Rânduiala în Adunare(4) Libertatea. Apropierea de Cristos cu încredere.

29 iunie 2010
1 Corinteni 12:11 „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte…

Ca să putem vorbi despre rânduială (pentru că doar acest aspect al adunării îl discutăm aici)e necesar să descriem principiile care stau în spatele unor aparent rigide regulamente sau restricții. Pentru că nu-i așa, cuvântul rânduială sugerează ideea de restricție, neorânduiala fiind asociată cu haosul sau cu lipsa de limitări. Tocmai de aceea am vorbit înainte de limitări, de limitele adunării, pentru a putea vorbi acum de libertatea care este protejată de aceste limite.
Adunarea este un ”tărâm” duhovnicesc, (ca celălalt tărâm, dacă vreți, din basmele copilăriei) acel teritoriu spiritual al Domniei Celui Ceresc. Noi am fost puși în locurile cerești, în El, prin credință.
În această poziție suntem îndemnați în multe locuri să lepădăm neîncrederea și să ne apropiem cu îndrăzneală de scaunul harului. Deplină îndrăzneală, încredere, credință deplină, sunt termenii folosiți pentru această atitudine. În alt loc zice că ”ne luăm o mare libertate și nu facem ca Moise”. Această libertate a apropierii de Dumnezeu și de Domnul Isus pentru închinare și slujire este un drept suprem al nostru, al creștinilor, al tuturor. ”să ajungem toți la Cel care este capul, Cristos...”, ”din El tot trupul crește…”…și alte multe versete ne arată clar că Voia Domnului este să stăm TOȚI, FIECARE, strânși lipiți de El, de Capul Adunării, FĂRĂ INTERMEDIARI.

Din această libertate, din acest drept decurg niște RÂNDUIELI de seamă, flagrant ignorate de impostori de diferite nuanțe.
Să medităm la ele.
Libertatea nu poate fi ”rânduită”, ci doar asigurată de rânduieli. Rânduielile din Adunare asigură exersarea acestei libertăți de către toți cei ai Domnului.
Așa cum într-o familie mică sau mare, toți frații au aceleași drepturi în fața părinților, în Adunarea Domnului suntem învățați că ”toți suntem frați” și să nu numim pe nimeni pe pământ cu titluri și nume care se cuvin doar capului Adunării, Domnului Isus.
Rânduielile pentru promovarea, păstrarea și asigurarea libertății sunt cel mai greu de ținut și cel mai ușor de lepădat sau falsificat. Din Istoria și viața popoarelor vedem și învățăm cum popoare odată lăudate pentru democrația și libertatea care domnea în ele au alunecat destul de repede în totalitarismul unor restricții tocmai ale libertăților cu care s-au lăudat. Pentru comfortul unor guvernanți comozi. Tot astfel mai ales pentru Adunările care încep să se asemene cu lumea sună îndemnul Domnului:” Împărații Neamurilor domnesc peste ele și Celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători, voi să nu fiți așa..:”
Dreptul de a se apropia de Domnul îl are și cel tânăr și cel bătrân, și cel slab și cel tare, și cel bolnav și cel sănătos. Să se apropie să slujească, nu doar așa teoretic sau simbolic, cu buze șoptite.  Pentru că în Adunarea Domnului trupul este zidit ”prin ceea ce dă fiecare încheietură”, ”prin lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste”. Am amorțit pe scaun de când scriu la tastatură, să mă mișc puțin, picioarele mele au acest drept. Poate și tu ai amorțit citind. Mișcă-te și gândește-te că tot așa este trupul lui Cristos. Dacă nu se mișcă, dacă nu lucrează, se anchilozează și moare.
Consecință practică:
Există o rânduială a libertății de lucrare în adunările Domnului.
Rânduiala libertății  Adunării Domnului dă dreptul fiecărui mădular din trup să-și aducă aportul.
Fără bilețele, fără cereri de voie și fără făcător de program.
Cerința este să nu fie toți deodată ci pe rând. În rest este lăsat la latitudinea Duhului Sfânt să călăuzească pe fiecare ce să dea. Această rânduială derivă din dreptul la libertatea în Cristos. Este definită de un verset simplu:”Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă,altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. ...” Realizarea practică a acestei stări este foarte simplă, nu se mai face nici un fel de program, ci ne adunăm în mod simplu și așteptăm ca fiecare să aducă ce are, unul un Cuvânt, altul o cântare, fără șef care să dea voie unuia sau să interzică altuia. Duhul știe mai bine cui să dea, ce fel de Cuvânt. ”Toate acestea le face unul și același Duh”, nu vre-un om.

Înlocuirea acestei rânduieli cu alta, cu dictatura unui om, cu realizatorul de program ucide viața trupului lui Cristos. Un creștin viu va adormi acolo, se va imbolnăvi. Sau mai bine zis o astfel de Adunare nu mai are dreptul să poarte Numele Domnului, ci numele acelora care o conduc.
Ce să faci dacă te găsești într-o astfel de stare? În primul rând să te judeci pe tine și să te pocăiești. Îndepărtarea de Cuvânt te-a făcut să nu vezi acest adevăr simplu. Să te rogi. Apoi să împărtășești și altora acest pericol. Să încerci să schimbi ceva, să faci conștienți pe cât mai mulți. Dacă ești ascultat, Slavă Domnului, va fi greu pentru cei ce vor să se smerească, dar istoria ne-a lăsat exemple frumoase de adunări care s-au pocăit pe de-a-ntregul. Dacă nu ești ascultat, ai de urmat sfatul din Timotei:”urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea…” Observă ordinea, pacea este ultima, nu prima. Mai întâi neprihănirea.
Ce poți face cu siguranță este să umbli în lumina dată ție de Domnul. Împreună cu cei care caută pe Domnul dintr-o inimă curată.
Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” Matei 18:20

Rânduiala în adunare. (3) Limitele. Crucea lui Cristos.

26 iunie 2010
Prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.”
Gardul spiritual care separă adunarea de lume este crucea lui Cristos. Crucea nu este o influență mistică care se pogoară inconștient (sau mai grav, ritualic) asupra celui ce cere, ci este un cuvânt explicit și explicabil, declarabil, o proclamare auzibilă a unui mesaj inteligibil, analizabil cu mintea: cuvântul crucii. Desigur intervenția duhului lui Dumnezeu are loc,  dar strict asupra cuvintelor mesajului,  nu asupra vreunui obscur ritual mut. Credința se raportează întotdeauna doar la Cuvânt, nu la un atașament sentimental/volitiv de un grup sau de un act ritualic.     Cuvântul crucii definește minții noastre cele două stări spirituale…..starea firii pământești, gândurile cărnii, starea Duhului, gândurile Duhului. Cuvântul crucii condamnă păcatul, îl judecă și îl omoară; în același timp aducând la viață omul cel nou.

Ceea ce se petrece în celulă se petrece și în țesut. Ce se petrece în mădular se petrece și în trup.      ”N-am avut de gând să ştiu între voi altceva. decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit
Vorbim de adunare acolo unde este Isus Cristos răstignit. Unitatea nu se poate face decât în moartea Lui. Moartea noastră împreună cu Domnul a realizat unitatea.
am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui(asemănarea morții Lui)
Această unitate este Duhovnicească. ”cine se lipește de Domnul se face un singur Duh cu El”.
Proclamarea mesajului crucii definește Adunarea.
Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit” este un slogan frumos și repetat, apare scris pe multe amvoane, dar când în fața lui firea pământească nerăstignită își execută programul ei măiestru, sloganul este o minciună crasă. Rânduială din punctul de vedere al crucii este atunci când ”ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nju sunt și i-ai găsit mincinoși”. Acolo unde se mai găsește o adunare care să pună la încercare, să aibă autoritatea de a cerceta pe pretinși lucrători, acolo este cu adevărat adunare. În grupuri de oameni care ”înghit” orice, care lasă să învețe pe oricine nu se poate spune că este o stare de adunare, ci de Babilon, de robie, starea degradării spirituale.
Crucea este mai mult decât mesaj, decât proclamare, crucea este trăirea practică, ridicarea crucii în fiecare zi înseamnă condamnarea zilnică la moarte a omului vechi și înnoirea din zi în zi a Celui Nou. În adunare crucea înseamnă a nu se aduce din lucrările omului vechi, artă, talent uman și fire pământească cizelată.
A aduce în Adunare doar ceea ce lucrează Duhul , care îi înnoiește din zi în zi pe cei ce cred este ”rânduială bună, dpdv al cuvântului crucii. Nu un program rigid, artistic regizat de un DJ religios. Programul omoară părtășia, ucide Duhul. Să deosebim susurul blând și subțire de uraganul șarlataniei.


„Dumnezeu s-a pulverizat” Hoinărescu Țepeș, 1986, conferință UTC pe teme ateiste

26 iunie 2010

Eram student.
În holul facultății a apărut un anunț:”Problema sectelor religioase” Conferință pe teme de ateism la BCU, ora 15…UTC…bla, bla …susținută de Hoinărescu Țepeș. Cunoșteam bine numele. Crescut fiind în familie de pastori, numele lui se rostea cu voce scăzută, era ”omul negru”, ”împuternicitul” un fel de semi-zeu care dădea sau anula drepturi.
Aveam atunci un pic de aer de nebunie. O nebunie frumoasă, așa ca prietena mea (actuala soție).
Am mers amândoi la respectiva conferință. O sală plină de activiști UTC plictisiți, dar asta e, activitate necesară pentru progresul în carieră.
Am luat notițe.  13 pagini. Le prezint pe rând. A început cu ”fenomenul sectar”. Acest termen ”sectar”, sectari s-a tot repetat. 
Apoi a trecut la prezentarea succintă a ”sectelor” din Romania, legale și ilegale. A început cu baptiștii. ”Afișează lozinci, au una de bază: Un domn, o credință, un botez”.
A continuat cu adventiștii:”Nu sunt numericește mulți, bat pasul pe loc de ani de zile.” Scopul lor!
Apoi penticostalii:” Un tânăr a rostit: ”Riga-avariga” …tălmăcirea, a tălmăcit ce a vrut în numele lui Isus…..datorită izolării credincioșilor, citind toată ziua Biblia, își schimbă fizionomia, devin livizi, se tund, fără cravată, nu poartă verighete, nu cercei, nu nimic.” Citește restul acestei intrări »


Jertfele din vechime și Cina Domnului

26 iunie 2010


Se aseamănă în ceea ce mărturisesc. Vestesc același lucru dar din două direcții diferite ale timpului, jertfele vesteau spre viitor, cina vestește spre trecut.
Jertfele din vechime, sub toate formele lor vesteau mai dinainte patimile și moartea Domnului Isus, crucea Lui și cuvântul crucii, răstignirea noastră cu El, zdrobirea Duhului,  devenirea unui singur Duh cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Cu o grijă de Tată și o delicată înțelepciune și blândețe de învățător, Dumnezeu a rânduit evenimentele Vechiului Testament pentru învățătura noastră, ca acum, noi prin ele să-L învățăm pe Cristos, bogățiile siguranței depline de înțelegere.
Cina Domnului ne vestește tot moartea Domnului, moartea noastră cu El și bogăția de semnificații care aduce învățăminte pline de blândețea și dragostea Tatălui iubit. Cina ne amintește de un lucru trecut, dar acel lucru, moartea Domnului este izvorul vieții noastre noi. Noi eram în El, am fost răstigniți cu El. Cât de mult e necesar să ne amintim acest punct de plecare al vieții noi. Să-l dorim oridecâteori simțim că seacă izvorul, că se ofilește mlădița. Nu avem altă putere decât cuvântul crucii, acel cuvânt care ne amintește clar caracterele atât de diferite ale celor două firi ce le purtăm în noi. Una puternică și agresivă care este condamnată de Cuvânt, alta firavă și plăpândă care este energizată de Duhul. Este atât de necesar să vestim astăzi prin cuvinte aceste adevăruri, dar poate ne este mai necesar nouă înșine să ni le amintim la cină, în fața pâinii și paharului, starea noastră nouă în Cristos, izvorând din moartea stării vechii noastre firi.
Să ne cercetăm lăuntrul, legând cu funii vita pentru jertfă și aducând-o până la coarnele altarului.


Rânduiala în Adunarea Domnului (2) Numele. Singurul Nume sub care se prezintă Adunarea.

25 iunie 2010
Acesta nu poate fi altul decât numele Domnului Isus, numele simplu de creștin.
Nici un alt nume nu poate să stea alături de Domnul atunci când ne definim Stăpânul.
Cu ce Nume ne lăudăm?
Așa cum în domeniul economic numele, brandul este o proprietate, tot așa ”Numele Domnului este un turn tare”.
Sau așa cum în familie, dacă soția mea n-ar renunța la numele ei la căsătorie, sau dacă și-ar pune un nume străin alături de al meu sau dacă i-ar place mai mult să fie numită cu acel nume străin, cum aș vedea eu acest lucru? Mi-ar dovedi dragoste prin această lepădare a numelui meu? Aș crede eu că ea se bucură că este soția mea? Sau mai degrabă mi-ar fi clar că ea urmărește să placă altora și se rușinează de numele meu.
Mărturisirea Domnului, cea care va face diferența la judecată (”cine mă va mărturisi înaintea oamenilor”) are de-a face cu mărturisirea Numelui Său, cu ”a fi numiți după Numele Lui”, nu cu alte nume.

Consecință practică: creștinul care se consideră al Domnului, Adunarea care se consideră a Domnului nu va mai folosi alt nume pentru a se defini, decât Numele Domnului.         Isaia 44:5 Unul va zice: ,Eu sunt al Domnului!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ,Al Domnului sunt!’ Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.”
Adunarea este trupul Lui. Dacă într-adevăr cineva, un grup de creștini se hotărăsc să-L sfințească în inimi pe Isus ca Domn, să țină cont de etichetă. O etichetă falsă nu va asigura un conținut bun. Întrebați pe orice chimist. În chimie, înainte de a pune o substanță într-un vas se lipește eticheta pe vasul gol.
Numele este foarte important. Mai ales pentru Domnul. Mărturisim prin purtarea Numelui Domnului că suntem ai Lui.   Unii vor obiecta că mulți își zic ai Domnului și nu sunt.   Nu cred că este un motiv serios ca cei ce într-adevăr sunt ai Domnului să nu-și mărturisească apartenența doar pentru că unii care nu sunt se folosesc abuziv de Numele Sfânt.

Vorbind de rânduială sau neorânduială, amalgamul de nume cu care creștinii se laudă astăzi nu este o dovadă de ”rânduială”. Vorbind de rânduială ne raportăm la o autoritate care nu poate fi alta decât Cuvântul cel Viu. Iar Cuvântul ne prezintă Numele Domnului.


Rânduiala în Adunarea Domnului(1) Autoritatea. Sursa de autoritate: Cuvântul lui Dumnezeu

23 iunie 2010
Autoritatea în Adunarea Domnului aparține Domnului.Adunarea este a Domnului și El nu-Și dă Gloria Lui altuia. Adunarea este supusă Domnului și El Și-o conduce în cadrul Scopului, Planului Său veșnic, în interiorul acestui Plan. Acest Plan ne-a fost revelat prin Cuvântul Lui, asupra acestui Cuvânt primim înțelegere prin revelația Duhului Sfânt, este slujba Duhului. Gloria acestei slujbe se vede în Cuvântul Lui, în perfecțiunea și înțelepciunea acestuia. Slujba însăși este una de a ”lua din ce este al Domnului și a ne descoperi”, mai concret de ”a ne aduce aminte de ce ne-a spus Domnul”, adică de Cuvântul Lui. Nu putem vorbi de o revelație în afara a ceea ce este Cuvântul.Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat în semnificații în toată plenitudinea lui încât nimănui nu-i ajunge întreaga viață pentru a-L cuprinde. Cuvântul nu este , așa cum multora le pare, o hrană searbădă și de care ți se scârbește sufletul, ca evreilor de mană, ci acea consistentă fire divină căreia îi devenim părtași prin credința în promisiuni și care copleșește cu satisfacții sufletul inundat de ea. Începând de la claritatea și lumina strălucitoare a învățăturii apostolilor, apoi privind în oglinda întunecoasă a istoriilor Vechiului Testament, la lumina din loc întunecos a profețiilor care le explică, învățăm pe Cristos, admirăm pe Cristos, suntem transformați în chipul Lui pentru ca Cristos să fie totul în toți.

Duhul Sfânt este acea pesoană divină, invizibilă care ne învață Cuvântul sub a cărui autoritate stăm, nu doar  o influență mistică care ne afectează sentimental și volitiv. Această învățare a lui Cristos este o învățare de elemente simple, definite nepretențios și însoțite de o mulțime de comparații didactice ușor de asimilat, toate fiind în Cuvântul Domnului,  nu ceva dincolo de capacitățile de percepție ale omului obișnuit. Lucrarea Duhului, Cuvântul și  Autoritatea Domnului formează același mediu, au aceeași origine, diferită de firea carnală umană.

Ieșind din Cuvânt, ieșim din Cristos, reformatorii au numit acest principiu Sola Scriptura, dar negura timpurilor l-a întunecat. E necesar să redefinim și să reafirmăm valoarea Cuvântului. Credibilitatea Cuvântului a fost puternic atacată de evoluționism, minciuna sfârșitului de mileniu, de aceea e necesar ca această înșelătorie cumplită să fie demascată mai întâi, pentru a reașeza în mintea oamenilor întreg Cuvântul lui Dumnezeu pe poziția de autoritate care o are. E parte a luptei spirituale, să dărâmi temple păgâne. Atunci, în vechime,  ca material didactic pentru a ne învăța pe noi erau temple de piatră, acum sunt construcții mult mai rigide, temple de argumente, idoli de explicații, jertfe de articole, cărți, National Geografic și cascade de darwinism. Nu-l poate învăța pe Cristos cel ce nu are ca temelie solidă teritoriul spiritual clar al Cuvântului lui Dumnezeu. Iar Adunarea este Trupul lui Cristos. Creșterea noastră în Cristos se face prin Cuvântul Lui. Modul în care Cristos ne-a fost făcut de Dumnezeu ”înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” este condensat spus definiția felului cum trebuie să înțelegem creșterea noastră în Cristos, ca creștere în aceste Haruri. Toate realitățile sunt definibile prin cuvinte, descriptibile și redabile, nimic nu este misticism ritualic. Această introducere am făcut-o pentru a defini de la bun început limitele resurselor de inspirație și când vorbim de Adunare, doar în Cuvânt.

Consecință practică: atunci când devenim conștienți că a asculta doar de Cuvânt înseamnă a asculta de Domnul, devenim prudenți și vigilenți în a urma oameni sau grupuri care cu ușurătate își justifică practicile prin argumente din afara Cuvântului. Oare unde mai mult decât aici se potrivește îndemnul: ”Vegheați!”?

Citiți și : http://www.biblecentre.org/language/romanian/sufficiency_and_authority_of_scripture.htm în limba română.


Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri….

23 iunie 2010

Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat-o până acum….”
(gânduri de la vizionarea comemorării lui TD de la Mizieș)

…dar dacă nu le vei pune. Frații, oamenii, vor rămâne cu mintea goală?
NU.
Vor rămâne cu gândurile lor vechi. În împrăștierea minții lor conduse (la unii) de cel rău. Unitatea fizică, declarativă, pe terenul aceluiași izvor doctrinar nu garantează unitatea duhovnicească. Rămân multe gânduri de ucis, formate de ”educație”, de moștenire, de televizor, de școală, de ambiții, de LUME.

A ”pune în mintea fraților” e o treabă de lucrător cu gânduri, de agricultor al minții, de truditor de idei. De a ști prin Duhul să duci la cruce mintea omului, de a nimici întărituri, de a duce vita la coarnele altarului, de a sădi viața cea nouă. Dar dacă nu ești convins că gândurile vechi sunt rele, sunt moarte, nu vei considera că este ceva de schimbat, de înlocuit, nici la alții, nici la tine. Vei sta în cloaca gândurilor tale, un amestec de idei vechi și noi și te vei simți bine. Gândurile moarte nasc fapte moarte. Și ce este mai mort decât firea noastră veche, carnea care va putrezi după moarte; îi va intra rădăcina pomului prin ochi și îi va ieși prin nas, chiar și celui mai frumos și admirat craniu de star de cinema. Asta este carnea care nu folosește la nimic, nici gândurile ei.

Mintea, Gândul, Duhul, Cuvântul de la Dumnezeu sunt veșnice.

(Știu aceasta pentru că cred, nu există aparate făcute de mâini pentru a dovedi adevărul Cuvântului.  Dar chiar și credința în ce se poate dovedi cu aparate făcute de mâini este tot o înșelare , o idolatrie. Știința, despre care Cuvântul spune că este ”pe nedrept numită astfel” este deci un idol, iar supunerea gândurilor la dovezile ei este idolatrie. Nu argumentele primează în apărarea necredincioșilor, ci tot un fel de credință în rezultatele date de niște obiecte făcute de mâini. Dar cum vor putea obiectele făcute de mâini să-l nege pe Cel ce a făcut Înțelepciunea din mintea care a creat obiectele? Negarea Creatorului este o nebunie și un lucru ridicol. Vedem ridicolul atunci când nu ne mai facem înadins că nu știm. )

Să considerăm demn de luat în seamă doar gândurile, neclintite și deranjante doar ideile, cele mai greu de urnit întărituri, cele mai uriașe așezăminte din minte. Acolo e lupta cea grea, munca cea necesară, de a pune în minte. Dar cetățile minții sunt ocupate de ”popoarele țării” cu idolii lor. Suntem învățați cum să învingem popoarele țării, cum să cucerim țara. Vale cu vale, cetate cu cetate. Idee cu idee. Dar numai prin cruce, numai prin nimicire deplină a ceea ce este vechi. Mângâietoare învățături, pline de speranță. Ține de răbdarea lui Dumnezeu.


Rânduiala în Adunarea Domnului

21 iunie 2010

Cu voia lui Dumnezeu încep o serie de postări despre subiectul din titlu. Nu despre felul cum trebuie să se facă un program sau un ritual, ci despre modul în care Viața lui Cristos din noi generează felul trăirii noastră laolaltă ca Adunare a Lui.


Ajunge ucenicului ….

17 iunie 2010

Nu este ucenic mai presus decât Învăţătorul său, nici rob mai presus decât Stăpânul său. Ajunge ucenicului să fie ca Învăţătorul său, şi robului ca Stăpânul său. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe cei din casa Lui? Deci nu vă temeţi de ei; pentru că nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. Ce vă spun Eu la întuneric, vorbiţi la lumină; şi ce auziţi la ureche, predicaţi de pe acoperişuri.

Ajunge! Ca notele la școală. De la 1 la 10.  10 e maxim, ajunge.
Aici se vede că 10 este să ți se spună drac, să ți se atribuie fapte pe care nu le-ai făcut, vorbe pe care nu le-ai zis.
Mai mult nu trebuie. În catalogul lui Dumnezeu ai 10. O greutate veșnică de slavă. ”ferice de voi ……căci atunci Duhul slavei… se odihnește peste voi.” E scandalul (jignirea) crucii. Gândul lui Dumnezeu căpătat prin admirarea lui Cristos ne face să avem soarta lui Cristos.
S-ar putea altceva?
Desigur.
Să fim ceea ce Învățătorul n-a fost, stăpânul n-a dorit. Să fim mai sus de El.
De exemplu, el s-a smerit, a fost jos de tot.
Eu să vreau să fiu mai sus.
Să fiu ca alți Cristoși.
Ca alți apostoli, nespus de aleși.
Ajunge ucenicului….ce gând care te umple de pace și te face să cânți psalmi ca David. Și să aștepți suferința și moartea ca pe o dimineață.
Vino Doamne Isuse!


Calea lui Ieroboam

15 iunie 2010

A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul,” este un text pe care îl găsim des asociat cu descrierea multor împărați răi din Israel.

Ce vrea să ne învețe Domnul prin Ieroboam? Prin calea lui!

Noul Testament ne vorbește și despre o apostazie(lepădare de credință) care trebuia să vină după zilele apostolilor, de apariția mai multor anticriști(anticristul era un tip de om) și de îndepărtarea majorității de credință. Apostolii au profețit clar în Noul Testament despre această îndepărtare de credință.
Însă detaliile acestui proces de lepădare, felul în care se desfășoară astăzi sub ochii noștri îl vedem profețit în chip simbolic în viața și calea lui Ieroboam.
În primul rând Ieroboam era slugă, nu fiu.  Slujea, nu moștenea. Prin testamentul cel Nou, noi am devenit moștenitori prin înfiere.
Ierusalimul a fost încă de Moise profețit ca fiind locul destinat jertfei și închinării. Locul acela  era important. Numai acolo. Era absolut interzis în altă parte.
Ieroboam și-a făcut o închinare după capul lui. Motivul ascuns: ca nu cumva mergând să se închine la Ierusalim, oamenii să fie atrași iarăși de casa lui David. Observați, erau două feluri de evrei deja: cele 10 seminții care l-au urmat pe Ieroboam(sluga deșteaptă) pe de o parte, pe de altă parte Iuda și Beniamin, împreună cu Levi, care slujeau Domnului la Ierusalim. Ieroboam a invocat distanța, un impediment omenesc , pentru a-și creea o religie cum îi place, dar de fapt cu scopul ascuns de a-i ține pe oameni departe de Ierusalim, de casa lui David. Nu i-a lăsat fără religie, a instituit preoții, preoți, sarbători, jertfe și altare. În toate aceste instituiri a călcat repetat și flagrant Cuvântul Domnului. Mai rău: a devenit un simbol, a dovedit că se poate. Mulți l-au urmat(multi îi vor urma în fărădelegile lor)! Mulți din împărații răi ai lui Israel sunt amintiți că au umblat pe calea lui Ieroboam.
Ce înseamnă aceasta?
În zilele noastre există două etape ale apropierii de Hristos.
”Cine se apropie de El trebuie să: 1)creadă că El este și 2) că răsplătește pe Cel ce-L caută.”
Prima etapă e credința din inimă, dar și dracii cred. A doua este credința în legământul cel Nou, în răsplătire, în Har, în Grația lui Cristos.
Prima etapă este cucerirea țării, a doua este cucerirea Ierusalimului și rămânerea în Ierusalim.
Toți erau evrei, dar unii erau amăgiți spre o închinare fără ascultare, fără jertfă, fără preoție aleasă, în înțeles duhovnicesc, fără cruce.
Cei din Iuda , cei rămași lângă casa lui David, în Ierusalim, erau și ei ispitiți, făceau greșeli, dar se lăudau cu Numele Domnului.
Istoria semințiilor răzvrătite prin amăgirea lui Ieroboam o întâlnim  printre noi în fiecare zi.  O întâlnim în noi, în relațiile cu ”frați” și vecini. Avem egiptenii, moabiții, filistenii și israeliții noștri. Calea lui Ieroboam îndeosebi e una largă. E la modă, un adevărat bulevard al distracției religioase, promenadă a delicvenței spirituale, un Mall plin de fast-food religios și amăgire tâmpă. Regula este: fac ce place poporului, poporul stabileste regulile.
Pe vremea lui  Ezechia însă, după ducerea în robie a unei părți a lui Israel, unii din cei rămași ”s-au smerit și au venit la Ierusalim” la chemarea lui Ezechia. Majoritatea poporului însă au râs și au batjocorit și nu s-au suit la Ierusalim .  ”A fost mare veselie la Ierusalim!”
Să ne smerim fiecare din noi , să părăsim religiile Ieroboamite, inventate de imaginație, altarele dezbinării(Betel și Dan) și să ne suim la Ierusalim!
…din Cuvântul de ieri din adunare…


Cuvântul Puterii Lui…lucrul mâinilor noastre

14 iunie 2010

El (Isus) care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui … (Evrei 1:3) …El este înainte de toate şi toate se ţin prin El… (Col. 1:17)

”Dar nu M-aţi ascultatzice Domnulci M-aţi mâniat prin lucrarea mâinilor voastrespre nenorocirea voastră.” Ieremia 25:7

Din El, prin El
, si pentru El sunt toate lucrurile.” Romani 11:36

În lecțiile pe care ni Le-a lăsat Domnul în toate istoriile Vechiului Testament vedem lumina din locul întunecos a reprezentării simbolice a Domnului Isus. Dumnezeu care  ”se poartă cu noi ca și cu niște fii” a dat ”popoare pentru viața noastră” și a reprezentat Cristosul Spiritual sub forma unor întâmplări cu mult tâlc, al căror deplin înțeles îl avem numai după ”strălucirea din inimă”, după iluminare cu Duhul Sfânt, după deschiderea ochilor duhovnicești.
Peste tot în Scripturi este pusă în contradicție sforțarea umană, planurile efemere ale ambițiilor minții de lut, cu Veșnicul Cuvânt, cu planul etern, cu ascultarea până la amănunt de smerita slovă. Moise care a lovit stânca, Saul care a jertfit prea repede, Eli care și-a ”supra”-cinstit fii, ne stau ca exemple didactice simplu de înțeles ale Supremației Cuvântului Puterii Lui asupra pretențiilor ridicole ale lucrului mâinilor noastre. Aceste exemple îl au în ele pe Cristos, Cristosul spiritual, cel Viu, ”toate scripturile mărturisesc despre El”. Să le înțelegem.
Această supremație a Cuvântului este uzurpată în propriile noastre inimi de către înșelăciunea propriilor noastre abilități,  de lucrul mâinilor noastre, a firii noastre vechi. În noi sunt două firi. Firea veche vrea să producă lucrări pentru Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu are nevoie de firea veche, ci de firea nouă. Firea veche are locul ei, pe cruce.
Să înțelegem această taină a crucii, să nu ne amăgim cu prea-sculptatul text de pe amvoane:”Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit”, când în fața acestui text firea nerăstignită a muzicanților își cântă zădărnicia pe toate octavele și în spatele lui mințile nerăstignite ale cărturarilor amăgesc candid și renumerat.
Nu este posibilă coabitarea unei minți care a înțeles crucea lui Cristos, a unei inimi care și-o ia în fiecare zi, cu un întreg sistem de practici fără cruce. Poate dacă manifestările firii vechi ar fi sporadice și condamnate, dacă ar fi văzute ca un rău necurațit încă, coabitarea ar fi posibilă. Dar când ”lucrarea mâinilor” domină, când religia fabricată a devenit un sistem rigid și aprobat, încercarea de coabitare a firii noi cu el este sinucidere.
Aici  ne sună ecoul textului părăsitului Pavel către disprețuitul Timotei:”….urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata!” 2Timotei 2:22
Acesta este unul din temeiurile unității: crucea lui Cristos. Nimic altceva nu poate creea unitatea decât acest ”am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a lui(asemănarea morții lui)” adică prin luarea crucii.
Har!


În Numele Domnului Isus

6 iunie 2010

Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl…” Coloseni 3:17

Mi se pune des întrebarea: unde mergi la biserică?
Eu care nu mă duc nicăieri ”la biserică”, nu pot răspunde altfel decât: nicăieri. De fapt răspund de fiecare dată așa cum Duhul îmi dă atunci.
Această întrebare ”unde mergi la biserică?” are de fapt alt substrat: ”ce ești?”, ”cum te definești pe tine?”, ”unde poți fi încadrat?” concret, ”de ce cult aparții?” Răspunsul scutește de cercetare. Ah, ești penticostal, oo, ești baptist, se lămurește lumea repede. Știe de unde să te ia și mai ales unde să te pună.
Dar de fapt, definirea cuiva cu numele unui cult înseamnă declararea autorității lui, de cine ascultă, cine-l comandă, cui se supune dpdv religios.
Aceasta de fapt și înseamnă:”în Numele cuiva….”, autoritatea sub care face acele lucruri.

Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” FA 4:7

Aici intervine mărturia Domnului. Când declarăm: în numele bisericii, definim ceva cât de cât tangibil, se bănuiește că este vorba de un grup de oameni. Dar noi nu suntem chemați să mărturisim o biserică, nici chiar una perfectă. Cele imperfecte nu merită mărturisite, cea cerească, perfectă este de neînțeles pentru cei ce nu cunosc taina lui Cristos, Adunarea.  Suntem chemați să-l mărturisim pe Domnul Isus, Numele Lui, Singurul Nume, nu biserica sau mai grav, un cult.
Să ne definim viața ca creștini(în Cristos), nu ca altceva, oricât de pioasă sau acceptată de lume ar fi acea autoritate.  Realitatea dovedește că oamenii care nu-L cunosc pe Domnul, oricât de religioși ar fi, vor fugi sub umbrela unei autorități înțelese de către lume, numai să nu sufere prigonire din pricina crucii lui Cristos. Și e mai bine așa, chivotul se apară singur. Ucide pe cei ce-i încalcă regulile, frânge mâinile lui Dagon, produce tumori în filisteni, etc.
E o realitate binecuvântată, mulți fac multe În Numele Lui, dar dacă ștergi poleială de Nume cristic, vei găsi arama vre-unui profet fals, rugina vre-unei religii vechi sau smalțul ciobit al vre-unui cult aprobat. Numele mai presus de orice Nume, autoritatea Lui stă peste cei ce își trag întreaga sevă din El. Nu din vițe străine.
Cel ce are înțelepciunea turnării unui conținut  în vas o are și pe aceea a etichetării corecte.
Cel ce se definește pe sine ca ”gelos” nu va fi convins  de nimic să toarne Har acolo unde pe vas scrie altceva, alt Nume, iubit de doritorii de ”har”.
Să nu ne înșelăm că suntem creștini dacă nu putem deslipi de pe noi etichetele false care nu aduc slava lui Dumnezeu și care împiedică pe Domnul să ne binecuvinteze cu Har. Ignoranța nu este o scuză.


…nu devenim membri colo, membri dincolo…(fratele Niculiță Moldoveanu)

6 iunie 2010

A fi al Domnului înseamnă a nu fi al omului, a fi răscumpărat din orice formă de robie. Despărțirile religioase au fost create de istorie, nu sunt întreținute de forța vieții Duhului, ci de îngrădiri omenești. Afirmarea practică a acestui adevăr ne obligă să fim independenți religios, ieșiți din orice formă de asociere  chiar declarativă(fără realizare practică), singura formă de părtășie găsită și justificată în Noul Testament fiind Adunarea Locală (strângerea practică, realizată și activă prin Duhul), cea care este în grija specială a Domnului. Fratele Niculiță ne-a dat un exemplu practic de ceea ce înseamnă ”ieșit din tabără”. Deși chemat deseori la diferite biserici, a mers arareori, nici la una regulat, rămânând fidel călăuzirii Duhului, în părtășie activă cu frații din micuța strângere a adunării. Așa am primit, așa am văzut, așa am fost încurajați să practicăm. Așa ne-au învățat și apostolii, aceia vechi, de demult.

”. …și sfânt, un cuvânt latin, înseamnă pus deoparte, neamestecat. Să nu ne amestecăm, cum nu S-a amestecat nici Domnul Isus Hristos. El nu S-a amestecat, mergea şi la sinagogă, şi la templu, şi Pavel la fel, mergea la toate sinagogile, dar nu devenea membru! Mergea să facă un singur lucru: să înalţe pe Domnul Isus! Şi noi suntem liberi să mergem oriunde, dar nu devenim membri colo, membri dincolo… Să fie spre lauda lui Dumnezeu tot ce s-a făcut şi astăzi! Domnul să vă binevuvinteze şi să vă facă roditori şi biruitori! Amin.Sursa: interviu cu fratele Nicolae Moldoveanu: http://nicolaemoldoveanu1.blogspot.com/


Părtași naturii divine

6 iunie 2010

”…El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti,...” II Petru 1:4
Transformarea noastră spre chipul Lui se face prin credința în promisiunile testamentului Lui. Domnul ne-a lăsat moștenirea sub forma testamentului cel Nou, felul în care primim moștenirea se face prin credința în promisiunile acestui Testament.  Despre felul în care credința în promisiuni, admirarea, slăvirea și bizuirea pe promisiuni ne transformă, am scris aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/04/25/devenim-ceea-ce-admiram/
Scopul lui Dumnezeu pentru noi este să ne aducă la Glorie, la Gloria Lui, la Gloria firii(naturii) Lui.
De multe ori noi ne gândim ce să  facem ca să împlinim lucrările Domnului! Este un gând firesc, Domnul a dat un răspuns ciudat acestei întrebări: ”să credeți”! Credința în promisiuni ne transformă în firea Lui, ne duce la Slavă, ne metamorfozează, ne face să abandonăm chipul nostru și să  devenim asemenea Chipului Lui.
Încetul cu încetul.
Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată… ”Iov 38:14
Noi ne gândim la o pecete de obicei ca la o ștampilă de tuș pe hârtie, dar pecetea Duhului este ca o pecete dură, în relief, ce poartă în negativ chipul împăratului și este apăsată(APĂSATĂ) peste lutul moale. Apoi lutul este ars la flacăra lumânării pentru a se întări imediat.
”…după ce ați fost luminați ați dus o mare luptă de suferințe…”, ”nu vă mirați de focul care a vebnit peste voi ca să vă incerce...”  li se spune la Tesaloniceni. Focul arde pecetea, o face tare, îi dă valabilitate și imposibilitate de falsificare.
Deci,  a fi plăcuți lui Dumnezeu nu este o chestiune de a face ceva, ci de a fi ceva, de a fi de aceeași natură cu Fiul Său. Nimic din ce nu vine din natura Fiului nu place Tatălui, Tatăl își găsește plăcerea doar în Fiul. Dacă avem Duhul Fiului Său trimis în inima noastră, devenim plăcuți Tatălui.
…din cuvântul de azi din adunare.
Har!

PS În acest context, poate se înțelege mai ușor postarea mea: Virtuți pământești, virtuți cerești, ce a provocat atât de virulente controverse!


Destoinicie de la Dumnezeu(un răspuns)

2 iunie 2010

Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.  Nu ca noi prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine dela Dumnezeu,…” I Corinteni 3:4-5

Continui seria de argumentații ale înțelegerii diferenței între sursele, izvoarele manifestărilor noastre.
Pe cine mărturisim?
Noi, creștinii ne deosebim de ceilalți oameni prin faptul că avem două naturi, două firi: carnea(firea pământească) și Duhul(firea cerească).
Avem implicit două gândiri corespunzătoare, gândirea cărnii și gândirea duhului. Ca un  computer cu două softuri, două sisteme de operare  sau două browsere, etc. Comparația se poate extinde!
Amestecul acestor două gândiri produce confuzie gravă, alterează  mărturia, știrbește gloria lui Dumnezeu.

Să nu împreunezi vite de două soiuri deosebite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire…” Levitic 19:19

Dacă noi nu declarăm  explicit pe Cristos ca Domn în inima noastră(aici am în vedere gândirea) și dacă nu procedăm conform declarației noastre(practicând lucrurile primite prin credință, făptuindu-le, credința fără înfăptuire fiind moartă) atunci mărturia Domnului nostru este grav afectată. Cât timp mai ținem la personalitatea noastră distinctă, la ceea ce suntem în carne, ne gândim la aceasta și o mărturisim pe aceasta, adică pe noi, eul nostru nelepădat, sinele nerăstignit, nu-L mărturisim pe Domnul.
Între gândirea cărnii și gândirea duhului stă crucea lui Cristos, lucrarea lăuntrică de răstignire a ”omului vechi”, de nimicire(ineficientizare) prin Duhul a ”faptelor trupului”. Cei ce nu se leapădă de ei înșiși, de gândirea comună, chiar de ”orice gând mai dinainte” sunt numiți de apostol vrășmași ai crucii lui Cristos și au un viitor sumbru.
Biruitorii din Apocalipsa sunt cei ce s-au luptat ”după rânduieli”, nu cei ce au învins pe mulți, ci cei ce au respectat regulile luptei. O cerință  este înfrânarea în toate privințele, alta este cea de a lupta ”cu armele luminii”,”armele dreptății”,”echipați cu armătura LUI DUMNEZEU”, nu cu armătura  noastră.

Măcar că trăim în firea pământească(în carne), totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească(nu ne luptăm potrivit cărnii). Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti(nu sunt carnale), ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile …” II Corinteni 10:3-4

În toate acțiunile, apostolul menționează cu grijă CINE  săvârșește acțiunea. ”Nu eu, ci Cristos” este motto-ul ușor de depistat în toate scrierile lui. E esența vieții creștine. ”Cristos în voi, speranța gloriei!” Și ca să nu lase dubii, că această stare ar fi un deziderat intangibil, sau insuficient atins, descrierea  LA TRECUT a lucrării lui are același motto:

”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.”. . I Corinteni 10:15

Ar mai fi multe  locurile în care ……Nu…nu….nu……am început fraza greșit!

Noul Testament conține DOAR acest mesaj: s-a terminat cu omul, s-a terminat cu Adam, ”carnea nu folosește la nimic”, ”măcar că nu sunt nimic”,”oricine se laudă, să se laude în Domnul”, nu în aptitudinile firii lui vechi, în Adamul pământesc.

Știu că au provocat furie  gândurile așternute în postările anterioare, mai ales cele despre muzica profesionistă, despre talente, etc. Am folosit în mod intenționat un exemplu flagrant ca să pun într-o lumină cât mai bună Adevărul lui Dumnezeu în fața ochilor voștri. Mai ales pentru Răsvan, mă rog să înțeleagă, pentru Emanuel, să nu mai fie perplexizat, această nebunie este tocmai cuvântul crucii, cuvânt pe care dr.dr. îl resping în serie. Mă rog pentru Elisa să nu spună:”acest Cuvânt este prea de tot”. Cum aș vrea să îmi schimb vocea. să mă fac înțeles, deși sunt conștient că numai Duhul de descoperire vă poate da o scârbă de sine și o glorificare reală doar a Lui.

Așteptam un răspuns mai rumegat din partea lui RC, mai ”așteptat”, mai târziu.
Când colo am primit o ”bătaie” virtuală, și apoi un ”ham” de-afară.
Nu-i nimic, nu m-am supărat. Sunt însă copleșit de întristare pentru frânarea Adevărului din inimă, ce ferestre ar deschide Adevărul, câtă eliberare, câtă bucurie!

Acum mă rog lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău; nu pentru ca noi să ne arătăm a fi destoinici, ci ca să faceți ce este bine, chiar dacă noi am trece drept descalificați.” II Corinteni 13:7

Asemănător, citiți de T. Austin Sparks: http://ferestredeschise.wordpress.com/2010/04/23/ferestre-deschise-89/


%d blogeri au apreciat: