Le voi da baieti drept capetenii

Le voi da baieti drept capetenii, -zice Domnul-si niste copii vor stapani peste eitanarul va lovi pe batran, si omul de nimic pe cel pus in cinste …” (Isaia 3:4)
Am vrut sa comentez postarea lui Paul N.Postmodernismul si poporul condus de femei si copii.
Pentru ca respectivul blog nu permite comentariile am comentat pe altul: Comentariu la un articol de pe blogul …..

Iata cometariul:
„vesteabuna a spus
martie 13, 2009 la 10:03 pm
Am citit si eu postul lui Paul N.
Scrie bine, cursiv, argumentat, fluent si usor de absorbit.
Atat de curgator, ca iubesti curgerea si ignori gustul.
Doua idei in antiteza: fragmentarea bisericii incat “fragmente” ajung dominate de “femei si copii”, versus “biserica omogena”, “laolalta”, unita, etc. in jurul persoanei veghetoare a pastorului.
Dreptate mare are in treaba cu femeile si copii, blestem este.
Dar hai numai un pic sa cercetam duhul viziunii sugerate: biserica clasica, neschimbata, cum o stim, asa!
Sunt mai multe feluri de copii: despre un fel scrie “sa nu mai fim copii”(Ef.4), despre altul:”daca…nu vă veţi face ca nişte copilaşi”(Mt.18).
In biserica e dat ca batranii(in Duhul) sa-i conduca pe tineri….dar intreb naiv, scoala te face batran sau viata traita?
Ce autoritate are imberbul absolvent de seminar peste oameni duhovnicesti, maturi in Hristos?Nu scartzaie nimic aici?
Nu cumva falnicul seminarist e tot un “copil-conducator”, dat ca pedeapsa peste cei blestemati?Nu acesti “copii-conducatori” au fost adementzi de jucariile securitatii si au colaborat asiduu?
Urmasii lor, infantili ca ei, se pretind azi lideri pe baza aceluiasi blestem!
E mare taina, cresterea spirituala.
Iata aici o istorie in versuri a istoriei petrecute cu “necrescutii fii”:
“….dar cerberii stravechilor porunci
inchis-au Calea Vietii tot mereu
pe fii silindu-i sa ramana prunci.

A fost usor sa-i vinzi ca robi atunci
(vorbesc de anii-aceia de demult)
pe necrescutii fii, ramasi tot prunci
cu robii-asemanandu-se mai mult.”

Scrisoarea(2.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-„..ati pierdut vederea clara..”

 Iubit frate Marcu,

 

Te rog in Numele Domnul ui nostru comun, Isus Hristos, iarta-ma ca neinvitat mi-am luat indrazneala sa raspund la randurile matale. Am facut un circuit de 30 de zile si mi-am luat ramas bun de la fratii, pe care i-am vizitat de doua ori pe an slujindi-i cu „Paine si Apa”. Dar, deja am ajuns la neajunsurile batranetii si nu mai pot sa fac calatorii de 30-40 de zile, plus de asta in Oradea exista o mica adunare fara autorizatie, dar tolerate de autoritati, si acestor frati si surori de diferite culte le sunt pastor si Domnul mi-a pus pe inima sa pastoresc si sa le slujesc.

Asa am sosit acasa, si cand am vizitat pe fratele Ioanovici, i-am povestit intamplarile din drumul meu si el mi-a povestit intre altele vizita matele, convorbirile voastre si mi-a dat scrisoarea matale, pe care n-a prea inteles-o, de ce scrii aceste lucruri. Am citit de vreo doua-trei ori si am ramas uimit ca la scrisoarea pe care v-am trimis-o, ati raspuns fratelui Ioanovici. Da. Problema aceasta ati mai scris-o si eu v-am mai spus sa nu faceti ce-ati facut. Subliniez: Sunteti ce-ati fost, fiul lui Dumnezeu prin Isus Hristos.(Gal. 3.26), dar nu mai faceti ce-ati facut. Ati pierdut vederea clara, faceti compromisuri si marturisirea dumneavoastra nu mai are „sunet clar”(1Cor. 14.8). Cand ne-am intalnit ultima data la Aurel Popescu si v-au rugat tinerii sa vorbiti ceva Citește în continuare →

Scrisoarea(1.) lui Gustav Pocsy catre Marcu Nechifor-„draga frate te-ai impotmolit”.

02.XI.1977

„Ca o fantana tulbure si ca un izvor stricat, asa este cel neprihanit, care se clatina inaintea celui rau”.(Pilde 25.26).

Draga frate Marcu,

 

Nu te mira de faptul ca, eu iti raspund la scrisoarea ta trimisa fratelui Ioanovici, dar noi suntem in legatura intima si te iubim amandoi, asa ca mi-a dat sa citesc scrisoarea ta, dupa ce mai intai mi-a povestit intalnirea si convorbirea voastra.

Trebuie sa-ti marturisesc, ca si impresia mea este , ca nu mai vorbesti cum ai vorbit cu multi ani inainte, cand ti-am ascultat cuvintele rostite de tine, cand simtitor era prezent Domnul si cele marturisite erau: „Mireasma lui Hristos.” – moarte spre moarte, sau de la viata spre viata.

Nu spun ca, nu mai esti ceea ce ai fost, caci ai fost si esti fiul lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, dar nu mai faci ce ai facut, cum ai vorbit, cand cuvintele tale erau „sabie cu doua taisuri.” Cauza o stie Dumnezeu dar, sunt convins ca stie si sufletul tau(matale).

De cand te cunosc(aproape de 30 de ani), mi-erai un exemplu de viata sacrificata, fara compromisuri, si cand erai pus in situatie, cui sa te supui: Cultului Baptist sau Domnului Isus, atunci nu te sfatuiai cu nici un om.(Gal.1.16), ci te supuneai Domnului, oricat te costa. Dar, acum cand te intalnesc, sau te ascult, vorbesti fara putere, traiesti din amintirile si experientele experimentate, de atatia ani. De ce? Citește în continuare →

Purtam in noi omorarea lui Isus (prin Duhul…sa moara faptele trupului)

„Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Cor. 4, 6-10)
“Dacă voieşte cineva vină după Mine, se lepede de sine, şi ia crucea şi să mă urmeze” (Luca 9:23)
„…dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.”(Romani 8:13)
 „….Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu,”(Evrei 9:14)

…partasia suferintelor Lui…
…rastignit impreuna cu Hristos…
…imi lovesc trupul si-l tin captiv…
…in noi lucreaza moartea….
…simt placere in slabiciuni…..

Toate aceste cuvinte ne transmit mesajul aceleiasi lucrari spirituale.
Nu este nimic mistic, nici ritualic, nici neinteligibil.
Lucrarea crucii este una duhovniceasca, a cuvantului, a cuvintelor, pentru ca „cuvintele…sunt Duh.”(Ioan 6:63) Iar cuvintele lui Hristos, gandurile lui Hristos, gandul lui Hristos…sunt Duhul lui Hristos.

       Asta e lucrarea Duhului, sa ia din ce este a lui Hristos si sa ne dea. Cuvinte ne da, ganduri ne da si ne formeaza pana nu mai gandim altceva si ajungem sa „avem gandul lui Hristos”, identic. Lucrarea se petrece in fata tronului de Har, singurul loc destinat pentru a primi Har, in „locurile ceresti” ale Cortului de Sus, in intimitatea partasiei preotesti, el Mare, noi mici. Ridicarea crucii in fiecare zi este prin Duhul, se petrece in mintea noastra, omoram gandurile pe care Duhul le condamna. Si condamna, ca asta e slujba Lui, sa dovedeasca lumea vinovata, in fiecare zi, si in noi.
     Acolo in minte(inima), cortul gandurilor, ascundem idoli-ganduri, haine-ganduri, ca Acan, ca Rahela, ca Ghehazi si vine Duhul cu sentinta de condamnare a acestor „madulare” ale omului vechi si ne cere sa le pironim pe cruce. Fara sa stie nimeni,  in lumea gandurilor proprii, in fiecare zi, sa „ne judecam singuri”, sa „ne aducem aminte”, sa adunam probe-mustrari de cuget, martori-amintiri, si in fata marii sentinte a judecatorului-Duhul lui Hristos, sa participam bucurosi la condamnarea „madularelor care sunt pe pamant”, sa le dam mortii si sa ne putem lauda ca am crucificat  inamicul. Si devenim tot mai slabi, personalitati sterile, fade, lipsite de individualism, de proprietate, de sarm. Zilnic, preferabil dimineata.
     Ca Hristos, …asa de dispretuit, ….noi nu l-am bagat in seama. Mai mult…am crezut ca a fost …lovit de Dumnezeu. Asa suntem si noi in lumea aceasta. Nu printr-o imitare naiva a unui umblet si apucaturi fals-smerite, ci prin lucrarea energica a crucii, a Duhului care omoara ce este condamnat, ca sa aiba loc sa ramana viu ce trebuie sa traiasca. Ca sa ne dea un har si mai mare. Si cele ce mor si cele aduse la viata folosesc perimetrul dat de tarusii aceluiasi cort. La un cort stramt al unor obiceiuri rigide, vine cuvantul si porunceste:” Largeste locul cortului tau; si intinde invelitoarele locuintei tale: nu te opri! Lungeste-ti funiile, si intareste-ti tarusii. „(Isaia 54:2) si „largiti-va si voi”(II Cor 6:13). Ca un burduf nou.
fratele dan

Smereste-ma Doamne!

“O sa vezi dumneata, iti distrugem mai intai reputatia de care te bucuri si apoi te vom distruge si fizic.”(Securistul catre P. Dugulescu, in ancheta.)

“Stateam tacut si umilit in fata completului de judecata si in fata unei sali pline pana la refuz si nu puteam sa ma apar. Am incercat de vre-o doua ori dar nu mi s-a permis”(P.D).

“Si atunci, Duhul Sfant mi-a amintit marturia lui Traian Dorz, care ma vizitase pe furis, noaptea, cu cateva luni in urma si imi ceruse cateva pachete cu Biblii si literatura crestina…..Avea 72 de ani si se sprijinea intr-un baston indoit la capat. Tara dupa el un picior infirm, pe care, cand statea pe scaun, il tinea intins: nu iI putea indoi, din cauza batailor si torturilor din inchisoare.Parca iI auzeam spunandu-mi urmatoarele: “Petrica draga, dupa saptesprezece ani de temnita, m-am intors acasa la Livada Beiusului. Intre timp, s-a infiintat Colectivul, care ne-a luat tot. Sotia mea lucra la Colectiv si mai tineam in grajd o capra batrana. Pentru ca nu mai aveam ce manca, ne-am hotarat sa vindem capra. Mergeam cu ea in fiecare sambata la targ la Beius si plecam din targ ultimul, dar nu puteam sa o vand. Capra era slaba si batrana si nimeni nu era interesat sä o cumpere.

Unii din dusmanii mei, care m-au dat pe mana Securitatii, treceau pe langa mine, intorceau capul si radeau intre ei: «Uite-l ce-a ajuns… lar e in targ cu capra batrana!» In timp ce ei treceau batjocoritori si radeau de mine, eu, cu capra legata de gard, ma rugam: «Smereste-ma, Doamne, asa mi se cade. Smereste-ma, Doamne, numai Tu sa fii inaltat. Smereste-ma, Doamne.»” (P. Dugulescu, “Ei mi-au pregatit moartea. Ed. Marineasa, Timisoara, 2003 p. 189)

Slabiciunea lui Dumnezeu

“…este mai tare decat oamenii.”

“….inarmati-va si voi cu acelasi fel de gandire.”

          Lucrarea duhovniceasca a crucii asupra omului nostru vechi, a “faptelor trupului”, il slabeste pe acesta incat sa poata fi strunit, stapanit de cel launtric.

“….daca prin duhul faceti sa moara faptele trupului, veti trai.”

       Crucea are de-a face cu gandirea noastra, cu soliditatea argumentelor ei, cu justetea motivatiilor ei, cu taria justificarilor si a indreptatirilor mersului comun. Nu se va schimba nimic in mersul si in faptele nimanui pana nu se schimba “softul”, gandirea care le genereaza.
      Vrasmas al crucii este cel cu gandirea fireasca neatinsa, care “se gandeste la lucrurile de pe pamant”(Fil. 3).
      Crucea lui Hristos este o denumire spirituala a lucrarii launtrice de “partasie a suferintelor Lui”, partasie la care am fost chemati, “cu Tatal si cu Fiul”.
      Proclamarea crucii inseamna Citește în continuare →