Lună / iulie 2012
Cântări proletare:…”la muncă frați!”…NU ”la luptă frați!”
Am scris cândva, dar n-am relizat atunci dimensiunea fenomenului. L-am crezut izolat deși era general.
Ce am scris:”Ci voi veți primi o putere(autoritate) când va veni Departamentul Cultelor peste voi și-mi veți fi agenți și informatori în Bucuresti, în Romania, în America și până la marginile pământului.„
Sau altădată am scris despre cum au vrut comunistii să fie biserica.
Se pare că au reușit.
Dintr-un loc unde ar trebui să se vestească mesajul crucii s-a transformat într-unul al mesajului ”muncii” al sforțării, al deciziei, al efortului și talentului uman…sau al rațiunii umane, în sfârșit.
Vreau să scriu azi puțin despre cântări, mai exact despre modificare marxistă a textelor cântărilor.
Treaba de care mă leg e prea mare pentru o postare atât de mică dar acum încep și cu Voia lui Dumnezeu poate voi mai scrie.
În jurul anilor 50 s-a dat o directivă să se modifice marxist textele cântărilor.
Cum?
S-a eliminat din texte orice idee care ar conduce gândul la luptă, revoluție, război. Numai partidul avea dreptul să inoculeze ideea de luptă de clasă, alte lupte n-au drept să fie. Deci oriunde au fost în cântări cuvintele: luptă, război, rege, bătălie, învinge, tron sau alte cuvinte care au putut fi asociate cu ideea de război sau revoluție au fost scoase și înlocuite cu alte cuvinte care eventual îndemnau la muncă și abnegație, ideea acceptată și chiar deturnată de comuniști cu destul succes.
Dovada? Am scanat comparativ dintr-o carte de cântări dinainte de război și din una tipărită sub comuniști.
Oare ce-au avut cu biata cântare? Luptă NU, muncă DA, război NU, vie DA, drapel NU, cuvânt DA, victoria…cu noi…? Unde vă treziți? La muncă tovarăși!
Chiar și ”îndrăzneți” de la strofa II-a a deranjat.
Exemple sunt multe, nu vreau ”să fac bulbuci” pe subiect, se pare că vorbesc despre un alt altar, un altar despicat, care așa trebuie să rămână despicat, probabil e în Betel, nu în Ierusalim.
Desigur că ”lucrați, lucrați cu spor” era mai acceptabil pentru comuniști decât ”la sfântul Său război”, eventual ”lucrați, lucrați!” poate fi completat cu un îndemn pentru depășirea normei la CAP. Tovarășul ideolog de serviciu al lor între pocăiți trăiește și manipulează încă iar orbirea e atât de mare că marea majoritate nici nu-și dau seama nici azi că au fost și sunt trași pe sfoară.
Ca un hoț
Așa va veni Domnul Isus!
Ce comparație, pare nepotrivită!
Dar dacă ne gândim că ne va răpi înseamnă că ne va fura!
Ca un hoț!
Iarăși m-am gândit că hoți vor fi în lume totdeauna, ca să înțelegem pilda.
Hoții există pentru pildă, nu invers.
Tata avea obiceiul să spună că comuniștii nu au cum să supraviețuiască ca sistem, pentru că ei și-au propus să eradicheze sărăcia iar în Biblie scrie: ”săracii vor fi pururea cu voi”.
Fratele Neag din Maramureș, un frate de 93 de ani spunea azi-iarnă: ”țara asta e plină de săraci și e plină de hoți”.
Un hoț a fost și la mine joi noapte.
La firmă, nu acasă.
De multe ori mergând dimineața la firmă și găsind toate cum le-am lăsat, mulțumeam lui Dumnezeu.
Și joi am mulțumit, ca Iov. Când am văzut ușile sparte mi-a venit în minte cuvântul: ”Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat,” sau ”Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat ” și ”nu vă strângeți comori pe pământ..unde le sapă și le fură hoții.”
La Iov m-am gândit când am găsit ușa metalică de la atelier îndoită și deschisă, ușile de la birouri sparte cu piciorul, DVR-ul furat și cablurile atârnând, (DVR-Digital Video recorder-înregistratorul video unde se stocau imaginile de pe camerele de supraveghere), telefonul furat, seiful (unul mic, fără bani peste noapte) întors și scuturat, rafturile răvășite.
Poliția a venit puțin mai târziu, hoțul vizitase și pe vecini.
Au luat amprente, poze, obiecte, urme, criminalistică, 3 mașini cu ”slujitorii Tatălui meu”. Erau efectiv iritați și ei, hoții de fier vechi nu sunt așa violenți. Nu le-am împărtășit iritarea.
Am rămas într-o pace de cer în tot timpul investigațiilor. Aproape 6 ore. Eram trist pentru hoț. Lăsase prea multe urme, aveam o intuiție că îl vor prinde repede.
Declarații, pagube, asigurare(nu aveam).
M-am rugat, am reparat ușile, spărturile, am împrumutat alt DVR de la firma care mi l-a montat.
Astăzi l-au prins și l-au adus la reconstituire. Nu era cu cătușe, nu era nevoie, era atât de speriat ca un iepure. Știa tot, a arătat pe unde a umblat. Bietul de el, un băiat tânăr cu o cicatrice mare de la o arsură pe mână. Arsese DVR-ul, telefonul și o rolă mare de cablu electric de cupru. Cuprul l-a dat la Remat.
Probabil va urma procesul. Nu știu în ce articol de lege este trecută iertarea. Aproape sigur nu va scăpa de pedeapsa dată de pericolul social al faptei lui indiferent de iertarea mea. L-aș pedepsi să citească Biblia dacă s-ar putea. Oare știe citi?
Stau mulți în colibele de lângă Someș și fură fier vechi din vechiul CUG. Vechii locatari ai colibelor luau apă de la mine. Erau ”frați”.
Am niște povești nostime de tot cu acești ”frați” ….și cu pastorul lor: un escroc religios de duzină.
Dar chiar în spatele stărilor ce-ți provoacă zâmbete clocește o tragedie a unor oameni vrednici de mila de care nu sunt conștienți că au nevoie.
Dar oare nu suntem toți la fel?
Oare eu și tu, nu suntem hoți și colectori de slavă veche(umblăm după slava pe care ne-o dăm unii altora)…ca țiganii care fură fier vechi?
Oare eu nu fur de la Tatăl timpul lui dat mie ca să-I pregătesc Lui masa prima dată când vine de la câmp și apoi voi mânca și voi bea și eu?
Gânduri, gânduri cu cei din ..ramura țiganilor…vorba lui Visky.
Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!
Lucruri de foarte mică însemnătate
1 Corinteni 6:2-3
” Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sînteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?”
De multe ori ne trezim că gândurile și dialogurile noastre se înfierbântă pe subiecte gen cele amintite mai sus. În lume aceste nimicuri sunt considerate așa de însemnate că disputele pe tema lor ajung la judecători, avocați, procese și…uri, răniri, vorbe grele, sau bătăi și crime.
E vorba desigur de lucruri materiale, lucrurile vieții acesteia, ale ”biosului” ce ne înfășoară, ale țărânei închegate de Olar întrun vas pentru harul Său, pentru Slava Harului Său. Pentru mulți aceste nimicuri materiale sunt cele mai elevate subiecte, acestori idoli le aduc jertfele vorbirilor zilnice într-un entuziasm nebun.
Să jertfim noi cu ei, ca ei, în locurile(legămintele) lor? Ochii noștri dacă văd mai mult nu vor da altfel de porunci limbii cărora le sunt mădulare?
Lumea arde multă tămâie pe altarele discuțiilor despre modă, politică, viitor, artiști, sportivi, vedete, etc sau oarecum justificat despre muncă, educație, pregătire, job, câștig, profit, etc. Și nu întotdeauna în consens. De multe ori ajung la ceartă. Dar nu despre ceartă și împăcare vreau să scriu acuma seara ci despre evaluare.
În alt loc scrie că ”ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre”.
Evaluarea a ceva ca fiind însemnat sau nimic, important sau nesemnificativ este dată de felul cum ne este calibrat cântarul minții proprii.
Dacă un subiect ne pare ”important”, discuția asupra lui ne va capta tot interesul, scrutarea ochilor, rățoirea glasului, cascada argumentelor, ciulirea urechilor se vor dezvolta ca într-o bătălie plină de patos din care fiecare beligerant iese obosit cu prada concluziilor lui vii sau ale celuilalt, lăsând pe câmpul de luptă păreri umilite și oponenți frustrați.
Dimpotrivă dacă un subiect ne este cântărit de cântarul minții ca ușor îl vom trata ușuratic și superficial, fără patos în vorbiri sau sclipiri în ochi. Parcă cu privire la lucrurile lui Dumnezeu mai ales oamenii au semnat un pact de neagresiune al cărui unic punct respectat este să nu se ajungă la dispute. Ajung să nu mai vorbească deloc și nimănui despre ele, minus câteva ore pe săptămână în care ascultă pe niște popi la fel de apatici ca ei față de cuvintele care ar trebui să fie ”bucuria și veselia inimii” fiecăruia.
De ce folosesc expresia ”cântarul minții”?
”Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui.” Proverbe 16:11
După ce am înțeles acest adevăr simplu am cumpărat unelte de măsură, greutăți, temperatură, etc.
Săptămâna trecută am cumpărat de la un frate fermier un sfert de vițel. Cât cântărește? Unul atâta, altul cam atâta. Am scos un cântar-cârlig și am aflat.
Cât e de cald, de frig? Iarna la 24 de grade îți pare foarte cald în cameră iar vara răcoare aceleași 24 de grade. E doar o impresie dată de comparația cu ce e afară. 24 de grade e tot 24 și vara și iarna.
În lucrurile privitoare la Dumnezeu cine și cum stabilește ce e însemnat sau neînsemnat?
E o chestiune de dragoste aici. Dacă-L iubim pe Dumnezeu ne vor deveni tot mai însemnate gândurile și Voia Lui, Cuvântul Lui.
Dacă iubim lumea arătăm acest lucru fără să ne dăm seama, prin pasiunea cu care ne încălzim discutând nimicurile ei, acele lucruri de foarte mică însemnătate.
Așa de frumos zice și atâta m-am gândit: ”fiecare să-și mănânce pâinea lucrând în liniște”(2 tes 3:12), adică fără bla-bla. Pavel îndemna la lucrul cu mâinile.
E de observat că lucrurile vieții acesteia nu sunt considerate păcătoase sau absolut fără însemnătate ci ”de foarte mică însemnătate”. Să învățăm că dacă așa le vede Dumnezeu, exact așa ar trebui să le vedem și noi.
Să ne implicăm în ele măsurat, cu rezervare, cu cumpătare, cu înfrânare ”în toate lucrurile”. Accelerația s-o apăsăm pe motorul vieții noi, în citirea Cuvântului, în graba de e veghea în vederea rugăciunii, în părtășia frățească și Mărturisirea Domnului.
Cele ascunse, ale inimii sunt de mare însemnătate iar cele văzute, ale cărnii sunt ”de foarte mică însemnătate”.
Să ne calibrăm cântarul pe o scală precisă unde să găsim măsurile:
-de lepădat
-de disprețuit
-fără nici un preț
-de foarte mică însemnătate
-însemnat(important)
-foarte important
-strict necesar
Sau în sfârșit, ceva asemănător să evalueze fiecare folosire a limbii.
”V-am fost împrumutat o vreme….”
Ginerele fratelui Băbuț vorbește la înmormântarea acestuia.
Am stat până după două noaptea și am filmat înormântarea ce a fost transmisă LIVE pe net.
În această scurtă înregistrare este enumerat aproape tot grupul ”moisiștilor”, cum au fost numiți în batjocură frații din Arad. Enumerarea a început cu fratele Vasilică Moisescu dar am început să filmez imediat după.
”….frați în afara sistemului religios de atunci….” bine și apăsat subliniat.
A ieși și a rămâne în afara sistemului religios este o taină neînțeleasă decât de puțini. Nu este o chestiune de răzvrătire sau neadaptare ci una de poziție spirituală.
Locul unde aducem jertfe duhovnicești este în locurile cerești în Cristos ( ”ah, altarele tale Doamne al oștirilor!” în fața altarului de aramă(pocăința) și a celui de aur(rugăciunea, îndrăzneala, cererea), locul unde suntem aduși ca jertfă este în afara taberei, cu El, purtând batjocorirea Lui.
Cei atrași ca muștele la miere de mulțimi, cei care ”s-au dus în jos”, cei care se întorc înapoi nu se numără împreună, ei se închină la altarul crăpat de la Betel(”ei sunt aceia care se despart(fac dezbinări(și le zic uniuni))”).
Discernământ!
Am fost mințit de multe ori de apropiați de-ai mei, prefăcuți în prieteni.
Citirea planului de măsuri din dosarul de la securitate mi-a fost ca o cheie pentru înțelegerea trecutului.
Am aflat astfel de ce cutare ”mare” inginer în fabrică s-a împrietenit brusc cu un muncitor ca mine, mai tânăr cu mai mulți ani …
Am aflat de ce cutare frate se oferea să ne conducă de la biserică și nu se mai dădea dus din casa noastră (eram tineri căsătoriți) până seara târziu.
Am aflat de ce de la o vreme vecinul de palier de vis-a-vis își petrecea după-mesele pe casă scării(prin ușă se auzeau ușor discuțiile dinăuntru) și în plus putea înregistra pe cine intra și ieșea.
Și lucrurile au prins recent să se lege involuntar în mintea mea cu fiecare crâmpei de amintire, mai ales de acele ciudate nepotriviri care îți lasă în creier un semn de întrebare: de ce oare? ..atunci?… E ca un puzzle format din evenimente, clipe și trăiri inexplicabile care incepe să se așeze pe o masă a trecutului și să întregească un tablou dealtfel fără noimă.
Involuntar! Repet, n-am nici pasiune, nici interes de vendetă(răzbunare).
O astfel de preocupare, de a dezgropa un trecut ar fi și o faptă a întunericului, cui și în ce fel i-ar folosi?
Poate doar ca o mostră de naivitate și înșelătorie, ca un material didactic.
Și totuși oare nu ar fi trebuit ca un discernământ spiritual să fie cultivat, să existe și să ne ferească de capcanele în care am căzut?
Mai târziu când am citit prin anii 90 caietele fratelui Pocsy și am ajuns la scrisoarea lui Pocsy către Aurel Popescu(la pag 100) în care îl face pe I.Ț. ”șarlatan”, nu numai o dată, sau când tot cu referire la același I.Ț, în casa noatră în prezența mai multor frați adunați fratele Mia. I.( întemnițat al lui Cristos) a folosit același adjectiv: șarlatan, m-am înfiorat: cum să poți să te exprimi așa față de ”fratele Ț”?
Citat din scrisoarea lui G.Pocsy către A. Popescu: ”Frate Popescu, pentru d-ta nu este neobisnuit cuvantul politica, caci orice organizatie mare religioasa face politica. Politica religioasa. Iata pe rev. Ton Iosif. Am citit ultima lui scrisoare: Se spala ca Pilat. Imi venea sa vomit cand am citit randurile lui de om cumsecade. Hop si noi!A aflat ca Rom. 13.1-6 exista in Noul Testament si acest instigator care in scrisul lui “Cine isi pierde viata’, scria asa; “Hai sa ne dezbracam de toate reglementarile si instructiunile unor oameni…haideti sa ne ignoram toate ignorarile de libertate…haideti sa le cerem pastorilor nostri sa nu mai ia instructiunile si aprobarile de la Inspectorii de Culte…si haideti sa dovedim ca alaturi de Domnul Isus Hristos avem curajul sa si murim.Acum scrie asa: “Cand as fi starnit vreodata impotriviri? Da, iubitii mei frati, noi trebuie sa-i respectam pe cei de la Uniune. Noi am ales pe acesti frati pe cale democratica si daca ii respectam pe ei ne respectam pe noi insine”. Ce zici de asta, frate Popescu? Nu ai darul de acunoaste duhurile. Si te-ai laturat de acest sarlatan. Acest cuvant din gura dumitale am auzit prima data dupa ce s-a descoperit. Dar si eu spun: un sarlatan. De el ai scapat caci un ocean va desparte, dar de duhul razboinic cu care te-a infectat, n-a scapat. Nu ai ochi sa vezi, nu aiurechi sa auzi ca un crestin nu se amesteca in treburile acestei lumi(2 Tim.2.4,5)”
Ei (Pocsy și Mia) au avut discernământ, eu nu.
Mai mult decât gravitatea bolii acuzate m-a impresionat prestigiul ”bolnavilor”. Și totuși mi-a rămas în minte chestiunea că un om ca A.P. să nu aibă darul deosebirii duhurilor. Și iată că s-a dovedit așa. Ceea ce a scris Pocsy acum aporape 33 de ani se dovedește azi adevărat. Nu jubilez! Mă întristez pentru că de aceeași boală suferim mulți. Eu cu siguranță.
Am citit săptămâna trecută I Corinteni 6. Am vorbit puțin în adunare de acolo. N-am dezvoltat. ”Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?” (vers 5) Se referă la capacitatea de a discerne. Are legătură cu vegherea: ”vegheați să nu fie între voi nimeni…” pentru că ”dacă cineva se curățește de acestea va fi un vas de cinste folositor stăpânului Său”. Azi am citit din Daniel când împăratul Belșațar a băut din vasele de la templul din Ierusalim și cu ele în mână a ”lăudat dumnezeii de aur, argint…etc” degetele mâinii apărute pe perete în spatele sfeșnicului l-au îngrozit pe împărat încât i s-au bătut genunchii unul de altul. Dumnezeu e ”gelos” pe vasele Lui.
Dumnezeu nu ne va folosi ca ”vas folositor” cât timp nu ne curățim de ”acestea”. Iar curățirea presupune discernământ. Discernământul însă nu este o chestiune de sclipire instantă, ci de analiză:”cercetați duhurile!” Dumnezeu nu ne poate cere să fim în părtășie cu un număr mai mare de oameni decât putem să ”cercetăm”(discernem) ”pentru că în lume au ieșit și prooroci mincinoși”. Tot fratele Pocsy spunea: ”De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie,suspiciune, prejudecata.”
Repet: cu cât numărul oamenilor cărora vrei să placi este mai mare, va fi mare și numărul de compromisuri cerute.
E bine să lucrăm și să ne asociem doar cu cei pe care avem timp să-i cercetăm.
Dumnezeu nu ne va certa că nu lucrăm și nu ”iubim” pe ”toți frații” necercetați dar cu siguranță nu ne va mai folosi dacă ne asociem cu lucrări compromise și necercetate. Sora Rivka a refuzat să participe acum vreo 10 zile la o întâlnire a unui grup de creștini ”mesianici” la noi în oraș, când după ce a cerut câteva referințe despre ei și-a dat seama că nu au aceeași mărturie.
Pentru curățire e nevoie de discernământ și de timp pentru aplicarea lui. De alifie pentru ochi adică și de timp de vindecare.
Faptul că în lume oamenii au pus eticheta de ”cultul X„ și pretind că toți cei dinăuntru să se accepte între ei și relativ cei dinafară să se respingă e una din orbirile sau mai bine zis piedicile orbilor pe cale.
Fratele Comenius îndemna să nu urmărim să avem multe legături cu oameni. În nici un caz mai multe decât putem întreține temeinic. Să nu fușerim! Îndreptățirea noastră nu ne vine din mărimea grupului care ne aprobă sau îl aprobăm, ci din contemplarea gloriei Domnului în Cuvântului Lui, din transformarea noastră în același chip al Lui, din curățirea noastră spre a-I fi plăcuți, de a fi în stare să deosebim lucrurile cele mai alese. Discernământul e vederea bună care nu ne va lăsa să umblăm ca unul care ”nu știe încotro merge pentru că întunericul i-a orbit ochii.”
Nu putem face curățirea după alt criteriu decât după discernământ. Să ne ungem ochii, la ”farmacie” e deschis.
”Să ieșim afară din tabără” C.H.Mackintosh
Parcă Teodor Popescu spunea că dacă ar trebui să aleagă două cărți cu care să rămână pe o insulă pustie ar alege Biblia și Comentariile lui Mackintosh. Porțiunea de mai jos este din comentariu asupra cărții Levitic, capitolul 5. pag 89-93.
”Învăţătura pe care apostolul o scoate în Evrei 13, din faptul că Hristos a suferit ”dincolo de poartă”, este de mult folos pentru viată. „Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui„. Dacă suferinţele lui Hristos au făcut să avem intrare slobodă în cer, locul unde a suferit ne arată lepădarea noastră pe pământ din partea lumii. Moartea Sa ne-a dat o cetate în cer, locul unde a murit ne lipseşte de o cetate pe pământ(vezi nota 1). „El a suferit dincolo de poartă” şi prin aceasta, Ierusalimul, oraşul de căpetenie al lucrurilor dumnezeieşti, a fost lăsat la o parte. Acum nu mai este loc sfânt pe pământ. Hristos a fost adus jertfă dincolo de marginile religiunii acestei lumi. Lumea L-a urît şi L-a lepădat. Deaceiea se spune: ”Ieşiţi”. Acest cuvânt ne spune să ieşim din orice „tabără”, pe care o ridică oamenii aici jos, oricare ar fi tabăra aceea. Dacă oamenii înalță „o cetate sfântă”, trebuie să căutaţi un Hristos lepădat „dincolo de poartă”. Dacă oamenii fac o tabără religioasă, oricare ar fi numele pe care i l-ar pune, trebuie „să ieşiţi” din ea, ca să găseşti un Hristos lepădat. Prostia religioasă poate să scormonească dărâmăturile Ierusalimului, ca să găsească rămăşiţe sfinte de la Hristos. A făcut şi va mai face un asemenea lucru. Se va mândri că a găsit şi că cinsteşte locul crucii şi al mormântului Domnului. Pofta firească, de asemenea, folosindu-se de prostia religioasă firească, a făcut dealungul veacurilor, un negoț întins cu aşa zisele locuri sfinte ale vremurilor vechi. Dar numai o rază dela lumina lămpii dumnezeieşti a descoperirii Scripturii va fi de ajuns ca să te facă să vezi că trebuie „să ieşi” din toate acestea, ca să găseşti un Hristos lepădat şi să te bucuri de părtăşia cu El.
Cititorul meu îşi va aduce aminte că strigătul acesta atât de deosebit: „Ieşiți” ne spune mai mult decât să ne depărtăm de neroziile unei prostii religioase sau de vicleniile lăcomiei de bani. Mulţi pot să vorbească cu tărie şi cu cuvinte frumoase despre toate acestea, dar nici pe departe nu ascultă ce spune apostolul. Când oamenii fac o „tabără” şi se adună împrejurul unui steag, având şi câte ceva din învăţătura adevărată, când îşi fac o slujbă religioasă măreaţă, care poate să mulţămească dorinţele arzătoare ale firii religioase a omului, când au una sau mai multe din acestea, trebuie multă putere de înţelegere ca să deosebim ce spun cuvintele acestea: „Să ieşim”, şi multă tărie şi holărîre ca să facem ce ne spun ele.
Totuşi, trebuie să le înţelegem şi să facem ce spun cuvintele acestea, căci duhul taberei (oricare fi temelia sau steagul ei) este împotriva părtăşiei cu Hristosul lepădat; şi nici un folos religios n’ar cumpăni vreodată pierderea legăturii cu EL Pornirea inimilor noastre este să cădem în forme reci, tipicare. Aşa a fost totdeauna în aşa zisele biserici ale lumii. Se poate ca unele din aceste forme să fi luat fiinţă, într’adevăr, când Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere la început. Primejdia este însă de a trece la tipic forma care, fiind despărţită de Duhul din care a izvorît, este cu totul fără putere; îi merge numai numele că dă viață, de fapt este moartă (Apoc. 3.1). Tocmai asta însemnează a face o tabără.
Orânduirile evreieşti puteau să se fălească oricât de mult că aşa au fost lăsate de Dumnezeu. Un Evreu ar fi putut să arate cu mândrie templul lor cu o slujbă atât de măreaţă, cu preoţia lor. Un Evreu s’ar fi putut mândri cu jertfele şi cu toate amănuntele unei slujiri, date de Dumnezeu. Numai poporul Lui Dumnezeu ar fi putut să spună, cu Cuvântul lui Dumnezeu în mână, că nu face nimic din tradiţie, din obicei, sau din orice alt fel de poruncă omenească. Slujbele religioase ale veacurilor cari au prigonit atât de mult pe creştini, cele păgâne ca şi cele zise creştine, n’ar putea să-şi dovedească pretenţiunile lor prin cari subjugă atâtea inimi vrăjite de podoaba lor. Porunca este lămurită, de neînduplecat: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu…”
Aceasta trebuie să ne dea de gândit. Ne priveşte pe toţi, pentrucă fiecare este pornit să alunece dela legătura cu Hristos „Cel viu în veci vecilor” (Apoc. 1. 18) într’o formă moartă.
Deaceia sunt cu atât mai de preţ cuvintele : „Să ieşim dar afară din tabără Ia El”, iar nu: „Să ieşim dintr’o tabără ca să intrăm într’alta — să lăsăm unele păreri ca să ne apucăm de altele — să părăsim cutare adunare şi să ne lipim de alta. Nu, ci să ieşim, din tot ce s’ar putea numi tabără, dar „să ieşim la El”, care a suferit afară din orice tabără.
Domnul Isus este tot pe atât ieşit din toate taberile, pe cât era când a pătimit acum nouăsprezece veacuri. De cine a fost Ei izgonit dincolo de poartă ? De lumea religioasă de atunci, aceiaşi şi azi, păgână în haină creştină. „Nimic nu este nou sub soare”. Numai El este vecinic nou, însă Hristos şi lumea nu sunt totuna.Tocmai aici e viclenia Şarpelui: ca prin înfățișări de evlavie să poată să-şi desvălue în voie ura ce o poartă Aceluia care este prigonit şi azi, fiind acelaşi trup cu ai Lui. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”. Deaceia va şti să scape de cursa Vrăjmaşului. Tot ce e prin vedere nu este credinţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi. Formele pot să-şi facă loc şi în adunările creştinilor, în rugăciunile mereu aceleaşi, în legaturile cu fraţii, pe cari ii saluţi prin luarea în deşert a Numelui cel scump, in obicinuința de a urma la o adunare nu pentru ţinta arătată în Scriptură, ci pentru a se face mai răi prin partidele, cari nu sunt altceva decât „taberi” în cari s’au statornicit formele.
Dacă vrem să mergem cu un Hristos lepădat, trebuie să fim lepădaţi de lume. Dacă Stăpânul nostru „a suferit dincolo de poartă”, nu putem să ne aşteptăm să domnim dincoace de poartă. Dacă mergem pe urmele paşilor lui Hristos, unde vom ajunge ? Fără îndoială că nu în locurile bine văzute ale lumii acesteia fără Dumnezeu şi fără Hristos.
Departe de orice bucurie pământească, cărarea pe care a străbătut-o El duce la cruce.
El este un Hristos dispreţuit — un Hristos lepădat de lume, un Hristos afară din tabără. Oh! să ieşim dar la El, iubiţi creştini, suferind ocara Lui. Să nu căutăm slavă de la lumea aceasta, pentrucă ea a răstignit şi a urît întotdeauna cu o ură neîmpăcată pe Preaiubitul nostru, pe Acela care ne-a iubit cu o iubire care nu poate fi stinsă de nici o apă. Să nu sprijinim, nici de-a dreptul şi nici pe de lături, religiile acestea cari se numesc cu numeie sfânt al lui Hristos, dar cari, de fapt, urăsc Fiinţa Sa, căile Sale şi adevărul Său, Să fim credincioşi unui Domn care acum nu este aici. Să trăim pentru Acela care a murit pentru noi. Având cugetul nostru în pace prin sângele Său. Gândurile inimii noastre să zboare numai împrejurul Fiinţei Sale, aşa fel ca noi să fim cu totul despărţiţi „de veacul acesta rău”, pentrucă Acela pe care-L iubim nu se găseşte aici. Domnul să ne păzească de înrâurirea taberilor, cari nu vor să fie fără religie, dar cari sunt vrăjmaşe crucii lui Hristos. Ceeace ne trebuie ca să putem să ne împotrivim „acestui grozav chip de a se înfăţişa al răului, nu sunt gânduri mari, nici cunoştinţe deosebite şi nicio dreaptă credinţă rece, ci o adâncă supunere fată de Fiul lui Dumnezeu ; o predare întreagă a noastră înşine, trup, suflet şi duh, în slujba Sa; o dorinţă arzătoare a venirii Lui slăvite. Iată, iubiți cititori, nevoile deosebite ale vremii în care trăim. Scoateţi dar, împreună cu noi, din adâncul inimii voastre, strigătul: „O, Doamne ! însufleţeşte lucrarea Tal — împlineşte numărul aleşilor Tăi! — Fă să vină împărăţia Ta ! Vino, Doamne Isuse !”
Nota 1. Epistola către Efesenl de dă priveliştea cea mai înaltă a locului Bisericii in cer: „Dar Dumnezeu care este bogat in îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macat că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus ta viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus* (Efeseni1: 4-6).
Despre înregistrările audio de pe acest blog
Cum se pot asculta fișierele audio mai vechi? Citește în continuare →
Protejat: Înregistrări din adunare, 15 iulie 2012
Protejat: Înregistrări din adunare, 8 iulie 2012
Protejat: La adunare cu sora Rivka (continuare, 3)
Protejat: Dacă taci din gură nu te știe, da’ dacă deschizi gura…??!! (23 min. …la adunare cu sora Rivka, continuare(2))
Mărturia sorei Rivka
Sora Rivka(Rebeca) este o fiică a lui Israel. Născută evreică, l-a cunoscut pe Mesia cel promis încă în împrăștierea unde ajunseseră strămoșii lor, care împrăștiere s-a nimerit ca la sora Rivka să se numească Romania.
Acum sora Rivka este un mădular viu în Adunarea Fraților din orașul tăbăcarului, de lângă mare.
Înregistrarea am făcut-o săptămâna trecută în casa noastră.
Descărcați de aici: https://docs.google.com/open?id=0BwB7R-HcVqI4MkRReDM4bzVrMHc
Poze vechi cu Traian Dorz (Cluj, aproximativ 1987)
Am scris despre Căderea în misticism în aprilie 2011.
Citez: ”După doi ani din nou rumoare în țară: ”vine fratele Traian la cort”. Cortul era un șopron semiîngropat, la Frățilă la marginea orașului. Încăpeau 2-300 de oameni. După un an sau doi l-a demolat securitatea.
A intrat și a cerut cântarea: ”Ce bine-i printre voi iubiții și dragii sufletului meu…”, apoi la rugăciune s-au întors toți spre răsărit. Pe peretele dinspre răsărit era o icoană. Și-au făcut cruce cu toții, după formulă și s-au rugat. Apoi a vorbit despre îngeri. Se băteau câmpii teologice în lung și-n lat, dar poporul asculta electrocutat de emoție. Eram cu actuala mea soție, (atunci doar prieteni) deloc impresionată de renumele ”fratelui”. M-a tras de mânecă și am ieșit de acolo înainte să se termine.
Am fost apoi la înmormântare. Păstrez ce am scris atunci. Poate postez altădată. Am făcut și poze. De fapt poze am de peste tot.”
Mai jos sunt pozele de la cort, de atunci, le-am găsit.
Poze vechi cu Nicolae Moldoveanu (Cluj, aproximativ 1987)
Am cumpărat de la Lidl un scaner de filme foto. Arhiva mea are peste 2-300 de role cred. Cam tot ce am fotografiat in ultimii 30 de ani. Cu ajutor din familie am început scanarea. Ia timp mult dar avem surprize în fiecare zi. Amintiri păstrate pe celuloid, oameni și părtășii de demult. O să mai pun!
Pozele de mai jos sunt făcute cu prilejul trecerii la domnul a fr. PG din Cluj, în casa lui. Aveam aparatul foto tot timpul la mine.
Misionari de la Herrnhut în Țara Românească la 1740
Doi misionari de la Herrnhut au vizitat Țara Românească în anul 1740 pentru a cerceta posibilitatea stabilirii aici.
Citiți în cele 4 pagini de mai jos peripețiile prin care au trecut. Au urmat calea: Bran(postul(vama) Împărătesc(austriac))-Câmpulung Muscel-București și înapoi.
herrnhut1
herrnhut2
herrnhut3
herrnhut4
sursa: http://www.slideshare.net/gruianul/cltori-strini-despre-rile-romne-volumul-9 pag 248-252, Călători străini despre țările române
De ce nu fac politică?
Din același motiv pentru care nu sunt nici microbist, nici pescar(ca hobby), nici colecționar.
Adică pentru că am primit în dar o împărăție care nu se poate clătina, suntem ambasadori ai ei și nu avem mandat de ”amestec în treburile interne ale altei țări”.
”Împărăția mea nu este din lumea aceasta, dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta slujitorii mei s-ar fi luptat…” a spus Domnul Isus în ”acea frumoasă mărturisire”, e foarte simplu și foarte clar.
Între ”Lumea aceasta” și împărăția de duh, cea care nu se clatină stă Cuvântul crucii, altarul de aramă, moartea lui Cristos, jertfa Lui care face o separare pe care n-o putem lipi la loc fără să devenim ”infractori spirituali” în fața legii Celui Nevăzut.
Mă rog însă pentru conducători.
Să primească înțelepciune, să conducă cu dreptate, să laude pe cel ce face binele, să pedepsească pe cel ce face răul. Când se schimbă conducătorii mă rog pentru cei noi și tot așa. Domnul schimbă pe împărați, El abate inimile, El trimite și duhuri de rătăcire, noi pricepem atât de puțin și nici nu ne putem amesteca în lucruri pe care nu le-am văzut. El pune conducători buni și înțelepți, tot El și pe cei obtuzi și greu de sfătuit. El întinde și restrânge hotarele țărilor.
Domnul dă comenzi la Legiunile de îngeri (duhuri slujitoare(de robi, nu de fii)) care au un plan de acțiune necunoscut nouă, sunt trimiși și execută, nu pricep ei tot, se iau după semne, etc. Și totuși ei, îngerii sunt spectatorii noștri… Citește în continuare →
Când ”părinții” nu se-nțeleg sau …”noi iubim pe toți frații?”
E teribil când părinții se ceartă, mai ales când ești copil mic, îi iubești pe amândoi și nu înțelegi nimic.
Dar când ”se ceartă” părinții spirituali?
Sau să nu zic ”ceartă”…când nu se înțeleg?
Am câteva exemple în minte.
Oameni pe care i-am cunoscut pe viu sau din ce au scris.
1.Să încep cu cei doi mari poeți ai OD: TD și NM.
I-am cunoscut și iubit pe amândoi(ca pe doi părinți). Cântările și poeziile lor mi-au însoțit copilăria.
Până într-o zi când fiind la adunare la OD (prin 1984) cineva a cerut o cântare.
”Asta-i de M.!” s-a auzit un glas ca o sentință, ca o interdicție.
S-a cântat totuși cântarea, iar după adunare am cerut lămuriri. Cu oarecare jenă mi s-a explicat că ”de sus” se dăduse un ”ucaz” ca să nu se mai cânte cântările lui M.
La puțin timp l-am întâlnit și pe M. Știind de ”ucazul” advers am așteptat să văd la el o oarecare reacție. Am așteptat vreo 21 de ani până a plecat la Domnul, n-a avut reacție. Se pare că era mort față de orice reacție. N-am insistat cu întrebările. Am știut însă că din cei doi ”părinți” unul mi-era așa, cam vitreg.
2. JN Darby și CH Spurgeon
Prin anii 1986-1989 primeam cărți pentru distribuit. Veneau multe de la GBV. Așa am dat de Darby.Învățătura lui m-a marcat profund, probabil se vede pe acest site, mai ales ce a scris despre adunare. Pe Spurgeon îl citisem de la bunicul meu, pastor foarte baptist. Mai ales ”Din cuvintele lui Ion Plugarul!” Știam că Darby și Spurgeon fuseseră contemporani și mă întrebam ce relații au fost între ei, gândeau atât de diferit. Târziu, recent, de când cu internetul am găsit pe net un fel de pamflet al lui Sp. contra lui D. După ce am citit pamfletul(foarte acid), Darby mi-a rămas ca părinte și Sp. așa mai vitreg.
3. ”Darbiștii” și Sparks(Wachman Nee)
În 1939 W. Nee a făcut un turneu în Europa, ei(chinezii) erau în părtășie cu ”darbiștii” (Closed Brethren). Dar W. Nee citea cu plăcere pe Sparks (Open Brethren) și a vrut să-l întâlnească și pe el. După ce s-a întâlnit cu ”darbiștii” i-a făcut o vizită și lui Sparks(chiar a luat cina cu adunarea unde era Sparks). Darbiștii au aflat și s-au dezasociat de toți frații din China. Până azi. Ironia face că între timp frații din China s-au înmulțit probabil de 1000 de ori mai mult decât cei ce i-au exclus. Pe W. Nee și pe Sparks îi simt mai ”părinți”, pe ”darbiștii” secolului XX mai vitregi.
4.Moisiștii(+G. Pocsy) și Liviu Olah
Aici e o lecție mare.
Lecția crucii.
Fratele Aron M. (moisist) îi scrie într-o scrisoare lui Gusztav Pocsy o acuzație blândă că s-a arătat rece față de Liviu Olah la o întâlnire.
Iată citatele:
Aron M. ”Si acum, te rog, primeste si buruiana amara(ierburi amare), a unei mustrari fratesti si din dragoste(Scriptura spune despre “credinta care lucreaza prin dragoste”). Cand am fost impreuna la Mircea Z. tu nu ai aratat o dragoste fata de Liviu, cand a sosit intre noi, asa am observat eu si altii. Mi-am zis eu ca o sa-ti spun cand ne vom intalni, dar fiindca nu stiam cand ne vom intalni am facut-o acum. “Vegheati unii asupra altora”. Cu dragostea Domnului, Aron!”
Răspunsul lui Gusztav Pocsy:
”In ce priveste dragostea mea fata de Liviu, nu cred ca este vorba de sentimente de dragoste de om. Nu este el de vina ca are atitudine de “om greu”, ci cei care ii fac curte. Dumnealui cand a sosit a fost intrebat de unul din voi, iar raspunsul lui in ce priveste “trezirea”, nu pe mine m-a indignat, ci pe Relu(Băbuț n.n.). El a vorbit imediat in contradictoriu, si cele spuse de tine ca ale mele sau ca ale lui Relu, dar din tot ce ai spus s-a inteles ca nu esti de accord in totul cu Liviu, lucru pe care mi l-ai spus in drum spre profesor. Iar la cele spuse de mine Liviu a dat cu mana spunand: “Sofistica!”, daca nu intelegi ce inseamna, citeste la Enciclopedie. Asa ca, daca trebuie sa mananc amar, hai sa mancam toti cei care n-am fost de acord cu cele spuse de Liviu! Dar dupa intelesul Cuvantului nu mustrarea e “ierburi amare”, ci mai repede 2 Cor. 6.10 si 1 Petru 1.6 adica, atitudinea mea fara dragoste, daca ma intalnesc cu o atitudine fara dragoste. Desigur ca o lucrare pentru a strange multi membrii pentru Cultul Baptist nu ma incalzeste, dar orice lucrare frumoasa pentru orice Cult e o lucrare omeneasca, sufleteasca si nu ma face sa strig de bucurie. De aceea si fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata. Nu recunosc nici-un program facut de oameni, ca “service divin” si nu iau parte nici cu buni, nici cu rai. De cate ori ma pune sa marturisesc in cadrul unui astfel de Cult(program omenesc), de atatea ori voi spune ce vrea Domnul, nu ce pe place conducatorilor, sau membrilor de adunare. Drept consecinta? Ma primesc odata, sau de doua ori, dar nu ma primesc cu totul, caci asa spune Cuvantul la Isaia 33.14: “Pacatosii tremura in Sion si pe cei fara lege ii cuprinde frica: cine poate locui cu focul mistuitor si cine poate locui cu focul vesnic?’(trad mag.). Cand la lucrarea predicii, cei baptisti din adunare raman impietriti si totusi lauda pe predicator pentru lucrarea mare, pentru multimea stransa, nu te supara pe mine ma pune pe ganduri. Spui ca te bucuri cand intalnesti crestini, care prin credinta slavesc pe Dumnezeu. Dar ce facem? O fabrica de imitatie de crestini. Din cauza nevegherii la normele simple, dumnezeesti acceptam programele nascocite de mintea omeneasca si ne miram de sunt atatia putini credinciosi adevarati? Ma bucur dinainte ca “focul va incerca orice lucrare, care nu e de la Duhul Sfant” Doresc din toata inima sa nimiceasca orice lucrare facuta de mine, chiar acum, chiar pe pamant. Dar sunt convins ca ramane in picioare(in veci) tot ce a facut Duhul lui Dumnezeu prin mine. Si acum iti marturisesc (Domnul stie), ca nu am avut nici-un simtamant de dragoste in mine cand a inceput sa vorbeasca Liviu, vazand ca e plin de el. Asa am cazut in Matei 7.1-5. dar m-am curatit prin sangele Domnului Isus!” sursa, aici, pag.69-70
Comentariu: Pe Liviu Olah l-am ascultat prin 1975 iar pe moisiști i-am citit recent. Ca părinți mi-au rămas moisiștii.
Cred că atitudinea fratelui Pocsy este o pildă: ”fac ce-mi este datoria, sa cercetez orice lucrare, daca e de la Domnul – si intre timp ma curatesc de orice pizma, gelozie, suspiciune, prejudecata.”
Numai după aceea, dacă rezultatele cercetării ne permit putem spune ”noi iubim pe toți frații!”
Cuvântul ne avertizează ”să nu primim în casă”, ”să nu avem legături” cu…iar a însemna pe cineva cu această sentință e un lucru grozav. Desigur cei ce nu au dragostea turnată nu vor suferi deloc nici dacă n-o vor primi de la noi, deci nu e nici o pierdere păstrarea distanței.
Un om plin de sine n-are nici nevoie, nici bucurie, nici de dragostea, nici de Harul meu, sunt alte locuri unde-mi voi tezauriza mărgăritarele, în cerurile altor inimi!
Vestea Bună 