Dacă vrei să faci pe un copil să te asculte începe cu:”Să îți spun o poveste!”
Va fi ochi și urechi.
Orice învățătură, cât de complicată a-i vrea să-l înveți, dac-o îmbraci în pildă, în povestea potrivită, te va urmări și îi va prinde tâlcul.
La fel și cu oamenii mari.
Ba încă, un lucru de mirare este că oamenii mari nu mai ascultă povești, nu mai urmăresc raționamente și nu-și mai formează alte convingeri, rămân cu cele vechi.
Oamenii mari nu raționează, nu argumentează și se conving greu, oamenii mari au impresii.
Impresiile sunt un fel de repere (un fel de cookies ale memoriei) , un fel de semne după care omul te cataloghează imediat când îi vorbești, te pune într-un raft al minții lui, trage concluzii despre orice. Te fetișizează sau te afurisește la minut, fără judecată.
Un om care are impresii nu are nevoie de argumente, el știe.
Iar un om care nu mai folosește argumente, se prostește…pentru că știe.
Cam așa cum scrie în Biblie: ”se pierd singuri în ceea ce știu din fire.::” nu în ceea ce nu știu.
Apelul la argument este cheia înțelegerii oricărui plan.
Argumentul e blând. Toată creația stă sub semnul argumentului, al ordinii, al cauzei, nimic nu se petrece fără motiv, ceva mișcă tot. Și totul se petrece cu blândețe: tăcerea stelelor, mișcarea lunii, rotirea pământului, mersul norilor, creșterea ierbii, înflorirea pomilor, coacerea fructelor, uscarea ierbii, toate-toate sunt procese lente și blânde de tip cauză-efect. Așa ar trebui să fie și mișcarea gândurilor noastre, a învățăturii și a învățării:” primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi”.
Dumnezeu a apelat la argument, la relaționarea cauză-efect, ”de ce-de aia” când i-a așezat într-o grădină pe bunicii noștri. De-atunci noi nu putem ieși din grădină. Chiar dacă am fost o vreme înghesuiți în arcă, tot argumentul cauză-efect l-au auzit strămoșii noștri prin picurii de ploaie ce au răpăit 40 de zile. Apoi de la potop încoace tot ploaia și soarele lui Dumnezeu ne încălzesc sau ne udă, ele ne dau de mâncare sau ne aduc seceta și lipsa, argumentul stăpânește creația și ne duce gândul spre un Plan.
Argumentul e blând ca foșnetul frunzelor, ca bâzâitul albinii, ca și codița fructului sau ca și coaja de pe strugure. De-ajuns de tari să țină dulceața și aroma, de-ajuns de slabe să le poți rupe.
Dogma este agresivă. Dogma nu este nici măcar axiomă. Axiomele sunt generatoare de raționament, sunt bazele raționamentelor. Dogmele se pretind rezultatele lor. Dogma izbește, pleznește, se impune.
Dogma se folosește de verdicte oarbe, de fetișuri și de anatemizări. Dogma e secretul lehamitei omului de învățătură.
Invită-l pe om să raționeze și îi pui astfel creierul la masă, la ospăț, se va hrăni cu plăcere din învățătură.
Impune-i omului raționamentul de-a gata și alungi din el orice dorință de mâncare, nici nu mai crede că creierul s-ar putea hrăni.
Secretul argumentului este pilda. L-a ascuns Dumnezeu în creația și în Cuvântul Lui.
Secretul dogmei este legea. L-au pus oamenii în religiile și obiceiurile lor.
În norvegiană sună așa ”På rømmen fra barnevernet”. Faceți o probă, dați search pe Google cu ”På rømmen fra barnevernet” și vedeți ce istorii vă va revela, traduceți cu Google Translate. Furtul de copii de către barnevernet și fuga copiilor mari din casele unde au fost adoptați e un obicei norvegian ca ”tăiatul porcului” la români. Poliția desigur ajută barnevernetul. Se plânge barnevernetul că politia de frontiera nu-i ajuta si multi scapă în străinătate.
Aici e povestea a doi copii, de 14 și 15 ani care au furat o barcă ca să scape de pe insula unde locuiau repartizați în casa părinților adoptivi, probabil pentru a fugi la părinți lor. Citește în continuare →
Conform DEX un fetiș este un ”Obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.”
Exemple de fetișuri: -o iconiță sau un crucifix ținute de mulți șoferi pe bord sau de mulți oameni la gât
-o icoană pe peretele casei
-un semn al sfeștaniei lângă întrerupător
-o slujbă religioasă
-un obicei religios ca mersul la biserică
-o idee religioasă sau nu,
-lupta pentru un ideal
-o persoană cu pretenții mistice, un vindecător sau profet
-o organizație religioasă sau politică
-carnea rămasă de la jertfe Omul își crează în mintea lui fetișuri din materie sau din idei și toată viața lui și-o trasează de frica acestor fetișuri. ”Un idol este totuna cu nimic”, de exemplu mâncatul de carne rămasă de la jertfe. Carnea de la jertfe e carne, bună de mâncare, dar este o problemă dacă cineva se raportează la acea carne ca la un fetiș, ca fiind purtătoare de ”forțe ale binelui” ce mă vor ”umple” de dumnezeire mâncând. Dacă cineva ”mă vede” mâncând, mai bine să renunț. ”Nu carnea (ca fetiș) ne face plăcuți divinității” acesta este mesajul.
Fetișizarea religioasă
Pentru mine mult timp ”cultul” meu a fost un fetiș, ceva la care m-am raportat cu frică, cu venerație. Tot ce era în cult, în biserică era bun, ce era afară era rău. Apoi când am descoperit corupția internă din cult, am socotit cultul antonimul fetișului (ca blestemat, afurisit, anatemizat, afurisitură) și l-am biciuit cu sete chiar aici pe net, pe forumuri, chiar pe acest blog.
Nu e nici una, nici alta: socotit ca fetiș de foarte mulți cultul e un biet idol, ”totuna cu nimic”, de combătut, dar nu poartă în el decât ignoranța idolatrizată din belșug a celor ce-l fetișizează, nici o altă forță malefică specială.
Am întâlnit aici pe blog (am făcut și eu) tendința de a fetișiza sau de a anatemiza pe bază de principii mărunte, oameni, idei, acțiuni. Chiar un prieten de blog (nu ne-am văzut niciodată) a ținut ieri să-și ceară scuze de la altcineva pentru anatemizare grăbită.
Alternativa de gândire pentru împărțirea arbitrară a lumii minții în fetișuri și afurisituri este analiza, judecata, planul lui Dumnezeu.
Cu toții avem un drum al gândului nostru:
-de la confuzie la certitudine
-de la ignoranță la cunoaștere
-de la necredință la credință
-de la iritare la răbdare
-de la lene la acțiune
-de la ură la dragoste (de bine)
-de la naivitate și slujire a dușmanului la discernământ și luptă cu dușmanul
-de la desfrânare la înfrânare
-de la haos lăuntric la evlavie (angajament, dedicare)
Pe acest drum e foarte greșit dacă ne ghidăm după repere considerate de cei mai mulți ca fetișuri sau anateme. În mijlocul grupului sau mediului fetișizat poate exista multă corupție și rău și totodată în ceea ce este anatemizat și respins poate exista ceea ce-ți va folosi.
Domnul Isus s-a ferit de fetișizare, a fugit de cei ce voiau să-l facă împărat, s-a ascuns după ce făcea vreo minune, dar nu s-a ferit de anatemizare.
Anatemizarea ne face mai mult bine decât fetișizarea. Ne izolează dar ne face destoinici pentru cel ce ne-a dat un plan, un Cuvânt, nu o organizație.
”Vă încredințez în Mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său” a spus apostolul, nu în mâna bătrânilor adunării, supraveghetorilor sau slujitorilor. Mulți oameni se dau chiar purtători de divinitate, acceptă bucuroși fetișizarea de către alții, și-o construiesc și și-o protejează, e aducătoare de arginți.
Există fetișizarea statului, mai ales în țările bogate. (La noi vorbim mai degrabă de anatemizarea statului). În Norvegia de exemplu, oamenii cred orbește în stat, nici nu presupun că ar putea greși. Statul pentru ei e sfânt, regele e capul bisericii.
E multă confuzie în lume dragii mei, dacă ați ajuns cu cititul până aici înseamnă că nu vreți să fie și în capul vostru.
Mulțumesc de răbdare.
Am călătorit zilele trecute și am vizitat mulți prieteni și multe rude.
Între 15 minute și 3 ore la fiecare.
Timp de-un ceai, de-o cafea, de-o poveste.
Într-un loc am primit ceai într-o astfel de cană.
În tonul a ce am scris despre Dumnezeu-substanță, se înțelege că ceaiul îl ”simți”, pentru că e dulce și bun.
De ceai ”te bucuri” când îți ”atinge” buzele, cerul gurii și limba.
Ceaiul chiar ”îl auzi”, mai ales dacă e fierbinte și cineva se grăbește sau când se face gargară cu ceai.
Dar ceaiul nu e bun ca imagine pentru un Dumnezeu înțelept.
Ceaiul n-a scris niciodată nici un rând.
Creația Lui poate fi simțită, dar noi nu ne închinăm ei.
Creatorul creației și al nostru a lăsat scris un Cuvânt, un plan, o Voie pe care ne-a cerut să le aprofundăm ca arhitecții (meșterii-zidari) înțelepți, să le credem cu tot devotamentul nostru și să trăim conform lor.
Predicatorii ”Dumnezeului ce se simte” a ”Dumnezeului-ceai” au mulți enoriași cărora le tot dau și care tot beau din ”ceaiul ăsta” care n-a scris nimic, dar care se simte, te bucură și chiar se aude, că se face multă ”gargară” cu ceaiul ăsta.
Între timp pe măsură ce nesimțirea se propagă, în timp ce transformările și degradările continuă, copiilor noștri li se va servi probabil un ”Dumnezeu-apă de ploaie”.
Concluzie: muzica ”mistică”, muzica generatoare de senzații trebuie eliminată din programul celor ce vor să fie fideli unui plan al lui Dumnezeu care se adresează înțelepciunii. Muzica trebuie doar să învețe.
Va putea face cineva acest lucru chiar pe metru-pătrat?
Vă recomand să citiți cu răbdare articolele doamnei Marianne Harslev Skanland (și ale altor norvegieni indignați de ce se petrece în țara lor) despre Protectia Copilului din Norvegia. Aici sunt articolele în limba engleză despre Protecția Copilului:http://www.mhskanland.net/page10/page10.html
Dânsa cunoaște din interior sistemul norvegian și scrie frecvent împotriva lui.
De exemplu un articol care arată originile darwiniste ale TEORIEI ATAȘAMANETULUI și a CONTACTULUI VIZUAL este acesta:http://www.mhskanland.net/page62/page286/page286.html
Citite cu răbdare, astfel de articole sunt o sursă bună de argumente extrem de puternice împotriva acestei mașinării de distrus oameni.
Citat: ””Eye contact” and „interaction” are elements in „attachment theory”, which I consider to be practically the most dangerous of all the quackery which child protection services of the Western world and the psychology associated with it have taken to heart. It gives them almost unlimited power to force through meaningless, abusive treatment of families on the pretext of it being scientifically valid.
Central ideas are found in the writings of medical doctor John Bowlby, who was well-intentioned enough and who has in fact found and launched some sensible things, but who was a psychoanalyst.
The view that eye contact is decisive for the „attachment” of a child is based on the idea that humans are like sheep, goats, cows. In these species it is usual that mother and new-born oppspring look at each other directly after birth. In our days this idea has invaded our birth clinics, midwives and nurses being taught to believe that it is necessary for a human mother and her new-born child to stare at each other in order to lay the foundation for attachment between them. ”
…..
One of the results of social-determinstic thinking is a popular dogma in social work of our times: that the family is a so-called social construction – an arbitrary joining together of just any individuals, with no natural basis for the fact that parents and their own children are ordinarily the ones who stick together in a family. Those who believe in this dogma, will as a corollary have it that family life is activity in which the participants play social roles; one is not mother, father or child, one acts in one of these roles (1996 p 80; 1998 pp 56-58). The ideology preaches that genetic relatedness is without importance. (A variant of the „role” theory also claims that belonging to one of the sexes is a matter of role-play which is induced socially and can easily be changed. This view seems to consider genetially and hormonally deviant individuals as proof, and extreme action taken on such a basis has not been without resulting tragedy, cf articles about Dr John Money (e.g Wikipedia 2012).) So-called „attachment theory” is an implementation of the same popular speculations of social-deterministic type.” De aici:http://www.mhskanland.net/page62/page286/page286.html
Traduceți voi dacă aveți timp, eu nu m-am răbdat să nu vă atrag atenția. E grozăvia tiraniei filosofiei sodomite, familia poate fi orice, nu mamă și tată și copii.
Pentru că această postare a fost preluată de mai multe bloguri mai vizibile ca al meu, și pentru că unele informații de aici au fost răstălmăcite, țin să precizez:
-SE ZVONEȘTE doar despre suma de 120.000 de euro pentru un copil, că ar fi bugetul Barnevernet pentru un copil pe an. Nu este o informație sigură, ci un zvon și așa am scris în articol mai jos. Din această sumă probabil o parte ajunge la membrul Barnevernet care administrează fondul, se pare că există un interes direct de a lua copii cât mai mulți.
-acest blog este al unei persoane private, nu al unei agenții de știri, informațiile trebuie luate prudent, ca să se confirme e nevoie de 2-3 martori independenți.
-”dovezi, dovezi” din titlu se referă la lista de articole de pe sit-ul de mai jos, articole care confirmă zvonistica și transformă multe presupuneri în certitudini.
Călătorim.
Ieri și alaltăieri am fost la rude. Am întâlnit membri a 4 familii care s-au întors recent sau de câteva luni din Norvegia.
Povești horror. Realitatea e mai cruntă, ei nu spun tot de frică.
N-am timp să scriu și unele lucruri am fost rugat să nu le zic. Am înțeles și de ce.
Dar fac altceva: dau link spre ce-au zis alții.
Încerc să înțeleg: un fond (așa cum sunt la noi fondurile europene) se dă administrat de companii private pe diverse chestiuni. De exemplu: Protecția Copilului. Norvegia, pentru că are bani, a hotărât să ridice standardele Protecției Copilului în țara lor. Emit noi legi și directive și le pun în aplicare. Dar nu ca la noi, prin Ministere și Direcții Regionale.
Nu, un fond extern cumpără de la stat toate serviciile acestea sociale ale unei țări la pachet pe sume de sute de milioane (ca la noi Colectarea Gunoiului de Remat) și angajează servicii private de administrare a acestor servicii.
Există un sistem de punctaje ( ca și în cartea sorei Mariana Goron ”Afaceri cu suflete de copii”). În final comitete arbitrare zonale fac spionaj pe familii, mai ales prin școli, (cam ca securitatea la noi) și așa ca vulturii, fără avertizare, cad pe câte-o familie, le iau copiii și-i dau spre adopție. Practica dovedește că foarte rar, dar foarte, foarte rar un astfel de copil mai ajunge în familia părinților lui. Dacă s-ar întâmpla așa, cei ce au primit banii, ar trebui să-i dea înapoi.
Un denunț se plătește cu 30000 de koroane (aprox 3200 euro, de obicei denunță profesorii), pentru luarea unui copilse zvoneștecă se primesc 120.000 de euro.
Se practica sedarea copiilor, presiunea psihologica, minciuna ( ca și la cazul Cristinei), timpul lucrează în favoarea hoților.
Părerea celor ce au plecat de acolo: ”țărani cu bani”, a plouat cu petrol și proștii au ajuns bogați, pescari fără școală și fără inimă, dar cu funcții și sarcini, foști barmani, foști lucrători petrolieri ajung agenți Barnevernet.
Rareori se fac vizite înainte de ”răpirea„ copiilor. La un astfel de caz, o poloneză a primit vizita inspectorilor și una din inspectoare i-a șoptit numai ei: ”vezi că mâine venim”, cu alte cuvinte, ”vezi ce faci!” și a fugit cu copilul în noaptea aceea.
Dar să dau un link (http://fampo.no/cps.html):
Fondurile norvegiene au intrat și la noi, pe mediu sau pe alte teme.
E o metodă de stors banii de la guvern în numele progresului și ”legal”.
Rugați-vă pentru familia Bodnariu dar nu cedați blazării.
Ce puteți face?
Dacă aveți timp și știți limbi, traduceți articole și răspândiți știri, e o tragedie reală acolo. E o teroare ascunsă, ca și cum securitatea pe vremea lui Ceau prigonea pe ascuns și zâmbea pe față. Nu credeți bla-bla-ul oficial, realitatea e alta. CPS-ul norvegian (Barnevernet) seamănă cu organele impuse de regimurile lui Hitler, Stalin și Ceaușescu.
”Am fost răpit și v-a durut pentru mine…”
Completare 4 ianuarie 2016 Aici (http://forum.r-b-v.net/viewtopic.php?f=314&t=8064) scrie despre doi părinți (tată-german, mamă-ucrainiancă) cum și-au răpit înapoi fetele de la Barnevernet și au fugit cu ele spre Germania. Poliția norvegiană a anunțat în toată Scandinavia și au fost arestați pe insula Fyn în Danemarca de către poliția daneză. Caz recent 21 noiembrie 2016.
Dacă și după ce această teroare va avea un sfârșit, doamna Marianne Haslev Skånland va primi probabil titlul de ”Drepți între norvegieni”. Dumnezeu să vă binecuvinteze doamnă.
Continuați să ”umpleți lumea” cu informații despre această nelegiuire, mai ales scrieți și sunați fiecare la prietenii voștri străini. Dacă cunoașteți norvegieni sau scandinavi merită să-i informați, ei habar n-au ce se petrece în țările lor.
În numele unei lozinci extrase dintr-o filosofie neonazistă: ”ce e mai bine pentru copii”, copiii sunt smulși din brațele părinților ca și cum ar fi sfecle sau verze, fără să se țină cont de rădăcinile afective distruse prin această dezrădăcinare fără precedent în istoria omenirii, decât doar în condiții de război și jaf, nu într-o țară ce vrea să se laude cu peisajele, bunăstarea și ”cultura” ei, în vremuri de pace.
M-a întrebat azi Andreia dacă ”Există Moș Crăciun la creștini?”
I-am răspuns că nici vorbă. N-are cum, noi creștinii nu credem în Moș Crăciun. Între timp am găsit un Moș în Norvegia, sigur nu e Moș Crăciun pentru că n-are reni, dar are blog, nu trimite cadouri, dar trimite felicitări. Poate e văr cu ăla care nu există.
Blogul lui Moș Alf Kollsete este aici: https://alfkollsete.wordpress.com
M-am bucurat că sunt voci de oameni normali în Norvegia.
Oare trebuie să trăiești 78 de ani până-ți vine mintea la cap?
E moș de treabă Moș Kollsete, trimite felicitări și copiilor și familiilor.
Are un mare năduf Moș Kollsete: că prim-ministra lor, pe nume Erna Solberg închide ochii la fărădelegi, el bănuiește de ce, iar iubita lor Norvegie este criticată. Norvegia mai are un ministru al copiilor: Solveig Horne. Omul a văzut multe în 78 de ani și nu face economie la cuvinte: ”Hitler Regime, mafia activities, child trafficking and terrorist regime!” Ceea ce crede probabil doamna Solberg este că manifestații ca cea de mai jos sunt trecătoare și lumea o să uite încet. După ce vedeți filmulețul (singurul găsit la această oră, când găsesc unul mai bun îl schimb) vă spun o poveste:
Cei adunați la Madrid, la București, cei care vor fi la Washington (aș vrea să cred că nu va fi nevoie dar …) și cei care scriem aici facem parte din generația celor ce 20-30 de ani au ascultat știrile pe furiș, Europa Liberă, Vocea Americii, Deutche Welle, Radio Monte Carlo și heiiii….Radio Norrea, Oslo, Norvegia. Ideea să poți spune tare ce gândești , să protestezi era un vis care l-am trăit cu toții câțiva ani, din 1989 până prin 1991-92. Apoi n-a mai fost nevoie, a intervenit blazarea, minerii, Iliescu, Vadim. Să fie persecuție religioasă nu ne-ar fi trecut prin cap (că există una ascunsă…discutăm după ce se eliberează copiii), iar acum când evident este nevoie, ne scoatem doar fiecare armele pe care le cunoaștem așa de bine: protestele, scrisul liber, acum, blogul, Facebookul și altele.
Norvegia va ceda, dar va ieși șifonată ca din gura vacii din toată treaba asta. Norvegia nu are opoziție, nu are de ce să aibă, la toți le merge bine, politicienii le spun: ”conducem bine, ce altceva vreți? Suntem pe primul loc în lume…”
Este o luptă între banii tari încasați de politicienii corupți și vocile slabe și singulare are opoziției firave din Norvegia.
Cred că de aia n-a venit Moș Crăciun, el e singurul opozant acolo și e ocupat.
Am mai scris despre rădăcini, când am auzit de cazul Bodnariu prima dată.
Am scris atunci: ”Trebuie plecat de la rădăcină. În cazul copiilor din Norvegia e clar: iubirea de bani, e un fond acolo care trebuie cheltuit. Miliarde de coroane care trebuie date cuiva, pentru cheltuirea lor cineva primește bonusuri. Durerea familiei Bodnariu este vlăstarul rădăcinii, întinăciunea, amărăciunea dacă vreți. Rădăcina este acel fond financiar imens, iubit de oameni fără scrupule, specializați în a-și băga degetele în miere până la cot.”
Azi am găsit rădăcina, are un nume: Wallenberg, o familie de bancheri suedezi. Una din firmele lor Investor AB a achiziționat grupul de asistență medicală Aleris, care firmă ia bani de la statele nordice ca să plătească Barnevernet-urile. Profitul depinde de numărul de ”cazuri”. Motto-ul familiei Wallenberg (bancheri de pe la anii 1700) este latinescul ”Esse non Videri”, ”a fi, dar a nu fi văzut”.
E vorba de contracte bănoase cu statul. Un stat socialist, cu angajați ușor de corupt pe căi ”legale”, căi la care și DNA-ul nostru ar avea probleme să le descâlcească ițele.
Informațiile le-am luat în parte de aici: https://www.facebook.com/stopbarnevernetnow Cifrele, rădăcinile din care a dat lăstari răul durerii a mii de familii din nord sunt prin acest fel de tabele:
Totul sub deviza: A FI, NU A FI VĂZUT
Adică de la rădăcina nevăzută numită iubirea de bani a Wallenberg, prin Investor AB, Aleris și Ungplan se ajunge la Barnvernet și abia de acolo la durerile familiilor despre care urlă internetul.
Familiile suferă iar statul e actorul prost din piesă, pierderea de popularitate a Norvegiei n-o ia nimeni în socoteală, căci mass-media este îndopată ca gâsca prin bani dați ziariștilor și politicienilor corupți. Au de unde.
Este o mafie privată dragii mei acolo, au dat hoții de mierea banilor guvernamentali și se îndoapă.
Azi am primit de pe numărul ….076705 apeluri și SMS cu înjurături. probabil de la articolele despre Barnevernet se trage.
””Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei...„Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.“” 1 Timotei 3:16
După ce am arătat că înțelesul cuvântului evlavienu este acela de ”religiozitate”, de rutină religioasă, de pioșenie instinctuală, ci că EVLAVIE înseamnă ANGAJAMENT, DEDICARE, IMPLICARE, PARTICIPARE, ÎNȚELEGERE A SCOPULUI, urmează să aprofundez azi acest subiect despre care apostolul zice că este o taină: evlavia …și încă o taină mare.
Am arătat în postarea trecută că dacă evlavie înseamnă angajament, atunci vorbim despre Secretul Angajamentului.
Ne întrebăm: ce l-ar putea face pe cineva să devină implicat cu tot sufletul într-o treabă care nu-i a lui? Să-și dea tot interesul, tot timpul, chiar viața? Căci asta înseamnă să fi evlavios (angajat).
Biblia ne prezintă 3 ipostaze ale evlaviei(angajamentului), ca pilde s-o învățăm: angajamentul Domnului Isus față de Tatăl, angajamentul urmașilor văduvei față de o văduvă și angajamentul unui soldat față de comandantul său.
În cele 3 pilde vedem mai mult decât angajamentul față de o persoană, vedem angajamentul față de un plan AL ACELEI PERSOANE, față de un program, față de o slujbă.
Întruparea Domnului Isus, rezistența la ispitele diavolului, slujirea îngerilor, jertfa de ispășire s-au petrecut conform unui plan, au fost etapele unui plan, plan față de care Domnul Isus era angajat (evlavios), trebuia să-l aducă la îndeplinire: ”eu pentru aceasta am venit” a spus. Pavel la fel: ”vai de mine dacă nu vestesc”, Mardoheu: ”poate pentru o vreme ca aceasta ai ajuns împărăteasă.” etc.
Evlavie (ANGAJAMENT) înseamnă dedicare față de plan, credință în plan, față de un program, față de o viziune, supunere de bună voie la privațiunile unei slujiri în vederea unui scop.
Angajament (evlavie) este ceea ce fiecare angajator își dorește de la angajatul lui și nu știe cum să obțină. E o întrebare grea: cum să ai angajați ”angajați”?
Există tot felul de metode de management pentru a obține performanță de la angajați și managerii buni le aplică.
Totuși atitudinea inimii contează în final, iar această atitudine se poate schimba foarte ușor, ba o vorbă, o bârfă, o bănuială, o dezamăgire, o nedreptate și încrederea se evaporă, abnegația dispare și angajarea lipsește, rămâne forma, mimarea.
Secretul angajamentului (evlaviei) constă în prezentarea detaliată a planului, explicarea lui și obținerea de la cei ce le dorești implicare a credinței și devotamentului în acel plan. Practic Taina Evlaviei este credința, dar o credință într-un plan explicat și însușit , plan pentru care la Efes, Pavel a trebuit să stea doi ani ca să-i învețe ”tot planul lui Dumnezeu”.
Planul la care se cere devotament și angajament trebuie întotdeauna să aibă ca și componentă răsplata celui implicat, forma ei, momentul răsplății și etalonarea ei. Doar dacă există un scop exact definit care să prevadă termene și resurse, analize și previziuni, plan de lucru și felul răsplății, doar atunci cei ce cred acest plan vor lucra de bunăvoie și plin de angajament (evlavie) la împlinirea lui.
” Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos,…. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Fapte 20
Ca să obții angajament în cineva sunt multe lucruri care trebuie să le învețe conform planului, pentru că la evlavie (angajament) se ajunge prin învățătură.
Există o învățătură care duce la evlavie (angajament) despre care voi scrie cu voia lui Dumnezeu în altă postare.
Meditați la alte versete și traduceți acest cuvânt EVLAVIE cu ceea ce este pe înțeles:
-fără evlavie adică fără angajament, nu neapărat față de Dumnezeu ci chiar față de lucrul lor, oameni ”lasă-mă să te las”, să nu-i dai ceva de făcut la unu ca ăla.
-o formă de evlavie=o formă de angajament
-Evrei 3:5 e cel mai important loc unde trebuie bine tradus termenul, altfel produce confuzii cum a produs la martorii lui Iehova: ”fiind ascultat din pricina evlaviei Lui..:” sau mai bine tradus: ”din pricina angajamentului Lui” angajament de dinainte de întemeierea lumii.
traducere: ”Să lași nou-născutul afară, fără surse de căldură, fără instalații sanitare, nou-născut ținut cu animalele….o să auziți de noi.” Serviciile de Protecție a Copilului.
Auschwitzul a rămas ascuns timp de 3-4 ani datorită lipsei de posibilități de informare.
Barnevernetul are zilele numărate, e important să nu vă intimidați.
Rămâneți la un bit distanță de fenomen, urgia șoarecilor(Mouse-urilor) copleșește cu dezvăluiri întreagă complexitate a acelui rău.
Nu e greu de găsit probe pentru abuzurilor lor, ei și-au început activitatea cu mulți ani înainte de Google și au continuat din inerție financiară ca un tren fără frâne.
Probabil s-au inspirat din reclama unei firme norvegiene care vinde și în România. Tu ce crezi Moș Crăciun?
S-au ajutatul la treabă e valabil doar la aborigenii care le cumpără produsele, iar în Norvegia e interzis?
Nu știm.
Să vii și cu explicații Moș Crăciun, dar numai dacă aduci copiii, altfel nu te primim Moș Crăciun.
V.S. de la Vocea Evangheliei București a venit cu o idee (aici și aici) : să se boicoteze produsele firmelor norvegiene ce vând în România, în principiu Orkla Foods pentru a forța Barnevernet să returneze copiii.
Nu cred că e bine…încă, o să explic mai jos de ce.
Dar să vedem raționamentul:
De unde are Barnevernet bani?
De la guvernul Norvegiei.
Guvernul are bani din impozite de la firmele Norvegiene.
Una din firmele norvegiene este Orkla Foods.
Orkla Foods este în toată Europa, mai ales de est și în România.
N-ați auzit de ea? Poate vă amintiți:
De câte ori cumpărăm aceste produse, o parte din preț se duce la guvernul Norvegiei sub formă de taxe, taxe din care este plătit și Barnevernet.
Orkla are aproape 23 de fabrici în estul Europei:
Deci, cumpărând produse norvegiene, subvenționăm Barnevernet ca să aibă bani să fure copiii noștri. Citește în continuare →
Este mult mai rău.
Exemplu: articolul ”Norvegia nu este Uniunea Sovietică” scris de Vebjørn Selbekk, în ziarul Dagen din Norvegia.
E scris pentru norvegieni, e clar că articolul prostește.
Nu apare nimic concret, nici numele familiei, nici numele țării (o țară est-europeană), nici numele orașelor în care s-au făcut proteste, nimic, nimic, numai chestiuni vagi: est-europa, pagină Facebook, etc. Ce ascund norvegienii? Ca orice hoț, faptele.
E foarte simplu dragii mei.
Un copil răpit de ei, a cărui poză apare pe internet va fi ușor de recunoscut câțiva ani de atunci încolo oriunde l-ar înfia și orice binevoitor va anunța părinții naturali. Mai ales într-o comunitate atât de răspândită ca românii.
Chiar copilul mai târziu va afla despre părinții lui și va vrea să-i găsească.
Cazurile mediatizate sunt cazuri ratate pentru ei, de aceea ei se vor lupta de la început să nu fie mediatizate.
Cine va vrea să înfieze un copil dintr-un caz controversat? Logica e simplă, hoții fură și nu vor să fie prinși.
Exemplu este chiar articolul care…dezinformează: nu se poate spune că n-au scris nimic, era necesară o reacție,…dar nici că au scris.
Cam cum era presa la noi pe vremea lui Ceaușescu, știm așa de bine acest fel de mizerii.
Uniunea Sovietică încerca să restrângă dreptul părinților de a-și duce copiii la biserică, dar nu se băgau în familii. Duceau pe părinți în lagăre, dar nu au practicat o politică de stat împotriva educației în familie, nici supremația statului asupra familiei.
Comentatorul Geir Tønnessen și alte familii de norvegieni au emigrat din Norvegia datorită persecuției Barnevernet. Nu sunt povești.
Normal că Norvegia nu persecută pe ”creștinii” obișnuiți din Norvegia, adică pe cei ce nu trăiesc principiile credinței, îi persecută însă pe cei ce iau în serios Biblia.
”…fiind parte a unor activități bisericești din afara sistemului bisericii de stat, poate fi în unele cazuri un motiv suficient pentru supravegherea de către serviciile sociale (barnevernet).” spune Geir Tonnessen.
Chiar acest articol m-a convins că e ceva putred în Norvegia: de ce Vebjørn Selbekk n-a scris clar? România, București, Bodnariu, ci ”capital of this particular country”. E clar că nu vrea să dea date care să-i ajute pe cititori să afle detalii printr-o simplă căutare pe Google. În Norvegia dragii mei, Barnevernet lucrează într-un întuneric total, cam ca securitatea pe vremea lui Ceaușescu. Este o închisoare nevăzută. Cetățenii norvegieni habar nu au cum lucrează Barnevernet, victimele sunt străinii, nu ei.
Balaurul a fost deranjat, scrie un alt articol că ”…este pentru prima data când credința creștină a fost menționată ca și cauză.”
La banii care-i au, nu văd articolele scrise la comandă decât prostituție jurnalistică, cum se vede și la noi de multe ori pe ziare de hârtie, pe tv, pe bloguri.
”Un alt lucru pe care crestinii il ignora, [….], e ca ne concentram pe cateva cauze cum e iubirea de bani.
Nu cred ca e suficient. Uita-te la dezvoltarea psihologiei si psihiatriei.
Nimeni nu spune clar ca trei din stalpii acestor discipline au practicat spiritismul: Freud, Adler, Young. Marile lor „descoperiri” sunt de fapt ispirate din astfel de comunicari.
Pt generatiile de azi, daca zice un psiholog a spus D-zeu. D-zeul Bibliei e depasit , El nu stie ce stie un psiholog.
In curand acest dzeu v-a decreta ca nebuni pe cei care cred intr-un Dzeu al istoriei.Vad ca toti crestinii se simt incomod, dar cand niste nebuni care se cred intelepti decreteaza , in virtutea unor diplome de studii- ca acei copii trebuie luati de la mama si apoi mai crud separati, nu e cazul sa ne intrebam totusi cine e in spate?
Pt ca nu e deloc lipsita de logica separarea lor. Uniti copiii ar pastra invataturile de la parinti. Cei mari i-ar invata pe cei mici. Asa separati, le pot sterge tot, le pot prelucra mintile. Ce, poti spune ca nu exista nimic diabolic in aceste metode?
Iubirea de bani e ceva din care se poate dezvolta raul in noi. Cu toate acestea impotriva crestinilor exista un Plan dincolo de carne si sange…..~
Ovidiu
Am rude în Norvegia, unii și-au adus copiii în septembrie, alții săptămâna trecută după ce unul din copii i-a spus mamei despre ce întrebări i-a pus învățătoarea la școală. Mama a simțit ce urmează, i-a luat pe cei 4 sau 5 copii minori și a plecat din Norvegia. Erau în Suedia când au năvălit oamenii negri în casa lor, dar nu l-au găsit decât pe tatăl cu cei doi copii majori. N-au avut ce le face, sunt cu toții cetățeni români. Copiii sunt blonzi, roșcați chiar, zici că-s scandinavi, materie primă ideală pentru Barnevernet. Românii de-acolo știu bine asta. Cu negricioșii n-au treabă, n-au preț, e comerț cu sclavi oameni buni! Întrebați-i cu grijă, faceți-i să vorbească și fiți discreți, oamenii se tem, au servicii pe bani buni, au credite luate, și-au legat viața de țara aia și acum trebuie să fugă. Foarte mulți și-au trimis copiii în țară și-și fac și ei bagajele.
Ceea ce a scris Ovidiu e un adevăr. Nu poți pătrunde în toate detaliile și toate cauzele acestor crime sociale. Nici nu trebuie. În spatele lor e un plan diabolic, nicidecum divin. E lup în piele de oaie, filosofie criminală îmbrăcată în teorie frumoasă, rahat tras în ciocolată groasă.
Avem în Biblie exemple din care să învățăm?
Avem trei.
Faraon, Amalec și Irod.
Toți trei au avut de-a face cu copiii și implicit cu mamele, cu cei slabi, cu cei neajutorați.
Ce au învățat ei, ce învățăm noi?
De la prigoana lui Faraon, am rămas cu Paștele.
De la vicleniile lui Amalec am rămas cu Purim-ul cu sărbătoarea sorțului, a izbăvirii în ultimul moment de Haman-agaghitul-amalecitul-lingușitorul.
De la prigoana lui Irod am rămas cu Domnul Isus, garantul Izbăvirii tuturor prigoniților dintotdeauna.
Este vorba de un atac asupra educației, mlădița cea slabă, vlăstarul care iese din pământ uscat și care trebuie să se întărească drept. Metodele prin care se strâmbă vlăstarul, nu sunt doar cele brutale ale lui Barnevernet, acelea sunt cele mai vizibile.
Se zice că fata cea mare a familiei Bodnariu, răspunzând la întrebări la școală, a spus că o ajută la treabă pe mama acasă, că o ajută și cu frățiorii. Pentru Barnevernet asta este o crimă, vă dați seama?
Este un atac asupra educației creștine, e vorba de cugetele oamenilor. O rudă mi-a spus azi că fiica ei care trăiește în Norvegia a văzut cu ochii ei de mai multe ori cum norvegienii își mai articulează copiii prin magazine (o palmă, o ureche), ca orice om, dar nu intervine nimeni, treaba cu Barnevernet e valabilă pentru copiii de emigranți cu piele deschisă și față frumoasă, aceștia au preț pentru replasare în familii de norvegieni.
Probabil e și un experiment social, să se testeze reacția. Cel mai sigur e o încercare a lui Dumnezeu pentru credința noastră, ca să o folosim ca mijloc ca noi să ieșim biruitori, copiii să fie uniți cu părinții și Dumnezeu glorificat.
”Se spune că…niște maimuțe care tastează la întâmplare, dacă ar avea o viață lungă, provizii nelimitate de hârtie și energie inepuizabilă, ar putea să dactilografieze în final una din poeziile lui Shakspeare sau, incidental, chiar o carte întreagă.”
John Lennox, Groparul lui Dumnezeu, GBV, 2012, pag 213
Felul luptei noastre este bine rânduit în Scripturi.
Nu putem face cum vrem sau cum se nimerește sau cum ne atrag alții.
Avem cazul din Filipi când apostolii arestați și abuzați pe față dar pe nedrept urma să fie eliberați pe ascuns. Ei au refuzat această eliberare.
Să citim:
”Cînd s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe ceice purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.“ Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.“ Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“ Ceice purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, cînd au auzit că sînt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, dupăce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.” FA 16
Pare incredibil. Bătuți, dezbrăcați, batjocoriți, biciuiți, când li se oferă eliberarea o refuză. De ce?
Pentru că noi creștinii suntem chemați să fim mărturie. Conflictul între creștini și autorități e programat în Planul lui Dumnezeu pentru ca toți oameni de pretutindeni să se dea de gândurile lui Dumnezeu. Acest conflict nu trebuie refuzat de către noi. (”Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.” Matei 10:18)
Dacă apostolii ar fi primit oferta eliberării pe ascuns, ar fi mărturisit prin asta că sunt de acord că au fost vinovați. Eliberarea pe ascuns era o prefăcătorie la care ei au fost invitați să ia parte. N-au fost de acord pentru ca lipsa lor de vină să fie evidentă. A trebuit să fie scoși din închisoare pe față de către dregători, nu de către lictori (purtătorii de nuiele).
Ce face acum Barnevernet? Tot cam așa ceva.
Pregătesc o înfiere internațională. Cum că da, familia este vinovată, ei n-o să dea copiii lui Marius și Ruth, ci îi vor da unchiului din Romania.
Cam așa au făcut și cu indienii. Barnevernet a dat copii în India…după un an.
O acceptare a unei astfel de prefăcătorii ar duce mult la știrbirea mărturiei.
Ar fi o recunoaștere a unei vini care nu există. Afirm că Barnevernet trebuie să dea copiii înapoi familiei: mamei și tatălui, nu unchiului. Acest lucru trebuie cerut. Plus că dacă se întâmplă cum vrea Barnevernet, unchiul e clar că va da copiii înapoi părinților, dar acest lucru înseamnă expulzarea familiei din Norvegia.
India a acționat când doi copii indieni au fost răpiți de Barnevernet. Indienii au blocat o investiție norvegiană în India și atunci lucrurile ”s-au aranjat”, au cedat aranjamentului preparat de Barnevernet ca să iasă tot ei cu dreptatea deasupra: unchiul indian ”a adoptat” copiii care au fost duși în India de familia care deja îi adoptase în Norvegia. Normal că imediat copiii au fost dați părinților, dar Barnevernet a ieșit teoretic învingător, nu și-a călcat legile. Eu cred că nu trebuie acceptat un astfel de aranjament. Barnevernet trebuie să ducă ei copiii înapoi acasă la familie și să-și ceară iertare pentru abuz. Așa cum au cerut apostolii la Filipi: ”Să vină ei singuri să ne scoată afară!”
Subiectul este adevărul evangheliei care trebuie să strălucească din această aparent tristă întâmplare, nu doar câștigarea copiilor.
Familia trebuie să ceară insistent și urgent copiii înapoi, trebuie afirmat ca literă de evanghelie cum este scris dreptul părinților de a-și educa copiii, nu dreptul statului și copiii trebuie dați părinților în Norvegia pe față și repede, nu pe ascuns unchiului.
Până atunci Ierihonul trebuie înconjurat, sunând din Facebook, WordPress, Google, Viber, Skype, Whatsapp, și alte trâmbițe pentru care Barnevernet n-are nici o armă de luptă și nici nu s-au gândit că i-ar putea deranja vreodată în adâncimile fiordurilor lor.
Așa cum pana lui Wurmbrand a răsturnat comunismul cu susul în jos și l-a lăsat o pagină tristă de istorie, acest caz poate în aceste ultime zile să rezidească cetatea dreptului părinților de a-și educa propriii copii.
”Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.” Evrei 11:33-35
Era un film prin anii 80: Pruncul, petrolul și ardelenii. O imaginație cu niște emigranți ardeleni în America în secolul XIX: 3 frați din Poplaca/Sibiu cu tatăl lor, etc. etc. Prietena unuia rămâne însărcinată, așteaptă pruncul, cu toții fac o casă, sapă pentru apă, dau de petrol. Vecini maghiari. Poveste fără tâlc, dar cu multe pasiuni și mult haz.
Acum povestea cealaltă nu mai e imaginație, nu mai e haz, e tragedie, e adevărată:
Pruncii
sunt copiii familei Bodnariu luați de statul norvegian în mod forțat de la familie de către agenția Barnevernet, (”Protecția” copilului!) în data de 16 noiembrie 2015. Dragoste părintească distrusă, dragostea copiilor distrusă, relații nimicite.
Supravegherea întâlnirilor dintre mamă și copii ca și vizitele la închisori pe vremea comuniștilor (vezi minutul 38 al filmului de pe A3). Furtul de prunci autorizat de stat nu este decât o nebunie la nivel înalt.
Când un om face o prostie nu știe mai nimeni de el, când o țară săracă face o prostie puțini află, dar când ești o țară bogată și mândră și faci prostii, râde toată lumea de tine și se împlinește cu tine proverbul: ”mândria merge înaintea căderii!”
Dar de unde a venit ridicarea și mândria Norvegiei?
De unde are Norvegia bani să dea la Barnevernet să-i cheltuie, așa de mulți bani că Barnvernet nu mai are cazuri și face din țânțar armăsar? Norvegia are cel mai mare fond de investiții din lume.
De unde?
Au norvegienii cea mai înaltă tehnologie, școli mari, oameni luminați, firme celebre, acoperire mondială? Aproape nimic din acestea. Sunt o mică țară nordică cu puțină industrie.
Ceea ce i-a ridicat pe astfel de culmi de mândrie este…
…petrolul
Statoil este compania de stat norvegiană care stăpânește resursele de petrol din Marea Nordului, resurse din care norvegienii au creat un fond de investiții: Fondul suveran al Norvegiei, care este o sursă importantă de venituri, fondul produce mai mulți bani decât poate cheltui guvernul.
Deci norvegienii au bani din petrol, ca șeicii din Golful Persic. Petrolul este sursa mândrei lor, mândrie care merge întotdeauna înaintea căderii.
Părinții au obligația de la Dumnezeu Creatorul să-și disciplineze copiii, dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri, dar de când au bani, norvegienii au uitat de Dumnezeu și de Biblie, au alte standarde și interzic ceea ce Dumnezeu poruncește. Cam așa pățești când te pui contra cu Dumnezeu: îți pierzi tot prestigiul adunat de secole, cum au pățit nemții cu naziștii sau rușii cu comuniștii. Pe nemții vrăjiți de socialismul darwinist i-a doborât Hitlerul lor, pe rușii vrăjiți de comunismul darwinist i-a doborât Stalinul lor iar pe norvegieni îi doboară Barnevernetul lor, executorii de facto ai unei filosofii căreia nici o parte a societății lor nu i se opune. Păcat de țară că era frumoasă, aveam de gând s-o vizitez, mi-a trecut.
Există vreo legătură dintre petrol și prunci? Da, banii din Petrol sunt așa de mulți că nu mai știe guvernul norvegian cum să-i cheltuie și atunci suplimentează fondurile agenției care răpește prunci… ca Irod.
Sperăm ca acum, când toată lumea își amintește de Irod și atacul lui asupra pruncilor, de faraon și de politicile lui ucigașe tot asupra pruncilor și iată acum de Barnevernetul criminal, mințile atee din Norvegia să ia Bibliile strămoșilor lor și să citească cum trebuie crescuți copii, de către părinți cu Biblia în mână.
E foarte ușor să te faci de râs oricine ai fi și orice ai fi: om, grup, companie sau țară.
A răpit Barnevernet copii de la cehi, s-au scandalizat cehii și atât, au răpit de la ruși, s-au scandalizat rușii doar, au răpit de la indieni, a făcut gălăgie guvernul Indiei. Acum ei cred că dacă au răpit de la români nu va fi nimic mai mult. Dar de data aceasta au greșit. Prin răpirea copiilor familiei Bodnariu ei nu și-au ridicat în cap românii din lume ci…
….pocăiții.
E foarte interesant cum lucrează mentalitatea de grup. Se evaporă pe timp de pace și se încheagă la agresiune. Mai mult, apartenența religioasă nu este doar un element de identitate, ci și un stindard în jurul căreia se adună toți cei amenințați.
Un grup social cum sunt pocăiții, uzat în mânuirea Cuvântului va folosi cuvântul la un nivel la care ce-i ce nu-l uzează nici nu știu ce-i aia.
Nu e vorba doar de pocăiții români, (deși te teritoriul continental nesovietic, aceștia sunt mai numeroși, mai numeroși chiar decât cei din Germania), e vorba de toți pocăiții de toate națiile. Eu zic că au nimerit rău norvegienii, ei nu știu cu cine s-au pus. Probabil Dumnezeu s-a hotărât să oprească Barnevernet și să slobozească și alte mii de copii furați, că I-a lăsat să facă această ”greșeală”. Nu am nici o îndoială că acei copii ai familiei Bodnariu vor fi sloboziți, văd însă prostia maximă a norvegienilor să amâne acest moment. Cu cât va fi mai târziu, cu atât va fi mai rău pentru ei, ca și Hitler cu războiul. O să iasă ofilită rău de tot Norvegia din chestia asta.
Cuvintele sunt mai tari decât banii. Dacă mai au un pic de minte în cap, norvegienii vor slobozi copiii cât de repede și vor opri mașinăria aia nazistă cu nume grandios, ca la comuniști, altfel vor risca ca 200 de ani de acum înainte să se gândească lumea la țara lor ca la ”ăia din nord unde statul fură copii de la părinți”. Chiar așa de fără minte nu cred că sunt, deși s-ar putea. Zicea Einstein ceva.
Din păcate toată acestă coagulare a pocăiților împotriva unei agresiuni nu este o acțiune, ci o reacțiune. Iar dacă un grup poate fi foarte greu mobilizat la acțiune, același grup poate fi ușor manipulat determinându-l la reacțiune.
Ce ne pasă? Spunea apostolul,…. scandalul e mai bun decât indiferența. Așa că acestă tensiune trebuie păstrată, dintr-o direcție se numește instigare, din cealaltă îndemn. Nu-și vor putea spăla norvegienii rușinea cu toți banii din tot petrolul Mării Nordului.
E ciudat cum creștinii din Norvegia tac. Ca om umblat prin Scandinavia am un teribil sentiment că ei tac de frică, o frică cum era la noi pe vremea comuniștilor.
Eu încă nu eram pe lume, bunicul meu era pastor și a participat la ”ședința de orientare” de la Comunitate, ședință căreia i-a lăsat pentru posteritate un rezumat în scris. Cine s-a gândit că va vedea lumina ..ecranului?
Ar fi trebuit să se numească ședințe de frânare, veți vedea de ce.
Subiectele arzânde atunci erau cele de pe agenda partidului comunist. Orientarea prevedea integrarea pocăiților în cadrul general comunist al țării, ca să nu facă probleme.
Citez:
Pag 1: -Botezurile să se aibă mare grije să nu se facă… -Să se aibă în vedere și cele sociale ale celor ce ne înconjoară, Ex Pacea, să se aibă în vedere cât mai des nu niciodată. -Se discută problema reglementării, se spune că se observă că în unele locuri se încalcă.
Pag 2. -…responsabilitatea cade asupra pastorului și trebe avut mare grije. -Să nu se țină ședințele de comitet în lipsa pastorului-ex. Câmpia Turzii-trebe mare grije. -Deplasările în grupuri de la 2 în sus- de la o biserică la alta, nu e voe. -Ba se face fără voia și știrea Bisericii la care vin. -Ba încă și din alt raion și regiune. -Se spune că la unele amvoane iau cuvântul unii frați care nu au numirea și nici măcar demnitatea nu o au. Ex. Vulbran care merge și la Ortodoxi și la pent. Adv baptiști și ține cuvântări. -Nu se admite nici celor din biserica locală oricui, ci conducătorului local, secretarului, casierului și alții mai rar.
Când Dumnezeu își duce un plan la îndeplinire o face în moduri absolut neașteptate și cu neputință de anticipat de oamenii care nu-i cunosc modul de lucru și planul Său general.
Reîntoarcerea evreilor în țara lor și apoi cucerirea Ierusalimului la un moment profețit a fost un Plan ascuns de milenii care trebuia ”executat” la un moment fix.
Ne este greu să-i privim pe evrei ca ramurile tăiate ale măslinului cel vechi și să credem că a venit vremea să fie altoiți la loc de unde au fost tăiați. Dar dacă așa este scris, n-ar trebui să ne fie greu.
A fost un om, Orde Wingate, un ofițer britanic în anii 30 ai secolului trecut care cunoscând bine Biblia știa că ceea ce urmează în Planul Lui Dumnezeu este înființarea statului Israel și știind acel plan a lucrat în direcția aceea. Nu vreau să comentez metodele lui ci doar elanul pe care l-a insuflat coloniștilor evrei fără țară și uluirea lor în fața cunoștințelor lui geografice despre țara sfântă și a cunoștințelor lui din profeții.
Aceste convingeri ale lui Orde au dus la îndreptarea lucrurilor spre ceea ce știa că va să vină, …
Cu astfel de gânduri să citiți articolul despre Orde Wingate din cartea Făuritorii, o antologie de Michael Bar-Zohar, apărută la Editura Hasefer, despre întemeietorii statului modern Israel.
Cititorii mei mai mistici se vor întreba ce caută un articol despre un militar într-un blog creștin. Mi-e greu să cred că toți vor fi de acord, dar încerc o explicație: e o poruncă a lui Dumnezeu: ”priviți smochinul” și mai scrie ”și toți copacii”. Noi trăim acuma vremea când trebuie să privim smochinul (poporul Israel) cum înmugurește și i se frăgezește mlădița.
Prin 1997-1998 eram la Moscova pentru a nu știu câta oară cu treburi de serviciu. Stăteam câte două-trei săptămâni de mai multe ori.
Cazat la hotel, după-amiezile eram liber.
Am găsit într-un bazar niște cataloage foarte color cu mașini, cu componente. Eram pasionat de mașini. Erau scumpe cataloagele.
M-am uitat pe dos, tipărite în Moscova, editura Tretii Rim (A treia Romă) undeva de mers un ceas cu metroul. Am sunat, aveau…ieftine. Merita, costau de …5-6 ori mai ieftin ca la bazar, iar timp aveam.
Am greșit stația de coborâre și am mai mers pe jos kilometri. Moscova e…cât Olanda, aproape. Am trecut un pod mare peste râul Moscova. Timp suficient să meditez….
Tretiy Rim-A treia Romă. Moscova.
Care era a doua? Că prima se știe: cetatea cea mare…scrie la Apocalipsa..stă pe șapte munți. A doua era Bizanțul, Constantinopolul, polul corupției și al vicleniei timp de un mileniu. Mămica societăților post-bizantine de astăzi, din Creta până în Urali. Și de la noi.
Ce nebunie să te lupți pentru un titlu de rușine. Dar cine știe asta? Totul e grandios în Moscova, totul are dimensiuni colos. Balustradele podurilor au un metru lățime….
Acum în 2015 se luptă iar a doua cu a treia Romă…fiicele primei.
Prin 2010 eram cu familia lărgită în Roma..din Italia, prima. Pe drumul de la Colosseum la For stătea în poziția clasică a cerșetorului o rromă de-a noastră (cu rr mic(i)) cu o cutie în față. M-am apropiat, i-am dat ceva și am întrebat-o: ”cum te cheamă?” Doina…parcă a spus. ”A ieșit ceva azi?” A zâmbit. I-am făcut o poză și am plecat să nu apară supraveghetorul…care sigur era pe-aproape. I-am arătat cumnatului poza: ”ce-i cu asta?” Roma, i-am zis. E plină lumea de rromi și de rroame de-ale noastre.
Ăștia-s îngeri, n-au pretenții!
Dar Rome mari și late și cu pretenții sunt doar trei: o mamă și două fiice.
Iar când fetele se ceartă e de rău.
Pe rusește dar și pe latină marea Mediterană înseamnă ”marea din mijlocul pământului”. Mai este o țară din mijlocul pământului, țara lui Israel și mai este un Ierusalim de jos și Ierusalimul de sus care este slobod, nu este în robie deloc.
1. Această postare am scris-o prin 2015, între timp mi-am schimbat optica, am înțeles mai bine Cuvântul lui Dumnezeu și profețiile, am vrut să mergem la Ierusalim și am și fost anul acesta.
”Planurile nu izbutesc când lipsește o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulți sfetnici.” Prov 15:12
Faptele cuiva luate separat nu pot să-l caracterizeze, trebuie văzut planul la care trage. Dacă cineva se socotește creștin fiindcă face fapte bune și nu face fapte rele, va fi ușor de deviat când cineva va muta granița dintre fapte și va face fapte rele tot mai multe și tot mai puține bune.
Faptele trebuie văzute în cadrul planului care le justifică. Faci ceva, de ce faci? Că așa-i rutina, sau ai un ”de aia” bine argumentat. Dacă nu ai argument, nu ai nici plan.
Planurile sunt idei înșiruite logic cu cauze definite, cu scopuri arătate, cu mijloace descrise, cu repere de timp, planurile conțin fapte. Faptele pot fi bune sau rele, probabil, dar dacă planul este rău, și faptele ”bune” care duc la realizarea lui sunt rele. Invers nu e valabil, un plan bun nu se poate face cu fapte rele.
”Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuință.-….cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci.” Prov 20:18-19
Noi ca creștini desfășurăm un plan, facem parte dintr-un plan, suntem angajați într-un plan: Planul lui Dumnezeu desfășurat în Cristos Isus ca să aducă la îndeplinire voia Sa. Faptele care le facem trebuie să facă parte din acest plan, să se facă cu mijloacele acestui plan în cadrul bine definit al scopului planului. Adunarea, sfatul, chibzuința trebuie să se învârtă în jurul Planului lui Dumnezeu.
” De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sîngele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Fapte 20:26-27
Apostolul vestea Planul lui Dumnezeu, nu doar niște informații dezlânate, ci mesajul apostolului era plin de o logică fermă ancorată puternic pe de o parte în trecut, în creație (cerul și pământul) și de cealaltă parte în viitor (ancora așteptării și încrederii).
Multe cuvinte din Biblie au ”traduceri” greșite. De exemplu: prezbiter, sau biserică…. Ca om care vorbesc câteva limbi, îmi permit să fac câteva observații de bun simț legate de traduceri și traducători: -o traducere a unui cuvânt trebuie să caute acel termen care se suprapune perfect înțelesului în ambele limbi -dacă nu se poate, se vor căuta mai multe cuvinte să traducă pe unul singur pentru a lăsa cititorul să izoleze un înțeles nou chiar fără cuvânt anume -dacă un cuvânt se poate traduce în mai multe cuvinte cu mai multe înțelesuri e simplu: se vor înșira toate cuvintele în traducere -se va respecta consecvența, adică dacă odată ai tradus un cuvânt cu un termen, atunci același cuvânt în același context îl vei traduce la fel. (E cunoscut zbuciumul lăuntric al lui Cornilescu când a tradus cuvântul neprihănire (dreptate, sau stare după voia lui Dumnezeu).) -cu un cuvânt vechi sau nou, al cărui înțeles este stricat, adică omul înțelege altceva decât ce a vrut originalul din care s-a tradus să spună, ei bine, cu acel cuvânt nu mai ai ce face, trebuie să renunți la el.Dacă nu renunți la cuvântul cu înțeles stricat, vei perpetua stricăciunea sau cel puțin confuzia.
Sunt 3 locuri în Noul Testament în care înțelesul românesc al termenului evlavie (evlavios este un om pios, religios, cucernic, umblător la biserică și temător de Dumnezeu) nu se poate aplica.
1. ”Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întâi faţă de cei din casa lor şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.” 1 Timotei 5:4
E clar că nu ”pioșenie” sau ”cucernicie” așteaptă o văduvă de la copiii sau nepoții ei, ci un angajament serios că va fi îngrijită bine răsplătind ostenelile creșterii. Deci aici ”evlavie” nu se poate traduce decât cu responsabilitate, implicare, angajament, nicidecum cu un termen ce sugerează închinare. Nu te ”închini” la bunica sau la mama văduvă, ci…lămurit spune în versetul 16: ”Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor* cu adevărat văduve.” Deci a fi evlavios înseamnă a ajuta, a purta povara, a fi responsabil, a fi implicat, a fi angajat într-o lucrare.
2. ”…Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia cari-i slujeau în tot timpul” FA 10:7
tradus cu evlavie în alt loc și aici cu cucernicie. Corneliu încă nu era creștin, era doar prozelit, nici ostașii săi nu erau creștini. Acel ostaș era evlavios față de Corneliu, adică îi era fidel și cel mai probabil era și capabil. Deci ”evlavie” poate fi tradus cu loialitate, cu devotament.
3. ”Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei...„Celce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.“” 1 Timotei 3:16
Aparent, cele două părți ale acestui verset nu se leagă. Domnul Isus a fost evlavios, El căruia i s-a adus închinare a manifestat ”închinare”? Erezia martorilor că Domnul Isus a fost creație, derivă și din înțelegerea greșită a termenilor acestora. Domnul Isus și-a arătat ”evlavia”, angajamentul atunci când a zis ”Iată-mă, trimite-mă!” dinainte de întemeierea lumii. Toată desfășurarea creației de 6000 de ani încoace a fost pentru El, de aceea evlavia (supunerea, angajamentul, ascultarea, implicarea) Domnului Isus a început cu arătarea în trup, a continuat cu dovedirea neprihănirii în fața celor mai severi examinatori (fariseii) și a diavolului însuși (Matei 4), cu acordarea de către Tatăl a sprijinului îngerilor imediat după trecerea examenului (”Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.”), cu propovăduirea printre neamuri (grecii ce doreau să-l vadă, femeia canaaneancă, samaritenii, sutașul roman) sau cu neamurile de după rusalii, etc și se sfârșește cu credința în lume și cu înălțarea în slavă. Este descrierea unui plan, nu doar a unei atitudini. Planul conține logică, nu doar sentiment, implicare, nu doar apartenență. Versetul din Timotei are logică dacă e tradus bine.
Mai sunt locuri unde dacă traducem bine termenul se face lumină în text, de exemplu: ” Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe cînd evlavia este folositoare în orice privinţă” 1 Timotei 4:8 E flagrant, se pune în antiteză rutina (deprinderea trupească) cu angajamentul (evlavia), e mare diferență (pe care orice angajator o cunoaște), diferența dintre soldatul blazat, rutinat, încurcat cu treburile vieții și cel ce se supune antrenamentului pentru ca să placă celui ce l-a înscris la oaste.
Dacă contextul exclude un anume înțeles, în mod cert sugerează altul. Înțelesul sugerat de contextul în care găsim cuvântul evlavie trebuie să-l aplicăm și în celelalte locuri și vom primi mai multă înțelegere și …mai mult angajament.
Evlavios înseamnă angajat(fig.), evlavie înseamnă angajament, implicare, a fi evlavios înseamnă…”a-ți lua partea de suferință”, a te vedea părtaș, a fi responsabil.
Angajament
Și ca să vorbim și cu psalmi, cum este scris, vă las unul:
”Ia-I sarcina şi-o du alături Şi simte-o apăsând din greu Cum ai răspunde doar tu singur De tot ce are Dumnezeu.” sursa
(din Cuvântul de duminica trecută din adunare)
PS Nu este un subiect ușor, sunt puține TAINE în Biblie, evlavia (angajamentul) este una din ele. Cum e să fim în fața lui Dumnezeu și fideli și competenți? Probabil în una din următoarele postări voi mai scrie despre Taina Evlaviei și despre Învățătura care duce la evlaviesaupe românește despre Secretul angajamentului și despre Învățătura care duce la angajament(responsabilitate, implicare).
”Aneta Toma, femeia care a crescut-o pe Cristina, a povestit cu lacrimi în ochi că angajaţii Direcţiei pentru Protecția Copilului Dolj i-au luat fata din răzbunare. „După ce mi-au retras atestatul, i-am acţionat în instanţă şi, de atunci, au făcut tot posibilul să nu îmi pot lua fetiţa acasă. Timp de doi ani a suferit enorm, iar din această cauză s-a spânzurat. Cristina era viitorul meu şi viaţa mea. Sistemul a ucis-o. Mi-au spus că masa din bucătărie din casa mea este prea mică şi am fost nevoită să o schimb. În urma cu doi, mi-au spus că nu am suficient spaţiu unde să o cresc pe Cristina. Dar 11 ani nu au văzut acest lucru? Fetiţa avea camera ei, iar eu am făcut tot posibilul să îi ofer absolut totul. Am cerut să o primesc în plasament fără bani, dar nici aşa nu au vrut. Îngerul meu s-a sinucis când a aflat că nu mai poate să se reîntoarcă acasă”, a povestit Aneta Toma.
”Și Doamne te mai rugăm să binecuvântezi pe conducătorii țării noastre și să le mai dai Tu astfel de momente de luciditate, să se țină de gândul cel bun. Tu Doamne care nu locuiești în temple zidite de mâini omenești. Amin”
”Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.” Proverbe 23:13
O nuia-două la fund fac minuni atunci când copilul este îndărătnic. Discret, cu dragoste, chiar dacă pentru moment lezează. De la o vreme se obișnuiește, de la o vreme nu mai trebuie. Poate la primul copil trebuie mai des, ceilalți vor fi avertizați de primul: ”vezi nu face asta că te bate tata(mama, bunica).”
Nu cu palma se face disciplinarea, nici cu bâta și nici la mânie. Mâna e pentru mângâiat. Doar cu nuiaua. Întotdeauna calm și cu explicații. ”Uite dragă, din cauza asta tu vei primi trei la fund. Niciodată în public, niciodată în prezența celorlalți frați.” etc.
Paragrafele de mai sus le-am învățat din niște cărți americane de prin anii 90. Citește în continuare →
San Bernardino e în California, lângă Los Angeles.
De la ce a pornit masacrul? De la o discuție dintre un musulman și un evreu creștin. Evreul creștin, Nicholas Thalasinos, puternic angajat în convingerile legate de împlinirea profețiilor, apăra dreptul Israelului de a avea o țară în timp ce colegul lui musulman nega acest lucru.
Pentru fiecare din ei convingerile făceau parte din fibra vieții.
Diferența dintre ei era că creștinul ar fi în stare să-și dea viața, să se lase ucis pentru credința lui, iar musulmanul este învățat să ia pușca și să ucidă pentru părerea lui. E o diferență așa de uriașă încât nu poți decât să fii UIMIT că oamenii numesc ambele reacții: RADICALISM și le combat pe amândouă. E ca și cum ai socoti mieii la fel de periculoși ca crocodilii.
Ca rezultat al furiei, musulmanul a mers acasă, s-a reîntors cu soția lui (pe care se pare că o cunoscuse la Mecca) înarmați amândoi și au împușcat pe câți au putut.
Istoria este aici: http://www.timesofisrael.com/jewish-victim-of-california-attack-had-argued-with-shooter-about-islam/
Cu o zi sau două înainte vorbeam cu soția și mă întrebam cu voce tare dacă e posibil ca și în SUA să se ridice un val de teroare antisemită în acest așa de luminat veac. Parcă nu-mi vine să cred, deși toate profețiile Biblice spre acest deznodământ conduc.
Conform Bibliei așa va fi, va trebui să se zică: (”Ci se va zice: )«Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.” Ieremia 16:15
Se aprinde repede, arde violent și se stinge brusc.
După ce constructorii expresiei ”prezența lui Dumnezeu” în mediul evanghelic au reușit s-o patenteze fără opoziție, aceste paie de minți sunt aprinse săptămânal de pretendenți ai ”prezenței” pe care ei neapărat o simt.
Pretenția ține puțin, căci paiele ard repede, eforturile de a întreține flacăra cer totuși o implicare și nu există nici un standard care să deosebească focul bun de focul rău, paiele de alte paie, sau de lemn sau de…aur, argint.
Unde începe înșelătoria totuși? De la ce nivel în jos un discurs sau un exercițiu religios este foc de paie?
Foarte simplu: acolo unde în discurs se renunță la logică, la deducție (spune Liiceanu), la argument, la convingere, ceea ce rămâne sunt paie. Și dacă discursul absurd se rostește cu foc, e foc de paie.
Spectacolul religios al anilor noștri face apel la ”lucrarea lui Dumnezeu”, îl cheamă pe Dumnezeu ”la lucru”, seamănă cu cu o ipotetică fabrică în care niște muncitori leneși cred că-i fac o mare bucurie patronului când insistă: ”lucrează tu șefule!”
Șeful nostru ne-a dat de lucru, ne-a cerut implicare, devotament, angajare, dedicare, renunțare la sine. S-o numim ”evlavie” această stare de supunere de bunăvoie la rigorile unui angajament, s-o asemănăm cu entuziasmul unui proaspăt fericit acceptat într-o firmă de prestigiu. Din această poziție răspunsul nostru logic ar trebui să fie un mare interes pentru activitatea care trebuie s-o facem în ”firmă”. Cât ar fi de ridicol ca la ședințele de producție sau de planificare toți angajații doar să-L laude pe șef și doar să-l cheme să lucreze, că mai bine ca el nu știe nimeni. Cât ar fi de ridicol ca pe nimeni să nu-l intereseze procedurile de lucru, instrucțiunile de folosire a uneltelor, nimeni să nu raporteze nimic, ci toți să defileze doar. E ridicol așa-i? Dar aceasta este starea multor creștini și a multor adunări din zilele noastre, oameni care se strâng pentru a consuma, lipsiți de interes și de angajament față de planul și voia Tatălui.
De unde această lipsă de angajament? Din lipsă de logică a proclamării.
Încăput pe mâinile tâlharilor de oameni, creștinismul lipit de clădiri a sucombat sub discursul golit de rațiune al fabricanților de prezență.
Lipsa de plan, lipsa de logică, lipsa de antrenare a minții într-un proces deductiv de tip ”de ce?-de aia”, lipsa de proclamare a Planului lui Dumnezeu (care include cel puțin creația, ispășirea și răscumpărarea) duce la lipsa de angajament, la lipsa de dedicare, la lipsa de implicare. Afirmații nu se fac, răspunsuri nu se dau, întrebări nu se pun, se respiră doar, așa intră dumnezeul veacului acestuia în oameni, ca și curentul electric, te ia cu toți fiorii. Debusolarea minților confuze nu poate produce un angajament logic al cuiva pentru nici o cauză.
Focul de paie e comod, nu-ți trebuie multă minte să-l aprinzi, iar de stins se stinge singur, e bun de-o slujbă.
Focul ce arde pe aur, focul aprins de Dumnezeu pe altarul de aur e altceva. Neapărat presupune dedicare, presupune jertfă, presupune angajament. De acolo începe, de la jertfă, de pe altarul de aramă, focul de acolo se ia, e un foc care nu are voie să se stingă. E un traseu logic de la păcat la slavă, de la animalul înjunghiat la tămâia ce se evaporă pe cărbuni încinși. Tot acest traseu are o semnificație, un tâlc, un ”înțeles duhovnicesc”și acesta este singurul fel în care avem voie să folosim termenul ”duhovnicesc”. Cuvântul ”duhovnicesc” e un termen legat de logică, de explicații, de înțelegeri ale unui plan, nu de fantome, năluci și umpleri.
”Când copilul este mic, părinţii sunt singurul „dumnezeu” pe care el îl cunoaște. Pe măsură ce începe să devină conştient de realităţile divine, el Îl înţelege pe Tatăl lui ceresc prin intermediul tatălui lui pământesc. Taţilor (mamelor, de asemenea), voi sunteţi fereastra prin care micuţul vostru îl Inţelege pe Dumnezeu! Copilul învaţă despre caracterul lui Dumnezeu observându-i pe părinţii lui.
Nu este nevoie ca părintele să fie perfect, ci doar o mini-caricatură care să reprezinte o cântărire a personalităţii lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu este în infinitatea Lui, părintele trebuie să arate în finit.
Părintele nu trebuie să fie atotputernic, ci doar sursa de putere a copilului.
Părintele nu trebuie să fie atotinţelept, ci doar suficient de înţelept pentru a-I călăuzi pe copil şi a justifica admiraţia acestuia.
Nu este nevoie ca părintele să fie fără păcat, ci doar să demonstreze o consacrare înspre ceea ce este bine şi sfânt.
Când copilul vede la părinţii lui o dependenţă smerită de Dumnezeu şi dragoste pentru Dumnezeu, deoarece el îi iubeşte pe părinţii lui şi îi respectă, va iubi şi va cinsti pe Cel pe care ei iubesc. În modul în care copilul se raportează la deţinătorii autorităţii (părinţii lui), în acelaşi mod el se va raporta la Dumnezeu. Dacă, atunci când părinţii spun: „Nu”, ei nu iau în serios acese„Nu”, nici „Să nu” al lui Dumnezeu nu va fi luat In serios. Copiii cu taţi cruzi ajung la maturitate având, în general, o concepţie greşită despre Tatăl lor ceresc. Aceia însă care au fost educaţi să asculte, din dragoste, de taţii lor pământeşti, sunt mult mai pregătiţi să asculte de Tatăl lor ceresc. ”
din ”Despre educația copiilor” M și D Pearl, Editura Lampadarul de aur, Oradea 1997, pag 34-35
Se întreabă autorul articolului din Newsweek aici:
Din cauza terorismului musulmanilor europeni țintit împotriva lor.
În mintea musulmanilor din Europa (și de peste tot) lucrurile au două culori: alb și negru. Din punct de vedere logic, ei sunt într-o falsă dilemă, o eroare logică frecventă. Alb: lumea islamică, care trebuie să se întindă și se întinde în mod ascuns sau pe față, cum poate. Negru: atacul asupra lumii islamice, limitarea ei, restrângerea, cedarea, retragerea, ceea ce în mintea musulmanilor este o imposibilitate teologică. ”Cum adică să nu cucerim lumea?” gândesc ei. Iar conflictul teologic este aprins de existența statului Israel, de retragerea teritoriului palestinian. Simpla existență a Israelului este pentru ei catalizatorul de gânduri care duce la ceea ce auzim și vedem toată ziua. Și atunci musulmanii atacă Israelul și pe evrei cum pot. Iar pentru că statul Israel e foarte puternic și nu-l prea pot ataca, ajung ținta lor cetățenii israelieni de rând peste tot pe unde sunt încă împrăștiați prin lume.
În mintea europeanului de rând lucrurile sunt foarte confuze. Spălat pe creier de valuri de darwinism, nazism, socialism și comunism, așteptările europeanului de rând sunt restrânse la o viață cu abundență materială, cu bunăstare și ”progres”. Europeanul nici nu se gândește că altcineva ar vrea altceva. De aceea valul de terorism care lovește Europa nu este înțeles deloc. Europenii ”cu bună credință” zic refugiaților ”Bine ați venit!” , ca și cum i-ar ajuta. Dar trecerea graniței Europei nu spală mintea musulmanului fanatic de ura față de evrei, poate dimpotrivă.
Dar ce este în mintea ta dragul meu cititor care din diverse motive ai ajuns pe acest blog și ai coborât cu ochii până la acest mărunt paragraf?
”Crezi tu în profeți împărate…?” Fapte 26:27
Pentru că Dumnezeu a scris istoria în Scriptura lui înainte ca să se întâmple, El acum doar le aduce la împlinire lucrurile profețite cu milenii înainte.
”Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple!.::” Isaia 44:6-7
Crezi tu că Dumnezeu a scris dinainte aceste istorii pe care le trăim noi astăzi, sau ești și tu confuz?
Iată de ce fug acum evreii europeni: noi trăim astăzi partea a doua a celui de-al doilea exod.
Primul exod a fost din Egipt în vechime: ”De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!» Ieremia 16:14
Al doilea exod a fost din toate țările, recent, după 1944 și este acum:
” Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.“ Ieremia 16:15
Acest al doilea Exod are două faze: faza unu care s-a petrecut după al doilea război mondial, când datorită ocupării Palestinei de către englezi singura poartă de intrare a evreilor fugăriți din Europa a fost pe mare, cu ajutorul vaselor de pescuit.
„Iată, trimet o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; ..:”
Ieremia 16:16a
Partea a doua a cestui de-al doilea Exod se petrece sub ochii noștri:
De aceea fug evreii Europei. Această migrație a musulmanilor spre vestul Europei (acolo unde mai sunt încă mulți evrei) la care nu ne-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla în secolul 21 este în Planul lui Dumnezeu și nimeni n-o poate opri, nici legile, nici granițele, nici hotărârile politice, ea se întâmplă pentru că așa a scris Dumnezeu în Biblie.
Migrația de acum a musulmanilor va duce în mod evident (vedem din profețiile Bibliei) la creșterea terorismului islamic(vânătoarea) în țările Europei și va determina migrarea evreilor în masă spre singura țară unde sunt protejați: Israelul. Nu este o chestiune de opțiune, ci una de profeții. Vor migra și sioniștii (evreii religioși în general) și evreii laici (cei pe care nu-i interesează nici Tora, nici Talmudul. Vor migra de frică.
Pentru noi nu este nici măcar o chestiune de a milita pentru sau împotriva unei cauze, lucrurile se întâmplă oricum, orice am face, ori ei, ori noi, ori oricine.
Atunci de ce scriu? De ce trebuie să știm? Pentru că Domnul nostru, Șeful nostru, directorul nostru, cum vrem să-L numim ca să pricepem autoritatea Lui, ne-a lăsat scris: priviți smochinul.
Vestea Bună 
