Comparația, metodă de învățare duhovnicească

29 Septembrie 2012

Citesc în continuare din fratele Comenius.

Am primit o ediție foarte îngrijită și bine tradusă din Didactica magna, Editura Casa Școalelor 1904 și Arta didactică 1975. Mai am Pampaedia.

La un moment dat citând din 1 Corinteni 2:13 Comenius nu spune ca în Cornilescu: ”întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”, nici ca în GBV ”explicând cele spirituale prin mijloace spirituale.” El folosește verbul a compara: ”comparând lucrurile spirituale în mod spiritual”. Prin lucruri spirituale înțelegând sensul figurat al simbolurilor, tâlcurile pildelor. Ca în textul ”în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma“ şi „Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor.” Apocalipsa 11:8 Înțelesul duhovnicesc este tâlcul pildei. 

M-am dus la textul grec și acesta-i dă dreptate lui Comenius.  Termenul συνκρίνοντες (synkrinontes) apare de 3 ori în Noul Testament, aici și în 2 Corinteni 10:12 unde Cornilescu a folosit ”să ne punem alături” și în GBV ”să ne comparăm”. Deci o altă traducere a lui 1 Corinteni 2:13 ar fi  ”despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul, comparând cele spirituale prin mijloace spirituale”.

Ce vreau să spun?

Având Cuvântul și creația pline de pilde, de tâlcuri spirituale ale celor văzute și scrise, mintea noastră se învață pe sine și învață pe alții comparând și pătrunzând aceste tâlcuri. Punând una lângă alta spre a fi comparate syn-krinontes(syn=împreună,spre un punct+krinontes=a discerne, a compara) împreună, înțelegerea pildei ne dezvăluie acele lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.

Expresia ”cele spirituale prin mijloace spirituale” (GBV) sau ”duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” nu ar trebui înțeleasă altfel decum (și iată că facem o comparație cu alte locuri unde scrie) este termenul folosit în Scriptură.
Avem pilda Ușii, a Viticultorilor, a Neghinei din țarină și multe sute de alte pilde în Scriptură. O ușă este o ușă, neghina, țarina, viticultorul sunt lucruri de pe pământ, umbra nu realitatea. Dar înțelesul duhovnicesc: ușa=Cristos, neghina=fii celui rău, țarina=lumea, viticultorii=copii lui Israel sunt date spre învățătura noastră, să le comparăm, să le punem alături, să nu le tâlcuim singure.
Dumnezeu a spus pilde prin prooroci, Domnul Isus nu le vorbea deloc fără pildă, iar Învățătura apostolilor, cea în care ni se cere să stăruim abundă în comparații de tâlcuiri de genul: ”cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor care”, ”și în alt loc a vorbit Dumnezeu despre”,”și iarăși …”, etc

Aș aminti și îndemnul din Petru că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură, proorociile sunt scrise separat, împrăstiate prin Biblie, pentru ca să nu fie înțelese de necredincioși și zăbavnici, dar tâlcurile pildelor trebuiesc aduse și așezate alături în odaia de judecată a minții.

Să citim Biblia cu degetele așezate la mai multe pagini, să folosim trimiterile, concordanțele, Google. Când citind Biblia ajungem să înțelegem tâlcul unei pilde să căutăm toate locurile unde  apare acest tâlc, chiar dacă poate pilda e diferită. Să le comparăm(judecăm, discernem, analizăm) împreună.

Slavă și mulțumire  lui Dumnezeu pentru mângâierile Cuvântului Său.

 


Cum cercetăm duhurile? Pilda cântarului.

28 Septembrie 2012

Este porunca: ”Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.” 1 Ioan 4:1

Dar cum să cercetăm duhurile?

În multe locuri scrie cum. Dar să mergem la pildele Domnului la lucruri simple, la comparații.
Să presupunem că răbdătorii cititori ai acestor gânduri nu sunt prea înaintați în cunoștința lui Cristos și citind explicații copilărești se vor bucura, iar cei înaintați desigur că nu se vor supăra, altfel nu sunt înaintați.
Cu toții fiind de acord cu faptul că învățarea ne este de lipsă și niciodată destulă, orice pricină de deschidere a minții va trebui privită dacă încă nu cu entuziasmul ce o cere, măcar cu aprobare din inimă.

Pilda cântarului.

”Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui.” Proverbe 16:11

Cercetarea lucrurilor făcute de om se face cu instrumente de măsură.
Cântarul, termometrul, manometrul, metrul și alte sute și mii de instrumente și aparate măsoară tot atât de mulți parametri ai lucrurilor văzute.
Toate aceste instrumente sunt calibrate, adică felul cum măsoară este verificat și atestat de o mică etichetă. În orice stat există un institut de metrologie (metro-logos:măsură-cuvânt) ce atestă și verifică instrumentele de calibrat și deasemenea atestă pe cei ce le verifică.
”fii veacului acestuia față de semenii lor sunt mai înțelepți decât fiii luminii”

Tâlcul pildei cântarului

(Dar mai întâi: de ce pildă și de ce tâlc? Pentru că așa a hotărât Tatăl, să ne pună duhul într-un trup de carne, făcut din țărână și să ne înconjoare tot cu lucruri făcute din țărână pentru a fi umbre ale celor veșnice, trainice și neschimbătoare și a învăța din ele. Așa să vedem și cântarele și măsurile, ca lucruri ce există pentru pilda lor, sunt date pentru învățarea noastră.)

Cântarul și cântărirea exemplifică cercetarea duhurilor.
După cum mărimile pretinse sau presupuse, o greutate a unei mărfi sau o puritate a unui metal, sau o densitate a unei soluții se testează, tot așa trebuie să testăm și duhurile. Dacă pentru materie există unități de măsură gradate material și instrumente de măsură pentru ele, și pentru duhuri există.
Fiecare proprietate a materiei are măsuri și instrumente de evaluat aceste măsuri.

Testările, verificările nu ar fi necesare dacă toată lumea ar spune adevărul, dacă n-ar exista hoți pe lume.
Dar hoți există, există pentru pilda lor și pentru tâlcul ei în lumina cuvântului spre folosul omului nostru nou.

”….căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi” este motivul pentru care a cerceta nu este o opțiune: ”n-ar fi rău”,”bătrânii să cerceteze pe tineri sau pe candidații la botez”, nu așa și nu despre acest lucru scrie aici. A cerceta este o poruncă, un imperativ:”cercetați!” dată tuturor preaiubiților.

Cântarul folosit ca ”martor” pentru cântărire este cugetul nostru, iar etalonul de comparare este Cuvântul lui Dumnezeu.
”cugetul meu luminat de duhul sfânt îmi este martor.” Romani 9:1

Ce duhuri să cercetăm? Ale cui?
În primul rând al nostru. Să ne calibrăm evaluările, în primul rând înlăuntrul nostru. ”scoate întâi bârna”.
Apoi cercetăm duhurile celorlalți. Dacă cugetul nu este curat(cântar necalibrat) rezultatele sunt catastrofale.

Ce măsurăm? Doar ce se poate măsura?
Substanța și mărimea ei. Calitatea și cantitatea.
De ex.
1.Viața cea nouă(cunoașterea lui Cristos). Existența ei și măsura ei. Dacă Cuvântul există din belșug, superficial sau deloc, dacă este aplicat în viață, dacă dă rod. Sunt permise teste și nimeni nu trebuie să se supere.
2.Dragostea, curăția dragostei. Pavel a pus de multe ori la încercare dragostea unora sau altora. ”Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. (2 Corinteni 8:8)”
3. Râvna, ”știi râvna lui încercată” verificată.
4. Darul cuiva, pretenția de a poseda un dar sau de a fi ceva(apostol, prooroc), ”că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Apoc 2:2

Mai sunt multe exemple și povețe în Cuvânt și am câteva din puțina mea experiență.

Suntem chemați să ne cercetăm pe noi înșine și să cercetăm alte duhuri. Să nu dăm crezare fără cercetare, să ne îndoim până la încercare. Nimeni nu se supără, mai ales cei ce au duhul lui Dumnezeu se bucură chiar. Apoi, testarea însăși este un test, dacă cineva se zburlește că ”cum adică nu mă crezi!” deja a căzut! Cel puțin la testul smereniei și al cunoașterii Cuvântului ce poruncește testarea.

Domnul Isus a spus: ”Judec după cum aud” Ioan 5:30. Omul scoate pe gură  ce are în duh. Dacă cineva tace continuu nu știi ce are înăuntru. Gura vorbește din prisosul inimii. Cercetarea duhurilor se face nu cu ochii, ci cu urechile, (ex. nu dacă sora poartă batic, ci dacă fratele poartă supunere față de Cristos mai întâi.) ”Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.” Iov 34:3 Ascultă-l pe celălalt, lasă-l să vorbească, întreabă-l, pune-l la încercare, întinde puțin coarda, ca atunci când probezi un elastic…”urechea să aibă ce deosebi, căci urechea deosebește cuvintele. Dă timp acestor dialoguri. Nu neglija aceste porunci ale Domnului.
Ascultă-l și așteaptă, cercetează-te continuu pe tine ca să-ți fie gândurile calibrate Cuvântului mai întâi. Confirmarea va veni repede. Oricine este al lui Cristos, cât de cât va avea ”radacina si temelia pusa in dragoste” Efeseni 3:17
Cercetează cu urechea, cercetează cuvintele.

Dacă cineva nu vorbește e suspect. Nu că n-ar avea daruri, dar poarta duhului său e închisă, nu poate fi cercetată. E ca și bețivul prins la volan, dacă refuză recoltarea sângelui e cu siguranță vinovat, nu mai trebuie probe. refuzul e probă. Tot așa și tăcerea. Tăcerea e virtute doar când ești dus să fii răstignit.

V-a scris unul care a învățat puțin din aceaste taine și tot învață. Ce e cu siguranță adevărat e faptul că lumea plină de prooroci mincinoși, poate în raport de 800 la 1 ca pe Carmel.

Riscul de a nu face cercetarea duhurilor, de a neglija testarea este de a te asocia cu cine nu trebuie, am scris puțin înainte despre ”cu cine ne asociem?

Folosul cercetării duhurilor este mare, de ex. dacă o legătură frățească pare slabă, dar de fapt nu e, după testare ne vom baza pe trăinicia ei. Dacă e slabă sau falsă și la testare se va rupe ne va folosi mai mult lipsa ”ei”.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!


Apostazia din primul secol nu a însemnat dispariția Adunării

25 Septembrie 2012

Am avut în această seară o discuție, o părtășie cu mai mulți frați la masă(starea cea mai binecuvântată și mai asemănătoare cerului ce putem s-o trăim pe pământ).

Un subiect deschis a fost biserica. Am vorbit de reformă, revoluție, trezire religioasă, etc.

A trebuit să subliniez apăsat un adevăr, o fac cu bucurie și aici: despre apostazie(lepădarea de credință).

Apostolii au arătat, mai ales apostolul Pavel, că va apărea anticristul, că va fi o lepădare de credință (apostazie). Pe efeseni i-a avertizat că ”vor ieși din mijlocul lor”. La Apocalipsa 2 se arată că imediat atunci, în veacul dintâi au și ieșit apostoli mincinoși chiar în Efes..

Apostolul Ioan arată că ”acum s-au arătat mulți anticriști”.

Deci apostazia a apărut chiar de atunci.

Unii cred că apostazia este o stare care va veni.

Alții cred că apostazia a  venit prin secolul 3  și a durat până la reformă, de atunci trăim redescoperiri succesive ale adevărurilor uitate. Am scris despre câteva din aceste perle, una este aia cu ”chemarea Numelui Domnului!

Ce e ciudat la redescoperitorii de religie adevărată este că tocmai ei se consideră pe ei înșiși vârful de lance al noii biserici reînființate și pe urmașii lor ”agenții” acestei redescoperite biserici.

Jalnică amăgire!

Nicăieri nu se arată în Noul Testament că Adunarea va muri în secolul 3 și va reînvia în secolul 16. Scrie că mulți îi vor urma, nu scrie că toți. Scrie că unii vor fi abătuți dar ceilalți NU.

Afirm răspicat: Adunarea lui Dumnezeu, Taina lui Cristos a existat fără oprire de la Rusalii până astăzi și va fi pe pământ până la răpire. Apostazia despre care scriu apostolii și care a apărut imediat după plecarea sau întemnițarea apostolilor a apărut și ea tot atunci și de atunci merg paralel și Adunarea și apostații. Adunarea își are drumul ei și sistemele religioase apostate au drumul lor. Eu nu mă consider pe mine și pe frați că facem parte din altceva decât tot din acea Adunarea Slăvită, fără pată sau zbârcitură. Nu am inventat nimic, cum cu sarcasm ne învinuiesc constructorii de defăimări, ci am fost primiți în El, am fost altoiți, făcuți părtași Lui, în acel măslin vechi și cu rod bun.

Faptul că ne adunăm într-un fel cu totul diferit de cel croit de industriașii de religie apostată, nu este un lucru nou și ciudat, o propunere religioasă a secolului 21, ci continuarea acelui fel simplu și adevărat de închinare, neschimbat de la apostoli, dar falsificat tot de-atunci.

A spus-o mai bine ca mine cu multe dovezi istorice fratele Broadbent în cartea Drumul Adunării.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate.


Protejat: Adunare 23 sept 2012

23 Septembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


”Dacă nu noi ne programăm educația copiilor noștri, alții o vor face”, fratele Iura, duminică 2 sept, înregistrare din adunare, traducere din rusă.

22 Septembrie 2012

El a spus un pic altfel: ”de la ură la dragoste: un singur pas!
Descărcați de aici: https://docs.google.com/open?id=0BwB7R-HcVqI4SS1LUjhxYjJlLWc 10 minute

Iura, născut în Kazahstan din mamă tătară și tată cu origini menonite din Rusia, a emigrat în anii 90 în Germania unde s-a întâlnit cu Dumnezeul strămoșilor săi.
Prin împletiri de împrejurări numai de Domnul știute, duminică 2 sept au fost cu noi la adunare.
Gândurile lui despre educația copiilor le împărtășesc cu voi aici. Mie mi-au prins tare bine.

S-a întors la Dumnezeu doar câțiva ani în urmă.

(Spre dezamăgirea unor ”prieteni”, vorbirea în limbi și traducerea din înregistrare nu sunt daruri supranaturale în acest caz, deși cam așa aș aștepta eu să fie o vorbire în limbi autentică: calm și frumos, (nu țipete de silabe repetate) cu o traducere mai bună ca a mea. Plus că ar trebui să fie lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!)

 


”Şedinţa cu…copiii”, gânduri de după şedinţa cu părinţii

21 Septembrie 2012

Acuma seara am fost la şedinţă cu părinţii. Trei ore.
Prima oră, toţi de la toate clasele, în aulă, ne-a vorbit directorul.
Despre modelele copiilor noştri. Foarte la concret.

”Noi pocăiţii n-avem icoane (e liceu creştin), dar ce postere sunt în camerele copiilor noştri?

Aceia sunt idolii lor.”

Apoi a fost pe clase.

Diriginta ne-a vorbit mai bine de-o oră.

”Nu au interes pentru învățare, nu-și fac temele! Cum să-i motivăm să învețe? Nu respectă autoritatea. Se joacă în ore, vorbesc, se zbenguie, lipsesc, aduc motivări false, etc.”
După cât citisem din Comenius în ultimul tip, o ascultam cu interes. Parcă descria o bicicletă stricată, cu lanțul rupt. Are roți, pedalăm, dar nu merge! ”Ce-i de făcut?”
Mi-am dat seama că problema era la părinți, mai mare decât la copii.
Părinții și-au ”aruncat” copiii în Liceul Creștin, la niște profesori de la care așteaptă minunea: să iasă oameni din acei copii.
Dar copiii vin cu texte acasă:”să vezi tata pe profa de mate, nu știe să predea!”, ”mama, asta de geogra zici că nu-i normală, să vezi ce-a zis azi”, etc.
Și noul domn Goe pocăit cântă pe voci, cu mamița, mamițica și tanti Mița contra unor profesori plătiți să facă minuni cu ei.
Undeva e rupt lanțul pârghiilor motivaționale.
Profesorii nu pot lucra cu oameni răsvrătiți față de autoritate.
Elevii au destule exemple de argumente pentru a-și justifica răzvrătirea, în general ”incompetența” profesorilor.
Mulți părinți acuză doar, aruncând hoituri de pisici ale vinovăției  în ograda școlii de la care totuși așteaptă minunea.

În timp ce vorbea diriginta din fața stivelor cu manuale (nu erau destule), mă gândeam că mai lipsește un manual, unul pentru părinți.
Mă gândeam cum ar arăta dacă l-aș face eu! Ce lecții aș pune în el! Ce scop aș urmări!
Greu!
Singurul subiect dezbătut de părinți și la ședință era realizarea profesională, să ajungă oameni, să facă bani pentru stomac adică.
Ce să bage în burtă, nu în cap.
Ce bun liceu, câți au urmat facultatea! Mai bun ca multe alte licee din oraș! Bravo!

Dar ACOLO scrie:” și voi părinților creșteți-i în frica și învățătura Domnului”
Azi m-am gândit toată ziua la ” să facă în totul cinste(”să împodobească”) învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru” Tit 2:10 Și la brâul din Ieremia 13 m-am mai gândit, citisem dimineața: ”podoaba Mea”.
În această învățătură trebuie crescuți copiii.
Dar oare știu părinții să-i crească în ea?
Dar ei sunt crescuți în ea? O ”împodobesc”?

Gânduri, gânduri…!

Cel puțin aș pune în ”Manualul pentru părinți” câte-un capitol despre creație, despre cronologie, despre folosirea pildelor(și din creație, și din Cuvânt), despre autoritate, despre răsvrătire, corupție și administrare, despre păcat, blestem și ”leacurile” lui sociale: poliția, sistemul de sănătate, justiția și cinstea ce trebuie acordată acestor slujitori ai Tatălui nostru. Despre nevoia de învățare continuă, despre valoarea înțelepciunii și minunatele drumuri ce le deschide când umbli pe ele. Și spiritual, și pământesc.

Măcinam gândul iar ping-pongul cu mingea vinovăției continua între o mămică mai gureșă și diriginta care sincer își arăta neputința justificată.

”Spuneți-le!„, era mesajul,”învățați-i!” Simplu de zis dar greu de pus în practică.
Deprinderea învățării a fost polarizată de școli și de popi. Nu de părinți.
Mă gândeam la îndemnul biblic de a avea o învățătură continuă, neformală, în orice moment și loc.
Scopurile spirituale să fie bine structurate în minte, aplicarea lor, nu.
Adică ordine mai întâi în capuri, nu în bănci.
Dacă e ordine și viziune structurată în cap, atunci e bine și ”să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” adică un mediu lipsit de formalitate, dar nu de viziune.

”Nu era în sarcina de partid și de stat a pastorilor securiști să educe poporul în așa celeste viziuni!”, mi-am zis spre terminare.
Educația marterialist-dialectică trebuia s-o dea școala doar și așa a rămas.

Dar gândul se cristaliza pe fundul creierului în cristale așezate în rețele crescând.(chimiștii știu ce spun)

E nevoie de ședințe ale părinților cu copiii lor.
La ședință Tatăl din ceruri cu noi, copiii Lui!
La ședință noi cu copiii noștri, înainte să-i dăm tot Lui spre înfiere, ca Iosif!

Ședința cu Tata? Desigur: Adunarea.
Iar ședințele cu tații pământești? Învățarea lui Cristos dinainte de venirea credinței, căci cel ce se apropie de Dumnezeu ”trebuie să creadă că El este”.  Să-i învățăm pe copii creaționism, cronologie biblică, respect față de autoritate, etc și credința în Cristos va răsări pe un sol arat bine.


Povestea a două biserici(adunări), (traducere de pe internet)

20 Septembrie 2012

O POVESTE A DOUĂ BISERICI

Un tânăr creştin zelos se mută într-un oraş mic, cu două biserici.

Biserica A este ferm devotată principiilor Noului Testament legate de slujba prezbiterilor, Cina Domnului, preoţia tuturor credincioşilor, şi adevărurilor conexe. Dar, din păcate, după câteva vizite îşi dă seama de o lipsă de râvnă spirituală în adunare.  Aceea însufleţire evanghelistică pare inexistentă. Întâlnirile de rugăciune sunt lipsite de putere şi ungere. Seceta şi automulţumirea atârnă ca o perdea peste întâlnirile din ziua Domnului.

Biserica B, de altă parte, este un „focar” de activitate spirituală, plină de creştini zeloşi, în creştere. Suflete sunt salvate, se predică o doctrină sănătoasă, atmosfera este încurajatoare, şi părtăşia este dulce. Totuşi, fraţii de aici nu par să vadă sau să acorde o importanţă prea mare anumitor aspecte ale modelului Nou Testamentar pentru biserică.

Pentru majoritatea vizitatorilor de biserici, alegerea ar fi evidentă. Dar, înainte ca acest frate tânăr să evite cu uşurinţă Biserica A în favoarea  Bisericii B, există câteva întrebări pe care ar trebui să le analizeze cu luciditate şi rugăciune.

Întrebarea 1: Este prima mea impresie despre cele două biserici, probabil prea simplistă?

Ceea ce se întâmplă în Biserica A nu este aşa de sumbru cum pare la prima vedere, şi  la fel nici Biserica B nu este aşa de splendidă. S-ar putea ca Biserica A aibă anumite probleme supărătoare, dar o privire mai atentă va dezvălui  un mic nucleu de credincioşi zeloşi, cel puţin. La fel şi Biserica B, în timp ce face o lucrare bună pentru Dumnezeu, fără îndoială are partea sa de probleme. Este un fapt demonstrat (deşi nu neapărat adevărat pentru Biserica B), că un program de biserică, coordonat cu grijă, poate crea iluzia existenţei unui dinamism spiritual mare mare decât este în realitate,  atunci când clopotele şi fluierele dispar.

Întrebarea 2:  Găsesc în propria mea viaţă aceleaşi deficienţe pe care le găsesc  în Biserica A?

Cu alte cuvinte, s-ar putea ca principala problemă a Biserica lui A să fie faptul că este alcătuită din creştini la fel ca mine? Au nevoie aceşti fraţi şi surori de revigorare, de o influenţă răcoritoare a Duhului Sfânt? Şi eu am nevoie. Duc adesea lupte în viaţa lor de rugăciune, pierd bătălii în lupta cu păcatul din viaţa lor, sau le lipseşte dragostea pentru Hristos? Aşa sunt şi eu. Sunt răi şi egoişti? Aşa sunt şi eu.

Atunci, de ce ar trebui să resping un grup de creştini pentru defecte pe care le găsesc în propria mea viaţă?

Întrebarea 3: Participarea mea, la oricare dintre aceste biserici m-ar face părtaş la ceva care Îl dezonorează pe Hristos?

În alegerea unui loc de părtăşie, toţi ceilalţi factori, lucrarea cu copiii, grupul de tineri, lucrarea muzicală, calitatea învăţăturii Bibliei, numărul de familii tinere, etc, toate acestea trebuie să se subordoneze criteriului suprem: a-L onona pe Domnul Isus Hristos .
Acum, în cazul în care descrierea mea iniţială a Bisericii A şi B este cât de cât corectă, anumite aspecte din ambele biserici Îl dezonorează pe Hristos. Biserica A ar putea mustra Biserica B pentru lipsa ei de conformitate cu principiile Noului Testament, dar de asemenea, Domnul nostru este dezonorat probabil mult mai mult, de apatia spirituală şi răceala Bisericii A.
Dar întrebarea rămâne, participarea mea într-unul din aceste două locuri mă face părtaş la ceva ce-L dezonorează pe Hristos?

Dacă într-adevăr Biserica A este caracterizată de letargie spirituală şi lipsă de râvna Evangheliei, acest lucru Îl dezonorează pe Hristos în mod sigur. Dar participarea mea acolo mă face părtaş  la această letargie şi răceală? Nu aş putea în schimb, să fiu un exemplu şi să am o inimă fierbinte pentru Isus în mijlocul ei?

Pe de altă parte, presupunând că Biserica B face o distincţie clară între biserică şi profan, este greu de urmărit cum cineva poate avea părtăşie acolo în mod regulat, fără a susţine acest sistem sau fără a se crea dezbinare în biserică. Sau, dacă Biserica B neglijează Cina Domnului, reducând-o la un simplu ritual superficial, cum să am părtăşie acolo fără a fi părtaş aceastei neglijenţe? Lucrul acesta ne pune serios pe gânduri.

Întrebarea 4: La care biserică prezenţa mea ar avea cea mai bună influenţă?

Dacă Biserica B este o biserică condusă de un pastor, influenţa mea ca şi laic va fi una foarte limitată. Starea generală a bisericii, fie ea bună sau rea, va fi în mare parte o funcţie a personalităţii, spiritualităţii, şi a supradotarii pastorului. (Mulţumesc lui Dumnezeu pentru mulţi pastori evlavioşi, supradotaţi.)
Dar dacă Biserica A, cu toate punctele ei slabe, priveşte cu seriozitate la modelul Nou Testamental de conducere a bisericii şi a lucrării, atunci fiecare membru în parte al trupului lui Hristos poate avea un impact important asupra stării spirituale a bisericii.

Este întâlnirea de rugăciune rece şi lipsită de viaţă? Nimic nu-l opreşte pe oricare frate să aprindă un foc în adunare cu propriile sale pretenţii îndrăzneţe. Este cina Domnului plictisitoare? Nimic nu-l opreşte să stăpungă această plictiseală cu o părtăşie radiantă, plină de Hristos. Nimic nu-l opreşte să aducă energie la  studiile biblice cu comentarii pline de entuziasm sau să înflăcăreze lucrarea de evanghelizare a adunării cu propria sa mărturie curajoasă.

Surorile, de asemenea, prin mijlocire, printr-o închinare tăcută, printr-o slujire smerită a sfinţilor, şi prin a fi martori credincioşi, şi ele pot fi folosite de Dumnezeu pentru a ridica temperatura spirituală a adunării.

Întrebarea 5: Este posibil ca nevoia cea mai mare a Bisericii A să fie motivul pentru care Dumnezeu m-a adus în acest loc?

Cel mai probabil, cel puţin câţiva fraţi din Biserica A sunt conştienţi de starea lor. Poate că multe rugăciuni s-au înălţat din această adunare, ca Dumnezeu să trimită acolo pe acei care ar fi o binecuvântare şi încurajare în lucrare.
Nu pot să nu ţin cont de posibilitatea ca eu să fiu o parte a răspunsului lui Dumnezeu la aceste rugăciuni. S-ar putea ca atât eu cât şi ei să pierdem o mare binecuvântare, dacă m-aş feri de aceşti fraţi în căutarea mea inutilă pentru biserica perfectă.

Întrebarea finală
Ca răspuns la întrebarea iniţială, da, tânărul nostru prieten are unele întrebări importante la care să reflecteze.
Dar permiteţi-mi să adaug o ultimă întrebare: De ce ar trebui ca poporul Domnului să fie nevoit să facă o astfel de alegere vreodată? De ce ar trebui să fie nevoiţi să cântărească legătura lor cu principiile Noului Testament ce stau la baza adunării, împotriva dorinţei lor pentru o biserică evanghelică vie şi plină de căldură? De ce nu ar trebui să le găsească ambele în acelaşi loc?

Slavă lui Dumnezeu, în unele locuri se poate. Şi într-adevăr este datoria fiecărei adunări locale să se asigure că nimeni din comunitate nu trebuie să aleagă între Biserica A şi B.