Cum se transformă sunetele și vibrațiile în semnal nervos în urechea omului!

29 Ianuarie 2015

”Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” Romani 1:19-20

Acest filmuleț explică pe înțeles (chiar dacă nu știți engleza) cum sunetele sunt ”analizate” în interiorul urechilor și transformate în semnale electrice corespunzătoare care sunt trimise apoi la creier.

Merită văzut!
Dați sunetul tare,
măriți pe tot ecranul,
chemați copiii,
soțul,
soția și
după ce vedeți până la capăt, lăudați-L pe Cel ce ”țesut” aceste minunății ”în chip tainic, ca în adâncimile pământului.” O mai mare înțelepciune decât aceasta a pus El în tâlcurile Cuvântului Său. Să-L credem!

Vizionare folositoare!


Protejat: Înregistrare adunare 25 ianuarie 2015

29 Ianuarie 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Glasul opiniei sponsorilor tăi

28 Ianuarie 2015

” Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.” ! Tesaloniceni 4:11-12

Am o poveste astăzi.

Bunicul meu (pastor) a insistat la părinți să ne dea la o meserie. Și el avea o meserie: lucra în cele 6 zile lucrătoare. Insistența lui precum și alte pilde cu alți popi din familie m-au făcut să observ încă de foarte tânăr că a depinde financiar de cineva te face robul aceluia. Și mi-am propus ca o necesitate, ca o obligație că dacă voi vrea vreodată să slujesc lui Dumnezeu neîngrădit și oamenilor neprefăcut, va trebui să câștig atât de mult din meseria mea încât să nu pot fi manipulat financiar. Și să mă mulțumesc să consum atât de puțin încât să-mi permit să pot pierde fără regrete ce e în plus. E o atitudine față de lume suficient de lejeră ca să ne ofere fiecăruia un grad mare de libertate de opinie. Pentru că despre opinie vreau să scriu azi.

Glasul opiniei sponsorilor:
…strigă din bancile bisericii care te plătește (dacă ești pastor plătit)
…strigă din fața ecranului de pe care te citesc sponsorii tăi
…strigă din portofelul sau contul  din care tu doar iei și doar ei pun
…strigă din nevoile tale a căror rezolvare e strâns legată de consimțământul lor financiar și neîntrerupt
…strigă de undeva de pe pământ, nu din cer

Nu te poți juca cu opiniile. Se joacă destul dușmanii tăi. Te defaimă discret și ”finuț”, te laudă cu…”însă”, te lingușesc în particular  ca să poată pe urmă să te scuipe în public de aproape. Opiniile sunt copacii de pe marginea drumului pe care umblăm, opiniile sunt decorul de idei în care trăim, opiniile sunt zugrăveala casei gândurilor avute în comun cu ceilalți. În Cortul lui Dumnezeu opiniile sunt urmele uscate ale sângelui stropirii de pe pereți, de pe altar, de pe masă, de pe sfeșnic, de pe perdea, de pe hainele Marelui Preot și de pe carte. Urmele de sânge uscat sunt mărturii, sunt dovezi că s-a făcut o stropire cu sânge. Tot la fel, cugetul nostru îndreptat și curățat cu ”opiniile” lui Cristos, are un singur fel de ”Opinie”: opinia Lui, părerea Lui, mărturia Lui din Cuvânt. Orice altă pată ar fi o impurificare. Orice altă ”opinie” ar fi necredință.

Să mergem la pildă.
Sângele stropirii, sângele jertfei de ispășire ”vorbește” din ceruri. Cristos a intrat chiar în cer. Cortul Întâlnirii este o imagine a Cerului. Sângele stropirii se colecta în vase, apoi se stropea cu el tot ce era în cort, ce rămânea se turna la picioarele altarului.
Ce înseamnă acest lucru? Ce simbolizează acest sânge stropit, acest simbol?
Sângele, jertfa simbolizează mărturia noastră, rodul buzelor, opinia noastră, dacă vreți.
Sângele lui Cristos simbolizează Cuvântul Lui(”sângele vorbește”), vestit din ceruri după înălțare prin apostoli:” a turnat ce vedeți și auziți”, lăsat scris nouă în Noul Testament. Nimic mistic, nimic chimic, nimic ”bau-bau” carismatic, totul e cuvânt de citit și de crezut. Totul e prin credință în acest Cuvânt.
Știm că tot ce zicem lasă urme, așa cum sângele pătează, așa că adesea socotim omenește să ne ferim de a  vorbi ofensator ca să nu ne facem rău singuri emițând opinii care ne vor ”păta”. Nu vrem să umblăm pătați.
Dar pătați de sângele lui Cristos?
Dar trăind o viață din care să se vadă evidentă mărturia unui cuget curățit? Omenește privind e o viață pătată.
Dar aceste pete sunt văzute de Dumnezeu curățenie perfectă. ”Curățește-mă cu isop și voi fi curat” (Cu isop se făcea stropirea sângelui. )
Deci stropirea cu sânge din Vechiul Testament prefigura pentru noi curățirea cugetelor prin stropire(învățare) a Veștii Bune(Evangheliei).

Dacă ai cugetul curat ar trebui să poți învăța neînfricat ”glasul sângelui” ale cărei pete fără rușine le porți, mărturia Lui, opiniile Lui.
Doar dacă nu ai sponsor.
Doar dacă nu te plătește biserica.
Doar dacă nu depinzi de nimeni financiar.
Că dacă depinzi e bai.

Dacă depinzi de părerile sponsorilor, atunci ai alte pete de sânge pe hainele tale, alte opinii, opiniile sponsorilor.
Și acelea le vestești.
Evanghelia după sponsor.
Câți sponsori, atâtea evanghelii.

Cercetează-te: nu cumva mesajul tău este ecoul zornăitului banilor sponsorilor tăi sau a enoriașilor tăi?
Sau ale cultului tău?
A ce sună opiniile tale(zâmbetul tău, mișcarea ta de scenă, regia ta), nu cumva a arginți?
Ești liber să spui ce ai de spus fără frica că se va sista plata?
Nu este o chestiune de credință, este o chestiune de cuget.
Ești drept cu tine?

Un evreu m-a întrebat odată brusc: ”de unde-ți vin banii?”
N-am înțeles întrebarea, era în primele 3 minute ale discuției, la masă.
Am încercat un răspuns evaziv: ”sunt…și i-am spus meseria(una din ele)”. ”Nu, nu, de unde-ți vin banii?” a insistat. Aveam un pliant cu produsele pe care le vând și l-am scos, s-a lămurit.
E o întrebare foarte importantă pentru oricine. Mai ales pentru cei ce n-au o meserie, pentru cei ce nu lucrează nimic cu mâinile.

Evanghelia scrisă de un făcător de corturi despre mântuirea adusă printr-un Dulgher este răstălmăcită azi de escroci religioși care nu lucrează nimic, ci înșeală pe alții să-i plătească, iar alții plătind se înșeală pe ei. E un cerc vicios.  Nu cumva te învârți și tu în hora asta?

Un cuget curat (stropit cu sângele lui Cristos) nu va avea pe el alte pete(opinii) decât Opiniile lui Cristos. (Ca și la cupru, puterea de transmisie a curentului stă în puritate, orice impurificare înseamnă rezistență.) Nu cumva te frânează opiniile sponsorilor? Nu cumva ești ”stropit” cu ele când vorbești sau scrii și ți-e teamă să nu-i ofensezi?

Cercetează-te! E zornăitul banilor lui Iuda.
Dacă azi Îl furi, mâine Îl vei vinde pe Cristos.


Mintea trează

23 Ianuarie 2015

”Dar socotesc că este drept, cît voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte;” 2 Petru 1:13

”În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,  ca să vă fac să vă aduceţi aminte…” 2 Petru 3:1

”De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji,” 1 Petru 1:13

Aducerea aminte e slujba Duhului (El vă va aduce aminte). Adesea Duhul are slujbași la treaba asta, pe fiecare din noi pentru ceilalți, ca mădularele în trup, pe mine și pe tine. Câteodată pe mine pentru tine și alteori invers.

Uitarea, adormirea, nepăsarea, nesimțirea sunt somniferele Diavolului. Ba o vorbire lumească, ba o părtășie cu necredincioși, ba un film sau o carte imaginată, ba trafic nesfârșit din site în site, ba una, ba alta: distracții ”nevinovate” îndepărtează sufletul de la a avea gândul realist, gândul lui Hristos, trezia de minte, acea stare de permanent perspicace și atent la durere, la neputință, la chin, dacă nu ale tale, atunci sigur ale celor din preajma ta.

Rămânerea în stare de trezie se face prin ”înștiințări”, prin informații care alungă brusc adormirea și țin sufletul într-o bună și necesară tensiune, țin mintea în alertă și cugetul sensibil, țin urechea pregătită să asculte și gura închisă pentru jertfa nebunilor.


Durerile nașterii

23 Ianuarie 2015

” Copilaşii mei, pentru cari iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19

”Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n-aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.”  1 Corinteni 4:15

Nașterea nu este un proces care-l privește prea mult pe cel ce se naște, acesta nu știe nimic, nu-și amintește nimic.

Voi vă amintiți cum era în burta mamei? Dar după aceea? Dar de momentul când vi s-au deschis ochii?

Nici pomeneală!

Această pildă o folosește apostolul pentru a descrie vestirea evangheliei, o comparație cu sarcina, cu nașterea, cu durerile nașterii.

Dacă cineva simte ceva, atunci nu cel care se naște simte, ci cel care naște, părintele. Adică, trebuie ca cineva să poarte povara purtării noului făt și să simtă durerile nașterii lui.

”…fiindcă nu mai puteam răbda,[…] în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.” 1 Tesaloniceni 3:1-5
Era o teamă reală, o durere ca cea a nașterii, o frică de a pierde munca și înțelepciunea multor zile pline de osteneli.
Cât de dureros când îți moare un copil, dar mai mulți? Dar când ți-i vezi înșelați, abătuți de fățărnicia unor mincinoși,e dureros.
Și numai când pierzi ceva material, bani, sau lucruri, când ți se strică ceva, evaluezi imediat pierderea în bani și în timpul dat ca să-i câștigi. Dar când se pierd sufletele celor dragi, ale celor pe care i-ai născut prin Evanghelie? Această ”simțire” este una bună, una reală, e bine s-o avem.

Și să ne mai gândim să purtăm în noi durerea nașterii celui căruia-i vestim Vestea Bună. S-o facem  purtându-l în gând și-n rugăciuni cu grija cu care o mamă își duce mai întâi sarcina, apoi pruncul. Nașterea din nou e o treabă a vestitorului, o durere a lui.
(un gând sugerat de vorbirea unui frate de lângă Baia Mare, dec 2014)


Protejat: Înregistrare adunare 18 ianuarie 2015

21 Ianuarie 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Iubesc….nu vreau să fiu liber, Pilda robului ce refuză eliberarea

17 Ianuarie 2015

Exod 21:5-6 ”Dacă robul va zice: «Eu iubesc pe stăpînul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod,» atunci stăpînul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stîlpul uşii, şi stăpînul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămînă pentru totdeauna în slujba lui.”
Acest text, pilda robului eliberat ce refuză eliberarea este cred eu, cheia înțelegerii aparentului conflict numit de oameni:  calvinianism-arminianism.
Omul are voință ”liberă” sau este predestinat?
Cheia răspunsului este în dragoste.
Dragostea face pe robul ce capătă ”libertate” să o refuze și să rămână (altfel de) rob.

Este o vreme când omul este rob de obligație.
Este o altă vreme când omul este eliberat de stăpân.
Este o altă vreme când omul este din nou rob din dragoste.

Diferența este dată de urechea șiroind de sânge pe ușciorii ușii, de o ușă stropită și de o ureche străpunsă, de cicatricea de pe ureche și de pata rămasă pe ușă. Un trup pregătit, ascultător, credincios.

(Am găsit mulți cai prin Apocalipsa de toate culorile: cal alb, cal roșu, cal galben, n-am găsi nici un cal-vinist. Nu există pusă problema așa în Biblie și n-ar trebui s-o punem. (Este un blog pe net, al unui manipulator, blog ce are un motto de tip proletar: ”calviniști din toată România, treziți-vă!”. Pentru cei mai tineri de 30 de ani amintesc că motto-ul ”Proletari din toate țările, uniți-vă!” era în toate ziarele comuniste lângă titlu.) Calvinismul este o filosofie de furat, de răpit oameni. Chiar dacă are multe elemente adevărate și Scripturale, nu așa se pune problema, dar nici arminianist. Sunt două erori subtile, două filosofii și nu iese nimic bun din gâlceava lor. Când vezi o gaiță că se ceartă cu o cioară, nu întreba care-i lebăda! Caută altundeva.)
Nici Adevărul nu este calvinist sau arminianist, deși seamănă.

Să vedem Pilda și Tâlcul ei.
Ușa
(neapărat stropită cu sânge) îl reprezintă pe Domnul Isus(intrarea la Tatăl).
Robul ne reprezintă pe noi, pe fiecare.
Sula care străpunge urechea (pironind pentru o vreme robul de Ușă) reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu ce ne străpunge urechile și ne face din nou robi. Pentru totdeauna.

Deci aparenta voință liberă nu e liberă deloc, prima dată pentru că e rob vândut, după aceea pentru că omul iubește, ”nu vrea să iasă liber”.

Legătura dragostei este însă o robie  de bună voie: ”iubesc pe Stăpânul meu”. Egoismul, căutarea plăcerii proprii nu mai au loc. Lepădarea de sine(ca învățătură) din câte știu nu face parte nici din arminianism, nici din calvinism, dar din Vestea Bună(Evanghelie) face parte.

Cicatricea de pe ureche era un semn al ocării. Putem să ne imaginăm cum toți cei ce au fost ”eliberați” în al șaptelea an (anul sabatic) râdeau de cei ce purtau semnul robiei de bună voie, că nu s-au folosit de eliberarea promisă.

Ne imaginăm doar, pentru că în realitate „anul sabatic” nu s-a ținut niciodată în Vechiul Testament, este doar pentru  învățătură scris acolo, pentru noi.

Să nu vrem nici noi să fim liberi, să iubim pe Stăpânul nostru, legământul(nevasta dată) care ne-a legat de el, roada Duhului Său(copiii primiți) și toată Casa(gospodăria) Lui.

Casa Lui suntem noi.

De meditat: Evrei 11:35 „unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.