„După câtăva vreme, pârâul a secat.”…de la Cherit la Sarepta

…despre atitudinea creștinului prin urgiile trimise de Dumnezeu peste toți oamenii. Sau ce faci când se schimbă împrejurările?

Seceta de 3 ani și jumătate din Israel, de pe vrema lui Ilie a fost o urgie, o pedeapsă a lui Dumnezeu peste împărăția vinovată.
Nici Ilie n-a scăpat de urgie, de secetă, deși el a vestit-o, mai mult, el însuși s-a rugat să nu plouă.
„Ilie…s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.” Iacov 5″17
Cum vine asta? Nu s-a rugat să plouă? Nu a făcut slujbe și incantări, invocări pentru a aduce ploaia?
Nu, deloc.
Dar să mergem un pic în spate, în istoria ploii peste țara cea minunată ca să înțelegem de ce s-a rugat Ilie să nu plouă.
Între binecuvântările din Deuteronom apare ploaia:”Domnul îţi va deschide…. cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” și între blesteme apare seceta: „Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere…” Deuteronom 28:12,24 Blestemele peste Israel (cele 10 seminții) au venit ca urmare a idolatriei, a neascultării, a încetării slujirii după rânduieli, a lepădării ascultării de leviți și a jertfelor la templu (imaginea slujirii cerești, a celor cerești, care ascultă de Cuvântul venit din ceruri, Noul Testament). Aceste păcate s-au pedepsit în multe feluri, printre care seceta a fost unul.
Așa că atunci când Ilie a cerut secetă peste poporul idolatru, s-a rugat conform voii lui Dumnezeu. „Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”
1 Împărați 17:1
Apoi Ilie fuge la Cherit și Dumnezeu începe să-i facă aprovizionarea prin corbi. Corbii mănâncă de obicei carne. Dar de data asta n-o mănâncă, ci o aduc lui Ilie, tocmai ca să i se arate lui Ilie parțial din răsplata credinței, pentru că nici el „n-a primit ce fusese promis” în totalitate, doar un pic.
Deci el cere seceta și el suferă. Își face rău lui însuși. Pentru că chiar dacă naveta corbilor nu ar fi încetat, „pârâul a secat„.
O lecție mare.
Ilie este o imagine spirituală a Domnului Isus, aveau același Duh, „duhul lui Hristos care era în ei” …când „s-a făcut asemenea nouă” căci și Domnul s-a supus acelorași restricții ca și noi, a trăit în trup, a flămânzit, a pribegit, a obosit, a fost bătut și a suportat, mai mult, a fost crucificat și l-a durut.
Apoi, când „seacă toate pâraiele” seacă și al nostru, dar spre deosebire de cei pedepsiți „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9) chiar și atunci când pârâul seacă, ca mai târziu noi să putem învăța, și Domnul Isus să ne poată aminti, cum omul „duhovnicesc” (cel care trăiește ca pildă, pentru a transmite un tâlc, o învățătură) este trimis departe, la canaaniți, la fenicieni, la Sidon, deși „pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel,  şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.” Luca 4:25-26 Reacția de tip taliban a concetățenilor din Nazaret la scurta vorbire a Domnului Isus a fost o rapidă condamnare la moarte (din care a scăpat).
Întâmplarea, pățania lui Ilie la Cherit a fost profetică, pârâul a secat ca să putem și noi și mai ales evreii învăța o pildă: dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la neamuri. Mai târziu, discret, pe ascuns și Domnul Isus a fost prin părțile Tirului și Sidonului, la neamuri („Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.” ) și apoi Pavel a primit același ordin: „du-te că te voi trimite departe la neamuri.” Salvarea Adunării, a unui popor dintre neamuri era încă parte a Planului ascuns, nedescoperit.
La Capernaum, Domnul Isus a vindecat pe sclavul unui centurion roman, la Tir, pe o femeie siro-feniciană, neamuri.
Și de la Cinzecime încoace tot vindecă: neamuri, popoare, națiuni, din fiecare, un număr mare.
Acuma, cu covidul, iar e „secetă” în lume, iar seacă pârâul, se apropie criza, criză datorată urgiei și urgia venită din cauza păcatului. Cu siguranță corbii, găzduirea la văduva din Sarepta, turta coaptă pe pietre calde și ulciorul cu apă ne sunt garantate.
Că nu va seca pârâul, nu. Dumnezeu vrea să ne dezobișnuim de curgerea monotonă a unei vieți rutinate, în care lipsa de evlavie, sau falsa evlavie(angajament) se pot instala netulburate.
Poate ne gândim că ispita lui Ilie era să se roage să plouă.
N-a făcut-o.
Să n-o facem nici noi pentru Covid.
Cum nu s-a rugat nimeni pentru vindecarea Izabelei sau pentru învierea lui Anania și Safira. Doar un alt Anania, din Damasc s-a rugat pentru un Saul, dar pentru un Saul pocăit.
Covidul este un păcat de moarte (aduce moarte), un simptom al cauzei numită ateism, necredință, disprețuire a lui Dumnezeu de către economiști, comercianți, artiști, de către toată această lume ale cărei „știri” ne invadează creierul. Doar pocăința de aceste păcate este un motiv vrednic de rugăciune, nu înlăturarea pedepsei lor.
Pârâul a secat după planul lui Dumnezeu, covidul a venit tot după acest Plan. „Urgiile lui Dumnezeu nu se tratează cu vaccin, ci cu pocăință.”
Nici măcar cu rugăciune.
Unii zic că, uite, „covidul închide bisericile”. Nu închide cămăruțele de rugăciune și nici „calea cea nouă și vie„. Poate nu-i plac lui Dumnezeu nici bisericile, v-ați gândit la asta? În februarie 2019 când 16 persoane au semnat o scrisoare de informare cu privire la Aurel Gheorghe, m-am uitat la titlurile acestor persoane, toți erau pastori și presbiteri peste….biserici, de fapt peste mulțimi. Acest mulțimi erau credibilitatea lor, sursa lor de autoritate, nu adevărul sau minciuna din gurile lor. Duminică seara m-am uitat pe net la biserici, mai ales la cele din oraș, mai ales la cele din cartier. La una, un vorbitor era supărat pe cei ce arată profetic că se apropie sfârșitul, „nu putem știi zice”, de fapt justifica confuzia. E clar că avea un ghimpe pe Aurel. Apogeul a fost când a zis că „internetul este plin de predicatori…acum cine are un garaj gol, dă învățătură„, și în loc să se bucure de acest lucru, disprețuiește. Ridicolul său era că spunea acest lucru pe internet, dintr-o biserică….goală. Care este diferența dintre o biserică goală și un garaj gol?
Probabil amvonul.
„”….au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă” Apocalipsa 16:9
Poate că probabil Dumnezeu de aceea îi scoate pe creștini din biserici, așa cum l-a scos pe Ilie din văgăunile pârâului Cherit, pentru a merge „departe, la neamuri”, pentru a vesti Cuvântul tuturor adică. Internetul are un mare rol aici.

Pârâul Cherit, o ascunzătoare perfectă a lui Ilie, când a fugit de Ahab

Pârâul Cherit este de fapt un defileu extrem de accidentat, o ascunzătoare perfectă, dacă aveai mâncare și apă.
Concluzie: ce faci când seacă pârâul, când se schimbă împrejurările? Sau ce nu faci?
1. Nu te rogi să nu se schimbe.
2. Nu te gândești la corbi, la vechile împrejurări binecuvântate, nu încerci să le prelungești.
3. Nu faci provizii de apă.
4. Asculți când Dumnezeu îți spune să pleci „la neamuri” și pleci imediat, adică te adaptezi noilor împrejurări.

„Să locuiască singur!” …carantinarea în Biblie

O analiză biblică a carantinării, izolării sau distanțării sociale ca măsură pe protecție socială de-a lungul istoriei lumii. Boala a venit ca pedeapsă a păcatului, dar măsurile de protecție sunt prescrise de Dumnezeu pentru ca cei ce ascultă de El să poată fi protejați prin ele.

Scriu din mijloc de pandemie, Clujul a ajuns pe locul 1 în țară la numărul de cazuri de covid. E valul 2 și auzim de tot mai mulți apropiați care sunt simptomatici, izolați, pozitivi sau chiar decedați din cauza acestei epidemii.
Pentru că întâlnesc tot mai des „negaționiști-covid” (cei ce ignoră sau zic că nu există virusul) de multe feluri, (nepunând la socoteală pe ignoranții care dacă nu văd sau nu simt ceva, ei zic că nu este, de parcă virusul ar trebui să poarte chipiu) întâlnesc și „creștini” care nu se tem de virus că ei „îl au pe Domnul care-i păzește”.
Nu scriu pentru ei, sunt destul de copt să-mi dau seama că acest fel de oameni nu sunt în stare să citească un text, scriu pentru cei care sunt în stare, ca să-i înarmez cu argumente pentru a-i putea ajuta pe ceilalți, să le știe cânta „cântece de jale” lângă ei, să-i convingă adică.
Apropo de „înarmarea cu argumente”, câteodată când scriu pe blog mă simt ca un „traficant de arme”, de arme ideologice, de idei care au putere, de argumente adică. Stă scris: „înarmați-vă și voi cu același fel de gândire„, un „fel de gândire, felul Unsului, al Șefului nostru este o armă redutabilă.
(Nu prea am „clienți” la acest „trafic”.)
În tinerețe am cunoscut un astfel de traficant de arme, eram șef de export și traducător trimis de „intreprindere” într-o țară estică (Georgia) la expoziții și contracte. Formam o delegație mixtă, cu un austriac printre noi. Directorul ne spusese confidențial: „cred că omul e traficant de arme, chimicalele sunt acoperirea lui”. I-am dat dreptate directorului, am studiat persoana, emana puterea celui care „are spate”. Și eu „am spate”, scriu învățat, iau din „arsenalul” Cuvântului lui Dumnezeu, scriu instruit și trimis, sper să nu-mi blocheze febeul promovarea datorită termenilor.
În spate, adică în anii trecuți (2015) am scris la vreme și cu vreme despre lepră. Să citiți vă rog cele 3 postări: Rana și durerea (1) unde am arătat ca și cauză a epidemiilor: descoperire păcatului „fiecare își va cunoaște rana și durerea” (Concluzie: „nu pot să fiu liber fără durere, fără descoperirea păcatului!„), Lepra hainei (2) despre contagiozitatea păcatului cu fapta și Lepra casei (3) despre contagiozitatea păcatului comunității.
Revin asupra textelor biblice legate de carantinare.
„Să locuiască singur” este prima concluzie și cel mai important aspect pe care-l putem spune celor ce fac pe vitejii cu virusul este cel de la Levitic 13:46 „Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.” Deci Dumnezeu a poruncit carantinarea, izolarea, distanțarea socială ca măsură de protecție a celorlalți. Boala este contagioasă prin apropiere și atingere. La fel este și păcatul, contagios prin apropiere și atingere.
Lecția și regula pe care vrea Dumnezeu s-o învățăm și pe care o uităm adesea este următoarea: prioritate trebuie să aibă legătura noastră pe verticală cu El, apoi cu ceilalți oameni. Când uităm și ne găsim satisfacția în relații fără El, ca un Tată înțelept ce este caută să ne atragă, în primul rând stricând aceste relații prin distanțare: limbi, obstacole, granițe, distanțe fizice, limitări, boli, epidemii, etc.
„Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.  A şaptea zi, preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.” Levitic 13:4-5 Vedem deci o „carantină de 14 zile” cu scopul de a opri contaminarea.
Ieșirea din carantină are și ea regulile ei: „Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei….Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă şi va fi curat. Apoi va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort.  În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.” Levitic 14:3,8,9
Izgonirea leproșilor afară din tabără pentru a nu contamina este amintită și în Numeri 5:2 „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros„,
Porunca se repetă „Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei ” în Deuteronom 24:8. Deci nu e vorba ca și în cazul atacurilor inamice sau al opririi ploii că Dumnezeu te va proteja, ci tu trebuie să fii atent.
Un exemple de aplicare a carantinei chiar în condiții de asediu și foamete găsim la cei 4 leproși de la poarta Samariei: „La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri?  Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete şi vom muri şi, dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra sirienilor: dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar, dacă ne vor omorî, vom muri.” 2 Împărați 7:3-4 Deși Împărăția de nord, mergând pe Calea lui Ieroboam, a adoptat închinarea la idoli, s-a îndepărtat de Ierusalim, de preoția levitică, de jertfe și templu, carantinarea leproșilor s-a păstrat, chiar în condiții de asediu și foamete.
Mai mult, regulile carantinei s-au aplicat și la împărați, fără deosebire: „Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului.” 2 Cronici 26:21
Vedem deci lepra și carantina ca fiind în Vechiul Testament exemple reale pentru noi. Din atitudinea lor (de ascultare de data aceasta), ar trebui să învățăm să ne ferim de ignorarea acestor reguli. Distanțarea socială ar trebui să fie prioritate pentru creștini și noi să fim primii care sărim în ajutor celor izolați, pentru a le face izolarea mai ușoară.
Iar dacă noi înșine stăm în izolare: putem citi Biblia, ne putem ruga, putem da telefoane, putem face ceea ce este scris: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.” 1 Petru 4:19 Este o suferință după voia lui Dumnezeu și izolarea, cel puțin din două motive. Odată că acest Covid este dat de Dumnezeu ca urgie peste o lume care păcătuiește prin „mulțimi”, prin asociere, prin uniuni care nu îl au ca centru pe El, Voia și Cuvântul Lui. Apoi, că acest Covid este o urgie prezisă de Dumnezeu, printre alte urgii, care de 120 de ani încoace, scot pe evrei în mod forțat dintre neamuri, și-i duc în Israel.
Închei cu o imagine încurajatoare, tot din Biblie. În Matei și Marcu îl găsim pe Domnul Isus în casa lui Simon leprosul din Betania. Îndrăznesc să speculez că a fost un lepros vindecat de Domnul Isus. „Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul” Marcu 14:3 O imagine a viitorului, o imagine a biruinței: un lepros în casă, un lepros vindecat. Căci locul în care erau scoși leproșii, afară din tabără, reprezintă spiritual locul în care a fost adusă jertfa de ispășire, arderea de tot „afară din tabără„. După câteva zile Domnul Isus a ieșit de bună voie în acest loc al rușinii, al izolării, al respingerii, „s-a făcut păcat pentru noi”, pentru a deveni noi drepți prin El. Să nu uităm ceva: în timp ce ucenicii stăteau la masă în casa lui Simon leprosul, după ce Maria a turnat mirul, Iuda a ieșit și s-a târguit la preț cu marii preoți, cu cât să-L vândă pe Isus.
O întrebare a conștiinței: unde este sufletul tău, cu cine ții? Cu Cel izgonit de bună voie, izolat și respins sau cu Iuda și preoții „mari” criminali?
Ai ieșit tu afară din tabără cu Isus cel respins și disprețuit, cu Isus cel părăsit de oameni, cu Isus cel „obișnuit cu suferința”? Sau îți place să te târguiești cu marii-preoți ai acestei lumi, cu mulțimile care strigă „răstignește-l!”, cu cei ce nu-L cunosc?
Ai ieșit tu afară și nominal și efectiv din orice tabără religioasă?

„Emigra-vor evreii?”…din America

Un articol scris în 1919, de către cel mai mare evreu sionist român, A.L. Zissu, despre emigrarea evreilor din România, văzută de românii de atunci cu neîncredere. Aceeași întrebare se pune despre evreii din America, acum, după 100 de ani. Răspunsul lui Zissu e valabil și pentru ei.

În 1919 evreii trăiau relativ bine în România, statul Israel nu exista, Palestina recent britanică era „o pustietate„, o țărână „înțelenită de milenii” dar despre care Zissu credea (și prezentul, după 101 ani, îi dă dreptate) că se poate ca „acea pustietate trebuie…să renască pentru o nouă menire.„
Zissu a fost cel mai mare sionist român. Sionismul, o mișcare profețită de Dumnezeu, un semn pentru noi, această mișcare este înfrunzirea smochinului, semn la care TREBUIE să privim, ne-a spus Domnul Isus asta.
Dovadă că, deși nu era creștin, Zissu a avut acest ideal vizionar este împlinirea visului său după un secol: „poporul acesta…de dorul cărții și al pământului, se va întoarce la obârșie, va emigra. Pacea mai întâi și apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului.” Citiți articolul, dar aplicând în loc de România, America sau statele din vest unde mai sunt evrei.
(Sionism=SIONÍSM s. n. Mișcare politică și religioasă apărută în țările europene la sfârșitul sec. XIX, la baza căreia stă ideea întemeierii unui stat evreiesc pe teritoriul Palestinei.) sursa: http://www.dexonline.ro



„De când Sionismul, ieșind din făgaşul reveriei şi ideologiei pan-evreeşti şi trecând frontierele lumii noastre naţionale, deveni obiectul preocupărilor diplomaţiei mondiale, evreii au început să fie şi ei priviţi printr-o prismă alta decât aceea a raporturilor dintre ei și mediul ambiant, sau a viciilor şi virtuților închipuite sau reale pe cari le-ar manifesta în viața de toate zilele, ce adesea le-a fost impusă de tot soiul de restricții. Popoarele, devenind mai serioase și mai atente, au început să ne scruteze mai cu pătrundere. De unde până mai ieri pojghița în care ne învelise doară imaginaţia lor răutăcioasă, le făcea să întoarcă capul, simulând dezgust, dispreț, astăzi se apropie de noi cu oarecare bunăvoință şi zgâriind pojghiţa, încep să zărească ceva din sufletul nostru, cel adevărat și nepervertit. Când pojghiţa înșelătoare va cădea toată, multe enigme se vor dezlega deodată, multe nedumeriri se vor lămuri, multe calomnii se vor prăbuși şi multe minunății vor apărea înaintea ochilor înmărmuriţi ai popoarelor. Și lumea va rămânea, atunci, buimăcită în faţa formidabilelor valuri de idealism ce spumegă în sufletul torturat al acestui popor de „negustori“, care dacă era în adevăr practic,cum îi merge vestea, sau chiar numai atât cât sunt toate popoarele, ar fi putut de mult să-și transforme iadul în care trăiește, în cel mai fermecător Eden…

Până atunci, însă, mai avem, vai, de purtat încă crucea în spinare.

La noi, clipa de aur a revelaţiei e și mai îndepărtată ca aiurea. Pentru că la noi clișeele învechite cari aiurea încep să fie scoase din circulaţie, mai sunt în plină cinste. La noi, rătăcim și astăzi printre concetățenii noştri creștini, necunoscuţi, nepricepuţi, deci nedoriți. În ţara noastră, cunoscătoare de toate exotismele, planta evreiască crescută sub ochii oamenilor e doar călcată în picioare, dar rămâne străină, cu desăvârşire necunoscută. Așa se explică surâsul ironic al boierilor noștri, când le ajunge la ureche zvonul emigrărilor iminente. Din amabilitate sau din laşitate, ei nu-ți dezvăluie gândul, dar surâsul îi trădează cumplit: „voi, popor de negustori, de oameni practici, veţi abandona oala cu carne şi vă veţi aventura in necunoscut, de dragul unei himere ?! Haida de!“

De unde vreţi să știe boierul nostru, că cel mai umil hamal al acestui popor de „negustori“ are în el puterea de a se lipsi de ultimul codru de pâine, spre a procura copilului cărți de şcoală,… De unde să ştie boierul nostru, că cel din urmă telal evreu e capabil de cultul cel mai fanatic al morţilor și momentelor mari din trecutul neamului. De unde să ştie boierul nostru că acest popor de „negustori“ a îndurat și îndură cu stoicism, cu frenezie, iadul pe pământ pentru că nu vrea să se despartă de… biblia lui! De unde să ştie boierul nostru că acest popor… al banului, singur el între toate popoarele lumii, cunoaşte tipul negustorului care strânge averi, numai el ştie cu câtă trudă, pentruca să-și poată îngădui luxul unui ginere savant pe care să-l puie la adăpostul grijilor și pentru a-i da astfel posibilitatea să se consacre exclusiv studiilor sacre! De unde să ştie boierul nostru, că acest popor „interesat“’ și numai el singur între popoarele lumii, cunoaște tipul sublim al „bachurului“, al veșnicului student sinagogal, care renunţă cu frenezie, de copil, la toate bunurile vieţii, de dragul unei învățături care nu-i aduce nici un folos practic și nici măcar satisfacția nevinovată a unei diplome sau a unei consacrări ! De unde, în sfârşit, să știe boierul nostru, că acest popor „practic“ a fost în stare să dea vizionari din mijlocul chiar al negustorilor, cari, abandonând oala cu carne, sau dus într-o pustietate, unde aveau să îngroape averi agonisite în sudoare şi să lupte, şi cari pierduseră de mult contactul cu glia, cu încăpăţânarea unei țărâne înțelenite de milenii și cu ferocitatea beduinilor, numai şi numai pentru că acea pustietate, păstrând tezaurul de amintiri al gloriei trecute, trebuie, în conştiinţa şi mândria lui, să renască pentru o nouă menire.

Da, fraţilor creştini, poporul acesta de „negustori” va abandona oala cu carne. Căci, poporul acesta fusese pe vremuri, la el acasă, poporul cărții şi al gliei. Şi de dorul cărţii şi al pământului se va întoarce cu frenezie la obârşie: va emigra. Mare îi va fi, desigur, nerăbdarea aşteptării, până ce pacea, mai întâi, şi apoi organizarea unei imigrări şi colonizări sistematice îi vor deschide porţile Sionului. Dar cum a ştiut să aştepte milenii, va ști să aştepte şi aceste câteva clipe cari îl mai despart de isbăvire.”

14 iulie 1919, A.L. Zissu
sursa: Noi, Breviar iudaic, Editura Adam 1932, articole diferite publicate de A.L.Zissu, pag 244

Tot ce a scris Zissu în 1919 despre înflorirea Israelului s-a împlinit după 1948. Sutele de mii de evrei români au abandonat oala cu carne în timpul comunismului. Urgia Transnistriei și apoi a comunismului a șters orice surâs atât de pe fața lor cât și de pe fața „boierilor” disprețuitori.

Cum stăm noi în fața acestor realități?
Smochinul înfrunzește, a înfrunzit.
Au plecat 50% din evreii din diaspora, jumătate, mai trebuie să plece jumătate.
Vânătorii trimiși, urgia pandemiei sunt mâna lui Dumnezeu cea tare care îi scoate afară din „mormintele lor” după cum au scris profeții.
Noi dar să fim gata, să ne curățim de orice întinăciune, căci Cel ce vine „ca un hoț” (pe neașteptate, fără să anunțe) este aproape.
Să fim furați.
Iar cei care, seduși de mirajul acestei lumi trecătoare, sunteți furați de alte planuri și vise, întoarceți-vă la Planul Cărții, la Cel ce a lăsat o singură Cale de salvare, prin Fiul Său, Isus Unsul(Hristos), prin care avem iertarea păcatelor și intrare liberă în apropierea lui Dumnezeu.
Mai ales creștinii care nu mai „iubesc venirea Lui„, cărora le-ar părea rău să li se întrerupă planurile, care iubesc mai mult „acest veac” numit rău, trebuie să se trezească și să știe că, ori vor, ori nu vor, acest Plan al lui Dumnezeu are loc. Nu mai bine „să ne supunem Tatălui Duhurilor și să trăim”?
Răpirea Bisericii poate avea loc oricând, nu este necesar ca evreii să plece mai întâi, detaliile Planului le-a păstrat Dumnezeu în tainele Lui. Noi trebuie să fim gata. Să nu cumva să zicem: „Stăpânul zăbovește să vină…„.

Atunci când se va-ntoarce Israel, cântare profetică (Traian Dorz)

„Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.  În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim…” Zaharia 12:10-11
Am scris într-o postare mai veche, de acum doi ani: „Și acum să lăsăm textul poeziei cu promisiunea să v-o și cânt, dacă nu găsesc pe altcineva mai cizelat ca mine.” Am căutat atunci cântarea mult pe net și n-am găsit-o deloc.
Am găsit-o azi (ieri s-a pus pe net), cântată chiar foarte cizelat (mulțumesc Beni):

Cântare: Atunci când se va-ntoarce Israel.

Prin 2014, tot cam pe vremea asta, când s-a iscat războiul de au intrat turcii în Siria, am scris o postare, unde am amintit și cântarea asta și textul din Zaharia 12. Apoi am scris postarea de 1 mai 2018, întitulată chiar așa: Atunci când se va-ntoarce Israel. Melodia e aproape la fel cu ce am învățat de la sora Veronica, ritmul e puțin diferit.
Citez din ce am mai scris atunci:

Nu mai e nevoie să v-o învățăm noi, a apărut. Acuma seara am ascultat cântarea de 6-7 ori în timp ce m-am tuns. (De la Covid încoace am tăiat de pe listă mersul la frizer, recent mi-am cumpărat un aparat de tuns mai bun și l-am probat.) În timp ce mă tundeam și ascultam, mi-am amintit de legăturile lui Dorz cu evreii, cu Wurmbrand, cu Feinstein, de prietenia lui Feinstein cu Trifa, lucruri despre care am scris la vremea lor, acum 1o ani, dar pe care acum le pricep mai bine. Apoi m-am gândit la pogromul de la Iași, de la Cernăuți, la Transnistria, la Zissu. Câtă efervescență era atunci, de idei, de pasiuni, de politici, de idealuri, de religii și mișcări. Și peste toate aceste frământuri, plutea ca o corabie idealul sionist profețit de Ezechiel în 37, mișcare, vuiet care a făcut ca în exact anii când sora Veronica învăța cântarea (prin anii 60 îi duceau la lucru Sub Coastă, la colectiv sau întovărășire, cu căruțele, iar cei credincioși cântau, prin zona pe unde merge acuma centura de la Apahida la Cluj), evreii din România să fie sloboziți unul câte unul spre Israel, până au plecat toți.
Înțelegea Traian Dorz că evreii vor pleca? Mi-am amintit de Istoria unei jertfe, de dorința lui de legalizare a Oastei Domnului în timpul comunismului, de strădania lui Dorz de a dovedi în carte caracterul nevinovat al mișcării, mișcare ușor de confundat în epocă cu Legiunea Arhanghelului Mihail, mișcare nazistă. De Valerian Trifa, nepotul fost legionar al întemeietorului Oastei, Iosif Trifa, nepot care care a ajuns episcop peste românii din America și apoi „descoperindu-se” (cu ajutorul Securității din țară) trecutul lui legionar să fie expulzat din SUA și să fie nevoit să fugă în Portugalia. Cert este că Traian Dorz nu a fost nici legionar, nici antisemit, chiar a ajutat la obținerea unor documente pentru evreii refugiați din Transilvania de nord, se pare.
Cu siguranță Traian Dorz a înțeles și a prins în versuri de neegalat, (pentru care iubesc atât de mult limba română) acel minunat și înfricoșător moment: „…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns…” când evreii se vor întoarce la Domnul Isus, doar că acest eveniment nu va prinde biserica (adunarea) aici, lucru aproape sigur, dacă citim bine profețiile. Asta nu mai îmi dau seama dacă Traian Dorz a realizat.
Dar până atunci vor trece lucruri grozave peste omenire, un mare necaz, urgii, lucruri pe care tot Traian Dorz le-a văzut în chip parcă profetic:

Încă puţin şi semne mari
puteri ne-nchipuite
se vor ivi, cutremurând
privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit
credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat
al hulei şi-al pieirii.

Aveți textul și acestei cântări pe Youtube:

Religii în baza doi

O comparație între complexitatea Evangheliei veșnice revelate de Dumnezeu și simplismul vândut de teologiile „Hristoșilor” mincinoși: carismatism, misticism, sau multe alte ism-uri.

Evanghelia este complexă, Planul lui Dumnezeu nu e simplu, trebuie înțeles, trebuie pătruns, trebuie ca adevărurile lui Dumnezeu să înlocuiască în fiecare minte colibele și maghernițele de teorii și teologii construite de oameni cu materiale de contrucție de la depozitul de minciuni ale diavolului. Acest proces de demolare și de reconstrucție ia timp, are nevoie de Plan și orice abatere are consecințe grave.
În epistolele lui Pavel, adică în ultima parte a Cuvântului lui Dumnezeu, în întregirea lui, sunt „lucruri grele de înțeles pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte scripturi spre pierzarea lor„.
La Efes, apostolul Pavel a avut nevoie de 3 ani pentru a le predica TOT Planul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să omită ceva și astfel să fie vinovat de sângele (moartea) lor.
Prozeliții de la Rusalii care au crezut și „au mărturisit pe Isus” imediat, aveau marele avantaj al educației biblice, cunoșteau dinainte Cuvântul lui Dumnezeu și credeau în promisiunea venirii lui Mesia, o așteptau. Așa că atunci când li s-a prezentat Isus față în față cu profețiile, L-au identificat imediat și au crezut, drumul lor spre mântuire a fost foarte scurt.
Cu idolatri din Efes situația era mult mai grea, efesenii erau prinși de vrăjitorii, de închinare la idoli, de industria vrăjitoriei, a idolatriei, nu cunoșteau deloc Cuvântul, nici promisiunile, nici profețiile, trebuia învățați. A fost nevoie de timp pentru a învăța. De 3 ani a avut nevoie apostolul ca să poată spune „TOT”, dacă se putea mai repede, desigur un isteț ca Pavel, ar fi ales calea mai rapidă. Dar nu s-a putut mai repede. Citiți Fapte 20, descrierea activității lui Pavel la Efes, pentru mine este un model chiar și când scriu acest blog, iată condițiile:
-am slujit Domnului cu toată smerenia
-cu multe lacrimi (personal, aici nu stau bine, mai este de îmbunătățit)
-în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile… (aici și eu stau bine, dar n-am cui spune)
-n-am ascuns nimic din ce vă era de folos (înseamnă că sunt multe lucruri de dezvăluit)
-nu m-am temut să vă propovăduiesc (propovăduirea stârnea reacții adverse)
-să vă învăţ înaintea norodului şi în case
-să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos (respectarea ordinului dat de Domnul Isus (întâi la oile pierdute ale casei lui Israel, iudeilor)
-sunt curat de sângele tuturor
-nu m-am ferit să vă vestesc TOT planul lui Dumnezeu
-timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (extraordinar, pe FIECARE zilnic, nu doar mesaje săptămânale la mulțimi)
-n-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva (un exemplu pentru mulți de astăzi)
-singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine (de neimaginat pentru cei ce-și zic astăzi pastori, clerici, etc. care nu știu folosi nici o unealtă)
-în toate privinţele v-am dat o pildă (a făcut așa ca să fie urmat, ca să fie pildă, cât de puțini calcă pe urmele lui)

Vedem o lucrare complexă desfășurată de Pavel, un lucrător al Cuvântului cu mare experiență, proclamând o Evanghelie cu multe detalii, așa cum este cea adevărată, nu una prescurtată, despre care voi scrie mai departe.
Compar evanghelia adevărată cu sistemul matematic în baza 10 și evangheliile false, cele reduse, cu sistemul din baza 2. Să detaliem.

Dumnezeu ne-a creat cu zece degete, suntem presetați să gândim în baza 10, matematic așa ne este cel mai ușor. Creația este complexă, avem nevoie de multe legi și cunoștințe pentru a o înțelege. În fiecare domeniu în care lucrăm, materialele cu care lucrăm se pot defini, se pot măsura în cifre, în numere, ajungem la mărimi și greutăți, temperaturi, presiuni, concentrații, lungimi de undă, intensități, volume, greutăți, arii. Toate aceste caracteristici le prelucrăm în baza 10, definim relații între mărimi, și așa putem opera cu atât de complexa creație divină. De la exatraordinarul trup omenesc, care din toate lucrurile făcute de om se poate asemăna cel mai bine cu un computer, până la agricultură sau mecanică, folosim cifre, formule, ecuații și multă matematică. Cifrele aduc la același nivel relațiile dintre mărimi și matematica ne ușurează înțelegerea complexității materiei. Gândiți-vă numai la ultimele analize medicale pe care vi le-ați făcut. Baza 10 e atât de ușoară și de suficientă în același timp.

Dar se poate mai simplu?
Într-un fel da.
Computerele folosesc baza 2, două numere: zero și unu, 0 și 1.
Anul 2020 în baza doi se scrie: 2 020₍₁₀₎ = 111 1110 0100₍₂₎
Este un fel de simplificare necesară, mai simplu decât 10.
Dar se poate mai complex? Desigur.
Câte feluri de animale și plante sunt în lume? Două, zece?
Nici pomeneală, milioane.
Domnul Isus a „operat” în baza de numerație a creației Sale, El avea câte o pildă pentru un adevăr sau pentru o minciună, pentru orice învățătură. El „nu le vorbea deloc fără pildă„. De aici, complexitatea Planului Divin.

Oferta religioasă în baza doi oferă doar două variații posibile ale „stărilor” propuse: prezența sau absența unei emoții religioase sau așa numite „stări”. Parcă am fi condensatori electrici, avem sau nu curent.
Orice alte variații se exclud din start, pentru că nici nu se pomenesc.
Aceste stări propuse au diverse denumiri, în funcție de „comerciantul” religios, voi exemplifica, nu voi intra în detalii:
–duhul, cu care poți fi plin sau nu. Scrie în Biblie: „fiți plini de duh” și aici în loc să se aplice la înțelegerea Cuvântului, la „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi„, se aplică la intensitatea emoției, care emoție poate avea din păcate orice sursă. S-a ajuns să se creadă că un catolic căzut în extaz în fața unei icoane și eventual vorbind în limbi are „duhul”. Atenție, cămilă în farfurie, nu înghițiți!
Personal, în tinerețe, că un mare admirator al poeziei lui Dorz, mi s-a servit cămilă crudă cu copite în farfuria unei cărți autobiografice: „Hristos, mărturia mea”, unde autorul descrie cu detalii mângâierea dată lui de Dumnezeu „prăbușit în fața Domnului meu” de fapt în fața unei statui de ghips dintr-o biserică (culmea, catolică, probabil maghiară) care se găsea peste drum de sediul Securității din Oradea, după ce ieșea de la anchete. Ei, aici, cu toată ornamentarea farfuriei, (persecuție, suferință, bătăi, stres, singurătate, brutalitate, etc) conținutul acesteia nu este comestibil, nu se aprobă de Biblie. Dumnezeu care a interzis expres reprezentarea Lui prin imagini și statui nu se va revela cuiva în fața unei astfel de reprezentări. Aș putea spune că oriunde altundeva, numai acolo nu. M-am întrebat: ce era dacă se ruga în parc, printre pomi, acolo nu era „prăbușit în fața Domnului”? Și astfel idolul Dorz a mai pierdut un braț și idolul „duh” a mai coborât un fuștei în mintea mea, dar nu destul.
–stare sau stare de har. Nu scrie în Scriptură? „prin credință am intrat în această stare de Har…” Dar starea trebuie înțeleasă în mod cronologic la scara timpului larg și a așteptărilor viitoare, nu la o emoției de moment, nu la o emoție pe care o „simți” sau nu.
–turnare. E vorba de un limbaj care provine dintr-o realitate. Când limbajul este deturnat, realitatea construită de limbajul fals va fi una paralelă, nu cea din care provine. Termenul biblic „turnare” nu se referă la un moment anume, moment după care consumăm, cum ar lăsa să se înțeleagă: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat…„. Cum înțelegem asta? Duhul turnat prin descoperirea Cuvântului a rupt zidul de la mijloc al despărțirii și a unit evreii cu neamurile, așa trebuie să înțelegem. Atenție mare, că poate înțelegerea greșită vrea să persiste. Peste tot în Noul testament se amintește botezul cu duhul Sfânt ca experiență comună „noi toți am fost botezați„, nu personală, nicăieri. Înainte ne uram unii pe alții, evreii și neamurile, acum ne iubim. Acest proces trebuie înțeles la scară cosmică, a cronologiei divine, nu la experiențe personale mistice. Mai mult, avem de crescut în dragoste, un proces, care dacă ar fi vorba de un moment al umplerii, după care tot consumi, nu are logică. Dimpotrivă, turnarea dragostei trebuie înțeleasă ca o inversare a urii și dragostea va crește în fiecare zi, pe măsura creșterii în înțelegere a dragostei și harului lui Dumnezeu. E ca și cu creșterea plantelor primăvara, zicem că soarele „a izbucnit” ca și cum ar fi un moment, dar creșterea plantelor este un proces paralel cu ridicare soarelui pe cer din martie până în iunie, dacă nu ar fi acestă ridicare treptată, fragilele plante s-ar arde de arșiță, dar soarele crește în putere pe măsură ce plantele se întăresc. Așa trebuie să înțelegem creșterea spirituală, paralelă cu înțelegerea, nu cu momente mistice după care nu trebuie să mai faci nimic. Nu e nimic în baza doi, totul e progresiv.
Sau să zicem așa, la scară cosmică, a cronologiei erelor divine, Dumnezeu la un moment dat anume, „a deschis neamurilor ușa credinței” (lucru arătat prin vorbirea în limbi, un fel de „vindecare” pentru moment a distanțării de la Babel, chiar folosește termenul „apropiere”) dar nu putem lua această expresie la nivel personal, ca moment magic după care poți trăi cum vrei, că ai trăit…momentul.
Consecința catastrofală a teologiilor în baza doi, de genul „ai sau nu”, este că duc la paralizie pe cei ce le cred, la amorțire, teoretizează și justifică lenea, plac puturoșilor, celor greoi la înțelegere. Ajung și mai greoi.
Cei ce cred teologiile în baza doi urmăresc momente și după ce li se pare că trăiesc aceste momente, nu mai urmăresc nimic, au ajuns. Tu „ai trăit”, „ai duhul”, „ai fost umplut”, ai avut „o scumpă zi”? Te întreabă și pe tine.
O Lois și o Eunice care cresc un Timotei învățându-l din pruncie Sfintele Scripturi nu plac acestor creștini „binari”, e prea greu, lasă că „se va atinge Domnul de inima lor” când vor fi mari. Vă dați seama cât e de dureroasă o astfel de diferență de abordare din punctul de vedere al educației creștine. E un virus mic care afectează și conduce la o pandemie teologică, la un fel de covid spiritual, în care dispare simțul, mirosul și gustul realității.
Carismatismul este una din aceste teologii care a produs o religie, mai mult, transformă cu viteză mare toate elementele de identitate creștină și din celelalte denominații biblice, simplificându-le la un schelet, la câteva elemente ridicole și absurde. În carismatism, zero este starea fără și unu este starea cu emoții, trăiri, etc. Iar „timpul religios” se reduce la câteva ore de respirat aer sfânt și „prezența lui Dumnezeu” în fabrici de trăiri de diferite branduri și tehnologii, după dotare și buget.

Calvinismul, rudă cu carismatismul simplifică procesul de apropiere de Dumnezeu prin frică și pocăință, la un moment de transformare, moment înainte de care omul era „mort”, după devine „viu”, baza doi, vai de noi. În calvinism starea fără este înainte de „moment”, starea cu, după. Baza doi.
Catolicismul și ortodoxia au alt sistem binar, ei îl numesc har și este materializat prin taine: șapte, administrat de oameni cu „har”, „har” căpătat prin hirotonisire. Nu le ai, ești zero, le practici, ești ok. Nu contează ce gândești, la ce te gândești, ce gânduri arzi zilnic pe altarul minții tale. Dacă ai parcurs „tainele” ești ok.
Sâmbătarismul sau (plus) religia bucătăriei. Dacă ții ziua ești ok, dacă nu, nu. Dacâ papi purcel e grav, dacă nu, ești ok. Simplu și clar.
Mai sunt religii binare, eu am terminat, am avut nevoie de definiții pentru cei alte explicații în care vom trata subiecte unde va fi nevoie de amănunțime.
Dacă va voi Domnul!

Întrebări calviniste

În ultimii 10 ani epidemia de calvinism s-a mai domolit în România, editurile Agape și Făclia nu mai au forță și pentru că vremea hârtiei trece.
Totuși câte un calvinist mai apare, ca un focar de Covid după trecerea unui val.
Mi-a scris „Andrei” pe Facebook, a scris mult, nimic ce n-am știut. M-a mirat că de pe vrema unuia cu „calviniști din toate țările uniți-vă!” (dovedit ulterior troll) nu am mai primit o provocare de la o așa înălțime. Căci calviniștii stau de obicei în turnurile lor, foarte înguste și foarte înalte, de unde ne privesc de sus pe cei ce „nu putem înțelege”, „n-am fost aleși” etc.
Ei nu își pierd vremea să argumenteze, să explice, să plângă ca apostolul „noapte și zi” lângă cei ce nu înțeleg. Deformarea calvină le spune că „aceia” sunt morți și au nevoie de un „moment” în care vor deveni vii și vor înțelege.
Dar.

Întrebările

„……omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?
Cine este cel care își vede păcatul, omul cel vechi sau omul cel nou, născut de sus?
Si apoi, ce poate face omul pentru a fi născut din nou?
Ce poate face un om mort spiritual?
Daca acesta poate face ceva, inseamna ca nu a fost nevoie ca pentru el să moară Domnul Isus, de ce?
Pentru ca se pare ca dupa teologia dumneavoastra, omul își poate procura singur nașterea din nou, iar daca omul își poate procura singur nașterea din nou, inseamna ca isi poate procura mântuirea.
Cuvantul ne învață că El este Cel care ne naște de sus prin Cuvant, Duhul Sfânt este Cel care ne poartă prin tot adevărul si ne arată greselile/păcatele, ne conștientizează de ele, astfel avem parte de acea părere de rau, regret, căință, care ne determina sa ne întrebăm ce sa facem fraților?”

Răspunsul.

„Andrei, gândești într-un cadru strict calvinist, știu cum e. Am trecut prin noaptea calvinistă. Am doi papagali care stau în cușcă, dacă-i scot afară sunt speriați. Se poate ieși din cușca asta. Hai să încercăm:
-omul are cuget. Din strămoși, Pavel slujea cu el, cu cugetul
-acest cuget poate fi bun (când zice că „nimic bun nu locuiește în mine, adaugă „în carnea mea”) „cu cuget bun din strămoși” slujea Pavel
-omul fără lege, păgânul din Africa care nu a auzit de Biblie, dar care face lucrurile legii din fire, dovedește că lucrarea legii este scrisă în inima lui. Cine dovedește?
Doi martori: cugetul și gândurile.
-cugetul și gândurile sunt în război. Se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
Ai întrebat: „omul mort spiritual își poate da seama de păcatul/pacatele lui?” Sigur, poate multe lucruri omul „mort”, să vezi câte poate:
– omul, orice om poate vedea creația lui Dumnezeu,
– poate vedea în creația lui Dumnezeu diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu
-poate înțelege cu mintea însușirile nevăzute ale lui Dumnezeu
-poate dori să facă voia lui Dumnezeu, poate să „vrea să facă binele”.
Ceva nu poate face totuși omul „mort în păcate”: nu poate face voia lui Dumnezeu, „răul stă lipit de el”.
Imaginea din Ezechiel 37 a evreilor din diaspora este tot a unor oameni „morți”. Ei sunt „morți” pentru că nu cred în Mesia, în Cuvânt. În rest sunt foarte vii.
Andrei dragul meu, calvinismul este o boală de cap.
Se datorează neînțelegerii de către începătorii biblici, nu a marilor taine ale alegerii, ci a marii taine a împietririi lui Israel (o parte din Israel a căzut într-o împietrire). Când înțelegi că toate bucățelele de explicații din care pedobaptistul Calvin și-a făcut o teologie sunt părți din argumentarea unei taine mai mari, taina împietririi evreilor, înțelegi bucuros că teologia calvină este ca atunci când vrei să-ți faci bicicletă din piese da camion.
De aia nu merge, da arată fain.
Pune argumentele în explicarea tainei pentru care au fost scrise și vei pleca cu camionul.
Va scrie pe camion arminianism?
Am răspuns aici: https://vesteabuna.wordpress.com/…/cum-am-scapat-de…/
Să știi că n-am șters de pe blog postările mele calviniste, le-am trecut doar pe privat. Dacă vrei îți dau acces.
Am fost foarte calvinist și te înțeleg perfect.
Dacă excluzi factorul cuget din ecuație, pierzi cele mai eficiente unelte pentru a sluji oamenilor cu dragoste.
Pentru că în creație stă ascunsă înțelepciunea lui Dumnezeu, această înțelepciune se adresează cugetului.
Dezvinovățirea la judecată va fi imposibilă (apropo, calviniștii cum zic că se va dezvinovăți omul la judecată, că el era mort tot timpul? Nu-mi răspunde, râde de tine, pardon, plânge!) tocmai datorită lungii perioade de ani de zile în care omul a văzut însușirile lui Dumnezeu în creație.
Zic ceva calviniștii de cuget?
Nu zic nimic, zero, că omul e mort, gata.
Să știi că ascult calviniști, ăia pentru care mă rog, cei tineri, sunt doi: Alin L. și celălalt mai vocal, mai rar. (Cu Alin am avut lungi discuții despre educația și creșterea copiilor.)
Îmi e greu să-i ascult, în viața de zi cu zi am și experiență de mecanic. Când îi ascult pe băieții ăștia mă simt ca și când văd un mecanic începător cum testează direcția de deschidere a unei piulițe.
Încearcă bietul!
Scopul învățăturii biblice este să ducă pe fiecare om la ANGAJAMENT (evlavie). Învățătura care duce la evlavie.
Calvinismul îl duce invers.
Calvinismul e rețeta lenevirii și a trândăviei de cap.
Sunt foarte supărat pe anii mei calviniști, nu zic că am fost păgân, dar am pierdut din „evlavie” (eusebea=angajament) foarte mult.
N-aș vrea să pierzi și tu, deși după numărul de comentarii și pancartele sub care defilezi, e evident că vrei să-ți aperi parcarea unde ți-ai tras mintea.
Ieși afară!”

Dar tu ce ești?

„Isus al Bibliei nu este într-un cult sau denominație.„
„Am luat decizia să nu mă mai identific cu nici un cult.„
Ieșire din cult? Am făcut acest lucru împreună cu soția acum 31 de ani, în 1989, în octombrie.
Deși de atunci motivele pentru care am făcut acest act s-au schimbat un pic, nu regret deloc faptul și sfătuiesc pe orice creștin că dacă vrea să slujească cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să fie „afară din tabără„, ca Moise. Mai mult, socotesc că dacă aș fi rămas în cadrul rigid al cultului în care am crescut, aș fi fost paralizat și constrâns la compromisuri iar angajamentul meu creștin ar fi fost grav afectat.
Desigur, „ieșirea din cult” nu este un panaceu (leac universal) pentru orice boală spirituală. Sunt mult alte lucruri necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu: vegherea continuă, rugăciunea, mărturisirea Cuvântului, etc.
Dar toate normele interne ale Adunării suferă grav atunci când vrei să le aliniezi la cerințele a ceea ce oamenii numesc „cult”.
Spre deosebire de vremea de acum, acum 31 de ani trăiau încă și erau în putere Moldoveanu, Iovin, Mladin, am avut ca modele pe cei care au suferit pentru această cale. Ei (și nu numai) ne-au fost modele pentru ce înseamnă a fi „în afara taberei”. Față de acești foști pușcăriași nu exista pericolul confuziei, pentru că ei n-au jucat teatru la închisoare. Între timp, după 1975 mai ales, au mai fost mulți care aveau eticheta de „ieșiți din cult”, dar pe aproape jumătate dintre ei a trebuit după analize și „trădări triste” să pun eticheta de agenți ai securității, falși dizidenți astfel încât astăzi peisajul este foarte pestriț.
Cum noi ieșiserăm din cult în 1989, peste noi și peste familia noastră, inclusiv părinții și frați, absolut neștiutori și fără „vină” au căzut ca vulturii mulți „zâmbitori” care ne-au intoxicat viața. A trebuit ca în ultimii 10 ani să duc o luptă pe care încă nu am terminat-o de identificare și debarasare de acest balast relațional. M-a ajutat mult meseria mea de chimist. După 10 ani de chimie am aplicat tot atâta meticulozitate la analiza duhurilor câtă am văzut că se folosește la analiza calitativă a ionilor din soluții. Pentru că mulți diavoli vin „dizolvați” în „frați”, în soluții așa de diluate că n-au nici miros, nici gust, de nimic, iar cu epidemia de Covid spiritual care a început de după plecarea apostolilor, și dacă ar avea, n-ar simți mulți.
Am divagat, sunt bun la asta.
” Dar tu ce ești?„
Mi se pune întrebarea asta peste tot și tot timpul, de 31 de ani.
Răspund întotdeauna bucuros: creștin.
Dar am mai scris: doar creștin. (Am uitat de Cristian Moisescu.)
Adunarea, biserica nu este cult, este un popor, popor sfânt, nu este (re)cunoscută de oameni, între oameni.
Să nu ne mai identificăm cu numele unui idol făcut de om (spre folos): cultul, ci numai cu Numele Domnului Isus, numele de creștin.

Cu același subiect: Fără cult!

Transformarea identitară carismatică

„…ridicolul și absurdul numai prin exagerări se pot combate.” A.L Zissu

Este aproape o lună de când am pus pe net analiza unei pretinse „vorbiri în limbă străină”, „fenomen miraculos” petrecut luna trecută în orașul meu.
Analiza a arătat fără dubii că ceea ce se pretinde a fi un „dar miraculos”, o carismă, o „vizitare” a divinității, nu este decât un fals grotesc, căci desigur 3 silabe tot repetate nu pot fi numite limbă.
Ceea ce nu am putut prinde în flagrant din lipsa cadrului cronologic este infracțiunea exacerbării sentimentului religios evanghelic, într-un crescendo accentuat de pe vremea copilăriei mele până astăzi. O exacerbare care a ajuns la un nivel la care a schimbat standardele de evaluare a religiozității, pentru cei ce-și pun problema unei scalări a stării religioase.
Biblia prezintă o scală a stării religioase, prin asemănarea cu temperatura, poți fi rece, căldicel, sau în clocot (fierbinte), e ca o invitație spre creștere. Comparația e uzată savuros și de cei ce o aplică la un mod, socotesc eu fals, de identificare creștină. Cum am zice: scara e bună, podul la care e pusă e greșit. O dovedește nu râvna celor ce urcă, nici înconștiența celor ce se laudă că sunt cu un fuștei mai sus, ci nimicul de care dau cei ce ajung în „pod”, în capătul acestei scări. Cam așa ceva s-a dorit să fie „darul” manifestat la Cluj, un fel de capac pe oală, o dovedire a existenței darului, implicit a autenticității dăruitorului, mișcării, scării, direcției. O direcție spre care pare că merg toți, și cei de pe scene, și cei din săli. Voi încerca să dovedesc că podul spre care duce această scară e gol, nu duce la nimic, spre nimic.
„Dragostea se va răci” în zilele din urmă, din pricina înmulțirii fărădelegii, a tainei fărădelegii. (Oh, Doamne și cât de bine vedem acum, după 30 de ani, cum vizitele de peste săptămână ale pastorilor noștri la casele conspirative unde se întâlneau cu ofițerii coordonatori de culte, (fărădelegi în taină) au condus la răcirea dragostei așa cum era ea, la semănarea suspiciunii, a bârfei și a partidelor (cultelor).)
„Pentru că ești căldicel” zice la Apocalipsa, nu rece de tot, nu ești bun de mâncare, vei fi vărsat. Hrana Domnului Isus era de a face voia Tatălui. Cu asta se hrănea El, se sătura. Când noi slujim, când ne rugăm, ca creștini nu avem voie să fim căldicei, ci fierbinți. Așa plăcem Domnului, așa se satură El cu noi.
„În duh fiți fierbinți, slujind Domnului„, „te rog fierbinte„, „doresc fierbinte să vin„, „să aveți o dragoste fierbinte” sunt exemple de stare după voia lui Dumnezeu, acei slujitori care au o efervescență lăuntrică. Această efervescență vine dintr-o dragoste de oameni, dragoste din Dumnezeu și după Voia lui Dumnezeu. Când această dragoste lipsește, atunci se pune în loc masca dragostei prefăcute, false. Și căldicismul devine norma. Ce stare tristă. Să nu mai iubești pe semenul tău, să nu-i spui nimic de pierzarea sufletului lui, nici de mântuirea pregătită, nici de viitorul glorios, să taci cu el, lângă el.
Doamne iartă-ne!
În același timp să lași nesancționate false iubiri, false arătări, cum e aceasta cu „limbile” din Casa de Cultură a Studenților din Cluj e tot căldicism, ca și mușamalizarea acestei infracțiuni.
Am fost certat pe Facebook mai mult de cei ce ziceau că nu e bine „să spălăm rufele în public”, decât de cei ce susțineau că n-am dreptate și că limba de la Cluj este ok. De fapt, dintre cei care susțineau că limbile sunt ok, 0% din ei au folosit limba română la un nivel care să ne dea voie să credem că ei știu ce e aia limbă. Niciunul nu știa. Eu nu am contestat moralitatea omului, nici persoana lui, eu am contestat că 3 silabe repetate de 10 ori sunt limbă. Mai pe românește, cioara nici măcar nu era vopsită să semene a papagal, dar așa zicea cel care umbla cu ea.
Reacțiile provocate de această analiză nu au condus spre pocăință pe niciunul din autorii acestei mascarade, nici pe gazde, nici pe musafir. Deși gazdele au dat un comunicat, acesta nu este categoric și cu siguranță felul lor mistic, carismatic de exploatare nu a conștiinței publicului, ci a sensibilității emoționale, va continua. Comunicatul se adresează bisericilor din cultul din care le-ar fi frică să fie excluși, nu conține un îndemn spre pocăință către infractor și nici măcar nu afirmă pocăința lor față de eveniment, doar „regretul”, în sfârșit.
Apăsarea pedalei emoțiiilor goale face parte din schimbarea subtilă de identitate a „creștinilor” secolelor XX-XXI, dinspre starea de cercetători ai Bibliei și oameni ai Scripturii, fiecare din ei capabili să susțină un punct de vedere și să-l argumenteze biblic, spre o nouă identitate de mergători la biserică, de participanți la cult, de consumatori de religie, fără asumarea conștientă a conținutului etic al identității creștine.
Tristă alunecare.
Dovada acestei alunecări este tocmai lipsa de reacție în fața delicvenței retorice, obișnuința cu idolul numit „cult divin” a înecat orice icnet de revoltă al celor care cu siguranță nu au înghițit cămila de la Cluj. Nivelul carismatic al acelei biserici (eu îl numesc generos beție mistică) a atrofiat complet mirosul de fals și gustul de stricat al „formidabilei manifestări” a „duhului”, un fel de covid spiritual generalizat, ca să fim în ton cu urgia.
(De fapt n-ar trebui să ne mire, lepra din vechime ducea la pierderea simțurilor, iar unul din efectele păcatului este că cei ce păcătuiesc își pierd „orice pic de simțire”, pedeapsa fizică seamănă cu infracțiunea spirituală. Oare de aia la bolnavii de covid se pierde gustul și mirosul fizic, pentru că oamenii l-au pierdut pe cel spiritual, să se prindă? ….Poate!)
Noul model eclesial de tip carismatic se îndepărtează cu viteză astronomică de tiparul nou-testamental al creștinismului familial, biblic, frățesc, al iubirii de frați (Filadelfia), spre modelul catolic, rece, al „cultului divin” săvârșit în catedrale, de către cler special, iar acest model devine normă. Podul la care urcă scara sentimentalismului religios exacerbat este gol. Lada din pod n-are zestre, sau are una ca cea luată de fata babei din poveste.
Dragii mei, adunarea lui Dumnezeu nu este cult, nu este religie, nu este sectă, Adunarea lui Dumnezeu este națiune, este seminție, este popor, este împărăție.
Noi nu suntem chemați la sentimente, suntem chemați la luptă.
Noi nu suntem chemați la stări, ci la lucru.
Ne hrănim cu cuvinte, ne luptăm cu cuvinte.
Carismatismul este o degringoladă de creștinism, o catolicizare a evanghelicilor, nu o trezire a nimănui, este o adormire.
Când vezi sute de mii de catolici că pretind că au daruri și carisme în timpul adorațiile lor în fața statuilor Mariei, îți pui serios întrebarea nu dacă duhul ce a pătruns între evanghelici și catolici deopotrivă, duh de a simți, de a „trăi” de a „se umple” este de la Diavolul, ci cât de deasă este această plasă!
Și dacă a mai rămas cineva neprins de ea.

Citiți pe temă:
Mișcarea penticostalo-carismatică în lumina Bibliei

Lada fără zestre

Codină în loc de grâu, despre discursul mistic-carismatic

Carismatizarea creștinismului evanghelic-1

Carismatizarea creștinismului evanghelic-2, industria vrăjitoriei, apoi a venit pandemia și nu am mai scris pe temă.

Trezire sau credință

De ce întârzie trezirea Bisericismului?

„Un semn, nu pentru credincioși”, m-am frecat la ochi, oare am citit bine?

Cartea de vizită a unui creștin

Înregistrare Aleșd, 13 septembrie 2020

Înregistrare adunare 6 septembrie 2020

Înregistrare adunare 6 septembrie 2020