O să zburăm cu Domnul în văzduh,
toţi cei ce I ne-am închinat în duh
şi-n adevăr I-am strâns al Lui Cuvânt,
ca o comoar-ascunsă în pământ.
În oamenii ascunşi ai inimii
acelor care dintre mii şi mii,
de Duh pecete, fi-va pe uşciori,
aceia-L vor întampina pe nori.
Mira-se-vor toţi cei ce-L vor vedea
şi s-or jeli de El cu jale grea,
când vor vedea: ca smulşi de-un alizeu:
zburând în cete, fii de Dumnezeu!
Din doi care vor fi la câmp, lucrând,
doar unul se va înalţa, zburând,
din două ce vor măcina la moară,
una va sta privind cum alta zboară!
De ce să fi lăsat aicea jos?
Trezeşte-te, aleargă la Hristos,
e-un tron de îndurare şi-un altar
de unde curge un izvor de Har!
Unde-s acestea te întrebi uimit?
urechea cărui om le-a auzit?
ce inimă de om le-a cunoscut?
există oare-un ochi ce le-a văzut?
Nu, nu si nu, aceste lucruri mari
necunoscute sunt de cărturari
şi se descopere frumos şi-ntreg
duhovniceşte doar când se-nţeleg.
Mintea pricepe până la perdea
şi ochii, pân-acolo pot vedea
chiar de se urcă-n al ştiinţei dud
urechile, doar pân-acol-aud.
Dincolo de perdea, găsi-vei Har!
perdeaua-I sfâşiată, vino dar
pe calea nouă ce ţi s-a deschis
precum în Noul Testament e scris.
Perdeaua este trupul lui Hristos
rămas-a sfâşiat şi zdrenţăros,
Intrare cu uşciorii uşii rupţi,
e stramtă, dar se merită să lupţi!
Smereşte-te şi du-te la altar!
doar cei smeriţi sunt îmbrăcaţi cu har!
pătrunde-n nevăzut, stai în Cuvânt
dincolo-I Cer, afară e pământ!
Perdeaua este graniţa de Har
până la care ne-nţelese-ţi par
cuvintele ce le asculţi uimit.
Când intri, le pricepi mai lămurit.