Mai ferice-i să stai cu-Adevărul, (cântare din închisoare)

28 Februarie 2012

Dacă vrei să vestești Adevărul tu de cruce să fii pregătit, căci Golgota te-așteaptă în lume, de vestești Adevărul slăvit. Mai ferice-i să stai cu-Adevărul în prigoane, în chin și-n dureri, decât viața de slavă-n minciună pe un drum presărat cu plăceri. Cântările Harului, vol. I (cântări din închisoare) nr. 159 Nicolae Moldoveanu

AUDIO:


Învinși cu armele noastre

27 Februarie 2012

Am terminat de citit Didactica Magna. Fiica mea a scos-o de la bibliotecă și de câteva zile tot citesc.
Prima carte citită cu ochelari.
De mai bine de un an îmi lăcrimau ochii la citit, mi se formase chiar un reflex, deschideam cartea și lăcrimam.
Îmi iubesc ochelarii, paginile sunt mai mari, mai clare, mai luminoase, cei ce-i aveți știți, ce-i ce nu-i aveți e bine să știți.

Mi-a lăsat un gust dulce-amărui.

Dulce pentru că am mai văzut odată că ”toți se trag din Sion”, chiar Babilonul și Egiptul.
Fratele Comenius este incontestabil părintele educației moderne.
Până la el nu exista educație metodică generală, doar încercări locale și amatoricești de școală.
Fratele Comenius a fost primul care a văzut necesitatea unui învățământ general organizat de stat.
Înainte de moartea lui(1670) a apucat să organizeze învățământul general în Suedia, Olanda și Anglia. După metoda lui s-a organizat învățământul în toată lumea, chiar și în țările catolice, ortodoxe, islamice sau păgâne.
Școlile așa cum le vedem astăzi sunt așa doar după Comenius, (anii 1592-1670).
Împărțirea pe ore, pe clase, metoda unică pe țară, predarea în limba maternă, orele, vacanțele, manualele unice pe țară, predarea concomitentă a aceluiași material didactic, tec. toate acestea n-au fost până la Comenius. Ni se par atât de naturale.
Fratele Comenius a fost un fiu al reformei, partea mai prigonită: Frații Boemi.

Urmași ai lui Hus, frații Boemi au rămas până astăzi continuatorii(cel puțin nominali) ai  liniei de părtășie a vechilor frați valdenzi, catari, albingenzi și paulicieni din evul-mediu. Nu are rost să căutăm o identitate sau puritate doctrinară. Poate punctul comun al înțelegerii și purtării suferinței dă rost mărturiei lor și închide gura dușmanilor lor.
Hus, Comenius, Zinzendorf și Wesley ar fi suficient să fie amintiți ca o încurajare pentru cei intimidați de numărul mic și pentru o alungare a oricărui gând de teamă față de lipsa mulțimii.
Nu o dată a fost alungat Comenius din casa lui, cărțile i-au fost arse cu fast de armata catolică biruitoare, dar acest lucru nu l-a descurajat deloc, deloc.

Iată un citat din Didactica Magna, despre nevoia de a pune Sfânta Scriptură pe primul loc în educația tinerilor:
”Din Capitolul XXIV Metode de inoculare a pietății,
20. De aceea, Sf. Scriptură să fie alfa  şi omega tuturor şcolilor creştine. Ceea ce spune Hyperius  că un teolog se  naşte în Sf. Scriptură, vedem că o dezvoltă şi mai mult apostolul Petru cînd zice: „copiii lui  Dumnezeu au fost născuţi a doua oară nu din  sămînţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă,  prin cuvîntul lui Dumnezeu cel viu şi care rămîne  in veac” (I Petru 1, 23). De aceea, în şcolile creştine această carte divină trebuie să fie preferată înaintea tuturor celorlalte cărţi, pentru ca astfel, după. exemplul lui Timotei, „de  mic copil să cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciune spre mîntuire”(2 Timotei  3, 15), „fiind hrănit cu cuvintele credinţei” (1 Timotei 4, 6). Frumos s-a exprimat la timpul său, asupra acestui lucru, Erasm în Paruclesis sau Îndemnarea la studiul filozofiei, cînd a spus: „Sf. Scriptură se potriveşte tuturor; ea se apleacă asupra celor mai mici şi se potriveşte modului lor de înţelegere, nutrindui ca laptele, îngrijindu-i, sprijinindu şi făcînd  totul pînă ce cresc în Jîristos. Dar aşa cum nu se dezice la cei mici, ea se confirmă într-un chip minunat la cei mari: pentru cei mici e mică, pentru cei mari, peste măsură de mare. Nici o etate, nici un sex, nici o situaţie şi nici o stare nu este înlăturată de ea. Nici soarele însuşi nu e în aceeaşi măsură comun şi tuturor deschis, ca învăţătura lui Hrislos. Ea nu îndepărtează pe nimeni, afară numai dacă cineva se înstrăinează de ea” etc. Şi continuă: „De ar fi tradusă în limbile tuturor popoarelor, ca să poată fi citită şi cunoscută tiu numai de scoţieni şi irlandezi, ci şi de turci şi saracen! S-ar putea ca mulţi să rîdă de aceasta, dar unii vor fi cîşligaţi. Ce bine ar fi  dacă plugarul ar cînta din ea în urma plugului,  ţesătorul la războiul său, iar călătorul şi-ar  uşura greul drumului cu istorioarele ei. Toate  convorbirile creştinilor să nu  izvorască decât din ea. Căci aşa sîntem, cum sînt discuțiile noastre zilnice! Fiecare să înţeleagă din ea ceea ce poate şi să exprime ceea ce poate.

Cine, a rămas în urmă să nu invidieze pe cel din faţa lui, iar cel din faţă să nu dispreţuiască pe cel ce-i urmează, ci sa-l încurajeze. De ce să limităm ocupaţia comună numai la cîţiva? Și către sfîrşit, conchide „.„Noi toţi care la botez am depus un jurămînt pe cuvintele lui Hristos” (dacă într-adevăr am jurat din inimă), „trebuie, de îndată ce e posibil, încă din braţele părinţilor noştri şi din mîngîierile dădacelor, să fim  introduşi in învăţătura lui Hristos. Căci prinde
rădăcini mai adinci şi mai solide ceea ce recipientul gol al spiritului a primit mai intii.
Numele lui Hristos să fie primul gungurit al  copilului, iar prin evangheliile sale să fie  cultivată prima copilărie şi aş dori ca despre el  astfel să se povestească, încît copiii să prindă drag de el din frageda vîrstă. Şi să rămînâ la  aceste studii pînă ce printr-o creştere liniştită ajung să se maturizeze ca bărbaţi desăvîrşiţi în Hristos, Fericiţi acei pe care-i apucă moartea în miilocul acestor studii! Aşadar, să căutăm aceste studii din tot sufletul nostru, să ne îndeletnicim cu ele, să le iubim şi, în sfîrşit, să murim cu ele şi chiar să ne transformăm in ele, pentru că studiile trec în
moravuri” etc. ” Acelaşi Erasm arată în Compendiul său de teologie: „După părerea mea n-ar fi nici o greşeală dacă scrierile sfinte s-ar învăţa pe dinafară, chiar fără să le fi priceput, după cum zice Sf. Augustin.
Aşadar, şcolile creştine să nu răsune de Plaut, Terentius, Ovidiu sau Aristotel, ci de Moise, David şi Hristos. Să se caute însă mijloace şi căi cum s-ar putea prezenta tinerimii creştine Biblia întocmai ca un abecedar al tinerimii consacrat lui
Dumnezeu (căci toți copiii creştini sînt sfinţiţi, 1. Corint. 7, 14). Căci după cum orice vorbire constă din sunete şi silabe, tot aşa întreaga construcţie a religiei şi pietăţii este clădită pe elementele Sf, ‘Scripturi,

Didactica Magna, Ioan Amos Comenius, editura Didactică și Pedagogică, București 1970, pag 115-116

Citirea cărții mi-a lăsat și un gust amărui.

Mă gândeam tot mai dureros în timp ce citeam că după această metodă am fost eu și voi învățați evoluționismul și minciunile geologice. 
Și biologia darwinistă s-a învățat tot cu metodele lui Comenius.
Iar din școlile unde tronează uneltele(METODELE)  fratelui Comenius a fost scoasă afară tocmai Sfânta Scriptură: ”alfa  şi omega tuturor şcolilor creştine”.
Am mai scris aici despre Scoala părintească: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/10/22/scoala-parinteasca/
A scris și Comenius despre datoria părinților. Are cartea: Școala maternă. Aici în engleză: http://core.roehampton.ac.uk/digital/froarc/comsch/

Mai multe cărți online de Comenius: http://onlinebooks.library.upenn.edu/webbin/book/lookupname?key=Comenius%2C%20Johann%20Amos%2C%201592-1670

Gustul amărui vine de la senzația de înșelare, de furt, cartea Didactica Magna a fost scrisă ca proiect pentru a zidi școli creștine și s-au zidit cu acest proiect milioane de școli păgâne, anticreștine, ateiste.
În același timp se întinde ca o molimă lipsa totală de ducație în familiile ”creștine”, transformarea Adunărilor în Biserici, a Bisericilor în Cluburi Muzicale și hrănirea oamenilor cu o iluzie  a unui misticism de genul: ”lucră-Domnu’ !” asemănător credinței că prin rugăciune mărăcinii vor începe să producă struguri.


Henry și înalta societate (carte în serial din Sămânța Adevărului)

27 Februarie 2012

”Am menţionat deja că cei mai mulţi clienţi de pe dealul din Willoughby erau oameni în vârstă, şi singurul mai tânăr dintre ei era Henry. El arăta mai tânăr la cei patru zeci de ani ai săi, iar soţia lui, Esther, purta bujorul tinereţii în obrajii ei rotunzi. Cei trei copii ai lor, Brent, Jeff şi Hilda, umblau cu picioarele goale şi erau bronzaţi de soarele verii, pe timp de iarnă aveau obrajii îmbujoraţi şi erau timizi, politicoşi şi bucuroşi tot timpul. Aveau şi motiv pentru a fi aşa. Henry era un bărbat  gânditor, liniştit, care nu simţise niciodată panica ce îi făcuseră pe toţi prietenii lui să abandoneze fermele pentru slava deşartă şi progresul de care se puteau bucura la Chamberstown.
din Partea I-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/octombrie2011.pdf pag 34-41

”În cele două săptămâni care au urmat, Henry a fost adânc cufundat în gânduri cu privire la petiţia aceasta. Fraza „lucrurile bune din viaţă” îl tulbura nespus de mult. Într-o zi veni de la şură şi, intrând în casă, zise direct:
— Esther, trebuie să aflu un lucru. Mă întreb dacă atât tu cât şi copiii vă simţiţi cumva lipsiţi de lucrurile bune din viaţă? Esther păru rănită de întrebarea aceasta şi punându-şi braţele în jurul umerilor lui solizi, răspunse:
— Henry, niciodată nu am simţit că mi-ar fi lipsit ceva din viaţă. Ne avem unul pe altul şi atâta timp cât lucrul acesta este adevărat, nu vom simţi niciodată lipsă de nimic. M-am gândit şi eu Henry. Poate că ar trebui să semnăm pentru beneficiul altora. Nimic nu ne poate schimba vieţile noastre. Whispering Pines va fi întotdeauna la fel, aşa cum a fost şi pentru tatăl şi bunicul. Ei s-au adaptat vremurilor lor şi nimic nu s-a întâmplat. Lasă-i să construiască drumul. Cum am zis, Henry, atâta timp cât ne avem unul pe altul, nimic nu ne poate schimba.
din Partea II-a:  http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/noiembrie2011.pdf pag 35-41
”Esther răspunse că nu i-ar strica să aibă şi el nişte cămăşi tip sport şi pantaloni ca să arate şi el „cât de cât ca tot omul” când veneau în oraş. Lucrul acesta îl duru pe Henry, dar când se privi pe sine şi apoi se uită la alţi bărbaţi din jur, îşi dori să fi fost înapoi acasă, la Whispering Pines şi pe dealul acela de unde se putea vedea întreaga vale. Nimeni nu îi putea vedea salopetele acolo.
Recunoscu totuşi că soţia lui avea dreptate; apoi vânzătorul îl asigură pe Henry că totul le va lua „doar un minut” ca să le deschidă un cont de „plăţi uşoare în rate”, pentru a putea cumpăra tot ce-şi doresc cu cât mai puţine eforturi posibile. Însă Henry nu mai auzise niciodată despre un astfel de plan de „plăţi uşoare în rate.” Singura modalitate de plată pe care o  cunoştea era cea în numerar.
din Partea a III-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/decembrie2011.pdf pag 35-41

”Când a sosit acasă, copiii erau toţi aşezaţi pe podea înaintea televizorului, uitându-se la nişte „cowboy” care împuşcau prin strâmtoarea Eagle Pass, şi pentru o vreme Henry se luptă din greu să se facă auzit. În cele din urmă, păşind peste televizor, îl închise şi întrebă:
— Unde-i mama voastră?
Hilda se uită în sus şi zise pe un ton sec: N-ai citit bileţelul de pe masă? Henry se repezi puşcă să ajungă la bucătărie. Găsind un bileţel pe masă, îl despături şi citi scrisul frumos de mână al lui Esther: „Dragă Henry, doamna Snider m-a sunat din Chamberstown şi m-a rugat să dau o mână de ajutor într-o campanie specială de strâns fonduri pentru  Comitetul Naţional în sprijinul Persoanele Retardate Mintal, deci voi fi la Chamberstown în seara aceasta. Ţi-aş fi spus, dar erai pe câmp la fân şi era aşa de cald, şi nu am avut timp. Găseşti în frigider câteva sandvişuri pe care le puteţi mânca în timp ce vă uitaţi la televizor. Hilda ştie cum să le încălzească. Nu mă aştepta, căci voi veni târziu. Te iubesc, Esther.”

Ochii lui Henry se umplură de lacrimi iar inima de resentimente când îşi aduse aminte de zilele fericite când o plimbare pe câmp era o desfătare pentru Esther; şi aproape că îi putea vedea printre lacrimi faţa fericită de la depărtare, în timp ce aducea un vas cu apă rece şi îl saluta spunându-i: „N-am mai putut aştepta până seara ca să te văd.
Lasă caii să se odihnească un pic şi stai câteva minute la umbră cu mine.” Îşi aducea aminte de câte ori au şezut împreună la umbra stejarului bătrân de pe parcela 40 din sud şi şi-au reconfirmat dragostea unul faţă de altul în timp ce vântul adia
prin părul lui Esther, şi cum visau împreună, se iubeau şi trăiau.
Într-o clipă strânse bileţelul în pumni şi îl aruncă la coşul de gunoi de lângă uşă. Strigă:
Eu merg în şură să lucrez. N-am nevoie de nicio mâncare!
Ieşi afară şi nimeni nu îl auzi trântind uşa, căci suna la fel ca împuşcăturile de la televizor.”
din Partea a IV-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/ianuarie2012.pdf pag 36-42

”Următoarea criză a venit când şi-a făcut timp şi a evaluat în mod realist situaţia lui financiară. Nu mai făcuse lucrul acesta până atunci şi cumva, politica de vânzări de genul „cumpără acum şi plăteşte mai târziu”, cu adevărata ei  semnificaţie, nu fusese niciodată pricepută de Henry. La masa rotundă, târziu în noapte, a rămas şocat de cifra enormă a datoriilor sale. Notele de plată care veniseră fuseseră puse în grabă în ceea ce Henry avea să-i spună „cutia cu note de plată.” (De fapt, era o cutie frumoasă, în care Henry îi adusese de la magazinul domnului Wigal bomboane lui Esther, cu  ocazia zilei de Sfântul Valentin, cu mult timp în urmă.) Când a răsturnat toate notele de plată pe masă împreună cu planurile de plată şi copiile cărţilor de credit care se adunaseră de-a lungul atâtor luni de zile, lui Henry i s-a părut ca un munte uriaş de mare format din pietrele diferitelor note de plată. O evaluare rapidă i-a clarificat lucrurile: avea de plătit cam 285 de dolari pe lună contul notelor de plată urgente şi cam 1000 de dolari în contul celor care nu erau urgente, care includea şi pe cea mare de la fântână. Planul de plată de la bancă stătea în faţa lui ca o scrisoare de readucere a împrumutului de 7500 de dolari pentru care ipotecase ferma, şi Henry nu mai vedea cum ar putea plăti vreodată suma aceasta, nici măcar în douăzeci de ani.”
din Partea a V-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/februarie2012.pdf pag 34-41

” Prima zi la serviciu a fost o dezamăgire pentru Henry. El spera să primească o slujbă după cum îi plăcea lui, dar n-a fost aşa. L-au pus într-o hală în care mai lucrau o sută de alţi angajaţi, toţi făcând aceeaşi slujbă. Munca lui Henry era să stea la maşina de găurit, să ia nişte obiecte mici, negre, de bachelită de pe banda rulantă ce trecea prin faţa lui şi să dea câte o gaură în fiecare colţ. Desigur, trebuia să facă operaţiunile acestea la o viteză egală cu cea a benzii rulante, care se mişca fără oprire prin faţa lui. La început aceasta l-a necăjit, întrucât îi aducea aminte prea mult de viaţa lui. Presiunea acelei benzi rulante nesfârşite care purta responsabilităţile lui constante… presiunea pe care o exercita asupra lui de a ţine pasul cu ea, fără a ajunge undeva mai departe; căci cu cât găurea mai multe obiecte cu atâta veneau mai multe negăurite asupra lui.”
din partea a V-a: http://www.anabaptisti.ro/web_continut/fisiere/martie2012.pdf pag 35-41

Va urma…dar acum știți unde să căutați.


Protejat: Înregistrări 26 februarie 2012

26 Februarie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


+1, +1 (O poezie)

23 Februarie 2012

… din ziua când mi-am făcut primii ochelari.

Doi ochi de carne am primit
când în adâncul neștiut
din carne fost-am zămislit
să văd cu ei tot ce e  ”lut”.

Crescând, priveam nesăturat
minunile ce curioși
acei doi ochi le-au cercetat
ca doi flămânzi nesățioși.

Mulți ani în șir, vreo douăzeci
le-am tot hrănit retina, dar…
păreau că nu-s sătui în veci
și că-i îndestul în zadar.

Apoi încet mijind discreți
alți ochi de duh încet au prins
a se uita spre frumuseți
de dincolo de ceru-ntins…

…în lumea de Cuvânt și Har
spre care primii orbi mi-au fost,
cu cei de Duh văd viu și clar
chiar ce-mi părea lipsit de rost.

Doi ochi de Duh și doi de lut
mi-au fost o vreme îndeajuns,
doi mai deschiși spre nevăzut
și doi mai orbi spre neascuns.

Doi îmi deschid înfiorați
un viitor de cânt și Har,
alți doi mi-închid  încețoșați
al amintirii stăvilar.

Și astăzi iată: încă doi
se-așază arțăgoși pe nas
prin sticla lor de-acuma…voi
privi cât timp mi-a mai rămas.

Am șase ochi, dar nu-s destui,
știu sigur și precis și-aștept
că la Venirea-n Slava Lui
voi fi ca El: privindu-L drept.

Doi ochi de Slavă tot perechi
avea-voi și în trupul nou,
atuncea ochii mei cei vechi
îi voi uita… ca pe-un ecou.

Opt ochi perechi, doi câte doi
ni-i tot deschidem diferiți:
din lut, din Duh, din Slăvi apoi
…dar azi din sticlă…șlefuiți.

Cu lutul? viermi hrănise-vor
Cu sticla? Focul. Mi-e totuna.
Chiar Duhul! e arvună doar.
Dar Slava e pe totdeauna.


Repetiție

19 Februarie 2012

Duminica trecută m-am trezit că particip fără voia mea la o …repetiție.
Nu credeam că-mi va fi dat în scurta mea viață ce mi-a mai rămas în trup, când nu-mi ajunge vremea să fac cele utile, să mă trezesc că fac ce e inutil și dăunător.
Mă gândeam în timpul…repetiției că n-am mai participat la repetiție, de pe vrema când mergeam la repetiție …(acum mai bine de 27 de ani), pe vremea când cu corul bărbătesc făceam repetiție, cu corul mixt făceam repetiție, cu fanfara făceam repetiție, cu orchestra făceam repetiție, ce mai…aveam o săptămână plină!
Am uitat, cu corul tinerilor făceam tot repetiție.
Vă irită că tot repet cuvântul repetiție?
Dar cum îl irită pe Dumnezeu să i se tot repete aceleași cuvinte?

Domnul ne-a și spus: să nu repetați aceleași vorbe.

Repetiția vine din domeniul teatrului. Actorii [(în grecește: hypocrites) termen folosit de Domnul în apelativul: FĂȚARNICILOR!] FĂCEAU ȘI FAC TOT TIMPUL REPETIȚII PENTRU A INTRA ÎN ROL. Pentru perfecțiunea rolului, pentru ca teatrul să iasă bine se cere repetiție, nu glumă. Repetițiile le fac cei ce interpretează roluri, cei ce vor să pară altfel de cum sunt.

Ce bine că Domnul nu a rânduit în adunarea lui timp de repetiție. Stăruiau frații în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciune. Nu stăruiau în repetiții.

Nu este prevăzut în Cuvânt timp de repetiții. Este scris: ”ce este de făcut fraților când vă adunați laolaltă? Dacă unul are una, altul alta..:” nu scrie să facem repetiții.
Domnul n-a rânduit în biserică dirijori de cor. Nici dirijori de biserică n-a rânduit, slujba de păstor, învățător, apostol sau prooroc a ținut până la o vreme. De atunci încoace slujim fiecare, nu doar unii.

Duminica trecută m-a năpădit trecutul cu tenebrele lui, era evident că cel ce a propus aceste fărădelegi mergea cu spatele.
N-am avut timp să deschid subiectul, orice lucru cere timp, dar află el că mai citește una-alta.

Mai este și cântarea:

”Nu vorbi acolo unde nu-s urechi de auzit
asta-i vorbă înțeleaptă, sfat ce trebuie primit” CH12/72

Nu cred că a avea urechi muzicale bune interzice cuiva să aibă și urechi de auzit funcționale.

Nimeni nu poate face din  adunare un spectacol, unde e spectacol acolo nu mai e adunare.
Adunare este acolo unde e Cap Domnul Isus.


Protejat: Înregistrări 19 februarie 2012

19 Februarie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos: