Vreau să (vă) citesc

”dacă …aș cunoaște toate tainele și toată știința”

Că asta faci citind, nu? Aduni știință…ca s-o dai.
Se crează o legătură scriitor-cititor, o legătură nevăzută, ceva ca între bucătar-client, chiar dacă chelnerul duce mâncarea, bucătarul e cel care o pregătește, o aranjează, o verifică.

Citesc o carte grozavă: Femeia cu cartea,

editura Koinónia Kiadó, Cluj, viața lui Gladys Aylward, misionară în China.
(De asta n-am plecat din România, doar aici apuc la cărți bune în limba care o știu cel mai bine.)
Când citesc, nu scriu, și nu vreau să scriu.

Sistemul periodic al profețiilor

Zilele trecute am fost iar prin librării cu soția.
Îmi place Cărturești. Am fost în Polus de data asta.
Răsfoind, am dat de un nume cunoscut: Oliver Sacks.
Numele de Sacks îmi era cunoscut de pe Times of Israel, e ceva rabin mare prin Londra, Jonathan Sacks care scrie articole faine.
La figură semănau.
Am aflat pe net: Oliver e unchiul, Jonathan nepotul.
Oliver a murit în 2015, a fost medic, viață ciudată și om ciudat.
N-am cumpărat cartea, doar am răsfoit-o.
Și-a numit vârsta după numele elementului chimic al cărui număr atomic coincidea cu anii lui.

De exemplu, la vârsta de 79 de ani zicea că e în anul Aurului, la 80 în anul Mercurului, etc.
A murit în anul Plumbului, la 82.
M-am gândit că eu care trec de la 50 la 51, trec de la Staniu la Stibiu.
Memoria mea de chimist a intrat în acțiune și mi-am reamintit cum au format prima dată oamenii acest tabel: au observat o anumită periodicitate a proprietăților fizice ale elementelor chimice și le-au grupat.

”Podișul” lui Iuda: Șfelah-în vale. Geografia Israelului (7)

Continuăm prezentarea geografiei Izraelului cu ajutorul hărților din satelit realizate de cei de la Satellite Bible Atlas.
Astăzi prezint o zonă care ar putea fi tradusă plastic în română cu ”un picior de plai” al Munților lui Iuda, cu Podișul lui Iuda sau cu dealurile lui Iuda.
Ar fi totuși greu de ales o traducere pentru că zona este bine delimitată și are un nume, așa cum de exemplu în România au Obcinele Bucovinei, sau Subcarpații.
Numele evreiesc este Shephelafh (Șefelah) sau Shfela, tradus de multe ori în Biblie cu ”în vale”.
Este o zonă de 13 pe 60 de km, care face trecerea de la Câmpia de Coastă(filisteană), de-a lungul Mării Mediterane, la Munții Iudeii.
Este o zonă de dealuri joase (100-400 m) cu văi largi între ele.

Zona este tăiată de la est la vest de 5 văi principale care sunt prezentate în film pe rând de la nord spre sud.Urmăriți filmul și găsiți locurile biblice cunoscute.

2.35 Valea Aialonului „oprește-te soare asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului.” și cetatea Ghezer.

Valea Izreel și Galileea de jos. Geografie Biblică (6)

Ai vrea să știi exact unde se găsesc pe hartă localitățile biblice? Cu ce se învecinează, lângă ce ape, sau munți sau mări? Ar fi bine să știi? Ar fi foarte bine.Acum poți urmări pe Google Maps sau pe Google Earth cu exactitate toate locurile biblice.Astăzi te voi ajuta să găsești cu ajutorul celor de la Satellite Bible Atlas, Valea Izreel și Galileea de Jos.

Urmărește filmul de mai sus și vei găsi:
la minutul………locația……
1.26 Muntele Ghilboa, unde a fost omorât Saul
1.30 Valea Harod, unde a ales Ghedeon luptătorii prin proba apei
1.45 Muntele Carmel
3.14 Cetatea Meghido, pas de trecere a Munților Carmel
4.00 Pârâul Chison, unde i-a omorât Ilie pe profeții lui Baal

”Pustietatea …va înflori ca trandafirul.” Apa în Israel

”Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul; se va acoperi cu flori, şi va sări de bucurie, cu cîntece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului.” Isaia 35:1-2

”….voi preface pustia în iaz, şi pămîntul uscat în şivoaie de ape; voi sădi cedri, salcîmi, mirţi şi măslini în pustie; voi pune chiparoşi, ulmi, şi merişori turceşti la un loc în pustie, ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mîna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfîntul lui Israel le-a zidit.” Isaia 41:18-20

”El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului.” Isaia 51:3

V-am scris în ultimul rând din postarea despre Neghev că voi scrie o postare despre apa în Israel.
După ce am venit anul trecut din Israel am tot ”gugălit” despre apa din Țara Sfântă și rezultatele le-am adunat aici, ca să vă scutesc de un efort.

Înainte de a le da țara, Dumnezeu le-a zis evreilor în Deuteronom 11 ”Căci ţara în stăpînirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămînţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.” ci că ” Ţara pe care o veţi stăpîni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului.” și le-a mai zis că această ploaie va ține atâta timp cât ei vor fi credincioși Lui, iar dacă vor păcătui țara va ajunge o pustie.

Cronica fraților hutteriți (427) SFÂRȘIT-Concluzia autorului, Anexă cu denumiri de localități, Bibliografia

19. Concluzie
În această istorie a fraţilor hutteriţi din Carintia în Transilvania şi în Valahia (Ţara Românească) în perioada 1755-1770 m-am străduit să expun faptele istorice, dar, după posibilităţi, să nu le interpretez, adesea luptând bineînţeles împotriva ispitei de a o face. Dar această istorie zugrăveşte acţiuni şi decizii de voinţă ale unor oameni care erau profund pătrunşi de o credinţă, care mie, ca „om din lume” îmi este total departe. Cum se pot oare atunci înţelege acţiunile şi hotărârile lor? La sfârşitul acestei relatări istorice să îmi fie însă permis să scriu câteva păreri şi înţelegeri complet personale.
Este foarte clar că bisericile habanice din Ungaria Superioară şi cea din Vinţu de Jos din Transilvania erau pe drumul spre „trecere”. Renunţaseră de multe decenii la principiul important pe care li-l predase Jakob hutteritul fraţilor din Moravia, „comunitatea de bunuri”. Habanii acceptaseră în 1725 în Ungaria chiar şi botezul copiilor şi îndeplineau botezul adult în secret, fără cunoştinţa autorităţilor. Se poate pune deci pe bună dreptate întrebarea cât ar mai fi rezistat prin ei înşişi.

Jocul de-a eruvul

”Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Evrei 13:13-14

”Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.„ Ioan 17:15

Știați că tot cartierul Manhattan din New-York este înconjurat cu o sârmă care împrejmuiește o zonă cu importanță mare pentru evrei? Zona delimitată este un eruv, un fel de incintă în interiorul căreia evreii pot căra lucruri în sabat fără să păcătuiască (gen chei în buzunar sau un copil mic). Dar despre eruv mai la urmă.

Am terminat de citit Jurnalul Annei Frank.
Termin de publicat Istoria Hutteriților.
Am citit multe cărți în această vacanță de iarnă și istoriile mi s-au amestecat în cap cu amintiri și a ieșit un ghiveci de gânduri din care vă scriu și vouă.
În timp ce citeam jurnalul Annei Frank, (fata evreică care a scris un jurnal perioada de doi ani cât au stat ascunși, două familii, opt persoane într-o anexă a unei firme din Amsterdam înainte de a fi arestați și duși în lagăre în august 1944) îmi reveneau în minte fără să vreau scene din piesa lui Mihail Sebastian: Jocul de-a vacanța.

18. Dezvoltarea gospodăriilor frăţeşti hutterite din SUA şi Canada în perioada 1874-1976. Cronica fraților hutteriți (426)

 18. Dezvoltarea gospodăriilor frăţeşti hutterite din SUA şi Canada în perioada 1874-1976.
Fierarii sub conducerea lui Michael Waldner şi a „slujitorului Cuvântului”, Jakob Hofer, s-au stabilit mai întâi temporar în Lincoln în statul Nebraska şi au început să se informeze unde ar putea găsi un loc potrivit în statele din centru-vest pentru o aşezare şi ridicare a unei gospodării frăţeşti. Când însă a izbucnit aici o epidemie care a ucis un număr semnificativ de copii, s-au mutat în Yankton în statul Dakota de Sud. Aici a găsit Michael Waldner în ţinutul Bon Homme, la 25 km vest de Yankton, în apropierea oraşului Tabor, la graniţa cu Nebraska şi aproape de Missouri un ţinut potrivit într-o zonă deluroasă de prerie. Pentru 25.000 de dolari fierarii au cumpărat 2500 de acri (1012 ha) teren arabil de la un proprietar privat de terenuri şi au construit acolo în anul 1874 gospodăria frăţească B o n   H o m m e , care mai există şi astăzi şi a devenit mai târziu colonia-mamă a tuturor gospodăriilor frăţeşti ale fierarilor²⁷⁵.
Darius Walther şi oamenii lui Darius s-au stabilit mai întâi în 1874 în Silver Lake, au petrecut iarna aici în colibe de pământ şi au cumpărat apoi 5400 de acri (2185 ha) de pământ la Wolf Creek lângă râul James în Dakota de Sud.

Emigrarea fraţilor hutteriţi în SUA în 1874. Cronica fraților hutteriți (425)

17. Emigrarea fraţilor hutteriţi în SUA în 1874.
În timp ce comunităţile nou-înfiinţate ale fraţilor hutteriţi erau încă ocupate cu dificultăţile lor interioare şi se străduiau să găsească forme noi ale vieţii în comun în sensul vechilor orânduiri, s-a întâmplat ceva care le-a îndreptat destinul într-o direcţie cu totul nouă.
Sub ţarul Alexander al II-lea a început în Rusia o epocă a rusificării. Printr-un ucaz din anul 1870 ţarul a anulat privilegiile pe care le acordaseră predecesorii săi Pavel I şi Alexander I menoniţilor. „Comitetului de asistenţă” din Odessa trebuia să fie desfiinţat şi administrarea coloniilor menonite să aibă loc direct din Petersburg.
Limba rusă a devenit limbă obligatorie în oficiile comunale şi obiect obligatoriu de studiu în toate şcolile, şcolile germane erau subordonate Ministerului rus al Educaţiei. Cea mai dură lovitură a fost însă obligarea tuturor de a face serviciul militar în armata rusă. Pentru îndeplinirea tuturor schimbărilor orânduite de ţar era stabilit un termen de zece ani.

Aşezările fraţilor hutteriţi din zona Mării Negre 1842-1874. Cronica fraților hutteriți (424)

16. Aşezările fraţilor hutteriţi din zona Mării Negre 1842-1874.
Pe baza manifestului ţarinei Ecaterina a II-a din 22 mai 1763, în anul 1789 veniseră câteva mii de menoniţi nemţi în Rusia şi se statorniciseră în zona Mării Negre, zonă pe care Ecaternia a II-a o smulsese turcilor în 1783 prin anexarea Hanatului tătarilor crimeeni.
Ţarii Pavel I şi Alexander I îi ridicaseră prin privilegiile acordate la o stare proprie. Se bucurau de libertate religioasă deplină, eliberarea de orice serviciu militar, reduceri la impozite şi primeau subvenţii de la stat pentru aşezare. Aveau administrare locală autonomă şi puteau astfel să îşi aleagă singuri şoltuzii lor în sat. Le era permis de asemenea să construiască un sistem de învăţământ propriu prin biserica lor menonită. Datorită acestor privilegii menoniţii nemţi au putut să îşi păstreze specificul lor naţional. Trăiau în zona Mării Negre în sate germane închise în care îşi puteau alege singuri şoltuzul şi doi asesori. Mai multe sate menonite formau un district (wolost), care era condus de un oficiu superior şoltuz. Deasupra acestor organe administrative alese de ei înşişi se găsea un oficiu de control al statului, aşa-numitul „comptoar al cancelariei de tutelă pentru străini”. Pentru zona Mării Negre exista în Odessa „comitetul de asistenţă”, ambele erau subordonate Cancelariei de Tutelă (Cancelaria de Protecţie) din Petersburg. Instanţa superioară era însă, pentru că menoniţii se stabiliseră în provincia ereditară a coroanei, Ministerul pentru Domeniile Imperiului. Astfel nici şcolile din satele menonite nu erau subordonate Ministerului rus al Educaţiei, ci Ministerului pentru Domeniile Imperiului, lucru care s-a dovedit foarte convenabil mai târziu când au început tendinţele de rusificare²⁶².

Fraţii hutteriţi sub Johannes Waldner 1794-1824 şi mutarea în Raditschewa. Cronica fraților hutteriți (423)

Cap 15. Fraţii hutteriţi sub Johannes Waldner 1794-1824 şi mutarea în Raditschewa.
Pe 2 mai 1794 a murit Josef Kuhr, prezbiterul bisericii Wirschinka, în vârstă de 80 de ani. Din 1748 fusese „slujitor al Cuvântului” în comunitatea din Vinţu de Jos până la lichidarea ei, apoi din 1767 până în 1779 „slujitor al Cuvântului” în Ciorogârla şi Prisiceni în Valahia (Ţara Românească) iar în comunitatea Wirschinka a fost conducător ca prezbiter timp de 15 ani, în perioada 1779-1794.
Johannes Waldner, cronicarul şi urmaşul său direct, se găsea cu siguranţă prea mult sub impresia acestei personalităţi ca să poată fi pe deplin corect faţă de ea în cronica sa. În plus, cu siguranţă îi lipsea şi distanţa în timp pentru a putea privi în urmă şi aprecia astfel lucrurile.
Dacă astăzi studiază cineva istoria apariţiei comunităţii frăţeşti a celor din Kärntern (Carintia) în Transilvania şi Valahia (Ţara Românească) şi chiar a celei din Wirschinka în Ucraina, nu poate evita impresia că Kuhr a fost tatăl acestei creaţii.
El a fost cel care în Vinţu de Jos le-a transmis celor doi deportaţi din Kärntern (Carintia) Andreas Wurtzy şi Georg Waldner care erau plini de amărăciune şi îşi căutau de lucru în mod clar nu la întâmplare ci conştient şi cunoscând importanţa acţiunii sale învăţăturile de credinţă, conştient de faptul că astfel încălca o interdicţie a misionariatului care fusese respectată timp de 130 de ani.
El a furnizat tinerei comunităţi din Criţ şi Dacia (Stein) cărţile şi învăţăturile necesare şi un „slujitor al Cuvântului” şi a devenit un model pentru aceste biserici tinere prin rezistenţa sa în închisoarea din Cluj.

Antrenează-te pe tine însuți spre angajament! Despre un standard abandonat.

”Caută să fii evlavios.” 1 Timotei 4:7

Iată un text prost tradus. Dar pentru că cunoștința crește, să nu zăbovim plângând mult necunoașterea scuzabilă a strămoșilor, ci să trecem la recuperarea folosului unei cunoașteri corecte pentru noi și cei pe care-i învățăm.

Textul grec spune cu totul și cu totul altceva decât s-ar crede, să traducem:

”γύμναζε δὲ σεαυτὸν πρὸς εὐσέβειαν” transliterat: ”gymnaze de seauton pros eusebeian” tradus ca în titlu: Antrenează-te pe tine însuți spre angajament! adică: gymnaze (de aici vine gimnastică, ideea de exercițiu, antrenament în vederea unui concurs) și eusebeia, termen a cărui traducere derivă din comparația contextelor din Noul Testament și coincide cu modernul ANGAJAMENT.
Că asta este traducerea corectă și că așa stau lucrurile aduce o dovadă în plus o descoperire făcută la mijlocul secolului XX în Afganistan. S-a descoperit o placă scrisă în sanscrită, aramaică și greacă în care apare cuvântul Eusebeia.

În sanscrită este Dharma.
Ce înseamnă dharma vă spune wikipedia. În nici un caz nu este vorba de o venerare a lui Dumnezeu într-un templu, termenul nu are legătură cu bisericismul.
Evlavia (eusebeia, dharma) este mai mult:

A şaptea călătorie (ultima). 1795. ”Lucrurile memorabile„, istoria scrisă de Johannes Waldner. Cronica fraților hutteriți. (422)

A şaptea călătorie ( 1795 ):   o ultimă încercare a fost făcută de biserică în anul 1795. Acei membri ai bisericii care mai lăsaseră rude în Ungaria Superioară au insistat să se mai încerce o dată că poate mai sunt persoane dintre cei convertiţi cu forţa care să fie salvate şi aşa biserica a ales pe Andreas Walemann şi pe Tobias Bollmann să meargă la Sabatisch. Aici au aflat însă, că după plecarea lui Velt Glanzer şi Andreas Walemann a existat o mare nelinişte pentru că părintele iezuit din Sabatisch a aflat că fuseseră aici şi încercaseră să ajute şi alţi convertiţi să plece în Wirschinka. Acesta înştiinţase autorităţile şi acestea căutaseră după ei în toată ţara până în Lemberg( Liow, Lvov) după cei doi. Dacă ar fi fost prinşi, Velt Glanzer ar fi fost închis pe viaţă, iar Andreas Walemann ar fi fost forţat să fie militar permanent. Această înştiinţare i-a făcut pe Andreas Walemann şi pe Tobias Bollmann, să se întoarcă acasă în cea mai mare grabă²⁴⁸. În plus, biserica din Wirschinka ajunsese la o asemenea mărime încât nu mai era loc deloc pentru alte influxuri. Aşa că s-a mulţumit cu numărul său de membri şi s-a înmulţit astfel încet, dar constant. Cei veniţi din Sabatisch şi Prusia s-au căsătorit cu cei din Vinţu de Jos şi Kärntern (Carintia) şi au format în curând o singură comunitate legată prin relaţii de rudenie. S-a dezvoltat în Wirschinka sub conducerea lui Josef Kuhr obiceiul de a sărbători nunţile în prima sau a doua săptămână din ianuarie, vârsta bărbaţilor fiind de 22 de ani, iar ceea a tinerelor de 18. Văduvii şi văduvele obişnuiau să se căsătorească a doua şi a treia oară, atâta vreme cât erau suficient de tineri²⁴⁹.

A șasea călătorie. 1793. Cronica fraților hutteriți. (421)

A şasea călătorie   ( 17 9 3 ):   după ce contactul cu convertiţii din Ungaria Superioară a fost întrerupt în 1784 şi mulţi ani nu a mai venit nimeni la biserică, cei rămaşi în urmă i-au contactat din nou în 1793 şi i-au rugat să trimită doi fraţi la ei, că poate pot fi salvate totuşi câteva suflete. Biserica i-a ales Veit Glanzer şi pe Andreas Walemann pentru această călătorie, şi cei doi au pornit la 28 iunie 1793 către Ungaria. Au ajuns cu bine în Sabatisch, dar aici au constatat că nimeni nu mai era dispus să călătorească cu ei. Majoritatea muriseră între timp, ceilalţi se resemnaseră cu starea de lucruri. Călătoria n-a fost însă total în van. Văduva lui Josef Dangler, care în 1784 vrusese să treacă graniţa ilegal cu 13 persoane, dar fusese prinsă de autorităţi, le-a dăruit fraţilor o căruţă cu câţiva cai şi le-a mai dat şi nişte Biblii vechi din Zürich şi alte cărţi din inventarul bisericii ²⁴⁷.

247 Cartea mică de istorie, pag. 389.

A cincea călătorie de recuperare a fraților rămași în Ungaria și Transilvania. 1784. Cronica fraților hutteriți. (420)

A cincea călătorie   ( 17 8 4):
În toamna anului 1783 biserica din Wirschinka a fost înştiinţată de Gerhard Wiebe, conducătorul din Ellerswald în Prusia Răsăriteană că în biserica menonită din Franztal sosiseră mai multe familii din Ungaria şi doreau să vină la biserica din Wirschinka. Aceştia erau: Andreas Bollmann cu soţia sa Roesel şi copiii Johannes, Adam, Maria, Baerbel, Katharina şi Eva; Andreas Tittel cu fiul săi Kaspar. După aceea, biserica a decis să îi trimită pe Johannes Waldner şi Jakob Walemann la Elbing. Pe 4 martie 1784 au plecat din Wirschinka şi i-au mai întâlnit în Elbing pe lângă cei amintiţi, pe Tobias Walemann cu soţia sa Susanna, fiica lui Jakob Walther, Josef Bollmann cu soţia sa Judith şi fiicele Liesl, Maria şi Aennele.
În Gnadental (Valea harului), o aşezarea menonită din Silezia, Johannes Waldner s-a îmbolnăvit şi a trebuit să întrerupă călătoria către Ungaria Superioară. El a scris după aceea la Sabatisch şi le-a indicat oamenilor de acolo cum puteau să ajungă cel mai bine peste graniţă în Silezia.

A patra călătorie. 1783. Cronica fraților hutteriți. (419)

A patra călătorie   ( 17 8 3 ): Jakob Walther era foarte îngrijorat pentru soţia sa, Katharina, pe care o lăsase în urmă şi copiii săi aşa că biserica i-a permis să meargă în Ungaria împreună cu Johannes Stahl care mai avea fraţi în Sabatisch. Cei doi au părăsit Wirschinka pe 2 mai 1783 şi au ajuns cu bine în Sabatisch, unde Paul Tschetterle i-a primit la el. Jakob Walther a încercat să obţină în Viena paşapoarte pentru el şi familia sa, dar a primit doar un paşaport pentru el. De aceea au decis să aducă ilegal familia Walther peste graniţă în Silezia. Acestui plan s-a alăturat şi Andreas Stahl (un frate de-al lui Johannes Stahl) cu fiul său Matthias, care însă a trebuit să îşi lase în urmă soţia, pe Hester, şi pe fiicele sale, Magdalena şi Susanna. Au reuşit cu toţi să treacă graniţa
şi să ajungă la biericile menonite din Prusia Răsăriteană. Aici s-a mai alăturat şi prusacul Peter Isak cu cei patru copii ai săi convoiului care a ajuns teafăr pe 14 august 1783 în Wirschinka. A doua zi au ajuns şi Zacharias Tittel, Andreas Walemann, Jakob Tschetterle şi boemianul Paul Maendelig din Sabatisch în Wirschinka. Cei patru bărbaţi se descurcaseră singuri până aici şi acum s-au alăturat bisericii²⁴⁵.

245 Cartea mică de istorie, pag. 370.

A treia călătorie. Audiența la Împăratul Austriei Iosif al II-lea. 1783. Cronica fraților hutteriți. (418)

A treia călătorie ( 1783 ):
Jakob Walther, fiului decedatului prezbiter i-a scris din Sabatisch lui Kuhr că acum printre cei convertiţi cu forţa exista un număr semnificativ de persoane care doreau să se alăture bisericii din Wirschinka. El dorea să le trimită pe cineva ca ajutor şi să organizeze emigrarea lor. Comunitatea i-a ales pe Josef Mueller, care deja luase parte la prima călătorie şi pe Christian Hofer, să meargă în Sabatisch. Pentru că Josef Mueller era însă „slujitor al Cuvântului”, biserica avea nevoie de un alt „slujitor al Cuvântului” în timpul îndelungatei sale absenţe aşa că Johannes Waldner în
vârstă de 30 de ani a fost „pus la încercare” ca „slujitor al Cuvântului” cu 20 din 22 de voturi pe 16 august 1782 iar pe 2 aprilie 1783 a fost confirmat de prezbiterul Josef Kuhr prin punerea mâinilor²⁴⁰.
În Sabatisch  între timp mulţi dintre cei convertiţi forţat refuzaseră să frecventeze biserica catolică şi astfel atrăseseră atenţia autorităţilor asupra lor. Acestea au reacţionat prompt băgând la închisoarea din Nitra pe şase dintre cei mai „aleşi” şi ameninţându-i pe ceilalţi că vor fi şi ei duşi tot acolo dacă vor îndrăzni în continuare să facă disidenţă de religia catolică. Aceasta i-a intimidat pe recidivişti. În plus, s-a strecurat şi îndoiala dacă biserica celor din Carintia din Wirschinka era cu adevărat o biserică hutterită „veritabilă” după vechile orânduiri. Johannes Waldner consemnează că trimiseseră doi fraţi la Viena care au fost primiţi în audienţă la împăratul Iosif al II-lea care îi prezentaseră cererea lor de a se întoarce la vechea credinţă, dar împăratul refuzase şi le lăsase doar alternativa de a accepta una dintre cele patru religii permise (romano-catolică, lutherană, reformată sau greco-ortodoxă). Atunci toţi s-au întors din nou la religia catolică, doar Jakob Walther şi-a părăsit familia şi a mers prin Silezia unde a fost sprijinit de bisericile menonite, prin Lemberg şi Kiev către Wirschinka, unde a ajuns la 28 decembrie 1783²⁴¹.

Cunoști viitorul? Știi ce va urma? Privești spre înapoi sau spre înainte?

” Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos” 2 Petru 1:19
Poți conduce mașina cu parbrizul înghețat complet?
Nu prea.
Eu am mers odată în Germania și mi s-a blocat încălzirea la mașină, erau -4 grade. parbrizul înghețase. Frecam parbrizul cu o cârpă și țineam curată o bucățică de parbriz cam de 10 pe 10 cm, mergeam între TIR-uri. (Am ajuns apoi la un frate și mi-a  reparat mașina.)

Istoria ne place, că e clară ca matematica.
Dar istoria e doar trecut, cunoașterea istoriei e ca privitul prin oglindă.
Cunoașterea istoriei nu ne permite să cunoaștem viitorul.

A doua călătorie. Cronica fraților hutteriți. (417)

A doua călătorie   (1782): Josef Kuhr vroia să îi aducă măcar pe cei doi copii necăsătoriţi ai săi la el, pe Andreas şi Grete. De aceea acum a călătorit el împreună cu Ellas Wipf, care avea o aptitudine deosebită pentru limbile străine şi învăţase perfect limba rusă în primăvara anului 1782 în Transilvania. Nu a putut să îl convingă pe fiul său mai mare, Michael, să îşi părăsească soţia unguroaică „necredincioasă” şi averea, dar Andreas şi Grete Kuhr au urmat acum chemarea tatălui lor. Chiar şi Elisabeth Strauss-Pildner ar fi mers cu plăcere cu ei, dar nu a îndrăznit să îşi părăsească soţul lutheran. Aşa că Josef Kuhr şi Ellas Wipf s-au întors pe 30 iunie 1782 cu cei doi copii ai lui Kuhr înapoi în Wirschinka.

Prima călătorie înapoi în Austria-Carintia, Sabatisch, Vințu de Jos (1782). Cronica fraților hutteriți. (416)

Prima  călătorie 17 8 2 : mai întâi au scris fraţii trei scrisori, una fraţilor din „noua biserică germană” din Vinţu de Jos care trecuseră la catolicism, alta celor convertiţi cu forţa din Ungaria Superioară şi una rudelor din Carintia. Din Ungaria Superioară şi din Carintia a primit Josef Kuhr răspuns. Deşi el îşi lăsase trei copii în Vinţu de Jos şi Johannes Stahl avea doi fraţi în Sabatisch, biserica a decis ca Paul Glanzer şi Josef Mueller să întreprindă prima călătorie. Le-au fost emise paşapoarte de către contele Pjotr Rumjanzow, al cărui cumnat, prinţul Galitzin, era trimisul ţarului la Viena, şi au călătorit prin Kiev, Brody,  Lemberg(Liov) mai întâi către Leware/Oberschuetzen în Ungaria Superioară. „Habanii” care locuiau aici şi deveniseră catolici au fost foarte surprinşi că exista în Rusia o biserică a fostei lor comunităţi de credinţă. Multă vreme crezuseră că toate bisericile hutterite fuseseră nimicite. De la Viena, Paul Glanzer şi Josef Mueller au mers în Carintia. În patria sa, St. Peter în Spittal, Paul Glanzer a întâlnit mulţi oameni care îl cunoşteau de mult şi care acum l-au salutat cu bucurie. Când însă le-a povestit că aparţinea unei comunităţi a „rebotezaţilor”, toţi s-au îndepărtat de el şi nu au vrut să mai aibă ceva de-a face cu el. Secta „rebotezaţilor” avea un renume foarte prost printre catolici şi era urâtă de lume. Paul Glanzer şi Josef Mueller au părăsit Carintia dezamăgiţi. Îşi dăduseră seama că aici nu vor putea câştiga vreodată discipoli.

Impresii și convingeri

”Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” 2 Corinteni 13:1

O impresie este o privire, o imagine pe retină, o părere, un gând, o opinie.
O impresie nu poate fi convingere, decât dacă este dublată, triplată, confirmată, omologată de alte impresii, păreri, opinii, priviri.

Ne place să avem impresii, ne grăbim să avem impresii și fugim de convingeri.
Convingerile angajează, convingerile obligă, convingerile te definesc.
Nu iubim convingerile.

Impresiile sunt ca niște poze, ca niște imagini în două dimensiuni: 2 D.
Pentru a crea o imagine 3D e nevoie de mai multe planuri, cel puțin 2-3.
Așa.

Convingerile sunt ca niște obiecte, ca niște corpuri în trei dimensiuni: 3D.
Convingerile sunt sume de impresii, planuri paralele care formează obiectul, nu doar tabloul.

Nu aduna degeaba impresii, construiește convingeri cu ele!

Statornicirea comunității la Wirshinka. 1772-1781. Cronica fraților hutteriți. (415)

14. Formarea gospodăriei frăţeşti în Wirschinka şi acţiunea de salvare a celor convertiţi cu forţa în Ungaria.
După ce comunitatea era acum unită, a continuat cu putere construcţia. Gospodăria a fost astfel construită încât să poată acoperi toate necesităţile locuitorilor săi. Membrii comunităţii din Carintia proveneau din familii ţărăneşti, chiar dacă Paul şi Velt Glanzer învăţaseră în plus şi meşteşugul de zidar şi dulgher. Membrii din Vinţu de Jos, din contră, erau predominant meşteşugari. Dar lipsa de meşteşugari şi produse meşteşugăreşti obligase deja comunitatea în Valahia (Ţara Românească) să producă ea toate cele necesare şi ea şi-a păstrat acest obicei şi în Ucraina. Fiecare membru de sex masculin al comunităţii trebuia să înveţe şi să practice şi un meşteşug. Nu poate fi dovedit, dar multe lucruri indică faptul că această idee a venit de la Josef Kuhr şi din tradiţia gospodăriei din Vinţu de Jos, care fusese întemeiată odinioară de Gabor Bethlen ca urmare a capacităţilor meşteşugăreşti excepţionale ale botezatorilor din Moravia şi care îşi datora ascensiunea acestor produse meşteşugăreşti.

Geografia Israelului (5). Accesurile spre Ierusalim dinspre sud (video en.)

Unde s-a luptat David cu Goliat?
Unde este Tecoa, En-Ghedi, dealul Țiț?
Toate se văd pe hartă, se pot compara cu Google Maps, toate detaliile din Biblie sunt perfect verificabile acum.
De ce să fie acele denumiri doar niște nume pentru tine?
După ce vei învăța un pic de geografie biblică, vei ști unde este Tecoa și Azeca la fel de bine cum știi acum unde este Alba Iulia și Craiova.
Învață-i și pe copiii tăi sau pe nepoții tăi de mici geografia Bibliei, le va prinde bine toată viața, Biblia va fi pentru ei o carte mult mai reală și astfel le va fi mult mai folositoare.

Războiul ruso-turc. Calculul banilor transmigranților de către guvernul de la Viena 1772. Eliberarea fraților închiși la Sibiu și expulzarea lor din Transilvania. Cronica fraților hutteriți. (414)

 Războiul ruso-turc încă nu se încheiase. Ţarina Ecaterina a II-a vroia să obţină prin forţă o cale de acces la Marea Mediterană. A trimis o flotă sub porunca amiralului prinţ Orlov din Petersburg pe Marea Baltică şi Marea Nordului către Marea Mediterană şi aceasta a atacat flota turcească în rada de la Ceşme (lângă insula Chios) în iunie 1770 şi a nimicit-o. Dar atacul cutezător prin încercuire asupra Constantinopolului nu a reuşit, pentru că ridicarea popoarelor balcanice împotriva turcilor, răsculare aşteptată de Ecaterina a II-a nu s-a întâmplat şi atât Austria cât şi Prusia au început să se teamă de o putere prea mare a imperiului ţarist şi de aceea au exercitat presiuni asupra Rusiei. Trupele ruseşti au reuşit să înainteze până la munţii Balcani, astfel încât mareşalul Pjotr Nikolajewitsch Rumjanzow a primit numele de onoare „Za-Dunaiski”(Trans-dunăreanul). Dar izbucnirea răscoalei cazacilor condusă de Pugaciov pe Volga a forţat-o pe ţarină
să încheie pacea de la Cuciuc-Carnagi (21 iulie 1774). Pacea a adus imperiului ţarin anexarea teritoriului cazacilor zaporojeni dintre Nistru şi Bug şi a creat premisele pentru anexarea Hanatului tătarilor crimeeni care a avut loc în 1783 şi care a fost importantă şi pentru destinul ulterior al fraţilor hutteriţi.

Discuții în închisoarea din Sibiu despre felul rugăciunii. Salvarea Marii Cronici de istorie a fraților hutteriți. Evadarea Aennei și a Gretei Wipf din închisoare. 1771-1772. Cronica fraților hutteriți. (413)

În timp ce discuţia despre soarta lor se întindea pe ani buni în consiliul de stat din Viena, deţinuţii din Sibiu se confruntau în închisoare cu dificultăţi interne. Matthias Hofer, care era întemniţat din 1757, un bun cunoscător al Bibliei, dar tinzând către interpretări nejustificabile şi exagerate, şi deosebit de încăpăţânat, a început să se certe cu surorile Strauss şi cu Martin Glanzer despre felul rugăciunii. Cum aceştia nu i-au împărtăşit părerea, a scris o scrisoare prezbiterului Hans Kleinsasser în Ciorogârla (aceasta se întâmpla în primăvara anului 1768) şi a încercat să îl convingă pe acesta de perspectiva sa. Şi Martin Glanzer a scris o scrisoare din închisoare către fraţii din Ciorogârla şi şi-a apărat poziţia. Această problemă a cerţii a dezbinat toată comunitatea atât de mult încât mai era puţin şi s-ar fi împărţit în două partide, una trebuind să o oblige pe cealaltă să părăsească gospodăria care tocmai începuse să fie construită. Hans Kleinsasser, Josef Kuhr şi Andreas Wurtzy şi-au dat seama însă la timp de acest pericol şi au căzut de acord ca să păstreze rugăciunea aşa cum prescriau „vechile orânduiri”, adică recunoşteau părerea lui Josef Kuhr drept corectă²²⁵.

Ierusalimul, potir de amețire pentru popoarele dimprejur. Ce am vorbit în 10 decembrie 2017, la 3 zile după recunoașterea de către SUA a Ierusalimului ca și capitală a Israelului

” Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul, şi a întocmit duhul omului din el:«Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi,” Zaharia 12

Înregistrare din adunare, 10 decembrie 2017, la 3 zile după recunoașterea de către SUA a Ierusalimului ca și capitală a Israelului.
Ca să înțelegem vremurile pe care le trăim.

Prima delegație trimisă înapoi în Transilvania. Starea celor închiși în închisoarea din Sibiu. 1771. Cronica fraților hutteriți. (412)

Prima grijă a fraţilor erau acum membrii lăsaţi în urmă în Transilvania. Când contele Rumjanzow a trimis un om în Wirschinka în primăvara anului 1771 ca să se informeze cum erau administrate bunurile sale, fraţii au cerut să li se permită să poată să trimită pe cineva cu el. L-au ales pentru asta pe Paul Glanzer, a cărui soţie se găsea printre cei închişi în Sibiu. Paul Glanzer a călătorit în Valahia (Ţara Românească), a urcat muntele pe la Braşov şi a ajuns cu bine în Sibiu. Cei rămaşi în urmă auziseră că biserica fusese jefuită, dar nu ştiau încotro se îndreptaseră fraţii după aceea¹¹⁷.
Cei închişi sperau să li se dea drumul curând din închisoare, căci cele două surori Strauss, care din 1758 se găseau în închisoarea din Sibiu, trimiseseră prin prieteni buni o cerere împărătesei în care îi spuneau de prizoneratul lor ce dura de ani buni şi o rugau să fie lăsate în afara ţării²¹⁸. De la Viena venise porunca, ca întemniţaţii să fie lăsaţi să plece în afara ţării, dar se pare că Pater Delpini a împiedicat aceasta.

13. Prizonierii din Sibiu şi întoarcerea lor

În închisoarea din Sibiu, care pe atunci se găsea în vechea primărie, se găsea Matthias Hofer din 1757. Cele două fiice vitrege ale lui Andreas Wurtzy, Christine şi Elisabeth Strauss, şi Anna Ehgarter erau închise din 1759. În toamna anului 1767 au mai venit Martin Glanzer, cumnata sa Maria Glanzer (văduva lui Christian Glanzer) cu fiul ei Christian, sora lui, Margarete Glanzer, şi tânăra lui cumnată Barbara (soţia lui Paul Glanzer) cu fiica ei Susanna născută în aprilie 1768, precum şi Grete Wipf, cea mai mică fiică a Aennei Wipf. Aceste şase persoane fuseseră prinse în Dacia (Stein) când botezatorii au fugit în Valahia (Ţara Românească) şi au fost duse la Sibiu. În plus, din mai 1767 şi Aenne Wipf din Vinţu de Jos se găsea în închisoare. În total erau zece botezatori din Carintia şi doi din Vinţu de Jos, trei bărbaţi şi şapte femei, o fată şi un copilaş.