Comparația, metodă de învățare duhovnicească

29 septembrie 2012

Citesc în continuare din fratele Comenius.

Am primit o ediție foarte îngrijită și bine tradusă din Didactica magna, Editura Casa Școalelor 1904 și Arta didactică 1975. Mai am Pampaedia.

La un moment dat citând din 1 Corinteni 2:13 Comenius nu spune ca în Cornilescu: ”întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”, nici ca în GBV ”explicând cele spirituale prin mijloace spirituale.” El folosește verbul a compara: ”comparând lucrurile spirituale în mod spiritual”. Prin lucruri spirituale înțelegând sensul figurat al simbolurilor, tâlcurile pildelor. Ca în textul ”în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma“ şi „Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor.” Apocalipsa 11:8 Înțelesul duhovnicesc este tâlcul pildei. 

M-am dus la textul grec și acesta-i dă dreptate lui Comenius.  Termenul συνκρίνοντες (synkrinontes) apare de 3 ori în Noul Testament, aici și în 2 Corinteni 10:12 unde Cornilescu a folosit ”să ne punem alături” și în GBV ”să ne comparăm”. Deci o altă traducere a lui 1 Corinteni 2:13 ar fi  ”despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul, comparând cele spirituale prin mijloace spirituale”.

Ce vreau să spun?

Având Cuvântul și creația pline de pilde, de tâlcuri spirituale ale celor văzute și scrise, mintea noastră se învață pe sine și învață pe alții comparând și pătrunzând aceste tâlcuri. Punând una lângă alta spre a fi comparate syn-krinontes(syn=împreună,spre un punct+krinontes=a discerne, a compara) împreună, înțelegerea pildei ne dezvăluie acele lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.

Expresia ”cele spirituale prin mijloace spirituale” (GBV) sau ”duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” nu ar trebui înțeleasă altfel decum (și iată că facem o comparație cu alte locuri unde scrie) este termenul folosit în Scriptură.
Avem pilda Ușii, a Viticultorilor, a Neghinei din țarină și multe sute de alte pilde în Scriptură. O ușă este o ușă, neghina, țarina, viticultorul sunt lucruri de pe pământ, umbra nu realitatea. Dar înțelesul duhovnicesc: ușa=Cristos, neghina=fii celui rău, țarina=lumea, viticultorii=copii lui Israel sunt date spre învățătura noastră, să le comparăm, să le punem alături, să nu le tâlcuim singure.
Dumnezeu a spus pilde prin prooroci, Domnul Isus nu le vorbea deloc fără pildă, iar Învățătura apostolilor, cea în care ni se cere să stăruim abundă în comparații de tâlcuiri de genul: ”cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor care”, ”și în alt loc a vorbit Dumnezeu despre”,”și iarăși …”, etc

Aș aminti și îndemnul din Petru că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură, proorociile sunt scrise separat, împrăstiate prin Biblie, pentru ca să nu fie înțelese de necredincioși și zăbavnici, dar tâlcurile pildelor trebuiesc aduse și așezate alături în odaia de judecată a minții.

Să citim Biblia cu degetele așezate la mai multe pagini, să folosim trimiterile, concordanțele, Google. Când citind Biblia ajungem să înțelegem tâlcul unei pilde să căutăm toate locurile unde  apare acest tâlc, chiar dacă poate pilda e diferită. Să le comparăm(judecăm, discernem, analizăm) împreună.

Slavă și mulțumire  lui Dumnezeu pentru mângâierile Cuvântului Său.

 


Cum cercetăm duhurile? Pilda cântarului.

28 septembrie 2012

Este porunca: ”Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.” 1 Ioan 4:1

Dar cum să cercetăm duhurile?

În multe locuri scrie cum. Dar să mergem la pildele Domnului la lucruri simple, la comparații.
Să presupunem că răbdătorii cititori ai acestor gânduri nu sunt prea înaintați în cunoștința lui Cristos și citind explicații copilărești se vor bucura, iar cei înaintați desigur că nu se vor supăra, altfel nu sunt înaintați.
Cu toții fiind de acord cu faptul că învățarea ne este de lipsă și niciodată destulă, orice pricină de deschidere a minții va trebui privită dacă încă nu cu entuziasmul ce o cere, măcar cu aprobare din inimă.

Pilda cântarului.

”Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui.” Proverbe 16:11

Cercetarea lucrurilor făcute de om se face cu instrumente de măsură.
Cântarul, termometrul, manometrul, metrul și alte sute și mii de instrumente și aparate măsoară tot atât de mulți parametri ai lucrurilor văzute.
Toate aceste instrumente sunt calibrate, adică felul cum măsoară este verificat și atestat de o mică etichetă. În orice stat există un institut de metrologie (metro-logos:măsură-cuvânt) ce atestă și verifică instrumentele de calibrat și deasemenea atestă pe cei ce le verifică.
”fii veacului acestuia față de semenii lor sunt mai înțelepți decât fiii luminii”

Tâlcul pildei cântarului

(Dar mai întâi: de ce pildă și de ce tâlc? Pentru că așa a hotărât Tatăl, să ne pună duhul într-un trup de carne, făcut din țărână și să ne înconjoare tot cu lucruri făcute din țărână pentru a fi umbre ale celor veșnice, trainice și neschimbătoare și a învăța din ele. Așa să vedem și cântarele și măsurile, ca lucruri ce există pentru pilda lor, sunt date pentru învățarea noastră.)

Cântarul și cântărirea exemplifică cercetarea duhurilor.
După cum mărimile pretinse sau presupuse, o greutate a unei mărfi sau o puritate a unui metal, sau o densitate a unei soluții se testează, tot așa trebuie să testăm și duhurile. Dacă pentru materie există unități de măsură gradate material și instrumente de măsură pentru ele, și pentru duhuri există.
Fiecare proprietate a materiei are măsuri și instrumente de evaluat aceste măsuri.

Testările, verificările nu ar fi necesare dacă toată lumea ar spune adevărul, dacă n-ar exista hoți pe lume.
Dar hoți există, există pentru pilda lor și pentru tâlcul ei în lumina cuvântului spre folosul omului nostru nou.

”….căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi” este motivul pentru care a cerceta nu este o opțiune: ”n-ar fi rău”,”bătrânii să cerceteze pe tineri sau pe candidații la botez”, nu așa și nu despre acest lucru scrie aici. A cerceta este o poruncă, un imperativ:”cercetați!” dată tuturor preaiubiților.

Cântarul folosit ca ”martor” pentru cântărire este cugetul nostru, iar etalonul de comparare este Cuvântul lui Dumnezeu.
”cugetul meu luminat de duhul sfânt îmi este martor.” Romani 9:1

Ce duhuri să cercetăm? Ale cui?
În primul rând al nostru. Să ne calibrăm evaluările, în primul rând înlăuntrul nostru. ”scoate întâi bârna”.
Apoi cercetăm duhurile celorlalți. Dacă cugetul nu este curat(cântar necalibrat) rezultatele sunt catastrofale.

Ce măsurăm? Doar ce se poate măsura?
Substanța și mărimea ei. Calitatea și cantitatea.
De ex.
1.Viața cea nouă(cunoașterea lui Cristos). Existența ei și măsura ei. Dacă Cuvântul există din belșug, superficial sau deloc, dacă este aplicat în viață, dacă dă rod. Sunt permise teste și nimeni nu trebuie să se supere.
2.Dragostea, curăția dragostei. Pavel a pus de multe ori la încercare dragostea unora sau altora. ”Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. (2 Corinteni 8:8)”
3. Râvna, ”știi râvna lui încercată” verificată.
4. Darul cuiva, pretenția de a poseda un dar sau de a fi ceva(apostol, prooroc), ”că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Apoc 2:2

Mai sunt multe exemple și povețe în Cuvânt și am câteva din puțina mea experiență.

Suntem chemați să ne cercetăm pe noi înșine și să cercetăm alte duhuri. Să nu dăm crezare fără cercetare, să ne îndoim până la încercare. Nimeni nu se supără, mai ales cei ce au duhul lui Dumnezeu se bucură chiar. Apoi, testarea însăși este un test, dacă cineva se zburlește că ”cum adică nu mă crezi!” deja a căzut! Cel puțin la testul smereniei și al cunoașterii Cuvântului ce poruncește testarea.

Domnul Isus a spus: ”Judec după cum aud” Ioan 5:30. Omul scoate pe gură  ce are în duh. Dacă cineva tace continuu nu știi ce are înăuntru. Gura vorbește din prisosul inimii. Cercetarea duhurilor se face nu cu ochii, ci cu urechile, (ex. nu dacă sora poartă batic, ci dacă fratele poartă supunere față de Cristos mai întâi.) ”Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.” Iov 34:3 Ascultă-l pe celălalt, lasă-l să vorbească, întreabă-l, pune-l la încercare, întinde puțin coarda, ca atunci când probezi un elastic…”urechea să aibă ce deosebi, căci urechea deosebește cuvintele. Dă timp acestor dialoguri. Nu neglija aceste porunci ale Domnului.
Ascultă-l și așteaptă, cercetează-te continuu pe tine ca să-ți fie gândurile calibrate Cuvântului mai întâi. Confirmarea va veni repede. Oricine este al lui Cristos, cât de cât va avea ”radacina si temelia pusa in dragoste” Efeseni 3:17
Cercetează cu urechea, cercetează cuvintele.

Dacă cineva nu vorbește e suspect. Nu că n-ar avea daruri, dar poarta duhului său e închisă, nu poate fi cercetată. E ca și bețivul prins la volan, dacă refuză recoltarea sângelui e cu siguranță vinovat, nu mai trebuie probe. refuzul e probă. Tot așa și tăcerea. Tăcerea e virtute doar când ești dus să fii răstignit.

V-a scris unul care a învățat puțin din aceaste taine și tot învață. Ce e cu siguranță adevărat e faptul că lumea plină de prooroci mincinoși, poate în raport de 800 la 1 ca pe Carmel.

Riscul de a nu face cercetarea duhurilor, de a neglija testarea este de a te asocia cu cine nu trebuie, am scris puțin înainte despre ”cu cine ne asociem?

Folosul cercetării duhurilor este mare, de ex. dacă o legătură frățească pare slabă, dar de fapt nu e, după testare ne vom baza pe trăinicia ei. Dacă e slabă sau falsă și la testare se va rupe ne va folosi mai mult lipsa ”ei”.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!


Apostazia din primul secol nu a însemnat dispariția Adunării

25 septembrie 2012

Am avut în această seară o discuție, o părtășie cu mai mulți frați la masă(starea cea mai binecuvântată și mai asemănătoare cerului ce putem s-o trăim pe pământ).

Un subiect deschis a fost biserica. Am vorbit de reformă, revoluție, trezire religioasă, etc.

A trebuit să subliniez apăsat un adevăr, o fac cu bucurie și aici: despre apostazie(lepădarea de credință).

Apostolii au arătat, mai ales apostolul Pavel, că va apărea anticristul, că va fi o lepădare de credință (apostazie). Pe efeseni i-a avertizat că ”vor ieși din mijlocul lor”. La Apocalipsa 2 se arată că imediat atunci, în veacul dintâi au și ieșit apostoli mincinoși chiar în Efes..

Apostolul Ioan arată că ”acum s-au arătat mulți anticriști”.

Deci apostazia a apărut chiar de atunci.

Unii cred că apostazia este o stare care va veni.

Alții cred că apostazia a  venit prin secolul 3  și a durat până la reformă, de atunci trăim redescoperiri succesive ale adevărurilor uitate. Am scris despre câteva din aceste perle, una este aia cu ”chemarea Numelui Domnului!

Ce e ciudat la redescoperitorii de religie adevărată este că tocmai ei se consideră pe ei înșiși vârful de lance al noii biserici reînființate și pe urmașii lor ”agenții” acestei redescoperite biserici.

Jalnică amăgire!

Nicăieri nu se arată în Noul Testament că Adunarea va muri în secolul 3 și va reînvia în secolul 16. Scrie că mulți îi vor urma, nu scrie că toți. Scrie că unii vor fi abătuți dar ceilalți NU.

Afirm răspicat: Adunarea lui Dumnezeu, Taina lui Cristos a existat fără oprire de la Rusalii până astăzi și va fi pe pământ până la răpire. Apostazia despre care scriu apostolii și care a apărut imediat după plecarea sau întemnițarea apostolilor a apărut și ea tot atunci și de atunci merg paralel și Adunarea și apostații. Adunarea își are drumul ei și sistemele religioase apostate au drumul lor. Eu nu mă consider pe mine și pe frați că facem parte din altceva decât tot din acea Adunarea Slăvită, fără pată sau zbârcitură. Nu am inventat nimic, cum cu sarcasm ne învinuiesc constructorii de defăimări, ci am fost primiți în El, am fost altoiți, făcuți părtași Lui, în acel măslin vechi și cu rod bun.

Faptul că ne adunăm într-un fel cu totul diferit de cel croit de industriașii de religie apostată, nu este un lucru nou și ciudat, o propunere religioasă a secolului 21, ci continuarea acelui fel simplu și adevărat de închinare, neschimbat de la apostoli, dar falsificat tot de-atunci.

A spus-o mai bine ca mine cu multe dovezi istorice fratele Broadbent în cartea Drumul Adunării.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate.


Protejat: Adunare 23 sept 2012

23 septembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Dacă nu noi ne programăm educația copiilor noștri, alții o vor face”, fratele Iura, duminică 2 sept, înregistrare din adunare, traducere din rusă.

22 septembrie 2012

El a spus un pic altfel: ”de la ură la dragoste: un singur pas!”

Pentru că nu sunt un traducător foarte bun din rusă, (am învățat rusa după vârsta 20 de ani) traducerea are câteva deficiențe. Una e mare: cuvântul окружение (ocrujenie) tradus de mine cu ”împrejurări„ are de fapt în context sensul de ANTURAJ.

Iura, născut în Kazahstan din mamă tătară și tată cu origini menonite din Rusia, a emigrat în anii 90 în Germania unde s-a întâlnit cu Dumnezeul strămoșilor săi.
Prin împletiri de împrejurări numai de Domnul știute, duminică 2 sept 2012 au fost cu noi la adunare.
Gândurile lui despre educația copiilor le împărtășesc cu voi aici. Mie mi-au prins tare bine.

S-a întors la Dumnezeu doar câțiva ani în urmă.

 

 


”Şedinţa cu…copiii”, gânduri de după şedinţa cu părinţii

21 septembrie 2012

Acuma seara am fost la şedinţă cu părinţii. Trei ore.
Prima oră, toţi de la toate clasele, în aulă, ne-a vorbit directorul.
Despre modelele copiilor noştri. Foarte la concret.

”Noi pocăiţii n-avem icoane (e liceu creştin), dar ce postere sunt în camerele copiilor noştri?

Aceia sunt idolii lor.”

Apoi a fost pe clase.

Diriginta ne-a vorbit mai bine de-o oră.

”Nu au interes pentru învățare, nu-și fac temele! Cum să-i motivăm să învețe? Nu respectă autoritatea. Se joacă în ore, vorbesc, se zbenguie, lipsesc, aduc motivări false, etc.”
După cât citisem din Comenius în ultimul tip, o ascultam cu interes. Parcă descria o bicicletă stricată, cu lanțul rupt. Are roți, pedalăm, dar nu merge! ”Ce-i de făcut?”
Mi-am dat seama că problema era la părinți, mai mare decât la copii.
Părinții și-au ”aruncat” copiii în Liceul Creștin, la niște profesori de la care așteaptă minunea: să iasă oameni din acei copii.
Dar copiii vin cu texte acasă:”să vezi tata pe profa de mate, nu știe să predea!”, ”mama, asta de geogra zici că nu-i normală, să vezi ce-a zis azi”, etc.
Și noul domn Goe pocăit cântă pe voci, cu mamița, mamițica și tanti Mița contra unor profesori plătiți să facă minuni cu ei.
Undeva e rupt lanțul pârghiilor motivaționale.
Profesorii nu pot lucra cu oameni răsvrătiți față de autoritate.
Elevii au destule exemple de argumente pentru a-și justifica răzvrătirea, în general ”incompetența” profesorilor.
Mulți părinți acuză doar, aruncând hoituri de pisici ale vinovăției  în ograda școlii de la care totuși așteaptă minunea.

În timp ce vorbea diriginta din fața stivelor cu manuale (nu erau destule), mă gândeam că mai lipsește un manual, unul pentru părinți.
Mă gândeam cum ar arăta dacă l-aș face eu! Ce lecții aș pune în el! Ce scop aș urmări!
Greu!
Singurul subiect dezbătut de părinți și la ședință era realizarea profesională, să ajungă oameni, să facă bani pentru stomac adică.
Ce să bage în burtă, nu în cap.
Ce bun liceu, câți au urmat facultatea! Mai bun ca multe alte licee din oraș! Bravo!

Dar ACOLO scrie:” și voi părinților creșteți-i în frica și învățătura Domnului”
Azi m-am gândit toată ziua la ” să facă în totul cinste(”să împodobească”) învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru” Tit 2:10 Și la brâul din Ieremia 13 m-am mai gândit, citisem dimineața: ”podoaba Mea”.
În această învățătură trebuie crescuți copiii.
Dar oare știu părinții să-i crească în ea?
Dar ei sunt crescuți în ea? O ”împodobesc”?

Gânduri, gânduri…!

Cel puțin aș pune în ”Manualul pentru părinți” câte-un capitol despre creație, despre cronologie, despre folosirea pildelor(și din creație, și din Cuvânt), despre autoritate, despre răsvrătire, corupție și administrare, despre păcat, blestem și ”leacurile” lui sociale: poliția, sistemul de sănătate, justiția și cinstea ce trebuie acordată acestor slujitori ai Tatălui nostru. Despre nevoia de învățare continuă, despre valoarea înțelepciunii și minunatele drumuri ce le deschide când umbli pe ele. Și spiritual, și pământesc.

Măcinam gândul iar ping-pongul cu mingea vinovăției continua între o mămică mai gureșă și diriginta care sincer își arăta neputința justificată.

”Spuneți-le!„, era mesajul,”învățați-i!” Simplu de zis dar greu de pus în practică.
Deprinderea învățării a fost polarizată de școli și de popi. Nu de părinți.
Mă gândeam la îndemnul biblic de a avea o învățătură continuă, neformală, în orice moment și loc.
Scopurile spirituale să fie bine structurate în minte, aplicarea lor, nu.
Adică ordine mai întâi în capuri, nu în bănci.
Dacă e ordine și viziune structurată în cap, atunci e bine și ”să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” adică un mediu lipsit de formalitate, dar nu de viziune.

”Nu era în sarcina de partid și de stat a pastorilor securiști să educe poporul în așa celeste viziuni!”, mi-am zis spre terminare.
Educația marterialist-dialectică trebuia s-o dea școala doar și așa a rămas.

Dar gândul se cristaliza pe fundul creierului în cristale așezate în rețele crescând.(chimiștii știu ce spun)

E nevoie de ședințe ale părinților cu copiii lor.
La ședință Tatăl din ceruri cu noi, copiii Lui!
La ședință noi cu copiii noștri, înainte să-i dăm tot Lui spre înfiere, ca Iosif!

Ședința cu Tata? Desigur: Adunarea.
Iar ședințele cu tații pământești? Învățarea lui Cristos dinainte de venirea credinței, căci cel ce se apropie de Dumnezeu ”trebuie să creadă că El este”.  Să-i învățăm pe copii creaționism, cronologie biblică, respect față de autoritate, etc și credința în Cristos va răsări pe un sol arat bine.


Povestea a două biserici(adunări), (traducere de pe internet)

20 septembrie 2012

O POVESTE A DOUĂ BISERICI

Un tânăr creştin zelos se mută într-un oraş mic, cu două biserici.

Biserica A este ferm devotată principiilor Noului Testament legate de slujba prezbiterilor, Cina Domnului, preoţia tuturor credincioşilor, şi adevărurilor conexe. Dar, din păcate, după câteva vizite îşi dă seama de o lipsă de râvnă spirituală în adunare.  Aceea însufleţire evanghelistică pare inexistentă. Întâlnirile de rugăciune sunt lipsite de putere şi ungere. Seceta şi automulţumirea atârnă ca o perdea peste întâlnirile din ziua Domnului.

Biserica B, de altă parte, este un „focar” de activitate spirituală, plină de creştini zeloşi, în creştere. Suflete sunt salvate, se predică o doctrină sănătoasă, atmosfera este încurajatoare, şi părtăşia este dulce. Totuşi, fraţii de aici nu par să vadă sau să acorde o importanţă prea mare anumitor aspecte ale modelului Nou Testamentar pentru biserică.

Pentru majoritatea vizitatorilor de biserici, alegerea ar fi evidentă. Dar, înainte ca acest frate tânăr să evite cu uşurinţă Biserica A în favoarea  Bisericii B, există câteva întrebări pe care ar trebui să le analizeze cu luciditate şi rugăciune.

Întrebarea 1: Este prima mea impresie despre cele două biserici, probabil prea simplistă?

Ceea ce se întâmplă în Biserica A nu este aşa de sumbru cum pare la prima vedere, şi  la fel nici Biserica B nu este aşa de splendidă. S-ar putea ca Biserica A aibă anumite probleme supărătoare, dar o privire mai atentă va dezvălui  un mic nucleu de credincioşi zeloşi, cel puţin. La fel şi Biserica B, în timp ce face o lucrare bună pentru Dumnezeu, fără îndoială are partea sa de probleme. Este un fapt demonstrat (deşi nu neapărat adevărat pentru Biserica B), că un program de biserică, coordonat cu grijă, poate crea iluzia existenţei unui dinamism spiritual mare mare decât este în realitate,  atunci când clopotele şi fluierele dispar.

Întrebarea 2:  Găsesc în propria mea viaţă aceleaşi deficienţe pe care le găsesc  în Biserica A?

Cu alte cuvinte, s-ar putea ca principala problemă a Biserica lui A să fie faptul că este alcătuită din creştini la fel ca mine? Au nevoie aceşti fraţi şi surori de revigorare, de o influenţă răcoritoare a Duhului Sfânt? Şi eu am nevoie. Duc adesea lupte în viaţa lor de rugăciune, pierd bătălii în lupta cu păcatul din viaţa lor, sau le lipseşte dragostea pentru Hristos? Aşa sunt şi eu. Sunt răi şi egoişti? Aşa sunt şi eu.

Atunci, de ce ar trebui să resping un grup de creştini pentru defecte pe care le găsesc în propria mea viaţă?

Întrebarea 3: Participarea mea, la oricare dintre aceste biserici m-ar face părtaş la ceva care Îl dezonorează pe Hristos?

În alegerea unui loc de părtăşie, toţi ceilalţi factori, lucrarea cu copiii, grupul de tineri, lucrarea muzicală, calitatea învăţăturii Bibliei, numărul de familii tinere, etc, toate acestea trebuie să se subordoneze criteriului suprem: a-L onona pe Domnul Isus Hristos .
Acum, în cazul în care descrierea mea iniţială a Bisericii A şi B este cât de cât corectă, anumite aspecte din ambele biserici Îl dezonorează pe Hristos. Biserica A ar putea mustra Biserica B pentru lipsa ei de conformitate cu principiile Noului Testament, dar de asemenea, Domnul nostru este dezonorat probabil mult mai mult, de apatia spirituală şi răceala Bisericii A.
Dar întrebarea rămâne, participarea mea într-unul din aceste două locuri mă face părtaş la ceva ce-L dezonorează pe Hristos?

Dacă într-adevăr Biserica A este caracterizată de letargie spirituală şi lipsă de râvna Evangheliei, acest lucru Îl dezonorează pe Hristos în mod sigur. Dar participarea mea acolo mă face părtaş  la această letargie şi răceală? Nu aş putea în schimb, să fiu un exemplu şi să am o inimă fierbinte pentru Isus în mijlocul ei?

Pe de altă parte, presupunând că Biserica B face o distincţie clară între biserică şi profan, este greu de urmărit cum cineva poate avea părtăşie acolo în mod regulat, fără a susţine acest sistem sau fără a se crea dezbinare în biserică. Sau, dacă Biserica B neglijează Cina Domnului, reducând-o la un simplu ritual superficial, cum să am părtăşie acolo fără a fi părtaş aceastei neglijenţe? Lucrul acesta ne pune serios pe gânduri.

Întrebarea 4: La care biserică prezenţa mea ar avea cea mai bună influenţă?

Dacă Biserica B este o biserică condusă de un pastor, influenţa mea ca şi laic va fi una foarte limitată. Starea generală a bisericii, fie ea bună sau rea, va fi în mare parte o funcţie a personalităţii, spiritualităţii, şi a supradotarii pastorului. (Mulţumesc lui Dumnezeu pentru mulţi pastori evlavioşi, supradotaţi.)
Dar dacă Biserica A, cu toate punctele ei slabe, priveşte cu seriozitate la modelul Nou Testamental de conducere a bisericii şi a lucrării, atunci fiecare membru în parte al trupului lui Hristos poate avea un impact important asupra stării spirituale a bisericii.

Este întâlnirea de rugăciune rece şi lipsită de viaţă? Nimic nu-l opreşte pe oricare frate să aprindă un foc în adunare cu propriile sale pretenţii îndrăzneţe. Este cina Domnului plictisitoare? Nimic nu-l opreşte să stăpungă această plictiseală cu o părtăşie radiantă, plină de Hristos. Nimic nu-l opreşte să aducă energie la  studiile biblice cu comentarii pline de entuziasm sau să înflăcăreze lucrarea de evanghelizare a adunării cu propria sa mărturie curajoasă.

Surorile, de asemenea, prin mijlocire, printr-o închinare tăcută, printr-o slujire smerită a sfinţilor, şi prin a fi martori credincioşi, şi ele pot fi folosite de Dumnezeu pentru a ridica temperatura spirituală a adunării.

Întrebarea 5: Este posibil ca nevoia cea mai mare a Bisericii A să fie motivul pentru care Dumnezeu m-a adus în acest loc?

Cel mai probabil, cel puţin câţiva fraţi din Biserica A sunt conştienţi de starea lor. Poate că multe rugăciuni s-au înălţat din această adunare, ca Dumnezeu să trimită acolo pe acei care ar fi o binecuvântare şi încurajare în lucrare.
Nu pot să nu ţin cont de posibilitatea ca eu să fiu o parte a răspunsului lui Dumnezeu la aceste rugăciuni. S-ar putea ca atât eu cât şi ei să pierdem o mare binecuvântare, dacă m-aş feri de aceşti fraţi în căutarea mea inutilă pentru biserica perfectă.

Întrebarea finală
Ca răspuns la întrebarea iniţială, da, tânărul nostru prieten are unele întrebări importante la care să reflecteze.
Dar permiteţi-mi să adaug o ultimă întrebare: De ce ar trebui ca poporul Domnului să fie nevoit să facă o astfel de alegere vreodată? De ce ar trebui să fie nevoiţi să cântărească legătura lor cu principiile Noului Testament ce stau la baza adunării, împotriva dorinţei lor pentru o biserică evanghelică vie şi plină de căldură? De ce nu ar trebui să le găsească ambele în acelaşi loc?

Slavă lui Dumnezeu, în unele locuri se poate. Şi într-adevăr este datoria fiecărei adunări locale să se asigure că nimeni din comunitate nu trebuie să aleagă între Biserica A şi B.


Protejat: Paralelă între semnele făcute de Domnul Isus, descrise în Evanghelia după Ioan şi etapele(zilele) Creaţiei din Geneza.(A.Th.B-Olanda), părtășie restrânsă, Cluj, 30 august 2012

17 septembrie 2012

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:


”Când auzi-veți c-am murit…!”…poze de la înmormântarea lui Traian Dorz, 1989

15 septembrie 2012

Așa gândeam atunci, l-am iubit pe Dorz, poeziile m-au fermecat, poate m-au îmbătat, unele.
Iată una:

”Cand auzi-veti c-am murit,
nu va-ntristati prea tare,
(bis)Cine-a cantat si-a suferit,
pentru Iisus cel rastignit
(bis)Acela-n veci nu moare.

Chiar de s-a stins ce-i trecator,
s-a stins doar chipul firii
(bis)Dar ce-am avut nemuritor,
ramane-n veci stralucitor
(bis)Prin soarele iubirii.

Nu-mi scrieti deci pe crucea mea,
a mortii nici o data
(bis) Nu moare dragostea si ea,
nemuritoare-mi va tinea
(bis)Fiinta neuitata.

Cand auzi-veti c-am murit,
nu credeti asta stire
(bis)Mantuitorul meu iubit,
si moartea mea a nimicit
(bis)Eu merg in nemurire.

Voi tineti sfantul legamnt,
si lupta voastra buna
(bis)Caci la sfarsitul nostru sfant,
noi nu ne ducem spre mormant
bisCi trecem spre cununa.”

Într-o zi am auzit și am plecat la Beiuș.
Iată aici pozele din ziua înmormântării.
Calitatea pozelor este slabă datorită deteriorării filmului după 23 de ani.

Desigur ”sfântul legământ” din poezie și ”lupta bună” n-au nimic de-a face cu Legământul cel nou, să nu credeți asta.
Praporii și popii din poze grăiesc deslușit despre ce a înțeles poetul prin ”lupta bună” și legământul sfânt”  și ne amintesc de cuvântul care zice să ne uităm la ”sfârșitul felului lor de viețuire”.
De uitat m-am uitat, v-am arătat și vouă, dar pilda nu le-o urmez și vă sfătuiesc să nu i-o și să nu le-o urmați nici voi.
Așa gândeam atunci, am avut de ce mă pocăi!

Sănătate!

Completare 5 mai 2013

Intre timp au apărut pe net filmări de la înmormântare.

M-am găsit într-una din ele (eu eram cel din stînga cu aparatul de fotografiat în mână, în dreapta era un prieten(în albastru), Avram, din Oradea), la 2 săptămâni după acea zi cei de la securitate mi-au deschis DUI.

inmormantaretraiandorz

Filmul este aici, de la minutul 3:33:


”Am făcut ca principalii urmăriți să se suspecteze reciproc.” Pușcării nevăzute(2)

13 septembrie 2012

(Citiți și Pușcării nevăzute(1))
Era anul 1972.
În URSS era mare criză de Biblii. Era criza așa de mare că cei de acolo aveau caiete cu părți din Biblie copiate. Am văzut astfel de caiete. S-au construit rețele de transferat biblii spre URSS, rețele care au funcționat. Unele rețele au tranzitat și România. Prin anii 80 erau multe biblii rusești prin România, și eu am avut. Am dus și eu biblii rusești spre Moldova pe la sfârșitul anilor 80, cu geanta doar.
Unul din numele din articolul de mai jos este al unei persoane pe care o cunosc, el încă triește.
A fost arestat și urmărit în acei ani pentru biblii. În mod sigur a fost după arestare puternic ”aburit” cu informații false. Până astăzi nu cred că știe cine a fost cu adevărat ”fratele Costel”.
Este tot o formă de închisoare și să fi înconjurat cu minciuni, să fi făcut să crezi că ”Iuda” e frate și că frații sunt ”Iude”, o închisoare teribilă, fără ziduri de piatră și gratii de fier, dar cu ziduri de minciună și gratii de compromitere. Astfel de frați, închiși în astfel de închisori sunt cei depsre care Domnul Isus va zice odată:”am fost în temniță și ați venit pe la mine!” Să nu spuneți: ”când te-am văzut noi?” Sunt multe feluri de închisori ”fără ziduri” cu mulți frați întemnițați în ele. 
Vă rog să urmăriți în articol personajul ”Costel”.
Credeți că a fost inconștient? A fost un agent extrem de viclean, nu un informator de duzină.
Un număr mare de oameni au suferit de pe urma vânzărilor lui regulate. Mulți au făcut închisoare. Unul cel puțin, Ioan Clipa din Suceava a fost omorât, moarte înscenată ca și cum ar fi fost o sinucidere.

Articolul de mai jos este din revista Securitatea, revistă strict secretă atunci, cu circuit intern al Securității, numerele căreia au fost făcute publice acum pe Site-ul CNSAS. Oricine le poate citi! Articolul se găsește la pagina 40(22-23 în pdf) din numărul 4(20)/1972 al revistei. Aici.

E sadică încheierea articolului, despre conspirarea (asigurarea secretului) informatorului.
Citez:”Datele obținute ulterior prin măsuri speciale au confirmat că informatorul nostru este în afara oricăror bănuieli!”    …după ce desigur ”informatorul a fost instruit”!
De ce scriu? Pentru că din grupul meu de tineri cu care umblam prin țară, unul cu siguranță, cel care m-a vândut, azi e pastor, poate al unora din voi. E frate cu ”fratele Costel”! Au fost mulți ca ”fratele Costel” atunci și după roadele lor se pare că sunt și astăzi.
Citiți articolul!

Informațiile obținute de noi în ultimii ani au scos în evidență că, pe lângă activitatea cultică desfășurată, unii membrii ai sectelor legale s-au angajat în acțiuni ce depășesc cadrul autorizat, contravenind astfel intereselor statului nostru. În cele ce urmează vom exemplifica această afirmație cu câteva cazuri rezolvate în ultima perioadă de timp pe raza județului Suceava.

Cu ocazia  calamităţilor naturale din  anul  1971,  unele centre  cultice din  străinătate  au trimis in Judeţul nostru, sub masca diferitelor ajutoare şi o însemnată cantitate de biblii şi alte materiale de propagandă religioasa. Au fost   identificate mai multe  autofurgonete din străinătate, care au adus zeci de colete de acest fel. Majoritatea materialelor  venite pe această  cale erau redactate în limbile rusă,  germană şi  mai puţin  în limba  romană. Numărul  emisarilor străini care au vizitat județul Suceava a crescut de asemenea față de perioadele anterioare anului 1970. Unii dintre aceștia s-au deplasat în zoma de frontieră, manifestând interes pentru modul în care este asigurată securitatea acesteia.
Printre emisarii veniți s-a aflat și numitul Goldștein Maier, evreu, originar din România, plecat în israel în urmă cu câțiva ani, fost deținut politic.. Comportarea acestuia a atras atenția organelor noastre, fapt ce a determinat luarea lui în lucru și supravegherea cu o grijă deosebită a legăturilor pe care și le-a creat.
În scurt timp am obținut informații din care rezulta că Udrea Gheorghe și Săveanu Petre, penticostali din orașul suceava, legături ale emisarului, fac pregătiri în vederea trimiterii ilegale pe teritoriul sovietic a unor materiale cu conținut mistic. Transportul urma să fie efectuat de către Balint Mihai, sectant, șofer pe autocar la ONT, programat să plece cu un grup de turiști la Cernăuți.
Măsurile luate au dus la anihilarea acțiunii preconizate de cei de mai sus și la confiscarea materialelor în cauză.
Din declarația lui Săveanu Petru a rezultat că materialele respective fuseseră aduse de Goldștein maier care i le lăsase cu indicația de a fi trimise unor sectanți din URSS. În schimbul acestui serviciu, emisarul îi oferise mai multe cadouri.
Fiind cunoscute aceste aspecte, au fost luate măsuri care să ducă la prevenirea și la lichidarea unor asemenea acțiuni.
În acest scop s-a dispus intensificarea controlului vamal la punctele de trecere frontieră, măsură soldată cu descoperirea mai multor persoane ce intenționau să introducă în mod fraudulos pe teritoriul sovietic biblii în limba rusă.
A fost intensificată munca informativă și drept rezultat, au fost au fost identificați unii salariați CFR care reușiseră să transporte astfel de materiale.
Cu toate măsurile luate și rezultatele preventive obținute, trimiterea unor materiale religioase peste graniță a continuat să stea în atenția noastră. În planurile de căutare a informațiilor au fost stabilite sarcini care vizau și această problemă.
Drept urmare, în luna februarie 1972, informatorul ”Costel” a semnalat că numitul Buliga Constantin, penticostal, domiciliat în orașul Timișoara, i-a confiat că, de câțiva ani, se află în legătură cu unele centre religioase din R.F. a Germaniei care îl aprovizionează prin intermediul turiștilor, cu biblii și cu alte materiale de propagandă religioasă scrise în limba rusă. Buliga Constantin îi mai spusese informatorului că aceste materiale trebuie să ajungă pe teritoriul sovietic, pentru a-i sprijini pe ”frații de acolo care duc lipsă de biblii”. La acțiune mai concura și ”un frate” din Cluj, identificat ulterior în persoana lui Radu Dumitru. Împreună cu acesta, Buliga Constantin dăduse numitului Șchiopu Teodor (aici este o greșealăîn text, e vorba de Schipor Teodor) din orașul Siret, creștin după evanghelie, o cantitate apreciabilă de biblii.Schipor Teopdor se dovedise însă inactiv, negăsind modalitatea trimiterii bibliilor peste frontieră. Buliga Constantin a solicitat informatorului să se ocupe personal de această acțiune, cât și de găsirea unei persoane, de preferință cu domiciliul în unul din orașele apropiate de frontieră, în vederea depozitării materialelor ce urmează să le mai primească din străinătate. A dat informatorului o scrisoare adresată lui Schipor Teodor, prin care îi recomanda să pună la dispoziția acestuia materialele ce le va solicita, în vederea realizării scopului propus.
Informația prezentând interes, a fost raportată serviciului de linie din direcția centrală, sub controlul și conducerea căruia, împreună cu județele interesate, am întocmit un plan ce viza prevenirea și curmarea acțiunilor concepute de elementele urmărite.
Măsurile luate au dus la cunoașterea cu certitudine a faptului că la domiciliul lui Schipor Teodor este depozitată o însemnată cantitate de biblii.
(Continuarea în pagina scanată:)


Întristarea care duce la pocăință

12 septembrie 2012

S-o numim întristare, sau mâhnire, sau tânguire, vorbim despre acea stare a inimii care este înaintea pocăinței.
La cercetarea făcută de Cuvânt, cugetul omului învinge gândurile împotrivitoare și mintea i se schimbă. Aceasta este pocăința. Pocăința este acea schimbarea a minții după ce cugetul este cercetat de Cuvânt.
Dar înainte de pocăință este o stare de ”întristare care duce la pocăință”.
Este numită și ”întristarea după voia lui Dumnezeu”.
Această întristare face parte din mesajul Veștii Bune, un mesaj care nu dă mari speranțe nici omului vechi, care trebuie dus la răstignire, nici părerilor înalte și pline de îngâmfare (lipsite de întristare) pe care omul vechi și păcătos le are despre sine.
Când omul ce crede (”cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”) află părerile lui Dumnezeu despre sinele lui, el nu se mai îngâmfă ci se întristează. Părerile lui Dumnezeu despre păcat și omul păcătos nu sunt deloc măgulitoare, ci atunci când sunt crezute îl umplu pe om de groază.

”Pentru că, iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” 2 Corinteni 7:11(GBV 2001)

Pocăința vine în urma întristării, iar această întristare potrivit lui Dumnezeu (sau după Voia lui Dumnezeu) este lucrată de crederea mesajului crucii, a Cuvântului condamnării păcatului în carne (”Dumnezeu a osândit păcatul în carne”). Sunt multe și cauzele și consecințele acestei întristări, putem vorbi de justificare, de îndreptățire, de sentimentul vinovăției și al iertării, al bucuriei iertării, al Dragostei turnate prin Duhul în inimile celor ce li se iartă mult.

Despre ce nu putem vorbi, nu putem vorbi de o condiționare a întristării pocăinței de un legământ, sau decizie, sau înscrierea cuiva într-un program. Fără cercetarea de sine, fără judecarea de sine în urma ascultării Cuvântului Crucii, nimeni nu se pocăiește, pentru că n-a fost întristat spre pocăință.
De multe ori solicitarea unui legământ crează în om mândria că a făcut ceva, nu întristarea lui Dumnezeu. Este o diferență între întristarea spre pocăință și ambiția promisiunilor unui legământ, căci oamenii fac  multe promisiuni și unii chiar le respectă.
Nici decizia umană nu este întristare după voia lui Dumnezeu, deci nu conduce la pocăință.
Finney, inventatorul deciziei religioase a fost un manipulator de mase, nu un vestitor al Cuvântului Crucii.
Să nu neglijăm aspectul acesta al timpului necesar pentru ca oamenii să se apropie de Dumnezeu prin conștientizarea stării de păcat, prin întristare, prin mâhnire și zdrobire a duhului. Din punct de vedere al timpului aceste stări sunt procese, nu momente.

Evanghelia pocăinței este singura adevărată, nu evanghelia deciziei, nici cea a extazului.

 


Dumnezeu este ”Informație”

9 septembrie 2012

Înainte ca să aruncați cu pietre virtuale după mine citiți articolul de aici.
Iar dacă, citind sau necitind articolul, vreți să aruncați cu pietre, tot cu pietre de ”informație” veți arunca, dar poate se vor numi, dispreț, acuzație, discreditare sau dacă tăcând îmi veți ocoli cu grijă blogul în viitor, tot ”informație” se va numi sau ”lipsa ei”.
Werner Gitt structurează ceea ce știm despre informație din punct de vedere creaționist.

Citesc acum cărțuliile lui și-mi dau seama tot mai mult de cât este de mare întunericul lumii în care stăm.
Fiicare I-phone și I-pad și I-”jucărie de ținut în mână” sau I-”ecran de holbat” îi va judeca pe posesorii lor într-o zi, pentru că la judecată vor vedea că Dumnezeu le-a dat destulă minte să apese butoane și să deschidă imagini din ”nimic” dar în nelegiuirile lor oamenii iubesc mai mult întunericul minții decât Lumina Cuvântului și resping orice gând spre un Creator care le-ar cere să-și continue gândurile, gânduri care chiar prin deducții simple ar trebui să-I conducă spre căutarea unui Creator și a Cuvântului Său.

Dumnezeu este Cuvânt, Idee, Informație dacă vreți.
Gândiți-vă că acum 6000 de ani, la creație Dumnezeu a făcut să explodeze în mod inteligent acest Cuvânt în miliarde de forme de ”creaturi” spre a-și revela Înțelepciunea(Inteligența) și a fi văzut în fiecare din aceste minunății.
Materia, chiar în cea mai ”inertă” formă a ei este alcătuită din atomi structurați în molecule și rețele, așezați după forme și forțe precis cântărite și măsurate, chiar măsurabile după destul de multa înțelepciune pe care omul a primit-o. Chiar această înțelepciune îl va judeca pe fiecare om într-o zi. Căci dacă prin deducții logice oamenii au așezat elementele chimice în tabele și apoi au dedus reacțiile și le-au prevăzut, ar trebui ca cu mult mai puțină minte să vadă că nimic nu justifică supoziția ce le place s-o creadă: că toată această ordine este un produs al hazardului.

Un îndemn.
Dacă dorim ca prin discuții simple să-i ducem pe oameni cu gândul de la vrășmășie față de Cuvânt la atenție și apoi la dorință și interes, avem la dispoziție pildele Creației sale. Aceste pilde ne înconjoară din belșug și cu acest scop au fost date, ca oamenii să ajungă să-l vadă pe El în ele. ”Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El!” Crinii și păsările de privit și de liniștit îngrijorările, păsărica ce cade din cer, firul de păr smuls de pieptene, faptul că suntem fii de părinți și părinți de copii, neascultători o vreme și apoi neascultați, toate sunt pilde, toate ne învață. Mâncarea ce-o mestecăm, mirosul ce-l savurăm, apusul sau răsăritul ce le privim, căldura și frigul, hainele și munca, odihna și bătrânețea, nimic nu este ascuns de ochiul înțelegerii duhovnicești, toate sunt pilde ale Celui pentru care toate au fost create. Toate ne învață pe noi și prin toate putem învăța pe alții, acesta este scopul lor, să fie material didactic al lui Dumnezeu.
Să luăm de pe ochii oamenilor vălul înțelegerii firești a acestor lucruri, să le arătăm tâlcul duhovnicesc, temeiul existenței lor.

Sfârșitul acestei lucrări de deschidere de ochi este atunci când oamenii îl văd pe Cristos în Cuvânt, în Creație, în frați.
Mai departe pot ei învăța pe alții.

Glorie și Mulțumire Tatălui!


Roada păcatelor proorocilor

9 septembrie 2012

Plângerile lui Ieremia 4:13
” Aceasta este din cauza păcatelor profeţilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat sângele celor drepţi în mijlocul lui.”

Este o condamnare care vine din asocierea cu răul.
Profeții falși i-au ucis pe ”cei drepți” în Ierusalim, prin aceasta Ierusalimul a fost întinat și a devenit un Babilon și chiar a fost dus în Babilon.

Ce învățăm de aici?

Este lecția despre apostazie, pentru învățarea umblării în timpul nopții.
De când Domnul Isus s-a înălțat la cer pe pământ este noapte.
Singura lumină este luna: adunarea și stelele: credincioșii individuali.

În inimile celor ”luminați” este ziuă și este o lumină care crește. În această lumină îi vedem pe cei ai Lui, pe El în ei. Pe cei drepți omorâți de cei falși. Roadele păcatelor ucigașilor care au vărsat sângele celor drepți.

Sunt lucruri scrise pentru învățarea noastră. Istoria se repetă. Marele Profet despre care a scris Moise să ascultăm de El trăiește azi în inimile(vasele de lut) ale Celor ce-L cred. Și este prigonit și azi, este ucis și azi. În felurite chipuri, cu vorba, cu calomnia, cu izolarea, cu bârfa, cu temnița dacă nu se liniștește.

Cei care ucid sunt duși în robie, dar nu numai ei ci și cei ce-i cred.

Ucigașii fizici ai Domnului Isus au fost preoții, din casa lui Levi, urmași după trup ai seminției care este un simbol al Adunării, seminția lui Levi. Aveau ”carnea” lui Levi dar nu aveau duhul lui Levi. Au devenit ucigași și au atras asupra lor blestemul celor ce i-au urmat.

Astăzi e la fel.
Cei ce i-au băgat pe frați la pușcărie, mai întâi i-au dat afară din biserici, s-au lepădat de ”Cel Sfânt” din ei. Ne-a povestit o soră, soție a unui frate închis cum cel mai greu lucru în acei ani (când frații(și soțul ei) erau închiși pentru Cristos,)a fost când se întâlnea cu ”surori” din biserică pe stradă și ele treceau pe cealaltă parte a străzii. În acel timp ”păstorii” ce i-au exclus și prin aceasta condamnat stăteau ”numai ei” la amvoane și ”slujeau mai departe”. Cui? Ce?

Despre apostazie a lăsat scris apostolul Pavel în Fapte atunci când le-a spus bătrânilor din Efes.”Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” FA 19:29-30

M-am gândit la ce este scris: ”din mijlocul vostru” adică al bătrânilor, al celor maturi spiritual, nu zice nicăieri că sunt scutiți de cădere aceștia. Vedem în istoria adunării, atât cât o cunoaștem, cum acest lucru s-a întâmplat și s-a întâmplat ceea ce Domnul Isus a spus că ”va veni vremea cînd, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” Ioan 16:2

Aceste ucideri și prigoniri sunt vântul de învățătură ce le-a justificat, credința lor că fac bine.
Robia babiloniană însă este ”roada păcatelor proorocilor” ucigași, roadă(seceriș) care a cuprins și pe cei conduși de ei.
Este o lecție pentru noi, să nu ne mirăm, să ne stea inimile liniștite în mijlocul atâtor lanțuri și văluri de ceață de pe trupurile și ochii spirituali ai atâtor oameni robiți și înșelați de feluriți profeți falși.
Cine seamănă vânt culege (roada) furtună.

Iar atitudinea: ”de ce taci, du-te spune-le!” nu e bună. Lupta noastră este după rânduielile Harului, după puterea căpătată prin acest Har, prin armele Luminii.
Glorie și Mulțumire lui Dumnezeu!

 


Evoluționism teologic, teoriile ”recâștigării”

9 septembrie 2012

Este un gând plăcut firii să zici că trecutul a fost rău, că viitorul este luminos, că neplăcerea de azi va fi răsplătită cu satisfacția de mâine și să te minți pe tine că pasărea de pe gard e fazan îngrășat iar găina din mână e doar o cioară mai plinuță.
Sunt două rele aici:

-unul să nu fi mulțumitor pentru azi-ul dat și rânduit
-altul să aștepți un viitor utopic al unui bine carnal

Despre starea noastră în carne Cuvântul Tatălui nu ne lasă mari iluzii.
Cu cât înaintăm în zilele cărnii noastre ne vin ”zilele cele rele”: ochii vor ochelari, urechile aparate de auzit, picioarele cârji, gura proteză, memoria agendă  și mintea care ne mai rămâne ajunge prea târziu să-și dea seama de o realitate crudă. Aceea că timpul nu trece, el zboară.

Sunt la modă în multe medii religioase teorii luate din filosofia materialistă, din darwinism de-a dreptul.

O teorie este aceea a ”ploii târzii”. Profetesa Ellen White a propagat-o, apoi teologia penticostal-carismatică. Rezumatul teoriei ar suna cam așa: ploaia timpurie a fost ”plinătatea duhului” de la Rusalii, apoi a urmat apostazia, apoi o revigorare religioasă denumită ”ploaia târzie”. Aici apar diferențele: fiecare ”plouat” zice că ploaia lui e aia târzie, adventiștii a lor, pietiștii a lor, penticostalii a lor, carismaticii nu-i mai zic ploaie ci ”val”, al treilea val, ș.a.m.d. Nu comentez că e ploaie sau nu, eu vreau să văd roadele de după ploaie. Aici nu prea este ce vedea, se pare că roadele se văd mai mult pe la cei ce nu se laudă cu ploi târzii, ci cu ”Cel ce face să crească”.

Una din ultimele mișcări religioase, pe care o cunosc bine este ”Local Church” sau Râul Vieții, Torentul Vieții, etc (rusă. Jivoi Potok, eng. Living Stream).
Au scos chiar și o traducere nouă a Bibliei: Recovery Version.

Ar fi bine totul și frumos, că în cât de pestriț e peisajul religios de la Rusalii încoace, o pată de ciudățenii teologice nu-l modifică mult.

La ce ar trebui să fie atent orice suflet ce cercetează duhurile este pretenția de vârf de piramidă a unora. Adică, voi sunteți primitivii, noi suntem evoluații, iată, de 2000 de ani teologia tot evoluează, tot ”descoperă” noi secrete, noi avem ultimele descoperiri.
Noi am ”recâștigat” adevăruri uitate și pierdute. Sună frumos, atractiv, dar nu prea se potrivește cu promisiunile Tatălui nici cu smerenia care este una din virtuțile Lui, unii zic că e solul pe care cresc celelalte.

Când din firea lui omul atât de slab și ne-”recâștigat”, când atât de repede face din orice cârlig de gând o îndreptățire pentru conștiința lui ce-l acuză, să-i dai noi ”legi” cu ”Cel ce va face aceste lucruri va trăi prin ele” e ceva copilăresc.

Ce lege au descoperit oamenii de la ”recovery”? Una simplă: ”cel ce va chema Numele Domnului va fi mântuit”. Adică mântuirea vine după rostirea repetată a formulei magice: ”Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse! Doamne Isuse!”
Nu credeți?
Priviti acest film: http://www.youtube.com/watch?v=1ZJr0s-C_YU

Nimic nu împiedică pe omul firesc să zică despre el că e îndreptățit mai ales când i se oferă motive.
Acum vre-o 15 ani această mișcare era abia la începuturi. Trăia încă întemeietorul, un chinez.
Acum e bine așezată în multe țări.

Au ca punct în program: ”Haideți ”să chemăm” Numele Domnului” și apoi încep toți să strige cum am scris mai sus.
Când îi auzi îți vine să le zici ca Ilie: ”Strigați tare!”

Poate unii din cititori îmi vor zice: ”vezi-ți de păcatele tale!” sau ”ai terminat cu cei de prin șanțuri?”, ”ce te legi de ”sfinți”?” pentru că între ei folosesc acest apelativ, mai ales la pers 3-a: sfinții.
Rog pe acești cititori să se întrebe pe ai mai întâi ”de ce se leagă de mine?”. Să întoarcă oglinda spre ei adică.
Sau să nu se mai enerveze citind acest blog. Să mă trateze cu ignoranță, este din belșug.

Forma gândurilor care duc pe cei turnați în ele să creadă că judecă bine e una evoluționistă: adică, dacă totul progresează, evoluează, se descoperă noi mașini, noi tehnologii, iată: noi descoperim noi doctrine, uitate, debăgate în seamă. Și strigă frate, ca pe Carmel! Cel ce va striga ”doamne isuse” până-i leșină plămânii va fi mântuit. Acum vre-o 15 ani când i-am cunoscut prima dată am crezut că e o glumă. Aveam impresia despre capitaliști, vestici, americani că sunt mai serioși, îi judecam așa la grămadă. Dar se pare că în om nu capitalismul te face în stare să judeci. Sunt și ei niște copii mari dar cu dolari mulți.

I-am spus atunci unui slujbaș român de-al lor:”va ține ”mișcarea” cât vor ține dolarii!” Dar dacă începe să producă dolari, va ține! Roadele lor!


Pocăința, poarta cea strâmtă (Pilda Ușii)

9 septembrie 2012

”Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.” Matei 7:13-14

Ce nu este poarta cea strâmtă?

Poarta cea strâmtă nu este o partidă religioasă stranie și exclusivistă, cu un set de reguli greu de ținut care au format un grup de oameni ciudați și lăudăroși, cum că numai ei pot ține și țin condițiile tot de ei făcute.

Ce este poarta cea strâmtă?

Să mergem la lecțiile Cuvântului lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament avem imagini, pilde, înfățișări ”în chip întunecos” ale Celui ce este numit Taina lui Dumnezeu, adică Domnul Isus Cristos.
În Noul Testament, la ”întregirea Cuvântului Noului Testament” vedem ”față în față”, clar, ceea ce Vechiul ne arăta cețos.
Noul Testament este acel ”ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:8, Întregirea Cuvântului lui Dumnezeu dată prin apostoli, (Coloseni 1:25), descoperirea tainei lui Dumnezeu, adică pe Domnul Isus Cristos.
Ceea ce vedem clar în Noul Testament este înfățișat în pilde în Cel Vechi. Pildele sunt laptele duhovnicesc, imagini ușor de înțeles chiar și de copii, de aceea să le folosim din abundență, fără teama că vom ”mânca” prea mult, să locuiască ”Cuvântul” din belșug în noi. Domnul Isus le-a folosit, profeții le-au folosit, apostolii le-au folosit, să le folosim și noi.

În primul rând acest cuvânt ”poarta” în Vechiul testament, cu referire la ”poarta cetății” se referă la judecată, la înțelepciunea judecății. În vechime poarta cetății era locul judecăților, al consfătuirilor. În expresia ”porțile locuinței morților n-o vor birui” se referă la planurile, stratagemele făcute de cel rău pentru înfrângerea Adunării.

Un alt loc unde vedem poarta, sau ușa ca imagine din care avem de învățat este Cortul Întâlnirii. Expresia ”la Ușa Cortului Întâlnirii” se referă la apropierea păcătosului de Dumnezeu, o imagine pentru învățătura noastră. Noi știm din Noul Testament că Domnul Isus a spus despre Sine: ”Eu sunt ușa”.

Dar ce facem că la Cortul Întâlnirii avem două Uși (sau perdele) una dinafară și alta Cea dinăuntru.

E vorba despre două feluri sau două trepte ale cunoașterii lui Cristos. Una, cea dinafară, ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos în chip firesc și cea dinăuntru, cu ochii inimii ne vorbește despre cunoașterea lui Cristos ca Trup, ca Adunare, în cei ai Lui. Nu sunt doi Cristoși în acele imagini, sunt două perdele, intrări, uși dar este o singură cale, cale care începe de la prima Perdea și se termină în fața Tronului de Har. Domnul Isus a spus despre Sine: ”eu sunt Calea”. Iar Cuvântul Vechiului Testament ne arată ”calea Ta este în Sfântul Locaș”. Această Cale dintre cele două altare (”Ah, Altarele Tale Doamne al oștirilor!”) semnifică mărturiile noastre în apropierea de Dumnezeu.

Altarul de aramă semnifică mărturisirea pocăinței (”prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”). Pocăința este poarta cea strâmtă.
Altarul de aur reprezintă rugăciunea, pe el se aducea tămâia, rugăciunile sfinților.

În Epistola către Evrei suntem îndemnați să parcurgem cu curaj tot drumul, să cerem Har, adică să aducem tămâia rugăciunilor noastre pe Altarul de Aur. Fără Har nu putem sluji, nu avem cu ce. ”Cine merge la război pe cheltuiala sa?”
Abia după ce am primit har avem cu ce să slujim, nimeni dintre noi nu poate sluji lui Dumnezeu prin sine, prin omul cel vechi cu forțele lui.

”Cristos a fost făcut pentru noi Înțelepciune (judecată, poartă)” ne arată că pocăința este o stare de analiză a trecutului (”adu-ți aminte de unde ai căzut și pocăiește-te!”), este Mărturisirea simbolizată prin jertfa de pe altarul de aramă, loc de unde nu păcătosul, ci preotul(imagine a făpturii noi înviate) merge mai departe slujind.

Taina cea mare este dezvăluită abia în Noul Testament. Dacă în Vechiul nu intra în Sfânta Sfintelor decât Marele Preot, în Noul Testament suntem stăruitor îndemnați să ne apropiem CU CURAJ de Scaunul Harului. Lepădarea de sine(dezbrăcarea de faptele întunericului) de la cruce, de la pocăință nu are sens fără îmbrăcarea cu Har, fără ”înarmarea”(cu armele luminii) cu Har.
Poarta cea strâmtă se continuă cu calea cea îngustă. Să umblăm pe ea!

Dragul meu!
Tu cum te apropii de Dumnezeu?
Așteptând oareșicari atingeri emoționale într-un cadru de festivism religios fabricat sau mărturisindu-ți înaintea lui Dumnezeu starea cugetului în cămăruța ta?
Aștepți o ”atingere a Duhului” pe care s-o simți în emoțiile sentimentelor tale sau îți mărturisești Domnului fărădelegile pentru a fi curățit prin stropirea Sângelui ascultării, răscumpărării și iertării asupra conștiinței tale încărcate? Dacă ai o bucurie, vine ea dintr-o conștiință împăcată sau este o stare sufletească construită, ajutată de muzică, adesea instrumentală?

Să nu te înșeli singur că trăind anumite extaze conștiința ta se va vindeca de rănile și bolile ei. Fără pocăință nu este iertare, nimeni nu va duce nimic altceva înaintea tronului de Har înafară de mărturisirea ta dusă de Domnul Isus, tu îl mărturisești pe El înaintea oamenilor și El te mărturisește pe tine înaintea Tatălui.

Extazele și teatrele religioase carismatice sunt falsuri grosolane ale celor ce au făcut de mult din evlavie un izvor de câștig. Nu pe poarta largă a extazului se intră la Tatăl, ci pe poarta strâmtă a pocăinței.


Evanghelia fără sponsor…sau ”aur și argint n-am”

9 septembrie 2012

”Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brîele voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.” Matei 10:9-10

Dumnezeu a rânduit ca ”cel ce vestește evanghelia să trăiască din evanghelie”. Nu invers, nu cel ce ascultă să primească  ceva de la cel ce vestește. Așa e rânduiala de sus și o vedem la Filipi, de exemplu, cum după ce a crezut, Lidia și-a deschis casa pentru cei ce i-au vestit și temnicerul le-a întins masa și le-a spălat rănile uscate de sânge.

Evanghelia li se vestește mai mult săracilor, se pare că ei sunt acei ”vrednici” de care ne spune Domnul să-i căutăm când intrăm într-o cetate. Infirmul ce aștepta milă n-a primit nici un ban, ci mult mai mult.

Hudson Taylor  a  înțeles această poruncă atunci când și-a schimbat felul vieții după cel al chinezilor și a avut spor. Tot așa și sutele de misionari ce l-au urmat.

A fi sprijinit din spate de o biserică, a pleca la drum cu chimirul plin, a fi asigurat cu bani lunar, se pare că nu aceasta e calea Domnului, felul lui de a lucra. Nu spune ca apostolii să nu se atingă de bani, spune să nu-i ia cu ei când pleacă să vestească Evanghelia. A da bani celor ce ascultă este un fel de prostituție spirituală. Vor veni pentru bani, vor asculta pentru bani și vor fi chiar entuziasmați. Am văzut acest lucru mai ales la misiunile printre țigani și nu numai din Romania ultimilor 20 de ani. Entuzismul era strict proporțional cu finanțarea. Religie ca un tonomat cu fise. Bagi fisa, vin, se botează ascultă, nu mai bagi, mașinuța se oprește.
Ca o comparație tristă am văzut acest lucru și în spitale în atitudinea față de bolnavi a personalului. Funcționează ”cu fise”. Le dai ceva, se mișcă, sunt drăguți, serviabili….o vreme, cât ”ține” fisa. Apoi devin iarăși ursuzi și distanți, așteaptă altă fisă.
E lumea comercială în care trăim.

Harul nu e așa. Harul nu se cumpără dar nici nu se vinde:”fără plată ați primit, fără plată să dați”.

Mai este aspectul ”misionarilor” sponsorizați din afară.
Cum funcționează?
”Noul Mesia” al anului are nevoie de justificarea mondializării misiunii sale. El și grupul lui.
Trimit misionari cu aur și argint în chimire, în jurul lor se adună atâția cât îi ține argintul, timp în care fac poze. Pozele impresionează alți sponsori ce vor completa lipsa din chimire, cu adaos. Ce să zicem, ce ne pasă? Cristos este vestit. De cugetat!

De ce am scris aici, acum, acest lucru? Banii și iubirea de bani sunt un puternic motor al inimilor celor ce-i iubesc.
Nu numai bogații iubesc banii, și săraci sunt destui care pot fi manipulați cu bani. Am cunoscut recent un astfel de Mesia. Nu-i dau nici numele, nici nuanța telogică, nu contează. Contează faptul că entuziasmul lui e alimentat financiar (cel puțin).
De la el am auzit gogorița că un ”bătrân”, el îi zicea grecește, prezbiter, deși noi eram români, trebuie să fie salarizat cu salariu dublu(învrednicit ”cu îndoită cinste”) să poată sta acasă și nevasta (prezbiterița (n-a zis)). Susținea amăgitorul că acest cuvânt cinste (ex.”îndoită cinste”) tyme, în greacă înseamnă strict și întotdeauna bani, retribuție adică, salariu. Pe mine mă mânca limba să-l întreb ce salariu să-i dau eu la nevasta mea, că în alt loc scrie și să ”dai cinste femeii” și tot ”tyme” e în greacă..  I-aș scrie aici, știu că citește blogul că cinste înseamnă prețuire, stimă, evaluare, putând lua și aspectul de valoare financiară.

Recomand citirea biografiei lui Hudson Taylor.

 


”Și ceilalți să judece”…despre cum să fie citit acest blog, dar nu numai+cum se ascultă fișierele audio de pe blog

6 septembrie 2012

Despre analiză adică. Citește restul acestei intrări »


Open/closed, înregistrați/neînregistrați,….sau Istoria nu se cumpără

5 septembrie 2012

În vestul Europei cea mai răspândită Mișcare Evanghelică sunt frații(Brethren).
Nefiind un cult în sensul est-european al termenului, Mișcarea Fraților are multe nuanțe și deosebiri.
Cea mai importantă deosebire între adunări este cea numită: Frați deschiți/Frați închiși.
Deosebirea teologică(teoretică)constă în felul cum sunt priviți străinii care vine în adunare, în acceptare adică. La Frații Deschiși(Open Brethrens)  un vizitator este lăsat să vorbească, să ia cina, este o atitudine deschisă.
La Frații Închiși(Closed Brethrens) acest lucru se face ori după o recomandare, ori după o verificare.
Istoric, aceste atitudini au generat diferențe și tragice separări. Frații Închiși au devenit cam prea Închiși iar cei Deschiși (unii) mai liberali.

În fosta URSS separarea cea mai cunoscută derivă din atitudinea față de impunerile comuniștilor. Cei ce au acceptat impunerile au primit înregistrare de la stat și au ”supraviețuit” controlat, ceilalți n-au primit-o și au fost prigoniți.
Astfel se cunosc două mari mișcări: Înregistrați și Neînregistrați(Otdelionâi=Separați, rus.)

Săptămâna trecută am avut musafiri și din Vest și din Est.
Un frate olandez dintre Closed Brethrens și doi frați nemți din Rusia veniți(locuiesc în Germania) dintre Neînregistrați.
Ei, acum urmează partea ciudată a legăturilor noastre.
La noi, în Romania nu există aceste separări (sau nu ca la ei).
Ei când vin la noi ar vrea să știe ce suntem: închiși, deschiși, înregistrați, neînregistrați.
Unii chiar mă întreabă.
Nu cumva să fiu dintre cei de pe partea cealaltă a baricadei.
Le răspund de obicei că ”noi, în Romania avem altă istorie”, aceste separări țin de un moment istoric de la ei care noi nu l-am trăit.
Desigur dacă ar fi să mă măsor cu cântarele lor, personal sunt un pic mai closed decât open și total neînregistrat, dar n-am istorie care să mă apere. De aceea mai bine ”nu mă urc” pe astfel de cântare și când ne întâlnim lăsăm timp de o mică analiză a duhului.

Nu o afirmație declarativă de atașament la o istorie pe care n-ai trăit-o te îndreptățește, ci fiecare om este îndreptățit prin credința lui DE ACUM în legământul DE ATUNCI, adică de 2000 de ani.
Credința de acum 20 de ani (un atașament declarativ la o diviziune) într-un legământ de 100 de ani(+/-)(datele înființărilor diverselor separări(zise Uniuni)) e o bază de nisip ca să așez pe ea temelia gândurilor singurei mele vieți.


Adâncurile tainice

5 septembrie 2012

Această postare este de fapt pagina 14 din cartea ”O mare trezire a secolului XX”.

Pentru înțelegerea subiectului e necesar să fie citite și paginile următoare din carte. Deasemenea sunt necesare câteva explicații istorice. La 1917, anul preluării puterii politice în Imperiul Rus de către comuniști, acolo erau 4 mișcări evanghelice puternice.
1.Mișcarea fraților
2.Baptiștii
3.Menoniții.
4.Stundiștii
Mai erau Molokanii și alte mișcări mai mici.

Câteva cuvinte de prezentare despre fiecare. Prezentarea se referă la acei ani: începutul sec XX.

1.Mișcarea fraților sau Brethren(Ger. Brudergemeinde), ramura Open Brethrens își avea rădăcinile în Anglia și a fost extrem de activă dpdv misionar în sec XIX și XX. Am scris câte ceva aici despre Baedecker dar au fost mulți alții, astfel încât Vestea Bună a fost răspândită spre toate cotloanele Imperiului. Neavând un centru unic organizatoric, ci mergând pe principiul adunărilor independente au avut o activitate rodnică, o răspândire rapidă și un număr mare de adunări. Între frați s-a întors la Dumnezeu o prințesă: Lieven, în palatul ei din Petersburg se țineau adunări, la una din adunări a participat și Lev Tolstoi și de acolo a pornit ideea romanului Învierea. Unul din marii moșieri ruși pe nume Pașcov s-a întors și el la Dumnezeu și a devenit cunoscut printre frați. Și în casa lui se țineau adunări. A fost exilat de țar. A trăit în exil și de acolo a dirijat vânzarea moșiilor lui din Rusia. o mare parte din bani i-a folosit pentru vestirea Veștii Bune în vastul imperiu. Cu puțin timp înainte de revoluția boșevică vânduse tot, comuniștii n-au mai avut ce-i lua. Mult timp credincioșilor din Rusia li se zicea pașcoviți.

2.Baptiștii. Conduși din USA prin Oncken și seminarul lui de la Hamburg, au funcționat pe bază de dolari (ca azi). În general au cules ce-au semănat alții. Organizați ca o armată, pe principii piramidale, au fost modelul cel mai iubit de comuniști, pentru că au fost ușor de subjugat datorită ierarhiei. Până azi la toți pocăiții din fosta URSS, indiferent de nuanță li se spune baptiști. Acest nume este persecutat. Asumarea numelui de ”baptist” este ca și în România a celui de ”pocăit”, pocăit e și martorul, și adventistul, și penticostalul, tot așa în Rusia toți pocăiții sunt numiți:”baptiști”.

3.Menoniții și huteriții. Izgoniți din toată Europa în sec 17 și 18, colonizați în sudul Imperiului (nu numai) de Ecaterina a 2-a pe la 1750,  au fost bine priviți de către Țar. S-au dezvoltat numeric și economic dar au decăzut spiritual. Pe la 1850 li s-au luat dreptul de a nu face armată și au început să emigreze în SUA. Au rămas în Rusia menoniții care aveau averi și nu au vrut să plece. Huteriții care practicau comunitatea de bunuri au plecat toți.

4.Stundiștii. Cuvântul provine de la Stunden=oră (germană) cu referire la ora de studiu biblic. O mișcare inițiată printre coloniile germane și răspândită și printre ruși.

Când au venit comuniștii la putere au unit aceste mișcări pentru a le putea controla. Comuniștii au impus tuturor celor 4 mișcări unite modelul eclesial baptist, cu pastor unic, comitet și organizare unională și aici se va vedea de ce! Acest model este cel mai ușor de corupt. Centralizarea a servit scopurilor lor. Numele dat a fost: Uniunea Creștinilor-Evanghelici-Baptiști, rusă: CEB). Impunerile și distrugerile, persecuțiile, uciderile și deportările s-au făcut în etape, amănuntele se vor afla poate doar la Marea Judecată.

Citat din carte.

”Cum a apărut totuși Centrul Unional Oficial al Uniunii Evanghelic-Baptiste din URSS?
Unde s-au pus temeliile lui și lucrul cel mai important: de cine?
Zadarnic e să credem că el a luat ființă prin hotărârea fraților.
El n-a apărut ca rezultat al descoperirii dumnezeiești, ci a fost creat de organele ce duceau lupta împotriva bisericii.

Biserica lui Hristos este chivotul lui Dumnezeu, e o corabie în oceanul zbuciumat al lumii acesteia. Pânzele nădejdii ei se întind tot mai tare şi, mânată de vânturile furtunoase, ea se îndreaptă spre limanul ceresc. Şi atâta timp cât luntrea Bisericii lui Hristos n-a dispărut în depărtările cereşti, ea este un adăpost pentru cei trudiţi şi împovăraţi, în ea îşi găsesc mângâiere sufletele chinuite.

Rânduiala ei este duhul libertăţii şi al păcii lăuntrice.
Aici locuieşte Hristos. Şi, întrucât nu apa de dincolo de bord duce corabia la pieire, ci acea care pătrunde înăuntrul ei, chivotul lui Dumnezeu trebuie să fie închis bine şi de nepătruns pentru tot ce vine din afară, având, ca şi chivotul lui Noe, numai o fereastră în partea de sus.
Dar în chivotul frăţietăţii noastre a CEB(Creștinilor Evanghelici și Baptiștii, n.n.) s-a dovedit a fi deschis un sabord dedesubt, prin care au ţâşnit înăuntru hotărâri străine, lumeşti şi rânduieli noi dezastruoase. Cârma s-a dovedit a fi în mâinile străinilor. Vrăjmaşul s-a strecurat ca un şarpe viclean în bisericile noastre, luând înfăţişarea de slujitori ai lui Hristos, şi noi nu ne-am împotrivit. Ateii au început s-o facă pe stăpânii în casa lui Dumnezeu ca în casa lor, iar cei chemaţi să stea de veghe în casa Domnului i-au dat cezarului şi ceea ce e a lui Dumnezeu, din care cauză Domnul Şi-a întors faţa de la noi.
Biserica lui Hristos nu poate fi învinsă cu prigoanele. E un adevăr de nestrămutat. Când nenorocirile vin din afară — Dumnezeu luptă pentru copiii Săi şi ei, cu ajutorul Lui, biruie. Psalmistul exclama: „Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri“ (Ps. 60: 12).
Care este scopul vrăjmaşului sufletelor omeneşti? În cartea prorocului Daniel se spune: „Nişte oşti trimise de el, vor veni…“ (Dan. 11: 31). Pentru ce? „Vor spurca sfântul Locaş“, adică locul unde omul intră în părtăşie cu Dumnezeu, unde are o legătură strânsă cu El şi primeşte de la El înţelepciune, putere, descoperire de sus. Iată în acest „locaş sfânt“, anume în această sferă a părtăşiei cu Dumnezeu pătrunde ispititorul şi, spurcându-l, întrerupe legătura noastră cu Hristos, din care cauză pierdem descoperirile şi ajutorul Lui, încetează pentru noi lucrarea harului Său. Atunci are loc despărţirea noastră de Dumnezeu şi diavolul îşi triumfă biruinţa. Dacă lucrul acesta l-ar face un om, n-ar ajunge niciodată la o asemenea răutate vicleană. Dar anume aici e toată esenţa: noi nu avem de luptat împotriva stăpânitorilor ori a autorităţilor îmbrăcate în uniforme, ci împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti, care influenţează asupra oamenilor şi, prin ei, luptă împotriva sfinţilor.
Aşadar, cei care se ridicaseră împotriva lui Hristos au înţeles: atâta timp cât biserica e curată, ea este de nebiruit. Trebuia să intre înăuntru şi de acolo să pună începutul zidirii unei biserici de tip nou, care nu I s-ar supune lui Hristos. Şi atunci, ţinând sub control viaţa internă a bisericii, ei ar putea nimici tot ce e viu în ea. Dar lucrul acesta trebuia făcut prin slujitori, care, sub presiunea măsurilor extreme, ar putea trece la o ascultare deplină de lume.
Anume o astfel de uniune de tip nou a fost creată atunci pe ruinele uniunii evanghelice şi a celei baptiste, nimicite în anii ’30. Temelia ei a fost pusă în adâncuri întunecoase şi tainice. Această apariţie păcătoasă a ei era strict tăinuită. Despre începutul anilor ’40, când
fusese înfiinţată această uniune, poporul lui Dumnezeu nu ştie nimic, decât de consfătuirile înscenate şi de hotărârile pregătite de organele puterii.


Să ne arătăm mulțumitori

4 septembrie 2012

Vreau să scriu despre felul cum ne privim timpul.

Am auzit odată o vorbă de la fratele Moldoveanu, era întrebat de cineva ”cum de a putut să lucreze atât de mult în viață” cum de ”a avut timp”?!

Răspunsul a fost: ”N-am lasat să treacă timpul pe lângă mine și n-am trecut nici eu pe lângă timp”!

Indiferent dacă este credincios sau nu, omul este dator în fața Creatorului să-I mulțumească și să-L slăvească.

Privind și explicând cronologic căderea omului, mai ales după potop, apostolul Pavel spune în Romani 1:

”……fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu,(la potop prin minunea  salvării din apă, apoi la legământul curcubeului) nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit(e vorba de cei 600 de ani ai vieții lui Sem de ex. de după potop și a urmașilor lor imediați de după potop care ca strămoși ai omenirii, cunoșteau lucrările lui Dumnezeu de la părinții lor și bunicul lor unic); ci s-au dedat la gîndiri deşarte(au început să lucreze pământul și să dezvolte orașe, ”civilizație”, activitate neoprită până azi, activitate care răpește gândurile spre robia unor preocupări strict terestre), şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. (întotdeauna gândirea la lucrurile de pe pământ este moarte, duhul, conștiența de Dumnezeu moare)  S-au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; (oare azi nu e la fel?)  şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; (e descrisă starea sodomică și apoi urgiile Sodomei).

Lucrurile sunt scrise ca să ne învețe. Întâmplările evidente istoric și tragice, omenește vorbind, ne stau în față ca mărturii ca să ne fie pildă.
Istoria se repetă și în același și în alte planuri.

Starea normală a inimii care-L cunoaște pe Dumnezeu în orice măsură este de a-L proslăvi pe El și a-I mulțumi.

Mai ales timpul care ne este dat, să-l dăm gândurilor roabe ascultării. Căruța faptelor este trasă de caii gândurilor iar acești cai sunt struniți cu căpăstrul și în hamurile unei bune împărțiri  a vremii.

Timpul răscumpărat este un mare câștig pentru omul lăuntric, timpul petrecut în cele ale pământului o pierdere.

Un ”teolog vestit”român a declarat că el nu crede în Răpirea iminentă sau în Venirea iminentă a Domnului, pentru că acest lucru l-ar împiedica în a-și face planuri de anvergură. Dar așa cu credința lui că Mirele va întârzia face planuri lungi (și…aducătoare de arginți,…putem spune). Ritmul sugerat este al unuia care niciodată n-a făcut destul.

Contrar acestei atitudini de permanentă nemulțumire este atitudinea Apostolului Pavel, o stare de mulțumire: ”m-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința, de acum mă așteaptă…”. Atâta Har a primit, cu atâta a slujit.

Starea inimii noastre nu ar trebui să fie una a Celui ce fuge după o agendă tot mai plină, ci ”să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile căci aceasta (toate lucrurile care ni se întâmplă) este Voia lui Dumnezeu cu privire la noi”.

Sunt în concediu cu familia și am timp să scriu, probabil cu voia lui Dumnezeu în această săptămână voi pune mai multe postări pe zi.
Am gânduri ”la rând”, lăsate ca ciornă, sau citate, sau istorisiri care cred că ar fi spre zidirea celor ce citesc, mai ales ale celor care au ajuns cu cititul la…sfârșit.


%d blogeri au apreciat: