Protejat: Fratele A.G. 13 februarie 2011

20 februarie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Moarte „legendată”: Vasile Gherman

20 februarie 2011
Completare 17 octombrie 2020, vezi la sfârșitul postării.

De fapt, o crimă mascată ca accident.
Legenda: ”In seara zilei de 2 noiembrie, 1988, în timp ce se îndrepta cu maşina spre biserica din Turnu Severin pentru serviciul divin Vasile Gherman moare fulgerător într-un accident.” Sursa: gherman Îndrumătorul Creștin Baptist anul xxxxlli nr 6/1988
Realitatea e cu totul alta și s-a șoptit mult în acele vremuri. Se șoptește și azi.
Ca și Cruceru sau Clipa, omul probabil nu și-au ținut gura, nu a intrat în ”joc”, în lațul fățărniciei.
Ce-o fi vorbit prin Anglia, sau prin Elveția? Cine l-o fi ”raportat” din obicei sfânt și patriotic, datorie de onoare, ”este o cinste fraților…” nu? …să semnezi un astfel de angajament.
Dar să nu-l semnezi, să mori pentru asta?
Culmea cinismului: în loc să fie un moment al Adevărului (nu le puteau face nimic la 50 de oameni), i-au cântat duete, coruri mixte și ”bărbătești”(halal bărbați), fanfare și predicuțe ale trădătorilor.
Acești oameni au murit chinuiți îngrozitor și morțile lor obligă la descâlcirea cel puțin a temutelor ițe care le-au întârziat aflarea adevărului.
Criminalii lor mai trăiesc probabil chinuiți și ei.
Au nevoie de iertare.
Într-o lume a minciunii teama de Adevăr e ca teama de moarte.
Cu siguranță nu sunt numai ei.
S-a lucrat cu legende perfecte, căutați ”sinuciderile” și accidentele celor incomozi de atunci.
Dar este și o altă sinucidere , o sinucidere lăuntrică, o sinu-tragere în țeapa fricii de a spune adevărul și a rămânea așa, pironit de frică, între un trecut care te condamnă, un azi care nu te mântuiește și un viitor îngrozitor.
Celor care urmăriți vendete sau mușamalizări vă îndemn să căutați Cuvântul Domnului.
Eu de aceea scriu.
Am trăit și vremurile și fricile, cunosc și oamenii.
De la accidentul de la Turnu Severin n-au trecut nici măcar 25 de ani, faptele nici nu sunt prescrise. Însă în fața lui Dumnezeu, nici anii, nici uitarea, nici ignorarea nu prescriu nimic.

Este iertare pentru criminali.
Este iertare pentru trădători.
Este iertare pentru fricoși.
Este împăcare pentru vrășmașii Domnului.
Dar numai prin pocăință(schimbarea minții), condamnarea sinelui păcătos, judecata de sine și cerere de curățare și sfințire. Acum, în această viață, azi. Sângele lui isus Cristos curățește încă conștiințe de fapte moarte și de fapte ucigașe.

Pastori vânduți!
Nu-l cunoașteți pe Cristos!
Și voi trebuie să vă pocăiți.
Cu lacrimi și plâns.

Nu să vă lăudați că este o cinste ce ați făcut.
Care cinste? Vă va lăuda Domnul că i-ați cântat duete celui ucis pentru conștiința lui?
Asta-i cinste? Asta-i o veșnică rușine.

L-am întrebat pe unul din zonă:”…de ce l-au ucis pe Gherman?” Mi-a răspuns ca și cum ar fi descris un film: ”păi normal, dacă n-a vrut să colaboreze…” M-a îngrozit nesimțirea lui.

Pocăiți-vă de trădarea fraților!
Domnul, cel vândut și El, vă va ierta.
Frații, cei vânduți, vă vor ierta și ei.

Completare 17 octombrie 2020

Ucigașul lui Gherman Vasile s-a pocăit și a recunoscut printre altele și uciderea lui Gherman Vasile.


Click pe ”dumnezeu”.

20 februarie 2011

Sunt ciudate felurile în care mulți oameni îl percep pe „Domnul”.
Să definim realitatea:
Domnul se prezintă pe Sine, se revelează în Cuvântul Lui.
Întruparea acestui Cuvânt în persoana Fiului nu o putem evalua fără Cuvântul însuși profețit, mă refer strict la Vechiul Testament acum.
Iar cunoașterea duhovnicească a Domnului este prin același Cuvânt, atât Vechiul cât și Noul.
Nu există o cunoaștere strict experimentală a Domnului, fără câștigarea minții.
Aducerea trupului ca jertfă este o slujbă ”intelectuală”, a intelectului, a minții, înoirea minții.
Nu un exercițiu al trupului, al simțurilor, al emoțiilor.
Arderea inimii ”spre Emaus” a fost ”când ne vorbea pe drum și ne deslușea Scripturile”.
A fost o pecetluire, o ardere ca atunci când ”arzi” un CD.
Nu o emoție goală și vagaboandă.
Rugăciunea, citirea, zidirea, slujirea Cuvântului nu sunt performanțe emoționale pentru a obține extazul cu orice preț, ci slujbe ale câștigării minții cu singurul preț plătit pentru aceasta, sângele curățitor de conștiințe murdare cu fapte moarte.
Însă:
Azi religia ni se prezintă ca un bâlci cețos cu tarabe de dumnezei falsificați.
Fiecare din acești dumnezei are un mic butonaș, ca un mouse care te ”divinizează” la cerere și adeseori funcționează cu fise.
Tangenta care pălește sufletul călător este cel mai adesea extazul sau emoția sub diferitele ei forme: frica, învinovățirea, sugerarea succesului, a vindecării sau fascinația unui show ce aduce satisfacții celor 5 simțuri amețite. Mai acționează dorința de filosofie, de îndreptățire prin acțiuni și desigur prin sacrificii materiale, ”vânzătorii” au și stomac.
dumnezeul veacului este finisat in fabrici de clone cu experiență, este probat să funcționeze, butonașul drăgălaș este vizibil și prietenos iar la prezentarea pe tarabele veacului merge uns. Cu fise.
Oamenii iubesc religia fast-food.
Să scăpăm însă

de această amăgire comercială a showului și să ne smerim inimile spre Cuvântul promisiunilor Lui. În El sunt ascunse bogățiile siguranței depline de înțelegere, o înțelegere căpătată nu prin click, nu prin revelare instantă ci prin învățare a lui Cristos.

Despre iluminare, revelare: vine atunci când mintea cuibărește în ea din plin Cuvântul. Revelația este secerat, dacă nu s-a semănat Cuvântul nu are de unde fi seceratul revelației.


Protejat: De ce nu mai sunt baptist? Sunt creștin.

19 februarie 2011

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


Să nu-ți faci chip cioplit!…sau ”Când imaginea suprimă Cuvântul?”

19 februarie 2011

Azi e ziua de naștere a lui Brâncuși:
Motiv de mândrie naționala. Google a schimbat logo-ul:

Mândria națională, gloria, talentul…? Ceață, fum în ochii Domnului.

Pentru cei cu ochi spirituali deschiși înaintea acestor amăgiri stă Cuvântul Domnului: ”să nu-ți faci!”
Am crescut printre ”artiști”. Mici genii le-ai zice, neînțelese… normal.
Noi, plebea, ne-dotații, ne-iluminații cu talent, nu-i putem înțelege.
Accesul la geniu este probabil un privilegiu al naturii capricioase, te transformă într-un subiect al adorării prin obiectele lucrului mâinilor tale.
Cred că cea mai bună carte care a definit și aliniat cel mai bine gândurile lui Dumnezeu despre imagine la înțelegerea și limbajul zilelor noastre este ”Când imaginea suprimă Cuvântul?” a lui Wolfgang Zöller.
E una din primele 10 cărți pe care le recomand când mă mai întreabă cineva.

Despre atitudinea față de imagine!

Îți dai seama de ebrietatea mentală a cuiva după seriozitatea cu care vorbește despre nimicuri împletită cu ignorarea lucrurilor cu adevărat vrednice de iubit.
Cel mai vrednic de iubit este Domnul, cel mai serios de tratat este Cuvântul Lui, cei mai demn de ascultat sunt oamenii Lui, cei a căror ființă a devenit o epistolă vie.
Entuziasmul după artă, aprinderea după imagine, fuga după spectacol religios sunt semne evidente ale rătăcirii minții de la calea Domnului, Domnul a lăsat cu îmbelșugare aceste rătăciri pentru ca cei orbiți de ele să poată fi recunoscuți cu ușurință de ceilalți, iar probabilitatea confuziei să scadă.

De ce este atâta confuzie?

Discutam aseară după o strângere cu cineva(un medic) despre confuzie și i-am dat acest exemplu: ”un medic bun nu-l recunoști dintre mediocrii prin faptul că știe să lege mai bine un deget tăiat sau să facă o injecție, ci un medic cu adevărat bun (un chirurg de exemplu) este cel care în confuzia de țesuturi asemănătoare depistează țesuturile bolnave, tumorile, cangrenele și le separă”.
Cuvântul lui Dumnezeu are acestă finețe de a deosebi duhurile, de a pătrunde până la ”deosebirea sufletului de duh”(mulți cred că e unul și același lucru) și compară cu ”încheieturile și măduva”.
Confuzia spirituală care domină și inundă toate mediile de comunicare este lăsată cu prisosință de Domnul pentru a spori gloria Cuvântului Său care face distincția necesară. Cu cât confuzia este mai mare, cu atât gloria Celui ce se numește pe Sine Cuvântul este mai abundentă în
”…..cei care-n rugă inimile-şi frâng,

cei care fac din trupul lor, altarul
pe care singuri, jertfa se aduc,
cei care urcă zi de zi Calvarul
şi la nimic, fiinţa îşi reduc,…:”(TT, apostazie)

Mărit să fie Domnul

Citiți cartea!

În lanțuri pentru ”taina lui Cristos”!

17 februarie 2011

”…ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată mă găsesc în lanţuri: …”

Taina lui Dumnezeu este Cristos.
Taina lui Cristos este Adunarea(biserica): ”Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Cristos care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Cristos prin Duhul. Că adică neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Cristos Isus prin Evanghelia aceea al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puteriiLui. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogåțiile nepătrunse ale lui Cristos și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu care a făcut toate lucrurile, pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere” (Efeseni 3:1-12).

Noi(adunarea) suntem ascunși cu Cristos în Dumnezeu, o taină în altă taină. Slava Lui stă în ascunderea lucrurilor.

Când îl vestești pe Cristos ca mântuitor personal nu ești prigonit.
Prigoana începe atunci când Îl vestești pe Cristos ca ”Mântuitorul trupului”, atunci când cu vorba și fapta intri în Sfânta sfintelor și vrei să rămâi acolo, în cele cerești. Prigoana începe când vestești TOT  planul lui Dumnezeu.
Cortul întâlnirii cu cele două încăperi ale lui: Sfânta și Sfânta Sfintelor  ne învață despre persoana Domnului Isus, despre taina Lui. Cele două părți ne vorbesc despre cele două naturi ale Domnului, cea pământească(trupească, adamică, de carne) și cea divină. Trecerea dintr-una în alta se face prin perdeaua sfâșiată ”adică trupul Lui” simbolul adunării, al interfeței dintre ceresc și pământesc.
Cel firesc (din cortul dintâi, locașul pământesc) totdeauna prigonește pe cel duhovnicesc! În lume, în familie, în adunări, în propriile noastre ființe.
rabd totul pentru cei aleși” spune apostolul, dacă n-ar fi vestit această taină a Adunării, ”tot planul lui Dumnezeu” n-ar fi fost prigonit, dar…”vai de mine dacă nu vestesc…

Mă întreb: De ce în Romania secolului 20 au fost prigoniți și în lanțuri doar cei ce au văzut această taină?   Moisiștii, ostașii, betaniștii, chiar RW cu originea lui dintre frați. De ce au rămas verticali doar cei proveniți tot dintre frați sau influențați de ei și trezirile lor: Popescu, Niculescu, chiar Olah?

Mărit să fie Domnul!


De ce nu înflorește coada de topor?

14 februarie 2011

Ca toiagul lui Aaron de exemplu!

Păi, în primul rând c-o fi din lemn prost. În mod sigur nu e din migdal. Nu e nici de vre-un lemn de pom roditor. E din pădure.  Ca orice idol: ”taie un lemn din pădure”. Nu e din grădină.

Apoi cel ce-a mânuit-o nu a fost o autoritate rânduită. De-ar înflori ar trebui să dovedească c-a fost!  Toiagul lui Aaron de aceea a înforit, ca să-i dovedească autoritatea lui Aaron.

Lemnele uscate înverzesc, le vine vremea. Domnul Isus, urcând Golgota, a spus femeilor care-l plângeau:”nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.  Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat? ...”
Chiar, ce se va face?
Domnul amintea o profeție din Ezechiel:”Şi toţi copacii câmpului vor cunoaşte că Eu, Domnul, am coborât* copacul înalt, am înălţat copacul de jos, . Eu**,Domnul, am vorbit şi voi face, am uscat copacul verde şi am făcut copacul uscat să înflorească“ Ezec. 17:24 trad. GBV.

Da, copacul, nu coada de topor.
Despre coadă nu scrie nimic, dar despre topor da.
Este înfipt la rădăcina pomilor.
Pentru doborâre, pentru uscare.
Apoi va fi zdrobit după regulile lui Dumnezeu, El face unealta distrugerii dar și pe distrugătorul uneltei distrugerii.
Înțelepte sunt căile Lui.

De aceea!

Mărit să fie Domnul!


Ce trece peste…

13 februarie 2011

Dumnezeu se numește pe Sine ”Dumnezeul măsurii” II Cor 10:13 (GBV)

Mă gândesc la versetul ”Felul vostru de vorbire să fie da, da, şi nu, nu! … Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău!”.

Nu e chestiune de calitate, de esență, ci de cantitate. O argumentație, o mărturie, o lucrare, un cuvânt, …dacă sunt de la Dumnezeu sunt măsurate, cumpătate. Mustrările, sunt una…două.
Răul începe de la depășirea acestei măsuri.
Măsurarea se făcea în trecut  cu cumpăna.
Se adăuga pe un taler până ”cumpănea”, PÂNĂ SE ECHILIBRA.
Această măsură a lucrurilor este arsenalul de calibrare al armelor duhovnicești, lăuntrice. În primul rând a cuvântului.
Cumpătarea în vorbire, măsurarea și folosirea echilibrată a cuvintelor este arta părintelui, știința dascălului și îndemânarea fiecărui din cei chemați să lucreze cu Cuvântul lui Dumnezeu.

 


Cum să ucizi o idee?

8 februarie 2011

Unii zic că e imposibil, n-o poți împușca, nu poți s-o spânzuri. Nu e carne, nu respiră.
Ucizi purtătorul, vor zice unii. Sociologii vor răspunde că nu funcționează: ideile martirilor uciși pentru că le-au găzduit prind aripi, fac pui, se multiplică. E obligatoriu să ucizi doar ideea, purtătorul să trăiască.
Cum se face?
Cu altă idee.
Împotriva ideilor se luptă cu idei.
E un război de cuvinte, cu arsenal de gânduri, amplasamente  de opinii, încercuiri  de prejudecăți, tot războiul dus cu arme fără formă și greutate.
Am primit o scrisoare: 1980, ”numai pt dvs”.
Respect dorința celui ce mi-a trimis-o.
Nu mai am pasiunea rezbelelor de convins obezi turmentati să intre in maraton.
Nici nu sunt bun de dat desteptarea.
Nu m-am prins decât târziu de realitățile care le-am simțit ca pe un zbir respirându-mi în ceafă an la rând. Și nu m-am prins de tot, în continuare rămân uimit de arsenalul de investiție în manipulare psihologică uzitat de comuniști.
Ascultați credeul unui dizident fabricat: ”lansează idei și apoi ajută să se prindă”.
A scris două cărți.
A obținut 3 rezultate:
-1.masele au început să-l caute
-2.a obținut victorie asupra profesorului lui
-3.citat: ”Au început să iasă la iveală rând pe rând toți credincioșii gata în mod sincer de jertfă și dintr-o dată autoritățile au știut cu cine vor avea de lucru.”
Păi nu?
S-a lucrat selectiv. ”Găsim capetele care poartă ideile deranjante și apoi prin influențare pozitivă, păstrând capetele, schimbăm softul.”
Așa s-a lucrat și s-a reușit.
Softul, virusul protejat și parolat de acești hackeri ai spiritului nu se lasă șters.
”…luați seama ca nimeni să nu vă fure cu ”filosofia”” ”ei l-au biruit prin…cuvântul mărturisirii lor”.
Când cobori din Ierusalim, când ieși din Canaan, când părăsești spațiul spiritual al promisiunilor, devii victimă sigură.
Mi-e milă de cei omorâți atunci, de cei înșelați, de cei sinceri atrași în capcana  impostorului, atunci și azi, dar stau și nu renunț la convingerea mea că acesta a fost efectul, nu cauza.
Pentru că au părăsit calea cea dreaptă”.
Mihai Cornea a fost împotriva Uniunii, a ținut ferm de independența adunării locale, de neînregistrarea la stat.
Vorba unui frate prigonit:”cum am devenit cult, am deviat de la Adevăr.”
Această deviere a fost cauza, uciderea ideilor a fost efectul.
Dumnezeu este gelos. Nu își dă cinstea Lui altuia.
Ce nume e ăla: Cultul cutare…? Al cui? De unde, din cer sau de pe pământ? Așa sunt cei cerești? Cultul …-ist, cultul ..-al, cultul …-după? Unde e Domnul Isus în aceste nume, în acele instituții?
Tu ai putea să suporți gândul că soția ta se rușinează de ”frumosul nume” al  tău și poartă cu mândrie numele unui ibovnic? I-ai mai da ”har”? Ai mai iubi-o, n-ai lăsa-o pe seama ibovnicului? De la ibovnic au venit toate aceste făcături. Nu de la Domnul Isus.
Aceste lucruri le-a făcut tocmai statul de la care te-ai dus să ceri drept de existență și cu care ai ”curvit” la fiecare schimbare.
După ce au muls 50 de ani în țară, frații cu ochii abaștrii au trecut oceanul în 90 și au devenit ”frații cerșetori” ai unui nou ev-mediu contemporan. Lipsiți de cel mai elementar simț de demnitate creștină au cerșit înșelând pe cei lesne crezători. Lucrurile sunt atât de confuze în Babilon, imposibil de definit și separat, că-mi amintesc de o poezie de-a lui Dorz(”mințiți și mincinoși de-a valma”), la rândul lui atât de înșelat și el chiar de cei mai apropiați, e suficient să-i citești bine și atent cărțile. Zic de Dorz pentru că l-am cunoscut, ne-am rugat împreună, am plâns, l-am iubit. Acum m-am dumirit de el: ”era pe când nu s-a zărit, azi îl vedem și nu e…”  ideile sunt pasagere, trec dintr-un cap în altul. RW s-a format între frați, temelie solidă, trainică, ideile le-a pasat lui Dorz, prin anii 40 gândeau la fel, anii 50 cu câțiva ofițeri vicleni au făcut ruptura dintre ei, anii 60 cu închisoarea, moisiștii și fratele Moldoveanu în aceleași celule, betaniștii și RW. Ideile au devenit ca un net al minții, aceleași în toate capetele. Dorz s-a separat de frați, era tributar unor idei mai bine lipite de Trifa, în 1938 pe patul morții la Geoagiu. Și s-a tot separat. Eu îl iubeam pe Dorz cel din Cântări Nemuritoare, dar când l-am întâlnit era altceva în cap.
Ideile mor, Cristosul înviat NU.  Dacă ceva idei au murit, dacă ceva gânduri s-au stins, dacă pasiuni s-au răcit, n-au fost Cristos.
Bieților ademeniți în capcană le-au lipsit armele victoriei:”Sângele Mielului”(care curăță conștiința de mizeria faptelor moarte, ale firii vechi religioase) și Cuvântul Mărturisirii lor.” Unii, în loc să aștepte promisiunea acestui cuvânt (”vă voi da un duh și o înțelepciune căruia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii voștri”) au cerut drepturi și au protestat, la cei pământești, ca ei, nu în fața tronului de Har din ceruri.


Suferința este ambalajul bucuriei, I.S., audio

6 februarie 2011

https://socoteanu.files.wordpress.com/2011/02/002-010111-s-iov15v17-35-mp3.pdf


Adunare 6 feb. 2011, 2 Corinteni 6:11-7:1 ”Lărgiți-vă și voi!” fr. A.G. și C.D.

6 februarie 2011

https://vesteabuna.files.wordpress.com/2011/02/frandycristi6feb11editat.pdf


Ce surprize vom avea „în cer”? Despre misticism și credință.

3 februarie 2011

Azi am fost întrebat direct: ”Nu credeți că în cer veți avea surprize?” Vechea poveste că vei vedea pe cine nu te-aștepți și nu pe cine te-aștepți.
Am răspuns: ”Nu mari.”
Adică sunt niște lucruri care se văd cu ”ochiul” liber.
Surprize vor avea cei ce nu cunosc Cuvântul Domnului.
Mă îndoiesc însă că mulți din aceștia vor ajunge acolo.
Robert mă întreabă ”daca impartasesti opinia ca doar cei ce apartin “adunarii” sunt cu adevarat mantuiti iar ceilalti nu. ”https://vesteabuna.wordpress.com/2011/01/29/despre-vorbiri-in-limbi-si-proorocii-marturia-unui-frate-care-le-a-cunoscut-dinauntru/comment-page-1/#comment-2316
Robert dragule, mântuirea înseamnă și curățenie în capul care pune astfel de întrebări, poate chiar principalul aspect al mântuirii este izbăvirea de sub robia stricăciunii, din gândirea păcatului.
A te gândi obsesiv la tine și mântuirea ta nu este mântuire, ci căutare de folos propriu.
Pavel, de dragul fraților săi, voia să fie el anatema. Ca să-l câștige pe Cristos a lepădat totul, asta e mântuire, izbăvire de lucrurile care te opresc spre Cristos.
Când ești mântuit, nu ai bilet spre rai, ci Mântuitor, Răscumpărător, Preaiubitul tău, Mirele.
Când îl cunoști pe Domnul nu mai pui problema așa.  Crede-mă, cel ce știe, el știe și că știe și că cel ce nu știe nu știe că nu știe.
Ar fi bine să fii mântuit în primul rând de iluzia că știi, ca apoi să ceri Domnului creștere în Har și cunoștință. Nici nu știi câte bogății depline de înțelegere sunt în exteriorul semisferei  picăturii  luminate în care te învârți! Dac-ai știi, ai înțelege că de fapt cunoașterea ta este o capcană: ”se pierd singuri în ceea ce știu din fire.”
Felul cum pui întrebarea nu cere răspuns, ci mustrare. Poziția de a privi lucrurile ”cine e mântuit și cine nu” este specific catolică(de aceea continui să te bănuiesc că ești unul din numeroșii iezuiți mascați dintre pocăiți), ei au și întrebări de felul acesta și răspunsuri perfide, sulemenite și taxate. Nu voi intra în lațul tău, al gândirii tale. Am fost mântuit de el.

Despre misticism și credință

Trasul înapoi spre misticism între urmașii anabaptiștilor a început odată cu clericizarea, clericul fiind ”omul-minune” care ”pune mâna” și dă click lui Dumnezeu.
Apoi a urmat valul penticostal. ”Credința” a devenit nu ceea ce rodește prin învățarea lui Cristos, ci tot un fel de click vălătucit al unei supraemoții care te face să experimentezi un extaz după care nu mai vrei nimic, ești mântuit.
Urmează întoarcerea la catolicism. Cu nimic nu e diferit exodul la Felix de cel de la Nicula, Pustan de părintele Cristian, proorocii-ghicitori penticostali de mama-Omida, Demeter de Ton și Sibiu de Tanacu.

Dragii mei, Cristos se învață.
Așa cum un copil se hrănește, tot așa Cristos cel dinăuntru ”ia chip” în cei ce-L hrănesc ”cu cuvintele credinței și ale bunei învățături”. Această bună învățătură nu este alta decât Evanghelia Harului, o Evanghelie Veșnică și neschimbată ca dealurile.
”Să creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos” este imperativul constant de la rusalii până la răpire.
Această creștere nu este prin ”atingere” de mână de popă, nici prin slujbe, nici prin ascultare de ritualuri sau muzică ”meseriașă”, nici prin stăruință după extaze încântătoare, ci este hrănire cu Cuvânt, cu Cuvântul pentru că Cristosul este Cuvântul. Duhul Lui ni-L revelează pe El în omul lăuntric prin învățarea Lui, ”ia din ce este al Lui” și ne dă. Cum ia? ”Cristos a fost făcut de Dumnezeu pentru noi Înțelepciune, Neprihănire, Sfințire și Răscumpărare.” În acest veac Cristos este Înțelepciunea nostră, mintea noastră se umple prin Învățarea Lui cu această înțelepciune și Cristos ia chip în noi pentru că faptele sunt generate de gânduri.Ajungem să gândim gândul lui și Cuvântul Lui, iar neprihănirea imputată devine una realizată, sfințirea o avem ca rod, suntem răscumpărați cu duhul din acest veac rău și mai rămâne doar răscumpărarea trupului nostru. Acesta și așa este Cristos, cel care se predă ca la școală, Cel care se învață, cel care se asimilează, Cel care crește în duhul minții noastre. Nu este nimic mistic, lipsit de roada minții, ci totul este trecut prin acest inteligibil ciur pentru că Sionul este răscumpărat prin judecată, judecată de sine, Duhul ne este dat ca duh de judecată pentru a dovedi lumea(inclusiv gândirea cărnii) vinovată.
Fără o adâncă și dureroasă convingere de păcat, fără cercetare de sine, scârbă, lepădare de sine și pocăință(răzgândire), fără Cuvintele Harului, ale descrierii lucrării ispășitoare, ale aplicării lepădării de sine și ale contemplării ca în oglinzi a slavei inteligibile a Celui de-al doilea Adam nu se întâmplă nimic divin în nimeni. Actele ritualice, invocările, mersul și venitul, plătirea de slujbe și încasarea de venituri sunt șarlatanii vechi pentru înșelați noi.

Cine sunt frați, cu cine ne socotim una, respingem pe cineva?
Motto: „Da’ ce? Ăștia nu-s ”frați”?”

Chestiune pare dificilă,  dar nu este. Pe drum sunt mulți oameni, unii merg mai repede, alții mai încet, unii aleargă (în această învățare, hrănire, creștere), alții lenevesc, alții sunt bolnavi, mulți adorm. Mulți s-au întors înapoi. Credința este acea atitudine care te leagă NUMAI DE CUVÂNT. Când cineva părăsește această atitudine, înaintarea lui s-a oprit, el s-a întors înapoi, în curând va părăsi drumul. Faptul că încă el mai e pe drum este o chestiune de răbdare a lui Dumnezeu, o ocazie de mustrare și îndreptare.
Mustrare?
O dată, de două  ori…și gata.
Îndepărtează-te! ”Spre țintă…!”
Mărit să fie Domnul!