„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)
„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:
Cântarea 58:
PENTRU AI MEI
1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei1
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?
Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.
2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.
3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei2.
4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi3.
5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot4 fi-va cântul5
când cu roadă am să-l strâng6.
6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?7
7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.8
1 Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..„
2 Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
3 Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.„
4 Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!„
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?„
6 Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi! Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.„
7 Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?„
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau”
8 Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.„
A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.
1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.
2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.
3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.
4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.
5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.
6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.
7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.
Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,
Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
„Întristați-vă și plângeți!„