Blândețea argumentului și agresivitatea dogmei

31 Decembrie 2015

Dacă vrei să faci pe un copil să te asculte începe cu:”Să îți spun o poveste!”
Va fi ochi și urechi.
Orice învățătură, cât de complicată a-i vrea să-l înveți, dac-o îmbraci în pildă, în povestea potrivită, te va urmări și îi va prinde tâlcul.
La fel și cu oamenii mari.

Ba încă, un lucru de mirare este că oamenii mari nu mai ascultă povești, nu mai urmăresc raționamente și nu-și mai formează alte convingeri, rămân cu cele vechi.

Oamenii mari nu raționează, nu argumentează și se conving greu, oamenii mari au impresii.

Impresiile sunt un fel de repere (un fel de cookies ale memoriei) , un fel de semne după care omul te cataloghează imediat când îi vorbești, te pune  într-un raft al minții lui, trage concluzii despre orice. Te fetișizează sau te afurisește la minut, fără judecată.

Un om care are impresii nu are nevoie de argumente, el știe.

Iar un om care nu mai folosește argumente, se prostește…pentru că știe.
Cam așa cum scrie în Biblie: ”se pierd singuri în ceea ce știu din fire.::” nu în ceea ce nu știu.

Apelul la argument este cheia înțelegerii oricărui plan.

Argumentul e blând. Toată creația stă sub semnul argumentului, al ordinii, al cauzei, nimic nu se petrece fără motiv, ceva mișcă tot.
Și totul se petrece cu blândețe: tăcerea stelelor, mișcarea lunii, rotirea pământului, mersul norilor, creșterea ierbii, înflorirea pomilor, coacerea fructelor, uscarea ierbii, toate-toate sunt procese lente și blânde de tip cauză-efect. Așa ar trebui să fie și mișcarea gândurilor noastre, a învățăturii și a învățării:” primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi”.

Dumnezeu a apelat la argument, la relaționarea cauză-efect, ”de ce-de aia” când i-a așezat într-o grădină pe bunicii noștri. De-atunci noi nu putem ieși din grădină. Chiar dacă am fost o vreme înghesuiți în arcă, tot argumentul cauză-efect l-au auzit strămoșii noștri prin picurii de ploaie ce au răpăit 40 de zile. Apoi de la potop încoace tot ploaia și soarele lui Dumnezeu ne încălzesc sau ne udă, ele ne dau de mâncare sau ne aduc seceta și lipsa, argumentul stăpânește creația și ne duce gândul spre un Plan.

Argumentul e blând ca foșnetul frunzelor, ca bâzâitul albinii, ca și codița fructului sau ca și coaja de pe strugure. De-ajuns de tari să țină dulceața și aroma, de-ajuns de slabe să le poți rupe.

Dogma este agresivă. Dogma nu este nici măcar axiomă. Axiomele sunt generatoare de raționament, sunt bazele raționamentelor. Dogmele se pretind rezultatele lor. Dogma izbește, pleznește, se impune.
Dogma se folosește de verdicte oarbe, de fetișuri și de anatemizări. Dogma e secretul lehamitei omului de învățătură.

Invită-l pe om să raționeze și îi pui astfel creierul la masă, la ospăț, se va hrăni cu plăcere din învățătură.
Impune-i omului raționamentul de-a gata și alungi din el orice dorință de mâncare, nici nu mai crede că creierul s-ar putea hrăni.

Secretul argumentului este pilda. L-a ascuns Dumnezeu în creația și în Cuvântul Lui.
Secretul dogmei este legea. L-au pus oamenii în religiile și obiceiurile lor.


Fugind de Barnevernet

31 Decembrie 2015

În norvegiană sună așa ”På rømmen fra barnevernet”. Faceți o probă, dați search pe Google cu ”På rømmen fra barnevernet” și vedeți ce istorii vă va revela, traduceți cu Google Translate. Furtul de copii de către barnevernet și fuga copiilor mari din casele unde au fost adoptați e  un obicei norvegian ca ”tăiatul porcului” la români. Poliția desigur ajută barnevernetul. Se plânge barnevernetul că politia de frontiera nu-i ajuta si multi scapă în străinătate.

Aici e povestea a doi copii, de 14 și 15 ani care au furat o barcă ca să scape de pe insula unde locuiau repartizați în casa părinților adoptivi, probabil pentru a fugi la părinți lor.
Citește restul acestei intrări »


Fetișuri

31 Decembrie 2015

Conform DEX un fetiș este  un ”Obiect considerat purtător de forță magică sau formă materială a unui spirit, fiind venerat ca atare. ♦ Fig. Idee, principiu etc. care constituie obiectul unei adorații oarbe, iraționale. [Pl. și: fetișe] – Din fr. fétiche.”

Exemple de fetișuri:
-o iconiță sau un crucifix ținute de mulți șoferi pe bord sau de mulți oameni la gât
-o icoană pe peretele casei
-un semn al sfeștaniei lângă întrerupător
-o slujbă religioasă
-un obicei religios ca mersul la biserică
-o idee religioasă sau nu,
-lupta pentru un ideal
-o persoană cu pretenții mistice, un vindecător sau profet
-o organizație religioasă sau politică

-carnea rămasă de la jertfe
Omul își crează în mintea lui fetișuri din materie sau din idei și toată viața lui și-o trasează de frica acestor fetișuri.  ”Un idol este totuna cu nimic”, de exemplu mâncatul de carne rămasă de la jertfe. Carnea de la jertfe e carne, bună de mâncare, dar este o problemă dacă cineva se raportează la acea carne ca la un fetiș, ca fiind purtătoare de ”forțe ale binelui” ce mă vor ”umple” de dumnezeire mâncând. Dacă cineva ”mă vede” mâncând, mai bine să renunț. ”Nu carnea (ca fetiș) ne face plăcuți divinității” acesta este mesajul.

Fetișizarea religioasă
Pentru mine mult timp ”cultul” meu a fost un fetiș, ceva la care m-am raportat cu frică, cu venerație. Tot ce era în cult, în biserică era bun, ce era afară era rău. Apoi când am descoperit corupția internă din cult, am socotit cultul antonimul fetișului (ca blestemat, afurisit, anatemizat, afurisitură) și l-am biciuit cu sete chiar aici pe net, pe forumuri, chiar pe acest blog.
Nu e nici una, nici alta: socotit ca fetiș de foarte mulți cultul e un biet idol, ”totuna cu nimic”, de combătut, dar nu poartă în el decât ignoranța idolatrizată din belșug a celor ce-l fetișizează, nici o altă forță malefică specială.

Am întâlnit aici pe blog (am făcut și eu) tendința de a fetișiza sau de a anatemiza pe bază de principii mărunte, oameni, idei, acțiuni. Chiar un prieten de blog (nu ne-am văzut niciodată) a ținut ieri să-și ceară scuze de la altcineva pentru anatemizare grăbită.

Alternativa de gândire pentru împărțirea arbitrară a lumii minții în fetișuri și afurisituri este analiza, judecata, planul lui Dumnezeu.

Cu toții avem un drum al gândului nostru:
-de la confuzie la certitudine
-de la ignoranță la cunoaștere
-de la necredință la credință
-de la iritare la răbdare
-de la lene la acțiune
-de la ură la dragoste (de bine)
-de la naivitate și slujire a dușmanului la discernământ și luptă cu dușmanul
-de la desfrânare la înfrânare
-de la haos lăuntric la evlavie (angajament, dedicare)
Pe acest drum e foarte greșit dacă ne ghidăm după repere considerate de cei mai mulți ca fetișuri sau anateme. În mijlocul grupului sau mediului fetișizat poate exista multă corupție și rău și totodată în ceea ce este anatemizat și respins poate exista ceea ce-ți va folosi.
Domnul Isus s-a ferit de fetișizare, a fugit de cei ce voiau să-l facă împărat, s-a ascuns după ce făcea vreo minune, dar nu s-a ferit de anatemizare.
Anatemizarea ne face mai mult bine decât fetișizarea. Ne izolează dar ne face destoinici pentru cel ce ne-a dat un plan, un Cuvânt, nu o organizație.

”Vă încredințez în Mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său” a spus apostolul, nu în mâna bătrânilor adunării, supraveghetorilor sau slujitorilor. Mulți oameni se dau chiar purtători de divinitate, acceptă bucuroși fetișizarea de către alții, și-o construiesc și și-o protejează, e aducătoare de arginți.

Există fetișizarea statului, mai ales în țările bogate. (La noi vorbim mai degrabă de anatemizarea statului). În Norvegia de exemplu, oamenii cred orbește în stat, nici nu presupun că ar putea greși. Statul pentru ei e sfânt, regele e capul bisericii.

E multă confuzie în lume dragii mei, dacă ați ajuns cu cititul până aici înseamnă că nu vreți să fie și în capul vostru.
Mulțumesc de răbdare.

 


O cană cu mesaj despre un ”Dumnezeu ca un ceai”

31 Decembrie 2015

Am călătorit zilele trecute și am vizitat mulți prieteni și multe rude.
Între 15 minute și 3 ore la fiecare.
Timp de-un ceai, de-o cafea, de-o poveste.
Într-un loc am primit ceai într-o astfel de cană.
canamistica2.jpg

În tonul a ce am scris despre Dumnezeu-substanță, se înțelege că ceaiul îl ”simți”, pentru că e dulce și bun.
De ceai ”te bucuri” când îți ”atinge” buzele, cerul gurii și limba.
Ceaiul chiar ”îl auzi”, mai ales dacă e fierbinte și cineva se grăbește sau când se face gargară cu ceai.

Dar ceaiul nu e bun ca imagine pentru un Dumnezeu înțelept.
Ceaiul n-a scris niciodată nici un rând.

Dumnezeu nu ne-a cerut să-l simțim, ci să-l credem.

Creația Lui poate fi simțită, dar noi nu ne închinăm ei.
Creatorul creației și al nostru a lăsat scris un Cuvânt, un plan, o Voie pe care ne-a cerut să le aprofundăm ca arhitecții (meșterii-zidari) înțelepți, să le credem cu tot devotamentul nostru și să trăim conform lor.

Predicatorii ”Dumnezeului ce se simte” a ”Dumnezeului-ceai” au mulți enoriași cărora le tot dau și care tot beau din ”ceaiul ăsta” care n-a scris nimic, dar care se simte, te bucură și chiar se aude, că se face multă ”gargară” cu ceaiul ăsta.

Între timp pe măsură ce nesimțirea se propagă, în timp ce transformările și degradările continuă, copiilor noștri li se va servi probabil un ”Dumnezeu-apă de ploaie”.

Concluzie: muzica ”mistică”, muzica generatoare de senzații trebuie eliminată din programul celor ce vor să fie fideli unui  plan al lui Dumnezeu care se adresează înțelepciunii. Muzica trebuie doar să învețe.
Va putea face cineva acest lucru chiar pe metru-pătrat?


Clondir de sânge

30 Decembrie 2015

Magda Isanos

Poeta ale cărei poezii mi-au însoțit gândurile atunci când aveam fișă la Oncologie și îmi priveam sfârșitul aproape.

Iată o poezie:

”I-o taină pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
(dizgrațios și greu de mânuit ),….

blood

când gândul se putea, de-o pildă, strânge,

Scânteietor pe-aripa unui flutur,

fluture

ori între două foi de trandafir,
Care-s așa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.”

rose

Sursa

Bolnavă de mică de poliomielită, cu ambii părinți doctori în medicină,  a trăit doar 28 de ani.

A lăsat pentru ”…noi care-așa de repede murim.” gândurile ei.

 

 


Dovezi, dovezi, dovezi

30 Decembrie 2015

Completare 5 ianuarie 2016, ora 00.40

Vă recomand să citiți cu răbdare articolele doamnei Marianne Harslev Skanland (și ale altor norvegieni indignați de ce se petrece în țara lor) despre Protectia Copilului din Norvegia. Aici sunt articolele în limba engleză despre Protecția Copilului:http://www.mhskanland.net/page10/page10.html
Dânsa cunoaște din interior sistemul norvegian și scrie frecvent împotriva lui.
De exemplu un articol care arată originile darwiniste ale TEORIEI ATAȘAMANETULUI și a CONTACTULUI VIZUAL este acesta:http://www.mhskanland.net/page62/page286/page286.html

Citite cu răbdare, astfel de articole sunt o sursă bună de argumente extrem de puternice împotriva acestei mașinării de distrus oameni.

Citat: ””Eye contact” and „interaction” are elements in „attachment theory”, which I consider to be practically the most dangerous of all the quackery which child protection services of the Western world and the psychology associated with it have taken to heart. It gives them almost unlimited power to force through meaningless, abusive treatment of families on the pretext of it being scientifically valid.

Central ideas are found in the writings of medical doctor John Bowlby, who was well-intentioned enough and who has in fact found and launched some sensible things, but who was a psychoanalyst.

The view that eye contact is decisive for the „attachment” of a child is based on the idea that humans are like sheep, goats, cows. In these species it is usual that mother and new-born oppspring look at each other directly after birth. In our days this idea has invaded our birth clinics, midwives and nurses being taught to believe that it is necessary for a human mother and her new-born child to stare at each other in order to lay the foundation for attachment between them. ”
…..
One of the results of social-determinstic thinking is a popular dogma in social work of our times: that the family is a so-called social construction – an arbitrary joining together of just any individuals, with no natural basis for the fact that parents and their own children are ordinarily the ones who stick together in a family. Those who believe in this dogma, will as a corollary have it that family life is activity in which the participants play social roles; one is not mother, father or child, one acts in one of these roles (1996 p 80; 1998 pp 56-58). The ideology preaches that genetic relatedness is without importance. (A variant of the „role” theory also claims that belonging to one of the sexes is a matter of role-play which is induced socially and can easily be changed. This view seems to consider genetially and hormonally deviant individuals as proof, and extreme action taken on such a basis has not been without resulting tragedy, cf articles about Dr John Money (e.g Wikipedia 2012).) So-called „attachment theory” is an implementation of the same popular speculations of social-deterministic type.” De aici:http://www.mhskanland.net/page62/page286/page286.html
Traduceți voi dacă aveți timp, eu nu m-am răbdat să nu vă atrag atenția. E grozăvia tiraniei filosofiei sodomite, familia poate fi orice, nu mamă și tată și copii.

Iar despre faptul cum toată șarlatania asta, justificată ideologic ca la comuniști, e bine alimentată cu bani publici am relatat aici:https://vesteabuna.wordpress.com/2016/01/04/cosmarul-norvegian-frauda-sponsorizata-de-stat-a-protectiei-copiilor/
Faceți auzit glasul acestor oameni, ei știu mai bine ce e la ei în țară.


Completare 2 ianuarie 2016, ora 16.00

Pentru că această postare a fost preluată de mai multe bloguri mai vizibile ca al meu, și pentru că unele informații de aici au fost răstălmăcite, țin să precizez:
-SE ZVONEȘTE doar despre suma de 120.000 de euro pentru un copil, că ar fi bugetul Barnevernet pentru un copil pe an. Nu este o informație sigură, ci un zvon și așa am scris în articol mai jos. Din această sumă probabil o parte ajunge la membrul  Barnevernet care administrează fondul, se pare că există un interes direct de a lua copii cât mai mulți.
-acest blog este al unei persoane private, nu al unei agenții de știri, informațiile trebuie luate prudent, ca să se confirme e nevoie de 2-3 martori independenți.
-”dovezi, dovezi” din titlu se referă la lista de articole de pe sit-ul de mai jos, articole care confirmă zvonistica și transformă multe presupuneri în certitudini.

Călătorim.

Ieri și alaltăieri am fost la rude. Am întâlnit membri a 4 familii care s-au întors recent sau de câteva luni din Norvegia.
Povești horror. Realitatea e mai cruntă, ei nu spun tot de frică.
N-am timp să scriu și unele lucruri am fost rugat să nu le zic. Am înțeles și de ce.
Dar fac altceva: dau link spre ce-au zis alții.
Încerc să înțeleg: un fond (așa cum sunt la noi fondurile europene) se dă administrat de companii private pe diverse chestiuni. De exemplu: Protecția Copilului. Norvegia, pentru că are bani, a hotărât să ridice standardele Protecției Copilului în țara lor. Emit noi legi și directive și le pun în aplicare. Dar nu ca la noi, prin Ministere și Direcții Regionale.
Nu, un fond extern cumpără de la stat toate serviciile acestea sociale ale unei țări la pachet pe sume de sute de milioane (ca la noi Colectarea Gunoiului de Remat) și angajează servicii private de administrare a acestor servicii.
Există un sistem de punctaje ( ca și în cartea sorei Mariana Goron ”Afaceri cu suflete de copii”). În final comitete arbitrare zonale fac spionaj pe familii, mai ales prin școli, (cam ca securitatea la noi) și așa ca vulturii, fără avertizare, cad pe câte-o familie, le iau copiii și-i dau spre adopție. Practica dovedește că foarte rar, dar foarte, foarte rar un astfel de copil mai ajunge în familia părinților lui. Dacă s-ar întâmpla așa, cei ce au primit banii, ar trebui să-i dea înapoi.

Un denunț se plătește cu 30000 de koroane (aprox 3200 euro, de obicei denunță profesorii), pentru luarea unui copil se zvonește că se primesc 120.000 de euro.
Se practica sedarea copiilor, presiunea psihologica, minciuna ( ca și la cazul Cristinei), timpul lucrează în favoarea hoților.
Părerea celor ce au plecat de acolo: ”țărani cu bani”,  a plouat cu petrol și proștii au ajuns bogați, pescari fără școală și fără inimă, dar cu funcții și sarcini, foști barmani, foști lucrători petrolieri ajung agenți Barnevernet.
Rareori se fac vizite înainte de ”răpirea„ copiilor. La un astfel de caz, o poloneză a primit vizita inspectorilor și una din inspectoare i-a șoptit numai ei: ”vezi că mâine venim”, cu alte cuvinte, ”vezi ce faci!” și a fugit cu copilul în noaptea aceea.
Dar să dau un link (http://fampo.no/cps.html):

fampo1

fampo2

Fondurile norvegiene au intrat și la noi, pe mediu sau pe alte teme.
E o metodă de stors banii de la guvern în numele progresului și ”legal”.
Rugați-vă pentru familia Bodnariu dar nu cedați blazării.
Ce puteți face?
Dacă aveți timp și știți limbi, traduceți articole și răspândiți știri, e o tragedie reală acolo. E o teroare ascunsă, ca și cum securitatea pe vremea lui Ceau prigonea pe ascuns și zâmbea pe față. Nu credeți bla-bla-ul oficial,  realitatea e alta. CPS-ul norvegian (Barnevernet) seamănă cu organele impuse de regimurile lui Hitler, Stalin și Ceaușescu.

”Am fost răpit și v-a durut pentru mine…”

Completare 4 ianuarie 2016 Aici (http://forum.r-b-v.net/viewtopic.php?f=314&t=8064) scrie despre doi părinți (tată-german, mamă-ucrainiancă) cum și-au răpit înapoi fetele de la Barnevernet și au fugit cu ele spre Germania. Poliția norvegiană a anunțat în toată Scandinavia și au fost arestați pe insula Fyn în Danemarca de către poliția daneză. Caz recent 21 noiembrie 2016.
Dacă și după ce această teroare va avea un sfârșit, doamna Marianne Haslev Skånland va primi probabil titlul de ”Drepți între norvegieni”. Dumnezeu să vă binecuvinteze doamnă.

 


Copiii Bodnariu, în pericol iminent de a fi ”înfiați” de homosexuali

28 Decembrie 2015

Pe pagina web a comunei Naustdal stau publice aceste informații:
https://www.naustdal.kommune.no/tenester/oppvekst/barne-og-familievern/  traducere cu Google Translate.
Cupluri căsătorite, în concubinaj, persoane singure sau cupluri de același sex pot deveni asistenți maternali.”
naustdal

Continuați să ”umpleți lumea” cu informații despre această nelegiuire, mai ales scrieți și sunați fiecare la prietenii voștri străini. Dacă cunoașteți norvegieni sau scandinavi merită să-i informați, ei habar n-au ce se petrece în țările lor.
În numele unei lozinci extrase dintr-o filosofie neonazistă: ”ce e mai bine pentru copii”, copiii sunt smulși din brațele părinților ca și cum ar fi sfecle sau verze, fără să se țină cont de rădăcinile afective distruse prin această dezrădăcinare fără precedent în istoria omenirii, decât doar în condiții de război și jaf, nu într-o țară ce vrea să se laude cu peisajele, bunăstarea și ”cultura” ei, în vremuri de pace.