Pocăința este o frământare a inimii.

Vorbire la înmormântarea unui tânăr de 19 ani din județul Mureș.

Mi-a fost greu să-mi găsesc cuvinte pentru un mesaj care să mângâie părinții și pe cei 11 frați rămași în urma tragicului accident prin care David a plecat dintre noi.
Pomii erau înfloriți pe valea Mureșului, miercuri 5 mai, iar groapa a fost împodobită cu flori și pe pereți și pe fund, cum n-am văzut nici o altă groapă vreodată.


De la Adam până la Moise „moartea a domnit” și moartea domnește încă prin păcat. Păcatul este un mare rege, are domenii peste tot, are „ambasade” în toată lumea, în fiecare localitate este cimitir. Dar în aceste ambasade noi vestim victoria celeilalte împărății, a celei veșnice.
Pocăința nu este o religie, nici taină bisericească, nici spovedanie, nici schimbare de cult, nici botez….
Dar ce este?
Mi-am amintit și am citat destul de aproximativ ce citisem din cartea lui Elie Wiesel:

„Cronica povesteşte că celebrul Rabi Șnoer Zalman din Lcadi, denunţat de un adversar al mişcării hasidice, ca agitator împotriva ţarului, a fost arestat şi încarcerat în închisoarea din Sankt-Petersburg.

Într-o zi, directorul închisorii l-a vizitat în celula unde stătea singur şi i-a zis:

— Am informaţii că sunteţi un Rabi, un învăţat. Deci cunoaşteţi textele sfinte, Biblia. Explicaţi-mi un pasaj, pe care nu-l înţeleg, din Cartea facerii. Acolo se spune că, după ce a muşcat din fructul oprit, Adam a fugit şi s-a ascuns atât de bine, încât Domnul a trebuit să-l întrebe: «Ayeka — unde eşti, Adame?y» Este posibil, e oare de conceput ca El, Creatorul lumii, să nu fi ştiut unde se află Adam?

Surâzând, Rabi i-a răspuns:

— Domnul, lăudat fie-i numele, ştia; Adam nu ştia.

Şi a continuat Rabi Şnoer-Zalman:

— Credeţi că Biblia este o carte sfântă?

— Da.

— Că ea este pentru toate fiinţele, din toate vremurile şi deci şi pentru epoca noastră?

— Da, aşa cred,

— În acest caz, trebuie să vă explic adevăratul sens al întrebării puse de Dumnezeu lui Adam. Ayeka înseamnă: unde te afli tu pe lumea asta? Care este locul tău în Istorie? Ce faci tu cu viaţa ta, Adame? Odată și odată, fiecare fiinţă umană trebuie să se confrunte cu aceste întrebări.

Pentru fiecare dintre noi, cartea vieţii se trage tocmai de la Adam, El încarează misterul începutului. Dar prin cuvântul „Ayeka“,

Dumnezeu ni se adresează tuturor.”

Vă las și poezia pe care nu o mai țineam minte:

„Când ai în suflet un mormânt, nu mai iubești de pe pământ
nimic din ce te-ar trage firea… În suflet ai doar amintirea,
ți-e fiica ta sau fiul morți și toată viața ta le porți
viu chipul lor ca-ntr-un chimir. Ți-e lumea-ntreagă cimitir

și-n cap o groapă și-un sicriu cu cel iubit de tine, viu.
Cel mort, tu viu în tine-l porți iar viii, ție-ți par ca morți.
De când s-a dus al tău iubit tot gândul tău și-al tău vorbit
se-ncolăcesc ca un cârcel și iar te-ntorci vorbind de el,

iar cugeți și privești pierdut, iar pomenești de ce-a făcut
de ce-a mai zis, de unde-a fost, nu-ți mai găsești la viață rost,
iar ți-amintești și-ți fuge dorul…dar doar în tine-i viu odorul,
ceilalți te-ascultă prefăcuți că te-nțeleg…dar stau ca muți

și-așteaptă vremea ca să-ți treacă și-ncearcă-ncet ca să te facă
să uiți, să nu mai stai plângând și…. mortul să ți-l scoți din gând.

Dar oare nu la fel și eu creștinul veacului ateu
ar trebui să stau sedus cu gândul la Cristosul dus
ce va veni…și să-L aștept? Să nu am alt fior în piept,
să-mi fie frații Lui, acei ”neînsemnați”..și  ”frați ai mei”?

Să-mi fie vorba mea mereu la dragostea lui Dumnezeu
la ce-a făcut…și-n cei în jur să-L văd în chipul cel mai pur.
În cânt de păsări, cântă El, parfumul florilor, la fel.
E-un dar al Lui și coptul rod. În toate parcă-i scris un cod…

…un alfabet al altei limbi prin care sufletul mi-l plimbi
să-nvăț a buchisi tăcut abecedarul neștiut
al limbii Noului Canaan. Mă văd în mine, ca-ntr-un han
ca un străin și-un călător închis în trupu-mi trecător…

…într-un sicriu de carne mort ce înc-o vreme o să-l port
pe mine astfel îmbrăcat. Aș vrea să fiu eliberat
aș vrea mai bine să mă mut, să nu mai pribegesc pierdut
prin lumea-n care sunt străin închis în propriul meu chin.

Când trupu-ți vezi ca un sicriu, iar Cel Ascuns în tine-I viu
ți-e Duhul sus, dar trupul jos și umbli-”n moartea lui Cristos”
batjocorit și ocărât, ironizat, bătut, urât
vorbit de rău și defăimat … în ”Haina” asta îmbrăcat.”

Pocăința este o frământare a inimii, un frământ al conștiinței, o întrebare pe care ți-o pui: „sunt eu bine?”
„Dacă nu trăiești în fiecare zi cu o frământare a sufletului ca cea dată de înmormântarea de astăzi, nu ești bine.”

Cam acestea au fost ideile pe care am putut să le îngâimez în fața gropii deschise, în fața zecilor de frați, unchi, mătuși și verișori ai lui David.
Ca de obicei la înmormântări, am dat la ieșirea din capelă aproape 200 de Nou Testamente (mulțumiri celor de la Gideons) tuturor participanților. Primărița din sat plângea la ieșire.
O mențiune specială despre primăriță.
Mi-a spus tatăl lui David că s-a zbătut să cumpere imediat un teren pentru extinderea cimitirului.
Pentru că în sat nu mai fusese înmormântare de pocăiți și preotul ortodox a refuzat să acorde drept de înmormântare în cimitirul satului (un abuz după opinia mea într-un stat laic, dar Domnul să-l binecuvinteze cu pocăință și pe preot) primărița a cumpărat rapid o bucată de pământ lipită de vechiul cimitir, a defrișat ceva copaci ce erau pe-acolo și mormântul lui David a fost primul din noul cimitir. Dumnezeu s-o binecuvinteze și pe primăriță.

A fost o zi caldă de primăvară, fără vânt, fără ploaie și fără arșiță, mulțumim lui Dumnezeu și ne rugăm ca El să mângâie părinții și frații lui David cu mângâierile Lui cerești și să aducă la pocăință și pe alții din acel colț de țară.

Drept internațional și drept divin. Sau de ce Israelul este un „stat legal”?

„El a şezut jos, pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El, la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?…..De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” Matei 24:3, 32-33

Să înțelegem situația tulburărilor din Israel, 15 mai 2021

Circulă pe net o opinie periculoasă legată de situația din Israel.
Se răspândește ideea că evreii care de 120 de ani emigrează în Israel din toată lumea ar fi un fel de coloniști ilegali care răpesc casele, teritoriile și țara băștinașilor „palestinieni” și se așează ei în loc.
Că evreii le iau țara acelor „băștinași” și că „palestinienii” suferă pe nedrept.
Sunt aici o înlănțuire de falsități pe care le voi demasca pe scurt, apoi voi arăta cum trebuie să înțelegem din punct de vedere profetic aceste evenimente și care trebuie să fie starea inimii noastre și răspunsul pe care trebuie să-l dăm celor ce întreabă.
Personal am fost întrebat de foarte mulți, chiar de ce nu scriu o postare pe temă, eu care sunt adesea atât de „vocal” pe subiect. S-o luăm pe puncte.

1. Israelul este un stat legal. Politic sau administrativ, până în 1917, acel teritoriu a fost în Imperiul Otoman timp de secole, apoi prin război a fost cucerit de Britanici (tot Imperiu atunci) care au denumit zona „Palestina” ca fiind parte din Imperiul lor.

„Dominația britanică a zonei a fost între 1917-1948.”
Dar tot în 1917 Imperiul Britanic a dat prin lordul Balfour renumita Declarație Balfour, un acord de înființare al unui așa-numit Cămin Național pentru Poporul Evreu, termen care deși nu cuprindea cuvântul stat, cuprindea doi termeni mai puternici: național și popor, adică recunoașterea ideii de națiune pentru evrei.
Divaghez puțin, dilema: ce sunt evreii, națiune sau religie? a fost folosită după interes inclusiv de români, atât în perioada interbelică, cât și în comunism.
Șef Rabinul cultului Mozaic era socotit conducător al evreilor.
Zissu a scris un eseu pe temă: Nu există cult mozaic.
În sfârșit, gata divagarea.
Declarația Balfour a fost baza legală a sionismului timp de 30 de ani, cât timp britanicii au administrat (prost) Palestina.
Când în 14 mai 1948 a luat ființă statul Israel, la retragerea britanicilor, nimeni din comunitatea internațională nu a ripostat, în afară de arabi. Statul evreu a rezultat din dezmembrarea imperiului, ca urmaș al imperiului.
Deci, așa cum din cenușa Imperiului Austro-Ungar au răsărit o mulțime de națiuni europene, tot așa din cenușa Imperiilor Otoman și Britanic au răsărit mai multe națiuni și țări în mod legal recunoscute de celelalte popoare ale lumii.
Așa s-a petrecut cu Israelul.
După înființarea statului Israel, arabii, druzii, samaritenii, armenii și alte populații aflate pe acel teritoriu au devenit evident minorități și ar fi trebuit să se supună statului de drept, cum s-a petrecut în restul lumii.
Dar a urmat crearea identității palestiniene.

2. Identitatea palestiniană este una artificială, este falsă, ca cea Moldovenească, dacă vreți.
E o minciună care are nevoie de o poveste, de creduli care s-o creadă și când credulii devin votanți, se transformă în lege.
Așa cum Stalin a creat identitatea Moldovenească, cineva a avut și are interesul să susțină identitatea palestiniană, probabil Iranul (Persia), Ursul din profeție.
Identitatea „palestiniană” este una falsă, o pretenție istorică.
Toți „palestinienii” din Israel sunt arabi care vorbesc limba arabă, ca toți arabii din țările din jurul Israelului.
Nu a existat niciodată o țară Palestina a unui popor „palestinian”.
„Palestinienii” din Israel sunt la fel de arabi ca cei din Arabia, Liban sau Iordania.
Acolo a fost Imperiul Otoman până la 1917 când britanicii au dat declarația Balfour și mai târziu au obținut de la Liga Națiunilor un Mandat pentru administrarea „Palestinei”, o regiune în marele Imperiu Britanic, nu o țară propriu-zisă. În cadrul acestui Mandat și în conformitate cu declarația Balfour, în cursul secolului XX, evreii din toată lumea s-au reîntors în țara lor, în Israel, un lucru imposibil până atunci.
Cu aceste evenimente se potrivesc cuvintele Domnului Isus care a arătat că „Ierusalimul va fi călcat în picioare de popoare până se vor împlini vremurile neamurilor” și se potrivesc cuvintele profeților care au arătat că la sfârșitul vremurilor (adică acum) evreii din toată lumea se vor întoarce toți în Israel.
De la nimicirea Ierusalimului de către romani în anul 70, până la declarația Balfour din 1917 a fost imposibil pentru evrei să se întoarcă în Israel, țara era călcată de neamuri.
Istoria trebuie înțeleasă conform dreptului divin (profetic), nu după criterii evoluționiste, umaniste, socialiste, progresiste, sau mai știu eu după ce criterii.

3. În Israel nu există discriminare pe criterii etnice sau religioase. Cine recunoaște statul și vrea să trăiască acolo, are toate drepturile, este respectat și apărat. O mare parte din arabi, mai ales minoritatea creștină, recunosc statul Israel, unii chiar fac armata și se bucură de toate drepturile de cetățeni israelieni de naționalitate arabă.
Cam la fel cum este în orice altă țară, cum sunt finlandezii din Suedia, maghiarii din România sau germanii din Italia (Tirol).
Mai mult chiar, cea mai educată minoritate din Israel sunt arabii creștini, un procent mare dintre ei, sunt absolvenți de învățământ superior. Citez de la wikipedia:
„Arabii creștini se disting prin cel mai bun nivel de instrucție din Israel. 63% dintre ei au studii academice, cel mai mult dintre toate grupurile religioase și etnice-religioase. ^[10] Deși reprezintă numai 2% din populația Israelului, în rândurile arabilor creștini se numără 17% din studenții din universitățile și 14% din studenții din colegiile din Israel.^[11] Rata de studenți arabi creștini la facultățile de medicină este mai mare decât ]n tuoate celelalte sectoare etnice si religioase. Procentul de femei cu educație academică este de asemenea cel mai mare față de celelalte sectoare ale populației. Liceele și colegiile creștine sunt printre cele mai performante din țară. Creștinii arabi au cea mai mare rată de trecere a examenelor de bacalaureat (69% în 2012 față de evrei – 61%, arabi musulmani 50%, druzi 64%) și de educație academică decât media populației israeliene. Creștinii au venitul mediu cel mai mare pe familie dintre arabii israelieni.”

4. Care trebuie să fie starea inimii noastre când vedem aceste conflicte?
În primul rând, să nu ne neliniștim.
Cine are garanția învierii, nu se teme de moarte, de boală, de război.
Nu avem garanția că nu vom muri, nici că vom trăi toți peste 80 de ani, ci că vom fi înviați.
Domnul Isus a profețit aceste războaie, profetul Daniel și toți profeții au scris despre aceste urgii.
Să le privim, să ne uităm în sus, că izbăvirea noastră se apropie.
Și încă ceva:
„….atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.” 1 Ioan 3:2-3 Adică cine are această nădejde a intrat într-un proces de sfințire, de curățare a vieții, pentru a fi pregătit să fie admis la marea defilare a Evangheliei (Veștii Bune).

5. Ce înțelegem, ce răspundem celor ce întreabă?
De obicei cei care întreabă sunt setați cu minciuna identității palestiniene și a ilegalității acțiunilor „cotropitorilor evrei”.
Este util să li se amintească acestora ce am scris la punctele 1-3.
Dar profetic, conflictul Israel-Gaza este o nouă urgie dintre cele profețite, urgie care paradoxal, va contribui la creșterea Aliyah, la reîntoarcerea evreilor în Israel.

6. Ce scriu profeții, ce va urma?
Nu numai profeții scriu, analiștii situației de pe teren, experții în problemă sunt convinși că va avea loc un export masiv al conflictului.
Ce este exportul conflictului?
De exemplu, atunci când a avut loc războiul iugoslav, prin 1994, minoritățile sârbe și bosniace sau croate din Germania se băteau pe străzi în Germania, deși războiul cu arme era în Iugoslavia. La fel cu turcii și kurzii din Germania, sunt permanent încăierări între ei și mici războaie prin țările europene.
Conflictul actual din Israel, exportat în Europa sau USA înseamnă milioane de musulmani înfuriați, asmuțiți de imamii lor și radicalizați fulgerător prin rețelele sociale împotriva unei tot mai timorate minorități evreiești de numai 10 milioane de oameni, răspândiți peste tot, deci greu de apărat.
Apărarea acestei minorități este o sarcină grea pentru statele unde se află.
Ca urmare, evreii amenințați zilnic de aceste tot mai numeroase și agresive elemente, se vor vedea siliți să emigreze în singurul stat care le sigură cea mai bună protecție: în Israel.
Acest lucru a fost profețit de Ieremia și am scris detaliat la vreme despre asta.
https://vesteabuna.wordpress.com/2015/01/20/pescari-si-vanatori/

7. Dreptul divin asupra națiunilor și analiza noastră.
Dumnezeu este cel ce pune granițele popoarelor, El le întinde și El le retrage.
„El face pe neamuri să crească şi El le nimiceşte; El le întinde până departe şi El le aduce înapoi în hotarele lor.” Iov 12:23 Așa că nu numai Israelul, ci toate popoarele au parte de granițe permise nu de norocul războaielor sau conjunctura istorică, ci de hotărârea divină.
Cu atât mai mult Israelul, al cărui viitor a fost profețit cu date exacte de acum 2500 de ani, are parte de un prezent profețit demult.
Argumentul pentru noi ca creștini nu este atât, nici că Israelul este stat legal, nici că „Palestina” este o identitate falsă, nici chiar că se împlinesc profețiile sub ochii noștri, ca cei care am văzut deja sfârșitul unui film și acum vedem cum se ajunge la deznodământul cunoscut.
Nu acesta trebuie să fie mobilul gândului nostru, ci mijlocirea.

8. Mijlocirea pentru cei din jur trebuie să fie starea inimii celui ce-L iubește pe Dumnezeu și pe oameni.
Să faci pace între doi prieteni certați, să arăți neînțelegerea, să explici.
„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii.” 1 Timotei 2:1
Mijlocire făcea Avraam pentru Sodoma, mijlocire n-a vrut să facă Iona, apoi a vrut, mijlocire făcea Ieremia, apoi n-a mai făcut, mijlocire făcea David pentru poporul lovit de ciumă, mijlocire făcea Domnul Isus pentru cei ce-l răstigneau.
Dumnezeu se miră când nimeni nu mijlocește.
Să facem mijlocire pentru cei ce întreabă, mai ales pentru cei revoltați.
E cel mai bun prilej de răspunsuri, atunci când fierbe mintea.

Ne vaccinăm? Un punct de vedere biblic.

„Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.”
Ieremia 33:6

Am de mult în cap aceste gânduri pentru că nu odată în ultimele luni mai ales am fost întrebat:
-v-ați vaccinat?
-e bine să ne vaccinăm?
-ne bagă cipul?
-ne omoară „ăștia”? Ne controlează?
Astă seară m-a sunat un frate din Republica Moldova pe același subiect.
I-am spus că nu m-am vaccinat pentru că nu mă tem, pentru că cred că am trecut prin boală (de un an n-am mai fost nici răcit, decât vag) și socotesc că nu ar trebui să mă înghesui ca fricosul să-mi caut primul salvarea.
I-am mai spus că sunt cu totul de acord cu vaccinarea, cu vaccinul, mai ales după dovedirea eficienței în Israel și Marea Britanie și acum se pare că și la noi.
Socotesc că vaccinul este un leac, un mijloc care aduce vindecare.
Iar vindecarea este o imagine biblică a mântuirii.
Doctorul este o imagine a Mântuitorului.
Medicamentul, leacul alinător (din Galaad), alături de doctor este tot o imagine a Mântuirii și a Mântuitorului.
„Cei bolnavi au trebuință de doctor” spune Domnul Isus.
Doctorul nu este ceva rău în Biblie, Luca era doctor, iar Pavel îl numește „doctorul preaiubit„, erau colegi în lucrare.
Peste tot în Biblie, leacul, vindecarea și doctorul au conotații pozitive, într-un singur loc un împărat este acuzat că a căutat salvare „la doctori”, dar se pare că era vorba de vraci acolo.
Dumnezeu avea nevoie de această imagine a leacului pentru a înțelege mântuirea Lui.
Păcatul este asemănat cu o boală cumplită: lepra, cu atrofierea terminațiilor nervoase, cu pierderea simțirii.
O imagine fidelă a păcatului.
Ar trebui creștinii să se teamă de vaccin?
Vaccinul este un medicament, ca o injecție și ca orice alt vaccin.
Mecanismul de acțiune al vaccinului urmărește stimularea producerii de anticorpi, anticorpi care se vor lupta ulterior cu virusul real în caz de infectare.
Să detaliez: vaccinul este o componentă asemănătoare virusului, care la administrare provoacă răspuns imunitar în organism, adică organismul produce anticorpi capabili să anihileze ulterior virusul adevărat.
Ca să lămuresc pe cei ce nu prea înțeleg acești termeni, mi-a venit în minte imaginea câinilor de turmă.
Câinii sunt tot un fel de lupi, dar domesticiți.
Ciobanii iau puii de câine ciobănesc, îi cresc, îi hrănesc și îi țin lângă turmă.
Câinii nu sunt oi și nu sunt turmă.
Nu-i tunzi, nu-i mulgi și nu-ți fac miei, aparent mănâncă degeaba.
Cam așa e și vaccinarea, ca și când își cumpără ciobanul cățeluși.
Dacă-l întrebi: „ești de acord cu cățelușii?” va râde, știe el ce știe, într-o zi cățelușii ăștia vor fugări toți lupii din jur și turma se va coborî toamna de la munte în număr deplin.
Cine „nu este de acord cu cățelușii” e posibil să nu fie atacat de lupi tot anul și să-i scape oile, dar e puțin probabil.
Mai mult ca sigur va pierde mult mai multe oi ucise de lupi, decât l-ar costa hrănirea unui număr suficient de câini.
Cam aceste lucruri i le-am spus fratelui din Moldova și multora care m-au întrebat, iar acum le-am scris ca să pot da link la cine-ntreabă.
Cei ce-mi cunosc postările mele dinainte despre urgii și despre faptul că Dumnezeu a trimis pandemia probabil m-ar întreba dacă eu cred că omul se poate lupta cu ceva trimis de Dumnezeu, cu îngerii lui Dumnezeu.
Găsim în Biblie astfel de situații și dialoguri între oameni și îngeri, Iacov, Balaam, etc.
Problema pe care mi-o pun eu față de vaccin este nu că e rău, ci că s-ar putea să nu fie destul de bun, să trebuiască repetat periodic, nu se știe încă.
Noi să nu uităm că așteptăm din ceruri o împărăție veșnică, ai cărei ambasadori suntem.
Urgiile, războaiele și pustiirile sunt profețite, să nu avem în cap imaginea unui viitor roz al unei omeniri evoluate, care trăiește în pace, ci ceea ce a scris Daniel: „este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile„.

Profeție neîmplinită: „….prinşii de război ai Ierusalimului, care sunt la Sefarad, vor stăpâni cetăţile de miazăzi”

Adică evreii care vor emigra din vestul Europei și America vor coloniza Neghevul, sudul Israelului, teritoriu care acum este pustiu.

„….prinşii de război ai Ierusalimului, care sunt la Sefarad, vor stăpâni cetăţile de miazăzi.” Obadia 20

Mai auzisem această explicare a versetului din Obadia, dar luni mi-am reamintit-o.
Luni a fost o zi grea.
Fiind a doua zi de paști eram acasă, când a sunat telefonul: băiatul cel mare al unei familii cu 12 copii a murit fulgerător în accident de motocicletă. Am fost complet răvășit.
Mă gândeam ce aș putea să spun unor oameni îndurerați, ca unul care n-am trăit o astfel de durere.
Apoi spre seară a venit prietenul nostru din Israel, avea avion a doua zi.
L-a prins pandemia în octombrie în România și n-a mai putut pleca până acum în mai.
A trecut și prin covid, între timp, cu complicații, internare, dar a scăpat.
Am petrecut cu el, ne-am plimbat, ne-am amintit călătoriile împreună de acum 4 ani și am amintit și profețiile.
Zice: „știi că în Israel se zice că evreii din Europa și America vor coloniza Neghevul.”
Mi-am amintit versetul.
Extrem de plauzibil.
Să detaliem.
Neghevul este pustiu pentru că până acum, datorită lipsei apei, era imposibilă întemeierea de colonii acolo.
Dar problema apei este rezolvată în Israel, așa că Neghevul urmează să fie colonizat și cultivat.
Doar tot în profeți scrie: „pustia (Neghevul, sudul) va înflori ca trandafirul.”
Că Sefarad înseamnă Spania sau evreii vest-europeni și americani, știam.
În 1985 când eram în armată la Giurgiu, luam tramvaiul de pe șoseaua Giurgiului. Chiar în stația de tramvai era un gard lung și o poartă impunătoare cu o firmă „ciudată”…le-am găsit pe net acum:


mai mare scrisul:

Mai târziu m-am lămurit cum e cu sefarzii și așkenazii, cele două ramuri ale diasporei evreiești.
Așkenazii (evreii ruși și este-europeni) au cam plecat în Israel și au colonizat centrul, nordul și acum munții.
Probabil sefarzii vor coloniza ce le-a rămas, adică Neghevul.
Oricum scrie că nu le va ajunge locul.
Prietenul nostru locuiește în Haifa, chiar pe strada Obadia.
Am stat seara cu el și am completat și listat o grămadă de hârtii de la ministerul sănătății din Israel, pentru intrare în țară, declarații de carantină, opreliști noi pentru urgii noi.
Ne-am descurcat.
L-am lăsat să doarmă și nu m-am mai culcat, mi-a fost frică să nu adormim amândoi și să piardă avionul de Tel-Aviv, s-a trezit la 3.00, la 4.00 am chemat un taxi, avionul era la 6.00.
A ajuns cu bine, acum e în carantină acasă.
Am dormitat marți, toată ziua n-am fost bun de lucru, mi-am amintit și discuția telefonică cu un coleg de facultate care acum e mare specialist în filtrare, angajat al unei firme germane, care a călătorit de zeci de ori în Israel la instalațiile lor de desalinizare prin osmoză inversă.
Și aceste tehnologii împlinesc profețiile.
Săptămâna asta m-am uitat la știri la conflictele din Israel dintre poliție și musulmanii furioși.
Am văzut undeva un reportaj luat pe străzi în Israel cu întrebarea: credeți că se va rezolva vreodată conflictul dintre israelieni și arabi? Au fost întrebați și arabi, și israelieni.
Răspunsul a fost Nu unanim , de ambele părți.
Profetic, acest conflict se va accentua până la marea bătălie de la Armaghedon, când Domnul Isus se va revela poporului său pământesc rămas necredincios.
Deocamdată trăim urgie, război, boală, accidente și moarte.

Pâinea minciunii

„Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriș.” Proverbe 20:17

Sunt multe „pâini”, adică moduri de a-ți câștiga traiul, descrise în Biblie:
-pâinea care-mi trebuie
-pâinea lenevirii
-pâinea minciunii
-pâinea întristării
-pâinea celor mari
-pâinea luată pe ascuns
-pâinea celui pizmaș
-pâinea spurcată
-pâinea de jale
-etc.
Dar mai avem și pâinea care s-a coborât din cer sau pâine cea frântă, adică Domnul Isus Hristos și moștenirea Lui.
Azi ne vom ocupa cu treburi mai terestre, cu descrierea unui mod de trai atât de tentant, dar atât de obișnuit în zilele noastre: minciuna.
Vom analiza traiul din minciună în cele trei aspecte ale lumii: aspectul economic, aspectul politic și aspectul religios.
E bine să punem întotdeauna în paralel aceste 3 aspecte ale lumii și chiar în această ordine.
Aspectul economic trebuie să fie primul. Conform piramidei lui Maslow, nevoile primare sunt dominante în orice om și ispita de a minți (sau de a fura) vine aproape justificat pentru a-ți acoperi nevoile de bază, hrana, îmbrăcămintea, adăpostul.
Aspectele politic și religios ale lumii vin imediat ca urmare a nevoii omului de identitate, de protecție de grup și de atașament.
Sunt tot nevoi și acestea.
Dar divaghez puțin.
Cu cât un om îl cunoaște mai bine pe Dumnezeu și Planul Lui, nevoia de atașament sau de apartenență este tot mai mică, fiind înlocuită cu „mângâierile lui Dumnezeu” și pentru cei total alipiți de Domnul, cu protecția Lui specială.
Îi vedem pe Ilie sau pe Elisei, și pe toți profeții beneficiind de asistența îngerilor, de oștiri numeroase delegate pentru a-i proteja, încât singurătatea sau izolarea, chiar expulzarea nu erau privite de aceștia ca și catastrofe.
Pentru un creștin alipit de Domnul, izolarea nu este o tragedie.
Chiar mai mult, semnul că cineva nu este bine cu Domnul este frica de a nu fi respins de oameni.
Dacă s-ar avea bine cu Domnul, n-ar avea-o.
Gata divagarea.
Pâinea minciunii, pâinea dulce se coace la aceeași brutărie de sfaturi cu pâinea lenevirii sau cu pâinea luată pe ascuns.
Să analizăm un pic pâinea minciunii.
De ce să tragi, să muncești, să plătești taxe când poți să minți?
Făina minciunii, frământată cu relații false, cu pile, cu dorința de a plăcea celor ce te pot favoriza, vor coace un limbaj mincinos, dulce și mieros.
Pentru cei care conduc afaceri, pâinea minciunii este vânzarea la negru, salarii la negru și întregul sistem de argumente „evlavioase” pentru neplata taxelor, argumente care ca și o turmă uriașă de hipopotami intimidează mielul blând al rostirii Cuvântului lui Dumnezeu care ne spune „cui datorați birul, dați-i birul”.
Totul se face pentru a obține și păstra clienți, vânzări și profit.
Făina minciunii coace o pâine dulce.
Dar „mai pe urmă” zice Dumnezeu că gura aceluia care a rostit mâncat/minciuna este plină de pietriș.
Iar cu pietriș nu te poți hrăni.
În domeniul politic minciuna trebuie să aducă voturi, votantul este unitatea de măsură în politică, dacă ești votat, ești ales și ajungi la „borcanul cu miere”. Pentru că foarte puțini sunt acei ce se bagă în politică animați de dorința de a realiza binele obștesc, de a se sacrifica (nu disperați, sunt și din aceea, binecuvântat este orașul sau țara care are astfel de aleși) pentru alții, cei mai mulți vor urmări postul.
Și vor minți cât vor putea de mult în campania electorală, numai pentru a fi aleși.
Dacă în comerț se caută clienți și în lumea politică se caută votanți, în lumea religioasă se caută adepți.
Enoriașul sau adeptul este sursa de câștig a celui ce trăiește din religie.
Am avut de câteva zile în minte aceste gânduri, dar aseară am ascultat predica lui Aurel G. despre profeții mincinoși și m-am pus azi pe scris.
Lucrătorul religios plătit de enoriași este în cele mai multe cazuri obligat să mintă pentru a-și păstra venitul.
Va lăuda pe cei răi care-l plătesc și va disprețui pe cei care, chiar dacă sunt plăcuți lui Dumnezeu, nu-i plătesc acestuia „taxe religioase”.
Este o pâine a minciunii să primești salariu de pastor sau de preot și să ai grijă tot timpul ca ceea ce vorbești să nu supere, să nu îndepărteze enoriași, adică venit.
Pâinea minciunii place, este dulce, dar pietrele minciunii sunt învelite în aluatul dulceag, care după ce se topește, gura rămâne plină de pietre, de împietriri, de minciuni,care vor fi aruncate când va vorbi gura.
Feriți-vă de pâinea minciunii, n-o coaceți, n-o mâncați, n-o dați și n-o primiți!
Aș vrea să rămâneți cu un gând din postarea mea: nu ascultați pe cei ce vă vorbesc pe bani, indiferent din ce domeniu, comercial, politic sau religios.
Adevăratele sfaturi se dau gratis și n-au ascultători mulți.
Adevărații iubitori de oameni fac ce făcea apostolul Pavel: „N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.  În toate privinţele v-am dat o pildă…” Fapte 20:33-35

Ce se întâmplă dacă lași pe Duhul Sfânt să facă educația copiilor tăi?

Nimic.

Dar dacă-l lași să facă „lucrul Domnului”?

Tot nimic.

Nu aceste lucruri le face Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a inspirat pe profeți și pe apostoli, prin ei a „completat” Noul Testament după rusalii, a dat daruri, a dat puteri și semne.
Ce n-a făcut și nu face Duhul SFânt?

Sigur n-a predicat direct oamenilor, pentru aceasta porunca a fost dată apostolilor și nouă tuturor, oamenilor vreau să zic.

Un exemplu:
La Ioppe(Jaffa) și Cezareea, o vedenie s-a arătat lui Petru, un înger s-a arătat lui Corneliu.
Și iată ce i-a zis îngerul: „ Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,  care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta’. ” Fapte 11:13-14
Nu putea „Duhul” să-i vorbească direct lui Corneliu cuvintele mântuirii?
Chiar dacă Duhul i-a vorbit lui Petru iar lui Corneliu i s-a arătat îngerul, slujba predicării Cuvântului nu a fost luată de la oameni, Petru a vorbit.
De aceea o rugăciune de genul: „Doamne vorbește-le”, sau „Doamne lucrează la inima oamenilor ca să fie mântuiți”, NU VA FI ASCULTATĂ DE DUMNEZEU.
Pur și simplu o astfel de rugăciune nu va fi ascultată de Dumnezeu, oricât ar părea de pioasă.
Și nici rugăciunea „Doamne atinge-te de inima copiilor mei, sau rudelor” nu va fi ascultată.
Trebuie ca tu sau cineva să le vorbească acestora „cuvinte prin care” vor fi mântuiți.

Dar să mă întorc la întrebarea din titlu cu încă un exemplu.
Cunosc destul de bine un creștin care are angajați.
Povestea aceasta o spune des.
El zice că are două feluri de angajați: angajați și angajați-angajați.
Și credincioși și necredincioși.
Odată, unul din cei „dublu” angajați l-a întrebat după ce a terminat ce i s-a dat să facă: „Șefu, am terminat, ce să mai fac?”
Și „șeful” rușinat i-a răspuns că el niciodată nu l-a întrebat pe Dumnezeu: „Șefu, am terminat, ce să mai fac?”
Un alt angajat, (dar mai mult în acte) îl întreabă des când primește câte-o sarcină mai dificilă: „auzi șefu, da nu faci tu? că știi mai bine”. Și răspunsul pe care i-l dă șeful este că rugăciunea „Doamne, lucră Tu!” este atât de răspândită printre creștini încât i se dă toată ziua de lucru „Șefului”, că desigur e mai priceput. Așa că nu se miră că respectivul pune așa problema și în fabrică.

Chiar apostolul Pavel s-a rugat ca oridecâteori deschide gura să i se dea Cuvânt, dar nu găsim mântuire prin infuzie, prin trăznet mistic, fără cuvinte, fără explicații, fără cineva care să plângă lângă cel pierdut. Desigur că vorbirea către cineva trebuie precedată de rugăciune pentru acela, dar numai rugăciunea singură, în ideea că „Domnul îi va vorbi” cuiva, nu este procedura corectă în ierarhia de autoritate divină.

Mare erezie, să crezi că așa se face.
Mai ales cu privire la educația copiilor.
Să crezi că într-un fel mistic, tacit sau poate în prezența unei slujbe religioase producătoare de emoții, cineva ar putea deveni brusc educat.
Emoționat, da.
Poate sub imperiul emoției, chiar să ia ceva decizie.
Dar acela nu va deveni niciodată angajat-angajat, căci pentru e deveni „angajat”, cuiva trebuie să i se predea „învățătura care duce la evlavie(angajament)„, adică planul lui Dumnezeu. Această predare a acestei învățături cere timp, dedicare și efort din partea celui care predă.
Efortul numit „durerile nașterii” pentru cei cărora li se predă învățătura.
Dureri suportate de cel care predă.

Să analizăm un pic ideea din titlu: ce se întâmplă dacă te rogi Domnului „să se atingă de inima copiilor tăi” sau de „inima cuiva”.
Am călătorit zilele trecute și am discutat cu mai mulți frați, surori, tineri și bătrâni, nepoți, copii, părinți, bunici, între 7 și 80 de ani.
Am observat această buruiană de gândire îngrijită ca o floare în grădina gândurilor unora din cei cu care, cu răbdare am dialogat zilele acestea. (Am plecat la drum ca să nu fiu „doar în trecere” pe la frați, ca de multe alte ori, ci pur și simplu, ca să stau până „se satură de mine”. N-a fost cazul, 2-3 ore au fost suficiente ca să ne epuizăm necunoscutele.) Mi-am amintit cum și eu am avut această buruiană în cap și cu câtă oroare am smuls-o.
S-au ridicat multe subiecte, am ascultat puncte de vedere interesante și m-am întors la rândul meu cu multe întrebări.
Am încercat să arăt caracterul otrăvitor al buruienii crezută floare, al părerii pioase că e suficient să te rogi Domnului pentru copilul tău și restul să facă Domnul.
N-o va face!
La Efes, apostolul a avut nevoie de 3 ani de plâns și învățătură „lângă fiecare din ei”.
Cu lacrimi.
Și la Galateni le scria plângând.

Am mai amintit în discuții chestiunea creaționismului, a școlii în pandemie, (da, am întâlnit și negaționiști-covid, culmea, unul era fiul unui frate care a murit de covid acum câteva luni, am fost s-o vizitez pe sora-văduvă, Doamne, Doamne! Fiul mortului nu credea în covid.) și am observat că nu se pune problema selectării în educație, a unei contraofensive împotriva darwinismului de exemplu, din multe sondaje ad-hoc știu că majoritatea tinerilor creștini sunt evoluționiști în gândirea efectivă.
Iar lipsa această de punere a problemei, alimentată de pansarea ușuratică cu „pansamentul” din titlu, lasă o rană cu puroi, infectată și chiar contagioasă, netratată.

Două probleme, nu una: rana nevindecată și tratamentul greșit.
Eu am zis să încep cu descrierea „legării în chip ușuratic” a problemei, de aceea am pus titlul așa.

La aceste lucruri mă gândeam aseară gonind spre casă, pe autostrada tot mai completă, încât am făcut 3 ore și zece minute din Banat până în Cluj, fără să depășesc viteza legală.
Am vorbit cu mai multe Lois și mai multe Eunice și cu mai mulți Timotei zilele trecute.
Aveam demult în lista de așteptare a această postare, cred că i-a venit vremea.
Este nevoie de oameni care să dea timp pentru educație, nu se poate instant, deși e seducătoare ideea.
Această învățare trebuie să fie continuă, organizată și neformală.
„Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere-aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri.  Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” Deuteronom 11:18-20

Le găsim pe Lois și pe Eunice care l-au educat pe Timotei, găsim pe Domnul Isus care i-a învățat pe ucenici, pe apostoli care învățau cu lacrimi, nu găsim nicăieri mântuire hocus-pocus.
Repet, nașterea din nou este un proces, un efort, o trudă a celui care învață pe altul.
Pentru ca cineva să fie născut, altcineva trebuie să sufere durerile nașterii pentru acela.
Slujba educației copiilor a fost dată de Dumnezeu părinților, nu există în Noul Testament „învățător de copii” în adunări.
Nu schimbați Biblia, că râde dracul de voi!

Căutând pe site, am descoperit că am mai scris postarea asta aproape la fel acum 5 ani.
Citiți și acolo, unele chestiuni sunt mai clar scrise acolo.
Iar în alt loc am arătat că transmiterea învățăturii nu este facultativă, este o poruncă.
Ideea că „i-am încredințat în mâna Domnului” pe copii, ascunde de cele mai multe ori abandonul și nepăsarea față de sufletul copiilor, lăsați de fapt în mâinile anturajului lumesc, a jocurilor și filmelor atât de seducătoare, a educației atee și evoluționiste, fără nici măcar ideea nevoii contracarării acestor ucigași sufletești.
„Doamne iartă-ne și dă-ne putere să explicăm și să învățăm și pe alții cum dorești Tu să fim în aceste zile din urmă!”