Demonizarea este o formă de defăimare prin care se pune eticheta de demonizat asupra cuiva cu scopul de a-l izola. DEX-ul ne spune sec: a demoniza= a da caracter demonic.
A pune eticheta de rău asupra a ceva sau asupra cuiva.
De obicei te demonizează dușmanii și e de înțeles, dar ce te faci când prietenii încep să te socotească dracul însuși? Citește în continuare →
N-am socotit niciodată că a urma o școală biblică este o condiție pentru a putea sluji lui Dumnezeu.
Fiind din familie de pastori, de generații, având rude pastori și preoți am văzut de aproape cum calificarea cuiva pentru slujire nu poate fi dată de absolvirea la o vârstă crudă a unei școli, absolvire care în puține cazuri nu îngâmfă.
Cred și astăzi cu tărie că pentru a sluji lui Dumnezeu ai nevoie de aprobare, fidelitate și calificare de la El. Sau că aprobarea Domnului vine din fidelitate și calificare. (A fi calificat sau în limbaj biblic a fi de ajuns pentru ceva.)
Dumnezeu, care are în subordine miliarde de îngeri special instruiți pentru a sluji ”celor ce vor moșteni mântuirea”, își rezervă cu ușurință dreptul de a lăsa încurcate și confuze căile celor ce vrea să-i încurce (celor necalificați și infideli) oricât de mult s-ar stresa aceștia ”să slujească” și la fel, El poate trimite avangarda legiunilor Sale îngerești pentru a deschide calea împrejurărilor favorabile slujirii și luptei celor fideli și calificați. Citește în continuare →
Articolul din ziarul norvegian conține și un filmuleț: http://www.nrk.no/rogaland/reiser-fra-norge-i-frykt-for-barnevernet-1.12920821
Filmul e în mare parte în română.
Articolul se poate traduce cu Google Translate.
La moartea sorei Chivuța.
Imaginea este decupată din primul film de aici, acum zece ani.
Citez din ce a scris fratele Mia:
”De la Sibiu voi pomeni in primul rand pe fratele iubit Niculita Moldoveanu, tovaras de temnita, cu sotia lui, Lena, …., pe delicata Chivuța, cumnata fratelui Niculita, care ca sa poata sluji Domnului fara piedeca, a renuntat sa se casatoreasca, desi i-a fost ceruta mana in acest scop. 0 aleasa ,mireasma a lui Hristos a fost raspandita prin partasia cu aceste suflete scumpe.”
A trecut la Domnul așa cum i-a fost viața, discret, așa cum și-a dorit, dintr-o dată și cum a spus-o de multe ori: ”eu mă mir că am trăit atâta.” Citește în continuare →
De aici.
Citate: ”Psihologii experți în îngrijirea copilului câștiga bani buni din evaluările lor. Ei nu sunt suficient de independenți”
”Experții psihologi doresc să-și apere locurile lor de muncă, spune el…”
” Printre lucrurile care trebuie să fie îmbunătățite de dragul securității juridice este tocmai practica actuală în ceea ce privește numirea și utilizarea de psihologi ca martori experți.”
Mulțumim lui Einar Salvesen pentru onestitate.
În trasarea drumului vieții fiecare om urmărește o anumită cărăruie și tot merge pe ea până se bătătorește, se lărgește și se face drum, drumul vieții lui.
Căraruia asta din tinerețe poate fi pentru unul un model, un om pe care-l admiră, îl imită și vrea să fie ca el.
Pentru câte un tânăr, cărăruia care-i trasează drumul este un vis, o vocație de urmărit, un talent de șlefuit sau o carieră.
Pentru cineva, moștenirea părintească și exploatarea ei sunt cărările pe care părinții i-au pus pașii și l-au instruit să calce tot pe-acolo.
Pentru câte unul, o filosofie de viață este cărăruia care o tot bate și o lărgește încercând să aplice practic preceptele ți rețetele filosofice.
Mai sunt oameni ce calcă pe cărări de răzbunare sau de revoltă, de frustrare sau de parvenire, semințe de gânduri ce pot însămânța hectare întregi de minți flămânde sau îmbătate. Citește în continuare →
Astă-seară am fost provocat să-mi exprim opinia despre principii și încredințări.
Mi s-a spus că dacă cineva are principii, n-are voie să și le impună altora, acele principii trebuie să devină încredințări pentru fiecare.
Și la fel, dacă ai o încredințare, este pentru tine, n-o face principiu pentru celălalt.
Pare înțelept. Am răspuns loco că asta-i relativism și ceva că nu e bine, dar n-am avut un argument.
După plecarea musafirilor m-am mai gândit și acum am.
Subiectul se trage din textul: ”Încredinţarea pe care o ai, păstrează-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.” Romani 14:21
În Romani este în contextul atitudinii celui conștient (convins, încredințat) că poate mânca orice carne, față de cel ce încă se osândește dacă ar mânca porc de exemplu, fiind nedesprins de vechea lege iudaică. Citește în continuare →
Pe resursecrestine găsiți colecția de emisiuni ”Momentele creației”.
Deschideți aici: https://audio.resursecrestine.ro/emisiuni/index-autori/radio-vocea-evangheliei-cluj/album/momentele-creatiei
Dați click pe săgeata albastră și ascultați în browser emisiunile una după alta.. Citește în continuare →
A fost înălțat în dregătoria Norvegiei.
Ar trebui ca prin el, administrarea Înțeleptului Dumnezeu să se transmită țării lui, ca toți să ducă o viață pașnică și liniștită.
Căci așa stă scris de Cel ce a creat țările și împărații, fiordurile și deșertul, bezna și aurora boreală:
”Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.”
Numai de viață pașnică nu au parte părinții din Norvegia care trăiesc ca paralizați în spaima continuă de Barnevernet.
Ar trebui să ne rugăm pentru Harald. Citește în continuare →
Pilda samariteanului ne arată un om care face un bine.
Are nevoie de măgar, de timp și de bani în principal, secundar de trusă de prim-ajutor, untdelemn, vin, etc.
Despre măgari am scris mult pe acest blog.
Acum mai adaug ceva.
Resursele necesare pentru a sluji altora sunt un plus față de cât ai nevoie pentru nevoile tale sau ale familiei tale.
Odată că ai nevoie de măgar. N-ai pe ce-l pune pe cel căzut. Ai nevoie de spațiu pe măgar. Pe un măgar plin de sarsanale nu mai poți urca un rănit. Cineva va zice: eu n-am nevoie de măgar, eu merg pe jos. TU, EUL tău n-are nevoie, dar cel căzut și rănit nu poate merge pe jos, acela are nevoie de măgarul de care tu n-ai nevoie. Ar fi bine să ai măgar.
”…ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.”
Cum adică? Să lucrezi pentru alții? Absolut. Că pentru tine, cât ai nevoie îți este promis. Cu ce ai în plus slujești altora. Citește în continuare →
Am scris puțin pe blog.
Călătorii, legături ce m-au împiedicat.
Moartea în familie nu-ți dă concediu. Am călătorit spre aeroporturi de unde am luat și unde am dus rude.
Am fost în Ungaria și apoi în Germania. În Germania am fost și cu treabă legată de munca mea. Am stat în Munchen două zile.
M-a șocat numărul mare de musulmani. Într-un cartier lăturalnic din Munchen, unde acum 15 ani parcam mașina pe teren viran, acum sunt străzi și blocuri. La ora la care am parcat, se ieșea de la o școală din apropiere. Hoarde de copii. Jumătate din elevi erau musulmani.
În satul de la 100 de km de Munchen, în care am dormit, mergeau spre școală un număr mic de copii cu bicicletele, câte unul-doi de la câte-o casă, erau și multe case goale.
În acest ritm Germania va ajunge Germanistan în scurt timp.
Am discutat cu un frate olandez acest lucru.
Mi-a spus: ”oamenii încearcă să șteargă tot ce a limitat Dumnezeu după potop. În primul rând națiunile. Acest amestec intenționat de etnii face parte dintr-o conspirație.”
Omul are în jur de 60 de ani, opiniile nu și le schimbă des. Mi-a mai spus despre această conspirație.
Îi văd peste tot. Doi câte doi, plimbându-se mai mult, vorbind cu alții mai puțin. Vorbesc între ei, că-s doi, sau două.
Au normă săracii de umblat pe străzi, raportează la Brooklin orele de ”mărturisire”. Că e de fapt plimbare, Brooklin nu știe.
Sunt mai raționali decât pocăiții, mai cu pretenții de posesori de argumente.
Au o bază logică a fiecărei afirmații. Cu câți am discutat, se vedea la toți educația spre dialog argumentativ, că un adevăr trebuie primit progresiv, prin învățare logică.
Și totuși.
Ca un elefant într-o bucătărie mică pe care toți se fac că nu-l văd sau ca împăratul gol, teologia lor are un cancer extins al pretenției de autoritate absolută a ”servului credincios”: organizația care nu greșește, centrul de la Brooklin, un fel de Big Brother al tuturor celor care-l cred. Citește în continuare →
Ni se pare că trebuie să ne rugăm lung.
Sau că rugăciunea trebuie să aibă o anumită perioadă.
”Au venit şi au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.“ Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!“” 2 Samuel 15:31
Ce scurte au fost rugăciunile oamenilor credinței și ce lungi tânguielile proorocilor lui Baal.
David era atacat de fiul său Absalom ce făcuse o uneltire.
Fuge din Ierusalim. Primește continuu infirmații.
Una din informații îl provoacă la rugăciune: O RUGĂCIUNE INTELIGENTĂ. Rugăciunea care trebuie, rugăciune model, cum ar trebui să fie și rugăciunile noastre. O rugăciune foarte scurtă dar la obiect, acolo era problema, singura problemă: Ahitofel, răul inteligent.
Atacat de Șimei, fugind de Absalom, iritat de Ioab, amenințat, el nu face rugăciuni lungi.
Știe că pericolul nu este la Absalom, nici la Șimei, pericolul este acolo unde este un sfătuitor inteligent dat de partea răului. Citește în continuare →
Nu se poate.
”…să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tîlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mînaţi de Duhul Sfînt.”
2 Petru 1:20-21
Această opinie este fixă.
”Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.” Filimon 6
Obișnuim să numim părtășie orice întovărășire în jurul oricărui subiect comun. Cam orice ar părea bun ca să fim împreună: o agapă, o întâlnire, o zi de naștere, o absolvire, o revedere sau o despărțire, etc.
Dar pot fi numite aceste întâlniri ”părtășie la credință”.Dacă punem în loc de ”credință” definiția de la Evrei 11 (o încredere neclintită), nu pot.
Noi așteptăm și vestim arătarea puterilor veacului viitor, următorului aion. Citește în continuare →
”…a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii…” 2 Petru 2:5
Sensul cuvântului ”neprihănire” de aici nu este nicidecum acel sens care te duce cu gândul la puritate morală, la lipsă de păcat, decât în mod indirect. Aici se referă la justiție.
Noe, construind corabia, arăta apropierea judecății lumii de nelegiuiți. Timp de 150 de ani cât a construit a arătat că va veni o pedeapsă, o clipă a arătării justiției lui Dumnezeu. Noe a propovăduit nu numai o stare de neprihănire, ci și o pedeapsă a păcatului.
”…Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” Romani 11:22 Citește în continuare →
….citat din cartea Nădejdea Adunării, de JN Darby, pag 72, GBV 1990
Este o stare de gravă confuzie, unii creștini cred că nu vine răpirea (sau sfârșitul mă rog) până evanghelia nu va fi vestită la fiecare tribușor sau la fiecare orășel din lume (chiar musulman), alții, printre care și eu, credem că răpirea poate fi oricând. Iată un răspuns dat de Darby.
”În seara aceasta am lovit în unele idei foarte scumpe, şi pe drept cuvânt scumpe sufletelor celor credincioşi, adică în nădejdea lor că Evanghelia va trebui să se întindă peste tot pământul în timpul economiei de acum. Era sarcina Adunării să facă acest lucru, să facă să răsune vestea slavei Domnului Isus Hristos peste tot; dar de fapt, vorbind potrivit Cuvântului, vom vedea tot ce are putere în această lume, totul pus în mişcare, dar fără să aibă vreo legătură cu Dumnezeu. Toate posibilităţile omului, toate forţele lui, toate talentele lui, toate cunoştinţele lui vor fi desfăşurate. Tot ceea ce poate cuceri inima şi stăpâni spiritul, tot ce are resurse în caracterul şi în firea omului va uimi lumea şi o va duce pe urmele lui Antihrist; pentru că oamenii vor să dea slavă omului, să se ridice împotriva lui Dumnezeu, şi nu să slujească Domnului Hristos, nici să se smerească înaintea Lui. „Dar cel ce se înalţă va fi smerit.” Citește în continuare →
Primăvara asta m-am plimbat mult prin păduri.
Pe unii stejari de pe cărarea mea erau liane și iedere foarte lungi lipite de trunchi, sugându-și seva din trunchi, trăind ”pe spinarea” bietului stajar. Stejarii n-au frunze, dar iedera da. Parcă e mai frumos copacul cu iederă.
Pe fagi sunt ciuperci din acelea ca o jumătate de pălărie, le place mai mult pe fagi, pe carpeni, pe ulmi. Abia le dezlipești. Polyporus Squamousus.
”Creşte pe copacii vii : nuci, arţari, alte foioase sau pomi fructiferi, din aprilie până în octombrie. Nu vă bucuraţi dacă apare în grădina proprie! E un parazit periculos pentru copaci. Omoară un copac în câţiva ani . ” scrie aici (luise-ciuperci.blogspot.ro/2010/11/polyporus-squamosus-pastravul-de-nuc.html) despre ele. Citește în continuare →
1539
În 1539 Dumnezeu a trezit curaj și fervoare în Hesse printre oamenii care adoptaseră deja poziția lor pentru adevăr. Unii dintre ei au făcut parte din grupul lui Hans Both. (După cum am scris mai devreme, Hans a fost odată membru al comunității de la Auspitz.) Acest grup și-a trimis doi dintre membrii săi în Moravia și Austria în căutare de învățătură și pentru îndrumare interioară.
Frăția le-a luat în considerare cererea și a căzut de acord să îl trimită pe fratele Petre Riedemann, un slujitor al Domnului și a bisericii sale. El trebuia să călătorească până la Württemberg și până la locul unde locuiau ei în Hesse pentru a culege numeroase fructe pentru Domnul și de asemenea să îi îndeplinească dorința arzătoare a lui Hans Gentner de a-i vizita pe ai săi. Citește în continuare →
Petre, un slujitor al lui Isus Hristos și al bisericii sale, pentru toți frații filipiți oriunde se află: har și milă de la Dumnezeu Atotputernicul și de la preaiubitul său Hristos, care a fost uns și trimis de către Dumnezeu Tatăl. El este sursa virtuții ce emană din credință autentică în el care unește toate lucrurile într-un singur corp prin legătura dragostei și a păcii. El conduce în unitate inimile tuturor copiilor săi preaiubiți, iar viețile lor sunt petrecute în servirea reciprocă întru-mărirea sa veșnică. Amin.
Binecuvântare, glorie și cinstire din inimă să fie pentru Dumnezeu, preamărețul și Tatăl veșnic. În mila sa incomensurabilă și în dragostea sa el ne-a luminat dezvăluindu-ne Cuvântul puterii sale divine. L-am pierdut din vedere din pricina întunecimii care ne-a orbit inimile prin lucrarea diavolului. Cel rău a sădit buruieni și înșelăciune în fiecare inimă omenească. A sufocat glorioasele semințe ale lui Dumnezeu provocând spinii să crească în loc de grâu și toată carnea a fost coruptă. Duhul Sfânt aduce dovada: toți oamenii au fost corupți și au devenit de nimic, străini de viața pioasă; fiecare s-a dus pe calea sa, rezultând în amăgiri și ticăloșie. Dumnezeu cel Atotputernic a declarat război la asemenea ticăloșie. În harul și dragostea sa devotată, și-a trimis lumina sa divină, aceasta fiind cunoașterea adevărului, astfel încât întunecimea păcatului să fie gonită și ca noi toți să putem păși ca și copii ai luminii. Aveți aceeași chemare pe care o avem și noi: a fi un trup al cărui cap este Isus Hristos. Știți, preaiubiților, cum Dumnezeu Atotputernicul ne-a adus la unitate a minții și credinței în Duhul Sfânt; la aceeași dragoste, comunitate, supunere și speranță a vieții veșnice; la o recunoaștere unită a Fiului lui Dumnezeu, astfel ca să ne maturizăm în maturitatea perfectă a lui Hristos. Citește în continuare →
În 1538 fratele Martin din Villgraten și Kaspar Schuster au fost puși în închisoare în castelul Michelsburg din valea Puster din pricina adevărului divin. După ce și-au menținut poziția cu curaj, au fost condamnați la moarte și au fost executați cu sabia, rămănând neclintiți până la final. Încă avem cântările lor, care ne fac să reflectăm îndelung, pentru că acestea ne arată cum acești frați erau alinați în legăturile dintre ei și suferințele lor și cum dragostea de Dumnezeu ardea în inimile lor.1 Nimeni nu putea să rupă legătura dragostei acesteia a lor: nici supărări, nici frica, nici persecuția, nici foamete, nici sărăcia, goliciunea și nici pericolul. Nicio sabie nu era destul de ascuțită, niciun foc nu era prea fierbinte, niciun drac prea rău, niciun om prea în serviciul diavolului. Nimic nu îi putea întoarce de la Dumnezeu și adevărul său, de la Domnul și Mântuitorul lor Isus Hristos. Ceea ce buzele lor au confesat, de asemenea a fost mărturisit cu sângele lor prin harul și puterea lui Dumnezeu.
Dumnezeu Atotputernicul se delecta în construirea casei sale. În mila sa, așa încât Cina și casa Domnului să fie plină, a readus în biserică niște membrii din grupuri care slăbiseră sau care s-au dizolvat. S-a petrecut astfel: Filipiții trăiau acum în Württemberg în Palatinat lângă râul Rin, în Margrafatul Baden și în Austria și Moravia. Unii dintre ei, tânjind după o cale mult mai bună, vroiau să viziteze frăția credincioșilor adevărați, astfel că și-au trimis unul dintre slujitori, Hans Gentner la comunitatea-biserică. El a avut multe conversații cu bătrânii bisericii; pioasă, viața predată în mâinile Domnului pe care a găsit-o aici l-au convins pe el și oamenii pe care îi reprezenta că urmau o cale care nu se baza pe adevăr. Apoi, Hans și încă câțiva au venit la biserica lui Dumnezeu și s-au contopit cu noi. Citește în continuare →
În anul 1538 Hans Wucherer a fost arestat. El a fost un bătrân al Frăției de la Austerlitz dar mai târziu ni s-a alăturat. Împreună cu un alt frate, Bärtel Synbeck sau Weber (un țesător) a fost capturat în Bavaria și dus la Mermos. În timpul celor șaisprezece zile pe care le-au petrecut în închisoare au fost interogați de două ori – o dată sub tortură – de către copiii Caiafei, specia aceea de preoți. Au fost întrebați ce credeau despre mesă. I s-au opus cu putere, spunând că era o abominație și idolatrie în ochii Domnului. De asemenea nu puteau credea că trupul și sângele lui Hristos cum atârna pe cruce puteau fi transformate în pâine și mâncate de o sută de mii de ori. Nu, era mai degrabă a rememorare a felului prin care Hristos a suferit și a murit și și-a vărsat sângele pentru a ne mântui. Credincioșii, care sunt membrele corpului săi și a bisericii sale, ar trebui să țină Cina Domnului pentru a-și aminti de acest fapt și pentru a-i mulțumi din inimă. Citește în continuare →
Clanul preoților l-a împiedicat pe Leonard Lochmaier să moară împreună cu Onofrie din cauză că înainte acesta a fost un preot. Prima dată au vrut să-l azvârle afară din blestematele lor ordine, dar Dumnezeu le-a dat planurile peste cap prin intermediul morții episcopului sufragan, care ar fi trebuit să o facă. Leonard Lochmaier a fost prin urmare executat cu sabia la câteva zile după Onofrie, dându-și viața ca și un adevărat preot al lui Dumnezeu ca și sacrificiu acceptabil și dovedindu-se adevărat până la capăt. O scrisoare și câteva cântece ale lui încă ne sunt păstrate.
Acești frați au fost executați în timp ce Aichelin era guvernator al întregului imperiu.1 Prin integritatea și neclintirea slujitorilor săi, totuși, Dumnezeu l-a copleșit pe Aichelin cu asemenea teroare că până la urmă și-a ridicat mâna și a jurat că, atâta timp cât va trăi, nu va mai condamna un frate niciodată. Mai târziu a fost înjunghiat și a murit la Württemberg. Citește în continuare →
Mai înspre iarna acelui an, Onofrie Griesinger s-a întors din Tirol la biserica lui Dumnezeu din Austria și Moravia (după ce a trimis mai mulți frați și surori devotate înaintea sa) pentru a susține și alina credincioșii prin serviciul său. În același an 1537, următorii frați au fost numiți în serviciul treburilor de rând de către biserică în Steinebrunn: Matia Legeder; Hans Gütten; Mihai Planer, un ciubotar; și Mihai Kramer din Gangkofen.
1538
În 1538, fratele Petre Riedemann a fost trimis de către biserica lui Dumnezeu să viziteze filipiții împrăștiați din Austria superioară. Când au acceptat cele spuse de el, a inițiat din nou frăția dintre ei, a numit bătrâni în diverse locuri, a pus în ordine ceea ce era necesar și apoi s-a întors la biserica din Steinebrunn. Imediat după, bătrânii bisericii lui Dumnezeu au luat un frate pe numele Simon Waindel și l-au trimis la Linz și în Stiria să sfătuiască biserica din aceea zonă. Citește în continuare →
Cei doi însoțitori ai săi s-au întors acasă, dar aveau un entuziasm scăzut pentru pace și unitate.
Petre Riedemann a făcut tot ceea ce s-a putut vizitând cu credincioșie ceilalți gabrieliți și filipiți. Mulți dintre ei, totuși, au refuzat să asculte. L-au atacat pe el și pe biserica lui Dumnezeu prin minciuni răutăcioase, așa cum va fi relatat mai târziu.
Având motive întemeiate, Petre Riedemann nu a putut să îi viziteze pe cei care locuiau în Austria superioară. Astfel că ei au trimis un mesager pentru a afla care este starea bisericii. Cu rapiditate, Petre Riedemann l-a trimis înapoi cu o scrisoare avertizând oamenii împotriva răului ce se va petrece în continuare și spunându-le despre recunoașterile sale și acțiunilor sale susținute în Domnul. Scrisoarea sună astfel: Citește în continuare →
Vestea Bună 