Să lege mai întâi pe cel tare (2)

1 Samuel 30, atacul amaleciților asupra Țiglagului

„Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar, dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.” Luca 11:21-22
Ideea principală explicată aici este că înainte de a dori eliberarea celui prins, trebuie mai întâi legat cel ce-l ține prins. Am exemplificat cu bătălia lui David cu amaleciții după ce aceștia au cucerit Țiclagul. David a trebuit să bată pe amaleciți pentru a elibera prizonierii. Amalec înseamnă lingușire, prefăcătorie, o pildă de actualitate, mediile comercial, politic și religios fiind pline de acest păcat acceptat, promovat, calibrat: prefăcătoria, lingușirea.
Același subiect, text, aici.

Masca cu ciucuri

Despre noua urgie…și mai vechile urgii

Nu numai Covidul este o urgie, Covidul este una din urgii, lângă urgiile mai vechi, iar purtarea măștii pe față e semnul ei, lângă semnele altor urgii.
Căderea în păcat a fost prima urgie și apariția posibilității morții, prima pedeapsă. Munca deasemenea a apărut ca o pedeapsă.
Apoi a venit potopul, o altă urgie, iar arca, a fost prima izbăvire, și curcubeul, primul legământ.
Apoi a fost Babelul, prima distanțare socială reală: extrem de dureroasă: frate cu frate să nu se mai înțeleagă, copii cu părinți, tragic. Cumplită urgie.
Urmările Babelului sunt națiunile iar semnele națiunilor sunt peste tot: drapele, steme, …ciudat, oamenii se laudă cu ele. Cu semnele vechii urgii. Straniu.
Dar ne lăudăm noi oamenii și cu munca noastră, cu rezultatul unei și mai vechi urgii.
Aceasta a fost poteca gândului meu în ultimele săptămâni, punându-mi peste urechi și dându-mi jos masca de zeci de ori pe zi. Am devenit expert, la început mi se tot încurca, ba cu brațele ochelarilor, ba cu casca telefonului, sau cu amândouă, dar treptat m-am dedat și pot pune și da masca jos cu îndemânare.
M-am întrebat: oare dacă nu se descoperă un vaccin, dacă masca devine „noua normalitate”, oamenii se vor lăuda de la o vreme și cu masca?
Vor apărea măști „la modă”, asortate cu hainele?
Vor apărea măști cu ciucuri? Cu briz-brizuri?

Sinistru să ne gândim, dar posibil. Și mă tot gândeam lucrând:
chiar dacă pare stranie ideea de a ajunge să ne lăudăm cu ceea ce acum este o chestiune absolut detestată, oare nu la fel este când ne lăudăm unul împotriva altuia cu munca noastră, pedeapsă și asta? Cu rezultatul ei, cu bogăția? Cu competențele câștigate? Cu diplome și premii? Cu câte limbi vorbești?
Mi-au părut brusc toate aceste laude, măști cu ciucuri.
Să te lauzi cu ceea ce ar trebui să-ți amintească de rușine, de păcat, de pedeapsă.

„Apoi,…îi îngrozește cu urgia Sa…” sau „de ce frânează Dumnezeu „globalizarea”?” (…meditații la Psalmul 2)

„El(Dumnezeu) a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,  ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind…” FA 17:26-27
Vedem din această declarație că scopul cu care Dumnezeu a pus limitări în relațiile interumane este ca prin ele, oamenii să se apropie de Dumnezeu, nu unii de alții. Limitați, începem să-L căutăm pe Dumnezeu, să punem întrebări, să ne mișcăm mintea, să „ne ducă gândul”, să „ne pună pe gânduri”. Nefiind limitați (sau crezându-ne așa), pre(a)ocupați fiind unii de alții, sensibili la felul cum suntem văzuți de semeni sau mai grav, tânjind după slava pe care am putea-o căpăta de la alți oameni, devenim treptat atât de insensibili la afirmațiile simple ale lui Dumnezeu din Scriptura Sa, încât nu le mai credem, după cum a spus Stăpânul, Domnul Isus: „Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” Ioan 5:44
La nivel personal, dragostea de Dumnezeu este concurată în sufletul fiecăruia de dragostea de oameni, de slava lor, de părerile lor, de fapt de dragostea de sine, de cum suntem văzuți, de ce zic și cred cei din jur despre noi. Și acest lucru stârnește gelozia lui Dumnezeu.
La nivel de țări și popoare, este la fel: Dumnezeu a impus limitările de limbă la Babel, ca oamenii să se împrăștie și să nu mai fie împreună. De atunci sunt limbi și granițe, vămi și pașapoarte, să vă gândiți la asta de fiecare dată când stați la rând la vreo vamă. Să deschideți Biblia, de aia stați, să vă gândiți la Cel ce ne-a limitat pe orizontală, ca să privim în sus.

Dar azi vreau să mergem mai departe cu gândul, să vedem filozofia globalizării și mai ales îngâmfarea din spatele acestei filozofii. Omul s-a schimbat spre rău de la căderea în păcat, chiar merge din rău în mai rău. Acest rău vine de la gândire și este proporțional în fiecare om sau națiune cu cât de tare s-a îndepărtat de Biblie, după cum a afirmat preotul Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, privind cultura popoarelor protestante din Apus: „Din aceastã dragoste pentru Biblie, au ieșit popoarele biblice din Apus, cu viața lor plinã de roadele trãirii Cuvîntului lui Dumnezeu.” sursa, pag 558, 1937, Foaia Isus Biruitorul
(Preotul se referea la țările protestante de atunci, care din punct de vedere moral, acum 100 de ani, erau superioare țărilor ortodoxe și catolice, unde incultura era însoțită de degradarea morală, alcoolism și imoralitate. Între timp lucrurile s-au stricat foarte mult și între „popoarele biblice” și nici la noi nu stau mult mai bine ca atunci.)
Globalizarea este considerată justă din rațiuni economice: în era automatizării industriale se promovează „deschiderea piețelor”, apoi deschiderea granițelor, libertatea de mișcare, uitând că granițele…Dumnezeu le-a pus. Deci s-ar putea ca Dumnezeu să nu fie de acord cu globalizarea, mai ales ale…ateismului, darwinismului și materialismului. ¹
Un pas greșit al omenirii în secolul XX a fost nu atât globalizarea, nu deschiderea granițelor, deschidere de care beneficiem cu toții, ci uitarea lui Dumnezeu. Un fel de globalizare a filozofiei ateiste, a negării lui Dumnezeu, până la impunerea de condiții ateiste de către Uniuni de popoare, altor popoare mai mici. „Alianțele împăraților” duc la conspirații împotriva lui Dumnezeu:
„Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună
împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, ” Psalmul 2:2, adică aliindu-se unii de alții, oameni vor să scape de dependența de divinitate, să se descurce singuri, „zicând „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” (3)

Via lui Dumnezeu și vierii

August, 11, 2001
VIA LUI DUMNEZEU ŞI VIERII

Isaia 5:1-7 „Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.  I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.  „Acum dar – zice Domnul –, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!  Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?  Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;  o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”  Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată şi, când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate şi, când colo, iată strigăte de apăsare! „

Matei 21:33-46 „Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.  Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.  A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.  La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu!’  Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui’.  Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.  Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?”  Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor”.  Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?  De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.  Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”  După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei  şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept proroc.„

(Vie cu turn de pază, Nazaret Village, Nazaret, Israel, 23 aprilie 2017)

Trăim într-o lume tulbure şi frămîntată, mai stricată şi mai rea ca oricînd. Cuvîntul lui Dumnezeu Spune că “toată lumea zace în cel rău” şi merge din rău în mai rău. Suntem chemaţi Să fim conştienţi de această tristă realitate şi să deosebim ” pe cele alese„. (Fil. 1:9-11) Deşi aşa stau lucrurile, preocuparea noastră de căpetenie nu este lumea, ci Cuvîntul lui Dumnezeu şi Impărăţia Lui, a cărei temelie şi vîrf cu slavă nepieritoare este Domnul Isus Hristos.

Într-o astfel de lume înstrăinată de Ziditorul ei şi potrivnică Răscumpărătorului său, Domnul Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea Lui nestingherit, potrivit cu îndelunga Sa răbdare, sfinţenie şi dragoste. Dealungul vremurilor El a ţinut legătura Sa cu omul, Şi-a instituit aşezămintele Sale sfinte şi mereu a chemat la Sine pe cei ce L-au părăsit, prin gura proorocilor.

Astfel, atunci cînd Domnul a înfiinţat poporul Său Israel, Cuvîntul ne spune în cuvinte poetice de o rară frumuseţe, cum pe o cîmpie mănoasă a fost plantată o vie, proprietatea Celui Prea Iubit.( Isaia5:1-7) Lumea înconjurătoare îşi vedea de drumul ei şi de stricăciunea ei, dar via lui Dumnezeu era în grija dragostei Lui şi era înzestrată cu tot ce trebuia în vederea unei bune recolte: pămînt curăţit de pietre, saduri de viţele cele mai alese, gard, turn şi teasc. Şi totuşi, marea durere a fost că via a făcut struguri sălbateci.

7 argumente pentru a practica „adunarea din familia ta”, modelul de aplicat acum, biblic și legal.

În timpurile Noului Testament, modelul de adunare creștină cel mai întâlnit era „pe familii”. Adunarea din casa lui Iust, din casa lui Acvila și Priscila, sunt mai multe exemple în Noul Testament. Nu există nici un exemplu în care creștinii să își fi construit o clădire cu scop specific și exclusiv de întâlnire creștină. La Corint vedem pe Gaius ca și gazdă a adunării, adică adunarea din Corint se strângea în casa lui, întreaga adunare. Probabil avea o casă de dimensiuni cuprinzătoare. Tot la fel de natural și de simplu, ar trebui să fie și acum.

Ce vreau să spun în această postare? Câteva idei:

1. Această pandemie nu este un eveniment întâmplător, darwinistic, ci un act expres al voinței lui Dumnezeu, așa cum este orice alt eveniment mare sau mic, grandios sau minuscul, de la potop, la moartea unei vrăbii sau la căderea unui fir de păr din cap.

2. Noi, ca creștini, trebuie să privim și această urgie și să trăim în ea în deplină pace, în totală liniște a minții, așa cum am fost învățați de Stăpânul nostru: „să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Stăpânul nostru, Domnul Isus Hristos, care ne-a dat deja cetățenia țării în care vom intra, ne socotește pe noi străini și călători pe pământ, ambasadori ai Lui. Avem și mandat și resurse pentru a suferi și noi împreună cu cei care suferă, pentru a manifesta deplină compasiune cu cei ce suferă alături de noi și a-i încuraja, explicându-le lucrurile care vor fi și pentru a rămâne în pace totală, oricâte urgii se vor mai dezlănțui peste lume.

3. Trebuie să observăm bunătatea lui Dumnezeu care constă în faptul că a trimis pandemia abia după ce oamenii au învățat metodele alternative de comunicare, fără întâlnire fizică. Chiar această pandemie a împins și pe cei mai reticenți tehnofobi să facă pasul spre a-și instala aplicații și a învăța să lucreze cu ele. Homeschoolingul și homechurchul, atât de urâte de promotorii etatizării educației, (acei avocați ai folosirii educației ca armă de integrare socială și implicit de anulare a educației creștine) au devenit brusc norme.

Cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit

„Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui
şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.” Proverbe 27:18

Cum vine asta: să-l „păzești” tu pe Stăpânul, pe Domnul, pe Isus?

O să răspund după ce vă spun povestea smochinilor. Am doi în grădină.
Îi îngrijesc ca să învăț de la ei. Școală nu mai fac, părinții mi-au murit, copiii au plecat, mă duc să mă învețe păsările și florile, animalele și plantele. Mari profesori.
Smochinul nu este greu de îngrijit. La clima noastră trebuie învelit iarna. Eu îi învelesc an de an cu coceni de porumb, după sfatul unei doamne din Banat. N-au înghețat în nici o iarnă, iar anul acesta i-am desfăcut mai repede, că nu le pasă de -2, sau -3 grade. Au dat pe rod mai repede și acum (22 mai) smochinele din primul rod sunt mai mari ca nucile.
Că rodește de două ori, și-n Biblie scrie. Mare profesor.
Și n-are flori, n-are slavă. Și prima dată primăvara ies fructele, apoi frunzele. Un pom unic. Și nu poți să-i separi fructul de sămânță, nu poți arunca sâmburele, are sute. Încă odată unic.
(Corectat 11 dec 2020: Smochinul are flori, înăuntru.)
Smochinului îi place apa și soarele. Să nu-l pui între alți pomi, să nu-l lași fără apă. Și câte unul nu dă rod, n-are leac și nu știi dinainte, pur și simplu se taie și se pune altul.
Ieri i-am curățat, au înghețat câteva rămurele, mlădițe. De fapt am curățat mai toți pomii (de ramuri uscate). Tai după Biblie, cum scrie: se curăță mlădițele, cele uscate se taie, și cele neroditoare, iar cele cu rod se curăță. Trei feluri de tăieri, aceeași foarfecă, același grădinar. Adică trei feluri de suferință: suferința morții, suferința îndreptării (sau suferința pedepsei) și suferința slavei, aia după voia lui Dumnezeu. Oare fratele Marținkovski le-a prins pe toate? …mă gândeam curățind.
Și mă mai gândeam la cele două rânduri de roade, e clar că noi suntem pârga, cele dintâi. Cele mai bune, „o smochină dorită de sufletul meu„.
Smochinul fără roadă s-a uscat, o profeție aplicată asupra viitorului imediat al celor ce s-au lepădat de Stăpânul…Dar dacă înțelegem bine pildele, vedem că după tura întâia de smochine, vine tura a doua, din același smochin. Mare lecție („nu te făli față de ramuri„, nici față de cele noi). Tura a doua vine pe mlădițele de anul acesta, cele care n-au trecut iarna, toate sunt noi, „iată că eu fac toate lucrurile noi„. Cum va fi? Exact nu știu. Întrezăresc. Nu speculez, eu scrie despre ce-a fost și ce este, puțin despre ce va fi și puține cu „sigur”, mai multe cu „cam așa”.
Evreii vor fi reabilitați, dar să mă întorc la întrebare, am scris destul despre evrei, acum să scriu despre Stăpânul din ceruri.
Mă gândeam azi că noi suntem ambasadorii Lui, investiți cu cetățenie dinainte de a intra în patrie.
La americani aștepți mult după cetățenie: ani, limba engleză, istoria Americii, examen.
La evrei ți-o dă pe aeroport imediat la sosire.
La Hristos ți se dă cetățenia prin credință, înainte de a pleca spre patrie. Noi n-avem viză de cer, nici bilet de cer, noi avem cetățenie în ceruri.
Mai mult, suntem angajați ca ambasadori în țara de unde nici n-am plecat.
Desigur, nimeni nu ne cunoaște, dar nici pe El nu-L cunoaște și recunoaște lumea. Noi îl recunoștem, îl așteptăm, îi păzim Cuvântul?
Îl apărăm de calomnii? Îl lăudăm, îi păstrăm cuvintele nealterate într-un vacarm de răstălmăciri. Căci toți cei care nu-L cred și nu-L iubesc, cu Numele Lui se laudă. E o mare confuzie, te prinde dorul de abandon (se spune dezertare).
Ce mare pildă!
Dacă îngrijești smochinul, ai parte de rod.
Dacă păzești cuvintele Stăpânului, vei fi prețuit. (În atelierul unde lucrez am pus pe perete un verset: „un om este prețuit după măsura priceperii lui” Pr. 12:8) Căci asta înseamnă să păzești pe Stăpânul, să păzești, să respecți Cuvântul, așa cum L-a lăsat.
„Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat” 1 Timotei 6:20
„Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.” 2 Timotei 1:14
Ce să păzească anume?
„Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l …” 2 Timotei 1:13
Cum? Așa cum se îngrijește un smochin.

Caracterul comercial al Babilonului, comentariu la Apocalipsa 18:11-13, Cristian Moisescu

Fostul primar al Aradului, Cristian Moisescu, nu a fost numai un om onest dincolo de orice bănuială, nu numai un profesor dedicat studenților care l-au iubit foarte mult, nu numai un primar care a strâns pentru Arad cât a putut, mai ales în domeniul educației, ci și un cercetător biblic neobosit. A scris cărți întregi cu subiect creștin, din una din ele vă citez azi.


(Pe frontispiciul primăriei din Arad, în timpul mandatului său a pus să se scrie: Calea, Adevărul, Viața. Așa este și acum. sursa: https://www.facebook.com/primarulpebicicleta/)

„Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn bine-mirositor, tot felul de vase de fildeş, vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mitul, nici tămâia, nici vinul nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor“

Apocalipsa 18:11-13

Caracterul comercial al Babilonului este scos în evidenţă prin faptul că negustorii îi deplâng distrugerea. Jalea lor este cauzată de încetarea comerţului cu Babilonul: pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa şi ‘ deoarece toate aceste bogăţii atât de dorite sufletului lor , toate lucrurile alese, strălucitoare, sunt pierdute acum pentru totdeauna.

Câştigul de pe urma religiei false este hidos. Oamenii şi-au făcut o carieră, au scos profituri dintr-o astfel de activitate. Este şi mai trist când cei care se pretind creştini caută să obţină beneficii materiale dintr-o astfel de activitate. (Conform Ioan 2:14; 1 Timotei 6:5; Tit 1:11)

Cum va declanșa Covid-19 emigrarea evreilor din Vestul Europei și America spre Israel?

(Postare din luna mai, între timp cifrele s-au schimbat, s-au agravat, dar direcția și amploarea evenimentelor urmează clar împlinirea pas cu pas a profețiilor.)

„Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Ezechiel 20:34
Acest text biblic și altele asemenea acestuia explică timpul de acum, clarifică istoria secolului XX și se pare și a secolului XXI. Secole în care Dumnezeu adună în Israel pe fiii firești ai lui Avraam, proces numit de politicieni „sionism” și de profeți în multe feluri: „înfrunzirea smochinului”, „realtoirea mlădițelor rupte”, „învierea oaselor din valea uscată” și alte imagini biblice cunoscute.
Israelul a fost una din țările care au trecut cel mai ușor peste pandemia de Covid19.
Pe un blog evreiesc (al unui medic, Gabriel Sapir) am găsit articolul: „Timpul de a reveni acasă: valul Aliyah după Covid-19„ care spune că:
-Israelul a răspuns cel mai bine epidemiei
-Israelul a avut doar 20 de decese /1 milion locuitori( articolul e din 19 aprilie, acum 31/1 milion)
-Israelul fiind sub amenințare are o politică de răspuns la dezastre (nu doar epidemii) superioară celorlalte țări.
-rata de decese din Belgia : 471 decese / milion, (acum 794/1 milion locuitori)
-SUA 118, (acum 275/1 milion locuitori)

-UK 228, (acum 523/1 milion locuitori)
Adăugând la aceste date și ponderea de 5-7 ori mai mare decât procentul din populație al numărului decedaților din comunitățile evreiești din diaspora, trebuie înmulțite cifrele din paranteze cu minim 5. Rezultă niște statistici înspăimântătoare pentru comunitățile evreiești din diaspora, o rată de decese de 100 de ori mai mare decât în Israel.

Risipa și desfrâul Babilonului

„Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire!„
Apocalipsa 18:7
Ar fi trebuit să dau titlul acestei postări, despre necesități sau nimicuri.
Unul din lucrurile pe care le-am înțeles când am citit prima dată Biblia pentru mine a fost să lucrez în viață „un lucru bun„, la ceva util, ceva necesar omului, nu nimicuri.
Ce este acest „ceva bun„, m-am gândit mult. Dacă mă fac cântăreț la operă este „ceva bun”? Eu cred că nu (oricum n-am voce, dar se punea problema la unii). Omul poate trăi fără să asculte operă. Dar un obiect necesar, aliment, haină, materiale necesare vieții, servicii vitale, lucruri sau activități pentru viață, da, pentru distracție, nu.
„Nevoile” (cum le vedea Maslow) se împart în două: necesități și distracții.
Din acest principiu se desprind două feluri de industrii: industriile necesarului și industriile distracției. Despre asta am vorbit acum 3 ani la niște studenții:
„nu vă apucați să vă faceți sală de jocuri de noroc….sau tot felul de chestii care ies din sfera util(/plăcut), orice produs (sau serviciu) răspunde unei nevoi sau răspunde unei plăceri. Plăcerea nu este nevoie. Nevoie este să mănânci, nevoie este să te îmbraci, nevoie este ceea ce face omul bolnav și omul necăjit, nu omul buiac. …”
    „Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ” Efeseni 4:28 ceva folositor, ceva fără de care nu (se) poate. Adică ceva util, obiectele, serviciile  pot fi necesare sau plăcute.
Nu intrați în sfera plăcutului că-i primul lucru la care renunță oamenii când vine criza. …Ca creștini să nu ieșim din domeniul necesarului. ” De aici.
    Babilonul prezentat în Apocalipsa (ca fiind falimentat) are în componența sa acest aspect al risipei și al distracției, industriile inutilității, ale surplusului, ale lucrurilor fără de care se poate trăi.
Vedem acest lucru cel mai bine acum în pandemia de Covid, când cele mai multe întruniri publice au fost închise. Lumea nu s-a oprit. N-a dat faliment nici o măcelărie, nici o alimentara, nici o brutărie. Dar turismul, discotecile, teatrele, meciurile, barurile s-au închis iar bisericile au trecut pe virtual, fără mulțimi fizice.
Ce citim în Apocalipsa este o imagine a falimentului unei lumi formată de filozofia plăcerii și risipei. De fapt, este filozofia care conduce lumea noastră:
-scopul vieții este să mă simt bine
-trebuie ca să-mi placă ce fac
-omul trebuie să urmărească să fie fericit
-trebuie să te simți împlinit
…sunt câteva din cele zece porunci ale acestei „evanghelii”.
Această atitudine de urmărire a plăcerii are în spate și o împinge o puternică industrie a distracției și în față o filozofie a plăcerii, a risipei. Și mijlocul de obținere a acestor dorințe este banul. Așa că pentru majoritatea oamenilor, ciclul vieții este o fugă în cerc de:
-a muncii pentru a obține bani (dacă se poate, a câștiga bani într-un mod plăcut este cel mai de dorit)
-a cumpăra obiecte sau servicii plăcute, promițătoare, care oferă siguranță, impun respect și apreciere, haine, mașini, case, etc.
-a te folosi de aceste achiziții cu gândul plăcerii maxime și suferinței minime.
Trebuie subliniat cu tărie că opusul acestor stări, abstinența totală și stoicismul nu sunt mai bune.  Dumnezeu se bucură ca oamenii să se bucure de ceea ce El dă, dar fără să-L uite pe Dătător, primind, folosind și mulțumind, cu dreptate, fără mândrie, fără pizmă și fără să uite să facă dreptate la alții.
Să ne întoarcem la filozofia risipei și desfătării. Biserica creștină falsă a dezvoltat o industrie religioasă a plăcerii, opulenței și luxului. „….s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă…” v 7 Să ne gândim la miile de catedrale pline de opere de „artă” și de lux care umplu lumea…

Se zice că sunt peste 3800 de catedrale numai catolice în toată lumea. 3800
Și tot teatrul ce se desfășoară în ele este susținut de milioane de actori și de sute de milioane de donatori. Dragii mei, e lumea în care trăim, miliarde de oameni care n-au citit o pagină din Biblie, sau dac-au citit-o nu a fost cu credința că e de la Tatăl lor, dar acești oameni cad în extaz în fața luxului slujbelor religioase pline de fast și opulență. Și de muzică, pentru că căderea Babilonului va avea ca semn liniștea…”Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare.”  traducere alternativă mai potrivită: „artist în vreo artă oarecare„. Apocalipsa 18:22
Pandemia de Covid a îndepărtat pe oameni unii de alții, păcătuiesc mai puțin, e într-un fel un semn al milei lui Dumnezeu.
       Lângă casa noastră este un Mall și pe vremea asta, de primăvara până toamna, mai ales la sfârșit de săptămână bubuia muzica, erau concerte de duduiau geamurile. Anul trecut m-am rugat fără credință deloc: „Oprește-i Doamne!” N-am crezut. Acum, în timp ce scriu se aud de afară greieri, și broaște…și cățeii ce latră la a 7-a casă.
Parcă e o avanpremieră a Apocalipsei. „…nu se va mai auzi…„
„negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta” v 23
Care este vraja?
Potirul care îmbată, filozofia care spune să faci ce-ți place, felul de a trăi fără Dumnezeu și fără Scriptură. Fără gândurile lui Dumnezeu. Această filozofie, dragii mei e specifică „lumii creștine”, țărilor creștine în general, Europei și Americilor și în special lumii formate de catolicism.
„acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.” v 24
Fiara a patra, Imperiul roman este călărită încă de femeia curvă, Babilonul spiritual.
Cum este călărită?
Este condusă, imperiul (fiara) face ce-i spune (sau ce nu-i interzice) „călărețul”, femeia.
Iar această femeie este Religia Romană și fiicele ei, celelalte religii cu pretenții de uiniversalitate.
Lumea este coruptă pentru că religia este coruptă. 
E vremea de acum, dragii mei, să citim bine Biblia, să ne uităm bine în jur.
Politica este coruptă pentru că religia este coruptă.
„împăraţii pământului, … au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea,” v 9
Comerțul este corupt pentru că religia este coruptă.
„Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei.” v 15
Mentalitatea urmăririi luxului, a distracției (desfrâului) și plăcerii s-a format din potirul filozofic al religiei pline de vrăji. Totul pleacă din religie, dacă popa fură și trăiește în lux este un indiciu că Dumnezeu vrea să fi bogat și să urmărești distracția. Originea corupției este în religie!
Aceasta este beția, îmbătarea: mentalitatea aceasta, să urmărești distracția, plăcerea, risipa, desfrâul.
Și mentalitatea aceasta provine din religie.
Ce faci când constați ca Isaia că ești în mijlocul acestor lucruri? „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate” Isaia 6:5
Asculți de glasul din cer: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!„
  O observație: Cel ce vorbește din cer, spre deosebire de cel ce vorbea pe pământ (Moise) este Domnul Isus. De Cel din cer trebuie ascultat. Mulți comentatori spun că nimicirea Babilonului religios va avea loc înainte de răpire (îngerul ținea încă cele 7 potire ale judecății, Glasul Domnului Isus este „din cer” iar „poporul meu” este împrăștiat în mijlocul Babilonului).
 De aici, mulți comentatori deduc că înainte de răpire va avea loc o mare „ieșire” din Babilon. Unii văd aceasta ca o mare mișcare religioasă de trezire, dar eu cred mai degrabă că de la reformă încoace și încă și mai dinainte glasul „din cer” a răsunat nu într-un mod mistic, ci citit de pe paginile Bibliei, în ultimii 500 de ani.
Nu cred în trezirea bisericismului, dar cred în ieșirea individuală din Babilon.
Dacă înțelegem limba lui dumnezeu, limbajul figurat al profețiilor, ce înseamnă Babilon, ce înseamnă Ierusalim, înțelegem că nu trebuie să ne mișcăm fizic de undeva altundeva, ca să ieșim din Babilon. Trebuie doar să nu mai dăm credit religiei mistice, religiei îmbătătoare, fără logică, fără pocăință și judecată, să ne apropiem de Cuvântul Legământului (Noul Ierusalim) și să facem din el „culmea bucuriei noastre„. Ps 137
Acum, când toți oamenii așteaptă „reîntoarcerea la normalitate”, de fapt la vechile distracții și desfrâuri de la care pandemia i-a oprit, tu dragul meu ce aștepți?  Ai „suferit” și tu din lipsa discotecilor, a meciurilor, a restaurantelor și a celorlalte lucruri închise? Nu vezi că Dumnezeu din dragoste de oameni a trimis pandemia, frica, distanțarea. Psalmul 2 „apoi îi înspăimântă cu urgia Sa„. Toată globalizarea și toate uniunile s-au destrămat. Nu e conspirație, e degetul lui Dumnezeu în această pandemie, mâna lui tare mai degrabă.
Nu vedeți cât e de mare harul lui Dumnezeu că de 100 de ani de la Gripa Spaniolă, altă pandemie n-a fost? A fost nazism, comunism, pandemii ale minții, au fost războaie, dar pandemii mai puțin. A așteptat Dumnezeu în răbdarea Sa, nu numai ca oamenii să se pocăiască, ci și ca tehnologia să permită, să avem net ieftin și telefoane în palmă, să ne plângem necazurile unii altora pe video-call și distanțarea să nu fie atât de groaznică.
Ieși din Babilon, ieși din această filozofie a risipei și distracției. Caută-ți sens în suferință, în suferința lui Hristos. Ia crucea Lui. Nu te chem să vii la El ca la un furnizor de ebrietate, aceasta oferă inamicul, antiHristosul, antiHriștii, mulții antiHriști. Hristosul cel viu nu are potir, el are cruce, suferință, realism, cuvânt, dreptate. Și nu-ți pune El crucea-n spate, nu, îți cere să ți-o iei singur. „ia-ți partea ta de suferință”, nici nu are punători de cruce-n spate în adunarea Lui, fiecare trebuie să-și ridice crucea și să și-o ducă, să-și asume responsabilitatea de creștin.
     Această pandemie de Covid va declanșa plecarea evreilor din locurile de unde nici nu le trecea prin gând să plece (din USA, UK, Franța, etc) spre locul unde niciodată nu se gândeau, spre Israel.
Mă rog de tine dragul meu ca această pandemie de covid să declanșeze plecarea ta din Babilon, din această religie a distracției, din această politică a bunăstării și plăcerii, din acest comerț al nimicurilor și luxului, să ieși și să pleci spre Ierusalimul simbolizat de Sara, despre care scrie „ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva…” 2 Petru 3:6 Ascultă și tu de domnul legământului, ieși din religia care distrează, spre Domnul și cu Domnul care pribegește și suferă.
Poate suferi din cauză că sunt închise bisericile? Mai gândește-te. Oare Dumnezeu suferă și El? În câte biserici nu se mai predică Cuvântul crucii, s-au și scos amvoanele pe care scria „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit.” S-au introdus scule muzicale de zeci de mii de euro, adunările sunt catedrale, frații sunt reverenzi, privesc de sus, părtășia e concurs de interpretare, dacă nu e pe 4 voci cu n repetiții, nu e bine. Orchestre ca să impresionăm lumea care l-a răstignit pe Domnul Isus? Oameni care nu mai stau focalizați pe Cuvânt, ci pe tic-tac-ul de metronom al mersului și venitului de la o clădire. Dumnezeu ne-a făcut un mare Har că a închis pentru o vreme aceste multe locuri. Harul de a-ți pune întrebări. Suferă de sevraj monetar cei ce ți-au făcut din evlavie (angajament) un izvor de câștig.
Filozofia distracției, a faptului că trebuie „să-ți placă” la biserică, vine din Babilon și stăpânește minți și inimi.
Ieși din acest Babilon!

Du-te înapoi la pagina principală!

       

Pacea lui Dumnezeu, între frica de virus și teoria conspirației

       „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:6-7
Deci nu trebuie să ne îngrijorăm nici de virus.
Am scris mult pe acest blog în ultimii 2 ani despre urgiile care însoțesc acest sfârșit de veac (eon, perioadă) și am și vorbit mult despre răbdarea pe care trebuie s-o avem în urgii. Pardon, perseverența.
(Răbdarea, e un termen cam greșit tradus, presupune inactivitate, stăm și așteptăm să treacă. Perseverența e mai bun cuvântul, mai pe românește „a-ți vedea de lucrul tău”, a continua, a nu te lăsa de treaba pe care o faci, indiferent de ce se întâmplă în jur. )
Pacea vine din cunoaștere. Să vă dau un exemplu. Un mecanic auto experimentat specializat pe o anume marcă, adesea poate să pună un diagnostic corect și numai după sunetul motorului. Un neștiutor se va speria însă de cel mai mic țăcănit.
De aceea Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:35
De ce avem pace? Pentru că ne-a spus ce va fi, că vor fi urgii, pustiiri, necazuri, pentru că știm. Nu pentru că așteptăm „o lume mai bună„.
Diferența majoră între un creștin biblic și un necreștin (sau creștin bisericist, ritualist) este că creștinul biblic are pace prin orice ar trece.
Pacea mai vine din credința, din încrederea în Stăpânul care ne-a răscumpărat. Cui nu are această încredere îi este frică, tremură la orice schimbare de împrejurări.
Calea păcii este calea încrederii. Să luăm exemplul cu urgia din Egipt în noaptea de paște : li s-a spus evreilor să se închidă în case, să taie câte-un miel, să dea cu sângele mielului pe marginile ușii de intrare, să-l mănânce cu ierburi amare, dar închiși înăuntru. Cei ce au făcut așa au stat liniștiți. Boala nu i-a atins. Nu au trebuit să facă nici mai mult, nici mai puțin.
Acum, cu pandemia sunt două extreme, două margini ale acestui drum al păcii, două prăpăstii în care cad cei ce nu cunosc calea păcii. Una din ele este…..

Această distanțare socială (poezie)

Această distanțare socială
are în Planul Domnului un țel
și pe pământ o cauză morală;
iar ambele au loc în paralel.

Cum paralele-s mila și asprimea¹
Părintelui, de șase mii de ani,
prin ele să-și apropie mulțimea
copiilor², ce i-au ajuns dușmani.

Întâia distanțare, chiar în rai
s-a petrecut, când omul prin păcat
n-a ascultat dumnezeiescul grai,
de-atuncea tot pământu-i blestemat.

Apoi distanță s-a creat și când
s-au înecat toții răii în potop,….
și poate astăzi te-ai trezi-ntrebând:
potopul a fost cauză sau scop?

La Babel au fost crude distanțări,
când frații brusc n-au mai comunicat,
de-atuncea sunt popoare și sunt țări
și „Uniunea” s-a împrăștiat.

Chiar Iosif, cel vândut de frații săi
și distanțat de Tatăl său iubit,
a fost ca să-i salveze pe cei răi,
ce vor forma poporul profețit.

Când Moise a proclamat urgia,
ce-a distanțat pe-ai lui de faraon,
se împlinea exact cronologia
exodului, cum scris era-n canon.

Biserica dintâi: toți împreună
au stat o vreme, mii și mii de frați,
lor le părea că-i bine că se-adună,
dar Domnul i-a dorit împrăștiați.

Vierii îndoit de vinovați
ce și-au ucis stăpânul cu furie
au fost în toată lumea „distanțați”
și casa le-a rămas din nou pustie.

Atâtea pilde deslușit ne spun
prin profeții, urgii și catastrofe
că Dumnezeu e și gelos și bun,
…vă rog, mai ascultați câteva strofe:

Căci au rămas de spus și Vești mai Bune,
acuma în această distanțare:
-nu-i interzis să stăm în rugăciune
-….și încă se mai dăruie iertare.

„Se ne apropiem” cu mult curaj
de Preotul cel Mare, cel din cer,
ne-mpiedicați de nici un anturaj,
la El se merge drept, El n-are cler!

Despre biserici nu ne-a scris nimic,
citește toată Biblia de vrei,
dar a vorbit și nu pot să nu zic,
de Adunarea celor doi sau trei.

De mari mulțimi grămadă nu e scris
dar scrie de mulțime de cuvinte,
ce-ar trebui s-aprindă câte-un vis
și câte-un foc în fiecare minte.

Credința nu-i atunci când mergi sau vii
cu alții pe la vreo clădire „sfântă”,
ci când din zori și până-n seri târzii
o agonie bună te frământă.

V-am scris, să nu vă impacientați
să nu lăsați neliniștea să crească,
chiar de vom fi o vreme distanțați,
și toți vom fi de-acum „creștini cu mască”.

Orice om este doar o suflare

…oricât de bine s-ar ține.” Psalmul 39:5
O respirație, adică o succesiune de respirații.
Cel mai bine înțelegi asta când nu mai poți să respiri, când te îneci, sau te sufoci, sau ai dispnee.
M-am gândit zilele trecute la cei bolnavi de Covid, cum e să mori sufocat, și mi-am amintit de un frate din secolul 16 care a fost executat prin înecare și de 3-4 ori a fost scos din apă și întrebat dacă se leapădă și a răspuns de fiecare dată, NU.
Fratele Matia Hasel, istoria lui e aici.
A fost omorât la Würenlos, în Elveția, probabil în râul Limmat.

(Râul Limmat, Würenlos, Elveția, imagine Google Earth)
M-am gândit apoi că și Domnul Isus a murit sufocat pe cruce, și-a dat duhul, fără aer.
Și că prima respirație a fost secunda nașterii omului, prima dată a suflat Dumnezeu în nările creației lui perfecte, dar inerte, o suflare.
Și că în Ezechiel 37 este scris despre o mare armată de oameni fără duh în ei.
 ^„El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Ezechiel 37:3 și au primit suflare și au înviat.
Și că peste suflare noi punem multe lucruri care … nu sunt om.
Omul e suflarea, ce e pe deasupra îl împovărează.
„….viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Luca 12:15
Dar în ce stă?
În suflare. Atâta e omul.
Tot ce e mai mult decât suflare încurcă, îngreunează.
Când Domnul Isus i-a chemat pe oameni nu i-a întrebat „ce-mi dai?”, „cu ce vii?”, „ce-mi aduci?”, ce titluri, grade, competențe…
„Vinde ce ai!”
Dă la săraci, apoi urmează-mă, tu, omul, suflarea.
Nu poverile care te obosesc și te fac să te crezi ceva.
Mult m-am gândit la Ieremia, prorocul, ținut în temniță într-un oraș asediat, dar mai avea ceva: suflare.
La Daniel și Ezechiel, modelele noastre, robi, fără nimic, pribegind prin Babilonia, dar aveau suflare și cugetau în fiecare zi la Cuvântul lui Dumnezeu.
Mare amăgire să credem că putem fi lui Dumnezeu mai mult decât atât, decât o suflare.
Că dacă am avea ceva să-I dăm, dar ne-am păstra suflarea pentru „ale noastre” ar fi ok.
Domnul Isus are nevoie de „suflări” care să vestească Cuvântul Lui așa cum este.

….îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma. (2)

(Citește prima parte: Cel ce a risipit pe Israel (1))
„Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10
În această postare voi arăta cum astăzi, sub ochii noștri se împlinește o profeție biblică: Dumnezeu adună și păzește pe evrei în țara lor pământească, Israel. Pentru un creștin învățat cu expresia „Dumnezeu este Duh” este poate ciudat să înțeleagă cum aceste evenimente pe care le auzim la știri „se potrivesc cu cuvintele prorocilor„. Dar textele care ne ajută să înțelegem sunt: Romani 11, care explică cum Israel a fost împietrit o vreme, Ezechiel 37, care arată că întoarcerea evreilor în Israel se va face în starea de necredință în Isus, este imaginea aceea a văii pline de oase, și alte texte.

Domnul Isus însuși a vorbit despre noi creștinii dintre popoare cu expresia „alte oi”, deci nu a renunțat la oile dintâi ale turmei, la poporul Său ales mai dinainte. Nu a spus nicăieri Domnul Isus că va renunța la oile dintâi, la casa lui Israel, dar a spus că le va risipi pentru o vreme, în timp ce va aduna pe celelalte.
 Sunt lucruri grele de înțeles, cu privire la subiectul acesta, dar nu imposibil. Așa a spus apostolul Petru: „…în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc…” 2 Petru 3:16
O mică observație: ca să poți identifica și să te bucuri de aceste împliniri, trebuie neapărat să nu crezi nici o iotă de darwinism și obligatoriu să crezi că:
-universul are 6000 de ani
-toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu
-toți prorocii au fost inspirați și tot ce au scris ei s-a împlinit și se împlinește
-„toți prorocii mărturisesc despre El” despre Unsul, despre Hristos
-ar trebui ca tu, cel care citești să-L iubești pe Stăpânul, să vrei să fi cu El, să iubești și să aștepți venirea Lui și în timp ce Îl aștepți să lucrezi necurmat ceea ce EL ȚI-A PORUNCIT SĂ FACI.

Iar pentru că în vremea de acum trebuie să clarificăm semnele, să le vestim, asta fac și eu prin aceste postări.
     Dacă nu respectă cineva semnele profetice, va fi călcat de trenul istoriei. Cel ce respectă semnele, lasă trenul să treacă, nu se sperie, multe nu-s pentru el, nu se împotrivește și are pace. Fii așa!
 Să încercăm să identificăm concomitent: evenimentele profețite în istorie și evenimentele istorice în profeții. Această preocupare este una plină de suspans, este incredibil cât de exact au profețit oamenii lui Dumnezeu din vechime, vremurile de acum, vremurile sfârșitului. Dar s-o luăm metodic.
1. Este vremea sfârșitului. Domnul Isus a spus că semnul sfârșitului va fi înfrunzirea smochinului,

adică renașterea Israelului ca stat. Despre această renaștere au scris mult profeții din vechime iar Domnul Isus a precizat că în momentul când smochinul va înfrunzi, „vara este aproape„, adică timpul recoltei, al culegerii roadelor, al primelor roade, boabele de orz. Orzul este în Vechiul testament simbolul Adunării (Bisericii), Grâul este un alt simbol, al celor ce cred din poporul Israel. Să ne amintim de pâinea de orz care se rostogolea, dar și de piatra care a lovit chipul, de întoarcerea lui Naomi din Moab pe vrema seceratului orzului, de trecerea Iordanului, tot pe vremea orzului și de sărbătoarea celor dintâi roade. Toate au de-a face cu „pârga făpturilor Lui” Adunarea. Dar după primele roade mai sunt alte roade, grâul, sigur sunt evreii.
2. Ne este mai ușor să urmărim această renaștere a Israelului ca succesiuni de evenimente politice, unele din ele fiind exact profețite în Vechiul Testament. După aproape 1900 de ani de la ultima risipire și de la a doua pustiire a Ierusalimului, în anul 1967 orașul Ierusalim a fost din nou „călcat în picioare” de evrei.

(grup de soldați evrei în Ierusalimul vechi, fotografie, aprilie 20177, în timpul vizitei în Israel) Atât de profetic mi-a sunat în urechi cadența bocancilor acestor soldați în ziua când am făcut poza, acum 3 ani, atât mi-era de-aproape Ieremia, parcă el îi conducea.
Această recucerire a avut loc matematic exact la2300 de ani de la bătălia dintre Alexandru cel Mare și Darius persanul, cu 333 de ani înainte de Hristos, eveniment folosit de Dumnezeu ca marker cronologic (prin profetul Daniel).
3. Profeția scrie că „îl va păzi„, adică evreii vor fi adunați mânați mai mult de o forță exterioară, și se dă pilda: „cum își păzește păstorul turma„. Îmi amintesc de Orde Wingate, ofițerul englez care a organizat hagana, dar și de cadoul neașteptat pe care l-au primit evreii în 1973, la războiul de Yom Kippur, când însuși ginerele lui Nasser, președintele Egiptului, se oferise voluntar să spioneze pentru Israel. Și i-a anunțat pe evrei data exactă a atacului. S-a făcut și un film pe subiect: Îngerul.
4. Dar pentru că procesul de strângere, de adunare nu s-a încheiat, ci se petrece sub ochii noștri, exact așa cum ciobanul întoarce oile cu ajutorul unor câini special dresați, tot astfel Dumnezeu le întoarce mersul evreilor care nu vor să plece în Israel. Să urmărim filmul de mai jos:

Cel ce a risipit pe Israel…(1)

„Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10

În această postare voi căuta să arăt că Israel este risipit, să explic de ce este Israel risipit și de când și să descoper puțin taina aceasta a împietririi lor de 2000 de ani și reîntoarcerii israeliților în țara strămoșilor lor, în zilele noastre.

Israel este risipit, este o realitate ușor de dovedit acum cu Google, poporul evreu este singurul popor risipit încă de acum 2500 de ani.
Israel este risipit pe toate continentele, în toate țările, iată cât de risipit:

Peste tot și-au păstrat identitatea și conștiența că sunt speciali.

Israel a fost risipit din cauza păcatelor lor, pentru că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu.
„Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat, de aceea vor rătăci printre neamuri.” Osea 9:17
Dumnezeu este cel ce i-a risipit.

Risipirea lor a fost o lepădare, pentru a face posibilă salvarea celorlalte popoare.
Limbajul profetic care îmbracă aceste istorii este deosebit de frumos, plin de pilde luate din creație, din viața de zi cu zi: roua, norul, pleava, fumul, etc. Imagini ale rispirii.
„Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. ….. De aceea vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn…” Osea 13:1-3  Sau ca să fim actuali, acum în epidemia de coronavirus, imagini ale distanțării.
Atunci când am scris o istoria a „distanțărilor sociale” am amintit doar fugitiv distanțarea evreilor unii față de alții ca fiind răsplata păcatului distanțării față de Dumnezeu. Sunt mulți profeți care au profețit această risipire mondială și milenară.

Moise este primul profet căruia Dumnezeu îi descrie cu detalii această împrăștiere:
Deuteronom 28:63- înainte, (citiți tot capitolul) „Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească, şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire.  Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat.  Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.  În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!” Am arătat în postarea Jurnalul martorului o împlinire a acestei profeții.
Și numai această profeție ar trebui să pună pe gânduri pe orice ateu. Mai ales noi românii care nu ne cunoaștem bine decât istoria a câteva sute de ani, ar trebui să vedem cum Dumnezeu ne-a lăsat scris în cartea lui și gândurile, și visele și binecuvântările și blestemele primilor evrei.

Isaia 6 este un capitol foarte important, e profeția împietririi, a îmbătării, a turmentării dată ca pedeapsă, beția de la nunta din Cana a fost un semn al împlinirii acestei profeții, s-a băut vin din apa obiceiurilor bătrânilor lor, beția prostelii religioase, a misticismului fără judecată, care se răspândește și astăzi în lume, dar de data asta printre „creștini”.
„El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: ‘Întruna veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!’  Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.”  Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot;  până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie.” Isaia 6:9-12 De atunci sunt evreii religioși așa:

Cu adevărat țara a ajuns o mare pustie după a doua pustiire, după pustiirea romană, dar despre asta puțin mai încolo.

Voi cheltui prea bucuros din ale mele

„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.  În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” Faptele Apostolilor 20:33-35
A spus-o Apostolul Pavel, croitorul de corturi, grea meserie.
Era născut în Cilicia, care chiar asta înseamnă, țara unde se fabrica „cilicium”, pânza de păr de capră. Munții Taurus (în Turcia de azi) sunt până astăzi plini de turme de capre cu păr lung negru, păr din care se țese pânza de păr.

(Sursa fotografiei: From the Land of Black Tents, )
Materialul acesta, pânza de păr se exporta în toată lumea ca materie primă pentru croitori ca Pavel. Se exporta în suluri de aproximativ 60 de cm lățime. În funcție de cerere, de particularități, de zone, din acea pânză de făceau corturi, saci, haine chiar.
Se lucra greu, era o meserie care cerea efort și îndemânare, osteneală, pânza trebuia tăiată, tivită și cusută laolaltă după model ….

„N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.” 2 Tesaloniceni 3:8, spune Pavel tesalonicenilor despre munca sa între ei, la Tesalonic.
Pavel, copil de evrei, a primit o educație care a cuprins două aspecte: religios și profesional.
Ca religie a fost crescut de farisei, ca fariseu. Ca profesie, a primit probabil de la părinți meșteșugul local de făcător de corturi, meșteșug cu care și-a găsit de lucru, poate tot  la compatrioți prin toate locurile pe unde a umblat. Îl găsim lucrând în Macedonia, la Tesalonic, apoi în Ahaia, la Corint și în Asia, la Efes.
Este o nelegiuire ca cineva să își facă un mod de trai din vânzarea de religie, este o nelegiuire să-L vinzi și să-L cumperi pe Dumnezeu, să ai impresia că-ți poți răscumpăra sufletul cu bani.
Acum doi ani în Agora din Tesalonic am vorbit despre aceste lucruri, nu le repet: