Istoria pe nedrept numită astfel(2)

”Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei” 2 Petru 3:5

Falsificarea istoriei are legătură cu înădușirea adevărului în nelegiuire.
Istoria este adevăr.
Ceea ce s-a petrecut nu se poate schimba.
Creația a fost creație, potopul potop, nimicirea Sodomei…totul s-a întâmplat real.
Citim despre aceste lucruri în cărțile de istorie? Nu citim.
De ce? Pentru că oamenii înădușe adevărul(istoria, faptele reale, petrecute, adevărate) datorită nelegiuirii lor.
Citim despre ”cele mai vechi timpuri” o expresie mincinoasă care închide gura curioșilor.
Citim despre ”comuna primitivă”,”despre ”orânduirea slavagistă”, ”epoca fierului” ni se arată poze cu oameni cu fețe de maimuțe, îmbrăcați în bucăți de piei, ținând în mâini câte-o bucată de lemn de care e legată o piatră cu coajă de copac. Minciuni toate!
Convingerea mea bazată pe ce citim în Scripturi este că Adam a locuit foarte repede în casă cu baie și sistem de apă și canalizare, cu bucătărie cu cuptor și cu coș, așa zisele descoperiri fiind făcute foarte repede de oameni care să nu uităm: trăiau cu secolele.
”Omul nu-și cunoaște nici măcar timpul, ca dobitoacele…”
Am mai spus că cea mai grozavă înșelătorie a celui rău este deformarea percepției timpului.
Vorbind despre trecut, deformarea istoriei.
Istoria pe care am învățat-o la școală și pe care din păcate copiii noștri o învață este pe nedrept numită astfel.
Nefiind pe baze creaționiste, așa zisa istorie de milioane de ani a omenirii falsifică grav percepția asupra timpului și a evenimentelor, în final asupra propriei vieți.
Educația actuală adâncește îndepărtarea de Dumnezeu a minților copiilor, lecțiile de istorie punându-le în cap minciunile evoluționiste.
Oamenii falsifică istoria în mod conștient. Creaționismul presupune Creator, deci responsabilitate și amarul pocăinței.
Minciuna diavolului e mai dulce, are aparență de logică și e însoțită de poze amăgitoare.
Avem de scos din mințile copiilor noștri, bucată cu bucată, ca și când spălăm un vas, minciunile istoriei pe nedrept numite astfel. Cunoașterea istoriei reale e un lucru bun. Nu e bună însă acea parte de istorie, pseudoistoria(așa numita sau fals numita istorie) care se bazează pe presupuneri nu pe dovezi.
Avem a ne învăța pe noi, pe copiii noștri, pe cei din jur, unii pe alții Adevărul, realitatea, istoria adevărată a lumii, așa cum e scrisă în Biblie.
Evanghelia începe cu istoria spusă bine, corect, adevărat, începe cu Geneza, cu creația.
Iar toată istoria lumii e ”pentru El”.
Egiptul, Babilonul, Alexandru cel Mare, căderea lui Alexandru, ridicarea Romei sunt toate explicit arătate de Cuvântul lui Dumnezeu ca având legătură cu lecțiile Cuvântului Său, cu învățarea lui Cristos. Citiți Daniel.
Despre faraon scrie: ”te-am ridicat înadins….”. La fel este și cu Babilonul, cu Nebucadnețar.
Aceste ”mari” imperii nu s-au ridicat datorită darwinisticii întâmplări că unul a fost mai tare ca altul și de aceste amănunte s-a folosit ”neputinciosul” Dumnezeu pentru a-și face loc cu coatele în istorie. Nici pomeneală!
Toată acea grandoare care a lăsat atâtea urme în arheologie s-a datorat faptului că Dumnezeu i-a ridicat ca să-și ducă la îndeplinire planurile. Toată istoria antică are un punct central: Ierusalimul.
Cine nu vede așa, nu vede bine. Altceva, altundeva, altcândva, altcumva n-a fost.
Cum am scris aici:

”Nu-i demult pământul, de milenii doar,
pietrele din ziduri tot mai tare strigă,
oamenii ştiinţei sapă in zadar,
cautând sărmanii oarice verigă
din al teoriei mincioase lanţ:
cum că anii fost-au milioane-n urmă,
scormonit-au ziduri ghemuiţi în şanţ,
şi mai sunt şi-acuma unii care scurmă!

Oricât ar săpa…altele nu sunt
şi de-ar scormoni întregul pământ;
Cele câte sunt…strigă desluşit
despre timpul scurt, de când s-au zidit
Căci de la potop până la Avram
chiar dac-au trecut secole întregi
n-a trecut mai mult decât doar un neam,
de citeşti atent şi vrei să-nţelegi!”
…….

Slăvit să fie Domnul!

Știința pe nedrept numită astfel(1)

”…fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,…”

Încep o nouă categorie de subiecte despre felul cum amăgirea ateismului a sucit mințile oamenilor spre o percepție nedreaptă a creației. Ceea ce omul înșelat de diavol numește știință este numită de Dumnezeu: ”știință pe nedrept numită astfel”.
Nedreptatea pornește de la temelia schimbată de Tatăl minciunii …de la creație la altceva….iar pe la această temelie de nisip nu mai contează cât de ”solid” se construiește.
Cu voia lui Dumnezeu, voi lua din mai multe aspecte alte ”științelor”: istoria, astronomia, geografia, etnologia, geologia, biologia, zoologia, botanica, chiar chimia, fizica și matematica, până la protecția mediului și a vieții(medicina, farmacologia) și voi arăta felul în care au fost falsificate și forma în care au fost deformate fiecare de minciunile de 4-5 mii de ani croite de tatăl minciunilor.
De ce?
Pentru că Fiul lui Dumnezeu s-a arătat ca să nimicescă lucrările diavolului. Și noi facem același lucru, nimicim lucrările diavolului din mințile oamenilor, demolăm minciunile și zidim adevărul, construim realitatea, planul drept, bun și glorios.
Educația copiilor noștri și felul cum am fost învățați noi înșine, cum ne învățăm pe noi și pe alții este un fel murdărit de minciună, cu minciuna așa-zisei științe.
Știu că ce voi scrie va stârni controverse. Vor fi mulți potrivnici.
Slavă Domnului, e semnul că acolo este o ușă de-a Lui deschisă.
A te feri de împotriviri nu înseamnă a le ocoli ca pe ceva indestructibil, ci tocmai a nu le considera ceva serios, a nu te lua în argumente ca de la egal la egal, a nu trage cu tunul după vrăbii, a nu le considera ca ceva de luptat ci ca ceva de distrus. Când știi bine că ceva e minciună, nu-ți trebuie multă putere ca să arăți acest lucru, trebuie doar arătat Adevărul.
”Prin manifestarea Adevărului ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu.”
Lumina cu întunericul nu se luptă, lumina doar luminează și întunericul n-a biruit-o.
Parte din felul cum trebuie să învățăm este asemenea demolării, să demolăm din mințile noastre bărăcile minciunii  pentru a construi în locul lor templul Adevărului.

Gândul care ne unește

Gândul smereniei.
Gândul care era și în Cristos Isus.
El S-a smerit pe sine, s-a făcut ascultător până la moarte.
Nu L-a smerit nimeni, avea putere să se opună.
Și în noi este o grozavă putere de a ne opune smeririi și din păcate o folosim spre rușinea și dezbinarea noastră.
Să ne urcăm pe acest cântar, al smereniei, al smeririi, să considerăm tot ce suntem și avem în carne ca fiind nimic și la tot ce arată să-l calibrăm cu zero.
Și de fiecare dată tot ce suntem în fire să considerăm tot nimic.
Adică mort.

”Să aveți în voi gândul acesta care era și în Cristos Isus….”, ”El S-a smerit…”.
Acest gând ne unește.

Cine se înalță se dezbină, cel ce se afirmă pe sine nu poate fi un gând cu cel ce se leapădă de sine, nu din vina celui de-al doilea.

”Nu vreau să știu între voi altceva decât pe Isus Cristos și pe El răstignit”. Adică gândul ascultării de Tatăl, de Cuvânt, gând pe care L-a avut Domnul pe cruce să fie și în noi. Doar așa suntem și vom fi UNA.

Am fost făcuți UNA cu EL(un gând cu El) printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Ce fel de moarte? Moarte față de învățăturile începătoare ale lumii ce ne umpleau capul. Moartea cui? A omului vechi, numit și trupul păcatului, un trup de gânduri, de convingeri, de fortificații mentale(îndreptățiri) cu gândurile generate de ele, unite și cu faptele ieșite din aceste gânduri. Ne-am dezbrăcat de acest om. Să-l lăsăm să putrezească, să nu ne îmbrăcăm iar cu petecele lui sau poate cu ruginitele lui decorații și panglici.
Lumea (inclusiv cea religioasă) este plină de slavă adusă omului, talentului omului vechi, lucruri care nu unesc, ci dezbină. Dacă cineva refuză slava lumii și cât trăiește stă în gândul lui Cristos, nu mai poate împiedica pe prigonitorii lui să-i vopsească mormântul după ce moare.
Așa că n-ar fi deloc de mirare ca și la înmormânatrea mea să predice poate cel ce m-a vândut la securitate. Predica cu lacrimi, am vorbit de la aceleași amvoane. Trebuie să las  scris să nu calce pe-aproape nici pui de popă în acea binecuvântată zi.
O fi îngâmfare dorința mea? Nu cred, e ascultare: ”feriți-vă de cărturari”, ne-a învățat Domnul Isus și cât timp Îl ascult e bine. E tot smerenie și asta.
Sau ascultarea nu mai e smerenie? O fi mândrie?
Uite, de aia e blog să comentăm. Ce e?

Ce facem când nu mai știm ce să facem?

Ne  rugăm.

1.De exemplu, când suntem vorbiți de rău. N-avem ce face altceva. Dacă negăm, dacă ne apărăm, oricum e rău, mai bună e tăcerea către oameni și rugăciunea către Dumnezeu.
Când știm ce să facem, facem ce știm. Suntem împreună lucrători cu Domnul.
Cum? Eu am sădit, Apolo a udat și Dumnezeu a făcut să crească.
Nu e evlavioasă deloc teologia lui ”Domnu’ lucră”, adică eu să nu mărturisesc, să nu sădesc, Apolo să nu ude dar amândoi să ne rugăm fierbinte: ”Lucrează Tu Doamne”. Și proorocii lui Baal se rugau mult, mai mult ca Ilie.
Deasemenea nici ideea că noi facem totul nu ajută, ajungem la starea când nu mai știm ce să facem.

2.Ce facem atunci?
Când avem gândul Domnului, lucrul nostru e ca lucrul Lui, suntem aceeași fire cu El. Îngerii care n-au aceeași fire cu Tatăl (ei sunt slugi, nu fii) tare se mai miră când ne văd lucrând în duhul Tatălui. Se miră și când  Tatăl îi trimite să ne slujească. Ei doresc să privească această priveliște.
Când am făcut totul ce am știut să zicem că suntem niște robi netrebnici, nu să ne alocăm merite. Dar de multe ori facem totul ce putem și lucrurile le vedem că merg rău, nu sunt gata, nu sunt după Voia lui Dumnezeu. Atunci să ne vărsăm inima înaintea Lui.

3.El poate va face atunci unul sau mai multe din următoarele câteva lucruri:
-va lucra El continuarea lucrului nostru
-va împleti slujba noastră cu slujba altuia care va continua
-ne va ține o vreme în răbdare apoi ne va lumina cum să lucrăm noi mai departe
-ne va trece prin necazuri pentru a primi Har ca să știm a lucra mai calificat
-va trimite un înger ca la Daniel (îngerii au în Biblie mai multe înțelesuri, flacăra de foc, vântul, boala, etc.) El face din îngerii Lui aceste lucruri și lucrează cu ele.
-toate împrejurările în care suntem puși, să înțelegem că sunt voia lui Dumnezeu, acele ”toate lucrurile” care lucrează împreună, noi ca ambasadori avem imunitate chiar făcând reprezentare într-o împărăție ostilă.
-desigur mai sunt…..

4.Când ne rugăm pentru frați nu e drept să ne rugăm Domnului pentru un lucru, dar fratelui să nu-i spunem. Dacă vedem o slăbiciune ne pocăim mai întâi noi, (ca de o rădăcină ne neghină răsărită, cineva a dormit, deci toți poartă vina), abia apoi mustrăm și dacă nu se pocăiește ne rugăm.
Cred că așa trebuie să înțelegem ”l-am dat pe mâna satanei” sau la Isabela din Apocalipsa: ”iată că o arunc bolnavă la pat” sau chiar ”mântuirea prin foc”. Nu că noi am avea o astfel de autoritate arbitrară ca după antipatiile noastre firești să facem rău cuiva. E vorba de a fi ”lucrători împreună cu Dumnezeu” pe ogorul Său, cu cei împreună-robi cu noi, cel ce face un vas de cinste sau ocară este Domnul, focul mistuitor.
Este un ceva de făcut atunci când nu mai știm ce să facem: rugăciunea cu bucurie. Rugăciunea prin Duhul, adică în cunoașterea bine a voii lui Dumnezeu declanșează acțiunea ce noi n-o mai putem face.
Iar pentru că știm atât de puțin, avem a ne ruga mult.

5.Exemplu: temerile lui Pavel referitor la frați: să nu fi venit ispititorul, să nu se strice gândurile, să nu fie înșelați, etc. pentru toate aceste lucruri se ruga pentru că nu mai putea face altceva. Când putea făcea, scria, mustra, îndemna, etc.
Mai întâi să fie între noi stăruință în învățătura apostolilor, apoi legătura frățească, apoi frângerea pâinii(mărturisirea morții Domnului) și la urmă rugăciunea. Nu pentru că nu e importantă e la urmă, ci pentru că mai întâi avem a mărturisi, e misiunea noastră de ambasadori, iar când suntem primiți rău, respinși și confuzi, Tatăl decide ce alte mijloace să folosească după cum am scris la punctul  3.

Închisori nevăzute(4): informatorii ”nevinovați”

Mulți spun azi: ce rău au făcut informatorii? Nu trăim ”în lumină”? Avem ceva de ascuns?
Par întrebări înțelepte, dar sunt nebune. Acei informatori nu trăiau în lumină iar de ascuns aveau multe.Vânzarea de frați e un păcat mai mare decât multe altele pentru că falsifică dragostea.
Realitatea istorică este că în anii 45-50 ai secolului trecut, odată cu armata roșie a intrat în România un mare număr de Consilieri Sovietici. Cazați cu familiile în cele mai bune vile din București aceștia n-au pierdut vremea, ”au consiliat” noua conducere minister cu minister, departament cu departament, erau specialiști fiecare pe domeniul lui.
În domeniul religios ei au introdus funcția de împuternicit (tradus direct din rusă: upolnomoceateli, textual:  ”unul care poate tot”). Felul lor de a lucra l-au transmis și așa  au instruit securitatea română cum să lupte împotriva ”sectelor”.

Pe scurt, schema de gândire a rușilor era simplă: nu poți distruge biserica prin persecuție, ea trebuie distrusă din interior. Încă în 1923 Stalin…: ”le explica membrilor de partid că scopul nostru în munca de dezorganizare a bisericii şi dezrădăcinare a prejudecăţilor religioase depinde nu de prigoanele împotriva credincioşilor — ele vor întări numai prejudecăţile religioase…”  și soluția lor era: ”Lupta noastră împotriva sectelor să fie îndreptată spre destrămarea din interior… ceea ce se poate realiza, desigur, numai dispunând de o informare solid organizată” —indica în Directiva nr. 476/s din 28 iunie 1923 a Reprezentantului Plenipotenţiar al OGPU în Siberia cătreşefii secţiilor guberniale ale GPU. Vezi detalii.

Informarea solid organizată însemna un aparat de strâns informații organizat, ierarhic, centralizat și docil ca un ceas. Trebuia să dea informații periodic, nu pe sărite. Despre organizarea acestui aparat găsiți literatura din care au fost pregătiți pe site-ul CNSAS. Acești împuterniciți și-au pus oamenii lor în conducerea cultelor începând cu nivelele centrale, apoi regionale și locale. În același timp lucrau cu informatori independenți care nu se cunoșteau unul pe altul(de activitatea lor), extrem de mulți, de bine mascați, peste tot. Informațiile adunate în mod organizat(cum veți citi în nota de mai jos) erau centralizate la București, așa de ochii oamenilor simpli, să se creadă că e pentru nevoile adunărilor (”ca să ni se dea autorizație”), când de fapt aceste informații erau repartizate înapoi la locurile unde munceau și învățau cei ”pârâți”, locuri unde erau luați în evidență și tocați mărunt de securiștii fabricii, ai școlii, etc. Toată societatea era supravegheată.
Informațiile erau materia primă a fabricii de tocat conștiințe.
Munca consta dintr-o activitate continuă de urmărire, de tracasare, a celor mai activi, căci trebuiau pârâți nu  ”…ceice iau cuvântul în adunare odată la o lună sau chiar mai rar, ci (…)cei ce activeazã mai intens)” cum cinic este exprimată cererea din iunie 1949.
Revista cultului (căci e vorba de Cultul creștin după evanghelia, dar situația a fost aceeași la toate cultele) n-a fost desființată, era bună ca instrument centralizator, ca mod de publicare a ”circularelor”. Acolo unde nu a fost, cum e cazul la Creștinii după evanghelie, s-a creat ”delegația” și ”uniunea”, chiar se cerea cereau insistent fonduri de la frați pentru ”cheltuielile delagației”, căci crucea trebuie s-o ducă condamnatul, nu?
Inventarele adunărilor sau lipsa lor (cele care n-au nimic), listele de membrii, toate trebuiau centralizate. Totul părea doar supunere la cezar, dar nu e așa. (Eu nu sunt ”evidența populației” pentru fratele meu, nu mă înscriu în cultul tău ca să fac parte din baza de date cu care tu faci ce vrei. Într-un fel cei ce au gândit așa și au rămas în afara cultelor în acei ani au fost mai feriți, deși prin anii 70 conducătorii oficiali au primit sarcina să-i identifice și să-i ”bage în cult” pe toți ”dizidenții”. Acesta e un alt subiect, ”un alt perete” al închisorii.)
Informatorii n-au fost nevinovați, n-aveau dreptul să dea pe față taina altuia. Unii zic că oricum se știa unde lucrează cutare și cutare. Dacă nimeni n-ar fi spus nu s-ar fi aflat sau s-ar fi aflat mult mai târziu. Dacă cineva va zice că ”ce contează” când, să  se gândească că oricum și el va muri, dar vrea totuși…mai încolo, contează…când.
Dacă de exemplu, un informator așa mai ”nevinovat” venea la adunare numai ca să identifice și să raporteze cu regularitate pe cine vine, din rapoartele lui securiștii știau pe cine să urmărească. Munca ”din spate” a securiștilor era ”să sape” pe cei ce începeau să vină la adunare, să umple cu defăimări pe prietenii pocăiți, să bage prin bârfiri zâzanie între frați buni, activități ce nu le-ar putea face de n-ar ști ce întâmplă pe teren. Așa au procedat cu distrugerea grupului de studenți din Timișoara care se strânsese în jurul lui Liviu Olah prin anii 70. Părinții studenților au fost speriați că Olah ăsta e dus cu capul. Colegii de amvon dădeau material pentru ”legende”(minciuni).
Articolul următor este o circulară către adunări din revista Calea Credinței nr 6, anul 1/1949(iunie), Organ Oficial al Uniunei Cultului Creștin după Evanghelie.

”Către adunări
În conformitate cu dispoziția MINISTERULUI CULTELOR comunicată Uniunei cu Nr. 14.893/949 şi Nr. 16.743 din Iunie 1949 rugăm toate Adunãrile a ne trimite foarte urgent printr-o scrisoare recomandă, următoarele date cu privire la bătrânii (prezbiterii) notați în autorizaţie; precum şi cu privire la cei ce activează în Adunare, vestind Evanghelia.
Acestea nu privesc pe ceice iau cuvântul în adunare odatä la o lună sau chiar mai rar, ci pe cei ce activeazã mai intens. Iată datele pe care sunteţi rugaţi a le trimete foarte urgent: Numele și Pronumele, domiciliul, data nașterii(anul, luna, ziua), locul nașterii (Judeţul şi Comuna), origina socială (profesiunea pãrinţiIor). Câte clase a învățat, situaţia militară (contigentul gradul, numărul matricol și unitatea), Starea civilă(cäsătorit, necăsătorit, divorţat), Numele şi pronumele soţiei precum și ocupația, numele copiilor sub 18 ani; data nașterii copiilor (anul, luna, ziua). locul nașterii copiilor (Județul, Comuna).
Aceste date Ministerul ni le cere pânã la 25 iunie. Știm că revista va sosi la Dumneavoastră după aceastä dată, deci vă rugăm să vă grăbiți ca să nu întârziem prea mult față de cerința Ministerului.

Delegația, anul acesta a fost aleasă la Conferința generală precum urmează : Al. Panaítescu, Ghe. Oprea Teodorescu şi Ştefan Azimioară, iar ca supleanți: Gh. Giuvelea şi Const. Ionescu.
Rugăm stãruitor toate Adunãrile a se gândi să mai trimîtă şi pentru cheltuelile Delegaţiei;

Cărțile noastre de cult se pot procura dela Uniune, din Ploiești. Biblia broşată sau legată în pânză, Evanghelii şi puțin mai târziu, nãdãjduim că vom avea şi Cartea de cântări.
Adunările cari n-au trimis inventarele de averea adunării sunt rugate a le trimite de urgenţă.
Cele ce n-au nimic, au obligația a ne comunica acest lucru.
Adunările cari n’au trimis tabelele de membrii și datele cerute prin circulările noastre
de mai înainte, sunt rugate a le trimite cât mai repede pentru a avea starea legală (autorizaţia de
funcționare)
Al.. Panaitescu”

Ce am scris mai sus dovedește împlinirea Cuvintelor Domnului cu privire la zilele din urmă:
”oamenii vor fi vânzători”, ”se vor vinde unii pe alții”. Timpul este aproape. Cel ce credeai că e bătrânul din adunarea ta era de fapt gardianul tău nevăzut, stăteai în adunare ca Petru între doi soldați. Decenii.
Oare o adunare normală nu identifică pe astfel de Iude?
Gradul lor de prefăcătorie e prea mare sau filtrul nostru prea prost?
Prefăcătoria e păcatul lui, dar lipsa de identificare, nerecunoașterea stării lui firești, nerăstignite este lipsa mea, orbirea noastră, rușinea noastră, …sau poate pedeapsa noastră.
Am bârnă, nu văd paiul, nu văd paiele și zidesc cu paie.
Judecați și voi și comentați!

Mărit să fie Domnul!

Ceea ce Darwin nu putea să știe…tractat de Werner Gitt

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte cărți de Werner Gitt în română și în alte limbi: http://bruderhand.de/buecher/fremdsprachige-buecher/rumaenisch

Protejat: Înregistrare adunare 25 noiembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Bebeluș, copil, tânăr, matur, bătrân

După cum vârsta omului fizic se poate vedea din faptele lui, din creșterea lui, din micime sau mărime, din abilitate sau stângăcie, tot așa vârsta omului lăuntric se socotește după măsuri asemănătoare.

Să ne gândim doar la hrană.

Bebelușul nu se poate hrăni singur, o lungă vreme vrea lapte, apoi biberon și linguriță.

Când deja se poate hrăni singur este o mare ușurare pentru părinți.

O vreme apoi se poate hrăni singur dar nu poate hrăni pe alții, e încă copil.

Apoi ajunge să poată hrăni pe alții, dar nu și să poată munci ca să pregătească hrana. E tânăr.

Când deja poate munci să câștige ca să poată pregăti hrana pentru ai lui e matur.

Bătrânețea spirituală este starea de maturitate probată, experimentată. În Noul Testament cuvântul bătrân nu înseamnă o funcție ci o vârstă. Scrie și despre femeile bătrâne, presbyteras(πρεσβυτέρας).

La fel este și cu învățarea, învățarea lui Cristos, învățarea după starea firească sau după duhul, cu învățarea în general.

Etapele învățării poartă în ele asemănarea cu hrănirea.

Mai întâi omul se hrănește cu lapte. Laptele duhovnicesc și curat. Pilde, asemănări, comparații. Bebelușii și copiii spirituali trebuie hrăniți de alții, nu se pot hrăni singuri.

Apoi ajunge să se poată învăța singur: ”pe tine însuți nu te înveți?” E tânăr.

Abia după aceea ajunge să învețe pe alții: ”să fie în stare să învețe și pe alții”. E matur.

NIMENI din cei născuți de sus nu trebuie să rămână veșnic bebeluș. ”…ci să crească în toate până la Cel care este Capul: Cristos”, ”CA SĂ NU MAI FIM COPII..:”

Și nimeni nu are dreptul de a refuza altor maturi dreptul de a hrăni pe alții. Nu seminarul, diploma sau popia transmisă dau cuiva dreptul de a sluji, ci maturitatea și puterea de a învăța, de a hrăni.

Un popă tânăr cu diplomă și patalama de la fabrica de popi este o catastrofă pentru oamenii ce îi cad pe mână, un astfel de om nu are cum să poată învăța pe alții pentru că pur și simplu Harul acesta nu se capătă la școală, ci prin experiență și creștere, prin maturizare și suferință.

”Fiti si voi supusi unor astfel de oameni si fiecaruia care ajuta la lucru si se osteneste.””Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni.” 1 Corinteni 16:16, 18

 

”..și eu să nu ard?” …despre cât de personală este mântuirea

Fără să ne dăm seama folosim șabloane de vorbire.
Aceste șabloane se nasc din șabloanele gândirii.

Fiecare termen, cuvânt, are o proiecție, un înțeles în mintea noastră. Îl folosim în înțelesul comun fără să ne gândim la termen. De multe ori înțelesul este deturnat, neînțeles, folosit fără gândit.
Așa consider eu expresia ”mântuire personală”.
Eu de o vreme n-o folosesc, nu este în Biblie, o las nezisă. În Biblie am găsit mântuirea noastră ”de obște”. Puțin cam diferit față de personală.

Personal înseamnă de unul singur și vrea să arate că nu-ți trebuie popă să mergi la Dumnezeu, te duci singur. Cu mintea ta, cu deciziile tale, te duci la Dumnezeu și….faci ceva acolo, zici, decizi, promiți…în sfârșit, oamenii au opinii. Pe urmă ești OK.
Ar fi așa dacă spiritual ne-am naște ca vițeii sau ca mieii, umblând din prima zi.

În Biblie scrie un pic diferit:
-”eu v-am născut în isus Cristos prin Evanghelie”…zice apostolul Pavel
-”cum vor auzi fără propovăduitor?”
-”să doriți …laptele…”
sau acest verset: ”Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?”

Pentru cine arzi ca părinte? Pentru copiii tăi, pentru cei ce-i iubești. Ca Tatăl, îi dorești cu gelozie.
Nașterea și creșterea copiilor nu este ”personală”, ci familială.
În acest sens ”mântuirea” nu este personală, ci un proces ca dădăcitul, plin de grija și de conștiența părinților. Nici o vietate nu are timp mai lung de bebeluș ca omul. E ca să ne învețe și să aibă timp să ne învețe. Să ne învețe că așa suntem și spiritual, creștem greu și în copilărie suntem ușor de înșelat, de furat și de amăgit.

Aceasta era atitudinea apostolului:
”Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui:vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream…”
”….privegheaţi amintindu-vă că timp de trei ani, noaptea şi ziua n’am încetat să vă sfătuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi.”

Așa trebuie să înțelegem suferința lui Pavel pentru adunare: ”Mã bucur acum în suferintele mele pentru voi; si în trupul meu, împlinesc ce lipseste suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.”
Mă voi cheltui bucuros, spunea el. ”trupul nostru n-a avut odihnă”.
El știa bine aceste lucruri pentru că i le spusese fratele Anania, ”dădaca” lui: ”Îi voi arăta eu cât va trebui să sufere pentru Numele meu”.

Privind așa, mântuirea noastră este ”deobște”, suntem mădulare unii altora, depindem unii de alții, unul cade și ard toți, numai așa se arată legătura trupului, când se arde un deget tremură tot trupul.

Mărit să fie Domnul!

Lecțiile trecutului

Prin această postare continui prezentarea unor file dintr-o istorie aproape necunoscută: istoria persecuțiilor asupra creștinilor din fosta URSS.
La ce ne folosește cunoșterea acestor fapte? Ele sunt istorie, cu ce ne pot afecta?
Eu văd în cunoașterea acestor istorii cel puțin două foloase mari:
1. Este împlinirea poruncii Domnului, să ne aducem aminte de cei din temnițe, de cei ce au vestit Cuvântul și să ne uităm la sfârșitul viețuirii lor.
2. Să învățăm din rezistența lor în fața uneltirilor celui rău. Mijloacele psihologice folosite de șarpele cel vechi fac parte din arsenalul lui de milenii. Istoria biruințelor spusă de contemporanii noștrii ne dă curaj și inspirație în călcarea pe urmele Mielului.

Postarea de față este un citat dintr-o carte mai mare ”Să ieșim din tabără” carte care adună între două coperți articole scrise în timp de G. K. Kriucikov, conducător în ilegalitate al Creștinilor evanghelici și baptiști neînregistrați din fosta URSS. Personal, nu împărtășesc absolut toate 0piniile și practicile autorilor acestor articole, dar consider  folositoare experiența și reacția lor față de acest tip de persecuție. Am rezerve față de modul ultracentralizat și perfect copiat al ”noii” organizații ”neînregistrate” create în paralel cu cea pe care ei o condamnă. Nu am o cunoaștere foarte bună a realităților lor, probabil n-o s-o am niciodată, cel mai sigur pot sluji lui Dumnezeu fără s-o am, dar anumite lucruri de folos suntem îndemnați să le luăm după cercetarea tuturor lucrurilor. Să păstrăm ce este bun.

Postarea este parte dintr-o ”dare de seamă improvizată …prezentată pe bandă magnetică … la 22 mai 1976…”

”ÎNVĂŢĂMINTELE TRECUTULUI
Vreau să menţionez, scumpi prieteni, că amestecul celor din afară în treburile bisericii ne obligă să veghem permanent,
să fim vigilenţi. Suntem nevoiţi să ne aflăm în ilegalitate, fiindcă în trecut potrivnicii lucrării lui Hristos reuşeau adesea să substituie centrele duhovniceşti într-un timp foarte scurt. Istoria frăţietăţii evanghelico-baptiste ne-a lăsat o amintire tristă, care ne previne să nu mai comitem greşeli. În anul 1929, când a fost emisă hotărârea Comitetului Executiv Central din URSS şi a Consiliului Comisarilor Poporului, era, desigur, o vreme grea şi noi nu condamnăm pe nimeni. Dar când fraţii noştri din Uniunea Baptistă şi din cea Evanghelică au început să fie aruncaţi în închisori, autorităţile îi înlocuiau, încă în prezenţa lor, cu oameni nevrednici. Sub presiunea celor din afară în conducere au fost introduse câteva persoane. Prin intermediul lor se urmărea vădit distrugerea întregii lucrări a lui Dumnezeu. Noi nu considerăm în totul drept faptul că fraţii sinceri, ce se af lau pe atunci la conducere, n-au informat poporul lui Dumnezeu despre aceste circumstanţe.
Desigur, ei au suferit, ei şi-au pecetluit credincioşia cu moartea în închisori, ba şi timpurile erau într-adevăr extrem
de grele, dar credem că era mai bine totuşi să fi fost anunţată biserica. În urma rugăciunilor înălţate în comun
puterea lui Dumnezeu ar fi biruit neapărat! Era important să se dea un semnal, care să anunţe că în centru au fost
introduşi oameni străini, dar lucrul acesta nu s-a făcut. Iar când fraţii devotaţi Domnului erau în închisori, oamenii
periculoşi, veniţi în locul lor, au destrămat către anul 1936 Uniunea Baptistă, au schimbat Uniunea Evanghelică şi au
avut ei înşişi un sfârşit tragic.
Acum avem acest regretabil precedent. El ne demonstrează cu ce rapiditate şi uşurinţă se obţine biruinţa asupra bisericii substituindu-se centrul ei duhovnicesc.
A fost destul o singură noapte ca centrul să-şi înceteze existenţa. Căci în biserică se vor găsi întotdeauna fraţi
capabili şi cu autoritate, care se bucură de încrederea şi stima bisericii, dar înăuntrul lor sunt foarte concilianţi faţă
de cei din afară. Asemenea fraţi vor fi numiţi în posturi de conducere, iar cei cu adevărat devotaţi vor fi înlăturaţi. Şi,
odată ajunşi la conducere, aceşti fraţi concesivi vor căuta, desigur, să facă pe placul celor care i-au numit, şi nu pe
placul lui Dumnezeu. Iată de ce suntem adesea nevoiţi să trăim în clandestinitate, căci prea lesne sunt obţinute
biruinţele în surparea centrelor. Trebuie să fim conştienţi de lucrul acesta fără a ne teme să ţinem piept atacurilor
şi să ne închidem pe noi înşine într-o astfel de închisoare care ne-ar îngădui totuşi să muncim. Să nu considerăm
acest lucru drept ceva anormal. Căci atunci când mii de oameni mor în urma unor calamităţi, când sute de mii şi
milioane pier seceraţi de războaie şi foamete, nimeni nu se miră, toate par a fi în firea lucrurilor. Sau când domnitorii
şi conducătorii multor ţări ale lumii, de dragul puterii, al ambiţiilor, sau de teamă să nu-şi piardă tronul, măcelăresc
sute de mii de oameni nevinovaţi îndoliind familii şi lăsând copii orfani — acţiunile lor ne par inevitabile.
Oamenii necredincioşi spun: „e fatalitatea“. Iar credincioşii zic: „Ce poţi face, dacă Dumnezeu a îngăduit?“ Iar dacă
vreo câţiva slujitori trec în ilegalitate, pentru a se opune distrugerii centrului şi dezmembrării frăţietăţii, se aude
uneori şi cârtire chiar: „Cum poţi să-ţi laşi în voia soartei familia, copiii?“ O astfel de jertfă e de neconceput. Unii
nu pot să înţeleagă o asemenea viaţă când, spre a ne putea continua munca, ne-am închis benevol într-o atare temniţă
în Numele Domnului şi în numele lucrării Lui pentru o perioadă de 5 sau, poate, de 10 ani. Însă tocmai această
neînţelegere e una dintre cauzele biruinţelor obţinute cu atâta uşurinţă asupra bisericii. O, prea puţine sunt jertfele
pe care le aducem Domnului, prea puţine!”

Protejat: Înregistrare adunare 18 noiembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Ce bucurie aduc necazurile…o cântare la cerere

Am primit pe messenger:

”Dragi frati tare mult as dori sa am versurile cantarii Cred si stiu Isuse Doamne ,am gasit in Index ca ar fi cantarea 38 din CH

Va multumesc in Numele Domnului Isus”

Daniel P(…)

Pentru ca am banuit ca e un frate pe care nu l-am vazut de mult i-am scris:

Buna Daniel (sau R…)
O sa va trimit versurile cântării, dar să știți că ați nimerit la cunoscuți.
(…)
Dacă desigur voi sunteți cei din A(…), adresa de email e aceeași.”

Mi-a scris:
”Ma gandeam ca sunteti voi dar nu am indraznit sa va spun pe nume, Domnul sa va binecuvinteze, Isus Hristos e aproape, ferice de cei ce-L asteapta,

Noi suntem bine in Domnul macar ca avem necazuri in lume , ce bucurie aduc necazurile, ne fac sa ne ridicam privirea la El,

Domnul sa fie cu voi,

Am vrut sa cant cantarea aceasta in adunare azi adica peste vreo ora , am incercat sa o scriu din memorie dar am anumite lipsuri ,daca nu se poate sigur altadata ca doar necazurile nu s-or sfarsi azi.……”

Dragă Daniel

Mă bucur că vă pot fi de folos de la celălalt capăt al pământului, vă trimit cântarea cu toată dragostea noastră.

”…să fugiți în alta…”…despre limba greacă a Noului Testament

Matei 10:23 ”Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta.”

E de mirare că Noul Testament a fost scris în greacă!
În ebraică ar fi fost normal, Domnul Isus a vorbit în aramaică, apostolii știau această limbă.
De ce a emigrat Cuvântul lui Dumnezeu spre cetatea limbii grecești?
Oare doar pentru impactul asupra neamurilor?
Eu cred că, desigur acesta a fost planul lui Dumnezeu, dar secundar această emigrare a însemnat ”fuga” în altă cetate, o cetate lipsită de sălbatica prigoană a celor din cetatea limbilor ebraice(ebraică sau aramaică).
În universul limbilor vorbite de iudeii prigonitori, ei, iudeii se mișcau liber, dar terenul prigoanei lor  era mărginit de micimea comunităților ce le aveau de protejat.
Nu știm ce s-a întâmplat cu locurile din care cei ai Domnului au fost prigoniți și fugăriți.
Știm însă că cei ce i-au primit pe fugari au fost binecuvântați.

Un exemplu: fratele Werninger.
L-am cunoscut pe fratele Werninger după revoluție, când cu ajutoarele. Ne-a vizitat casa de mai multe ori, am stat nopți întregi de vorbă. Numele lui sună german dar la origine el este francez: Verninquer. Strămoșii lui emigraseră din Franța în teritoriile germane (zona Renania de Nord-Westfalia)după revocarea Edictului de la Nantes. El ținea minte.
Vaillant a ce sună? A francez. E o firmă germană însă, din același oraș cu fratele Verninquer-Werninger.

Au emigrat oamenii de frica persecuțiilor. Istoria arată că atunci la revocarea Edictului de la Nantes, sute de mii de protestanți au emigrat din Franța în toată lumea. Ce au dus cu ei în afară de credință? Meseriile lor. Fiind după secole de persecuții își dezvoltaseră un stil de viață semi-nomad, erau industriași majoritatea, meseria ținută în cap le permitea să plece fără regrete pentru pământ. Când vorbim de industria germană să ținem cont de marele pas înainte dat de venirea în țările germane, acum câteva secole  a sute de mii de industriași pricepuți. Franța a sărăcit atunci și Germania s-a îmbogățit.

A ști o limbă în plus înseamnă a avea o cetate deschisă în care să fugi. Când știi două ai două cetăți. Nu este o mândrie, ci o necesitate. Dumnezeu a dat limbile ca granițe. A avea o meserie în mintea ta înseamnă a putea să pleci cu familie cu tot fără regrete de nici un fel.
Când Apostolul Pavel a părăsit sinagogile și a început să învețe în casa unui grec sau a altui grec a ”ieșit” din cetatea iudeilor și a scăpat și de prigoanele lor. Învățăturile date, Noul Testament, acele nemaipomenite descoperiri, completarea Cuvântului lui Dumnezeu, însuși Domnul a rânduit să ni le dea în cetatea altei limbi, a celei grecești, o limbă nu numai răspândită ci și liniștită, departe de talibanismul, viclenia și șiretlicurile vechii case evreiești. Casă care puțin mai târziu a rămas pustie.

Orice traducere înseamnă un ”treci în Macedonia”. Orice cetate a unei limbi în care trecem este un teritoriu unde poate acolo ne vrea Dumnezeu. Ce a făcut Areta după fuga lui Pavel din Damasc? Nu știm. Știm că Domnul a lucrat nemaipomenit prin Pavel. Din acest punct de vedere orice fel de partizanism lingvistic, geografic sau religios nu-I folosește Domnului.

Acum 10 ani am fost în America și printre alții am vizitat o familie pe care eu îi condusesem la gară în 1988 când au plecat. Una din fete era deja mare și nu mai știa bine românește. Tatăl ei mi-a spus că merge la americani la biserică. De ce? ”-Dar de ce să știu românește tata, să înțeleg cum se ceartă frații în biserică?” Atunci nu știam câți securiști și agenți deghizați manipulau prin bisericile românești din toată lumea și m-am întristat. A fugit fata în cetatea unei limbi cel puțin calme.

După cât de român eram atunci, n-aș fi crezut că eu însumi voi ajunge să dau sfatul celor din diaspora română să meargă la adunările americane, sau spaniole, sau italiene, sau franceze, sau engleze. Mai au și ei câte-un iezuit deghizat la marginea turmei, de lupi nu scăpăm că între ei am fost trimiși, dar cel puțin să nu stea în ”haită” zicând că sunt în staul.

 

 

 

8 pete negre

Am amintit luna trecută că am primit copiile după filele din dosarul de la securitate.

Spuneam acolo că nu am primit decât ”coperțile”, planul de măsuri era acolo, măsurile le-am trăit pe viu acum 23 de ani, dar filele din dosar care ar fi trebuit să le descrie au fost scoase. Dosarul (fiecare dosar avea o numerotare a filelor originală) a fost renumerotat și peste vechea numerotare s-au ștampilat niște pete negre. Simplu, așa s-au scos file multe din dosare. Au rămas puține file, ușor de numerotat, eu am primit 13.

Pe 8 din ele sunt ștampilele negre.
Iată-le (am pus doar partea cu petele).

Aceasta este istoria, n-o poate schimba nimeni, la judecată se vor deschide toate dosarele, fără pete și fără falsificări.

Traficul de net, de gânduri și de intenții, vorbele negândite, lăcomiile din gură, din ochi și din minte. Bine este de cei ce-și trimit păcatele la judecată înainte prin pocăință. ”….ale altora vin pe urmă”.

Sunt păcate trase și păcate împinse. Unii își țin păcatul în fața alții în spatele lor.

Aceste pete negre ascund păcatele celor ce ”trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii”, protejează oameni care își țin păcatele la spate, după ei. După ei le duc și la judecată.

David își ținea păcatul în față, îl mărturisise și putea spune: ”păcatul meu stă necurmat înaintea mea.”

Din cei ce ne-au manipulat atunci, trei sunt clerici, probabil promovați după acel sinistru criteriu al slugărniciei.

Nu că n-ar trebui să fie așa. Este așa pentru că așa trebuie să fie.

În spatele celor 8 pete negre se ascunde o altă numerotare care noi am trăit-o cu soția, dar n-am înțeles-o. Privind în urmă și depănând cronologic acei ani frumoși nu avem decât să mulțumim lui Dumnezeu pentru tot.

Când a venit revoluția eram anul patru la facultate (la seral). Profesorul de Socialism Științific mi-a refuzat dreptul de a intra în examenul din iarna 90  pentru cumul de absențe. Examenul nu s-a mai ținut. M-am bucurat, dar n-am aflat de ce m-a scăpat Dumnezeu decât recent.

Mari sunt lucrările Lui.

Am pierdut două filme cu fratele Niculiță Moldoveanu, le-a salvat cineva?

Google Video s-a desființat. Eu aveam filmele încărcate pe un cont de Google Video și nu am apucat să le salvez decât unul. Mi-a luat destul de mult timp și acest unul pentru că a trebuit să-l republic pe Youtube, unde e gratis doar până la 15 minute. A trebuit să-l editez în fragmente de 15 minute și așa mai avem o amintire despre cum era la adunare la Sibiu.

Oricum e scris în cer!

Dar dacă cineva a salvat celelalte două filme îl rog să le pună pe un mail să le republic.

E vorba de aceste linkuri: acesta și acesta.

Mulțumesc!

Să veghem unii asupra altora

Evrei 10:24 ”Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.”

1. La biblos.com, locul unde mă duc când caut înțelesul unuor cuvinte din Biblie, acest verset arată explicat așa:

Iar dacă ne uităm la traducerea exactă a expresiei ”să veghem” găsim: katanoeo care înseamnă ” a gândi de sus până jos spre o concluzie, a fi concentrat, a gândi decisiv spre o înțelegere clară. Această lucrare de veghere se face ”unii asupra altora” o expresie des întâlnită în Noul Testament.

Dacă urmărim înțelesul termenului tradus cu ”să ne îndemnăm” este cuvântul din care provine în limbile moderne paroxism: paroxusmos=paroxism. Să ne incităm, să ne provocăm, o provocare care efectiv îl face pe celălalt că trebuie să răspundă.

2. Deci o parafrazare a acestui verset ar suna așa: ”să ne concentrăm cu atenție unii la alții cu scopul de a ne incita la dragoste și la lucrări bine.” Adică să-l cercetez pe fratele meu, să văd dacă nu este blazat, abătut, copleșit și să-l îndemn la dragoste și la lucrări bune, să-l incit, să-l provoc. Desigur pentru aceasta ar trebui ca eu însumi să fiu implicat cu pasiune în ceea ce vreau să provoc în alții adică în dragoste și lucrări bune.

3. Această înțelegere a versetului nu ne lasă să-l tratăm cu indiferență pe fratele nostru. A nu te amesteca în treburile altuia e bine dacă acel altul nu e frate. Dacă e frate iarăși cred că e bine ca în cele ale lumii lucrurile să fie separate (în măsura necazurilor sau nevoilor, ajutorul material e necesar). Însă în ce privește omul lăuntric suntem mădulare unii altora, ne bucurăm când cineva ne întreabă cum ne merge omului celui nou, ne bucurăm să știm despre credința care crește în ceilalți, ne întristăm când vedem căderi, dări înapoi, compromisuri. Faptul că un frate se interesează de starea noastră, că ne cercetează dezinteresat e un semn al dragostei turnate în el. Să-i răspundem ca în apă fața la față. Legătura frățească nu e doar a sta un timp la un program, a discuta puțin după și a ne reîntâlni după o săptămână. Așa e împrăștierea frățească. Legătura este atunci când sufletele stau în părtășia sentimentelor, necazurilor, bucuriilor comune în urmărirea acelorași scopuri, ale Celui ce ne-a făcut una cu El și una unii cu alții pe noi.

4.Cum să sporim practic în acest Har?  (mă dau pe mine de pildă)
Vedeți: eu scriu mult! Unii zic că ăsta n-are ce face, poate n-are de lucru, poate e un frustrat fără amvon, zic multe oamenii.
Ce zic eu, de ce scriu?
Scriu pentru că stau în fiecare zi înaintea Domnului, înaintea altarului Său din cer, Domnul Isus mijlocește pentru mine, mă apropii de tron pe baza unui testament, a unei moșteniri, a unui drept, iar din fața tronului primesc Har, Harul meu, Harul cu care slujesc, talantul meu deosebit de al altora, Harul e felurit. Eu cu acest Har slujesc, pentru slava acestui Har slujesc, scriu, mărturisesc cum am explicat aici:
”De-aceea scriu acum
şi spun
şi m-ostenesc
şi sap in minţi,
Cuvântul ca sămânţă-l pun
şi pun ai harului arginţi
în sfântul Său negoţ spre-a fi
dat la zarafi şi înmulţit,
s-aducă rod şi-a deveni
îmbelşugat şi înmiit.”

5.O provocare: scrieți și voi, cu siguranță o veți face altfel! Puneți-vă în negoț talantul sigur distinct și deosebit de al altora pe care îl aveți. Harul e felurit. Deschideți-vă casa pentru  frați, faceți adunare în casa voastră, stăruiți în învățătura apostolilor, frângeți pâinea, stăruiți în legătura frățească și rugăciuni.

6.Dați telefoane! Se tot vorbește de cât de rău e în România. În România sunt cele mai ieftine convorbiri la mobil din UE. Dați telefoane, începeți cu cei bătrâni, cu cei bolnavi, apoi cu cei singuri, cu cei din tot felul de închisori. Puneți-vă urechea la gura omului și peste puțin timp vă va spune necazul lui, atunci e sudată legătura frățească, când doi oameni duc împreună o greutate sunt legați unul de altul prin ea.

7.Faceți vizite, nu numai cei tineri la tineri sau tineri la bătrâni! Se poate și bătrâni la tineri. Când eram tineri căsătoriți ne vizita Ticu Moisa bătrânul, ne bucuram, mai apoi fratele Aron și Mia de la Arad, sora Nuți. Fratele Aron venea întotdeauna fără să anunțe, fără să dea telefon, suna la poartă. Școală de moisist, nici soția lui nu știa unde a plecat, nu spunea la nimeni unde pleacă. Când sosea la noi dădea un telefon acasă și vorbea cu ”sora Maria”, așa-i spunea soției.

8.Scrieți un email.

9.Dați timp relaționării. Trebuie vegheat, adică privit pătrunzător unii spre alții spre a ne provoca la dragoste și lucrări bune. Aceste lucrări bune sunt faptele pe care le-a pregătit Domnul mai dinainte pentru noi să umblăm îmbrăcați în ele.

Slăvit să fie Domnul!

Protejat: Înregistrare adunare 11 noiembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Tâlcul Creației

1.Definiții sau denumiri(nume):

-Prin creație înțelegem lucrurile făcute de Dumnezeu: universul, lumea vegetală și animală, omul, atât privite ca macro-cosmos, cât și ca micro-cosmos (cosmos(gr.)=ordine, antonimul lui chaos=haos).

-Prin tâlc  înțelegem însemnătatea sau felul cum înțelegem sau ceea ce avem de învățat, ce putem să învățăm și ce trebuie să ne învățăm pe noi și pe alții din ceva anume. În cazul nostru: din creație.

Adică scopul rândurilor de mai jos este să ne ajute să vedem ce a vrut Dumnezeu Creatorul să ne învețe din Creația Lui.

2. Întrebare: A vrut Dumnezeu să ne învețe ceva din felul cum a făcut creația?

Răspuns: Desigur, ”în lucrurile făcute de El” este descoperită(arătată) înțelepciunea Lui pentru ca prin ele să-L cunoaștem pe El. La orice cunoaștere se ajunge prin învățare. ”Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” Romani 1:19-20

3.Deci lucrurile făcute de El, adică creația este ”arătarea” lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu ar arăta cu degetul spre cele create, iar răspunsul nostru ar trebui să fie să…”te uiţi cu băgare de seamă” adică atunci când Dumnezeu ne arată ceva, dacă  Îl prețuim, să privim cu băgare de seamă(atenție) spre ceea ce El arată . Ceea ce vrea Dumnezeu să vedem în creație sunt:
-însușirile Lui nevăzute
-puterea lui veșnică
-dumnezeirea Lui
Aceste trei ținte ale învățării sunt Tâlcul Creației, scopul pentru care creația a fost făcută așa de Dumnezeu.

4.Cum adică să vedem(se văd lămurit) însușirile nevăzute? Dacă sunt nevăzute cum adică: ”se văd lămurit”? Tocmai aici constă tâlcul. A privi cu băgare de seamă la creație înseamnă a-i vedea ordinea și a crede în Înțelepciunea unui Creator. Nu ca Darwin care a considerat materia o supă din care s-a ales viața.

5.Dumnezeu vrea ca noi să privim cu atenție lucrurile văzute. În toate cele văzute (și în timpul lung al creșterii noastre, timp dat ca să putem medita la ce vedem) este un tâlc care mintea îl înțelege, mintea prin privirea, prin vederea creației poate concluziona ușor existența și atributele lui Dumnezeu.

6.Și Domnul Isus a arătat spre creație și ne-a îndemnat și pe noi să ”privim cum cresc crinii”, să privim păsările cerului”. Să privim apusul. Iar tot Domnul Isus a spus despre cei care înțeleg semnele cerului dar nu văd în ele semnele timpului (astrele au fost create ca să împartă timpul) nu că sunt proști sau neînvățați(cum se laudă unii numind necunoașterea smerenie), ci că sunt de-a dreptul fățarnici:”Drept răspuns, Isus le-a zis: „Cînd se înserează, voi ziceţi: «Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roş.» Şi dimineaţa, ziceţi: «Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roş-posomorît.» Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” Matei 16:2-3

7.Pentru a nu fi fățarnici să învățăm să privim cu băgare de seamă creația pentru a-i înțelege tâlcul. A vedea doar umbra și a nega obiectul înseamnă să negi și lumina din spatele lui, deci să fi fățarnic, vezi doar ce vrei. Te faci că nu vezi!

8.Creația, numită în Psalmul 119 ”orânduirile Tale” (ideea de cosmos, de ordine) este dată pentru a fi privită cu băgare de seamă și pentru a ne învăța despre Dumnezeu. Din creație învață prima dată omul și apoi din Cuvânt. Chiar numai din creație, orice om vede destul pentru a nu se putea desvinovăți în fața lui Dumnezeu.

10.Dacă Tâlcul Creației este învățat cum trebuie (vezi pct.3) gândurile omului astfel pregătite pot primi mai departe Cuvântul lui Dumnezeu (numit în psalmul 119: ”mărturiile Tale”). Creația vorbește oricui despre Dumnezeu, Cuvântul ni-L descoperă pe Cristos.

11.Să folosim aceste gânduri la apropierea de mințile oamenilor, la învățarea lor, la ”jertfele duhovnicești” ale rostirilor noastre. Păcatul cel dintâi al omului este îndepărtarea, negarea tatălui ca Creator. Să tâlcuim creația pentru că e cea mai la îndemână, mai simplă lecție a Tatălui, lecție de care nu se poate feri nimeni, nici 2 minute pe zi. Creația e un manual pe care nimeni nu-l poate uita acasă. Creația e Biblia dinaintea Bibliei.

12. Sunt trei epistole, mărturii ale lui Dumnezeu:
-creația, universul, mărturisește despre Dumnezeu,
-scripturile, mărturisesc despre Creație și Creator, descoperă Taina lui Dumnezeu, pe Cristos
-noi, cei care credem, epistolele vii, mărturisim despre Scripturi, Creație și Creator și în noi este descoperită Taina lui Cristos: Adunarea

Mărit să fie Domnul!

”…cei care vor să fie UNA, ei sunt tot atât de ”ilegali” pe pământ”…despre faptul că Adunarea(biserica) este UNA, dar nu este văzută și înțeleasă(cunoscută) de lume. (NM)

E vorba de o porțiune dintr-un interviu cu Nicolae Moldoveanu, din anul 1995, pentru Radio Vocea Evangheliei.

”Mă gândeam la trecutul ăla destul de lung, anii ăia care i-am trăit și-acuma să renunți așa de ușor și…pentru ce? Da, era înfățișată o cauză măreață: ”lucrarea”. Da’…bine, Dumnezeu n-are mai multe lucrări pe pământ decât una singură: zidirea Bisericii, nu are și alta, nu se mai face și alta. Evanghelizările care se fac se fac tot în vederea zidirii Bisericii, dar nu fiecare cu ceata lui și fiecare-și zidește, cum se-ntâmplă și astăzi: se-ntrec în zidirea clădirilor. Câte clădiri mărețe se fac, adică El ne vrea ca să fim una și rugăciunea Lui a fost ascultată dar acum cei care vor să fie UNA, ei sunt tot atât de ilegali pe pământ, tot atât de…trebuie să umble…că nu sunt…nu sunt înțeleși.
Spune sfântul apostol Ioan: ”vedeți ce dragoste ne-a arătat Dumnezeu, să ne numim copiii Lui, și suntem, Lumea nu ne cunoaște.” Ori Biserica este zidită numai din copiii lui Dumnezeu pe care lumea nu-i cunoaște, deci nici Biserica nu este cunoscută în adevărata ei față.
În lume sunt recunoscute culte, religii, mii de religii, dar nu-i cunoscută Biserica, zice ”pentru că nu l-a cunoscut nici pe El”. Nici Domnul Isus n-a fost cunoscut. Evreii!..zice: ”în mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-l cunoașteți!” spune Ioan Botezătorul. Nu că nu era cunoscut ca om, ca om era cunoscut, că zicea: ”ăsta este fiul tâmplarului, fiul Mariei, surorile și frații lui sunt printre noi, de unde are El atâta învățătură?” Adică era cunoscut într-un anumit fel dar nu era cunoscut ca trimisul lui Dumnezeu, ca Mesia, nu era cunoscut ca Cristosul, cum înțelegem noi acum. Nu era cunoscut, nu era recunoscut.
Spun lucrul acesta pentru că este un adevăr, un adevăr mare. Eu acuma am trecut prin multe lucruri, prin multe etape în viața mea, dar la fiecare am suferit, am avut de suferit, fie din partea securității, fie din partea unor ”frați”.”

Protejat: Înregistrare adunare 4 noiembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă: