Am scris mai înainte despre Învățătura care duce la evlavie (angajament).
De când am scris, am mai discutat subiectul cu unul și altul din frați preocupați de chestiunea educației creștine, cu oameni care au suferit pentru angajamentul lor în lucrul lui Dumnezeu, cu cunoscători ai Cuvântului lui Dumnezeu și acum doresc să mai adaug câteva gânduri despre angajament (evlavie). Citește în continuare →
În imagine: poarta unei școli evreiești din Paris, păzită de soldați înarmați.
Lucrurile nu sunt simple.
Parisul, orașul luminilor este invadat de locuitori musulmani, priviți un filmuleț:
Este un nou articol din fereastra pe care privesc eu smochinul: Times of Israel. Citește în continuare →
”Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
Geneza 12:1-3
De ce oamenii care cred Biblia, Planul lui Dumnezeu și Profețiile au o atitudine de simpatie față de statul Israel și de națiunea Evreiască?
Iată o întrebare al cărei răspuns se vrea ca o nevoie, mai ales acum când Israelul, un stat aflat ”în mijlocul pământului” devine iarăși țintă sau scuză pentru diferite atitudini sau fapte, bune sau rele. Am scris despre originile antisemitismului creștin într-o postare nu de mult. Acum a venit vremea să public o altă postare, demult rumegată, despre cauzele filosemitismului sau ”de ce cei ce cred Biblia îi iubesc pe evrei?” Citește în continuare →
”Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele,…” 1 Timotei 6:10
După război mulți viteji se-arată, spune proverbul.
M-am bucurat când am auzit că copiii Bodnariu au fost eliberați, dar și mai tare m-am bucurat când am auzit că nu mai vor să se întoarcă sub aripa Barnevernetului. Și că decizia au luat-o copiii. De fapt și în cazul lui AD, prezentat și la TV și aici, faptul că copiii nu au mai vrut să meargă la școală după prima întâlnire cu Barnevernetul a fost hotărâtor în decizia lor de a fugi ca evreii din Egipt. Dacă copiii n-ar mai fi mers la școală, chiar erau luați de ”balaur”.
Nu comentez asumarea de merite de către unii sau alții.
Comentez însă comentariile unora care se trezesc de pe plaiuri mioritice să apere pe naziștii din fiorduri, împotriva tuturor evidențelor. De ce oare? Sunt acești scriitori de articole dezinteresați? Citește în continuare →
”Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți”
1 Corinteni 4:15
Dreptul părinților asupra educației copiilor este deasupra dreptului statului. Este un drept lăsat de Dumnezeu. Așa cum statul are dreptul de a pedepsi și părinții au acest drept în limite lăsate și acestea de Dumnezeu.
Desigur statul nu are dragoste, părinții însă au, psihologii au atașament, nu dragoste, ei nu au dezvoltat teoria dragostei, ci teoria atașamentului. Dumnezeu însă este dragoste, nu atașament și dacă mă gândesc bine, satan are atașament și mască, nu dragoste și chip.
Aage G. Siversten este un scriitor și bloger norvegian.
Într-un articol de săptămâna trecută de pe blogul lui, Aage aduce la lumină câteva lucruri:
-(traducere Google translate)
-Pe parcursul anului trecut, au existat o serie de demonstrații în multe țări despre protecția copilului în Norvegia. În ciuda încălcării clare ale sistemului juridic norvegian, neagă autoritățile responsabile pentru a obține o înțelegere asupra realității. Acest lucru amintește de atunci când guvernul norvegian a colectat fetele rromi din familii care au avut reședința permanentă. Cel puțin 500 de fete au fost sterilizate forțat în Norvegia în timpul perioadei 1934-1977. Au fost puțini care știau ce se întâmplă la momentul respectiv. Iar cei care au intreprins aceste abuzuri, au avut Sterilizarea Act din 1934 ca un alibi. Citește în continuare →
..ce postez aici e un comentariu ce l-am scris la o postare pe alt blog.
Din păcate trebuie să vedem acest amestec și astăzi: nu numai că fiii liderilor corupți le-au moștenit scaunele, apucăturile și mediul, dar rețeta dovedindu-se de succes, coace încă roade bogate pentru bucătăria celui mai apreciat meniu al satanei: confuzia.
”Alternative, asta au oferit comuniștii prin conducerea paralelă pe care au impus-o. Nu că înainte bisericile ar fi fost perfecte, dar statornicirea unor conducători corupți a ușurat munca lor de re-ideologizare a unei mase greu de manevrat, cu pericole de ”radicalizare” creștină. Paralel cu acest proces de impunere de lideri-marionete, s-a desfășurat un alt proces ascuns de distrugere a tuturor celor cu potențial educativ. Astfel, bisericile, nu numai la noi, ci în tot estul Europei au luat un chip hibrid, ceva între ședință de partid și Cântarea României (parade muzicale comuniste).
Persecuția directă ar fi dat roade mult mai slabe pentru persecutori, ar fi stârnit opoziția și coalizarea celor persecutați. S-ar fi ciocnit de un zid. Persecuția indirectă prin oferirea de alternative, de lideri lupi în piei de oi, zâmbitori și șarmanți, a adus ”roade” mult mai mari pentru persecutori în domeniul distrugerii de adunări, a produs dezbinare între cei ce vedeau înșelătoria și cei ce n-o vedeau. Citiți capra cu trei iezi: ”e mămuca, nu-i mămuca…”
În acest mod, în loc ca să se opună eficient sistemului opresiv, oamenii au început să se lupte între ei la nesfârșit, unii credeau că lupu-i miel, alții nu.
Lupta continuă!”
Este o afirmație a apostolului Pavel.
Este atitudinea de slugă bună, de om angajat.
Vai de mine?
De ce?
Că-și pierde mântuirea? Că ajunge în iad?
Nu cred.
Mai degrabă frica să nu fie descalificat!
”Lepădat” în traducerea Cornilescu.
”Dezaprobat” în alte traduceri.
E limbaj din domeniul managementului: cine este pus pe un post?
Cui îi este atribuită responsabilitatea?
Dorința de a rămâne pe post este urmărită.
Vai de mine dacă pierd acea poziție.
Rămân în slujbă dacă-mi văd de slujbă, ”este o administrare care mi-a fost încredințată”.
Din păcate, teologiile care nu duc la anagajament au dizolvat prin explicații false felul de gândire care conduce la o astfel de atitudine.
Într-un mediu social în care religia este o afacere pentru câțiva și un fel de hobby tot mai palid pentru ceva mai mulți, a vorbi despre angajament în lucrarea lui Dumnezeu, fără bani, fără plată, este aproape ridicol.
A spune: ”vai de mine” dacă nu vestesc, nu are absolut nici o logică în sistemele de gândire în care s-a eliminat complet ”vai de mine” pentru vreun motiv.
A nu simți acest ”vai de mine” este una din nesimțirile dobândite de către cei ce și-au pierdut ”orice pic de simțire”.
Măsluirea Adevărului este treaba dintotdeauna a Satanei.
Lui Satan nu-i vezi niciodată chipul, doar măștile, oamenii lui nu poartă crucea, poartă masca.
Vă trimit spre un link al lui Rădoi Nicolae despre evenimentele de la Caransebeș din 1978.
Dați click pe poză.
Scris în data de duminică, 7 august 2016.
Călătorim,… azi am intrat în a 10-a țară în 8 zile, mulțumim lui Dumnezeu pentru protecție.
Trezit, mic dejun, condus, vizitat, condus, cazare, booking pentru seara următoare, răspuns la emailuri urgente și somn. Puțin timp de scris, ce a apărut aici (Cronica fraților hutteriți), e programat dinainte de plecarea din țară.
Azi am citit pe blogurile adevărul articolul ”banalizarea terorismului” și m-am gândit la ce am citit. Suntem în mediu. Citește în continuare →
În același an, 1557, fratele Hans Schimdt sau Raiffer, un slujitor al lui Isus Hristos și a bisericii sale, a continuat lucrarea Domnului, strângându-i pe credincioșii de-a lungul Rinului și din Olanda. Acolo l-a întâlnit pe Hans Arbeiter1 din Aachen, un bătrân pentru treburi temporale din Frăția elvețiană, iar cei doi au discutat următoarele chestiuni:
1. Predarea
2. Comunitatea
3. Slujbele în biserică
4. Păcatul originar
5. Căsătoria
6. Separarea de lume
7. Întruparea lui Hristos
8. Idolatria și preoții
9. Disciplina bisericii
10. Mâncare și băutură pentru slujitori
11. Creșterea copiilor
12. Taxele
13. Salutul
14. Promisul sau strângerea mâinilor într-o înțelegere
15. Îngrijirea bolnavilor
16. Văduvele
17. Meserii și meșteșuguri
Când Hans Arbeiter a fost mulțumit că în toate aceste chestiuni, poziția noastră era bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, s-a unit cu frații noștri și a fost acceptat în biserica Domnului.
Chiar acolo, în Aiffen, Olanda, a vorbit întregii congregații a Frăției elvețiene în prezența a trei frați care mai târziu au fost executați împreună cu Hans Schmidt. A ținut altă adunare în casa lui din Aachen și a vorbit bătrânilor din Frăția elvețiană despre defectele și deficiențele pe care le-a văzut printre ei și de ce îi părăsea. După aceea a călătorit la biserica-comunitate din Moravia, unde cu siguranță că era nevoie de el. Aceasta se va relata mai târziu.
În 1557, frații Mihai Veldthaler și Paul Schnitzer au fost trimiși în misiune pe valea Rinului. Au călătorit prin Suabia, în zona numă Ries și mergeau în drumul lor peste Alpii Suabiei de la Aufhausen1 la Aalen, când au fost arestați chiar acolo pe șosea de către contele Wolf von Öttingen însoțit de patru călăreți. De ani buni, lui Veldthaler îi era teamă să nu cadă în mâinile acestui bărbat, care îi era bine cunoscut lui și tatălui său. (În afară de asta, era un papistaș și l-a ars pe rug pe fratele Hans Schuster la Wasserburg.) Unul dintre bărbați a călărit până la frați și i-a întrebat de unde erau și încotro se îndreptau. Fără să se gândească, fratele Mihai a spus că erau din Moravia și se îndreptau înspre Rin. Când a auzit contele, i-a chemat la el. Înfuriat, a tunat și fulgerat la Mihai, întrebându-l ce făcea în județul acesta. Plănuia oare să direcționeze greșit oamenii așa cum făcuse în Bavaria? Dar Mihai, palid de frică, l-a rugat pe conte să nu facă asta deoarece deja s-a vărsat destul sânge nevinovat.
Contele a răspuns, „Nu există altă cale decât să vă iau cu mine ca prizonieri. Aceasta este decizia Confesiunii de la Augsburg.” Le-a ordonat la doi dintre călăreții săi să îi ia pe frați cu ei în timp ce el însuși s-a grăbit înspre sat (care nu îi aparținea) și i-a chemat pe țăranii de acolo să îl însoțească. S-a purtat de parcă ar fi fost un conetabil. I-a luat pe frați la han, i-a pus la o masă și i-a poruncit unuia dintre oamenii lui să îi supravegheze îndeaproape. Contele a plecat repede și a trimis acasă după o căruță cu doi cai, opt infanteriști și trei călăreți. Au sosit înarmați din cap până în picioare și stăteau pregătiți cu muschetele armate. Căruța a fost adusă la ușă și oamenii s-au aliniat pe cărare de ambele părți astfel ca frații să treacă printre ei. Conetabilul a mers la ei și le-a spus „Acum, camarazilor, afară cu voi. Trebuie să vă leg. Domnia sa mi-a dat ordine stricte să am mare grijă de voi.” Citește în continuare →
În 1557, la scurt timp înainte de Înălțarea Domnului, fratele Hans Kräl (numit Kitzbühler după locul său de naștere) a fost luat prizonier din cauza mărturiei sale pentru Isus Hristos și adevărul divin. Călătorea pentru cauza lui Dumnezeu când a fost prins la Taufers în valea Puster. Cam la vreo un kilometru și jumătate de castel s-a întâlnit cu un grup de cinci oameni, incluzându-l și pe judecător, Talhammer. Judecătorul l-a salutat, din moment ce nu îl cunoștea și a trecut mai departe, iar Hans i-a răspuns la salut. Apoi funcționarul judecătorului a călărit până la el și l-a întrebat de unde este. Hans a spus că din Moravia. Funcționarul s-a interesat de treaba lui, iar Hans i-a spus că își vizita frații. Când funcționarul l-a întrebat dacă rebotezații erau frații săi, iar Hans a admis că aceștia erau, funcționarul l-a arestat pe loc. Judecătorul a făcut cale întoarsă, a descălecat și luându-i propria curea fratelui Hans de pe trupul său l-a legat cât de strâns a putut și l-a pus să meargă pe lângă calul lui. Hans a trebuit să alerge ca un câine prin noroi și bălți pentru un kilometru și jumătate întreg până când au ajuns la castel. El era albastru de la sufocarea provocată de alergătură și cureau strânsă. De abea putea sta în picioare. Stăpânul castelului, numit Füeger,1 l-a mustrat cu asprime pe judecător pentru că îl legase atât de strâns. Citește în continuare →
Dacă oricine ar fi avut vreo obiecție la oricare dintre aceste puncte sau pentru Frăția hutterită ar fi trebuit să spună cu claritate ce îl deranja. Nimeni nu s-a pronunțat, astfel că alt mesaj a fost trimis frăției noastre numită Hutterită, spunând că ar trebui să audă ei înșiși că toată lumea era de acord în întregime. Aceasta s-a confirmat la vremea potrivită.
Înainte de a lua decizia, Hans Schmidt și ceilalți frați din Moravia au atenționat grupul, punând emfază pe faptul că fiecare trebuie să se gândească la ceea ce e pe cale să facă. Trebuiau să recunoască cu toții eroarea în care au fost conduși și să se căiască, să mărturisească și să se căiască de orice altceva făcuseră împotriva lui Dumnezeu și a adevărului său și să se smerească în fața lui Dumnezeu. Apoi fiecare era întrebat la modul individual din nou, iar o decizie se lua pe baza mărturisirii lui personale. Fiecare persoană își recunoștea greșeala și cât de mult îl rănise pe Dumnezeu. Fiecare promitea să se schimbe și de acum înainte să se predea în supunere lui Dumnezeu și oamenilor lui și să aibă aceeași inimă și minte cu ei. Fiecare a promis să accepte vremurile bune și pe cele rele împreună cu oamenii lui Dumnezeu, să evite tot răul, și să se lase să fie folosiți oricum ar fi ghidat Duhul lui Dumnezeu biserica sa. Citește în continuare →
PRIMA DATĂ, DESPRE CĂSĂTORIE: Legătură realizată cu Dumnezeu (1 Petru 3:18) este cea mai înaltă formă de căsătorie (Efeseni 5:29-32). Ea durează pentru toată eternitatea și nu va fi ruptă (Matei 24; Coloseni 1; Evrei 3). Nimic nu trebuie să o obstrucționeze (Matei 10:37; 1 Corinteni 7): nu legătura superficială a căsătoriei (Geneza 3; 1 Împărați 2:1-4), nici posesiunile, banii (Matei 19:16-22; Marcu 4:19; Luca 14: 16-20), nici vreun lucru creat (Romani 8:35-39).
Legătura superficială a căsătoriei (Ezra 10:2, 10; Tobias 6:13-14) nu este de la Dumnezeu dacă nu se petrece într-o manieră omenească și nu li se alătură Sfântul Duh (Geneza 6:1-4; Matei 24:38; Luca 17:27). Dar dacă partenerii se întorc de la păcat și cu adevărat se dau pe ei înșiși lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2:38; 16:31), păcatele lor vor fi șterse (Faptele apostolilor 22:16). Apoi Duhul (2 Tesaloniceni 2:13) le va consacra mariajul (Evrei 13:4); va fi în concordanță cu voința lui Dumnezeu, și ceea ce Dumnezeu a împreunat acuma (Geneza 24; Tobias 7; Matei 19:6) nimeni să nu despartă.
Totuși, dacă un partener s-ar despărți de celălalt, el ori trebuie să nu mai aibă vreo relație de acest gen cu altcineva sau să se căiască și să se împace (1 Corinteni 7:10-11). Până când se căiește (1 Corinteni 5:2-5; 2 Tesaloniceni 3:14-15), celălalt partener nu ar trebui să aibă de-a face cu el în afară de a-l pofti să se căiască, sau dacă ar mai fi alte motive evlavioase. Citește în continuare →
1556
În 1556, fratele Valtin Hess, un slujitor pentru treburi temporale, a adormit în Domnul la Schadowitz, iar fratele Leonard Schuster, de asemenea un slujitor al treburilor temporale, a adormit în Domnul la Kostel în Moravia.
În același an, frații au început să construiască o comunitate la Nikolsburg.1
O cometă strălucitoare cu o coadă foarte lungă a fost văzută în ceruri în acel an.
De asemenea în 1556, în prima zi de decembrie, fratele nostru drag Petre Riedemann a adormit în Domnul la Protzka în Ungaria. S-a născut la Hirschberg în Silesia, fiind un bărbat inspirat și înzestrat din plin de către Dumnezeu, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu și un Vorsteher (bătrân aflat în conducere) al întregii biserici. Predicarea și explicarea sa a Scripturilor avea o mare valoare pentru noi, camarazii lui în credință.
A servit biserica ca slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu pentru douăzeci și șapte de ani, incluzând întemnițările sale, care totalizau nouă ani. Pentru prima dată, a fost întemnițat la Gmunden în Austria superioară pentru trei ani și patru săptămâni. De acolo s-a ales cu numele Petre din Gmunden. A doua oară, a stat la Nuremberg pentru patru ani și zece săptămâni. A treia și ultima oară a fost la Marburg și Wolkersdorf în Hesse pentru aproximativ un an și jumătate.
Domnul l-a izbăvit din toate încercările prin care a trecut pentru că dăduse mărturie pentru Isus Hristos și adevărul său. Nu exista falsitate în el: a rămas ferm, iar inima și conștiința sa erau împăcate, așa cum s-a spus mai devreme în această carte. Citește în continuare →
În același an, un nobil bavarez pe nume Taufkircher a trimis un mesaj prin niște oameni care călătoreau la Sabatisch în Ungaria, rugându-l pe Leonard Lanzenstiel, slujitor al Domnului și al bisericii sale, să trimită câțiva frați și un slujitor să pună bazele unei biserici-comunități în Bavaria. Din moment ce Taufkircher și grupul său au insistat, promițând să îndure răbdători orice li s-ar fi întâmplat, să coste cât o costa, rugându-i pe frați să riște de dragul lor, frații fiind mișcați, au căzut de acord. S-a decis ca Hans Mändel, un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu, să călătorească până în Bavaria.
Cum se ceruse în mod special ca fratele Mihai Veldthaler să vină și el, a mers înainte cu câțiva frați și după aceea a venit fratele Cristoph Achtznit împreună cu alții. În ciuda pericolului care a devenit curând evident, au investigat situația, astfel ca Hans Mändel să știe de unde să înceapă când va sosi. Ei au crezut că în Taufkircher vor găsi un om cu care să se poată discuta chestiuni legate de credință. Dar Taufkircher s-a răzgândit complet, negând cererea de dinainte pentru Veldthaler sau pentru ca frații să vină și le-a spus că nu dorea ca ei să îi viziteze și că nu se va întâlni cu ei. Chiar a încercat să întoarcă pe câțiva împotriva noastră care fuseseră odată lutherani ca el însuși, dar care erau acum plini de dragoste pentru biserica noastră, recunoscând credința noastră, învățătura și felul nostru de viețuire ca mai bun decât al lor propriu. Citește în continuare →
În 1555, fratele Hans Pürchner din Saalen a fost prins la Kortsch1 în regiunea Adige și a fost dus la Schlanders de către conetabili. Acolo a fost adus înaintea guvernatorului,2 un tiran crud care era gata să îl înjunghie pe Hans până la moarte din mânie pură. L-a interogat sub tortură și l-a pus pe masa de tortură pentru a-l face să spună cine îi oferise găzduire și pentru că refuza, l-au chinuit din nou în aceeași zi. Dar spre marea lor stupoare, tortura lor s-a dovedit fără de rezultat.
Printre spectatori era un funcționar pe nume Grimm, care el însuși a tras de sfoară pentru a-l chinui și întinde pe acest frate, deși asemenea lucruri doar călăii fac. L-au chinuit pe Hans iar și iar. L-au lăsat atârnând pe frânghie mai multe ore până când era atât de sfărâmat că nu putea nici să stea pe picioarele lui, nici nu putea face un pas, nici nu își putea duce mâinile la gură pentru a se hrăni. Cu toate acestea, a refuzat să cedeze și a rămas de neclintit în Domnul. Apoi i-au pus în butuci mâinile și picioarele, într-o temniță întunecată și sufocantă și l-au ținut acolo pentru mai bine de șase luni.
Mulți oameni educați, preoți, călugări, nobili și alții, i-au atacat credința pentru două zile și o noapte, încercând să îl direcționeze greșit. Dar el i-a făcut de rușine indicându-le erorile. Era bucuros și curajos și nu se lăsa intimidat. Apoi l-au condamnat la moarte și l-au dus înspre locul execuției. Acolo a îndemnat mulțimea să se pocăiască. El nu putea să îngenuncheze, din pricină că îl întinseseră și îl torturaseră cu o asemenea cruzime, astfel că l-au sprijinit cu spatele de un butuc de lemn și l-au decapitat. O cântare scrisă despre el ne oferă mărturie cu privire la suferința sa.3 Citește în continuare →
Vestea Bună 