dar ei nu sunt creștini biblici.
Creștinii biblici vorbesc numai din Biblie, iar Biblia este povestea răscumpărării omului. În această răscumpărare, Dumnezeu a folosit lecții vii, cu oameni vii, cu un popor viu, iar acest popor este poporul evreu. Lecțiile pe care le predăm noi.
Rețeta vorbirii noastră este dată tot în Biblie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10:11.
Așa că dacă vrem să fim învățați de Dumnezeu, trebuie să învățăm din cartea lui Dumnezeu, trebuie să povestim întâmplările evreilor, să ne raportăm la ele, să învățăm din ele, să le știm ca tabla înmulțirii și ne vom regăsi în orice întâmplare prin care am putea trece în una din lecțiile lăsate de…evrei.
Îmi pare foarte rău pentru cei care se plictisesc de vorbirea despre evrei.
Din păcate situația lor se aseamănă tot cu o întâmplare pe care au pățit-o evreii: atunci când evreii s-au săturat de mană, de acea „hrană proastă„. Că acea hrană venea de la Dumnezeu, pe ei nu interesa, că era dulce și bună și că nu munceau nimic pentru ea, iarăși nu se gândeau la asta, singurul lucru de care erau stresați era monotonia, plictiseala cum am zici astăzi.
Încă ceva despre evrei.
Evreii nu sunt numai în Biblie, numai în trecut.
Ei sunt în prezent, printre noi, istoria lor (profețită) se împlinește sub ochii noștri.
Evreii sunt și în viitorul profețit, viitor al cărui cadru se conturează și el prin reîntoarcerea evreilor în țara lor, prin cucerirea Ierusalimului, prin urgiile prin care iată sunt fugăriți din toate țările spre țara lor.
Lucruri despre care trebuie vorbit cu perseverență, pentru a înțelege bine vremea în care ne găsim.
Desigur, dacă cineva nu iubește venirea Domnului, va găsi extrem de ușor vorbitori după plac.
Sunt mult mai mulți, copleșitor de mulți.
Dar eu nu vreau să fac parte dintre ei.
Ei nu vorbesc despre evrei, ei iau din Biblie periculos de puțin.
Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos,” 2 Petru 1:19
Cuvântul prorociei, cărțile profetice adică, de la Isaia la Maleahi, toate se referă la evrei.
Nu poți „lua aminte” la proroci fără să cunoști bine istoria evreilor, cărțile Împăraților și Cronicile, întâmplări la care prorocii se referă. Așa că n-avem ce face, toată viața trebuie să vorbim despre evrei.
Obiecția aceasta „de ce doar despre evrei” seamănă cu nemulțumirea cuiva care ar obiecta că alfabetul are DOAR 27 de litere, că toate numerele se scriu DOAR cu 10 cifre, că drumul are DOAR două direcții și pe cer este DOAR un singur soare.
Ce să facem? Sunt lucruri cărora ne supunem.
Chiar și Bibliei pline de evrei.

Mai adaug ceva.
Evreii au fost în vechime poporul lui Dumnezeu (până la lepădarea lor, pe vremea lui Isaia), noi creștinii biblici suntem astăzi poporul lui Dumnezeu.
În trunchiul măslinului ale cărui ramuri au fost arse și sfărâmate „cu vuietul unei mari trosnituri„, am fost altoiți noi, cei dintre neamuri care credem. Moștenim aceleași făgăduințe ale credinței avraamice.
Suntem popor, nu religie. Așa cum și evreii sunt popor, chiar dacă în țările Europei în secolele 19 și 20 s-a încercat asimilarea lor ca și Cult mozaic. Cu noi creștinii se încearcă asimilarea cu religiile idolatre: cu temple, popi și slujbe.
Un creștin biblic normal va ieși elegant și discret din toate aceste religii pentru a suferi împreună cu poporul lui Dumnezeu. Un creștin biblic va rezona la fiecare asemănare cu vreun credincios evreu din Vechiul Testament și se va bucura de câte ori vine suferința asemănătoare unei lupte din partea vreunor dușmani ai evreilor din același Vechi Testament.
Credința este aceeași, făgăduințele sunt aceleași, legămintele sunt un pic diferite deocamdată, iar această delicatețe a lui Dumnezeu în administrarea legămintelor diferit pentru cei „doi frați” ține de tainele Lui.
Nu disprețuiți prorociiile!

Sistemul (Michael Iovin, Portland, USA)

Și iată că, pe cyber-steroizi, brațului aceluia lung i-au crescut degete și mai multe și mai vârtoase decât tentaculele caracatițelor. Virtualmente.” Michael Iovin
….era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea…” Daniel 7:7
Repostez de pe pagina de Facebook a lui Michael, de data asta o postare mai veche, de acum 6 ani, despre sistem, așa cum a fost acesta descris de președintele României de atunci, dl Traian Băsescu.
„Scriu insa doar pentru a confirma ilustrativ o realitate sinistra, una mereu de tragica actualitate in Romania.” (MI)
Despre sistem. (TB)
Și postarea lui Michael, superbă, scrisă cu năduf, cum trebuie.
„CE-AI FOST SI CE-AI AJUNS !

Ghici cine mi-a facut hopa-Mitica pe FB aseara? Intr-un video clip de vreo 15 secunde, ne soma si ne instruia cu autoritate pe noi, locuitorii de origine romana din Portland, Oregon (suntem cateva zeci de mii aici) ce si cum sa votam pe 11 decembrie. Hai ca n-o sa ghiciti – Traian Basescu! Si el e plecat in campanie, si la propriu si la figurat, dar mai departe ca altii.

Stupefiat, intru pe site si aflu ca ar exista o filiala a partidului PMP in orasul meu adoptiv din Pacific Northwest. N-a auzit nimeni de ea dar are, domnule, emblema reactualizata de vreo doua ori, pagina FB cu grafica ‘snazzy,’ vreo 11 likers si doua comentarii. Pe frontispiciu, cel mai nou pod din oras, inaugurat abia anul acesta. Ma crucesc. In cuprins, doar ‘shares’ ale viziunilor basesciene. Dar nu are adresa, slogan, ‘mission statement,’ istorie, nimic. Ca sa afli ceva, trebuie sa pui botul in zanca virtuala si sa ‘Message Now.’ O singura figura cat de cat umana pare a fi autorul paginii, un oarecare Eugen Tomac. (O abreviere?) Intru pe pagina lui. Tot nimic. „Politician” cu o adresa de dotRO. Si, in loc de orice altceva, sloganul, „PMP LUPTA PENTRU ROMANIA!” Daca vrei sa ‘Learn More,’ adica mai mult decat nimic, pune botul la acelasi dotRO. ‘Message Now,’ si vei fi probabil tratat iscoditor si ironic, ca singurul comentator sfidator la clipul lui TraiBas.

Fake pe bune! Oare exista aceasta virtuala Miscarea Populara si in New York, Chicago, Los Angeles, etc.? Sunt convins ca da. Dar numai pe Facebook, caci in realitate ar fi ilegale aici in America. Deci, ma intreb: cu ce scop? Oare spera TraiBas sa se resusciteze cu votul diasporei? Sau vor fi aceste organizatii fictive doar pentru uzul intern? Oricum, cu cine se lupta pentru tara lui viteazul PMP si al sau capitan Cortez pe aici pe la Coasta Pacifica?

Implicatiile pot fi multiple. Scriu insa doar pentru a confirma ilustrativ o realitate sinistra, una mereu de tragica actualitate in Romania. Intr-o postare relevanta, chipurile ‘shared’ de noi portlandezii din Oregon, fostul mariner, securist, presedinte, nash si mai stim noi ce, Traienut ne lectureaza cu cinism despre cum functioneaza orice stat democratic. Functioneaza pe baza unui SISTEM.

Zice ca toata lumea vorbeste de sistem dar fara sa inteleaga ce este el. Pai, zice, este „coloana vertebrala” a fiecarei tari, cea care rezista si succede politicienilor. Ei nu sunt integrati in el, fiindca sunt „trecatori.” Singura intrebare este daca sistemul e loial tarii sau lui insusi. Good question, you sumbitch, douchebag scum! Sigur ca lui insusi. Tara nu-i decat vaca sacra. Si cum sa fii fidel unei vaci? Noi nu traim in India. A noastra trebuie mulsa si, eventual, fripta ‘well-done.’

Atunci cine e in „sistem”? In primul si in primul rand, aflam ceea ce stim de vreo 70 de ani: sunt „ofiteri importanti ai serviciilor de informatii,” adica Securitatea. Apoi,„ofiteri superiori si generali din Ministerul de Interne,” sefii armatei celei pururi la datorie. Stiam si asta. Mai sunt si judecatorii si procurorii. Apoi militia/politia si birocratii cei niciodata trecatori. Daca nu am stii, ne-am simti intimidati, caci intentia vadita a scapatatului politruc este de a starni si mentine frica de sistemul cel permanentizat. De fapt, pare ca ameninta. Dar, precizeaza, definitia de astazi este „numai la modul absolut general.” Tupeul de a o face pe fata, de la inaltimea decaderii sale, este insa specific si revoltator.

Qui prodest? Evident, sistemului! Acelasi de sapte decenii. In 1978, un capitan de militie din Oradea mi-a fluturat mie pasaportul prin fata nasului si mi-a pritit sa nu cumva sa suflu in strainatate o vorba rea despre sistem caci mana lui e lunga si ma va ginii oriunde m-as pitula eu si familia mea. Sigur, ani de zile am simtit din plin bratul acela scormonind amenintator prin diaspora. Actiunile lui sunt consemnate in dosarele CNSAS dar numai partial accesibile, atat cat sa justifice si sa slujeasca aceluias sistem. Si iata ca, pe cyber-steroizi, bratului aceluia lung i-au crescut degete si mai multe si mai vartoase decat tentaculele caracatitelor. Virtualmente.

Simplu pana la prost sau prost pana la simplu? Ridicol sublim sau sublim ridicol? Hei, commies! Indesativa-va mainile, nu spaga, in propriile buzunare, tineti-va gura si mai dispareti odata in iadul pe care voi l-ati creat si in focul caruia tot mai suflati din toti bojocii, cu fata puhava si cu ochii bulbucati. N-aveti decat sa va jucati de-a America dar, stiti bine, se joaca si America cu voi.”

Sistemul e plin de doctori, min 5:20

Am repostat scurta răbufnire a lui Michael pentru că dac-aș scrie eu n-aș avea aceeași credibilitate. Tata n-a fost la Gherla, la Jilava și la Periprava, eu n-am fost alungat din țară și chiar diferența de vârstă și de profesie (Michael e arhitect și a profesat în USA, eu sunt doar inginer și am lucrat doar pe meleagurile țării în a cărei limbă vă scriu) dau mai multă greutate cuvintelor lui Michael decât alor mele.
Un lucru n-a spus nici Băsescu, nici n-a scris Michael: din sistem face parte și Biserica, mai bine zis cei din Biserică care stau „la masa Izabelei”, mai-marii cooptați. Nu este teoria conspirației ce vă scriu eu, ci împlinirea profeției din Psalmul 2: „Împăraţii pământului se răscoală
şi domnitorii se sfătuiesc împreună
împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:
„Să le rupem legăturile
şi să scăpăm de lanţurile lor!


Originea (Michael Iovin)

Pe pagina lui de Facebook, Michael scrie literatură.
Apăsat, condensat, cu accentul suferinței îndurate într-o viață de exil și cu frumusețea gândurilor cizelate de o astfel de viață. Astăzi postarea din 5 martie 2020, despre originea ne-sănătoasă. Pentru cei născuți mai târziu, trebuie amintit că în doctrina marxistă, a moșteni un fel de gândire retrograd era pe vremea aceea un handicap care condamna la decapitare un cap purtător de astfel de gândire. Dacă erai fiu de negustor, moșier, evreu sau sectant aveai origine rea și ….despre asta scrie Michael.

ORIGINEA NESANATOASA este un concept odios introdus de comunism in vederea recrutarii adeptilor sai si a racolarii colaboratorilor prin santaj. Nu se deosebeste cu nimic de ideologia „rasei pure” avansate de fascisti. Asa cum a fost si este inca practicat in tzara noastra, e si mai absurd, intrucat se ingemaneaza antagonic cu idea originii sanatoase a neamului, cu legatura romanului cu glia, cu dragostea sa de pamant si de tzarisoara si cu stralucirea vaxuita a istoriei stramosesti glorioase. Recrudescentza acestui concept astazi este insa si mai odioasa.

Nimic mai absurd decat invocarea originii cuiva in vederea atribuirii sau negarii unei demnitati oficiale. Cu atat mai mult cu cat merge mana in mana cu idea frecvent invocata ca educatia incepe cu cei sapte ani de acasa. Astfel, vechea metoda bolshevica, tributara obsesiei gubernatoriale a nesfarsitului feudalism rusesc, de a plasa individul intre ciocan si nicovala se perpetueaza imperceptibil si inconstient.

Ca de obicei, nu voi argumenta decat pe baza experientei personale, eu convins fiind ca istoria adevarata este doar cea traita. Restul sunt baliverne revizioniste. Cuplarea retroactivismului cu proactivismul nu face decat sa obtureze intentionat prezentul, perpetua noastra tragedie.

La inceputul claselor primare, eram premiant, dar tatal meu se afla in puscarie, condamnat la 20 de ani pentru simplul motiv de a fi fost crestin. Sufeream oprobiul la scoala, pe strada, la cozile de la alimentara si chiar la biserica. „Originea” mea nu era deci ancestrala ci perpetuu prezenta. Atunci, invatzatoarea mea, care ma iubea ca pe propriul copil pe care inca nu il avea, a convins-o pe mama sa ma lase sa fiu facut pionier, purtator al cravatei rosii, sa jur ca voi fi tanar ostean vrednic, demn si curajos al patriei si al partidului ei comunist. Mama a acceptat compromisul, cedand argumentului ca, altfel, voi fi respins din scoli si nu voi avea nici o sansa de a ma realiza. Ori, in perspectiva celor 20 de ani de absenta a tatalui, daca nu pentru totdeauna, a deveni eu capul prosper al familiei era imperativ pentru ea. Totodata, avea increderea ca influenta ei crestineasca asupra caracterului meu va prevala asupra presiunilor politice de tot felul. Si a prevalat!

Dar pionieratul meu a devenit imediat arcul tuturor atacurilor si umilintelor pe care le-am indurat, desi am continuat sa fiu premiantul clasei si al scolii opt ani la rand. Secretarul de partid m-a injurat in fatza clasei a V-a, spunand ca, deoarece nu am tata, „te-o facut mama-ta singura.” (Aluzie abjecta la Fecioara Maria.) Nu puteam fi sef de detasament sau presedinte de unitate, datorita „originii.” Trebuia sa fiu insa „sef de grupa” ca sa nu ma pot eschiva de la actiuni. La ceremonia de premiere pe oras, in Parcul Pionierilor (azi parcul din fatza hotelului Astoria), „Mos Gerila” mi-a inmanat o cutie frumos impachetata dar goala. Apoi a venit o profesoara noua, sotia inspectorului sef al orasului, care, la prima ora de Stiinte Naturale, a intrebat cine e premiantul clasei. „N-o sa mai fi!” a strigat si mi-a scazut nota la purtare fiindca am raspuns „obraznic” ca asta nu se poate. Intr-adevar, la careu, desi am fost prezentat cu cea mai mare medie pe scoala, in clasa a VII-a fiind, am primit Premiul II. Tot din cauza „originii.”

La liceu, UTC-ist fiind in mod obligatoriu, si desi tata fusese eliberat, „originea” a continuat sa ma urmareasca nefast. Mi s-a cerut explicit sa renuntz in scris la credintza parintilor si a bunicilor mei ortodocsi si sa ma transfer la un liceu militar. Am refuzat cu nonsalantza. Ca atare, a trebuit sa-mi formulez diferite strategii ca sa-mi ascund intentia de a da examen la facultate. La comisariatul militar mi se spusese ca nu voi reusi nicaieri. Bine, am terminat clasa a XII-a cu Premiul III si, printr-un subterfugiu ajutat de imprejurari, am reusit la facultate.

Intre timp, paradoxal, „originea” a devenit ceva reversibil. In 1973, mi s-a inmanat o cerere de intrare in PCR si un formular autobiografic. „Partidul are nevoie de oameni ca tine,” mi s-a spus. Prima intrebare era insa daca parintii au fost detinuti politici. Da. A doua, daca bunicii au detinut pamant. Da. Un lantz, atribuit lor in anii tulburi ai instaurarii comunismului, apoi confiscat. Ce era sa fac? „Originea,” in sfarsit trecuta, tot nesanatoasa a ramas si tot ciocanul si nicovala promovarii profesionale pe cale politica. Am refuzat din nou. Si am suferit, in cele din urma fiind etichetat de Securitate ca „dusman potential al poporului.” Sic, potential pe baza originii! Ori plec de buna voie, ori intru la puscarie, mi s-a spus pe sleau in 1978. Eram tanar casatorit si tatal unui baiat de doi ani. Sigur ca am plecat, cu pasaport oferit mura-n gura. Ce era sa fac cu „originea,” bat-o vina?!

In retrospect, considerand doar perioada 1968-78, de la invazia in Cehoslovacia si pana la exilul meu, pot sa spun din experientza personala ca Securitatea era cea care folosea conceptul „originii nesanatoase” ca instrument coercitiv. Si, daca nu te lepadai de ea, trebuia cel putin sa taci. Ca altfel, VIN RUSII!” Cam asta a devenit patriotismul celor care, in imnul national de pana in 1974, cantau: „Infratit fi-va vesnic al nostru popor / Cu poporul sovietic eliberator.” Vin fratii! Vin eliberatorii!

Ce tragica ironie ca, astazi, la peste patru decenii de la acele vremuri, „originea nesanatoasa” sa revina inca pe tapet in luptele politice. Cu o diferentza. Azi nu mai avem partid unic, care sa strige „lupul la oi!” Azi, tot politrucul striga: VIN AI NOSTRI ! Vin cei de ieri care, de fapt, n-au plecat niciodata. Culmea, tot ei se declara victime!

Mai grav, astazi, cand nici unul dintre criminalii FSN-isti care, in 1989, i-au inlocuit pe criminalii FDP-isti din 1946, nu a fost inca penalizat pentru „origine nesanatoasa,” nimic nu e nou sub soarele atunci si de atunci incoace votat. Asadar, originea noastra perpetuu buclucasa si maligna ar putea fi extinsa pana la sorgintea ei primordiala. Corect gramatical ar fi DACICA – da, cica sau d’aci ca…– dar eu i-as spune, simplu, DACA.”

Fiul Prorocului

….unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi.  Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, ” Evrei 11:35-36
Expresia Fiii prorocilor o găsim pe vremea lui Ilie și Elisei. O vreme de decădere formidabilă a credinței, o vreme de transformare a încrederii în Dumnezeu și a vieții drepte într-o mulțime de religii idolatre. Probabil fiii prorocilor erau fii leviților care mai rămăseseră ascunși prin munți, prin Carmel sau pe la Iordan, urmăriți de furia neprefăcută a Ahabilor, Izabelelor și a profeților lui Baal. Prorocii aveau slujba de a învăța pe popor credința, legea, Biblia, etica divină. Compar pe acești fii ai prorocilor de atunci cu fiii „prorocilor” din secolul XX, cu cei ce din pricina credinței lor au fost persecutați și izgoniți. Din exilul în care trăiește de aproape un jumătate de veac Michael Iovin, fiul fratelui Mia iovin, ne scrie povestea lui pe pagina de Fb: https://www.facebook.com/michael.iovin/ Am ales postarea care descrie din amintirile copilăriei așa cum s-a văzut cu ochi de copil de 7 ani, arestarea tatălui său. Sunt probabil și eu un „nostalgic de tot felul” a cărui inimă vibrează în acord cu melodia istoriei citite.

„Dedic amintirile care m-au napadit ieri si astazi, amintiri ce nu stiam ca le mai am, parintilor mei inca in viata, memoriei celor care au suferit impreuna cu ei, prietenilor ce vor avea interesul si rabdarea sa citeasca textul lung si „nostalgicilor” de tot felul.

Michael Iovin,

19 februarie 2019
Ieri si astazi dimineata s-au implinit 60 de ani de la PROCES, substantiv vorbit mereu nearticulat in familia mea si intre cunoscuti, asa cum „Procesul” lui Kafka a ramas un roman neterminat. A fost insa doar unul din miile de procese politice inscenate in valuri de securitatea regimului bolsevic din Romania, ultimul tsunami dezalantuindu-se in anii 1958-59-60. In vreme ce eroul kafkian nu stia pentru ce era acuzat, eroii acestui PROCES stiau bine de ce, doar ca acuzele propriuzise erau toate contrafacute si meticulous inregistrate in nesfarsite procese verbale falsificate. De ce aceasta sarada? Pentru ca mascarada avea nu doar scop punitiv ci si propagandistic. Sa stie toti ce ii paste daca pur si simplu gandesc altfel sau daca il marturisesc pe Dumnezeu Creatorul universului si pe Fiul Sau Mantuitorul lumii.

I. ARESTAREA

„Ridicarile” au avut loc in luna decembrie 1958. Pe data de 1, doi capi de familie din Gurahont, banuiti ca ar detine literatura religioasa publicata inainte de instaurarea republicii si manuscrise interzise, au fost arestati. Apoi, intr-o actiune coordonata, echipaje ale securitatii au dat navala in 12 case din Arad, la miezul noptii de 15 decembrie. In aceeasi noapte au perchezitionat si arestat inca patru insi din judetul Timis. Cei 12 vor forma „Lotul Moisescu,” dupa numele liderului grupului, profesorul, teologul si piramidologul Vasile V. Moisescu, tatal viitorului prim liber ales primar al Aradului.

La noi au dat buzna sase, trei militieni si trei civili, duhnind a rachiu, cu mucuri de tigari in coltul gurii si cu pistoalele intinse spre mama, care era insarcinata si care, daca nu se proteja cu usa putea fi strivita sub cizmele intrusilor. De ce asa? Stiau ca nu avem arme, stiau ca tata nu era acasa, caci il urmareau pas cu pas in turul sau de adio prin tara. Stiau ca in casa se aflau doar trei copilasi de 7, 5 si 2 ani, casa fiind permanent supravegheata. Dar asa era protocolul. Fara teroare, „justitia” nici nu ar fi a… proletariatului.

Au aprins toate becurile din casa si au inceput sa scotoceasca in toate ungherele, mutand mobila de ici colo si creind un maldar de carti, scrisori si fotografii aruncate alandala pe patul matrimonial. Sigur ca m-am trezit si am scancit. Un gealat cu camasa descheiata pana la buric s-a aplecat peste mine dar eu, cu ochi lipiti de somn si neputandu-mi imagina un alt barbat decat tata la noi in dormitor, am spus cu afectiune mirata, „Tati, ai venit?”

Mihael, nu este tati! Stai linistit, sa nu se trezeasca si fratiorii tai,” m-a avertizat mama din spatele securistului, cu ton ferm dar foarte calm.

Toata noaptea am privit printre gene cum aruncau hainele din shifoniere pe jos si le calcau in picioare ca sa verse pe pat continutul sertarelor de la noptiere. In sfarsit, a ramas necercetat doar sertarul cel mare de la baza unui shifonier. Acela nu mai avea toarte. Mai greu fiind, i s-au rupt.

„Aici ce aveti, doamna!?” s-a rastit unul la mama.

„Cartile copiilor, albume si caiete de colorat,,,”

„Daaa? Atunci i-a deschide-l dumneata!”

„Domnule, eu nu pot si nu vreau, fiindca sunt insarcinata. Trebuie doar sa ingenunchiati si sa-i impingeti fundul cu degetele pe dedesubt.”

In timp ce unul se caznea cu asta, ceilalti s-au retras strategic in coltul celalalt al odaii. M-a apucat rasul. „Astia chiar se tem de cartile mele,” mi-am zis, muscand coltul perinitei ca sa nu ma auda.

Dimineata nu m-au lasat sa plec la scoala. Asta m-a speriat. Eram in clasa I-a si nu mai lipsisem niciodata. Ce motivare voi avea? La pranz, nu m-au lasat nici sa ma duc la bacanie dupa paine, care se dadea in ratii zilnice pe bonuri de cartela, nici la Obor dupa zarzavat, unde marti era zi de piatza. Am mancat coji uscate muiate in ceai, mama hotarand precaut sa pastram cat lapte mai aveam pentru cei mici.

Apartamentul nostru cu chirie era la etaj. Avea un singur dormitor, o bucatarie si o camara-spalator. S-a umplut de fum, de la cei sase badarani care fumau in lantz si aruncau mucurile pe palierul scarii. Trebuiau deschise geamurile dar nu era foc in casa decat seara. Ziua ne incalzeam la o oala de tuci rasturnata peste lampa de gatit cu petrol, „primusul.” Unul dintre civili a ordonat unui militian sa aduca lemne din curte. Le-a luat din stiva proprietarului, fara sa ceara voie. Se vor adauga la chiria noastra pentru zilele cat ne vor tine sub ocupatie. Macar era cald in camera.

Veceul era in curte. Noi copiii ne faceam nevoile in olitza, pe care mama o varsa intr-o galeata. Cand cobora sa o goleasca, o insotea un militian. Si, daca mama intra in veceu pentru ea, o privea prin crapaturile usii si ii suiera obscenitati.

Pe la mijlocul diminetii, dupa ce au terminat de rascolit si rasfoit, un securist a coborat la uzina de strunguri din vecini si a dat un telefon. Au aparut la poarta doua masini verzi de campanie. A coborat garda de schimb. Doar trei insi, in civil. Cei sase au luat in carca tot ce stivuisera pe pat si dusi au fost cu efectele noastre personale cu tot.

Noi eram binecuvantati cu multi prieteni si vizitatori. Mai ales stiind ca tata era plecat de aproape doua saptamani, imediat dupa ora trei, la iesirea din schimbul de serviciu, soneria a inceput sa zbarnaie de ieseau scantei aevea. Vestea raidului de la miezul noptii se raspandise ca fulgerul. Cum intra cineva, era legitimat, perchezitionat si silit sa stea pe unde putea dar fara a scoate o vorba. Apoi au aparut cinci dintre sotiile fratilor de credinta ai parintilor. Singure, fara soti. Si asa am inteles toti ca barbatii lor fusesera arestati deja. Mai spre seara au venit rudele, bunici, unchi si matusi, toti fiind supusi aceluiasi tratament.

Se adunasera in dormitorul nostru vreo 24 de persoane. Plus securistii, care fumau si faceau bancuri pe palier. Omenosi cum erau, au ordonat oaspetilor sa traga paturile pe mijloc si sa randuiasca scaune de-a lungul peretilor. Ei au adus niste scanduri din sopronul proprietarului si le-au intins intre scaune. Asfel s-au facut lavite si lumea shedea muta, ca la un priveghiu fara mort. Asa au stat toata noaptea, fiind lasati sa plece direct inapoi la serviciu, cei care aveau, dar cu ordin strict sa nu divulge nimic de ce si pe unde au zabovit. Dar vestile circulau mai iute ca pe internet. Telefonul era chiar fara fir. Suvoiul s-a oprit. Unii care mai incercau erau opriti la coltul strazii. Stare de asediu, ce mai.

Pe mine nu m-au lasat insa la scoala nici miercuri dimineata. La pranz a sunat la poarta Doinitza, vecina si colega mea de clasa si de mers la cumparaturi. Au zarit-o pe geam si le-am spus cine este. Au deschis fereastra si mi-au ordonat sa-i strig ca sunt bolnav. Dupa ce a plecat ea si la insistenta mamei, mi-au dat totusi voie sa plec dupa paine si zarzavat, ca plangeau micutii de foame. Dar aveam ordin strict sa nu vorbesc cu nimeni, ca ei vor afla si va fi vai si amar de mine. Si sa ma grabesc tare!

De frica, nu m-am mai targuit cu pilaritzele la pretz. Am luat o legatura de morcovi si una de patrunjel de la prima taraba, care s-au dovedit pe jumatate putrezi, m-am furisat in fatza la coada la paine si m-am intors fugind acasa. Acolo, jale mareee!

Intinsa pe divanul din bucatarie, cu ochii bulbucati si dati peste cap, gemand si cu spume la gura, zacea o femeie. Cu o mana, mama tinea ligheanul sub ea si cu cealalta ii storcea pe buze ultima jumatate de lamaie din casa. Era batrana sora Ambrus, care in fiecare miercuri ne aducea un blid cald de mamaliga. Venea cu el invelit in stergare de-a curmezisul Cartierului Functionarilor, tocmai de pe Str. E. Varga. Brutalizata verbal de gardienii nostri, a cazut in lesin si a facut atac de apoplexie. Mama i-a implorat pe bastarzi sa cheme salvarea. Nu! Macar sa ma lase sa ma duc sa-i anunt sotul, sa vina sa o ia. Nici vorba! Mama a ingrijit-o toata noaptea, eu tremurand ca o sa ne moara in bucatarie. In zori, dandu-si seama ca s-a intntamplat ceva rau, batranul Ambrus s-a incumetat sa vina pe urmele ei. Femeia isi revenise deja si el a luat-o cu binisorul acasa.

Asa s-a facut joi. Erau altii de garda. Unuia i-a venit idea sa ma trimita la scoala dar, desigur, doar daca promit ca nu suflu o vorba despre ce si cum, doar ca am fost bolnav. Dar lectiile mele neinvatate? Dar temele de casa nefacute? „Eh, lasa ca nu ramai tu repetent fara motiv. De aia te si las sa mergi,” zice el, care parea cel mai spilcuit dintre ei.

La clasa am tacut malc. Nu am ridicat nici o data mana. Si, spre surprinderea mea, doamna invatatoare nu mi-a cerut temele de casa. La aritmetica, s-a dat insa lucrare de control cu citirea ceasului. Eu stiam ceasul de la patru ani iar de la cinci imi construiam singur ceasuri de carton cu „tzagari.” Am primit 10* (zece cu stea).

Spilcuitul ma astepta in capul scarilor. M-a luat pe dupa umeri si m-a impins in bucatarie. In trecere, prin usa de sticla a dormitorului, doar am zarit-o pe mama, schimband scutecul celui mic.

„Ia spune, ce nota ai luat azi?” zice securistul, asezandu-se taticos pe scaun si ridicandu-ma pe genunchii lui.

„Zece cu stea!” ma laud eu.

Bravooo! Pai nu ti-am spus eu?”

„Ba daaa…,” zic, razand cu gura pana la urechi.

„Numai ca tu minti si eu am sa te bat rau!”

„Nu mint, Domnule!” ma smiorcai eu.

„Stiu, stiu… BA CA MINTI!”

Si tot asa, pana cand am inceput a rade si a plange deodata de m-a auzit mama de dincolo. S-a napustit val-vartej in bucatarie, m-a smuls din bratele ticalosului iar eu am uitat brusc tot episodul. Nici astazi nu mi-l pot aminti. Il stiu doar de la mama.

Stiam ca seara va veni tata si totul se va sfarsi. Dar oare cum? Ofiterii stiau si ei. Vom afla peste multi ani ca il urmarisera pas cu pas. Stiau ca s-a oprit la Deva si a urcat la Codru, un catun drag lui, sa-i salute pe frati si sa ne aduca un sac de mere ionatane. Dar ticalosii voiau sa o chinuie si pe mama.

„Doamna, sa stii ca sotul te-a parasit si a fugit in munti. Si daca nu vine nici astazi, te luam pe dumneata la ancheta,” il aud ca zice. „Te-ai gandit cu cine lasi copiii? Ca vad ca nu mai prea dau ‘fratii’ pe aici…” Eu am inlemnit.

„Nu va temeti, Domnule,” raspunse mama cu oarecare ironie. „Daca sotul meu stia ca sunteti aici si cat de mizerabil va purtati cu noi, fiti sigur ca se intorcea demult!”

Si chiar atunci se aud pasii tatei pe scari. Avea un fel al sau de a ataca treptele cu un tarsait usor, ca sa stim ca este el. A lasat sacul cu ionatane la usa si a intrat cu un zambitor „Buna seara,” menit sa ne calmeze pe toti. Sigur ca simtise mirosul de fum si observase chistoacele de pe scara si din hol. Imediat l-au infascat doi de brate iar al treilea l-a buzunarit. Nici tu pupat, nici imbratisat, doar zambetul lui cald de tata. „Batista, piaptan, legitimatie, bani,” a zis, cum ii era obiceiul si la plecari si la veniri. „Bani mai putini!” strigam noi razand.

In seara aceea a fost insa doar o plecare, fara batista, fara piaptan, fara legitimatie si fara bani. I le aruncasera pe toate la picioarele mamei, care statea intinsa pe pat, cu mainile impreunate pe pantecul in care a inceput sa miste viitoarea noastra surioara. Tata s-a aplecat si a sarutat-o pe mama, ne-a burzuluit fiecaruia parul, a binecuvantare, cum ii era obiceiul, si ne-a sarutat pe frunte.

„Gata, Iovin!” comanda spilcuitul.

„Sunt gata, Don’ commandant,” a spus tata si, tot zambindu-ne, a facut un stanga-mprejur aproape glumetz. L-au apucat iar de coate si l-au impins afara. Iar daca mama nu a plans, nu am plans nici noi.

Dar usa s-a deschis din nou. Cel care ma chinuise pe mine si o ispitise pe mama si-a varat capul inlauntru si a trantit pe podea sacul cu mere de i-a crapat fundul de hartie si un parfum de ionatane sangerii s-a raspandit in odaie.

Ofiterul: „Astea ti le lasam pentru copii, doamna, si cand o sa mai ai nevoie de ceva, trimite-mi vorba si vin…”

Mama: „Fiti sigur, Domnule, ca de nevoile noastre se va ingriji bunul Dumnezeu!”

Din strada s-a auzit duduit de masina, zdranganit de portiere, scrasnet de roti. Am apucat un mar si am muscat adanc din el. Dar nu aveam toti dintii, tocmai mi se schimbau. Marul inghetat imi ardea gingiile. Si atunci l-am incalzit cu lacrimi.

Marius Oprea despre fratele Mia Iovin


Mi-au căzut ieri ochii pe un articol al lui Marius Oprea de pe Mediafax: https://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-fara-perdea-marius-oprea-evadare-de-la-periprava-21231297
Am scanat cartea autobiografică a fratelui Mia Istoria unui rob al lui Hristos, prin anul 2007. Cu un an înainte de a începe acest blog. La câțiva ani după, mi-a scris cineva cerându-mi voie să preia pdf.-ul și să-l reposteze. I-am dat voie. De-atunci cartea s-a tot repostat și acum e pe mai multe platforme. Probabil pe una din acestea a găsit-o dl. Marius Oprea și l-a citat pe larg pe fratele Mia, mai ales în cadrul cercetărilor legate de Periprava, pușcăria pușcăriașilor, un fel de pedeapsă în plus a celor pedepsiți.
Un articol frumos a apărut ieri, cel din linkul de la început, articol în care Marius Oprea compară evadarea reală a unui deținut cu evadarea „interioară” a fratelui Mia. Iată că deși dintre „frații de credință” prea puțini sunt cei ce-i iau apărarea, alți oameni cu cuget bun o fac.
Googălind am mai găsit un articol scris de Marius Oprea despre fratele Mia: https://www.mediafax.ro/editorialistii/istoria-fara-perdea-marius-oprea-la-periprava-intr-un-lagar-al-suferintelor-fara-numar-si-al-mortii-21053001
Îmi permit să citez pe larg din acest al doilea articol:
Mia lovin povesteşte exact şi fără înflorituri, ce a văzut şi trăit. „Voi incerca sa redau cît de cît ceva din ceea ce a constituit pentru mine şi pentru toţi deţinuţii o adevărată ” tortură, de zi şi noapte, în condiţiile cu totul inumane aflate pe acest bac. În primul rînd, fiind construit în întregime din metal, în timpul zilei se supraîncălzea de soarele dogoritor al verii, astfel încît în condiţiile de neaeresire, temperatura se ridica la peste 40 de grade. În primele zile, am fost tinuţi zi şi noapte închişi în bac, pînă au fost concepute şi aplicate metodele de funcţionare şi paza acestei colonii mobile. În cursul zilei, dezbrăcaţi doar la cămaşă si chiloţi, şiroaie de transpiraţii neîntrerupte curgeau pe trupurile noastre, de parca eram în etuvă, din cauza aburilor care ieşeau din noi. Prin contrast, pe durata nopţii, temperatura scădea brusc, fierăria vasului se răcea repede în bătaia vînturilor de stepă. Am ajuns să dîrdîim de frig, literalmente ne clănțăneau dinţii în gură în aşa măsură, că nu puteam dormi. Transpiraţiile abundente din cursul zilei au determinat nevoia arzatoare de apă de băut în cantitate mare, pentru refacerea echilibiului din organism. Singura sursă de apă era din Dunăre, care aproape de vărsarea în Marea Neagră era suprapoluată. Uneori se punea în butoaiele de apă cloramină pentru dezinfectare, alte dăţi nu, şi eram nevoiţi să o bem. În cîteva zile de la sosire, toţi detinuţii aveau să se îmbolnăvească de diaree rebelă, unii chiar şi de febră tifoidă, iar asistenţa medicală pe bacul Gironde era cu totul inexistentă”.

La toate plîngerile deţinuţilor, răspunsul era invariabil: „V-am adus aici să vă omorîm, bandiţilor. Nici unul din voi nu o să scape… Intrarea şi ieşirea din bac se făcea pe o scară metalică foarte îngustă, înaltă şi abruptă, probabil sa fi avut in jur de 6-7 metri înălţime. Nenorocirea era că în fiecare seară şi dimineaţa, cei ajunşi la rînd in echipa de serviciu trebuiau sa facă pe vidanjorii, să scoată tinetele cu excremente şi urină umplute aproape la refuz, cu o greutate supraomenească, dacă ţinem seama de puterile noastre decimate, zi de zi. Priveam cu groază şi sub tensiune pericolul la care erau supuşi cei din echipă, făcînd operaţia aceasta de a scoate doi inşi aceste tinete, în puterea braţelor, pe scara îngustă de cel mult 50 de centimetri, pînă pe parapet, de unde erau deversate în Dunare. Într-o dimineaţă, echipa de doi care scotea o tineta pe scară, cînd au ajuns aproape sus la leșire, puterile i-au părăsit şi au scăpat tineta din miini, care s-a prabuşit înapol pe fundul bacului. Murdăria s-a împrăştiat peste tot în jur, aşa că s-a umplut toată încăperea cu un miros pestilenţial“. Şi toţi deţinuţii au ‘ început să ţipe…

Pentru nevoile fiziologice din timpul zilei ale celor şase sute de deţinuţi, „lîngă bac, în „imediata apropiere a Dunarii, a fost săpat un şanţ în zig-zag, care să folosească drept hazna şi care era neacoperit. Mii şi mii de muşte, de toate culorile şi de toate soiurile roiau peste tot. Muştele din hazna zburau apoi sus pe Gironde, unde era întinsă mămaliga şi mîncarea pentru deţinuţi, fără să fie acoperită. Am văzut cu ochii mei cum viermii mişunau pe mămăligă, marmeladă şi piine, ca şi muşte de tot felul. Era mai mult decit dezgustător, dar foamea chinuitoare ne făcea în stare să înfrîngem scîrba şi riscurile îmbolnăvirii si să mîncăm tot ce ni se dădea. Nu este nimic în afara realităţii, din cele ce am spus”.

Viaţa de lagăr: „După tine suspin, / Cer senin, cer senin”

Ajuns apoi pe uscat, în lagărul de la Grindu, pe Mia lovin l-a însoţit foamea. Foamea era dominantă, „foamea era un bici permanent pe noi”, scrie lovin. Apoi povesteşte despre munca extenuantă. | se adăuga fie o căldură infernală, vara, fie un frig muşcător, iarna. „Muncile din Deltă au fost cunoscute mai ales prin tăierea stufului, despre care au vorbit şi au scris alţii; eu nu am ajuns la tăiat stuf. În schimb, odată repartizaţi în brigăzi, am ajuns la muncă de plantat butaşi de vie. Numai că acum era iarnă în plin, venise decembrie. Drumul spre gospodăria unde urma să lucrăm a fost lung, de 7-8 km, fiind transportaţi în remorci deschise, trase de tractoare. Trebuia să stăm pe șezut în acele remorci, pe fundul cărora erau ceva tulei de porumb, folosiţi de alţi deţinuţi încă din toamnă, sfărîmaţi și îngheţaţi de toate ploile care au curs peste ei. Practic am stat pe gheaţă şi, în plus, vânturile în Delta Dunării, cu teren deschis spre Răsărit şi Miazănoapte, băteau cu furie, uneori cu ninsori, aşa că aveam impresia că zăpada nu va ajunge niciodată să atingă pămantul. Am suferit de frig, cum greu se poate spune
Citiți voi cele două articole și trageți concluzii.
O singură greșeală am găsit în aprecierile domnului Oprea.
În ambele articole se spune eronat că Mia Iovin ar fi fost membru al cultului cutare. Corectez aici. Nici Mia Iovin, nici alți deținuți închiși pentru credință nu mai erau membri ai vreunui cult la momentul arestării și ani mulți după eliberare sau niciodată. Chestiunea asta cu membralitatea în cult, pentru unii era una de conștiință, pentru alții de conjunctură. Cei care refuzau pe motive de conștiință înscrierea în vreun cult, (punct de vedere pe care îl promovez și eu aici pe blog) erau vinovați și chiar numai pentru asta, comuniștii asimilând orice opoziție cu opoziția față de ei, deci vinovăție.
Dacă vreunii, membrii mai zeloși ai vreunui cult evanghelic trebuiau arestați, mai întâi avea loc o discreditare în fața „fraților de credință”, discreditare măiestrit regizată de ofițerii coordonatori și aplicată prin agenții și informatorii care acopereau informativ gruparea sau adunarea respectivă și apoi avea loc excluderea din cult pentru motive inventate. Această excludere era ca o condamnare la arestare, ca sărutul lui Iuda dacă vreți. În mediul de atunci, dacă un evanghelic membru de biserică (oficială) ar fi fost arestat pentru credință, asta s-ar fi numit persecuție religioasă, cei din vest monitorizau asta, așa că niciunul n-a fost. Toți cei arestați erau niște „haimanale”, niște „huligani” care „făceau de rușine” cultul nostru alcătuit din „oameni muncitori”. Cei de la cârma cultelor care ajutau la discreditare erau răsplătiți cu funcții de pastor de oraș și cu asigurarea protecției. Unul din ei, chiar care i-a vândut pe moisiștii dintre care făcea parte Mia Iovin a fost Izbașa Alexandru, vajnic întemeietor de biserică penticostală în Timișoara, acum Elim. Vă. reamintesc postarea de acum 8 ani: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/11/02/zugravirea-mormintelor-editia-2014-felul-dorit-de-ei/
Citez: „””12. ”IANCU VASILE” – numele de cod al lui Izbașa Alexandru. Recrutat în 1950 (ACNSAS, R35839, f.44), în timpul unei anchete referitoare la întrunirile ilegale, după ce a fost pus față în față cu materiale compromițătoare. În 1953, Securitatea l-a tăiat de pe lista candidaților propuși pentru comitetul Filialei Arad. În 1961 este caracterizat ca un bun colaboratorajutând la strângerea de informații despre o grupare de credincioși condusă de Moisescu Vasile și despre niște Martori ai lui Iehova, arestați în anul 1958. ”Menționăm că organele noastre au inițiat promovarea lui în funcția de păstor al bisericii penticostale din Timișoara, cartierul Fabric, cu scopul de a înlocui alte elemente necorespunzătoare și a canaliza activitatea acestor credincioși în felul dorit de noi.” (ACNSAS, R 35839, f. 45)” sursa, Răscumpărarea Memoriei, pag 409
Pe scaunele încălzite de acești vânzători stau acum alte dosuri, dar capetele acestor dosuri poartă și azi același duh de Iudă și de Amalec. Doar că azi răsplata este în valută reală, nu în privilegii și înlesniri ca în comunism. Vai de lume.

Înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
Isaia 53:2
Unul din cele mai importante motive pentru a dori să cunoaștem profețiile este că în profeții avem o prezentare suplimentară a caracterului Domnului Isus, față de cum îl avem în evanghelii. Evangheliile chiar nu ne scriu mai nimic despre felul cum arăta Domnul, ce culoare avea părul Lui, dacă avea păr lung sau scurt, dacă purta barbă sau nu, ce ochi avea, ce înălțime, cum era îmbrăcat sau ce sandale purta. Atât de copleșitor era ceea ce vorbea, încât niciun scriitor n-a băgat în seamă restul aspectelor. De fapt Duhul Sfânt care a dictat Scriptura, în mod intenționat a neglijat aceste aspecte pentru ca ochii minții noastre să rămână focalizați pe ce trebuie să fie focalizați, pe Cuvântul rostit.
Noi oamenii, când ne gândim unii la alții, sau la noi, ne gândim să „părem bine” înaintea altora, să fim „prezentabili”. Despre Domnul Isus, profetul spune nu numai că „n-avea nici frumusețe„, adică avea o înfățișare cel puțin anostă, banală, ci și că n-avea nimic atractiv, n-avea ceva „care să atragă privirile„.
Acest verset 2 din Isaia 53 se referă desigur la perioada „creșterii” Domnului Isus între oameni până la momentul când s-a adus pe sine jertfă. Versetul 3 însă descrie momentul răstignirii lui care a început cu disprețuirea și părăsirea chiar de către ucenicii Lui apropiați, apoi cu ignorarea Lui de către ei: „noi nu L-am băgat în seamă„. Mai scrie despre El era „obișnuit cu suferința„.
A fi obișnuit cu suferința, iată ceva ce lumea nu cunoaște, la universități nu se predă, psihologii nu recomandă și niciunul care are acest „simptom” nu merge la ei să se trateze. Ține de nebunia lui Hristos, să-ți iei singur crucea și s-o duci, deși ai putea oricând s-o lași jos.
Nu răspunde nici cruzimii, nici minciunii,
nici o vorbă, nici de bine, nici de rău:
când te judecă stricaţii şi nebunii,
taci senin şi nu răspunde la nici unii,
cum nu le-a răspuns pe Cruce Domnul tău.
(T. Dorz, Când ești dat în mâna celor făr’delege)
Cine e obișnuit cu suferința este de neînvins. Diavolul știe asta, de aceea atacul lui asupra acestei „obișnuiri cu suferința” se face prin „obișnuirea cu confortul”. Oamenii lui te vor compătimi când suferi și te vor lăuda când te lăfăi, te vor căina când lucrezi și te vor admira când lenevești, ca și cum suprema fericire este confortul și ca și cum suferința ar fi nenorocirea.
Domnul n-a spus nicăieri că ce fericire vom avea dacă vom crede, a vorbit doar odată, concis despre fericire, cam așa:
-ferice de cei săraci în duh,
-ferice de cei ce plâng,
-ferice de cei blânzi,
-ferice de cei flămânzi
-ferice de cei milostivi,
-ferice de cei cu inima curată,
-ferice de cei împăciuitori,
-ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii
Cam aceasta este rețeta fericirii pe care ne-a promis-o Domnul, în ton cu „obișnuința cu suferința”.
Dar să ne întoarcem la înfățișare.
Oare de ce Dumnezeu în mod intenționat nu a dat Fiului Său o înfățișare atractivă?
Să luăm puțin un exemplu: „Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău, căci vorba şi limba îmi sunt încurcate. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?  Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”  Exod 4:10-12. (Deci cu siguranță și chipul neatractiv al Domnului Isus, El l-a primit de la Tatăl. )
Dumnezeu alege un bâlbâit pentru a transmite legea Sa poporului său.
A fost o lecție pentru noi această alegere.
Cine să asculte de un bâlbâit?
La prima greșeală a „liderului” bâlbâit Moise, tot poporul nu i-a mai ascultat pe Moise și pe Aaron.
Ce să asculte Faraon? „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat. Cum are să m-asculte Faraon pe mine,„(6:12) Erau disprețuiți nu numai de dușmani, ci și de ai lor. Ce lecție de Glorie a lui Dumnezeu?
Nicăieri nu se arată adevărul lui Dumnezeu mai strălucitor decât în împrejurări potrivnice.
Dacă Dumnezeu ar fi ales on orator înnăscut, un om cu carismă, cum se zice, atunci nu ar fi strălucit mesajul, ci mesagerul, de fapt purtătorul mesajului. Dar mesajul fiind purtat de un om cu vorbire greoaie, fața mesagerului care-l transmitea a fost atât de strălucitoare, încât Moise bâlbâitul a trebuit să și-o acopere. Nu scrie nicăieri că Moise a scăpat de bâlbâială, dar scrie că fața i-a strălucit încât a trebuit să se acopere cu o maramă.
Un alt exemplu:cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări.” Nu confort, nu lăfăială, nu trândăvie, ci muncă și antrenament. Diferența dintre campioni și perdanți este ce au făcut înainte de concurs, campionii s-au antrenat, perdanții au lenevit. „Îmi lovesc trupul” spune Pavel, adică în mod voluntar se opune chiar ispitei de a-și plăcea lui însuși.
Cine își ia asupra lui, prin credință în Cuvântul arătat prin aceste exemple, soarta Domnului Isus și Calea Lui, acela nu este preocupat de cum arată. Nu atât în sens fizic, deși și așa, ci mai mult spiritual: „ce va zice lumea?” „ce vor crede?” „ce imagine prezint?” etc.
Disprețuit și părăsit„, „îți întorceai fața„, „nimic care să ne placă„, iată atribute care nu ți-ar aduce nici un like, dacă ai avea prezență în „social media”. Nu poți numi Domn pe cel disprețuit, când ție ți-e groază de dispreț și ți-e foame de apreciere.
Aprecieri de la cine? De la lumea care l-a răstignit pe Cel ce ai vrea ca la trezire să-ți spună „Vino, slugă bună!”?


9 principii pentru înțelegerea profețiilor biblice

Pentru a putea fi în Duhul Celui ce a inspirat Cuvântul cel Viu, am socotit necesar să schițez câteva principii necesare înțelegerii celor mai grele părți ale acestui Cuvânt: profețiile. Rămânând „zăbavnici cu inima” și „nepricepuți„, adică întârziați în înțelegerea a „tot ce au scris profeții„, pierdem nu numai o mare parte din testament, din moștenirea repartizată nouă, pierdem nu numai abilitatea de a folosi la întreaga capacitate armura Cuvântului divin, ci pierdem și tocmai scopul pentru care profețiile au fost date: de a ne asigura nădejdea prin prefigurarea garanției viitorului care ne așteaptă.
Faceți vă rog diferența dintre angajamentul fals (forma de evlavie) propus și standardizat de clerici și adevăratul angajament la care te duce învățătura biblică, angajament cerut de la fiecare cretin, necesar îndeplinirii eficiente a slujbei de către fiecare frate și soră. Orice creștin biblic va urmări pe Păstor.
Nu disprețuiți profețiile!
1.Duhul lui Hristos era în profeți, adică duhul Unsului. Profeții manifestau în vorbirea și purtarea lor caracterul și gândirea Unsului care urma să vină. De aceea este importantă înțelegerea profețiilor, pentru că prin ele îl înțelegem pe Hristos (Unsul lui Dumnezeu).
2. Creația lui Dumnezeu are rol didactic, animalele și plantele au în ele (în felul cum au fost create de Creator) părți din înțelepciunea divină și noi învățăm din creație caracterul și înțelepciunea lui Dumnezeu. Acest rol de învățare al creației are două aspecte:
– în primul rând că Dumnezeu își manifestă înțelepciunea văzută și ușor de înțeles, în ordinea și perfecțiunea creației, „așa că nu se pot dezvinovăți” și
-în al doilea rând, că tot Dumnezeu a luat pilde din creație pentru a ne explica înțelepciunea lui nevăzută, evenimentele viitoare.
3. Profeții au folosit pilde din creație în explicațiile lor: plante, animale, fenomene naturale. „Limba” profetică (vorbirea lui Dumnezeu) are în ea pilde așa cum limbile omenești au cuvinte. Pentru a putea „traduce” profețiile, adică pentru a le putea înțelege, trebuie să fim familiarizați cu tâlcul pildelor. Pilda este „limba străină” și tâlcul pildei este „limba noastră”: ceea ce trebuie și putem să înțelegem.
4. Mai multe pilde au același tâlc.
5. Pentru a putea înțelege deplin mesajul (tâlcul), trebuie să luăm toate pildele care au același tâlc și să le înțelegem împreună, nu separat.Nici o profeție din Scriptură nu se tâlcuiește singură.” Aici voi da un exemplu la sfârșitul explicației (acestei postări).
6. Pentru că gândirea noastră lucrează cu imagini, cu vizualizări, efectul pildei (o înșiruire de imagini, o poveste) este puternic…El le vorbea ca unul care avea putere (autoritate) nu cum le vorbeau cărturarii lor…” În ce consta această autoritate? În faptul că „nu le vorbea deloc fără pildă.
7. Mintea noastră este totuși „zăbavnică” (întârziată), înceată în înțelegerea pildelor profetice. Această întârziere nu are decât o cauză morală, stăpânul din casa noastră firească (diavolul) nu ne lasă să-L iubim pe Cel care ne poate elibera „casa” de tirania lui și va încerca să ne dea alte satisfacții, ca să nu dorim să ne hrănim omul lăuntric cu smeritele pilde (pâinea din cer).
8. Profețiile pot fi și trebuie crezute în mod integral. Domnul Isus a acuzat pe iudeii vremii Lui că nu cred TOT ce au scris profeții. Ce ar zice oare astăzi Domnul Isus, când profeții nu sunt citați și citiți aproape deloc? Sau că cei care citesc, cel mai adesea răstălmăcesc.
9. Dușmanii pildelor sunt definițiile. Chiar dacă putem și nu e greșit să definim viclenia, de exemplu prin alte cuvinte, efectul folosirii „pildei vicleniei” în locul tâlcului, este mai puternic. „Spuneți vulpii aceleia!a zis Domnul Isus cu referire la Irod.
Un exemplu dau mai jos ca să arăt cum 3 pilde au același tâlc, nu voi cita decât un verset, pentru că textele sunt lungi:
Pilda 1: pilda Chipului de aur din Daniel 2:31-45
Pilda 2: pilda celor 4 fiare din Daniel 7: 2-27
Pilda 3: „Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe!” Amos 5:19, aceeași pildă, cu aproximativ aceleași imagini.
Pildele profeților sunt importante pentru că sunt evangheliile Vechiului Testament, ne prezintă pe Hristos (Unsul) în istorie, pe Cel ce era și pe Cel ce Vine. Cine le ignoră, pierde o mare parte din înțelepciunea pe care pildele o poartă și bineînțeles, pierde competența de a folosi Cuvântul, iar fără această competență, nici calificarea de a face „lucrări grele” n-o mai are și nici nu va primi nici de lucru, nici premiu.
Desigur că această postare se adresează creștinilor biblici, celor care cred că doar prin credință pot fi plăcuți lui Dumnezeu. Creștinii „ritualici” au scurtături, au popi, pastori și slujbe, dar pot să scriu orice despre ei, că oricum aceștia n-au ajuns cu cititul până la …sfârșit.

Se va zice: „Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte…”

 De aceea iată vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!’  Ci se va zice: ‘Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem!’ Şi vor locui în ţara lor.” ieremia 23:7-8
„Natașa, schimbă-mi ziecie ruble!” auzeam în românește când traversam prin tunelul subteran un mare bulevard din nordul Moscovei. Era prin 1995 când am fost prima dată la Moscova, apoi am tot mers până prin 1998, cam 4 ani, trimis de la fabrica unde lucram atunci. În total am locuit însumate cam 3 luni în Moscova, cu diferite treburi.
Acum privesc uluit lungile cozi de mașini de la granița Rusiei cu Georgia, în munții Caucaz.

Timp de 30 de ani Rusia, îndeosebi Moscova au atras ca un magnet muncitorii din toate republicile de la marginea Imperiului…mă rog, Federației. Îmi amintesc cum acest exod ar fi fost de neimaginat acum 25-30 de ani, ruși să fugă din Rusia. Spre Rusia se fugea. Natașa era din Moldova, ea și aproape toate vânzătoarele de fructe din Moscova. Soții lor lucrau în construcții, iar Moscova era o variantă mult mai bună decât Europa pe vremea aceea pentru muncitorii în căutare de lucru. Se mergea la Moscova la lucru de peste tot, mia de dolari se câștiga ușor în construcții. Se zicea atunci că în Moscova era numai azeri, un milion de oameni. Era un pol economic Moscova, trăgeau toți ca albinele la miere. Armenii aveau magazinele, comerțul, moldovenii lucrau la armeni ca vânzători prin bazare, mulți. Cecenii și alți musulmani făceau câte-un atentat din când în când și umpleau ora 5 la Pervâi Canal (Canalul 1) Ostankino, știrile despre crime, în fiecare zi.
Dar lumea aceasta nu merge nici după poftele oamenilor, nici după istoria falsificată pe care o predau copiilor în școli, nici după religiile deformate la care cotizează, ci merge după Cuvântul lui Dumnezeu transmis nouă prin smeriții, și disprețuiții, și ucișii profeți.
Iar profeții au scris după dictarea lui Dumnezeu. Despre Moscova nu scrie că va fi un pol economic, de fapt despre economiile lumii nu prea scriu profeții. Au scris despre dreptate și corupție, despre justiție și silnicie, despre viitor au scris mult. Nimic depsre PIB și Rate de creștere sau cursuri valutare nu au scris mai deloc. Au mai scris despre viitorul poporului lepădat, al evreilor împrăștiați. Cum vor fi aduși forțat în țara lor. Prin urgii.
Că ies evreii din Ucraina e clar, înțelegem de ce, dar iată că evreii ies și din Rusia. Pentru că acest mare exod al bărbaților ruși, sute de mii de oameni, are ascuns în el, exodul profețit al evreilor ruși. Vă dau să priviți un filmuleț primit ieri pe telegram și apoi mai adaug ceva.

(Imagine cu coada uriașă de mașini cu ruși care fug de mobilizare la granița dintre Federația Rusă (Osetia de Nord) și Georgia, 2 Octombrie 2022)
Times of Israel a scris ieri că statul Israel, după ce a primit deja anul acesta peste 24000 de evrei din Rusia, se pregătește de încă 40000. Un total de 60000 doar într-un an. Dar să cităm:
Potrivit datelor de la Ministerul Aliyah și Absorbția Imigrației, aproximativ 24.000 de imigranți evrei s-au mutat în Israel de când Rusia a lansat războiul în Ucraina pe 24 februarie, cel mai important val de imigrație de acolo de când sute de mii de oameni s-au mutat în statul evreiesc ca Uniunea Sovietică s-a prăbușit acum peste 30 de ani….
…Mai târziu, duminică, o reuniune a cabinetului aliyah condus de Tamano-Shata a aprobat un program de „aliyah expres” pentru cei care sosesc din Rusia. 
Procesul accelerat va permite imigranților să li se aprobe aliyah înainte de a fi supuși unei verificări de eligibilitate, pe care o vor finaliza odată ce vor ajunge în Israel. 
Ministerul se așteaptă să sosească aproximativ 40.000 de imigranți în următoarele șase luni.
Agenția Evreiască va deschide, de asemenea, centre în Azerbaidjan și Finlanda pentru a ajuta rușii care doresc să migreze….
…..Se estimează că aproape 200.000 de evrei trăiesc acum în Rusia, deși aproximativ de trei ori mai mulți sunt eligibili pentru cetățenia israeliană, având cel puțin un bunic evreu.

Mulți se miră că Putin nu închide granițele. Eu nu mă mir. Cel ce are o comoară, o ascunde și apoi cumpără țarina. E un mod de lucru dumnezeiesc. Profețiile despre ieșirea evreilor dintre popoare, despre împietrirea lor de milenii, despre răpirea adunării sunt toate taine. Nici chiar tu care ai ajuns cu cititul până aici, deși ești destul de de acord cu mine, nu ieși pe stradă să strigi aceste adevăruri și nici nu te culci inundat de fericire că se împlinesc aceste profeții. Pui poate acolo pe raftul minții încă o părere, ca Simon fariseul când a văzut că Domnul Isus nu se prinde că-i o păcătoasă cea care-i plânge la picioare.
Dar n-ar trebui să fie așa. Tainele trebuie explicate, deslușite, făcute înțelese, sunt taine până nu se explică, dar acum când vedem cum evenimentele explică profețiile, nu mai sunt taine. Nu știu ce e în capul lui Putin de nu închide granițele, probabil face pe democratul. Dar știu ce e în capul lui Dumnezeu că nu sunt închise granițele, ce ne-a scris la Ieremia: „a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte„.
Dragii mei, se petrece acest lucru sub ochii noștri, nu-i asta o bucurie, să vezi Cuvântul lui Dumnezeu împlinindu-se? Dar oare nu ar trebui să fie și o durere, să vezi atâția oameni care habar nu au de catastrofa care va veni peste toți cei ce vor rămâne nerăpiți pe acest pământ, la declanșarea urgiilor finale care vor duce la distrugerea totală a pământului? Dacă credem cu adevărat aceste împliniri, ar trebui ca tot cu adevărat să-i îndemnăm pe oameni să se pocăiască de „felul deșert de viețuire” și să se apropie de Dumnezeu prin credință.
60000 de oameni duși forțați de împrejurări în Israel este mult. Acești oameni n-ar fi plecat în condiții normale, sunt chiar setați teologic să nu plece (încă n-a venit Mesia, zic ei), Dumnezeu însă i-a scos și îi aduce în Israel fără voia lor.

Contradicții aparente în Biblie: „caut un om și voi ierta…” sau „nu-i voi ierta nici de vor fi aceștia trei…”

Textul 1: „Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul” Ieremia 5:1
Textul 2: „….dacă …. în ţara aceasta, ……ar fi ….Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.” Ezechiel 14: 20 (și 14)

La prima vedere textele par în flagrantă contradicție, unul spune: „caut un om și voi ierta” iar celălalt „nu-i voi ierta nici dacă ar fi trei„. Se referă la perioada dinainte ducerii în exilul babilonian.
Când am pus unul lângă altul aceste texte (citesc mult profeții și mă gândesc apoi la ce citesc) prima dată m-am descumpănit un pic, dar apoi obișnuit fiind cu aparentele contradicții, am căutat diferențele.
Diferența vine din momentul la care fiecare profeție a fost dată. Ieremia a profețit înainte de Ezechiel, ….dar să privim cronograma:

sursa: http://timeline.biblehistory.com/period/divided-kingdom
Profeția lui Ieremia i-a fost dată „…. pe vremea împăratului Iosia„(3:6), deci între 649-609, domnia lui Iosia, și pentru că Ieremia s-a născut doar în 643 și fiind „un copil” când a început să profețească, perioada rostirii profeției se restrânge la 625 (aprox. când Ieremia avea 18 ani)-609 (când a murit Iosia), deci o perioadă de 16 ani, în tinerețea lui Ieremia.
Ezechiel a fost luat captiv în 597 îH iar profeția din cap 14 i-a fost dată „în al șaselea an al robiei” (8:1) deci în anul 591 îH.
Între aceste două profeții a fost o distanță în timp de minim 18 ani (609-591) și maxim 34 de ani (625-591). Să facem media: 25 de ani.
Această perioadă de timp de aproximativ 25 de ani (o generație) o putem denumi fără să greșim vremea îndurării lui Dumnezeu, o vreme în care dacă Dumnezeu ar „fi găsit un om„, ar fi iertat Ierusalimul.
Dar pentru că timp de aproximativ 25 de ani (sau între 18 și 34 de ani) nu a găsit nici un om, timpul pocăinței posibile s-a scurs și răbdarea lui Dumnezeu s-a terminat, lucrurile au trecut în faza în care nici dac-ar fi fost 3 drepți nu ar fi scăpat Ierusalimul.
Dacă citim bine cartea Ieremia, vedem că doi drepți au fost în cetate: Ieremia și Ebed-Melec etiopeanul (care a scăpat și el, Ieremia 39:17-18) la momentul cuceririi de către Nebucadnețar, dar deja nici 3 nu ar fi fost de ajuns să scape cetatea.
Este un principiu la Dumnezeu, cu răbdarea Lui, pedeapsa merge progresiv, nu dintr-o dată.
 I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!  Iată că am s-o arunc bolnavă în pat …” Apocalipsa 2:21-22
Așa este și cu aceste două texte aparent contradictorii: unul descrie o etapă a mâniei, celălalt text etapa următoare, între texte sunt 25 de ani…de răbdare divină.
Tu care ai avut răbdare să citești textul meu, mai ai lucruri de care trebuie să te pocăiești?
Dacă mai ai, cât timp crezi că va mai ține răbdarea lui Dumnezeu cu tine?

Pilda maramei

Vă voi rupe maramele şi voi scoate pe POPORUL MEU din mâinile voastre,” Ezechiel 13:21
Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.” 2 Corinteni 3:16
Am spus pilde prin proroci” (Osea 12:10) spune Domnul și în alt loc spune despre pildele spuse de proroci că nu se tâlcuiesc singure și Domnul Isus însuși a spus foarte multe pilde, nici nu vorbea deloc fără pildă. Pilda nu este doar un capriciu divin ca să ne încurce mintea, ci este tocmai o cheie dată ca să ne-o descurce, să ne-o deschidă. Pentru că pildele sunt luate din creație, creația este mijlocul dat de Dumnezeu ca să-i cunoaștem înțelepciunea iar pilda biblică, prin conținutul ei dublu: imagine și tâlc, tocmai asta face: cu cheia tâlcului, descuie ușa dintre văzut (imagine) și nevăzut (duhovnicesc, ceresc), dintre neștiut și înțeles. Creația fără Biblie nu se înțelege, Biblia fără creație nu se explică. Cine pune lângă creație teorii și lângă Biblie definiții, acela pune trenul pe arătură și plugul pe șine. Creația a fost dată ca să-L glorifice pe Creator și ca Creatorul să poată spune: Eu sunt Păstorul, Iată Mielul, Eu sunt Apa, Eu sunt pâinea, etc, etc. Iar Dumnezeu în Biblie și mai ales în proroci folosește din plin pilde.
Cine s-a prins de felul cum ni se explică Dumnezeu pe sine minților noastre zăbavnice (încete) prin pilde din creație, s-a prins de un mare secret divin. Din păcate, tocmai evoluționismul a provocat o puternică înjosire a creației în evaluările minților în creștere, încât a vorbi despre urși, lei, vulturi, vulpi, cuptoare, turte, pâini și vase pare degradant și …neevoluat celor ce tesatează ecrane de sticlă sau butoane de plastic. Rămâneți vă rog totuși fixați pe creația în 6 zile, acum 6000 de ani și lăsați prostiile!
Azi luăm pilda maramei. Marama din Ezechiel este țesută de prorocițele false ca să acopere slava lui Dumnezeu. Pentru câțiva pumni de orz și câteva bucăți de pâine, deci plata maramelor era motivul. (Cel plătit nu este păstor (urmează postare!?))
Mai vedem marama la Moise („nu facem ca Moise care își punea o maramă„), o vedem explicată în 2 Corinteni („ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.„), o amintește și Isaia. E aceiași pildă și îi prindem înțelesul deplin, dac-o citim din toate locurile.
Am vorbit duminică din adunare mai detaliat despre pilda maramei și aveți audio, dar din Isaia n-am amintit:
Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile.” Marama este neînțelegerea lui Dumnezeu, motivul pentru care oamenii nu văd slava lui Dumnezeu (Cuvântul său) în mod clar, ci cețos, prin maramă. Domnul Isus și jertfa lui explică profețiile, creația, simbolistica jertfelor, el este Cel care „rupe” marama. A rupe marama înseamnă a-L înțelege pe Unsul (Hristos) ca Stăpân, dar nu numai a-L înțelege, ci a te și încrede în EL în orice lucru și a-L prețui și lăuda ca Stăpân. Și ce poate fi mai de laudă pentru un rob, decât să se laude doar cu numele Stăpânului și în Numele Lui să facă tot ce face.
Așa vă scriu și eu acum, cu bucurie, în Numele Stăpânului Isus, Stăpânul Meu.
Mai amintesc ceva despre maramă: se referă atât la evrei, cât și la neamuri, deci pâcla asta a neînțelegerii nu era numai peste evrei, ci și peste noi când îl citeam fără pricepere pe Moise.
Și încă ceva, Ezechiel arată: „Vă voi rupe maramele şi voi scoate PE POPORUL MEU din mâinile voastre.” Maramele, adică înțelegerile false date de cei ce trăiesc din religie se rup atunci când înțelegem pe Unsul și Domnul însuși scoate pe „Poporul Său” din mâinile religiei false. Nu scoate o religie dintre alte religii, ci un popor, al Lui. Noi nu suntem o altă religie, ci UN POPOR, să înțelegem bine acest lucru.
Ascultați audio Pilda maramei.