Vorbire la înmormântarea unui tânăr de 19 ani din județul Mureș.
Mi-a fost greu să-mi găsesc cuvinte pentru un mesaj care să mângâie părinții și pe cei 11 frați rămași în urma tragicului accident prin care David a plecat dintre noi.
Pomii erau înfloriți pe valea Mureșului, miercuri 5 mai, iar groapa a fost împodobită cu flori și pe pereți și pe fund, cum n-am văzut nici o altă groapă vreodată.
De la Adam până la Moise „moartea a domnit” și moartea domnește încă prin păcat. Păcatul este un mare rege, are domenii peste tot, are „ambasade” în toată lumea, în fiecare localitate este cimitir. Dar în aceste ambasade noi vestim victoria celeilalte împărății, a celei veșnice.
Pocăința nu este o religie, nici taină bisericească, nici spovedanie, nici schimbare de cult, nici botez….
Dar ce este?
Mi-am amintit și am citat destul de aproximativ ce citisem din cartea lui Elie Wiesel:
„Cronica povesteşte că celebrul Rabi Șnoer Zalman din Lcadi, denunţat de un adversar al mişcării hasidice, ca agitator împotriva ţarului, a fost arestat şi încarcerat în închisoarea din Sankt-Petersburg.
Într-o zi, directorul închisorii l-a vizitat în celula unde stătea singur şi i-a zis:
— Am informaţii că sunteţi un Rabi, un învăţat. Deci cunoaşteţi textele sfinte, Biblia. Explicaţi-mi un pasaj, pe care nu-l înţeleg, din Cartea facerii. Acolo se spune că, după ce a muşcat din fructul oprit, Adam a fugit şi s-a ascuns atât de bine, încât Domnul a trebuit să-l întrebe: «Ayeka — unde eşti, Adame?y» Este posibil, e oare de conceput ca El, Creatorul lumii, să nu fi ştiut unde se află Adam?
Surâzând, Rabi i-a răspuns:
— Domnul, lăudat fie-i numele, ştia; Adam nu ştia.
Şi a continuat Rabi Şnoer-Zalman:
— Credeţi că Biblia este o carte sfântă?
— Da.
— Că ea este pentru toate fiinţele, din toate vremurile şi deci şi pentru epoca noastră?
— Da, aşa cred,
— În acest caz, trebuie să vă explic adevăratul sens al întrebării puse de Dumnezeu lui Adam. Ayeka înseamnă: unde te afli tu pe lumea asta? Care este locul tău în Istorie? Ce faci tu cu viaţa ta, Adame? Odată și odată, fiecare fiinţă umană trebuie să se confrunte cu aceste întrebări.
Pentru fiecare dintre noi, cartea vieţii se trage tocmai de la Adam, El încarează misterul începutului. Dar prin cuvântul „Ayeka“,
Dumnezeu ni se adresează tuturor.”
Vă las și poezia pe care nu o mai țineam minte:
„Când ai în suflet un mormânt, nu mai iubești de pe pământ
nimic din ce te-ar trage firea… În suflet ai doar amintirea,
ți-e fiica ta sau fiul morți și toată viața ta le porți
viu chipul lor ca-ntr-un chimir. Ți-e lumea-ntreagă cimitir
și-n cap o groapă și-un sicriu cu cel iubit de tine, viu.
Cel mort, tu viu în tine-l porți iar viii, ție-ți par ca morți.
De când s-a dus al tău iubit tot gândul tău și-al tău vorbit
se-ncolăcesc ca un cârcel și iar te-ntorci vorbind de el,
iar cugeți și privești pierdut, iar pomenești de ce-a făcut
de ce-a mai zis, de unde-a fost, nu-ți mai găsești la viață rost,
iar ți-amintești și-ți fuge dorul…dar doar în tine-i viu odorul,
ceilalți te-ascultă prefăcuți că te-nțeleg…dar stau ca muți
și-așteaptă vremea ca să-ți treacă și-ncearcă-ncet ca să te facă
să uiți, să nu mai stai plângând și…. mortul să ți-l scoți din gând.
Dar oare nu la fel și eu creștinul veacului ateu
ar trebui să stau sedus cu gândul la Cristosul dus
ce va veni…și să-L aștept? Să nu am alt fior în piept,
să-mi fie frații Lui, acei ”neînsemnați”..și ”frați ai mei”?
Să-mi fie vorba mea mereu la dragostea lui Dumnezeu
la ce-a făcut…și-n cei în jur să-L văd în chipul cel mai pur.
În cânt de păsări, cântă El, parfumul florilor, la fel.
E-un dar al Lui și coptul rod. În toate parcă-i scris un cod…
…un alfabet al altei limbi prin care sufletul mi-l plimbi
să-nvăț a buchisi tăcut abecedarul neștiut
al limbii Noului Canaan. Mă văd în mine, ca-ntr-un han
ca un străin și-un călător închis în trupu-mi trecător…
…într-un sicriu de carne mort ce înc-o vreme o să-l port
pe mine astfel îmbrăcat. Aș vrea să fiu eliberat
aș vrea mai bine să mă mut, să nu mai pribegesc pierdut
prin lumea-n care sunt străin închis în propriul meu chin.
Când trupu-ți vezi ca un sicriu, iar Cel Ascuns în tine-I viu
ți-e Duhul sus, dar trupul jos și umbli-”n moartea lui Cristos”
batjocorit și ocărât, ironizat, bătut, urât
vorbit de rău și defăimat … în ”Haina” asta îmbrăcat.”
Pocăința este o frământare a inimii, un frământ al conștiinței, o întrebare pe care ți-o pui: „sunt eu bine?”
„Dacă nu trăiești în fiecare zi cu o frământare a sufletului ca cea dată de înmormântarea de astăzi, nu ești bine.”
Cam acestea au fost ideile pe care am putut să le îngâimez în fața gropii deschise, în fața zecilor de frați, unchi, mătuși și verișori ai lui David.
Ca de obicei la înmormântări, am dat la ieșirea din capelă aproape 200 de Nou Testamente (mulțumiri celor de la Gideons) tuturor participanților. Primărița din sat plângea la ieșire.
O mențiune specială despre primăriță.
Mi-a spus tatăl lui David că s-a zbătut să cumpere imediat un teren pentru extinderea cimitirului.
Pentru că în sat nu mai fusese înmormântare de pocăiți și preotul ortodox a refuzat să acorde drept de înmormântare în cimitirul satului (un abuz după opinia mea într-un stat laic, dar Domnul să-l binecuvinteze cu pocăință și pe preot) primărița a cumpărat rapid o bucată de pământ lipită de vechiul cimitir, a defrișat ceva copaci ce erau pe-acolo și mormântul lui David a fost primul din noul cimitir. Dumnezeu s-o binecuvinteze și pe primăriță.
A fost o zi caldă de primăvară, fără vânt, fără ploaie și fără arșiță, mulțumim lui Dumnezeu și ne rugăm ca El să mângâie părinții și frații lui David cu mângâierile Lui cerești și să aducă la pocăință și pe alții din acel colț de țară.