1 Petru 2:1-17 Cuvântul fratelui A.G., 30 ian. 2011

30 Ianuarie 2011

1.Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; 2 şi, ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să creşteţi spre mîntuire, 3 dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.

4 Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

6 Căci este scris în Scriptură: Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.”

7 Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”;

8 şi o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentrucă n-au crezut Cuvîntul, şi la aceasta sînt rînduiţi.

9 Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; 10 pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

11 Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul. 12 Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

13 Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor, 14 cît şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine. 15 Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. 16 Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. 17 Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!

..mesajul este parţial, înregistrarea a început mai târziu. Este în special pentru voi: Ghiță și Letiția, Mioara și Andreea, Alin,  Isaia și Lidia, Aurica și alții.

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/frandy30ian2010.pdf

Pizma – roada darwinismului, concursul, concurența. (1.)

27 Ianuarie 2011

Desigur pizma nu a apărut în secolul 19, odată cu Darwin, ci imediat după căderea în păcat.
Dar Darwin a construit zidurile acestei cetăți, adică a îmbrăcat un păcat cu o filosofie care să-l justifice, l-a înconjurat cu o întăritură de argumente justificative. Din exterior nu se mai vede păcatul protejat, ci foarte frumoasele ziduri îndreptățitoare.
”Noi răsturnăm izvodirile minții”(întăriturile-fortificațiile)” spune apostolul.
Azi vreau să scriu despre pizmă. Să răstorn niște ziduri, sau cel puțin să strig la ele.
Ideea acestei postări mi-a venit după ce am vizionat un alt ”concurs creștin”: Festivalul micilor predicatori”.

Mi-am amintit de multe concursuri de coruri și fanfare, de orchestre, etc. din biserici și apoi am  meditat la cât de mult a fost impregnată cu darwinism metoda didactică, școala și de fapt mintea omului modern.
De ce spun că de darwinism?
În darwinism, în această minciună a evoluției speciilor, singura explicație a unei eventuale mutații genetice este ”lupta pentru supremația celui mai tare”.
Concluzia care derivă de aici este că deviza ”Omoară-l pe cel slab, bate-l, distruge-l, bate-l” este justificată și necesară.
Păcatului grozav al pizmei care mănâncă ca un cancer sufletele care-l cuibăresc  i s-a construit o cetățuie de justificări ”onorabile”.
I se spune ”concurență”, se organizează „concursuri”, se premiază câștigători, se ornează podiumuri.
Cel mai mult în școli.
În comerț e și mai grav.
Cine e cel mai mare, cel mai bun, primul?
Ceilalți să moară, de ce mai există?
S-a furișat în ”bisericile” permeabile ca un gaz mortal.
Răspunsul lui Dumnezeu este că ”domnul a împărțit pământul fiilor oamenilor”. Mai ales timpurile, înțelepciunea și împrejurările, deși oamenii văd cel mai adesea sănătatea, banii și averea.
Toate sunt împărțite de El pentru a-și  desfășura minunatele lui planuri, de fapt Planul Veșnic.
”Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Ecl 4:4
Ce bine că nu ”orice Har”.
Dragostea ”nu pizmuiește” . Ce bucurie! Acolo unde este pizmă sigur e vorba de efort uman, de transpirație, de surse, energii și foloase pământești.
” Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti,…”, ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”.

Darwinismul, prin filosofia concurenței a îmbrăcat doar păcatul pizmei într-o formă asimilabilă, acceptabilă.
Perpetuând mentalitatea concurențială protejăm păcatul care aceasta îl acoperă: pizma sub toate formele ei.

Calea Domnului este ”complementaritatea”, ceea ce-ți lipsește ție, am eu și de ce am eu nevoie mă ajuți tu.
Dumnezeu a creat trupul în așa fel încât ca ”mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.”

 


”Ce pot să spună (informatorii) despre tine?”

24 Ianuarie 2011

Mai ales când sunt mulți și neobosiți, pe schimburi.
Doar Comitetul Central al PCR era mai bine ”păzit” decât frații urmăriți și prigoniți.
Nu numai în ”libertate”, ci și în închisoare. Poate mai mult acolo.  Închisoarea era considerată ”reeducare”, pedepsele și răsplățile, chiar ”eliberarea” înainte de termen erau în funcție de sensibilitatea la reeducare, de închinarea la statuia din valea Dura.
Închisoarea mișuna de informatori, gândurile îți erau extrase ca și cu forcepsul, așternute pe hărtie, analizate, cântărite. Se ticluiau scenarii, ”legende” pentru aflarea conținutului celor mai adânci cotloane ale creierului tău. Colegi de celulă ”binevoitori” și compătimitori te provocau sau ți se lamentau pentru a te face să le cânți în struna lor și să-ți deșerți creierul în urechile lor.
Erai cobai, mostră, obiect pentru acești Mengele de creiere, asasini de minți.
În închisoare s-a ”scris” cântarea de mai jos, în acel mediu șerpesc, dar glorios, infect dar luminat dinăuntrul celor ce au văzut pe Cel ce este nevăzut.
De cântat cântă un frate …era să scriu bătrân, așa ”mai în vârstă”, unul din cei ”cu fruntea brăzdată” chiar dacă nu într-o închisoare de ziduri, ci într-una de bârfă și de calomnie, închisori ale căror constructori parcă nu sunt șomeri nici azi. Dar dacă bucuria a rodit parfumată în jurul sâmburelui Adevărului lăuntric, Domnul este glorificat.

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Ce_pot_sa_spuna_despre_Tine.mp3


”Cinstește pe frații cei fără de slavă (…cu fruntea brăzdată)

24 Ianuarie 2011

pe care uitarea să-i cearnă i-ar vrea.

Adunarea este cârmuită de bătrâni. Bătrân te face vârsta, nu funcția, creșterea, nu diploma, Harul, nu ordinarea.
Pavel se numea pe sine, nu apostolul, ci bătrânul.
Ioan, ”fratele nostru” se numea bătrânul.
Apostolii, proorocii, păstorii, învățătorii și toate darurile au fost pentru unii, au fost pentru o vreme, ”până când” vom ajunge ”toți la starea de om mare”. Dar la starea de bătrân? Creșterea e pentru toți, rodirea e pentru toți, a fi bătrân e o vârstă spirituală, nu o funcție.
E o cinste, e un Har, e chemarea noastră spre Cel ce este Capul!  E o Cale nespus mai bună.
Cei ce sunt ai lui Cristos au fost, sunt și vor fi prigoniți, urmăriți, persecutați, trântiți jos. E Gloria rezervată celor tari, celor vrednici, celor învredniciți. I-am căutat, i-am vizitat, i-am găzduit și o mai fac, atâția câți sunt, cum sunt, unde sunt. E plină țara de ei, nu numai de cei închiși, ci și de cei bârfiți, calomniați, făcuți eretici, dizidenți, de cei excluși și alungați de către Diotrefii vremii.
Pe prigonitori, Domnul ne-a poruncit: lăsați-i. Adică: ignorați-i, ocoliți-i, eu așa înțeleg.
Iată o poză din 1997, adunați laolaltă, foști întemnițați ai lui Cristos. Câțiva au ajuns acasă,  sunt la Domnul deja. Absolvenți de universități înalte: Gherla, Aiud, Jilava, Periprava.
Și cântarea care ne îndeamnă să ne cinstim bătrânii:
AUDIO: 

Cinsteste pe fratii cu fruntea brazdata,
Pe-aceia, ce-n vifor purtara efod,
Ei sunt printre noi ca o creanga bogata,
O creanga ce-ascunde sub floarea uscata,
Comoara masurii de rod.

Cinsteste pe fratii cu fetele supte,
Cu urme-adancite sub ochii fierbinti,
Ei sunt ca o nava ce vine din lupte,
Purtand pe frantura catargelor rupte,
Drapele de mari biruinti.

Cinsteste pe fratii cei fara de slava,
Pe care, uitarea sa-i cearna ar vrea,
Acolo, in vesnica vietii dumbrava,
Canta-vei tu, oare aceeasi octava,
Cum ei lui Isus vor canta?

Urca-vor la Tatal sa-i binecuvante
Si-acolo, in sclipet de –nalti heruvimi,
Sub nouri de ingeri veniti sa le cante,
Vedea-vom in Slava catargele frante
Si crengile, sus, pe-naltimi.


Până n-au mai fost Betanii, nicăieri

20 Ianuarie 2011

Te pândeau mereu dușmanii
până n-au mai fost Betanii, nicăieri…” CI
Starea de Har, starea de cer, locurile cerești în Cristos, starea de dragoste frățească, de Agape este mediul în care crește omul cel nou.
Oricine și-a dat morții omul cel vechi, carnea cu poftele ei,  dă frâu liber acestei stări de Har, de bucurie neîngrădită și fericită a dreptului de a fi una cu Fiul, având acces liber la Tatăl, printr-un singur Duh.
”În dragoste”, ”orice faceți să fie făcut ”în dragoste”” , mai ales Adevărul se păstrează în dragoste” ca sămânța în miez, ca sâmburii în fruct, amari dar îmbrăcați de dulceață, tari dar ascunși în moliciune, uscați dar înveliți cu frăgezime.
Știm că ”trupul crește prin încheieturi și legături” și mai știm că  ”dragostea este legătura desăvârșirii” cea mai tare legătură, mai tare ca moartea.
Oricine a cunoscut dragostea Duhului  își va face inima cuib al dragostei, găoace în care Domnul toarnă prin Duhul Lui dragoste, care apoi se tot lărgește.
Cei ce au primit dragostea Adevărului își deschid inimile și mințile, casele și timpul pentru a lăsa să crească această roadă plină de Slavă pentru Dumnezeu, roada dragostei.

Orice adunare cu adevărat întemeiată pe jertfa Domnului Isus va veghea la păstrarea adevărului în dragoste.
Căci la ce folosește dragostea dacă nu la păstrarea Adevărului? Precum s-a scris:

O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trai-ntelept;
slujind Iubirea si-Adevarul sa fie amandurora drept.
sa nu greseasca nici Iubirii cand apara-Adevarul Sfant
nici Adevarul sa nu-l calce pentru-al Iubirii legamant.

De-alungul vremii vrășmașii au văzut că dacă smulgi cuibul pasărea zboară, dacă distrugi dragostea adevărul suferă.
Pentru că n-au prins Adevărul, au stricat dragostea.  Nu le-a păsat! Adevărul nu i-a interesat deci: la ce dragoste?
De atâtea ori am fost acuzat că ”n-am dragoste” pentru că nu împărtășesc entuziasmul ecumenic al celor care ”se duc la toți” și ”iubesc pe toți”  indiferent de mărturia lor sau de adevăr, doresc să reafirm niște adevăruri simple ca protecția muncii:
1.Dragostea nu ascunde minciuna. Nu pentru perpetuarea minciunii este dată dragostea, ci pentru păstrarea(afirmarea, mărturia, ținerea) Adevărului. Când Adevărul dispare ca scop, dragostea nu are motivație ca mijloc.
2.Există o dragoste falsă provenită dintr-o unitate falsă, unitate neîntemeiată pe jertfa Domnului, ci pe adeziuni, tradiții, istorii sau angajamente.
3.Dragostea de idoli nu e dragoste.
4.Dragostea care ascunde prefăcătoria de genul: ne facem că uităm diferențele dintre noi este condamnată de Domnul.

Pe de altă parte dragostea adevărată, cea de Cuvânt, cea de Adevăr, cea de frați, cea de părtășie și de Har este cea mai atacată în zilele noastre. Adunarea s-a transformat în biserică, părtășia în program, proclamarea Cuvântului prin călăuzirea duhului în predici citite de adesea de securiști ”ordinați”, bătrânii în pastori plătiți, casa în templu și inimile fraților s-au împietrit ca templele în care își duc trupurile de câteva ori pe săptămână.
Iar când vreunul a insistat ca să lase loc Domnului Isus, să facă o Betanie, o stare de Har, s-au ridicat toți ca leii asupra lui.
Mai ales în ultimii ani văd o intensă manipulare ca acolo unde este o părtășie, o adunărică, o stare de Betanie, un loc ceresc să se ajungă ca prin dispreț și ironii, manipulări și bârfă, izolare și defăimare acel loc să fie distrus, împrăștiat, ca via lui Nabot.
O fac ”frații cu ochi albaștri” ajutați de  inconștientul acompaniement al celor fără ochi ai inimii deschiși. În loc ca cei cu adevărat ai Domnului să se bucure că mai apare o adunare, două, nouăzeci și nouă, pe fiecare stradă, în fiecare bloc.
În ce mă privește, proclam un singur Nume, nu două, am o singură mărturie, un singur Duh.
Cei ce vor să placă oamenilor încearcă să sugereze un drum cu două cărări, pentru cele două feluri de picioare cu care șchiopătează în două moduri date de cele două gândiri sugerate de cel ce aruncă (-bolo) în două(dia-) părți.
Starea de Betanie este starea de har în care am intrat, libertatea Duhului, recunoașterea Domniei Domnului Isus în Adunare, neatârnarea Adunării nici de cult, nici de stat, nici de bani, nici de cler, nici de ierarhii, nici de templu, ci numai de Cel care este vrednic, Mielul, Capul adunării. Nemărturisirea mai-sus-enumeraților-jalinici-idoli, ci a singurului Nume vrednic al Celui în care se ascund toate comorile înțelepciunii și științei.
Desigur, este absolut o utopie să crezi că lumea ar putea înțelege și primi așa ceva, dar unde scrie că aceste promisiuni sunt date tuturor? Credința trasează granița țării promisiunilor spirituale, a Betaniilor și Galileelor, a Capernaumului și Ierusalimului.

Pentru linia melodică ascultați ultima strofă: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/delaiesle.pdf
Multă bucurie, Mărit să fie Domnul.


Nu te teme, turmă mică!

19 Ianuarie 2011

”Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăția.” (Luca 12:32)

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Turma_mica.mp3


Unde-i Adevărul prigonit, eu nu vreau, nu vreau să fiu iubit

18 Ianuarie 2011

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Daca_Tu_Isuse.mp3