O pâine de orz se rostogolea

30 August 2012

Astă-seară am avut părtășie într-un număr restrâns cu un frate din Olanda.
Cuvântul a fost o paralelă dintre Geneza 1 și Semnele Domnului Isus din Evanghelia după Ioan, între etapele zilelor Creației și etapele noii Creații.

Un lucru mi-a rămas lipit în minte: s-a adus vorba despre visul din Judecători 7:13
”Şi Ghedeon a venit şi, iată, un bărbat istorisea tovarăşului său un vis şi zicea: „Iată, am visat un vis şi, iată, o turtă de pâine de orz se rostogolea în tabăra lui Madian şi a venit până la cort şi l-a lovit şi a căzut; şi l-a răsturnat cu susul în jos şi cortul s-a desfăcut“.

Pâinea reprezintă roada Duhului, Adunarea, Rodul sufletului Său, noi care suntem mulți suntem o pâine. 1 Corinteni 10:17
Faptul că este de orz ne vorbește despre cele dintâi roade(orzul se coace înaintea grâului), noi suntem un fel de ”pârgă a făpturilor Lui.” Iacov 1:18
Rostogolirea este un simbol al răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu și al biruinței Lui.

Faptul că Pâinea se rostogolește și lovește cortul lui Madian, îl dărâmă, îl răstoarnă cu susul în jos și cortul se desface este o imagine a Adunării care prin Mărturia Cuvântului(Ei L-au biruit prin…Cuvântul Mărturisirii Lor) dărâmă întăriturile (Învățăturile începătoare) și orice gând îl face rob ascultării de Cristos.

 

 


Biblia Nițulescu sau Biblia de la Iași, 1921, on-line

29 August 2012


Cine are dreptul ”să dea” Cina Domnului?

27 August 2012

Eu cred că orcine are dreptul și ”s-o ia”.
Adică nu văd de ce ar trebui ”să dea” cineva cina altuia când poate să-și ia singur.
Eu cred că și paharul și pâinea au trecut pe la toți prin rotație.
Așa scrie: ”beți toți din el.”

Nu din ele, dar despre asta am mai scris.

Nu cred că cina Domnului, sau mai bine zis: frângerea pâinii este un act clerical, că un ”mai-mare”, uns și rânduit, doar el are dreptul ”să dea” altora pâinea și paharul. Ar fi popie nu evanghelie.

Cred că putem mulțumi oricare sau toți pentru pâine și pahar, putem să luăm toți cei ce ne cercetăm din ele, fără ca cineva să fie un ”mai-mare” pentru a-L înlocui pe cel ce ” a frânt-o și le-a dat-o zicând…”.

Unii frați mai tari la greacă ca mine (Moisescu, Panaitescu) susțineau că frângerea pâinii ar trebui făcută în cadrul mesei de dragoste (agapei).

Eu nu țin morțiș la acest lucru dar e frumos. Ieri am avut adunare cu frângerea pâinii și după adunare agapa. E poate singurul timp bine definit  al legăturii frățești” în care ni se cere să stăruim. E spre zidirea noastră.

Dar că ar trebui în adunare să existe dătători de cină, cu Biblia actuală nu se poate dovedi.

Să rămânem la ce este scris și ne vom bucura de pace. Mai ales adunările mici, cei doi sau trei care sunteți împrăștiați prin cine știe ce cotlon de Europă sau lume, vă puteți bucura de promisiunile Domnului, fără templu și fără popă.

La voi mă gândesc deseori când scriu și mai ales când văd din câte colțuri de lume veniți și citiți aici:


Pușcării nevăzute (1) Încadrarea informativă

27 August 2012

Am cunoscut mulți frați care au stat în pușcării pentru credință.
Cei mai mulți ”au adormit” dar unii mai sunt printre noi.
Am petrecut mult timp cu ei, să învăț, să ascult, să-L văd pe Domnul din ei.

Mă gâdeam la ”am fost în temniță și ați venit pe la mine” că nu era valabil în comunism. Nu se putea merge în vizită. Democrația pe vremea romanilor permitea vizite la închisori, hârtie și cerneală, libertate relativă de mișcare.
Secolele XX-XXI sunt conduse de un diavol mult mai antrenat, mai viclean și mai feroce în lupta cu copiii Vrășmașului Său.
Am cunoscut creștini ruși care au făcut ani lungi de lagăr în Siberia, am citit despre unii, chiar Soljenițen scrie, dar tot așa: la ruși era posibil să ai Biblia în închisoare.
La noi a fost cel mai dur sistem, fără petec de hârtie, nu Biblia!

După ”eliberarea” din 1964 frații au ieșit din celulele de beton și în jurul lor a fiecăruia a fost construită un alt fel de celulă.
Despre acest fel de celulă vreau să scriu acum.

Era numită ”încadrare informativă”.
Citez din dosarul meu că mi-l cunosc cel mai bine:”În scopul stabilirii activităților pe care le desfășoară, concepțiilor sale, D. … va fi încadrat informativ în colaborare cu tovarășul cpt. G.…., care deservește informativ (Intreprinderea)…..”
Încadrarea informativă s-a făcut nu doar la muncă ci și ”la domiciliu” și ”la biserică”.

Ceea ce s-a construit în jurul meu(nostru) a fost o ”pușcărie nevăzută” cu ziduri ce se ridicau încet, încet, ziduri de pândaci, de informatori, de bârfitori, de iscoditori, de ”prieteni” falși bine ”înfiltrați„ pentru ”cunoașterea preocupărilor” ”obiectivului”.

Dar nu despre mine vreau să scriu aici, m-am dat ca exemplu ca să nu zică cineva că nu știu despre ce vorbesc(scriu).

Doresc să descriu acest tip de temniță transparentă pentru a putea împlini ce este scris: ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine”(Matei 25:37).

Temnițele nevăzute au pereții celulelor numiți astfel:
izolare
-defăimare
-compromitere
-derută
-destrămare de anturaje
-frică

Materialele de construcție ale acestor pereți sunt:
pânda
-pâra
-filajul
-bârfa
-înfiltrarea
-TO-tehnică operativă: microfoane, etc
-citirea corespondenței
-influențarea pozitivă
-avertizarea
-amenințarea
-legendarea
-falsa condamnare
-intimidarea

Un frate  închis într-o astfel de temniță este cel la care mă gândesc că este Domnul Meu ce-mi va zice odată ”am fost în temniță și ați venit pe la Mine” sau va zice unora ”am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine”.

O temniță nevăzută este tot temniță, un frate închis în ziduri de defăimare, izolare, derută și destrămare este tot ”în lanțuri” iar a-l vizita pe un astfel de frate înseamnă a-L vizita pe Însuși Domnul.

Aparent un astfel de om este liber, dar păruta libertate a lui este contrazisă de greutățile lăuntrice de lanțuri nevăzute ce-i paralizează orice mișcare ca lui Petru între doi soldați.

Închei acest prim pas al cercetării Arhitecturii  Nelegiuirii cu o istorie. De fapt istorii doresc cu Voia Domnului să mai scriu aici, am mai multe.

SUA, martie 2002

Primisem o viză de afaceri și am prelungit-o cu o vizită la rude. Deasemenea doream să-l vizitez acasă pe fratele M.I. ”moisist”, fost întemnițat, care ne vizitase casa, îl găzduisem de mai multe ori și l-am purtat cu mașina prin țară prin multe locuri cu câțiva ani înainte.
Veneam cu avionul de la Los Angeles la Detroit, de  unde colegii din delegație se întorceau în Romania(ei, o parte din ei) iar eu luam un avion spre C. Era un avion mare cu 4 scaune pe mijloc, plin. La aterizare la Detroit era ceață și jos plouase și înghețase. Avionul cobora de minute bune și nu vedeam nimic. Când în sfârșit am văzut pista și ceva clădiri ale aeroportului, am simțit o smucitură și ne-a lipit de scaun. Decolam din nou. Ni s-a explicat că datorită poleiului piloții au anulat aterizarea. Ne-am îndreptat spre Grand Rapids, unde era soare și frumos și unde am așteptat 4 ore cred. Colegii se temeau că nu prind legătura de Amsterdam. Eu am rugat un vecin de scaun să-mi dea telefonul și mi-am sunat rudele. Ei erau toți în aeroport în C. cu toată adunarea de acolo, flori, tam-tam. (unii credeau poate că nu mă mai întorc în Ro, deci că vin ”de tot”) N-am înțeles de ce a vrut Dumnezeu să nu am parte de acea primire cu alai. Știam sigur însă că aceasta era Voia lui Dumnezeu și mulțumeam în gând pentru toate. Avionul a decolat într-un sfârșit de la Gran Rapids spre …Detroit(colegii au fost condusi direct la avionul de Amsterdam) și eu am prins abia pe la 11 seara o cursă spre C. Am ajuns după miezul nopții, m-au așteptat doi, alaiul plecase. Acum mulțumesc lui Dumnezeu.

Au venit însă a doua zi o parte să mă vadă. Ce nu am înțeles atunci a fost râvna lor în a-l vopsi în culori sumbre în fața mea tocmai pe fr. MI. Viclenia acțiunii, care atunci n-am observat-o era că fr MI era ”bârfit” în fața mea tocmai în punctele (puține) în care gândirea noastră diferea. O parte din rudele mele au fost actori activi în această zugrăvire și am fost antrenat și eu. Mi se dădea impresia că oamenii nu mai rabdă pe acest MI, că el se comportă ca un tiran, etc. deși el înființase adunarea iar ei merseseră ”de bună voie”. Am fost ”rugat” să-l mustru, eu ”mucosul” pe un martir al lui Cristos. Nu citisem bine textul ”nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele lui Isus Cristos pe trupul meu”.

Pe scurt!

Ceea ce n-am înțeles decât mult mai târziu era că fr. MI era tot în temniță și în America iar eu prin ceea ce am făcut am adăugat un necaz la lanțul lui. Era o temniță transparentă, o închisoare nevăzută de bârfă și calomnie, de defăimare, izolare și compromitere. De ateriza avionul la timp se începea mai devreme construirea ei în mintea mea.

După cinci ani când mi-am dat seama, mi-am cerut iertare și m-au iertat amândoi. Ne-am vizitat de atunci și ne bucurăm.

Domnul nu zice că nu va fi în temniță, zice că va fi.
Va fi bolnav și sărac. (unde ești tu Țon cu falsa ta evanghelie a sănătății și bogăției?)
Domnul zice să nu ne împotrivim celui ce ne face rău, celui ce ne pune să mergem o milă, celui ce vrea haina noastră.
Zice să întoarcem obrazul, să mergem a doua milă, să dăm și cămașa.
Să stăm în închisoare doi ani ca Apostolul Pavel, ca și cum n-am vedea că pentru șpagă îl tot chema să vorbească cu el.

Pe-aici ne e drumul, prin închisori de piatră și sticlă, de beton și de vorbe, de zăbrele și de bănuieli.

Care-s mai rele?

Nu contează, noi să stăm în toate liniștiți.

În cele transparente avem avantajul relativ că ne putem vizita frații?

Să mergem la cei închiși în astfel de celule, pentru asta scriu. Cine vede să meargă.
Cine nu vede să se întrebe dacă nu cumva în orbirea lui face repetiții pentru corul celor ce vor cânta:” când te-am văzut noi?”

(cu Voia Domnului va urma!)

Citat din cartea fr MI ”Istoria unui rob al lui Cristos

pag 405
”În învăţătura dată ucenicilor în Evanghelii, Domnul Isus îi avertizează pe ucenici că vor avea de suferit: “Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru c eram cu voi” (Ioan 16:2-4). Aceasta este şi mărturia noastră adevărată, vorbesc de mine şi de soţia mea, Domnica. Şi noi am fost rânduiţi la suferinţe şi prigoane fără număr, de îndată ce ne-am întors la Dumnezeu, acum 56 de ani în Sistemul lumii, împreună cu sistemele religioase lumeşti, sunt stăpânite de diavolul. Şi cine prigoneşte, este o dovadă clară că este de la diavolul. Fie-mi ngăduit să spun, că mai mult ca în România, am fost prigoniţi, batjocoriţi, defăimaţi, alungaţi, aici în America, ţara binecuvântată a azilului nostru politic şi de conştiinţa, din partea fraţilor şi surorilor “zişi buni”.”

pag 444
”Dacă în România am fost ţinta fiarei politice, aici am fost ţinta fiarei religioase, care sunt gemene. Securiştii au vrut ori să mă aservească, ori să mă lichideze, dar au lucrat „mai drept” decat fraţii mei cei mai buni. În 1981, am fost şi eu prezent la primul congres al convenţiei baptiste, dar care a fost şi ultimul pentru mine. La îndemnul unui distins frate, am dorit să spun şi eu un cuvânt care să folosească la împăcarea a două părţi care nu se înţelegeau. Căpetenia care conducea întrunirea, în loc să ia de bună intervenţia mea sinceră, îmi zice pe un ton arogant:”Ce, mă, tu vorbeşti?!? Tu nici n-ai suferit pentru Hristos în România, tu ai suferit pentru piramida lui Moisescu!” iar fiica dânsului, din sală, i-a ţinut isonul, repetând întocmai cuvintele acestuia. Am răspuns liniştit: ”Mulţumesc, frate X., pentru această nouă ocară, aici în America. De altfel se va scrie o carte, şi atunci se va cunoaşte!” Iată că prin harul lui Dumnezeu am ajuns să o scriu. Dar n-a fost numai aceasta singura ocară! A fost un lanţ de intrigi ascunse împotriva mea, plăsmuite din minţi întunecate, ale celor dornici de afirmare, care s-au făcut vrăjmaşi ai crucii Domnului Hristos. Domnul Dumnezeu le-a auzit şi le-a văzut pe toate. El să se îndure, să le dea duh de pocăinţă celor ce mi-au făcut mult rău şi multă durere.”


Rugăciuni împiedicate!

26 August 2012

”Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.” 1 Petru 3:7

”Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,  lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” Matei 5:23-24

”Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” 1 Ioan 3:21

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” 1 Ioan 5:14

Să încep cu o paranteză.

(Expresia ”dând cinste femeii” desigur nu se referă la ”dând salariu femeii”. Nu de altceva scriu, dar săptămâna trecută am ascultat absolut stupefiat pe un orator ce voia să ne convingă că cuvântul ”cinste” (”time” în greacă=prețuire, apreciere) se referă strict material  la salariu, retribuție, bani. Adică bătrânii învredniciți cu îndoită cinste trebuie să primească salariu dublu. Să poată sta acasă nu numai ei ci și ”preotesele”. Desigur ridicolul afirmațiilor mă compromiteau și numai prin participarea la un dialog pe temă, deci l-am ”cinstit” pe orator cu tăcerea pe subiect.)

Cinstea dată soției, purtarea cu înțelepciune, împăcarea cu fratele ofensat, starea de a nu ne osândi inima sunt condiții pentru a avea îndrăzneală în cererile noastre.

Îndrăzneala în cereri sau deplina încredere în apropiere folosesc imaginea(pilda) apropierii de Sfânta Sfintelor, de Scaunul Harului. Înaintea Scaunului Harului era altarul de aur, altarul tămâierii, locul rugăciunii.
Regulile tămâierii din Vechiul Testament ne vorbesc despre condițiile ascultării rugăciunii din Noul.
Pe acest drum, înaintea altarului tămâierii era altarul de aramă, unde se ardea darul.
Împiedicarea înaintării era rezolvată rpin împăcare dinainte de aducerea darului și astfel drumul era ”eliberat”.
Apropierea de altarul de aur  prin pocăință(altarul de aramă), prin cercetare de sine și lepădare de sine, spălarea (ligheanul de aramă) și celelalte rânduieli arătate în cort(locurile cerești) pun inima într-o stare de îndrăzneală(fără osândire).

Deci, nu se poate ajunge la altarul de aur oricum.

Mai întâi trebuie mărturisirea păcatelor (altarul de aramă).
Apoi spălarea (dacă cineva se curățește de acestea), separarea, curățirea (ligheanul de aramă).
Iluminarea prin părtășia unii cu alții (dacă umblăm în lumină, sfeșnicul-lampadarul de aur, imaginea adunărilor).
Hrănirea cu pâinea care s-a coborât din cer(masa pentru punerea înainte).

Până aici putem face rugăciuni de mărturisire, de pocăință, de iertare, dar numai după ce inima este pusă într-o stare după voia Lui avem îndrăzneală să facem rugăciuni de cerere. Avem deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt.

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de Scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să aflăm Har!

 


Protejat: Adunare 26 august, înregistrare

26 August 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


Contradicții aparente(1): ”alergați cu stăruință!” sau ”să ne grăbim să intrăm în odihna aceasta”

24 August 2012

”Să ne grăbimdar, să intrăm în odihna aceasta,” Evrei 4:11
”Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” Evrei 12:1

Aparent aceste versete se contrazic.

Unul îndeamnă la alergare, altul la odihnă!
De care să asculți?
Se referă la același lucru, la aceeași stare?
În mod sigur nu.

Îndemnul la odihnă se adresează omului vechi și lucrărilor lui religioase, îndreptățitoare (cu care omul vrea să-și câștige bunăvoința lui Dumnezeu). Este același îndemn ca cel rostit de Domnul Isus: ”Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați!”
De ce trudiți?
De faptele proprii.
”Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor” Matei 23:4
Oboseala este dată, după cum arată Domnul Isus, de învățătorii religioși falși și sarcinile religioase grele pe care oamenii le poartă crezând că astfel vor intra în grațiile lui Dumnezeu. Păi, ”dacă zice popa”,…„ sau pastorul”?
O soră întoarsă de curând din aceste rătăciri împreună cu soțul ei îmi spunea zilele trecute cum înconjura Mănăstirea Nicula în genunchi. ”N-am știut frate! Eram în întuneric!”

Îndemnul la alergare se adresează omului nou și faptelor drepte, cele pregătite dinainte ca să umblăm în ele.
Aceste fapte nu obosesc, nu sunt trudite, nu vin din energia omului vechi, ci din puterea Duhului Sfânt.
Exemplul ce le deslușește tâlcul este dat de hainele de in ale preoților (”ca să nu  producă sudoare”). Aceste haine de in ne învață că alergarea cu stăruință este o absolută ”odihnă” pentru omul dinafară, adică nu cu energia omului dinafară se face lucrarea lui Dumnezeu. ”Am lucrat mai mult decât toți” spune Apostolul Pavel ”dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este cu mine”. Alergarea cu stăruința este pe Calea Duhovnicească, lăuntrică, care este în Locurile Cerești, adică nu este un efort al cărnii, ci o strădanie a Duhului. Că prin Duhul faptele cărnii sunt omorâte, pornirile ei sunt înfrânate acesta este un merit și o lucrare tot a Duhului, nu a cărnii: ”dacă prin Duhul faceți să moară faptele trupului veți trăi…”

Confuzia dintre stările prezentate mai dus poate duce la două rele mari:
-un rău poate fi activitatea nebună a omului vechi (activitate deseori închinată Domnului!, gândiți-vă numai la muzica religioasă și la clădirile religioase, două industrii în plin avânt în ”lumea evanghelică”)
-alt rău poate fi o odihnă prost înțeleasă, o lipsă de sârguință în cele duhovnicești(că doar ”Domnu’ lucră”, asta-i treaba Lui), ceea ce duce la adormire și la o gravă înfrângere, cum se cade ostașilor ce dorm în tranșee.

Înțelegerea temeinică a acestei separări, învățarea bine a ce este omul vechi care se strică (…) și ce este omul nou care se înnoiește ne va face să vedem bine granița între omul vechi și Cel Nou și pe o parte a graniței să fie odihnă deplină și pe cealaltă activitate în clocot.

Granița este Crucea lui Cristos, Cuvântul crucii, altarul de aramă.

Până la altarul de aramă, omul vechi trăiește plenar, trupul păcatului nu este dezbrăcat de puterea lui(viața lui, sângele lui) și omul este înafara locurilor cerești, în păcatele sale.
După pocăință, adică după ce omul își mărturisește păcatul (mâna pusă pe capul animalului), animalul este înjunghiat, sângele îi este scurs(dezbrăcat de putere) și ceea ce trăiește mai departe este cel ce poate zice: ”am fost răstignit împreună cu Cristos și nu mai trăiesc eu ci Cristos trăiește în mine”) Această identificare, Hristos răstignit și eu răstignit se face pe același altar, altarul de aramă unde cenușa este comună. Mai departe imaginea care arată viața nouă este preoția levitică, fiii lui Aron, noi care suntem ”o seminție aleasă” ca să aducem jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu.

Tot ce se întâmplă mai departe în cort are de-a face cu omul cel nou, cu locurile cerești, cu lucrurile spirituale, unde preoții sunt îmbrăcați în haine de in și sfințirea a fost făcută prin jertfa de ispășire al cărei sânge este stropit peste tot, inclusiv pe hainele de in ale preoților, peste untdelemnul(cunoștința) ungerii.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!

vezi și restul de postări din această categorie.