Prețul ”conferinței” este 30 de lei

Cam aceasta a fost atmosfera ”conferinței”:

Trupa care a organizat a vrut să nu fie nici un dubiu legat de prețul vânzării lor,
prețul obișnuit cu care se vinde Isus de la Iuda încoace: 30 de lei.

Nu aduc multe argumente. Oamenii care merg acolo au un creier care nu funcționează cu argumente, nici cu convingeri, funcționează cu impresii și cu extaze. Ca omul beat. În cazul dat, un om beat merge la crâșmă ca să fie mai beat.

Am mai semnalat: aici și aici.

Cine câștigă de aici?

Crâșmarul.

30 de lei de căciulă. Capacitatea sălii este de aproximativ 1000 de persoane. 30000 pe una bucată tămbălău nu e rău. La peșteră va fi veselie.

La conferința de creaționism în aceeași sală au fost între 50 și 150 de persoane. Și a fost intrare liberă. Trist.

Adevărat tovarăș de jug

”Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul…” Filipeni 4:3

”-Ce-i ăsta?” l-am întrebat pe tata când a ajuns acasă și a lăsat jos greutatea de pe umeri.
”-E un jug.” mi-a explicat scurt, așa cum e când vrei să scapi de sâcâielile unui copil aflat la vremea întrebărilor.

Era 1972. Aveam 5 ani. Trecuseră 10 ani de la colectivizare, de când părinților mei și tuturor din sat li se luaseră pământurile, caii, vacile, căruțele, carele, plugurile, grapele și orice unealtă din gospodărie. Nici nu mai aveau voie să aibă așa ceva, trăiam în socialism, gata cu proprietatea privată.

Dar prin anii 70 s-au mai înmuiat lucrurile. Statul închidea ochii atunci când oamenii începuseră să-și mai facă un plug, o grapă, un car, să-și mai cumpere un cal de tracțiune.

Când a văzut tata că alții au voie, a îndrăznit și el. Un unchi bătrân era plecat din sat pe vremea colectivizării și a scăpat cu pământul (puțin) nedat la colectiv. N-a dat nici carul (foarte vechi), nici plugul, nici grapa. Acest unchi, (rămas fără copii) ne-a dat nouă pământul lui să-l lucrăm. Ne-a dat și carul. Carul era bucăți, dezmembrat, ascuns sub fân.

Tata l-a adus în spate 1 km, piesă cu piesă: loitrele, leucile, osiile, roțile, ruda, jugul, resteele.
Jugul era slăbit de vreme. A trebuit să facă altul. Tăiase din vară un frasin, (jugurile se fac cel mai bine din lemn de frasin, e ușor și rezistent), l-a pus l-a uscat și iarna la fățuit cu mezdreala. Primăvara carul era gata, l-am folosit 22 de ani, până după revoluție. Când lucram lângă șoseaua națională și plecam cu carul cu fân spre casă (5 km) nu știam ce e cu străinii care se opreau și ne făceau poze. ”Ce? N-au mai văzut un car cu bivoli? gândeam.” Dar nu știam că nu.

Dar știam bine ce e acela un jug. Și cum se trăgeau în lături bivolițele când să le punem resteul. Și cum se puneau în genunchi la pante, dar nu lăsau carul netras. Mai știam cum atunci când o bivoliță trăgea mai slab sau era mai ”șmecheră” și nu voia să tragă, tata lega jugul în partea cealaltă cu un lanț, să compenseze. La jug trebuie tras egal, asta e ideea. Asta înseamnă tovarăș. Era o mare problemă când bivolițele nu trăgeau egal.

Tâlc:
Este o mare problemă când socotim părtășia creștină ca altceva decât tovărășie la lucrul lui Dumnezeu.

Tovarăș înseamnă părtaș. Părtășia trebuie să provină de la tovărășia la lucru. E un mare bai când trântorii au părtășie la mâncat miere cu albinele. Ce câștigă Domnul când nimeni nu aduce nimic în stup, doar consumă? Nimic. Ce rost mai are ”părtășia” în acest caz? Nu prea are.

Cinstirea altora are o măsură: ”Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” 1 Tes 5:13

Pretenția cuiva la părtășia trebuie să se bazeze pe lucrarea aceluia pentru Domnul. Acesta este temeiul, baza părtășiei: lucrarea în Via Lui. Dacă cineva lucrează pentru Domnul: vestește, mărturisește, vizitează, telefonează, scrie, ajută, îndeamnă, mustră, cercetează, asta e lucrarea lui, chemarea lui, treaba lui, ogorul dat lui spre administrare. Dacă și altcineva face același lucru, aceea e lucrarea aceluia. Dacă doi fac împreună un lucru se numește tovărășie de jug. Tovărășia înseamnă învoire, consens, plan comun și supunere la plan.

Să folosim această măsură când cineva pretinde că are ”părtășie” cu altcineva. Părtășia nu înseamnă ca două ore pe săptămână să ne zâmbim unii la alții de pe băncile unei adunări. Nici măcar să ne sfătuim împreună cum facem una-alta din trebile pământului nu este părtășie în sens biblic.

Vă îndemn să vă scoateți din cap ideea că lucrarea lui Dumnezeu se face într-o clădire anume, dacă se poate ”sfințită” sau într-un timp ”dedicat” și acela. Foarte mare înșelătorie. Noi suntem angajați la Domnul ca robii pe viață, nu cu ora, nu doar undeva, nu doar cumva anume. Lumea întreagă este ”biserică”, ziua întreagă este ”serviciu divin”, toți oamenii sunt ”spectatorii noștri”. La aceste lucrări ale Lui suntem părtași dacă ne luăm partea noastră de suferință. Dacă și altcineva și-o ia, este părtaș și acela. Dacă altcineva nu-și ia partea lui de lucru și de suferință dar chibițează intens de pe margine contra celor care efectiv lucrează după  chemare…și acela e părtaș cu ceva. Părtaș cu cei despre care e scris că ”sunt vrășmași ai crucii lui Cristos”.

Pentru mine, acest blog de exemplu este unul din pământurile ”moșiei mele” (mai am și altele). Blogul…îl administrez înțelept și măsurat. Vreau să aducă rod. Voi da socoteală, e o moștenire, nu l-am cumpărat, l-am primit, ca și puterea de a scrie, ca și înțelepciunea, ca și sănătatea, ca și viața, ca și fiecare zi cum e aceasta, zi care înflorește înaintea noastră în fiecare dimineață ca un crin și ne cheamă să-i vedem minunățiile. Iar mai mari minunății de înțelepciune ca și cele în mijlocul cărora ne-a pus Dumnezeu să stăm, nu există.

Mulți mi-ar vrea blogul închis. Se aruncă cu ”pietre” zilnic. Pentru mine este o bucurie mare, se împlinește un Cuvânt: ”….luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta dela Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaş luptă, pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.” Filipeni 1:27-30

Adunarea este un alt ogor, familia altul, copii, rudele, cercul de cunoștințe, colegii de lucru, cei care ne urmăresc, clienții, autoritățile, în fiecare ogor trebuie să lucrăm drept, după rânduieli.

Iar o condiție esențială ca să nu pierdem ”rodul muncii noastre” este să avem grijă pe cine socotim ca ”tovarăș de jug”. O viziune mistică, idealistă, idealizată, e comodă dar nu e reală. Reală e lumea în care stăm, lume care pretinde discernământ și atenție, veghere și trezie, respectare de rânduieli și supunere la tot felul de privațiuni și riscuri. Somnul de orice fel, lăsarea pe tânjeală, lenevia și complacerea în viziuni înșelătoare duce la descalificare, la dezangajare.

Slăvit să fie Domnul!

Când veni vorba de zilele de sărbătoare, nicio zi nu era mai sfântă decât cealaltă. Cronica fraților hutteriți (36)

    CHRISTINE TÖLLINGER din Penon, o văduvă, a depus mărturie că fratele Georg Blaurock a botezat-o în casa ei cu adevăratul botez creștinesc. Cât despre missă, nu credea deloc că preotul ar putea să îl aducă pe Domnul nostru în anafură. Nu este nimic altceva decât pâine, iar ceea ce fac preoții nu face decât să îi rătăcească pe oameni. Cât despre copii care sunt salvați și fără de botez, Domnul a zis: ”Lăsați copiii să vină la mine, căci regatul cerului este alcătuit din ei.” Preoții botează copilași nevinovați fără a fii nevoie de așa ceva, dar acești copii, crescând în această lume de păcat și necurăție, nu sunt ajutați de către preoți să se întoarcă de pe calea păcatului. Credea că Maica Domnului era mama lui Hristos și o fecioară. Nu credea în confesiunile auzite de către preot, dar când o persoană își recunoaște și își mărturisește păcatul, îl respinge și nu mai păcătuiește – aceea, credea dumneaei, este adevărata mărturie. Cât despre zilele de sărbătoare și duminici a spus că în șase zile Dumnezeu a creat lumea, iar într-a șaptea s-a odihnit, celelalte zile de sărbătoare erau instituite de către papă, cardinali și arhiepiscopi. De când trăia pe Pământ, a ținut zilele de sărbătoare ca toți ceilalți oameni, pentru a evita să jignească pe cineva, dar nimeni nu va fii blestemat pentru că muncește în acele zile. În afară de acestea, preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după masă. Prin mila lui Dumnezeu și cu ajutorul său, ea va muri pentru ale sale convingeri.

     BARBARA DIN TIERS, soția lui Hans Portz, a mărturisit că a fost botezată în concordanță cu adevărata poruncă Creștinească de către un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu pe nume Benedict. Botezul ei s-a petrecut în jurul sărbătorii Sf. Arhangel Mihail (29 septembrie) pe un deal lângă Tramin pe Moos. Nu credea în idolatra sacramentare a missei preoților. Preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după-masa. Nu punea valoare pe felul în care confesiunea era făcută unui preot. Cât despre Maica Domnului ea nu a avut nimic de spus. Cât despre duminici și zile de sărbătoare: Domnul Dumnezeu a intenționat ca a șaptea zi să fie pentru odihnă și a lăsat chestiunea așa. Cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, v-a rămâne credincioasă până la moarte, pentru că aceasta era singura credință adevărată și singura cale în Hristos.

      AGATHA KAMPNER din Breitenberg a mărturisit că a fost botezată în anul trecut în duminica înainte de Crăciun la ”scobitura” de lângă St. Gall în Elveția de către fratele Töbich, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Ea era împotriva botezului nou-născuților, pentru că dacă copii mor fără să fie botezați, spunea ea, mor în inocență și aparțin Domnului. Ea era împotriva missei, pentru că Hristos nu a spus discipolilor săi ”Duceși-vă și țineți missa,” ci ”Duceți-vă și predicați Evanghelia.” Cât despre missă, spunea că din moment ce confesiunea credinței statuia că el stă la dreapta Tatălui său ceresc și va veni de acolo pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți, ea cu niciun chip nu credea că el le dă voie preoților să îl pogoare-n anafură, manipulându-l și transformându-l. Cât despre Maica Domnului, credea că Maria l-a avut pe Hristos Domnul care ne-a mântuit pe noi toți, iar prin intermediul ei, Cuvântul lui Dumnezeu a devenit bărbat, care a suferit pentru noi pe cruce. Când veni vorba de zilele de sărbătoare, nicio zi nu era mai sfântă decât cealaltă. Sabatul a fost instituit pentru ca oamenii să se adune să se roage și să discute Evanghelia, dar acum este folosit pentru îmbuibare și imoralitate. Cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, ea va rămâne neatârnată în credința sa.

     Elizabeta, surioara Agatei, a mărturisit că a fost botezată în aceea vară la Breitenberg de către fratele Georg Blaurock în numele Tatălui și-al fiului, în concordanță cu porunca lui Hristos. Ea nu credea în sacramentele preoților și în missă, din moment ce nu există vreo dovadă că Dumnezeu i-a numit să facă asta. Cât despre Maica Domnului, a crezut că Maria a fost o fecioară și îl purta pe Hristos, Salvatorul nostru. Maria și sfinții au trebuit să sufere la fel de mult pe cât suferea ea acum, dar nu credea că Maria avea funcția de mediatoare, deoarece toată puterea în rai și pe Pământ este dată doar lui Hristos. Cât despre zilele de sărbătoare, ea nu punea valoare pe una mai mult ca pe alta. Ar trebui să fim vigilenți tot timpul la venirea marii zile a Domnului și să ne abținem de la păcat. Ea a fost determinată să rămână în neatârnare. După audiere, aceste persoane care cu adevărat îl iubeau pe Dumnezeu au fost executate.

     În același an 1529, două surori, Anna Maler și Ursula Ochsentreiber au fost condamnate la moarte din pricina adevărului divin și au fost înecate la Hall, în valea Inn-ului. Și-au ranforsat inimile lor femeiești cu atât curaj bărbătesc în Dumnezeu încât toată lumea a fost uimită de neatârnarea de care au dat dovadă. Astfel, au mărturisit adevărul cât timp erau în viață, dar și prin moarte. Această mărturie este cuprinsă în cântările care erau scrise despre ele și care încă există. ¹

     În același an, a fost un zel divin printre oamenii din Palatinat, lângă Rin. Au început să vadă adevărul, care strălucea atât de clar încât preoții au apelat la autorități și au amenințat prin ei cu violență. Ca o primă măsură, nouă frați și mai multe surori au fost întemnițate în orașul Alzey² pentru credința lor. Aceste arestări au fost instigate de către preoți cu ajutorul a câțiva nobili și nu din ordinul principelui. Frații și surorile erau ținute în închisoare deoarece nimeni nu știa ce să facă cu ei.

1 Doar o cântare despre aceste surori este cunoscută: ”An unserer Frauentag das geschah” (S-a petrecut de ziua Maicii Domnului), vezi Wolkan, Lieder, 15-17 și LdHBr, 46-47. Martyrs Mirror, 437. Beck, 90.

2 Alzey de pe râul Selz, la sud de Mainz, Germania. A fost menționat încă din 1200 în Nibelungenlied(un poem epic german) și era centrul administrativ pentru Rin-Hesse. De asemenea, vezi Martyrs Mirror, 437; Beck, 29-31.

Hristos trebuie să fie primit în Cuvânt. Cronica fraților hutteriți (35)

    Eu, Johannes Bair de Lichtenfels, nenorocit al nenorociților și deznădăjduitul deznădăjduiților, un captiv al lui Isus Hristos, Domnul nostru, îmi arăt nevoia lui Dumnezeu și tuturor îngerilor și sfinților săi, și și vouă, lucrătorii săi și comunitatea bisericii sale. Preaiubiți frați și surori în Domnul, rugați-vă lui Dumnezeu ca el să îmi satisfacă această mare și periculoasă nevoie, această nevoie de neconceput. Dumnezeu o știe și și eu o știu, biet mizerabil ce sunt. Și acum tu o simți împreună cu mine. Acum Dumnezeu să fie cu tine.

Scrisă într-o gaură întunecată în Bamberg

În anul 1548

     După această scrisoare, Johannes Bair a petrecut încă trei ani în închisoare, douăzeci și trei de ani în total. În anul 1551, aflându-se tot în închisoare a adormit în Domnul cu o inimă împăcată și a obținut coroana învingătorului.

1529

     În 1529, patru frați și patru surori au fost capturate la Vill, ¹ un sat din valea Adige, și au fost duși la castelul din En. Numele lor erau: Wolfgang din Moos, lângă Deutschnofen, Thomas Imwald din Aldein, Georg Frick din Wirtsburg, Mang Kager din Füssen, Cristina Töllinger din Penon (o văduvă), Barbara din Tiers, Agatha Kampner din Breitenberg și sora ei, Elizabeta. Pe 16 noiembrie, marțea după ziua Sf. Martin, fiecare a avut o audiere specială în fața judecătorului și a nouă jurați. Fiecare a fost interogat despre anumite chestiuni legate de credință. Totul a fost notat de către curte și folosim această transcriere pentru a da următoarea relatare.

    Fratele Wolfgang din Moos a depus mărturie în duminica de după Sărbătoarea doamnei noastre(8 septembrie) cu un an înainte, un om pe nume Michael Kürschner a venit la Deutschnofen. Acest om a fost mai târziu condamnat la Gufidaun și ars pe rug din pricina cauzei și mărturiei acesteia. A predicat Cuvântul lui Dumnezeu lui Wolfgang însuși, lui Martin Nauk și lui Strölen din Deutschnofen. După aceea, i-a botezat din nou pe cei trei, în concordanță cu porunca lui Dumnezeu. În continuare, a spus că nu crede în botezul nou-născuților. Dumnezeu nu l-a instituit, iar Hristos nu l-a poruncit. Nu credea că corpul lui Hristos era în anafura folosită de către preoți. Nu a mai acordat importanță sărbătorilor, duminicilor și altor prilejuri de sărbătoare care le erau oferite de Noul Testament.

   THOMAS IMWALD din Aldein a mărturisit că a fost botezat la Breitenberg în sâmbăta de dinainte de ziua Sf. Ulrich(4 iulie) de către un fost preot, Georg Blaurock din Elveția. A negat valoarea missei, pentru că era inventată de oameni și nu poruncită de Dumnezeu. Nu credea că preoții îl pot aduce pe Hristos în anafură prin consacrare. Hristos trebuie să fie primit în Cuvânt. Pâinea este doar un simbol și un mijloc de amintire. Confesiunea făcută unui preot nu avea nici ea vreo valoare pentru el, așa cum ea nu se făcea în concordanță cu porunca lui Dumnezeu. Maicii noastre i i-a dat el onorul pentru care Dumnezeu a ales-o pe ea: a fost o fecioară și mama Mântuitorului nostru. A fost întrebat: dacă numerele lor se vor mări, să nu încerce ei să convertească toți oamenii de pe teritoriile cuiva prin intermediu forței? A răspuns că nu, ei nu intenționau să forțeze pe nimeni. Dumnezeu vrea inimi care și ele la rândul lor vor. El însuși nu a fost forțat de vreun om – i-a fost pusă în inimă de către Dumnezeu.

    GEORG FRICK din Wirtsburg, un croitor, a depus mărturie că a fost botezat de către un bătrân al credinței lor numit Benedict în locuința lui Philip Koffler în Vill în timpul celui mai recent târg anual de Sf. Gallen. Nu credea că un preot poate să transforme anafura în corpul lui Hristos. Dumnezeu nu a instituit missa. Pâinea de la Cina Domnului nu este decât un simbol întru-amintirea sa. Iar când vine vorba de confesiune, cum poate un fornicator și un idolatru să îi ierte lui păcatele? Despre Maica Domnului credea că ea a obținut o favoare în ochii lui Dumnezeu și că ea a fost fecioară înainte și după moarte. Cu Dumnezeu, aceea și și mai mult era posibil. El a rămas devotat credinței sale și se preda voinței lui Dumnezeu.

    Mang Kager, o calfă de cizmar din Füssen, a mărturisit că a fost botezat în aceea vară la Georg Kärtner în Penon, în jurul zilei Sf. Iacob (25 iulie). Omul care l-a botezat a fost Georg din Chur în Elveția (Georg Blaurock), un fost preot care fusese de curând ars la Klausen. Mang nu credea în botezul nou-născuților sau în missă și nici nu credea că Domnul nostru este prezent în anafură. Credea în virginitatea Mariei, mama lui Hristos, dar nu și în intercesiunea ei sau a sfinților, deoarece Hristos este mediatorul dintre Dumnezeu și om. Nu credea a avea vreo valoare confesiunea privată adresată unui preot. Cât despre ținerea Sabatului, a spus că Dumnezeu cel Măreț a creat lumea în șase zile și s-a odihnit în cea de-a șaptea. Aceea a fost originea Duminicii, și a lăsat-o așa. Munca nu este interzisă și nu este un păcat, dar omul ar trebui să se odihnească și să o rupă cu păcatele sale. A spus că preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după-masa. Când a mărturisit cu gura sa că vrea să depună mărturie cu sângele său, el tot nu renunța la credința sa și a rămas devotat ei până la sfârșit.

1 Benedict Gampner, un fost preot laic la Bruneck, a botezat mulți oameni la Vill (nordest de Brixen) în casa lui Philip Koffler. Koffler a fost arestat în 1530.

Deutschnofen, Tiers, Tramin, Aldein sunt în valea Adige în Italia de Nord. Breitenberg, la nord de Ried în Austria Superioară. Füssen, în sudul Bavariei lângă granița austriacă. ME, I, 12, ”Valea Adige.” ME, II, 330, ”Fill”; Martyrs Mirror, 435-436. Beck, 89-90.

Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Cronica fraților hutteriți (34)

     Când a văzut aceasta, Georg Wagner a spus ”Fie ca aceasta să fie în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh.” Și-a luat rămas bun cu zâmbetul pe buze. Apoi călăul l-a aruncat în foc și și-a dat duhul cu bucurie. Aceasta s-a întâmplat pe 8 februarie 1527. O cântare a fost scrisă despre el, care încă este cântată în biserică.

     Judecătorul de acolo a plecat acasă gândindu-se să mai aresteze alții de aceeași credință, dar în acea noapte, Dumnezeu în mânia sa i-a luat viața, deodată murind în patul său.

1528

    În 1528, trei frați și două surori au fost închise la Znaim în Moravia,¹ unde judecătorul, pe nume Lebisch, era un dușman amar al fraților. Pe zi ce trecea, frații și surorile încă erau ținuți în închisoare, iar Lebisch a întrebat consiliul cu gravitate ce doreau a face în chestiunea botezaților eretici, deși în ciuda mandatului regelui, ei nu au fost aduși la judecată. Dacă nu vroiau să face ceva privitor la această chestiune, el se va duce la însuși regele pentru a le denunța neascultarea. Dar dacă erau gata pentru a-i condamna, însuși caii săi vor căra lemnul pentru rug. Răspunsul consiliului a fost simplu: ”Judecător Lebisch, lăsăm chestiunea pe mâinile tale. Fă ce dorești cu ei.” Lebisch a adus lemn de foc cu propriile căruțe, iar cei trei frați și două surori au fost arși. Astfel că au fost condamnați în această manieră sumară și s-au dat pe sine însuși ca o ofrandă arsă lui Dumnezeu, Domnul, îndeplinindu-și jurămintele făcute la botez și au fost credincioși până la moarte adevărului dumnezeiesc pe care l-au recunoscut.

     Acest Lebisch, răzbătut de ura și invidia șarpelui cel vechi, nu și-a astâmpărat setea de sânge de credincioși nevinovați. A continuat până și-a adus propria judecată pe capul său. Le-a oferit bani oricui i-ar spune unde se întâlnesc frații.Când o anumită casă i-a fost arătată, s-a pornit din piață cu polițiști și gărzi. În fața casei, Lebisch s-a accidentat călcând într-o gaură menită să țină o firmă de tavernă. Și-a rănit piciorul, a căzut și s-a rugat cu smerenie gărzilor să-l ridice de jos și să lase răufăcătorii să scape. Frații au auzit țipetele și au fugit din casă.

    După aceasta, judecătorul Lebisch a devenit groazni de bolnav. Se credea că zace inconștient și deodată a început să țipe ”Oh, botezații, botezații!” Asta era tot ceea ce spunea, dar o tot repeta. Într-un final, a mugit ca un bou și și-a mușcat limba până când sângele i-a țâșnit și făcea spume la gură, de au ajuns soția și copii să nu mai suporte să stea cu el. Doar servitoarea lui fetiță, o rubedenie, a stat la capul său până când s-a înecat cu propriul său sânge. Ea i-a spus fratelui Bastel Wardeiner totul despre aceasta. Rudelor lui nu le plăcea ca oricine să vorbească despre aceasta, dar se știa în general printre oameni că a păcătuit vărsând sânge nevinovat. Prin asemenea exemple (multe altele pot fii descrise în această carte), Dumnezeu bagă frica în oasele ticăloșilor astfel încât opera sa să se răspândească printre oameni, pentru onoarea sa și pentru mântuirea multora ce caută să se facă dreptate și o viață nouă. Fără întărirea perpetuă a lucrării sale, dușmanul ar fi înăbușit-o imediat. Nici măcar o scânteie a adevărului nu ar mai fi rămas.

    Tot în același an 1528, nouă frați și trei surori au fost luați prizonieri la Bruck an der Mur în Stiria. Din pricina credinței lor, au fost condamnați la moarte, legați și duși la un loc de execuție din afara orașului. Dar ei erau plini de bucurie și au spus: ”Le-au vorbit cu sinceritate domniilor din Bruck, reamintindu-le că sângele sufletelor nevinovate va fii pe capul lor.”

     Cum oamenii s-au adunat împrejurul lor, condamnații au îngenunchiat și s-au rugat lui Dumnezeu din inimile lor. Apoi s-au ridicat cu bucurie și s-au pregătit pentru sabie. Dar călăul s-a neliniștit din cauza la ce avea să facă. Cel mai tânăr frate i-a încurajat pe ceilalți să îndure durerea cu putere pe când le venea rândul. I-a pupat pe fiecare în parte pe buze, spunând ”Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu cel iubit, astăzi vom fii împreună în rai.” Cei nouă frați au fost decapitați pe o pajiște verde. Mărețul lor curaj a fost un miracol. Au îngenunchiat și și-au dat sângele sub loviturile sabiei.

    Cele trei surori au fost înecate. Au refuzat să se întoarcă de la Dumnezeu. Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Unii credeau că era îndârjită de către diavol, iar altora le-a fost atinsă inima, pentru că și-au dat seama că aceasta nu putea veni decât de la Dumnezeu. Mărturia lor vitejească pentru adevărul divin este păstrată într-un cântec ce a fost scris pentru ei.²

    În același an, în miercurea după Ziua Tuturor Sfinților (1 noiembrie), fratele Johannes Bair de Lichtenfels a fost prins. A fost întemnițat din pricina credinței sale și pentru că a rămas neatârnat, a zăcut într-o temniță la Bamberg, în Franconia(Bavaria) pentru douăzeci și trei de ani. A scris o scrisoare bătrânilor bisericii, în ea fiind scrise următoarele:

Dragi frați,

Am primit tăblia de scris, ” Expunerea religiei, doctrinei și credinței noastre”, șase lumânări și niște creioane. Dar deși Biblia era pe lista de pe tabletă, a fost exact lucrul ce nu a ajuns la mine. Dacă încă o aveți, vă implor să mi-o trimiteți, dacă așa e vrerea lui Dumnezeu, căci aș prefera-o în loc de orice. Trimiteți-o mie prin frați în credință sau orice altă persoană cu inimă bună, dacă asta este voia Domnului. Eu sufăr mult din lipsa Cuvântului lui Dumnezeu în aceste zile și ani lungi. Îmi aștern amărăciunea în fața lui Dumnezeu și vouă, biserica sa, pentru că am avut o mare foame și sete pentru Cuvântul lui Dumnezeu pentru mulți ani ce au fost lungi. Zilele mele de tristețe în închisoare se numără la douăzeci de ani minus opt săptămâni, atâția ani împlinindu-se miercurea după Ziua Tuturor Sfinților.

1 Martyrs Mirror, 428, Beck, 66-67, Znaim (Znojmo) este aproape de granița dintre Austria și Cehia, la aproximativ 35 de mile sud-vest de Brno.

2 Martyrs Mirror, 429. ME, I, 444, ”Bruck”, 68. Pentru cântec, ”Nun wollen wir aber singen” (Acum să cântăm împreună), vezi LdHBr, 25-27, Wackernagel, Kirchenlied, III, 467-468.

A mers la rug zâmbind. Cronica fraților hutteriți (33)

     Când au fost aduși în arenă, un nobil a călărit până la băiat și l-a avertizat: ”Băiete, dezice-te de această greșeală și neag-o. Ești tânăr. Mai ai mult de trăit! Ce te-a apucat? Te voi lua acasă la mine și vei sta cu mine de acum încolo. Vei avea tot ceea ce îți trebuie toată viața ta în casa mea. Doar ascultă de mine și urmează-mă, fiule.”

     Dar băiatul a spus: ”Doamne ferește! Dacă îmi țin viața mea pe acest Pământ și îl voi părăși pe Dumnezeu, voi face un rău și refuz să fac asta. Posesiunile tale nu te ajută nici pe tine și nici pe mine. Recompensa mea este mult mai mare dacă voi reuși să rezist până la final. Îmi voi preda sufletul meu în mâinile lui Dumnezeu și ale lui Hristos astfel încât moartea amară pe care a suferit-o, dar a acceptat-o pe cruce să nu fie în van pentru mine.

     În acest fel, toți cei șapte cu toată inima și cu bucurie au mărturisit lui Dumnezeu și adevărului său prin sângele pe care l-au vărsat și moartea pe care au suferit-o. Acestea sunt relatate în cântarea pe care au compus-o și care ni s-a transmis. Există în biserică încă alte trei cântări scrise de către Martin Maler.¹

     Când Martin era trecut podul a spus: ”Niciun credincios nu va mai fi cărat peste acest pod.” Aceasta a ajuns să se îndeplinească, doar puțin timp a mai trecut că a venit o furtună și o inundație atât de violentă încât podul s-a surpat și a fost dus de apă.

     Am auzit mai mult decât odată și de la mai mult de o persoană că în ziua când frații erau executați, un drumeț se apropia de oraș și trecea pe lângă locul execuției. Chiar atunci a văzut șapte lumini ca flăcările arzând și a auzit un cântec minunat de dulce și frumos, ca și cum îngerii l-ar fi cântat. Pe când a ajuns în oraș a întrebat ce tocmai s-a-ntâmplat și ce văzuse și auzise. Când această veste a ajuns la consiliul orașului, au făcut o învoială cu el, iar el a fost de acord să nu spună nimic despre acestea. În foarte puțin timp, în fiecare colț al tărâmurilor germane un mare număr de slujitori și învățători aiadevărului au trebuit să-și sigileze învățăturile cu pecetea sângelui lor.

AU FOST MULȚI ALȚI CREDINCIOȘI – CARE NU ERAU SLUJITORI SAU ÎNVĂȚĂTORI – care au recunoscut adevărul și i i-au fost credincioși, lăsând la o parte erorile falsului creștinism. De asemenea, au fost executați în acele zile, exact ca și învățătorii lor, și au mărturisit cu sângele lor ceea ce au mărturisit cu buzele lor, după cum urmează:

1527

În 1527, Georg Wagner din Emmering a fost unul dintre ei. ² A fost luat prizonier la Munchen din pricina acestor patru lucruri:

1. Nu credea că preoții ar putea să ofere unui om iertare de păcate.
2. Nu credea că un om poate să-l aducă pe Dumnezeu jos din ceruri.
3. Nu credea că Dumnezeu sau Hristos era prezent la modul propriu în pâinea pe care preoții o aveau pe altar, ci că pâinea aparținea de Domnul.
4. Nu credea că botezul cu apa aducea mântuirea.

    A refuzat să se dezică de aceste puncte de vedere, deși a fost torturat atât de tare încât chiar principele a venit la el în mod personal, îndemnându-l să se dezică și promițându-i o rentă pentru toată viața sa. De asemenea, și servitorul principelui l-a îndemnat să se dezică, făcându-i multe promisiuni.

      Într-un sfârșit, i-au adus soția și copilul în închisoare la el pentru a-l face să se dezică. Dar nu vroia să cedeze. Spunea că nu și-ar vinde iubita soție și iubitul copil principelui pentru toate ținuturile princiare, și totuși îi va lăsa în grija Dumnezeului și Domnului său.

    Călugări, preoți și alții au venit să îl convingă, dar a rămas neatârnat în recunoașterea dată lui de către Dumnezeu. Prin urmare, a fost condamnat să fie ars de viu. A fost luat de către călău și condus înspre moartea sa. Când au ajuns în oraș, el a spus ”Astăzi îmi voi mărturisi Dumnezeul întregii lumi.” Era atât de bucuros în Hristos încât nu i s-a făcut fața palidă și nici ochii nu arătau vreo urmă de teroare. A mers la rug zâmbind. Călăul l-a legat de scară și i-a atârnat un săculeț de praf de pușcă de gât.

1 Martin Maler, numit de asemenea Zehntmaier. Conform unei surse, acești șapte frați au fost executați la Gmünd, Suabia, pe 7 decembrie 1529 (nu 1531). Geiser, Die Taufgesinnten, 249-250. De asemenea, vezi ME, IV, 1021; Martyrs Mirror, 439-440. Beck, 37-39.

Pentru cântarea lui Martin Maler – ”Mit Freunden will ich singen” (Cu bucurie voi cânta) – și pentru informații despre el și frații cu care a suferit, vezi LdHBr, 48-59. Wolkan, Lieder, 17-21. Compunerea de cântări în comun în închisoare nu era ceva neobișnuit. Cântarea ”Aus tiefer Not schrei ich zu dir” (Aflându-mă în mocirlă strig după ajutorul tău) are șapte strofe și este începută cu cuvintele: ”Această cântare a fost scrisă de către cei șapte frați întemnițați la Gmünd, o strofă fiecare.” Trei cântări au fost scrise în amintirea fraților martiri: ”Wer Christo hier will folgen nach” (Aceia de pe Pământ care l-ar urma pe Hristos). ”Kürzlich hab ich mich besonnen” (Nu cu mult înainte am reflectat) și se spune că ar fi de Peter Riedemann și ”Aus herzlichen Mut und Eifer (Cu bucurie și ardoare în inima mea) de Andreas Ehrenpreis.

2 Emmering, orășel de la marginea Munchen-ului.

Despre Georg Wagner, vezi ME, IV, 869; Martyrs Mirror, 416. Beck, 22-24. Pentru cântarea lui Wagner ”Den Vater wolln wir loben” (Haideți să-l lăudăm cu toții pe Tatăl) și cântarea despre el ”Wer Christo jetzt will folgen nach” (Cine l-ar mai urma acum pe Hristos), vezi LdHBr, 9-12. Ausbund, 201-205, 60-65. Wackernagel, Kirchenlied, III, 454-455. Wolkan, Lieder, 9. Klaassen, Outline, 88. Altă cântare despre el ”Nun merket auf, ihr Frummen” (Dați-i bice! Voi, oameni credincioși) se află în A. Knöpfler, Die Kelchbewegung in Bayern unter Herzog Albrecht V (Munchen, 1891), Appendix, 13-17.

Doreau mai degrabă să moară decât să se dezică. Cronica fraților hutteriți (32)

     În total, peste șaptezeci de credincioși au fost executați la rug, înecați sau prin intermediul sabiei. Wolfgang Brandhuber cu credincioșie a ținut și predicat comuniunea creștinească: în biserică nimeni nu ar trebui să își stăpânească propriile venituri. Proprietatea săracului și a bogatului ar trebui distribuită de cineva ales de către biserică și tot ar trebui ținut la comun pentru a deservi gloria Domnului oricând și oriunde Dumnezeu va face acel lucru posibil.

     Și-a condus oamenii înspre respingerea splendorii lumești, imaginilor idolatre, vânzării și cumpărării, răzbunării și onorarea serviciului militar. Dar autoritățile ar trebui să fie ascultate în tot ceea ce nu i se opune lui Dumnezeu. A ținut adevăratul botez creștinesc și adevărata Cină a Domnului, respingând baptismul nou-născuților, missa și ale abominații antihristice, așa cum încă putem vedea în scrierile sale.

     Pe vremea aceasta, un slujitor al bisericii lui Dumnezeu numit Eucharius Binder și mai mulți alți credincioși au fost închiși într-o casă în zona Salzburg și li s-a dat foc. Biserica încă are o cântare de Eucharius Binder.¹

     Daniel Kropf, un slujitor al adevărului a fost capturat împreună cu alți șase la Graz, în Stiria. El și doi frați au fost executați cu sabia. Cele patru surori au fost înecate. Au depus mărturie chiar cu viețile lor. Încă avem trei sau patru cântări scrise de acest Daniel, în afară de scrierile despre botez și alte chestiuni. ²

1530

   În anul 1530, Georg Grünwald a fost luat prizonier în Kufstein (pe Inn) din pricina adevărului divin. El era un cizmar și un slujitor de-al lui Dumnezeu, iar copiii săi, plini de zel pentru Dumnezeu. A fost condamnat la moarte și a fost ars, iar prin aceasta a depus mărturie cu bravură pentru învățătura Domnului chiar cu sângele său. Câteva zile mai târziu, un frate a fost executat la Kufstein din pricina adevărului divin. Fratele Peter Voit îi cunoștea și a fost de față când Grünwald a devenit un frate și a fost numit să facă acel serviciu. Această dată, Grünwald a scris vechea cântare, ” Vino tu la mine, își cheamă Dumnezeu propriul fiu.”³

1531

     În 1531, Walser Mair și încă doi au fost capturați la Wolfsberg, în Carintia. Au mărturisit cu neatârnare prin moarte și au fost executați cu sabia. Walser Mair își asigura un venit din legarea cărților și era și un slujitor de-al lui Dumnezeu. Un cântec pe care l-a scris încă există în biserică.

     În același an, fratele Martin Maler, un slujitor de-al Evangheliei și al Cuvântului lui Dumnezeu a fost întemnițat împreună cu alți șase la Schäbisch Gmünd pentru credința avută în adevărul divin. Au fost supuși unei mari presiuni, iar apoi le-a fost spus că dacă se vor dezice vor fi liberi să se întoarcă acasă la soțiile și copiii lor. Dar au răspuns cu un nu plin de bucurie. Doreau mai degrabă să moară decât să se dezică. După ce au stat în închisoare aproape un an, au fost condamnați la moarte. Au fost conduși înspre primărie, iar unele puncte din rechizitoriul adus împotriva lor le erau citite cu voce tare. Când primul punct a fost citit, fratele Wolfgang Esslinger a spus: ”Așa cum ne judecați voi astăzi, așa să vă judece și Dumnezeu când veți ajunge în fața sa, dar aceea va fi diferită, va fi o judecată eternă.”

      În timp ce al doilea punct era citit, fratele Bamberger a spus: ”Când vei ajunge să dai fața cu Dumnezeu, el te va judeca cu siguranță așa cum ne-ai judecat tu pe noi astăzi.”

     Când al treilea punct a fost citit, fratele Panj⁴ a spus: ”Vă mânjiți mâinile cu sângele nostru. Dumnezeu cu siguranță nu vi l-a oferit gratis, ci va trebui să plătiți cu vârf și-ndesat pentru el.”

     Când al patrulea punct a fost citit, fratele Melchior a spus: ”Vrem să depunem mărturie în această zi cu sângele nostru că adevărul este ceea ce apărăm.”

     Pe când al cincilea articol a fost citit, fratele Wolfgang Esslinger a vorbit din nou: ”Nu mai păcătuiți și vă căiți, iar Dumnezeu nu-și va mai aminti păcatele voastre.”

     Apoi, toți cei șapte au fost duși înspre locul de execuție sub escortă și cu bătaie de tobe. Fratele Martin Maler s-a încredințat Domnului, și toți cei șapte au făcut așa, rugându-l să le acorde o moarte binecuvântată și să aibă grijă în continuare de mieii săi. În timp ce au fost trecuți apa înspre luncă, băiatul morarului, care avea șaisprezece ani, le-a vorbit celor de față, spunând-le să nu mai păcătuiască și să se pocăiască, căci nu există o altă cale înspre rai decât prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pe cruce ca să ne mântuiască.

1 Eucharius Binder, un tâmplar de meserie, a fost botezat de către Hans Hut lângă Coburg (Turingia, Germania), orașul nativ a lui Binder. Data corectă a morții lui Binder pare a fi 25 octombrie, 1527 (nu 1529), când el și 37 de credincioși au fost arestați și închiși într-o casă din Salzurg. Cei care i-au închis acolo au dat foc casei, iar toți cei 38 au ars. ME, I, 343; Beck, 57. Cântarea atribuită lui Binder, ”Wir dancken Gott von Hertzen” (Îi mulțumim lui Dumnezeu din inimile noastre), se află în Wackernagel, Kirchenlied, III, 488-489; vezi, de asemenea, Wolkan, Lieder, 10. Martyrs Mirror, 433, numește un Carius Prader, a cărui poveste este asemănătoare cu cea a lui Binder.

2 Daniel Kropf nu a fost executat până în 1534. ME, III, 249-250; Martyrs Mirror, 435, ”Kopf”; Beck, 115; Johann Loserth, ”Wiedertäufer in Steiermark,” Mittheilungen des historischen Vereins für Steiermark (Graz, 1894), XVII, 131-132. Trei din cântările lui Kropf sunt în LdHbr, 59-67: ”Das Himmelreich sich nahet” (Regatul ceresc se apropie) cu acrostihul ”Daniel Kropf”; ”Wer da christlich leben will” (Cine va duce o viață creștinească); ”Wohlauf, o Gott vom Himmel” (Ridică-te, oh, Dumnezeu din ceruri). A patra cântare pare să se fi pierdut.

3 Pentru acest cântec, ”Kommt her zu mir, spricht Gottes Sohn,” vezi LdHBr, 47; Wackernagel, Kirchenlied, III, 128-129; Wolkan, Lieder, 17. Despre Georg Grünwald, vezi, de asemenea, ME, II, 607; Martyrs Mirror, 438-439; Beck, 104-105; Loserth, Anabaptismus, 496.

4 De asemenea, numit ”Durere”. ME, IV, 106; Martyrs Mirror, 439.

Cuvintele sale de despărțire au fost pline de învățătură minunată, Cronica fraților hutteriți (31)

Apoi, un om din consiliu numit Thoman Kürschner s-a ridicat și a făcut mișcarea spălării pe mâini în aer, spunând: ”Așa aș vrea să-mi spăl mâinile în sângele lor.” Prin aceasta, el credea că face un serviciu lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a dat ”trezirea”: câteva zile mai târziu judecata lui Dumnezeu l-a lovit și a fost găsit mort în pat lângă soția sa. Moartea subită l-a doborât noaptea și nu a văzut moartea credincioșilor. A fost un șoc pentru mulți. Fratele Bastel Wardeiner sau Schlosser (un lăcătuș) îl știa bine în Brünn pe acest Thoman Kürschner care a murit atât de brusc. Fratele Andreas Gauper știa despre el, de asemenea. Încă mai avem o scrisoare de la Thomas și Baltazar.

1529

     În 1529, fratele Virgil Plattner, un slujitor al lui Isus Hristos, a fost capturat la Schärding în Bavaria, și după ce nu s-a dezis cu niciun chip, a fost condamnat și executat. Un cântec pe care l-a scris încă există în biserică.¹

     În același an, fratele Ludwig Haetzer a fost executat cu sabia după o lungă și obositoare perioadă de timp petrecută în închisoare. A fost unul din grupul de trei care au suferit la Constantz, pe lacul Constantz și a fost un slujitor al lui Hristos, un cârturar care cunoștea ebraica, greaca și latina, bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Cuvintele sale de despărțire au fost pline de învățătură minunată, care au uimit și au mișcat pe mulți să plângă împreună cu el. Una, posibil, patru cântări încă ne-au rămas, fiind compuse de Ludwig Haetzer.²

     De asemenea, în același an, fratele Hans Hut, un slujitor credincios al lui Isus Hristos, a fost întemnițat la Augsburg, în Suabia³, din pricina mărturiei sale oferite lui Dumnezeu. L-au chinuit într-un turn. Când s-au oprit din a-l interoga sub tortură, a fost lăsat să zacă ca un om mort. Au plecat, lăsând o lumină în paiele din închisoare, iar paiele s-au aprins. Când s-au întors, l-au găsit mort. I-au pus trupul neînsuflețit într-un scaun într-o căruță și au mânat înspre curte, unde a fost condamnat și ars. Toate acestea au fost relatate de către fiul său, Filip Hut, care a murit în Domnul ca și membru al Bisericii. Acest Hans Hut a scris ”Tedeum-ul” pe care îl cântăm la Cina Domnului. A scris încă unul sau două alte cântece, de asemenea. ⁴ El este acel Hans Hut care nu se putea înțelege cu Baltazar Hubmaier la Nikolsburg pe baza chestiunii folosirii sabiei.

     Tot cam pe vremea aceasta, Hans Langenmantel a fost întemnițat, fiind un bogat cetățean de familie nobilă din Augsburg.⁵ Cum avea gută și nu putea umbla, a fost pus într-un scaun, scos afară din oraș și alungat din regiune. A ajuns la Weissenhorn, unde a predicat Evanghelia ca un învățător devotat al adevărului, a fost capturat din nou, condamnat la moarte și executat cu sabia.

     În 1529, fratele Wolfgang Brandhuber din Passau și Hans Mittermaier, amândoi slujitori ai Cuvântului și a Evangheliei lui Hristos au fost luați captivi împreună cu mai mulți credincioși la Linz în Austria Superioară și au fost condamnați la moarte din pricina adevărului divin. ⁶

1 Virgil Plattner, un fost vicar la Rattenberg, Tirol, a fost supravegheat de către judecătorul districtual pentru ceva timp. Pentru cântarea sa, ”Wach auf, mein Seel, wann es ist an der Zeite” (Trezește-te, suflet al meu, pentru că acuma vine timpul), vezi LdHbr, 45-46; Wolkan, Lieder, 15. De asemenea, vezi ME, IV, 189; Martyrs Mirror, 432-433: Beck, 33.

2 Ludwig Haetzer (cca. 1500-1529) este considerat unul dintre scriitorii admirabili ai Reformei timpurii. Despre traducerea sa a Bibliei, în particular Profeții (în colaborare cu Hans Denck; Worms, 1527), vezi W. Fellman, ”Fünf alte Wormser Täuferdrucke,” Mennonitische Geschichtblätter, 2. Jahrgang, No. ½, Decembrie 1937, 25-31.

Despre viața și munca lui Haetzer, vezi ME, II, 621-626; Gerhard Goeters, ”Ludwig Haetzer: A Marginal Anabaptist,” MQR, Octombrie 1955, 251-262; Ludwig Keller, Ein Apostel der Wiedertäufer (Leipzig, 1882), 211; Franck, Chronica, fol. 415v.; Beck, 33-34.

LdHBr atribuie cinci cântări lui Haetzer (pag. 29-35) dintre care una (p. 32) are acrostihul ”Wilhelm von Zellach” și nu pare a fi lucrătura lui Hatzer. Celelalte patru sunt: ”Die Lieb ist kalt jetzt in der Welt” (Iubirea s-a răcit acum în lume); ”Geduld sollst han auf Gottes Bahn” (Fii răbdător cât timp pășești împreună cu Dumnezeu); ”Lug Herr, wie schwach ist mein Gemüt” (Vezi, Doamne, cât de slăbit și slab îmi este sufletul) cu acrostihul ”Ludwig Hätser”; și Erzürn dich nicht, o frommer Christ” (Atenție la mânie, creștin devotat!). Cântarea de la pp. 28-29, ”Sollst du bei Gott dein Wohnung han” (Dacă ai căuta să stai cu Dumnezeu), atribuită lui Leonhard Schiemer, se crede că este lucrarea lui Haetzer. Vezi Friedmann, Die Schriften der Huterischen Täufergemeinschaft (Vienna, 1965), 133; Wolkan, Lieder, 12-14.

3 Augsburg este acum parte a Bavariei, Germania.

4 Pentru cântecele lui Hans Hut, vezi LdHBr, 38-40. Despre moartea lui Hut, vezi Beck, 34-35; Martyrs Mirror, 433. După Johann Loserth și Robert Friedmann, Hans Hut a murit în 1527 (nu 1529): ”Pe 6 decembrie a fost găsit asfixiat, iar pe 7 decembrie, 1527, corpul său a fost ars” (ME, II, 849a); Klassen, ”Hans Hut,” MQR, Oct. 1959, 283; Packull, Mysticism, 120-121. Vezi de asemenea deasupra, pp. 47-48.

5 Hans Langenmantel a fost fiul primarului din Augsburg. ME, III, 289-290; Beck, 35-36; Martyrs Mirror, 429-430; Friedrich Roth,”Zur Geschichte der Wiedertäufer in Oberschwaben, ”Zeitschrift des historischen Vereins für Schwaben (1900), 1-45. Roth, Augsburgs Reformationsgeschichte, 1517-1530 (Munchen, 1901), 270, pentru o scrisoare trimisă de Langenmantel lui Matthia Metzger, datată pe 28 aprilie, 1528, în închisoarea Weissenhorn. Una din cântările lui Peter Riedemann a fost atribuită în mod eronat lui Langenmantel: ”Komb, gott vater von himel” (Vino, Dumnezeu, tatăl nostru ceresc); vezi LdHBr, 483-485; Wolkan, Lieder, 192; Wackernagel, Kirchenlied, III, 457-458.

6 Despre Wolfgang Brandhuber, vezi ME, I, 404-405; Martyrs Mirror, 433; Beck, 88-89. Pentru scrisoarea lui Brandhuber înspre biserica din Rattenberg de pe râul Inn, vezi Müller, Glaubenszeugnisse, I, 136-143. Înainte de activitățile sale de la Linz, Austria, Brandhuber a predicat la Passau în timp ce își practica meseria de croitor în parohia Sf. Nikola. A fost întemnițat în decembrie, 1529 și executat în ianuarie, 1530. Peter Riedemann a preluat lucrarea la misiunea lui Brandhuber în toamna lui 1529. De asemenea, vezi Grete Mecenseffy, Quellen zur Geschichte der Täufer: Oesterreich, 1. Teil (Heidelberg, 1964), 207-209; Hans Wiedemann, Die Wiedertäufergemeinde in Passau 1527 – 1535 (Passau, 1963), 268 – 269.

El le-a spus că nu știe de alt lider în afara fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos cel Crucificat. Cronica fraților hutteriți (30)

      Le-a arătat că era poruncit cu claritate în Noul Testament ca, înainte de toate, un om trebuie să învețe Cuvântul lui Dumnezeu, iar botezul să fie acordat doar acelora care aud Cuvântul și îl înțeleg ei pentru ei însuși și îl acceptă pentru ei însuși. Acesta este adevăratul botez creștinesc și nu este al doilea botez. Nicăieri nu a poruncit Domnul ca și copiii să fie botezați. În orice caz, ei aparțin Domnului. Și cât timp ei rămân în inocența și simplitatea lor, nu sunt în niciun caz condamnați sau excluși din regatul lui Dumnezeu.

     L-au întrebat care este fundația pe care secte ca Anabaptismul stau. La aceasta a răspuns, ”Credința noastră și actul botezului nostru stă pe nicio altă fundație decât pe porunca lui Hristos (Matei 28:19,20; Marc 16:16), ”Duceți-vă în toată lumea și predicați Evanghelia fiecărei creaturi. El, cel ce crede și este botezat va fi salvat,”” și a indicat înspre multe alte pasaje din Scripturi.

      L-au întrebat ce conspirație zace sub acest pretext al botezării din nou, deoarece mulți suspectau că noi turbulențe ar fi fost iscate. A răspuns că în toată viața lui nici măcar nu s-a gândit să înceapă o revoltă. Nici nu încuviința ca oricine să înceapă una. Chiar a și fugit dintr-o casă în care oamenii trăiau dezbinați, și cu bucurie v-a dovedi aceasta prin mărturia tuturor celor cu care a trăit. Botezarea din nou era doar un simbol cum că doreau să își schimbe viețile și să respingă viața păcătoasă a lumii. Printre alte lucruri, întotdeauna a predicat că una din poruncile lui Dumnezeu era obediența față de auorități în orice ce este bun. Atunci, cum ar putea să fie acuzat de stârnirea unei revolte sau rebeliuni?

     L-au întrebat cine erau liderii adevărați ai unei asemenea secte revoltătoare și eretice, cum au numit-o cu falsitate. El le-a spus că nu știe de alt lider în afara fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos cel Crucificat. El este Domnul credinței noastre. Nu este un lucru nou, totuși, ca să fie numită o sectă revoltătoare și eretică. Lucrarea însuși a lui Hristos și învățăturile apostolilor erau numite la fel, după cum se poate vedea în acuzațiile evreilor aduse lui Hristos în fața lui Pilat și cele aduse lui Pavel în fața guvernatorului Felix.

     În continuare, a fost interogat despre motivul pentru care a renunțat la straiele preoțești. Le-a spus că din pricina conștiinței sale. A ajuns să vadă că a fost un profet fals și că a alergat înainte ca Dumnezeu să îl trimită să o facă.

     De asemenea, au vrut să știe cine i-a spus să vină în acest district să planteze asemenea semințe rele de Anabaptism. A răspuns că nu avea anumite instrucțiuni, dar din moment ce nu avea unde să trăiască, trebuia să călătorească ca străin. S-a întâmplat să fie acolo deoarece un prieten i-a oferit adăpost. Apoi s-a dus la Schwaz și a fost luat prizonier acolo din voința lui Dumnezeu. Cât despre semințele malefice despre care vorbeau, nu știa nimic de ele. Nu avea nimic malefic în minte, doar purul și divinul adevăr.

      Când era deja în închisoare de ceva timp și s-a văzut că nu poate fi făcut să șovăie prin mai multă interogare, l-au condamnat la moarte pe el și pe fratele capturat împreună cu el. I-au executat cu sabia la Schwaz. Acești doi frați au dat mărturie cu sângele lor adevărului divin, provocându-ne să mergem pe calea indicată de Hans Schlaffer în rugăciunea lui de adio. Nouăsprezece oameni au fost executați după aceea în același loc, dând mărturie cu sângele lor. Două cântece pe care le-a scris Hans Sclaffer încă există în biserică.¹

     Pe vremea aceasta, Hans Feyerer,² un slujitor al bisericii creștine, a fost condamnat la Munchen împreună cu cinci prieteni credincioși de-ai lui. Au fost arși pentru credința lor. Trei dintre soțiile lor au fost înecate. Doi oameni născuți nobili pe nume Bergwanger și un morar au fost decapitați.

     În același an, 1528, frații Thomas și Baltazar, amândoi slujitori ai Evangheliei și un companion de-al lor pe nume Dominicus au fost capturați în orașul Brünn din Moravia. ³ Au fost condamnați la moarte și arși, rămănând neatârnați complet în credința lor în adevărul divin. Când au fost capturați, acești frați au avertizat consiliul să se teamă să verse sânge nevinovat, pentru că Dumnezeu nu va lăsa una ca asta nepedepsită.

1 Vezi LdHBr, 20-23, pentru o listă a scrierilor lui Schlaffer și două dintre cântecele sale ”Herr Vater, mein ewiger Gott” (Tată măreț, Dumnezeu etern), cu acrostihul ”Hans Schlaffer,” de asemenea, într-un manuscris din Augsburg din 1528 publicat în Zeitschrift des historischen Vereins für Schwaben, 27 (1900), 33ff.; ”Ungnad begehr ich nicht von dir” (Neplăcerea ta n-o caut); vezi Wackernagel, Kirchenlied, III, 479-480; Wolkan, Lieder, 11-12. Pentru rugăciunea de rămas-bun al lui Schlaffer, vezi Beck, 652. Schlaffer și Frick au fost executați pe 4 februarie, 1528; Loserth, Anabaptismus, 461-462; Martyrs Mirror, 425-426.

2 Soarta lui Hans Feyerer și la opt din cei care credeau împreună cu el este descrisă în Martyrs Mirror, 428; ME, II, 327; Beck, 24.

3 Beck, 65, menționează ”Thomas Waldhauser, un slujitor al Cuvântului, unul din cei trei care au fost condamnați la moarte la Brünn . . . .” Waldhauser, un nativ din Austria Superioară (Waldhausen la nord de Grein, pe Dunăre) și fost capelan la Grein, a administrat proprietățile lorzilor Luterani von Hardegg la Bad Kreuzen, nord-vest de Grein. În 1527, s-a alăturat Anabaptiștilor în orașul Steyr, unde era cunoscut sub numele ”Thomas din Grein” sau ”Thomas cel Înalt”. Pus în închisoare la Brünn (Brno) în 1528, a fost executat pe 10 aprilie (vinerea înainte de Paște), 1528. Vezi Martyrs Mirror, 428: ME, IV, 876; Zeman, Topography, #23.

Conform unei scrisori dinspre Johannes von Zwolle înspre Johannes Hess, datată pe 15 aprilie, 1528, unul dintre oamenii executați pe 10 aprilie a fost fratele boemian Jan Cizek (Ceh pentru germanul Zeising). Despre Johann Zeising și Frăția Boemiei, vezi ME, IV, 1021-1022; Zeman, Anabaptists and Czech Brethren, Indexul este ”Zeising,”, în special 197-198.

…ars până oasele s-au transformat în cenușă la Rattenberg, Cronica fraților huteriți (29)

    După aceasta, mulți metrii cubi de lemn au fost folosiți ca să fie ars, dar nu a fost ars. Apoi, au luat din nou atât de mult lemn și i-au dat foc pentru o a doua oară, dar era imposibil ca să fie ars. Doar părul său a ars și unghiile îi erau puțin pârlite. El încă ținea floarea în mâna sa, la fel de proaspătă ca atunci când a cules-o. Când trupul său a fost spălat și nu mai avea pe el funingine, corpul său era perfect alb pe dedesubt.

    Apoi a fost tăiat în bucățele, iar bucățelele aruncate în foc, dar nici acestea nu au ars. Călăul a luat bucățile și le-a aruncat în râul Inn. Judecătorul de mai de sus a suferit un asemenea șoc încât nu a mai vrut să își păstreze postul. A demisionat și a plecat din acel loc. Un bărbat pe nume Leonhard Mittermaier, născut la Schärding, a fost la execuția sa și a văzut tot. A venit la biserică și a devenit un frate.

1528

    În 1528, fratele Leonhard Schiemer¹ din Vöcklabruck a fost luat prizonier. El a fost un slujitor al bisericii lui Dumnezeu, bun cunoscător al Scripturilor, de asemenea în latină. A predicat adevăratul botez al lui Hristos și apostolilor, adevărata Cină a Domnului și alte elemente ale credinței și a predicat Cuvântul lui Dumnezeu. A depus mărturie împotriva botezului nou născuților, a mesei idolatre și a altor abominații ale religiei anticristului. Pentru șase ani a fost un Călugăr Desculț, dar experiența sa a impurității, ipocriziei, viciului și a naturii rele a călugărilor și preoților l-a făcut să își dea seama că viața lor nu a fost una dumnezeiască, astfel încât a părăsit mănăstirea de la Judenburg din Austria și a mers la Nuremberg. Aici a învățat să țeasă și a călătorit în Austria, ocupându-se cu meseria sa până a ajuns la Nikolsburg.

     Apoi a auzit de Baltazar Hubmaier și botezul său și i s-a spus că oameni de aceeași credință se adună la Viena. S-a interesat despre ei, apoi a mers acolo și i-a ascultat și a dorit să fie botezat, Oswald Glait botezându-l. După aceea, a călătorit la Steyr, câștigându-și existența din meseria sa și a fost rugat să predice și să boteze acolo. A mers prin Bavaria până la Rattenberg, predicând și botezând în valea Inn-ului, până când a fost luat prizonier din pricina credinței sale. A fost tratat cu severitate și a fost supus presiunii. În timpul patimilor sale, a făcut o cerere cum că dacă credința era considerată eretică, apoi cărturarii, doctorii, călugării și preoții ar trebui să fie aduși pentru a dezbate cu ei. Dacă pe fundațiile adevărate ale Bibliei va fi găsit în incorectitudine, ar trebui să fie pedepsit ca un făcător de rele.

    Pentru a sublinia adevărul și mai mult, a ținut discurs și și în scris a susținut că dacă vreun cărturar îl convingea pe baza adevărului Sfintei Scripturi cum că credințele sale nu erau corecte sau scripturale, atunci îl va lăsa pe călău să-i scoată câte un mădular pentru fiecare dată când se va dovedi că a greșit, iar când mădularele sale nu vor mai fi, să îi scoată din coaste până când va muri. Dar dacă vor refuza să îl asculte într-o dispută, dacă îl vor condamna și ucide fără proces, apoi a rugat pe toți cei ce i-au ascultat mărturia și pe toți cei care se întâmplase să fie acolo de față să fie martorii săi înainte lui Dumnezeu în ziua judecății. Dar a fost condamnat și dat pe mâna călăilor pe baza edictului imperial emis în Ungaria și Boemia. Pe 14 ianuarie 1528, a fost decapitat și ars până oasele s-au transformat în cenușă la Rattenberg din pricina mărturiei sale oferite lui Isus Hristos, mărturiei de care a refuzat să se dezică.

     După el, vreo șaptezeci de oameni au oferit mărturie cu sângele lor în acest loc. Unele scrieri ale lui Leonhard Schiemer încă mai există în biserică.

     În anul 1528, fratele Hans Schlaffer² a fost întemnițat împreună cu fratele Leonhard Frick la Schwaz, pe valea Inn-ului. Hans Schlaffer a fost mai întâi un preot Romano-Catolic, dar după a fost un învățător al Cuvântului și al Evangheliei lui Hristos, un om binecuvântat. A fost torturat și interogat și au avut o dispută cu el pe baza botezului la nou-născuți.

1 Leonhard Schiemer a fost primul bătrân Anabaptist (Vorsteher) din Austria Superioară. A studiat la Viena și în alte locuri. Pentru șase ani a fost un călugăr franciscan la mănăstirea Judenburg. Pentru o schiță biografică a lui Schiemer, vezi ME, IV, 452-454. Beck, 59-62. Pentru scrierile lui Schiemer, incluzând mărturisirile sale de credință, vezi Lydia Müller, Glaubenszeugnisse oberdeutscher Taufgesinnter, I (Leipzig, 1938), 44-83. Williams, Radical Reformation, 167-169. Klaassen, Outline, Index. LdHBr, 18-20, pentru cântecul său, ”Wir bitten dich, ewiger Gott” (Ne rugăm,oh, Dumnezeu pururea) și o listă a scrierilor sale. Înregistrările procesului lui Schiemer (descrise de Loserth, Anabaptismus, 452-460) se află în arhivele guvernului provincial de la Innsbruck, Austria. O copie diplomatică a scrisorii lui Schiemer datată de la 25 Noiembrie 1527, la 14 ianuarie, 1528 (ziua execuției sale), este publicată în A. J. F. Zieglschmid, ”Unpublished 16^th Century Letters of the Hutterian Brethren,” MQR, Ian. 1941, 5-15. De asemenea, vezi Robert Friedmann, ”Leonard Schiemer and Schlaffer: Two Tyrolean Anabaptist Martyr-Apostles of 1528,” MQR, Ian. 1959, 31-36.

2 Hans Schlaffer a a fost canonizat preot în 1511. A părăsit Biserica Catolică în 1526, călătorit în Austria Superioară, Augsburg (unde s-a asociat cu Jakob Wiedemann și Hans Hut, printre alții), Nuremberg (Ludwig Haetzer și Hans Denck) și Regensburg (Oswald Glait). A fost martor la disputa dintre Hans Hut și Baltazar Hubmaier de la Nikolsburg în 1527. Schlaffer i s-a alăturat lui Ulrich Moser într-o călătorie înspre Matzen, lângă Brixlegg (Tirol), și de acolo a vizitat Hall și Schwaz. A fost arestat la Schwaz pe 5 decembrie sau 6, 1527 și dus la castelul Freundsberg de către judecătorul Gabriel Weisacher pentru o audiere. ME, IV, 457-459. Williams, Radical Reformation, 169-172. Geiser, Die Taufgesinnten, 250-251. Beck, 60-64.

Georg Blaurock…a vorbit cu putere oamenilor, îndreptându-i înspre Scripturi, Cronica fraților hutteriți (28)

GEORG BLAUROCK a fost luat prizonier cam pe vremea aceasta în Gufidaun, în provincia Tirol. El și încă un frate au fost judecați lângă Klausen și condamnați spre a fi arși de vii pe rug din pricina mărturiei lor de credință creștinești. Acuzele ce i se aduceau erau: a abandonat oficiul preoțesc pe care l-a avut sub papalitate. Nu a acordat importanță botezeului nou-născuților și a botezat din nou oameni. Nu a acordat nicio importanță mesei și nu a crezut că trupul lui Hristos se afla în anafura după ce preotul o sfințea. Mai mult, nu credea că spovedania făcută unui preot avea vreo valoare sau că mamei lui Hristos ar trebui să i se adreseze rugăciuni sau să fie venerată.

Din cauza acestor motive a fost executat, dar mai întâi a vorbit cu putere oamenilor, îndreptându-i înspre Scripturi.¹ Fratele Peter Walpot era un băiețel și a asistat la execuție.

În 1527, Thomas Herrmann², un slujitor al Evangheliei și al Cuvântului lui Dumnezeu a fost executat. Mai mulți oameni au fost capturați la Kitzbühel, unde au renunțat la adevăr după ce au fost tiranizați de către magistrați. Și totuși, tot au fost duși într-un spațiu public în fața unei mari mulțimi de oameni și au fost abuzați cu cuvinte blasfemiatoare pentru a-i intimida pe ceilalți. ”Doar priviți în ce mod minunat își sacrifică viața învățătorii voștri pentru voi acum,” mulțimii i-a fost spus.

Văzând aceasta, Thomas Herrmann și-a făcut loc prin mulțimea de oameni, s-a proptit în fața lor și a spus cu bucurie, ”Ceea ce v-am învățat eu este adevărul și voi da mărturie pentru el cu sângele meu.” Imediat a fost luat prizonier, torturat, condamnat să moară prin foc și ars. În timp ce se îndrepta înspre locul de execuție a compus și a cântat o cântare pe care noi încă o avem.³ Nu au putut să îi ardă inima așa că au aruncat-o într-un lac lângă locul de execuție.

Șaizeci și șapte de oameni, frații lui în credință au fost omorâți după el în același loc.

Judecătorul de la Kitzbühel, care a ajutat la condamnarea și la executarea multor credincioși, spunea că erau eretici dintotdeauna și pentru totdeauna din cauza credinței lor. Dumnezeu a lăsat mai târziu să ajungă să aibă o reputație așa de proastă încât el însuși a fost a judecat ca eretic și numit așa de către toți, nu din cauza credinței sale, ci pentru că Dumnezeu l-a lăsat să ajungă atât de dezonorat încât nu a scăpat dizgrației nici măcar în ochii lumii.

Funcționarul curții din Kitzbühel, care a ajutat să se verse mult sânge nevinovat, a fost de asemenea lovit de mânia lui Dumnezeu. Cum își mâna sania iarna prin oraș, a încercat să facă o întoarcere. Calul l-a aruncat în perete la un colț de stradă de i s-a sfărmat craniul. Astfel că a sfârșit într-un mod teribil. Fratele Hans Kräl și fratele Cristian Häring au consemnat aceasta.

În acest an 1527, Leonhard Kaiser,⁴ fost preot, a fost convertit la credința în Hristos și a devenit un slujitor al Evangheliei și al Cuvântului lui Dumnezeu. Mai târziu a fost luat prizonier la Schärding în Bavaria. A fost condamnat de către episcopul din Passau și de către alți preoți și canoane și dat flăcărilor vineri (pe 16 august), înainte de ziua Sf. Laurențiu în acel an. A fost dus la moartea sa legat de o căruță, iar preoții au mers laolaltă cu el ca că vorbească cu el, deși a refuzat să asculte. Și-a întins mâna jos din căruță și a cules o floare de lângă drum, a ținut-o în mână și a spus judecătorului care călărea lângă el, ”Vezi, am cules o floare micuță, dacă această floare și cu mine suntem arși de foc, atunci ai procedat bine. Dar dacă nu – dacă eu și floarea nu suntem arși, iar eu țin floarea în mâna mea nearsă – apoi gândește-te la ce ai făcut.”

1 Cărturarii au căzut de acord că data morții lui Blaurock este pe 6 Septembrie 1529 (nu 1527). ME, I, 359b. p.82 dedesubt.

2 Thomas Herrmann din Waidhofen, Boemia a fost executat pe 28 August 1528. ME, II, 713-714. Beck, 55-56. Johann Loserth, Der Anabaptismus in Tirol, Archiv für Österreichische Geschichte, Vol. 78 (Vienna, 1892), 469. Martyrs Mirror, 422.

3 ”O Gott ich tu dich bitten” (Dumnezeul meu, te chem). Vezi LdHBr, 27-28.

4 Pentru detalii despre Leonhard Kaiser, înainte un capelan la Waizenkirchen (la vest de Linz, Austria), vezi ME, III, 135. Beck, 25-26. Friedrich Roth, Leonhard Kaiser, ein evangelischer Märtyrer aus dem Innviertel (Halle, 1900). Franck, Chronica, fol. 428v. Martyrs Mirror, 420-422.

A fost atât de mult omor și vărsare de sânge din pricina adevărului divin, Cronica fraților huteriți (27)

    Când Hans Spittelmaier a aflat despre aceasta, el a vorbit în arhondaricul de la Nikolsburg și a afirmat public că sabia, taxele de război și alte lucruri similare ar trebui păstrate. După care, Domnia Sa Leonhard von Liechtenstein i-a căutat pe cei care se numeau o comunitate și i-a luat cu el, împreună cu slujitorii lor, Jakob și Philip, spre a afla de ce s-au retras aceștia. I-au răspuns Domniei Sale Leonhard că în mai multe locuri au găsit nereguli serioase privitoare la cum trăia el și congregația sa: nu primeau oaspeți sau străini, foloseau sabia și plăteau taxele de război și nu trăiau în concordanță cu Cuvântul adevărului – ceea ce noi considerăm a fi suficiente motive.

     Apoi Domnia Sa Leonhard a spus, ”Dacă refuzați să mergeți la timpul dedicat închinării ținut de predicatorii mei și vă întâlniți separat, nu vă pot tolera în ținutul meu.”

     Frații au răspuns, ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi vom aștepta cu răbdare orice va permite Domnia Noastră să se întâmple cu noi.” Și l-au avertizat cu seriozitate pe Domnia Sa Leonhard cu privire la ce făcea, deoarece el însuși afirma că este un frate. Domnia sa Leonhard le-a răspuns că personal nu le atrăgea atenție asupra modului lor pios de viețuire, dar că nu îi putea tolera acolo deoarece prezența lor ar cauza zâzanie între frații săi. Oricum, situația a rămas nechimbată pe parcusul iernii până la următorul post al Paștelor.

      În prima săptămână a postului Paștelor, Regele Ferdinand și-a trimis starostele¹ prin toată Austria să provoace indignare și persecuția împotriva credincioșilor în Hristos. Pe unii i-a pus în închisoare, pe cei ce i-a prins pe câmpuri sau străzi i-a decapitat, iar pe sătenii care refuzau să se dezică i-a spânzurat de stâlpii porților. Astfel că, mulți oamenii au părăsit Austria și s-au dus la Nikolsburg, iar în satele dimprejurul Nikolsburg-ului, mulți și-au lăsat casele și au fugit cu soție și copii în munți. Apoi, Domnia Sa Leonhard și Domnia Sa Hans von Liechtenstein l-au avertizat pe staroste să nu își bage nasul înăuntrul granițelor lor, altfel va fi împușcat. Auzind acestea starostele s-a retras.

      Aproape în același timp, Regele Ferdinand a trimis un staroste sălbatic pe nume Aichelin² în Suabia și în provincia Württemberg. A vărsat mult sânge nevinovat și a ars Mantelhof-ul, nu departe de orașul Aalen, omorând cam douăzeci de oameni – bărbați și tineri, femei și tinere fete, și și pe slujitorul lor al Cuvântului.

     Adevărul divin a devenit cunoscut în lung și-n lat, iar cuvintele Scripturii se împlineau pe cuprinsul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germanică: Dumnezeu a îngăduit ca oamenii săi, oile din turma sa, să fie conduse la măcel. A fost atât de mult omor și vărsare de sânge din pricina adevărului divin încât întreaga Germanie a fost pătată de el. O relatare a câtorva care au suferit este dată aici, dar doar puțini, după cum urmează:

1527

    În 21 Mai 1527, mai mulți oameni au fost capturați la Rottenburg pe Neckar, incluzându-l pe fratele Michael Sattler³ din Staufen (născut pe la 1490) a fost un cărturar de ebraică și latină cu o largă cunoaștere a Sfintei Scripturi, un om care cu adevărat l-a iubit pe Dumnezeu. Ei au fost întemnițați deoarece unele puncte de vedere în înțelegerea credinței creștine se opuneau învățăturii papei.

1. Michael Sattler și frații săi întru-credință au acționat împotriva mandatului imperial.
2. Nu au pus niciun temei pe mesă și nu credeau că trupul și sângele lui Hristos erau prezente în el.
3. Nu credeau în botezul nou-născuților, dar credeau în ceea ce numesc ei botezul lui Hristos.
4. Nu acordau nicio valoare sacramentului extremei ungeri.
5. Nu se rugau la și nici nu venerau pe mama lui Dumnezeu sau pe sfinți.
6. Au spus că oamenii nu ar trebui să facă jurăminte.
7. Au spus că Creștinii nu ar trebui să pornească războaie.
8. El, Michael, a părăsit ordinul monastic și și-a luat o soție.

      Michael Sattler le-a cerut să trimită după oamenii lor cei mai învățați și după Biblie în orice limbă și apoi să îl lase să dezbată aceste lucruri în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Oriunde pot dovedi din Sfânta Scriptură că frații se înșelau în crezurile lor, frații se vor dezice cu bucurie și vor accepta pedeapsa pentru vina lor. Dacă nu, erau gata să sufere pentru Cuvântul lui Dumnezeu până la ultima suflare. Dar acuzatorii lui Michael Sattler l-au numit un eretic infam și au spus, ”Îl vom lăsa pe călău să se certe cu tine.” Apoi l-au condamnat și l-au dat pe mâna călăului, pentru că nu se dezicea. L-au dus înspre locul execuției și i-au tăiat limba. L-au înlănțuit de o căruță și i-au străpuns de două ori corpul cu clești înroșiți în foc. Apoi l-au dus în afara porții orașului, l-au străpuns din nou de cinci ori cu fierăraile și într-un final, l-au ars până a rămas cenușă din el.

     Frații întemnițați cu el, de asemenea, au refuzat să abandoneze adevărul, deși erau îndemnați cu putere să o facă și au fost executați cu sabia. Surorile au fost înecate. Soția sa cu neatârnare a rezistat multor eforturi de a o face să se dezică. A fost înecată câteva zile mai târziu. Lungi și detaliate rapoarte despre acest episod pot fi încă găsite în biserică.

1 Dietrich von Hartitsch, guvernator al districtului ungar și orașului Ödenburg (Sopron, aprox. 40 de mile sud-vest de la Bratislava) și staroste al Austriei Inferioare. Vezi ME, II, 667-668, pentru detalii despre atribuțile unui staroste.

2 Starostele Bertold Aichelin din Wiesensteig (la sud-est de Stuttgart, în Germania). Vezi ME, I, 27. Beck, 27-28. Zieglschmid, Chronik, 54 n. 1.

3 Michael Sattler, născut la Staufen pe la 1490. A părăsit mănăstirea Sf. Petru din Pădurea Neagră și s-a alăturat Anabaptiștilor din aria Zurich-ului în 1525. Excomunicat printr-un edict pe 18 Noiembrie 1525, s-a întors în Germania și a fondat mai multe grupuri-biserică Anabaptiste împrejurul Horb-ului și Rottenburg-ului de pe Neckar. Toate acestea au acceptat cele Șapte Articole ale Mărturiei Schleitheim, la care s-a căzut de acord la conferința ținută pe 24 Februarie 1527 la Schleitheim, lângă Schaffhausen. (Pe lângă Schleitheim, deseori numit Schlatten am Randen, vezi John H. Yoder, tradus și editat, The Legacy of Michael Sattler (Scottdale, PA, 1973), 49 n.35.)

Aceste șapte articole au devenit baza învățăturii Anabaptiste: 1. Nou-născuții nu ar trebui botezați. 2. Excluderea, în trei etape, ar trebui folosită pentru membrii care au căzut în păcat. 3. Cina Domnului ar trebui ținută ca un memento al suferinței lui Hristos. 4. Biserica trebuie să se rupă nu doar de răul plantat în lume de către diavol, dar de la toate abominațile reprezentate de papi și anti-papi. 5. Fiecare congregație ar trebui să aibă un păstor, susținut de către biserică, care îndeplinește toate sarcinile spirituale. 6. Sabia este o unealtă a guvernării seculare în afara bisericii, de care este nevoie pentru a pedepsi răul și a proteja binele, dar biserica poate doar să folosească excluderea. Prin urmare, niciun membru nu poate avea vreo funcție în guvern. 7. Toate jurămintele sunt interzise. Pentru textul complet al articolelor, vezi Yoder, Legacy, 34 – 43; John C. Wenger, Glimpses of Mennonite History and Doctrine (Scottdale, PA, 1949), 206 – 213;

Pentru detalii despre Michael Sattler, vezi ME, IV, 427 – 434; Williams, Radical Reformation, 185-188; Moore, Portraits, 97-121; Goertz, Profiles, 132-143 (esp. for further reading); C. Arnold Snyder, The Life and Thought of Michael Sattler (Scottdale, PA, 1984). Martyrs Mirror, 416-420; Franck, Chronica, fol. 428r.

Pentru cântece scrise de sau atribuite lui Michael Sattler, vezi Yoder, Legacy, 139-149. Ibid. 66-85 pentru relatări de primă mână despre procesul lui Sattler și martiriul.

Când pietrele strigă

”….daca vor tacea ei, pietrele vor striga….” Luca 19:40

Probabil de aceea pietrele strigă azi, pentru că ucenicii tac.

Dar pietrele strigă evident:

Ce strigă pietrele?
Strigă un mesaj care oamenii nu vor să-l audă: ”Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.” 2 Petru 3:5-7

Fosilele sunt animale sau plante pietrificate, de fapt sunt pietre.

Cum se formează fosilele?

Condiția absolută ca un animal să se fosilizeze este ca să aibă loc o acoperire imediată cu mâl sau material compact, nu cu pământ, nu să moară natural pe sol. Un animal care moare natural nu se pietrifică, el putrezește. Pentru ca un animal să se pietrifice trebuie să fie acoperit imediat de o mare cantitate de mâl care împiedică intrarea aerului și în același timp începe imediat să îmbibe animalul cu apă care copnține evident săruri minerale. Aceste săruri cristalizează în țesuturile moi ale animalului mort și după un proces asemănător depunerii pe calcar pe conducte, dar cristalizarea din fosile urmează tiparul țesuturilor încât atunci când animalul  este complet pietrificat, fosila rezultată va avea forma exactă a animalului.

Toate aceste condiții ne vorbesc despre un potop.

Iar marea cantitate de fosile care se găsesc peste tot pe pământ, pietre în formă de melci și scoici, de pești și alte animale ne vorbesc în mod absolut despre potopul biblic.

Protejat: Înregistrare adunare 25 oct 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Venus Flytrap – o plantă carnivoră

Cei grăbiți să meargă direct la minutul 1.15.

Plantele carnivore Venus Flytrap au fascinat oameni din toată lumea. Însă pe mulţi ar putea’să-i surprindă faptul că ele cresc în mod natural doar într-o mică zonă a lumii, într-o arie de 1100 de km, de-a lungul coastei Carolina de Nord şi Sud. Ele trăiesc în mlaştini umede şi însorite, astfel că nu se pot hrăni cu mulţi nutrienţi din sol. De aceea, ele trebuie’să se hrănească cu insecte. Planta este denumită după zeul păgân roman al dragostei şi, implicit, al seducţiei.

Planta creşte în înălţime până la 20-30 cm, produce un ciorchine rotund de flori mici albe şi frunze lungi de 8-15 cm. Aceste frunze au nişte capcane care se îndoaie repede de la mijloc pentru a prinde o insectă imprudentă, care atinge una din cele cinci stamine. Apoi capcana se închide foarte repede, cât ai clipi din ochi, în aproximativ o zecime dintr-o secundă.¹ După aceea, frunza secretă o sevă roşie care digeră insecta în circa 10 zile, iar când a terminat, se redeschide. După ce a mâncat trei sau patru insecte, capcana se ofileşte.

Până recent, oamenii de ştiinţă nu au înţeles cum funcţionează această capcană. Dar acum, cu ajutorul unui aparat de fotografiat foarte puternic şi matematicii, o echipă condusă de doctorul Mahadevan de la Universitatea Harvard a explicat funcţionarea ei.² Când capcana se declanşează, frunza de formă convexă (curbată în exterior) devine concavă (curbată în interior). Cercetătorii au arătat că această capcană funcţionează asemenea unei mingi de tenis, tăiată în două, care poate’să fie întoarsă cu partea dinăuntru în afară atunci când este apăsată cu o anumită putere.¹ Acest model geometric ingenios face predicţii clare şi poate fi mărit la scala mecanismelor non-musculare.

Închiderea bruscă a acestor plante depinde în totalitate de o geometrie foarte precisă. Dacă raportul este prea mic, capcana se va închide prea lent şi nu imediat; dacă este prea mare, atunci bariera de energie este prea înaltă, iar frunzei îi va lua prea mult timp ca’să se închidă rapid.³ Planta începe’să se închidă în momentul în care insecta atinge staminele, moment în care agită o cantitate mică de apă în frunză ce trece repede de bariera de energie. De asemenea, frunza suculentă are multă apă între celule, iar aceasta emană cu repeziciune vibraţii.

Chiar şi Darwin a scris o carte despre plantele care prind insecte, iar planta Venus Flytrap a numit-o „una dintre cele mai frumoase din lume.”⁴ Cel care a condus cercetarea a spus: „Studiul nostru ne-a lăsat nelămuriţi în legătură cu o întrebare care a motivat cercetarea şi anume, cum a evoluat acest mecanism?”¹ şi a denumit aceste plante „inexplicabilii ingineri hidraulici ai naturii.”² Bineînţeles, nu există niciun motiv’să credem că ele au evoluat!

……
sursa

Nașterea unei libelule

”Dar întreabă acum animalele, şi te vor învăţa; şi păsările cerurilor, şi îţi vor spune; sau vorbeşte pământului, şi te va învăţa, şi peştii mării îţi vor istorisi. Cine nu cunoaşte despre toate acestea, că mâna Domnului le-a făcut,…” Iov 12:7-10

Fiecare parte a creației: plantele, animalele, stelele, chiar materia moartă, poartă în sine dovezi ale inteligenței Creatorului.

Aceste dovezi vor fi ”martori la proces”, căci cugetele oamenilor văzând acum această înțelepciune a Lui Dumnezeu ”în lucrurile făcute de El”, nu se pot dezvinovăți. Se împlinește astfel zisa lui Dumnezeu către evrei prin Moise: ”….iau astăzi Cerul și Pământul martori împotriva voastră”.

S-a terminat Conferința de creaționism de la Cluj. M-au impresionat multe, dar vă prezint o porțiune de film ce prezintă ieșirea din ”carcasă” a unei libelule. Nimfele de libelulă trăiesc mai mult sub apă decât libelulele în aer. Se pare că până la cinci ani, apoi ies din apă și se întâmplă ce vedeți în filmul de mai jos. E absolut extraordinar.
Zborul și ochiul libelulei sunt studiate de oameni pentru a putea dezvolta aparate de zbor și camere video performante. Știința aceasta se numește Biomimetică. Urmăriți filmul, pentru cei grăbiți, măcar de la minutul 2.30.

Și noi suntem acum și aici ca libelulele în nimfă, omul lăuntric îmbrăcat în cel dinafară. Într-o bună zi vom lepăda cortul acesta și ”va fi mult mai bine”.

Fiți treji și vegheați

”Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji” Tit 2:2
De ce doar bătrânii să fie treji?
Tinerii au voie să doarmă? Sau să fie beți?

Într-un fel da, tinerii au o scuză. Învață, se căsătoresc, lucrează, au copii, e greu. Apoi și poftele, sunt numite ”ale tinereții”. Sunt un fel de beții sau de somnuri, preocupări care te absorb și te fac absent pentru altfel de preocupări.

”Cei ce se căsătoresc” de exemplu, se îngrijesc de lucrurile lumii cum să placă soților/soțiilor lor.

Bătrânii n-au astfel de scuze.

Ei trebuie să fie treji:

Adică să nu doarmă. Există un somn al cugetului, somn dat de un fel de drog spiritual, o învățătură de obicei care inactivează un om ca un anestezic. Că ”eu nu-s pastor” ca să lucrez în lucrul Domnului, că ”eu sunt mai smerit”, că stau în banca mea, că eu vreau să fiu ultimul în rai, dar să fiu și alte mostre de smerenie falsă, de fapt de păcălire a lui Dumnezeu.

Adică să nu fie beți. Să nu se amăgească cu halba unei învățături pline de activism repetat ca și cântecul bețivilor. E plăcută învățătura care îmbată, se ia în porții mici de vizitare regulată a unor localuri unde la ieșire se întreabă unul pe altul: ”ți-a plăcut?” Desigur că potirul Babilonului place, oferă misticism amestecat, umflat cu drojdie tradițională, mâncat, vomat și lins din nou din generație în generație de către cei care n-au citit nicăieeri că nu-i nimic nou sub soare. Nici potire, nici vome, nici câini.

Să veghezi! Ce înseamnă?

Nu e destul să fi treaz?

Nu. Să veghezi înseamnă să faci slujba de străjer. Când toți dorm (din varii motive) și tu stai pe zid și vezi vrășmașul, prima dată anunți comandantul cetății, (am făcut șase luni de gardă în armată și știu ce scriu), apoi în mod normal acesta îți va cere să suni alarma.

Să traduc.
Deci pentru noi ca creștini a fi treaz înseamnă a cunoaște planul, istoria, semnele, creația, cugetele oamenilor și voia lui Dumnezeu și a veghea înseamnă a ne ruga și a vesti pericolele. Când suni alarma nu ești privit cu simpatie, tulburi somnuri, dar nu e treaba unui veghetor să fie simpatic, ci să împlineacă slujba primită de la comandant.

Și la sfârșit comandantul, nu cetățenii îi va spune: ”Bine slugă bună!” Cine vrea simpatie de la oameni este în continuare într-o mare capcană.

Conferință de creaționism la Cluj 23-24 octombrie 2015

Am fost acuma seara.
S-a ținut la Casa de cultură a studenților.

Au fost cam 300 de persoane.

După pauză au plecat jumătate.

Mi-am amintit și i-am șoptit soției: ”Știi, cred că sunt 28 de ani de când am fost la conferința de ateism cu Hoinărescu peste drum (la sala BCU)”. Cam așa râde Dumnezeu. Am venit acasă și am verificat, sunt 29 de ani, iar în sala unde se cânta slavă lui Ceaușescu s-au adus pe îndelete și cu judecată argumente biblice despre creație și despre Creator.

Care nu dorește nici laudă și nici pomenire

Am citit cartea lui Emanuel C. (vaisamar.wordpress.com) despre Cornilescu și traducerea Bibliei în limba română.

De fapt în cea mai mare parte cartea este o colecție de scrisori aflate în arhiva SBB (Societatea Biblică Britanică), societate care a fost folosită de Dumnezeu în traducerea și răspândirea Cuvântului Său până la marginile pământului.

Probabil voi mai posta impresii din carte, după ce mai recitesc. Nu e o carte care se citește doar odată.

Dumitru Cornilescu de exemplu a fost un om modest, cald, retras, căutând să nu-și asume merite. A avut viziunea unei traduceri pentru popor și a făcut-o în timp record. Nu mi-l imaginasem așa.

Prințesa Rallu Calimachi a fost o creștină din înalta societate, animată de același dor. Banii ei au avut un rol esențial în traducerea și apoi răspândirea primelor ediții ale Bibliei Cornilescu. Dacă nu-i folosea la acest scop nobil, banii se pierdeau oricum la marele crash bursier din 1929.

Mai apare un personaj în carte ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”. La ediția cu litere mari din 1931 a ajutat mult. Să cităm: ”Dacă nu ar fi fost prințesa și un prieten tânăr foarte dezghețat din București, care nu dorește nici laudă și nici pomenire, am fi fost adesea la mare ananghie”, scrie J.W.Wiles, secretar al Societății Biblice, bun cunoscător al zonei și al timpului, despre munca la ediția 1931 a Bibliei, cea cu litere mari.

Presupunerea mea este că acest tânăr a fost Vasile V. Moisescu care era în București în acel timp, era elev al lui Gheorghe Cornilescu, se cunoștea bine cu Dumitru Cornilescu și avea acest caracter ”care nu dorește nici laudă și nici pomenire”.

Apare în carte Broadbent, un susținător cald al lui Cornilescu și al traducerii lui.

Mai apar regele Carol, Titulescu, Scriban, Cristea și alții, fiecare cu caracterul și interesele lui.

După succesul miraculos al  traducerii, traducătorul a fost nevoit să plece în exil, datorită faptului că în România viața i se făcuse un calvar de către potrivnicii lui.

Dar pentru că a semănat în tinerețe a apucat să vadă ”rodul muncii lui”, a adus ”rod care a ajuns la coacere” și mai mult ca sigur ”va primi o răsplată deplină.”

Ban mascat

Când îmi vorbește cineva, îl ascult. Corect și după cele scrise este să cinstim pe toți oamenii. Iar a asculta pe cineva e un semn de respect. Nu suntem obligați să credem tot ce auzim, dimpotrivă trebuie să cercetăm.

Dacă-mi vorbește un vânzător de mărfuri, îl ascult. Îl ascult cum ocolește cu povești dorința de a câștiga și maschează vorbind faptul că el are treabă cu buzunarul meu, va vrea să-i cumpăr cu doi lei marfa pe care el a cumpărat-o cu un leu.

Dacă-mi vorbește un jurnalist la știri, îl ascult. Dar știu că el nu-mi dă o veste, ci o știre. El nu de dragul meu, de a nu rămâne eu dezinformat își turuie gurița. El are treabă cu captivarea mea. El spune știri făcute, nu informații.
Cum se face o știre? Se adună 10% informație + 90% tehnică de manipulare și prezentare și = știrea. E gata. ”Meșteșuguri rușinoase și ascunse” așa I-a spus Domnul Isus lui Pavel să le dea nume. Captivarea mea are de-a face cu reclama care trebuie s-o văd. El de-acolo câștigă, din reclamă și el trebuie să mă țină neapărat înaintea ecranului. Mai ales pe net.

Dacă citesc un titlu de știre pe net e cam același lucru.

Dacă cineva mă laudă și mă lingușește îl ascult și mai atent. Undeva la sfârșitul poeziei lui, își va prezenta cererea.

Dacă cineva face zgomot în piață, mă uit în partea cealaltă, sunt atent în jur. Când unii atrag atenția tuturor, alții îi fură pe cei a căror atenție a fost atrasă.

Când îmi vorbește un doctor? Dacă sunt bolnav și mă duc la un doctor înseamnă că am întrebat pe alți șapte despre onestitatea acelui doctor și după ce i-am verificat cinstea îl ascult cu sfințenie. Doctori neverificați nu ascult și nici nu vorbesc cu ei.

Când vorbește un politician în campanie e chiar bufoniadă. Promisiuni fără cifre și date precise, acuzații asupra adversarilor, fanfaronadă și apoi, după ce câștigă…o liniște mare. pentru el scopul a fost atins. pentru mine nu, dacă am rămas tot naiv. El paște liniștit banul meu pe ogorul bugetului public, eu trebuie să ar și să seamăn ca să-i pot da și lui. Eu slujesc ca Domnului, el….? Maschează banul.

Când îmi vorbește un popă sunt cel mai atent. Aici, spre deosebire de politicieni, idealurile nici măcar nu se pot verifica, ei nu promit kilometri de autostrăzi, nici pensii mari. Ei promit străzi de aur și parcuri cu verdeață pentru atunci când tu nu-l vei putea lua pe el la rost că nu ți le-a făcut. De aceea ei promit cel mai mult. Mi se întâmplă, (chiar și aici pe blog) să intru în discuții ideologice cu popi (pastori, totuna), cu oameni care trăiesc din religie. Muncă degeaba, vorba lui Ezechiel. Rămân cu un gust amar, cu senzația de fraier. Treaba popii e să adune cât mai des oameni într-o clădire unde el le explică de ce și cât și unde se duc banii care trebuie să-i doneze fiecare. De aceea și numai de aceea ei nu pot fără clădire, fără industrie, fără muzică. Restul e mască dragilor, justificări goale. Discut cu ei ideologic, principial, pasionat, ei discută cu mine șablonat, sunt încorsetați de masca sistemului care le aduce arginți, principiile sunt frumoase, ei le admiră și le aprobă, dar nu schimbă nimic care duce la….scăderea prețului acțiunilor. Unii din ei joacă bine, dar în echipa adversă.
Evanghelie, lucrare, misiune? Lozinci. Religia lor e doar masca banului lor. Explicații că de ce trebuie să plătești și sub ce diverse și nebănuite forme.
Ca unul care mă trag din vechi familii de clerici (dinspre tată ortodocși, dinspre mamă evanghelici) știu extrem de bine ce scriu.
Religia e cea mai bună mască pentru făcut bani, dragii mei. Când cineva dă bani pentru religie, pentru Dumnezeu, e naiv. Dumnezeu S-a dat pe Sine fără bani și fără plată (Oare se mai cântă cântarea asta?). Când cineva cere bani pentru religie e escroc. E un domeniu în care escrocii înfloresc. Mai ceva ca la medici, popilor li se bagă în buzunare din toate părțile și pentru toate motivele.
Pentru că umblu și eu prin țară mă lovesc de acest obicei. Mă împotrivesc de cele mai multe ori cu toată puterea și îmi imaginez cum e cu cei care nu se împotrivesc. dar cu cei care abia așteaptă….!

Îi informez pe această cale că Direcția Cerească Anticorupție e cu camerele video non-stop pe ei și la deschiderea procesului vor lua pușcărie de chin o veșnicie fără suspendare, dacă nu se pocăiesc.

(Desigur, nu toți cei ce fac parte din categoriile enumerate mai sus sunt lipsiți de onestitate. Există jurnaliști, politicieni, medici și comercianți onești. Despre clerici n-aș putea spune. Dacă sunt ”onești”, atunci sunt creduli. Rău oricum.)

Să vă vedeți de treburi!

Un frate apropiat obișnuiește să amintească povestea unui alt frate cunoscut de el, un cizmar. Acesta la întrebarea: ”Ce mai faci?” răspundea: ”Îl aștept pe Domnul Isus și între timp repar papuci.”

Cam așa scrie și în Cuvânt: 1 Tesalonoceni 4:11.  ”Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mîinile voastre, cum v-am sfătuit.”

La răpire nu va fi o problemă că cineva nu va fi găsit stând și așteptând îmbrăcat în alb, rugându-se sau citind Biblia.

Nu scrie că Maria va fi la rugăciune și va fi răpită, iar Marta va fi la moară și va rămânea pe pământ. Nu, nu scrie așa: scrie că două femei vor măcina la moară, una va fi luată. Deci și cea care va fi luată și cealaltă vor lucra în acel timp.

Nu scrie că teologul va citi Biblia și va sta privind în sus și astfel va fi răpit iar tractoristul ocupat cu aratul ogorului va rămânea cu ogorul. Din doi tractoriști unul va fi luat. Nu este scris că va fi luat vreun teolog din doi, probabil nu va fi luat niciunul. Ce bine că de tractoriști și de morărese scrie în Biblie, de teologi nu.

Normal, Biblia a fost scrisă de ciobani, de făcători de corturi, de un doctor, de un culegător de smochine, de regi, de pescari, de tot felul de oameni, nu de teologi. Nici nu știu cum nu le e rușine teologilor de meseria lor atât de criticată de dulgherul, de Domnul Isus!

Dragul meu citittor: să nu te îngrijorezi că nu ești teolog, că nu ești ”în lucrare”, să stai liniștit la strungul sau la computerul tău, la mașinăria la care sau pe care lucrezi. După răpire va rămâne probabil colegul tău cu ea. Așa să-L așteptăm pe Domnul Isus, văzîndu-ne de treburi.

De asemenea vă îndemn stăruitor ca să vă îndepărtați de orice frate care trăiește în neorânduială în această privință. Profitorii care trăiesc din turmentarea altora cu religie săptămânală sunt mulți, ”barurile” lor sunt pline, iar drogați lor sunt mulțimi. Acesta nu este un motiv să lăsăm pâinea și să apucăm halba, să lăsăm instrucțiunile clare ale Cuvântului venit din cer și să mergem după apucăturile aducătoare de arginți ale profitorilor de azi sau de ieri.

Cu drag!

Protejat: Înregistrare adunare 18 oct 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 11 octombrie 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 4 octombrie 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Cronica fraților hutteriți (26) Hubmaier, Hut, Göschl, Jakob Wiedemann, Philip Jäger

S-au adunat cu toții la castelul din Nikolsburg pentru a stabili dacă să poarte și să folosească sabia și dacă să plătească taxe de război. Au discutat de asemenea și alte chestiuni, dar nu au putut ajunge la înțelegere comună și s-au despărțit dezbinați.

Dar Hans Hut a fost ținut prizonier în castelul Nikolsburg deoarece nu a fost de acord cu șeful său, Leonard von Liechtenstein de la abținerea folosirii sabiei. Unul din cei ce-i vroiau binele lui Hans Hut, îngrijorat cu privire la siguranța lui, a luat o plasă de prins iepuri și l-a coborât printr-o fereastră și peste zid în timpul nopții.

În ziua următoare, oamenii din oraș au protestat zgomotos împotriva Domniei Sale Leonhard și a oamenilor săi pentru că îl țineau pe Hut în castel cu forța. Baltazar Hubmaier a fost mutat pentru a vorbi public în arhondaric cu prietenii săi, deoarece mai devreme nu fuseseră în stare să se înțeleagă cu privire la sabie și la plătitul taxelor.

În tot acest timp mișcarea a crescut cu rapiditate, iar oamenii se adunau așa de mulți că Regele Ferdinand a fost informat. A răspuns prin a-l convoca pe Domnia Sa Leonhard von Liechtenstein (care trăia la Nikolsburg, fusese botezat și era numit frate) să apară înaintea sa în Viena împreună cu fratele său, Domnia Sa Hans și toți predicatorii lor. Și s-au supus. Imediat, Baltazar Hubmaier și soția sa au fost luați prizonieri și trimiși de la Viena la castelul Kreuzenstein.¹

În închisoare, Hubmaier și-a amintit că s-a opus pe nedrept lui Hans Hut în anumite aspecte. Și-a dat seama că era vinovat pentru că alocat prea mult credit libertății lumești, în speță, stăvilirea sabiei. Acestea l-au mișcat să scrie la Nikolsburg, în particular tovarășului său de lucru, Martin, decan la Kanitz, ², rugându-l și pe el și pe ceilalți să se schimbe în tot ceea ce nu era corect. A adăugat, ”Dacă Hans Hut ar fi aici acum, am fi în curând uniți.” Fratele Baltazar Hubmaier a fost luat din Kreuzenstein și dus înapoi la Viena pentru a fi interogat cu privire la mai multe chestiune de credință. Într-un final, a fost condamnat la moarte și ars și la scurt timp după aceasta, soția sa a fost înecată.³ Două cântece compuse de Baltazar Hubmaier sunt încă cunoscute în biserică, ⁴ în afara scrierilor care arată cu câtă putere a apărat botezul cel adevărat și s-a opus botezului nou-născuților cu dovezi din Sfânta Scriptură. Folosind aceeași metodă conștiincioasă a făcut lumină asupra Cinei Domnului în concordanță cu adevărul și a respins ca incorecte mesa idolatră, eroarea și înșelăciunea ei.

În acest timp, Martin (Göschl), decan la Kanitz, a fost convocat să apară în fața Regelui Ferdinand la Praga, în Boemia. Când și-a făcut apariția, a fost luat prizonier și trimis episcopului din Kremsier, Moravia, unde preoții l-au lăsat să flămânzească și să putrezească în temniță.

În tot acest timp, doi frați au venit la Nikolsburg dimprejurul râului Enns. Numele lor erau Jakob Wiedemann⁵ și Philip Jäger. Au auzit învățătura lui Hans Spittelmaier și au testat viața acolo pentru câteva săptămâni, dar și-au dat seama că acest grup avea lacune serioase la capitolul adevărata ordine a disciplinei frățești aflată în concordanță cu Cuvântul Domnului. Nu se puteau înțelege cu privire la purtarea sabiei și a folosirii ei, plătirea taxelor de război și alte chestiuni care se aflau în antiteză cu convingerile lor. Prin urmare, ei au admonestat grupul de la Nikolsburg cu privire la aceste abuzuri, pentru că ei nu erau în păstrarea vieții și învățăturii lui Hristos. Aceste probleme și zvonul că turcii mărșăluiau spre Viena au determinat bătrânii bisericii să țină o întâlnire la Pergen⁶ spre a discuta punctele menționate mai sus. Nu au fost în stare să ajungă la unanimitate și s-au despărțit în dezbinare, dezbinați în vederile lor ca în timpul lui Baltazar Hubmaier.

Drept rezultat, Jakob Wiedemann, Philip Jäger și alții s-au retras din grupul de la Nikolsburg. S-au întâlnit din când în când în diferite case și au primit pelerinii, oaspeții și străinii din alte țări și au început să trăiască în comunitate.

1 Castelul Kreuzenstein se află în Austria Inferioară, la nord de Korneuburg. A fost o închisoare de stat în 1527, dar acuma este o ruină.

2 Martin Göschl de Iglau, a intrat în mănăstirea Selan pe la 1500. În 1507 a devenit pastor la Iglau. În 1509, episcop de Olomouc. 1521, decan al Mănăstirii de călugărițe Himmelrose din Kanitz (Dolni Kounice), Moravia. Noua doctrină Luterană, introdusă în Iglau de către Paul Speratus, l-a atras mult timp pe Göschl, și până în 1525 el s-a alăturat Reformei. S-a însurat cu o călugăriță din conventul său și a fost eliberat din funcție. Göschl a jucat un rol de frunte în disputa din 1527 cu Hubmaier și Hans Hut. A fost arestat în 1528 și a fost torturat de șapte ori în închisoare în Praga, unde a murit uitat. ME, II, 546. Beck, 53-55. Zeman, Anabaptists and Czech Brethren, 179-193 și note de subsol extinse.

3 10 Martie 1528 este data acceptată în general ca data morții lui Hubmaier, iar 13 Martie, ceea a soției sale. Se căsătoriseră pe la 1525. Goertz, Profiles, 155.

4 Doar unul din cântecele lui Hubmaier se pare că a supraviețuit: ”Freut euch, freut euch, in dieser Zeit” (Bucurați-vă, bucurați-vă, în acest timp al nostru). Vezi LdHBr, 23-25. Pentru prima și ultima strofă din traducerea în engleză, vezi Moore, Portraits, 242.

5 Jakob Wiedemann, numit ”Jakob cel cu-n ochi,” a venit din Memmingen, Suabia. Până la 1527 era în cercuri Anabaptiste la Augsburg (unde s-a cunoscut cu Hans Schaffler) și la Strasburg de la 1530 la 1531, anul în care a fost exclus. Această cronică nu-l menționează pe Wiedemann după exodul de la Austerlitz (1530). Vezi mai jos, pp. 88-89. Și totuși Hyeronymus Käls (ars pe rug în Viena în 1536) scrie în scrisorile sale că Wiedemann a fost executat la Viena, în 1535 sau 1536, ”de dragul botezului”, deși judecătorul menționase acolo alte motive. ME, IV, 941. Beck, 50-51.

6 Pergen (perna), sat catolic vorbitor de limbă germană aflat la nord de Nikolsburg (Mikulov).

Cronica fraților hutteriți (25) 1526, Persecuții, martiraje: Mantz, Uliman, Vet și mulți alții

Felix Mantz a fost înecat la Zurich de dragul adevăratei credințe și adevăratului botez, astfel dându-și viața printr-o mărturie statornică a adevărului.¹

Mai târziu, Wolfgang Uliman a fost condamnat la moarte și a fost ars la Waldsee, de asemenea în Elveția. Cei 10 companioni ai săi, incluzând proprii săi frați, au fost executați împreună cu el. Cu hotărâre și vitejie și-au dat viața considerând că credința lor și botezul erau bazate pe adevărul divin. ²

Melchior Vet³, tovarășul de călătorie al lui Georg Blaurock, a fost ars la Ettach întru-credința sa.

Astfel că mișcarea s-a răspândit prin persecuție și tulburare. Biserica se mărea zilnic, iar numărul oamenilor Domnului se mărea cu repeziciune. Pe aceasta n-o putea îndura inamicul adevărului divin, astfel că l-a folosit pe Zwingli ca și unealtă. Zwingli a început să scrie și să predice cu fanatism că botezul credincioșilor adulți era fals și nu ar trebui tolerat. Aceasta era în contradicție cu cu mărturia lui inițială, când el însuși preda că nici un singur cuvânt limpede de la Dumnezeu nu a justificat botezul nou născuților. Dar acum, pentru că a vrut să facă pe plac oamenilor și lumii, s-a opus adevăratului botez Creștin. A convins autoritățile să folosească legea imperială să decapiteze ca Anabaptiști aceia care erau cu adevărat dedicați lui Dumnezeu, cei care din convingere au făcut legătura unei conștiințe bune cu el.

Într-un final, Zwingli a reușit în a avea douăzeci de bărbați, văduve, femei gravide și tinere fete, aruncate în mizerie într-un turn întunecat. Au fost făcuți să tacă doar cu pâine și apă și nu au văzut nici soarele sau luna pentru restul vieții lor. Au fost condamnați să rămână în turnul întunecat – cei morți împreună cu cei vii – să se sufoce în putoare, să moară și să putrezească până nici unul din ei nu a mai rămas. ⁴ Au fost unii care nu au luat o gură de pâine trei zile pentru ca ceilalți să aibă ceva să mănânce.

Atunci, mandate severe au fost emise la instigarea lui Zwingli: de acum încolo, orice persoană din districtul Zurich care era botezată era aruncată în apă și înecată fără vreun proces sau judecată. Aceasta arată spiritul căruia îi aparținea Zwingli, iar adepții săi încă îi aparțin.

1526

Oricum, cauza lui Dumnezeu nu poate fi schimbată, iar deciziile lui Dumnezeu nu sunt controlate de către puterea omenească. Prin urmare, el i-a inspirat pe oamenii numiți mai sus să iasă afară pentru a proclama Evanghelia și temelia adevărului. Georg Blaurock s-a dus la Tirol; în același timp Baltazar Hubmaier a mers la Nikolsburg în Moravia ⁵ și a început să predice. Oamenii au acceptat mesajul său, iar în puțin timp mulți au fost botezați.

Hans Hut⁶ a mers de asemenea la Nikolsburg. Mai mulți servitori au fost numiți să vestească Cuvântul lui Dumnezeu, și anume Oswald Glait,⁷ Hans Spittelmaier, Christian Rodtmäntel, Klein Utz (Micul Utz) și Gross Utz (Utz cel înalt), Hans Werner, Andreas Mosel și Strützel și alții, unii dintre aceștia fiind predicatori înainte.

1 Data morții lui Mantz a fost 5 Ianuarie 1527. Pentru bibliografie despre Mantz, vezi deasupra, p. 44 n. 1 .

2 Aceasta s-a întâmplat în 1530; Vezi Heinold Fast, Quellen zur Geschichte der Täufer in der Schweiz (Zurich, 1973), 636. Wolfgang Uliman sau Schorant (de asemenea numit Uolimann sau Ullman), fiu al starostelui breslei Sf. Gall, un fost călugăr al Sf. Lucius, din Chur, a fost câștigat de către Conrad Grebel. A devenit un activ propagator al Anabaptismului împrejurul Sf. Gall și Appenzell. După ce a însoțit un grup de credincioși în Moravia, s-a întors în 1528 și în timp ce strângea un al doilea grup, Uliman și oamenii săi au fost arestați în zona Appenzell. El și alți zece oameni (incluzând Johannes Brötli) au fost decapitați la Waldsee în Suabia (nu în Elveția); femeile au fost înecate; cei care s-au dezis au fost trimiși acasă; Vezi Harder, Sources, 342, 568, 710 n.53; ME, IV, 787-788; Beck, 20; Martyrs Mirror, 427; Williams, Radical Reformation, 132.

3 Despre Melchior Vet, vezi ME, IV, 819; Martyrs Mirror, 416; Beck, 20.

4 Sentința și întemnițarea lor este relatată în Martyrs Mirror, 465, incluzând un paragraf din ”Balt. Hubmörs von Fridberg: gesprech auff Mazster Ulr. Zwinglens Tauffbüechlen von dem Kindertauff. Gedruckt zu Nikolsburg 1526” (Un dialog între Hubmaier și Zwingli pe tema botezului nou născuților). Vezi George H. Williams, Spiritual and Anabaptist Writers (London, 1957), 287; Moore, Portraits, 256; Beck, 15.

5 Nikolsburg (Mikulov), oraș de lângă granița cu Austria, pe drumul principal ce leagă Viena de Brno. ME, III, 883-886; J. K. Zeman, Historical Topography of Moravian Anabaptism (Reprint from The Mennonite Quarterly Review, Oct. 1966, Ian. și Apr. 1967), #101 .

6 Hans Hut provenea din Haina, de lângă Römhild (Turingia, Germania) și era un fost îngrijitor de biserică la Bad Bibra, lângă Meiningen. Acesta a fost un apărător timpuriu al Anabaptismului, care a călătorit de-a lungul și latul Germaniei ca și colportor, în special în Silezia, Franconia, Bavaria și Austria; Este numit ”apostolul Anabaptismului în Austria de Sus.” ME, II, 846-850, Williams, Radical Reformation, 162-165; Goertz, Profiles, 54-61; Fast, Der linke Flügel, 78-99. De asemenea, vezi Herbert Klassen, ”The Life and Teachings of Hans Hut,” MQR, Iulie și Octombrie 1959; James M. Stayer, ”Hans Hut`s Doctrine of the Sword: An Attempted Solution,” MQR, Iulie 1965, 181-191; Werner Packull, Mysticism and the Early South German-Austrian Anabaptist Movement, 1525-1531 (Scottdale, PA, 1977), ch. 3-5. Pentru bibliografie în limba germană, vezi Wolkan, Geschicht-Buch, 36 n.

7 Oswald Glait, de asemenea numit Oswald de la Jamnitz (în Moravia, ultimul loc unde a trăit), a fost născut la Cham, Bavaria. A părăsit preoția și a venit la Nikolsburg în 1525, unde a devenit asistentul ministru al lui Hans Spittelmaier. Bun cunoscător al Scripturii, Glait a participat în disputa dintre Hubmaier și Hut, luând partea celui de-al doilea. În 1527, Glait l-a botezat pe Leonhard Schiemer în Viena. Imediat după aceea l-a întâlnit pe Hans Schlaffer în Regensburg. ME, II, 522-523; Beck, 160 n.1. Pentru detalii în plus despre rolul lui Glait în istoria Huteriților, vezi Zeman, Anabaptists and Czech Brethren, Index.

Cronica fraților hutteriți (24) 1525 Georg Blaurock

1525

DEOARECE DUMNEZEU A VRUT UN SINGUR POPOR UNIT, separat de celelalte popoare, a adus Steaua Dimineții, lumina adevărului, să radieze cu toată strălucirea ei în actuala eră a lumii. A vrut în special să viziteze tărâmurile germane cu Cuvântul său și să dezvăluie fundația adevărului divin, astfel încât lucrarea sa sfântă să fie recunoscută de toți. A început în Elveția, unde Dumnezeu a adus o trezire. În primă instanță, o întâlnire a avut loc între Ulrich Zwingli, Conrad Grebel (un membru al nobilității)¹, și Felix Mantz.² Toți trei erau oameni învățați cu cunoștiințe solide de germană, latină, greacă și ebraică. Au început să discute chestiuni legate de credință și și-au dat seama că botezul nou-născuților nu este necesar și, colac peste pupăză, nu este deloc botez.

Doi dintre ei, Conrad și Felix, credeau că oamenii ar trebui botezați în maniera creștină desemnată de către Domnul, deoarece Hristos însuși a zis, ”Oricine crede și este botezat va fi salvat.” Ulrich Zwingli (care s-a dat înapoi de la cruce, dizgrație și persecutarea pe care Hristos a suferit-o) a refuzat să fie de acord – el a spus că ar cauza vacarm și neliniște. Dar Conrad și Felix au spus că nu există vreun motiv să nu te supui poruncii clare a lui Dumnezeu.

Când acestea se petreceau a venit un bărbat din Chur. Un preot pe nume GEORG DIN CASA LUI JAKOB, cunoscut mai târziu ca și Georg Blaurock. ³ Odată pe când discutau chestiuni legate de credință, Georg le expunea viziunea sa. Cineva a întrebat cine tocmai vorbise. ”A fost omul în haină albastră (blauer Rock).”Astfel i s-a dat numele aceste fiindcă a purtat o haină albastră. Acest Georg a venit din cauza zelului său extraordinar. Toți se gândeau la el ca la un preot simplu, banal. Dar a fost mișcat de mila lui Dumnezeu înspre zelul divin în chestiuni legate de credință și a lucrat pentru adevăr cu curaj.

Și el la început l-a abordat pe Zwingli și au discutat pe larg chestiuni legate de credință, dar a ajuns nicăieri. Apoi i s-a spus că există oameni mai înfocați decât Zwingli. S-a interesat energic despre ei și s-au întâlnit să discute chestiuni legate de credință. Aceștia erau Conrad Grebel și Felix Mantz. Au ajuns la comun acord în legătură cu aceste chestiuni. În frica lui Dumnezeu s-au pus de acord că din Cuvântul lui Dumnezeu, unul trebuie, prima dată, să învețe adevărata credință, exprimată prin fapte de dragoste și la mărturisirea acestei credințe să primească adevăratul botez creștin ca un legământ a unei conștiințe bune cu Dumnezeu. Acesta servindu-i de atunci încolo unei vieți creștine sfinte și rămânerii așa cu statornicie până la sfârșit, chiar și în vremuri tulburi.

Într-o zi pe când se întâlneau, frica a venit peste ei și le-a cuprins inimile. Au căzut în genunchi în fața mărețului Dumnezeu din ceruri și l-au chemat pe el, cel ce cunoaște toate inimile. S-au rugat ca Dumnezeu să le permită ca ei să facă voința sa divină și să aibă milă de ei. Nici carnea, nici sângele și nici înțelepciunea umană nu i-a obligat. Erau foarte conștienți de cât vor trebui să sufere pentru aceasta.

După rugăciune, Georg Blaurock s-a ridicat și l-a rugat pe Conrad Grebel în numele lui Dumnezeu să îl boteze cu adevăratul botez creștin în credința și recunoașterea sa a adevărului. După această cerere a îngenunchiat și Conrad l-a botezat, din moment ce atunci nu exista vreun servitor numit al Cuvântului. Apoi, ceilalți s-au întors la Georg la rândul lor, rugându-l să îi boteze, ceea ce a și făcut. Și așa, cu multă frică de Dumnezeu, împreună s-au predat pe ei înșiși Domnului. S-au confirmat unul pe celălalt pentru serviciul Evangheliei și au început să predice credința și s-o păstreze. Acesta a fost începutul separării de lume și de căile ei rele. ⁴

Curând după aceasta, mai mulți oameni li s-au alăturat, ca Baltazar Hubmaier de Friedburg⁵ și Ludwig Haetzer⁶ și alți cărturari de germană, latină, greacă și ebraică, bine familiarizați cu Scripturile,⁷ dar și preoți și predicatori și alți oameni. Curând, toți au oferit mărturie cu propriul lor sânge.

1 Conrad Grebel, liderul spiritual al Anabaptiștilor Elvețieni, vezi ME, II, 566-575; Harold S. Bender, Conrad Grebel, Founder of the Swiss Brethren (Goshen, IN, 1950); John L. Ruth, Conrad Grebel, Son of Zurich (Scottdale, PA, 1975); Hans-Jürgen Goertz, ed. (Walter Klaassen, Eng. Ed.), Profiles of Radical Reformers (Scottdale, PA, 1982), 118-131. Pentru scrisorile lui Grebel, vezi Harder, Sources.

2 Despre Felix Mantz, vezi John Allen Moore, Anabaptist Portraits (Scottdale, PA, 1984), 47-66; Harder, Sources, 311-315, 473-475; Heinold Fast, Der linke Flügel der Reformation: Glaubenszeugnisse der Täufer, Spiritualisten, Schwärmer und Antitrinitarier (Bremen, 1962), 27-35; ME, III, 472-474; Martyrs Mirror, 415; Beck, 17-20.

Pentru cântecul lui Mantz, ”Mit Lust so will ich singen” (Cânt cu bucurie), vezi The Mennonite Hymnal (Scottdale, PA, 1969), #40; Wackernagel, Kirchenlied, III, 451-452; Die Lieder der Hutterischen Brüder (Scottdale, PA, 1914), 7-9; Rudolf Wolkan, Die Lieder der Wiederäufer: Ein Beitrag zur deutschen und niederländischen Literatur – und Kirchengeschichte (Berlin, 1903), 8-9.

3 Despre Georg Blaurock, un fost preot Catolic, vezi Moore, Portraits, 69-93; William R. Estep, The Anabaptist Story (Grand Rapids, MI, 1975), 33-37; ME, I, 354-359; Martyrs Mirror, 430-436; Beck, 18-22, 79-81.

Două din cântările lui Blaurock care mai există: ”Gott fürt ein recht Gericht” (Judecata Domnului este dreaptă) și ”Herr Gott, dich will ich loben” (Doamne Dumnezeule, cum te preamăresc) vezi Wackernagel, Kirchenlied, III, 447-450; LdHBr, 35-38. Ultima a fost cântarea de rămas bun a lui Blaurock înainte de moartea sa. A fost ars pe rug în 6 Septembrie 1529; vezi dedesubt, p.53.

4 21 Ianuarie 1525 este data acceptată în general a primului botez. Descrierea de mai sus este cea mai timpurie relatare scrisă a acestui eveniment istoric. Vezi Heinold Fast, ”Wie doopte Konrad Grebel? Overwegingen bij Meihuizen`s uitleg van de bronnen” (Cine l-a botezat pe Conrad Grebel? Reflecții asupra interpretării a surselor de către Meihuizen), Doopsgezinde Bijdragen, seria nouă IV (1978), 22-31. Vezi, de asemenea Harder Sources, 341-342. Geiser, Die Taufgesinnten, 136; Williams, Radical Reformation, 120-127; Beck, 15-16; Fast, Der linke Flügel, 1-9; Fritz Blanke, ”The First Anabaptist Congregation: Zollikon, 1525,” The Mennonite Quarterly Review (Goshen, IN), Jan, 1953, 17-33; Blanke, Brothers in Christ (Scottdale, PA, 1961), 21-26.

5 Despre Baltazar Hubmaier, vezi ME, II, 826-834; Harder, Sources, 550-551 și Indexul; Fast, Der linke Flügel, 35-58; Moore, Portraits, 165-242; Goertz, Profiles, 144-157; Sebastian Franck, Chronica, Zeytbuch und geschyct bibel . . . (Strasbourg, 1531), fol. 349v; Beck, 47-49; Martyrs Mirror, 465; Henry C. Vedder, Balthasar Hubmaier: the Leader of the Anabaptists (New York, 1905). Pentru excerpte din scrierile lui Hubmaier, vezi Walter Klaassen, ed., Anabaptism in Outline: Selected Primary Sources (Kitchener, Ontario, 1981), Index.

6 Despre Ludwig Haetzer, vezi dedesubt, p. 60 n. 1 .

7 Printre alții: Wilhelm Reublin, un predicator în Wytikon; Johannes Brötli, un predicator în Quarten, mai târziu la Zollikon; Andreas auf der Stültzen (”cu cârjele”), sau Castelberger, din Chur; Simon Stumpf, pastor la Höngg, o suburbie a Zurich-ului; Wolfgang Uliman de Chur; Michael Sattler de Staufen. Beck, 19; Harder, Sources, 510 #10.

Cronica fraților hutteriți (23) 1517-1532 Începuturile anabaptismului

1517-1532: Începuturile Anabaptismului

În al treizeci și doilea an al domniei împăratului Maximilian I, ¹ Martin Luther a început să predea și să scrie la Wittenberg, în Saxonia, avertizând oamenii să aibă garda pusă împotriva unei asemenea colportări și altor șmecherii babiloniene. Papa l-a convocat la Roma. Dar în schimb, el și-a prezentat prezentat punctul său de vedere legatului papal la Dieta Imperială de la Augsburg. Când a văzut că nu primește vreun răspuns, s-a întors acasă, fiind sfătuit de cei care îi vroiau binele. Apoi Ulrich Zwingli în Zürich (Elveția) a început să ia cu asalt papalitatea.

În răstimpul acesta, împăratul Maximiliam a murit (12 Ianuarie 1519) și Carol al V-lea a devenit împărat. Zwingli a început să învețe și să scrie împotriva nesuferitului rău al Babilonului, târfa fără de rușine.

Acești doi, Luther și Zwingli au expus toată înșelătoria și ticăloșia papei și au expus-o luminei zilei așa cum ar pune tot la pământ cu trăsnete. Dar nu au pus nimic mai bun în loc. De când au început să se agațe de puterea telurică și să-și pună încrederea în ajutorul omenesc, au fost la fel de răi – ca cineva care vrea să repare un ibric vechi si doar face o gaură mai mare. Au lăsat în urma lor popoare fără rușine, pe care i-au învățat să păcătuiască. Ca să vorbesc în parabole, au spart cana din mâna papei, dar au păstrat cioburile pentru ei.

Și așa a trebuit să fie cum a spus Isus: ”Un om care nu este de încredere în lucruri mici, nu-i vor fi încredințate lucruri mari, iar ce i se pare că are îi va fi luat.”

Apoi curând, acești doi sus-numiți au câștigat mulți adepți. Aceștia acceptându-le învățăturile ca adevăr. Crezând că și-au găsit salvarea în Hristos, unii și-au dat viața pentru aceste învățături. Se poate vedea aceasta în cazul a doi tineri călugări, Johannes și Heinrich, care au fost arși la Brusseles (în Olanda) în 1523.²

A fost la fel cu Kaspar Tauber, un cetățean bogat al Vienei, Austria, care din cauza credinței sale a fost condamnat și ars de către cetățenii din același oraș în 1524.³

Au mai fost și alții, de care nu se știe mai nimic și îi numărăm ca binecuvântați, în concordanță cu învățătura lui Hristos, pentru că au suferit și au luptat o luptă bună. Dar pe cât de minunat a fost începutul, Luther și Zwingli și adepții lor s-au împărțit în curând în două tabere putrede din cauza sacramentelor și au arătat toate semnele unui nou Babel. Nu a existat vreo schimbare în viețile lor, doar laudă de sine și acel tip de cunoaștere care îi făcea să îi disprețuiască pe alții. Mâncatul cărnii, căsătoriile și detestarea papilor, călugărilor și a preoților (care, desigur, o meritau din plin). În acestea a constat serviciul lor adus lui Dumnezeu.

Luther și adepții săi predicau că corpul Domnului Isus se află în pâinea din Cina Domnului, iar prin ea, noi primim iertare pentru păcate. Zwingli și adepții săi predicau că Cina Domnului era o aducere aminte a salvării și milei lui Hristos și nu un sacrificiu pentru păcat, deoarece acela a fost oferit de către Hristos pe cruce.⁴

Amândoi botezau nou-născuții și respingeau adevăratul botez al lui Hristos, care la sigur aduce și crucea odată cu el. Oricum, ei îl criticau pe papă în alte chestiuni, dar l-au urmat în obiceiul botezării nou-născuților, preluând de la el drojdia care face să crească diferite feluri de răutate, chiar poarta către fals creștinism. Papa a avut atât de puțină bază scripturală pentru botezarea nou-născuților, cât pentru purgatoriu, mesă, venerarea sfinților, scrisorile de indulgență și restul.

Luther și Zwingli și-au apărat învățătura cu sabia, așa cum învățaseră de la anticrist, tatăl și șeful lor, știind bine că cavalerismul creștinesc nu se referă la carne, ci e măreț înaintea lui Dumnezeu, care distruge toate atacurile oamenilor. Prin urmare, credința nu poate fi forțată, ci este un cadou de la Dumnezeu. Hristos le spune discipolilor săi, ”Dacă orice om vrea să mă urmeze (notează: dacă orice om dorește să, vrea să), să se lepede de sine șă să ia crucea asupra sa.” El nu menționează sabia, pentru că aceasta nu are loc la cruce. Sabia și crucea sunt una pentru cealaltă ca Pilat și Hristos sau un lup și o oaie în țarc.

1 Maximilian I (1459- 1519) a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germanică din 1493. 1517 a fost al douăzeci și patrulea an al domniei sale.

2 Heinrich Voes și Johannes Esch au fost călugări de la o mănăstire Augustiniană din Antwerp, care a fost distrusă în 1522. Martiriul lor este descris în cântecul lui Martin Luther, ”Eyn newes Lied wir heben an” (Să cântăm o melodie nouă). Vezi Philipp Wackernagel, Das deutsche Kirchenlied von der ältesten Zeit bis zu Anfang des XVII. Jahrhunderts (Leipzig, 1870), III, 3-4.

Literatură referitoare la martiriul lor și la diversele unelte folosite la tortură pe atunci pot fi găsite în Josef Beck, Die Geschichts-Bücher der Wiedertäufer in Oesterreich-Ungarn, … 1526-1785 (Vienna, 1883; Nieuwkoop, 1967), 13 n. 1; Wolkan, Geschicht-Buch, 32 n.1; Zieglschmid, Chronik, 43 n. 1. De asemenea, vezi ME, IV, 232-234.

3 Un cântect despre Tauber, ”Nun hört, ich will euch singen ausz traurigklychem mut” (Ascultă acum cântectul pe care îl cânt cu o inimă mâhnită), este în Wackernagel, Kirchenlied, III, 436-438. De asemenea, vezi ME, IV, 684-685; Beck, 14; Thieleman J. Van Braght, The Bloody Theater or Martyrs Mirror of the Defenseless Christians (Scottdale, PA, 1982), 414; pentru bibliografie adițională în germană, vezi Zieglschmid, Chronik, 43 n. 2.

4 Pentru istoria mișcării Anabaptiste din Elveția, vezi Leland Harder, ed., The Sources of Swiss Anabaptism:The Grebel Letters and Related Documents (Scottdale, PA, 1985); George H. Williams, The Radical Reformation (Philadelphia, PA, 1962), și ediția revizuită și augmentată (până astăzi doar în spaniolă): La Reforma Radical, tradusă de către Antonio Alatorre (Mexico City, 1983). De asemenea, vezi Bibliografia. Pentru o listă de opere germane mai vechi despre anabaptismul elvețian, vezi, Zieglschmid, Chronik, 43, n. 1, sau Wolkan, Geschicht-Buch, 33 n.

Cronica fraților hutteriți (22) De la Wycliff la Luther

Un om numit Ieronim din Praga¹ s-a întors din Praga cu cărți și învățături pe care i le-a transmis lui Ioan Huss² (numit după satul Huss). Huss a acceptat învățăturile lui Wycliff ca adevăr. Aproape toată Boemia a renunțat la papalitate, aceștia devenind adepții săi. Din cauza acestor dovezi de credință. Împăratul Sigismund l-a chemat pe Huss la un conciliu la Constanz, garantându-i siguranța drumului dus-întors. Dar deoarece a refuzat să urmeze învățăturile Romei, a fost condamnat la moarte și ars.

Discipolul său Ieronim a primit aceeași sentință 140 de zile mai târziu.³ Persecuția hussiților în Boemia nu a fost mică.

Johannes Bacius, alt hussit, a fost capturat și spânzurat în Praga din ordinul împăratului Sigismund. Iacob Iustus a fost întemnițat și înfometat din cauza învățăturilor sale.

Învățătorii hussiți Bartolomeu Fustii și Guillaume Giliberti au fost condamnați la ardere pe rug.

Un doctor, Guillaume Albus spunea că preoții ar trebui să fie lăsați să se însoare, nu este un păcat să muncești duminica, era idolatrie să închizi oasele sfinților în aur sau argint. A fost curând pedepsit.

Guillaume Sartoris a declarat că oamenii ar trebui să se roage la Dumnezeu, dar nu sfinților sau creaturilor. Să venerezi orice creatură este idolatru. Pentru aceasta și pentru alte motive a fost condamnat ca eretic la Lion, în Franța.

În acest fel, inși câtă frunză și câtă iarbă au mărturisit adevărul împotriva răutăților Romei, iar viețile lor inocente le-au fost luate. Unii cred că numărul actual de locuitori ai pământului ar egala cu greu masele omorâte de papii Romani și de către biserica lor.

De la începutu lumii, niciodată nu a existat o opoziție atât de tiranică la adevărul lui Hristos în vreo nație, evreiască sau păgână, nici așa strigătoare la cer și nepotolită vărsare de sânge. Prin urmare, Dumnezeu le va da sânge să bea, așa cum Ioan descrie în misterioasele sale Revelații, spunând: ”Femeia era îmbrăcată în mov și roșu aprins. Scris pe fruntea sa era numele misterios, Babilonul cel mare, mama târfelor și a fiecărei oroare și atrocitate de pe pământ. Ea era beată de la sângele sfinților și al martirilor lui Isus.” Dumnezeu va da o răsplată groaznică pentru acest sânge inocent, așa cum a promis, și va turna de două ori mai mult pentru ea să bea. Domnul dorește doar să aducă suferință acelora care îi fac pe credincioși să sufere. Pentru că primii o merită.

Bărbatul care se preamărește peste orice ce are legătură cu Dumnezeu și închinarea divină și care îi ia locul în templul lui Dumnezeu, proclamându-se Dumnezeu – acest om este numit de către apostolul Pavel: anticristul, bărbatul care nu e guvernat de vreo lege și copilul pierzaniei. Dumnezeu îl va distruge cu răsuflarea sa și îl va arunca pe el și toți adepții săi în lacul de foc.

De ce nu este acest om care nu are vreo lege dezvăluit deja? El a transformat fiecare practică creștină în idolatrie. De exemplu, interzicând bucuria mulțumitoare a anumitor mâncăruri pe care Dumnezeu le-a creat pentru om să se hrănească cu ele.

Toți regii și liderii de pe Pământ, împreună cu supușii lor, au băut cu atâta lăcomie din cupa tuturor erorilor și au devenit atât de orbi și abrutizați încât au preferat minciuna adevărului. Așa de întunecate erau inimile lor nătângi încât aceștia erau mai înclinați să se închine la lucruri create decât la Dumnezeu Creatorul, care este binecuvântat întotdeauna. Păcatul și putreziciunea au crescut atât de mult încât o faptă josnică și meschină era urmată de alta. Și totuși oamenii credeau că nimic nu era greșit, că peste tot lucrurile erau în ordine, așa cum crede și lumea astăzi. Dar Dumnezeu se va răzbuna pe rău așa cum a promis, pentru că Cuvântul său nu poate minți.

Totuși, Dumnezeu iubește rasa umana și nu a creat-o pentru distrugere. Pentru a zădărnici paguba produsă de înșelătoria celui rău, în mila sa, Dumnezeu a început să ațâțe focul adevărului divin și cu mare înțelepciune a adus lumină din întuneric. Scopul său a fost să arate multor oameni calea adevărului care conduce spre o viață eternă dacă se întorn înspre Dumnezeu și își abandonează drumurile păcătoase și corupte.

Papa Leo al X-lea (1513-1521) a avut un rol însemnat în această tărășenie. A spionat împăratul, toți regii și principii prin confesorii săi. Apoi și-a trimis colportorii prin Germania. Aceștia posedau autoritatea de a vinde mila lui Dumnezeu și iertarea de păcate pentru bani, în scrisori de indulgență parafate cu propriul său sigiliu. Aceasta era împotriva învățăturii lui Hristos. În afară de aceasta, apostolul Petru a refuzat să primească bani de la Simon Vrăjitorul. Căile papei au copt bine abcesul curții Romane. Dar un călugăr Augustinian, Doctorul Martin Luther a fost cel care l-a spart și l-a evidențiat orișicui.

1 În 1401 sau 1402, Ieronim de Praga (cca. 1380 – 1416) i-a adus învățăturile lui Wycliff lui Ioan Huss în Boemia. Până în 1410, învățăturile lui Wycliff, transmise de Huss, au produs o așa transformare socială în Boemia încât toate cărțile lui și manuscrisele de preț au fost arse. Schaff-Herzog, VI, 129-130.

2 Ioan Huss, cca. 1370-1415 a fost un reformator religios boem, ars pe rug la 6 iulie 1415. Satul său natal a fost Husinec, la nord de Prachatice nu departe de granița cu Germania de sud. Schaff-Herzog, V, 415-420.

3 Ieronim a fost condamnat și ars pe rug pe 30 mai 1416, 328 de zile mai târziu ca Huss; vezi nota de subsol de mai sus.

Cronica fraților hutteriți (21) De la Constantin cel Mare la Wycliff

În plus, au finanțat fundații religioase, universități și mănăstiri, pentru a răspândi religia papală. De fapt, orice dorea Sfinția sa Papa, acești împărați erau dispuși să ofere, promițând tot felul de privilegii.

Și așa noul ”Hristos” din Roma, susținut de împărat, și-a trimis apostolii în toate ținuturile cu ”evanghelia” lui a violenței. A vrut să creștineze regate mărețe și națiuni puternice prin intermediul războiului și al vărsării de sânge. Stăpânirea sa a crescut atât de mult ca o adunătură a răilor împotriva căreia cu greu îndrăznea cineva să se opună. Astfel că Dumnezeu cel Măreț a lăsat acești presupuși creștini în greșeala lor de a servi creatura mai degrabă decât Creatorul.

Pornirea nebună de a fi papă și de a conduce a luat asemenea proporții încât un papă îl elimina pe celălalt, fiecare folosindu-se de o adunătură de oameni malefici, ucigând prin violență sau otravă. În stricăciunea lor l-au sfidat pe Dumnezeu luând cu forța acest oficiu.

Petru de Aragon a protestat împotriva acestei(practici), spunând că Hristos a venit să pregătească un drum pentru Sfântul Duh și că Roma a fost o reală Sodoma și Gomora.

Dolcino de Novaraⁱ a fost luat prizonier în Spania împreună cu nevasta sa, rupt în bucăți și ars, iar călăii săi îi aruncau cu veselie cenușa în aer. În comunitatea bisericii sale erau aproximativ șase mii de oameni care aveau toate lucrurile la comun. Au fost acuzați de multe fapte malefice, așa cum astăzi multe minciuni sunt spuse despre credincioși.

Johannes Scotus Erigena și Berengarⁱⁱ de Tour au protestat împotriva acestei abominații, spunând în particular că trupul lui Hristos nu se află în pâine și că cuvintele lui Hristos de la Cina cea de Taină au avut înțelesul pe care multe alte cuvinte pe care el le-a spus: sunt vinul, calea, ușa, lumina, ”piatra de împiedicare”, piatra unghiulară. Și nu este niciuna dintre acestea la propriu. După ce mulți oameni le-au luat partea, au fost scoși în afara legii și respinși de către papi și cardinali în cadrul unui conciliu.

(Petru) Waldoⁱⁱⁱ , un influent cetățean al orașului Lyon din Franța de pe timpul Papei Ioan al XXII-lea avea aceeași viziune. Și-a împărțit avuția printre săraci. Oamenii numiți Waldensieni își trag originile de la el. Au trăit în regatul Boemiei și acolo au îndurat mari suferințe provocate de Roma.

În Italia, la Sicilia și în alte locuri s-au ridicat Fraticellii, de asemenea numiți Frații Săraci. Credeau în sărăcie voluntară, neavând nimic al lor, dar având toate lucrurile în comun, iar soarta lor a fost în discordanță cu cea a Romei. Trupul lui Hermannus, un fondator al acestui grup, a fost scos la suprafață după ce fusese îngropat pentru douăzeci de ani, iar oasele sale au fost arse până s-au făcut cenușă – un act de stupiditate crasă. Adepții săi au fost persecutați prin foc și cu sabia pe timpul Papei Bonifaciu al VIII-lea.

Sub Papa Clement al VI-lea a apărut un om numit Petru Ioan, care a interpretat revelația lui Ioan, apostolul, spunând că biserica de la Roma era adevăratul Babilon, o sinagogă senzuală a diavolului, iar papa era anticristul. Adepții săi nu erau tolerați. La porunca lui Clement, trupul său a fost exhumat, iar oasele sale au fost arse până s-au făcut scrum.

Era un om în Anglia numit John Wycliff care învăța că Isus nu se află în pâinea messei, nici natura sa, nici trupul său. Messa nu este instituită de către Hristos. Diplomele universitare sunt la fel de folositoare în biserică așa cum este și diavolul. Decretele nu sunt altceva decât o carte plină de minciuni și aceia care le studiază sunt neghiobi. Alegerea papei de către cardinali vine din partea diavolului. Papa înșelînd împărați, regi și principi și așa aceștia măresc averea bisericii împotriva voinței lui Hristos. Din cauza învățăturilor lui, corpul lui Wycliff a fost, de asemenea, dezhumat și ars de s-a făcut scrum.^iv

Pe vremea aceasta exista un învățător pe nume Piccard. De la el și-au luat Piccarzii numele.^v De asemenea. Erau numiți înhabitanți ai gropilor pentru că locuiau în peșteri întunecoase și găuri sub pământ.

i Dolcino a fost un lider al Frăției Apostolice din secolul al treisprezecelea, născut în Novara, Italia (nu Spania). A fost ars pe rug la Vercelli, pe 1 iunie 1307, Schaff-Herzog, III, 478-479.

ii Johannes Scotus Erigena este amplasat cronologic în secolul 9 d.Hr pe baza scrierilor sale. Este datat până în anul 877 d.Hr. Anul morții sale este considerat 882. Schaff-Herzog, X, 303-307; Rufus M. Jones, Studies in Mystical Religion (New York, 1970), 113-129.

iii Convertirea lui Peter Waldo și începutul misiunii sale sunt plasate în general în a doua jumătate a secolului al 12-lea. A murit înainte de 1218. Schaff-Herzog, XII, 241. Pentru o scurtă discuție cu privință la mișcarea ce poartă numele lui Waldo, vezi Eberhard, Arnold, The Early Anabaptists (Rifton, NY, 1984), 9 – 14; Samuel Henri Geiser, Die Taufgesinnten Gemeinden im Rahmen der allgemeinen Kirchengeschichte (2^nd ed., Courgenay, Elveția, 1971), 64 – 77. Ioan al XXII-lea a fost papă din 1316 până în 1334.

iv John Wycliff, cca. 1330 – 1348. Corpul său a fost exhumat și ars în 1428. Schaff-Herzog, XII, 454-466.

v Dacă originea numelui ”Piccarzi” era cunoscută cronicarului, acuma aceasta este obscură. Ar putea fi o corupere a numelui ”Begarzi,” o mișcare care a activat în secolul al 12-lea sau o dezvoltare din germana medio-înaltă ”begehart,” un frate laic. De asemenea, ei sunt legați de un preot din secolul al 12-lea din Liege, Lambert le Begue. Ce se credea în secolul 15 era că au fost fondați de Begga, fiica canonizată a lui Pepin de Landen. Oricare ar fi originea, numele ”Piccarzi” a devenit un termen derizoriu folosit pentru a denumi diverse grupuri eretice, incluzând Frații Boemi (Cehi) în secolele al 16-lea și al 17-lea. Vezi Schaff-Herzog, 27-30; IX, 50; Mennonite Encyclopedia (Scottdale, PA, 1959), IV, 168. De asemenea, referințele la ”Piccarzi” din J. K. Zeman, The Anabaptists and the Czech Brethren in Moravia, 1526-1628:A Study of Origins and Contacts (The Hague, 1969).

Cronica fraților hutteriți (20) De la Donatus la Constantin cel Mare (”Au construit temple de piatră și le-au numit biserici”)

Astfel că atunci când oameni din Biserica Romană au venit la el, Donatus i-a botezat, nu a doua oară, dar pentru prima oară cu botezul adevărat, pentru că papa a fost un hiperheretic, care nu avea misiune divină – tot ce făcea era împotriva lui Dumnezeu.

Atunci Arie, un episcop al Alexandriei în Egipt și un om de știință extraordinar, a ieșit în evidență pentru a ataca Biserica Romană pentru erorile ei pentru că nu distingea cu corectitudine între Dumnezeu și Hristos. Mulți oameni cunoscuți au devenit adepții săi. Acești arieni s-au folosit de sabie și au luptat multe bătălii împotriva tuturor celor ce nu erau de o credință cu ei și au ponegriți de papă ca rebeli și ”botezați din nou”.

În acest fel lumina adevărului a început să-și piardă din intensitate. Deși un licăr putea fi văzut din când în când, inamicul, folosindu-l pe papă ca și unealtă, imediat ajungea acolo pentru a o înăbuși. Și deși multe grupuri s-au despărțit pe chestiuni referitoare la credință, papii s-au remarcat prin violența lor. Iar abominația a crescut atât de mult încât promiscuitatea a domnit peste împărat și toți regii Imperiului Roman. Din cauza aceasta, împăratul s-a retras la Constantinopol. Papa a ocupat tronul imperial de la Roma și acolo a rămas.

În vremea aceea, credința și secta mahomedană s-a ridicat prin Mahomed, un descendent al tribului lui Ismail. A compilat părți din Vechiul și Noul Testament într-o carte de legi numită Coranul, iar turcii și astăzi o folosesc, din ordinul său.

Dar papii nu erau mulțumiți cu conținutul cărții lui Moise sau cu Evanghelia lui Hristos sau cu Noul Testament și nu erau mulțumiți nici cu Coranul și au făcut o altă carte de legi, de-a lor, pusă laolaltă din multe bucățele și părți. Din tradiții păgâne, evreiești și creștine și din ideile proprii au făcut un mixaj și l-au numit Decretele papale. Cu aceasta au abandonat Sfintele Scripturi ,au distrus oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, au pustiit biserica lui Hristos și au stabilit un nou păgânism, purtând mincinos numele lui Hristos, așa ceva nemaiexistând până atunci.

În loc de biserica lui Hristos, care este părtășia și adunarea de credincioși, au construit temple din piatră și le-au numit biserici pentru a-i înșela pe credincioși. În loc de a avea oamenii extraordinari sfințiți de Dumnezeu, au instalat imagini pictate în bisericile lor, statui nereușite de sfinți făcute din lemn, piatră sau argint. Apoi le-au venerat. Astfel sfinții cei vii, chemați de către Dumnezeu, erau împiedicați de la venerare.

Au refuzat să preia suferința sau crucea pe care biserica lui Hristos trebuie să le poarte aici în lume. În loc, au pus o cruce în vârful bisericilor lor de piatră și înăuntru bisericilor de lemn, iar acestea ar fi trebuit să aibă grijă de tot pentru ei. Și așa au întors totul cu susul în jos, disprețuind în totalitate numele și adevărul lui Hristos.

Mulți s-au ridicat pentru a protesta împotriva acestei abominații, dar în curând au fost omorâți prin foc și cu sabia. Și era o mare liniște în rai din partea tuturor credincioșilor, astfel încât cineva putea pune o întrebarare justă, și anume dacă mai exista vreo persoana dedicată cu adevărat lui Dumnezeu. Și o țară ar fi putut întreba o altă țară dacă justiția ar fi căzut în acel sens.

Această oroare ce a făcut ravagii s-a ridicat împotriva a tot ceea ce era al lui Dumnezeu și chiar și azi vorbește cuvinte de necrezut împotriva Dumnezeului dumnezeilor. Va și reuși pâncă când va veni vremea sa. Ca rezultat, adevărul este ascuns și pământul este lipsit de credincioșie. Corectitudinea s-a retras și justiția neglijată. Adevărul a căzut în străzi, iar puritatea și claritatea nu mai pot fi văzute.

În asemenea timpuri rele și corupte, papii au inventat noi ceremonii – din ce în ce mai mult cum credeau ei, pe zi ce trecea – care se opunea mărturiei clare a lui Dumnezeu: ordinația, tonsura, celibatul preoților, botezul nou-născuților (acesta fiind, botezul bazat pe credința altuia), binecuvântarea și creștinarea clopotelor și a armelor, falsificarea cinei ce-a de taină a Domnului și transformarea ei în idolatrie și instituirea multor obiceiuri ciudate, incluzând mese pentru spiritele ce nu își găsesc liniște ale oamenilor morți pentru a potoli focurile purgatoriului. Mese pentru morți în a șaptea și a treisprezecea zi după îngropăciune și multe alte oribile și distructive practici au fost introduse din lăcomie de bani.

Apoi, ei au susținut, de asemenea, nenumărate facțiuni, secte și ordine: Frații Doamnei noastre, Ordinul Sf. Iacov de Compostella, Frații Sf. Sebastian și Sf. Erhardt, Frații Sf. Loy, Frăția Cerșetorilor și Domnilor, cartezienii roșii, Benedectini, Augustinieni, Franciscani, Dominicani, Scapularii (Carmeliții), roșii, negrii și albii Betleemiți, Călugării Desculți, Papucii de Lemn, Terminatorii, Ghileanii, Ordinele Sf. Vitus, Sf. Laurențiu, Quirinieni, Marinieni, Cranțieni și acum Iezuiții, cea mai mare murdărie dintre toate cele înșirate. Și fiecare diviziune își are roba particulară, reguli, ordine, ceremonii și alte obiceiuri și credințe. Sunt nenumărate ordine de călugărițe, de asemenea. Acestea și secte similare și felurile lor de existență au fost instituite și confirmate unul după celălat de către papi. Acestea constituie adevăratul mister al Babilonului, târfa infamă, scursuri abominabile.

Unii spun, însă, că înăuntrul acestei frății mincinoase au fost totuși întotdeauna oameni devotați, binele compensând pentru rău. Aceasta o las în mâinile lui Dumnezeu. El știe. Dacă a fost ceva bun, ar fi trebuit să aibă un strop de adevăr. Dar, din când în când au existat oamenii care au protestat împotriva acestor rele, cei mai notabili fiind Adalbert galul și Clement scoțianul în Franța. Mulți i-au urmat, pentru că predicau că învățăturile apostolilor ar trebui practicate, dar au fost în curând denunțați și executați.

Aceste treburi nedivine au fost promovate de către împăratul Carol cel Mare (care era cavaleresc și pios în ochii lumii) și fiul său, Ludovic și de descendenții lor. Au depus jurământ de fidelitate papilor până în momentul când ajunseseră să facă tot ceea ce li se zicea de către papi. Ei au dat papalității putere, bogăție, orașe, insule și regate, împreună cu locuitorii acestora.

Cronica fraților hutteriți (19) De la Valerian la Donatus

A noua persecuție a avut loc sub Aurelian, al treizeci și cincilea împărat roman. După ce decretul său a fost scris și transmis, s-a întâlnit cu judecata divină și a fost omrât.

Sub Dioclețian și Maximian (al patrulea împărat), a zecea și cea mai intensă persecuție împotriva creștinilor a avut loc, astfel încât multe mii au fost omorâți și un număr însemnat a fost izolat pe insule. Dar amândoi acești împărați au primit de la Dumnezeu pedeapsa întreagă pe care o meritau.

Aceasta a fost ultima dintre persecuțile provocate de împărații păgâni împotriva creștinilor, care au trebuit să îndure multă tortură în timpul acestor zece persecuții. Eusebiu, istoricul din vechime al bisericii timpurii, relatează că au fost omorâți prin foc, apă și cu sabia. Au fost înjunghiați, spânzurați, înecați, strangulați și uciși în multe alte feluri. Aceasta s-a petrecut în timpuri și locuri diferite: în Asia, Arabia, Egipt, Palestina și sub împărații romani deja menționați. Câțiva, și bărbați și femei, li s-au legat mâinile și picioarele și atârnați deasupra unei surse de fum, ca și carnea de porc, până când au murit. Unii au avut nasurile și urechile tăiate. Unora li s-au tăiat degetele de la mâini și picioare și apoi li s-a dat drumul. Unora li s-a turnat plumb și smoală încinse peste spate, li s-au împins țepi ascuțiți în unghiile degetelor de la mâini sau le-au fost dinții rupți. Alții erau tăiați în bucăți cu fierăstraie. Un număr a fost aruncat de pe creste înalte pe pietre ascuțite sau ăe spini care le-au sfâșiat trupurile. Alții au fost arși, ciopârțiți cu barde până la moarte sau li s-au rupt oasele, scos ochii și doar după acestea au fost omorâți. Alții erau conduși până la o mare mulțime pentru a fi măcelăriți, astfel încât execuția dura toată ziua, iar săbile lor se toceau. Se grăbeau să fie numărați printre martiri și își ofereau de bunăvoie grumazurile săbiilor călăilor. Alții erau prăjiți, fiind legați de un grătar și de șezuturi de fier, focul arzând sub ei. Alții au avut intestinele scoase din lăuntrul corpurilor lor. Alții au fost aruncați la animale sălbatice fioroase.

Niciunul nu a fost cruțat, nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân. Mulți au fost scoși din mijlocul neamurilor lor și lăsați să înfrunte lipsurile împreună cu soția și copiii. Au trebuit să cutreiere munții, confruntându-se cu mari pericole, trăind în despicături ale muntelui, astfel încât unii au fost devorați de bestii sălbatice sau au murit de sete, frig sau din cauza zăpezii. Iar unii s-au pierdut și nu au mai fost găsiți niciodată. Acestea tot se mai întâmplă credincioșilor din lumea întreagă astăzi și a fost din totdeauna așa de la începuturi până în timpurile noastre.

Au fost calomniați din greu și acuzați de asemenea rele ca și consumarea în secret de carne umană. Erau detestați, fiind numiți porci, capete de măgari, hoți ce îi fură pe zei, ucigași de oameni, de copii, câini lascivi, pești malefici ce făceau mizerii odioase cu mame și surori și care ofereau sacrificii de sânge uman și de copil, rebeli, închinători la un măgar, cruce și la spânzurătoare. Au fost numiți inamici ai rasei umane pentru că se separau de ceilalți oameni. Inamici ai lui Dumnezeu pentru că nu se închinau la idoli. Oameni nefolositori, fiindcă nu legau prietenii cu tâlhari sau oameni corupți. Ticăloși disperați, fiindcă se lăsau omorâți pentru credința lor. Toate aceste întâmplări nefericite s-au întâmplat dintr-un singur motiv. Iar adevărații discipoli ai lui Hristos sunt tratați la fel de către lume.

Pe vremea aceea, însă, al treizeci și patrulea papă, Silvestru, a depus mărturie în fața lui Constantin cel Mare, al patruzeci și treilea împărat și l-a câștigat de partea sa cu multe cuvinte de laudă, acceptându-l ca și creștin prin intermediul botezului. Cu intenția benefică de a-i face lui Dumnezeu un serviciu, împăratul a obținut pace pe cuprinsul regatului său pentru papă, în calitate de episcop al Romei și pentru toți cei care se numeau creștini. Aici, pestilențialitatea înșelăciunii care a urmărit în întuneric și molima ce distruge în miez de zi au tăbărât în forță. Au abolit crucea și au forjat-o într-o sabie. Toate acestea s-au întâmplat prin vechea înșelăciune a șarpelui.

Odată cu trecerea timpului, episcopii Romani au preluat controlul. Au obținut putere deplină peste împărați și regi, devenind prostituata babiloniană așezată în putere pe bestia cu șapte capete, îndrăznind să conducă peste peste toate popoarele, dându-le băutură din cupa ei și cutezând să altereze timpul și legea. Oricine care se aventura să vorbească împotriva episcopului Roman sau papă era curând judecat ca eretic și condamnat să moară de sabie, prin foc sau alte mijloace crude. În acest fel, oaia și-a însușit o natură cu adevărat de lup. Aproape toți episcopii Romani, sau papi, au lucrat în secret, dar sub Silvestru munca lor a fost demascată și răul secret arătat. Și deși predicau numele lui Hristos cu buzele lor, prin acțiunile lor l-au negat. Chiar dacă au câștigat mulți adepți, totuși aveau de ce să se teamă, de împărați antihristieni, ca Iulian Apostatul, al patruzeci și patrulea împărat. A folosit viclenia pentru a-i persecuta pe creștini, iar favorurile folosite, laudele și lingușirile sale au făcut mai mulți oameni să îl nege pe Hristos decât reușiseră persecuțile.

Valentinian, al patruzeci și șaptelea împărat, care a fost botezat după datina arienilor, a persecutat pe toți aceeia care se numeau creștini și care nu ascultau de interpretarea sa a scripturii. Dacă nu doreau să lupte sau să practice obiceiurile cavalerești, el ordona ca aceștia să fie executați sau exilați cu o cruzime rar echivalată. Între timp, Donatus un episcop învățat al Cartaginei, a început să învețe și să scrie împotriva papei ca cea mai mare abominație, spunând că papa și urmașii lui nu erau o biserică creștină și nu se bucurau de botez adevărat, pentru că exista doar un botez, Domn, Dumnezeu, o credință, Evanghelie și biserică.

Cronica fraților hutteriți (18) De la Rusalii la Valerian (a opta persecuție)

Toți cei care credeau stăteau împreună și aceștia își aveau toate bunurile în comun, dar necredincioșilor nu li se permitea să li se alăture. Erau aproximativ cinci mii de bărbați care credeau, adunați împreună, uniți într-o inimă și-un suflet. Au trăit un mare privilegiu.

Pentru a promova această mare operă a lui Dumnezeu, șapte bărbați cu frică de Dumnezeu au fost aleși să fie la dispoziția nevoilor celor nevoiași. Cum cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit și numărul discipolilor a crescut foarte mult, niște necredincioși s-au simțit ofensați de Ștefan, unul din aceeia aleși ca diacon sau servitor al treburilor interne, dar nu au putut să reziste inteligenței și harului său. Pe când a fost adus în fața consiliului în Ierusalim, fața lui radia ca a unui înger și a făcut o minunată proclamație a credinței sale, bazată pe mărturie divină. Dar nu a ajutat. A fost omorât cu pietre.

O mare persecuție s-a ridicat împotriva creștinilor, adusă de evrei. Biserica de la Ierusalim a fost împrăștiată peste pământurile Iudeeii și Samariei, astfel că și Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta s-a putut vedea clar prin multe fapte importante și semne.

Relatarea convertirii lui Pavel, chemarea lui Cornelius și a altor neevrei și multele fapte ale apostolilor pot fi găsite în scrierea despre ei. Cam pe vremea aceasta, Iacov fratele lui Ioan a fost omorât cu sabia la ordinul regelui Irod. Creștinii au trebuit să sufere mult dinspre evrei. Acest Irod a fost doborât de un înger și devorat de viermi.

După aceasta, prima persecuție a Creștinilor de către păgâni a început sub al șaselea împărat roman, Nero, care a omorât mulți dintre ei pentru credința lor neclintită. De asemenea, apostolii au trebuit să îndure multe procese. Dar după toată tirania lui, împăratul însuși s-a sinucis.

Următoarea persecuție a izbucnit sub al doisprezecelea împărat, Domițian, fiul lui Vespasian. Este scris că l-a pus pe apostolul Ioan în ulei ce fierbea și i-a dat o cană cu otravă să bea. Când s-a văzut că nimic nu îl vătăma, a fost într-un final exilat pe îndepărtata insulă Patmos, iar acolo și-a scris Revelațiile sale primite de la Domnul. Mai târziu a părăsit insula și a venit la Efes, unde se spune că a murit. Domițian a provocat mare suferință creștinilor, apoi s-a sinucis.

Apostolii au ieșit în toată lumea să-și îndeplinească misiunea de a predica Evanghelia căinței în fața lui Dumnezeu și să spună că oricine credea și se va boteza va fi salvat. Vechi istorici relatează cum unul după unu au fost condamnați de către lume la torturi teribile și execuții de dragul Evangheliei și mărturiei lui Isus Hristos.

Iacov cel drept, apostolul și fratele Domnului, așa cum îl numește Scriptura, se spune că a fost bătut până la moarte cu un băț de vopsit.

Apostolul Petru a fost crucificat cu capul în jos, iar soția sa Nela a fost îngropată de vie.

Apostolul Pavel a fost decapitat din ordinul împăratului Nero.

Andrei, fratele lui Simon Petru, un pescar din orașul Betșaida și un apostol al lui Isus Hristos, a fost și el legat de o cruce și omorât.

Filip, un frate de-al lui Nataniel, a fost de asemenea bătut în cuie pe o cruce și omorât.

Bartolomeu, care provenea dintr-o familie nobilă, a fost jupuit de piele până la gât, astfel încât și-a cărat propria piele în brațe și a fost într-un final decapitat.

Toma geamănul a fost împuns cu o lance de către un preot idolatru.

Matei Levi, apostolul și evanghelistul a fost executat cu sabia.

Matia, care a fost ales de către apostoli în locul lui Iuda Iscarioteanul, a fost lovit și omorât cu o halebardă, cum scriu unii, alții spun că cu o toporișcă sau o bardă.

Simon Zelotul, un frate de-al lui Iacov și Iuda, frați de-ai lui Isus, a fost tăiat în bucăți.

Iuda Tadeul, un frate de-al lui Simon și Iacov, frați de-ai Domnului, a fost bătut până a fost omorât cu un ciomag.ⁱ

Evanghelistului Marc i s-a pus un laț de gât și a fost târât și sufocat până la moarte de preoți idolatrii.

În acest fel, vechii istorici ai Bisericii timpurii descriu cum acești oameni le-au fost luate viețile în această lume și au trebuit să depună mărturie cu propriul lor sânge pentru învățătura lui Isus Hristos. Pe vremea aceea nu erau numiți sfinți, ci eretici, seducători răi și rebeli. Au fost cu toții condamnați de către lume ca cei mai răi sectari și seducători, ceea ce se întâmplă și astăzi celor care depun mărturie pentru Isus Hristos și adevăr.

Sub Traian, al paisprezecelea împărat roman, a treia persecuție a creștinilor a început, instigată de oameni răutăcioși și multe mii de creștini au fost omorâți în moduri oribile. Împăratul a murit curând.

A patra persecuție a creștinilor s-a petrecut sub Marcus Annius Verus, al șaptesprăzecelea împărat roman, dar a fost oprită de către Dumnezeu prin molimă, război, lăcuste și mari cutremure.

Sub Severus Pertinax, al douăzeci și unulea împărat roman a început a cincea persecuție a creștinilor și mulți au fost uciși, dar a fost oprită de timpuri grele și periculoase și război.

Sub Maximinus, al douăzeci și șaptelea împărat roman, a șasea persecuție a creștinilor a început. Așa de mult îi plăcea să omoare pe alții încât cât de curând a fost el însuși omorât.

Sub Decius, al treizecilea împărat roman a avult loc a șaptea persecuție a creștinilor. Din moment ce împroșca cu credincioșii cu răutate, a avut de suferit de pe urma judecății pe care o merita și s-a înecat într-un iaz sau lac și nu a mai fost văzut vreodată.

Sub Valerian, al treizeci și doilea împărat roman, o foarte grea persecuție s-a revărsat peste creștini. Era a opta. Dar Valerian, de asemenea, a fost pus la pământ de furia divină și a avut o moarte rușinoasă.

i Unele surse spun că Simon Zelotul și Iuda Tadeul au călătorit împreună în Persia, unde au predicat Evanghelia și au fost martirizați. Experții în Biblie de astăzi tind să pună la îndoială presupunerea că Simon Zelotul și Iuda Tadeul erau frați de-ai Domnului. Cuvântul ”frate” poate să însemne aici de același neam sau rudă. Vezi Harper`s Bible Dictionary (New York, 1973); The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge (Grand Rapids, MI, 1977), printre altele.

Cronica fraților hutteriți (17) De la întrupare la Rusalii

O stea strălucitoare a condus oameni înțelepți ai vestului la el și au făcut nașterea sa cunoscută lui Irod și întregului Ierusalim. A fost prezentat înaintea lui Dumnezeu și sanctificat în Templu ca nou născut și acceptat de dumnezeiescul Simeon și Ana ca salvatori ai lor pe când acesta încă era un bebeluș. Ascultând de porunca Domnului, părinții lui au scăpat de masacrul lui Irod al copiilor nevinovați și au fugit în Egipt. Când Isus avea doisprezece ani el se afla printre învățătorii din Templu. Apoi a mers cu părinții săi și a ascultat de ei. Oamenii erau uimiți de cunoașterea sa a Scripturilor, deși nu le-a studiat niciodată. Și a crescut în înțelepciune, ani și favoare cu Dumnezeu și oamenii. Când Isus, de asemenea numit Hristos , singurul fiu preaiubit al lui Dumnezeu a ajuns la treizeci de ani, a acceptat să fie botezat de către Ioan în râul Iordan – simbolul noului legământ și semn de supunere – ca un exemplu pentru omenire. A suspendat vechea lege rigidă, cu imaginile și simbolurile ei, toate acestea indicându-i împlinirea ei. Această lege presupunea cu adevărat să ai corectitudine în fața lui Dumnezeu, dar acesta n-o putea împlini fiindcă nu avea putere. Astfel că Dumnezeu când a vrut să-și exprime promisiunea cu claritate urmașilor săi, a profețit despre Hristos: ”Sacrificii și ofrande tu n-ai dorit, dar ai pregătit un trup pentru mine. Nu ți-au făcut plăcere ofrande de ardere și cele de păcat. Apoi am spus ”Vezi, eu vin. Așa cum a fost scris despre mine în scrol, O Dumnezeule, doresc să se îndeplinească voia ta.”” Prin aceasta, Isus a lăsat la o parte legea de dinainte și își asumă sarcina pentru care Tatăl l-a trimis în lume. El aduce lumină în umbra întunecată și aduce cuvântul viu din scrieri.

În sprijinul acestui scop a ales doisprezece discipoli, care erau martori adevărați ai învățăturilor și miracolelor pe care le-a făcut – da, ai întregii sale vieți, suferințe, moarte și înviere.

Fariseii și scribii erau plini de invidie și ură împotriva lui și tot încercau să-l omoare. Apoi Iuda Iscarioteanul l-a trădat lor pe treizeci de monede de argint. Au venit cu o mulțime de oameni înarmați cu săbii și ciomege și l-au capturat, pentru că timpul lor a venit și al puterii întunericului.

L-au dus la marele preot Ana și de la Ana la Caiafa. Au mărturisit fals împotriva lui, l-au scuipat în față, lovit cu pumnii în față, legat și l-au dus la procuratorul Ponțiu Pilat. L-au acuzat cu vehemență cum că ar pretinde că este Fiul lui Dumnezeu, a indus în eroare oamenii cu învățăturile sale, i-a agitat în vederea unei revolte și le-a interzis să-i plătească tribut lui Cezar.

Mulțimea l-a condamnat și a strigat, ”Afară cu el! Afară cu el! Crucificați-l! Dacă îl eliberați, veți atrage după voi mânia lui Cezar!” A fost dus de la Pilat la Irod, care l-a trimis înapoi la Pilat. I-au pus o îmbrăcăminte albă pe el și și-au bătut joc de el. A fost biciuit și soldații i-au pus o robă purpurie pe el, o coroană de spini pe cap și un băț în mâna lui dreaptă în loc de sceptru, se puneau în genunchi și i se închinau. Au luat bățul și l-au lovit cu el în cap și și-au bătut joc de el fără milă. L-au condus la Golgota, crucificat împreună cu ucigași și criminali și i-au dat oțet amestecat cu fiere să bea. Și chiar și răstignit pe cruce, trecătorii îl detestau. Dădeau din cap, strâmbau din nas și gura lor stricată spunea ”Cum vei dărâma templul și-l vei reconstrui în trei zile? Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, vino-ți în ajutor și dă-te jos jos de pe cruce.” Și marii preoți și scribii își băteau joc de el pe cruce, spunând, ”Și-a pus încrederea în Dumnezeu, lasă să-l ajute Dumnezeu acum dacă îi face pe plac lui.” Chiar și unul din criminalii cu care a fost crucificat și-a bătut joc de el. În acest fel a suferit cea mai rușinoasă moarte posibilă de dragul omenirii, pentru a o mântui.

Prin marea lui suferință, moarte și vărsare de sânge a pecetluit noul legământ și prin asta a dărâmat zidul ce diviza și a sfâșiat cortina de sus până jos pentru a arăta comoara ascunsă. A adus lumină tuturor celor care se întorc la Dumnezeu de la păcatele lor pentru a vedea, re/cunoaște și experimenta voința perfectă a Tatălui. După învierea sa le-a apărut discipolilor săi victorios, pentru patruzeci de zile, el care a cucerit și distrus iadul, moartea și diavolul. Le-a vorbit despre regatul lui Dumnezeu, poruncindu-le, mai întâi, să predice căința. În al doilea rând, să predice credința în ceea ce a făcut Hristos pentru oameni. Și în al treilea rând, să boteze pe baza mărturiei de credință și să învețe oamenii să observe ceea ce le-a fost poruncit. Ei nu trebuiau să părăsească Ierusalimul până când nu se umpleau cu putere din ceruri, și anume cu Sfântul Duh care le-a fost promis.

Când Domnul Hristos s-a ridicat la ceruri de printre discipolii săi, au continuat să se întâlnească, reprezentând o inimă în rugăciune ferventă. În ziua gloriosului banchet de Rusalii, ei au primit Sfântul Duh. Limbi ca flăcările focului au apărut, vestind mărețele fapte ale lui Dumnezeu. Toți care erau în Ierusalim au rămas perplecși și uimiți când au auzit aceste lucruri, unii spunând una, alții spunând alta. Au început să vorbească despre aceasta având multe opinii. Apoi apostolul Petru s-a ridicat și a făcut o mărturie publică cum că aceasta a fost opera lui Dumnezeu, profețită de demult de către profetul Ioel.

Prin această primă vestire a Evangheliei, trei mii de suflete au crezut într-o zi și au fost botezați și au fost adăugați numărului sfinților. Au rămas fermi întru-învățătura apostolilor, în părtășie, frângerea pâinii și în rugăciune. Dar cei care s-au dovedit falși sau necredincioși au fost pedepsiți cu asprime. Frica s-a pogorât peste toți oamenii. Multe minuni au fost înfăptuite și semne arătate de către apostoli.

Cronica fraților hutteriți (16) De la robie la Domnul Isus

După captivitatea din Babilon, Dumnezeu a avut multă compasiune pentru poporul său și i-a eliberat așa cum a promis. Prin Cirus regele persan, Dumnezeu le-a dat drumul, oferindu-le minunata libertate de a reconstrui templul și orașul Ierusalim. Cirus le-a dat înapoi toate vasele folosite pentru închinarea la Dumnezeu și tot aurul și argintul și alte lucruri de care aveau trebuință, pentru că aceasta era lucrarea Domnului. Le-a dat oamenilor lideri: Zorobabel, Ezra scribul, Neemia, care era paharnicul regelui Darius și profeții Naum și Zaharia, care au încurajat oamenii lui Dumnezeu să reconstruiască orașul și templul.

Chiar și după aceasta au mai avut de suferit mult, de exemplu, au avut de-a face cu Holofern (comandantul lui Nabucodonosor), mândrul Haman, Ptolemeu Filometor, regele Egiptului și Antiohus, cel cu elefanții. Dar Dumnezeu i-a salvat și a distrus tiranii în calea sa.

Iosefus ne-a lăsat următoarea relatare a ce a trebuit să îndure poporul lui Israel pentru 481 de ani după robia babiloniană.

Aristobal a fost fiul marelui preot Hircanus la Ierusalim. Când tatăl său a murit s-a autoîncoronat cu diadema regală și a fost numit rege și preot. Deoarece era spurcat, fiindcă își omorâse fratele Antigonus și comițând alte păcate rușinoase, a fost cuprins de dureri insuportabile și a murit după ce a domnit doar un an.

După Iosefus, Dumnezeu l-a numit pe Ianeus (sau Alexandru), frate al lui Aristobal să fie conducător și mare preot. Dar a început să mânânce fără măsură și a devenit grav bolnav, suferind de o febră până când a murit, trei ani mai târziu. Domnia lui în Iudeea a durat pentru douăzeci și șapte de ani. Urmând sfatul său, soția sa Alexandra și fiii săi au continuat să domnească.

Salomeea, care mai era numită și Alexandra, soția lui Ianeus s-a menținut pe tron cu toată pompa regală, dar fariseii dețineau de fapt puterea. Nu a întrebat ce este drept: și totuși a menținut pacea în țara ei pentru toată domnia sa de nouă ani.

Hircanus, un fiul de-al lui Ianeus, a fost numit de către mama sa în slujba de mare preot, oficiu pe care l-a ținut timp de nouă ani. După moartea ei, el a domnit pentru trei luni, iar apoi a fost înlăturat de la putere de către fratele său, care a fost rege și mare preot pentru trei ani și șase luni. Când Pompei l-a dus pe Aristobal la Roma ca și prizonier, îl numește pe Hircanus mare preot. Hircanus a dus o viață onestă și virtuoasă, dar a deschis mormântul regelui David și a luat trei mii de talanți de aur, pe care i i-a dat lui Antioh Pius. Irod cel Mare a ordonat ca acesta să fie omorât. Domnia sa și a fratelui său a ținut pentru treizeci și patru de ani după moartea mamei lor.

Irod, un fiu al lui Idumian Antipater, a fost numit rege peste Iudeea și Ierusalim de către Augustus Caesar și Senatul Roman. Domnia sa a fost una a violenței. Când avea nevoi era milostiv și indulgent, dar altfel a domnit ca un tiran. A masacrat toți băiețeii inocenți de doi ani din Betleem și împrejurimi. Și-a omorât fiii, soția, sora și mulți alți oameni nevinovați. Dar Dumnezeu l-a pedepsit cu asprime. A fost mâncat de viermi și a suferit durere de nesuportat. A murit după ce a condus pentru treizeci și șapte de ani. Hristos s-a născut în al treizecilea an al domniei sale.

Un total de 582 de ani au trecut de la captivitatea babiloniană până la nașterea lui Hristos.

Acuma luând timpul în totalitatea lui, când mai mult de 4360 de ani trecuseră, Dumnezeu și-a dorit să-și țină promisiunea pe care o făcuse lui Adam și Evei și să lipească, în sămânța ei, ce a sfărmat Eva. El și-a pecetluit promisiunea printr-un jurământ făcut lui Avram, Isac și Iacov. El le-a confirmat acestea întregii națiuni israelite prin Moise. El i-a făcut aceeași promisiune lui David și a refăcut-o iarăși și iarăși prin profeții săi.

Prima dată Dumnezeu și-a trimis îngerul la preotul Zaharia din ordinul lui Abiia să-i spună că soția sa Elizabeta va deveni gravidă cu un băiat ce va fi numit Ioan. ”Mulți se vor bucura la nașterea sa. În spiritul și puterea lui Ilie, el va face loc Domnului și va pregăti un popor virtuos, întorcând inimile taților înspre copiii lor.” Nașterea acestui copil în timp ce tatăl său nu știa a provocat uimire de-a lungul și de-a latul Israelului. La timpul stabilit, a venit ca o lumină strălucitoare, o voce plângând în sălbăticie.

În același timp. Dumnezeu i-a dezvăluit îngerului Gabriel secretul Cuvântului său, care era din eternitate, înainte ca lumea să fi fost făcută. A fost ascuns urechilor și ochilor strămoșilor. Deoarece vroia să strângă la el descendenții lui Avraam (nu îngerii), l-a trimis pe Gabriel în orașul Nazaret din Galileea, la fecioara proorocită de Isaia. Numele ei a fost Maria, din seminția lui David. Îngerul Gabriel i-a proclamat pacea Domnului: cum că ar fi binecuvântată (eliberată de blestem). Că prin puterea de sus, prin lucrarea Sfântului Duh, ea va concepe un fiu. Iar Cel Sfânt ce i se va naște va fi numit Emanuel, Isus, fiul lui Dumnezeu.

Acestea se petreceau în al douăzeci și nouălea an în care regele Irod cel Mare domnea în Iudeea. El era un străin din Idumeea. Aceasta era ca să se împlinească profeția patriarhului Iacob cum că sceptrul nu va trece de la Iuda până când un conducător va fi dat în Șiloh.

Când fecioara a primit cuvântul îngerului în credință, a luat formă umană înăuntrul ei și a devenit fruct viu. Și așa a fost Maria primită de Elizabeta ca mama Domnului ei și a fost recunoscut cu bucurie de către Ioan Botezătorul în timp ce el se afla încă în pântecele mamei sale.

În al patruzeci și doilea an al domniei lui Cezar Augustus, acest copil a fost născut pe teritoriul Iudeeii, în orașul lui David, numit Betleem, așa cum a fost proorocit de către profetul Mica. El a fost vestit de către îngeri păstorilor de pe câmp. Acesta a fost circumcis în a opta zi, în concordanță cu obiceiul evreiesc, și numit Isus.

Cronica fraților hutteriți (15) De la Manase la ducerea în robie

Manase a fost dus captiv la Babilon. Când l-a căutat pe Domnul cu umilință și i s-a rugat, Dumnezeu l-a ajutat și i-a redat regatul. Apoi Manase a reintrodus închinerea la Dumnezeu, distrus idolii și toată venerarea lor. Când a murit, a fost îngropat în casa sa. A domnit în Ierusalim pentru cinzeci și cinci de ani.

Amon (însemnând ”demn de încredere,” ”loial,” ”adevărat” și ”de-al oamenilor ce suferă”) a fost fiul lui Manase. A devenit rege al Iudeeii pe când avea douăzeci și doi de ani. Mama lui a fost Meșulemet, fiică a lui Haruț din Iotba. A făcut rău în ochii Domnului și a reintrodus idolatria. A făcut sacrificii tuturor idolilor pe care i-a slujit și tatăl său. Dar nu s-a smerit înaintea Domnului așa cum o făcuse tatăl său. A fost ucis de proprii lui slujitori și îngropat în grădina lui Uzza. A domnit în Ierusalim pentru doi ani.

Iosia (însemnând ”Domnul v-a aprinde un foc,” ”Domnul v-a face sacrificiul” și ”odihna mea este întru-Domnul”) a fost fiul lui Amon și a devenit rege al iudeilor la vârsta de opt ani. Mama lui a fost Iedita, fiica lui Adaia din Boțcat. În orice a făcut, i-a făcut inimii Domnului pe plac așa cum strămoșul său David făcuse. Nașterea sa a fost profețită.

În al optulea an al domniei sale Iosia l-a căutat pe Dumnezeul strămoșului său David și a făcut tot posibilul să reintroducă neglijata închinare la Dumnezeu. În al doisprezecelea an (al domniei sale) a început să purifice Iudeea și Ierusalimul, înfăptuind o curățare serioasă în ținutul idolilor și al imaginilor și a tot ceea ce era folosit pentru idolatrie, cu preoții, predicatorii, divinații și prostituatele lor. Și a ars oasele preoților lor la Betel, în concordanță cu Cuvântul Domnului. A citit atunci-descoperita-de-curând carte a Legii.

Profeta Hulda a prezis că mare rău va cădea asupra Iudeeii, dar regele Iosia nu va fi atins de el. El a citit Cartea Legii întregului popor și a îndepărtat toate lucrurile abominabile introduse de Solomon și toți regii. Iosia a sărbătorit Pesah și l-a venerat pe Domnul pe deplin, din toată inima sa. Nicio Pesah nu a mai fost ca aceasta ținută de regele Iosia. Dar a fost ucis la Meghido de către faraonul Neco, regele Egiptului, pentru că a refuzat să se întoarcă. A fost îngropat în propriul său mormânt la Ierusalim după ce a domnit pentru treizeci și unu de ani.

Ioahaz (însemnând ”către cel măreț,” ”putere în rezerve,” ”un moștenitor sau proprietar de-al Domnului” și a mai fost numit Șalum) a fost fiul lui Iosia. A fost ales de către oameni ca rege al Iudeeii pe când avea douăzeci și trei de ani. Mama lui a fost Hamutal, fiică a lui Ieremia din Libna. A făcut rău în ochii Domnului. Prin urmare, a fost dus în captivitate în Egipt de către regele-faraon Neco și a murit acolo, după spusele lui Ieremia. A domnit în Ierusalim pentru trei luni.

Eliachim (însemnând ”Dumnezeu se va ridica,” de asemenea ”fortăreață a lui Dumnezeu”) i-a fost dat numele Ioiachim de către faraonul Neco. Acesta l-a făcut pe Ioiachim rege al Iudeeii la vârsta de douăzeci și cinci de ani. A fost fiul lui Iosia și fratele lui Ioahaz. Mama sa a fost Zebida, fiica lui Pedaia din Ruma. Și el a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului. Pe când i se citea cartea profetului Ieremia, acesta a tăiat-o în bucăți și i-a dat foc. Nabucodonosor, regele Babilonului, l-a legat în lanțuri. A fost omorât, aruncat în afara zidurilor Ierusalimului și ca un măgar, lăsat neîngropat. A domnit în Ierusalim pentru unsprezece ani.

Ioiachin (însemnând ”Domnul v-a fi gata”, de asemenea a fost numit Conia și Ieconia) a fost fiul lui Ioiachim. A devenit rege în Iudeea pe când avea optsprezece ani. Mama lui a fost Neușta, fiica lui Elnatan din Ierusalim. Ca și tatăl său, a păcătuit mult înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, după Cuvântul Domnului, el și toată curtea sa au fost capturați și duși la Babilon, cu toate comorile –aurul și vasele de argint- care erau luate din casa Domnului. După treizeci și șapte de ani de privare de libertate a fost eliberat de către răul Merodah, regele Babilonului și a fost tratat ca un rege pentru restul vieții sale. A domnit în Ierusalim pentr trei luni și zece zile.

Matania (însemnând ”cadoul lui Dumnezeu”) a fost fiul lui Iosia. Babilonienii l-au făcut rege al Iudeeii pe când avea douăzeci și unu de ani și l-au numit Zedechia. Mama lui a fost Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna și era frate de-al lui Ioahaz. Și el a făcut ceea ce era urât în ochii Domnului, așa cum făcuseră și strămoșii săi.

Apoi, la porunca Domnului, regele Babilonului a atacat Ierusalimul cu toată puterea sa. Orașul a căzut. Zedechia a fost capturat la Ierihon și a fost dus la Ribla, înaintea regelui babilonian. Nabucodonosor i-a omorât toți fiii lui Zedechia în fața acestuia. Apoi i-a scos ochii acestuia, l-a pus în lanțuri și l-a târât în captivitate în Babilon. Acestea au fost profețite de către Domnul prin Ieremia.

În acest fel, Ierusalimul a fost jefuit, iar închinarea la Dumnezeu a dispărut. Domnia lui Zedechia la Ierusalim a durat unsprezece ani.

Așa cum este înfățișat deasupra, Domnul s-a îngrijit de oamenii săi atâta timp cât l-au servit. Le-a dat preoți dumnezeiești și trimis profeții săi. Dar din moment ce nu au luat în considerare vreun avertisment și i-au întors spatele Domnului, el i-a dat în puterea regelui babilonian, ca acesta să le aducă frică în suflete timp de șaptezeci de ani.

În totalitate, durata timpului de la Saul până la sfârșitul captivității babiloniene a fost de 584 de ani, șase luni și zece zile.

Răbdare vă rog cu Cronica Hutteriților

Merită citită și partea de istorie biblică a acestei cronici, urmează o istorie de după anii apostolilor și apoi istoria anilor 1500 spre noi, încoace.

Capitolele pe care le-am programat la publicare săptămâna aceasta, (20, câte 3 postări pe zi ca să fie timp de citit) au fost scrise cu secole înainte de nașterea lui Darwin, pe atunci lumea nici nu avea idee de evoluționism, toți credeau creația, evreii numărau ca acuma anii de la facerea lumii și lucrurile erau clare. Acuma sunt mult mai confuze.

Oamenii care au scris Cronica nu au fost afoni în domeniu, mulți dintre ei erau cu o mare pregătire, unii teologică, alții laică, erau mulți medici, tehnicieni, chiar nobili, preoți sau călugări și profesori de teologie care s-au întors la Dumnezeu.

Afaceri cu suflete de oameni

Am citit zilele trecute pe nerăsuflate o carte: ”Afaceri cu suflete de copii”.
Cartea e scrisă cu nerv, cu patos, ca o răbufnire.
S-a-ntâlnit escrocul cu naivul visător.
Ieri, e când eram pe la mijlocul cărții am sunat pe soțul autoarei și i-am spus că atunci dacă se va scrie istoria naivității, această carte trebuie să cuprindă un capitol.
M-am simțit mai bine, mai sunt naivi pe lume.

De fapt de la Abel încoace, istoria lumii e plină de naivi, de vizători, de idealiști. Și de ucigașii lor. De Abeli și Caini.

Cum să-ți crești copiii?
Învățându-i să se ferească de oricine ca niște iepuri fricoși sau lăsându-i victime la toți vulturii de pradă.
Cum recunoști urmele?
Urmele…sunt mai presus de puterile de înțelegere ale înțelepților.
Vulturul pe cer, șarpele pe stâncă, corabia pe mare,  lasă urme. Nu le vede nimeni.
La vulturi m-am gândit citind cartea: ”Unde Doamne?” au întrebat ucenicii. ”unde este stârvul acolo se vor strânge vulturii”.
Când vulturii stau lângă stârv nu mai sunt pe cer, nu mai trebuie să lase urme, e clar.

”Ca niște oi de tăiat” suntem priviți, victime sigure. Naivii pradă hoților.

Cartea lăsa în nări miros de târg de sclavi, stârvul din care vulturi cu ciocuri răsucite rup hălci de carne sângerândă.

Iată schema (povestea e veche, cu 15 ani în urmă):

1.Un om cu credibilitate. Personajul ”Creandă”(nu e numele real) are istorie de martir. Implicat prin anii 70 în traficul ilegal de Biblii peste graniță, din România în URSS, emigrat apoi în SUA, număr suficient de copii corespunzător unui pocăit, predici, imagine. Imaginea de martir se vinde bine la ”sponsori”, la ”donatori”.

2.Vine revoluția. Se creează imediat două fundații oglindă.
2.1.O fundație în SUA ca să intermedieze adopțiile internaționale , facilitează contactul (plătit prin donații fosrte grase) cu….
2.2…o fundație în Romania să strângă copii mici, albi și sănătoși pntru a fi ”salvați” de ”familii minunate” de dincolo.

3 Fundația din România avea două sedii, unul ”expoziția” și altul ”atelierul”, la unul se filma pentru impresionat proști din America care donau bani (alții donatori, nu cei care înfiau copiii), iar la alt sediu avea loc colectarea copiilor pentru înfiere și pregătirea lor de expediere.

În toată acestă afacere nimerește autoarea, medic cu vocație care vrea să schimbe în bine tot ce i se pare strâmb. Se lovește viziunea binelui de viziunea banului și iese un război cu scântei din care până la înfricoșătoarea judecată se pare că a câștigat banul.

Cartea e un mic foc ieșit din acea scânteie, foc care a ars puțin corăbiile navigatorului, autoritățile de la București (și nu numai, se pare că mituite en-gros până atunci(era România anilor 90), au reparat cadrul legislativ, nu l-au mai protejat pe ”binefăcător”și târgul de sclavi s-a închis.

Rămâne naivitatea, materie primă a bucătăriilor păsărilor de pradă, stârvuri din care până la nimicirea morții, cârduri de vulturi se vor servi mai departe.

Dragii mei, stârvul din care facem noi parte e Cristos cel răstignit (suntem socotiți ca niște oi de tăiat), important e să cunoaștem semnul. Chiar dacă nu vedem urma vulturului pe cer, când se strâng toți lângă un stârv știm că ”acolo”.

Cronica fraților hutteriți (14) De la Ioas la Ezechia

Amația (însemnând ”puterea și măreția sunt cu Domnul” și ”cineva ce conduce oamenii de la Domnul”) a fost fiul lui Ioas. A devenit rege al Iudeeii pe când era de douăzeci și cinci de ani. Numele mamei sale a fost Ieoadan din Ierusalim. A omorât ucigașii tatălui său. A doborât zece mii de edomiți în Valea Sării și a alungat alți zece mii de pe creste. Apoi a ales idolii Seirului să-l reprezinte, i-a venerat și a disprețuit profeții pe care Dumnezeu i i-a trimis. Nu s-a oprit din a lupta împotriva lui Ieoas, regele Israelului.A fost rănit și luat prizonier, toate bogățiile jefuite împreună cu copiii săi. A fugit la Lachis, unde a fost luat prin surprindere, omorât și adus înapoi la Ierusalim, unde a fost îngropat cu înaintașii lui. A condus Iuda pentru douăzeci și nouă de ani.

Ozia, zis și Azaria ( însemnând ”Dumnezeu este ajutor,” ”puterea Domnului” și ”ajutor vine de la Domnul”) a fost fiul lui Amația și a devenit rege pe când avea șaisprezece ani. Numele mamei sale a fost Iecolia din Ierusalim. Ozia a făcut ceea ce era plăcut în ochii Domnului cât timp a trăit Zaharia, care l-a instruit privind legile. Dumnezeu l-a ajutat în războaiele sale împotriva filistenilor, arabilor, meuniților și amoniților. A fortificat Ierusalimul. Ozia a avut o armată puternică, iar faima sa a fost mare. Dar, cu cât puterea sa a crescut, a început să se fălească în inima sa și chiar a îndrăznit să își aroge funcția de preot. Din această cauză l-a lovit lepra, a fost izolat și a trebuit să locuiască într-o casă separată până la sfârșitul vieții. A fost îngropat pe câmpul de îngropăciune lângă mormintele regale, după ce domnise în Ierusalim pentru cinzeci și doi de ani.

Iotam (însemnând ”Domnul o/îl va aduce la o concluzie și o/îl va spori” și ”el este executorul”) a fost fiul lui Ozia. Avea douăzeci și cinci de ani când a devenit rege al lui Iuda. Numele mamei sale a fost Ierușa, fiica lui Țadoc. El a făcut ceea ce era plăcut Domnului, însă nu a intrat în casa Domnului, ci a construit poarta ei, zidul orașului și multe alte clădiri. A înfrânt copiii Amonului și i-a silit să plătească tribut. A murit și a fost îngropat în orașul lui David după ce a domnit la Ierusalim pentru șaisprezece ani.

Ahaz (însemnând ”posesor,” ”atacator” sau ”cineva care convertește”) a fost fiul lui Iotam și a devenit rege al Iudeeii pe când avea douăzeci de ani. A făcut rău înaintea Domnului și a făcut aceleași abominații ca și Israel. Avea făurite din metal imagini ale Baalilor, a făcut sacrificii pe fiecare vârf verde de deal și în valea Hinom și și-a ars fiii în foc.

Când Rezin, regele Siriei și Peka, regele Israelului au vrut să atace Ierusalimul, Domnul i-a vorbit lui Ahaz prin intermediul lui Isaia, spunând că așa ceva nu se va întâmpla. I-a spus lui Ahaz: ”Cere un semn, ori în vale, ori pe culmi,” dar Ahaz nu l-a testat pe Domnul. Atunci, Isaia a spus ”Nu este destul că ofensezi oamenii, dar îmi ofensezi și Dumnezeul meu!”. Apoi Domnul însuși a promis un semn, spunând: ”Priviți, o fecioară va concepe și da naștere unui fiu care va fi numit Emanuel, ce înseamnă, Dumnezeu cu noi.” Deoarece Ahaz nu și-a pus credința în Domnul, credința nu l-a însoțit, de asemenea. Rezin sirianul a venit împreună cu Peka, iar acești doi împărați au dat o mare bătălie împotriva lui Iuda, luând mulți prizonieri. Dar Ahaz a cerut ajutor regelui Asiriei și a mărit cu mult păcatul său împotriva Domnului. A închis ușile templului, distrus adevărata închinare la Domnul și a construit altare și amplasat idoli în fiecare colț al Ierusalimului, apoi a murit. Nu i-a fost conferită onoarea de a fii înmormântat printre regi, și totuși a domnit în Ierusalim pentru șaisprezece ani.

Ezechia (însemnând ”Domnul preia controlul” și ”puterea și încrederea mea este Domnul”) a fost fiul lui Ahaz și a devenit rege în Iudeea la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Mama sa a fost Abia, fiica lui Zaharia. A făcut ceea ce era plăcut în văzul Domnului, așa cum strămoșul său David făcuse. A îndepărtat împuțiciunea de pe sanctuar și a făcut tot ce se poate pentru a reintroduce adevărata închinare la Domnul. A distrus stâlpii sacri, sfărmat șarpele de bronz pe care Moise îl făcuse și a ținut Paștele cu mare bucurie, ceea ce nu s-a întămplat de pe timpul lui Solomon.

În al șaselea an al domniei lui Ezechia, Israelul a fost condus departe, în Asiria de către Șalmaneser. Dar Ezechia a dat comori din casa sa proprie și din templu regelui Sanherib. Și pentru că Sanherib tot nu lăsa Iuda în pace, blestema pe Dumnezeu în sanctuarul său, Dumnezeu și-a ajutat poporul trimițând un înger care într-o noapte a măcelărit 185.000 de oameni în tabăra lui Sanherib.

Când Ezechia s-a îmbolnăvit, Domnul i-a auzit ruga, aducându-i alinare prin Isaia și mărindu-i viața. Profetul l-a certat atunci când acesta și-a arătat comorile trimișilor babilonieni, dar Domnul a fost milos cu el pentru că a redevenit modest. A murit cu o inimă adevărată și a fost îngropat la locul de îngropăciune al descendenților lui David. A domnit în Ierusalim pentru douăzeci și nouă de ani.

Manase (însemnând ”unul ce este uituc”) a fost fiul lui Ezechia și a devenit rege pe când avea doisprezece ani. Mama sa a fost Hepziba. A făcut ce nu era plăcut în ochii Domnului, copiind toate abominațile păgânilor. A refăcut înălțimile, înălțat altare Baaliilor, făcut stălpi de-ai lui Așera, venera oștirile cerului, sacrificat pe fiul său în foc, practicat vrăjitoria și divinația, consultat mediumuri și spiritiști și a pus un stâlp Așera în casa Domnului. Prin urmare, Domnul a jurat să aducă așa dezastru peste Iuda încât toate urechile ale tuturor care vor auzi despre aceasta să se furnice.

Cronica fraților hutteriți (13) De la Solomon la Ioas

Fiul lui Solomon, Roboam(însemnând ”nebunia oamenilor”)a distrus poporul cu tirania sa. Naama amonita l-a născut și tot Israelul a venit la Sihem să îl ungă rege în locul tatălui său. Dar a urmat sfatul tinerilor din anturajul său și a dat poporului un răspuns crud, astfel încât zece triburi ale lui Israel s-au întors împotriva lui și l-au ales pe Ieroboam, fiul lui Nebat din Efraim, să le fie rege. Aceasta s-a petrecut în concordanță cu cuvintele rostite de Dumnezeu prin profetul Ahia. Roboam a rămas rege doar peste Iuda, domnind în Ierusalim. Apoi, faraonul Egiptului Șișac a venit cu armata sa. A luat comorile din templul Domnului și palatul regal, scuturile de aur făurite pentru Solomon și tot ceea ce putea fi luat. Roboam a domnit pentru șaptesprezece ani.

Abiam (care înseamnă ”Tatăl este Domn”) a fost fiul lui Roboam. Numele mamei sale a fost Maaca, fiica lui Abisalom. După moartea tatălui său, Abiam a devenit rege în Iudeea. A luptat împotriva lui Ieroboam regele Israelului și pentru că și-a pus încrederea în Domnul, Domnul l-a făcut victorios. Când a început Abiam să nu mai asculte de Domnul și să păcătuiască la fel ca tatăl său, a murit, domnind la Ierusalim pentru doar trei ani.

Asa (însemnând ”un medic” sau ”cineva care aduce înapoi sănătatea”) a fost fiul lui David. Numele mamei sale a fost Maaca, o fiică de-a lui Abisalom. Pentru o perioadă îndelungată de timp a făcut ceea ce era plăcut în ochii Domnului. Prin urmare, Dumnezeu l-a ajutat să înfrângă armatele mari ale etiopienilor. I-a luat mamei sale titlul de împărăteasă, a eliminat idolatria și a readus venerarea cea adevărată a lui Dumnezeu. Dar când i-a cerut regelui sirian ajutor împotriva lui Israel și a întemnițat pe profetul Hanani(care îl certase) și când a oropsit câțiva din oamenii săi, atunci s-a îmbolnăvit de picioare. În loc să caute sprijinul Domnului, a căutat ajutorul medicilor, astfel că a murit. A domnit în Ierusalim pentru patruzeci și unu de ani.

Iosafat (care înseamnă ”judecata Domnului” sau”Domnul va judeca”) a fost fiul lui Asa, mama lui a fost Azuba, fiica lui Șilhi. A devenit rege în Iudeea, după tatăl său Asa. Iosafat a făcut ceea ce era plăcut Domnului și a făcut mari eforturi în favoarea reintroducerii slujirii Domnului. Dar l-a ajutat pe Ahab, regele nedivin al lui Israel și a luptat alături de el. A fost certat cu severitate de Iehu, fiul lui Hanani, pentru că i-a iubit pe cei ce l-au urât pe Domnul.

Iosafat a fost atins de cuvintele lui Iehu, iar el și oamenii săi s-au căit și au căutat ajutorul Domnului. Când oamenii din Moab, Amon și dealurile din Seir l-au atacat, Domnul l-a ajutat, cum a promis prin Iahaziel levitul, făcând inamicii lui Iosafat să se distrugă unul pe altul.

În sfârșit, a făcut o alianță cu Ahazia, regele cel rău al Israelului și i s-a alăturat în efortul său de a construi nave. Eliazar a profețit împotriva acestui proiect, iar vasele s-au scufundat. Iosafat a domnit în Ierusalim pentru douăzeci și cinci de ani.

Ioram(însemnând ”nunta regală este întru-Domnul” și ”Domnul respinge”) a fost fiul lui Iosafat. Avea treizeci și doi de ani când a devenit rege al Iudeeii. La fel ca regii Israelului a făcut rău în ochii Domnului, omorând șase din frații săi. Apoi, Dumnezeu a aprins spiritele filistenilor și ale arabilor, așa cum profetul Ilie prevăzuse. Aceștia au luat tot ceea ce au găsit în casa regelui împreună cu fiii și nevestele sale, cu excepția lui Iehoahaz. Și în acord cu cuvântul Domnului, Ioram a zăcut bolnav doi ani. Intestinele i-au căzut din el, producându-i mare agonie. A domnit în Ierusalim pentru opt ani.

Ahazia (însemnând ”acela care îl controlează pe Domnul” sau ”acela ce îi rezistă Domnului”) a fost fiul lui Ieoram și a devenit rege al iudeilor la douăzeci și doi de ani. Numele mamei sale era Atalia, fiica lui Omri și sora lui Ahab. Ahazia a călcat pe urmele lui Ahab și a făcut rău în ochii Domnului. Iar mama lui i-a încurajat purtarea. L-a ajutat pe Ioram, regele Israelului, să lupte împotriva Siriei și mai târziu l-a vizitat la Izreel, pe când acesta era bolnav. Acolo, Iehu, fiul lui Nimși l-a omorât. Ahazia a domnit la Ierusalim pentru un an.

Când mama lui Ahazia, Atalia (fiica lui Omri, regele Israelului) a văzut că fiul ei este mort, a căutat să omoare pe fiecare descendent al casei regale iudee. Dar Iehoșeba, sora lui Ahazia, soția lui Iehoiada preotul, l-a răpit pe Ioas împreună cu doica sa și i-a ascuns în casa Domnului. Atalia a fost izgonită din casa Domnului și omorâtă cu sabia la porunca preotului Iehoiada. A domnit peste Iuda de la Iersualim pentru șapte ani.

Ioas (însemnând ”focul Domnului,” ”sacrificiul Domnului” și ”nu durează” sau ”de tranziție”) a fost fiul lui Ahazia. Mama lui a fost Zibia de la Ber-Șeba. Când avea șapte ani, Iehoiada preotul l-a uns și l-a așezat pe tronul regal al iudeilor. Ioas a distrus Baalii și toată idolatria și a reintrodus cu perseverență adevărata închinare în casa Domnului. A repus în funcțiune toate funcțiile desemnate de David în concordanță cu legea lui Moise. A adus reparații trebuincioase casei lui Dumnezeu și acolo a făcut sacrificii zilnice pentru a-i fii pe plac Domnului. Cât timp preotul Iehoiada a trăit, Ioas a făcut ceea ce era plăcut în ochii lui Dumnezeu. Dar după moartea lui Iehoiada, fruntașii iudei i-au jurat obediență regelui Ioas și când le-a cedat, toți aceștia și-au întors fața de la Dumnezeu și venerau idoli. Deși Domnul i-a certat prin profeții săi, ei nu i-au acordat atenție. Regele a uitat toate beneficiile primite de la Iehoiada și și-a omorât fiul, pe Zaharia, în curtea casei Domnului. Prin urmare, Domnul i-a dat în mâinile sirienilor pe Ioas și într-un final acesta a fost omorât de proprii săi servitori. A domnit la Ierusalim pentru patruzeci de ani.

Cronica fraților hutteriți (12) De la Samson la Solomon

El a fost judecător pentru douăzeci de ani.

În anii ce au succedat moartea lui Samson, Israelul nu a avut judecător sau rege. Fiecare om a făcut ceea ce a vrut și nimeni nu știe pentru cât timp.

Eli (însemnând ”Dumnezeul meu” sau ”Domnul este Dumnezeu”) era din tribul leviților, marele preot de la Silo. A aflat despre neregulile fiilor săi, dar nu i-a pedepsit cu severitate dumnezeiească. Astfel încât Dumnezeu l-a trimis pe tânărul Samuel să îl avertizeze de pedeapsa iminentă-căci din cauza faptelor sale rele, el, fiii săi și toată casa sa va fi nimicită. Așa că, iată cum Eli și fiii săi și-au găsit cu toții moartea într-o zi. Eli a servit Israelul ca judecător pentru patruzeci de ani.

Samuel (însemnând ”implorând pe Domnul”) a coborât de pe dealurile Efraimului. El făcea parte din tribul leviților, ținut la mare cinste de toți și a devenit preot și judecător în locul lui Eli. Când devenise deja prea bătrân pentru a-și face treaba, și-a numit cei doi fii ca judecători; dar pentru că nu au umblat pe cărările lui, Israelul a dorit un rege. Deși Samuel s-a opus acesteia, el s-a supus voinței Domnului și l-a uns pe Saul, fiul lui Chis, ca și rege al întregului Israel. Iosefus ne relatează că a domnit în Israel pentru doisprezece ani.

Din ceea ce este scris deasupra reiese că Israelul nu a avut vreun rege pentru o perioadă îndelungată după moartea lui Iosua și la fel după moartea lui Samson-nimeni nu știe pentru cât timp. Toți ar trebui să studieze cu atenție lungimea domniei lui Samuel(cum a făcut-o și Iosefus) și să judece în concordanță, pentru că Samuel nu era decât un băiețel când Eli era înaintat în vârstă și după moartea lui Eli, Samuel a condus Israelul pentru atât de mult timp, iar din cauza vârstei sale înaintate și-a numit fiii ca și judecători. Aceasta a agitat oamenii, care au cerut un rege.

Și totuși după numărătoarea dată aici, dacă sunt îngăduiți patruzeci de ani pentru Moise, douăzeci și șase pentru Iosua și doisprezece pentru Samuel ajungem la cifra de patrusute cinzeci de ani de care Pavel vorbește în Fapte. Dar anii dintre unii din judecători, când Israelul s-a aflat sub stăpânire păgână pentru păcatele sale aparțin numărătorii deasemenea: toți anii adunați dau 528 de ani.

SAUL (înseamnă ”unul ce este dorit,” ”cel numit,” și deasemenea ”unul ce folosește greșit”) a fost fiu de-al lui Chis, din tribul lui Beniamin. Deși Samuel l-a auzit spunând pe Domnul ”nu pe tine, ci pe mine m-au respins,” îl unge ca rege al întregului Israel pe Saul la porunca Domnului. Cât timp Saul a fost umil a fost conducătorul oamenilor săi. Dar când inima lui s-a mândrit peste măsură și și-a asumat oficiul preoțesc, nu l-a ascultat pe Domnul, a-nceput să-și urască binefăcătorul, pe David și a poruncit ca preoții lui Dumnezeu să fie uciși. După aceasta, Dumnezeu l-a respins cu furie, iar el și fiii lui au avut parte de o moarte groaznică într-o singură zi. Saul a domnit în Israel pentru patruzeci de ani.

DAVID (însemnând ”un preaiubit, măreț în putere”) a fost cel mai mic fiu al lui Isai, din seminția lui Iuda. Dumnezeu l-a luat de la păstoritul oilor și i-a ordonat lui Samuel ca să îl aleagă pe el dintre frații săi și să îl ungă rege la Betleem. El i-a cântat din liră lui Sau și a devenit scutierul acestuia. L-a omorât pe Goliat, a legat o frăție cu Ionatan, era comandant al o mie de oameni și m-a însurat cu fiica regelui. A câștigat bătălii importante, și totuși avea motive să fugă din fața lui Saul. În timp ce stăpânul său, Saul era încă la cârma puterii, David i-a cruțat viața lui Saul pentru că Dumnezeu îl unsese. Nu a făcut mai mult decât să taie capătul robei și să îi ia sulița și ulciorul de apă lui Saul în timp ce acesta dormea. Apoi a fugit la Achiș, regele filistenilor.

După moartea lui Saul, pe când David avea treizeci de ani, a venit la Hebron, unde iudeii l-au uns ca regele lor. Când Iș-Boșet a fost omorât, toți bătrânii Israelului au venit la David și ei deasemenea l-au uns. Astfel încât a devenit rege peste întreg Israelul.

A cucerit Ierusalimul, a anihilat iebusiții și a stat în fortăreață. Deși a păcătuit în fața Domnului comițând adulter, dând comandă ca virtuosul Urie să fie omorât și numărând oamenii, a obținut iertare prin adevărată căință. A realizat planurile pentru casa Domnului și a stabilit diverse diviziuni ale serviciului lui Dumnezeu. A adunat aur, argint, bijuterii, aramă, fier, pietre obișnuite și tot ce era nevoie pentru construit. A confirmat alegerea fiului său Solomon ca rege în locul său. David a fost un om pe placul inimii Domnului și a condus Israelul cu devoțiune pentru patruzeci de ani.

Fiul lui David, Solomon (însemnând ”un om pașnic” sau ”unul ce este bogat pe timp de pace”) a fost născut din Bat-Șeba prin providența Domnului. A fost uns rege pe muntele Gihon de către Țadoc, preotul și profetul Natan. Tatăl său l-a învățat cum să organizeze serviciul devoțional și să-și pună în ordine casa și toată viața. După moartea tatălui său, Solomon a adus un sacrificiu la Ghibeon; acolo Dumnezeu i-a dat și înțelepciunea pe care o cerea, precum și avere. A procedat cu înțelepciune în judecată, construit templul la Ierusalim și cu mare sârguinciozitate a stabilit o ordine a serviciului devoțional pentre slăvirea numelui Domnului. Toți regii Pământului au fost nerăbdători să vadă cum și-a organizat Solomon întreaga casă cu comandanții și servitorii săi și vroiau să audă marea lui înțelepciune și proverbele sale duioase.

Dar Solomon a încălcat legea și și-a luat soții păgâne, care i-au îndreptat inima înspre idolatrie. Apoi furia Domnului Dumnezeu al lui Israel a izbucnit împotriva lui, astfel încât Domnul i-a apărut la Ghibeon și în templu, avertizându-l și interzicând asemenea abominații. Și Dumnezeu i-a arătat cum regatul său va fi împărțit după moartea sa. Solomon a domnit peste întreg Israelul pentru patruzeci de ani.

Cronica fraților hutteriți (11) De la Iosua la Samson

Au început să își ia soții din fiicele altor popoare și să își dea fiicele fiilor acelor popoare. În acest fel, ei au slujit zei ciudați, au umblat în căile lor și i-au venerat. Dar după aceasta, mânia Domnului a căzut peste tot Israelul și i-a dat în mâinile lui Cushanrishathaim, regele Mesopotamiei, pentru opt ani.

OTHNIEL înseamnă ”tot timpul meu se află în mâinile Domnului”. Când Israel a păcătuit și apoi a țipat după Domnul, Dumnezeu le-a dat pe acest om ca și salvator. El era din tribul lui Iuda(fiuld lui Kenaz), fiul mai tânăr al lui Caleb. El cucerește pe regele Mesopotamiei și stăpânește sau judecă Israelul în mare pace pentru patruzeci de ani.

După moartea lui Othniel, poporul lui Israel a făcut iar rău în ochii Domnului. Ei i-au fost dați în puterea lui Eglon, regele Moabului, pentru optsprezece ani.

EHUD(însemnând ”o adunare” și ”o declarație”) a fost un fiu al lui Gera, fiu al lui Iemini, acesta fiind din tribul lui Beniamin. Ehud i-a adus un dar lui Eglon, regele moabit și i-a luat viața prin vicleșug. Apoi, Israel a cerut ajutorul Domnului, și Dumnezeu i-a ajutat prin acest Ehud, care a condus Israelul în pace pentru optzeci de ani. După ce moare Ehud, copiii lui Israel au păcătuit grav împotriva Domnului, aceștia fiind dați în mâinile lui Iabin, regele Caanan-ului. Comandantul forțelor acestuia se numea Sisera; avea nouăsute de care de fier și tare a oropsit Israelul pentru douăzeci de ani.

Debora(însemnând ”elocventă”) a fost profet și soția lui Lapidot din tribul lui Efraim. Când poporul lui Israel s-au plâns Domnului din cauza păcatelor lor, el i-a ajutat prin Debora, prin comandantul ei Barac( al cărui nume înseamnă ”fulger”) și prin Iael(însemnând ”unul ce este crescut”), o soție de-a lui Heber kenitul, ginerele lui Moise. Iael a adus pe comandantul Sisera în cortul ei și a făcut tot ceea ce acesta a dorit, aducând mâncare, băutură și acoperindu-l. Când acesta dormea, ea a luat un ciocan și i-a bătut un cui prin tâmplă, Sisera murind. Prin această metodă, Israelul a fost salvat. Și atâta timp cât Debora a a trăit, ea a fost un judecător și pacea a domnit în Israel pentru patruzeci de ani.

După moartea Deborei, Israelul a păcătuit împotriva Domnului. El i-a dat în mâinile madianiților și amaleciților. Au pustiit Israelul pentru șapte ani. Dar Dumnezeu le-a trimis un profet când au plâns în fața Domnului din cauza păcatelor lor și el le-a arătat cât de mult s-au îndepărtat de Dumnezeu și le-a arătat câte lucruri bune a făcut pentru ei de când au plecat din Egipt.

Ghedeon(însemnând ”unul ce taie jos sau distruge”) a fost fiul lui Ioas din tribul lui Manase. Un înger l-a chemat în timp ce treiera grâu și printr-un semn puternic i-a arătat că va fi învingător în lupta cu madianiții. Apoi acesta a distrus în totalitate Baalii, precum și obiceiul idolatru al venerării lor. Și pentru că Ghedeon asculta de gura Domnului, madianiții, amaleciții și toți care i-au ajutat au murit de propria lor sabie. În acest fel, Israel a fost salvat din mâinile dușmanilor. Cât timp Ghedeon a trăit, ținutul și oamenii s-au aflat în pace pentru patruzeci de ani.

După moartea lui Ghedeon, tot Israelul a căzut în păcat, venerând efodul sau roba pe care Ghedeon a luat-o ca pradă de război, iar acest fapt i-a adus casa la ruină.

Abimelec(însemnând ”tatăl meu este rege”) a fost un fiu nelegitim de-al lui Ghedeon. După moartea tatălui său și-a măcelăritcei șaptezeci de frați pe aceeași piatră. Chiar și așa, a fost ales ca judecător. Când era la Thebeț, o femeie a aruncat o bucată de piatră de râșniță înspre el, care i-a sfărmat craniul. În acest fel, Dumnezeu i-a plătit cu vârf și îndesat lui Abimelec omorârea fraților săi, în conformitate cu spusele lui Iotam, fratele lui, fiul lui Ierubal(Ghedeon). Abimelec a domnit în Israel doar pentru trei ani.

TOLA(însemnând ”un vierme mic” sau ”vierme purpuriu) era din tribul lui Isahar, un izbăvitor și judecător în Israel, domnind în pace pentru douăzeci și trei de ani.

Iair(însemnând ”o lumină” sau ”unul ce a primit lumină”) era un galaadit din tribul lui Dan. A condus Israelul pentru douăzeci și doi de ani. După moartea lui Iair, copiii lui Israel au păcătuit foarte grav împotriva Domnului. Ei venerau Baali, pe Astarta și alți idoli. Apoi Dumnezeu, mâniindu-se foarte tare pe ei, i-a dat în mâinile filistenilor și ai copiilor lui Amon pentru optsprezece ani.

Iefta (însemnând ”o cheie” sau ”un desfăcător”) a fost un galaadit și un mare războinic, un fiu nelegitim de-al Galaadului. Poporul lui Israel s-a plâns Domnului de propriile păcate, și deși, Dumnezeu le-a amintit de zeii străini pe care îi aleseseră, i-a ajutat-și totuși după multele rugăminți ale acestora. Apoi Domnul, vorbind prin bătrânii din Gilgalaad, l-a chemat pe Iefta să fie un comandant. Iefta a făcut un jurământ Domnului, a eliberat Israelul de sub toți dușmanii și a fost judecător în Israel pentru șase ani.

Ibțan (însemnând ”un tată ce are îndeajuns” sau ”un izvor al apelor”) era din Betleem, din tribul lui Iuda. Pentru șapte ani a condus Israelul în pace.

Elon (însemnând ”un stejar,” ”putere”, ”unul ce e mirat”) s-a născut în Zabulon. El a judecat și condus Israelul pentru zece ani.

Abdon (însemnând ”un fiu al judecății sau servituții”) a fost judecător al Israelului după Elon. A murit și a fost îngropat la Piraton, pe pământul lui Efraim. A condus Israelul pentru opt ani.

După moartea lui Abdon, Israelul totuși a mai păcătuit rău împotriva Domnului. Astfel că i-a dat în mâna filistenilor, și au fost oropsiți pentru patruzeci de ani.

Samson (însemnând ”un soare puternic” sau ”unul ce-și schimbă numele”) a fost un fiu de-al lui Manoah, dintre Daniți. Nașterea sa a fost promisă de către un înger de-al Domnului. A crescut în putere spirituală în văzul Domnului și al oamenilor și a dat dovada minunată a ajutorului domnului prin puterea sa supraomenească. Și deși a părut că și-a pierdut toată puterea împreună cu vederea, a omorât mai mulți inamici murind decât a făcut-o în viață și așa a eliberat Israelul.

Cronica fraților hutteriți (10) De la Iacov la Iosua

La mulți ani după moartea lui Iosif un nou faraon a ajuns să domnească în Egipt, acesta nu știa nimic din ceea ce înfăptuise Iosif. Faraonul a început să oropsească israeliții dându-le treburi grele. A ordonat ca toți nou-născuții să fie uciși, sperând ca prin aceasta să îl distrugă pe bebelușul care va deveni salvatorul israeliților. Dar prin providența Domnului, egiptenii au avut mare grijă de acest copilaș(Moise) și i-au oferit cea mai bună educație egipteană.

Când avea patruzeci de ani, a părăsit Egiptul, a negat cum că ar fi fiul fiicei faraonului Egiptului, a plecat în Madian și a păscut oile lui Ietro(preotul Madianului) pentru patruzeci de ani. Când Dumnezeu a vrut să ofere o șansă promisiunii pe care o făcuse lui Avram, Isac și Iacov, l-a chemat pe Moise din tufișul în flăcări. Moise era acuma modest, umil și despuiat de toată gloria pe care a avut-o odată. A fost trimis la faraonul Egiptului, cu ordinul solemn de a lăsa oropsiții și munciții peste măsură de israeliți să plece liberi. Moise a demonstrat faraonului măreția neasemuită a Domnului prin câteva miracole puternice, dar nimic nu a fost de ajutor până când Domnul a omorât toți întâi născuții din Egipt, oameni și vite.

După aceaste plăgi, poporul israelit nu numai că i s-a dat voie să plece, ci i s-a ordonat să plece. După ce israeliții au trăit în Egipt timp de 430 de ani, tot poporul (600.000 erau numai bărbații!) a plecat într-o singură zi.

Numărul anilor de când Avram a fost chemat până când israeliții au plecat din Egipt este de 645. Unii nu sunt de acord cu această numărătoare, numărând doar 430 de ani. Îl citează pe Iosefus, patriarhii și epistola lui Pavel către Galateni. Dar Moise a fost destul de clar, spunând: ”Domnul a vorbit cu Avram: „descendenții tăi vor fi străini„” -nu spune că în acest ținut în care ești acum, sau în ținutul pe care ți l-am promis ție, ci ”într-un tărâm ce nu este al lor; vor fi oropsiți acolo și ținuți ca sclavi pentru patru sute de ani. Dar Eu, Domnul, voi fi judecătorul acestor oameni care îi țin în sclavie, și îi voi conduce afară, și a patra generație se va întoarce aici, pentru că păcatele amoriților nu sunt depline, încă„”. Deasemenea, Dumnezeu i-a promis lui Iacov că îl va însoți la dus și că îl va aduce înapoi. Este destul de clar scris în Exodul: ”Șederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. Și după patru sute trei zeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oștile Domnului au ieșit din țara Egiptului”. Ahior, liderul amonit, a declarat același lucru în fața lui Olofern [ Iudita 5]ⁱ și Ștefan, un martor de încredere, este de acord cu această informație.

Moise (însemnând ”scos din apă”) a fost chemat de Dumnezeu pentru a fi un conducător (așa cum și este descris mai sus) și a scos tot poporul lui Israel afară din Egipt. Faraonul Egiptului i-a urmărit cu toată armata pentru a-i forța pe istraeliți să intre iar în serviciul său. Și totuși, Dumnezeu și-a ajutat poporul, i-a protejat cu îngerii săi prin intermediul unui nor în timpul zilei și un stâlp de foc pe timpul nopții și i-a condus pe aceștia prin adâncimile mării. A îngăduit ca Faraon împreună cu armata sa să se scufunde pe fundul mării precum plumbul și nici măcar unul dintre ei nu a supraviețuit. În deșert a dat poporului său apă să bea din piatră seacă, i-a hrănit pentru patruzeci de ani cu pâine din cer, a făcut apa sălcie apă dulce pentru ei și i-a condus în siguranță pe traseul rătăcirilor lor. Le-a dat porunci stricte și o lege justă, pentru a purta făclia mai departe și a fi lumină aprinsă și străucitoare. De asemenea, le-a dat disciplina pedepsei, aceasta fiind considerat un mod de viață. Și prin aceasta cel ce i-a învățat legile(Moise) îi îndreaptă înspre Primul Învățător al Evangheliei. În urma poruncii divine îl numește pe Aaron ca preot, creează cortul întâlnirii și a organizat întreg actul închinării înaintea lui Dumnezeu.

Însă, Dumnezeu, care urăște păcatul, i-a pedepsit pe aceia care erau nerăbdători, cârcotașii, nemulțumiții, pe toți aceia care se credeau mari sau care nu credeau cu toată inima. Și așa, a avut răbdare văzându-i ce fac tot timpul în pustietate. Moise a murit la 120 de ani. Și-a cântat cântecul-testament și a binecuvântat fiecare seminție, l-a numit pe Iosua ca lider al Israeliților în locul său, așa cum poruncise Dumnezeu și a văzut Tărâmul Făgăduinței de pe muntele Pisgah. Iar Domnul l-a dus la locul de îngropăciune. Tot poporul lui Israel l-a plâns timp de treizeci de zile. El i-a condus timp de patruzeci de ani.

IOSUA(însemnând ”un binefăcător”) a fost fiul lui Nun din tribul lui Efraim și a fost servitorul lui Moise. Dumnezeu l-a ales și a promis că va fi cu el așa cum fusese cu Moise. Prin Iosua, Dumnezeu a condus toți israeliții prin Iordan până în Tărâmul Făgăduinței și acestora nu li s-au udat picioarele. Iosua a circumcis pe toți aceia care au fost născuți în sălbăticie și a păstrat Pesah cu ei; i-a nimicit pe locuitorii Tărămului Făgăduinței și a alocat fiecărei seminții a Israelului porțiunea sa de pământ după o măsurătoare. Iosua a atenționat Israelul să păstreze toate legile și căile Domnului și a indicat pedepse dure pentru cei ce le încălcau; a murit la vârsta de 110 ani și a fost îngropat la Timnath-serah pe propriul său pământ. Iosefus ne transmite că Iosua a domnit pentru douăzeci și șase de ani(poate douăzeci și cinci).

Poporul l-a slujit pe Domnul în timpul vieții lui Iosua și bătrânii care au văzut toate miracolele Domnului, aceștia trăind după îndrumările lui. Dar altă generație a crescut, iar aceasta nu-l cunoșteau pe Domnul, Dumnezeul lor.

i În Biblia Froschauer, folosită la acea vreme de frații huteriți, Iudita 5:10 spune așa, în traducere: ”au stat acolo pentru patru sute de ani”. Pentru edițiile Bibliei Froschauer, vezi ME, II, 415-416

Cronica fraților hutteriți (9) De la Serug La Iacov

Nahor (însemnând ”pace prin lumină”, ”sacrificiu al focului”) a fost fiul lui Serug, al optulea în descendență numărându-l pe Șem. Când avea 29 de ani, l-a făcut pe Terah. La 222 de ani după potop. După aceasta a trăit 119 ani și a murit pe când Avram avea 49 de ani.

Terah ( însemnând ”unul care dă pășuni, revigorează sau care face să se simtă în viață”) a fost fiul lui Nahor, al 9-lea în descendența lui Șem, acesta fiind inclus. Pe când avea 70 de ani, l-a făcut pe Avram, 292 de ani după potop. După aceasta a trăit 135 de ani și a murit în timpul lui Avram, pe când Isac avea 35 de ani.

Avram (însemnând ”un tată măreț”) a fost fiul lui Terah, al 10-lea în descendență numărându-l și pe Șem. Pe când avea 75 de ani, a fost chemat de Dumnezeu să își părăsească idolii la care se închina, țara lui de baștină și rudele-la 367 de ani după potop. Ascultând de Cuvântul Domnului, a călătorit din Haran în tărâmul Cananului, devenind un străin acolo.

De la potop până când Avram a primit chemarea însumăm un total de 367 de ani.

Avram din Caldeea, un pelerin chemat de Dumnezeu în tărâmul Cananului, s-a dus în Egipt din cauza foametei. Nevasta sa, Sarai i-a fost luată de către rege, dar i-a fost înapoiată, până la urmă. A mers pentru o a doua oară la Betel, în Canan, chemând numele lui Dumnezeu și separându-se de fiul fratelui său, Lot. Urmând promisiunea divină, a plecat înspre Hebron și a trăit pe lângă stejarul de la Mamre. L-a salvat pe Lot, oamenii și prada. A fost hrănit și binecuvântat de regele din Salem, dându-i a 10-a parte din toate posesiunile sale.

Dumnezeu i-a promis copii fără de număr. Aceștia nu au fost tratați cum se cuvine într-un tărâm straniu Și totuși, a fost voia Domnului să îi conducă cu mână forte afară și să le dea tărâmul Cananului ca și posesiune. Ismail a fost născut de către slujitoarea sa Hagar. Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam (însemnând ”un tată al multor oameni”) și a intrat într-o comuniune de durată cu el. S-a marcat cu semnul acesteia pe corp, cu sânge, ca o promisiune însemnată că în el și în toți urmașii lui, toate popoarele vor fi binecuvântate. Și lui deasemenea, Domnul i-a arătat apocalipsa ce se va îndrepta împotriva sodomiților din cauza poftelor lor trupești. Avraam a călătorit din nou din Canan și a mers la Gerar. Regele Abimalec i-a luat-o pe Sara de lângă el și la porunca Domnului i-a dat-o înapoi, împreună cu un dar însemnat. După aceasta, Avraam s-a rugat Domnului pentru rege, iar regele și soțiile sale au fost vindecate. A fost un străin pentru douăzeci și cinci de ani înainte ca Sara, cea în vârstă de nouăzeci de ani să i-l nască pe Isac. Când era pe punctul de a-și sacrifica fiul urmând porunca divină, Dumnezeu i-a dat pe fiul său înapoi cu jurământul că binecuvântarea lui Dumnezeu va fi dată prin acesta. Avraam i-a dat-o lui Isac pe Rebeca ca soție și l-a făcut pe Isac moștenitor al tuturor bunurilor sale: a murit în al o sutălea an al pelerinajului său, pe când Iacob avea cincisprezece ani, iar fiul lui Noe, Șem încă mai trăia.

Isac (care înseamnă ”bucurie” sau ”râset”) a fost fiul lui Avraam. Pe când avea șaizeci de ani, l-a făcut pe Iacob, la optzeci și cinci de ani după ce tatăl său a fost chemat să meargă în Canan. Dumnezeu și-a reînnoit promisiunea ce i-a făcut-o tatălui său, Avraam. Pentru că era secetă, el a călătorit încă o dată la Gerar, la regele filistenilor și după aceasta la Berșeba, unde a chemat numele Domnului și l-a binecuvântat pe fiul său, Iacob. Când era în vârstă de 180 de ani moare, fiind plictisit de viață, cu zece an ca Israel să intre în Egipt. Fiii lui, Iacob și Esau l-au îngropat la locul de îngropăciune al tatălui său.

Iacob (însemnând ”cineva care supune opresiunii sau înfrânge”) a fost fiul lui Isac, ales și iubit de Dumnezeu încă de pe vremea când se afla în pântecele mamei sale. Datorită providenței lui Dumnezeu, el a primit binecuvântarea tatălui său și lui, Dumnezea i-a reînnoit și întărit promisiunea pe care le-a făcut-o înaintașilor săi, Avram și Isac. Urmând sfatul părinților a călătorit la Haran, în Mesopotamia, la fratele mamei sale. Acolo, Dumnezeu i-a dat doisprezece fii, născute din fiicele lui Laban, Leea și Rahela și din cele două slujitoare ale acestora. După aceasta, a avut grijă de oile socrului său timp de mulți ani. El a călătorit la ordinul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea completă a lui în tărâmul Cananului. S-a luptat cu îngerul și s-a împăcat cu fratele său, Esau. A primit numele Israel (însemnând ”o inimă pe care Dumnezeu o vede”). Prin urmare, urmașii fiilor săi au fost numiți cele doisprezece triburi ale lui Israel.

Prin intermediul minunatei providențe divine, cel mai iubit fiu al său, Iosif, a fost dat ismaeliților. Frații săi, care erau invidioși pe el și îl urau, l-au schimbat pe douăzeci de arginți și a fost vândut aghiotantului faraonului din Egipt. Deși a trecut printr-o mare frică și neliniște când a fost întemnițat din cauza soției stăpânului său, Dumnezeu l-a ajutat să iasă din închisoare de tot și să primească postul de supraveghetor al pământului întreg al regatului Egipt.

Când o mare foamete a venit peste tot pământul Cananului și Egipt, a oferit pâine pentru poporul său și pentru mulți alții. Frații săi, care în trecut l-au vândut, s-au umplut cu frică și au suferit când au aflat cine era acum. Cu tatăl lor, Iacob și cu toate posesiunile lor au mers în Egipt. Dumnezeu i-a promis lui Iacob la Berșeba că va rămâne împreună cu acesta la dus, cât și la întors. Când Iosif i l-a prezentat faraonului pe tatăl său, Iacob avea 130 de ani. După aceasta, Iacob a mai trăit șaptezeci de ani și a murit în Egipt, iar Iosif și fii lui Iacob l-au îngropat lângă înaintașii acestuia, în tărâmul Cananului. Șaptezeci de suflete l-au însoțit pe Iacob în Egipt; numărul lor se va multiplica cu rapiditate.

Cronica fraților huteriți (8) De la Chenan la Serug

MAHALAHEL (însemnând ”cel ce îl glorifică pe Domnul”) a fost fiul lui Kenan, al cincilea în descendență numărându-l și pe Adam. Pe când era de 65 de ani, l-a făcut pe Iared, la 460 de ani după creație. După aceasta a trăit 800 de ani și a murit în timpul lui Noe, la 234 de ani înainte de potop.

Enoh (însemnând ”un om dedicat lui Dumnezeu”) a fost fiul lui Iared, al șaptelea în descendență, numărându-l și pe Adam. Pe când avea 65 de ani l-a făcut pe Matusalem, 687 de ani după creație. După aceasta a trăit pentru 300 de ani și Dumnezeu a fost foarte mulțumit de el. În timpul lui Lameh, înainte de potop cu 669 de ani, a fost luat de Dumnezeu, astfel încât nu a experimentat moartea.

Matusalem (înseamnă ”victorie asupra morții”) a fost fiul lui Enoh, al optulea în descendență, Adam fiind și el numărat. La 187 de ani l-a avut pe Lameh, 874 de ani după creație. După aceasta, a trăit pentru 782 de ani și a murit în anul de dinainte de potop.

Lameh (însemnând ”un om ce a fost smerit”) a fost fiul lui Matusalem, al nouălea descendent de la Adam, și acesta din urmă fiind numărat. La vârsta de 182 de ani l-a avut pe Noe, la 1056 de ani după creație și și-a enunțat speranța în felul următor, spunând că ”Acesta ne va aduce alinare în munca noastră.” După aceasta a trăit 595 de ani, murind cu 5 ani înainte de potop.

Noe (care înseamnă ”un pacificator” sau ”cel care alină”) a fost fiul lui Lameh, al zecelea în descendența lui Adam, numărându-l și pe acesta. Pe când avea 500 de ani îl are pe Șem, 1556 de ani după creație și 100 de ani înainte de potop. A trăit pentru 350 de ani după potop și a murit în timp ce Avram avea 57 de ani.

Toți aceștia menționați mai sus au sperat să primească salvarea Domnului prin intermediul sămânței Domnului. Dar pentru că toți oamenii și-au întors fața de la Domnul înspre tot felul de rele, Dumnezeu a regretat crearea omului. Totuși, Noe a primit milă deoarece cu smerenie a urmat porunca Domnului și a construit arca. Din această cauză, el și întreaga lui familie au fost salvați de la judecată împreună cu toate creaturile care au intrat în arcă, așa cum a poruncit Dumnezeu. Tot ceea ce trăia pe pământul uscat trebuia să fie distrus din cauza păcatelor și a răutății omului. În marea sa mânie, Dumnezeu a deschis ferestrele cerurilor și toate izvoarele Pământului și a lăsat ploaia să cadă până când apa era deasupra celui mai înalt munte cu 15 coți. Iar această inundație, trimisă ca pedeapsă pentru toți păcătoșii, a durat un an întreg și câteva zile. Numărul anilor de la începutul lumii până la sfârșitul potopului este de 1656.

Apoi, aflându-se în sinceră compasiune, deși în toiul furiei sale, Dumnezeu s-a gândit din nou la Noe, familia lui și la toate animalele din arcă. A pus punct mâniei și pedepsei sale, scoțând Pământul încă odată din apă și poruncind tuturor creaturilor să se înmulțească.

Dar Noe, conștientizând că a fost salvat de Dumnezeu, a adus cu repeziciune o jertfă Domnului, alegând dintre toate animalele și păsările curate. Magnificul dar l-a mișcat pe Dumnezeu atât de mult încât a promis ca niciodată să nu mai distrugă oamenii, animalele și păsările prin apă. El a făcut o înțelegere cu Noe și cu toate viețuitoarele și a promis să își întindă arcul (engl. Bow, idem rainbow: curcubeu) ca un semn sigur în nori pentru a reaminti oamenilor de aceasta pentru totdeauna. Și prin acest semn, credincioșii și-au amintit mila sinceră a lui Dumnezeu, așa cum ne-o arată ceea ce urmează.

Prima dată Șem (însemnând ”renumitul și mărețul”) a fost fiul lui Noe, care a primit binecuvântarea tatălui său. Doi ani după potop, pe când avea 103 ani, l-a făcut pe Arpahșad. După aceasta, a trăit 500 de ani și a murit în timpul lui Isac, când Iacob avea 48 de ani.

Arpahșad (însemnând ”unul care oferă plăcere și care va lecui toate nevoile”) a fost fiul lui Șem și al doilea în descendență, numărându-l și pe Șem. La 37 de ani după potop, în al 35-lea an de viață l-a făcut pe Șelah. După aceasta, a trăit 403 ani și a murit în timpul lui Avram, când Isac avea 48 de ani.

Șelah (care înseamnă ”trimis ca o viță sau ramură”) a fost fiul lui Arpahșad, al treilea în linia de descendenți, Șem fiind numărat. 67 de ani după potop, în al 30-lea an al vieții sale, l-a avut pe pe Eber. După aceasta, a trăit 403 ani și a murit în timpul lui Isac. Iacob avea 18 ani atunci.

Eber (însemnând ”un victorios,” ”un camarad,” ”un companion,” sau ”un discipol”) a fost fiul lui Șelah, al 4-lea în descendență, numărându-l pe Șem. Când avea 34 de ani, l-a făcut pe Peleg, 101 ani după potop, în timpul ce Pământul era divizat. A mai trăit 430 de ani după aceasta și a murit în timpul lui Isac. Iacob avea 79 de ani.

Peleg (care înseamnă ”o ramură” sau ”un altoi”) a fost fiul lui Eber, al 5-lea în descendență, Șem fiind numărat. Când avea 30 de ani, l-a făcut pe Reu, 131 de ani după potop. După acest eveniment, a trăit 209 ani și a murit în timpul lui Terah, când Avram avea 48 de ani.

Reu (însemnând ”păstor,” ”hrănitor,” ”prieten,” sau ”vecin) a fost fiul lui Peleg, al șaselea în descendență, numărându-l pe Șem. Când avea 32 de ani, l-a făcut pe Serug, 164 de ani după potop. După aceasta a trăit 207 ani și a murit în timpul lui Terah, pe când Avram avea 78 de ani și era în Canan deja de 3 ani.

Serug (însemnând ”o viță,” ”o rămurică,” ”stăpân de vie,” și ”unul care își plătește muncitorii”) a fost fiul lui Reu, al șaptelea în descendeță, Șem fiind numărat. Pe când avea 30 de ani, l-a avut pe Nahor, 193 de ani după potop. După aceasta a trăit 200 de ani și a murit în timpul lui Terah. Avram avea 101 ani.

Cronica fraților hutteriți(7) De la Adam la Chenan

În continuare citiți un rezumat modest, dar amănunțit al istoriei de la începutul lumii până în contemporaneitate, prin care ne este relatat modul în care Dumnezeu și-a început lucrarea și a continuat-o printre oamenii săi.

Singurul și preamărețul Domn a cărui putere se află peste toate lucrurile se numește Shaddai, care înseamnă cineva cu autoritate totală, acesta deținând bunătate și bine din abundență, un Tată și Creator al tuturor și tuturora. Cu grija sa atotvăzătoare și sfat echilibrat, el deja a stabilit legile pentru tot ceea ce a creat, în armonie cu felul său de a fi etern. El a stabilit tot ceea ce se va întâmpla de la începutul lumii până în contemporaneitate-chiar până la ultima zi. Pentru a-și face cunoscută puterea lui nemăsurată și glorioasa lui măreție, astfel încât fiecare și fiece să fie în stare să îl recunoască cu adevărat lasă ca și Cuvântul gurii sale să separe lumina de întuneric și ziua de noapte și a început să separe apele de deasupra de apele de dedesubt. Între ele a semănat bolta cerească numind-o ceruri și a adunat toată apa de dedesubt și a numit-o mare. A separat solul uscat de ape și l-a numit pământ. Iar Dumnezeu a poruncit acestui tip de pământ ca pe el să crească iarbă, plante, multe flori, pomi fructiferi și fiecare soi de arbust, fiecare dintre acestea având sămânța sa. El a ornat cerurile cu soarele, luna și stelele după care timpul poate fi măsurat. În continuare, el creează frumoase animale din apă, păsări și pești care vor trăi de acum încolo în aer și apă; iar din pământ, Dumnezeu a creat multe patrupede și animale care se târăsc pentru ca acestea să viețuiască pe pământul uscat.

Prin toate acestea, Dumnezeu și-a arătat puterea: orice comandă gura sa, Spiritul său poate îndeplini. Odată ce Cuvântul său pleacă din gura sa, munca sa se găsește acolo, perfectă, desăvârșită. Prin intermediul unei porunci, tot ceea ce el își dorește, se face. Ceea ce îl mulțumește este făcut,așa cum el spune, ”Eu sunt Domnul, eu singur am făcut toate lucrurile și nu este altul în afară de mine.” Dar Dumnezeu în măreția sa nu a putut să i-a seama tuturor creaturilor cărora le-a dat viață, nu mai vorbim de onorarea și preamărirea sa într-un mod adecvat. Astfel încât, el a luat un bulgăre de pământ, a modelat un om cu toate membrele și l-a creat după propria sa imagine suflând un suflet viu în-tr-ânsul. Și Domnul a binecuvântat omul mai mult ca orice altă creatură cu raționament, cunoaștere și simțuri, astfel încât omul să recunoască în Dumnezeu, creatorul său, să îl laude, iubească, respecte poruncile și să îi fie frică de el toată viața sa de om. Dumnezeu a rânduit creația muncii sale într-o carte înaintea acestui om binecuvântat din plin, ca să îi fie posibil să învețe despre marea sa putere și glorie. Iar el l-a pus pe om să stăpânească peste toate, deoarece omului îi era dat să aibă totul în puterea sa și să se folosească de asta. Dar, înainte la toate, el trebuia să se închine în fața Dumnezeului și Creatorului său. Și pentru ca omu să nu fie prea încrezător sau să trăiască fără niciun fel de grijă, Dumnezeu i-a dat o poruncă foarte serioasă: căci, deși avea putere să stăpânească peste toate lucrurile create, totuși el trebuia să fie circumspect la fructul din pomul cunoașterii binelui și al răului, care se afla în mijlocul grădinii, pentru că în ziua în care el avea să guste din fructul acestuia, el va muri.

Atât timp cât acest om și-a folosit autoritatea sa dată de Dumnezeu în mod adecvat, el s-a întors înspre lumină cu ochi deschiși și o inimă bucuroasă, fără a-i fi frică de Creatorul său. Dar femeia care a fost luată din coastele lui a urmat sfatul șarpelui. Ea a convins omul să facă la fel. Imediat după ce a mâncat fructul oprit, el a început să urască lumina și să fugă de ea. Șarpele și-a primit pedeapsa. La fel și femeia și Adam însuși. Și totuși, Domnul având compasiune față de rasa umană a promis ca prin sămânța femeii aceasta să continue prin intermediul procreării.

Adam și-a pus speranța în această promisiune, fiindu-i lumină și alinare pentru inimă. Deasemenea, el și-a direcționat descendenții înspre lumină, înspre Cuvântul promisiunii divine. Putem vedea aceasta în fiul său Abel, care, prin slujbă și ofrande era plăcut în ochii lui Dumnezeu. Și alții sunt numiți în Biblie, care cu credință sperau și tânjeau să fie cuprinși de această lumină. Aici avem o listă a acestora pusă în ordine, de la începutul timpurilor.

Mai întâi se naște Adam (însemnând ”luat din pământ” sau ”umanitate), primul om creat, un fiu al lui Dumnezeu. Pe când avea 130 de ani, el a avut un fiu pe nume Set, prin soția sa Eva, pe care Dumnezeu a creat-o din coastele lui Adam. După aceasta, el a trăit 800 de ani și l-a prins pe Lameh, al nouălea descendend, el fiind luat drept primul și moare 726 de ani înainte de potop.

Set (însemnând ”un conducător”) a fost fiul lui Adam. Când a avut 105 ani, l-a conceput pe Enos, la 235 de ani după creație. În această perioadă, oamenii au început să strige numele Domnului. Set a trăit pentru 807 ani după nașterea lui Enos și mulți ani în timpul vieții lui Lameh. A trăit până la 614 ani înainte de potop.

Enos (însemnând ”muncitor” sau ”om trist”) a fost fiul lui Set. Când avea 90 de ani, l-a făcut pe Kenan, 325 de ani după creație. După aceasta el a trăit pentru 815 ani și a murit în timpul lui Noe, 516 ani după potop.

Kenan (însemnând ”cel ce are proprietăți”) a fost fiul lui Enos, al patrulea descendent al lui Adam (și acesta din urmă fiind inclus) . Când a avut 70 de ani, el l-a avut pe Mahalalel. 395 de ani după creație. După aceasta a trăit 840 de ani și a murit în timpul lui Noe, cu 421 de ani înainte de potop.

Afară era un alt tip de închisoare

Am stat aseară până târziu la discuții cu fiul unui frate omorât de securitate pentru trafic de Biblii. Mi-am dat seama că înțelesese puțin despre drama tatălui său și a familiei lor. Era subiectul de aici.
Și el (fiul) era convins că I C l-a trădat pe tatăl său, ceea ce mai mult ca sigur nu era adevărat, IC se pare că a fost și el o victimă.
L-am dus pe prietenul meu la sit-ul cnsas, am ajuns la lista persoanelor intervievate, unde eram aproape de Monica Pillat.
Întâmplător, azi la știri a apărut pe net un interviu cu Monica Pillat.
Aici apare constatarea din titlu, citez:
”…iar tata a trăit ca un om liber, fără să ştie că era în continuare supravegheat. Mama îi mai spunea: „Nu mai vorbi la telefon lucrurile astea!“. Tata nu înţelegea de ce noi eram atât de timorate. Zicea: „Eu am fost cel arestat, eu am suferit în detenţie şi eu sunt liber. Iar voi vă purtaţi de parcă voi aţi fi fost închise!“. Nu am înţeles atunci de ce spunea asta.
Cum vă explicaţi acum?
După atâţia ani, am găsit răspunsul. În închisoare, aceşti oameni erau liberi. În sensul că nu li se putea întâmpla nimic mai mult decât deja li se întâmplase. Nu mai aveau de ce să se teamă. În schimb, noi eram afară, noi eram în continuare supravegheaţi. Afară era un alt tip de închisoare. Eu cu mama şi bunicile mele am fost nişte supravieţuitoare. Ni s-a indus încetul cu încetul spaima teribilă că cineva te poate turna la Securitate. Mă gândesc numai la faptul că, după ce tata a fost arestat, eram ca nişte paria. De frică, prietenii noştri treceau pe trotuarul celălalt când apăream de mână cu mama.”

Citind mi-am amintit de o întrebare pe care i-am pus-o acum câțiva ani sorei Maria Mladin, soția fratelui Aron: ”Care a fost cel mai greu lucru care vi s-a întâmplat în perioada când fratele Aron a fost închis?”
Mi-a răspuns:
”Mergeam pe stradă și din față venea o soră de la adunare. Când m-a văzut, a trecut pe cealaltă parte a străzii.”

De fapt dacă extrapolăm, vedem cum tot ceea ce ni se întâmplă este o oglindire a vieții noastre lăuntrice, a felului cum îl vedem noi pe Tatăl nostru.

Când oamenii se rușinează de noi, când trec pe partea cealaltă a străzii, când nu ne spun, dar se vede din dialog că ”știu ei” despre noi, ceea ce nu ne pot spune e o stare ca să ne dăm seama cum se simte Dumnezeu în ceruri când ne rușinăm de El. Cum e când treci cu discuțiile pe partea cealaltă a străzii când vine spre tine ocazia să mărturisești Cuvântul, voia, planul și evanghelia Celui care are dreptate, celui osândit pe nedrept. E mai confortabil să te faci că nu știi.

Toți oamenii care se tem, care se tem să aducă vorba, care se tem să dea socoteală de nădejdea mai bună sunt întruchipați de aceste atât de reale și de dramatice stări din viață, când tatăl tău a fost închis pe nedrept, tu știi că el are dreptate, dar ți-e mai confortabil traiul lumii care l-a condamnat, deși te doare când din cauza lui prietenii te ocolesc.

E starea lumii dragii mei, o mare închisoare, un mare teatru, mulți actori.

”Înadins se fac că nu știu!” asta e teatrul, asta e actoria, ăsta e jocul.

Asta am trăit noi în comunism, deasemenea religia dintotdeauna este tot un teatru, acesta e și comportamentul oamenilor care nu cred: o ocolire a Adevărului, o trecere pe cealaltă parte a străzii, UN ALT FEL DE ÎNCHISOARE.

O închisoare a tăcerii, a ocolirii adevărului, a eschivării, a prefăcătoriei relaționale, ”să nu superi”. Le trăim pe unele ca să le pricem pe celelalte, mare e Înțelepciunea Tatălui.

O închisoare nevăzută, un geam de sticlă, asta e lumea. Să nu-l vezi e fatal.

Să te faci că nu-l vezi, să vrei să nu-l vezi, înadins să te faci că nu este, e o nebunie.

Înțelepți sunt cei ce lipesc pe acest geam al lumii, pe acest perete de temniță dorit nevăzut, să lipești tot felul de semne salvatoare:

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu este un astfel de semn, oamenii ”zboară” prin lume în iureșul acaparărilor și acolo unde ar trebui să se oprească, ei văd o grădină frumoasă, se izbesc de geamul nevăzut și se zdrobesc. Să lipim semne pe ”grădina lumii” ca oamenii să înțeleagă tocmai prin lucrurile prin care trec, ceea ce este dincolo.

Hoții fură idoli de la alți hoți

Am o viroză care mă ține inactiv și fără vlagă ca o varză fiartă.
Dar alaltăseară mi-am revenit puțin fără medicamente când am citit știrea cu preoții ce au furat moaște în Grecia.
Hoții fură, nimic neobișnuit.
Doar că ei nu-și zic hoți, ci  susțin despre ei că au tot feluri de haruri magice, un fel de puteri supranaturale de preot. Altă hoție, mai mare, asta cu harurile, nu cunoaște granițe confesionale, toți clericii o pretind..
Mulți îi cred.
Probabil așa se cred și acei pelerini, din moment ce au vrut să-și ”încarce bateriile” cu o relicvă bună de adus alți arginți.
Dar i-au prins.

Nu sunt primii hoți de idoli, Biblia ne mai relatează cel puțin două cazuri:

1.Rahela, care a furat idolii tatălui său Laban și i-a ascuns sub samarul cămilei, apoi la control s-a scuzat că nu poate să se ridice.

2.Mica din muntele lui Efraim (vezi Judecători 17 și 18), care a pățit-o chiar mai rău decât călugării greci, daniții i-au furat obiectele idolatre cu tot cu preotul-levit angajat.

Așa că: nimic nou sub soare, călugării greci ar trebui să se bucure că nu le-a fost sechestrat și vre-un călugăraș mai naiv, n-ar fi fost de mirare.

Cazul din Grecia seamănă cu cel din Judecători, niște hoți fură de la alți hoți. Scandalul ar fi putut fi o mică crăpătură în perdeaua care acoperă o industrie de multe milioane de euro și de suflete robite, dar nu va fi așa.
Deja se mușamalizează la greu.
Urmăresc evoluția știrii și văd cum se așterne ceața, contradicții anume create pentru a crea incertitudine și pentru a mușamaliza cazul.

Oamenii au nevoie de preoți, de magie (maghia=drojdie(gr)) de tot felul de puteri ascunse în oameni sau ritualuri, numai și numai să nu-și folosească logica simplă, care ar trebui să-i ducă la credință, la Cuvânt.

Despre altfel de tâlhari aici.

Protejat: Pilda fiului risipitor

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Susa, capitala Elamului

”…parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia…” scrie la Fapte 2 în ce limbi s-a revărsat Duhul, vorbind tuturor popoarelor imperiului care a început cu capul de aur.

Cine au fost Elamiții? Unde a fost Elamul? Când a început?

Foarte simplu, Elam a fost fiul lui Sem, nepot al lui Noe.
Dacă ne uităm la această hartă, Elam trebuie că a trăit cam 400 de ani, era generația nepoților lui Noe. Destui ani ca să aibă 10 generații de urmași, un popor întreg: să punem doar 10 copii de generație: prima 5 famili, a doua 25 familii, a treia 125 familii, a patra 625 de familii, a cincea 3000, a șasea 15000, a șaptea 75000, a opta 37500, a noua …in sfarsit aproape un milion de oameni in cateva secole, si probabil Elam i-a văzut pe toți. E normal că toată ginta a luat numele lui.

Elamiții, urmașii lor, mergând spre răsărit s-au așezat pe țărmul estic al golfului Persic, Elamul având capitala la Susa:

Despre Susa scrie multe în Biblie. Neemia a fost paharnic la Susa, Estera a fost împărăteasă la Susa, acolo a fost Mardoheu, acolo a murit Haman agaghitul, la Susa a visat Daniel, pe malul râului Ulai, visele cu țapul și berbecul, cu serile și diminețile, cu anii.

Geneza 10, răspândirea fiilor lui Noe, strămoșii noștri

Discutam ieri despre migratori cu o rudă, maghiar.
I-am spus că și noi românii suntem migratori, corabia lui Noe nu s-a oprit pe Vlădeasa, ci pe Ararat.
De acolo toți am migrat care-ncotro.
Se vede aici cum a început:

Elam de exemplu, a fost nepot al lui Noe. Despre elamiți scrie și în Faptele Apostolilor, după 2000 de ani.
Numele fiecărei țări era de fapt numele bătrânului strămoș.
Să luăm Biblia așa cum este: istoria integrală a lumii.
Din păcate mintea noastră este intoxicată din falsa școală cu evoluționism, cu ”straturi”, cu ”cele mai vechi timpuri”, cu ”omul preistoric”, cu ”comuna primitivă”, cu epoci și milioane de minciuni.
Nici pomeneală de așa ceva, istoria lumii e scrisă în Biblie, are câteva mii de ani și se învârtește în jurul Planului lui Dumnezeu.
Nebucadnețar, capul de aur, a  fost numit slujitor al lui Dumnezeu.
La fel, egiptenii, mezii, grecii, romanii, au îndeplinit un plan.
Printre ei, două popoare, unul pământesc: evreii și unul ceresc: adunarea, (care de fapt nici nu este un popor) îndeplinesc detaliile și scopul acestui plan.
Cine ne recomandă? Cui dăm socoteală?
”…ca niște necunoscuți măcar că suntem bine cunoscuți!”
În acest plan, acum stă gata momentul să se schimbe un aion cu altul.

Stocuri uriașe pe care nimeni nu le mai cumpără, o imagine din viitor (destul de aproape)

”Negustorii pămîntului o plîng şi o jălesc, pentrucă nimeni nu le mai cumpără marfa:

12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in supţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fer şi de marmoră;

13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămîia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grîul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.” Apocalipsa 18

Este o imagine  a unor stocuri de mărfuri nevândute datoriră unei căderi economice.

Acum trebuie să scriu din punct de vedere al unui om de afaceri (negustor).

Stocurile mari sunt un semn al stabilității economice, care duce la încredere. Nici un om normal la cap nu face stocuri pe timp de instabilitate. Stocul se face doar atunci când există încredere că se va vinde și vremurile nu se vor schimba.

Imaginea din Apocalipsa 17 și 18 (cu negustori care plând lângă stocuri nevandabile) ne prezintă un moment din viitor când după o periaodă de stabilitate (încredere) vine dintr-o dată o criză bruscă.

Cum s-a format stabilitatea și de ce căderea unei instituții religioase va duce la căderea economică a lumii?
E foarte simplu: înainte ca s-o urască, împăraților pământului”….. Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpînirea lor împărătească, pînă se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.”
Deci e ceea ce vedem astăzi, cum politicile economice au fost formate alături de instituții religioase care le-au binecuvintat, care nu vestesc pocăința și apropierea sfârșitului, ci promit un viitor plin de bunăstare, infinit. O ”biserică” lumească formată din oameni care nu iubesc și nu vestesc venirea Lui este cea de acum. Politica lumii urmează filozofia ei, iar filozofia este formată de religie, sau cel puțin nu este contrazisă.

Apoi va veni dezamăgirea.

Deci ura va veni ca o revanșă față de încrederea acordată dinainte.

Să stabilim cronologic: răpirea va fi ”piatra nedesprinsă de mână” care va zdrobi trupul cu capul de aur. Va urma unei perioade când vor zice ”pace și liniște”” sau ”la miezul nopții”.
Răpirea va declanșa trezirea și deznădejdea lumii(politice și economice), care se va întoarce spre ”femeie” că de ce i-a înșelat și apoi se vor tângui de căderea ei.

Vorbim de vremea de acum, stocurile sunt un rezultat al mecanizării și automatizării care s-au dezvoltat doar în ultimele decenii, deci și această fereastră spre viitor ne arată că vremea este aproape, viitorul din fereastră e aproape acum.

Trăim acele zile asemănătoare săptămânii dintre momentul când Dumnezeu a poruncit lui Noe să  facă corabia și momentul închiderii ușii.

Cine sunt actorii? Nu vreau să fiu mai puțin discret decât apostolul Ioan care a arătat ”Cei 7 munți” sau decât profetul Daniel, de aceea cine citește înțelege.

Munții lui Israel care multă vreme fuseseră pustii

Avem o prietenă de familie, misionară americană, care toată ziua aduce vorba despre Ezechiel 38 și 39. Am evitat discuția pentru că întotdeauna am văzut ca fiind riscant să aplici o profeție la un eveniment mărunt contemporan și apoi să treacă evenimentul și să fi socotit mincinos. Plus pierderea de vreme că te-ai tot gândit la asta și n-a fost.

Dar totuși, după evenimnetele din ultimul an, a citi Ezechiel 38 și 39 și a nu vedea coincidențele ar fi la fel de riscant. Cea mai mare împlinire: –munții care multă vreme fuseseră pustii, ne vorbește despre țara lui Israel repopulată.

Celelalte piese puneți-le voi!

”Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia;

împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:

Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!

Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!

După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.

Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.”

Despre distrugerea prin intervenție divină directă a acestor alianțe scrie mai jos: un mare cutremur(toate zidurile vor cădea), o mare grindină, ciumă și lupte interne. Parcă recitim Vechiul Testament.

O postare discretă cu detalii spune cam același lucru: Gog se poziționează!

De aici (Ezechiel 38) am vorbit azi în adunare și voi pune înregistrarea cum găsesc timp.

L-am trimis pe Dumnezeu la biserică

L-am trimis pe Dumnezeu la biserică,
să stea acolo de luni până duminică
Noi să ne vedem liniștiți de trebile noastre și-apoi
Să mai mergem pe la El …poate joi
Sau mai bine de ce? La o adică,
nu e târziu să-L vizităm doar duminică.

Ne luăm masca când mergem la El în vizită
O mască drăguță de sfinți, o mască vopsită
Cu zâmbete lungi de la buze la urechi
O mască de la părinți, din piei străvechi.

L-am închis pe Dumnezeu între ziduri
I-am lăsat companie-ale noastre tipicuri
Și-apoi ne-nchipuim că-L bucurăm
Când ca la închisoare-L vizităm
Cu ale noastre săptămânale audiențe
și batem toaca limbii noastre de lemn în goale cadențe.

Ne privim măștile unii altora respectuos
Nici unul nu vrea să-și dea masca jos
Ni se pare adesea că a fi creștin
e puterea de-a ține de mască
e tot acel chin.

Bisericile sunt temnițele lui Dumnezeu
unde stă șase zile însingurat și greu
ca un părinte bătrân într-un azil uitat
ca un profesor pensionat.

………………………………………………………

Am scris mai sus în vers sucit
Un Adevăr  prea rar rostit
Cum nu mai credem ce e scris
Și nu trăim ce El ne-a zis.

Căci casa Lui nu-i zid zidit
Ci noi: acei ce ne-a sfințit.

Nu loc de mers și de venit
ci loc de stat și găzduit,
nu noi la El, ci El la noi,
o locuință amândoi.

Nu templele cu turle-n nori
locașuri bune pentru ciori,
ci suflete și inimi vii
de tați și mame și copii.

Nu doar o zi din săptămână
a Lui, și-al nostru să rămână
tot restul vremii cum dorim,
ci permanent ai Lui să fim.

Nu doar un loc, nu doar o oră
sunt pentru cei ce Îl adoră,
ci peste tot și nencetat
e timp și loc de închinat.

Îmbrățișarea de urs a evanghelicilor

Așa a numit Netanyahu marea defilare de joi 1 octombrie din Ierusalim a unor delegații evanghelice din mai bine de 80 de țări, defilare în sprijinul Israelului.

Ciudat!
Israelul este în împietrire!
Ei nu cred în Isus ca fiind Mesia, cel promis de Moise. Ei așteaptă un alt Mesia, asta este împietrirea.
Noi știm de la apostolul Pavel, până când va ține împietrirea. Ei nu cred nici asta. Dar sunt nevoiți să afirme prin gura prim-ministrului lor:
”Israelul nu are alți prieteni mai buni în toată lumea (decât evanghelicii!)”
Asta se numește stârnire la gelozie.
Evanghelicii ăștia iubesc pe Dumnezeul evreilor mai mult ca evreii.
”Culmea, fără nici un motiv anume, doar după ce scrie în cartea lor, care noi n-o credem (Noul Testament) ei ne iubesc și pe noi!” Probabil așa gândesc evreii sinceri. Așa gândește oare un om, un popor gelos? Probabil!
Sau aproape sigur, pentru că proorocul a scris despre aceste zile: ”vă voi întărâta la gelozie prin ceea ce nu este un popor….”.
Păi cum să fie? Sunt 80.

Ce mai scrie articolul?

”Și evreii și creștinii cred într-un viitor veac mesianic, doar că evreii nu cred că Isus a fost Mesia!”

”Au fost suspiciuni vechi în Israel că îmbrățișarea de urs a evanghelicilor are legătură cu o credință că statul Evreiesc modern este precursor al Apocalipsei, când Isus se va întoarce și evreii fie vor accepta creștinismul, fie vor muri.”

”Atitudinea în Israel față de evanghelici evoluează, de la scepticism, din motive ce țin de sionismul creștin, până la constatarea că Israelul nu poate supraviețui doar pe sprijinul comunitășilor evreiești din diaspora și nu se pot ignora potențialul politic și impulsul turistic pe care creștinii le pot furniza.”

Să ne slujească nouă drept pilde

Când îmi privesc avutul strâns
cu gând flămând si ochi avar
mă simt în sufletul meu plâns
un pic ca Nebucadnețar.

Când fratele-mi cel drag și bun
încep să-l văd ca pe-un străin,
îmi vine parcă să îmi spun:
”nu sunt și eu tot un Cain”?

Când celui ce m-a apărat
cu duh frățesc și cordial
nu-i răsplătesc îndatorat,
cu ce-s mai bun ca un Nabal?

De mi-aș dori să spun ce-i drept
dar și câștig mârșav să am
aș merge și eu ne-nțelept
pe căile lui Balaam.

Când sunt născut ca nazireu,
dar vreau cu lumea-n unison
să fiu,  dar și cu Dumnezeu:
sunt și eu tot ca un Samson.

Când duhurile în leșin
se-nchină ca sub bardă brazii,
iar eu la bani și haine țin
văd în oglinda-mi pe Ghehazi.

Nu ne-a ajuns nici o ispită
nepilduită în Scriptură
Căci pilda-i astfel rânduită
ca să luăm învățătură.

Ghehazi, Iona, Iov, Șimei
Samson, Cain, Ioab, Nabal
ne sunt profesori dragii mei
pentru războiul actual.

Prin ce ispite fost-au ei,
aceleași sunt și-n noi acum,
și-așa cum au luptat acei,
așa va fi și-al nostru drum.

La luptă trebuie-nvățat
Vechiul Cuvânt amănunțit,
înving cei ce L-au ascultat,
pierd cei L-au disprețuit.

1 Corinteni 10:6-13

”Şi aceste lucruri s-au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănînce şi să bea; şi s-au sculat să joace.“

Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.

Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi.

. Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul.

Aceste lucruri li s-au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.

Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.

Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

Mijlocul să ieșim din ispită este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, tocmai învățătura scrisă mai dinainte în întâmplările pe care evreii din vechime le-au trăit pentru noi.

Misticism sau credință?

Misticism?
Ce este un mistic?
Orice persoană care are sau pretinde că are trăiri lăuntrice, exaltări sentimentale extaze, de origine divină sau legate de divinitate, experiențe emoționale legate de Dumnezeu, indiferent dacă originea acestora este din om sau din Dumnezeu. Un mistic de obicei pretinde că are o anume experiență și un anumit tip de mijlocitor între el și divinitate.

Aceste două caracteristici: experiența și mijlocitorul deosebesc dar și dau o notă comună tuturor misticilor. Misticii catolici se deosebesc de cei protestanți prin faptul că la catolici mijlocitorul este o statuie, un sfânt sau o sărbătoare, o biserică sau un loc de pelerinaj de care este atât de bogată Instituția lor. La protestanți misticismul a denaturat termenul ”naștere din nou” și l-a îmbrăcat în nuanțe de experienționalism ce depășesc mult cadrul biblic, făcându-l asemenea unui fenomen mistic catolic.

Credința?
O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite…Care sunt acestea? Cine a pus această nădejde? Orice nădejde este credință? Desigur, nu. Credința se referă la lucrurile scrise în Scripturi, la lucrurile promise de Dumnezeu în Cuvântul Său.

Să facem un mic exercițiu de logică pentru a înțelege diferența și astfel creierul nostru să fie sătul că are ce rumega și nu rămâne flămând.

Diferența dintre misticism și credință:
Dacă cineva se așteaptă ca Dumnezeu să facă cu el o minune, să-l vindece de o boală de exemplu, sau să-i reușească un plan, putem numi această așteptare a lui ca o stare de ”credință”?
Absolut NU.
Nici măcar dacă se vindecă sau dacă-i reușește planul?
Nici măcar.
De ce?
Pentru că așteptarea lui (chiar urmată de împlinire) nu a fost urmare a unei promisiuni scrise a Cuvântului lui Dumnezeu, a unei ziceri a lui Dumnezeu, ci o urmare a dorinței lui.
Când cineva nu citește Cuvântul lui Dumezeu (Biblia) și nu știe ce vrea Dumnezeu, acel cineva nu are ”așteptările lui Dumnezeu”. Ceea ce i se va întâmpa în viață s-ar putea să-i fie favorabil, asta datorită milei și bunătății lui Dumnezeu, nu datorită așteptării exprese a aceluia, dar asta nu înseamnă că a umblat prin credință. Faptul că o așteptare a cuiva se împlinește nu înseamnă că acel om a avut credință.
Credință este DOAR ATUNCI când cineva citește Biblia, cunoaște și așteaptă împlinirea voii lui Dumnezeu scrise acolo, nu a voii sale proprii.

Așa că dacă vine cineva la voi și vă împuie capul cu experințele lui, bineînțeles reușite, dar nimic din spusele lui nu leagă omul de Planul lui Dumnezeu și de cunoașterea profundă a acestui plan din Scripturi, lăsați-l! Probabil este un mistic, probabil abuzează de mijloace patetice, probabil vă laudă și probabil v-ar vrea ca prin cuvântări înșelătoare să aibă un câștig de la voi. Cel mai probabil are un auditoriu mare, foarte probabil familia voastră ar vrea să meargă cu acel auditoriu, dar băgați de seamă: ”plăcuți lui Dumnezeu sunt doar cei ce au credință” nu doze amețitoare de misticism.

Am în mintea mea edituri aparent serioase care și-au dat examenul tipărind mistici catolici ca și cum n-ar fi nici o diferență. Am în vedere mișcarea carismatică plină de oameni care au trăit experiențe sau ”au fost transformați”, deseori miraculos dar acești oameni sunt cu totul străini de Voia și de Scripturile lui Dumnezeu. Experiențele lor nu se numesc credință, se numesc misticism iar diferența este cea dintre pâine și otravă.

Am în vedere un număr tot mai mare de tineri crescuți în biserici de factură mistică (nu neapărat carismatice, misticismul este o boală religioasă care a intrat în multe ”case”), biserici în care este la loc de cinste trăirea unei anumite stări de ”prezență a lui Dumnezeu”, unde te duci așa ca la pădure, să iei aer, tineri care din păcate nu cunosc Biblia. Ei cred că dacă ”sunt călăuziți de Duhul” nu trebuie să cunoască Biblia.
Amarnică înșelătorie!

Ca să o deosebim, am scris și măruntele mele gânduri, cu durere de inimă.

Logic, etic și patetic

Se spune despre oratorii din vechime că era necesar în meseria lor să îndeplinească 3 obiective:
-să fie logici;
-să fie etici;
-să fie patetici.

Logic, știm ce însemană: să spui un lucru care se leagă, care se înțelege, pe care mintea îl poate rumega.
Etic înseamnă să fi tu însuți de încredere, contează mult cine este cel ce spune.
Patetic înseamnă să fie spus cu pasiune, cu durere, cu patimă, să se imprime în afirmații dragostea de acel adevăr.

Dacă privim aceste 3 criterii ca un grafic, ca o măsură, ca un cântar, ca o riglă, hai să vedem cum stăm pe ele, noi cei ce scriem bloguri, sit-uri, cei ce vorbesc altora, cum au stat apostolii, profeții…??

S-o luăm dinspre minciună spre adevăr, dinspre fals spre real.

1.Patetismul.
Șarlatanii, palavragii vor excela în patetism.
Orice actor, orice mincinos excelează în patetic, în mimarea emoției, va încerca chiar să pară etic prin elemente exterioare ale credibilității: diplome, strai impunător, costum îngrijit, față încrezătoare, dar nimeni niciodată n-a putut fi logic dacă n-are logica în cap.

Apostolul Pavel n-a fost patetic de loc, prezența lui în trup era: ”… moale, şi cuvîntul lui n-are nici o greutate”.

2.Etica. Atacul la etică îl vedem în viața lui Neemia: să-i scoată nume rău. Atacul la etică se face în două feluri: terfelirea celor cu nume bun și promovarea lichelelor. Vedem această luptă în confruntarea dintre apostolul Pavel și ”apostolii nespus de aleși” din Corint (strămoșii clericilor de azi). O vedem în politică, în afaceri, o vedem în viața noastră.

3.Logica. Ei, aici excela apostolul Pavel (”epistolele lui sunt pline de greutate”) iar înșelătorii n-aveau nici o șansă. Domnul Isus a venit în istorie nu ca un actor plin de patetism încercând să cucerească un auditoriu confuz, ci a venit sa singurul răspuns al unui sistem de ecuații special scris pentru El (creația și Scriptura), răspuns care era el însuși și El știa asta. Apostolii au răspândit acest răspuns sigur, nu ca unii care aveau dubii și a căror credibilitate consta în numărul de aplaudaci, ci ca unii siguri de adevărul realităților care le vesteau.

Să nu părăsim terenul sigur al logicii pentru atât de uzatele arme ale cărnii din domeniul patetismului. Chiar atentatul la etică n-ar trebui să ne îngrijoreze, ne va scăpa de un auditoriu-balast ușor de amăgit.

Să vestim cuvintele lui Dumnezeu cu siguranța unei realități la care am fost martori, ca unii care am văzut aceste fapte, ca cei ce povestim un lucru cert, văzut și crezut.

Ne ajută istoria, istoria antică, creația, istoria recentă, profețiile împlinite, în curs sau în așteptare, ne ajută mersul istoriei, logica interconectării creației, a trupului nostru și nevoilor lui cu restul lumii create,  a evenimentelor istorice, a astronomiei. Toate, toate au o logică care lipsește din mesajele pateticilor cerșetori de adeziune măsurată prin săli umplute cu cu totul altfel de mesaje.

(…cam asta am vorbit duminică la adunare, dar fiind plecat din țară a trebuit să șterg înregistrarea de pe telefon ca să fac loc în memorie unor mailuri…mesajul a fost din geneza 10, cu răspândirea oamenilor după potop, dar am amintit și aceste idei…)