Lună / noiembrie 2014

de vesteabună

Puțin aluat(3)…iubirea de bani (nemunciți), despre clerici și banii dați lor

”Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele” 1 Timotei 6:10 (GBV)

După cum am arătat în prima postare din această serie, dospirea plămădelii se face cu ”puțin aluat(ferment)”, acesta este o imagine pentru a învăța că puțină învățătură rea, strică tot mersul vieții, îl dospește spre activități multe, dar greșite, goale, ca găurile din pâine. (Iar pâinea este o imagine a adunării, ne privește pe noi toți cei care credem, ”noi toți suntem o pâine”, contează dacă suntem azimă sau dospitură.)

În a doua postare din această serie am arătat că introducerea învățăturii rele se face ”pe furiș”, nu pe față ci tiptil, pe ascuns.

Acum vreau să arăt cum susținerea plămădelii (învățăturii rele) are un motiv foarte omenesc, foarte josnic chiar: dragostea de bani fără trudă, câștigul nemuncit. Vreau să scriu despre popii plătiți, despre plata popilor, despre slujbe pe bani, despre bani pentru slujbe , despre toată această industrie tot mai deșănțată, tot mai pe față, care transformă învățătura în papagalism, îl transformă pe om în plătitor de impozit religios, transformă biserica într-o firmă și pe Dumnezeu într-un mare patron de Mall, de centru Comercial unde mergi să cumperi produse și servicii religioase. Totul are taxă, tarif, cotă, preț și unitate de măsură în bani în această lume pe dos, lume sucită, religie ”dospită” din puținul aluat (al justificării că ”cine vestește evanghelia să trăiască din ea”), de fapt crescută din nevăzuta dar adânca rădăcină a iubirii de bani. Oamenii înșelători (aici intră popii plătiți de orice culoare religioasă: preoți, pastori, reverenzi, învățători salarizați, sponsorizați sau zeciuializați, toată religia care oferă fast și cere bani) vor persista cu fanatism în învățăturile ce nu contrazic câștigul lor și vor contrazice virulent acele învățături care combat câștigul lor.

Dragii mei, vă invit să faceți o deosebire în mintea voastră între două feluri de oameni care vorbesc(scriu) din Cuvântul lui Dumnezeu: pe de o parte acei oameni care vorbesc fără plată, din dragoste și pe de altă parte acei care primesc bani pentru ceea ce vorbesc. Este o mare, mare diferență. Este diferența dintre argatul plătit și stăpânul de oi.

”Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sînt ale lui, cînd vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentrucă este plătit, şi nu-i pasă de oi.” Ioan 10:12-13

În practică este mai greu de făcut diferența.

S-o luăm analitic(să analizăm amănuntele).
Escrocul religios se vede pe sine ca un investitor, va investi în propria persoană și se va ”vinde” celor ce-l cred și vor ”investi” la rândul lor în el. Este un transfer de încredere, ca și cei care cumpără acțiuni la o firmă nouă, ei cred că firma va merge, că prețul acțiunilor va crește și vor primi și dividende din investiția lor. (Diferența este că escrocii religioși nu dau dividende, dau doar speranțe false.) Escrocul religios are mare grijă de propria imagine, se va înconjura cu unelte (uneltele păstorului nebun) pentru a câștiga și menține credibilitate. Neapărat va avea un templu cât mai fastuos, va avea aghiotanți, paradă(coruri și orchestre sau grupuri de…), dacă se poate titluri (dr. dr.), vizitatori de renume, un  amvon înalt și bine garnisit (sau mai nou o estradă largă). Plămădeală dospită. Cu ce aluat(ferment), din ce rădăcină? Din dragostea de bani desigur, nu din dragostea de Dumnezeu, căci în Cuvântul Lui Dumnezeu nu sunt aceste lucruri, nici ca porunci, nici ca îngăduințe.

Cum colectează banii?
Prin mai multe mijloace, vizibile și mai puțin vizibile.

1.Colectele publice. La fiecare întâlnire: trecerea farfuriei. De aceea e bine să fie cât mai mult întâlniri, duminica două, nu una mai lungă, ar fi penibil să faci două colecte la o singură strângere, dar colecte se fac și joia, și marția.
2.Zeciuiala. Mare nelegiuire, să dea omul 10% strict la biserică. Lunar. A devenit normă. Chiar dacă ”să zicem” ar trebui să dea la biserică(deși nu e așa), pentru popi cuvântul ”cât a hotărât în inima lui” nu înseamnă nimic. Au răstălmăcit și Noul și Vechiul Testament. Ne putem aștepta ca în rest să le tălmăcească bine? Nicidecum. Să ia omul din salariul (și acela mic) sau pensie(cum e) 10%, să pună în plic și să-l dea lui popa… Hei!!
3.Sponsorizările. Astea-s taxe religioase tot așa de nevăzute, de necentralizate și de neraportate nimănui ca iubirea de bani ce le râvnește.
4.Donațiile. ”casele văduvelor le mănâncă” Luca 20:47   Știți care e cea mai bogată instituție din lume? Nu vreo firmă sau vreun stat! Este biserica catolică! Știți care e principala sursă de venit a bisericii catolice? Văduvele. Văduvele bogate, chiar dacă nu mai atrag prin tinerețea și frumusețea lor, atrag prin contul lor și proprietățile moștenite, ele devin victime unui manipulator (neapărat necăsătorit): preotul catolic, care dirijează situația ca în testament să fie trecută biserica.
Mai sunt forme ”legale” de furat bani prin cuvântări, vânzare de muzică, de carte și mai ales în lumea mai idolatră, de obiecte religioase, iar dacă oamenii sunt întunecați de tot, aceste obiecte sunt ”sfințite”(și astfel devin brusc mai scumpe) ca lumina ”sfântă” de la Ierusalim. Nu asupra acestor variate mijloace vreau să insist, ci la faptul că în spatele lor stă ”puțin aluat”: în acest caz iubirea de bani.
V-am rugat să faceți o deosebire între cei pe care-i ascultați(citiți): dacă vorbesc pe bani sau nu. La cei ce vorbesc pe bani neapărat se va simți mirosul acestui aluat: iubirea de bani. Aluatul e mic (mai ales la început), dar dospește. Capela devine templu, adunarea devine biserică, părtășia devine program, pentru a atrage mulțimi tot mai mari, dar scopul ascuns rămâne și…miroase, cine încasează finanțele.

Toată prefăcătoria care crește din acest aluat, deși poartă alte etichete, care mai de care mai virtuoase, ascunde în sine fermentul, germenele nevăzut.
Am scris pentru tine dragul meu care ai citit până aici (mulțumesc)….
Vrei să trăiești câte zile ți-au mai rămas plătind dijmă ca iobag religios pe feuda stăpânitorului de moșii sufletești, să le dai zile de clacă și zile de jug (ca strămoșii noștri slujind la grofi), să-ți dea în schimb învățătura fermentată a limbajului ce atrage mulți naivi? …și să aștepte și laude pentru asta.
Să-i vezi cum se mănâncă între ei după ”membri” și să fi și tu unul? Vrei asta?
Ai o singură viață.
Dacă ești preot (suntem o preoție împărătească) tu trebuie să slujești, tu personal trebuie să aduci jertfe duhovnicești, (nu să plătești pentru servicii religioase), deci evită cât poți ”mallurile” acestor afaceriști, ocolește tarabele acestor escroci.

Cu subiect asemănător:
Mai întâi hoț, pe urmă trădător, despre pastorii plătiți.
”Ați făcut din Evanghelia mea o meserie…!” Meditații de fratele Niculiță la Matei 7:23
De ce nu facem servicii clericale?

cu drag

de vesteabună

Înțelepciunea conflictului

Scopul lui Dumnezeu pentru noi ca adunare este ”ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti.” Efeseni 3:10

În alt loc scrie de un conflict spiritual: de luptat ”… împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.” Efeseni 6:12(GBV)

E vorba de un război, de o confruntare, de o tensiune, cum spunea poetul:
”În lume-aici ca-ntr-un surghiun
trimis e sufletul spre luptă,
dar ca s-ajungă drept şi bun
se cere jertfă ne-ntreruptă.” TD

Dumnezeu a ales Adunarea ca mijloc de arătare a înțelepciunii Lui.
Înțelepciunea se arată cel mai bine în lucrare, dar mai ales în luptă.
Un meseriaș, un mecanic, un medic își arată înțelepciunea din lucrările lor.

” Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei” Matei 11:19

În orice război, un general, un strateg își arată înțelepciunea în conflict, în tensiune, în plan și acțiune. Fără muncă, tensiune și conflict nu se arată nici o înțelepciune.

Dumnezeu a așezat Adunarea Lui într-o stare de tensiune continuă, în dezbinări și ocări, în lupte și înșelătorii, în mijlocul multor persecuții și amăgiri, tocmai pentru ca în mijlocul acestui asediu să-Și manifeste Înțelepciunea.  Fără luptă, conflict sau muncă nu se poate arăta nici o înțelepciune.

”Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o, şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac.” Eclesiastul 9:14-15

Adunarea este mica cetate.
Noi suntem acei oameni puțini.
Împăratul puternic este Diavolul.
Omul sărac dar înțelept este Domnul Isus. ”El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” 2 Corinteni 8:9

Să nu ne mirăm dacă fiind creștini, fiind în Adunare (cetatea cea mică) suntem asediați de o armată puternică de tensiuni, amăgiri, falsități și intrigi, căci avem în mijlocul nostru pe Cel Sărac dar înțelept, care scapă cetatea cu înțelepciunea Lui.

Nu s-ar arăta înțelepciunea acelui sărac fără ca cetatea să fi fost asediată. Să fim conștienți că plasele de tensiuni, dezbinări, falsități și lupte care ne încâlcesc sunt împresurarea împăratului puternic, sunt marile întărituri ridicate(îngăduite de Dumnezeu) tocmai pentru a arăta marea înțelepciune care le va învinge.

Când apare conflictul, să nu căutăm compromisul, ci opoziția: ”mustră, ceartă îndeamnă…!” zice,  nu…”acomodează-te!”
Când intră amăgitorul în Adunare, ridică-te și pune-l la încercare,  dovedește-l mincinos, învinge-l cu Înțelepciunea Celui Sărac, oricât de mari sunt întăriturile care te intimidează și cu care el se laudă!

Dacă evităm conflictul, dacă ne eschivăm, dacă ne compromitem într-o alianță cu cel ce ne era destinat să-l înfrângem, ne ratăm menirea de a arăta Înțelepciunea  Celui ce a spus că ”Credeţi că am venit să aduc pace pe pămînt? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare. Căci, de acum înainte, din cinci, cari vor fi într-o casă, trei vor fi desbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. ..” Luca 12:51-52

Am în minte când scriu de exemplu Alianța Evanghelică, creația unui securist ordinat, dovedit abia târziu ca un manipulator de clasă. El a fost detronat, creația lui nu.
Personal, prefer să văd un baptist, un creștin după evanghelie și un penticostal discutând în opoziție de pe poziții principiale, aducând argumente din Cuvânt (sau pierzând fără Cuvânt)…

”căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la iveală cei găsiţi buni între voi.” 1 Corinteni 11:19

…decât rușinosul spectacol al clericilor care se ”acceptă” unii pe alții pentru că toți iau bani, fiecare predicând la el și la cultul celălalt și toți tac mulțumiți, nu vor să facă valuri în aceste ape tulburi. Cristos este trădat de așa-zișii proclamatori ai Lui pentru un pumn amărât de arginți.

Nu că dacă Cultele respective ar fi independente ar fi mai bine, cultul însuși (oricare) e împresurarea împăratului puternic și întăritura asediului lui, nu cetatea cea mică. Dar ideea principiului opoziției care aduce slava pentru care ne-a creat El nu trebuie lăsată să moară în închisoarea de idei a principiului compromisului numit alianță și a dezertării de la adevăr și ascultare numită fals: dragoste.

cu drag

de vesteabună

Christianopolis: … iluzia guvernării perfecte

A fost o carte scrisă prin anii 1600, așa se numea: Christianopolis (orașul creștin):

christianopolis

Cartea este o descriere cu amănunte a planului unei cetăți (societăți, guvernări) perfecte. J. V. Andreae, teolog protestant (”evanghelic” dacă vreți) a scris-o. Cartea a influențat mult gândirea administratorilor și constructorilor de cetăți după el. Un oraș construit după ideile din această carte este Freudenstadt, din Pădurea Neagră, Germania: străzi în patrulater, o piață largă cu pomi în mijloc, biserică, școală, primărie, judecătorie, etc. raiul pe pământ. Orașele protestante din Europa și din America i-au urmat planul.

freudenstadt

Andreae n-a fost singurul, puțin înainte de el a fost călugărul Campanella cu cartea Cetatea Soarelui. De data asta cetatea avea forma de cerc, probabil după ideile lui s-a construit în Banat după 200 de ani satul șvăbesc Charlottenburg.

charlottenburg

Cu o sută de ani înainte de Andreae, Thomas Morus scrisese Utopia, cu același subiect. Utopia era numele unei insule în carte, dar a a ajuns să însemne pentru noi visare, irealism.

Cu 2000 de ani înainte, Platon a scris Republica, tot despre o guvernare perfectă. Recent au încercat comuniștii și au eșuat.

O altă încercare de societate perfectă, de cetate creștină a fost Herrenhut, aici străzile au forma unei inimi care înconjoară casa de adunare a fraților: Brudergemeinde.herrnhut

Au rămas încercările: orașe cu străzi aliniate dar cu oameni dezaxați, cu piețe largi în formă de inimă în care se plimbă oameni cu inimi înguste, cu biserici mari dar fără oameni.

Mă mai gîndesc la coloniile hutterite, la comunitățile de frați închiși, de menoniți, de amiși.

Încercări de a crea pe pământul ”pe care acum este necaz” un loc fără necaz.
Încercări iluzorii de a înjgheba o cetate fără dezbinare în vremea despre care Domnul Isus a spus că nu va fi nici o casă fără dezbinare ”din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi împotriva a trei”. Dezbinarea este normalul pe pământul pe care acum gemem apăsați.

Cum e normal, ce să urmărim, spre ce să ne tânjească gândul, spre una din fomele de cerc, pătrat sau inimă din pozele de mai sus? Nicidecum. Să nu așteptăm o guvernare perfectă, nu există o guvernare care să ofere subvenții de fericire, pace și belșug guvernamental. Guvernanții sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru binele nostru, puși acolo de Dumnezeu. Ei fac o treabă grea și periculoasă, la câtă răzvrătire este în mințile oamenilor (vedeți comentariile știrilor) dacă n-ar fi o guvernare de fier, lumea nu s-ar teme și ar fi numai răscoale. Oamenii se tem de ”sabie”. Să ne rugăm pentru guverne.

Oamenii au așteptări mari de la politicieni, dar Scriptura ne cere doar să nu pretindem, să ne rugăm pentru ei și să plătim taxele. Așteptări să avem de la Domnul, moștenirea noastră e scrisă în Testamentele Lui, nu în platformele electorale ale partidelor.

Mă rog și pentru președintele nou ales, m-aș fi rugat și dacă ieșea celălalt (mai greu), dar când văd entuzismul confraților mei de blogărit față de un președinte ”evanghelic”, mă duce fără să vreau gândul în urmă cu 450 de ani, de când n-a mai domnit pe meleaguri valahe nici un domnitor ”evanghelic”. Atunci a fost unul: Despot-Vodă.

Oameni buni, lăsați politica și întoarceți-vă la Scriptură, lăsați drojdiile și urmați uleiul!

Cât trăim pe pământ singurele certitudini sunt: crucea, ura lumii și dragostea Domnului.

Iluzia guvernării perfecte ne învălmășește(încețoșează) mintea, să nu mai vedem aceste trei lucruri clare.

Noi așteptăm din ceruri pe Domnul Isus Cristos, așteptăm răpirea!

Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

Pilda drojdiilor

Meditez în ultimele zile la această pildă a drojdiilor. E vorba de drojdia (reziduul, partea apoasă) de la stoarcerea măslinelor, o zeamă care se strânge sub ulei după presare:
Dumnezeu ne-a vorbit în vechime ”prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri,…”. Evrei 1:1
Cum a vorbit?
Prin pilde, a spus pilde prin prooroci: Osea 12:10 ”Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.”
Ce este o pildă? O pildă este o asemănare; se ia un obiect sau ceva din cele create, văzute și înțelese(sămânța, ușa, potopul, oaie, jertfa, etc) și i se arată tâlcul, ce învață acele lucruri create.
Pentru că de la creație pleacă totul, de la lucrurile create, evanghelia începe cu Geneza. Lucrurile create acum 6000 de ani, forma și istoria lor, felul cum se întâmplă, poartă cu ele o înțelepciune și un tâlc.
Înțelepciunea din lucrurile create vorbește oamenilor despre Creator așa că ei nu se pot dezvinovăți.
Tâlcul lucrurilor create este explicat de pildele profeților, de pildele Domnului Isus și ale apostolilor. Dar ne rămân și nouă o grămadă de explicat pentru că tot Universul mare și mic, atomul și galaxia, furnica și elefantul, putrezirea și înflorirea, seara și dimineața, înghețul și dezghețul, moartea și renașterea, toate, toate au fost făcute cu un plan, ca să poarte un tâlc, ca să ne învețe.
Înțelepciune este în lucruri(creație) destulă ca să nu se poată dezvinovăți omul.
Tâlcul pildelor ce le reprezintă lucrurile însă nu poate fi înțeles fără cheia Scripturilor.
Tot tâlcul Bibliei este Domnul Isus Cristos și planul Său veșnic. De la început, toate lucrurile sunt ”din El, prin El și pentru El”.

Dumnezeu când a scris, a prevăzut (”Iar Scriptura, care a prevăzut că Dumnezeu va îndreptăţi neamurile prin credinţă, i-a vestit mai dinainte” Galateni 3:8). Apoi a adus la îndeplinire, ”ca să se împlinească Scriptura.” La El a fost Planul mai dinainte și creația ulterioară a fost realizarea planului.

Omul, când vede creația, natura, pe sine, nu prevede nimic, ignoră faptul că aceste lucruri văzute au o anumită funcție de învățare. Chiar au dat oamenii alte explicații, și au falsificat istoria de tot, încât nici nu-și mai pun întrebări bune. Ar trebui să înțelegem că cele văzute sunt pilde și de la pilde să plecăm la tâlc. Domnul Isus vorbea ca nimeni altul și avea putere(autoritate) pentru că ”nu le vorbea deloc fără pildă”.

Să ne întoarcem la Pilda drojdiilor(am mai scris ieri despre asta).

Urmăriți acest filmuleț:

După zdrobire se formează o pastă amorfă care se presează și apoi lichidul se separă încet într-o parte apoasă și una uleioasă. Partea apoasă nu e bună, soluția se lasă să se separe și apoi se toarnă cu grijă uleiul în alt vas și se mai așteaptă. Iar se lasă și iar se toarnă până rămâne ulei curat.

Ce este drojdia, partea apoasă de jos?

În Țefania se lasă de înțeles ce este? ”….pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: «Domnul nu va face nici bine nici rău!” Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.“ Deci drojdiile reprezintă preocupările cu lucrurile de jos, averile pe care se bizuie oamenii, școlile, afacerile, meseriile, banii, poziția socială.

Uleiul reprezintă partea care aduce slavă lui Dumnezeu (”untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor” Judecători 9:10) am putea numi roada Duhului.

La început aceste părți sunt amestecate. Să luăm un om obișnuit care trăiește condus de gândurile cărnii, nu vede mai mult decât salariu, serviciu, meserie, afacere, copii, familie, școală, toate le socotește ”bune” pentru că le face oricine. Dar în aceste preocupări este și un tâlc.
Avem tată pe pământ, avem tată și în ceruri.
Este o muncă pe pământ, ”Dumnezeu lucrează până acum.”
Este avere pe pământ, este avere și în cer.
Se face economisire pe pământ, se face și în cer.
Avem copii trupești, avem și copii spirituali.
Învățăm meserii la școli pământești, există și școala în care învățăm să muncim  pentru Domnul.

Și așa mai departe.

Chiar mai mult.

Avem un tată pământesc tocmai ca să învățăm că avem mai dinainte unul ceresc,
Avem o muncă pământească tocmai ca să învățăm prin ea despre Cel ce lucrează.
Avem proprietăți pe pământ ca să învățăm să strângem cele de sus.
Economisim pe pământ ca să învățăm să acumulăm, nu mânie, ci răsplată.
Avem copii pe pământ ca să învățăm ce simte Tatăl de sus când copiii nu-l ascultă. Și tot așa.

Sunt amestecate pilda și tâlcul ca uleiul cu apa. Aceasta este pilda drojdiei, pilda așteptării ca să se ridice uleiul deasupra, să trăim în trup ca să învățăm tâlcul trupescului, să ajungă duhovnicescul să comande trupescul. Să se ridice uleiul deasupra drojdiei. Ne lasă Dumnezeu o vreme, mai ales la începutul vieții amestecați ca uleiul cu drojdia, să ne zbatem cu lucrurile lumii, ne dă apoi vremi de liniștire, ca să avem timp să cugetăm la cele duhovnicești, la El, la cer, la cunoștința Lui, la Scripturi și tâlcul lor, vremi în care să se ridice uleiul deasupra, înțelegerea deasupra lecției, tâlcul deasupra pildei. Să pricepem că viața ne e dată nu pentru drojdie (muncă, școli, averi), ci pentru ulei( cunoaștere de Dumnezeu, roada Duhului). Să nu ne bizuim pe drojdie deși trebuie să facem lucrurile pământești cu credincioșie. Ele sunt pentru o vreme, o vreme de învățare. Chiar suntem o pildă prin felul cum ne raportăm la lumea aceasta.

Am mai scris: a fost Domnul Isus un tâmplar slab(rog pastorii plătiți să nu citească mai departe, nu e pentru ei ce scriu aici, e vorba de Stăpânul nostru care a fost tâmplar, despre al lor am scris aici)? Nici pomeneală, în mod sigur a făcut bine ce a făcut. Și nouă ni se cere să fim o pildă în toate. Este o binecuvântare să cunoști bine meseria ta, și mai mare dacă cunoști bine mai multe meserii, dacă știi limbi străine. Nimeni nu-ți poate nega cunoștințele, îți vor cere sfatul, te vor asculta atenți. Într-un grup de străini vei fi traducătorul, lângă o mașinărie stricată vei pune diagnosticul, lângă un produs slab vei face corectare rețetei, etc.

Unde e uleiul în toată drojdia asta?

Cristos în toate lucrurile să aibă întâietatea!

Dacă-l învăț pe colegul meu de breaslă o taină a meseriei noastre, el ce va face? Va pleca fericit și va face bani cu taina asta. Cu banii câștigați astfel va păcătui mai mult decât ca înainte de a-l lumina eu. Ce să fac? Să nu-l mai învăț. Ba da, dar pe urmă. Mai întâi îi scotocesc cugetul, îi pun evanghelia în fața ochilor, ”îl zugrăvesc pe Cristos” cel pentru care și cel înainte de meseria noastră cu multe taine. El mă va asculta cu evlavie, căci vrea taina meseriei. Voi face un sacrilegiu dacă îi dau drojdia și nu-i dau uleiul. Dacă îi dau pilda și nu-i dau tâlcul. Mai întâi tâlcul de la Rusalii încoace, ”să pun în lumină” zice Pavel, să explic, să tâlcuiesc, să îl învăț pe Cristos. Să-L duc pe om la Cuvânt.

Cuvântul e uleiul, preocupările lumii sunt drojdia de dedesubt. Să le socotim bine și pe unele și pe altele, și lucrurile lumii și mărturia noastră, ele merg împreună dar pentru noi, deasupra stă mărturia.

Lucrând cu mâinile, spune Pavel, ”v-am dat o pildă”. S-a dat pe sine pildă, nu a vorbit despre muncitori în schițe de predici pe puncte. (Clericii, popii plătiți n-au cum să proclame evanghelia a căror adevăruri le neagă chiar prin faptul că sunt pilde ale hoțului din Ioan 10.) Nu poate fi ulei fără drojdie, ele se formează împreună dar se aleg apoi.

Să înțelegem bine drojdia vieții noastre, să dăm timp uleiului să se aleagă deasupra în fiecare zi, să nu ne lăudăm cu drojdia(preocupările vieții), ci cu uleiul. Când ne vizităm să ne servim prima dată cu ulei, nu drojdia să ne fie pasiunea, ci uleiul. Să nu ne bizuim pe drojdii, într-o zi Dumnezeu ne toarnă de pe ele. Zice: ”ați privit cu bucurie răpirea averilor voastre”. Ceea ce facem pe pământ, legat de lucruri, obiecte, etc. să nu facem cu pasiunea nebună a celui care-și face din năvod Dumnezeu, ci cu cumpătare, înțelegând că ne sunt dată să le folosim și să ne învețe doar, nu să le slujim, ci să ne slujească.

Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

”Turnat dintr-un vas în altul”

Nu sunt mașină de scris pe blog.
Nici nu am normă, nici rating de atins, nici clasamente de cocoțat, nici concurenți de depășit.
Scriu când am ceva de scris, dacă nu am mai fac pauză, (spre bucuria celor ce nu suportă ce scriu).

E ca și cu uleiul de măsline și drojdia lui.

Textul e din Ieremia 48:11 ”Moabul, era neturburat din tinereţa lui, şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul, şi nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul, şi nu i s-a schimbat mirosul.“

Mai scrie la Țefania 1:12 ”În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare, şi voi pedepsi pe toţi oamenii cari se bizuiesc pe drojdiile lor, şi zic în inima lor: «Domnul nu va face nici bine nici rău!»”

Am vorbit duminică puțin despre asta. Puțin cam eronat, corectez acum.

Cum se produce uleiul de măsline?

Se zdrobesc măslinele până ajung un fel de pastă amorfă. Pasta se stoarce prin presare într-o presă și apoi lichidul obținut (un amestec de ulei cu resturi apoase) se lasă să se separe într-un vas. După un timp uleiul se ridică deasupra drojdiei apoase de jos. Apoi se separă uleiul de către drojdie prin decantare, prin turnare dintr-un vas în altul. Acest proces se repetă de câteva ori pentru a obține un ulei de calitate.

E o pildă a gândurilor noastre, este o pildă bună pentru a învăța noi despre noi.

Și în noi există două naturi amestecate, cunoștința dumnezeiască (simbolizată de ulei) și cunoștința omenească(simbolizată de apă). Gândurile noastre adesea sunt amestecate ca o pastă amorfă sau ca o emulsie (amestec de lichide în mod normal nemiscibile(care nu se amestecă, ca uleiul și apa)) și doar o vreme de așezare urmată de o turnare lină în alt vas vor separa cele două lichide. Este multă confuzie cu privire la convingerile proprii, dacă le socotim ”ulei” sau ”drojdie”.

Poate că Dumnezeu vrea ca omul lui să mai stea și așezat, să se așeze gândurile, să se poată turna.

Drojdiile sunt partea apoasă, partea omenească a gândurilor noastre, dau gust și miros rău, nu trebuie să ne bizuim pe ele. Am fost creați pentru ulei. Să nu ne supărăm atunci când Tatăl ne toarnă dintr-un vas în altul.

Mărit să fie Domnul!

de vesteabună

Vă bucurați de lucruri de nimic

”Vă bucuraţi de lucruri de nimic, şi ziceţi: „Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi putere?“ Amos 6:13

Ce este nimicul? I-a pus nume Solomon: deșertăciunea sau sfârșitul tuturor lucrurilor.

Lucrurile de nimic sunt cele care au ca sfârșit deșertăciunea, nimicul.

Bucuria de lucrurile de nimic umple mintea tuturor celor ce nu văd mai mult, este entuziasmul tâmp față de ceva ce nu trece Dincolo, nu vine de Dincolo, nu este din slujba Stăpânului, nici la porunca Lui expresă.

Un exemplu din Biblie: ”Copiii strîng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frămîntă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.“ Ieremia 7:18  O activitate religioasă intensă, cu datină, fiecare știe ce are de făcut și face cu sârg, se bucură de ce face. E o sărbătoare cu turte coapte și jertfe de băutură, adică beții. Lucrul de nimic este idolul, împărăteasa cerurilor.

Nu poți nici tăgădui bucuria (că există), dar nici nu poți învia idolul (că e o plăsmuire) e o făcătură, un lucru de nimic. Fals prilej, falsă bucurie.

Alt exemplu: crăciunul cu nostalgiile, tradițiile, prăjiturile și mesele după datină. Tot o bucurie, tot pentru un lucru de nimic.

Alt exemplu: ”Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd” sau ”Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc” Luca 14:18-19  În sfârșit, după ani de economisire, acum vii și tu să mă inviți la masă, chiar când mi-am luat ogorul, treaba mea e mai importantă decât a ta. Doamne, cinci perechi de boi, nu de măgari, cinci, nu una, (cum ar fi astăzi o flotă de Mercedesuri).

”Spun lucrul acesta, pentruca ceice au neveste, să fie ca şi cum n-ar avea; cei ce plîng, ca şi cum n-ar plînge; cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpîni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.” 1 Corinteni 7:30

Nevasta e gloria bărbatului (nu s(c)lava), se mândrește cu ea. Așa cum e iarba și floarea ei așa sunt și bărbatul și femeia….îmbătrânesc, se ”usucă” în paralel. Să fie cel însurat ca și cum n-ar avea nevastă, să nu aibă ca prilej al bucuriei lui frumusețea trecătoare a ei sau a lui, să judece cu mintea ”creștinului” de la urmă, mintea care se uită la sfârșitul oricărui lucru, mintea dinaintea sicriului.

Plânsul? Întristările noastre de o clipă….înțelegem, chiar nu vrem să-l justificăm, nici nu ne place să ne gândim la plâns.

Bucuria? De ce să nu ne bucurăm, pentru cei mai mulți bucuria, fericirea e scopul vieții, de ce ”ca și cum nu s-ar bucura”. Să cumperi, să stăpânești și să folosești, ca și cum, nu? Cum vine asta?

Uite cum:
De ce lucruri te bucuri? Nu cumva de lucruri de nimic?
Cum le deosebești lucrurile de nimic de cele pentru care merită să te bucuri?

Simplu, pentru acest nobil scop (a învăța să deosebim lucrurile de folos de lucrurile de nimic) există Sfânta Scriptură, exemplele Vechiului Testament, lecții vaste și cu tâlc adânc, nu cereți răspuns în 2-3 cuvinte.

Dar: politică, alegeri, religie, tradiții, obiceiuri, comerț, bani, afaceri, proprietăți, relații, rudenii, sănătate, trup, durere, moarte…toate au în ele un aspect de trăire și de învățare(tâlc din învățături începătoare) dar nu mai mult, nu ceva de ”bucurat”, nu au nimic glorios luate separat.

Noi ar trebui să trăim pe pământ cu aerul unui ambasador care nu se încurcă în treburile țării unde e trimis decât să-și exercite mandatul său. (Am citit recent cartea: ”Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork” Ed. Humanitas). Ambasadorul are și el casă, mănâncă, umblă, cumpără cu aceeași bani, folosește aceleași drumuri, dar fără patosul și implicarea băștinașului, ambasadorul are alt stăpân, altă cetățenie, altă slujbă. Ar trebui să avem un patriotism creștin, un naționalism ceresc dacă vreți, să privim tot ce vine din patria noastră glorioasă ca fiind vrednic să ne bucure. Altceva nu.

Dedic această postare și prietenilor mei ce pun pasiune în alegerile care urmează. Voi vota și eu, …”ca și cum n-aș vota”.  Voi pune ștampila pe un candidat, dar dacă nu va ieși cel ștampilat de mine mă voi ruga serios pentru cel care va fi, ca și pentru cel care a fost. Am ”pățit” destule cu Tata și am ieșit cel mai bine din acele chestiuni care păreau la început pe dos, așa că El știe mai bine, nu mă bucur, nici nu mă frământ.

Drumul nimicului, a ajunge un om de nimic este să te ocupi de lucruri de nimic: ”Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine, şi au mers după nimicuri şi au ajuns ei înşişi de nimic?” Ieremia 2:5

Iar să te mai și bucuri de lucrurile de nimic e un adânc al ignoranței.

Să le vezi că sunt de nimic e o speranță și să te întristezi și să te pocăiești de ele e primul pas al eliberării.
Fă-l!

Mărit să fie Domnul

de vesteabună

Puțin aluat(2)….PE FURIȘ

2 Petru 2:1-3a

”…În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor(altă traducere: căile lor distrugătoare). Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.  În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi….”

Modelul din Vechiul Testament al învățătorilor mincinoși de astăzi sunt proorocii mincinoși, ”cum și între voi vor fi” arată rostul faptului că au fost, că Dumnezeu a lăsat proorocii mincinoși în Vechiul Testament…pentru învățătura noastră.

Motivația lor a fost câștigul material, fațada lor însă era alta, ei nu-și dădeau pe față dorința ascunsă de câștig.

Exemplu: levitul lui Mica din Judecători:  ”…Şi preotul le-a zis: „Ce faceţi?“ Şi ei i-au zis: „Taci, pune-ţi mâna la gură şi mergi cu noi; şi să ne fii părinte şi preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminţii şi al unei familii în Israel?“ Şi inima preotului s-a bucurat;….” mai sunt exemple.

Felul în care o învățătură falsă este introdusă este PE FURIȘ, fără tam-tam, ca hoțul, tiptil și neanunțat, numai vezi că într-o adunare bună, anumite adevăruri nu se mai predică, anumite practici sunt permise, anumite obiceiuri sunt acceptate, anumite păcate nu se mai resping. PE FURIȘ.  Acest învățături false nu au venit singure, nu au căzut ca ploaia sau ca mana, ereziile au fost introduse voit, pe ascuns, PE FURIȘ de către învățători mincinoși.

Acești învățători mincinoși au intrat sub mască de frate bun, cu aspect evlavios, poate chiar mai evlavios decât al celor adevărați. Caracterul de aluat al învățăturii false nu l-au ascuns, dimpotrivă l-au folost ca argument: uite cum CREȘTE plămădeala mea. A voastră crește? Dacă nu crește, nu e bună!

Iar când au reușit să impună criteriul că CREȘTEREA e unitate de măsură, de atunci plămădeala cu aluat(cu ferment, cu drojdie) a devenit lăudată și cea fără aluat a devenit tot mai hulită.

Totul se face pe furiș, ca hoțul deghizat, ca lupul în blană de oaie. Scopul lui ascuns e lăcomia. Dumnezeu a rânduit acest lucru. Scrie clar: VOR FI. Nu scrie că ar fi bine să nu fie. Scrie clar: ”mulți îi vor urma”. Nu scrie că doar unul-doi. Noi trebuie să fim atenți ce se învață acolo unde sunt adunări mari, mulțimi mari, nu cumva sunt plămădeli cu aluat, cu aer mult și puțină făină? Gustul nostru nu cumva să se dezobișnuiască de asprele azimi șă să-i devină devină obișnuit gustul aluatului moale. Nu cumva miroase a aluat(fățărnicie) plămădeala în care ne place să ne fie frământată mintea?

Dacă suntem fățarnici cu Dumnezeu (dacă nu ne pocăim, nu-i mărturisim tot) El va rândui să fim înconjurați cu fățarnici și lingușitori, ce ne vor jefui și înrobi zâmbind. Rânduite sunt și aceste stări dacă citim și înțelegem bine Căile Domnului.

de vesteabună

După slavă m-a trimis El

Zaharia 2:8-9

” Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimes El la neamurile cari v-au jăfuit; căci celce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mîna împotriva lor, – zice Domnul – şi ele vor fi prada celorce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m-a trimes.”

Evreii erau în Babilon.
Zaharia îi îndemna să iasă: ”Fugiţi, fugiţi din ţara dela miazănoapte!…” v 6
”Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!….”
Și apoi le explică rațiunea a ceea ce li s-a întâmplat: ”După slavă…”.

Slava este legată de jefuire, de înrobire.
Este o imagine  a Domnului Isus:
”A luat robia roabă.”

Vedem pe Iosif: a stăpânit peste ce-i ce-l vânduseră(frații lui) și peste cei ce-l cumpăraseră(egiptenii).
La fel Iacov cel înșelat, David cel fugărit, Mardoheu, toate sunt imagini ale …noastre, cei jefuiți: ”Sionul care locuiește la fiica Babilonului”, Sion care mai târziu s-a ridicat peste cei ce-l jefuiseră.

Înșelătoria religioasă înrobitoare este pentru o vreme. Slava lui Dumnezeu nu se poate arăta fără înrobirea robiei, iar ca să fie ce înrobi, trebuie să fie o vreme de robie a celor robiți. După aceea se arată Slava.

Să nu facem pace cu Babilonul în mintea noastră, chiar dacă azi stăpânirea și înșelătoria lui pare copleșitoare, înrobitoare.
Dacă Egiptul nu era o împărăție slăvită, nici umilirea lui n-ar fi fost o victorie slăvită.
Așa că, cu cât vrășmașul căruia suntem învredniciți să-i ținem piept e mai trufaș, umilirea lui va fi mai glorioasă.

Mărit să fie Domnul.

de vesteabună

Zugrăvirea mormintelor, ediția 2014, …”felul dorit de ei”

”Biserica” E…” Timișoara 2 noiembrie 2014

elim

Chiar acum are loc ”ediția …n-a” a Simpozionului ”Cântările Harului” în amintirea fratelui Niculiță Moldoveanu.

Preșul pare frumos, dar dacă-l ridici se vede altceva.

Chiar acea Biserică este un exemplu de creație comunistă.

Să cităm de pe site-ul Bisericii:

”Biserica “E…” de-a lungul timpului…….

…..prima Biserică Apostolică Penticostală, avându-l ca pastor pe fratele Izbașa Alexandru, care a coordonat un grup de 20-30 de credincioși. Biserica, astfel formată, a funcționat la acea adresă până în anul 1943,…..Ca slujitori ai acestei biserici au lucrat frații Izbașa Alexandru și Nicola Pavel, care au slujit ca pastori din anul 1935 până în anul 1947…… Apoi, din 1 ianuarie 1962 până la 31 decembrie 1962, pastorul bisericii a fost din nou fratele Izbașa Alexandru.” vezi: sursa

Să cităm din cartea ”Răscumpărarea Memoriei, cultul penticostal în perioada comunistă”. Se va vedea că ”Fratele Izbașa” întemeietorul acestei megabiserici a fost un vânzător de frați, un vânzător real, recompensat cu funcția de pastor de către securitate, funcție din care a creat ceea ce se vede astăzi: o catedrală în care se fac spectacole în numele celor uciși de ei. Rușine, rușine, rușine.

””12. ”IANCU VASILE” – numele de cod al lui Izbașa Alexandru. Recrutat în 1950 (ACNSAS, R35839, f.44), în timpul unei anchete referitoare la întrunirile ilegale, după ce a fost pus față în față cu materiale compromițătoare. În 1953, Securitatea l-a tăiat de pe lista candidaților propuși pentru comitetul Filialei Arad. În 1961 este caracterizat ca un bun colaborator, ajutând la strângerea de informații despre o grupare de credincioși condusă de Moisescu Vasile și despre niște Martori ai lui Iehova, arestați în anul 1958. ”Menționăm că organele noastre au inițiat promovarea lui în funcția de păstor al bisericii penticostale din Timișoara, cartierul Fabric, cu scopul de a înlocui alte elemente necorespunzătoare și a canaliza activitatea acestor credincioși în felul dorit de noi.” (ACNSAS, R 35839, f. 45)” sursa, Răscumpărarea Memoriei, pag 409

Deci așa-zisa biserică unde se desfășoară chiar acum simpozionul în memoria unui martir a fost creația securității printr-un călău de mâna căruia au fost chinuiți alți martiri. O rușine cum nu s-a mai văzut. Am mai scris aici despre asta.

Suntem curioși unde apare pocăința ”fratelui” Izbașa! Unde apare pocăința ”bisericii” E…!

Până atunci cred că toată mascarada de la ”E…” nu este decât o zugrăvire de morminte, zugrăvire căreia i se potrivește mesajul Domnului Isus:

”Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sîngelui proorocilor. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sînteţi fiii celor ce au omorît pe prooroci. Voi dar umpleţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei? De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre,”
Matei 23

Recomandăm celor implicați în astfel de spectacole să citească istoria. Să nu se facă că nu știu, să nu vrea să nu știe. Nedorința de a știi nu te scutește de consecința nepocăinței. Să nu zică că meseria asta de zugrav au învățat-o de la părinți, că ”de erau ei în zilele părinților…!”

Încă n-a venit timpul defilării, timpul gloriei, acum e timpul pocăinței și al crucii. Cruce la care ar trebui să vină și cei ce regizează astfel de spectacole.

La Timișoara este o nouă ediție dintr-o paradă, dintr-o defilare (Veste Bună, Evanghelie) falsă, pentru slava zeului muzicii, în numele muzicii, nu în Numele celui crucificat.

Ecoul tuturor aramelor sunătoare și chimvalelor zăngănitoare ce au răsunat astăzi la Timișoara repetă un singur cuvânt: rușine, rușine, rușine…..

Până la urmă fratele Vasilică Moisescu,  cel vândut de Izbașa a fost ”pus la punct” de securitate: în 1980 a fost înscenat un accident din care a intrat în comă profundă care apoi i-a grăbit moartea. În acest timp vânzătorii erau răsplătiți cu autorizații de construcție să facă catedrale pentru credincioșii cu activitate dirijată și pentru colectele și zeciuielile al căror capăt de pâlnie este în buzunarele lor.