Când etniile se frământă, imperiile se clatină

Cetatea lui Dumnezeu, …nu se clatină; neamurile (etniile) se frământă, împărăţiile (imperiile) se clatină,
….şi pământul se topeşte de groază.
Psalmul 46
        Prorocia despre nimicirea imperiilor este conținută în cea despre „înfrunzirea” etniilor, a națiunilor. „Vedeți smochinul și toți copacii„…. (Smochinul este statul Israel reînviat, toți copacii sunt toate celelalte națiuni care-și câștigă independența.) Nu scrie că doar unii copaci vor înfrunzi, ci că „toți copacii”. Înțelegem că toate națiunile trebuie să-și câștige independența, deci practic imperiile dispar.
      Și în Psalmul 46 vedem aceeași prefigurare a acelui moment când „piatra nedezlipită de mână” va distruge chipul din visul lui Nebucadnețar, adică imperiile.
        Că imperiile se vor „clătina” prin „frământarea” etniilor care le alcătuiesc este o realitate istorică ușor de observat în ultimele secole și chiar în zilele noastre.
       Povesteam joi dimineață cu Galina și fiul ei, refugiați din Mariupol, poposiți în casa noastră, în drum spre Germania. Ei tocmai citiseră la știri despre năvala de refugiați din Rusia la granița Gruziei (Georgiei) în urma ordinului de mobilizare dat de guvernul rus. Eu nu avusesem timp să citești știrile și nu știam, oricum ei erau conectați la canale de telegram și la surse de știri independente credibile pe care le accesează vorbitorii de rusă, pentru că nimeni nu are încredere în canalele de știri oficialei rusești. În sudul Rusiei, la granița Georgiei sunt etnii musulmane, ceceni, daghestani, etc.
Etniile din Rusia se frământă, imperiul rusesc se clatină. Nemulțumirile etniilor față de imperii sunt în stare latentă în general, dar atunci când izbucnește un război, se arată, se frământă. Niciun om de etnie nu vrea să-și dea viața pentru imperiu. (Nici românii din Imperiul Austro-ungar n-au vrut, vezi „Pădurea spânzuraților”. ) Rușii fug în Georgia de frica mobilizării. Evreii din Rusia fug în Israel.

A fost înghesuială mare la granițele Rusiei zilele acestea. Oamenii fug de mobilizare pe unde pot. Se frământă, se îngrijorează. Imperiul se clatină. Pentru mine aceste evenimente sunt mici detalii ale planului general lăsat de Dumnezeu în biblie prin profeți. Așa ar trebui să fie pentru fiecare om. O știre, o veste de război, de frământare nu ar trebui să fie o sursă de îngrijorare.
Domnul Isus însuși a spus „veți auzi de războaie și vești de războaie vedeți să nu vă înspăimântați căci aceste lucruri trebuie să se întâmple„. Mai mult: a dat detalii semnificative. Atunci când a fost întrebat când va fi sfârșitul veacului și care va fi semnul, a răspuns prin pilda smochinului și a tuturor copacilor. Înțelegem bine cunoscând profeții, că smochinul reprezintă pe poporul Israel și ceilalți copaci reprezintă celelalte popoare. Când înfrunzesc și li se frăgezește mlădița vara este aproape. Tot așa acum când vedem că a înfrunzit smochinul, adică s-a creat statul Israel și înfrunzesc celelalte popoare și li se frăgezește mlădița, adică se formează popoare pe teritoriile fostelor imperii, înțelegem că la acest timp s-a referit Domnul Isus.
Deci noi trăim acum exact vremea despre care au întrebat ucenicii, vremea sfârșitului. Că imperiul se numește rus și că are 400 de ani și că este condus cu mână de fier, are prea puțină importanță pentru cel ce a programat istoria. Și imperiul rus se clatină. Și etniile din el se frământă. E interesant de văzut la Wikipedia cât de multe etnii sunt pe teritoriul federației Ruse. Oficial 10% din populație, neoficial între 20 și 30% nu sunt ruși. Iar dacă vorbim de suprafețe de teren, acolo procentele sunt cu mult mai mari.

Am discutat mult cu Galina și fiul ei. Joi am fost la Salina Turda. Casa lor din Mariupol e incendiată de la începutul războiului. Doar ziduri căscate spre cer, acoperiș deloc. Au lucrat mulți ani la casă, cu multe sacrificii. Pe vremea perăstroicăi, prin anii ’90, când era foarte greu în Ucraina. Acum totul e distrus. Familia Galinei au stat șase luni în vestul Ucrainei, timp în care ceilalți copii au fugit în Europa. „Dumnezeu ne-a rupt de la toate deșertăciunile.” spunea printre întrebări, „de ce astea?, de ce astea?„.
……după 2 zile….

De când am început această postare Galina și fiul ei cel mic de 17 ani au ajuns în Germania la ceilalți copii. „Copiii sunt valuta noastră.” La 51 de ani are 15 nepoți.

Ce ar trebui să facem noi cei care citim sau auzim aceste știri și cunoaștem și profețiile pe care aceste știrile împlinesc.

Câteva lucruri:

1. Să ne uităm în sus, adică să ne gândim la lucrurile de sus și să așteptăm din ceruri pe Domnul Isus.

2. Să nu ne punem încrederea în lucrurile de pe pământ, pentru că le putem pierde odată cu prima rachetă sau primul avion care trece granița fără drept.

3. Să avertizăm și pe alții cu privire la volatilitatea timpului pe care îl trăim.

4. Să ne punem încrederea în Cel ce ne va scoate din deșertăciune acestei vieți, să ne bucurăm de apropierea zilei Lui, dar în același timp să ne întristăm pentru cei din jurul nostru care nu au această încredere și să îi avertizăm în fiecare zi de apropierea judecății Lui și a zilei Lui de răzbunare. Să-i îndemnăm să se apropie de iertarea Lui prin pocăință și credință.



       

Voi zice miazănoaptei: „Dă încoace!”

Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. Voi zice miazănoaptei: ‘Dă încoace!’ şi miazăzilei: ‘Nu opri, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului:” Isaia 43:5-6

Valul de refugiați din Ucraina s-a oprit aproape de tot peste vară, am fost doar odată solicitat prin august să „salvez” o familie cu 7 copii care rămăseseră cu mașina defectă lângă Nyregyhaza. Aveau numărul meu de la cineva din SUA…!!?? Am creat conecțiile necesare (fără să ies din biroul meu din Cluj) și în 4 ore niște credincioși din Nyregyhaza le-au pus mașina pe platformă, service, cazare copii, reparație….era o siguranță arsă.
Am petrecut aseară cu mama și fratele celor 4-5 frați care au trecut în primăvară pe la noi. Toți din Mariupol. Multe nu pot scrie, nici arăta, deși aș vrea. Ceea ce e nou și probabil se știe deja: fratele conducător de adunare de la singura adunare evanghelică rămasă în Mariupol (unde peste 75% din cei care se adună sunt necredincioși care ascultă Cuvântul) a fost arestat ieri. Autoritățile de ocupație au cerut ca să li se dea sala pentru organizarea referendumului de alipire la Rusia și ei au refuzat. Nu prea sunt săli rămase întregi în Mariupol.
Au sosit târziu musafirii noștri, era trecut de 11, după un drum epuizant de la Galați până la Cluj.
Azi le facem o zi de vacanță, să plece mâine mai departe, odihniți.
„Am fost rupți de toate deșertăciunile” a spus aseară la masă sora Galina, după fuga de acum 6 luni din Mariupol și după 6 luni de refugiu la Ismail. Acum a trecut cu fiul de 17 ani în România cu destinația Germania, unde sunt toți ceilalți copii ai lor, singurul rămas în Ucraina fiind soțul, care nu poate ieși legal. Casa lor le este distrusă, am văzut filmul, de asemenea casele a doi din copiii lor sunt jefuite parțial și devastate (au locuit militari în ele).
„De ce toate astea?” se întrebau. Le-am spus încercând să-i încurajez, că eu mă aștept ca așa cum în primăvară au trecut pe rând toți copiii lor prin casa noastră în drum spre Germania, să vină vremea să îi găzduim pe drumul de întoarcere. Au zâmbit triști. Am vrut să le spun despre profeții, dar nu era potrivită nici ora, nici starea lor. De când primim oaspeți, am învățat lecția de a pune omul la masă, a-i da patul să se culce, (pardon…prima dată parola de la wifi), harta casei: dormitoare, bucătărie, baie. Profețiile și discuțiile din Scripturi a doua zi sau pe Whatsapp. Dar mintea mea rumega știrile de azi, le știau și ei: Putin a decretat mobilizarea generală. Coada de mașini (cu ruși care fug) la granița Finlandei era de 35 de km.
În exodul acesta masiv, a masca exodul celor „dați încoace” de Dumnezeu, a evreilor din Rusia, nu este greu pentru Cel ce lucrează în ascuns. Iar pentru că acest exod al evreilor este „unul câte unul” și pentru că în Rusia sunt încă mulți evrei, și această urgie care se tot aprinde ca o vâlvătaie în loc să se potolească, se pare că va fi lungă. Nu fac nici speculații, nici predicții, aplic doar profețiile la situația reală. Scoaterea evreilor din Rusia se face tot prin urgii, iar pentru ei abia acum începe urgia: recrutarea forțată, evreu-neevreu, mergi la război. Așa că singura opțiune este fuga, mai devreme sau mai târziu.
Iată încă o știre care împlinește încă o profeție.

Narcoza dragostei false…și sevrajul ei

„Ce copil drăguț!” a exclamat o „soră” la ieșirea din biserică spre soția mea care îl ținea pe fiul nostru de 3-4 luni în brațe. Era în toamna lui 1989, prin octombrie, înainte de revoluție cam cu două-trei luni. Începuse școala, eram studenți, căsătoriți de un an și cu bebe mic.
Sora (Neli, am aflat mai târziu) era clujeancă autentică, nu „de la țară” ca mulți din biserică, îmbrăcată elegant și cu pălărie la adunare, nu cu batic. Ne-a lăudat copilul și apoi am povestit un pic cu ea „în curtea bisericii”. S-a oferit să-i împletească o căciuliță copilului, că ea e „pasionată de croșetat”. N-am zis nu. Ne-a întrebat unde stăm, i-am dat adresa. Dacă avem telefon, aveam, nu de mult. Și a venit pe la noi…
Dar o să revin la sora Neli mai jos un pic.
Am scris cu durere postările despre familia Bodnariu, atunci când copiii le erau luați de la ei și dați să-i crească alții. După una din rarele întâlniri pe care aveau voie să le aibă cu propriii copii, Rut a scris: Naomi vrea perucă, Eliane vrea cercei. Am scris atunci câteva rânduri despre uniformizarea socială, dar poate că mai bine s-ar potrivi textul scris aici de un medic autentic. E vorba de aplicarea socială a teoriei atașamentului. Dar revin mai jos cu comentarii pe tema teoriei atașamentului.
Revin la „sora Neli”. Căciulița a apărut repede, după cam o săptămână, direct acasă la noi, adusă de „sora Neli”. Parcă ne-a mai întrebat de una-alta, ce nevoi avem, nu prea aveam, dar ne-a cadorisit, nu mai țin minte cu ce, nu doar cu căciulița, pentru prunc. Dar ce țin bine minte era prietenia caldă care s-a legat între noi. O „soră scumpă”, avea spre 60 de ani, noi 23. O prietenie dulce, tenace, blândă. Apoi a tot venit. Am întrebat-o la un moment dat ce lucrează. Ne-a spus ca un lucru banal că e „dactilografă la Institutul de Istorie”. Dactilografă? În comunism, când mașinile de scris erau înregistrate la Miliție cu probă se scris anuală (pentru a descoperi eventuale „scripta hostilia„). Am tresărit brusc, m-au prins toți fiorii. Cu câteva luni înainte discutasem cu soția acasă că ce fain ar fi să avem o mașină de scris, aveam de dat formă unor texte pentru revista ilegală pe care o pregăteam cu niște prieteni. Ne-am și rugat, măcar să cunoaștem pe cineva cu mașină de scris. Dactilografă? Iată cum Dumnezeu ascultă rugăciunile, minune. „Astăzi nu mai sunt minuni, lumea va striga”, era o cântare, tremuram de bucurie că Dumnezeu ne-a ascultat rugile. (De fapt nu numai Dumnezeu ni le-a ascultat, le-au ascultat și oamenii Securității, între timp avuseseră timp să ne pună microfoane, plus telefonul aprobat de urgență. Și ni le-au și împlinit.)
„Îmi puteți bate la mașină ceva?” am întrebat-o imediat, convins că răspunsul va fi da, în urma dulcii noastre prietenii.
-„Sigur”. Și am stabilit detalii. Că e urmărită, că doar seara, la Institut, pe strada Napoca, tot. Am mers după câteva zile la institut, pe Napoca, era doar dânsa, i-am dat textul și am stat acolo să-l bată, era o pagină A5. Când a băgat hârtia în mașină am văzut că pune indigo.
„De ce puneți indigo?” am întrebat fără bănuieli.
-„Se vede mai bine textul pe prima foaie”, mi-a răspuns și apoi a adăugat că vrea și ea un exemplar, să aibă ce citi,… „pentru zidire”. N-am comentat. Era deja prin noiembrie 1989, poate chiar decembrie, nu mai știu. (Știu că mulți ani după aceea, când am avut mașina mea de scris, scriam la indigo și dacă nu era nevoie, „să se vadă bine prima foaie”. „Eu, fiul lor„, a zis Dorin Tudoran. Facem ceea ce suntem setați să facem.)
După revoluție (22 decembrie 1989) n-am mai văzut-o pe sora Neli și pentru că am plecat din acea biserică. La mulți ani după revoluție, mai mergea la soția la cabinet, era încă înainte de a ști noi sistemul, înainte de a-mi scoate dosarul, înainte de 2011. Sevrajul după întreruperea prieteniei ei a fost scurt. Pentru că și despre acest lucru vreau să scriu azi. Despre sevraj. Ca la orice drogare sau altfel de adicție, problema este sevrajul dat de întreruperea dozei. E sever, dă reacții violente, am testat chiar recent fenomenul la nivel relațional. Pentru că….
Sora Neli, Ema, omul care m-a lăudat, omul care îmi scrie1, omul care a citit scrisoarea furtunoasă sau omul cu butoiul și încă mulți alții, au avut toți câteva lucruri în comun:
-o intrare artificială în viața noastră (neprovocată de noi)
-o prietenie strânsă, libidinoasă, caldă, fără tumulturi și conflicte (cum sunt uneori între oameni normali)
-o neputință a noastră de a întrerupe voluntar „narcoza” servită regulat prin vizite, telefoane, cadouri, cereri de servicii, etc.
-un sevraj relațional dat de eventuala întrerupere.
Cu sora Neli și cu omul cu butoiul și cu încă câțiva din 1989, întreruperea „dozei” a venit la revoluție și sevrajul l-am testat involuntar, dar pentru că perioada de „narcoză” a fost scurtă, sevrajul a fost ușor.
Mai greu a fost cu omul care m-a lăudat și cu cel cu scrisoarea. Și cu încă câțiva despre care urmează să scriu. Prietenia cu ei a mers foarte departe, a fost „sinceră” (din partea noastră), implicativă, lungă.
Sevrajul după întreruperea fiecăreia a fost corespunzător și greu. Cel mai greu a fost primul, apoi ne-am obișnuit.
Am oroare de dezindividualizarea dată de apartenența la un grup mare, de pierderea identității de sine în favoarea identității de grup. Nu am cerut-o nimănui, nici celor apropiați. Acest lucru ne-a ajutat. N-am avut de dat socoteală multora.
(Singura dezindividualizare pe care o proclam, dar n-o cer, este cea pe care ne-o cere Însuși Domnul: să ne lepădăm de sinele nostru, pentru a lua individualitatea, personalitatea Lui.)
Să revin la narcoza dragostei false și la sevrajul ei…și la apărarea de ele.
Parțial am scris acum 7 ani, dintr-o pensiune din Munții Slovaciei, mergând spre Danemarca, o postare despre cum scoți otrava din ceai.)
Orice împrietenire cere implicare, dai din tine, primești afecțiune, atașament, te îndulcești și îndulcești la rândul tău. Și pentru că nu fără motiv am asemănat dragostea falsă cu un drog și starea de „iubit fals” cu narcoza, adaug faptul că pe lângă starea de narcoză la servirea dozei și de sevraj la lipsa ei, drogul mai dă ceva: insensibilizarea celorlalte simțuri.
Drogatului nu-i mai este foame, nici somn, narcoza falsă îl satură, îl satisface.
Dragostea adevărată nu-l mai interesează.
Din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.
(I-am citit azi cuiva porunca: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău.” și i-am spus că trebuie să-L iubești pe Dumnezeu și dacă „nu-ți vine”, e bai că „nu-ți vine”. Iar cel mai bun semn că-L iubești este că iubești ce ne-a lăsat scris, că citești Biblia cu drag și cauți s-o înțelegi. A ascultat omul, că oricum ploua afară și nu putea lucra.)
Dar și dragostea este tot un simț, o „foame”, îți vine. Iar dacă nu-ți vine, trebuie să-ți pui întrebări, dragostea e o poruncă și dacă nu-ți vine. Poate ești sub narcoza unei dragoste false, a unui atașament care te satisface, ca pe drogat doza. Dacă nu-ți vine dragostea de Dumnezeu pentru că sigur ești sub o narcoză de vreun fel, ia întrerupe doza și-o să-ți vină.
Sora Neli făcea parte din „Planul de măsuri„, iar introducerea ei în casa noastră a fost o mică parte din acel plan.

Până la urmă au fost mai mulți acasă la noi, sora Neli a venit ca urmare a rugăciunilor noastre….”ascultate”.
Cred că e inutil să vă spun că habar n-am avut că „sora” e agent al securității și absolut cu siguranță dacă cineva ne-ar fi spus atunci că e, l-am fi declarat pe acela nebun definitiv și iremediabil.
În venele noastre curgea drogul dragostei ei false, capul nostru era sub narcoza acestui drog, simțurile noastre celelalte, precum și dragostea veritabilă pe care ar fi trebuit s-o arătăm altora erau parțial anesteziate de drogul fals, dar sevrajul despărțirii a fost real. Ne-a fost dor de sora Neli, cum dor ne-a fost și de mulți alții pe care i-am descris aici și de care a trebuit să ne despărțim ca drogatul de doză.
Să mai amintesc ceva despre teoria atașamentului. E cea mai bună cale de influențare a cuiva. Prețul plătit e timpul lung de instalare a „narcozei”, dar apoi beneficiile sunt uriașe: faci ce vrei tu cu drogatul, dacă-i spui ceva, crede că-i părerea lui și chiar este pentru că nu-i așa: „Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” Proverbe 27:19
Ajungând să înțeleg parțial laboriosul sistem folosit de statele europene pentru anihilarea credincioșilor angajați, am crezut că înțeleg degeaba. Totul până la răpirea copiilor Bodnariu, în 2015, când am recunoscut imediat în acțiunile Barnevernet principiile de lucru ale securității pe care le trăisem personal, de fapt ghearele de aramă ale fiarei a 4-a. Una din metode este remodelarea identitară, alta demonizarea și mitizarea. Atunci, la răpirea copiilor, mi-am dat seama că nu degeaba știu acele „taine” și mi-am pus imediat tastatura în slujba eliberării acelor copii. Am scris 70 de postări, știind întotdeauna mai mult decât puneam pe ecran, analizând și condensând, cântărind fiecare frază, fiecare sens al Cuvântului pentru impact maxim. (Am aflat mai târziu (mi-a scris cineva din Norvegia), că Barnevernet traduce tot ce se scrie despre ei. Foarte bine. ) Am dat dreptul de a reposta oricui mi-a cerut și zeci de bloguri au repostat imediat ce am scris despre Bodnariu și Barnevernet. Unele postări au fost citite de zeci de mii, poate sute de mii de oameni atunci. Și uite că n-am scris degeaba, copiii au fost eliberați. Înainte de 2015 însă am avut o experiență pe care n-am descris-o aici, cu un credincios danez căruia îi fuseseră răpiți copii și încredințați mamei. Era fiert omul. (Va urma.)
Dar mai este o dragoste falsă, dragoste care vine direct de la diavolul, nu prin oameni: dragostea de lume, dragostea de obiecte (lucrurile din lume) și chiar dragostea de oameni când este mai presus de dragostea de Dumnezeu: „s-au închinat făpturii în locul Făcătorului„. Putem purta în noi drogul iubirii de obiecte, al idolatrizării oamenilor, sau instituțiilor sau a o orice altceva în afara Cuvântului lui Dumnezeu care nu ne mai place. „Iată Cuvântul Domnului este o ocară pentru ei și nu le place de El.” Ieremia 6:10
Dar din textul de la Ieremia am vorbit duminică la adunare și voi pune înregistrarea aici.

1. Omul care îmi scrie a trecut printre primii la ordinea de rugăciune. Felul în care a fost cercetat de Dumnezeu m-a pus pe gânduri la modul serios și m-a îndemnat spre o mai mare seriozitate a legăturii cu Domnul și Cuvântul Său. Mă bucur că n-am dat numele niciunuia. Pocăința informatorilor și agenților e una din cele mai dure lovituri pe care o poate primi diavolul și cred că se poate.

O împărăție care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor

Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic.” Daniel 2:44
„Ridicarea” împărăției lui Dumnezeu are loc acum, această ridicare a început „în noaptea în care a fost vândut” Domnul nostru și continuă prin milenii, deși „încă nu vedem că toate îi sunt supuse„. Dar Hristos „este cel dintâi rod” și „la venirea lui cei ce sunt ai lui Hristos„.
Caracterul supranațional al Adunării derivă din această „programare” divină. Ca creștini, nu suntem o religie dintre mai multe, ci un popor, un popor unic, mai mult, suntem o împărăție.
O împărăție care nu va fi nimicită.
O împărăție care nu este sub stăpânirea vreunui popor din cele multe de pe pământ și nu va fi niciodată.
Creștinii biblici, de-a lungul vremurilor au refuzat supunerea credinței lor la regulile religioase ale statelor. Când au devenit nebiblici, s-au supus. (Nu e vorba de supunerea la plata impozitelor și la respectarea legilor, la care fiecare creștin este obligat din îndemnul cugetului.)
Încă nu toate îi sunt supuse„, dar noi cei ce credem îi suntem supuși, iar dacă îi suntem supuși Lui, nu vom trece credința noastră sub stăpânirea unui alt popor, sub stăpânirea niciunui popor.
Noi nu ne-am supus lor” spune Pavel galatenilor, pentru ca „adevărul evangheliei să rămână cu noi„. Gal 2:5
Din evanghelia (Vestea Bună) pe care „o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi” (Roamni 1:2 face parte și această poziționare deasupra tuturor popoarelor prescrisă de Daniel, chiar deasupra poporului Israel, deși iudeilor le-a fost dat Cuvântul lui Dumnezeu, (prin ei s-a dat), cu atât mai mult nu vom fi supuși (subordonați) altor popoare (etnii).
Guvernele statelor au ca obligație logică reglementare religiilor și le și conduc prin oamenii aprobați de guvern.
Dar creștinii, credincioșii adevărați nu sunt religie, adunarea nu este o religie care să fie supusă vreunui guvern, adunarea este un popor deosebit, așa scrie: „un popor care nu este un popor„.
Câteva citate convingătoare:
1. FA 15:14 „ca să aleagă din mijlocul lor (neamurilor) un popor care să-i poarte Numele„, nu o religie a ales Dumnezeu
2. FA 9:25 „Voi numi popor al meu„, nu religie a Mea
3. 2 Cor 6:16 „ei vor fi poporul Meu„, nu religia Mea
4. 1 Petru 2:9 „Voi însă sunteți un popor pe care Dumnezeu Și L-a câștigat ca să fie al Lui„, nu o religie din cadrul unui popor
5. Și cel mai clar text: 1 Petru 2:10 „pe voi care odinioară nu erați un popor, DAR ACUM SUNTEȚI POPORUL LUI DUMNEZEU„, nu suntem religia lui Dumnezeu, nici măcar religia corectă, ci UN NOU POPOR. Acum suntem, nu doar că vom fi odată.
De aceea un creștin biblic trebuie să iasă afară din orice religie, nu să intre în vreuna.
Pentru ca adevărul evangheliei să rămână cu el.
Creștinul biblic face parte din națiunea creștină, națiunea lui Hristos, are cetățenie cerească și Rege pe Unsul Isus. Ca străin și călător aici pe pământ, creștinul va fi supus guvernului țării prin care pribegește, dar inima Lui va fi a Domnului, conștiința, cugetul și speranța Lui vor fi dincolo.
Statele organizează culte, locașuri de cult, acte de cult și slujitori de cult. Sunt multe culte. Dar au aceste multe culte vreo legătură cu acel popor UNUL, al Unicului Dumnezeu? Tu faci parte din poporul lui Dumnezeu sau din vreo religie? Răspunde singur.
Ca să te ajut să-ți răspunzi, redau mai jos primele 3 pagini din Îndrumătorul creștin baptist (buletinul cultului creștin baptist din RPR), numărul din luna Martie 1953, anul morții lui Stalin.



Nu îmi fac iluzii că revistele altor culte au fost mai puțin zeloase în a aduce elogii acestui odios criminal.
Dacă știe cineva, undeva, vreun rânduleț prin care vreunul din aceste culte s-a pocăit de astfel de texte și astfel de atitudini, să mă informeze vă rog!
Creștinătatea nu este acest popor, nici cei ce cu inconștiență înființează culte, partide creștine sau asociații. Azi am vorbit la adunare despre învățarea „căilor poporului meu” din Ieremia 12:16 și pun mai jos ce am vorbit:

Cine umblă cu înțelepții se face înțelept

Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” Proverbele 13:20

De fiecare dată când încep să citesc o carte care știu că e bună am emoții ca acum aproape 50 de ani când am citit primele cărți. Prima carte întreagă pe care am citit-o la sfârșitul clasei întâi a fost „Singur pe lume” de Hector Malot. Era istoria unui băiețel, Remi, care a trebuit să se descurce pe cont propriu în viață de la vârstă fragedă. Am tot recitit cartea retrăind împreună cu el fricile și bucuriile și necazurile lui. M-am contopit cu personajul.
Cu vârsta multe emoții se atrofiază. Nu însă cea a cititului.
Iată că acum, la 55 de ani, pot să spun că emoția citirii unei cărți îmi este la fel de vie ca și la șapte ani.
Ca unul care de două ori până acum mi-am vândut aproape toată biblioteca la anticariat mai pot să vă spun că am învățat să deosebesc cărțile de cărți. Când citești cărțile scrise de înțelepți parcă aceștia te iau de mână și te poartă cu ei și cu blândețea lor, te hrănesc și te ajută să ajungi ca ei.
Cine umblă cu înțelepții se face înțelept iar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.” Asta este una din căile de a deveni înțelept: a umbla cu înțelepții, iar unul din cele mai la îndemână moduri de a umbla cu înțelepții este să le citești cărțile.
Pentru mulți înțelepți scrisul a fost ca o confesiune, ca o spovedanie. Într-o lume în care înțelepciunea strigă pe străzi și nu are auditoriu, desigur că nici înțelepții nu au adesea alt ascultător decât hârtia (sau ecranul) din fața lor, dacă au ocazia.
Iar privilegiul de a fi singurul ascultător al unui înțelept îl ai de fiecare dată când îi iei cartea și i-o citești cu aceeași răbdare cu care el ți-a scris-o ție.
Am oroare de ficțiune, sunt ars cu filmele, dar nimeni nu mi-a putut tăia dragostea de cărți adevărate, de biografii, de istorie, de mărturii ale oamenilor care au suferit pentru credință, pentru cuget, pentru adevăr sau pur și simplu au suferit pe nedrept.
Desigur că cei mai înțelepți oameni de pe pământ sunt cei pe care ni i-a trimis Dumnezeu: adică profeții Lui, apostolii Lui, fiul Lui. Cărțile lor și cuvintele lor să ne fie tovarăși de călătorie ai gândului nostru în fiecare zi.

Pentru că fiecare om are o cărare în cap: ”Ferice de omul a cărui putere este în Tine: în inima lor sunt croite drumuri (Psalmul 84:5 GBV)” sunt drumurile gândului, drumurile pe care umblă gândirea noastră toată ziua de când se trezește până când se culcă.
Și pe drumul acesta al gândului nu e bine să umbli singur, e bine să îți iei tovarăși de drum oamenii înțelepți, să umbli cu ei. Să citești cărți bune în primul rând.
Pentru mine lectura este ca o mâncare bună, ca un medicament, ca o baie. Mă simt sătul, vindecat, împrospătat după ce-mi împrospătez mintea cu gânduri care mă satură, mă vindecă sau mă curăță.
Când prind o înțelepciune, scap de o prostie, scap de o neghiobie și mă bucur ca și cel care găsește o comoară.
Iar una din căile de a găsi această comoară este să umbli cu înțelepții. Cititul cărților este unul din felurile de a umbla cu înțelepții. Pledoaria mea pentru citit vine în primul rând din exemplul profetului Daniel caruia i s-a însămânțat în cuget de mic copil această preocupare, încât până la bătrânețe a citit și a putut să spună la un moment dat: „eu Daniel am văzut din cărți” (9:2) Dragii mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe profeți, luați-l pe Daniel caz particular, luați ca exemplu răbdarea lui de a citi cărți chiar și la bătrânețe, de a primi învățătură.
La bătrânețe a priceput din cărți o profeție scrisă de un contemporan de-al lui pe care este posibil să îl fi cunoscut în copilărie, dar apoi aproape sigur că nu s-au mai întâlnit, de Ieremia zic.
Televizorul prostește, știrile confuzează pentru că majoritatea sunt doar un prilej pentru reclame comerciale.
Dacă Dumnezeu din ceruri a găsit cu cale să ne vorbească nouă printr-o carte, înseamnă că facultatea aceasta de a citi nu este o șugubeață îndeletnicire a unor maimuțe care nu au vrut să mai stea pe creangă, ci planul ingeniosului Creator de a-și împărtăși înțelepciunea și însușirile cu propria Sa creație și de a ne aduce la viața Lui, din moartea specific materială în care ne găseam în lipsa cunoștinței Lui. Ferice de cine citește cuvintele înțeleptilor și în primul rând Biblia, cartea înțeleptului nostru Tată.

13 sfaturi pentru viața de acum

 Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. ” 1 Timotei 4:8

Am fost întrebat prin mail acum 9 ani, în 2013:
Am ajuns iarasi in situatia in care incerc sa adun sfaturi cat mai multe ca sa cresc sansele de a gasi si unul bun. De la inceputul lunii aprilie nu mai sunt angajat; ma intrebam daca ar fi bine ca sa ma apuc sa imi fac PFA. Tata imi spune ca nu e bine ca in perioada asta sa ma apuc sa fac asta. Mai multi pana acuma mi-au spus sa incerc in alta tara pentru ca aicea lucrurile nu vor merge in perioada urmatoare. Dumneavoastra ce credeti ca ar fi bine de facut?

O să dau răspunsul mai jos. Să explic: zilele acestea parcurg arhiva Google Photo și arhivele de mail. Găsesc lucruri interesante. Pe acest prieten îl cunosc de când era prunc, sunt prieten cu părinții lui și așa i-am devenit „consilier”. Iată răspunsul (5 aprilie 2013):

„Sfaturi

Tata zicea că cine-ți dă sfat nu-ți dă și colac(cozonac).

Deci: sfaturi.

  1. Să nu treacă nici o zi fără să muncești.

2. Muncă înseamnă să faci ceva util cu mâinile tale.

3. Dacă nu găsești de lucru la calificarea maximă pe care o ai, să cauți o treaptă mai jos, și încă una, și încă una, până găsești.

4. Dacă nu găsești de lucru la salariul care îl visezi, să cauți cu 10 lei/zi mai jos (pe zi, notă de acum), apoi cu încă 10 și cu încă 10.

5. Aplicând regula 3 și regula 4 e imposibil să nu găsești de lucru.

6. În orice perioadă vor fi oameni care vor zice că ”e greu acum”, dar Cuvântul zice ”cine se uită după nori nu va semăna și cine se uită după vânt nu va secera”. Adică împrejurările se schimbă.

7. Romania sau afară? ”Tot pământul este al Domnului cu tot ce e pe el” Oriunde ești poți fi acasă cu El sau străin de El și acasă, acolo unde ești, dar nu e bine să fi sufletește ”acasă” undeva pe pământ. Așa că și în S. ești tot străin, sau așa ar trebui să te simți.

8. PFA sau angajat? Sunt 4 forme de a câștiga bani: angajat, liber profesionist(PFA), patron și investitor. PFA poate fi mai bine decât angajat: libertatea, câștigurile și riscurile sunt mai neuniforme, deci pot fi mai mari,…sau mai mici, sau pe minus(pierderi), ceea ce ca angajat nu se poate. Dacă drămuiești bine socotelile și ca PFA te poți opri mult înainte să ajungi la minus, vaca ce nu mai dă lapte se poate da la abator, cel puțin cât nu slăbește.

9. Ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!

10. Nu intra în nici o datorie, fugi de ideea de datorie, de cei ce te sfătuiesc să faci datorii, sunt dușmanii tăi zâmbitori.

11. Trăiește modest, mai modest decât îți permiți, să-ți rămână să dai și altora care trăiesc obligat mai modest(bolnavi, bătrâni, orfani, văduve).

12. Hrănește-ți mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, acolo sunt cele mai bune sfaturi. ”făgăduința vieții DE ACUM și a celei viitoare”.

Cred că 12 sfaturi sunt destule pentru azi. Eu nu strecor țânțari, dacă nu ai de lucru, lucrează ce ai, du-te undeva „cu ziua”, ajută pe unul pe altul la zugrăvit, la construcții, să te plătească seara, iar seara stai și caută (pentru mâine, notă de acum) ceva mai bun ca azi. Uite că l-am scris pe al 13-lea. Și în vest e la fel, lucrezi ce poți din ce găsești.”
5 aprilie 2013

Am primit și răspuns, îl redau parțial:
Multumesc! …..
Inca am in mana lucrul care l-am facut si cat timp eram angajat: …… Incerc sa il fac in continuare cat de bine pot. Doar ca uneori ma simt obosit si unele mici probleme de sanatate (pentru care la doctori nu prea am gasit solutii) ma fac sa lucrez mai greu si ma intreb daca e bine sa continui sa fac ceea ce fac desi nu am altceva care sa imi vina in minte sa fac.
Dintre sfaturi eu am luat unul singur: incurajarea sa continui sa fac ce pot increzandu-ma in Tatal care le stie pe toate si le are pe toate in control.
Partea cu sanatatea nu e ceva grav, doar o senzatie de ameteala care cateodata ma impiedica sa lucrez. Lucrul la calculator cere creier odihnit si in stare sa se concentreze la munca. De aicea apar intarzieri la predarea materialelor la clienti… deci o impresie gresita facuta celor care imi aduc alti clienti. Oricum inca pot lucra……


Problemele „mici de sănătate” și „senzația de amețeală” au fost de fapt o tumoră pe creier, a urmat o operație complexă și o reabilitare lentă, lucru pe care „sfaturile” mele nu l-au cuprins.
Dar ce au cuprins socotesc valabil și azi.


Dumnezeul cetățuilor, despre urbanizare

 În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată. ” Daniel 11: 38-39

Urbanizarea cu adevărat a apărut în secolele 18-19. Până atunci dimensiunile orașelor erau limitate de tehnologiile încă nedezvoltate legate de aducțiunile de apă, de canalizări și de lipsa industrializării.
Pe măsură ce oamenii au descoperit secretele prelucrării metalelor, ale electricității și ale motoarelor, nu a mai fost nevoie de mulți țărani pentru pământ, ci de mulți muncitori pentru industrie și așa s-au dezvoltat orașele.
Odată cu conductele de apă și gaz, cu stâlpii de curent și telegraf, s-au întins străzi și cartiere pe orizontală și blocuri cu multe etaje pe verticală. Așa că „a sta la oraș” a devenit un țel, un vis, un idol: dumnezeul orașelor.
Născându-se și locuind la oraș, omul s-a îndepărtat de fermă și de ogor, de pildele creației, de semănat și secerat, de creștere plantelor, de germinare, de cântatul cocoșilor și de săritul vițeilor din grajd. Admirând mai mult obiectele făcute de om decât creația divină, omul de la oraș a căzut ușor pradă idolatriei.

Mai mult, nefiind dependent de agricultură, omul de la oraș nu mai era afectat de secetă sau de bolile plantelor.
„.…ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta” spunea Dimitrie meșterilor lui din Efes acum 2000 de ani, iar atunci când nu mai vezi binecuvântarea lui Dumnezeu din curgerea succesiunii de ploi și vreme bună, devii și mai idolatru. Când bunăstarea îți vine de la „meseria aceasta” mai repede uiți de Dumnezeu, te gândești doar la meserie. Îndrăznesc să presupun că la urbanizare se referă acest text din Daniel, despre acest dumnezeu nou, al cetățuilor.

Ce n-am găsit pe Youtube?

Trei chestiuni cel puțin:
1. O vorbire în limbi autentică
2. O predică împotriva muncii la negru
3. O predică împotriva câștigului mârșav, împotriva vorbitului pe bani.

(Postare începută la 1 Mai 2022.)

1. Despre vorbirea în limbi am mai scris. Că n-am găsit. Ce am găsit, n-a trecut testul, iar ceea ce unii cred că este vorbire în limbi e dovada pentru ei că pot primi certificat de naivitate.
2. Cât despre o predică împotriva muncii la negru (sau o atitudine, o luare de poziție), precizez că ar trebui să fie din partea unei persoane care trăiește din munca lui, nu din partea pastorilor care se încadrează cu toții la Ezechiel 34. Oricum, n-am găsit de niciun fel.
E duminică noaptea, spre luni, a aproape două și n-am somn. Într-o cameră de oaspeți din casă dorm Sașa și Tolic, doi refugiați ucrainieni, tată și fiu, din Donețk, am povestit cu ei până târziu. Rușii au bombardat acum câteva zile podul de la Bugaz, peste limanul Nistrului și singura trecere spre Buceag a rămas prin Moldova. Unde poți să virezi dreapta și nu mai reintri în Ucraina.
Așa au scăpat mulți de data asta. Sașa e marinar, lucrează la o firmă germană cu bază în Cipru, locul de muncă îl așteaptă, trebuie doar să ajungă în Germania. Tot în Germania e și restul familiei, soția și ceilalți 4 copii, din care unii au trecut prin casa noastră în martie.
Au sosit pe la 22:30, s-au rătăcit prin Cluj, navigatorul de la Yandex se pare că nu știe prea bine străzile din Europa. Un clujean binevoitor pe care l-au întrebat de adresă, când a văzut că sunt din Ucraina, i-a condus până în fața porții noastre.
Am povestit până după 12 cu Sașa. Mi-am reamintit istoria mea cu Ucraina. Ucraina, dragostea mea.
Prima dată a fost bicicleta, o „Ucraina”, aveam 12 ani. Apoi soția ucraineancă pe care am cunoscut-o la 19 ani, apoi am cunoscut țara la 23 de ani. Chiar față de România ceaușistă, în Ucraina anilor 90 era un haos căruia trebuia să i te adaptezi. 10 ani am umblat la Cernăuți în interes privat și în timpul acesta am umblat și în toată fosta Uniune ca trimis de la serviciul unde lucram ca traducător. Corupția, șpaga, comerțul și munca la negru erau regula acelor ani și pe-acolo. În 92 mi-am dus mașina (o lada ruginită) s-o „fac” la Cernăuți. 3 săptămâni am stat acolo. A venit soția la mine în vizită. Mașina a stat o săptămână pe Ruska la făcut motorul și apoi am dus-o la Ostrița la caroserie. Tinichigiul, pe nume Isopescu, trăia într-o sărăcie înspăimântătoare, WC-ul era în grădină învelit cu snopi din tuleie de porumb și avea ca ușă un țol. La vopsit am dus mașina la Pavel, tot la Ostrița. Români toți în Ostrița. Și mulți pocăiți, se pare că nazarineni.
În fosta URSS, credincioșii evanghelici neînregistrați nu fac armata, de fapt au o atitudine antistat derivată dintr-o lungă istorie de „invitații în colivie”, adică înscrieri în culte controlate de stat. Chiar și refugiații care vin, bărbații de obicei trec ilegal în Moldova (fugind de armată) și apoi legal la noi.
Au plecat la culcare oaspeții noștri și eu am rămas să meditez cumpătat la această relație credincios biblic-stat (opresor sau nu). La plata impozitelor și la slujirea lui Dumnezeu prin asta. Și la faptul că dregătorul (chiar al statului opresor) e slujitorul lui Dumnezeu, lucru greu de intrat în cap. Ideile angajează mercenari gratis, iar cine scoate cuvinte contra sabiei se trezește cu sabia scoasă împotriva cuvintelor.
De fapt, cum să găsesc predici împotriva muncii la negru? Cunosc pastori-investitori imobiliari care practică munca la negru, e un trend.
Ideea de a bani altora, statului, nu place, dar totuși Cuvântul lui Dumnezeu este clar: „De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul;” Romani 13
E foarte greu să citești bucuros aceste texte când „slujitorul lui Dumnezeu” te amendează, te arestează sau în țările unde trebuie să poarte masca democrată, îți trimite spioni în adunare de te sufocă. Toți sunt „slujitorii lui Dumnezeu”. Îi plătești pe acești spioni din munca ta și zice Tata s-o faci din îndemnul cugetului. Vezi cum le cresc casele și ei nu știu tabla înmulțirii, știu tabla șoptirii. Un „frate” le-a donat terenul, alt „frate” materialele, alți „frați” munca și au explicații la tot.
În fosta URSS a funcționat între credincioși mișcarea de refuz al înregistrării la stat ca și cult, ca formă de protecție și ca formă de protest.
Peste acest refuz au suprapus „ca normal” refuzul participării la război.
Și acum a venit peste ei războiul la care nu vor să participe.
Și fuga din țara și de mediul cu care trăiau într-o simbioză și un echilibru deja devenit tradiție.
Fără înregistrare la stat și totuși baptiștii neînregistrați din fosta URSS au „catedrale”, cum e aceasta din Tula.
„Cum le-ați făcut, pe ce nume?” i-am întrebat
„Pe nume personal, pe numele câte unui frate.”
„Ca și casă particulară.”
Țin congrese în astfel de săli. Sau țineau.
O explicație mai detaliată am primit de la un frate care mi-a explicat că în fosta URSS cei mai buni meseriași în construcții sunt recunoscuți ca fiind „veruiușii” adică credincioșii, chiar ofițerii, KGB-iștii și membrii guvernului apelează la ei, știind că sunt cinstiți. Și ca „răsplată” sunt lăsați în pace.
Dar războiul îi fugărește pe toți.
Și strică și simbioza, și echilibrul dintre credincioșii fundamentaliști și guvernanții corupți sau nu.
Am deschis subiectul și cu ei despre munca la negru.
Răspunsul invariabil a fost că nu se poate decât așa, așa e construit sistemul încât să perpetueze corupția, să nu se poată altfel, toată lumea să fie mânjită, toată lumea să fie vinovată și starea de a fi liber să fie un privilegiu acordat de guvernul pe care nu e bine să-l deranjezi.
Cred tare că un astfel de sistem și un astfel de guvern au semnate condamnarea la moarte în catastifele tribunalului ceresc, chiar înainte de Marea și Înfricoșătoarea judecată, chiar aici și acum pe pământ, cu termene.
3. Și totuși nu acesta este câștigul mârșav în limbaj biblic.
Câștigul mârșav este descris la Romani 3: „se slujesc de limbile lor ca să înşele„.
Este starea majorității sistemelor religioase, indiferent în ce grad se acceptă sau nu se suportă reciproc.
Marfa lăudată și vândută este „slujba” religioasă, scamatoria popească, acea vrajă dată de locul amenajat tradițional sau modern, de costumația caraghioasă sau nu, de muzică, de arhitectură și de regie.
Mersul la slujbă este pârghia logică din cap, pârghie care-l face pe om să se miște acasă spre acel loc, să verifice dacă are bani „de pus” și să pună, amăgit că acea slujbă îi va face ceva, îl va ajuta.

Vom analiza „slujba” religioasă.
Fie tradițională, fie modernă, orice „slujbă” are două caracteristici care o fac urâcioasă și condamnabilă, îi fac urâcioși și condamnabili în fața lui Dumnezeu pe participanți.
1. Lipsa Cuvântului lui Dumnezeu explicat și înțeles, adică îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Starea aceea când mergi cu Biblia la adunare, adunarea fiind un loc unde 2-3 frați explică Cuvântul și ceilalți judecă ce aud, procesează și cresc în înțelegere este o stare total diferită de „slujbă”. La „slujbă” nu se explică mai nimic, se asistă, se simte ceva, „te umpli” și pleci. Fără procese de conștiință sau mentale, fără analiză de sine sau de text, fără standarde morale și fără standarde biblice. Asta e slujba, un loc în care e suficient să fii, că se pretinde că „prezența” e destul. Și eventual că te „trăznește” …duhul, te străpunge, mă rog. Chiar exercițiul simplu al ascultării și analizei unui text biblic s-a atrofiat până acolo că textul apare doar ca decor și pretext pentru alunecarea spre un motivaționalism din păcate adesea financiar.
2. „Credința” în „eficiența” slujbei, credință care nu este mai mult decât vrăjitorie, adică alocare de puteri unui obiect, loc, persoane sau/și ritual. Iată încă un motiv pentru care „slujba” este urâcioasă și condamnabilă în fața lui Dumnezeu. Cuvântul explicat este înlocuit cu ritualuri și invocări, de la banalele rugăciuni de intrare (început) până la slujbă pe orice: binecuvântări de copii, inaugurări de temple, binecuvântări de miri și chiar înmormântări cu pretenția de „prohod”, de ușurare a trecerii. Aproape nimeni nu se stresează că aceste „slujbe” nu se găsesc în Biblie, dar cine să se streseze? Pastorii și preoții care le fac au interese financiare, iar laicii care le plătesc cred în ele.
Concluzia tristă la care am ajuns este că slujba este alternativa diabolică a credinței. „Crezând” sincer în eficiența slujbei, omul nu se mai vede motivat să citească și să creadă textul Sfânt. El crede că prin slujbă are Duhul Sfânt care-i face ceva. Aici oferta variază. Nu variază însă renumerarea. Nicio slujbă nu este netaxată. Acesta este câștigul mârșav. Lăsați-mă cu pilda boilor. Treieratul este despărțirea paielor de grâu, slujba este amestecarea paielor cu grâul. La slujbe niciun „bou” nu treieră niciun grâu, ci bagă paie în grâu până nu se mai vede grâul.
Ieremia 23:28 „ Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta şi cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul. „
Pentru ce? Pentru bani.
Explică Amos: „….vom vinde codina în loc de grâu.” Codina înseamnă un amestec de grâu cu pleavă și cu paie, un grâu amestecat. Textul sfânt amestecat intenționat cu paie și pleavă, asta este codina, are volum. (Termenul codină vine din zootehnie: la tunderea oilor, lâna mai slabă și murdară din jurul cozii se numește codină, de la coadă.)
O altă concluzie tristă este că vorbitori adesea buni și tâlcuitori expliciți ai Bibliei s-au compromis atunci când au început să facă slujbe. Mesajul a ajuns confuz și analiza dificil de făcut. Slujba este codina, pleavă amestecată cu paie și grâu. Nu ai de unde să știi dacă cel ce ascultă cu interes urmărește firul logic, procesează, este cercetat ca și cei mustrați din Corint sau pur și simplu te ascultă pentru că ești furnizorului de „slujbe”, ești magicianul lui.

Testarea se poate face simplu, să începi să nu mai faci nicio slujbă nebiblică. Vezi cu câți ascultători rămâi. Riscă cineva? Să treieri bine grâul, dacă tot te pretinzi „bou”, să separi paiele de grâu.

Starea de a te asculta cineva nu pentru logica argumentelor pe care le împletești în mintea lui, ci pentru că te crede un fel de magician furnizor de „har” este foarte riscantă. Dacă sunteți pastori sau „slujbași religioși” meditați la asta. Dacă cunoașteți pastori, dați-le acest text. Toată truda argumentației este zadarnică dacă la urmă în loc de pocăință și angajament este invitat „Domnul să lucreze” adică se așteaptă ca slujba să aibă efect.
Pe scurt: slujba e marfă, dragii mei.
Marfă mârșavă.




De ce sunt atât de multe cărți despre Auschwitz, despre holocaust?


Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul –” Isaia 43:10

Încă mai eram acolo, aliniaţi, după ce s-a terminat selecţia şi, nu ştiu cum, dar era şi o femeie cu noi în grup, care ţinea în braţe un bebeluş de vreo două sau trei luni. Nu ştiu cum reuşise să-l ascundă de nemți până atunci.
Un SS-ist oarecare, de rang inferior, a văzut bebeluşul şi s-a dus la femeie. Netulburat, de parcă era ceva obișnuit, a înfipt baioneta puștii în trupul bebelușului şi i l-a smuls din braţe, apoi l-a aruncat în aer. A prins cu baioneta bebeluşul când cădea şi l-a izbit de pământ. A făcut-o cu plăcere — ca şi când ar fi fost un sport pentru el.

Într-o fracțiune de secundă, mama a sărit la SS-ist, i-a înfipt degetele în ochi şi i-a scos globii oculari ca pe două ouă mici. Nu i-am mai văzut ochii, doar sângele şiroind din orbite.

Totul s-a petrecut foarte rapid. Am fost cu toţii șocați şi încântați că femeia aceea a avut curajul să facă ce-a făcut — fără teamă şi fără să ezite niciun moment.

A fost împușcată din trei direcţii cu o ploaie de gloanţe. Se terminase cu ea. SS-istul a început să urle de durere. A fost important și pentru noi. Înainte, păreau diferiţi de noi, dar acum vedeam că SS-iştii nu ne erau mult superiori. Tipul acela avea un trup la fel cu al nostru, avea aceleaşi slăbiciuni şi urla exact ca noi.

Au venit câţiva gardieni şi l-au luat pe SS-ist de acolo. Probabil că l-au expediat la un spital din Germania. Sunt convins că rămăsese orb pentru tot restul vieţii. Ultimul lucru pe care l-a văzut au fost mâinile femeii îndreptându-se spre ochii lui.

Sursa: Ceasornicarii, Harry Lenga, Scott Lenga , Polirom 2022, pag 154-155

Aproape de fiecare dată când mă duc la librărie găsesc câte-o nouă carte despre holocaust. În general sunt scrise de supraviețuitori ai holocaustului, câteodată ajutați de câte un scriitor de profesie. Eu cu siguranță am citit zeci de cărți pe tema Auschwitz și alte lagăre. În ultimul timp am descoperit cărțile despre Transnistria.
Cei au trecut prin suferință și prin amenințarea zilnică a morții au un altfel de mesaj decât cei care „nu ratează nici un prânz”. În ultimele săptămâni am mai citit vreo șase-șapte cărți, tot despre Auschwitz. Evrei sau evreice din Ungaria, din Polonia, din Germania, cu toții au scris.
Penultima carte cumpărată n-am citit-o. Se numește „Tatuatorul de la Auschwitz”. Vânzătoarea de la Cărturești n-o găsea și colega ei i-a strigat: caut-o la „ficțiune istorică”. Cum ficțiune? am întrebat supărat. Auschwitz nu e ficțiune. Mi-a explicat că nu e scrisă de cineva care a trecut prin Auschwitz, ci de un scriitor. Am cumpărat cartea de rușine, că a căutat o vreme. Dar se vede că scriitorul n-a fost acolo. Mi-am amintit de o poveste pe care ne-a spus-o Mihai Wurmbrand în 2009. Trebuia să facă în America filmul despre viața tatălui său. Regizorul american a citit toate cărțile lui Wurmbrand și s-a documentat. I-a prezentat lui Mihai scenariul. La faza în care Mihai, copilul de 12 ani se duce la mama lui la închisoare la Râmnicu Sărat, scenariul propus de regizorul american era așa: „am imaginat o scenă în care tu te duci la poarta închisorii și gardianul te întreabă grijuliu: „băiețelule, la cine ai venit?” Tu îi spui că la mama ta și atunci el te invită la restaurantul închisorii, te servește cu o cafea și te invită să îi spui povestea. Aici am pus următorul dialog…etc etc”
Am încheiat discuția cu regizorul în acel moment fără explicații și am venit și am făcut filmul în România„, ne-a spus Mihai. Cine nu a trecut prin suferință, nu poate s-o înțeleagă.

Nici o carte nu este ca alta. Fiecare om a intrat în lagăr cu impresiile lui, cu părerile lui și suferința l-a marcat pe fiecare într-un fel deosebit.
Și totuși de ce sunt așa de multe cărți pe același subiect, Auschwitz?
Oare pentru că evreii sunt mai isteți decât alți oameni și reușesc să își descrie suferința cu mai multe patos pentru a impresiona?
Altul este răspunsul: evreii sunt martorii lui Dumnezeu, ei sunt un popor martor. Ei sunt martorii împlinirii cuvântului lui Dumnezeu în ei, în istoria lor, în împrăștierea lor printre toate neamurile, în sinagogile și cimitirele lăsate în urmă, sunt martori prin țara pe care o construiesc acum, la exact 2300 de ani profețiți de Daniel. Sunt martori în suferința lor profețită. Citind cărți despre Auschwitz îmi răsună în minte Cuvintele lui Moise:
…veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. 64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. 65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. 66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta67 În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!’” Deuteronom 28

Iar aceste frici profețite au fost descrise în cărți.
Fiind martori, ei trebuie ascultați. Fiind martorii lui Dumnezeu, cine îi ascultă pe ei, ascultă glasul lui Dumnezeu. Adică cei ce caută să le înțeleagă istoria, cauza suferințelor și miraculoasă lor reînviere în acest sfârșit de epocă istorică profetică.
Leneșul de cap va vrea să nu știe, dar dacă îi place să citească, va da cu ochii în librărie luna viitoare de o carte nouă despre Auschwitz. Și din curiozitate va ajunge la originea acestui popor martor.
Istoria evreilor este detaliată în Biblie, chiar și gândurile primului evreu și visele lui sunt scrise acolo.
Noi toți cei care credeam îl avem ca tată pe Avram pe primul evreu și într-un fel suntem și noi evrei, de fapt în alt fel. Împărtășim cu ei suferința respingerii: și antisemitismul și anticreștinismul fiind o formă de antiDumnezeu. (Antisionismul este o formă de antisemitism.)
Acest mare număr de cărți despre Auschwitz atrag atenția. Sinagogile goale atrag atenția. Cimitirele evreiești te fac să îți pui întrebări. Casele evreiești părăsite de peste tot (și ocupate de alții) fac parte din această mărturie complexă pe care Dumnezeu a lăsat-o în dragostea Lui celorlalte popoare ca să le facă să își pună întrebări. Și muzeele.
Pentru ce a făcut Dumnezeu aceste lucruri acestui popor? Am scris în alt loc la cineva care presupunea că Biblia este o înjghebare de texte evreiești pentru a domina lumea: -nici pomeneală: Biblia conține atât de multe texte antievreiești, pentru că este în primul rând o carte de justiție, o justiție raportată la moralitatea și dreptatea lui Dumnezeu. Iar pentru că evreii au călcat această justiție au fost pedepsiți. Iată ce le scria Ieremia în ajunul deportării prinanii 600 îH: „Unde este omul înţelept care să înţeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului, pentru ce este nimicită ţara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni?” 13 Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu şi nu l-au urmat14 ci au umblat după aplecările inimii lor şi au mers după Baali, cum i-au învăţat părinţii lor.” 15 De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin şi-i voi da să bea ape otrăvite. 16 Îi voi risipi printre nişte neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor şi voi trimite sabia în urma lor până-i voi nimici.” Ieremia 9
La ce concluzii ajungem oare, la concluzia lui Nae Ionescu, că Iehuda patet (evreul suferă) pentru că este evreu? (citiți partea va 2-a a postării de aici.)
Să nu cumva să credem că noi celelalte popoare vom scăpa. Privind la pedeapsa lor, noi suntem mai vinovați ca ei, pentru că ei nu au avut exemplu de pedeapsă, dar noi îi avem pe ei.
Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.” Romani 2:9
Întâi peste Iudeu.
Peste ei a venit emigrarea forțată din Israel acum 2500 de ani, peregrinarea prin lume timp de două milenii și jumătate și întoarcerea lor prin suferințe înapoi, „scăpați de sabie” (cum scrie Ezechiel și eu cred că acest text se referă la Auschwitz și la teroarea hitleristă), dar să nu uităm că acolo scrie mai departe…
Apoi peste grec.
Adică peste celelalte popoare (neamuri, etnii).
Urgiile de la Auschwitz se pot repeta pentru că omul este neschimbat în firea lui. Despre ce se întâmplă acum în Ucraina, despre sutele de mii de ucrainieni deportați în Rusia, probabil se va scrie în cărți peste 10 sau 20 de ani și ne vom mira, dacă va mai fi lume pe atunci.
Așa cum atunci când deportarea regatului de nord (numit atunci Israel) a precedat cu 70 de ani deportarea regatului de sud (numit atunci Iuda), profetul a amintit acești 70 de ani de „prilej de pocăință”, tot așa cred că va urma o pedeapsă peste neamuri „apoi peste grec”. Ieremia tratează acest subiect în capitolul 3: „Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceastaŞi, cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel. „
Suntem cronologic acum la această „virgulă” istorică dintre „Întâi peste iudei” și „apoi peste grec”.
Cu toate că noi neamurile, popoarele, au văzut pedepsirea evreilor pentru neascultarea lor, cea mai mare parte dintre popoare nu s-au întors la Dumnezeu cu pocăință.
Cel ce a știut este mai vinovat: „Domnul mi-a zis: ‘Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.” v 11
De aceea sunt atât de multe cărți despre pedeapsă, despre Auschwitz. Auschwitzul a fost apogeul necazului și strâmtorării „peste Iudeu”.
Profeții Domnului au scris însă despre Necazul cel Mare care eu cred că este acel „apoi peste grec”, tot „necaz și strâmtorare”. Ziua de răzbunare a Domnului.
În fața acestei perspective atât de sigure și atât de dovedite, singura alternativă a fiecărui om rămâne pocăința înaintea lui Dumnezeu. Cum este această pocăință? Să rămânem la Ieremia 3, iată cum vede el în viitor pocăința evreilor: „Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel, căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor. 22 Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile’. ‘Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul nostru.
Dar, dacă pentru ei, încă ușa este închisă (dar se va deschide), pentru noi acum este deschisă (dar se va închide). Pocăința nu este o decizie sau un moment, sau o slujbă, sau o aderare la vreun cult sau la vreo sectă, pocăința este în primul rând o frământare a inimii. O aliniere la Voia lui Dumnezeu din Biblie, o întoarcere cu adevărat la ascultare de El.

„Nu ai nici o șansă să scapi de rugăciunile mele”

Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.” 1 Samuel 12:23

Expresia din titlu am auzit-o dimineață la adunare, un frate a spus asta altui frate.
Încetarea rugăciunii pentru ceilalți este păcătuire împotriva Domnului.
Meditați!

Variola incorectă politic

„…au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27
Oms a recunoscut că „variola maimuței” e total incorectă politic: se răspândește printre homosexuali. Sigur trebuie sa i se schimbe numele.
Probabil în „pedeapsa divină LGBT-22”, ca să fie în trend cu …-19, zic eu.
Citez din excelentul articol al lui Marius Oprea de aici.
Săream peste titlu dacă nu vedeam autorul.
Am în bibliotecă 3 cărți de Marius Oprea, citite toate.
Minte limpede, cuget bun, după cum se poate vedea și din opiniile echilibrate pe acest subiect sensibil.
Dar înainte de a cita din articol, amintesc ce am scris în postarea anterioară: „În cazul alcoolului și tutunului aceste cheltuieli medicale suplimentare sunt într-un fel acoperite de accizele la alcool și tutun. Dar ce facem cu bolile homosexualilor?
Lor cum li se pot pune accize?
Pentru că această sexo-identitate, care dă din coate să fie recunoscută sub flamuri de curcubeu, poartă cu ea la modul fizic semințele buruienilor bolilor LGBT, buruieni care atunci când răsar trebuie plivite pe cheltuiala tuturor.
Despre bolile astea și costul tratamentului lor, noul popor LGBT nu spune nimic.
Dar spune Dumnezeu:…

Și acum citate:
Asupra variolei maimuţei şi răspîndirii ei s-au dat multe detalii, de la primele cazuri – în afara unuia esenţial: anume că se răspîndeşte, în majoritatea cazurilor, în mediile homosexuale. De ce? Din ”corectitudine politică”. Nu la fel s-a întîmplat în trecut, cu SIDA. A fost o tăcere criminală, o situaţie în care ipocrizia a atins cote planetare.

Tăcerea „de aur” şi „corectă politic” poate fi şi criminală

Timp de peste o lună, însă, s-a păstrat o tăcere „pudică”, asupra unui aspect esenţial al „bolii: anume că ea se răspîndeşte (în cazurile din Europa şi SUA, aproape exclusiv) în mediile homosexuale. Dacă HIV/SIDA se poate răspîndi prin variate moduri, fără nicio legătură cu homosexualitatea, în cazul „”variolei maimuţei” cazurile depistate pînă acum nu prea lasă loc îndoielii, privind această cauzalitate.

Cu toate acestea, în mediile de informare nu s-a spus, pînă zilele trecute, nimic despre asta. Am căutat, de pildă, pe site-ul Institutului “Cantacuzino” – nu se spune nimic despre asta. Vectori importanţi de imagine, pentru acţiuni de prevenire şi educație medicală n-au spus nici ei nimic despre legătura dintre homosexualitate şi „variola maimuţei”. Doctoriţa Oana Cuzino, de pildă, una dintre cele mai populare promotoare în media a sfaturilor medicale, a publicat pe pagina sa de web un articol, cu titulul: „Ce este variola maimuţei, cum se transmite, ce simptome are şi cît este de gravă?”. De la bun început, suntem liniştiţi, cu următoarea apreciere: „Virusul nu se transmite la fel de uşor ca „noul” coronavirus, iar simptomele sunt mult mai grave şi vizibile, ceea ce implică o limitare a expunerii celor infectați şi depistarea cazurilor de către personalul specializat, cu măsurile de izolare şi gestionare ulterioară”.
Despre modul de transmitere, distinsa, frumoasa şi populara doctoriţă scrie că “transmiterea poate avea loc prin contactul cu fluidele corporale, leziuni ale pielii sau picături respiratorii ale animalelor infectate, direct sau indirect”, fără să pomenească ceva de relaţiile homosexuale, care nu sînt menţionate nici acolo unde ea vorbeşte despre factorii de risc: „Factorii de risc demonstraţi pentru infecția cu variola maimuţei sunt: zonele puternic împădurite şi rurale din centrul şi vestul Africii, manipularea şi pregătirea cărnii de vînat, îngrijirea unei persoane infectate cu virusul variolei maimuţelor şi nevaccinarea împotriva variolei. Sexul masculin a fost, de asemenea, corelat cu riscul de infecţie, însă acest lucru poate fi mai degrabă o consecinţă a normelor culturală africane, conform cărora bărbaţii vinează şi intră frecvent în contact cu animalele sălbatice”,
Cu toate acestea, niciun purtător de cuvînt al vreunui spital de boli infecțioase, nicio televiziune, niciun articol de presă n-au făcut, până în prezent legătura directă între homosexualitate şi ”variola maimuţei”. Acest fapt s-a petrecut, cu tente evident homofobe şi atacuri suburbane la adresa minorităţilor sexuale, pe anumite site-uri sau în comentarii private, în spaţiul virtual. Dar nicăieri, în spaţiul public, în nicio intervenţie de pînă mai ieri. „Corectitudinea politică” a creat o anume pudibonderie, care însă în cazul de faţă are conotaţii de-a dreptul nocive. Nu e, totuşi, vorba de o chestiune inofensivă, culturală – ci de un virus, posibil ucigător, în orice caz de o epidemie. E total pe dos, la nivelul comunicării publice, tot ce s-a petrecut în cazul „variolei maimuţei”, faţă de Covid-19. Abia acum, cînd boala a început să se răspândească cu repeziciune, autorităţile medicale internaţionale au lăsat pudoarea deoparte şi au vorbit dechis: noua ameninţare la adresa lumii se răspîndeşte în mediile şi prin practici sexuale de tip homosexual. Dacă mai era nevoie de un prag al aberaţiei numite „corectitudinii politice”, acesta a fost atins, prin tăcerea cu care, mai bine de o lună şi jumătate, a fost înconjurat acest „secret al lui Polichinelle”.

Un subiect intangibil chiar prin mediile „creștine”: pedeapsa lui Dumnezeu.
Păi, Dumnezeu e dragoste.
Cum adică pedepsește? Dragostea izgonește frica.
Cum să trăiești tot timpul cu groază?
Dar iată că sentințele lui Dumnezeu se aplică matematic.
...au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27 Să nu tăcem ca „autoritățile medicale internaționale.”
Variola este pedeapsa Lui Dumnezeu pentru anumiți păcătoși.
Este incorectă politic, nu se scrie despre ea.
Și Dumnezeu e incorect politic, nici despre el nu se scrie, se tace.
Probabil și această postare este incorectă politic, vom vedea.
A vorbi despre Dumnezeu într-o lume care tace despre Dumnezeu este socotit desigur incorect.
Tăcerea asta vinovată mi-a amintit de poezia Se tace îndârjit (Tăcuta lume)

Se tace îndârjit, abrupt, rapace,
Conspirativ se tace-n cârdăşie,
Pe un pământ bolnav de limbuţie
De Dumnezeu tot mai vârtos.. se tace!.

………

Vremelnicia s-a ornat, dibace,
Captând atenţia sferă cu sferă,
Iar omul prins în cursa-i efemeră
Despre ce-i veşnic şi vital.. doar tace!.


Dragostea și noua toleranță

Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.” Marcu 10:6
Nu variante.
Acești nou-toleranți au o grozavă intoleranță pentru cei ce nu le împărtășesc „toleranța”.
Acești nou-toleranți pretind discriminare pozitivă, drepturi colective, de grup, vor de fapt recunoaștere identitară. Ca și cum ar fi o etnie separată, ca o rasă de animale în pericol de extincție.
Și fac tot ce pot pentru a-și afirma identitatea.
De la ultimele mitinguri identitare ale lor, n-a prea plouat prin țară.
Seceta s-a întins nemiloasă peste capetele filozofilor care nu știu că Cel ce dă ploaia a lăsat scris că ÎN CAZ DE PĂCAT O VA OPRI.
Dar, dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău….Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă şi pământul sub tine va fi de fier. Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere, care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.” Deuteronom 28:15,22-24
Vedem multe exemple în Vechiul Testament.
„Dar nu sunt numai pentru biserică exemplele astea? ” m-a întrerupt un frate duminică seara, în timp ce deșiram subiectul ce vi-l transcriu aici.
Nu, deloc, i-am spus.
Acolo unde scrie, „pentru învățătura noastră” cred că se referă la învățătura tuturor oamenilor.
Mai mult: a tuturor popoarelor: „La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,” Iov 34:29
Cred deci că înmulțirea mitingurilor LGBT și a acceptării lor sociale a dus la această secetă grozavă.
Pe vremea când soția mea era studentă, homosexualitatea se preda la cursul de psihiatrie ca boală.
Alături de pedofilie, zoofilie și de alte aberații.
Acum, păcatul s-a încoronat ca prinț și pretinde închinare.
Bine, bine, va zice cineva, nu trebuie să le arătăm dragoste?
Ba da.
Ieri coboram Feleacul cu mașina și după Rompetrol văd pe trotuar un moș căzut.
Un șofer slăbuț oprise să-l ajute.
Dar moșul era gras, celălalt șofer firav, „ajutați-mă să-l ridic”, zice.
Moșul avea o pungă plină cu pachete de țigări și evident trăsese ceva la măsea.
Ne opintim, îl rezemăm de gard și-l întreb pe moș unde stă. Îmi spune numărul, 3 case mai jos, merg și o chem pe nevasta lui care vine bombănind să-l recupereze.
Cam așa dragoste ar trebui să le arătăm, să-i ridicăm de jos, nu să-i ajutăm să cadă.
Ce ar fi dacă moșii ăștia bețivi ar cere drepturi colective, „identitatea bețivilor nedreptățiți care pică pe stradă”? De ce să fie claxonați? Să le amenajăm un țarc pe stradă să se simtă bine. Scuzați.
Să luăm o chestiune etică.
Bolile homosexualilor sunt un capitol cunoscut al medicinei.
Dar oare tratamentele acestor boli, împreună cu ale bolilor produse de alcool sau de tutun, ar trebui decontate din asigurările generale de sănătate?
Eu socotesc că nu. Pentru că așa cum o asigurare auto nu se aplică dacă tu îți dai foc intenționat la mașină, tot așa dacă tu te otrăvești singur ar trebui să-ți plătești din buzunar tratamentul.
În cazul alcoolului și tutunului aceste cheltuieli medicale suplimentare sunt într-un fel acoperite de accizele la alcool și tutun. Dar ce facem cu bolile homosexualilor?
Lor cum li se pot pune accize?
Pentru că această sexo-identitate, care dă din coate să fie recunoscută sub flamuri de curcubeu, poartă cu ea la modul fizic semințele buruienilor bolilor LGBT, buruieni care atunci când răsar trebuie plivite pe cheltuiala tuturor.
Despre bolile astea și costul tratamentului lor, noul popor LGBT nu spune nimic.
Dar spune Dumnezeu: ” …bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27 Aici cred este vorba evident de bolile cu transmitere sexuală.
Dacă ei le ignoră, dacă apărătorii lor nu scriu despre ele, scrie Dumnezeu: aceste boli sunt o pedeapsă pentru păcatul lor. Și asta e doar o parte a pedepsei, de aici și de acum, mai urmează cea veșnică.
Unde e dragostea noastră aici?
Evident dragoste este să le spunem acestor păcătoși că ceea ce ei consideră „ramură evolutivă”, că deviația lor este păcat în fața Creatorului.
(Acceptarea homosexualilor se bazează pe teoria evoluției, pasămite ei ar fi vreo nouă rămurică de om nou, un salt genetic de ultime decenii al zburdalnicei evoluții.)
Să le spunem de creația în 6 zile, de cădere și păcat, de potop și de Sodoma, despre oamenii stricați din Ghibea lui Beniamin de la Judecători 19, despre mânia lui Dumnezeu și pedeapsa păcatului, despre iertarea prin credința în jertfa lui Isus Hristos și despre judecata ce o să vină și despre împărăția Lui cerească.
Aceasta este dragoste, nu o acceptare tâmpă și o „tolerare” tăcută a celor care se pierd.
Nici contra-miting la mitingul lor. Normalitatea nu face mitinguri.
Cine cade în păcat şi eu să nu ard?” spunea apostolul.
Unde este în acest început de mileniu duhul acela de explicare și de analiză a Cuvântului pe care-l avea apostolul?
Pentru că pământul bun din pildă este asemănat cu „cei ce aud Cuvântul și-l înțeleg.”
Pentru înțelegere trebuie explicații, stăruință și învățare cu lacrimi, ca Pavel la Efes, „pe fiecare din voi”, nu muzici, tobe și sărit ca țapii ca la Untold și Electric Castle, că din Cluj vă scriu. Ah, și ca la HeartBeats, Electric-Castlelul pocăit, tot în Cluj.
Aceasta a fost și explicația mea din acest miez de noapte în care, mulțumesc lui Dumnezeu, nu mă doare nimic, am împlinit 34 de ani de căsnicie, mai am 5430 de zile până la 70 de ani și am o dorință vie de a explica și tălmăci Cuvântul lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor oamenilor.
Asta fac prin acest blog: explic, învăț, analizez, ca să ușurez înțelegerea, ca să fie bun pământul care primește sămânța, să fie luminat cugetul care primește Cuvântul și credința.
Iar tu care ai citit această postare cu gând rău sau poate ca sarcină de serviciu, te rog să fii tolerant cu mine.

Hristoși falși, „unși” falși, „aleși” falși

„…Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni…” Matei 24:24

Termenul de „hristos” nu este un nume propriu, ci o calitate, un titlu.
Hristos înseamnă „uns”, „ales”, „destinat” și se referă în sens general la oricine este calificat și predestinat pentru o funcție, în sens mai restrâns la un „prinț” sau la un urmaș la domnie și în sensul particular, biblic se referă la Unsul despre care scrie Vechiul Testament că va veni și Noul Testament că a venit.
Termenul de Isus Hristos înseamnă Isus Unsul, acest nume nu poate fi asemănat cu Popescu Ștefan, ci eventual cu prințul Ștefan.
Când definește nașterea din nou, Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: „oricine crede că Isus este Unsul (Hristosul) este născut din Dumnezeu” adică oricine a citit în Vechiul testament despre Hristos (Unsul) și în cel nou despre Isus și crede că Isus din Noul este Unsul promis în Vechiul este născut din Dumnezeu.
Când Domnul Isus însuși ne spune că se vor scula unși mincinoși, ne întrebăm la cine se referă, pentru că aproape nimeni din zilele noastre nu are pretenția că este Isus Hristos, poate vreun bezmetic.
Și totuși în această postare voi arăta cu exemple cum foarte mulți oameni și foarte multe categorii de oameni sunt de fapt unșii mincinoși despre care a profețit Domnul.
Sunt unși mincinoși toți cei care au titluri, influență, autoritate, dar nu de la Dumnezeu și își folosesc puterea nu pentru a-i îndrepta pe alții spre Dumnezeu.
Unșii mincinoși nu învață din Cuvântul lui Dumnezeu și nu îndreaptă atenția altora spre Dumnezeu, ci spre ei și foloasele lor. Ne dăm seama că cineva este uns prin aceea că este privit de alții ca „uns”, ca îndreptățit să învețe sau să conducă, să fie exemplu și să fie ascultat.
Să începem cu domeniul filozofic. Teoria evoluționistă este legată de numele lui Darwin. Evident teoria toată este o minciună. Darwin a fost un uns fals pentru că este privit ca autoritate și teoria lui este ascultată la ani mulți după moartea lui, chiar în lipsa celei mai mici dovezi legată de fosile de verigi intermediare.
Domeniul socio-politic: Marx, Engels, Lenin, teoreticieni ai sistemului social comunist și atei în același timp au fost unși falși. Sistemul proclamat de ei a falimentat rușinos.
Domeniul economic. Aici venim la timpul prezent. „Omul bogat se crede înţelept” Proverbe 28:11 Nu numai bogatul se crede înțelept, și alții îl cred așa, iar unul foarte bogat este crezut foarte înțelept, este ascultat. Dacă are talent oratoric, un bogat devine guru al finanțelor sau al investițiilor, cuvintele lui sunt memorate, sfaturile lui sunt urmate, ca și cum ar fi posibil ca pe o scară, toți să stea pe fușteiul de sus.
Bogatul nu este înțelept, dar pentru că și el se crede, și mulți îl cred, iată că bogatul devine un Uns (Hristos) fals pentru toți cei ce-l cred.
Tot de domeniul economic țin nu numai falșii unși, ci și falsele probleme pe care unii falși unși le rezolvă. De multe ori ei inventează probleme false pentru a-și putea promova și vinde soluțiile false.
Puneți aici promotorii de homeopate, de ape miraculoase, de uleiuri esențiale și vindecători de boli închipuite. Dar aceștia sunt evident falși pentru cei mai mulți oameni cu scaun la cap.
Cine nu sunt și nu pot fi unși mincinoși? Cei înălțați în dregătorii de stat nu sunt unși falși. Au ungerea din partea statului, iar autoritatea statului vine de la Dumnezeu, „el este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău.” Chiar dacă statul ia taxe, chiar dacă uneori funcționarii sunt corupți, autoritatea statului vine de la Dumnezeu. Unșii falși sunt alții.
De asemenea nu este uns fals un om care a reușit într-o realizare și are cunoștințe pe care vrea să le împărtășească altora. Să continuăm.
Fiecare uns fals are o „ungere” falsă din partea unei entități false și exploatează ascendentul (dat de ungere) asupra altora, adesea câștigând bani prin asta.
Diplomele false crează „unși” falși. E „absolvent de facultate” și se mândrește cu diploma, nu cu cunoștințele. La noi în țară după revoluție au apărut universități de tip „fabrici de diplome”, care au „uns” o grămadă de neisprăviți cu calificative false, cu diplome. Să nu-mi spuneți că fără folos. Salariile în multe domenii sunt în funcție de „pregătire”, de diplomă, de „ungere”. Diplomă falsă, uns fals, adică Hristos fals.
Domeniul media. Unul din cele mai râvnite posturi unse este cel de moderator de emisiuni. Dacă e unsul cuiva nu poți știi, dar de cele mai multe ori acești moderatori au agende, sponsori, idei de băgat în capetele care-i ascultă. E greu de analizat și cere multă vreme.
Unșii creați de dorințele oamenilor.își vor da învățători după poftele lor„. Popularitatea crează unși falși, sportul, muzica crează idoli, modele. Nu dau exemple.
Domeniul religios. Am arătat în postarea Regele pomanagiilor cum a copt în niște capete ideea unui nou cult în România. Cultul unge și face unși. „Ce bine ar fi să avem noi fabrica noastră de unși, sau să ne ungem singuri”, și-au zis niște minți croite în peșteri de tâlhari. Toți unșii cultelor sunt falși, pentru că instituția care i-a uns este falsă. Cultul, oricare, unul din cele foarte multe, nu este Biserica-Adunarea care este una singură.
Nepotismul crează „unși” falși în toate domeniile. Mai ales la funcțiile de stat. Un stat eficient întreține un sistem curat de măsurare a performanțelor și angajează pe cei mai buni în slujbele plătite de stat. Un stat copleșit de corupție lasă ca funcții vitale din stat și bine plătite să fie ocupate nu de cei calificați, ci de „unși falși”, rude sau prieteni ale altor sus-puși.
Cam acestea au fost exemplele, cu siguranță mai sunt.
Ideea de fals incomodează, noi am vrea să trăim într-o lume fără falsuri. În fața posibilității ca ceva: o bancnotă, o piesă auto, un medicament, un om să fie false stă nevoia de analiză, analiză care cere întotdeauna timp. Și din grabă mulți resping și fugăresc ideea că ceva ar putea fi fals, ca pe o pisică străină. Dar lucrurile sunt foarte serioase. Dacă pe orice sticlă sau borcan cu alimente este scrisă compoziția exactă, alergenii, procentele, etc. pentru ca nu cumva în stomacul nostru să ajungă ceva ce nu e bun sau nu vrem, tot la fel de exigenți ar trebui să fim cu cei ce ne vâră în suflet hrana vorbelor lor sau ne îmbracă cu căldura atașamentului lor.
Doar o analiză temeinică face diferența dintre autentic și oportunist, dintre calificat și pretins.
Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” 1 Ioan 4:1



Aliyah din Rusia și Ucraina, 26 iulie 2022, alte cifre

După ce în 14 iulie am scris că peste 10000 de evrei din Rusia au emigrat anul acesta spre Israel, acum trebuie să corectez această cifră: „Aproximativ 19.200 de evrei ruși s-au mutat în Israel până acum în 2022, față de cei 7.824 din tot 2021.” scrie în ediția din 24 iulie Israel Hayom: https://www.israelhayom.com/2022/07/26/ukraine-war-led-to-major-spike-of-aliyah-from-russia/
Din Ucraina au emigrat spre Israel abia 12358 de evrei până acum anul acesta. Explicația este dată de faptul că în timp ce din Rusia bărbații au voie să iasă, deci și bărbații evrei, din Ucraina nu au voie.
Oricum ar fi, profețiile se împlinesc: o urgie sau alta scot pe evrei de unde i-a împrăștiat Dumnezeu acum 2600 de ani și-i duc în Israel. Unul câte unul.
Dar să cităm din articol:
Declanșarea războiului din Ucraina a dus la o creștere majoră a numărului de imigranți din Rusia, au dezvăluit datele furnizate de Ministerul Aliyah și Integrării la cererea lui Israel Hayom .
De la începutul acestui an, aproximativ 19.200 de persoane au făcut aliya din Rusia, față de cele 7.824 care s-au mutat în Israel în tot 2021. Recordul lunar de anul trecut a fost înregistrat în octombrie cu 1.248 de noi imigranți, în timp ce anul acesta, în medie, 3.000 de evrei din Rusia s-a mutat în Israel în fiecare lună.
În februarie, Israelul a primit 743 de evrei ruși, un număr care a crescut după izbucnirea războiului, 3.361 care au făcut aliya în martie.
Cifrele sunt deosebit de mari în comparație cu aliya din alte țări, chiar și din Ucraina. De la începutul anului 2022, 12.358 de evrei au făcut aliya din țară și, deși numărul a crescut după izbucnirea războiului, de atunci a revenit la medie (doar 384 de evrei ucraineni au făcut aliya în iulie, față de 549 în iulie 2021, înainte de începerea războiului).
Până acum, în 2022, 39.585 de persoane au făcut aliya în Israel, dintre care 48% proveneau din Rusia.
Pe măsură ce Rusia continuă să amenințe că va închide birourile Agenției Evreiești , care lucrează pentru promovarea aliah-ului în Israel, surse politice spun că există teama că președintele Vladimir Putin ar putea chiar opri zborurile către Israel.
„Cu siguranță există o teamă că ar putea exista o închidere. Nu suntem siguri ce anume vor, pentru că nu au depus nicio cerere. Poate că le este frică de o creștere a aliyahului, nu se poate exclude acest lucru”, a spus o sursă. adăugând că oficialii politici sunt „din ce în ce mai îngrijoraţi”.
Un rabin care locuiește în Rusia i-a spus lui  Israel Hayom  că, în opinia sa, există o legătură directă între acțiunile Kremlinului și numărul masiv de imigranți care părăsesc țara pentru Israel.
„Retorica organizațiilor aliyah este că suntem într-o stare de sfârșit al lumii și trebuie să fugim din Rusia. Au făcut o campanie mare în ultimele șase luni, pentru ca oamenii să părăsească Rusia, așa că li s-a cerut să oprească campania. ,” el a spus. 
El a insistat că nu trebuie să vă faceți griji cu privire la închiderea zborurilor către Israel, spunând că „nu este nemaivăzut ca o țară să închidă o organizație care încurajează cetățenii să părăsească țara în mijlocul unei situații de urgență”.
Un alt rabin din Rusia a fost de acord, sugerând că Kremlinul acționează din răzbunare pentru acțiunile Agenției Evreiești.
 „
Profețiile lui Dumnezeu se împlinesc sub ochii noștri. Și cine a mai făcut profeții ca El?
Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! Nu vă temeţi şi nu tremuraţi, căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta! Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.” Isaia 44
Cugetul nostru, la citirea acestor știri comparate cu profețiile, poate s-o ia sau să rămână pe două căi.
Una este calea ce largă, calea nepăsării și ignoranței („n-au știut nimic„), calea ușuratică, calea neimplicării, cale care duce la pedeapsa celor ce n-au vrut să știe. Cei ce n-au știut, de aceea n-au știut pentru că n-au vrut („înadins se fac că nu știu„).
Alta este calea cea îngustă a atenției și analizei, a verificării și comparării, a aplecării asupra textului scris și a credinței în ce e scris, a căutării și observării împlinirii celor profețite.
Unsul lui Dumnezeu (Hristosul) va veni înapoi din ceruri și după ce-i va salva pe cei de pe calea îngustă, va face judecată asupra celor de pe calea cea lată. Toate aceste evenimente despre care scriem pregătesc calea reîntoarcerii Lui iminente. „De la smochin învățați pilda lui.
Tu, dragul meu cititor, care ai ajuns până la capăt cu cititul, pe care cale ești, pe care cale vrei să fi, pe care vrei să-ți termini drumul vieții?


Alianța din Ezechiel 38?

Am scris acum ceva vreme că Putin nu e Gog. Și totuși tare se potrivește alianța profețită de Ezechiel acum 2600 de ani cu poza.
Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!  Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;  împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:  Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! ” Ezechiel 38:4-6
Pentru cercetătorii credincioși ai profețiilor biblice, istoria lumii este o succesiune de împliniri de profeții.
Toate aceste profeții au în vedere Planul divin veșnic dinainte de întemeierea lumii.
O lume întemeiată acum 6000 de ani, distrusă acum 4350 de ani prin potop și recreată după potop.
O lume care datorită păcatului repetat va fi din nou distrusă prin foc, un foc de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
Ordinea exactă a evenimentelor sfârșitului nu este deslușit prezentată de profeți, se dau doar semne, pentru ca atunci când se împlinesc, cei credincioși să capete speranță.
Socotesc întâlnirea de săptămâna aceasta a liderilor Persiei, Rusiei și Turciei un astfel de semn.
E vremea piersicilor, fructele care ne vin din Persia, de fiecare dată când mănânc piersici mă gândesc la Iran.
La întoarcerea de la Teheran, președintele Rusiei a dat ordin să se dizolve Agenția Evreiască din Rusia, o organizație care se ocupa de Aliyah, plecarea evreilor din Rusia spre Israel.
E evident că sugestia închiderii acestei agenții care întărește Israelul prin emigrație a venit din partea conducătorului iranian. Deci aproape sigur la Teheran s-a discutat și despre Israel.
Ei împlinesc probabil fără să vrea Scriptura, iată ce scrie Ezechiel mai departe:
„.…vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.
O imagine nemaipomenit de exactă a Israelului de azi.
E posibil ca această alianță să conducă la un astfel de deznodământ: sângeroasa bătălie de la Armaghedon (Muntele Meghido-nordul Israelului).
Imaginea este detaliat descrisă de profet, nu lasă loc de dubii, va fi un grozav război:
În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele11 Vei zice: Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi! 12 Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.
Iarăși o imagine fidelă a Israelului de astăzi, despre care este scris că va fi atacat de o alianță de popoare.
Dacă adăugăm ura furibundă a șefilor iranieni față de Israel, tabloul profetic se întregește.
Vă rog să nu plecați la pădure după lemne, vă rog să nu mă puneți pe rug.
Nu am zis că așa va fi sigur, am întrebat.
Postarea este o întrebare.
Dar te rog tu cititorule, în mod personal să îți mai pui o întrebare:
Ce fel de Biblie citești, cum o citești, ce fel de „gânduri îți vin în minte” când citești profeții, când asculți știrile?
Mai bine zis: citești profeții?
Aștepți împlinirea planului descris de ei?
Unsul despre care scriu toți profeții va veni din nou și va conduce lumea. Deocamdată a biruit moartea, o garanție suficientă credinței ca „toate îi vor fi supuse”. Iubești un astfel de Stăpân, crezi cuvintele Lui?
Aceasta este Biblia, așa trebuie crezută.
Ea îl are în vedere pe Unsul, pe Hristos.

Blogul Vestea Bună 14 ani

Am 14 ani am început să scriu aici. Dar pe net am început să scriu mai demult.

Citeam astăzi un interviu cu ambasadorul Israelului care vorbește cursiv limba română și este extrem de activ pe media de limba română. Sigur este treaba unui ambasador să vorbească de bine țara sa, guvernul său, dacă este ambasadorului unui regat, pe regele său.

Cam asta fac și eu aici. Îmi prezint țara, Regele, perspectiva Lui și doresc să îi fac pe cât mai mulți să emigreze în țara Lui. Regele meu îndeosebi e foarte hulit, dar caut să îi păstrez renumele și să Îl laud.

Mulțumesc pentru urmărire, pentru comentarii, pentru rugăciuni și mă bucur de fiecare dată când îmi dau seama că unuia sau altuia dintre cititori i-a făcut bine hrana primită aici.

Domnul vine iar noi suntem străini și călători pe pământ. Eu mai am 5444 de zile până când voi împlini 70 de ani, dacă le voi primi pe toate. Acest număr scade cu o viteză incredibilă. Dar e și o incredibilă certitudine.

În afară de numere nu prea avem repere cu care să ne putem evalua lucrul, angajamentul fidelitatea față de Stăpânul ceresc. Putem să să slujim 100% sau 90%, dar și procentele sunt numere. E bine să numărăm și dacă nu ați făcut până acum acest lucru, învățați să vă numărați zilele, orele, procentele.

Într-o lume confuză, încerc să fiu exact, între religii mistice, încerc să fiu biblic. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătate, la care am avut și câteva pauze în ultimul timp. Mulțumesc și pentru a încercările de toate felurile. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Biserici muzicale sau biserici biblice?

Un prieten făcut aici, cu blogul, mi-a scris aseară că așteaptă să scriu ceva despre concertul de „rock creștin”, Heartbeats Festival, care a avut loc la noi la Cluj zilele acestea pe Cluj-Arena.
Nu am avut de gând nici să urmăresc, nici să combat „festivalul”, deși fiind la mine în oraș, alte dăți am reacționat.
În cadrul lor de gândire, tot ce fac acei oameni cu rockul creștin, e coerent, logic și aprobat, ei nu văd nimic rău.
Problema e cadrul, nu ceva anume din cadru.
Am umblat pe liziera acestei probleme ani buni în urmă și am scris aici, încât nu trebuie decât să citez, nu am alte opinii acum:
În multe medii așa zis creștine, dacă scoți muzica din ecuație nu mai rămâne nimic. Parcă totul se învârte în jurul acestei ”prințese” onorate. Cuvântul a devenit umplutura iar la orchestre și fanfare a dispărut fără să taie pe nimeni.
Am mai amintit de comparația: farfurie cu mâncare=muzică cu cuvinte.
Parcă astăzi se face paradă de farfurii, cu mâncarea în rol de decor.
Personajul principal în multe medii este chitaristul, el este ”CAPUL” adună(tu)rii pentru mai bine de-o oră, șeful formației de ”laudă și închinare”. El pune mădularele gândurilor (ce-i drept puține și des repetate)  pe note, game și octave după cum vrea el și tehnica din dotare.
Muzica devine ”capul” nu numai al oricărui bărbat, ci al oricărui suflet cu urechi de neauzit, ferice de surzi!
Îmbătarea cu extaz muzical este scopul urmărit de ”noii cristoși” ai ”evangheliei din corzi”.
”Evanghelizare” fără ”trupă”, fără  ”va cânta formația…x” nu riscă nimeni, Cristosul fals e chitarist în veacul XXI, e ceasul lui și puterea întunericului.
sursa: Noi propovăduim un Hristos chitarist, 2012
De câte ori ascultăm de plăcere o muzică aşa-zis creştină, fără cercetarea duhului, fără pocăinţă, fără zdrobire, numai aşa pentru gâdilirea urechii nu ne hrănim, ne îmbătăm. Însăşi felul şi alcătuirea religiei Babiloniene este spre a fi uşor acceptată de mulţimi şi de a da satisfacţie mulţimilor. Măsura succesului ei este tot mărimea mulţimii, criteriu absent în epistolele lui Pavel.
Multe din bisericile creştine se transformă imperceptibil din locuri ale hrănirii, săturării şi creşterii în locuri ale îmbătării şi extazului firesc, „chelneri” profesionali amestecând, falsificând şi înlocuind rodul viţei de sus cu scursoarea roadelor degenerate ale unei viţe străine.
Doamne ai milă de noi!
sursa: Hrănire sau îmbătare, 2010
Alte postări despre muzică aici pe blog găsiți căutând, sau mai bine vă dau rezultatele căutării:
https://vesteabuna.wordpress.com/?s=muzica
Boala are o cauză mai adâncă: sacramentalismul ritualic, ideea că prin participare la ritual te „umpli” este hrana mistică ce „umple” acest meniu. Iar muzica este ritualul care „te umple” cel mai ușor.
O adunare biblică este acea adunare în care Cuvântul lui Dumnezeu este vestit așa cum este și pe primul loc, este explicat pentru a fi înțeles, o adunare în care cercetarea Bibliei este în duhul celor de la Berea, pe primul loc, iar alte activități sunt subordonate ascultării de Cuvânt.
O biserică muzicală este acea biserică în care în locul Bibliei este muzica pe primul loc și în jurul muzicii se petrec toate activitățile.
Biserica muzicală nu este biblică, dar acesta este deja subiectul altei postări, în care voi arăta cum sacramentalismul erodează atașamentul și angajamentul față de Cuvânt și implicit erodează spiritul critic pe care ar trebui să-l avem și de care este plin Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă rog să nu mă îngropați cu popi!

Vă rog să nu mă îngropați cu popi!
eu am un Mare Preot Minunat
ce-a vindecat pe schilozi și pe șchiopi
El n-a rostit discursuri lângă gropi,
ci morții întâlniți i-a înviat.

Și nici dieci1 n-aduceți la prohod
cântați voi cum veți știi, chiar fals și fad
și chiar de nu vi s-ar părea comod
lăsați și-acest din urmă episod
să fie cum mi-a fost al vieții vad.

Nici rugăciuni nu-mi spuneți la mormânt
ca nu cumva să creadă vreun naiv,
că rugăciunea-i un deznodământ
vreo vrajă, dezlegare sau descânt,
vreo mantră pentru mântuit tardiv.

Nu dați pomeni, nu cereți iertăciuni
nu înșirați virtuți imaginate,
lăsați tradițiile din străbuni
de viclenii și de înșelăciuni
măcar la poarta spre eternitate!

Varianta în proză aici.

1. Prin „dieci” înțeleg orice fel de muzicanți de profesie: formații, coruri, fanfare…etc.

Pilda administratorului nedrept tâlcuită de William MacDonald

Pilda ispravnicului nedrept fusese spusă de Isus spre învățătură ucenicilor Săi.
În ea, Mintuitorul fixează principii care aveau să devină regula-de-aur pentru toți cei ce vor să-l devină ucenici, din toate timpurile. La urma-urmei, ucenicii lui Isus sunt, de fapt, slujbași, ispravnici cărora li s-a dat în grijă averea și interesele Stăpînului lor pe acest pămînt.

Această parabolă nu e ușor de înţeles. La prima vedere, ea pare să încurajeze mai degrabă lipsă de onestitate și de cinste elementară. Totuși, înțeleasă în adevăratul ei: spirit, ea conţine o învățătură de cea mai mare importanță pentru creștini. Rezumatul ei este acesta: un proprietar-bogat angajase un slujbaș pentru a purta de grija averilor sale. Pe parcurs, stăpânul află că acest slujbaș făcea risipă din banii săi. Atunci, îi ceru imediat să-i prezinte registrele de contabilitate și bilanţ, iar apoi îi dădu preaviz de concediere. Ispravnicul acesta își dădu seama că, de nu va întreprinde ceva în grabă, mâine ar putea muri de foame; căci, pentru a munci muncă fizică era prea bătrân, iar ca să cerșească, îi era rușine. Atunci, întocmi în mare grabă un plan, care avea drept scop să-și facă prieteni pentru ziua de mâine. Astfel, ducându-se la unul din clienții stăpânului său, îl întrebă: “cât datorezi șefului meu?” Răspunsul fu: “șapte sute cinci zeci de bidoane cu ulei.” “Foarte bine” spuse ispravnicul, “plătește-l numai jumătate din această datorie, iar eu vol avea grijă să te acopăr față de stăpânul meu!” Se duse apoi la un al doilea și-l întrebă: “Cât datorezi tu stăpânului meu?” Omul răspunse: “Opt sute măsuri de făină.” “În regulă — îi spuse el — îmi vei plăti numai șase sute patruzeci de măsuri, și voi considera datoria încheiată.”

Comentariul care urmează, așa cum era rostit din gura Mântuitorului, pare încă mai șocant decât actul de incorectitudine în şine. Căci iată ce spune Domnul: „Și stăpânul lăudă pe ispravnicul necinstit, pentru că lucrase cu înţelepciune; căci fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi față de ai lor decât sunt fiii luminii” (Ediţia Revizuită, v.8).

Cum trebuie, de fapt, înțeleasă această aparentă încurajare de înșelăciune în afaceri?

Un lucru e cert: nici stăpinul din parabolă, și, cu atît “ mai puţin Stăpînul nostru, nu laudă și nu încurajază nicidecum astfel de acte de necinste. Căci doar acesta fusese tocmai motivul care provocase hotărîrea acestui stăpîn de a-l concedia pe ispravnic. Nici un om cinstit nu poate aproba o astfel de incorectitudine. Învățătura pe care trebuie s-o tragem din această parabolă, nu este nicidecum o încurajare sau o justificare a furtului, a abuzului de încredere, sau a însușirii bunurilor altuia.

Un singur lucru se accentuiază aici, un singur motiv pentru care ispravnicul acesta e lăudat de stăpinul său: faptul că se îngrijește de viitor. El procedează astfel pentru a se asigura că, atunci cînd nu va mai avea nici slujbă și nici un alt mijloc de existenţă, va avea cel puțin, prieteni. El se asigură pentru mâine, în loc de a se îngriji numai pentru vremea de acum.

Tocmai acesta este tilcul parabolei. Oamenii firești și lumești se străduiesc să se asigure pentru ziua de mîine, pentru viitor, înțelegând însă prin aceasta anii de bătrâneţe, când nu-și vor mai putea câștiga pâinea. Ei muncesc cu sârguință spre a-și asigura o viață cit mai confortabilă atunci cînd vor trebui să iasă la pensie. În scopul acesta, aproape că nu-și îngăduie odihnă nici zi nici noapte, când este vorba să afle în ce fel vor putea, când le va veni vremea, să capete asigurare de bătrâneţe, de boală, etc.

În privința aceasta, trebuie s-o recunoaștem: cei nemîntuiți sînt mai înţelepţi decît creștinii. Însă, pentru a putea înțelege de ce, trebuie mai întâi să înţelegem bine că viitorul creștinului nu este pe acest pămînt, ci Sus. Acesta este punctul crucial! Viitorul pentru un necredincios — înseamnă porțiunea de timp dintre ziua de acum și ziua morții lui. Pentru un copil al lui Dumnezeu însă, viitorul înseamnă: veșnicia cu Hristos!

Parabola ne învaţă că necredincioșii sunt mai întelepţi și mai perseverenţi când trebuie să-și asigure viitorul lor aici pe pămînt, decit sunt creștinii, cu privire la viitorul lor veșnic, din ceruri. Punând acest fundament, Domnul Isus prezintă ucenicilor Săi partea practică din această lecţie:

Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile veșnice” (v. 9).

Bogăţiile nedrepte sunt banii, sau orice alt bun material pe care-l avem. Putem folosi aceste bunuri pentru a câștiga, cu ele, suflete pentru Hristos. Sufletele câștigate astfel, cu ajutorul banilor sau bunurilor noastre folosite cu credincioșie în slujba lui Dumnezeu, sînt numite aici “prieteni”. Vine însă o zi când și noi vom muri (fie de moarte naturală, fie că vom fi răpiți cu Hristos la EI). – ŞI în ziua aceea, prietenii câștigaţi astfel, cu ajutorul bunurilor noastre materiale folosite cu înţelepciune, ne vor servi ca un nor de martori care ne vor ura bun-venit și ne vor conduce în veșnicie, în cereștile lăcașuri.

Acesta este felul în care ispravnicii înţelepţi își fac planurile de viitor: nu risipindu-și sărmanele lor vieţi căutând în van mijloace de a-și asigura bătrâneţea; ci, mai degrabă „animați neîncetat de sfânta datorie de a-și face prieteni — suflete care să fie aduse la Hristos cu ajutorul banilor sau mijloacelor lor. Bani transformați în Biblii, în Noi-Testamente, tractate, și în alte cărți de literatură creștină; bani care să întreţină misionari și alți lucrători ai evangheliei în diferite locuri în lume. Bani care să ajute la răspândirea programelor de radio-difuziune, și la tot felul de alte activităţi și lucrări creștine. Pe scurt, bani care să fie folosiţi la răspândirea evangheliei în orice fel și pe orice cale posibilă. Singurul mod în care ne putem strânge comori în cer, este a le învesti pe cele de acum în ceea ce merge spre cer. ..

Atunci cînd un creștin învestește bunurile sale materiale în scopul de a mântui, cu ele, suflete preţioase și veșnice, el se detașează de cele pământești; inima sa încetează a mai fi legată de acestea. Luxul, averea și confortul material îi devin atunci o povară. El tânjește a vedea cum bogăţiile nedrepte sunt transformate cumva, prin vreo “formulă chimică Divină” în suflete noi — închinători noi ai Mielului pentru veșnicie. El e obsedat neîncetat de gândul cum ar putea să facă o lucrare în vieţile oamenilor din jurul lui, care să aducă slavă eternă lui Dumnezeu, și binecuvântare veșnică oamenilor. Pentru el, toate diamantele, rubinele și perlele, conturile la bancă, toate poliţele de asigurare, orice locuinţă confortabilă, îmbrăcăminte scumpă sau automobil, toate acestea sunt bogății nedrepte care, folosite pentru sine, vor pieri odată cu întrebuințarea lor; dar, dacă sunt folosite pentru Hristos și cauza Sa, aduc mari dobânzi în veșnicie.

Felul în care dispunem de lucrurile noastre materiale, și măsura în care suntem atașați de ele, este un examen al caracterului nostru real. Domnul Isus pune accentul pe acest lucru în special în versetul 10 (după o traducere mai veche), spunînd: “ Acela care e vrednic de încredere când este vorba de un lucru foarte mic, va fi vrednic de încredere și în cele mari; iar cel necinstit într-un lucru de mică valoare, este necinstit și în cele mari și importante.

Aici, “lucrul foarte mic” este corespunzător — după cum vedem — bunurilor materiale. Aceia care sunt socotiți “vrednici de încredere” sunt cei care folosesc aceste bunuri, deci, pentru slava lui Dumnezeu și binecuvântarea semenilor lor. Cei necinstiţi sunt aceia care întrebuințează bunurile lor materiale pentru a trăi o viață cât mai confortabilă, risipind în plăceri egoiste. Și dacă nu i se poate încredința cuiva un lucru de puţină valoare, (adică, bunurile materiale) cum i se va putea vreodată încredința ceva cu adevărat de preț (responsabilitatea asupra comorilor duhovnicești)? Dacă un om e necinstit cu bogățiile nedrepte, cum se mai poate aștepta să fie credincios ca slujitor al lui Hristos și ca ispravnic al tainelor lui Dumnezeu? (1 Cor. 4:1).

De aceea, Mântuitorul folosind același argument, ne conduce un pas mai departe, spunînd: “Deci, dacă n-aţi fost credincioși în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” (vers. 11)

Averile pământești nu sunt adevărate bogății. Valoarea acestora este limitată și vremelnică. Bogăţiile duhovnicești sunt cele adevărate, căci valoarea lor este nemăsurată și nelimitată. Ele nu vor trece niciodată. Atâta vreme cât un om nu se dovedește vrednic de încredere cu privire ia felul în care dispune de lucrurile materiale, nu se poate aștepta de la Dumnezeu să-i încredințeze comoara unei vieți de prosperitate duhovnicească aici pe pământ, și, cu atât mai puţin o va putea avea în ceruri. Din nou lsus accentuiază acest lucru, prin cuvintele:
Și dacă n-aţi fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (v. 12),
Bunurile materiale ps care le avem în lumea aceasta, nu sunt averea noastră. Ele aparțin lui Dumnezeu. Orice lucru pe care-l posedăm aici este un bun sacru peste care am fost puși ca ispravnici, de Dumnezeu. Tot ce poate fi numit “al nostru” este roada sârguinţei și a slujirii noastre aici pe pământ și răsplata pentru credincioșia cu care am slujit, și pe care o vom căpăta în ziua aceea, în ceruri. Dacă nu ne-am dovedit vrednici de încredere în ce privește felul în care am avut grijă de averea lui Dumnezeu de pe pământ, nu ne putem aștepta să fim făcuți vreodată părtași ai tainelor Cuvântului lui Dumnezeu în viața aceasta, nici, să primin vreo răsplată în cea viitoare.

Domnul rezumă învățătura din această parabolă, punând accentul și mai tare încă asupra cuvintelor: “Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni; căci, sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ţinea numai la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (v. 13)

Nu poate exista fidelitate împărțită; nu poate ucenicul lui Hristos -să trăiască și pentru lumea aceasta, și pentru cea. viitoare. Un slujitor poate iubi, fie pe Dumnezeu, fie banii (Mamon=în limba ebraică, însemnează bani). Dacă el iubește banii, urăște pe Dumnezeu. Și acum, fie-mi îngăduit să amintesc cititorului: aceste cuvinte au fost adresate ucenicilor lui Hristos, nu celor nemântuiţi! *

Drepturi de autor pe „lucrul Domnului”

„Gabi Iluț nu se oprește…”, dacă căutați cu propoziția asta, găsiți știrea.
Sau aici:

Acum aproape 20 de ani cred, a venit un tânăr la mine și mi-a spus că nu se mai angajează la o fabrică, ci „intră în lucrul Domnului”.
Cum?
Își face formație…ceva cu un nume de pom mediteranean.
Și că va vinde casete (pe vremea aia mai erau), CD-uri, etc.
I-am pus problema logic și biblic:
„Dacă ceea ce cânți și vinzi e de la tine, de ce cânți?
Dacă e de la Dumnezeu, de ce vinzi?”

Cam asta este și situația cu aceste măsuri.
Legal se pare că are „dreptate”.
Dar nu toți cei ce retransmit „producțiile” dânsei au site monetizat.
Oare la marea judecată cum se va justifica față de cei care chiar fără intenție mercantilă au retransmis?
Vă rog să aveți îndoieli că v-ar putea zidi niște versuri pentru care autorul cere bani.
Și îndoielile să le lăsați să crească până la convingeri.
Că melodiile nu zidesc oricum, niciodată, doar versurile, doar ideile, dacă sunt din partea Celui ce a scris expres: „fără plată ați primit, fără plată să dați„, sau „să vestesc fără plată...”.
Oare Gabi știe cântarea Mântuire ni s-a dat fără nici o plată?
Se va putea face puțin împotriva ei, într-o lume religioasă infectată în masă cu virusul banului nemuncit, banului predicat, banului slujit. În naivitatea mea am crezut multă vreme că alunecarea spre sacramentalism (slujbe plătite) a generației părinților mei în adunările evanghelice din zona noastră a fost o scăpare datorată necunoașterii Bibliei.
Nu e așa.
Când ai tarabă, pui pe ea tot ce crezi că se poate vinde:
-înmormântări? desigur, (oamenilor le este rânduit să moară), ….bani
-botezul copiilor? ah, nu e în Biblie, îi binecuvântăm, găsim ceva în Biblie, ….bani
-slujbe de căsătorie? nici asta nu e în Biblie? Sigur? …dar cum să nu faci? toți cer….bani
-predici?…bani
-ungeri cu untdelemn?…bani
-profeții despre viitor?….bani
Așa că nu vă mirați tare de Iluț.
Cântări? Desigur…bani
Face ce vede în jur.
Nu a ascultat niciodată nici o predică despre câștigul mârșav.
(Apropo, dacă găsiți una, dați-mi linkul.)
Cu foarte mulți ani în urmă mi-am trasat un criteriu crâncen cu privire la cine mă învață de-ale lui Dumnezeu: dacă cineva vorbește pe bani, nu-l voi asculta.
Și așa am descoperit că cei ce învățau fără bani erau cei mai persecutați creștini și că nu erau mulți.
De 14 ani dau învățătură pe acest blog, pe canalul de Youtube și pe diverse pagini de Facebook.
Întotdeauna gratis.
Mai mult, atunci când am avut timp pentru a răspunde la comentarii, am promovat unele articole de FB și am petrecut ore întregi și zile răspunzând la comentarii, având în minte deviza: „fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.” Cum de fapt fac și cu acest blog.
Oare ce slogan ar putea afișa acești profitori: fac totul pentru bani ca să am și eu parte de ei?








Soarele se va întuneca

Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui şi luna nu va mai lumina.” Isaia 13:10

Este o profeție repetată în Biblie, scrisă mai întâi de Isaia, dar repetată și de Domnul Isus:
Îndată , după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.„Matei 24:29

Să vedem ce poate duce în mod „natural” la această catastrofă. Citez din articolul de azi din evenimentul zilei: „Ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar declanșa un război nuclear: „Furtunile de foc ar bloca Soarele”.
 În cazul în care ar avea loc un război nuclear, s-ar declanșa „o mică eră glaciară”. Furtunile de foc ar elibera fum în atmosfera superioară și ar bloca Soarele, susțin specialiștii.„, „Potrivit acestui studiu, „o mică eră glaciară” s-ar declanșa în cazul în care ar izbucni un război nuclear. Furtunile de foc ar elibera fum în atmosferă, iar Soarele va fi blocat.
Studiile efectuate de specialiști arată că furtuni de foc ar elibera fum în atmosferă, acest fenomen ducând la blocarea Soarelui și la pierderea recoltelor din întreaga lume.
În Apocalipsa este profețită o astfel de vreme:
O măsură de grâu pentru un dinar. Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” Apocalipsa 6:6
Un dinar era câștigul unui muncitor pe o zi.
O „măsură” este aproximativ un litru.
Ne putem imagina ca un litru de grâu să coste 50-100 de euro, sau cu cât va fi echivalată ziua de muncă după acel cataclism?
Avem voie să ne imaginăm diverse scenarii, ca profeții din vechime care „….cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos,” 1 Petru 1:11
Aceste scenarii iată sunt posibile, ce nu știm este când vor avea loc și din ce cauze exacte. Dar să urmărim pentru ca atunci când se vor produce să le recunoaștem, suntem obligați.
Chiar și când apare posibilitatea producerii lor.
Pentru confirmarea a ceea ce scriu aici, a acestei posibilități de răcire a climei datorate unor explozii, să ne amintim de foametea mondială din 1815-1816.
În aprilie 1815 muntele Tambora din Indonezia a erupt.

Citez fără comentarii din descrierea urmărilor acestei erupții din acest articol: https://www.almanac.com/year-without-summer-mount-tambora-volcanic-eruption
Muntele Tambora a aruncat cantități imense de cenușă vulcanică în atmosfera superioară, unde a fost transportată în jurul lumii de către curentul cu jet. Praful vulcanic a acoperit Pământul ca o mare umbrelă cosmică, diminuând eficacitatea Soarelui pe parcursul întregului an rece. Acest lucru a dus la o reducere suplimentară a iradierii solare, care a adus un record de frig în mare parte din lume în timpul verii următoare. O astfel de erupție ar explica apariția Soarelui din 1816 ca „într-un nor de fum”.
Frigul neobișnuit a făcut ravagii în producția agricolă în multe părți ale lumii, creând direct sau indirect eșec de recolte, creșteri dramatice ale prețurilor la alimente, foamete, perturbări culturale și epidemii de holeră și alte boli. 
Prețurile cerealelor din SUA s-au dublat cel puțin de patru ori, iar prețurile la ovăz au crescut de aproape opt ori….
„O varietate de almanahuri și reviste și-au publicat gândurile despre eveniment, de asemenea:
„Razele Soarelui păreau să fie lipsite de căldură pe tot parcursul verii; toată natura era îmbrăcată într-o nuanță de sable.” –Almanah Albany ( NY ), 1852
„Pe parcursul întregului sezon, Soarele răsare în fiecare dimineață ca într-un nor de fum, roșu și fără raze, revărsând puțină lumină sau căldură și apune noaptea ca în spatele unui nor gros de vapori, lăsând cu greu o urmă a trecerii acestuia peste faţa Pământului.” – Revista Americană de Istorie”








Peste 10000 de evrei din Rusia au emigrat în Israel de la începerea „operațiunii speciale”

Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Propaganda rusă nu folosește cuvântul război pentru atacarea Ucrainei.
Nu, ei îi zic „operațiune specială.”
Hai să-i zicem și noi așa.
De când a început „operațiunea specială” până acum, 6 iulie 2022, peste 300.000 de ruși au emigrat.
Majoritatea din ei conștienți de regimul de teroare pe care l-au părăsit, ei nu se bucură de calda primire pe care o au ucrainienii în Europa. De două ori oropsiți, acești emigranți ruși sunt cel mai adesea confundați cu agresorul de care și ei au fugit. Asta pentru cine se gândește la străini cu empatie.
Dintre acești 300.000 de ruși fugiți din țara lor, peste 10.000 sunt evrei ruși care au plecat în Israel. Dar aceștia au fost primiți bine. Alături de peste 20000 de evrei din Ucraina, iată că în 4 luni statul evreu a mai primit 30.000 de noi „olimi”, care au făcut „aliyah” doar în 4 luni.
Cam 250 pe zi, 10 evrei pe oră, un evreu la zece minute ajung în Israel.
Cuvântul lui Dumnezeu se împlinește sub ochii noștri.
Evreii pleacă unul câte unul, cum a zis profetul. „…iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!” Isaia 27:12
Ieri, 5 iulie 2022, Agenția Evreiască din Moscova a primit un ordin de a-și înceta orice activitate. (Agenția Evreiască se ocupă în toată lumea de organizarea plecării în Israel a celor ce doresc.) De când a început „operațiunea specială” brusc doresc mult mai mulți, se răzgândesc. Îi mână frica, urgia, frica de urgie să meargă să-și depună documentele de emigrare.
Vă voi scoate, vă voi aduce, a dictat Dumnezeu profeților, nu veți „vrea” de bună voie.
Voi trimite sabia, foametea și ciuma după voi.
Aceste profeții se împlinesc și prin acest război absurd, chiar fratricid, pentru că Putin a atacat și a nimicit orașe majoritar rusești. Este un război fără nicio logică, în afară de cea profetică.
Dar cu certitudine Putin nu cunoaște profețiile, sigur n-a fost nimeni să-i zică „crezi tu în proroci împărate Putin?” Dacă le-ar cunoaște ar fi uimit că chiar el le împlinește.
De aceea se opune Putin profețiilor și a dat ordin de închidere a Organizației care se ocupă de emigrarea evreilor.
Ordinul va avea efect invers, când restricțiile se vor anula, un mare val de evrei va emigra.
De unde știu?
Istoria se repetă, exact așa au procedat cu evreii și comuniștii români, prin anii 50, ca Putin acum.
Naționalizare, restricții, interdicția emigrării și apoi au plecat în valuri. Urgie și aia.
Citiți aici dacă v-a scăpat, toate serialele legate de plecarea evreilor din România, prin comunism, tot o urgie lungă, cum cred eu că va fi și acest război, atât de lungă, până vor pleca toți evreii din Rusia și Ucraina în Israel.
Evreii sunt scoși prin urgii, iar această urgie a acestui război fără logică (ruso-rus) îi scoate dintre neamuri și-i duce în Israel pe evreii din Ucraina și Rusia (și Belarus).
E logic să urmărim că unde mai sunt evrei vor fi urgii, sau vor fi unele globale, nu știm de ce fel.
Întrebarea la care cugetul nostru trebuie să rămână este:
Vrem să urmărim acest fir logic al avertizărilor profetice și să trăim dedicați 100%, gând și faptă Planului lui Dumnezeu împlinit în Unsul Său (Hristosul Isus) la care avem acces și noi nemijlocit?
Sau ne fuge repede mintea la lucrurile lumii ca și cum n-am fi citit niciodată nici Biblia și n-am fi văzut la știri aceste împliniri și vom fi între cei mulți pedepsiți despre care se va spune: „și n-au știut nimic” ca despre cei din vremea lui Noe?

Ochiulstang

Ochiul stâng

Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.  Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.” Matei 5:29-30
Desigur prin mădulare trebuie să înțelegem ceea ce a clarificat apostolul mai târziu: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Coloseni 3:5
Acuma trebuie să observăm că nu ni se spune să ne tăiem nasul sau limba, că n-avem decât câte unul, sunt date ca pildă mădularele perechi: ochii, mâinile, picioarele. Nici nu ne spune să ne scoatem ambii ochi, sau să ne tăiem ambele picioare sau ambele mâini. E vorba despre cele două firi din noi: „văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea„. Unele din mădularele noastre țin de firea cea veche, altele de firea cea nouă.
Un om ciung, șchiop și chior nu prea poate fi folositor la ceva, ca lemnul de viță scos din foc din Ezechiel 15: „când era întreg, nu se putea face nimic din el. Cu cât mai puţin acum, după ce l-a mistuit şi l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el?” În lucrul lui Dumnezeu nu pot fi folosite mădularele infectate de păcat.
Mâna dreaptă pentru cei mai mulți din noi e mâna cu care scriem, cu care lucrăm, suntem dreptaci, facem lucrurile mai bine cu ea, e mâna rutinei, fără ea suntem stângaci la propriu. Chiar și dintre cei doi ochi pe care-i avem unul este dominant, la cei mai mulți oameni ochiul drept e dominant.
Ochiul stâng rămas e cel care nu te face să cazi în păcat, e ochiul bun, e vederea cumpătată, semnifică setea, dar nu și beția, foamea, dar nu îmbuibarea, a te folosi de lumea aceasta, dar nu cu lăcomie.
Nimic bun nu locuiește în mine„…dar adaugă…”în carnea mea„. Aceasta este firea veche: piciorul drept, mâna dreaptă, ochiul drept. Dar rămâne ceva: în cugetul meu se luptă legea bună a lui Dumnezeu, mintea mea primește o lege nouă, este ceva bun în mine, în primul rând cugetul, dar nu în carne (firea pământească). Mai este ceva bun: educația biblică din copilărie („din pruncie cunoști sfintele Scripturi„), memoria sfaturilor bune. Acestea sunt: ochiul stâng cu care la început cu precădere nu privim, mâna stângă cea cu care în general nu lucrăm. (Aviz calviniștilor care cred că educația este inutilă, că oricum nimic bun nu locuiește în om.)
Să trăiești chior o viață nu e cea mai optimistă perspectivă, dar întrebați pe cel amenințat de cangrenă, viața e mai scumpă decât o integritate care te duce la moarte. Mi-au fost scoase și colecistul și apendicele, probabil fără aceste operații, acum aș fi fost mort.
Vreau să adaug totuși ceva care va provoca pe unii care ați avut răbdarea să deslușiți până aici: a crede în Cristos și a fi al lui Cristos sunt două stări diferite, două etape dacă vreți. Cei ce sunt ai lui Cristos sunt mai puțini decât cei ce cred că Isus este Cristosul (Unsul). Ai lui Cristos sunt doar cei ce ascultă de ordinele Lui. După momentul credinței în Cristos, mulți creștini pot trăi nesupuși Lui, dar aceasta este o stare plină de pericole: a purta eticheta, dar nu și comportamentul și demnitatea Stăpânului. E de dorit ca fiecare din cei care cred să ajungă să se supună lui Cristos. Acesta este scopul învățăturii: să se ajungă fiecare din cei învățați la angajament (evlavie), adică la dedicare, supunere, încorporare, să folosim un termen militar. Momentul supunerii este este momentul acestor auto-amputări, căci nicăieri nu scrie să punem crucea pe spatele fraților, sau să ne-o pună cineva, nici măcar Domnul, crucea se ia. Tot la fel scrie despre mădularele rele(firea veche): tai-o, taie-l, scoate-l, tu, ție.
Această auto-handicapare este calea supunerii, a ajunge să fi nefolositor pentru lume dar folositor pentru Stăpân. „Cine vrea să mă urmeze să se lepede de sine, să-și ea crucea și să mă urmeze.

Cu omul zdrobit și smerit

Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.” Isaia 57:15
Iată cu cine este Dumnezeu, iată unde este, unde stă Dumnezeu: CU CEL cu inima zdrobită, cu cel cu duhul smerit.
Mintea noastră are nevoie de răspunsuri logice pentru a acționa, conștiința are nevoie de argumente pentru a se putea justifica. Unul din cele mai grele răspunsuri este cel legat de suferință.
Suferința a intrat în lume prin păcat. Boala, ura, războiul, pustiirea, refugierea, bătrânețea sunt toate roade ale păcatului, urmări ale intrării păcatului în lume.
Omul zdrobit, cel cu inima zdrobită este nu doar cel cu visele năruite, ci mai ales cel cu Planurile și faptele nimicite iremediabil, fără putință de revenire. Uite, lângă fiecare ca acesta „stă” Dumnezeu, așteaptă să se pocăiască dacă nu e credincios, așteaptă să-L mângâie, dacă e.
Dar oare trebuie ca Dumnezeu (sau Diavolul, cu permisiune) să ne zdrobească pentru e beneficia de asistența divină? Din fericire nu, mai este o cale.
Calea smereniei.
Dacă nicăieri în Biblie nu ne spune Dumnezeu să ne zdrobim, sau să ne provocăm zdrobirea, smerirea este o ceva ce putem și trebuie să facem noi, este consecința firească și măsura de îndreptare după analiza (cercetarea) de sine a fiecăruia din noi. Este calea salvării, a mântuirii.
Tu mântuiești pe poporul care se smerește….” 2 Samuel 22:28
Cine se smerește va fi înălțat” Luca 14:11. 18:14
Cum poate cineva să se smerească? Cum se face această smerire care duce la înălțare, la mântuire?
Sunt câțiva pași ale unui drum al minții și al cugetului:

Primul pas este cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, oglindirea în acest Cuvânt. În Cuvânt vom găsi multe exemple de oameni trufași și îngâmfați care s-au smerit și au fost mântuiți și multe exemple de oameni la fel de trufași și de îngâmfați care nu s-au smerit și au pierit prin mândria lor. Să urmărim:
2 Cronici 12:6-7 Atacul lui Șișac asupra lui Roboam. „Căpeteniile lui Israel şi împăratul s-au smerit şi au zis: „Domnul este drept!”  Şi, dacă a văzut Domnul că s-au smerit, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Şemaia: „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor şi mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Şişac.
2 Cronici 30:10-11 Restaurarea închinării la templu de către Ezechia și invitația dată semințiilor dezbinate de a se întoarce la Dumnezeul lui Avraam. „Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin ţara lui Efraim şi Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.  Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
1 Împărați 21:27-29 Smerirea lui Ahab. „După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui…
2 Cronici 32:26 Smerirea lui Ezechia. „Atunci, Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia. „
2 Cronici 33:22-24 Ne-smerirea lui Amon. „A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit. Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat. Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au omorât în casa lui.
Exemple biblice sunt mult mai multe, toate exemplele sunt necesare și trebuiesc „privite”, dar pentru exemplificare am scris destul. Pentru analiza de sine însă va fi nevoie de citirea întregii Biblii, undeva pe vreo pagină, fiecare din noi își va regăsi mândria sau smerirea, îngâmfarea sau zdrobirea. În fiecare din noi este câte un Ahab, câte un Amon, câte un Ghehazi sau câte un David sau Ezechia. Aici ajungem la al doilea pas al smeririi.
Dragostea de Dumnezeu ne face să vrem să fim cu El, lângă El, dar până vom ajunge acasă la El, nu se poate decât să facem astfel încât El să fie lângă noi. Iar Dumnezeu este cu cel smerit, cu cel zdrobit, și mai este cu cineva:
Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu….” Isaia 66:2
Nu doar duhul smerit și inima zdrobită ci și teama de Cuvântul lui Dumnezeu atrag asistența și protecția divină.
Al doilea pas al drumului cugetului și a minții spre smerire este copierea exemplelor Bibliei. De aceea citirea Bibliei este comparată cu privirea în oglindă, căci pe noi ne vedem în Biblie, pentru noi au „pățit” aceia” atâtea lucruri. Cum am scris:

Ghehazi, Iona, Iov, Șimei
Samson, Cain, Ioab, Nabal
ne sunt profesori dragii mei
pentru războiul actual.

Prin ce ispite fost-au ei,
aceleași sunt și-n noi acum,
și-așa cum au luptat acei,
așa va fi și-al nostru drum.

La luptă trebuie-nvățat
Vechiul Cuvânt amănunțit,
înving cei ce L-au ascultat,
pierd cei L-au disprețuit.

(E vorba acolo în 2 Corinteni 3 despre două oglinzi, una clară a Noului Testament („ca într-o oglindă” sau cu fața descoperită) și alta cețoasă, a Vechiului. Mai scrie la Ezechiel 34 despre „cealaltă parte a pășunii”, adică e prevăzut profetic că Pășunea (hrana) are două părți: Scripturile noi (Noul Testament) și „celelalte Scripturi”, „cealaltă parte a pășunii” cum a scris Ezechiel și cum s-a întâmplat cu talmudul și alte datini bătrânești adăugate de iudei Bibliei și numite de Ezechiel „iarbă călcată în picioare” și „apă tulburată”, adică Cuvânt răstălmăcit. (probabil va urma o postare despre „cealaltă parte a pășunii.) Dar să mă întorc la smerire.)
Al doilea pas al smeririi este copierea exemplelor biblice în viața noastră. Nu ne-ar fi poruncit Dumnezeu „să luăm ca pildă de suferință și de răbdare pe proroci” dacă nu ar fi aceasta calea mântuirii noastre: citirea pildei și urmarea ei. Desigur cineva cu pretenții de „insuflat” va nega ce scriu eu aici și îmi va spune ceva despre unicul medicament carismatic acceptat: „călăuzirea duhului”, iar eu îi voi răspunde că acest Duh a lăsat scris două testamente și despre asta scriu eu acum. Duhul ăla fără Scriptură, fără Testamente, fără citit, fără meditat, fără înțeles și fără aplicat este mers înapoi, ca racul, cu viteză spre păgânism, cum se vede de fapt în lumea carismatică. Viața religioasă a ajuns pentru mulți o formulă magică, mistică de „intrat și de stat în prezența lui Dumnezeu”, stare care înlocuiește ca un talisman nevoia de citit, imperativul pocăinței și stresul unei vieți angajate în slujirea lui Dumenzeu cu o rutină religioasă nimic diferită de acelor ce-și fac cruci când văd biserici. Dar nu simțiri de prezențe te smeresc, ci citiri de exemple și comparări cu propria inimă care-și cunoaște cel mai bine, necazurile, lipsurile și păcatele.
Dumnezeu este cu cel care stă lângă Cuvânt și se privește în Cuvânt și se spală, așa cum ne privim fiecare în oglindă să vedem dacă ne-am spălat bine. Dacă nu toți suntem zdrobiți (să mulțumim lui Dumnezeu pentru asta), putem cu toții să ne smerim, iar calea smeririi începe cu temerea de Cuvânt, poate acesta este primul pas.
Și mai am un gând: dacă Dumnezeu este cel cel smerit și zdrobit, iar noi nu suntem așa, să căutăm compania celor smeriți și zdrobiți, Îl vom găsi pe Dumnezeu acolo, chiar în ei. „Mie mi le-ați făcut” se va auzi la judecată celor ce vor întreba „când te-am văzut noi?”




Ca să fiți fii…

„...Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; ...” Matei 5
La starea de fiu al lui Dumnezeu, de copil al lui Dumnezeu se accede, se urcă…prin credință.
Nu ești copil al lui Dumnezeu dacă nu crezi Cuvântul Lui și dacă nu faci faptele lui Dumnezeu.
Dacă ai credință în cineva, dacă-l asculți și faci ce zice, ești „fiul”aceluia. Nu cine te naște fizic îți e tată și mamă, ci mai mult cine te învață, cel ale cărui învățături le urmezi.
Nu contează nici eticheta ta, nu impresionezi pe nimeni cu ea. Dacă asculți de diavol, ești „fiul” lui, indiferent de eticheta pe care o porți. Dacă asculți de Dumnezeu, ești Fiul lui Dumnezeu și nu ai altă etichetă, că așa poruncește El.
 Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.” Galateni 3:7
Sau cum spune Pavel despre Timotei: „Tu, dar copilul meu…„. Nu tatăl grec al lui Timotei îi era tată, ci Pavel pe care l-a ascultat și l-a crezut.
Mai avem un exemplu: „…ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. ” 1 Petru 3:6 Devii fiică a Sarei dacă faci faptele Sarei. Dacă urmezi exemplul cuiva, „te faci”, devii fiica aceleia sau fiul aceluia. Dacă urmezi exemplul (pilda) lui Dumnezeu, ești copil preaiubit de Dumnezeu: „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.” Efeseni 5:1
O lecție legată de educația copiilor noștri: dacă copiilor noștri le dăm doar cele necesare trupului și nu ajungem să le dăm și hrana sufletului, altcineva se va ocupa de asta și ei vor ajunge „fiii” aceluia. La fel cu cei pe care îi învățăm, dacă le dăm învățătura Tatălui nostru, ei devin fii ai Tatălui nostru.
O lecție pentru noi: autocritica, introspecția, analiza faptelor proprii trebuie să fie o constantă a creștinului. Ale cui gânduri le urmăm, ai cui fii vrem să devenim!
Credința care ne „face” fii esta una vie, adică dovedită prin fapte:Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” Ioan 8:39 Nu afirmarea cuiva, sau susținerea unei apartenențe face pe cineva fiu, ci credința dovedită prin fapte. Adică starea de fiu al lui Dumnezeu nu este ca la nașterea fizică, când ești fiul tatălui tău indiferent de ce faci, ci fiind înfiați, devenim fii și dovedim că suntem prin ascultare, prin credință stăruitoare.




Concedierea păstorilor

O analiză a textului din Ezechiel 34: moartea soției lui Ezechiel exact la data nimicirii cetății Ierusalimului de către Babilonieni (ce aveau ei mai scump în ochii lor), interdicția dată lui Ezechiel de a-și jeli soția, concedierea păstorilor lui Israel, preluarea conducerii „Turmei” de către însuși Domnul.
Ce interesant!: Exact la data nimicirii cetății, Domnul concediază pe păstori (oricum nu mai aveau unde sluji) și preia El conducerea și grija turmei.
Un mod destul de dur de a le „scoate oile afară din staul”.
Parcurgeți împreună cu mine firul argumentelor.
Planul lui Dumnezeu e armonios în toate detaliile.

Conștiința opunerii între „eu” și „lume”. Despre spiritul critic.

(partea a II-a, partea I aici)
Toţi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina..” Estera 3:2 Continuare de aici.
Continui publicarea fragmentului aproape profetic scris în 1935 de evreul Mihail Sebastian.
Observarea și analiza atentă a acestei opoziții „eu-lume”, o luptă lăuntrică care are loc în conștiința fiecărui om la un moment dat, este realizată de Mihail cu precizie chirurgicală, iar împlinirea „profețiilor” spuse, mai ales cele cu privire la eșecul „marxismului” și „fascismului” dau greutate adevărului spus de el. Chiar necreștin fiind Mihail și nefiind nici măcar evreu practicant, „lucrarea legii este scrisă” în inima lui, conștiința lucrează la modul activ, ca în oricare om. Această porțiune de text este o apărare a ideei de a avea dreptul la opinie în afara „spiritului de stup”, „de cazarmă”, a te defini fără apartenență și a-ți afirma identitatea fără înregimentare. „Mereu dizident”, iată un deziderat cu care mă contopesc și eu. Într-o lume în care ideea fără uniformă, rostirea fără ecuson și explicarea fără amvon nu au nici un răsunet, să vrei să rămâi o voce a Celui „disprețuit și părăsit de oameni” te supune zilnic acestei presiuni: eu-lume.
A aparține la o grupare este „moartea spiritului critic” sau cum spunea fratele Moldoveanu, „să nu aparțin la o grupare că atuncea mă stăpânește, mă robește…„….

…dar cine să priceapă lucrul acesta?
Urmează citatul:
Există un singur duşman care le poate sta împotrivă: spiritul critic. De aceea orice dictatură, fascistă sau comunistă, debutează prin suprimarea lui. „Abjectul spirit critic“, pe care alcoolul şi dictatura îl îndepărtează după primele excese, din pudoare uneori, de frică totdeauna… Este şi această renunțare la luciditate o voluptate în plus, căci atenţia nu este comodă, severitatea cu tine însuţi nu e plăcută, iar veghea nu e odihnitoare. Noaptea de chef va trece însă, și în zori va veni dezgustul. Nopțile de chef ţin uneori foarte mult în istorie: ani și decenii, dacă nu veacuri. La sfârșitul lor, dezgustul însă vine fără greş.
„Moartea individului“ este moartea spiritului critic. Nu cred în acest deces. El ar însemna moartea omului, pur şi simplu.
Nu știu încotro ne vor duce revoluțiile de azi sau de mâine. Nu ştiu unde se va sfârşi procesul de descompuneri pe care incontestabil îl trăim. Ştiu însă că există anumite valori umane indestructibile. Ele vor rămâne.
Nici o revoluţie nu va anula în noi conştiinţa opunerii dintre „eu“ şi „lume“. Nici o revoluţie n-a suprimat-o până azi. Progresul este posibil pe orice plan, numai pe acesta nu.
Sunt câteva drame esenţiale, care i-au fost date omului şi pe care el le va păstra, indiferent de condiţiile lui materiale. Nimeni nu ne poate da o dispensă generală de a trăi aceste drame şi de a le răscumpăra fiecare cu viaţa noastră. Nici un sistem social nu va escamota realitățile de conştiinţă, (….). „Eu și lumea” este o dramă pe care omul în uniformă nu o cunoaște! E un fericit. Fericit ca o albină, ca o furnică. Locul lui în lume e sigur, orizontul precis, funcţia strictă. Dar umanitatea nu poate trăi prea mult din ignorarea propriilor ei legi. Că tinde uneori spre stup şi furnicar, este explicabil, stupul find regimul certitudinilor absolute şi deci odihnitoare. Dar condiţia noastră naturală este libertatea, stare dificilă,
dramatică și obligatorie. E mai ușor să fii albină decât om. Din nenorocire însă nu există putință de a opta. Vom rămâne oameni, chiar dacă vom încerca să nu mai fim. Libertatea nu este o revendicare și nici un ideal, ci o puternică obligaţie structurală, împotriva căreia ne revoltăm din când în când, invidioşi de fericirea furnicilor.
Omul în uniformă“ are gata un răspuns zdrobitor pentru omul civil: individualist! Este o teribilă invectivă, dar şi o inabilă confuzie.
Nu. A rezista spiritului de stup nu este o atitudine individualistă, ci, dimpotrivă, o afirmare a ideii de om, care trebuie menţinută. Nu e nimic abstract și nimic iudaic în această rezistență. Nu este, mai ales, nimic egoist.
Așa-zisul nostru „individualism“ nu are nimic de împărţit cu o societate în care nouă zecimi din oameni sunt ţinuţi în zdrobitoare condiţii de inferioritate. Omenirea îşi va pune, mai curând sau mai târziu, problema săracilor şi a bogaţilor. Aşa-zisul nostru „individualism“ nu stă de-a curmezişul acestui drum. Dar e un drum care nu poate trece peste viața noastră interioară, nu poate nesocoti singurătatea noastră şi drepturile acestei singurătăţi, singură creatoare de valori umane. Toate rugurile, toate mitralierele, toate ocnele din lume sunt insuficiente pentru a suprima din rădăcină aceste drepturi, aceste obligaţii. Pentru a le ucide, ar trebui ucis mai întâi omul însuşi. Într-un cimitir, problema ar fi simplă.
Marxismul şi fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice şi economice decisive, dar amândouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este și în marxism, și în fascism o lipsă de viaţă şi un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va răzbuna astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbuna.
1
Recunosc că această poziţie între extreme nu este ușor de menținut. Când jumătate din oameni strigă „da”, şi cealaltă „nu“, pus între aceste două intransigenţe, eşti ameninţat să fii de două ori lovit. Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodată uniformă. E un civil.
M-am ferit mereu de adevărurile absolute, pe care le pui în buzunar ca pe un permis de armă. Am încercat să-mi păstrez dreptul modest, dar tenace de a înţelege lucrurile în nuanţe și în distincţii. Nu sunt un partizan:
sunt mereu un dizident. N-am încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere.

1. La această frază m-am referit când am scris mai sus că textul este profetic. Acum la aproape 90 de ani de când a fost scris, marxismul și fascismul au murit demult.

Mitralierele și rugurile ucid omul, ucid spiritul critic, ucid dizidenții în numele stupului, al furnicarului, al cazărmii. Și în numele voluptății de a nu gândi, al renunțării la luciditate, al abandonării spiritului critic, al pierderii libertății. Libertatea este o „stare dificilă, dramatică și obligatorie” sau „o puternică obligaţie„.
(Aș putea numi blogul meu: blogul unui creștin dizident pentru că acesta sunt, mereu un dizident, neînregimentat și așa vreau să mor. Doar creștin. De dragul lucidității, de datoria libertății, de obligația ei, de angajamentul treziei și veghii și de obligația păstrării spiritului critic.
De datoria de slugă a unui Stăpân bun și drept căruia trebuie să-i slujesc „cu bucurie”. Să scriu cu bucurie, să cântăresc cuvinte, să șterg și să adaug cu bucurie, să comentez cu bucurie, să nu postez cu bucurie și dacă trebuie să stau 3-4 ore scriind o postare, s-o fac tot cu bucurie.
Nu aș putea face aceasta din mijlocul unui staul, din furnicar, din cazarmă. Ar trebui să mă definesc cu eticheta staulului. O fac însă din turmă, în Numele Păstorului cel Bun. )
Nicăieri în Noul Testament ideea de a fi creștin nu este o chestiune de apartenență la o grupare sau la un grup. Mai ales la un grup care se definește ca sectar, ca „parte”, fără pretenții de „singurul”, de Biserica Unică. Voi reveni la acest subiect dar acum aș vrea să continui ideea lui Sebastian. El a fost un evreu fugit din eruv, din „stupul” tradiției iudaice, obișnuit cu respingerea celor pe care i-a părăsit și cu neacceptarea celor în mijlocul cărora a vrut să se „ascundă” într-un fel. De fapt nu a vrut să devină român, să fie asimilat, ci chiar dacă și-a luat nume românesc, a vrut prin asta să fie neafiliat, cum s-ar zice azi.
A fost greu atunci să fi neafiliat, e greu și acum.
Să revin însă: ca creștini biblici nu putem accepta sectarismul din lumea religioasă pentru că evident contrazice porunca Domnului și a apostolilor de fi toți una, de a nu avea dezbinări. Mai ales cum vedem că în numele sectei, al fracțiunii, al stupului se pretind apartenențe în numele cărora câțiva trântori mănâncă miere. În același timp vedem Adunarea din Noul Testament ca fiind tot un fel de „apartenență”, dar de alt fel.
Care e diferența între multele staule și unica turmă?
Cum pot să fiu fidel Păstorului cel mare dar să mă feresc totuși de spiritul de staul?
Cum pot avea opinii agreate de Stăpânul Meu, sau vorbind biblic, cum pot ține credința în El în mijlocul atâtor „stupi” care are fiecare forța și dorința lui de atracție? Sau cum pot fi să fiu creștin fără să aparțin vreuneia din feluritele denominații (culte, secte) toate zis creștine?
Iată niște întrebări bune pe care mulți creștini care iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu, și le pun.
Aici intervine datoria de veghetor, de a rămâne treaz și de a anunța pericolul. Pentru că spiritul critic are de-a face cu starea de veghe iar spiritul de cazarmă este o dezertare de la datoria de veghetor, este o adormire. Un ecuson sau o carte de membru țin loc de vigilență și de discernământ.
Trebuie să vorbim însă despre spiritul critic și spiritul autocritic. Peste tot în Noul Testament pocăința începe cu sine, vasul se spală prima dată pe dinăuntru și apoi pe dinafară. Spiritul autocritic trebuie să ne cuprindă înainte de spiritul critic.
Sunt părți ale procesului de analiză, de discernământ.
E vorba de ieșirea din confortul apartenenței, ieșirea din staul….la o stare de autocritică, pocăință și apoi de critică (alertă, veghe) constantă.
Imaginea turmei înconjurată de un leu răcnind este cea mai bună. Nu ni se sugerează ce fel de garduri ar trebui să avem la staul, ci cât de aproape să stăm de Păstor și cum să-i recunoaștem glasul…și cum să nu mergem după străini. Încredințarea este: „vă încredințez în mâna lui Dumenzeu și a Cuvântului Harului Său” și „Iată că eu sunt cu voi în toate zilele…
Opoziția „eu-lume” o vedem cel mai bine în conflictul dintre dreptate și păcat: „uitați-vă bine la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivirea atât de mare față de Sine” Atunci când ne asumăm opoziția Isus-lume, aceasta devine pentru noi opoziția „eu-lume” și nu vom mai fi partizani altcuiva, nici mercenari nimănui.
Spiritul de cazarmă, înregimentarea în culte, în biserici cu caracter cvasi-nebiblic, cu activități bine descrise în Ezechiel 34, ucid spiritul critic, ucid starea de veghe, ucid discernământul și paralizează orice acțiune.
Mulți cred că trebuie să se trezească Biserica pentru a fi mărturie în lume. Dar Dumnezeu n-a avut nevoie de gloate, n-a lucrat niciodată prin mulțimi, întotdeauna a ales un om.
Vrei tu să fi omul acela?


Moartea ultimului imperiu

„…și toți copacii”, moartea imperiilor

29. Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii 
30. Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape
 31. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
 32.Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 
34. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 
35. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. 
36. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.
”  Luca 21
După cum am arătat cu amănunțime și în alte postări care analizează istoria lumii în paralel cu profețiile biblice, și acest război din Ucraina este o bucățică de istorie care aduce mai aproape marea schimbare pe care Dumnezeu a pregătit-o în Planul Său, a dictat-o profeților Săi acum aproape 3 milenii și cei care îi cred Cuvintele o cred și o așteaptă. Această „mare schimbare” este vara istoriei, anotimpul secerișului sau instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, despre care au scris toți profeții.
În Luca 21 este vorba de două evenimente distincte:
Primul este cucerirea Ierusalimului care a avut loc în anul 70, atunci când; „.…. veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. 21 Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. 22 Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. 23 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie, împotriva norodului acestuia. 24 Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile….” Lucrurile s-au petrecut întocmai.
Profeția a fost făcută în anul 33 și s-a împlinit în anul 70.
Istoric privind, cronologic, a urmat: „şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri,…o perioadă de 1897 de ani până la eliberarea Ierusalimului care a avut loc în anul 1967.
Această eliberare a Ierusalimului a fost tot un moment profețit exact în Daniel 8, pilda Țapului și a Berbecelui, moment despre care am scris cu detalii aici: 2300 de seri și dimineți, anul 1967: împlinirea unei profeții Biblice.
Să ne apropiem de zilele noastre: „până se vor împlini vremurile neamurilor. ” adică până atunci va fi călcat Ierusalimul „în picioare de neamuri”. După declararea statului Israel în 1948, au trebuit evreii să aștepte încă 19 ani până să cucerească Ierusalimul, locul ales de David, locul templului, pentru că nu trecuseră 2300 de ani din anul bătăliei dintre Țap și Berbece. Dar doar atunci, în 1967, șase state arabe au atacat simultan Israelul în ceea ce a rămas în istorie ca războiul de șase zile, în urma căruia Ierusalimul a ajuns să fie „călcat în picioare” din nou de evrei. Până atunci nu s-a putut, până atunci a fost călcat în picioare de neamuri după cum a spus Domnul Isus. Multă vreme a dominat zona Imperiul Otoman, întins de la Gibraltar la Golful Persic și de la Viena la Don.

Imperiul Otoman
Acest imperiu otoman a crăpat la momentul potrivit ca să se poată împlini profeția și o mare mulțime de națiuni (copaci, în limbaj profetic) și-au câștigat independența. Dar abia în 1967 au trecut 2300 de ani de la „Daniel 8”.
Versetul 32 este o mare sursă de confuzie pentru cei ce nu sunt familiarizați cu Cuvântul lui Dumnezeu (nu cunosc vocea Păstorului cel Bun) și sunt nevoiți să pască iarbă călcată în picioare de „oi grase” și să bea apă tulburată: „Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
Prin termenul „neamul acesta” trebuie să înțelegem „generația aceasta”.
La ce generație se referă cuvintele Domnului Isus din Luca 21?
Eu cred se referă că la două generații, fiind vorba de două evenimente distincte (pilda citată la începutul postării are în vedere al doilea eveniment), evenimente între care este o mare perioadă de timp, perioadă în care „Ierusalimul a fost „călcat în picioare de neamuri”. Acum știm că această perioadă a fost de aproape două milenii.
Prima generație este generația căreia Domnul Isus i-a vorbit în anul 33, o generație de evrei, care țineau sabatul și se referă la nimicirea Ierusalimului din anul 70. O distanță în timp de 37 de ani până la primul eveniment, mulți din cei ce au ascultat profeția au văzut împlinirea, n-a trecut generația.
Marele obstacol de înțelegere și totodată marea avertizare vine pentru noi cei care vedem „înfrunzirea smochinului” și a tuturor copacilor, adică afirmarea statului evreu ca națiune, simultan cu apariția altor națiuni (toți copacii), una după alta. Să zăbovim puțin aici.
Unde au fost națiunile (etniile) înainte de a apărea (înfrunzi, în limbaj profetic) ca state?
Înainte de „a înfrunzi”, națiunile au fost înglobate în Imperii. Statele naționale s-au născut din imperii. Aceste Imperii au fost: cel Otoman, cel Austriac, cel Britanic și cel Rus (mai târziu Uniunea Sovietică) și imperiile coloniale.
O concluzie logică și istorică a analizei profețiilor este că pentru a putea apărea națiunile (copacii), trebuie să dispară imperiile. Iar imperiile nu dispar ușor, vedem în istorie ce greu au cedat imperiile austriac și otoman. Numai din imperiul austriac au „înflorit” 10-12 națiuni.
Imperiul austriac
Chiar Austria a rămas în zilele noastre o națiune mică și prosperă, fără aere imperiale, iar cetățenii ei nu sunt mai puțin fericiți din cauza asta. Perioada „înfrunzirii” copacilor este un eveniment profețit pentru a ne ușura identificarea momentului istoric: „CÂND înfrunzesc şi-i vedeţi…”. Acestă perioadă a „înfrunzirii” națiunilor a început cu războaiele din secolul 19, când au s-au eliberat popoarelor de sub jugul otoman, a continuat cu Primul război mondial când a crăpat Imperiul austriac, apoi a cedat și Cel Britanic și toate Imperiile coloniale.
Cred că ajungeți împreună cu mine la concluzia logică: trebuie să cedeze și Imperiul Rus.
Imperiul Rus, harta etnică
Din ce se vede aici, harta etnică a Imperiului rus nu este identică cu ceea ce cunoaștem în mod obișnuit prin Rusia. Adaug aici o observație personală: când am tradus și am publicat Marea cronică a fraților huteriți, am fost uimit să citesc cum în perioada războiului de 30 de ani (1618-1648), descriind răpirile de oameni din zona de azi a Cehiei și Slovaciei, se spunea despre prinși că „au fost duși în Turcia”. Imperiul Otoman se numea Turcia atunci și avea granița pe la …Gyor, în vestul Ungariei. Dar oamenii din Europa numeau Turcia și Ungaria de astăzi, tot teritoriul aflat sub dominație turcă.
Revin la subiectul etniilor din imperiu. Harta etnică a imperiului rus arată o diversitate de „copaci” care vor „înfrunzi”, sau să traduc din limba pildelor profeților: o mulțime de etnii sunt acolo care își vor câștiga independența. Mai devreme sau mai târziu, nu știu, dar acest lucru se va petrece cu siguranță pentru că așa e scris: „TOȚI COPACII„. Domnul Isus a spus.
Apoi se mai deduce din context că nu va trece generația care a văzut „înfrunzirea” până la împlinirea completă a „acestor lucruri”. Unii au presupus că o generație fiind (conform Psalmului 90) de 70-80 de ani, atunci să ne așteptăm la răpire înainte de 1948 (anul înfrunzirea smochinului)+maxim 80=2028, alții că înfrunzirea ar trebui să se refere la „toți copacii”, deci de la anul înfrunzirii ultimului copac (țară independentă) ar trebui să mai adăugăm 80 de ani.
Nu fac speculație, dar atunci când se vor întâmpla, toate evenimentele vor fi în cadrul unor cifre biblic documentate. Mai important este avertismentul triplu dat de Domnul Isus:
1. Să veghem asupra noastră la pericolul îmbuibării și copleșirii îngrijorărilor, care ne-ar putea face ignoranți și ziua să ne prindă „fără veste”. v 34.
2. Acea zi va fi „ca un laț” pentru majoritatea locuitorilor lumii. v 35.
3. Să veghem și să ne rugăm ca să avem putere să scăpăm și să fim „în picioare” înaintea Fiului Omului, nu în genunchi, ca cei prinși.
Să mă întorc la Imperiul Rus.
Când a început războiul din Ucraina înțelesesem deja mai multe aspecte profetice.
Odată că acest război este o urgie care îi va face pe evrei să plece din Ucraina, dar și din Rusia, Belarus și fostul imperiu.
Apoi că Ucraina va câștiga independența. Oricum acest război cald probabil va fi urmat de unul rece al unor relații glaciale, dragoste cu sila nu se poate.
Și mai înțelesesem nu numai că Ucraina va câștiga independența, ci și că și-o vor câștiga și celelalte națiuni aflate sub umbra imperiului, așa este scris: „TOȚI COPACII”, chiar și Rusia. Închisorile din Rusia sunt pline de opozanți, Rusia este plină de informatori și nimeni nu îndrăznește să ridice vocea împotriva imperiului controlat de FSB, dar această stare nu poate ține mult. Chiar și poporul rus își va câștiga independența de imperiu.
Dumnezeu are un plan vast și în Planului și Imperiul rus a avut un rol important. Poate cel mai important a fost că imperiul a dat o limbă comună tuturor acelor etnii și evanghelia s-a propovăduit la fiecare în limba rusă, apoi în limbile lor și cu ajutorul sutelor de mii de deportați creștini, duși la …”urșii albi”. Una din familiile de refugiați care a fost la noi lunile trecute fusese „mutată cu traiul” din Ucraina în Siberia pentru a vesti Cuvântul în cadrul unei mișcări de acum 20 de ani care a cuprins peste 300 de familii tinere. Acum familia aceea este în Germania. Poate ar trebui adaug că „operațiunea Olga” din anii 80 a fost o mișcare prin care s-au transportat sute de tone de cărți în țările din Asia Centrală și Extremul Orient, în limbile lor.
Cam acesta este cadrul profetic în care are loc istoria lumii, singurul cadru corect prin care putem cu adevărat înțelege istoria, Biblia, trecutul, prezentul, viitorul și propria ființă. Pentru că Cel care ne-a avertizat de aceste vremuri este și Cel care va veni în Gloria la care ne cheamă să-i fim părtași. Și ne spune delicat: „luați seama la voi înșivă„….El care prin Isaia ne spune despre sine: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” Isaia 57:15 are de-a face cu inima noastră, cu preocupările ei.
Să rămănem cu aceste două întrebări:
1. Suntem noi cei „zdrobiți și smeriți” ca Domnul să fie cu noi?
2. Suntem noi cu cei „zdrobiți și smeriți”, cu profeții din vechime (și scrierile lor), cu apostolii (și epistolele lor) și cu cei din zilele noastre care caută să vadă ca profeții „ce vremi și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos din ei” sau suntem cu unșii cei falși care au nevoie doar de bani și glorie deșartă?
El ne-a spus nu numai că imperiile vor trece, ci și că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. ” v 33.





Primatul colectivului asupra individualului sau „moartea individului”


Să nu te iei după mulţime ca să faci rău şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.” Exod 23:2
S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.” Matei 14:23
Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.Să stea singur şi să tacă…” Plângerile lui Ieremia 3:27-28
Există un cântar pe care nu m-am urcat până acum, un punct de vedere din care încă n-am privit: comparația om-mulțime.
Ba da, acum câțiva ani am scris o postare, hai s-o găsesc:
Singur.
Am găsit-o, scuze, nu e scrisă de mine, e citat din revista Creștinul, un editorial. Cel mai probabil scris de Florea Moisescu. Un scurt citat, de fapt un print screen, pentru aroma timpului:
Singur
Dar să dau și citatul, să-l ajutăm pe Google:
Este ceva omenesc să stai cu gloata. Este ceva dumnezeiesc să stai singur. Este ceva omenesc, să te iei după mulţime, să te laşi târât de curent. Este ceva plăcut lui Dumnezeu să te călău­zeşti după un principiu şi să te împotriveşti curentului. Este ceva firesc ca, pentru un câştig sau o plăcere, să faci un compromis cu cugetul tău şi să te potriveşti obştei în cele sociale sau religioase. Este ceva dumnezeiesc să jertfeşti câştig şi plăcere pe altarul adevărului şi al datoriei.
Nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit”, scria apostolul, luptătorul încercat, vorbind despre prima lui înfăţişare înaintea lui Nero ca să răspundă pentru viaţa, pentru credinţa şi învăţătura lui, care erau protivnice lumii Romane.
Adevărul n-a mai fost la modă de când omul şi-a schimbat haina de lumină nestricăcioasă pentru un veștmânt de frunze veştejite.

Citatul de mai sus, scris probabil de creștinul „liber” Florea Moisescu în 1937 exprima poziția evanghelică, biblică, Florea Moisescu fiind unul din acești „creștini liberi” ce formau adunări libere, adunări care mai târziu au fost unite forțat ca să formeze cultul Creștin după Evanghelie. Nici un Cult nu este „după Evanghelie”. În evanghelie nu sunt culte, nu sunt staule, este o singură turmă.
Citatul de mai jos, scris de evreul Iosef Hechter (Mihail Sebastian) a fost scris în 1935, (citat asupra căruia voi reveni după ce vă rog frumos să-l citiți cu atenție), într-o vreme, ce vreme!: Hitler era la putere de 3 ani, Stalin urma să dețină puterea absolută după un an. În România mișcarea legionară și mișcările muncitorești atrăgeau masele prin „mistica omului în uniformă„, prin „gustul natural pentru ceremonie” și prin voluptatea reală de a te supune unei ficțiuni. Citatul este profetic, evreul Iosef vede prin timp decesul ideologiilor mulțimilor și supraviețuirea spiritului critic al individului, chiar dacă tot profetic aveau să se întâmple în numele „colectivelor”, uciderea a zeci de milioane de „individuali” care nu purtau „cămașa” potrivită sau nu voiau s-o poarte. Imediat după scrierea acestor texte au avut loc: Marea Teroare, Holodomorul, Al doilea Război Mondial cu Stalingradul și toate bătăliile cu milioane de morți, deportările și Auschwitzul, Gulagul și Dictaturile proletare naționale. Toate aceste orori s-au petrecut în numele a „două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe, dar pentru care toată lumea trebuie să moară.
Scriu pentru că vreau să transpun acest punct de vedere „om-mulțime” asupra domeniului religiei, domeniu în care tot evreul Hechter zice „Vrei o religie? Iată o carte de membru. Vrei o metafizică? lată un imn. Vrei o pasiune? lată un șef.” Dacă în politică mișcările legionare, fasciste și chiar comuniste se sting în ecouri nostalgice de parade, insigne și flamuri, în religie mai sunt unii care sapă tranșee, ridică ziduri și fac staule chiar în acest secol 21. Despre două din aceste mișcări nebune am scris: zona Genesis și „regele pomanagiilor„, dar trebuie atacată însăși ideologia acțiunii. Simplitatea și chiar voluptatea apartenenței, mistica simbolurilor, insignelor și sloganelor seduc și sedează în egala măsură în care neliniștesc asumarea unui spirit critic și poziționarea pe analiză.
Domnul Isus atunci când vorbește despre oile Sale spune:”oile aud glasul Lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul.” Ioan 10:3 E evident că vorbește aici în mod figurativ despre cei credincioși din „staulul” evreiesc, adăugând „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc.” v 16. Aici e vorba despre credincioșii dintre neamuri. Dar nu scrie nicăieri că El va forma un nou staul, ci o TURMĂ. Adunarea (eclesia) nu este un nou staul. ” Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” v 16. Adunarea este turma cea scoasă din staule, chiar asta înseamnă cuvântul eclesia: adunarea celor chemați, celor scoși, celor convocați. Protecția turmei este numai Păstorul.
Secolul 20 a fost un secol al apartenențelor. Apartenența (cămașa) îți dă o identitate simplă: „îţi va ține loc de conștiință, de inteligență, de simţire şi de acţiune.” Într-o lume plină de garduri și staule nu mai poți fi doar creștin, ci costum cu ecuson, bucățică dintr-un întreg „măreț”, membru. Dar vă las cu citatul, apoi revin. Vă reamintesc că textul a fost scris în 1935.


S-ar putea spune că istoria își desface, cu fiecare ev, mai largi braţele pentru a cuprinde cât mai mulți oameni. Cercul feudal îmbrăţișa foarte puțini, cercul burghez apreciabil mai mulţi, cercul proletar sau țărănesc ori dacă se poate – proletar și țărănesc va îmbrăţișa enorm de mulți.1
Sumar vorbind, aceste tendinţe revoluționare, astăzi încă obscure
2, se pot rezuma şi se rezumă cu o singură idee: primatul colectivului asupra individualului.
Este o idee patetică şi cu mare succes, Dar este, mai ales, o idee justă. Colectivitatea trece înaintea individului. Accentul istoric se deplasează de la „om“ la „masă”.
Acest adevăr prea global ascunde însă nenumărate primejdii şi un groaznic artificiu. De la o realitate se ajunge uşor la o abstracție: moartea individului. O anunţă cu mult entuziasm şi extrema dreaptă, şi extrema stângă, această moarte care poate foarte uşor deveni un asasinat. Comuniştii şi fasciștii îşi fac din „spiritul de cazarmă“ axa acţiunii lor politice. Mai mult decât atât: justificarea lor morală. „Omul în uniformă“ este tipul de grandoare umană, pe care experienţele extremiste de dreapta și de stânga încearcă să-l impună timpului nostru. Cămășile negre, brune, albastre şi verzi simplifică violent ideile, atitudinile şi sentimentele, reducându-se la o culoare, la un semn, la un strigăt.
Se retează astfel dintr-odată toate îndoielile posibile, se strivesc nuanțele, se teşesc sub o formidabilă presiune nivelatoare poziţiile personale de gândire. Nu rămân în joc decât două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe, dar pentru care toată lumea trebuie să moară.
Da, nu – alb, negru. Atât. Restul e suprimat, şters din conștiința noastră, sterilizat în sensibilitatea noastră. Cu o cămaşă, cu un imn, cu un salut și cu o insignă, ai rezolvat toate problemele, ai găsit toate răspunsurile. Vrei o religie? Iată o carte de membru. Vrei o metafizică? lată un imn. Vrei o pasiune? lată un șef.
Este enorm de simplu. Cheia adevărului, cheia tuturor adevărurilor stă în această cămaşă care îţi va ține loc de conștiință, de inteligență, de simţire şi de acţiune. Omul în sacou este supus erorilor. Omul în uniformă este infailibil. Rareori umanitatea a avut înaintea ei atâtea comodităţi de a-şi rezolva problemele interioare. O cruce cu cârlige3, un mănunchi de nuiele, un ciocan și o seceră rezumă4, rezolvă şi suprimă totul.
Ar fi prea uşor să râdem de această mistică a omului în uniformă. Să recunoaştem că ea răspunde unui gust natural pentru ceremonie, unei voluptăţi reale de a crede în ficțiuni şi de a te supune lor. Omul e un animal cu instinctul spectacolului, iar dintre spectacole cel mai ameţitor este al mulţimii. O sută de mii de tineri care ridică într-o arenă braţul drept în sus5, o sută de mii de brațe tresărind parcă dintr-un singur umăr este o mașină care flatează nu ştiu ce instinct de putere, nu știu ce senzaţie biologică.
Să nu disprețuim această voluptate. Este cu mult prea periculoasă. Un corsar de geniu, un sergent-major îndrăzneţ surprinde într-o bună zi această slăbiciune sentimentală, şuieră dintr-un ţignal, strânge în jurul lui zece mii de băieţi, îi pune să ridice braţul drept în sus… Şi face o revoluţie.
Să nu râdem de această slăbiciune naturală, dar să o suspectăm. Este o beţie de putere și o beție de supunere, care se sprijină reciproc, se excită una pe alta și merg mână în mână până la cele mai dezordonate forme de demenţă. „Demenţa de putere6 a făcut prea multe masacre în lume, și masacrele ei au fost totdeauna triste, sterpe, lăsând pe urma ceasurilor de amețeală şi voluptate un iremediabil gust de cocleală.
Am văzut adesea bărbaţi puternici, incapabili să lupte şi să reziste pentru că erau… gâdilaţi. lertaţi-mi comparația, dar am impresia că marii corsari ai istoriei, marii ei haiduci, „bunii tirani“ au procedat totdeauna prin căutarea punctelor sensibile ale mulțimii. Din momentul în care au găsit aceste puncte sensibile, din momentul în care au ştiut „unde să gâdile“ — partida era câştigată. Reacţia maselor a fost totdeauna anulată prin excitarea voluptăţilor sale simple. Corurile, marșul în cadență şi simbolurile vagi, aceste beţii psihologice, sunt materia primă a oricărei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, puţin interesează. Ele sunt însă eficace, și asta e de ajuns.
Există un singur duşman care le poate sta împotrivă: spiritul critic, ….
” (sursa, cap 5)

1. E vorba de apariția mișcării comuniste, a partidului Muncitorilor și Țăranilor. Acum, după falimentul rușinos al experimentului socialist ne vine greu să credem că ideile comuniste erau văzute atunci de mulți filozofi ca progresiste, ca viitorul spre care ne îndreptăm.
2. În 1935, mișcarea comunistă în România era una obscură.
3. Zvastica nazistă.
4. Simbolurile comuniste, snopul, apoi secera și ciocanul.
5. Aluzie la naziști și legionari, la putere atunci.
6. Ce observație actuală, acum în aprilie 2022, la 2 luni de la începerea războiului din Ucraina. Oare cum se va numi acest război peste 20 de ani.


Cam aceasta a fost analiza mecanismului psihologic din spatele artei politice a seducerii mulțimilor.
Soluția propusă de Iosef Hechter este detașarea de mulțime, păstrarea individualismului, chiar voluptatea stârnită de coruri și marșuri să fie evitată pentru a nu cădea în beția psihologică, materia primă a oricărei dictaturi.
Aceeași detașare de mulțime, ieșire din staul ne-o cere și Domnul Isus atunci când ne cheamă „veniți după Mine” și când ne arată pilda scoaterii oilor din staul.
Apostolul ne cere și El; „să ieșim afară din tabără, LA EL, purtând batjocorirea Lui.
Majoritatea oamenilor folosiți de Dumnezeu în Vechiul Testament au fost singuratici și neînțeleși, mai ales profeții. Acești profeți suntem îndemnați să ni-i luăm ca modele, ca pilde de suferință și de răbdare. Vocile năprasnice ale profeților nu erau coruri de majorități, ci strigăte personale, verdicte de judecători solitari. În profeți nu găsim nici mistica uniformei, nici gustul pentru ceremonie, nici voluptatea credinței în ficțiuni, nici instinctul spectacolului, nici beția puterii și supunerii, nici coruri, marșuri și alte stimulente spre excitarea beției psihologice, sau cum ar zice apostolul: „șiretenia lor în mijloacele de amăgire.” Găsim pilde și exemple, suferință și lacrimi.
Chestiunea se pune la nivel personal, cum mă văd eu pe mine? Sunt oaie a Domnului Isus, din turma Lui sau nu mă pot vedea altfel decât membru al unui staul religios? E o întrebare foarte serioasă. Domnul Isus scoate oile din staule, El n-are staule. A lui e turma, unde e El nu e nevoie de staul, „mă voi îngriji Eu însumi de oile mele” spune la Ezechiel 34. Toate staulele nu sunt ale lui. A lui e turma, cei dinafara staulelor. Ieși și tu pe urmele oilor Lui! Ieși!
Staulul e un loc murdar, plin de gunoi și fără nici un fir de iarbă verde.
Turma este păscută în pășuni verzi și adăpată la ape de odihnă.
Dar necesitatea rămânerii în afara staulelor de orice fel vine din pericolul colectivizării ideilor, al retezării extremelor în numele unei unități false care poate fi obținută doar printr-un reducționism barbar: „Cămășile negre, brune, albastre şi verzi simplifică violent ideile, atitudinile şi sentimentele, reducându-se la o culoare, la un semn, la un strigăt.
Se retează astfel dintr-odată toate îndoielile posibile, se strivesc nuanțele, se teşesc sub o formidabilă presiune nivelatoare poziţiile personale de gândire. Nu rămân în joc decât două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe,
” perfect valabil și în sfera religiei, unde spiritul critic a murit demult sub tăvălugul doctrinelor nivelatoare.
Dar despre Spiritul critic în altă postare, cu voia lui Dumnezeu.
(partea a II-a, aici)

Ezechiel va fi un semn pentru voi.

Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi…..Vorbisem poporului dimineaţa şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24:16,18
Întâmplările din viața lui Ezechiel au transmis un mesaj împreună cu faptele lui.
Noi tare am vrea ca mesajul nostru să fie una și viața noastră alta.
Să transmitem „știrea” despre moartea lui Isus pe cruce dintr-o poziție onorabilă, de ascultați cu auditoriu respectuos, cu renume nepătat și cu credibilitate fără îndoieli.
Am vrea să fim epistolă, dar să nu fim una cu epistola, nu epistolă vie, ci una, așa…neutră.
Am vrea să vestim moarte pe cruce, dar nu de pe cruce, ci detașați, văzându-ne de viața noastră.
Dar nu prea se poate.
Un Iona care a predicat pocăința la Ninive avea el însuși nevoie de pocăință și de frământarea care duce la pocăință, de ciuda pe viermele care care-i mâncase curcubăta, ca să recunoască viermele din el care-i murdărea cugetul, pizma care-l rodea.
Un Ieremia care transmitea plânsul lui Dumnezeu față de copiii disprețuitori a trebuit să plângă și el, închis și legat, coborât în cisternă și asediat împreună cu cei din cetatea asediată.
Un Daniel cu revelații nemaipomenite, dar rob și probabil famen în Babilon și apoi în Medo-Persia.
Un Pavel cu un har al cunoștinței nemaipomenit, cerșind sănătatea dar neprimind-o, pentru a putea păstra smerenia cerută de greutatea darului.
Un Ezechiel…..dar la Ezechiel voi zăbovi.
Pe Ezechiel l-am citit în aceste zile când n-am scris, zile când am primit refugiați, conștienți că împlinim ce a scris Ezechiel parcă ieri, acum 2500 de ani.
Dacă n-am înțelege adânca credință pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi, ne-am mira de răbdarea cu care Ezechiel negociază cu Dumnezeu hrana și combustibilul cu care s-o gătească din zilele cât va sta pe-o parte, apoi pe alta, de răbdarea cu care meticulos îndeplinește sarcinile primite, fără crâcnire.
Încă din capitolul 12:6, Dumnezeu i-a spus: „vreau să fii un semn pentru casa lui Israel„.
Cum adică? „Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într-o ţară străină, în robie.” 12:11 Ezechiel arăta înainte să se întâmple ceea ce urma să se întâmple, ducerea în robie a întregului popor.
Pentru că nu fuseseră duși toți de la început, decât elitele.
A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. ” 2 Împărați 24:14
Poporul de rând rămăsese la Ierusalim, încă 12 ani după deportatea elitelor, chiar templul încă exista și exista cetatea, mândria lor.
Acestea sunt două legăminte” tălmăcește mai târziu Pavel vorbind despre Ierusalimul de jos, ca fiind simbolizat de Agar și cel de sus de Sara, deci cetatea era reprezentată de nevastă, iar lui Ezechiel i-a murit nevasta, sub ochii lor.
Fiind semn pentru ceilalți iudei de la râul Chebar, cu Ezechiel se întâmpla ce s-a întâmplat cu poporul: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 16 Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea. 17 Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!” 18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24.
Dumnezeu îl pregătește pe Ezechiel din timp pentru ce va urma, porunca primită era clară, să nu țină ritual de jale pentru soția lui.
Să nu plângă.
Să nu se jelească.
Să nu-și acopere barba.
Să nu mănânce pâinea de jale.
Să nu-și dea jos turbanul de pe cap și
…să nu se descalțe.
A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.
Robii din jur, „smochinele bune” din pilda lui Ieremia, preoți și cărturari nu înțelegeau.
Li se spusese că semnele era PENTRU EI, dar nu știau ce.
Un Hristos care sufere a fost mai târziu greu de înghițit chiar pentru ucenicii trecuți de pescuirea minunată. Un Hristos care vindecă bolnavi, învie morți și prinde câți pești vrea el poți înțelege, dar dacă poate atâtea, de ce să nu fenteze crucea? Noi am fenta-o șmecherește.
În toți prorocii era de fapt Duhul lui hristos, iar prorocii sunt pilde pentru noi, în primul rând.
Dar să mergem la râul Chebar înapoi;
Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?” v 19.
Atunci Ezechiel le explică că e vorba despre luarea Ierusalimului („voi pângări Locaşul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi„)și că va fi mut, era în anul al nouălea, ziua a zecea a lunii a zecea, probabil din acel moment Ezechiel rămâne mut.
Îi mai dă Dumnezeu un semn lui Ezechiel, un semn la care m-am gândit mult zilele acestea când pe orice stradă mergi prin România vezi mașini de Ucraina, de fugari: „în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. 27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului,„.
Un fugar nu vine că vrea, nici când vrea, el fuge de pericol.
Și la Ezechiel a venit fugarul, după 3 ani de la prorocie:
În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!” 33:21
Dar nici venirea fugarului nu a fost o surpriză pentru Ezechiel, căci cu o seară înainte „…mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă şi nu mai eram mut.” 33:22
Fugarul a anunțat cea mai catastrofală veste pe care ar fi putut-o primi un preot iudeu (Ezechiel era preot): căderea Ierusalimului. Tot ce citim mai departe în cartea Ezechiel are de-a face cu acest moment crucial al istoriei lumii: deportarea în Babilon, nimicirea țării lui Israel, pustiirea, pedeapsa, împlinirea verdictelor profeților. A avut loc atunci concedierea preoților, desființarea jertfelor, dispariția unui întreg sistem de educație pe care se construise timp de aproape o mie de ani identitatea evreiască. Acum nu mai rămăsese nimic. Și totuși Nebucadnețar n-a nimicit credința. Pentru că în fața deznădejdii realității prezente stătea Cuvântul scris pe care Ezechiel îl credea, iar lui Ezechiel i s-au deschis cerurile acolo în robie la râul Chebar. În același timp fără să știe unul de altul profețea și Ieremia în Ierusalim, și Daniel în capitala imperiului. Știm din ce-au scris că Ezechiel știa de Daniel și Daniel știa de Ieremia, deci Ezechiel știa și de Ieremia. Profețiile lor trec peste veacuri, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos „în chip întunecos”, ca o luminiță într-un loc întunecos, (dar cu suficiente detalii complementare, ce le putem adăuga acum după împlinire să completăm imaginea Unsului…) dar arată și alte amănunte, mai ales care se împlinesc în zilele noastre.
Una din schimbările pe care a făcut-o Dumnezeu în istoria umanității, chiar atunci, după nimicirea Ierusalimului a fost „concedierea păstorilor” lui Israel. Tot capitolul 34 este împotriva păstorilor. L-am citit vineri seara unui frate care trecea pe aleea din fundul grădinii noastre și care a intrat la un suc de mere. Am citit tot. „Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi;” v 10. „N-am auzit nici o predică din acest capitol”, mi-a spus fratele, fost șef al meu la primul job, reîntors dela membru de partid la religia părintească (un țarc evanghelic) după pensionare . Am vorbit și duminica trecută la Aleșd din acest loc, și duminica aceasta la adunare și cu voia lui Dumnezeu vreau să mai fac câteva postări pe temă și să pun și înregistrările. Dar nu știu când va fi acest timp, pentru că ieri am fost la târg de carte în Cluj, cel mai mare târg de carte de când știu eu, două corturi mari și mai multe mici, am luat ceva cărți și iar sunt „în parcare” pentru câteva zile.
Am întâlnit o scriitoriță la târg care mi-a arătat o masă plină de cărți, toate scrise de ea. Avea un debit verbal! Când ați avut timp? Eu mai aveam duminică 5536 de zile până la 70 de ani și dac-ar fi fost să cumpăr câte-o carte de citit pe-o zi, umpleam viața cu câtă ofertă era. M-am resemnat la 3-4 și am plecat.
Multă maculatură, zeci de titluri cu mistică ortodoxă, cum poți scrie atât de mult despre nimic!
Au apărut și două cărți despre războiul din Ucraina…și încă n-au trecut două luni. Cărți legionare, catolice, militare, astrologie, multe de copii, Hasefer, Litera, edituri vechi și foarte multă lume. Există un Babel al ideilor, căci fiecare ideologie e ca un țarc, ca o limbă, ca o etnie, îți dă identitate, avânt, îi dă furnicii furnicar, albinei stup și omului impresia de putere și măreție. Există chiar o mistică a mulțimii, mistică hrănită de o uniformă sau un chipiu, de o insignă sau un ecuson, iar de mistici consumatori o țară balcanică nu duce lipsă, așa simt eu. Dac-ați citit pe Mihail Sebastian „Cum am devenit huligan” ați fi depistat plagiatul de idei, iar dacă n-ați citit, va urma să dau eu copy/paste. Căci asta citesc acum și parcă devin și eu, pentru că devii huligan dacă spui adevărul.
Pace!





Nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo

 

10.000 au imigrat în Israel în urma invaziei ruse a Ucrainei 

Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo.” Ezechiel 39:28
Ceea ce arată Dumnezeu în Scriptura Lui, ceea ce auzim și vedem la știri și eu menționez aici de mult timp se împlinește cu precizie milimetrică” Dumnezeu îi adună pe evrei, pe copiii prietenului Său Avraam, înapoi în Israel.
Într-o lună au ajuns 10000.
Citez: „Cea de-a 10.000-a sosire este Sasha Zlobjn, care a fugit din Ucraina împreună cu bunicii, lăsându-și părinții în urmă.

Sasha Zlobjn din Harkov, Ucraina, este a 10.000-a persoană care a imigrat în Israel din fosta Uniune Sovietică de când Rusia a invadat Ucraina luna trecută, de luni după-amiază, a declarat Ministerul Imigrării și Absorbției.
Zlobjn a ajuns luni în Israel împreună cu bunicii săi, fugind de luptele brutale din Harkov, într-un zbor cu alți zeci de refugiați ucraineni.
„Am fugit din Harkov cu bunica și bunicul meu, dar, din păcate, părinții mei au rămas acolo. A fost o călătorie epuizantă care s-a încheiat cu această primire plăcută”, a declarat Zlobjn oficialilor de imigrare, potrivit ministerului.
Peste două treimi din cele 10.000 de persoane care au emigrat în Israel în ultima lună au venit din Ucraina, potrivit ministerului. Restul au venit din Rusia și Belarus. Deoarece guvernul consideră că toți acești imigranți din fosta Uniune Sovietică fug de crizele umanitare – războiul din Ucraina și represiunea crescută în Rusia și Belarus -, ministerul a început să-i grupeze pe toți într-un singur grup în scopul statisticilor sale.
Ministrul Imigrării și Absorbției, Pnina Tamano-Shata, a salutat valul masiv de imigrație din Ucraina, dar a recunoscut că este determinat de „circumstanțe dificile
”.” sursa

Am avut această postare în minte de multe zile, dar alaltăieri m-a ajutat acest articol din Times of Israel ca să am ilustrație. Între timp am avut bucuria de a găzdui „bejenari”, în rusă bejențî, adică fugari, refugiați. N-a fost greu și de la fiecare grupă am rămas cu amintiri și legături, pe unii am apucat să-i sun și păstrăm legătura. Joi a venit Evghenii (nume schimbat) cu soția însărcinată și doi copilași. Și cu mașină de împrumut. Defectă. Am luat la rând problema, de la o reprezentanță japoneză unde s-au dat peste cap să ne găsească niște piese, la altă reprezentanță, tot japoneză unde am primit alte piese gratis și până la service-ul condus de niște credincioși care au făcut reparația gratis, peste tot am întâlnit o mare deschidere spre ajutorare. Erau din Mariupoli, ca majoritatea celor ce ne-au trecut prin casă. Vineri seara la Mall stând la MacDonalds ne-a zis soția lui Evghenii; „e așa ciudat ca noi să stăm aici, lumea se plimbă, copiii se joacă și la 1000 de km de aici, oamenii stau prin beciuri, flămânzi, însetați și înspăimântați, fără putință de scăpare.” Puțin mai târziu le-a ticăit telefonul și citind, s-au întunecat la față, alte două din cunoștințele lor din Mariupoli, tot credincioși, au fost omorâți. În total 10 din cunoscuții lor au pierit de la începutul războiului.
Cam din cauza asta nu am scris. Cât timp n-am avut cazați, am mai tradus pentru unul-altul, am intermediat cazări, am dirijat, am dat informații. Acum s-au mai liniștit lucrurile și iau postările de la coadă.
Acest exod ucrainean are în el ascuns un alt exod, mai greu de observat: exodul evreilor.
Profețiile dau în mai multe locuri detalii diferite ale acestui ultim exod, să le enumerăm:
1. Este un exod tainic. Seamănă cu exodul evreilor din România. Foarte multe cauze au lucrat ca exodul din România să fie unul secret, nu ca cel din Egipt, am dat detalii aici, este și un film. Tot la fel acest exod ucrainean uriaș este un fel de trecere a țării roșii, pentru că nu fug doar evreii din Ucraina, ci și cei din Rusia și Belarus, din fostele țări roșii.
2. Este un exod treptat. Scrie în isaia și eu am făcut deja o postare pe temă, că vor fi aduși în Israel „unul câte unul”. Dar să citez: ” În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul Râului până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!” Isaia 27:12
3. Este un exod forțat. Fratele Sașa din Donețk mi-a spus: „Poate aceștia sunt ohotniki (vânătorii) din Ieremia.” Nu a stat decât la masă, câteva ore și au plecat, nu au dormit la noi, nu am apucat să aprofundăm subiectul. Cred că așa cum am arătat, evreii sunt scoși din casele lor prin urgii...așa sunt duși în Israel. De aceste urgii nu scapă nici „egiptenii” din mijlocul cărora fug, mai ales ei. Așa cum Egiptul a devenit un loc urât, unde nu mai îți venea să te întorci, așa cum a fost România anilor 80, așa devine Ucraina acum, un loc la care să nu se poată întoarce (sper că cei ce se ocupă cu arderea pe rug a defectorilor de gândire aprobată să nu fi ajuns cu cetitul până aici.)
Aș mai adăuga, dar mai bine dau link la ce a scris un om mai deștept ca mine despre Restaurarea evreilor, Isaac Newton. Aceste vremuri le trăim.

Mi-am luat pașaportul, m-am uitat la casa mea cu lacrimi în ochi și mi-am luat rămas bun

Şi Domnul mi-a zis: ‘De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.” Ieremia 1:14

Grupa de refugiați de săptămâna asta, tata, mama și Mașa(fiica de 11 ani, tot din Odessa) s-a deosebit un pic de ceilalți. La fiecare trecere de avion peste casă, mama și fiica tremurau necontrolat și priveau speriate în jur. Le linișteam zâmbind și vorbindu-le calm. Mama unui prieten din grupul lor, Nadia, de 78 de ani a chemat salvarea la ora 4.00 dimineața, suspectă de infarct. ECK, CT, supraveghere, se pare că doar spaima. Au ținut-o totuși la spital până la amiază. Au plecat toți pe la două.
„Cum e să-ți pui toată viața într-o geantă?! Imaginați-vă!”
„În două portbagaje”, am crezut eu că corectez pentru că veniseră cu două mașini, soțul și soția și fiica. „Suntem 3 familii!” m-a corectat. În total erau 10 în trei mașini, ceilalți au foat cazați la alte două familii. Nu au pe nimeni în Germania, doar prieteni de-ai prietenilor. La plecare le-am dat ultimele Nou Testamente în limba rusă și ceva literatură ucraineană tocmai primită de la GBV. Un mare exod.

Azi de fapt vreau să pun aici un articol tradus de Google de pe Times of Israel, articol care dovedește odată în plus ce am tot scris pe aici de aproape 10 ani: și acest război împlinește profeția legată de plecarea evreilor din toată lumea spre Israel. Plecarea forțată.

Creștinii ajută sute de evrei ucraineni să scape de război și să imigreze în Israel.

(Creștinii pentru Israel, care a ajutat mii de evrei să se mute din Ucraina în Țara Sfântă în ultimii 25 de ani, se pregătește pentru acest moment din 2014.) sursa

Nataliya Krishanovski își riscă viața pentru a-i scoate pe evrei din părțile bombardate ale capitalei Ucrainei, dar ea nu își vede exact acțiunile ca pe o muncă umanitară.

Krishanovski, în vârstă de 60 de ani, face parte dintr-o echipă de 20 de creștini care de ani de zile îi ajută pe evreii ucraineni să imigreze în Israel, deoarece cred că acest lucru ajută la îndeplinirea profețiilor biblice și compensează persecuția antisemită.

Este lucrarea lui Dumnezeu, nu munca umanitară”, a declarat Krishanovski, care lucrează în biroul ucrainean al mișcării Creștinii pentru Israel, într-un apel telefonic pentru Agenția Evreiască Telegrafică.
După invazia Ucrainei de către Rusia, care a început pe 24 februarie, organizația creștină sionistă a folosit conexiuni și planuri de urgență pe care le-au construit ani de zile pentru a ajuta sute de evrei ucraineni să părăsească țara – reprezentând o parte semnificativă din miile de evrei ucraineni care au fugit în timpul războiul de până acum.

Krishanovski a spus că a condus familiile evreiești din regiunea Kiev la punctele de întâlnire de unde alți șoferi le duc în Moldova vecină. Ea a numit munca semnificativă pe mai multe planuri, nu în ultimul rând prin „privirea pe care o văd în ochii familiilor pe care le aduc”, a spus ea în interviu, ținându-și lacrimile. „Ochii lor arată de parcă ar fi fost livrați.”

Krishanovski crede că ceea ce se întâmplă în Ucraina este realizarea profeției descrise în Ieremia 1:14, în care profetul spune despre avertismentul lui Dumnezeu că „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.”.

Frica încă se strecoară când Krishanovski este pe drum, mai ales când trece pe lângă o mașină sau o clădire arsă. Mii de oameni și-au pierdut viața în război, inclusiv mulți civili din partea ucraineană.

Pentru a învinge frica, Krishanovski, o mamă a unui copil, recită Psalmul 91 – „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”” – până când ea se simte „suficient de neclintită pentru a continua”, a spus ea pentru JTA.

Refugiații evrei – o mică minoritate în exodul a milioane de ucraineni – au, de asemenea, nevoie de forță pentru a pleca.

Ludmilla Zibulka, o văduvă evreică în vârstă de 77 de ani, a părăsit orașul Harkov, din est, săptămâna aceasta, împreună cu alți mii de refugiați. Cu ajutorul creștinilor pentru Israel, ea a fost dusă într-un autobuz încălzit cu mâncare caldă tot drumul de acasă la oficialii israelieni din Moldova, unde oficialii îi ajutau pe evrei ca ea și rudele lor să imigreze în Israel.

Mi-am luat pașaportul, m-am uitat la casa mea cu lacrimi în ochi și mi-am luat rămas bun”, a spus Zibulka, care are un fiu care locuiește în Israel. Ea a avut 15 minute pentru a colecta câteva obiecte, deoarece artileria cădea lângă casa ei. „A fost foarte înfricoșător și foarte dureros.”

Faptul că creștinii au ajutat să o ducă Zibulka și fiul ei în Israel, a spus ea, „este foarte special. Arată că Dumnezeu este cu adevărat iubire.”

Christians for Israel face parte dintr-o rețea liberă, cu sediul central în Țările de Jos, de congregații creștine sioniste din zeci de țări.

În Ucraina, Christians for Israel a ajutat mii de evrei să facă aliya sau să imigreze în Israel în ultimii 25 de ani și se pregătește pentru acest moment din 2014, a declarat directorul biroului Koen Carlier, un cetățean belgian care trăiește. ani de zile în Ucraina cu soția sa născută în Ucraina, Ira.

În acel an, când Rusia a anexat o parte a Ucrainei, Carliers a ordonat biroului să înceapă să lucreze la planuri de evacuare. În aprilie, când Rusia a început să crească presiunea asupra Ucrainei, a început să-și facă provizii și și-a procurat mai multe microbuze.

Dar aveau nevoie de aliați evrei pentru a avea acces la evreii interesați să facă aliya. Și aceasta nu este întotdeauna o sarcină ușoară pentru o organizație creștină într-o țară în care motorul principal al vieții comunității evreiești este Chabad, o mișcare evreiască ortodoxă ai cărei rabini sunt vigilenți împotriva încercărilor creștinilor de a căuta convertiți evrei.

Creștinii pentru Israel au apelat la rabinul Binyomin Jacobs, un rabin șef al Olandei și un prieten al lui Roger van Oordt, fostul director al creștinilor pentru Israel și fiul fondatorului mișcării .
„Sunt cel care se potrivește creștinilor pentru Israel”, a spus Jacobs, care este unul dintre fondatorii Centrului Rabinic al Europei, un grup afiliat lui Chabad. „Dacă au nevoie de contact cu un rabin din Ucraina care nu-i cunoaște, pot garanta că creștinii pentru Israel sunt 100% cușer.”

Carlier pare să fie rupt între două tipuri de emoții, în timp ce ajută la aducerea evreilor de la granița ucraineană-moldovenească la Chișinău, capitala Moldovei, și în România, în pregătirea imigrației lor în Israel.

Pe de o parte, „este trist să vezi oameni, bătrâni, nevoiți să lase totul în urmă și să dispară cu dureri în ochi”, a spus el. 
Pe de altă parte, plecarea lor, în opinia sa, „este o confirmare a legământului divin, a promisiunii lui Dumnezeu. Uneori, Biblia este foarte clară când Dumnezeu menționează anumite lucruri despre vremurile prin care trăim. Aceasta este una dintre acele vremuri.

Zibulka a spus că plecarea în Israel o umple de speranță.

Este un pământ promis nouă. Și cred că este un pământ care ne va întoarce dragostea”, a spus Zibulka.”


Putin nu e Gog?!

Jurnal de război, ziua a 20-a

Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.” Apocalipsa 20:7-8
Când s-au dat jos din microbuz trecea avionul pe deasupra, (locuim aproape de aeroport, sub culoarul de zbor).
„Samaliot, ciuete?!” „Auziți, avionul!” strigau copiii cu entuziasm, căutând cu privirea pe cer.
E drept că noi suntem obișnuiți cu huruitul, „dar oare ei n-au mai auzit vreun avion?” mă gândeam, ce se miră așa?
„La noi la Mariupol, nu mai zboară avioanele de 8 ani, din 2014.” mi-a explicat una din mame, de aceea erau entuziasmați.
Când a început războiul din Ucraina, în 2014, s-au închis aeroporturile nu numai în Lugansk și Donețk, ci și în Mariupolul apropiat. Așa că ei de 8 ani n-au mai auzit avioane.
Casa la care au lucrat 10 ani le-a fost bombardată săptămâna trecută. Cu o zi înainte de bombardament și-au pus cei 5 copii și cât a încăput din haine în microbuz și au plecat. Fratele lui, cu soția și 3 copii avea o mașină mică normală, au plecat împreună ambele familii. În total, duminică seara au venit 13 persoane, cea mai mare grupă de până acum. Sâmbătă seara au fost 8. Sosit seara, masă, somn, trezit, mic dejun, plecat. Germania.
Aceștia au fost credincioși.
Înaintea lor au mai fost, și credincioși și necredincioși.
Am căutat să găzduim, dar și să mângâiem, să stăm de vorbă, să vedem ce ne scapă, dacă nu suntem în pielea lor, nu știm. Cu cei credincioși am stat mult de vorbă să văd cum văd ei profetic lucrurile, sau dacă văd profetic. (Vorbesc rusa bine și ucraineana binișor.) De scris pe blog n-am scris, n-am avut cum, soția e în convalescență și a trebuit să fiu și Maria și Marta, mai întâi Maria.
„Ce ați uitat? Cum a fost plecarea?”
„Păi, după ce am plecat ne-am amintit ce am uitat să luăm, de exemplu unghierele.”
„Cât credeți că va dura?” am mai întrebat.
Nu și-au pus problema.
Fratele Sașa (care a fost marți cu soția și 3 fete) era predicator, cunoștea bine Biblia.
„Poate că ăștia-s „ohotniki=vânătorii” din Ieremia”, zicea fratele Sașa despre atacul Rusiei asupra Ucrainei și despre fuga evreilor din Ucraina în Israel. Eu crezusem de imigranții musulmani din Europa că sunt vânătorii.
Cântăream.
Între timp, în zilele fără refugiați și fără să fiu solicitat să traduc prin WhatsApp am scos din raft cărțile pe tema Putin și poporul rus. Nu e cinstit să spun poporul rus. Acesta e un război al KGB-ului cu lumea, ghearele de aramă ale fiarei a 4-a sunt kgb-ul, iar dinții de fier sunt armata lor. Am găsit cartea Annei Politkovskaia, „Un război murdar”, reportaje din războiul din Cecenia.

Anna a fost împușcata la 7 octombrie 2012, în ziua când Putin a împlinit 60 de ani. Ce cadou și-a făcut!
„Mai folosește Adevărul la ceva?”, se întreba această femeie cu cuget bun, care a plătit cu viața dragostea de Adevăr. Cartea ei cu reportaje din războiul cecen e un mic tablou din ce se întâmplă acum în Ucraina. Doar că Ucraina nu este Cecenia. „Adevărul folosește la a fi spus.”
Cartea lui Garry Kasparov, „Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere” n-am găsit-o, așa că am comandat-o prin okazii, apoi am găsit-o pe un raft.

Am două.
Cartea lui Andrei Soldatov și Irina Borogan:”Noua nobilime! Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB” ne ajută să înțelegem KGB-ul,

dar și securitatea noastră care a clocit și ea o „nouă nobilime” la noi.
Cronologic, calendarul profetic acum este la Ezechiel 20:33-34 le spuneam refugiaților credincioși zilele acestea și le citam versetele:”Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că Eu Însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din țările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Aici suntem acum, le-am spus, urgia aceasta, acest mare exod ucrainean ascunde un exod mai mic, acela al evreilor, tainic. Apoi le explicam despre legătura dintre plecarea poporului evreu înapoi spre Israel și vremea sfârșitului. Soția lui Sașa fusese dirijoare de cor la Donețk. „Oare cred acești oameni în profeți?” mă întrebam privind figurile lor curioase, era clar cu nu sunt familiarizați cu abordarea, nici cu profeții. Dar pentru că nici cu exodul nu erau familiari, schimbarea unei rutine ajută la schimbarea alteia.
„Nu aveți casă de rugăciune?” m-a întrebat soția unuia din cei de duminică seara. Cei din Melitopoli.
„Dar ce, voi aveți?” Nu mai bine nu ne pierdem vremea cu zidiri deșarte.
Au tăcut, tocmai îmi arătase soțul ei poza unei case de rugăciune găurită de vreo rachetă.

„Cu ce trag?” am întrebat. „Cu rachete Grad” mi-a răspuns Sașa cel de duminică seara, (au mai fost câțiva Sașa). „Nu sunt foarte precise.”

Musafirii noștri au fost ruși. De fapt în afara unuia singur, din primul grup, care era jumătate ucrainean, toți ceilalți au fost ruși de naționalitate, ruși care fugeau de ruși. Un paradox. Le-am spus asta și i-am întrebat: „de ce țin cu Ucraina rușii din Ucraina?” (Am realizat apoi că țin cu Ucraina și rușii informați din Rusia.)
Mi-au povestit pe îndelete cum de la venirea democraților la Kiev, din 2014, viața lor de ruși în Ucraina s-a îndreptat spre bine, ca a tuturor Ucrainienilor, iar viața în cele două zone ocupate de ruși și în Crimea s-a înrăutățit drastic. În Ucraina au Ikea, Jysk, Metro, creștere economică, libertate, investiții, nu mai vor la ….KGB.
I-am spus unuia din cei credincioși că acest război ruso-rus seamănă cu timpurile vechi-testamentare când Dumnezeu îi făcea pe dușmanii lui Israel să se omoare între ei. Paradoxul constă în faptul că deși spune că vrea să curețe Ucraina de naționaliști, Putin atacă, ….dar să citez:
Putin susține că a venit să salveze lumea rusă și pe ruși de nazism, dar bombardează în mare parte orașele de limbă rusă. Herson, Mariupol, Odesa, Harkov, toate acestea sunt orașe în care majoritatea populației vorbește rusă.sursa, Times of Israel.
Aseară m-a sunat un frate din Chișinău.
El crede că războiul va fi scurt. Eu îi spuneam că se va întinde peste Dnipro și Odesa, că va fi o urgie, mai ales acolo unde sunt mulți evrei, dar îi spuneam și că mi-aș dori acum să fiu un profet fals.

L-am rugat să transmită celor credincioși din Dnipro și Odesa să fugă, să plece, că va fi o mare urgie. I-am amintit de urgia comunistă venită peste România, urgie care a stat 40 de ani, ca pustia. Și cât de anticomunist a fost tata, cât de degeaba anticomunist, că a fost plan divin acest comunism, ca să plece evreii. Încerca să ocolească subiectul fratele.
Am insistat: „Să nu aibă sânge pe mâini. Să transmită.”
N-am reușit. Vedea altfel. I-am spus că atunci când se va întâmpla va fi prea târziu poate.
Când crezi că mântuirea nu vine din credința, analiza și înțelegerea unui text, ci din cine știe ce „cercetare” emoțională, atunci desigur că profețiile nu-ți spun mai nimic. Și pieri repetând melodii pe 4 voci, performanțe muzicale făcătoare de emoții.
Sâmbătă seara și duminică dimineața am discutat mult cu Andrei, un tânăr din Donețk. Bunicul lui are 95 de ani, fuseseră 8 frați, iar el, bunicul avusese 12 copii. De aici o uriașă mulțime de urmași.
O poveste de martiri. În 1937 pe timpul marii terori, tatăl bunelului (celui de 95 de ani) a fost anchetat și amenințat că dacă nu se lasă de credință îl vor împușca, iar copiii vor fi crescuți de stat și vor fi necredincioși. Răspunsul fratelui a fost că Dumnezeu va avea grijă de copiii lui, dar el de credință nu se lasă.
L-au împușcat.
Toți copiii au devenit credincioși.
Și nu numai copiii, și toți nepoții.
Andrei era strănepotul. Și avea o inimă caldă Andrei.
A vrut neapărat să avem o poză împreună. Avea și o ureche atentă, cu el am putut intra mai adânc în profeți.
„Legăturile care se formează în suferință durează”, le-am spus, amintindu-mi de scrierile fraților din temniță, cum 2 zile pe priciul celulei împreună, legau o prietenie de-o viață.

Azi e zi fără musafiri, nici telefonul n-a clipocit decât de câteva ori, fiecare a anunțat că au ajuns la destinație. Azi am putut să scriu.

Dar a mai zis ceva fratele din Chișinău, citând apocalipsa 20: Putin nu e Gog, Armaghedonul va fi după mileniu. Când citești Ezechiel 38, pare că e imediat. Israel este la Ezechiel 37, dar cel mai probabil Armaghedonul va fi după mileniu. Să nu mă puneți pe rug. E ceață profetică, vedem luminiță în loc întunecos, vom pricepe pe deplin în cursul vremurilor. Avem voie să avem opinii, presupuneri, să căutăm să vedem ce vremuri și împrejurări avea în vedere duhul din profeți când vestea patimile.
Că Hristosul Său va suferi.

Iar acum Hristos suferă în Ucraina, în fiecare refugiat cu bagajul de pribeag la el.
E un Har să ai ocazia să ajuți oameni în nevoie, fiecare ar trebui s-o facă cu bucurie această lucrare, cum cei mai mulți o fac.
Cred că munca de samaritean a miilor de români care au ajutat pribegii va avea o răsplată, mă gândesc la cei mulți care stau cu zilele prin vămi și ajută. Noi am făcut atât de puțin.
Eu n-am uitat să scriu, mai ales pentru voi, cei înstrăinați, plecați prin SUA, Canada și Australia.
Grecii au un nume pentru dragostea de străini: filoxenia. Avraam este unul care găzduind străini a găzduit „fără să știe pe îngeri”.








Biblia în ucraineană și rusă, audio și text.

Biblia ucraineană audio:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.free.audiobook.bible.offline.jesus.god.ukrainian
Biblia ucraineană text:
https://play.google.com/store/apps/details?id=ua.mybible

Biblia rusă audio:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.free.audiobook.bible.offline.jesus.god.russian
Biblia rusă text:
https://play.google.com/store/apps/details?id=ua.mybible

În acest zile nu am scris mai nimic, deși aș fi vrut, aș fi avut ce, din plin.
Ca vorbitor de rusă și ucrainiană, m-am ocupat de refugiați când și unde mi s-a cerut ajutorul.

Totul a început duminica trecută, cum am scris, că pe drum spre Aleșd, coloana de mașini mergea încet. Așa am văzut primii refugiați. La întoarcere am văzut zeci.
(Serghei e deja la Nurnberg după ce i-a fost reparată mașina pe gratis în Slovacia.)
Aș putea scrie multe povești de cazuri pe care le-am tradus, dar acum nu e vreme de povești.
Doar una scurtă: un prieten m-a sunat duminică din Ungaria că ….refugiați cu mașina defectă, să-i liniștesc. I-am liniștit. A plătit tractarea înapoi în Ro, s-au găsit oameni cu inimă largă să-i cazeze în Oradea, mașina s-a reparat gratis, m-au sunat ucrainienii iar din Ungaria azi-dimineață, plecaseră. Erau uluiți de tot ce s-a petrecut cu ei. M-au rugat să transmit mulțumiri la toți, că…îngerii lui Dumnezeu…că așa ceva nu au mai văzut. O paranteză:
(Legendele despre români răspândite și menținute de Kremlin în ultimii 70 de ani descriu România ca o țară săracă, plină de țigani și de hoți, unde ești jefuit în 10 minute de la intrare. Cu astfel de imagine pictată în minte intră ei în România.) Contactul cu realitatea, găzduirea în case cu mult peste ce se așteaptă ei, ospitalitatea și dragostea mai ales ale celor credincioși, îi copleșesc.
Aste este o poartă deschisă pentru Cuvânt, mi-am zis.
Dar vă dau un sfat, nu începeți cu asta.

Dați oamenilor mâncare și loc de somn, ceva de drum, o adresă pe drumul lor pentru seara următoare, întrebați-i de sănătate și dacă inima lor se deschide (și se deschide)….dați-i aceste linkuri și dacă puteți, abia atunci să le spuneți ceva, niciodată înainte.
Și să nu cumva să îi întrebați ce religie sau nație au!
Nici ce lucrează.

Ca traducător, întotdeauna după rezolvarea situației încâlcite , cazare, găsire adrese, reparații mașini, le spun câteva cuvinte, o încurajare, cum:
– să se uite spre cele nevăzute, spre cele scrise,
-cum am fost cu toții mințiți de educația ateistă timp de zeci de ani și
-cum să se îndrepte cu atenția spre cuvântul lui Dumnezeu, spre Biblie,
-unde este tot planul lui Dumnezeu,
-pentru că după moarte vine învierea,
-vine judecata și
-toți vom da socoteală de ce am făcut, bine sau rău.
-Le mai spun că cei care îi ajută o fac pentru că îi iubesc, nu așteaptă nimic de la ei și
-că așteptăm cu toții răsplătire de la Dumnezeu.

Vorbesc 2-3 minute, apoi le dau Biblia.
În postarea următoare găsiți acest mesaj în format audio în ambele limbi: ucraineană și rusă.
Puteți să le dați să asculte celor pe care i-ați ajutat, mesajul în rusă e de un minut jumate, iar cel în ucraineană de două minute.


Exodul din Ucraina, ziua a 7-a

De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. ” Ieremia 16:15-16
Și explicația războiului din Ucraina de acum:
Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.” Ezechiel 20:34 

(sursa: https://www.timesofisrael.com/hundreds-of-jews-fleeing-ukraine-to-arrive-in-israel-next-week/)
Ce am avut de explicat am explicat înainte, de 8 ani încoace pe acest blog: trăim vremuri profețite.
Urgii înspăimântătoare ca în Egiptul de acum 4000 de ani, urgii care îi fac pe cei mai antisioniști evrei să plece spre singura țară unde sunt așteptați, spre Israel.
Ca să se împlinească Cuvântul Domnului:
Isaia 14:2 „Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor...” aici intră și nemaipomenita deschidere și generozitate a polonezilor, moldovenilor și românilor față de refugiați, asigurarea de alimente și adăpost pentru refugiați, gratuitatea pe trenuri și organizarea de transporturi spre Israel.
Isaia 49:22 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.” același lucru descris încă de acum 2500 de ani. Trăim chestii profețite
Cine cunoaște profețiile și le crede, se uită la știri ca la un film deja văzut.
Ar fi prea multe de înșirat, sunt zeci de versete în profeți care descriu această strângere a poporului evreu înapoi în țara lor. Isaac Newton a lăsat scris că nici un alt eveniment istoric nu este mai des profețit în Biblie…..și asta a scris acum 300 de ani și mai bine.
Duminică după adunare și după ce am stat la masă am plecat spre Aleșd.
Vreme frumoasă, se simte aerul de primăvară, drumul nu era aglomerat.
Pe la Ciucea se făcuse coloană, două mașini din față mergeau ca melcul. Am depășit coloana pe rând și am ajuns în spate la două mașini de …ucrainieni. Realitatea exodului m-a lovit din plin.
Mi-am dat seama că sigur drumul e plin, doar atâta că mergeam în aceeași direcție, să văd ce va fi la întoarcere.
Pe la Piatra Craiului intra miros de fum de afară, am ajuns din urmă o mașină care scotea fum. Clar, s-a dus turbo.

A oprit în parcarea de la restaurante din vârful dealului și am tras în spatele lui, erau o familie cu doi copii, Serghei, din Odesa.

Am realizat încă odată de ce a rânduit Dumnezeu să știu rusă și ucrainiană.
L-am liniștit, am schimbat telefoanele, ziceau că merg în Polonia.
Am mers la adunare și când m-am întors seara spre Cluj am întâlnit peste 70 de mașini de Ucraina, unele în grupuri de 5-6. Până la autostradă la Gilău, apoi nu mai erau, semn că veneau dinspre Moldova pe Mureș apoi autostradă.
M-a sunat Serghei luni din Slovacia, că merge „po tihoncu”-încetuț. Bagă ulei.
Între timp o familie apropiată a luat 5 refugiați în casă.
Am slujit de traducător. Dacă nu am avea noi acum probleme medicale, am lua și noi, poate după.
Am sunat în Ucraina, la Cernăuți.
Acolo e liniște, încă.
Să vă las tot cu profeții, cu alte locuri despre aceeași temă:
Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.” Isaia 43:5
Şi Eu Însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte şi se vor înmulţi.” Ieremia 23:3
Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo.” Ieremia 32:37
Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.  Îi voi sădi în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o…” Amos 9:14-15
Mai sunt multe alte locuri, le găsiți voi!
Aceste împliniri exacte trebuie să ne formeze cugetul spre ascultarea Cuvântului cu angajament.
Să medităm la profeții, dar și la știri , să le comparăm, să le cercetăm și vom descoperi tot mai multe din armonia care este din veșnicii între Scripturi, creație și istorie.





„Înfrunzirea” Ucrainei

” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întîmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31
Această postare este mai mult o recapitulare a postărilor pe care le-am scris de-a lungul anilor despre Ucraina. Încep cu câteva citate din postări, apoi pun linkurile, o mențiune și câteva întrebări, răspunsuri și concluzii, la urmă.

2014
Mă consider îndreptățit să scriu, am fost în Ucraina de mai bine de 100 de ori, vorbesc limba, am prieteni, le cunosc mentalitatea, dorurile și durerile. Am neamuri, socrii și nevastă ucrainieni, așa că vorbesc ce știu și eu. sursa, punctul 3,

Am cunoștințe în vestul Ucrainei, naționaliști ucrainieni plini de un etnicism de gândire față de care Vadim al nostru și secuii de la noi sunt copii mici. În Ucraina de vest naționalismul nu este o răceală trecătoare, este un cancer de minți. Dușmanii sunt ”moscalii”, rușii, cei care prin Stalin au omorât prin înfometare între 7 și 10 milioane de ucrainieni, lucruri care se uită greu. Sunt patimi în Ucraina pentru care cu siguranță sute de mii de oameni ar fi gata să moară.sursa, punctul 7

Linkurile:
Autocefalia unei iluzii, 17 aprilie 2014
Smochinul și toți copacii, ”înfrunzirea Ucrainei”-se naște o națiune, 24 mai 2014
Războiul din Ucraina văzut de creștini, 7 iunie 2014
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt 9 noiembrie 2017
Europa este terminată 7 decembrie 2018
Paralelism între istorie și știri. Ochelarii necesari. 30 ianuarie 2019
Urgia Covid continuă, ce urmează? 16 ianuarie 2021
7 repere profetice de observat și în 2022, 31 decembrie 2021
De ce vor fi tulburări în Ucraina? Ce ne spun profețiile biblice despre aceste vremuri? Cât vor ține tulburările? 27 ianuarie 2022
Ar mai trebui adăugată o mențiune profetică despre pustiirile care vor ține până la sfârșit, împreună cu starea de război. În lumina profeției din Daniel :„…este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” Daniel 9:26

Mențiune
Războiul din Ucraina este însoțit de o uriașă pustiire care a început de câteva zile, de refugierea celor care fug din calea războiului, de abandonarea caselor lor și locurilor unde muncesc, de pustiire. În ce măsură antisemitismul și un anticreștinismul manifestat de toate națiunile care au compus acest imperiu de mai bine de o sută de ani vor aduce pedeapsa lor, războiul și pustiirea, este iarăși o măsură profetică a judecății divine care nu ocolește nici o națiune europeană, nu doar Ucraina sau Rusia. Iar mărimea acestor judecăți îmi este greu să fac vreo speculație pentru a o evalua. Iau exemplu de la Avram, de la David, de la Iov, de la profeți și înțelegând, mijlocesc pentru cei care nu înțeleg.

Întrebări:
1. Cât va ține războiul?
2. Cine va învinge?
3. Ne va atinge și pe noi, sau Europa?

Răspunsuri
1. Deși s-a vrut un blitz-krieg (război-fulger, cum zicea Hitler), deja se vede că nu va fi așa. Eu cred că va fi o stare de război care va intensifica urgia până la nivelul la care evreii din Ucraina se vor hotărî, (împotriva teologiei din capurile lor) să plece în Israel, singura țară unde sunt primiți cu brațele deschise. Dar este doar o speculație, e posibil ca nu războiul, ci un alt fel de urgie ulterioară să provoace această migrare. Noi vedem doar cadrul tabloului, nu detaliile. Să nu speculăm.

2. Ucraina ca națiune și celelalte națiuni din Imperiu, trebuie să înfrunzească. Vedem cum împărații care nu cunosc profețiile suferă din cauza acestei necunoașteri. Îmi amintesc de uluiala lui Trump, care a făcut multe pentru Israel, în speranța că în acest mod își va atrage simpatia la alegeri a evreilor din America. Necunoscând profețiile, Trump nu și-a dat seama că evreii din America au în capete o teologie anti-Israel, ca evreii din Ucraina de altfel.
Tot la fel nici conducerea Rusiei nu înțelege că „frații” ucrainieni nu mai sunt poporul acela pe care țarii și bolșevicii l-au muls și ucis după dorință. Și chiar poporul rus, tratat cu „mujici” de toți ce i-au dominat, trebuie să se reidentifice ca națiune, nu ca imperiu, conform profețiilor despre națiuni. Scrie: „toți copacii” nu majoritatea, sau doar unii, deci și Rusia. Deci, cred că va imperialismul va fi înfrânt de naționalism. Este un război între imperialism și naționalism. Rușii de rând și belorușii suferă mult din cauza gândirii încă imperialiste a conducătorilor lor.

3. Nu cred, dar cine știe. Tata îmi spunea când eram mic, că atunci când arde miriștea, cel mai sigur loc e unde a ars deja. Deci pentru că de la noi au plecat evreii n-ar trebui să fim afectați. Trebuie totuși puse în talerele cântarului judecății, ateismul și anticreștinismul european și național, misticismul și bigotismul religios, corupția religioasă, politică și economică, înstrăinarea de Dumnezeu, pe un taler, ca motive ale asprimii judecății lui Dumnezeu și pe celălalt mila, îndurarea și dragostea Lui de Tată.
Aici își face loc mijlocirea.
Să facem ca Avram pentru Lot, ca David pentru popor, ca profeții buni, să nu fim ca Iona, la răsărit de Ninive, doar spectatori ai variantei dorite.

Concluzii
Trăim vremuri profetice. Toată istoria este profetică, dar așa cum doar la intersecții sau zone de lucrări semnele sunt importante, acum suntem la o intersecție a istorie sau mai bine zis la o zonă în lucru, ca pe autostradă. Trebuie mers încet, urmărite semnele, sunt deviații și strâmtorări. Astfel de vremuri sunt cele de acum. Daniel și toți profeții au scris despre ele și totuși apostolii ne-au spus mai mult decât să le citim scrierile, ne-au spus să luăm ca pildă pe profeți, caracterul lor, viața lor. Daniel înainte de a fi numit „om preaiubit și scump”, înainte de a i se face cele mai exacte cronologic profeții și de a le scrie, a fost un om pur în închinarea lui pentru Dumnezeu.
Daniel a trăit o viață dedicată lui Dumnezeu.
Daniel a citit cărțile bibliei scrise dinainte de el în mod asiduu și le-a crezut.
Daniel s-a rugat cu regularitate.

Dacă crede cineva că este insuflat….

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. ” 1 Corinteni 14:37
Te poți crede iubit, te poți vedea ocrotit, te poți socoti privilegiat, dar oare ai dreptul să te vezi insuflat de Dumnezeu?

Eu cred că nu, pentru că dacă ai crede acest lucru, nu ai mai umbla prin credință.

Pentru noi cei care ne-am născut după definitivarea bibliei, credința se referă la un text scris dinainte, nu la o insuflare de moment. Pur și simplu pentru că nu găsim nicăieri că ar trebui să așteptăm ca Dumnezeu să ne vorbească direct. Toți suntem îndemnați de către apostoli să citim, să ne aducem aminte, să luăm pildă la ce a fost scris mai dinainte, să nu trecem peste ce este scris și chiar și apostolii citeau și citau, nu așteptau să fie insuflați, chiar dacă ei erau uneori insuflați.
Ce înțeleg eu prin pretenția de insuflare acum? Astfel de aberații:

Greșesc puțin aici, ceea ce ați văzut în film nu este o pretenție de insuflare, ci o copie a acestei pretenții, o șarlatanie, iar respectivii știu asta. Urmăriți cum în 5 biserici diferite acești actori nerușinați repetă aceleași „ete dieta” traduse cu aceleași „pânze albe” și „pânze negre” conform micimii de minte a duhului care-i conduce.

Mulțumesc lui MG pentru vremea dată să analizeze escrocheria.

Alta este abordarea mea aici. Chiar fără „pânze” și fără „ete dieta” există și bântuie ideea că noi credincioșii ar trebui să avem „insuflare”, descoperire, să grăim doar ceea ce ne toarnă duhul pe loc. De la Wachman Nee încoace, ideea a luat forme scrise justificate logic și teologic, încât după ce ai citit „Omul spiritual” …nu mai citești prorocii. Aștepți „să-ți vorbească Domnul”. Românește.
Cei mai mulți românește, că amatorii de „autentic” nu se mulțumesc cu puțin, ei vor accesorii, religie „full option”: limbi, prorocii, vedenii și arătări, atingeri și vindecări. Și așa se ajunge la ete dieta și pânze negre. Nici nu vreau să scriu prea multe împotrivă că socotesc bine că procedurile continuă, numai așa poate avea loc o compromitere naturală a fenomenului și a fenomenalilor insuflați.
Tristă și ingrată poziție au nu doar ei, ci și „unșii” care și-au construit identitatea religioasă pe astfel de insuflări și care îi promovează. E ca o capcană, nu pot ieși din ea dar nici n-o pot distruge, e „casa” lor. Evident sunt „unși” falși. Știți cum se zice „uns” în greacă? Hristos. Iar când apostolul a scris că vor apărea Hristoși mincinoși, (și) la acești „unși falși” s-a referit.
Mulțimea mare a prorocilor lui Baal stârnește admirație, „unitatea” expusă impresionează, entuziasmul manifestat „convinge”, atmosfera de balamuc dă impresia de „viață”, încât dacă mergem cu mintea în seara de la Troa când apostolul a vorbit cu orele, plictisitor și monoton, astfel încât unul din audiență a adormit de „plictiseală”, pare evident o dovadă a lipsei de viață, de putere și a morții adunării din Troa.
Feriți-vă de tipul de „viață” pe care îl vedeți în acest videoclip! Și „unșii”, și „ungătorii” și „unguentele” sunt toate false. NU AȘA este adunarea lui Dumnezeu.
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate (timiditate), ci de eficacitate (abilitate de a performa), de dragoste și de autocontrol (analiză, echilibru).” 2 Timotei 1:7 Așa este un om al lui Dumnezeu, iar adunarea lui Dumnezeu are în ea astfel de oameni. Hai să judecăm: ideea de insuflare este o bucățică din teologia mai largă a „călăuzirii”, o teologie simplistă folosită ca o unealtă multifuncțională de cei comozi la minte și neangajați (neevlavioși) pentru orice domeniu al vieții care cere dealtfel dedicare, dragoste, muncă și lepădare de sine. Place grozav ideea asta a insuflării, te dezimplică ca și cum se dezumflă o anvelopă înțepată. Plus că totul se petrece instant și aplaudat, admirat și desigur renumerat. Știu că ridic covorul, dar tocmai asta vreau, să pută treaba.
Mai grav, teologia călăuzirii și a insuflării, dezvoltată prin masacrarea a două-trei versete subminează autoritatea cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei și deschide încet ușa tradițiilor, a tradițiilor de care s-au lepădat părinții noștri. Să cităm din manevrele făcute de călugărul Delpini, iezuit școlit la Roma și trimis în Transilvania să distrugă credința micuței adunări de rebotezați(anabaptiști) din Vințu de Jos pe la anii 1760:
Delpini… a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte.
La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…144
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas.

Ideea că duhul mai completează acum revelația, că Scriptura nu este de ajuns, subminează însăși fundația credinței. Credința se referă la un text scris, care trebuie citit și crezut. Insuflările propuse se vor altceva, acel ceva în plus, care completează Biblia. Și iată-i pe insuflați devenind foarte importanți în ochii tuturor celor ce-i cred și desigur și în ochii proprii. Am citat din practicile iezuitului Delpini, pentru că metoda catolică, iezuită, nu este de azi, de ieri, nici măcar de la catolici, ci este transmisă din păgânism. Să nu uităm că și păgânii se rugau, preoții lui Baal se rugau până aiurau, era „vie” „biserica” lor. Bietul Ilie!
Cu ce cântar te cântărești? Ce înseamnă pentru tine viu? Biserică vie? Urlete și zbierete, bu-hu-hu-hu și boscorodiri? Eta dieta și pânze colorate?
Deasupra oricărei insuflări stă porunca divină. Nici o insuflare nu va putea anula porunca. Când Domnul Isus ne-a spus să ne iubim unii pe alții nu ne-a sugerat, ci ne-a poruncit. Iar condamnarea oamenilor la pierzare se datorează călcării poruncilor. De la calviniștii guralivi până la misticii nătângi, unșii falși defilează în batalioane de inspirați și insuflați, încrezuți cu toții.
Citirea unui text, analiza unei prorocii, urmărirea unei pilde, ascultarea unei porunci este „hrană proastă” pentru cei ce caută astfel de potârnichi. „Unșii” care-i protejează pe acești șarlatani sunt tot ca ei, au abandonat demult cântarul credinței, cumpăna chibzuinței, talerul adevărului și nu mai cântăresc nimic, nu mai analizează, că știu că ies prost. Sfântul decibel și maica transpirație reprezintă pentru ei desigur ‘puterea lui Dumnezeu care se numește (proporțional de) mare.
Ei simt, ei simt pe cineva desigur, toată problema este că Cel în Numele Căruia v-am scris astăzi nu cere nicăieri să fie simțit, ci crezut.


Limba, adevăratul domiciliu

Când am scris acum aproape 5 ani „De ce iubesc România?” (că din cauza limbii) n-am bănuit că nu sunt singur. Atâția au plecat „dincolo”, lepădându-și limba ca primă zdreanță care-i incomoda. Nici nu înțelesesem urgia pustiirilor atunci, că de-aș fi înțeles-o, aș fi plecat și eu, să nu m-ajungă.
Am o satisfacție că am rămas: okazii.ro și anticariatele onlinemă alimentează cu literatură bună, din toate vremurile.
Așa am descoperit scriitorii evrei de limbă română ai secolului XX. Primul a fost Mihail Sebastian, românizatul, a cărui „Joc de-a vacanța” l-am primit la premiu în clasa a 3-a. N-a fost sionist. Apoi acum 2-3 ani l-am citit pe Zissu (sionist) și recent pe încă doi: Itzak Artzy și Norman Manea.
Artzy, viceprimar al Tel-Avivului pentru 20 de ani, născut în Siret, orașul soției mele. El și-a scris doar memoriile, în ebraică. Traduse în română și publicate mai apoi.
Norman Manea, născut în Suceava, tot pe-acolo. Acest Manea a scris doar în românește. Multe cărți, traduse în 20 de limbi. Vedea limba română ca fiind cochilia lui, casa lui, casa melcului. Nefiind sionist, a plecat în America, nu în Israel. Trăiește încă. A plecat târziu, prin 1986, când a înțeles:
„Amânasem separarea de Patrie…amăgit…că pot înlocui țara cu limba.”
„Găsisem în cele din urmă adevăratul domiciliu.”
„Limba promite…reala cetățenie și reala apartenență.”
„Nu-mi rămânea decât să-mi iau limba cu mine. Casa Melcului.”

I-am citit pe amândoi așa cum citesc orice carte. Ca și preotul în confesional, ascultând spovedanii. Căci ce este o carte dacă nu o spovedanie?

Iar dacă nu e spovedanie, nici nu merită citită.
Zissu a spus asta: „Nu scriu decât atunci când simt nevoia să mă spovedesc.
Când mi se gată cărțile, plec la librărie, sau la anticariat, 2000 de pași dus-întors, sau intru pe anticariatele online și comand să vină prin curier. Pun adresa de la birou, unde curierii ne cunosc pe toți că fetele de la vânzări comandă haine și papuci, băieții de la producție comandă piese auto și eu cărți.
Pe scriitorii evrei de limbă română nu-i veți găsi promovați, nici în manuale, au fost persecutați de toate felurile de autorități.
Dar neavând altă „cochilie” în afara limbii române, suferința lor a dat acestei limbi unele din cele mai rafinate forme literare: literatura documentară.
Sebastian caracteriza România astfel: „Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori„.
Iar evreul Manea scrie:
Când am făcut publică descoperirea, m-am trezit aruncat în arenă. Megafoanele lătrau repetat: străin, străin, înstrăinat, anti, impur și anti.”
„Clasicul inamic public, Alogenul.
„Am scăpat relativ curat de sub dictatură, nu m-am murdărit, asta nu se prea iartă. ….Ți se poate ierta vina sau compromisul, sau chiar eroismul, dar nu distanțarea.”

În alt loc îl mai citează pe Mihail Sebastian: „Profeții biblici sunt cele mai năpraznice voci care au răsunat vreodată în lume.” și „Nu sunt un partizan, sunt mereu un dizident. N-am încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere.”
De ce am menționat despre acești scriitori dacă au fost sau nu au fost sioniști?
Socotesc sionismul o împlinire a unor profeții biblice, profeții sunt acele voci năpraznice. Sionismul a fost vuietul din Ezechiel 37. Mai socotesc că există o deplină armonie între profeții și istorie, istoria fiind împlinirea profețiilor. Pentru profețiile care-și așteaptă împlinirea, urmărind prezentul, vedem detaliile și înțelegem ce se întâmplă, pentru profețiile împlinite însă, avem o istorie de observat, de urmărit felul în care Dumnezeu a dus la îndeplinire profeția.
Am vizitat British Muzeum sau Pergamonul având în cap profețiile lui Ieremia și Isaia, păcatele iudeilor și distanța astrală dintre gândurile cotropitorilor și ale cotropiților pe de o parte și gândurile lui Dumnezeu și ale profeților pe cealaltă parte.
Am vizitat Pella și Aigai cu profețiile lui Daniel în minte.
Cărțile pe care le citesc despre sionism, Transnistria, Auschwitz, aliyah și urgii le citesc cu aceleași gânduri ale profeților. Istorii profețite față în față cu istorii împlinite.
Au plecat aproape toți evreii din România. Au rămas sinagogile, cimitirele și … cărțile.
Cărțile, ca niște cochilii goale, transmit un mesaj. Mai ales cele scrise de evrei în românește. Evreii sunt martorii lui Dumnezeu, pentru noi, neamurile. De aceea au scris și în limbile popoarelor printre care au fost împrăștiați. Nesioniștii sunt un fel de martori, sioniștii, alt fel. Ca la orice judecată, trebuie 2-3 (feluri de ) martori.
În procesul acesta de frământare a cugetului, de pregătire a pământului „bun” (omul care înțelege) mărturiile ascultate au un rol aparte. Martorii pregătesc procesul conștiinței pentru teama sfântă. Eu socotesc că evreii din toate timpurile sunt martorii lui Dumnezeu, în feluri deosebite. Nu doar martori cronologici și semne ale sfârșitului, cum este acum înmugurirea smochinului (statul Israel) ci mai ales semne morale, precedente juridice, exemple de judecăți divine și în cazul acestei întoarceri, de grațieri divine.
Ne purtăm carcasa limbi cu care am crescut, cărăm carapacea care a crescut cu noi și pe care n-o mai putem schimba. Limba ne este casă și unealtă, prin limbă rostim pilde și imagini care transferă învățături spre cugetele celor care le ascultă. Cugetul este pământul, ud sau uscat, înțelenit sau săpat, tare sau primitor pentru sămânța cuvântului credinței. Minunea sfărâmării bulgărilor împietriți de înșelăciunea păcatului o face picătura de pildă, roua de tâlc, fierul plugului unei explicații, grapa unei veniri în firi, toate fiind unelte în primul rând lingvistice.
Timp de secole bisericile tradiționale nici nu au catadicsit să predice mesajul în limbile ascultătorilor, din moment ce credeau în „puterea” sacramentelor (tainelor) nevoia de analiză logică a unui mesaj rostit părea inutilă. Noile biserici de azi unde se merge pentru a se simți divinitatea sunt tot pe-acolo.
Limba este legătura noastră cu semenii noștri care poartă cochilie ca a noastră. Distribui postări de pe acest blog în România, Moldova și Regiunea Cernăuți. Am cititorii pe care îi merit. Fără stăpânirea subtilităților fiecărei încărcături a fiecărui cuvânt, n-aș putea folosi întreaga forță a cuvântului creator disipată în milioanele de pilde din creație, pilde pe care prin limbă le pictăm pe timpanul și memoria ascultătorului într-un fel unic, fel care imprimă din negativul imaginii, pozitivul tâlcului dorit de a fi semănat.
Între timp a murit „fratele Gheorghe” din postarea de acum 5 ani, nici fratele la care am fost în vizită nu se simte prea bine, însă plecarea celor drepți și moartea persecutorilor lasă în urma lor cuvintele rostite sau scrise, roada lor pe care o vom culege fiecare, vorba lui Dorz „ori viu ori mort odată….”






Ateliere de fabricat emoții

” ... îşi vor da învăţători după poftele lor….” 2 Timotei 4:3

Adăugarea de emoție la un mesaj vrut logic, pentru a dobândi reacție este ispita și calea celor superficiali sau creduli.
Dar de ce să adaugi emoție la argument?
Argumentul în sine nu stimulează emoțional?
Descoperirea nu bucură?
Cuvântul„… nu aduce „….nici descoperirenici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură„?
Iar dacă Cuvântul, (argumentul, logica) aduce descoperire, cunoștință, profeție, învățătură, emoția dată de bucuria dobândirii lor nu ar trebui să fie de ajuns? De ce ar mai trebui adăugată emoție „artificială” la emoția „logică”, (la „bucuria și pacea” date de credință)?
Răspunsul e legat de aplecarea omului spre plăcere, spre plăcut, spre „frumos” mai degrabă decât spre logic, spre real, spre adevărat.
Cum spunea Mihai Sebastian despre societatea românească: ” Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori.
Și aceste cuvinte îmi vin în cap când mai ascult unele predici sau vizionez online „spectacole” din multe biserici: o cultură caragialescă „de „pamfletari zâmbitori” transferată fraudulos într-un mediu în care ar trebui să domnească gravitatea, seriozitatea și tragismul.
Ateliere de emoții, mai vechi și mai noi au devenit bisericile, în loc de școli și spitale, casele lui Dumnezeu, medicul și Tatăl nostru.
Iar așa-zisele reforme bisericești au fost adesea doar schimbări de unelte și de „meseriași” în aceste „ateliere”.
În loc de cădelnițe și icoane au pus fanfare și coruri.
În loc de vitralii și iconostase au construit baptisterii și amvoane.
Odăjdiile (hainele preoțești) și catedralele le-au schimbat puțin.
Argumentele logice din mesaje devin niște unelte nesemnificative și abandonate în aceste „ateliere”. Și nimeni nu mai întreabă de ele. Uneltele de fabricat emoții au loc central în aceste ateliere.
Emoția a devenit scop, teatralismul unealtă și casa lui Dumnezeu, teatru și spectacol.
Îmi amintesc o vizită pe care am făcut-o în 1990 parcă, în Liov (Lvov, Lviv), Ucraina.
Am intrat într-o biserică ortodoxă. Muzica te învăluia, inhalai fumul de tămâie, priveai icoanele în semiumbră, strălucirea lor întunecată crea un aer de mister. Apoi dintr-o dată tonul cântărilor venite din altar s-a schimbat și treptat s-au aprins luminile. Muzica creștea în tonalitate, și-a schimbat chiar ritmul în timpul aprinderii lente a luminilor în sala pictată cu mare artă. Te prindeau niște fiori pe care cu mare ușurință sufletele nestatornice și fără credință le-ar putea asocia cu divinitate, cu divin. Am ieșit cu întrebări. Slujba ortodoxă frumoasă, atractivă, da, o ispită.
Apoi prin 1994 am plecat la Praga într-o delegație cu mai mulți. Eram tânăr, aveam 27 de ani, o colegă trecută de 50 de ani devenise foarte ortodoxă, îmi vorbea pe avion și apoi în standul expozițional unde am stat o săptămână despre „misterele” slujbei ortodoxe și despre „simțirea” lui Dumnezeu din biserică. Eu îi spuneam că „de peste tot”. Ea venea cu tămâia și „harul” preoțesc, cu tainele slujbelor și emoția pe care o simțea „în biserică”. Ne-am tot contrat.
Privind acum noile „slujbe” evanghelice, ale „noilor” preoți, în noile catedrale, chinuindu-se să creeze „noi emoții”, cu „noi unelte”, îmi dau seama că în afară de schimbarea tehnologiei uneltelor, amăgirea a rămas neschimbată: abandonarea credinței logice și argumentative, serioase, grave, tragice și adevărate, și înlocuirea ei cu „emoția” goală produsă de bine menționatele „arame goale și chimvale zăngănitoare”.
Dar și de cuvântări pline de trufie ale unor „lucruri de nimic”.
O nouă cultură de pamfletari zâmbitori, religioși de data asta.











Manuscrisele lui Newton din Biblioteca Națională a Israelului, acum on-line

Link către manuscrisele Newton: https://www.nli.org.il/en/discover/humanities/newton-manuscripts

„Manuscrisele Newton de la Biblioteca Națională

Printre numeroasele manuscrise păstrate la Biblioteca Națională se numără lucrări ale omului considerat a fi cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, Sir Isaac Newton. Spre deosebire de ceea ce s-ar putea aștepta să găsească în mijlocul lucrărilor lui Newton, aceste lucrări acoperă subiecte precum interpretările Bibliei, teologia, istoria culturilor antice, Tabernacolul și Templul, calculele care se ocupă cu sfârșitul timpului, documente istorice și chiar alchimia. .

Colecția digitală

Aceste lucrări prezintă fațete ale personalității și operei lui Newton pe care publicul nu le-a mai întâlnit până acum. Ele sunt o dovadă a eforturilor depuse de Newton în încercarea de a descifra scrieri care, în opinia sa, conțineau cunoștințe secrete criptate în Sfintele Scripturi ale culturilor antice și în documente istorice. Un exemplu perfect al acestui tip de cercetare sunt eforturile lui Newton de a produce cunoștințe de importanță științifică din descrierile biblice și talmudice ale Tabernacolului și Templului.

Hărnicia și precizia lui Newton se reflectă în această cercetare în același mod în care se reflectă în munca sa științifică și el a privit această știință cu aceeași fervoare religioasă care l-a făcut să se vadă ca un fel de profet. Manuscrisele găsite la Biblioteca Națională fac parte din colecția lui Abraham Shalom Yehuda (1877-1951), expert în afaceri din Orientul Mijlociu. Profesorul Yehuda a achiziționat manuscrisele la o licitație publică la Sotheby’s din Londra în 1936. Alte manuscrise din colecție, care se ocupă în principal de subiectul alchimiei, au fost achiziționate de binecunoscutul economist, John Maynard Keynes, și se află la King’s College din Universitatea Cambridge.

Colecția Newton Papers a Bibliotecii Naționale este acum disponibilă publicului larg în format digital. Toate lucrările sunt, de asemenea, legate în catalog de Proiectul Newton, unde sunt prezentate în două versiuni: o versiune „diplomatică” care include toate modificările și corecțiile așa cum apar în manuscrisul original și o versiune normalizată, adică „curată”. ‘ versiune care permite o citire continuă a textului.

Digitalizarea acestei importante colecții de manuscrise Newton a fost posibilă prin sprijinul generos și viziunea Fundației David și Fela Shapell Family.

Colecția face parte din „Memoria lumii”

Vă sugerez să descărcați Note asupra cărții Daniel, de Sir Isaac Newton, da Newton, cel cu Binomul.


Istoria Huteriților, manuscrisul de la biblioteca Batthyaneum/Alba-Iulia este on-line pe Manuscriptorium.com


E bună și carantina la ceva. Am fost izolați 6 zile cu soția, testați pozitivi de Covid, eu între 31 ianuarie și 6 februarie, am avut forma asta mai blândă. În timpul acesta am scotocit netul, am citit mult de pe biblioteci on-line. Am stat mult pe Dspace.bcuCluj citind ziare vechi. Apoi, având timp, am zis ia să scotocesc pe la Battyaneum, să văd ce mai e cu cele 18 volume de manuscrise confiscate de călugărul Delpini de la hutteriții din Vințu de Jos pe la anii 1750.
Am căutat ore întregi.
Am dat la un moment dat de un tabel de manuscrise digitalizate, simțeam că găsesc ce caut.
Acesta este tabelul: https://batthyaneumblog.files.wordpress.com/2021/09/lista_ms_incunab_batthyaneum_acces_online.pdf
L-am citit poziție cu poziție, cunoștințele de germană m-au ajutat, la poziția 182 era ceea ce căutam:

…..și am aflat din capul de tabel că manuscrisul este digitalizat din 2009 pe Manuscriptorium.
Să mergem la Manuscriptorium.

Manuscriptorium este o bibliotecă digitală accesibilă gratuit, care permite accesul rapid la informații concentrate despre resursele istorice prin instrumente de căutare sofisticate. Obiectivul proiectului este de a oferi acces la conținutul digital existent prin instrumente integrate pentru a-l face cât mai ușor accesibil. Biblioteca digitală reunește așadar documente de la multe instituții de renume, extinzându-se dincolo de țările Uniunii Europene.
Serviciile noastre sunt folosite în activitatea lor de către cercetători din instituții culturale și istorice, studenți, profesori și nu în ultimul rând de către membrii entuziaști ai publicului. Manuscriptorium oferă tuturor acestor utilizatori cele mai simple mijloace de a obține informații despre un document fizic sau de a vizualiza direct o copie digitală a unui document.
Interfața cu utilizatorul este concepută pentru căutarea și vizualizarea ușoară a documentelor și permite crearea de colecții personale și documente virtuale. Aceasta înseamnă că utilizatorii și contribuitorii de conținut își pot crea propriile biblioteci virtuale din conținutul agregat și pot împărtăși rezultatele muncii lor cu studenții, colegii și alți utilizatori.
Manuscriptorium este un sub-agregator Europeana pentru sfera resurselor istorice.

Am realizat că am ajuns unde trebuie.

Am dat căutare cu 2 cuvinte din titlul din tabel și mi-a deschis documentul.
Acesta este linkul:
http://www.manuscriptorium.com/apps/index.php?direct=record&pid=NLR___-NLORB_MS_II_122___3R9NXO0-ro

Și așa arată pagina unde poți parcurge tot documentul cu mare ușurință:

E vorba de Istoria hutteriților, carte pe care am publicat-o aici pe net, prima dată pe episoade, timp de 2-3 ani, apoi întregul document:
Link: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf Pentru cine știe germană, documentul este descifrabil cu ușurință, după aproape 500 de ani.
Valoarea documentului de la Alba Iulia este foarte mare.
Din câte știu eu, mai este salvat doar încă un singur exemplar al acestei lucrări și se găsește la una din coloniile hutterite din SUA. Povestea salvării acelui document este aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2018/01/02/discutii-in-inchisoarea-din-sibiu-despre-felul-rugaciunii-salvarea-marii-cronici-de-istorie-a-fratilor-hutteriti-evadarea-aennei-si-a-gretei-wipf-din-inchisoare-1771-1772-cronica-fratilor-hutterit/
Cronica digitalizată pe Manuscriptorium se găsește în Biblioteca Battyaneum nu prin donație sau cumpărare, ci prin confiscare. Călugărul Delpini, iezuitul trimis la Vinț în anii 1700 pentru convertirea la catolicism a rămășiței de anabaptiști de acolo a confiscat tot ce a putut. Episcopul Battyany a adunat foarte multe cărți pentru Biblioteca lui și astfel printr-un miracol istoric, aceste cărți s-au păstrat până azi.
Amănunte despre întreaga perioadă care nu este acoperită de „Marea Cronică” se găsesc în lucrarea:
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf
Citez partea cu confiscarea cărților:
Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos:
Când s-a prezentat botezatorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezatorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezator, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători. El intenţiona să ceară ajutorul guberniului pentru a-i obliga pe botezatori să îl asculte în fiecare duminică. Acesta ar fi cel mai sigur mijloc pentru că de pe o săptămână pe alta se prezentau din ce în ce mai mulţi la predicile sale. Prostia botezatorilor era de necrezut, dar el crede că prin harul lui Dumnezeu percepea o schimbare mare la ei, şi nu se îndoia că deja în câteva luni rebotezătorii vor începe să vadă soarele adevărului. În total, comunitatea din Vinţu de Jos însuma încă 87 de capete, dintre care aproximativ 20 de copii nebotezaţi, care erau botezaţi în jurul vârstei de 10 ani.
Iată descrierea confiscării cărților de către hutteriți în cartea lor de istorie:
Pater Delpini îşi stabilise domiciliul în gospodăria episcopului, dar mergea zilnic prin toate casele şi a comunicat mai întâi câte suflete se găseau în fiecare casă. După ce a investigat totul exact, a apărut într-o zi cu judele superior, judele târgului şi foarte mulţi ţărani (evident catolici) în Vinţu de Jos, i-a adunat pe fraţi apoi a intrat cu forţa în casele lor şi a confiscat toate cărţile cu conţinut hutterit pe care le-a găsit… După această acţiune l-a pus câteva zile mai târziu pe prezbiterul Maertl Roth să convoace biserica şi i-a anunţat că „el este trimis de milostiva maiestate imperială la ei ca să îi convertească de la secta şi greşeala lor la credinţa adevărată creştină”. Biserica i-a răspuns că nu vor să accepte nicio credinţă străină. Atunci el a plecat. După opt zile s-a întors şi le-a cerut prezbiterilor să vină la predica sa împreună cu toată biserica. Biserica a ascultat, s-a strâns în casa de rugăciune şi a ascultat predica lui. El a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte. La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…”
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas. Întreaga biserică era disperată şi a rămas fără să se mişte sau să spună vreun cuvânt.

Așa s-a păstrat până la noi o istorie scrisă cu lacrimi și sânge, cu mii de martiri.
Această postare este pentru istorici creștini, dar și pentru orice creștin care ascultă de porunca de a ne uita la sfârșitul viețuirii celor dinainte de noi. Martirajul este garanția cununii de gloriei, iar hutteriții au fost cei despre care se poate spune ca despre profeții din vechime:
În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evrei 11
Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, 37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38 ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,…
Cât de bine seamănă istoria hutteriților cu aceștia descriși în aceste versete.
A fi creștin înseamnă o identificare tot mai strânsă cu Dumnezeu și Planul Lui și o înstrăinare de lume, de planurile, de fricile și de bucuriile ei.
Mă străduiesc să scot tipărite câteva zeci de exemplare din ambele lucrări.
Dar puteți citi aici:
Marea cronică, anii 1517-1760
Frații hutteriți, anii 1760-1900
Alte resurse despre hutteriți și menoniți în limba engleză: Gameo.org,
Despre celelalte scrieri hutterite confiscate de Delpini scrie la Gameo așa: „Huteriții au părăsit Transilvania, dar multe dintre cărțile lor cele mai prețioase fuseseră deja confiscate. Astăzi, aceste codici se găsesc în două biblioteci universitare: Alba Iulia (fostă Weissenburg; biblioteca Batthyaneum), care deține nu mai puțin de 18 codice, și Cluj (fostă Klausenburg), cu un singur codex. Două dintre aceste codice sunt extrem de vechi, datate 1587 și 1596; restul sunt din secolul al XVII-lea. Patru dintre aceste codice conțin cronici hutterite de diferite origini, patru sunt colecții de epistole și tratate, două sunt cărți deimnuri, patru conțin tratate dogmatice, două conțin scrieri pedagogice și două conțin exegeză biblică, probabil folosită pentru predici. Din câte se știe, aceste cărți nu au fost studiate de niciun savant și nici cei doi hutteriți veniți în vizită din 1937 nu au reușit să le vadă.
Datorită lui Manuscriptorium aceste scrieri se pot studia acum. Probabil mai sunt și alte manuscrise de la Alba Iulia digitalizate pe Manuscriptorium. Dacă știți vă rog să mă informați.
Mai trebuie să fac o observație: într-o lume plină de etichete, am fi tentați să credem că hutteriții și-au zis ei înșiși hutteriți atunci, dar e fals. Au fost numiți așa de alții și abia târziu și-au asumat această etichetă. Pe vremea când îi persecuta Delpini ei se numeau doar creștini. Avemmărturia aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/12/31/nu-eu-sunt-doar-crestin-documente-istorice-despre-crestinii-persecutati-din-transilvania-anilor-1700/ Citat din interogatoriu:
„”„Sunteți și voi creștini evanghelico‑luterani ca și noi?”. Este consemnat răspunsul „Starostelui” comunității din Ighișu de
Sus, Matthias Hofer, aflat la acea vreme în închisoare: „Nu, eu sunt doar creștin” și, cu referire la Luther, „eu nu mă închin în fața niciunui om, așa cum Apostolul Paul spune, că nu trebuie să se numeasă nimeni de confesiune paulină.
p 326-327
Care este poziția cugetului nostru în fața acestor martori?
Înclinăm spre conformismul comod și spre adaptare la”mediul” care va fi condamnat sau fideli Planului veșnic care se va împlini, urmăm credința Cuvântului care va învinge și va fi răsplătită?
Este un test al credinței fiecare zi pe care o trăim, fiecare pagină pe care o citim, fiecare model căruia îi urmăm, fiecare Plan căruia ne dăm gândul.
Încerc prin aceste provocări să vă îndrept spre modele de oameni care au călcat pe urmele apostolilor și prorocilor, pe urmele Domnului Isus, oameni care au trăit totuși în timp mai aproape de noi și dacă găsim și geografic mai aproape de noi, sau chiar la noi, ca acești hutteriți, să vă înclin gândul că se poate să trăim și noi așa.
Chiar cu prețul vieții.
Avem garanția învierii.
Spor la citit!







Youtube-ul va îngropa falsa glosolalie

…împreună cu Google Translate.
Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.” 1 Corinteni 14:10
Am primit pe WhatsApp o abordare ironică a unei manifestări așa-zisă a duhului sfânt.
Surpriză a fost să mai aud pe net o „vorbire în limbi”, au trecut ani de când „a secat izvorul” și în ultima vreme riscul unei analize pe Google Translate se pare că „duhul” nu și-l mai asumă.
De acest „vas” chiar nu auzisem.
Dar n-am putut să nu observ, că spre deosebire de alte astfel de exerciții, de data asta unul din abuzuri s-a reglat: lungimea traducerii corespunde lungimii „limbii străine”.
Mai sunt două lucruri de reglat: să nu se mai repete aceleași și aceleași silabe și să reziste o astfel de traducere la Google Translate. Că la „fratele ” Puiu „ete diada” și „ete niada” sunt aproape în fiecare frază. Să analizăm un pic:
Eli tiata de dulai sihel to dia pred la = Tu crezi că s-a rupt cerul? (în limba îngerească nu era interogare)

Ete niada sia tihei tiati pres = Nicidecum! Doar s-a deschis.

Ete niada tel chei suvar chia si pres = Eu fac rana, dar eu închid rana.

Ete dia side zuah eter chia dlet = MÂNGÂIEREA

Ete niada siher tia dlit= O trimite Cel ce a făcut toate lucrările.

Yeshua tiadi ziatozel tea pri = Isus Hristos este Domnul.

Șitere bri ghiazo la taman= Eu nu greșesc în ceea ce fac
Eu am deschis Google Translate și am încercat „să rup” măcar ceva din mesaj, poate cine știe, îmi aduce vreo descoperire. Google Translate are identificare de limbă, încearcă bietul, schimbă alfabetul, la un moment dat mi-a dat un cuvânt în bulgară, dar doar unul, nu se potrivea cu nimic. Nici cu traducerea.
„Tu crezi că s-a rupt cerul?” Nu cred, stai liniștit.
Duminică seara am ascultat pe net la biserica penticostală din cartierul meu o predică de la un doctor „pe bune” despre profeții mincinoși, predică în care zicea că „noi ” penticostalii mai credem ÎNCĂ în profeții”, de limbi n-a zis nimic. Era un ton în acest ÎNCĂ ce îmi confirma că va avea loc în curând o înmormântare doctrinară, așa cum Martorii lui Iehova au înmormântat doctrina despre venirea Armaghedonului în timpul generației 1914. Pardon, se pare că va fi o eutanasiere doctrinară, ca să nu zic sinucidere, pun și eu o floare. Pe măsură ce procentul de oameni cu educație crește exponențial în comunități, icnelile „surorii” Daniela sau ale „fratelui” Puiu intră automat sub lupa criticii.
Unul din comentariile de pe analiza menționată chiar amintea serios de Google Translate.
E o diferență de atitudine totuși: acum 12 ani, după ce am scris postarea cu Vorbirea în limbi, un prieten penticostal căruia i-am spus că vreau să analizez cu Google Translate vorbiri în limbi, să mai îmi trimită înregistrări când prinde, a urlat de la un amvon de-aici din oraș: „Auziți fraților, cum să pui Duhul Domnului pe Google?
Dar de ce să nu-l pui?
Ar trebui ca aceste „limbi” despre care mulți zic că nu au corespondență exactă, că ar putea fi îngerești, ar trebui zic să nu fie toate îngerești, la Rusalii nu era niciuna, ar trebui să mie măcar unele omenești.
Iar aceste limbi omenești ar trebui să le priceapă cineva.
Dacă nu s-a putut până acum 10 ani pune la probă autenticitatea sau falsul unei astfel de experiențe, acum se poate, avem Google Translate.
Iar primii care ar trebui să pună la analiză astfel de „daruri”, ar trebui să fie „slujitorii” din acele „biserici”, unul câte unul și de fiecare dată, ca nu cumva turma să pască iarbă otrăvită. Ar trebui s-o facă bucuroși, cu conștiența că răspund în fața Domnului.
Revin imediat la ei.
Se pare că omenească e doar impostura unora și naivitatea altora, limbile acestor șarlatani rămân în continuare drăcești, satanice, mincinoase. (Dacă nu mai postez în următoarele 3 zile înseamnă că m-a călcat trenul.)
Au tradus oamenii hieroglifele, dar numai după ce au găsit Piatra Rosetta.
Va traduce cineva hieroglifele verbale ale exaltaților cu tupeu și fără niciun pic de minte?
Îi va traduce cineva ca impostori?
Vor găsi penticostalii vreo „piatră Rosetta” care să interpreteze silabele hieroglifice și să se dovedească că au sens? Eu am căutat la ei de 40 de ani și n-am găsit. Acele zgomote sunt doar zgomote, limbă nu sunt.
Google translate va dovedi asta.
Sau tăcerea lui.
Să revin la „slujitorii” din astfel de „biserici”.
La tăcerea lor.
Această tăcere este vinovată. „Vasele” care debitează „limbi” și slujitorii care le permit au în comun fiecare propriul pântece căruia îi slujesc.
Chestiunea care face să se continue circul este necesitatea reafirmării cel puțin sporadice ale acestui dar care este „marker identitar” pentru comunități numeroase. Renunțarea la „dar” ar fi ca și cum baptiștii ar renunța la botezul la maturitate și adventiștii la sabat.
Apelul la Google Translate va înmormânta însă markerul. Ce va fi cu identitatea să nu mă întrebați, că nu-mi pasă. Nu asta e miza. Și nici lui Dumnezeu nu-i pasă, că nu de la El au venit etichetele, ci de la dușmanul Lui. Iar dacă Șefului meu nu-i pasă, de ce să mă stresez eu?
Vreau să închei cu altceva, în alt ton. Pentru cei, desigur puțini, care își pun totuși întrebări, las aici răspunsuri sub forma unor materiale, scrise de mine sau de alții, pe tema glosolaliei (vorbirii în limbi).
Las și o mică descriere a fiecărui material. Voi completa și mâine, că e târziu și nu mi-am revenit bine după covid, am nevoie de somn.
Postare din 2010: Aveți darul vorbirii în limbi, vă rugăm o mostră! cu 143 de comentarii. Și reacția de aici. Un dialog destul de viu cu mai mulți, unii au plecat la Domnul de atunci.
Cartea Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți, de Fernand Legrand. O puteți citi și vă rog s-o citiți. E scrisă de un penticostal care căuta traduceri, ca noi, căuta „piatra Rosetta” și n-a găsit-o. Apoi a căutat în Biblie să înțeleagă. Apoi ne-a explicat și nouă ce a înțeles din Biblie.
Audio: Mai există astăzi vorbiri în limbi și prorocii autentice? Mai există apostoli? Ce este cunoștința? O analiză biblică. O înregistrare „din birou” de acum doi ani, destul de condensată. 15 minute. Tot audio, din 2019, mai lung.
Analiză a unei vorbiri în limbi false de la mine din oraș, 2020. https://vesteabuna.wordpress.com/2020/09/15/vorbire-in-limbi-falsa-cluj-5-septembrie-2020/ E rușinos cum sute de oameni cu educație și iq net superioare „unsului” de pe scenă, înghit gălușca tăcuți. De rușinea lor am scris, sedarea continuă.
Explicație a botezului cu Duhul Sfânt. „Botezul cu Duhul Sfânt”, un clișeu paralel cu Biblia. 2019
3 postări clare despre încetarea darurilor începutului, despre completarea canonului Noului Testament. Am dat destul demult timp să analizez, mi-a luat ceva timp să scriu, comparativ nu ia mult să fie citite, pentru cine dorește să înțeleagă.
1. Până când a dat? De ce au încetat darurile începutului?(1) Comentariu la Efeseni 4.
2. Când a venit ”ce este desăvârșit”? De ce au încetat darurile începutului?(2) Comentariu la I Corinteni 13:8 și la Coloseni 1:25
3. Am lepădat ce era copilăresc? Ce am lepădat? De ce au încetat darurile începutului? (3).
Multă pace





E corect să boicotăm produsele companiilor care promovează agende anti-familie?

Da.

Dar, dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului,…” 1 Corinteni 10:28
Un caz:
Times of Israel anunță cum că de ziua familiei compania Doritos a difuzat o reclamă despre diversitatea familiei (în ebraică משפחה-mișpaha-familie, veți auzi în film). Proastă idee. Au câștigat o minoritate și au pierdut o majoritate. Susținătorii familiei li s-au urcat în cap, iar în Israel familia are mulți susținători: evreii ortodocși, arabii creștini, musulmanii, chiar mulți evrei nereligioși, evanghelicii (în jur de 30-40.000).
Aceștia știu acum ce SĂ NU cumpere.
Măsura boicotului produselor companiilor sau chiar ale statelor (sau comunităților) cu agende contrare Cuvântului lui Dumnezeu este corectă.
Dacă după difuzarea reclamei la Doritos cu homosexualii, un evreu sau un evanghelic, un catolic sau un ortodox vede pe un tovarăș de credință că cumpără Doritos, nu-l va mustra dacă este tare în convingeri? Sau nu se va „poticni”, dacă este slab (ortodocșii zic „nu se va sminti”)?
Treaba seamănă cu mâncarea cărnii „dedicate” (carne sfântă) de la jertfe și cu purtarea de către unii de obiecte cu semnificație religioasă pentru alții.
Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?” 1 Corinteni 8:10
Deci dacă evreul în Israel cumpără Doritos, sponsorizează prin asta promovarea agendei homosexuale și o socotește ca fiind normală.
E corect, e just, e biblic să boicotezi (să nu cumperi) aceste produse?
Nu e vreo formă de fariseism asta? „Nu lua, nu gusta, nu atinge!?”
Eu cred că este foarte corect.
Produsele Doritos sunt chipsuri de tortilla extrem de bune, brand deținut de PepsiCo.
Chipsurile n-au nimic malefic în esența lor, cu siguranță sunt hrănitoare.
Dar știind că ei promovează filozofii atee, eu nu le voi da banul meu, îl voi da altora, e simplu.
Am dreptul să aleg ce mănânc.
Este și o formă de evanghelizare. Când foștii idolatri din Efes au adus cărțile (de magie, vrăjitorie) și le-au ars, au transmis un mesaj, nu doar au făcut foc și fum.
Primitivul va vrea să te tragă în neștiința lui, să te contopești cu el, să nu-i rănești identitatea. Tu, care-l iubești, lui nu-i faci nimic rău refuzându-i marfa, dar obiectele la care se închină el în locul lui Dumnezeu ai dreptul și obligația să le tratezi cu tot disprețul. Refuzul de a jertfi, chiar simbolic idolilor a reprezentat cap de acuzare în antichitate și a dus la zeci de mii de martiraje. Comerțul este un război și nătângii mercenari ai banului nu au discernământ, vor să prindă în mreaja reclamei toți peștii. Amintiți-vă de răscoala din Efes: scăderea ratingului templului i-a durut pe cei ce trăiau din idolatria și păcătoșenia pe care templul le întreținea. Creatorilor reclamei cu Doritos nu le-a trecut prin minte că-și vor face rău.
Când o companie se transformă din furnizor de hrană în promotor de filosofie, produsul ei nu mai este ceva neutru, iar consumul înseamnă transmitere de mesaj, cumpărând, declari că ești de acord cu filosofia lui, plătind, sponsorizezi eforturile lui de a „îndrepta” lumea.

Deși „un idol în lume este totuna cu nimic” și „poți să mănânci din tot ce se vinde la măcelărie„, dacă cineva te va atenționa: „carnea asta e de la jertfă„, (adică e „sfântă” pentru că s-a făcut asupra ei o slujbă), să nu mănânci...din pricina cugetului celuilalt.
Tot la fel dacă știi, sau afli, sau ești atenționat: compania asta promovează LGBT, să nu mănânci, să nu cumperi.
(Detalii mai multe în această postare: https://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/11/de-ce-sa-nu-facem-servicii-clericale/ despre raportarea la cugetul celuilalt)
Îmi amintesc de eliberarea copiilor Bodnariu.
Am scris atunci o postare: Bunătăți de la bunica, ca să-ți fure nepoțica. Bune argumente. Am frământat de pe atunci întrebarea de azi. Pe vremea aia eu oscilam să cred dacă boicotul e acceptat de Dumnezeu sau nu. Acum am ajuns convins că boicotul produselor firmelor „filozofice” e o formă de transmitere a mesajului lui Dumnezeu. Nu a fost cazul la Bodnariu, la firma Orkla de exemplu, dar sugestia asocierii a funcționat, fiecare bucătărie cu elefantul ei alb.
Vă scriu acest paragraf ca om de afaceri: o anumită parte din costul unui produs este reclama. (La sucuri, chipsuri, snacksuri, o mare parte, pentru că e doar apă colorată și aer aromat în sticle sau pungi, restul e bla-bla.) Fiecărei cote de cost îi este alocată o cotă de profit proporțională. Deci dacă o companie a investit costuri într-o reclamă, prețul produsului conține acele costuri+profitul aferent proporției costului parțial în costul total. Dacă o companie plătește bani (serioși) pentru a crea un clip „filozofic”, eu le plătesc clipul, cumpărându-le produsul. Dacă filozofia este atee, dau bani la atei ca să facă mai departe reclame cu care-mi vor aburi copiii pe care spun că vreau să-i salvez de relele lor.
Boicot nu înseamnă ură, ci indiferență.
Nu e „incitare la ură”, ci la discernământ ce scriu eu aici.
Pur și simplu ocolești, e tratamentul pe care Domnul Isus l-a aplicat fariseilor: lăsați-i.
Pentru că am amintit de arderea cărților din Efes, a mai fost o ardere, arderea cărților din Berlin, de către naziști, lucruri foarte diferite. La Efes cărțile de vrăjitorie (niște obiecte fără utilitate, nici măcar didactică) au fost arse de către proprietarii lor, treziți din minciună, la Adevăr. Nu apostolii le-au ars cărțile, ci ei înșiși și-au ars cărțile lor fără valoare. Nu era vorba de „biblioteca din Efes” cum se bârfește, ci de „amuletele” din Efes.
Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.” Faptele Apostolilor 19:19
Cum ar fi dacă unii din promotorii de filosofii atee s-ar pocăi de neștiința lor și ei înșiși și-ar da seama de răul făcut și ar nimici în public uneltele vechilor rele, reclamele de exemplu, toată lumea ar fi în câștig, iar cerul, Dumnezeu și miliardele de îngeri ar jubila la unison.
Dar să coborâm pe pământ, unde familia Furdui plânge încă pentru cei 7 copii răpiți. Știm că în cazul Bodnariu, perspectiva unui vast boicot economic asupra firmelor norvegiene a fost „cheia” cu care celulele închisorii din fiorduri s-au deschis. Mai știu că Germania e de 10-15 ori cât Norvegia, iar boicotul produselor germane n-ar rezolva mai nimic, nu-mi imaginez că vreun evanghelic din România își va lua Duster în loc de VW doar ca să protesteze, dar consecvența poate duce gândul și pasul departe. La nemți ar merge mai degrabă asocierea răpirii copiilor cu lagărele naziste, fiecare casă de spânzurat cu funia ei.
Ca să nu creadă cineva că fabric cozi de cireașă, dau aici un link ca să arăt că subiectul a fiert și în alte capete.
Cam asta a fost prima jertfă a mea de carantină, pentru că da, suntem vaccinați și totuși ne-am infectat, iar eu de 4 zile n-am putut face mai nimic bun, am bolit și am transpirat. Sunt încă izolat până în 6 februarie inclusiv, așa mi-a scris CoronaForms.
Multă pace!








Pe vremea când ungurii îi obligau pe români să vorbească românește….

…și să scrie românește. Cu litere latine.

Era pe la anii 1500.
Ideile naționale nu funcționau încă pe-atunci.
În schimb ideile religioase erau la putere.
Cea mai tare idee: citirea și predicarea Sfintei Scripturi să se facă în limba poporului, să fie înțeleasă și crezută.
Așă că de la nemții, cu Lutherul lor, de la care a plecat ideea, a ajuns la boemi și la maghiari, care au devenit cu toții reformați și au căutat să propage noua credință.
Desigur, că pentru maghiarii reformați, vecinii lor românii au fost cei mai apropiați beneficiari ai elanului evanghelistic, așa cum era el atunci, cu idei care se impuneau de cele mai multe ori cu sabia și se desființau împreună cu capul celui care le purta cu tot, cel mai des.
Maghiarii au fost primii care au tipărit cărți în românește, o informație pe care n-o veți găsi în manuale. Iată un text tipărit chiar în zorii reformei, cu 200 de ani înainte de Școala Ardeleană:

Unui cunoscător de maghiară și română, nu-i va fi greu să descifreze textul, este limba română scrisă după reguli gramaticale maghiare. Dar iată textul adaptat după regulile noastre de azi:
„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”
Dorința de iluminare a poporului mergea atunci prin biserică, o parte din preoții români din Ardeal au adoptat calvinismul, mai ales în zona Hunedoarei și Banatului, mai de voie, mai ademeniți cu privilegii.
Oricum din capitala de la Alba Iulia, direcția care s-a impus înspre Reformă și până în anul 1660 a fost una de îndreptare a românilor din Ardeal spre Biblie.
La 22 mai 1660, pe drumul care duce de la Cluj la Oradea, între Florești și Gilău, pe locul unde este acum benzinăria OMV, mai exact unde este sensul giratoriu și podul „Lonii”, de o parte și de alta a acelui mic pârâu care se varsă în Someș, era forfotă mare. În partea dinspre Oradea era armata transilvăneană condusă de principele nerecunoscut de Poartă, Gheorghe Rakoczi al doilea, iar în partea dinspre Cluj a pârâului era armata turcească cu detașamente transilvănene și principele marionetă Acațiu Barceai. Lupta a fost cruntă, au murit mii de oameni, Rakoczi a pierdut și ziua aceea a reprezentat sfârșitul „de facto” al Transilvaniei independente și cu de asemenea sfârșitul eforturilor de „evanghelizare” asupra românilor ardeleni. Nici de calvinii români nu s-a ales nimic, dar au rămas ca întotdeauna cărțile, martori tăcuți ai unor frământări și stări și focuri și pasiuni, de cele mai multe ori străine celor care nu le citesc.
Principele Rakoczi făcuse mari greșeli față de turci, iar aceștia au ordonat mazilirea lui. Era tânăr, avea 39 de ani în anul bătăliei și retras grav rănit de pe câmpul de luptă. A murit la Oradea după două săptămâni.
În acel an, 1660, s-a terminat și cu Transilvania „independentă” (de fapt vasală turcilor prin tribut, dar dealtfel liberă, cel puțin în privința religiei), după aceea a urmat o perioadă de dezastru prin sfâșierea principatului între turci și habsburgi, cu victoria habsburgilor și instaurarea a 200 de ani de altfel de robie, „creștină”.
Lucrurile în istorie nu sunt alb-negru, au frumoase nuanțe de gri.
De pe vremea când făceam poze alb-negru și le developam în laboratorul propriu, îmi amintesc cum un fotograf mai bătrân mi-a spus că tot farmecul unei poze stă în tonurile de gri.
Cam așa e și cu istoria.
Citesc istorie având în minte profețiile: „războiul va ține până la sfârșit….și împreună cu el și pustiirile” i-a dictat îngerul Gavril profetului Daniel (la 9:26), așa că visele celor care urmăresc un viitor fără război și pustiiri sunt deșarte. Bine i-a scris apostolul Pavel lui Timotei „Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” 1 Timotei 6:8
Iar profețiile sunt tonuri de gri și pe măsură ce înaintăm în timp, aceste tonuri devin tot mai contrastante.
Tonuri de gri pentru că profețiile sunt ca „o lumină care strălucește într-un loc întunecos…” 2 Petru 1:19 și tot mai contrastante pentru că împlinirea profețiilor și înțelegerea lor progresivă în timp a fost profețită de asemenea: „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20. 30:24 Vedem tot mai clar.
Ideea națională s-a născut din Scripturi, mai bine zis din textul de la Corinteni care interzice „vorbirea în limbi” în Biserici. „Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. ” 1 Corinteni 14:19 Acesta era „versetul de aur” pe vremea aia. Și în biserici se vorbea în limbi din greu atunci: în vest în latină, limbă „sfântă”, în est în slavonă, altă limbă sfântă. Nimeni nu înțelegea nimic, dar nu acesta era scopul atât timp cât neînțelegătorii donau, azi e la fel. Așa că primul defect dat la reparat de oameni luminați era acesta, să se predice evanghelia pe limba ascultătorilor, ca să se înțeleagă.
Mi-a atras atenția asupra existenței românilor reformați (valahilor schismatici) un raport al iezuitului Delpini, de pe la 1700, care scria superiorilor săi că eforturile de catolicizare ale hutteriților de la Vințu de jos și ale deportaților din Carintia era zădărnicite și de legăturile acestora cu „valahii schismatici”. Găsiți textul pe larg în Marea Cronică a hutteriților, aici pe blog.
Extraordinar: hutteriții anabaptiști aduși la 1621 la Vințu de jos de către Gabriel Bethlen erau în legătură cu deportații carintieni (strămoșii landlerilor de astăzi) și cu românii calvini (valahii schismatici), îi unea pe toți atașamentul față de Scripturi.
Istoria e în tonuri de gri și se înțelege perfect când vedem în fiecare generație dragostea Tatălui care dorește să-și apropie copiii răzvrătiți.
Iar această apropiere nu se poate face decât „prin credință” prin citirea și înțelegerea Cuvântului scris, mai ales a profețiilor. Cunoașterea istoriei ne ajută de asemenea mult.
Eu nu aștept o trezire religioasă de tip catolico-reformat, a reînbisericire a poporului, inert religios dealtfel. Nici apostolul Petru nu aștepta asta, dar prin scrisorile lui căuta să-i facă să-și aducă „aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru..” 2 Petru 3:2
Aceasta este adevărata trezire, cea care vine din înțelegerea Cuvântului.
Să nu fim ca sămânța de lângă drum, ca cei care ascultă și nu înțeleg, ci să căutăm să înțelegem Scripturile, mai ales tot ce au scris prorocii, să nu fim ca ucenicii acuzați de Domnul: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!” Luca 24:25

(Textul reprodus este numit fragmentul Todorescu, întrebați pe wikipedia.)




De ce vor fi tulburări în Ucraina? Ce ne spun profețiile biblice despre aceste vremuri? Cât vor ține tulburările?

….pentru că Dumnezeu îi va duce în Israel pe toți evreii de acolo.

Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” Amos 3:7

Citez din articolul de acum câteva zile din Times of Israel
Guvernul israelian se pregătește pentru posibilitatea ca mii de evrei ucraineni să dorească să imigreze în Israel în cazul unei invazii rusești a țării, potrivit unui raport duminică seara.

Potrivit lui Haaretz, reprezentanți ai diferitelor oficii și grupuri guvernamentale s-au întâlnit duminică pentru a discuta despre o astfel de eventualitate, printre care Biroul Primului Ministru, Ministrul de Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Diasporei și Agenția Evreiască.
Acesta a menționat că Israelul are de mult timp planuri pentru evacuarea în masă a evreilor din diferite țări, dacă este necesar, și a actualizat aceste planuri pentru Ucraina din cauza tensiunilor în creștere.”
Nicio profeție biblică nu este mai mult repetată decât cea despre reîntoarcerea evreilor înapoi în țara lor.
În Ucraina mai sunt încă între 350000 și 420000 de evrei, un număr mare, aproape câți erau strămoșii lor în Egipt, pe toți aceștia îi scoate Dumnezeu afară și-i duce în Israel.
Așa trebuie să citim Biblia, așa trebuie să ascultăm știrile, prin „strecurătoarea” profeților.
Urgia războiului din Ucraina va ține până vor pleca evreii, în același timp se mai împlinește o profeție, Domnul Isus a spus „priviți smochinul” dar a adăugat: „și toți copacii”, explicând să înțelegem că sfârșitul acestei vremuri va veni într-o perioadă când Israelul (smochinul) va „frăgezi” dar și ceilalți copaci (națiuni), printre aceștia este și Ucraina.
În Pravda, pe care o citesc în original, rar se folosește cuvântul Ucraina, au un termen batjocoritor; Nezaleșna (Independenta). În rusește sună mai literar: Nezavisima, iar termenul Nezaleșna împreună cu tot efortul ucrainienilor de a-și crea o identitate separată de cea rusă sunt luate în râs de imperialii, vecinii lor.
Dragilor, principiul etniei va străbate veacurile, chiar dacă a venit ca o pedeapsă, la Babel.
Popoare vor fi în veșnicie, scrie clar: „din orice neam….”, nu din orice imperiu.
Chiar noi Adunarea (biserica), nu suntem religie, nici cult, suntem popor al lui Dumnezeu, copii ai lui Dumnezeu, etnia lui Dumnezeu dacă vreți.
Cât vor ține tulburările?
Până îi vor convinge pe toți evreii rămași că nu e mai e de stat acolo.
De fapt va fi o plecare ca din Egipt, vor tot ezita, până se vor bucura că au scăpat.
Să cităm câteva profeții, sunt foarte multe:
Isaia 43:5Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.

Ieremia 23:3Şi Eu Însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte şi se vor înmulţi.

Ezechiel 37:21 „.… ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.

Amos 9:14Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.

Aceste vremuri le trăim astăzi, vremuri profetice, vremuri ale sfârșitului.
Tulburările vor provoca marea emigrare a evreilor din Ucraina spre Israel. Poate și din Rusia și din celelalte țări care „înfloresc”.
Am mai spus acest lucru acum 8 ani, la începutul războiului de acolo.
Această aducere înapoi Dumnezeu o face forțat, nu este o regie, cei implicați în ea nu cunosc profețiile ca să aibă ce crede. Forțarea se face prin urgii.

Înțelegem noi aceste lucruri?
Azi explicam unor colegi principiul hornului, de ce „trage” aer când e cald. Unii înțelegeau, alții nu.
Unul (credincios) mi-a zis supărat: „odată zici să fie închis, altă dată deschis.”
I-am spus să încerce să înțeleagă.
Unele lucruri nu se înțeleg doar privindu-le.
Înțelegi tu ce citești?” a întrebat Filip?
Nu l-a întrebat dacă i-a plăcut la Ierusalim.
S-a răspândit ca și corona religia plăcutului, „ți-a plăcut la biserică?”, nimeni nu mai întreabă pe nimeni: „înțelegi tu ce citești?
Auzirea sau citirea este una, este sămânța, înțelegerea este altceva, este germinarea, pământul bun.
Poți auzi ceva în 2-3 minute, dar trebuie să cugeți 2-3 zile ca să înțelegi.
Mai ales profețiile care nu se înțeleg singure, trebuie luate toate la un loc.
Matei 13:23 „Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: „
De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Efeseni 5:17





„Țeapa” homeschooling sau țeapa „fabricilor de diplome”, iarăși despre educația creștină

Replică la articolul de aici: Un fenomen ia amploare în România sub umbrela unor şcoli internaţionale: ţeapa  homeschooling

Am prieteni muți în Statele Unite care au făcut Homeschooling cu copiii.
Am studiat un pic procedurile.
Am fost provocat să scriu de articolul lui Marius Dumitru, un articol evident tendențios și agresiv împotriva ideii de educație acasă.
În America există cadru legislativ, programă, examene paralele, posibilitate de recunoaștere și integrare a celor școlarizați astfel. În Europa mult mai puțin, în România și Europa e dezaprobată inclusiv ideea.
Din auzite, se pare că sunt peste două milioane de copii care fac homeschooling în America.
Să analizăm puțin chestiunea: biblic, istoric, juridic, profesional, practic.

Biblic
Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Efeseni 6:4 Creșterea copiilor în frica de Dumnezeu este o poruncă a Domnului, nu o alternativă. Văd în părinții celor 80 de elevi din județul Suceava, (numiți de MD așa: „Părinţii din Suceava care au ales sistemul de tip homeschooling sub umbrela şcolilor din America sunt din cultele penticostal, creştin după evanghelie, menonit şi ortodox (Oastea Domnului). Unii dintre ei au făcut pasul acesta la recomandarea unor lideri religioşi,…„) dorința de a împlini această poruncă a Domnului. Socotesc că dacă cineva suferă întristarea din pricina cugetului său față de Dumnezeu, îndurând pe nedrept, acest lucru este plăcut lui Dumnezeu. Deci și ceea ce fac părinții celor 80 de elevi, și suferința lor este plăcută lui Dumnezeu. Acești părinți văd în școala de stat un pericol pentru copiii lor și într-o foarte mare măsură este un pericol.
Încă ceva. Fiind poruncă a Domnului, educația copiilor în cunoașterea Cuvântului Domnului nu este o opțiune a celor care cred, care „au lumină” sau care sunt așa, mai „habotnici”. Porunca este pentru toți, chiar pentru atei și disprețuitori. Cine nu respectă poruncile Domnului, va suporta consecințele, indiferent de cât de „indiferent” a ales el să fie față de problemă. Alegând „să nu știi” nu te scutește de obligațiile poruncii: atât de a ști, cât și de a face. Așa că și cei care nu-și educă copiii după învățătura Domnului ar trebui s-o facă, iar ceilalți care fac asta, nu ar trebui să fie intimidați de mândria nătângă a disprețuitorilor.


Istoric
Școala generală, așa cum a rămas după comunism este împotriva ideii cu care s-a înființat de către Comenius: ca loc al cultivării virtuții mai întâi, pentru slujirea lui Dumnezeu și apoi al dobândirii de cunoștințe pentru slujirea oamenilor. Școala generală a devenit mai mult decât atee, a devenit o pepinieră a ateismului.
Să facem o mică incursiune istorică a ideii de Școală Generală.
Ideea a promovat-o (cu greu) Comenius prin cartea lui de căpătâi Didactica Magna, pe la sfârșitul anilor 1600. Până atunci nu exista idee de învățământ general plătit de stat nicăieri în lume. Doar comunitățile hutterite, de la înființare, se ocupau de copii de la vârsta de 3 ani în sus și chiar și maturii analfabeți convertiți între ei erau alfabetizați imediat, ca primă măsură. Este aproape sigur că de la hutteriți avea Comenius ideea Școlii generale. În satul din Boemia (Cehia) în care a copilărit Comenius exista comunitate hutterită și școală, în timp ce restul copiilor oamenilor erau crescuți analfabeți, folosiți la lucru, etc. Comenius a observat diferența uriașă de cultură dintre comunitățile progresiste ale hutteriților și cele cu mult înapoiate ale celorlalți (reformați, catolici) și a dedus logic că diferența o făcea educația generală. (Detalii pe subiect aici.) Mai târziu, pe la 1700, elvețianul Pestalozzi a dus ideile pedagogice ale lui Comenius mai departe (deși „fără Dumnezeu”, pentru că în timp ce Didactica lui Comenius e plină de citate și argumente Biblice, în scrierile lui Pestalozzi apare Mama Natură, nu Dumnezeu). Oricum, ideile și chiar cărțile lui Comenius (de fapt ideile hutteriților, ca dovadă că creștinii sunt sarea pământului) au dominat lumea educației și au schimbat lumea în general în ultimele 3 secole. În secolul XX însă, școlile erau deja „golite” de Dumnezeu și au devenit chiar atee, de aceea am scris acum 10 ani postarea „Învinși cu armele noastre.” În școlile create pentru cultivarea virtuții cunoașterii lui Dumnezeu, se cultivă păcatul ateismului și competiției (invidiei) sau al falsității titlurilor.

Juridic
Paradoxal, ideea școlii generale a întâmpinat în secolele trecute multă opoziție mai ales din partea clerului, care vedea cum oamenii din păturile educate citeau Biblia și nu le mai credeau bazaconiile lor. A trebuit ca statele luminate prin conducătorii lor, să emită legi severe pentru a obliga poporul să-și dea copiii la școală. Era ca acum cu vaccinul. Rezultatele s-au văzut doar după câteva decenii de la alfabetizarea completă, prin saltul tehnologic care a urmat saltului educativ. Acest succes a dus mai departe la aplicarea cu fermitate de către state a legislației obligativității frecventării școlii. Așa că legea care cere obligativitatea frecvenței școlare este bună. Dar acest lucru este valabil doar pentru stat și pentru cei ce văd doar necesitatea unei pregătiri profesionale pentru copii, dar pentru acei părinți care urmăresc educația biblică a copiilor lor, integrarea acestora la vârste fragede în sistemul școlii de stat este o frânare a direcției creștine de educație pe care vor s-o imprime copiilor lor. Ar trebui ca legal să existe posibilitatea școlarizării private și un sistem de examene de echivalare. Ar trebui să existe și o programă pentru școala de casă. Ar trebui ca creștini să ne rugăm concret pentru acest lucru. Aceste programe și examene ar costa mai puțin decât școlarizarea unui copil de către stat. Dacă cineva ar spune că rezultatele nu ar fi satisfăcătoare, să se gândească la elevii slabi care trec formal prin școală cu rezultate dezastruoase. De obicei cei ce își asumă educația acasă, fac parte din oameni cu un nivel ridicat de angajament, capabili să își asume responsabilități superioare părinților neglijenți sau indiferenți sau ale unor dascăli plătiți din păcat prost de către stat.

Profesional
Chestiunea competenței este invocată adesea de către inamicii educației acasă.
„Competența” îndoielnică a părinților de a educa și competența scăzută a „absolvenților”.
Socotesc că cel puțin la clasele mici, 1-4, dar și la 5-8 nivelul de competență pedagogică cerut poate fi atins de părinți. La liceu mă îndoiesc că doi părinți normali pot preda chimia, engleza, fizica și matematica la nivel de absolvire Bac. De aceea eu sunt partizanul educației acasă la clasele mici (deși sunt părinte și nu am făcut acest lucru, Goliat era prea mare), dar nu mai sus. Pentru că am absolvit o facultate și multe alte cursuri după, sunt partizanul educației tehnice de orice fel, iar pentru că am fost crescut de părinți credincioși sunt partizanul educației creștine acasă în primul rând, al școlii cu copiii.
Sunt dușmanul școlii duminicale în „biserică”.
Educația creștină trebuie să fie făcută de părinți, în fiecare zi, acasă (și în călătorie) nu de altcineva, undeva, cândva.


Practic
Cred că se poate îmbina educația oferită de stat cu educația de acasă, cu Școala Maternă, școala de pe genunchii mamei, cum îi zicea Comenius.
Câteva aspecte practice.
Socotesc că e bine să se înceapă cât mai repede educarea copiilor în legea (principiile) Domnului și în rânduielile lui, ca să aibă la ce cugeta copilul. Să se facă acest lucru de la 3 ani, ba chiar mai repede.
La 5 ani să fie bine implementate principiile lui Dumnezeu și exemplele creației și Scripturii. Am arătat și în alte locuri că este bine dacă se poate ca copilul să crească la fermă, la ogor, chiar și grădinița de lângă casă ajută, să vadă pildele lui Dumnezeu din plante și animale. Sau să fie dus des să le viziteze. Dacă nu fac părinții această educație, cineva o va face.
Cât privește calea „martirajului” aleasă de către cei ce fac deja Homeschooling în România, îi sprijin din toată inima și îi încurajez.
Sunt părinte și bunic, iar acum 30 de ani am fost chiar profesor pentru o scurtă vreme la liceul „creștin” din orașul meu. O poveste întreagă. Voi trece direct la concluzii, le credeți sau nu, ține de credibilitatea câștigată de mine în fața cititorilor acestui blog.
Ideea homeschooling este dezaprobată la nivel european, nu doar național, iar „armele” de descurajare țin de tehnicile serviciilor secrete. Bazați pe slabul nivel de angajament al părinților și „cultelor”, școlile „creștine” din România sunt date pe mâna unor oameni cu „agendă” secretă de deturnare identitară, așa cum de fapt sunt date și cultele. În primul rând, în aceste școli sunt descurajați „markerii” identitari, elementele de ținută modestă de exemplu și este dată altă direcție „comunității” de mâine. Vorba lui Stalin, nu contează cine votează, ci cine numără voturile. E valabil la nivel european, vezi Barnevernet.
Chiar acel articol din ziar, nu îl socotesc o știre neutră, ci parte din această descurajare.
Unul din oamenii despre care n-am scris în Viața ca un puzzle, este un înfiltrat între creștini, chiar mare promotor al homeschooling și e băgat în problemă să știe sigur dinăuntru ce și cum, ca să știe ce să poată anihila colegii lui și să se asigure că ideea rămâne la nivel de embrion perpetuu.
În primul rând trebuie să informez pe cei ce se ocupă cu o astfel de persecuție ascunsă a creștinilor că îi va bate Dumnezeu. Știu bine din Biblie, din istorie și din experiența mea de om aproape de 60 de ani.
Dar bătaia lui Dumnezeu nu va ajuta propășirea ideii și nici nu va mângâia pe cei cărora li se bagă bețe-n roate. Socotesc că urgia covidului a trimis toți copiii în homeschooling și că sunt lecții de învățat de aici, poate chiar un model.

O concluzie dintre multe posibile: într-o țară în care și prim-ministrul a mers la bibliotecă la terminarea facultății, a luat o lucrare de licență, a copiat-o și și-apus numele pe ea ar trebui mai multă modestie în abordarea subiectului educației. Chiar și kazahstanezii s-au trezit, curcile ridică capul și râd deoameni. Trăim în țara lucrului bine mascat. Am terminat și eu o facultate și știu: toți colegii au mers la bibliotecă de unde au luat o lucrare de licență, au modificat pe ici pe colo și-au pus numele pe copertă și „au scăpat”.
Mi-am zis că nu voi face asta.
Mi-am ales o temă cu ajutorul unui profesor, m-am scufundat în bibliotecă unde am adunat bibliografie, am proiectat o instalație, i-am făcut calcule, temperaturi, catalizatori și apoi am făcut și teste de laborator. Am notat tot și mi-a fost gata lucrarea. Un jumătate de an de muncă proprie, lucrare de licență cu un număr moderat de „citate” specificate.
Știu că am fost singurul care am făcut acest lucru din anul meu. Era acum 30 de ani, fix pe vremea asta. Școlile au fost și au rămas în mare parte „fabrici de diplome”, nu de caractere, așa cum au fost proiectate de Comenius.
Avem chiar un adjectiv de aici: „diplomat”, cu conotații negative.
Este o distanță astrală între nivelul moral și de angajament creștin al celor care urmăresc ce a mai bine pentru copiii lor și bezna ignoranței din capul unuia ca autorul acestui articol odios.
Domeniul educației e vast ca vestul sălbatic. Sămânță e destulă, pământ destul, diferența o face „munca” locuitorilor. Siberia și America au fost ocupate de două popoare diferite cam în același timp.
Educația biblică a creat un stat prosper și liber, habotnicia ne-a lăsat ca la muzeu un stat înțepenit în feudalism industrial, stat în care „iobagii” abia acum ridică capul.
La fel e și cu educația, mințile copiilor ne stau înainte ca un pământ nearat primăvara.
Depinde de munca părinților în primul rând, ca să crească oameni care în toamna vieții lor (când cultivatorii nu vor mai fi) să fie plini de suc și verzi.
Completare:
Am primit câteva reacții imediat după publicarea acestui articol.
Una este cu o luare de poziție a reprezentantului Cultului Penticostal pe educație.
O amenințare cu …

…ORGANELE DE POLIȚIE!

Un comentariu de la acest clip merită menționat aici (toate ar merita de fapt):
„Dle Badelita, va rog sa ma iertati dar sunteti intr-o mare eroare. Va dau cateva date reale, care sa corecteze afirmatiile dvoastra:
1. Parintii au dreptul legal de a-si alege orice forma de invatamant pe care o considera folositoare copiilor lor
2. Calitatea probata a invatamantului public romanesc este mult sub nivelul scolilor la care sunt inscrisi copiii care fac homeschooling in Romania
3. Unitatile de invatamant la care acestia sunt inscrisi sunt acreditate, unele avand mai multe acreditari internationale
4. Daca in alte tari ca America homeschooling-ul este o optiune legala pentru parinti, asta poate demonstra ca exista ratiuni solide pentru acest lucru, chiar daca in Romania aceasta varianta nu a fost abordata. Poate ca altii au analizat mai bine decat noi toate optiunile.
5. Nu aveti dreptate cand spuneti ca acei copii care au fost inclusi in alte forme de invatamant nu se mai pot intoarce in sistemul public romanesc. Din contra, cunosc personal si exista multe astfel de cazuri in care acest lucru s-a intamplat.
6. Directia profesionala a acestor copii nu este deloc una infundata, din punct de vedere al integrarii in invatamantul superior, universitar. Din contra, cunosc multi copii care au facut homeschooling si acum sunt studenti in Romania. Personal am doi copii absolventi de homeschooling si studenti, unul in anul 2 la arhitectura, iar fata anul 1, a intrat cu 10 la Automatica si Calculatoare in Politehinca!!
7. Permiteti-mi sa va pun cateva intrebari:
– as fi tare curios sa stiu… aveti copii?
– sunteti de acord cu educatia sexuala din scoli?
– ce parere aveti, ca si om credincios, asa cum va pretindeti, despre evolutia drogurilor, a pornografiei, a abuzurilor si stricaciunii morale care exista in scoli? Credeti ca un parinte care isi doreste protejarea copiilor de aceste pericole si din acest motiv a ales sa faca homeschooling este de condamnat?
– aveti teama de Dumnezeu si dorinta ca generatiile care vin dupa dvoastra, poate copiii dvoastra sa poata fi educati in spiritul temerii de Dumnezeu, decat in spiritul secular care devine tot mai agresiv, nu numai in tara noastra, ci in toata Europa?
– daca ati raspuns afirmativ la intrebarile de mai sus dati-mi voie sa va spun ca faceti de rusine credinta crestina si pe Dumnezeu, aducand un defavor Imparatiei lui Dumnezeu si parintilor care, poate, intre alte ratiuni, au ales sa-si educe copiii in scoli crestine, cu curicule crestine si cu literatura crestina in locul celei seculare. Ce este pe primul loc pentru dvoastra, educatia academica, seculara, sau teama de Dumnezeu? Nu ati fi curios sa va documentati putin despre argumentele celor care au ales aceasta forma de invatamant, inainte sa dati pe mana politiei si a autoritatilor pe proprii frati de credinta (chiar daca poate nu fac parte din biserica pe care o pastoriti… ) si deschizand anchete si reclamatii impotriva lor? Chiar daca acestia gresesc, va simtiti bine in aceasta postura de „Iudă”? Chiar si din acest punct de vedere este rusinos ce faceti…
Comentez și eu comentariul: „vă simțiți bine în postura de Iudă?” Cred că se simte bine. Nu e primul, e plin de Iude care într-o veche tradiție, la momentul potrivit dau”… pe mana politiei si a autoritatilor pe proprii frati de credinta „




Ispita emoțiilor…religioase

Ascult cântări.
În casă, soacra ascultă pe internet Micul Samaritean de la Chișinău, asculta și azi în bucătărie când m-am întors de la lucru.
În timp ce luam masa, se dădeau cântări pe post.
Azi au dat Mai adă Doamne-acele vremuri din trecut, parcă chiar în interpretarea lui Chibici.
Emoționant, cald, plăcut, antrenant, dar cât de adevărat?
O chemare la un activism religios fără argument, fără logică și deci fără perspective de angajament(evlavie), cum s-a dovedit a fi această mișcare care începe cu 50. (Glisez ecranele duminica seara de la o biserică la alta (ca să mai găsesc câteva nume ca cele din Sardes) și dau de eforturi tot mai palide de reafirmare a identității „emoționante” a unor vremuri recunoscute „din trecut”.)
Dar să mă întorc la emoțiile ispititoare.
La melodiile plăcute care pot transmite adevăruri sau minciuni, orice, că oricum sunt ascultate.
Că-s frumoase.
Și mi-a fugit gândul la tinerețea mea destul de „carismatică”, vremuri în care cântam de-a valma, frumos să fie.
Și la poezii, la Traian Dorz cu ale lui Cântări Nemuritoare.
Oare un adevăr spus fără emoții are vreo șansă să-l creadă cineva?
Poate oare buturuga adevărului să răstoarne căruța emoțiilor?
Poate, dar căruța asta nu trece pe-acolo.
Dar oare n-am mai scris pe subiect?
Și iar mi-am amintit cât de tare m-a prins emoționalismul din poeziile frumoase ale lui Dorz.
Cât de mult mi-au plăcut, Doamne-Doamne!
Nu puneam deloc vreun filtru al adevărului pe aceste emoții, savuram emoția hiperbolelor, a rimei perfecte, a stilului inconfundabil al poetului martir. Îmi era de ajuns. Mai mult, mă ispitea să citesc.
Așa am ajuns să citesc în adunarea baptistă unde bunicul era pastor poezia „În templul credinței străbune”: o odă scrisă de un ortodox înspre slava „credinței străbune”, amănunte pe care nu le cunoșteam, dar care bunicului nu i-au scăpat, n-a zis „amin” la terminare, deși de obicei bunicul zicea.
Ispita consumului de „produse religioase” ce-mi produceau plăcere nu m-a lăsat însă niciodată fără să încerc să justific logic gustul plăcut. Adică să nu ling numai glazura prăjiturii ca-n copilărie, ci și prăjitura.
În acest fel de mai multe ori am descoperit pietre sub ciocolată sau…mai rău.
Chiar acum în timp ce scriu ascult cântări și am ajuns la De ce întârzie trezirea? în aceeași linie emoțională.
Am încercat să caut scuze aplecării mele spre emoție, cum ar fi că de exemplu poetul care are ceva de spus, de dragul adevărului, va îmbrăca idea adevărată cu hainele frumoase ale rimei perfecte și eventual ale unei melodii atractive, precum o mamă-și gătește copilașul, să aibă trecere.
Da, dar ce te faci dacă nu numai capra are blană, ci și lupul?
Cum vor deosebi cei trei iezi, capra de lup?
Sub blana emoției poate fi lupul, nu mămuca.
Adică, erezii pe melodii.
Și în timp ce scriam postarea asta, îmi scrie pe WA un prieten făcut aici, pe blog.
Îi place cum scriu, nu și ce.
Logic, e profesor de muzică, țepușul în care-l invit eu să dea cu piciorul e deosebit de ascuțit,….și e pâinea lui. Ce să facă? Și căuta să ia apărarea emoțiilor…că trebuie.
Zicea dânsul că emoția e cealaltă față a monedei, una e rațiunea. 50%-50%
Am fost tentat să dau copy/paste parțial la dialogul cu el, dar e prea lung.
S-a mirat la urmă când i-am spus că în ultima călătorie cu soția în Europa, am luat cu noi cărți de cântări și am cântat, credea că nu cântăm…
Cântăm cântări adevărate, iar dacă melodia e ușoară, se și reține mai ușor, dar să te lagi pradă emoțiilor de dragul unei melodii, indiferent de text, aici trebuie mare veghere!
Pe poarta emoțiilor trebuie lăsate să intre doar emoțiile însoțite(aduse) de credință: bucuria și pacea.
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” Romani 15:13
Că de nu se veghează la poarta asta, pot intra coafați balaurii emoțiilor arhitectonice, urangutanii emoțiilor titlurilor academice, papagalii emoțiilor oratorice (sau ciorile vopsite) pe lângă stolurile de păsări ale emoțiilor muzicale și cu toții vor face chetă pentru plata zorzoanelor cu care s-au înțolit. Dar oare n-au intrat deja în cele mai multe locuri?
Menajerie!
(postare începută în 6 decembrie și încheiată azi)



Originile darwiniste ale teologiei verzilor

…cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:10

Filozofia ecologistă afirmă că acțiunile umane au devenit atât de nocive prin deșeurile pe care le produc uneori, încât amenință existența „speciei” umane. E limbă darwinistă, cei ce vorbesc așa arată că poartă în creiere sarsanaua de filosofii care îi face să creadă că pământul sau „mama-natură” ne-a născut printr-o gestație de 4,5 miliarde de ani și acum noi „fiii” ne ucidem „mama” prin excesele noastre.
Logica argumentelor evolutive ar trebui lăsată să lucreze și dacă în sutele de milioane de ani trecute au avut loc nimiciri ale subspeciilor, sau indivizilor mai slabi, probabil tot un fel de selecție naturală ar elimina pe cei ce nu rezistă la smog de exemplu și poate cine știe, apare un om mai nou. Stalin a testat Siberia pe culaci și Hitler cuptoarele pe evrei cu logica asta. Ecologiștii n-au ajuns aici, dar mulți din ei cred sincer că ar trebui să luptăm pentru sănătatea „mamei-natură”.
Ca creștin, știu sigur și dovedit că pământul de la potop încoace n-are decât 4350 de ani, că înainte de potop clima a fost alta și că după răpire clima se va schimba din nou. Pământul va ajunge într-o stare de abundență pentru 1000 de ani înainte de distrugerea finală, sau după, las teologii să transpire pe temă. De 15 ani de când nu mai avem ierni, parcă se-apropie mileniul ăla. Sigur, fără ajutorul cuiva, mileniul va fi o perioadă de abundență și armonie.
Dar să mă-ntorc la ecologiști. Din frica lor au închegat de-o filozofie și apoi au fermentat câte-un partid, care câteodată mai ajunge la putere și dă legi. Unele legi sunt bune, cele legate de nivelul de CO2 în orașe sau emiterea de fum, chiar te-necau mașinile de-acum 30 de ani, nu e rău. Dar cele mai multe legi sunt sinucigașe, chiar ironice și autodistructive. Să dăm de exemplu frânarea industriilor „poluante” într-o țară și cumpărarea produselor respective de la o altă țară care nu ține de finețurile ecologiste. Se poate chiar întâmpla ca vânturile sau curenții marini, fiindcă n-au granițe,să vină peste tine de la cel care nu respectă legile tale. Și iată cum rămâi și cu industria ta distrusă și cu fumul celuilalt inhalat și cu țara lui îmbogățită, că-icumperi produsele. Asta e ironic.
Dar hai să vedem până la ce absurd ajung evoluționiștii ecologiști. I-au mințit profesorii lor că ghețarii au milioane de ani vechime. Totuși, se constată că unii ghețari se dizolvă cu mare viteză, cum se poate?
Și atunci ecologismul a adus explicația: gazele, poluarea, provoacă creșterea temperaturii, încălzirea globală. Nu cred că au analizat mult și s-au pus pe treabă: au început elvețienii noștri să acopere ghețarii cu prelate mari, ca să nu se topească.

Lumea zice că elvețienii-s oameni deștepți. Bieții de ei!
A ajuns subiectul să schimbe miniștri și legi și din păcate a ajuns să chinuie oameni prin aceste legi.
Concluzie!
Știm bine că nu ne-a creat „mama-natură”, ci Dumnezeu.
Mai știm că există un ciclu al carbonului în natură și că Dumnezeu știe câte milioane de tone de petrol, cărbune și gaze a lăsat în scoarța terestră și așteaptă să fie arse. Sau cât dioxid eliberează permafrostul. Dar mai sunt multe alte lucruri pe care nu le știm mai deloc. Cu siguranță autoflagelarea ecologică a fiilor nu va salva pe „mama-natură” de la focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
Pământul este blestemat din cauza păcatului omului, nu din cauza arderii combustibililor.
Evanghelia ecologistă propune o „mamă” în continuare fertilă, un pământ căruia îi suntem datori, poate ne va mai naște frați, cine știe?! (Doamne iartă-mă!)
Ecologiștii „au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului,” se închină pământului creat în locul Dumnezeului Creator.
Hristoșii ecologiști sunt la mare căutare și ascultare, au „evanghelie” în gură, au apostoli, au urmași.
Ce e mai rău e că propun o mântuire care „mângâie”pe mulți, îi umflă mai degrabă.
Generează vectori în minți, ca la microbiștii la fotbal, au pentru ce milita.
Și-i vezi fierbând ideea.
Ce să le faci?
Nimic.
Să-i ocolești.
Tratamentul propus de Domnul Isus în relația cu fariseii: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” Matei 15:14
Pentru că nu pot fi numiți decât farisei cei ce recunosc semnele cerului, clima, încălzirea, etc., dar semnele vremurilor, nu.
Pe de altă parte, trebuie să respectăm toate legile derivate din ecologism, fac bine: selectarea deșeurilor, evitarea arderii inutile și dăunătoare, etc.
E bine să nu ne afumăm unii pe alții, dar cât despre salvarea „Mamei-natură”, eventual acești apostoli ai mântuirii mamei, de ce nu se gândesc mai întâi la mântuirea fiilor, adică la mântuirea proprie? Pentru că moartea cărnii trupului propriu e mai sigură decât degradarea ecologică!




Invențiile și dezvoltarea tehnologiei din secolele XIX-XX sunt legate de împlinirea profețiilor

Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4
Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: ‘Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?’ El a răspuns: ‘Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” Daniel 12:8-10
Lui Daniel, chiar dacă a fost numit de Dumnezeu „om preaiubit și scump„(10:11) nu i s-a descoperit nici când, nici cum va fi „sfârșitul acestor minuni” (v.6) și aceasta pentru că au trebuit cu adevărat să rămână pecetluite (sigilate) acele lucruri. Și nici nu s-ar fi putut ști atunci.
Am în minte o profeție extrem de specifică: faptul că „munții lui Israel” vor fi locuiți.
Până prin anii 1900 acest lucru ar fi fost imposibil tehnologic, în vârfurile acelor munți nu este apă iar pompele nu se inventaseră, nici electricitatea, decât ca concept. Oamenii nu au putut trăi pe vârfuri de munți până recent.
Chiar toate satele arabe din Israel și orașele, sunt pe văi, niciunul pe munți.
Și totuși profețiile lui Dumnezeu se referă expres peste tot la MUNȚII LUI ISRAEL că vor fi locuiți, nu la văi, sau la teritoriu în general.
Vedem cum după cucerirea munților lui Israel în 1967, construcția de localități pe acei munți se face cu mare viteză.
Acest lucru a fost posibil datorită dezvoltării tehnologiei pompelor, a pompării apei.
Am arătat la postarea Apa în Israel cum la începutul statului s-a pompat apă din Marea Galileii, apoi s-a trecut la desalinizarea apei de mare.
Când am fost noi în Israel, acum 5 ani, nivelul Mării Galileii era cu 3 m sub normal, acum este la loc și s-a stopat pomparea apei din mare pentru irigații. E suficientă apa din desalinizare.
Dumnezeu a lăsat ca aceste invenții să se facă, pentru a se putea împlini profețiile.
Sau judecând invers, profețiile nu s-ar fi putut împlini fără tehnologiile actuale.
Priviți această poză luată la întâmplare de pe Google Earth, e din Samaria (West-Bank, „teritoriile ocupate”, Cis-Iordania) la nord de Ierusalim:

Să citim: „Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.” Ezechiel 36:8
Le voi paşte pe o păşune bună şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.” Ezechiel 34:14
Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel” Ezechiel 37:22
….vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii” Ezechiel 38:8
Desigur, în marele Plan al lui Dumnezeu, aceste „realizări” sunt doar amănunte. Dar fără curent electric și fără pompe, nu s-ar fi putut construi localități pe munți. Așa că aducțiunile de apă, tehnologiile și capacitățile industriale necesare lor, s-au „nimerit” să fie suficiente deja fix în anii dinainte de 1967, când se împlineau 2300 de ani de la Alexandru cel Mare, cum a scris Daniel și trebuia să aibă loc sfârșitul perioadei cât Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, cum a spus Domnul Isus.
Pentru mine personal acești munți locuiți sunt cea mai vie dovadă a clarității profetice.
Mă gândesc zilnic la profeții și la împliniri, mai ales la cele care au legătură cu noi, cu zilele noastre.
Fac și eu ca profeții care „cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.” 1 Petru 1:11
Dar aceasta nu doar în ce privește preocupările lor, ci și conduita, pentru că Iacov ne-a scris:”Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.” Iacov 5:10
Iar Petru în alt loc ne spune să ne amintim de cuvintele lor: „…caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru,…” 2 Petru 3:1-2
Căutați să aveți o viață cu Dumnezeu plină de analiza Cuvântului Său și a creației Sale!
Meditați la armonia dintre creație și Cuvânt!
Amintiți-vă nu numai profețiile biblice, ci și detaliile împlinirii celor împlinite, de asemenea așezarea evenimentelor spre împlinirea celor ce urmează să se împlinească!
Dați sens gândului vostru spre a înțelege dragostea lui Dumnezeu din răbdarea cu care încetinește aceste judecăți și caută să-și apropie cât mai mulți oameni, „răbdarea Lui este mântuire„.
Fiți printre cei ce beneficiază de această răbdare și bucurați-vă meditând ca David, „toată ziua la lucrările Lui„!
cu drag







Comenius, educația și anabaptiștii (rebotezații) Hutteriți: 1. Educația Hutterită

Geoffrey Wild, Lecturer, Division of Technical education, Western Australia, Journal of Christian Education, Papers 63, November 178

Comenius, educator din secolul al XVII-lea și ultimul episcop al Fraților Cehi, este bine cunoscut pentru scrierile sale pedagogice prolifice, inclusiv Școala Maternă și Didactica Magna. Propunerile sale umane referitoare la educația copiilor mici cuprinse în aceste lucrări au contrastat puternic cu practica pedagogică predominantă în Europa acelor ani. Multe dintre ele fuseseră însă anticipate în scrierile și practica din secolul XVI ale altora din Moravia natală a lui Comenius: aceștia alții au fost anabaptiștii hutteriți, care au menținut timp de aproape un secol în toate aşezările lor comunale un sistem de şcoli rezidenţiale pentru toţi copiii hutteriți de la vârsta de doi sau trei ani în sus. O comparație a principalelor scrieri educaționale hutterite (care au precedat nașterea lui Comenius) cu cele două lucrări comeniene menționate, dezvăluie asemănări într-atât de izbitoare încât posibilitatea unor legături între autorii celor două seturi de documente nu poate fi ignorată.

    Stima scăzută pe care anabaptiștii o au, până de curând, în mod obișnuit a fost considerată că ar putea explica scepticismul unor istorici educaționali când s-a sugerat că „părintele educației moderne” a fost influențat într-un mod semnificativ de hutteriți. Într-un articol care va urma cazul de față, totuși, vor fi prezentate dovezi în sprijinul părerii că la pri