„În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. ” Romani 11:28
În valul vârtejul plecării în Israel de acum iată, exact o lună, nu am apucat să mă documentez minuțios și despre zona arheologică Ierusalim. Aveam în minte Hațor, Lachiș, Meghido, Bet Șemeș, Tel Dan și alte locuri unde înainte de a ajunge cu mașina și cu pasul, am ajuns cu gândul și cu netul și cu Biblia.
Chiar dacă am petrecut ultimele două zile ale șederii în Israel, în Ierusalim, tot nu am mers la Zidul plângerii. Am făcut doar tunelul lui Ezechia și Valea Chedron pe jos, pentru a intra în atmosfera și geografia locurilor pe care le-au călcat împărații, profeții, Domnul Isus și apostolii.
Am apucat însă să văd cât de multe se pot vizita în zona Ierusalimului pe o rază de câțiva kilometri și s-au înmulțit motivele pentru a dori să mai mergem acolo.
Ceea ce vreau să prezint astăzi este o chestiune extrem de delicată, atât din punct de vedere al înțelegerii biblice cât și al înțelegerii politice.
Sora Rivka ne-a spus cât a trăit, că ei ca creștini (frați liberi, fără confesiune) nu au nici o problemă cu libertatea religioasă în Israel. Au o adunare (unde am fost de 2 ori) unde nu-i deranjează decât din când în când studenți evrei ortodocși, care se prefac că vor să devină creștini, pentru a tulbura apoi apele. Dar acești evrei ortodocși nu sunt trimiși acolo de stat (ca securiștii de la noi), ci din râvna lor, ca a lui Saul din Tars, dar mai vicleni.
Am urmărit deci cu interes ciudata prietenie dintre pastorul John Hagee și Biby Netanyahu de-a lungul vremii.
Netanyahu înțelege bine aspectul politic și uriașul avantaj al sprijinului evanghelicilor față de Israel și a descris acest sprijin cu parabola „îmbrățișarea de urs a evanghelicilor„, despre care am scris aici acum 8 ani.
Ieri, duminică 28 mai 2023, un grup de creștini mesianici s-a adunat să se roage la zidul plângerii, în partea arheologică.
Un alt grup, mai numeros, de evrei religioși s-a adunat să-i boicoteze: „e zidul nostru” cum s-ar zice.
A trebuit să intervină poliția israeliană pentru a-i ține despărțiți pe „fanatici”.
Când vezi că doi se ceartă, te întrebi care are dreptate. Aici n-are niciunul.
Odată că creștinii nu trebuie să meargă la un zid să se roage, creștinii adevărați. Cei care merg la ziduri și la marșuri, mai trebuie să citească.
Apoi nici evreii n-au de ce merge la zid, că templu nu mai e și de dinainte de dărâmarea Lui, Cel pentru care sunt toate a zidit templul trupului Său, în care sunt mădulare și evreii care cred în El, și neamurile care cred în El.
Fratele care a vorbit la Jaffa la adunare, în sâmbăta când am ajuns în Israel, a citit despre violența cu care a fost tratat Domnul Isus de evrei înainte de răstignire și pentru a fi mai plastic, a descris furia iudeilor de atunci cu o imagine familiară evreilor din Israelul de azi: violența evreilor ortodocși. Am înregistrat ce a vorbit și încerc să redau aici. Textul citit a fost din Matei 26:63-65
„Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. 64 „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” 65 Atunci, marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 66 Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea”. 67 Atunci, L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit, 68 zicând: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?”„
Apoi Petru l-a trădat de 3 ori pe Domnul. Și a spus fratele cam așa:
„Noi putem înțelege frica lui Petru.
Am fost odată la o înmormântare la Ierusalim și tot acolo a avut loc înmormântarea unui evreu ortodox și niște băieți de la Yeshiva (școală religioasă rabinică) au fost deranjați de o mașină care le stătea în drum.S-au enervat foarte tare, au mutat mașina și au aruncat cu pietre în ea. Au fost foarte violenți. Ne putem da seama în ce mediu era Petru, de ce îi era frică. Nu putem să-l judecăm pe Petru pentru ce a făcut. Ne putem da seama cu ce fel de oameni a avut Petru de-a face. …Apoi a cântat cocoșul.
Ne putem gândi ce a simțit Isus. Dezamăgire?”
Aici a urmat un dialog cu cei din sală și mulți au intervenit într-un șir de intervenții lipsite de formalism.
„Ce a simțit Petru?
Vinovăție, rușine, dezamăgire?”
Eram în Jaffa, oraș cu puțini evrei religioși, dar Ierusalimul este la mai puțin de o oră distanță. Era reconfortant să auzi aceste cuvinte din gura unui evreu creștin, fără chipa pe cap și fără nici un semn exterior de evreu. Dar cu o profundă milă în suflet pentru frații săi, rudele după trup.
Ce a urmat la adunare a fost mai mult decât simbolic: o agapă simplă cu lipii, humus, castraveți murați și cafea sau ceai. Și luau parte la masă un amestec de evrei și „neamuri” la câteva sute de metri de vechea Jaffa, unde lui Petru a trebuit să i se viseze Adevărul că „să nu mai numească pe niciun om „spurcat sau necurat”.
Evreii religioși nu mănâncă împreună cu cei dintre neamuri. Mi-am amintit fără să vreau de șederea noastră la Elat cu 6 ani înainte, când am ocupat sala de mese a pensiunii, povestind până târziu…și abia când s-a auzit apa de la chiuvetă (când am spălat vasele) un evreu cu perciuni lungi și haine negre cobora agale scările cu caserolele de mâncare, împreună cu cei doi fii ai lui, cam de 10 anișori, toți cu caserole în brațe, că în sfârșit goimii au plecat din sala de mese.
Chestiunea acceptării sprijinului evanghelicilor pentru statul evreu este bine văzută de clasa politică dar rău văzută de evreii religioși. „Misionari, plecați acasă!”, strigă cei ținuți cu greu de poliție să lase un culoar liber pentru „vizitatori”. E evident că „creștinii” pășeau timorați între zid și mulțimea furioasă.
Se pare că întărâtarea mulțimilor este specialitatea iudeilor împietriți, de 2500 de ani încoace.
Vedem această întărâtare:
La Ierusalim, când cu Ștefan:
„Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor. ” FA 6:12
La Efes:
„ Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor. ” FA 13:50
La Tesalonic:
„Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila ca să-i aducă afară, la norod.” FA 17:5
și tot la Ierusalim, când cu prinderea lui Pavel:
„Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el .” FA 21:27
Cât despre noi, ne rămâne să plângem fără zid, pe toți cei care caută dintr-un motiv sau altul ceva care…se poate atinge: un templu, o sală, o batistă, un idol, o slujbă. Pentru că aceia nu vor crede Cuvântul de care trebuie să se apropie cu cugetul, ci vor căuta obiecte lângă care să poată face ceva.
La miting a luat parte și viceprimarul Ierusalimului, un om promovat de religioși.
Acum presupun doar: dacă evreii vor refuza ajutorul evanghelic…dacă americanii își vor schimba politica și America nu va mai sprijini Israelul, cadrul politic al bătăliei finale este mai apropiat de cel profețit. Doar observăm!