De ce vorbesc de așa de multe ori despre evrei?

Am fost acuzat de cineva apropiat că la adunare toată ziua vorbesc numai despre evrei.
Ce să zic? E adevărat.
Chiar și aici pe blog scriu mult despre evrei.
Dar și Biblia tot numai despre evrei vorbește .
Sută la sută din scriitorii Bibliei au fost evrei, întâmplările din Biblie s-au petrecut cu evrei. Despre cine să vorbim? Evreii sunt poporul-„manual”, poporul-exemplu, poporul din întâmplările căruia noi avem de învățat.
Da, știu, foarte mulți din vorbitorii moderni nu vorbesc despre evrei, dar ei nu vorbesc nici din Biblie, ei vorbesc din filozofie, ei vorbesc din psihologie, ei vorbesc din tot felul de rețete de viață, despre succes, despre prosperitate, dar ei nu sunt creștini biblici.
Creștinii biblici vorbesc numai din Biblie, iar Biblia este povestea răscumpărării omului. În această răscumpărare, Dumnezeu a folosit lecții vii, cu oameni vii, cu un popor viu, iar acest popor este poporul evreu. Lecțiile pe care le predăm noi.
Rețeta vorbirii noastră este dată tot în Biblie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10:11.
Așa că dacă vrem să fim învățați de Dumnezeu, trebuie să învățăm din cartea lui Dumnezeu, trebuie să povestim întâmplările evreilor, să ne raportăm la ele, să învățăm din ele, să le știm ca tabla înmulțirii și ne vom regăsi în orice întâmplare prin care am putea trece în una din lecțiile lăsate de…evrei.
Îmi pare foarte rău pentru cei care se plictisesc de vorbirea despre evrei.
Din păcate situația lor se aseamănă tot cu o întâmplare pe care au pățit-o evreii: atunci când evreii s-au săturat de mană, de acea „hrană proastă„. Că acea hrană venea de la Dumnezeu, pe ei nu interesa, că era dulce și bună și că nu munceau nimic pentru ea, iarăși nu se gândeau la asta, singurul lucru de care erau stresați era monotonia, plictiseala cum am zici astăzi.
Încă ceva despre evrei.
Evreii nu sunt numai în Biblie, numai în trecut.
Ei sunt în prezent, printre noi, istoria lor (profețită) se împlinește sub ochii noștri.
Evreii sunt și în viitorul profețit, viitor al cărui cadru se conturează și el prin reîntoarcerea evreilor în țara lor, prin cucerirea Ierusalimului, prin urgiile prin care iată sunt fugăriți din toate țările spre țara lor.
Lucruri despre care trebuie vorbit cu perseverență, pentru a înțelege bine vremea în care ne găsim.
Desigur, dacă cineva nu iubește venirea Domnului, va găsi extrem de ușor vorbitori după plac.
Sunt mult mai mulți, copleșitor de mulți.
Dar eu nu vreau să fac parte dintre ei.
Ei nu vorbesc despre evrei, ei iau din Biblie periculos de puțin.
„Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos,” 2 Petru 1:19
Cuvântul prorociei, cărțile profetice adică, de la Isaia la Maleahi, toate se referă la evrei.
Nu poți „lua aminte” la proroci fără să cunoști bine istoria evreilor, cărțile Împăraților și Cronicile, întâmplări la care prorocii se referă. Așa că n-avem ce face, toată viața trebuie să vorbim despre evrei.
Obiecția aceasta „de ce doar despre evrei” seamănă cu nemulțumirea cuiva care ar obiecta că alfabetul are DOAR 27 de litere, că toate numerele se scriu DOAR cu 10 cifre, că drumul are DOAR două direcții și pe cer este DOAR un singur soare.
Ce să facem? Sunt lucruri cărora ne supunem.
Chiar și Bibliei pline de evrei.

Mai adaug ceva.
Evreii au fost în vechime poporul lui Dumnezeu (până la lepădarea lor, pe vremea lui Isaia), noi creștinii biblici suntem astăzi poporul lui Dumnezeu.
În trunchiul măslinului ale cărui ramuri au fost arse și sfărâmate „cu vuietul unei mari trosnituri„, am fost altoiți noi, cei dintre neamuri care credem. Moștenim aceleași făgăduințe ale credinței avraamice.
Suntem popor, nu religie. Așa cum și evreii sunt popor, chiar dacă în țările Europei în secolele 19 și 20 s-a încercat asimilarea lor ca și Cult mozaic. Cu noi creștinii se încearcă asimilarea cu religiile idolatre: cu temple, popi și slujbe.
Un creștin biblic normal va ieși elegant și discret din toate aceste religii pentru a suferi împreună cu poporul lui Dumnezeu. Un creștin biblic va rezona la fiecare asemănare cu vreun credincios evreu din Vechiul Testament și se va bucura de câte ori vine suferința asemănătoare unei lupte din partea vreunor dușmani ai evreilor din același Vechi Testament.
Credința este aceeași, făgăduințele sunt aceleași, legămintele sunt un pic diferite deocamdată, iar această delicatețe a lui Dumnezeu în administrarea legămintelor diferit pentru cei „doi frați” ține de tainele Lui.
„Nu disprețuiți prorociiile!„

Epoca fierului

Așa de bine și-a etichetat diavolul minciunile, așa le-a colorat, atât de bine le-a lipit de retina și de memoria noastră că atunci când descoperim că scrisul de pe etichetă e fals, greu le desprindem.
Frazeologia comunistă, limba de lemn, proletcultismul, ”materialismul dialectic și istoric” au fost în mare parte slogane goale și am crede că n-au lăsat urme.
Dar nu e așa.

La nivelul educației, al învățăturii s-au schimbat termenii, s-au dat definiții greșite mai ales timpului și spațiului, sistemul de coordonate al oricărei logici.
Am fost învățați despre comuna primitivă, sclavagism, feudalism sau preistorie, despre epoca de piatră, epoca bronzului, epoca fierului, etc.
Aceste etichete vechi au rămas. Deseori le-am folosit cu toții. Eu gata!
Astăzi vom dezlipi una din aceste etichete, de fapt cu una le desprindem pe toate:

Nimrod…a intrat în Asiria

Capitolul 10 din Geneza ne descrie răspândirea urmașilor lui Noe după potop.
Această răspândire a avut două cauze: una pașnică și alta războinică, o cauză de la Dumnezeu (Dumnezeu a spus: umpleți pământul!) și alta de la Satan (s-au războit unii cu alții).
Până la Babel oamenii au trăit la un loc, sau mai bine zis împreună, apoi după potop nu s-au mai putut înțelege și s-au răspândit. De fapt la Babel (confuzie, împărțire) au început războaiele între oameni.
Dar să privim harta:

Asur a ocupat partea cea mai apropiată de Ararat și țara umplută de urmașii lui s-a numit Asiria. Dar să citim despre Ham, Cuș și Nimrod:

Moartea lui Noe

Este o poruncă a lui Dumnezeu dată prin Moise în Deuteronom 32: să socotim anii:

Deuteronom 32:7  ”Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii,vârstă de oameni după vârstă de oameni…”

Nu e un lucru ușor așa că mai bine luăm socotelile care le-au făcut alții și chiar le-au reprezentat în cronograme.
Una din cronograme este cea care reprezintă epoca de după potop și s-a realizat prin reprezentarea grafică a lungimii vieții oamenilor din acel timp:

Doar privind cronograma putem să facem niște deducții extrem de simple care ne vor ajuta la înțelegerea vremurilor pe  care le-au trăit străbunii noștri, la înțelegerea istoriei și mai ales la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Hai să analizăm perioada de la potop la moartea lui Noe.

Deducții:

1. Noe a trăit mai mult decât stră-stră-strănepotul său Peleg

”Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg (Adică: Împărţire.), numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pămîntul;” Geneza 10:25
Cel mai credibil este să socotim că această ”împărțire” se referă la împărțirea limbilor de la Babel, (nicidecum la divizarea continentelor, pentru că la 5 generații de la potop numărul de oameni nu putea fi atât de mare încât ei să fi ajuns la 3000 de km distanță de munții Ararat, până la Atlantic, ca ei să știe că o parte din teren ” a plecat”).
Babelul este la aproximativ 1000 de km de munții Ararat, o distanță posibil de străbătut cu turme cu tot.
De aici deducem că Noe a trăit istoria Babelului și a risipirii ce a urmat.
2. Care a fost ”vremea lui Peleg”?

Cronologia antică

Modul de înregistrare a timpului de către oamenii de după potop este arătat în Geneza 11:

”10. Iată spiţa neamului lui Sem.

La vîrsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cincisute de ani; şi a născut fii şi fiice.

 La vîsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit douăsute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit douăsute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.

La vîrsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran…..”

Nu este o înregistrare întâmplătoare, ci este tocmai sistemul cronologic de măsurare a vremii de către urmașii lui Noe.
Nu aveau alt sistem.

Exemplu: vremea lui Peleg a ținut 30 de ani: de la nașterea lui Peleg (întâiul născut al lui Eber) la nașterea întâiului său fiu Reu, apoi a început vremea lui Reu.

Asur: nepotul lui Noe. Asiria: țara lui Asur.

Corabia s-a oprit pe munții Ararat.
Puțin mai sus de izvoarele Tigrului.
Cei 8 au ieșit din corabie și în mod sigur, cel puțin 30-40 de ani au locuit împreună.
De unde știm?
S-o luăm deductiv: erau 4 bărbați și 4 femei, 6 oi, 6 berbeci, 6 vaci, 6 tauri, 6 capre, 6 găini, sau poate șapte, depinde din ce au adus jertfă și câte.
Un ”clan” mic cu o mică fermă.
Au avut copii și putem deduce că a treia generație, nepoții lui Noe, s-au căsătorit cu verișoarele lor.
Au trebuit să treacă deci cel puțin 30 de ani, dar poate și mai mult ca să se despartă.
Ce i-a făcut să se despartă a fost mărimea turmelor, au avut nevoie de tot mai multe pășuni.
Pe Ararat e iarnă, ca la noi, putem deduce ușor că iarna au trebuit să coboare cu turmele în văi, în cea mai apropiată vale, valea Tigrului. Vara, la fel uscăciunea câmpiei îi împingea iarăși în munți cu turmele. Și tot așa, practicau o transhumanța chiar de pe vremea când a început vara și iarna.
Înainte de potop se pare că n-a fost vară și iarnă.
Ploaie n-a fost sigur înainte de potop și aproape sigur nici zăpadă.
Doar după potop clima a devenit așa cum o avem astăzi: ”Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”
Transhumanța lor (dusul turmelor de la șes la munte și invers)  se petrecea pe o distanță scurtă, între munți și lunca Tigrului.

Asur a trăit mult, câteva secole, vezi cronograma de mai jos:

Corabia părăsită (despre cei 8)

Vă rog vă mergeți împreună cu mine cu gândul la sfârșitul potopului.
În afară de cei 8 din corabie, toți oamenii de pe pământ sunt morți.
După zile multe de când corabia s-a înțepenit, într-un sfârșit cei 8 ies afară din corabie împreună cu animalele domestice și sălbatice, curate și necurate.
Primul lucru: cei 8 fac un altar și aduc jertfe din animalele curate.
Apoi e ușor să ne imaginăm ce a urmat.
Pentru ei era o lume complet nouă: pământul nu mai era udat de abur, ci de ploi.
Pământul nu mai avea acel număr mare de animale de după creație, ci doar animalele ce au ieșit din corabie: o pereche de lei, una de tigri, una de girafe, de zebre, de iepuri, de arici.
Doar câte o pereche.
Din cele curate însă erau șapte perechi, minus cele aduse jertfă.

Susa, capitala Elamului

”…parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia…” scrie la Fapte 2 în ce limbi s-a revărsat Duhul, vorbind tuturor popoarelor imperiului care a început cu capul de aur.

Cine au fost Elamiții? Unde a fost Elamul? Când a început?

Foarte simplu, Elam a fost fiul lui Sem, nepot al lui Noe.
Dacă ne uităm la această hartă, Elam trebuie că a trăit cam 400 de ani, era generația nepoților lui Noe. Destui ani ca să aibă 10 generații de urmași, un popor întreg: să punem doar 10 copii de generație: prima 5 famili, a doua 25 familii, a treia 125 familii, a patra 625 de familii, a cincea 3000, a șasea 15000, a șaptea 75000, a opta 37500, a noua …in sfarsit aproape un milion de oameni in cateva secole, si probabil Elam i-a văzut pe toți. E normal că toată ginta a luat numele lui.

Elamiții, urmașii lor, mergând spre răsărit s-au așezat pe țărmul estic al golfului Persic, Elamul având capitala la Susa:

Despre Susa scrie multe în Biblie. Neemia a fost paharnic la Susa, Estera a fost împărăteasă la Susa, acolo a fost Mardoheu, acolo a murit Haman agaghitul, la Susa a visat Daniel, pe malul râului Ulai, visele cu țapul și berbecul, cu serile și diminețile, cu anii.

Geneza 10, răspândirea fiilor lui Noe, strămoșii noștri

Discutam ieri despre migratori cu o rudă, maghiar.
I-am spus că și noi românii suntem migratori, corabia lui Noe nu s-a oprit pe Vlădeasa, ci pe Ararat.
De acolo toți am migrat care-ncotro.
Se vede aici cum a început:

Elam de exemplu, a fost nepot al lui Noe. Despre elamiți scrie și în Faptele Apostolilor, după 2000 de ani.
Numele fiecărei țări era de fapt numele bătrânului strămoș.
Să luăm Biblia așa cum este: istoria integrală a lumii.
Din păcate mintea noastră este intoxicată din falsa școală cu evoluționism, cu ”straturi”, cu ”cele mai vechi timpuri”, cu ”omul preistoric”, cu ”comuna primitivă”, cu epoci și milioane de minciuni.
Nici pomeneală de așa ceva, istoria lumii e scrisă în Biblie, are câteva mii de ani și se învârtește în jurul Planului lui Dumnezeu.
Nebucadnețar, capul de aur, a  fost numit slujitor al lui Dumnezeu.
La fel, egiptenii, mezii, grecii, romanii, au îndeplinit un plan.
Printre ei, două popoare, unul pământesc: evreii și unul ceresc: adunarea, (care de fapt nici nu este un popor) îndeplinesc detaliile și scopul acestui plan.
Cine ne recomandă? Cui dăm socoteală?
”…ca niște necunoscuți măcar că suntem bine cunoscuți!”
În acest plan, acum stă gata momentul să se schimbe un aion cu altul.