Protejat: Înregistrare adunare 30 dec 2012

31 Decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Ce învață copiii noștri la școală? …articol din revista Sămânța Adevărului

30 Decembrie 2012

Școlile publice din zilele noastre încearcă să-i îndoctrineze pe copii cu perspectiva naturalistă, lumească, asupra vieţii și universului . Acest articol abordează câteva dintre conţinuturile predate copiilor prin curriculum-urile obligatorii . Oferă, de asemenea, indicii cu privire la felul în care pot fi echipaţi copiii pentru a face faţă provocărilor .

Mulţi părinţi care își aduc copiii la biserică duminica, îi trimit la o școală seculară în restul săptămânii . Așa stau lucrurile în cazul a peste 88% dintre familiile din Statele Unite, cu copii de vârstă școlară . Dacă profesorul predă din manuale seculare, educaţia creștină a copilului e pusă sub semnul întrebării . (Nota editorului: Ne bucură enorm faptul că-i putem trimite pe copiii noştri la o şcoală creştină .)

La biserică sunt învăţaţi că sunt speciali în ochii lui Dumnezeu; de fapt, sunt creaţi după chipul și asemănarea Lui . În cele mai multe școli seculare, ei aud filosofia naturalistă, idei precum aceea că masa și energia sunt tot ceea ce există, iar universul și viaţa au luat fiinţă prin procesele naturale . Nu există un Dumnezeu-Creator supranatural . Citește restul acestei intrări »


Din ce ”cult” a făcut parte Costache Ioanid?

29 Decembrie 2012

Din niciunul.
Ca și Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei românești sau Nicolae Moldoveanu, sau Vasilică Moisescu sau alții.
Visky Ferenc a spus despre unii dintre colegii lui de închisoare: ”Ei nu făceau parte din nici o sectă”.

Desigur a nu face parte dintr-o sectă nu este o virtute purificatoare care te scapă de orice altă robie sau te îndreptățește.
Mulți fac parte din secta celor ce nu fac parte în altceva decât în secta propriei îndreptățiri, stând în ea ca într-o carapace  de broască țestoasă.
A te feri însă de a fi prins în menghina unei apartenențe restrictive e poate doar un semn distinctiv al unei bune vederi și al unei maturități de dorit pentru oricine vrea să fie și eficient în lucrul Celui ce l-a chemat.

Ieri am citit (fugitiv) o carte: Biografia lui Costache Ioanid, editura Dalia, Timișoara, S-D Cătană.
Autoarea dă dovadă de echidistanță și obiectivitate față de un subiect sensibil: apartenența religioasă.
Mai puternic decât un blazon medieval sau un brand comercial modern, apartenența religioasă rămâne un subiect aprins: Ce ești? Unde mergi la Biserică? Unde ești membru? etc.

Că e un subiect dureros și actual o știu bine ce-i ce nu poartă aceste semne. Chiar dacă Alianțe și asociații par a acoperi cu bunăvoință diferențele religioase, oamenii dau dovadă de mai multă îngăduință față de unul dintr-o partidă bine-definită decât față de unul ce nu face parte din ”nimic”. Cum s-ar zice: mai bine să știm ce boală ai decât să te dai sănătos.

Citez în continuare o scrisoare pe care Cristian Ioanide, fiul lui Costache Ioanid director la revista Romanian Times din Portland USA a trimis-o autoarei cărții de mai sus.

Creștinismul său l-a condus la cel mai pur idealism. Or, idealiștii resping cu grație, dar și cu hotărâre, atât etichetele, cât și galoanele. Nu le sunt de trebuință, pur și simplu, ci mai degrabă îi stânjenesc.
Aduceți-vă aminte de catrenul din ”Lumânărele” care justifică crezul idealistului:

”Să fii rob, dar să fii fiu.
Să fii mort, dar să fii viu.
Să fii prinț și să nu fii.
Să fii sfânt, dar să nu știi.”

Mie mi-ar fi trebuit câteva sute de ani ca să ajung la această superbă înțelepciune și înc-o sută ca s-o torn în această poetică condensată.
Acest gen de ”crez” l-a făcut pe tatăl meu să iubească Biserica Invizibilă (așa cum o numesc teologiile protestante), singura universală și indivizibilă, mai mult decât orice altă biserică din lume. Și ei, și numai ei, a acceptat să-i fie membru.
Pe de altă parte, apartenența la Biserica Invizibilă i-a creat posibilitatea de a se adresa întregului popor român în cea mai pură manieră paulină. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m-am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege; cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.  Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” Cristian Ioanide

Ca o ironie, asemenea lui Eminovici, și Ioanid are probabil puțin ”sânge” românesc. Biografia fratelui Ioanid arată că a avut tată cu origini aromâne(născut în Pentihadia, Macedonia, în familia tatălui se vorbea și greaca).  Mama, născută Ecaterina Hadgi-Mahdesian avea origini armene(vorbea și armeana). Dar limbile sunt nu de mult și sunt un blestem, sau urmarea unui păcat, Duhul lui Dumnezeu este din veșnicie.
Poeziile creștine care redau învățătura curată sunt darul lui Dumnezeu pentru vorbitorii acelei limbi.


Invitați la jertfele lor…despre atracția(amăgirea) socializării

26 Decembrie 2012

Găsim în pildele lui Dumnezeu din Vechiul Testament exemple numeroase de neascultare a poporului Israel prin participarea la jertfele păgâne.
Exemplele sunt prea multe ca să nu aibă valoare didactică pentru noi. Avem ce învăța din aceste pilde, de fapt Dumnezeu ni le-a dat chiar cu scopul ca să învățăm din ele.

Ce înseamnă jertfa?
Am mai arătat: jertfa înseamnă în primul rând rostire dar și mărturisire, idee, gând, afirmație, învățare. ”…o jertfă plăcută:…rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”

Ce înseamnă locul jertfei?
”Va fi un loc”… spunea Moise în Deuteronom, numai acolo să-ți aduci darul tău….
Locul jertfei arătat în Deuteronom era unul singur, cortul întâlnirii și apoi templul. Rânduielile jertfelor erau iarăși strict reglementate, din aceste rânduieli învățăm cum să vorbim azi. Pentru noi acel loc reprezintă Legământul cel Nou.

Ce înseamnă altarul?
Altarul simbolizează locul socializării, al aducerii gândurilor împreună în focul dialogului, al exprimării.
Pe altar toate jertfele se contopeau într-o singură cenușă. Mărturisirea noastră și mărturisirea Lui se fac una și așa înțelegem că am devenit una cu Cristos, printr-o asemănare cu moartea Lui, am mărturisit aceeași lepădare de sine ca El și am primit de la Dumnezeu pocăința și ne-am luat crucea(mărturisirea Cuvântului) prin Duhul primit.
Altarul simbolizează locul ce exprimă public prin declarații, mărturisiri(foc) o stare comună, o comuniune. ”Cei ce mănâncă jertfele sunt în părtășie cu altarul”. Adică în părtășie cu tot ce este pe acel altarul, cu locul altarului(în fața cui stă). Pentru noi altarul de bronz reprezintă pocăința iar altarul de aur, poziția ”înaintea lui Dumnezeu”, locurile cerești  din care vorbim.

Ce înseamnă jertfele păgâne?
Jertfele păgâne descrise în vechiul Testament simbolizează pentru noi astăzi subiecte de socializare în afara cuvântului Crucii. ”…..nu vreau să știu între voi altceva decât pe Cristos și pe El răstignit”.
Subiectele vorbirilor noastre, motivele pentru care să ni se încălzească mintea și entuziasmul exprimării(focul) nu au a fi altele decât cele legate de apropierea de Dumnezeu cu încredere, de cuvântul crucii, cruce prin care sunt răstignit față de lume și lumea față de mine.
Jertfele păgâne sunt alte subiecte. 
Nu e vorba de dialogurile normale legate de viața de zi cu zi, de existență, de câștigarea pâinii (aceste dialoguri sunt simbolizate în VT prin ” a mânca din căprioară sau din cerb”) adică dialoguri fără ritualul focului, al închinării, fără dedicare, fără entuziasm.
Jertfele păgâne sunt subiecte care încălzesc inimile oamenilor spre un nivel de dialog și exprimare ce le ține mintea ”aprinsă”, caldă, înflăcărată spre lucrurile de pe pământ. Focul iubirii de lume aprinde aceste jertfe iar numărul mare de altare ce le ard este justificat de mulțimea îngrijorărilor diferite în jurul cărora se aprind dialoguri, dar nu numai. Jertfele păgâne se întrețin și de mulțimea de gânduri religioase stricate, de vrăjitorii, de tradiții, de obiceiuri.

Crăciunul + alte sărbători sunt exemple de păgânism în haine creștine. Nu lepădare de sine aduce acest puhoi de obiceiuri cărora devii ciudat dacă te opui, ci afirmare de sine, laudă, îngâmfare.
E greu să-ți oprești copiii de la aceste participări la jertfele păgâne, ei sunt primii atrași. E greu să nu participi la ele, dar a participa de formă e iarăși un teatralism condamnabil.

Jertfele păgâne! Se discută despre ele cu săptămâni înainte, toată lumea le știe, le iubește, nimeni nu li se opune. Sunt la toate colțurile ulițelor, în toate colțurile creierelor, de pe toate buzele ies ”taurii” acestor jertfe.
În om există nevoia de socializare, nevoia de grup. Omul se cântărește pe sine nu prin oglinda Cuvântului, ci prin comparație cu alți oameni prin schimburi de gânduri, prin îndreptățire. Îndreptățirea de un anume tip produce o anumită gândire comună, ce aduce la acțiuni comune, creează un grup. Grupul are atitudini de grup, coeziune și devine atractiv prin asta. Omul se compară cu grupul, nu cu Dumnezeu, ”stă în fața grupului” și se socotește parte a ceva. Nu contează cât adevăr este în mărturisirea comună a grupului, ceea ce atrage este coeziunea socială.

DACĂ AVEM GÂNDUL LUI CRISTOS, AVEM UN ALTAR DEOSEBIT.

Am ajuns la gândul lui Cristos printr-o moarte asemănătoare cu a Lui. Nu mai gândim la fel cu lumea, nu mai vorbim la fel ca lumea. Refuzăm jertfirea (rostirea) pe alte altare și astfel devenim asociali. Refuzăm și teatralismul în care mulți se complac. Având gândul lui Cristos și astfel vorbirea noastră(jertfirea) va deriva din acest gând.

A ne complace în vorbării goale, a discuta cu entuziasm despre nimicuri, despre lucruri de pe pământ, despre tradiții, etc e participare la jertfele păgâne. Cui dâm găndul nostru?

Am spus și în versuri:

Cui ardem focul jertfelor din noi?
Pe-altarul cărui duh sacrificăm
duhovniceşte nevăzute oi?
şi  fumul lor spre cine-l înălţăm?

De unde-I focu-acesta arzător
ce mistuie secundă cu secundă
din timpu ce se scurge-nşelător
sorbit de-nvăpăiata-I undă?

Spre cine ardem? cui jertfim vorbind?
De unde-I pasiunea ce ne-animă?
Altarele spre cine ni se-aprind,
Slăvirea cărui Duh exprimă?

Entuziasmul vorbelor curgând
din limbă, ne-mblinzită fiară,
e-un foc ce-aprinde inimi rând pe rând
facându-le să-nvie sau sa piară!

Vorbind cuvinte, răspândind idei,
aprindem inimi şi stârnim dorinţe,
un foc ce nu-L aprinde vre-un condei
ci AUZIREA veşnicei credinţe.

De fiecare dată când vorbim
cuvinte, noi aducem o jertfire
spre slava duhului de-unde primim
idei ce se transformă în rostire!

Cand negândite vorbe slobozim
din dragostea de lume inspirate,
atunci spre idolii scârboşi  jertfim
şi focul ni se-aprinde spre păcate!

Când însă Duhul prelucrează-n noi
gândirea Lui şi rodul Lui tăcut
vorbind, aducem nevăzute oi
ca jertfă de miros plăcut!Slăvit să fie Domnul!


Protejat: Înregistrare adunare 16 dec 2012

24 Decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Protejat: Înregistrare adunare 8 dec 2012

24 Decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Protejat: Înregistrare adunare 23 dec 2012

24 Decembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


%d blogeri au apreciat asta: