”…au adormit în Domnul în timp ce se aflau în temniță, rezistând până la sfârșit cu eroică neatârnare…” Cronica fraților hutteriți. (57)

       În 1535, cum a fost relatat mai sus, Hans Betz,¹ un slujitor al Evangheliei și mulți alți creștini au fost întemnițați din pricina sfântului adevăr la Passau, unde râul Inn se unește cu Dunărea. După o perioadă îndelungată de suferință și tratament aspru, el și alți mărturisitori ai adevărului au adormit în Domnul în timp ce se aflau în temniță, rezistând până la sfârșit cu eroică neatârnare, după cum putem observa din numeroasele cântări compuse de Hans Betz în timp ce se afla în lanțuri.

”Au mărturisit Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și adevărul său cu o bucurie ce sfidează orice descriere.” Cronica fraților hutteriți. (56)

     Acești frați au cumpărat atunci o casă în Butschowitz.¹ În curând, Ulrih Stadler, Leonard Lochmaier și Mihai Kramer au pornit în numele comunității lor să îl viziteze pe Hans Amon și biserica de la Kostel și Drasenhofen. Au vorbit cu bătrânii bisericii lui Dumnezeu despre chestiunile de credință și alte întrebări specifice pe care le-au avut. După o discuție cuprinzătoare cu bătrânii, Ulrih, Leonard și Mihai Kramer, ca și comunitatea lor, au fost convinși; cu toții l-au cinstit pe Dumnezeu și au admis public că au săvârșit o greșeală mai devreme când au sprijinit grupul din Austerlitz împotriva bisericii și că au procedat de asemenea greșit referitor și la alte chestiuni. Apoi, Ulrih, Leonard și Mihai, acompaniați de bătrâni și de alți frați s-au întors la Butschowitz și s-au unit cu toți frații și surorile de acolo. Aproximativ o sută de suflete s-au adăugat bisericii în ziua aceia. Astfel că credincioșii au început să se adune la Butschowitz pe pământurile domnului Václav Černohorský, iar numărul lor creștea în fiecare zi.

” Fiecăruia îi păsa de celălalt într-o manieră frățească și creștinească cu căldură și tandrețe, fiecare fiind gata să îi slujească celuilalt în dragoste.” Cronica fraților hutteriți (55)

       Pe vremea aceea Dumnezeu le-a furnizat oamenilor săi mai multe locuri în care să trăiască, așa cum am relatat mai sus. El le-a mișcat inimile populației pentru a avea compasiune pentru ei și pentru a le da adăpost. De la un nobil pe nume Sturtzhauser, bătrânii din Austria au reușit să facă rost de o casă în Drasenhofen, chiar la ieșire din Steinebrunn. Acolo au construit din nou comunitatea creștină. Acum pentru o perioadă prestabilită de timp, regele Ferdinand a trebuit să tolereze în teritoriul său patrimonial ceea ce nu dorea a tolera în Moravia. Aceasta ar trebui să fie recunoscută ca o faptă a lui Dumnezeu și nu un accident.

”…au vorbit pe larg despre judecata lui Dumnezeu, la care judecătorul și cei ce erau împreună cu el au fost atât de înfricoșați încât nu au găsit cuvinte să le răspundă.” Cronica fraților hutteriți. (54)

     Pe vremea amintită mai înainte, niște tâmplari și mineri au găsit și de muncă și de locuit la Böhmisch Krumau și în minele din Brimsitz; de asemenea ei au locuit și la mina de aur de la Heroltitz la o jumătate de milă de Tischlawitz. Slujitorul lor a fost Onofrie Griesinger.

      Primăvara devreme, Onofrie a fost chemat înaintea bătrânilor, iar întreaga biserică a încredințat lui din nou serviciul Evangheliei. Curând după aceea a fost trimis la Tirol, încredințat îndurării lui Dumnezeu de către rugăciunea sfinților. Pe drum a fost capturat în Styria, dar prin intervenția lui Dumnezeu a fost eliberat curând și și-a continuat călătoria la Tirol așa cum i s-a indicat. Acolo i-a vizitat pe toți cei care aparțineau Domnului. Și-a trimis asistenții cu scrisori și mesaje Frăției Elvețiene din Elveția într-un efort menit să-i stimuleze să ducă o viață mai perfectă, dar cu niciun rezultat.

”…au fost condamnați la moarte de către acești fii ai lui Pilat și arși de s-au făcut cenușă în Viena.” Cronica fraților hutteriți (53)

1536-1547: Creșterea mișcării în ciuda asprelor persecuții

1536

       În primele zile ale anului 1536, biserica a trimis frați la Tirol: Ieronim Käls din Kufstein, directorul școlii a comunității bisericii lui Dumnezeu, iar împreună cu el pe Mihail Seifensieder din Wallern, Boemia și Hans Oberecker din valea Adige. Au ajuns la Viena în Austria, dar deja pe 8 ianuarie au fost luați prizonieri în timp ce erau găzduiți la un han, o oprire pentru trăsurile de Neustadt. În timpul mesei de seară oamenii de acolo tot încercau să îi facă să toasteze, așa cum este obiceiul diavolesc. Frații le-au spus clar că nu vor lua parte la așa ceva sau la orice alte lucruri oribile. Când alții au observat asta și au recunoscut cine erau frații, au început să vorbească urât și să spună minciuni despre comunitate, ceea ce a fost respins de către frați. După masă, unul dintre oamenii de la masă a cerut hârtie și cerneală și a scris o scrisoare în latină, unde scria printre alte lucruri, ”Sunt trei persoane aici și eu cred că sunt rebotezate.” Nu știa că Ieronim Käls înțelegea latina.¹

”… I-au sfâșiat trupul, au turnat rachiu pe rănile sale și i-au dat foc.” Moartea lui Iacob Hutter. Cronica fraților hutteriți (52)

      Cum atunci nu era decât puțină speranță în găsirea unui loc unde s-ar fi putut așeza în Moravia, Leonard Lanzenstiel împreună cu aceia încredințați lui s-au apucat de cules și mai târziu și de alte munci pentru nobilul Hans Fünfkirchen din Steinebrunn în Austria, nu departe de granița moraviană.¹ Au rămas acolo pentru o perioadă de timp.

       În Tirol, Iacob Hutter călătorea și el, aflându-se într-o situație materială precară și având inima neliniștită, făcea tot posibilul pentru a salva cât mai multe persoane.² El vizita oamenii cu Cuvântul lui Dumnezeu și îi strângea sub mari încercări, pentru că pe cuprinsul țării mandate stricte au fost emise împotriva lor. De exemplu, judecătorul din Brixen a călărit până la Lüsen,³ a strâns toți bărbații, femeile și copiii în stare să meargă și a citit un mandat brutal prin care interzicea tuturor să ne primească sau să adăpostească. Dacă cineva totuși o făcea, era pedepsit mai rău decât orice altceva de dinainte, iar casa i-ar fi fost arsă din temelii, deoarece stăpânul lor de la Brixen nu ar tolera asemenea oameni, ci i-ar elimina.
La scurt timp după aceasta, a prins mai mulți frați și surori și i-a dus la Brixen.⁴ Curând după aceste evenimente, în noaptea de ajun de sfântul Andrei [29 noiembrie] 1535, Dumnezeu a îngăduit arestarea lui Iacob Hutter. A fost înșelat și trădat la Klausen aflat pe râul Eisack din regiunea Adige. I-au pus un căluș în gură și l-au dus la Innsbruck, locul de adunare al guvernului regelui Ferdinand. L-au torturat și l-au adus la agonie prin tot ceea ce i-au făcut, și chiar și așa nu au putut să îi întoarcă inima în cealaltă direcție sau să îl facă să nege adevărul. Chiar și când au încercat să dovedească că greșește prin intermediul Scripturilor, nu i se puteau compara. Plini de ură și răzbunare, preoții și-au imaginat că vor scoate diavolul din el. L-au pus în apă rece ca gheața și apoi l-au dus într-o cameră caldă unde a fost bătut cu bâtele. I-au sfâșiat trupul, au turnat rachiu pe rănile sale și i-au dat foc. I-au legat mâinile și din nou i-au pus călușul în gură pentru a preveni ca el să le indice mârșăvia lor. Punându-i pe cap o pălărie ce avea un moț din pene au făcut obiect de batjocură din el. După ce le-a îndurat toate cruzimile și totuși a rămas neatârnat și cinstit, un erou creștin neatârnat în credință, acești ticăloși fii de Caiafa și Pilat l-au condamnat, arzându-l de viu pe rug. O mare mulțime a fost de față, văzând mărturia sa neclintită. Aceasta s-a petrecut pe vremea Întâmpinării Domnului [2 februarie], în vinerea de dinaintea primei săptămâni a Postului Mare, 1536.⁵

Protejat: Înregistrare adunare 13 martie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 6 martie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Protejat: Înregistrare adunare 28 februarie 2016

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Drepți între norvegieni (6) Psihologul Einar Salvesen: ”Barnevernet este un amestec de putere și incompetență!”

min 8:30 ”Este o eroare etică când ei nu vor să stea la masa rotundă și să-și admită greșelile.”
min 12:10: ”Noi nu luăm copiii care ar trebui și luăm copiii care nu ar trebui!”
min 13:28: ”Acești psihologi angajați…este o chestiune de bani?!” ”DA, este un mijloc de trai”
min 16:20: Ideea este că…Copiii sunt luați în prima fază de către Barnevernet printr-o decizie de urgență, dar apoi în instanță în 99% din cazuri se aprobă argumentul Barnevernet și copiii sunt luați pentru veci din casă.”

min 17:16 ”acest amestec de putere și incopetență…”
min 17:30: ”Ar trebui o echipă de psihologi cu salariu fix?” DA
min 17:58: ”Dacă am avea o chipă de psihologi cu ”factorul uman” intact:”
min 18:45: ”Să nu depindă de ”penge stromel”, de fluxul de bani, de fluxul de numerar.” ”Fluxul de numerar și incopetența din multe cazuri.”

Mulțumim celui ce a făcut traducerea din norvegiană (până la minutul 19.30) și îl rugăm să termine dacă se poate.

 

Aici e radio ”Trans Mondial din Monte Carlo…

….transmitem o emisiune cu caracter religios.”
Apoi urma glasul inconfundabil al unui om care l-am ascultat zi de zi toată copilăria: Petru Popovici.

Aveam pe masă lângă pat un radio Balada cu lămpi,

…radio care mai trebuia lovit cu pumnul când începea să bâzâie.
Mai intervenea bruiajul comunist. Clapa din dreapta era ”programul 3”, undele scurte, Monte Carlo era pe 49.

De ce zi de zi?

El taie vorba celor meșteri la vorbă

”El taie vorba celor meşteri la vorbă.” Iov 12:20

Meșteri la vorbă ca pe internetul secolului 21 n-a mai văzut lumea de la facerea ei.
Dacă pe vremea lui Iov oamenii trebuiau să se adune la poarta cetății, să se asculte unul pe altul, să treacă timp până să fie aprobați sau negați, sau pe vrema Greciei antice, trebuia să mergi până la Atena, să te plimbi prin Agora sau să stai în Areopag, să vorbești când îți vine rândul, să te faci auzit, acum e mai simplu și mai rapid.
Îți faci un blog, scrii pe internet și vezi dacă te crede cineva.
Ești repede auzit, repede negat sau lăudat, repede desființat.
Mai repede ca pe Areopag sau ca la poarta cetății.
Te aud mai mulți, mai de peste tot, mai diferiți.
Meșter la vorbă de-ai fost în lumea veche, în lumea hărtiei sau a amvonuului e una, dar să rămâi meșter la vorbă în lumea internetului este greu.

Logica agoniei

”…pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,  după planul vecinic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” Scrisoarea către Efeseni 3
Există o logică a iubirii, a dedicării.
Pe lângă forța atracției firești, dintre un tânăr și o tânără de exemplu, dintre soți, forță care de multe ori este împotriva oricărei logici și oricărui argument, forța dragostei care te duce la sacrificiu, forța dedicării stă tocmai în faptul că această dragoste are în spate un argument întotdeauna solid.
Nici un alergător nu aleargă cu plăcere pe arătură, prin bălării, însă pe o alee netedă va păstra ritmul.
Când conduci mașina noaptea, dacă șoseaua este bine marcată, poți merge mai repede.
Când știi rezolvarea unei probleme, mergi sigur la examen, cu pas apăsat.
Dacă ești mecanic și trebuie să repari o mașină, dacă ai mai reparat același lucru înainte, dacă știi cauzele și remedierea lor, te apropii mai încrezător de lucru.
Dacă ești alergător și știi tot timpul cât mai ai, dacă știi destinația, dacă cunoști traseul, atunci alergi mai avântat, mai cu forță.

Propagandă

”-Că, dacă nu-ți ții gura, înainte de a ți-o închide definitiv, noi, o să punem alte guri, să strige și mai tare decât a ta.”
(Generalul de securitate către Paul Goma, Soldatul Câinelui, pag. 105)

Acum îi zice ”reclamă”, pentru că se face mai mult cu scop comercial sau ”campanie electorală”, cu scop politic.  Dacă e cu scop ideologic i se zice propagandă. Nouă, esticilor ni se face mai puțin, ni s-a acrit, norvegienilor le place, prin propagandă se simt ocrotiți de ”statul-dădacă”.

Propagandă e ”să strigi tare”, să dai sens informației: sens unic. Să fie iureș, vârtej, șuvoi. Ideea e să radă tot în cale, să nu permită nimic în sens invers.

16

…noiembrie.
4 luni
Inima lui Ruth știe ..și a lui Marius.
Eu mă gândesc în fiecare zi la ei…la înstrăinarea copiilor lor.
Și iau pilda lor ca lecție pentru înstrăinarea noastră: cu cât ne distrează mai mult diavolul, cu atât devenim mai străini Tatălui nostru drept. Îi uităm limba, cartea, rânduiala, casa, pe zi ce trece.
Și diavolul asta vrea, să ne distreze, să uităm, să-i zâmbim lui, să ne bucurăm de ale lui, să-i fim lui casă.
Ca și copiii lui Marius și Ruth, în casele răpitorilor Barnevernetului.
Credeți că nu zâmbesc nimănui?
Credeți că stau tot posaci?
Sunt copii, sunt ușor de distras, de distrat.
Mai ales că psihologii atei au metode pentru asta.
Cât de mult îi doare pe Ruth și Marius când copiii lor zâmbesc altora.
Cât de mult Îl doare pe Tatăl nostru când noi iubim lumea, când zâmbim lumii.

Să ne amintim de copiii Bodnariu, de părinții Bodnariu, dar să ne amintim și de copiii înstrăinați ai Tatălui, de Tatăl copiilor înstrăinați.
Nu cumva suntem noi, fiecare?
Cui zâmbim?

” Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Iacov 4:4

 

”Ăștia nu mai sunt frați,…ăștia-s mafioți…!” Viorel Candreanu despre răpire, ecumenism și alte subiecte ”arzătoare”.

”Apoi dacă ei sunt frați cu ăștia, eu nu mai vreau să fiu frate cu ei, pentru că ecumenismul ăsta este erezia secolului XX.
Ăștia din vârfurile de sus a acestor biserici care se adună în Consiliul ecumenic nu mai sunt frați, ăștia sunt diplomați, ăștia-s mafioți și masonici, ăștia au intenție politică să ne bage sub o fiară pe toți și să pregătim o rampă pentru anticrist și să ne închinăm înaintea lui.” min 9.18

Continui să semnalez atunci când cineva cunoscut propovăduiește un adevăr neglijat de majoritatea celorlalți. Învățătura despre răpire nu face parte din doctrina oficială a Cultului Baptist, deși unii predicatori o proclamă și mulți baptiști o cred. La ceilalți e la fel de multă confuzie, depinde mult de adunări și de cei ce învață.

Cheila: pășind peste capcana frustrării

” Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc […], de David, …” Evrei 1:32

Text de citit: 1 Samuel 23: David scapă Cheila.

În întâmplările lui David pe vremea când era fugărit de Saul vedem atitudinea unui uns lepădat față de un uns nerecunoscut încă.
În chip spiritual persecutarea lui David de către Saul atunci, prefigura persecutarea Domnului Isus de mai târziu (”noi nu l-am băgat în seamă”, ”credeam că este bătut de Dumnezeu”, ”ai Săi nu L-au primit”) și chiar prefigurarea persecuției ucenicilor, a apostolilor și a tuturor creștinilor până în zilele noastre. Chiar persecutarea noastră.
Așa că, urmârind în mod logic sentimentele descrise în 1 Samuel 23, tensiunile și acțiunile de atunci, prin paralelism putem lua aceste lecții pentru noi atunci când suntem supuși ispitelor cărora David nu le-a cedat. Dacă numim această asemănare credință nu greșim, pentru că ne este dat ca să luăm pildă de la cei din vechime și Domnul numește credință încrederea în Cuvântul Său. Cuvântul însuși ne spune să privim ca pildă pe cei din vechime, căci spre folosul nostru au trecut ei prin necazuri, ca să ne fie de pildă, deci a face paralelisme și a învăța din ele este rostul citirii Bibliei. Dacă cineva crede că știe altă metode de învățare, eventual oareșicari insuflări de ”știință” extatică fără citirea Bibliei și trăiri de emoții fără de Cuvânt, atunci să nu numească acest lucru credință, să-i zică ”emoțiință”, ”insuflărință” sau ”sentimentință”, iar credința s-o lase să definească încrederea în ceva scris, citit și gândit.

Prinși în lucrul Domnului

”Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.” 1 Corinteni 16:10

Criteriul după care Dumnezeu apreciează pe cei din casa Lui este competența și râvna în lucrul casei Lui. Robul cel credincios și înțelept este apreciat, robul rău și leneș este descalificat.

Vedeți, e ca și într-o firmă, ca și angajarea dintre oameni, contează mai întâi fidelitatea decât competența, credincioșia mai mult decât deșteptăciunea. Sau mai bine zis, deși contează amândouă, prima dată un om trebuie să dea dovadă de fidelitate față de cel care l-a angajat, în competență poate crește ulterior.

”Mica trupă de credincioși au fost mânați afară ca o turmă de oi. ” Cronica fraților hutteriți. (51)

1535

      În 1535 întreaga biserică, dorind de la început să facă ce e cel mai bine, să urmeze calea cea mai bună și să se abțină de la lume și de la toată necurăția, în unanimitate au decis în frică de Dumnezeu să stea în gardă împotriva aluatului scribilor și a Fariseilor, în concordanță cu învățăturile lui Hristos. Aceasta era pentru că papa, preoții, călugării, călugărițele și toți care predicau de dragul burților lor reprezintă cea mai mare cauză a idolatriei și a trăirii ipocrite, păcătoase și corupte. Au decis ca de atunci încolo biserica să nu mai lucreze pentru ei, să facă comerț cu ei, să mânânce sau să bea cu ei sau să aibă orice de-a face cu ei fără vreun motiv exact și divin, pentru că toate profiturile lor vin din și sunt folosite în serviciul idolatriei – se numesc pe ei înșiși predicatori ai Evangheliei, și totuși niciunul nu practică învățăturile lui Hristos sau să o împărtășească altora.

”Oriunde își construiește Dumnezeu biserica, diavolul își construiește o nouă capelă lângă pentru a nedumeri și orbi oamenii.” Cronica fraților hutteriți. (50)

      Există mulți care prezintă un zel pentru pace și unitate, dar este un zel direcționat greșit. Ei nu discern calea virtuții lui Dumnezeu, care rezultă în unitate. Ei doresc să își stabilească propria lor virtute și ceea ce este bun după părerea lor, dar nu doresc să se supună virtuții adevărate în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce apostolul Pavel spunea despre evrei acum este valabil pentru mai multe popoare. Aceste plante nu sunt plantate de către Dumnezeu și prin urmare nu pot supraviețui. Oricât de mult am continua să peticim și să dregem, sfârșitul va fi mai rău decât începutul, ca și cum ai pune un petec nou pe un veșmânt vechi, așa cum Domnul a spus. Brațul care a ghidat acei oameni a fost unul carnal, dar acela care ne-a ghidat pe noi a fost unul spiritual și puternic. Dumnezeu s-a ocupat de ei cu fermitate, înțelepciune și putere mare, rezultatul fiind că nu se mai puteau ascunde, ci au trebuit să se descopere și să își arate înșelăciunea inimilor lor. Altfel, ei ar fi continuat să ne înșele și să ne ducă de nas.

”O, ce furtună măreață, ce lovitură puternică a primit casa lui Dumnezeu! ” Scrisoarea lui Hutter. Cronica fraților hutteriți. (49)

     Iacob, un slujitor al Domnului nostru Isus Hristos și al sfintei sale biserici creștine prin îndurarea și mila lui Dumnezeu, ales de către Dumnezeu, părintele nostru ceresc și chemat pentru a vesti Cuvântul său sfânt, pentru a descoperi din misterul și minunatele bogății în aceste ultime zile înainte de glorioasa și uimitoarea venire a preaiubitului nostru domn Isus Hristos. Să fie mărit și glorificat și onorat și îi mulțumim din toată inima noastră în numele meu și al tuturor sfinților predicatori, păstori, slujitori și supraveghetori și toți credincioșii devotați, pe oriunde s-ar afla, pentru că toată dragostea și credincioșia sa, semnele și miracolele pe care ni le-a arătat până și în ziua de azi se mai arată. Fie ca sfântul său nume să fie lăudat prin Isus Hristos în veci de veci. Amin.

”Trebuie să existe piedici pentru a dezvălui oamenii aleși să treacă de teste.” Cronica fraților hutteriți (48)

      Dar Iacob a rămas tare pe poziții, adăugând, ”Cum te-ai simți dacă ai fi mers într-o călătorie, și ai fi lăsat oamenii în grija cuiva, iar când te-ai fi întors acasă ar fi trebuit să te retragi?”

      După mai multă vorbăraie, Filip a spus că Iacob și Simon ar trebui să conlucreze și cu credincioșie să îi slujească pe oameni, ”Așa cum Blasi[Blasius Kuhn] și cu mine facem.”

     Când l-a întrebat pe Iacob ce crede ce ceea ce a propus, Iacob a răspuns, ”Nu vreau mai mult decât să slujesc cu Schützinger. Fie Dumnezeu glorificat.”

”Dumnezeu îi smerește pe cei măreți.” Cronica fraților hutteriți. (47)

      Nu la mult timp după, și Jakob Hutter a venit la Auspitz cu încă câțiva, sosind pe 11 august, 1533. Bătrânii și întreaga biserică l-au întâmpinat cu mare bucurie, iar el însuși s-a bucurat din toată inima că Dumnezeu l-a condus în siguranță la ei. El i-a spus lui Simon Schützinger și celorlalți bătrâni și fraților și surorilor că nu a venit la străini, ci la frații săi dragi, copilașii săi. Schützinger și toți ceilalți i-au repetat cuvintele, rugându-l pe Jakob să îi ajute să aibă grijă de oamenii lor și el a promis că va face așa. De asemenea, Jakob le-a adus un cadou pământesc, un dulce sacrificiu, o mică sumă de bani pentru a răsplăti maicile din Brünn (care dețineau pământul la Auspitz) pentru ajutorul lor oferit în timpuri grele.¹

” Peste tot erau spionați și trădați, vânați și prinși de către autorități.” Cronica fraților hutteriți (46)

       Dar a rămas în credința sa și a fost eliberat. Șase frați au fost întemnițați din pricina adevărului divin la Sterzing în regiunea Adige în acel an, 1532: Lamprecht Gruber, Hans Beck, Lorenz Schuster, Peter Planer, Peter [Hungerl] servitorul său și Hans Taler. Au fost torturați cu cruzime și au fost întinși pe masa de tortură pentru a fii făcuți să se dezică, dar au rămas neatârnați și au fost condamnați la moarte și executați. Toți cei șase au oferit cu vitejie mărturie pentru adevărul lui Dumnezeu cu sângele lor. Încă avem scrisori pe care le-au scris din închisoare pentru biserică.¹

”Credincioșii au lăsat toată răzbunarea în seama lui Dumnezeu, Judecătorul cel drept, care răsplătește pe fiecare după fapte.” Cronica fraților hutteriți (45)

     De asemenea, a devenit clar că David Boemul nu era sincer. Fără ca frații să știe, a plătit judecătorul de la Nikoltschitz¹ pentru o escortă pentru a-i proteja de jefuitori pe drumul de la Austerlitz la Auspitz. A fost admonestat pentru greșelile sale într-un mod frățesc, dar nu era capabil să îl onoreze pe Dumnezeu cu modestie, tot agățându-se de opinia sa. Așa că a fost disciplinat în fața întregii biserici pentru încăpățânarea sa.

     Dorind Dumnezeu să își treacă oamenii săi printr-un test sever pentru a afla dacă se bazează pe el sau pe oameni, a stârnit o mare dezbatere și plângeri în biserică. A ieșit la lumină că David Boemul și Georg Zaunring s-au înțeles să rezolve în secret o chestiune putredă care ar fi trebuit pusă în fața întregii biserici: Thomas Lindl a comis adulter cu soția lui Georg Zaunring, astfel că David și Georg i-a exclus. Georg s-a despărțit de soția sa în timpul excluderii, dar imediat ce David și Georg au spus că păcatul a fost iertat, Georg și-a luat soția înapoi. Când aceasta a devenit cunoscută, frăția nu putea accepta o pedeapsă atât de mică pentru adulter, pentru că după Cuvântul Domnului, e mai bine să intri în împărăția cerurilor cu un ochi sau ca un șchiop, decât să te duci în iad cu membrele întinate.

”…mulțumiți cu apă și o mică bucată de pâine pentru o zi întreagă, prestând muncă grea. Cronica fraților hutteriți (44)

1531

     Toți cei care au pornit cu Zaunring au reușit în a ajunge la Auspitz așa cum au plănuit, deși au călătorit în mare spaimă de tâlharii la drumul mare. Au fost adăpostiți și li s-a dat refugiu de către oamenii de acolo, dar au trebuit să sufere o mare nevoie și foamete, deoarece nu cunoșteau țara și munca din podgorii. În afară de aceasta, nu aveau nicio provizie și deseori au trebuit să fie mulțumiți cu apă și o mică bucată de pâine pentru o zi întreagă, prestând muncă grea. Și așa, aveau grijă de bolnavi și copii cât de mult puteau cu mijloacele lor modeste. Și-au adus neamurile de la Austerlitz și i-a cazat la Steurowitz, la o jumătate de milă de Auspitz, sperând că o să fie în siguranță acolo. Dar în curând tâlharii au venit noaptea, le-au luat tot ce au avut și au bătut pe frați atât de tare, încât unul dintre ei a murit. ”Un val cheamă un alt val,”¹ ceea ce a necesitat multă răbdare din partea sfinților.

”Oricine care nu simțea curajul de a suferi foamea, nevoi mari, mizerie și sărăcie din pricina adevărului, mai degrabă s-ar întoarce în oraș s-au s-ar duce acasă. ” Cronica fraților hutteriți (43)

     Wilhelm Reublin a început să vorbească deschis în biserică împotriva tuturor ofenselor făcute de către slujitori. Cum Jakob Wiedemann, căruia i-a fost dată în grijă întreaga biserică, nu era acasă, asistenții săi au trimis oameni după el fără întârziere. Imediat ce a venit, el a chemat toți bătrânii, de oriunde trăiau și a pus întreaga chestiune în fața lor în prezența lui Georg Zaunring și celorlalți slujitori care îl sprijineau. Aceasta s-a petrecut în particular mai întâi. Totuși, Reublin a persistat în ceea ce spunea și pe baza Scripturii a încercat să îl convingă pe Jakob Wiedemann și adepții acestuia că nu predicau și nu adoptaseră o poziție justă. Jakob Wiedemann și susținătorii săi nu au acceptat aceasta, ci au convocat întreaga biserică. Le-a spus oamenilor cum în absența sa, Reublin se scotea el însuși în evidență, învățând lucruri ce erau opuse învățăturilor lui Jakob și a asistenților săi, ceea ce nu putea fii tolerat. La sfârșitul unui discurs lung pe care Jakob l-a făcut în fața bisericii, a spus că oricine accepta învățăturile sale ca și corecte și i-au schimbat viața ar trebui să vină și să stea lângă el.

”Dracul …a atacat la locul critic, adică, la bătrânii bisericii.” Cronica fraților hutteriți. (42)

     Ei erau cam optzeci sau nouăzeci de persoane, printre ei Hans Amon,¹ Leonhard Lanzenstiel ² și Christoph Gschäl. Toți aceștia au rămas în biserica din Austerlitz, cu excepția servitorului lor, Hans Fasser, care s-a întors în Boemia, făcând să pară că are un motiv pentru aceasta. Dar a fost prins în rușinoasă fornicație și a fost mai târziu disciplinat cu severitate de către biserică, exclus³ și dat dracului.

     Mai târziu, din moment ce nu era niciun loc disponibil în Tirol din pricina opresiunii excesive, Jakob Hutter, cu Simon Schützinger, a trimis oamenii la biserica din Austerlitz. A trimis un slujitor al Cuvântului, Georg Zaunring după nume, împreună cu ei, și după aceasta a trimis grupuri mici, unul după celălalt cu tot ceea ce dețineau pentru a trăi în comunitate cu credincioșii.

”Legământul unei conștiințe bune în botezul creștin.” Cronica fraților hutteriți (41)

     Cam pe atunci, un om pe nume Jakob a apărut,¹ un pălărier de meserie, născut la Moos în valea Puster, la jumătate de milă de Bruneck. A acceptat legământul harului, legământul unei conștiințe bune în botezul creștin, promițând să-și predea viața cu adevărat și să meargă pe cărarea lui Isus. După un timp, când s-a simțit că este înzestrat de către Dumnezeu cu daruri din belșug, a fost ales și confirmat în serviciul Evangheliei. În acest segment temporal, biserica din Tirol a învățat că la Austerlitz, în Marcgrafatul Moraviei, Dumnezeu a adunat un norod în numele său să viețuiască într-o inimă, minte și suflet, fiecare având mare grijă de aproapele lui. Astfel că au fost mișcați, trimițându-i pe Jakob Hutter cu Simon Schützinger și niște însoțitori la biserica din Austerlitz pentru a ”ancheta” tot ceea ce se întâmplase.

”După aceasta, dragostea pentru adevăr fiind aprinsă, mai mulți au fost uciși în Tirol.” Cronica fraților hutteriți (40)

      Cam două sute de oameni (copiii nefiind incluși) din Nikolsburg și Pergen și zona din împrejur s-au adunat în afara orașului Nikolsburg. Din simpatie, un număr de oameni au venit din oraș să îi vadă și au plâns cu ei, dar alții au venit din oraș pentru a purta discuții în contradictoriu. Au pornit și au campat într-un sat pustiu dintre Dannowitz și Muschau și au stat acolo pentru o zi și pentru o noapte.¹ S-au sfătuit împreună în Domnul din pricina nevoii și necazului lor și au numit slujitori ai treburilor curente: Franz Intzinger din Leoben în Stiria și Jakob Mändel, care a fost tezaurar al domnului de Liechtenstein la Nikolsburg, iar Thoman Arbeiter și Urban Bader îl ajutau.

”Nu ar trebui să fim purtați de bârfă, să ne înfricoșăm de fiecare vânt ce bate.” Cronica fraților hutteriți (39)

ÎN AL ȘAPTELEA RÂND, la întâlnirile comunității bisericii doar o persoană, pe rând, are voie să vorbească, iar ceilalți ar trebui să asculte și să judece bine la ce s-a spus; doi sau trei nu trebuie să se ridice deodată. Nimeni nu trebuie să înjure sau să vorbească pe lângă subiect; aceasta, în afara celor slabi.

ÎN AL OPTULEA RÂND, când ne întâlnim nu ar trebui să mâncăm sau să bem prea mult, ci să mulțumim și să fim moderați în ceea ce Dumnezeu a creat pentru a ne hrăni. A se servi unul sau două feluri de mâncare. După masă, mesele ar trebui curățate.

”Au dojenit lumea pentru păcatele săvârșite împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.” Cronica fraților hutteriți (38)

       Nobilul căruia îi era supus l-a ținut în închisoare, l-a supus supliciilor și l-a torturat. A fost supus presiunii, interogat și chinuit atât de tare încât a șovăit și a cedat în fața celor ce îl interogau. Au cerut ca el să se dezică în public în biserică, ceea ce a și făcut o dată sau de două ori, mergând în biserică și rostind învoiala smulsă de la el cu forța. În același timp, inima lui a fost cercetată, reflectând la onoarea Domnului și a numelui său. Și-a dat seama de ce a făcut și a simțit remușcare. A treia oară când a fost adus în biserică pentru a se dezice, le-a spus preoților și ajutoarelor acestora: ” Ticăloșilor! Vă aflați într-o poziție de putere: m-ați torturat și ați ajutat la îmbolnăvirea mea până când am fost de acord să-mi abandonez credința și să vă urmez. Dar acum îmi pare rău că am făcut-o și reneg acțiunea mea. Apoi a afirmat din nou că acesta era adevărul divin și credința adevărată, da, calea vieții în Hristos, iar că viața idolatră și căile lumești te depărtează de cărare și se opun lui Dumnezeu, și că dorea să rămână neatârnat în credința sa până la sfârșit. Imediat, l-au prins din nou și l-au condamnat la moarte. Cânta cu bucurie în timp ce era dus la locul de execuție. Era noroios în sat. Papucii săi au rămas înțepeniți în noroi, dar a mers în continuare, lăsându-i acolo și s-a grăbit înspre locul de execuție, cântând cu bucurie că Dumnezeu i-a dat din nou asemenea curaj. Și așa a fost decapitat.

”…o credință mizerabilă și șubredă, construită pe nisip” Cronica fraților hutteriți (37)

      Pârcălabul s-a supus și i-a adus în fața curții, care nu dorea să facă condamnarea, din moment ce prizonierii erau reținuți pur și simplu pe chestiuni legate de credință. Nu exista nicio acuzație împotriva lor care să le garanteze moartea.

       Cum Dieta Imperială era în plen, contele palatin a adus în discuție întrebarea: ce ar trebui să facă cu anabaptiștii din închisoare? Cazul a fost dat celor patru inchizitori (așa cum erau numiți), care s-au adresat mandatului imperial, în care informație exhaustivă în legătură cu asemenea cazuri putea fi găsită. Constituția statua cu claritate că orice anabaptist adult, bărbat sau femeie, era executat prin foc, sabie sau prin alte căi, depinzând de persoană. Sub amenințarea unei pedepse severe, oricine care îi găsea trebuia să-i dea pe mâna curții în vederea acuzării și condamnării. Ei ar trebui judecați și tratați în acest fel și nu altcumva.

STOP Barnevernet Demonstráció

Adică va fi o demonstrație în fața ambasadei Norvegiei din Budapesta, 12 martie ora 14.00.
Organizată de maghiari.
Am mai scris despre asta acum o lună.

Protejat: Înregistrare adunare 21 februarie 2015

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Drepți între norvegieni (5) Gro Hillestad Thune

”Vai de cei…care scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită și iau drepturile celor nevinovați!” Isaia 5:23

Doamna Gro Hillestad Thune este jurist norvegian, un aspru critic al Barnevernet din punct de vedere al drepturilor omului. Se pare că împotriva sistemului Barnevernet de a face bani de pe spatele guvernului, luptele doamnei Thune sunt zadarnice. Și totuși….

Într-un recent articol doamna Marianne Haslev Skanlad confirmă ceea ce jurista norvegiană afirmă de mult timp.