Veți fi dați în mâinile lor!

29 iunie 2012

”Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţiifraţiirudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.” Luca 21:16

Veți fi dați în mâna lor de ”prietenii” voștri!

Astăzi se împlinește un an de când m-am întâlnit cu istoria.
Pe 29 iunie 2011 mi-am citit (coperțile) dosarul(ui) de la CNSAS.
Spun coperțile pentru că este mai mult decât evident că nu mi-a fost arătat aproape nimic.
Nu scriu cu patimă, nici cu regret, nici cu dorință revanșardă.
Scriu doar adevărul așa cum îl văd și înțeleg, calm și rece, poate va folosi și altora.
Anul trecut, pentru o scurtă vreme am crezut că atâta a fost tot dosarul, doar 13 pagini. Chiar am crezut că datorită faptului că atunci în 1989 m-am retras de la organizarea de întruniri, prin aceasta Dumnezeu m-a ferit de ei și că am scăpat. Am scris aici pe blog cum am gândit.
Acum nu mai gândesc așa.
Acum, după un an de reamintiri (mai mult involuntare) îmi dau seama de câți ”prieteni” am avut.
După ce am citit în dosar Planul de măsuri, multe din amintirile evenimentelor acelor ani au început să se lege.
Înafară de un vecin(totdeauna zâmbea larg când ne vedea) care era bătrân și probabil a murit, toți cei ce ne-au ”lucrat” atunci trăiesc. Și a trebuit să constat și trebuie să scriu că se pare că fac aceeași muncă ingrată și azi. Rușinoasă pâine!
Trei din ei sunt pastori baptiști (initial am crezut doar de unul(cel ce m-a turnat) dar …nu pot nega evidențele).
Altul, inginer electronist, e secretar ”de suflet” al unui pastor roman independent din SUA.
Cei ce m-au ”încadrat informativ” la fabrică m-au lucrat mult prea grosolan ca acum după 23 de ani să nu-mi dau seama.
Erau colegii de echipă, ”prietenii”mei, jucam șah împreună,…

Ce mi s-a arătat din dosar?
Lucruri banale, care nu-mi dezvăluiau nimic, de exemplu: extrase din scrisori. Fiind urmăriți de aproape, scrisorile ne erau citite încă înainte de expediere, chiar fără ca să fie scris pe plic expeditorul. Au citit și copiat din scrisorile mele către soție, ale soției către mine. Aceste scrisori și încă câteva nu le-au scos din dosar.

Ce s-a scos din dosar?
Foarte mult, aproape tot. Conform logicii lor, au scos din dosar orice ar putea incrimina un informator sau agent încă activ.
Iar pentru că lucrurile s-au petrecut acum 23 de ani, noi fiind tineri atunci, cei care trebuiau ”protejați” au astăzi între 45 și 60 de ani. Și probabil ”lucrează”. Altfel ce rost ar avea să le fie protejate faptele?

De un an de zile fără să vreau mi-am tot reamintit diferite ”faze” din acel an.
Mai ales ”prieteniile”.
Mă gândesc de o vreme să încep să le înșir aici.
Un haiduc religios m-a și îndemnat: ”dați-le și numele frate!”.
N-am libertatea să le înșir nici măcar faptele, încă.
Și eu l-am trădat pe Domnul de fiecare dată când am umblat călăuzit de firea pământească. ”Prietenii” mei m-au vândut pe mine, eu l-am ”trădat” pe ”Prietenul” Cel Mai Bun. ”Prietenii” mei îmi datorau mie 50 de lei, eu am fost iertat de 10.000.
Să-i strâng de gât?
Pe de altă parte trebuie să scriu pentru că vânzarea de ”prieteni” e un semn al vremurilor din urmă.
Iar acest semn trebuie arătat. Se împlinește sub ochii noștri, ca înverzirea smochinului, ca alte semne.
”În zilele din urmă oamenii vor fi…vânzători!”
Cei ce ”dau în mâna lor” habar nu au că împlinesc Scriptura.
Noi știm însă. E mai mare bucuria să știm și din aceste semne că ”Domnul este aproape” decât ar putea fi ”satisfacția” deconspirării unuia sau altuia.
Din felul cum au decurs lucrurile atunci, din câtă fățărnicie a fost semănată și din câtă a răsărit aș scoate îndemnul de nu te da singur pe mâna lor.
Domnul Isus ne-a învățat așa de frumos:
”Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor.” Matei 10:17
”Sinagogile” sunt conduse de oameni ce nu-L cunosc pe Domnul. Scrie ”vă vor bate în sinagogile LOR”, Domnul nu are sinagogi, ele sunt ale oamenilor. Să ieșim din ele, Domnul nu locuiește în ele. Dacă cuiva îi este frică să nu fie dat afară din sinagogă, să-și amintească cum pe Domnul Isus L-au scos afară cu furie din sinagoga cetății în care a crescut și au vrut să-L arunce în prăpastie(Luca 4).

O parte din agenții din dosarul meu sunt șefi de sinagogi. Probabil, unii din răbdătorii mei cititori, care ați ajuns cu cititul până aici sunteți ”oițele” acestor ”păstori”. Sau ale unor colegi de-ai lor de haită. Eu vă scriu frumos: treziți-vă!
Turma Domnului Isus  este turma pășunii Lui, nu a staulelor stătute ale acestor ciobani ”unși” de securitate.
Pe de altă parte se pare că grupurile ”dizidente” au fost și sunt și mai mult infectate de mizeria acestei fățărnicii, de un număr proporțional mult mai mare de agenți de influență, astfel încât singurul criteriu de separare rămâne crucea, Cuvântul crucii.
Cine-L cunoaște, îl folosește și scapă.
Cine nu-L cunoaște, de ce să scape? Păcatul este mai periculos decât amărâții de agenți ai securităților vechi și noi, clerici sau nu.
Mărit să fie Domnul!


Dinozaurii și Biblia

28 iunie 2012


Pilda ierbii

28 iunie 2012

1 Petru 1:24-25a
”Căci orice făptură(original: carne) este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvāntul Domnului rămāne īn veac…”

Duminică a vorbit un frate din acest loc, apoi am stat și am judecat.
Așa scrie: ”ceilalți să judece”. Și de duminică tot judec.

Mai ales că în fiecare seara în jurul orei 9 în grădină înflorește Luminița nopții(poza e de pe net). Florile splendide țin o noapte și o zi, seara următoare sunt veștede și   după încă o zi cad.

Tinerețea (cărnii) și frumusețea ei, energia, slava, toate sunt comparate de Domnul cu iarba, cu floarea ierbii.

De fapt atunci când a Domnul a făcut iarba a făcut-o cu acest scop, ca să ne fie pildă.
Mai târziu a  dat să fie scris și Cuvântul care să explice pilda.
Și tot atunci a dat credința ca să fie crezut Cuvântul.
Și toate aceste uriașe adevăruri le-a dat să fie amestecate în minte, crezute, meditate, rumegate,  să ne gândim la ele.
Să ne gândim la iarbă, la carnea a cărei pildă este, la Cuvântul ce ne scrie despre ele, la simbolurile care explică realități care se leagă între ele și ne deschid mintea pentru hrănirea cu ”mana ascunsă”.

Iarba a fost dată nu numai ca să nu ne lovim când cădem, deși și de asta.
Iarba nu a fost dată doar pentru ca s-o pască vacile și să dea lapte de băut, deși și de asta.
Dumnezeu nu a creat iarba doar pentru gâze și peisaj, pentru iepuri și fazani, pentru oi și capre ci mai mult decât atât: pentru a ne fi o pildă. Mare este înțelepciunea Lui.

Slavă Domnului, nu există fabrică de iarbă, nici uzină de fabricat furnici, nici intreprindere de produs frunze, oamenii nu pot face aceste lucruri. Dumnezeu le-a făcut pe toate vii, El le înmulțește, El le crește ca să ne compleșească numărul și înțelepciunea pildelor Lui. Din aceste pilde să ne învățăm pe noi, să avem de unde porni Cuvântul când îi învățăm pe alții, să ne învățăm copiii în el. Toată creația este un material didactic aflat din belșug în Școala Existenței Lui, în lumea de carne, umbra ”lumii” de Duh. Lucrurilor create El le dă o vreme scurtă ca să ne învețe, El le veștejește și vântul Lui le ia. Tot ca să ne învețe.

Prin comparație cu iarba și floarea ei care se veștejesc, pomul sădit lângă izvor are frunze care nu se veștejesc și dă rod la vremea lui. Pomul sădit lângă izvor îl reprezintă pe omul înrădăcinat în Cristos.

”El este ca un pom sădit lîngă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc…”

Să ne învățăm îndeosebi copiii, să ajungă să-și învețe și ei copiii în ele. Aceștia sunt primii pași ai drumului gândului, de la cele văzute și pipăite spre cele care le reprezintă, spre Cristosul din care și pentru care au fost făcute toate lucrurile.
Mărit să fie Domnul.


Duminică 1 iulie iar este ”discotecă pocăită” la Cluj

27 iunie 2012

Țineți-vă copiii acasă!

Avertizați și pe alții!

Afacerile lor sunt un lucru de care ei vor da socoteala. De participarea copiilor voștri la aceste ”discoteci” veți da socoteală voi ca părinți!

Am primit pe mail:

Concert Decean
Cornerstone Church, Los Angeles SUA, în colaborare cu Biserici Evanghelice din România, organizează un concert de muzică creştină contemporană.

Sunday, July 1, 2012  6:00pm
Casa de Cultura a Studentilor Cluj
Piaţa Lucian Blaga 1-3, Cluj-Napoca

Adică asta:

Pentru astfel de meniu spiritual vor da socoteală și ”bisericile evanghelice” care l-au organizat și chiar cele care n-au protestat împotriva lui.
”Tu lași ca femeia aceea!”

 


Industria religioasă

25 iunie 2012

Mă gândeam aseară la Apostolul Pavel, la momentul când au început persecuțiile în Efes și în Filipi.
De fiecare dată a fost vorba de deranjarea industriei religioase.

La Efes, argintarul Dimitrie era deranjat de mesajul răspicat proclamat de Pavel, că ”zeii făcuți de mâini nu sunt dumnezei”.
La Filipi o sclavă, care prin ghicire ”aducea mult câștig stăpânilor ei” a fost eliberată de duhul de ghicire iar stăpânii ei s-au deranjat grozav.

De la Adam încoace omul care și-a făcut ”din evlavie un izvor de câștig” va sta liniștit până nu-i seacă izvorul. Temelia liniștii lui este gradul de ”beție” al gloatei mulse de el. Când mesajul Veștii Bune eliberează oamenii din aceste capcane, toți profitorii vechilor idolatrii fac scandal mare.

Religia este pentru foarte mulți oameni o industrie, un izvor de câștig.

Scopul acestei postări nu este de a lupta cu industria religioasă(ea va fi nimicită la arătarea Domnului Isus), ci de a deschide ochii asupra ei, pentru a nu fi înșelați de ”blana de oaie” cu care acești lupi își acoperă părul. Ca o paranteză, întotdeauna blana de oaie a lupilor va fi perfectă, frumos pieptănată, curată și deseori acești lupi vor avea prin apropiere o oaie adevărată căreia i-au ”scărmănat” blana și cu care se vor compara. Exemplu: ”apostolii nespus de aleși” din Corint față de apostolul ”necioplit în vorbire”.

Am în amintiri multe dialoguri pe bază de ”ce este scris” cu oameni care și-au făcut din evlavie un izvor de câștig. Lanțul câștigului din evlavie nu-i lăsa să creadă Cuvântul. Inevitabil Cuvântul te duce la Har, la ”fără plată” la ”răscumpărarea care este în Cristos Isus” și toată schela îndreptățirilor acestor afaceri se prăbușește. În tinerețe nu-mi dădeam seama de acest clei al minții lor și mă zbăteam să-i conving cu Scriptura de un adevăr care de fapt le-ar fi stricat afacerile. Încăpățânarea de a nu primi un adevăr am considerat-o o orbire când de fapt era o robie.

Industria religioasă este o idolatrie. Oricine face un idol îl face ca să scoată un câștig din El.

Dacă ar fi să înșirăm idolatriile religiei așa-zis creștine am putea numi:
-vânzarea de indulgențe de către biserica catolică
-pelerinajele la locuri sfinte
-producția și comerțul de icoane și obiecte religioase(la fel ca Dimitrie la Efes)
-ghicirea,
-susținerea de așezăminte mănăstirești
-ritualul, formarea și plătirea de clerici
-construcția și întreținerea templelor
-muzica religioasă, etc.

Dacă primele idolatrii înșirate mai sus țin de vechea formă a creștinismului, ultimele trei au rămas aproape neschimbate după ”RE-formă”. (Reforma a fost așa cum îi arată și numele doar o schimbare de formă și nu de esență.) Mai nou chiar în creștinismul așa-zis evanghelic sunt reînviate încet și (celel)alte forme de idolatrie, gen pelerinaje(festivaluri undeva, acolo…etc.) sau marșuri pentru….(Isus, viață…etc).

De ce scriu acest post?
Ca să pot da un îndemn.
Îndemnul este ca înainte de a începe o discuție pe baza Cuvântului lui Dumnezeu cu cineva, să facem o cercetare a duhului său. Dacă omul face parte din cei conduși de duhul idolatru al câștigului din evlavie, orice încercare de lămurire a lui se va lovi de neputința lui de a ieși din cursa câștigului mârșav.
Este o trudă zadarnică să încerci să convingi pe cineva de un adevăr care îl va conduce la lepădare de sine.
E ca și cum i-ai pune tu crucea pe umeri.
Trebuie s-o ia singur, nu la ”comanda” ta.
Această  neputință duce la ”dezbinare” cel puțin de moment. Cel puțin până omul ajunge să priceapă și să se lepede singur de idoli.

Înainte de a avea minte omul are stomac,  cel născut întâi are foame, frică de sărăcie, teamă de viitor, etc. Chiar copilul mic, mănâncă cu mult timp înainte de a vorbi. Nu putem neglija aceste forțe, ele sunt un ”Goliat” înfricoșător pentru mulți.
Dar armele cu care ne luptăm noi nu sunt ”armura lui Saul” ci armele luminii.


Despre fișierele audio de pe acest blog

24 iunie 2012

Probabil unii din cititorii mai vechi ai acestui blog ați observat că majoritatea fișierelor audio nu se mai pot asculta.

Acest lucru nu mi se datorează mie, ci probabil unor setări făcute de wordpress.

Aceste schimbări sunt dreptul lor. În limita a 5 Gb blogul e gratis, peste se plătește.

Datorită principiilor pe care nu mi le calc doresc să rămân în zona gratisului. Nu că ar fi scump 5 Dolari pe an dar …e lung de explicat.

Soluția de moment a fost să încarc fișiere mp3 pe un cont de gmail ce-l am de mai demult și să le descărcați de acolo.

Înregistrările din adunare rămân parolate, pentru parolă…aici.


Protejat: Înregistrări adunare 24 iunie 2012

24 iunie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Dezbinarea lui Isus, pilda leviților

23 iunie 2012

Luca 12:51 ” Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei…”

Când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să iasă din Ur, vecinii lui au interpretat probabil că plecarea lui dezbină orașul.
Când Avraam s-a despărțit de Lot, privitorii probabil au văzut tot o dezbinare.
Când Lot a fost scos din Sodoma, chiar ginerii îl acuzau probabil că ”ce-i arde bătrânului să dezbine cetatea”, nu îi e bine?
Când Moise și poporul au părăsit Egiptul, tot dezbinare s-a văzut.
Când Ghedeon  a împărțit armata a fost văzut ca dezbinator poate.
Când David rătăcea urmărit de Saul și apoi mai târziu de Absalom, privitorii, Șimei de exemplu îl vedeau ca pe un uzurpator de tron.
Și sunt multe exemple de dezbinări în planul lui Dumnezeu.

Una destul de discret notată de cronici este cea din timpul lui Ieroboam.
Leviți primiseră 48 de cetăți la împărțirea țării, câte 1000 de coți de teren în jurul fiecărei cetăți. Șase din aceste cetăți erau cetăți de scăpare unde ucigașul involuntar trebuia să stea până la moartea Marelui Preot(marele Preot este o imagine a Domnului Isus, moartea lui era izbăvirea ucigașului). Rânduieli exacte și pline de semnificații. Leviții slujeau la templu, la Ierusalim, numai acolo,  mergeau pe rând să slujească după rânduieli.
La moartea lui Solomon a apărut o nouă dezbinare, tot de la Domnul. Zece seminții s-au depărtat de casa lui David și au urmat calea lui Ieroboam. Această dezbinare a fost tot pentru învățătura noastră.

Ce au făcut leviții din zecile de cetăți pe unde trăiau împrăștiați în tot Israelul când 80% din popor s-a depărtat de Cuvânt?

Au plecat în Iuda și împreună cu ei a plecat mult popor. O dezbinare, așa s-ar fi putut vedea cu ochii vecinilor lor:”Ce au ăștia să plece? Să-și lase ogoarele și casele?”
Așa citim:
2 Cronici 11:13 ”Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;  căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim,”
2 Cronici 11:16 ”Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda,…”

Ce n-au făcut leviții?
N-au făcut compromisuri, nu s-au adaptat, nu au căutat să slujească vițeilor de la Betel și de la Dan (câtă ironie!, astăzi multe ”biserici” se numesc ”Betel”, un nume consider foarte potrivit stării lor de idolatrie identică cu cea a lui Ieroboam, cei ce dau aceste nume nici nu realizează acest lucru).
Leviții n-au făcut revoluție, n-au făcut zgomot, n-au cerut despăgubiri pentru terenurile și casele abandonate.
Leviții n-au scris memorii despre încălcarea drepturilor omului, nu s-au aliat ca să fie puternici.
Leviții n-au făcut tărăboi la plecarea lor, au plecat discret, nu se notează nici un eveniment paralel.
Plecarea lor a fost una dictată de credință, ei cunoșteau Cuvântul, Deuteronom 12, locul de închinare ales de Domnul, acolo și numai acolo se aduc jertfe.

Leviții sunt o pildă pentru noi. Ei reprezintă adunarea, pe cei chemați afară. Noi, adunarea suntem o seminție aleasă, o preoție…ca ei. Leviții au fost seminția aleasă, dați lui Aron pentru slujba Casei.  Noi, Adunarea am fost dați Domnului Isus: ”Tot ce-mi dă Tatăl va ajunge la mine”, ”ai tăi erau și Tu mi i-ai dat”. Leviții au fost luați în locul Întâilor născuți care erau ai Domnului încă din Egipt, ca răscumpărare…noi suntem Biserica Celor Întâi Născuți, etc. etc…

În plecarea plină de demnitate a leviților vedem o pildă pentru noi.
Erau împrăștiați între cele 10 seminții ”ca și copii lui Dumnezeu cei risipiți” astăzi.
Ce-i unea pe ei? Ce ne unește pe noi?
Un cult, o mărturisire de credință, un statut?
Nimic din acestea.
Pe ei atunci și pe noi astăzi ne unește o credință comună în aceleași primisiuni, un Cuvânt: cuvântul crucii.
Ei nu puteau jertfi în altă parte decât acolo unde Cuvântul promitea răsplătire.
Noi nu putem jertfi (vorbi, sluji) decât acolo unde este El în mijlocul nostru, nu un alt nume. Promisiunile sunt legate de proclamarea și practicarea Numelui, a autorității Lui de cap al Adunării: ”L-a dat să fie cap peste toate lucrurile, Adunării care este Trupul Lui”.

Pilda căii lui Ieroboam reprezintă apostazia(lepădarea de credință) profețită de apostoli și văzută în istorie că s-a instaurat imediat după moartea lor.
Pilda leviților, ”dezbinarea” lor, plecarea lor spre Ierusalim reprezintă (”dragostea lui Cristos” care ne strânge,) o pildă bună că ce avem noi de făcut când majoritatea se abate. Chiar dacă cu ochii firești se vede ca dezbinare, plecarea leviților și deci ”ieșirea noastră din tabără, din tabere” este de fapt o unire, o strângere cu El, la El.

O afirmație de genul (am auzit-o dumina trecută): ”noi iubim pe toți frații”! nu putea ieși din gura leviților ca justificare de a nu-și părăsi casele din Israelul apostat. Înainte de a face ceva cu justificarea că ”iubim pe toți” ar trebui să privim oglinda Cuvântului: oare Domnul iubește căile celor pe care noi nu vrem să-i părăsim?

Oare din ”dragoste” rămânem în părtășie cu vițeii lui Ieroboam sau pentru că nu vrem să suferim prigonire din pricina crucii lui Cristos?

Să ne judecăm bine căile și mersul, asocierile rele strică. Refuzul de a te despărți de cei ce se abat, înșelându-te poate numărul lor mare te va atrage în asociere și la pedeapsa lor.

Să nu ne fie frică de dezbinare când știm că o facem pentru alipire(Levi=alipire) de legământul cel Nou(Ierusalim).

Să-L învățăm pe Cristos, felul Lui de a fi și din pildele Vechiului Testament, pilde petrecute și descrise pentru învățătura noastră.

Mărit să fie Domnul!


Mai mult decât hrana

22 iunie 2012

Romani 1:21

”măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.”

Închinarea în duh și în adevăr este una a lăuntrului, a duhului minții.

Scopul pentru care am fost născuți din nou este ”ca să aducem jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos”. Desigur, ”strămutați în locurile cerești”.

Cum înțelegem expresia ”prin Isus Cristos”?

După cum în vechime jertfele se aduceau de către preoți în Cortul sfințit în prealabil de Marele Preot, uns și stropit de El, după rânduieli exacte pline de semnificații(toate aceste imagini slujind ca material didactic ca să învățăm din ele), tot așa și noi am fost strămutați în locurile cerești în Cristos Isus, locuri curățite printr-o jertfă mai bună, (casa Lui suntem noi și am fost curățiți și sfințiți, noi suntem cei cerești, cei ce am fost curățiți), a Celui care  mers înaintea noastră și ne-a deschis Calea, ca și noi să aducem jertfe.

Când ne vedem trăirea ca preoți, ca seminție aleasă, lepădăm nepăsarea unui trai de capul nostru (gânduri vechi). De la forma cortului, culoare, material, ungere, haine, etc toate lucrurile levitice sunt de învățătură pentru noi. Seminția lui Levi(Alipire) este o imagine a Adunării.

Rostirile noastre sunt jertfe. Duhul ne învață cum să vorbim (jertfe prin Isus Cristos).
Hrana trupului, îmbrăcămintea, confortul și plăcerea sunt ”jertfele” obișnuite ale lumii, subiectul unic al dialogurilor și discuțiilor oamenilor.
Dar este atât de ajuns?
Considerându-ne ”mântuiți” putem vorbi și face ce vrem?
(Ar trebui să fie mântuiți și de acest gând, cei ce-l au).

”Mai mult”, un ”legământ mai bun”, o ”neprihănire care întrece”, un David care bate zeci de mii…. ne vorbesc despre cunoașterea lui Cristos.
Viața veșnică nu este ”mâncare și băutură” ci ”mai mult”:  cunoaștere, ”să te cunoscă pe Tine”. Iar la cunoaștere se ajunge prin învățare.

Nu sunt deloc de acord cu neo-pocăitismul recent, în care mâinile ridicate, ochii închiși, trupul legănat în ritm de muzică și fața mimând extazul  se traduce prin evlavie, chiar dacă mintea este goală de Cuvânt și și de dorința sau de conștiența c-ar trebui să fie plină. (Cu voia lui Dumnezeu voi mai scrie despre  acest subiect.) Învățarea lui Cristos are de-a face cu Cuvântul Lui (Vechi și Nou), nicidecum cu o stare de extaz egală în intensitate și nimic diferită de cea pe care unii o obțin de exemplu contemplând o icoană.

De aceea preocuparea prioritară a gândurilor noastre să fie ceea ce întrece  ”hrană și haine”. Acest ”mai mult” este și jertfa noastră, chiar mulțumirea din zorii fiecărei zile când deschidem ochii, când gândurile, imaginile și sunetele lumii năvălesc iarăși ca o cascadă spre mintea noastră hapsână . Jertfa de proslăvire și mulțumire este o lucrare la care privesc îngerii. Doresc să privească.

Proslăvirea și lauda sunt două din feluritele jertfe duhovnicești la care am fost chemați ca preoți, ca seminție aleasă.
Fără ”proslăvire și mulțumire către Dumnezeu” orientarea gândurilor rămâne spre eu, spre deșertăciunea de ”sub soare”  și inima se întunecă.

Să trăim cât putem ridicați în ”mai multul” și în deasupra gândurilor, vorbelor și preocupărilor de la ”etajul” ”mâncare și haine”. Să dăm prioritate proslăvirii și mulțumirii în orice situație. Este o jertfă plăcută!


Protejat: Înregistrare adunare, duminică 17 iunie 2012

19 iunie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Pilda altarului din Betel…altarul despicat

19 iunie 2012

Am arătat în postarea anterioară exemplul cu Ieroboam ce ardea tămâie pe altarul zidit de el și omul lui Dumnezeu (un profet) trimis din Iuda (de Cuvântul Domnului).

Omul lui Dumnezeu(profetul), peste tot în Vechiul Testament îl reprezintă pe Cristos (Duhul lui Cristos era în profeți), cuvântul crucii.

Profetul nu i-a vorbit lui Ieroboam deși Ieroboam era acolo.
Profetul nu a vorbit preoților ce slujeau acelui altar, desigur erau și de aceștia.
Profetul nu a vorbit poporului ce privea.

Profetul a vorbit cu altarul: ”altarule, altarule!”

Mi s-a blocat mintea.
Ce înseamnă asta Doamne? M-am tot rugat și mă plimbam prin grădină.
Târziu, Duhul mi-a amintit: ”cei ce mănâncă jertfele sunt în părtășie cu altarul”. ”Noi avem un altar din care n-au voie să mănânce…”, ” ce jertfesc neamurile jertfesc demonilor”, ”eu nu vreau ca voi să fiți în părtășie cu demonii”.

Deci altarul reprezintă părtășia.
Altarul de aramă, din cort și apoi din templu reprezintă părtășia noastră unii cu alții în El: ”am fost făcuți una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui”. Altarul de aramă era singurul loc în care se contopeau jertfele, jertfa Marelui Preot, jertfa de ispășire cu jertfele pentru păcat ale închinătorilor, pentru vină, etc. Totul devenea una acolo, același foc, aceeași cenușă. Duhovnicește înseamnă să avem gândul lui Cristos, să avem același fel de gândire, nimic altceva între noi decât Cuvântul Crucii, pe Cristos și pe El răstignit.
Altarul de aur reprezintă părtășia în rugăciune, în cerere, în mulțumire (tămâia reprezintă rugăciunile sfinților).

Ce reprezintă altarul de la Betel?
Tot o ”părtășie”, dar nu în legământul cel Nou(Ierusalimul) nu în promisiune, ci o ”părtășie” a demonilor. Părtășia cu vițelul din spatele lui, lucrătură de mână de om, trudă și făcătură de talent natural ”cu arta și iscusința omenească”.

Domnul Isus când scotea duhuri vorbea cu demonul, nu cu cel posedat. Un fel de ”altarule, altarule!” Și la Filipi cu acea sclavă posedată de un duh de ghicire, apostolii nu i-au zis: ”săraca de tine, ești posedată, vrei să ne rugăm pentru tine?” ci au poruncit duhului să iasă afară. Noi avem de luptat cu duhuri, nu cu carne și sânge.

Pentru că acestă cale a lui Ieroboam am arătat că putem considera foarte bine ca fiind apostazia bisericii, apostazie profețită și de Apostolul Pavel, altarul de la Betel poate fi considerat o imagine a înjghebărilor religioase făcute de oameni după capul lor: culte, uniuni, organizații.

Destinul acestor improvizații efemere este acesta:”Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat” înainte ca să se ardă pe el oseminte de oameni. Părtășia cu nume de fundații, uniuni, culte, în numele cărora se aduc jertfe(vorbiri, rostiri) azi este un altar străin, o părtășie de tip Ieroboam.

A fi în părtășie cu aceste culte inventate de oameni, așa cum Ieroboam a inventat închinarea de la Betel și de la Dan este o cale cu sfârșit profețit, mai întâi despicarea și vărsarea cenușii, apoi distrugerea lor prin Iosia:”se va naște un fiu casei lui David…”

Vedem astăzi despicări de altare (divizări, ”dezbinări”) de culte parcă într-o succesiune fără sfârșit. ”ei sunt aceea care se despart….”. Astăzi chemarea profetului ar suna cam așa:”cultule, cultule, ascultă cuvântul Domnului!” și cei din cult, fiind în părtășie cu el, ar asculta.

Este o lecție: orice altar de tip Betel crapă.

În același timp cu evenimentele descrise legate de dezbinarea împărăției a avut loc și o lucrare mai puțin vizibilă în Iuda și Israel: o unire a celor ce aveau Ierusalimul în inimă. Mai întâi leviții dar și mulți din popor. Ei s-au dus la Ierusalim.

2 Cronici 11:13 ”Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;  căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim,”
2 Cronici 11:16 ”Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda,…” deci au plecat la ierusalim părăsinduși moșiile și mulți din popor, nu doar leviți.

În timp ce altarul de la Betel se despica a avut loc o migrare tăcută a celor ce aveau în inimă Ierusalimul spre unitatea părtășiei altarelor Domnului (cel de aramă și cel de aur, Alfa și Omega, începutul și sfârșitul căii din Sfântul Locaș) adică Cristos-Calea.

”Ah, altarele Tale, Doamne al oștirilor…!” Psalmul 84:4
Ce bogăție de lecții este în Cuvântul Lui!



”Altarule, altarule!”….altarul s-a despicat.

18 iunie 2012

Să recapitulăm!

Moare Solomon și fiul lui Roboam urmează la tron.
Mai neînțelept ca tatăl lui, Roboam  irită pe evrei prin creșterea taxelor.
10 seminții din nord se supără și se despart de ”casa lui David” , îl fac rege pe Ieroboam, sluga harnică și deșteaptă a lui Solomon.
Ieroboam, copil isteț își dă seama că dacă cele 10 seminții urcă de trei ori pe an la Ierusalim, după lege, s-ar putea să-i piardă.
Așa că după despărțirea politică urmează despărțirea religioasă. Ieroboam face două temple, la Betel și la Dan, pune preoți din  popor și stabilește sărbători aiurea. O imitație grosolană și ”departe de Cuvântul Domnului”.

Domnul stabilise clar prin Moise că numai ”în locul ales de Domnul să se închine”, numai fii lui Levi să fie preoți, numai într-un fel să fie templul, hainele preoțești, jertfele, sărbătorile, totul.

Ieroboam face doi viței de aur în fața templelor lui (o închinare publică, vizibilă, se văd și azi la Pompei la fel acele rânduiri), și în fața vițeilor pune două altare văzute de toată lumea. Un fel de alandala față de rânduielile stricte de la Ierusalim din templul cel fără ferestre..

La terminare Ieroboam se urcă spre altar, desigur în prezența preoților și poporului, se urcă să ardă tămâie.

Și atunci: I Impărați 13.
”Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvîntul Domnului, tocmai pe cînd stătea Ieroboam la altar să ardă tămîie. El a strigat împotriva altarului, după cuvîntul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: «Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoţii înălţimilor, cari ard tămîie pe tine, şi pe tine se vor arde osăminte omeneşti!“  Şi în aceeaş zi a dat un semn, zicînd: „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: Altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.“ Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: „Prindeţi-l!“ Şi mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat, şi n-a putut s-o întoarcă înapoi.  Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvîntul Domnului.”

Ce învățăm noi din toată această istorie?
Ierusalimul  știm că înseamnă legământul cel nou.
Betel și Dan, cele două locuri ale închinării false sunt cu siguranță alte legăminte.
Calea lui Ieroboam este amintită des în Vechiul Testament ca motiv al respingerii lui Israel.
Toate li s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde.

Înțelesul pildei, cu voia lui Dumnezeu în altă postare: Pilda altarului din Betel.


Care frați?

14 iunie 2012

Completare 15 mai 2013: azi am citit postarea lui barthimeu (medic clujean persecutat în anii comunismului de ”frații” din biserică și emigrat recent în SUA) și efectiv am un rău fizic în stomac. După ce săptămânile trecute am aflat despre încă unul (din mulți) cunoscut ”frate” că (e vorba de vremea când eram baptist) a fost turnător azi am aflat de altul. Să mă înțelegeți: mi-am trăit adolescența cu copiii lor, turnătorii țineau predici, ne ”zideau”. Vă recomand să citiți postarea lui barthimeu, e plină de învățăminte pentru naivi (cum am fost eu). Iar dacă credeți că astăzi nu e așa să vă gândiți mai bine.

Citate:
     Citat 1.”Și Chișu sărmanul iar cedează… Cît de fragilă e ființa umană în fața unor presiuni de grup?!?” 

   Citat 2.”Și acum , spre final, sentimentele noastre sunt atît de alambicare încât cu greu le putem separa. Stupoare, numele tău e Cîmpeanu! Cîmpeanu și Mărgăraș consolează un delator. Cum aminteam, la Mărgăraș nimic nu ne mai miră. Dar la Cîmpeanu…?!? De unde pînă unde orice credincios e un „Bodea Dorel”?!? Cum fiecare credincios trece prin ce-a trecut C.I.?!? Adică să-și vândă frații?!? Ne abținem la maximum tentația de a da curs conexiunilor din Notă și concluziilor (per ansamblu) despre unul din cei doi „mângăietori” ai lui C.I.  Dacă am face-o ne-am (ră)scula nu doar tot Irisul în cap, ci și o mare parte a frățietății baptiste române. E groaznic, e înfiorător, e cutremurător ce-ar ieșiRepetăm, sunt aspecte pe care noi le reproducem și le conexăm la întreg, nu le inventăm. Asta nu e bârfă, cum cred unii… Afirmații precum cea din finalul Notei la Notă sunt greu verosimile, dar din nefericire sunt reale. Oh Doamne! :( :(

Ca ridicolul să fie complet, nu se putea fără „împăcat, dat mâna, pupat…piața Independenței”.  Un vânzător să aibă curajul să impună unui păstor și diacon ales (căci Chișu era diacon) așa ceva, parcă nu-i adevărat. Parcă urmărim o piesă de teatru absurd…

(Unul din motivele pentru care scriu această completare este că Alexandru Chișu a fost prieten foarte bun cu tata, tata mergea foarte des în casa lor în anii 70-80, au fost și ei la noi acasă, era într-adevăr, așa cum e descris aici, un om vertical. Avea, parcă cinci copii.)

În continuare postarea veche:

”Noi știm că am trecut de la moarte la viață pentru că îi iubim pe fraţi.” 1 Ioan 3:14

Când Domnul ni S-a descoperit, când am început să-I înțelegem Cuvântu l, am primit și duhul dragostei. I-am iubit pe frați cu toată sinceritatea. Fără deosebiri sau granițe, vorba unui frate: ”rudele se ceartă, copiii se iubesc”.

Dragostea de frați este arătată aici ca semn, ca dovadă, ca recunoaștere  a trecerii din moarte la viață. Viața, adică cunoașterea Lui este dovedită de iubirea celor ce-L cunosc. Adică cine îl cunoaște pe El (are Viața) îi iubește pe ceilalți care-L cunosc.

Forța acestei iubiri este egală cu cea a morții. Nu poate fi învinsă.

De aceea consider că unul din cele mai grave păcate este falsificarea dragostei.  Pe vremea comunismului adunările au fost infectate de agenți a căror primă sarcină era acoperirea slujbei lor sub masca unei prefăcute iubiri. Apoi operau.
Se întreba aici Barthimeu dacă noi ca creștini avem nevoie de acte ca să dovedim ceva. Duhul nu ar trebui să fie suficient ca să ne arate că cineva umblă ”după firea pământească”?  Iar ca și concluzie la un comentariu tot Barthimeu zicea: ”Ce-i unea pe toţi aceştia ?
Cel puţin un lucru: paradigma procedurală.” Adică exact ce a spus Domnul Isus:”după roadele lor îi veți cunoaște”.

Îmi amintesc de o întâmplare cu un frate fals, o spun aici pentru că personajul a fost descris pe larg de Barthimeu și mi-am intersectat și eu viața cu el. ”Fratele Mărgăraș” fost director la liceul energetic din Cluj conducea șantierul de reparații al Seminarului baptist prin anii 1985. Fusese cutremur în 1977 și fr.  mi-a explicat cum a trebuit să schimbe din interior zid cu zid toată clădirea, că ”ăștia” nu ne dau autorizație de reparație. Nu știu câți dolari americani a topit operațiunea.  Am înoptat la seminar în camera de oaspeți și în patul alăturat dormea dânsul. Eram în armată și aveam învoire.
Rar așa frate, ”plin de dragoste”. A vorbit cu mine până târziu după miezul nopții.
Mi-a pus o mulțime de întrebări, m-a ascultat cu răbdare. I-am povestit, din câte îmi amintesc cum umblam pe la întruniri cu tinerii prin țară. S-a arătat foarte interesat. A intrat în detalii. Rar așa frate ”cu o inimă plină de dragoste față de tineri”. I-am povestit și din armată, cum dam cărți la colegi și cum făceam evanghelizare printre ei.
La scurt timp (atunci n-am avut nici cea mai vagă idee de la ce a pornit) am fost percheziționat de CI-st(ofițerul de contrainformații din unitate), avertizat, amenințat și mi-am dat seama că sunt urmărit pas cu pas ce fac și ce vorbesc. Atunci m-am bucurat că sunt învrednicit să sufăr pentru Domnul. Dar de la cine a pornit urmărirea nici prin gând nu mi-ar fi trecut.
L-am iubit pe Mărgăraș, l-am colindat după armată, stătea lângă gară. N-am avut nici cel mai mic habar că e vânzător.

Am o bucată de creier plină cu amintiri cu astfel de frați. Ciocoi vechi și noi. Într-o zi, cu voia lui Dumnezeu o să încep să-i descriu pe-aici, cu detalii. Ca să fie lecții pentru naivi. Te iubeau cu sârg și te turnau cu avânt.

Ceea ce au lăsat ei în urmă însă este o grozavă confuzie. Nu mai știai și nu mai știi cine-i frate și cine se preface. Un adevărat Babilon(confuzie). Un locaș al oricărei fiare.

Sistemul n-a fost demascat, unii nici nu cred că există, cei mai mulți nu vor să creadă.
E vremea dudelor, mergi pe trotuar și calci pe dude zdrobite, te uiți în sus și desigur vezi un dud, nu un plop, dudele nu cad din plop. Faptele, felul cum procedează, îi demască pe toți impostorii. Discutam cu soția într-o seară despre faptul că Dumnezeu ne-a pus în inimă duhul dragostei, ca să iubim pe frați!
Care frați Dan?” m-a întrebat.

De doi trei ani încoace mă apasă responsabilitatea aceasta, m-am gândit atât de mult, ce putea face în comunism cineva care înțelegea sistemul și voia să-i apere pe alții? Desigur spunea cu toate riscurile. De fapt riscul era unul: MOARTEA. Se știe că unii au fost omorâți. Și mă mai apasă un gând, pe lângă cei ce se știe că au fost uciși sau ”sinuciși” au mai fost și alții despre care numai la judecată se va știi.

Gândul mi s-a schimbat însă cu altul mai acut: Ce face astăzi unul care înțelege înșelătoria ”părinților” falși, a fraților prefăcuți și nici nu e așa de simpatic ca ei, așa de strălucitor? Desigur, plânge.
Și spune și îndeamnă și se roagă.
Eu mai fac ceva: teste. Domnul ne poruncește: cercetați duhurile! Mie-mi spune, ție-ți spune, fiecăruia.


Sinele

13 iunie 2012

Eul, personalitatea proprie!

Scria Apostolul: ”noi nu predicăm pe noi înșine ci pe Isus Cristos ca Domn”.

Iar Domnul Isus: ”Eu nu fac nimic de la mine însumi”

Acest criteriu în primul rând trebuie folosit ca test al tuturor acțiunilor noastre. Nu destinația, ci sursa, de unde provine lucrarea, gândul, intenția.

Sinele este dușmanul ascultării, eul pus pe tron, robul călare. Și de câte ori ni-l descoperim având întâietate în intenții, în gânduri. Câte fapte și obiceiuri ne justifică, câte lucrări îndreptățește.

Tratamentul pentru ”sine” este crucea, cuvântul crucii. ”Înarmați-vă și voi cu același fel de gândire.”
Învățarea și cunoașterea Domnului Isus ca răstignit, rămânerea între noi doar a acestui Gând și Duh ne conduce la crucificarea eului, a sinelui, ne eliberează de robia aurită a pretențiilor sinelui nerăstignit.

Pentru că purtăm stomac, ochi, gură, piele…carne de om, gândurile cărnii și ale Duhului inevitabil ni se împletesc, intențiile se amestecă. Viclenia sinelui în toate justificările lui de a nu primi condamnarea este inventivă.

”Cristos a suferit în trup.” Și astfel a mărturisit despre Adevăr. De aceea a venit.
Atât timp cât atitudinea noastră față de sinele nostru propriu nu este din direcția privirilor lui Dumnezeu, vom sta defensivi față de Voia Lui, o vom privi cu ostilitate, vom fi vrășmași ai crucii lui Cristos cu alte cuvinte. Iubind Cuvântul însă, adâncindu-ne privirile în legea desăvârșită, Duhul ce  a scris acel Cuvânt va lua din ce este al Domnului Isus și ne va da. Astfel va crește în noi. Se va purifica un gând, o atitudine de identificare cu crucea, iar acest gând va lucra ca o forță ce ne va despărți de ”sinele” propriu cu puterea dragostei, cea tare ca moartea.
Cuvântul crucii este cel ce face despărțirea dintre gândurile cărnii și gândurile Duhului.
În Scripturi vedem cel mai bine lucrând cuvântul crucii în cei lăudați pentru credința lor. Pentru că Cristos a fost răstignit de la întemeierea lumii, înțelegând prin aceasta că toți cei în care era Duhul lui Cristos au fost persecutați, de la Abel până la Zaharia, cunoașterea gândurilor și reacțiilor lor, a statorniciei și atitudinii lor sunt pilde pentru noi din care învățăm ca între noi să nu fie altceva decât Cristos răstignit. Gândul acesta….

După ce am scris despre ziua mea, cam mult despre mine(omul vechi, cel cu buletin, adresă, boli și îmbătrânire) m-am simțit mustrat.

Har!


Protejat: Ferice va fi de voi…

12 iunie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Blaine e mort”

12 iunie 2012

Alin Loloș: ”Eficiența mea în Împărăția lui Dumneze va depinde de cât Christos va fi în mine și nu de cât iluzionist va mai rămâne. ”

Dintr-un mesaj de pe FB de la Alin (sublinierile(bold) îmi aparțin):

Nu o sa merg prin biserici de colo-colo, asa cum umbla circarii cu ursu, NU VAI… o sa merg acolo unde vrea Dumnezeu nu unde doresc cei mai multi.
Am vazut ca pe internet multi au postat afise cu mine, binenteles fara acordul meu, nimeni nu m-a sunat sa ma intrebe daca le permit sa posteze aceste materiale cu mine si totusi au facut asta. Am vazut ca intruna din emisiunile tv, multi au sustinut ca eu ma folosesc de numele “alin blaine” pentru promovare a diferite intruniri. Nu sunt de acord cu asa ceva, nu eu am facut afise sau alte materiale. Multi pot sa posteze pe net ce vor, fara acordul meu. Trist… Si pentru ca eu sunt acel om postat prin afisele tuturor, repet fara acordul meu, binenteles ca pe mine va vorbiti de rau. Numele meu este Lolos Alin si punct. (Blaine e mort).
Știrea că un iluzionist român s-a pocăit a circulat cu repeziciune în mai toate mediile de informare. Curiozitatea este naturală. Nu ea deranjează. Deranjează obiectul ei. Un iluzionist. Dacă se pocăia un doctor, un inginer sau un muncitor, nu scria nimeni nici măcar un rând. Nu ne fascinează doctorii, nici inginerii nici muncitorii. Suntem vrăjiți de vedete. De stele. De actori, cântăreț, sportivi…
Ceilalți oameni nu au aceeași valoare în ochii noștri. 

Suntem cu toții fermecați de o iluzie. Chiar credem că Împărăția lui Dumnezeu a câștigat enorm cu un iluzionist? Cu ce va contribui el mai mult decât un doctor, un inginer sau muncitor? Va face iluzionism creștin?
Din nefericire, gândim cam așa: “Dacă s-ar pocăi x-ulescu (actorul, politicianul, fotbalistul…)! Ce mare impact va face pentru Domnul!” Chiar credeți?
Hai să zicem că s-ar pocăi Băsescu. Ce credeți că se va întâmpla? Va da un decret ca să se pocăiască toată România?
Pocăința este poruncă divină. Nu e nici un merit în această ascultare. Suntem datori cu toții să ne pocăim.
Eu nu sunt cu nimic derajat de pocăința mea, ci de filozofia voastra, a celor care sunteti spectatorii pocăinței mele. Ați formulat-o corect: “acest iluzionist era un om renumit in lumea mondena, avea aproape tot ce si-ar dori majoritatea lumii din ziua de azi…” Chiar dacă ar fi avut de mii de ori mai multe (și sunt actori de la Hollywood care au), asta nu înseamnă că era un om de succes. Omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu este un eșec în ciuda tuturor succeselor lui. 
Cu siguranță că trebuie să ne bucurăm de pocăința și de triumful Evangheliei în viața oricarui om, de penetrarea luminii adevărului sfânt în cercurile corupte ale industriei de distracții. Nu avem însă voie să clădim faima nimănui pe ceea ce a fost. Eficiența mea în Împărăția lui Dumneze va depinde de cât Christos va fi în mine și nu de cât iluzionist va mai rămâne. 
POCAITI-VA… si credeti in Hristos Isus Dumnezeul cel viu…”

sursa: http://nowheresoonthere.blogspot.ro/2012/06/doua-mesaje-de-la-alin-blaine-lolos-pe.html


Protejat: Înregistrări din adunare 10 iunie, Psalmul 103, Numeri 3

10 iunie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Când vă vor întreba copiii voștri…”, despre timpul învățării: vremea întrebărilor

9 iunie 2012

Deut 6:20 ”Când te va întreba fiul tău în viitor zicând: ”Ce sunt mărturiile și judecățile pe care vi le-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru?atunci să zici fiului tău…”

Și învățarea își are timpul ei.
Când este acest timp?

În cadrul poruncii ”voi părinților creșteți-i în frica și învățătura Domnului” ne întrebăm: când?

Nu cumva să gândim când copiii sunt mici că ”acum să-i lăsăm să se joace că este vreme să-i învățăm Învățătura Domnului când vor fi mari”?

Iar când sunt mari constatăm că  nu sunt interesați să asculte.

Este o vreme potrivită pentru acest lucru: aceasta este perioada întrebărilor, adică perioada scurtă din anii copilăriei când copiii pun mii de ”DE CE?”
Această perioadă nu trebuie ratată de nici un părinte conștient.
Perioada dinainte de vremea întrebărilor, dinainte de vremea ”de ce-urilor” este la fel de importantă, este vremea sudării încrederii, să aibă încredere să te întrebe pe tine ca părinte(sau bunic), nu pe colegul de joacă.
Fiecare copil are la începutul copilăriei această perioadă în creșterea lui când pune mii de întrebări.
Îmi amintesc și acum că-l întrebam pe tata:
-De ce vine luna cu noi pe drum? (așa vedeam printre crengile pomilor când mergeam cu el de mână noaptea pe uliță)

Din păcate mulți părinți creștini (și bunici) lasă să treacă acestă scurtă perioadă din viața copiilor lor fără s-o folosească la destinația prevăzută de Dumnezeu. Mințile copiilor mici pline de DE CE-uri sunt ca un burete gol, vor absorbi mediul în care vor fi scufundate. Dacă în acest aparent haotic înșiruite DE CE-uri părinții sau bunicii văd prilejul potrivit pentru a umple buretele minții copiiilor cu ordinea Învățăturii Înțeleptului Dumnezeu atunci au folosit bine timpul lor.

Perioada când trebuie început să fie învățați copii este perioada întrebărilor. Cineva, cumva va răspunde la aceste întrebări. Alveola întrebării minții nu va rămâne goală, va fi umplută de ceva. Iar tatăl minciunii nu produce altceva decât răspunsuri false,  ușoare și la modă. Să nu lăsăm ca buretele minții să fie umplut cu gunoaie.

Așa cum am arătat în alte postări pe aceeași temă (Școala părintească) trebuie avute în vedere de către părinți și bunici  învățarea de către copii a creației(a lucrurilor făcute) cu intenția îndreptării privirii spre lucrurile scrise (Cuvântul lui Dumnezeu), folosind cele alegorice(Vechiul Testament) spre deschiderea minții spre cele cerești, spre Cel ceresc, spre cei cerești.

Bucurie!


Leviții și-au părăsit ținuturile și moșiile și au venit în Iuda și la Ierusalim

6 iunie 2012

2 Cronici 11:13-14
Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;  căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim, pentru că Ieroboam şi fiii săi i-au împiedicat să-şi împlinească slujbele ca preoţi ai Domnului.

Dezbinarea împărăției după moartea lui Solomon este o lecție pentru noi.
Faptul că după moartea lui David, Solomon a călcat ”legea împăratului”, că și-a astrâns mult aur (666 de talanți pe ani doar din impozite), mulți cai și multe neveste urmat de faptul că Ieroboam, sluga lui cea isteață a abătut 10 seminții de la Casa lui David este parcă o imagine a celor spuse de Apostolul Pavel: ”Știu bine că după plecarea mea se vor vârâ între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma.”
Ieroboam și calea lui este parcă o umbră a acestei îndepărtări.
Departe de Iuda, departe de Templu, fără leviți, fără sărbători rânduite și fără odihnă, iată propunerea religioasă grabnic primită de cele 10 seminții și la fel păgânizarea creștinismului sau la fel de bine zis creștinarea păgânismului de după apostoli este același lucru: religie după capul oamenilor.
Ce au făcut leviții?
şi-au părăsit locuinţele ”…”şi au venit în Iuda şi la Ierusalim

Ierusalimul reprezintă după cum știm legământul cel nou.
Dacă avem ungerea, adică facem parte din adunare, din ”seminția aleasă” vom iubi Ierusalimul, nu Ghigalul, nu vițeii din Betel și din Dan.
Măsura credincioșiei noastre față de Domnul este distanța spirituală față de Ierusalim.
Lucrurile sunt limpezi.
Slava acelei case este cu mult întrecută de slava Casei lui de azi. Noi suntem casa Lui.
Nu putem părăsi slava Harului (închinarea în Duhul) pentru vițeii lui Ieroboam(închinarea firească).
Pe același subiect:
Vaca, dealul înalt și copacul verde.
Eu n-aduc jertfele lor de sânge. 

Jertfe duhovnicesti

Solomon a mai greșit ceva: în Deuteronom 17 acolo unde scrie să n-aibă mulți cai, neveste și aur mai scrie ceva:
Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din Legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.
Solomon n-a făcut acest lucru. A ajuns înțelept, dar nu a unit cu cunoștința înfrânarea. Nu a ajuns la Cuvântul crucii. Solomon este o imagine a începerii decăderii, slavă(pământească), cunoștință da, cruce nu.
Toate acestea sunt lecții pentru noi.
Ca să-l învățăm pe Cristos.  Mai ales când mediul în care trăim este  cel al îndepărtării de Calea din Sfântul Locaș.
Să ne amintim că suntem o seminție aleasă, Adunarea Celor Întâi născuți.
Să facem ca seminția aleasă, ca leviții atunci când mediul religios înconjurător este calea lui Ieroboam.


%d blogeri au apreciat: