Conștiința opunerii între „eu” și „lume”. Despre spiritul critic.

(partea a II-a, partea I aici)
Toţi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina..” Estera 3:2 Continuare de aici.
Continui publicarea fragmentului aproape profetic scris în 1935 de evreul Mihail Sebastian.
Observarea și analiza atentă a acestei opoziții „eu-lume”, o luptă lăuntrică care are loc în conștiința fiecărui om la un moment dat, este realizată de Mihail cu precizie chirurgicală, iar împlinirea „profețiilor” spuse, mai ales cele cu privire la eșecul „marxismului” și „fascismului” dau greutate adevărului spus de el. Chiar necreștin fiind Mihail și nefiind nici măcar evreu practicant, „lucrarea legii este scrisă” în inima lui, conștiința lucrează la modul activ, ca în oricare om. Această porțiune de text este o apărare a ideei de a avea dreptul la opinie în afara „spiritului de stup”, „de cazarmă”, a te defini fără apartenență și a-ți afirma identitatea fără înregimentare. „Mereu dizident”, iată un deziderat cu care mă contopesc și eu. Într-o lume în care ideea fără uniformă, rostirea fără ecuson și explicarea fără amvon nu au nici un răsunet, să vrei să rămâi o voce a Celui „disprețuit și părăsit de oameni” te supune zilnic acestei presiuni: eu-lume.
A aparține la o grupare este „moartea spiritului critic” sau cum spunea fratele Moldoveanu, „să nu aparțin la o grupare că atuncea mă stăpânește, mă robește…„….

…dar cine să priceapă lucrul acesta?
Urmează citatul:
Există un singur duşman care le poate sta împotrivă: spiritul critic. De aceea orice dictatură, fascistă sau comunistă, debutează prin suprimarea lui. „Abjectul spirit critic“, pe care alcoolul şi dictatura îl îndepărtează după primele excese, din pudoare uneori, de frică totdeauna… Este şi această renunțare la luciditate o voluptate în plus, căci atenţia nu este comodă, severitatea cu tine însuţi nu e plăcută, iar veghea nu e odihnitoare. Noaptea de chef va trece însă, și în zori va veni dezgustul. Nopțile de chef ţin uneori foarte mult în istorie: ani și decenii, dacă nu veacuri. La sfârșitul lor, dezgustul însă vine fără greş.
„Moartea individului“ este moartea spiritului critic. Nu cred în acest deces. El ar însemna moartea omului, pur şi simplu.
Nu știu încotro ne vor duce revoluțiile de azi sau de mâine. Nu ştiu unde se va sfârşi procesul de descompuneri pe care incontestabil îl trăim. Ştiu însă că există anumite valori umane indestructibile. Ele vor rămâne.
Nici o revoluţie nu va anula în noi conştiinţa opunerii dintre „eu“ şi „lume“. Nici o revoluţie n-a suprimat-o până azi. Progresul este posibil pe orice plan, numai pe acesta nu.
Sunt câteva drame esenţiale, care i-au fost date omului şi pe care el le va păstra, indiferent de condiţiile lui materiale. Nimeni nu ne poate da o dispensă generală de a trăi aceste drame şi de a le răscumpăra fiecare cu viaţa noastră. Nici un sistem social nu va escamota realitățile de conştiinţă, (….). „Eu și lumea” este o dramă pe care omul în uniformă nu o cunoaște! E un fericit. Fericit ca o albină, ca o furnică. Locul lui în lume e sigur, orizontul precis, funcţia strictă. Dar umanitatea nu poate trăi prea mult din ignorarea propriilor ei legi. Că tinde uneori spre stup şi furnicar, este explicabil, stupul find regimul certitudinilor absolute şi deci odihnitoare. Dar condiţia noastră naturală este libertatea, stare dificilă,
dramatică și obligatorie. E mai ușor să fii albină decât om. Din nenorocire însă nu există putință de a opta. Vom rămâne oameni, chiar dacă vom încerca să nu mai fim. Libertatea nu este o revendicare și nici un ideal, ci o puternică obligaţie structurală, împotriva căreia ne revoltăm din când în când, invidioşi de fericirea furnicilor.
Omul în uniformă“ are gata un răspuns zdrobitor pentru omul civil: individualist! Este o teribilă invectivă, dar şi o inabilă confuzie.
Nu. A rezista spiritului de stup nu este o atitudine individualistă, ci, dimpotrivă, o afirmare a ideii de om, care trebuie menţinută. Nu e nimic abstract și nimic iudaic în această rezistență. Nu este, mai ales, nimic egoist.
Așa-zisul nostru „individualism“ nu are nimic de împărţit cu o societate în care nouă zecimi din oameni sunt ţinuţi în zdrobitoare condiţii de inferioritate. Omenirea îşi va pune, mai curând sau mai târziu, problema săracilor şi a bogaţilor. Aşa-zisul nostru „individualism“ nu stă de-a curmezişul acestui drum. Dar e un drum care nu poate trece peste viața noastră interioară, nu poate nesocoti singurătatea noastră şi drepturile acestei singurătăţi, singură creatoare de valori umane. Toate rugurile, toate mitralierele, toate ocnele din lume sunt insuficiente pentru a suprima din rădăcină aceste drepturi, aceste obligaţii. Pentru a le ucide, ar trebui ucis mai întâi omul însuşi. Într-un cimitir, problema ar fi simplă.
Marxismul şi fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice şi economice decisive, dar amândouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este și în marxism, și în fascism o lipsă de viaţă şi un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va răzbuna astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbuna.
1
Recunosc că această poziţie între extreme nu este ușor de menținut. Când jumătate din oameni strigă „da”, şi cealaltă „nu“, pus între aceste două intransigenţe, eşti ameninţat să fii de două ori lovit. Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodată uniformă. E un civil.
M-am ferit mereu de adevărurile absolute, pe care le pui în buzunar ca pe un permis de armă. Am încercat să-mi păstrez dreptul modest, dar tenace de a înţelege lucrurile în nuanţe și în distincţii. Nu sunt un partizan:
sunt mereu un dizident. N-am încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere.

1. La această frază m-am referit când am scris mai sus că textul este profetic. Acum la aproape 90 de ani de când a fost scris, marxismul și fascismul au murit demult.

Mitralierele și rugurile ucid omul, ucid spiritul critic, ucid dizidenții în numele stupului, al furnicarului, al cazărmii. Și în numele voluptății de a nu gândi, al renunțării la luciditate, al abandonării spiritului critic, al pierderii libertății. Libertatea este o „stare dificilă, dramatică și obligatorie” sau „o puternică obligaţie„.
(Aș putea numi blogul meu: blogul unui creștin dizident pentru că acesta sunt, mereu un dizident, neînregimentat și așa vreau să mor. Doar creștin. De dragul lucidității, de datoria libertății, de obligația ei, de angajamentul treziei și veghii și de obligația păstrării spiritului critic.
De datoria de slugă a unui Stăpân bun și drept căruia trebuie să-i slujesc „cu bucurie”. Să scriu cu bucurie, să cântăresc cuvinte, să șterg și să adaug cu bucurie, să comentez cu bucurie, să nu postez cu bucurie și dacă trebuie să stau 3-4 ore scriind o postare, s-o fac tot cu bucurie.
Nu aș putea face aceasta din mijlocul unui staul, din furnicar, din cazarmă. Ar trebui să mă definesc cu eticheta staulului. O fac însă din turmă, în Numele Păstorului cel Bun. )
Nicăieri în Noul Testament ideea de a fi creștin nu este o chestiune de apartenență la o grupare sau la un grup. Mai ales la un grup care se definește ca sectar, ca „parte”, fără pretenții de „singurul”, de Biserica Unică. Voi reveni la acest subiect dar acum aș vrea să continui ideea lui Sebastian. El a fost un evreu fugit din eruv, din „stupul” tradiției iudaice, obișnuit cu respingerea celor pe care i-a părăsit și cu neacceptarea celor în mijlocul cărora a vrut să se „ascundă” într-un fel. De fapt nu a vrut să devină român, să fie asimilat, ci chiar dacă și-a luat nume românesc, a vrut prin asta să fie neafiliat, cum s-ar zice azi.
A fost greu atunci să fi neafiliat, e greu și acum.
Să revin însă: ca creștini biblici nu putem accepta sectarismul din lumea religioasă pentru că evident contrazice porunca Domnului și a apostolilor de fi toți una, de a nu avea dezbinări. Mai ales cum vedem că în numele sectei, al fracțiunii, al stupului se pretind apartenențe în numele cărora câțiva trântori mănâncă miere. În același timp vedem Adunarea din Noul Testament ca fiind tot un fel de „apartenență”, dar de alt fel.
Care e diferența între multele staule și unica turmă?
Cum pot să fiu fidel Păstorului cel mare dar să mă feresc totuși de spiritul de staul?
Cum pot avea opinii agreate de Stăpânul Meu, sau vorbind biblic, cum pot ține credința în El în mijlocul atâtor „stupi” care are fiecare forța și dorința lui de atracție? Sau cum pot fi să fiu creștin fără să aparțin vreuneia din feluritele denominații (culte, secte) toate zis creștine?
Iată niște întrebări bune pe care mulți creștini care iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu, și le pun.
Aici intervine datoria de veghetor, de a rămâne treaz și de a anunța pericolul. Pentru că spiritul critic are de-a face cu starea de veghe iar spiritul de cazarmă este o dezertare de la datoria de veghetor, este o adormire. Un ecuson sau o carte de membru țin loc de vigilență și de discernământ.
Trebuie să vorbim însă despre spiritul critic și spiritul autocritic. Peste tot în Noul Testament pocăința începe cu sine, vasul se spală prima dată pe dinăuntru și apoi pe dinafară. Spiritul autocritic trebuie să ne cuprindă înainte de spiritul critic.
Sunt părți ale procesului de analiză, de discernământ.
E vorba de ieșirea din confortul apartenenței, ieșirea din staul….la o stare de autocritică, pocăință și apoi de critică (alertă, veghe) constantă.
Imaginea turmei înconjurată de un leu răcnind este cea mai bună. Nu ni se sugerează ce fel de garduri ar trebui să avem la staul, ci cât de aproape să stăm de Păstor și cum să-i recunoaștem glasul…și cum să nu mergem după străini. Încredințarea este: „vă încredințez în mâna lui Dumenzeu și a Cuvântului Harului Său” și „Iată că eu sunt cu voi în toate zilele…
Opoziția „eu-lume” o vedem cel mai bine în conflictul dintre dreptate și păcat: „uitați-vă bine la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivirea atât de mare față de Sine” Atunci când ne asumăm opoziția Isus-lume, aceasta devine pentru noi opoziția „eu-lume” și nu vom mai fi partizani altcuiva, nici mercenari nimănui.
Spiritul de cazarmă, înregimentarea în culte, în biserici cu caracter cvasi-nebiblic, cu activități bine descrise în Ezechiel 34, ucid spiritul critic, ucid starea de veghe, ucid discernământul și paralizează orice acțiune.
Mulți cred că trebuie să se trezească Biserica pentru a fi mărturie în lume. Dar Dumnezeu n-a avut nevoie de gloate, n-a lucrat niciodată prin mulțimi, întotdeauna a ales un om.
Vrei tu să fi omul acela?


Moartea ultimului imperiu

„…și toți copacii”, moartea imperiilor

29. Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii 
30. Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape
 31. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
 32.Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. 
34. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. 
35. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. 
36. Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.
”  Luca 21
După cum am arătat cu amănunțime și în alte postări care analizează istoria lumii în paralel cu profețiile biblice, și acest război din Ucraina este o bucățică de istorie care aduce mai aproape marea schimbare pe care Dumnezeu a pregătit-o în Planul Său, a dictat-o profeților Săi acum aproape 3 milenii și cei care îi cred Cuvintele o cred și o așteaptă. Această „mare schimbare” este vara istoriei, anotimpul secerișului sau instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, despre care au scris toți profeții.
În Luca 21 este vorba de două evenimente distincte:
Primul este cucerirea Ierusalimului care a avut loc în anul 70, atunci când; „.…. veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. 21 Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el. 22 Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. 23 Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie, împotriva norodului acestuia. 24 Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile….” Lucrurile s-au petrecut întocmai.
Profeția a fost făcută în anul 33 și s-a împlinit în anul 70.
Istoric privind, cronologic, a urmat: „şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri,…o perioadă de 1897 de ani până la eliberarea Ierusalimului care a avut loc în anul 1967.
Această eliberare a Ierusalimului a fost tot un moment profețit exact în Daniel 8, pilda Țapului și a Berbecelui, moment despre care am scris cu detalii aici: 2300 de seri și dimineți, anul 1967: împlinirea unei profeții Biblice.
Să ne apropiem de zilele noastre: „până se vor împlini vremurile neamurilor. ” adică până atunci va fi călcat Ierusalimul „în picioare de neamuri”. După declararea statului Israel în 1948, au trebuit evreii să aștepte încă 19 ani până să cucerească Ierusalimul, locul ales de David, locul templului, pentru că nu trecuseră 2300 de ani din anul bătăliei dintre Țap și Berbece. Dar doar atunci, în 1967, șase state arabe au atacat simultan Israelul în ceea ce a rămas în istorie ca războiul de șase zile, în urma căruia Ierusalimul a ajuns să fie „călcat în picioare” din nou de evrei. Până atunci nu s-a putut, până atunci a fost călcat în picioare de neamuri după cum a spus Domnul Isus. Multă vreme a dominat zona Imperiul Otoman, întins de la Gibraltar la Golful Persic și de la Viena la Don.

Imperiul Otoman
Acest imperiu otoman a crăpat la momentul potrivit ca să se poată împlini profeția și o mare mulțime de națiuni (copaci, în limbaj profetic) și-au câștigat independența. Dar abia în 1967 au trecut 2300 de ani de la „Daniel 8”.
Versetul 32 este o mare sursă de confuzie pentru cei ce nu sunt familiarizați cu Cuvântul lui Dumnezeu (nu cunosc vocea Păstorului cel Bun) și sunt nevoiți să pască iarbă călcată în picioare de „oi grase” și să bea apă tulburată: „Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
Prin termenul „neamul acesta” trebuie să înțelegem „generația aceasta”.
La ce generație se referă cuvintele Domnului Isus din Luca 21?
Eu cred se referă că la două generații, fiind vorba de două evenimente distincte (pilda citată la începutul postării are în vedere al doilea eveniment), evenimente între care este o mare perioadă de timp, perioadă în care „Ierusalimul a fost „călcat în picioare de neamuri”. Acum știm că această perioadă a fost de aproape două milenii.
Prima generație este generația căreia Domnul Isus i-a vorbit în anul 33, o generație de evrei, care țineau sabatul și se referă la nimicirea Ierusalimului din anul 70. O distanță în timp de 37 de ani până la primul eveniment, mulți din cei ce au ascultat profeția au văzut împlinirea, n-a trecut generația.
Marele obstacol de înțelegere și totodată marea avertizare vine pentru noi cei care vedem „înfrunzirea smochinului” și a tuturor copacilor, adică afirmarea statului evreu ca națiune, simultan cu apariția altor națiuni (toți copacii), una după alta. Să zăbovim puțin aici.
Unde au fost națiunile (etniile) înainte de a apărea (înfrunzi, în limbaj profetic) ca state?
Înainte de „a înfrunzi”, națiunile au fost înglobate în Imperii. Statele naționale s-au născut din imperii. Aceste Imperii au fost: cel Otoman, cel Austriac, cel Britanic și cel Rus (mai târziu Uniunea Sovietică) și imperiile coloniale.
O concluzie logică și istorică a analizei profețiilor este că pentru a putea apărea națiunile (copacii), trebuie să dispară imperiile. Iar imperiile nu dispar ușor, vedem în istorie ce greu au cedat imperiile austriac și otoman. Numai din imperiul austriac au „înflorit” 10-12 națiuni.
Imperiul austriac
Chiar Austria a rămas în zilele noastre o națiune mică și prosperă, fără aere imperiale, iar cetățenii ei nu sunt mai puțin fericiți din cauza asta. Perioada „înfrunzirii” copacilor este un eveniment profețit pentru a ne ușura identificarea momentului istoric: „CÂND înfrunzesc şi-i vedeţi…”. Acestă perioadă a „înfrunzirii” națiunilor a început cu războaiele din secolul 19, când au s-au eliberat popoarelor de sub jugul otoman, a continuat cu Primul război mondial când a crăpat Imperiul austriac, apoi a cedat și Cel Britanic și toate Imperiile coloniale.
Cred că ajungeți împreună cu mine la concluzia logică: trebuie să cedeze și Imperiul Rus.
Imperiul Rus, harta etnică
Din ce se vede aici, harta etnică a Imperiului rus nu este identică cu ceea ce cunoaștem în mod obișnuit prin Rusia. Adaug aici o observație personală: când am tradus și am publicat Marea cronică a fraților huteriți, am fost uimit să citesc cum în perioada războiului de 30 de ani (1618-1648), descriind răpirile de oameni din zona de azi a Cehiei și Slovaciei, se spunea despre prinși că „au fost duși în Turcia”. Imperiul Otoman se numea Turcia atunci și avea granița pe la …Gyor, în vestul Ungariei. Dar oamenii din Europa numeau Turcia și Ungaria de astăzi, tot teritoriul aflat sub dominație turcă.
Revin la subiectul etniilor din imperiu. Harta etnică a imperiului rus arată o diversitate de „copaci” care vor „înfrunzi”, sau să traduc din limba pildelor profeților: o mulțime de etnii sunt acolo care își vor câștiga independența. Mai devreme sau mai târziu, nu știu, dar acest lucru se va petrece cu siguranță pentru că așa e scris: „TOȚI COPACII„. Domnul Isus a spus.
Apoi se mai deduce din context că nu va trece generația care a văzut „înfrunzirea” până la împlinirea completă a „acestor lucruri”. Unii au presupus că o generație fiind (conform Psalmului 90) de 70-80 de ani, atunci să ne așteptăm la răpire înainte de 1948 (anul înfrunzirea smochinului)+maxim 80=2028, alții că înfrunzirea ar trebui să se refere la „toți copacii”, deci de la anul înfrunzirii ultimului copac (țară independentă) ar trebui să mai adăugăm 80 de ani.
Nu fac speculație, dar atunci când se vor întâmpla, toate evenimentele vor fi în cadrul unor cifre biblic documentate. Mai important este avertismentul triplu dat de Domnul Isus:
1. Să veghem asupra noastră la pericolul îmbuibării și copleșirii îngrijorărilor, care ne-ar putea face ignoranți și ziua să ne prindă „fără veste”. v 34.
2. Acea zi va fi „ca un laț” pentru majoritatea locuitorilor lumii. v 35.
3. Să veghem și să ne rugăm ca să avem putere să scăpăm și să fim „în picioare” înaintea Fiului Omului, nu în genunchi, ca cei prinși.
Să mă întorc la Imperiul Rus.
Când a început războiul din Ucraina înțelesesem deja mai multe aspecte profetice.
Odată că acest război este o urgie care îi va face pe evrei să plece din Ucraina, dar și din Rusia, Belarus și fostul imperiu.
Apoi că Ucraina va câștiga independența. Oricum acest război cald probabil va fi urmat de unul rece al unor relații glaciale, dragoste cu sila nu se poate.
Și mai înțelesesem nu numai că Ucraina va câștiga independența, ci și că și-o vor câștiga și celelalte națiuni aflate sub umbra imperiului, așa este scris: „TOȚI COPACII”, chiar și Rusia. Închisorile din Rusia sunt pline de opozanți, Rusia este plină de informatori și nimeni nu îndrăznește să ridice vocea împotriva imperiului controlat de FSB, dar această stare nu poate ține mult. Chiar și poporul rus își va câștiga independența de imperiu.
Dumnezeu are un plan vast și în Planului și Imperiul rus a avut un rol important. Poate cel mai important a fost că imperiul a dat o limbă comună tuturor acelor etnii și evanghelia s-a propovăduit la fiecare în limba rusă, apoi în limbile lor și cu ajutorul sutelor de mii de deportați creștini, duși la …”urșii albi”. Una din familiile de refugiați care a fost la noi lunile trecute fusese „mutată cu traiul” din Ucraina în Siberia pentru a vesti Cuvântul în cadrul unei mișcări de acum 20 de ani care a cuprins peste 300 de familii tinere. Acum familia aceea este în Germania. Poate ar trebui adaug că „operațiunea Olga” din anii 80 a fost o mișcare prin care s-au transportat sute de tone de cărți în țările din Asia Centrală și Extremul Orient, în limbile lor.
Cam acesta este cadrul profetic în care are loc istoria lumii, singurul cadru corect prin care putem cu adevărat înțelege istoria, Biblia, trecutul, prezentul, viitorul și propria ființă. Pentru că Cel care ne-a avertizat de aceste vremuri este și Cel care va veni în Gloria la care ne cheamă să-i fim părtași. Și ne spune delicat: „luați seama la voi înșivă„….El care prin Isaia ne spune despre sine: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” Isaia 57:15 are de-a face cu inima noastră, cu preocupările ei.
Să rămănem cu aceste două întrebări:
1. Suntem noi cei „zdrobiți și smeriți” ca Domnul să fie cu noi?
2. Suntem noi cu cei „zdrobiți și smeriți”, cu profeții din vechime (și scrierile lor), cu apostolii (și epistolele lor) și cu cei din zilele noastre care caută să vadă ca profeții „ce vremi și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos din ei” sau suntem cu unșii cei falși care au nevoie doar de bani și glorie deșartă?
El ne-a spus nu numai imperiile vor trece, ci „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. ” v 33.





Primatul colectivului asupra individualului sau „moartea individului”


Să nu te iei după mulţime ca să faci rău şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.” Exod 23:2
S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.” Matei 14:23
Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.Să stea singur şi să tacă…” Plângerile lui Ieremia 3:27-28
Există un cântar pe care nu m-am urcat până acum, un punct de vedere din care încă n-am privit: comparația om-mulțime.
Ba da, acum câțiva ani am scris o postare, hai s-o găsesc:
Singur.
Am găsit-o, scuze, nu e scrisă de mine, e citat din revista Creștinul, un editorial. Cel mai probabil scris de Florea Moisescu. Un scurt citat, de fapt un print screen, pentru aroma timpului:
Singur
Dar să dau și citatul, să-l ajutăm pe Google:
Este ceva omenesc să stai cu gloata. Este ceva dumnezeiesc să stai singur. Este ceva omenesc, să te iei după mulţime, să te laşi târât de curent. Este ceva plăcut lui Dumnezeu să te călău­zeşti după un principiu şi să te împotriveşti curentului. Este ceva firesc ca, pentru un câştig sau o plăcere, să faci un compromis cu cugetul tău şi să te potriveşti obştei în cele sociale sau religioase. Este ceva dumnezeiesc să jertfeşti câştig şi plăcere pe altarul adevărului şi al datoriei.
Nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit”, scria apostolul, luptătorul încercat, vorbind despre prima lui înfăţişare înaintea lui Nero ca să răspundă pentru viaţa, pentru credinţa şi învăţătura lui, care erau protivnice lumii Romane.
Adevărul n-a mai fost la modă de când omul şi-a schimbat haina de lumină nestricăcioasă pentru un veștmânt de frunze veştejite.

Citatul de mai sus, scris probabil de creștinul „liber” Florea Moisescu în 1937 exprima poziția evanghelică, biblică, Florea Moisescu fiind unul din acești „creștini liberi” ce formau adunări libere, adunări care mai târziu au fost unite forțat ca să formeze cultul Creștin după Evanghelie. Nici un Cult nu este „după Evanghelie”. În evanghelie nu sunt culte, nu sunt staule, este o singură turmă.
Citatul de mai jos, scris de evreul Iosef Hechter (Mihail Sebastian) a fost scris în 1935, (citat asupra căruia voi reveni după ce vă rog frumos să-l citiți cu atenție), într-o vreme, ce vreme!: Hitler era la putere de 3 ani, Stalin urma să dețină puterea absolută după un an. În România mișcarea legionară și mișcările muncitorești atrăgeau masele prin „mistica omului în uniformă„, prin „gustul natural pentru ceremonie” și prin voluptatea reală de a te supune unei ficțiuni. Citatul este profetic, evreul Iosef vede prin timp decesul ideologiilor mulțimilor și supraviețuirea spiritului critic al individului, chiar dacă tot profetic aveau să se întâmple în numele „colectivelor”, uciderea a zeci de milioane de „individuali” care nu purtau „cămașa” potrivită sau nu voiau s-o poarte. Imediat după scrierea acestor texte au avut loc: Marea Teroare, Holodomorul, Al doilea Război Mondial cu Stalingradul și toate bătăliile cu milioane de morți, deportările și Auschwitzul, Gulagul și Dictaturile proletare naționale. Toate aceste orori s-au petrecut în numele a „două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe, dar pentru care toată lumea trebuie să moară.
Scriu pentru că vreau să transpun acest punct de vedere „om-mulțime” asupra domeniului religiei, domeniu în care tot evreul Hechter zice „Vrei o religie? Iată o carte de membru. Vrei o metafizică? lată un imn. Vrei o pasiune? lată un șef.” Dacă în politică mișcările legionare, fasciste și chiar comuniste se sting în ecouri nostalgice de parade, insigne și flamuri, în religie mai sunt unii care sapă tranșee, ridică ziduri și fac staule chiar în acest secol 21. Despre două din aceste mișcări nebune am scris: zona Genesis și „regele pomanagiilor„, dar trebuie atacată însăși ideologia acțiunii. Simplitatea și chiar voluptatea apartenenței, mistica simbolurilor, insignelor și sloganelor seduc și sedează în egala măsură în care neliniștesc asumarea unui spirit critic și poziționarea pe analiză.
Domnul Isus atunci când vorbește despre oile Sale spune:”oile aud glasul Lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul.” Ioan 10:3 E evident că vorbește aici în mod figurativ despre cei credincioși din „staulul” evreiesc, adăugând „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc.” v 16. Aici e vorba despre credincioșii dintre neamuri. Dar nu scrie nicăieri că El va forma un nou staul, ci o TURMĂ. Adunarea (eclesia) nu este un nou staul. ” Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” v 16. Adunarea este turma cea scoasă din staule, chiar asta înseamnă cuvântul eclesia: adunarea celor chemați, celor scoși, celor convocați. Protecția turmei este numai Păstorul.
Secolul 20 a fost un secol al apartenențelor. Apartenența (cămașa) îți dă o identitate simplă: „îţi va ține loc de conștiință, de inteligență, de simţire şi de acţiune.” Într-o lume plină de garduri și staule nu mai poți fi doar creștin, ci costum cu ecuson, bucățică dintr-un întreg „măreț”, membru. Dar vă las cu citatul, apoi revin. Vă reamintesc că textul a fost scris în 1935.


S-ar putea spune că istoria își desface, cu fiecare ev, mai largi braţele pentru a cuprinde cât mai mulți oameni. Cercul feudal îmbrăţișa foarte puțini, cercul burghez apreciabil mai mulţi, cercul proletar sau țărănesc ori dacă se poate – proletar și țărănesc va îmbrăţișa enorm de mulți.1
Sumar vorbind, aceste tendinţe revoluționare, astăzi încă obscure
2, se pot rezuma şi se rezumă cu o singură idee: primatul colectivului asupra individualului.
Este o idee patetică şi cu mare succes, Dar este, mai ales, o idee justă. Colectivitatea trece înaintea individului. Accentul istoric se deplasează de la „om“ la „masă”.
Acest adevăr prea global ascunde însă nenumărate primejdii şi un groaznic artificiu. De la o realitate se ajunge uşor la o abstracție: moartea individului. O anunţă cu mult entuziasm şi extrema dreaptă, şi extrema stângă, această moarte care poate foarte uşor deveni un asasinat. Comuniştii şi fasciștii îşi fac din „spiritul de cazarmă“ axa acţiunii lor politice. Mai mult decât atât: justificarea lor morală. „Omul în uniformă“ este tipul de grandoare umană, pe care experienţele extremiste de dreapta și de stânga încearcă să-l impună timpului nostru. Cămășile negre, brune, albastre şi verzi simplifică violent ideile, atitudinile şi sentimentele, reducându-se la o culoare, la un semn, la un strigăt.
Se retează astfel dintr-odată toate îndoielile posibile, se strivesc nuanțele, se teşesc sub o formidabilă presiune nivelatoare poziţiile personale de gândire. Nu rămân în joc decât două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe, dar pentru care toată lumea trebuie să moară.
Da, nu – alb, negru. Atât. Restul e suprimat, şters din conștiința noastră, sterilizat în sensibilitatea noastră. Cu o cămaşă, cu un imn, cu un salut și cu o insignă, ai rezolvat toate problemele, ai găsit toate răspunsurile. Vrei o religie? Iată o carte de membru. Vrei o metafizică? lată un imn. Vrei o pasiune? lată un șef.
Este enorm de simplu. Cheia adevărului, cheia tuturor adevărurilor stă în această cămaşă care îţi va ține loc de conștiință, de inteligență, de simţire şi de acţiune. Omul în sacou este supus erorilor. Omul în uniformă este infailibil. Rareori umanitatea a avut înaintea ei atâtea comodităţi de a-şi rezolva problemele interioare. O cruce cu cârlige3, un mănunchi de nuiele, un ciocan și o seceră rezumă4, rezolvă şi suprimă totul.
Ar fi prea uşor să râdem de această mistică a omului în uniformă. Să recunoaştem că ea răspunde unui gust natural pentru ceremonie, unei voluptăţi reale de a crede în ficțiuni şi de a te supune lor. Omul e un animal cu instinctul spectacolului, iar dintre spectacole cel mai ameţitor este al mulţimii. O sută de mii de tineri care ridică într-o arenă braţul drept în sus5, o sută de mii de brațe tresărind parcă dintr-un singur umăr este o mașină care flatează nu ştiu ce instinct de putere, nu știu ce senzaţie biologică.
Să nu disprețuim această voluptate. Este cu mult prea periculoasă. Un corsar de geniu, un sergent-major îndrăzneţ surprinde într-o bună zi această slăbiciune sentimentală, şuieră dintr-un ţignal, strânge în jurul lui zece mii de băieţi, îi pune să ridice braţul drept în sus… Şi face o revoluţie.
Să nu râdem de această slăbiciune naturală, dar să o suspectăm. Este o beţie de putere și o beție de supunere, care se sprijină reciproc, se excită una pe alta și merg mână în mână până la cele mai dezordonate forme de demenţă. „Demenţa de putere6 a făcut prea multe masacre în lume, și masacrele ei au fost totdeauna triste, sterpe, lăsând pe urma ceasurilor de amețeală şi voluptate un iremediabil gust de cocleală.
Am văzut adesea bărbaţi puternici, incapabili să lupte şi să reziste pentru că erau… gâdilaţi. lertaţi-mi comparația, dar am impresia că marii corsari ai istoriei, marii ei haiduci, „bunii tirani“ au procedat totdeauna prin căutarea punctelor sensibile ale mulțimii. Din momentul în care au găsit aceste puncte sensibile, din momentul în care au ştiut „unde să gâdile“ — partida era câştigată. Reacţia maselor a fost totdeauna anulată prin excitarea voluptăţilor sale simple. Corurile, marșul în cadență şi simbolurile vagi, aceste beţii psihologice, sunt materia primă a oricărei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, puţin interesează. Ele sunt însă eficace, și asta e de ajuns.
Există un singur duşman care le poate sta împotrivă: spiritul critic, ….
” (sursa, cap 5)

1. E vorba de apariția mișcării comuniste, a partidului Muncitorilor și Țăranilor. Acum, după falimentul rușinos al experimentului socialist ne vine greu să credem că ideile comuniste erau văzute atunci de mulți filozofi ca progresiste, ca viitorul spre care ne îndreptăm.
2. În 1935, mișcarea comunistă în România era una obscură.
3. Zvastica nazistă.
4. Simbolurile comuniste, snopul, apoi secera și ciocanul.
5. Aluzie la naziști și legionari, la putere atunci.
6. Ce observație actuală, acum în aprilie 2022, la 2 luni de la începerea războiului din Ucraina. Oare cum se va numi acest război peste 20 de ani.


Cam aceasta a fost analiza mecanismului psihologic din spatele artei politice a seducerii mulțimilor.
Soluția propusă de Iosef Hechter este detașarea de mulțime, păstrarea individualismului, chiar voluptatea stârnită de coruri și marșuri să fie evitată pentru a nu cădea în beția psihologică, materia primă a oricărei dictaturi.
Aceeași detașare de mulțime, ieșire din staul ne-o cere și Domnul Isus atunci când ne cheamă „veniți după Mine” și când ne arată pilda scoaterii oilor din staul.
Apostolul ne cere și El; „să ieșim afară din tabără, LA EL, purtând batjocorirea Lui.
Majoritatea oamenilor folosiți de Dumnezeu în Vechiul Testament au fost singuratici și neînțeleși, mai ales profeții. Acești profeți suntem îndemnați să ni-i luăm ca modele, ca pilde de suferință și de răbdare. Vocile năprasnice ale profeților nu erau coruri de majorități, ci strigăte personale, verdicte de judecători solitari. În profeți nu găsim nici mistica uniformei, nici gustul pentru ceremonie, nici voluptatea credinței în ficțiuni, nici instinctul spectacolului, nici beția puterii și supunerii, nici coruri, marșuri și alte stimulente spre excitarea beției psihologice, sau cum ar zice apostolul: „șiretenia lor în mijloacele de amăgire.” Găsim pilde și exemple, suferință și lacrimi.
Chestiunea se pune la nivel personal, cum mă văd eu pe mine? Sunt oaie a Domnului Isus, din turma Lui sau nu mă pot vedea altfel decât membru al unui staul religios? E o întrebare foarte serioasă. Domnul Isus scoate oile din staule, El n-are staule. A lui e turma, unde e El nu e nevoie de staul, „mă voi îngriji Eu însumi de oile mele” spune la Ezechiel 34. Toate staulele nu sunt ale lui. A lui e turma, cei dinafara staulelor. Ieși și tu pe urmele oilor Lui! Ieși!
Staulul e un loc murdar, plin de gunoi și fără nici un fir de iarbă verde.
Turma este păscută în pășuni verzi și adăpată la ape de odihnă.
Dar necesitatea rămânerii în afara staulelor de orice fel vine din pericolul colectivizării ideilor, al retezării extremelor în numele unei unități false care poate fi obținută doar printr-un reducționism barbar: „Cămășile negre, brune, albastre şi verzi simplifică violent ideile, atitudinile şi sentimentele, reducându-se la o culoare, la un semn, la un strigăt.
Se retează astfel dintr-odată toate îndoielile posibile, se strivesc nuanțele, se teşesc sub o formidabilă presiune nivelatoare poziţiile personale de gândire. Nu rămân în joc decât două-trei adevăruri absolute şi nebuloase, asupra cărora nimeni n-are voie să se întrebe,
” perfect valabil și în sfera religiei, unde spiritul critic a murit demult sub tăvălugul doctrinelor nivelatoare.
Dar despre Spiritul critic în altă postare, cu voia lui Dumnezeu.
(partea a II-a, aici)

Ezechiel va fi un semn pentru voi.

Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi…..Vorbisem poporului dimineaţa şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24:16,18
Întâmplările din viața lui Ezechiel au transmis un mesaj împreună cu faptele lui.
Noi tare am vrea ca mesajul nostru să fie una și viața noastră alta.
Să transmitem „știrea” despre moartea lui Isus pe cruce dintr-o poziție onorabilă, de ascultați cu auditoriu respectuos, cu renume nepătat și cu credibilitate fără îndoieli.
Am vrea să fim epistolă, dar să nu fim una cu epistola, nu epistolă vie, ci una, așa…neutră.
Am vrea să vestim moarte pe cruce, dar nu de pe cruce, ci detașați, văzându-ne de viața noastră.
Dar nu prea se poate.
Un Iona care a predicat pocăința la Ninive avea el însuși nevoie de pocăință și de frământarea care duce la pocăință, de ciuda pe viermele care care-i mâncase curcubăta, ca să recunoască viermele din el care-i murdărea cugetul, pizma care-l rodea.
Un Ieremia care transmitea plânsul lui Dumnezeu față de copiii disprețuitori a trebuit să plângă și el, închis și legat, coborât în cisternă și asediat împreună cu cei din cetatea asediată.
Un Daniel cu revelații nemaipomenite, dar rob și probabil famen în Babilon și apoi în Medo-Persia.
Un Pavel cu un har al cunoștinței nemaipomenit, cerșind sănătatea dar neprimind-o, pentru a putea păstra smerenia cerută de greutatea darului.
Un Ezechiel…..dar la Ezechiel voi zăbovi.
Pe Ezechiel l-am citit în aceste zile când n-am scris, zile când am primit refugiați, conștienți că împlinim ce a scris Ezechiel parcă ieri, acum 2500 de ani.
Dacă n-am înțelege adânca credință pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi, ne-am mira de răbdarea cu care Ezechiel negociază cu Dumnezeu hrana și combustibilul cu care s-o gătească din zilele cât va sta pe-o parte, apoi pe alta, de răbdarea cu care meticulos îndeplinește sarcinile primite, fără crâcnire.
Încă din capitolul 12:6, Dumnezeu i-a spus: „vreau să fii un semn pentru casa lui Israel„.
Cum adică? „Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într-o ţară străină, în robie.” 12:11 Ezechiel arăta înainte să se întâmple ceea ce urma să se întâmple, ducerea în robie a întregului popor.
Pentru că nu fuseseră duși toți de la început, decât elitele.
A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi fierarii; n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării. ” 2 Împărați 24:14
Poporul de rând rămăsese la Ierusalim, încă 12 ani după deportatea elitelor, chiar templul încă exista și exista cetatea, mândria lor.
Acestea sunt două legăminte” tălmăcește mai târziu Pavel vorbind despre Ierusalimul de jos, ca fiind simbolizat de Agar și cel de sus de Sara, deci cetatea era reprezentată de nevastă, iar lui Ezechiel i-a murit nevasta, sub ochii lor.
Fiind semn pentru ceilalți iudei de la râul Chebar, cu Ezechiel se întâmpla ce s-a întâmplat cu poporul: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 16 Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea. 17 Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!” 18 Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta.” Ezechiel 24.
Dumnezeu îl pregătește pe Ezechiel din timp pentru ce va urma, porunca primită era clară, să nu țină ritual de jale pentru soția lui.
Să nu plângă.
Să nu se jelească.
Să nu-și acopere barba.
Să nu mănânce pâinea de jale.
Să nu-și dea jos turbanul de pe cap și
…să nu se descalțe.
A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.
Robii din jur, „smochinele bune” din pilda lui Ieremia, preoți și cărturari nu înțelegeau.
Li se spusese că semnele era PENTRU EI, dar nu știau ce.
Un Hristos care sufere a fost mai târziu greu de înghițit chiar pentru ucenicii trecuți de pescuirea minunată. Un Hristos care vindecă bolnavi, învie morți și prinde câți pești vrea el poți înțelege, dar dacă poate atâtea, de ce să nu fenteze crucea? Noi am fenta-o șmecherește.
În toți prorocii era de fapt Duhul lui hristos, iar prorocii sunt pilde pentru noi, în primul rând.
Dar să mergem la râul Chebar înapoi;
Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?” v 19.
Atunci Ezechiel le explică că e vorba despre luarea Ierusalimului („voi pângări Locaşul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi„)și că va fi mut, era în anul al nouălea, ziua a zecea a lunii a zecea, probabil din acel moment Ezechiel rămâne mut.
Îi mai dă Dumnezeu un semn lui Ezechiel, un semn la care m-am gândit mult zilele acestea când pe orice stradă mergi prin România vezi mașini de Ucraina, de fugari: „în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale. 27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului,„.
Un fugar nu vine că vrea, nici când vrea, el fuge de pericol.
Și la Ezechiel a venit fugarul, după 3 ani de la prorocie:
În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!” 33:21
Dar nici venirea fugarului nu a fost o surpriză pentru Ezechiel, căci cu o seară înainte „…mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă şi nu mai eram mut.” 33:22
Fugarul a anunțat cea mai catastrofală veste pe care ar fi putut-o primi un preot iudeu (Ezechiel era preot): căderea Ierusalimului. Tot ce citim mai departe în cartea Ezechiel are de-a face cu acest moment crucial al istoriei lumii: deportarea în Babilon, nimicirea țării lui Israel, pustiirea, pedeapsa, împlinirea verdictelor profeților. A avut loc atunci concedierea preoților, desființarea jertfelor, dispariția unui întreg sistem de educație pe care se construise timp de aproape o mie de ani identitatea evreiască. Acum nu mai rămăsese nimic. Și totuși Nebucadnețar n-a nimicit credința. Pentru că în fața deznădejdii realității prezente stătea Cuvântul scris pe care Ezechiel îl credea, iar lui Ezechiel i s-au deschis cerurile acolo în robie la râul Chebar. În același timp fără să știe unul de altul profețea și Ieremia în Ierusalim, și Daniel în capitala imperiului. Știm din ce-au scris că Ezechiel știa de Daniel și Daniel știa de Ieremia, deci Ezechiel știa și de Ieremia. Profețiile lor trec peste veacuri, îl prezintă pe Domnul Isus Hristos „în chip întunecos”, ca o luminiță într-un loc întunecos, (dar cu suficiente detalii complementare, ce le putem adăuga acum după împlinire să completăm imaginea Unsului…) dar arată și alte amănunte, mai ales care se împlinesc în zilele noastre.
Una din schimbările pe care a făcut-o Dumnezeu în istoria umanității, chiar atunci, după nimicirea Ierusalimului a fost „concedierea păstorilor” lui Israel. Tot capitolul 34 este împotriva păstorilor. L-am citit vineri seara unui frate care trecea pe aleea din fundul grădinii noastre și care a intrat la un suc de mere. Am citit tot. „Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi;” v 10. „N-am auzit nici o predică din acest capitol”, mi-a spus fratele, fost șef al meu la primul job, reîntors dela membru de partid la religia părintească (un țarc evanghelic) după pensionare . Am vorbit și duminica trecută la Aleșd din acest loc, și duminica aceasta la adunare și cu voia lui Dumnezeu vreau să mai fac câteva postări pe temă și să pun și înregistrările. Dar nu știu când va fi acest timp, pentru că ieri am fost la târg de carte în Cluj, cel mai mare târg de carte de când știu eu, două corturi mari și mai multe mici, am luat ceva cărți și iar sunt „în parcare” pentru câteva zile.
Am întâlnit o scriitoriță la târg care mi-a arătat o masă plină de cărți, toate scrise de ea. Avea un debit verbal! Când ați avut timp? Eu mai aveam duminică 5536 de zile până la 70 de ani și dac-ar fi fost să cumpăr câte-o carte de citit pe-o zi, umpleam viața cu câtă ofertă era. M-am resemnat la 3-4 și am plecat.
Multă maculatură, zeci de titluri cu mistică ortodoxă, cum poți scrie atât de mult despre nimic!
Au apărut și două cărți despre războiul din Ucraina…și încă n-au trecut două luni. Cărți legionare, catolice, militare, astrologie, multe de copii, Hasefer, Litera, edituri vechi și foarte multă lume. Există un Babel al ideilor, căci fiecare ideologie e ca un țarc, ca o limbă, ca o etnie, îți dă identitate, avânt, îi dă furnicii furnicar, albinei stup și omului impresia de putere și măreție. Există chiar o mistică a mulțimii, mistică hrănită de o uniformă sau un chipiu, de o insignă sau un ecuson, iar de mistici consumatori o țară balcanică nu duce lipsă, așa simt eu. Dac-ați citit pe Mihail Sebastian „Cum am devenit huligan” ați fi depistat plagiatul de idei, iar dacă n-ați citit, va urma să dau eu copy/paste. Căci asta citesc acum și parcă devin și eu, pentru că devii huligan dacă spui adevărul.
Pace!





Nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo

 

10.000 au imigrat în Israel în urma invaziei ruse a Ucrainei 

Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo.” Ezechiel 39:28
Ceea ce arată Dumnezeu în Scriptura Lui, ceea ce auzim și vedem la știri și eu menționez aici de mult timp se împlinește cu precizie milimetrică” Dumnezeu îi adună pe evrei, pe copiii prietenului Său Avraam, înapoi în Israel.
Într-o lună au ajuns 10000.
Citez: „Cea de-a 10.000-a sosire este Sasha Zlobjn, care a fugit din Ucraina împreună cu bunicii, lăsându-și părinții în urmă.

Sasha Zlobjn din Harkov, Ucraina, este a 10.000-a persoană care a imigrat în Israel din fosta Uniune Sovietică de când Rusia a invadat Ucraina luna trecută, de luni după-amiază, a declarat Ministerul Imigrării și Absorbției.
Zlobjn a ajuns luni în Israel împreună cu bunicii săi, fugind de luptele brutale din Harkov, într-un zbor cu alți zeci de refugiați ucraineni.
„Am fugit din Harkov cu bunica și bunicul meu, dar, din păcate, părinții mei au rămas acolo. A fost o călătorie epuizantă care s-a încheiat cu această primire plăcută”, a declarat Zlobjn oficialilor de imigrare, potrivit ministerului.
Peste două treimi din cele 10.000 de persoane care au emigrat în Israel în ultima lună au venit din Ucraina, potrivit ministerului. Restul au venit din Rusia și Belarus. Deoarece guvernul consideră că toți acești imigranți din fosta Uniune Sovietică fug de crizele umanitare – războiul din Ucraina și represiunea crescută în Rusia și Belarus -, ministerul a început să-i grupeze pe toți într-un singur grup în scopul statisticilor sale.
Ministrul Imigrării și Absorbției, Pnina Tamano-Shata, a salutat valul masiv de imigrație din Ucraina, dar a recunoscut că este determinat de „circumstanțe dificile
”.” sursa

Am avut această postare în minte de multe zile, dar alaltăieri m-a ajutat acest articol din Times of Israel ca să am ilustrație. Între timp am avut bucuria de a găzdui „bejenari”, în rusă bejențî, adică fugari, refugiați. N-a fost greu și de la fiecare grupă am rămas cu amintiri și legături, pe unii am apucat să-i sun și păstrăm legătura. Joi a venit Evghenii (nume schimbat) cu soția însărcinată și doi copilași. Și cu mașină de împrumut. Defectă. Am luat la rând problema, de la o reprezentanță japoneză unde s-au dat peste cap să ne găsească niște piese, la altă reprezentanță, tot japoneză unde am primit alte piese gratis și până la service-ul condus de niște credincioși care au făcut reparația gratis, peste tot am întâlnit o mare deschidere spre ajutorare. Erau din Mariupoli, ca majoritatea celor ce ne-au trecut prin casă. Vineri seara la Mall stând la MacDonalds ne-a zis soția lui Evghenii; „e așa ciudat ca noi să stăm aici, lumea se plimbă, copiii se joacă și la 1000 de km de aici, oamenii stau prin beciuri, flămânzi, însetați și înspăimântați, fără putință de scăpare.” Puțin mai târziu le-a ticăit telefonul și citind, s-au întunecat la față, alte două din cunoștințele lor din Mariupoli, tot credincioși, au fost omorâți. În total 10 din cunoscuții lor au pierit de la începutul războiului.
Cam din cauza asta nu am scris. Cât timp n-am avut cazați, am mai tradus pentru unul-altul, am intermediat cazări, am dirijat, am dat informații. Acum s-au mai liniștit lucrurile și iau postările de la coadă.
Acest exod ucrainean are în el ascuns un alt exod, mai greu de observat: exodul evreilor.
Profețiile dau în mai multe locuri detalii diferite ale acestui ultim exod, să le enumerăm:
1. Este un exod tainic. Seamănă cu exodul evreilor din România. Foarte multe cauze au lucrat ca exodul din România să fie unul secret, nu ca cel din Egipt, am dat detalii aici, este și un film. Tot la fel acest exod ucrainean uriaș este un fel de trecere a țării roșii, pentru că nu fug doar evreii din Ucraina, ci și cei din Rusia și Belarus, din fostele țări roșii.
2. Este un exod treptat. Scrie în isaia și eu am făcut deja o postare pe temă, că vor fi aduși în Israel „unul câte unul”. Dar să citez: ” În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul Râului până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!” Isaia 27:12
3. Este un exod forțat. Fratele Sașa din Donețk mi-a spus: „Poate aceștia sunt ohotniki (vânătorii) din Ieremia.” Nu a stat decât la masă, câteva ore și au plecat, nu au dormit la noi, nu am apucat să aprofundăm subiectul. Cred că așa cum am arătat, evreii sunt scoși din casele lor prin urgii...așa sunt duși în Israel. De aceste urgii nu scapă nici „egiptenii” din mijlocul cărora fug, mai ales ei. Așa cum Egiptul a devenit un loc urât, unde nu mai îți venea să te întorci, așa cum a fost România anilor 80, așa devine Ucraina acum, un loc la care să nu se poată întoarce (sper că cei ce se ocupă cu arderea pe rug a defectorilor de gândire aprobată să nu fi ajuns cu cetitul până aici.)
Aș mai adăuga, dar mai bine dau link la ce a scris un om mai deștept ca mine despre Restaurarea evreilor, Isaac Newton. Aceste vremuri le trăim.

Mi-am luat pașaportul, m-am uitat la casa mea cu lacrimi în ochi și mi-am luat rămas bun

Şi Domnul mi-a zis: ‘De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.” Ieremia 1:14

Grupa de refugiați de săptămâna asta, tata, mama și Mașa(fiica de 11 ani, tot din Odessa) s-a deosebit un pic de ceilalți. La fiecare trecere de avion peste casă, mama și fiica tremurau necontrolat și priveau speriate în jur. Le linișteam zâmbind și vorbindu-le calm. Mama unui prieten din grupul lor, Nadia, de 78 de ani a chemat salvarea la ora 4.00 dimineața, suspectă de infarct. ECK, CT, supraveghere, se pare că doar spaima. Au ținut-o totuși la spital până la amiază. Au plecat toți pe la două.
„Cum e să-ți pui toată viața într-o geantă?! Imaginați-vă!”
„În două portbagaje”, am crezut eu că corectez pentru că veniseră cu două mașini, soțul și soția și fiica. „Suntem 3 familii!” m-a corectat. În total erau 10 în trei mașini, ceilalți au foat cazați la alte două familii. Nu au pe nimeni în Germania, doar prieteni de-ai prietenilor. La plecare le-am dat ultimele Nou Testamente în limba rusă și ceva literatură ucraineană tocmai primită de la GBV. Un mare exod.

Azi de fapt vreau să pun aici un articol tradus de Google de pe Times of Israel, articol care dovedește odată în plus ce am tot scris pe aici de aproape 10 ani: și acest război împlinește profeția legată de plecarea evreilor din toată lumea spre Israel. Plecarea forțată.

Creștinii ajută sute de evrei ucraineni să scape de război și să imigreze în Israel.

(Creștinii pentru Israel, care a ajutat mii de evrei să se mute din Ucraina în Țara Sfântă în ultimii 25 de ani, se pregătește pentru acest moment din 2014.) sursa

Nataliya Krishanovski își riscă viața pentru a-i scoate pe evrei din părțile bombardate ale capitalei Ucrainei, dar ea nu își vede exact acțiunile ca pe o muncă umanitară.

Krishanovski, în vârstă de 60 de ani, face parte dintr-o echipă de 20 de creștini care de ani de zile îi ajută pe evreii ucraineni să imigreze în Israel, deoarece cred că acest lucru ajută la îndeplinirea profețiilor biblice și compensează persecuția antisemită.

Este lucrarea lui Dumnezeu, nu munca umanitară”, a declarat Krishanovski, care lucrează în biroul ucrainean al mișcării Creștinii pentru Israel, într-un apel telefonic pentru Agenția Evreiască Telegrafică.
După invazia Ucrainei de către Rusia, care a început pe 24 februarie, organizația creștină sionistă a folosit conexiuni și planuri de urgență pe care le-au construit ani de zile pentru a ajuta sute de evrei ucraineni să părăsească țara – reprezentând o parte semnificativă din miile de evrei ucraineni care au fugit în timpul războiul de până acum.

Krishanovski a spus că a condus familiile evreiești din regiunea Kiev la punctele de întâlnire de unde alți șoferi le duc în Moldova vecină. Ea a numit munca semnificativă pe mai multe planuri, nu în ultimul rând prin „privirea pe care o văd în ochii familiilor pe care le aduc”, a spus ea în interviu, ținându-și lacrimile. „Ochii lor arată de parcă ar fi fost livrați.”

Krishanovski crede că ceea ce se întâmplă în Ucraina este realizarea profeției descrise în Ieremia 1:14, în care profetul spune despre avertismentul lui Dumnezeu că „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.”.

Frica încă se strecoară când Krishanovski este pe drum, mai ales când trece pe lângă o mașină sau o clădire arsă. Mii de oameni și-au pierdut viața în război, inclusiv mulți civili din partea ucraineană.

Pentru a învinge frica, Krishanovski, o mamă a unui copil, recită Psalmul 91 – „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”” – până când ea se simte „suficient de neclintită pentru a continua”, a spus ea pentru JTA.

Refugiații evrei – o mică minoritate în exodul a milioane de ucraineni – au, de asemenea, nevoie de forță pentru a pleca.

Ludmilla Zibulka, o văduvă evreică în vârstă de 77 de ani, a părăsit orașul Harkov, din est, săptămâna aceasta, împreună cu alți mii de refugiați. Cu ajutorul creștinilor pentru Israel, ea a fost dusă într-un autobuz încălzit cu mâncare caldă tot drumul de acasă la oficialii israelieni din Moldova, unde oficialii îi ajutau pe evrei ca ea și rudele lor să imigreze în Israel.

Mi-am luat pașaportul, m-am uitat la casa mea cu lacrimi în ochi și mi-am luat rămas bun”, a spus Zibulka, care are un fiu care locuiește în Israel. Ea a avut 15 minute pentru a colecta câteva obiecte, deoarece artileria cădea lângă casa ei. „A fost foarte înfricoșător și foarte dureros.”

Faptul că creștinii au ajutat să o ducă Zibulka și fiul ei în Israel, a spus ea, „este foarte special. Arată că Dumnezeu este cu adevărat iubire.”

Christians for Israel face parte dintr-o rețea liberă, cu sediul central în Țările de Jos, de congregații creștine sioniste din zeci de țări.

În Ucraina, Christians for Israel a ajutat mii de evrei să facă aliya sau să imigreze în Israel în ultimii 25 de ani și se pregătește pentru acest moment din 2014, a declarat directorul biroului Koen Carlier, un cetățean belgian care trăiește. ani de zile în Ucraina cu soția sa născută în Ucraina, Ira.

În acel an, când Rusia a anexat o parte a Ucrainei, Carliers a ordonat biroului să înceapă să lucreze la planuri de evacuare. În aprilie, când Rusia a început să crească presiunea asupra Ucrainei, a început să-și facă provizii și și-a procurat mai multe microbuze.

Dar aveau nevoie de aliați evrei pentru a avea acces la evreii interesați să facă aliya. Și aceasta nu este întotdeauna o sarcină ușoară pentru o organizație creștină într-o țară în care motorul principal al vieții comunității evreiești este Chabad, o mișcare evreiască ortodoxă ai cărei rabini sunt vigilenți împotriva încercărilor creștinilor de a căuta convertiți evrei.

Creștinii pentru Israel au apelat la rabinul Binyomin Jacobs, un rabin șef al Olandei și un prieten al lui Roger van Oordt, fostul director al creștinilor pentru Israel și fiul fondatorului mișcării .
„Sunt cel care se potrivește creștinilor pentru Israel”, a spus Jacobs, care este unul dintre fondatorii Centrului Rabinic al Europei, un grup afiliat lui Chabad. „Dacă au nevoie de contact cu un rabin din Ucraina care nu-i cunoaște, pot garanta că creștinii pentru Israel sunt 100% cușer.”

Carlier pare să fie rupt între două tipuri de emoții, în timp ce ajută la aducerea evreilor de la granița ucraineană-moldovenească la Chișinău, capitala Moldovei, și în România, în pregătirea imigrației lor în Israel.

Pe de o parte, „este trist să vezi oameni, bătrâni, nevoiți să lase totul în urmă și să dispară cu dureri în ochi”, a spus el. 
Pe de altă parte, plecarea lor, în opinia sa, „este o confirmare a legământului divin, a promisiunii lui Dumnezeu. Uneori, Biblia este foarte clară când Dumnezeu menționează anumite lucruri despre vremurile prin care trăim. Aceasta este una dintre acele vremuri.

Zibulka a spus că plecarea în Israel o umple de speranță.

Este un pământ promis nouă. Și cred că este un pământ care ne va întoarce dragostea”, a spus Zibulka.”


Putin nu e Gog?!

Jurnal de război, ziua a 20-a

Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.” Apocalipsa 20:7-8
Când s-au dat jos din microbuz trecea avionul pe deasupra, (locuim aproape de aeroport, sub culoarul de zbor).
„Samaliot, ciuete?!” „Auziți, avionul!” strigau copiii cu entuziasm, căutând cu privirea pe cer.
E drept că noi suntem obișnuiți cu huruitul, „dar oare ei n-au mai auzit vreun avion?” mă gândeam, ce se miră așa?
„La noi la Mariupol, nu mai zboară avioanele de 8 ani, din 2014.” mi-a explicat una din mame, de aceea erau entuziasmați.
Când a început războiul din Ucraina, în 2014, s-au închis aeroporturile nu numai în Lugansk și Donețk, ci și în Mariupolul apropiat. Așa că ei de 8 ani n-au mai auzit avioane.
Casa la care au lucrat 10 ani le-a fost bombardată săptămâna trecută. Cu o zi înainte de bombardament și-au pus cei 5 copii și cât a încăput din haine în microbuz și au plecat. Fratele lui, cu soția și 3 copii avea o mașină mică normală, au plecat împreună ambele familii. În total, duminică seara au venit 13 persoane, cea mai mare grupă de până acum. Sâmbătă seara au fost 8. Sosit seara, masă, somn, trezit, mic dejun, plecat. Germania.
Aceștia au fost credincioși.
Înaintea lor au mai fost, și credincioși și necredincioși.
Am căutat să găzduim, dar și să mângâiem, să stăm de vorbă, să vedem ce ne scapă, dacă nu suntem în pielea lor, nu știm. Cu cei credincioși am stat mult de vorbă să văd cum văd ei profetic lucrurile, sau dacă văd profetic. (Vorbesc rusa bine și ucraineana binișor.) De scris pe blog n-am scris, n-am avut cum, soția e în convalescență și a trebuit să fiu și Maria și Marta, mai întâi Maria.
„Ce ați uitat? Cum a fost plecarea?”
„Păi, după ce am plecat ne-am amintit ce am uitat să luăm, de exemplu unghierele.”
„Cât credeți că va dura?” am mai întrebat.
Nu și-au pus problema.
Fratele Sașa (care a fost marți cu soția și 3 fete) era predicator, cunoștea bine Biblia.
„Poate că ăștia-s „ohotniki=vânătorii” din Ieremia”, zicea fratele Sașa despre atacul Rusiei asupra Ucrainei și despre fuga evreilor din Ucraina în Israel. Eu crezusem de imigranții musulmani din Europa că sunt vânătorii.
Cântăream.
Între timp, în zilele fără refugiați și fără să fiu solicitat să traduc prin WhatsApp am scos din raft cărțile pe tema Putin și poporul rus. Nu e cinstit să spun poporul rus. Acesta e un război al KGB-ului cu lumea, ghearele de aramă ale fiarei a 4-a sunt kgb-ul, iar dinții de fier sunt armata lor. Am găsit cartea Annei Politkovskaia, „Un război murdar”, reportaje din războiul din Cecenia.

Anna a fost împușcata la 7 octombrie 2012, în ziua când Putin a împlinit 60 de ani. Ce cadou și-a făcut!
„Mai folosește Adevărul la ceva?”, se întreba această femeie cu cuget bun, care a plătit cu viața dragostea de Adevăr. Cartea ei cu reportaje din războiul cecen e un mic tablou din ce se întâmplă acum în Ucraina. Doar că Ucraina nu este Cecenia. „Adevărul folosește la a fi spus.”
Cartea lui Garry Kasparov, „Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere” n-am găsit-o, așa că am comandat-o prin okazii, apoi am găsit-o pe un raft.

Am două.
Cartea lui Andrei Soldatov și Irina Borogan:”Noua nobilime! Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB” ne ajută să înțelegem KGB-ul,

dar și securitatea noastră care a clocit și ea o „nouă nobilime” la noi.
Cronologic, calendarul profetic acum este la Ezechiel 20:33-34 le spuneam refugiaților credincioși zilele acestea și le citam versetele:”Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că Eu Însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din țările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Aici suntem acum, le-am spus, urgia aceasta, acest mare exod ucrainean ascunde un exod mai mic, acela al evreilor, tainic. Apoi le explicam despre legătura dintre plecarea poporului evreu înapoi spre Israel și vremea sfârșitului. Soția lui Sașa fusese dirijoare de cor la Donețk. „Oare cred acești oameni în profeți?” mă întrebam privind figurile lor curioase, era clar cu nu sunt familiarizați cu abordarea, nici cu profeții. Dar pentru că nici cu exodul nu erau familiari, schimbarea unei rutine ajută la schimbarea alteia.
„Nu aveți casă de rugăciune?” m-a întrebat soția unuia din cei de duminică seara. Cei din Melitopoli.
„Dar ce, voi aveți?” Nu mai bine nu ne pierdem vremea cu zidiri deșarte.
Au tăcut, tocmai îmi arătase soțul ei poza unei case de rugăciune găurită de vreo rachetă.

„Cu ce trag?” am întrebat. „Cu rachete Grad” mi-a răspuns Sașa cel de duminică seara, (au mai fost câțiva Sașa). „Nu sunt foarte precise.”

Musafirii noștri au fost ruși. De fapt în afara unuia singur, din primul grup, care era jumătate ucrainean, toți ceilalți au fost ruși de naționalitate, ruși care fugeau de ruși. Un paradox. Le-am spus asta și i-am întrebat: „de ce țin cu Ucraina rușii din Ucraina?” (Am realizat apoi că țin cu Ucraina și rușii informați din Rusia.)
Mi-au povestit pe îndelete cum de la venirea democraților la Kiev, din 2014, viața lor de ruși în Ucraina s-a îndreptat spre bine, ca a tuturor Ucrainienilor, iar viața în cele două zone ocupate de ruși și în Crimea s-a înrăutățit drastic. În Ucraina au Ikea, Jysk, Metro, creștere economică, libertate, investiții, nu mai vor la ….KGB.
I-am spus unuia din cei credincioși că acest război ruso-rus seamănă cu timpurile vechi-testamentare când Dumnezeu îi făcea pe dușmanii lui Israel să se omoare între ei. Paradoxul constă în faptul că deși spune că vrea să curețe Ucraina de naționaliști, Putin atacă, ….dar să citez:
Putin susține că a venit să salveze lumea rusă și pe ruși de nazism, dar bombardează în mare parte orașele de limbă rusă. Herson, Mariupol, Odesa, Harkov, toate acestea sunt orașe în care majoritatea populației vorbește rusă.sursa, Times of Israel.
Aseară m-a sunat un frate din Chișinău.
El crede că războiul va fi scurt. Eu îi spuneam că se va întinde peste Dnipro și Odesa, că va fi o urgie, mai ales acolo unde sunt mulți evrei, dar îi spuneam și că mi-aș dori acum să fiu un profet fals.

L-am rugat să transmită celor credincioși din Dnipro și Odesa să fugă, să plece, că va fi o mare urgie. I-am amintit de urgia comunistă venită peste România, urgie care a stat 40 de ani, ca pustia. Și cât de anticomunist a fost tata, cât de degeaba anticomunist, că a fost plan divin acest comunism, ca să plece evreii. Încerca să ocolească subiectul fratele.
Am insistat: „Să nu aibă sânge pe mâini. Să transmită.”
N-am reușit. Vedea altfel. I-am spus că atunci când se va întâmpla va fi prea târziu poate.
Când crezi că mântuirea nu vine din credința, analiza și înțelegerea unui text, ci din cine știe ce „cercetare” emoțională, atunci desigur că profețiile nu-ți spun mai nimic. Și pieri repetând melodii pe 4 voci, performanțe muzicale făcătoare de emoții.
Sâmbătă seara și duminică dimineața am discutat mult cu Andrei, un tânăr din Donețk. Bunicul lui are 95 de ani, fuseseră 8 frați, iar el, bunicul avusese 12 copii. De aici o uriașă mulțime de urmași.
O poveste de martiri. În 1937 pe timpul marii terori, tatăl bunelului (celui de 95 de ani) a fost anchetat și amenințat că dacă nu se lasă de credință îl vor împușca, iar copiii vor fi crescuți de stat și vor fi necredincioși. Răspunsul fratelui a fost că Dumnezeu va avea grijă de copiii lui, dar el de credință nu se lasă.
L-au împușcat.
Toți copiii au devenit credincioși.
Și nu numai copiii, și toți nepoții.
Andrei era strănepotul. Și avea o inimă caldă Andrei.
A vrut neapărat să avem o poză împreună. Avea și o ureche atentă, cu el am putut intra mai adânc în profeți.
„Legăturile care se formează în suferință durează”, le-am spus, amintindu-mi de scrierile fraților din temniță, cum 2 zile pe priciul celulei împreună, legau o prietenie de-o viață.

Azi e zi fără musafiri, nici telefonul n-a clipocit decât de câteva ori, fiecare a anunțat că au ajuns la destinație. Azi am putut să scriu.

Dar a mai zis ceva fratele din Chișinău, citând apocalipsa 20: Putin nu e Gog, Armaghedonul va fi după mileniu. Când citești Ezechiel 38, pare că e imediat. Israel este la Ezechiel 37, dar cel mai probabil Armaghedonul va fi după mileniu. Să nu mă puneți pe rug. E ceață profetică, vedem luminiță în loc întunecos, vom pricepe pe deplin în cursul vremurilor. Avem voie să avem opinii, presupuneri, să căutăm să vedem ce vremuri și împrejurări avea în vedere duhul din profeți când vestea patimile.
Că Hristosul Său va suferi.

Iar acum Hristos suferă în Ucraina, în fiecare refugiat cu bagajul de pribeag la el.
E un Har să ai ocazia să ajuți oameni în nevoie, fiecare ar trebui s-o facă cu bucurie această lucrare, cum cei mai mulți o fac.
Cred că munca de samaritean a miilor de români care au ajutat pribegii va avea o răsplată, mă gândesc la cei mulți care stau cu zilele prin vămi și ajută. Noi am făcut atât de puțin.
Eu n-am uitat să scriu, mai ales pentru voi, cei înstrăinați, plecați prin SUA, Canada și Australia.
Grecii au un nume pentru dragostea de străini: filoxenia. Avraam este unul care găzduind străini a găzduit „fără să știe pe îngeri”.








Biblia în ucraineană și rusă, audio și text.

Biblia ucraineană audio:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.free.audiobook.bible.offline.jesus.god.ukrainian
Biblia ucraineană text:
https://play.google.com/store/apps/details?id=ua.mybible

Biblia rusă audio:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.free.audiobook.bible.offline.jesus.god.russian
Biblia rusă text:
https://play.google.com/store/apps/details?id=ua.mybible

În acest zile nu am scris mai nimic, deși aș fi vrut, aș fi avut ce, din plin.
Ca vorbitor de rusă și ucrainiană, m-am ocupat de refugiați când și unde mi s-a cerut ajutorul.

Totul a început duminica trecută, cum am scris, că pe drum spre Aleșd, coloana de mașini mergea încet. Așa am văzut primii refugiați. La întoarcere am văzut zeci.
(Serghei e deja la Nurnberg după ce i-a fost reparată mașina pe gratis în Slovacia.)
Aș putea scrie multe povești de cazuri pe care le-am tradus, dar acum nu e vreme de povești.
Doar una scurtă: un prieten m-a sunat duminică din Ungaria că ….refugiați cu mașina defectă, să-i liniștesc. I-am liniștit. A plătit tractarea înapoi în Ro, s-au găsit oameni cu inimă largă să-i cazeze în Oradea, mașina s-a reparat gratis, m-au sunat ucrainienii iar din Ungaria azi-dimineață, plecaseră. Erau uluiți de tot ce s-a petrecut cu ei. M-au rugat să transmit mulțumiri la toți, că…îngerii lui Dumnezeu…că așa ceva nu au mai văzut. O paranteză:
(Legendele despre români răspândite și menținute de Kremlin în ultimii 70 de ani descriu România ca o țară săracă, plină de țigani și de hoți, unde ești jefuit în 10 minute de la intrare. Cu astfel de imagine pictată în minte intră ei în România.) Contactul cu realitatea, găzduirea în case cu mult peste ce se așteaptă ei, ospitalitatea și dragostea mai ales ale celor credincioși, îi copleșesc.
Aste este o poartă deschisă pentru Cuvânt, mi-am zis.
Dar vă dau un sfat, nu începeți cu asta.

Dați oamenilor mâncare și loc de somn, ceva de drum, o adresă pe drumul lor pentru seara următoare, întrebați-i de sănătate și dacă inima lor se deschide (și se deschide)….dați-i aceste linkuri și dacă puteți, abia atunci să le spuneți ceva, niciodată înainte.
Și să nu cumva să îi întrebați ce religie sau nație au!
Nici ce lucrează.

Ca traducător, întotdeauna după rezolvarea situației încâlcite , cazare, găsire adrese, reparații mașini, le spun câteva cuvinte, o încurajare, cum:
– să se uite spre cele nevăzute, spre cele scrise,
-cum am fost cu toții mințiți de educația ateistă timp de zeci de ani și
-cum să se îndrepte cu atenția spre cuvântul lui Dumnezeu, spre Biblie,
-unde este tot planul lui Dumnezeu,
-pentru că după moarte vine învierea,
-vine judecata și
-toți vom da socoteală de ce am făcut, bine sau rău.
-Le mai spun că cei care îi ajută o fac pentru că îi iubesc, nu așteaptă nimic de la ei și
-că așteptăm cu toții răsplătire de la Dumnezeu.

Vorbesc 2-3 minute, apoi le dau Biblia.
În postarea următoare găsiți acest mesaj în format audio în ambele limbi: ucraineană și rusă.
Puteți să le dați să asculte celor pe care i-ați ajutat, mesajul în rusă e de un minut jumate, iar cel în ucraineană de două minute.


Exodul din Ucraina, ziua a 7-a

De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. ” Ieremia 16:15-16
Și explicația războiului din Ucraina de acum:
Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v-am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.” Ezechiel 20:34 

(sursa: https://www.timesofisrael.com/hundreds-of-jews-fleeing-ukraine-to-arrive-in-israel-next-week/)
Ce am avut de explicat am explicat înainte, de 8 ani încoace pe acest blog: trăim vremuri profețite.
Urgii înspăimântătoare ca în Egiptul de acum 4000 de ani, urgii care îi fac pe cei mai antisioniști evrei să plece spre singura țară unde sunt așteptați, spre Israel.
Ca să se împlinească Cuvântul Domnului:
Isaia 14:2 „Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor...” aici intră și nemaipomenita deschidere și generozitate a polonezilor, moldovenilor și românilor față de refugiați, asigurarea de alimente și adăpost pentru refugiați, gratuitatea pe trenuri și organizarea de transporturi spre Israel.
Isaia 49:22 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.” același lucru descris încă de acum 2500 de ani. Trăim chestii profețite
Cine cunoaște profețiile și le crede, se uită la știri ca la un film deja văzut.
Ar fi prea multe de înșirat, sunt zeci de versete în profeți care descriu această strângere a poporului evreu înapoi în țara lor. Isaac Newton a lăsat scris că nici un alt eveniment istoric nu este mai des profețit în Biblie…..și asta a scris acum 300 de ani și mai bine.
Duminică după adunare și după ce am stat la masă am plecat spre Aleșd.
Vreme frumoasă, se simte aerul de primăvară, drumul nu era aglomerat.
Pe la Ciucea se făcuse coloană, două mașini din față mergeau ca melcul. Am depășit coloana pe rând și am ajuns în spate la două mașini de …ucrainieni. Realitatea exodului m-a lovit din plin.
Mi-am dat seama că sigur drumul e plin, doar atâta că mergeam în aceeași direcție, să văd ce va fi la întoarcere.
Pe la Piatra Craiului intra miros de fum de afară, am ajuns din urmă o mașină care scotea fum. Clar, s-a dus turbo.

A oprit în parcarea de la restaurante din vârful dealului și am tras în spatele lui, erau o familie cu doi copii, Serghei, din Odesa.

Am realizat încă odată de ce a rânduit Dumnezeu să știu rusă și ucrainiană.
L-am liniștit, am schimbat telefoanele, ziceau că merg în Polonia.
Am mers la adunare și când m-am întors seara spre Cluj am întâlnit peste 70 de mașini de Ucraina, unele în grupuri de 5-6. Până la autostradă la Gilău, apoi nu mai erau, semn că veneau dinspre Moldova pe Mureș apoi autostradă.
M-a sunat Serghei luni din Slovacia, că merge „po tihoncu”-încetuț. Bagă ulei.
Între timp o familie apropiată a luat 5 refugiați în casă.
Am slujit de traducător. Dacă nu am avea noi acum probleme medicale, am lua și noi, poate după.
Am sunat în Ucraina, la Cernăuți.
Acolo e liniște, încă.
Să vă las tot cu profeții, cu alte locuri despre aceeași temă:
Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.” Isaia 43:5
Şi Eu Însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte şi se vor înmulţi.” Ieremia 23:3
Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo.” Ieremia 32:37
Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.  Îi voi sădi în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o…” Amos 9:14-15
Mai sunt multe alte locuri, le găsiți voi!
Aceste împliniri exacte trebuie să ne formeze cugetul spre ascultarea Cuvântului cu angajament.
Să medităm la profeții, dar și la știri , să le comparăm, să le cercetăm și vom descoperi tot mai multe din armonia care este din veșnicii între Scripturi, creație și istorie.





„Înfrunzirea” Ucrainei

” Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întîmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Luca 21:29-31
Această postare este mai mult o recapitulare a postărilor pe care le-am scris de-a lungul anilor despre Ucraina. Încep cu câteva citate din postări, apoi pun linkurile, o mențiune și câteva întrebări, răspunsuri și concluzii, la urmă.

2014
Mă consider îndreptățit să scriu, am fost în Ucraina de mai bine de 100 de ori, vorbesc limba, am prieteni, le cunosc mentalitatea, dorurile și durerile. Am neamuri, socrii și nevastă ucrainieni, așa că vorbesc ce știu și eu. sursa, punctul 3,

Am cunoștințe în vestul Ucrainei, naționaliști ucrainieni plini de un etnicism de gândire față de care Vadim al nostru și secuii de la noi sunt copii mici. În Ucraina de vest naționalismul nu este o răceală trecătoare, este un cancer de minți. Dușmanii sunt ”moscalii”, rușii, cei care prin Stalin au omorât prin înfometare între 7 și 10 milioane de ucrainieni, lucruri care se uită greu. Sunt patimi în Ucraina pentru care cu siguranță sute de mii de oameni ar fi gata să moară.sursa, punctul 7

Linkurile:
Autocefalia unei iluzii, 17 aprilie 2014
Smochinul și toți copacii, ”înfrunzirea Ucrainei”-se naște o națiune, 24 mai 2014
Războiul din Ucraina văzut de creștini, 7 iunie 2014
Evreii sunt ”strânși de Dumnezeu” în Israel prin urgii, cum au fost odinioară scoși din Egipt 9 noiembrie 2017
Europa este terminată 7 decembrie 2018
Paralelism între istorie și știri. Ochelarii necesari. 30 ianuarie 2019
Urgia Covid continuă, ce urmează? 16 ianuarie 2021
7 repere profetice de observat și în 2022, 31 decembrie 2021
De ce vor fi tulburări în Ucraina? Ce ne spun profețiile biblice despre aceste vremuri? Cât vor ține tulburările? 27 ianuarie 2022
Ar mai trebui adăugată o mențiune profetică despre pustiirile care vor ține până la sfârșit, împreună cu starea de război. În lumina profeției din Daniel :„…este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile” Daniel 9:26

Mențiune
Războiul din Ucraina este însoțit de o uriașă pustiire care a început de câteva zile, de refugierea celor care fug din calea războiului, de abandonarea caselor lor și locurilor unde muncesc, de pustiire. În ce măsură antisemitismul și un anticreștinismul manifestat de toate națiunile care au compus acest imperiu de mai bine de o sută de ani vor aduce pedeapsa lor, războiul și pustiirea, este iarăși o măsură profetică a judecății divine care nu ocolește nici o națiune europeană, nu doar Ucraina sau Rusia. Iar mărimea acestor judecăți îmi este greu să fac vreo speculație pentru a o evalua. Iau exemplu de la Avram, de la David, de la Iov, de la profeți și înțelegând, mijlocesc pentru cei care nu înțeleg.

Întrebări:
1. Cât va ține războiul?
2. Cine va învinge?
3. Ne va atinge și pe noi, sau Europa?

Răspunsuri
1. Deși s-a vrut un blitz-krieg (război-fulger, cum zicea Hitler), deja se vede că nu va fi așa. Eu cred că va fi o stare de război care va intensifica urgia până la nivelul la care evreii din Ucraina se vor hotărî, (împotriva teologiei din capurile lor) să plece în Israel, singura țară unde sunt primiți cu brațele deschise. Dar este doar o speculație, e posibil ca nu războiul, ci un alt fel de urgie ulterioară să provoace această migrare. Noi vedem doar cadrul tabloului, nu detaliile. Să nu speculăm.

2. Ucraina ca națiune și celelalte națiuni din Imperiu, trebuie să înfrunzească. Vedem cum împărații care nu cunosc profețiile suferă din cauza acestei necunoașteri. Îmi amintesc de uluiala lui Trump, care a făcut multe pentru Israel, în speranța că în acest mod își va atrage simpatia la alegeri a evreilor din America. Necunoscând profețiile, Trump nu și-a dat seama că evreii din America au în capete o teologie anti-Israel, ca evreii din Ucraina de altfel.
Tot la fel nici conducerea Rusiei nu înțelege că „frații” ucrainieni nu mai sunt poporul acela pe care țarii și bolșevicii l-au muls și ucis după dorință. Și chiar poporul rus, tratat cu „mujici” de toți ce i-au dominat, trebuie să se reidentifice ca națiune, nu ca imperiu, conform profețiilor despre națiuni. Scrie: „toți copacii” nu majoritatea, sau doar unii, deci și Rusia. Deci, cred că va imperialismul va fi înfrânt de naționalism. Este un război între imperialism și naționalism. Rușii de rând și belorușii suferă mult din cauza gândirii încă imperialiste a conducătorilor lor.

3. Nu cred, dar cine știe. Tata îmi spunea când eram mic, că atunci când arde miriștea, cel mai sigur loc e unde a ars deja. Deci pentru că de la noi au plecat evreii n-ar trebui să fim afectați. Trebuie totuși puse în talerele cântarului judecății, ateismul și anticreștinismul european și național, misticismul și bigotismul religios, corupția religioasă, politică și economică, înstrăinarea de Dumnezeu, pe un taler, ca motive ale asprimii judecății lui Dumnezeu și pe celălalt mila, îndurarea și dragostea Lui de Tată.
Aici își face loc mijlocirea.
Să facem ca Avram pentru Lot, ca David pentru popor, ca profeții buni, să nu fim ca Iona, la răsărit de Ninive, doar spectatori ai variantei dorite.

Concluzii
Trăim vremuri profetice. Toată istoria este profetică, dar așa cum doar la intersecții sau zone de lucrări semnele sunt importante, acum suntem la o intersecție a istorie sau mai bine zis la o zonă în lucru, ca pe autostradă. Trebuie mers încet, urmărite semnele, sunt deviații și strâmtorări. Astfel de vremuri sunt cele de acum. Daniel și toți profeții au scris despre ele și totuși apostolii ne-au spus mai mult decât să le citim scrierile, ne-au spus să luăm ca pildă pe profeți, caracterul lor, viața lor. Daniel înainte de a fi numit „om preaiubit și scump”, înainte de a i se face cele mai exacte cronologic profeții și de a le scrie, a fost un om pur în închinarea lui pentru Dumnezeu.
Daniel a trăit o viață dedicată lui Dumnezeu.
Daniel a citit cărțile bibliei scrise dinainte de el în mod asiduu și le-a crezut.
Daniel s-a rugat cu regularitate.

Dacă crede cineva că este insuflat….

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. ” 1 Corinteni 14:37
Te poți crede iubit, te poți vedea ocrotit, te poți socoti privilegiat, dar oare ai dreptul să te vezi insuflat de Dumnezeu?

Eu cred că nu, pentru că dacă ai crede acest lucru, nu ai mai umbla prin credință.

Pentru noi cei care ne-am născut după definitivarea bibliei, credința se referă la un text scris dinainte, nu la o insuflare de moment. Pur și simplu pentru că nu găsim nicăieri că ar trebui să așteptăm ca Dumnezeu să ne vorbească direct. Toți suntem îndemnați de către apostoli să citim, să ne aducem aminte, să luăm pildă la ce a fost scris mai dinainte, să nu trecem peste ce este scris și chiar și apostolii citeau și citau, nu așteptau să fie insuflați, chiar dacă ei erau uneori insuflați.
Ce înțeleg eu prin pretenția de insuflare acum? Astfel de aberații:

Greșesc puțin aici, ceea ce ați văzut în film nu este o pretenție de insuflare, ci o copie a acestei pretenții, o șarlatanie, iar respectivii știu asta. Urmăriți cum în 5 biserici diferite acești actori nerușinați repetă aceleași „ete dieta” traduse cu aceleași „pânze albe” și „pânze negre” conform micimii de minte a duhului care-i conduce.

Mulțumesc lui MG pentru vremea dată să analizeze escrocheria.

Alta este abordarea mea aici. Chiar fără „pânze” și fără „ete dieta” există și bântuie ideea că noi credincioșii ar trebui să avem „insuflare”, descoperire, să grăim doar ceea ce ne toarnă duhul pe loc. De la Wachman Nee încoace, ideea a luat forme scrise justificate logic și teologic, încât după ce ai citit „Omul spiritual” …nu mai citești prorocii. Aștepți „să-ți vorbească Domnul”. Românește.
Cei mai mulți românește, că amatorii de „autentic” nu se mulțumesc cu puțin, ei vor accesorii, religie „full option”: limbi, prorocii, vedenii și arătări, atingeri și vindecări. Și așa se ajunge la ete dieta și pânze negre. Nici nu vreau să scriu prea multe împotrivă că socotesc bine că procedurile continuă, numai așa poate avea loc o compromitere naturală a fenomenului și a fenomenalilor insuflați.
Tristă și ingrată poziție au nu doar ei, ci și „unșii” care și-au construit identitatea religioasă pe astfel de insuflări și care îi promovează. E ca o capcană, nu pot ieși din ea dar nici n-o pot distruge, e „casa” lor. Evident sunt „unși” falși. Știți cum se zice „uns” în greacă? Hristos. Iar când apostolul a scris că vor apărea Hristoși mincinoși, (și) la acești „unși falși” s-a referit.
Mulțimea mare a prorocilor lui Baal stârnește admirație, „unitatea” expusă impresionează, entuziasmul manifestat „convinge”, atmosfera de balamuc dă impresia de „viață”, încât dacă mergem cu mintea în seara de la Troa când apostolul a vorbit cu orele, plictisitor și monoton, astfel încât unul din audiență a adormit de „plictiseală”, pare evident o dovadă a lipsei de viață, de putere și a morții adunării din Troa.
Feriți-vă de tipul de „viață” pe care îl vedeți în acest videoclip! Și „unșii”, și „ungătorii” și „unguentele” sunt toate false. NU AȘA este adunarea lui Dumnezeu.
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de lașitate (timiditate), ci de eficacitate (abilitate de a performa), de dragoste și de autocontrol (analiză, echilibru).” 2 Timotei 1:7 Așa este un om al lui Dumnezeu, iar adunarea lui Dumnezeu are în ea astfel de oameni. Hai să judecăm: ideea de insuflare este o bucățică din teologia mai largă a „călăuzirii”, o teologie simplistă folosită ca o unealtă multifuncțională de cei comozi la minte și neangajați (neevlavioși) pentru orice domeniu al vieții care cere dealtfel dedicare, dragoste, muncă și lepădare de sine. Place grozav ideea asta a insuflării, te dezimplică ca și cum se dezumflă o anvelopă înțepată. Plus că totul se petrece instant și aplaudat, admirat și desigur renumerat. Știu că ridic covorul, dar tocmai asta vreau, să pută treaba.
Mai grav, teologia călăuzirii și a insuflării, dezvoltată prin masacrarea a două-trei versete subminează autoritatea cuvântului lui Dumnezeu, a Bibliei și deschide încet ușa tradițiilor, a tradițiilor de care s-au lepădat părinții noștri. Să cităm din manevrele făcute de călugărul Delpini, iezuit școlit la Roma și trimis în Transilvania să distrugă credința micuței adunări de rebotezați(anabaptiști) din Vințu de Jos pe la anii 1760:
Delpini… a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte.
La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…144
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas.

Ideea că duhul mai completează acum revelația, că Scriptura nu este de ajuns, subminează însăși fundația credinței. Credința se referă la un text scris, care trebuie citit și crezut. Insuflările propuse se vor altceva, acel ceva în plus, care completează Biblia. Și iată-i pe insuflați devenind foarte importanți în ochii tuturor celor ce-i cred și desigur și în ochii proprii. Am citat din practicile iezuitului Delpini, pentru că metoda catolică, iezuită, nu este de azi, de ieri, nici măcar de la catolici, ci este transmisă din păgânism. Să nu uităm că și păgânii se rugau, preoții lui Baal se rugau până aiurau, era „vie” „biserica” lor. Bietul Ilie!
Cu ce cântar te cântărești? Ce înseamnă pentru tine viu? Biserică vie? Urlete și zbierete, bu-hu-hu-hu și boscorodiri? Eta dieta și pânze colorate?
Deasupra oricărei insuflări stă porunca divină. Nici o insuflare nu va putea anula porunca. Când Domnul Isus ne-a spus să ne iubim unii pe alții nu ne-a sugerat, ci ne-a poruncit. Iar condamnarea oamenilor la pierzare se datorează călcării poruncilor. De la calviniștii guralivi până la misticii nătângi, unșii falși defilează în batalioane de inspirați și insuflați, încrezuți cu toții.
Citirea unui text, analiza unei prorocii, urmărirea unei pilde, ascultarea unei porunci este „hrană proastă” pentru cei ce caută astfel de potârnichi. „Unșii” care-i protejează pe acești șarlatani sunt tot ca ei, au abandonat demult cântarul credinței, cumpăna chibzuinței, talerul adevărului și nu mai cântăresc nimic, nu mai analizează, că știu că ies prost. Sfântul decibel și maica transpirație reprezintă pentru ei desigur ‘puterea lui Dumnezeu care se numește (proporțional de) mare.
Ei simt, ei simt pe cineva desigur, toată problema este că Cel în Numele Căruia v-am scris astăzi nu cere nicăieri să fie simțit, ci crezut.


Limba, adevăratul domiciliu

Când am scris acum aproape 5 ani „De ce iubesc România?” (că din cauza limbii) n-am bănuit că nu sunt singur. Atâția au plecat „dincolo”, lepădându-și limba ca primă zdreanță care-i incomoda. Nici nu înțelesesem urgia pustiirilor atunci, că de-aș fi înțeles-o, aș fi plecat și eu, să nu m-ajungă.
Am o satisfacție că am rămas: okazii.ro și anticariatele onlinemă alimentează cu literatură bună, din toate vremurile.
Așa am descoperit scriitorii evrei de limbă română ai secolului XX. Primul a fost Mihail Sebastian, românizatul, a cărui „Joc de-a vacanța” l-am primit la premiu în clasa a 3-a. N-a fost sionist. Apoi acum 2-3 ani l-am citit pe Zissu (sionist) și recent pe încă doi: Itzak Artzy și Norman Manea.
Artzy, viceprimar al Tel-Avivului pentru 20 de ani, născut în Siret, orașul soției mele. El și-a scris doar memoriile, în ebraică. Traduse în română și publicate mai apoi.
Norman Manea, născut în Suceava, tot pe-acolo. Acest Manea a scris doar în românește. Multe cărți, traduse în 20 de limbi. Vedea limba română ca fiind cochilia lui, casa lui, casa melcului. Nefiind sionist, a plecat în America, nu în Israel. Trăiește încă. A plecat târziu, prin 1986, când a înțeles:
„Amânasem separarea de Patrie…amăgit…că pot înlocui țara cu limba.”
„Găsisem în cele din urmă adevăratul domiciliu.”
„Limba promite…reala cetățenie și reala apartenență.”
„Nu-mi rămânea decât să-mi iau limba cu mine. Casa Melcului.”

I-am citit pe amândoi așa cum citesc orice carte. Ca și preotul în confesional, ascultând spovedanii. Căci ce este o carte dacă nu o spovedanie?

Iar dacă nu e spovedanie, nici nu merită citită.
Zissu a spus asta: „Nu scriu decât atunci când simt nevoia să mă spovedesc.
Când mi se gată cărțile, plec la librărie, sau la anticariat, 2000 de pași dus-întors, sau intru pe anticariatele online și comand să vină prin curier. Pun adresa de la birou, unde curierii ne cunosc pe toți că fetele de la vânzări comandă haine și papuci, băieții de la producție comandă piese auto și eu cărți.
Pe scriitorii evrei de limbă română nu-i veți găsi promovați, nici în manuale, au fost persecutați de toate felurile de autorități.
Dar neavând altă „cochilie” în afara limbii române, suferința lor a dat acestei limbi unele din cele mai rafinate forme literare: literatura documentară.
Sebastian caracteriza România astfel: „Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori„.
Iar evreul Manea scrie:
Când am făcut publică descoperirea, m-am trezit aruncat în arenă. Megafoanele lătrau repetat: străin, străin, înstrăinat, anti, impur și anti.”
„Clasicul inamic public, Alogenul.
„Am scăpat relativ curat de sub dictatură, nu m-am murdărit, asta nu se prea iartă. ….Ți se poate ierta vina sau compromisul, sau chiar eroismul, dar nu distanțarea.”

În alt loc îl mai citează pe Mihail Sebastian: „Profeții biblici sunt cele mai năpraznice voci care au răsunat vreodată în lume.” și „Nu sunt un partizan, sunt mereu un dizident. N-am încredere decât în omul singur, dar în el am foarte multă încredere.”
De ce am menționat despre acești scriitori dacă au fost sau nu au fost sioniști?
Socotesc sionismul o împlinire a unor profeții biblice, profeții sunt acele voci năpraznice. Sionismul a fost vuietul din Ezechiel 37. Mai socotesc că există o deplină armonie între profeții și istorie, istoria fiind împlinirea profețiilor. Pentru profețiile care-și așteaptă împlinirea, urmărind prezentul, vedem detaliile și înțelegem ce se întâmplă, pentru profețiile împlinite însă, avem o istorie de observat, de urmărit felul în care Dumnezeu a dus la îndeplinire profeția.
Am vizitat British Muzeum sau Pergamonul având în cap profețiile lui Ieremia și Isaia, păcatele iudeilor și distanța astrală dintre gândurile cotropitorilor și ale cotropiților pe de o parte și gândurile lui Dumnezeu și ale profeților pe cealaltă parte.
Am vizitat Pella și Aigai cu profețiile lui Daniel în minte.
Cărțile pe care le citesc despre sionism, Transnistria, Auschwitz, aliyah și urgii le citesc cu aceleași gânduri ale profeților. Istorii profețite față în față cu istorii împlinite.
Au plecat aproape toți evreii din România. Au rămas sinagogile, cimitirele și … cărțile.
Cărțile, ca niște cochilii goale, transmit un mesaj. Mai ales cele scrise de evrei în românește. Evreii sunt martorii lui Dumnezeu, pentru noi, neamurile. De aceea au scris și în limbile popoarelor printre care au fost împrăștiați. Nesioniștii sunt un fel de martori, sioniștii, alt fel. Ca la orice judecată, trebuie 2-3 (feluri de ) martori.
În procesul acesta de frământare a cugetului, de pregătire a pământului „bun” (omul care înțelege) mărturiile ascultate au un rol aparte. Martorii pregătesc procesul conștiinței pentru teama sfântă. Eu socotesc că evreii din toate timpurile sunt martorii lui Dumnezeu, în feluri deosebite. Nu doar martori cronologici și semne ale sfârșitului, cum este acum înmugurirea smochinului (statul Israel) ci mai ales semne morale, precedente juridice, exemple de judecăți divine și în cazul acestei întoarceri, de grațieri divine.
Ne purtăm carcasa limbi cu care am crescut, cărăm carapacea care a crescut cu noi și pe care n-o mai putem schimba. Limba ne este casă și unealtă, prin limbă rostim pilde și imagini care transferă învățături spre cugetele celor care le ascultă. Cugetul este pământul, ud sau uscat, înțelenit sau săpat, tare sau primitor pentru sămânța cuvântului credinței. Minunea sfărâmării bulgărilor împietriți de înșelăciunea păcatului o face picătura de pildă, roua de tâlc, fierul plugului unei explicații, grapa unei veniri în firi, toate fiind unelte în primul rând lingvistice.
Timp de secole bisericile tradiționale nici nu au catadicsit să predice mesajul în limbile ascultătorilor, din moment ce credeau în „puterea” sacramentelor (tainelor) nevoia de analiză logică a unui mesaj rostit părea inutilă. Noile biserici de azi unde se merge pentru a se simți divinitatea sunt tot pe-acolo.
Limba este legătura noastră cu semenii noștri care poartă cochilie ca a noastră. Distribui postări de pe acest blog în România, Moldova și Regiunea Cernăuți. Am cititorii pe care îi merit. Fără stăpânirea subtilităților fiecărei încărcături a fiecărui cuvânt, n-aș putea folosi întreaga forță a cuvântului creator disipată în milioanele de pilde din creație, pilde pe care prin limbă le pictăm pe timpanul și memoria ascultătorului într-un fel unic, fel care imprimă din negativul imaginii, pozitivul tâlcului dorit de a fi semănat.
Între timp a murit „fratele Gheorghe” din postarea de acum 5 ani, nici fratele la care am fost în vizită nu se simte prea bine, însă plecarea celor drepți și moartea persecutorilor lasă în urma lor cuvintele rostite sau scrise, roada lor pe care o vom culege fiecare, vorba lui Dorz „ori viu ori mort odată….”






Ateliere de fabricat emoții

” ... îşi vor da învăţători după poftele lor….” 2 Timotei 4:3

Adăugarea de emoție la un mesaj vrut logic, pentru a dobândi reacție este ispita și calea celor superficiali sau creduli.
Dar de ce să adaugi emoție la argument?
Argumentul în sine nu stimulează emoțional?
Descoperirea nu bucură?
Cuvântul„… nu aduce „….nici descoperirenici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură„?
Iar dacă Cuvântul, (argumentul, logica) aduce descoperire, cunoștință, profeție, învățătură, emoția dată de bucuria dobândirii lor nu ar trebui să fie de ajuns? De ce ar mai trebui adăugată emoție „artificială” la emoția „logică”, (la „bucuria și pacea” date de credință)?
Răspunsul e legat de aplecarea omului spre plăcere, spre plăcut, spre „frumos” mai degrabă decât spre logic, spre real, spre adevărat.
Cum spunea Mihai Sebastian despre societatea românească: ” Nimic nu e serios, nimic nu e grav, nimic nu e adevărat în această cultură de pamfletari zâmbitori.
Și aceste cuvinte îmi vin în cap când mai ascult unele predici sau vizionez online „spectacole” din multe biserici: o cultură caragialescă „de „pamfletari zâmbitori” transferată fraudulos într-un mediu în care ar trebui să domnească gravitatea, seriozitatea și tragismul.
Ateliere de emoții, mai vechi și mai noi au devenit bisericile, în loc de școli și spitale, casele lui Dumnezeu, medicul și Tatăl nostru.
Iar așa-zisele reforme bisericești au fost adesea doar schimbări de unelte și de „meseriași” în aceste „ateliere”.
În loc de cădelnițe și icoane au pus fanfare și coruri.
În loc de vitralii și iconostase au construit baptisterii și amvoane.
Odăjdiile (hainele preoțești) și catedralele le-au schimbat puțin.
Argumentele logice din mesaje devin niște unelte nesemnificative și abandonate în aceste „ateliere”. Și nimeni nu mai întreabă de ele. Uneltele de fabricat emoții au loc central în aceste ateliere.
Emoția a devenit scop, teatralismul unealtă și casa lui Dumnezeu, teatru și spectacol.
Îmi amintesc o vizită pe care am făcut-o în 1990 parcă, în Liov (Lvov, Lviv), Ucraina.
Am intrat într-o biserică ortodoxă. Muzica te învăluia, inhalai fumul de tămâie, priveai icoanele în semiumbră, strălucirea lor întunecată crea un aer de mister. Apoi dintr-o dată tonul cântărilor venite din altar s-a schimbat și treptat s-au aprins luminile. Muzica creștea în tonalitate, și-a schimbat chiar ritmul în timpul aprinderii lente a luminilor în sala pictată cu mare artă. Te prindeau niște fiori pe care cu mare ușurință sufletele nestatornice și fără credință le-ar putea asocia cu divinitate, cu divin. Am ieșit cu întrebări. Slujba ortodoxă frumoasă, atractivă, da, o ispită.
Apoi prin 1994 am plecat la Praga într-o delegație cu mai mulți. Eram tânăr, aveam 27 de ani, o colegă trecută de 50 de ani devenise foarte ortodoxă, îmi vorbea pe avion și apoi în standul expozițional unde am stat o săptămână despre „misterele” slujbei ortodoxe și despre „simțirea” lui Dumnezeu din biserică. Eu îi spuneam că „de peste tot”. Ea venea cu tămâia și „harul” preoțesc, cu tainele slujbelor și emoția pe care o simțea „în biserică”. Ne-am tot contrat.
Privind acum noile „slujbe” evanghelice, ale „noilor” preoți, în noile catedrale, chinuindu-se să creeze „noi emoții”, cu „noi unelte”, îmi dau seama că în afară de schimbarea tehnologiei uneltelor, amăgirea a rămas neschimbată: abandonarea credinței logice și argumentative, serioase, grave, tragice și adevărate, și înlocuirea ei cu „emoția” goală produsă de bine menționatele „arame goale și chimvale zăngănitoare”.
Dar și de cuvântări pline de trufie ale unor „lucruri de nimic”.
O nouă cultură de pamfletari zâmbitori, religioși de data asta.











Manuscrisele lui Newton din Biblioteca Națională a Israelului, acum on-line

Link către manuscrisele Newton: https://www.nli.org.il/en/discover/humanities/newton-manuscripts

„Manuscrisele Newton de la Biblioteca Națională

Printre numeroasele manuscrise păstrate la Biblioteca Națională se numără lucrări ale omului considerat a fi cel mai mare fizician al tuturor timpurilor, Sir Isaac Newton. Spre deosebire de ceea ce s-ar putea aștepta să găsească în mijlocul lucrărilor lui Newton, aceste lucrări acoperă subiecte precum interpretările Bibliei, teologia, istoria culturilor antice, Tabernacolul și Templul, calculele care se ocupă cu sfârșitul timpului, documente istorice și chiar alchimia. .

Colecția digitală

Aceste lucrări prezintă fațete ale personalității și operei lui Newton pe care publicul nu le-a mai întâlnit până acum. Ele sunt o dovadă a eforturilor depuse de Newton în încercarea de a descifra scrieri care, în opinia sa, conțineau cunoștințe secrete criptate în Sfintele Scripturi ale culturilor antice și în documente istorice. Un exemplu perfect al acestui tip de cercetare sunt eforturile lui Newton de a produce cunoștințe de importanță științifică din descrierile biblice și talmudice ale Tabernacolului și Templului.

Hărnicia și precizia lui Newton se reflectă în această cercetare în același mod în care se reflectă în munca sa științifică și el a privit această știință cu aceeași fervoare religioasă care l-a făcut să se vadă ca un fel de profet. Manuscrisele găsite la Biblioteca Națională fac parte din colecția lui Abraham Shalom Yehuda (1877-1951), expert în afaceri din Orientul Mijlociu. Profesorul Yehuda a achiziționat manuscrisele la o licitație publică la Sotheby’s din Londra în 1936. Alte manuscrise din colecție, care se ocupă în principal de subiectul alchimiei, au fost achiziționate de binecunoscutul economist, John Maynard Keynes, și se află la King’s College din Universitatea Cambridge.

Colecția Newton Papers a Bibliotecii Naționale este acum disponibilă publicului larg în format digital. Toate lucrările sunt, de asemenea, legate în catalog de Proiectul Newton, unde sunt prezentate în două versiuni: o versiune „diplomatică” care include toate modificările și corecțiile așa cum apar în manuscrisul original și o versiune normalizată, adică „curată”. ‘ versiune care permite o citire continuă a textului.

Digitalizarea acestei importante colecții de manuscrise Newton a fost posibilă prin sprijinul generos și viziunea Fundației David și Fela Shapell Family.

Colecția face parte din „Memoria lumii”

Vă sugerez să descărcați Note asupra cărții Daniel, de Sir Isaac Newton, da Newton, cel cu Binomul.


Istoria Huteriților, manuscrisul de la biblioteca Batthyaneum/Alba-Iulia este on-line pe Manuscriptorium.com


E bună și carantina la ceva. Am fost izolați 6 zile cu soția, testați pozitivi de Covid, eu între 31 ianuarie și 6 februarie, am avut forma asta mai blândă. În timpul acesta am scotocit netul, am citit mult de pe biblioteci on-line. Am stat mult pe Dspace.bcuCluj citind ziare vechi. Apoi, având timp, am zis ia să scotocesc pe la Battyaneum, să văd ce mai e cu cele 18 volume de manuscrise confiscate de călugărul Delpini de la hutteriții din Vințu de Jos pe la anii 1750.
Am căutat ore întregi.
Am dat la un moment dat de un tabel de manuscrise digitalizate, simțeam că găsesc ce caut.
Acesta este tabelul: https://batthyaneumblog.files.wordpress.com/2021/09/lista_ms_incunab_batthyaneum_acces_online.pdf
L-am citit poziție cu poziție, cunoștințele de germană m-au ajutat, la poziția 182 era ceea ce căutam:

…..și am aflat din capul de tabel că manuscrisul este digitalizat din 2009 pe Manuscriptorium.
Să mergem la Manuscriptorium.

Manuscriptorium este o bibliotecă digitală accesibilă gratuit, care permite accesul rapid la informații concentrate despre resursele istorice prin instrumente de căutare sofisticate. Obiectivul proiectului este de a oferi acces la conținutul digital existent prin instrumente integrate pentru a-l face cât mai ușor accesibil. Biblioteca digitală reunește așadar documente de la multe instituții de renume, extinzându-se dincolo de țările Uniunii Europene.
Serviciile noastre sunt folosite în activitatea lor de către cercetători din instituții culturale și istorice, studenți, profesori și nu în ultimul rând de către membrii entuziaști ai publicului. Manuscriptorium oferă tuturor acestor utilizatori cele mai simple mijloace de a obține informații despre un document fizic sau de a vizualiza direct o copie digitală a unui document.
Interfața cu utilizatorul este concepută pentru căutarea și vizualizarea ușoară a documentelor și permite crearea de colecții personale și documente virtuale. Aceasta înseamnă că utilizatorii și contribuitorii de conținut își pot crea propriile biblioteci virtuale din conținutul agregat și pot împărtăși rezultatele muncii lor cu studenții, colegii și alți utilizatori.
Manuscriptorium este un sub-agregator Europeana pentru sfera resurselor istorice.

Am realizat că am ajuns unde trebuie.

Am dat căutare cu 2 cuvinte din titlul din tabel și mi-a deschis documentul.
Acesta este linkul:
http://www.manuscriptorium.com/apps/index.php?direct=record&pid=NLR___-NLORB_MS_II_122___3R9NXO0-ro

Și așa arată pagina unde poți parcurge tot documentul cu mare ușurință:

E vorba de Istoria hutteriților, carte pe care am publicat-o aici pe net, prima dată pe episoade, timp de 2-3 ani, apoi întregul document:
Link: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf Pentru cine știe germană, documentul este descifrabil cu ușurință, după aproape 500 de ani.
Valoarea documentului de la Alba Iulia este foarte mare.
Din câte știu eu, mai este salvat doar încă un singur exemplar al acestei lucrări și se găsește la una din coloniile hutterite din SUA. Povestea salvării acelui document este aici:
https://vesteabuna.wordpress.com/2018/01/02/discutii-in-inchisoarea-din-sibiu-despre-felul-rugaciunii-salvarea-marii-cronici-de-istorie-a-fratilor-hutteriti-evadarea-aennei-si-a-gretei-wipf-din-inchisoare-1771-1772-cronica-fratilor-hutterit/
Cronica digitalizată pe Manuscriptorium se găsește în Biblioteca Battyaneum nu prin donație sau cumpărare, ci prin confiscare. Călugărul Delpini, iezuitul trimis la Vinț în anii 1700 pentru convertirea la catolicism a rămășiței de anabaptiști de acolo a confiscat tot ce a putut. Episcopul Battyany a adunat foarte multe cărți pentru Biblioteca lui și astfel printr-un miracol istoric, aceste cărți s-au păstrat până azi.
Amănunte despre întreaga perioadă care nu este acoperită de „Marea Cronică” se găsesc în lucrarea:
https://vesteabuna.files.wordpress.com/2021/12/1-cronica-fracc86tcca6ietacc86tcca6ii-huterite-iulie-2017.pdf
Citez partea cu confiscarea cărților:
Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos:
Când s-a prezentat botezatorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezatorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezator, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători. El intenţiona să ceară ajutorul guberniului pentru a-i obliga pe botezatori să îl asculte în fiecare duminică. Acesta ar fi cel mai sigur mijloc pentru că de pe o săptămână pe alta se prezentau din ce în ce mai mulţi la predicile sale. Prostia botezatorilor era de necrezut, dar el crede că prin harul lui Dumnezeu percepea o schimbare mare la ei, şi nu se îndoia că deja în câteva luni rebotezătorii vor începe să vadă soarele adevărului. În total, comunitatea din Vinţu de Jos însuma încă 87 de capete, dintre care aproximativ 20 de copii nebotezaţi, care erau botezaţi în jurul vârstei de 10 ani.
Iată descrierea confiscării cărților de către hutteriți în cartea lor de istorie:
Pater Delpini îşi stabilise domiciliul în gospodăria episcopului, dar mergea zilnic prin toate casele şi a comunicat mai întâi câte suflete se găseau în fiecare casă. După ce a investigat totul exact, a apărut într-o zi cu judele superior, judele târgului şi foarte mulţi ţărani (evident catolici) în Vinţu de Jos, i-a adunat pe fraţi apoi a intrat cu forţa în casele lor şi a confiscat toate cărţile cu conţinut hutterit pe care le-a găsit… După această acţiune l-a pus câteva zile mai târziu pe prezbiterul Maertl Roth să convoace biserica şi i-a anunţat că „el este trimis de milostiva maiestate imperială la ei ca să îi convertească de la secta şi greşeala lor la credinţa adevărată creştină”. Biserica i-a răspuns că nu vor să accepte nicio credinţă străină. Atunci el a plecat. După opt zile s-a întors şi le-a cerut prezbiterilor să vină la predica sa împreună cu toată biserica. Biserica a ascultat, s-a strâns în casa de rugăciune şi a ascultat predica lui. El a predicat despre versetul 12 din capitolul 16 al Evangheliei după Ioan: „Mai am să vă spun multe lucruri dar acum nu le puteţi purta”. Delpini a interpretat asta, cum că biserica ar înţelege mult prea puţin din Evanghelie. Cuvintele lui Hristos „Dar când va veni acela, duhul adevărului, el vă va conduce în tot adevărul” le interpreta în legătură cu el însuşi. De-abia el era cel care îi va învăţa credinţa adevărată. Apoi le-a povestit despre sfinţii catolici şi despre ce minuni făcuse fiecare. Prin puterea acestei credinţe, un iezuit ca şi el, mutase un munte. La sfârşitul predicii a întrebat biserica ce părere avea despre predica lui. Atunci s-a ridicat Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului” şi i-a răspuns: „Ce ai spus tu din Evanghelie ştiu la fel de bine ca şi tine. Iar ceea ce spui despre sfinţii tăi cei mulţi, nu cred. Iar şi mai mult, ceea ce ai spus despre iezuitul respectiv, cum că ar fi mutat un munte, asta este o minciună iezuită, pentru că Hristos nu se referea la muntele natural, şi nici apostolii nu au mutat vreun munte natural…”
Delpini şi-a apărat învăţătura şi a încercat să le dovedească botezul copiilor din Scriptură, dar Kuhr l-a contrazis şi l-a combătut cu Scriptura. La final, Kuhr a spus bisericii: „Cine încă se mai făleşte cu numele de frate sau soră să mă urmeze” şi a părăsit casa de rugăciune. Dar biserica, chiar şi propriul său fiu, Josef, a rămas. Întreaga biserică era disperată şi a rămas fără să se mişte sau să spună vreun cuvânt.

Așa s-a păstrat până la noi o istorie scrisă cu lacrimi și sânge, cu mii de martiri.
Această postare este pentru istorici creștini, dar și pentru orice creștin care ascultă de porunca de a ne uita la sfârșitul viețuirii celor dinainte de noi. Martirajul este garanția cununii de gloriei, iar hutteriții au fost cei despre care se poate spune ca despre profeții din vechime:
În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” Evrei 11
Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, 37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – 38 ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,…
Cât de bine seamănă istoria hutteriților cu aceștia descriși în aceste versete.
A fi creștin înseamnă o identificare tot mai strânsă cu Dumnezeu și Planul Lui și o înstrăinare de lume, de planurile, de fricile și de bucuriile ei.
Mă străduiesc să scot tipărite câteva zeci de exemplare din ambele lucrări.
Dar puteți citi aici:
Marea cronică, anii 1517-1760
Frații hutteriți, anii 1760-1900
Alte resurse despre hutteriți și menoniți în limba engleză: Gameo.org,
Despre celelalte scrieri hutterite confiscate de Delpini scrie la Gameo așa: „Huteriții au părăsit Transilvania, dar multe dintre cărțile lor cele mai prețioase fuseseră deja confiscate. Astăzi, aceste codici se găsesc în două biblioteci universitare: Alba Iulia (fostă Weissenburg; biblioteca Batthyaneum), care deține nu mai puțin de 18 codice, și Cluj (fostă Klausenburg), cu un singur codex. Două dintre aceste codice sunt extrem de vechi, datate 1587 și 1596; restul sunt din secolul al XVII-lea. Patru dintre aceste codice conțin cronici hutterite de diferite origini, patru sunt colecții de epistole și tratate, două sunt cărți deimnuri, patru conțin tratate dogmatice, două conțin scrieri pedagogice și două conțin exegeză biblică, probabil folosită pentru predici. Din câte se știe, aceste cărți nu au fost studiate de niciun savant și nici cei doi hutteriți veniți în vizită din 1937 nu au reușit să le vadă.
Datorită lui Manuscriptorium aceste scrieri se pot studia acum. Probabil mai sunt și alte manuscrise de la Alba Iulia digitalizate pe Manuscriptorium. Dacă știți vă rog să mă informați.
Mai trebuie să fac o observație: într-o lume plină de etichete, am fi tentați să credem că hutteriții și-au zis ei înșiși hutteriți atunci, dar e fals. Au fost numiți așa de alții și abia târziu și-au asumat această etichetă. Pe vremea când îi persecuta Delpini ei se numeau doar creștini. Avemmărturia aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/12/31/nu-eu-sunt-doar-crestin-documente-istorice-despre-crestinii-persecutati-din-transilvania-anilor-1700/ Citat din interogatoriu:
„”„Sunteți și voi creștini evanghelico‑luterani ca și noi?”. Este consemnat răspunsul „Starostelui” comunității din Ighișu de
Sus, Matthias Hofer, aflat la acea vreme în închisoare: „Nu, eu sunt doar creștin” și, cu referire la Luther, „eu nu mă închin în fața niciunui om, așa cum Apostolul Paul spune, că nu trebuie să se numeasă nimeni de confesiune paulină.
p 326-327
Care este poziția cugetului nostru în fața acestor martori?
Înclinăm spre conformismul comod și spre adaptare la”mediul” care va fi condamnat sau fideli Planului veșnic care se va împlini, urmăm credința Cuvântului care va învinge și va fi răsplătită?
Este un test al credinței fiecare zi pe care o trăim, fiecare pagină pe care o citim, fiecare model căruia îi urmăm, fiecare Plan căruia ne dăm gândul.
Încerc prin aceste provocări să vă îndrept spre modele de oameni care au călcat pe urmele apostolilor și prorocilor, pe urmele Domnului Isus, oameni care au trăit totuși în timp mai aproape de noi și dacă găsim și geografic mai aproape de noi, sau chiar la noi, ca acești hutteriți, să vă înclin gândul că se poate să trăim și noi așa.
Chiar cu prețul vieții.
Avem garanția învierii.
Spor la citit!







Youtube-ul va îngropa falsa glosolalie

…împreună cu Google Translate.
Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.” 1 Corinteni 14:10
Am primit pe WhatsApp o abordare ironică a unei manifestări așa-zisă a duhului sfânt.
Surpriză a fost să mai aud pe net o „vorbire în limbi”, au trecut ani de când „a secat izvorul” și în ultima vreme riscul unei analize pe Google Translate se pare că „duhul” nu și-l mai asumă.
De acest „vas” chiar nu auzisem.
Dar n-am putut să nu observ, că spre deosebire de alte astfel de exerciții, de data asta unul din abuzuri s-a reglat: lungimea traducerii corespunde lungimii „limbii străine”.
Mai sunt două lucruri de reglat: să nu se mai repete aceleași și aceleași silabe și să reziste o astfel de traducere la Google Translate. Că la „fratele ” Puiu „ete diada” și „ete niada” sunt aproape în fiecare frază. Să analizăm un pic:
Eli tiata de dulai sihel to dia pred la = Tu crezi că s-a rupt cerul? (în limba îngerească nu era interogare)

Ete niada sia tihei tiati pres = Nicidecum! Doar s-a deschis.

Ete niada tel chei suvar chia si pres = Eu fac rana, dar eu închid rana.

Ete dia side zuah eter chia dlet = MÂNGÂIEREA

Ete niada siher tia dlit= O trimite Cel ce a făcut toate lucrările.

Yeshua tiadi ziatozel tea pri = Isus Hristos este Domnul.

Șitere bri ghiazo la taman= Eu nu greșesc în ceea ce fac
Eu am deschis Google Translate și am încercat „să rup” măcar ceva din mesaj, poate cine știe, îmi aduce vreo descoperire. Google Translate are identificare de limbă, încearcă bietul, schimbă alfabetul, la un moment dat mi-a dat un cuvânt în bulgară, dar doar unul, nu se potrivea cu nimic. Nici cu traducerea.
„Tu crezi că s-a rupt cerul?” Nu cred, stai liniștit.
Duminică seara am ascultat pe net la biserica penticostală din cartierul meu o predică de la un doctor „pe bune” despre profeții mincinoși, predică în care zicea că „noi ” penticostalii mai credem ÎNCĂ în profeții”, de limbi n-a zis nimic. Era un ton în acest ÎNCĂ ce îmi confirma că va avea loc în curând o înmormântare doctrinară, așa cum Martorii lui Iehova au înmormântat doctrina despre venirea Armaghedonului în timpul generației 1914. Pardon, se pare că va fi o eutanasiere doctrinară, ca să nu zic sinucidere, pun și eu o floare. Pe măsură ce procentul de oameni cu educație crește exponențial în comunități, icnelile „surorii” Daniela sau ale „fratelui” Puiu intră automat sub lupa criticii.
Unul din comentariile de pe analiza menționată chiar amintea serios de Google Translate.
E o diferență de atitudine totuși: acum 12 ani, după ce am scris postarea cu Vorbirea în limbi, un prieten penticostal căruia i-am spus că vreau să analizez cu Google Translate vorbiri în limbi, să mai îmi trimită înregistrări când prinde, a urlat de la un amvon de-aici din oraș: „Auziți fraților, cum să pui Duhul Domnului pe Google?
Dar de ce să nu-l pui?
Ar trebui ca aceste „limbi” despre care mulți zic că nu au corespondență exactă, că ar putea fi îngerești, ar trebui zic să nu fie toate îngerești, la Rusalii nu era niciuna, ar trebui să mie măcar unele omenești.
Iar aceste limbi omenești ar trebui să le priceapă cineva.
Dacă nu s-a putut până acum 10 ani pune la probă autenticitatea sau falsul unei astfel de experiențe, acum se poate, avem Google Translate.
Iar primii care ar trebui să pună la analiză astfel de „daruri”, ar trebui să fie „slujitorii” din acele „biserici”, unul câte unul și de fiecare dată, ca nu cumva turma să pască iarbă otrăvită. Ar trebui s-o facă bucuroși, cu conștiența că răspund în fața Domnului.
Revin imediat la ei.
Se pare că omenească e doar impostura unora și naivitatea altora, limbile acestor șarlatani rămân în continuare drăcești, satanice, mincinoase. (Dacă nu mai postez în următoarele 3 zile înseamnă că m-a călcat trenul.)
Au tradus oamenii hieroglifele, dar numai după ce au găsit Piatra Rosetta.
Va traduce cineva hieroglifele verbale ale exaltaților cu tupeu și fără niciun pic de minte?
Îi va traduce cineva ca impostori?
Vor găsi penticostalii vreo „piatră Rosetta” care să interpreteze silabele hieroglifice și să se dovedească că au sens? Eu am căutat la ei de 40 de ani și n-am găsit. Acele zgomote sunt doar zgomote, limbă nu sunt.
Google translate va dovedi asta.
Sau tăcerea lui.
Să revin la „slujitorii” din astfel de „biserici”.
La tăcerea lor.
Această tăcere este vinovată. „Vasele” care debitează „limbi” și slujitorii care le permit au în comun fiecare propriul pântece căruia îi slujesc.
Chestiunea care face să se continue circul este necesitatea reafirmării cel puțin sporadice ale acestui dar care este „marker identitar” pentru comunități numeroase. Renunțarea la „dar” ar fi ca și cum baptiștii ar renunța la botezul la maturitate și adventiștii la sabat.
Apelul la Google Translate va înmormânta însă markerul. Ce va fi cu identitatea să nu mă întrebați, că nu-mi pasă. Nu asta e miza. Și nici lui Dumnezeu nu-i pasă, că nu de la El au venit etichetele, ci de la dușmanul Lui. Iar dacă Șefului meu nu-i pasă, de ce să mă stresez eu?
Vreau să închei cu altceva, în alt ton. Pentru cei, desigur puțini, care își pun totuși întrebări, las aici răspunsuri sub forma unor materiale, scrise de mine sau de alții, pe tema glosolaliei (vorbirii în limbi).
Las și o mică descriere a fiecărui material. Voi completa și mâine, că e târziu și nu mi-am revenit bine după covid, am nevoie de somn.
Postare din 2010: Aveți darul vorbirii în limbi, vă rugăm o mostră! cu 143 de comentarii. Și reacția de aici. Un dialog destul de viu cu mai mulți, unii au plecat la Domnul de atunci.
Cartea Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți, de Fernand Legrand. O puteți citi și vă rog s-o citiți. E scrisă de un penticostal care căuta traduceri, ca noi, căuta „piatra Rosetta” și n-a găsit-o. Apoi a căutat în Biblie să înțeleagă. Apoi ne-a explicat și nouă ce a înțeles din Biblie.
Audio: Mai există astăzi vorbiri în limbi și prorocii autentice? Mai există apostoli? Ce este cunoștința? O analiză biblică. O înregistrare „din birou” de acum doi ani, destul de condensată. 15 minute. Tot audio, din 2019, mai lung.
Analiză a unei vorbiri în limbi false de la mine din oraș, 2020. https://vesteabuna.wordpress.com/2020/09/15/vorbire-in-limbi-falsa-cluj-5-septembrie-2020/ E rușinos cum sute de oameni cu educație și iq net superioare „unsului” de pe scenă, înghit gălușca tăcuți. De rușinea lor am scris, sedarea continuă.
Explicație a botezului cu Duhul Sfânt. „Botezul cu Duhul Sfânt”, un clișeu paralel cu Biblia. 2019
3 postări clare despre încetarea darurilor începutului, despre completarea canonului Noului Testament. Am dat destul demult timp să analizez, mi-a luat ceva timp să scriu, comparativ nu ia mult să fie citite, pentru cine dorește să înțeleagă.
1. Până când a dat? De ce au încetat darurile începutului?(1) Comentariu la Efeseni 4.
2. Când a venit ”ce este desăvârșit”? De ce au încetat darurile începutului?(2) Comentariu la I Corinteni 13:8 și la Coloseni 1:25
3. Am lepădat ce era copilăresc? Ce am lepădat? De ce au încetat darurile începutului? (3).
Multă pace





E corect să boicotăm produsele companiilor care promovează agende anti-familie?

Da.

Dar, dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului,…” 1 Corinteni 10:28
Un caz:
Times of Israel anunță cum că de ziua familiei compania Doritos a difuzat o reclamă despre diversitatea familiei (în ebraică משפחה-mișpaha-familie, veți auzi în film). Proastă idee. Au câștigat o minoritate și au pierdut o majoritate. Susținătorii familiei li s-au urcat în cap, iar în Israel familia are mulți susținători: evreii ortodocși, arabii creștini, musulmanii, chiar mulți evrei nereligioși, evanghelicii (în jur de 30-40.000).
Aceștia știu acum ce SĂ NU cumpere.
Măsura boicotului produselor companiilor sau chiar ale statelor (sau comunităților) cu agende contrare Cuvântului lui Dumnezeu este corectă.
Dacă după difuzarea reclamei la Doritos cu homosexualii, un evreu sau un evanghelic, un catolic sau un ortodox vede pe un tovarăș de credință că cumpără Doritos, nu-l va mustra dacă este tare în convingeri? Sau nu se va „poticni”, dacă este slab (ortodocșii zic „nu se va sminti”)?
Treaba seamănă cu mâncarea cărnii „dedicate” (carne sfântă) de la jertfe și cu purtarea de către unii de obiecte cu semnificație religioasă pentru alții.
Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?” 1 Corinteni 8:10
Deci dacă evreul în Israel cumpără Doritos, sponsorizează prin asta promovarea agendei homosexuale și o socotește ca fiind normală.
E corect, e just, e biblic să boicotezi (să nu cumperi) aceste produse?
Nu e vreo formă de fariseism asta? „Nu lua, nu gusta, nu atinge!?”
Eu cred că este foarte corect.
Produsele Doritos sunt chipsuri de tortilla extrem de bune, brand deținut de PepsiCo.
Chipsurile n-au nimic malefic în esența lor, cu siguranță sunt hrănitoare.
Dar știind că ei promovează filozofii atee, eu nu le voi da banul meu, îl voi da altora, e simplu.
Am dreptul să aleg ce mănânc.
Este și o formă de evanghelizare. Când foștii idolatri din Efes au adus cărțile (de magie, vrăjitorie) și le-au ars, au transmis un mesaj, nu doar au făcut foc și fum.
Primitivul va vrea să te tragă în neștiința lui, să te contopești cu el, să nu-i rănești identitatea. Tu, care-l iubești, lui nu-i faci nimic rău refuzându-i marfa, dar obiectele la care se închină el în locul lui Dumnezeu ai dreptul și obligația să le tratezi cu tot disprețul. Refuzul de a jertfi, chiar simbolic idolilor a reprezentat cap de acuzare în antichitate și a dus la zeci de mii de martiraje. Comerțul este un război și nătângii mercenari ai banului nu au discernământ, vor să prindă în mreaja reclamei toți peștii. Amintiți-vă de răscoala din Efes: scăderea ratingului templului i-a durut pe cei ce trăiau din idolatria și păcătoșenia pe care templul le întreținea. Creatorilor reclamei cu Doritos nu le-a trecut prin minte că-și vor face rău.
Când o companie se transformă din furnizor de hrană în promotor de filosofie, produsul ei nu mai este ceva neutru, iar consumul înseamnă transmitere de mesaj, cumpărând, declari că ești de acord cu filosofia lui, plătind, sponsorizezi eforturile lui de a „îndrepta” lumea.

Deși „un idol în lume este totuna cu nimic” și „poți să mănânci din tot ce se vinde la măcelărie„, dacă cineva te va atenționa: „carnea asta e de la jertfă„, (adică e „sfântă” pentru că s-a făcut asupra ei o slujbă), să nu mănânci...din pricina cugetului celuilalt.
Tot la fel dacă știi, sau afli, sau ești atenționat: compania asta promovează LGBT, să nu mănânci, să nu cumperi.
(Detalii mai multe în această postare: https://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/11/de-ce-sa-nu-facem-servicii-clericale/ despre raportarea la cugetul celuilalt)
Îmi amintesc de eliberarea copiilor Bodnariu.
Am scris atunci o postare: Bunătăți de la bunica, ca să-ți fure nepoțica. Bune argumente. Am frământat de pe atunci întrebarea de azi. Pe vremea aia eu oscilam să cred dacă boicotul e acceptat de Dumnezeu sau nu. Acum am ajuns convins că boicotul produselor firmelor „filozofice” e o formă de transmitere a mesajului lui Dumnezeu. Nu a fost cazul la Bodnariu, la firma Orkla de exemplu, dar sugestia asocierii a funcționat, fiecare bucătărie cu elefantul ei alb.
Vă scriu acest paragraf ca om de afaceri: o anumită parte din costul unui produs este reclama. (La sucuri, chipsuri, snacksuri, o mare parte, pentru că e doar apă colorată și aer aromat în sticle sau pungi, restul e bla-bla.) Fiecărei cote de cost îi este alocată o cotă de profit proporțională. Deci dacă o companie a investit costuri într-o reclamă, prețul produsului conține acele costuri+profitul aferent proporției costului parțial în costul total. Dacă o companie plătește bani (serioși) pentru a crea un clip „filozofic”, eu le plătesc clipul, cumpărându-le produsul. Dacă filozofia este atee, dau bani la atei ca să facă mai departe reclame cu care-mi vor aburi copiii pe care spun că vreau să-i salvez de relele lor.
Boicot nu înseamnă ură, ci indiferență.
Nu e „incitare la ură”, ci la discernământ ce scriu eu aici.
Pur și simplu ocolești, e tratamentul pe care Domnul Isus l-a aplicat fariseilor: lăsați-i.
Pentru că am amintit de arderea cărților din Efes, a mai fost o ardere, arderea cărților din Berlin, de către naziști, lucruri foarte diferite. La Efes cărțile de vrăjitorie (niște obiecte fără utilitate, nici măcar didactică) au fost arse de către proprietarii lor, treziți din minciună, la Adevăr. Nu apostolii le-au ars cărțile, ci ei înșiși și-au ars cărțile lor fără valoare. Nu era vorba de „biblioteca din Efes” cum se bârfește, ci de „amuletele” din Efes.
Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.” Faptele Apostolilor 19:19
Cum ar fi dacă unii din promotorii de filosofii atee s-ar pocăi de neștiința lor și ei înșiși și-ar da seama de răul făcut și ar nimici în public uneltele vechilor rele, reclamele de exemplu, toată lumea ar fi în câștig, iar cerul, Dumnezeu și miliardele de îngeri ar jubila la unison.
Dar să coborâm pe pământ, unde familia Furdui plânge încă pentru cei 7 copii răpiți. Știm că în cazul Bodnariu, perspectiva unui vast boicot economic asupra firmelor norvegiene a fost „cheia” cu care celulele închisorii din fiorduri s-au deschis. Mai știu că Germania e de 10-15 ori cât Norvegia, iar boicotul produselor germane n-ar rezolva mai nimic, nu-mi imaginez că vreun evanghelic din România își va lua Duster în loc de VW doar ca să protesteze, dar consecvența poate duce gândul și pasul departe. La nemți ar merge mai degrabă asocierea răpirii copiilor cu lagărele naziste, fiecare casă de spânzurat cu funia ei.
Ca să nu creadă cineva că fabric cozi de cireașă, dau aici un link ca să arăt că subiectul a fiert și în alte capete.
Cam asta a fost prima jertfă a mea de carantină, pentru că da, suntem vaccinați și totuși ne-am infectat, iar eu de 4 zile n-am putut face mai nimic bun, am bolit și am transpirat. Sunt încă izolat până în 6 februarie inclusiv, așa mi-a scris CoronaForms.
Multă pace!








Pe vremea când ungurii îi obligau pe români să vorbească românește….

…și să scrie românește. Cu litere latine.

Era pe la anii 1500.
Ideile naționale nu funcționau încă pe-atunci.
În schimb ideile religioase erau la putere.
Cea mai tare idee: citirea și predicarea Sfintei Scripturi să se facă în limba poporului, să fie înțeleasă și crezută.
Așă că de la nemții, cu Lutherul lor, de la care a plecat ideea, a ajuns la boemi și la maghiari, care au devenit cu toții reformați și au căutat să propage noua credință.
Desigur, că pentru maghiarii reformați, vecinii lor românii au fost cei mai apropiați beneficiari ai elanului evanghelistic, așa cum era el atunci, cu idei care se impuneau de cele mai multe ori cu sabia și se desființau împreună cu capul celui care le purta cu tot, cel mai des.
Maghiarii au fost primii care au tipărit cărți în românește, o informație pe care n-o veți găsi în manuale. Iată un text tipărit chiar în zorii reformei, cu 200 de ani înainte de Școala Ardeleană:

Unui cunoscător de maghiară și română, nu-i va fi greu să descifreze textul, este limba română scrisă după reguli gramaticale maghiare. Dar iată textul adaptat după regulile noastre de azi:
„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”
Dorința de iluminare a poporului mergea atunci prin biserică, o parte din preoții români din Ardeal au adoptat calvinismul, mai ales în zona Hunedoarei și Banatului, mai de voie, mai ademeniți cu privilegii.
Oricum din capitala de la Alba Iulia, direcția care s-a impus înspre Reformă și până în anul 1660 a fost una de îndreptare a românilor din Ardeal spre Biblie.
La 22 mai 1660, pe drumul care duce de la Cluj la Oradea, între Florești și Gilău, pe locul unde este acum benzinăria OMV, mai exact unde este sensul giratoriu și podul „Lonii”, de o parte și de alta a acelui mic pârâu care se varsă în Someș, era forfotă mare. În partea dinspre Oradea era armata transilvăneană condusă de principele nerecunoscut de Poartă, Gheorghe Rakoczi al doilea, iar în partea dinspre Cluj a pârâului era armata turcească cu detașamente transilvănene și principele marionetă Acațiu Barceai. Lupta a fost cruntă, au murit mii de oameni, Rakoczi a pierdut și ziua aceea a reprezentat sfârșitul „de facto” al Transilvaniei independente și cu de asemenea sfârșitul eforturilor de „evanghelizare” asupra românilor ardeleni. Nici de calvinii români nu s-a ales nimic, dar au rămas ca întotdeauna cărțile, martori tăcuți ai unor frământări și stări și focuri și pasiuni, de cele mai multe ori străine celor care nu le citesc.
Principele Rakoczi făcuse mari greșeli față de turci, iar aceștia au ordonat mazilirea lui. Era tânăr, avea 39 de ani în anul bătăliei și retras grav rănit de pe câmpul de luptă. A murit la Oradea după două săptămâni.
În acel an, 1660, s-a terminat și cu Transilvania „independentă” (de fapt vasală turcilor prin tribut, dar dealtfel liberă, cel puțin în privința religiei), după aceea a urmat o perioadă de dezastru prin sfâșierea principatului între turci și habsburgi, cu victoria habsburgilor și instaurarea a 200 de ani de altfel de robie, „creștină”.
Lucrurile în istorie nu sunt alb-negru, au frumoase nuanțe de gri.
De pe vremea când făceam poze alb-negru și le developam în laboratorul propriu, îmi amintesc cum un fotograf mai bătrân mi-a spus că tot farmecul unei poze stă în tonurile de gri.
Cam așa e și cu istoria.
Citesc istorie având în minte profețiile: „războiul va ține până la sfârșit….și împreună cu el și pustiirile” i-a dictat îngerul Gavril profetului Daniel (la 9:26), așa că visele celor care urmăresc un viitor fără război și pustiiri sunt deșarte. Bine i-a scris apostolul Pavel lui Timotei „Dacă avem dar cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” 1 Timotei 6:8
Iar profețiile sunt tonuri de gri și pe măsură ce înaintăm în timp, aceste tonuri devin tot mai contrastante.
Tonuri de gri pentru că profețiile sunt ca „o lumină care strălucește într-un loc întunecos…” 2 Petru 1:19 și tot mai contrastante pentru că împlinirea profețiilor și înțelegerea lor progresivă în timp a fost profețită de asemenea: „Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20. 30:24 Vedem tot mai clar.
Ideea națională s-a născut din Scripturi, mai bine zis din textul de la Corinteni care interzice „vorbirea în limbi” în Biserici. „Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. ” 1 Corinteni 14:19 Acesta era „versetul de aur” pe vremea aia. Și în biserici se vorbea în limbi din greu atunci: în vest în latină, limbă „sfântă”, în est în slavonă, altă limbă sfântă. Nimeni nu înțelegea nimic, dar nu acesta era scopul atât timp cât neînțelegătorii donau, azi e la fel. Așa că primul defect dat la reparat de oameni luminați era acesta, să se predice evanghelia pe limba ascultătorilor, ca să se înțeleagă.
Mi-a atras atenția asupra existenței românilor reformați (valahilor schismatici) un raport al iezuitului Delpini, de pe la 1700, care scria superiorilor săi că eforturile de catolicizare ale hutteriților de la Vințu de jos și ale deportaților din Carintia era zădărnicite și de legăturile acestora cu „valahii schismatici”. Găsiți textul pe larg în Marea Cronică a hutteriților, aici pe blog.
Extraordinar: hutteriții anabaptiști aduși la 1621 la Vințu de jos de către Gabriel Bethlen erau în legătură cu deportații carintieni (strămoșii landlerilor de astăzi) și cu românii calvini (valahii schismatici), îi unea pe toți atașamentul față de Scripturi.
Istoria e în tonuri de gri și se înțelege perfect când vedem în fiecare generație dragostea Tatălui care dorește să-și apropie copiii răzvrătiți.
Iar această apropiere nu se poate face decât „prin credință” prin citirea și înțelegerea Cuvântului scris, mai ales a profețiilor. Cunoașterea istoriei ne ajută de asemenea mult.
Eu nu aștept o trezire religioasă de tip catolico-reformat, a reînbisericire a poporului, inert religios dealtfel. Nici apostolul Petru nu aștepta asta, dar prin scrisorile lui căuta să-i facă să-și aducă „aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru..” 2 Petru 3:2
Aceasta este adevărata trezire, cea care vine din înțelegerea Cuvântului.
Să nu fim ca sămânța de lângă drum, ca cei care ascultă și nu înțeleg, ci să căutăm să înțelegem Scripturile, mai ales tot ce au scris prorocii, să nu fim ca ucenicii acuzați de Domnul: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!” Luca 24:25

(Textul reprodus este numit fragmentul Todorescu, întrebați pe wikipedia.)




De ce vor fi tulburări în Ucraina? Ce ne spun profețiile biblice despre aceste vremuri? Cât vor ține tulburările?

….pentru că Dumnezeu îi va duce în Israel pe toți evreii de acolo.

Nu, Domnul, Dumnezeu, nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” Amos 3:7

Citez din articolul de acum câteva zile din Times of Israel
Guvernul israelian se pregătește pentru posibilitatea ca mii de evrei ucraineni să dorească să imigreze în Israel în cazul unei invazii rusești a țării, potrivit unui raport duminică seara.

Potrivit lui Haaretz, reprezentanți ai diferitelor oficii și grupuri guvernamentale s-au întâlnit duminică pentru a discuta despre o astfel de eventualitate, printre care Biroul Primului Ministru, Ministrul de Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Diasporei și Agenția Evreiască.
Acesta a menționat că Israelul are de mult timp planuri pentru evacuarea în masă a evreilor din diferite țări, dacă este necesar, și a actualizat aceste planuri pentru Ucraina din cauza tensiunilor în creștere.”
Nicio profeție biblică nu este mai mult repetată decât cea despre reîntoarcerea evreilor înapoi în țara lor.
În Ucraina mai sunt încă între 350000 și 420000 de evrei, un număr mare, aproape câți erau strămoșii lor în Egipt, pe toți aceștia îi scoate Dumnezeu afară și-i duce în Israel.
Așa trebuie să citim Biblia, așa trebuie să ascultăm știrile, prin „strecurătoarea” profeților.
Urgia războiului din Ucraina va ține până vor pleca evreii, în același timp se mai împlinește o profeție, Domnul Isus a spus „priviți smochinul” dar a adăugat: „și toți copacii”, explicând să înțelegem că sfârșitul acestei vremuri va veni într-o perioadă când Israelul (smochinul) va „frăgezi” dar și ceilalți copaci (națiuni), printre aceștia este și Ucraina.
În Pravda, pe care o citesc în original, rar se folosește cuvântul Ucraina, au un termen batjocoritor; Nezaleșna (Independenta). În rusește sună mai literar: Nezavisima, iar termenul Nezaleșna împreună cu tot efortul ucrainienilor de a-și crea o identitate separată de cea rusă sunt luate în râs de imperialii, vecinii lor.
Dragilor, principiul etniei va străbate veacurile, chiar dacă a venit ca o pedeapsă, la Babel.
Popoare vor fi în veșnicie, scrie clar: „din orice neam….”, nu din orice imperiu.
Chiar noi Adunarea (biserica), nu suntem religie, nici cult, suntem popor al lui Dumnezeu, copii ai lui Dumnezeu, etnia lui Dumnezeu dacă vreți.
Cât vor ține tulburările?
Până îi vor convinge pe toți evreii rămași că nu e mai e de stat acolo.
De fapt va fi o plecare ca din Egipt, vor tot ezita, până se vor bucura că au scăpat.
Să cităm câteva profeții, sunt foarte multe:
Isaia 43:5Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.

Ieremia 23:3Şi Eu Însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte şi se vor înmulţi.

Ezechiel 37:21 „.… ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.

Amos 9:14Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.

Aceste vremuri le trăim astăzi, vremuri profetice, vremuri ale sfârșitului.
Tulburările vor provoca marea emigrare a evreilor din Ucraina spre Israel. Poate și din Rusia și din celelalte țări care „înfloresc”.
Am mai spus acest lucru acum 8 ani, la începutul războiului de acolo.
Această aducere înapoi Dumnezeu o face forțat, nu este o regie, cei implicați în ea nu cunosc profețiile ca să aibă ce crede. Forțarea se face prin urgii.

Înțelegem noi aceste lucruri?
Azi explicam unor colegi principiul hornului, de ce „trage” aer când e cald. Unii înțelegeau, alții nu.
Unul (credincios) mi-a zis supărat: „odată zici să fie închis, altă dată deschis.”
I-am spus să încerce să înțeleagă.
Unele lucruri nu se înțeleg doar privindu-le.
Înțelegi tu ce citești?” a întrebat Filip?
Nu l-a întrebat dacă i-a plăcut la Ierusalim.
S-a răspândit ca și corona religia plăcutului, „ți-a plăcut la biserică?”, nimeni nu mai întreabă pe nimeni: „înțelegi tu ce citești?
Auzirea sau citirea este una, este sămânța, înțelegerea este altceva, este germinarea, pământul bun.
Poți auzi ceva în 2-3 minute, dar trebuie să cugeți 2-3 zile ca să înțelegi.
Mai ales profețiile care nu se înțeleg singure, trebuie luate toate la un loc.
Matei 13:23 „Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: „
De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” Efeseni 5:17





„Țeapa” homeschooling sau țeapa „fabricilor de diplome”, iarăși despre educația creștină

Replică la articolul de aici: Un fenomen ia amploare în România sub umbrela unor şcoli internaţionale: ţeapa  homeschooling

Am prieteni muți în Statele Unite care au făcut Homeschooling cu copiii.
Am studiat un pic procedurile.
Am fost provocat să scriu de articolul lui Marius Dumitru, un articol evident tendențios și agresiv împotriva ideii de educație acasă.
În America există cadru legislativ, programă, examene paralele, posibilitate de recunoaștere și integrare a celor școlarizați astfel. În Europa mult mai puțin, în România și Europa e dezaprobată inclusiv ideea.
Din auzite, se pare că sunt peste două milioane de copii care fac homeschooling în America.
Să analizăm puțin chestiunea: biblic, istoric, juridic, profesional, practic.

Biblic
Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” Efeseni 6:4 Creșterea copiilor în frica de Dumnezeu este o poruncă a Domnului, nu o alternativă. Văd în părinții celor 80 de elevi din județul Suceava, (numiți de MD așa: „Părinţii din Suceava care au ales sistemul de tip homeschooling sub umbrela şcolilor din America sunt din cultele penticostal, creştin după evanghelie, menonit şi ortodox (Oastea Domnului). Unii dintre ei au făcut pasul acesta la recomandarea unor lideri religioşi,…„) dorința de a împlini această poruncă a Domnului. Socotesc că dacă cineva suferă întristarea din pricina cugetului său față de Dumnezeu, îndurând pe nedrept, acest lucru este plăcut lui Dumnezeu. Deci și ceea ce fac părinții celor 80 de elevi, și suferința lor este plăcută lui Dumnezeu. Acești părinți văd în școala de stat un pericol pentru copiii lor și într-o foarte mare măsură este un pericol.
Încă ceva. Fiind poruncă a Domnului, educația copiilor în cunoașterea Cuvântului Domnului nu este o opțiune a celor care cred, care „au lumină” sau care sunt așa, mai „habotnici”. Porunca este pentru toți, chiar pentru atei și disprețuitori. Cine nu respectă poruncile Domnului, va suporta consecințele, indiferent de cât de „indiferent” a ales el să fie față de problemă. Alegând „să nu știi” nu te scutește de obligațiile poruncii: atât de a ști, cât și de a face. Așa că și cei care nu-și educă copiii după învățătura Domnului ar trebui s-o facă, iar ceilalți care fac asta, nu ar trebui să fie intimidați de mândria nătângă a disprețuitorilor.


Istoric
Școala generală, așa cum a rămas după comunism este împotriva ideii cu care s-a înființat de către Comenius: ca loc al cultivării virtuții mai întâi, pentru slujirea lui Dumnezeu și apoi al dobândirii de cunoștințe pentru slujirea oamenilor. Școala generală a devenit mai mult decât atee, a devenit o pepinieră a ateismului.
Să facem o mică incursiune istorică a ideii de Școală Generală.
Ideea a promovat-o (cu greu) Comenius prin cartea lui de căpătâi Didactica Magna, pe la sfârșitul anilor 1600. Până atunci nu exista idee de învățământ general plătit de stat nicăieri în lume. Doar comunitățile hutterite, de la înființare, se ocupau de copii de la vârsta de 3 ani în sus și chiar și maturii analfabeți convertiți între ei erau alfabetizați imediat, ca primă măsură. Este aproape sigur că de la hutteriți avea Comenius ideea Școlii generale. În satul din Boemia (Cehia) în care a copilărit Comenius exista comunitate hutterită și școală, în timp ce restul copiilor oamenilor erau crescuți analfabeți, folosiți la lucru, etc. Comenius a observat diferența uriașă de cultură dintre comunitățile progresiste ale hutteriților și cele cu mult înapoiate ale celorlalți (reformați, catolici) și a dedus logic că diferența o făcea educația generală. (Detalii pe subiect aici.) Mai târziu, pe la 1700, elvețianul Pestalozzi a dus ideile pedagogice ale lui Comenius mai departe (deși „fără Dumnezeu”, pentru că în timp ce Didactica lui Comenius e plină de citate și argumente Biblice, în scrierile lui Pestalozzi apare Mama Natură, nu Dumnezeu). Oricum, ideile și chiar cărțile lui Comenius (de fapt ideile hutteriților, ca dovadă că creștinii sunt sarea pământului) au dominat lumea educației și au schimbat lumea în general în ultimele 3 secole. În secolul XX însă, școlile erau deja „golite” de Dumnezeu și au devenit chiar atee, de aceea am scris acum 10 ani postarea „Învinși cu armele noastre.” În școlile create pentru cultivarea virtuții cunoașterii lui Dumnezeu, se cultivă păcatul ateismului și competiției (invidiei) sau al falsității titlurilor.

Juridic
Paradoxal, ideea școlii generale a întâmpinat în secolele trecute multă opoziție mai ales din partea clerului, care vedea cum oamenii din păturile educate citeau Biblia și nu le mai credeau bazaconiile lor. A trebuit ca statele luminate prin conducătorii lor, să emită legi severe pentru a obliga poporul să-și dea copiii la școală. Era ca acum cu vaccinul. Rezultatele s-au văzut doar după câteva decenii de la alfabetizarea completă, prin saltul tehnologic care a urmat saltului educativ. Acest succes a dus mai departe la aplicarea cu fermitate de către state a legislației obligativității frecventării școlii. Așa că legea care cere obligativitatea frecvenței școlare este bună. Dar acest lucru este valabil doar pentru stat și pentru cei ce văd doar necesitatea unei pregătiri profesionale pentru copii, dar pentru acei părinți care urmăresc educația biblică a copiilor lor, integrarea acestora la vârste fragede în sistemul școlii de stat este o frânare a direcției creștine de educație pe care vor s-o imprime copiilor lor. Ar trebui ca legal să existe posibilitatea școlarizării private și un sistem de examene de echivalare. Ar trebui să existe și o programă pentru școala de casă. Ar trebui ca creștini să ne rugăm concret pentru acest lucru. Aceste programe și examene ar costa mai puțin decât școlarizarea unui copil de către stat. Dacă cineva ar spune că rezultatele nu ar fi satisfăcătoare, să se gândească la elevii slabi care trec formal prin școală cu rezultate dezastruoase. De obicei cei ce își asumă educația acasă, fac parte din oameni cu un nivel ridicat de angajament, capabili să își asume responsabilități superioare părinților neglijenți sau indiferenți sau ale unor dascăli plătiți din păcat prost de către stat.

Profesional
Chestiunea competenței este invocată adesea de către inamicii educației acasă.
„Competența” îndoielnică a părinților de a educa și competența scăzută a „absolvenților”.
Socotesc că cel puțin la clasele mici, 1-4, dar și la 5-8 nivelul de competență pedagogică cerut poate fi atins de părinți. La liceu mă îndoiesc că doi părinți normali pot preda chimia, engleza, fizica și matematica la nivel de absolvire Bac. De aceea eu sunt partizanul educației acasă la clasele mici (deși sunt părinte și nu am făcut acest lucru, Goliat era prea mare), dar nu mai sus. Pentru că am absolvit o facultate și multe alte cursuri după, sunt partizanul educației tehnice de orice fel, iar pentru că am fost crescut de părinți credincioși sunt partizanul educației creștine acasă în primul rând, al școlii cu copiii.
Sunt dușmanul școlii duminicale în „biserică”.
Educația creștină trebuie să fie făcută de părinți, în fiecare zi, acasă (și în călătorie) nu de altcineva, undeva, cândva.


Practic
Cred că se poate îmbina educația oferită de stat cu educația de acasă, cu Școala Maternă, școala de pe genunchii mamei, cum îi zicea Comenius.
Câteva aspecte practice.
Socotesc că e bine să se înceapă cât mai repede educarea copiilor în legea (principiile) Domnului și în rânduielile lui, ca să aibă la ce cugeta copilul. Să se facă acest lucru de la 3 ani, ba chiar mai repede.
La 5 ani să fie bine implementate principiile lui Dumnezeu și exemplele creației și Scripturii. Am arătat și în alte locuri că este bine dacă se poate ca copilul să crească la fermă, la ogor, chiar și grădinița de lângă casă ajută, să vadă pildele lui Dumnezeu din plante și animale. Sau să fie dus des să le viziteze. Dacă nu fac părinții această educație, cineva o va face.
Cât privește calea „martirajului” aleasă de către cei ce fac deja Homeschooling în România, îi sprijin din toată inima și îi încurajez.
Sunt părinte și bunic, iar acum 30 de ani am fost chiar profesor pentru o scurtă vreme la liceul „creștin” din orașul meu. O poveste întreagă. Voi trece direct la concluzii, le credeți sau nu, ține de credibilitatea câștigată de mine în fața cititorilor acestui blog.
Ideea homeschooling este dezaprobată la nivel european, nu doar național, iar „armele” de descurajare țin de tehnicile serviciilor secrete. Bazați pe slabul nivel de angajament al părinților și „cultelor”, școlile „creștine” din România sunt date pe mâna unor oameni cu „agendă” secretă de deturnare identitară, așa cum de fapt sunt date și cultele. În primul rând, în aceste școli sunt descurajați „markerii” identitari, elementele de ținută modestă de exemplu și este dată altă direcție „comunității” de mâine. Vorba lui Stalin, nu contează cine votează, ci cine numără voturile. E valabil la nivel european, vezi Barnevernet.
Chiar acel articol din ziar, nu îl socotesc o știre neutră, ci parte din această descurajare.
Unul din oamenii despre care n-am scris în Viața ca un puzzle, este un înfiltrat între creștini, chiar mare promotor al homeschooling și e băgat în problemă să știe sigur dinăuntru ce și cum, ca să știe ce să poată anihila colegii lui și să se asigure că ideea rămâne la nivel de embrion perpetuu.
În primul rând trebuie să informez pe cei ce se ocupă cu o astfel de persecuție ascunsă a creștinilor că îi va bate Dumnezeu. Știu bine din Biblie, din istorie și din experiența mea de om aproape de 60 de ani.
Dar bătaia lui Dumnezeu nu va ajuta propășirea ideii și nici nu va mângâia pe cei cărora li se bagă bețe-n roate. Socotesc că urgia covidului a trimis toți copiii în homeschooling și că sunt lecții de învățat de aici, poate chiar un model.

O concluzie dintre multe posibile: într-o țară în care și prim-ministrul a mers la bibliotecă la terminarea facultății, a luat o lucrare de licență, a copiat-o și și-apus numele pe ea ar trebui mai multă modestie în abordarea subiectului educației. Chiar și kazahstanezii s-au trezit, curcile ridică capul și râd deoameni. Trăim în țara lucrului bine mascat. Am terminat și eu o facultate și știu: toți colegii au mers la bibliotecă de unde au luat o lucrare de licență, au modificat pe ici pe colo și-au pus numele pe copertă și „au scăpat”.
Mi-am zis că nu voi face asta.
Mi-am ales o temă cu ajutorul unui profesor, m-am scufundat în bibliotecă unde am adunat bibliografie, am proiectat o instalație, i-am făcut calcule, temperaturi, catalizatori și apoi am făcut și teste de laborator. Am notat tot și mi-a fost gata lucrarea. Un jumătate de an de muncă proprie, lucrare de licență cu un număr moderat de „citate” specificate.
Știu că am fost singurul care am făcut acest lucru din anul meu. Era acum 30 de ani, fix pe vremea asta. Școlile au fost și au rămas în mare parte „fabrici de diplome”, nu de caractere, așa cum au fost proiectate de Comenius.
Avem chiar un adjectiv de aici: „diplomat”, cu conotații negative.
Este o distanță astrală între nivelul moral și de angajament creștin al celor care urmăresc ce a mai bine pentru copiii lor și bezna ignoranței din capul unuia ca autorul acestui articol odios.
Domeniul educației e vast ca vestul sălbatic. Sămânță e destulă, pământ destul, diferența o face „munca” locuitorilor. Siberia și America au fost ocupate de două popoare diferite cam în același timp.
Educația biblică a creat un stat prosper și liber, habotnicia ne-a lăsat ca la muzeu un stat înțepenit în feudalism industrial, stat în care „iobagii” abia acum ridică capul.
La fel e și cu educația, mințile copiilor ne stau înainte ca un pământ nearat primăvara.
Depinde de munca părinților în primul rând, ca să crească oameni care în toamna vieții lor (când cultivatorii nu vor mai fi) să fie plini de suc și verzi.
Completare:
Am primit câteva reacții imediat după publicarea acestui articol.
Una este cu o luare de poziție a reprezentantului Cultului Penticostal pe educație.
O amenințare cu …

…ORGANELE DE POLIȚIE!

Un comentariu de la acest clip merită menționat aici (toate ar merita de fapt):
„Dle Badelita, va rog sa ma iertati dar sunteti intr-o mare eroare. Va dau cateva date reale, care sa corecteze afirmatiile dvoastra:
1. Parintii au dreptul legal de a-si alege orice forma de invatamant pe care o considera folositoare copiilor lor
2. Calitatea probata a invatamantului public romanesc este mult sub nivelul scolilor la care sunt inscrisi copiii care fac homeschooling in Romania
3. Unitatile de invatamant la care acestia sunt inscrisi sunt acreditate, unele avand mai multe acreditari internationale
4. Daca in alte tari ca America homeschooling-ul este o optiune legala pentru parinti, asta poate demonstra ca exista ratiuni solide pentru acest lucru, chiar daca in Romania aceasta varianta nu a fost abordata. Poate ca altii au analizat mai bine decat noi toate optiunile.
5. Nu aveti dreptate cand spuneti ca acei copii care au fost inclusi in alte forme de invatamant nu se mai pot intoarce in sistemul public romanesc. Din contra, cunosc personal si exista multe astfel de cazuri in care acest lucru s-a intamplat.
6. Directia profesionala a acestor copii nu este deloc una infundata, din punct de vedere al integrarii in invatamantul superior, universitar. Din contra, cunosc multi copii care au facut homeschooling si acum sunt studenti in Romania. Personal am doi copii absolventi de homeschooling si studenti, unul in anul 2 la arhitectura, iar fata anul 1, a intrat cu 10 la Automatica si Calculatoare in Politehinca!!
7. Permiteti-mi sa va pun cateva intrebari:
– as fi tare curios sa stiu… aveti copii?
– sunteti de acord cu educatia sexuala din scoli?
– ce parere aveti, ca si om credincios, asa cum va pretindeti, despre evolutia drogurilor, a pornografiei, a abuzurilor si stricaciunii morale care exista in scoli? Credeti ca un parinte care isi doreste protejarea copiilor de aceste pericole si din acest motiv a ales sa faca homeschooling este de condamnat?
– aveti teama de Dumnezeu si dorinta ca generatiile care vin dupa dvoastra, poate copiii dvoastra sa poata fi educati in spiritul temerii de Dumnezeu, decat in spiritul secular care devine tot mai agresiv, nu numai in tara noastra, ci in toata Europa?
– daca ati raspuns afirmativ la intrebarile de mai sus dati-mi voie sa va spun ca faceti de rusine credinta crestina si pe Dumnezeu, aducand un defavor Imparatiei lui Dumnezeu si parintilor care, poate, intre alte ratiuni, au ales sa-si educe copiii in scoli crestine, cu curicule crestine si cu literatura crestina in locul celei seculare. Ce este pe primul loc pentru dvoastra, educatia academica, seculara, sau teama de Dumnezeu? Nu ati fi curios sa va documentati putin despre argumentele celor care au ales aceasta forma de invatamant, inainte sa dati pe mana politiei si a autoritatilor pe proprii frati de credinta (chiar daca poate nu fac parte din biserica pe care o pastoriti… ) si deschizand anchete si reclamatii impotriva lor? Chiar daca acestia gresesc, va simtiti bine in aceasta postura de „Iudă”? Chiar si din acest punct de vedere este rusinos ce faceti…
Comentez și eu comentariul: „vă simțiți bine în postura de Iudă?” Cred că se simte bine. Nu e primul, e plin de Iude care într-o veche tradiție, la momentul potrivit dau”… pe mana politiei si a autoritatilor pe proprii frati de credinta „




Ispita emoțiilor…religioase

Ascult cântări.
În casă, soacra ascultă pe internet Micul Samaritean de la Chișinău, asculta și azi în bucătărie când m-am întors de la lucru.
În timp ce luam masa, se dădeau cântări pe post.
Azi au dat Mai adă Doamne-acele vremuri din trecut, parcă chiar în interpretarea lui Chibici.
Emoționant, cald, plăcut, antrenant, dar cât de adevărat?
O chemare la un activism religios fără argument, fără logică și deci fără perspective de angajament(evlavie), cum s-a dovedit a fi această mișcare care începe cu 50. (Glisez ecranele duminica seara de la o biserică la alta (ca să mai găsesc câteva nume ca cele din Sardes) și dau de eforturi tot mai palide de reafirmare a identității „emoționante” a unor vremuri recunoscute „din trecut”.)
Dar să mă întorc la emoțiile ispititoare.
La melodiile plăcute care pot transmite adevăruri sau minciuni, orice, că oricum sunt ascultate.
Că-s frumoase.
Și mi-a fugit gândul la tinerețea mea destul de „carismatică”, vremuri în care cântam de-a valma, frumos să fie.
Și la poezii, la Traian Dorz cu ale lui Cântări Nemuritoare.
Oare un adevăr spus fără emoții are vreo șansă să-l creadă cineva?
Poate oare buturuga adevărului să răstoarne căruța emoțiilor?
Poate, dar căruța asta nu trece pe-acolo.
Dar oare n-am mai scris pe subiect?
Și iar mi-am amintit cât de tare m-a prins emoționalismul din poeziile frumoase ale lui Dorz.
Cât de mult mi-au plăcut, Doamne-Doamne!
Nu puneam deloc vreun filtru al adevărului pe aceste emoții, savuram emoția hiperbolelor, a rimei perfecte, a stilului inconfundabil al poetului martir. Îmi era de ajuns. Mai mult, mă ispitea să citesc.
Așa am ajuns să citesc în adunarea baptistă unde bunicul era pastor poezia „În templul credinței străbune”: o odă scrisă de un ortodox înspre slava „credinței străbune”, amănunte pe care nu le cunoșteam, dar care bunicului nu i-au scăpat, n-a zis „amin” la terminare, deși de obicei bunicul zicea.
Ispita consumului de „produse religioase” ce-mi produceau plăcere nu m-a lăsat însă niciodată fără să încerc să justific logic gustul plăcut. Adică să nu ling numai glazura prăjiturii ca-n copilărie, ci și prăjitura.
În acest fel de mai multe ori am descoperit pietre sub ciocolată sau…mai rău.
Chiar acum în timp ce scriu ascult cântări și am ajuns la De ce întârzie trezirea? în aceeași linie emoțională.
Am încercat să caut scuze aplecării mele spre emoție, cum ar fi că de exemplu poetul care are ceva de spus, de dragul adevărului, va îmbrăca idea adevărată cu hainele frumoase ale rimei perfecte și eventual ale unei melodii atractive, precum o mamă-și gătește copilașul, să aibă trecere.
Da, dar ce te faci dacă nu numai capra are blană, ci și lupul?
Cum vor deosebi cei trei iezi, capra de lup?
Sub blana emoției poate fi lupul, nu mămuca.
Adică, erezii pe melodii.
Și în timp ce scriam postarea asta, îmi scrie pe WA un prieten făcut aici, pe blog.
Îi place cum scriu, nu și ce.
Logic, e profesor de muzică, țepușul în care-l invit eu să dea cu piciorul e deosebit de ascuțit,….și e pâinea lui. Ce să facă? Și căuta să ia apărarea emoțiilor…că trebuie.
Zicea dânsul că emoția e cealaltă față a monedei, una e rațiunea. 50%-50%
Am fost tentat să dau copy/paste parțial la dialogul cu el, dar e prea lung.
S-a mirat la urmă când i-am spus că în ultima călătorie cu soția în Europa, am luat cu noi cărți de cântări și am cântat, credea că nu cântăm…
Cântăm cântări adevărate, iar dacă melodia e ușoară, se și reține mai ușor, dar să te lagi pradă emoțiilor de dragul unei melodii, indiferent de text, aici trebuie mare veghere!
Pe poarta emoțiilor trebuie lăsate să intre doar emoțiile însoțite(aduse) de credință: bucuria și pacea.
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” Romani 15:13
Că de nu se veghează la poarta asta, pot intra coafați balaurii emoțiilor arhitectonice, urangutanii emoțiilor titlurilor academice, papagalii emoțiilor oratorice (sau ciorile vopsite) pe lângă stolurile de păsări ale emoțiilor muzicale și cu toții vor face chetă pentru plata zorzoanelor cu care s-au înțolit. Dar oare n-au intrat deja în cele mai multe locuri?
Menajerie!
(postare începută în 6 decembrie și încheiată azi)



Originile darwiniste ale teologiei verzilor

…cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:10

Filozofia ecologistă afirmă că acțiunile umane au devenit atât de nocive prin deșeurile pe care le produc uneori, încât amenință existența „speciei” umane. E limbă darwinistă, cei ce vorbesc așa arată că poartă în creiere sarsanaua de filosofii care îi face să creadă că pământul sau „mama-natură” ne-a născut printr-o gestație de 4,5 miliarde de ani și acum noi „fiii” ne ucidem „mama” prin excesele noastre.
Logica argumentelor evolutive ar trebui lăsată să lucreze și dacă în sutele de milioane de ani trecute au avut loc nimiciri ale subspeciilor, sau indivizilor mai slabi, probabil tot un fel de selecție naturală ar elimina pe cei ce nu rezistă la smog de exemplu și poate cine știe, apare un om mai nou. Stalin a testat Siberia pe culaci și Hitler cuptoarele pe evrei cu logica asta. Ecologiștii n-au ajuns aici, dar mulți din ei cred sincer că ar trebui să luptăm pentru sănătatea „mamei-natură”.
Ca creștin, știu sigur și dovedit că pământul de la potop încoace n-are decât 4350 de ani, că înainte de potop clima a fost alta și că după răpire clima se va schimba din nou. Pământul va ajunge într-o stare de abundență pentru 1000 de ani înainte de distrugerea finală, sau după, las teologii să transpire pe temă. De 15 ani de când nu mai avem ierni, parcă se-apropie mileniul ăla. Sigur, fără ajutorul cuiva, mileniul va fi o perioadă de abundență și armonie.
Dar să mă-ntorc la ecologiști. Din frica lor au închegat de-o filozofie și apoi au fermentat câte-un partid, care câteodată mai ajunge la putere și dă legi. Unele legi sunt bune, cele legate de nivelul de CO2 în orașe sau emiterea de fum, chiar te-necau mașinile de-acum 30 de ani, nu e rău. Dar cele mai multe legi sunt sinucigașe, chiar ironice și autodistructive. Să dăm de exemplu frânarea industriilor „poluante” într-o țară și cumpărarea produselor respective de la o altă țară care nu ține de finețurile ecologiste. Se poate chiar întâmpla ca vânturile sau curenții marini, fiindcă n-au granițe,să vină peste tine de la cel care nu respectă legile tale. Și iată cum rămâi și cu industria ta distrusă și cu fumul celuilalt inhalat și cu țara lui îmbogățită, că-icumperi produsele. Asta e ironic.
Dar hai să vedem până la ce absurd ajung evoluționiștii ecologiști. I-au mințit profesorii lor că ghețarii au milioane de ani vechime. Totuși, se constată că unii ghețari se dizolvă cu mare viteză, cum se poate?
Și atunci ecologismul a adus explicația: gazele, poluarea, provoacă creșterea temperaturii, încălzirea globală. Nu cred că au analizat mult și s-au pus pe treabă: au început elvețienii noștri să acopere ghețarii cu prelate mari, ca să nu se topească.

Lumea zice că elvețienii-s oameni deștepți. Bieții de ei!
A ajuns subiectul să schimbe miniștri și legi și din păcate a ajuns să chinuie oameni prin aceste legi.
Concluzie!
Știm bine că nu ne-a creat „mama-natură”, ci Dumnezeu.
Mai știm că există un ciclu al carbonului în natură și că Dumnezeu știe câte milioane de tone de petrol, cărbune și gaze a lăsat în scoarța terestră și așteaptă să fie arse. Sau cât dioxid eliberează permafrostul. Dar mai sunt multe alte lucruri pe care nu le știm mai deloc. Cu siguranță autoflagelarea ecologică a fiilor nu va salva pe „mama-natură” de la focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.
Pământul este blestemat din cauza păcatului omului, nu din cauza arderii combustibililor.
Evanghelia ecologistă propune o „mamă” în continuare fertilă, un pământ căruia îi suntem datori, poate ne va mai naște frați, cine știe?! (Doamne iartă-mă!)
Ecologiștii „au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului,” se închină pământului creat în locul Dumnezeului Creator.
Hristoșii ecologiști sunt la mare căutare și ascultare, au „evanghelie” în gură, au apostoli, au urmași.
Ce e mai rău e că propun o mântuire care „mângâie”pe mulți, îi umflă mai degrabă.
Generează vectori în minți, ca la microbiștii la fotbal, au pentru ce milita.
Și-i vezi fierbând ideea.
Ce să le faci?
Nimic.
Să-i ocolești.
Tratamentul propus de Domnul Isus în relația cu fariseii: „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” Matei 15:14
Pentru că nu pot fi numiți decât farisei cei ce recunosc semnele cerului, clima, încălzirea, etc., dar semnele vremurilor, nu.
Pe de altă parte, trebuie să respectăm toate legile derivate din ecologism, fac bine: selectarea deșeurilor, evitarea arderii inutile și dăunătoare, etc.
E bine să nu ne afumăm unii pe alții, dar cât despre salvarea „Mamei-natură”, eventual acești apostoli ai mântuirii mamei, de ce nu se gândesc mai întâi la mântuirea fiilor, adică la mântuirea proprie? Pentru că moartea cărnii trupului propriu e mai sigură decât degradarea ecologică!




Invențiile și dezvoltarea tehnologiei din secolele XIX-XX sunt legate de împlinirea profețiilor

Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte.” Daniel 12:4
Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: ‘Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?’ El a răspuns: ‘Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” Daniel 12:8-10
Lui Daniel, chiar dacă a fost numit de Dumnezeu „om preaiubit și scump„(10:11) nu i s-a descoperit nici când, nici cum va fi „sfârșitul acestor minuni” (v.6) și aceasta pentru că au trebuit cu adevărat să rămână pecetluite (sigilate) acele lucruri. Și nici nu s-ar fi putut ști atunci.
Am în minte o profeție extrem de specifică: faptul că „munții lui Israel” vor fi locuiți.
Până prin anii 1900 acest lucru ar fi fost imposibil tehnologic, în vârfurile acelor munți nu este apă iar pompele nu se inventaseră, nici electricitatea, decât ca concept. Oamenii nu au putut trăi pe vârfuri de munți până recent.
Chiar toate satele arabe din Israel și orașele, sunt pe văi, niciunul pe munți.
Și totuși profețiile lui Dumnezeu se referă expres peste tot la MUNȚII LUI ISRAEL că vor fi locuiți, nu la văi, sau la teritoriu în general.
Vedem cum după cucerirea munților lui Israel în 1967, construcția de localități pe acei munți se face cu mare viteză.
Acest lucru a fost posibil datorită dezvoltării tehnologiei pompelor, a pompării apei.
Am arătat la postarea Apa în Israel cum la începutul statului s-a pompat apă din Marea Galileii, apoi s-a trecut la desalinizarea apei de mare.
Când am fost noi în Israel, acum 5 ani, nivelul Mării Galileii era cu 3 m sub normal, acum este la loc și s-a stopat pomparea apei din mare pentru irigații. E suficientă apa din desalinizare.
Dumnezeu a lăsat ca aceste invenții să se facă, pentru a se putea împlini profețiile.
Sau judecând invers, profețiile nu s-ar fi putut împlini fără tehnologiile actuale.
Priviți această poză luată la întâmplare de pe Google Earth, e din Samaria (West-Bank, „teritoriile ocupate”, Cis-Iordania) la nord de Ierusalim:

Să citim: „Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.” Ezechiel 36:8
Le voi paşte pe o păşune bună şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.” Ezechiel 34:14
Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel” Ezechiel 37:22
….vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii” Ezechiel 38:8
Desigur, în marele Plan al lui Dumnezeu, aceste „realizări” sunt doar amănunte. Dar fără curent electric și fără pompe, nu s-ar fi putut construi localități pe munți. Așa că aducțiunile de apă, tehnologiile și capacitățile industriale necesare lor, s-au „nimerit” să fie suficiente deja fix în anii dinainte de 1967, când se împlineau 2300 de ani de la Alexandru cel Mare, cum a scris Daniel și trebuia să aibă loc sfârșitul perioadei cât Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, cum a spus Domnul Isus.
Pentru mine personal acești munți locuiți sunt cea mai vie dovadă a clarității profetice.
Mă gândesc zilnic la profeții și la împliniri, mai ales la cele care au legătură cu noi, cu zilele noastre.
Fac și eu ca profeții care „cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.” 1 Petru 1:11
Dar aceasta nu doar în ce privește preocupările lor, ci și conduita, pentru că Iacov ne-a scris:”Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.” Iacov 5:10
Iar Petru în alt loc ne spune să ne amintim de cuvintele lor: „…caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru,…” 2 Petru 3:1-2
Căutați să aveți o viață cu Dumnezeu plină de analiza Cuvântului Său și a creației Sale!
Meditați la armonia dintre creație și Cuvânt!
Amintiți-vă nu numai profețiile biblice, ci și detaliile împlinirii celor împlinite, de asemenea așezarea evenimentelor spre împlinirea celor ce urmează să se împlinească!
Dați sens gândului vostru spre a înțelege dragostea lui Dumnezeu din răbdarea cu care încetinește aceste judecăți și caută să-și apropie cât mai mulți oameni, „răbdarea Lui este mântuire„.
Fiți printre cei ce beneficiază de această răbdare și bucurați-vă meditând ca David, „toată ziua la lucrările Lui„!
cu drag







Comenius, educația și anabaptiștii (rebotezații) Hutteriți: 1. Educația Hutterită

Geoffrey Wild, Lecturer, Division of Technical education, Western Australia, Journal of Christian Education, Papers 63, November 178

Comenius, educator din secolul al XVII-lea și ultimul episcop al Fraților Cehi, este bine cunoscut pentru scrierile sale pedagogice prolifice, inclusiv Școala Maternă și Didactica Magna. Propunerile sale umane referitoare la educația copiilor mici cuprinse în aceste lucrări au contrastat puternic cu practica pedagogică predominantă în Europa acelor ani. Multe dintre ele fuseseră însă anticipate în scrierile și practica din secolul XVI ale altora din Moravia natală a lui Comenius: aceștia alții au fost anabaptiștii hutteriți, care au menținut timp de aproape un secol în toate aşezările lor comunale un sistem de şcoli rezidenţiale pentru toţi copiii hutteriți de la vârsta de doi sau trei ani în sus. O comparație a principalelor scrieri educaționale hutterite (care au precedat nașterea lui Comenius) cu cele două lucrări comeniene menționate, dezvăluie asemănări într-atât de izbitoare încât posibilitatea unor legături între autorii celor două seturi de documente nu poate fi ignorată.

    Stima scăzută pe care anabaptiștii o au, până de curând, în mod obișnuit a fost considerată că ar putea explica scepticismul unor istorici educaționali când s-a sugerat că „părintele educației moderne” a fost influențat într-un mod semnificativ de hutteriți. Într-un articol care va urma cazul de față, totuși, vor fi prezentate dovezi în sprijinul părerii că la prima vedere există dovezi că Comenius a fost influențat de hutteriți cel puțin în ceea ce privește educația copiilor mici. Prezentul articol va fii preocupat de „Fraţii pe care bărbaţii îi numesc hutterieni”. Deoarece Anabaptiștii hutteriți sunt puțin cunoscuți în Australia (acest articol a apărut într-o revistă australiană, n.n.), ar putea fi util să descriem mediul în care educația lor s-a dezvoltat rapid în secolul al XVI-lea, pentru a rămâne fundamental neschimbată până în prezent.
      Numeroasele grupuri anabaptiste din secolul al XVI-lea au format cea mai mare parte a celor descriși uneori drept Radicali ai Reformei. Deși primii anabaptiști care au apărut (la Zurich în 1525) fuseseră adepți ai lui Zwingli, ei nu se considerau pe ei protestanți pentru că nu se vedeau pe ei înșiși ca reformatori ai bisericii existente. Profesorul Williams de la Harvard scrie că, în general, radicalii:

. . . s-au diferenţiat clar de protestanții secolului XVI . . asupra a ceea ce ei considerau Adevărata biserică și Comportamentul creștin cuviincios. Ei au văzut în doctrina lui Luther despre mântuirea numai prin credință ca un nou sistem de indulgențe mai grav decât cel pe care el l-a atacat.. (Toți) erau la fel în nemulțumirea lor față de formularea juridică luterană zwinglian-calvină a justificării și față de orice doctrină a păcatului originar și a predestinației care părea să submineze semnificația experienței religioase personale și exercitarea continuă a… disciplinelor… prin care s-au străduit să imite… viața de comunitatea apostolică originară.

Pentru anabaptiști, aceasta însemna o ignorare a botezului copiilor și a legăturilor dintre biserică și stat pentru că, în opinia lor, intrarea în biserică era un act voluntar al individului bazat pe credința sa personală și supunerea la botez-sau rebotez (anabaptism) cum îl numeau dușmanii lor. Însemna și ucenicie personală.

 Doi menoniți moderni care descriu convingerile anabaptiștilor din secolul al XVI-lea au scris:

Relația creștinului cu Isus Hristos trebuie să meargă dincolo de experiența personală și acceptarea doctrinelor. . .. După cum a spus un anabaptist, „Nimeni nu-L poate cunoaște cu adevărat pe Hristos, dacă nu Îl urmează în viață”.

Astfel de credințe erau considerate atât eretice cât și subversive și anabaptiștii au fost arși în țările catolice și înecați sau dați sabiei în teritoriile luterane și calviniste.

       În timp ce primii anabaptişti au fost pacifişti, nu toţi cei ce au provenit din grupările de la Zurich au fost la fel ca cei care au devenit cunoscuți, în timp, ca hutteriți. O minoritate a recurs la sabie incluzând pe condamnabilii anabaptiști din Munster.

După distrugerea lor (a munsteriților) în 1535, în mod ironic, doar Anabaptiștii non-rezistenți au fost cei care au supraviețuit.

     Un alt militant a fost dinamicul Balthasar Hubmaier care a botezat câteva mii în ceea ce fusese, înainte de sosirea lui în Moravia ca fugar, biserica luterană din Nikolsburg. În 1528 Hubmaier a fost ars pe rug iar o săptămână mai târziu un grup de 200 de Stabler non-rezistenți (oameni ai toiagului) au plecat cu copiii lor din așa-numitul Schwertler din Nikolsburg (oameni ai sabiei) deoarece comisarului trimis de regele Ferdinand împotriva anabaptiștilor  i se arătase rezistenţă forţată și pentru că confortabila Biserică din Nikolsburg nu a reușit să asigure frații refugiați când au sosit Moravia. Stablerii erau proto-hutteriții. Cronicarul hutterit a înregistrat:

… ei … s-au așezat … într-un sat pustiu și au locuit acolo o zi și o noapte, luând sfat împreună în Domnul cu privire la nevoile lor și au numit slujitori pentru nevoile lor temporale. …. Acești oameni au întins o manta pe jos… și fiecare și-a depus bunurile pe ea cu o inimă binevoitoare… pentru cei aflați în nevoie, conform doctrinei … apostolilor.

Astfel a luat naștere practica comunității de bunuri în rândul celor care au devenit cunoscuți sub numele de hutteriţi după ce un conducător, Jacob Hutter, a fost ars pe rug în 1536. Din cauza hărniciei lor paşnice şi a meşteşugurilor utile pe care le aduseseră fraţii din țările germane, diverși domni morav i-au primit bine pe moșiile lor pe frați care au stabilit acolo comune foarte eficiente sau Bruderhofe. Pe timpul lui Comenius (născut în 1592), optzeci la sută din locațiile cunoscute ale anabaptiștilor din Moravia erau Bruderhofe  hutterite. Deși câteva din estimările secolului al XVI-lea și moderne dau cifre mai mari, Comenius a consemnat că pe vremea expulzării lor din Moravia în 1622,

… anabaptiștii din Moravia … aveau aproximativ patruzeci și cinci de Bruderhofe. În fiecare comunitate trăiau până la 200, 300 sau 400 de oameni și erau comunități care aveau de la 2.000 la 3.000 de oameni.

     Succesul hutteriților în meșteșuguri și agricultură a provocat invidia moravilor mai puțin eficienți în comparație cu care frații mâncau bine chiar și în timpul foametelor. Doamnele din nobilime, atunci când călătoreau, preferau Curțile frățești (Bruderhofe) curate în locul hanurilor morave în timp ce îngrijirea sănătății, îndeosebi a copiilor era foarte apreciată și medicii lor au fost chemați la curtea imperială și o dată, cu un permis de călătorie special (salve-conduct) să se prezinte la un stareț. O asemenea stimă l-a provocat pe Christoph Andreas Fischer, un iezuit și contemporan cu Comenius, să se lamenteze:

Doamne iartă-mă, s-a ajuns până acolo că aproape toate doamnele nobile să aibă numai ….moașe anabaptiste …, doice si asistente pentru copii, pentru că ele erau cele mai experimentate în astfel de lucruri.

Și din nou:

În fiecare sâmbătă, băile lor sunt pline de creștini (catolici) și … nobilii aleargă la ei dacă au nevoie de vreun medicament ca și cum anabaptiștii ar fi singurii care au înțeles această știință(medicina).

     Poate că accentul hutterit asupra îngrijirii sănătății a rezultat din necesitatea unei astfel de îngrijiri într-o curte frățească (Bruderhof) cu bucătărie comună, sală de mese, creșă și mai ales școlile ei rezidențiale „mici” și „mari”, în grija cărora copiii erau lăsați după înțărcare. Legătura familială rămânea importantă, cu toate acestea, și când timpul și obligațiile de muncă ale părinților și copiilor au permis copiilor, exista posibilitatea de contact cu familia, în timp ce comunitatea însăși semăna cu o familie extinsă mare.

       Orice ar putea crede alții despre modul de viață hutterit, Claus-Peter Clasen, un istoric social care mărturisește indiferență față de ideologii în general, dă părerea sa că fraţii erau  mulţumiți şi comentează: „Cu rugăciuni şi mulțumiri credincioșii se culcau și cu rugăciuni și mulțumiri se trezeau din nou.” Clasen menționează de asemenea, după cum urmează, mărturia unui nou venit la Curtea Frățească (Bruderhof):

Un medic… din Wurttenburg… a scris unui prieten în 1597 că a privit cu atenție în jurul lui, observându-i în special pe lideri. Dar el a adăugat. „ . . Trebuie să spun cu adevărat… că n-am petrecut niciodată zile mai fericite”.

     Scopul educației hutterite poate fi mai bine înțeles luând în considerare, probabil, cea mai distinctivă trăsătură a vieții hutterite, exprimată în titlul unei scrieri a episcopului Peter Walpot: Adevărata Predare și Comunitatea Creștină de Bunuri. Poți avea impresia că convertirile bruște nu erau caracteristice hutteriților. Fie că a fost vorba de botezul celui care crescuse printre frați sau permanenta acceptare a unui oaspete refugiat anabaptist, o astfel de recunoaștere formală a fost aparent precedată de o perioadă nedeterminată de învățare, „adevarată predare” la voia lui Dumnezeu, căci, după cum a subliniat Rideman în Rechenschajt, Hristos lucrează numai în oameni predați. Pentru hutteriți, dovada „predarii adevărate” care era esențială, era împărțirea tuturor bunurilor cu semenii credincioşi. Privind la nevoile unuia altuia și la scripturi, hutteriți au găsit că posesia lucrurilor este un obstacol și o amenințare pentru predarea lor personală lui Hristos. Nu era dragostea de bani un rău artificial, dobândit, a argumentat Walpot, și a zis Hristos: „Cel ce nu renunță la tot ce are, nu poate fi ucenicul meu?”

Cu patruzeci de ani înainte de a scrie Walpot, episcopul Ulrich Stadler făcuse (c 1537) această declarație fundamentală:

Există o singură comuniune a tuturor credincioșilor în Hristos. … Au un Părinte… o singură minte… şi suflet pentru că toţi au băut din aceeaşi fântână. . . și deopotrivă îi așteaptă aceeași luptă. . .. Astfel în această comunitate toate lucrurile trebuie să fie una și în comun. … Unde … fiecare membru își extinde grija în egală măsură asupra întregului corp, se zidește și crește și există pace și unitate, da, fiecare membru are grijă de celălalt…Pe scurt, un frate ar trebui să slujească, să trăiască și să lucreze pentru celălalt, niciunul pentru sine însuși… Aceasta vedem în toate scrierile sfinților apostoli… Așa este viața aleșilor, sfinți copii ai lui Dumnezeu în pelerinajul lor. Amin.

     Comunitatea de bunuri era, prin urmare, mai mult decât sistemul economic în care opera Bruderhofe (Curtea frățească). Era mai degrabă „un semn exterior și vizibil al  Harului lăuntric şi spiritual”. Scopul conştient al educaţiei hutterite trebuia să dezvolte în toate privințele obiceiul de „predare adevărată” în fața voinței lui Dumnezeu așa cum hutteriții înțelegeau asta.

Educația Hutterită

      În Europa, unde învăţământul elementar era într-o stare jalnică şi analfabetismul era larg răspândit, hutteriții aveau o alfabetizare completă – toți copiii hutteriți au fost în școli și de asemenea adulții analfabeți care s-au alăturat huteriților erau învățați să citească și să scrie.

 Vizitatorii care veneau să frecventeze școlile includ și nobilimea ai căror copiii nehutteriți erau trimiși din alte țări la Școlile hutterite din Moravia. Frații, însă, par a fi limitați ei înșiși la învățământul elementar, religios și profesional, probabil socotind ca nespirituală educaţia superioară a persecutorilor lor.

      O descriere la fel de concisă a educației hutterite ca oricare este cea oferită de Rideman în Rechenschajt-ul său din 1540-41:

„Voi părinți”, spune Pavel, „nu provocați copiii voștri la mânie, ci creșteți-i în frica și învățătura Domnului.” Din acest motiv este educația noastră a copiilor astfel încât să nu le permitem să-și îndeplinească voință încăpățânată și practica carnală. Prin urmare, în locuri precum Moravia, unde avem multe gospodării, avem școli în care ne creștem copiii în disciplina divină și îi învățăm de la început să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar nu le permitem să meargă la alte școli, întrucât acolo se predau doar înțelepciunea, arta și practicile lumii și tac în privința lucrurilor divine.

Practica noastră este următoarea: de îndată ce mama a înțărcat copilul ea îl dă la școală. Aici sunt surori, numite de către Biserică să aibă grijă de ei, (surori) care au fost recunoscute a fi competente și sârguincioase în aceasta; şi de îndată ce pot vorbi, ele pun cuvântul  Mărturiei lui Dumnezeu în gurile lor și-i învață să vorbească cu sau de la fel, spunându-le despre rugăciune și despre lucruri pe care copiii le pot înțelege.

Cu ele rămân copiii până în al cincilea sau al șaselea an, adică până sunt capabili să învețe să citească și să scrie.

Apoi sunt încredințați profesorului, care îi învață la fel și prin aceasta îi învață din ce în ce mai mult în cunoaşterea lui Dumnezeu că ei învaţă să-L cunoască pe Dumnezeu şi voia Lui şi se străduiesc să păstreze același lucru. El respectă următoarea ordine cu ei: când se adună toți dimineața la școală, el îi învață să mulțumească Domnului împreună și să se roage. Apoi le predică ca unor copii pentru o jumătate de oră, spunându-le cum au ar trebui să se supună, să fie supuși și să-și onoreze părinții, profesorii și aceia puși peste ei și ilustrează atât din Vechiul cât și din Noul Testament promisiunea celor evlavioşi şi pedeapsa copiilor celor neascultători şi încăpăţânaţi.

De la o asemenea ascultare de părinți îi învață ascultarea de Dumnezeu și păstrarea voii sale; ca să-L venereze ca pe atotputernicul lor Tată, să-L iubească, cinstească și să se închine Lui mai presus de toate; și că slujirea Lui este bună. Astfel, ne învățăm copiii din copilărie să nu caute ce este temporal, ci ceea ce este etern.

Ei rămân cu profesorul până ajung la stadiul în care ei poate fi învățat să lucreze. Apoi fiecare este pus la munca pentru care este recunoscut a fi talentat și capabil. Când au fost astfel educaţi și au învățat să cunoască și să creadă în Dumnezeu, ei sunt botezați după mărturisirea credinței lor.

Ordinul paulin de la început a fost dat cu scopul educației.

Au fost apoi conturate mijloacele prin care urma să fie îndeplinit acest scop. Teza finală a descris ce s-a întâmplat la realizarea acestui scop. Atât pentru hutteriți, cât și pentru Comenius, dezvoltarea și menținerea credinței personale a fost scopul primordial al educației. Din moment ce alte școli nu au arătat acest scop, hutteriții au considerat necesar să aibă propriile școli. Pentru a dezvolta „adevărata predare” și ucenicia creștină, voința naturală trebuia controlată și tendințele de „practică carnală” verificate. Aceasta s-a realizat prin metode blânde și de dezvoltare(treptate). Surorile au instruit și au predat la copiii mici ce puteau să facă și să înțeleagă. În școala mare profesorul a continuat progresiv această pregătire prin rugăciuni zilnice şi predicare. Învățătura lui a fost legată mai întâi de experiența copilului de șase ani: obligaţia de a onora şi asculta părinţii şi profesorii. Acest lucru a dus în timp la învățarea copiilor să-L iubească și să-L cinstească pe Tatăl lor ceresc „mai presus de toate lucrurile”. „Astfel”, scria Rideman, „ne învăţăm copiii din copilărie până să caute nu ceea ce este vremelnic, ci ceea ce este veșnic”.

Accentul pus pe ascultare a fost semnificativ. Pentru hutteriți, supunerea față de voinţa lui Dumnezeu s-a exprimat în mare măsură prin conformitatea cu voinţa comunităţii. Hostetler și Huntington au descoperit că educația hutterită în  Bruderhof-urile nord-american moderne este eficientă în producerea unei societăți stabile astfel că, la vârstă adultă, cu puține excepții, hutteriții au interiorizat „regulile date de Dumnezeu”. Acei cercetători au descoperit referitor la copiii hutteriți:

Ei nu sunt învățați să se autodisciplineze, hotărând ce este corect și urmând propriul concept de adevăr; mai degrabă sunt învățați să facă celi se spune și că cei cu autoritate îi vor veghea, îi vor pedepsi și îi vor proteja.

Și mai departe:

Copiii nu dezvoltă un sentiment puternic de vinovăție. Pentru că este firesc ca un copil să păcătuiască… nu este „vina lui”… Acțiunile lui trebuie direcționate prin laudă si pedeapsă.

Neliniștiți, așa cum s-ar putea simți mulți evanghelici în legătură cu o astfel de condiționare, un hutterit modern ar putea privi din Bruderhof-ul său lipsit fără violența, rivalitatea, dezintegrarea căsătoriei și a familiei, cu probleme de identitate și alienare, și să nu fie la fel de dispus să schimbe practicile hutterite de socializare a copiilor pentru cele ale „lumii” precum au fost strămoșii săi din secolul al XVI-lea.

       Dintre scrierile educaționale hutterite, cele două care, combinate, oferă cel mai complet set de instrucțiuni este Adresa lui Peter Scherer (Walpot) 1568 către profesorii de școală și Walpot-Kriil Schulordnung (Ordinea Școlii) din 1578,

Atât Ordnung (Ordinea), cât și Adresa au făcut clar că cei cărora le erau încredințați  copilul avea nevoie de un puternic simț al vocației:

În primul rând, ei trebuie să țină cont constant de faptul că sunt numiți peste copii de către Domnul și de către poporul Său… Nimeni nu ar trebui ca fără să vrea… să slujească pe cei nevoiaşi ai Domnului în şcoli, pentru că nu ar exista nicio binecuvântare într-o astfel de lucrare… Asemenea expresii ca acestea atunci ar putea fi auzite: „Voi copii răi; trebuie ca tot timpul cineva să se ocupe de voi, nu poate face omul nimic pentru sine’, sau lucruri similare…. Prin urmare, fiecare ar trebui să-și facă de bunăvoie și bucuros partea sa de slujire a Domnului…. (Ordnung)

Poate că aceste standarde înalte nu au fost atinse decât de cei care au învățat primii „disciplina divină”. De aici a fost pus un accent puternic pe un bun exemplu. Ordnung scrie:

. . . profesorii si mamele de scoala . . . trebuie să fie pașnici și de încredere în relațiile lor unul cu altul. . . Ei vor avea grijă ca nu cumva dezbinarea, cearta sau vorbirea zbuciumată să fie auzite de copii.

Adresa oferă un test și mai cautator al predării de sine al unei surori care, trebuie amintit, trăia constant cu copiii:

… Nu se dă un exemplu bun copiilor care aud și văd așa ceva lucruri. Căci copiii observă repede acest lucru și spun: „ceea ce ne interzic nouă, ei înșiși o fac” …. Dacă una (sora) este voită împotriva alteia… (fetele) vor repeta între ele și, în consecință, nu au  respectul cuvenit pentru cele care au eșuat în acest fel.

    Accentul pus pe valoarea copilului și pe importanța influenței personale a avut un efect asupra folosirii pedepselor corporale. După cum subliniază doctorul John E. Sadler, savantul comenian, în legătură cu opiniile lui Comenius asupra pedepselor corporale.

În alegoria sa, Labirintul lumii, el (Comenius) se referă la „intrarea la studiu” ca dureroasă și dificilă și vorbește despre „pumnii, bastoanele, bâtele, nuielele de mesteacăn” care „loveau pe copii în obraji, cap, spate și posterioare până când sângele curgea afară și erau aproape în întregime acoperiți cu dungi, cicatrici, pete și răni”.

Acest lucru nu a fost, totuși, adevărat pentru hutteriți care, pentru vremurile lor, au fost moderați în aplicarea pedepselor corporale, după cum indică următoarele instrucțiuni:

Când… copiii sunt vinovați… de conversație nepotrivită sau altă nebunie, se ordonă ca nu orice soră să intervină deodată și să pedepsească, ci ar trebui să aibă grijă în frica de Dumnezeu pentru ca tinerii să aibă grijă să nu fie disciplinați în grabă… surorile ar trebui să raporteze chestiunea către frațil… sau la mama școlii și nu ar trebui să fie prea sever, văzând că Domnul se purta cu noi, bătrânii, nu după deşertăciunile noastre, ci după har. (Ordnung)

Hostetler și Huntington au observat într-o Curte Frățească modernă că deși disciplina fermă este favorizată, „copiii nu sunt niciodată pedepsiți răzbunător sau în furie”. Ordnung-ul prevedea că fetele mai mari trebuiau disciplinate de o mamă de școală și băieți mai mari de către un profesor și că, în caz de „păcat mare”, o soră trebuia să se consulte mai întâi cu un frate înainte de a se ocupa de asta. Aparte de evitarea pedepsei administrate în grabă, prevederea înțeleaptă ca pedeapsa corporală să fie dată doar de un bătrân de același sex sugerează o perspectivă sănătoasă asupra unor astfel de chestiuni cu mult înainte de descrierea de către psihologi de pericole în acest sens. Hutteriții au văzut pedeapsa ca având un efect pozitiv, nu negativă, atât pentru infractor, cât și pentru cei care au fost martori ai administrării ei. The Ordnung direcționa:

Dacă pedeapsa cu bățul este necesară în cazul unui băiat sau al unei fete mai mari, se va face cu frica de Dumnezeu și cu discernământ… severitatea va fi în funcție de gravitate. Acest lucru nu se va face în secret… astfel încât (copiii) pot învăța prin aceasta să se teamă de fapte greșite. Copiii vor fi antrenați să nu se opună bățului, ci să accepte de bunăvoie pedeapsa.

Huntington a observat acest ultim principiu funcționând într-un Bruderhof modern unde imediat după ce a fost pedepsit de tată, copilul a fost mângâiat de mamă, dar, în lipsa ei, tatăl a făcut mângâierea încât tristețea a fost repede uitată. Hutteriții din secolul al XVI-lea aveau o înțelegere similară. Noii sosiți, fie că sunt „oameni mici” sau „mai mari”, trebuiau tratați cu „simpatie” și „grijă sârguincioasă” iar cineva „nu ar trebui angajat dintr-o dată să rupă voința proprie, ca nu cumva să vină vătămarea din aceasta”. (Ordnung)

      Mai mult decât atât, diferențele individuale de temperament trebuiau recunoscute la corectarea copiilor chiar și într-o instituție atât de mare ca o școală Bruderhof. În Ordnung a fost subliniat cu înțelepciune că:

Este necesar să exerciți o mare discreție și discernământ în disciplinare copii, căci adesea un copil poate fi mai bine instruit, corectat și învățat prin cuvinte amabile când asprimea ar fi cu totul în zadar, în timp ce altul poate fi cucerit cu cadouri. Un al treilea, însă, nu poate fi disciplinat fără severitate și nu acceptă corectarea. Prin urmare exercitarea disciplinei copiilor necesită frica de Dumnezeu.

Deși „manifestarea mâniei” era interzisă hutteriților, utilizarea pedepselor corporale de către aceștia este probabil inacceptabilă pentru cei mai mulți  educatori moderni. Trebuie stabilit, însă, dacă punctele de vedere și practica hutteriţilor în această privinţă au fost mai progresiste decât cele ale contemporanii lor. Scriind despre vremurile lui Comenius, Keatinge a consemnat opiniile că utilizarea excesivă a pedepselor corporale până la „brutalizare copii” era obișnuită în școlile europene. O astfel de utilizare a pedepselor corporale pare incompatibilă cu opiniile hutteriților, încât aceștia cu atâta sârguință au încercat să se dezvolte. Hutteriții par să fi fost cu mult înaintea contemporanilor lor în această privință și dacă Comenius ar fi fost familiarizat cu şcolile hutterite ar fi fost uimit de umanitatea remarcabilă a acestora.

Ordnung-ul și Adresa conțin atât de multe instrucțiuni referitoare la grija sănătăţii copiilor încât numai câteva pot fi menționate. 

În Adresă li s-a spus profesorilor:

Într-adevăr, au fost adesea cazuri ale părinților copiilor care vin și vă spun: „Frații mei, m-am dat pe mine și pe copiii mei Domnului și școlii”, și apoi se plâng că unul dintre copii a avut o erupție cutanată în școală sau o altă afecțiune, fie că este vorba despre ochi, sau mâini sau picioare. … Vă spunem vouă, fraţilor de şcoală, că voi înșivă sunteți responsabil să vă ocupați de astfel de chestiuni….

Astfel, bolnavii urmau să fie izolați de fântână, atât persoanele cât și ustensile de mâncare ale acestora, lenjeria de pat, hainele, periile, pieptenii, și separate în materie de spălat şi de aşezare pe scaune. (Adresa) Noi sosiți urmau să fie examinați temeinic pentru boli, în timp ce, s-a ordonat, rănile „nu vor fi ascunse, dar se vor cere ajutor și sfat cât mai curând posibil înainte de o vătămare mai mare vine din asta.” (Ordnung) Când au fost inspectate „gurile rele”, a fost cerut că degetele mamei școlii trebuiau să fie imediat spălate și nu puse nespălate în altă gură. (Ordnung)

O instrucțiune minoră a fost că pantofii trebuiau păstrați reparați, înmuiați cu grăsime și să nu fie prea mici, pentru a preveni durerile de picioare. (Ordnung, de asemenea Adresa)

A fost necesară îngrijirea temeinică: Asistentele să rămână cu sârguință cu copiii bolnavisă fie grijulii aşteptându-i la ridicare şi culcare, la curăţenie şi spălare. Și pentru copiii bolnavi mai ales ar trebui să fie libere să-i ceară bucătarului pentru ce pot avea nevoie. (Ordnung)

Dacă profesorul descopere că apa din baie e prea fierbinte, ar putea „să nu dea atenție la astfel de remarci” ale unei surori precum: „Ce, asta nu este prea fierbinte”. (Adresă)

Într-o legătură similară, profesorii au fost instruiți:

În plus, dacă un copil a avut eczeme, nu ar trebui să-l lași să fie scăldat atât de des. Aceasta s-a întâmplat adesea ca, deși un copil a raportat această boală, totuși să fie obligat să facă baie. (Abordare)

      În îngrijirea generală a copiilor, surorile însele trebuiau să ridice copiii mici în pat și să se ridice din pat și să nu lase asta pe seama fetelor, deși, s-a admis, acestea ar putea să-i ducă pe cei mici în pat, să-i spele și  să-i îmbrace. (Ordnung) Două sau trei fete și o soră urmau să fie pe casa scării dimineața ca să aibă grijă ca cei mici să nu cadă. (Ordnung)

Asemenea instrucțiuni ar putea fi atribuite minuțiozității caracteristice a hutteriţilor. Următoarele instrucțiuni din Ordnung, totuși, dezvăluie o simpatie pentru copiii mici și un standard de îngrijire a copiilor care nu erau obținute în mod obișnuit în instituțiile engleze și chiar în case, până în vremuri relativ recente. Copiii ar putea să nu fie forțați să mănânce alimente care nu le-au plăcut sau să fie puși la culcare imediat după ce au mâncat mai ales vara când este „cald și umed în pat”. Din nou, asistenta de noapte, care era asistată de o soră până când toți copiii adormeau, era obligată să se asigure că copiii rămân bine acoperiți, să-i țină pe cei care plângeau pe oală (înfășurându-i să le fie cald) dar să nu-i trezească să facă acest lucru. O altă prevedere generoasă era:

Când copiii mici nevinovați vor murdări patul, ei vor vor fi uscați cu grijă și să nu se facă economie la haine de pat și scutece.  Nu vor fi lăsați să mintă pentru că nu pot… înțelege. (Ordnung)

Există și alte astfel de instrucțiuni, dar aceste extrase sunt suficiente să ilustreze marele accent pus de hutteriți pe îngrijirea și hrănirea corespunzătoare atât a trupului, cât și a sufletului.

* * *

Sadler comentează: „Din păcate, în secolul al XVII-lea profesorii avea o imagine foarte proastă. În general, profesorii copiilor mici au fost în special ignoranți și ineficienți.” În niciun caz nu se putea spune acest lucru despre hutteriții care slujeau în școli. La fel ca hutteriții, Comenius era preocupat de dezvoltarea simțului vocației divine pentru predare; era îngrijorat de antrenamentul caracterului, formarea obiceiurilor, moderarea și folosirea corectă a pedeapsei corporale și despre îngrijirea corpului. Se propune în al doilea articol să se arate că paralel cu majoritatea reglementărilor școlare Walpot-Kral pot fi găsite în scrierile lui Comenius, frecvent în detaliu, altfel în principiu.

Deși se atrage atenția asupra asemănărilor, trebuie să fie recunoscute și diferențe semnificative. Diferențele față de educația hutterită nu erau la fel de mari, totuși, in cazul lui Comenius ca și în al nostru. Școlile hutterite erau unice. Acele școli erau la fel de diferite de alte școli precum este un Bruderhof de un oraș sau de un sat. George și Louise Spindler subliniază că “Societatea hutterită este o scoala și scoala este o societate”.  Bruderhofe (Curțile frățești) nu erau numai colonii de hutteriți; erau menite să fie colonii ale Raiului. Acea patrie era adevărata lor casă. De lucrurile materiale pe care le-a dat Tatăl lor trebuiau să se bucure, dar exista pericolul în a le poseda, ca nu cumva „lucrurile” să tocească dorința pentru patria pe care o vor dobândi fie printr-o moarte pașnică printre frații lor sau prin martiriu ca misionari sau fugari printre frații mincinoși. Această viață era un pelerinaj în care se învăța și se practica ucenicia. Educația, deci, a fost toată viața, iar Bruderhof o şcoală. Școlile mici și mari din Bruderhof-ul său erau locuri în care un Hutterit a fost antrenat doar în timpul celor zece ani de copilărie.

7 repere profetice de observat și în 2022

Prezentul a fost „văzut” de profeți în trecut.

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” „Iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22:11-12
Citeam o zisă a unui om înțelept cum că: „Viața este ca un supermarket unde poți pune în coș ce vrei, dar la urmă vei trece pe la casă.
Pentru că tot anul am pus în coșul din cap, perechi de știri-profeții, urmărindu-le împlinirea, le voi menționa aici fugitiv, sper să nu-mi scape ceva. Nu sunt țadic pentru nimeni, vreau să fiu slugă pentru Unul singur, o să vă scriu în altă postare ce-i aia țadic, deși curioșii vor găsi la wikipedia (tsadik). Menționez în continuare succint câteva repere profetice de urmărit în aceste timpuri, cu degetele între paginile Bibliei și cu urechile la știri.

1. Urgia Covid.
„…pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi” Matei 24:7
Așa cum am scris în multe alte postări, pandemia de Covid este o îndreptare a lui Dumnezeu, o dovadă a dragostei Lui pentru noi, o disciplinare. Distanțarea socială a mai oprit din păcatele făcute acolo unde sunt grămezi de oameni și i-a obligat pe cei mai mulți să stea singuri sau în familie. Nu a fost oprită citirea Bibliei și rugăciunea. Nu știu dacă pandemia se va opri în 2022 sau va continua, dar știm cu toții că a reprezentat o îngenunchere a pretențiilor științei, „pe nedrept numită astfel.” Dumnezeu a îngrozit împărații cu urgia Sa.

2. Aliyah (Emigrarea evreilor în Israel)
…Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.” Isaia 43:5
Aliyah a continuat și în 2021. Astfel de imagini nu sunt rare în mass-media de limbă ebraică….

4000 de Olimi (noi imigranți) au sosit doar din USA în 2021.
Dar să citez din articol:
Un total de 27.050 de noi imigranți au sosit în Israel în 2021, reprezentând o creștere de 30% față de cifrele deosebit de scăzute din anul precedent, au anunțat miercuri Ministerul Imigrării și Absorbției, Agenția Evreiască și Nefesh B’Nefesh.
Noii sosiți au inclus 4.000 de imigranți din Statele Unite, cea mai mare cifră din 1973 și o creștere cu 30% față de anul trecut. Alți 400 de imigranți au sosit din Canada, ceea ce a adus numărul total de imigranți din America de Nord în 2021 la peste 4.400, arată cifrele.
Franța a înregistrat un salt de 40%, sosind 3.500, cel mai mare număr din ultimii patru ani. Au fost 7.500 de imigranți din Rusia, o creștere de 10% față de 2020, și 3.000 din Ucraina în acest an, în creștere cu 5%.
Alte țări au înregistrat, de asemenea, o creștere, 900 sosind din Argentina — cu 55% mai mult decât anul trecut — 630 din Marea Britanie, 550 din Africa de Sud, 550 din Brazilia și 280 din Mexic.
Cifrele au arătat, de asemenea, că 1.636 de imigranți din Etiopia au venit în Israel ca parte a „Operațiunii Zur Israel”, care a reînnoit imigrația evreilor din țară după o pauză de ani de zile.”
Din ce multe țări vin evreii înapoi!
Ia citiți împreună cu mine ce frumos au scris profeții despre risipirea din Israel și despre strângerea la loc în Israel:
Moise:

„Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.” Deuteronom 30:3
Isaia
El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului.” Isaia 11:12
Ieremia
a scris cel mai mult despre reîntoarcere, citez doar un loc:
Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea.” Ieremia 32:37
Ezechiel
Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră.” Ezechiel 36:24
Mica
Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămăşiţa lui Israel, îi voi aduna ca pe nişte oi dintr-un staul, ca pe o turmă în păşunea ei, aşa că va fi o mare zarvă de oameni.” Mica 2:12
Țefania
Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.” Țefania 3:19
Texte sunt mult mai multe, cu detalii, motive, explicații. Newton le-a observat bine, cu 300 de ani înainte să aibă loc. Toate se împlinesc la fix. Ascultați știrile, citiți Biblia!

3. Creșterea fenomenală a economiei Israelului.
Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul;…” Isaia 35:1
Vedeți aici un grafic al evoluției Produsului Intern Brut per Capita (GDP/capita) 1960-2020 (sursa)

Acest lucru va continua, fiind clar profețit în Biblie. Mai sunt profeții care arată clar că economic, Israelul va domina lumea. Urmăriți și asta!
(Ca o mențiune GDP/capita este de un pic peste 12000 de $ în România. La nivelul Israelului din 1990.)

4. Dezinteresul general față de profețiile biblice.
 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Matei 24:38-39
Și n-au știut nimic.
Creștinii se împart în două: cei care așteaptă pe Domnul…și ceilalți.
Dezinteres e puțin spus, e dispreț.
Iar cine disprețuiește ce zice Cineva, cum poate spune că-L iubește, cum se poate ruga spre Acela?
S-a umflat ca un cancer o religie a muzicii, în care toată lumea cântă și nimeni nu întreabă pe nimeni: „Înțelegi tu ce citești?
Pentru că nimeni nu mai citește, ce să înțeleagă!…ei cântă.
Măcar de-ar cânta spre învățătură, spre educație.
Se cântă spre distracție.

5. Conflictul Rusia-Ucraina
Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.  Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri,” Luca 21:29-31
Nu numai Ucraina, mai sunt națiuni pe-acolo care înfloresc.
Înflorirea Israelului (smochinul) s-a petrecut și se petrece împreună cu a tuturor națiunilor pământului (toți copacii), de aceea am văzut în istorie de 200 de ani încoace cum s-au destrămat imperii și s-au format state naționale. S-au destrămat imperiul Otoman, Austriac, Britanic, imperiile coloniale. Ultimul imperiu se destramă acum cu mare trosnet, urmăriți asta! Aici fac o paranteză, nu pentru că am soție de etnie ucraineană, nici pentru că vorbesc limba (vorbesc și rusa), nici pentru că am fost mult timp de multe ori și în Ucraina și în Rusia, ci pentru că mi-am petrecut timp analizând profețiile: renașterile naționale au fost profețite și au avut loc cu viteza de nedetectat a plesnirii unor muguri, într-un fel de dureri ale nașterii, cu războaie între etnii și imperii. Acest timp istoric al procesului de apariție al națiunilor este dat de Domnul Isus ca răspuns la întrebarea: „Când?”.
Noi suntem acum în acești ani, ca mașina ajunsă la intersecție, a prins semnul.
În Ucraina și Rusia mai sunt de asemenea mulți evrei, aceștia vor fi scoși de acolo „prin urgii”, după cum a spus Domnul prin Ezechiel, nimeni nu poate schimba asta și nu e speculație, e profeție clară:
Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Urmăriți și asta!

6. Năvala emigranților musulmani spre țările din vest unde mai sunt evrei.
Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.” Ieremia 16:15-16
Creșterea terorismului islamic antisemit în Europa, alimentată de această imposibil de înțeles sinucidere socială a vestului Europei au fost procese istorice profețite. Cineva a scris chiar o carte „Strania sinucidere a Europei.” Am cartea, am citit ceva din ea, dar mai clară decât cartea lui Douglas Murray este cartea lui Ieremia, unde nu mai e nimic straniu: „vânătorii” sunt trimiși de Dumnezeu pentru a-i fugări pe evrei spre Israel. Să înțelegeți, nu e antisemitism ce scriu, e observație profetic-istorică, așa trebuie să fie și așa va fi pe mai departe. Să nu vă mirați!

7. Persecuția ascunsă sau fățișă a creștinilor biblici.
toţi cei ce voiesc să trăiască cu angajament în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” 2 Timotei 3:12
Evlavie înseamnă angajament. Am folosit termenul creștini biblici în loc de creștini evanghelici pentru că termenul evanghelic a fost erodat de dezvoltarea unor societăți evanghelice fără angajament real, dar cu forme solide de angajament. Cine vrea să slujească cu fidelitate Stăpânului iese și din aceste societăți și de sub formele și etichetele lor. Termenul „creștin biblic” a fost „patentat” de fratele Longodor Gheorghe, eu doar l-am preluat.
Apropo, fratele Longodor a trecut la Domnul la sfârșit de Noiembrie 2021, la vârsta de 85 de ani.

A slujit pe Domnul prin vorbire și scris, așa cum a înțeles, dar a fost biblic. Cărțile lui, despre Taina fărădelegii, cea despre Vorbirea în limbi, sau analiza unei traduceri au folosit multora, și mie. A scris, a redactat și a tipărit singur la tipografia amenajată prin anii 90 în beciul casei lui din Austria. A donat tot ce a tipărit. Ca fapt divers, acum câțiva ani, mi-a cerut ajutorul legat de programul de editare folosit de el, cel cu care și tipărea. Era un program vechi, de prin anii 90 de care nu auzise nimeni și nu-l mai folosea nimeni, dar la el mergea. Ar fi vrut un up-grade, dar n-a fost să fie. Dacă vrei, poți!
La vârsta de 80 de ani încă conducea singur dubița lui Renault din Linz până în Sălaj.
Oamenii ca el sunt persecutați. În țările cu democrație impusă, supravegheată extern, cum este și la noi din păcate, această persecuție se face pe ascuns, în țările cu conducători înfumurați, pe față. Dar toți creștinii biblici, angajați în lucrarea Domnului sunt persecutați.
Un sfat pentru ei. V-o spun ca om care mai am 55 de minute de tinerețe, (anul viitor împlinesc 55 de ani, merg spre 60, deci bătrânețe) nu încercați să arătați cuiva despre această persecuție, prea puțini ar crede. Persecuția creștinilor este un Har și un semn profețit în același timp. Nu vă va ajuta cu nimic câștigarea compasiunii a unu-doi care să zicem că ar pricepe că este persecuție, (deși nu vor pricepe miza, cauza) cât vă va ajuta asistența îngerilor. Contați pe asta, pe asistență adică, e înfiorător de reală!

Cam acestea au fost 7 semne, că-i complet 7, mai sunt.
Răspunsul cugetului și inimii noastre la aceste semne împlinite cu claritate trebuie să fie creșterea dragostei, ascultarea de prima poruncă: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău!
Să-I cunoști Cuvântul, să-I iubești Cuvântul, să-I asculți Cuvântul, să-I aștepți împlinirea.
Vorbim parcă prea puțin despre Triumful lui Hristos, despre arătarea Lui, despre victoria Lui asupra lumii și păcatului.
Oare nu cumva în loc să iubim Cuvântul Domnului, venirea Lui, triumful Lui, iubim și slujim lucrurile din lume?
Urmăriți asta!
Nu cumva în cugetele noastre păcatul rânjește triumfător ori de câte ori la contabilitatea minutelor zilei, seara ne iese pe minus: prea puțin timp răscumpărat și prea mult pierdut?
Niciunul din noi nu poate fenta dragostea lui Dumnezeu, El știe cât Îl iubim, nu ne putem preface.
Să aveți un an mai bun în 2022, poate vine Domnul, să citiți mai mult Biblia decât bloguri și Facebook!

cu mult drag





Citiți online Marea cronică a fraților hutteriți !(1517-1665)

În istoriile urmașilor adevărați ai lui Hristos veți găsi des astfel de expresii: au suferit, au fost uciși, au murit, au pribegit, au rătăcit. Cartea pe care v-o propun s-o citiți este plină de astfel de descrieri.
Profitați de zilele libere și citiți cartea, veți fi încurajați și motivați de mărturia plină de curaj a sutelor de frați și surori, persecutați și mulți din ei uciși pentru credința lor în secolele XVI și XVII.
Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –  ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.” Evrei 11:36-38
Nepublicată, o găsiți doar aici.


Continuarea istoriei lor de la 1665 încoace o găsiți aici.
Pentru alte resurse despre hutteriți, despre istoria și mărturia lor mergeți la gameo.org (Global Anabaptist Mennonite Encyclopedia Online) o vastă enciclopedie a mișcărilor anabaptiste (rebotezătoare), cu multe resurse.
De exemplu asta este pagina despre Jacob Hutter din Gameo: https://gameo.org/index.php?title=Hutter,Jakob(d._1536),citat: „„Acești oameni nu numai că nu se tem de pedeapsă, ci chiar se denunță pe ei înșiși; rareori cineva se convertește (…înapoi la catolicism, n.n.); aproape toți doresc doar să moară pentru credința lor”.
Citiți și alte cărți unicat aici!

Iudaismul hasidic și pietismul luteran

Pentru că atât în călătoriile în Israel prima dată, cât mai apoi în cercetările pe care le-am făcut pe net, am observat o asemănare între felul de manifestare al evreilor hasidici cu cel al „creștinilor” carismatici am căutat să văd mai adânc asemănări de ideologie între cele două mișcări. Și așa am găsit acest articol scris de un pastor luteran german.
Amintesc că mișcarea pietistă a fost reprezentată cel mai bine de Contele Zinzendorf cu a lui organizare din localitatea germană Herrnhut.
Am fost la Herrnhut acum zece ani și am scris atunci, aici impresiile. Am citit cărți pe care nu le citez și istorii lungi. Asta cât despre pietiști.
Din pietism s-au dezvoltat apoi mișcările zise „de trezire”, în cadrul sau în afara bisericilor deja tradiționale, unele de tip ecclesiola in ecclesia, apoi în secolul XX mișcarea penticostală și carismatică.
Despre hasidici am început să sap după ce i-am văzut pe viu cum se legănau și tânguiau, absolut nederanjați de lumea din jur în fața Zidului Plângerii, în 2007, când am fost acolo. Am crezut atunci că acest fel de manifestare e ceva legat de zid, de acel loc, dar apoi i-am descoperit pe evreii hasidici că așa se manifestă ei peste tot și am căutat să-i înțeleg.
Concluzie de la început, poate voi mai adăuga:
Știu din profeți, din ce a spus Domnul Isus și din ce au scris apostolii, că „o parte din Israel a căzut într-o împietrire…” și e evident că hasidismul este o formă a acestei împietriri. Dau dovadă acești evrei hasidici de o îndepărtare astronomică, chiar de Moise și de Tora, să nu mai zic de profeții de care evreii religioși erau la mare distanță încă de pe vremea Domnului Isus. De atunci s-au tot îndepărtat. Mai mult împlinesc astăzi profețiile evreii religioși sau nereligioși, dar sioniști, decât acești hasidici rămași în cea mai mare parte antisioniști, antiprofeți, așteptând un Mesia care nu va veni niciodată.
Tot la fel „creștinii carismatici”, prin practicile lor bazate pe urmărirea extazului, a emoției rămân în aceeași barcă a îndepărtării de Cuvânt cu „colegii” lor hasidici. Există un creștinism biblic, bazat pe text și credință, pe cuget și deducții, pe norme și standarde, pe profeții și împliniri, creștinismul adevărat și mai există un pseudocreștinism bazat pe emoție, extaz și excitare, cam ca reclamele comerciale. Carismatismul e din cea de-a doua, asemănător hasidismului din iudaism.
Îmi stă demult în cap această postare, articolul l-am citit mai demult, dar două au fost motivele care m-au făcut să-i dau drumul acum, motive pe care le voi scrie la sfârșitul postării. Traducerea textului a făcut-o prietenul nostru virtual, Google Translate, vă rog să-l iertați de greșeli.

Iudaismul hasidic și pietismul luteran

de Rev. Mark Isaacs, Pastor ELCM

În nordul statului New York, la 25 de mile de propria mea casă din Rhine-beck, este casa temporară (tabere de vară) și permanentă a unei secte de evrei ciudați și interesanți. Aceștia sunt Hasidimii. Hasidimii – „evlavioșii” în ebraică – aparțin unei secte sau mișcări speciale care reacționează la (și se dezvoltă din) iudaismul ortodox est-european.1

La apogeul său, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mișcarea hasidică a revendicat loialitatea a milioane de evrei din Europa Centrală și de Est. Datele demografice despre evreii din Europa de Est sunt notoriu de nesigure, dar opinia consensuală este că marea majoritate a evreilor din Europa de Est înainte de al Doilea Război Mondial erau hasidimi. În timpul Holocaustului nazist (1938-1945), un total de două treimi din toți evreii europeni au fost uciși, inclusiv aproximativ 4 din 5 dintre toți evreii hasidici din Europa de Est. Masele de Hasidim au fost ucise împreună cu majoritatea liderilor lor. În timpul războiului, toate centrele importante est-europene ale iudaismului hasidic au fost, de asemenea, distruse de naziști.

Unul dintre primele acte ale invadatorilor naziști din Polonia, Lituania și Ucraina a fost să caute lideri religioși evrei. De exemplu, rabinul Abraham Mordecai, Rabbi de Ger (Ger era un oraș situat la 5 mile de Varșovia), liderul celui mai mare grup hasidic din Polonia, a fost obiectul unei vânătoare masive de oameni naziști. Cu ajutorul sioniștilor seculari și al altor grupuri evreiești clandestine, Rebbi de Ger și o mână de alți rabini au reușit să evadeze în Palestina. Astăzi, Gerer [sau Gur] Hasidism are sediul la Tel Aviv și Ierusalim.2

După distrugerea aproape totală în timpul Shoahului de către naziști, mișcarea hasidică, după o rezistență internă inițială, a fost transplantată de imigranți în America, Israel, Canada, Australia și Europa de Vest. În aceste locuri (în timp ce mulți evrei americani reformați și conservatori3 se îngrijorează de probleme precum căsătoriile mixte și supraasimilarea), Hasidimii prosperă acum ca o minoritate creativă dinamică care păstrează limba – idiș [„în esență un dialect al germanului”4]– și multe dintre tradițiile religioase bogate ale evreilor din Europa de Est pre-Holocaust.

În SUA, mulți Hasidim s-au mutat în Brooklyn. Aici, în New York –cel mai sofisticat, cosmopolit și post-modern oraș din lume– oamenii hasidic pot fi văzuți în liniște desfășurându-și treburile zilnice în districtul diamantelor și în alte zone din Manhattan.

Majoritatea celor aproximativ 165.000 de Hasidim trăiesc în trei cartiere din Brooklyn: Williamsburg, Crown Heights și Boro Park. Fiecare dintre cele trei cartiere găzduiește Hasidim de diferite „instanțe (vezi mai jos).” Există aproximativ 45.000 de Satmar Hasidim în Williamsburg, peste 50.000 de Bobover Hasidim în Boro Park și cel puțin 50.000 de Lubavitchers5 în Crown Heights. Populația fiecăruia dintre aceste grupuri a crescut dramatic de când s-au format primele comunități Hasidice americane la sfârșitul anilor 1940 și 1950. În ultimele trei decenii, aceste comunități au cunoscut o creștere rapidă.

Bărbații hasidici se îmbracă în ciudate –din perspectiva noastră americană– redingote lungi și negre, poartă pălării de blană [chiar și vara!], poartă bucle laterale [peyis în idiș] și poartă bărbi lungi netunsite. Femeile hasidice – cu o turmă de copii mereu prezenți în cârpă – poartă acoperitoare pentru cap și rochii lungi și modeste.

Când i s-a cerut să explice rochia sa neobișnuită, un Hasid american a spus: „Dacă ne îmbrăcăm așa, există anumite locuri în care nu putem merge și lucruri pe care nu le putem face. Este ca o centură de siguranță într-o mașină. Ajută la prevenirea accidentelor.”8 Acești oameni, un contrast puternic cu cultura urbană din New York, par a fi o relicvă ciudată a Europei de Est din secolul al XVIII-lea.

Prietenii mei evrei reformați și conservatori mai asimilați tind să fie stânjeniți de acești „oameni mult prea evrei” a căror prezență vie le amintește de propriile compromisuri și acomodații la cultura americană seculară. Evreii „moderni” neobservanți tind să-i vadă pe evreii hasidic ca niște fanatici superstițioși învechiți.

La rândul lor, hasidimii le reamintesc fraților și surorilor lor evrei americani mai asimilați că Holocaustul a început în Germania, un loc în care timp de mai bine de un secol evreii au fost aparent acceptați și asimilați.

Raymond P. Scheindlin ne amintește că „evreii au luptat alături de alți germani în războiul franco-prusac din 1870-71… [și] Crucile de Fier câștigate de soldații evrei în Primul Război Mondial… au fost o piatră de încercare a mândriei lor”. Acești evrei germani „crezuseră că sunt destul de bine integrați în societatea germană”.

În ciuda unui nivel remarcabil de înalt de avansare socială și de acceptare, susținut de teorii rasiale pseudoștiințifice, regimul nazist a măcelărit evrei nereligioși, evrei convertiți [de exemplu, povestea tragică a Dr. Edith Stein (Sora Benedicta a Crucii)], și evrei asimilați și foarte cultivați – chiar alături de țăranii hasidici din Europa de Est. În timpul Shoahului, naziștii au eliminat sistematic 6 milioane din cei 9,5 milioane de evrei estimați care trăiau în Europa înainte de 1933.

Când îi văd pe Hasidim (încerc să le respect intimitatea și nu să mă holbez) am sentimente de respect profund pentru curajul lor de a sta în afara multitudinii de opțiuni și opțiuni oferite de materialismul culturii noastre post-moderne. Le admir puterea și tenacitatea de a se agăța de credința lor într-o lume ostilă. De asemenea, admir societatea [umană] aparent susținătoare și stabilă pe care au construit-o în mijlocul propriei noastre societăți crude, schimbătoare și decadente. Uneori mă întreb cum trebuie să fie să trăiești sub disciplina unei astfel de comunități.

Dacă putem trece dincolo de hainele neobișnuite ale „amish” ale Hasidim, este surprinzător să aflăm că luteranii americani – mulți dintre noi cu rădăcini pietiste [strămoșii mei erau din Sinodul Hauge din Norvegia] – au mai multe în comun cu Hasidimii decât suntem noi. conștient de.

Evreii hasidici nu sunt fundamentaliști. Fundamentalismul a apărut în SUA la începutul secolului al XX-lea ca o mișcare anti-modernistă cu protestantism. A încercat să „păstreze și să promoveze ortodoxia creștină biblică conservatoare”. Fundamentalismul poate fi înțeles cel mai bine ca o reacție militantă împotriva provocărilor din teologia liberală, teoria evoluției [și știința în general] și metodologia critică superioară în studiile biblice. Astfel, spre deosebire de mișcarea hasidică, creștinii fundamentaliști tind să fie literaliști, raționaliști și non-mistici (chiar anti-mistici). Acesta este exact opusul Hasidismului.

În plus, evreii hasidici nu sunt „ultra-ortodocși”. De fapt, în multe privințe, evreii hasidici sunt contraculturi și destul de neortodocși. Unele ramuri ale mișcării Hasidice învață și cred în lucruri precum reîncarnarea, numerologia, vise profetice, miracole, îngeri, misticismul aproape panteist (ele subliniază iminența lui Dumnezeu) și vindecarea spirituală. Astăzi, multe dintre aceste idei sunt de obicei asociate cu Mișcarea New Age.

Astfel, ca și alte mișcări dinamice de revitalizare și renaștere religioasă (cum ar fi pietismul luteran), Hasidismul a fost atât un apel la reînnoirea spirituală, cât și un protest împotriva instituției și culturii religioase ortodoxe predominante.

Hasidismul a apărut din doi factori majori spirituali și politici/economici. Pe partea spirituală, mulți evrei au fost atrași de noua mișcare hasidică după șocul profund și dezamăgirea așteptărilor mesianice care l-au înconjurat pe cabalistul Shabbetai Zevi (1627-1676) și pe „profetul” său Nathan din Gaza (1644-1680). Shabbetai Zevi este probabil „cel mai remarcabil și faimos dintre toți falșii Mesia evrei”. În 1666, după ce a dus în rătăcire pe mulți evrei, Shabbetai Zevi – pretinzând că este Mesia (Mashiah) – s-a convertit la islam când a fost amenințat cu moartea de către autoritățile turce. Ca apostat, a murit în rușine, lăsându-și adepții dezamăgiți și confuzi.

Pe partea politică/economică în Rusia, Polonia și Ucraina, mii de evrei au fost măcelăriți de cazaci (începând cu 1648). Bogdan Chmielnicki (1595-1657) a fost ales hatman al cazacilor din Zaporizhzhya în 1648. Chmielnicki și cazacii, cu sprijinul țăranilor ucraineni și al tătarilor din Crimeea, s-au revoltat împotriva asupritorilor lor stăpâni romano-catolici polonezi. În haos – în timp ce ucrainenii ortodocși măceleau nobilii polonezi și clerul catolic – combatanții din toate părțile erau deosebit de vicioși față de evrei. Polonezii romano-catolici învinși, cazacii învingători și țăranii ortodocși ucraineni au ucis peste 100.000 de evrei. Situația a fost complicată deoarece câțiva evrei s-au întâmplat să fie colectori de taxe și administratori de proprietăți [pentru stăpânii romano-catolici polonezi] pe pământul pe care țăranii ortodocși ucraineni îl cultivau. Uneori, evreii, cărora li s-a oferit ocazia de a se salva prin convertirea la creștinism, au reacţionat comportamentul strămoșilor lor în timpul primei cruciade (1096), s-au sinucis pe ei înșiși și pe familiile lor. În mijlocul masacrelor și atrocităților înfricoșătoare, revolta s-a extins spre vest și nord. Dezastrul a durat până în 1655 când rușii și suedezii au invadat Lituania. În fiecare val de atacuri, evreii neputincioși au fost victime. Populația evreiască din Europa de Est a fost redusă semnificativ atât de măcel, cât și de migrația care a rezultat în Europa de Vest. În acest pogrom sălbatic, peste 700 de comunități evreiești au fost decimate. Uneori, evreii, cărora li s-a oferit ocazia de a se salva prin convertirea la creștinism, au reacţionat comportamentul strămoșilor lor în timpul primei cruciade (1096), s-au sinucis pe ei înșiși și pe familiile lor. În mijlocul masacrelor și atrocităților înfricoșătoare, revolta s-a extins spre vest și nord. Dezastrul a durat până în 1655 când rușii și suedezii au invadat Lituania. În fiecare val de atacuri, evreii neputincioși au fost victime. Populația evreiască din Europa de Est a fost redusă semnificativ atât de măcel, cât și de migrația care a rezultat în Europa de Vest. În acest pogrom sălbatic, peste 700 de comunități evreiești au fost decimate. Uneori, evreii, cărora li s-a oferit ocazia de a se salva prin convertirea la creștinism, au reacţionat comportamentul strămoșilor lor în timpul primei cruciade (1096), s-au sinucis pe ei înșiși și pe familiile lor. În mijlocul masacrelor și atrocităților înfricoșătoare, revolta s-a extins spre vest și nord. Dezastrul a durat până în 1655 când rușii și suedezii au invadat Lituania. În fiecare val de atacuri, evreii neputincioși au fost victime. Populația evreiască din Europa de Est a fost redusă semnificativ atât de măcel, cât și de migrația care a rezultat în Europa de Vest. În acest pogrom sălbatic, peste 700 de comunități evreiești au fost decimate. În mijlocul masacrelor și atrocităților înfricoșătoare, revolta s-a extins spre vest și nord. Dezastrul a durat până în 1655 când rușii și suedezii au invadat Lituania. În fiecare val de atacuri, evreii neputincioși au fost victime. Populația evreiască din Europa de Est a fost redusă semnificativ atât de măcel, cât și de migrația care a rezultat în Europa de Vest. În acest pogrom sălbatic, peste 700 de comunități evreiești au fost decimate. În mijlocul masacrelor și atrocităților înfricoșătoare, revolta s-a extins spre vest și nord. Dezastrul a durat până în 1655 când rușii și suedezii au invadat Lituania. În fiecare val de atacuri, evreii neputincioși au fost victime. Populația evreiască din Europa de Est a fost redusă semnificativ atât prin sacrificare, cât și prin migrația care a rezultat în Europa de Vest. În acest pogrom sălbatic, peste 700 de comunități evreiești au fost decimate.

Astfel, hasidismul a apărut pe fundalul condițiilor din Polonia și Rusia secolului al XVIII-lea într-o perioadă tulbure de invazii străine, așteptări mesianice greșite, revolte țărănești, un guvern central în declin și conflict între creștinii catolici, protestanți și ortodocși [adică, Revolta și pogromul Chmielnicki și Războiul de treizeci de ani (1618-1648)].

Pietismul luteran german a crescut din cenușa – și din depravarea morală și spirituală – rămase în urma haosului și ororilor din Războiul de treizeci de ani (1618-1648). În timpul războiului, „populația Germaniei [care a fost împărțită în 300 de teritorii] a fost redusă cu aproximativ două treimi, cu pierderea a câteva milioane de vieți”. Paul Tillich scrie că, în urma războiului, „viața a devenit extrem de brutală, nerafinată și needucată”. Și „teologii luterani ortodocși nu fac mare lucru în privința asta”.

La fel ca evreii care și-au construit speranța pe Shabbetai Zevi, mulți luterani germani au suferit o criză profundă a credinței. Reforma – și religia creștină în general – se pare că doar degenerase în ororile Războiului de 30 de ani.

În Pia Desideria (1675) – „„manifestul” pietismului” – înainte de a cere reînnoirea spirituală și reformă, Philip Jacob Spener a atacat mai întâi starea coruptă și ineficientă a clerului luteran. Spener a continuat să atace oamenii de rând pentru beție, curvie, adulter, jaf, homosexualitate și ignoranță spirituală totală. Într-adevăr, după măcelul, jefuirea și răsturnările sociale din nesfârșitul Război de 30 de ani, morala și credința creștină au fost la un nivel scăzut. Și mai rău, a argumentat Spener, clerul luteran ortodox distante și neatent nu a răspuns la criza spirituală urgentă.

Robert G. Clouse detaliază deconectarea serioasă dintre oamenii de rând și clerul luteran ortodox care a afectat Biserica în această perioadă. Caracteristic pentru predicile ortodoxe din acest timp a fost „un surplus de verbiaj savant inutil”. Aceasta a avut două majore. În primul rând, a făcut ca predicile lor să fie dificil de înțeles și de aplicat de către omul obișnuit în viața de zi cu zi și, în al doilea rând, i-a făcut pe predicatorii ortodocși să pară a fi savanți învățați și profundi [adică, i-a construit spre deosebire de congregaţii]. De exemplu, John Gerhard (1582-1637), un pastor ortodox de frunte și un profesor –care a fost lăudat la înmormântarea sa pentru că nu a adormit niciodată în biserică – a îngrămădit de obicei într-un arsenal de cuvinte și expresii latine, grecești și ebraice pentru adaugă profunzime predicilor sale.

În plus, potrivit lui Clouse, clerul ortodox includea de obicei o mulțime de materiale senzaționale și imaginare ridicole în predicile lor. Clouse scrie: „În încercarea de a adăuga interes pentru detaliile academice, predicatorii au folosit adesea fabule, povești, ilustrații, metafore încordate și imagini ciudate.” Titlurile tipice ale predicilor ortodoxe și ale colecțiilor de predici din această perioadă ar include: „Sărutul iubirii din rai”, „Portocale amare și lămâi acre”, „Frica palidă și speranța verde în nopți nedormite”, „Sărăcia splendidă”, „Zahăr sărat” „Raiul în iad” și „Singurul geamăn născut”.

Celebrul savant ortodox luteran Johann Benediki Carpzov cel Bătrân (1607-1657), scrie Clouse, „a rostit odată o serie de predici de un an în care l-a comparat pe Domnul cu diverși muncitori, inclusiv un săpător de puțuri, un făcător de felinare și un făcător de mantie. ” Astfel, la numai 100 de ani de la moartea lui Martin Luther (1546), clerul ortodox, scolasticii luterani, sprijiniți de Biserica Luterană de stat, și-au propovăduit ortodoxia moartă rigidă și formală și au creat o pană între cler și oamenii de rând. Drept urmare, ca reacție la răceala și formalismul bisericilor protestante de stat, o foame spirituală profundă a crescut în poporul german.

Mișcarea pietistă – a doua reformă

[„Pietisții credeau în general și afirmau adesea că mișcarea lor a fost o prelungire a sau a doua fază a Reformei.” ]– a fost o mișcare de reformă care a încercat să infuzeze mai multă inimă și emoție într-o ortodoxie moartă, rigidă și formală.

Este, de asemenea, interesant de observat că, în timp ce mișcarea pietismului dădea o nouă viață ramurii luterane a Reformei; filozoful Blaise Pascal (1623–1662) căuta o nouă înțelegere mai personală a lui Dumnezeu și a lumii; Jansenismul [o mișcare pietistă romano-catolică (opusă de iezuiții „ortodocși” și mai târziu suprimată de Biserică) era condusă de Cornelius Jansen (1585-1638); Puritanismul (de exemplu, John Bunyan, Richard Baxter etc.) era în creștere; iar remarcabilul John Wesley (1703-1791) era activ în acest moment.

Se pare că Dumnezeu își muta spiritul în toată Europa și peste linii religioase. De exemplu, Wesley a adus Evanghelia oamenilor obișnuiți și a predat viața creștină virtuțile cumpătării [gin era cocaina crack din secolul al XVIII-lea], curățenia, economisirea, onestitatea și educația de bază. Consensul dintre istorici este că, dacă nu ar fi fost opera lui John și Charles Wesley, Anglia ar fi fost cufundată într-un echivalent al Revoluției Franceze (1789-1799).

O modalitate de a înțelege iudaismul hasidic este de a-l plasa în contextul mai larg al mișcării pietiste care a măturat Europa în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Într-adevăr, Aryeh Rubinstein afirmă că „Hasidismul este… o mișcare pietistă-mistică-revivalistă”. Având în vedere acest lucru, există trei principii principale (familiare studenților pietismului luteran) pe care hasidismul le subliniază: prioritatea emoției asupra intelectului [inima peste cap]; Imanența lui Dumnezeu [prezența reală a lui Dumnezeu]; și bucurie [sau iubire, bucurie și compasiune pentru această lume]. Hasidismul subliniază, de asemenea, ideea că toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu (am spune „preoția tuturor credincioșilor”) și că devotamentul sincer la rugăciune (o revoluție în viața de rugăciune) este de preferat studiului tradițional talmudic.

Această dihotomie – o condiție numită perud (adică separarea radicală dintre clasa învățată și oamenii de rând) – a fost una dintre temele principale ale primei cărți hasidice, Toledot Ya’akov Yosef (1780), a rabinului Jacob Joseph din Polonnoye. Pentru rabinul Jacob Joseph, perud a fost cea mai mare tragedie a epocii. În cartea sa, rabinul a lansat un atac usturator asupra depărtării și aroganței savanților și rabinilor evrei ortodocși. Amintește de Pia Desideria (1675) a lui Philip Jacob Spener, rabinul Jacob Joseph a acuzat că mândria intelectuală și vanitatea erau foarte comune în rândul clerului ortodox învățat. Rabinul Jacob Joseph a spus: „Predicile lor, care ar fi trebuit să arate oamenilor calea pe care ar trebui să o urmeze, au fost folosite în principal pentru a-și etala propria strălucire”.

Rabinul Jacob Joseph a adăugat: „Prea mulți cărturari au fost prea pasionați de bani, un păcat care i-a determinat să-i lingușească pe cei bogați. Ei au permis membrilor clasei conducătoare să acționeze după bunul plac, atâta timp cât propriile lor poziții erau sigure. Simțeau puține obligații față de oamenii de rând, față de care atitudinea lor era adesea una de dispreț.”

În Pia Desideria Spener acuză că clerul luteran din Germania, neglijând nevoile spirituale ale oamenilor de rând, „căută promovări [bani și statut], trece de la parohie la parohie și se angajează în tot felul de mașinațiuni [ecleziastice și politice] !”

BA’AL SHEM TOV

O altă modalitate de a înțelege hasidismul este să te concentrezi pe fondatorul mișcării. Mișcarea a început cu o figură sfântă ciudată numită Israel ben Eliezer (1700 – 1760). El este cunoscut ca „Ba’al Shem Tov [Maestrul Numelui Sacru]” sau „Besht (acronimul pentru „Ba’al Shem Tov”)”.

Viața lui Israel ben Eliezer este învăluită cu mister și împodobită de multe legende uimitoare [inclusiv vindecarea bolnavilor, exorcizarea demonilor, levitații, clarviziune, văzând pe Îngerul Morții plutind deasupra unui om aparent sănătos (care a murit chiar în noaptea aceea!) și resuscitarea unui copil!]. La fel ca Sf. Nicolae din Myra, Sf. Patrick, Sf. Gheorghe sau Sf. Francisc de Assisi, figura istoricului Israel ben Eliezer este aproape pierdută sub straturile de legende panegirice și elogistice care au crescut în jurul lui după moartea sa. . Până în prezent, este primul lider legendar, „Besht”, care trăiește în memoria Hasidică și încă informează spiritualitatea Hasidică de bază.

La fel ca Socrate și Iisus, Ba’al Shem Tov nu a lăsat scrieri. Cu toate acestea, există o vastă literatură de povești și legende hasidice despre viața și învățăturile lui Ba’al Shem Tov relatate de adepții săi devotați. Unul dintre adepții lui Besht a respectat o antologie de 230 de povestiri sau shevahim [„laude”] cu privire la viața și lucrările sale uimitoare [publicată în 1814]. Potrivit acestor povești, Israelul – născut din părinți săraci și în vârstă – a rămas orfan la o vârstă fragedă. A crescut în comunitatea evreiască din Okup din provincia Podolia din vestul Ucrainei. Era un copil visător, care abia a fost educat de comunitatea din școala ebraică locală. Astfel, este subînțeles că înțelepciunea sa spirituală vine direct de la Dumnezeu, nu din Tradiție, înțelepți sau din cărțile sfinte evreiești.

O legendă relatează că „La vârsta de 12 ani Israel a devenit un ajutor pentru un profesor de școală, adunând copiii din casele lor dimineața și luându-i înapoi seara. Pe drum le-a învățat imnurile sinagogii, pe care le cântau cu atâta entuziasm încât au pătruns în ceruri. Atunci, un Satan gelos a luat forma unui vârcolac și a pus copiii la fugă. Temându-se pentru viața copiilor lor, mamele lor au refuzat să-i trimită la școală a doua zi, dar Israel, amintindu-și ultimele cuvinte ale tatălui său – „că nu trebuie să se teamă de nimeni în afară de Dumnezeu” – a implorat pentru o altă șansă. Și când vârcolacul a apărut a doua oară, l-a învins cu o bâtă.” Înainte de a respinge această poveste ciudată hasidică, ar trebui să ne amintim propria legendă a lumii creștine despre Sf.

Într-o altă legendă, Ba’al Shem Tov sună foarte asemănător cu Isus. Isus își începe slujirea timpurie cu un post de 40 de zile în pustie [Marcu 1:12-13] și adesea este descris în Evanghelii ca fiind retras din mulțime în țară pentru a se ruga și a medita [de exemplu, Ioan 6:15] .

La vârsta de douăzeci de ani, însoțit de soția sa Hannah, Israel a intrat în izolare în Munții Carpați pentru a se pregăti pentru viitoarele sale sarcini. Viața lor împreună în pustie a fost una de mari lipsuri. Câțiva ani și-a câștigat existența săpând lut și var, pe care soția sa (care merită și 230 de laude!) le-a vândut în oraș. Dar aici, în natură, ca și Sfântul Francisc de Assisi (1181-1226), „a învățat limbajul fiarelor și al păsărilor, al plantelor și al copacilor”.

În același timp, de la țăranele locale, Israelul a învățat și proprietățile vindecătoare ale anumitor ierburi și ierburi [aproape în aceeași perioadă, piețiștii luterani de la Instituția Halle din Germania erau interesați să studieze și foloseau ierburile pentru vindecare. În plus, literatura pietistă tinde să fie împletită cu imagini horticole pământești (pământ și sol conectate) și „înflorite”. Astfel, în singurătatea munților, Besht a învățat să vindece pe bolnavi și să alunge spiritele rele și să scrie amulete.

La 36 de ani de naștere, Ba’al Shem Tov a coborât din munți pentru a se dezvălui ca ghid spiritual, vindecător și lider în orașul polono-ucrainean Miedzyboz. În timpul călătoriei sale, a alungat demonii și spiritele rele. Ba’al Shem Tov a predat în mare parte prin pilde care subliniau smerenia și puritatea inimii. Mesajul lui a fost unul de toleranță, umilință, compasiune și optimism. El a învățat că chiar și oamenii obișnuiți și analfabeti l-ar putea găsi pe Dumnezeu (din nou, un fel de concept evreiesc de „preoție a tuturor credincioșilor”).

La fel ca Isus și John Wesley, el a călătorit prin țară, propovăduind și predând direct oamenilor de rând [adică tocmai oamenii pe care ortodocșii îi disprețuiau și îi ignorau de obicei]. Cu personalitatea sa caldă și carismatică, el a predat „o credință vie” care a adus speranță oamenilor care au suferit persecuție, dezamăgire mesianică, neglijență spirituală și sărăcie extremă. Besht le-a explicat oamenilor că pentru a ajunge la Dumnezeu nu este nevoie de învățare tehnică sofisticată [cum păreau să învețe ortodocșii], ci că Dumnezeu poate fi găsit cu simplitate și sinceritate. Mai degrabă decât un ritual rece și formalist, Ba’al Shem Tov a subliniat rugăciunea spontană și extatică și închinarea lui Dumnezeu [Spener și Francke au cerut, de asemenea, reforma închinarii și accent sporit pe viața de rugăciune]. Pentru a găsi pe Dumnezeu tot ce este necesar, a susținut Besht, este o simplă rugăciune din inimă și sinceritate [din nou, aici Ba’al Shem Tov sună ca dorințele „din inimă” ale lui Spener și ale pietiștilor luterani]. Astfel, „el a învățat că devotamentul sincer, zelul și rugăciunile sincere sunt mai acceptate de Dumnezeu decât o mare învățătură”. El a adăugat că cel mai bine se poate sluji lui Dumnezeu și comunității „prin bucurie adânc înrădăcinată, mai degrabă decât prin solemnitate și intelectualism”.

Curând, pe măsură ce faima sa s-a răspândit, oamenii au început să-l caute pentru inspirație, sfat sau binecuvântare. Paul Johnson relatează că Ba’al Shem Tov era atât de faimos încât „oamenii veneau să-l vadă de la distanțe lungi”. Potrivit The New Jewish Encyclo-pedia, „Când oamenii erau tulburați, veneau la el pentru sfaturi bune, pentru binecuvântări și pentru promisiuni vesele de vremuri mai bune”. Ba’al Shem Tov le-a învățat, de asemenea, pe sutele de oameni care s-au adunat la el că prima datorie a unui evreu este să-L caute pe Dumnezeu și că Dumnezeu este în toate locurile și în toate lucrurile din univers.

O altă poveste binecunoscută dezvăluie multe despre gândirea interioară a lui Ba’al Shem Tov și mișcarea hasidică. Conform acestei povestiri, odată în Yom Kippur, Ba’al Shem Tov ținea o slujbă de rugăciune. Se opri brusc în mijlocul cântării sale.

Fața lui Besht părea tulburată și încordată. Pe măsură ce timpul trecea și congregația devine din ce în ce mai îngrijorată de întârzierea neobișnuită. Între timp, în fundul sinagogii stătea un simplu păstor. Neavând o educație religioasă, el este incapabil să citească sau să înțeleagă cuvintele ebraice ale rugăciunilor. Cu toate acestea, inima lui tânjea să se roage Tatălui său ceresc. În acest moment și-a scos fluierul de cioban din buzunar și a decis să se roage sub forma unei melodii. Când a sunat prima notă, adunarea surprinsă s-a întors și l-a redus la tăcere. Deodată, un zâmbet larg a luminat chipul lui Ba’al Shem Tov. El a reluat slujba și i-a adus o concluzie fericită (din nou, tema BUCURIA în viață și închinare!).

După slujbă, discipolii lui Besht s-au întrebat despre comportamentul său ciudat. Ba’al Shem Tov a răspuns: „În timpul slujbei am simțit că porțile cerului erau închise pentru rugăciunile noastre. Un an de nenorocire urma să fie decretat asupra poporului nostru. Am încercat să străpung, dar fără rezultat. Cu toate acestea, acea notă sinceră și sinceră pe care a emis-o păstorul a fost suficientă. Acea notă a străpuns toate porțile cerești. După aceea, toate rugăciunile noastre au fost lăsate să urmeze.”

Această poveste ilustrează o serie de învățături Hasidice esențiale:

În primul rând, că Maestrul sau zadik (discutat mai jos) are capacitatea de a acționa ca o punte între Dumnezeu și om. Ca o figură a lui Moise, zadik-ul Îl caută – și Îl vede – pe Dumnezeu când oamenii nu îl caută.

În al doilea rând, comportamentul fiecărei persoane, oricât de umil, poate avea o influență cosmică. Toți oamenii – chiar și păstorii umili – sunt importanți pentru Dumnezeu și joacă un rol vital în creația Sa.

În al treilea rând, că sinceritatea omului de rând este de preferat celei mai erudite și muncitoare burse. Savanții ar putea avea cunoștințe vaste și subtile, dar o inimă credincioasă și sinceră îl onorează pe Dumnezeu.

Și în al patrulea rând, un cântec fără cuvinte din inimă poate fi mai important pentru Dumnezeu decât un text liturgic corect și rigid cântat sau repetat cu sens sau sinceritate. Prin urmare, mulți Hasidim se închină și îl laudă pe Dumnezeu cu un cântec fericit fără cuvinte, „Ya, Ya, Ya…”

Deși sunt priviți ca un sfânt, este interesant de observat că Hasidimii vorbesc și despre marea umanitate a lui Ba’al Shem Tov. Adepții săi subliniază cu bucurie că Besht „era dependent de a-și fuma pipa”. Și, printre primii rabini hasidici, fumatul de pipă a devenit „un fel de ritual”. Oponenții mișcării Hasidice îl ridică în mod constant pe Ba’al Shem Tov și pe adepții săi pentru acest obicei.

Unul dintre discipolii lui Besht, rabinul Jacob Joseph din Polonne, a dezvoltat o definiție elaborată a relației dintre adeptul mistic (în pietism avem conceptul asociat de „Unire Mistică”) sau zadik [Johnson explică că un zaddik (sfânt) este un concept străvechi – reînviat de Ba’al Shem Tov – despre o „ființă umană superioară” cu o carisma specială de „aderare la Dumnezeu”. ]. Pentru adepții săi, zadik este cunoscut și ca „rebe”. „Rebe este privit ca scara dintre cer și pământ, contemplația sa mistică legându-l de Dumnezeu și preocuparea lui pentru oameni și conducerea iubirii, legându-l de pământ.” Alții au adăugat alte rafinamente și, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, astfel de rebe au apărut într-un număr de comunități evreiești poloneze, ucrainene și lituaniene.

Așa cum pietismul luteran a fost un corector pentru rece și ortodoxia formală dominantă a vremii, Hasidismul „a fost un corector pentru talmudismul excesiv de intelectual care dominase anterior evlavia evreiască din Europa de Est”. Elementele teologice cheie ale Hasidismului Beshtian includ primatul experienței spirituale subiective și interioare (deschiderea mișcării la acuzațiile de a fi „anti-intelectuală”), iluminarea spirituală profundă față de simplul studiu textual rațional și intelectual (din nou, inima peste cap), acces direct la zadik la comunitatea sa – și rolul său în revelarea semnificațiilor ascunse ale Torei și mitzvoth și prezența universală a lui Dumnezeu în mijlocul aparent banal și banal (precum pietismul radical, Hasidismul este aproape panteist) .

Paul Johnson scrie că „Besht-ul a învățat că, pentru a intra într-o [o relație sau unire cu Dumnezeu], omul trebuie să-și anihileze personalitatea și să devină nimic (sună ca misticismul budist). El creează astfel un vid, care este umplut de un fel de ființă supremă, care acționează și vorbește în numele lui. Când cuvintele cărții de rugăciuni se estompează și se contopesc într-un singur punct, se produce transformarea, omul încetează activitatea umană și, în loc ca omul să-și trimită cuvintele, ele sunt coborâte în gura lui. Gura continuă să vorbească, dar spiritul furnizează gândurile. Besht a spus: „Las gura să spună orice vrea să spună”. Succesorul său, lider în a doua generație a Hasidismului, Dov Baer, ​​a explicat că puterea spirituală care a făcut posibilă această posesie divină a apărut deoarece Tora și Dumnezeu erau de fapt una, iar energia divină, așa cum spunea, era stocată în literele cărții. Un act de succes de rugăciune contemplativă a eliberat această putere.”

Hasidimii disprețuiau sinagogile formale dominate de ortodocși. Spre deosebire de ortodocși, ceremoniile hasidice și slujbele de cult au devenit adesea treburi foarte zgomotoase. Aveau propriile lor shtiblekb sau case de rugăciune. Aici hasidimii s-au adunat în hainele lor rustice și pălării late de blană. Spre deosebire de pietiști, hasidimii fumau sau beau adesea la aceste adunări religioase. Când s-au rugat – de multe ori cu glasul lor – se legănau și băteau din palme (ca mișcarea carismatică americană sau bisericile afro-americane). Au cântat melodia lor fără cuvinte numită niggun și, ca Shakers, au dansat cu bucurie plină de spirit. Ei aveau propriile lor rugăciuni speciale neortodoxe, adică un amestec de laudă din inimă, așkenazi polonezi și sefardi luriac. La fel ca mulți piețiști europeni, Hasidimii erau țărani săraci, rurali și aspri. Ei au șocat sistemul evreiesc, mai ales când practicile lor s-au răspândit rapid în Polonia și în Lituania. Ei au fost acuzați de șabbeteanism secret [fasul fals mesia], iar din partea ortodocșilor s-au făcut apeluri furioase pentru suprimarea lor.

Principalii adepți ai lui Besht au devenit, la vremea potrivită, zaddikim în sine. După o luptă prelungită împotriva oponenților lor ortodocși, au înființat o puternică mișcare de contracultură. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Hasidimii au devenit forma dominantă a iudaismului în multe părți ale Poloniei, Ucrainei și Rusiei. Oamenii de rând au fost atrași de liderii carismatici ai mișcării și de atracția emoțională și spirituală a mesajului lor, care a subliniat bucuria, credința și rugăciunea extatică, însoțite de cântec și dans. Această dominație a apărut prin conectarea și înrădăcinarea în viața oamenilor de rând, folosind o liturghie modificată mai puțin formală, permițând ore flexibile pentru rugăciune, încorporând propriile lor ritualuri de grup și practici extatice în practica religioasă, şi insistând asupra autorităţii exclusive a propriei lor conduceri religioase carismatice. Prin urmare, Hasidim ca sectă a rămas o formă distinctivă față și împotriva iudaismului ortodox cu care împărtășeau multe credințe de bază.

OPOZIȚIA HASIDIMILOR

Asemenea pietismului luteran, Hasidismul s-a întâlnit cu o opoziție aspră și amară din partea instituției ortodoxe.

În Germania, instituția luterană ortodoxă autoritară a reacționat puternic împotriva atacurilor lui Spener și ale pietiștilor. De exemplu, Paul Tillich scrie că un campion ortodox al perioadei a scris o carte numită, Malum Pietiscum („Răul pietistic”).

Centrul opoziției hasidice la sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost Vilna, Lituania. La acea vreme, din cauza importanței sale ca centru al culturii evreiești și al studiului talmudic, Vilna era considerată „Ierusalimul Lituaniei”. Grupul ortodox care a luptat și s-a opus mișcării hasidice a devenit cunoscut sub numele de Mitnagdim.

La acea vreme, Vilna era orașul principal al studiului tradițional al Torei (yeshiva, seminar). O campanie împotriva hasidimilor a fost condusă de clarul Elijah ben Solomon Zalman (1720-97), cunoscut și sub numele de Gaon (ebraică pentru „marele savant”) din Vilna. La vârsta de 20 de ani, Elijah ben Solomon Zalman era deja faimos ca o mare autoritate talmudică. Chiar și la această vârstă fragedă, mulți rabini de seamă i-au căutat consiliul.

Paul Johnson scrie că „În Elijah ben Solomon Zalman, gaonul din Vilna, primii hasidici și-au găsit un inamic dedicat. Gaonul, chiar și după standardele copiilor minune evrei, a fost un copil spectaculos. El ținuse o omilie în sinagoga din Vilna la vârsta de șase ani. Cunoștințele sale seculare, precum și cele religioase erau extraordinare [El a susținut chiar și studiul astronomiei, matematicii și geografiei (noua știință a zilei) pentru o înțelegere mai bună a documentelor evreiești antice]. Când căsătoria la 18 ani i-a adus mijloace independente, și-a cumpărat o casă mică în afara Vilnei și s-a concentrat în întregime pe studiu. Fiii lui au spus că nu a dormit niciodată mai mult de două ore pe zi, nici mai mult de jumătate de oră o dată. Pentru a elimina distragerile, a închis obloanele chiar și în timpul zilei și a studiat la lumina lumânărilor.”

Johnson adaugă că rabinul Elijah ben Solomon Zalman „a considerat Hasidismul ca pe un scandal. Pretențiile sale de extaz, miracole și viziuni erau… toate minciuni și iluzii.” În plus, Gaon credea că însuși conceptul de zadik –central pentru mișcarea Hasidic- este idolatria [cultul creaturilor]. Și cel mai rău dintre toate, noua teorie hasidică a rugăciunii (inclusiv rugăciunea în idiș „vulgar”!) a fost un substitut și un afront la erudiția ebraică „fie-totul și sfârșitul iudaismului”.

Prin urmare, conduși de lideri ortodocși bine respectați și puternici, cum ar fi Gaonul din Vilna, au fost emise interdicții, incendii de cărți și excomunicații împotriva hasidismului în 1772 și din nou în 1781, 1784 și 1796. Alți evrei au primit ordin să nu se căsătorească, pentru a ajuta la înmormântare sau chiar pentru a împărți mâncare sau băutură cu „secta eretică”. Disputa a devenit atât de amară încât marele rabin Ilie a declarat odată că, „dacă aș avea puterea, aș pedepsi acești necredincioși, așa cum închinătorii lui Ba’al au fost pedepsiți din vechime [Ilie biblic i-a măcelărit pe profeții lui Ba’al!]. ” Uneori, scrie Scheindlin, atât Hasidimii, cât și ortodocșii „se denunțau reciproc autorităților guvernamentale (adică creștine)”.

Astfel, „conducerea non-hasidică stabilită”, explică Gershon David Hundert, „s-a opus accentul pus pe experiență mai degrabă decât pe studiu, la cultul zaddikului, la orgoliul maselor care s-au comportat ca misticii și la cei aparent lipsiți de minte. Mai practic, au existat obiecții la înființarea de către Hasidim a propriilor săli de rugăciune, care i-au îndepărtat oarecum de sub controlul comunității, și la metoda Hasidică de sacrificare a animalelor, ceea ce însemna că ei eludau impozit comunal pe carne”.

La fel ca persecuțiile Bisericii Creștine Vechiului, cu cât ortodocșii atacau, ridiculizau și încercau să-i suprime pe Hasidim, cu atât mișcarea părea să se răspândească mai mult. Până la începutul secolului al XIX-lea, mai mult de jumătate dintre evreii din Europa de Est s-au identificat cu Hasidism. Și mișcarea a continuat să crească. Până în anii 1830, Hasidismul a oferit un mod de viață viabil pentru majoritatea evreilor din Ucraina, Galiția (sudul Poloniei) și centrul Poloniei și unui număr mare de evrei din Belarus-Lituania și Ungaria.

În același timp, este interesant de observat că hasidismul nu a prins niciodată rădăcini în Europa de Vest. Din nou, Hasidismul a fost o mișcare populară contra-culturală și entuziastă, care a îmbogățit viețile poporului evreu ca grup, separându-i de vecinii lor creștini prin limbă, cultură, religie și stare civilă. În schimb, evreii din Europa de Vest de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și al secolului al XIX-lea – influențați de Revoluția Franceză (1789-1799) și Napoleon – au avut tendința de a-și concentra eforturile pe integrarea culturală, socială și civică în societățile industriale emergente din Anglia, Franța și Germania. Până la șocanta afacere Dreyfus din Franța (c. 1893), aceste societăți păreau să ofere cea mai bună speranță de egalitate pentru mulți evrei.

După îndelungata luptă împotriva mitnagdim (ortodocșilor), hasidismul s-a așezat încet și și-a creat propriile structuri sociale unice. Acestea au inclus o serie de rebe concurente. A evoluat un sistem elaborat de succesiune dinastică, un ginere sau ginere al fiecărui rebe moștenind conducerea curții. Rebe a combinat autoritatea politică cu cea religioasă. Cercul de adepți care s-a adunat în jurul fiecărui rebe a ajuns să fie cunoscut sub numele de hoyf, [idiș pentru „curte” sau „curte”]. Aceste comunități strâns unite s-au dezvoltat adesea în instituții sociale complet autosuficiente. Centrat în jurul casei rebe și a bedmedresh [casa de studiu și rugăciune], fiecare curte avea propriile sale artizani, depozitari și funcționari religioși, școli și și-a dezvoltat propriile tradiții orale și muzicale.

De-a lungul timpului, pe măsură ce numărul de hoyf concurente s-a înmulțit, au fost înființate tribunale în orașe și sate împrăștiate în Europa Centrală și de Est. Numeroasele curți diferite și rebe-urile lor sunt cunoscute după numele orașului din care au provenit. Astfel, în SUA, Bobov a venit orașul Bobova din Polonia (Galicia); Satmarul din Satu Mar în Ungaria de astăzi; Belz din Polonia; iar Lubavitch din Rusia.

Prin urmare, hasidismul nu este o confesiune, ci un stil de viață și o ideologie religioasă atotcuprinzătoare. Astăzi, mișcarea este exprimată – și încă mai trăiește – într-o varietate de moduri de către adepții diverselor „curți (sau secte)”. În Brooklyn, astăzi, sunt reprezentate peste șaizeci de instanțe. Cele mai multe dintre acestea sunt foarte mici, unele cuprinzând doar o mână de familii. Marea majoritate a Hasidimului american aparțin uneia dintre cele douăzeci de tribunale principale supraviețuitoare. Unele dintre cele mai cunoscute tribunale sunt (în ordine alfabetică): Amshinov, Alecsander, Belzer, Bobover, Bostoner, Boyaner, Breslov, Ger (Gur), Karlin-Stoliner, Kloisenberger, Lubovicher (Chabad), Modziter, Muncatz, Radziner, Satmar , Skvirer, Slonimer, Tauscher, Vizhnitzer etc., etc., etc.

LUBAVICHER HASIDIM

Chabad-Lubavitch, din satul bieloruș „Lubavich”, este în prezent cea mai mare și cu cea mai rapidă creștere a instanței sau grupului hasidic. Ei cresc pentru că – spre deosebire de majoritatea celorlalte grupuri evreiești – îi caută în mod agresiv pe evrei neobservanți și îi invită înapoi în stâlp. Ramura Chabad a Hasidismului a fost fondată de primul Rebbe Shneur Zalman din Lyady (1745-1813) – cunoscut și sub numele de „Maimonidele Hasidismului”. Sediul lor mondial [Vaticanul Lubavitcher!] este în prezent situat la 770 Eastern Parkway în Crown Heights, Brooklyn.

Ultimul Rabin Chabad-Lubavitcher –a fost al șaptelea din dinastie – a fost marele rabin Menachem Mendel Schneersohn. Rebbe Schneersohn a fost un om remarcabil. S-a născut în orașul ucrainean-rus Nikolaev la 14 aprilie 1902. Rebbe și-a petrecut tinerețea luptând pentru supraviețuire și ajutându-și evreii să supraviețuiască în ultimii ani ai Rusiei țariste pline de pogrom. Apoi, în anii 1920, Menachem Schneersohn a lucrat cu viitorul său socru [al șaselea Rebbe Lubavitcher Joseph Isaac Schneersohn (1880-1950)] luptând în subteran împotriva brutalelor încercări staliniste de a eradica toată viața evreiască din Imperiul Sovietic.

La scurt timp după căsătoria sa [cu cea de-a doua fiică a Președintelui Rabbi], Menachem și soția sa Rebbetzin Chaya Mushka Schneerson (d. 1988) s-au mutat la Berlin. Aici viitorul Rabbi s-a înscris la Universitatea din Berlin și a urmat cursuri de filozofie și matematică. Când Hitler și naziștii au ajuns la putere în 1933, Rebbe și Rebbetzin s-au mutat la Paris. Aici, până în 1938, Rabbi și-a continuat studiile la Sorbona și la un colegiu de inginerie parizian. Cu toate acestea, în timp ce a urmat studii științifice și de inginerie, ocupația principală a Rabbiului a continuat să fie cufundarea sa totală în studiul Torei.

În 1941, Menachem și soția sa [și al șaselea Lubavitcher Rebbe Joseph Isaac Schneersohn] au scăpat din Europa ocupată de naziști și s-au stabilit în Brooklyn, New York. Astfel, s-a stabilit o legătură între lumea veche a satului bielorus Lubavich și Statele Unite. Rebbe Joseph Isaac Schneersohn a murit în 1950. Un an mai târziu, înclinându-se în fața cererilor poporului, Menachem Mendel Schneersohn a devenit al șaptelea Rabbi Chabad-Lubavitcher. De la Crown Heights, timp de aproape 50 de ani, Rebbe a lucrat pentru a reînvia și transforma viața evreiască în fiecare colț al globului. În următoarele patru decenii, el a folosit mijloace moderne de comunicare pentru un program masiv de sensibilizare a evreilor din Statele Unite, Israel și alte țări, îndemnându-i să se întoarcă la tradițiile tradiționale ale credinței lor.

Este, de asemenea, interesant – și surprinzător – de observat că în anii săi de conducere, Rabbi a abordat legătura credință/știință la o varietate de niveluri. În ceea ce privește contradicția percepută între credință și știință, Rabbi a respins abordarea „apologetică” care a reinterpretat pasaje biblice și alte articole de credință, pentru a se potrivi mai bine cu teoria științifică predominantă. În schimb, cu viziunea asupra lumii holistică, aproape panteistă, Rebbe a învățat că credința și știința sunt complimente, nu contradicții.

Într-un alt eseu, „Despre esența șasidismului”, Rebbe afirmă: „Tora are patru niveluri principale de interpretare: pshat, sensul simplu; remez, sensul sugerat, intimat; drush, sensul omiletic, expus; și sod, sensul ezoteric. Fiecare definește și exprimă Lumina Divină Infinită conținută în Tora în maniera sa particulară. Învățăturile hasidismului, însă, nu sunt delimitate și definite de nicio formă. Hassidismul include toate cele patru dimensiuni ale Torei, le transcende, le unește și dă viață fiecăruia dintre ele.”

Din acest pasaj noi, ca creștini occidentali, ne-am întors din nou pe un teritoriu familiar. Ne reamintesc de metoda dublă de interpretare a Scripturii, așa cum este predată de scolasticii din Evul Mediu; 1.) Literalul; 2.) cel alegoric (sens tipologic sau profetic ascuns); 3.) Anagoglicul (sensul escatologic); și 4.) Tropologic (învățătura morală sau a modului de viață).

Lubavitcher Rebbe Menachem Mendel Schneerson a murit pe 12 iunie 1994. De atunci, mișcarea a fost fără un mare rabin pentru prima dată în 230 de ani. Rabinul a condus mișcarea timp de 44 de ani și, din moment ce nu a avut copii, nu există perspective pentru un succesor. Odată cu moartea sa, mișcarea – care continuă să crească – a trebuit să se adapteze la viața fără el.

Poate că Hasidiumul Lubavitcher se va dezvolta acum ca și grupul mai mic de Hasidic Breslov. Curtea din Breslov a fost fondată de rabinul Nachman din Breslov (1772-1810), strănepotul lui Ba’al Shem Tov, fondatorul Hasidismului. Breslov este situat în Ucraina. Deși Rebbe Nachman a murit în urmă cu aproape 200 de ani, el este încă considerat a fi liderul mișcării prin îndrumarea cărților și poveștilor sale. Până în ziua de azi, Hasidimii Breslover nu au un „Rebbe în carne și oase”. Fiecare Hasid este liber să meargă la orice ghid sau profesor evreu cu care se simte confortabil.

CONCLUZIE

Poate că cele mai mari contribuții ale mișcării hasidice la lumea culturală sunt celebrele lor legende și povești. Poveștile hasidice oferă lumii o ușă intrigantă și memorabilă într-o lume complexă a gândirii hasidice, teme religioase și umor. Bazându-se pe această tradiție bogată, mișcarea hasidică continuă să inspire scriitori, gânditori și filozofi interesanți care scriu lucrări despre etică, ficțiune și misticism. Acești scriitori se bazează pe puterea simplă, caracterul mistic și pe tradiția vechilor povești și concepte hasidice. Unii dintre acești scriitori evrei Hasidic și non-Hasidic, inclusiv Martin Buber [Originea și semnificația Hasidismului (1960; repr. 1988)]; YL Peretz, Sholem Aleichem, Isaac Bashevis Singer [Hasidism (1973)]; Bernard Malamud și Eli Wiesel [Souls on Fire (1972; repr. 1993)]; Harry M. Rabinowicz [Hasidism (1988)]; și Rivka Schatz-Uffenheimer [Hasidism as Mysticism, trad. de J. Chipman (1993)]. Renumiti pentru înțelepciunea și inteligența lor deosebită, acești scriitori au ajutat la popularizarea ideilor hasidice în lumea non-hasidică.

Hasidismul continuă să dețină loialitatea unor segmente semnificative ale evreilor din Europa de Est și din noua diasporă. Rebbes continuă să exercite o influență considerabilă în rândul sutelor de mii de adepți. Este ironic să observăm că, în secolul al XVIII-lea, Hasidismul a fost văzut ca o amenințare radicală la adresa ortodoxiei. Acum, la începutul secolului al XXI-lea, mișcarea a devenit un bastion al tradiției evreiești și al ortodoxiei în sine. În ciuda aparentului conflict cu lumea seculară post-modernă; o serie de noi mișcări religioase și sociale – inclusiv educația laică; tehnologie avansata; ateism; materialism; Shoah; Sionismul; ascensiunea și căderea marxist-leninismului (1917-1991); și imigrația în masă după cel de-al Doilea Război Mondial în Lumea Nouă – mișcarea hasidică continuă să supraviețuiască și chiar să prospere. În fața superficialității, cruzimii,

În metodologia lui Max Weber –aplicată studiului filosofiei religiei [religii comparate]– folosim Wertfreiheit [metoda etică sau neutră în valoare sau fără valoare] și ne străduim spre Verstehen [înțelegere profundă]. Având în vedere acest lucru, noi luteranii (cu rădăcini pietiste aproape uitate) putem avea un respect profund pentru frumusețea și misterul mișcării hasidice. Și, având asemănările istorice, filozofice și teologice cu pietismul, Hasidismul nu este atât de străin pe cât am fi presupus mai întâi. Într-adevăr, lumea este un loc mai uman datorită acestor oameni minunați și interesanți.

BIBLIOGRAFIE

Cairns, Earle E. Creștinismul de-a lungul secolelor. Grand Rapids: Editura Zondervan, 1978.

Carroll, James. Sabia lui Constantin: Biserica și evreii. New York: Houghton Mifflin, 2001.

Revista de Istorie Creștină. „Pietism (problema).” Carol Stream IL: Editura Christianity Today, 1986. Ediție electronică. Publicat în formă electronică de Logos Research Systems, 1996.

Revista de Istorie Creștină. „John Wesley (număr).” Carol Stream IL: Editura Christianity Today, 1983. Ediție electronică. Publicat în formă electronică de Logos Research Systems, 1996.

Clouse, Robert G. The Church in the Age of Orthodoxy and the Enlightenment: Consolidation and Challenge 1600 to 1800. St. Louis: Editura Concordia, 1980.

Erb, Peter C., editor. Pietiști: Scrieri alese. New York: The Paulist Press, Library of Spiritual Classics, 1983.

Giddens, Anthony. Capitalismul și teoria socială modernă: o analiză a scrierilor lui Marx, Durkheim și Max Weber. Cambridge, Marea Britanie: Cambridge University Press, 1971.

Enciclopedia HarperCollins a catolicismului. Richard P. McBrien, editor. San Francisco: HaprerCollins Publishers, 1995.

Hundert, Gershon David. Essential Papers on Hasidism: Origins to Present, (Lucrări esențiale despre studiile evreiești). New York: New York University Press, 1991.

Enciclopedia Internațională Evreiască. Ben Isaacson și Deborah Wigoder, editori. Englewood Cliffs, NJ, 1973.

Johnson, Paul. Istoria evreilor. New York: Harper & Row, 1987.

Noua Enciclopedie Evreiască. Editat de David Bridger. New York: Behrman House, 1962.

Ramm, Bernard. Interpretarea biblică protestantă. Grand Rapids: Baker Book House, 1970.

Rubinstein, Aryeh. Istoria populară a civilizației evreiești: Hasidism. New York: Leon Amiel Publisher, 1975.

Schiffman, Lawrence H. Recuperarea sulurilor de la Marea Moartă: adevărata lor semnificație pentru iudaism și creștinism. New York: Doubleday, The Anchor Bible Reference Library, 1994.

Scheindlin, Raymond P. O scurtă istorie a poporului evreu: de la vremurile legendare la statulitatea modernă. New York: Macmillan, 1998.

Smith, David L. A Handbook of Contemporary Theology: Tracing Trends and Discerning Directions in Today’s Theological Landscape. Wheaton, Illinois: BridgePoint Books, o amprentă a lui Victor Books, 1992.

Spener, Philip Jacob. Pia Desideria. Philadelphia: Fortress Press, 1964.

Tillich, Paul. O istorie a gândirii creștine: de la originile sale iudaice și elenistice până la existențialism. New York: Simon & Schuster, 1968.

[Nota editorilor: Lucrarea pastorului Isaacs este foarte notată de subsol din Bibliografia citată mai sus, dar spațiul nu ne-a permis să includem notele de subsol în copia taretă a ELCM Quarterly. Dacă cineva dorește să primească o copie a lucrării cu note de subsol, vă rugăm să contactați

Pastor Mark Isaacs la
371 Wurtemburg Road,
Rhinebeck, New York 12572]

Acesta a fost textul analizei, arăt acum cele două motive care m-au făcut să-l public acum.

1. Avem o prietenă de familie, carismatică, medic de profesie și diagnosticată cu cancer, e în tratament. Vine des la noi. Avem discuții lungi. Ultima dată am pronunțat în dialog termenul „boala ta”. Mi-a răspuns foarte serios: „eu nu folosesc acest cuvânt, „boală””, și a adăugat câteva slogane carismatice, cum că „a nimicit boala” și că ea nici nu rostește termenul, etc. E medic. Am luat-o încet, cu binișorul, i-am dat timp să-mi explice și mi-a repetat mantre din cărți carismatice citite de mine acum 30 de ani, cărți cu care n-am votat nici atunci, nici acum nu votez. I-am arătat frumos din Biblie cum apostolul Pavel a folosit cuvântul „boală” la Timotei, „din pricina deselor tale îmbolnăviri”, și la alții. N-am avut succes, mi-am dat seama că creștinismul ei e deasupra Bibliei sau că își umple găleata minții și din alte izvoare. I-am arătat acest lucru, dar nu am reușit s-o clintesc, nu era deranjată că avea credințe nebiblice.

2. Uluiala lui Trump, dintr-un interviu dat azi-vară unui ziarist, dar publicat abia acum:
https://twitter.com/i/status/1471821911827091459 când a afirmat:
-„creștinii evanghelici iubesc mai mult Israelul decât evreii în țara asta USA” și
-„evreilor din USA ori nu le place de Israel, ori nu le pasă de Israel.”
Dacă Trump ar fi cunoscut și crezut profețiile, n-ar fi fost uluit. Evreii din America, mare parte hasidimi, nu iubesc ideea de „stat Israel” și chiar nu le pasă de Israel, așa că socoteala lui Trump, că dacă va face bine Israelului o să fie sprijinit de evreii americani, n-a ieșit. Trump chiar e supărat pe patronii de la NY Times (evrei) că nu l-au sprijinit la alegeri.

Poate cineva va zice ce legătură pot să aibă astfel de analize cu viața creștină, cu așteptarea Domnului Isus? Eu cred că au și mare. Un creștin trebuie să umble cu ochii deschiși(2 Petru 1:9), adică să vadă în față, să (re)cunoască drumul cel puțin cât să nu se-mpiedice și să-l țină drept. Când ai ochii deschiși vezi drumul, dar vezi și ce ține de drum: semne și marcaje îndeosebi. Evreii nu sunt drumul nostru, sunt semnele de pe drumul nostru. Cele mai mult de avertizare, nu de urmat. Așa că alunecarea carismatică spre extaz, înrudită după cum se vede cu hasidismul evreiesc, ar trebui să aibă în limbajul semnelor de circulație un semn de interzis, pentru cei ce văd, desigur.
Speranța noastră nu ne înflăcărează datorită unei emoții religioase fără noimă, ci încadrați fiind de amănuntele Planului luI Dumnezeu, cunoscând părțile împlinite ale acestuia, așteptându-le împlinirea celorlalte, știm sigur ce va urma. Această credință sigură e cu totul diferită de o emoție pentru care nu dai nici „o liturghie”, vorba unui rege. Adică nu lași liturghia. Pentru credință se moare, aceste forme de pietism însă s-au adaptat fiecărui călău, că de aia-s multe.



Interviuri cu pietre. Muzeul Pergamon, Berlin

Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”  Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Luca 19:39-40
Am ajuns din nou la Berlin, miercuri 1 Decembrie 2021, după cinci ani, în speranța că așa cum am scris atunci, vom putea vedea Altarul din Pergam, scaunul Satanei. Dar să fac o introducere….
De-a lungul scurtei istorii a omenirii de după potop (mai puțin de 4500 de ani), oamenii mari ai lumii, regii și împărații au căutat să-și lase imprimată în pietre amintirea trecerii lor prin lume, a faptelor lor. Și-au făcut statui, și-au descris bătăliile, au construit palate și cetăți și și-au lăsat semnăturile pe ele.
Aceste pietre, statui sau însemnări au fost descoperite după 2-3 milenii și acum sunt expuse în muzee, de unde ne „vorbesc”, ne strigă.
Una din replicile pe care toate muzeele le repetă tăcut este că „ISTORIA E SCURTĂ”, că n-are miliarde de ani, nici milioane, nici sute de mii, nici zeci de mii, are doar mii, doar câteva mii, puține. De la creație. Restul e invenție și imaginație, minciuni inventate de ateii care l-au scos pe Dumnezeu din conștiință și vor să-l scoată și din istorie, și să ne învețe și pe copiii noștri așa.
De ce le repetă tăcut?
Pentru că niciun muzeu din lume nu are nici o mărturie scrisă mai veche de 4300 de ani. Și muzeele tac despre asta. Dar toate muzeele lumii urlă despre milioane de ani presupuse, milioane fără dovezi, fără pietre.
Iar mărturiile scrise din muzee sunt tot acelea din cartea Geneza, sau Exod, sau Împărați,sau Cronici,din Biblie.
Când am văzut la intrare că altarul nu s-a deschis în 2019 așa cum s-a promis, soția a renunțat să mai intre, fusese odată. Am intrat eu cu gând să dau timp, mai ales că știam că sunt puține săli, puține exponate și acum că altarul nu e deschis, aveam și mai mult timp.

La intrare am dat de Hadad, zeul vremii (al ploii).
Mi-am amintit imediat:”„Aşa vorbeşte Ben-Hadad” 1 Împărați 20:5
Ben-Hadad, fiul lui Hadad, fiul zeului ploii, un mod uzual de a pune nume în antichitate.


E mare, mai mare decât mărimea naturală….și avea pe poala hainei inscripția unde-i apare numele.
Ben-Hadad era pe vrema lui Ahab, dar mai avem un Hadadezer și chiar numele Hadad în Biblie.

Mai încolo puțin o altă mărturie biblică: Salmanasar.
E împăratul asirian care a dus în robie cele 10 seminții care se rătăciseră de la Calea Domnului, apucând pe Calea lui Ieroboam. Asiria, nuiaua nuiaua Domnului, ridicat ca să doboare și să fie doborât.
În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o.” 2 Împărați 18:9
O balama de poartă realizată din bazalt, probabil din cetatea sau palatul lui Salmanasar, strigă peste veacuri că Biblia este adevărată:


(În gaura pietrei stătea un suport de bronz care susținea grinda de lemn verticală a porții.)
Dar totuși ceva e diferit, e alt Salmanasar, de mai demult, din secolul 13, Salmanasar al nostru, de pe vremea lui Osea, îi purta numele. Asirieni amândoi. Isaia a scris mult despre Asiria, împreună cu Egiptul, cele două mari împărății chiar dinainte de „capul de aur”, de Babilon, de vremea neamurilor.

Mai încolo am dat de alt nume biblic: Esar-Hadon.
Fiul lui Sanherib, cel care la încercarea de cucerire a Ierusalimului, a pierdut într-o singură noapte 185000 de soldați. Doctorii numesc aceste decese prin epidemii: mie la mie. Observați că scrie ” a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni…„. 2 Împărați 19:35 Evident a fost o epidemie fulgerătoare.
După Sanherib apare Esar Hadon în istorie, fiul lui Sanherib: „Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.” v.37
Apropo de epidemii, e pandemie, toată lumea în muzeu e cu mască, iar controlul pașaportului verde s-a făcut de două ori la intrare, împreună cu buletinul. Că tot personalul de control era indian, e alt subiect, mai târziu am aflat că sunt de fapt pakistanezi.
Să ne întoarcem la Esar-Hadon:


E împăratul care a adus pe samariteni în locul evreilor deportați: „…şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru şi-I aducem jertfe din vremea lui EsarHadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.” Ezra 4:2 Isaia scrie mult despre asirieni, că au fost ridicați de Dumnezeu ca să pedepsească un popor care a beneficiat de binecuvântări, dar a fost neascultător. Scrie și că asirienii vor sfârși rău.
Pe hainele statuilor strigă „faptele” celui înfățișat, aici o altă statuie a lui Esar-Hadon, descriind victoria asupra Egiptului, dar apar alte două nume din Biblie: Ramses și Nebucadnețar.


Puțin mai încolo, un alt personaj menționat în Biblie: Sargon: „În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul şi l-a luat,…” Isaia 20:1

Iată-l și pe Sargon.


Corespunde cu Biblia tot: anii, numele, faptele, victoriile, cuceririle, tot. Dar Biblia spune mult mai mult, spune logica pentru care aceste lucruri s-au întâmplat. Iar despre unii, Dumnezeu a vorbit la viitor, au fost profețiți.
Mai întâlnim în muzeu stâlpul cronologic al lui Sanherib, tatăl lui Esar-Hadon, despre care am scris mai sus.

despre stâlpii ăștia am scris acum 5 ani, era un mod de a măsura timpul după potop: „…în anul cutare al împăratului cutare…„. Și ca să se știe cât a domnit fiecare, erau două șiruri de stâlpi cronologici în Asur, care acoperă o distanță de 800 de ani, de la 1400 la 600.

„În antichitate, monumente de piatră de diferite mărimi erau aranjate pe două rânduri în afara orașului vechi Asur. Ele arătau numele și titlurile demnitarilor Asirieni ai statului, care dețineau postul de „limu” (funcționar public anual). Calendarul asirian folosea acest sistem ai funcționarilor care urmează an de an pentru cronologie (calendar). Regele însuși putea ocupa acest post în primul an al domniei lui. Succesiunea acestor eponime era de asemenea „tipărită” pe tăblițe de lut. Acest „calendar” acoperă perioada dintre 1400 și 630 îH. …”

Acesta este stâlpul cronologic al lui Sanherib:

Am căutat o imagine despre care am scris acum 5 ani, asta, care arată într-o reproducere făcută de Walter Andrae, arheologul care a descoperit Assurul, cam cum era piața „cronologică” din spațiul deschis dinaintea porții”, o altă numire biblică:

Nu mai era imaginea, fiind probabil acoperită de niște reclame la noul muzeu Panorama Pergamon (urmează postare), poza e de acum 5 ani.

Apoi am intrat în sala porții Iștar. De fapt o reconstituire la scară mai mică.

Deja ne apropiem mai mult de zilele noastre, trecem de la Asiria la Babilon.
Să nu credeți că a fost descoperită așa cum o vedeți, s-au scos din moloz sute de lăzi de cioburi care arătau astfel:

Câteva repere, imaginația și flerul restauratorilor au completat opera. Leii sunt autentici, au fost descoperite suficiente piese de puzzle (cărămidă smălțuită) pentru a completa destui lei.

Dar unde scrie de Nebucadnețar? Scrie:

Text tradus de aici:

Mai sunt în muzeu mostre din codul lui Hammurabi, o descriere a cetății Assur din Biblie, etc.
După acest salt în timp, de la Asiria la Babilon, ultima cameră a muzeului păstrează fațada unui templu din Milet, Asia Mică și chiar o machetă a portului Milet realizată după descoperirile arheologice de acolo. Mi-am amintit imediat: „am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat…” Fapte 21:5. Aici:

Din sala cu templul din Milet, o ușă a muzeului dă spre „locul unde locuiește Satana”, altarul din Pergam, în forma unui tron imens, lucruri despre care am mai scris și eu, și alții.
Pe ușa (închisă) este un monitor care prezintă imagini despre cum va fi altarul într-un viitor tot mai îndepărtat.

Am ieșit din muzeu spre seară, am trecut podul și și am mers pe jos câteva sute de metri, înconjurând muzeul care are și el forma scaunului satanic…

…. până la celălalt muzeu: Panorama,

unde am avut mai puțin timp, deși ar fi meritat stat, mi s-a descărcat bateria la telefon și probabil voi scrie în altă postare astea.

Concluzii după vizitarea muzeului.
E mai important nu ce este expus, ci ce nu este.
Ca și la om, ce nu spune e sigur, ce spune poate fi și minciună.
Ce nu spun muzeele?
Cu siguranță și verificat, nu au cum să prezinte obiecte sau mai ales inscripții datate sigur mai vechi de potop, adică mai vechi de aproximativ 4300 de ani, iar această tăcere a lor este amplificată de puterea strigătului pietrelor expuse, toate datate conform Bibliei.
Deci Biblia este adevărată, asta strigă exponatele din muzee.
Profețiile sunt adevărate.
Viitorul este sigur pentru cei drepți și îngrozitor pentru cei nedrepți.
Asta strigă pietrele în timp ce „farisei din norod” ceartă pe cei ce-L mărturisesc pe Isus și planul Lui.
Noi trăim acum o vreme profețită când mulți vestitori tac și multe pietre dezgropate de prin șantiere arheologice strigă mărturiile lui Dumnezeu.
V-am dus cu mine prin sălile muzeului și v-am povestit o parte din ce-am văzut și gândit.
M-am simțit straniu, aveam ca niște frisoane prin corp, probabil apropierea de scaunul Satanei nu mi-a priit. Seara, după ce m-am îndepărtat, mi-a trecut.







Lui Dumnezeu nu-i plac cei fără minte

Contextul este puțin diferit, dar cred că putem extinde motivele neplăcerii lui Dumnezeu la mai mulți în afara celor ce nu se țin de cuvânt: „Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o.” (Eclesiastul 5:4), de exemplu la acei așa ziși creștini care impun altora părerile lor, într-un domeniu străin atât de specializarea lor cât și străin de slujba pe care o dă Dumnezeu cuiva, de a vesti evanghelia sau de a face fapte bune, etc., la domeniul vaccinării mă refer.
Instructorii de antivaccinare se dovedesc (o spun fără să clipesc și fără emoții) CRIMINALI cu limba, vorba lor devine una care ucide și tot cu limba trebuie combătuți și reduși la tăcere.
Unul din aceștia ne-a informat recent (am primit doi „viruși” într-o seară cu teoriile dânsului) că NU S-A VACCINAT ȘI NICI NU SE VACCINEAZĂ. A făcut-o de la tribuna unor alți exaltați, rușine lor, televiziunea română din Chicago, unde se pare că un pastor tot așa, antivaccinist și cu puțină minte, are o mare influență.
Acești oameni care se gândesc DOAR la ei și ne spun ce n-au făcut ei, și ce nu vor să facă ei în viitor, se gândesc oare că prin ignoranța lor îi pot omorî pe alții, pe cei mai vulnerabili de pe lângă puternicii și invincibilii de ei?
Au acești viteji ai părerilor lor Duhul lui Hristos, duhul empatiei și al dragostei de cel slab, bolnav și neputincios, de cel bătrân? Cu siguranță NU, ne vorbesc despre ei, nu despre durerea celor care, murind de covid, n-au avut credință, probabil.
A reușit aroganța lor cretină să vindece toți bolnavii lumii? Să desființeze spitalele și doctorii, știu ei că doctorul Luca ne-a scris două cărți, nu fostul doctor, ci doctorul preaiubit? Că auzim de câte-un trăznet invizibil ce le mai trece din cap până-n picioare și-i vindecă de dureri neprobate sau de boli nevăzute. De s-ar opri trăznetul ăsta la cap, să-i vindece acolo.
Statisticile dovedesc fără tăgadă eficiența vaccinurilor iar procentul și numărul de nevaccinați morți dovedește criminalitatea celor ce se opun vaccinului. Ignorarea acestor statistici nu e dragoste creștină, nici umilință, nici „noi suntem mai proști frate!”, că „pe calea asta nici cel fără minte….” de parcă numai fără minte sunt pe calea asta. Tare mă tem că ăștia fără minte, mai ales cei ce se laudă că-s fără, sunt pe cealaltă cale, aia largă, că scrie că-s mulți.
Am urmărit un pic comentariile de la filmare, mi s-a confirmat ce mi-au spus înainte de plecarea în Europa o familie de medici: că mama sorei, vaccinată, se teme să spună tare că e, în mediul „creștin” îmbibat cu antivaccinism. Asocierea nefericită inclusiv la mitinguri a antivaccinismului, cu mișcarea pro-familie și cu cea pentru eliberarea copiilor Furdui, bagă aluat în plămădeală și moarte în oală, încât e posibil mai mult să strice decât s-ajute cauza într-adevăr nobilă a acelor copii.
Culmea este că glasul medicilor „creștini” nu se-aude precum se-aude glasul acestor Hristoși falși, trimiși să ne mântuiască de vaccin, de Bill Gates și de CIP. Nu întâmplător, pe acest etaj al casei de nebuni, „bolnavi evanghelici” își leagănă pancartele împreună cu „bolnavi majoritari” din religia națională, într-o înfrățire a unei cauze dintr-o dată împăciuitoare.
Într-un sat vecin au murit recent, în interval scurt, două surori bătrâne, rude ale „fratelui” care atunci când toată familia a avut simptome, în loc să se testeze și trateze, spuneau tuturor, și mie după aia, că „în toată toamna am avut gripă” că „ce Covid!”. Personal l-am testat cu test rapid pe „viteaz” prin geamul mașinii când a avut simptome și a fost pozitiv în 10 secunde, reconfirmat apoi de DSP. Apoi au murit surorile. N-am văzut la „viteaz”, nici pocăință, nici regret, îmi tot predica despre numărul zilelor și anii vieții.
De ce l-o fi înviat Domnul Isus pe Lazăr, sau pe tânărul din Nain? De ce nu le-o fi ținut o predică celor din alai despre zile scurte și 70-80 de ani? Apropo, Domnul Isus n-a vorbit la nici o înmormântare, el era învierea, când întâlnea un om mort, îl învia.
Acești viteji, când întâlnesc un om viu, îl omoară, îi dau Covid. Mai mult, îi mai și predică despre voia lui Dumnezeu. Despre lipsa lor de minte nu predică nimic.
Despre asta a trebuit să scriu eu.

Covidul, o urgie a lui Dumnezeu sau o conspirație la scară mondială?

” … se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?” Amos 3:6

Poziția mea fermă și 100% dedusă din Scripturi este că pandemia de corona este o urgie a lui Dumnezeu, una din mai multe. Și aici te întreb direct în cuget? Cu cine ții, cu profeții Domnului sau cu profeții de pe Facebook, cu influențerii, cu youtuberii care fac leuți din click, sau cu alți popuți, care fac și ei leuți, cu altfel de click? Răspunde-ți ție!

Să presupunem că îi crezi pe profeții Domnului. Pe ceilalți cititori, rog să nu citească mai departe  dacă au ajuns totuși până aici. Să se ducă la profeți, să creadă ce au scris ei, eu nu sunt profet, cred și eu ce-au scris ei.

Urgia covid, alături de războiul mondial, de nazism cu variantele lui (la noi legionarismul) , de comunism, de crize economice (de….care e pluralul de la foamete? scriu de pe Ferry și n-am net, nu pot merge la DEX să caut, așa că mă veți ierta.)

Aceste urgii au fost profețite pentru timpul din urmă. Urgii care totuși iată, nu opresc economia, oamenii zidesc, construiesc, mănâncă, beau, dar un pic mai la distanță unii de alții.

Deci cadrul pentru venirea Domnului este neschimbat, poate fi răpirea chiar și dacă e covid.

Suntem în călătorie și aș putea numi această postare, jurnal de urgie. Am plecat duminică din Cluj, după adunare, pe la 3. Din Oradea ne-a însoțit ploaia până la Gyor, unde am dormit. Ungaria, deși are covid, nu are panică generală. Oamenii nu poartă măști în general, nici în interior. Trecerea frontierei a fost în 10 minute, mai puține mașini ca înainte de urgie. Nu ne-a întrebat nimeni de “pașaport verde”. Avem.

La intrare la slovaci luni dimineața nici n-a fost control, nici oprire, ca înainte, nici la cehi, nici la nemți, am intrat luni în Germania pe la Dresda, dar în benzinării la nemți se cerea Mundschutz(mască), și la Burger King, o masa da, alta ba.

Toată lumea respecta. La hotel luni seara, undeva lângă Schwerin, ni s-a scris la rezervare că trebuie test rapid pentru intrarea la masă, în regiunea respectivă era cod 2G+, adică mască, vaccin,(asta e 2G) dar și test rapid pentru spații comune. 5 Euro testul, dar nu mai aveau. Deci papa din portbagaj.
Nu era problemă, că am mâncat de sute de ori din portbagaj, chiar duminică seara în Ungaria,

dar plătiserăm cazarea cu Mic Dejun inclus.

Ardelean prudent cum sunt, aveam 10 teste rapide cu mine. A fost valabil și așa, am dat și am trecut testul, la intrarea în restaurant, n-am rămas flămânzi. Și am scutit 10 euro.
Doamna care ne-a supravegheat când ne-am făcut testul, completa și un Kontrolbericht(raport) bineînțeles….suntem în Germania.

Totul se face după reggeln(reguli).
Gata, nu mai scriu de pe ferry, am aflat, „foamete” nu are plural…..
În timp ce ne testam, am auzit limba natală în bucătărie, doi bucătari erau români. Ne-au spus că suntem primii români cazați, de când lucrează ei acolo. Normal, e capătul lumii. Erau din Neamț băieții, lucrau la nemți.

Până la danezi, marți dimineața am prins ploaie în porțiuni, dar Danemarca ne-a așteptat cu oprire la graniță, nu certificat verde, doar poză la buletine. La danezi control Covidpass peste tot: Ikea, mall, Bilka (un fel de Lidl). Nu scanare, doar vizual și uneori verificau data. Buletinul nu.
Danezii, popor disciplinat, vaccinează acum și copiii de la 5 ani în sus. Mi-a zis partenerul de la una din firmele la care am mers cu treburile vieții.
Asta a fost marți. Ieri, miercuri seara am trecut de la danezi la nemți înapoi și am dormit undeva tot în nord lângă Lubeck, partea vest-germană.
Acolo tot control peste tot, dar nu panică. Toată lumea cu Mundschutz (mască) în interior.

Azi a fost zi de muzeu, Berlin, Pergamon, unde s-a deschis o prezentare panoramică (muzeu special) a altarului din Pergam, locul unde locuiește Satana.

La muzee verificare atât Covidpass+dată cât și buletin, și de două ori la fiecare intrare, persoane diferite. Cozi disciplinate. Am fost la ambele muzee și nu m-am simțit bine toată ziua, gastrita m-a lăsat în pace, dar am avut frisoane ciudate. Normal, mă gândeam, dacă au adus scaunul lui Satan în oraș la ei. După ce ne-am îndepărtat de muzee, mi-au trecut toate. Mai urmează postări despre scaunul ăla. Scaun care desigur că e important, dacă și Domnul Isus personal a vorbit despre el în Apocalipsa, din Pergam l-au adus nemții până-n Berlin. Și dacă, după cum se vede în istorie, de când a ajuns la Berlin, câte prostii au făcut nemții. Se zice că-l vor turcii la ei, ioi, ioi.
Mă gândeam peste zi conducând, cât de repede pun oamenii botul la teoriile conspirației. Și cu atât mai tare cei din est, unde conspirații, securități, și stasi, și KGB chiar au fost, deci au motive și scuze oamenii.
Oare rata de vaccinare în Germania cum e? ….mă gândeam, sigur DDR-iștii stau prost și nordicii bine, mă gândeam.
Mi-a scris și Florin un comentariu,
(„Oamenii aceia au murit pentru că atatea zile au avut de la Dumnezeu. Chiar nu înțelegeți că, covid ,vaccinare,au ca scop reducerea populației pe glob?Daca Dumnezeu hotărăște să pleci,pleci fie vaccinat sau nu.Am trecut prin boala ,a trecut și sotia mea și datorită Lui suntem bine sănătoși.Nu ne-am vaccinat și nu aș recomanda nimănui să se vaccineze cu ceva produs de niște minți diabolice care au pus totul la cale mai dinainte.Cauta si vei gasi ce afirma Bill Gates despre vaccinare și reducerea populației.”)
i-am răspuns rapid de pe drum și apoi agale acuma seara.
Acum suntem în Saxonia, DDR-istă, pe graniță cu cehii, ne-am cazat lângă Dresda, iar aici e horror cu covidul. Presupunerile mele s-au adeverit 100%.
Să vedem:


Noi suntem acum acolo unde e bordo, în Saxonia, suntem singurii musafiri într-un hotel de la țară, iar aici e totul închis. Doar Saxonia a avut azi 8813 cazuri noi și 45 de morți, practic Germania e caz tipic de analiză a vaccinării. Manual.
Cele 4 state DDR-iste de sud sunt codașe la vaccinare pe Germania….

și „fruntașe” la Covid:

Așa că „Mundschutz” la comentarii vă rog!
Cu urgiile trăiești acceptabil dacă le înțelegi. Sau numai atunci.
Ilie s-a rugat să nu plouă, deci urgia a venit și peste el, foametea de 3 ani.
Și pârâul lui a secat.
Și nici Ilie nu s-a rugat după capul lui, poporul era idolatru, iar Dumnezeu spusese prin Moise că va închide cerul din cauza asta.
Cu siguranță că Ilie a înțeles de ce a venit urgia.
Și noi înțelegem că nici o nenorocire dintr-o cetate nu vine decât trimisă de Domnul.
Sâmbătă, înainte să plecăm ne-a vizitat o famile de prieteni, credincioși, amândoi medici.
Tatonând prudent, au deschis subiectul la ușă,…”să purtăm mască sau s-o dăm jos?”, că ei îs vaccinați. Le-am zis că și noi. S-au destins. În județul Suceava, pocăiții sunt antivacciniști în masă, le-a dat satana de rumegat.
Mare test divin.
Măi frate, oameni care dacă-i întrebi ceva din Biblie, nu pot lega două versete, iar dacă trebuie să spună ceva unui necredincios, pentru salvarea lui veșnică, parcă au buzele cusute, brusc au devenit mari evangheliști ai antivaccinării, de parcă Bill Gates ar fi Satana, vaccinul poarta iadului, iar ei evangheliștii mântuirii de vaccin. Ca Florin al meu.
Și ca mulți alții.
Pentru mine îmbibarea cu antivaccinism a cuiva e un mare test…și rapid.
Nici nu trebuie să întrebi pe cineva, că toarnă.
Lucrurile stau bine definite în capul lui: teoria anticonspirației e evanghelia, „ăștia”(variază!…) sunt satana, vaccinarea e testul căderii…și păstrarea nevaccinat: „sfințenia”.
(Pentru mine: prostia ca „credință” iar nevaccinarea lui, certificat de minte slabă.)
Cum să-i iubești pe acești activiști?
Greu.
Unul pe care-l cunosc, a îngropat recent două băbuțe de la ei din adunare (și rude de-ale lor în același timp), dar ei „nu au covid”, că „în fiecare toamnă au avut gripă”. Păi cum să aibă covid, dacă nu există…în capul lor. Ce e trist e că după două înmormântări (două mătuși) și toți testați pozitiv și carantinați două săptămâni în familia lor, după ce luni de zile am încercat să-l lămuresc pe capul familiei, nu am auzit nici măcar un cuvânt nici de regret, nici de pocăință.
Măcar știu acum cu cine am de-a face.
Și ceața asta de cap e tot urgie.
Gata, că aici e mâine, adică azi și mai e mult până acasă.
Rămâne așa: covidul e urgie de la Dumnezeu, dar ce bine că avem internet și nu trebuie să ne respirăm față în față!
V-am scris de la 1000 de km și nimic nu ne oprește nici să comunicăm, nici să ne rugăm.


Prima postare complet ștearsă de FB

Postarea din 20 noiembrie de pe acest blog: :„Istoria prezentă, în cadență cu profețiile. Acum: „voi trimite niște vânători”… prin Belarus și Polonia.” care a fost republicată automat de mine pe FB și chiar promovată aproape o săptămână a fost ștearsă de pe FB pentru că „încalcă politicile comunității”.
Cunosc destul de bine legile, politicile rețelelor sociale și strategiile de publicitate.
Nu am găsit nimic „incitant la ură” în postarea mea. Pur și simplu în postare am analizat un fenomen, fără rasism și fără aprecieri de vreun fel asupra oamenilor sau grupurilor și am asociat acest fenomen cu o profeție biblică.
Probabil această exactitate a Cuvântului lui Dumnezeu deranjează, chiar ideea de justiție din Biblie nu place celor certați cu ….dreptatea.
E bine că știm unde doare, înseamnă că acolo e rana, acolo trebuie legat.
Scriu asta pentru că sunt pline rețelele sociale de mesaje mistice, de zâmbitori ordinați (sau ordinari) care au lăsat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul unor datini care nu vindecă și nu hrănesc, dar aduc bani.
Aceste mesaje confuze și neangajante nu deranjează pe nimeni, dar iată că un mesaj care face legătură între realitatea prezentă și Planul lui Dumnezeu, irită, deranjează și este raportat probabil de mercenarii minciunii.
Slăvit să fie Domnul!
(Această postare nu apare și pe FB.)

Ordinea învățării copiilor: mai întâi evlavia, apoi morala, apoi cultura, profesia, etc.

Teama de Dumnezeu și de autoritatea Cuvântului Său trebuie sădite în copii din frageda pruncie prin blânda învățare.
Citez din Pampeadia lui Comenius:
„Să predăm toate lucrurile în ordine și gradat.
Aceasta se întâmplă atunci când sunt predate mai întâi lucrurile care vin în primul rând și apoi acelea care le urmează. Este bine cunoscut versul lui Horațiu: Acela care îmbină utilul cu plăcutul obține toată încuviințarea. Just este, însă, ca agreabilului şi utilului să-l treacă inainte ceea ce este cinstit, evlavios şi sfânt. Căci, de fapt, după primele două, vulgul aleargă de la sine, pe întrecute, fără să-l învăţăm noi; fiecare se agită într-acolo, destul, din propriu-i impuls. Însă cel de-al treilea lucru trebuie mai ales să pătrundă în suflet, pentru ca oricine s-a născut om să se gândească la înalta lui menire şi să se preocupe nu numai de ceea ce este dulce sau util, ci — înainte de toate —să acționeze cu onestitate. Acesta trebuie să fie mereu temeiul şi scopul, o parte esenţială a intenţiilor şi faptelor noastre. Evident, dacă se îmbină onestitatea cu utilul este şi mai bine, iar dacă se mai adaugă (dacă este posibil) şi plăcutul, cu atât totul va fi mai frumos şi mai agreabil. De aceea trebuie să-l îndreptăm pe Horaţiu aşa:

Pe primul loc stă onestitatea, apoi utilitatea, şi în al treilea rînd plăcutul.

Dar lumea a răsturnat această ordine, punând prosteşte ultimul pe primul loc.

Aşadar, pe primul loc stă evlavia, hrana sufletelor, pe al doilea, moravurile bune, ca normă a relaţiilor între oameni, și la sfârşit, cultura, drept hrană spirituală.

Înainte de toate trebuie inoculată evlavia, deoarece ea conţine făgăduinţele acestei vieţi şi ale celei viitoare. Înţelept este acela care se îngrijeşte de cea din urmă, ca şi de căile care duc într-acolo.

De fapt, scopul acestei vieţi constă în a te pregăti pentru eternitate, şi dacă nu o faci în timpul vieţii, atunci viaţa este pierdută. Dar la eternitate ajungem prin moarte, de aceea oamenii trebuie să se pregătească să înfrunte cum trebuie moartea.

Ajungem la o moarte bună numai printr-o viaţă bună. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru o viaţă bună chiar de la începutul vieţii. La o viaţă bună ajungem numai prin deprinderi bune, Aşadar, tineretul trebuie deprins din primii săi ani să facă bine tot ceea ce face.

Dar deprinderea de a acționa bine se formează prin neântrerupte exemple bune şi prin alegerea din proprie inițiativă a binelui și reprobarea răului. Alegerea se poate face corect numai pe baza înţelegerii. Iar la înţelege (doctrina), se ajunge numai prin învăţare, prin intermediul căreia se pregătește capacitatea de a distinge binele și răul. De aceea trebuie să înțelegem în mod temeinic această distincție a lucrurilor începând din primii ani ai adolescenței şi de aici pe parcursul întregii vieți.
Acesta este unicul lucru necesar și partea bună care nu va fi smulsă de la aceia care şi-o aleg (Luca 10, 42) .
După evlavie, al doilea loc trebuie să-l ocupe bunele moravuri. Ele sunt utile de-a lungul întregii vieţi pentru relaţiile dintre oameni. Despre ele se poate spune: „Cine progresează în ştiinţe, dar este deficitar în moravuri, acela mai mult pierde decât câştigă.” De aceea trebuie să avem grijă deosebită ca toţi, de tineri, să se deprindă cu munca şi sârguința, şi nu cu lenevia. Abia atunci şcolile vor merita să fie numite adevărate ateliere ale umanităţii, cînd vor deprinde tineretul nu cu trândăvia, ci cu munca, nu-l vor pregăti ca simpli spectatori fără rost ai lucrurilor şi sporovăitori, care numai vorbesc despre câte un lucru (pe care nici nu l-au înţeles bine) sau subtili judecători ai ambelor părţi ale unui argument, ci, dimpotrivă, făuritori vii, care ştiu cum să procedeze și să administreze circumspect lucrurile, exersându-i pentru activitate permanentă și înzestrându-i cu iscusință pentru justa conducere a lucrurilor care le-au fost încredințate. Toate școlile publice trebuie să fie ateliere publice, palestre, pentru exerciţiile cele mai . utile vieţii, ca un remediu eficace împotriva dezordinii generale, pe care majoritatea muritorilor o dobândesc în școli și o manifestă toată viaţa, adecvat tânguirii lui Seneca: ” O mare parte a vieții se trece cu acțiuni rele, cea mai mare parte cu inactivitate, iar viața întreagă făcând altceva decât ceea ce trebuie făcut.
În sfârșit literatura, plăcută și veselă, destinată să hrănească și să bucure spiritul omului:

De ce ocupă ultimul loc? Răspund: Este frumos să ştii mult, poate chiar totul. De aceea, Dumnezeu însuşi a plantat în paradis arborele cunoaşterii binelui şi a răului, atît de frumos ochilor şi desfătător ca înfăţişare, încît Eva, nechibzuită, s-a apropiat și a putut fi amăgită de farmecul său. Ar fi fost mai salutar pentru ea să privească arborele vieții, să se hrănească și să trăiască din el, nu să-l disprețuiască, să culeagă fructul de pe celălalt şi să moară.

Lucrurile frumoase sunt vătămătoare, dacă le dorim numai pentru ele. De aceea, noi muritorii este mai bine să privim mai cu iubire la arborele vieţii, decât la acela al binelui şi al răului dacă preferăm să nu alunecăm şi să nu ne rătăcim pentru totdeauna. Mai întâi ca Solomon trebuie să cerem de la Dumnezeu o inimă smerită, decît, tot ca el, să începem să cercetăm diferenţele firilor. Însuşi Hristos, acest Solomon ceresc, ne-a dat un exemplu în timpul vieţii sale ca om. El s-a străduit să izbândească mai mult prin înţelepciune și bunătate faţă de Dumnezeu decât față de oameni; în primul rînd el considera necesar să izbândească prin cunoaşterea legii lui Dumnezeu şi supunere față de Dumnezeu (abia la vârsta de 12 ani), înainte de a se supune naturii (la 30 de ani). Așa precum un orb stă în întuneric, indiferent de este sau nu lumină, tot astfel nelegiuitul, fie că are sau nu lumina minţii, este cuprins de întunecime. El nu poate vedea, căuta şi găsi în Dumnezeu cel mai înalt bun, cea mai înaltă fericire, ci, departe de el și de lumina sa divină, se prăbuşeşte în întunecimea veşnică. În vase murdare se alterează cea mai bună licoare. Tot așa se întîmplă cu cea mai bună ştiinţă dacă pătrunde într-un spirit pervertit, de neândreptat. De aceea trebuie să depunem toată străduința ca înţelepciunea noastră să înceapă prin aceea ca noi să ne temem de Dumnezeu, dar şi de oameni, şi de noi înşine. De Dumnezeu, în faţa căruia ne sfiim să păcătuim, când ne gândim că el poate să-i distrugă trupul păcătosului și să-i trimită sufletul în iad; de oameni — ca să ne obişnuim să ne temem de supărarea părinţilor, preceptorilor și a altor oameni buni; de noi înșine — prin aceea că, devenind conştienți de propriile noastre slăbiciuni, să nu ne încredem întotdeauna în noi, ci mai bine să ne temem de noi înşine, lăsându-ne conduşi, cu bucurie, de spiritul Domnului şi să ascultăm de îndrumarea lui Dumnezeu. Dacă ajungem la aceasta, înţelegem nu numai ce este, dar şi cît de adevărat este ceea ce de atâtea ori Sfânta Scriptură caută să ne strecoare: „temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” Adevărata teamă poate sălăşlui numai într-un suflet bine dominat, eliberat de aroganță, de minciună, de mânie şi de încăpăţânare.”
Pampaedia, JA Comenius, pag 95-96

La ce se gândește călăul?

Am citit cartea lui Cristian Moisescu, despre tatăl său: V.V.Moisescu- „Fascinația Armoniei Universale”
A prezentat-o la noi în casă în 2013, apoi după moartea lui Cristi, cartea a apărut la Mediaș.


Mi-am reamintit pasaje, m-am bucurat că a integrat în carte o postare de aici de pe blog (Cine face cântecele, din 2013) și mi l-am reamintit pe omul Cristi, plin de căldură, dar „dârz” în principii.
Unul din pasajele care-l caracterizează este cel de la pagina 342, când descriind vizitele pe care le-a făcut securiștilor care l-au torturat pe tatăl său, scria:

După Revoluţie am stat de vorbă cu câţiva dintre cei care l-au arestat şi anchetat, astăzi toţi colonei, sau poate chiar generali în rezervă, cum sunt: Coșeriu loan, unul dintre securiştii care l-au arestat pe tatăl meu, vinovat de a fi făcut poliţie politică ajuns, datorită zelului său, în perioada anilor 80 șeful Securităţii Judeţului Arad, Rada Gheorghe (ofiţerul care fusese introdus în casa de pe strada H.Barbusse nr.12 şi care, în ziua când mama mea Sânziana, s-a întors de la Timişoara, unde se dăduse sentinţa de condamnare de 25 de ani muncă silnică, a întrebat-o „Ia zi, cât a primit?” La răspunsul ei stins că primise 25 de ani, el i-a replicat: „Numai atât?!”).

Când l-am vizitat acasă se afla într-o stare jalnică (aviz celor care au făcut fapte asemănătoare!!!), David Mihai ofiţerul de Securitate, care îl vizitase şi anchetase pe când se afla închis în penitenciarul din Gherla.

Întrebându-i ce părere au despre V.V. Moisescu, întrucât pe cea de atunci o ştiam deja, toţi mi-au declarat că a fost un om cu totul deosebit, vremurile de atunci, însă, fiind potrivnice unor astfel de oameni…

Și este aceasta oare o scuză pentru tot răul pe care l-au făcut??7!!! Ei de partea cui au fost???

Cui au jurat ei credință? Poporului român asuprit de nişte dictatori odioşi sau acestora din urmă, în slujba cărora şi-au vândut sufletul și conștiința???

Nu am observat la ei nici o urmă de regret, așa încât nu am pentru ei decât un profund dispreţ.

Nu există o pedeapsă mai mare pentru o persoană decât aceea de împietrire a inimii, a lipsei orcărei păreri de rău în legătură cu faptele rele săvârșite, afirmă Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.

Tuturor acestora le dedic poezia lui Carl Sandburg intitulată „Călăul acasă”.

La ce oare se gândește călăul?
Când se întoarce acasă spre seară de la muncă?
Atunci când se așează cu soția și
Copiii la o ceașcă de cafea și un
platou de şuncă și ouă?
îl întreabă ei oare dacă a avut o zi bună de lucru
Şi toate au Mers bine, sau
Evită ei anumite subiecte şi vorbesc doar despre
Vreme, base-ball, politică, despre benzile de desene din ziare
Şi despre filme? Se uită ei oare
La mâinile lui când se întinde spre ceaşca de cafea
Sau spre platoul cu şuncă şi ouă?
Dacă cei mici îi spun: Tati, hai joacă-te cu noi
De-a căluţul — uite o frânghie!
Le răspunde el oare ca în glumă:
Am văzut destulă frânghie astăzi!
Sau i se luminează faţa de bucurie şi spune:
E o lume bună şi minunată cea în care trăim!
lar atunci când razele blânzi ale lunii intră printr-o
Fereastră într-o odaie
Unde o fetiță doarme liniştită în pătuţul ei
Și razele lunii îi învăluie urechiuşele şi părul —
Călăul — oare cum reacționează?
Trebuie să fie ușor pentru el.
Bânuiesc că orice este ușor pentru un călău.

Traducere din limba engleză de Cristian Moisescu

Trec și varianta engleză:

The Hangman at Home by Carl Sandburg

WHAT does the hangman think about
When he goes home at night from work?
When he sits down with his wife and
Children for a cup of coffee and a
Plate of ham and eggs, do they ask
Him if it was a good day’s work
And everything went well or do they
Stay off some topics and talk about
The weather, base ball, politics
And the comic strips in the papers
And the movies? Do they look at his
Hands when he reaches for the coffee
Or the ham and eggs? If the little
Ones say, Daddy, play horse, here’s
A rope—does he answer like a joke:
I seen enough rope for today?
Or does his face light up like a
Bonfire of joy and does he say:
It’s a good and dandy world we live
In. And if a white face moon looks
In through a window where a baby girl
Sleeps and the moon gleams mix with
Baby ears and baby hair—the hangman—
How does he act then? It must be easy
For him. Anything is easy for a hangman,
I guess.”

Mi-am amintit cum în cărțile lui, Traian Dorz analiza încă din închisoare gradul diferit de îndobitocire al gardienilor și dădea vina pe lipsa educației materne: „Dacă acești oameni ar fi avut niște mame credincioase…?” etc. etc.?
Și eu am analizat pe viu pe unii din cei 62 de „călăi”, care ne-au intrat în viață, chiar dacă au făcut-o cu zâmbetul și vremea multă pe care o aveau, nu cu lanțuri și cătușe, ca acum 50 de ani. După ce „m-am prins„, am profitat să nu le spun multora din ei și să continui teatrul lor, dând în continuare zeci de ore din viață și gândind în sinele meu: „Oare la ce se gândește acest mini-călău?. Ei nu folosesc decât frânghii transparente„: zămbete și voie-bună atunci când se lingușesc pe lângă mine, sau soția mea, sau copiii noștri, sau alte rude și prieteni.
I-am testat pe îndelete, i-am lăsat să creadă că îmi pun frânghii pe grumaz, le-am suportat luni și ani de zile unora, lingușeala și teatrul scârbos.
Am observat o împietrire a inimii, în îndobitocire în justificarea faptelor și chiar dacă nu mi-am exteriorizat ca și Cristi, disprețul și scârba, am vomitat înăuntrul meu și m-am acrit destul cât să-mi fie poate de ajuns.
Am citit totuși ce-au făcut alții, mai ageri în condei ca mine, ca de exemplu Gabriel Liiceanu în cartea lui: „Dragul meu turnător”. Citez din prezentare:”Cartea Dragul meu turnător este un răspuns la întrebarea „De ce arată România aşa cum arată în ultimii 23 de ani?“ O poveste despre un viol istoric, realizat prin complicitatea tuturor celor care scăpaseră de povara conştiinţei.

„Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“

„«De ce arată România altfel?» nu este o întrebare deloc complicată, de fapt. […] România arată altfel pentru că vremurile noi au fost făcute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situaţie nouă; de oameni crescuţi în cultul lui «nimic sfânt» şi cu o psihologie generalizată de câini pitbull: apuci, şi ce-ai apucat nu mai laşi să-ţi scape din gură. De fapt nu e nevoie de o mare forţă analitică pentru a înţelege că «România tranziţiei» s-a construit pe clanurile fostei Securităţi, adaptate rapid la o nouă conjunctură politică şi economică. A profita de incognito-ul în care lucraseră şi a ocupa în mod paşnic centrele de putere ale societăţii, mimând formele lor de funcţionare democratică şi deturnându-le fondul, iată formula simplă şi eficace adoptată de cei care, până în 1990, trăiseră în culisele puterii.“ (Gabriel LIICEANU)
Pe vremea aia am scris despre cele două jumătăți de Românii, jumătăți care-și continuă existența de călăi fără să se arate și victime fără să știe.
Aceasta a fost una din urgiile noastre naționale, penultima înainte de covid.
Să enumăr urgiile, începând cu legionarismul anilor 40, apoi:
-războiul
-comunismul
-securismul (conducerea păpușară dintre 1989-2019)
-covidul
În fața acestor realități, oricărui om treaz îi vine să spună ca profetul: „Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate…” Isaia 6:5
Cei care știu, cei mai mulți tac pentru că miza e mică, rezolvarea aproape imposibilă, iar unii, mai puțini, ca și Cristi, vorbesc, scriu, învață.
Vă las cu o scurtă înregistrare video, cu Cristi, din 2010:


Cel mai sigur călăul se gândește la bani, la confort, la siguranța slujbei lui, gânduri împodobite cu zorzoane pe care nu dă doi bani, dar nu le dă jos: patriotism, siguranță națională, securitate.
Dar la ce se gândește victima?
Nici într-un caz la ce vrea călăul, pentru că una din vinile celor torturați a fost că au gândit ilegal, liber, la de toate, la cu totul altceva decât ce era voie. Și câteodată, foarte rar, s-au gândit cu milă și la ce se gândește călăul.
Cristi a fost sincer până după moarte, a poruncit cioclilor să i se citească deasupra mormântului deschis Psalmul 139.
Citez și eu parte:
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
20 Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
21 Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
22 Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.”

Istoria prezentă, în cadență cu profețiile. Acum: „voi trimite niște vânători”… prin Belarus și Polonia.

Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.” Ieremia 16:16
Știrile de săptămâna trecută au prezentat imagini și filmări de la granița dintre Polonia și Belarus.


Mii de migranți din țări musulmane forțează granița UE.
Întrebarea care se pune este; aceste mișcări de populații, aceste migrații au loc întâmplător sau sunt acțiuni profețite de Dumnezeu cu mult înainte de a avea loc?
Noi știm din Biblie că Dumnezeu a lăsat scris ce are să se întâmple, încă din vremuri străvechi.
Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” Isaia 42:9
și „Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! ” Isaia 44:7
De aceea noi credem că tot ce se întâmplă se încadrează în planul profetic general al lui Dumnezeu.
Mai ales ciudățeniile.
Fac o divagare utilă.
În Biblie vedem că atunci când Dumnezeu voia să scoată în evidență intervenția Lui, provoca anumite întâmplări absolut ciudate. Exemple:
-vacile cu vițeii închiși în grajduri, dar care au tras carul în cu totul altă direcție
-leul care omoară profetul, dar pe măgar nu, apoi stă lângă profetul mort și lângă măgarul viu fără să-i mănânce
-corbii care aduc carne
-etc.
În același spirit văzând mii de oameni care în secolul 21 trec pe jos granițe la mii de kilometri de casa lor și cunoscând profețiile nu putem să nu observăm cum în vederea împlinirii profețiilor despre întoarcerea tuturor evreilor din lume în Israel, Dumnezeu provoacă împlinirea unor împrejurări care să favorizeze acest proces istoric/profetic.

Una din împrejurări este creșterea antisemitismului islamic și „exportul” acestui conflict din țările islamice (unde nu mai sunt evrei aproape deloc, au plecat toți) în țările creștine” unde, în unele țări au rămas comunități importante de evrei.
Aceste țări sunt:
-în Europa: Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania,
-în Americi: USA, Canada, Brazilia
După ce, la începutul secolului 20, migrația evreilor spre „Palestina” s-a făcut mai mult cu vapoare de pescuit, transformate pentru transport pasageri, vedem cum în zilele noastre evreii din diaspora sunt forțați să emigreze spre Israel datorită antisemitismului în creștere, din țările unde locuiesc.
Profetul Ieremia a fost inspirat de Dumnezeu să vadă aceste lucruri acum 2500 de ani și să le scrie în cartea lui, iar noi trăim astăzi acest miraculos timp al împlinirii:
Ieremia 16:14-16
De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» 15 Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. 16 Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui, şi, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile şi în crăpăturile stâncilor.
Socotesc că acești migranți care de 10 ani forțează granițele UE sunt acești vânători despre care a scris Ieremia. Numărul în creștere al „minorităților” islamice exact în țările unde mai sunt evrei din vestul Europei, simultan cu creșterea antisemitismului din Statele Unite pe fondul „conflictului”. israeliano-„palestinian” la care adăugăm stresul social provocat de pandemie și de urmările ei, toate converg spre un deznodământ prevăzut de Dumnezeu: evreii vor pleca în Israel, toți, până la ultimul. Și din Anglia, și din America, ca din Afganistan sau ca din Irak.
Poate cineva va încerca să vadă cauze politice ale acestei migrații, și sunt. Nu putem să nu observăm ostilitatea în creștere a Rusiei și a satelitului ei, Belarus, față de Europa. Nu putem să nu ne întrebăm de ce această migrație (favorizată de eliberarea de vize de către Belarus) nu s-a făcut vara, când migranții puteau dormi prin pădurile Belarusului, forțând granița, ci se face acum, sub amenințarea gerului, pentru a spori tragismul. Criza gazelor, adaugă un element în plus acestui conflict.
Așa că noi, dacă iubim venirea Domnului, dacă cunoaștem și credem profețiile profeților Lui nu trebuie să interpretăm aceste evenimente decât în cadrul strict al profețiilor. Politica este supusă profețiilor. Și Putin și Lukașenco, precum faraon și Nebucadnețar odinioară, împlinesc Planul luI Dumnezeu. Nu politica, nici conspirațiile, nici banii nu decid soarta istoriei, ci Dumnezeu. Sau mai bine zis, politica, conspirațiile și banii slujesc la împlinirea Planului lui Dumnezeu, fără ca „actorii” să știe asta.
Acesta este cadrul profetic prevăzut de Dumnezeu, să creeze spectacol, ca să ne atragă atenția asupra împlinirii Cuvântului Său. „Ce dacă unii n-au crezut?” a zis Pavel și repet și eu acum: „Ce dacă unii nu bagă în seamă aceste profeții și împlinirile lor?” Necredința multora nu va anula valabilitatea Planului lui Dumnezeu, dragostea lui de oameni și răbdarea Lui.
Aceste întâmplări au de-a face cu angajamentul (evlavia) nostru creștin. Marcu 13:28-29 „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape29 Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
Să explic:
smochinul este națiunea lui Israel, națiunea evreiască
înfrunzirea smochinului uscat de 2000 de ani) este înființarea statului Israel în 1948 urmată de cucerirea Ierusalimului în 1967 și de dezvoltarea miraculoasă a țării de atunci încoace.
vara, timpul secerișului, al roadelor este sfârșitul veacului, timpul de acum
-„aceste lucruri împlinindu-se” sunt evenimentele transmise la știri, care împlinesc profețiile
Fiul omului este Domnul Isus care se va arăta
Atitudinea noastră trebuie în fața acestor împliniri trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte:
1. 2 Petru 3:2 „….să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.” Este o provocare la citirea și analiza scrierilor profeților din vechime. Dacă primii creștini au fost provocați la asta, cu atât mai mult noi, ultimii creștini avem nevoie de citirea profețiilor despre lucrurile care se întâmplă sub ochii noștri. Nu neglijați profeții Vechiului Testament!
2. Să rezistăm batjocorilor celor care nu cred în Domnul Isus, celor care nu iubesc venirea Lui (aici intră ateii dar și majoritatea lumii religioase, chiar evanghelice, mai ales cei prinși de înșelarea industriei religioase, temple, salarii, bani): 2 Petru 3:3-4…să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?”
3. Să ne curățim viața ochii (vederea spirituală) și hainele (faptele) pentru a putea înțelege și a coopera cu Domnul la ceea ce lucrează El acum. 2 petru 3:11-12 „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu,…” (Sfânt înseamnă ales, dedicat, iar evlavios înseamnă angajat.)
4. Să nu ne îngrijorăm de evenimentele istorice care se petrec: 2 Petru 3:14 „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
5. Să credem dragostea lui Dumnezeu față de oameni, dragoste care face ca aceste evenimente să se desfășoare într-un ritm lent, pentru a avea ocazia de pocăință toți oamenii și a avea timp noi să le analizăm și să le explicăm altora. 2 Petru 3:15 „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire...
6. Să ne ferim de răstălmăciri, de interpretări greșite care duc la pierderea tăriei. Vedem clar cum cei ce nu iubesc venirea Domnului își pierd în ritm accelerat interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu și puterea de a-l explica altora: „Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă, ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria.
Așa cum pentru un sportiv, condiția victoriei este antrenamentul, tot așa, pentru creștini, condiția pentru păstrarea puterii spirituale este să știi mai dinainte aceste lucruri și să te ferești ca „să nu fi târât de rătăciri”, de aceea am scris.

Educația este un război al povestirilor

Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere-aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” Deuteronom 11:18-19
Moartea lui Ștefan a avut loc în timp ce le spunea povestea (istoria, narațiunea) lor celor ce imediat apoi l-au ucis. Dacă tăcea, scăpa.
Biblia e plină de povești, Moise le repetă, Iosua, Judecătorii, David în Psalmi, Domnul Isus, apostolii.
Istoriile creației, ale pedepsei, ale potopului, povestite pe îndelete, cu detalii și pasiuni sunt rădăcinile gândului, din ele crește prezentul și viitorul celui care se identifică cu povestea. Când spui unui copil de 2-3 ani povestea creației, a potopului, chiar a necesității justiției divine, i-ai pus temelia pe care se va zidi zidul credinței. Dacă n-o pui tu, o va pune altul, alta.
Am citit această expresie (războiul narațiunilor) într-un articol despre conflictul israeliano-arab. (Am văzut chiar pe izzystream (vă scriu mai târziu ce-i aia1) un filmuleț cu un pastor protestant din Gaza, un creștin într-o mare arabă, având povestea lui și el.) Dar să revin la războiul israeliano-arab. Înainte de a fi un război real este un război al poveștilor, al istoriilor, al narațiunii diferite pe care o învață, una evreii, cu totul alta arabii.
Dar cam la fel e și în Europa, evenimentul istoric sărbătorit de o națiune este motiv de jale pentru cealaltă, de aici tensiuni, pasiuni și reacțiuni. Fiecare manual de istorie e diferit în altă limbă.
Ca să-i iei unui popor demnitatea, îi furi istoria, îi furi școala, spui copiilor lui altă poveste, una fără glorie. L-ai ucis.
Școala ardeleană la români a fost tocmai o rescriere (unii zic că exagerată, nu comentez, dau ca exemplu) a istoriei, o istorie care să redea demnitate. A reușit.
Copiilor de arabi din Israel li se predă altă istorie. Cea a „ocupației”, a „catastrofei”, nici despre istoria adevărată a tratatelor politice corecte care la dezmembrarea unui imperiu au dat bucăți din imperiu diferitelor etnii, nici despre istoria profetică nu li se spune nimic acestor copii, ci li se dă doar intoxicare „educativă” cu „catastrofa” și cu „ocupația”. E normal că cresc teroriști.
Dar m-am gândit la educația creștină, obsesia mea. La cât de mult m-a prins povestea milioanelor de ani și cât de puțin cea adevărată a Bibliei, a mileniilor, a celor câteva milenii. N-a dus nimeni acest război pentru mine, e normal c-au câștigat milioanele.
A trebuit ca Dumnezeu să-l izbăvească pe un Emil Silvestru, care să lupte pentru sufletul meu și slava lui Dumnezeu prin emisiunile și conferințele lui creaționiste.
E dureros că mii de copii de creștini sunt trimiși neînarmați la acest război inegal, pe de o parte povestea bine garnisită cu imagini, National Geographic, teorii și invazie de texte despre vârstele de milioane și miliarde ale relicvelor, încât în fața acestui Goliat educațional, nu mai băgăm mâna în traista noastră cu pietrele celor 5-6 milenii și nici cu praștia nu știm trage.
Este un moment în cartea Judecători, când unul din judecători este atacat chiar cu o poveste falsă: e vorba de Iefta în război cu amoniții. Războiul este mai întâi unul al istoriilor, al povestirilor: „Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.
Evident o narațiune falsă. Iată povestea adevărată: Dumnezeu poruncise lui Moise „….să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei, căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.” Deuteronom 2:19
Iefta știa istoria, știa ce a poruncit Dumnezeu și chiar după ce a câștigat și războiul poveștilor și războiul real tot nu a ocupat țara lui Amon, știa și promisiunile. De aceea la Evrei 11 este amintit și Iefta: „de Iefta„.
Dacă ne întrebăm de ce mulți copii de creștini abandonează credința la maturitate și devin prinși de lațurile păcatului este tocmai datorită faptului că războiul poveștilor a fost pierdut atunci când la vârsta poveștilor nu s-au spus poveștile cele adevărate.
Mulți creștini se roagă zilnic pentru copiii lor, dar nu fac nimic în sensul învățării lor, după porunca apostolului: „ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului” Efeseni 6:4
Singurul verset pe care îl am în fața ochilor, pe peretele din fața mesei, când scriu acum este agonizează agonia cea bună a credinței” 1 Timotei 6:12 termenul grec original și-a păstrat în română și forma și sensul, a agoniza. Educația este treaba unuia care învață pe altul. Am fost în viață și profesor, dar mai mult în meseria mea a fost nevoie să învăț pe mulți oameni diferite specializări, mai ales în automatizări industriale. Cu rare excepții eșecul procesului de învățare este al profesorului. E nevoie ca cineva să agonizeze pentru altul, să ude uscăciunea locului cu lacrimi, ca să se prindă rădăcinile cuvintelor sădite.
Educația copiilor creștini e important să fie neformală. De aceea am păstrat în titlu termenul povestire. Tuturor ne plac poveștile, dar mai ales copiilor. „când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula
Domnul Isus a spus povești, pilde. Apostolii, profeții au vorbit în pilde. Povestirea este tabloul în care micuțul care-o ascultă își va sădi identitatea, se va vedea în ea. Pribeagul Avraam va deveni model, întristatul Iacov va deveni mângâiere, curajosul și credinciosul Daniel, dârzul David, îndrăznețul Samson, sunt cadre numai bune de „colorat” cu ființa micuțului ascultător care se va oglindi în aceste caractere.
Dragi părinți, spuneți povești biblice, citiți-le istoriile biblice copiilor voștri. Vreți să fie urmași ai lui Avraam, să aibă credință, citiți-le viețile lui Avraam, a lui Isaac, Iacov și Iosif, a Sarei, a lui Moise, a lui David și a profeților. Fiți fascinați de eroii biblici, transmiteți fascinația aceasta micuților elevi. Să fie saturați cu aceste istorii, să le știe detaliile și să le poată cita. Nu vă mulțumiți cu o educație superficială, sau Doamne ferește nu vă amăgiți cu falsa idee că indiferent de cum îi veți crește, odată în viitor „Dumnezeu se va atinge de inima copiilor” și vor deveni creștini. Înspăimântător de amăgitor. Se va atinge cu siguranță dracul prin povești colorate și ademenitoare dacă va găsi spațiu liber. Ocupați voi primii acest spațiu cu povestirile adevărate ale universului, cu istoriile biblice.
Cântați cu copiii. Cântați mai ales cântări biblice, despre personaje biblice, Samson, David, despre creație, cântări despre animale. Copii vor găsi sensul creației în pildele lui Dumnezeu. Dacă nu, vor găsi sens în buruienile pe care le va sădi primul infractor sau școala atee.
Trebuie ca înainte de anii mersului la școală aceste fundamente să fie sădite și povestirile fac asta. (Nu cântați cu copiii cântări experienționaliste, copiii vor crede și vor face fapte la maturitate. Știu, este pandemie de cântări experienționaliste (eu simt, eu simt pe cineva) și penurie de cântări biblice.)
Povestirile sunt cetăți redutabile ale gândului, cetăți care se ridică ușor la vârste fragede și cresc odată cu copilul, astfel încât la maturitate omul va căpăta înțelepciunea care duce la mântuire.
Dar dacă tot povestesc despre povestiri, hai să citez una: Psalmul 78. Tocmai cu acest argument al forței educative a pildei și povestirii începe: „Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele!
Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde,
vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
Ce am auzit, ce ştim,
ce ne-au povestit părinţii noştri,
nu vom ascunde de copiii lor,
ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului,

puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
” Psalmul 78:1-4
Apoi urmează o descriere a istoriei cu accent pe justețea pedepselor.
Cam acesta a fost scopul postării mele, o invitație la câștigarea primei lupte din agonia educației: lupta povestirilor.

1. Izzystream este un canal de filme israelian numai cu filme israeliene, cu abonament, cam ca și Netflix. Abonamentul este de 5 dolari pe lună. M-am abonat pentru că are și documentare foarte bune despre înființarea statului și evenimentele profețite de Dumnezeu care se împlinesc în aceste zile.

Despre ce n-a scris azi nimic Times of Israel

De aceea, proroceşte şi spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel.” Ezechiel 37:12
Nu nu este o imagine din serialul Shtisel, nici din America, nici din secolul trecut.
Este de azi 5 noiembrie 2021, din Sighet, România.
Sighet, unde s-a inaugurat prima și singura sinagogă evreiască din Europa de est de după al doilea război mondial.
Priviți:

Inaugurarea sinagogii hasidice din Sighet, 5 noiembrie 2021

Dar să vă spun o poveste-două.
Am fost în primăvară prin Sighet, am trecut pe la muzeul satului unde am vizitat casa evreiască, casa rabinului Drimer din Bârsana…..

și casa lui Elie Wiesel.
La casa lui Elie Wiesel am nimerit cu un grup de parlamentari ai națiunii, am intrat cu ei fără să vreau și fără să plătesc, numai covor roșu nu era, iar muzeografa care a prezentat muzeul, evident că depășea cu mult și IQ-ul și nivelul de educație al ascultătorilor ei. Am ascultat fascinat.
De la ea am auzit de sinagoga în construcție atunci.
Am așteptat să iasă puhoiul, mi-am mărturisit „păcatul” și am plătit intrarea, am cumpărat o carte, am mai discutat puțin cu muzeografa și am trecut să văd sinagoga.
Mai pun poze, deși e vrednică de o postare vizita și ce-am învățat acolo.
În casa rabinului Drimer, o cameră era școala.

Mi-i imaginez pe micuții câțiva copii de evrei crescând minoritari cu o limbă, un alfabet și o religie diferită de restul. Divaghez.
Muzeul era pe deal, muzeul satului.
Sinagoga nouă este jos în oraș, am poze și de acolo, era șantier, acum e gata.

În Sighet mai sunt 11 evrei.
Și mai au o sinagogă….
Mare și asta.

Era primăvară…
Și încă n-a venit Domnul. Nu divaghez.
Bunicul lui Teitelbaum s-a născut la Sighet, dar mișcarea hasidică s-a dezvoltat în jurul orașului Satu-Mare (Szatmar în maghiară), de aceea această ramură a evreilor se numește Satmar, chiar și în engleză.
Despre acești evrei hasidici Satmar, wikipedia ne scrie multe, merită citit.
Cel mai important lucru despre ei este că ei nu sunt sioniști, adică nu numai că nu doresc să plece în Israel, că ei nu cred că înființarea Israelului este un plan divin, ci ei cred că Israelul se va înființa doar la venirea lui Mesia (ei nu cred în Isus, așteaptă încă), mai cred că un evreu adevărat nu are voie să devină sionist și sunt cu toții dușmani declarați ai statului Israel.
Unul din rabinii lor, Teitelbaum a scris o carte, Vayoel Moshe în care:
-se referă la sionismul religios ca la o „profanare majoră a numelui lui Dumnezeu”
-învinuiește sionismul pentru înrăutățirea și că este o cauză a Holocaustului, atât în ​​mod direct, cât și la nivel spiritual, provocând împlinirea măcelului despre care Talmudul spune că se va întâmpla dacă jurămintele sunt încălcate.
-se referă la lideri sionişti precum Theodor Herzl drept „eretici”
-da vina pe sionişti pentru o parte din vărsarea de sânge din Orientul Mijlociu. 
-spune este interzisă acceptarea oricăror bani din programele guvernamentale israeliene.
Ei bine, din cauza asta, Times of Israel n-a scris nimic despre evenimentul de la Sighet.
Și nici Jerusalem Post.
Mă întorc la istorie.
Cei 30000 de evrei din Sighet au fost duși la Auschwitz cu toții în 1944,

(imagine din muzeul Elie Wiesel, cu deportarea evreilor din Sighet de către jandarmii maghiari)
…..câți s-au întors au plecat în America, puțini în Israel, deși au fost chiar printre rabini aderenți ai mișcării sioniste, oameni care înainte de război se pregăteau să lucreze țara sfântă și învățau agricultura de la români,

dar majoritatea au plecat în America, chiar și Elie Wiesel.
Evreii hasidici din New-York, veniți azi cu avion privat la Satu Mare ….


…..doresc să creeze un loc de pelerinaj la Sighet.
E evident că sunt contra istoriei, au rămas ca și pe vremea Domnului Isus, contra profeților lor și închiși pentru credință.
Ce învățăm noi totuși ca creștini, ce ne privește pe noi evenimentul de la Sighet, sinagoga extrem de scumpă (e complet din marmură) și adunarea simpaticilor hasidici la Sighet?
Multe.

Odată că ei împlinesc o profeție: „o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor.” Romani 11:25 Aceștia sunt o parte din acea parte.
Apoi ei se împotrivesc lui Dumnezeu care în paralel cu chemarea numărului deplin al neamurilor la credință în aceste zile din urmă, cheamă și pe evrei în Israel.
Dumnezeu a înființat statul Israel, Dumnezeu a făcut ca Ierusalimul să fie cucerit doar la data exact profețită, iar acești evrei zidesc sinagogi într-un oraș cu 11 evrei.
Dumnezeu numește împrăștierea, diaspora „mormintele voastre” și le-a spus prin profeți că-i va scoate.
Aceștia nu vor să iasă, schimbă mormintele, au plecat din România în USA, nu în Israel.
Am urmărit cu atenție fiecare profeție despre adunarea evreilor în țara lor.
Peste tot scrie că-i va scoate.
Asta înseamnă două lucruri:
-ori că vor vrea să plece și nu vor putea, așa că Dumnezeu va crea condiții să poată pleca
-ori că nu vor vrea să plece și Dumnezeu va schimba condițiile să înceapă să vrea.
Sau pot fi ambele condiții simultan.
Pentru noi ca creștini și pentru toți oamenii, evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Ei sunt exemplele noastre, cu istoria lor, cu pedeapsa lor.
Urmăm la rând noi, popoarele, aceasta este ordinea: „întâi peste iudeu, apoi peste grec”, și asprimea, și slava.
Cred că în mod ironic (Dumnezeu are un simț al umorului extraordinar, scrie că El râde în ceruri) Dumnezeu îi lasă pe acești copii mari să-și joace teatrul în timp ce realitatea se petrece paralel cu ei.
Statul Israel există împotriva anatemelor rabinilor hasidici, adunarea evreilor în Israel se desfășoară după cum au scris Ezechiel, Isaia, Daniel și Ieremia, nu Teitelbaum și „dinastia” lor.
Să treci printr-o istorie atât de marcantă, s-o trăiești și să nu înveți nimic din ea, iată o stare tristă.
Să trăim aceste vremuri în care Dumnezeu împlinește profeții sub ochii noștri, după secole numite de profeți „multă vreme” de istorie imobilizată este fascinant.
Cred cu tărie că trăim acest vremuri din urmă, vremuri când smochinul frăgezește, vremuri despre care Domnul zis că „atunci va veni sfârșitul”.
Și că trebuie, cu fiecare zi mai mult să ne învingem somnul confortului pentru că răpirea va fi ca hoțul noaptea.
Vom fi furați acestei lumi care incotestabil crede că-i aparținem.






Educația copiilor, o poruncă dată părinților, Filipi, Grecia, august 2018 (audio)

Am tratat multe subiecte atunci, pe malul râului unde a predicat Pavel „femeilor adunate acolo”, inclusiv cum „femeia va fi mântuită prin naștere de fii”, despre botez și despre educația creștină în general.
De ce Pavel i-a căutat prima dată pe evrei pe unde a umblat? Min 2:40
Separările dintre creștini după criterii etnice nu sunt biblice. Min 10:20
Trebuie făcut botezul doar în apă curgătoare? Min 17:40
Dacă cineva a făcut botezul fără să fie convertit? Min 18:35
Apostolii nu au construit clădiri de biserici. Min 21:40
Despre etichetele (denumirile) religioase Min 22:10
Mormintele nu sunt locuri de veci . Min 26:38
Nu există locuri sfinte . Min 28:18
De ce aici pe malul apei erau adunate doar femei? Min 29:30
Blestemul femeii. Min 31.00
Femeia va fi mântuită prin naștere de fii. Min 33:25
Disprețuirea educației biblice de către părinți creștini. Min 35:20
Educația biblică, o poruncă dată părinților Min 37:30
Educația copilului mic este secretul credinței omului mare. Min 39:10
Orice educație e însoțită de mijloace de constrângere Min 40.00
Toți cei ce au crezut în Noul Testament au fost oameni temători de Dumnezeu înainte Min 41:30
Avantajul femeii Min 42:40
Desigur pentru cine are timp, merită ascultat tot, iar cine are mai puțin timp, să asculte doar de aici:

Vorbire de pe malul râului de la Filipi, Grecia, august 2018

În acel an am făcut un întreg circuit pe urmele apostolui Pavel, de la Kavala (Neapolis) la Varia (Berea).

În fiecare loc am vorbit din pasajul din Faptele Apostolilor sau din epistola
respectivă.
Întregul șir de postări de atunci este aici.
Să dau câteva exemple:
Filipeni capitolul 3:

Filipeni 3


Pilda câinelui Min 1:47
Când a început apostazia (lepădarea de credință)? Min 3:10
Atenție la cine îți oferă atașament, atașamentul nu e dragoste. Min 4:25
Creștinismul organizat este urmașul apostaziei. Min 6:20
Pocăința este o frământarte a minții. Min 7:10
Slănina e bună. Min 8:10
Dumnezeul din bucătărie. Min 9:10
Cârnațul, barba și sâmbăta. Min 11:30
Ce înseamnă „să-L cunosc pe EL”? Min 16:18
Cine a întregit Cuvântul lui Dumnezeu? Min 20:30
Cum va fi răpirea? Min 21:25
Nu ar trebui construite temple. Min 22:00
1 Tesaloniceni:

Detaliere pe subiecte:
Capitolul 1
Cuvântul a fost vestit mai departe de cei ce l-au primit. Min 1:10
Pilda spălării. Min 3:35
Capitolul 2
Pavel a muncit în Tesalonic cu mâinile lui. Min. 5:45
Predicatorii și preoții de azi cer și bani și slavă. Min. 6:50
Biserica e afacerea conducătorilor ei. Min. 7:15
Oamenii fac alianțe împotriva lui Dumnezeu. Min. 8:40
Teoria evoluției este alianță împotriva lui Dumnezeu Min. 9:15
Capitolul 3
Gândul că o să avem să suferim. Min. 15:20
A fi creștin înseamnă a-L mărturisi pe Cel pe care lumea Îl urăște. Min 16:35
Persecuția din România comunistă. Min. 17:00
A face parte dintr-un sistem religios integrat în lume înseamnă a pactiza cu vrăjmașul Domnului Isus. Min 17:35
Diferența dintre „lume” și administrația de stat. Min 18:20
Capitolul 4
Dragostea de frați. Min 21:15
Răpirea adunării. Min 23:53
Profețiile sunt ca privirea printr-un fel de ceață. Min. 24:55
Atitudinea pe care trebuie să o avem față de profeții. Min. 25:12
Să muncească cu mâinile ca să nu aibă trebuință de nimeni. Min. 25:50
Pietrele vorbesc. Min. 26:40
Este zadarnic să construim temple. Min. 27:20
Capitolul 5
Nu știm ziua și ceasul, dar știm perioada. Min. 29:15
O prăpădenie neașteptată. Min. 30:25
Ce înseamnă să nu fi în întuneric? Min. 32:20
Apostolii nu i-au încredințat vreunei ierarhii, ci Cuvântului lui Dumnezeu. Min. 33:38
Domnul Isus vine să „fure”, lumea va intra în haos.. Min. 35:15
Din pricina adunării, Dumnezeu ține statul. Min. 35:45
Educația îngerilor. Min 36:00
Singurătatea. Min. 37:00

2 Tesaloniceni

Detalii din subiectele tratate:

Introducere
Păsările nu seamănă nici nu seceră. Min 0:00
Florile nici nu torc, nici nu țes. Min 1:10

Capitolul 1 Despre pedeapsă și răsplătire. Min 6:00
Domnul Isus se va arăta din cer ca să pedepsească. Min 8:00
Gloria Evangheliei. Min 8:50

Capitolul 2
Despre apostazie-lepădarea de credință. Min 12:12
Apostazia a apărut imediat după plecarea apostolilor. Min 12:30 (s-au lepădat de credință cei ce au avut-o)
Despre apostazie ne vorbește și Vechiul Testament. Min 14:10
Calea lui Balaam. Min 14:20
Calea lui ieroboam. Min 15:00
Ascultarea a fost înlocuită cu donația. Min. 15:27
Despre Antihrist. Min 17:20
Un alt Isus. Ce fel de Hristos cunoști? Min 17:48
Rezultatele apostaziei. Min 19:50
Duhul popiei e duhul lui Antihrist. Min. 21:25
Pastorul e văzut ca un personaj cu puteri speciale. Min 21:43
Tăiați-vă de pe listă personajul clerical! Min 22:15
Pretenția semnului vorbirii în limbi. Min 24:25
Cum să pui „Duhu Domnului pă Gugăl”? Min. 24:50

Capitolul 3
AVERTISMENTE: despărțirea de cei ce nu lucrează nimic. Min. 26:45
Pilda boului. Min 28:35
„Mie mi-a descoperit Domnu’ să nu mai lucrez…să mă ocup de vestirea evangheliei.” Serios? Min. 30:10
Cuvântul lui Dumnezeu se vestește fără bani. Min. 30:27
Trăirea în neorânduială. Min. 31:25
Munca cu mâinile tale – o pildă vrednică de urmat. Min. 32:20
Să te desparți de pastorul care ia bani. Min. 35:45
Să nu dai bani la șarlatani. Min. 36:05
„Tu ai ceva cu pastorii!?” Min 37:03
Despietrirea inimii. Min. 38:40

Și ultima etapă a călătoriei, la Berea:

Berea, Grecia, august 2018



De ce era comunitate de evrei în Bereea? Min. 1:50
Ce înseamnă inimă mai aleasă (caracter ales)? Min. 5:00
O parte din Israel a căzut într-o împietrire. Min 7:40
Nu mai sunt evrei în Bereea. Min. 8:00
Această sinagogă goală vorbește mai bine. Min. 8:35
Prin ce se arăta inima lor mai aleasă? Min. 11:20
Cercetarea Bibliei nu este o chestiune de opțiune. Min 12:50
Cercetarea argumentelor face ca Biblia să fie logică. Min. 14:57
Nu cred că există o învățare miraculoasă. Min. 17:50
„Duhul vă va călăuzi în tot Adevărul”…la ce se referă?” Min. 18:15
Educație înseamnă cercetare a Scripturii. MIn 19:10
Să urmăriți ca crearea de convingeri să fie scopul educației. Min. 20:00
De ce statul Israel nu poate fi înfrânt? Min. 21:00
Cugetul se spală citind Cuvântul lui Dumnezeu. Min. 22:28
Ca noi să fim folositori, trebuie să ne încadrăm bine conștiința noastră în „cosmos”, în viața de zi cu zi. Min 23:04

La Bereea a fost sfârșitul călătoriei noastre pe urmele apostolului Pavel prin Macedonia (Grecia).
Toată călătoria: https://vesteabuna.wordpress.com/category/pe-urmele-apostolului-pavel-prin-macedonia-grecia-8-10-august-2018/


Știrile confirmă profețiile

Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.” Ieremia 23:20, 30:24 (texte identice)

Azi 27 octombrie 2021 la ora 19.01 Times of Israel publica un articol despre faptul că…”Israelul a avansat miercuri construirea a aproximativ 3.000 de unități de locuințe în așezările din Cisiordania, în ciuda condamnării din interiorul guvernului, precum și din partea administrației americane.”
Nu numai știrea aceasta confirmă profețiile biblice, toate știrile confirmă profețiile.
Și știrile despre războaie, și cele despre crize, și cele despre pandemii, chiar și cele despre mintea tot mai confuză a conducătorilor de state, fiecare confirmă anumite profeții.
Dar mai sunt știri despre fapte specifice, ciudate, ca de exemplu despre haosul din țări ca Liban și Siria, despre creșterea fenomenală a puterii economice a Israelului, despre Aliyah și despre „așezările „ilegale” din Cisiordania.”
Această expresie „așezările ilegale…”, devenită deja monotonă la știri, amintește despre cele câteva sute de mii de evrei care s-au așezat în ultimii 54 de ani (după 1967) în Cisiordania. Numai că evreii nu mai zic Cisiordania, ci au redat acelor zone numele biblice de Samaria și Iudeea.
Și nu ascund faptul că doresc să ajungă la un milion de locuitori evrei în aceste zone: „Președintele Consiliului Regional Samaria, Yossi Dagan, …. a adăugat:….Scopul este un milion de evrei în Samaria și îl vom atinge.
În timp ce o lume întreagă critică popularea cu evrei a unei zone care arată oricum ca un șvaițer.

Cu cât zona este mai puțin maro închis cu atât este mai evreiască. Deja locuiesc acolo în condiții excelente peste 650000 de evrei.
Mulți din ei „emigrați” din Statele Unite….și nu din motive economice.
Din motive profetice.
Dar s-o luăm cu analiza mai încet.
Sarea și piperul întregii situații este dată de doi factori:
1. Opoziția vehementă a țărilor lumii, inclusiv UE și USA față de „colonizare” și
2. Claritatea de cristal a profețiilor biblice față de acest fenomen al revenirii evreilor din toată lumea în țara lor. Îndeosebi referințele la repopularea munților lui Israel (zonele Samaria și Iudeea („Cis-Iordania”) abundă în profeți.
Conflictul între ceea ce se vrea și ceea ce se întâmplă dă contrast și claritate, dă strălucire imaginii profetice care se proiectează ca dintr-un videoproiector pe ecranul istoriei și geografiei prezente.
Citind și crezând profeții, tot ce ni se transmite la știri parcă este un film văzut.
Să spicuiesc din opoziția față de „colonizare”: „Uniunea Europeană a declarat luni că continuă să creadă că activitatea de colonizare israeliană în teritoriul palestinian ocupat este ilegală conform dreptului internațional și a erodat perspectivele unei păci durabile. „UE solicită Israelului să pună capăt tuturor activităților de colonizare, în conformitate cu obligațiile sale ca putere ocupantă”, a declarat șeful UE pentru politică externă, Federica Mogherini, într-un comunicat.” și „Marți, Departamentul de Stat al SUA a declarat că este „ profund îngrijorat ” de planurile Israelului de a promova noi case de așezări, inclusiv multe din Cisiordania. „Ne opunem ferm extinderii așezărilor, care este complet incompatibilă cu eforturile de a reduce tensiunile și de a asigura calmul și dăunează perspectivelor unei soluții cu două state”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, reporterilor la Washington.
Și să spicuiesc acum din poziția față de colonizare a profeților care au scris acum 2500 de ani, ce vedem acum la știri.
Menționez mai întâi ceea ce a spus savantul Isaac Newton acum, mai bine de 300 de ani: „nici o profeție biblică nu este mai clar descrisă în Biblie ca și cea despre revenirea evreilor în Israel la sfârșitul vremurilor.”
Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple. Iată că voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi şi veţi fi lucraţi şi semănaţi. 10 Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile. 11 Voi înmulţi pe oamenii şi vitele care vor creşte şi se vor înmulţi; voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte şi vă voi face mai mult bine decât odinioară şi veţi şti că Eu sunt Domnul. 12 Voi face să umble pe voi oameni, şi anume poporul Meu Israel; ei te vor stăpâni şi tu vei fi moştenirea lor şi nu-i vei mai nimici.” Ezechiel 36:8-12
 Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri. 28 Şi vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo ..” Ezechiel 39:27-28
…. și despre șosele există profeții:
Voi preface toţi munţii Mei în drumuri şi drumurile Mele vor fi bine croite. 12 Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim.” Isaia 49:11-12
…..despre criza de locuințe din Israel este scris:
Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară. Îi voi risipi printre popoare şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce10 Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului şi-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul. ” Zaharia 10:8-10
Ascultăm cu regularitate la știri frânturi din opoziția statelor față de „colonizarea Cis-Iordaniei.”. Cu cât acest conflict între opoziția statelor lumii față de recolonizarea Samariei și Iudeii și realitatea întoarcerii profețite crește, cu atât devine mai vizibilă supremația profeției asupra istoriei.
Trebuie să privim istoria ca o consecință a profeției, nu să ne milogim căutând prin istorie potriviri profetice.
Lipsa de înțelegere a profeților, care de fapt e lipsă de credință, îi face pe mulți creștini să fie setați cu așteptări greșite.
Eu aici am scris un mic „program” de resetare.



Mintea românului cea de pe urmă, învățăminte

O atitudine recomandată oricărui creștin în fața noului conflict social: vacciniști-antivacciniști


„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:7


Cu statistica, istoria și matematica nu poți negocia.
Sunt numere, fapte, mărimi imposibil de combătut sau de modificat.
Statisticile dovedesc că vaccinurile au efect.
Noi, românii, nu.
Inerți ca-ntotdeauna, peste măsură de prudenți, simpaticii noștri concetățeni au stat pe dreapta, să vadă ce-o fi cu alții.
Și au văzut: sute de români morți pe zi, în timp ce țările „docile”, „oile” au scăpat în cea mai mare parte.
La întrebarea: „Te-ai vaccinat?” și la răspunsul ” Da”, eram privit cu milă, ca un prost, de „înțelepții” care brusc începeau să-mi toarne evanghelia antivaccinului.
Desigur, pastori erau citați, sau preoți, după religie, sau doctori, fără religie.
Ieri s-au vaccinat peste 120 de mii de oameni, e coadă la vaccin.
Și la morgă, și la cimitir.
Sâmbăta trecută am primit 4 telefoane: a murit H, fata de 30 de ani a unui misionar american care a stat 30 de ani în România, a murit în Usa, apoi M soția unui cunoscut din Cluj, apoi S, un frate din MM, apoi mătușa unei surori din Chișinău. Toți într-o singură zi.
Toți de Covid, unii după săptămâni cumplite de chin.
Puteau scăpa, dacă nu era Lașon Hara, limba cea rea, discursul mincinos.

Pe unii dintre aceștia nu i-a ucis Covidul, ci discursul mincinos.
I-au ucis cei ce nu au aplicat porunca Psalmistului: „ Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare!” Psalmul 34:13

Cu câteva lecții să rămânem după acest episod tragic al înșelării prin mass-media:

1. Să învățăm dintr-o altă urgie a trecutului, din comunism.
Privind în urmă, în anii 50-60 ai secolului trecut, când părinții și bunicii noștri erau prinși în cleștele conflictului comuniști-anticomuniști, care ar fi fost cea mai bună atitudine?
Să fi fost comunist, n-avea logică, să fi fost anti, n-avea rost.
Urgia comunistă a venit și trebuia să țină.
Neimplicarea ar fi trebuit să fie cea mai bună atitudine.
Ca și cum trece un nemicrobist pe lângă un stadion în care două galerii urlă potrivnic:
-Cu cine ții?
-Nu sunt microbist.
Tot la fel, un creștin n-ar trebui să fie nici vaccinist militant, nici antivaccinist, dar eu am recomandat aici vaccinarea.
Nu am recomandat vehement, pentru că acest blog nu este nici politic, nici religios, nici medical, este un blog de învățătură creștină.
Recomand însă neutralitatea pe temă, adică să avem în noi pacea luI Dumnezeu, așteptând să treacă urgia lui Dumnezeu.
Când după insistente, stăruințe și mijlociri, Sodoma și Gomora totuși au fost distruse, Avraam-mijlocitorul privește de sus de pe munte, de la 1400 de metri diferență: „Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.” Geneza 19:27-28 Dar Avram a câștigat prin mijlocire viața nepotului său Lot.
Putem să facem și noi această mijlocire.

2. Cât de mult seamănă această reticență, această amânare a vaccinării, cu amânarea mântuirii sufletului.
Cât de târziu va fi prea târziu?
Când va fi urma când îi va veni românului mintea la cap?
Ieri s-au vaccinat totuși un număr record de români.
Iată o imagine din Cluj de la Sala Sporturilor.

Pentru mulți din cei puși în saci a venit urma înainte ca să-i vină mintea.
Că de se vaccinau, 90% din cei morți, ar fi trăit.
Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.” Evrei 4:1

3. Dumnezeu în scoate pe evrei afară dintre neamuri prin urgii: hitlerismul, comunismul și pandemia sunt doar 3 din urgiile evidente de 100 de ani încoace.
Vor mai fi urgii probabil, deși acestea 3 sunt cuprinse în expresia: „sabie, foamete și ciumă”.
E posibil ca pandemia să fie ultima urgie.
Nu speculăm, dar nici nu ne lăsăm mintea în narațiunea falsă a filosofiei atee, a noului socialism, a antivaccinismului, etc, etc.
Ce facem cu antivacciniștii creștini?
Ne punem niște întrebări.
Iubesc acești oratori de doi lei venirea Domnului?
Umblă ei în carul de biruință cu Hristos?
Slujesc ca robi sau slujesc pentru un câștig mârșav?
Domnul Isus ne-a spus ce să facem; „Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” Matei 15:14
Desigur trebuiau lăsați și când au început să ceară salariu pentru 5 ore de „muncă” pe săptămână, trebuiau părăsiți și când au strecurat pe furiș erezii, slujbe și servicii, ca să aibă ce taxa.
Dar măcar acum, când nu li se împlinesc profețiile, trebuie lăsați.





Pavel, sclav al lui Isus Hristos

„Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos.
1 Corinteni 7:22
Am fost la Pompei de 3 ori și am rătăcit de fiecare dată ore întregi prin acel labirint de străzi de pe care a fost îndepărtat stratul de lavă care a păstrat timp de 2000 de ani mărturii istorice grăitoare.
Am vizitat case, taverne, temple, cimitire, castelul de apă, am încercat să pătrundem aerul orașului roman de acum 2000 de ani, exact de pe vremea apostolilor.
Subiectul n-a încetat să mă fascineze.
În 2010 am mers cu familia cumnatei din State, noi cu copiii noștri, ei cu ai lor, ne-am întâlnit la aeroport în Budapesta, și cu două mașini am făcut Italia o săptămână. De fapt ne-am cazat la o casă între Roma și Napoli și de-acolo am tot vizitat.
Și iarăși Pompei.
Recent am cumpărat o carte din librărie, numai cu acest subiect, analiza descoperirilor arheologice din Pompei.

Câteva citate mi-au atras atenția, numele sclavilor.
Spre deosebire de oamenii liberi care aveau 2-3 nume, ca astăzi, sclavii aveau un singur nume, să zicem Secundus, nume la care adăugau: „sclav al lui…” și puneau numele întreg al stăpânului lor.
Prestigiul sclavului era direct proporțional cu prestigiul Stăpânului.
Să dăm exemple:
1. Una din metodele folosite de arheologi pentru a reproduce forme din orașul ars de lavă, este ca atunci când sapă în acel tuf (relativ moale) și descoperă o cavitate, să toarne în ea ghips (ipsos) lichid, iar după întărire, să continue decopertarea, ghipsul luând forma fostului obiect sau trup care a lăsat gaura. Așa s-au descoperit într-o brutărie, pâini scoase din cuptor și pregătite de vânzare, abandonate însă în graba dată de erupția Vezuviului. Dar să citez: „Când aluatul era pregătit și modelat sub formă de pâini, lucrătorii îl treceau printr-o ferestruică de la capătul încăperii, direct în zona din fața cuptorului. Câteodată, cel care le modelase își marca lucrarea. La Herculaneum, de pildă, au fost găsite mai multe pâini carbonizate pe care fuseseră ștanțate cuvintele: „Făcut de Celer, sclavul lui Quintus Granius Verus„. …

Stai mi-am zis, așa se întitulau și apostolii: rob al lui Dumnezeu, rob al lui Isus Hristos, Pavel, Petru, Iacov și Iuda se prezintă sub această calitate la începuturile epistolelor lor. Chiar și Epafra este numit sclav al lui Isus Hristos.
Așa se întitulau robii.
Ștanța de pe pâine vorbea de reclama brutăriei lui Quintus Granius Verus, mai puțin de abilitățile sclavului Celer.
Dar era trecută și persoana, ca un fel de semn de CTC, control tehnic de calitate, în caz de reclamații.
Noi cum ne întitulăm?
Doctor, doctor, fratele funcție, sau sclav cu un singur nume, robind la un domn glorios?
De meditat.
Alt exemplu:
2. Citat: „Două tăblițe cerate…înregistrau împrumutul făcut de o femeie, Dicidia Margaris, către o alta, fostă sclavă, pe nume Poppaea Note. Drept garanție pentru banii împrumutați…Poppaea Note a predat doi din propriii ei sclavi, Simplex și Petrinus….”
Iarăși sclavii poartă un singur nume și puteau fi folosiți ca și gajuri vii pentru garanția unui împrumut, ca o marfă.
Mi-am amintit de Pavel, Petru, Iuda, Iacov, Epafra, toți numiți cu un singur nume, nume la care se adaugă Rob al lui Dumnezeu sau Rob al lui Isus Hristos. Așa se apelau robii.
Greșim când credem ce vrem, ce ne place sau când nici nu ne interesează dacă ce credem e și adevărat și dovedit.
Numele de sclav chiar însemna starea de sclav.
Iar ca sclav nu ai nume și prestanță mai mare decât a stăpânului tău.
Aveau sclavi și negustorii, și fermierii, și centurionii (sutașii), și împărații.
Fiecare sclav purta numele și lucra spre interesele stăpânului său, umbla în Numele stăpânului.
Desigur că prestigiul sclavului unui împărat era mai mare decât al al sclavului unui fermier.
Cărți întregi s-ar putea scrie despre aceste lucruri, și s-au scris, iar din ce s-a scris adaug un text, despre imaginea noastră ca și sclavi ai lui Isus Hristos: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” Noi suntem sclavii purtați în carul de glorie, sclavi prin care gloriosul Stăpân răspândește mireasma lui împărătească pe unde trece carul.
Ne identificăm cu Numele Stăpânului sau ne umflăm de mândrie cu titlurile noastre sau ale oamenilor sau comunităților care ne-au amăgit?
Pentru cine vrea să aprofundeze aceste lucruri, redau aici ce am vorbit din cartea profetului Mica în aprilie anul acesta.







Principiul zi-an în înțelegerea profețiilor lui Dumnezeu

Trebuie corelate câteva profeții ca să înțelegi acest principiu.
Nici o profeție de la Dumnezeu nu se interpretează singură.
Să mergem împreună prin Biblie.
În mai multe situații Dumnezeu a folosit această asociere.
Primul text pe care vă sugerez să îl citiți este: Luca 19
42. și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
43. Vor veni peste tine zile, când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile:
44. te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.

La momentul răstignirii se împlinea un timp pe care cărturarii mai ales și mai-marii lui Israel ar fi trebuit să îl știe printr-un calcul cronologic simplu.
Care timp?
„Daniel 9
25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.
26. După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el, și pustiirile.

În postarea de aici https://vesteabuna.wordpress.com/2015/09/24/483-de-ani/…am explicat cu detalii biblice exacte, cum de la darea poruncii pentru rezidirea cetății Ierusalimului, pe vremea lui neemia, până la răstignirea Domnului Isus trebuiau să treacă exact 69×7=483 de ani…și exact atâția au trecut.
Nu este singurul loc și nici singurul profet la care principiul zi-an îl întâlnim în Biblie.

Ezechiel 4
6. „După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă și poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an.
Mai găsim principiul la Moise:
Numeri 14
34. „După cum în patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa, patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: și veți ști atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.”
și la Iacov:

Geneza 29
27. „Isprăvește săptămâna cu aceasta și-ți vom da și pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alți șapte ani.
Sper că v-am fost de ajutor.
Dar să nu fac lucru pe jumătate: dacă cunoașterea acestor cronologii nu ne va duce la o asumare a atitudinii corecte de angajament în fața lui Dumnezeu și față de Cuvântul Său, atunci cunoașterea ne va fi fără folos.

Wikipedia despre acest subiect:
https://en.wikipedia.org/wiki/Day-year_principle

Oare pe drept a fost el negat? Hristos și evreii (8.) V.F. Marținkovschi




Oare pe drept a fost el negat? Hristos și evreii (8.) V.F. Marținkovschi

Să ne amintim povestea respingerii Lui.
În învăţătura Sa, duşmanii Săi vedeau lucruri noi şi abatere de la lege. Minunile Sale erau atribuite puterii răului.
Citim în Evanghelie că poporul simplu şi neprefăcut «se mira de cuvintele pline de har, care ieşeau din gura Lui», iar fariseii ambiţioşi «L-au vândut din pizmă».

«Preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis niște aprozi să-L prindă…)

Şi mai departe: «Aprozii s-au întors la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Aprozii au răspuns: niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” Ioan 7:32, 45-46

Poporul, slujitorii, copiii, pescarii din Galileea — cei care se aflau mai aproape de natură şi de viaţa truditoare reală, oamenii care nu erau stricaţi de cărturărie şi fățărnicie — pătrundeau cu inima frumuseţea învăţăturii Sale.

În faţa înţelepciunii Sale dumnezeieșşti se închinau şi aşa cărturari ca Nicodim şi Pavel, care nu aveau conştiinţa sugrumată de pedantism şi îngâmfare.

Evreii din zilele noastre, pe cât ştiu eu, justifică neacceptarea lui Hristos prin următoarele argumente:

  1. Hristos a călcat legea, de exemplu porunca cu privire la ziua de sâmbătă. ,

Dar să privim obiectiv: El s-a abătut de la lege, sau cărturarii care-L judecau?

Dar El Însuşi spunea: « Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc (grec. plerosai, germ. erfullen).

Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi împlinit toate lucrurile.

Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor, dar oricine le va păzi, şi va învăţa şi pe alţii să le păzcască, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor».!

Respectarea literei, a ritualurilor, manifestată în executarea formală a legii, nu salvează omul; anume aceasta i-a şi împedicat pe iudei să vadă adevărata neprihănire a lui Hristos.

Ei reproşau ucenicilor lui Hristos că aceştia nu postesc. Ei se indignau că Isus vindeca în ziua Sabatului. lar El le-a zis: «Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi? Dar ei -tăceau».?

De aceea tăceau, fiindcă în inima lor ei recunoşteau dreptatea lui Hristos. Căci şi ei cunoşteau cap. 58 din Isaia, unde se vorbeşte atât de înălțător, cu adevărat în spiritul Noului Testament, şi despre post, şi despre Sabat ca manifestare a principalei, unicei porunci despre iubire:

«lată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost… Atunci lumina ta va răsări ca zorile… şi slava Domnului te va însoţi… Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime…».

Într-un cuvânt, în înţelegerea proorocească a Vechiului Testament, ca şi în Noul Testament, postul este o autolimitare în numele iubirii, nu doar o asceză a stomacului, ci şi a egoismului, înfrânarea nu numai a lăcomiei, ci şi a setei de înavuţire, a mândriei, înlăturarea oricărei exploatări a aproapelui.

Ce minunate erau în vechiul creştinism, dar şi în zilele noastre în timpul foametei din Rusia Sovietică, aşa-numitele «posturi ale iubirii», când credincioşii nu mâncau o zi întreagă, pentru ca hrana astfel economisită sau echivalentul ei să fie dată fraţilor înfometați!

Tot aici la Isaia se spune şi despre Sabat în același sens evanghelic înălțător:

«Dacă îi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mca cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălțimile ţării…».

Vindecarea într-o zi de Sabat a unei femei bolnave ce suferea de optsprezece ani, fiind gârbovă, a stârnit indignarea fruntaşului sinagogii. Dar Domnul i-a spus: «Făţărnicilor, oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată în ziua Sabatului? Pe când vorbea El astfel, toţi protivnicii Lui au rămas ruşinaţi, şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El».

Într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu, şi ucenicii Lui, pe când megeau, au început să rupă spice. Asta a stârnit proteste şi reproşuri din partea fariseilor. Dar EI le-a amintit ce a făcut David când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el, cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-este îngăduit să le mănânce decât preoţii, şi le-a dat şi celor ce erau cu el. Apoi le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat»

  • Anume Fiul Omului, ca Desăvârşit, poate domni peste legi, căci EI face totul nu din bunul Său chef, ci din necesitate reală sau pentru dreptatea supremă.

Pe când fariseismul, cu înţelegerea sa literală şi formală a poruncilor a ajuns la noţiuni complet denaturate: eu au scos la lumină, de exemplu, cunoscutul tratat din Talmud (Beţ), în care se examinează la modul serios chestiunea dacă se poate mânca oul pe care găina l-a ouat în zi de Sabat. Este curios faptul că, pentru a ocoli interdicţia de a muta sâmbăta lucrurile dintr-o casă în alta, unii evrei din orașele din partea apuseană a Rusiei fixează două prăjini de o parte şi de alta a străzii, iar sârma ce le uneşte trebuie să însemne că întreaga stradă reprezintă o singură casă.

În Cuvântarea de pe munte, Hristos n-a anulat legile lui Moisc, astfel El n-a înlăturat porunca «să nu ucizi», ci a aprofundat sensul ei prin aceea că a oprit pe oameni să se mânie pe fratele lor.

În general vorbind, Noul Testament față de Vechiul Testament este ca răsăntul soarelui faţă de zorile zilei: acelaşi soare străluceşte aici şi acolo, însă el arată oamenilor un grad diferit de luminozitate. Aici şi acolo este unul şi acelaşi Dumnezeu, dar este diferită închipuirea oamenilor despre El, şi diferită este profunzimea înţelegerii voinţei Sale.

O studentă din Praga mi-a spus nu demult: «Mă închin în faţa Noului Testament, dar Vechiul Testament…. El seamănă atât de puțin cu Evanghelia».

De fapt, Noul Testament are atâta comun cu Vechiul Testament cât are roza cu rădăcinile ei. Rădăcinile-i sunt aspre şi sure, ele trăiesc în sânul întunecat al pământului, dar ele hrănesc o floare minunată. Tot astfel din întunecimea Dumnezeiască a revelaţiilor lui Moise a înflorit roza frumos mirositoare a Testamentului Nou. Tot aşa, o intelectuală evreică din Tel-Aviv, simpatizantă a Evangheliei, mi-a spus nu demult: «Vechiul Testament este temelia, iar Noul Testament este casa construită pe această temelie. De trăit putem trăi numai în casă». La Varşovia, un inginer evreu cunoscut mi-a spus: «Când voi, creştinii, veţi găsi Evanghelia în Vechiul Testament , iar noi, evreii, vom găsi Vechiul Testament în Evanghelie, atunci ne vom înţelege unii pe alţii». |

Şi chiar aşa este. Însuşi Hristos şi apostolii recunoșteau că Vechiul Testament este de inspiraţie dumnezeiască.

«Cum priviţi Vechiul Testament ?», a întrebat-o pastorul pe o bătrânică evlavioasă. «Ca Isus», a răspuns ea simplu. Un astfel de răspuns este cea mai bună ripostă falsului liberalism al unor creştini din vremea noastră, care prin speculaţiile lor vor să fie mai presus de Însuşi Învățătorul.

  1. Mai departe evreii se referă la învăţătura creştină despre Sfânta Treime, care, chipurile, ar contrazice revelaţia Vechiului Testament despre aceea că Dumnezeu este unic.

Trebuie totuşi să fim de acord că unele încercări nereușite de a exprima în cuvinte omeneşti marea taină a Dumnezeirii pot trezi nedumeriri: asta arată.o dată în plus cât de riscant este pentru om «să pătrundă cu mintea trupească în ceea ce nu a văzut». Deja intenţia ca atare de a pătrunde transcendentul cu logica celor cinci simţuri este sortită eșecului din punct de vedere filozofic (în lumina teoriei cunoaşterii).

Un lucru e clar: Hristos învaţă despre acelaşi Dumnezeu Unic» în Care credeau Moise şi proorocii. La întrebarea unui învățător al Legii care este cea mai mare poruncă din Lege, El a repetat cunoscutul:

«Ascultă, Israel: Domnul, Dumnezeul tău este Dumnezeul tău», și prin aceasta a confirmat învăţătura lui Moise despre monoteism. În originalul ebraic se spune anume “1 «ehad» — unic (unul în sensul unităţii, care poate fi şi în pluritate), şi nu — singurul, numai unul, smguratic. .

Nu este vorba despre o unitate aritmetică, ci despre una etică şi metafizică. El este unul în toate manifestările sale, şi în trecut, şi în prezent, şi în viitor, şi în istorie, şi în natură, şi în toate ipostazele și manifestările fiinţei Sale.

Tot astfel, la omul sufleteşte sănătos, integru şi raţiunea şi voinţa, şi simţurile formează un tot unic, ele sunt întrunite de ceea ce noi numim «personalitate, «eu», «unitatea spiritului».

«Dumnezeu nu este o unitate sterilă, ci Treime creatoare».

Şi în Vechiul Testament Dumnezeu se numeşte în ebraica veche printr-un cuvânt care are forma de plural: «Elohim» (divinități). Chiar la începutul cărții Geneza se spune: «La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul»; este caracteristic faptul că verbui «a făcut» este aici totuşi la forma singular. Toate ipostazele Divinităţii au participat la creare (facere), dar a creat (făcut) totuşi El, Dumnezeul Unic, după un plan și un chip unic. Mai departe se spune:

«Să facem omul după chipul şi asemănarea Noastră».

Chipul lui Dumnezeu e unul, dar el întruchipează diversitatea Divină. Aceste trei ispostaze principale ale lui Dumnezeu — Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt pomenite în cărțile Vechiului Testament sub diferite denumiri: Dumnezeu-Elohim, Duhul lui Dumnezeu IDR PT, iar Fiul, ca întrupare a lui Dumnezeu, Dumnezeul văzut, perceptibil, slava lui Dumnezeu (Şehina) 99″) uncori aşa se şi numeşte cu acelaşi nume, de exemplu în psalmul 2 (vers. 7): «Domnul Mi-a zis: Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut»

«Daţi cinste Fiului ca să nu Se mânie». În capitolul 63 la Isaia (vers. 9 şi 10) de asemenea sunt amintite cele trei ipostaze: Dumnezeu, Îngerul care este înaintea Feţei Lui și Duhul Lui cel sfânt. Tot despre acest Înger care este înaintea Feţei Lui se vorbeşte și în Exod 23,,,: «lată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care L-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă de glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.

Scriitorul rus Sergheienko mi-a spus odată că trinitatea este formula a tot ce există: «Luaţi, spunea el, acest creion: „el cuprinde o anumită idee, materia care o întrupează şi puterea care a întrupat-o». | |

  1. «Dar se poate întrupa Dumnezeu în om? Cum se poate încadra infinitul în finit?» întreabă mai departe evreii, având în vedere învăţătura despre Hristos ca Fiul lui Dumnezeu. «Oare Dumnezeul Nevăzut poate avea chip văzut? Şi cum poate Dumnezeu să aibă Fiu?» Dar tocmai această relaţie este exprimată în amintitul psalm 2, unde Dumnezeu spune despre Mesia: «Tu eşti Fiul Meu».

Tocmai pentru că Dumnezeu e nevăzut, El trebuia să Se întrupeze, ca să devină vizibil şi accesibil. lată ce se spune despre Hristos în Evanghehe: «Cuvântul (Dumnezeu) S-a făcut trup…, şi noi am privit slava Lui…5. «Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut» (loanl1, ,,). |

Şi tot despre întruparea lui Dumnezeu se spune la proorocul Isaia în cap. 9:

«Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii»,

Locul acesta de asemenea este mesianic conform vechiului Targum al lui Jonatan.

Un cunoscut de-al meu, un tânăr evreu, citind locul acesta, s-a oprit în nedumerire. Şi e de înţeles; el a întâlnit aici acelaşi fapt de nepătruns care s-a realizat în Noul Testament — întruparea eternului în temporal, a Părintelui veşniciilor în Pruncul din Betleem. «Dar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu», îşi zicea prietenul meu: «Cum să nu cred în El? Totuşi este atât de neînțeles, asta este cu neputinţă». Dar iată a început să citească mai departe:

«lată ce va face râvna Domnului oştirilor (vers. 7). Şi deodată întunericul din sufletul lui a fost destrămat de lumina credinţei, a acelei credinţe care este atât de cunoscută adevăratului Israelit: «Râvna Domnului oştirilor…». A!… Atunci totul e posibil. Dacă apare acea Forţă creatoare atotputernică, aceea Care a creat universul, Care a trecut cândva poporul evreu peste mare şi pustiu, atunci totul este cu putinţă. Şi el s-a pătruns de credinţă, apoi a devenit martor al lui Hristos în faţa altora. –

Aici se adevereşte Cuvântul lui Dumnezeu, spus prin Isaia în cap. 55, care de asemenea prooroceşte despre Mesia:

«Gândunile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Melc, zice Domnul. Cu cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre». Dumnezeu, ca să ne fie accesibil, a devenit om; Hristos deci este Dumnezeu, ca să zicem aşa, tradus în limba omenească. Şi ca întotdeauna, minunea şi aici se produce «nu pe lângă, nu împotriva, ci pe de asupra naturii» (non contra, non praeter, sed supra naturam). Mai pe scurt, în toată învăţătura lui Hristos nu veţi găsi nici un fel de contradicții nici cu raţiunea omului în general, nici cu ideile şi legile Vechiului Testament în particular: Noul Testament nu este împotriva, ci este superior şi unuia şi altuia.

În definitiv, singura contradicţie pe care o găsim la citirea Bibliei este contradicţia dintre ea şi om, creată de păcatul acestuia din urmă. Tocmai ea a şi generat protestul cărturarilor şi fariseilor împotriva lui Hristos; dar în mândria lor oarbă ei n-au observat că de-acum de mult mergeau împotriva poruncilor curate ale Vechiului Testament, adaptându-l la slăbiciunile și poftele lor omeneşti şi înlocuind porunca Domnului cu datine aşezate de oameni.! Învățătura lui Hristos într-adevăr contrazice această interpretare talmudică a Torei, şi Tora nu mai puţin contrazice aceste datini aşezate de oameni.

Ca să nu-și recunoască nedreptatea, cărturarii şi fariseii au început să-l învinuiască pe Hristos de neadevăr,; chiar şi despre puterea lui Dumnezeu care se arăta în minunile săvârşite de EI, ei ziceau că vine de la duhul rău?, căzând astfel în păcatul de neiertat al hulirii Duhului Sfânt. Ei spuneau despre El: «Ai drac în Tine», dar cu adevărat că ei se aflau în puterea întunericului. Căci petele de pe soare uneori nu sunt decât pete pe ochelarii noştri.

Pe când Hristos stătea înaintea lor cu conştiinţa Sa Dumpezeiesc de curată şi le zicea:

«Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu mă credeţi?»

Când păgânul Pilat L-a scos pe Hristos în faţa mulțimii întărâtate, care cerea răs