O durere necurmată în inimă

„Legătura de iubire,
Dându-mi drept la toți cei dragi,
(:Vreau să-i smulgi de la pieire
Și spre Tine să-i atragi:).” V.V Moisescu (cântarea „Nu pot crede că-ntâmplarea…”)

„... simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Romani 9:2-3
Pribegind zilele trecute pe net am dat de cântarea asta și am ascultat-o de câteva ori.
Cuvinte frumoase, doar că cei ce au publicat, au scris fără să verifice că textul este de Traian Dorz.
Nu „suna” a Dorz,… așa că „hai să verific”, mi-am zis.
M-am dus imediat la Indexul general al cântărilor fratelui Niculiță.
Era acolo în volumul 1 din Cântările Domnuluii:
Intuiția nu m-a înșelat, cântarea este de fratele Moisescu, nu de Dorz.
Și am căutat mai departe la Cântările Betaniei, unde am avut o surpriză, erau două cântări pe aceeași melodie, nr 58 și 59. Voi reveni mai jos.
Așa cum l-am cunoscut pe Cristi, un om care evita monotonia și rutina, șablonarea și lipsa de logică, și tatăl lui, V.V. Moisescu era la fel, un nonconfomist pe toate planurile.
O întâmplare auzită despre Moisescu: deși a fost doar creștin fără afiliere confesională, era invitat adesea prin adunările baptiste din Arad. Cunoscând idolatrizarea amvonului și a bisericii de către baptiști le-a dat un tratament.
Hai să divaghez.
Crescând într-o adunare mică baptistă la țară, fără amvon, (era o masă acolo, cu câțiva bărbați în jur și o mulțime de băbuțe), îmi amintesc de această idolatrie, dar n-am receptat-o așa atunci. (Încă o divagare, băbuțele erau multe văduve de război, căci noi am fost în Ardealul de Nord, pe granița Dictatului și statul maghiar a trimis la ucis pe front sute de mii de tineri români din Ardealul ocupat, 45 din ei nu s-au mai întors, dar astea le-am aflat mai târziu. Gata divagarea la divagare.) Timpul de adunare era împărțit pe vremea aceea în trei: ora de rugăciune, cu 4 îngenuncheri (bărbați, femei de două ori și copii), studiul biblic (sau ora duminicală) și serviciul divin. Acest serviciu zis divin (numit înainte de război „slujbă dumnezeiască”) era socotit cel mai sfânt timp. Bunicul (pastor) se ridica din locul lui și tot în locul lui, la colțul mesei, îngenunchea și se ruga în tăcere un minut-două, timp în care noi așteptam. Apoi citea Biblia cum se cuvine, cu toți ridicați și apoi ne așezam și rostea predica care încheia ziua și mai ales noi copiii ne bucuram când auzeam slobozitoarele cuvinte „Adunarea este liberă”. Desigur fără amvon și biserică, nici acest teatru nu ar fi fost posibil. Gata și divagarea.
Și acum tratamentul lui Moisescu: cunoscând sanctificarea amvonului de către baptiști, a urcat odată în acel „loc sfânt” cu pălăria pe cap și a predicat așa spre oroarea audienței.
Tot lui îi este atribuită și o replică tot într-o adunare baptistă, la sfârșitul programului, după ce pastorul a rostit „adunarea este liberă” a întrebat tare: „De ce n-ați lăsat-o liberă de la început?” cu referire desigur la felul biblic de a participa orice frate la slujire.
Cartea Cântările Betaniei este o mostră din acest nonconformism al ideilor lui Moisescu. Cel mai bine se vede în textul cântărilor Betaniei, să luăm cum am promis aceste două cântări.
Și pentru că îmi place să fac slujba de jertfă cu temeinicie, dau textele ambelor cântări, iar pentru că din 1938 până acum „tiparul” a ajuns gratuit, voi desfășura referințele biblice la note de subsol fără restricții de spațiu:

Cântarea 58:
PENTRU AI MEI

1) „Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai mei¹
Cum deci, ar putea uitarea
Să m-abată de la ei?

Ref1: O Isuse-n cartea vieții
cred c-ai scris și pe acei
cari acum din „locul morții”
mi i-ai dat să fie-ai mei.

2) Ref: De aceea chiar și-n ceruri
Vreau să fiu cu toți ai mei
căci de dor nespuse goluri
aș simți de n-ar fi ei.

3) Dacă voi sosi la tine
Neșt’ind soarta a lor mei
ți-i voi cere prin suspine
până vor sosi și ei².

4) Legătura de iubire
dându-mi drept la toți cei dragi
vreau să-i smulgi de la pieire
și spre tine să-i atragi³.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu chiot⁴ fi-va cântul⁵
când cu roadă am să-l strâng⁶.

6) Voi avea puteri în ceruri
lumi întregi să rânduesc
dar cu ce-aș putea de-a pururi
pe ai mei să-nlocuesc?⁷

7) Și cereasc-Apocalipsă
întrebând mi-ar arăta
că doar unul de-ar fi lipsă
ceru-ntreg l-ar aștepta.<sup>8



1</sup> Ioan 17:24 „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu..„
² Luca 16:28 „căci am cinci fraţi şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”
Dacă bogatul necredincios se interesa de ai lui, cu atât mai degrabă noi.
³ Matei 8:5-6? „Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.„
⁴ Psalmul 89:15 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!„
Psalmul 95:2 „Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!”
^5. Iov 38:7 „atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?„
⁶ Psalmul 126:4-5 „Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!  Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.„
⁷ Matei 16:26 „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?„
Matei 2:18 „„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau”
⁸ Apocalipsa 6:11 „Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.„

A doua cântare pe aceeași melodie
Cântarea 59 din Cântările Betaniei
se intitulează PENTRU AI TĂI, cu referire la faptul că trebuie să ne rugăm și să mijlocim atât pentru „ai noștri”, rude, prieteni, apropiați, cât și pentru „ai Domnului”, frații de credință.

1) Nu pot crede că-ntâmplarea
Rândui să fiu cu-ai Tăi
de aceea depărtarea
nu m-abate de la ei.

2) Ref: O, Isuse vreau de-acuma
să-Ți slujesc cu toți ai Tăi
căci din dor de Tine numa
uit de mine și de-ai mei.

3) Fi’nd trecut în Cartea Vieții
cu răscumpărații Tăi
depășesc ținutul morții
și-i primesc ca frați ai mei.

4) Legătura mântuirii
n-o socot că e-n zadar
căci în loc de golul firii
simt iubirea făr-hotar.

5) Samân pentru-ai mei Cuvântul
cu nădejde chiar de plâng
căci cu câtă slavă-i cântul
când în Numele-Ți se strâng.

6) Casa ce durează pururi
cu nimic n-o-nlocuesc
căci ea nu e doar în ceruri
ci de-aci s-o locuesc.

7) Scumpa Ta „descoperire”
întrebând-o mi-a răspuns
și de-atunci pân’ la răpire
Tu în totul Mi-ești de-ajuns.

Vă las cu înregistrarea de la care a plecat meditația și căutările mele,

O parte din urmașii lui Constantin și Victoria Dincă, (12 copii, 91 de nepoți, peste 220 de strănepoți, 5 stră-strănepoți) cântând cântarea care a fost „motto”-ul bunicilor lor.

Nașterea unui copil este sfârșitul unui proces de 9 luni de zile de „purtare” în pruncului în pântece.
Nașterea din nou este tot așa sfârșitul unui proces de purtare („vă port în inima mea” Filipeni 1:7) în inimă, de suferințe ale nașterii („Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19), de eforturi, efortul părintelui ce dă naștere („Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15) Acest efort este lupta cea bună, luptă care se câștigă înainte de câmpul de luptă, la instrucție, instrucție zilnică: citirea și învățarea Cuvântului (ascultare de Comandant) și rugăciune (raport zilnic) și apoi sfat, îndemn, mustrare, etc. date altora, educația creștină propriu-zisă.
Trebuie să ne antrenăm atât pentru „ai noștri” cât și pentru „ai Domnului” prezenți sau viitori, simțire, durere, lacrimi, rugăciune, afecțiune.
Desigur, o variantă tâmpă și redusă a lucrurilor o oferă te(hn)ologia calvinistă a „momentului”, moment când când mortul devine viu, fără educație, fără mustrare de cuget, fără frământuri de conștiință și fără rugăciune de mijlocire, căci „dacă Dumnezeu alege?!” Cu alte cuvinte, nu mă rog, nu îi învăț, nu mă rog pentru ai mei, ci aștept că „Domnul să se atingă de inima lor”. Bătrânii Dincă, cei de la minutul 6:18 din clip n-au cunoscut teologia calvinistă și de aceea s-au rugat zilnic pentru copiii, nepoții și strănepoții lor. Au purtat această durere, acest plâns, aceste lacrimi până la moarte și la seceriș vor cânta.
Ca și fost calvinist, (port încă cicatricile și urmările acelor vremi) vă îndemn pe cai care încă cochetați cu acest lichior teologic, să vă treziți. Dacă mai cunoașteți astfel de bețivi, să-i îndemnați și pe ei să se trezească.
„Întristați-vă și plângeți!„

17 martie 1938, împușcarea a 158 de frați într-o singură noapte, toți bărbații activi din Adunarea Creștinilor Evanghelici din Krasnoiarsk, Novosibirsk, Uniunea Sovietică. (Raport audio din 17 februarie 20121, limba rusă)

„Cei care ne îngropau nu știau că noi suntem semințe.”

Dacă într-un singur oraș dintr-o singură regiune au fost împușcați 158 de credincioși, vă imaginați câte alte zeci de mii au fost martirizați ca niște miei pentru simpla lor credință în Evanghelia Mielului care a fost înjunghiat. Am ascultat acest raport de două ori în rusă, apoi încă odată după ce s-au activat subtitrările. Subtitrările nu sunt perfecte (nici rusa mea), dar merită să ascultați. E vorba de mișcarea numită a Creștinilor Evanghelici Baptiști Neînregistrați din fosta URSS. Nu discut acum acordul sau dezaprobarea asupra anumitor aspecte, cei ce-mi citiți blogul mă cunoașteți. Atunci, în 1938 singura separare era cea a lepădării sau nu de credință. Era un singur Domn, o singură Credință, un singur botez. Ba mai erau: domni erau doi, era și Stalin, aveai de unde alege, și credințe erau două, era ateismul, și botezuri erau două: unul în cămăruțe tainice, botezul colaborării, al trădării, botezul lui Iuda, iar pentru cei care au refuzat acest botez, a rămas botezul sângelui, împușcarea.
Nu sunt lucruri de glumit și de nepăsat.
Cei ce au primit și au moștenit carnetele de pastori au fost trădătorii, trădații au primit glonțul în cap.
Vai de evanghelia vestită la Krasnoiarsk de acei rămași afară din numărul celor 158.
Sunt cel puțin 3 motive pentru care aceste lucruri nu se cunosc:
1. Distanța în timp, s-au petrecut în timpul marii terori, 1938.
2. Secretizarea, n-a știut nimeni, doar dosarele au știut, dosare care s-au deschis abia pe vrema lui Gorbachov și Elțîn.
3. Dezinteresul, nepăsarea. Profeții din cetatea noastră n-au cum să fie adevărați, nici martirii de anul acesta.
În sfârșit, subiectul e viu pentru că în ultimii ani a fost răscolit din arhive și scos la lumină.
Mișcarea evanghelică din Rusia anilor 1918 număra mai bine de un milion de credincioși, creștini evanghelici (Mișcarea fraților), Baptiști, Menoniți și Molocani o mișcare indigenă). Nici acum, după 100 de ani nu au ajuns din nou la acest număr.
Filmul original este aici:

Apărarea evangheliei în anii persecuției. Beniamin Horev, 17 februarie 2021
Activați subtitrarea automată în română din setări.

O întâmplare frumoasă este descrisă de la minutul 36:30.
Sora Olga, la vârsta de 24 de ani a fost condamnată la 8 ani închisoare pentru 50 de cărți poștale pe care le-a scris de mână, le-a distribuit prin cutiile poștale și i-a îndemnat pe locuitorii orașului Nicolaev (Ucraina) să asculte radio Monte Carlo (predici și cântări).

A stat în închisoare între 24 și 32 de ani, toată tinerețea ei. În închisoare a fost chemată de comandantă în birou, aceasta a închis ușa și a întrebat-o:
-Dumnezeu tău e atotputernic?
Olga spune:
-Da.
-El ascultă rugăciunile?
-Da.
-Dar Dumnezeul tău poate să-mi trimită mie un copil? Noi de-atăția ani trăim cu soțul meu și copii n-avem.
-Eu mă rog pentru dumneavoastră, cu o condiție: să stați împreună cu mine pe genunchi.
Comandanta a spus:
-Bine.
Și iată că Olga s-a așezat pe genunchi și comandanta cu multe stele pe umăr a închisorii s-a pus și ea pe genunchi și Olga s-a rugat:”Doamne arată-ți mila, dă-i un copilaș!”
Și pe urmă comandanta a chemat-o din nou și i-a zis:
-Olya (Olga), eu ies în concediu de maternitate, dar dacă se naște copilul, eu în aceste organe niciodată n-o să mai fiu.
După 20 de ani, pe Olga au sunat-o din Belorusia niște tineri și i-au spus că o femeie care i-a fost șefă în închisoare i-a transmis salutări, au zis: „Transmiteți salutări lui Olya, în familia noastră este o fată și în cinstea ei, i-am pus numele Olya, noi citim Biblia și mergem la biserică.”
Aceasta a fost jertfa mea de seară, mă grăbesc să închei.
Probabil în cer vom vorbi toți toate limbile, să ne înțelegem unii cu alții.
Evrei 13:3 „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.„
Peste tot în lume, cu foarte puține excepții, creștinii sunt persecutați, închiși, încătușați, intimidați, ridiculizați, batjocoriți, sunt văzuți ca amenințare. Iran, Nigeria, China, Corea sunt pe pe primele locuri la persecuții. Rusia vine iar din urmă. Iar țările musulmane aproape toate persecută creștinii. În alte țări există o persecuție mascată iar în foarte multe țări „creștine”, creștinismul adevărat este îngropat într-o masă de creștinism fățarnic. Atunci când cei 158 de frați au fost împușcați spre groaza celorlalți închiși în acea închisoare (execuțiile se făceau noapte de noapte), nimeni din lume n-a știut, nici mulți ani după aceea. Tot așa, nimeni din lume nu știe de zecile de mii de creștini care stau acum în celule, legați, în frig, foame, răni, boli, neputințe, singurătate și multe feluri de torturi inimaginabile.
Să avem gând la ei, gândul și rugăciunea, smerirea inimii, întristarea care duce la pocăință vine și pe această cale.

Înregistrare adunare 14 februarie 2021

Ce părere am despre Bitcoin?

„Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.„
1 Tesaloniceni 4:11
Am fost întrebat deja de mai multe ori, de mai mulți, apropiați și nu numai: „ce părere aveți despre Bitcoin?”.
Proastă părere, am răspuns de fiecare dată, uneori am detaliat.
De ce „proastă”?
Din cauza la asta,…. și am citat versetul de mai sus.
Vedeți, pentru mulți versetele biblice nu sunt porunci date de Comandant, ci referințe facultative dintr-o carte după care oricum nu se iau, că ei au un guru care le „interpretează” cartea, iar dacă nu le place cum o face, schimbă gurul.
Și gurul știe că poate fi schimbat, că poate rămâne singur, așa că va căuta să învețe după poftele celor de care îi e frică să nu-l schimbe.
Cum eu nu-s nici guru, nici nu am stresul de a rămâne singur (oricum sunt singur în fața tastaturii, iar când mă simt deprimat de singurătate, citesc pe vreun profet biblic și-mi revin) vă pot spune și pe gratis și fără teamă următoarele păreri despre Bitcoin:
Bitcoin este o criptomonedă, (nu detaliez), o monedă neemisă de vreun stat, a cărei valoare a crescut nemaipomenit de mult în raport cu alte monede. Este cea mai răspândită criptomonedă deocamdată.
Cei ce m-au întrebat au avut în vederea părerea mea despre investițiile în Bitcoin și desigur în spatele gândului (de investiții) stă de obicei ideea de a nu pierde bani prin inflație (idee bună), de a-ți proteja ce ai câștigat sau de a câștiga bani prin specularea diferenței. Așa că întrebarea scurtă e bună, are rădăcini mai adânci și ca orice întrebare bună are nevoie de un răspuns bun. Sau mai bine zis, nu poate fi răspuns bun la întrebări proaste. Mai departe, pe mulți i-ar putea duce gândul la a-și face un mod de trai din specularea creșterii Bitcoinului.
Mă simt dator să răspund la această întrebare. Am mulți cunoscuți, apropiați care mi-au pus-o, un ginere într-o dimineață, primul lucru pe care mi l-a spus când ne-am întâlnit a fost dacă „știu cât a crescut Bitcoinul azi-noapte”.
Iată cum cred eu: Dumnezeu lucrează, Domnul Isus lucrează, profeții au lucrat, apostolii au lucrat și nouă ne-au poruncit să lucrăm.
Munca nu este doar un blestem producător de transpirație, dat în Eden ca pedeapsă pentru păcat.
Munca poate fi și este o sursă de binecuvântare și de participare la „munca” lui Dumnezeu, la munca cu Dumnezeu.
Dumnezeu dă soare și ploaie, îngheț și desprimăvărare, brumă și vânt, iar noi îl însoțim cu semănat și plivit, cu secerat și vânturat, împletindu-ne munca noastră cu binecuvântările lui. Da, câteodată ne și ostenim, dar întrebați-l pe cel bolnav și neputincios, sau olog, dacă n-ar vrea să se ostenească mai bine, decât să stea blegit pe pat. Mai trebuie să privim munca și ca o sursă de înțelepciune, de învățare, nu munca aceea repetitivă, la bandă, când te pune altul și o faci pentru pâinea ta, ci munca cu unelte, cu mâinile, (și munca cu „capul” e tot muncă cu mâinile) „ca să ai ce să dai celui lipsit”, munca pentru mai mult decât ai tu nevoie, nu pentru tine.
Dar de ce nu sunt de acord să cumperi Bitcoin și să aștepți să crească? Nu sunt de acord cu un astfel de mod de a gândi. Nu am fost de acord nici cu Caritasul, nici cu alte șmecherii piramidale. (Apropo, am treabă și cu uleiurile esențiale, homeopatele, apa Kangen și alte substanțe care scot miraculos banii din buzunar și trasează o graniță vizibilă între cei mai înțelepți și cei mai puțin, altfel nu s-ar ști.)
Dumnezeu a poruncit prin apostol un mod de viață: „liniștit”, „cu treburi” și cu „muncă cu mâinile”.
1. Bitcoinul și investițiile astea pe care nu le poți controla nu sunt un mod de viață liniștit. Te uiți de 15 ori pe zi să vezi cât e cursul, crește, scade, nu, nu, nu e liniștit.
2. „Să vă vedeți de treburi”, de treburile voastre, nu ale altora. Bitcoinul nu e treaba ta, nu-l poți modifica. Munca ta o poți controla, mâine ești mai bun, o faci mai bine, poimâine ai o unealtă mai bună, experiență, clienți mulțumiți, prosperitatea vine. Mai mult, Bitcoinul nu e nici măcar Cezarul, toate celelalte monede sunt emise de State, de Cezari. Sunt apărate de State, „dați Cezarului ce este al Cezarului„, Bitcoinul nu este nici al Cezarului, nici al lui Dumnezeu, e ca și Caritasul, al lui vreun Stoica probabil (pe Stoica am auzit că l-au scos din casă luna trecută). Nimeni nu te va apăra dacă vei pierde tot.
3. Să lucrați cu mâinile voastre. Aici am multe de spus. Acum când scriu am mâinile crăpate de muncă, Nivea nu mă ajută. În mod neașteptat mă simt foarte bine, cu chef de lucru și cu energie. Nu am fost totdeauna așa. După două internări anul trecut, una cu operație, după o lungă boală în primăvară (probabil Covid, cu aproape 3 săptămâni de bolit și apoi luni de zile de lipsă de energie) mi-am revenit bine și acum am și energie și putere de lucru. Nu mă doare aproape nimic. Acest fapt este un har în sine. Numai cine a stat neputincios și fără vlagă la pat se poate bucura de vlagă și da, de lucru. Am vorbit din acest text chiar în Tesalonic acum 3 ani, în 2018, în vechea Agora:

Gânduri din 1 Tesaloniceni…din Tesalonic. August 2018

Am mai vorbit în 2017 la o grupă de studenți creștini despre același subiect, mai detaliat:

21 de principii biblice de aplicat în afaceri. (4. 4. Principiu moral: a lucra cu mâinile tale, a nu trăi în neorânduială.)

Să revenim. Mai sunt două texte biblice, mult mai dure împotriva celor ce caută să trăiască fără muncă. (Aici îi bag și pe pastori liniștit, nu numai pentru că trebuie să vă spun, dar dacă nu scriu ceva împotriva pastorilor, risc să îmi republice articolul ăștia de la crestintotal, armoniamagazine și alte bloguri strânse cu grebla și nu-mi place anturajul, mă trezesc cu postarea între Sfântul Anton de la Londra și Sfântul Anton de la București. Nu, nu, prefer să fiu ignorat de cei lipsiți de discernământ.)
Dar să citim textele:
„În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. ⁷ Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi, căci noi n-am trăit în neorânduială, între voi. ⁸ N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. ⁹ Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. ¹⁰ Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce”. ¹¹ Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. ¹² Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.” 1 Tesaloniceni 3
„„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” Faptele Apostolilor 20:33-35
Evanghelia este un mod de viață. Am scris anul trecut: „ E 3 mai 2020, suntem în plină criză a coronavirisului, bisericile sunt închise, vizitele interzise, pastorii nu mai pot „lucra” nimic. Nu știu de ce mai cer donații, în afară de salariile lor, acum nu mai au justificarea clădirii pentru că e goală, clădirile nu consumă apă, curent, căldură.  Dacă acești pastori și preoți ar fi urmașii apostolului Pavel, s-ar fi întors fiecare demult la meseria lor, la mistrie sau laptop, la proiectare sau inginerie, la croitorie sau pe tractor, la ceva de făcut cu mâinile și n-ar mai lăsa rușinoasele și jenantele anunțuri care sunt tot mai vizibile pe paginile de internet ale bisericilor goale: Donați!, donează, donații.
Mergeți la lucru oameni buni, economia nu este închisă, munca nu este interzisă.
Nu știți lucra? Voi ce Biblie citiți? Pe cine urmați, pe croitorul Pavel?
În Numele dulgherului Isus cereți voi bani ca să nu dulgheriți ca EL?
Din epistolele croitorului Pavel citați, dar de ce nu vă osteniți ca el?
Dragii mei, am generalizat, știu. Dacă știți undeva, în vreun colț de Românie, sau în diaspora mai degrabă vreun pastor care a trăit până acum din ce i-a dat biserica și acum, în pandemie s-a întors la lucrul său, dați-mi de știre. Atitudinea care ar trebui să mobilizeze pe orice creștin ar trebui să fie aceasta: „Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.”
     Cât de departe este această atitudine de jenanta cerșetorie, acum online, de sevrajul monetar în care se trezește toată lumea religioasă, tot acest Babilon construit pe un schelet financiar. Această închidere a bisericilor este probabil o repetiție a marii căderi a Babilonului religios, cădere descrisă la Apocalipsa 17.„
Poate sunt influențat în ceea ce cred și de exemplul bun al părinților mei. Timp de 14 ani cât am stat cu ei, nu-mi amintesc vreo duminică să nu fi mers la adunare, nici vreo zi de lucru în care să nu fi lucrat de dimineața până seara. (În afară de zilele de sărbători ortodoxe mari, „ca să nu fim pricină de poticnire în sat”).
Dar trebuie să mai adaug ceva: banii sunt necesari, sunt o unitate de măsură a încrederii în emitent, în Cezar… și în Dumnezeul de deasupra Cezarului, Dumnezeu care a lăsat Cezarul, a lăsat rânduiala, și sabia, și frica, și impozitele din care trăiește „Cezarul”, și ordinea din lume, ordine fără de care haosul s-ar instala rapid. Doar atât că un creștin face parte din altă împărăție, din altă „țară”, acolo unde trăiește pentru moment este ambasador al acelei împărății și se poartă pe pământ ca un străin într-o țară străină, respectând autoritatea și legile, plătindu-și dările și acordând cinste, dar cu gândul permanent al așteptării convocării…acasă.
Discutăm subiecte nu de dragul nici cu scopul controversei, ci de dragul iluminării subiectului, al clarificării, al câștigului unei înțelegeri mai bune. Controversele mici și mari care se nasc sunt consecințe câteodată.
De frica controverselor, nu ar trebui evitată dezbaterea, mai ales acolo unde lumina Cuvântului lui Dumnezue este destul de puternică pe subiect, ca în cazul de față.
cu mult drag

Protocolul ceresc

Articol important, articol de referință. Am fost nevoit să fac un rezumat biblic (nu e complet desigur, departe de asta) al regulilor cerului, pentru ca cei „cerești” adică cei ce cred pe Cel ce s-a coborât din Cer și cred Cuvântul trimis de Cel ceresc să știe cum trebuie să se comporte „în cer”. Și chiar cei care nu știu și ajung să citească, să înțeleagă că orice autoritate vine de la Dumnezeu, care este sursa ordinii cosmosului.
Acest articol conține reguli de comportament în prezența lui Dumnezeu. Nu, nu în biserică, pentru că Dumnezeu nu locuiește în biserici și temple, El locuiește în cer și în inimile (sufletele, cugetele) celor cerești, adică în cei ce cred.
Sunt câteva reguli simple, de bun simț adunate în acest mărunt articol, din diferite locuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar acest scurt articol și destul de tehnic, poate mai asemănător cu un paragraf de instrucție militară sau de protocol de stat decât cu o „învățătură creștină” cum se numește acest blog, se vrea o portiță deschisă spre cer, să lase o proiecție din splendoarea cerească peste mințile noastre, splendoare pe care înțelegând-o să ne potrivim sufletele pentru a ne conforma cerințelor cerului și a fi acceptați acolo.

1. Dumnezeu nu doarme niciodată.
2. Dumnezeu poate asculta miliarde de cugete în paralel, el nu are ca noi oamenii, un singur fir de gânduri succesive.
3. Dumnezeu nu este singur în cer, El este înconjurat de îngeri și chiar Fiul, Domnul Isus stă la dreapta Sa.
4. Îngerii par a fi extrem de numeroși, dar la un rang inferior nouă celor ce credem. Sunt numiți chiar slujitorii noștri. (Trebuie să stăruim asupra îngerilor ca să înțelegem protocolul ceresc, mare parte din acțiuni se petrec din pricina lor sau pentru ei. Chiar existența noastră ca creștini, suferințele și traumele prin care trecem au ca scop în parte și „educarea” domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” adică a îngerilor.)
5. Există îngeri buni (ascultători) și îngeri răi (răzvrătiți). Există chiar o căpetenie a îngerilor răzvrătiți (Satan) care comunică în mod permis cu Dumnezeu și au autoritate (tot permisă) asupra noastră. Fără aceste explicații nu putem înțelege suferința, suferința profeților și a Domnului Isus, propășirea răului.
6. Noi oamenii putem aduce cereri înaintea lui Dumnezeu, respectând un anumit protocol și înșir aici câteva reguli (nu pretind că toate):
7. Numai cine cere capătă.
8. Atât cererile cât și îndemnurile sau învățătura se fac „înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor aleși” adică tot ce fac cei credincioși este „spectacol” pentru îngeri, ei se uită la noi.
9. Îngerii doresc să se uite la noi, o fac cu plăcere.
10. Îngerii învață de la noi, ajung să cunoască prin noi „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
11. De aici derivă o concluzie extrem de importantă a acestui articol: protocolul ceresc trebuie respectat nu pentru că Dumnezeu nu ne-ar iubi, ci tocmai pentru că cei ce-L iubesc pe El trebuie să-și dovedească dragostea respectând „protocolul” sălii tronului, protocol admirat de miliarde de îngeri.
12. Rugăciunile sunt poarta de intrare a oamenilor în cer și la rugăciune se referă expres „protocolul cerului”.
13. Fac încă o paranteză și mai adaug ceva: Dumnezeu este fericit. El stă în cer și coordonează de exemplu nașterea a aproximativ 50000 de oameni pe zi din care aproape 10000 de chinezi. Cam un om pe secundă vine în lume. Și toți vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.
14. Din clipa nașterii, apoi de când zice „mama” sau „tata” bebelușul crește și aduce fericire celor ce-l cresc, iar când prima dată privește în sus și zice Tata, aduce fericire Celui ce I-a creat și pe el și pe părinții lui. Așa că protocolul ceresc nu este ceva lipsit de sentiment sau suspans.
15. Când zice prima dată „Tată”, când cheamă pe Domnul, atunci copilașul devenit adult deschide timid ușa cerului, la acest moment se referă acest articol.
16. Rugăciunea se face în ascuns, în particular, cu ușa încuiată. Parada, sinagoga, scaunul dintâi, colțul uliței, filacteriile late, fața sluțită și vorbele multe nu fac parte din protocolul cerului.
17. Datorită faptului că cerul este un loc activ, un loc al ascultării și judecății, rugăciunile urmează un traseu special și sunt ascultate nu doar de Dumnezeu, ci în același timp de Domnul Isus și de îngeri.
18. Îngerii de multe ori sunt trimiși să slujească celor ce se roagă sau celor pentru care se roagă unii, adică chiar să împletească împrejurări și să creeze condiții favorabile unor anumite evenimente sau să împiedice alte evenimente. Acest lucru ei îl fac la porunca și trimiterea lui Dumnezeu, iar în neștiința lor (ei sunt duhuri slujitoare, robi, nu fii, „robul nu știe ce face stăpânul„) ascultând și rugăciunea și porunca de a executa ceva, ei cu adevărat învață Înțelepciunea nespus de felurită a luI Dumnezeu.
19. Cel ce se roagă trebuie să fi înțeles relația de autoritate și subordonare din cer și să fi respectat și pe pământ relațiile de autoritate derivate din cer. De exemplu relația soț-soție. Sau iertat-vinovat.
20. Dacă nu-ți iubești soția, nu poți apela la dragostea de Tată a Celui ce vă este Tată la amândoi și rugăciunea ta va fi împiedicată, mai sunt piedici pentru rugăciune, e tot un fel de protocol, să nu fi nepregătit atunci când ceri, că nu vei primi.
21. Prima accesare a protocolului ceresc de către fiecare om este pocăința, acest moment este un prilej de mare bucurie în cer: „Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15:7 Desigur bucuria este atât a lui Dumnezeu, a Domnului Isus cât și a îngerilor aleși (buni).
Acum probabil înțelegem mai bine :”Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8, așa e protocolul ceresc. Chiar dacă Dumnezeu știe mai bine dorințele și nevoile noastre, chiar dacă „nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu Doamne îl și cunoști în totul…” nimeni nu capătă nimic fără să respecte protocolul.

Interfața cu Dumnezeu

„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” Matei 23:13
Clericii+bisericile+slujbele sunt socotiți de majoritatea oamenilor „interfața cu Dumnezeu”, așa-i socotește lumea, dar oare așa este?
Dumnezeu ne spune în Biblie că interfața cu Dumnezeu e Cuvântului Lui: „fața Domnului”.
Să lămurim.
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Corinteni 3:18
Acesta este subiectul postării de azi, al jertfei mele pentru voi: care este „fața Domnului”, interfața noastră cu Dumnezeu?
Clerul, popii/pastorii, bisericile, slujbele pe de o parte sau Cuvântul lui Dumnezeu/Biblia pe de altă parte?
Argumentul dintâi: cum explică Dumnezeu prin pilda lui Moise care își acoperea fața, că „fața lui Moise” este de fapt „cuvântul lui Moise”, deci fața interfața lui Dumnezeu este Cuvântul Său explicat și făcut înțeles?
” ....fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise din pricina strălucirii feţei lui, ….noi …..nu facem ca Moise care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. ¹⁴ Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. ¹⁵ Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. ¹⁶ Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. ¹⁷ Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. ¹⁸ Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.„
Fața lui Moise/citirea lui Moise este citirea Vechiului Testament, slava Domnului/chipul Domnului este în mod evident citirea Noului Testament, asta înseamnă a privi slava Domnului. Cuvântul, Biblia este interfața noastră cu Dumnezeu. Mergem mai departe.
Cuvântul nu are nici o putere în nimeni dacă nu este cunoscut, meditat, analizat, lăsat să taie (căci e o sabie) ca și atunci când te dai la o operație să fi tăiat, să opereze, căci e viu, să fie înțeles. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu este o hrană a minții, a cugetului, este dat ca să te gândești toată ziua la el, să-ți umple viața, să nu mai vezi nimic mai prețios decât asta. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia conține Planul lui Dumnezeu, plan care îl are în mijloc pe Hristos, pacea noastră care va uni toate lucrurile în sine la sfârșitul vremurilor.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri grele de înțeles. Iar când ceva trebuiește înțeles, se vor găsi destui „greoi la auzit” care nu vor înțelege sau vor căuta o cale mai ușoară. Aceștia vor căuta să simplifice, să ocolească greul, să evite efortul înțelegerii, mai ales a unor lucruri grele. Și așa apare ritualul, simplitatea, prostirea și clericul care înșeală și ia banii enoriașilor cu ele.
Să spui că cineva devine transformat instant, divinizat, îndumnezeit, prin atingerea altcuiva, sau prin atingerea unui obiect, prin semnul crucii, prin punerea mâinilor, prin prezența într-o clădire, prin purtarea unei haine sau prin plata unei taxe, fără nici o implicare a cugetului, a analizei, a meditației și a dorinței de îndreptare este un grad primitiv de prostire.
Iar a da și bani pentru ca cineva cu „puteri” să-ți facă asta: să-ți facă slujba, sau sfințirea, sfeștania, dedicarea, binecuvântarea, este un grad și mai jos de coborâre de la standardele divine, un întuneric mai gros, dovada înșelării totale.
Duminică (14 feb) am vorbit la adunare din Isaia 46, „Bel se prăbușește, Nebo cade (idoli babilonieni)” despre idolatrie, despre ducerea idolilor în spate, în timp ce Dumnezeu ne duce pe noi în spate. (O să pun înregistrarea cât pot de repede.)
Clericii și slujbele împreună cu templele au devenit idoli, locul unde se oprește privirea omului, locul de unde omul nu merge mai departe, de unde nu vede mai încolo. De ce să vadă? Lui i s-a făcut ritualul, e „transformat”, e „atins”, a trăit „experiența” așa că poate sta toată viața departe de drumul credinței, în parcarea voinței proprii. Cine socotește că clericii și slujbele sunt interfața, rămână cu siguranță cu banii luați și fără nimic, fără Dumnezeul pe care crede că-L cumpără.
Realitatea este cu totul alta: Dumnezeu vine la interfață cu noi nu prin slujbe, ci prin Cuvânt.
Și vine nu de acum, ci de 3000 de ani.
Acum nici nu mai vine, Cuvântul este complet, nu se mai poate adăuga nimic și trebuie citit, analizat, crezut, verificat atât cât este, pentru că este complet.
Cuvântul lui Dumnezeu este interfața cu noi oamenii, așa ni se descoperă El, iar o altă interfață este rugăciunea, așa ne deschidem noi înaintea Lui.
Interfața divină e lucrul la care se gândește fiecare om când își amintește de Dumnezeu. Expresia din Corinteni „noi toți privim slava Domnului” se referă la ceea ce citim, de exemplu, când citim prorocii din Vechiul Testament, ei „vesteau mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.”
Să nu ne oprim la imaginea de fațadă a vreunei interfețe false, să nu ne hrănim cu satisfacția înșelătoare a unui ritual, (dimpotrivă, să le evităm în totalitate), ci să aprofundăm Cuvântul, să-l cunoaștem, căci „cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

PS. După ce am început această postare (am scris-o în câteva zile, câte-un pic) am ascultat duminică seara puțin din programul unei biserici unde am auzit expresia „prezența lui Dumnezeu” și s-a cântat ceva legat de privirea „chipului Domnului”, dar contextul era evident mistic, nimeni nu se gândea la Biblie cântând.
Dacă cineva crede că scopul acestor postări este contradicția, se înșeală, este un scop mult mai nobil: iluminarea, discutarea, lămurirea, clarificarea prin punere în discuție. Dacă cineva nu este de acord, poate comenta negativ la subiect, dar cu argument.

Sionism creștin, pustiire, aliyah, aioni, dispensaționalism, etc. explicarea unor termeni biblici, profetici. (înregistrare din 9 decembrie 2015)

Am găsit pe un canal mai vechi de vimeo pe care nu-l mai folosesc niște înregistrări mai vechi.

Prin 2014, când cu războiul din Ucraina m-am mirat că încă sunt mulți evrei în Ucraina.
Oare de ce n-au plecat în Israel?
Se putea, mă gândeam.
Și pentru că blogul e și un fel de jurnal, ce am gândit am și scris:
Citez: „Evreii. Comunitatea evreiască din Ucraina se apropie de 300.000 de oameni. În ultimii 25 de ani s-au îmbogățit și nu mai vor să plece de acolo. Dar, culmea, ambele tabere aflate în război, și rusofonii, și ucrainienii îi văd ca vinovați pe evrei, fiecare tabără cu altă teorie.
Evreul Igor Kolomoyski a inaugurat în 2012 la Dnepropetrovsk o clădire uriașă numită Menorah.„

Printr-o deducție simplă am realizat că de aceea a venit războiul în Estul Ucrainei, ca să-i determine pe evrei să plece.
Dacă n-aș cunoaște așa de bine Ucraina, nu m-aș mira.
Dar știu ce haos e acolo, ce debandadă a lăsat comunismul, trebuie să existe un motiv că mulți evrei nu pleacă.
Acest motiv este bogăția, evreii conduc economic țara (acum în 2021, chiar președintele este evreu).
Când am făcut înregistrarea, în 2015, gândurile din capul meu erau deja aliniate, ordonate, înțelesesem că războiul început în 2013 este o urgie care va ține până vor pleca toți evreii în Israel.
Și pentru că sunt evrei nu numai în Ucraina, câțiva ani m-am tot mirat cum îi va scoate Dumnezeu pe evrei din Anglia, din Statele Unite, din Brazilia, din Franța. Am ajuns să fiu sigur că Dumnezeu îi va scoate și de acolo, dar nu știam cum.
Până a venit Covidul în martie 2020.
De atunci nu mă mai mir.
Înțeleg că această pandemie este ciuma despre care au scris profeții, una din urgii, ciuma este întotdeauna ultima în limbajul divin (sabia, foametea și ciuma): „vă voi scoate …vărsându-mi urgia„. În altă parte ciuma este numită (de David) a „cădea în mâinile Domnului„, deci a pus Dumnezeu mâna pe lume.
Pentru că știu, de aceea explic, învăț, ca să aibă și alții credință și pace. Pacea pe care o dă cunoașterea nu poate fi asemănată cu nimic.
În managementul reparațiilor, o problemă este problemă până nu știi care e problema, după ce afli, nu mai e o problemă.
Viitorul omenirii nu e roz, mare lucru la nivel macro nu se poate schimba, dar la nivel personal viitorul poate fi roz și mai ales se poate schimba.
Știind care e problema, nu te mai îngrijorezi de un CE fără răspuns, ci ai și DE CE-ul, și CUM-ul rezolvării.
Pocăința, îndreptarea vieții, căința și cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu sunt marea provocare la nivel personal a fiecăruia dintre noi.
Covidul, războaiele, comunismul, înflorirea națiunilor (a copacilor) și mai ales reînvierea Israelului (Smochinului) sunt semne care se petrec sub ochii noștri, profeții din Vechiul Testament au scris despre ele și dacă nu le interpretăm corect suntem numiți fățarnici de Domnul Isus și vom avea soarta fățarnicilor.
Dacă nu facem deducții profetice, suntem numiți fățarnici. Hmm…
Chiar așa, noi oamenii care suntem așa de isteți să facem prognoze meteo atât de exacte, ce bine ni se potrivește diagnosticul:
„Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: ‘Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu’. Şi dimineaţa ziceţi: ‘Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât’. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi” Matei 16:2-3
Iar soarta fățarnicilor o găsim în alt loc scrisă: „îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Matei 24:51
Dumnezeu dă aceste semne ca să ne pregătim, să ne pocăim, să avertizăm și pe cei din jurul nostru.
Scopul acestor dezbateri, a acestui blog de exemplu nu este să creeze polemică pe un subiect, ci să clarifice, să ilumineze să pună în discuție subiecte stringente, spre mai buna înțelegere a vremurilor.
Cei ce cunosc Cuvântul lui Dumenzeu și-l cred au această pacea a minții care depășește orice raționalizare lipsită de Cuvânt.
Când tot ce este în jur și orice perspectivă pare lipsită de orizont, când vezi că mai repede vine moartea decât vaccinul sau ridicarea restricțiilor, dacă nu ai speranța învierii și vieții veșnice îți poți pierde mintea.
Domnul Isus și profeții ne-au scris istoria lumii dinainte, ca să avem pace: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33
Și tu dragul meu poți avea această pace mărturisindu-ți starea și păcatul tău înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune și primind prin credința în Hristos toate făgăduințele făcute celor ce-L cred. Fără slujbe, fără preoți, fără temple i atingeri, pur și simplu singur cu BIBLIA ta citind și crezând ce scrie acolo poți deveni fiu, copil de Dumnezeu, cuim a devenit Noe, Avram, Iosif, Moise, David, Daniel, oameni care au crezut pe Dumnezeu.
Orice șef încredințează sarcini și instrumente angajaților care-L cred, care vor să învețe și chiar se ocupă cu învățarea.
Dumnezeu acordă chiar înfierea de la început celor ce manifestă credință, apoi le dă moștenirea lucrurilor Sale.

„Dar țara lor este plină și de idoli…”, despre religia populară

„Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.” Isaia 2:8
„Doamne-ajută.”, „Să ajute Dumnezeu pe toată lumea și să ne ferească de rău.„, „Dumnezeu să ne ajute pe noi, păcătoșii” și alte „rugăciuni” de acest fel sunt cele mai des postate comentarii la postările pe care le public pe cele două pagini de FB pe care le administrez: https://www.facebook.com/vesteabuna2017/ și https://www.facebook.com/Citeștebiblia-1755967537981921/.
De cele mai multe ori șterg aceste comentarii, dar unele, care au o anumită nuanță în plus, le las și mai intru în dialog cu câte un comentator pe care îl „simt” din ce scrie că are un cuget treaz sau împotrivitor.
Cei cu „Doamne-ajută” nu sunt nici treji, nici împotrivitori, sunt cum e mai rău: indiferenți, inerți.
Pe pagina FB Vestea Bună postez și promovez mai mult pentru credincioșii biblici (probabil mulți din voi, cei ce citiți blogul, așa ați ajuns aici), iar pe Citește Biblia pun și promovez  postări creaționiste și mesaje pentru „creștinii nebiblici”, (că nu-i pot numi necreștini), încercând să înclin cugetele spre credință. 
Mai ales pe această a doua pagină am comentat mult și am dialogat cu zeci sau sute de oameni, așa că mi s-a conturat o imagine „medie” a cugetului „comun”, a religiei „comune”, religie pe care-o are toată lumea și cu care toată lumea e mulțumită: s-o numim „religia populară” sau „creștinismul popular”.
Și pe omul care-o practică, să-l numim „creștinul popular” sau „românul religios”.
E țara mea, sunt rudele mele, colegii mei, împărtășim aceeași țară, aceeași climă, aceeași conducători, aceeași istorie, mergem la aceleași școli, lucrăm în aceleași firme, sau spitale, sau instituții, folosim aceleași drumuri și totuși cât de diferită ne este adesea viziunea. Pot scrie la persoana întâia plural.
Românul religios crede în Dumnezeu, în „Bunul Dumnezeu” un Dumnezeu despre care a auzit câte ceva, n-a citit nimic, că la Biserică i s-a zis că numai popa are dreptul să citească și să explice Biblia. „Bunul Dumnezeu” nu pedepsește, nu cere nimic, nu deranjează și nu este deranjat, stă la biserică în spatele lui popa probabil, pe-acolo de unde se-aude cântarea, din altar și ca să mergi la El scrii un acatist, îl trimiți lui popa și popa se roagă tarifat pentru „cauza” ta. Știu c-am amestecat limbajele, așa am vrut.
Românul religios crede în slujbe, în servicii clericale, în supranaturalul lor, în magia popească, cu tot teatrul și toată ridicola expunere de mișcări, veșminte, temple. Desigur dacă întrebi (nimeni n-o face), unii ți-ar explica că fiecare pas, fiecare colț de veșmânt are o explicație, dar nimeni nu-ntreabă și nimeni nu explică, că pe nimeni nu interesează. Dar absolut toți cred în efectul binefăcător al slujbelor. Trei momente: nașterea, căsătoria și înmormântarea nu se pot face fără „slujbă”, dar pentru cei mai religioși oferta e largă și gradată: sfeștania locuințelor și mașinilor, mai nou a firmelor, parastase, pelerinaje, etc. Peste tot se fac slujbe.
Religia populară nu pune accent pe argument, pe Biblie, pe logică. (Aici greșesc un pic, că tot logică e și să spui că nu pui accent pe logică.) E vorba mai degrabă de un refuz al aprofundării a orice pentru rămânerea în zona de confort mental care nu te angajează. Superficialitatea e voluntară, e voită: cât timp zici că nu știi și nu trebuie să știi, nimeni nu te va întreba de ce nu știi sau de ce nu faci ce trebuie. Și de aici, din superficialitate se deschide un sac larg de posibilități de fraudă morală, ca zestrea fetei babei. Și idolii încep să fie ciopliți, turnați, împodobiți.
Idolul templu. E plină România de sate prăpădite, fără canalizare, eventual cu un fir de asfalt îngust, mai nou fără oameni, dar aproape în fiecare sat este o catedrală, adesea iluminată arhitectural noaptea.Parcă e și concurs, dacă ortodocșii au avut biserică mare și acolo s-au înmulțit pocăiții, aceștia și-au făcut biserică mai mare. E cazul celebru din Benia, Suceava, unde un om a construit o catedrală în grădina casei părintești.

Idolul om. Persoană, om investit, cel mai adesea cleric, dar nu neapărat, se poate și „om cu puteri”, cu „daruri” depinde de mediu, de limbaj, „vasul”, părintele, pastorul,…prorocul. Când devine destul de puternic nu mai are nevoie nici de cult. (Chiar personajul cu catedrala de mai sus se pare că a fost exclus din cult pentru abateri (nu știu) și și-a revendicat catedrala, acum e în nume personal.) Cât de mult s-a ferit apostolul „ …întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.” 2 Corinteni 12, cei de astăzi nu se feresc deloc, dimpotrivă, le place să-i creadă lumea dotați și „vase”, să-i invite, pe față și prin față, să-i asculte și evident să-i plătească prin spate. Dacă se face altfel, rog să fiu informat.
Idolul cult. E cadrul, rama, mediul care păstrează idolii de mai sus. Nu insist asupra lui, dar insist asupra altui detaliu. Idolii populari nu sunt ortodocși și evanghelici, acestea sunt nuanțe. Atunci când trebuie să ne batem în temple, slujbe și popi, suntem români, suntem oameni, suntem păcătoși, nu ne ferim nici unii, nici alții ca să aibă cineva o părere mai înaltă despre noi, ba să aibă. Dăunăzi a umblat din ecran în ecran vestea dată de președintele unui cult că președintele țării dă o lege despre educație și președintele cultului cutare-mare și pastorul bisericii-mari nu e de acord și citez limbajul unui blogger:”Oare liderii evanghelici si credinciosii evanghelici nu ar trebuii sa fiarba de manie cand slugarnicul Iohannis, omul lui Merkel si al epavelor de la conducerea Europeana faciliteaza violarea mintala a copiilor romani prin asa zisa educatie sexuala de tip gender?” Nu cred că la acest tip de fierbere s-a referit apostolul când a zis: „în duh fiți fierbinți”. Cred că pentru președinte trebuie să ne rugăm și că în trupul acesta de cetățeni gemem apăsați, plini de dorința de a ne muta, nu de a face țara cortului nostru o tabără de beatitudine perpetuă.
Dar dac-a zis președintele cultului?
Sunt mari rușini: cultul, idolul, eticheta, templul, funcția. Rușini ale celor cu Biblia în mână, idoli scârboși de care nimeni nu se ferește, ba mai se și laudă cu ei. O țară plină.
Priviți un clip cu catedrala.

Biserica Benia, Suceava

Are Dumnezeu nevoie de așa ceva? Și e plină țara de astfel de temple.
Toate construite cică în numele unui Dumnezeu care a lăsat expres scris în cartea Lui că „nu locuiește în temple zidite de mâini„.
Tot ce este scris în Vechiul testament, îndeosebi în profeți, ca sentință împotriva idolatriei evreilor se poate aplica și idolatriei românilor, acestei religii populare, religie care nu îndreaptă ochii inimii spre Hristos, spre Planul Lui, spre Biblie, spre cuget, spre cercetare de sine, spre dreptate și pocăință, ci îndreaptă ochii trupești spre temple, apleacă urechile spre vorbitorii din ele, apleacă dragostea spre slujbe și slujirea spre „bisericism„, o palidă imitație a adevăratei evlavii (angajament). Cu astfel de măsuri nu se poate evalua decât idolatria, nu adevărata închinare, adevăratul creștinism, adevăratul angajament creștin.
Timotei, colucrător cu Pavel și cosemnatar a trei epistole: 2 Corinteni, Coloseni și Filimon, peste tot este numit „fratele Timotei”, nicio funcție.
Nu cumva trăim alt creștinism?
Nu cumva acest creștinism de locuri sfinte, de zile sfinte și de oameni sfinți e o formă, un fals în tot ansamblul lui?
Nu cumva în loc de cele 10 versete slogan din Noul Testament, ni s-ar potrivi mai bine scrierile profeților din Vechiul?
Nu cumva această pustiire a țării (plecarea tinerilor și golirea satelor, probabil în curând a orașelor) este o pedeapsă de același fel cu a evreilor din vechime?
Nu cumva corupția nu este o chestiune politică, nici de administrație de stat, ci una profund religioasă, legată intrinsec nu doar de popii rapaci de orice „cult”, nici de perpetuarea „tradițiilor” profitabile, ci de mine și de tine, cei ce poate îi hrănim sau poate nu vorbim destul împotriva lor?
Pentru că scopul Dumnezeului întrupat într-un copil culcat într-o iesle este și ca pe acest pământ cei numiți cu Numele lui să fie promotori ai eticii, justiției, dreptății și atenției pentru cel slab, bolnav, sărac și neputincios. Idolii slujesc ca mască iubirii de sine, egoismului și rapacității slujitorilor lor, de aceea sunt iubiți.
Iar țara noastră e plină de ei.
Vai de noi și de toate religiile noastre „românești” sau de import!