„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori,” 1 Tesaloniceni 4:16-17 Știam că la casele de bătrâni sunt interzise vizitele acum, în pandemie, dar poți „merge” cu telefonul. Oricum, America e departe. Sora Domnica Iovin este soția ultimului moisist, Mia Iovin, celui mai longeviv dintre creștinii închiși pentru credință în anii 1959-1964, care a plecat la Domnul anul trecut. Așa că azi am sunat-o fără să știu în ce dispoziție o găsesc. De multe ori era în vervă, uneori însă momentul era nepotrivit când sunam, astăzi însă mi-a răspuns cu aceeași energie a minții, rar întâlnită chiar la cei tineri, dar să te gândești că stai de vorbă cu o femeie care se apropie de 93 de ani, și ce ani: 5 ani a fost despărțită de soțul ei, închis, apoi acești ultimi 9 ani din viață i-a petrecut pe pat, n-a pus talpa jos. Ascultați-o, amintirile învățăturilor din tinerețe îi sunt vii.
Familia Mia și Domnica Iovin
Ideea care a repetat-o a fost că această zăbovire a Mirelui are de-a face cu pregătirea ‘extragerii”, a răpirii, ținând cont de forțele întunericului, de „puterile văzduhului”. Ei discutau la adunarea din Arad despre aceste lucruri, încă prin anii 60. Iar partea de la urmă, când unul din copii verifica în fiecare dimineață dacă părinții n-au fost răpiți, e o dovadă a seriozității tratării subiectului și a credinței lor.
„Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară. Îi voi risipi printre popoare şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce.Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului şi-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul.” Zaharia 10:8-10 (Comentarii după articol.)
(Cu amabilitatea lui Chish Nofei Israel) Evenimentele recente din Statele Unite au condus la un interes record pentru comunitatea evreiască în ceea ce privește aliyah. Antreprenorii imobiliari din Israel remarcă faptul că cererea uriașă depășește în mare măsură oferta, având în vedere numărul mare de cumpărători potențiali interesați în mod special de a face aliyah.
Grupul Kass, una dintre cele mai importante companii imobiliare din Israel, a declarat că a primit peste 100 de cereri doar miercurea trecută și mai mult de 500 până la sfârșitul săptămânii, ceea ce a făcut ca sistemul lor de telefonie să se prăbușească sub presiune.
Această analiză, pe care am condensat-o într-un mesaj mai scurt de 15 minute, nu am realizat-o pe fugă, nici în 2-3 zile, ci este o căutare de decenii, din adolescență, după multe frământări, căutări, stăruințe prin diverse cercuri și biserici. Am căutat să aflu: „Mai există astăzi astfel de manifestări autentice?” Nu tentative sau falsuri. Faptul că nu am găsit personal nici o „vorbire în limbi” serioasă, care să nu fie afectată de ridicol, nu m-a mulțumit, poate n-am căutat bine, mi-am zis, poate undeva este…gândeam,…. până am citit analiza unui fost penticostal francez: Fernand Legrand, a cărui carte am postat-o aici: Eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toți. Apoi, confruntat deseori de-a lungul vieții cu întrebarea: „cine a stabilit canonul Noului Testament? Nu biserica (catolică sau ortodoxă)?”, mi-am dat seama că aceste două întrebări au un singur răspuns biblic: Sola Scriptura. Nimic pe deasupra. Apostolii au stabilit canonul, ei au primit această „cunoștință”, cunoștință care s-a sfârșit odată cu ei. Nu mai există revelații extra-biblice, doar speculații și confuzii. Desigur, un cuget luminat de Spiritul care a scris Scriptura, se va bucura de înțelepciunea care a planificat aceste desfășurări de evenimente și se va supune credincios conducerii celui mai puternic Stăpân: Isus, Unsul (Hristos).
Cireșii sunt pe rod, e luna iunie, luna numită „cireșar” în limbaj popular. Am câțiva cireși în 3 livezi de care am grijă. Îmi place să îngrijesc pomi, să-i ud, să-i curăț, să le tai crengile uscate sau bolnave, să le fac coroana, tăind vara sau și iarna dacă trebuie, să-i stropesc la nevoie. Cum am timp. Și să mă gândesc la ce a vrut Tatăl să ne-nvețe prin pilda lor. Cireșii mei au monilioză, un pic, i-am tot tratat. Îmi place mult să ies mai ales dimineața în grădină să ciugulesc ce fructe găsesc prin pomi. Îmi amintește de Eden, de Adam și Eva, de străbunii noștri, de livada în care i-a creat Dumnezeu, de pomii plini cu rod pe care i-au văzut când au început să respire și când la creație, au deschis ochii și s-au trezit gata maturi, ca dintr-un somn, îmi amintește de singurii oameni fără copilărie. De gustul ca atunci al fructelor neschimbate de tehnologie, de o stare ca atunci, de normalitatea de atunci.
Mari minuni. Nu ploua în Eden și așa era „normal”. De fapt n-a plouat până la potop deloc pe pământ. „Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.” Geneza 2:6 Trebuie să fi fost o atmosferă destul de „aburită” de la aburul acela, în livada dintâi. Se zice c-ar fi fost un efect de seră, pentru că din aburul acela se „iriga” tot pământul așa de tare, că ieșeau râuri din Eden (două sunt și acum: Tigrul și Eufratul), Mesopotamia (Mezo=între, potamos=râu), Edenul, între două râuri. Așa era normalitatea atunci, acum 6000 de ani și timp de 1650 de ani, până la potop, aproape tot așa a rămas, cel puțin clima. De câte ori ies în grădină și rup câte un fruct de pe o creangă sau un ciorchine din viță, mă gândesc că reproduc un act dorit de Dumnezeu: așa i-a plăcut Tatălui să-i vadă pe copiii Lui, să se bucure de darurile Lui și sigur să-L slăvească, să-I mulțumească. Normal. Dar apoi plec la muncă, … munca, o normalitate și ea, dar a venit mai apoi.
Despre slujba noastră de a vesti cuvântul lui Dumnezeu și implicit de a trăi conform Cuvântului pe care îl vestim. Dar dacă doar „trăim” și nu vestim, nu ne împlinim slujba.
„Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât,…” Ioan 17:14 „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” Ioan 15:18 „Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.” 1 Ioan 3:13 „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei,” Ioan 15:19
Nu numai că nu m-am îngrijorat deloc atunci când epidemia de covid a cuprins întreaga lume, în martie anul acesta, dar văzând împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu, m-am bucurat mult. Conform profețiilor biblice și a istoriei ultimului secol, așteptam un declanșator el emigrării evreilor din vestul Europei și din America. În ultimii 5 ani, am crezut că pentru Europa acest declanșator al putea fi imigrația musulmană, acest val de imigranți care au „ocupat” Europa. Dar nu vedeam nimic în America. Când a apărut pandemia, am realizat că neglijasem un aspect al urgiilor lor lui Dumnezeu: ciumele. Mai mult, ca să fie întărit Cuvântul lui Dumnezeu, după pandemie a apărut în America această urgie a revoltelor sociale. Ce mult seamănă aceste stări cu starea Europei de Est, de după al doilea război mondial. În anii 1950, urmările războiului și instaurarea comunismului, au transformat o zonă prosperă într-un loc de unde nu știi pe unde să fugi. Însă evreii de acolo au știut, instaurarea comunismului aproape a coincis cu înființarea statului Israel și aproape toți evreii din Europa de Est au fugit în Israel în timpul comunismului. Între timp Dumnezeu și-a dus cuvântul la îndeplinire încât după 1967 au plecat toți evreii din țările arabe, iar după 1989 au plecat foarte mulți evrei din fosta Uniune Sovietică. Au mai rămas cei din vestul Europei și America. Pentru oricine cercetează Cuvântul lui Dumnezeu cu seriozitate și îl crede, este evident că trebuia să fie un declanșator al acestei plecări. Din acest motiv inima mea a stat în pace deplină și stă și acum pe perioada pandemiei, Tatăl meu din ceruri lucrează ceva și eu am încredere în Tatăl meu. Înțelegerea și credința Cuvântului Său ne garantează această pace a minții.
Ce rol au profețiile bibliei în planul tău de viitor? Dar în planurile prietenilor tăi? Înainte de pandemie, fiecare om avea un viitor al lui, un vis propriu, personal, vis în care pandemia nu era inclusă, nici închiderea granițelor, nici anularea zborurilor, nici recesiunea economică. Dar acum a mai rămas un vis comun: să se termine cât mai repede cu pandemia, să revină lucrurile la normal, la starea dinainte. Din discuții, din ce aud, văd că acest vis îl are majoritatea oamenilor. Și când le arat din Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e așa, că nu va fi așa, se naște conflictul.
Mă fac urât prieteniilor mei pentru că le spun adevărul și logica profetică a evenimentelor. După ce a început războiul din Ucraina în 2014, un prieten din Germania m-a întrebat: ce părere am? cât va ține? I-am răspuns scurt, conform profețiilor: „războiul din Ucraina va ține până vor pleca toți evreii din Ucraina în Israel”. La fel și acum, cu pandemia, cu tulburările sociale din America sau Franța sau alte urgii la care nu m-am gândit, vor ține până vor pleca evreii de acolo în Israel. Aceste lucruri sunt scrise că trebuie să se întâmple și se întâmplă nu pentru că vrea cineva, ci pentru că vrea Dumnezeu. Profețiile au fost o luminiță într-un loc întunecos, dar acum sunt o lumină mai mare, mai mult în secolul 21, decât în vremea apostolilor, pentru că mare parte din ele s-au împlinit. Locul nu mai e așa de întunecos, se apropie ziua.
„Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Amos 5:24
Imaginea folosită aici de profet este comparația dintre un râu permanent și un torent. În Israel și în țările calde, torentul, sau pârâul care seacă este o albie uscată majoritatea timpului, dar care atunci când plouă este plin cu apă, dar imediat după ploaie, sau la câteva zile, seacă din nou. Pe vremea profetului Amos, credința în Dumnezeu în israel era cu intermitențe, ba se închinau lui Dumnezeu, ba mai ales nu și atunci Dumnezeu îi lăsa pradă secetei, bolilor și dușmanilor lor. Erau ca un torent pe care nu curgea apă într-una. Este imaginea omului care are o dreptate cu pauze. Un impuls religios, o „cercetare”, o „trezire” și albia dreptății se umple. Dar predica se uită, emoția se estompează și omul „trezit” sau „cercetat” adoarme la loc, continuând nedreptatea. Cum e acum creștinismul la mulți: duminica la adunare, cântări, predici, rugăciune, sufletul se moaie și face promisiuni Domnului. Dar luni, marți, miercuri, muncă, internet, prieteni, poate o ispită, o enervare, sufletul se împietrește la loc, albia se usucă și nu mai curge apa Duhului, apa blândeții, apa facerii de bine, apa fidelității, apa bunăvoinței, rămân numai pietrele uscate ale îngâmfării, mândriei și încăpățânării firii pământești. Apoi duminica viitoare poate iar dă ploaia peste suflet și iarăși curge câteva zile râul și tot așa. Ba curge, ba seacă. Ce să zic, ca Iacov: „Nu trebuie să fie așa frații mei.„. Dar cum? Răspunde Amos: „Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Nu torente, nu văi uscate prin care curge din când în când apă, ci un râu continuu. Toată ziua, permanent.
„Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!” Amos 5:24
„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” Psalmul 119:97 zice David.
Explicații biblice la fenomenele politice ce au loc în America, logica lor.
De câțiva ani scriu pe acest blog și vorbesc în adunare despre urgii, pustiiri, aliyah, amețirea națiunilor și trezirea evreilor și despre babilonia religioasă. Datoria mea este să explic ceea ce am înțeles din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne pregăti inimile fiecare dintre cei ce credem în așteptarea venirii Stăpânului nostru pe care îl iubim. Scriu metodic și încerc să fiu clar, astăzi despre tulburările din America.
manifestații SUA, 3 iunie 2020
Când am fost acum 3 ani în America, după victoria lui Donald Trump, am mirosit că urmează să plece evreii din America. Un fel de miros profetic. Nu, nu, nu sunt „vas”, „vas de lucru”, care știți ce e ăla, nici vorbă, eu scriu despre profeții din Biblie: Isaia, Ieremia, Daniel, Amos, etc. Și nu scriu prin inspirație mistică, citesc Biblia, caut sensul pildelor și pun pildă lângă pildă. Citindu-i intens și repetat pe profeți, le-am înțeles pildele și calendarul, am văzut cum au vorbit chiar despre zilele noastre și am identificat în istorie ce au scris ei în Scripturi. Astfel de „miros” m-a făcut să văd o ciclicitate a acestei Aliyah (emigrări evreiești spre Israel) în secolul XX, felul cum au plecat evreii din ce zone, câte sute de mii, la câte zeci de ani. Aplicând o logică simplă cronologic-istorică, am identificat urgiile și emigrările pe fiecare continent și țară. Am observat că zonele urgisite au rămas fără evrei și că mai sunt zone cu evrei. Au plecat toți evreii din Estul europei în timpul comunismului, mare urgie. Dar fără urgie, evreii nu plecau. Desigur, am dedus, evreii urmează să plece din zonele unde…mai sunt: Anglia, Olanda, SUA, Franța, Belgia, Suedia, Brazilia. Dar cum Doamne, ce fel de urgii vei trimite tu acolo după ei? Și am scris anul trecut în noiembrie postarea: Cum îi va scoate Dumnezeu pe evrei afară din America? Citiți-o, n-am schimbat un rând. Habar nu aveam atunci ce va lucra Dumnezeu. Când a început covidul în lume, mi-am amintit textele despre ciume din Biblie și mi-am zis: asta este, va ajunge în America, dar încă nu ajunsese și Trump ne explica că pandemia asta e o gripă mai rea. Apoi am văzut cum acest virus s-a mulat exact pe zonele evreiești, n-a scăpat una, în afară de Israel și nu numai atât.
UN HOMO RELIGIOSUS ERUDIT ŞI PERSUASIV Academician Alexandru Zub
Din mulţimea de oameni pe care mi-a fost dat a-i întâlni în timpul ecluziunii mele politice, profesorul Vasile Moisescu se detaşează net prin curajul de a-şi afirma opiniile, într-un domeniu greu de cuprins.
L-am întâlnit prima dată la Gherla, într-o celulă suprapopulată, la începutul anilor 60, pe când acea închisoare „tereziană”, de tristă faimă, găzduia prizonieri de conştiinţă policromi şi se afla în etapa când încerca să împace, pe cât posibil, tactica terorii cu nevoia de a câştiga adeziuni la politica regimului „democrat-popular”, cum se numea încă formula impusă după abolirea monarhiei şi înainte ca România să devină „socialistă”.
Fusesem adus la Gherla, împreună cu alţii, mai ales din lagărele de muncă din zona Brăilei (Salcia, Stoeneşti, Strâmba, Giurgeni etc.), am trecut prin mai multe celule şi m-am trezit deodată, după o nouă „pritoceală”, întro încăpere mai mică, se poate spune minusculă, destinată unui ,,locatar”, însă care număra deja opt şi trebuia să mă înghită şi pe mine.
închisoarea Gherla
Mi s-a făcut loc la ultimul nivel, al patrulea, primit cu bunăvoinţă de un om trecut de jumătatea vieţii, dar extrem de vioi şi de amabil, Vasile Moisescu.
Numele îmi era cunoscut din literatura de specialitate, îi citisem chiar nişte cărţi pe teme de piramidologie, simbolistică religioasă ş.a., iar discuţiile cu distinsul teolog Gheorghe Chiriac (îndeosebi despre fllonul guenonist din fllosofle) şi cele cu indianistul Sergiu Al. George, purtate în Balta Brăilei (la Salcia, Grădina, Stoeneşti), mi-au înlesnit 0 mai bună înţelegere a domeniului.
La Gherla însă aflam de la „sursă” cum a ajuns Vasile Moisescu, teolog şi filolog de formaţie, să dea Marii piramide valori numerice, prin calcule sofisticate, exegeze care puteau nedumeri pe mulţi.
Vestea Bună 