1 Petru 2:1-17 Cuvântul fratelui A.G., 30 ian. 2011

30 ianuarie 2011

1.Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; 2 şi, ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să creşteţi spre mîntuire, 3 dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.

4 Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

6 Căci este scris în Scriptură: Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.”

7 Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”;

8 şi o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentrucă n-au crezut Cuvîntul, şi la aceasta sînt rînduiţi.

9 Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; 10 pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

11 Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul. 12 Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

13 Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor, 14 cît şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine. 15 Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. 16 Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. 17 Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!

..mesajul este parţial, înregistrarea a început mai târziu. Este în special pentru voi: Ghiță și Letiția, Mioara și Andreea, Alin,  Isaia și Lidia, Aurica și alții.

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/frandy30ian2010.pdf

Pizma – roada darwinismului, concursul, concurența. (1.)

27 ianuarie 2011

Desigur pizma nu a apărut în secolul 19, odată cu Darwin, ci imediat după căderea în păcat.
Dar Darwin a construit zidurile acestei cetăți, adică a îmbrăcat un păcat cu o filosofie care să-l justifice, l-a înconjurat cu o întăritură de argumente justificative. Din exterior nu se mai vede păcatul protejat, ci foarte frumoasele ziduri îndreptățitoare.
”Noi răsturnăm izvodirile minții”(întăriturile-fortificațiile)” spune apostolul.
Azi vreau să scriu despre pizmă. Să răstorn niște ziduri, sau cel puțin să strig la ele.
Ideea acestei postări mi-a venit după ce am vizionat un alt ”concurs creștin”: Festivalul micilor predicatori”.

Mi-am amintit de multe concursuri de coruri și fanfare, de orchestre, etc. din biserici și apoi am  meditat la cât de mult a fost impregnată cu darwinism metoda didactică, școala și de fapt mintea omului modern.
De ce spun că de darwinism?
În darwinism, în această minciună a evoluției speciilor, singura explicație a unei eventuale mutații genetice este ”lupta pentru supremația celui mai tare”.
Concluzia care derivă de aici este că deviza ”Omoară-l pe cel slab, bate-l, distruge-l, bate-l” este justificată și necesară.
Păcatului grozav al pizmei care mănâncă ca un cancer sufletele care-l cuibăresc  i s-a construit o cetățuie de justificări ”onorabile”.
I se spune ”concurență”, se organizează „concursuri”, se premiază câștigători, se ornează podiumuri.
Cel mai mult în școli.
În comerț e și mai grav.
Cine e cel mai mare, cel mai bun, primul?
Ceilalți să moară, de ce mai există?
S-a furișat în ”bisericile” permeabile ca un gaz mortal.
Răspunsul lui Dumnezeu este că ”domnul a împărțit pământul fiilor oamenilor”. Mai ales timpurile, înțelepciunea și împrejurările, deși oamenii văd cel mai adesea sănătatea, banii și averea.
Toate sunt împărțite de El pentru a-și  desfășura minunatele lui planuri, de fapt Planul Veșnic.
”Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia.” Ecl 4:4
Ce bine că nu ”orice Har”.
Dragostea ”nu pizmuiește” . Ce bucurie! Acolo unde este pizmă sigur e vorba de efort uman, de transpirație, de surse, energii și foloase pământești.
” Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti,…”, ”cum este Cel ceresc așa sunt și cei cerești”.

Darwinismul, prin filosofia concurenței a îmbrăcat doar păcatul pizmei într-o formă asimilabilă, acceptabilă.
Perpetuând mentalitatea concurențială protejăm păcatul care aceasta îl acoperă: pizma sub toate formele ei.

Calea Domnului este ”complementaritatea”, ceea ce-ți lipsește ție, am eu și de ce am eu nevoie mă ajuți tu.
Dumnezeu a creat trupul în așa fel încât ca ”mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.”

 


”Ce pot să spună (informatorii) despre tine?”

24 ianuarie 2011

Mai ales când sunt mulți și neobosiți, pe schimburi.
Doar Comitetul Central al PCR era mai bine ”păzit” decât frații urmăriți și prigoniți.
Nu numai în ”libertate”, ci și în închisoare. Poate mai mult acolo.  Închisoarea era considerată ”reeducare”, pedepsele și răsplățile, chiar ”eliberarea” înainte de termen erau în funcție de sensibilitatea la reeducare, de închinarea la statuia din valea Dura.
Închisoarea mișuna de informatori, gândurile îți erau extrase ca și cu forcepsul, așternute pe hărtie, analizate, cântărite. Se ticluiau scenarii, ”legende” pentru aflarea conținutului celor mai adânci cotloane ale creierului tău. Colegi de celulă ”binevoitori” și compătimitori te provocau sau ți se lamentau pentru a te face să le cânți în struna lor și să-ți deșerți creierul în urechile lor.
Erai cobai, mostră, obiect pentru acești Mengele de creiere, asasini de minți.
În închisoare s-a ”scris” cântarea de mai jos, în acel mediu șerpesc, dar glorios, infect dar luminat dinăuntrul celor ce au văzut pe Cel ce este nevăzut.
De cântat cântă un frate …era să scriu bătrân, așa ”mai în vârstă”, unul din cei ”cu fruntea brăzdată” chiar dacă nu într-o închisoare de ziduri, ci într-una de bârfă și de calomnie, închisori ale căror constructori parcă nu sunt șomeri nici azi. Dar dacă bucuria a rodit parfumată în jurul sâmburelui Adevărului lăuntric, Domnul este glorificat.

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Ce_pot_sa_spuna_despre_Tine.mp3


”Cinstește pe frații cei fără de slavă (…cu fruntea brăzdată)

24 ianuarie 2011

pe care uitarea să-i cearnă i-ar vrea.

Adunarea este cârmuită de bătrâni. Bătrân te face vârsta, nu funcția, creșterea, nu diploma, Harul, nu ordinarea.
Pavel se numea pe sine, nu apostolul, ci bătrânul.
Ioan, ”fratele nostru” se numea bătrânul.
Apostolii, proorocii, păstorii, învățătorii și toate darurile au fost pentru unii, au fost pentru o vreme, ”până când” vom ajunge ”toți la starea de om mare”. Dar la starea de bătrân? Creșterea e pentru toți, rodirea e pentru toți, a fi bătrân e o vârstă spirituală, nu o funcție.
E o cinste, e un Har, e chemarea noastră spre Cel ce este Capul!  E o Cale nespus mai bună.
Cei ce sunt ai lui Cristos au fost, sunt și vor fi prigoniți, urmăriți, persecutați, trântiți jos. E Gloria rezervată celor tari, celor vrednici, celor învredniciți. I-am căutat, i-am vizitat, i-am găzduit și o mai fac, atâția câți sunt, cum sunt, unde sunt. E plină țara de ei, nu numai de cei închiși, ci și de cei bârfiți, calomniați, făcuți eretici, dizidenți, de cei excluși și alungați de către Diotrefii vremii.
Pe prigonitori, Domnul ne-a poruncit: lăsați-i. Adică: ignorați-i, ocoliți-i, eu așa înțeleg.
Iată o poză din 1997, adunați laolaltă, foști întemnițați ai lui Cristos. Câțiva au ajuns acasă,  sunt la Domnul deja. Absolvenți de universități înalte: Gherla, Aiud, Jilava, Periprava.
Și cântarea care ne îndeamnă să ne cinstim bătrânii:
AUDIO: 

Cinsteste pe fratii cu fruntea brazdata,
Pe-aceia, ce-n vifor purtara efod,
Ei sunt printre noi ca o creanga bogata,
O creanga ce-ascunde sub floarea uscata,
Comoara masurii de rod.

Cinsteste pe fratii cu fetele supte,
Cu urme-adancite sub ochii fierbinti,
Ei sunt ca o nava ce vine din lupte,
Purtand pe frantura catargelor rupte,
Drapele de mari biruinti.

Cinsteste pe fratii cei fara de slava,
Pe care, uitarea sa-i cearna ar vrea,
Acolo, in vesnica vietii dumbrava,
Canta-vei tu, oare aceeasi octava,
Cum ei lui Isus vor canta?

Urca-vor la Tatal sa-i binecuvante
Si-acolo, in sclipet de –nalti heruvimi,
Sub nouri de ingeri veniti sa le cante,
Vedea-vom in Slava catargele frante
Si crengile, sus, pe-naltimi.


Până n-au mai fost Betanii, nicăieri

20 ianuarie 2011

Te pândeau mereu dușmanii
până n-au mai fost Betanii, nicăieri…” CI
Starea de Har, starea de cer, locurile cerești în Cristos, starea de dragoste frățească, de Agape este mediul în care crește omul cel nou.
Oricine și-a dat morții omul cel vechi, carnea cu poftele ei,  dă frâu liber acestei stări de Har, de bucurie neîngrădită și fericită a dreptului de a fi una cu Fiul, având acces liber la Tatăl, printr-un singur Duh.
”În dragoste”, ”orice faceți să fie făcut ”în dragoste”” , mai ales Adevărul se păstrează în dragoste” ca sămânța în miez, ca sâmburii în fruct, amari dar îmbrăcați de dulceață, tari dar ascunși în moliciune, uscați dar înveliți cu frăgezime.
Știm că ”trupul crește prin încheieturi și legături” și mai știm că  ”dragostea este legătura desăvârșirii” cea mai tare legătură, mai tare ca moartea.
Oricine a cunoscut dragostea Duhului  își va face inima cuib al dragostei, găoace în care Domnul toarnă prin Duhul Lui dragoste, care apoi se tot lărgește.
Cei ce au primit dragostea Adevărului își deschid inimile și mințile, casele și timpul pentru a lăsa să crească această roadă plină de Slavă pentru Dumnezeu, roada dragostei.

Orice adunare cu adevărat întemeiată pe jertfa Domnului Isus va veghea la păstrarea adevărului în dragoste.
Căci la ce folosește dragostea dacă nu la păstrarea Adevărului? Precum s-a scris:

O, Doamne, fericit e-acela care-a putut trai-ntelept;
slujind Iubirea si-Adevarul sa fie amandurora drept.
sa nu greseasca nici Iubirii cand apara-Adevarul Sfant
nici Adevarul sa nu-l calce pentru-al Iubirii legamant.

De-alungul vremii vrășmașii au văzut că dacă smulgi cuibul pasărea zboară, dacă distrugi dragostea adevărul suferă.
Pentru că n-au prins Adevărul, au stricat dragostea.  Nu le-a păsat! Adevărul nu i-a interesat deci: la ce dragoste?
De atâtea ori am fost acuzat că ”n-am dragoste” pentru că nu împărtășesc entuziasmul ecumenic al celor care ”se duc la toți” și ”iubesc pe toți”  indiferent de mărturia lor sau de adevăr, doresc să reafirm niște adevăruri simple ca protecția muncii:
1.Dragostea nu ascunde minciuna. Nu pentru perpetuarea minciunii este dată dragostea, ci pentru păstrarea(afirmarea, mărturia, ținerea) Adevărului. Când Adevărul dispare ca scop, dragostea nu are motivație ca mijloc.
2.Există o dragoste falsă provenită dintr-o unitate falsă, unitate neîntemeiată pe jertfa Domnului, ci pe adeziuni, tradiții, istorii sau angajamente.
3.Dragostea de idoli nu e dragoste.
4.Dragostea care ascunde prefăcătoria de genul: ne facem că uităm diferențele dintre noi este condamnată de Domnul.

Pe de altă parte dragostea adevărată, cea de Cuvânt, cea de Adevăr, cea de frați, cea de părtășie și de Har este cea mai atacată în zilele noastre. Adunarea s-a transformat în biserică, părtășia în program, proclamarea Cuvântului prin călăuzirea duhului în predici citite de adesea de securiști ”ordinați”, bătrânii în pastori plătiți, casa în templu și inimile fraților s-au împietrit ca templele în care își duc trupurile de câteva ori pe săptămână.
Iar când vreunul a insistat ca să lase loc Domnului Isus, să facă o Betanie, o stare de Har, s-au ridicat toți ca leii asupra lui.
Mai ales în ultimii ani văd o intensă manipulare ca acolo unde este o părtășie, o adunărică, o stare de Betanie, un loc ceresc să se ajungă ca prin dispreț și ironii, manipulări și bârfă, izolare și defăimare acel loc să fie distrus, împrăștiat, ca via lui Nabot.
O fac ”frații cu ochi albaștri” ajutați de  inconștientul acompaniement al celor fără ochi ai inimii deschiși. În loc ca cei cu adevărat ai Domnului să se bucure că mai apare o adunare, două, nouăzeci și nouă, pe fiecare stradă, în fiecare bloc.
În ce mă privește, proclam un singur Nume, nu două, am o singură mărturie, un singur Duh.
Cei ce vor să placă oamenilor încearcă să sugereze un drum cu două cărări, pentru cele două feluri de picioare cu care șchiopătează în două moduri date de cele două gândiri sugerate de cel ce aruncă (-bolo) în două(dia-) părți.
Starea de Betanie este starea de har în care am intrat, libertatea Duhului, recunoașterea Domniei Domnului Isus în Adunare, neatârnarea Adunării nici de cult, nici de stat, nici de bani, nici de cler, nici de ierarhii, nici de templu, ci numai de Cel care este vrednic, Mielul, Capul adunării. Nemărturisirea mai-sus-enumeraților-jalinici-idoli, ci a singurului Nume vrednic al Celui în care se ascund toate comorile înțelepciunii și științei.
Desigur, este absolut o utopie să crezi că lumea ar putea înțelege și primi așa ceva, dar unde scrie că aceste promisiuni sunt date tuturor? Credința trasează granița țării promisiunilor spirituale, a Betaniilor și Galileelor, a Capernaumului și Ierusalimului.

Pentru linia melodică ascultați ultima strofă: https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/01/delaiesle.pdf
Multă bucurie, Mărit să fie Domnul.


Nu te teme, turmă mică!

19 ianuarie 2011

”Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăția.” (Luca 12:32)

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Turma_mica.mp3


Unde-i Adevărul prigonit, eu nu vreau, nu vreau să fiu iubit

18 ianuarie 2011

AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Daca_Tu_Isuse.mp3


Un singur Nume

17 ianuarie 2011

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)
Numele cu care ne prezentăm face parte din mărturia noastră.
Desigur un nume poate fi o etichetă așezată greșit, dar nu despre acest lucru doresc să scriu aici, ci despre mărturia pe care o dăm prin numele cu care ne prezentăm sau ni-l acceptăm.
Acesta contează, mărturia contează, numele care ți-l dai sau pe care ți-l accepți, ”ce zici tu despre tine însuți?”
”Creștin” este un singur nume, ”creștin baptist” sunt două nume, ”creștin baptist carismatic” sunt trei nume, ”baptist carismatic” sunt iarăși două nume, ”creștin carismatic” sunt tot două nume,”carismatic” este un singur biet nume, numele lui Cristos a fost pierdut chiar la nivel declarativ.
Între Cluj și Oradea este o biserică baptistă în Topa de Criș, clădire frumoasă, firmă pe măsură, scrie destul de mic și subțirel(cam 15 cm) ”Biserica Creștină” și apoi cu litere groase cam de 50 de cm ”BAPTISTĂ” . Desigur, dacă suntem baptiști ne pâlpâie inima când auzim acest nume, sunt convins că și adventiștii au aceleași simțăminte, alții la fel.   De câte ori trec prin Topa de Criș zâmbesc când văd firma, atâta e Cristos de mic și de subțirel și atâta e BAPTISMUL de mare și de dolofan cum scrie pe firmă. E incontestabil, altfel ar șterge, s-ar rușina de numele protezei dată de stat, de idolul de lângă care în mod sigur Domnul a plecat.
Am mai scris despre mersul pe două cărări, despre purtarea a două mărturii, despre oameni alcătuiți din două jumătăți diferite, citez:
Mersul la adunare și la popă(de orice fel) în același timp e calea diavolului.Cei care cred că pot să-i împace, votează doar cu unul de fapt, cu cel care i-a înșelat că o astfel de coabitare este posibilă. Strângerile de casă paralel cu ”programul din biserică” au un viitor scurt. Autoritatea în aceste strângeri nu este cea a Domnului Isus, ci a lideruților desemnați de liderul plătit.
Consecința cea mai gravă a acestui fel de practică este generarea gândirii că o astfel de opțiune e viabilă. Că ar funcționa. E un cancer mental, acceptarea ideii că te hrănești din Cuvânt, dar mergi la ”ritual”, ca să nu suferi prigonire din pricina lui Cristos. Ori e albă, ori e neagră? Dacă Harul e Har și vine prin credință în urma auzirii, ritualul e zadarnic.
Dacă ritualul e viabil, dacă acesta dă Har, atunci ce rost mai are să vorbim? Recomand acestor închinători la oameni să facă bine să nu-L mai batjocorească pe Dumnezeu șchiopătând grațios de două picioare: un har pe care nu-l prețuiesc și un ritual în care nu cred.
Să se pocăiescă și să renunțe la tot eșafodajul religiei-marfă, închinării-fast-food, de luat la nevoie și de lepădat la interes.
Să se apropie de Dumnezeu pe calea Lui, nouă și vie, deschisă prin trupul Lui, Adunarea, prin această perdea sfâșiată, disprețuită.

sursa: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/10/31/umblarea-pe-doua-carari/

Acest adevăr al mărturisirii unui singur nume l-a înțeles fratele Niculiță și l-a cântat în temniță în ”…cel mai greu mormânt, cu trupu-n chin, cu Duhu-n bucurie…„ atunci când a compus ”Pe harfa inimii un singur Nume”.
AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Pe_harfa_inimii.mp3

”Dar cine să priceapă lucrul acesta?”


Cerurile domnesc

16 ianuarie 2011

”Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte că cerurile stăpânesc” (cerurile domnesc, tr. Fidela) Daniel 4:26

Cerurile domnesc. (Daniel 4:26).
meditație de T. Austin Sparks

Există o mare nevoie astăzi ca Cerurile să domnească.
Dar Duhul Sfânt trebuie să facă acest lucru, iar noi trebuie să recunoaștem faptul că ceea ce vedem în creștinismul organizat nu reprezintă domnia cerurilor.
Oamenii spirituali ai lui Dumnezeu se simt tot mai separați de sistemul vechi al creștinismului, al bisericilor și al sistemelor bisericești.
Oamenii au o nemulțumire profundă față de ce a dominat atâta vreme și tânjesc după realitatea spirirtuală.

Multe predici sunt făcute atât de isteț, cu atâta abilitate mintală, dar duhul flămânzește.
Există multă activitate fără viață spirituală, iar eu cred că Domnul ne va arăta natura lucrului care se găsește în ceruri.
Lucrul pe care omul l-a adus la nivel pământesc, l-a ridicat și perpetuat este în cel mai bun caz doar o imitație sărăcăcioasă a lucrurilor cerești, dar pe tărâmul vast al lucrurilor, este doar o caricatură a lucrurilor cerești.

Omul a pus stăpânire pe lucrurile cerești și le-a coborât la nivelul pământului, le-a făcut lucruri pământești.
Iată unde lucrurile au luat-o greșit la început.
Mai întâi, lucrurile erau din Duhul. Oamenii se adunau în casele lor sau oriunde altundeva.
Nu conta locul.
Nu conta slujirea.
Ci Domnul, iar ei erau adunați în jurul Lui.
Dar apoi, a venit ziua când ei au spus: ”Trebuie să avem clădiri publice”, iar apoi arhitectura clădirilor a devenit un factor major, astfel au decurs lucrurile, iar ei au ajuns ceva pe pământ, pentru ca oamenii să îi ia în seamă.
Ei voiau ca omul să fie atras, iar acela a fost primul pas spre unul din pericolele cele mai mari care au cuprins biserica.
Pentru prestigiu, recunoaștere, lumea trebuia atrasă – iată rezultatul obținut în urma mulțimilor adunate în biserică.
Dacă puteți să-i mai dați și un nume mare, atunci puteți atrage oamenii, iar una din măsurile cele mai mari ale diavolului a fost aceea de a popula biserica.
Lucrul esențial s-a pierdut: Biserica și Cristos sunt o taină pentru omul firesc și nu are rost să așteptăm ca omul firesc să o aprecieze.
Biserica este în esență un lucru spiritual după gândul lui Dumnezeu.
Ceea ce guvernează totul este gândul lui Dumnezeu față de lucruri, nu gândul nostru; iar dacă vom merge mai departe cu Domnul multe lucruri se vor schimba, iar noi vom vedea lucrurile din ce în ce mai mult din punct de vedere ceresc.
Trebuie să intrați în sistemul ceresc pentru a primi rezultatele cerești.

sursa: http://ferestredeschise.wordpress.com/2011/01/12/ferestre-deschise-340/


Un Dumnezeu al repetiţiei, care urăşte uniformitatea

15 ianuarie 2011

Avocat de succes, Poul Madsen părăsește totul la apogeul vieții, pentru a urma o altă viață, modestă, de ”urmaș al Mielului”. Departe de orice amestec în vre-o organizație religioasă anume, chemat de Domnul la o lucrare specifică, a slujit timp de peste 70 de ani pe Cel ce L-a chemat cu o chemare sfântă. A plecat la Domnul la 93 de ani, în 2009. A lucrat până probabil în ziua morții.
Colaborator cu Watchman Nee, l-a invitat pe acesta în 1938 în Danemarca. La Helsingor, Nee a vorbit timp de o săptămână. Ceea ce  a vorbit s-a stenografiat și apoi s-a tipărit în ceea ce avem azi: ”Viața creștină normală”, probabil una din cele mai cunoscute cărți despre viața creștină. Cel mai probabil Nee nu a știut nimic despre ”succesul” cărților lui. Închis de comuniști pentru 20 de ani, sentința i-a fost prelungită și a plecat la Domnul din închisoare, în al 21-lea an de detenție. Prelungirea detenției însemna eșecul reeducării, în limbaj biblic: a refuzat eliberarea care i se oferea.
Poul Madesn a fost o voce ce a strigat într-o pustie religioasă dominată de vânturile fierbinți ale lumificării prin muzică, extaze false și alunecări în experimente superficiale îndreptățitoare. Opozant puternic al ideii de templu, n-a construit nimic, n-a lăsat nici un sfert de zid, munca a fost una a Cuvântului, a Spiritului. A cunoscut și practicat Taina lui Cristos, adunarea în felul revelat de Noul Testament.

Iată un citat din Poul Madsen:

”Dumnezeu este un Dumnezeu al repetiţiei, aşa cum am văzut, dar El nu este un Dumnezeu al uniformității. El a creat milioane de fiinţe umane, şi oricare din ele au două picioare, doua mâini, un nas între doi ochi şi două urechi. Aceasta este repetiţie la scară mare. Totuşi, fiecare fiinţă este unică. Nici una dintre ele nu este exact ca celelalte.  Așa este Dumnezeu, un Dumnezeu al repetiţiei, care urăşte uniformitatea. Satana este exact opusul. El insistă asupra uniformităţii şi el de multe ori pare a avea calea lui.
Toate marile puteri politice sunt construite pe uniformitate. Tu nu poți deveni un om mare în această lume dacă vei permite oamenilor să rămână independenți. Uneori, acest principiu pare să intre în biserică, astfel încât oamenii într-o anume biserică par la fel unul ca altul. Ei sunt fără originalitate,  au devenit cópii, fac aceleași lucruri, vorbesc aceeaşi limbă şi folosesc aceleaşi fraze. Aceasta este cel mai plictisitor, şi cu siguranţă nu este ceea ce înseamnă să fi sfânt. Departe de a fi de la Dumnezeu, astfel de monotonie este foarte, foarte umană, şi totul prea comun.”

Din ”Urmându-l pe Miel”, Poul Madesn, sursa aici.
Mai multe de Poul Madesn și nu numai: aici. A publicat mult în revista fratelui și tovarășului de slujbă din Anglia, T Austin Sparks: ”Toward to mark” ”Spre țintă”.
Revista  care a publicat-o în daneză timp de aproape 70 de ani s-a numit cam la fel ”Mod malet”.


De ce nu mă ”plictisesc” la adunare?

15 ianuarie 2011

motto:
”să se lase..omul nedrept de gândurile lui.”  Isaia 55:7

Pentru că este Adunarea Domnului.
Ne adunăm pentru El, nu pentru noi.
Mă duc la Adunare ca la convocare, sunt al Lui, cum să nu mă duc? Îl iubesc, vreau să mă duc.
Sunt multe motive pentru care nu mă plictisesc:

Unul ar fi că Domnul Isus însuși este în mijlocul nostru. ”Cu așa drag stau la umbra Lui:” ”La umbra unei stânci mari.” Am fost zdrobit de Stâncă, făcut una cu Stânca, ascuns în crăpătura Ei. El, Cuvântul Lui tronează ca rege recunoscut și adorat între frați. De unde plictis?
Alt motiv ar fi că nu mă prea duc la Adunare. În ultima vreme vine Adunarea la mine, la noi. Pregătește casa, primește oaspeți,  ai grijă să fie totul în ordine, apoi bucuria când vin frații ”o, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire…”,  de multe ori unii rămân la masă!
Alt motiv este că nu avem program. Nu știm cine va vorbim, ce? Legea dragostei în Adunare se interpretează așa: ”Ce este de făcut fraților? dacă unul din voi are, altul…altul,…toate să se facă spre zidire.” O cale nespus mai bună.
Alt motiv este că ne amintim de moartea Domnului, o vestim prin semnul pâinii și paharului. Este o cercetare de sine care ne setează întotdeauna stările inimii, a gândurilor pe crucea Domnului Isus, izvorul puterii și a oricărei rânduieli de gândire dreaptă.
Alt motiv este că îl văd pe Domnul Isus în frați, primesc Cuvântul, cântarea, rugăciunea de la ei ca îndemn de la Domnul pentru mine, dau cuvânt, cântare, rugăciune conștient că este și spre zidirea celorlalți.
Alt motiv este că merg la Adunare, nu la biserică, la părtășie, nu la program.
Alt motiv este lipsa rutinei, a repetițiilor, a afirmării omului cu personalitatea lui proprie, nerăstignită.
Alt motiv este că la fiecare strângere, în discuții,în mărturii văd în frați crescând și rodind omul lăuntric, ca mărturie a bunei semințe care a odrăslit. Plimbarea printr-o astfel de ”grădină” nu este niciodată plictisitoare.
Alt motiv este că atunci când am ceva din partea Domnului pentru zidirea celorlalți, pot să dau în libertate, libertate garantată de Capul Adunării, Taina ținută ascunsă de veacuri, Taina lui Cristos.
Alt motiv, poate cel mai important este DRAGOSTEA, ținta poruncii. Cum să te plictisești când știi că cei din jur te iubesc, când îi iubești? Nu ca pe colegi de club sau de clasă, ci ca pe cei pentru care a murit Cristos, zdrobiți de aceeași Stâncă. Dragostea între frați și dragostea de Domnul, dragostea de oameni, dragostea de Cuvânt, de tot ce este vrednic de iubit, de venirea Lui, prietenia crucii Lui, dragostea Lui pentru noi. Har!
Alt motiv este Harul felurit, dat pentru slujirea unii altora. Când Harul domnește, când Harul este felurit, nu este plictis.
Alt motiv este că în Adunare ne umplem de Cuvânt, nu ieșim din granițele Cuvântului, ca să locuiască din belșug în noi.

Am postat aceste gânduri în contextul în care tot mai multe voci pe net se plâng de plictisul din biserici.

Îi cred, să meargă la adunare.


Tu soarele nădejdii sfinte

11 ianuarie 2011

(Nicolae Moldoveanu, cântare din închisoare, Cântările Harului 1, nr 3)

Ascultă:http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Tu_Soarele_nadejdii_sfinte.mp3


Paharul mulțumirii

3 ianuarie 2011

Am în minte două imagini:

Una:


si alta:

Domnul ne-a spus că prin luarea cinei, noi vestim moartea Lui. El a murit ”ca să adune ÎNTR-UN SINGUR TRUP pe copiii Lui cei risipiți” Ioan 11:52.
Ce mai vestim prin cină? Că ”am fost făcuți UNA CU EL printr-o moarte asemănătoare cu a Lui.

Forma cum luăm pâinea și paharul este  ”vestirea” în sine. Ca și cum la botez, contează felul, scufundarea, nu apa oricum, tot așa la cină contează paharul, nu vinul, pâinea, UNA, nu bucățele.

E important ca să vestim corect moartea Domnului printr-o singură pâine și un singur pahar.

Postare generată de aici: http://mariuscruceru.ro/2011/01/02/paharele-euharistice-de-la-alesd/,  poza a doua de mai sus este tot de acolo.

Invit pe cei ce iau cina în felul al doilea să se  întoarcă la modul lăsat de Domnul Isus.

Evanghelia este tot aceeași, răul este tot altul.

 


Dreptarul învățăturilor sănătoase

1 ianuarie 2011

2 Timotei 1:13 ”Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
sau aici.

Există așa ceva? Există un singur dreptar al învățăturilor sănătoase?
Într-o lume în care totul e relativ la punctul tău de vedere, cum poți susține că există un singur punct de vedere imuabil!

Și totuși acest dreptar există. Unul, nu două, nu două zeci și două.
E singurul Cuvânt al  lui Dumnezeu revelat  (adus, învățat) în mințile noastre de către Singurul Său Duh.

Pentru că înainte ca Duhul să facă minuni sau vindecări, Duhul ”mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:16) și apoi eventual confirmă(întărește) această mărturie.

Astăzi trăim vremuri ciudate, burdufuri cu conținut dubios sunt etichetate tot mai pompos și apoi se face comparație de etichetă, re-formă, nu re-esență, nu re-conținut.

Lucrarea Duhului în noi este una de zdrobire, de unire cu El, cu dătătorul Duhului, de ”crucificare împreună cu El”. Bucuria vieții celei noi vine numai după întristarea morții, veselia dimineții după plânsul serii, cântările seceratului, după lacrimile semănatului. Aceste transformări sunt detaliat analizate în Singura carte de administrare a vieții, Noul Testament al moștenirii noastre: viața veșnică în Cristos Isus.

Există și alte dreptare, strâmbe, tare strâmbe.
Unul e căderea în admirație după fiară. Citez din scrierea unui teolog plin de sine(vaisamar, la 1 ian 2011): ” Sunt uluit de măiestria cu care au navigat catolicii chestiunea spinoasă a integrării acestei experienţe în complexa lor teologie!” Vorbește despre carismatismul catolic. Chiar vai si-amar, profet a fost. Carismatismul catolic e puntea de legătură a nelegiuirii ecumenismului, similaritatea cu carismatismul protestant spre o unitate ”văzută” și dorită de orbi. Strâmb de tot.

Dragii mei, ieșiți din acest Babilon. Sionul este în altă parte.

 


%d blogeri au apreciat: