Prețul ”conferinței” este 30 de lei

31 Octombrie 2015

Cam aceasta a fost atmosfera ”conferinței”:
torent

Trupa care a organizat a vrut să nu fie nici un dubiu legat de prețul vânzării lor,
prețul obișnuit cu care se vinde Isus de la Iuda încoace: 30 de lei.

30lei

Nu aduc multe argumente. Oamenii care merg acolo au un creier care nu funcționează cu argumente, nici cu convingeri, funcționează cu impresii și cu extaze. Ca omul beat. În cazul dat, un om beat merge la crâșmă ca să fie mai beat.

Am mai semnalat: aici și aici.

Cine câștigă de aici?

Crâșmarul.

30 de lei de căciulă. Capacitatea sălii este de aproximativ 1000 de persoane. 30000 pe una bucată tămbălău nu e rău. La peșteră va fi veselie.

La conferința de creaționism în aceeași sală au fost între 50 și 150 de persoane. Și a fost intrare liberă. Trist.


Adevărat tovarăș de jug

30 Octombrie 2015

Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul…” Filipeni 4:3

”-Ce-i ăsta?” l-am întrebat pe tata când a ajuns acasă și a lăsat jos greutatea de pe umeri.
”-E un jug.” mi-a explicat scurt, așa cum e când vrei să scapi de sâcâielile unui copil aflat la vremea întrebărilor.

Era 1972. Aveam 5 ani. Trecuseră 10 ani de la colectivizare, de când părinților mei și tuturor din sat li se luaseră pământurile, caii, vacile, căruțele, carele, plugurile, grapele și orice unealtă din gospodărie. Nici nu mai aveau voie să aibă așa ceva, trăiam în socialism, gata cu proprietatea privată.

Dar prin anii 70 s-au mai înmuiat lucrurile. Statul închidea ochii atunci când oamenii începuseră să-și mai facă un plug, o grapă, un car, să-și mai cumpere un cal de tracțiune.

Când a văzut tata că alții au voie, a îndrăznit și el. Un unchi bătrân era plecat din sat pe vremea colectivizării și a scăpat cu pământul (puțin) nedat la colectiv. N-a dat nici carul (foarte vechi), nici plugul, nici grapa. Acest unchi, (rămas fără copii) ne-a dat nouă pământul lui să-l lucrăm. Ne-a dat și carul. Carul era bucăți, dezmembrat, ascuns sub fân.

piese car

Tata l-a adus în spate 1 km, piesă cu piesă: loitrele, leucile, osiile, roțile, ruda, jugul, resteele.
Jugul era slăbit de vreme. A trebuit să facă altul. Tăiase din vară un frasin, (jugurile se fac cel mai bine din lemn de frasin, e ușor și rezistent), l-a pus l-a uscat și iarna la fățuit cu mezdreala. Primăvara carul era gata, l-am folosit 22 de ani, până după revoluție. Când lucram lângă șoseaua națională și plecam cu carul cu fân spre casă (5 km) nu știam ce e cu străinii care se opreau și ne făceau poze. ”Ce? N-au mai văzut un car cu bivoli? gândeam.” Dar nu știam că nu.

carfan

Dar știam bine ce e acela un jug. Și cum se trăgeau în lături bivolițele când să le punem resteul. Și cum se puneau în genunchi la pante, dar nu lăsau carul netras. Mai știam cum atunci când o bivoliță trăgea mai slab sau era mai ”șmecheră” și nu voia să tragă, tata lega jugul în partea cealaltă cu un lanț, să compenseze. La jug trebuie tras egal, asta e ideea. Asta înseamnă tovarăș. Era o mare problemă când bivolițele nu trăgeau egal.

Tâlc:
Este o mare problemă când socotim părtășia creștină ca altceva decât tovărășie la lucrul lui Dumnezeu.

Tovarăș înseamnă părtaș. Părtășia trebuie să provină de la tovărășia la lucru. E un mare bai când trântorii au părtășie la mâncat miere cu albinele. Ce câștigă Domnul când nimeni nu aduce nimic în stup, doar consumă? Nimic. Ce rost mai are ”părtășia” în acest caz? Nu prea are.

Cinstirea altora are o măsură: ”Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” 1 Tes 5:13

Pretenția cuiva la părtășia trebuie să se bazeze pe lucrarea aceluia pentru Domnul. Acesta este temeiul, baza părtășiei: lucrarea în Via Lui. Dacă cineva lucrează pentru Domnul: vestește, mărturisește, vizitează, telefonează, scrie, ajută, îndeamnă, mustră, cercetează, asta e lucrarea lui, chemarea lui, treaba lui, ogorul dat lui spre administrare. Dacă și altcineva face același lucru, aceea e lucrarea aceluia. Dacă doi fac împreună un lucru se numește tovărășie de jug. Tovărășia înseamnă învoire, consens, plan comun și supunere la plan.

Să folosim această măsură când cineva pretinde că are ”părtășie” cu altcineva. Părtășia nu înseamnă ca două ore pe săptămână să ne zâmbim unii la alții de pe băncile unei adunări. Nici măcar să ne sfătuim împreună cum facem una-alta din trebile pământului nu este părtășie în sens biblic.

Vă îndemn să vă scoateți din cap ideea că lucrarea lui Dumnezeu se face într-o clădire anume, dacă se poate ”sfințită” sau într-un timp ”dedicat” și acela. Foarte mare înșelătorie. Noi suntem angajați la Domnul ca robii pe viață, nu cu ora, nu doar undeva, nu doar cumva anume. Lumea întreagă este ”biserică”, ziua întreagă este ”serviciu divin”, toți oamenii sunt ”spectatorii noștri”. La aceste lucrări ale Lui suntem părtași dacă ne luăm partea noastră de suferință. Dacă și altcineva și-o ia, este părtaș și acela. Dacă altcineva nu-și ia partea lui de lucru și de suferință dar chibițează intens de pe margine contra celor care efectiv lucrează după  chemare…și acela e părtaș cu ceva. Părtaș cu cei despre care e scris că ”sunt vrășmași ai crucii lui Cristos”.

Pentru mine, acest blog de exemplu este unul din pământurile ”moșiei mele” (mai am și altele). Blogul…îl administrez înțelept și măsurat. Vreau să aducă rod. Voi da socoteală, e o moștenire, nu l-am cumpărat, l-am primit, ca și puterea de a scrie, ca și înțelepciunea, ca și sănătatea, ca și viața, ca și fiecare zi cum e aceasta, zi care înflorește înaintea noastră în fiecare dimineață ca un crin și ne cheamă să-i vedem minunățiile. Iar mai mari minunății de înțelepciune ca și cele în mijlocul cărora ne-a pus Dumnezeu să stăm, nu există.

Mulți mi-ar vrea blogul închis. Se aruncă cu ”pietre” zilnic. Pentru mine este o bucurie mare, se împlinește un Cuvânt: ”….luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta dela Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaş luptă, pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.” Filipeni 1:27-30

Adunarea este un alt ogor, familia altul, copii, rudele, cercul de cunoștințe, colegii de lucru, cei care ne urmăresc, clienții, autoritățile, în fiecare ogor trebuie să lucrăm drept, după rânduieli.

Iar o condiție esențială ca să nu pierdem ”rodul muncii noastre” este să avem grijă pe cine socotim ca ”tovarăș de jug”. O viziune mistică, idealistă, idealizată, e comodă dar nu e reală. Reală e lumea în care stăm, lume care pretinde discernământ și atenție, veghere și trezie, respectare de rânduieli și supunere la tot felul de privațiuni și riscuri. Somnul de orice fel, lăsarea pe tânjeală, lenevia și complacerea în viziuni înșelătoare duce la descalificare, la dezangajare.

Slăvit să fie Domnul!


Când veni vorba de zilele de sărbătoare, nicio zi nu era mai sfântă decât cealaltă. Cronica fraților hutteriți (36)

29 Octombrie 2015

    CHRISTINE TÖLLINGER din Penon, o văduvă, a depus mărturie că fratele Georg Blaurock a botezat-o în casa ei cu adevăratul botez creștinesc. Cât despre missă, nu credea deloc că preotul ar putea să îl aducă pe Domnul nostru în anafură. Nu este nimic altceva decât pâine, iar ceea ce fac preoții nu face decât să îi rătăcească pe oameni. Cât despre copii care sunt salvați și fără de botez, Domnul a zis: ”Lăsați copiii să vină la mine, căci regatul cerului este alcătuit din ei.” Preoții botează copilași nevinovați fără a fii nevoie de așa ceva, dar acești copii, crescând în această lume de păcat și necurăție, nu sunt ajutați de către preoți să se întoarcă de pe calea păcatului. Credea că Maica Domnului era mama lui Hristos și o fecioară. Nu credea în confesiunile auzite de către preot, dar când o persoană își recunoaște și își mărturisește păcatul, îl respinge și nu mai păcătuiește – aceea, credea dumneaei, este adevărata mărturie. Cât despre zilele de sărbătoare și duminici a spus că în șase zile Dumnezeu a creat lumea, iar într-a șaptea s-a odihnit, celelalte zile de sărbătoare erau instituite de către papă, cardinali și arhiepiscopi. De când trăia pe Pământ, a ținut zilele de sărbătoare ca toți ceilalți oameni, pentru a evita să jignească pe cineva, dar nimeni nu va fii blestemat pentru că muncește în acele zile. În afară de acestea, preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după masă. Prin mila lui Dumnezeu și cu ajutorul său, ea va muri pentru ale sale convingeri.

     BARBARA DIN TIERS, soția lui Hans Portz, a mărturisit că a fost botezată în concordanță cu adevărata poruncă Creștinească de către un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu pe nume Benedict. Botezul ei s-a petrecut în jurul sărbătorii Sf. Arhangel Mihail (29 septembrie) pe un deal lângă Tramin pe Moos. Nu credea în idolatra sacramentare a missei preoților. Preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după-masa. Nu punea valoare pe felul în care confesiunea era făcută unui preot. Cât despre Maica Domnului ea nu a avut nimic de spus. Cât despre duminici și zile de sărbătoare: Domnul Dumnezeu a intenționat ca a șaptea zi să fie pentru odihnă și a lăsat chestiunea așa. Cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, v-a rămâne credincioasă până la moarte, pentru că aceasta era singura credință adevărată și singura cale în Hristos.

      AGATHA KAMPNER din Breitenberg a mărturisit că a fost botezată în anul trecut în duminica înainte de Crăciun la ”scobitura” de lângă St. Gall în Elveția de către fratele Töbich, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Ea era împotriva botezului nou-născuților, pentru că dacă copii mor fără să fie botezați, spunea ea, mor în inocență și aparțin Domnului. Ea era împotriva missei, pentru că Hristos nu a spus discipolilor săi ”Duceși-vă și țineți missa,” ci ”Duceți-vă și predicați Evanghelia.” Cât despre missă, spunea că din moment ce confesiunea credinței statuia că el stă la dreapta Tatălui său ceresc și va veni de acolo pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți, ea cu niciun chip nu credea că el le dă voie preoților să îl pogoare-n anafură, manipulându-l și transformându-l. Cât despre Maica Domnului, credea că Maria l-a avut pe Hristos Domnul care ne-a mântuit pe noi toți, iar prin intermediul ei, Cuvântul lui Dumnezeu a devenit bărbat, care a suferit pentru noi pe cruce. Când veni vorba de zilele de sărbătoare, nicio zi nu era mai sfântă decât cealaltă. Sabatul a fost instituit pentru ca oamenii să se adune să se roage și să discute Evanghelia, dar acum este folosit pentru îmbuibare și imoralitate. Cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, ea va rămâne neatârnată în credința sa.

     Elizabeta, surioara Agatei, a mărturisit că a fost botezată în aceea vară la Breitenberg de către fratele Georg Blaurock în numele Tatălui și-al fiului, în concordanță cu porunca lui Hristos. Ea nu credea în sacramentele preoților și în missă, din moment ce nu există vreo dovadă că Dumnezeu i-a numit să facă asta. Cât despre Maica Domnului, a crezut că Maria a fost o fecioară și îl purta pe Hristos, Salvatorul nostru. Maria și sfinții au trebuit să sufere la fel de mult pe cât suferea ea acum, dar nu credea că Maria avea funcția de mediatoare, deoarece toată puterea în rai și pe Pământ este dată doar lui Hristos. Cât despre zilele de sărbătoare, ea nu punea valoare pe una mai mult ca pe alta. Ar trebui să fim vigilenți tot timpul la venirea marii zile a Domnului și să ne abținem de la păcat. Ea a fost determinată să rămână în neatârnare. După audiere, aceste persoane care cu adevărat îl iubeau pe Dumnezeu au fost executate.

     În același an 1529, două surori, Anna Maler și Ursula Ochsentreiber au fost condamnate la moarte din pricina adevărului divin și au fost înecate la Hall, în valea Inn-ului. Și-au ranforsat inimile lor femeiești cu atât curaj bărbătesc în Dumnezeu încât toată lumea a fost uimită de neatârnarea de care au dat dovadă. Astfel, au mărturisit adevărul cât timp erau în viață, dar și prin moarte. Această mărturie este cuprinsă în cântările care erau scrise despre ele și care încă există. 1

     În același an, a fost un zel divin printre oamenii din Palatinat, lângă Rin. Au început să vadă adevărul, care strălucea atât de clar încât preoții au apelat la autorități și au amenințat prin ei cu violență. Ca o primă măsură, nouă frați și mai multe surori au fost întemnițate în orașul Alzey2 pentru credința lor. Aceste arestări au fost instigate de către preoți cu ajutorul a câțiva nobili și nu din ordinul principelui. Frații și surorile erau ținute în închisoare deoarece nimeni nu știa ce să facă cu ei.

1 Doar o cântare despre aceste surori este cunoscută: ”An unserer Frauentag das geschah” (S-a petrecut de ziua Maicii Domnului), vezi Wolkan, Lieder, 15-17 și LdHBr, 46-47. Martyrs Mirror, 437. Beck, 90.

2 Alzey de pe râul Selz, la sud de Mainz, Germania. A fost menționat încă din 1200 în Nibelungenlied(un poem epic german) și era centrul administrativ pentru Rin-Hesse. De asemenea, vezi Martyrs Mirror, 437; Beck, 29-31.


Hristos trebuie să fie primit în Cuvânt. Cronica fraților hutteriți (35)

29 Octombrie 2015

    Eu, Johannes Bair de Lichtenfels, nenorocit al nenorociților și deznădăjduitul deznădăjduiților, un captiv al lui Isus Hristos, Domnul nostru, îmi arăt nevoia lui Dumnezeu și tuturor îngerilor și sfinților săi, și și vouă, lucrătorii săi și comunitatea bisericii sale. Preaiubiți frați și surori în Domnul, rugați-vă lui Dumnezeu ca el să îmi satisfacă această mare și periculoasă nevoie, această nevoie de neconceput. Dumnezeu o știe și și eu o știu, biet mizerabil ce sunt. Și acum tu o simți împreună cu mine. Acum Dumnezeu să fie cu tine.

Scrisă într-o gaură întunecată în Bamberg

În anul 1548

     După această scrisoare, Johannes Bair a petrecut încă trei ani în închisoare, douăzeci și trei de ani în total. În anul 1551, aflându-se tot în închisoare a adormit în Domnul cu o inimă împăcată și a obținut coroana învingătorului.

1529

     În 1529, patru frați și patru surori au fost capturate la Vill, 1 un sat din valea Adige, și au fost duși la castelul din En. Numele lor erau: Wolfgang din Moos, lângă Deutschnofen, Thomas Imwald din Aldein, Georg Frick din Wirtsburg, Mang Kager din Füssen, Cristina Töllinger din Penon (o văduvă), Barbara din Tiers, Agatha Kampner din Breitenberg și sora ei, Elizabeta. Pe 16 noiembrie, marțea după ziua Sf. Martin, fiecare a avut o audiere specială în fața judecătorului și a nouă jurați. Fiecare a fost interogat despre anumite chestiuni legate de credință. Totul a fost notat de către curte și folosim această transcriere pentru a da următoarea relatare.

    Fratele Wolfgang din Moos a depus mărturie în duminica de după Sărbătoarea doamnei noastre(8 septembrie) cu un an înainte, un om pe nume Michael Kürschner a venit la Deutschnofen. Acest om a fost mai târziu condamnat la Gufidaun și ars pe rug din pricina cauzei și mărturiei acesteia. A predicat Cuvântul lui Dumnezeu lui Wolfgang însuși, lui Martin Nauk și lui Strölen din Deutschnofen. După aceea, i-a botezat din nou pe cei trei, în concordanță cu porunca lui Dumnezeu. În continuare, a spus că nu crede în botezul nou-născuților. Dumnezeu nu l-a instituit, iar Hristos nu l-a poruncit. Nu credea că corpul lui Hristos era în anafura folosită de către preoți. Nu a mai acordat importanță sărbătorilor, duminicilor și altor prilejuri de sărbătoare care le erau oferite de Noul Testament.

   THOMAS IMWALD din Aldein a mărturisit că a fost botezat la Breitenberg în sâmbăta de dinainte de ziua Sf. Ulrich(4 iulie) de către un fost preot, Georg Blaurock din Elveția. A negat valoarea missei, pentru că era inventată de oameni și nu poruncită de Dumnezeu. Nu credea că preoții îl pot aduce pe Hristos în anafură prin consacrare. Hristos trebuie să fie primit în Cuvânt. Pâinea este doar un simbol și un mijloc de amintire. Confesiunea făcută unui preot nu avea nici ea vreo valoare pentru el, așa cum ea nu se făcea în concordanță cu porunca lui Dumnezeu. Maicii noastre i i-a dat el onorul pentru care Dumnezeu a ales-o pe ea: a fost o fecioară și mama Mântuitorului nostru. A fost întrebat: dacă numerele lor se vor mări, să nu încerce ei să convertească toți oamenii de pe teritoriile cuiva prin intermediu forței? A răspuns că nu, ei nu intenționau să forțeze pe nimeni. Dumnezeu vrea inimi care și ele la rândul lor vor. El însuși nu a fost forțat de vreun om – i-a fost pusă în inimă de către Dumnezeu.

    GEORG FRICK din Wirtsburg, un croitor, a depus mărturie că a fost botezat de către un bătrân al credinței lor numit Benedict în locuința lui Philip Koffler în Vill în timpul celui mai recent târg anual de Sf. Gallen. Nu credea că un preot poate să transforme anafura în corpul lui Hristos. Dumnezeu nu a instituit missa. Pâinea de la Cina Domnului nu este decât un simbol întru-amintirea sa. Iar când vine vorba de confesiune, cum poate un fornicator și un idolatru să îi ierte lui păcatele? Despre Maica Domnului credea că ea a obținut o favoare în ochii lui Dumnezeu și că ea a fost fecioară înainte și după moarte. Cu Dumnezeu, aceea și și mai mult era posibil. El a rămas devotat credinței sale și se preda voinței lui Dumnezeu.

    Mang Kager, o calfă de cizmar din Füssen, a mărturisit că a fost botezat în aceea vară la Georg Kärtner în Penon, în jurul zilei Sf. Iacob (25 iulie). Omul care l-a botezat a fost Georg din Chur în Elveția (Georg Blaurock), un fost preot care fusese de curând ars la Klausen. Mang nu credea în botezul nou-născuților sau în missă și nici nu credea că Domnul nostru este prezent în anafură. Credea în virginitatea Mariei, mama lui Hristos, dar nu și în intercesiunea ei sau a sfinților, deoarece Hristos este mediatorul dintre Dumnezeu și om. Nu credea a avea vreo valoare confesiunea privată adresată unui preot. Cât despre ținerea Sabatului, a spus că Dumnezeu cel Măreț a creat lumea în șase zile și s-a odihnit în cea de-a șaptea. Aceea a fost originea Duminicii, și a lăsat-o așa. Munca nu este interzisă și nu este un păcat, dar omul ar trebui să se odihnească și să o rupă cu păcatele sale. A spus că preoții practică idolatria dimineața și fornicarea după-masa. Când a mărturisit cu gura sa că vrea să depună mărturie cu sângele său, el tot nu renunța la credința sa și a rămas devotat ei până la sfârșit.

1 Benedict Gampner, un fost preot laic la Bruneck, a botezat mulți oameni la Vill (nordest de Brixen) în casa lui Philip Koffler. Koffler a fost arestat în 1530.

Deutschnofen, Tiers, Tramin, Aldein sunt în valea Adige în Italia de Nord. Breitenberg, la nord de Ried în Austria Superioară. Füssen, în sudul Bavariei lângă granița austriacă. ME, I, 12, ”Valea Adige.” ME, II, 330, ”Fill”; Martyrs Mirror, 435-436. Beck, 89-90.


Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Cronica fraților hutteriți (34)

29 Octombrie 2015

     Când a văzut aceasta, Georg Wagner a spus ”Fie ca aceasta să fie în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh.” Și-a luat rămas bun cu zâmbetul pe buze. Apoi călăul l-a aruncat în foc și și-a dat duhul cu bucurie. Aceasta s-a întâmplat pe 8 februarie 1527. O cântare a fost scrisă despre el, care încă este cântată în biserică.

     Judecătorul de acolo a plecat acasă gândindu-se să mai aresteze alții de aceeași credință, dar în acea noapte, Dumnezeu în mânia sa i-a luat viața, deodată murind în patul său.

1528

    În 1528, trei frați și două surori au fost închise la Znaim în Moravia,1 unde judecătorul, pe nume Lebisch, era un dușman amar al fraților. Pe zi ce trecea, frații și surorile încă erau ținuți în închisoare, iar Lebisch a întrebat consiliul cu gravitate ce doreau a face în chestiunea botezaților eretici, deși în ciuda mandatului regelui, ei nu au fost aduși la judecată. Dacă nu vroiau să face ceva privitor la această chestiune, el se va duce la însuși regele pentru a le denunța neascultarea. Dar dacă erau gata pentru a-i condamna, însuși caii săi vor căra lemnul pentru rug. Răspunsul consiliului a fost simplu: ”Judecător Lebisch, lăsăm chestiunea pe mâinile tale. Fă ce dorești cu ei.” Lebisch a adus lemn de foc cu propriile căruțe, iar cei trei frați și două surori au fost arși. Astfel că au fost condamnați în această manieră sumară și s-au dat pe sine însuși ca o ofrandă arsă lui Dumnezeu, Domnul, îndeplinindu-și jurămintele făcute la botez și au fost credincioși până la moarte adevărului dumnezeiesc pe care l-au recunoscut.

     Acest Lebisch, răzbătut de ura și invidia șarpelui cel vechi, nu și-a astâmpărat setea de sânge de credincioși nevinovați. A continuat până și-a adus propria judecată pe capul său. Le-a oferit bani oricui i-ar spune unde se întâlnesc frații.Când o anumită casă i-a fost arătată, s-a pornit din piață cu polițiști și gărzi. În fața casei, Lebisch s-a accidentat călcând într-o gaură menită să țină o firmă de tavernă. Și-a rănit piciorul, a căzut și s-a rugat cu smerenie gărzilor să-l ridice de jos și să lase răufăcătorii să scape. Frații au auzit țipetele și au fugit din casă.

    După aceasta, judecătorul Lebisch a devenit groazni de bolnav. Se credea că zace inconștient și deodată a început să țipe ”Oh, botezații, botezații!” Asta era tot ceea ce spunea, dar o tot repeta. Într-un final, a mugit ca un bou și și-a mușcat limba până când sângele i-a țâșnit și făcea spume la gură, de au ajuns soția și copii să nu mai suporte să stea cu el. Doar servitoarea lui fetiță, o rubedenie, a stat la capul său până când s-a înecat cu propriul său sânge. Ea i-a spus fratelui Bastel Wardeiner totul despre aceasta. Rudelor lui nu le plăcea ca oricine să vorbească despre aceasta, dar se știa în general printre oameni că a păcătuit vărsând sânge nevinovat. Prin asemenea exemple (multe altele pot fii descrise în această carte), Dumnezeu bagă frica în oasele ticăloșilor astfel încât opera sa să se răspândească printre oameni, pentru onoarea sa și pentru mântuirea multora ce caută să se facă dreptate și o viață nouă. Fără întărirea perpetuă a lucrării sale, dușmanul ar fi înăbușit-o imediat. Nici măcar o scânteie a adevărului nu ar mai fi rămas.

    Tot în același an 1528, nouă frați și trei surori au fost luați prizonieri la Bruck an der Mur în Stiria. Din pricina credinței lor, au fost condamnați la moarte, legați și duși la un loc de execuție din afara orașului. Dar ei erau plini de bucurie și au spus: ”Le-au vorbit cu sinceritate domniilor din Bruck, reamintindu-le că sângele sufletelor nevinovate va fii pe capul lor.”

     Cum oamenii s-au adunat împrejurul lor, condamnații au îngenunchiat și s-au rugat lui Dumnezeu din inimile lor. Apoi s-au ridicat cu bucurie și s-au pregătit pentru sabie. Dar călăul s-a neliniștit din cauza la ce avea să facă. Cel mai tânăr frate i-a încurajat pe ceilalți să îndure durerea cu putere pe când le venea rândul. I-a pupat pe fiecare în parte pe buze, spunând ”Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu cel iubit, astăzi vom fii împreună în rai.” Cei nouă frați au fost decapitați pe o pajiște verde. Mărețul lor curaj a fost un miracol. Au îngenunchiat și și-au dat sângele sub loviturile sabiei.

    Cele trei surori au fost înecate. Au refuzat să se întoarcă de la Dumnezeu. Mai mulți oameni au văzut-o pe cea mai tânără zâmbind jos în apă. Unii credeau că era îndârjită de către diavol, iar altora le-a fost atinsă inima, pentru că și-au dat seama că aceasta nu putea veni decât de la Dumnezeu. Mărturia lor vitejească pentru adevărul divin este păstrată într-un cântec ce a fost scris pentru ei.2

    În același an, în miercurea după Ziua Tuturor Sfinților (1 noiembrie), fratele Johannes Bair de Lichtenfels a fost prins. A fost întemnițat din pricina credinței sale și pentru că a rămas neatârnat, a zăcut într-o temniță la Bamberg, în Franconia(Bavaria) pentru douăzeci și trei de ani. A scris o scrisoare bătrânilor bisericii, în ea fiind scrise următoarele:

Dragi frați,

Am primit tăblia de scris, ” Expunerea religiei, doctrinei și credinței noastre”, șase lumânări și niște creioane. Dar deși Biblia era pe lista de pe tabletă, a fost exact lucrul ce nu a ajuns la mine. Dacă încă o aveți, vă implor să mi-o trimiteți, dacă așa e vrerea lui Dumnezeu, căci aș prefera-o în loc de orice. Trimiteți-o mie prin frați în credință sau orice altă persoană cu inimă bună, dacă asta este voia Domnului. Eu sufăr mult din lipsa Cuvântului lui Dumnezeu în aceste zile și ani lungi. Îmi aștern amărăciunea în fața lui Dumnezeu și vouă, biserica sa, pentru că am avut o mare foame și sete pentru Cuvântul lui Dumnezeu pentru mulți ani ce au fost lungi. Zilele mele de tristețe în închisoare se numără la douăzeci de ani minus opt săptămâni, atâția ani împlinindu-se miercurea după Ziua Tuturor Sfinților.

1 Martyrs Mirror, 428, Beck, 66-67, Znaim (Znojmo) este aproape de granița dintre Austria și Cehia, la aproximativ 35 de mile sud-vest de Brno.

2 Martyrs Mirror, 429. ME, I, 444, ”Bruck”, 68. Pentru cântec, ”Nun wollen wir aber singen” (Acum să cântăm împreună), vezi LdHBr, 25-27, Wackernagel, Kirchenlied, III, 467-468.


A mers la rug zâmbind. Cronica fraților hutteriți (33)

28 Octombrie 2015

     Când au fost aduși în arenă, un nobil a călărit până la băiat și l-a avertizat: ”Băiete, dezice-te de această greșeală și neag-o. Ești tânăr. Mai ai mult de trăit! Ce te-a apucat? Te voi lua acasă la mine și vei sta cu mine de acum încolo. Vei avea tot ceea ce îți trebuie toată viața ta în casa mea. Doar ascultă de mine și urmează-mă, fiule.”

     Dar băiatul a spus: ”Doamne ferește! Dacă îmi țin viața mea pe acest Pământ și îl voi părăși pe Dumnezeu, voi face un rău și refuz să fac asta. Posesiunile tale nu te ajută nici pe tine și nici pe mine. Recompensa mea este mult mai mare dacă voi reuși să rezist până la final. Îmi voi preda sufletul meu în mâinile lui Dumnezeu și ale lui Hristos astfel încât moartea amară pe care a suferit-o, dar a acceptat-o pe cruce să nu fie în van pentru mine.

     În acest fel, toți cei șapte cu toată inima și cu bucurie au mărturisit lui Dumnezeu și adevărului său prin sângele pe care l-au vărsat și moartea pe care au suferit-o. Acestea sunt relatate în cântarea pe care au compus-o și care ni s-a transmis. Există în biserică încă alte trei cântări scrise de către Martin Maler.1

     Când Martin era trecut podul a spus: ”Niciun credincios nu va mai fi cărat peste acest pod.” Aceasta a ajuns să se îndeplinească, doar puțin timp a mai trecut că a venit o furtună și o inundație atât de violentă încât podul s-a surpat și a fost dus de apă.

     Am auzit mai mult decât odată și de la mai mult de o persoană că în ziua când frații erau executați, un drumeț se apropia de oraș și trecea pe lângă locul execuției. Chiar atunci a văzut șapte lumini ca flăcările arzând și a auzit un cântec minunat de dulce și frumos, ca și cum îngerii l-ar fi cântat. Pe când a ajuns în oraș a întrebat ce tocmai s-a-ntâmplat și ce văzuse și auzise. Când această veste a ajuns la consiliul orașului, au făcut o învoială cu el, iar el a fost de acord să nu spună nimic despre acestea. În foarte puțin timp, în fiecare colț al tărâmurilor germane un mare număr de slujitori și învățători aiadevărului au trebuit să-și sigileze învățăturile cu pecetea sângelui lor.

AU FOST MULȚI ALȚI CREDINCIOȘI – CARE NU ERAU SLUJITORI SAU ÎNVĂȚĂTORI – care au recunoscut adevărul și i i-au fost credincioși, lăsând la o parte erorile falsului creștinism. De asemenea, au fost executați în acele zile, exact ca și învățătorii lor, și au mărturisit cu sângele lor ceea ce au mărturisit cu buzele lor, după cum urmează:

1527

În 1527, Georg Wagner din Emmering a fost unul dintre ei. 2 A fost luat prizonier la Munchen din pricina acestor patru lucruri:

  1. Nu credea că preoții ar putea să ofere unui om iertare de păcate.
  2. Nu credea că un om poate să-l aducă pe Dumnezeu jos din ceruri.
  3. Nu credea că Dumnezeu sau Hristos era prezent la modul propriu în pâinea pe care preoții o aveau pe altar, ci că pâinea aparținea de Domnul.
  4. Nu credea că botezul cu apa aducea mântuirea.

    A refuzat să se dezică de aceste puncte de vedere, deși a fost torturat atât de tare încât chiar principele a venit la el în mod personal, îndemnându-l să se dezică și promițându-i o rentă pentru toată viața sa. De asemenea, și servitorul principelui l-a îndemnat să se dezică, făcându-i multe promisiuni.

      Într-un sfârșit, i-au adus soția și copilul în închisoare la el pentru a-l face să se dezică. Dar nu vroia să cedeze. Spunea că nu și-ar vinde iubita soție și iubitul copil principelui pentru toate ținuturile princiare, și totuși îi va lăsa în grija Dumnezeului și Domnului său.

    Călugări, preoți și alții au venit să îl convingă, dar a rămas neatârnat în recunoașterea dată lui de către Dumnezeu. Prin urmare, a fost condamnat să fie ars de viu. A fost luat de către călău și condus înspre moartea sa. Când au ajuns în oraș, el a spus ”Astăzi îmi voi mărturisi Dumnezeul întregii lumi.” Era atât de bucuros în Hristos încât nu i s-a făcut fața palidă și nici ochii nu arătau vreo urmă de teroare. A mers la rug zâmbind. Călăul l-a legat de scară și i-a atârnat un săculeț de praf de pușcă de gât.

1 Martin Maler, numit de asemenea Zehntmaier. Conform unei surse, acești șapte frați au fost executați la Gmünd, Suabia, pe 7 decembrie 1529 (nu 1531). Geiser, Die Taufgesinnten, 249-250. De asemenea, vezi ME, IV, 1021; Martyrs Mirror, 439-440. Beck, 37-39.

Pentru cântarea lui Martin Maler – ”Mit Freunden will ich singen” (Cu bucurie voi cânta) – și pentru informații despre el și frații cu care a suferit, vezi LdHBr, 48-59. Wolkan, Lieder, 17-21. Compunerea de cântări în comun în închisoare nu era ceva neobișnuit. Cântarea ”Aus tiefer Not schrei ich zu dir” (Aflându-mă în mocirlă strig după ajutorul tău) are șapte strofe și este începută cu cuvintele: ”Această cântare a fost scrisă de către cei șapte frați întemnițați la Gmünd, o strofă fiecare.” Trei cântări au fost scrise în amintirea fraților martiri: ”Wer Christo hier will folgen nach” (Aceia de pe Pământ care l-ar urma pe Hristos). ”Kürzlich hab ich mich besonnen” (Nu cu mult înainte am reflectat) și se spune că ar fi de Peter Riedemann și ”Aus herzlichen Mut und Eifer (Cu bucurie și ardoare în inima mea) de Andreas Ehrenpreis.

2 Emmering, orășel de la marginea Munchen-ului.

Despre Georg Wagner, vezi ME, IV, 869; Martyrs Mirror, 416. Beck, 22-24. Pentru cântarea lui Wagner ”Den Vater wolln wir loben” (Haideți să-l lăudăm cu toții pe Tatăl) și cântarea despre el ”Wer Christo jetzt will folgen nach” (Cine l-ar mai urma acum pe Hristos), vezi LdHBr, 9-12. Ausbund, 201-205, 60-65. Wackernagel, Kirchenlied, III, 454-455. Wolkan, Lieder, 9. Klaassen, Outline, 88. Altă cântare despre el ”Nun merket auf, ihr Frummen” (Dați-i bice! Voi, oameni credincioși) se află în A. Knöpfler, Die Kelchbewegung in Bayern unter Herzog Albrecht V (Munchen, 1891), Appendix, 13-17.


Doreau mai degrabă să moară decât să se dezică. Cronica fraților hutteriți (32)

28 Octombrie 2015

     În total, peste șaptezeci de credincioși au fost executați la rug, înecați sau prin intermediul sabiei. Wolfgang Brandhuber cu credincioșie a ținut și predicat comuniunea creștinească: în biserică nimeni nu ar trebui să își stăpânească propriile venituri. Proprietatea săracului și a bogatului ar trebui distribuită de cineva ales de către biserică și tot ar trebui ținut la comun pentru a deservi gloria Domnului oricând și oriunde Dumnezeu va face acel lucru posibil.

     Și-a condus oamenii înspre respingerea splendorii lumești, imaginilor idolatre, vânzării și cumpărării, răzbunării și onorarea serviciului militar. Dar autoritățile ar trebui să fie ascultate în tot ceea ce nu i se opune lui Dumnezeu. A ținut adevăratul botez creștinesc și adevărata Cină a Domnului, respingând baptismul nou-născuților, missa și ale abominații antihristice, așa cum încă putem vedea în scrierile sale.

     Pe vremea aceasta, un slujitor al bisericii lui Dumnezeu numit Eucharius Binder și mai mulți alți credincioși au fost închiși într-o casă în zona Salzburg și li s-a dat foc. Biserica încă are o cântare de Eucharius Binder.1

     Daniel Kropf, un slujitor al adevărului a fost capturat împreună cu alți șase la Graz, în Stiria. El și doi frați au fost executați cu sabia. Cele patru surori au fost înecate. Au depus mărturie chiar cu viețile lor. Încă avem trei sau patru cântări scrise de acest Daniel, în afară de scrierile despre botez și alte chestiuni. 2

1530

   În anul 1530, Georg Grünwald a fost luat prizonier în Kufstein (pe Inn) din pricina adevărului divin. El era un cizmar și un slujitor de-al lui Dumnezeu, iar copiii săi, plini de zel pentru Dumnezeu. A fost condamnat la moarte și a fost ars, iar prin aceasta a depus mărturie cu bravură pentru învățătura Domnului chiar cu sângele său. Câteva zile mai târziu, un frate a fost executat la Kufstein din pricina adevărului divin. Fratele Peter Voit îi cunoștea și a fost de față când Grünwald a devenit un frate și a fost numit să facă acel serviciu. Această dată, Grünwald a scris vechea cântare, ” Vino tu la mine, își cheamă Dumnezeu propriul fiu.”3

1531

     În 1531, Walser Mair și încă doi au fost capturați la Wolfsberg, în Carintia. Au mărturisit cu neatârnare prin moarte și au fost executați cu sabia. Walser Mair își asigura un venit din legarea cărților și era și un slujitor de-al lui Dumnezeu. Un cântec pe care l-a scris încă există în biserică.

     În același an, fratele Martin Maler, un slujitor de-al Evangheliei și al Cuvântului lui Dumnezeu a fost întemnițat împreună cu alți șase la Schäbisch Gmünd pentru credința avută în adevărul divin. Au fost supuși unei mari presiuni, iar apoi le-a fost spus că dacă se vor dezice vor fi liberi să se întoarcă acasă la soțiile și copiii lor. Dar au răspuns cu un nu plin de bucurie. Doreau mai degrabă să moară decât să se dezică. După ce au stat în închisoare aproape un an, au fost condamnați la moarte. Au fost conduși înspre primărie, iar unele puncte din rechizitoriul adus împotriva lor le erau citite cu voce tare. Când primul punct a fost citit, fratele Wolfgang Esslinger a spus: ”Așa cum ne judecați voi astăzi, așa să vă judece și Dumnezeu când veți ajunge în fața sa, dar aceea va fi diferită, va fi o judecată eternă.”

      În timp ce al doilea punct era citit, fratele Bamberger a spus: ”Când vei ajunge să dai fața cu Dumnezeu, el te va judeca cu siguranță așa cum ne-ai judecat tu pe noi astăzi.”

     Când al treilea punct a fost citit, fratele Panj4 a spus: ”Vă mânjiți mâinile cu sângele nostru. Dumnezeu cu siguranță nu vi l-a oferit gratis, ci va trebui să plătiți cu vârf și-ndesat pentru el.”

     Când al patrulea punct a fost citit, fratele Melchior a spus: ”Vrem să depunem mărturie în această zi cu sângele nostru că adevărul este ceea ce apărăm.”

     Pe când al cincilea articol a fost citit, fratele Wolfgang Esslinger a vorbit din nou: ”Nu mai păcătuiți și vă căiți, iar Dumnezeu nu-și va mai aminti păcatele voastre.”

     Apoi, toți cei șapte au fost duși înspre locul de execuție sub escortă și cu bătaie de tobe. Fratele Martin Maler s-a încredințat Domnului, și toți cei șapte au făcut așa, rugându-l să le acorde o moarte binecuvântată și să aibă grijă în continuare de mieii săi. În timp ce au fost trecuți apa înspre luncă, băiatul morarului, care avea șaisprezece ani, le-a vorbit celor de față, spunând-le să nu mai păcătuiască și să se pocăiască, căci nu există o altă cale înspre rai decât prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pe cruce ca să ne mântuiască.

1 Eucharius Binder, un tâmplar de meserie, a fost botezat de către Hans Hut lângă Coburg (Turingia, Germania), orașul nativ a lui Binder. Data corectă a morții lui Binder pare a fi 25 octombrie, 1527 (nu 1529), când el și 37 de credincioși au fost arestați și închiși într-o casă din Salzurg. Cei care i-au închis acolo au dat foc casei, iar toți cei 38 au ars. ME, I, 343; Beck, 57. Cântarea atribuită lui Binder, ”Wir dancken Gott von Hertzen” (Îi mulțumim lui Dumnezeu din inimile noastre), se află în Wackernagel, Kirchenlied, III, 488-489; vezi, de asemenea, Wolkan, Lieder, 10. Martyrs Mirror, 433, numește un Carius Prader, a cărui poveste este asemănătoare cu cea a lui Binder.

2 Daniel Kropf nu a fost executat până în 1534. ME, III, 249-250; Martyrs Mirror, 435, ”Kopf”; Beck, 115; Johann Loserth, ”Wiedertäufer in Steiermark,” Mittheilungen des historischen Vereins für Steiermark (Graz, 1894), XVII, 131-132. Trei din cântările lui Kropf sunt în LdHbr, 59-67: ”Das Himmelreich sich nahet” (Regatul ceresc se apropie) cu acrostihul ”Daniel Kropf”; ”Wer da christlich leben will” (Cine va duce o viață creștinească); ”Wohlauf, o Gott vom Himmel” (Ridică-te, oh, Dumnezeu din ceruri). A patra cântare pare să se fi pierdut.

3 Pentru acest cântec, ”Kommt her zu mir, spricht Gottes Sohn,” vezi LdHBr, 47; Wackernagel, Kirchenlied, III, 128-129; Wolkan, Lieder, 17. Despre Georg Grünwald, vezi, de asemenea, ME, II, 607; Martyrs Mirror, 438-439; Beck, 104-105; Loserth, Anabaptismus, 496.

4 De asemenea, numit ”Durere”. ME, IV, 106; Martyrs Mirror, 439.


%d blogeri au apreciat asta: