Anul 1664 (1) ”Grele neajunsuri și mare foamete” Cronica fraților hutteriți (346)

1664

În primăvara lui 1664, mareșalul imperial contele de Souches a avansat la Neutra și a deschis focul asupra orașului. Dușmanul secular a predat orașul și a fugit în castel, dar forțele imperiale au atacat atât de ferm câ turcii au cerut liberă trecere pentru a se retrage, lucru care din anumite motive li s-a oferit.

Astfel că turcii au părăsit Neutra și l-au cedat creștinilor. Au trebuit să abandoneze muniția ce se afla în castel, dar au fost escortați la Neuhäusel împreună cu toate bunurile și oamenii lor, chiar și auxiliarii taberei. La fel s-a întâmplat la Lewenz, de asemenea luat de către Mareșalul de Souches. A deschis focul și a asaltat locul, iar când balanța atacului s-a înclinat în favoarea lui și dușmanul a văzut că își pierduse avantajul, ei s-au înțeles pentru a preda orașul.

În martie și aprilie încă mai exista speranța de a pune ceva în pământ și semăna câmpurile de la Dechtitz. Apoi vagabonzii de husari s-au întors și ne-au luat doi dintre caii noștri direct de la plugul de pe câmp.

Anul 1663 (8) Căderea Neuhäuselului. ”Întreaga țară a fost redusă la cenușă” Cronica fraților hutteriți (344)

La patru în după-amiaza zilei de 26 septembrie, cetatea de la Neuhäusel s-a predat în baza condițiilor aprobate de către turci, care le-au permis apărătorilor să se retragă la fortăreața Komárno¹ însoțiți de un convoi de o mie de ieniceri și un puternic detașament de cavalerie. Printre aceia care s-au retras erau și 2472 de germani care erau teferi și bine echipați, luând cu ei patru piese de artilerie și bagajul lor, absolut tot ce aveau, precum și un număr însemnat dintre cei bolnavi și răniți.

În cetate, însă, au lăsat în urmă treizeci de mii de gloanțe făcute din cositor și plumb de fereastră, 3556 kilograme de praf de pușcă și peste șaizeci din cele mai bune piese de artilierie ale lor, șapte sute de butoaie de făină, trei sute de butoaie de vin și o sută de baloți de pânză pentru îmbrăcăminte.²

Anul 1663 (7) Alte distrugeri. Cronica fraților hutteriți (343)

Dușmanul a ajuns la Landshut și a mers înainte până la Auspitz, făcând ravagii peste tot. Drumurile și cărările erau atât de copleșite de către dușman că tot pe acest 4 septembrie comunitatea de la Velké Leváre a fost cuprinsă de groază și oamenii noștri au trebuit să părăsească locul și să fugă. Au mers la tabăra țăranilor mai jos de castelul Blasenstein.¹ În primă instanță, oamenii de acolo au umplut șaptesprezece mese; mai târziu s-a ajuns la doisprezece mese.

Aici au trebuit să stea pentru nouă săptămâni, de abia reușind să supraviețuiască. Frica și neajunsurile pe care le-au îndurat vi le puteți imagina foarte ușor. Deoarece se aflau pe proprietatea unui alt domn, lucrurile nu au mers bine deloc și au îndurat pierderi grele, incluzând două sute de oi și aproape toți purceii lor.

Restul oamenilor de la Velké Leváre au fugit pe proprietățile Schossberg și Branc unde de asemenea au pățit mare bai. Ei își mutau efectele și o mare cantitate de bunuri la Sabatisch în multe căruțe când dezastrul i-a lovit brusc și totul a fost furat sau a fost cuprins de flăcări. Aceea a reprezentat o grea lovitură pentru comunitatea de la Velké Leváre. Lauda să fie a lui Dumnezeu care i-a păzit de la și mai mari nenorociri și frângeri ale inimii, pentru că dușmanul niciodată n-a pus piciorul în Velké Leváre.

Anul 1663 (6) Atacurile de la Sabatisch și de la Protzka. Cronica fraților hutteriți (342)

Devreme în dimineața lui 4 septembrie, dușmanul secular a efectuat un raid asupra comunității noastre de la Sabatisch, jefuindu-ne de tot ceea au poftit – o pierdere imensă pentru comunitate. Ceea ce ne-a frânt inima cel mai tare a fost, totuși, că șaptesprezece dintre oamenii noștri au căzut în mâinile dușmanului. În tulburarea acestui raid iute, unii au fost uciși, alții au fost luați și duși și alții și-au pierdut viețile pe alte căi.

Anul 1663 (5) ”Ei erau neîndurători pe oriunde au mers jefuind, măcelărind și incendiind.” Cronica fraților hutteriți (341)

În acea zi, 3 septembrie 1663, dușmanul s-a împrăștiat pe multe drumuri principale și secundare și de asemenea au efectuat un raid asupra comunității de la Tschäskowitz. Au furat tot ceea ce mai rămăsese și au luat tot ceea ce au vrut – au luat toate animalele incluzând și caii.

Din moment ce oamenii noștri deja au fugit la castel, au fost salvați. Doar unul a căzut în mâinile dușmanului – un școlar care întârziase pentru că a scos apă din fântână; a fost dus în robie într-un ținut străin. Fie ca Dumnezeu să aibă milă de el.

Morarul, un bavarez, de asemenea a dispărut, nimeni nu știa unde. El nu avea toate țiglele pe casă, și a trebuit să îl punem într-o cămară de grâne chiar înainte de raid pentru că era periculos și după raid a dispărut. Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu el.

Potirul de amețire

”Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele dimprejur ….” Zaharia 12:2

Nu-mi place Viena.
Am trecut de zeci de ori pe lângă Viena și n-am vrut s-o vizitez.
Am fost de câteva ori și mi s-a părut un oraș rece și imperial, ca Moscova.
Construit din impozitele popoarelor subjugate, este un oraș care a trebuit să impresioneze.
Nu-mi place Viena din cauza istoriei ei sângeroase, mai ales pentru multele crime împotriva copiilor lui Dumnezeu.
Când azi-dimineață am citit pe Time of Israel de nu-știu-ce activiști BDS că n-au fost lăsați să urce în avion cu destinația Israel, n-am știut ce-i aia BDS!
Dar nici n-am avut vreme să mă documentez, suntem cu rudele în Ungaria, azi am vizitat Viena, dormim iar în Ungaria că e mai ieftin și mâine plecăm mai departe.
Fiind șofer de serviciu am avut de așteptat azi destul de mult până au vizitat ei Viena. Am găsit în MacDonaldsul de lângă catedrala Sfântul Ștefan o masă cu priză, mi-am luat cea mai ieftină cafea, cu 2,2 euro, ca să am motiv să stau și m-am logat la net așteptând să treacă timpul.
Spre seară a venit soția și mi-a zis că pe zona pietonală în apropiere este o manifestație anti-Israel: Boycott Israel.
Hai să vedem!

Anul 1663 (4) Câțiva, totuși, au pornit-o pe calea lor în acele vremuri grele și au părăsit comunitatea…Cronica fraților hutteriți (340)

Exact același lucru s-a întâmplat în aceeași zi la comunitatea noastră de la Kesselsdorf. Între zece și unsprezece dimineața unii dintre oamenii noștri care se aflau în curte au fost atacați cam pe neașteptate de către turci și tătari. Majoritatea oamenilor noștri se aflau acasă, sperând să aducă restul grânelor și celelalte provizii la castel. Au fugit înspre iaz în încercarea de a scăpa, dar în groaza lor unii nu au știut pe unde să o apuce. Au fugit pe câmpuri înspre castel pentru a se salva de înspăimântătorul dușman, dar nu au putut să fugă îndeajuns de repede.

Stoffel, rotarul-șef și o soră bătrână Asanath, care avea grijă de copiii de la școală, au fost uciși. Cei înșirați au fost duși în robie: Fratele Andreas Winter, doi copii, fiica lui mai mare Esther, și. . . Esther Tuschschneider (soția unui postăvar) și fiica lor cea mai tânără. . . .Anna Kretz a fost ucisă la Gertwellisch. Johannes Lochmair, olar-șef de la Farkeschin, a fost de asemenea ucis la Kesselsdorf; a lui Mărie Toblin a fost prinsă. Heinrich, morarul-șef de la Farkeschin, a fost ucis.

Anul 1663 (3) Nu exista nici un fel de protecție nicăieri. Cronica fraților hutteriți. (339)

Pe 3 septembrie, turcii și tătarii destul ne neașteptat au invadat țara pe partea aceasta a Waagului și s-au revărsat în Dechtitz la 10:30 dimineața. . . .Treizeci și cinci dintre oamenii noștri din comunitatea de acolo, bărbați și femei, băieți și fete, au fost duși în captivitate pe pământuri străine, printre ei fratele Christel Lerch, un slujitor al Cuvântului și soția sa Catharina Rupertshauser. Doi frați, țesătorul-principal Christoph Engelhard și olarul Solomon Stauder, au fost doborâți și uciși. Apoi, clădirilor li s-a dat foc și toate proviziile gospodărești, unelte și grâne înmagazinate înăuntru au ars. Grânele ce au rămas pe câmp au fost devastate și toate vitele, oile și purceii noștri au fost furați. Toți frații enumerați în continuare au fost doborâți și uciși: Johannes Bletscher, o calfă de croitor; Klaus Bletscher, calfă de fierar; Hansel Miller, o calfă de ciubotar; Heinrich Schmidt și Iacob Miller, amândoi băieții olarului; Andreas Gans, de la școală; Maria, cusătoreasa școlii; Maria, bucătăreasa; Katharina, infirmiera copiilor; Katharina, țesătoreasa; Katharina, păstorița; Susanna Wollman; Solomon Stauder, un olar din Sabatisch. Avraam, un olar din Sabatisch, a fost luat și dus.

Anul 1663 (2) Întreaga țară a fost redusă la cenușă și sânge. Cronica fraților hutteriți (338)

În august 1663, când trupele împărătești se mișcau înainte și înapoi împrejurul Schindaului oamenii noștri din Farkeschin de asemenea au fugit, unii îndreptându-se spre Tyrnau și alții spre castelul Biebersburg. Ei au trebuit să își golească comunitatea complet și să fugă, fugind la Kesselsdorf cu boii, vacile și oile lor. Au stat acolo până când dușmanul a atacat Kesselsdorful, plecând cu animalele lor precum și ale altor oameni.

După ce Farkeschinul a fost jefuit, casele noastre au fost arse din temelii. Puțini oameni dintre ai noștri de la Farkeschin au supraviețuit; au fost pierduți în războiala fără de sfârșit. Majoritatea lor au murit în timpul fugilor continue. Așa că ne-am pierdut comunitatea de la Farkeschin. Nu mai rămăsese nimic – oameni, bunuri și case.

Pe 7 august, maghiarii au atacat tabăra turcă de lângă Parkan, dar au înregistrat o înfrângere covârșitoare. Pierderile s-au înregistrat la patru mii de oameni.

Când turcii l-au alungat pe contele Fargasch¹ și oamenii săi și i-au îngropat pe majoritatea dintre ei pe câmpul de luptă de la Parkan, calea li s-a eliberat pentru a ataca cetatea de la Neuhäusel, acest lucru fiind în planurile lor de mult timp. Astfel că au avansat cu întreaga lor armată, estimată la 70.000 de oameni sau mai mult (incluzând 10.000 de tătari, 6000 de valoni și 4000 de moldoveni) și aducând cu ei 130 de piese de artilerie.

Anul 1663 (1) Dezastrul bate la ușă. Cronica fraților hutteriți (337)

1663

Pe 6 ianuarie 1663, în vremea foarte friguroasă, 1500 de ostași imperiali germani au traversat Carpații Mici la Skalitz. Mulți au murit înghețați în zăpadă; patruzeci au fost găsiți morți de-a lungul a unei porțiuni de 700m de drum într-un câmp din Tyrnau. Și așa, pagube mari au fost provocate pe unde treceau ostașii.

Pe 25 februarie, doi frați, Hansel Esdras și Andreas Kuen, au fost ordinați în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch.

Pe 18 mai dimineața devreme, înainte de răsărit, ceea ce semăna cu un stâlp s-a putut vedea pe cer înaintea soarelui. Acesta stătea înaintea soarelui și era de trei culori – roșu, verde și galben. Aceasta a fost o prevestire rea a dezastrului ce bătea la ușă.

În aceeași lună, lucrările asupra fortificațiilor Vienei continuau. Multe grădini frumoase și pavilioane au fost făcute una cu pământul. Un spațiu trebuia curățat de lungimea unei împușcături de muschetă de la zidurile orașului, astfel că totul a fost nivelat.

Crainicul orașului a anunțat că toți locuitorii orașului trebuie să strângă îndeajuns de multe provizii pentru un an. Oricine nu poate face asta trebuie să părăsească orașul și să se mute altundeva.

Anul 1662, ultima parte. Cronica fraților hutteriți (336)

Din moment ce Dumnezeu Preamărețul, în concordanță cu voința sa iubitoare, l-a scăpat pe fratele Andreas din această vale a plângerii și biserica nu putea fi lăsată fără de păstor, bătrânii (slujitorii Cuvântului și slujitorii pentru treburi curente), administratorii, cămărarii, distribuitorii muncii și mulți alți frați de încredere s-au adunat cât de curând s-a putut la Sabatisch. În frică de Dumnezeu Preamărețul, s-au rugat ca el să ne arate alt păstor fidel și credincios.

Prin mărturie unanimă, acest serviciu de a conduce și sluji biserica ca și slujitor credincios i s-a încredințat dragului frate Johannes Rieger pe 8 august.

Pe 14 august 1662, o îngrozitoare grindină a căzut la Auspitz în Moravia care a omorât multe căprioare, oi, iepuri de câmp și alte animale.

Moartea fratelui Andreas Ehrenpreis. Mesajul lui de rămas bun. Cronica fraților hutteriți (335)

Pe 1 august 1662, la nouă și douăzeci și cinci dimineața, dragul și credinciosul nostru frate Andreas Ehrenpreis a adormit în Domnul la Sabatisch cu o inimă împăcată și o conștiință curată. El a fost un devotat, credincios și pios slujitor al Evangheliei și Prim-bătrân al întregii biserici a lui Dumnezeu.

Pe 28 iulie, la patru zile înainte de moartea sa, a spus următoarele cuvinte bătrânilor care au venit să îl viziteze la patul său de suferință:

„Dragi frați, a venit timpul când simt și sper ca Domnul să mă elibereze, pentru că sunt foarte slăbit.

Așa că prima dată aș dori să vă declar că din câte știu eu mă aflu înaintea Domnului Dumnezeu cu nimic care să îmi împovăreze sufletul, în ciuda slăbiciunilor cu care a trebuit, ca și toată lumea, să mă lupt. Din momentul în care m-am predat lui Dumnezeu, mi-am dat silința ca tot timpul și în fiecare chestiune să slujesc din toată inima, în special când am fost un slujitor al Evangheliei și când mi s-a încredințat povara de a îngriji de întreaga biserică. În chestiuni care au trebuit a fi judecate, am încercat să mă comport drept cu fiecare. Nu știu de nimic dintre mine și altcineva cu care să nu fiu împăcat sau de ceva ce n-a fost clarificat cu frățietatea. Dacă uneori a fost necesar să vorbesc mai aspru cu cineva sau legat de ceva, am făcut-o pentru binele lui pentru ca fiecare să fie atent la chemarea sa.

Anul 1662, prima parte. Cronica fraților hutteriți (334)

1662

La miezul nopții pe 10 februarie 1662, fratele Hans Schütz, un bătrân administrator și slujitor pentru treburi curente, a adormit în Domnul la Protzka.

Pe 7 martie, între șapte și opt seara, fratele Iosif Lercher, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Dechtitz.

Pe 19 martie la patru dimineața, fratele Andreas Binder, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Farkeschin.

Pe 20 martie cam pe la trei dimineața a fost un cutremur îngrozitor la Viena, care a ținut jumătate de oră.

Creștinii evanghelici sunt cei mai buni prieteni ai Israelului (Netanyahu)

”Când eu spun că noi nu avem mai buni prieteni decât creștinii care sprijină Israelul, eu știu că voi ați fost întotdeauna de partea noastră.” a spus Netanyahu adresându-se unei audiențe a organizației Creștini Uniți pentru Israel (CUFI).
Cuvintele au fost alese cu grijă, rădăcinile sionismului creștin sunt aceleași cu ale sionismului evreiesc: promisiunile biblice, dar așteptările evreilor care cred aceste promisiuni cu ale creștinilor, nu coincid.

Anul 1661. Cronica fraților hutteriți (333)

1661

În anul 1661, o cometă cu o coadă de abia vizibilă și ascuțită deasupra a putut fi văzută de pe 23 ianuarie până pe 10 februarie, mișcându-se înaintea Luceafărului.¹ A fost văzută în fiecare zi la Sabatisch de la patru dimineața până în zori de zi.

Pe 13 martie, fratele Johannes Milder a fost investit în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch.

În aceeași zi, doi frați au fost aleși pentru serviciul Cuvântului și au fost încadrați într-o perioadă de testare; aceștia erau Hansel Esdras, un funcționar născut în Moravia și Andreas Kuen, un producător de cuțite născut în Ungaria.

9 ani de blog

Aici sunt postările din prima lună, de acum 9 ani.
Categoric, nu mai gândesc ca atunci.
Atunci aveam 41 de ani, acum am 50.
Atunci aveam cui spune mamă și tată, aveam și socru și soacră.
Acum, mamă, tată și socru nu mai am, în schimb am cui spune noră, ginere, cuscru și cuscră și mi se spune socru.
Ultima carte care am citit-o este ”Bărbatul de 100 de ani carea sărit pe fereastră și a dispărut” de Jonas Jonasson. Asta a fost săptămâna trecută.
Când o femeie în vârstă de 100 de ani îți spune că ea citește o carte ”bună, bună de tot, nemaipomenită”, atunci neapărat că vrei și tu s-o citești.
Desigur, la 100 de ani ai la ce privi în urmă, dar nici de 50 nu mă plâng.
Mi-aș scrie viața, dar nu m-ar crede nimeni, plus că nu știu de ce am un sentiment straniu că ce e mai minunat urmează.
Am scris acum doi ani:
”Poate plănuiești vreodată viața ta a-ți scrie;
tu sau alții c-o să-ți facă o biografie,
și din truda minții tale să-ți înveți urmașii,
ca pe drepte căi să umble cei ce-ți calcă pașii!
E zadarnic frate dragă, încetează-ți visul,
nu jertfi pe-aceste-altare vorbele și scrisul!”

Analize, retrospective, planuri și perspective se fac mai mult în afaceri.
În viață, dacă suntem fideli credinței, mulțumim pentru astăzi și lui mâine îi spunem ”dacă va voi Domnul!?”.
La fel și pe blog.

Dar să  condensez puțin ce am scris (postat) pe blog în acești 9 ani.
1. Cărți bune, pdf-uri primite sau traduse, cărți istorice în serial.
2. Câteva poezii.
3. Meditații pe diferite teme biblice, versete, subiecte delicate, controverse, analize
4. Postări legate de creaționism, cronologie biblică, etc.
5. Postări legate de educația creștină, Comenius, etc.
6. Cântări: Moldoveanu, Ioanid, Dorz.
7. Postări în apărarea familiei Bodnariu , pentru eliberarea copiilor lor.
8. Postări legate de dosarul meu de la securitate dar și de subiectul tabu al miilor de securiști înfiltrați printre evanghelici (pocăiți)

Vă mulțumesc pentru urmărire și vă încurajez ca dacă aveți ceva de spus din partea lui Dumnezeu să folosiți cu înțelepciune mediul virtual.

Slăvit să fie Domnul!

Anul 1660. Moartea lui Rákóczi. Căderea Oradiei. Cronica fraților hutteriți (332)

1660

Pe 4 martie 1660, doi frați, Christel Lerch și Beniamin Poley, au fost ordinați în serviciul Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch. Johannes Milder,¹ un croitor, a fost supus unei perioade de testare.

Pe 2 mai, Iacob Weiss din Vințu de Jos a fost investit în slujba Evangheliei la Sabatisch.

În mai, generalul de Souches² a intrat în Ungaria cu armata imperială. Atât de multă vorbăraie și speculații s-au făcut referitor la scopul lor în sud, dar obiectivul lor nu a fost vreodată descoperit. Au tăbărât toată vara și toamna în fortificații nu departe de Tokaj³ lângă râul Tisa, unde mulți dintre ei au murit de o moarte nenorocită. Zvonurile spuneau că că au fost mușcați de șerpi veninoși care apăruseră printre ei și de ditamai tăunii care dădeau raite dinspre Tisa. Aceia care au rămas s-au întors bolnavi și amărâți în Moravia.

În iunie, principele Rákóczi i-a atacat pe turci în bătălia decisivă de la Cluj.⁴ A luptat cu curaj și a dat dovadă de eroism cavaleresc pentru patrie, ucigând câțiva turci cu propria lui mână, dar într-un final și-a pierdut viața.⁵

Curând după moartea principelui Rákóczi, turci au mărșăluit cu o mare armată de cincizeci de mii de oameni asupra Oradiei. Cum aceia din cetate nu sperau să primească ajutor sau să fie depresurați și cum hoardele de turci creșteau în număr și trăgeau non-stop din tunuri mari, aceștia au fost forțați să încheie o înțelegere privitoare la predare.

Anul 1659. Cronica fraților hutteriți (331)

1659

Pe 10 decembrie 1659, la zece dimineața, fratele nostru Hans Friedrich,¹ un slujitor nepereche al Evangheliei, a adormit în Domnul la Kesselsdorf. El slujise biserica cu credincioșie pentru nouăsprezece ani ca și slujitor al Cuvântului.

În timpul anului, principele Rákóczi a pornit războiul împotriva dușmanilor săi din Ungaria, precum și împotriva turcilor și tătarilor care invadaseră Transilvania.² Cu ajutorul turcilor, Barcagoss³ (Acațiu Barcsai, n tr) încerca să pună mâna cu forța pe principat de la Rákóczi, iar țara se afla într-un foarte mare pericol. Barcagoss a fost înfrânt, dar a scăpat în Turcia și s-a întors cu câteva sute de turci și s-a instalat în Sibiu pe care îl apăra cu ajutorul acestora. Drept urmare, principele Rákóczi a venit cu o armată mare și a supus asediului orașul cam de la Crăciun până primăvara. Dar atunci turcii au sosit cu o armată atât de mare că a trebuit să abandoneze asediul. Între timp, comunitatea de la Vințu de Jos a fost atacată iarăși de către ostași maghiari, aceștia jefuind-o. Zece cai au fost luați, iar grânele și fânul au fost folosite ca și furaje. Deși câțiva frați au rămas în acel loc, niciunul nu a fost rănit; ceilalți au trebuit să fugă cu toții la castel. Frații au trebuit să plătească cinci sute de taleri imperiali drept impozite.

1 Hans Friedrich Küntsche, slujitor al Cuvântului din 1641 (p.736 deasupra(!), a scris un număr mare de învățături încă valabile și folosite de către Frățietatea Huterită astăzi, de exemplu despre Isaia 58 (1658), Faptele Apostolilor 2 (1659) și Romani 8 (1656). Vezi Friedmann, Schriften, 167-169; ME, III, 259-260; Beck, 496.

2 Despre invazia turcească a Transilvaniei, vezi Theatrum Europaeum, VIII, 1007; Beck, 496-497.

3 Protejat al turcilor, care l-au făcut principe; vezi Beck, 496.

Anul 1658. Cronica fraților hutteriți (330)

1658

Pe 13 februarie 1658, un slujitor al Cuvântului, fratele nostru Christoph Adler, a adormit în Domnul la Sabatisch.

Pe 1 martie, doi frați au fost aleși pentru serviciul Evangheliei și încadrați la Vințu de Jos într-o perioadă de testare: Beniamin Poley, un olar și Christel Lerch, un croitor. Iar pe 7 mai, Iacob Weiss, alt olar, a fost de asemenea încadrat în aceeași serviciu.¹

Cam de Rusalii în acel an, un colonel din armata împărătească, contele Sternberg, a intrat în Ungaria cu o armată de cinci mii de soldați germani. Au provocat mari pagube în insulele Schütt. Acolo au distrus multe recolte de pe câmpuri, consecința fiind că oamenii nu au putut nici recolta, nici semăna și nici planta în toamnă. Înspre iarnă, trupele s-au întors în Moravia; de ce veniseră în Ungaria nimeni nu a aflat niciodată.

În timpul acelui an, principatul Transilvaniei a fost copleșit de atacul turcilor și al tătarilor. Cu jaful, incendierea și masacrarea făcută de ei au provocat pagube foarte grele. Au luat mii de vieți, au dus cu ei nenumărați oameni și animale și au devastat ținutul. În tot acest timp Vințului de Jos, unde trăiau oamenii noștri, i s-a dat foc și comunitatea noastră aproape că a ars din temelii. Chiar înainte de atac, frații aduseseră înăuntru recolta lor de grâne și repede au treierat și înmagazinat cam o sută de banițe. Fânul și paiele au fost mâncate de flăcări împreună cu toate celelalte. Oamenii noștri au fugit la castel. Laudă veșnică și mulțumiri Domnului Dumnezeu, care cu atâta har i-a protejat și salvat. I-a ținut împreună pentru ca nimeni să nu fie luat prizonier și dus de către acești oameni malefici. În afară de această frică și necaz care se abătuse asupra lor, oamenii noștri au trebuit să plătească și 115 guldeni în impozite.

1 În codexul „1581” al cronicii, „1 martie” a fost acoperit și s-a scris peste „5 mai;” „Vințu de Jos” de asemenea a fost acoperit.

Wolkan, Geschicht-Buch, 645, ne oferă data de 5 martie pentru Beniamin Poley și Christel Lerch, iar locația este Sabatisch.

Beck, 495 b, scrie (în traducere): „Pe 31 martie 1658, la Sabatisch trei frați au fost aleși și încadrați în serviciul Cuvântului pentru o perioadă de testare: Beniamin Poley, un olar; Christel Lerch, un croitor (amândoi născuți în comunitate); Balzer Wallner, un croitor; iar pe 7 mai la Vințu de Jos, Iacob Weiss, un olar din Moravia. Balzer, însă, a fost eliberat din slujbă la Tschäskowitz o jumătate de an mai târziu, la cererea sa îndreptățită.

Anii 1655-1657 Cronica fraților hutteriți (329)

1655

Pe 3 ianuarie 1655, la unu după-amiaza, fratele Hans Gebhart, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Kesselsdorf.

Pe 21 martie în acel an, fratele Johannes Hilscher din Moravia, care era responsabil pentru morari, a fost ales în slujba Evangheliei și încadrat într-o perioadă de testare la Sabatisch.

Pe 20 aprilie, de asemenea la Sabatisch, doi frați, Andreas Winter și Heinrich Wiser, au fost aleși pentru slujba Evangheliei și supuși unei perioade de testare. Amândoi erau croitori din Moravia.

În timpul lui septembrie o epidemie îngrozitoare a măturat ținutul, provocând multe morți.¹ La Velké Leváre oamenii noștri au îndurat mari nenorociri și dureri și aproximativ două sute șaptezeci au murit de o moarte compătimitoare. Unul dintre ei era fratele Klaus Messner, un slujitor al Cuvântului și bătrân acolo. A adormit în Domnul pe 20 octombrie.

Maskirovka

1.Introducere:

”Prezbiterul Sâciov m-a invitat la el acasă şi s-a interesat de biografia mea. I-am povestit pentru ce am fost arestat prima dată, a doua oară. Am amintit că a contribuit la a doua arestare a mea M. S. Kapustinski. Despre lucrul acesta el m-a rugat să-i povestesc mai amănunţit. Până atunci gândeam că Kapustinski e unica personalitate în frăţietatea noastră capabilă de trădare.

Sâciov asculta cu o mare atenţie şi oarecum cu precauție. Şi deodată, spre mirarea mea, el îmi spune: „Frate, şi eu sunt la fel…“ Când mi-a spus lucrul acesta, am rămas atât de uimit, încât mi-am plecat capul pe mâini şi nu ştiam ce să spun şi ce să gândesc…

El, văzându-mi starea, zise: „Noi toti suntem la fel… toţi trebuie să dăm informaţii împuternicitilor despre tot ce se face în biserică şi despre orice ne-ar ruga ei şi trebuie să îndeplinim însărcinările lor“.

Am suportat greu această comunicare groaznică. Ea mă uluise.

Anul 1654 Cronica fraților hutteriți (328)

1654

Pe 31 mai 1654, un doctor și medic pe nume Daniel Zwicker a venit la Sabatisch încă cu alți trei oameni de la Danzig. Deja se purtase o corespondență cu Zwicker, referitoare în general la articole de credință. Acești patru oameni au călătorit pe la comunități timp de zece zile, punând multe întrebări despre fiecare aspect al vieții noastre. Daniel Zwicker a citit mărturisirea bisericii și cele cinci articole ale credinței noastre. A văzut că acestea erau cu adevărat creștine, le-a acceptat, a crezut în ele și le-a mărturisit. Apoi a fost primit în biserică de către bătrâni prin așezarea mâinilor și a devenit fratele nostru.

Din moment ce era un om învățat și pios, serviciul Evangheliei i s-a oferit și a fost investit în acesta. El trebuia să meargă în Prusia și Polonia și oriunde Domnul i-ar fi arătat o oportunitate de a-i vizita pe pioși, de a aduna oameni pentru Domnul și de a fi folosit în totalitate ca un lucrător credincios pentru mântuirea oamenilor.¹

Pe 10 iulie între patru și cinci dimineața, o grindină intensă s-a produs la Vințu de Jos, Transilvania. Câmpurile cu grâne și viile au fost afectate tare. Și în același timp a fost și un cutremur puternic.

În luna octombrie a acestui an am primit vestea că ne este permis să pornim o comunitate în Palatinat, pe când în Ungaria în multe locuri nu ni se permitea să acceptăm mai mulți oameni. Astfel că doi frați au fost trimiși la contele palatin în Heidelberg, iar el ne-a primit într-o manieră prietenoasă.² După aceasta, ni s-a oferit un loc în orașul Mannheim, pe care l-am acceptat și apoi am început să construim. Fie ca Domnul Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea și să o facă roditoare înspre cinstea sa.

Pe 9 noiembrie fratele Hans Kern, un bătrân slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Velké Leváre.

1 Dr. Daniel Zwicker, născut în 1612 în Danzig, la origini un socinian (unitarian) care s-a întâlnit cu misionari huteriți în Prusia între 1648 și 1650. Referitor la corespondența dintre Andreas Ehrenpreis și Zwicker (1649, 1650, 1654), vezi Friedmann, Schriften, 112 #10 a, b. După ce a eșuat în a uni Frățietatea polonă (care avea puncte de vedere socinianiste) cu biserica huterită, Zwicker s-a mutat în Olanda în 1657 și s-a devotat scrisului. A murit la Amsterdam în 1678. Vezi ME, IV, 1051; Beck, 487-492; Leonard Gross, ”The Hutterian Brethren and the Polish Brethren: Rapprochement and Estrangement,” The Proceedings of the Unitarian Universalist Historical Society, Vol. 20, partea a 2-a (1986), 46-53.

2 Cei doi frați trimiși la Heidelberg la contele palatin Karl Ludwig erau Johannes Rieger și Heinrich Habereuter, amândoi din Sabatisch. În următorul an pe 8 septembrie 1655, încă doi frați din Sabatisch, Iacob Amssler și Christoph Baumhauer, au fost trimiși la Heidelberg să încheie un contract care le-a permis să pornească o comunitate la Mannheim, Germania. Pentru detalii ale contractului, datat 8/18 octombrie 1655, vezi Beck, 492 n. Comunitatea de la Mannheim a existat până în 1684; ME, III, 469.

Descrierea „Anabaptiștilor maghiari,” în Grimmelshausen, Simplicissimus, Cartea V, cap. 19 (nu este inclus în traducerea lui Goodrick, The Adventurous Simplicissimus), este dovadă a familiarității scriitorului cu viața comunală huterită. Elizabeth Bender în ”Grimmelshausen and the Hutterites,” Mennonite Life (oct. 1963), 187-189 (care conține o traducere parțială a sus-numitului capitol 19), susține concluzia lui Zieglschmid că Grimmelshausen trebuie să îi fii cunoscut pe huteriții din Mannheim. De asemenea vezi Zieglschmid, ”Die ungarischen Wiedertäufer bei Grimmelshausen,” Publications of the Modern Language Association, LIV (Dec. 1939), 1031-1040; Robert Friedmann, ”Grimmelshausen,” ME, II, 583-584.

Anii 1652-1653. Cronica fraților hutteriți (327)

1652

Pe 14 martie 1652, bătrânii au ordinat doi frați, Andreas Binder și Moise Würz, în slujba Evangheliei prin așezarea mâinilor la Velké Leváre.

În iulie au fost ploi necrezut de grele în Ungaria și Moravia.¹ Mulți oameni și multe animale s-au înecat, iar fânul și unele culturi au putrezit pe câmp.

Dar grânele, strugurii și fructele s-au copt bine și un butoi de vin se vindea cu un gulden. Toamna a fost foarte uscată și a continuat astfel până de Crăciun.

În noiembrie, fratele Melhior Kleger, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Vințu de Jos.

De pe 10 decembrie până pe 16 s-a văzut o cometă care avea o coadă de abia vizibilă înspre sud-est, continuându-și drumul înspre nord-vest.² Doar Dumnezeu va dezvălui semnificația ei.

1653

Pe 16 martie 1653, patru frați – Christoph Adler, Tobias Bersch, Iacob Kettenacker și Christoph Baumhauer – au fost ordinați în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch.

Pe 2 iunie, fratele Iosif Stamler a fost ordinat în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Vințu de jos.

Pe 7 august, un bătrân slujitor al Evangheliei, fratele nostru Georg Leopold, a adormit în Domnul la Dechtitz între două și trei dimineața.

Pe 26 decembrie, fratele Moise Rapertshauser, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul la Soblahof.

1 Theatrum Europaeum, VII, 319: „Mai bine nu era în Moravia . . . . De pe 18 iulie pe 22 a căzut o necrezut de grea ploaie, după care așa o inundație s-a produs că toată partea rurală a țării se afla sub ape. Case și sate au fost luate de ape; oameni și vite, chiar și secerătorii pe câmp s-au înecat. Și atunci, deși ținutul a fost inundat pentru o săptămână întreagă, apa a dispărut atât de repede și brusc ca și atunci când venise. În decurs de o oră niciun pic de apă nu se mai vedea nicăieri, dar după ce a dispărut, a existat priveliștea îngrozitoare a oamenilor înecați în satele dimprejur. Un număr masiv, . . . de toți o mie de oameni au fost găsiți morți.” De asemenea vezi Beck, 484.

2 Theatrum Europaeum, VII, 318: „Noua și neobișnuita stea. . .a durat de pe 19 decembie 1652, până pe 3 ianuarie, 1653.” De asemenea vezi Beck, 484.

Anul 1651. Cronica fraților hutteriți (326)

1651-1665: Vremurile grele nu se încheie

1651

Pe 15 martie 1651, bătrânii au confirmat trei frați – Andreas Rosenberger, Iacob Rebstock și Iacob Amssler – în slujba Evangheliei prin așezarea mâinilor la Sabatisch.

În aceeași zi, patru frați au fost aleși pentru slujba Cuvântului și supuși unei perioade de testare. Ei erau Christoph Adler, un morar-principal; Tobias Bersch, un țesător și Iacob Kettenacker, un croitor; aceștia trei erau din Moravia. Al patrulea, Christoph Baumhauer, un pantofar, era din Silezia.

Pe 11 mai, fratele nostru Georg Geher, un slujitor bătrân al Evangheliei, a adormit în Domnul la Vințu de Jos în Transilvania. El avea șaptezeci și doi de ani și fusese un slujitor pentru treizeci și trei de ani.

Pe 17 mai, fratele nostru Iosif Stamler, un țesător din Moravia, a fost ales în serviciul Cuvântului și încadrat într-o perioadă de testare.

În plus, doi frați – Uhl Schauffelberger și Melhior Kleger – au fost aleși pentru serviciul treburilor de zi cu zi și numiți la Vințu de Jos.

Anul acesta și continuând în următorul, prețurile au crescut atât de tare în Ungaria de Sus în zona Bodock că o baniță de grâne se vindea cu opt sau nouă guldeni. Comunitatea de aici [de la Sabatisch] și de la Vințu de Jos a trebuit să ajute atât de mult pe frații noștri de la Bodock că toate trei comunitățile erau sărăcite.

Anul 1650 Cronica fraților hutteriți (325)

1650

În 1650 în noaptea de 14 martie între ora doisprezece și unu, fratele nostru Georg Gaul, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Soblahof.

Pe 20 martie, de duminica Oculi, doi frați au fost aleși pentru o perioadă de testare în slujba Cuvântului la Sabatisch: Andreas Binder, un producător elvețian de seceri și Moise Würz din Moravia, un dogar.

După mulți ani de negocieri aride dintre Maiestatea sa Împărătească și Coroana Suediei, pacea a fost într-un final restabilită în iulie anul acesta. Devastatorul război ce părea că nu se mai sfârșește, despre care noi am scris multe, s-a încheiat în final. Pe 8 iulie, suedezii s-au retras din Olmütz și alte cetăți, pe care le stăpâniseră pentru opt ani și patru zile.¹ Au luat multe bunuri și lucruri prețioase din aceste fortărețe.

Pe 24 iulie, fratele nostru Valtin Fischer, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Vințu de Jos.

În noiembrie în acest an, frații noștri care lucrau pentru domni în Moravia au fost din nou expulzați de către Dieta Regională de la Brünn.

1 Pacea de la Westfalia, care a încheiat în mod oficial Războiul de 30 de ani, a fost încheiată pe 24 octombrie 1648, prin două tratate simultane negociate între împărat și Stările imperiale la Osnabrück și între reprezentanții împăratului, Franța și Suedia la Münster. Că cronica pune instaurarea păcii doi ani mai târziu reflectă de fapt războiul care încă a continuat.

O ureche ariană perfectă

Poveste din Israel.
În a doua zi a vizitei noastre am vizitat o evreică creștină din Haifa.
Este în vârstă de 100 de ani.
Ne-a povestit o întâmplare din tinerețea ei.
Prin anii 1938 era tânără și se afla la Viena pentru un tratament medical.
În familia ei se vorbea germană și ea însăși vorbea perfect germană.
Erau anii de ascensiune a nazismului, după anexarea Austriei.
Într-o zi mergea pe stradă prin Viena când a fost zărită de un ofițer care conducea o grupă de soldați.
Ofițerul a chemat-o la el, i-a oprit pe soldați, i-a strâns în jurul fetei (care tremura de frică pentru că nu știa de ce a fost oprită) și a început să le facă soldaților o lecție de anatomie ariană: ”Iată o ureche ariană perfectă!” zicea el, studiind împreună cu soldații săi urechea fetei și descriind cu detalii anatomice prin ce se caracterizează forma de ureche ariană „perfectă”.

 

Scrisoarea către bisericile din Vințu de Jos și Sarospatak (7, ultima parte) Cronica fraților hutteriți (324)

Mai ușor este ca cerurile și pământul să moară decât ca o literă sau o iotă din Cuvântul lui Dumnezeu să nu se împlinească.

În continuare, vreau să menționez că am auzit deja de câteva ori, și prin viu grai și am văzut și în scris, că unii provoacă supărări nefolositoare acelora care cu multă greutate și supărare au plecat de la noi pentru a vi se alătura vouă, din supunere plecând din comunitatea de aici [de la Sabatisch] și de la prietenii și rudele lor, doar pentru a fi numiți „prospături” de către unii care n-au frică de Dumnezeu. Ce e și mai rău e că unii chiar le spun, „Dacă ai fi valorat ceva, nu ai fi venit aici; nu ai fi fost niciodată trimis aici.” Cum poate fi bine și corect să provoci și mai multă amărăciune acelora care deja se amărăsc! Și nici nu există un pic de adevăr în remarcile acestea. Ne răscolește și așa foarte mult că ne despărțim de oamenii noștri, și în afară de asta, am putea să îi folosim foarte bine și noi. Această modalitate de a vorbi trebuie să înceteze, dar dacă totuși se întâmplă trebuie sancționată ca atare. Dacă aceia vizați ar avea vreun gram de frică de Dumnezeu în ei și s-ar gândi la cuvintele Domnului că la Ziua Judecății oamenii trebuie să dea socoteală pentru fiecare cuvânt aiurea pe care l-au rostit, ei și-ar ține limba mai în frâu. Ei trebuie să se gândească cu atenție la învățătura Domnului Isus Hristos: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” Iar Tobit își învață fiul: „Nu faceți nimănui ceea ce vouă înșivă nu v-ar plăcea să vă fie făcut.” Acuma, din moment ce chiar și cei virtuoși sunt greu de mântuit, după cum Hristos predică, calea este atât de îngustă că puțini o găsesc, avem toate motivele să fim grijulii și să ne protejăm unul pe altul și fiecare credincios este responsabil ca să rămână ferm până la moarte. De aceea scriu această rugăminte și mustrare vouă care aparțineți bisericii lui Dumnezeu – pentru a-i alina pe cei cu inima curată și sinceră și să îi avertizez pe aceia care sunt îngreunați de asemenea tentații și erori. Scriu cu dragoste și încredere, pentru că singura mea dorință este ca cu toții să ajungem la aceeași destinație în pace și bucurie. Ceea ce spun este că nu e nicio diferență între ceea ce predăm noi aici [la Sabatisch] prin instruiri și mustrări, pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim și să mergem înainte pe calea spre beatitudine veșnică, din moment ce slaba noastră natură umană încă ne stânjenește pe noi săracele făpturi cât timp ne aflăm în acest cadru terestru.

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(6) Cronica fraților hutteriți (323)

Drept început, aceia care conduc și împart dreptatea ar trebui să vorbească cu modestie, clar și cu bunătate. Ei nu ar trebui să să se întrerupă unul pe celălalt, ci fiecare ar trebui să își aștepte rândul și apoi să vorbească direct având discernământul limpede astfel că după ce toate s-au spus, o judecată dreaptă și sănătoasă să fie pronunțată. Astfel, în toate lucrurile controlul de sine și frica de Dumnezeu ar trebui să vină primele.

Acum, dacă aceia care sunt numiți să împartă dreptatea trebuie să se străduiască să fie demni de încredere, ordonați și umili, cu cât mai mult ar trebui aceia care merită judecata pentru greșelile și eșecurile lor să facă mai mult? Pe bună dreptate că ar trebui trebui să aștepte judecata în frică și tremur și nu având vreun resentiment sau duh de dezbinare. Este un păcat și o rușine când cineva care a greșit persistă în gândirea că a avut dreptate, când persistă în justificarea de sine în timp ce este judecat – cu atât mai mult când se află înaintea bisericii. Aceasta nu ar trebui niciodată să se întâmple și nu ar trebui tolerată.

”Putea sa zică direct la obiect în Biblie, fără atâția țapi și berbeci, și balauri și urși.”

Este un dialog de pe FB. Redau problema și răspunsul, e vorba de discuții pe seama postării cu 2300 de seri și dimineți.

Georgian: ”Sunt relatări generale care le interpreteaza fiecare cum dorește.. Putea sa zică direct la obiect în Biblie fără atâția țapi și berbeci, și balauri si ursi.”

I-am răspuns (redau aici cu completări):

”Georgian, nu se putea. Fără țapi și berbeci nu se putea.
Dar ai pus bine problema.
Mi-am pus-o și eu: de ce atâta stufoșenie?
De ce atâta complicățenie?
Nu putea Dumnezeu să facă lumea simplă, să nu fie iarbă, flori, albine și vrăbii, stele și cer albastru, mare, nisip și anotimpuri.
Dumnezeu putea să creeze o lume în care să fie doar o formă de viață, noi oamenii să fim ca niște râme, să ne târâm printr-un singur fel de terci și acolo să mâncăm. Sau să nu fie nevoie să mâncăm, putea. Să nu fie nici culori, nici mirosuri, nici forme, nici temperaturi, nici succesiuni de timpuri, nimic.
Cum a scris poetul:

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(5) Cronica fraților hutteriți (322)

Au existat multe exemple, prea multe pentru a fi menționate într-un spațiu restrâns. Toate arată de ce slujbele și aceia care le îndeplinesc nu ar trebui să fie priviți de sus și disprețuiți, pentru că Domnul Isus spune, „Oricine îți aude cuvintele, te aude pe tine; oricine te disprețuiește, mă disprețuiește pe mine și oricine mă disprețuiește pe mine, îl disprețuiește pe acela care m-a trimis.” Exact acest lucru a vrut să îl spună și Moise când i-a zis lui Israel, „Voi nu cârtiți împotriva noastră, ci împotriva Domnului,” și la fel și Pavel când spune, „De aceea, cine nesocotește aceste învățături nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat și Duhul Său cel Sfânt.” Așa stau lucrurile. Că acestea sunt adevărate și că atât de mult depinde de aceasta cu claritate ne este arătat atunci când Dumnezeu îi spune lui Moise, „Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor și-i voi mistui.” Cine i-ar mai fi salvat dacă Moise nu s-ar fi milogit pentru ei? Ei cu toții ar fi trebuit să moară. La fel s-a petrecut atunci când au vrut să aleagă alți conducători și să se întoarcă în Egipt. Dacă Moise nu s-ar fi milogit pentru ei cu siguranță că ar fi fost cu toții exterminați. Nu ar fi rămas Maria o leproasă întreaga ei viață dacă Moise nu ar fi mijlocit pentru ea?

”În ajunul revenirii Domnului să fim pe punctul de a vedea o mare revoluţie condusă de Duhul Sfânt împotriva creştinătăţii apostate, şi o nouă şi proaspătă mişcare a harului Său alcătuind mici comunităţi independente de creştini iubitori ai Bibliei şi ai Domnului lor…” William MacDonald, ”Cristos a iubit biserica” concluzii (4)

Nu există nici un motiv ca sute de comunităţi asemănătoare să nu poată fi formate prin Marele Cap al Bisericii, dacă poporul Său este gata să conlucreze jertfitor şi rugativ.
Acolo unde creştinii au primit viziunea acestui fapt şi sunt şi gata să sufere pentru aceasta, Domnul le va răsplăti încercările de aplicare şi străduinţele, şi le va împlini dorul după gloria Lui.

Este oare posibil ca chiar în ajunul revenirii Domnului să fim pe punctul de a vedea o mare revoluţie condusă de Duhul Sfânt împotriva creştinătăţii apostate, şi o nouă şi proaspătă mişcare a harului Său alcătuind mici comunităţi independente de creştini iubitori ai Bibliei şi ai Domnului lor?

Fie ca El, care a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea, s-o aducă la înfăptuire, pentru propria Sa glorie! (sfârșit)

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(4) Cronica fraților hutteriți (321)

Doar o mână au rămas care mărturisesc adevărul pur și îi mustră pe necredincioși cu Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu a făcut ceea ce lumea dorea. El i-a luat și dus pe virtuoși și a umplut lumea cu proroci falși de toate felurile – negrii, gri, albi, bicolori – care acum predică întregii lumi și o învață exact ceea ce ea vrea să audă. Ei spun în mod ipocrit, „Noi suntem cu toții păcătoși sărmani, dar de va vrea Dumnezeu, cu toții vom fi salvați.” Drept rezultat, oamenii perseverează în nelegiuire și prin urmare li se ia de la ei viața veșnică.

Vă scriu acestea vouă, preaiubiți frați și surori în credință deoarece am fost informat că până și printre voi unii s-au lăsat în voia naturii lor decadente și au lăsat garda jos că deja disprețuiesc slujba Evangheliei și slujitorii ei, gândind și vorbind batjocoritor și cu lipsă de respect despre ei. Acești oameni nu mai prețuiesc mântuirea sau îndrumarea oferită lor, iar indiferența lor la sigur că reprezintă o marcă a decăderii. La fel a fost și cu Israelul. Prima dată au acceptat mana din cer cu bucurie și au mâncat-o fiind mulțumitori lui Dumnezeu; mai târziu s-au săturat de ea și a crescut nemulțumirea în ei. Cât de curând s-a întâmplat aceasta, șerpi mistuitori, sabia și plaga s-a abătut asupra lor și multe mii au pierit.

”Aceasta se practică astăzi de către creştini din întreaga lume.” Aplicarea principiilor adunării noutestamentale. William MacDonald. ”Cristos a iubit biserica.” Concluzii (3)

F. Împotriviţi-vă tendinţei neîncetate ca slujba să fie făcută tot mai mult de un singur om.
Daţi mai degrabă Duhului Sfînt libertatea de a folosi diferitele daruri pe care le-a dat Cristos bisericii, şi îngrijiţi-vă de înfăptuirea activă a preoţiei tuturor credincioşilor.

G. Adunați-vă împreună în mod regulat la rugăciune, la studiul Cuvîntului, la frângerea pâinii şi la părtăşie. Angajați-vă apoi într-o lucrare activă de evanghelizare, atât individual, cât şi colectiv.

H. Pe scurt, încercaţi să vă întruniţi ca o biserică noutestamentală în cel mai adevărat sens al cuvîntului prin faptul că încercaţi să fiţi o reprezentare fidelă a Trupului lui Cristos şi că ascultaţi de poruncile Domnului.

Este interesant că aceasta se practică astăzi de către creştini din întreaga lume.
Fără alt ghid decît Biblia, ei au găsit aceste principii ca fiind scripturale si le-au urmat în ciuda oricăror atacuri şi defăimări.

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(3) Cronica fraților hutteriți (320)

Credincioșii ar trebui să fie avertizați de conștiințele lor pentru a fi harnici și credincioși. Domnul a rostit în mod serios fiecare cuvânt când a zis, „Deschideți porțile, ca să intre neamul cel neprihănit și credincios.” În marea zi a Judecății celor vii și a celor morți se va îndrepta doar înspre aceia care au fost credincioși și sinceri din toată inima lor și va spune, „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține lucruri.” Credincioșie, sârguință și integritate sunt necesare pentru mântuire.

Dar toți aceia care sunt leneși, necredincioși și le e lehamite, vor fi puși în stânga ca și fecioarele leneșe și nebune și robul netrebnic. Vor fi închiși pe dinafară și vor fi privați de bucuria și mântuirea veșnică. Nu există umbră de îndoială că fiecare copac care nu dă rod bun va fi tăiat și aruncat pe foc. Trebuie prin urmare să ne străduim cât de mult putem în viața noastră telurică precum și în cea spirituală și să ne comportăm în sensul reconfirmării chemării și punerii noastre deoparte, pentru că oricine nu este credincios, sincer și zelos în lucrurile mici cu siguranță că nu va fi nici în cele mari.

”Nu adoptați nici un nume…nu adoptați nici o afiliere denominaţională, şi refuzați cu încăpăţînare orice control, amestec sau intervenţie din afară…” Procedee scripturale pentru a asculta de porunca Domnului de ”a ieși afară”. William MacDonald, ”Cristos a iubit biserica”, concluzii. (2)

Este în zadar să argumentezi că un creştin ar trebui să rămână într-un sistem bisericesc stricat ca să fie în el un glas al lui Dumnezeu.
„Nu există nici un singur erou sau sfânt, al cărui nume să strălucească pe paginile inspirate de Dumnezeu, care să provoace din interior o schimbare radicală a epocii lui: toţi, fără excepţie, au înălţat strigătul: ,Să ieşim afară din tabără la El“…
Bărbatul care se duce în lume ca să-i ridice nivelul va constata curând că propriul lui nivel scade…
Cea mai sigură şi mai puternică poziţie este în afara taberei.
Arhimede spunea că el ar putea mişca pământul, dacă ar avea un punct de sprijin în afara lui. Tot aşa, o mână de slujitori ai lui Dumnezeu pot să-şi influenţeze epoca, dacă s-ar asemăna cu Ilie, care şi-a petrecut viaţa în afara graniţelor curţii şi lumii timpului lui“

„Celor care argumentează pentru o rămânere într-un sistem bisericesc despre care ştiu că e greşit, Samuel le dă un răspuns clar şi puternic: „Ascultarea face mai mult decit jertfele, şi păzirea Cuvîntului Său face mai mult decit grăsimea berbecilor“?

Dar întrebarea încă rămâne: „Ce ar trebui să facă cineva, după ce a ascultat de porunca Scripturii de ,a ieşi afară?“

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(2) Avertismente și îndemnuri, semne de declin. Cronica fraților hutteriți (319)

Toate acestea s-au împlinit însutit. Domnul i-a dat pe mâinile dușmanilor lor, în captivitate babiloneană, asiriană și caldeeană. Mii au fost uciși cu cruzime de către aceste popoare străine. Multe mii au murit de foame și au pierit din pricina dușmanilor lor în ținuturi străine fiind extrem de nenorociți și plini de supărare. Cum se tânguiau prorocii: O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu! O, dacă aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu și m-aș depărta de el! Căci toți sunt niște preacurvari și o ceată de mișei. Pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie, căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit.

”Laicul: un automat de produs bani.” Citat din cartea: ”Cristos a iubit biserica” de William MacDonald, concluzii (1).

În paginile anterioare, ne-am ocupat de Biserică, atât de aspectul ei universal, cât şi de cel local. Am căutat să descoperim principiile Bisericii aşa cum le învaţă Noul Testament, şi să înţelegem ceva din simplitatea, zelul şi spiritualitatea care caracterizau Adunarea primară în zilele apostolilor.

Acum rămâne întrebarea: „Cum pot fi toate acestea aplicate la credincioşii din secolul 20?“

Ca să răspundem la această întrebare, ar trebui mai întâi să aruncăm o scurtă privire la starea Bisericii de astăzi caracterizate printr-un creştinism numai de nume.
În toate părţile găsim decădere, faliment, ruină.
Găsim uriaşe organizaţii ecleziastice care combină bogăţia materială cu influenţa politică, dar care sunt lipsite de orice putere spirituală.
Găsim denominaționlism şi sectarism care pretind fidelitatea şi sprijinul adepţilor lor, oferind totuşi o imagine complet nepotrivită şi stricată a Bisericii.
Găsim servicii religioase în biserică supraîâcărcate de o liturghie fără viaţă şi de un ritualism care omoară sufletul, oferind oamenilor umbre în loc de Cristos.
Găsim un sistem clerical, care a redus laicul mediu la un preot mut, dacă nu chiar la un automat de produs bani.

Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(1) Cronica fraților hutteriți (318)

O SCRISOARE CĂTRE BISERICILE DE LA

VINȚU DE JOS ȘI BODOCK

19 octombrie 1649

Fie ca harul, pacea, bucuria și fericirea veșnică să fie a voastră de la preamărețul, invincibilul și Dumnezeu cel sfânt, prin Isus Hristos. Amin.

Iubiți frați și surori cu toții, ați mers într-un ținut străin departe de biserică, cu permisiunea și îndrumarea lui Dumnezeu. Și totuși sub grija sa divină încă găsim unele oportunități de a ne vizita unii pe ceilalți și de a face schimb de mesaje, așa că nu vreau să scap această ocazie de a trimite o scrisoare de îmbărbătare vouă tuturor, în încredere frățească și cu speranța că va fi acceptată de către toți credincioșii în credință benefică.

Anul 1649. Cronica fraților hutteriți (317)

1649

Pe 22 ianuarie 1649, fratele nostru Kuntz Porth, un bătrân slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul la Dechtitz.

Pe 28 ianuarie, fratele nostru Hans Nutz, morar-șef și slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Sabatisch.

Pe 18 martie, cinci frați au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch. Aceștia erau Moise Bruckner, Caspar Eglauch, Mihai Milder, Johannes Rieger și Tobias Breunel.

În aceeași zi, trei frați au fost aleși pentru slujba Evangheliei și supuși unei perioade de testare: Iacob Rebstock, un bărbier-chirurg; Iacob Amssler, un fierar și Andreas Rosenberger, un pânzar.

Anul 1648. Cronica fraților hutteriți (316)

1648

Pe 14 ianuarie 1648, șapte cai buni ne-au fost luați de către soldați imperiali croați între Holitsch și Sabatisch.

Pe 17 februarie, fratele nostru Hans Albrecht, un slujitor al Evangheliei, a adormit în Domnul la Farkeschin.

Pe 11 martie, trei frați au fost aleși în slujba Evangheliei și au fost supuși unei perioade de testare: Mihai Milder, tâmplar-șef; Johannes Rieger, un croitor; și Tobias Breunel, un morar. Aceasta s-a petrecut într-o mare adunare la Sabatisch.