Dumnezeul cetățuilor, despre urbanizare

„ În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată. ” Daniel 11: 38-39

Urbanizarea cu adevărat a apărut în secolele 18-19. Până atunci dimensiunile orașelor erau limitate de tehnologiile încă nedezvoltate legate de aducțiunile de apă, de canalizări și de lipsa industrializării.
Pe măsură ce oamenii au descoperit secretele prelucrării metalelor, ale electricității și ale motoarelor, nu a mai fost nevoie de mulți țărani pentru pământ, ci de mulți muncitori pentru industrie și așa s-au dezvoltat orașele.
Odată cu conductele de apă și gaz, cu stâlpii de curent și telegraf, s-au întins străzi și cartiere pe orizontală și blocuri cu multe etaje pe verticală. Așa că „a sta la oraș” a devenit un țel, un vis, un idol: dumnezeul orașelor.
Născându-se și locuind la oraș, omul s-a îndepărtat de fermă și de ogor, de pildele creației, de semănat și secerat, de creștere plantelor, de germinare, de cântatul cocoșilor și de săritul vițeilor din grajd. Admirând mai mult obiectele făcute de om decât creația divină, omul de la oraș a căzut ușor pradă idolatriei.

Mai mult, nefiind dependent de agricultură, omul de la oraș nu mai era afectat de secetă sau de bolile plantelor.
„.…ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta” spunea Dimitrie meșterilor lui din Efes acum 2000 de ani, iar atunci când nu mai vezi binecuvântarea lui Dumnezeu din curgerea succesiunii de ploi și vreme bună, devii și mai idolatru. Când bunăstarea îți vine de la „meseria aceasta” mai repede uiți de Dumnezeu, te gândești doar la meserie. Îndrăznesc să presupun că la urbanizare se referă acest text din Daniel, despre acest dumnezeu nou, al cetățuilor.

Ce n-am găsit pe Youtube?

Trei chestiuni cel puțin:
1. O vorbire în limbi autentică
2. O predică împotriva muncii la negru
3. O predică împotriva câștigului mârșav, împotriva vorbitului pe bani.

(Postare începută la 1 Mai 2022.)

1. Despre vorbirea în limbi am mai scris. Că n-am găsit. Ce am găsit, n-a trecut testul, iar ceea ce unii cred că este vorbire în limbi e dovada pentru ei că pot primi certificat de naivitate.
2. Cât despre o predică împotriva muncii la negru (sau o atitudine, o luare de poziție), precizez că ar trebui să fie din partea unei persoane care trăiește din munca lui, nu din partea pastorilor care se încadrează cu toții la Ezechiel 34. Oricum, n-am găsit de niciun fel.
E duminică noaptea, spre luni, a aproape două și n-am somn. Într-o cameră de oaspeți din casă dorm Sașa și Tolic, doi refugiați ucrainieni, tată și fiu, din Donețk, am povestit cu ei până târziu. Rușii au bombardat acum câteva zile podul de la Bugaz, peste limanul Nistrului și singura trecere spre Buceag a rămas prin Moldova. Unde poți să virezi dreapta și nu mai reintri în Ucraina.
Așa au scăpat mulți de data asta. Sașa e marinar, lucrează la o firmă germană cu bază în Cipru, locul de muncă îl așteaptă, trebuie doar să ajungă în Germania. Tot în Germania e și restul familiei, soția și ceilalți 4 copii, din care unii au trecut prin casa noastră în martie.
Au sosit pe la 22:30, s-au rătăcit prin Cluj, navigatorul de la Yandex se pare că nu știe prea bine străzile din Europa. Un clujean binevoitor pe care l-au întrebat de adresă, când a văzut că sunt din Ucraina, i-a condus până în fața porții noastre.
Am povestit până după 12 cu Sașa. Mi-am reamintit istoria mea cu Ucraina. Ucraina, dragostea mea.
Prima dată a fost bicicleta, o „Ucraina”, aveam 12 ani. Apoi soția ucraineancă pe care am cunoscut-o la 19 ani, apoi am cunoscut țara la 23 de ani. Chiar față de România ceaușistă, în Ucraina anilor 90 era un haos căruia trebuia să i te adaptezi. 10 ani am umblat la Cernăuți în interes privat și în timpul acesta am umblat și în toată fosta Uniune ca trimis de la serviciul unde lucram ca traducător. Corupția, șpaga, comerțul și munca la negru erau regula acelor ani și pe-acolo. În 92 mi-am dus mașina (o lada ruginită) s-o „fac” la Cernăuți. 3 săptămâni am stat acolo. A venit soția la mine în vizită. Mașina a stat o săptămână pe Ruska la făcut motorul și apoi am dus-o la Ostrița la caroserie. Tinichigiul, pe nume Isopescu, trăia într-o sărăcie înspăimântătoare, WC-ul era în grădină învelit cu snopi din tuleie de porumb și avea ca ușă un țol. La vopsit am dus mașina la Pavel, tot la Ostrița. Români toți în Ostrița. Și mulți pocăiți, se pare că nazarineni.
În fosta URSS, credincioșii evanghelici neînregistrați nu fac armata, de fapt au o atitudine antistat derivată dintr-o lungă istorie de „invitații în colivie”, adică înscrieri în culte controlate de stat. Chiar și refugiații care vin, bărbații de obicei trec ilegal în Moldova (fugind de armată) și apoi legal la noi.
Au plecat la culcare oaspeții noștri și eu am rămas să meditez cumpătat la această relație credincios biblic-stat (opresor sau nu). La plata impozitelor și la slujirea lui Dumnezeu prin asta. Și la faptul că dregătorul (chiar al statului opresor) e slujitorul lui Dumnezeu, lucru greu de intrat în cap. Ideile angajează mercenari gratis, iar cine scoate cuvinte contra sabiei se trezește cu sabia scoasă împotriva cuvintelor.
De fapt, cum să găsesc predici împotriva muncii la negru? Cunosc pastori-investitori imobiliari care practică munca la negru, e un trend.
Ideea de a bani altora, statului, nu place, dar totuși Cuvântul lui Dumnezeu este clar: „De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul;” Romani 13
E foarte greu să citești bucuros aceste texte când „slujitorul lui Dumnezeu” te amendează, te arestează sau în țările unde trebuie să poarte masca democrată, îți trimite spioni în adunare de te sufocă. Toți sunt „slujitorii lui Dumnezeu”. Îi plătești pe acești spioni din munca ta și zice Tata s-o faci din îndemnul cugetului. Vezi cum le cresc casele și ei nu știu tabla înmulțirii, știu tabla șoptirii. Un „frate” le-a donat terenul, alt „frate” materialele, alți „frați” munca și au explicații la tot.
În fosta URSS a funcționat între credincioși mișcarea de refuz al înregistrării la stat ca și cult, ca formă de protecție și ca formă de protest.
Peste acest refuz au suprapus „ca normal” refuzul participării la război.
Și acum a venit peste ei războiul la care nu vor să participe.
Și fuga din țara și de mediul cu care trăiau într-o simbioză și un echilibru deja devenit tradiție.
Fără înregistrare la stat și totuși baptiștii neînregistrați din fosta URSS au „catedrale”, cum e aceasta din Tula.
„Cum le-ați făcut, pe ce nume?” i-am întrebat
„Pe nume personal, pe numele câte unui frate.”
„Ca și casă particulară.”
Țin congrese în astfel de săli. Sau țineau.
O explicație mai detaliată am primit de la un frate care mi-a explicat că în fosta URSS cei mai buni meseriași în construcții sunt recunoscuți ca fiind „veruiușii” adică credincioșii, chiar ofițerii, KGB-iștii și membrii guvernului apelează la ei, știind că sunt cinstiți. Și ca „răsplată” sunt lăsați în pace.
Dar războiul îi fugărește pe toți.
Și strică și simbioza, și echilibrul dintre credincioșii fundamentaliști și guvernanții corupți sau nu.
Am deschis subiectul și cu ei despre munca la negru.
Răspunsul invariabil a fost că nu se poate decât așa, așa e construit sistemul încât să perpetueze corupția, să nu se poată altfel, toată lumea să fie mânjită, toată lumea să fie vinovată și starea de a fi liber să fie un privilegiu acordat de guvernul pe care nu e bine să-l deranjezi.
Cred tare că un astfel de sistem și un astfel de guvern au semnate condamnarea la moarte în catastifele tribunalului ceresc, chiar înainte de Marea și Înfricoșătoarea judecată, chiar aici și acum pe pământ, cu termene.
3. Și totuși nu acesta este câștigul mârșav în limbaj biblic.
Câștigul mârșav este descris la Romani 3: „se slujesc de limbile lor ca să înşele„.
Este starea majorității sistemelor religioase, indiferent în ce grad se acceptă sau nu se suportă reciproc.
Marfa lăudată și vândută este „slujba” religioasă, scamatoria popească, acea vrajă dată de locul amenajat tradițional sau modern, de costumația caraghioasă sau nu, de muzică, de arhitectură și de regie.
Mersul la slujbă este pârghia logică din cap, pârghie care-l face pe om să se miște acasă spre acel loc, să verifice dacă are bani „de pus” și să pună, amăgit că acea slujbă îi va face ceva, îl va ajuta.

Vom analiza „slujba” religioasă.
Fie tradițională, fie modernă, orice „slujbă” are două caracteristici care o fac urâcioasă și condamnabilă, îi fac urâcioși și condamnabili în fața lui Dumnezeu pe participanți.
1. Lipsa Cuvântului lui Dumnezeu explicat și înțeles, adică îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Starea aceea când mergi cu Biblia la adunare, adunarea fiind un loc unde 2-3 frați explică Cuvântul și ceilalți judecă ce aud, procesează și cresc în înțelegere este o stare total diferită de „slujbă”. La „slujbă” nu se explică mai nimic, se asistă, se simte ceva, „te umpli” și pleci. Fără procese de conștiință sau mentale, fără analiză de sine sau de text, fără standarde morale și fără standarde biblice. Asta e slujba, un loc în care e suficient să fii, că se pretinde că „prezența” e destul. Și eventual că te „trăznește” …duhul, te străpunge, mă rog. Chiar exercițiul simplu al ascultării și analizei unui text biblic s-a atrofiat până acolo că textul apare doar ca decor și pretext pentru alunecarea spre un motivaționalism din păcate adesea financiar.
2. „Credința” în „eficiența” slujbei, credință care nu este mai mult decât vrăjitorie, adică alocare de puteri unui obiect, loc, persoane sau/și ritual. Iată încă un motiv pentru care „slujba” este urâcioasă și condamnabilă în fața lui Dumnezeu. Cuvântul explicat este înlocuit cu ritualuri și invocări, de la banalele rugăciuni de intrare (început) până la slujbă pe orice: binecuvântări de copii, inaugurări de temple, binecuvântări de miri și chiar înmormântări cu pretenția de „prohod”, de ușurare a trecerii. Aproape nimeni nu se stresează că aceste „slujbe” nu se găsesc în Biblie, dar cine să se streseze? Pastorii și preoții care le fac au interese financiare, iar laicii care le plătesc cred în ele.
Concluzia tristă la care am ajuns este că slujba este alternativa diabolică a credinței. „Crezând” sincer în eficiența slujbei, omul nu se mai vede motivat să citească și să creadă textul Sfânt. El crede că prin slujbă are Duhul Sfânt care-i face ceva. Aici oferta variază. Nu variază însă renumerarea. Nicio slujbă nu este netaxată. Acesta este câștigul mârșav. Lăsați-mă cu pilda boilor. Treieratul este despărțirea paielor de grâu, slujba este amestecarea paielor cu grâul. La slujbe niciun „bou” nu treieră niciun grâu, ci bagă paie în grâu până nu se mai vede grâul.
Ieremia 23:28 „ Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta şi cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul. „
Pentru ce? Pentru bani.
Explică Amos: „….vom vinde codina în loc de grâu.” Codina înseamnă un amestec de grâu cu pleavă și cu paie, un grâu amestecat. Textul sfânt amestecat intenționat cu paie și pleavă, asta este codina, are volum. (Termenul codină vine din zootehnie: la tunderea oilor, lâna mai slabă și murdară din jurul cozii se numește codină, de la coadă.)
O altă concluzie tristă este că vorbitori adesea buni și tâlcuitori expliciți ai Bibliei s-au compromis atunci când au început să facă slujbe. Mesajul a ajuns confuz și analiza dificil de făcut. Slujba este codina, pleavă amestecată cu paie și grâu. Nu ai de unde să știi dacă cel ce ascultă cu interes urmărește firul logic, procesează, este cercetat ca și cei mustrați din Corint sau pur și simplu te ascultă pentru că ești furnizorului de „slujbe”, ești magicianul lui.

Testarea se poate face simplu, să începi să nu mai faci nicio slujbă nebiblică. Vezi cu câți ascultători rămâi. Riscă cineva? Să treieri bine grâul, dacă tot te pretinzi „bou”, să separi paiele de grâu.

Starea de a te asculta cineva nu pentru logica argumentelor pe care le împletești în mintea lui, ci pentru că te crede un fel de magician furnizor de „har” este foarte riscantă. Dacă sunteți pastori sau „slujbași religioși” meditați la asta. Dacă cunoașteți pastori, dați-le acest text. Toată truda argumentației este zadarnică dacă la urmă în loc de pocăință și angajament este invitat „Domnul să lucreze” adică se așteaptă ca slujba să aibă efect.
Pe scurt: slujba e marfă, dragii mei.
Marfă mârșavă.

De ce sunt atât de multe cărți despre Auschwitz, despre holocaust?

„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul –” Isaia 43:10

” Încă mai eram acolo, aliniaţi, după ce s-a terminat selecţia şi, nu ştiu cum, dar era şi o femeie cu noi în grup, care ţinea în braţe un bebeluş de vreo două sau trei luni. Nu ştiu cum reuşise să-l ascundă de nemți până atunci.
Un SS-ist oarecare, de rang inferior, a văzut bebeluşul şi s-a dus la femeie. Netulburat, de parcă era ceva obișnuit, a înfipt baioneta puștii în trupul bebelușului şi i l-a smuls din braţe, apoi l-a aruncat în aer. A prins cu baioneta bebeluşul când cădea şi l-a izbit de pământ. A făcut-o cu plăcere — ca şi când ar fi fost un sport pentru el.

Într-o fracțiune de secundă, mama a sărit la SS-ist, i-a înfipt degetele în ochi şi i-a scos globii oculari ca pe două ouă mici. Nu i-am mai văzut ochii, doar sângele şiroind din orbite.

Totul s-a petrecut foarte rapid. Am fost cu toţii șocați şi încântați că femeia aceea a avut curajul să facă ce-a făcut — fără teamă şi fără să ezite niciun moment.

A fost împușcată din trei direcţii cu o ploaie de gloanţe. Se terminase cu ea. SS-istul a început să urle de durere. A fost important și pentru noi. Înainte, păreau diferiţi de noi, dar acum vedeam că SS-iştii nu ne erau mult superiori. Tipul acela avea un trup la fel cu al nostru, avea aceleaşi slăbiciuni şi urla exact ca noi.

Au venit câţiva gardieni şi l-au luat pe SS-ist de acolo. Probabil că l-au expediat la un spital din Germania. Sunt convins că rămăsese orb pentru tot restul vieţii. Ultimul lucru pe care l-a văzut au fost mâinile femeii îndreptându-se spre ochii lui.„

Sursa: Ceasornicarii, Harry Lenga, Scott Lenga , Polirom 2022, pag 154-155

Aproape de fiecare dată când mă duc la librărie găsesc câte-o nouă carte despre holocaust. În general sunt scrise de supraviețuitori ai holocaustului, câteodată ajutați de câte un scriitor de profesie. Eu cu siguranță am citit zeci de cărți pe tema Auschwitz și alte lagăre. În ultimul timp am descoperit cărțile despre Transnistria.
Cei au trecut prin suferință și prin amenințarea zilnică a morții au un altfel de mesaj decât cei care „nu ratează nici un prânz”. În ultimele săptămâni am mai citit vreo șase-șapte cărți, tot despre Auschwitz. Evrei sau evreice din Ungaria, din Polonia, din Germania, cu toții au scris.
Penultima carte cumpărată n-am citit-o. Se numește „Tatuatorul de la Auschwitz”. Vânzătoarea de la Cărturești n-o găsea și colega ei i-a strigat: caut-o la „ficțiune istorică”. Cum ficțiune? am întrebat supărat. Auschwitz nu e ficțiune. Mi-a explicat că nu e scrisă de cineva care a trecut prin Auschwitz, ci de un scriitor. Am cumpărat cartea de rușine, că a căutat o vreme. Dar se vede că scriitorul n-a fost acolo. Mi-am amintit de o poveste pe care ne-a spus-o Mihai Wurmbrand în 2009. Trebuia să facă în America filmul despre viața tatălui său. Regizorul american a citit toate cărțile lui Wurmbrand și s-a documentat. I-a prezentat lui Mihai scenariul. La faza în care Mihai, copilul de 12 ani se duce la mama lui la închisoare la Râmnicu Sărat, scenariul propus de regizorul american era așa: „am imaginat o scenă în care tu te duci la poarta închisorii și gardianul te întreabă grijuliu: „băiețelule, la cine ai venit?” Tu îi spui că la mama ta și atunci el te invită la restaurantul închisorii, te servește cu o cafea și te invită să îi spui povestea. Aici am pus următorul dialog…etc etc”
Am încheiat discuția cu regizorul în acel moment fără explicații și am venit și am făcut filmul în România„, ne-a spus Mihai. Cine nu a trecut prin suferință, nu poate s-o înțeleagă.

Nici o carte nu este ca alta. Fiecare om a intrat în lagăr cu impresiile lui, cu părerile lui și suferința l-a marcat pe fiecare într-un fel deosebit.
Și totuși de ce sunt așa de multe cărți pe același subiect, Auschwitz?
Oare pentru că evreii sunt mai isteți decât alți oameni și reușesc să își descrie suferința cu mai multe patos pentru a impresiona?
Altul este răspunsul: evreii sunt martorii lui Dumnezeu, ei sunt un popor martor. Ei sunt martorii împlinirii cuvântului lui Dumnezeu în ei, în istoria lor, în împrăștierea lor printre toate neamurile, în sinagogile și cimitirele lăsate în urmă, sunt martori prin țara pe care o construiesc acum, la exact 2300 de ani profețiți de Daniel. Sunt martori în suferința lor profețită. Citind cărți despre Auschwitz îmi răsună în minte Cuvintele lui Moise:
„…veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire. ⁶⁴ Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. ⁶⁵ Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. ⁶⁶ Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. ⁶⁷ În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!’” Deuteronom 28

Iar aceste frici profețite au fost descrise în cărți.
Fiind martori, ei trebuie ascultați. Fiind martorii lui Dumnezeu, cine îi ascultă pe ei, ascultă glasul lui Dumnezeu. Adică cei ce caută să le înțeleagă istoria, cauza suferințelor și miraculoasă lor reînviere în acest sfârșit de epocă istorică profetică.
Leneșul de cap va vrea să nu știe, dar dacă îi place să citească, va da cu ochii în librărie luna viitoare de o carte nouă despre Auschwitz. Și din curiozitate va ajunge la originea acestui popor martor.
Istoria evreilor este detaliată în Biblie, chiar și gândurile primului evreu și visele lui sunt scrise acolo.
Noi toți cei care credeam îl avem ca tată pe Avram pe primul evreu și într-un fel suntem și noi evrei, de fapt în alt fel. Împărtășim cu ei suferința respingerii: și antisemitismul și anticreștinismul fiind o formă de antiDumnezeu. (Antisionismul este o formă de antisemitism.)
Acest mare număr de cărți despre Auschwitz atrag atenția. Sinagogile goale atrag atenția. Cimitirele evreiești te fac să îți pui întrebări. Casele evreiești părăsite de peste tot (și ocupate de alții) fac parte din această mărturie complexă pe care Dumnezeu a lăsat-o în dragostea Lui celorlalte popoare ca să le facă să își pună întrebări. Și muzeele.
Pentru ce a făcut Dumnezeu aceste lucruri acestui popor? Am scris în alt loc la cineva care presupunea că Biblia este o înjghebare de texte evreiești pentru a domina lumea: -nici pomeneală: Biblia conține atât de multe texte antievreiești, pentru că este în primul rând o carte de justiție, o justiție raportată la moralitatea și dreptatea lui Dumnezeu. Iar pentru că evreii au călcat această justiție au fost pedepsiți. Iată ce le scria Ieremia în ajunul deportării prinanii 600 îH: „Unde este omul înţelept care să înţeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului, pentru ce este nimicită ţara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni?” ¹³ Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu şi nu l-au urmat, ¹⁴ ci au umblat după aplecările inimii lor şi au mers după Baali, cum i-au învăţat părinţii lor.” ¹⁵ De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin şi-i voi da să bea ape otrăvite. ¹⁶ Îi voi risipi printre nişte neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor şi voi trimite sabia în urma lor până-i voi nimici.” Ieremia 9
La ce concluzii ajungem oare, la concluzia lui Nae Ionescu, că Iehuda patet (evreul suferă) pentru că este evreu? (citiți partea va 2-a a postării de aici.)
Să nu cumva să credem că noi celelalte popoare vom scăpa. Privind la pedeapsa lor, noi suntem mai vinovați ca ei, pentru că ei nu au avut exemplu de pedeapsă, dar noi îi avem pe ei.
„Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.” Romani 2:9
Întâi peste Iudeu.
Peste ei a venit emigrarea forțată din Israel acum 2500 de ani, peregrinarea prin lume timp de două milenii și jumătate și întoarcerea lor prin suferințe înapoi, „scăpați de sabie” (cum scrie Ezechiel și eu cred că acest text se referă la Auschwitz și la teroarea hitleristă), dar să nu uităm că acolo scrie mai departe…
Apoi peste grec.
Adică peste celelalte popoare (neamuri, etnii).
Urgiile de la Auschwitz se pot repeta pentru că omul este neschimbat în firea lui. Despre ce se întâmplă acum în Ucraina, despre sutele de mii de ucrainieni deportați în Rusia, probabil se va scrie în cărți peste 10 sau 20 de ani și ne vom mira, dacă va mai fi lume pe atunci.
Așa cum atunci când deportarea regatului de nord (numit atunci Israel) a precedat cu 70 de ani deportarea regatului de sud (numit atunci Iuda), profetul a amintit acești 70 de ani de „prilej de pocăință”, tot așa cred că va urma o pedeapsă peste neamuri „apoi peste grec”. Ieremia tratează acest subiect în capitolul 3: „Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta. ⁸ Şi, cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel. „
Suntem cronologic acum la această „virgulă” istorică dintre „Întâi peste iudei” și „apoi peste grec”.
Cu toate că noi neamurile, popoarele, au văzut pedepsirea evreilor pentru neascultarea lor, cea mai mare parte dintre popoare nu s-au întors la Dumnezeu cu pocăință.
Cel ce a știut este mai vinovat: „Domnul mi-a zis: ‘Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.” v 11
De aceea sunt atât de multe cărți despre pedeapsă, despre Auschwitz. Auschwitzul a fost apogeul necazului și strâmtorării „peste Iudeu”.
Profeții Domnului au scris însă despre Necazul cel Mare care eu cred că este acel „apoi peste grec”, tot „necaz și strâmtorare”. Ziua de răzbunare a Domnului.
În fața acestei perspective atât de sigure și atât de dovedite, singura alternativă a fiecărui om rămâne pocăința înaintea lui Dumnezeu. Cum este această pocăință? Să rămânem la Ieremia 3, iată cum vede el în viitor pocăința evreilor: „Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel, căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor. ²² Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile’. ‘Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul nostru.„
Dar, dacă pentru ei, încă ușa este închisă (dar se va deschide), pentru noi acum este deschisă (dar se va închide). Pocăința nu este o decizie sau un moment, sau o slujbă, sau o aderare la vreun cult sau la vreo sectă, pocăința este în primul rând o frământare a inimii. O aliniere la Voia lui Dumnezeu din Biblie, o întoarcere cu adevărat la ascultare de El.

„Nu ai nici o șansă să scapi de rugăciunile mele”

„Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.” 1 Samuel 12:23

Expresia din titlu am auzit-o dimineață la adunare, un frate a spus asta altui frate.
Încetarea rugăciunii pentru ceilalți este păcătuire împotriva Domnului.
Meditați!

Variola incorectă politic

„…au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27
„Oms a recunoscut că „variola maimuței” e total incorectă politic: se răspândește printre homosexuali. Sigur trebuie sa i se schimbe numele.„
Probabil în „pedeapsa divină LGBT-22”, ca să fie în trend cu …-19, zic eu.
Citez din excelentul articol al lui Marius Oprea de aici.
Săream peste titlu dacă nu vedeam autorul.
Am în bibliotecă 3 cărți de Marius Oprea, citite toate.
Minte limpede, cuget bun, după cum se poate vedea și din opiniile echilibrate pe acest subiect sensibil.
Dar înainte de a cita din articol, amintesc ce am scris în postarea anterioară: „În cazul alcoolului și tutunului aceste cheltuieli medicale suplimentare sunt într-un fel acoperite de accizele la alcool și tutun. Dar ce facem cu bolile homosexualilor?
Lor cum li se pot pune accize?
Pentru că această sexo-identitate, care dă din coate să fie recunoscută sub flamuri de curcubeu, poartă cu ea la modul fizic semințele buruienilor bolilor LGBT, buruieni care atunci când răsar trebuie plivite pe cheltuiala tuturor.
Despre bolile astea și costul tratamentului lor, noul popor LGBT nu spune nimic.
Dar spune Dumnezeu:…„
Și acum citate:
„Asupra variolei maimuţei şi răspîndirii ei s-au dat multe detalii, de la primele cazuri – în afara unuia esenţial: anume că se răspîndeşte, în majoritatea cazurilor, în mediile homosexuale. De ce? Din ”corectitudine politică”. Nu la fel s-a întîmplat în trecut, cu SIDA. A fost o tăcere criminală, o situaţie în care ipocrizia a atins cote planetare.„

„Tăcerea „de aur” şi „corectă politic” poate fi şi criminală„

Timp de peste o lună, însă, s-a păstrat o tăcere „pudică”, asupra unui aspect esenţial al „bolii: anume că ea se răspîndeşte (în cazurile din Europa şi SUA, aproape exclusiv) în mediile homosexuale. Dacă HIV/SIDA se poate răspîndi prin variate moduri, fără nicio legătură cu homosexualitatea, în cazul „”variolei maimuţei” cazurile depistate pînă acum nu prea lasă loc îndoielii, privind această cauzalitate.

Cu toate acestea, în mediile de informare nu s-a spus, pînă zilele trecute, nimic despre asta. Am căutat, de pildă, pe site-ul Institutului “Cantacuzino” – nu se spune nimic despre asta. Vectori importanţi de imagine, pentru acţiuni de prevenire şi educație medicală n-au spus nici ei nimic despre legătura dintre homosexualitate şi „variola maimuţei”. Doctoriţa Oana Cuzino, de pildă, una dintre cele mai populare promotoare în media a sfaturilor medicale, a publicat pe pagina sa de web un articol, cu titulul: „Ce este variola maimuţei, cum se transmite, ce simptome are şi cît este de gravă?”. De la bun început, suntem liniştiţi, cu următoarea apreciere: „Virusul nu se transmite la fel de uşor ca „noul” coronavirus, iar simptomele sunt mult mai grave şi vizibile, ceea ce implică o limitare a expunerii celor infectați şi depistarea cazurilor de către personalul specializat, cu măsurile de izolare şi gestionare ulterioară”.
Despre modul de transmitere, distinsa, frumoasa şi populara doctoriţă scrie că “transmiterea poate avea loc prin contactul cu fluidele corporale, leziuni ale pielii sau picături respiratorii ale animalelor infectate, direct sau indirect”, fără să pomenească ceva de relaţiile homosexuale, care nu sînt menţionate nici acolo unde ea vorbeşte despre factorii de risc: „Factorii de risc demonstraţi pentru infecția cu variola maimuţei sunt: zonele puternic împădurite şi rurale din centrul şi vestul Africii, manipularea şi pregătirea cărnii de vînat, îngrijirea unei persoane infectate cu virusul variolei maimuţelor şi nevaccinarea împotriva variolei. Sexul masculin a fost, de asemenea, corelat cu riscul de infecţie, însă acest lucru poate fi mai degrabă o consecinţă a normelor culturală africane, conform cărora bărbaţii vinează şi intră frecvent în contact cu animalele sălbatice”,
„Cu toate acestea, niciun purtător de cuvînt al vreunui spital de boli infecțioase, nicio televiziune, niciun articol de presă n-au făcut, până în prezent legătura directă între homosexualitate şi ”variola maimuţei”. Acest fapt s-a petrecut, cu tente evident homofobe şi atacuri suburbane la adresa minorităţilor sexuale, pe anumite site-uri sau în comentarii private, în spaţiul virtual. Dar nicăieri, în spaţiul public, în nicio intervenţie de pînă mai ieri. „Corectitudinea politică” a creat o anume pudibonderie, care însă în cazul de faţă are conotaţii de-a dreptul nocive. Nu e, totuşi, vorba de o chestiune inofensivă, culturală – ci de un virus, posibil ucigător, în orice caz de o epidemie. E total pe dos, la nivelul comunicării publice, tot ce s-a petrecut în cazul „variolei maimuţei”, faţă de Covid-19. Abia acum, cînd boala a început să se răspândească cu repeziciune, autorităţile medicale internaţionale au lăsat pudoarea deoparte şi au vorbit dechis: noua ameninţare la adresa lumii se răspîndeşte în mediile şi prin practici sexuale de tip homosexual. Dacă mai era nevoie de un prag al aberaţiei numite „corectitudinii politice”, acesta a fost atins, prin tăcerea cu care, mai bine de o lună şi jumătate, a fost înconjurat acest „secret al lui Polichinelle”.

Un subiect intangibil chiar prin mediile „creștine”: pedeapsa lui Dumnezeu.
Păi, Dumnezeu e dragoste.
Cum adică pedepsește? Dragostea izgonește frica.
Cum să trăiești tot timpul cu groază?
Dar iată că sentințele lui Dumnezeu se aplică matematic.
„...au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27 Să nu tăcem ca „autoritățile medicale internaționale.”
Variola este pedeapsa Lui Dumnezeu pentru anumiți păcătoși.
Este incorectă politic, nu se scrie despre ea.
Și Dumnezeu e incorect politic, nici despre el nu se scrie, se tace.
Probabil și această postare este incorectă politic, vom vedea.
A vorbi despre Dumnezeu într-o lume care tace despre Dumnezeu este socotit desigur incorect.
Tăcerea asta vinovată mi-a amintit de poezia Se tace îndârjit (Tăcuta lume)

Se tace îndârjit, abrupt, rapace,
Conspirativ se tace-n cârdăşie,
Pe un pământ bolnav de limbuţie
De Dumnezeu tot mai vârtos.. se tace!.

………

Vremelnicia s-a ornat, dibace,
Captând atenţia sferă cu sferă,
Iar omul prins în cursa-i efemeră
Despre ce-i veşnic şi vital.. doar tace!.

Dragostea și noua toleranță

„Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.” Marcu 10:6
Nu variante.
Acești nou-toleranți au o grozavă intoleranță pentru cei ce nu le împărtășesc „toleranța”.
Acești nou-toleranți pretind discriminare pozitivă, drepturi colective, de grup, vor de fapt recunoaștere identitară. Ca și cum ar fi o etnie separată, ca o rasă de animale în pericol de extincție.
Și fac tot ce pot pentru a-și afirma identitatea.
De la ultimele mitinguri identitare ale lor, n-a prea plouat prin țară.
Seceta s-a întins nemiloasă peste capetele filozofilor care nu știu că Cel ce dă ploaia a lăsat scris că ÎN CAZ DE PĂCAT O VA OPRI.
„Dar, dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău….Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă şi pământul sub tine va fi de fier. Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere, care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.” Deuteronom 28:15,22-24
Vedem multe exemple în Vechiul Testament.
„Dar nu sunt numai pentru biserică exemplele astea? ” m-a întrerupt un frate duminică seara, în timp ce deșiram subiectul ce vi-l transcriu aici.
Nu, deloc, i-am spus.
Acolo unde scrie, „pentru învățătura noastră” cred că se referă la învățătura tuturor oamenilor.
Mai mult: a tuturor popoarelor: „La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,” Iov 34:29
Cred deci că înmulțirea mitingurilor LGBT și a acceptării lor sociale a dus la această secetă grozavă.
Pe vremea când soția mea era studentă, homosexualitatea se preda la cursul de psihiatrie ca boală.
Alături de pedofilie, zoofilie și de alte aberații.
Acum, păcatul s-a încoronat ca prinț și pretinde închinare.
Bine, bine, va zice cineva, nu trebuie să le arătăm dragoste?
Ba da.
Ieri coboram Feleacul cu mașina și după Rompetrol văd pe trotuar un moș căzut.
Un șofer slăbuț oprise să-l ajute.
Dar moșul era gras, celălalt șofer firav, „ajutați-mă să-l ridic”, zice.
Moșul avea o pungă plină cu pachete de țigări și evident trăsese ceva la măsea.
Ne opintim, îl rezemăm de gard și-l întreb pe moș unde stă. Îmi spune numărul, 3 case mai jos, merg și o chem pe nevasta lui care vine bombănind să-l recupereze.
Cam așa dragoste ar trebui să le arătăm, să-i ridicăm de jos, nu să-i ajutăm să cadă.
Ce ar fi dacă moșii ăștia bețivi ar cere drepturi colective, „identitatea bețivilor nedreptățiți care pică pe stradă”? De ce să fie claxonați? Să le amenajăm un țarc pe stradă să se simtă bine. Scuzați.
Să luăm o chestiune etică.
Bolile homosexualilor sunt un capitol cunoscut al medicinei.
Dar oare tratamentele acestor boli, împreună cu ale bolilor produse de alcool sau de tutun, ar trebui decontate din asigurările generale de sănătate?
Eu socotesc că nu. Pentru că așa cum o asigurare auto nu se aplică dacă tu îți dai foc intenționat la mașină, tot așa dacă tu te otrăvești singur ar trebui să-ți plătești din buzunar tratamentul.
În cazul alcoolului și tutunului aceste cheltuieli medicale suplimentare sunt într-un fel acoperite de accizele la alcool și tutun. Dar ce facem cu bolile homosexualilor?
Lor cum li se pot pune accize?
Pentru că această sexo-identitate, care dă din coate să fie recunoscută sub flamuri de curcubeu, poartă cu ea la modul fizic semințele buruienilor bolilor LGBT, buruieni care atunci când răsar trebuie plivite pe cheltuiala tuturor.
Despre bolile astea și costul tratamentului lor, noul popor LGBT nu spune nimic.
Dar spune Dumnezeu: ” …bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” Romani 1:27 Aici cred este vorba evident de bolile cu transmitere sexuală.
Dacă ei le ignoră, dacă apărătorii lor nu scriu despre ele, scrie Dumnezeu: aceste boli sunt o pedeapsă pentru păcatul lor. Și asta e doar o parte a pedepsei, de aici și de acum, mai urmează cea veșnică.
Unde e dragostea noastră aici?
Evident dragoste este să le spunem acestor păcătoși că ceea ce ei consideră „ramură evolutivă”, că deviația lor este păcat în fața Creatorului.
(Acceptarea homosexualilor se bazează pe teoria evoluției, pasămite ei ar fi vreo nouă rămurică de om nou, un salt genetic de ultime decenii al zburdalnicei evoluții.)
Să le spunem de creația în 6 zile, de cădere și păcat, de potop și de Sodoma, despre oamenii stricați din Ghibea lui Beniamin de la Judecători 19, despre mânia lui Dumnezeu și pedeapsa păcatului, despre iertarea prin credința în jertfa lui Isus Hristos și despre judecata ce o să vină și despre împărăția Lui cerească.
Aceasta este dragoste, nu o acceptare tâmpă și o „tolerare” tăcută a celor care se pierd.
Nici contra-miting la mitingul lor. Normalitatea nu face mitinguri.
„Cine cade în păcat şi eu să nu ard?” spunea apostolul.
Unde este în acest început de mileniu duhul acela de explicare și de analiză a Cuvântului pe care-l avea apostolul?
Pentru că pământul bun din pildă este asemănat cu „cei ce aud Cuvântul și-l înțeleg.”
Pentru înțelegere trebuie explicații, stăruință și învățare cu lacrimi, ca Pavel la Efes, „pe fiecare din voi”, nu muzici, tobe și sărit ca țapii ca la Untold și Electric Castle, că din Cluj vă scriu. Ah, și ca la HeartBeats, Electric-Castlelul pocăit, tot în Cluj.
Aceasta a fost și explicația mea din acest miez de noapte în care, mulțumesc lui Dumnezeu, nu mă doare nimic, am împlinit 34 de ani de căsnicie, mai am 5430 de zile până la 70 de ani și am o dorință vie de a explica și tălmăci Cuvântul lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor oamenilor.
Asta fac prin acest blog: explic, învăț, analizez, ca să ușurez înțelegerea, ca să fie bun pământul care primește sămânța, să fie luminat cugetul care primește Cuvântul și credința.
Iar tu care ai citit această postare cu gând rău sau poate ca sarcină de serviciu, te rog să fii tolerant cu mine.