Certurile – pilda zăvoarelor

30 Octombrie 2012

Un frate jignit este mai greu de câştigat decât o cetate întărită şi certurile sunt ca zăvoarele unui palat.”
Proverbe 18:19

Certurile între frați apar.
Mie mi se pare un lucru ca neimportant, dar acel lucru îl jignește de moarte pe fratele meu, pentru el e foarte important.
Sau mie mi se pare ceva ca foarte de evitat, dar fratele meu, neglijentul, îl face, parcă-mi face în ciudă.

Dacă mai este cineva pe-aproape, o voce șireată care să alimenteze gândurile unuia, sau altă voce gândurile altuia, sau alte două voci opuse să alimenteze invers ambele gânduri, cearta e gata fiartă înainte chiar de-a sta de vorbă cei doi.
Și zăvorul cade cu zgomotul greu al neînțelegerii, poarta rămâne închisă, iarba crește de ambele părți pe-acolo pe unde era o dulce cărare a dragostei și a legăturii frățești.

Ce mult prețuiește o ușă deschisă.

Cel ce deschide ușile este Domnul. ”Ți-am pus înainte o ușă deschisă pe care nimeni nu poate s-o închidă…”
O ceartă însă poate. O ceartă închide ușa comunicării ca și cum un om pune lacăt pe poartă. Cearta este lacătul.

Astăzi mă gândeam la legătura frățească.
Noi n-avem temple care să ne țină legați, nici statut, nici legăminte scrise pe hârtii, altele decât cel scris cu sânge, în sângele Lui. N-avem statute și nici denumiri pământești, suntem ușor de împrăștiat. N-avem decât legătura frățească, legătura  a dragostei.
Dar legătura frățească fără învățătura apostolilor nu se poate. Frați în ce, ai cui, moștenitori a ce? Fii ai cui? Ai unei moșteniri religioase tot mai diluate și ai unei învățături abandonate de majoritatea?
Cea mai de seamă stăruință a noastră să fie învățătura apostolilor. În lumina acestei învățături vedem clar chiar și mai puțin luminoasele profeții (lumini din loc întunecos) sau pildele creației.
A doua stăruință la care să veghem cu băgare de seamă este legătura frățească. Vrășmașul stă cu lacătul în mână, cu fitilul certei aprins, poate-poate se iscă de-o ceartă între moștenitorii făgăduințelor. Țara în care stăm este teritoriu ocupat, a fost casa lui, e turbat de furie, el știe unde se pune lacătul.
Apoi vine stăruința în frângerea pâinii și stăruința în rugăciuni.

Zilele trecute m-am împăcat cu un frate. Practic nu eram certat cu el, dar n-am mai vorbit de 3-4 ani. Nu mi-a mai răspuns la telefon. Zilele trecute însă mi-am reprivit trecutul cu alți ochi. Dar dacă fratele meu a fost înșelat, dacă stă într-o închisoare de sticlă, ia să mă duc să-l întreb pe fratele Ion!
L-am găsit, m-a primit cu reticență și am început să depănăm amintirea răcelii noastre.Am aflat astfel că unul din ”frații” care se lipise de noi cu câțiva ani înainte (să-i zicem ”frateleX”, Dumnezeu să-i dea pocăință) și care se dădea în fața altora că e prietenul meu, a luat niște bani cu împrumut(o sumă măricică) de la fratele Ion și nu i-a mai restituit invocând niște motive. În tot acel timp ”fratele X” se afișa altora (și fratelui Ion) ca fiind prietenul meu, bunul meu prieten. Era normal ca fratele Ion să-și răcească atitudinea față de mine, dacă prietenul meu X e așa…”cam nedrept”. A trebuit să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu de orbirea mea și apoi să iau la rând frații ce se răciseră față de noi din cauza lui. (Amintesc doar că ”X” afișa  față de unii un zâmbet în timp ce față de alții rece, lucru pe care-l arăta și din priviri, dar pe care noi nu l-am observat.) Acest lucru a produs derută și răni, confuzie și motive de ceartă și răceală. M-am împăcat cu fratele Ion, ne-am bucurat, a fost nevoie ca la Corinteni (2C8:24) ”Arătaţi deci faţă de ei, înaintea adunărilor, dovada dragostei voastre…” dragostea nu trebuie numai să existe, trebuie  arătată dovada ei, pentru creșterea încrederii. Ca orice lucru prețios și dragostea este atât de falsificată încât atunci când  avem dovezile celei autentice (lepădarea de sine, datul vieții pentru frați) să nu ezităm să le arătăm cu toată amara smerire.

A fost cel puțin pentru mine un bun prilej de smerenie și pocăință, nu zic că smerenia nu e un har, dar gustul înșelării e amar. Urmările înșelării și vindecarea lor e un medicament și mai amar.
Nu zice Cuvântul însă că un frate jignit e imposibil de câștigat, zice că e greu de câștigat, deci poate fi câștigat. De multe ori e nevoie ca altcineva să facă slujba împăcării, ca Timotei pentru Evodia și Sintichia.

I-am jignit pe unii frați prin unele asocieri greșite. Nu-mi caut scuze, n-am. Nu pot invoca dragostea, căci lipsa de discernământ e handicap spiritual, boală, nu pot cere cuiva să mă iubească cu tot cu lucrurile de care ar trebui să mă curăț, împreună cu ceva ce n-ar trebui să iubesc nici eu.

Slavă și mulțumire Tatălui pentru harul iertării și mângâierea alifiei vederii mai clare!


Cântările – judecătorii noștrii

28 Octombrie 2012

Ieri am citit cântarea lui Moise, Deuteronom 32.
O lecție de folosire a Cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrurile se petrec în țara Moabului.
După ce  Moise a pus sulul Legii lângă chivot, ca mărturie, Dumnezeu mai adaugă la lege o cântare.

Știa Dumnezeu că legea va fi uitată, dar Dumnezeu are nevoie întotdeauna de doi martori, nu doar de unul.

Legea, textul în proză se învață greu și se uită ușor.
Cântarea, textul cu rimă, se învață ușor și se uită greu:
Deut 31: 21 ”cântarea aceasta care nu va fi uitată și pe care uitarea n-o va șterge din gura urmașilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor.” Legea va fi uitată, cântarea nu.

Acestă putere de a rămâne neștearsă în memorii  face cântarea un instrument atât de puternic.

Când ne-am terminat casa a venit un frate la noi, s-a uitat roată și a zis: ”-Acum nu mai poți cânta o cântare!” Așa e, i-am răspuns. Desigur, se referea la: ”Doar o colibă aici jos îmi ajunge!”

Cântăm multe cântări care poartă în ele puterea unui mesaj transformator, puterea, abilitatea Cuvântului viu și activ, altele nu.

Cântarea lui Moise(Deuteronom 32) respectă ordinea în care gândurile omului îl primesc pe Dumnezeu: creația(v.1-3), mărturia lucrărilor trecute ale lui Dumnezeu(v.4-10), mărturia grijii prezente a lui Dumnezeu(v.11-14), judecățile lui Dumnezeu(v.15-42), promisiunile viitoare și nădejdea lor(v.36,v.43). De mirare e cât de mult din cântarea lui Moise  vorbește despre judecată.
Și cântările noastre trebuie să lege mințile celor ce le ascultă de aceste 5 adevăruri pentru a sluji de ajutoare judecății de sine a fiecăruia.
După cum cuvintele cântării lui Moise aveau de amintit lucrările Domnului și de condamnat îndepărtarea moștenitorilor țării de Legea Celui ce i-a creat și adus în țară, tot așa cântările noastre să poarte în ele în mod echilibrat aceste mesaje chiar în această ordine:

-creația
-mărturiile lui Dumnezeu din trecut
-grija Lui prezentă
-judecățile neascultării și păcatului
-promisiunile și nădejdea ce ne așteaptă.

Slăvit să fie Domnul!


Protejat: Înregistrare adunare 28 octombrie 2012

28 Octombrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Protejat: Înregistrare adunare 21 octombrie 2012

28 Octombrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Contradicții aparente(3): ”…am și judecat…” sau ”Nu judecați ca să nu fiți judecați!”

27 Octombrie 2012

Textul din I Corinteni 3 nu lasă îndoieli cu privire la o stare de analiză(numită judecată) urmată de o hotărâre de separare.

Cît despre mine, măcar că n’am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cînd aş fi fost de faţă, pe celce a făcut o astfel de faptă. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mîna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului Isus.

Textul din Matei 7:1 parcă ar spune invers:
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.  Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.”

Cuvântul rădăcină în greacă e același: κρίνω=krinó, eu judec, eu decid

Pare o contradicție, într-un loc scrie să judecăm în altul să nu judecăm.

Nici o proorocie de la Domnul nu se tâlcuiește singură.
Păcatele unor oameni Sunt cunoscute(foarte clare, evidente) şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.” 1 Timotei 5:24
Păcatele care merg înainte sunt cele mărturisite, celelalte vin pe urmă.
Daca ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca sa nu fim osândiţi odata cu lumea.” 1Corinteni 11:31-32
Judecata de sine, scoaterea bârnei din ochiul tău este condiția pentru a vedea bine și a fi capabil să judeci, să discerni.
Judecaţi voi singuri: este cuviincios…” I Corinteni 11:13

Textul din Matei 7(Nu judecați!…) dacă-l citim bine cu tâlc cu tot se face clar: nu spune să nu scoți paiul din ochiul fratelui, ci spune să-ți scoți bârna mai întâi din al tău, ca apoi poți să poți să scoți și paiul. Dacă nu respecți această ordine vei fi judecat, adică păcatele tale ascunse nemărturisite(bârna ta nescoasă) vor veni în urma ta la judecată.

Păcatele clare, evidente, mărturisite, bârna scoasă din ochi ne fac să ne vedem cei dintâi dintre păcătoși iar judecățile să le facem cu ”mângâierea cu care noi înșine am fost mângâiați”. (Acum 10 ani fiind ars la o mână am stat în spital lângă un om cu ambele picioare amputate recent. El mă putea ”judeca”(sfătui, consola) pe mine, eu nu pe el.)

De aceea Domnul ne face parte de suferințele Lui. Atunci când ducem un mesaj (Cuvântul Crucii) care va produce suferință în cei ce-l vor crede(în Împărăția lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri, suferințe), starea inimii noastre nu va putea fi una ușuratică, ci una marcată de judecata de sine, de Duhul de Judecată care scoate bârna din propriul ochi, n-o ascunde, dar nici paiul nu-l lasă nescos.

Eleganța luptei la care am fost chemați, onoarea Lui ne obligă la respectarea regulilor și rânduielilor: ”nimeni nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli”. Spectatorii noștrii sunt îngerii, cei buni și cei răi, oamenii, domniile și stăpânirile din locurile cerești. Aceștia, acestea trebuie să cunoască azi prin Adunare înțelepciunea la fel de felurită a Lui Dumnezeu ”pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti,” Efeseni 3:10(GBV) Necazurile celui ce vestește sunt Gloria celor ce ascultă. Este părtășia suferințelor Lui. Înțelepciunea felurită vine prin Harul felurit, Har arătat prin fiecare mădular din Trup. Harul de a crede este întrecut de Harul de a suferi. Dar gândul acesta, gândul suferinței, gândul lui Cristos este acel gând Unul care aduce acea unitate nefăcută de mână de om.
Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuş….” Filipeni 2:5
Cea mai groasă bârnă pe care avem a o scoate din ochiul nostru este sinele, stima de sine.
După ce ”judecăm” bârna, putem ”judeca” bine orice păiuț. ” Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuş nu poate fi judecat de nimeni.” 1 Corinteni 2:15

Teologia care apasă doar pedala ”Nu judeca frate!” adică să nu emiți opinii despre nici o stare, să lași lucrurile să se desfășoare neanalizate, nici o abatere să nu fie mustrată, orice vânt de învățătură să fie bun, această teologie zic este bună pentru oricine nu s-a judecat pe sine. Acela are de ce să umble cu frică. Dar nimeni nu poate refuza nimănui dreptul și obligația de a umbla văzând, dacă și-a scos bârna păcatului din ochi și s-a uns cu alifie.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!

Vezi și restul de postări din această categorie.


9000 de zile

24 Octombrie 2012

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” Psalmul 90:12
Cred că versetul se referă la zilele viitoare, la cele care ne-au rămas, nu la cele trecute.
Ce folos să numeri zilele trecute?

Dar cele viitoare? Oare are rost să le numeri? Dacă tot nu știi de le vei trăi sau nu?
Sigur se referă la cele viitoare: Psalmul 102:24: ”…nu mă lua la jumătatea zilelor mele…

Cât de multe ne zunt zilele ce le avem de numărat?
Foarte simplu de calculat, e scris: ”Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;” Psalmul 90:10

Deci răspunsul este că anii vieții ne sunt: -70 de ani pentru cei nu prea tari, -80 de ani pentru cei mai tari.

Să calculăm zilele unui om:
70 de ani x 365 de zile+17 zile(anii bisecți)=25.567 de zile

Când omul are vârsta de 10 ani scădem -3652=21915 și tot așa:

La 20 de ani: -3653=18262 zile rămase pâna la 70 de ani

La 30 de ani:-3652=14610

La 40 de ani: -3653=10957

La 50 de ani: -3652=7305

La 60 de ani: -3653=3652

Ce trece peste 70 de ani e bonus. La cei mai tari (eu nu mă număr printre ei) se adună 3652 de zile la socoteli.

Desigur, nimănui nu-i sunt sigure aceste zile, sunt probabile, dar ce e sigur e că nu-s mai multe.

Eu am început această numărătoare de câțiva ani, dar de un an și ceva știu ziua exactă. Număr cu spatele și se tot împuținează.

Cum am scris aici:

”Să-mi număr zilele ce le’am
scăzându-le fără regrete,
precum copii fiind, rupeam
petalele la margarete.”

Ca nisipul din clepsidră, grămada de jos crește iar cea de sus e tot mai mică. Azi e ziua 9000. Când am început (parcă era ieri) erau peste 9500 de zile. De mâine schimb prefixul. Poate nu prind decât 10, sau 100 sau 1000, poate mor mâine, nu știu nimic sigur , dar…știu sigur că nu-s mai multe.
Nu uit o vorbă de-a fratelui Niculiță: ”N-am lăsat timpul să treacă pe lângă mine și n-am trecut nici eu pe lângă timp.”

Să ne gândim că tot universul nu are decât aproximativ 6200 de ani x 365 de zile=2.263.000 de zile iar de la începuturi slujește Celui pentru care a fost creat, Fiului prin care și pentru care sunt toate.
Pentru El sunt și zilele noastre, puține câte au rămas, rodnice sau seci, de sănătate sau boală, de minte curată sau confuză, de liberi sau robi, de conștienți sau îmbătați, de gânditori la pământ sau la cer. Să veghem asupra felului timpului nostru, de unde ne izvorăște izvorul gândurilor, spre ce și cine se îndreaptă râul vorbelor și puhoiul faptelor, ce fierbem în oala minții, ce clocotește, ce miroase de-acolo? Purtăm grija de comoară sau grija de cort?

Să veghem!

Slăvit să fie Domnul!


Să nu coborâm din Ierusalim…lecția poziției

23 Octombrie 2012

Avem de învățat din pilda lui Neemia. Dușmanii lui Neemia au folosit tot felul de stratageme pentru a-i pune piedici.
L-au intimidat, l-au pârât la împărat, l-au ridiculizat și…l-au invitat la discuții jos, în vale, pe terenul lor.

Ce lecție învățăm de aici?

Să recapitulăm:
Sanbalat și Gheșem îi transmiteau lui Neemia: ”Vino, şi să ne întîlnim în satele din valea Ono.” Neemia 6:2
Neemia nu s-a dus, nu s-a coborât.
Apoi, invitația s-a repetat: ”Mi-au făcut în patru rînduri aceeaş cerere, şi le-am dat acelaş răspuns.” v.4
Apoi, v 5 : ”Sanbalat mi-a trimes solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său.”

Apoi, la refuzul său au urmat stratageme psihologice. Doi prooroci falși, dintre care unul plătit de dușmani i-au făcut oferte compromițătoare.
Șemaia era unul din apropiații lui Neemia. ”M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare.“  Neemia nu avea voie să intre în templu, ar fi fost păcat, i s-a făcut ”oferta” pentru a-l înfricoșa și discredita.
” Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimetea. Ci a proorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint. Şi cîştigîndu-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.”

În limbaj modern operațiunea se numește influențare pozitivă. Adică să-l faci pe celălalt să facă ce vrei tu sucindu-i prima dată gândurile. Pui lângă el un prieten fals, un sfătuitor care aparent vrea binele. Neemia și-a dat seama. Frica, înfricoșarea s-a folosit și împotriva apostolilor. Răspunsul lor a fost bucuria și curajul.

A mai fost și prorocița Noadia care și ea căuta să-l sperie și alți ”prooroci”: ”Adu-Ţi aminte şi de Noadia, proorociţa, şi de ceilalţi prooroci cari căutau să mă sperie!”

Cu Tobia la fel: ”….mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurămînt, pentrucă era ginerile lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia. Vorbeau bine de el chiar în faţa mea, şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimetea scrisori ca să mă înfricoşeze.”

Aceasta a fost pilda, lecția, ce învățăm din ea?

Poziția noastră spirituală este ”în locurile cerești” în Cristos. Armele cu care ne luptăm noi nu sunt firești, nu sunt ale cărnii, ci ale Duhului. Care sunt aceste arme? ”Ei l-au biruit prin Sângele Mielului și prin Cuvântul Mărturisirii lor.” Acestea două sunt armele luminii, deși pentru lume sunt nevăzute și necunoscute, ascunse în întunericul dinăuntru templului. Acolo, în întunericul în care-i place lui Dumnezeu să stea luminează sfeșnicul, flăcările de pe altare, pietrele de mare preț de pe pieptarul Marelui preot al Mărturisirii noastre.
Sunt arme de lovire (Cuvântul Mărturisirii) și arme de apărare (Sângele Mielului). Înțelesul acestor simboluri(pilde) este o sursă de putere și de încurajare pentru toți cei ce se apropie de Scaunul Harului(iată alt simbol).
Să învățăm din pilde, pentru că li s-au întâmplat pentru învățătura noastră. Sanbalații, Tobiile și Gheșemii tuturor vremurilor vor găsi o alianță întotdeauna cu Șemaii, Noadiile și alți falși prooroci, ce de la apostazie încoace vorbesc pentru argint și întinează Numele sub care am fost chemați.
Trăim vremurile când omul are de vrășmași pe cei din casa lui, ca Neemia. Poziția noastră să rămână în Ierusalim, iar de cei ce fac slujba dușmanului să-și aducă aminte Dumnezeu.
Eleganța și regulile luptei Celui ce ne-a chemat nu ne permit să coborâm din Ierusalim, nu ne permit să facem faptele întunericului deși invitațiile curg și către noi.