Dar dacă dă înapoi

29 Noiembrie 2011

… cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Evrei 10:38

Citeam zilele trecute din ”cartea rușilor” despre mișcarea de separare a adunărilor din Rusia din anii 1960.
L-am găsit în carte pe fratele Dubovoi Stepan. A trăit 95 de ani cred, în casa noastră a fost prin anul 1999. Am amintiri scumpe cu el. Spunea (în carte): ”eu trăiesc prin credință, nu prin diplomație…”, era un dialog de prin anii 1960 cu conducerea coruptă politic a Uniunii Evanghelice din fosta URSS. Chiar așa, mai ales că fusese de două ori condamnat la moarte și izbăvit apoi.

Ca să vedem ce înseamnă a da înapoi trebuie să vedem mai întăi….

1.….ce este mersul înainte?

Trăirea prin credință se deosebește de trăirea prin vedere. Mersul credinței este pe drumul dinspre pământesc spre ceresc, dinspre văzut spre nevăzut, dinspre carnal(firesc) spre duhovnicesc.
Asemănarea acestui mers o avem în Vechiul Testament în imaginea așezării Mărturiei în Chivot, a Chivotului în Sfânta Sfintelor, a Sfintei Sfintelor în Templu, a Templului în Ierusalim, a Ierusalimului în seminția lui Iuda(laudă)(”tu locuiești în mijlocul laudelor”), a seminției lui Iuda în regatul lui Iuda(cel rămas credincios lui David(dragoste), după divizarea împărăției lui Israel. Desigur toate aceste locuri sunt mai mult sau mai puțin cerești în funcție de distanța de la centru, de la Ierusalim(Noul Legământ). De trei ori pe an fiecare evreu trebuia să facă acest drum spre Ierusalim, la sărbători. Trebuiau SĂ SE APROPIE.
”În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.” (Efeseni 3:12)
Mersul înainte este: Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ” (Evrei 4:16)
Psalmii treptelor descriu această apropiere, de la 120, 122 (să mergem la casa Domnului)…la 133(ce plăcut este să locuiască frații împreună) și 134.
Mersul înainte este  O APROPIERE de la robie la libertate, de la lege la har, de la înstrăinare la încetățenire, de la lipsiți de făgăduințe la părtași lor, de la vedere la credință, de la porunci la Har, de la închinare firească la închinare în Duh și Adevăr.
Mersul înainte este adâncirea privirilor ochilor spirituali în legea desăvârșită, legea slobozeniei, lucrarea sabiei cu două tăișuri a cuvântului gurii Lui în inima noastră pentru a tăia împrejur și a lepăda omul cel vechi.
Mersul înainte este stăruință în Har, lepădarea oricărei alte piedici, obsesia ascultării de Cuvânt nu de tradiții, umblarea în călăuzirea Duhului, nu în acomodarea la împrejurări.
Mersul înainte este condiționat de privirea înainte. Privirea spre El, ȚINTĂ. Apropierea de El.

2…ce este mersul înapoi?

Ce bine-ar fi să nu știm!
Mersul înapoi începe cu privirea înapoi.
”Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot…”
       Ea s-a prefăcut într-un stâlp de sare, dar ”educația” Sodomei, ”cultura” Sodomei a supraviețuit cataclismului prin fiicele educate de această nevastă a lui Lot. Amoniții și Moabiții au fost nepoții  nevestei lui Lot, fiicele ei perpetuând mentalitatea și păcatele orașelor distruse, ele fiind conduse de gândul:   ”…după obiceiul întregului pământ”.
Iosafat și alianța lui cu Ahab este un alt exemplu.
Calea lui Ieroboam este un alt exemplu de lepădare a Ierusalimului, a legământului Harului, pentru două locuri străine.
Mersul înapoi este  O ÎNDEPĂRTARE.
De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.” Evrei 2:1
Mersul înapoi este O ABATERE  de la Har:
Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la Harul lui Dumnezeu, ” Evrei 12:15
Mersul înapoi este o întoarcere la porunci.
Mersul înapoi este abandonarea închinării în Duh și Adevăr pentru o închinare ceremonială plăcută și cunoscută tuturor orbilor.
Mersul înapoi este O ÎNTOARCERE  ”la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?”
Mersul înapoi este o stingere a Duhului, pentru a sfârși în firea pământească, este alunecarea spre un mers firesc, obișnuit, comun.
        ”Atât de nechibziuţi sunteţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi să sfârşiţi acum prin firea pământească?”


Nu pot să numesc decât DAT ÎNAPOI  faptele unor oameni care se întorc de la cât au primit și au înțeles spre mai puțin, spre starea dinainte, în loc să meargă înainte.
Desigur am multe exemple în minte.
Să mă judec pe mine mai întâi. În mine văd tendința de a mă șablona, de a-mi pune viața pe șinele unui conformism cadențat ca trenul de principii predictibile cu slaba mea minte. E iritant și frustrant să trăiești prin credință, firii nu-i place, ea vrea program, vrea să știe unde merge, vrea ”casă”, nu ”cort” de împrejurări.
Alunecarea spre firesc e lesne de văzut în spectacolul religios dimprejur, îmbibat cu turmentare muzicală și secat de orice fel de discernământ.
Privesc cu simpatie eforturile lui Cristian Ionescu din Chicago de a coagula o opinie comună împotriva confratelui său de cult care a comis-o din nou conștient la Timișoara, închinându-se înaintea unei statui într-o plecăciune adâncă, aducând laude unui templu plin de idoli și complăcându-se în compania unor popi  de același soi dar totuși mult mai orbi.
Era să folosesc iarăși asemănarea cu Iosafat și Ahab.
Ahabul e tot Ahab dar să-l aseamăn pe Pustan cu Iosafat e mult prea mult.
Păstrez comparația pentru Simpozionul de la Sibiu unde se vede mult mai clar mersul cu spatele, datul înapoi.
Cel ce a compus cântarea ”În temple zidite de mâini omenești Tu Doamne nu stai niciodată” a fost dus totuși mort în templu, a fost prohodit ca Domnul Isus de membrii Sinedriului (morții sunt specialitatea lor) și acum i se vopsește mormântul. Nu l-au putut duce viu decât arareori ici și colo, membru nu l-au putut face nicăieri dar i se cosmetizează biografia la greu.
Simpozionul de la Sibiu nu este în duhul celui care a fost fratele Niculiță, este o alianță ca alianța lui Iosafat cu Ahab și este un exemplu de mers înapoi, de dat înapoi. Domnul nu găsește plăcere în sensul acestui mers. Nu contest că drumul e OK, dar sensul e greșit, în loc să trasezi cărări drepte tu te întorci înapoi. Slavă Domnului că se cântă cântări duhovnicești peste tot, dar aceste cântări și Cuvântul ar trebui să-i ducă pe oameni mai aproape de Cristos, de Trupul Lui care nu locuiește în temple, aproape de Ierusalim, departe de Babilon. Pe mine așa m-a învățat fratele Moldoveanu, nu de doi-trei ani, ci de 25 de când l-am cunoscut.
Problema e asocierea.
Ramotul din Galaad a fost ”al nostru”, dar ”nostrul” acesta miroase, inima lui Ahab nu era a Domnului.
Oamenii cu care ne asociem, muștele moarte strică mirosul negustorului de parfumuri. Nu numai de colaborarea cu securitatea trebuie să se pocăiască popii, am spus-o des, colaborarea a fost pedeapsa, cauza pedepsei a fost faptul că s-au pus (și apoi au fost puși de securitate în fruntea templelor ”dându-se drept dumnezeu”).
Au luat poziția anticristică de om al nelegiuirii profețit.
Nu sunt intransigent pe subiect, fiecare se poate pocăi de sensul mersului său, să se întoarcă…în aceasta găsește plăcere Dumnezeu. Îi iubesc pe toți cei ce se rătăcesc, dacă nu i-aș iubi nu aș scrie și știu că mustrările îmi aduc ocară.
Slavă Domnului pentru ocară, ocara aduce Slavă.
Iar noi am fost chemați la Slavă.

Un sfat:….timpul rezolvă multe, timpul trece în favoarea lui Dumnezeu. Mustrarea este treaba noastră, apoi El lucrează, apoi poate iarăși noi, rugăciunea, cuvântul, așa e lupta cea bună. Graba de ”a face” ceva imediat ține de felul celui rău, el se grăbește pentru că știe că are puțină vreme.


Să nu te închini înaintea lor

29 Noiembrie 2011


Desigur că Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini.
….dar unii au zis că nu-i păcat să  ai o capelă, să nu te plouă….!

Desigur că  toți suntem preoți, toți suntem frați, nu avem ”părinți” și ”rabi”
….dar unii au zis că trebuie să conducă cineva programul

Desigur că nu ne facem chipuri cioplite și nu ne închinăm înaintea lor
….dar unii au zis că pictate e voie.

Și uite-așa într-un templu făcut de mâini, un popă penticostal se închină la o icoană, ”cu spatele la templul Domnului”(adică la voi ce ce credeți, templul cel viu)  în anul de la Cel ce nu este în aceste înșelătorii 2011, luna noiembrie data 25.

Desigur că  acest copil cu diplomă de pastor nu-L cunoaște deloc pe Cel Crucificat și tare mă tem că unii vor zice:
….dar care e problema?

    Cuvântul lui Dumnezeu 


Să faceți casele voastre palate de bucurie și temple de sfințenie(Spurgeon despre House Church(Adunarea de casă))

27 Noiembrie 2011
       Vreau să observaţi acest lucru, că ei făcea  frângerea pâinii din casă în casă, şi își luau hrana cu bucurie şi curăție de inimă. Ei nu credeau că religia a fost menită doar pentru zilele de duminică, şi pentru ceea ce oamenii din zilele noastre numesc: Casa lui Dumnezeu.
 Casele lor proprii au fost case ale lui Dumnezeu, şi mesele lor au fost atât de amestecate  cu Cina Domnului că până azi, studentul cel mai conștiincios al Bibliei nu poate spune când ei terminau mâncarea mesei comune și când începeau cina Domnului. Ei au transformat  mesele lor într-o dietă de închinare: așa de mult au consacrat totul cu rugăciune şi laudă că toate în jurul lor au fost sfinţenie Domnului.
Aş vrea ca și casele noastre să fie, în acest fel, dedicateDomnului, astfel încât să ne închinăm lui Dumnezeu toată ziua, şi să facem casele noastre temple pentru Dumnezeul cel viu …
 Are Dumnezeu nevoie de o casă? 
Acela care a făcut cerul şi pământul,  locuieşte El în temple făcute de mâini?
Ce ignoranţă crasă este acest lucru!
Nici o casa de sub cer nu este mai sfântă decât locul în care trăieşte un creştin, unde mănâncă, şi bea, şi doarme, şi laudă pe Domnul in tot ceea ce face, şi nu există nici o închinare  mai cerească decât cea care este adusă de familii sfinte , dedicate în frica de Domnul.
       Să sacrifici închinarea de acasă pentru  închinarea publică este cel mai rău curs al lucrurilor. Închinarea de dimineața si seara intr-o casa mica este infinit mai plăcută în ochii lui Dumnezeu decât tot fastul catedralei, care încântă ochii şi urechile carnale.
Fiecare gospodărie cu adevărat creştină este o biserică, şi ca atare este competentă pentru desfășurarea oricărei funcţii de cult divin, oricare ar fi ea.
Nu suntem toţi preoţi? De ce avem nevoie pentru a apela la alţii pentru a face închinarea o performanță? Să fie fiecare om  un preot în casa lui.
Oare nu sunteți voi toţi regi dacă iubiţi pe Domnul? 
Atunci să faceți casele voastre palate de bucurie și temple de sfinţenie. Un motiv pentru care biserica timpurie a avut o astfel de binecuvântare a fost pentru că membrii ei au avut astfel de case. Când vom fi ca ei vom avea adăugați la biserica pe cei care vor fi mântuiţi.sursa: http://www.cmaresources.org/article/spurgeon-building-the-church


Protejat: Audio 26-27 noiembrie

27 Noiembrie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Cine nu vede că Domnul le-a făcut?

26 Noiembrie 2011

„Întreabă animalele şi te vor învăţa, păsările cerului şi îţi vor spune; vorbeşte pământului şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.
Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?”

Cine nu vede?
Cei ce ”… înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.  Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi…”

Realitatea înadins ignorată de ce ce nu vor să vadă este că vine pieirea celor nelegiuiți.

Exercițiul de ”a întreba animalele, păsările și peștii” este pentru învățarea noastră în apropierea de Domnul.
Cine se apropie de Domnul trebuie să creadă că El este.
Este o succesiune aici, dar și o condiție.
Pașii apropierii noastre de Domnul nu pot fi scurtcircuitați.
Nu poate crede în Isus cineva care nu crede în Dumnezeu și în creația conform scripturii.
Nu poate fi creștin un evoluționist.
Desigur poate merge la biserică sau cânta în cor, dar a fi creștin e altceva.

Gânduri, gânduri….
Îmi zboară prin minte de la această pagină: Momentele creației, o ascult cu plăcere la radio și mă bucur că am găsit-o aici.
Dacă doriți Momentele Creației audio le găsiți aici: Momentele Creației audio


Împlinitori ai Cuvântului (mesaj de Poul Madsen)

25 Noiembrie 2011

”Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

Întrebarea noastră este: Ce vrea sa spuna Domnul prin chemarea de a fi un împlinitor al Cuvântului, şi cum putem fi una. Lăsați-mă să pun o altă întrebare: „? Poti sa faci ceea ce spune legea?” Poate simti ca poți. Saul din Tars a simtit la fel, dar el a constatat că  nu a împlinit legea prin a face ceea ce litera legii a spus. Este posibil să faci ceea ce spune legea, fără să o împlinești. De exemplu, ni se porunceşte să aratăm ospitalitate. Da, desigur, poti face asta. Dacă, totuşi o faci fără să vrei sau din silă, din  teama de pedeapsă sau de a câştiga o recompensă, acest lucru nu este împlinirea adevărată a acestei legi. Pentru a fi un împlinitor al Cuvântului trebuie să fii o persoană care este binecuvântat în ceea ce face. Atunci când creştinii fac lucruri corecte, dar fără ca inimile lor să fie în ceea ce fac ei, acest lucru nu poate fi plăcut lui Dumnezeu. Miroase a  fariseism.

Noi trebuie să privim apoi, în oglinda Cuvântului şi să continuăm s-o facem, astfel încât noi să nu uităm ca cine suntem. Am uitat atât de repede pentru că ne uităm atât de rar, şi în acest mod avem o părere mai înaltă despre noi înşine decât ar trebui. Cât de important este ca noi să rămânem privind în Cuvânt, pentru că altfel este uşor pentru mine de a considera că  sunt superior pentru că eu fac un lucru corect, dar eu pot fi la fel de drept ca ploaia în exterior şi totuși nu în ton cu Duhul lui Hristos.

Se gândește cineva  cu adevărat că Cel care a murit pe cruce poate fi servit de către cei care au un spirit rău? Își imaginează cineva  că el face voia Domnului, atunci când acesta face acest lucru doar pentru a evita consecinţe neplăcute sau pentru a obţine o recompensă? Este acesta  creştinism evanghelic? Nu, şi nici nu este într-adevăr a fi un împlinitor al Cuvântului. Avem nevoie să mai aruncăm o privire în legea perfectă a libertăţii.

În Romani se numeşte legea credinţei, şi această lege exclude toate lauda. Noi avem neprihănirea noastră în Domnul Isus, şi numai în El. Nu putem adăuga nimic la această dreptate, pentru că este perfectă. Dacă ne concentrăm pe Mântuitorul nostru iubit şi viaţa Lui, El este văzut în măreţia Lui şi nu putem să pierdem din vedere ceea ce suntem si ca ce suntem. Pavel a făcut în mod constant acest lucru şi astfel și-a dat seama că el a fost „cel dintâi dintre păcătoşi”, cu nici un lucru bun în carnea sa. El nu a uitat niciodată asta. El ştia că  nu a atins perfecţiunea. Dar, pe de altă parte, Isus a fost totul pentru el, Domnul perfect si minunat. El niciodată nu lăsa acest lucru să fie o ?chestiune de curs?(traducere probabil eronată, please help!), ci a  contemplat slava lui Isus Hristos şi a continuat să facă acest lucru. Aceasta este legea perfectă a libertății, şi care eliberează un om  în cel mai adevărat sens.

Atunci când o persoană este în întregime eliberată de vinovăţie pentru că Isus Cristos este dreptatea Lui perfectă, atunci el nu face nimic doar pentru a obţine un beneficiu, pentru că el are tot ceea ce poate fi eventual obţinut în Hristos. Într-o căsătorie ar fi foarte trist dacă partenerii ar fi  buni unul cu celălalt din frică, ar pieri toate strălucirea dacă bărbatului i-ar fi frica de ceea ce soţia lui ar spune, sau ea s-ar teme de el. Ce temelie pentru a face ceea ce trebuie! Adevarata libertate este cu siguranţă  reglementată exclusiv de constrângerea iubirii.

Evanghelia ne eliberează complet , pentru a sluji lui Dumnezeu fără motive ascunse, neuitând ceea ce suntem în noi înşine şi fără a fi paralizați de lipsurile noastre, ci eliberați pentru că ne ţinem ochii noștri pe slava lui Hristos. El ne-a dat o natură nouă, ca noi nu numai să facem lucruri corecte, ci să fim împlinitori ai voii Lui. Acesta este motivul pentru Iacov nu spune doar, „Fa ceea ce este scris”, ci mai degrabă „Fiţi împlinitori ai Cuvântului”.

Graniţa dintre lege şi Evanghelia nu este în Biblie, ci în inimile noastre. Dacă noi aparținem lui Hristos, atunci suntem cu adevărat liberi şi totul este Evanghelia. Dacă noi nu apaținem Lui, atunci totul este lege. Chiar şi porunca de a crede devine o lege. Deci, ne luptăm să credem, iar acest lucru devine o nouă performanţă. Dacă, însă, ne uităm în legea perfectă de libertate şi de a vedea slava lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos, duhul nostru este eliberat din închisoare şi presiune şi ne bucurăm în ceea ce este bun. Descoperim ce binecuvântare ​​este de a face voia Lui.

Este adevărat că pentru noi toţi există bătălii, pentru că nu au ajuns încă la perfecţiune. Dar luptele sunt câştigate prin privirea mai mult şi mai mult la Hristos, prin devotarea noastră  înşine pentru  Cuvântul Său minunat; viața și slujirea nu mai sunt două departamente separate, ca și cum slujirea ar fi ceva ce fac şi viața altceva. Întregul este binecuvântat. Iacov, care este uneori acuzat de legalism, ne dă cel mai bogat adevăr al Evangheliei cu privire la a fi eliberat pentru a fi un împlinitor al cuvântului. Atunci când copiii lui Dumnezeu sunt binecuvântați în viaţă lor, ei sunt destul de diferiți de cei dominați de pietate religioasă şi de tensiuni; au o strălucire care nu are nevoie de stimulente şi bucuria de a fi Lui si pe El  fiind al lor într-o uniune de dragoste.

Aceasta este ceea ce Domnul Isus a înțeles când a spus: „Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat slobozi”. Aceasta este o libertate interioară. Creştinismul evanghelic este doar aceasta: că din cauza că frica  izvorăşte din vină ea este înlăturată şi înlocuită cu iubire şi recunoştinţă, acţiunile noastre nu sunt guvernate de teama de pedeapsă sau speranţa de  recompensă, ci de libertatea interioară a  Duhului.

Într-un sens ne-am întors în Paradis. Pentru ce a avut Adam de lucru acolo? Nu a fost să devină neprihănit, nici nu a fost în scopul de a câştiga recompensa – a lucrat în adevărata libertate. Dumnezeu a spus, „Fă asta”, şi a făcut, în acele zile el a fost un împlinitor al cuvântului. Am putea numi această viaţă spontană, dar aceasta este o expresie care ar putea fi înţeleasă greşit, din cauza naturii noastre defecte. Deci, atunci când nu reuşim, trebuie să ne întoarcem înapoi din nou la legea perfectă a libertății, deși chiar și acest lucru nu funcţionează mecanic. Cel mai profund secret al vieţii de credinţă este să rămânem în El şi să rămânem cu El.

Au fost două surori din Betania. Marta nu a fost binecuvântată în munca ei, deşi ea a făcut  lucrurile cum trebuie, şi, prin urmare, ea s-a plâns. Maria a rămas aşezată şi sa dedicat  Domnului ei. Dacă numai Marta s-ar fi aşezat lîngă ea şi ar fi făcut la fel, cu siguranţă că la un moment dat Isus s-ar fi ridicat  şi ar fi spus, „Acum, să  facem lucrul împreună”. Apoi, ceea ce este corect ar fi fost făcut în mod corect, şi surorile ar fi fost binecuvântate în activitatea lor.

Evanghelia este un mister şi rămâne aşa. Pentru a fi un împlinitor al cuvântului este mai mult decât a face asta  şi de a fi multumit cu ce faci. Factorul decisiv este în noi. Pe măsură ce ne uităm în legea perfectă a libertății şi ne bucurăm de ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu putem face altceva decât să-L iubim mai mult şi să fim liberi să-L slujim în Duhul. Niciodată să nu crezi că ceea ce faci te face mai drept. O astfel de idee este un afront la Evanghelie. Când facem voia Lui, nu este în scopul de a deveni neprihăniţi, ci pentru a exprima bucuria şi libertatea de a avea o neprihănire desăvârşită în Mielul lui Dumnezeu şi privilegiul de a-I urma Lui.

Viaţa de zi cu zi va fi diferită şi vieţii bisericii va fi diferită dacă vom primi cu blândeţe cuvântul sădit şi aşa se ne concentrăm asupra lui Hristos ca noi să devenim împlinitori. Acesta este modul de binecuvântare în lucrarea Domnului.Toate disputele şi tensiunile dispar , fie că pare cea mai rea sarcină sau cea mai mare, totul este lucru pentru El, binecuvântat şi  făcut în mod liber, cu nici un gând de laudă sau de teamă de acuzații, ci doar un răspuns iubitor la dragostea Celui care iubeşte atât de mult. Evanghelia este vestea bună a fântânii adânci de mântuire din care noi nu trebuie să ne oprim de a extrage binecuvântările de iubire, bucurie, pace şi lucrări bune. Ea ne face împlinitori adevărați ai Cuvântului.

sursa 


Cuvântul crucii….(mesaj de Poul Madsen (Danemarca), 1969)

25 Noiembrie 2011

Poul Madsen a trăit 92 de ani (până în 2009) și a lucrat pentru Dumnezeu timp de 70 de ani. A fost prieten cu Watchman Nee, T. Austin Sparks, Bakht Sing și alți frați cunoscuți și roditori. A trăit în Danemarca.

Cuvântul Crucii – Poul Madsen
Un mesaj dat de  Poul Madsen la Conferinţa de la Aeschi, Elveţia,
în septembrie, 1969

 

Propovăduirea crucii

„Căci Cuvântul crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18).

„Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi, şi în trupul meu împlinesc ceea ce lipseşte necazurilor lui Hristos,  pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor am devenit eu,potrivit administrării lui Dumnezeu care îmi este dată pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu”(Coloseni 1:24-25).

Eu nu vă pot spune cât de recunoscător sunt  de a fi printre voi, şi pentru a întâlni prieteni vechi pe care nu i-am mai văzut de douăzeci şi unu de ani. Unii dintre noi am fost impreuna la Kilcreggan, Scoţia, în 1948, şi pentru mine acela a fost un timp de o importanţă foarte reală. Acolo Domnul mi-a dat două lucruri: o Biblie nouă – o nouă revelaţie, şi prieteni noi – o nouă experienţă de părtăşie în Domnul. Şi aceste două lucruri au trecut testul timpului. Nu a fost doar un moment de emoţie, ci câteva zile în care Domnul a făcut o lucrare de durată în noi.

Unii dintre noi au trecut prin multe în ultimii douăzeci de ani. Am avut multe bucurii, unele încercări, unele întristări, anumite dificultăţi, şi  un număr destul de mare de  lucruri pe care noi nu ne-am fi ales, și prin toate lucrurile acestea am probat şi experimentat că predicarea Crucii este cu adevărat puterea lui Dumnezeu. Cuvântul Crucii ne-a călăuzit. Un cuvânt sentimental nu ar fi putut face asta. Un cuvânt superficial nu ar fi fost în stare să ne conducă, dar cuvântul Crucii în fapt și cu adevărat ne-a trecut prin multe, multe lucruri diferite, şi cuvântul Crucii este de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, atingând toate aspectele vieţii .

1. UN CUVÂNT DIN ÎNTUNERIC
Cuvântul Crucii este un cuvânt din întuneric şi din suferinţă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” Acesta a fost un cuvânt din întuneric total, şi îl găsiţi în întreaga Biblie. Acesta a fost cuvântul lui David. Din nou şi din nou, el a strigat: „De ce, Dumnezeul meu De ce?” Acesta a fost cuvântul profeţilor, şi a fost cuvântul lui Iov. A fost un cuvânt de suferinţă, dar nu de disperare, un cuvânt din adâncă încercare, dar nu de rebeliune, şi un cuvânt din acea experienta are forţă – şi modul în care acest cuvânt ne-a ajutat!

2. UN CUVÂNT DE SETE ȘI DOR
Cuvântul Crucii este, de asemenea, un cuvânt de sete profunda, profundĂ, o dorinţă de a vedea planul de mântuire al Domnului îndeplinit. Cum doresc să văd mântuirea deplină a lui Dumnezeu meu! Acesta de asemenea, este un cuvânt în întreaga Biblie. Domnul a spus: „Mi-e sete”, şi David a făcut acelaşi lucru, aşa au făcut profeţii. Nimeni in contact cu realitatea şi în contact cu Dumnezeu nu poate răzbi  pe cont propriu. El are o sete în el pentru realizarea planului divin al mântuirii. Cât de des am fost în dificultate şi în situaţiile în care această sete a fost resimţită în adâncul fiinţei noastre! Şi cum cuvântul Crucii a fost o putere de a ne conduce atunci când ne-am simțit setea!

3. Un cuvânt de TRIUMF
Cuvântul Crucii este, de asemenea, un cuvânt de triumf adevărat, nu o victorie superficială, ieftină, ci adevărat triumf: „Sa sfârşit!” Găsim în întreaga Biblie că în cele mai profunde  ore de suferinţă sfinţii Domnului au fost capabili să triumfe, şi repet, nu o victorie ieftină, superficială. Acesta nu este doar un lucru emoţional, ci victoria adevarată care poate sta chiar şi în ochii lui Dumnezeu. Cum cuvântul Crucii ne-a ajutat, chiar şi în orele de întuneric profund, sa triumfăm prin El!

4. Un cuvânt de ODIHNĂ  ADÂNCĂ
Cuvântul Crucii este un cuvânt de odihna profunda, profunda. Valurile au fost mari, inamicul a fost aparent triumfător, întunericul a fost greu, dar, în ciuda a toate, cuvântul Crucii ne-a dat cea mai adâncă odihnă în Domnul nostru. „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu”. Sacrificând totul, chiar pe Sine, El a fost în cea mai adâncă odihnă în voia Tatălui Său. Pierzând totul, odihna credinței Lui a fost triumfătoare, şi veţi vedea aceasta peste tot în întreaga Scriptură. Acesta este cuvântul Crucii, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu. „Chiar dacă smochinul nu va flori și rod nu va fi în vițe, rodul măslinului va lipsi … îeu tot mă voi bucuria în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:17-18). Cum cuvântul Crucii ne-a făcut îm stare, prin multe încercări, să fim liniştiți în Domnul nostru, Domnul  mântuirii noastre! Inamicul a fost foarte ocupat şi nervii noştri au fost foarte slabi, dar cuvântul puterii Sale a adus profundă odihnă pentru omul nostru lăuntric.

5. Un cuvânt de IUBIREA DIVINĂ
Cuvântul Crucii este, de asemenea, un cuvânt de iubire – iubire, nu ieftină, ci dragostea Divină: „Părinte, iartă-i.” Unul dintre conducătorii noştri din Danemarca, care nu este creştin, a declarat public: „Nu ştiu adevărul, dar aceasta este cel mai mare cuvânt vorbit vreodată  omenirii:” Părinte, iartă-i. „” Şi apoi a adăugat: „Acesta ar putea să fie adevărul! ” Şi îl găsiţi în întrega Biblie. David s-a rugat pentru Saul, profeţii s-au rugat pentru Ierusalim şi pentru duşmanii lor. Nimic nu poate crea această dragoste în noi, în afară de  cuvântul Puterii Lui, cuvântul crucii.

În ultimii douăzeci şi unu ani am fost ispitiți destul de des la amărăciune, sau de a lupta cu arme carnale. Cât de minunat este atunci când cuvântul puterii Sale creează în noi, cei care suntem mântuiţi  iubirea lui Dumnezeu!

6. Un cuvânt al PĂRTĂȘIEI
Cuvântul Crucii este cuvântul părtăşieI: „Femeie, iată fiul tău … Fiule, iată mama ta.” Nu am văzut pe doi fraţi ai mei de aici în timpul acestor douăzeci de ani, şi totuşi spun: ‘. Iată, fraţii mei ” Aceasta este puterea cuvântului Crucii, facandu-ne o noua familie, nu fondată pe o bază emoţională, ci în duh şi în adevăr.

Deci, eu pot atesta puterea de predicare a Crucii. În noi, care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu. Şi ea ne-a călăuzit. Semnele nu ne-au putut ajuta. Senzaţionalismul nu a avut puterea de a ne ajuta. Înţelepciunea oamenilor nu putea să ne conducă, dar acest cuvânt s-a dovedit a fi de fapt puterea de a exercita totul prin noi. Şi acum dorinţa mea cea mare este de a fi capabil pentru a predica acest cuvânt a Crucii, se  poate  ca Domnul ne-a dat ceva timp aici cu scopul să devenim capabili să  predicăm acest cuvânt, dar fără unele  identificări practice  cu cei care au predicat cuvântul Crucii pe deplin, cum ar putea cineva aştepta să predice acest mesaj?

7. Un cuvânt DE PROCLAMAT
Cuvântul Crucii impune spiritul Crucii, şi, astfel, Pavel spune că el se bucură în suferinţele sale. aceasta are într-un fel ceva de-a face cu lucrarea lui, că prin multe suferinţe el a fost învrednicit să proclame cuvântul Crucii pe deplin. Proclamarea nu spune numai lucruri corecte în conformitate cu Scriptura, ea trebuie să transmită Duhul, viaţa Celui care a vorbit cuvântul din Crucea Lui. Deci, nu este posibil să se proclame cuvântul  puterii fără ca cineva să fie  identificat cu El, care a vorbit de Crucea Lui. Asta ar putea explica multe lucruri în ultimii douăzeci şi unu de ani.

Trăim prin zile foarte dificile. În Danemarca, cel puţin, întunericul este foarte, foarte greu, si am experimentat că nimic dintr-o creștinătate superficială, uşoară nu va aduce într-adevăr un ajutor adevărat. Noi nu luptăm împotriva cărnii şi sângelui, ci suntem implicați în oarecare măsură într-un război cosmic, şi nu vrem doar să atingem creierii oamenilor. Ne dorim cu adevărat să atingem adânc în străfundul vieţii omeneşti. Aşa cum noi am experimentat puterea acestui cuvânt, care nu ne-a fost  dat cu manifestari foarte mari, ci în adevăr şi în spirit, atunci ştim din proprie experienţă ce să facem. Vrem să fim identificați cu Domnul şi Mântuitorul nostru crucificat. Vrem – trebuie să spun acest lucru cu grijă, dar eu trebuie să-l spun – suferinţele care vin din ascultare.Vrem, în zile ca acestea, pe deplin şi cu adevărat să evităm popularul şi să acceptăm adevărul. Prin urmare, dragii mei prieteni, noi nu suntem în căutarea de semne, nici nu ne dorim înţelepciunea acestui veac, ci puterea Crucii este lucrul pe care îl căutăm.

Cred că ne-am adunat aici împreună în aceste zile, tocmai din acest motiv. Am fost la multe conferinţe în ultimii douăzeci şi unu de ani. Am  sponsorizat mai multe eu însumi. Am uitat cea mai mare parte a ceea ce s-a spus în toate aceste conferinţe. Foarte mult din ele a fost foarte minunat, în ceea ce priveşte emoţiile erau în cauză, dar ceea ce a rămas în mine, ceea ce a trecut testul timpului şi al procesului, ceea ce m-a ţinut în părtăşie adevărată cu sfinţii Domnului, a fost predicarea Crucii.

Şi cum am început prin a spune, a fost minunat să mă întorc acum şi să mă uit înapoi peste douăzeci şi unu ani, cu unii dintre voi.

Cuvântul Crucii care iese din gura lui Dumnezeu nu s-a reîntors la el nicodată fără rod, şi eu vă sugerez ca noi, în aceste câteva zile, să căutăm Faţa Domnului împreună, rugându-L să ne reînnoiască pe noi toţi, în special pe cei aflați  în slujba Cuvântului, ca noi, în generaţia noastră, să putem aduce cuvântul puterii Lui, astfel încât, dacă ne întâlnim din nou în douăzeci şi unu ani, să putem vedea atunci că acest cuvânt al Crucii a fost eficient si puternic, că ne-a dat o nouă revelaţie, un nou sens al părtăşiei, şi a fost atât de puternic încât ne-a călăuzit, prin cei douăzeci şi unu ani, cu toate încercările şi suferinţele lor. Așa să fie!

traducere rapidă cu ajutorul Google Translate corectat

sursa