Idolii din inimă (1)

30 iunie 2018

Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?” Ezechiel 14:3

Ce este un idol?

Idolul, pe scurt este definit de Dumnezeu ca fiind „lucrarea mâinilor„.
Tot ce poate face mâna omului are în sine riscul de a deveni pentru om un idol, un obiect de închinare.
Nu numai ce a făcut omul, și ce a făcut Dumnezeu, elemente din creația Lui, pot deveni pentru cineva idol, obiect de închinare: „…au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului…” (Romani 1:25)
Idol a devenit mai întâi unealta cu care omul își câștigă pâinea, mai apoi omul a personalizat fecunditatea, ploaia, vinul, tunetul și multe alte elemente din creație.
Porunca lui Dumnezeu este însă interzicerea totală a realizării de obiecte de închinare, de idoli.
Dumnezeu și ascultarea de Cuvântul Lui nu este însă idolatrie, ci este închinare plăcută, supunere, ascultare, evlavie (angajament).

Locul idolilor?

În vechime idolii au avut mai multe locuri unde au fost așezați sau ascunși:
-pe înălțimi
-sub copaci verzi
-în case (vezi Mica din Judecători)
-în clădiri speciale, în temple (Betel, Dan)
-sub samarul cămilei (vezi Rahela)
-în pământul din cort (vezi Acan)
-în inimă

Fabricarea idolilor: o industrie

Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: «Fii cu inimă!» Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: «Este bună!» şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.“ Isaia 41:6-7

Iată câți meseriași își câștigă o pâine mârșavă din fabricarea de idoli:
-lemnarul,
-argintarul
-lustruitorul
-forjorul
-cel ce face ansamblul final,
Iată deci cinci meseriași diferiți, fiecare cu specializarea lui, ceea ce dovedește că producția de idoli a depășit faza de prototipuri, idolii se fac în serie mare, în fabrici de idoli.
Specialiștii se încurajează, calitatea se controlează, se verifică, munca se apreciază, este ca un fel de team-building la corporații, este un domeniu la care nimeni nu-și pune probleme de conștiință, ci de productivitate și de calitate.
Deci, vedem cum producția de idoli a devenit o adevărată industrie, în adevărate fabrici, nu doar o activitate sporadică și sezonieră a unor amatori. Asta arată profetul. Comparați vă rog această laborioasă activitate a multor profesioniști calificați, vestiți și aproape sigur bogați, cu un Isaia, sau cu un Elisei, sau cu un Ilie, fără templu, fără statui, fără bani, doar cu un mesaj transmis cu gura, despre un Dumnezeu care a interzis astfel de industrii atractive și veți avea un puternic sprijin moral în această lume, în care numărul de firme și echipe care construiesc biserici crește, mulțimea de pastori care iau salarii în biserici se mărește, veniturile celor ce construiesc mobilier pentru biserici cresc și la fel al celor ce vând instrumnete muzicale sau de bubuială, la fel.
Nu vă descurajați, căci împotriva tuturor acestor făcături există o armă mai puternică decât vicleniile tuturor mercenarilor religioși: Cuvântul lui Dumnezeu. Citește restul acestei intrări »


”Cine ucide o carte…” John Milton despre cenzură, 1644

25 iunie 2018

De o săptămână călătorim prin Europa cu soția, ieri ne-am întors, azi ne-am odihnit și acum încep să scriu.
Azi ne-au plecat și musafirii, o familie din USA cu 3 copii drăgălași care au stat o lună la noi.
Povesteam cu ei acum o săptămână că unul din motivele pentru care n-am putut să plec din România sunt cărțile. Celălalt motiv l-am arătat aici.
Rea, bună cum e societatea românească, divizată, învrăjbită, (nu e mult mai rea ca altele), nu i-au murit toți înțelepții, mai apare câte-o carte bună din când în când sau câte o traducere și nu mă pot dezbăra de obiceiul ăsta: să mă las spălat pe creier de boarea răcoritoare a altei gândiri, e ca și cum fac aerisire în dormitor dimineața, mai ies miasmele propriilor gânduri.
John Milton, marele poet și scriitor protestant englez, antiregalist a scris (”o postare” am zice astăzi în vremea blogurilor), un pamflet despre cenzura pe care conducătorii vremii lui propuneau să o reintroducă.
(Citatul e cu albastru, comentariile mele cu roșu.)
”..Deoarece cărţile nu sînt cîtuşi de puţin nişte lucruri moarte, ci cuprind în ele o putere de viaţă, ce le face să fie la fel de active ca şi sufletul care le-a zămislit; ba chiar, asemeni unor fiole, ele păstrează esenţa şi substanţa cea mai pură a cugetului viu care le-a crescut. (Cuvântul lui Dumnezeu (este tot o carte) este viu și lucrător.)
Eu ştiu că ele sînt la fel de vii şi la fel de viguroase în rodnicia lor, precum colţii balaurului din poveste1 fiind semănate, ele se pot preface în oşteni înarmaţi.
Şi totuşi, pe de altă parte, dacă nu se procedează cu băgare de seamă, primejdia de a ucide o carte bună e la fel de mare ca aceea de a ucide un om.
(Deci cine ucide cartea lui Dumnezeu: Biblia, îl ucide din nou pe Hristos, la fel cine o răstălmăcește sau o defaimă, sau o ignoră. Cine cenzurează o carte este ca cel ce-l ucide pe autorul cărții.)
Cine ucide un om, ucide o fiinţă raţională, care este icoana dumnezeirii; dar cine ucide o carte bună, ucide însăşi raţiunea, ucide icoana dumnezeirii, chiar în ochii oamenilor. Sînt destui oameni care fac umbră pămîntului; pe cînd o carte bună este sîngele viu şi preţios al unei minţi viguroase, anume păstrat şi îmbălsămat pentru o viaţă dincolo de viaţa obişnuită.
(Deci Biblia este rodul minții viguroase a lui Dumnezeu pentru viața noastră. Viața lui pentru viața noastră. La fel este un blog sau o carte de memorii sau una autobiografică.)
E adevărat că nici o epocă nu poate reînsufleţi o viaţă, a cărei pierdere nu constituie o pagubă prea mare; dar, adesea, mişcarea de revoluţie a veacurilor nu recuperează pierderea unui adevăr respins la vremea lui, şi a cărui lipsă înrăutăţeşte starea unor naţiuni întregi.
(Milton se exprimă ca toți cărturarii protestanți ai veacului 17: în viziunea urmăririi binelui comun. Datorită destrămării ideii de religie de stat, noi cei din secolul 20, în apelărie și abordările noastre nu mai judecăm așa, ci ne referim în mod personal la unul sau la altul, nu la națiune, ca întreg. Dar e valabil și la persoane: respingerea unui Adevăr duce la înrăutățirea stării acelei persoane.)

Citește restul acestei intrări »


”Din toate țările.” Și din America? Da, astăzi despre Nefesh B’Nefesh, (suflet la suflet, unul câte unul), mutarea evreilor din America în Israel

18 iunie 2018

Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!» Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor,…” Ieremia
16:15
Şi Eu însumi voi strînge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările, în cari le-am izgonit;…”
Ieremia 23:3
Ci se va zice: «Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămînţa casei lui Israel din ţara dela miază noapte şi din toate ţările în cari îi risipisem! «Şi vor locui în ţara lor.»
Ieremia 23:8
Iată, îi voi strînge din toate ţările unde i-am izgonit, în mînia Mea, în urgia Mea, şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, şi-i voi face să locuiască în linişte acolo.” Ieremia 32:37
” Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.” Ezechiel 36:24

Dacă ar scrie ”din toate țările” în 2-3 locuri ar fi deajuns, dar este scrisă în cel puțin cinci locuri această profeție.
N-am știut până ieri cât de organizată este plecarea spre Israel a evreilor din America.
Am aflat despre organizația Nefesh B’Nefesh (Suflet la suflet).
Urmăriți acest film (Bucuria Ridicării (Aliyah):

și puneți-vă întrebarea, cine?, dacă nu Dumnezeu este cel ce îi scoate pe evrei dintre noi, sub ochii noștri, ai neamurilor.
Cine îi face pe acești americani cărora nu le lipsește nimic, să-și ia lumea în cap și să plece în semi-sălbaticul Israel?
Desigur, numai Dumnezeu.
Noi suntem judecătorii acestui proces, noi trebuie să ne judecăm pe noi cum stăm cu credința în Cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt martorii care mărturisesc împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu ca noi să ne dăm o sentință motivată.
Puteți s-o luați așa: evreii sunt cu adevărat Martorii lui Iehova.
(Titlul pe care gruparea lui Rutherford și l-a dat, de ”martori ai lui Iehova” a fost pur ”avânt proletar”, într-o perioadă a istoriei când teologia înlocuirii era norma și la catolici și la milenariști. Bazaconiile revistelor acestor exaltați au împuiat mii de capete în secolul 20, dar între timp Dumnezeu și-a făcut planul cu adevărații săi martori: evreii (încă ”orbi” și ”surzi”) și cu Domnul Isus…și-l face încă, și-l va mai face.)
Eu voi aduce înapoi neamul tău dela răsărit, şi te voi strînge dela apus. Voi zice miază noaptei: «Dă încoace!» şi miazăzilei: «Nu opri», ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele dela marginea pămîntului: pe toţi ceice poartă Numele Meu şi pe cari i-am făcut spre slava Mea, pe cari i-am întocmit şi i-am alcătuit.“ „Scoate afară poporul cel orb, care totuş are ochi, şi surzii, cari totuş au urechi. Să se strîngă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Cari dintre ei ne-au făcut cele dintîi proorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: «Adevărat!“ – „Voi sînteţi martorii Mei -, zice Domnul, – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sînt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu, şi după Mine nu va fi,” Isaia 43
Aceste lucruri se întâmplă acum, de 120 de ani evreii se tot întorc în Israel, fără să fie motivați religios, fără să creadă în profeții și chiar împotriva poziției oficiale a  rabinilor lor care sunt anti-sioniști (rabinii, ”perciunații” nu sunt de acord cu statul Israel, majoritatea din ei).
Deci e clar și definitiv: evreii sunt martori că proorociile se împlinesc.
Dacă aveți timp să vedeți 200 de filme despre acest miracol, doar despre întoarcerea evreilor din America de Nord în Israel, intrați aici: https://www.youtube.com/user/nbnutube/videos
Pagina oficială a organizației este aici: http://www.nbn.org.il
d, Gyor, Ungaria

 


”Țara asta e guvernată de securitate” audio, min 37.40

13 iunie 2018

N-am spus-o eu de data asta, deși am avut de gând să scriu despre nenorocirile secolului 20, cu referire expresă la România și estul Europei.
Iar una din nenorocirile Estului, nenorocire care se întinde iată prin secolul 21 și probabil va ține până la răpire este tocmai această” nenorocire la adăpostul legii”: pâra și pânda ridicate la rangul de metodă de guvernare, securitatea cu aparatul ei de informare ajunsă ca putere supremă în stat, în mod nevăzut desigur.
Este o nenorocire în mijlocul căreia chiar dacă o vedem în toată hidoșenia ei, noi trebuie să stăm liniștiți.
Pentru că deși îți vine să strigi, n-ai cui.
Și nici nu e drept.
Înainte de a crede că există guvernarea care nu se vede a securității, oamenii ar trebui să creadă ”guvernarea” care se vede a Dumnezeului nevăzut, ar trebui să creadă deasemenea în existența diavolului.
Această credință le-ar fi mai folositoare sufletului, deci ar fi mai drept să strigăm aceste dezvăluiri.

Mie mi-a fost folositoare nespus și urmărirea de 30 de ani a securității pentru că m-a ajutat să cunosc mai bine metodele tatălui lor, tatălui minciunii. Metode ”la adăpostul legii” bineînțeles.

”Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei cari pregătesc nenorocirea la adăpostul legii?” Psalmul 94:20

Trag nădejde că Cel ce m-a păzit să scriu, iată de 10 ani la ”revista” pe care nu m-au lăsat în 1989 s-o public, Cel ce m-a ajutat să mai trec un prag ieri, reține și socotește în contabilitatea Lui toate răsplățile și răzbunările, să nu le duc eu grija.
Iar dacă Dumnezeu va îngădui, dacă nu mă va sinucide nimeni (ca pe pastorul de la Bistrița săracul), voi scrie despre aceste nenorociri, printre care securitatea nu e cea mai mare, mai mare e propaganda, comunismul, legionarismul și altele.

Dacă privești istoria recentă prin prisma profețiilor, e imposibil să nu observi că aceste nenorociri sunt urgii pe care Dumnezeu le-a trimis peste lume pentru a scoate pe poporul său Israel dintre neamuri și a-l trimite acasă. Ca creștini, noi trebuie să stăm liniștiți în mijlocul acestor nenorociri. Domnul Isus ne-a avertizat: „veți auzi de războaie și vești de războaie, vedeți să nu vă îngrijorați!

Altul este subiectul predicii lui Aurel de duminica trecută, dar ce am scris se potrivește cu ce vreau să scriu mai departe. Audiție cu folos.


”Poate vei lucra cu noi după ce termini facultatea! Să mă cauți!” Viața ca un puzzle. (4)

10 iunie 2018

(Citește tot serialul: Viața ca un puzzle!)

Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi!” Iacov 4:7

”-Care din voi știe să joace tenis de câmp?” ne-a întrebat pe toți soldații din companie locotenentul Șop.
Stăteam aliniați în fața lui, primind instrucțiuni pentru lucrările agricole din gospodăria unității.
”Iată o ocazie să scapi în mod plăcut de lucrul pe câmp”… mi-am zis în spiritul oportunist despre care chiar Șop ne spusese la începutul armatei: ”măi…în armată numai 5 minute trebuie să fi deștept!”
El nu prea era, nici nu-și dădea seama și noi soldații speculam în mod organizat slăbiciunile omului.
Și numele lui te ducea cu gândul la țigări Kent și la Wiener Cafe, care se găseau doar la Shop, dar așa-l chema pe om.
Câțiva soldați am ridicat mâna, am fost vreo 4-5 dornici de tenis ca să scăpăm de cules morcovi.
M-a ales pe mine.
Era în 1985, eram în armată în județul Giurgiu, la TR (Termen Redus), timp de 9 luni înainte de facultate.
Tenis de câmp joc din liceu, jucam cu fratele meu pe terenurile părăsite din parcul Babeș.
(Mult mai târziu am citit dureroasa istorie a acestui parc, parc amenajat de profesorul Hațieganu la moartea fiului său de 10 ani.
Nu, nu știam atunci aceste taine ale istoriei, locuiam aproape și intram prin vestul parcului printr-o spărtură din gard, erau anii 80, nu ne deranja nimeni. Terenurile nu aveau fileu, întindeam o sfoară. Așa a fost pe vremea liceului.)
Acum eram în armată la o unitate a ministerului de interne și erau și aici terenuri de de toate: tenis, baschet, fotbal, volei…și sală de sport. Chiar și noi soldații jucam uneori.
”-Te duci pe terenul de tenis și o să joci cu tovarășul colonel Banciu.”
M-am dus acolo și pe drum un subofițer mi-a atras atenția că ”tovarășul Banciu e cam gras” și ”cam în vârstă” și ”să nu-l obosesc”.
Așa era, l-am întâlnit, ne-am salutat și i-am servit mingea cât mai potrivit, să nu fugă mult omul, era spre 60 de ani cred (au trecut 33 de ani de atunci și memoria mă mai lasă) avea și burtă și nici nu știa tenis, le nimerea.
În timp ce ”jucam” mă mai întreba una-alta, nu mai rețin, dar parcă, ”la ce sunt student?” (făceam armata la termen-redus), ”de unde sunt?”… banalități pe care nu mi le amintesc toate.
Dar îmi amintesc ceva: spre sfârșit mi-a mulțumit că am jucat împreună și mi-a spus să-l caut după terminarea facultății. Că ”poate vei lucra cu noi după ce termini facultatea! Să mă cauți!” Nu i-am promis, nu i-am spus ”da” și nu a insistat. A fost o afirmație în trecere, sau un test.
M-am arătat stânjenit, cum și eram și doream să ocolesc subiectul.
În sinea mea mă gândeam:”dac-ar ști colonelul că eu sunt pocăit, nu mi-ar cere asta…”
Eu credeam că nu știa.
Știa însă foarte bine, tocmai trecusem de o încercare de recrutare.

Citește restul acestei intrări »


Cel ce caută răspunsuri și cel ce fuge de întrebări, despre secretul focului inimii

3 iunie 2018

Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.„ Proverbe 25:2

A căuta….

A căuta e activitatea umană cea mai dorită de către Creatorul… omului.
Adică Dumnezeu, a cărui Glorie constă în ascunderea lucrurilor numește căutarea (cercetarea): gloria împăraților.
Mai mult, Dumnezeu spune despre Sine însuși că nu poate fi găsit decât prin căutare serioasă, nu superficială.
….dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” Deut 4:29
Și pentru noi, cei de după Rusalii îi place lui Dumnezeu să luăm ca pildă de suferință și de răbdare pe proorocii care ”au căutat şi au cercetat stăruitor (profeţii care au profeţit despre harul arătat faţă de voi), cercetând spre care sau ce fel de timp arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea.” 1 Petru 1:10-11 (GBV)

A căuta, a cerceta, a întreba este o stare, o atitudine ”princiară”. E slava împăraților.
Nu neapărat a ști e de dorit, nici n-ai cum, dar a căuta e ”împărătesc”.

Nici n-ai cum, pentru că dacă a căuta e treabă împărătească, a ascunde e treabă divină.
Cel ce caută, întreabă, își pune problema, dar nu are răspunsuri la tot, nu primește rezolvare la dileme, are un hambar de întrebări ne-răspunse, un butoi de supoziții, saci de neștiințe, e ”bogat” într-o atitudine de căutare, stare…iată, dorită de Creatorul a cărui slavă constă în….

A ascunde….

Dumnezeu a ascuns Evanghelia în Adunare(Biserică), a ascuns Adunarea în Hristos și pe Hristos în Sine.
Sau s-o luăm invers: taina lui Dumnezeu este Hristos, taina lui Hristos este Adunarea, taina Adunării este Evanghelia.
Și câte n-a mai ascuns Dumnezeu.
Profețiile, cronologiile sunt clar scrise în Biblie, dar unele au fost pecetluite sub neștiință pentru o vreme, dar progresiv se înțeleg, mai ales pe măsură ce parțial se împlinesc. Citește restul acestei intrări »


Managementul geloziei

2 iunie 2018

Dumnezeu s-a numit pe sine gelos.
Ca să înțelegem conceptul de gelozie, a lăsat Dumnezeu dragostea, răspunsul la dragoste, reciprocitatea și gelozia dintre soți, dintre oameni.
Prin lepădarea ascultării, evreii din vechime au iritat gelozia lui Dumnezeu.
Prin idolatrie l-au întărâtat la gelozie pe Dumnezeu.
Și atunci Dumnezeu i-a împrăștiat și le-a promis că și el îi va întărâta pe ei la gelozie.
A spus-o Moise, au spus-o ceilalți profeți.
Dar lucrurile s-au petrecut cu viteza lui Dumnezeu, adică lent, cu răbdare.
Le-a lăsat 2000 de ani de ”tăiere„ și acum îi aduce pe unul câte unul înapoi, prin urgii.
După ce vizionați clipul mai tragem niște concluzii (un grup de evrei, nu creștini, își cântă bucuria de a fi din nou acasă, în Israel).

Dar textele biblice mai întâi:
 L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni; Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu-i cunoşteau,  Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stînca cea care te-a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul,care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta, şi S-a mîniat, S-a supărat pe fiii şi fiicele Lui.El a zis: „Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Sunt nişte copii necredincioşi.  Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mîniei Mele s-a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.  Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.  Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.  Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul.” Deuteronom 32

Aici este una din primele profeții despre Adunare (biserică) din Vechiul Testament și privind doar din acest punct de vedere al geloziei, vedem cum Dumnezeu este consecvent acestei pedepse.

Începutul Tainei lui Hristos, al Adunării poate fi înțeles doar prin prisma felului cum Dumnezeu și-a administrat gelozia, cu numai rămășița mântuită, cu cei doi făcuți una, cu ramurile tăiate, etc.
Citește restul acestei intrări »


Instrucțiuni pentru înmormântarea mea

2 iunie 2018

Nu, nu mă știu bolnav și n-am gânduri de suicid.
Pur și simplu am trecut de 50 de ani și e nevoie de ceva vreme ca voi prietenii mei care veți citi până jos această postare, să țineți minte și în ziua respectivă să vegheați în numele prieteniei noastre să se respecte ce o să vă rog aici.
Dacă vremea aceasta va fi mai lungă sau mai scurtă, dacă până atunci vor fi 3 zile sau 30 de ani îmi pasă puțin, aș vrea doar ca la deșteptare să fiu bine primit și bine răsplătit în etapa a doua a vieții mele. Etapa cea veșnică.
Am observat la înmormântarea prietenilor mei care au plecat înaintea mea, cum familiile, sub influența emoțiilor probabil, dar cred că și din slăbiciune sub presiune de grup, nu au respectat convingerile celui plecat și au făcut ”slujbe” cum au vrut și cum au știut ei sau cei care i-au zăpăcit.
Eu aș vrea ca nimeni să nu se poată lăuda cu ”stăpânirea asupra mea” nici după moarte.
De aceea scriu dorințele de mai jos și dau slobozenie oricui din cei care vor fi la înmormântarea mea să le citească cu voce tare, să intervină chiar stricând vreo eventuală liturghie, dacă vor observa că dorințele de mai jos nu-mi vor fi respectate.

1. Aș dori ca la înmormântarea mea să nu participe nici un pastor, preot, diacon, student la teologie (sau vreo altă făbricuță de popi)  sau slujbaș clerical de vreun rang mare sau mic, din orice fel de cult, mare sau mic. Nici măcar ca spectator.
Explicație: la foarte scurt timp după ce am ajuns la credința în Hristos, am înțeles că noi creștinii nu avem dreptul să ne numim cu nume speciale, că nu avem ranguri între noi, că suntem cu toții frați și că religiile astea monetizate nu sunt credința din Scriptura Tatălui. De aceea am încercat în viață să stau atât de departe de clerici (pastori) cât am putut. I-am învățat astfel și pe cei apropiați, dar nu am reușit de fiecare dată.
Am explicat și pe blog pe ici-pe colo aceste aspecte, dar se pare că nu suficient de clar.
Încerc s-o dreg. Citește restul acestei intrări »


%d blogeri au apreciat: