” Ca și cei temători de Dumnezeu din vremurile apuse, suntem pregătiți să acceptăm cu bucurie jefuirea bunurilor noastre.” Cronica fraților hutteriți (229)

Pe administratorul din Weisstätten l-a pus în butuci. Cel însărcinat cu distribuirea muncii din Dannowitz a fost aruncat în închisoare (din moment ce administratorul era bolnav). În afară de acestea, a interzis fraților din Pribitz și Pohrlitz să vină pe pământul său, sub amenințarea cu grele pedepse. Din pricina a tot acest tratament nedrept, o scrisoare urgentă semnată de toți bătrânii a fost trimisă contelui. După ce au fost descrise toate nedreptățile, au cerut prima dată ca să ne permită să ne vindem casele, clădirile pentru fermă, toate bunurile (toate plătite și deținute pe drept de noi) la valoarea stabilită în contractul pe care tatăl contelui l-a încheiat cu noi și să strângem banii; în al doilea rând, frații nevinovați să fie eliberați din închisoare. Dacă contele refuza, astfel privându-i pe văduvele și orfanii noștri de ceea ce frații au câștigat prin sudoarea sprâncenelor lor, ar fi greu pentru el să stea în fața lui Dumnezeu, judecătorul drept care nu se uită la persoane și care cunoaște nevoia oamenilor săi oprimați.

Anul 1617. Mutarea din Wostitz, cruzimea contelui Veint Heinrich von Thurn. Cronica fraților hutteriți (228)

Contele i-a trimis pe următorii frați la vardistul de la Wostitz: administratorul și ajutorul său; persoana care repartiza la munci din pricina viei; și pe cămărar, deoarece a refuzat să accepte vinul. Apoi i-a întemnițat în castel și i-a amenințat că îi va ține un an întreg.

Acum că cei patru frați care fuseseră responsabili de comunitatea din Wostitz se aflau în închisoare și nu exista vreo speranță că se va mai domoli contele, încă o întrunire s-a ținut la Pribitz de marțea de Paști pe 28 aprilie. Contesa a fost auzită spunând că soțul ei ne putea alunga de pe toate proprietățile sale în decurs de o oră și contesa însăși a amenințat că ne va trimite în iad. Bătrânii și alți frați s-au sfătuit în frică de Dumnezeu și au decis în unanimitate să mute foarte rapid copiii chiar în acea noapte, precum și majoritatea oamenilor noștri, bunurile și lucrurile noastre. Atunci am fi salvat măcar câteva ceva. Odată ce contele era informat de mutare, el probabil că și-ar fi îndeplinit amenințarea de a refuza să ne lase să ne luăm lucrurile. Nu ne puteam aștepta la nimic bun de la contele de Wostitz.

Creștini evanghelici și ortodocși uciși în Arish, Egipt în ultimele zile

Evrei 13:2-3 ”Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.”

Am primit mai înainte de la un frate din Germania un e-mail cu 3 rapoarte din Egipt.
În orașul Arish de la granița cu Israelul (de fapt cu fâșia Gaza) teroriști ISIS au ucis deja mai mulți creștini și majoritatea familiilor creștine au fugit la Ismailia.
Unii din creștinii uciși fac parte din adunarea fraților din Arish (creștini evanghelici), ceilalți fac parte dintre creștinii egipteni copți (ortodocși).
Mărturiile sunt adevărate.

1.Raport din 20/02/2017 la ora 07:17

 

Dragă frate Eugene,

suntem în contact cu unul dintre sfinții Adunării din Arish (Egipt) și ni s-a spus că tatăl unuia dintre frați a fost ucis mai întâi și după aceea fiul său s-a dus și l-au îngropat. Când el s-a întors, a constatat că chiar și unul dintre frați lui a fost ucis. Ei s-au dus în acest moment să-l îngroape. Toți sfinții au fugit de Arish, lăsând totul în urmă.

Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru ei și familiile lor.

Înregistrare adunare 29 ianuarie 2017

Anul 1617. Noi necazuri. Cronica fraților hutteriți (227)

1617

Pe 3 ianuarie 1617, contele Veint Heinrich von Thurn la Wostitz a livrat doisprezece butoaie de vin la comunitatea noastră din Wostitz împotriva dorințelor fraților noștri. Contele le datora fraților aflați în slujba sa la Wostitz și dulgherilor din Schakwitz cinici sute de guldeni moravi pe anul trecut, 1616. Scopul vinului era să ne plătească datoria, dar acesta era inferior, vechi de nouă ani și care de abea valora douăzeci de guldeni butoiul pe atunci, în timp ce el estima că acesta valora patruzeci și cinci de guldeni.

Din moment ce frații nu puteau accepta vinul, deoarece din dușmănie contele dedusese cinzeci de guldeni, butoaiele au rămas în curte unde fuseseră aduse.

Frații s-au plâns, protestând că nu puteau să îl accepte. În sărăcia lor disperată, de abea puteau să își furnizeze îndeajuns de multă mâncare pentru ei înșiși. I-au rugat să nu le ceară aceasta din moment ce ar fi rezultat în ruină materială și lipsă a mâncării.

Trei zile mai târziu, pe 6 ianuarie, contele și oamenii săi, înarmați cu ciomege și-au forțat intrarea în comunitate și au pus gărzi la fiecare ușă, pentru ca nimeni să nu intre sau să iasă.

Eliberarea lui Zaharia Gartner. Cronica fraților hutteriți (226)

Zaharia Gartner se afla în închisoare la Aspern [lângă Viena] de patru săptămâni și deoarece condițiile sale fuseseră ușurate, așteptam zilnic eliberarea sa, când o poruncă total neașteptată a sosit de la domnul Breuner: Zaharia trebuia să fie adus imediat la staroste în Viena fără vreo explicație suplimentară și trimis la fortul din jos pentru a lucra la șanțul cu apă al orașului ca un prinzonier turc.

Porunca a fost îndeplinită imediat. De ziua sf. Ioan Botezătorul [24 iunie], spre umilirea bisericii, Zaharia a fost legat și dus la Viena ca un criminal.

Câțiva frați care veniseră să îl viziteze și aline pe Zaharia Gartner au văzut cât de jalnică era situația. A plâns în timp ce își lua rămas bun de la ei, asigurându-i că se afla în completă pace cu Domnul, cu niciun fel de înșelăciune sau necinste în inima sa. Cu ajutorul lui Dumnezeu el spera să îndure tot ceea ce avea Domnul Dumnezeu în tolbă pentru el și să nu se îndepărteze de la adevăr deși aceasta l-ar costa viața. De asemenea a rugat biserica să aibă grijă de soția și copii săi și să îi amintească întotdeauna în rugăciune.

Nechibzuința lui Zaharia Gartner. Cronica fraților hutteriți (225)

Pe 27 mai, biserica a fost din nou implicată într-o chestiune foarte supărătoare prin nechibzuința unui frate care lucra pentru un domn.

Asta s-a întâmplat. Un important nobil austriac, Christoph Seifried Breuner la Staatz¹, era foarte furios pe tezaurarul său și îl privea cu suspiciune deși avusese o părere excelentă despre el până atunci. Deodată l-a dat afară din post și l-a pus în închisoare.

Tezaurarul îi dăduse unui frate pe nume Zaharia (Zächerle), grădinarul domnului Breuner la Rohof în Austria, un fișic sigilat cam de trei sute de guldeni pentru a-l ține în siguranță până când îl va cere înapoi. Zaharia într-o mișcare deloc isteață a acceptat banii (negândindu-se nicio secundă că îl vor băga în bucluc) și i-a dus acasă. Pe drum i-a venit gândul că era ceva în neregulă cu banii și a decis să îi returneze tezaurarului ziua următoare.

Cazul Georg Riedel, 4. Cronica fraților hutteriți (224)

Pentru o vreme și-a mărturisit vina, în special în scrisori pe care le-a scris de mâna sa, spunând că l-a mâhnit pe fratele Sebastian pe nedrept, la fel și referitor la ponegrirea bătrânilor și a bisericii. A admis că merita disciplina de a fi exclus și era doritor să o accepte până când Dumnezeu și credincioșii erau mulțumiți. Dar niciodată nu dorea să își recunoască cu limpezime vina înaintea întregii frății. În curând, din nou susținea opusul: înaintea lui Dumnezeu lui îi făceam o nedreptate și Dumnezeu ne va pedepsi pentru felul în care tratam asemenea om credincios cum era el. Nu făcuse nimic greșit – niciodată nu îl insultase pe fratele Sebastian, bătrâni sau biserica și niciodată nu mințise (deși de fapt mințise destul de mult). În ochii lui Dumnezeu el nu era exclus: legământul său rămânea nedesfăcut.

Spunea că era tratat ca și pioasa Suzana, prorocii și ca însuși Domnul Isus. Cu mult mai multe cuvinte amesteca dulcele cu amarul, albul cu negrul, adevărul și minciunile.

Din când în când, admitea în mod deschis în vorbă sau în scris că bătrânii și biserica aveau dreptate, că fratele Sebastian nu îl tratase nedrept și că suspiciunile sale proveneau dintr-o neîncredere ticăloasă aflată în inima sa.

Cazul Georg Riedel, 3. Cronica fraților hutteriți, (223)

După toate acestea, în 1612, când Georg Riedel era deja administrator la Polehraditz, unii oameni în Moravia au fost arestați pentru că au falsificat bani. Apoi, călăul de la Brünn și soția sa, care îi cunoștea pe unii dintre frați, i-a avertizat să aibă grijă să nu intre în belele; de asemenea, existau oameni printre noi care încercau să facă aur și argint, ceea ce era considerat la fel de rău ca falsificarea. În special, l-au numit pe Georg Riedel din Polehraditz, care înainte a fost bătrân la Niemtschitz, spunând că el le-a cerut ceva ce ei nu le-ar fi dat la nimeni altcineva.

Așa cum era de datoria sa, cât de curând a auzit de aceasta, fratele Sebastian Dietrich l-a chemat pe Riedel de la Polehraditz înaintea tuturor bătrânilor care se întruneau la Neumühl. L-a întrebat într-o manieră umilă și plină de bunătate cât de multe știa din ceea ce călăul și soția sa le raportase despre el și cât de vinovat era de acestea.

Riedel a explodat în fața tuturor bătrânilor, tunând cu răutate, „Asta-i o minciună! De ce ascultați de ea?” și alte cuvinte furioase.

Cazul Georg Riedel, 2. Cronica fraților hutteriți (222)

Ceva timp mai târziu, înspre sfârșitul lui 1611, din nou a fost dezbinare cu Riedel. S-a dezvăluit că la mutarea sa la Kostel el luase cu el anumite cărți confidențiale (rămase de la iubiții noștri înaintași și privite ca mari comori), pe care fratele Klaus Braidl le ținuse într-un loc sigur din comunitatea de la Niemtschitz.

Riedel a fost interesat de aceste cărți într-un sens greșit și nesănătos, folosindu-le într-o manieră înșelătoare și neadevărată.

În aceasta și în alte chestiuni, Riedel avea prea puțină frică de Dumnezeu și disprețuia sfatul oferit cu dragoste al bătrânilor. El a provocat mare mâhnire câtorva frați bătrâni și cu frică de Dumnezeu care slujiseră biserica pentru mulți ani. Îi batjocorea și disprețuia în inima sa. Prin urmare, Domnul a lăsat ca el să se scufunde din ce în ce mai adânc în nebunie și l-a privat de ardoarea adevărată în atacarea răului. În final, nu a mai putut să țină cont de adevăr în luarea hotărârilor.

”Ar fi trebuit să fie un stâlp în casa Domnului.” Cazul Georg Riedel. Cronica fraților hutteriți (221)

Pe 1 aprilie, Domnul Dumnezeu a luat o greutate mare de pe poporul său prin moartea lui Georg Riedel. Dar este un lucru îngrozitor când Dumnezeu îngăduie ca un bărbat – care pentru o perioadă de timp a vestit Cuvântul adevărului altora și ar fi trebuit să fie un stâlp în casa Domnului – să se abată atât de tare încât să devină o povară de nesuportat. Aici se află o relatare pe scurt a ceea ce s-a întâmplat.

Georg Riedel a fost bătrân la Klein Niemtschitz [lângă Prahlitz] și ar fi trebuit să se îngrijească de sarcinile sale din slujba Cuvântului lui Dumnezeu. În schimb, în ciuda multor avertismente serioase venite de la frați mai bătrâni, s-a implicat în malefica și seducătoarea artă a alchimiei și se îngrijea prea puțin de comunitatea sa. De aceea, în 1610, i-au fost luate responsabilitățile de către fratele Klaus Braidl cu consimțământul tuturor bătrânilor și a fost plasat sub fratele Konrad Glasser la Kostel.

Anul 1616.”Fratele Jäckel fusese foarte curajos în închisoare.” Cronica fraților hutteriți. (220)

1616

Pe 13 ianuarie, 1616, fratele Karl Goller, un slujitor pentru treburi de zi cu zi care fusese prim-tâmplar în comunitatea-biserică, a adormit în Domnul la Schakwitz.

Pe 26 ianuarie la șase seara neglijența unui birjar la Kobelitz a provocat un incendiu în curtea nobilului lipită de comunitatea noastră. Au ars câteva dintre clădirile noastre unde dogarii, zidarii, tâmplarii și cămărarii trăiau, provocând comunității pagube în valoare de câteva sute de taleri.

Cinci zile mai târziu, la nouă seara pe 29 ianuarie, comunitatea noastră din Alexowitz de asemenea a suferit pagube mari prin piromanie. Hambarul nostru și împreună cu el douăzeci și patru de obroace de grâne de calitate superioară și aproape toate paiele și mâncarea pentru animalele din șeptel.

Anul 1615. ”Pentru el, frații nu erau nimic altceva decât hoți și potlogari.” Cronica fraților hutteriți (219)

1615

Pe 27 februarie în anul 1615, fratele Mihai Ritter, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Pribitz.

Pe 3 aprilie la Nikolsburg, fratele Daniel Hellrigel, un frate bătrân care fusese slujitor al Cuvântului pentru treizeci de ani a adormit în Domnul cu o inimă împăcată.

Pe 13 august, fratele Stoffel Schenck din Rehag în Elveția, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Frischau cu o inimă împăcată la vârsta de șaptezeci de ani. Un ex-slujitor în biserica Frăției Elvețiene, el cu alți câțiva au trebuit să îi părăsească din cauza numeroaselor abuzuri din rândurile lor și apoi a fost un slujitor al Evangheliei printre noi pentru douăzeci și patru de ani.

Pe 4 octombrie, fratele Leonard Baume, un slujitor al treburilor de zi cu zi, a adormit în Domnul la Tschermakowitz.

În 1615, oamenii noștri din comunitatea de la Watzenowitz au fost oprimați foarte tare de către stăpânul proprietății domnul Albrecht Wenzel Eusebius von Wallenstein¹ din Milotitz, suferind de cruzime extremă pricinuită de domn și oficialii săi. Mulți dintre caii lor au fost ruinați prin prea multă clacă, iar unii chiar au și murit, astfel că frații au fost obligați să își lase unele din câmpuri necultivate. Și mai mult, an după an muncitorilor nu li se plăteau lefurile lor câștigate cu greu și nici chitanțele artizanilor nu erau acoperite, deși de mult trecuse termenul stabilit pentru plata lor și domnul cu administratorul său promiseseră în mod repetat că vor plăti. Pe vremea aceasta, datoriile deja ajunseseră la o sumă considerabilă.

Un popor risipit

”În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit.” Estera 3:8

În toate ținuturile?
Erau 127 de ținuturi.

Evreii erau peste tot, risipiți.

Parcă tot așa sunt și acum creștinii: în toate ținuturile, risipiți, cu legi deosebite, …până aici a spus drept, mai departe sunt calomniile lui Haman.
Dar concluzia sugerată de Haman: ”Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit.” a fost însușită imediat de împărat și de mulți alți împărați de la el încoace.

Mi-am pus de multe ori întrebarea: de ce a trebuit securitatea (mai veche sau mai nouă) să dezvolte un uriaș aparat ascuns de represiune, pe cât de uriaș, pe atât de secret?
Pentru căpitanul Hancu, pentru locotenentul Matei eu eram omul din dosar, obiectul muncii lui, jobul lui, șoricelul lui dacă vreți, adunau cu grebla de informatori totul despre mine. Și nu doar despre mine, despre zeci de mii de creștini din țara asta.
Și ei erau câteva sute care doar de pocăiți se ocupau.

El nu dorea să ne asculte explicația noastră cum că era împotriva conștiințelor noastre să lucrăm pentru episcopie.” Cronica fraților hutteriți (218)

Pe 12 iulie la Kürchen pe Eck în Württemberg, fratele Ulrih Marggraf, un viticultor, a fost capturat din pricina credinței sale. A fost băgat în închisoare de către fiii de Pilat și dușmanii adevărului. Au încercat prin multe căi diferite să îl facă să șovăiască în speranța și siguranța lui în Hristos, dar el a oferit o mărturie de neclintit în credința sa în concordanță cu adevărul și nu s-a lăsat abătut de de la adevărul pe care Dumnezeu i l-a arătat. După patru săptămâni în închisoare a fost eliberat, întorcându-se împăcat în totalitate la biserica Domnului. Lăudat să fie Dumnezeu!

Pe 10 iulie, în joia de după ziua sf. Chilian, Dieta de la Olmütz ne-a impus din nou impozite împovărâtoare: optzeci de guldeni de la fiecare comunitate în afară de o taxă pe fiecare butoi de bere și cei douăzeci de guldeni pe care îi plătisem stăpânilor proprietăților de ceva ani. Ca în anii anteriori, animale din șteptel, vin, grâne și alte lucruri ne-au fost confiscate în locul plății.

Cronica fraților hutteriți, partea tradusă până acum, într-un singur document.

Descărcați de aici.

Turnul Wellenberg unde frații erau întemnițați a fost lovit de trăsnet. Cronica fraților hutteriți. (217)

        În ultima zi din luna iulie, o furtună violentă și îngrozitoare a izbucnit deasupra Zurich-ului. Turnul Wellenberg unde frații erau întemnițați a fost lovit de trăsnet în trei locuri diferite. Catedrala și Spitalkirche din Zurich au fost de asemenea lovite.

      Acest eveniment a umplut oamenii cu o frică mare. Credeau că furtuna reprezenta o pedeapsă pentru păcatele lor și pentru că au lăsat oameni nevinovați să fie ținuți în închisoare, deoarece frații întemnițați în Wellenberg nu pățiseră nimic. Unii i-au încurajat pe frați spunându-le că aceste întâmplări ar duce la eliberarea lor.

      Mulți alții, totuși, în special clica de popi calvini (înainte de a ști că marea catedrală și Spitalkirche fuseseră și ele lovite) au lansat cea mai rea interpretare posibilă la aceasta, spunând că în furtună Dumnezeu și-a arătat nemulțumirea față de sectă – era clar că o pedepsea, din moment ce autoritățile nu doreau să facă acest lucru.

În vederea rugăciunii

”Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.” 1 Petru 4:7

Mai sunt texte care arată că rugăciunea liberă, neîmpiedicată este un scop în sine pentru creștin, o condiție a mântuirii Lui.

Tot Petru scrie puțin mai în față:
”Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, …. ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.” 1 Petru 3:7

Și Ioan explică:
”Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.”
1 Ioan 3:21

Această îndrăzneală este puterea noastră: căpătăm ceea ce cerem.
Dacă nu cerem, nu căpătăm. Dar nu putem cere oricum, ci doar după Voia Lui, să vedem.

Vegherea în vederea rugăciunii este păstrarea în noi a acelei stări care ne ține conectați cu Voia lui Dumnezeu, o stare a curăției de cuget și a preocupării cu lucrul lui Dumnezeu:
” Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”
1 Ioan 5.14

Anul 1614. Arestarea lui Heinrich Bühler și Ioachim la Zurich. Cronica fraților hutteriți. (216)

                                                                     1614

Pe 9 iulie, 1614, doi frați – Heinrich Bühler, un viticultor și Ioachim Arter, un berar – au fost capturați în Zurich în Elveția și au fost întemnițați acolo pentru cincisprezece săptămâni.

În a treia zi, câțiva domni din consiliu au venit la ei în închisoare și l-au chemat pe fiecare frate în mod separat. I-au întrebat ce făceau în țară – veniseră să direcționeze greșit oamenii?

Frații au răspuns că aveau scrisori și mesaje pentru a fi livrate în Zurich și în alte locuri, dar principalul motiv pentru care veniseră era că amândoi aveau de moștenit ceva.

O săptămână mai târziu, gardianul temniței a fost trimis la frați cu mesajul că domnii îi vor elibera dacă promit că pleacă din țară imediat și că nu se mai întorc niciodată.

Anul 1613. Cronica fraților hutteriți (215)

1613

Pe 10 decembrie, 1613, fratele Adam Neyffer, un slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Nikoltschitz la vârsta de optzeci de ani. El fusese în comunitatea-biserică pentru aproximativ șaizeci de ani și în slujba Evangheliei pentru douăzeci și nouă.

Pe 17 martie la Neumühl trei frați – Iosif Würz, Georg Bieberstein și Heinrich Hartmann – au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

De ziua sf. Gheorghe [23 apr.] ne-am mutat înapoi la Sabatisch, Ungaria, la cererea urgentă a domnilor de Branc însoțită de promisiunea condițiilor favorabile.¹ Contrastând cu alți domni maghiari, ei s-au dovedit a fi loiali față de oamenii noștri pe durata îngrozitorului atac din 1605. Astfel că am pornit iarăși comunitatea de la Sabatisch după aproape opt ani.

Cum își pierde sarea puterea de a săra

”Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii.” Marcu 9:50

Duminica trecută, un frate a amintit o explicație dată de un alt frate bătrân, maghiar, acum mai bine de 50 de ani, despre pierderea gustului sării.
Se zice că pe vremuri, ca și astăzi, sarea fiindcă nu se găsea peste tot,  se făcea comerț cu sare.
Și trecând sarea de la comerciant la comerciant, din dorința de câștig, unii comercianți mai adăugau la sare spărtură de piatră albă, care semăna perfect cu sarea.

”Wendel spunea că din moment ce aceasta nu reprezenta un articol de credință, nu era necesar ca magistratul să știe.” Cronica fraților hutteriți (214)

     Apoi, magistratul i-a ordonat călăului să vină și să stea lângă frate, care apoi le va spune cine i-a trimis în lume să direcționeze greșit oamenii. Wendel spunea că din moment ce aceasta nu reprezenta un articol de credință, nu era necesar ca magistratul să știe; și nu a fost trimis în lume să direcționeze greșit pe nimeni, ci să îi ajute pe oameni să se întoarcă de la rău la bine. Magistratul l-a numit o pramatie deșteaptă, spunând, „Voi pune să te tortureze atât de tare că va trebui să dai afară informația.”

     Fratele a răspuns, „Corpul meu se află în puterea ta. Sper să sufăr cu răbdare tot ceea ce dă voie Dumnezeu.”

      A adăugat că frații ieșeau în lume în mod continuu dintr-un motiv sau altul. Ei ajutau pe oricine întâlneau care își regreta păcatele, doreau să își schimbe viețile și vroiau să se alăture comunității de oameni cu frică de Dumnezeu.

Înregistrare adunare 22 ianuarie 2017

„Dar dumneata,” a zis Wendel, „nu pari a fi doritor să ridici un deget pentru credința ta, nemaivorbind de a muri pentru ea.” Cronica fraților hutteriți (213)

      De asemenea, ei vroiau să știe ceea ce credea despre mesă. A răspuns, „Nu cred în ea deloc, pentru că ceea ce voi pretindeți că mâncați și beți este corpul și sângele real ale lui Hristos. Recunosc Cina Domnului sau frângerea pâinii. Acestea au fost instituite de către Hristos și sărbătorite în prima biserică din Ierusalim în amintirea amarei lui suferințe, când și-a sacrificat trupul și și-a dat sângele pentru noi pe cruce.”

      Iezuiții au încercat să îl convingă, cu multă vorbărie pompoasă și pretențioasă că Hristos era în mod fizic prezent în euharistie cu carnea și trupul său, ca atunci când a pătimit pe cruce. Fratele Wendel i-a combătut cu adevărul și a refuzat să le mai asculte vorbăraia lor aiurea. Le-a spus că nu va fi direcționat greșit și că avea o bază fermă în credința sa; mai bine l-ar lăsa în pace.

      Enervați la culme, iezuiții l-au făcut om pervertit și îndărătnic care nu ascultă de discernământ. Dacă doar s-ar fi convertit la credințele lor, ar face o persoană respectată din el și l-ar fi ajutat să obțină o casă și mâncărică bună. Ar putea să trimită pentru soția sa și ei ar fi fost bine-veniți printre ei.

Poți să fi vreodată Petru, dar să nu fii niciodată Iuda

Arestarea lui Wendel Hueber și Georg Gramm la 9 mai 1612. Cronica fraților hutteriți. (212)

     Pe 9 mai în acest an, alți doi frați au fost capturați pentru credința lor la Skt. Lamprecht pe Rin în episcopia Speyer. Aceștia erau Wendel Hueber, un postăvar și Georg Gramm, un croitor, care călătoreau în lucrarea lor pentru cauza Domnului. De la Lamprecht au fost duși la castelul Kirrweiler.

     Aici au fost aduși înaintea magistratului județean, care se întâmpla să se afle atunci la Kirrweiler. S-a rățoit la ei întrebându-i de unde veneau și de ce veniseră pe teritoriul milosului său domn pentru a înșela și direcționa greșit oamenii.

     Frații au răspuns că nu au venit să direcționeze greșit pe nimeni, ci mai degrabă să prezinte calea de întoarcere dispre rău, înspre bine.

„Sunteți o pereche pe cinste!” a spus magistratul, „După penele voastre pot spune ce fel de păsări sunteți; e un lucru bun că v-am înhățat. Chiar știu cum vă voi trata.” Și i-a întemnițat imediat pe fiecare în mod separat.

Eliberarea fraților de la Vöhringen. Cronica fraților hutteriți (211)

      Călăul (care își scosese uneltele de dinainte afară) a preluat controlul imediat și i-a legat mâinile lui Konrad la spate. Era pe punctul de a-l duce să îl tortureze, dar fratele Konrad le-a spus cu seriozitate că fusese întemnițat pe nedrept: nu făcuse rău nimănui. I-a îndemnat să se gândească la ceea ce făceau. „Dacă îmi smulgeți membrele și îmi distrugeți corpul deși sunt inocent, vă veți împovăra sufletele cu o vină grea și în ultima zi veți avea de dat socoteală pentru aceasta înaintea lui Dumnezeu, care este un judecător strict. Într-adevăr, acest lucru va fi foarte amar.”

      După acest avertisment, funcționarul i-a poruncit călăului să îl elibereze pe prizonier și să îl lase să meargă în treaba lui. Dar l-a avertizat pe fratele Konrad, „Dacă ești prins din nou pe teritoriul domnului meu, vei fi tratat în mod total diferit.” Și cu asta i-a dat drumul.

       Ceilalți trei frați au fost tratați într-o manieră asemănătoare. Și-au apărat credința cu simplitate și în adevăr, așa cum Dumnezeu le-a oferit înțelepciune și au refuzat să fie înspăimântați de amenințările nelegiuiților.

O liniște nepăsătoare, vina Sodomei

”Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit, şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.” Ezechiel 16:49-50

Nu este nici măcar amintit păcatul care a primit nume de la Sodoma.
Chiar fără acel păcat vina cetății era foarte mare.
Sunt 4 etape sau aspecte ale vinovăției:
1. Îngâmfarea
2.Trăirea în belșug
3.Liniștea nepăsătoare
4.Disprețuirea celui slab și a celui lipsit

Această degradare spre rău vine din necredință, din disprețuirea autorității lui Dumnezeu.

” Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Romani 1:28

Abandonarea de către Dumnezeu a sodomiților a fost păcatul-pedeapsă, păcatul care duce la moarte. Necredința a fost păcatul-vină, păcatul-cauză.

Rezistența lui Konrad Blossy și a celor trei frați. Cronica fraților hutteriți (210)

      Cei patru frați au fost ținuți în închisoare la Vöhringen pentru zece zile. Preoții veneau aproape în fiecare zi la închisoare și se străduiau din răsputeri să îi convertească pe prizonieri la credințele lor false.

      Eforturile lor n-au fost rodnice, totuși, și au trebuit să plece rușinați, pentru că frații le-au arătat preoților ce vieți păcătoase și nelegiuite ducea și au refuzat să le asculte vocile lor străine. Funcționarul, magistratul și un doctor în teologie de asemenea i-au convocat pe frați de mai multe ori și încercau să îi încurce și să șovăie în credința lor.

      I-au spus fratelui Konrad, „Ești confuz și pervertit în mod total în credințele dumitale. Îți vom trimite alt popă care te va învăța despre o credință superioară.”

      Fratele Konrad i-a răspuns, „Nu sunt nici pervertit și nici confuz, așa cum credeți, ci am o credință sănătoasă și știu fără niciun dubiu că mă aflu în calea harului lui Dumnezeu; prin urmare nu e nevoie să vă mai străduiți mai departe referitor la persoana mea. Nu vă voi accepta învățătura.

Informatorul Klaus Prändtel trădează și Konrad Blossy este capturat și jefuit de o sumă mare de bani. Cronica fraților hutteriți. (209)

      Fratele Konrad Blossy, un slujitor al Cuvântului, călătorea în Elveția în acel an cu trei frați. Continuând misiunea frăției, ei au fost trimiși să adune oameni de-ai lui Dumnezeu pentru biserica sa. Erau pe drumul de întoarcere înspre comunitate, dar fratele Konrad nu a ținut cont de avertismentele ce i s-au oferit, iar frații au fost capturați în Suabia în drumul mare lângă Binzwangen, un sat între Mengen și Riedlingen. De acolo au fost duși în orașul Vöhringen (unde rezida contele Ernst Georg von Hohenzollern) și toți patru erau ținuți în arest în primărie.¹

       În prima seară, funcționarul contelui și încă câțiva oameni au venit la frați în închisoare, întrebând într-un fel nepoliticos ce treburi aveau ei pe domeniul milosului domn. Au poruncit ca imediat cineva să îi percheziționeze și să ia orice ar fi găsit.

      Prima percheziționare nu a fost suficientă, totuși, și au trebuit să fie căutați o a doua și a treia oară. Fiecare frate a trebuit să se dezbrace la maieu și fiecare obiect vestimentar era căutat cu atenție – chiar și cusăturile. Tălpile papucilor lor erau de asemenea căutate de bani, pentru că acești oameni nelegiuiți erau puși doar pe jaf și au furat tot ce au găsit la frați.

Anul 1612 (1). Cronica fraților hutteriți (208)

1612

     Pe 10 februarie, 1612, fratele Hansel Scharm, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Watzenowitz.

      Pe 19 februarie la Neumühl, trei frați, Hansel Hartmayer, Konrad Blossy și Valentin Winter au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor. În aceeași zi, tot la Neumühl, trei frați au fost aleși pentru slujba Cuvântului și numiți pentru o perioadă de probă. Aceștia erau Iosif Nägele, un cizmar de meserie; Lorenz Putz, un morar și Hansel Hueber, un viticultor.

     Pe 8 aprilie, fratele Avraam Laub, un bătrân slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Polehraditz.

     Pe 1 iulie, fratele Christian Mang a adormit în Domnul cu o inimă împăcată la Schakwitz. El a fost un slujitor pentru treburi de zi cu zi și fusese un tâmplar al comunității pentru mulți ani.

Anul 1611-continuare. Cronica fraților hutteriți (207)

     După aceasta, în ziua menționată mai sus și la vârsta de optzeci și doi de ani a murit în pace și fiind binecuvântat de Domnul. El fusese un frate pentru mai bine de șaizeci de ani și întreaga biserică a Domnului i-a fost încredințată pentru aproape douăzeci și opt de ani. Un slujitor al Cuvântului pentru patruzeci și nouă de ani, el a fost mult folosit pentru lucrarea Domnului de peste hotare.

    Pe 27 ianuarie, curând după ce fratele Klaus a murit, toți bătrânii din slujba Cuvântului și din slujba pentru treburi de zi cu zi, precum și mulți frați de încredere din toate locurile, s-au întâlnit la Neumühl și după rugăciuni înflăcărate adresate Domnului și în mare frică de Dumnezeu, au încredințat grija și cârma întregii biserici dragului frate Sebastian Dietrich.

     Pe 20 martie, trei frați au fost aleși și investiți în slujba Evangheliei la Neumühl. Ei erau Iosif Würz, un croitor; Georg Bieberstein, un șelar și Heinrich Hartmann, un producător de harnașament.

Anul 1611.Moartea lui Klaus Braidl. Cronica fraților hutteriți. (206)

1611

     Pe 21 ianuarie, 1611, în vinerea dinaintea Convertirii lui Saul, dragul și credinciosul nostru frate Klaus Braidl a adormit în Domnul la Neumühl între ora șapte și opt dimineața, fiind cuprins de o mare pace a inimii. Înaintea sfârșitului său a vorbit cu câțiva dintre bătrâni, slujitori ai Cuvântului, care îi ținuseră companie în timpul bolii sale și a spus următoarele:¹

”Dragii mei frați, simt că mi se apropie sfârșitul și s-ar putea să mă lovească așa o slăbiciune că nu voi mai putea vorbi cu voi. Astfel că voi vorbi acum, în timp ce mai sunt în stare să o fac.

În primul rând, aș vrea ca să știți că inima mea este împăcată și că sunt în unitate totală cu voi toți.

Pentru cei ce urmăriți ”Cronica fraților hutteriți” în serial

Cartea este postată pe măsură ce este tradusă.
De traducere se ocupă un student la istorie, numele lui este Mugur.
Săptămâna viitoare Mugur va fi operat de litiază renală (piatră la rinichi).
Din acest motiv, pentru o perioadă traducerea se va opri și implicit și postările.

Mai sunt postări programate până prin 15 februarie.

După această dată voi posta întregul text care s-a tradus până acum într-un document unic pentru cei ce vor să citească fluent. Am avut cereri.

Să vă rugați pentru Mugur ca să treacă cu bine prin operație.

Anul 1610. Cronica fraților hutteriți (205)

1610

Pe 21 februarie, 1610, patru frați au fost investiți la Neumühl în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor. Ei erau Simon Lorcher, Mihai Kocher, Albrecht Seyl și Burkhard Braitenstainer.

În aceeași zi trei frați au fost aleși și numiți la Neumühl pentru o perioadă de probă în slujba Cuvântului: Konrad Blossy, un berar; Hansel Hartmayer, un viticultor și Valentin Winter, un croitor.

La opt frați li s-a cerut să preia slujba pentru treburi de zi cu zi: Walser Fybich, Martin Hagen, Hans Egle, Simon Traxler, Jobst Neckerauer, Melhior Brecht, Karl Goller sau Zimmermann (un tâmplar) și Rudolf Kuesser.

În noaptea de 1 aprilie, între ora unsprezece și doisprezece, un incendiu s-a pornit printre clădirile noastre din Neumühl. Fabrica de bere, depozitul și magazinul rotarului au ars din temelii fiind provocate pagube însemnate bisericii-comunitate.

Anul 1609 (2) Cronica fraților hutteriți (204)

      Atât de mare era necazul nostru că, după cum am spus deasupra, ne-am simțit obligați să îi oferim o înștiințare pe proprietățile lui și să căutăm alt loc. Dar domnul de la Austerlitz a refuzat să facă cea mai insignifiantă concesie. El nici nu îi lăsa pe ai noștri să plece și nici nu le mărea lefurile, care erau prea mici pentru oricine în vremurile acelea de prețuri mari. El a rămas mai împietrit ca niciodată.

     Astfel că într-un sfârșit eram gata să renunțăm la orice pretenție asupra celor două comunități [Austerlitz și Damborschitz], și tot din ele a fost pregătit pentru mutare, din moment ce niciun semn de corectitudine sau milă nu ajungea dinspre proprietar.

Orbis Sensualium Pictus, Lumea în imagini, J.A.Comenius

”Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu.” Evrei 13:7

Ca să ne știm bine drumul, trebuie să ne cunoaștem temeinic povestea, istoria.
Niciunul dintre noi nu este nici începutul, nici sfârșitul.
Suntem continuatori și transmițători, ca la ștafetă: preluăm și dăm mai departe.
Suntem în mijlocul unei istorii, a unui Plan, pe care le continuăm.
Trebuie să ne cunoaștem istoria, să-i înțelegem Planul, să le ducem mai departe, să nu ni le fure nimeni.
Dați click pe imagine.

Fă-ți timp!

Anul 1609(1). Cronica fraților hutteriți (203)

1609

Pe 12 februarie, 1609, fratele Matia Pühler, un slujitor pentru treburi de zi cu zi a adormit în Domnul la Pribitz.

Pe 26 octombrie, fratele Gilg Molt, un slujitor neclintit al Evangheliei, a adormit în Domnul la Kostel.

Pe 21 noiembrie, fratele Hansel Hoffman, un slujitor pentru treburi de zi cu zi, a adormit în Domnul la Rampersdorf.

În seara lui 21 decembrie, în sâmbăta de dinainte de sf. Toma, clădirilor fermei noastre de la Altenmarkt li s-au dat foc. Grajdurile, hambarele, staulele de vite și boi ale noastre au fost arse, precum și toate grânele netreierate, aducând pierderi și pagube bisericii-comunități.