” Armata împărătească era mai ticăloasă și brutală ca niciodată.” Ianuarie 1622. Continuarea războiului de 3o de ani. Cronica fraților hutteriți. (254)

1622

     Noul an a început cu aceleași necazuri cu care se terminase în anul trecut. O relatare scurtă este oferită în ceea ce urmează.

     Pe 2 ianuarie, în timp ce tratatul de pace cu maghiarii se negocia la Nikolsburg, cam o mie de maghiari au efectuat un raid de pradă care a penetrat până la Strassnitz și în cursul nopții Damborschitz. Ostașii au venit cu asemenea strigăte ce îți înghețau sângele în vine că oamenii au fugit îngroziți din casele lor în frigul ce mușca. După ce au jefuit comunitatea de tot ceea ce au putut găsi, aici fiind incluși doi cai, ostașii au plecat. Deși i-au prins din urmă pe mulți dintre oamenii noștri, nu i-au bătut sau dus cu ei. Din piață, totuși, au luat cu ei pe trei oameni și la Watzenowitz l-au găsit pe Avraam Gerber și l-au forțat să meargă cu ei (dar el a fost eliberat în curând prin ajutorul fraților de la Sabatisch).

     La ora zece, luni pe 3 ianuarie în Nikolsburg, o fanfară anunța încheierea păcii cu maghiarii după trei luni de negocieri. Dar această pace nu a făcut decât să aducă un necaz mai însemnat bisericii.

”În timpul acestui an, o treime dintre oamenii din comunități și-au întâlnit moartea.” Noiembrie-decembrie 1621. Cronica fraților hutteriți (253).

       Pe 2 și 3 noiembrie, acești oameni depravați au întreprins un raid asupra Lettonitzului și Damborschitzului din nou. La Damborschitz au dezbrăcat mulți frați și surori și au necinstit zece surori. După ce au dezbrăcat de tot o tânără cusătoreasă, au violat-o până când zăcea, se presupune, moartă.

       Pe 5 noiembrie, un detașament de spanioli a venit la Austerlitz din Viena, prefăcându-se că reprezintă un convoi cu bani pentru Kremsier. Când gărzile generalului von Teufenbach i-au oprit din a intra în comunitatea noastră din Austerlitz, și-au forțat intrarea și au tras în gărzi. În zarva iscată, l-au împușcat pe fratele nostru Șadrah Ochsenmüllner și au semănat groaza pe cuprinsul comunității.Într-un final, pentru că trebuiau să se supună generalului, au reușit să ajungă la o înțelegere și răzmerița a fost potolită înainte ca întreaga comunitate să fie în totalitate jefuită.

Slava oamenilor

” Totuş, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor, decât slava lui Dumnezeu.” Ioan 12:42-43

Astăzi m-a vizitat un fost informator de-al meu.
De câteva minute a ieșit din birou și acum scriu.
După ultimele întâlniri cu alții din cei care m-au vândut am învățat o lecție: să-i îndemn spre pocăință.

Așa am făcut și astăzi.
I-am spus că mi-am scos dosarul, că știu cum am fost urmărit, provocat, întrebat, spionat.
Nu i-am spus că îmi amintesc perfect cum și ce m-a întrebat el la instrucțiunile ofițerului lui coordonator.
Nu i-am spus că știu că și astăzi face același lucru, dar scriu pentru că și șefii lui citesc și ce scriu aici și și lor le sună.

”Nu exista niciun pic de milă pentru nimeni.” Septembrie-octombrie 1621. Cronica fraților hutteriți (252)

   

       Pe 2 septembrie, generalul von Wallenstein a venit la Lundenburg cu călăreți și infanteriști pentru a apăra trecătoarea împotriva maghiarilor. A tăbărât între râul Thaya și piață și mulți oameni din sate, precum și unii din comunitățile noastre au trebuit să ajute la ridicarea baricadelor. Generalul ne-a ordonat să facem aceasta, amenințându-ne cu moartea prin spânzurare și distrugerea caselor. Astfel că în afară de livrarea proviziilor la tabără, trăiam și în groază; nimeni nu se afla în siguranță pe niciun drum. Luau turme întregi de animale din șeptel de pe pășuni și din sate.

       Pe 8 octombrie, în vinerea dinaintea zilei Dionisus, generalul Maximilian von Liechtenstein (menționat deasupra) a venit din insulele Schütt cu armata împărătească. Au înaintat cu opt tunuri și multe bagaje prin Lundenburg înspre Göding, Bisenz, Hradischul Unguresc și alte locuri împotriva armatelor lui Gabriel Bethlen și a marcgrafului de Jägerndorf. Acesta din urmă s-a urnit înspre nord pe cealaltă parte a râului Morava de-a lungul frontierei morave și a rechiziționat câteva locuri în vederea tăbărîrii.

       Armata împărătească a jefuit în totalitate săraca noastră comunitate de la Kostel. Fratele nostru Heine, care răspundea de unelte, a fost împușcat mortal și o soră bătrână a fost torturată cu atâta cruzime că a și murit în ziua următoare. Unele dintre case, cărora li se mai dăduse foc înainte, au fost arse din temelii. La Altenmarkt, casele se aflau sub protecția generalului, dar orice altceva din afara perimetrului lor s-a furat. La Rampersdorf au ucis soția prim-morarului și ea nu a fost găsită decât câteva zile mai târziu în apă.

”Când ai noștri s-au întors să o îngroape, câinii mâncaseră tot din ea, mai puțin capul.” Cronica fraților hutteriți. (251)

Pe 22 mai, armata împărătească a avansat înspre Neuhäusel¹ și aproape tuturor soldaților din Moravia li s-a poruncit să li se alăture. În același timp, generalul Hans Breuner coborâse la Pausram cu un întregul regiment de infanterie și câteva detașamente de cavalerie. Au acaparat tot ce au vrut din atelierele noastre și din alte locuri din comunitate. Generalul însuși le-a oferit vinul fraților ca și pradă de război. Erau șapte butoaie din acesta, tot fiind băut în jumătate de zi și drept urmare multe stricăciuni s-au făcut. Din Pausram acești soldați au pornit spre Neumühl să își dezlănțuie focul lor și să efectueze un mare raid. Ei și prostituatele lor au spus în mod public că generalul a zis că îi va lăsa să jefuiască din Neumühl tot ceea ce doreau. Ei au fost atât de nerăbdători să ajungă la Neumühl că nici măcar nu au mâncat sau băut pe drum și oamenii din Neumühl erau terorizați de iminenta lor sosire. Dar când generalul a sosit în avans cu o parte din cavaleria sa și i-a găsit pe oameni prietenoși și respectuoși, acesta a trimis porunci infanteriștilor care se apropiau să se oprească la livada de cireși din Neumühl și să mărșăluiască prin câmpurile de grâu înspre Saitz. Oștenii lui au fost dezgustați de acest ordin. I-au acuzat pe frați că le-au dat generalului lor o sumă însemnată de bani pentru a-l face să se răzgândească. Nu îi dădusem nici o lețcaie; doar i-am trimis niște provizii – vin, bere, pâine și ovăz. Astfel că încă odată Dumnezeu a îndepărtat dezastrul de la comunitatea noastră din Neumühl.

Martie-aprilie 1621. Cronica fraților hutteriți. (250)

Pe 13 martie, când de abia începusem să facem locul ars de la Klein Niemtschitz locuibil din nou, oștenii s-au întors să îl atace, au jefuit puținul ce era acolo și au violat două surori.

Pe 23 martie¹ fratele Valtin Säliger din Schakwitz a fost trimis la Göding împreună cu Iacob Trochsler, prim-morarul și cu fratele care ajutase la supravegherea morăritului din comunități. Lângă Bilowitz, au căzut în mâinile ostașilor polonezi. Toți trei au fost uciși cu brutalitate și mai târziu îngropați la Kostel.

Pe 17 aprilie, ticăloșii polonezi care tăbărâseră la Strassnitz au atacat pe neașteptate Sabatischul, au jefuit casele și au ucis cu brutalitate cinci frați: Șadrah,² prim-bărbier-chirurgul; prim-morarul; Hans Gerber, porcarul și un olar din Damborschitz. O soră a fost violată până când a încetat din viață.

De asemenea pe 17 aprilie, un drag frate pe nume Lorenz,³ supraveghetor al muncii pentru principele von Liechtenstein de la Auspitz, a fost împușcat mortal în via din Steurowitz de către valonii staționați în Auspitz.

Unele lucruri grele de înțeles

”…despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”  2 Petru 3:16

” Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.” Evrei 5:11
E greu pentru cel ce dă învățătură să tâlcuiască în așa fel ca cel ce primește învățătura s-o și priceapă.
Cu cât lecția e mai complexă, cu atât explicația se cere să fie mai complexă și timpul pentru înțelegerea ei mai lung.
Așa e Planul lui Dumnezeu.
Dragostea Lui, căderea omului, existența lui Satan, moartea omului, boala, bătrânețea și suferința nu sunt chestiuni simplu de înțeles.
Ca orice lucru creat de Dumnezeu. De exemplu un crin:

Îl vedeți? E frumos?

Ianuarie-februarie 1621. Cronica fraților hutteriți. (249)

1621

Suferința și necazul deja descris au continuat în anul 1621. Era un an malefic, plin de chinuri.

Chiar de la începutul anului, pe 2 sau 3 ianuarie un lucru terifiant s-a întâmplat. O soră din Teikowitz care încăpuse pe mâna valonilor acolo fugise și se afla în moara din Ostra Maghiară, când a auzit că armata împărătească avansa dinspre Auspitz înspre Ostra Maghiară și în locurile înconjurătoare. Copleșită de frică și disperare, și-a aruncat bebelușul în râul Morava. Era pe punctul de a se arunca ea însuși pentru a scăpa din a cădea din nou în mâinile acestor sodomiți, dar a fost ținută și mustrată pentru lipsa ei de credință.

Pe 5 ianuarie, cele două comunități ale noastre de la Pribitz și Nuslau au fost jefuite și arse până la temelii. La Pribitz, în special, pierderea a fost însemnată.

Pe 6 ianuarie, comunitatea de la Kobelitz a fost jefuită pentru prima oară și apoi de nenumărate ori, până când nimic nu a mai rămas. Toate animalele lor din șeptel le-au fost luate.

”… cinci sute de oameni au murit într-o perioadă scurtă de timp în diferite locuri pe partea cealaltă a Micilor Carpați.” Cronica fraților hutteriți. (248)

Pe 28 decembrie, marea comunitate de la Klein Niemtschitz a fost jefuită în totalitate și cele mai trainice clădiri au fost arse din temelii. Orice au lăsat soldații sub pământ mai târziu a fost săpat și luat de către domnul de Kanitz și oamenii săi – același domn care se presupunea că ar fi trebuit să îi protejeze pe frați. Astfel că tot a fost pierdut.

Pe 29 decembrie, comunitatea de la Pohrlitz a fost jefuită și unele din clădiri au fost arse din temelii.

Înainte să se crape de zi în aceeași zi, câteva sute de călăreți împărătești au efectuat un atac surpriză asupra comunităților de la Austerlitz și Herspitz și au luat în grabă ceva pradă. În groaza lor, mulți frați, surori și copii au fugit în iaz, care nu înghețase încă și două surori și un copil s-au înecat. Ticăloșii au fost alungați de împușcături provenind dinspre oraș și nu au fost în stare să își potolească răutatea pe noi.

”…câteva surori s-au ascuns după roțile morii, în apă pentru a-și păstra cinstea intactă.” Cronica fraților hutteriți. (247)

Între timp, armata împărătească avansa din ce în ce mai adânc în Moravia. Pe 14 decembrie, valonii au întreprins un raid asupra Teikowitzului pentru prima oară, jefuind și arzând o parte din comunitate. Ei au rănit câțiva frați, au necinstit unele dintre surori și au răpit o copilă de doisprezece ani, fiica lui Beniamin Rieker care până în ziua de azi nu s-a întors la noi. El atât de tare a plâns-o că a murit de inimă rea.

Întâmplările îngrozitoare de la Teikowitz au reprezentat un șoc teribil pentru noi, oferind o mostră pentru relelor care vor urma. Și totuși încă speram (în timp ce comunitățile din sus,¹ se pregăteau de fugă cât de temeinic puteau) că lucrurile se vor îmbunătăți cât de curând vor sosi generalii, pentru că oamenii spuneau că împăratul luase Moravia sub protecția sa și că haiducii care se purtaseră cu atâta atrocitate acționau din proprie voință.

”…poporul, care din pricina credinței lui era urât mai mult decât celelalte.” Cronica fraților hutteriți. (246)

Pe parcursul verii, cele două mari armate ale lui Ferdinand al II-lea și Frederick al V-lea tăbărâseră una în fața celeilalte în Austria fără ca vreo mișcare decisivă să se petreacă. În timpul acestei perioade s-au petrecut raidurile în Moravia menționate mai sus. Toamna, ducele Bavariei a intrat în posesiunea Austriei superioare și electorul Saxoniei a invadat marcgrafatul Lusatiei. Apoi ducele Bavariei și generalul împărătesc contele Buquoy a mărșăluit asupra Boemiei.¹ Deși dușmanii lor îi urmăriseră îndeaproape, trupele împărătești capturau un oraș sau sat după altul, până când cele două forțe armate au ajuns la Praga și au purces la bătălia de la Muntele Alb de pe 8 noiembrie. Oastea lui Frederick a fost înfrântă în mod rușinos și toți soldații săi au fost puși pe fugă. Frederick, soția sa și curtenii împreună cu mulți domni importanți și ofițeri au trebuit să plece din Boemia, din moment ce orașul Praga l-a trădat. Drept rezultat al bătăliei, împăratul a adus aproape întregul regat al Boemiei la supunere în decurs de câteva zile. Astfel că în frigul iernii, un nou pericol, un mare necaz plana deasupra comunității-biserici, iar un val chema un altul.

Înregistrare adunare 12 martie 2017

”Cu imensă bucurie și mulțumire i-am primit pe toți aceia care fuseseră eliberați.” Cronica fraților hutteriți. (245)

Restul muschetarilor polonezi au ajuns în orașul Laa de pe râul Thaua (Austria inferioară) cu douăzeci și unu de surori pe care le-au prins și fratele Hans Iacob Wolf, care fusese bătut cu cruzime și avea răni severe la cap. Căpitanul polonez care îl luase prizonier pe Hans Iacob a trebuit să stea câteva ore până la gât în apa din mlaștină. Când a ajuns în oraș înspre seară cu mult după ceilalți, ud și pedestru, el se afla într-o stare de mare furie și a trimis după fratele Hans Iacob, care a cerut să fie cu oamenii noștri în moară. În aceeași noapte căpitanul l-a torturat în mod îngrozitor cu menghina de cap¹ pentru a-l convinge să spună unde erau banii, ceea ce a refuzat să facă în mod absolut. Apoi căpitanul a cerut o răscumpărare de o mie de taleri împărătești pentru Hans Iacob. Cetățenii din Laa s-au oferit să plătească această sumă în numele lui Hans Iacob (deși fără consimțământul său complet) și devreme în următoarea dimineață au împrumutat banii de la comandantul german din oraș și i i-au dat căpitanului polonez. Însă, Hans Iacob dorea ca banii să fie folosiți pentru a elibera două surori pe care căpitanul polonez intenționa să le ia cu el. Ticălosul polonez s-a înfuriat. A aruncat banii cât colo și când a părăsit orașul, i-a luat cu el și pe Hans Iacob, care era foarte slăbit de la tortură și de la rănile sale de la cap și pe o foarte frumoasă soră pe nume Suzana, fiica lui Hans Ausgeber (pivnicerul) care fusese omorât. I-a luat cu el pe cal în tabăra poloneză de la Krems.

Înregistrare adunare 26 februarie 2017

”Dumnezeu consideră că este just și corect să pedepsească prin durere pe aceia care îndurerează poporul său.” Cronica fraților hutteriți. (244)

După ce l-au rănit grav pe Hans Iacob Wolf deoarece era slujitorul principal, l-au dus ca și prizonier împreună cu șaizeci de persoane, majoritatea surori. De asemenea, ei au luat multe prăzi și toți caii, vacile, boii îngrășați și cei pentru munci plus multe provizii. Pe scurt, felul în care i-au tratat pe tineri și bătrâni, pe invalizi și bolnavi, femeile gravide și mame cu nou născuți a fost atât de sinistru, diavolesc și inuman că asemenea barbarie nu s-a mai petrecut înainte pe pământurile noastre. Chiar și turcii și tătarii, care nu se pretind creștini, ar fi fost de părere că s-a întrecut măsura. Ți se rupea inima, mai mult decât natura omenească ar fi putut îndura ca o soție să își vadă soțul fiind doborât la pământ și ucis înaintea ochilor ei, ca un soț să își vadă iubita sa soție necinstită, ca mamelor să li se smulgă copiii din brațe și să fie aruncați cât colo și ca oamenii să își vadă rudele duse. Toate felurile de sodomii strigătoare la cer au fost făcute. Este imposibil să le transpui pe toate în cuvinte – chiar și o piatră (ca să nu pomenim de o inimă omenească) ar fi fost mișcată de compasiune. O, plânsetul, suferința și îngrozitoarele chinuri pe care Domnul Dumnezeu le-a îngăduit să se pogoare asupra poporului său! Și alții din Moravia, din înalta societate sau din cei de jos au îndurat aceleași lucruri.

Înregistrare adunare 19 februarie 2017

”…în decurs de două sau trei ore au ucis cincizeci și doi de frați.” Cronica fraților hutteriți. (243)

Pe 25 martie, aproximativ trei sute de polonezi au întreprins un raid surpriză asupra Austriei și Moraviei. Au jefuit Kobelitzul și Pruschanekul, furând șapte cai din Kobelitz și apoi au trecut la Lettonitz,¹ unde ne-au tratat cu nespusă brutalitate. I-au ucis pe cinci dintre frații noștri, au împușcat un bebeluș în brațele mamei sale, au rănit mulți frați și surori, au jefuit casa și au luat șase dintre caii noștri.

Pe 17 iulie, polonezii au întreprins un raid asupra comunității noastre de la Velké Leváre; au jefuit casa, au violat o soră, au lovit mortal un copil în brațele tatălui său și au torturat cu cruzime câțiva frați într-un efort de a face rost de bani, mutilându-i și arzându-i atât de tare că unii dintre ei au murit.

Înregistrare adunare 12 februarie 2017

Această înregistrare cuprinde și subiectele pe care le-am tratat în aceste două postări:
1. Vina Sodomei (O liniște nepăsătoare!) din 8 februarie 2017
2. În vederea rugăciunii din 14 februarie 2017

Cruzimile continuă, februarie-martie 1620. Cronica fraților hutteriți (242)

Pe 7 februarie, în timp ce Frederick se afla la Brünn în Moravia primind tributul Dietei regionale, cam o mie de soldați polonezi au întreprins un raid surpriză prin Moravia în Austria.¹ S-au mișcat atât de repede că nu putea să li se țină piept și au luat mari cantități de pradă în drumul lor. Au jefuit trei din comunitățile noastre – Schadowitz, Watzenowitz și Göding – rănind sever cam douăzeci de frați și surori. La Schadowitz un frate a fost împușcat și a murit, iar o soră a fost violată. Au luat patruzeci și unu din caii comunității cu ei în timp ce înaintau în forță.

La ora trei în dimineața lui 24 martie, garizoana imperială Laa an der Thaya a întreprins un raid asupra comunității noastre de la Mosckowitz cu călăreți, dar și infanteriști. Au jefuit tot locul acela, luând toate vacile, oile și purceii noștri și apoi dând foc la clădiri și apoi au dat foc la clădiri, reducând la cenușă majoritatea lor. Atacul a venit în timp ce toată lumea dormea în paturi și în șocul și groaza lor, frații și surorile nu au putut să scoată afară la timp o fată simpluță și ea a murit arsă.

1620. Cronica fraților hutteriți. (241)

Din moment ce era voința preamărețului Dumnezeu să îl ia pe dragul frate Sebastian Dietrich din această lume, am respectat vechiul, demnul de laudă obicei ai credincioșilor. Pe 18 decembrie în același an 1619, o adunare s-a ținut la Damborschitz a tuturor bătrânilor din slujba Cuvântului și din slujba pentru treburilor de zi cu zi, precum și a tuturor cumpărătorilor, comercianților și a multor alți frați în care se avea încredere din toate comunitățile. În frica de Domnul, acești frați și-au așternut marea lor nevoință înaintea lui Dumnezeu (așa cum e bine) pentru a numi un alt păstor credincios pentru biserică în aceste timpuri extrem de periculoase.

După consfătuiri lungi și atente, ei au ajuns la decizia plină de bucurie și unanimă pentru a-i încredința dragului nostru frate Ulrih Jaussling conducerea bisericii și responsabilitatea îngrijirii ei în toate feluri cu fervoare sfântă. Fratele Ulrih s-a cutremurat în fața acestei foarte importante slujbe și își deplângea simplitatea și neconformitatea sa. Dar din moment ce nu dorea să refuze să facă această slujbă, s-a supus cu obediență și i-a rugat pe toți să se roage ca Dumnezeu să îi ofere binecuvântare, har și înțelepciune cerească necesară pentru o asemenea sarcină. Aceasta a fost făcută cu credință profundă și apoi bătrânii l-au investit, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru darul său. Au spus că vor da ce au mai bun pentru a-l ajuta.

Pe 10 decembrie Mihai Oberacker, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Wessely.

Pe 16 decembrie Dietrich Pfingsthorn, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Pohrlitz.

Moartea lui Sebastian Dietrich. Cronica fraților hutteriți. (240)

Pe 20 iunie 1619, fratele Hansel Krämer a fost eliberat prin intervenția lui Dumnezeu. S-a întors la biserică după doi ani și jumătate petrecuți în închisoare fără vreo cauză îndreptățită. Dar sora noastră Bärbel a rămas în închisoare cu cei doi copilași ai săi, suferind nevinovați.

Pe 13 mai, Beniamin Elsasser, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Wischenau.

Pe 14 mai Kaspar Hasel, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Tscheikowitz.

Pe 1 septembrie Kaspar Brecht, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Neumühl.

Între orele opt și nouă în dimineața de duminică 8 decembrie 1619, dragul și credinciosul nostru frate Sebastian Dietrich, Prim-bătrân al întregii biserici a adormit în Domnul cu pace în inima sa și cu o conștiință curată.

”Domnul va recompensa această suferință scurtă cu bucurie eternă;” Cronica fraților hutteriți (239)

Pe 31 ianuarie în acest an 1619, fratele David Wälsch a adormit în Domnul în închisoarea din Zistersdorf, unde fusese pentru doi ani și câteva săptămâni. După cum am scris mai devreme,¹ domnul Erasmus von Landau îl ținuse pe el, soția lui și pe fratele Hansel Krämer în cruntă întemnițare pentru lucruri față de care era nevinovat, legate de slujba pivnicerului. Înainte de a muri, ne-a asigurat că se afla în pace cu Dumnezeu. Niciodată cu știința sa nu stricat sau delapidat vreun singur butoi din vinul domnului von Landau și se plângea că niciodată nu i s-a oferit oportunitatea să își prezinte apărarea.

Ultimele sale cuvinte au fost, „O domn de Landau, O domn de Landau, ce ne-ai făcut nouă, oameni nevinovați!”

Toate acestea tot nu au fost îndeajuns pentru domnul de Landau. Când David murise, a poruncit vardistului să îl îngroape sub spânzurătoare (ca o rușine și dezonoare pentru biserică). Vardistul a refuzat, din moment ce știa că David era nevinovat și două santinele au trebuit să o facă, dar l-au îngropat la câțiva pași în spatele spânzurătorii.

”Toată lumea ieșea la furat”…noiembrie 1618. Cronica fraților hutteriți (238)

Pe 3 noiembrie, comunitatea noastră din Velké Leváre a fost jefuită într-un mod strigător la cer de către o gloată de țărani. Au luat toată făina, carnea, sarea, brânza, untura, vinul, pânzele, lenjeria, ustensilele și uneltele, îmbrăcămintea și lenjeria de pat, precum și ușile, mesele, scaunele, băncile, ferestrele, dulapurile, cuferele și ramele paturilor. Pe scurt, au luat tot ceea ce au fost în stare să miște, până când doar zidurile au mai rămas. În afară de pagubele incomensurabile, câțiva frați au fost vătămați cu severitate. Ticăloșii țărani maghiari au jefuit cu o asemenea violență și cruzime necontrolată că pentru câteva zile niciunul dintre frați nu a îndrăznit să se facă văzut la Velké Leváre.

Pe 10 noiembrie, ostașii lui Dampierre s-au alăturat orășenilor din Nikolsburg într-un raid asupra Lundenburgului și i-au atacat pe frații care se întorseseră după incendiu pentru a semăna o mână de grâne. I-au despuiat pe frați de hainele lor și au furat patru cai și opt boi. De asemenea, ei au jefuit castelul, moara și berăria și l-au prins și dus pe responsabilul cu proprietatea.

Îngrozitoarea incendiere, atac și masacru descrise mai sus au durat pentru câteva săptămâni, din 2 august până pe 19 septembrie, dar jaful neobrăzat nu s-a încheiat până pe 10 noiembrie.

Războiul de 30 de ani, octombrie 1618. Cronica fraților hutteriți (237)

Pe 3 octombrie, aceia din Tracht care erau în pădurea din Herspitz (nesimțindu-se în continuare în siguranță față de dușman sau țărani) au încercat să ajungă la Pausram cu trei căruțe pline cu surori și copii. Între Mautnitz (Moutnice) și Neuhof au fost găsiți de dușman, care le-au luat toți caii și cele mai bune bunuri și au dus doi căruțași în tabăra din Lundenburg. Dar Dumnezeu a intervenit și câteva zile mai târziu căruțași au obținut șansa de a se elibera.

Pe 10 octombrie, comunitatea de la Schadowitz a fost jefuită fără milă de către dușman și țărani pentru a cincea oară și o mare cantitate de bunuri a fost dusă.

Pe 11 și 12 octombrie, dușmanul a jefuit Kobelitzul pentru a șasea oară și a distrus casele prin intermediul unui vandalism dezlănțuit. Au sfărâmat în bucăți uși, dulapuri, cufere în aproape toate camerele. Au făcut găuri în câteva butoaie mari de vin pentru a lăsa vinul să se scurgă și să se irosească. Au luat cuvele unde se fabrica vinul și ceaunurile incastrate în pereți, ceasul mare cu pendulul său, foalele și toate uneltele din fierărie, pânze, lenjerie, îmbrăcăminte, lenjerie de pat și multe alte lucruri. Doar în zilele acestea au plecat cu șaptezeci de căruțe umplute cu pradă. Au pus foc școlii în două locuri diferite și aceasta împreună cu alte case din sat au ars din temelii.

Obiecte și obiceiuri cu semnificație idolatră

Citiți înainte 1 Corinteni 8, 9 și 10 !

”Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decât un singur Dumnezeu.” 1 Corinteni 8:4

Un idol este un obiect, noi care știm asta nu ne temem de obiecte și nu așteptăm nimic de la obiecte. Pentru noi care știm, ”… nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” v 6
Dar majoritatea oamenilor cred că în obiecte sau în obiceiuri stă ascunsă o ”compoziție divină”. Crezând în valoarea divină a acestor obiecte sau obiceiuri, purtându-le sau/și practicându-le, în cugetul lor ei cred că ”pe-acolo” vine Dumnezeu”, prin acel obiect sau obicei. Și astfel ”cugetul lor, care este slab, este întinat.” v 7
Această întinare înseamnă subordonare față de satan,  rămânere sub puterea satanei, cugetul care crede că în idoli este o putere, se va teme de acea putere și pentru acel om Cuvântul care proclamă Un singur Domn nu va însemna nimic.  Această îndepărtare de Cuvânt  este pierea sufletului, este moarte  ”cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!” v 10.
(Omul mânca din carnea jertfită idolilor și cu gândul că aduce o slujbă lui Dumnezeu, că banii care-i plătește ajung la templu și că astfel zeul o să-i fie favorabil.)

Războiul de 30 de ani, …septembrie 1618. Cronica fraților hutteriți (236)

Toate grânele, făina, pânzeturile, lenjeria, brânza, drojdia, sarea, uneltele și alte lucruri au fost luate – mai pe scurt, cam tot de deasupra și din dedesubtul pământului, o mare cantitate de lucruri. Țăranii din vecinătate au venit la rândul lor și au jefuit până la ultimul lucru orice mai lăsase dușmanul și apoi pe 30 septembrie au ars din temelii casele jefuite.

Pe 23 septembrie, Tscheikowitz și Pruschanek au fost complet ruinate și arse din temelii.

Pe 24 septembrie o întâmplare tragică s-a petrecut. Fugarii noștri din Pribitz, încercând să se întoarcă acasă, au pus mamele ce alăptau, ai lor bătrâni, bolnavi și toți copiii din Austerlitz și Lettonitz în doisprezece căruțe cu care au fugit. Nu departe de sătucul Tillnitz (Telnice) pe celelalt mal al Menitzului, au căzut în mâinile dușmanului, care i-au împușcat pe cei trei frați responsabili cu căruțele. Au împrăștiat surorile și copiii și i-au hăituit pe unii în mlaștină unde au trebuit să rămână toată noaptea, neștiind în groaza lor cum să scape. Au fost împrăștiați atât de departe și pe o distanță atât de apreciabilă că s-au reunit doar după trei sau patru zile. Patru surori au fost violate de către dușman. Cam patruzeci de cai au fost furați împreună cu căruțele și majoritatea bunurilor de casă.

Era așa o tristețe și groază prin acest mic grup, un asemenea plânset sfâșietor se auzea de la tineri și bătrâni, că până și o piatră ar fi fost cuprinsă de milă.

Grija față de cugetul altuia, despre idolatrie, 5 martie 2017, 1 Corinteni 8 și 10, …27 de minute

Laboratorul de amăgiri

”…măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” Romani 1:21

De la Noe încoace, fiecare generație de oameni, începând cu cele 4 familii coborâte din corabie, apoi cele câteva zeci de familii de nepoți ai lui Noe, sute de familii de strănepoți, etc. s-au îndepărtat în mod gradat, tot mai mult de standardele principiilor lui Dumnezeu și ignorându-l pe Dumnezeu, au devenit ignoranți ei înșiși cu privire la cele mai elementare adevăruri ale Creației.

Ca ignoranți, neamurile de oameni au devenit după secole și milenii tot mai ușor de păcălit de cei vicleni, răi și mincinoși dintre ei. Aceste amestec comercial de amăgiți și amăgitori își spumegă și își clocotește entuziasmul în mediul religiei, l-au pus pe Dumnezeu pe tarabă, l-au tăiat bucăți să-l vândă, pretind că-l cumpără en-gros și că-l vând en-detail, să ajungă la toți amăgiții.

Despre ce scriu?
Se apropie paștele. Escrocheria chimică de la Ierusalim se va repeta ca în fiecare an.
Avioane vor zbura la Ierusalim și vor duce ”lumina sfântă” în largul lumii.
Și banii vor curge.
(delegația de ”oameni mari” întâmpinând avionul care aduce de la Ierusalim ”lumina sfântă”)
Dureros este că ocupați cu această mască, milioane de oameni vor sta în continuare departe de Cuvintele aducătoare de vindecare ale Cuvântului divin, amăgiți de religia-surogat, de religia-substanță vândută de milioanele de escroci.

Primele necazuri ale războiului de treizeci de ani. Cronica fraților hutteriți (235)

Un scurt rezumat urmează, descriind prima dată pagubele făcute, apoi marile necazuri.¹

Pe 10 iulie 1619, Dampierre și trupele sale au ajuns la Retz în Austria, s-au dus mai departe la Joslowitz (Jaroslavice), au pus mâna pe castel și au campat acolo. Pe 22 iulie, Moskowitz a fost jefuit pentru prima dată și de atunci până pe 15 octombrie a fost jefuită de treizeci de ori. Tot ceea ce se găsea acolo a fost furat: în afară de alte bunuri mobile, cantități mari de grâne, făină, mai multe butoaie de vin, patru cai, doisprezece boi și o întreagă turmă de porci a fost luată. Doi frați au fost arestați și torturați cu cruzime. Unuia i s-a tăiat urechea pentru a-l face să spună unde se aflau banii și să ofere alte informații.

Pe 30 iulie, comunitatea de la Frischau a fost jefuită de două ori și pe 2 august a fost arsă din temelii.

Pe 31 iulie Tracht a fost jefuit și pe 6 august – ziua ce a urmat bătăliei de la Wisternitz – comunitatea cu toate posesiunile ei a fost arsă din temelii.

De ce îi place lui Dumnezeu când copiii Lui suferă pe nedrept? – audio- 13 minute

Înregistrare din adunare, azi 5 martie 2017.

Războiul de treizeci de ani. Cronica fraților hutteriți (234)

Răbzoiul de treizeci de ani

1618-1622: Tulburări în Moravia

Tot în acel an 1618, tulburări și revolte sălbatice s-au pornit în regatul Boemiei, transformându-se în îngrozitorul război și vărsarea de sânge dintre împăratul romano-catolic și Stările luterane din Boemia.¹ Din cauza aceasta, de ziua sf. Ioan Botezătorul [24 iunie], Dieta regională de la Olmütz a decis să recruteze 5000 de oameni – cavalerie și infanterie – pentru apărarea Moraviei. Decizia a fost îndeplinită imediat. Ca și consecință, pe deasupra grelei taxe anuale de o sută de guldeni pe fiecare comunitate, un impozit de cincizeci de guldeni a fost adăugat pe fiecare casă. Astfel că în acest an o sumă de 150 de guldeni era ridicată din fiecare comunitate din Moravia, mică sau mare, în ciuda faptului că multe dintre ele nu se puteau întreține singure. Dar nu s-a oprit nici măcar la ceea ce Dieta impusese: în multe locuri animale din șeptel, grâne, vin și alte bunuri au fost luate în loc de impozite la o estimare mult mai mică decât prețul cu care vindeam noi. Colac peste pupăză, câteva comunități au trebuit să țină soldați pentru multe săptămâni în vară sau iarnă. În marșurile lor înainte sau înapoi, soldații deseori invadau comunitățile noastre și trebuiau să le oferim mâncare, băutură și furaje – cât de mult pofteau. Când erau încartiruiți în alte locuri, tot trebuia să le furnizăm provizii și furaje. Prin consumul lor mare, provizia noastră de mâncare a fost micșorată foarte tare.

1619

Uciderea Cristinei Brünner, ”Ea nu fusese botezată prin apă și niciodată nu văzuse comunitatea-biserică a Domnului cu ochii ei.” Cronica fraților hutteriți (233)

În acest an, o femeie din Bregenz pe nume Cristina Brünner, de asemenea înfocată pentru adevăr, se pregătise să călătorească la comunitate unde se afla fiica ei. Ea era pe punctul de a pleca din casa ei când vardistul și ajutorul călăului au arestat-o pe neașteptate. Au dus-o la Egg, un sat cam la trei km de orașul Bregenz. Acolo a fost întinsă tare de șase ori pentru a o face să își abandoneze hotărârea sa pozitivă și să îi trădeze pe aceia care îi adăpostiseră pe frați și le arătaseră omenie. Aceasta a refuzat să o facă. Și-a ranforsat inima sa de femeie cu determinare bărbătească și s-a ținut cu credincioșie și putere de adevărul pe care Dumnezeu i l-a arătat, deși ea nu fusese botezată prin apă și niciodată nu văzuse comunitatea-biserică a Domnului cu ochii ei.

Așa că, din pricina urii și a invidiei însetate de sânge a Satanei, ea de asemenea, a fost condamnată la moarte de către neamul lui Pilat, acei dușmani ai adevărului. A fost executată cu sabia pe 4 august în acest an, 1618.¹

Adunare 5 februarie 2017, discuții libere cu fratele Dinu

”Deși Jost Wilhelm nu a putut primi botezul apei după care tânjise, a primit botezul sângelui, aceasta fiind dorința sa.” Cronica fraților hutteriți (232)

Când a ajuns la locul de execuție, i-a spus călăului să își încheie treaba. Călăul a spus că încă nu era pregătit. Fratele Jost Wilhelm a răspuns, „Dar eu sunt pregătit” și i-a mulțumit lui Dumnezeu din nou din adâncul inimii sale că sfârșitul său se afla atât de aproape.

Când a venit momentul să îngenunchieze și să își întâlnească moartea, el s-a uitat cu zâmbetul pe buze la unul dintre prietenii săi care stăteau aproape de el, astfel transmițându-i curajul său plin de bucurie, credință temeinică și încredere în Dumnezeu.

Preotul din Au de la pădurea Bregenzer (care l-a întemnițat pe fratele Jost Wilhelm și care era responsabil de moartea sa) se afla la execuție. Întorcându-se acasă s-a îmbolnăvit și a murit după zece zile. Aceasta, mulți oameni credeau, reprezenta pedeapsa lui Dumnezeu pentru moartea unui bărbat credincios și inocent. Popa a murit în păcatele sale.

Îi place lui Dumnezeu când copiii Lui suferă?

Da, doar atunci când ei suferă pe nedrept, atunci când suferă pentru că au făcut ce este bine.

”Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” 1 Petru 2:20

Și doar dacă suferă cu răbdare.
De ce este plăcută Lui Dumnezeu suferința copiilor Lui?
În primul rând trebuie arătat că există o suferință după voia lui Dumnezeu.

(În gravură: arderea pe rug a lui Ann Ekende la 1571)

Să explic aici:
Suferința pe nedrept vine de la cei nedrepți, de la cei ce răsplătesc rău pentru bine și ocară pentru binecuvântare.

Torturarea și condamnarea fratelui Jost Wilhelm. Cronica fraților hutteriți (231)

1618

Pe 6 februarie 1618, fratele Darius Heyn,¹ un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Schadowitz.

De duminica Oculi pe 18 martie, patru frați au fost aleși și numiți la Neumühl în slujba Evangheliei. Aceștia erau Bärtel Kengel, un șelar; Georg, un tăbăcar; Thoman Wilhelm din Bergenz și Hans Lang, un dogar.

Pe 24 mai Jost Wilhelm, un bărbat influent și cu frică de Dumnezeu a fost condamnat la moarte și executat cu sabia la Au în pădurea Bregenzer din pricina zelului și a adevăratei credințe creștine. Deoarece a refuzat să se abată de la credința aceasta pe care Dumnezeu i-a oferit-o, a fost întemnițat cu cruzime pentru aproape un an și la fel și soția sa, care era de asemenea credincioasă și dorea să se alăture comunității.

În timpul acela, preoții ticăloși și prorocii mincinoși au încercat în multe căi să abată prizonierii de la intenția lor bună în a urma calea îngustă a vieții. Ei îi vroiau înapoi pe largul drum înspre iad, pe care întreaga lume îl urmează.

Întemnițarea lui David Wälsch și a familiei lui, cruzimea lui Erasmus von Landau. Cronica fraților hutteriți (230)

Pe 11 decembrie, un om ticălos pe nume Erasmus von Landau, un domn austriac de credință luterană, a întemnițat un frate [David Wälsch] și pe soția și copiii săi. În anul anterior, domnul von Landau a obținut serviciile acestui frate ca și cămărar la Ebenthal după ce a făcut multe oferte bune în decursul unei perioade lungi de timp. Cu câteva zile mai devreme, pe 5 decembrie, un frate din Velké Leváre [Hansel Krämer] fusese și el întemnițat; el îl ajutase pe cămărar de o vreme fără să fie plătit. Cămărarul, soția sa și copiii săi au fost puși în butuci ca și criminalii. Domnul von Landau a declarat că au stricat vinul și astfel i-au provocat pierderi grele. Acest tratament nemilos se vroia să forțeze comunitatea să îi ramburseze pierderea, pe care el a estimat-o la câteva sute de sau o mie de guldeni. O asemenea vină nu putea fi atribuită fraților din închisoare. Și în afară de aceasta, domnul și doamna de Landau au oferit asigurări scrise de mâna și cu sigiliul lor că nici comunitatea și nici însuși cămărarul nu vor fi trași la răspundere pentru orice pierdere din timpul slujbei sale. Vinul se stricase dinaintea numirii cămărarului și i s-a dat mult mai mult vin de îngrijit decât se prevedea în contract și era în puterile sale să opereze. El se ocupa de 4290 de butoaie de vin în douăzeci și patru de pivnițe de vin în cinci locuri diferite, castele sau târguri.