„Drumuri bine croite” în …”Cisiordania”

Isaia 49:11

„Voi preface toţi munţii Mei în drumuri şi drumurile Mele vor fi bine croite (proiectate).”

Ce legătură poate fi între acest verset și expresia des auzită la știri: „așezările (ilegale) evreiești din „Cisiordania”.” (Cel mai mare obstacol în calea păcii din Orientul Mijlociu)?

O mare legătură.

Prima dată să definim termenii:
„Cisiordania”(română)=West Bank (eng, malul de vest al Iordanului) =zor Yehuda VeShomron, (ebr, Samaria și Iudeea biblică), se mai aude la știri numele „teritoriile ocupate„.
Dar cum se numește în Biblie „Cisiordania” de astăzi?
Cum i-au zis profeții?
Pe vremea Domnului Isus, „Cisiordania” se numea Samaria și Iudeea (Samaria era tot un teritoriu ocupat și atunci, dar ocupat de samariteni, un neam alcătuit din „neamuri”: popoare aduse în „țară”, (o imagine a Adunării de mai târziu, popor care nu este un popor), dar mai înainte de asta, înainte de înrobirea Împărăției de nord Samaria se numea „țara lui Efraim„, sau Efraim, sau pur și simplu Domnul numea toată zona muntoasă atât din nordul cât și din jurul și din sudul Ierusalimului: „munții Mei„, ca în textul de mai sus.
De fapt Domnul numea toată țara: „țara Mea„, țară în care ei erau oaspeți, țară pe care au spurcat-o prin idolatrie și țară care mai târziu i-a scuipat ea afară pe ei din cauza păcatelor lor.

Geografia Israelului arată clar că zona muntoasă din Israel este exact așa numita „Cisiordanie”. Iar „Cisiordania” a fost ocupată de Israel în Iunie 1967.
De atunci Israelul a construit în ritm tot mai accelerat colonii în „Cisiordania”.
De fapt orașe și sate așezate unde?
Pe munți.
Pe munții lui Israel.
În țara lui Efraim și a lui Iuda.
Pe Munții lui Dumnezeu din țara lui Dumnezeu.
Prima dată se proiectează drumuri, apoi se zidesc casele sau blocurile.
Unul din lucrurile ușor de observat de pe Google Earth și Google Maps este calitatea proiectării, acestor drumuri, calitatea „croielii”, sunt drumuri BINE CROITE.
Adică BINE PROIECTATE.
Priviți (am dat print screen de pe Google Maps)

În poza următoare se vede alături de orașul Ariel, un sat arab, cu drumuri mult mai prost croite. Dar (probabil) despre arabi scrie profeția din Isaia 49 că se vor îndepărta (Isaia 49:19).

Privind atenți, vă rog să nu uitați că toate aceste localități cu drumuri așa frumos „croite” au luat ființă după 1967, unele în ultimele decenii.
Încă una: vechiul Shilo din Biblie, locuite din nou (aceste „dărâmături locuite din nou”, cum scrie Ezechiel).

Aș putea să vă arăt de pe Google Maps sute de astfel de munți în „Cisiordania”, munți  locuiți din nou.
Printre munți se pot vedea satele arabe, împrăștiate, cu drumuri prost croite.

Cum arată drumurile de aproape? Să căutăm o poză de Street view, la întâmplare:
E adresa de aici: Ha-Dekel St 52, Lapid

După cum vedeți, nu e vorba de ulicioare sau cărărui, sunt străzi proiectate (croite) după reguli urbanistice stricte.
Toate aceste drumuri, case și orașe au luat ființă după 7 iunie 1967.
Aceste drumuri pe munți dovedesc fără tăgadă că profeția ajunge la îndeplinire (încă nu e împlinită complet, acolo scrie „toți munții” și încă nu sunt pe fiecare vârf de munte orașe și sate), trăim acel timp la care s-a referit Isaia când a scris capitolul 49 din cartea lui. Dar se construiește continuu.
Profeția nu putea veni la împlinire decât în secolul XX, perioadă de când tehnologia transportului apei permite așezările umane departe de sursele primare de apă, pe vârfuri de munți.
Profeția nu se putea împlini decât după 1967, adică de când au fost cuceriți munții.
Până în 1967 se cucerise de către Israel doar partea de câmpie mai mult.
Mă gândesc că Dumnezeu anume a permis oamenilor așa de multe descoperiri tehnologice în ultimele decenii, tocmai pentru a putea fi aduse la viață anumite profeții.
Localitățile de pe munți primesc apa prin pompare.
Am pus aceste explicații succinte pentru a arăta ce timp trăim: timpul sfârșitului, timp perfect cunoscut de Tatăl și suficient descris de profeții Săi.
Nu disprețuiți prorociile!
Cât despre faptul că tot timpul la știri se vorbește despre acele așezări de pe acei munți e evident de ce, am arătat în altă postare: evreii sunt martorii lui Dumnezeu, iar martorii trebuie ascultați.

Ștampila lui Ahab (2)

(continuare de aici)
Suntem tentați să socotim omorârea lui Nabot de către Izabela ca fiind strict uciderea celui bun de către cel rău.
Dar nu e chiar așa.
Nabot făcea parte din cele 10 seminții răzvrătie, „la corturile tale Israele” s-a strigat de către Ieroboam și chiar și Nabot a fost unul din cei ce mergeau la Betel sau la Dan, nu la Ierusalim să se închine.
Deci un rău a fost ucis de unul și mai rău, acesta e tabloul.
Nabot făcea parte din poporul răzvrătit în masă și o primă lecție pe care o învățăm de la Nabot este că atunci când răul este săvârșit de către mai mulți, pare mai puțin rău, pare acceptabil, pare neutru. Cei ce fac răul par buni și drepți, pentru că îl fac toți.
Împărăția lui Ahab părea dreaptă.
Închinarea la Betel și la Dan la fel.
Împărații de la Samaria păreau autoritate justă.
Dar nu erau dintr-un singur și simplu motiv: toată existența și funcționarea lor încălca cartea care descria exact cum trebuie să fie închinare și unde, cum să fie sărbătorile, cine să fie preoții.
Mascarada peste care domnea Ahab era o împărăție strâmbă și Nabot făcea parte din poporul vinovat în masă.
Dragii mei, în fața Cuvântului lui Dumnezeu răspunderea este individuală, la fel cum va fi și judecata: „pe fiecare după faptele lui” va judeca Domnul, individual, nu grupuri sau partide.
Ar fi putut Nabot să nu facă parte din acea împărăție vinovată?
Ar fi putut. „2 Cronici 11:16 ”Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda,…” Dacă Nabot ar fi avut pe inimă să caute pe Domnul, i-ar fi urmat pe leviți la Ierusalim. Dar el a rămas cu Ahab și cu religia, bătrânii și dregătorii lui.
Ce mai urmează de aici? Ce mai învățăm?
Încă o lecție importantă: încrederea în instituții false duce la moarte. 
Nabot a locuit în Izreel, iar bătrânii și dregătorii din cetatea Izreel credeau în autoritatea lui Ahab. Când a venit scrisoarea cu pecete, au procedat întocmai după cum au citit.
Mascarada de împărăție a funcționat, iar mascarada de scrisoare a fost crezută.
Iată cum neascultarea duce la o mascaradă de religie, la o mascaradă de împărăție, la o mascaradă de proces și la o moarte reală care nu mai e o mascaradă.
Ce mult seamănă moartea lui Ahab cu moartea în oala cultelor a credincioșilor prinși cu arcanul în anii 50 să asculte de „cult”, idolul izabelic.
Când venea o scrisoarea de la Cult, puțini o confruntau cu Scriptura, „bătrânii și dregătorii” omorau Naboți, că scrisoarea primită era ștampilată.
Nenorocită ștampilă!
Dragii mei, ștampila lui Ahab există și azi: mulți „bătrâni și dregători” probabil chiar din „cetatea” ta, din comunitatea unde te simți protejat, în loc să asculte de carte, ascultă de culte, de autenticitatea unei ștampile.
Nu cumva este un Ahab, capul împărăției din care ar fi trebuit să fugi demult?
Nu cumva Izabela fiica unui rege idolatru îi folosește ștampila ca să te ucidă?
Gândește-te bine la autoritatea de care asculți?
Măsoară-te cu următorul cântar cu două brațe: când faci un bine sau o faptă bună, cine ai vrea să te laude, să te admire: Domnul la sfârșit sau ceva oameni?
Dacă faci un rău sau ceva rușinos, de cine ți-e rușine, cine ai vrea să nu afle?
Dumnezeu sau ceva oameni?
Dacă ai ieșit la cântar că ai oameni la care te raportezi, atunci să știi că atunci când va veni scrisoarea ștampilată de Izabela împotriva ta, aceia vor da primii cu piatra.
Mai bine ascultă-mi sfatul: fă ca leviții, ieși de sub autoritatea celor ce cred în „ștampila lui Ahab”!

 

Ștampila lui Ahab (1)

„Atunci, un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei. Împăratul a zis cărăuşului său: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt greu rănit.” ³⁵ Lupta a fost din ce în ce mai crâncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în faţa sirienilor şi seara a murit. Sângele a curs din rană înăuntrul carului. ³⁶ La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui, ³⁷ căci a murit împăratul.” S-au întors la Samaria şi împăratul a fost îngropat la Samaria. ³⁸ Când au spălat carul în iazul Samariei, câinii au lins sângele lui Ahab, şi curvele s-au scăldat în el, după cuvântul pe care-l spusese Domnul. ” 1 Împărați 22
Acum câteva zile am citit despre Ahab, cum i-a confiscat Izabela sigiliul și cum a ticluit scrisori – condamnări la moarte în numele lui. Și cum l-a omorât cu ștampila pe Nabot.
Se pare că era ceva obișnuit între ei să se folosească Izabela de ștampila lui Ahab.
Apoi, după ce am citit, m-a sunat un frate cu care mai povestesc una-alta, să-mi spună cum vede el lumea evanghelică.
Murise la ei în oraș o vedetă muzicală „de etnie”, la prohod au venit puhoi toți „marii”, de la cult, de la etnie, dar și de la reprezentanțele Audi și alți furnizori de cai cu foc care nu l-au putut urca spre cer pe vestitul defunct și nici n-au plecat cu el. Au rămas.
Tămbălău VIP.
Și mi-a spus fratele cum vede el problema: Ahab reprezintă lumea evanghelică ….
Că a luat-o lumea evanghelică „pe ulei” și uite unde-a ajuns.

Așteptând „mântuire” de la popi (3)

Al treilea aspect ce domină gândirea „opiniei publice”, după cel politic și cel economic este aspectul religios.
Dacă nu toți oamenii urmăresc un mesia politic și nu toți își formează un idol tehnologic, aproape toți au un mini-mesia numit preot, pastor, personaj fără de care nu-și poate marca evenimentele vieții.
Prin preot se simt legați de Dumnezeu
Existența acestor feluri de „mântuiri” așteptate de cineva este cu siguranță o piedică pentru acela în a căuta Mântuirea cea după Plan și Mântuitorul cel adevărat.
Nu încap două săbii într-o teacă, nici două viziuni într-o conștiință.
Lipsa de angajament real este explicată prin existența unui angajament fals, justificativ.
Angajamentul cuiva îi dovedește visul, viziunea ce-l mișcă, direcția spre care merge.
Pasiunea politică a cuiva, discuțiile interminabile despre frustrările politice nu pot lăsa să se bănuiască că acel cineva așteaptă de la Domnul Isus mântuire.
Asupra cui aruncă cineva îngrijorările?
Asupra celui ce crede că-l poate salva.
Diferența între un vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu și un popă este ritualul.
Cel ce vestește Cuvântul apelează la argument, urmărește convingerea, construcția gândului, a visului, a viziunii, îl „zugrăvește” pe Isus prin cuvinte.
Popa execută ritualuri, aceste ritualuri îi dau aerul de furnizor de dumnezeire.
Anticrist este precedat de spiritul anticristic, spirit prezent în „mulți anticriști” încă de pe vremea apostolilor.
Popii sunt acei „mulți anticriști” despre care a scris Ioan, popii au credit și lumea aleargă la ei, așteaptă mântuire de la ei…culmea, unii de la din ei…chiar după moarte.
Jalnică înșelare.
După aceste scurte expuneri ale celor 3 mântuiri false, să scriu ceva despre mântuirea cea adevărată.
Domnul Isus Cristos a deschis cerul prin jertfa Lui.
Avem dreptul să intrăm acolo.
Prin rugăciune noi intrăm chiar în cer, acolo, între îngeri, la ședință cu Dumnezeu, (unde Iov n-a fost, dar noi știm cum a fost ședința din cer), ca Ioan în Apocalipsa, ca Ștefan când era împroșcat cu pietre.
Cererile noastre, rugăciunile, chiar îndemnurile și învățătura se fac „înaintea îngerilor” în cadru festiv, (probabil de aceea capul femeii căsătorite care se roagă trebuie să poarte un semn în acel timp, „din pricina îngerilor”) descrierile simbolurilor intrării Marelui preot în Locul Preasfânt având suficiente detalii ca să putem înțelege solemnitatea cerului.
Tu de la cine aștepți mântuire?
De la politicieni, de la bani, de la popi, sau de la Domnul Isus, Salvatorul din ceruri?
Unde te duci când vrei să ceri?
La cine „pârăști” când ești nedreptățit?
Domnul Isus este Stăpânul nostru, Comandantul îngerilor și al Armatelor cerești, Marele Preot care ia jertfa mărturisirii noastre și o prezintă Tatălui, cu mijlociri.
În cadru festiv, îngerii se miră, îngerii privesc, îngerii învață!
Și îngerii, destinatarii lecțiilor necazurilor prin care trecem sunt slujitorii noștri, așa învață ei.
Ce viață glorioasă, ce Salvare grandioasă, prin luptele Lui!
Dacă cunoști această Cale dragul meu, n-ai nevoie de popi, nici de politicieni, nici de „minuni” tehnologice de 3 zile.
Ai nevoie să fii tot timpul pe traseu, pe cale, nu în afara ei, ai nevoie ca de GPS.
Citește toate 3 postările (dar numai dacă ai citit azi 3 capitole din Biblie):
Așteptând mântuire de la politicieni.
Așteptând mântuire de la tehnologie.
Așteptând mântuire de la popi.

Martorii lui Dumnezeu

„„Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul –, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut niciun dumnezeu şi după Mine nu va fi, …” Isaia 43:10
Orice proces juridic are nevoie de martori.
Orice proces tehnologic are senzori, tot martori și ei, intrări ca mărimi de proces.
Procesul conștiinței, judecata de sine, judecata istoriei, cunoașterea istoriei are martori.
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Dintre toate popoarele, evreii au lăsat cele mai mult urme în istorie.
Din Chile pânâ în Kamchatka, de la Avram până la Netanyahu, istoria e plină de evrei.
De ce?
Pentru că Dumnezeu i-a folosit, îi folosește și îi va folosi ca martori pentru noi ceilalți.

(ruinele sinagogii mari din Constanța)
Clădirile lor părăsite, invențiile lor, banii lor și companiile lor care conduc lumea financiară, nu de azi sau de ieri, ci de pe vremea Imperiului Babilonian, sau Egiptean ne vorbesc nouă celorlalți despre Dumnezeu care conduce istoria.
Ne vorbesc conștiinței noastre.
Orice martor mai are nevoie de un martor. Trebuie să fie doi.
„Robul Meu ales„, Stăpânul Isus este al doilea martor.
Doi martori absolut independenți, de aceea au și mai mult credibilitate.
Căci evreii, de Isus nici nu vor s-audă.
E vorba de un proces al conștiinței, atunci când citim istorie, când judecăm istorie, când citim Biblia.
Profeția este pentru vremea de acum, pentru analiza vremii de acum, „Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. ⁶ Voi zice miazănoaptei: ‘Dă încoace!’ şi miazăzilei: ‘Nu opri, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului: ⁷ pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit. ⁸ Scoate afară poporul cel orb, care totuşi are ochi, şi surzii, care totuşi au urechi.’ ⁹ Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: ‘Adevărat!’ ” ¹⁰ „Voi sunteţi martorii Mei….”
Acum evreii sunt Martorii lui Dumnezeu.
Niște naivi religioși și-au fircălit o etichetă pompoasă cu un titlu asemănător, n-are legătură cu realitatea.
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu.
Creația mărturisește despre El, gâzele și crinii, foamea și hrana, canioanele și ghețarii, cruciadele și imperiile.
Evreii sunt unii din martori, pentru o mântuire mare, pentru o judecată înfricoșătoare, pentru o speranță glorioasă, pentru o slujire dedicată.
Pentru a avea la ce medita!

Lumea viitoare despre care vorbim

Înregistrare din adunare, Aleșd, 16 iunie 2019, seara