„Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?” Iehu a răspuns: „Ce pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela şi mulţimea vrăjitoriilor ei!”” 2 Împărați 9:22 Un exemplu din Vechiul Testament, despre „pace”. După moartea lui Ahab, împărăția dezbinată a continuat în cele două ramuri, Iuda, cu capitala la Ierusalim și Israel cu capitala la Samaria. Cam această hartă să o aveți în minte ascultând: Dar regele Ioram al împărăției de nord, „Israel” s-a aliat cu „Ahazia”, împăratul din Iuda și ca și cum n-ar mai fi existat dezbinarea, (Calea lui Ieroboam) au pornit chiar un război cu dușmanul: Ramotul din Galaad. Elisei este posibil să își fi avut sediul în „pădurea din mijlocul Camelului” locul unde stătea și Ilie, și unde a nimicit pe proroocii lui Baal. Lecția pe care o avem noi de învățat în aceste vremuri este că „pacea” cu orice preț (și „alianța”) nu este valabilă atunci când nu este în cadrul respectării legământului cu Dumnezeu. Ioram și Ahazia erau obsedați de PACE. Dar nu se poate PACE în prezența închinării la idoli (curvie) și a vrăjitoriei. La fel este in astăzi, când mulțime de culte, unele chiar „aliate” în alianțe caută pacea, dar vrăjitoria și idolatria nu le leapădă. Lumea de astăzi, cea comercială este plină de idoli-obiecte, lucruri spre care „ne aruncăm privirile”, apoi le dorim, apoi ne punem tot stresul vieții ca să le avem și devenim robi lor. Lumea politică (și cea sportivă, filosofică) este plină de idoli-oameni, oameni pe care îi „idolatrizăm” (și alții pe care îi demonizăm, compensatoriu). Lumea religioasă este plină de vrăjitorii, puternic înrădădăcinate, slujbele popilor și pastorilor au înlocuit cuvântul lui Dumnezeu cu datini ale bătrânilor, mai vechi și mai noi. Vrăjitorii sunt și „serviciile divine”, hainele speciale ca de clowni, clădirile decorate ca niște circuri, muzicile aduse din iad, încât așa-zisa biserică a devenit o biserică psihedelică (va urma cu voia lui Dumnezeu o postare), un fenomen pentru a cărui producție dracii sunt felicitați, diavolul se bucură și de care Dumnezeu se rușinează și nu-i numește frați (pe cei ce le place vrăjitoria). Concluzie: nu se poate să fie PACE acolo unde este idolatrie și slujbe popești(vrăjitorii), vă rog să adăugați aici la vrăjitorii: „slujba” de căsătorie, de prohod, de „binecuvântare de copii”, lucruri la care se gândesc oamenii când își „aleg” biserica la care merg toată viața ca vrăjiți, nu din convingere. Nu vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov și cu toți proorocii decât cei ce nu s-au rușinat de Cuvântul lui Dumnezeu, ca proorocii. Cum să stai la masă cu Elisei, când toată viața ai căutat compromisuri și „pace”, ca Ioram, ca Ahazia? Domnul Isus n-a adus pace în lume, ci sabie. Înregistrare din adunare, îmi cer iertare pentru calitatea înregistrării (cu telefonul).
„Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus.” 1 Timotei 4:6 Săptămâna trecută la înmormântare la Aleșd am întâlnit mulți cunoscuți. Fratele care a murit, în etate de aproape 80 de ani și-a petrecut aproape întreaga viață printre „dizidenți”. Ei bine, nu chiar dizidenți, pentru că niciunul nu își spune dizident. Denumirea a fost dată cu generozitate de securiști prin anii ’70 ’80 tuturor celor care nu intrau în ramele cultelor aprobate de ei. Cum eu și soția mea ne-am lipit de „dizidenți” la „spartul târgului”, în toamna lui 1989, din pură convingere, am ajuns să cunoaștem diverse de ramuri și rămurele pe rând. Deși în condiții normale colaborarea este foarte redusă între rămurele, la un astfel de eveniment apare un fel de „ecumenism al necazului”, deosebirile sunt lăsate la o parte și așa am întâlnit mulți cunoscuți. Un prieten care făcuse facultatea la Cluj a ținut să-mi spună cât de mult i-a folosit istoria hutteriților pe care am publicat-o pe blog și pe care a urmărit-o episod cu episod în foileton. M-am bucurat că nu am lucrat degeaba și am schimbat cu el câteva gânduri despre hutteriți. Apoi ne-am povestit necazurile, bolile și operațiile, ale noastre, ale soțiilor noastre. Un alt frate, de vază de data aceasta, despre care nu credeam că îmi urmărește blogul, m-a întrebat senin dacă nu am avut probleme cu ăștia a lui Zac Poonen pentru ce am scris. Mi-a spus că i-a folosit ceea ce a citit. Și eu am mulțumit în gând lui Dumnezeu că nu am scris degeaba. Au mai fost doi pe care nu îi cunoșteam și cel care m-a prezentat a zis că eu sunt cel cu blogul, dar la aceștia era evident că nu le-a plăcut. În timpul înmormântării a fost un frig cumplit, deși nu era foarte frig afară, dar era un vânt care trecea prin tine. La groapă s-a oprit vântul. Nu știu dacă frigul încasat sau gastrita care mă tot sâcâie au fost cauza faptului că sâmbătă aproape toată ziua am dormitat. Nu am putut să fac mai nimic așa că am ascultat predici. Cred că am ascultat trei patru de Dan Bercian de la Unison Zalău. În una din predici pomenea despre muzica modernă care cucerește pe tineri și mi-am amintit de postarea de acum 14 ani, când am scris după ce am fost la Zalău și un frate m-a întrebat ce părere am. Atunci am spus acelui frate că „vantul muzicii saltarete care a adunat aceasta pleava, o va si imprastia, prin altcineva cu vantul unei muzici mai saltarete”, vezi punctul 6 de aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2009/04/07/pasiunea-de-la-rutina-la-rutina-am-fost-la-zalau/. După tonul lui Bercian, am bănuit că deja a bătut vântul, așa că am luat la telefon pe acel frate și l-am întrebat dacă a apărut vreo biserică mai bolundă prin Zalău și mi-a confirmat că a fost Trancă de la Baia mare și a deschis deja un fel de discotecă pocăită. Spunea Bercian în una din predici, dar nu mai știu în care, că a apărut un alt tip de biserică și spunea asta cu mare regret. În mică măsură împărtășesc părerea lui, dar nu și durerea lui. Pentru că cei care au urmat acest trend, au călcat pe o cale de o direcție dată tocmai de cei care se plâng: emoționalismul ca marker, ca scop, ca standard. Iar dacă emoția este Dumnezeu, atunci hai să creăm emoție. Și dacă vom crea o emoție puternică, vom avea un Dumnezeu puternic. „Caci câte emoții ai, atâția dumnezei ai Israele!„ Duminică seara iarăși am intrat pe net și m am uitat la mai multe biserici. Pustan prezenta emoția lui originală inconfundabilă, patentată la „Cireșarii”. La biserica unde am fost eu, predica fiul unui prieten de-al meu, prieten cu care umblasem și suferisem prin tinerețe. Am cunoscut pe mama și pe tatăl lui înainte de a se căsători. Acum mama lui a plecat la Domnul. El este pastor și predică același tip de mesaj emoțional și motivant pe care îl predicam și eu acum 30 de ani, și tatăl lui, într un mod la fel de emoționant-motivant în care a stat tatăl lui o noapte cu mine de vorbă atunci când am spus că vreau să ies din cult. Tatăl lui a fost singurul din prietenii mei cu care umblam prin țară, care a suferit real pentru mine și a venit special din Banat până la Cluj, atunci în 1989, să stea cu mine de vorbă și a stat o noapte întreagă până dimineața, l-am dus la gară i-am dat o geantă cu cărți (broșuri de evanghelizare) și de atunci nu ne-am mai văzut. La două din bisericile penticostale am ascultat, la una din ele un mesaj împotriva muzicii care atrage tinerii în biserici moderne și la altă biserică un mesaj foarte clar spus de un pastor american plecat din Baia mare, împotriva purtării de bijuterii, a coafurilor și a hainelor scumpe. Mesaje periculoase, care îndepărtează tinerii, pentru că sunt deja multe biserici care atrag acești tineri tocmai prin lipsa acestor garduri și prin muzica aceea plăcută lor. Am meditat asupra durerilor și pasiunilor celor care vor să împiedice o alunecare aproape inevitabilă și când am discutat săptămâna aceasta la muncă cu una din colege care merge la o astfel de biserică, încă conservatoare, mi-a spus că la ei baticul a devenit „clătită” (adică e înfășurat, m-am prins) și mi-a arătat două degete, lățimea „clătitei”. Din vocea ei, era evident în care parte va cădea copacul. Ascultând totuși pe sărite cele opt mesaje duminică seara, mi-am dat seama că toți vorbitorii au o anumită limită în împingerea ideilor în acest spațiu emoțional și motivant acceptat de ascultători. Spunea Bercian sâmbătă și mi-am amintit de el că „noul model de biserică” nu este modelul de biserică nou testamental. Acum 15 ani când am început blogul sau poate chiar mai înainte, am publicat pe net un material tradus despre adunările de casă, care știu că i-a plăcut foarte mult lui Bercian și pentru că la mine scria că poate fi preluat fără restricție, a preluat materialul și l-a citit la radio Unison și l-a și publicat pe net parcă. Modelele de biserică, atât cel modern cu trupe de închinare, sală întunecată, pastor chitarist și popor care stă un ceas în picioare, repetând aceleași fraze ca niște mantre, cât și cel conservator, cu pastor, cor și ascultători evlavioși, ambele modele nu sunt biblice. Așa că această generație seamănă cu generația din vremea Domnului Isus, cu niște copii care strigă unii la alții: v-am zis și n-ați făcut. Având o destul de îndelungată experiență în marketing și în reclamele online, știu că rata de click normală este undeva între 1 și 2% raportată la afișări, iar la anumite reclame țintite, poate ajunge până la 10%, adică din 100 de oameni care văd o reclamă, unul dă click și rata de conversie este iarăși foarte mică, poate din 100 de oameni care dau click, unul cumpără produsul. Asta înseamnă 1 la 10.000 eficiență. Vorbim de o poză și două cuvinte care crează o emoție fulgerător de scurtă. Dacă aplicăm acest raport la puterea de convingere a unui cuvânt și la pilda semănătorului, vom vedea că Domnul Isus vorbește despre un raport de 1 la 4, ceea ce este încurajator, dar și mai încurajator decât atât este că raportul de înmulțire al seminței este 1 la 30, sau 1 la 60 sau, 1 la 100. Așa că, chiar dacă se pierd trei boabe din patru, bobul rămas nu va mai face doar patru boabe, ci va face 30 sau 60, sau 100, adică de șapte ori, de 15 ori sau de 25 de ori mai mult decât cele 4, din care 3 s-au pierdut Acesta este folosul mare al argumentului, al scrisului și cred că modelul de biserică pe care îl aplicăm noi doi acuma, eu, cel care am scris acest mesaj și tu, cititorul meu care ajungi la sfârșitul lui cu cititul, este un model bun, care dărâmă și modelul după care plâng unii și modelul la care visează alții, ca fiind anacronice și învechite. Este ridicol ca cineva să poată să învețe matematică în ritm de rock și nu i-a trecut nimănui prin cap să transforme școala în discotecă, pentru ușurarea și acceptarea materiilor. Eu zic că nu ar trebui opriți acești oameni în direcția lor spre biserica super distractivă, pentru că fenomenul se va eroda singur, trebuie lăsat. Direcția luată dovedește puținătatea de minte, lipsa de pricepere și faptul că ei adună un mare număr de oameni în jurul lor, nu ar trebui să fie mai întristător decât faptul că sunt un mare număr de catolici în jurul nostru, al tuturor, sau de ortodocși, care umblă după același fel de idoli emoționali. Ce dacă acești idoli emoționali noi sunt „evanghelici”? Dumnezeu nu sunt. Nici bisericismul, pe care acești plictisiți l-au părăsit, nu este de lăudat, pentru că tot căruța emoțiilor este pusă în fața cailor, a cuvântului și este tot mai încărcată căruța asta. Când nu ai temple de zidit, culte de aparat, tradiții de prelungit, îți rămâne puțin, îți rămâne Cuvântul, argumentul, durerea și cel mai de seamă lucrul pe care îl putem promova este învățătura care duce la angajament. Angajamentul iubirii stăpânului, Cel fără templu, cel fără cult, cel fără casă, cel fără bani și „fără ceva care să ne placă„. Cine vrea să placă Lui, va trebui să fie ca El în lumea aceasta. Ce dacă noi mai ardem poate doar câțiva ani!? Am numărat postările de pe blog, peste 3000, wordpress îmi spune și numărul de cuvinte, aproape 10 milioane în acest blog. Mult. Biblia are 700.000 de cuvinte. Cam 14 Biblii e doar blogul. Lucrarea noastră se aseamănă cu o jertfă, încălzim și hrănim atâta timp cât ardem. După ce ne stingem, va arde altcineva, așa cum și în noi, cineva a pus acest foc și acela care l-a pus, acum nu mai arde. Nu putem acorda unui cult sau unei organizații slujba asta de a transmite focul. Pe mine m-au aprins cărțile, poeziile, cântările și aproape nici un om din cei care au pus făclia între vreascurile minții mele nu a fost slujitor al cultului la care mă închinam ca la un idol, împreună cu părinții mei. Socotesc că Dumnezeu a binecuvântat în aceste vremuri din urmă pe copiii lui cu acest har al comunicării prin internet. Mai socotesc că diferența dintre modelul de biserică nou testamental și modelele de biserică actuale este dată de absența sau prezența argumentului, de limitarea lui și de împărțirea slavei argumentului (credinței într-un cuvânt etic, logic) cu slava idolului emoționalismului. Niciunul din vorbitorii invitați pentru 500 € nu va evada din limitele constrânse de emoționalism și nu va rupe niciun deget acestei statui, darmite să dea jos pe idol de pe soclu, ca Samson, sau ca Iehu, sau ca Ilie, sau ca Elisei. „Noi am dezvoltat în bisericile noastre muzica, muzica și iarăși muzica, de aceea lucrarea nu merge, de aceea nu merge ……”
spunea Olah, acuzând igrasia aceasta a sufletelor. Mă gândesc mult la Olah. Pentru că aceasta este prima postare pe care o scriu dictând în fața telefonului, datorită faptului că WhatsApp a inventat trimiterea de mesaje către tine însuți (o invenție pe care am așteptat-o de mult și mi-am dorit-o și pe care o socotesc la fel de mare ca inventarea cifrei 0 în matematică), de mult timp trimițând soției mesaje pe care vroiam să le trec de pe telefon pe computer, extind puțin postarea cu niște amintiri din copilărie. A venit Olah la evanghelizare în comuna vecina prin 1974 sau 75 și am plecat cu camionul colectivului la evanghelizare. Eram copil, aveam 7-8 ani. Am trecut prin pădure, ne loveau crengile copacilor și cântam. Am învățat două cântări atunci: Numai harul și Eu am un scump mântuitor prin încercări și noapte. Erau cântări proaspăt aduse de la Sibiu, de fratele Dinu. În satul unde s-a ținut evanghelizarea era o biserica maghiară mare. Olah a predicat în ambele limbi, era plină biserica, curtea și drumul. Sute de oameni. Era în plin comunism și nu pot să uit mulțimile de oameni care am plecat de acolo, nu pot să uit nici focul pe care îl avea în vorbire acel om, deși eu eram un copil. M-a șocat și a fost pentru mine o întrebare nerăspunsă timp de decenii, de ce după plecarea lui în America, acest om s-a stins. Nu am avut răspuns mult timp, până când, acum mai bine de 15 ani, prin 2007, fiind în Danemarca cu afaceri, la una din casele unde am găsit cazare, nu mergea netul. Dar pentru că aveam descărcate niște materiale dinainte, le-am citit și m-am cutremurat. În noaptea aceea am scris postarea „Surse instruite diferențiat” și am publicat-o probabil în seara următoare, când am avut net sau din ceva benzinărie. Încă nu aveam roaming de date. Am înțeles mult mai târziu că Olah a fost faultat de IȚ ca să plece din Oradea și el a aterizat în America într un „cuib cald de frați securiști” care l-au paralizat prin influențare pozitivă. Am testat presupunerea mea și mi a fost confirmată din mai multe direcții în ultimii ani. (Mă bucur că pot scrie vorbind, chiar dacă ulterior trebuie să pun cratimele, pentru că încă Gboard nu se descurcă cu ele, deși am observat că „dictatorul” de pe Mac le pune unde trebuie. Totuși e mai comod să stai cu telefonul în palmă decât cu Mac-ul în brațe.) Poate modelul de biserică pe care îl vrea Dumnezeu pentru noi acum este acest model de fiecare zi, să asculți, să vorbești, să scrii, să spui, așa cum am spus în această poezie:
„De-acea scriu acum şi spun şi m-ostenesc şi sap in minţi Cuvântul ca sămânţă-l pun şi pun ai harului arginţi în sfântul Său negoţ spre-a fi dat la zarafi şi înmulţit, s-aducă rod şi-a deveni îmbelşugat şi înmiit.
Bogatul Har!!! …..la tron să mergi prin sfâşiata Lui perdea, acum să intri, să alergi, doar langă Cel bătut cu vergi şi Înviat…Îl vei vedea.
….din plinătatea Lui să iei Har peste Har, să ai, să dai….
Epistola către Evrei: ne-nvaţă că atunci când ai
..nevoie de-ajutor şi Har să te apropii curajos să intri-n cort, pân’ la altar, pân’ la Hristos.
Izvorul Harului e-aici In Trupul Său cel „zdrenţăros”, („iţi întorceai faţa de la El.”) în fraţii cei smeriţi şi mici…. în ei să-L cauţi pe Hristos.
Nu-l căuta în Sinedriu nici la Irod, nici la Pilat a fost pe-acolo, dar e viu a Înviat.
Acum e-n fraţii Lui, în toţi, cu ei El S-a asemănat, cu ei şi tu să te socoţi îngemănat.
Rămâi in El, în Trupul Lui în felul Lui smerit …şi mic …şi ne-nsemnat …şi neiubit. Te fă nimic. Slujeşte doar cu Har, cu Harul dat, dă altora ce tu ai căpătat.
Aruncă-ţi pâinea-n ape, în pustii şi după multă vreme-o vei găsi! Cununa n-o vei căpăta pe drum şi gloria nu e pentru aici, ce mici sunt cei ce mari iţi par acum, ce mari sunt cei ce-ţi par aicea mici.
Tu te-nsoţeşte cu cei fără pungi, cu ei să plângi, să suferi, să te rogi, fereşte-te de cei în haine lungi ce scaune-şi înalţă-n sinagogi!
Să fi găsit tot timpul ÎN HRISTOS îndreptăţirea Lui să-ţi fie scut. În Trupul Lui, să fi spre-al Lui folos, de Domnul fi-vei BINE-CUNOSCUT!
Cred că această comunicare limitată la nivel de etnie, de limbă română, nu doar la nivel de țară, ci la grup de limba este o mare binecuvântare pe care Dumnezeu a dat-o copiilor săi în această „persecuție a distracției” pe care o trăim. De fapt o persecuție a distragerii, distracția înseamnă distragere adică nefocusare sau defocusare. Abaterea de la țintă. Închei jertfa mea de seară, dorindu-vă și îndemnându-vă să aplicați modelul de adunare nou testamental: „unde sunt doi sau trei adunați în numele meu acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” Putem să facem foarte bine lucrul acesta în fiecare zi, unul scriind și altul citind, este exact același lucru ca și când unul vorbește și celălalt ascultă. De aceea eu îndemn pe orice om care are un mesaj de transmis pentru Domnul și de dragul lui oamenilor și pentru salvarea și zidirea lor, să scrie și să vorbească. Un model de adunare imposibil de oprit. „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat” iar forța argumentului va dărâma de pe soclurile din mințile oamenilor orice fel de idol, și mai ales îi va sparge și îi va dezumfla pe aceștia gonflabili, idolii emoționali.
„Calumniare audacter et semper aliquid adhaerebit – Calomniază cu îndrăzneală și întotdeauna ceva se va lipi.” Machiavelli.
Eram miercuri la înmormântare la Aleșd, când am fost sunat de la librărie că mi-a venit cartea. Comandasem Istoria Clujului volumul 1 de Jakab Elek, după ce nu am găsit-o la mai multe librării și nici pe net. Am citit-o pe nerăsuflate seara. Citisem volumul doi înainte, destul de bine scris. Volumul unu, destul de prost. Dar autorul, trăind în secolul 19 a fost mai aproape de evenimente, dar departe de calitatea de a scrie captivant. Totuși a menționat spre sfârșit un nume despre care parcă citisem în altă carte: Totfalusi Miklos. Am scotocit pe Google, prin cărți. Tipograf de excepție, trimis de Miklos Bethlen în Olanda cu următorul gând: „Fură doar meșteșugurile Olandei și hai să facem puțină Olanda din Transilvania, până când tu și cu mine avem fiecare câte un tonă de aur.” Despre Miklos Betlen am mai scris aici și aici. A mers Totfalusi al nostru din Transilvania tocmai la Amsterdam prin 1680, unde a stat aproape 10 ani și după sfatul lui Bethlen a ajuns în scurt timp cel mai bun tipograf din Europa, din lume. Unul din fonturile cele mai folosite de noi toți este creația lui: Janson. A realizat formele de tipar pentru alfabetul Georgian (gruzin, ivir) și a tipărit Biblia maghiară la un înalt nivel calitativ. A realizat fonturi chiar și pentru ebraică și greacă. A vrut să se întoarcă în Transilvania natală și s-a și întors în 1689, aducând cu el 9 care pline cu unelte și cărți și toată averea lui care nu era mică. A început să tipărească la Cluj pentru neamul lui maghiar, un neam ingrat și nerecunoscător, lipsit de obiceiul cititului la acea vreme. A pierdut averea și a dobândit invidie mai întâi și apoi calomnie cât cuprinde de la fețele bisericești reformate ale vremii. A murit la Cluj în 1702, acrit, înainte de vreme, la vârsta de 52 de ani și este înmormântat în cimitirul central. A fost un om cu o inimă largă, un om al altor vremuri, luminat și dedicat poporului său și lui Dumnezeu. A suferit enorm datorită ingratitudinii semenilor care ar fi trebuit să înțeleagă munca lui. Să citim rândurile scrie de Miklos (Nicolae) Bethlen, contemporan cu evenimentele (autorul Diplomei leopoldine) la moartea lui Totfalusi: „Atunci când sufletul rar al marelui meșter Totfalusi Miklos încetă să mai existe din pricina morii de la Unguraş ce i-a fost luată şi a prigoanei întreprinse împotriva sa de profesorul Csepregi Mihaly, am socotit potrivit ca, şi în acord cu propriul său testament, să cumpărăm mijloacele scumpe necesare meşteşugului său tipografic de la văduva sa pentru biserică. Pentru inventariere şi preluare, l-am trimis la Cluj pe profesorul alba-iulian Kaposi Samuel, pentru dusul şi întorsul său au fost necesari 3000 de forinți ungureşti, deşi toată treaba ar fi făcut şi mai mult. Întrucât guvenatorul era cam bolnav, ne-am adunat în consistoriu la casa lui Nalaczi Istvan, am prezidat eu, explicând că acum e locul şi timpul pentru cei a căror inimă e îndemnată de Dumnezeu să doneze bani. Of, Doamne! Dumnezeule! Ce tăcere cumplită; dacă Domnul Isus Hnstos nu zice „deschide-te” şi, la fel ca în cazul Lidiei, nu deschide inimile; au fost promişi de unii cinci forinţi, de alții şase, mare minune ca unii să promită cincisprezece sau douăzeci, poate doi sau trei; promisiunile tuturor fruntaşilor nobili sau ale consistoriului întreg cred că nu se ridicau la trei sau patru sute de forinți. Ca încasator a fost desemnat judecătorul curții, Simonfi Mihaly, dar n-a încasat poate nimic, pentru că, pe cât ştiu eu, n-a prezentat nimic, măcar că vai ce ar fi furat suma. Mi s-a făcut negru în faţa ochilor, am zvârlit pe masă inventarul din fața mea și alte acte, zicând: Domnii mei! Ce credeți domniile voastre? Poate credeți domniile voastre că dacă nu dați nimic, dacă sunteți atât de reci, ăsta nu e un păcat? Să ştiţi că e un păcat nu mai mic, ci mai mate decât dezmăţul şi beţia multor tineri sau un omor din mânie şi ceartă subită: să nu dai dacă ai; căci păcatele acelea se întâmplă de multe ori numai din slăbiciune, din pornire bruscă și îndată regretată, în schimb asta e ex deliberata malitia et ingratitudine erga deum et ejus evangelium (dintr-o rea-voință deliberată şi o ingratitudine față de Dumnezeu și evanghelia sa). Să nu dea domniile voastre daruri, ci doar împrumuturi, şi nu mai mult de o mie de fonnți; eu voi restitui şi asta din banii câştigaţi de colegiu, şi, dacă o voi putea convinge pe văduvă (căreia, pentru anumite pricini, e poate mai bine să nu-i dăm deodată toată suma de trei mii de fonnți), o voi compensa în întregime în trei rânduri, în decurs de doi ani. In toate astea, eu aveam încredere, în parte, în punga guvernatorului, a lui Nalaczi, a hui Keresztesi şi a unor mari nobili absenți, precum şi în punga mea. Plata în trei rate, așa cum am spus-o eu, le-a plăcut, dar în împrumutare râvna a fost tot atât de mare ca adineaoni în dăruire, apoi în schimb găsirăm următoarea soluţie: să cerem împrumut domnului guvernator, sau să vindem domnului domeniul din Stârciu, porțiune făcând parte din posesiunea Șimleu, care nu e, se poate spune, de nici un folos pentru colegiu din cauza funcționarilor aparținând domnului şi domnilor composesori Banffi. Așa a fost bine. Au fost trumişi la domnul doi nobili fruntaşi, dar el trimise vorbă că nu are bani, aşa că aci nu s-a operat nimic; nu mai știu, ce a făcut pe urmă văduva cu instrumentele.” Dar mintea lui Bethlen, deși evanghelic, era plină de bani, moșteniri, războaie și lupta continuă pentru păstrarea Transilvaniei departe de dominarea catolică, nici el nu a reușit în ce a vrut. Betheln Miklos a fost totuși un om onest, în care ideea și spiritul, au dominat peste carne și materie. Să-l lăsăm și pe Elek să-l descrie pe Totfalusi : „După această perioadă de pregătire, el a ajuns să fie atât de bun în tot ceea ce făcea, încât nu a mai avut rival în Europa, prin urmare toată lumea a dorit să înveţe de la el această meserie. Ducându-i-se vestea cu repeziciune, el a primit cereri de peste tot pentru a pregăti ucenici în arta de a face litere sau matrici. A reuşit să facă aşa ceva în tipografia Papală, apoi pentru Arhiducele de Etruria care doar o dată i-a trimis suma de 11.000 de florini. Pentru regele Georgiei a pregătit litere noi, organizându-i propria tipografie. Măiestria de care dădea dovadă i-a adus numeroase comori. A tipănt Biblia la Amsterdam în anul 1685, într-un format mai mic, dar foarte frumos, apoi separat Noul Testament, Cartea Psalmilor în 12 culori, pe cheltuială proprie, o lucrare pentru care nimeni nu a dat nici măcar un bănuţ. Ulterior, împreună cu câţiva tineri maghiari pe care i-a acceptat alături de el (cazul lui ‘Tseisi Jânos şi Kapusi Sâmuel), a aranjat maniera specifică maghiară de scriere ceea ce el împreună cu tovarăşii săi a continuat să facă şi ulterior…. Însă [aşa cum bine se ştie] orice lucru foarte bine făcut are şi invidioşii săi [Ubi lumen et umbra). Altfel spus, după fapta cea bună, şchiopătează şi invidia. Au existat, în acea perioadă, şi din aceia care au ocărât oboseala şi munca pe care el a depus-o, în consecinţă nici pe el nu l-au stimat. După ce a tipărit Biblia atât de frumos, anumiţi oameni au dorit să-l înstrăineze. În atare condiţii, el a fost nevoit să scrie două cărţi, una în limba latină, iar cealaltă în limba maghiară. Prima este intitulată Apologia Bibliorum. A.1684 Amstelodalmi impressorum, ut et Ortographie in his observatae. Claudiopoli 1697. 8.2. Cealaltă lucrare se numeşte M. Totfalusa K Miklosnak maga személyének, életének és különös cselekedeteinekmentsége, (O scuză pentru persoana lui, viața și acțiunile sale deosebite pe care a fost nevoit să-l scrie împotriva celor vechi, care sunt deci obstacole în calea binelui comun, Cluj 1698). Pe acestea s-a văzut deci constrâns să le scrie împotriva celor care s-au ridicat împotriva binelui pe care el l-a făcut. Cu precădere în lucrarea ultimă, el îşi prezintă dragostea faţă de patria sa, apoi numeroasele sale eforturi, succesele dobândite, demersurile depuse în jurul tipăririi Bibliei, făcând referire şi la ajutorul vizibil al lui Dumnezeu. Nu a omis să vorbească despre antipatia clujenilor faţă de persoana sa, de numeroasele şicane venite atât din partea clerului, cât şi din partea oraşului. ….. În atari condiţii, el a fost chemat la conciliul bisericesc din anul 1698 unde i s-a poruncit să nu îşi distribuie cărțile pe care le-a tipărit, iar pe cele deja date să le recupereze în regim de urgență. Legat de cei pe care i-a jignit, i s-a mai impus să-şi prezinte scuzele de ngoare. El a făcut aceasta şi chiar mai mult decât atât. Scuzele exprimate le-a tipărit, ceea ce înseamnă că, pentru restul lumii, nu el, ci răuvoitorii au avut câştig de cauză în polemica începută. Din cauza numeroaselor suferinţe îndurate — el însuşi fiind obişnuit cu libertatea de mişcare de care s-a bucurat în Belgia — nu a mai fost capabil să ducă povara până la capăt. A suportat greu supărările ce i-au fost pricinuite, motiv pentru care l-a şi lovit guta. De aceea, timp de câţiva ani, nu şi-a mai putut utiliza mâinile şi picioarele. În anul 1702, la 52 de ani, s-a stins din viaţă.„ Fiind în anul Domnului 2023, am scotocit pe Google cu titlul maghiar al acestei ultime lucrări și am scrolat până am găsit altceva decât .pdf. Am deschis și am tradus cu Google. Vă dau și vouă linkul. http://mek.oszk.hu/00200/00247/00247.htm Cu textul ăsta mi s-a dus seara de alaltăieri și o parte din noapte. Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, iar una din cele mai bune căi este să le citești cărțile, să umbli cu ei, cu gândurile lor. În ultimele luni am fost calomniat îngrozitor, (e drept că am dat și motiv, ca să aflu de unde bate vântul), dar gradul de demonizare în care am fost pictat m-a făcut și pe mine să mă mir. Dar acest Totfalusi a fost pictat mult mai rău de contemporanii lui. Citind pe Totfalusi mi-am amintit de poezia lui Tatiana: „Şi fraţii şi surorile se miră de câte strigă el c-ai înfăptuit şi unul câte unul se răsfiră prietenii şi cei ce te-au iubit.” poezia Șimei…. Vă dau câteva citate din cartea lui Totfalusi, deși nu am citit tot textul și sigur voi mai găsi: „Nu e de mirare că sunt înstrăinați de mine, pentru că regula lui Machiavellus este foarte adevărată: Calumniare audacter et semper aliquid adhaerebit (Calomniază cu îndrăzneală și întotdeauna ceva se va lipi.). Fie că a fost făcută de mine, fie de alții, (calomnia) a prins repede, mai ales la cei care aveau niște interese lumești în ea, ca să-l pot schilodi. [Cartea lui Samuel I] 19:4-5.: Ionatan a vorbit bine despre David, dar harurile lui (după cum îmi place din cuvintele și din toate intențiile lor) au spus nu numai bine, ci și lucruri spre riscul meu și s-au înstrăinat complet de la mine maiestăţile şi harurile lor.„
Traducerea Google din maghiară lasă de dorit cu siguranță.
Descriind lipsa de interes în citirea Bibliei care exista în Transilvania, comparativ cu Anglia, el scrie: „Am tipărit acolo (la Amsterdam, în limba maghiară) puține Biblii (cum știți, doar un sfert și jumătate de mie) în comparație cu alții: au tipărit zeci de mii de Biblii. În ceea ce privește Biblia engleză, numai în Amsterdam (cum mi s-a referit), cincizeci de mii sunt înregistrate în Anglia în fiecare an: și asta numai pe furiș, și câte sunt tipărite acolo? Pentru că oamenii de acolo (Anglia) sunt curioși și iubitori de carte și știință, spre deosebire de aici (Transilvania, Cluj, 1698). Doar un om obișnuit are o bibliotecă decentă acolo.„
A fost nevoit să-și ardă propriile cărți, atât de mare a fost ura prelaților reformați împotriva lui. Îl numeau în batjocură „fierarul” și îl urau pentru că el, un tipograf a avut curajul să facă corecturi textului biblic. Totfalusi a fost un om al meseriei, un om înaintea timpului său, timp în care doar nobilii, posesori de pământ aveau voie să fie bogați….și popii. El a devenit bogat prin meseria lui, apoi a vrut să pună bogăția în slujba poporului său. Deșert vis. Așa că acum, ca români, dacă privim puțin peste gard la vecini, ne liniștim, nu numai ai noștri au avut obiceiul să-și omoare binefăcătorii și să-și laude lichelele. A scris și despre români Totfalusi, cum că n-ar putea maghiarii să fie o lumină pentru popoarele din jur dacă nu sunt o lumină pentru ei mai întâi: „Pentru că după cum sângele merge la inimă și de acolo îl împarte tuturor membrilor, tot așa, din moment ce comerțul înflorește, de acolo lucrările voinței distrag întreaga lume, sau cel puțin țările vecine; dar aici trăim intr-un astfel de colț de lume încât dacă nu se vinde printre noi (Biblia), nu o putem comunica vecinilor. Pentru că nici polonezii, nici românii, nici tătarii, nici turcii, etc. nu au nevoie de cartea noastră.„ Cât despre necazurile prin care a trecut, le-a primit ca din mâna lui Dumnezeu, conștient că fiecare necaz vine cu un har după aceea. „Cine găsește căpăstrul (freno în latină, frână), caută și calul acolo.” Memoria i-a fost reabilitată cu greu în timp, iar în 1991 în satul natal, Tăuții Măgheruș, lângă Baia Mare a fost deschis un muzeu cu numele lui.
Meditând asupra evlaviei, (angajamentului) creștin și asupra a ce trebuie să conțină „învățătura care duce la angajament” mi-am amintit termenul „formă de evlavie” și am zis: ia să văd termenul grec. Mă așteptat să fie (pseudo=ψευδο) ca și în cazul „apostoli mincinoși” sau „frați mincinoși” sau „învățători mincinoși” sau „martori mincinoși„. La 2 Timotei 3:5 „având doar o formă de evlavie” avem la original „ἔχοντες μόρφωσιν εὐσεβείας=echontes morphōsin eusebeias” unde termenul vine ca și în traducerea română de la formă, adică de la ceva exterior. Bunul simț ne cere să mai vedem vreun context în care acest termen este folosit și îl mai găsim în Noul Testament doar la Romani 2:20 „ἔχοντα τὴν μόρφωσιν τῆς γνώσεως καὶ τῆς ἀληθείας=echonta tenmorphosin tes gnoseos kai tec aleteias” tradus în românește „în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului.” Am mers și la comentarii și ceea ce scriu eu aici este o concluzie. La Romani 2:20 socotesc că traducerea lui morphosin cu dreptar este destul de deficitară, lipsindu-ne de sensul plin al mesajului dorit de a fi transmis de Domnul. În primul rând este un pic de inconsecvență: dacă ai folosit într-un loc (2 Tim 3:5) termenul de morphosin (formă) în sensul (evident negativ) de „formă de”, s-ar fi cerut consecvență și în al doilea loc să se pună aceeași traducere, pentru că este vorba tot de ceva negativ. Cum ar suna tradus corect Romani 2:20? „Tu care te numești iudeu…pentru că ai o formă a cunoștinței și a adevărului în lege„. Așa că a fost tradus greșit socotesc, cu „dreptarul cunoștinței și adevărului”. Argumente: 1. Atât KJV, cât și în românește fratele Socoteanu, sau Fidela traduc morphosin tot cu formă, dar acesta nu este un argument suprem. 2. Termenul dreptar este un termen pozitiv, pe când „formă de” este unul negativ. Sunt două cazuri în Noul Testament unde care termenul dreptar în română traduce cu totul altceva decât morphosin. Să le luăm pe rând” 2.1 „Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l” 2 Timotei 1:13 la original fiind ὑποτύπωσιν=hipotiposin, adică standard, model, exemplu, evident cu sens pozitiv. Chiar unele traduceri scriu aici „să ai un model„. Se poate înțelege și sensul de prototip, sau chiar de standard. 2.2 „Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, caopildă celor ce ar crede în El, în urmă” adică πρὸς ὑποτύπωσιν τῶν μελλόντων πιστεύειν ἐπ’ αὐτῷ = pros hypotypōsin ton mellonton pisteuein ep auto„, „ca un model (prototip am putea spune în termeni moderni) celor ce vor crede în El”. Așa că dreptar este un termen pozitiv, apostolul Pavel are chiar precizarea: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” 1 Corinteni 11:1 O, dacă am putea spune și unii dintre noi acest lucru!? Aici nu este o figură de stil, ci o realitate care s-a petrecut cu Pavel, ce i-a spus chiar Domnul Isus lui Anania din Damasc într-o vedenie: „el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel,şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Fapte 9:15-16 Am vorbit tocmai duminică despre acest subiect, despre creștini care urmăresc suferința pentru și împreună cu Domnul și cei care urmăresc distracția. Așa că dacă Domnul Isus a suferit, dacă apostolul Pavel (prototipul) a suferit, cu siguranță acesta este standardul, modelul, dreptarul de urmat și de urmărit pentru fiecare creștin. Dar și „dreptar” este un termen prea slab. Orice traducere trebuie să cuprindă cel mai bun sens al cuvântului, iar limbile sunt destul de bogate să aibă sinonime suficiente ca să nu rămânem legați dogmatic de un anume termen. Socotesc că termenul „model” este cel mai bun pentru hypotypōsin, sau standard, sau chiar prototip, dacă le-am putea adăuga la subsol, pentru a sublinia acea înțelegere a cuvântului, acolo unde încap mai multe înțelegeri. Să revin la argumente: 3. Poate cel mai important argument al traducerii lui Romani 2:20 cu formă de cunoștință sau „formă a cunoștinței și adevărului în lege” este cel profetic. Vorbind despre îndepărtarea evreilor de standardul moral (etic) al legii care urmărea formarea în om a cunoștinței și urmărirea adevărului, textul sugerat este cel din Maleahi, care la câteva generații după Isaia constată deja îndepărtarea: „voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi” Maleahi 2:8. Este o constatare, o realitate, adică ei au făcut din lege, au transformat deja legea, au deformat-o și „căutați la fața oamenilor când tălmăciți legea„, adică fac tălmăcirea pentru folos propriu. Ajunseseră în „forma de” cunoștință și de adevăr înfierată mai târziu de Domnul Isus și de apostol. Și aici, ca peste tot în Scripturi, profeții, Domnul Isus și apostolii au fost în același duh. Să mai amintesc din Maleahi, „legea adevărului era în gura lui (Levi)” (v6) și „buzele preotului trebuie să păzească știința” (v7) dar sub imperiul sucirii Cuvântului timp de secole, în loc de adevăr și știință avem „o formă de cunoștință și de adevăr în lege„. Este o acuzație în text, chiar o ironie: „tu care te fălești„, înveți pe alții de pe o poziție superioară, dar de fapt ai doar forma. Așa că un termen mai bun decât dreptar la Romani 2:20 ar fi cel negativ, „formă de” (morphosin), o „formă de cunoștință și de adevăr” dezvoltată de pe vremea lui Isaia de când a venit orbirea „peste poporul acesta”. Dragii mei, e pandemie de Hristoși falși, epidemie de biserici și mișcări cu nume care mai de care mai sugestive. Fiecare se dă nașterea și renașterea creștinismului autentic, coada la cireașa teologiei, gaura covrigului din coada câinelui de care a zis apostolul să ne ferim. În acest vid de credință, beznă de cunoaștere, în această ceață de discernământ avem nevoie de dreptar, de standard, de model bine definit mai întâi și apoi avem nevoie de deosebirea formelor de realități. Deci nu avem voie să amestecăm termenii, trebuie să vedem cum au folosit profeții, apostolii și Domnul Isus acești termeni și vom prinde corect mesajul și vom cere starea după voia lui Dumnezeu transmisă de acest mesaj. Și cu siguranță, ceea ce iubim, aceea ce vom cere și aceea vom căpăta. Fără dragoste de Adevăr, nici nu-L vom cere și cred că cine nu iubește Adevărul Cuvântului nici n-a ajuns cu cititul până aici.
„Un interviu în exclusivitate cu una dintre cele mai enigmatice figuri publice din Israel: scriitorul Amir Tsarfati, cunoscut pentru interpretarea lui privind profețiile biblice și punctele de vedere originale asupra evenimentelor majore care au loc în lume. În dialogul cu Manu Ionescu, Tsarfati dezvăluie și legăturile speciale pe care le are cu România. Interviul a fost realizat în Hotelul David Citadel din Ierusalim.” EVZ
Amir are curajul de a vorbi liber despre lucruri de care alții se rușinează și acest lucru e important. Adăugați vă rog la opiniile lui Tsarfati punctul de vedere al lui Dan Bruce.
Ieri a fost 5 ianuarie, dată la care de obicei în fiecare an, afară sunt – 10 sau – 20 ° așa zisul ger al Bobotezei. Dimineață am văzut în grădină o garofiță mov și două gura leului înflorite, ghioceii sunt deschiși și în luna decembrie am tuns iarba de două ori. Avem musafiri din Statele Unite și azi am fost la munte. Am sperat să vedem puțină zăpadă…sus la munte sus. La Beliș ploua și ploua tare. Am urcat mai sus, pe dealul Botii, de unde în zilele senine este o panoramă splendidă spre Vlădeasa și lacul Beliș și spre toată zona din jur. Acum era ceață și ploua și acolo, erau + 4 °C și nici urmă de zăpadă. Așteptând venirea Domnului Isus și privind în Biblie la evenimentele care se vor petrece la sfârșitul acestei ere istorice, fără să vrem, ne punem întrebări, găsim răspunsuri și potrivim evenimente văzute cu evenimente profețite. Încălzirea globală este unul din evenimentele care în mod sigur ne vorbesc despre apropiatul sfârșit. Politica este alt domeniu. Tehnologia împlinește și ea profețiile. Alianțele militare, creșterea națiunilor și decăderea imperiilor sunt iarăși evenimente profețite. Perfecta împlinirea a profeților despre poporul Israel, poporul-manual, etnia-model din care trebuie să învățăm, adaugă la șirul de planete aliniate sau aproape aliniate de evenimente, pe cele mai crono-specifice. Încălzirea globală probabil are de-a face cu apropierea mileniului, acea perioadă de 1000 de ani în care „nu se va face niciun rău și nicio paguba pe tot muntele cel sfânt„. Mileniul va fi probabil o perioadă de timp asemănătoare cu perioada dinainte de potop și avem voie să presupunem (fără să fim dogmatici pe temă) că este posibil ca această transformare climatică să se facă nu brusc, ci treptat, pentru a ne da timp să ne gândim și să ne pregătim, așa cum orice tată înțelept dă timp copiilor să se pregătească pentru ceea ce tot el le cere. Având credința asta în minte, acum 10 ani am plantat smochini în grădină, apoi kaki. Acum sunt pe rod și culegem, nu puțin. Nu cred că vom mai vedea iernile de altădată, deși iarnă va fi, căci așa este profețit, că nu va înceta această succesiune iarnă-vară, frig-căldură. Politica și geopolitica sunt domenii care se aliniază și ele sfârșitului profețit. Să urmărim felul cum este privită expansiunea poporului Israel, mai ales repopularea teritoriilor numită în Biblie Samaria și Iudea, dar la știri, Cisiordania. Această repopulare este văzută de către majoritatea politicienilor din lume ca o colonizare ilegală. Subiect extrem de sensibil și strâns legat de două domenii care înfierbântă minți: religia și etnia. Subiectul mai este legat și de atitudinea pe care unii politicieni o au față de alte state cu teritorii în dispută, gen Kosovo, unde toate interpretările cer consecvența și aplicarea egală. Așa că lucrurile sunt extrem de încâlcite la prima vedere, dar dacă noi urmărim ochii minții luminițele profețiilor, vedem că în încâlceala și în ceața asta, anumite evenimente strălucesc constant și tot mai tare iar acestea sunt cele care contează, evenimentele profețite. Tehnologia și invențiile, rețelele mobile, aplicațiile de internet, comerțul online și reclama, toate schimbă lumea cu viteză. Mare parte din aplicațiile folosite de noi toți sunt deținute de evrei, mai ales aplicațiile bancare, aplicațiile de reclamă și cardurile. Fără să vrem, noi, ca prieteni sau neutri și fără să vrea chiar dușmanii evreilor, toți plătim și toți plătesc comision din orice la poporul evreu. Sfătuiesc pe cine vrea să schimbe această stare de lucruri (poate că are vreun punct de vedere egalitarist etnicist, un fel de Etno comunism darwinist) să-și vadă de treabă pentru că și aceste lucruri au fost profețite. Mai bine să lase lucrurile în pace și să se pregătească de alte evenimente profețite, care au de-a face cu bietul său suflet, așteptat de Tatăl să meargă la El cu pocăință. Alianțele militare, Persia (adică Iranul), Turcia, Rusia, parcă sunt cele din Apocalipsa. Tot cu cele din Apocalipsa seamănă și armatele împăraților care au să vină de la răsărit, două forțe mari care ne amintesc de China și de India. Creșterea națiunilor care are loc în paralel cu destrămarea imperiilor apropie iarăși evenimentele de starea în care Dumnezeu la sfârșitul veacurilor, vorbește despre oameni din orice neam, seminție, popor și limbă, nu despre imperii. Profețiile cronologice, cu termene exacte, intimidează pe atei și nepăsători și încurajează pe cei ce cred. Cucerirea Ierusalimului din 1967 este una din aceste profeții. Deși profeția a fost clar scrisă în Daniel, a fost clar descrisă de istorici toată viața lui Alexandru cel Mare (văzut de Daniel), totuși aceste evidențe sunt ignorate de toți cei cărora le place să creadă cu Dumnezeu nu va face nici bine, nici rău. Care este răspunsul cugetului tău în fața acestor evidențe? Ai două mari propuneri de fericiri în viață: fericirea pământească de a trăi în plăceri ziua-n amiaza mare, de a trăi pentru sine, mânat de dorințe și pofte schimbătoare și mai fericirea cerească de a trăi pentru Stăpânul care-ți poate răscumpăra sufletul. Această a doua fericire vine la pachet cu oferta de a ridica crucea-de bună voie, de a suferi-ca un bun ostaș, de a sluji-fără plată. De a fi prigonit și batjocorit. Care fericire te animă?
Profețiile lui Dumnezeu dictate acum 2500 de ani se împlinesc sub ochii noștri. Să cităm: „….stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.” Ezechiel 34:14 Dumnezeu a prezis nu numai că evreii vor fi strânși din toată lumea în Israel, ci și locurile unde vor locui în Israel: pe munți. Dar este o problemă cu acești munți, zona muntoasă din Israel este locuită de arabi, e drept că arabii locuiesc în văi. Însă din secolul XIX, de la inventarea curentului electric și a pompelor, nu mai este o problemă să se poată construi așezări pe munți. Iată cum o profeție aparent imposibil de împlinit, se dovedește posibilă. Să continuăm citatele: „Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel.” Ezechiel 37:22 „...locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.” Ezechiel 38:8 „Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării.” Ezechiel 34:13 Munții sunt pe primul loc în ce privește colonizarea. Aceasta este profeția, să vedem evenimentele, cadrul lor și să urmăriți la știri accelerarea acestor împliniri. Ce să zic, să le și doriți! „Poporul evreu are dreptul exclusiv şi inalienabil la toate părţile pământului Israelului. Guvernul va încuraja şi va dezvolta popularea în toate părţile pământului Israelului – în Galileea, în Neghev, în Golan, în Iudeea şi Samaria (Cisiordania)„ Liderul Partidului Sionist Religios (un fel de anomalie teologică în accepțiunea majorității evreilor religioși), Bezalel Smotrich, născut în colonii, a devenit ministru al finanțelor în noul guvern și desigur că va urmări finanțarea colonizării.
Adăugați la această conjunctură presiunea și viteza crescândă a exodului forțat al evreilor din Rusia, Belarus și Ucraina și veți putea observa matematic că oricât de rapid ar construi evreii, datorită numărului mare de „nou-sosiți”, tot „nu le va ajunge locul„. Zaharia 10:10 Urmăriți aceste știri!
Vestea Bună 