Abdicare de la viziunea dreptatii

Pentru instaurarea dreptatii, in om, in familie, intre oameni este nevoie de cautarea dreptatii.
Pentru a cauta dreptatea oamenii trebuie sa iubeasca dreptatea mai dinainte.
Pentru a gasi dreptatea care o cauti, o iubesti si vrei s-o vezi functionand trebuie sa ai viziunea dreptatii, adica sa sti ce cauti.

Nu se pune problema ca inca n-ai gasit-o, chestiunea care primeaza este daca o „vezi”, o cauti, o iubesti? Sti ce cauti, ai viziunea ei, ti-a „zugravit-o” cineva?   Esti pe drum spre ea? Sau nu cumva ai renuntat si sa mai cauti, si sa mai vezi?…nu vei avea dreptatea niciodata.

I Cor 1:30: „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, dreptate….” (trad. GBV 2001)

Hristos a fost facut de Dumnezeu pentru noi:…dreptate.
Tzi l-a zugravit cineva asa?

De ce scriu?

Traim in Sodoma.
Motivatiile faptelor oamenilor sunt pofta, castigul, interesul. Dreptatea este un obstacol, o aberatie, o himera. Norma este datul din coate, calcatul in picioare, furtul, ciubucul, mita,

Cine n-are nevoie de cler?

Galateni 4:1-3 „Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.”

Cine n-are nevoie de cler? Cei ce au ajuns la vremea randuita, care au alungat pe roaba si pe fiul ei, cei care au intrat din lege in Har, din robie in infiere, cei care striga Ava, cei care se apropie cu deplina incredere de Scaunul Harului. Cei care se socotesc cu totii frati si nu mai numesc pe nimeni rabi si parinte. Cei care nu mai au nevoie de alt mijlocitor pentru ca il cunosc pe Cel Unic.
Cei care „nu mai sunt copii” ci au ajuns la Capul din care trupul creste prin ceea ce da fiecare incheietura.
Cei care nu mai beau lapte, ci hrana tare, cei care s-au obisnuit sa deosebeasca binele si raul.
Cei care nu au nevoie de ritualuri, pentru ca cred in singurul ritual valabil facut asupra Lui insusi, aducandu-se pe Sine ca jertfa.
Cei care au iesit afara din tabara, din Egipt, Sodoma, Ur, Babilon, purtand batjocorirea Lui.
Cei care-L cunosc pe Marele Cleric al marturisirii lor, garant al Testamentului mai bun, chezas al bunurilor viitoare.

Ceilalti au nevoie.

Din pacate clericii sunt de doua feluri:

Masura marimii unei adunari: „lucrarea fiecarei parti”.

„II Cor 10:14 Nu ne intindem prea mult, ca si cand n-am fi ajuns pana la voi, caci, in adevar, pana la voi am ajuns in Evanghelia lui Hristos…”
Romani 12;3;”Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecaruia dintre voi, sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine; ci sa aiba simtiri cumpatate despre sine, potrivit cu masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia …”
Efeseni 4:7 „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. ”

     Avand in vedere scopul pentru care am fost creati noi(adj.) in Hristos, ca sa slujim de Lauda Slavei Harului Sau, consider ca marimea  unei adunari nu poate sa depaseasca capacitatea de relationare a madularelor care o compun, in asa fel incat in mod cumpatat, echilibrat, proportional cu masura de credinta a fiecaruia, toti din  adunare sa-si poate aduce slujba pentru Gloria lui Dumnezeu.
    Epistolele ne dezvaluie aceasta taina, taina Adunarii, „sa fie potrivire in trup”, echilibru, armonie intre madulare, „sa nu fie dezbinare in trup”, toti sa fie ziditi, „prin ceea ce da fiecare incheietura, isi face cresterea potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei si se zideste in dragoste.” Ef. 4:16
     In tot Noul Testament nu gasim temple si catedrale, nu aveau nevoie, nici noi nu avem. Livingurile noastre sunt din pacate mult mai mari ca inimile noastre, daca i-am putea accepta deplin si larg in inima pe atatia cati ne incap in living, daca am putea spune ca avem fiecare cel putin 15 oameni cu care suntem un Duh? Ce stare! „Adunarea din casa lui…” sau chiar mai putin:”fratii care sunt impreuna cu ei…”.
     Sa nu ne intindem prea mult, sa nu ne adunam mai multi decat cati putem a ne sluji temeinic unii pe altii. 
     Mega-churchul, worshipul, marsurile, catedralele si fastul, sunt lucruri pe care bunicii nostrii le-au lepadat cu oroare. De ce sa ne condamnam nepotii la un primitivism de tip sud-american, al unei religii de fatada, fara implicare, fara pocainta, fara Hristos, fara Har. O religie plina de actiune umana, fara credinta si fara cuvant, cel mult cu filosofii inselatoare ale unor bieti maestrii care sunt disperati in gasirea de solutii pentru a atrage oamenii in temple.

    Nu observati ce val de inselatorie perfida tese diavolul prin religia inchinarii carnale? Muzica, fast, spectacol, temple si atotputernicul:…el, clericul, persoana care face tot, fara masura darului lui Hristos, dar si fara Harul masurat. Cu diploma insa.
    Sa stai o viata inselat si condus de cineva fara autoritate data din Hristos?

     De ce insist?

Iafet va locui in corturile lui Sem!

Am extras citatul de mai jos de pe www.mesia.ro/istoria_3  Ideea mi se pare inedita, adica cum ca noi toti, urmasii dupa carne ai lui Iafet, locuim „corturile” lui Sem.

Cititi si comentati aceste idei stranii. Cred ca  sunt scrise de Wurmbrand.

„…Noe a profetit ca Iafet (din care deriva rasa indo-europeana) „va locui în corturile lui Sem” (din care descind evreii).
Cu alte cuvinte, rasa indo-europeana va trai în sisteme social-temporale create de evrei, asa cum a spus profetul cu mii de ani în urma (Gen. 9:27). Iar Moise i-a spus mai târziu lui Israel: „Vei zidi o casa si n-o vei locui… Vei planta o vie, dar nu vei bea din vinul ei” (Deut. 28:30,39).
Sa ne uitam cum s-au împlinit aceste profetii remarcabile!
Casa crestinatatii a fost zidita de Sem, prin evrei. În crestinismul primar, totul avea o origine evreiasca. Dintre evrei „a iesit dupa trup Mesia, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci”, a scris apostolul Pavel (Rom. 9:5).
Biblia este evreiasca. „Cuvântul lui Dumnezeu le-a fost încredintat doar lor”, a spus Luther.
Apostolii erau evrei. Psalmii cântati în biserici au fost scrisi de David.
Multe secole, întreaga Europa a locuit în cortul lui Sem.

Pasiunea, intre rutina si rutina (…..am fost la Zalau)

1.Am fost la Zalau…de doua ori.

Marturisesc ca de fiecare data sceptic, vorba aia…la pomul laudat….
Prima data, acum vre-o doi ani, la subsolul templului de beton, pe ultima banca. Langa mine o famile de tigani cantau cu mare foc. M-am bucurat pentru ei. Cu ei mai putin, era evidenta detasarea dintre focul pasiunii cu care cantau si cuvintele purtate de melodia intr-adevar arzatoare. M-am gandit ca poate dragostea de cuvinte vine mai tarziu, ca la copii, prima data plans, apoi gangurit, stalcit si… pana la poezie e cale lunga. Nu eram sigur daca asta era calea, dar nu puteam nega puterea atasamentului lor fata de entuziasmul cantatului cu lacrimi. Doar lipsa constientizarii cuvantului ma nelinistea putin. Aveam inima pregatita sa accepte, sa ierte, iar mintea ascutita sa cerceteze duhuri. Sirul de cantari, marturii, poezii, mesaje imi evoca amintirile tineretii, aprig misionar baptist, pe dealuri si vai, semanand entuziasmat entuziasm. Ce mult avem nevoie de asta. Fara foc in cuvinte nici un fel de inima nu arde in nimeni. Dar daca nu e credinta in acele cuvinte? Si inima cu mintea mea se certau…la Zalau.
2.Numai Harul!
Capodopera fratelui Niculita.
Cantata de corul (in sfarsit:: grupul de lauda si inchinare) de tineri, cu mult ritm, sunet si acompaniament. In putine locuri am mai auzit cantandu-se asa. Se repeta refrenul, coplesitor focul din glasul acelor tineri.
Predica, mesajul, nu mi le aminetesc, parca a vorbit un englez, traducere, rugaciune comuna, gata, afara.
M-a intrebat curios un frate: „ei cum a fost, ce parere ai?”