…despre atitudinea creștinului prin urgiile trimise de Dumnezeu peste toți oamenii. Sau ce faci când se schimbă împrejurările?

Seceta de 3 ani și jumătate din Israel, de pe vrema lui Ilie a fost o urgie, o pedeapsă a lui Dumnezeu peste împărăția vinovată.
Nici Ilie n-a scăpat de urgie, de secetă, deși el a vestit-o, mai mult, el însuși s-a rugat să nu plouă.
„Ilie…s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” Iacov 5″17
Cum vine asta? Nu s-a rugat să plouă? Nu a făcut slujbe și incantări, invocări pentru a aduce ploaia?
Nu, deloc.
Dar să mergem un pic în spate, în istoria ploii peste țara cea minunată ca să înțelegem de ce s-a rugat Ilie să nu plouă.
Între binecuvântările din Deuteronom apare ploaia:”Domnul îţi va deschide…. cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” și între blesteme apare seceta: „Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere…” Deuteronom 28:12,24 Blestemele peste Israel (cele 10 seminții) au venit ca urmare a idolatriei, a neascultării, a încetării slujirii după rânduieli, a lepădării ascultării de leviți și a jertfelor la templu (imaginea slujirii cerești, a celor cerești, care ascultă de Cuvântul venit din ceruri, Noul Testament). Aceste păcate s-au pedepsit în multe feluri, printre care seceta a fost unul.
Așa că atunci când Ilie a cerut secetă peste poporul idolatru, s-a rugat conform voii lui Dumnezeu. „Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”
1 Împărați 17:1
Apoi Ilie fuge la Cherit și Dumnezeu începe să-i facă aprovizionarea prin corbi. Corbii mănâncă de obicei carne. Dar de data asta n-o mănâncă, ci o aduc lui Ilie, tocmai ca să i se arate lui Ilie parțial din răsplata credinței, pentru că nici el „n-a primit ce fusese promis” în totalitate, doar un pic.
Deci el cere seceta și el suferă. Își face rău lui însuși. Pentru că chiar dacă naveta corbilor nu ar fi încetat, „pârâul a secat„.
O lecție mare.
Ilie este o imagine spirituală a Domnului Isus, aveau același Duh, „duhul lui Hristos care era în ei” …când „s-a făcut asemenea nouă” căci și Domnul s-a supus acelorași restricții ca și noi, a trăit în trup, a flămânzit, a pribegit, a obosit, a fost bătut și a suportat, mai mult, a fost crucificat și l-a durut.
Apoi, când „seacă toate pâraiele” seacă și al nostru, dar spre deosebire de cei pedepsiți „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) chiar și atunci când pârâul seacă, ca mai târziu noi să putem învăța, și Domnul Isus să ne poată aminti, cum omul „duhovnicesc” (cel care trăiește ca pildă, pentru a transmite un tâlc, o învățătură) este trimis departe, la canaaniți, la fenicieni, la Sidon, deși „pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel, şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” Luca 4:25-26 Reacția de tip taliban a concetățenilor din Nazaret la scurta vorbire a Domnului Isus a fost o rapidă condamnare la moarte (din care a scăpat).
Întâmplarea, pățania lui Ilie la Cherit a fost profetică, pârâul a secat ca să putem și noi și mai ales evreii învăța o pildă: dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la neamuri. Mai târziu, discret, pe ascuns și Domnul Isus a fost prin părțile Tirului și Sidonului, la neamuri („Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.” ) și apoi Pavel a primit același ordin: „du-te că te voi trimite departe la neamuri.” Salvarea Adunării, a unui popor dintre neamuri era încă parte a Planului ascuns, nedescoperit.
La Capernaum, Domnul Isus a vindecat pe sclavul unui centurion roman, la Tir, pe o femeie siro-feniciană, neamuri.
Și de la Cinzecime încoace tot vindecă: neamuri, popoare, națiuni, din fiecare, un număr mare.
Acuma, cu covidul, iar e „secetă” în lume, iar seacă pârâul, se apropie criza, criză datorată urgiei și urgia venită din cauza păcatului. Cu siguranță corbii, găzduirea la văduva din Sarepta, turta coaptă pe pietre calde și ulciorul cu apă ne sunt garantate.
Că nu va seca pârâul, nu. Dumnezeu vrea să ne dezobișnuim de curgerea monotonă a unei vieți rutinate, în care lipsa de evlavie, sau falsa evlavie(angajament) se pot instala netulburate.
Poate ne gândim că ispita lui Ilie era să se roage să plouă.
N-a făcut-o.
Să n-o facem nici noi pentru Covid.
Cum nu s-a rugat nimeni pentru vindecarea Izabelei sau pentru învierea lui Anania și Safira. Doar un alt Anania, din Damasc s-a rugat pentru un Saul, dar pentru un Saul pocăit.
Covidul este un păcat de moarte (aduce moarte), un simptom al cauzei numită ateism, necredință, disprețuire a lui Dumnezeu de către economiști, comercianți, artiști, de către toată această lume ale cărei „știri” ne invadează creierul. Doar pocăința de aceste păcate este un motiv vrednic de rugăciune, nu înlăturarea pedepsei lor.
Pârâul a secat după planul lui Dumnezeu, covidul a venit tot după acest Plan. „Urgiile lui Dumnezeu nu se tratează cu vaccin, ci cu pocăință.”
Nici măcar cu rugăciune.
Unii zic că, uite, „covidul închide bisericile”. Nu închide cămăruțele de rugăciune și nici „calea cea nouă și vie„. Poate nu-i plac lui Dumnezeu nici bisericile, v-ați gândit la asta? În februarie 2019 când 16 persoane au semnat o scrisoare de informare cu privire la Aurel Gheorghe, m-am uitat la titlurile acestor persoane, toți erau pastori și presbiteri peste….biserici, de fapt peste mulțimi. Acest mulțimi erau credibilitatea lor, sursa lor de autoritate, nu adevărul sau minciuna din gurile lor. Duminică seara m-am uitat pe net la biserici, mai ales la cele din oraș, mai ales la cele din cartier. La una, un vorbitor era supărat pe cei ce arată profetic că se apropie sfârșitul, „nu putem știi zice”, de fapt justifica confuzia. E clar că avea un ghimpe pe Aurel. Apogeul a fost când a zis că „internetul este plin de predicatori…acum cine are un garaj gol, dă învățătură„, și în loc să se bucure de acest lucru, disprețuiește. Ridicolul său era că spunea acest lucru pe internet, dintr-o biserică….goală. Care este diferența dintre o biserică goală și un garaj gol?
Probabil amvonul.
„”….au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă” Apocalipsa 16:9
Poate că probabil Dumnezeu de aceea îi scoate pe creștini din biserici, așa cum l-a scos pe Ilie din văgăunile pârâului Cherit, pentru a merge „departe, la neamuri”, pentru a vesti Cuvântul tuturor adică. Internetul are un mare rol aici.

Pârâul Cherit este de fapt un defileu extrem de accidentat, o ascunzătoare perfectă, dacă aveai mâncare și apă.
Concluzie: ce faci când seacă pârâul, când se schimbă împrejurările? Sau ce nu faci?
1. Nu te rogi să nu se schimbe.
2. Nu te gândești la corbi, la vechile împrejurări binecuvântate, nu încerci să le prelungești.
3. Nu faci provizii de apă.
4. Asculți când Dumnezeu îți spune să pleci „la neamuri” și pleci imediat, adică te adaptezi noilor împrejurări.