Chipul întunecos…pilda femeii etiopience, Numeri 12

21 februarie 2014

De citit: Numeri 12.

1.Faptele:
Moise s-a căsătorit cu o femeie etiopiancă, cu o negresă. Moise avea peste 80 de ani.
Maria și Aron au protestat, Dumnezeu s-a mâniat pe Maria și ea s-a umplut de lepră(albă ca zăpada).
Moise a mijlocit și după ce a stat în afara taberei 7 zile, Maria a fost vindecată.
Dumnezeu adaugă o învățătură în mijlocul acestei întâmplări: ”Ascultaţi acum cuvintele Mele! Dacă va fi un profet printre voi, Eu, Domnul, Mă voi arăta lui într-o viziune, voi vorbi cu el într-un vis. Nu aşa este cu robul Meu Moise; el este credincios în toată casa Mea. Eu vorbesc cu el gură către gură, deschis, şi nu în vorbiri întunecoase[+,Parabole, enigme], şi el vede asemănarea Domnului. Cum dar nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”

2.Simbolurile
”Scriptura a prevăzut”, de fapt Dumnezeu a știut (și așa a dirijat întâmplările ca să ne fie lecții) că noi o vom citi și pentru noi sunt scrise și întâmplate acele istorii. Este un tâlc, o sămânță, un miez Cristic în toată Scriptura, dacă nu-l vedem stăm degeaba la umbra Cuvântului Lui.

Moise îl reprezintă pe Domnul Isus(credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu).

Femeia etiopiancă ne reprezintă pe noi, Adunarea, în chip profetic. Mai târziu după sute de ani, Dumnezeu va ascunde un alt simbol în alt text al altui scriitor: ”Sînt neagră, dar sînt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sînt corturile Chedarului şi cum sînt covoarele lui Solomon. Nu vă uitaţi că sînt aşa de negricioasă, căci m-a ars (Sau: m-a privit.) soarele. Fiii mamei mele s-au mîniat pe mine şi m-au pus păzitoare la vii.”

Norul care i-a acoperit pe Aron și pe Maria reprezintă Slava lui Dumnezeu(Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor).

Lepra Mariei reprezintă păcatul, iar arătarea păcatului pe tot corpul (albă ca zăpada) reprezintă mărturisirea (descoperirea) păcatului. ”de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul se vor face albe ca zăpada” adică mărturisite lui Dumnezeu.

3.Tâlcul duhovnicesc

Dumnezeu a vorbit profeților din Vechiul Testament în pilde, în ”vorbiri întunecoase”.  Chiar imediat după Rusalii, apostolul spune că ”acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” dar atunci vom vedea față în față. Acel atunci reprezintă întregirea, completarea Cuvântului lui Dumnezeu, un moment împlinit odată cu scrierea cărții Apocalipsa de către Apostolul Ioan. Noul Testament este oglinda clară.
Femeia este slava bărbatului, deci dacă Moise a avut o ”slavă” de culoare neagră înțelegem de ce Dumnezeu ne-a ales dintre celelalte popoare. Ca să profețească această alegere l-a făcut Dumnezeu pe Moise să-și ia de soție o femeie etiopiancă și poate că pentru a ne ajuta pe noi să înțelegem acest tâlc, unul din primii prozeliți întors la Dumnezeu prin vestirea Veștii Bune a fost un etiopean, un negru.

Dumnezeu a avut în vedere Gloria Veștii Bune și prin acest simbol al soției negrese a lui Moise: ”De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.  Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt;  pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”

Un amănunt interesant vine să completeze această înțelegere de la DvarTora.ro(Cuvântul Torei):

… valoarea numerica (ghematria) cuvantului ebraic „cushit” (etiopianca) este aceeasi cu acea a sintagmei „iefat mare” (in traducere, [o femeie] cu infatisare frumoasa).

Câtă diferență, slava este reprezentată simbolic de un chip negricios și păcatul de o piele albă ca zăpada! Chiar că este o nebunie Cuvântul crucii.

Mărit să fie Domnul!

…din Cuvântul de duminica trecută din adunare.


Protejat: Înregistrare adunare 16 februarie 2014

21 februarie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Va curăţi pe fiii lui Levi

21 februarie 2014

”…iată că vine, – zice Domnul oştirilor. – Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare cînd Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.” Maleahi 3::1-3

Dacă înțelegem duhovnicește Cuvântul lui Dumnezeu, adică dacă-i înțelegem tâlcul, dacă privim adâncindu-ne privirile în acest ”loc întunecos” care este Cuvântul proorociei, vedem lumina tâlcului înțelegerii curate și clare.

Levi, seminția lui Levi, fiii lui Levi reprezintă Adunarea, seminția aleasă, cei răscumpărați ”cu un preț”, cei dați Lui, Marelui Preot al mărturisirii noastre.

Focul topitorului reprezintă încercarea lingușirii, deosebirea duhurilor, arderea în frământările focului celei mai perfide arme a vrășmașului: prefăcătoria ”prietenilor” falși. ”Ce este tigaia pentru lămurirea argintului și cuptorul pentru lămurirea aurului, așa este încercat omul de gura care îl laudă ” Proverbe 21:17

Asta e treaba Domnului Isus în vremea de acum” să-Și curățească(purifice) un popor care să fie al Lui”. Cum face acest Lucru? ”El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi.” Focul molcom al lingușirii lupilor în piele de oaie e cuptorul în care suntem topiți și în care se ridică zgura stimei de sine, se separă omul vechi orb și nerăstignit, sensibil la laudele celor prefăcuți.

Mă gândeam în aceste zile (când am fost supuși unui nou tir de calomnii nu numai noi cei mari, dar și copiii noștri), cât de mult Har ne-a dat Dumnezeu!

Cum ar suna astăzi?
Dacă  a fost scris: ”știu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori”, noi acum ar trebui să zicem: ”nouă ni s-a dat Harul să ne fie trimiși informatori zâmbitori și lingușitori”. Pentru că fără excepție, toți cei care ne-au fost trimiși să ne ”pască creierele”, să ne spioneze până la detaliu au purtat măști perfecte ale lingușirii și ale  zâmbetului prefăcut.

Aceasta de 25 de ani de pe vremea securității și acum ai urmașilor lor (Dumnezeu să-i binecuvinteze!) căci e evident că ei nu știu ce fac. Ei fac lucrarea Tatălui, o fac în mod metodic, s-o facem noi așa de devotați! Acești lingușitori nu s-au născut din nimic, ca oameni cu un hobby, ci au fost îndelung instruiți de alți oameni mai deștepți și mai școliți ca ei. Pentru că, urmărind sute de pagini din dosarele cunoscuților mei am constatat că este o discrepanță între nivelul de inteligență al unui ofițer de informații (un nivel mult, mult peste medie) și gradul de moralitate josnic și implicit nivelul intelectual redus al unuia care a acceptat să facă mizera muncă de informator.  Treabă mizerabilă, omenește vorbind pentru oameni inteligenți și tocmai această împerechere ciudată a unuia înțelept cu a unui ”rău”, arată că acolo e mâna Tatălui care a aprobat cererea celui rău ”să ne vânture ca pe grâu” și ” să ne ”topească și curățească” în focul topitorului.

De ce?

Îi place lui Dumnezeu să ne chinuie? Ne dă necaz ca să-și arate puterea? Nici vorbă? Ne dă necaz ca să-și împărtășească Gloria cu noi: ”dacă răbdăm vom și împărăți!” răspunsul e dat în textul de la început: fiii lui Levi ”vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Ce sunt darurile? Rodul buzelor, (taurii buzelor noastre) jertfele duhovnicești lipsite de mierea prefăcătoriei și de aluatul fățărniciei.

Dăunăzi m-a vizitat un fost informator de-al meu. De obicei nu se grăbea, ani de zile stătea să mă toace cu orele. Am tresărit de bucurie cum l-am văzut. O ușă deschisă. Ești omul meu, mi-am zis. Am scos Biblia și am pus-o pe masă. A stat, a ascultat, nu putea să plece, era sarcină. …”veți fi duși înaintea lor” îmi răsuna în urechi și nu mă opream din mărturisit: ”daruri neprihănite!” Poate pentru vremuri de acestea suntem puși să împărățim!

Ne sunt citite blogurile, comentariile. Nu au cum să nu le citească, e sarcină de serviciu, stăpânul lor le-a dat-o…și Tatăl nostru.
Să-i iubim cu toată candoarea…ei nu știu ce fac, chiar dacă aparent ne fac rău.

În mijlocul acestor frământări și tensiuni aseară mi-a sunat telefonul, un frate mă întreabă fără multă introducere: ”Frate, care e scopul omului pe pământ?” I-am răspuns în două minute(poate voi face o postare din acel răspuns) un răspuns (dar) neprihănit și am tăcut. Tot așa la încă 6-7 întrebări. În mijlocul multor uneltiri...

…ca în cuptor.

De aceea suntem curățiți printre lingușitoare viclenii și necunoscute calomnii, ca să aducem daruri desăvârșite.

Mărit să fie Domnul!


Controlul și ”lumificarea” adunărilor prin înfiltrare de ”lideri” falși, metodă continuată și azi

18 februarie 2014

Public aici un articol de 13 pagini preluat cu permisiune din revista Vestitorul Adevărului nr. 4-5/2008, revistă ce apare la Moscova şi în limba română. Este editată de editura Hristianin, a Creştinilor evanghelici-baptişti neînregistraţi din fosta URSS.
Abrevieri în text:
VSEHB –  denumirea Uniunii oficiale evanghelice-baptiste din fosta URSS, aservită regimului comunist(Всесоюзный совет евангельских христиан-баптистов)
CEB- denumirea Uniunii neînregistrate evanghelice-baptiste, independentă de stat şi respectiv crunt prigonită (Международный союз церквей евангельских христиан – баптистов)

Istoria acestor uniuni este destul de tristă, nu dragostea de unitate le-a creat ci constrângerile politice. După ce constrângerile au slăbit uniunile au rămas. Trist.


IMG


Dacă vor bea acid sulfuric, nu-i va vătăma

18 februarie 2014

Era prin 1989.
(Chimist sunt  de când am terminat liceu de chimie și facultate de chimie(1992), de când am lucrat 15 ani în fabrică de chimicale și nu mai sunt de când mulțumesc lui Dumnezeu că m-am trezit și m-am lăsat de chimie înainte s-o încep, adică de când lucram la lucrarea de diplomă, cu temă recomandată de un ”cercetător” de la institutul de cercetări din curtea fabricii unde lucram, cercetător care mi-a zis să studiez efectul catalizatorilor asupra randamentului reacției de obținere a acidului glutamo…amuitatcumîizice. Am intrat în biblioteca facultății, că atunci nu era încă google și am căutat în ordine revistele care vorbeau despre substanța mea minunată, revistele se terminau brusc prin 1982 de când tovarășul a interzis orice import de orice, dar nu era problemă că despre substanța mea scria în reviste mult mai vechi, dinainte de război, și mai vechi, dinainte de 1900. M-am dezumflat, ce cercetez eu? Un articol bun am găsit într-o revistă din 1869, articolul descria procesul cu detalii, randamente, catalizatori, comparații, tot, tot, tot. 1869. În acea după-amiază, în Biblioteca facultății am luat o hotărâre pentru care mulțumesc lui Dumnezeu și astăzi: nu voi face chimie niciodată. Și în afară de faptul că am fost un trimestru profesor de chimie și mai dau câte-un sfat chimic, m-am ținut de cuvânt.)

Deci, era prin 1989. Un coleg de serviciu(eram student la seral și muncitor la zi) ”frate” branhanist mă zăpăcea la cap să mă fac și eu ca el. Eu nu și nu. Argumente. Că ei vorbesc în limbi, noi nu. Eu i-am zis: de acord să vorbești, dar să nu faci spectacol. Domnul n-a zis că va da har pentru paradă.

El nu, că se poate.
Atunci i-am arătat că scrie nu numai de limbi, ci și de șerpi și de otravă. ”….frații din America iau șerpi în mâini!” a strigat exaltat.

Eram lângă depozitul de solvenți: acid clorhidric, acid sulfuric, sodă caustică, acrilonitril, anhidridă acetică, benzen, toluen, etc. zeci de tone, eu lucram acolo. Am luat un borcan și i-am zis sec colegului meu: ”astea-s vorbe, vreau ceva practic, limbile se pot falsifica, șerpilor li se poate scoate veninul, dar acolo mai scrie de otravă, uite(i-am arătat borcanul): alegeți din rezervoarele astea, de exemplu acolo e acid sulfuric, îți aduc un borcan, îl bei și eu sunt ca tine.”

S-a schimbat la față, s-a îndepărtat 5 metri, s-a întors și mi-a șuierat printre dinți:”Satană!”

A avut și neînțelepciunea să spună prin fabrică cum ”l-am ispitit eu pe Domnul!”

De ce scriu asta azi?

A mai murit un om mușcat de șerpi. Unii zic că n-a avut credință, eu zic că n-a avut minte.

Priviți și citiți:

Citat: ” Iniţial, minunea era că predicatorul nu este muşcat de şerpi. Apoi, după ce au început să-l muşte, minunea era că nu moare. Acum, după ce Coots a murit, urmaşii săi au spus că Domnul l-a chemat la EL, având planuri mari cu predicatorul.”

Și acum o explicație.

Credința se referă întotdeauna la Cuvânt, la ceva scris. Acești oameni, cât și cei ce pretind că fac paradă din ”harul” lor (de exemplu cu limbile) sunt ridicoli dacă se opresc doar aici. De ce nu trec și la paharul de acid sulfuric? Nu sugerez nimic, Doamne ferește, doar constat o șarlatanie. Acolo unde scrie de limbi și de șerpi, scrie și de otravă. Să fim serioși, cine face paradă cu moartea!

Câtă diferență între serviciile religioase de transă și transfigurare și ”arătarea prin purtarea bună a faptelor făcute cu blândețea înțelepciunii.” De ”vorbiri în limbi” falsificate nu se moare, de șerpi mai moare câte unul, dar mă întreb dacă s-ar muri de minciună, ar mai avea curaj falsificatorii să deschidă gura?

Că încă n-am văzut nici un serviciu de băut otravă, deși după logica limbilor ar fi perfect justificat biblic.

Este și acesta un exemplu de rătăcirea oamenilor care nu caută să se apropie de Tatăl prin pocăință, ci prin tot felul de ”atingeri” fără cuvânt, fără cuvântul crucii(lepădarea de sine).


Protejat: Înregistrare adunare 9 februarie 2014

17 februarie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Două lucrări ale Domnului Isus astăzi

17 februarie 2014

1.Una: ”să nimicească lucrările Diavolului”. 1 Ioan 3:8

2. A doua: ”să adune(să strângă) într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți.” Ioan 11:52

Am mai scris anul trecut despre strângere.

Noi suntem împreună-lucrători cu El, iar ”cine nu strînge cu Mine, risipeşte” ne-a spus. Vai de cel ce risipește ceea ce Domnul vrea să adune, vai de cel ce se ia la luptă cu Dumnezeu, un ciob dintre cioburile pământului.

Cuvintele noastre sunt armele cu care luptăm. Lucrăm și noi la nimicirea lucrărilor diavolului: ”noi răsturnăm(dărâmăm) izvodirile(fortificațiile) minții” dar în același timp lucrăm la zidirea împreună cu El, la zidire, la edificare, la strângere într-un singur trup. Este singurul fel de lucru (cel după rânduieli), fel care poartă și antetul(capul paginii) și ștampila (sfârșitul, confirmarea, aprobarea) lui Dumnezeu.

E o mângâiere să citești: ”cei risipiți!” dac-ar fi scris: cei organizați, m-ar fi prins o mare neliniște, trăiesc de 25 de ani în părtășii de oameni împrăștiați ca turmele în care dau lupii. Dar tot ce este în Cuvântul lui Dumnezeu îmi confirmă că acesta este și drumul, și calea, și oile, și lupii și Păstorul! Ce mângâietor ne sună: ” şi lupul le răpeşte şi le împrăştie”, iar Domnul ne-a spus  ” Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.” Și apostolul le-a spus bătrânilor din Efes: ”Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârâ între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma

Și n-au cruțat-o, i-au împrăștiat pe frați, turma Domnului și de două mii de ani nu mai strâng cu El, și-au făcut staule de ținut oile împrăștiate. Acesta este mediul în care trăim, să nu ne mirăm, poate pentru vremuri ca acestea suntem așa deștepți!

Suntem?

Deosebim noi glasul Blândului păstor?

Ieși pe urmele oilor!


Două feluri de necazuri

17 februarie 2014

Despre unele scrie la Evrei 12: pedepsele(în original disciplinările) ca să ne facă părtași sfințeniei Lui.
Despre celelalte scrie la 1 Petru: necazurile care ne fac părtași slavei Lui. Aceste necazuri însoțesc de obicei mărturia Veștii Bune.
Înregistrarea din 2 februarie 2014 conține și abordarea acestui subiect.

(min 23.30, fr A, min 43, fr D)


Frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri(4, sfârșit)

15 februarie 2014

Închei aici postarea în serial a unui document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 4-a)

(urmare de aici)

La procesul amintit mai sus, sora Sînzeana este adusă cu citaţie de martor al acuzării, împotriva soţului ei, fapt ce se pare fără precedent în analele justiţiei din Lumea Liberă. Solicitată şi introdusă în sală, pentru depoziție, pe o uşă laterală, face cîţiva pași spre „Completul de Judecată”, al cărui preşedinte era îmbrăcat în uniformă militară şi apoi se întoarce de-odată spre cei 12 inculpaţi care se aflau în „boxa acuzaţilor”, dintre care in prim plan era soţul ei. Descrie un gest larg cu mîna şi, cu o faţă radioasă de bucuria slavei lui Dumnezeu, strigă: „Bucuraţi-vă fraţilor,căci noi știm că pentru Numele Scump al Domnului Isus Christos sunteţi astăzi traşi la răspundere şi judecaţi !”
Judecătorul surprins şi enervat îi strigă: „Nu-ţi dai seama Doamnă unde te afli? Nu știi că în clipa următoare poţi fi pusă în boxa acuzaţilor, alături da soţul d-tale şi copiii să rămână singuri?” Sora Sînzeana răspunde promt: „Nu-i nimic domnule judecător, nici un sacrificiu nu este prea mare, cind este vorba de Numele Scump al Domnului Isus Christos!” Ieși, ieși afară”, a strigat judecătorul exasperat…și ea liniştită şi supusă a ieșit, dar în urma ei în sală a rămas o scumpă şi aleasă mireasmă a lui Christos(2 Cor.2:15), care a îmbărbătat pe toţi fraţii, uimind pe cei din asistenţă. Slavă Domnului.
         Dumnezeu a îngăduit adeseori, ca pe tot cuprinsul istoriei sacre, unii dintre cei mai aleşi copii ai Lui, să treacă pe cele mai întunecoase poteci ale lepădării şi dispreţului, venit din partea unei lumi păgîne ori religioase, dar vrăjmaşe crucii Domnului Isus Christos, asemenea Domnului lor. Oamenii lui Dumnezeu, asemenea lui Vasilică Moisescu, care nu cerea la proces vreo clemenţă pentru sine, ci doar recuperarea operelor confiscate, munca de o viaţă și se fie redate familiei spre păstrare, aveau să împlinească si în zilele noastre Cuvîntul lui Dumnezeu din Evrei 11:35-38: „Unii ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut ca să primească izbăvirea care li se dădea, ci au fost chinuiţi, au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiți, au murit uciși cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – EI, DE CARE LUMEA NU ERA VREDNICA -, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului…” 

Iubite frate Vasilică Moisescu,acum cind ţi-ai luat rămas bun de la noi și ai plecat „ACASĂ”, la ACEL PREAIUBIT DOMN AL TĂU ȘI AL NOSTRU,ISUS CHRISTOS, MIRELE CERESC” și ai intrat în „MARELE SABAT” al „ODIHNEI LUI”, la Cel care Singurul va şti să aprecieze cu competenţă şi să răsplătească viaţa şi slujba ta,,,PENTRU SLAVA LUI”, noi îti răspundem LA REVEDERE PE NORI „, serv bun şi credincios, MARAN-ATHA !!! Cei morţi vor învia întîi, la strigătul Domnului, la glasul Arhanghelului şi la trîmbiţa lui Dumnezeu, iar apoi noi cei vii, schimbaţi într-o clipită de ochi, uniţi impreună, vom fi răpiţi pe nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul 1 (1 Tes.4:15-17).                 Împreună cu soţia mea Domnica, slăvim pe Domnul pentru slujba ta specială din partea Domnului la creşterea şi desăvîrşirea credinţei noastre în Domnul Isus Christos. Credem că suntem in asentimentul multora, care ca şi noi, la rîndul lor, pot spune la fel despre slujba ta, pentru desăvirşirea vieţii lor de credinţă. LA REVEDERE PE NORI !

Al tău frate şi tovarăş de slujbă, de suferinţă şi de lanţuri,

Mia Iovin
Chicago, Aprilie 1985

(sfârșit)

moisescu4


Așa a apărut lumea

15 februarie 2014

Probabil una dintre cele mai bune cărți creaționiste. Acum este pe scribd(dați click pe imagine):

aparutlumea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vă rog să nu mă întrebați dacă ”mămăligosu”, cel care a încărcat cartea pe scribd a și avut acest drept. Deocamdată, cartea merită citită și cumpărată de cine dorește.


Nu s-a lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals(3)

13 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 3-a)

(urmare de aici)

Și apoi, cine nu cunoaşte şi cântă în atîtea biserici din România, cîntarea nr.485, din cartea: ”CîntărileEvangheliei” modificată pe alocurea de o cenzură neautorizată:”Fără număr se pierde în zare”. Ce să mai zicem de frumuseţea şi adîncimea versurilor din cîntarea:”Dulce e viaţa, ca-n ceruri dusă, chiar pe pămint.” Voi cita doar o singură strofă aci, potrivită cu această ocazie:”Vremea se scurge si nu se-ntoarce,şi nu se-ntoarce iar la izvor…Din El ne adăpăm şi veşnic tineri stăm, Vreamea se scurge iar ia Izvor”.

Mai tirziu, prin anul 1957, scrie frumoasele şi duioasele versuri, adaptate la o melodie pe aceiaşi măsură, care aveau să-i fie cîntate de cei dragi, în serile lungi de priveghere lingă catafalc: „Nu mai e nici o amărăciune-,cînd spre cer pleci…Acolo, toate-s o minune, Viaţa fost-a un vis pot spune, faţă de veci…(Refren):” Zic  bun rămas, eu merg acas, să-L întâlnesc pe Mirele Ceresc.” Iată şi ultima strofă a acestei cintări, care vorbeşte dela sine: „Pentru-această zi glorioasă m-am pregătit…Zilnic calea crucii spinoasă, mă ducea spre odihn-aleasă, la-L meu Iubit…”

Ca şi credincios şi om în societate, a fost de o umilinţă pilduitoare, de un spirit de sacrificiu total, trăind împreună cu familia, soţie şi patru copii, în condiţii nespus de modeste, în schimb dăruind şi dăruindu-se chiar pe sine altora, cu o bunătate şi adeseori naivitate de copil. Din ale lui, cît şi din interesele lui personale, era întodeauna gata să dea, să renunţe, fiind întodeauna gata de sacrificiu, ca şi un miel de jertfă. Dar era cu un curaj ca de leu, cind era vorba de tărîmul lui Dumnezeu, de „Adevărul” Cuvîntului lui Dumnezeu. Aici nu putea face concesii, dar avea multă ingăduinţă pentru cei slabi în  credinţă şi ignoranţi. Din dragostea lui vie pentru Adevăr şi din fidelitatea lui faţă de Domnul şi tărîmul sfînt, s-a născut un conflict cu toate sistemele religioase omeneşti, care au înlocuit autoritatea lui Dumnezeu în Adunările creştine, cu autoritatea uzurpatoare a omului.  Nu s-a  lăsat niciodată asimilat de un creştinism instituționalizat și fals, de aceia a fost ”sacrificat si lepădat „ca însusi Domnul Isus, de „ai Săi”, prigonit şi batjocorit,  duşmanii lui crezând că în  felul acesta aduc o slujbă aleasă lui Dumnezeu…

Împreună cu alţi fraţi, care au fost structurați duhovnicește la fel, împărtăşind aceiaşi soartă „a lepădării”, a luat fiinţă „Adunarea Creştină” din Arad, str.Oituz 27, în anul Domnului 1952, care a devenit curînd o adevărată oază duhovnicească, loc de refugiu pentru toţi cei prigoniţi. Doar cerul va putea confirma binecuvîntările spirituale revărsate peste această comunitate şi răspindite prin ea, spre slava lui Dumnezeu. Caracterul strîngerii  laolaltă a Adunării era intim-familiar, de tip betanic, in care predomina simplitatea şi naturaleţea, in contrast profund cu formalisml tipicar din bisericile creştine.

Dar, după aproape 7 ani dela înfiinţare, Deavolul şi slujitorii lui nu au putut rămânea pasivi, cu privire la existenţa şi influența acestei Adunări. Aşa se face că la 16 Dec. 1958, un număr de 12 fraţi sunt arestaţi, cea mai mare parte dintre ei fiind direct din efectivul Adunării. S-a înscenat în pripă un proces, de către regimul comunist, cu avizul favorabil dat din partea unor căpetenili religioase, iar autorizaţia de funcţionare dată de Cultul Creştin după Evanghelie, prin preaiubitul fr.Alecu Panaitescu, avea să fie confiscată, iar localul închis și sigilat. Pedepsele administrate ca urmare a procesului, de către Tribunalul Regiunii 3 Militare din Cluj,deplasat la Timişoara pentru dezbateri, au fost foarte severe, datorită încadrării de uneltire la adresa ordinii sociale”, Organizaţie mistico-religioasă care a preconizat schimbarea regimului din R.P.R. Fratelui Vasilică, făcut cap de lot, i s-a repartizat nu mai puţin de 25 ani munca silnică”.  Au urmat ani grei de suferinţe şi închisoare, atît pentru el cît şi pentru familia lui, pentru că a ştiut să stea cu şira spinării dreaptă şi să nu accepte nici un fel de compromis. Închisorile cele mai grele din ţară, cum au fost: Timișoara, Gherla şi Jilava, unde l-am reîntîlnit după aproape 6 ani de detenţie, aveau să-I întărească şi mai mult credinţa şi consacrarea, astfel ca în tot restul vieţii să-şi poată duce spre culme slujba şi opera încredinţată lui de  Domnul.

Și dacă Domnul l-a chemat la o aşa slujbă nobilă, de a fi un martor neabătut al Celui care a zis:”Eu sunt Calea, Adevărul  şi Viaţa”, El i-a dat și o soţie credincioasă, iubitoare si devotată la jugul Evangheliei, de o gingășie, smerenie şi puritate, ce nu se pot imita. Ea, sora Sînzeana, cum o numea fratele Vasilică, avea să-I fie de un real folos, în cele mai grele încercări ale vieţii. (va urma)

moisescu3


Robiți celor ce nu sunt dumnezei

11 februarie 2014

”Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.” Galateni 4:8

Fiecare om este condus de gânduri. Viziunea omului(ceea ce gândește omul) îi formează pasiunea(ceea ce iubește) și apoi acțiunea(ceea ce face).

Când vezi un om că lucrează ceva cu drag, o meserie sau o plăcere(pescuitul de exemplu) e foarte clar că el iubește acel lucru care-l face și se gândește toată ziua la el.

Și când un om se gândește toată ziua la ceva cu drag, va face acel lucru până la urmă.

Dumnezeu ne-a creat pentru El și vrea să ne folosească în Planul Lui. Pentru aceasta ne-a răscumpărat din felul deșert de viețuire, din ”voia gândurilor noastre”.  Noi eram robi a multor lucruri care nu sunt Dumnezeu.

Unii eram conduși de dorința de slavă deșartă, alții de o poftă, alții de dorința de avuție, alții de un hobby sau de scopul de a fi plăcut cuiva, de a mânca bunătăți, de a mulțumi pe părinți, pe soț, pe soție, pe șef, de a atinge un ideal, de a fi buni într-o meserie, de a excela într-o artă, de naționalism, patriotism sau șovinism, de a avea mulți prieteni, sau admiratori, de a avea ”siguranță financiară”, de obsesia unui trup frumos, de preocuparea pentru a alimentație sănătoasă, de grija pentru copii, casă sau serviciu, de frica de moarte, boală sau singurătate, de un sport practicat, privit sau chibițat, de terminarea unei investiții, afaceri, construcții, de….de….de….sigur mai sunt. În toate aceste gânduri ce ghidează este o idealizare a unor principii, o considerare, o ”sfințire”, o apreciere a acestor principii ca idealuri, ca lucruri care merită să le urmezi.

Toate aceste lucruri nu sunt nici Dumnezeu, nici dumnezei. Dar robesc.

Aceste lucruri enumerate mai sus există, trăim în ele și aparent sunt justificate. Da, dar să băgăm de seamă să rămână numai ca și ”gânduri roabe”, nu să devenim noi ca și robi lor. E o diferență: ”toate sunt îngăduite, dar nimic să nu pună stăpânire pe mine!”

Dacă sunt robit eu sau cei de care sunt legat prin familie sau altfel, chiar de numai una din aceste  puteri, atunci sunt rob la ceva ce nu este dumnezeu. Un fel de gândire legalist de genul:”asta e permis, asta nu”,”asta am voie, asta nu” ne va duce obligatoriu sub robia unui dumnezeu care ”am voie”, că doar nu e păcat nici să pescuiești, nici să faci sport, nici să mănânci, ce?!

Prin pocăință (adică prin mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu și prin regret sincer) am fost salvați(mântuiți) și de acești mulți și ”nevinovați” dumnezei. Dacă cineva se vede încă rob acestor dumnezei mai este loc pentru pocăință, chiar dacă poate își spune sieși de mulți ani ”pocăit”.

Când Cristos este obsesia mea, dacă Cuvântul lui este dragostea mea și temelia gândirii mele, atunci nimic din lucrurile enumerate mai sus nu sunt interzise, nu pot zice: ”nu le atinge!”. Pot să mă însor(și să mă bucur de starea de a fi căsătorit), să mănânc(să mă bucur de mâncare), dar să trăiesc cu cumpătare și cu prudență în acestă lume ca nu cumva robii mei vechi să-mi ajungă stăpâni.

E chestiune de ierarhie de gânduri, cine e Șef în capul tău? Ce te obsedează, ce faci când ai timp? La ce te întorci cu plăcere? În ce activitate te trezești cel mai des că stai? Acela e dumnezeul tău. Fă să fie Cel cu D mare!

Te joci pe computer sau pe telefon toată ziua, te uiți la filme? Poate te justifici că ”ce, asta nu-i păcat!” Păcat e timpul ce nu ți-l numeri, păcat e distanța care crește dintre tine și Tatăl, dintre gândul tău și al Lui. N-ai fost creat să pierzi timpul, ci să-l răscumperi plăcându-ți să stai cu tatăl Tău până Îi cunoști și iubești bine Cuvântul, Planul și Voia Lui.


”Militant neobosit pentru simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu”(2)

11 februarie 2014

Continui să postez în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! “(partea a 2-a)

(urmare de aici)
Pronia cerească a hărăzit ca el să se specializeze în aceste domenii,care aveau să-l consacre în mod special și definitiv, sondării și studierii Cuvîntului lui Dumnezeu, direct dela sursă, din limba greacă. Spiritul lui viu, inteligenţa lui, cu care a reuşit să-şi însuşească o cultură vastă, în multe domenii, cu o puritate sufletească de fecioară, fac ca el să îmbogăţească tezaurul creștin cu revelaţii, descoperiri şi interpretări originale, neabordate până la el. Instruit și în ghematrie(socotirea literelor ca cifre din texte originale), descoperă ordinea, simetrii1e și armonlile numerice ale Bibiei, simbolismele și
sensul lor profetic, un loc special ocupându-l sistemul septimal şi implicaţiile lui sacre, cât și armonii numerice ale celor 111 nume ale Domnului Isus în Biblie,etc. Din toate ştia să scoată în evidenţă în mod deosebit slava Domnului Isus, spre deosebire de atâția care în acest veac rău, umblă după slava care și-o dau unii altora(Ioan 5:41 și 44) cât și după foloasele
lor si nu după ale lui Christos(Fi1ip.2:21) Subiecte de predilecţie ii erau: Persoana Domnului Isus Christos, suferinţele, moartea, învierea și înalţarea Lui în slavă, culminînd peste toate cu fericita noastră nădejde(Tit, 2:13), revenirea. pe nori a Mirelui drag MARAN-ATHA pentru  răpirea Bisericii la cer, la împlinirea numărului deplin al Neamurilor(Rom.11:25). El a fost
uns de Duhul Sfînt cu un dar deosebit de învăţător creştin, excelent instruit în cunoaşterea planurilor profetice dispensaţionale. Cit de mult ne-au delectat şi zidit duhovniceşte revelațiile ce i-au fost date de sus, scrise şi prezentate în mai multe volume, cum. ar fi: „Călătoria lui Pavel la Roma” în 7 etape, (F.Ap., cap.27 şi 28), prefigurînd călătoria Bisericii pe pământ, dela formarea ei la Rusalii și pînă la răpirea ei la cer. A circulat în ţară doar sub formă dactilografiată neputînd vedea lumina tiparului in condiţiile date din România. Ce să mai zicem de lucrarea:”Curcubeul Spiritual”, cu simbolismele celor 7 culori, perfect redate la rînd în structura septimala a textului din Ioan 3:16, seria septimală dela cauză la scop, ori de cartea în manuscris doar:”Triumful Christic”, care avea să fie folosită de autorităţi ca și cap de acuzare, în procesul din 18 Februarie 1959, ori volumele:”Taina Sărbătorilor mozaice” ”Ekklesia lui Dumnezeu”, ”Cina Domuuluiti”,et.

Ca om de știintă a evoluat în arheologie, fiind primul specialist cu adevărat din România în  domeniul piramidologiei, avînd descoperiri unice în tainele structurale şi valorile numerice, ascunse peste tot în marea piramidă a lui Keops, necunoscute renumiţilor piramidologi din Apus,ca Davidson şi alţii. Parte din aceste descoperiri a reuşit să le publice în mod sumar în România, înainte de instalarea la putere a regimului comunist ateu. Astfel în anii 1942/43 a publicat cartea intitulată:”Taina Tainelor„, iar in 1946 a reuşit, să publice un volum ceva mai amplu, sub titlul de ”Armonia Universală”. La prezentarea acestei cărţi, în sala Ateneului Român din Bucureşti, în fața unei asistenţe care umplea sala pînă la refuz, avea să  aibă o experienţă unică în felul ei. Prezentînd piramida lui Keops, cu planul ei ca fiind de inspiraţie divină, a asemuit-o cu Biblia, care in centrul atenţiei are persoana slăvită a Domnului Isus, la fel şi piramida, pe care o numea Biblia de piatră, în limbajul ei numeric prezintă pe Domnul Christos, „Piatra din Capul Unghiului.”„ (Lc. 20 :17, etc.), lepădată de zidarii lumii acesteia. Referinţa de bază a acestei asemuiri, fratele Moisescu o avea în Cuvîntul lui Dumnezeu din Luca.19:40: „Vă spun, că dacă vor tăcea ei(ucenicii) „pietrele vor striga!”Ajuns la acest punct, din asistenţă, o voce puternică a strigat : „Lăsaţi Biblia şi pe Christos și întoarce-ţi-vă la subiect!” Răspunsul a venit, promt, plin de autoritate: „Sunt la Subiect, căci Isus Christos este Marele Subiect al Piramidei lui Keops”. La sfîrşitul conferinței, este ovaționat frenetic de o mulţime entuziasmată și scos pe umeri la ieșirea din sala Ateneului. Cercetări în domeniul Pirarnidologiei au continuat, dar volumul complet, nu a mai ajuns să fie publicat, din pricina obstrucţiei practicate de căpeteniile politice şi religioase ale regimului. Ba incă la arestarea din 16 Dec.1958 aveau să-i fie confiscate scrieri şi lucrări de o valoare inestimabi1ă care cu greu și mari sacrificii au putut fi refăcute, parte din ele.

Spirit betanic, militant neobosit pentru  simplitate şi naturaleţe în Ekklesiile lui Dumnezeu, era şi un pasionat admirator al muzicii. Cu toate că nu avea o pregătire de specialitate în aceasta, totuși a scris versuri nemuritoare, pe melodii cunoscute. Astfel, încă din anii ’30, publică o carte de cîntări creştineşti : „Cîntările Betaniei” şi redactează și o revistă periodică creştină sub numele de: „Betania”. Ambele aveau să aducă atîtea binecuvîntări pentru mulţi din România în decursul anilor. Dintre cîntări voi aminti in mod deosebit poemul dedicat creației universului intitulat: „Poet şi Poemă”, care se cîntă pe melodia cunoscută ”0 Doamne mare, cînd privesc eu lumea”. Cele 7 strofe redau principiile dumnezeiești care stau la baza creaţiunii universului material și spiritual şi sunt de o înaltă inspirație.

(va urma)
moisescu2


”De ce nu te scoate Dumnezeu din lagăr? Doar tu crezi în El?!”

8 februarie 2014

Un răspuns clar dat de un credincios care a fost aproape toată viața deținut: N.E.Boiko din Odessa, Ucraina. Dialogul s-a petrecut în lagărul de la Vinița (cariere de granit) Ucraina, în 1968 și este redat în revista ”Vestitorul Adevărului” nr 6/2004, pag 30

”Deţinuţii imi aduceau adesea din biblioteca lagărului cărţi ori reviste în care se vorbea despre Dumnezeu ori despre credincioşi. Eu scriam lucrurile interesante într-un caiet, iar alături — comentariile mele. În timpul percheziţiei acest caiet a fost confiscat.

— Boiko, e mazgâleala ta? — mă chemă șeful secţiei de regim, Moskalenko.
–Daţi-mi să mă uit… Da, e a mea!
–Toate acestea vor fi duse la KGB! rosti el fiecare cuvânt rar, cu o voce metalică.
–Poftim, daţi-le! Din anul 1962 mi s-au luat foarte multe, las să le citească şi pe acestea — spusei eu zâmbind.
Administraţia lagărului se cam temea de lucrătorii KGB-ului. Căpitanul credea că şi eu mă voi infricoşa şi rămase extrem de mirat de liniştea mea.
— Boiko! Unde e Dumnezeul tău? De ce El nu te scoate de aici, doar tu crezi in El?!
–Ştiţi, profesorul credincios Marținkovski Vladimir Filimonovici, in cartea sa „Sensul suferințelor”, descrie cum vizita el pe timpul ţarist închisorile și răspândea printre deţinuţi Evanghelia. Spuneți: în timpul nostru, pentru ce bani îmi veţi permite să vin în lagăr să propovăduiesc despre Hristos? Pentru nimic in lume! Priviți cu câtă înţelepciune Dumenezeu îndreaptă împrejurările: dumneavoastră în pofida legii m-aţi condamnat ca pe un infractor. M-ați adus în lagăr, unde sunt adunaţi infractori din toată Uniunea Sovietică! Eu nu m-aş fi întâlnit niciodată cu ei, ba nici cu dumneavoastră! Dar eu sunt aici! Și propovăduiesc! Și n-o să mă alungaţi! Nu aveţi dreptul! Mai observaţi şi următorul lucru: fiind ateist oare ați fi încercat vreodată să citiţi literatură religioasă?! Dar dumneavoastră mi-aţi confiscat caietul cu însemnări creştine şi sunteţi obligat să citiţi tot ce e scris acolo — e o datorie de serviciu. Adăugănd la toate cele spuse: mă chemaţi in cabinet şi cereţi să dau socoteală de încrederea mea în Domnul. Şi eu sunt bucuros să vă mărturisesc că Dumnezeu există şi viaţă veşnică este, şi chinuri veşnice sunt. Deci, dacă nu vă veți pocăi, vă veţi înfăţişa înaintea Domnului la judecată: unde nu veți mai putea minți că n-ați auzit niciodată despre Dumnezeu.
–-Ieşi! El îmi mai și face agitaţie in cabinetul meu! se tulbură şeful.”


O căpetenie, un om mare a plecat dintre noi! (1)

8 februarie 2014

Postez aici în serial un document vechi de aproape 30 de ani: mesajul transmis de fratele Mia Iovin la trecerea la Domnul  fratelui Vasilică V. Moisescu la data de 13 aprilie 1985.

” O CĂPETENIE UN OM MARE A PLECAT DINTRE NOI ! ”

Împăratul David a deplîns în faţa întregului popor moartea lui Abner zicind:
”Nu știți că O CĂPETENIE, UN OM MARE a căzut astăzi in Israel?” (2 Samuel 3:38).
O veste neașteptată, ca un fulger, a sosit pînă la noi străbătînd Atlanticul,
la numai două ore după trecerea Iordanului Morţii,a celui ce a fost preaiubitul nostru frate şi prieten: „VASILE V. MOISESCU”. Era ziua de Simbătă, 13 Apr.1985,orele 14 (2 PM), ora București cînd fratele Vasilică ( aşa-i spuneau cei intimi ) a făcut exodul din trup, implinindu-se şi cu el minunatele cuvinte din Isaia 33.17 ”Ochii tăi vor vedea pe impărat In strălucirea Lui,vor privi toată ţara,in toată intinderea ei. Inima ta işi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice:” Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra ta?” (Am putea anticipa aici: ”A căzut Babilonul, sistemul care te-a asuprit atît.”) „Priveşte Sionul, Cetatea sărbătorilor noastrel Ochii tăi vor vedea Ierusalimul,ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată
şi ale cărui funii nu vor mal fi deslegate.”

Născut la 23 Mai 1905, in comuna Domneşti Muscel, a atins pragul vîrstei celor tari întîlnind pe impăratul lui, Domnul Isus Christos, de care era pe drept Indrăgostit şi în slujirea Căruia şi-a dedicat toată viaţa, încă din fragedă tinereţe, cum puţini au fost şi au putut să și exprime acest lucru. Adorarea Domnului Isus Christos, dorul după Patria de Sus, entuziasmul lui in cercetarea Sfintelor Scripturi, în care a descoperit atîtea frumuseţi ascunse, a atîtor taine nebănuite de omul firesc şi chiar de teologii cei mai iluştri, cît și ardoarea de a le spune altora, de a-i face părtaşi acestor bucurii, erau de-a dreptul Mişcătoare, antrenante, aducînd atîta binecuvintare şi bogăţie spirituală tuturor acelora care l-au preţuit şi iubit.

La primirea ştirii trecerii la Domnul a fratelui Vasilică, am simțit cum toată fiinţa: duh,suflet şi trup, au inceput să-mi vibreze, parcă de un fior sfînt, de simţăminte alese, ca mai apoi lacrimi fierbinţi să dea la iveală parfumul scump al unor amintiri, ce cu greu ar putea fi îmbrăcate în cuvinte omeneşti. Plecarea la Domnul a unui adevărat fiu al Său lasă în urmă o mireasmă plăcută a lui Christos, pentru toţi cei ce l-au iubit dar şi un jar de cărbuni aprinşi pe conştiinţa celor care l-au prigonit….Unul din proorocii din vechime revelează optica divină asupra unui asemenea eveniment cînd zice: „Scumpă este Înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” (Ps.116:15).

Îmi revine sarcina de a face o evocare a persoanei şi operei realizate de fratele nostru scump, V.V.Moisescu şi nu e uşor pentru mine. Alţii ar fi reuşit mult mai bine să pună în valoare tezaurul lăsat în urma lui, de descoperiri duhovniceşti, cercetări ştiinţifice, versuri şi cîntece, care ar însuma multe volume, dar din care prea puţine au reuşit să fie publicate. Ce aş putea să zic de aleasa lui sensibilitate de poet, cu care a scris imnuri şi versuri creştineşti de valoare unică, ori despre caracterul lui de copil (Mt.18:3), toate la un loc dublate si de o rară nobleţe sufletească

Mi-aduc aminte cum ne spunea adeseori, de focul sacru care a început să ardă încă din anii adolescenţei pe vatra inimii lui, simţind chemarea specială de a se dedica cu totul slujirii lui Dumnezeu. Deaceia, la terminarea studiilor in comuna lui natală, vine la Bucureşti, unde urmează cursurile Seminarului Teologic Ortodox, cu rezultate excelente la invăţătură,ca şi de altfel cei doi prieteni ai lui pe care i-a avut acolo, Ilie Enea din
Giurgiu si Nico1ae Tonoiu din Ploieşti.

În viaţa acestor trei seminaristi,care erau şi premianţii clasei, se produce un
eveniment crucial, acela al convertirii lor adevărate, primind credinţa cea vie a Domnului Isus Christos și naşterea din nou(In.3:3-5), lucrată de Duhul Sfînt. Îndată ei au început să mărturisească peste tot pe Isus Christos, Mîntuitorul lor, fapt care a atras persecuţii ale Patriarhiei, fiind siliţi în final să părăsească Teologia Ortodoxă, întrucît nici unul din ei nu au acceptat compromisuri de nici un fel, pe considerente de credinţă. Ca urmare, fr. Vasilică se înscrie şi urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, luînd licenţa in Arheologie şi Limba Greacă, cu excelentul calificativ de: „Magna cum Laude”. (va urma)

moisescu1


Ce veți lega pe pământ…Pilda nodului

6 februarie 2014

”….dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii(Adunării, gr=eklesia); şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică(Adunare), să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer. Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sînt doi sau trei adunaţi în1 (1. Greceşte: Pentru Numele Meu) Numele Meu, sînt şi Eu în mijlocul lor.“ Matei 18:16-20

nod

 

 

 

 

 

 

Cuvântul repetat este doi (sau trei) și imaginea sugerată este a unei legături, a ceva legat, a unui nod. Ca să legi două funii trebuie să faci un nod. Orice nod de orice fel ar fi (sunt multe feluri de noduri) presupune așezarea împreună a două capete de funie, în mare parte în paralel, după un anumit model, pe o anumită lungime și strângerea lor prin tragere. Faptul că funiile sunt împletite, apropiate și răsucite dă tărie legăturii.

Este o imagine cu tâlc.

Legătura în care stăruiau primii creștini era legătura frățească: ”mai ia unul sau doi”, ”dacă doi se vor învoi…!” Unitatea dintre doi frați presupune o apropiere a gândurilor, o împletire a lor pe o anumită perioadă de timp,  o strângere. E ca în Pilda oglinzii: reflexia datorată influenței unuia asupra altuia face ca ”celălalt să fie sfințit”. Dacă sunt trei împletitura ține mai mult: ”funia împletită în 3 nu se rupe ușor”.

Tâlcul nodului este legătura, unitatea frățească, Taina lui Cristos. A lega pe pământ înseamnă a stărui în dragostea frățească, în împărtășirea comună a timpului mai întâi și apoi a celorlalte haruri spre folosul întregului trup. Orice legătură frățească este un nod, ca într-o împletitură care crește tot așa crește și trupul: prin legături. ”să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos; din care tot trupul, îmbinat împreună şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură[−] Lit. „prin toate încheieturile“ de întărire, după lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, făcând creşterea trupului, spre zidirea sa în dragoste.”  Efeseni 4:15-16 (trad GBV)

Să privim părtășia noastră unii cu alții și prin această pildă a nodului, a legăturii frățești, să-i dăm timp, apropiere, să ne punem  firele gândurilor unul lângă altul, apropiind ce este îndepărtat și strângând ce am apropiat. Când cei din jur vor trage ca să rupă legătura, nodul se va strânge mai tare.

Dezlegarea legăturilor păcatului este o lucrare de dezlipire a omului din nodul dragostei față de lume prin proclamarea evangheliei. Prin lepădarea de sine gândurile omului se schimbă, omul vechi moare, un fir din nod dispare și nodul legăturii cu lumea se desface așa cum se topesc firele de la operații.

Pentru că prin Noua natură(noua creație) am devenit cerești, tot ce se face pe pământ are o proiecție în cerul lăuntric al sufletelor noastre în care și-a făcut sălaș (locuință) Cel Ceresc.

Să vedem mărturisirea evangheliei ca un timp în care oamenii sunt dezlegați de legăturile păcatului prin învățarea lepădării de sine.
Să vedem părtășia nu ca un spectacol jalnic al căutătorilor de slavă deșartă de pe urma talentelor lor, ci ca un loc și timp de împletit noduri ale Harurilor de care avem nevoie unii de la alții, noduri ce se contabilizează în cer.

Mărit să fie Domnul!

 


Despre moartea persecutorilor

5 februarie 2014

De Mortibus Persecutorum (Despre moartea persecutorilor) este o lucrare scrisă de un scriitor creștin din secolele3-4: Lactanțiu.

lactantiu

Fără multă teologie, cartea trage o singură concluzie, urmărește și argumentează o singură idee: toți împărații Romani care i-au persecutat pe creștini au avut parte de un sfârșit înfiorător.

Toată cartea este o înșiruire de date, fapte și oameni legate de persecuții, creștini persecutați, împărați persecutori și moartea în chinuri a acestora din urmă.

Cartea mi-a lăsat o impresie inițial de simplism, nu are multe argumente biblice, apoi m-am gândit la cei ce de multe ori în mod nevăzut și neștiut ne-au persecutat pe noi sau pe părinții și bunicii noștri în ultimele secole.

N-am putut trece în meditația mea peste preștiința că Dumnezeu este bogat în îndurare și în iertare, că și cei persecutați sunt oameni cu greșeli și că a trage concluzii fără a avea toate datele problemei e riscant iar la Dumnezeu e interzis (”să nu judecați…înainte de vreme…până va veni Domnul”).

M-am gândit la menoniți, la huteriți, la emigrările și bejeniile lor, la frații din China, la persecuțiile de sub comunism din URSS și de la noi, care le cunosc tot mai bine. Meditând am ajuns la concluziile lui Lactanțiu, dar n-aș avea curaj să enumăr cu sânge rece aceleași argumente aduse din vremurile mai noi.

De ce? În marea Sa milă Dumnezeu a îngăduit ca după ce am fost persecutat pe ascuns într-o foarte mică măsură de către colegi, vecini și ”frați” să aflu acest lucru abia după 22 de ani. Cu unii din foștii noștri ”răufăcători” am rămas colegi și vecini mai departe, chiar ”frați”, i-am cunoscut de aproape și dacă nu le-am cunoscut încă sfârșitul(trăiesc toți), le-am cunoscut viața și necazurile.

Când mi-am amintit de unul că era ”ciripitor”(șopteau prin fabrică despre el, era într-adevăr), n-am avut curaj să-i zic nimic după 20 de ani , îi „zisese” Dumnezeu în acest timp de 20 de ani prin câte necazuri i-a fost dat să treacă. Un altul, (”frate”) când recent am realizat de ce îmi era atât de zâmbitor înainte de 89,  n-am mai avut cui să-i spun, avea o cruce destul de grea și fără să-i încarc eu amintirile cu ceva ce în mod sigur memoria nu l-a despovărat.

De ceva vreme fac altfel: când mai întâlnesc câte unul (au fost mulți) îi întreb de sănătate, de viață, etc. și poveștile lor îmi întăresc concluziile lui Lactanțiu. Și îmi amintesc versetul din psalmi: că El face așa ”ca să fie de temut”. Și eu L-am persecutat(L-am trădat) pe Tata, dator sunt să-i iert pe cei ce m-au trădat pe mine, e amar gustul trădării. Blogul lui Barthimeu are același concluzii, parcă e Lactanțiu, citez: ”Întîmplător sau nu, după o perioadă apreciabilă de timp aveam să aflăm de sfîrșitul primarului. Asemenea altora (informatorul Bodea Dorel; Medan,securistul din studenție; dr. Mîndruțiu, directorul adj. de la Sălaj; și anticipînd, fostul primar din Beliș), finalul lor n-a fost prea fericit.”

Invers nu judec, dacă văd pe cineva cu sfârșit negru să trag concluzii, Doamne ferește!

Însă mă paște de mult gândul să încep aici un serial, un Tratat de naivitate cu personajele ce ne-au înconjurat cu zâmbetele lor în ultimii …25 de ani. Cineva mă îndemna: ”dați-le și numele frate!” Dacă gustul trădării e amar, ”dulcele gust al răzbunării” nu-l compensează. N-aș vrea și nu mi-aș dori să scriu în tonul lui Lactanțiu, persecuția a fost cu biciul limbii și de cele mai multe ori n-a dus la moartea fizică a celor biciuiți, când mă gândesc la persecutori îl am pe Iuda în minte, pe Șimei, pe Tobia, pe Isabela, dar sfârșitul aș vrea să li-l văd ca al Apostolului Pavel.
Aș vrea să pot citi Despre pocăința persecutorilor.
Tratatul de naivitate cred că este necesar, un fel de autopsie a unui trecut bolnav, a unui mădular amputat, nu ar omorî pe nimeni(n-aș da nume), dar ar deschide ochii multora. Folosul l-ar avea toți cei dați ca să fie vânduți de oameni înfiltrați ca să ne ducă în robie. Iar despre infiltrare a vorbit Domnul Isus în Noul Lui Testament mult mai multe detalii decât Cărțile de Instructaj ale inchiziței, KGB-ului, Securității de peste secole. Doar că parcă ar fi vorbit la brusturi și la sălcii, nu nouă ”credincioșilor” Lui care ne legănăm  îmbătați în credulitatea că astăzi nu mai este persecuție.

Închei cu un citat din carte: ”Eu am considerat că toate aceste evenimente trebuie consemnate în scris, cu fidelitate, așa cum s-au petrecut[…] pentru ca amintirea unor fapte atât de importante să nu piară, sau, dacă cineva ar dori să scrie istorie, să nu falsifice adevărul, trecând sub tăcere fie păcatele acelor oameni față de Dumnezeu, fie hotărârea judecății lui Dumnezeu împotriva lor”.  Lactanțiu, Despre moartea persecutorilor, Editura Polirom, 2011, pag 161

Mărit să fie Domnul!


Cel ce ne-a vorbit din ceruri

3 februarie 2014

Evrei 12:25 ”Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat ceice n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pămînt, cu atît mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,… ”

Cred că acolo unde scrie ”cel ce vorbea pe pământ” trebuia cu literă mică, este vorba despre Moise, se vede din context și din istoria lui Core, Datan și Abirma, cei ce n-au scăpat după ce n-au ascultat de Moise.

Cel ce a vorbit din ceruri este Domnul Isus. Atunci, când se scrie Epistola către Evrei vorbea Isus prin Apostol. Tot Noul Testament este vorbirea lui Isus: ” la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul” Evrei 1:2

Moise a vorbit de pe pământ, cei ce se abat sunt scriși pe pământ, cărturarii și fariseii stau pe scaunul lui Moise,…Moise a fost un prototip, o imagine a Celui ce urma să vină. ”Un prooroc CA mine” a scris el despre Domnul Isus. Doar că Moise a fost fidel ”ca slugă” peste casa Lui Dumnezeu și Domnul Isus este fidel(credincios) ca Fiu peste NOI(casa Lui). Moise a fost pe pământ, Domnul Isus mijlocește din cer.

La ce se referă vorbirea din ceruri? Mai vorbește astăzi(în 2014) Domnul Isus din ceruri?

În mod sigur NU. Terminarea, completarea, întregirea Cuvântului s-a făcut de către și sub controlul apostolilor, a fost o isprăvnicie(administrare) a lor: ”…isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu.” Procesul de terminare, de întregire a Cuvântului s-a făcut de către apostoli în primul secol creștin și de atunci nu se mai continuă, nimeni nu mai adaugă nimic Scripturii.

E necesar să înțelegem bine acest Adevăr din cel puțin două motive.

1. Printre învățăturile bisericilor istorice există și aceea a superiorității tradiției față de Scriptură, pe baza argumentului că tradiția a dat canonul Scripturii, deci tradiția e mai mare ca Scriptura și de fapt Scriptura e o parte a tradiției. Această presupunere, îndelung trâmbițată minimalizează subtil Gloria Veștii Bune și lasă sufletul credul pierdut într-o ceață întreținută, în mlaștinile tradițiilor diverse.

2.Înțelegerea faptului că vorbirea Domnului Isus prin apostoli a fost un proces irepetabil ne lămurește capitolul 13 și 14 din Corinteni.  ”…ce este desăvârșit” nu se referă la Venirea Domnului, ci la întregirea Scripturii, moment din care nu mai înțelegem în parte. ”Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20:27) Acest proces de vestire și de înțelegere a Întregului Plan al lui Dumnezeu, de deschidere a ochilor inimii a fost de fapt ”Vorbirea din ceruri” a Domnului Isus.

Atunci când s-a scris Epistola către Evrei, procesul se petrecea la timpul prezent: ”Cel ce vă vorbește!” și nici măcar nu numai la Evanghelii se referă, ci la întreg Noul Testament.
Și atunci când Domnul Isus a spus despre Duhul pe care-L va trimite că ”vă va călăuzi în TOT Adevărul”, prin TOT Adevărul se referă la Cuvântul întregit, desăvârșit, complet.

Să prețuim Cuvântul, să rămânem la Sola Scriptura, aceste lucruri au fost scrise ca noi să credem și crezând să avem viață în Numele Lui. Nici o parte din Noul Testament nu a fost scrisă de Domnul Isus cât  timp a fost pe pământ, El ne-a vorbit din cer, a trimis Duhul său să ne spună ”… aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească.”

Autoritatea Domnului Isus (toată puterea) descrisă în cuvintele cuprinse în Noului Testament pretinde supunere, o comparație cu autoritatea lui Moise find necesară. Cum vom scăpa noi?

O observație: lucrarea de descoperire a Cuvântului complet a încet odată cu apostolii, lucrarea de mijlocire a Domnului Isus în cer a continuat și continuă și astăzi. Prin pocăință, oricine este convins de păcat poate veni să se împace cu Dumnezeu  prin Domnul Isus Cristos. Amănuntele acestei împăcări sunt plastic descrise prin simbolurile jertfelor de ispășire și a celorlalte jertfe din Vechiul Testament, iar tâlcurile lor sunt clar descrise în explicațiile din Noul Testament. Să stăruim în ele!

Mărit să fie Domnul!


”Călătoria care a zguduit lumea”, film creaționist cu Emil Silvestru.

2 februarie 2014

„Călătoria care a zguduit lumea” este un excelent documentar dramatizat, care narează călătoria lui Darwin în jurul lumii între anii 1831 și 1836, la bordul navei Beagle. În timpul acestui voiaj, tânărul Charles și-a adunat materialul pe baza căruia își va scrie celebra carte „Originea speciilor”. Filmul a fost realizat în anul 2009 şi comemorează 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi 150 de ani de la apariţia uneia dintre cele mai cunoscute cărţi din istoria ştiinţei. Filmările au fost făcute în Europa, Australia şi cele două Americi. Documentarul beneficiază de colaborarea unor oameni de știință absolut remarcabili, printre care am avut plăcuta surpriză să-l întâlnim pe doctorul în carstologie Emil Silvestru, absolvent al Facultății de geologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în prezent, un respectat om de știință, rezident în Canada.


Protejat: ”Feriți-vă de întrebările nebune și nefolositoare…

1 februarie 2014

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Cel mai mare păcat

1 februarie 2014

Greu de găsit o scală, dar să încercăm.

Există însă o scală pentru virtuți: ”…cea mai mare dintre ele este dragostea”.
Am putea atunci să zicem că cel mai mare păcat este falsificarea, uciderea, distrugerea celei mai ales virtuți, deci că trădarea dragostei este cel mai mare păcat.

Întreba cineva pe un blog acum aproape doi ani: ” Dintre un creștin curvar și unul informator, care-i mai păcătos/periculos?” M-am mai gândit la această întrebare, trădări sunt amândouă, și curvia, și turnătoria. Trădări ale dragostei.

Ce învățăm din pilda lor?
De ce ne dor așa tare? De ce le-a lăsat Tatăl să le vedem durerea în jurul nostru, să le suferim urmările, să ne urmărească consecințele? Se petrec între oameni, de obicei un mișel trădează pe un virtuos, o soție/soț prefăcut trădează pe cel fidel, un ”frate” uns cu alifii trădează pe naivi timp de decenii că-ți vine să urli când afli! Om vinde pe om, agentul ”șmecher” pe ”fanaticul” naiv, Iuda pe Cristos.

Dar victimele n-au păcatele lor? Se transformă automat în semimartiri numai pentru că au suferit? Numai pentru această nouă împărțire în noi caste a lăsat Tatăl pildele trădării? Pentru că petrecându-se între oameni sunt pilde. Au tâlc de învățătură.

Ne simțim trădați ca să învățăm cum se simte Tatăl când Îl trădăm noi pe El.
Cum Îl trădăm? (”Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cuDumnezeu.”) Împrietenindu-ne cu dușmanul Lui, stând la taifas cu cel mai mare vrăjmaș al Tatălui, admirându-i proprietățile și vorbind toată ziua despre ele. Lumea este creația și proprietatea satanei, ”pofta cărnii, pofta ochilor și trufia vieții” nu țin de Eden, de cumpătare, de viața biologică, ci de lumea al cărei stăpân e inamicul Tatălui. Prietenia cu lumea este trădarea dragostei Tatălui.
Când văd pe cei apropiați ademeniți de sticlele colorate ale religiei lumii, evident lipsite de valoare, înainte ca să-i judec mă uit în mine. Găsesc și în mine dragoste de aceeași lume, poate nu de acea parte(religioasă) a lumii, dar clar că ”mă fac vrășmaș cu Dumnezeu” atunci când vreau să mă fac prieten cu lumea.

Cum se simte Tatăl atunci? Sfâșiat de durere. Cuvintele Lui sunt puse la spatele meu, minimalizate, uitate și eu toată ziua mă gândesc la manelele diavolului, că astea sună în bazarele lumii. Cum aș putea ști cum se simte Tata? Cum m-ar putea Tata învăța dacă nu prin nenumăratele Lui pilde? ” Îmi voi pleca urechea la parabolă, voi descoperi taina mea pe harfă.” Psalmul 48:4

Cum ne-am simți noi, ca copiii noștri să-și petreacă toate după-amiezile la vecinul nostru care ne este cel mai mare dușman? I-am lăsa? N-ar veni ei acasă infectați cu o atitudine contra noastră?

Avem copii, suntem tați mici, ca să știm cum se simte Tatăl cel Mare atunci când noi nu ascultăm. Faptul că trecător suntem tați este ca să învățăm pilda spre a fi copii buni, copii ai ascultării…”să nu ne potrivim poftelor pe care le aveam altădată”.

A fi duhovnicesc înseamnă a pricepe tâlcul duhovnicesc al pildelor și a trăi conform acestor înțelegeri. Trădarea între oameni este o pildă pentru a ne învăța durerea Tatălui când noi ne îndrăgostim de lume. Așa că atunci când pierdem vremea pe net sau la TV să nu ne lăsăm păcăliți de întrebarea ”Da’ ce? Nu e voie? Nu e nimic păcătos!” ci să ne lăsăm cercetați de întrebarea: ”Pe cine iubim? Lumea sau pe Tatăl și Cuvântul Lui?”
Și să ne pocăim!

Ascultând și înțelegând duhovnicește pildele Cuvântul, ”ne supunem tatălui Duhurilor, ca să trăim”, să nu fim doborâți de întristare și în inima noastră ”să locuiască încrederea” în orice situație.

Mărit să fie Domnul!

 

Pe subiect asemănător: Înșelat!/02 ianuarie 2013


%d blogeri au apreciat: