Fiare și câini

31 martie 2019

Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul?” 1 Corinteni 15:32
Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrîjilaţii aceia!” Filipeni 3:2
Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre.” 2 Timotei 4:14-15

Există unii oameni, așa-ziși creștini pentru care a fi creștin înseamnă a sta departe de controverse.
A fi creștin nu este pentru ei nicidecum o luptă de argumente și o poziționare logică, ci…poate o stare de spirit, adică a sta ca brânza în burduf într-o stare semi-extatică, lipsită de provocări, de argumentare sau Doamne ferește de dispute.
Astfel de creștini n-au nimic de promovat și nimic de apărat, nimic de cucerit și nimic de pierdut, ei simt.
Unul din ei m-a luat pe sus săptămâna trecută (mesajele lui de pe WhatsApp sunt pilduitoare pentru boala asta) că vine un vestit profet la Cluj nu știu când și că va predica nu știu unde și dacă nu vreau să merg să-l ascult.
Acesta a fost pretextul, omul știa că nu vreau, îmi citește blogul și a citit cu siguranță ce am scris aici.
I-am scris binevoitorului meu că „Omul a lucrat pentru Securitate și pentru interesul lui, nu pentru Hristos. Și acum tot la fel face, la conferințele lui se plătește taxă.”
Citește restul acestei intrări »


Adunare 24 martie 2019

31 martie 2019

„Uitat de inimi, ca un mort” – acceptarea suferinței este acceptarea destinului creștin

30 martie 2019

Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.” Psalmul 31:12

Am vorbit Duminică 17 martie din acest text.
Viața înseamnă suferință și sensul vieții înseamnă sensul suferinței.
David reprezintă profetic pe Domnul Isus.
Creatorul Universului și cheia înțelegerii epocilor este „uitat de inimi”.
„Dumnezeu a murit” așa cred oamenii, marea majoritate a lor.
Dumnezeu îngăduie ca și noi să fim „uitați de inimi”, cel puțin atât cât să gustăm amarul acestei dureri.
Poți căuta sensul vieții în urmărirea fericii, însă sensul vieții trebuie căutat în acceptarea suferinței pentru o cauză mai înaltă, pentru o cauză care merită, pentru Planul divin.
Mai sunt 3 cazuri în Scriptură de oameni uitați de inimi:
1. Iosif care a fost uitat de mai marele paharnicilor după ce acesta a fost reabilitat.
Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.” Geneza 40:23
2. Iov
Îi piere pomenirea de pe pămînt, numele lui nu mai este pe uliţă.” Iov 18:17
A depărtat pe fraţii mei dela mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.  Rudele mele m-au părăsit, și cei mai deaproape ai mei m-au uitat. Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sînt un necunoscut.  Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.  Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele. Pînă şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc. Aceia în cari mă încredeam mă urăsc, aceia pe cari îi iubeam s-au întors împotriva mea.” Iov 19;13-19
3. Mardoheu
Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?“ „Nu i s-a făcut nimic,“ au răspuns cei ce slujeau împăratului.” Estera 6:3

Cugetul omului este o încăpere cu multe uși, pe una scrie tinerețe, pe alta scrie sănătate, pe alta scrie succes, pe alta scrie belșug, pe alta scrie viață lungă,….
Citește restul acestei intrări »


Adunare 17 martie 2019

30 martie 2019

„Părinții…ei înşişi trebuie să se ocupe cu creşterea odoarelor.” Despre ce trebuie tineretul instruit în mod progresiv de la naştere şi până la vârsta de 6 ani? Școala maternă (4) Comenius

29 martie 2019

Toată cartea aici.
Cine nu ştie ce grijă poartă pomul pentru ramurile sale, oricât de răsfirate ar fi ele, care îndată din tinereţe, au trebuit din el să răsară şi apoi să crească? Altfel nici nu se poate. Şi cine nu ştie, că animalul care, îndată la a sa zămislire, nu a primit toate membrele sale, ulterior nu le mai primeşte? Cine poate îndrepta făptura, care a venit în lume oarbă, oloagă, ruptă sau strâmbă? Deci şi omul, pentru ca să fie, în tot timpul vieţii, aşa după cum trebuie să fie, trebuie format chiar din clipa când se împreunează în el trupul cu sufletul, pentru ca el să fie apoi nobil, ca vas al milei lui Dumnezeu, şi mai mult, ca icoana Dumnezeului celui viu.

De aceea părinţii să nu amâne instrucţia copiilor lor, încredinţându-o abia preceptorilor sau preoţilor, căci e greu a îndrepta pomul crescut strâmb sau a curăţi mlădiţele tufişurilor; ci ei înşişi trebuie să se ocupe cu creşterea odoarelor, date lor de către Dumnezeu, ca astfel acestea. sub supravegherea lor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să prospereze mult, atât la trup, cît şi în înţelepciune şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Am arătat nu odată, că cine vrea să placă lui Dumnezeu şi oamenilor, trebuie instruit în cele trei direcţii: în evlavie, moralitate şi în diferite cunoştinţe literare. Este deci de datoria părinţilor, să pună aceste trei fundamente în inimile copiilor lor, chiar in aceasta primă şcoală de creştere. De aceea, e necesar să demonstrez aici, ce cale trebuie să apuce părinţii şi cât de mult să aprofundeze explicarea noţiunilor fundamentale, ca să le poată pricepe copiii pînă la vârsta de 6 ani. ‘

1) Evlavia (cea adevărată şi mântuitoare) zace în aceste trei lucruri: întâiu, inima noastră să tindă totdeauna şi pretutindeni spre Dumnezeu şi să-l caute pe El în toate lucrurile sale; al doilea, aflând şi cunoscând urmele lui Dumnezeu, întotdeauna şi pretutindeni inima noastră să cinstească pe Dumnezeu cu frică, dragoste şi ascultare; al treilea, amintindu-şi astfel mereu de Dumnezeu, inima noastră să petreacă întotdeauna în gânduri la Dumnezeu, aflându-şi în el pace, plăcere şi bucurie. Aceasta este evlavia cea adevărată, raiul desfătării divine pe care o poartă cu sine omul; bazele ei să se explice deci copiilor pînă la 6 ani astfel, ca ei să ştie: că este Dumnezeu, că este atotprezent, că este atotvăzător, că cine îl ascultă, aceluia îi dăruieşte mîncare, băutură, haine şi toate cele trebuincioase; că cine nu-l ascultă pe acela îl ucide (sic! nota trad.). De aceea se cuvine sa avem frică de el şi la el să ne rugăm mereu şi să-l iubim ca pe Părintele cel mai înalt, şi să facem ceea ce el prin proroci ne ordonă etc. Atât de departe putem cu mult succes să introducem în religie pe copiii de vîrsta pînă la 6 ani.

2) In chestiuni de morală şi virtuţi copiii să se deprindă cu:

a) cumpătare, adică să mănânce şi să bea numai după trebuința naturii şi să nu se îndoape sau să se adape peste măsură;
b) bunăcuviinţă, adică să se folosească de obiceiuri bune la mâncare, băutură, haine şi împodobirea trupului;
c) respect faţă de bătrîni, atenţie în fapte, vorbe şi priviri;
d) ascultare faţă de preposiţii lor, ca la orice chemare să fie la îndemâna lor;
e) foarte necesar este a-i învăţa să spună adevărul, ca toate cuvintele lor să fie, precum porunceste Hristos: „da-da, nu-nu“. Să nu se deprindă cu înşelăciune şi vorbe neadevărate, ca nici măcar în glumă să nu le rostească;
f) dreptate, adică să înveţe a nu se atinge de lucrurile străine, a nu le lua, a nu le fura, nici a le îndosi sau a face pagubă din ciudă;
g) bine este a-i deprinde la muncă, ca să nu fie trândavi;
h) să înveţe a vorbi, dar şi a tăcea atunci, cînd este de trebuință, aşa în timpul rugăciunii, sau cînd vorbeşte unul mai bătrîn;
Citește restul acestei intrări »


Adunare 10 martie 2019

25 martie 2019

Fara conducere şi exerciţiu tineretul „nu poate de loc prospera”. Școala maternă (3) Comenius

24 martie 2019

Toată cartea aici.
Să nu creadă cineva, că această creştere s-ar putea face fără o îngrijire străduitoare şi fără o băgare de seamă. Dacă pomul trebue altoit, udat, proptit, îngrădit, curăţit sau altfel îngrijit şi cultivat, ca să crească; dacă icoana din lemn trebue sculptată, săpată, cioplită, tăiată, lustruită, colorată sau pictată în mod diferit; dacă şi calul, boul, asinul, catârul trebuie deprins cum să folosească omului; dacă însuşi omul trebuie să înveţe munca fizică, adică a mânca, a bea, a umbla, a vorbi, a lucra cu mîinile, cum poate el atunci să ia cunoştinţă de lucrurile mult mai îndepărtate de simţurile fizice, precum este credinţa, virtuţile, arta înţelepciunii? Oare vin acestea dela sine? E cu neputinţă, de tot cu neputinţă! (precum am arătat mai pe larg în Didactica mea şi precum voi mai arăta încă).

De aceea, Dumnezeu a poruncit părinţilor, să-i instruiască conştiincios pe copîii lor despre deplina cunoaştere şi frica de Dumnezeu, învăţându-i în tot locul, fie că petrec cu ei în casă, fie că sunt pe drum, fie la culcare sau la sculare precum zice Dumnezeu la Moisi (Dent. 6, 7 etc.). Solomon şi Isus Sirah îndeamnă în cărţile lor ca tinerii să fie crescuţi în înţelepciune, iar disciplina să nu lipsească faţă de ei. David, înţelegând necesitatea aceasta, deşi era rege, totuşi adeseori îl făcea pe învăţătorul copiilor, zicîndu-le: „Veniţi copiilor, ascultaţi-mă; frica Domnului vă voi învăţa” (Psalm 34, 12); Şi apostolul admoniază pe părinţi, ca „să crească şi să povăţuiască copiii lor în învăţătura şi îndreptarea Domnului” (Efes. 6, 4). Citește restul acestei intrări »


Supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara. Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (8)

23 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
O organizație internațională din Turcia ne-a informat că autoritățile nu sunt interesate în mod normal de credincioșii obișnuiți. Reprezintă o grijă pentru autoritățile iraniene aceia care sunt energici în fondarea și menținerea adunărilor de casă, în stabilirea de legături cu adunări din alte țări, sau care fac prozelitism în public, în cartier sau la locul de muncă. Însă, aceasta nu anulează pedepsele pentru convertirea la creștinism de la islam din codul islamic, convertirea este ilegală și în ultimă instanță se pedepsește cu moartea.
Referitor la Yousef Naderkhani, sursa a spus că acesta a fost de curând arestat din nou, dar că iarăși a fost eliberat. Sursa a spus că regimul nu dorește să execute credincioși. Mai degrabă ar prefera ca aceștia să dispară din Iran. S-a adăugat că, în general, nu se prea întâmplă în Iran ca persoane individuale să fie executate. Dacă un inamic politic se întoarce în Iran, el sau ea va fi hărțuită de către autorități, obiectivul fiind ca respectivul să fie determinat să părăsească țara.
Unele dintre măsurile folosite de către autorități pot fi prigonitoare, în timp ce altele nu. Însă, hărțuirea va fi continuă. În general, se considera că nu era obișnuit ca autoritățile iraniene să emită interdicții de părăsire a țării, în plus, procesul pentru emiterea unei asemenea interdicții durează mult. Dacă o interdicție pentru părăsirea țării a fost emisă, iar acea persoană era împiedicată de la a pleca, au fost cazuri când o interdicție a fost ridicată temporar prin mituirea autorităților frontaliere, prin urmare permițând călătoriile în afara Iranului.
Elam Ministries a precizat că pe baza cazurilor cunoscute de către ea în Iran, există dovezi că autoritățile mai degrabă ar prefera ca liderii adunărilor de casă să părăsească Iranul. Un asemenea individ drept consecință își va pierde slujba și poate să întâmpine dificultăți în a închiria o locuință. Într-un final, sunt supuși la o asemenea presiune că trebuie să părăsească țara.
De asemenea, autoritățile intră și în posesia a ceea ce fusese plătit pentru cauțiune. S-a făcut referire la un caz recent în care o femeie conducătoare a unei adunări de casă are acum de ispășit o sentință de trei ani de pușcărie. Ea a fost întemnițată în Iran și a fost eliberată pe cauțiune după două-trei luni. I s-a înapoiat pașaportul, dar nu a plecat din țară. Autoritățile o presau să plece pe ascuns, prin a o împiedica să se angajeze, să închirieze o casă sau un cont bancar și pe față, urmărind-o pe străzi. Într-un final, după un an, ea a plecat în Turcia. După ce s-a gândit mult la această opțiune, a decis să se întoarcă în Iran. Când s-a întors, ea a fost arestată și condamnată la trei ani de închisoare și acum a ispășit deja șapte sau opt luni din pedeapsă.
S-a adăugat că au fost cazuri privitoare la credincioși întemnițați care au fost expuse în detaliu în media internațională, prin urmare afectând negativ imaginea Iranului. Prin urmare, conform Elam Ministries, autoritățile iraniene preferă ca credincioșii să părăsească Iranul.
Tipurile de acuzații care le primesc persoanele implicate în adunările de casă includ implicarea în activități împotriva siguranței naționale și tulburarea ordinii regimului, colaborare cu puterile străine și participarea la întâlniri ilegale.
Au fost multe arestările unde cei arestați au fost eliberați după câteva zile. Autoritățile îi țin doar pe aceia care sunt suspectați a fi conducători de adunări de casă sau de rețele. Când se efectuează o razie asupra unei adunări de casă, autoritățile vor întemnița întreg grupul, interogându-i și deseori intimidându-i și amenințându-i cu acuzații de apostazie, dar de cele mai multe ori sunt eliberați fără să fie puși sub acuzare. În ultimii ani, se pare că autoritățile folosesc măsuri mult mai severe împotriva adunărilor de casă. Din moment ce cunosc mult mai bine adunările de casă le investighează mai în profunzime, ascultând telefoanele și supraveghind adunările de casă.
Conform sursei, în ultimii trei ani, au crescut extrem de mult arestările și liderii adunărilor de casă au fost puși în închisoare până la zece luni, iar unii chiar doi sau trei ani înainte de a ieși pe cauțiune care conform Elam Ministries indică faptul că  autoritățile doresc să distrugă adunarea de casă prin orice mod posibil.
Întrebată dacă profilul familiei credinciosului ar avea vreo relevanță pentru autorități, Elam Ministries a răspuns că în mod normal s-ar pune presiune mai mare pe familii în care există oficialități de rang înalt. În Iran ar putea fi important ca cineva din familia extinsă să aibă o poziție mai înaltă. S-a adăugat că mulți credincioși aparțin de familii situate în josul sau la mijlocul spectrului social.
Referitor la activitățile care implicau riscuri de consecințe legale în Iran, reprezentanții bisericii Union au menționat că liderii adunărilor de casă riscă să fie acuzați de prozelitism, convertire/apostazie, dar și de conducerea unei biserici neînregistrate. Drept exemplu, sursa s-a referit la Saeed (Abedini, care ispășește o pedeapsă de opt ani). Membrii unei adunări de casă pot veni și pot pleca, însă, conducătorul unei adunări este constant, de aceea autoritățile doresc să
oprească activitățile acestuia.
(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)

Sfârșit.


Din ce cauză Dumnezeu a încredinţat pe copii părinţilor? Spre ce ţel să-i îndrumeze? Școala maternă. (2) Comenius

22 martie 2019

Toată cartea aici.
De ce Dumnezeu nu le-a creat aceste mărgăritare cereşti pe toate de o dată, cât de multe ; dorit să le aibă, precum i-a creat pe îngeri, ci i-a împărţit în mod diferit între oameni?
El cinsteste astfel pe oameni, ca să fie colaboratorii creatorului lor întru procrearea făpturilor lui. Dară ei să aibă nu numai plăcere şi dezmierdare cu dânşii, ci şi grijă. Grijă zic, în conducerea lor, ca să fie ceea ce trebue să fie.

Oamenii învaţă boul să are, calul să poarte călăreţii, câinii să vâneze, pentru că aceste făpturi sunt date pentru aceasta şi la alt lucru nu pot fi folosite. Omul însă, fiind creat pentru ţeluri mult mai înalte, la cele înalte trebue să tindă, adică să fie cât mai asemănător în virtuţi lui Dumnezeu, al cărui chip poartă. Trupul, fiind din pămînt, rămîne pămînt şi desigur, în pămînt se va întoarce; sufletul însă, de la Dumnezeu fiind insuflat, din Dumnezeu este, în Dumnezeu îşi are lăcaşul şi spre Dumnezeu trebuie să meargă.

Obligaţiunile lor faţă de copii, părinţii nu şi le îndeplinesc numai prin aceea, că-i învaţă a mânca, a bea, a umbla, a vorbi, a se îmbrăca; pentru că aceste lucruri privesc numai trupul, care încă nu este omul, ci numai locaşul omului; gospodarul (adică sufletul rațional) locuieşte înlăuntru, iar de acesta trebuie să avem o grijă mult mai mare decît de bordeiul, locaşul lui.

Citește restul acestei intrări »


Copiii sunt darul cel mai scump al lui Dumnezeu şi giuvaer vrednic de îngrijirea cea mai sârguitoare. Școala maternă (1) Comenius

21 martie 2019

Toată cartea aici.

1) Că copiii sunt un giuvaer deosebit, scump şi slăvit, ne învaţă Spiritul sf., vorbind prin gura lui David: „Fiii sunt moştenire dela Dumnezeu şi plodul vieţii este o răsplată. Precum săgeata în mîna viteazului, aşa sunt copiii de treabă. Fericit acela, care are teaca plină de astfel de săgeţi“ (Psalmul 127). lată deci, fericit acela, cine are copii!

2) Se poate constata şi din faptul, că Dumnezeu, dorind să vorbească mai cu blândețe cu noi, oamenii, ne numeşte copii, ca şi cînd nu ar cunoaşte o altă denumire mai dulce, mai distinsă pentru noi.

3) Din contra, cînd Dumnezeu mustră pe oameni pentru păcatele lor, şi el îi mustră foarte aspru, căci jertfesc copiii lor lui Moloch şi nu Lui, (Levitic 20, 2; leremia 32, 35), e extraordinar, ca el chiar pe copiii idolatrilor îi numește copiii săi, sie-şi născuţi (Ezechiel 23: 37), dând de înțeles, ca să-i considerăm nu ca pe copiii noştri, ci ca pe cei ai lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu născuţi.

4) De aceea la Malachia 2.15, copiii se numesc sămânţa lui Dumnezeu; din care aşadar purcede familia lui Dumnezeu (Fapt. Apostol. 17, 29).

5) De aceea eternul şi preamăritul fiu al lui Dumnezeu, arătîndu-se în trupul omenesc, avea multă bunăvoinţă pentru copii şi cu mare drag a binevoit adeseori a-i dezmierda foarte, considerîndu-i fraţi şi surori mai mici, luîndu-i în braţe şi sărutîndu-î (Marcu 10, 16).

6) Adesea admonia, să ne ferim de a-i ofensa sau supăra pe copiii mici, ci să-i cruţăm ca pe dânsul însuş; rostind blăstăm asupra acelora, ce mîhnesc pe unii dintre aceştia mici (Mat. 18, 5-6).

7) Dacă s’ar opri cineva,spre a judeca, de ce Dumnezeu cinsteşte aşa de mult pe copii şi de ce noi să-i considerăm ca ceva atît de important, acela va găsi destule pricini. Inainte de toate, dacă ţi s’ar părea, că copiii sunt răi, nu privi, ce sunt ei acum, ci ce trebuie ei să fie în viitor; astfel vei înţelege importanţa lor. Ei s’au născut mai ales spre aceasta, ca să fie nu numai locuitorii lumii după noi, domnii şi stăpînitorii globului pămîntului, funcţionarii şi regenţii lui Dumnezeu peste alte făpturi, ci împreună cu noi să fie părtaşi ai lui Hristos, preoţie regească, popor Sfînt şi cîştigat, tovarăşii îngerilor, judecătorii dracilor, bucuria cerului, frica iadului, moştenitorii înălţimilor şi ai tuturor veacurilor în etern.
Ce poate fi numit mai măreţ? Citește restul acestei intrări »


„Oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat ” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (7)

20 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Acuzații împotriva membrilor și liderilor adunărilor de casă

Întrebată despre activități care ar putea implica riscul unor consecințe legale, AIIS a spus că majoritatea cazurilor aduse în atenția ei referitoare la persecutarea credincioșilor implică persoane cu un statut deosebit și aceia care au autoritatea de a strânge oamenii sau sunt percepuți de către oficialități că ar avea o asemenea autoritate. Aceasta, însă, nu exclude oameni care nu au acel statut deosebit. Referitor la tratamentul credincioșilor de către autorități, cei de la AIIS au considerat că, dată fiind răspândirea torturii și a relelor tratamente în țară, oricine care este arestat și întemnițat poate să riște a fi torturat sau tratat cu cruzime la un moment dat în timpul detenției lui sau ei.
Majoritatea cazurilor privitoare la credincioși care implică și un proces de care are cunoștință AIIS-ul, se referă la credincioși în special cu statut înalt. Se consideră că este foarte probabil ca indivizii simpli sunt și ei arestați și deținuți pentru o perioadă de timp, dar sunt apoi eliberați fără ca ei să ajungă înaintea tribunalului. Acești indivizi pot să fie torturați sau să li se aplice altele rele tratamente chiar și în timpul relativ scurt al întemnițării. Totuși, AIIS nu cunoaște cazuri ale acelora care doar participau la adunări de casă dacă astfel de cazuri nu sunt expuse în media sau sunt aduse în atenția organizației de către membrii ai familiei sau avocați ai întemnițaților. Iran rămâne o țară închisă pentru multe organizații ale drepturilor omului precum Amnesty International și autoritățile iraniene nu oferă cifre oficiale ale arestărilor.       Rezultatul este că indivizii care nu pot lua legătura cu reporteri, organizații sau avocați care pot atrage atenția asupra cazurilor lor, este puțin probabil să se facă cunoscuți unei organizații ca Amnesty International.
Citește restul acestei intrări »


„Autoritățile sunt interesate de membrii adunărilor de casă, doar dacă îi pot folosi ca unealtă împotriva altor membrii ai adunărilor.” Persecuția creștinilor evanghelici din Iran (6)

19 martie 2019

(Citește toată seria de postări: Persecuția creștinilor evanghelici din Iran!)
Arestarea liderilor și membrilor adunărilor de casă

Întrebată cine ar risca să fie întemnițată de către autorități, o organizație internațională din Turcia a spus că liderii și gazdele adunărilor de casă sunt cei mai probabil să fie ținuți sub supraveghere, însă, membrii obișnuiți pot, de asemenea, să riște a fi urmăriți în încercarea autorităților de a obține informatori din interiorul adunărilor de casă. Membrii obișnuiți pot fi amenințați să își încheie activitățile sau să ajute autoritățile să dea la iveală adunări de casă sau să furnizeze informații incriminatorii despre rețeaua de credincioși. Oamenii care sunt arestați sunt amenințați și că familiile lor pot păți ceva dacă ei nu cooperează. Tipul de întrebări care li se pune credincioșilor în timp ce sunt întemnițați deseori includ întrebări despre legăturile lor cu străinii, cine îl susține pe el sau ea, cu cine cooperează adunarea ei sau lui, de unde primește fonduri, acestea fiind întrebările care au importante dedesubturi politice.

Există rapoarte de credincioși acuzați cu legături în rețele de credincioși creștini care au fost torturați în timpul detenției.
Când a fost întrebată pentru cât timp sunt în mod obișnuit credincioșii deținuți, sursa a precizat că deseori depinde unde și când a fost întemnițat un individ și de către ce autoritate. S-a adăugat că situația poate să difere de la oraș la oraș, de la secție de poliție la secție de poliție și că este obișnuit în Iran ca persoanelor arestate să li se pună cătușe la mâini și să li se acopere ochii și prin urmare mulți nu ar ști ce autoritate îi întemnițează și unde sunt duși.
Când a fost întrebată cum sunt arestați credincioșii de către autorități, o organizație internațională din Turcia a precizat că aceasta se petrece de obicei în legătură cu o razie efectuată asupra unei adunări de casă. Autoritățile vor supraveghea o casă pentru o perioadă de timp și apoi vor decide să efectueze o razie acolo, arestându-i toți membrii.     De asemenea, se pare că autoritățile întemnițează un singur membru dacă doresc un informator.
Citește restul acestei intrări »


„O educaţie morală, fondată numai pe principiile creştine, aflate în Scriptură.” Școala maternă, introducere(0) Ioan Amos Comenius

18 martie 2019

Toată cartea aici.
Viaţa şi activitatea lui loan Amos Comenius.

Numele Comenius care în limba cehă se zice: Komensky, nu este numele adevărat de familie al lui Ioan Amos, ci este numai o toponimie ‘care înseamnă, că Ioan Amos a fost de origine din Komna (deci Komn(a)-eanul). Tatăl său şi poate şi înaintaşii acestuia vor fi purtat această poreclă, pe care şi Ioan Amos a păstrat-o (în scrierile sale în limba cehă, cât şi în societatea Cehilor), pe când în scrierile sale latine o latinizează în Comenius. Aşa se explică, că în afară de Cehi care îl numesc constant Komensky, toate celelalte popoare îl cunosc sub numele de Camenius.

Jan Amos Komensky s’a născut la 28 Martie 1592 la Nivnice (un sat situat ca şi Komna lângă Uhersky Brod în Moravia), ca fiu al unui morar care era membru credincios al <<Comunităţii fraţilor Cehi» (Jednota ceskych bratri). Rămânând de timpuriu orfan, Ioan Amos, fiind neglijat de tutorii săi, o duce greu, dar prin puteri proprii ajunge totuşi, la vârsta de 16 ani, să intre în Şcoala latină (gimnaziu) a „Fraţilor Cehi” din Prerov. Intre anii 1610-12 studiază filosofia şi teologia Ia universităţile din Herborn şi Heidelberg. Apoi face călătorii de studii prin Occidentul Europei (mai ales Olanda) şi se reîntoarce în 1614, cu gândul de a se face preot al «Comunităţii fraţilor Cehi». Neavând însă etatea necesară este numit conducător al gimnaziului din Prerov (1614-1618). Aici, pătruns de dorinţa fierbinte ce-l obsedase încă din timpul studiilor universitare cât şi al călătoriilor sale, de a contribui cu ceva la educaţia şi instrucţia mai corectă în toate privinţele (din punct de vedere pedagogic, religios-moral şi filologie) a tineretului, el scrie prima sa carte didactică: Gramaticae facilioris praecepta, o scurtă gramatică pentru înlesnirea studiului limbii latine. Ajungând etatea necesară este numit preot la Olomouc, apoi la Pulnek în Moravia. După lupta nenorocită pe Dealul Alb (1620), începe în Boemia şi Moravia calvarul bisericii  evanghelice de toate nuanţele, deci şi pentru Ioan Amos Komensky. Fulnek este ars de Spanioli; toată averea sa, mai ales cărţile şi manuscrisele sale cad pradă focului, iar întreaga sa familie moare de ciumă. El nu fuge însă în străinătate, ca mulţi alţii, ci rătăceşte prin patrie, ascuns prin casele diferiţilor boieri evanghelici. In timpul acesta de restrişte pentru “Fraţii Cehi», Komensky scrie un şir întreg de cărţi religioase, între cari este de remarcat mai ales alegoria: „Labyrint sveta a răi srdce“ (Labirintul lumii şi raiul inimii) (autorul înfăţişându-se ca un peregrin prin labirintul lumii, purtând raiul în inimă).
Citește restul acestei intrări »


Adunare 3 martie 2019

17 martie 2019

Fericire sau sens? Ce căutăm? …articol de Jonathan Sacks

17 martie 2019

Declarația de independență a Statelor Unite vorbește despre drepturile inalienabile la viață, libertate și căutarea fericirii. În ultima perioadă, urmând lucrarea de pionierat a lui Martin Seligman, fondatorul Psihologiei Pozitive, au fost publicate sute de cărți pe tema fericirii. Există însă ceva chiar mai fundamental ce determină o viață bine trăită și anume sensul. Cele două par similare. Este ușor să presupunem că cei care își găsesc un sens sunt fericiți, iar oamenii care sunt fericiți și-au găsit sensul. Însă cele două nu sunt același lucru și nici nu se suprapun întotdeauna.

Fericirea presupune, în mare măsură, satisfacerea nevoilor și ale dorințelor. Sensul, prin contrast ține de un scop al vieții, mai ales contribuind pozitiv la viețile celorlalți. Fericirea este în mare măsură despre starea din prezent. Sensul este legat de evaluarea propriei vieți per ansamblu: trecut, prezent, și viitor.

Fericirea este asociată cu a lua, sensul cu a oferi. Cei care suferă din cauza stresului, a grijilor sau anxietății nu sunt fericiți, dar este posibil să ducă o viață plină de sens. Necazurile din trecut reduc fericirea actuală, însă, de multe ori, oamenii asociază aceste momente ale vieții cu descoperirea unui rost. Mai mult, fericirea nu este unică oamenilor. Și animalele experimentează mulțumirea atunci când dorințele și nevoile lor sunt satisfăcute. Însă sensul este un fenomen distinctiv uman. Nu este legat de natură, ci de cultură. Nu este despre ceea ce ni se întâmplă, ci despre cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Poate exista fericire fără sens și poate exista sens și în absența fericirii, chiar și în întuneric și suferință. 1

Într-un articol fascinant în The Atlantic, ‘Există mai mult în viață decât să fii fericit’ 2, Emily Smith susține că atunci când cauți fericirea poți avea o viață destul de superficială, ego-centrică, chiar egoistă. Ceea ce face căutarea sensului diferită este că se referă la a căuta ceva mai presus de sine.

Nimeni nu a făcut mai multe pentru a aduce în discuția modernă întrebări legate de sens ca Viktor Frankl. În cei trei ani pe care i-a petrecut în Auschwitz, Frankl a supraviețuit și i-a ajutat și pe ceilalți să supraviețuiască, inspirându-i să descopere un scop al vieții lor, chiar și în mijlocul iadului pe pământ. Acolo și-a formulat ideile, ce ulterior s-au transformat într-un nou tip de psiho-terapie bazat pe ceea ce el a denumit “omul în căutarea sensului”. Cartea sa cu această denumire, scrisă pe parcursul a nouă zile în 1946, s-a vândut în peste zece milioane de copii în întreaga lume și este clasată ca una dintre cele mai influente lucrări ale secolului douăzeci. Citește restul acestei intrări »


Tota vita schola est

14 martie 2019

Toată viața este școală„, adică viața este educație, asimilare de învățătură, sau edificare, zidire după limbajul biblic.
A spus-o Comenius a cărui carte „Școala maternă” sau „Școala de pe genunchii mamei” am găsit-o pe net la un anticariat, tradusă direct din limba cehă de Milan Șesan, (născut din tată român și mamă de origine cehă) lector de limbă cehă la Universitatea Regele Carol II din Cernăuți și tipărită cam pe-atunci, probabil prin anii 1930, că nu scrie nicăieri.
comenius

„Komensky împarte timpul educaţiei şi instrucţiei în patru epoci de câte şase ani, stabilind pentru fiecare din ele un anumit tip de şcoală şi anume: primii şase ani ai vieţii sale copilul să-i petreacă în şcoala maternă; al doilea şir de 6 ani în şcoala primară, al treilea şir de 6 ani în şcoala latină (gimnaziu), studiind diferite limbi şi arta liberă sub care se înţelegea pe atunci orice ocupaţie demnă de un om liber, şi anume : gramatica, retorica şi dialectica (aşa numitul trivium) ; aritmetica, geometria, astronomia şi muzica (aşa numitul quadrivium). Al patrulea şir de 6 ani tânărul să studieze la Academie (universitate) şi să facă călătorii (Didactica cehă, cap. 27).”
Citește restul acestei intrări »


Întemnițat al lui Isus Hristos

11 martie 2019

Poți servi cuiva ca voluntar, te oferi, te primește, îl asculți și te lași de el, dacă nu mai ai chef să-l servești.

Poți să te angajezi la cineva să-l slujești, ca angajat, cu vremea și pe plată, de obicei atâtea ore pe zi, atâtea zile pe săptămână.

Poți să te dai cuiva ca rob, nu mai vrei să pleci din robia lui, îți pui urechea la ușă, un pic de sânge pe ușori și ești rob pe veci.
Ca rob ai totuși drepturi: : „Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paşte oile, îi va zice când vine de la câmp: ‘Vino îndată şi şezi la masă?’  Nu-i va zice mai degrabă: ‘Găteşte-mi să mănânc, încinge-te şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?” Luca 17:7-8
vei mânca și vei bea și tu…după aceea.

Dar să fi întemnițat al cuiva?!
Sună ciudat, dar Pavel se prezintă pe sine, niciodată voluntar, niciodată angajat, de cele mai multe ori rob și de câteva ori întemnițat.
Și nu întemnițat al romanilor, nu întemnițat al unui „regim odios”, nu întemnițat al lui Irod sau al Cezarului, ci întemnițat al lui Hristos.

Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor…” Efeseni 3:1

Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui.” 2 Timotei 1:8

Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos,” Filimon 1:1

Fără drepturi, cu mobilitate strict restrânsă,  fără plăceri și cu perspectiva morții.
Întemnițat e mai mult decât rob, ai drepturi extrem de limitate, mobilitate extrem de redusă, ai rație și program făcute de alții.
Și toate acestea de ce?
Citește restul acestei intrări »


Întrebare pe Facebook: „Ce puteți spune despre Holocaust? Pentru ce a fost pedepsit poporul evreu?”  

10 martie 2019
Răspuns:
 Să știi că am pus întrebarea asta la mai mulți prieteni evrei și nici unul nu mi-a spus că holocaustul a fost o pedeapsă.
Sau cum cred mulți „creștini”, că holocaustul a fost o pedeapsă că l-au răstignit pe Isus. Pur și simplu prietenii mei evrei ori au refuzat să răspundă pe subiect, ori au spus un simplu nu.
Eu văd acum, după ani de zile de citit și recitit profeții, un pic mai mult: nu numai holocaustul, dar întreaga istorie de pribegie a evreilor este o pedeapsă profețită de Moise, de ceilalți profeți asupra lor „dacă nu veți asculta, vă voi risipi printre popoare„.
Ei sunt totuși o pildă și o avertizare pentru noi.
În același timp, evreii au dus cu ei, în pribegia lor, nu doar pedeapsa pribegiei și a imposibilității de a avea o țară a lor, ci și ceea ce Dumnezeu a scris despre ei la Isaia 43: „voi sunteți martorii Mei, zice Domnul„, au dus mărturia lui Dumnezeu din Chile până în Kamceatka.
Evreii sunt pricină de mirare și de întrebare.
Când Domnul Isus ne-a atenționat să privim la smochin, a știut că nu numai evanghelia va fi propovăduită în toată lumea, dar și evreii vor fi împrăștiați peste tot.
Holocaustul, ca apogeu al acestei pedepse este o împlinire a mai multor profeții:
Deuteronom 28:65-67 „Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lîncezi, şi sufletul îndurerat. Viaţa îţi va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umplea inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: „O, de ar veni seara!“ şi seara vei zice: „O, de ar veni dimineaţa!
Citește restul acestei intrări »

Dacă Dumnezeu e bun, de ce permite răul?

10 martie 2019

Este o întrebare legitimă, o primesc de multe ori în dialoguri cu necredincioși, dar nu numai, și mulți credincioși își pun problema așa.
Este o obiecție majoră și pentru foarte mulți atei.
Este un obstacol de gândire, o piatră de poticnire pentru foarte mulți împietriți.
Așa că indiferent dacă chestiunea răului este pentru tine doar o întrebare, sau o obiecție, sau un obstacol, primește te rog modestul meu răspuns și fă-ți socoteala primirii cu blândețe a drumului logic spre înțelegerea Planului lui Dumnezeu.

Problema neînțelegerii este la noi, privim lucrurile static, acum: doar durerea momentului.
Ar trebui să ne gândim mai întâi că mamele tuturora dintre noi au suferit când ne-am născut și totuși orice mamă: ”… după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.” Ioan 16:21
Înțelegerea răului suferit de cei buni (aici e marea neînțelegere, răul celor răi are logică) se poate face doar în cadrul de timp: suferința are o durată scurtă, viața omului e scurtă, o clipă, un vis.
”Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă…..căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sunt veșnice.” 2 Corinteni 4.
Cât de trecătoare? Citește restul acestei intrări »


Adunare 24 februarie 2019

9 martie 2019

Adunare 17 februarie 2019

6 martie 2019

Zidurile, porțile de fier și ura

6 martie 2019

„Nu te uita la ziduri, la porțile de fier,
la ura ce scrâșnește….”

Am învățat cântarea „Nu te-ndoi, ci crede” de copil, poate eram prin clasele 1-4.
Se cânta în adunare și nu știam de ce nu avem voie să ne uităm la Porțile de fier.
Am învățat la școală despre barajul uriaș de la hidrocentrala Porțile de fier și eu credeam că despre astea cântăm.
Târziu de tot am aflat, eram mare și după revoluție am început să citesc literatura lagărelor de concentrare.
Zidurile, poțile și ura erau singurele lucruri pe care le vedea deținutul în celulă.
Să nu te uiți la ele! Dar la ce să te uiți? La cer.
O cameră cu 4 pereți, poate cu un geam mic, adesea fără, sau placat cu scânduri, o ușă grea armată cu fier și gardienii instruiți întotdeauna să rânjească.
celula
A scris Dorz despre astea, a compus, ne-au povestit toți frații (Dorz, Moldoveanu, Mladin, Iovin, Visky, etc) aceeași imagine: gardieni fioroși scrâșnind și amenințând din singura „poartă”  de fier a celulei de ziduri.
Cam așa:

Mult timp după revoluție am crezut că gata, de-acum persecuția s-a terminat și am evoluat ca societate într-o stare superioară, fără persecuție.
Mult mai târziu, prin 2011 am realizat că persecuția nu s-a terminat, persecuția s-a schimbat:
-acum zidurile sunt de sticlă și au „urechi”,
-porțile acum nu sunt de fier, sunt de aprobări și ștampile, de etichete și „nume”, alte nume. 
-ura acum nu mai scrâșnește, acum ura zâmbește.

 


„Două mii de ani, Isuse”, poezie de Traian Dorz

5 martie 2019

Două mii de ani, Isuse, au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeia
Două mii de ani…
și lumea nici acum nu Te-nțelege
azi mai mult ca-ntotdeauna lumea-noată-n fărdelege;
azi mai mult ca-ntotdeauna plină-i de venin și ură
ca s-arate ce străină-i de-a Ta voie din Scriptură.

Cei ce-Ți poartă Sfântu-Ți Nume azi prin sânge știu s-arate
cât cunosc ei frumusețea biblicei iubiri de frate,
câți din cei ce spun și astăzi că-s tot servi ai Tăi – ca Ana,
au Cuvântul Tău în gură, iar în suflet pe satana,
și când predică iubirea cu-o evlavioasă gură
al lor suflet stăpânit e de cruzime și de ură,
când pe față spun de pace și vorbesc despre-mpăcare
pe ascuns lucrează ura, vrăjmășie tot mai mare
și când spun că-s plini de milă și de-a ei chemare-naltă
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are alta…

O, Isuse
ce departe-i omenirea azi de Tine!-
a iubirii Tale drumuri cât i-s astăzi de străine!
ce uitat și ne-nțeles ești pentru-a lumii conștiință
cât de ștearsă li-e din suflet dulcea, scumpa Ta, Ființă.
Ce pierdută-i amintirea fericirilor aduse,
ce disprețuite-s toate bunătățile nespuse,
ce puțină ascultare Îți arată toți în viață,
parcă niciodată lumea n-a văzut Slăvita-Ți față
nici duioasa Ta vorbire care mângâie și-alină,
nici a inimii frumusețe, nici a harului lumină,
nici a sângelui putere care spală și sfințește
și din cari de-atunci viața omenirea-n dar primește!

O Isus, de-a Tale haruri ce dau viața fără moarte,
azi nu douăzeci de veacuri
ci-o vecie ne desparte.
Și-n această depărtare tot mai mare ce ne paște
vai, nu ne mirăm că lumea
mai că nu Te mai cunoaște…
Și de-ai vrea să-i faci să-Ți vadă iar
lumina Ta curată.
O, ar trebui Isuse, să mai vii la ei o dată,
să-ncepi iar din nou de-acolo de la iesle, de la paie,
să întâmpini iarăși hule și batjocuri și bătaie
să porți iar o altă cruce, să rabzi spini, scuipări și cuie,
– dar acum de la aceia ce doresc „creștini” să-și spuie.

Când le-ai biciui păcatul și viața necurată
cu-acea sfântă necruțare cum ai mai făcut odată,
și le-ai spune adevărul care-i ustură și-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare cei de azi să Te omoare!
Cum s-ar ridica soborul de caiafe și de ane
să-ntărâte împotrivă-Ți ura gloatelor dușmane,
cum și-ar mai porni furia toți zarafii și stricații
bine-ascunși sub motivarea apărării-ntregii nații
și Te-ar declara eretic și că faci răscoală-n țară…

– și iar temnița, Isuse
și iar haina de ocară, și iar iude
– căci acuma și mai mulți sunt ca și-atunce –
meșterii știu și mai bine cum să-Ți pregătească-o cruce,
cuie azi sunt și mai multe
și mâini care să le bată
și-ar fi astăzi pe Golgota mult mai trist
ca-ntâia dată!
Citește restul acestei intrări »


Trezire sau credință?

4 martie 2019

Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă rodurile.” 2 Timotei 2:6
Am ascultat zilele astea 3 predici despre „trezire”.
Ce înseamnă trezire?
În accepțiunea limbajului protestant, trezirea definește o perioadă sau o stare de revigorare religioasă, de redeșteptare a sentimentului religios.
Am scris aici de ce nu cred că azi ar mai fi o trezire a bisericismului?
La ce i-ar folosi lui Dumnezeu oameni care nu citesc Biblia?
La ce i-ar folosi lui Dumnezeu oameni care nu cred Biblia, dar au puternice sentimente religioase?
Exact așa ar fi de folositori, ca un grup de muncitori dintr-o fabrică, care nu se ocupă de producție, de tehnologie, de meserie, dar fac manifestații de adeziune față de conducere.
Ei nu lipsesc de la lucru, dar în loc să lucreze, ei fac mitinguri, îl laudă și-l aplaudă pe șef.
Orice angajator vrea să aibă angajați „angajați”, care cunosc planul, care se preocupă de meserie, de cunoaștere, nu cârpaci entuziaști.
Câteodată prezența unui om într-o firmă e mai costisitoare decât lipsa lui.
Cam așa îi socotesc eu pe „treziții” fără credință.
Am crescut între „treziți”, în zona noastră prin adunările baptiste bântuia gripa asta carismatică, că duhu’, că semne, călăuzirea Domnului și alte chestii departe de Cuvânt și greu de probat.
Celor cu preocupări legate de evenimente profetice, de cercetarea Cuvântului, de teamă de Dumnezeu li se imputa că nu trebuie să știm „cu capu”, că credința este altceva: „din inimă”.
Adică, sentiment să avem, nu logică.
Nu cred în trezire instantă, așa cum nu cred în naștere fără 9 luni de sarcină.
Cineva trebuie să muncească pentru a avea parte de roadă.
Cei ce ne propun astfel de soluții, asta vor, ca „Dumnezeu să facă trezire”.
Dumnezeu a lăsat scris în Biblie ca noi să muncim, să ne ostenim, ca noin să convingem pe oameni, ca noi să-i  înduplecăm adică, să-i lămurim, să le explicăm adică, asta înseamnă credință.


Frații paraleli

3 martie 2019

Până în 1973 în România comunistă funcționa în cadrul cultelor evanghelice o lege probabil nescrisă nicăieri, dar strict aplicată, lege care impunea ca nici un botez în vreo adunare neoprotestantă să nu se facă DECÂT asupra membrilor familiilor din acele adunări, copiilor adică.
Așadar era foarte greu ca cineva născut ortodox, de exemplu, să se boteze public într-o biserică evanghelică. Cel puțin oficial nu se putea. Așa că, mai mult sau mai puțin tacit, ortodoxul ce dorea să se boteze apela la un botezător, adesea „laic”, care făcea botezuri pe ascuns prin vreun râu, noaptea.
Acest lucru a creat greutăți foarte mari  în primul rând acelor ce doreau sincer pocăința, era foarte greu pentru ei să devină oficial „pocăiți”. Dar legea crea greutăți și Securității care se găsea în imposibilitate de a înfiltra informatori între pocăiți, (informatorii recrutați dintre pocăiți, nu erau eficienți, se recrutau greu și aveau probleme de conștiință, unii dintre ei, chiar ademeniți inițial, „trădau” securitatea și nu era „sinceri” cu ofițerul coordonator).
Atunci, cu acordul tacit al Securității s-a dat un fel de „libertate”, s-a dat liber la botezarea celor din exterior, mai mult, s-a dat liber și la evanghelizări cu „ridicare de mână”, s-a „mecanizat” procesul de „pocăire” adică.
De atunci, din 1973, lucrurile au devenit mai simple pentru securitate, agenții care urmau să fie înfiltrați erau pregătiți dinainte, li se explica cum trebuie să se comporte un „căutător de mântuire”, probabil făceau ceva cursuri și apoi mergeau la evanghelizare, unde … ridicau mâna, mai departe li se spunea ce trebuie să facă.
În acest fel au intrat în adunări nu numai mulți credincioși sinceri ce doreau mântuirea, ci și un număr foarte mare de „frați paraleli”, atât de mare, de câți a avut nevoie Securitatea.
Că lucrurile stau așa, o dovedesc mărturiile din dosarele de la Consiliul pentru studierea arhivelor Securității și mărturiile celor persecutați.

Câteva lucruri despre acești frați paraleli:

1. Erau de mai multe feluri, în funcție de scopul înfiltrării, de exemplu:
-în adunările cu credincioși intelectuali, unii „frații paraleli” erau tot intelectuali, (de exemplu, la biserica Iris din Cluj s-a pocăit directorul liceului unde unul din „credincioși” era profesor).
-dacă trebuia „virusată” familia vreunui lider influent, se „pocăia” un agent arătos sau o agentă frumoasă, care apoi se căsătoreau cu fiul sau fiica liderului. Și astfel se împlinea și profeția că „omul va avea de vrăjmași pe cei din casa lui„.
-dacă era o adunare cu mulți studenți, se pocăiau și oameni de condiție mai joasă, a căror singur rol (după acceptarea teatrului) era să meargă să facă figurație pentru a strica imaginea în acea adunare. De obicei  aceștia spuneau rugăciuni lungi, cu multe greșeli de exprimare, sau cântau fals și tare, nici măcar nu trebuiau să fie instruiți s-o facă, erau așa zișii idioți utili (idioți nu pentru că nu aveau pregătire, ci pentru că au acceptat colaborarea). În felul acesta se dovedea adevărată și legenda ateilor, că la pocăiți merg numai oameni proști și needucați.

2. Dacă un informator a terminat o misiune (gen urmărirea anticomuniștilor din munți, prin anii 50) era „pensionat” adesea prin „ordin să se pocăiască”, să-și ducă bătrânețile prin adunări.

3. Era necesar ca „frații paraleli”, odată înfiltrați să ajungă în poziții de conducere, pentru a accede la influență și a manevra de pe o poziție de „sus”. Mulți din astfel de oameni au construit estrade tot mai înalte în adunările devenite de-acum „biserici”. Desigur nu numai ei, dragostea de bani nu ține cont de nimic.

4. Scopul „fraților paraleli” a fost la început distrugerea în timp și în mod secret a „grupului” unde a sălășluit, apoi după 89 (pentru că n-a demisionat niciunul) „mulgerea” grupului. S-a privatizat și religia adică și unii din „paraleli”  au devenit patroni de biserici.

5. Unii „frați paraleli” sunt „paraleli” în mod special pe lângă câte-un lider ce trebuie „paralizat” sau influențat. E cunoscut cazul unui astfel de „frate”, căsătorit cu fiica unui „dizident”, care și-a consumat tinerețea fiind oglinda unui învățător mare din Cluj, până mult după revoluție, a ajuns ca și intonațiile vocii lui să copieze pe ale liderului a cărui „oglindă” era, a deschis editură, a tipărit cărțile liderului, apoi a ieșit foarte simplu din schemă „prin păcătuire”, a divorțat și apoi datorită influenței câștigate a mai făcut victime prin tipărirea de cărți despre „pericolele codependenței”, o grămadă de familii de tineri pocăiți au divorțat din cauza lui .

6. Fiecare din astfel de oameni avea două vieți: una cunoscută, afișată, dovedită și îngrijită, numită în limbajul Securități „legenda” și alta cea devărată, „scopul„.

7.  „Legenda” în general era impecabilă, ca să fie deasupra oricărei bănuieli. Ori o convertire dramatică, ori o minune, ori un vis erau floricelele poveștii care se prezenta imaculat, rezista la orice control. Și să fim serioși, cine pune la îndoială sinceritatea unui proaspăt credincios, care se roagă cu lacrimi, a fost convertit „din lume”, zâmbește continuu și salută pe toți cu „pacea Domnului”. Cât despre părul tuns evlavios la bărbați, sau haine lungi și după caz batic la femei, nu se pune problema, seduc instant și sunt ieftine.

8. Cu „frații paraleli” a fost cum a fost, cu adevărat au contat „pastorii paraleli” sau „prezbiterii paraleli”, sau „responsabilii paraleli” în funcție de grupul religios. Biserica modelată de un astfel de „paralel” era cu adevărat în forma și structura dorită de „duhul sfânt” al vremii de atunci: Departamentul Cultelor, duh care călăuzea pe toți „paralelii”.

Am schițat doar o schemă simplificată a procedurilor, lucrurile sunt mult mai complexe și nimeni nu știe tot, desigur tu, răbdătorul meu cititor, dai dreptate cel puțin parțial acestei postări, dar nu uita să dai dreptate mai mult Cuvântului lui Dumnezeu. „Frații paraleli” au fost adesea o pedeapsă pentru cei ce au vrut să trăiască alături de cea a lui Hristos o altă viață: „paralelă”, o evlavie: „paralelă”, o învățătură: „paralelă”.

Ultimul lucru care vreau să vi-l las să-l citiți este că treburile nu s-au încheiat în 1989, ba chiar s-au înmulțit după, devenind brusc profitabile pentru „paraleli”, iar această ultimă mențiune face postarea mea cu adevărat utilă. Pentru folosul vostru, ar fi bine s-o recitiți, schimbând la prezent tot ce am pus eu la trecut.

Duminică, 3 martie 2019, Cluj


%d blogeri au apreciat: