Adunarea este libera!

24 august 2008

” De ce n-ati lasat-o libera de la 9 ?”    V.V. Moisescu


Cuvinte de pâine sau cuvinte de piatră?

23 august 2008

Cuvântul tău e piatră sau e pâine?
Ce vei găsi pe unde l-ai lăsat,
de vei mai trece pe acolo mâine?
O rană sau un suflet săturat?

Cuvintele de pâine sunt o hrană
de te hrănești cu ele te-ntărești,
și crești în Har, când sățioasa mană
în fiecare zi o prețuiești!

Ia și pe alții ca să-ți fie-aproape
să frângă Pâinea Unicei Porunci,
Departe-o vei găsi apoi pe ape
de locu-n care-acuma o arunci.

Când însă-n flăcări focul de gheenă
aprinde ne-mblânzitul mădular
va roade vorba ta ca o cangrenă
și vei culege rodul ei amar.

Pornite din izvorul de-aguridă
ce-i limba fiecăruia din noi….
cuvintele–aruncate să ucidă
ca pietre vor cădea, răninde ploi.

Cuvintele de piatră, ploi de moarte
zburând spre cel căzut, rănesc si dor;
și-l fac pe cel lovit pe veci să poarte
răni sângerând și cicatricea lor.

De-i zicem bârfă, zeflemea sau glumă
ironizare, bășcălie, banc
Al împietririi duh ele deshumă
și-apoi îngroașă-al Cărții Morții teanc.

Cuvânt de pâine sau Cuvânt de piatră
aruncă gura ta pe unde treci
de unde-i focul ei, din care vatră?
spre cine se îndreapt-a ei poteci?

Cuvântul vostru fie-vă cu sare
cu har, umplut, împodobit și dres
Purta-veți rodul ce din el răsare
Spre Slava Celui care v-a ales.


Americanizarea crestinismului: cazul „Nepal”

23 august 2008

Citat din cartea lui Gene Edwards, :”Pentru noi, „biserica” reprezintă o oră petrecută într-o clădire duminică dimineaţa. Creştinii nepalezi erau cu ani lumină înaintea noastră în ceea ce privesc înţelegerea, experienţa şi devotamentul lor pentru biserică. Eclesia era viaţa lor… pentru ei biserica era un mod de viaţă!!! Probabil că cea mai mare greşeală a lor a fost că au procedat ca Pavel. Biserica era centrul lor. O biserică locală, organică, indigenă! Ei şi-au păstrat cultura. Un localnic care venea la întâlnirile lor nu se simţea ca şi cum a aterizat în Occident. Pentru nepalezi biserica nu era o clădire cu bănci. Absolut deloc! Biserica erau oamenii. Şi această eclesie nu era plictisitoare. Era stilul lor de viaţă. Nu mai este nevoie să spunem că întâlnirile erau pline de viaţă. Fiecare participând. O poveste minunată. Biserica era un mod de viaţă, o civilizaţie… o comunitate a lui Hristos în mijlocul lumii. Americanii s-au uitat şi n-au văzut ce se întâmpla şi n-au băgat în seamă. Nu ne interesa. Înainte de toate noi eram interesaţi în organizaţiile noastre! Eclesia nu era în mintea noastră atunci când am ajuns acolo captivaţi în întregime de propria noastră însărcinare de a evangheliza lumea. În sufletul nostru nu ardea focul pentru eclesia. Noi n-am încercat să păstrăm biserica organică care era acolo. Pe nimeni nu l-a interesat. Am venit, ne-am uitat şi am furat! Am cumpărat creştini. Nu ne-am oprit să observăm că decimam acele biserici şi că mutilam expresia nepaleză a trupului lui Hristos. Noi am făcut ceea ce era în minţile noastre. Când am dat de acele biserici, nici măcar nu le-am privit ca biserici. Le-am văzut doar ca o sursă de oameni pentru organizaţiile noastre. Totala noastră lipsă de respect pentru cultura unui popor întreg este grotească. Ceea ce ar fi trebuit să facem, era să stăm la picioarele acelor nepalezi şi în umilinţă să învăţăm viaţa bisericii…..”
 Iata un  fragment mai lung (pentru ce-i ce-si fac timp sa citeasca:

Scandalul nepalez  
Ce s-a întâmplat în Nepal? Iată istoria unei naţiuni micuţe, atât de săracă, de izolată şi de înapoiată, fiind aproape la fel de primitivă cum era lumea pe timpul lui Pavel! Să nu vă gândiţi la o ţară cu şosele care să lege oraşele între ele. Găsiţi doar poteci. Citește restul acestei intrări »


Smerenia merge inaintea Slavei

23 august 2008

Smerenia merge inaintea Slavei

Pentru orice crestere a noastra in omul cel nou este nevoie de o smerire in cele ale lumii, ale firii. Orice slujba care o facem invredniciti de viata Duhului, supune firea la nemultumirile libartatii ei frustrate si ne conduce la smerenie, la ingradirea posibilitatilor, la tinerea roaba a trupului.

Stim ca suntem transformati “din slava in slava prin Duhul Domnului”. Vorbind de mai mult slavi, putem vorbi de mai multe smeriri ce preced slavile. Fiind dusi din slava in slava, drumul randuit va fi din smerire in smerire.

Slava slujbei Duhului, de stralucire a Lui in omul launtric, va fi in mod necesar insotita de o lipsa de stralucire a omului firesc, exterior. Bucuria atat de mare a stralucirii Lui, ne va face nici sa nu dorim bucuriile marunte ale satisfactiilor pamantesti. Umplerea launtrica cu slava, slabiciunea care o aduce, devin placeri, incat ajungem sa spunem ca Ap. Pavel:”simt placere in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in persecutii, in stramtorari, pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare.”

Asa cum un bijutier pune inelul pe catifea neagra, Dumnezeu toarna Harul in imprejurari potrivnice, sa-I sporeasca stralucirea.

Mandria omului e urmata de cadere, nu de Slava Domnului. Noi am fost creati in Hristos “pentru Lauda Slavei Harului Sau”, nu pentru lauda slavei noastre. Citește restul acestei intrări »


Scrisoarea fratelui Pocsy catre Mihai O., 1 ian. 1975

17 august 2008

Scriu acest mesaj in contextul postarii de AICI si a versetului:”praiubitilor sa nu dati crezare oricarui duh, ci cercetati duhurile daca sunt de la Dumnezeu…”.

Fratele Pocsy a fost unul din „greii” (cum se exprima Andrei, baiatul fr. Aurel Popescu) Evangheliei din tara noastra, un necunoscut, dar „bine cunoscut”. Iata citatul:”Pentru cineva care a cunoscut relatia autentica cu Dumnezeu, care a primit intelegerea ei dela oameni ca Wurmbrand, Moldoveanu, Poci, Vasile Moisescu si alti „grei” ca acestia, era imposibil sa ramai prea mult acolo unde se manifesta o multime de traznete fara niciun pic de ploaie, o groaza de artificii fara nici un pic de caldura. Dupa o vreme, goliciunea manifestarilor acelea, norii aceia fara ploaie, pe fundalul unui suflet care Il cunostea pe Dumnezeu si avea amintirea pasiunilor de la inceput, trebuia sa-i impinga afara.”

Fratele Pocsy insa nu a putut fi inselat de aparentele religioase ale lui Mihai, asa ca trecerea lui de mai tarziu la ortodoxie nu a fost nici o „trecere”, ci doar stergerea spoielii „pocaintei”, o manifestare a adevaratei lui firi. Ce bine e sa ai Duhul lui Hristos, ca sa sti dinainte aceste lucruri.
Corespondenta fr Pocsy o gasiti: AICI

Rugati-va pentru Mihai si Ana!

Iata mai jos SCRISOAREA FRATELUI POCSY CATRE MIHAI O.

Motto: “Si a pus femeii sale numele Eva, adica viata, pentru ca ea era sa fie mama tuturor celor vii”. 1Moise 3.20. “El a facut, dintr-un singur sange, intregul neam al oamenilor ca sa locuiasca peste toata fata pamantului si a asezat de mai inaintea vremurilor si hotarele asezarii lor” Ap. 17.26.
Oradea 1 Ian. 1975

Prima data scriu o scrisoare fata titlu, dar am incercat sa ma conformez celui primit. Intai nu stiam de unde sa incep, dar dupa ce ma gasit si subscris si salutul, atunci stiam ca este adresata mie.
Incep scrisoarea mea cu ultimele fraze ale randurilor tale: “…de aceea va spun eu d-stra sa nu va pronuntati cu usurinta, numind-o erezie, avand ca argument nu Cuvantul lui Dumnezeu, ci autoritatea experientei proprii”.
Daca muti izvorul bucuriei tale de la Golgota sau mai sus de Golgota(mai inainte sau mai pe urma), atunci ai pierdut Rusaliile, Pastele si Craciunul, si daca izvorul bucuriei tale provine de la orice verset din Scriptura, care dovedeste ca, “ai fost ales inainte de intemeierea lumii”, atunci ai deviat de la Adevar si restul sa para foarte, foarte bun nu mai foloseste la nimic. Pentru mine e prea putin sa-ti fiu tovaras de aceeasi parere. Nu ma multumesc cu mai putin decat o tovarasie de acelasi Duh, Adevar – viata – lumina – faptura. Aceeasi genetica( Ioan 1.12,13). Si asa sunt silit sa-ti traduc o scurta meditatie a fratelui pr. Dr. Kiss – despre “Pocainta si noua nastere”. Iata it anexez; fr. Ioanovici m-a ajutat la traducere. Draga Mihai ai spus: “Nu este nevoie de inteligenta sau dibacie”, toate explicatiile scrisorilor tale sufla ‘minte omeneasca” si dibacie omeneasca. Daca iti spun ca in mod vizibil lipseste crucea lui Isus Hristos, nu spun pentru ca nu ai amintit de ea. Nu! Din toata teoria ta lipseste si domina intelegere spirituala, lucrarea mintii, a accepta masuri de prevedere spirituala, elevul ajunge sa cunoasca realitatea. Si iata: “acum cred cuvintele Lui pentru ca inteleg’(din scrisoarea ta).
Cu cat cercetez mai mult cu atat imi lumineaza Duhul lui Dumnezeu ca (nu intre mine si tine) cele sustinute de tine nu sunt doar a anunta o Evanghelie, ci o “alta Evanghelie’(2 Cor. 11.4, Gal. 1.6,7). Adica nu e mica deosebire care se poate tolera, ci o erezie intr-adevar, caci falsifica lucrarea principala a lui Dumnezeu, degradeaza mesajul Lui(1 Tim. 2.4, Tit 2.11, si in loc sa fie un motiv de deosebita bucurie(”slavita si negraita”), pentru toti oamneii devine o bucuie falsa pentru o clica de oameni. Citește restul acestei intrări »


Fratii mei tigani

15 august 2008

De mult am inteles intr-un singur fel acest text:
Tit 1:10-13
„În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,  cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri, pe care nu trebuie să le înveţe. Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.” Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,…” 
    Nici nu pot intelege altfel decat ca: Tit, ramas in Creta este indemnat de Pavel sa „inchida gura” unor crestini „taiati imprejuri” (probabil iudei sau prozeliti, dintre cei convertiti la Cinzecime(cretani si arabi)) care au facut afirmatii rasiste, discriminatorii si injositoare fata de locuitorii Cretei.
     Cand am citit:”Cretanii sunt totdeauna….” parca mi-a sunat in minte cunoscuta  : „Tziganii sunt totdeauna…” urmata de Citește restul acestei intrări »


Turma sau staule (parte dintr-un dialog)

14 august 2008

fratele Dan:
CNI, dvs spuneti: “…dar care numai in staul n-au stat.”
In Ioan 10:3 scrie:”el isi cheama oile pe nume, si LE SCOATE AFARA din staul”.
Domnul Isus este pastorul OILOR, al TURMEI, nu al staulelor. El scoate oile din staule. Cu Domnul ca pastor, nu mai trebuie staule, ci este doar Pastorul si turma. Psalmul 23.
Noi suntem cei care trebuie “Sa iesim dar afara din tabara la El si sa suferim ocara Lui” (Evrei 13:13).
Atata timp cat behaim unii la altii de dupa gardurile vopsite ale staulelor noastre, suntem fara Pastor(sau mai bine zis, nu-I recunoastem autoritatea, orbiti de frica gardului).
Ne amagim vorbind de o turma IN STAULE. Turma este fara staule, CU PASTOR.
fr. d.
…….
Patratosu:
Ba, fratedan, turma are staul, în care Marele Pastor chema oile, le scoate, le cheama din nou înauntru, le scoate la pasune, le cheama în staul din nou si tot asa, intrari-iesiri, ca sa aiba viata.

Chestia cu intrari-iesiri este o chestie foarte tare, foarte foarte tare de la evrei, dar alta data despre asta.
by patratosu decembrie 2, 2007 at 10:07 pm

……….
Fratele Dan

Frate Marius. Ca “oaie”, eu iubesc pasunea, nu staulul. De staul am nevoie doar in lipsa Pastorului, cand vine Pastorul. nu ma mai tem de lupi.
Apoi, in staul nu este pasune Citește restul acestei intrări »


Inceputul evangheliei in Romania (legaturile cu menonitii, urmasii anabaptistilor) marturii despre fratele Leibig, primul misionar in Romania.

14 august 2008

Note istorice

DOCUMENTE IN ISTORIA COMUNITATII MENONITE: BAZELE COMUNITATII DIN EILAGE MB

(Partea I a cartii scrisa de Heinrich Epp, cu titlul „Memoriile din viata si lucrarea ultimului Batran Abraham Unger, fondatorul Congregatiei Fratilor Menoniti din Einlage” (1907) a fost tradusa in Directia 19/2 (1990) 127-39. Traducatorii sunt Ida Toews si Ken Redding.)

PART II

Abraham Unger a scris lui Johann Klassen and Fratelui Fast in Molotschna pe data de 12 februarie 1865, confruntandu-i cu problema unei doctrine false si rugandu-i sa faca tot ce le sta in putinta sa lupte impotriva ei, deoarece acelasi duh cauzase mare tulburare cu cativa ani inainte. Gerhard Wieler si Fratele Becker au adus aceasta doctrina din Molotschna in urma cu 4 ani si au instituit-o in Einlage.

Acum ajutorul a venit din Molotschna prin Johann Klassen, care a fost in St. Petersburg. A realizat ca aceasta doctrina este una gresita. A venit la noi si a discutat cu fratietatea care credea gresit. Deoarece Johann Klassen a fost o persoana foarte respectata, cu darul vorbirii , a lasat o puternica impresie; totusi ei nu au putut sa accepte vorbirea lui.

Cativa frati, Heinrich Neufeld and Johann Neufeld (fost producator in Einlage), a calatorit in Molotschna pentru a cere sfatul fratilor de aici. Nu au avut de ales decat sa realizeze si sa admita greseala lor. Ei insisi au spus ‘Am gresit.” In acest fel oamenii lui Dumnezeu au fost smeriti inaintea lumii care le zicea cu bucurie „V-am spus noi.”

Heinrich Neufeld si-a data seama ca a fost calauzit in directie gresita de asa-zisii frati care nu au pazit turma, ci mai degraba au risipit-o, si astfel i-au pe copiii lui Dumnezeu in ratacire.

Au trecut cateva saptamani inainte ca adunarea sa se reintalneasca la sfarsitul lunii august 1865. Ei au declarat ca furia/ nebunia excesiva si dansul sunt gresite, si ca urmau sa isi schimbe caile lor. Dar din nou, nu erau decisi asupra ceea ce vor face. Nu toata lumea era de acord cu numirea din nou in functie de invatator a fratelui Neufeld. Discutia a continuat si in final majoritatea a hotarat sa aleaga un invatator. Nu au fost toti de acord cu decizia, de teama ca era prea repede / devreme deoarece adunarea {126} inca nu avea temelii solide. Dar in cele din urma au avut alegeri.

Abraham Unger a participat la alegeri cu conditia ca cel ce urma sa fie ales sa fie cercetat in baza versetului din 1 Timotei 3:7, „Trebuie de asemenea sa aiba o purtare aleasa fata de cei din afara, astfel incat sa nu cada de rusine si in capcana celui rau.” Alegerile au inceput, dar nu au participat cu totii. In final, Heinrich Neufeld a fost ales. Urma sa fie cercetat (testat), dar grupul din Kronsweide (primul care s-a intors la o viata noua) a obiectat, spunand; „Vocea adunarii reprezinta vocea lui Dumnezeu.”

Fratele Neufeld a fost tare iubit si a avut o purtare exemplara. Fratii au fost dispusi sa treaca cu vederea peste natura lui neconsecventa, peste faptul ca nu lua aminte la vorbele referitoare la reputatia buna pe care trebuie sa o aiba si deasemenea, ca a fost initiatorul tragerii la sorti. Unii au spus ca fratele Neufeld nu ar fi trebuit sa fie ales prin sorti, deoarece Cuvantul lui Dumnezeu este impotriva acestui obicei. Dar acest consiliu nu a fost luat in consideratie si voia Domnului a fost cautata din nou prin tragere la sorti. Inca o data optiunea a fost in persoana Fratelui Neufeld. S-a facut referire la cuvintele ui Balaam: „Nu am putut sa fac nimic maret sau mic ca sa merg peste porunca Domnului Dunezeului meu” (Numeri 22:18-35), dar nici acest pasaj nu a fost luat in consideratie.

Apoi, Neufeld, in mijlocul fratilor, s-a aruncat pe podea si a plans cu amar soarta lui. El a crezut ca Dumnezeu l-a numit ca invatator , dar fratii care nu erau de acord, credeau ca a fost ales doar de oameni. Si astfel parerile erau impartite. Majoritatea l-au sustinut ca fiind un invatator trimis de Dumnezeu, in timp ce minoritatea nu era de acord, acestia din urma crezand ca slava lui Dumnezeu a fost pastrata prin neparticiparea lor la alegeri.

Cele doua grupuri au ramas impartite. Grupul mai mare, acolo unde Fratele Neufeld era un predicator activ, predicand pocainta cu sarguinta s-a consolidat si a crescut in numar, chiar daca unii din mijlocul lor s-au intors la celelalt grup. Au existat conflicte intre cele doua grupuri pentru o perioada, dar in cele din urma ambele parti au obosit. Apoi, pe 28 iulie 1866 s-au unit. Citește restul acestei intrări »


Adunari mici sau megabiserici(comentarii, obiectii, argumente) Cum erau primii crestini oare?

11 august 2008

       Se stie ca comunistii au impus o uniformizare a felului de inchinare in spatiile publice, l-au facut usor de controlat si de manipulat prin clerul ascultator, l-au redus si l-au pipernicit pana a ajuns asemanator sedintelor lor de partid.
      Aceasta degradare a inceput de fapt cu mult inainte de vremea comunista, comunistii au desavarsit-o.
      Felul organic, viu, interactiv al inchinarii este cel descris in Noul Testament, marcat de legea datoriei dragostei prin cuvintele: „unii altora, unii pe altii”. Clericii au distrus aceasta minunata partasie impunand impietrirea lor si limitarea Harului lui Dumnezeu la marunta lor intelegere.
     Privilegiile carnale pe care le au din perpetuarea acestor nelegiuiri nu-i lasa sa fie calauziti de Duhul lui Hristos si „sa dea la o parte orice piedica” din calea Harului, piedica fiind de fapt ei insisi si rolul lor de „inlocuitori” ai Calauzitorului.
  Dialogurile postate mai jos au avut loc pe grupul de discutii „Masa rotunda”(acum inchis) moderat de Iosif T.

Mariana G raspunde la articolul „Adunarea din casa Ta”:
„Am citit pe nerasuflate si cu mare bucurie acest articol. Si cred ca
este unul din cele mai importante lucruri care s-au spus pana acum la
„masa rotunda”. M-a bucurat, mi-a intarit credinta, sa vad cum mii de
frati de pe intreg globul pamantesc sunt miscati de Duhul Sfant pentru a
se reintoarce la adevaratul sens al bisericii. Mi-a raspuns la
framantarile si la toate semnele de intrebare legate de biserica
institutie/ program, care nu este nici pe departe ceea ce a fost
biserica din primele veacuri. Si cred ca Duhul Domnului care misca
oamenii din toata lumea va face si in tara noastra o miscare de trezire.
Cred din toata inima ca noi nu trebuia sa fim doar „auditoriul”,
„”consumatorii pasivi de predici”, „masa controlata si manipulata” ci
noi trebuie sa fim cu totii ‘” o preotie sfanta””, care sa ne imbarbatam
reciproc, care sa discutam impreuna adevarurile sfinte, care sa lasam
Duhul Sfant sa lucreze, sa traim iubirea si partasia frateasca, sa fim
preoti pentru copiii nostri, pentru prieteni nostri nemantuiti (care la
randul lor sa devina preoti pentru altii). Citește restul acestei intrări »


Mădular lipsit de cinste, repostare din 11 august 2008

11 august 2008

Despre astfel de madulare gasim scris ca trebuiesc imbracate.
Haladuind ieri prin Corint si azi prin Atena, ma intrebam in gand de ce statuile astea erau asa de dezbracate! Cand m-am scapat si am rostit, sotia a ras:”….nu vezi ce cald e, de aia!”.
Exista un cult al goliciunii, al dezvelirii, al dezbracarii. Al etalarii carnii, a preamaririi formei trupului, intr-o mintire continua, ca si cum batranetea si moartea nici n-ar fi.
Hainele au un inteles spiritual: „imbracati-va in Domnul Isus Hristos”.
Ce mare speranta avem, mai ales atunci cand ne vedem pe noi insine, fiecare, ca cel mai lipsit de cinste madular.
Gandul firesc, carnal, al omului e dorinta dupa goliciune spirituala: de ce haine?, de ce albe?, de ce de in? de ce In Domnul Isus? Frunzele smochinilor religiilor indreptatirilor noastre nu sunt bune? Gandul firesc e sa fi tu insuti, fotbalist crestin, artist crestin, pagan crestin. Sa nu dezbraci zdrentele vechi, sa porti doar ecusonul lui Hristos, nu imbracarea in Hristos.
Ce Har e sa descoperi ca n-ai cinstea ta, ca ai nevoie sa fi imbracat. Ce groaznic e sa „nu vezi ca esti…..orb si gol” si ca ai nevoie de „…haine albe ca sa nu ti se vada rusinea goliciunii…”.
Imbracarea spirituala, umplerea cu Hristos a duhului nostru, a duhului mintii noastre, a gandurilor noastre ne da dreptul moral sa iesim in lumea aceasta plina de duhuri, pe strada mustind de legiuni.
Peste imbracaminte apoi se ia armura: ravna, indreptatirea, adevarul, credinta, mantuirea, Cuvantul.
Locul spiritual in care se fac aceste schimbari si antrenamente este adunarea. Dar nu o adunare a oamenilor, de tip „discurs politic” in care un singur „soldat” citeste eseuri despre tactica militara si multi altii asculta, ci o adunare a Domnului Isus, de tip organic, ca un Trup, in care fiecare madular are locul si rolul lui dupa cum are slujba si calauzirea de la Cap.
Sa va doriti sa faceti parte dintr-o astfel de adunare! Cautati-o pe langa voi, „impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata” . Daca nu este „apropiati-va de El piatra vie” si veti fi si voi „pietre vii” care cresc impreuna. Pentru o adunare dupa voia lui Dumnezeu e nevoie de „doi sau trei adunati pentru Numele Lui.”


Mai bine cinci cuvinte

10 august 2008

Iar pietre?
Azi am vizitat Corintul  si Micene.
Replica „iar pietre!” vine de la una din fete care nu poate intelege pasiunea parintilor astora ciudati, care merg pana la capatul pamantului sa vada niste pietre!
Azi i-am dat dreptate. Daca n-ar fi fost epistolele catre Corinteni, cine-ar mai fi stiut ce s-a intamplat pe-acolo? La ce ar fi folosit acele pietre mastodontice care acum zaceau alandala?
„Dragostea nu v-a pieri niciodata”.
„Si-a tuns capul la Chencrea…”
La aceste vorbe ma gandeam privind pietrele: la cat sunt de efemere, nu transmit nimic, nu zidesc nimic. Nici imaginile, nici statuile (si vai cat de dezbracate erau). Cuvintele insa au alta putere. Ele au in ele Duhul Celui care le rostogoleste. Cuvintele aprind, cuvintele ard, cuvintele inflacareaza, cuvintele curata.
Ziditi cuvinte, construiti vorbiri, aliniati marturisiri, daruiti aceste nestemate neglijate de nebuni dar cu atat mai pretuite de intelepti!


O cetate plină de idoli

9 august 2008

Aceasta expresie imi persista in gand acuma!
Si chiar daca nu vad idolii pe strazile cetatii (au ramas totusi destui), ma gandesc la idolii din inima omului. Impietriri de idei si rationamente indreptatitoare, edificii de argumentatii impotriva oricarei cercetari a Duhului sau pastrarii lui Dumnezeu in cunostinta, intepeniri in lesne crezutele minciuni ale marelui amagitor, tatal tuturor minciunilor.
Avem idolii pe strazile inimilor noastre, la raspantiile gandurilor, pe inaltimile lucrurilor adorate si placute privirii, in pietele discutiilor cu cei ce ne dau sau le dam cuvinte. Deasupra acestor miscari si curgeri ale logosului, troneaza imuabili idolii intepeniti ai convingerilor prejudecate, chipurile cioplite ale felului desert de  vietuire, altarele faptelor moarte.
Templele lor se numesc  Pofta carnii, Dorinta ochilor, Tanjirea dupa celebritate iar marea multime de idoli din ele au toate multele nume ale duhurilor subordonate.Impietrirea pacatului e scopul, neiesirea din comun, din cadentza de piatra a mersului  lumii acesteia.
Cercetarea blanda si curata a Duhului, inmuierea inimii in apa Cuvantului, spargerea de prag a acestor Dagoni ai mintii mele imi sunt in aceste clipe dorinte tot mai vii!
Ne purtam idolii cu noi, idolii parintilor nostri, si ni-s asa de dragi. Ii ascundem prin samarul camilei, stam deasupra lor saracii, ca singuri nu se pot ascunde, cum sa umbli fara idoli?
Las’ sa mi se intarate duhul!
Atena.


Mantuirea neamului (…tuturor neamurilor)

6 august 2008

Exista tutusi si o focalizare a lui Dumnezeu pe etnie(pe neam). Acolo unde este scris ca “Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor.” Cred deci, ca intr-o anumita masura, Dumnezeu se adreseaza in mod distinct unui “neam”(unei etnii), poate si numai datorita faptului ca Dumezeu vorbeste toate limbile. Deasemenea, ca o opinie personala, cred ca Dumnezeu are vremuri si oameni prin care vorbeste in limba unui popor. Ma gandesc la cat de saraca ar fi limba romana daca din cuvintele ei nimeni n-ar fi facut cantarile lui Moldoveanu, poeziile lui Dorz, Ioanid si Topciu, ci numai injuraturi, filme si telenovele. Sau ce ar fi engleza fara Bunyan, Spurgeon , Milton, franceza fara Calvin sau Germana fara Luther. In Europa, sa zic asa, cele mai bogate tari sunt Anglia, Germania, Romania si Rusia+eventual Olanda si Ucraina, pentru motivul simplu ca Citește restul acestei intrări »


Har sau truda? Ce administrezi?

5 august 2008

Administratori ai Harului, nu ai muncii

Exista 3 domenii, sa le zicem spirituale.

Lucrurile de sus.

Primul este realitatea duhovniceasca a lucrurilor ceresti “care nu se clatina”. Acestea sunt lucrurile de sus. Capul acestor lucruri este Domnul Isus. De asemenea tot de lucrurile de sus tine Adunarea, plinatatea Lui, purtatoarea Gloriei Harului, Insusi Trupul sau Spiritual, Insusi tot El, Domnul Isus. Omul launtric este “din cer”, este real, atat de real incat din cauza lui Dumnezeu va invia si “ambalajul” in ziua de apoi. Virtutile, roada Duhului sunt tot de sus.

Lucrurile de jos.
Al doilea domeniu care ne este greu sa-l denumim spiritual este domeniul carnii, domeniul “lucrurilor de acum”, lucruri care sunt umbra celor viitoare, imaginea celor adevarate. Este un templu in cer, a existat o imagine a lui pe pamant. Imparatia cerurilor se aseamana cu “o samanta”, “un pom” etc. lucruri pamantesti. Ni se cere sa “privim cum cresc crinii”, “sa ne uitam la pasarile cerului”, sa intelegem in cele vizibile umbrele realitatilor nevazute. Citește restul acestei intrări »


Scrisoarea lui Gene Edwards către români (Americanizarea creştinismului)

4 august 2008

„Întoarceti-va la acea eclesie extraordinara, glorioasa, plina de libertate, de participare si de functionare. Ea, eclesia, este pentru poporul vostru mai atragatoare decât orice altceva pe pamînt, chiar si decît biserica americanizata. Dati-mi voie sa introduc cîtiva termeni noi: ‘organic’, ‘nativ tarii voastre’, ‘o expresie a bisericii care este o expresie a culturii voastre’, ‘biserica spontana si indigena’.

O expresie organica, indigena si spontana a bisericii! Priviti cu atentie aceste cuvinte. Organic. Eu vorbesc despre o expresie a eclesiei care este nativa natiunii voastre, a românilor. Descoperirea unei expresii a bisericii care sa se potriveasca cu cultura în mijlocul careia aceasta s-a nascut. Descoperita, nu importata.” Citește restul acestei intrări »


Jertfe duhovnicesti

3 august 2008

Pe langa jertfa suprema adusa de Marele Preot al bunurilor viitoare, Cuvantul ne arata ca toti cei care am primit credinta suntem O PREOTIE   „ca sa aducem jertfe duhovnicesti”.
Noul Testament pomeneste mai multe feluri de jertfe duhovnicesti: „jertfa de lauda”(rodul buzelor, Evr 13:15), „jertfa de bautura”(martirajul lui Pavel), „jertfa vie”(nonconformismul fata de lume rom 12), slujba de „jertfa in Evanghelie”(vestirea evangheliei, Rom 15:16), „jertfa si slujba credintei”(slujirea crestina), „binefacerea si darnicia(comunicarea, impartasirea)”Evrei 13:16.
Constientizarea starii noastre de preoti ne conduce la necesitatea intelegerii slujbei noastre ca una preoteasca, de a aduce jertfe.
Toate aceste lucruri se inteleg in chip duhovnicesc, nu au nimic de-a face cu oaresicare jertfe de animale sau mancare, nici cu un locas pamantesc de inchinare. Citește restul acestei intrări »


Institutzii sau Duh (dialoguri despre inchinare)

1 august 2008

geo, pe aprilie 15th, 2008 at 10:02 pm Said: Institutiile nu se pot pocai…pur si simplu pentru ca duhovniceste NU EXISTA. Un idol este totuna cu nimic. O institutie este o asociere de oameni(nu un om, nu e fiinta)…usor de corupt, lesne de deturnat de la scopurile initiatorilor. O institutie nu plange, nu se roaga, nu rabda. O organizatie nu este plina de bunatate, pizmuieste, se lauda, se umfla de mandrie chiar, se poarta necuviincios, cauta folosul sau, se manie, se gandeste la rau, se bucura de nelegiuire si se ascunde de adevar. O institutie, chiar religioasa, nu protejeaza nimic, nu crede nimic, nu spera nimic, nu sufera nimic.
Toate institutiile vor pieri.
Noi crestinii trebuie “sa ne tinem strans de Capul, din care tot Trupul creste…”.nu de institutii…care la urmatoarea ocazie ne vor baga iarasi, ori la inchisoare , ori la tacere de voie. Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: